Opec Si Rolul Acesteia In Economia Energetica Mondiala

REZUMATUL LUCRĂRII

Resursele naturale, în special cele energetice, au influențat permanent și în mod decisiv evoluția societății umane, dezvoltarea economică, economiile naționale, economia mondială și chiar economia globală. Analizând nivelul cererii și ofertei la produsele din petrol pe piața mondială, precum și tendințele de dezvoltare a industriei extractive a țițeiului, se poate observa faptul că, petrolul a fost și rămane motorul economiilor mondiale.

Astfel, în sensul coordonării și uniformizării politicilor țărilor cu interese în domeniul petrolier, pentru a asigura o piață petrolieră stabilă și pentru a securiza aprovizionarea eficientăși regulată cu petrol a consumatorilor, precum și o rentabilitate echilibrată a capitalului pentru investitorii principali ai industriei petroliere a fost formată Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol.

Dintre statele membre ale OPEC, se remarcă pe scena energetică mondială Arabia Saudită, al cărei comportament oscilant a fost corelat cu evoluția situațiilor geopolitce și economice de pe scena internațională.

CUVINTE CHEIE : petrol, OPEC, Arabia Saudită.

CUPRINS

INTRODUCERE

Prezenta lucrare analizează influența țăilor care fac parte Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol în economia mondială.

Motivația care a stat la baza elaborării lucrării de licență cu titlul „Studiu privind influența țărilor OPEC în economia mondială” este rezultatul unei curiozități intelectuale, care s-a format și dezvoltat în cadrul cursurilor și tematicilor abordate pe parcursul celor 3 ani de studii din programul de licență al facutății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Noțiunile dobândite au reliefat faptul că teoria realistă a relațiilor internaționale, se manifestă cel mai pregnant în domeniul resurselor, dintre care cele energetice dețin un rol esențial.

Securitatea energetică a devenit o componentă definitorie a securității naționale și a interesului național, iar competiția pentru resurse de energie conferă o dimensiune economică deosebit de importantă relațiilor internaționale.

Mergând de la general către particular, petrolul este cea mai importantă sursă de energie a economiei mondiale, iar actorul aflat în permanență în centrul atenției pe piața globală a petrolului este Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol, cunoscută după acronimul OPEC – Organization of the Petroleum Exporting Countries.

Pe baza acestor considerații de principiu, am dorit să intreprind o cercetare conform normelor universitare asupra rolului, locului și importanței OPEC pe piața globală a petrolului, dar și în economia modială.

Actualitatea temei investigate

Problema energetică este de mare actualitate. Din nevoile mondiale de energie, petrolul acoperă circa 39%. În ultimul secol țițeiul a constituit una dintre cele mai importante comercializate mărfi, acest produs fiind, capital în trasarea strategiilor naționale de dezvoltare, precum și a politicii mondiale. Producția globală de petrol a crescut de la aproximativ 2,88 mld. tone în 1973 la peste 3,92 mld. tone în 2005, iar în 2012, conform ultimelor statistici a ajuns la 4,2 mld de tone.
Petrolul rămâne motorul economiilor industriale, fiind fundamental pentru marile afaceri internaționale, însemnând mari riscuri, dar și profituri uriașe. Cantitatea în creștere de energie necesară dezvoltării economico-sociale din ultimul secol a dus la sporirea exploatării resurselor petroliere și la creșterea producției de produse petroliere. Resursele de țiței ale Terrei sunt limitate. Consumul lor impune o mai atentă preocupare la nivel mondial și național.

Problema asigurării necesităților energetice a economiei naționale cu produse petroliere este mai puțin tratată in literatura de specialitate, fapt ce confirmă demersul științific întreprins.

Scopul și obiectivele principale ale lucrării

Scopul lucrării constă în determinarea tendințelor pieței de produse petroliere la nivel global, a factorilor ce influențează aceste tendințe, analiza impactului lor asupra dezvoltărării economico-sociale, si identificarea problemelor care contribuie la îmbunătățirea situației în acest sector, punandu-se accent pe comportamentul Arabiei Saudite, în ceea ce privește exporturile.

Suportul metodologic și teoretico-științific al tezei.

Baza teoretică și metodologică a lucrării o constituie lucrările unor cercetători din străinătate și din țară, precum și o serie de publicații periodice și site-uri de pe internet.
Metodele de cercetare utilizate sunt cele tradiționale, analiza cantitativă și calitativă: deducția, comparația, metoda analitică, sinteza morfologică, analiza logică, metodele statistice, etc.
Suportul informațional

Baza informațională a cercetării se constituie din datele statistice publicate de organismele specializate internaționale, un număr de lucrări publicate pe această temă, precum și informații publicate de Biroul Național de Statistică, ministere și departamente specializate.
Noutatea științifică a investigațiilor constă în următoarele:
• analizarea tendințelor de dezvoltare a industriei extractive a țițeiului;
• studierea nivelului cererii și ofertei la produsele din petrol pe piața mondială;
• punerea în evidență a rolului și a locului statelor exportatoare de petrol în economia mondială;
• analiza prețurilor mondiale la petrol și influența acestora asupra producției și consumului produselor petroliere;
• caracteristicile fluxurilor internaționale ale produselor petroliere;
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării constă în analizarea problemelor cu care se confruntă comerțul mondial cu produse petroliere, mărimea producției, a cererii și ofertei la aceste produse, fluctuația prețurilor și mărimea consumului lor.

Structură

Din punct de vedere structural, lucrarea este organizată în 3 capitole.

Capitolul 1, tratează rolul și importanța petrolului în cadrul economiei mondiale, urmat de o analiză a evoluției raportului producție consum cu accent pe tendințele de consum și o clasificare a principalelor state producătoare și consumatoare, capitolul se încheie cu o descriere a influențelor geopolitice a principalilor actori de pe scena mondială, pe piața petrolului;

Capitolul 2 cuprinde scurtă caracterizare o Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, cu accent pe cauzele care au favorizat apariția acesteia, urmată de înființarea propriu-zisă, membrii fondatori, fluctuația membrilor în cadrul OPEC, etc.; sunt surprinse deasemenea și fluctuațiile ale prețului petrolului, cu referire la cele două boom-uri economice, rămase în istorie cu efecte semnificative asupra prețurilor petrolului, cel din 1973-1974 și cel din 1978-1979.

Capitolul 3 este reprezentat de un studiu de caz care analizează comportamentul Arabiei Saudite, din 1973 până în prezent, cu precădere în timpul celor două șocuri petroliere, respectiv în cadrul evenimentelor majore de pe scena internațională (revoluția iraniană, invadarea Kuweitului, al doilea război din Golf, războiul civil din Libia).

Tema de cercetare este abordată din trei unghiuri, din trei perspective, care se intrepătrund și se completează reciproc pe parcursul lucrării. Acestea sunt perspectiva economică, perspectiva istorică și perspectiva geopolitică.

Perspectiva economică este cea mai consistentă dintre cele trei și se bazează pe prezentarea și analiza datelor referitoare la rezervele de petrol, producție, consum, prețuri, la datele economice fundamentale ale țărilor membre OPEC, precum și la implicațiile macro-economice ale evoluției prețului petrolului.

CAPITOLUL 1

PETROLUL – SÂNGELE ECONOMIEI MONDIALE

Așa cum Epoca de piatra nu s-a încheiat din lipsă de piatră,

nici epoca petrolului nu se va încheia din lipsă de petrol.

În anii 1970, Henry Kissinger spunea „Controlează petrolul și poți controla toate continentele”, iar ulterior, câteva decade mai târziu, Michael Collon afirma la Bruxelles „Dacă vrei să conduci lumea, trebuie să controlezi petrolul. Tot petrolul. Oriunde se află acesta”.

În Agenda 21 din 1992, ONU preciza că „Energia este esențială pentru dezvoltarea economică și socială și îmbunătățirea calității vieții”. Este cunoscut faptul că resursele naturale, în special cele energetice, au influențat permanent și în mod decisiv evoluția societății umane, dezvoltarea economică, economiile naționale, economia mondială și chiar economia globală.

Economia mondială depinde de petrol ca principală sursă de energie, acesta asigurând 38% din totalul de energie și peste 90% din combustibilul necesar mijloacelor de transport, la nivel global. Petrolul este resursa care pune în mișcare sectoarele transporturilor, alimentației și agriculturii, petrochimiei, chiar și eficiența forțelor armate depinde de acesta.

1.1 Importanța petrolului în cadrul economiei mondiale

Petrolul este la momentul actual, cea mai importantă sursă energetică din lume. Chiar și cele mai pesimiste scenarii anunță că va rămâne astfel pentru mulți ani, atât în contextul ipotezelor optimiste cu privire la ritmul de dezvoltare și desfășurare a combustibililor alternativi, dar și a scenariilor cele mai negativiste, cu privire la epuizarea resurselor energetice.

Țițeiul este un amestec complex de hidrocarburi solide și gazoase, dizolvate în hidrocarburi lichide, clasificat în funcție de densitate și conținutul de sulf. Țițeiul cu o densitate mai mică ( light crude oil ), produce de obicei o proporție mai mare de produse petroliere finale cum ar fi benzina și alte produse petroliere ușoare, după numai un simplu proces de rafinare, cunoscut drept distilare, aflat însă în contrast cu tițeiul cu o densitate mai mare (heavy crude oil), care necesită procese mult mai severe de distilare și rafinare, cum ar fi : cocsificare și cracare, pentru a produce proporții similare din acceleași produse petroliere.

Izvoarele istorice, susțin că F.N. Semyenov a fost primul care a descoperit petrolul pe Peninsula Apseron lăngă Baku din Azerbaidjan, în 1848, însă nașterea industriei petroliere este atribuită colonelului Edwin L. Drake din Titusville, Pensylvania, care a forat prima oară după petrol în 1859. România este menționată ca fiind prima țară intrată în statisticile internaționale ca producător de petrol, cu o producție de 257 de tone in anul 1857, realizată în localitatea Râfov, lângă Ploiești. În deceniile următoare, s-au descoperit zăcăminte de petrol și în alte zone ale lumii cum ar fi în Rusia (1870), Indonezia (sfârșitul secolului XIX), Mexic (începutul secolului XX), Venezuela (1920).

După 1945, marile puteri trec, de la o economie de război la una de pace, de fapt, de reconstrucție pentru țările ruinate de război, apoi de creștere economică susținută, care durează până la începutul anilor 1970. În aceste trei decenii glorioase, cum au fost numite de economistul J. Fourestie, producția industrială și comerțul progresează continuu. Rezultat al sporirii consumului monial, crește considerabil producția de petrol, ceea ce impune numeroase operațiuni de prospectare și explorare cu repercursiuni directe asupra rezervelor de petrol. Rezervele sigure de petrol ale Terrei cresc de la 4 miliarde de tone in 1939, la 73 miliarde de tone, în 1970, 802,6 milioane de tone in 1985, 1258.1 milioane de tone in 2000, pentru ca în 2012 să ajungă la 1668,9 milioane de tone. Totodată operațiunile de prospectare, desfășurate pe întrega planetă au determinat descoperirea unor regiuni deținătoare de importante reserve de petrol ca : Golful Persic, Sahara, Golgul Mexic, Midlecontinent (S.U.A.), Alberta (Canada), Volga-Ural (Rusia), laguna Maracaibo și bazinul Orinoco (Venezuela), zonele preandine din Columbia și Ecuador, Marea Nordului, bazinul inferior al fluviului Galben (China), iar mai recent petrolul din zona Caspică, respectiv zona Asiei Centrale.

