Omul , sticla și mediul [623283]

1
Omul , sticla și mediul
Oamenii au privit dintotdeauna sticla ca pe un element plin de mister: un lichid
solidificat, care straluceste in lumina, desi e facut din nisip.
Cea mai ve che sticla este sticla vulcanică, rezultată prin răcirea rapidă a lavei.
Diferite obiecte ca vârfuri de suliț e, topoare, oglinzi, se pastrează î n diferite muzee. Cel
mai vechi obiect din sticlă propriu -zisă se consideră o amuletă albastră ce a fost găsită în
Egipt și este datată în anul 7000 î.e.n. În Egipt ș i Liban au fost descoperite perle din sticlă,
vechi de 5500 -3400 ani.
Într-o localitate din apropierea Bagdadului s -a găsit un cilindru din sticlă albastru –
deschis, fără incluziuni sau defecte, datată la circa 2700 ani î.e.n. Calitatea deosebită a
sticlei atestă existența unei îndelungate experiențe și ca atare se presupune că î n Asia , sticla
era cunoscută î naintea Egiptului. Se estimează că producerea unor vase în î ntreg ime din
sticlă a început cu 700 de ani î .e.n. Atunci , modelul era confecționat din argilă nisi poasă,
care era î nmuiat ă în topitură de sticlă. Sticla ce adera la model era încalzită în flacară,
pentru a se distribui uniform și a se netezi. După ră cire, miezul er a îndepărtat treptat.
Pe la î nceputul erei noastre a fost descoperit procedeul de fason are a obiectelor din
sticlă goale in in terior, prin suflare. Se pare că faptul a avut loc în Siria, dar meștesugul s –
a răspândit repede î n tot Imperiul roman. Unele su rse atribuie romanilor această
descoperire. Prin anul 200 , Alexandria (Egipt) er a un impo rtant centru de producție a
obiectelor din sticlă. Meș tesugul a fost preluat de Roma, unde un sfert din locuitori tră iau
de pe urma lui.
O altă dovadă privin d arta meștesugarilor romani este așa zisa ,,vază de Portland”
găsită în sec. XVI lângă Roma, în mo rmântul un ui patrician. Sticla de bază este albastră,
iar peste ea este de pus un al doilea strat de sticlă alb -lăptoasă , modela t artistic cu semne
mitologice î n relief. Acest obiect a avut o soartă ieșită din comun. După ce s -a păstrat
intactă în mormântul în care s -a găsit, timp de 14 sec., a fost cumpărată de ducele de
Portland și expusă apoi in Br itish Museum din Londra. Aici, în 1845, a fost spartă cu un
baston de un vi zitator nebun. Vasul a fost reconstituit din cioburi , iar specialiș tii au
executat do uă copii foarte asemănă toare. Una din aceste copii este expusă și în prezent î n
muzeu.
În secolele I -II e.n. , prelucrarea sticlei s -a dezvoltat și pe ță rmurile portului Euxin.
La Tomis (actuala Constanța) au fost gă site urmele unor cuptoare de topit sticla și la

