Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei. [307330]

„Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”

Grigore Antipa

CUPRINS

INTRODUCERE

Importanța culturii arborilor ornamentali…………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I – Probleme generale referitoare la cultura Albiziei julibrissin…………..7

1.1 Originea și aria de răspândire…………………………………………………………………………7

1.2 Caracterizare botanică……………………………………………………………………………………7

1.3 Relațiile Albiziei julibrissin cu factorii climatici……………………………………………..11

1.3.1 Temperatura……………………………………………………………………………………….11

1.3.2 Lumina………………………………………………………………………………………………12

1.3.3 Apa……………………………………………………………………………………………………13

1.3.4 Aerul…………………………………………………………………………………………………14

1.3.5 Solul și reacția soluției solului (pH-ul)…………………………………………………..14

[anonimizat] a Albiziei julibrissin………………………………..16

2.1 Metode de înmulțire……………………………………………………………………………………16

2.1.1 Înmulțirea prin semințe……………………………………………………………………….16

2.1.1.1 Recoltarea, condiționarea și păstrarea fructelor și semințelor……………16

2.1.1.2 Tratamente de stimulare a germinației…………………………………………..20

2.1.1.3 Epocile de semănat…………………………………………………………………….21

2.1.1.4 Sisteme de cultură pentru semănături……………………………………………22

2.1.1.5 Metode de semănat…………………………………………………………………….23

2.1.1.6 Lucrări de îngrijire aplicate semănăturilor……………………………………..23

2.1.2 Înmulțirea prin butași…………………………………………………………………………..25

2.1.3 Înmulțirea prin marcotaj………………………………………………………………………26

2.1.4 Înmulțirea prin altoire………………………………………………………………………….26

2.1.5 Înmulțirea în vitro……………………………………………………………………………….26

2.2 Metode de producere a materialului săditor dendrologic………………………………….27

2.3 Bolile și dăunătorii Albiziei julibrissin…………………………………………………………. 29

[anonimizat]………………………………………………………………………………………………………31

3.1 Prezentarea locului de cercetare…………………………………………………………………….31

3.2 [anonimizat]…………………………………………………………………………………31

3.2.1 Clima…………………………………………………………………………………………………31

3.2.2 Temperatura……………………………………………………………………………………….32

3.2.3 Precipitațiile atmosferice……………………………………………………………………..33

3.2.4 Umiditatea atmosferică………………………………………………………………………..34

3.2.5 Vântul……………………………………………………………………………………………….35

3.2.6 Nebulozitatea……………………………………………………………………………………..36

3.2.7 Solul și conținutul în substanțe nutritive…………………………………………………37

CAPITOLUL IV – Cercetări proprii vizând înmulțirea plantelor de Albizia julibrissin prin semințe………………………………………………………………………………………………38

4.1 Scopul cercetărilor………………………………………………………………………………………38

4.2 Descrierea materialelor utilizate……………………………………………………………………38

4.3 Metoda de lucru………………………………………………………………………………………….39

4.4 Observații și determinări………………………………………………………………………………45

CAPITOLUL V- Concluzii…………………………………………………………………………………..52

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………….54

INTRODUCERE

Importanța culturii arborilor ornamentali

Importanța culturii arborilor ornamentali decurge din funcțiile complexe ale vegetației lemnoase: crearea unui microclimat mai favorabil sănătății oamenilor, atenuarea poluării atmosferice, protecția solului și apelor, valorificarea terenurilor inapte pentru folosințe agricole sau construcții, infrumusețarea spațiilor exterioare, a străzilor si zonelor construite, crearea unor ambianțe sănătoase și plăcute pentru relaxare, precum și din influența pe care o au arborii ornamentali folosiți in cadrul amenajărilor interioare sau exterioare localitaților urbane sau rurale.

Parcurile, grădinile, scuarurile, plantațiile căilor de circulație, grădinile locuințelor, grădinile instituțiilor, zonele de agrement sunt un atribut al dezvoltării moderne în teritoriu a localităților.Aceste amenajări cu rol social, recreativ și cu rol ecologic, de ameliorare și menținere a echilibrului mediului ambiant, constituie beneficiarul principal al producției de plante lemnoase ornamentale. Este cunoscut efectul hidrologic al arborilor manifestat prin reținerea precipitațiilor, echilibrarea alimentării pânzei freatice de apă, a izvoarelor cu apă potabilă, minerală sau industrială, purificarea scurgerilor de apă pe terenurile in pantă.

Arborii exercită un efect antierozional prin împiedicarea eroziunii solului, a degradării rocilor, prin reținerea materialelor aluvionare, consolidarea taluzurilor și malurilor, diminuând în acest fel alunecările de teren și formarea avalanșelor. Acest efect antierozional este mai accentuat dacă speciile alese sunt compatibile, dacă au un sistem radicular pivotant și sunt rezistente la adversități.

Vegetația lemnoasă cuprinsă în grupuri și masive exercită influențe asupra factorilor climatici, determinând apariția microclimatelor ameliorate, cu frecvențe și viteze mai reduse a vânturilor, cu amplitudini climatice mai mici, cu intensități mai reduse ale radiațiilor solare, cu umiditate atmosferică ridicată. Importanța sanitară a arborilor din spațiile verzi rezultă din însușirile ce contribuie la realizarea condițiilor de mediu favoarbile vieții umane.

Factorii externi ai mediului înconjurător acționează direct sau indirect asupra stării fiziologice sau psihice a colectivității umane. Puritatea aerului este influențată pozitiv datorită faptului că frunzele arborilor rețin mari cantități de praf și alte particule care plutesc in aer. S-a stabilit că un hectar de plantație intravilană absoarbe în 8 ore o cantitate de 8 kg CO₂ . Denumite și ”plămâni ai orașelor” spațiile verzi purifică aerul, înlăturând praful și gazele nocive.Vegetașia captează în medie până la 50% din praful atmosferic în timpul verii, iar iarna până la 37% , având o remarcabilă capacitate de epurare microbiană a aerului, funcționand ca o ”bariera biologică” (Sonea si colab., 1979).

Arborii produc schimbări ale condițiilor edafice determinând o creștere a cantității de humus din sol prin acumularea litierei, îmbunătățind structura și permeabilitatea solului. Vegetația spațiilor verzi – speciile cu coronament larg si frunziș bogat poate acționa ca o adevărată ”barieră acustică” , coroanele arborilor absorbind aproximativ 26% din energia sonoră, contribuind în mare măsură la reducerea intensității zgomotului la starea de confort urban. Chiar și gazonul diminuează intensitatea zgomotului cu 6 dB.

Formele și culorile vegetației, precum și jocurile de lumină-umbră influențează psihicul uman și starea de spirit a celor ce beneficiază de spațiul verde. Coroanele arborilor de formă columnară sau conică stimulează voința, elanul, coroanele sferice crează o atmosferă liniștită, familială, formele umbelate, pendente au efecte calmante, constituind în peisaj un element calmant, coroanele compacte cu frunziș bogat stimulează puterea de concentrare și cea creatoare, iar coroanele transparente acționează ca un factor conservativ, de continuitate. Modul de grupare al diferitelor elemente constitutive ale unui peisaj, luminozitatea, culoarea, pot constitui surse inepuizabile pentru crearea anumitor stări psihice. Gama cromatică a vegetației este variată și în continuă modificare, in funcție de anotimpuri. Culoarea verde are un efect benefic în orice conjunctură asupra echilibrului psihic. Culorile vii (galben, portocaliu, roșu) înviorează peisajul și favorizează buna dispoziție, iar culorile reci (gri, albastru, violet) predispun la calm, liniște si pasivitate.

Importanța recreativă a arborilor ornamentali constă în efectul pe care il exercită asupra psihicului uman. Vegetația lemnoasă orientează relațiile dintre om și natură înspre bucurie, destindere, visare, cu refacerea forței de muncă și randament sporit în activitațile cotidiene. Importanța estetică a arboriculturii ornamentale rezultă din faptul că pe lîngă influențele si serviciile făcute omului, asigură confortul vizual optim, înfrumusețând mediul înconjurător, realizând cu ajutorul arborilor ornamentali valori maxime în ambianțele umane.

Afirmațiile scriitorului francez J.J.Rousseau (1969) în acest sens sunt concludente: ”Copacii, arbuștii, plantele sunt podoaba și veșmântul pământului. Nimic nu-i mai trist decât un teren golaș, jupuit care nu infățisează ochiului decât pietre, noroaie și nisipuri. Dar, reînviat de natură și înveșmântat în haina lui de nuntă, în mijlocul pâraielor și cântecul păsărilor, pământul oferă omului prin armonia celor trei regnuri, un spectacol plin de viată, de interes și de farmec, singurul spectacol din lume de care ochii și inima nu se satură niciodată.”

Importanța culturii arborilor ornamentali rezidă și din faptul că în multe țări cultura arborilor și arbuștilor ornamentali reprezintă un compartiment economic important., atât prin numărul mare al întreprinderilor productive cât și al volumului producției și al exportului de material săditor. Pe glob se estimează o suprafață totală de 152.000 ha de pepiniere, din care SUA și Canada dețin mai mult de o treime.

Printre cele mai importante țări producătoare de material săditor din Europa sunt: Germania, Olanda, Franța, Italia ,Anglia. Principalii exportatori mondiali în domeniu sunt țările europene; locul întâi îl deține Olanda, urmată de Germania și Belgia.

În România cultura arborilor și arbuștilor ornamentali este relativ modest dezvoltată. În 1977 în țară existau 855 ha pepiniere, în 1981 cifra totală a crescut la 1432. În prezent suprafețele de pepinieră sunt mult mai reduse. Starea actuală a parcurilor și grădinilor publice și a celorlalte categorii de spații verzi intravilane și extravilane prefigurează necesitatea dezvoltării și diversificării producției de arbori și arbuști atât pentru refacerea plantațiilor existente cât și pentru amenajări peisagistice noi.

CAPITOLUL I

ORIGINEA ȘI RELAȚIILE PLANTELOR DE ALBIZIA CU FACTORII ECOLOGICI ȘI DE CULTURĂ

1.1 Originea și aria de răspândire

Albizia julibrissin face parte din Familia Leguminosae, Genul Albizia Durazz, fiind cunoscut și sub denumirea de Albizie, arborele de mătase sau Mimoza de Constantinopol. Este originar din Extremul Orient (Asia, din Iran pana în Japonia), iar numele i-a fost dat după nobilul italian Filippo Albizzi care în anul 1749 a adus un exemplar din Constantinopole în Europa. Arborele are un aspect tropical dar este rezistent la clima noastră. Este specie de o rară frumusețe introdusă în stațiuni cu climat blând, călduros, în vestul țării și în sud (stațiunea Bărăgan), de la litoralul Mării Negre – zona de stepă, silvostepă până la altitudini de 500-600 m. La altitudini mari nu s-a putut aclimatiza.