Astăzi sunt cunoscute rezerve de petrol în peste 70 de state ale lumii. Rezervele sigure de petrol ale Terrei în anul 2în anul 2012, erau estimate în felul următor:

Tabel 1 Repartiția geografică a rezervelor sigure de petrol pe Terra (miliarde de barili)

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

Din care sunt repartizate astfel:

Tabel 2 Repartiția rezervelor sigure de petrol

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

1.2. Analiza evoluției raportului producție/consum pe scena internațională

Rezervele energetice mondiale de petrol sunt în general limitate și repartizate neuniform pe suprafața Terrei. Majoritatea țărilor dezvoltate, cât și cele în curs de dezvoltare sunt importatoare de petrol și produse petroliere. Spectrul epuizării în următorii ani a resurselor enegetice a făcut ca o parte înseamnată a politicilor externe, dar și a celor de putere, să fie preocupată, atât de accesibilitatea conductelor și terminalelor, precum și de viitoarele trasee ale rutelor energetice, parteneriate etc. Pe de altă parte se pune accent pe identificarea celor mai eficiente căi de utilizare și a posibilităților de substituire a acestor resurse, diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea, condiționarea și utilizarea resurselor.

Pentru o imagine cât mai completă asupra complexității problematicii energetice, voi apela la situația actuală a distribuției producției și consumului, exporturilor și importurilor de hidrocarburi. Astfel, după unele estimări, cele mai multe rezerve actuale de hidrocarburi se găsesc în zona Mării Caspice – Asia Centrală, zona Golfului Persic, Federația Rusă – Siberia, America de Sud – bazinul râului Orinoco, SUA și Alaska– Newfoundland, alte rezerve mai puțin importante se află În Marea Nordului, respectiv nordul Africii etc.

Aurul negru continuă să fie o resursă destul de importantă care pune în mișcare o serie de sectoare ca cel al transporturilor, petrochimiei, alimentatiei și agriculturii, precum și cel militar legat de eficiența forțelor armate.

În anul 1980, la nivel mondial, rezervele certe de petrol ajungeau la 683.4 mld de barili, pentru ca în 2007 acesta să se dubleze, ajungând la 1397,5 mld de barili, iar În 2012 să ajungă deja la 1668.9 miliarde de barili. Astfel in Orientul Mijlociu se află in jur de 50% din rezervele petroliere ale lumii, aproximativ 807.7 miliarde de barili, din care 17%, echivalentul a 265,9 doar în Arabia Saudită, urmată de America Centrală cu 20% din rezervele mondiale (aproximativ 328,4 miliarde de barili), America de Nord 13,2% (220,2 miliarde de barili ), Europa și Eurasia 8.4% (140,8 miliarde de barili), Africa cu 7,8 % (130,3) și nu în ultimul rând de Asia Pacifică cu 2.5% (41,5 miliarde de barili).

Producția totală de petrol de pe piața mondială a petrolului a crescut constant, de la circa 64 milioane barili in 1980, la 82.6 mil. barili/zi la sfărșitul anului 2007, iar în 2012 producția mondială a ajuns la 86.2 mil de barili/zi. Producția în anul 2012, față de cea din 2011 a crescut cu un procent de 2,2%. Astfel, cei mai mari producători sunt reprezentati de : Arabia Saudită care domină clasamentul cu o producție de 11.530 mil de barili, reprezentând 13,3%, alături de Federația Rusă cu 10.643, reprezentând 12,8% și SUA 8905, circa 9,6% din producția la nivel mondial.

În ceea ce privește producția, la nivelul statelor OCDE, acestea au o producție de 194.956 mil. barili/zi , ce reprezintă 21,91%, din total; țările non-OCDE, 66.657 6 mil. barili/zi , ce reprezintă 78.1%;, țările OPEC 37405 mil. barili/zi ce, reprezintă 43,2 %/; țările non-OPEC 35.088 mil. barili/zi; reprezentând 40.5%, Uniunea Sovietică 13.657 mil. barili/zi , reprezentând 16,3%.

Tabel 3 Producția estimată la nivelul continentelor (barili)

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

În ceea ce privește consumul, la nivel mondial, distribuția este făcută în felul următor (barili):

Tabel 4 Distribuția consumului mondial, la nivelul fiecărui continent

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

Clasamentul consumului rezervelor de petrol, este condus de SUA cu 19,8%, aproximativ 18555 mil. barili/zi, China cu 10221 mil. barili/zi , reprezentând 11.7% și in cele din urmă Japonia 5,3% cu 47141 mil. barili/zi.

Astfel, țările OECD 45587 mil. barili/zi , reprezentând 50,2%, țările non-OECD 44187 mil. barili/zi , reprezentând 49,8% și Uniunea Europeană 12796 mil. barili/zi , reprezentând 14,8% din producția mondială.

Tabel 5 Consumul de petrol pentru primele 8 state (barili), pentru anul 2012

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

1.3 Formarea companiilor petroliere

În faza incipientă descoperirii lui, petrolul a fost utilizat pentru iluminat și a înlocuit uleiul obținut din grăsime de balenă, pentru ca, după introducerea iluminatului electric dar și odată cu inventarea automobilului, mai exact În secolul XX să fie folosit pentru a da menire mișcării, iar ulterior, pe măsură ce s-a dezvoltat petrochimia, utilizările petrolului au fost dintre cele mai diverse.

Aceasta este perioada interconexată cu înființarea primelor societăți petroliere. Prima companie petrolieră, dar și una dintre primele companii multinaționale este compania petrolieră Standard Oil, fondată în SUA, În 1870, care după ce a cucerit piața americană și-a extins operațiunile în alte zone de pe glob ca Europa, China, Africa de Sud. În 1911 intră sub incidența Legii americane anti-trust și este dizolvată în mai multe societăți și anume ExxonMobil și Chevron, două dintre cele mai mari companii petroliere din lume de astăzi.

Royal Dutch Shell, unul dintre cei mai puternici concurenți ai Standard Oil s-a format la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin fuziunea dintre firma britanică Shell Transport and Trading Company și cea olandeză Royal Dutch Petroleum. Aceasta a concurat cu Standard Oil pe piețele din India și China fiind unul din cei mai importanți investitori în industria petrolieră din Rusia, Venezuela și Mexic, dar și din România.

După primul război mondial, a fost fondată Anglo-Pesian Oil Company, pentru exploatarea petrolului descoperit recent în Iran, companie care devine un furnizor foarte important pe piața europeană și care dobândește și nenumărate concesiuni petroliere în America de Sud, ulterior numită British Petroleum, cunoscută astăzi drept BP.

Primul război mondial reprezintă deasemenea un reper destul de important pentru istoricul petrolului, moment în care, importanța tot mai mare a petrolului este recunoscută pentru prima dată în timpul primei conflagrații mondiale de către primul ministru francez Georges Clemenceau: „O picătură de petrol merită o picătură din sângele soldaților noștri”. Acesta fiind primul mare conflict în care petrolul a jucat un rol destul de important și în care, conflictul a fost purtat cu mijloace de luptă mecanice, motorizate și a căror deplasare în luptă a fost asigurată de petrol, moment în care petrolul a dobândit o importanță strategică, complementar importanței economice și comerciale pe care o avea până la momentul conflictului. Începând din acest moment, petrolul devine un pilon important al strategiilor de politică externă atât al statelor mari, cât și al statelor mici.

La începutul secolului al XX-lea, centrul de greutate al industriei petroliere se mută din emisfera vestică (SUA, America Latină), în emisfera estică (Orientul Mijlociu), în condițiile în care companiile petroliere occidentale descoperă, importante zăcăminte de petrol in Orientul Mijlociu: Iran (1901), Irak (1921), Kuweit și Arabia Saudită (1938), acesta fiind considerat cel mai important depozit de hidrocarburi/resurse petrolifere de pe Glob.

În principal, țările deținătoare de resurse se află din punct de vedere politic, în componența unor imperii sau sunt colonii, astfel că acestea deși dețin resurse de petrol importante și pot valorifica avantajele deținerii resurselor petrolifere, dispun de capacități administrative și politice destul de limitate, situație care permite companiilor petroliere occidentale, dar și statelor consumatoare de petrol să beneficieze de avantaje strategice destul de importante, în ceea ce privește negocierile privind exploatarea petrolului. Companiile petroliere occidentale, sprijinite politic și diplomatic de guvernele țărilor de origine au obținut concesiuni importante pentru exploatarea petrolului În țările Orientului Mijlociu.

Industria petrolieră este principala ramură a energeticii mondiale, iar creșterea accelerată a cererii la produsele petroliere, cheltuielile relativ scazute la exploatarea si transportarea petrolului în comparație cu cele ale carbunelui, concentrarea marilor rezerve în țările în curs de dezvoltare cu forță de muncă foarte ieftină – toate acestea luate in ansamblul lor au transformat industria petrolieră în una dintre cele mai rentabile sfere de aplicare a capitalului.

În concluzie, putem afirma că până în anii 60 ai secolului al XX-lea, piața internațională a petrolului a fost o scenă, unde actorii principali au fost reprezentați de societățile petroliere și țările consumatoare, iar rol de figuranți au jucat statele deținătoare și producătoare de petrol.

Astfel că, în următorii ani industria de petrol a crescut rapid, iar companiile petroliere au început să domine industria petrolieră atât în Statele Unite ale Americii cât și în zona Mării Caspice.

1.4. Influențele geopolitice asupra pieței petrolului

Interesul actorilor de pe piața internațională pentru resurse energetice, în speță pentru petrol este reprezentat de necesitatea acestora de satisfacere a trebuințelor imediate, dar și securitatea energetică.

Geopolitica energetică este prezentată ca o tablă de șah sau ca un mare joc. Astfel Federația Rusă și marile sale companii petroliere sunt acuzate de o politică de forță în relațiile pe care le promovează cu consumatorii de energie, printre altele războiul purtat de coaliția condusă de SUA cu Irakul, este tradus de analiștii în domeniu prin sintagma imperialismul petrolului. Observatorii analiști se străduiesc să evalueze corect raportul de forțe dintre actorii aflați în diferite bazine energetic și natura intereselor promovate de acestea, pe o axă ce se întinde de la conflict la cooperare. Astfel Michael Klare a introdus în circuitul științific sintagma de energo-fascism , făcând astfel o paralela între scopul declarat al SUA, cel împotriva terorismului global și interesul în Orientul Mijlociu pentru resursele energetic. Termenul este definit drept militarizarea confruntării pentru a nu se diminua aprovizionarea cu petrol.

Un lucru e cert și anume că geopolitica este dominată de petrol de peste 60 de ani, indiferent ce se dorește a fi prezentat în fața opiniei publice, iar criza petrolieră din 1973 a subliniat asta, precum și evenimentele care se petrec în zona Golfului de peste trei decenii sunt secvențe ale crizei mai sus amintite. Astfel că într-o lume în care în proporție de 40% din energia lumii și peste 90% din combustibilii mijloacelor de transport este asigurată de petrol, economia mondială nu poate ignora premise că economiile mondiale pot intra oricând în foame de energie, fapt ce ar declanșa competiții cu un ridicat potențial conflictual pentru rezervele existente.

