ONU: Organizația Națiunilor Unite Mulțumiri Capitolul 1 1. Introducere 1.1 GIS-ul Participativ combină un șir de informații despre instrumentele… [306431]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Lect.univ.dr. GABRIEL SIMION

Student: [anonimizat]

2016

Lista Hărților

Harta 1. TITLU HARTA 13

Lista Figurilor

Figura 1. TITLU FIGURA 14

Lista Tabelelor

Tabel 1. TITLU TABEL 12

Lista Fotografiilor

Foto 1. TITUL FOTOGRAFIE 14

Lista Acronimelor

ONU: Organizația Națiunilor Unite

Mulțumiri

Capitolul 1

1. Introducere

1.1 GIS-[anonimizat]: [anonimizat] 3D, [anonimizat]-, [anonimizat] ( Global Positioning Systems) [anonimizat] ( Geographic Information Systems); pentru a [anonimizat], discutare, [anonimizat].

GIS-[anonimizat] ( [anonimizat]) în grupurile dezavantajate ale societății cu scopul de a [anonimizat], analizare și transmitere a informației spațiale.

Fig. 1 : [anonimizat]: https://vimeo.com/tag:participatory+gis, 30 Mai 2016, 01:49

O bună practică a GIS-ului participativ constă într-o luare bună a [anonimizat]. Practica integrează anumite instrumente și metode care de cele mai mute ori se bazează pe o colaborare între aptitudinile unor experți și cunoștințele locale ale cetățenilor. Aceasta promovează interacțiunea dintre cele două părți interesate prin generarea și manevrarea corectă a informației spațiale și folosește detalii despre anumite peisaje pentru a ușura luarea deciziilor în procesul sprijinirii unei comunicări efective.

[anonimizat]. [anonimizat], PGIS( Participatory GIS) [anonimizat].

1.2 [anonimizat], industria reprezenta o piesă importantă a economiei, încadrată în peisajul orașului . Conform lui Vintilă Mihăilescu în cartea ,, Evoluția Geografică a [anonimizat] “, Bucureștiul în anul 1912 era divizat în patru sectoare industriale și anume : [anonimizat] ; Sect. Nord-Est; Sect. Sud-Vest; Sect. Sud-Est.

[anonimizat], fiind continuat către Nord și Est de Șoseaua Cotroceni și Strada Ștefan Furtună . [anonimizat]: [anonimizat]. ( Vintilă Mihăilescu, 2003)

[anonimizat]cții ( cariere de nisip și fabricile de cărămidă), axa principală a acestuia fiind Calea Moșilor spre Câmpul Moșilor. De asemenea aici se dezvolta si funcționa industria alimentară, cuprinzând cele mai numeroase si mai mari mori. Industria chimică reprezenta și ea importanță prin funcționalitatea fabricilor producătoare de uleiuri, săpun si cosmetică. ( Vintilă Mihăilescu, 2003)

Sectorul Sud-Vestic se desfășura începând cu Arsenalul Armatei din Dealul Spirei și între Gara Filaret și Cotroceni. În anul 1912 aici activau circa douăzeci de întreprinderi industriale, de diferite tipuri; producând în special bazalt artificial, sticlărie, dar și încălțăminte. ( Vintilă Mihăilescu, 2003)

Urmează apoi sectorul Sud-Estic, acesta fiind și cel mai vechi dintre sectoare, cu toate acestea sectorul cuprinde diverse tăbăcării moderne. Tot aici se află plasat și Abatorul, dar si Lamaître-aceasta fiind prima uzină metalurgică construită în București, astăzi găsindu-se în zona Timpuri Noi. Toată această industrie a sectorului era situată aproape de ieșirea Dâmboviței din capitală, urmând lungul Căii Văcărești, de-a lungul liniei de centură până lângă Radu Vodă.

În continuarea acestui sector se distinge sectorul estic ( Titan – Dudești). Acesta se diferențiază de cel Sudic prin mărimea și prin numărul ridicat al uzinelor metalurgice, prin faptul că aici se aflau cele mai vechi și utilate uzine, toate acestea fiind adunate la periferia Bucureștiului și formând un sector industrial bine individualizat. Suprafața construită cu fabrici industriale fiind de circa 600 hectare .

Zona industrială a Bucureștiului cunoaște un progres față de anul 1920, dar totuși în curs de dezvoltare, întinzându-se pe aproximativ 4/5 din periferie. Per total, întreaga zonă periferică agricolă a fost parcelată și transformată- în special după 1920- în zone rezidențiale și cartiere muncitorești. Vechea periferie agricolă Sud-Estică a fost singura care a suferit cele mai puține schimbări. ( Vintilă Mihăilescu, 2003)

În ultimii zece, cincisprezece ani, aceasta a început să devină tot mai neimportantă, fiind înlocuită de alte sectoare cu servicii de funcționalitate. Cu toate că astăzi industria Bucureștiului nu mai produce nimic, acesta continuă să se dezvolte, rata șomajului fiind cea mai scăzută și tot aici întreprinzătorii străini investesc cel mai mult .

Așa cum este definit in Dicționarul Explicativ al Limbii Române, dezindustrializarea este explicată ca fiind o scădere a potențialului industriei în economia unei țări sau la nivel de localitate, prin desființarea unor industrii existente .

Dezindustrializarea are loc în principal în perioadele de tranziție, atunci când se trece de la un anumit regim politic și economic la un altul. Influența dezindustrializării se resimte asupra producției industriale și direct asupra vieții cetățenilor prin reducerea salariilor, scăderea nivelului de trai și creșterea ratei șomajului. Cu toate că spațiile ( fabricile ) și activitățile industriale ale orașului au fost lăsate în abandon sau de izbeliște, pentru dezvoltatorii urbani dezindustrializarea este o șansă importantă pentru prosperarea afacerilor, chiar dacă nu se ține cont de valoarea clădirilor aflate în proces de demolare și că acestea pot fi monumente de patrimoniu.

