UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE TEOLOGIE MASTER SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ. STRATEGII DE COMUNICARE DISERTATIE Prof. Univ. Dr. RAZVAN-GABRIEL IONESCU Absolvent, ZLAT Gh. AUREL CONSTANȚA 2017 UNIVERSITATEA ,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE TEOLOGIE MASTER SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ. STRATEGII DE COMUNICARE STRATEGII DE COMUNICARE ÎN „ÎNVĂȚĂTURA DOMNULUI TRANSMISĂ NEAMULUI PRIN CEI 12 APOSTOLI” („DIDAHIA”) Coordonatorstiinific, Prof. Univ. Dr. RAZVAN-GABRIEL IONESCU Absolvent, ZLAT Gh, AUREL CONSTANȚA 2017 STRATEGII DE COMUNICARE ÎN „ÎNVĂȚĂTURA DOMNULUI TRANSMISĂ NEAMURILOR PRIN CEI 12 APOSTOLI” („DIDAHIA”) Listă de abrevieri 1. acnd, – academician 2. cont. – conferențiar 3. coord. – coordonator 4dr, – doctor 5. Bd, Editura 6. IBMBOR – Editura nstiurului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române 7. numărul 8. prof. – profesor 9. vol. Volumul CUPRINS: Introducere. pă 1. Contextul social si religios in momentul aparitiei Didahiei mp. 7 1.1. Factori care au determinat dezvoltarea literaturii patristice. a) 2. Elemente de identificare a timpului, locului, si autorului Didahiei….p. 14 2.1. Istoria aparitiei operei p.14 2.2. Problema titlului Didahiei p.19 2.3 Autorul si locul in care a aparut Didahia a op 21 3. Prezentarea cuprinsului Didahiei pe teme de teologie… p. 23 p89 Bibliografie INTRODUCERE Manuscrisul Didahia a fost scris la s isitul primului seco! și la începutul secolului al doilea. Numele Didaha (de la cuvântul grecesc Awbayn care are legatura cu “doctrina”, “didactic” etc.) a fost revizuit de-a lungul timpului în ial se intitula : Învățătura“ variate forme din variate locuri. Manuscrisul găsit i Domnului transmisă neamurilor prin cei doisprezece apostoli. Paradoxal, cei doisprezece apostoli nu sunt niciodată menționați în textele manuscrisului Didahia este cea mai veche Operă literara creștină postbilică. A fost descoperită în 1873 de mitropolitul Filotei Bryennios, întrun manuseris de la Constantinopol. Textul Didahia ce a fost publicat în 1883, tot la Constantinopol, de cure același mitropolii Didahia, sau Invatatura celor doisprezece Apostoli, este documentul cel mai important al perioadei din imediata apropiere a Apostolilor si izvorul cel mai vechi al legislate’ bisericesti, pe care îl avem. Didahia confirma pentru întreaga Biserica serbarea duminicii, iar pentru Biserica Ortodoxa, botezul prin cufundare, impartasirea crestinilor sub cele doua forme si folosirea painii dospite pentra Sfanta Euharistic, Didahia seste una dintre cele mai importante descoperiri ale celei de-a doua jumatati a see. al XIX-lea. Acest document a fost descoperit în 1873 de catre Mitropolitul Filotei Vrieniu, într-un manuscris-pergament din Biblioteca Sfantului Mormant din Constantinopol. Manuscrisul a fost scris in limba greaca la anul 1056 de Leon „notarul si pacatosul”, Mitropolitul Filotei publica descoperirea la Constantinopol 1883. In plus, au supravietuit fragmente ale unor versiuni ale Didahiei in limba copta Si etiopiana. Odata cu descoperirea textului Didahiei, teologii au mai descoperit ca antichitatea crestina a cunoscut Didahia, a pretuit-o, socotind-o chiar inspirata, a citit-o si a folosit-o, fara sa-i spunsa numele, textual sau prelucrat. Totodata, descoperirea acestei scrieri fundamentale a dat nastere a o intreaga literatura de specialitate dar si la o serie de controverse. Autorul Didahiei este necunoscut. Acesta, în afara de mica scriere iudaica intitulata „Cele doua cai”, care a inspirat si pe multi alt autori cretini, a folosit pentru alcatuirea acestei lucrari practica crestina a vremii sale, descriind cele mai de seama momente din viata unui crestin: Botezul, Euharistia, marturisirea pacatelor, postul, rugaciunea, ierarhia. Didahia este contemporana cu Evangheliile lui Matei si Luca, pe care le Foloseste din plin. Timpul scrierii Didahiei este mijlocul secolului I, desi exista si n preajma anilor 160- opinii ale unor cercetatori care o plaseaza malt mai tarziu, 180, Nici locul unde a aparut Didahia nu este cunoscut cu exactitate. Foarte posibil sa fi aparut in Siria, dar nu este exelusa nici posibilitatea de a fi fot seria initial in Palestina sau Egipt. Didahia este o scriere de dimensiuni restranse (210 randuri tiparite ~ editia J.P. Audet). Cupriunde 16 capitole si poate grupate in patru parti principale. n prima parte, capitolele 1-6, intalnim invataturi morale cu privire la cele doua cai: calea vietii si calea morti. Aceasta parte prezinta asemanari cu invatatura cuprinsa in scrierile de la Qumran si invatatura rabinica. De asemenea, fragmente din aceasta prima parte a Didabiei, apar intr-un numar de crestine, incluzand Traditia Apostolica, Epistola lui Bamaba, vechi seri Pastorul lui Herma, si versiunea araba a Vieti lui Senute, în timp ce invataturi din restul Mucrarii sunt folosite folosite in Didascalie si în Constitutile Apostolice Cea de-a doua parte, capitolele 7-10, cuprinde instructiuni liturgice despre Botez, post, rugaciune, marturisirea pacatelor si Euharistie si marturisire. Botezul se face prin cufundare in numele Sfintei Treimi, in apa rece, proaspata; în lipsa acesteia, in apa calda, Botezul se poate face si prin tumare, tot cu aceeasi formula de botez, numai in caz de nevoie, cand nu este destula apa; Cel care se boteaza trebuie sa posteasca o zi sau doua. De asemenea. trebuie sa posteasca si nu fie ca al cel ce boteaza. Dupa botez urmeaza impartasirea. Postul s fatamicilor, ca al iudeilor adica, lunea si joia, ci miercurea si vinerea. La sfersitul capitolului 10, versiunea copta a Didahiei adauga o fraza care nu se regaseste in versiunea greaca. Papirusul ce contine fragmentul din Didahia copta (10,3-12,2) apartine Bibliotecii Britanice (Oriental 9271). Se crede ca a fost scris in secolul al V-lea, iar dialectul copti a fost descris ca mediu egiptean cu influneta faiumica. Nu exista marturii evidente care sa se stabileasca daca acest fragment a fost tradus direct din greaca, sau daca are o istorie in traditia copta fiind tradus mai siriaca. Un devreme. S-a spus insa ca versiunea copta a fost tradusa direct di interes deosebit prezinta pasajul din versiunea copta ce nu are echivalent in versiunea greaca. Consta intr-o rugaciune de multumire pentru „mireasma”, ce a fost interpretata ca fiind probabil a uleiului ars, a mirului, cu posibile asocieri baptismale. Mult mai recent s-a sugerat ca este mai degraba o rugaciune cu privire la tamaia ce era arsa la masa comuna, Insa nu numai interpretarea rugaciunii este indoielnica, ci si autentitatea acesteia, intrucat nu se regaseste decat în versiunea copta si în rezumatul Didahi In partea a treia, capitolele 11-15, Didahia vorbeste despre ierarhia bisericeasca: ierarhia stabila (episcopi — cuprins in Constitutiile Apostolice (VII. 27). ierarhia itineranta (apostoli, profeti, invatatori) s diaconi). Capitolul 14 ofera invataturi despre tinerea Duminicii. De asemenea, este specificat faptul ca celebrarea Euharistiei trebuie precedata de marturisirea iscopilor si diaconilor, pacatelor. In capitolul 15, se vorbeste despre alegerea e Partea a patra, capitolul 16, este una cu profund caracter eshatologic, vorbind despre zilele cele din urma. Lucrarea descoperita de Mitropolitul Vrieniu nu trebuie confundată cu Didascalia Apostolorum, Invataturi ale celor Doisprezece Apostoli si Discipoli ai Mantuitorului nostru, un text din secolul al III-lea care se bazează pe Didahia, 1. Contextul social si religios la apariția Didahiei rii crestini din a doua jumatate a Sunt numiti Parinti Apostolic scri secolului intai si din prima jumatate a secolului al doilea, care au fost ucenici ai Sfintilor. Apostoli sau i-au intalnit pe acestia. Scrierile. neotestamentare, apartinand Parintilor. Apostolici, au avut un rol important în infiintarea, conducerea si mentinerea comunitatilor crestine primare.” Cu toate ca scrierile Parintilor Apostolici sun creatii ale unor imprejurari speciale ale epocii in care au aparut, acestea sunt totusi de o importanta deosebita, deoarece ele sunt oglinda, transmisa peste veacuri, a vietuirii crestine din primele doua secole; sunt marturii ale dragostei pana la jertfa suprema pentru Hristos; sunt dovezi ale invataturii predate de Mantuizorul Hristos si de Sfinții Apostoli: sunt marturii ale adevarului crestin fata de tendintele de infiltrare ale iudaismului si ale ereziilor:? Cu alte cuvinte prin aceste scrieri traiau si se raspandeau comunitatile crestine primare. Toate aceste scrieri cuprind adevaruri revelate si sunt indreptar spre desavarsirea, spre care ne indruma Insusi Mantuitorul Hristos. {In antichitatea crestina nu este cunoscuta denumirea de Parinti Apostolici. culatie in secolul al XVII-lea de primul editor al Acest termen a fost pus in ci acestor scriitori, de J.B. Coelier în lucrarea sa Patres aevi apostolici, publicata in doua volume in anul 1672.’ in aceasta prima editie, Cotelier, publica epistolele sfintilor Barnaba, Clement Romanul, Ignatie al Antiohiei, Policarp si Pastorul lui Herma, Abia mai tarziu, în secolul XVIII (1765-1767), la acest inci Parinti Apostolii, Gallandi, intr-o noua editie a Iucrarii lui Cotelier, adauga alti doi Parinti Apostolic, si anume, pe Papia, cu fragmente din serierile lui si pe autorul epistolei catre Diognet. Astfel numarul Parintilor Apostoli Tr Pret Nest Rucar ora erat pre n peron pesccatlr mereu rul gecotlu 1- cer secolul 1, Ea Performances, 2008, 9.28 e Duma Teen, Severe Parr dposac clesia “Pari Stari Bene” Edtura IBMBOR Bucur, 1979. p90 Ve 99 crescut la sapte. In secolul XIX, prin senzationala descoperire din 1873 a Didahiei celor doisprezece apostoli de catre mitropolitul Nicomidiei Filotei Vrieniu, numarul Parintilor apostolici a erescut la opt. Principalii factori care au contribuit mult la dezvoltarea operei misionare in aceasta epoca primara a crestinismului au fost viata si faptele Mantuitorului si ale Sfintilor Apostoli. Cuvantul scris în Sfanta Scriptura, care tinea loc cuvantului viu al Mantuitorului, se bucura, cum era firesc, de un prestigiu si de o autoritate exceptionala Spre sfarsitul perioadei, aostolice, sau, mai precis, pe la inceputul perioadei Parintilor Apostolic, cand Sfanta Scriptura avea o deosebita pretuire, nu se crease inca un mediu intelectual, care sa simta nevoia de alte lucrari scrise, pe langa Sfanta Scriptura. Elementul de legatura dintre scrierile Noului Testament si cele ale apologetilor este literatura Parintilor Apostolici. Scrierile Parintilor Apostolici fac tranzitie ntre scrierile revelate ale Noului Testament si literatura patristica-* Aceste scrieri s-au bucurat de o atat de mare pretuire, incat unele din ele au capatat autoritate canonica, find incluse in codicii Sfintei Scripturi. Astfel, in Codicele Sinaitic, dupa cartile Noului Testament se aa epistola lui Barnaba si o pane din Pastorul lui Herma, iar in Codicele Alexandri, tot dupa textul Noului Testament, sunt adaugate cele doua epistole ale lui Clement Romanul.“ Faptul pentru care aceste seriei, ale Parintilor Apostolii, s-au bucurat de © pretuire atat de mare este acela ca nu gasim in ele o teologie inalta, dar se descopera în fiecare cuvant din aceste scrieri un sunet arzator pentru credinta in isus Hristos. Acest lucru se datoreaza si faptului ca acei crestini din epoca primara erau Oameni simpli, dar in acelasi timp plini de dragoste, deoarece de abia imbratisasera crestinismul, iar acesti crestini nu aveau nevoie de o filozofie mai inalta ci aveau nevoie sa-l cunoasca prin iubire pe Mantuitorul Hristos, Rar Cr ro. Nechita Runc op ci, p28 intalnim in literatura posterioara crestina Cuvinte cu atata continut de dragoste si de jertfa pentru lisus Hristos ca acelea din epistolele Sfantului lgnatie. © grija deosebita poarta Biserica post-apostlica în latura practica: invatatoreasca si conducatoare. Pentru intarirea credintei, Parinti Apostolici recomandau crestinilor citirea Sfintei Scripturi si invatarea celui dintai catehism: simbolul apostolic, care circula in acea vreme. Paintii Apostolici au dezvoltat de asemenea, 0 invatatura crestina fundamentata pe conceptii si notiuni din Sfanta Scriptura, cu rare atingeri iudaice si eleniste. Aceste conceptii, Parintii Apostolici, le-au imbogatit cu o cunoastere reala noua despre Dumnezeu si despre lucrurile divine, cunoastere plina de adevar. Pomind de la invatatura revelata a Sfintei Scripturi, continuandu-0, Parinti Apostolici afirma toti divinitatea si umanitatea lui lisus Hristos, unii dezvoltand ideea Intrupari, de sus in jos, a Duhului, altii ideea inaltarii intra Slava a lui Hristos ~ omul; pentru toti insa, Hristos ramane Rascumparatorul, care restaureaza în oameni starea primordiala si care prin Invierea lui ne daruieste mantuirea, nemurirea si pilda desavarsiri 1.1.Factori care au determinat dezvoltarea literaturii patristice Operele Parintilor Apostol dupa Noul Testament. Biserica cultiva cu sfintenie duhul vietii Mantuitorului si unt prima expresie scrisa a Sfintei Traditii, al Sfintilor Apostoli. Puritatea duhului hristic si apostolic al Traditiei este aratata prin referirea continua la faptele din Sfanta Scriptura, prin citarea abundenta de texte biblice si prin sublinierea importantei deosebite a unor cuvinie ale Mantuitorului sau ale Apostolilor. Acest fapt este oglindit cu prisosinta de unele opere literare patristice timpuri precum: Explicarea cuvintelor Domnului a lui Papias, Simbolul Apostolic, Didahia. et. Se Andon Sino. wad ro lua Moose, 923 9 Privite din alt punct de vedere, scrierile Parintilor Apostolici ne dau, in Didahia celor doisprezece apostoli, primul catehism crestin, cu sectiile sale teologice, morale si liturgice. In epistola lui Bamaba este pus fata în fata crestinismul cu iudaismul, demonstrandu-se pe temeiul Legii vechi superioritatea si adevarul Legii noi. In Pastorul lui Herma avem pe maestrul pocaintei, iar in epistola lui Policarp ni se dau indrumari pentru membrii fa si pentru raporturile dintre Biserica si Stat. lata ca din aceste motive, datorita importantei continutului acestor scrieri ale Parintilor Apostolice, acestea au fost bine primite de catre comunitatile crestine. Aprofundarea adevarurilor de credinta avea darul de a feri pe credinciosi de erezii. Sfantul Ignatie are cuvinte foarte aspre pentru eretici, numindui cand unuieni straine” cand „fiare cu chip omenesc” a caror invatatura este „otrava aducatoare de moare”. De aceea, el explica invatatura crestina, problemele centrale ale Teologiei, indemnandu-i continuu pe credinciosi sa stea uniti în it prin Sfanta Euharistie.” jurul ierarhiei „uniti în dragoste si Unitatea Biserici prin Euharisti este poate cel mai evident exemplu. Toti crestinii din toata lumea se impartasese cu un singur Trup si Sange al Domnului Autorul Didahiei celor doisprezece apostoli cea mai veche serie din perioada post-apostolica, pastreaza o frumoasa rugaciune de unire a tuturor, a frangerea painii euharistice: „Dupa cum aceasta paine franta era imprastiata pe munti si fiind adunata a ajuns una, tot asa sa se adune Biserica Ta de la marginile lumi imparatia Ta. Ca a Ta este slava si puterea, prin lisus Hristos in veci.”