Principalii actori ai geopoliticii petrolului sunt SUA și Rusia, fiecare elaborându-și politici și strategii solide pentru atingerea obiectivelor, fără a exclude însă competiția în care concurează pentru poziții cât mai favorabile pe scena internațională.

Obiectivul Rusiei îl reprezintă crearea unui sistem de dependențe, dobândirea unei poziții care să-i permită implicarea în problemele de securitate la nivel mondial. Doar că, deocamdată este și ea dependenta de veniturile pe care le obține din exportul petrolului. Rusia face eforturi în sensul scăderii dependenței de exporturi, prin obținerea altor venituri în economie.

Astfel, SUA este cea mai puternică economie a lumii, cea mai industrializată, deci principalul importator/cosumator de petrol in timp ce Rusia este unul dintre cei mai mari exportatori ai lumii, după Arabia Saudită. Aceasta reprezintă imaginea consumului actual de petrol și sugerează în accelași timp interesul actorilor cu privire la această resursă: SUA, este în ipostaza de consumator ce are nevoie de un necesar de resurse consistent, în vreme ce Rusia, stat exportator, ce poate folosi petrolul drept armă geopolitică, chiar dacă resursele acesteia sunt limitate, Rusia fiind al doilea stat exportator după Arabia Saudită.

Alte state dornice de afirmare pe scena internațională, aflate în plină expansiune, deci mari importatoare de petrol, sunt China și India, care în ritmul dezvoltării economice actuale, acordă o deosebită atenție evoluțiilor din regiune Golfului Persic, mai ales că peste 50% din necesarul de energie și-l asigură din Orientul Mijlociu.

CAPITOLUL 2

OPEC ȘI ROLUL ACESTEIA ÎN ECONOMIA ENERGETICĂ MONDIALĂ

OPEC – scurtă caracterizare

OPEC sau Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol este o organizație interguvernamentală permanentă, care coordonează și uniformizează politicile în domeniul petrolului și al țărilor membre. În acest capitol sunt evidențiate cauzele care au favorizat apariția acesteia, urmată de înființarea propriu-zisă, membrii fondatori, fluctuația membrilor în cadrul OPEC, etc.; sunt surprinse deasemenea și fluctuațiile ale prețului petrolului, cu referire la cele două boom-uri economice, rămase în istorie cu efecte semnificative asupra prețurilor petrolului, cel din 1973-1974 și cel din 1978-1979.

Istoric – cauze care au determinat crearea OPEC

După cel de-al doilea Război Mondial, situația marcantă a pieței internaționale a dus la creșterea susținută a cererii de petrol atât în Statele Unite ale Americii, precum și în Europa (planul Marshall), pentru susținerea economiilor distruse si a făcut ca cererea de petrol din Orientul Mijlociu să crească.

Trei evenimente, trei acțiuni punctuale au accentuat starea de fapt în ceea ce privește situația petrolului din deceniul respectiv și anume : trecerea în proprietatea statului a petrolului iranian – nationalizarea companiei anglo-iraniene (1951), criza Suezului (1956) și reducerile de prețuri orchestrate de companiile petroliere post Razboiul de Șase Zile (1967).

Petrolul iranian era exploatat în baza unui acord de cesiune între guvern și compania Anglo-Iranian Oil Company – AIOC (British Petroleum), unde pachetul majoritar era deținut de guvernul de la Londra.

În condițiile în care profitul obținut de statul iranian, deținătorul rezervelor de petrol era sub forma de mici redevențe, a determinat guvernul de la Teheran să solicite modificări ale acordului, în sensul creșterii redevențelor plătite de compania britanică, ale cărei venituri încasate din petrolul iranian erau net superioare. După trei ani nu s-a ajuns la consens, pozițiile de negociere fiind imposibil de armonizat, astfel că în mai 1951 guvernul iranian a naționalizat industria petrolieră. La inițiativa Guvernului britanic, petrolul iranian a fost supus unui boicot internațional susținut și de companiile americane prezente în Orientul Mijlociu care a dus în 1954 la schimbarea guvernului.

Cu toate că, naționalizarea petrolului a eșuat, Parlamentul iranian a votat in 1957 legea petrolului, care specifica faptul că subsolul se află în proprietatea statului și că încheierea oricărui contract de cesiune se va face pe baza principiului împărțirii beneficiilor în mod egal, beneficii rezultate atât din activitatea de producție cât și din activitatea comercială cu petrol.

În 1956 Egiptul a naționalizat Canalul Suez, fapt ce a provocat o reacție armată din partea Angliei, Franței și Israelului, reacție care a determinat blocarea traficului prin canal, astfel încât vasele petroliere cu destinația Europa au fost dirijate pe la Capul Bunei Speranțe, ceea ce a provocat o întârziere considerabilă a ritmului de aprovizionare. Acest lucru a determinat statele europene să-și raționalizeze consumul și să apeleze la rezervele de petrol ale Statelor Unite ale Americii. Criza Suezului a determinat formarea unei coaliții a statelor arabe exportatoare de petrol și declanșarea primului embargo asupra țițeiului exportat Angliei și Franței.

Contribuția decisivă la formarea unei coaliții a statelor exportatoare de petrol a fost determinată de reducerile la prețul petrolului operaționalizate de marile companii petroliere, începând cu 1947 și anume existența unei oferte mai mare decât cererea, competiția din partea URSS-ului, dar și din partea unor companii independente mai mici, au determinat societățile petroliere să reducă prețul de vânzare al petrolului de la 2,22$/baril în anul 1947, la 1,78$/baril în anul 1960, cu variații și cu un minim de 1,60$/baril înregistrat în anul 1953, ceea ce a avut efecte negative pentru veniturile țărilor exportatoare de petrol.

2.1.2 Înființarea și organizarea OPEC

Succesiunea evenimentelor au determinat convocarea miniștrilor petrolului din țările exportatoare de petrol : Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudită și Venezuela la Bagdad în septembrie 1960, intr-un congres, ce a avut ca rezultat inființarea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Aceste țări vor deveni mai târziu membri fondatori ai Organizației.

Ulterior, acestor state li s-au alăturat în 1961, Qatar, în 1962 Indonezia și Libia, în 1967 Emiratele Arabe Unite, în 1969 Algeria, în 1971 Nigeria, în 1973 Ecuador, în 1975 Gabon, iar în 2007 Angola. Ecuador și-a suspendat apartenența din decembrie 1992 până în octombrie 2007, urmat de Gabon care s-a retras definitiv in 1995 și Indonezia în ianuarie 2009. Recent și-au exprimat interesul să devină membrii următoarele state : Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria, Sudan.

Capitolul 2 al Statutului face distincție între trei tipuri de membri : a) membrii fondatori care au fost prezenți la prima întâlnire în Bagdad din 1960 și au semnat actul original al înființării organizației; b)membri cu drepturi depline sunt membri ale căror cereri de aderare în organizație au fost acceptate; c) membri asociați sunt acei membri acceptați de o majoritate de ¾ din membrii fondatori. Spre deosebire de primele două categorii de membri, membrii asociați nu au drept de vot, cu toate acestea ei pot lua parte la întâlniri și participa la deliberări. Toți membrii sunt producătorii și exportatori majori care au aderat la obiectivele organizației. Deasemenea organizația se eflă într-o continuă expansiune, membrii săi având dreptul să se retragă oricând, din Organizație .

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și-a început activitatea cu un grup de cinci țări aflate în dezvoltare animate de câștigarea unor drepturi legitime ale țărilor membre, pe o piață globală a petrolului dominată însă, de cele Șapte Surori, toate companii multinaționale (Anglo-Persian Oil Company – British Petroleum; Gulf Oil, Standard Oil of California –SoCal, Texaco – Chevron, Royal Dutch Shell; Standard Oil din New Jersey – Esso și companiei Standard Oil din New York – ExxonMobil). Activitățile în cadrul OPEC în această perioadă au fost de stabilire a obiectivelor și adoptarea de rezoluții cu privire negocierile cu diferite companii.

Până la sfârsitul deceniului numărul statelor membre a ajuns la zece, iar în prezent organizația numără doispezece state cu drepturi depline.

Documentul de fondare OPEC stipulează că „orice țară cu un substanțial export net de țiței care are interese fundamental asemănătoare cu cele ale țărilor membre poate deveni membru cu drepturi depline al Organizației dacă este acceptat de o majoritate de ¾ din membrii cu drepturi depline, având toate voturile membrilor fondatori”.

Din 1965 sediul central al organizației se află la Viena in Austria, în primii ani de activitate aflându-se la Geneva. Cu toate că limba oficială a majorității statelor membre este limba arabă, limba oficială a organizației este engleza.

Organisme principale OPEC

OPEC este o organizație împărțită în trei mari comitete ce funcționează ca părți constitutive : Conferința, Consiliul Guvernatorilor și Secretariatul.

Organizația este condusă de Conferința Ministerială, la care participă miniștrii petrolului din țările membre. La aceste întâlniri se stabilește, printre altele, prețul petrolului oferit de OPEC. Organul executiv al OPEC este Secretariatul, condus de un Secretar General desemnat de Conferință. Alte organe și organisme ale OPEC sunt Consiliul Guvernatorilor, Comisia Economică, Fondul OPEC pentru Dezvoltare Internațională, fiecare cu atribuții specifice prevăzute în Statutul Oragnizației.

Conferința deține autoritatea supremă în organizație, are în responsabiliate formularea politicilor generale ale organizației, și anume decide cu privire la cererile de aderare la organizație, confirmă numirea membrilor consiliului de administrație; aprobă bugetul pe care îl prezintă Consiliului Guvernatorilor și numește Secretarul General. Este compus din șefi de delegații, în mod normal miniștrii de petrol, energiei sau un portofoliu echivalent al statelor membre. Conferința are în mod normal două întâlniri pe an (de obicei în lunile martie și septembrie) și câte ședințe extraordinare este necesar. Delegația are drept atribuție revizuirea statutului petrolului pe piața internațională precum și stabilirea previziunilor pentru viitor în scopul convenirii asupra acțiunilor adecvate în funcție de previziuni. Cu excepția aspectelor procedurale, toate deciziile necesită acordul unanim al tuturor membrilor cu drepturi depline. Statele cu statut de țări observator ca Egipt, Oman și Rusia, nu pot vota.

Consiliul Guvernatorilor al OPEC poate fi comparat cu consiliul de administrație al unei companii comerciale. Acesta este compus dintr-un guvernator numit de fiecare stat membru și confirmat la fiecare doi ani de către Conferință. Consiliul se întrunește de cel puțin două ori pe an, momente în care implementează deciziile luate de conferință, schițează bugetul Organizației și îl prezintă Conferinței spre aprobare.

Iar în final Secretariatul, îndeplinește funcția de conducere a Organizației sub îndrumarea Consiliului și în conformitate cu prevederile Statutului. Este compus din Secretariatul General și atât personal cât este necesar. Secretarul General este ofițerul Șef al Secretariatul. Acesta este numit de către Conferință pentru o perioadă de trei ani, iar mandatul acestuia poate fi reînnoit pentru încă trei ani. Secretariatul este responsabil de implementarea tuturor rezoluțiilor Conferinței precum și deciziile Consiliului Superior. De asemenea se efectuează cercetări care constituie informații cheie în luarea deciziilor.

În plus, aceste trei organisme principale – Conferința, Consiliul Guvenatorilor și Secretariatul, dar și alte divizii contribuie la formularea și implementarea politicilor OPEC. Divizia de Cercetare, Prognozare, Analiză și Evoluție din industriile energetice și petrochimice analizează problematicile economice și cele ce țin de financiar legate de chestiunile monetare și de industria petrolieră internațională.