2
muzeul Arheologic Constanț a sunt expuse multe vase de sticlă, și în acea perioadă, variate
ca formă ș i dimensiuni.
În aceași perioadă existau ateliere de prelucrat stic la și în Germania, la Trier ș i
Köln.
Prin anul 1000 au apărut asemenea cuptoare î n Boemia și î n Polonia. Dar cea mai
mare faimă o aveau produsele de sticlă din Veneția. Aici au fost aduși meșterii iscusiți din
Bizant și instalați pe insula -fortăreață Muran o. Folosind nisip cuarț os, fin înbibat cu
diferite săruri aduse din cetăț ile feni ciene Sidon (Liban), acești meșteri au reușit să obțină
produse ce nu aveau rival î n lume.
La începutul sec olului I al erei noastre, un meșter roman a inventat ț eava de suflat
sticla: o țeavă de fier lungă și subțire, prevă zută la un capăt cu o mică unflăt ură, iar la
celălalt capă t cu o prelu ngire de lemn prin care se suflă aerul. La capătul ț evii de fier se
prinde un ghem de sticlă lichidă și se suflă în țeavă. Se formează un balon de sticlă, că ruia,
înainte de a se ră ci, i se poate da orice formă . Aproape 2000 de ani , toate obiectele de sticlă
s-au fabricat astfel.
Sticlarii romani făceau vase obișnuite din sticlă opacă, verzuie, dar și sticlă incoloră
și slab transparentă, din nisipuri albe.
Sticla colorată era cunoscută încă de egipteni , dar romanii au inițiat o artă a sticlei
colorate. Acum 1500 de ani , în urma ei știau să lucreze pocale parcă tăiate din pietre
prețioase: smarald, safir, opal, rubin; făceau flacoane asemănă toare ca formă ș i culoare cu
lotusul, curmalele, strugurii etc. Dar nici un aseme nea obiect nu se putea compara cu
renumitele cupe murrhine, care erau mai scumpe ca aurul. Aceste cupe erau mici, fără
ornamente , dar frumuseț ea lor se datora col oritului viu ș i bogat. P ereții murr hinei aveau o
sclipire deosebită, aruncând parcă lumini de curcubeu. A cest efect se datora faptului că, în
sticla transparentă din care erau făcute, erau presărate grăunțe multicolore din sticlă. Neron
a plătit pe o murhhină 70 de talanți, sumă cu care se puteau cumpă ra 300 de robi.
Foarte scumpe erau și ceștile d e sticlă pentru spă latul mainilor (trull a), vase folosite
de meseni după fiecare fel de mancare (nu se cunoșteau tacâ murile).
La fel de scumpe erau și diatretele, niș te pocale introduse în suporturi dantelate de
sticlă, în formă de inele. Suportul nu se li pea de pocal și nici nu se încă lzea pre a mult dacă
se beau lichide fierbinț i.

3
Până în zilele noastre nu s -au păstrat decâ t aproximativ zece diatrete, numai cîteva
întregi. Se presupune că au fost făcute de un singur meș ter artist, care a pă strat secretul
artei sale.
Asadar, romanii au fost primii care au utilizat sticla ca element de inchidere
pentru ferestre inca de acum 3000 de ani, preluand de la egipteni reteta producerii sticlei,
dar perfectionand -o pana la o face utilizabila si in construct ii. Sticla romana folosita
pentru asigurarea iluminarii naturale in locuinte nu era transparenta, ci translucida si
incolora. Ea se obtinea din nisipuri albe, foarte pure – de aceea era si foarte scumpa, iar
putini si -o permiteau.
Aceasta sticla alba era d iferita de alte tipuri de sticla romana: cea verde, opaca, se
producea si se folosea pentru diverse obiecte utile sau de decor, care se suflau direct in
forme. Casele celor mai putini bogati inca foloseau obloane pentru inchiderea ferestrelor,
pentru a izo la locuinta, noaptea, de zgomotul si praful de afara.

Se crede ca ferestrele mari, cu vitralii transparente sau colorate, au aparut in
Europa Medievala, la Venetia, pe insula Murano, atunci cand sticla a inceput sa fie
prelucrata in mod industri al. Secole de -a rândul, Veneția a deținut monopolul sticlei de
bună calitate și prelucrate artistic. Dar pentru această supremație, insula Murano era o
adevărată închisoare în care divulgarea secretelor sau tentativa de evadare erau pedepsite
cu moartea. Calugarul Teophilus descria tehnica vitraliilor prin anul 1100, dar aceasta nu
era nici pe departe legata de pictura sticlei, ci de imbinarea mai multor piese de sticla,
divers colorate, cu ajutorul unei armaturi de fire de plumb. Desigur, cu mijloacele de pe
atunci era nevoie de multa munca de detaliu, iar in vitraliul astfel realizat firele de plumb
ramaneau la vedere. Ulterior, faptul ca vitraliile erau folosite in biserici, a facut ca acele
fire de plumb sa imprime un anumit stil imaginilor realizate, in spirat si din tehnicile de
creare a icoanelor. Si astazi contururuile aurite sau argintate ce se pot zari pe sticla dau o
senzatie mai mare de autenticitate unui vitraliu, chiar daca tehnic exista posibilitaea
ascundereii acestei armaturi. Vitraliile origi nale chiar sunt facute din piese de sticla
distincte, cu margini imbracate, dar contururile apar si pe un simplu autocolant care isi
doreste sa imite vitraliile.