* Framantarile comunitatilor cu privire la ierarhie au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea literaturii Parintilor Apostolici. Desi precizarile Sfintei Scripturi, si în chip deosebit cele ale Sfantului Apostol Pavel, cu privire la ierarhia bisericeasca, sunt destul de clare, viata crestina simpla si plina de Pat lan G Coran, Unto Beri i problems refcei lin mina Sirio Priza î Ono, ani VI, 1984 23 ture pals „Dita cap. IX vă tenie de la inceputul perioadei patristice ( post apostolice ) nu a impus din primul moment, pe episcopi, pe preoti si pe diaconi ca pe niste personaje evidente. Smerenia reala a clerului crestin facea ca el sa stea in umbra fratilor, cu exceptia zilelor de cult, cand savarseau Sfanta Liturghie si alte Sfinte Taine. Apostolii, profeti, glosolalii si predicatorii puneau în umbra pe clerici. De aici, pana la desconsiderarea clerului nu mai era decat un pas. Asa se explica nevoia de a prezenta si explica sensul si importanta ierarhiei bisericesti în majoritatea lucrarilor Parintilor Apostolic” Parintii Apostolici marturisesc ierarhia bisericeasca in operele lor, punand accentul pe una din laturile puterii sacerdotale: sfintitoare, invatatoreasca si pastorala. Astfel, autorul Didahiei celor doisprezece apostoli, indeamna comunitatea careia i se adreseaza: „hirotoniti-va voua episcopi si diaconi, vrednici de Domnul, barbati blanzi, neiubitori de argint, adevarati si incercati; ca si ei indeplinesc slujirea profetilor si dascalilor.” De asemenea, alti factorii care au determinat dezvoltarea. literaturii Parintilor Apostolici sunt: parusia, hiliasmul si erezile, Sfanta Scriptura vorbeste deseori despre apropiata venire a Domnului, sau Sa. Biserica apostolica a mostenit aceasta asteplare si ea este despre parusi reprezentata de unele lucrari din aceasta perioada, precum Jnvatatura celor doisprezece apostoli, Scrisoarea lui Pseudo-Barnaba. Cu privire la a doua venire a Domnului s-a adaugat un amanunt, si anume ca, prin venirea Sa, Mantuitorul va întemeia o imparatie in care va stapanii cu Sfintii Sai o mie de ani. Aceasta invatatura gresita s-a numit milenarism sau hiliasm O problema eshatologica atat de mare nu putea ramane netratata de catre Parintii Apostolici, Scriitorii vremii se simteau datori sa trateze despre lor. Pentru apararea credintei si perspectiva mantuirii sau osondirii credinc “rac Jun Mobescu varia Bisco în poe apostate a Mirepoia ene nu VI, mI Grea, 1954p? Dita ap XV, vt bunul mers al comunitatilor crestine, era nevoie de o permanenta contracarare a ereziilor! Starea morala a comunitatilor crestine a influentat, de asemenea, dezvoltarea literaturii patristice. timpuri, Marea majoritate a Parintilor Apostolici au pus accentul in operele lor pe tinuta morala a vietii crestine. ea doctrinei revelate de In crestinism, moralitatea primeste. pe Mantuitorul lisus Hristos cu toate consecintele ce decurg din aceasta doctrina. Viata morala crestina are ca suport adevarurile de credinta, aceste doua realitati formand un tot unitar. Operele Parintilor Apostolici cuprind pe langa o importanta invatatura dogmatica si numeroase invataturi morale, Chiar daca la Parintii Apostolici nu se face distinctie neta intre dogma sau doctrina propriu-zisa si invatatura morala, totusi deosebirea intre aceste doua notiuni exista. Pentru ca grija de capetenie a auorilor lor nu era de a serie opere literare, ci de a atrage atentia cititorilor asupra vietii crestine in care trebuie sa vibreze viata in lisus Hristos si pentru a deveni purtatori de Dumnezeu. De aceea, chiar daca lipseste in aceste opere un sistem de prezentare a problemelor pe care sa le rezolve, Spiritul in care sunt serise vadeste apropierea de timpul „primaverii duhovnicesti” a inceputului crestinismului. Asa dupa cum ne arata si Invatatura celor doisprezece apostoli + Parintii Apostolic, critica lepadarea de credinta, laxismul, indisciplina, acolo unde este cazul; si evidentiaza frumusetea ravnei dupa desavarsire. Asadar sunt prezentate atat de sugestiv si „calea mortii” in cuprinsul acestei lucrari Doctrina morala a Parintilor Apostolic, chiar daca nu este prezentata intr- un sistem bine inchegat, constituie totusi o preocupare destul de importanta a lor de a reda problemele morale puse in stransa legatura cu viata crestina, ” Magisrand Stefi C Alexe cleste Pariitr drat în ST, sera, ara VI, 1955. ar 5-46 ” Magistra Vaile Prescur. Doctrina morale a Parter Apostolic, in ST. sia Le si al XV, 9:10, Intr-adevar, la cativa dintre Parintii Apostolici, cum este de exemplu autorul Didahiei celor doisprezece apostoli si Ia Pseudo-Bamaba, problemele morale predomina. De altfel Invatatura celor doisprezece apostoli este numita de catre Arhimandritul 1. Seriban „cel dintai ratat de morala crestina” In general, morala Parintilor Apostolici se desfasoara sub puterea Viguroasa a unei hristoflii si a unui hristocentrism putin comune. Ei cauta sa aminteasca adevarul ca fiecare crestin trebuie sa fie o „intrupare” a lui lisus Hristos, sa se ridice a inaltimea trarii vietii cu Hristos. De pe inaltimea acestui pisc al trairi cu Hristos, el va putea sa interpreteze datoriile care îi revin in orice inelui si a luminii, care se identifica cu lisus domeniu al vietii. Astel, calea Hristos, vor fi pentra credincios, modul lui de vietuire, iar calea intunericului, a raului, a urii, ete. vor fi ocolite si parasite, pentru ca aceste doua cai nu au nimic în comun una cu cealalta”* Opera literara a Parintilor Apostolici raspunde unei nevoi adanc simtite de credinciosii care solicitau un raspuns imediat la problemele din viata lor, si urmareste zidirea lor sufleteasca, în Aria 1 Seitan Corl de alge era. tia a, Bucures, 121 9. 615 „pe Nica Timin Deca Bortarer ost, Chisina, 1073.23 IEI 2. Elemente de identificare a timpului, locului si autorului Didahiei 2, Listoria aparitiei operei Invatatura celor doisprezece apostoli sau Didahia este cea mai veche opera literara crestina post ~ biblica. Simbolul de credinta apostolic nu este e piesa literara propriu ~ zisa, ci un document, un act; astfel nu i se poate acorda titlul de cea mai veche opera literara post-biblica. Invatatura celor doisprezece apostoli a fost descoperita în anul 1873 de mitropolitul Filotei Vrieniu ( Bryennios ) in manuscrisul ~ pergament nr. 446 din Biblioteca Sfantului Mormant din Constantinopol. Fiind proprietatea Patriarhiei de Ierusalim, a fost dus în anul 1887 in ferusalim si depus in Biblioteca Patriarhiei, unde a fost inregistrat in catalog cu numarul 54, fiind cunoscut astazi sub sigla H 54.15 Manuscrisul pergament original avea un de 19 x 15,5em, anul 1056, textul are o intindere aproape egala cu format mic si dimensiu Manuscrisul dateaza acela al Scrisorii catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel, adica circa 10.700 litere, Ansamblul textului de 16 capitole este tic, cu exceptia pasajului cuprins între capitolul 1, versetul 3 si capitolul 11, versetul 1, deoarece, pretinde critica, acest pasaj lipseste din traducerea latina si din unele prelucrari mai recente ale Didahiei.’* Manuscrisul a fost intocmit de Leon „notarul si pacatosul”. Acesta are 120 de foi si cuprinde: ‘+ F, la 32b, Sinopsa Vechiului si Noului Testament de Sfantul loan Gura de Aur, © F.33a~S1b, Epistola lui Bamaba; ° Partoie~ Mom ptr sl erorile ete Bucuresti, Eitan LBM BOR. 156, pass © F, Sb – 70a, Epistola intai a lui Clement catre Corinteni: + F, 70a ~ 76a, Epistola a II-a a lui Clement care Corinteni + F, 76a, o lista a cailor canonice ale Vechiului Testament; ‘+ F. 76a ~80b, Didahias = F. Bla — 1202, recenzia lunga a Epistolelor Sfantului Ignatie al Antiohiei cu corespondenta dintre el si Maria de Cassobola Didahia a fost publicata pentru prima data la Constantinopol în anul 1883, în limba greaca, de catre Filotei Bryennios, mitropolitul Nicomidiei. Aceasta publicatie a purtat titlul de: „ vararara celor doisprezece apostoli, publicata acum prima data dupa mamuserisul de la Ierusalim. cu prolegomene si indicatii printre care si o prezentare comparativa a sinapsei Vechiului. Testament datorata lui loan Gura de Aur si o parte inedita, din acelasi manuscris” ” Mitropolitul Filotei al Nicomidiei, dupa dealile date de Jean — Paul 1884, lui Hamack, un exemplar Audet, a trimis, inainte de difuzare, in ianuarie al editiei sale. In luna iunie, a aceluiasi an, a aparut in colectia „Texte und ing, 1884. si astfel, lumea Untersuchungen”, Hl, 1-2, editia lui Hamack, Le teologica a cunoscut descoperirea mitropolitului Vrieniu, nu prin editia acestuia din 1883, ci prin editia lui Hamack din 1884, Descoperirea lui Bryennios a fost completata de descoperirea. catorva fragmente de papyrus — oxythynchos, publicate de catre A. S. Hunt si corespunzand textului din Imatatura celor doisprezece apostoli 1;3-4 si 2;7 ~ 342, fragmente deosebit de importante pentru critica de text, asa cum au demonstrat U. von Wilamowitz, W. Cronert, H. Lietzmann, A.N. Modona si R.H. Connolly. O traducere latina a Didahiei din secolul lft pentru textul cuprins între capitolele | si 6;1, din care un fragment a fost publicat de B. Pez la 172 cap. 1;1-3 2;2-6 , pastrat int-un alt manuseris, este, in general, fidela, insa 7. Prot Neca Ranca cp. 36 dovedeste unele urme de prelucrare fata de originalul grec. Aceasta mica lucrare, de numai 210 randuri de te tiparit dupa cea mai noua editie a ci, editia lui Jean — Paul Audet”, a dat nastere la o intreaga literatura sila controverse neterminate între teologi. Poate nici o seriere crestina nu a fost discutata atat de mult, intr-un timp atat de scurt, ca Invatatura celor doisprezece apostoli Dat aparitiei Didahiei este inca foarte discutata, Bryennios asedza aparitia Didahici intre anii 120 ~ 160. Altii au asezat-o pe la anii 190 ~ 200, alti au impins-o pana in secolele IV, V si VI. In general insa, critica ortodoxa este aproape unanima de acord sa aseze opera spre sfarsitul secolului intai. Teza dependentei Didahiei de Scrisoarea lui Pseudo ~ Bamaba si de Pastorul lui Herma nu este demonstrata cu argumente rezistenta. Cuprinsul, limba si stilul acestei opere militeaza pentru 0 remarcabila vechime. Simplitatea ritualului Botezului si a Sfintei Euharistii sunt concludente in acest sens. Agapele par a fi legate de Fuharistie. Administratorii sau savarsitori ai Sfintei Liturghi si ai “Tainelor sunt episcopii si diaconi; lipseste termenul prezbiter; sunt prezenti apostolii, adica misionarii care raspandesc credinta, apoi profeti care se deosebesc de invatatori, prin ceea ce ei vorbesc in „duh”. Didahia nu vorbeste de erezii si ea nu este indreptata impotriva gnosticilor si a montanistilor si nu reprezinta tendinte ebionitice sau monarhice, In schimb, Sfanta Scriptura este folosita abundent, cu deosebire Evangheliile dupa Matei si Luca si Scrisorile catre Romani si catre Corinteni ale Sfantului Apostol Pavel. Daca la acestea se adauga faptul ca foarte probabil pasajul 1,3 ~ 2,1; de care se face atata caz, este mai tarzie, se impune concluzia, zice Bardenhewer, ca Didahia a aparut inainte lea. Problema dependentei Didahiei fata de de inceputul secolului al d Scrisoarea lui Pseudo-Bamaba, de care a fost vorba mai sus, problema ridicata de asemanarile remarcabile intre cele doua lucrari, cu deosebire in descrierea celor doua cai: a luminii sia intunericului – la Pseudo – Barnaba, si a vietii și a mortii — în Didahie — pare a se rezolva corect in sensul ca ambele piese au folosit un izvor comun cu privire la materialul despre cele doua cai S-au discutat si se discuta inca izvoarele Didahiei, indeosebi a celor doua “Testul care trateaza despre cele doua cai (cap. 1-6) cuprinde putine elemente crestine, in schimb are numeroase paralele in scrierile iudaice. Henneck a emis ipoteza ca cele doua cai sunt de origine, nu iudaica, ci iudeo – crestina si ca daca nu apartin direct cercului Apostolilor de la lerusalim, ele pot fi atribuite cercului urmasilor acestora din Palestina. Asa s-ar explica si titlul de /mvaratura Apostolilor Funk, Bardenhewer si Bihimeyer resping ideea unui izvor iudaic si a un Didahii crestine primitive pentru care nu exista nici o dovada. Cu toate paralele iudaice, Didahia este si ramane o scriere de origine crestina. Coloratura iudaica sau vechitestamentara au si alte serieri, ca Serisoarea Sfantului Clement. Traducerile, prelucrarile si alte puncte de reper ale Didahiei impun convingerea ca partea de la inceput a cestei opere, adica cele doua cai, a fost de timpuriu 0 lucrare independenta si a circulat ca atare. Ea s-a putut desprinde usor din ansamblul Didahiei, fiindca constituia un intreg catehetico ~ didactic, In concluzie, Invatatura celor doisprezece apostoli a fos scrisa, probabil, în jurul anului 100, în mediu crestin, într-o forma unitara, grupata în jurul nucleului celor doua cai si, in care, cu timpul, s-au putut strecura unele interpolari. Cu toate acestea, odata cu descoperorea textului Didahiei, teologii au mai descoperit ca antichitatea cretina a cunoscut opera intitulata /matatura celor doisprezece apostoli „ a pretuit-o socotind-o chiar inspirata, a citat-o si a folosit-o, fara sa-i spuna numele, textual sau prelucrat. in aceasta privinta, sunt ii Parinti: Pseudo ~ Ciprian ( Adversus aleatores, 4 ) o marturii de la $ citeaza; Eusebiu al Cezareii nu o socoteste intre canile canonice, ci otrece intre cele apocrife; Sfantul Atanasie cel Mare, în Epistola 39 pascala (PG, 26, col 1437 — 1440), o socoteste folositoare de suflet, iar in lucrarea „Despre feciorie” © foloseste direct; mai tarziu, Sinopsa Sfintei