Obiectivul primordial al cartelului este acela de a-i determina pe membrii săi să producă mai puțin decât cantitatea maximă necesară pentru acoperirea pieței, determinând în acest fel o creștere a prețului petrolului.

Conform Cartei de organizare, organizația urmărește coordonarea și unificarea politicilor petroliere ale țărilor membre, pentru determinarea celor mai bune modalități de apărare a intereselor statelor membre, în mod individual și colectiv, identificarea și adoptarea metodelor potrivite pentru a garanta stabilizarea prețurilor pe piețele acțiunilor petroliere internaționale, în vederea eliminării fluctuațiilor dăunătoare, asigurarea aprovizionării regulate și eficiente cu petrol a națiunilor consumatoare precum și securizarea venitulurilor țărilor membre și o rentabilitate echitabilă a capitalului, favorabilă celor care investesc în industria petrolieră.

Fluctuații ale prețurilor petrolului – analiza a două momente cheie în evoluția OPEC

OPEC influențează prețul petrolului pe piața mondială, exercitând un control politic asupra cantității de petrol introduse în circuitul economic. Cum poate face lucrul acesta ? Deși au potențialul de a produce suficient și pot chiar acoperi cererea , statele OPEC produc doar cât, oferta globală de pe piață (producția statelor OPEC, însumată cu producția statelor non-OPEC) să rămână mult inferioară cererii, determinând astfel creșterea prețului, deci maximizarea profitului.

În primii zece ani de la fondarea OPEC, singura realizare majoră a fost evitarea unor reduceri ale prețului petrolului, urmând ca deceniul dintre 1970-1980 să reprezinte perioada de glorie absolută a Organizației întrucât a fost deceniul marcat de șocurile petroliere ca urmarea a embargoului petrolier din 1973, panica creată de Revoluția din Iran și de evenimentele care i-au urmat (1979-1081), primul război din Golf (1990) .

2.2.1 Primul șoc petrolier

Prima criză petrolieră a început la data de 15 octombrie 1973, într-un context favorabil reprezentat de creșterea cererii de petrol la nivel global, declinul producției de petrol a SUA, creșterea ponderii OPEC în oferta globală precum și declanșarea la 7 octombrie 1973 a celui de-al patrulea război arabo-israelian, când OPEC a reușit să impună creșteri continue la prețul petrolului. Cu toate acestea, OPEC (respectiv țările arabe din OPEC plus Egipt și Siria) au decis să pună embargo asupra livrărilor de petrol către țările importatoare, respectiv Statelor Unite ale Americii și Olandei iar ulterior și Portugaliei, Rhodesiei, Japoniei si Africii de Sud – țări care au acordat sprijin Israelului in razboiul de Yom Kippur – „mutare” făcută pentru a contrabalansa decizia acestora de aprovizionare a armatei isreliene și pentru a caștiga o poziție favorabilă în negocierile de pace post-război.

OPEC nu a interzis doar exporturile petroliere către țările mai sus menționate, ci a redus producția cu 25%, ceea ce a avut drept efect triplarea imediată a preturilor.

A fost pentru prima dată când o resursă naturală a fost folosită pe post de armă, iar ca urmare a embargoului, prețul petrolului brut a urcat extrem de repede de la 3$/baril cât era in 1974 la 12 $/baril (11,65$/baril) , deci o creștere de 300% . Prețul de 11,65 dolari pe baril a devenit efectiv in ianuarie 1974 și marchează primul șoc petrolier.

2.2.2 Al doilea șoc petrolier

Țările importatoare au fost serios afectate, aceasta criza venind dupa ce timp de ani de zile economia mondială a suferit de pe urma denunțării acordului de la Bretton Woods.

Ca urmare directă a acestui eveniment care a luat sfârșit in 1973 , a fost inființată Agentia Internațională pentru Energie (AIE) concepută inițial ca un mecanism colectiv de răspuns al țărilor consumatoare de petrol la posibilele viitoare crize energetice, dar care, în viitor va avea consecințe mult mai profunde.

Un lucru e clar, criza din 1973 a avut efecte in plan mondial care au dus la stimularea conservării energiei, căutarea surselor energetice alternative, construirea de mașini care să consume mai putin combustibil precum și crearea unor stocurilor strategice de petrol. Aceasta a produs o reconfigurare de forțe între statele producătoare și statele consumatoare, în sensul că Occidentul si-a conștientizat vulnerabilitatea, iar OPEC  capacitatea de a controla prețurile.

Deprecierea dolarului, moneda de schimb în care se comercializează petrolul, a determinat țările OPEC să acorde o atenție sporită prețului petrolului si fluctuațiilor acestuia. Conform previziunilor, prețul pentru sfârșitul anului 1979 era de 13,54 $/baril, însă lucrurile nu au stat deloc așa. Acest lucru a avut ca principali factori revoluția islamică în Iran respectiv începutul războiului dintre Iran și Irak in anii 1979-1980.

Cea de-a doua criză energetică a inceput ca urmare a declanșării revoluției din Iran, deși până la acel moment prețurile se menținuseră la un nivel de 12-13$/baril si acțiunile de protest au dus la dereglarea sectorului petrolier iranian. Astfel că noul regim, cel al ayatolahului Khomeini instalat la Teheran a început să constate reduceri ale exportului de petrol, echivalentul unei pierderi de 3-3,5 milioane de barili/zi pentru piața petrolieră internaționlă, în condițiile în care și producția zilnică a scăzut de la 5 mil de barili, în septembrie 1978, la 100.000 de barili, în decembrie același an.

Deși se confruntau cu criza, membrii OPEC au vrut să profite de raportul cerere-ofertă extrem de favorabil ca urmare a reducerii exporturilor iraniene, astfel că în martie 1979 în cadrul Conferinței de la Geneva au fixat o nouă cotație pentru luna aprilie 1979 și anume 14,55$/baril.

Piața mondială cade într-o dezordine totală, astfel că pentru a acoperi declinul apărut cauzat de reducerea exporturilor Iranului, Arabia Saudită și alte țări membre OPEC și-au sporit producția de țiței, însă datorită panicii create, pe fondul incertitudinii legate de situația din Iran și de efectele acesteia asupra țărilor din Golful Persic, prețurile au crescut, prețul spot ajungând la 40$/baril.

Mai mult decât atât, la 22 septembrie 1980 Irakul a invadat Iranul, declanșând un război care a durat până in anul 1988, confruntările armate cauzând distrugeri la capacitățile de producție și transport ale petrolului, fapt ce a avut ca efect imediat o reducere bruscă a producției cu aproape 4 milioane de barili/zi, astfel că totalul combinat al exporturilor de țiței din cele două țări nu depășea 1 milion de barili/zi (15% din producția zilnică a OPEC și 8% din producția de petrol din afara lumii comuniste).

În condițiile în care excesul de producție era cotat la 9-10%, s-a permis OPEC-ului să declanșeze noi creșteri de prețuri.

Succesiunea de evenimente din 1979 și 1980 marchează al doilea șoc petrolier.

2.2.3 Analiza celor 2 șocuri petroliere

Sintetic, evoluția prețului petrolului în perioada celor două șocuri petroliere este evidențiată în graficul următor.

Graficul 1 Prețul petrolului practicat de OPEC, în perioada celor două șocuri petroliere

Sursă : International Energy Agency, World Energy Outlook 2009, http://www.iea.org.

Un lucru e cert și anume că, dacă până in anul 1973, consumatorul occidental considera că petrolul este un produs ieftin in cantități suficiente chiar abundent, o dată cu fenomenul șocurilor petroliere, prin embargoul impus de țările arabe membre ale OPEC, occidentul a realizat că petrolul nu mai este din abundență și cu atât mai puțin ieftin.

Cele două șocuri petroliere au avut efecte dintre cele mai vizibile asupra economiei mondiale, începând de la creșterea semnificativă a prețului petrolului și impactul acestuia atât asupra statelor membre OPEC, cât și asupra țărilor importatoare de petrol.

Asupra statelor membre OPEC, efectele directe ale celor două șocuri petroliere s-au concretizat, în creșterea veniturilor realizate din exporturile de petrol, venituri care au dus la creșterea rezervelor valutare.

Prezentăm aceste două efecte în tabelele următoare:

Tabel 6 Veniturile țărilor membre OPEC din exportul de petrol

Milioane de $ unde nu e specificat.

Sursa : International Energy Agency, World Energy Outlook 2009, http://www.iea.org.

Tabel 7 Rezervele valutare ale țărilor membre OPEC

Sursa : International Energy Agency, World Energy Outlook 2009, http://www.iea.org.

Creșterea prețurilor petrolului a avut și efecte indirecte asupra membrilor OPEC. Efectele au fost însă pozitive, în sensul că veniturile provenite din exporturile de petrol au permis statelor OPEC dezvoltarea economiilor naționale prin programe de investiții. Aceste programe au vizat : construcția propriilor flote de vase petroliere, diversificarea activităților economice în sensul, reducerii dependenței de exporturile de hidrocarburi, precum și pentru crearea unei baze economice susținute, îmbunătățirea indicatorilor dezvoltării sociale (un spor natural pozitiv, reducerea ratei de analfabetism, creșterea gradului de școlarizare, reducerea mortalității infantile).

Printre efectele indirecte se numără însă și două efecte negative: efectul „sindromului olandez” și apariția de divergențe cu privire la politica de preț a Organizației.

Sintagma „sindrom olandez” face referire la consecințele negative determinate de creșterea veniturilor unei țări ca urmare a descoperirii unor rezerve de resurse naturale. Rezultatele au la bază valorificarea noii resurse descoperite, în detrimentul celorlalte domenii ale economiei, care se vor confrunta cu restrângerea activității și șomaj. Acesta apare datorită intrărilor masive în țară care determină creșterea cursului monedei naționale ce duce la creșterea imporurilor (care devin mai ieftine prin aprecierea monedei) și scăderea exporturilor (devenite mai scumpe prin aprecierea monedei).

Fenomenul sindromul olandez a reprezentat o caracteristică a economiilor statelor din cadrul OPEC și a acționat ca un obstacol față de proiectele de diversificare a economiilor acestora. Perioada 1971-1979, marcată de creșterea ponderilor în exporturile de petrol, nu a făcut altceva decât să adâncească dependența statelor membre de exporturile de petrol.

Cele două șocuri petroliere au avut efecte negative și asupra țărilor importatoare, mai ales asupra balanțelor comerciale, ca urmare a creșterii facturilor de import. Efecte care au variat de la țară la țară, in funcției de dependența economiilor de petrolul importat. Astfel că cele mai afectate state au fost SUA și Japonia pentru care importurile de petrol din Golful Persic necesare pentru consumul intern, reprezentau ponderi semnificative, in timp ce Republica Federală Germană a fost afectată în mai mică măsură, datorită accesului la rezervele de cărbune, folosit ca alternativă la petrol.

Un alt efect asupra statelor importatoare, relevant pentru cele două șocuri petroliere a fost reprezentat de creșterea inflației sub umbrela încetinirii ritmului de creștere economică, după cum se poate observa în tabel.