Ideea ca sticla poate fi pictata pentru a imita vitraliile a aparut abia in perioada gotica s i a
fost perfectionata in Renastere. Tot atunci, vitraliile au inceput sa fie folosite si in

4
locuintele cu pretentii, in diverse cladiri publice, la ferestrele calestilor etc. Daca inainte
vitraliile fromau reprezentari iconografice, religioase, din acea p erioada au inceput sa se
creeze si vitralii cu simboluri heraldice, sau chiar cu modele decorative specifice unei
anumite zone culturale. Dar pictura pe sticla a facut ca, treptat, tehnica originala a
realizarii vitraliilor sa se piarda.
In secolul al XIX -lea mai multi producatori si artizani au incercat sa redescopere
aceasta arta. Beneficiind de o serie de noi descoperiri tehnologice si de posibilitati
diverse de prelucrare a sticlei, putand crea si sticla de culori variate (lucru limitat in
trecut ), putand lucra chiar cu straturi de geam suprapuse, acestia au reinventat, practic,
arta decorarii sticlei, montand intre ele piesele turnate separat.

La ora actuala ferestrele sunt alcatuite din partea vitrata, sticla, materiale plastice
transpar ente, semitransparente sau opace si ramele de sustinere ale acestora, tocuri si
cercevele care sa sustina vitrajul. Exista o serie de tehnici distincte pentru vitralii, cu
denumiri inspirate de artizanii secolului 19 (de exemplu, tehnica plumbului, tiffany etc.).
Dar vitraliile pot orna si diverse alte accesorii de prin casa, de la abajururui de lampi si
oglinzi, pana la pereti separatori, usi de interior sau luminatoare din tavane

În secolele XIV -XVII apar în Europa numeroas e ateliere care produceau sticl ă ce
începea să o concureze pe cea de Murano.
Primul document scris despre sticlă apare pe cele peste 20 de t ăblițe de argilă arsă
care constituiau biblioteca l ui Assurlanipal (circa 650 ani î.e.n.), găsite în micile cetăți
asiriene Ninive (în Irak). Infor mații interesante despre sticlă a lăsat în scrierile sale și Pliniu
cel Bătrâ n.
Prima ,,tehnologie”a sticlei apare î n 1540 , în lucrarea ,,Pirotehnia” , scrisă se pare
la Veneț ia, de Vanaccio Biringuccio.
Treptat, lucrările despre sticlă s -au înmulțit î n ritm accelerat.
Ochiurile de sticlă de la ferestre au fost folosite și apreciate de oameni începâ nd de
acum 2000 de ani. Ele au devenit însă accesibile abia la sfârș itul secolului trecut.
Cele mai vechi procede e se bazau pe turnarea sticlei într -o ramă ce del imita și
dădea formă plăcii de sticlă. Se obțineau astfel plăci groase cu suprafețe nu prea netede,