La nivelul țării noastre, dezindustrializarea s-a remarcat după anul 1989, an în care s-a renunțat la vechiul regim și anume la comunism, caracterizat printr-o economie controlată și organizată; la capitalism, care se caracteriza printr-o economie de piață, întreaga țară trecând prin procesele schimbării.

Bucureștiul a simțit și el impactul pe care dezindustrializarea l-a avut la nivelul întregii Românii, drept cauze s-a ajuns la suburbanizare, crearea ghetourilor, restrângerea arealului industrial activ .

Dezindustrializarea nu trebuie privită doar ca o modificare a structurii economiei, ci și ca o schimbare a factorului cultural .

Înclinarea contemporană este aceea de a elimina industriile amplasate în interiorul orașului sau cel puțin se încearcă o mutare a acestora la periferie, de-a lungul autostrăzilor. Un efect pozitiv al acestui proces a fost cel al refuncționalității unor spații ( clădiri de birou, servicii); însă cu toate astea s-a lăsat în urmă un număr mare de terenuri intrate în paragină; locuri, clădiri și construcții industriale, dar și structuri fără funcționare sau o utilitate evidentă . Dezindustrializarea, nu doar în cazul Bucureștiului, ci la nivel național a lăsat în urmă un cimitir industrial, ceea ce i-a conferit capitalei o imagine nefavorabilă la nivel european .

1.3 AMPLASAREA INDUSTRIEI ÎN ORAȘE

Amplasarea spațiilor industriale a avut la bază maniera de transport a bunurilor, mai ales în cazul industriilor grele. Primele amplasamente s-au realizat pe malurile râurilor, deoarece costul transportului pe apă era redus. Urmează apoi amplasarea industriei în apropierea căilor ferate ( secolul al XIX –lea) și din această cauză zonele din jurul gărilor au început să tenteze activitățile manufacturiere, dar și pe cele de depozitare.

Exemple: zonele industriale dezvoltate în jurul gărilor Filaret, Obor, o măsură mai mică în cazul Gării de Nord . ( Liviu Chelcea, 2008 )

,, Pe măsură ce orașele se măresc, cercurile concentrice se dilată, încorporând zone care inițial aveau alte funcții. Din această cauză multe fabrici rămân în centrul orașului, ajungând să fie înconjurate de clădiri de dimensiuni mari sau chiar să aparțină zonei centrale de afaceri ( Uzina Electrica- lângă parcul Carol ; numeroase fabrici situate în zona Timpuri Noi) ‘’

,, Pe amplasamentele industriale situate în imediata vecinătate a centrelor orașelor din secolele XVIII – XIX, au apărut întreprinderi metalurgice și textile. Ele au rămas acolo până la sfârșitul perioadei interbelice. În aceeași vreme, termocentralele și firmele producătoare de bunuri destinate consumului de masă, au început să fie mutate la marginea orașelor, pe amplasamente noi. Acestea au ajuns să fie înglobate în orașe odată cu construirea suburbiilor și a orașelor – satelit .’’

Clădirile industriale- forma acestora diferă, asta se întamplă din cauza perioadelor distincte, în care acestea au fost construite, dar și din cauza funcționalităților diferite. Oricare tip de construcție îndeplinește diferite însușiri. Uzinele și depozitele cu mai multe etaje sunt cele mai căutate pentru a fi regenerate și conservate. De cele mai multe ori aceste fost fabrici sunt clădiri durabile, solide, spațioase, iar după îndepărtarea echipamentului industrial clădirea devine și mai luminoasă.

Alte clădiri industriale sunt și cele monumentale, cum ar fi gările și termocentralele. În majoritatea centrelor urbane, gările au fost desființate deoarece transportul auto s-a extins, devenind astfel principalul mod pentru circulația materialelor și a resurselor. Un exemplu cunoscut, din cadrul extern țării noastre, este Gara Detroit, care a fost desființată complet în anul 1970, deoarece nu se mai efectua niciun fel de trafic feroviar pentru că prin acest oraș trec cinci autostrăzi. La nivelul țării noastre, mai exact în cadrul Bucureștiului, acest lucru s-a întâmplat cu Gara Cotroceni din Cartierul Militari, dar și cu Gara Filaret din proximitatea Parcului Carol.

1.4 Obiective principale

Următorul aspect pe care doresc să îl introduc în lucrarea de licență este reprezentat de principalele obiective pe care mi le propun, acestea sunt în număr de două și anume: zona industrială Timpuri Noi și cartierul Balta Albă( realizarea unei comparații între dinamica peisajului cartierului Balta Albă descris de Vintilă Mihăilescu în cartea sa ,, Evoluția geografică a unui oraș – București “ și situația actuală a cartierului).

Evoluția peisagistică a cartierului Balta Albă

Voi începe prin a atașa două hărți din perioade diferite ale evoluției cartierului:

Fig.2 : Cartierul Titan-Balta Albă, anul 1966

Sursă fotografie: geo-spatial.org dată: 16 mai 2016, ora 22:20

Fig.3 : Cartierul Titan-Balta Albă 2012

Sursă fotografie: geo-spatial.org data 16 mai 2016, ora 22:20

Fig. 4 : Cartierul Titan-Balta Albă 2016

Sursă fotografie: Google maps data 26 mai 2016, ora 02:46

Vintilă Mihăilescu în lucrarea sa ,,Evoluția geografică a unui oraș- București, Editura Paidaea (2003)” descrie imaginea intrării în peisaj a cartierului Balta Albă, punându-ne să observăm peisajul ce se întindea spre Vest, imediat în fața intrării în Uzinele Faur către oraș. Se putea observa existența liniamentului alb al blocurilor, care uneori depășeau 10 etaje. Dincolo de acest cartier, pe un intrând în teritoriu de 4-5 km, chiar până la linia fronturilor începea a se alinia industria Sectorului 3.