Datorită prețurilor mari existente pe piața, a fost posibilă exploatarea unor zăcăminte care înainte de 1973 nu erau rentabile. Astfel că, în perioada 1975-1990 s-a înregistrat creșterea constantă a producției statelor non-OPEC, de la 29,6 milioane de barili/zi la 41,6 milioane de barili/zi, Marea Britanie și Norvegia înregistrând creșteri în producția petrolieră, in perioada analizată, cu precădere, în exploatările din Marea Nordului. Producția de petrol a crescut, deasemenea și în SUA, URSS și China.

Cele două șocuri petroliere au plasat OPEC în poziție dominantă pe piața mondială a petrolului. Aceasta s-a aflat în postura în care a stabilit prețul de vânzare pe plan mondial, momente în care s-au încasat venituri valutare fără precedent de către statele membre OPEC.

În perioada reprezentată de sfârșitul celui de-al doilea șoc petrolier și deceniul nouă al secolului al XX-lea, Organizația a cunoscut o evoluție descendentă a puterii dar și a veniturilor, situație determinată de următorii factori :

recesiune economică de după anii 1980;

măsurile de conservare a energiei adoptate de țările consumatoare ;

folosirea pe scară largă a unor surse de energie alternativă (cărbune, gaze naturale și energie nucleară), precum și căutarea de surse regenarabile (energie solară, energie eoliană) ;

dezvoltarea producției de petrol in state non-OPEC ;

introducerea pe piața internațională, incepând cu anul 1983, a contractelor futures pentru petrol, la bursele din New York, Londra și Singapore .

Primii trei factori au determinat o scădere a cererii pentru petrol, in timp ce următorii factori respectiv dezvoltarea producției de petrol in zone ca Alaska, Mexic și Marea Nordului, au favorizat creșterea prețului petrolului, care a făcut posibilă acoperirea tuturor costurilor de producție, cauzând pierderea cotei de piață de către Organizație, în timp ce introducerea contractelor de tip futures a însemnat sfârșitul unui sistem de prețuri stabilite pentru petrol inițiat de producătorii americani in secolul al XIX-lea, continuat de companiile petroliere occidentale până în 1960, ulterior stabilit de negocierile între acestea și OPEC, pentru ca în final, după 1973 să fie impus de OPEC. După cel de-al doilea șoc petrolier, piața petrolului a devenit o piață matură în sensul în care a intrat intr-un proces deschis, cu participanți diverși : producători, comercianți, speculatori. OPEC devine de această dată, doar un jucător printre mulți alții, puterea sa constând din acest moment doar in controlul ofertei sale totale.

Situația dilematică în care se afla Organizația, noile condiții de piață au determinat într-o oarecare măsură strategia de acțiune adoptată de OPEC și anume libertate de producție pentru statele membre pe o piață competitivă, care s-ar fi tradus prin scăderea prețului la petrol, ce ar fi afectat veniturile venite din exporturi ale tuturor țărilor membre precum și influența lor politică și economică. Menținerea prețului la un anumit nivel, stabilit astfel incât încasările din exporturile de petrol să asigure satidfacția guvernelor membre, se putea menține, doar prin refacerea producției totale a OPEC, în timp ce o producție scăzută ar fi insemnat o cotă de piață mai mică dar și statutul de punct de reper la nivelul pieței al OPEC.

Astfel OPEC a fost nevoită să urmeze o politică energetică specifică unui cartel, astfel că organizația a stabilit reguli pentu regularizarea producției, prin alocarea unei cote unice pentru fiecare stat membru.

CAPITOLUL 3

ANALIZA COMPORTAMENTULUI ARABIEI SAUDITE ÎN CADRUL OPEC

Introducere

OPEC a crescut de patru ori prețul la petrolul brut în urmă cu aproape 40 de ani și de atunci am fost martorii numeroaselor scrieri în literatura de specialitate cu privire la modul în care OPEC și producătorii cheie din cadrul acesteia au acționat pe piața mondială a petrolului. O parte însemnată a literaturii este rezultatul analizei lui Griffin (1985). Cu toate acestea au existat dezacorduri cu privire la cele mai importante intrebări din cadrul studiului și anume rolul Arabiei Saudite și dacă iși aliniază deciziile de producție cu partenerii săi din cadrul OPEC, Smith în schimb, nu a reușit să descopere consecvența acțiunilor Arabiei Saudite, în timp ce Kaufmamann, nu a putu găsi nicio legătură evidentă între cota de producție a Arabie și restul statelor OPEC.

În continuare vor fi analizate aceste concluzii ale studiilor lor, cu o focusare specială spre deciziile OPEC cu privire la producție și exporturi. Deși, nu de puține ori s-a folosit un model unic pentru comportamentul Arabiei Saudite, se considera că acesta a variat în funcție de circumstanțe. Timp de o perioadă îndelungată Arabia Saudită a acționat la fel ca ceilalți membri OPEC, restricționând exporturile, când cererea scădea și crescând exporturile când cererea era în creștere. Cele mai notabile exemple de restricționări ale exporturile se pot vedea în timpul recesiunilor din 1973-1974, 1998, 2002 și 2008-2009. Au fost însă și momente, când Arabia Saudită a acționat independent de celelalte state OPEC și cele mai evidente sunt : 1978 în Iran, 1980-1981 în Irak și Iran, 1990 în Kuweit și Irak, 2003 în Irak, 2011 în Libia, în sensul că pentru a compensa întreruperile, a crescut exporturile.

Această variație în comportamenul de export al Arabiei Saudite este evidentă atunci când se face corelația între modificările apărute în exporturile acesteia față de restul OPEC, în perioade normale și perioade marcate de întreruperi. În perioade normale (excluzând întreruperile și recuperările), corelația este relativ ridicată, la aproximativ 0.7, dar în timpul întreruperilor aceasta devine negativă. Deși corelația medie este 0.19, aceasta ascunde variația ridicată de-a lungul timpului. Vor fi analizate aceste perioade separat făcând o oarecare distincție între perioadele normale și cele caracterizate de întreruperi.

În primul rând ca și cadru contextual, va fi rezumat comportamentul OPEC incă din 1973 dar și al relației Arabiei Saudite cu restul OPEC. Ulterior se va incerca clarificarea unor neințeleri apărute în literatura de specialitate și va fi discutat modul cum analiza poate ajuta în clarificarea acestora. Studiul se va concentra asupra reacției asimetrice a exporturilor saudite, cu exporturile celorlalte state OPEC, în perioade normale, dar și în perioadele cu întreruperi, studiu încheiat cu o serie de concluzii.

Cadru contextual

Între 1965 și 1973 (atunci când prețurile și exporturile erau stabilite de companiile petroliere internaționale), exporturile Arabiei Saudite au crescut de 4 ori, de la 2 la 8 mld barili/zi., ceea ce a însemnat dublarea cotei sale de export la 28%. Când OPEC a crescut prețurile de patru ori în anii 1973-1974, iar țările OPEC au naționalizat rezervele de petrol, acest lucru a fost un adevărat șoc pentru piața petrolieră și pentru întreaga economie mondială. Prețurile mari au stopat creșterea bruscă a cererii de petrol OPEC (a înregistrat o creștere de 10% anual, timp de un deceniu) și timp de trei ani a reușit să modifice cu succes, cererea. Exporturile sale trimestriale au scăzut de la 29,6 mld barili/zi. În 1973, la 23,5 mld barili/zi. în 1975, dar au revenit repede în 1976 la 27.5 mld barili/zi. Mai târziu, la sfârșitul lui 1978, revoluția iraniană a reușit să blocheze exporturile din Iran. Saudiții au trebuit să crească exporturile, care compensau parțial pierderile, dar un al doilea șoc petrolier a dublat prețurile. Nu mult după, Irakul a invadat Iranul, iar războiul lor, închide o producție de 6 mld barili/zi. Confruntându-se cu aceste întreruperi, Arabia Saudită și-a menținut exporturile, la aproape 10 mld barili/zi mbd în 1981, ceea ce la acea perioadă reprezentau 50% din exporturile OPEC.

Cu toate acestea, la doar câțiva ani după 1981, cererea de petrol OPEC a scăzut, ajungând la numai jumătate din nivelul anului 1979. Scăderea cererii s-a datorat în mare parte hotărârii luate de OPEC, să protejeze dublarea prețurilor din 1979-1980, fapt ce a exacerbat recesiunea economică mondială, trecerea de la petrolul folosit pentru generarea energiei electrice și încălzire la creșterea continuă a ofertei statelor non-OPEC. Până în 1985 Arab ia Saudită a trebuit să reducă exporturile sale cu până la 70% de la nivelul din 1981, la sub 3mld barili/zi, moment în care s-a revenit la exporturile din anii 1965.

Începând cu 1985 însă, Arabia Saudită a abandonat politica de fixare a prețurilor la petrol, prin care producția era limitată, iar în primele două trimestre și-a dublat producția – prețurile au scăzut sub nivelul din 1974. Curând a urmat o apropiere de OPEC, a adoptat o politică de apropiere de OPEC și au adoptat aceleași cote de producție pentru a gestiona creșterea treptată a exporturilor și pentru recuperarea cotei de piață. Cu mai multe ocazii saudiții au încurajat disciplina, folosind pentru onorarea a cotelor de producție o strategie tit-for-tat, care seminifică plata cotelor de transport de către partenerii săi și ultilizarea reciprocei când aceste erau respectate.

Perioada de recuperare a OPEC a fost întreruptă în august 1990, când Irakul a invadat Kuweitul, iar exporturile din ambele state au fost oprite. Din nou, Arabia Saudită, a compensat prin dublarea exporturilor în primele două trimestre. A menținut același nivel al exporturilor pentru aproape un deceniu, în timp ce restul statelor OPEC au crescut gradual exporturile. Prețurile au rămas relativ scăzute, undeva la 25$. Începând cu anii 1998, după criza financiară din Asia, Arabia Saudită și-a asumat un rol mai activ în reglarea nivelurilor sale de import, ca răspuns la pretențiile pieței petroliere. Exporturile OPEC au început să crească până în 2005, cînd și prețurile au început să crească, pe măsură ce cererea mondială creștea într-un ritm alert, mai mult decât puteau susține statele OPEC și non-OPEC. Până la mijlocul anului 2008, prețul petrolului a atins un nivel record, nemaiatins încă din 1980, datorită activității speculative exacerbate. Acest vârf a fost urmat la scurt timp, de scăderi de preț, pe care OPEC nu a încercat să le prevină (spre deosebire de anii 1980), cu toate că, Arabia Saudită și celelalte state OPEC au redus exporturile pentru a reduce gradul de prăbuțire al prețurilor. Prețurile și-au revenit, datorită cereri consistente din partea statelor în curs de dezvoltare, dar și din partea statelor OPEC. Prețurile au crescut din nou în anul 2011, ca urmare a pierderilor din timpul războiului civil din Libia, deși în mare parte au fost compensate de Arabia Saudită, prin creșterea exporturilor.

Au existat diferențe semnificative, înainte și după 1986 în comportamentul OPEC si al Arabiei Saudite. Între 1973 și 1985, OPEC a stabilit prețul și cota de producție pentru petrolul exportat. Modificările prețurilor au fost relativ mici, exceptând cele două șocuri petroliere (1973-1974, și 1979-1980), dar schimbările pentru exporturi au fost semmificativ mai mari. Această strategie de restricționare a exportului, stabilizatoare de preț, a fost în cele din urmă abandonată de Arabia Saudită la sfârșitul anilor 1985, când au dublat exporturile și au lăsat ca prețul petrolului să fie stabilit de politica de preț netback a produselor petroliere.