1.2 Caracterizare botanică

Albizia julibrissin Durazz este un arbore de talia a III-a, putând ajunge chiar până la 12 m înălțime, formând o coroană etalată, puțin ramificată, cu ramuri divergente. Scoarța este maro, deschisă la culoare, fină la atingere și în general subțire asigurând un contrast deosebit cu coroana înfrunzită și plină de flori. Frunzișul elegant, foarte fin, dublu penat compus cu foliole mici conferă coroanei un aspect aerat. În timpul nopții, frunzișul delicat cu aspect exotic se strânge. Valoarea ornamentală a speciei este dată în special de înflorirea abundentă de lungă durată( din iunie-iulie, până în august-septembrie ), când pe fondul frunzișului apar inflorescențe asemănătoare unor buchete dese de filamente mătăsoase ale staminelor, lungi de aproximativ 4 cm, de culoare alb-roz, cu un parfum delicat. Fructele arborelui de mătase sunt plate, sub formă de păstăi indehiscente cu o lungime de 10-20 cm și o lățime de circa 2 cm, având în interior semințe ovale, plate de culoare maro deschis, cu tegumentul foarte puternic și impermeabil. Fructele se coc în lunile august-septembrie și încep să se dezintegreze la scurt timp după această perioadă, dar rămân pe ramuri până iarna.

Fig. 1 Albizia julibrissin înflorit

Fig. 2 Albizia julibrissin – detaliu de frunză

Fig. 3 Albizia julibrissin – boboci

Fig.4 Albizia julibrissin – detaliu de floare

Fig. 5 Albizia julibrissin – fructe și semințe

Genul Albizia cuprinde aproximativ 150 de specii (în funcție de autor) dintre care :

Albizia adinocephala

Albizia amara

Albizia carbonaria

Albizia chinensis

Albizia ferruginea

Albizia lebbeck

Albizia lophantha

Albizia odoratissima

Albizia procera

Albizia saponaria

Albizia zygia

Cultivarul "Rosea" cu florile roz mai intens, este mai răspândit decât specia julibrissin, fiind mai rustic și mai rezistent la frig.

Fig.6 Albizia julibrissin Rosea

1.3 Relațiile Albiziei julibrissin cu factorii climatici

1.3.1 Temperatura

Factor determinant al mediului ambiant, căldura influențează supraviețuirea, înmulțirea, creșterea, fenologia plantelor, intervenind în toate procesele vitale ale acestora.

Foarte utilă este cunoașterea variațiilor sezoniere ale temperaturii, care influențează durata perioadei de vegetație , intrarea și ieșirea din repausul vegetativ. Adaptare speciilor de arbori și arbuști ornamentali la un anumit regim de căldură se exprimă și prin intervalul de toleranță între un prag termic minim și un prag termic maxim, caracteristic pentru fiecare specie. Influența temperaturilor extreme este vitală pentru plante. Astfel,temperaturile minime, durata și distribuția acestora în timpul anului constituie un factor limitativ pentru cultura speciilor ornamentale în anumite zone ale țării, de asemenea temperaturile extreme pozitive devin nefavorabile numai în condițiile unei secete prelungite , prin intensificarea proceselor de evapo-transpirație. Considerând fenomenele termice în ansamblu , vegetația lemnoasă se poate grupa după pretențiile față de căldură astfel (Iliescu Ana Felicia, 1998):

– specii termofile (cu exigențe mari față de căldură): Albizia julibrissin, Buddleia davidii, Cercis siliqastrum, Castanea sativa, Cryptomeria japonica, Ilex aquifolium, Magnolia stellata, Paulownia tomentosa, Prunus laurocerasus;

– specii subtermofile (exigente față de căldură ,adaptabile și la temperaturi mai scăzute): Ailanthus altissima, Gleditsia triacanthos, Magnolia Kobus, Catalpa bignonioides, Liriodendron tulipifera, Thuja plicata, Tamarix tetranda, Syringa vulgaris, Sophora japonica;

– specii mezoterme (cu exigențe mijlocii față de căldură): Juniperus virginiana,Cotoneaster horizontalis, Chamaecyparis Lawsoniana, Quercus rubra, Pseudutsuga meziensii, Tillia cordata, Aesculus hyppocastanum;

– specii oligoterme (cu exigențe reduse față de căldură) : Juniperus communis, Picea abies, Pinus mugo, Populus tremula , Sorbus aucuparia;

– specii euriterme (cu mare amplitudine ecologică față de căldură): Pinus silvestris, Thuja occidentalis, Betula pendula, Viburnum opulus, Viburnum lantana.

Fiind o specie termofilă, Albizia julibrissin necesită un climat blând, poziții însorite și adăpostite de vânt și curenți de aer. Este afectată de temperaturi sub -18ș C, în iernile grele este afectată de îngheț, ramurile tinere îngheață, dar se refac anul următor. Dacă plantele tinere îngheață, primăvara se vor tăia la 10-20 cm deasupra solului.

1.3.2 Lumina

Radiația luminoasă a soarelui are o importanță deosebita asupra vegetației datorită acșiunii sale fotochimice prin care se realizează asimilația clorofiliană. Prin variațiile sale diurne și sezoniere, lumina influențează profund ritmurile biologice ale plantelor(alternarea perioadelor de fotosinteză cu cele de repaus, înflorirea, formarea semințelor, repausul vegetatativ).

Toate speciile sunt exigente față de o anumită cantitate și calitate a luminii. După cerințele față de intensitatea luminii, plantele lemnoase ornamentale se grupează astfel:

– specii exigente față de lumină (heliofile): Ginkgo biloba, Larix decidua, Eleagnus sp., Sophora japonica, Hibiscus syriacus, Cytisus sp., Albizia julibrissin.

– specii iubitoare de semiumbră (heliosciadofile): Thujopsis dolobrata, Acer palmatum, Ilex aquifolium, Berberis juliane.

– specii care suportă umbra : Chamaecyparis lawsoniana, Abies alba, Hedera helix, Taxus baccata, Fagus sylvatica, Cornus sanguinea, Buxus sempervirens.

Albizia julibrissin este o specie iubitoare de lumină, în condiții de umbră crește lent.

1.3.3 Apa

Întreaga activitate biologică a organismelor vegetale este condiționată de prezența apei. Regimul de umiditate este cel mai diversificat dintre toți factorii climatici, atât prin formele variate prin care intervine în viața plantelor, cât și prin marea sa mobilitate și prin distribuția foarte inegală pe glob. Sursa principală de apă a plantelor o reprezintă precipitațiile, la care se mai adaugă în unele situații și apa freatică de suprafață .

Umiditatea atmosferică, intervenind în procesul de transpirație joacă de asemenea un rol important în viața plantelor, în corelație cu temperatura aerului. Vaporii de apă din atmosferă și fenomenele specifice pe care le generează în raport cu starea de saturație și temperatura produc umezirea frunzelor, ramurilor, tulpinilor, diminuează transpirați și aduc un plus de precipitații în sol. După cerințele față de apă, plantele lemnoase ornamentale se clasifică astfel:

– specii hidrofile , care pot trăi în medii terestre saturate cu apă (Alnus glutinosa, Frasinus excelsior, Populus nigra, Salix alba, Taxodium distichum)

– specii mezofile cu cerințe mijlocii față de apă ( Fagus sp., Abies alba, Chamaecyparis lawsoniana, Picea sp., Larix decidua, Tsuga canadiensis, Liriodendron tulipifera.)

– specii xerofile, cu cerinte mici fașă de apă (Pinus silvestris, Pinus nigra, Robinia pseudoacacia, Quercus pubescens, Hippophae rhamnoides). (Zaharia,D., Dumitraș,Adelina 2003).

Albizia julibrissin este un arbore rezistent la seceta, dar iubește pământul reavăn (în conditii de secetă crește lent). Trebuie irigat sau udat obligatoriu în primii 5 ani de la plantare.

1.3.4 Aerul

Aerul este un important factor de mediu, acționând prin gazele pe care le contine, prin vaporii de apă și prin curenții de aer asupra tututror plantelor, fiind foarte necesar atât la nivelul părții aeriene, cât și la nivelul sistemului radicular.

Dintre componenții aerului, bioxidul de carbon și oxigenul sunt factori ecologici direct implicați în procesele de fotosinteză și respirație. Având în general un bilanț echilibrat în atmosferă, cu unele variații locale în regiunile industriale, acești factori nu sunt limitativi pentru plante în nici o zonă a globului. Dacă deocamdată modificările în bilanțul oxigenului și al bioxidului de carbon nu constituie o problemă ecologică pentru vegetație, ele afectând doar omul și animalele, în schimb noxele prezente în atmosferă, ca urmare a poluării, pot deveni factori limitativi pentru cultura unor specii de arbori și arbuști ornamentali.

Albizia julibrissin este sensibilă la curenții de aer și vânt, de aceea trebuie evitată expunerea în aceste condiții.

1.3.5 Solul și reacția soluției solului(pH-ul)

Solul, component principal al mediului de viață al plantelor lemnoase ornamentale, în același timp suport de fixare pentru acestea, determină aspecte foarte variate ale relațiilor ecologice, generate de marea sa diversitate. Complexul nutritiv al solului pune la dispoziția plantelor macroelementele (N, P,K, S, Ca, Mg,) și microelemente (Fe, Cu, Zn, B, Mn, Mo,) necesare nutriției plantelor, pe care acestea le absorb selectiv, sub formă ionică.

Cantitatea de humus și elementele minerale stabilesc valoarea fertilității solului. Din punct de vedere al cerințelor față de gradul de fertilitate al solului, speciile lemnoase se clasifică astfel:

– specii cu cerințe mari: Catalpa bignoinoides, Fraxinus excelsior, Acer sp., Paulownia tomentosa, Campsis radicans, Taxus baccata, Juglans nigra

– specii cu cerințe moderate: Abies sp, Larix decidua, Aesculus hipocastanum, Forsythia sp., Chamaecyparis lawsoniana, Magnolia sp., Thuja sp.

– specii cu cerințe mici: Ailanthus altisima, Betula pendula, Castanea sativa, Sorbus aucuparia, Robinia pseudoacacia, Caragana sp., Cytisus sp.