Regimul comunist a avut o importanță deosebită în țara noastră și a reușit să schimbe nu doar aspectul intern al țării, dar și poziția economică a acesteia în cadrul țărilor europene. De transformări majore cu efecte pozitive a avut parte și cartierul Balta Albă, care în trecut obișnuia sa fie o groapă de var unde se aduceau corpurile neînsuflețite ale ciumaților, iar atunci când cădeau precipitații aici se formau bălți albe, de unde și numele de Balta Albă. Acest lucru sumbru îi făcea pe oameni să-și întoarcă privirea atunci când priveau spre acest loc. Astăzi situația este alta. Datorită schimbărilor realizate de regimul comunist pe acest teritoriu, în urma unui studiu de cartografiere socială a Bucureștiului din anul 2011, a rezultat că această fostă mahala este de fapt al treilea cartier care prezintă cele mai propice și favorabile condiții de locuit din București.

Lăsând istoricul apariției cartierului deoparte am să continui cu descrierea lui Vintilă Mihăilescu asupra apariției cartierului Balta Albă. Acesta descrie aliniamentul blocurilor, atat pe ale celora vechi cât și pe cele noi de zece etaje situate în spațiul Uzinelor Republica, înconjurate de spații verzi și alei largi. Aspectul acesta de verde și înflorit lăsa în urmă monotonia dată de vechile fabrici. Era vizibil efortul de a combina utilitatea spațiului industrial cu ambientul favorabil locuirii. Ca totul să fie în continuare plăcut pentru oamenii din noile locuințe, la intrarea pe porțile fabricilor se puteau observa unele servicii cum ar fi: existența unui magazin cu diferite alimente și răcoritoare, o librărie dar și un birou CEC.

Pe lângă industriile predominant mari, Vintilă Mihăilescu se referea aici la industriile metalurgice- se puteau observa și diverse alte fabrici cu dimensiuni mai reduse, apărute după anul 1960. Merită să fie menționate în acest caz ,,fabrica de cabluri și materiale electrolizante situate la capătul Străzii Industriei; de asemenea marele combinat de sticlă din apropierea localității Cățelu; urmează apoi grupa de industrii chimice 9 Mai, produse chimice Dudești, Uzina de Medicamente București, Policolor( de pe stânga Dâmboviței, din lungul prelungirii Căii Dudești”.

Forța de muncă totală a acestor fabrici era de cel puțin 60.000 de muncitori. Așa cum am menționat mai sus pentru aceștia a fost ridicat din temelii noul cartier Balta Albă între anii 1955 și 1961 fără a avea la bază vreo schiță sau plan inițial. Cartierul s-a format nu doar pe terenurile libere din apropiere, dar și pe arealul vechii mahalale periferice alcătuită din case vechi ori chirpici. Principalele străzi care s-au păstrat au fost acelea care și în trecut erau intens circulate, aici menționăm: ,, Prelungirea Căii Călărași, Calea Vergului, Bulevardul Muncii ( astăzi Șoseaua Basarabia) și Calea Dudești”

Aspectul străzilor precum și dimensiunea acestora a evoluat de-a lungul timpului, astfel că astăzi străzile cartierului sunt asfaltate, pavate, canalizate și luminate însoțite de o parte și de alta de spații verzi; așadar întinsul străzilor, bulevardelor și al spațiilor verzi întrece suprafața construită a clădirilor. Dincolo de Uzina Republica ,, pe axa străzii Industriilor” au mai rămas mici case, construite în vechiul stil bucureștean.

Aceste căsuțe, alături de loturile cultivate cu diverse cereale formau un adevărat cartier muncitoresc ,,născut” imediat ce industria grea a apărut aici, adică după anul 1920.

Acest peisaj tradițional este oarecum în antiteză cu imaginea cartierului nou apărut, se putea observa grija si dărnicia oamenilor de a-și păstra și îngriji gospodăriile, nelăsându-se atrași de traiul și locuințele nou apărute în apropierea peisajul industrial. Aspectul acestui cartier muncitoresc este mai decăzut din punct de vedere al infrastructurii, îngrijirea străzilor necesita o mai mare atenție, la fel și taluzul căilor ferate din lungul străzii Industriilor.

2. Următorul obiectiv al lucrării îl constituie fosta zona Industrială: Timpuri Noi- Văcărești

Această zonă a fost una din întâile zone industriale apărute în București. Încă din secolul al XVII-lea au început să se remarce diverse ateliere manufacturiere, ,,începând cu zona Radu Vodă( Piața Unirii) până spre Văcărești. Situația era alta în zona Filaret, ocupată de viile mari sau în zona Grozăvești- Cotroceni, unde erau mari câmpuri militare.’’

Apariția acestor ateliere în zona aceasta s-a datorat faptului că aici se desfășurau anumite activități de tăbăcărie, se producea săpunul sau lumânările; acest lucru era favorizat de vecinătatea cu râul Dâmbovița și de faptul că această zonă nu era foarte locuită. Odată cu trecerea anilor, industriile creșteau nu numai în importanță, dar și în număr. Astfel că în anul 1850 este cunoscută o zonă numită Kărămidari. În planurile realizate în anii ce urmau, în special în anul 1871, s-au notat tendințele de creștere a potențialului industrial, fapt rezultat în urma localizării diferitelor meșteșuguri în mahalalele existente în zonă, dar și desfășurate pe anumite străzi.

Diversitatea activităților desfășurate pe ulițe a dus la apariția toponimelor, astfel întâlnim și astăzi străzi care și-au păstrat denumirea. Exemple: Strada Tăbăcăriilor, Strada Morilor, Strada Lânăriei.

Fabricile care s-au menținut cel mai mult și au căpătat o importanță deosebită, au fost cele care activau în domeniul alimentației, textilei și pielăriei. Râul Dâmbovița a jucat un rol esențial la înființarea acestor fabrici, dar a și continuat să susțină dezvoltarea lor.