După 1986, prin contrast, OPEC a stabilit nivelurile cotelor de producție pe baza evaluărilor sale asupra cererii de pe piață; prețul petrolului era determinat de nivelul exporturilor OPEC, însă schimbările au fost relativ mici în totalul exporturilor OPEC, dar destul de semnificative pentru prețurile promovate de aceasta, mai ales după 2004, când OPEC a atins maximul de cotă de producție. O altă diferență importantă, după 1986 a fost faptul că prețurile crescute au fost rapid inversate în doar câteva săptămani, în timp ce piața a scăzut semnificativ – spre deosebire de 1979-1980 când prețurile dublate, au avut nevoie de cinci ani pentru a reveni la nivelul inițial.

Comportamentul Arabiei Saudite a variat dramatic din 1973. Uneori a cooperat cu partenerii săi OPEC, pentru reducerea sau creșterea nivelui de export, în fața cererii aflate în schimbare, alteori a acționat independent : a crescut exporturile sale de cinci ori pentru a compensa întreruperile de aprovizionare a OPEC sau a menținut exporturile la același nivel, incepând cu 1990, în timp ce între 1991-1998, celelalte state au crescut treptat cota de piață;sau a redus în mod unilateral exporturile între 1981-1985, pentru protejarea prețurilor dublate, între 1979-1980. Determinantul critic al răspunsului Arabiei Saudite la reducerile din cadrul OPEC este reprezentat de natura reducerilor : exporturile saudite vor fi întrerupte ca rezultat al scăderii cererii, dar acestea vor crește când reducerile vor rezulta de oriunde altundeva din afara OPEC-ului.

O metodă standard de măsurare a cooperării dintre Arabia Saudită și partenerii OPEC este reprezentată de schimbările trimestriale ale exporturilor Arabiei și ale restului statelor OPEC (fiecare măsurat în mld barili/zi), în ultimele opt trimestre; aceasta este schițată in graficul 2. Cooperarea între Arabia Saudită și restul statelor membre OPEC a fost destul de bună în perioadele normale (trimestrele fără întreruperi), cu o corelație variind între 0.6-0.8. Cu toate acestea, de fiecare dată când saudiții au acceptat să înlocuiască întreruperile de petrol, oriunde în afara OPEC (1978, 1980-0981, 1990, 2003, 2011), corelația a devenit negativă. Cu toate că media corelației din 1973 este echivalentă cu 0.19, ceea ce sugerează o destul de mică cooperare cu restul OPEC, această medie, poate fi înșelătoare.

Graficul 2 Tabel cu exporturile Arabiei Saudite și a restului statelor OPEC (C-exporturile Arabiei Saudite, D-exporturile tarilor OPEC)

Sursă : Autor, conform datelor din Statistical Review 2013.

Graficul 3 Corelația între modificările trimestriale în exportul de petrol al Arabiei Saudite și restul statelor OPEC (mld barili/zi).

Sursă : Sursă : Autor, conform datelor din Statistical Review 2013.

Nota : Punctele indică perioadele în care au existat întreruperi dar și recuperările ulterioare. Revoluția iraniană a redus exporturile de petrol, de la 6 mld barili/zi la 1 mld barili/zi la sfârșitul anului 1978. Lucru compensat parțial de exporturile 1 mld barili/zi, timp în care saudiții au menținut același nivel 10 mld barili/zi. În august 1990, Irakul a invadat Kuweitul, ceea ce a făcut ca în acest timp, Arabia Saudită sa fie tot cea care compensează exporturile, in condițiile în care statele OPEC nu ajungeau decât la 5 mld barili/zi, aceasta mai creștea producția cu 3 mld barili/zi. În 2003, al doilea război din Golf a redus exporturile irakiene cu mai mult de 2 mld barili/zi, lucru compensat din nou de creșterile exporturilor Arabiei Saudite. În 2011, ca urmare a războiului civil din Libia, producția scade cu aproximativ 90%, lucru compensat însă și de această dată de exporturile de saudite de petrol.

Pentru a înțelege de ce fluctuația corelației dintre Arabia Saudită și restul OPEC este pozitivă în perioadele normale, dar negativă în timpul întreruperilor, (figura 1), se compară comportamentul Arabiei Saudite în timpul celor trei mari scăderi ale cererii (stânga) și în timpul celor patru mari întreruperi (dreapta). Scade cererea (ca urmare a creșterilor de preț sau recesiuni), saudiții compensează exporturile. Comportamentul lor a fost corelat pozitiv, deoarece în ambele cazuri s-a redus producția. Cu toate acestea în fața întreruperilor, saudiții compensează aceste reduceri, adică acolo unde corelația este negativă, producția în restul OPEC scade, Arabia Saudită crește producția, pentru a compensa pierderile.

Figura 1 Comportamentul Arabiei Saudite și a celorlați membrii OPEC

Sursă: Analysis of Saudi Arabia’s Behaviour within OPEC, p.8 http://www.econ.nyu.edu/dept/courses/gately/Saudi.Behavior.Feb2013.pdf

Luând în considerare, aceste diferențe , se presupune că răspunsurile Arabiei Saudite, pot fi măsurate separat (una este panta pozitivă, una panta negativă). În cazul în care acestea ar fi analizate împreună, negativ cu pozitiv, va tinde mereu spre zero. Pe când răspunsul Arabiei Saudite se presupune în mod greșit a fi simetric în perioadele normale și în perioadele caracterizate de întreruperi, se va estima greșit, comportamentul acesteia, iar aceste două răspunsuri separate vor fi omise. Dacă în schimb, dacă cele două tipuri de răspunsuri ar fi măsurate separat, vor pute fi observate reacțiile total opuse ale Arabiei Saudite.

Figura 2 Exporturile Arabiei Saudite și ale celorlate state membre OPEC : perioade alternante de corelație pozitivă cu o corelație negativă, în perioada 1973-2012.

Sursă: Analysis of Saudi Arabia’s Behaviour within OPEC, p 11 http://www.econ.nyu.edu/dept/courses/gately/Saudi.Behavior.Feb2013.pdf

Figura 2 ilustrează variația dintre perioadele cu corelație pozitivă și cele cu corelație negativă, ale exporturilor Arabiei Saudite și ale restul statelor membre OPEC. Datele sunt împărțite în șase perioade de timp, unde alternează perioadele de corelație pozitivă cu cele de corelație negativă. Toate întreruperile apar în partea dreaptă a coloanei (cu excepția războiului din Irak 2003): 1979 Revoluția iraniană, 1980-1981 războiul Iran-Irak, 1990 invazia Iranului in Kuweit, iar în 2011, răaboiul civil din Libia. Cele mai lungi perioade de corelație negativă (drepata sus și dreapta mijloc), fiecare a început cu întreruperi, pentru ca apoi să vină o perioadă de redresare. Între 1973-1985 (dreapta sus), exporturile saudite au crescut în 1978, pentru a compensa întreruperile ca urmare a revoluției iraniene, curând urmate de creșterile exporturilor Arabiei Saudite, ca umare a întreruperilor cauzate de războiul Irak-Iran.

Cu toate acestea, curând după ce Arabia Saudită a trebuit să reducă unilateral exporturile, între 1981-1985, pentru a proteja dublarea prețurilor din 1979-1980 – aceasta strategie a fost abandonată în 1985. A doua perioadă a exporturilor saudite corelată care cu exporturile celorlalte state membre OPEC, au dat o valoare negativă, a fost în 1990-1998 (dreapta mijloc). A început cu invazia irakiană asupra Kuweitului, din 1993, când saudiții au dublat exporturile în numai două trimestre, pentru ca apoi să susțină nivelul exporturilor pentru mai mult de un deceniu, în timp ce restul statelor OPEC au crescut treptat cota de piață.

Cele trei grafice din coloana din stânga a figurii 2, arată perioade lungi de corelare moderată între Arabia și restul OPEC. Fiecare perioadă se finalizează cu o întrerupere : respectiv revoluția iraniană din 1978, invazia irakiană în 1990, iar în 2011, războiul civil din Libia. În fiecare dintre cele trei perioade, cooperarea în cadrul OPEC a fost destul de puternică corelația între modificările trimestriale ale exporturilor din Arabia Saudită și restul statelor OPEC s-a menținut între 0.6-0.8. Acestea au fost desigur, excepții. Graficul din mijloc (1985-1990), include prăbușirea prețurilor din anii 1985-1986 și trecerea temporară la prețurile de netback a saudiților si deasemenea strategia tit for tat din 1988, când Arabia Saudită și-a dublat exporturile pentru a încuraja OPEC să păstreze cota de producție deja stabilită din acordurile semnate cu partenerii săi. Între primul și al patrulea trimestru din 1988, Arabia Saudită aproape că și-a dublat exporturile, și-a depășit propria cotă; cota sa de producție a sărit brusc de la 24% la 31%. Cu toate că prețurile au scăzut cu circa o treime, veniturile din exporturi ale Arabiei Saudite, deoarece au crescut deoarece exporturile în timp ce prețurile au scăzut. Pentru restul statelor OPEC veniturile din exporturi au scăzut. Vrând să demonstreze că are capacitatea de a mări cota de piață, în încercarea de a-i disciplina pe partenerii săi OPEC, Arabia Saudită și-a redus exporturile în 1989, la o treime, revenind la cota sa de 24%, din 1988.

Comportamentul Arabiei Saudite este mult mai complex și nu poate fi surprins într-un singur model economic. Astfel că au fost concepute modele pentru a explica comportamentul economic al firmelor din anumite industrii în timp ce preocupările geopolitice și de securitate sunt ignorate. Dar cu toate astea, Arabia Saudită este cel mai mare producător din lume al celui mai important produs, subiect al unor presiuni internaționale și amenințări de securitate la adresa suveranității naționale. Având în vedere schimbările dramatice de la nivelul geopoliticii internaționale și cele de pe piață, încă din 1973, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că, comportamentul Arabiei Saudite nu poate fi surprins într-un singur model economic. După cum am susținut, este complicat. Pentru a descrie comportamentul Arabiei Saudite, ar trebui adoptate mai multe modele, în funcție de circumstanțele aflate în schimbare.

Analiza literaturii de specialitate

Studiile privind comportamentul OPEC sunt numeroase . Pentru a analiza schimbările în comportamentul OPEC de-a lungul timpului, sunt necesare diferite modele, în funcție de condițiile de piață și de întreruperile din cadrul OPEC (precum sugerează Adelman, Kaufmann și alții). Lista de modele și comportamente pentru Arabia Saudită trebuie să includă:

• cooperarea partenerială cu OPEC reducând sau mărind exporturile : înainte 1978, 1986-1990 (cu un comportament tit for tat , pentru a încuraja cooperarea și disciplina cotei), 1998-2010 (subiect al constrângerilor de capacitate din 2008);

• completarea exporturilor în cazul întreruperilor în afara OPEC: 1978, 1980, 1990, 2003, 2011 – dar mai ales, lipsa unui răspuns atunci când producția în fosta Uniune Sovietică a scăzut patru ani consecutivi 1990-1993 cu o medie de 1 mld barili/zi;

• dorința de a acționa aproape unilateral în reducerea exporturilor de 70% în 1981-1985 la dublarea prețului din 1979-1980, urmată la scurt timp de abandonarea din 1973 -1985 a politicii de stabilire a prețurilor, limitând rolul de ieșire, și trecerea spre redresarea treptată a cotei de piață; – Nu atât de mult pentru că și-au schimbat strategiile, ci pentru că si-au dat seama în cele din urmă de greșeala lor;

• după dublarea exporturilor sale de la sfârșitul anului 1990, dupa ce Kuweit a fost invadat de Irak (chiar Arabia Saudita a fost amenințată), saudiții au menținut la un nivel constant de exporturi pentru aproape un deceniu, în timp ce restul statelor membre OPEC au crescut treptat propriile exporturi și cota din piața.