Soluția solului (apa împreună cu substanțele minerale și organice și gazele dizolvate în ea) se află în permanent schimb de ioni cu rădăcinile plantelor și cu sursele de elemente nutritive a solului (minerale, sărurile, materia organică proaspătă, humusul). Reacția soluției solului(concentrația ionilor de hidrogen, sau pH) influențează dinamica elementelor nutritive accesibile, de aceea are o mare importanță în nutriția plantelor. Valorile extreme ale pH-ului determină aciditatea sau alcalinitatea solului.

Din punct de vedere al sensibilității față de aciditatea solului, speciile lemnoase ornamentale ornamentale se grupează astfel:

– specii puternic acidofile : Erica sp., Calluna vulgaris, Rhododendron sp., Vaccinium mzrtillus

– specii acidofile : Pinus mugo, P. sylvestris, Betula verucosa, Populus sp. Chamaecyparis lawsoniana.

– specii moderat acidofile : Juniperus communis, Larix decidua, Salix alba, Fagus silvatica, Abies alba.

Albizia julibrissin vegetează bine pe soluri acide, permeabile de preferință luto-nisipoase. Deoarece are capacitatea de a fixa azotul din aer, solul său nu trebuie sa fie extrem de fertil pentru a asigura o înflorire normală. Acest arbore are nevoie de un sol bine drenat cu o valoare a pH-ului de 4.6-5. Cu un mediu acid, rădăcinile se vor dezvolta în profunzime și astfel vor beneficia mai bine de nutrienți și de umiditate, elemente esențiale în procesul de înflorire. Utilizarea unui îngrășământ cu pH acid în primăvară, precum și o soluție bogată în fosfor vor determina rădăcinile să se dezvolte în continuare pe verticala solului. Altfel, rădăcinile vor urma tendința genetică de a se întinde superficial pe orizontală, caz în care arborele poate fi expus la dezrădăcinare în condiții de vânt puternic și la deshidratare în condiții de secetă prelungită.

CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A ALBIZIEI JULIBRISSIN

2.1 Metode de înmulțire

Înmulțirea speciilor se face în principal prin semințe, iar a cultivarurilor se face prin butași , marcotaj și altoire.

2.1.1 Înmulțirea prin semințe: Albizia julibrissin se înmultește foarte ușor prin semințe. Plantațiile mamă reprezintă principala sursă pentru procurarea materialului semincer, fiind alcătuită din exemplare viguroase, sănătoase, cu valoare biologica și decorativă superioară. Materialul semincer se poate recolta și din parcuri, grădini, colecții particulare sau păduri. O altă sursă de a procura materialul semincer o constituie schimbul de material cu grădinile botanice sau grădini de tip arboretum. Schimburile se fac pe baza unor liste numite Index sau Seminum. Semințele se pot procura și prin cumpărare de la societăți specializate in producerea și comercializarea materialului semincer.

2.1.1.1 Recoltarea, condiționarea și păstrarea fructelor și semințelor

a) Recoltarea fructelor și semințelor

Epoca de recoltare a fructelor și semințelor diferă de la o specie la alta. La majoritatea speciilor, recoltarea fructelor și semințelor se face la maturitatea deplină, înainte de diseminarea naturală (Pinus, Chamaecyparis, Acer, Quercus, Prunus). La unele specii, la maturarea fructelor, semințele au tegumentul foarte tare, răsărirea fiind dificilă sau întărziată (Tillia, Fraxinus, Crataegus, Rosa canina), de aceea fructele se recoltează în pârgă și se execută operațiile de condiționare și pregătire pentru semănat: zvântarea, stratificarea provizorie și alte tratamente speciale. Există specii la care fructele și semințele se maturează în anul al doilea sau al treilea de la formare (Pinus nigra, Juniperus communis, Hedera). Epoca de recoltare a fructelor și semințelor este caracteristică fiecărei specii și este influențată de zona climatică și de condițiile climatice ale anului. Recolatarea începe din luna mai, la speciile timpurii (ulm, salcie) și se desfășoară până în luna noiembrie (Alnus, Gleditsia).

Principalele metode de recoltare a fructelor și semințelor la speciile horticole lemnoase sunt:

– recoltarea direct de pe plante, care este ușor de realizat la Acer, Crataegus, Alnus, Betula, Sorbus, Prunus, Malus, Abizia; pentru recoltare se pot utiliza scări sau platforme hidraulice, dar și mijloace mecanice pentru scuturarea plantelor sau aspirarea fructelor și semințelor. Desprinderea fructelor și semințelor se poate face manual sau cu foarfece speciale, greble de recoltat. Pentru recoltarea semințelor se folosesc pungi de hârtie sau pânză.

– adunarea fructelor și semințelor de pe soleste utilizată frecvent la la specii cu semințe mari, care cad singure (Aesculus, Quercus, Castanea, Fagus, Juglans, Coryllus). La speciile cu semințe mici (Thuja, Chamaecyparis) se practică scuturarea plantelor, urmată de adunarea semintelor de pe prelatele întinse sub coroană înainte de scuturare.

– tăierea ramurilor este folosită la Populus și Salix, deoarece semințele sunt dispersate foarte ușor de vânt.

– recoltarea mecanizată se folosește în unele situații, prin diferite sisteme de recoltare: pompe de vacuum, utilizate la unele specii de arbuști sau liane de talie mică (Clematis) la care multe semințe se gasesc în apropierea solului și scuturătoare hidraulice care se folosesc la unele specii de arbori de talie mică. La speciile de talie mare, recoltarea se face prin urcarea în arbori, folosind echipamente speciale, prevăzute cu scuturi de siguranță și gheare speciale atașate de încălțăminte.

b) Condiționarea fructelor și semințelor

Înainte de depozitare sau semănare, fructele și semințele necesită o curățire și prelucrare care are ca scop obținerea unor loturi de semințe curate, uniforme, cu o puritate cât mai mare. Condiționarea fructelor și semințelor uscate se începe cu:

zvântarea, prin întinderea în strat de 5-10 cm in locuri adăpostite și umbrite, sau în spații bine ventilate și lopătarea zilnică a stratului în vederea uscării uniforme; durata uscării diferă de la specie la specie, în funcție de gradul de umiditate la recoltare și nivelul optim de umiditate necesar păstrării (8-15%);

extragerea semințelor din fructele uscate se face manual, prin dezmembrarea fructelor, prin frecare sau prin batere cu obiecte ajutătoare;

dezariparea se aplica samarelor (Acer, Fraxinus) și semințelor unor rășinoase (Pinus, Picea, Pseudotsuga); lucrarea se poate executa manual sau cu ajutorul unor mașini spaciale de dezaripat;

separarea de impurități, care constă în îndepărtarea fragmentelor de fruct sau a altor corpuri străine, prin vânturare manuala sau mecanică, prin cernere sau flotație;

sortarea semințelor pe dimensiuni, care are ca scop obținerea unor loturi omogene de semințe, care să asigure o răsărire uniformă, sortarea făcându-se prin cernerea pe site cu ochiuri de mărimi diferite.

c) Păstrarea semințelor

Principalul obiectiv urmărit este acela de a menține semințele în condiții de viabilitate maximă pe tot parcursul periodei de păstrare. Păstrarea semințelor este intervalul de timp cuprins între recoltarea fructelor și semințelor și momentul semănatului. Semințele necesită anumite condiții de păstrare, de aceea se ține cont de următorii factori:

specia – există specii ale căror semințe se pot păstra numai câteva zile (Salix, Populus, Ulmus, Acer rubrum), semințe care pot fi păstrate cel mult 3-4 săptămâni (Acer saccharinum), 6 luni (Fagus, Magnolia, Juglans), 1 an (Ilex, Euonymus), 2-3 ani (Alnus, Catalpa), 10-20 ani (Cytisus), până la 30 de ani (Gleditsia, Robinia);

recoltarea și condiționarea – momentul recoltării și lucrările aplicate în timpul extragerii si condiționării au efect direct asupra longevității semințelor;

conținutul de apă al semițelor – la rășinoase, umiditatea optimă de păstrare este de 6-7%, semințele majorității arborilor și arbuștilor se păstrează la o umiditate de 10-13%, la ghindă și castane, umiditatea optimă de păstrare este de 50-60%;

temperatura – păstrarea semințelor se face la temperaturi scăzute, cuprinse între -1 și +5șC; la multe specii semințele pot fi păstrate și la temperaturi mai scăzute, de aceea păstrarea se face în recipiente închise ermetic;

umiditatea relativă a aerului trebuie să rămână scăzută pe timpul păstrării, uneori, însă la Aesculus și Quercus, aceasta poate fi ușor crescută pentru a preveni deshidratarea semințelor; semințele cu conținut ridicat de apă se păstrează la rece, în săculeți speciali, în care temperatura și umiditatea relativă se mențin constante;

fluctuațiile atmosferice – pot favoriza apariția bolilor, de aceea nivelul temperaturii și umidității relative trebuie să rămână constant pe durata păstrării, menținerea temperaturii de 1-5șC reducând astfel riscul infecțiilor;

aerația – se poate realiza prin depozitarea în spații bine ventilate, prin întoarcerea periodică a semințelor;

semințele bolnave – nu trebuie sa fie introduse la păstrare, deoarece pot infecta întregul lot de semințe, scăzându-le viabilitatea;

infecții cu boli și dăunători – semințele infectate, infestate vor fi eliminate în timpul condiționării.

d) Metodele de păstrare a semințelor

Semințele mici se păstrează în săculeți de pânză, în pungi de hârtie, în cutii de carton. Semințele de Betula, Alnus se păstrează în containere închise ermetic, la 0-5șC, semințele aripate de Acer, Fraxinus, Carpinus se păstrează în saci de pânză sau cutii mari acoperite cu pânză, semințele cu înveliș dur (Cytisus, Rhus, Robinia, Albizia) se pot păstra în pungi sau recipiente de metal sau plastic, închise ermetic. La speciile pomicole sămînțoase păstrarea semițelor se face în săculeți de tifon sau saci de pânză, depozitați în magazii cu o temperatură constanta de 6-10șC și o umiditate a aerului de 50-60%. La speciile de sâmburoase păstrarea se face în saci de polietilenă, la temperaturi constante de 8-10șC.

e) Verificarea calității semințelor

Este o operație importantă pentru stabilirea necesarului de sămânță în vederea semănatului, cunoscându-se diferite tehnici pentru determinarea viabilității și calității semințelor. Numai semițele de calitate superioară produc puieți sănătoși și viguroși. Calitatea genetică a semințelor depinde de sursa din care s-au recoltat. Însușirile fizice se referă la forma, mărimea, greutatea și conținutul de apă al semințelor care pot fi determinate prin analize de laborator. Însușirile germinative ale semințelor sunt cele mai importante, o sămânță este germinativă dacă în ea pot avea loc transformări care să trezească embrionul la viața activă și să determine creșterea acestuia în condiții normale de viață. La determinarea în laborator a indcilor calitativi ai semințelor se lucrează cu probe de dimensiuni mici extrase din fiecare lot de semințe.