Liviu Chelcea afirmă că in anul 1870 existau trei fabrici mari care activau în domeniul pielăriei și încălțămintei. Acesta menționa uzina Flamura Roșie, Dâmbovița și Timpuri Noi. Primele două uzine însumau 8000 de salariați. Bineînțeles, în industria acestei zone activau și fabrici de dimensiuni mai reduse, care contribuiau de asemenea la creșterea economiei si nivelului de trai.

Mai târziu, în anul 1928, Piața Unirii și Bulevardul Mărășești erau economic pulsate de cinci fabrici. Zona Pieței Unirii era cea mai activă, aici desfășurându-și activitatea două tipografii importante, și anume: Sigismund Solomon,Josef Weiberg; precum și brutăria Alois Muller.

În zona Bibliotecii Naționale se desfășura una din cele două turnătorii ale Sectorului. Odată cu procesul dezindustrializării aceste uzine au început treptat să dispară din peisajul bucureștean sau să le fie păstrată clădirea dar activează într-un alt domeniu, diferit de cel inițial. Exemplul concludent este sediul firmei ,, Rădăcini Auto” aflat pe Bulevardul Mărășești. Clădirea în care își desfășoară astăzi activitatea firma Rădăcini, în trecut era fabrica de ciocolată Antanier Teodor. În afară de aspectul arhitectural al clădirii, care îi dă de gol vechimea, nimic altceva nu mai sugerează fosta utilitate a fabricii.

Industrialul autentic al acestei zone poate fi surprins în josul Bulevardului Mărășești, delimitat în partea stângă de Dâmbovița, în partea dreaptă de Strada Cuza Vodă, iar în sud de Bulevardul Șincai. În anii 1820 aici se aflau diverse tăbăcării, depășind zece la număr, iar unele dintre acestea de proporții importante.

Liviu Chelcea vorbește despre ,,Tăbăcăria Grigore Alexandrescu”, ulterior întâlnită sub denumirea de Gralex ( fondată în anul 1877). În doar câțiva ani de la fondare, aceasta a încheiat contracte semnificative din punct de vedere economic cu Fabrica de Încălțăminte Militară. În anul 1934, Tăbăcăria Gralex s-a asociat cu Tăbăcăria Națională cu toate că produsele erau distincte. Din păcate șase ani mai târziu (1940), această fabrică a cunoscut unele probleme economice care au avut drept urmare negativă o restrâgere a activității, datorată insuficienței materialelor prime.

Fig.5 : Tăbăcăria Națională, anul 1940

Sursă fotografie: Liviu Chelcea, Bucureștiul Postindustrial. Memorie, Dezindustrializare și Regenerare Urbană, pagina 222.

Imaginea mai sus expusă reprezintă urmarea pozitivă a modernizării fabricii prin luarea de noi măsuri de protecție socială, de aceea s-au înființat cabinete medicale( deoarece aici se lucra și cu substanțe chimice), ,,de asemenea un dispensar medical și chiar o secție de chirurgie”. În fotografie avem surprinsă imaginea unei grădinițe pentru copiii sub vârsta de șapte ani.

Imaginea surprinde devotamentul și vigilența celor două doamne ce au ca scop supravegherea și bunăstarea copiilor.

Aspecte privind noile spații rezidențiale bucureștene

Perioada 1990-2012 a însemnat pentru minicipiul București, din punct de vedere al construcțiilor rezidențiale o adevărată renaștere de varietate tipologică. Aceasta a fost o urmare pozitivă deoarece s-a promovat inițiativa construirii de locuințe într-un sector privat, independent. Astfel că modelul clasic al locuințelor construite de stat în perioada cuprinsă între anii 1945 și 1989, a fost treptat schimbat cu noi modele încărcate cu un amplu bagaj cultural care definea noile tipuri de populație, amestecată din cauza fluxurilor venite din toate părțile țării, care și-au rătăcit adevăratul caracter definitoriu al simțului de ,,comunitate”, asta în favoarea unui individualism accentuat. Mai mult, nu trebuie trecut cu vederea faptul că în aria municipală cele mai multe locuințe aparțin domeniului privat și că cei mai mulți locuitori ai Bucureștiului își duc existența în propriile locuințe individuale. Așa că se trece de la situația existentă în anii 1990 la situația prezentă și anume, astăzi o importantă latură a zonei rezidențiale se desfășoară majoritar în sectorul privat, spre deosebire de perioada comunistă când majoritatea locuințelor aparțineau domeniului public. Acest lucru este o consecință a politicii adoptate de guvernul român, deoarece s-a mers pe încurajarea vânzării locuințelor la prețuri foarte rezonabile spre încântarea rezidenților individuali, acest lucru având loc atât la nivelul Bucureștiului cât și la nivel continental, în special pentru statele care au cunoscut regimul comunist.

Toate aceste noi spații rezidențiale construite după căderea regimului comunist în aria metropolitană a Bucureștiului au fost plasate nu doar în spațiile libere din interiorul cuprinsului orășenesc, ci și în apropierea acestuia.

Din punctul de vedere al calității mediului în spațiile rezidențiale, încă se mai trebuie lucrat la acest capitol. Un exemplu în această directivă îl reprezintă ,, Asmita Gardens”.

Fig : Complex rezidențial Asmita Gardens

Sursă: http://www.private-broker.ro/, 03-06-2016, ora: 23:16

Acesta s-a dezvoltat în zona Văcărești și se face remarcat prin înălțimea imobilelor, iar ca și aspecte negative complexul nu este situat în apropierea zonelor de educație sau cultură. Mai mult, acest complex a fost ridicat tocmai în apropierea unei surse de degradare industrială importantă și anume: CET Vitan.