În contextul unei vaste literaturi ce abordează comportamentul OPEC și al producătorilor săi cheie, o lucrare imporatntă a fost aceea a lui Griffin (1985). Multe articole care provin din această lucrare sunt analizate critic de Smith (2005), care avertizează cu privire la elaborarea de concluzii puternice din analizele statistice:

"Este doar o dovadă slabă pentru a indica faptul că Arabia Saudită a acționat ca un" lider "sau ca un actor important în cadrul cartelului, deși în mod oficial, această posibilitate nu poate fi respinsă. Dacă saudiții și-au asumat un asemenea rol, cel puțin se poate spune că nu a fost pus în aplicare cu consistența și rigurozitatea necesară." (Pp. 74-75)

Se crede că această concluzie cu privire la coerența Arabia nu este doar excesiv de prudenta, dar este de fapt incorecta. Se presupune că eroarea se datorează ignorării contextului răspunsului Arabiei, atunci când se analizează comportamentul Arabiei – dacă saudiții acționează de manieră cooperantă cu OPEC, atunci când aceasta se confruntă cu cerere scăzută, sau că acționează pentru a compensa întreruperile în altă parte decât OPEC. Presupunând un răspuns simetric la diferite circumstanțe (așa cum se arată Figura 2) poate conduce la concluzia incorectă, că răspunsul saudit este inconsistent pentru că răspunsurile saudite la cererile aflate în scădere (pantă pozitivlua ) și întreruperi (panta negativă) tind către zero. Ținând cont de comportamentul diferit al saudiților între perioadele normale și întreruperi, este scos la iveală comportamentul constant al Arabiei Saudite.

Smith (2005) oferă propriul său model de producători "compensarea modificări de producție", pentru a defini comportamentul OPEC încă din 1973. Modelul se bazează pe șocuri aleatorii la costurile de producție ale membrilor OPEC. Aceasta pare a fi o alegere foarte ciudată, având în vedere că marile schimbări la nivelul producției au fost cauzate de întreruperi (1978, 1980, 1990, 2003 și 2011) sau datorită deciziei de a proteja dublarea prețurilor din 1979-1980. Cu toate acestea, lucrarea nu are nici o mențiune de întreruperi, nici nu sunt analizate diferit față de schimbările "normale" în producție. De fapt, presupunând răspuns simetric pentru comportamentul saudit ar intra în conflict cu ceea ce sa întâmplat de fapt în timpul întreruperilor. Deși în mod normal, saudiții coordoneaza reducerile de productie, cu restul OPEC atunci când cererea scade, doar o "încapățânare consecventă" în timpul întreruperilor ar face ca saudiții să imite reducerile celorlalte state OPEC, mai degrabă decât a le compensa. Din fericire pentru economia mondială, saudiții nu au fost atât de obsedati de astfel de "constanță", în timpul întreruperilor.

Lucrarea de Kaufmann et al. (2008) este similară cu a noastră, cu excepția faptului că datele sale încep abia din 1986, și analizeaza mai degrabă producția decât exporturile, și se examinează efectul cotelor. Aceasta permite diferite răspunsuri saudite la creșteri și scăderi ale exporturilor în restul statelor OPEC, dar ignoră diferențele dintre perioadele normale și întreruperi – în mare parte, deoarece acestea exclud datele din Irak și Kuweit. Noi includem datele din aceste țări, deoarece, cu siguranță acestea au afectat comportamentul producției și exportului saudiților. Ca și Smith (2005), rezultatele statistice din Kaufmann și colab. (2008), sunt uneori ambigue, și, uneori, intră în conflict cu cele ale altora:

"Arabia Saudită este singura țară OPEC analizat aici, care nu afișează comportamentul de impartit producția. Ca atare, acest rezultat este în concordanță cu argumentul că Arabia Saudită este doar un actor dominant. Într-adevăr, această constatare contrazice afirmațiile făcute de către Griffin (1985), care susține că corelația pozitivă între producția de țiței din Arabia Saudită și alți membri ai OPEC subminează modele care postulează Arabia Saudită ca o firmă dominantă. " (P.348)

Concluziile noastre sunt diferite de literatura existentă, în mai multe privințe, în special în ceea ce privește relația dintre exporturile din Arabia Saudită și restul OPEC (și similaritățile de producție). În literatura de specialitate există o gamă largă de estimări pentru corelarea, inclusiv următoarele:

• corelație pozitivă: Griffin (. 1985, p. 958), folosind datele din 1971-1983

• dovezi slabe de coordonare: Dahl și Yucel (1991), folosind datele 1971-1987

• corelare zero: Kaufmann et al. (2008, p.348), folosind datele 1987-2003: noi nu găsim nici o relație

• corelație negativă: Alhajji-Huettner (2000, p. 53), data citată 1973-1994 pentru a sprijini argumentul lor că saudiții sunt dominanti, menționând că corelația a fost -0.43.

O parte din acest dezacord rezultă din diferite perioade de timp, luate în considerare, pentru că corelarea a variat de-a lungul timpului, în special atunci când s-au produs întreruperi. Cu toate acestea, chiar mai important a fost contextul în care saudiții răspund la schimbările în exporturi în alte zone decât în OPEC – chiar dacă răspunsurile sunt în timpul perioadele lor normale sau în timpul întreruperilor. În plus, vom analiza, de asemenea, un al doilea tip de răspuns asimetric al exporturilor Arabiei – între creșteri și scăderi ale exporturilor către restul OPEC. Cele mai multe modele ignora contextul complet, și să își asume răspuns complet simetric cu al saudiților.

Figura 3. Variația exporturilor Arabiei Saudite și a OPEC

Sursă : Sursă: Analysis of Saudi Arabia’s Behaviour within OPEC , p 15 http://www.econ.nyu.edu/dept/courses/gately/Saudi.Behavior.Feb2013.pdf

Datele specifice examinate sunt rezumate în figura 3 (cu numere de ecuații). Standardul, date simetrice ale lui Griffin (1985) este graficul de sus-stânga ; este similar cu acela al lui Smith (2005). Tipul de asimetrie analizată de Kaufmann și toate cele (2008) permite răspunsuri diferite pentru creșteri și scăderi în restul exporturilor OPEC, în toate sferturi (graficul din dreapta-sus). O a doua dimensiune de asimetrie În răspunsurile saudite distinge între sferturi "normale" și în timpul Întreruperilor – fie cu un răspuns simetric la creșteri și scăderi in restul exporturilor OPEC (graficul din stânga jos), sau cu raspuns complet asimetric (graficul din dreapta-jos). Fig. 4. Diferite tipuri de răspunsuri saudite catre schimbările în exporturile celorlalte state membre OPEC

În literatura de specialitate au fost făcute o serie de estimări legate de comportamentul Arabiei Saudite, în ceea ce privește exporturile, în raport cu restul statelor OPEC încă din 1973 si de corelarea comportamentelor acestor două entități. Acestea au variat de la pozitiv, la zero și la negativ : de la 0.7 în perioadele normale, la valori negative în timpul fiecărei din cele cinci întreruperi; corelația medie a fost de 0.19. Comportamentul Arabiei Saudite pe piața petrolului depinde de circumstanțe. Astfel că, atunci când OPEC este pusă în fața unei cereri reduse, aceasta va reduce exporturile, dar le va mări, atunci când va avea de-a face cu întreruperi

CONCLUZII

  Chiar dacă preocupările legate de mediu sunt în creștere, cererea de energie este obligata să crească ca urmare a creșterii economice, extinderea populației și ridicarea nivelului de trai. Creșterea de energie poate fi de așteptata să crească cu mai mult de 40% până in 2030. Combustibili fosili, petrol și gaze naturale vor continua pentru a satisface cele mai multe din nevoile energetice ale lumii și, astfel, OPEC cu rezervele maxime de petrol va rămâne principalul jucător in scenariul de petrol mondial. Satisfacerea cererii consumatorilor de petrol, fiind conștient de provocările majore de schimbările climatice la nivel global, precum și necesitățile de investiții capacitate de ulei, sunt susceptibile de a fi problemele predominante cu care se confruntă această organizație mare merge inainte.

Tema de cercetare a fost abordata din trei unghiuri, din trei perspective, care se intrepătrund și se completează reciproc pe parcursul lucrării. Acestea sunt perspectiva economică, perspectiva istorică și perspectiva geopolitică.

Perspectiva economică este cea mai consistentă dintre cele trei și se bazează pe prezentarea și analiza de date referitoare la rezervele de petrol, producție, consum, prețuri, la datele economice fundamentale ale țărilor membre OPEC, precum și la implicațiile macro-economice ale evoluției prețului petrolului.

În contextul crizei energetice, declanșată de creșterile bruște a prețurilor petrolului, statele importatoare mai cu precădere cele industrializate, grupate în OCDE, au fost determinate să formeze o coaliție în vederea formulării unei reacții de răspuns la situația nou apărută. Reacția instituționalizată a acestei situații a fost fondarea in 1974 a Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), de către statele membre OCDE (fără Finlanda și Islanda). În cadrul acesteia s-au pus în practică politici de reducere a dependenței de petrol prin dezvoltarea de surse alternative de energie. Un alt element important determinat de crizele petrolului, îl constituie constituirea de stocuri strategice de petrol ce au ca obiectiv acoperirea a peste 90 de zile de consum curent, dar și reducerea dependenței de petrol a statelor importatoare.

Oferta mondială de a suferit modificări, datorită eforturilor companiilor petroliere dar și țărilor occidentale puternic industrializate de dezvoltare a surselor alternative la petrol, din dorința de a reduce dependența de OPEC.

Studiu de caz se bazează pe studiul elaborate de Griffin (1985) și literatura ulterioară care a analizat exporturile și producția Arabiei Saudite și a celorlalte state din OPEC, pe trimestre în perioada 1973-2012. Comportamentul Arabiei Saudite a variat de-a lungul timpului, intr-un mod sistematic, ca răspuns la condițiile pieței, dar și la intreruperile din cadrul OPEC. Comportamentul său este diferit de cel din perioadele normale și perioadele cu intreruperi. În perioadele normale când s-a confruntat cu cerere redusă, Arabia Saudită a colaborat cu ceilalți mebrii OPEC, pentru a restricționa exporturile. În timpul intreruperilor in schimb, a crescut producția pentru a compensa pierderile, nu pentru a se opune reducerilor. Prin contrast, un singur model, care presupune că Arabia Saudită a colaborat cu partenerii săi OPEC sa restricționeze outputul. În timpul intreruperilor cu toate acestea, ar crește producția pentru a compensa reducerile de restul de OPEC, nu pentru a se potrivi. Prin contrast, un singur model care asuma același răspunsuri are saudiților cartre reduceri de output din restul OPEC – indiferent dacă aceste reduceri s-au datorat cererii reduse sau de a intreruperi ale furnizatorilor – nu caracterizează istoria in mod precis. Ce a fost consistent din 1973 a fost răspunsul Arabiei la intreruperile de compensare, de la Revoluția Iraniană din 1978 la războiul civil din Libia din 2011, și reducerile moderat de consistente cu restul OPEC atunci când cererea a scăzut, de la criza economica din 1974-1975 la criza economica din 2008 la 2009.