2.1.1.2 Tratamente de stimulare a germinației

Pentru asigurarea răsăririi unui procent cât mai mare de plante, pentru obținerea unei culturi cât mai uniforme într-un interval de timp scurt, pregătirea semințelor se face ținând seama de unele însușiri biologice caracteristice fiecărei specii. La unele specii, după maturarea fiziologică a semințelor, acestea sunt apte de a germina în conditții favorabile (Ulmus, Alnus, Quercus, Fagus, Pinus). La alte specii (Cornus, Crataegus) germinația are loc după o perioadă de postmaturație a semințelor în condiții de temperatură scăzută și umiditate ridicată. Semințele recoltate la maturitate răsar mai bine semănate după un an la unele specii (Carpinus, Cercis, Magnolia, Juniperus, Tilia). Există și specii ale căror semințe recoltate la maturitate și păstrate până în primăvară răsar târziu si neuniform (paltin, arțar tătătresc). Pentru favorizarea germinației în toate aceste cazuri, se pot aplica o serie de procedee:

stratificarea – necesară pentru menținerea umidității și pentru semințele unor foioase recoltate în pârgă, dacă semănarea întârzie; uscarea semințelor duce la reducerea procentului de răsărire; categoriile de plante cărora li se aplică stratificarea sunt: semințele cu dormans menținut prin condițiile de păstrare în depozit (Fraxinus, Acer, Tilia, Syringa, Celtis, Cornus, Crataegus, Ilex), specii cu capacitate germinativă de 5-6 luni (Quercus, Fagus, Aesculus,Castanea, Juglans), toate speciile pomicole sîmburoase, nuciferele; condițiile de mediu din timpul stratificării sunt: asigurarea unei temperaturi scăzute (2-7șC) , umiditatea substratului care variaza în funcție de specie între 80-90%, o bună aerisire. Durata de stratificare variază cu specia și se stabilește in funcție de data probabilă a semănării. Mediul de stratificare poate fi: nisip spălat cu diametrul de 1-1,2 mm, turbă fibroasă, sau amestecul acestora în proporții egale. Înainte de stratificare, semințele care au fost păstrate uscate se hidratează 12-14 ore. Metodele de stratificare diferă în funcție de specie, cantitatea de semințe, durata tratamentului. Pentru stratificare se pot folosi lăzi, cutii de lemn, material plastic sau metal cu pereții perforați, pentru a permite aerisirea. O alta metodă este stratificarea direct în șanț sau în tocuri de răsadniță îngropată.

refrigerarea – la unele specii temperaturile scăzute se pot realiza și fără stratificare; pentru Juniperus virginiana se obțin rezultate bune prin congelarea conurilor în bloc de gheață, de la recoltarea în cursul iernii până în primăvară.

umectarea – se aplică la speciile care au tegumentul mai puțin permeabil; semințele se țin în apă până la gonflare sau până la declanșarea germinației;

tratarea hidrotermică se aplică semințelor cu tegument dur, în scopul accelerării imbibiției cu apă (Gleditsia, Robinia, Albizia);

tratarea cu acizi – se aplica în vederea subțierii învelișului gros și dur al unor semințe; durata tratamentului se adapteaza în funcție de specie, acidul folosit și temperatură;

tratamente combinate – se aplică la semințele cu dormans profund (Juglans): scarificare sau tratare cu acizi sau cu apă fierbinte, după care urmează stratificare;

preîncolțirea (pregerminarea) – semințele în amestec cu nisip umed se pun în tăvi, cutii sau pe parapet în seră, în strat subțire, la temperatura de 18-20șC, iar după pregerminare, se separă de nisip și se seamănă;

scarificarea – se aplica în scopul subțierii încelișului dur al seminței și constă în spargerea sau zgârierea tegumentului seminal pentru a-l face permeabil, prin frecarea semințelor cu nisip sau cu o pilă, spargerea învelișului cu un ciocan sau în menghină; pentru această operație se pot folosi și scarificatoare mecanice speciale; după tratament, semințele rămân uscate și se pot semăna imediat.

Înmulțirea prin semințe este o metodă des utilizată, atât pentru multiplicarea speciilor de arbori și arbuști (Fraxinus, Acer,Picea, Abies, Chaenomeles), cât și pentru producerea de puieți portaltoi pentru diferite soiuri, cultivaruri și varietăți (prun, cireș, vișin, cais, piersic, Acer platanoides Globosum, Fraxinus excelsior Pendula, Acer palmatum Dissectum).

2.1.1.3 Epocile de semănat

Momentul semămatului se alege în funcție de biologia semințelor, de condițiile climatice ale zonei și de condițiile de sol. Epocile de semănat sunt:

– toamna, în octombrie-noiembrie, se seamănă:

majoritatea speciilor autohtone, imediat după recoltare (Abies, Ligustrum)

specii cu semințe aripate mari (Acer pseudoplatanus), specii ale căror semințe au tendința de a se deteriora pe parcursul păstrării (Castanea, Corylus, Aesculus)

specii ale căror semințe au un dormans profund (Berberis, Mahonia, Sorbus)

specii pomicole sâmburoase

– primăvara, în martie – începutul lui mai – cu cât se seamănă mai târziu în cazul acestei epoci, scade riscul înghețurilor târzii de primăvară; în aceasta epocă se seamănă:

specii ale căror semințe germinează repede (Pinus, Betula, Thuja)

specii ale căror semințe au fost supuse unor tratamente de favorizare a germinației

specii termofile (Hibiscus, Cercis, Sophora)

– vara, la sfârșitul verii – începutul toamnei se pot semăna specii ale căror semințe se recoltează în pârgă (Rosa, Tilia, Fraxinus)

2.1.1.4 Sisteme de cultură pentru semănături

Varianta de cultură se alege în funție de biologia speciilor, mărimea semințelor, lucrarile de îngrijire necesare semănăturilor și mijloacele tehnice. Majoritatea speciilor lemnoase se seamănă direct în teren. Pentru anumite specii, semănatul se face în substraturi special pregătite, în câmp sau în spații protejate, în paturi semănate sau în ghivece. Semănatul direct în câmp se poate realiza în două variante: în teren nemodelat sau pe straturi.

a) Semănatul în teren nemodelat – se aplică speciilor foioase autohtone, care nu necesită îngrijiri speciale și o pregătire specială a substratului (Quercus, Acer, Aesculus). Pregătirea terenului începe din toamnă cu o arătura adâncă de 30-40 cm, administrarea de îngrășăminte chimice cu P și K, îngrășăminte organice, mărunțirea și nivelarea solului. Semănarea se poate face în rânduri sau în benzi. Adâncimea de semănat depinde de mărimea și capacitatea de penetrare a semințelor, de caracteristicile solului și de epoca de semănat. Semințele mari (castan, stejar) se seamănă mai adânc (6-8 cm), în timp ce semințele mici se seamăna la 1-2 cm.

b) Semănarea pe straturi – se folosește pentru speciile care necesită un pat germinativ bine pregătit, fin, îmbunătățit cu nisip, pământ de frunze, turbă și pentru speciile care necesită lucrări de îngrijire speciale (umbrire, aerisire, protectie de frig), Pregătirea straturilor începe prin arat, fertilizare, încorporarea de materiale suplimentare (nisip, turbă,pământ de frunze), mărunțire și nivelare. Pe straturi semănarea se face în rânduri longitudinale, transversale și prin împrăștiere. La speciile cu semițe foarte mici, semănarea se poate face la suprafață, fără acoperirea semințelor (Spiraea).

c) Semănarea în paturi nutritive – se utilizează de obicei pentru speciile de conifere, dar și pentru unele foioase (Mahonia, Berberis). Paturile nutritive se amenajează prin săparea unor șanțuri cu lățimea de 1,2 m și adâncimea de 0,2-0,3 m care se completează cu amestecuri de nisip, pămînt de frunze, turbă, în combinații și proporții diferite.Semănarea pe paturi ntritive se face prin împrăștiere, dar se poate face și în rânduri.

d) Semănarea la ghivece – se utilizează la speciile care se pretează pentru acest tip de cultură (conifere, foiose sensibile la transplantare și cele încet crescătoare). În acest caz se folosesc substraturi care să asigure o bună germinație, un drenaj bun, un raport echilibrat de substanțe minerale și organice, o aerație optimă. Când ghivecele sunt pregătite, se execută semănarea, prin repartizareaa uneia sau mai multor semințe în fiecare ghiveci. La speciile cu semințe mari se seamănă o singură sămânță, sau cel mult două pentru fiecare ghiveci. La speciile cu semințe mici se pot semăna mai multe semințe la ghiveci, pentru a avea siguranța că vom obține cel puțin un puiet la fiecare container. Semințele se așază la suprafața substratului și se tasează ușor pînă se fixează bine în substrat. Imediat după răsărire, ghivecele se umbresc, se plivesc și se aplică lucrări de îngrijire specifice.

e) Semănarea în răsadnițe și sere – se folosește pentru unele specii subtermofile și termofile, care necesită căldură în perioada de germinație (Paulownia, Chamaecyparis, Albizia). În răsadnițe, semănarea se face în paturi sau în lădițe, iar în seră se practică semănatul în lădițe, în ghivece sau în plăci alveolare.

2.1.1.5 Metode de semănat

Semănatul se poate face manual sau mecanizat, în funcție de sistemul de cultură. Pentru cantități mari de semințe din aceeași specie, pentru culturile în teren, se folosește semănarea mecanizată, cu semănători de precizie, care asigură un randament mare ți uniformitatea repartizării semințelor pe rînd și a adîncimii de semănat. Pentru cantități mici de semințe, semănatul se execută manual, prin dispunerea semițelor în rânduri (pentru semințele mari), prin împrăștiere (pentru speciile cu semințe mici) și cu plantatorul, în care se introduc individual semințele. Pentru a asigura un contact bun între semințe și substrat, se execută o tăvălugire ușoară a semănăturilor.