Părțile bune ale acestei construcții este că acesta reprezintă un moment unic al Bucureștiului, lucru datorat înățimii complexului care oferă o panoramă formidabilă atunci când privești spre București. Cu toate acestea, costurile sunt foarte ridicate pentru astfe de spații rezidențiale. Acecstea sunt destinate în principal oamenilor cu venituri medii sau care au venituri ridicate și participă direct la procesul de izolare socială. Deoarece legea impusă de autoritățile pubice nu se face foarte bine afirmată, noile spații rezidențiale de acest gen nu se integrează prea ușor și nici repede în sistemul urbanistic deja format.

. vv

Capitolul 2

METODOLOGIE

Capitolul 3

ZONA DE STUDIU

3.1 Amplasarea regiunii în cadrul țării :

Știm cu toții că Bucureștiul este capitala României, dar totodată și cel mai important oraș, centru industrial și comercial. Acesta se află situat în sud-estul țării, între Ploiești și Giurgiu, pe malurile râului Dâmbovița.

Până la stabilirea regimului comunist în țara noastră, Bucureștiul a fost reședința județului Ilfov- în perioada interbelică. Bucureștiul a devenit un important centru industrial, dar și un principal centru financiar și comercial, astfel încât câmpul muncii în industrie desfășoară 20% din producția națională.

Industria este alcătuită de fabricile constructoare de mașini grele, aviație, mecanismele fine, unelte agricole etc. Râul Dâmbovița divide orașul, acesta fiind străbătut de două bulevarde mari. Mai mult, acesta este împărțit în șase districte denumite sectoare.

Studiul de caz pentru lucrarea mea este Sectorul 3 al capitalei . Acesta este poziționat în Sud- Estul Bucureștiului, cuprins între sectoarele doi și patru.

Conform Strategiei de Dezvoltare, anul 2014-2020, pagina 9, limitele Sectorului 3 sunt urmatoarele: ,, Limita de nord: Bulevardul Carol până la Bulevardul. Hristo Botev, Bulevardul. Hristo Botev (ambele inclusiv) până la Strada Negustori, Strada Negustori până la intersecția cu Strada Mântuleasa, Strada Mântuleasa până la Strada Romulus, Strada Romulus (toate exclusiv) până la Calea Călărași, Calea Călărași până la intersecția cu Șoseaua Mihai Bravu, Piața Muncii, în continuare Bulevardul. Muncii până la Strada Morarilor, Strada Morarilor (exclusiv) până la intersecția cu Șoseaua Vergului, Șoseaua Vergului (exclusiv) până la Șoseaua Pantelimon, Șoseaua Pantelimon (exclusiv) până la râul Colentina, pe firul râului

Colentina până la Strada Peleș (toate inclusiv).

Limita de est: Strada Peleș (inclusiv), pasajul C.F.R. Gara Cățelu, pe linia căii ferate București -Oltenița, Strada Ghețu Anghel până la limita de nord a satului Cățelu, comuna Glina. De aici urmează limita de nord a satului Cățelu până la Bulevardul. Ion Sulea, pe limita de est a autobazei R.A.T.B., pe limita de sud a acestei autobaze, de unde printr-o linie convențională spre sud, limita se înscrie până la râul Dâmbovița.

Limita de sud: urmează firul râului Dâmbovița până la Piața Națiunilor Unite (exclusiv).

Limita de vest: Calea Victoriei (inclusiv) până la intersecția acesteia cu Bulevardul. Regina Elisabeta și Bulevardul. Carol.”

Fig.6 : Localizare Sectorul 3 în cadrul Municipiului București

Sursa: https://www.google.ro/search?q=harta+sector+3

3.2 Economia Sectorului 3:

Analizând din punct de vedere economic sectorul 3 putem spune că acesta prezintă potențial de dezvoltare economică. Încurajarea dezvoltării economice a sectorului este produsă de situația firmelor private care își exercită activitatea în acest sector, astfel că aici numărul de companii înființate este într-o continuă creștere de la un an la altul, punctând astfel dinamica și tendința de regenerare economică.

Fig.7 : Raportul procentual dintre firmele înființate și cele care ies de pe piața Sectorului 3 ( 1990-2014 )

Sursă: Strategia de Dezvoltare a Sectorului 3, 2012-2020

Conform Strategiei de Dezvoltare, 2014-2020, pagina 17, centrul activităților economice în sectorul 3 este deținut de funcțiile comerciale, care ajung la ocuparea unui procent de 51,5% din cifra de afaceri a tuturor firmelor active la nivelul zonei respective. Într-o măsură mult mai mică, un rol important îl au și construcțiile, acestea ocupă un procentaj de 15,6%.

Fig.8 : Domeniile de activitate ale agenților economici din Sectorul 3

Sursă: Strategia de Dezvoltare a Sectorului 3, 2014-2020

Din punct de vedere economico-structural, Sectorul 3 este alcătuit din piața specializată în domeniile: imobiliar (2,77%), industriile creative (2,62%) și ITC (3,12%). Cu toate că acesta indică ponderi de doar 3,12% din cifra totală de afaceri, se preconizează o creștere foarte ridicată în anii ce vor urma. ( Strategia de Dezvoltare, 2014-2020, pagina 11 )

ITC este un sector în curs de dezvoltare, care odată cu trecerea anilor o să devină un sector competitiv. Importanța acestuia constă în dezvoltarea economică a zonei; firmele din domeniu deținând o capacitate importantă și esențială în creșterea economică a Sectorului 3. Într-un cadru general și la nivel național, în ultimii 3 ani companiile ITC au atins 3,87% din cifra de afaceri totală a firmelor cu ocupație în economia de stat.

Conform Strategiei de Dezvoltare, 2014-2020, pagina 14, se propune o succesiune de măsuri ce au ca scop încurajarea companiilor existente, dar și a constituirii de noi ,,start-up-uri” în domeniu.