Uneori, la fel ca în mijlocul si la sfârșitul anilor 1980, saudiții au fost deosebit de receptivi la supra-trimiterea de cote de către partenerii săi OPEC, și a urmat o strategie "tit-for-tat ", în scopul de a încuraja partenerii sai sa onoreze cotele lor: sa potriveasca supra-trimiterile, dar si reciprocand când cotele erau onorate. În plus, au existat două exemple notabile atunci când saudiții au acționat independent de partenerii lor pentru o perioadă extinsă de timp: (1), în 1981-198 taie exporturile sale, aproape unilateral, într-o apărare imprudent a dublării prețurilor din 1979-1980; și (2), în anii 1990 a păstrat constante exporturile sale, în timp ce restul OPEC a crescut exporturile și recuperate segmentul lor de piață. Corelația dintre evoluția exporturilor Arabiei Saudite și restul OPEC reflectă această variație în comportament. Corelația medie in 1973-2012 a fost relativ mică, la 0,19. Cu toate acestea, această valoare medie de peste 40 ani maschează variația larga de-a lungul timpului. În perioadele "normale"(non-întrerupere), corelația a fost de aproximativ 0,7 dar în timpul și după fiecare dintre cele cinci Întreruperi corelația a devenit negativă. Corelația a fost, de asemenea, scăzută în timpul trecerii la prețuri netbank din 1985-1986, precum și în mijlocul anilor 1990, atunci când saudiții au menținut postul lor-valul de exporturi din 1990 (după invazia Irakiană).

BIBLIOGRAFIE

1. Bahgat, G. (2003) American Oil Diplomacy in the Persian Gulf and the Caspian Sea, University Press of Florida,Gainesville, FL, p. 178, disponibil la , accesat în data de 11.06.2014

2. Bahgat G. , Energy security an interdisciplinary approach, National Defense University Washington, DC, USA, 2000, disponibil la , accesat în data de 11.06.2014

3. Banareanu C., Securitate energetică, Editura UNAP, București, 2008, p 15 .

4. Bărbuț D.M., Strategia energetică în contextual securității moderne, București, Editura Geopolitica, 2012, pp 103-105;

5. Caffentz G., The Struggle for the Petroleum Commons : Local. Islamic and Global, WW4 Report 105, disponibil la http://ww4report.com/105/planetwatch/petrleumcommons, accesat în data de 11.06.2014

6. Campbell, C.J., The Coming Oil Crisis, Multi-Science Publishing, Brentwood, Essex, 1997, p. 32.

7. Collon M. , Monopoly – L-Otan à la Conquête du monde, Editura EPO, Bruxellex, 2000, disponibil la http://www.amazon.com/Monopoly-lOTAN-%C3%A0-conqu%C3%AAte-monde/dp/2872621717, acccesat în data de 11.06.2014;

8. Dolghin N., Geopolitica. Dependențele de resursele energetice, București, Editura UNAp, 2004, p 6

9. Fattouh, B. , The Dynamics of Crude Oil Price Differentials, Oxford Institute for Energy Studies, Oxford, 2008, p. 8.

10. Klare, Michael T, Energo-fascism in Your Future ? disponibil la http:?www.tomdispatch.com/index, accesat în data de 11.06.2014

11. Griffin, J. M, and William S. Nielson (1994). “The 1985-86 Oil Price Collapse and Afterwards: What

Does Game Theory Add?”.Economic Inquiry, 32, 543-561.

12. Kaufmann, Robert K., Andrew Bradford, Laura H. Belanger, John P. McLaughlin and Yosuke Miki

(2008). “Determinants of OPEC production: Implications for OPEC behavior”,

13. Nouschi A., Petrolul și relațiile internaționale din 1945 până în prezent, Editura Institutul European, 2007, p 75.

14. Racheru I.,  Gusilov E. si Manea O. sub coordonarea lui Armand Gosu, Criza petrolului, din data de 21.02.2013. disponibil la http://www.revista22.ro/criza-petrolului-4642.html, accesat la data de 11.04.2014

15. Thompson E. , A Brief History Of Major Oil Companies In The Gulf Region, disponibil la http://www.virginia.edu/igpr/APAG/apagoilhistory.html, , accesat în data de 11.06.2014

16. Vassiliou M.S., The A to Z of the Petroleum Industry, p. 430 disponibil la http://books.google.ro/books?id=BdNjTbcB__0C&pg=PA430&dq=Rom%C3%A2nia+first+oil+country+in+1857&hl=en&sa=X&ei=Iap7U7GgHdS0yQP95YHADw&ved=0CC0Q6AEwAA#v=onepage&q=Rom%C3%A2nia%20first%20oil%20country%20in%201857&f=false, accesat în data de 11.06.2014

17. Yergin, D. , The Prize: The Epic Quest for Oil, Money & Power, Free Press, New York, 1990, p. 27.

18. Yergin D., The Quest: Security and the remaking of the modern world Energy, Editura Penguin Press, New York, 2011, pp 89.

19. Zischka A, Râzboiul petrolui, 1941;

20. Statistical review of world energy 2013, disponibil la http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf, accesat în data de 11.06.2014

21. United Nations, Agenda 21, în Capitolul 9 “Protection of the Atmosphere”, Rio de Janeiro, 1992, disponibil la www.un.org/esa/sustdev/documents/ agenda21/english/agenda21chapter9.htm, accesat accesat în data de 11.06.2014

22. Statutul OPEC 2012, disponibil la http://www.opec.org/opec_web/en/publications/345.htm, accesat în data de 11.06.2014

23. (*) Repere 1969-1976, disponibl la http://history.state.gov/milestones/1969-1976/oil-embargo, accesat la 11.04.2014

ANEXE

Anexa 1

Graficul Cresterea pretului petrolului intre 2002-2014

Anexa 2

Veniturile provenite din exporturi de petrol ale membrilor OPEC

Anexa 3

Exporturile de petrol

Anexa 3

Comparație între exporturile OPEC și exporturile Arabiei Saudite

Anexa 4

După ce am realizat analiza corelației exporturilor OPEC cu exporturile Arabiei Saudite, am vrut să observ care este trendul privitor la exporturile Arabiei Saudite, să realizez o previziune. Pentru acest lucru, am făcut o analiză econometrică, cu datele pe existente în mediul online pe Trade Map(cantități în miliarde de barili). Comportamentul Arabiei Saudite : Analiză econometrică

BIBLIOGRAFIE

1. Bahgat, G. (2003) American Oil Diplomacy in the Persian Gulf and the Caspian Sea, University Press of Florida,Gainesville, FL, p. 178, disponibil la , accesat în data de 11.06.2014

2. Bahgat G. , Energy security an interdisciplinary approach, National Defense University Washington, DC, USA, 2000, disponibil la , accesat în data de 11.06.2014

3. Banareanu C., Securitate energetică, Editura UNAP, București, 2008, p 15 .

4. Bărbuț D.M., Strategia energetică în contextual securității moderne, București, Editura Geopolitica, 2012, pp 103-105;

5. Caffentz G., The Struggle for the Petroleum Commons : Local. Islamic and Global, WW4 Report 105, disponibil la http://ww4report.com/105/planetwatch/petrleumcommons, accesat în data de 11.06.2014

6. Campbell, C.J., The Coming Oil Crisis, Multi-Science Publishing, Brentwood, Essex, 1997, p. 32.

7. Collon M. , Monopoly – L-Otan à la Conquête du monde, Editura EPO, Bruxellex, 2000, disponibil la http://www.amazon.com/Monopoly-lOTAN-%C3%A0-conqu%C3%AAte-monde/dp/2872621717, acccesat în data de 11.06.2014;

8. Dolghin N., Geopolitica. Dependențele de resursele energetice, București, Editura UNAp, 2004, p 6

9. Fattouh, B. , The Dynamics of Crude Oil Price Differentials, Oxford Institute for Energy Studies, Oxford, 2008, p. 8.

10. Klare, Michael T, Energo-fascism in Your Future ? disponibil la http:?www.tomdispatch.com/index, accesat în data de 11.06.2014

11. Griffin, J. M, and William S. Nielson (1994). “The 1985-86 Oil Price Collapse and Afterwards: What

Does Game Theory Add?”.Economic Inquiry, 32, 543-561.

12. Kaufmann, Robert K., Andrew Bradford, Laura H. Belanger, John P. McLaughlin and Yosuke Miki

(2008). “Determinants of OPEC production: Implications for OPEC behavior”,

13. Nouschi A., Petrolul și relațiile internaționale din 1945 până în prezent, Editura Institutul European, 2007, p 75.

14. Racheru I.,  Gusilov E. si Manea O. sub coordonarea lui Armand Gosu, Criza petrolului, din data de 21.02.2013. disponibil la http://www.revista22.ro/criza-petrolului-4642.html, accesat la data de 11.04.2014

15. Thompson E. , A Brief History Of Major Oil Companies In The Gulf Region, disponibil la http://www.virginia.edu/igpr/APAG/apagoilhistory.html, , accesat în data de 11.06.2014

16. Vassiliou M.S., The A to Z of the Petroleum Industry, p. 430 disponibil la http://books.google.ro/books?id=BdNjTbcB__0C&pg=PA430&dq=Rom%C3%A2nia+first+oil+country+in+1857&hl=en&sa=X&ei=Iap7U7GgHdS0yQP95YHADw&ved=0CC0Q6AEwAA#v=onepage&q=Rom%C3%A2nia%20first%20oil%20country%20in%201857&f=false, accesat în data de 11.06.2014

17. Yergin, D. , The Prize: The Epic Quest for Oil, Money & Power, Free Press, New York, 1990, p. 27.

18. Yergin D., The Quest: Security and the remaking of the modern world Energy, Editura Penguin Press, New York, 2011, pp 89.

19. Zischka A, Râzboiul petrolui, 1941;

20. Statistical review of world energy 2013, disponibil la http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf, accesat în data de 11.06.2014

21. United Nations, Agenda 21, în Capitolul 9 “Protection of the Atmosphere”, Rio de Janeiro, 1992, disponibil la www.un.org/esa/sustdev/documents/ agenda21/english/agenda21chapter9.htm, accesat accesat în data de 11.06.2014

22. Statutul OPEC 2012, disponibil la http://www.opec.org/opec_web/en/publications/345.htm, accesat în data de 11.06.2014

23. (*) Repere 1969-1976, disponibl la http://history.state.gov/milestones/1969-1976/oil-embargo, accesat la 11.04.2014

ANEXE

Anexa 1

Graficul Cresterea pretului petrolului intre 2002-2014

Anexa 2

Veniturile provenite din exporturi de petrol ale membrilor OPEC

Anexa 3

Exporturile de petrol

Anexa 3

Comparație între exporturile OPEC și exporturile Arabiei Saudite

Anexa 4

După ce am realizat analiza corelației exporturilor OPEC cu exporturile Arabiei Saudite, am vrut să observ care este trendul privitor la exporturile Arabiei Saudite, să realizez o previziune. Pentru acest lucru, am făcut o analiză econometrică, cu datele pe existente în mediul online pe Trade Map(cantități în miliarde de barili). Comportamentul Arabiei Saudite : Analiză econometrică