Scripturi, atribuita Sfantului Atanasie, o trece intre antilegomena, nu intre cartile canonice, punand-o alaturi de Calatoriile lui Petru, Calatoriile lui loan, Calatoriile lui Toma si Clementine. Existenta ei este cunoscuta si mai tarziu — fiind clasata fie dupa scrierile canonice, fie intre apocrife ~ de : Lista celor 60 de carti canonice ( pe la anul 600 ); Nichifor al Constantinopolului in ,Stihometria” ( PG, 100, col. 1060 ), Ioan Zonara, in ,Comentar la Epistola 39 pascala a Sfantului Atanasie cel Mare. Epistola lui Bamaba, Pastorul lui Herma, Tre cartea a VI-a a Constitutiilor apostolice, Viata lui Senute, folosesc, textual sau ita apostolica a lui Hipolit, prelucrat, Invatatura celor doisprezece apostoli, fura sa-i dea nume. Acest lucru denota faptul ca Didahia, prin continutul ei dogmatic si moral, era o seriere imp, de catre crestinii din acea perioada frageda cunoscuta si folosita, in acelasi a crestinismului Tot datorita textului descoperit de Filotei, mitropolitul Nicomidiei, cercetatorii au gasit urme ale Didahiei in epistolele Sfantului Ignatie (C.H. ‘Tumer si H. Streeter), in scrierile Sfantului Iustin Martirul (Rendel Harris), în scrierile lui Clement Alexandrinul (F. R. M, Hitchcock), in oracolele sibiene (Rendel Harris), in Didascalia Apostolilor (R. H. Connolly). S-au identificat iei în papinusurile de la Oxythyne (un fragment mic în apoi texte ale Di ‘greceste si un altul lung în copta), într-o versiune etiopiana, inglobata, in recenzia etiopiana a Canoanelor Apostolice si într-o versiune georgiana, care transmite textul intregii Didahii Exista si o traducere latina a primelor sase capitole. Traducerea aceasta a fost descoperita de J. Schlecht intr-un manuscris din secolul XI din Biblioteca din Munchen si publicata in anul 1900. Altaner ~ Stuiber isi insusese ipoteza ca al Didahiei, caci, textul grecesc traducatorul latin nu a avut inainte textul erest al doctrinei iudaice despre cele doua cai, ale caror ganduri se gasesc in scrierile rabinilor si ale sectei de la Qumran. Aceasta ipoteza este considerata de unii teologi o pura ipoteza contrazisa de fapte La aparitia ei, Hamack a exclamat: .Didahia ne-a adus în sfarsit lumina”, ca apoi sa urmeze si un sir intreg de ipoteze, de contestari, de respingeri de tagaduiri ale autenticitti, de comparatii cu alte scrieri crestine, eretice sau chiar iudaice, unele mai apropiate de epoca apostolica, altele mult mai departate. Dar, in ciuda tuturor acestor ipoteze, Invaratura celor doisprezece apostoli amane, asa cum foarte bine 0 defineste J. Tixeron, un Vade mecum al credinciosului si, asa cum 0 caracterizeaza J. Quasten, documentul cel mai important al perioadei din imediata apropiere a Apostolilor si izvorul cel mai vechi al legislatiei bisericesti” 2.2, Problema titlului Didahie “Titlul pe care însasi Didahia si-l da este: „invatatura Domnului prin cei doisprezece Apostoli, catre neamuri”. In tabla de materii a manuscrisului, titlul este mai scurt: „invatatura celor doisprezece Apostoli”. Primul titlu, cel mai Tung, pare ca este cel mai vechi i chiar original. Textul Didahiei, publicat de Filotei Bryennios, poarta ambele titluri. Mitropolitul Filotei, in Prolegomenele sale, se intreaba care dintre acste doua tiluri ste cel autentic: cel scurt sau cel lung. Raspunsul pe care acesta il ofera este ca titlul cel hung este autentic, iar titlul scurt, o prescurtare a titlului celui lung, datorata unei maini straine, atom p17 Jean ~ Paul Audet, dand o noua editie a Didahiei, intrebare si raspunsul il da examinand toate titlurile pe care antichitatea crestina ea dat Didahiei. Antichitatea crestina transmite titlul Didahi pune aceeasi ub doua forme: * „Invatatura a apostolilor” (Sfantul Atanasie cel Mare, Pseudo ~ Atanasie, Nichi ral Constantinepolului) * „Invataturi ale apostolilor” (Pseudo — Ciprian, Eusebie al Cezareii, Lista celor 60 de carti canonice) Pe temeiul acestor marturii, Jean ~ Paul Audet, conchide ca nici titlul scurt, nici titlul lung nu sunt titlurile autentice ale Didahiei si accepta ca titlu autentic al Didahiei lectura transmisa de Pseudo — Ciprian, Eusebie al Cezareii si Lista celor 60 de carti canonice, adica: „Invataturi ale apostolilor”. Nu renunta, însa, nici la titlul lung; il prescurteaza: „Invatatura a Domnului catre neamuri”, si-l da ca titlu particular al instructiunii morale: cele doua cai Problema titlurilor sau a titlului Didahiei ramane inca deschisa. Este interesant de vazut ce solutie au gasit W. Rordort si A. Tuilier, editorii noii editii, care apare in colectia „Sources Chretiennes”. Parintele Dumitru Fecioru, in „Scrierile Parintilor Apostolici”, aparuta in colectia „Parinti si Scriitori Bisericesti” ii sustine parerea spunand ca trebuie sa se ramana Ia tidurile transmise de manuscrisul pe care mitropolitul Filotei al Nicomidiei I-a descoperit. Acesta sustine aceasta argumentare prin faptul ca copiisti care au zabovit la copierea Didahiei au fost legati de manuscrisul dupa care copiau. De asemenea este cunoscut faptul ca aceste persoane de cele mai ia libertati asupra multe ori erau buni caligrafi, nu mari teologi care sa-s modificarii textelor pe care le aveau de copiat, Apoi, scriitorii vechi, care ne-au transmis titlurile Didahici, au citat titlul din memorie, de aici si cele doua forme: forma singulara si forma plurala; ei I-au dat mai prescurtat, eliminand din titlul scurt numarul apostolilor: „celor doisprezece”, Asadar, problema autentcitati titlului Didahiei ramane inca deschisa Chiar daca s-au cercetat documentele din antichitate cu privire la textul Didahiei inca nu se poate da un raspuns coneret în privinta titlului Didabici. 2.3. Autorul si locul în care a aparut Didahia Autorul Invataturit celor doisprzece apostoli este necunoscut. Acesta, in afara de mica scriere crestina intitulata „Cele doua cai”, care a inspirat si pe alti autori crestini, a folosit pentru alcatuirea acestei minunate lucrari, descriind cele ‘mai de seama momente din viata unui crestin: botezul, marturisirea, euharisti postul, rugaciunea, ierarhia, parusia. Toate aceste teme pe care le trateaza autorul Didahiei in cuprinsul operei sunt, de altfel, pasii pe care trebuie sa-i în cadrul Bisericii, urmeze crestinul, in cadrul comunitatii crestine, respect pentru a ajunge la desavarsire. Autorul trebuie sa fi fost un crestin, pentru ca il numeste pe lisus Hristos — „Domnul”, caci scriitorii si primii crestini l-au dat acest nume pentru ca II priveau ca pe Dumnezeu. Astfel, acest nume a devenit denumirea particulara a lui Tisus Hristos, Data fiind situatia, in care nu cunoastem care este autorul Didahiei, este tate si perioada in care aceasta a fost scrisa. Timpul „greu de precizat cu exai compunerii este mijlocul secolului întai, desi unii critici o vad compusa mai tarziu, chiar în preajma anilor 160 sau 180, sau altii impingand aceasta perioada u sase. Ultimul editor, J.P. Audet, de seriere chiar pana în secolele patru, cinci ce apostoli ne propune anii 50 — 70, pentru ca in Invatatura celor doispr gasim in timpul slujiii apostolilor, profetilor si invatatorilor, asa cum se vede si în Faptele Apostolilor si în Epistolele pauline; si pentru ca Didahia este contemporana cu Evangheliile lui Matei si Luca, pe care le foloseste din Pe Dui Feson-ap. tp 20-21 In general insa, critica ortodoxa este aproape unanima de acord sa aseze opera de la jumatatea secolului | spre sfarsitul secolului I. Locul in care a aparut Didahia este Orientul, dar nu se poate spune precis unde anume: Siria, Palestina sau Egipt. Cu toate acestea J. P. Audet o fixeaza in Antiohia. Trebuie luat in considerare si faptul ca, asa cum am amintit anterior, manuscrisul de la Ierusalim, care dateaza din jurul anului 1054 si a fost scris de catre notarul Leon, se afla în Biblioteca Patriarhala a orasului sfant. Aceasta care a fost scrisa Didahia, insa informatie nu ofera o cenitudine asupra locului se poate lua in evidenta faptul ca aici s-a pastrat manuscrisul din anul 1054, si este probabil ca tot aici sa se fii pastrat si originalul sau copia dupa care acesta a transcris, Totusi unele indicatii interne Sugereaza ca locul de elaborare al Didahiei ar fi Siria sau Palestina. In orica caz, indicatii interne ale Didahiei, ca cele referitoare la absenta apei curgatoare, la prezenta ipocritilor, a dealurilor, ete. militeaza pentru Siria sau Palestina ca loc de elaborare a Didahiei. Citarea Didahiei de catre scriitori alexandrini si gasirea unui fragment din ea in Egipt nu este o dovada certa ca ca a fost scrisa si publicata in Egipt. Unele elemente din capitolul 13 lasa sa se inteleaga ca ea a putut vedea lumina zilei intr-o regiune de la tara sau de mic orasel, Pr Pat Nesta Renan op cp, 3 3, Prezentarea cuprinsului Didahied pe teme de teologie Didahia este un manual scurt, precis, masurat, sprijinit pe texte si ide biblice onar deosebit in vremea aparitiei lui si dupa aceca si care a jucat un rol n Dovada st larga lui raspandire si folosire în lumea crestina, Intregul Didahiei, adica forma si fondul, poarta semnul unei mari antichitati Temeiurile exteme, dupa cum se observa mai sus, confirma si ele vechimea Didahiei. Insa aceasta trateaza numai vechimea /varazurii celor doisprezece apostoli „ însa pentru aratarea importantei acestei opere trebuie urmarii invatatura care trebuie extrasa din cuprinsul acesteia. Asadar, cele 16 capitole ale Didahiei, pot fi impartite in tei parti si un epilog: * O cateheza morala, cap. {VI ‘+ Un compendiu liturgic, cap. VII – X ‘+ Instructiuni bisericesti, cap. XI – XV +. Atragerea atentiei asupra parusiei, cap. XVI Urmarind aceasta impartire se poate observa ca autorul Didahiei a oferit raspuns problemelor care ii ameninta pe crestinii din acea perioada, cand inca se punea temelia comunitatilor crestine, si prin aceasta, implicit, si a tuturor 1ucrurilor care tineau de formarea si dezvoltarea unei comunitati crestine, Astfel prima parte reprezinta un catehism de morala pe care trebuie sa si-l insuscasea indicatia pe care o ofera autorul Didahiei candidatii la Botez, asa cum reiese la capitolul 7 versetul 1, si anume ca de abia dupa ce ati spus toate acestea, adica dupa ce l-am marturisit pe Hristos ne putem boteza. Catehismul este expus sub forma prezentarii celor doua cai: a vietii si a mortii. Capitolele 7 ~ 10 sunt un compendiu liturgic care trateaza despre savarsirea botezului, despre post si rugaciune si despre Sfanta Euharistie. Partea a treia cuprinde preseriptit asupra vieti în comunitate: despre apostoli, adica predicatorii ambulanti, despre profeti în duh si invatatori, despre perioada fratilor calatori, despre serviciul divin duminical, despre recrutarea episcopilor si diaconilor. lar în epilog se vorbeste despre privegherea si asteptarea venirii Domnului. Operele Parintilor Apostolici contin mai ales un aspect moral sau practic fiind reflectarea vietii crestine de la sfarsital secolului Isi din prima jumatate a secolului al II-lea, Chiar daca cele trei parti sau indrumari ale /avataturii celor doisprezece apostoli , care au fost enumerate mai sus, au fost si au circulat Separat la inceput, compilatorul a stiut sa le lege si sa le dea unitate. Continutul acestei opere este usor pentru minte, atrgator pentru inima, serios Si impunator pentru tinuta generala a omului. Asadar Didahia este adresata tuturor crestinilor, adica si oamenilor simpli, deoarece asa cum Evanghelia a fost adresata tuturor, tot asa si aceste invataturi desprinse din invataturile si din traditia apostolica, erau adresate tuturor crestinilor. Felul viu, parintese si direct în care autorul se adreseaza cititorului, reaminteste tinuta scrisorilor pauline si constituie o foarte adecvata metoda catehetica pentru candidatii la botez. Dupa formula de legatura a în de la inceputul capitolului 7 : „Dupa ce ati spus acestea toate, botezat numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”, formula care reuneste partea intaia cu partea a doua a lucrarii si da un sens unitar intregii Didahii; botezul pare a fi fost conditionat de rostirea de catre preot catre candidati a textului celor doua cai, asa cum era rostit si Simbolul de credinta, In timp ce Simbolul se referea Ia credinta, cele doua cai se refereau la viata, Cele doua cai, ca si tot restul Didahiei, sunt prezentate sub forma de indemnuti, de /ogoi protreptikoi, specifica literaturii morale din toate religiile. Aceste indemnuri cuprind o doctrina serioasa, infatisata bland si imbietor, Ea este sprijinita pe texte biblice: 15 din 16 capitole contin texte biblice. Capitolul ice, are, in schimb, de doua ori formula: „asa cum aveti 15 care nu are texte in Evanghelie”, „Dido. > (Matei VII, 13192 Dupa unii cercetatori, Parinti Apostolici ca „Pastorul lui Herma”, au aujuns în contact cu cultura elina de unde ar fi preluat paralelismul a doua principii puse in antiteza de la scriitori greci. Dupa altii, Herma ar fi cunoscut o redactare primitiva a unei carii hermetice din care si-a imprumutat elemente de compozitie pentru lucrarea sa. Cert este ca „Pastorul lui Herma” a consultat tot 31.6, Coman op ct. pat fide pat N Neaga Posi Yeoh Testament in Mivoplia Ardea 34, 19409, 101 IC Wass, op cr. Să apud 0, Dardenower, Lr Pere de Elise. Novi ition resi ree cnteremen por Goer et © Weracafel tome premier Par. 1S. 929 2 timpul Sfanta Scriptura, ca a fost familiarizat cu formele lirice ale poeziei ebraice, in care se intalneste paralelismul antiteie Didahia este prima lucrare postapostolica la care intalnim acest paralelism in forma Celor doua cai. La aceasta se adauga ca Didahia, Clement Romanul, Pseudo ~ Bamaba si Pastorul lui Herma fac parte din grupa speculativa a scolii Sfantului Apostol Pavel”, la care paralelismul antitetic dintre virtuti si pacat, iubire ~ ura, dreptate — nedreptate, viata ~ moarte, lumina ~ intuneric, omul vechi – omul now,etc., este mereu prezent in epistolele sale. Paraletismul Paris spre deosebire de cel din Vechiul Testament, are un caracter intern duhovnicesc si se desfasoara mai ales pe plan ilor. Apostol moral, cu scop moralizator. Deci asemanarea dintre serierile Parintilor Apostolici si Sfanta Scriptura se impune atat formal cat si substanti Prezenta, paralelismului moral se explica prin insasi ordine morala. Existenta binelui si in acelasi timp a absentei binelui necesar care este raul, determina o orientare pe doua planuri a conduitei morale în cadrul