Împărțirea pe teritoriul Sectorului 3 al agenților economici se desfășoară astfel: zona centrală este preferată de majoritatea investitorilor, cu precădere Bulevardul Unirii. Cu toate că se preferă centrul, aici nu se găsesc foarte multe clădiri de birouri, ci din contră blocuri de locuințe; din această cauză sediile sociale sunt frecvent înregistrate în apartamente sau în locuri cu o utilitate inițială distinctă.

Dezvoltarea infrastructurii economice a Sectorului 3 are la bază diversele planuri legislative ce țin de Parteneriatul Public Privat, dar și de infrastructura de afaceri; aici amintim parcurile industriale, incubatoarele de afaceri, parcurile științifice și tehnologice.

Pentru ca economia sectorului să atingă un nivel optim de dezvoltare s-au inițiat două poziții prioritare. Prima poziție are la bază echitarea nivelului de dezvoltare economico-urbanistică a zonelor sectorului; cea de-a doua poziție urmărește valorificarea resurselor economice deja prezente pe teritoriul Sectorului 3.

Cel mai elocvent exemplu în acest sens este reprezentat de șansa regenerării fostei platforme industriale Faur/Republica, dar și a vecinătăților acesteia într-un parc științific și tehnologic. Așa cum menționam mai sus în lucrarea mea, se încurajează amenajarea și dezvoltarea zonelor pentru ,,start-up-uri”, în principal pe modelul incubatoarelor de afaceri prin regenerarea zonelor industriale nefuncționabile pentru industriile creative, amintim aici grafică, design, arhitectură.

Economia Sectorului 3 nu este repartizată în mod egal între cartierele aparținătoare, astfel că fie din cauza amplasării platformelor industriale într-o anumită parte a cartierului, fie apropierea de zona centrală, a făcut ca în părțile componente ale aceluiași cartier să existe imense disparități, instaurându-se treptat procesul de segregare socială, care a defavorizat parcă și mai mult zonele deja aflat în acest dezavantaj economic.

Un exemplu dem de analizat este și cazul cartierului Vitan care parcă a renăscut odată cu înălțarea primului mall din capitală : București Mall. Până să se ajungă la noul statut, Vitanul a suferit o transformare pozitivă, de la un fost cartier locuit numai de muncitori, astăzi este căutat de investitori străini. Așa cum spuneam mai sus, Vitanul din păcate cunoaște disparitatea la nivelul intern al cartierului, astfel că odată cu trecerea timpului s-a creat o graniță în cartier, pe care de îndată ce ai depășit-o și revii în Vitanul de altă dată totul pare schimbat, începând de la nivelul calitativ al construcțiilor, vecinilor precum și a prețurilor.

Majoritatea dintre noi când ne gândim la cartierul Vitan, avem în față imaginea unui cartier precentral și că zona centrală este confundant de aproape, acest lucru conferindu-i un larg acces și în celelalte zone ale capitalei. Infrastructura mijloacelor de transport este bine răspândită, astfel că aceasta acoperă părțile cartierului, la fel ca și amplasamentele comerciale și educaționale. Nici clădirile nu lasă de dorit, astfel că aici se află construite blocuri noi, cele mai vechi își au geneza în anul 1980, asta înseamnă că nici acestea nu sunt foarte îndepartate. Pentru că are ca vecini zona Alba Iulia și zona Unirea, face ca această parte a Vitanului să dobândească un statut foarte atractiv pentru cumpărători. Poziția amplasamentului cât și faptul că dispune de infrastructură de transport la un nivel ridicat și faptul că aici sunt blocuri și clădiri recent construite conferă Vitanului un bonus în drumul său spre dezvoltare.

Dacă privin în urmă cu aproximativ nouă, zece ani și analizăm vechiul cartier, o să ne dăm seama că lucrurile nu au fost favorabile dintotdeauna, astfel că nu erau mulți cei care doreau să locuiască în partea aceasta de cartier. Toată această mare transformare s-a datorat construirii primului mall din capitală, așa cum am menționat mai devreme.

După spusele lui Daniel Dobre, până să se ajungă la ridicarea mall-ului, arealul acesta era insesizabil și nu reușea să se remarce sau să se dezvolte din niciun alt punct de vedere. Clădirile erau parțial terminate, străzile erau neasfaltate, parcă invocau un aer rustic prin aspectul lor. Odată cu punerea în practică a clădirii mall-ului, arealul acesta defavorizat a început încet să-și depășească statutul inițial și să cunoască o frumoasă dezvoltare economică datorată creșterii prețurilor. Așa că dintr-o zonă ce funcționa ca un cartier muncitoresc s-a dezvoltat într-un cartier al oamenilor cu venituri medii și ridicate sau al oamenilor de afaceri.

Din păcate aceste transformări nu s-au suprapus peste întreaga suprafață a cartierului, astfel că o parte a acestuia încă este mult defavorizată comparativ cu Vitanul „luxos” . Granița realizată între cele două părți ale cartierului nu este o simplă delimitare teritorială sau care împarte Vitanul din punct de vedere economic, ci joacă și un rol important la nivelul psihologic al oamenilor, astfel că niciun locuitor al Vitanului „modern” nu ar căuta să locuiască în Vitanul vechi „nemodernizat” și nedotat corespunzător, parcă uitat de timp și lăsat de izbeliște.

Zona veche a cartierului face legătura cu zona Dristor, acolo unde prețurile sunt mult mai scăzute și calitatea nivelului de trai scade vizibil. Tot Daniel Dobre afirmă că Vitanul vechi este în fapt o continuare a Dristorului, care se îndepărtează de metrou și de celelalte facilități pe care zona antitetică le cunoaște. Această zonă negativă se acutizează și mai mult deoarece spațiul verde este înlocuit cu spațiul gri, acest lucru afectând starea și comportamentul locuitorilor poate fără ca aceștia să-și dea seama. Mai mult, acest spațiu este renumit și pentru existența în această arie a stabilirii clanurilor de cămătari și recuperatori care reușeau să intimideze locuitorii cartierului.