2.1.1.6 Lucrări de îngrijire aplicate semănăturilor

Pentru a asigura o bună răsărire și o dezvoltare optimă a puieților, se aplică o serie de lucrari de îngrijire:

udatul – este esențial pentru dezvoltarea puieților, astfel încât este necesar ca substratul să fie menținut în permaneță reavăn, prin aplicarea de udări dese, cu norme mici;

spargerea crustei – se aplica de câte ori este necesar, înainte și după răsărire, deoarece formarea crustei împiedică germinarea semințelor și favorizează pierderea apei din sol;

mulcirea – constă în protejarea semănăturilor pe timpul iernii împotriva înghețului, folosindu-se paie, frunze uscate, care după trecerea pericolului de îngheț se îndepărteaza de pe rîndurile de semănături;

umbrirea – este o operație necesară unor specii sensibile la insolație (Abies, Fagus), iar pentru aceasta se folosesc panouri sau jaluzele din lemn, stuf, nuiele, tunele din plasă de sârmă peste care se așază ramuri cu frunze, plasa deasă din plastic, de culoare închisă;

plivitul și prășitul – se aplica manual înainte și după răsărire puieților. La semănăturile din ghivece, afânarea solului se face manual. O altă metodă constă în erbicidarea pe bază de erbicide selective aplicata atât înaintea semănării cât și pe parcursul perioadei de vegetație.

combaterea bolilor și dăunătorilor – toate tratamentele se aplică la avertizare, ținând seama de biologia dăunătorilor, a bolilor, de fenologia speciilor, prin care se evită crearea de forme rezistente ale diferiților dăunători, printr-o folosire judicioasă a pesticidelor, prin care se ocrotește fauna folositoare și menținerea echilibrului natural.

rărirea puieților – se aplică pe porțiunile unde s-au realizat norme prea mari de semănare. La foioase rărirea se face prin smulgere, imediat după răsărire. La conifere se realizează prin tăierea puieților la nivelul coletului pentru a nu deranja sistemul radicular al puieților den vecinătate și se efectuează în al doilea an de vegetație. La speciile pomicole, răritul se efectuează cănd aceștia au 3-4 frunze adevărate.

scoaterea, sortarea și depozitarea puieților – la sfârșitul ciclului de producție (1-2 ani la foioase, 2-3 ani la conifere), puieții sunt scoși în vederea plantării. Epocile de scoatere a puieților sunt toamna(foioase) și primăvara (conifere), în perioada de repaus vegetativ. Lucrarea se poate executa mecanizat, semimecanizat sau manual. Urmează sortarea materialului pe calități și categorii de mărime. Odată cu scoaterea se face și fasonarea materialului prin scurtarea rădăcinilor rupte sau prea lungi, precum și scurtarea tulpinii la unele specii pentru a ușura lucrarea de stratificare. Piueții astfel pregătiți se leagă în pachete de 50-100 de bucăți și se etichetează. Depozitarea materialului se face în șanțuri, în pămînt reavăn, bine mărunțit, prin acoperire pe ¾ din lungimea puieților.

La Albizia julibrissin recoltarea păstăilor se face în octombrie. Învelișul semințelor este foarte puternic și impermeabil, lucru care face ca sămânța să rămână în stare de repaus mulți ani, fiind viabilă chiar și după 5 ani. Semăntul se face primăvara cu semințe înmuiate în apă caldă timp de 12 ore înainte de a fi semănate. După însămânțare pământul se va menține în permanență reavăn. Semănatul se poate face în ghivece, dar numai după doi ani se pot transplanta puieții în teren. Plantarea se va face toamna târziu.

2.1.2 Înmulțirea prin butași : Butășirea se practică în lunile iulie- august în sere încălzite, sau în răsadnițe reci dacă facem butășirea în lunile martie- mai. Butășirea se face în verde și numai la cultivaruri.

Se recoltează lujeri în fază de semilignificare sau ramuri de 2-3 ani. Dimensionarea butașilor se face la 7 -10 cm până la15-18 cm. Se confecționează butași simpli sau cu călcâi. Fasonarea se face imediat după recoltarea ramurilor, în locuri umbrite, umede.

Se îndepărtează frunzele de la bază pe o porțiune de 3 -4 cm, se tratează cu substanțe biostimulatoare de înrădăcinare. (Zaharia, D.,Panea,Teodora,Florincescu, Adriana,1992),

Pentru înrădăcinare se folosește un amestec de perlit cu turbă în diferite proporții.

Butașii se plantează în substratul de înrădăcinare ce trebuie să aibă o grosime de 7-10 cm. Rezultate foarte bune se obțin dacă folosim pastile Jiffy din turbă presată înbogățite cu macro și microelemente. Butașii se plantează la distanță de 5/5 cm. Timpul necesar înrădăcinării este de 120 -150 de zile. Lucrările de îngrijire aplicate pe toată perioada de înrădăcinare, condiționează în mare măsură rezultatele obținute. (Zaharia D.,Dumitraș Adelina , 2003)

Temperatura în substrat trebuie menținută constantă la valori cuprinse între 18 – 20C, în timp ce în aer poate fi mai scăzută cu 2- 5C. Umiditatea în schimb se menține la valori ridicate de 75-95 % atât în aer cât și în substrat.

Temperatura apei de udare trebuie să fie la 15 -18 C. Apa se administrează în substrat sub formă de picurare sau jet dar cel mai indicat este sub formă de ceață artificială. Butașii se protejează de radiațiile solare directe prin cretizarea acoperișului sau prin folosirea de plase colorate.

2.1.3 Înmulțirea prin marcotaj: Plantele mamă tinere și viguroase, plantate în teren ameliorat cu pământ de frunze (1/ m), pot furniza marcote înrădăcinate după unul sau două sezoane de vegetație. Se recomandă în special marcotajul chinezesc.( Vlad Mariana, 2004)

Ramurile tinere neramificate, sunt aduse la nivelul solului și fixate cu ajutorul unor cârlige pe fundul unui șanț adânc de 10-15 cm. Datorită poziției orizontale, de cele mai multe ori pornesc lăstari. Pe măsură ce acești lăstari cresc, șanțul se acoperă iar lăstarii se mușuroiesc la bază, 10-12 cm.

După înrădăcinare, șanțul se desface și ramura mamă se fragmentează la nivelul fiecărui lăstar. Se lasă doar lăstarii de la baza ramurii pentru a putea fi eventual iar marcotați. (Florin Stănică și colab, 2002)

2.1.4 Înmulțirea prin altoire : Când butășirea nu dă rezultatele scontate, sau când dorim să obținem varietăți mai deosebite putem folosi ca portaltoi un puiet obținut din semințe sau prin butășire.

Altoirea se execută în seră, în placaj, fie pe puieți cultivați în ghivece, fie la ,, masă”, pe puieți scoși din substratul de cultură în mai – iunie, operația trebuie executată rapid, pentru a nu se deshidrata rădăcinile, este urmată de plantarea puieților în răsadniță, în poziție înclinată(cu altoiul vertical), în rânduri.

Prinderea este favorizată prin acoperirea locului altoirii cu turbă fină , umedă amestecată cu puțin nisip, umbrire cu pânze așezată sub sticlă , închiderea etanșă a răsadnițelor, pulverizarea ușoară cu apă, numai în zilele toride. Reducerea portaltoiului se face după patru săptămâni , făcându- se în etape. După consolidarea sudurii , geamurile se ridică , dar se reinstalează în timpul sezonului rece.

2.1.5 Înmulțirea în vitro, această metodă permite cultivarea în condiții aseptice, pe medii nutritive favorabile, a țesuturilor vegetale, de tipul meristemelor, detașate în special din zonele de creștere ale plantelor. Tehnicile actuale permit obținerea de noi plante, pornind de la o singură celulă.

Materialul biologic obținut prin metoda în vitro prezintă o serie de avantaje cum ar fi: vigurozitate, potențial biologic ridicat, rezistență la boli și dăunători și în majoritatea cazurilor este liber de viroze. Aplicarea metodei de înmulțire în vitro oferă posibilitatea de obținere, în scurt timp, a unui număr mare de descendenți. În felul acesta se pot răspândi în cultură soiurile, hibrizii sau varietățile noi obținute de către amelioratori.

Ca urmare a performanțelor acestei metode, se pot utiliza culturi de embrioni, hibridări somatice și încrucișări interspecifice, lărgind mult sfera de activitate în domeniul geneticii și ameliorării plantelor lemnoase ornamentale.

Reușita culturii în vitro este condiționată de asepsia totală, fără de care infecția cu bacterii și ciuperci este imposibil de evitat, iar rezultatele compromise.

O altă condiție a succesului este folosirea de medii nutritive specifice , necesare intrării în diviziune mitotică a celulelor explantului, în vederea realizării în cel mai scurt timp a organogenezei.

Ordinea cronologică a lucrărilor este următoarea: desinfectarea organelor de pe care urmează să se recolteze explantele (alcool 70%, hipoclorit de sodiu15, apă de Javel 5%), recoltarea explantelor în dimensiuni de 0,1 – 0,3 mm, plasarea pe mediu de cultură ,pregătit anterior, repartizarea în vase de creștere, ermetizarea acestora și trecerea lor în camere de creștere

Aceste lucrări se execută în spații izolate, dezinfectate cu raze ultraviolete, alimentate cu aer filtrat, lipsit de bacterii și ciuperci .

Camerele de creștere asigură condiții optime din punct de vedere al factorilor de mediu. Lumina este de 3000 – 45000 lucși, temperatura de 20-24 oC, higroscopicitatea ridicată de 90-95%. În aceste condiții celulele intră în activitate mitotică și începe organogeneza, care conduce la apariția de plante noi. (Zaharia, Dumitru, Adelina ,Dumitraș,2003)

După formarea acestora, ele sunt trecute pe substraturi de cultură și condiții de viață obișnuite.

2.2 Metode de producere a materialului săditor dendrologic

În pepiniera dendrologică metodele tehnologice aplicate se diferențiază în funcție de substratul și locul de cultură .

Metodele clasice au la bază solul pepinierei, iar producerea materialului săditor se desfășoară în principal în câmp. Rezultatele obținute pe această cale, depind în mare măsură de menținerea și sporirea continuă a fertilității solului.

Acest lucru se poate obține prin aplicarea unei judicioase succesiuni a culturilor, astfel încât cultura care precede să creeze condiții bune pentru cea care urmează, pe baza unui asolament rațional. Această metodă ar pute fi numită ,,metoda asolamentului’’ și se bazează pe ameliorarea continuă a conținutului în elemente nutritive și a structurii solului.

O altă metodă de producere a materialului săditor este containerzzarea , care folosește ca substrat de cultură , amestecurile obținute din pământuri horticole, sau alte componente minerale naturale sau sintetice. Metoda prezintă două variante și anume: cultura în prima fază în solul pepinierei și trecerea în container înainte de valorificare cu cel puțin o perioadă de vegetație și cultura în container de la început până la livrare.

Această metodă indiferent de variantă , prezintă o serie de avantaje , dar și dezavantaje.

Dintre avantaje enumerăm:

Dezvoltarea sistemului radicular într-un volum de pământ limitat, apropiat pivotului , cu posibilitatea plantării la loc definitiv în orice moment al anului;

Continuarea creșterii și dezvoltării plantei după plantare, evitând fenomenul de stres.