religios. Expresiile viata” si sa si „intuneric”, sunt analogii ale raportului dintre bine si rau — adica dupa cum viata exclude moartea iar lumina. exelude intunericul tot asfel prezenta binelui în om exclude raul. Orientarea pe aceste extreme este forma cea mai simpla si în acelasi timp cea mai plastic redata, a unei atitudini morale sau a unui Sistem moral. Calea vietii este calea celor mai inalte virtuti legate de îndatoriri continui care promoveaza desavarsirea. Aceasta cale impune urmatoarele categorii de îndatoriri: ‘+ indatorirea capitala de a iubi pe Dumnezeu, pentru ca este creatorul nostra, side a iubi pe semenii nostri, pentru ca sunt fatii nostri © indatoririle personale de a ne feri de toate viciile si pacatele cunoscute de cele doua lumi: a Vechiului Testament si a BN. Neaga ep. cr. 191 loan; Coman Tenlgn Perii Apele cu n magiei 1986 1980p. 18 » paganismului; se pune accentul pe evitarea pacatului carii, pe ferirea de cruzime, de viclenie,de superstitie ‘+ îndatoririle sociale sunt manifestarea si lucrarea in comunitate a vimutilor principale si personale de care a fost vorba Miscatoare si sugestive sunt recomandarile fata de saraci: „Nu întinde mana ca sa primesti, dar nu o strange cand este sa dai. Daca ai (i dai) cu mainile tale, îti vei rascumpara pacatele tale. Nu vei ezita sa dai, iar dand nu vei i cine este bunul datator al rasplatii. Nu-ti intoarce fata de la murmura. Caci cel lipsit, ci pune toate în comun cu fratele tau si nu vei mai zice ca ai ceva propriu. Caci daca sunteti impreuna în nemurire, cu atat mai mult in cele ‘muritoare.” O alta indatorite sociala este educatia copiilor: „Nu-ti vei lua mana ei invata din copilarie teama de Dumnezeu.” de pe fiul side pe fica ta, Calea mortii este rea si plina de blestem. Aceasta cale este acoperita de ucideri, adultere, pofte, destranari, furturi, inchinare la idoli, magii, vrajitori, marturii false, ipocrizii, taler cu doua fete, viclenie, orgoliu, rautate, aroganta, lacomie, vorbire rusinoasa, invidie, indrazneala, fast, ostentatie, lipsa de teama. Didahia a fost acuzata ca in cuprinsul ei s-ar gasi invataturi morale eretice emplu, a obiectat ca: eneratite, montaniste, stoice si mai ales gnostice™. Spre e ca pasajul din Didahie, care trateaza despre crestinii care pot purta „jugul Domnului” si cei ce nu-l pot purta decat in parte, invatatura pe care o intalnim in capitolul 6 al Didabii, ar aminti disinctia pe care montanistii au stabilit-o intre pnevmatici si psihici. Insa criticii au aratat ca în acest loc, autorul are in vedere doar posibilitatile morale ale fiecarui credincios, Ceea ce este important si fundamental in doctrina montanista, invatatura gresita despre Sfantul Duh, , mileniul „postul, etc., de se gaseste în Didahie. Desi incomleta si simpla in doctrina sa, Didahia atesta o dreapta intelegere dogmatica si o corecta invatatura morala. SC Vasa op cp 38 Gnosticismul eretic al secolului al doilea si cel anterior s-a dovedit a fi un curent mistic bolnavicios cu un pronuntat aspect moral, pe care il combat seriitori ca Sfantul Irineu, Tertulian, Clement Alexandrinul, Origen, si ali. Adevarurile de credima revelate, |. lipsa oricaror speculații gnostice în cunoasterea lui Dumnezeu in afara de traditia vie a Bisericii, au constituit elementele scoase in relief de Sfintii Parinti.” Este cunoscut faptul ca gnosticismul are ca elemente principale in si întuneric”. In gnosticismul eretic doctrina sa dualista, notiunile de „lumini al secolului al II-lea, aceste elemente erau principii dualiste si deci rezolvarea data diferitelor probleme de Parintii Apostolici, va fi tebuit sa se desfasoare pe aceleasi principii. Ori, paralelismul celor doua cai nu numai ca nu cuprindea nimic asemanator, dar insasi forma de gandire este total opusa. Sfanta Scriptura cuprinde paralelismul antitetic in formele aratate mai sus, dar ea nu a fost interpretata niciodata in Biserica si de Sfintii Parinti in chip dualist. Gnosticismul secolului al II-lea era un curent eclectic compus din elemente pagane, iudaice si crestine.” La Scritorii pagani si in Sfanta Scriptura, gnosticii au cautat elemente, tocmai pentru a atribui interpretarii lor eretică valoarea si autoritatea acestora. Curentele gnostice palestiniene au avut cele mai multe sanse de a exercita o pretinsa influenta asupra paraelismului antiteic, deoarece atat Didahia cat si Pseudo – Bamaba s-au compus în mediul palestinean. Traditia iudaica a cunoscut manifestari gnostice eu mult inaintea aparitiei crestinismului. Binele si aul, lumina si intunericul, erau planurile care orientau intreaga doctrina, incepand de la conceptul de creatie pana a antropologie, atat in ordinea naturala a lucrurilor cat si in cea supranaturala.”* Orientare gnostica a provenit din modul de a interpreta in chip dualist fenomenele si lucrurile, si de a interpreta Sfanta Scriptura, Toate evenimentele SII Toderan, Ce te gon? Miop Ardeal a, 1-12, 1956p 889 © idem, pe °C: Vasea op lp S889, gud, Seroua, Le Kabbal, 1987, p.387 > din Vechiul Testament, ceremoniile precise — zic gnosticii ~ nu sunt decat simboluri, un vesmant adesea grosier sub care se ascund corpul si sufletul Legii. Ereticii gnostici ai secolelor 1 si Il sustin ca legislatia lui Moise si invatatura profetilor nu sunt marturii ale adevarului absolut, Aceasta atesta interesul deosebit pentru legea morala mozaica si parerile lor eretice despre aceasta, Este imposibil, spun gnosticii, ca morala crestina sa fie urmatoare celei iudaice. Prin ice iudaice aceasta se afirma absenta oricarei influente din partea traditiei gno: asupra moralei crestine. Morala iudaica pe care 0 aminteste, este morala stament interpretata gnostic. Deci putem conchide ca elementele Vechiului paralelismului moral nu sunt luate din cugetarea gnostic. Desigur, gnosticii acceptau fara rezerve morala crestina, daca gaseau invataturi gnostice in continutul sau, in forma unei lucrari valoroase a Traditiei crestine, asa cum este Didahia. Didahia cuprinde lupta pentru desavarsirea persoanei, dar nu contine lupta impotriva trupului ca principiu rau. Morala retina nu este dualista si nu isi desfasoara gandirea. pe aceste doua planuri opuse; ea nu accepta trihotomia, ci dihotomia, si acesta este un caracter esential al ei, Conceptia antropologica crestina se deosebeste fundamental de cea ‘gnostica. Sfantul Efrem Sirul a semnalat fa timpul sau deosebirea de gnosticism, care stirbea libertatea omului si armonia dintre suflet si trup S-a afirmat ca interpretarea pe care gnosticii o dadeau Sfintei Scripturi se gasea mai înainte la secta palestiniana a terapeutilor.”” Noua este orientarea si parerea cercetatorilor in lumina ultimelor descoperii de la Marea Moarta si din Egipt. Asupra acestor descoperi a aparut in ultimii ani o bogata literatura care contine si lucrari asupra perspectivelor ce se deschid teologiei prin aceste descoperiri Lucrarile descoperite apartinand sectei esenienilor, cuprind paralela dintre notiunile „lumina” si intuneric”, In ele se intalnesc expresii. comune 1 Todern ap lt.» 392 adem 9.9 30 Evangheliei Sfantului loan, ca: lumina vieti, fii luminii, viata vesnica, ete. Dupa parerea cercetatorilor, Sfantul loan Botezatorul ar fi predicat in pustia din jurul manastirii de Ja Qumran, iar Botezul Mantuitorului s-ar fi facut nu departe de aceasta comunitate. Unii. cercetatori afirma ca asemanarile de suprafata dintre datele documentelor de la Qumran si cele din Noul Testament cuprind deosebiri radicale si afirma inexistenta unor dovezi suficiente in favoarea unor influente substantiale intre crestinism si comunitatea qumranita, sau chiar asupra celei mozaice.” Pe de alta parte descoperirea Codexului Jung, in care se gaseste asa numita „Evanghelie a adevarului”, care se pare ca ar fi de origine gnostica, cuprinde paralela dintre lumina si intuneric.unii cercetatori afirma ca idei cum sunt cele din „„ Cuvantarea despre Inviere”, cuprinsa in acelasi Codex Jung, ‘mai ales autorul ei, a adoptat cugetarea Sfantului Apostol Pavel Un document interesan este cel descoperit tot la Wadi Qumran, intitulat ”. In ciuda asemanarii formale „Razboiul dintre fii luminii si fii Intunericuluii dintre expresiile comune in forma antitetica, continutul nu are nici un element comun cu Didahia sau Epistola lui Pseudo ~ Bamaba, nici macar in ceea ce priveste cadrul general al problemelor tratate, Deoarece acest document contine s-ar unele expresii specifice Evangheliei dupa Ioan, unii cercetatori cred ca putea stabili, fara sa afirme cu certitudine insa, o legatura intre Qumran si crestinism. Cele aratate mai sus atesta doar existenta unor documente in care se gaseste, ca si in Sfanta Scriptura si în scrierile Parintilor Apostolici, paralelismul antitetic al expresiilor „lumina” si ,intuneric”, EI nu contine nimic comun care sa ne indreptateasca a stabili vreo legatura intre ele, Daca s-ar aseza cele doua doctrine morale una langa cealalta, ar insemna o confiuntare a fondului pentru a 3 C. Vasea ap cit $9, pad 3 Schon, Secrets ofthe Dead ea Seal cena de A. meron, inveti Teolog, Londra ferate 1957. p70, tidem 60, pad, Gere Graystone. The Den Sea Sere ant the eign of hr. recenta e 1 A Emerton i rvit Thesogy Lande eae 1987, 9 69 31 nare aparenta in forma. Singura apropiere s- se spulbera in acelasi timp o asei mune pe care le-am intalnit. Cert este ca ar putea face doar intre expresiile ca invatatura morala crestina nu cuprinde nici o urma de dualism in continutul ei, isi expune doctrina morala, nu se datoreaza iar forma în care autorul Didahi nici unei influente eterodoxe. Calea vietii Calea vieti este analizata in capitolele | IV, nu în chip sistematic, ci ca in orice opera simpla, destul de stangaci si de nelegat. Calea vietii este formata din dragostea de Dumnezeu si din dragostea de oameni. Dragostea fata de aproapele este dezvoltata pe larg, sub diferitele ei aspecte, insa in special se accentueaza aspectul social. Ca si in cazul iubirii fata de Dumnezeu, autorul pomeste tot de la revelatia divina aflata în Sfanta Scriptura. In acest sens, coborand de la consideratii generale in arena raporturilor morale si sociale directe dintre crestini si neerestini, autorul Didahiei precizeaza: „Daca cineva iti da o lovitura in obrazul drept; intorcel si pe celalalt si vei fi desavarsit. Daca cineva te va ruga sa mergi cu el 1000 de pasi, mergi cu el 2000 „9. Intregul buchet de invataturi morale cuprinse in aceste versete il intalnim si in Evanghelia Sfantului de pasi; iar daca cineva iti va lua haina dai si cam Matei, mai exact in capitolul $. tot in continuare spune ca este Fericit cel care ci este nevinovat; vai de cel care primeste; daca cineve da, potrivit poruncii, ca primeste pentru ca are nevoie, va fi nevinovat; daca cineva însa primeste, neavand nevoie va da socoteala” Insa la versetul 6 vorbeste si despre cel ce face mainile tale pana ce vei cunoaste cui dai” milostenie: „Sa asude milostenia ta Din aceste texte reiese clar un nou sistem de morala individuala si sociala bazat pe dragoste si urmarind desavarsirea prin nevinovatie. Aceasta este societatea 9 pana ap 3-3 2 noua care se ridica din infemul sclavagist al acelei perioade si care tine ca membri ei sa fie egali sub toate laturile vietii A doua porunca a Didahiei, care pune temelia alaturi de dragoste raportata fata de Dumnezeu si fata de semeni, pentru calea vietii suna asa: „Nu vei ucide, nu vei savarsi adulte, nu vei strica copiii, nu vei curvi, au vei fura, nu vei Face magie, nu vei folosi otrava, nu vei avorta nici nu vei ucide pruncul nascut, nu vei pofti Ia lucrurile aproapelui tau si nu vei vei savarsi sperjurul, nu vei depune marturie mincinoasa, nu vei vorbi de rau, nu vei tine minte raul, nu vei avea doua pareri, nici limba care vorbeste in doua feluri, caci limba care vorbeste în doua feluri este lat al morti. Cuvantul tau nu va fi mincinos, nici gol, ci plin de lucrare, nu vei fi lacom, nici rapitor, nici fatamic, nic rauvoitor, nici ingamtat, mu vei face sfat rau impotriva semenului tau. Nu vei ura pe nimeni, ci pe unii ii vei dovedi cu faptele lor, de unii iti va fi mila, pentru unii te vei ruga, iar pe alti îi vei iubi mai mult cu sufletul tau“! ul ideile capitolelor 11 si III, autorul Didahiei, Adancind si ampl rau si de orice i se aseamana. Nu te mania, continua: „Fiul meu, fugi de o caci mania duce la ucidere si sa nu fii nici pomit, nici certaret, nici furios, caci din toate acestea se isca uciderile. Fiul meu, nu fi rob pofte, caci pofta duce la stea se nase desfranare; nu folosi vorbe rusinoase si nu privi de sus; caci toate ax adultere. Fiul meu, nu te tine de ghicitul prin zborul pasarilor, pentru ca aceasta nu fi nici descantator, nici astrolog, nici magician si nici sa doresti sa vezi sau sa auzilucrurile acestora; caci din toate acestea ia nastere duce la idolatrie; idolatia. Fiul meu, sa nu fii mincinos, pentru ca minciuna duce la furt si nu fi nici iubitor de bani si de slava, caci din acestea toate se nase furturile. Fiul meu, sa nu fii morocanos, pentru ca aceasta duce la blasfemie; sa nu fii nici cutezator si necinstt, caci din toate acestea ies blasfemiile. Ci, milostiv, sincer si linistit, bun si cu teama fata de cuvintele pe care le-ai auzit, Nu te vei inalta pe tine insuti (mu te vei rufi) si nu vei da cutezanta sufletului tau. Sufletul tau nu se va dem, cap 2017 3 Tipi de cei mandri, ci vei ri cu cei drepti si cu cei smerit. Vei lua ca bune toate cate ti se intampla, Sind ca nimic nu are oc fara Dumnezeu” > Amaritia Formulei de adresare: „Fiul meu”, în repetate randuri, arata caracterul predicatorial al piesei cel putin în anumite pari. Desi poate surprinde, forma adesea negativa a indemnurilor din calea vietii se justifica ata prin faptul ca un moralist vede intai defectele si apoi virtutile, cat si prin abilitatea metodica de a recomanda uneori virtutile in contrast cu pacatele. Indemnul de a primi toate intamplarile ca bune nu este un elogiu al pasivitai, ci o atragere de atentie asupra Providentei. Capitolul 4 este consacrat aproape în intregime tinutci individuale, dar mai ales celei sociale in Biserica si comunitatea crestina: „Fiul meu, iti vei aduce aminte zi i noapte de cel ce-i spune cuvantul lui Dumnezeu si- vei respecta ca pe Domnul. Caci de unde vorbeste stapanirea, acolo este Domnul. Vei cerceta zilnic fata sfintilor, pentru ca sa te odihnesti in cuvintele lor. Nu vei face