Capitolul 4

uzinele faur

SC Faur SA este situat la marginea Bucureștiului și înfățișează un ansamblu industrial fiind specializat în fabricarea și repararea de material rulant și locomotive. Uzinele Faur au cunoscut de-a lungul timpului mai multe denumiri dintre care amintesc: ,,Malaxa” și ,,23 august”. Numărul angajaților în trecut era de 20.000, asta înainte să aibă loc Revoluția, ca apoi pe parcursul anilor numărul lucrătorilor a scăzut drastic, astfel au mai rămas doar 400 de muncitori( martie 2010).

Locația platformei industriale Faur se află la stația de metrou Republica.

Fig.9 : Platforma industrială SC Faur SA

Sursă: Google Maps, data 27- 05-2016, ora 02:14

Totalitatea clădirilor însumează o suprafață de 90 hectare, aici desfășurându-și activitatea mai multe firme, laboratoare, hale, clădiri de servicii. Cu toate că suprafața ocupată este una destul de mare, din păcate nu toate clădirile mai sunt active.

Cel care a pus baza uzinelor este un român de origine elenă, numele acestuia fiind Nicolae Malaxa, care a debutat în anii 1920 cu diverse ateliere ce aveau ca scop fabricarea și repararea de locomotive. Fabrica i-a purtat și numele ( vezi fotografie nr..) o perioadă de timp, astfel că în anul 1928 se realizează cea dintâi locomotivă Malaxa( vezi fotografie nr..) , urmând ca apoi fabrica să producă din ce în ce mai mult.

Fig. 10 : Uzina Malaxa, anul 1921

Sursa: www.google.ro, 28-05-2016, ora 20:25

În anul 1930 încep a fi desfășurate diverse noi proiecte, un astfel de proiect îl reprezinta Uzina de Țevi ,,Republica”, care ocupa 180 de hectare și avea o productivitate anuală de 200.000 de țevi, fiind printre cele mai mari din întreaga țară.

Cel care a efectuat și a vizionat aspectul viitoarelor clădiri ce formau ansamblul industrial Malaxa a fost arhitectul Horia Creangă, care a propus o arhitectură în stil modernist.

Odată cu instaurarea regimului comunist anumite lucruri au început să se schimbe, cu toate acestea fabricile au rămas sub egida lui Malaxa, pentru că acesta influența oarecum lucrurile prin acordarea unui sprijin financiar partidului socialist. La sfârșitul anului 1940, Malaxa a plecat în Statele Unite ale Americii, astfel că odată cu apropierea anilor 1960, ansamblului industrial au început să i se adauge clădiri noi, urmând ca apoi să se numească ,,23 august”. Odată cu prăbușirea regimului comunist, uzinele au trecut la denumirea de astăzi și anume la ,,Faur”.

Uzina nu s-a făcut remarcată doar pentru fabricarea de locomotive, aceasta merită amintită și pentru faptul că în anul 1945 la Reșița se construia in fabrica Malaxa cel dintâi autoturism românesc( vezi fotografie, nr). Astfel că în doar doisprezece ani, aceasta a cunoscut o evoluție de la un atelier de reparat locomotive la o mare și importantă platformă industrială foarte respectată în Europa. Productivitatea acesteia era pe măsura bonusurilor și atenției oferite de industriaș lucrătorilor, acesta motivându-i prin salarii atractive față de celelalte fabrici, prin asistență socială și medicală, dar și printr-un echipament calificat de lucru. Fig. 11: Imagine: Cea dintâi locomotivă Malaxa, 1928 Fig.12: Imagine: Primul autoturism românesc, 1945

Sursă:www.manager.ro,27-05-2016,ora 02:50 Sursă: www.manager.ro,27-05-2016,ora 02:44

Astăzi platforma industrială stă foarte prost la capitolul productivitate față de anii trecuți. Comparând perioada 1948-1989 cu actualul avem impresia că nu ne referim la aceeași platformă industrială, denumirea fiind singurul punct comun al vremurilor trecute si zilelor de astăzi.

Fig.13 : Uzinele Faur 1990

Sursă:http://industrializarearomaniei.blogspot.ro/2012/07/uzinele-23-august-bucuresti.html, 29-05-2016, 20:41

Fig. 14: Uzina Faur, 2016 Fig.15 : Uzina Faur,2016 Sursă:Arhivă personală, ora 17:30, Poarta 3 Sursă: http://reptilianul.blogspot.ro, 29 marite, 22:00

Conform informațiilor găsite pe site-ul oficial www.faur.ro , astăzi se încearcă o modernizare a fabricilor în scopul realizării unei platforme prestigioase care să se ridice din nou la un nivel foarte mare. Personal consider că acest lucru este apoape imposibil, deoarece astăzi platforma industrială este un adevărat morman de fiare vechi și de hale abandonate. Acest lucru poate fi demonstrat de fotografiile realizate de mine la fața locului în data de 28 mai 2016, orele 17:30, dar și de informațiile descoperite pe blogul ,,Reptilianul”. Fig.16:Fier vechi în incinta Uzinelor Faur, 2016 Fig.17:Secția Turnătoria de Fontă, Martie 2016

Sursa: Arhivă personală, ora 17:30, Poarta 4 Sursă: http://reptilianul.blogspot.ro

Capacitatea tehnică actuală a platformei este de a produce echipamente industriale și piese de asamblare pentru diverse utilaje industriale cum ar fi: construcțiile sudate, industria metalurgică, industria cimentului, utilaje și piese de schimb pentru construcții, material rulant.

Conform site-ului oficial, produsele firmei încă sunt date spre export în peste 40 de țări dintre care amintim: Germania, Franța, Austria etc.