5
ceea ce fă cea ca ș i vizib ilitatea prin aceste ferestre să fie destul de redusă . Din acest motiv
nu se puteau obține bucați mari de sticlă pentru ferestrele mai mari de la palate de e xemplu.
Imposibilitatea de a obține plăci mari de sticlă a dus probabil la inventarea tehnic ii
vitraliilor, care au permis închiderea cu sticlă a marilor ferestre ogivale. Î n acest scop se
sufla sticla topită sub forma unui balon de dimensiuni convenabile , la care se atașa o vergea
de fier în partea opusă țevii de suflare. După desprinderea acesteia se rotea rapid vergeaua
și sticla capă ta forma unui di sc. Din aceste discuri sau bucăți tăiate de discuri se
confec ționau vitraliile.
Procede ele de fabricare a sticlei s -au perfecționat continuu. Dorința de a obț ine
oglinzi de dimensiuni mari a făcut să fie puse la punct proced ee de laminare a sticlei –
adică turnarea sticlei în plăci subț iri, ca la tabla de metal. Sti cla obținută prin laminare
trebuie șlefuită și lustruită pentru ca suprafețele să fie netede și paralele. Ș lefuirea se face
cu un amestec de nisp în apă ș i folosind discuri grele de fontă, care se rotesc. Lustruirea se
face în mod asemănă tor, dar cu discur i acoperite cu pâslă și o pulbere fină. Pentru a asigura
în locuințe accesul luminii soarelui ș i confortul maxim, sticla trebuie să fie termo și
fonoizolată. Proprietățile izolante termic și fonic se realizează de obicei închizând între
două plăci de sticl ă un strat de aer – adică ferestrele duble.
Sticla, în lunga evoluție a arhitecturii a parcurs un drum lung de la ele mentele de
închidere aproape opace până la aceleași elemente de închi dere… aproape opace, trecând
prin stadii diferite de transparență… dar în prezent, mai mult ca oricând, ea se definește
dincolo de calitatea ma terialului, fiind piele, corp al arhitecturii (Hays 1998). Devansând
toate celelalte materiale, sticla a fost determinant de mediu, afirmând poziția omului față
de lumea înconjur ătoare, relația cu lumina și temperatura, un amplificator de mediu prin
favorizarea percepției sau o barieră.
Proiectarea eco -compatibilă presupune abordarea unei modalități particulare de
concepție a spațiilor arhitecturale, care conduce la asigurarea ace lor condiții de confort ce
valorifică relaționarea dintre om și mediu. Spațiul din proximitatea individului conține
multitudinea de condiții care determină confortul său. Ființa umană este în permanență
legată de modul său străvechi de relaționare cu mediu l. Pierderea aptitudinilor sale
instinctive în confruntare cu natura i -a deformat însă percepția, generând artificializarea
mediului său prin extinderea spațiului construit și implicit ruperea de natural. Omul din
vechime avea capacitatea de a recunoaște s emnalele date de mediul său, de a se orienta în

6
natură folosindu -se de capacitățile sale senzoriale directe, dar și cele intuitive. În mod
inconștient, prin artificializarea continuă a mediului său, omul se rupe de natură iar
capacitățile sale senzorial -intuitive în relația cu mediul natural se diminuează. Odată cu
modernitatea, evoluția tehnologică a produs mutații culturale asupra modului de raportare
la mediul construit, perceput în extenso ca locuire, și implicit asupra modalităților de
raportare la cel natural. În timp ce arhitectura vernaculară s -a extins pe modelul adaptării
la context dovedindu -și valabilitatea, modernitatea a promovat ideile mașinii de locuit,
accentuând prăpastia dintre om și mediul natural.

Sticla , între tradiție și contemporaneitate
Materie transparentă condensată, adesea insesizabilă, sticla are capacitatea de a
conferi spațiului valențe care să supra -tehnologizeze o construcți e, sau să o apropie de
natural. Este cu siguranță unul dintre materialele cele mai larg ră spândite în industria
generală, cu precădere în cea alimentară și cea a construcțiilor. Pentru arhitect, provocarea
lansată de proprietățile sticlei constituie o vastă sursă de creativitate. Pentru creatorul de
spațiu este un prilej de exprimare compozițio nal- artistică, prin elemente de plastică, limbaj
și sintaxă arhitecturală, ori de acuzare a laturii funcționale prin componente tehnice,
cuantificabile.
Pe fundalul pasajului dintre tradiție și contemporaneitate, utilizarea sticlei cunoaște
o perpetua mod ificare , dată fiind dezvoltarea tehnologică în acest domeniu. Trecerea de la
mici suprafețe manufacturate, la dimensiuni limitate mai degrabă din rațiuni de gabarit de
transport, a revoluționat abordarea în concepția tipologică a spațiilor.
A vorbi despre confortul uman ca o formă a stării generale de bine, incluzând
confortul psihologic, emoțional , acustic etc., implică o multitudine de aspecte care în faza
de proiectare sunt dificil de conside rat. Confortul individului este relaționat cu o serie de
aspecte de naturi diferite care, coroborate, conferă percepția sa ca stare generală .
Confortul este în esență influențat de câteva condiții particulare, fiecare dintre
acestea deținând la rândul lor trăsături direct corelate cu ambientul în care se regăseș te
corpul uman.

7
Din acest punct de vedere, condițiile fizice sunt direct influențate de câțiva
parametri precum sunt cei: termici, acustici, vizuali, olfactivi sau alții precum presiunea
aerului, încărcarea statică a aerului interior etc..
În cele ce urmea ză se vor prezenta o serie de aspecte corelate instrumentelor pe
care arhitectul le are la îndemână pentru a contura proiectarea spațiilor din perspectiva
confortului individului, prin folosirea sticlei.
Transparența este cu siguranță una din c ele mai la îndemână caracteristici ale
sticlei. În esență, acesta este și motivul pentru care concepția de arhitectură speculează la
maximum discursul percepției vizuale. Ne referim astfel cu precădere la componenta
estetică, lăsând transparența să își man ifeste retorica prin efecte vizuale. Arhitectura
modernă a exploatat posibilitățile de realizare a unor mari suprafețe vitrate, permițând
gesturi compoziționale originale
A vorbi de materialitate presupune desigur a include component a tactilă, textura.
Parcurgerea spațiului presupune experimentarea unei serii de dialoguri pe care individul
le descoperă etapizat. Odată vizualizat, un punct de interes urmează a receptat prin simțul
tactil. Datorită procesului de fabricare, sticla suportă o gamă extrem de largă de prelucrare
și texturare. Din perspectiva relației cumediul,exceptând posibilitatea de reciclare și
reprocesare în fabricare, arhitectura de sticlă poate constitui un semnal peisagistic.
Inserarea în context devine astfel un aspect cultural.
În sensul unei bune înțelegeri a tipologiilor de configurare spațială, găsim necesară
enunțarea câtorva dintre posibilitățile de acces ale luminii în interiorul unui edificiu. Așa
cum este cunoscut de către specialiști, modali tatea de concepere a spațiilor joacă un rol
important pentru atingerea parametrilor de confort, printr -un dialog corect cu sursa de
lumină naturală.
Dezvoltarea industriei sticlei pentru construcții a condus odată cu revoluția
industrială la abordarea unui nou tip de discurs. Ne poziționăm astfel în fața unui material
deosebit, caracterizat prin transparență și duritate, claritate vizuală și impe netrabilitate .
O mare modificare a concepției arhitecturale a survenit pornind de la mișcarea
„arhitecturii ing inerilor”, încă de la începuturile epocii moderne. Sunt demne de menționat
pavilioanele expoziționale, adevărate „sere” care introduc lumina în mod uniform în
edificiu, dominând conceptul de structură. Eclectismul introducea lumina , prin folosirea

8
cupolelo r vitrate, în cazul tradiționalelor programe de arhitectură cu rol de reprezenta re
(primării, bănci, teatre etc.). Evoluând de la acest tip de muta ții, ne aflăm astăzi în fa ța
unei varietă ți de solu ții, ale căror limite se găsesc doar în capacitatea creativă a arhitectului.
Sticla, materialul cel mai des utilizat pentru accesul luminii, î și dovede ște eficien ța dacă
este folosită în condi ții corespunzătoare.
“Oamenii sunt precum ferestrele cu vitralii. Strălucesc atunci când soarele este sus pe
cer, d ar, când se instalează întunericul, adevărata lor frumusețe se dezvăluie numai dacă
există o lumină din interior”. Elisabeth Kubler – Ross

Bibliografie :
 Sticla, paradigm a novativa in arhitectura – Editura Universitar ă Ion Mincu
București, 2016
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Sticl a
 https://mihaiandreialdea.org/2018/04/04/sticla -istoria -unei -minuni -pe-scurt -ii-
inceputurile -fauririi -sticlei -smaltul/
 https://www.scribd.com/docume nt/348250259/Istoria -Sticlei
 https://www.scribd.com/document/121742980/Arhitectura -contemporana