Repartizarea pe o perioadă mai mare a vânzărilor și plantărilor;

Evitarea efectelor negative ca urmare a folosirii unor soluri necorespunzătoare cerințelor plantelor;

Posibilitatea izolării plantelor bolnave sau atacate de boli și dăunători;

Creșterea rapidă și uniformă a plantelor, datorită posibilităților de dirijare corespunzătoare a factorilor de mediu;

Plantele nevalorificate pot fi menținute încă o perioadă de vegetație în containere sau plantate mai târziu fără a fi periclitată vitalitatea lor;

Eliminarea lucrărilor de întreținere a solului și a fenomenului de oboseală a solului.

Dintre neajunsuri menționăm:

Necesitatea unei experiențe specifice pentru culturile în containere;

Necesitatea unor investiții care se recuperează în timp (procurarea de ghivece, realizarea sistemului de udare ,fertilizare, tutorare);

Cunoașterea și dirijarea cu mare exactitate a factorilor de mediu în limitele optime cerute de plantă, în special apa și nutriția.

În ultimul timp se practică producerea materialului săditor în containere la toate speciile dar mai ales la cele care manifestă o oarecare dificultate la prindere prin plantarea la loc definitiv. Se încadrează aici foioasele cu frunze persistente și coniferele.

Terenul pe care se practică cultura în containere trebuie să fie nivelat pentru a asigura o repartiție uniformă a apei și îngrășămintelor. De asemenea terenurile trebuie să fie protejate de vânturile puternice pentru a nu cauza înclinarea plantelor și chiar răsturnarea containerelor.

Suprafața pe care se așează containerele se acoperă cu un material special de culoare neagră, containerele repartizându- se în straturi cu lățimea de 1,20-1,50 m și lungimea după necesități. Straturile sunt separate unele de altele prin alei cu lățimea de 0,4- 0,6 m.

Ca recipiente se pot folosi ghivecele din material plastic, din pământ ars, din tablă metalică tratată cu vopsea contra ruginii, din carton, din hârtie sau carton bituminizat, din turbă, din folie de polietilenă neagră.

Dimensiunea recipientului se exprimă în unități de volum, în special în litri, iar la alegerea lor se are în vedere ca să corespundă mărimii sistemului radicular la sfârșitul perioadei de cultură.

În ceea ce privește forma, aceasta este diferită. Se folosesc recipienții cu secțiunea transversală circulară, cu peretele vertical în unghi de 5o față de perpendiculara pornită din unul din punctele extreme, dar și cele a căror secțiune este pătrată.

Foarte important în cultura containerizată este drenajul care se asigură prin orificii realizate în pereții laterali, în partea inferioară a acestora, deasupra bazei ghiveciului cu 5-10 mm.

Prin acest sistem de drenaj se asigură la baza ghiveciului o sursă de apă temporară, care stimuleză creșterea plantelor. În funcție de ritmul de creștere și destinația materialului săditor, numai în sistemul de cultură containerizat, plantele sunt menținute în acesta de la 2 la 5 ani.

În această perioadă sunt schimbate în containere de mărime corespunzătoare sistemului radicular format.

2.3 Bolile și dăunătorii Albiziei julibrissin

Fussarium sp. – ofilirea plantelor. În urma atacului circulația prin vasele conducătoare din zona coletului se blochează ., rădăcinile putrezesc și partea aeriană se ofilește. Ciuperca se răspândește cu ușurință prin apa de udare.

Dăunătorii pot afecta cultura dacă nu sunt late măsuri din timp pentru plantarea unui material sănătos, asigurarea unei umidități corespunzătoare și aplicarea de tratamente adecvate imediat după apariția simptomelor de atac.

Acizzia jamatonica (Psylla de Albizia) – au forme aripate și nearipate și diverse culori (verzi, galben-verzui). Această insectă înțeapă planta (frunza) și se hrănește cu seva din aceasta. Insectele elimină zaharurile-glucidele (pe care nu le pot metaboliza) sub formă de excremente cristalizate, care se scutură de pe frunze și cad pe sol, pe mașini, produâand un aspect neplăcut: se lipesc de talpa pantofului, pe mașini și sunt greu de îndepărtat. Plantele de albizia atacate de aceste insecte nu mai cresc (stagnează creșterea), în timp se pot debilita și usca, florile sau inflorescențele nu se mai dezvoltă și cad prematur, plantele afectate nu vor mai înflori sau vor avea un număr redus de flori în anul următor. Combaterea eficientă a insectei se poate face cu ajutorul insecticidelor sistemice "Clasa Neonicotinoizi" care se pot administra atât prin pulverizare foliară cât și prin udarea plantei cu soluție de insecticid.

CAPITOLUL III

PRINCIPALII FACTORI CE INFLUENȚEAZĂ CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA PLANTELOR STUDIATE

3.1 Prezentarea locului de cercetare.

Experiențele s-au desfășurat în localitatea Oradea, județul Bihor, situată la intersecția paralelei de 47o 03’ latitudine nordică cu meridianul de 22o 56’ longitudine estică. Așezat la poalele vestice ale munților Apuseni, la distanță sensibil egală față de Viena, Praga, București.

Relieful județului Bihor este dispus în trepte. Cea mai ridicată treaptă este în partea de est a județului și este constituită din culmile înalte ale masivului Bihor și Vlădeasa și din cele mai joase ale masivelor Pădurea Craiului și Plopiș.

La altitudinea de 126 m deasupra nivelului mării, Oradea se găsește la deschiderea văii Crișului Repede scăpată din Defileul de la Vad și apoi dintre Dealurile Oradiei la nord și cele ale Gepișului la sud, într-o zonă de contact între prelungirea Munților Apuseni și Câmpia Banato- Crișana.

Dealurile premontane cu altitudine între 200-300 m se pierd treptat către Câmpia Tisei, mai joase spre sud (Câmpia Crișurilor) și spre nord mai înalte (Câmpia Oradiei). La extremitatea nordică a județului , șesul Tisei capătă denivelări accentuate ca urmare a prezenței dunelor de nisip.

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul Oradiei aparține bazinului Crișul Repede. Pânza de apă freatică se găsește la adâncimi diferite, pe terasa aluvială, nivelul acvifer variază între 4 -4,5 m, iar la contactul terasei cu lunca, adâncimea pânzei freatice variază între 3-4 m. Suprafețele plane , ușor înălțate ale luncii au stratul acvifer freatic între 1,2- 3 m adâncime influențând negativ profilul solului.

3.2 Factorii pedo- climatici

3.2.1 Clima

Localitatea Oradea, locul de desfășurare a experiențelor are un climat temperat moderat de câmpie, subtipul vestic de nuanță oceanică care se află sub influența aerului temperat maritim (Roșu, 1980).

Majoritatea precipitațiilor cad în timpul primăverii (32% din valoarea medie multianuală), iar cele mai puține în cursul iernii. Temperatura medie a lunii iulie este de 21o C. Influența anticiclonului azoric face ca verile să fie secetoase și călduroase.

3.2.2 Temperatura

Valoarea medie multianuală a temperaturii aerului este de 10,4 C. Caracterul moderat al climei este ilustrat prin valori medii termice a lunilor iunie(21,0 C) și ianuarie (-1,4C). Rezultă de aici o amplitudine termică medie anuală de 22,4 C mult mai mică decât în regiunile de câmpie din sudul sau estul țării noastre, unde predomină influențele climatului din estul Europei.

Iarna cea mai călduroasă s-a înregistrat în 1984- temperatura medie în luna ianuarie a fost de + 6,1C, iar iarna cea mai rece a fost în anul 1964, când temperatura medie în luna ianuarie a coborât la -9,8C.

Minima absolută înregistrată la Oradea este de -29ș C (24.01.1942), s-au mai înregistrat -25,3ș C( 28.01.1954), -22,5ș C( 13.01.1987). Primăverile sunt timpurii și relativ calde , verile sunt călduroase și secetoase. Cele mai ridicate temperaturi ce s-au înregistrat au fost de : 39,5șC(29.07.1939 și 22.08.1943) și 39șC(28.08.1992) .

Analizând valorile normale ale acestui element climatic se constată că în lunile iulie și august se înregistrează zilele cele mai călduroase, de asemenea decada a doua și a treia a lunii iulie și prima decadă a lunii august au numărul cel mai mare de zile cu temperaturi ridicate.(Tabel nr.1)

Tabel nr.1

Temperaturile medii lunare și anuale pe 10 ani și din anii de experiență

3.2.3 Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile sunt prezente într-o cantitate medie anuală relativ mare (585,4mm), repartizate cu o pondere mai mare în timpul primăverii (32%din valoarea medie multianuală).

Cele mai ploioase luni: iunie ( 83,2mm) și mai (55,5 mm) iar cele mai secetoase martie(29,7 mm) și ianuarie (35,6 mm). Unul din cei mai ploioși ani au fost 1974 când cantitatea totală de precipitații a fost de 800,6 mm.

Tabelul nr. 2

Precipitații lunare și anuale 2006-2015

3.2.4 Umiditatea atmosferică

Umiditatea relativă a aerului exprimată în valori medii lunare și anuale , prezintă scăderi mai pronunțate în lunile: mai, iulie și august și nivele mai ridicate în lunile de iarnă. În cursul anilor de experiență scăderi mai accentuate față de valorile normale se constată în luna iulie, luna cu insolația și temperaturile cele mai ridicate. În general valorile medii anuale ale umidității relative din anii experimentali nu variază prea mult față de valorile normale.

Tabelul nr.3

Umiditatea relativă lunară și anuală

3.2.5 Vântul

Regimul eolian indică predominanța vânturilor în cursul lunilor de iarnă din direcția vest și nord vest, iar în cursul verii direcția dominantă este dinspre vest. Intensitatea cea mai mare o au vânturile dinspre sud și sud –vest, mai ales în lunile de iarnă și primăvară, ca și cele din noiembrie.

Tabelul nr. 4

Viteza medie a vânturilor

3.2.6 Nebulozitatea

Nebulozitatea medie lunară și anuală a înregistrat valori normale în cursul perioadei de experiență. Valorile mai mici din luna iulie au influențat negativ desfășurarea experiențelor și au necesitat lucrări suplimentare de protecție(umbrire cu plasă de protecție, pulverizări periodice.