Într-un articol al ,, Enciclopediei României” din anul 1936-1943 se spunea despre Faur că această uzină care la început s-a afirmat prin repararea de lcomotive, cu timpul au început să se fabrice locomotive proprii ce purtau brand-ul Malaxa. Primele depozite au fost construite lângă Hala Traian, după care au început să se construiască și mai mult. Pe langă construirea de mașini și locomotive, uzina mai fabrica în această perioadă și proiectile ( vezi imaginea nr.). Nici nu ne-ar trebui mai multe informații ca să ne dăm seama că Uzina Malaxa cunoștea un succes important în perioada interbelică.

După orice perioadă atât de înfloritoare se ajunge inevitabil și la cunoșterea declinului odată cu trecerea timpului, astfel că uzina a reușit să reziste perioadei comuniste, dar după revoluție din păcate potențialul acesteia nu a mai fost valorificat corespunzător, ajungându-se inevitabil la situația actuală, în care mai funcționează o singură ramură a uzinei și anume Uzina de Mecanică Grea, restul spațiilor fiind doar închiriate apoi dupa doi trei ani din nou lasate libere, ca apoi alte firme să le închirieze.

Fig. 18 : Uzina Malaxa, fabricarea de muniție, 1940

Sursă:http://www.george-damian.ro/galerie-foto-uzinele-malaxa-in-imagini-1022.html/munitii-malaxa

Cu toate că nu se ignoră ideea de valorificare a potențialului actual de producție al uzinei, se pune mai mult accent pe convertirea platformei într-un parc industrial. Astăzi producția este concentrată în funcție de nevoile economiei curente. Pentru realizarea acestui lucru s-a luat decizia unei dezvoltări pe diferite segmente cum ar fi construirea utilajelor pentru fabricile de ciment, fabricilor de zahăr. La fel ca în trecut producția este exportată în afară, însă astăzi procentajul exportului este mult mai mare, reprezintă 75% lăsând astfel țării noastre doar 25% din producția de utilaje.

În continuare voi împărtăși experiența trăită în perimetrul fostei platforme industriale și voi propune o analiză proprie a uzinei. Astfel că în data de 28 mai 2016, în jurul orelor 17șș mi-am făcut curaj și am pășit pe teritoriul Uzinelor Faur. Am coborât la stația de metrou Republica și imediat ce am ieșit din subteranul METROREX am zărit niște clădiri parcă uitate de lume, hale abandonate care îți spuneau prin toate ferestrele sparte și rugină că aici, demult a fost un adevărat nucleu puternic, care a reușit să facă România și întreaga Europă să circule, să ,,pulseze” prosperitate prin ,,venele” care constau în locomotivele MALAXA.

Mi-am continuat drumul, făcând astfel cunoștiință cu paznicul de la Poarta 3, dar care din păcate nu m-a ajutat cu informații, spunându-mi că este nou și că nu știe multe lucruri. Nici când l-am rugat să mă pună în legătură cu cineva care cunoaște nu a acceptat, tot repetându-mi că el nu știe nimic. Am renunțat rapid la ideea de a apela la ajutorul paznicilor așa că am pornit singură prin platformă, tot sperând că voi găsi pe cineva care să mă ajute în studiul meu și care să nu mă considere amenințătoare sau dubioasă pentru cererea de informații.

Spre norocul meu am dat peste un lucrător activ în cadrul Uzinelor Faur, care m-a ajutat cu orientarea în cadrul fostei fabrici Malaxa. Acesta mi-a explicat că singura fabrică activă a acesteia este fabrica de Mecanică Grea și că producția acesteia este cel mai mult orientată spre export. Mai mult, am aflat de la el că multe firme vin aici pentru a închiria spații de depozitare, dar niciuna nu stă mai mult de trei- patru ani aici, lăsând din nou depozitele spre închirierea altor firme. Spre exemplu masa plastică de la Obor-ProdPlast- a fost mutată aici, pe fosta platformă ,,23 August”. Pe teren am observat o mică fabrică de dimensiuni reduse, al cărei profil constă în producerea mobilei. Fabrica respectivă se numește SuedForest, și este o firmă străină ce are o activitate restrânsă, lucru dedus în principal de mica întindere în cadrul platformei, dar și de faptul că spațiile de depozitare nu depășesc numărul de două.

O altă fabrică de dimensiuni reduse este reprezentată de Fabrica de Cauciuc, care este deținută de o companie din China. Nici aceasta însă nu se face remarcată prin lărgimea spațiului ocupat.

Nu am avut voie sa intru în hale deoarece acestea reprezintă proprietate privată, însă am aflat de la lucrător că acestea sunt abandonate și că timp de mai mulți ani nicio activitate nu s-a desfășurat acolo, lucru dedus și de mine numai din simplul văz al halelor. Acesta a participat și cu exemple: Fabrica unde se realiza fonta și oțelul, astăzi inactive ambele și totodată abandonate, un loc pe care muncitorul l-a descris ca fiind ,,teren agricol”. De asemenea fabrica de Neferoase a fost transformată, iar în prezent este utilizată cu un scop diferit față de cel inițial, aici desfășurându-și activitatea fabrica ,,Electrocos”. În aceeași clădire obișnuia să își depoziteze produsele și Editura Litera.

O informație adițională pe cae mi-a oferit-o muncitorul constă în faptul că la Poarta 4 a platformei industriale, cea care are ieșirea spre Bulevardul 1 Decembrie 1918, se dorea construirea unui complex comercial și anume un nou mall, de parcă fix de asta are nevoie Bucureștiul. Din păcate nu am putut afla din ce cauză nu s-a aprobat acest proiect.

Toată această discuție m-a îndemnat să realizez două printscreen-uri, în care să evidențiez spațiile active, inactive, de depozitare precum și pe cele închiriate. Cel de-al doilea printscreen conține localizarea acestor fabrici în cadrul actual al platformei Faur.

Fig.19: Localizarea fabricilor care activează pe fosta platformă industrială Faur

Fig.20: Profilul productiv al platformei industriale Faur

Capitolul 5

TITLU CAPITOL

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE