Omul de la Sociobiologie la Sociologie

Teoriile alegerii rationale vor să explice comportamentul bazându-se pe simpla presupunere că agentii sunt raționali.Nu este nevoie să clasificăm elementele determinante ale comportamentului ca fiind subiective(dorințe) sau obiective(oportunități).Teoria alegerii raționale este subiectivă în întregime.

Structura explicației prin alegerea rațională este prezentată în figura dată.O acțiune este rațională,conform acestei scheme,dacă satisface trei cerințe de optimalitate:acțiunea trebuie să fie optimă,fiind date credințele,credințele trebuie să fie susținute cât de bine posibil,fiind date probele,iar probele trebuie să fie rezultatul unei investiții optime în culegerea de informații.

În figura dată săgețile au o dublă interpretare:în termeni de cauzalitate și în termeni de optimalitate.Acțiunea ar trebui să fie cauzată de dorințele și credințele care o fac rațională. Pentru scopurile unei analize științifice tipologice este convenabil să tratăm toate elementele de comportament iraționale și determinate de afecte ca factori de deviație de la tipul pur din punct de vedere conceptual al acțiunii raționale.De exemplu,un moment de panică la bursă poate fi analizat cel mai convenabil prin faptul de a încerca să determinăm care ar fi fost cursul acțiunii dacă aceasta nu ar fi fost afectată de afecte iraționale.

Prima cerință de optimalitate este că acțiunea trebuie să fie cel mai bun mijloc pentru a satisface dorințele agentului,date fiind credințele despre opțiunile disponibile și consecințele lor.Ce este ”cel mai bine” este definit în termeni de ”superioritate” sau preferințe:cel mai bun lucru este acela care nu admite altul mai bun,conform judecății agentului.Confundarea raționalității cu egoismul este o eroare grosolană,cu toate că este înlesnită de practica unor teoreticieni ai alegerii raționale.Pentru a ne asigura că ideea de ”cel mai bun lucru” are întotdeauna sens,trebuie să cerem ca preferințele să fie complete:pentru oricare două rezultate,agentul trebuie să fie în măsură să spună dacă preferă primul rezultat în locul celui de-al doilea,dacă preferă al doilea rezultat în locul primului sau dacă este indiferent între cele două rezultate.

Agenții stau în fața unor opțiuni riscante,adică alegerile pe care le fac și ale căror probabilități sunt cunoscute au mai mult de un rezultat posibil.Agentul ar trebui mai întâi,pentru fiecare opțiune,să pondereze utilitatea fiecărei consecințe prin probabilitatea sa și să adune toate utilitățile astfel ponderate,iar apoi să aleagă opțiunea a cărei sumă este cea mai mare.Utilitatea ordinală nu ne îngăduie să explicităm această idee.Funcțiile de utilitate cardinală au proprietatea foarte importantă de a fi funcții de probabilitate liniare.Ideea utilității intrinseci a bunului,reflectă intensitatea preferințelor unui agent.Introspecția ne pune într-un mod convingător că anumite bunuri sau experiențe sunt extrem de plăcute,altele doar satisfăcătoare,altele ușor enervante,iar altele de-a dreptul oribile.Pentru a reprezenta diferența dintre acestea doar în termeni de preferințe ordinale ”Prefer Raiul Iadului,la fel cum prefer patru mere în loc de trei mere”-înseamnă să folosim o noțiune inadecvată a bunăstării sau utilității.Credințele raționale sunt acelea modelate de procesarea probelor disponibile prin utilizarea unor proceduri care,pe termen lung și în medie,au cea mai mare șansă de a produce credințe adevărate.

Raționalitatea credințelor este o chestiune complet diferită de adevărul lor.În timp ce adevărul este o trăsătură a relației dintre credințe și lume,raționalitatea este o trăsătură a relației dintre credințe și probele deținute de agent.Orice explicație a comportamentului bazată pe alegere este subiectivă,dar nu toate explicațiile subiective pornesc de la presupoziția transparenței agenților față de ei înșiși și a căutării asidue a optimalității.

Omul în spiritul liber al istoriei naturale ca și cum am fi zoologi de pe altă planetă ce completează un catalog al speciilor sociale de pe Pământ,este o perspectivă microscopică din care științele umane și cele sociale se reduc la ramuri specializate ale biologiei,istoria,biografia și ficțiunea sunt protocoalele etologiei umane,iar antropologia și sociologia împreună constituie sociobiologia unei singure specii de primate.Din punct de vedere ecologic Homo sapiens este o specie foarte deosebită.Dintre toate primatele el ocupă cea mai mare arie geografică și prezintă cele mai înalte densități locale.Un ecolog experimentat de pe altă planetă nu ar fi surprins să descopere că există doar o singură specie Homo.Omul modern a ocupat toate nișele hominide imaginabile.

Omul modern este unic din punct de vedere anatomic.Poziția sa vertical și deplasarea complet bipedă sunt extrem de puternic realizate față de celelalte primate care merg uneori pe picioarele din spate,cum sunt gorila și cimpanzeul.

Fiziologia reproducerii și comportamentul reproducător al lui Homo sapiens au cunoscut și ele o evoluție extraordinară.Ciclul estral al femeii s-a schimbat în două feluri ce afectează comportamentul sexual și social.

De la distanță,un zoolog marțian înzestrat cu putere de pătrundere ar percepe capul globular ca fiind cel mai semnificativ indiciu pentru biologia umană.Creierul mare al lui Homo s-a dezvoltat enorm într-o perioadă relativ scurtă a timpului evoluționar.

Parametrii de organizare socială,care includ mărimea grupului,formele organizării ierarhice și ratele schimbului de gene variază mult mai mult in rândul populațiilor umane decât în rândul populațiilor oricărei alte specii de primate.Variația o depășește chiar și pe cea care există între speciile de primate.

Abordarea corectă folosind etologia comparatiă este de a baza o filogenie riguroasă a speciilor strâns înrudite pe multe trăsături biologice.Apoi,comportamentul social trebuie tratat ca o variabilă dependentă și astfel dedusă de evoluția sa.

Împărțirea bunurilor este rară în rândul primatelor non-umane.Ea apare sub o formă rudimentară doar la cimpanzei și poate alte câteva maimuțe din Lumea Veche și maimuțe antropoide.

Supraomul,ca și super-furnica sau super-lupul,nu pot funcționa niciodată în mod individual;

societatea este aceea ai cărei membri se diversifică și cooperează pentru a crea un compus cu mult peste capacitatea oricărui organism imaginabil.Societățile umane au înflorit la niveluri de complexitate extremă doarece membrii lor au inteligența și flexibilitatea de a juca roluri de aproape orice grad de specializare și de a le schimba atunci când condițiile o cer.O intrebare-cheie a biologiei umane este dacă există o predispoziție genetică de a intra în anumite clase și de a juca anumite roluri.

Chiar și fără cuvinte comunicarea umană ar fi cea mai bogată dintre comunicările cunoscute.Studiul comunicării non-verbale a devenit o ramură înfloritoare a științelor sociale. Codificarea sa este ingreunată de rolul auziliar pe care atât de multe semnale îl joacă în comunicarea verbală.

Oamenii de stiință și umaniștii ar trebui să cadă de acord asupra faptului că a venit timpul ca etica să fie temporar luată din mâinile filosofilor și biologizată.

Antropologii nu consideră adesea comportamentul teritorial ca un atribut uman general.