Tabelul nr.5

Nebulozitatea medie lunară și anuală

3.2.7 Solul și conținutul în substanțe nutritive

Orizontul Ao are o textură, lutoasă sau luto – argiloasă și structură granulară slab formată, este uniform pe profil. Orizontul El sau Ea are textura mai grosieră (lutoasă); nestructurată sau structurată plată, slab formată; fin poros; compact. Reacția este moderat acidă, Ph-ul 5,5- 6,8, aprovizionarea cu humus și elemente nutritive este bună. . Luvosolurile se caracterizează prin procese slabe de bioacumulare, resturile organice provenite de la vegetația acidofilă sunt descompuse predominant de ciuperci și mai puțin de bacterii , rezultând humus puțin. Humusul atinge până la 1,55-2,5 %. Rezerva de humus este de 60- 120to/ ha. Alterarea materiei minerale este intensă ,se formează argilă, care se acumulează la nivelul orizontului Bt. Conținutul în argilă în orizontul Bt este de cca.1,5 -2 ori mai mare decât cel din orizontul Ao sau Eo . Solul are o fertilitate naturală spre bună, atât pentru păduri de foioase , culturi agricole, cât și pentru cultura arbuștilor ornamentali.

CAPITOLUL IV

CERCETĂRI PROPRII VIZÂND ÎNMULȚIREA PLANTELOR DE

ALBIZIA JULIBRISSIN PRIN SEMINȚE

4.1 Scopul cercetărilor

Ținând cont de ponderea mică în spațiile verzi a speciei Albizia julibrissin și de faptul că aceasta se caracterizează prin însușiri ornamentale deosebite, valoarea ornamentală a acesteia fiind dată în special de înflorirea abundentă de lungă durată ( din iunie-iulie, până în august-septembrie), când pe fondul frunzișului elegant și foarte fin, apar inflorescențe asemănătoare unor buchete dese de filamente mătăsoase ale staminelor de culoare alb-roz, cu un parfum delicat, astfel se justifică producerea materialului săditor pe cale generativă și vegetativă.

Ipoteza de lucru a fost aceea că prin folosirea unor substraturi ieftine și ușor de procurat și prin respectarea cât mai aproape de optim a verigilor tehnologice se pot obține rezultate mulțumitoare în producerea unui material săditor ieftin și de calitate.

Producerea materialului dendrologic de Albizia julibrissin s-a efectuat prin semințe. Semanatul s-a efectuat în amestecuri de: turbă, mraniță, turbă + nisip, mraniță + nisip.

4.2 Descrirea materialelor utilizate

Nisipul . A fost curat(spălat), cu diametrul de 1-1,5 mm. Însușirile nisipului utilizat au fost :

conținutul de materie organică nul;

aerație mare peste 30 % ;

densitate aparentă mare peste 1,5 g/ cm3;

capacitate de reținere a apei 25- 30% ;

permeabilitate mare ;

pH-ul 6,9;

porozitate 25% ;

conținut de elemente nutritive foarte scăzut.

Pământul de țelină. A avut textură luto- argiloasă, structură granulară, permeabilitate și afânare redusă, culoare brun-cafenie, reacție neutră, conținut ridicat în substanțe nutritive( N-15 mg, P- 10 mg și K – 25 mg /100g )

Turba este formată în turbării de mlaștini oligotrofe sau turbării înalte,sub păduri pe cumpăna apelor pe orice formă de relief și în condiții de precipitații peste 750 mm anual. Această turbă este denuumită turbă roșie sau acidă, iar la noi în țară se găsește în Munții Apuseni, jud. Cluj, în Munții Bucegi, Munții Sebeșului, Masivul Semenic, Bazinul Dornei. Caracteristicile principale ale acestei turbe sunt:

densitate aparentă 0,08-0,16;

porozitate 90-95 %;

capacitate de reținere a apei de 10-15 ori greutatea proprie;

reținerea aerului după umectare 12,6 %;

greutatea 400-600 kg/m³;

putere calorică 3500-4500 cal

Această turbă este foarte apreciată în componența substraturilor datorită calităților de reținere a apei foarte ridicată, porozitatea pentru aer ridicată, capacitatea de schimb cationic mare și pH-ul acid, care pentru speciile acidofile poate regla pH-ul în substrat.

Pământul de frunze rezultat prin descompunerea aerobă a frunzelor adunate toamna de la arbori și arbuști, timp de 2-3 ani, în platforme sau grîmezi în prezența adaosului de carbonat de calciu (var) fin mărunțit, moloz sau 10-15 kg de cenușă la m³ material, deoarece bacteriile care descompun celuloza sunt sensibile la pH-ul acid. S-a asigurat aerisirea și umiditatea optimă de 60-70% a materialului prin umectare cu must de gunoi de grajd sau apă. După 6-12 luni s-a obținut pământul de frunze, care are urmatoarele caracteristici:

este un pămînt ușor, de culoare brun-negricioasă, cu grad mare de afânare;

are o permeabilitate ridicată;

pH-ul este variabil, cuprins între 4,5 și 6,5.

Mranița provine din fermentarea avansată a gunoiului de grajd așezat în platforme speciale timp de 2-3 ani, până ajunge la 25% din greutatea inițială. Are un aspect unsuros, grăunțos, închis la culoare, având un conținut ridicat de elemente nutritive. Mranița are un pH slab alcalin de 7,5-7,8, conține azot sub formă amoniacală în cantitate mică, iar greutatea volumetrică este de 0,7-0,8 t/m³. Mranița se utilizează la realizarea diferitelor amestecuri pentru substraturi, la fertilizarea locală la cuib a legumelor sau fertilizarea la groapă la plantarea arborilor și arbuștilor ornamentali.

4.3 Metoda de lucru

Principalele metode de lucru au fost experimentul și observația, la care se adaugă unele analize de laborator efectuate asupra probelor de sol și a acumulărilor realizate de plante pe anumite perioade de vegetație. Pentru obținerea puieților a fost utilizată ca bază materială de cercetare proprietatea personală din Oradea, experiențele vizând înmulțirea prin seminte.

Recoltarea păstăilor s-a efectuat în perioada ocombrie-noiembrie 2013 si 2014, iar semintele s-au semanat in 17 februarie 2014 și în 10 februarie 2015. Pentru a grăbi germinația înainte de semanat semintele au fost înmuiate în apă caldă timp de 12 ore, deoarece tegumentullor este dur și impermeabil.

Experiențele s-au desfășurat în 4 variante de cultură :

S-au folosit câte 100 semințe pentru fiecare variantă în parte. Semănatul s-a efectuat în data de 17 februarie 2014 și în 10 februarie 2015.

Am semănat în solar în alveole de plastic, am efectuat lucrările de întreținere (afânarea solului pentru asigurarea pătrunderii aerului în substrat, fertilizare, udare), am repicat în data de 10.03.2014 și în 03.03.2015.

Fig. 7 Semințe de Albizia julibrissin umectate

Fig. 8 Semințe de Albizia julibrissin pregătite pentru semnănat în diferite substraturi.

Tabel nr. 6

Date tehnice și fenologice(Albizia julibrissin)

În perioada înrădăcinării temperatura a fost cuprinsa între 20 – 22oC, iar umiditatea între 75 – 90%.

Fig. 9.a) Răsărirea plantelor de Albizia julibrissin

Fig. 9.b) Răsărirea plantelor de Albizia julibrissin

Fig. 9.c) Răsărirea plantelor de Albizia julibrissin

Tabel nr. 7

Numarul mediu de plante de Albizia julibrissin

răsărite (2014)

DL-5%-54 ; DL-1%-37;DL-0,1%-24

Tabel nr. 8

Numarul mediu de plante de Albizia julibrissin

răsărite (2015)

DL-5%48 ; DL-1%32 ;DL0,1%- 21

4.4 Observații și determinări

Analizând tabelul nr.7 și 8, am constatat că numărul cel mai mare al plantelor de Albizia julibrissin răsărite l-am obținut la V2 (semănat în turbă) cu 96 plante răsărite, respectiv 94, urmată de V4 ( semănat în turbă 75% + nisip 25%) cu 93 plante răsărite, respectiv 92, urmată de V3 (semănat în mraniță 75% + nisip 25%) cu 87 plante răsărite, respectiv 88.

Aceste constatări sunt susținute și de valorile relative. Diferențele față de martor analizate statistic prin analiza variantei arată ca la variantele semanate în turbă sau care au în compoziție turbă, sunt distinct semnificativ pozitive, iar cele ce au în compoziția substratului mraniță diferențele sunt pozitiv semnificative.

Fig.10. Procentul de plante de Albizia julibrissima rasarite în 2014-2015

Tabel nr.9

Date experimentale medii privind apariția frunzulițelor adevărate la

plantele de Albizia julibrissin la 10 zile de la răsărire (2014)

Tabel nr. 10

Numarul mediu de frunzulite adevărate la plantele de Albizia julibrissin

la 15 zile de la răsărire (2014)

DL-5%-1,6 ; DL-1%-0,8;DL-0,4

În anul 2014, analizând numărul mediu de frunzulițe adevărate pe plantele de Albizia julibrissin la 15 zile de la răsărire, am constatat că numărul cel mai mare (3 frunzulițe) l-am obținut la V2 (semănat în turbă), urmată de V4 (semănat în turba 75% + nisip 25%) cu 2,7 frunzulițe, urmată de V3 (semănat în mranită75% + nisip 25%), cu 2,5 frunzulițe.

Din punct de vedere al analizei statistice am realizat o depășire de 50% la V2 (semănat în turbă) față de V1 martor asigurată statistic la nivel de distinct semnificativ pozitiv. La V4 (semănat în turbă 75% + nisip 25%) depășirea față de martor este de 35% asigurată statistic la nivel de semnificativ pozitiv. La V3 (semănat în mraniță75% + nisip 25%) depășirea față de martor este de 25%, asigurată statistic la nivel de semnificativ pozitiv (Tabel nr. 10).

Tabel nr. 11

Date experimentale medii privind apariția frunzulițelor adevărate ale

plantelor de Albizia julibrissin (2015)

În anul 2015, analizând numărul mediu de frunzulițe adevărate pe plantele de Albizia julibrissin la 15 zile de la răsărire, am constatat că numărul cel mai mare (3,2 frunzulițe) l-am obținut la V2 (semănat în turbă), urmată de V4 (semănat în turba 75% + nisip 25%) cu 3 frunzulițe, urmată de V3 (semănat în mranită75% + nisip 25%), cu 2,8 frunzulițe.

Din punct de vedere al analizei statistice am realizat o depășire de 19% la V2 (semănat în turbă) față de V1 martor asigurată statistic la nivel de distinct semnificativ pozitiv. La V4(semănat în turbă 75% + nisip 25%) depășirea față de martor este de 11% asigurată statistic la nivel de semnificativ pozitiv. La V3 (semănat în mraniță 75% + nisip 25%) depășirea față de martor este de doar 4%. (Tabel nr. 12).

Tabel nr. 12

Numărul mediu de frunzulițe adevărate la plantele de Albizia julibrissin

la 15 zile de la răsărire (2015)

DL-5%-0,63 ; DL-1%0,21 ;DL-0,07

Fig.11. Procentul numărului de frunze de Albizia julibrissin

Tabel nr. 13

Înălțimea plantelor de Albizia julibrissin (date medii),

la 60 de zile de la semănat (2014)

DL5% -1,2; DL1% -0,4; DL0,1%-0,1;

Tabel nr. 14

Înălțimea plantelor de Albizia julibrissin (date medii),

la 60 de zile de la semănat (2015)

DL5% -2,4 ; DL1% -0,7 ; DL0,1%-0,2;

Analizând tabelul nr.13 și 14 constatăm că înălțimea plantelor de Albizia julibrissin este de 12,5 cm, respectiv 13 cm la V2 (semănat în turbă), de 11,7 cm, respectiv 12 cm la V3 (semănat în mraniță75% + nisip 25%) si de 12 cm, respectiv 12,5 cm la V4 (semănat în turbă 75% + nisip 25%). Se constată că substraturile care conțin turbă influențează cel mai mult înălțimea plantelor.

Diferențele analizate statistic sunt asigurate pozitiv la nivel de distinct semnificativ la V2 și V4 si de semnificativ la V3. Analizând rezultatele pe grupe de substrat constatăm că V2 (turbă), si V4 (semănat în turbă 75% + nisip 25%) asigură o depășire de 11% , respectiv 7% față de martor. La variantele semănate in mraniță 75% + nisip 25% rezultatele înregistrate sunt mai mici.

Fig.12. Înalțimea plantelor de Albizia julibrissin

Tabel nr. 15

Diametrul la colet al plantelor de Albizia julibrissin (date medii),

după o perioadă de vegetație (2014)

DL5%- 1,5; DL1%-0,9 ;DL0,1%-0,6;

Tabel nr. 16

Diametrul la colet al plantelor de Albizia julibrissin (date medii),

după o perioadă de vegetație (2015)

DL5%-1,3; DL1%-0,8 ;DL0,1%-0,5

Analizând tabelul nr.15 si 16 constatăm că diametrul la colet al plantelor de Albizia julibrissin este mai mare la V3 (semănat în mraniță 75% + nisip 25%), urmată de V4 (semănat în turbă 75% + nisip 25%) și V2 (semănat în turbă), oscilând de la 3,9 mm la martor, până la 4,5 mm la V3. Depășirile față de martor sunt cu 0,8% , respectiv 0,6% la V3 (semănat în mraniță 75% + nisip 25%),și cu 0,3%, respectiv 0,2% la V4 (semănat în turbă 75% + nisip 25%). Analiza statistică arată diferențe nesemnificative între variante, atât în 2015 cât și în 2016.

Fig.13. Diametrul la colet al plantelor de Albizia julibrissin

CAPITOLUL V

CONCLUZII

1.Albizia julibrissin este un arbore ornamental valoros, apreciat în țara noastră datorită florilor, frunzelor sale, habitusului, caracterului melifer și funcției de protecție a mediului.

2. Înmulțirea prin semințe este o tehnică de bază în obținerea materialului săditor deAlbizia julibrissin.

3. Înmulțirea prin semințe permite obținerea rapidă a unui număr mare de puieți, vigoarea materialului obținut prin semințe fiind mai mare, sistemul radicular al puieților fiind mai puternic, mai ramificat.

4. Înmulțirea prin semințe este folosită pe scară largă în lucrările de ameliorare, păstrarea semințelor făcându-se fără condiții speciale de păstrare.

5. Semințele de Albizia julibrissin nu pot fi păstrate mai mult de 2 ani, deoarece pierd capacitatea germinativă.

6. Durata de răsărire a semințelor este de 7 zile la varianta semanate în turbă, de 9 zile la varianta semănate în turbă cu nisip și de 11 zile la varianta semănate în mraniță și în mraniță cu nisip.

7. Cele mai bune variante experimentale în ceea ce privește numărul de plante răsărite sunt variantele V2 (semănat în turbă) și V4 (semănat în turbă75% + nisip 25%), unde am obținut 96 respectiv 94 de plante ,deci substraturile ce au în compoziția lor turba influențează pozitiv germinarea plantelor de Albizia julibrissim.

8. În ceea ce privește creșterea plantelor de Albizia julibrissin la 60 de zile de la semanare, acesta a fost de 12,5cm, respectiv 13cm la plantele semănate în turbă și de 11,7cm, respectiv 12,5cm la cele semănate în mraniță 75%+ nisip 25% .

9. Analizând rezultatele pe grupe de substrat constatăm că V2 (turbă), si V4 (semănat în turbă 75% + nisip 25%) asigură o depășire de 11% , respectiv 7% față de martor. La variantele semănate în mraniță 75% + nisip 25% rezultatele înregistrate sunt mai mici depășirile fiind de doar 3%.

10. Referitor la diametrului coletului depășirile sunt cu 20%, respectiv 15% la varianta 2( semănat în turbă), diferențele fiind foarte mici între celelalte variante față de martor, analiza statistică indicându-ne o diferență pozitivă semnificativă la varianta 2 .

11.Albizia julibrissin se pretează a fi utilizată în toate tipurile de spații verzi, în plantații de aliniament stradal, izolat în grupuri sau masive, cu condiția să fie oarecum protejată de curenții de aer foarte rece, prin intermediul plantării asociate sau al protecției oferite de construcții.

12. Pentru condițiile climatice din România se recomandă plantarea puieților de Albizia julibrissin cu balot de pământ la rădăcină, în gropi de plantare cu adâncimea de 70 – 100 cm și utilizarea gunoiului de grajd.

13.Albizia julibrissin cultivată experimental în pepinierele din România caracterizate prin veri secetoase, realizează puieți cu înălțimea de 0.4 – 0.5 m și chiar mai mari cu condiția indispensabilă a irigării, realizării unei bune aprovizionări a solului cu substanțe nutritive și a repicării în pepinieră a puieților de calitate foarte bună, obținuți în sere încălzite în ghivece sau alte tipuri de recipienți, încât perioada de vegetație în secția repicaje a pepinierei să corespundă lunilor aprilie – octombrie.

14. Puieții de Albizia julibrissin pot fi obținuți în pepiniere, cu rezultate economice, renunțând la producerea puieților în spații protejate, în acest caz puieții realizează în secția repicaje a pepinierei, perioada august – octombrie, înălțimi cuprinse între 5 – 10 cm și o bună lemnificare care garantează rezistența la îngheț.

BIBLIOGRAFIE

Baille, M., Baille, A.,Delmond D., 1994, Microclimate and transpiration of greenhouse rose crops,Agricultural and Forest Meteorology, 71, p83-85

Bandici Gh., 2012, Fiziologia plantelor, Editura Universitatii din Oradea

Bucurean E., 2008, Entomologie agricolă, Editura Universității din Oradea

Capuna, M., Giannini , R.,1997,Micropropagation of young and adult plant of cypress(Cupressus sempervirens L.),The Journal of Horticultural Science, vol72,4, p 601-608.

Charron,G.C., 1957, Encyclopedie de Jardins,Ed. Larousse, Paris.

Dumitriu Tătăranu, I.,1980, Stabilirea capacității filtrante a pădurii față de noxele din atmosferă și măsuri de gospodărire a pădurii afectate, ICAS, București.

Ede, F., Auger, M.,Green, T.G.A.,1997, optimizing root cutting succes inn Paulownia sp., The Journal of Horticultural Science, vol.72, 2, p 179-185.

Florin,Stănică,Monica,D.,Velicica,D.,Roxana,M.,Adrian,P.,2002, Înmulțirea plantelor horticole lemnoase,Ed., Ceres,București

Howard,B.H., Ridout,M.S.,1995,Responses of dark preconditioned and normal light- grown cuttings of Syringa vulgaris, ‚’’Madame Lemoine’’ to liht and wetness gradients in the propagation environment, The Journal of Horticultural Science, vol70, 6, p. 989- 1001.

Iliescu,Ana Felicia ,1998, Arboricultură ornamentală, Ed. Ceres, București.

Iliescu,Ana Felicia,2008,Cultura arborilor si arbustilor ornamentali, Ed. Ceres, București

Nicolae, Șofletea, Lucian, C.,2007, Dendrologie, Ed. Universității ,,Transilvania’’, Brașov

Sonea V., Palade L., Iliescu A.F.-Arboricultura ornamentala si arhitectura peisagera, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980

Vlad,Mariana,2004, Arboricultură ornamentală, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea.

Zaharia, D.,Panea,Teodora,Florincescu, Adriana,1992, Producerea materialului săditor dendrologic fără consum de energie, Bul.USACN A-H,46/2.

Zaharia, D., Dumitraș,Adelina, 2003, Arboricultură ornamentală, Ed.Risoprint ,Cluj- Napoca

http://www.eutopiamall.com/admin/FA/FA/FA_biota.php?elementId=42930

http://www.casadex.ro/2011/07/arborele-de-matase-arbore-ornamental/

http://www.iseoverde.ro/mimosa-albizia-arborele-de-matase

http://www.albizia.ro/arbori-1/albizia-julibrissin

Fig.14 Apariția primelor frunze de Albizia julibrissin

Fig.15 Frunză adevărată de Albizia julibrissin

Fig.16 Plante de Albizia julibrissin dupa o perioadă de vegetație

Fig.17 Repicatul in ghivece – 03.03.2014

Fig.18 Repicatul în ghivece

Fig.19 Repicatul în ghivece – 10.03.2015

Fig.20 Plante la 10 zile de la repicat 2014

Fig.21 Plante la 10 zile de la repicat 2014

Fig.22 Plante la 10 zile de la repicat – 2015

Fig.23 Plante la 10 zile de la repicat – 2015

Fig.24 Plante de Albizia julibrissin dupa o perioadă de vegetație în mranita 2014

Fig.25 Plante de Albizia julibrissin după o perioadă de vegetație în mranita 2015

Fig.26 Plante de Albizia julibrissin după o perioadă de vegetație….

Fig.27 Plante de Albizia julibrissin după o perioadă de vegetație

Fig.28 Plante de Albizia julibrissin după o perioadă de vegetație

Fig.29 Plante de Albizia julibrissin după o perioadă de vegetație

Fig.30 Albizia coreana

Fig.31 Albizia chinensis

Fig.32 Albizia Summer Chocolate

Fig.33 Albizia odoratissima

Fig.34 Albizia lebbek

Fig.35 Albizia amara

Fig.36 Albizia zygia

Fig.37 Albizia procera