dlesparttura, ci vei impaca pe cei ce se cearta. Vei judeca drept si nu vei tine seama de fata omului, atunci cand ai sa-i dovedesti caderile. Nu vei avea indoiala in sufletul tau ca un lucru va fi asa sau asa.” Paragrafele 5,6, 7 si 8 ale capitolului 4 reiau problema sociala a bunurilor materiale, pusa in capitolul | al Didahiei. Caritatea care alimenta viata de obste a comunitati trebuia bine organizata si pastrata ta inatimea stilului apostoli: daca ai (ceva) „Nu-ti întinde mana spre a primi, dar n-o strange cand este sa di nu vei sta la lor tale (si dai), îti vei rascumpara pacatel prin munca main indoiala sa dai, iar dand, sa nu murmuri; caci vei afla cine este bunul datator al rasplatii, Nu-ti vei intoarce fata de la cel in nevoie, ci vei avea toate in comun cu fratele tau si nu vei zice ca sunt proprii; caci daca in nemurire sunteti de obste, cu cat mai mult in cele muritoare,” Ten. cap 3: sa Problema vietii de obste este pusa aici in toata plenitudinea. Comunitatea careia ii este adresata Didahia nu practica insa sau practica imperfect comuniunea bunurilor materiale. Situatia este aceeasi. incomunitatea careia ii este adresata Scrisoarea lui Pseudo ~ Bamaba. Autorul Didahiei face aceasta recomandare pentru ca el insusi a vazut roadele obstei bunurilor materiale in comunitatea de la lerusalim. sau pentru ca a citi lucrurile acestea in Faptele Apostolilor. In orice caz, capitolul comuniunii Sau colectivizarii bunurilor materiale in jurul anului 100 dupa Hristos era, in societatea crestina a vremii respective, de o deosebita importanta. EI urmarea sa indrepte una dintre cele mai cumplite plagi ale epocii sclavagiste si anume saracia totala a atatora dintre membrii Bisericii Calea vietii se ocupa si de educatia in famile: „Nu-ti vei lua mana ta de pe fiul tau sau de pe fiica ta, ci din copilarie îi vei invata teama de Dumnezeu, Nu vei porunci cu asprime sclavului sau sclavei tale, care nadajduiese in Acelasi Dumnezeu, ca nu cumva sa ajunga sa nu se mai teama de Dumnezeu, Care este si peste tine si peste ei; caci (Acesta) nu poate fi chemat dupa persoana, ci la aceia pe care i-a pregatit Sfantul Duh. lar voi, sclavilor, supuneti- va stapanilor vostri ca chipului lui Dumnezeu cu respect si cu teama.”** Educatia copiilor si a sclavilor este inspirata din Scrisorile catre Efeseni si catre Filimon ale Sfantului Apostol Pavel. Fiji fiicele crestinilor trebuie sa se teama de Dumnezeu si, in consecinta, sa duca o viata morala corespunzatoare invataturii Biseriii, Este de retinut faptul ca, desi sclavii sunt tinuti sa se supuna stapanilor lor ca chipului lui Dumnezeu, totusi stapanii sunt sfatuiti sa se poarte bland cu selavii pentru ca, alfel, acestia s-ar putea sa nu se mai teama de dumnezeu, i in consecinta, sa iasa din biserica. Crestinii formeaza una si sunt deci egali. Intre stapani si sclavi s-a sters ia nu face pasi mai departe in problema orice diferenta in Biserica. sclavilor fata de doctrina paulina. Biserica nu aboleste legalmente sclavagismul, * Duta. 9-1 pentru ca nici macar nu putea sa o faca în limitele si impotriva unui stat sclavagist, asa cum era cel roman. Din punct de vedere religios si moral, ea ridicase pe sclavi la egalitate cu stapanii, uneori i inalta in ierarhia bisericeasca, pana la rangul de episcopi, dar din punct de vedere social si legal, în stat, ei e în care sclavii erau tratati ramaneau tot sclavi, Desigur ca erau si familii cre pe picior de egalitate cu stapanii, dar situatia aceasta era rara, cum reiese din indemnul facut de autorul Didahiei, care a fost citat mai sus Calea vieti se incheie prin indemnul de a pazi intacte poruncile Domaului, comandari impotriva ipocriziei si atot ce nu este placut lui Dumnezeu, pi fara a se adauga si fara a se scoate ceva si prin chemarea la marturisirea pacatelor in Biserica si mergerea la rugaciune cu constiinta curata. Aceasta este calea cuprinde elemente numeroase si variate. Raporturile cu Dumnezeu si cu oamenii Sunt stabilite pe calea religioasa, pregatita de Sfantul Duh. Autorul Didahiei da o imagine dela a ceea ce intelege el prin viata crestina in jurul anului 100, Calea moni Calea mortii ocupa un spatiu mult mai restrans decat calea vieti, un singur capitol fata de patru cate au fost socotite necesare pentru calea vietii. calea mortii, aceasta este: mai intai de toate ea este rea si plina de blestem: omoruri, adultere, pofte, nedreptati, furturi, idolatrii, magii, administrari de otrava, marturii mincinoase, prefacatori, nesincertate, viclenie, trufie, rautate, aroganta, lacomie, vorbire rusinoasa, pizma, cutezanta, orgoliu, fanfaronada, lipsa de teama Unele dintre aceste lespezi ale caii mortii sunt de ispiratie biblica, altele sun luate dinmorala rabinica si din aceea a diatribei pagane curente. Dupa ce a deseris materialul din care este formata calea mortii, de la ucidere si pana la lipsa de teama, autorul ii prezinta si pe cei ce merg pe aceasta cale. Cine sunt 9 Dita si acestia? ,Persecutorii celor buni, cei ce urasc adevarul, cei ce jubese minciuna, cei ce nu cunose rasplata dreptatii, cei ce nu se lipesc de bine, nici de judecata cea dreapta, cei care stau de veghe nu pentru bine, ci pentru rau, care sunt departe de blandete si de rabdare, cei care iubese cele zadamice si urmarese rasplata, cei care nu au mila fata d cel sarac, care nu-si dau osteneala pentru cel necajit, cei care nu cunosc pe Creatorul lor, ucigasii de copii, cei care strica faptura lui Dumnezeu (prin avort), cei care isi intore fata de catre cel lipsit, cei care asuprese pe cel necajit, avocatii bogatilor, judecatorii nedrepti ai sracilor, ceiintinati cu tot felul de pacate. Fiilor, liberati-va de toate acestea.” Asadar, dupa ce zugraveste portretul omului care apuca pe calea morti, autorul Didahiei, ii indeamna pe cititorii sa se fereasca de cele pe care el le-a descris, prin pazirea poruncilor lui Dumnezeu. Libenatea omului ramane sa aleaga ori „calea cea stramta”, „ori calea cea larga”, insa autorul Didahiei vine in sprijinul crestinilor oferindu-le acest ghid catehetic, prin care pot sa-si aleaga destinatia, Cele doua cai au o concluzie cuprinsa in capitolul 6: „Vezi ca nu cumva cineva sa te departeze de la acest drum al Didahiei, pentru ca te povatuieste in afara lui Dumnezeu. Daca poti sa porti intregul jug al Domnului, vei fi desavarsit, iar daca nu poti, fa ce poti. Cu privire la mancare , poarta ce pot Abtine-te cat poti de la jerife aduse idolilor, caci ele sunt slujirea zeilor morti”.” Aceasta concluzie esentialul din calea vietii: indemnul la desavarsire, iar pentru cine nu este in masura sa atinga acest ideal, sa-si dea osteneala pentru cat poate Exista aici un echilibru care tine seama de realitatea stricta a faptelor: „lar tu daca nu pori (a fi desavarsit, face poti!” ‘Asa cum se prezinta, in starea actuala a textului, cele doua cai au fost, in primele veacuri crestine, un adevarat catehism moral, care s-a bucurat de prestigiu si de larga circulatie, poate, la inceput, indepentent de restul corpului * pitt e sin 2 “Dita cp. ¥.1 Didahiei. Sunt semne ca textul analizat a suferit unele remedieri, poate a avut la baza o versiune iudaica a celor doua cai. Idei precise, limpezi, uneori prea uscate, ca intr-o tabla a legii. Stilul este simplu si sever ca in orice catehism 38 4 Importanța Didahiei pentru catehizarea primilor eres Literatura Parintilor Apostolici are cateva trasaturi caracteristice, care fae din ea un capitol apare in Patistica m primul rand literatura Parintilor Apostolii ese o literatura ocazionala, intrucat toate operele acestor scriitori apar sporadic, fiind rodul unor stari si evenimente. De aceesa aceasta opera a Parintilor Apostolici a fost numita si opera sui generis.“ Ea raspunde unei nevi adanc simtite de credinciosii care solicitau un raspuns imediat la problemele din viata lor, si urmareste zidirea lor sufleteasca Mult influentate de spiritul cartilor Noului Testament si indeosebi de epistolele Sfintilor Apostoli in ceea ce priveste atat cuprinsul, cat si forma, ele au, ca si acelea un caracter practic. In special, Didahia, Simbolul Apostolic, Epistolele ignatiene si cea clementina nu se pierd in speculatii teologice, asa cum vor face autorii din secolele III — IV, ci ele urmaresc folosul imediat, practic al destinatarilor, si anume intarirea in credinta, o viata curata, ferirea de crezii, ascultarea fata de ierarhia bisericeasca, atasamentul credinciosilor fata de Hristos, fata de Biserica, fata de cuvantul Domnului, Si aceasta, pentru ca, in acest interval de timp, crestini isi propuneau un singur el de atins, si anume : trairea vieti intr-un mod cat mai asemanator cu al Mantuitorului lisus Hristos. duhul lui isus Hristos, Filozofia lor era filozofia faptelor, a vietii traite nu a diseutiilor savante si a speculatiilor sterile. Ei intelegeau crestinismul ca stare, adica il traiau si cautau sa dea un raspuns problemelor puse de noile situatii aparute, pentru a se putea mentine pe linia marilor comandamente crestine.” O alta trasatura caracteristica genului literar al Parintilor Apostolici, este simplitatea. Uneori, simplitatea in scrierile Parintilor Apostolic este sub nivelul Moga Vasile Pressure op cp $42 * item p st E) mplitate fermecatoare se Scrisorilor sobomicesti neotestamentare. Sub aceasta s afla tot adevarul si toata seriozitatea crestina, Esteo literatura misionara si pastorala, atat prin natura insasi a cuprinsului unora dintre lucrari, cum ar fi Didahia, Simbolul Apostolic, ete., dar si prin ideile generale si solutiile practice, oferite de continutul acestora. Comunitatile crestine apareau in mijlocul societati pagane saw iudaice si se dezvoltau si evoluau in raporturi de diferite feluri si nuante cu aceasta societate, Pentru diferite motive, sau în anumite imprejurari, unele opere adresate crestinilor intrau in posesia iudeilor sau a paganilor, Lectura atenta a acestor lucrari i determina pe unii dintre ei sa imbratiseze noua credinta. Unele. dintre scrierile Parintilor Apostolici sunt simple convorbiri parintesti aparute sub impresia vie a sentimentului religios.“ Aceste scrieri erau serise sub forma unor epistole. Genul epistolar al Parintilor Apostolici continua pe acela neotestamentar , in special al epistolelor pauline. In general, Scrierile Parintilor Apostolici creeaza o legatura de incredere mai putemica intre autori cititori decat serierile apartinand altor genuri literare Aparute sporadic si sub necesitatea imprejurarilor ele erau expresia tarii ele tnteau sa innoiasca credinta, sa indemne la viata crestine curata, la atasamentul fata de lisus Hristos. Fondul principal al acestei ccuratiei ini eraturi este puternica credinta in Dumnezeu, o credinta calda si invaluitoare. De aceea, se poate spune ca este o literatura strict religioasa de natura interm-bisericcasca. Teologhisirea lor era o teologhisire a trairi. In ele intalnim inceputul unei teologii morale ca in Didahie, in Pastorul lui Herma sau in Epistolele lui Pseudo- Barnaba, dar aceasta nu scade cu nimic di simplitatea rela, necautata, care predomina in majoritatea din ele. Este o literatura de prospetime duhovniceasca, uneori chiar o literatura apocaliptica. Ca si Sfintii Apostoli, Parintii bisericesti traiesc o viata Aandi Gnade Enesnu Depr bar ponton Bieica Ona oana. Bucures su wisn) le unora ca ale Didahiei, ale Sfantului duhovniceasca, o viata în duh. Pa, Ignatie si ale Sfantului Policarp sunt aproape la unison cu ale Sfantului Apostol Pavel si ale Evanghelilor. Exista in aceste pagini atata credinta, atata curatie a inimii si atata nadejde de traire impreuna cu Domnul incat au fost socotite ca facand parte din numarul celor mai frumoase pagini de literatura crestina *! Este o literatura plina de dragoste crestina si creatoare de traditie. Lucrarile Parintilor Aposolici înregistreaza cu multa exactitate viata si framantarile. comunitatilor. crestine contemporane si subliniaza valoarea deosebita. a faptelor generatii apostolice. Acesti autori iubesc pe Mantuitorul si pe Apostoli, pe care ii pomenesc des si ai caror imitatori vor sa fie. De aceea, ci pastreaza cu fidelitate cuvintele si faptele celor pe care ii iubesc si le interpreteaza, ridicandu-le la un inalt nivel al vietii celei noi. Importanta si valoarea scrierilor Parintilor Apostolici, atat cu continutul lor dogmatic cat si cu cel moral, constau in faptul ca acestea reprezinta cea mai veche marturie a tradtici cretine biblice, bucurandu-se de un prestigiu aproape egal cu al celei cuprinse in cartile canonice. Prin caracterul lor apologetic, serierile Parintilor Apostolii, au contribuit la formarea si intarirea comunitatilor crestine, dar si la risipirea ratacirilor si atacurilor straine, intarind constiinta crestinismului, Doctrina morala dupa raportul dintre virtute si pacat Continutul moral al celor doua cai apare sub forma de porunci exprimate fie negativ sau prohibitiv, fie pozitiv sau afirmativ. Forma probibitiva nu este lipsita de semnificatie, in conceptia autorului. Ea are rostul de a trezi in sufletele credinciosilor oroare pentru pacat si viciu, si de a contura valoarea virtutilor pe Pe Stein C, Aleve, Fiat renta dupa arta Apr în Sti Teologice sera a a anu VII 198, E) “ele doua cai” au care le opune pacatului si urmarilor lui. In ansamblul lor, forma unui catechism moral în care nu se tine seama de vreo ordine stabilita. In unele parti, succesiunea imperativelor pare sa aminteasca ordinea din Decaloe. Ceca ce din punct de vedere moral pare determinat, este aceasta dispozitie precisa a normelor morale, in legatura cu savarsirea unui bine obligatoriu sau in legatura cu oprirea unor fapte nepermise. Sub aspect moral, aceste dispozitii au ca scop realizarea virtutilor ca elemente necesare vietii spirituale si evitarea pacatelor ca elemente aducatoare de moarte spirituala. Dupa cum afirma Jacquier, „nu poate fi vorba de a scoate din Didahie untratat complet de morala crestina”. Totusi, aceasta scriere cuprinde elemente pozitive si noi, pentru teologia morala inca neconturata ca disciplina aparte. Teologia morala ortodoxa si în general teologia morala crestina este lipsita de o istorie temeinica a sa, careia Didahia ii marcheaza începutul destul de promitator. Cuvantul „viata” are, fara indoiala, sensul spiritual care i se da in morala crestina, fiind hranita si desavarsita de virtuti. Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre viata in Hristos, prin care intelege orientarea conduitei morale crestine dupa modelul lui lisus Hristos. Adica, crestinul in viata sa va deveni hristofor teofor. In aceasta se cuprinde implinirea consecventa a voii lui Dumnezeu, ceea ce pentru credincios inseamna virtute. Viata, în conceptia autorului Didahiei, inseamna libertate morala, descatusare de robia pacatului. Sfantul Apostol Pavel aci legea Duhului vietii în Hristos ma izbavit de legea a spus mai inainte: pacatului si a mortii” Viata si virtutea sunt opuse mortii, viciului si pacatului. Dupa cum viata inseamna libertate, moartea inseamna robie morala. De aceea problema ,wvietii” din hie se incadreaza in problema mantuirii si desavansiri în sia mo Hristos. Acelasi sens pare evident daca amintim textul din cartea Deuteronom: 76 Vasea ap pl apa, E ce, La doce de de apres e megane. Lye aa 1891. „para cre Roman! VIL 2 „Viata si moarte ti-am pus inainte, binecuvantare si blestem! Alege viata ca sa traiesti… iubeste pe Domnul Dumnezeul tau, asculta de glasul Lui si lipeste- EI. Acesta este viata ta.” Sau tot cartea Deuteronomului spune mai simplu si a, moartea si mai explicit: „Cugeta deci: astazi ti-am pus inainte viata și ferici nemurirea.” Deliberarea sau libera alegere este prezenta în gandirea autorului Didahiei, Conturarea personalitatii crestine este scopul principal al mantuirii in Hristos In paralela cu libertatea morala, apare datoria credinciosului de a-i urma le a fugi de pacat. Omul trebuie lui Hristos, de a se determina pentru virtute sa-si indeplineasca si sa parcurga aceasta viata pe cale sau aceasta calatorie in viata. Sfantul Vasile cel Mare arata ca viata aceasta este o cale continua, ca o care sunt anii. Calea vietii indica o atitudine morala, calatorie impartita in sta Criteriul. conduitei morale care asigura sanatatea spirituala a crestinului. susi Dumnezeu Atitudinea este conforma cu binele si cu virtutea, cu Binel Fiul, lisus Hristos, care Insusi afirma: „Eu sunt calea, adevarul si viata”*%, Tot in Evanghelia lui loan, Mantuitorul spune: „Eu sunt lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie, nu va umbla prin intuneric, ci va avea lumina vietii”. Asadar, calea luminata a vietii este Hristos, ca model si criteriu suprem al vietii morale. Paralelismul antitetic nu este un principiu Sau un fapt abstract si independent de viata morala; el nu este decat, ca intreaga ordine morala, un domeniu de aplicatie al celor doua extreme: binele si raul, — Didahia intrebuintand aceasta forma, aplica un fapt psihologie in care nu a facut al decat sa constate intrebuintarile si consecintele, catorva legi ale naturii umane aplicate la viata morala, Caracterul antitetic al paralelismului moral reiese din faptul ca atat cele doua expresii, adica viata si moartea, cat si continutul acestora, se exclud reciproc. Viata nu poate sta alaturi de moarte, iubirea de ura. ÎI Deaeronom XXX; 19-20 8 Deateronm XXX: 18 > fae XIN 8 5.1. Atitudinea credinciosului fata de Dumnezeu Aparent, aceasta categorie este mai putin accentuata decat celelalte. Didahia accentueaza vinurile esentiale ale acestei atitudini : iubirea si credinta Mai intai sa iubesti pe Dumnezeu, facatorul tau” astfel exprima fiinta insasi a raportului dintre om si Dumnezeu, intemeiat pe raportul filial dintre tata si fiu, Creator si creatura. Aceasta motivare o gasim in Eclesiast, i s-a pastrat pana în zilele noastre in catehismul ortodox. La intrebarea: „Pentnu ce trebuie sa iubim pe Dumnezeu mai presus de toate?”, catehismul da urmatorul raspuns: „Trebuie sa iubesti pe Dumnezeu mai presus de toate, pentru ca El ne-a facut…”** acest raport arata o dependenta filiala care presupune toate datoriile si obligatiile morale ale fiului catre tata, respectiv ale credinciosului catre Dumnezeu. In acest : „sa slavesti sens, Epistola lui Pseudo ~ Bamaba adauga si unele datorii directe pe cel ce te-a izbavit de moarte”®, aducand acest raport pe plan crestin, in care Tisus Hristos este Mantuitorul nostru din moartea pacatului. Faptul ca Didahia nu-i specifica nici un fel de grade, arata ca cititorii au cunoscut, fie pe cale orala, fie în scris, predica Apostolilor in care pe primul plan sta iubirea de Dumnezeu. Aceasta intareste convingerea ca autorul a fost cunascator temeinic al Sfintei Scripturi, iar cititorii au fost catchumeni.” Dumnezeu este numit Tatal, care in bunatatea si iubirea Sa de oameni vrea ca tori sa se bucure de darurile Sale. In gandirea autorului, iubirea fata de dusmanii se situeaza pe acelasi plan cu iubirea fata de Dumnezeu. Autorul Didahiei recomanda sa iubesti pe om chiar daca el este prada pacatului dusmaniei, pentru ca omul are in sine valoarea pe care o cauta iubirea, si acest lucru il voieste Dumnezeu. 5 Deta ep. 2 n Chis Ordon 2 Eto lot Pend ~ Barnaba, xp XIX: ¥ 2 CV, op itp 63, apu O, Bulenbener, Ls Peres de le. Newel ion anca, ree creeze Gover et © Werschaf teme premier Pa, 1905. 940 “ Sa nu urasti pe om pentru pacat, nici sa iubesti Fericitul Augustin a spus pacatul pentru om, ci sa urasti pacatul si sa iubesti pe om”, Acesta nu este un act de dreptate, ci mai mult un act de desavarsire, de conturare a personalitatii morale prin iubirea de Dumnezeu. Fara a neglija autoritatea lui Dumnezeu, care este Tata peste toti, autorul anunta egalitatea tuturor ca fi ai aceluiasi Tata, dar nu uita ca ei se deosebesc dupa viata morala, dupa pregatirea duhului.” Pe acelasi raport filial se intemeiaza virtutea credintei si a nadejdii Credinta apare sub forma respectului aratat in capitolul patru al Didahiei. Pe copii, spune autorul, „invat Dumnezeu”, adica credinta ferma si neclintita în cuvantul dumnezeiesc. Nedejdea este certitudinea implinirii promisiunilor facute prin venirea lui Hristos. Credinciosul nu trebuie sa se indoiasca in inima sa, ci sa urmeze calea binelui si sa nadajduiasca spre Domnul. Pentru a da o stralucire si valoare cat mai mare acestor virtuti, autorul le opune pacatele ce decurg din nerespectarea lor. Idolaria este pacatul cel mai mare, egal cu necredinta. Inchinarea la idoli se afla pe calea mortii, alaturi de supenstie. In textul „Nu parasi poruncile Domnului; pazeste ceea ce ai primit, nici adaugand, nici scazand”, autorul Didahiei se refera apostazie si la erezie, pacate impotriva credintei in Dumnezeu. Pentru adancirea in credinta, autorul recomanda Rugaciunea Domneasca din inima curata, fara fatarnicie, asa precum a pruncit Domnul in Evanghelia Sa, Crestinul va fugi de idolatrie si de tot ceca ce duce la necredinta. El nu va fi nici prezicator, nici astrolog, nici purificator. EL nu va practica magia, nu va pregati bauturi fermecatoare. Aceeasi invatatura 0 pastreaza si catehismul ortodox, care la intrebarea: „cum se pacatuieste otriva credintei in Dumezeu?”, acesta ofera un raspuns aproape identic Didahiei: „Impotriva credintei în Dumnezeu pacatuiesc mai intai necredineiosii… apoi idolatri, adica cei care se inchina la zei mincinosi; dupa SE. Via i. p46 apd ered Augustin, De cate De. În Mie. PL XL, col 409°C > Dania co. 9-8 4 aceea ertici, adica cei ce se inchina altfel de cum invata adevarata Biserica si, în sfarsit, toti cei care alearga la descantece, vrajitori, farmece, si sunt stapaniti de credinte desarte”*? Crestinului i este interzis a consuma carnea jerfita idolilor. Acesta este cultul unor zei morti. Problema idolotitelor a constituit inca de pe timpul Sfantului Apostol Pavel o problema morala, pentru ca pune fata în fata doua conduite morale, al caror compromis s-a aratat a fi dezastruos. Fara a aduce argumentele Sfantului Apostol Pavel, autorul Didahiei invita pe crestini sa fuga de aceste jertfe si argumenteaza simplu: acesta este cultul „unor zei morti. Prin aceasta arata ca alimentele n-au nici o putere magica in ele, pentru ca zeii carora le-au fost jertfite sunt inexistenti, dar consumarea lor produce scandal pentru cei slabi, intineaza moral constiinta fratilor lor. 5.2, Atitudinea morala a crestinului fata de sine insusi atitudinea morala a crestinului fata de sine insusi este indreptata spre aceeasi tinta. In primul rand autorul recomanda infranarea instinctelor sau pomirilor pacatoase, inca din primul capitol al Didahiei, care in mod natural stau la savarsirea actelor condamnate de constiinta treaza, de legea morala si de societate. Conduita morala a crestinului trebuie sa fie expresia intregi sale fiinte, de sista asupra acordului care trebuie sa existe intre cuvant si gand ageea autorul pe de o parte, intre cuvant si fapta pe de alta parte. Viata morala necesita, in primul rand, o conformare virtuoasa si armonica a actelor morale, atat din punct de vedere subiectiv cat si din punct de vedere obiectiv. Intentia si scopul trebuie sa fie in concordanta morala cu fapta si gandul, si invers. „Nu gandi altfel de cum vorbesti, nici nu vorbi altfel de cum gandesti, caci vorbirea cu doua î*%. Intwind partea subiectiva si obiectiva a faptei intelesuri este cursa a mor © Cahul Ord, etches 17, p- 71 Dig. Prot N, Nile. ema Ee! 1 [eolgie sera a ea 3 981.9 108 Dadi e 253 re arieni a Sena post Pre în Stati morale, autorul se dovedeste a fi un cunoseator al fiintei omenesti în complexitat Adeziunea la viata morala este conditionata de participarea integrala a omului. Desi simplu in expunere, autorul reda in doua idei notele specifice ale acestui proces moral psihologic. Autorul recomanda vinutea consecventei dintre gand, cuvant si fapta. Actul moral obiectiv trebuie sa fie urmarea fireasca a actului subiectiv, pentru ca si calificarea morala sa cuprinda intreaga fiinta Valoarea morala a unei actiuni sta tocmai în armonia acestui proces ce se desfasoara din interior spre exterior. In cadrul intregului paralelism, expunerea prohibitiva predomina. Autorul si-a insusit aceasta metoda pentru a iezi prin ea oroarea de pacat. Desi expus fara ordine, se impune un surprinzator material orientat dupa raportul si paralela ara a dovedi o ordine metodica si sustinuta, deducem, ca dintre virtute si pacat. si în cuprinsul intregii lucrari, o orientare moral i, incepatorul pacatelor capitale, este deseori repetat in iubitor de slava desarta”, „pici Pacatul mandriei forme variate. „Sa nu fii mandru”, „ni îngamfat”, caci toate acestea sunt cuprinse în trufia de pe calea mortii. Autorul lasa sa se inteleaga ca acest pacat pomeste din interiorul nostru, dintr-o defectiune morala, din pervertirea sufleteasca adusa de starea pacatoasa. Cel mandru duce o viata lipsita de continut moral sanatos, printr-o. incredere exagerata in persoana proprie si printr-un dispret toatal pentru ceilalti, carora le stirbeste personalitatea Spirituala si demnitatea morala, Aceasta stare genereaza, dupa cum spune autorul Didahici, furtul si defaimarea, actiuni care lezeaza direct Spiritual si material persoana aproapelui. Acestui pacat, autorul ii opune virtutea smereniei prin lepadarea de mandrie si printr-o autocunoastere adevarata, Ca pedagog, autorul Didahiei, recomanda si un mjloc, cel mai sigur si usor de indeplinit: „Sufletul tau sa nu se insoteasca cu cei mandri, ci tu petreci Ei cu cei smeriti.“* Ordinea impusa prin educatie este considerata ca un element necesar vietii de comuniune si sociabilitate, in care respectul reciproc este o conditie a convietuirii sociale. Autorul se dovedeste un convins adept al vietii in comuniune din punct de vedere social ~ moral si colectivist din punct de vedere social ~ economic. dentic in gravitate, autorul alatura mandriei si pacatul iubirii de argint., adica atasamentul unilateral fata de cele materiale, in detrimentul preocuparilor de ordin spiritual. Autorul are in vedere pacatele societati sclavagiste din acea perioada, in care lupta dupa imbogatire, dezechilibrul social creat prin exploatarea omului de catre om, se opuneau dezvoltarii laturii spiritual. Aceasta duce la pervertirea raportului normal de fiatietate si ajutor reciproc intre crestini si la pacatul capital al lacomiei, la antipodul canuia se gaseste risipa. Mijloacele de imbogatire incepeau de la acapararea de terenuri prin razboaie, pana la comertul cu sclavi. De aceea autorul Didahici recomanda inlaturarea izvoarelor care duc la aceste pacate: iubirea de argint si lacomia. Acestor pacate li se opune, asa cum arata si cuprinsul Didahiei, virtutile damiciei, milosteniei, dreptatii si cumpararii. Alaturand cele doua pacate extreme, autorul da dovada de aceeasi ascutime de spirit pe care o intalnim pe tot cuprinsul Didahiei Intr-un mod detaliat, autorul se ocupa de plaga societ sclavagiste, pacatul necuratici si al desfranarii, „Fugi de poftele trupesti si lumesti”, tine capitolul 1 al Didabiei, intelegand prin aceasta autorul sa ne sfatuiasca inca porunca generala toate pacatele venite din impulsurile instinctive si în special pacatul desfranarii. Acest pacat este generat de pofia, cuvinte obscene, priviri insinuante care toate duc la pervertirea instinctului natural al perpetuarii speciei umane. Didahia de unii. Dimpotriva, autorul nu contine invataturi encratite, cum a fost acuzi priveste casatoria ca pe un mod si loc de educatie, un mijloc de a se inmulti © Dia cap sd 4 numarul noului popor ales de lisus Hristos. Din punet de vedere moral, tinetele nu sunt pacatoase cand intrebuintarea lor este potrivita firii omenesti si menirii lor, Pacatul intervine atunci cand li se da o intrebuintare contrara naturii umane, Astfel, morala crestina nu condamna casatoria, care reprezinta un factor important pentru perpetuarea speciei umane, dar condamna perveriirea instinctului sexual sub toate formele. De aceea, autorul condamna desfranarea, adulterul si coruperea celor tineri, condamna lipsa de pudoare si cuvintele obscene. Credinciosul trebuie sa fuga de aceste pacate, deoarece aceste se gasese pe calea mortii. Acestea lezeaza din punct de vedere moral personalitatea morala, stima fata de propria persoana, si coboara viata umana pe un plan de în acelasi timp, de toate moralele sanatoase: existenta inferior si condamnat Invidia si mania sunt pacatele capitale pe care autorul le alatura pentru a le face izvorul uciderilor: „Nu fi invidios nici manios, caci din acestea se nase ucideri”. Fara a se ocupa mai indeaproape de coal prin simplitatea stilului reda plastic ideile sale pentru ai determina pe cititori sa si de consecintele lor, autorul, urmeze in viata crestina virtutile opuse acestor pacate, indemnandu-i pe cititorii crestini sa fie blanzi, pentru ca cei blanzi vor mosteni pamantul. Daca acest indemn a fost inspirat din Predica de pe Munte a Mantuitorului, si nu din Psalmul XXXVI;L1, atunci putem sustine ca autorul, cu certitudine crestin, a fost un cunoscator al vietii si activitatii Mantuitorului din predica orala a Sfintilor Apostoli. Autorul isi intituleaza lucrarea Pavazazura Domului catre neamuri prin cei doisprezece Apostoli” , asa cum sustine O. Bardenhewer, si mentionand ca Epistola lui Pseudo Banaba, care ar fi folosit un izvor comun, totusi nu cuprinde aceste cuvinte, ar fi probabil ca acest izvor sa nu le fi caz, Didahia le-ar fi folosit nu din Psalmul XXXVI;I 1, ci din continut. In acest cuvintele Mantuitorului mentionate in Evanghelia Sfantului Apostol Matei » Oricum s-ar prezenta problema, pare evidenta apartenenta crestina a autorului Didahiei, iar morala reprezinta o autentica invatatura crestina. Autorul opune invidiei si maniei pe langa blandete, virtutea bunatati, a dragostei si a indelungi rabdari, Celui ce sufera de pacatul capital al maniei, i spune: „Fiul meu, nu fii carttor, pentru ca aceasta duce la la defaimare „.. nici ganditor in cele rele, caci din toate acestea se nasc defaimarile.”** Ca un exceptional moralist, autorul nu conteneste a remarca faptul ca pervertirea morala a individului are ca urmare dezechilibrul raporturilor sociale EL nu uita sa aminteasca cititorilor ca ura, defaimarea, dorinta de razbunare, prigonirea, uciderea, cearta, invrajbirea, se nasc din invidie si manie, iar toate acestea sunt pe calea mori. Invidia si mania sunt poarta care deschide calea mort de aceasta poarta a mort, asa cum arată i pentru ca daca ai apucat sa tre si autorul Didahiei, celelalte pacte nu vor ezita sa apara in viata crestinului. Tot cei nealipiti de cele bune si de pe aceasta cale sunt „prigonitorii celor buni”, cele bune, ci in cele rele; aceia de judecata dreapta, cei care privegheaza nu care blandetea si rabdarea sunt departe… Autorul Didahiei ii avertizeaza pe cititor ca din invidie iese cearta si dezbinarea, si de aceca le da urmatorul sfat: „Nu dori dezbinare, ci impaca pe cei ce se cearta” si „Fugi de orice rau si de tot ce se ascunde si se aseamana cu el, nu te mania, caci mania duce la ucidere”. Deci autorul condamna in aceasta categorie nu numai pacatul, dar si pe cei pacatosi, tocmai pentru a dovedi ca nu teoretizeaza, ci se intemeiaza pe realitate. Autorul condamna, in fine, pacatul cersetoriei, si deci indirect pacatul capital al lenei, care genereaza exploatarea si minciuna. De aceea deplange soarta acelora care neavand lipsa si fiind capabili de a-si procura strictul necesar, recurg în mod ilegal, prin lenevire, a ajutorul celorlalti, ceea ce este o alta forma a exploatarii. Telul paralelismului moral reiese in mod clar din acest aspect. 8 Dana cap 30 6 * Dada exp sită Autorul a realizat ceea ce si-a propus initial: crestinul trebuie sa se comporte în asa fel ca sa corespunda chemarii sale. 3. Atinadinea morala a crestinului fata de semeni a iubesti pe aproapele tau A doua porunca imperativa a Didahiei este ca pe tine insuti, si toate cate voiesti sa nu ti se faca tie, nu le face nici tu altora””, Acest îndemn cuprinde doua idei pe care autorul l-a alaturat pentru a enunta principiile atitudinii fata de aproapele. Cea de-a doua ideie decurge direct din poruncile evanghelice. Preferinta autorului pentru forma probhibitiva Ia determinat sa redea si acest precept evanghelic in aceeasi forma. Textul de la Matei VII;12 sau Luca VI:31 se pare ca stau la baza acestei idei prin care autorul încerea sa dezvolte sentimentul de iubire si reciprocitate in ajutor fata de crestini, fata de semeni. De life, Jacquier afirma ca preceptele enuntate mai sus invataturile Domnului nostru lisus Hristos, continute in „Sun imprumutate predica de pe munte Din aceasta autorul deduce datoria crestinului fata de semeni: de ai binecuvanta pe cei ce îi fac rau, de a se ruga pentru dusmani, de a posti pentru cei ce-l prigonesc. Cu aceasta conduita credinciosul se va deosebi de pagani si nu va avea dusmani. Autorul Didahici aminteste sfaturile practice de conduita: sa ofere si obrazul stang, atunci cand cineva îi loveste obrazul drept, sa mearga doua mile cu cel care ii cere sa mearga 0 mila cu el, sa faca milostenie din bunurile sale. Acestea sunt, dupa Didahie, sfaturile perfectiunii. Virtuti iubirii fata de aproapele, autorul îi opune o lista intreaga de pacate Mai intai crestinii vor iubi pe orice om mai mult decat propria lor viata Crestinii webuie sa se opuna tuturor pacatelor care lezeaza persoana si demnitatea lor fizica, morala sau Spiriuala. Pentru a scoate in relief caracteristicile moralei crestine, autorul pune pe primul plan iubirea acelora care pitta cap. v2 „°C. Wastes opt 67 apd, cp La doctrine de doue spore ee eee, Lye – s îi arata ura. Aceasta se intemeiaza pe faptul ca prin iubire, crestinul ii dovedeste netemeinicia atitudinii ostile. Persecutiile din partea iudeilor si a paganilor au rapit linistea comunitatilor crestine. Crestinul, prin conduita sa, prin iubirea sa, va trebui sa dovedeas netemeinicia urii, si asfel va putea intoarce pe orice om la calea binelui Dusmanii se vor convinge ca prin iubire, crestinii le arata prietenie. Autorul subliniaza ca ura da nastere razboaielor, varsarilor de sange, dezbinarilor, si recomanda în locul acestora ingaduinta, indelunga rabdare si iubirea. Indeamna la aplicarea faptica a iubiri Un loc deosebit il ocupa caritatea sau milostenia. Autorul arata ca actul caritatii are trei consecinte imediate: ajutorarea Spirituala si materiala a celui caruia i se da si iertarea pacatelor pentru cel care da. Autorul remarca din aceste consecinta un fapt nou, care aparent pare a fi inspirat din Noul Testament „fericit este cel ce da, potrivit poruncii, caci este fara de pata; vai de cel ce ia, caci de ia avand lipsa este nevinovat, dar daca ia fara sa aiba nevoie, isi va da scama de ce si pentru ce a luat, si ajungant la stramtoare isi va da seama de cate a facut si nu va scapa pana ce nu va da cel din urma ban. De aceea, cu dreptate s-a zis despre aceasta: sa asude milostenia in mainile tale, pana ce cunosti pe cel caruia o dai”? Caracteristic acestei caritati este exprimarea idealului suprem al spiritului comunitar crestin, care doreste ca toti membri ei sa fie realmente egali, ca toti sa fe în situatia de a ajuta aproapele de pe pozitii asemanatoare cu aceea a lui Dumnezeu, care vrea sa se dea tuturor din darurile propri.” Spiritul iubirii stabileste relate dintre oameni in conceptia. moralei crestine. Dar nimeni nu poate primi milostenie daca nu are nevoie. Didahia arata ca cel care primeste neavand nevoie este condamnat ca si cel ce da, deoarece acesta din urma ajuta din punct de vedere material, insa din punct de vedere ? Deta cap ev. 5-6 16, Conan, ap ca. pt 32 spiritual condamna. De aceea, milostenia trebuie facuta aceluia care este stiut ca o poate primi, fara primejdie pentru ceasul judecali Pe de alta parte Didahia adauga la porunca milosteniei si sfatul prudentei Ea mu vrea ca prin daruri, saracii sa devina „paraziti”, Paganul Lucian admira actele de ajutorare a crestinilor, „Graba acestor oameni de a salva pe unul dintre e de necrezut; ei nu crutau nimic pentru a- ei, cand acesta cadea in nenorocire, i veni in ajutor”? In acelasi timp spune ca actul milosteniei era adesea exploatat de un impostor, de un acaparator de daruri. In acest sens, paganul Lucian spune: „Adesea printre crestini era un impostor nedrept, el se imbogatea pe sine folosindu-se de acesti oamenii simpli i ereduli.””* Din acest motiv sfatul prudentei este intalnit pretutindeni. Autorul Didahiei indeamna comunitatea ca atunci cand vine un strain în sanul ci sa fie primit si ajutat, dar va trebui sa-si exercite meseria pe care o are. Daca nu are nici o meserie, se va ocupa de oricare alta munca pe care i-o vor da ce comunitate, caci trebuie Sa nu traiasca in trandavie. Morala Didahiei condamna pe cei ce nu indura pe cel sarac, nu compatimesc pe cel necajit, nu ajuta pe cei se pe cei intristati, lingusese pe cei bogati, caci toti lipsiti, pe cei care necaj acestia se gasesc pe calea mort {In stransa legatura cu ajutorarea aproapelui, autorul Didahiei recomanda „Nu te intoarce la cei de la cel nevoias, ci comuniunea bunurilor materiale. imparte cu fratele tau si nu zice ca sunt ale tale, caci daca in nemurire sunteti de obste, cu atat mai mult in cele muritoare”.”” Aceasta recomandare arata ca adresantii fie ca nu practicau viata de obste dupa modelul comunitatii din Ierusalim, fie ca o practicau imperfect. Autorul se arata convins de roadele obstei materiale, intemeiat pe constatari proprii si pe marturiile Apostolilor, In acest sens Sfantul Justin Martirul si Filozoful spune “stem psi ® C Vass, op. cl 68 aud, Lucian. Moare le Peregrine, II dem, de ” Di cp. 49. 5-6 3 despre crestini ca isi pun toate bunurile in comun, tertulian spune ca bunurile toate erau in comun, cu exceptia femeilor. Paganu Lucian spune despre crestinii timpului sau, ca isi puneau toate in comun.” Comuniunea bunurilor materiale urmarea sa inlature o plaga a societatii sclavagiste si anume saracia totala a multora dintre membrii Bisericii. „O incercare de rezolvare a problemei în elementele si posibilitatile din zilele noastre nu putea fi nici macar schitata. Baza materiala organizata a colectivismului din zilele noastre lipsea in cea mai mare masura redactarii Celor doua cai”. In contradictie cu iubirea fata de aproapele este, dupa autorul Didahiei, pacatul omuciderii si a celor ce deriva din el. Autorul priveste acest pacat in complxul lui de manifestare subiectiva si obiectiva. Mai intai, pentru a-si insusi iubirea de aproapele, crestinul va trebui sa alunge orice gand rau impotriva oricarui om, de aceea îi este interzis orice act de violenta si orice act ce poate duce la crima, Crestinul nu are voie sa prepare substante otravitoare si nu are voie sa savarseasca nici un act criminal. „Nu ucide prune in pantece, nici dupa ce s-a nascut”, ne indeamna autorul Didahiei in capitolul II al operei sale catehetice. Pentru ca pe calea mortii se gasesc ucigasii de copii, stricatorii fapturii lui Dumnezeu, pregatitorii de otravuri si ucigasii de toate categoriile. ‘Temeiul moral — religios invocat de autor arata ca omul nu poate lua viata aproapelui sau, pentru ca nu el este cel care o creeaza, ci Dumnezeu a dat viata si deci dreptul la viata, De aceea, crestinul trebuie sa respecte dreptul la viata al fiecarei fiinte vii si in special al omului. Dupa cum crestinul nu are voie sa instraineze nimic din cele ce apartin persoanei aproapelui, cu atat mai mult el nu are dreptul sa-irapeasca dreptul inviolabil la viata. Pe acelasi plan autorul expune problema furtului. Crestinul nu are voie sa pofteasca nimic din cele ale aproapelui sau. Cei care savarsese furturi si rapiri se gasesc pe calea morii. Consecvent, autorul, prin metoda sa, enunta mijloacele Te vasta. ep ct p. 0 care duc Ia acest pacat si recomanda inlaturarea lor: „Nu fii iubitor de argint, lintoate acestea se nase furturile, nu fii mincinos, caci nick de slava desarta, caci minciuna duce la furt” Autorul arata ca pacatul minciunii sta în fruntea De aceea arsenalului de arme pe care diavolul le foloseste impotriva virtuti crestinul nu trebuie sa fie mincinos, pentru ca marturiile mincinoase, fatamiciile, ‘uratorii de adevar si de minciuna sunt cei care merg pe calea mortii. Crestinul adevarat trebuie sa spuna adevarul. Nu trebuie sa stea la indoiala atunci cand trebuie sa zica da ori nu, si trebuie sa fie intotdeauna drept. Tubirea si dreptatea, în gandirea autorului, sunt strans legate una de cealalta. Iubirea implica dreptatea, si dreptatea cere ca cel vinovat sa fie mustrat sau pedepsit, indiferent de raportul care exista intre cel care judeca si cel judecat. Pe calea mortii se gasesc cei care nu cunosc plata dreptatii, cei nealipiti de cele bune si de judecata dreapta, judecatorii fara de lege ai celor nevoiasi. Pe cel pacatos il va dojeni, in spiritul blandetii, ca intre frati, fara manie si cu buna dispozitie. Crestinul daca simte ca este amenintat de ispite si pacate datorita altei persoane, trebuie sa-l avertizeze ca va rupe cu acesta toate relatiile, nu-i va m vorbi, nu-l va mai asculta atata timp cat nu se indreapta. De aici se distinge intentia autorului de a asocia caritatii materiale, caritatea spirituala prin binele nostru. Sub aspect social, autorul se ocupa de educatia din familie a copiilor si tuturor membrilor ei, pe care o rezolva in spirit paulin. De asemenea crestinul este dator sa pastreze coeziunea familiei si unitatea comunitati, sa se fereasca de schisma. Aceasta recomandare nu a fost inutila, caci inca din veacul apostolic acest pacat a amenintat comunitatea din Corint, asa cum arata si Sfantul Apostol Pavel in Epistola 1 catre Corinteni 1;10 si la capitolul XI;18, se poate crede ca Didahia vizeaza si certurile particulare intre crestini, 9 Dado cap 3S 55 In aceasta ordine de idei, autorul recomanda disciplina si respectul conducatorilor comunitatii. „Fiul meu, noaptea si ziua tw iti vei aduce aminte de cel ce ti-a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu tu îl vei cinsti ca pe Domnul.”*’ Un fapt deosebit de semnificativ, care anticipeaza o problema a zilelor noastre, este problema pacii si a razboiului. Pacea se gaseste pe calea vietii Pacea insasi inseamna viata, pe cand razboiul inseamna moare. Autorul condamna violenta si invrajbirea, care sunt germenii razboiului, Nu exista decat alternativa: pace si viata, sau razboi si moarte. Autorul indeamna pe toti sa aleaga calea pacii, a vieti, si sa inlature calea razboiului, calea mortii. In concluzia paralelismului celor doua cai, autorul enunta scopul pentru si sa evite calea moti. „Vezi sa care credinciosul trebuie sa urmeze calea viet nu te amageasca cineva cu invatatura caii mortii, pentru ca te invata ceea ce nu este de la Dumnezeu, caci daca poti purta intreg jugul Domnului, vei fi desavarsit iar daca nu fa cat pol In legatura cu aceasta afirmatie a Didabiei, unii comentatori au acuzat-o de encretism. Pe de alta parte, unii au interpretat „jugul Domnului” ca fiind Legea mozaica la care se referea Sfantul Apostol Pavel in Faptele Apostolilor XV:10, Altii au socotit-o ca facand parte din Sfaturile evanghelice ale celibatului si saraciei. Aparentele arata ca conjunctia greceasca ,gar” leaga acest verset de cele precedente, unde se gaseste un ansamblu de porunci si Sfaturi, ceea ce ar fi in favoarea primei pareri. Pe de alta parte, se pare ca nu se vorbeste de pazirea unor porunci obligatorii numai celor perfecti. Jacquier spune ca Didahia nu se tile refera nici la una nici la alta. Autorul Didahiei a avut in vedere posibil fiecarui crestin in ansamblul poruncilor pe care le-a enuntat mai sus. Din analiza morala a raportului dintre virtute si pacat, sub forma amintita, incadrat in ordinea morala, s-a putut deduce ca scopul paralelismului Didahiei precum si a intregii morale a Parintilor Apostolici este conturarea personalitatii Deta cap. 4.4 Dida, cp 68.2 56 crestine, necesitatea definirii unei aritudini în raporturile dintre adevarurile de credinta si invataturile morale in procesul mantuiri, incercarea de a orienta teologic gandirea crestina si atitudinea fata de imoralitatea pagana, fata de formalismul iudaic i falsa gnoza. Didahie Elemente de doctrini Sfanta Treime Ființa dumne zeiască subzistă din etemilate, deci fără de început, în trei Persoane: în Tatăl nenăscut, în Fiul născut din Tatăl și în Duhul Sfânt purces din “Tatăl spre Fiul. Una nu e deci mai inainte de alta. Aceasta înseamnă că n- a fost nici ființa dumne zeiască impersonală anterioară subzistentei lor în cele trei Persoane. Deși Tatil e nenăscut, iar Fiul Născut si Duhul purces, nenașterea “Tatălui nu au 0 succesiune între ele.” Damir Sai, rr Teme sant începu fst fra. Eur IBMBOR, Bucur p41 37 Savarsirea Sfintelor Taine si aparitia elementelor de traditie in epoca Didahiei Sfintele Taine si Sfintele lerurgii se savarsese în numele si spre folosul credinciosilor sau al comunitatii crestine. Prin ele se indeplineste functia harismatica sau sfintitoare a cultului divin public ortodox. „Prin lucrarea Sfintelor Taine, Soarele Dreptati intra, ea printr-o mare deschizatura a iri, in aceasta lume intunecata si omoara tot ce-i pieritor in ea, imprastiind peste tot duh de viata nemuritoare”. Prin Sfintele Taine se constituie Biserica ca organism spiritual sau „trup tainic al Domnului” (Efes. 1, 23), Ele sunt vasele comunicante: prin care Hristos, Mantuitorul si Dumnezeul nostru, patrunde cu energiile Sale divine în viata noastra umana, actualizand astfel prezenta si lucrarea Sa mantuitoare si sfintitoare in Biserica, in iconomia sacramentala a Duhului Sfant „Biserica are puterea sa faca sa se coboare Duhul Sfant in Sfintele Taine. Cincizeeimea, care a avut loc odinioara pentru adunarea Apostolilor, se în Taine, gratie succesiunii apostolice sau implineste mereu in sanul Bisericii ierarhiei”. Sfintele ierurgii sunt lucrari sfintitoare prin care se transmite binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu, atat omului, in anumite momente si imprejurari ale vietii, cat si naturii inconjuratoare, asupra careia s-a rasfrant greul blestem al pacatului stramosese (Rom. V, 20). Docirina despre cele doua cai, sau, mai bine zis, insusirea ei era necesara pentru primirea Sfintelor Taine, in primul rand pentru primirea Sfantului Botez Autorul ne vorbeste, coneret, numai despre doua Sfinte Taine, si anume Sfanta “Taina a Botezului si, respectiv, Sfanta Taina a Euharistiei. Cu privire la Taina Botezului, textul precizeaza: „lar cat priveste Botezul, sa botezati asa: dupa ce ati spus toate acestea, <>, in apa vie. lar daca nu ai apa vie, boteaza in alta * e Damir Sole, Toa Ear ver de vig petal în Orodate în “Ono, XXX ama 303 se apa. Daca nu poli sa botezi in apa rece, boteaza in apa calda: iar daca nu ai nici una, nici alta (destula), toarna-i pe cap de trei ori apa <>.5 Dupa cum reiese din referatul Didahiei, autorul acestei lucrari, cere, in prealabil, post de la intregul ansamblu baptismal, adica de la cel careboteaza, respectiv, savarsitonul actului liturgic; de la cel care urmeaza sa fie botezat,respectiv primitorul Sfintei Taine a Botezului; cel putin o zi sau doua inainte de savarsirea Tainei. De asemenea, sunt sfatuiti sa posteasca si rudele si prietenii care participa la aceasta Taina Asa cum se observa din citatul anterior, Taina Botezului se savarseste în numele Sfintei Treimi, adica in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, reproducand in tocmai formula seripturisica data de Insusi Mantuitorul, si recizata in Evanghelia dupa Matei XXVII:19: „Mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului sial Sfantului Duh…” Autorul recomanda ca botezul sa se faca in apa vie, adica apa curgatoare de izvor sau de rau, care era Simbol al miscarii si al vietii care se afla intr-o asemenea apa, desi Tertulian, in De baptismo, 4, ne spune ca nu are importanta in ce fel de apa se face botezul. Dealtfel insasi adresantul isi indeamna adresantul ca, in cazul in care nu se dispune de aceasta apa curgatoare, sa se foloseasca orica Ita apa. Se recomanda, in final, ca in cazul cand nu este suficienta apa, botezul sa se savarseascaprin turnarea apei peste cap sau prin hia este cea mai veche marturie a unui stropire pe cap. Prin aceasta, asemenea botez. serica lui dumnezeu se Botezul este usa prin care se intra in crestinism. intemeiaza pe apa Botezului, dupa cum Turul din Pastorul lui Herma era cladit pe apa „pentru ca ~ spune Herma = viata voastra s-a mantut i se va mantui prin apa”. Botezul curata pe cel ce crede, de pacatul stramosese si de toate pacatele Magitrand” Sita C. Alee, Eleielgt Părinților Aronet. tub Tale”, ei Ia anu IL ss 85,9598 savarsite inainte de scufundarea in apa. Pentru aceasta insa trebuie o pregatire speciala“? Autorul Didahiei descrie amanuntit lucrarea vazuta a tainei, mentionand si formula ce se rosteste la Botez, asa cum am vazut mai inainte. Din aceste randuri se desprinde ca Botezul era precedat de catehizarea n numele Sfintei Treimi prin scufundarea de tei ori credinciosilor, ca se facea in apa, si, un element specific epocii post — apostolice, este postul inainte de botez. Cine nu primeste Botezul, nu face parte din Biserica. Apa Botezului, este dupa Herma, moartea pacatelor, si în acelasi timp datatoarea de viata noua. Sfânta Euharistie, pâinea lui Dumnezeu, sau frângerea painii, este aina care sfințește și unește pe crestini cu Mântuitorul Hristos, Recomandațiile stăruitoare ale Didahiei si ale Sfantului Ignatie, de împărtășire a credincioșilor, atestă pe deplin valoarea Sfintei Euharistii în viata religioasă a creștinilor din epoca Părinților Apostolici. Sfântul Ignatie Teoforul numește „pâinea” și „paharul”, adică materia Sfintei Euharisti, Trupul și Sângele Mântuitorului, redând aproape în întregime, formula întrebuințată astăzi la sfințirea Danurilor. Acesta zice: ,Painea care este Trupul lui lisus Hristos și biutura care este sângele lui” Prin Sfânta Împărtășanie, cretini se fac plirtagi cu Hristos, devin adică, „purtători de Dumnezeu, purtători de templu, purtători de Hristos”, formând un singur trup cu El (Efeseni IX; 2). Didahia precizează că Taina Euharistiei se dădea credincioșilor în cadrul unei adunări, Duminica: „Adunați-vă în Duminica Domnului, fiângeți pâinea și săvâriți Sfânta Fuharistie (mulțumiți) mărturisindu-vă mai întâi păcatele, ca jertfa voastră să fie curată”? Sfânta Euharistie este o jertfă adusă de creștini lui Dumnezeu si anume o jertfă de mulțumire. ait» 378 Pra ion 0. Coman, ina Berii prema refacere în mina Salo Pring “Oradea” seul Vows 9-3, Bours 1988p. 445-487 Freese Prin posi: aber. ote indic de Pr Dr Dumir edu in estes PSB, vol. tua LBMBOR- Bucaeu 1979.31 s Taina Euharistiei reprezinta jertfa, este mancare si bautura duhovniceasca, este viata vesnica, Aceasta Sfanta Taina se savarsea duminica, adica în „ziua este precedata de doua rugaciuni de invocare: una pentru potir, alta Ja frangerea painii. Dupa impartasire, urmeaza rugaciunea de multumire. Numai cei botezati se pot impartasi. Mariurisirea pacatelor trebuie facuta in Biserica si inainte de impartasanie. Despre Taina Sfintei Impartasanii sau Euharistiei, autorul Didahiei scrie: Cu privire la Eubaristie (Ospatul euharistic) sa multuniti astfel: intai pentru potir: Iti multumim, Tata al nostru, pentru fanta vita a lui David, copilul Tau, pe care ne-ai aratat-o prin lisus, copilul Tau; slava Tie în veci. Pentru frangerea painii: ti multumim, Tata al nostru, pentru viata si pentru cunostinta pe care ni te-ai aratat prin lisus, copilul Tau. Slava Tie în veci. Asa cum aceasta frangere a painii era risipita deasupra muntilor si adunandu-se s-a facut una, tot asa sa se adune si Biserica Ta de la marginile pamantului in imparatia Ta. Ca a Ta este slava si puterea prin lisus Hristos în veci, Nimeni sa nu manance si sa nu bea din Euharistia voastra, ci numai cei botezati in numele Domnului. Caci despre acest wens a zis Domnul: <>”” Avem aici una din cele mai vechi variante ale formulei euharstice ime urmatoare perioadei apostolice, adica ale formulei Sfintei Impartasanii urmate de agapa. S-a zis, poate pe buna dreptate, ca acest imn din Didahie exprima nucleul rugaciunii — epicleza din Sfanta Impartasanie — si constituie geneza „condacelor” de mai tarziu. Se incepe cu binecuvantarea potirului si nu a painii, asa cum intalnim în Santa Evanghelie sila Sfantul Apostol Pavel si în toata literatura crestina, Acest procedeu se pare ca este de origine iudaica, intrucat numai iudeii binecuvantau mai intai potirul si apoi painea, Acest lucru nu are nici o importanta in fond. Dealtfel, insasi Didahia se integreaza in ordinea generala crestina euharistica, atunci cand in chiar textul mai sus prezentat, de la Didahia cap. 9; v. 1 – 5, Dada caps s autorul serie: „Nimeni sa nu manance si sa nu bea din Fuharistia voastra” asezand painea inaintea vinului. dresantii Didahiei sunt indemnati sa se roage Dupa impartire si agapa, astfel: „Iti multumim Tie, Parinte Sfinte, pentru sfant numele Tau, pe care l-ai salasluit in inimile noastre si pentru cunostinta, credinta si nemurirea, pe care ne-ai facut-o noua cunoscuta prin lisus, Fiul Tau, Tie slava in veci”. Tu, Stapane atotputernice, ai zidit toate, pentru numele Tau. Mancare si bautura ai dat iar noua ne-ai, daruit, prin oamenilor spre desfatare, ca sa-Ti multumeasca Ti iata vesnica. nainte de toate, Iti Fiul Tau, mancare si bautura duhovniceasca si multumim, ca esti puternic. Tie slava in veci, Adu-ti aminte, Doamne, de ti de tot raul si s-o desavarsesti in dragostea Ta si Biserica Ta, ca s-o izbaves aduna din cele patru vanturi, aceasta Biserica sfintita în imparatia Ta, pe care ai prezatit-o. Ca Tie este puterea si Slava in veci. Sa aceasta ! Osana Dumnezeului lui David! Daca este cineva sfant, sa vina! Daca Profetilor, insa, ingaduiti-le sa a harul si sa treaca lumea nu este, sa se pocaiasca! Maranatha, Ami multumeasca atat cat vor. Aceasta rugaciune post — euharistica si post ~ agapica este mai lunga decat insasi formula euharistica, Era firesc sa fe asa. Ea nu avea caracterul strict ritual al formulei cuharisice, ci era mai degajata si imbratisa atat actul cuharistic, cat si masa care urma sau agapa. Probabil, in alte parti, aceasta rugaciune varia si ca fond și ca intindere. Exista aici un interesant element de traditie. Un alt element de traditie este ordinea celor tei daruri pe care Dumnezeu lea facut crestinilor prin lisus Hristos, si anume: stiinta, credinta si nemurirea. Aceste daruri mere in ordine crescatoare: siinta începe, credinta intareste si nemurirea incununa. Credinta se ala in centrul procesului care duce de la omenire la Dumnezeu. Este în aceasta ordine a celor trei daruri un inceput interesant de teologhisire Dia. ap 10916 a Tot asa de interesanta este si sustinerea ca în timp ce Dumnezeu a dat tuturor Oamenilor hrana si bautura naturala, crestinilor le-a oferit hrana si bautura Spirituala si duhovniceasca, adica Sfanta Euharstie, care nu este simpla paine si simplu vin. Consumarea Sfintei Fuharistii aduce viata vesnica, asa cum se afla precizat si la un autor contemporan Didahiei, Sfantul Ignatie Teoforul, care numeste Sfanta Euharistie „doctrina nemuririi” Biserica raspandita in patru vanduri si pe care Dumnezeu este rugat sa 0 adune, aduce aminte de o idee similara a Sfantului Irineu, intr-un context despre traditie. Este prezenta si ideea desavarsirii Bisericii prin dragostea lui Dumnezeu, idee scumpa traditiei crestine si care constituie centrul vietii bisericesti Biserica se resoarbe, pana la urma, in imparatia lui Dumnezeu. Gi erzii si alte neajunsuri, care ii amenintau unitatea. Formula: accentuata fata de Biserica arata ca ea era primejduita de schisme, „Dea este cineva Sfant, sa vina! Daca nu este, sa faca pocainta” se refera la varietatea de nivel religios si moral din comunitatea careia îi este adresata Didahia. De Sfanta Euharistie nu se puteau apropia pacatosii, decat dupa pocainta indelungata si eficienta Sfânta Fuharistie este precedată de mărturisirea păcatelor sau Taina Pocăinței care se săvârșește în Biserică, Pseudo — Bamaba recomandă mărturisirea păcatelor, iar Herma are ca temă principală în Păstorul său, pocăința.”? După el, Pocdinta este așezată de Dumnezeu, iar stăpânirea asupra ei i-a dat-o Păstorului care este îngerul pocdinjei. Herma spune că dacă „cineva, ispitit find de diavol, picatuieste după acea chemare măreață și sfântă, are o singură pocăință; iar dacă păcătuiște neincetat și se pocdieste, de nici un folos nu Sfântul Clement este pentru un asfel de creștin, căci cu greu va dobândi via Romanul îndeamnă la pocăință și anunță care este păcatul cel mai greu * Magnrand Sean C. Atese Ecletlogăa Păi Apostle în „Sti Tetogee en ts anal VI. sine 86.9509 6 împotriva ei, împietrirea sufletului, spunând că „mai bine este, într-adevăr, pentru crestin să-și mârturisească greșelile, decât să-și ipietrească inima” În privința Tainei Pocaintei, autorul Didahiei este întru totul de acord cu învățătura expusă mai inainte de către Pseudo ~ Barnaba, Herma si Clement, În această privință el spune: „În Biserică să-ți mărturisești păcatele tale și să nu te duci la rugăciune cu conștiința rea. Aceasta este calea vieții.” Prin aceasta se arată importanța, si în același timp necesitatea acestei taine. Celui ce face parte din Biserică, si este mădular al Trupului, i se cere să se pocdiasc mărturisească păcatele. În același timp se arată că roadele rugăciunii nu se pot culege decât dacă rugăciunea se face de către un creștin care este curat cu inima. Importanța Tainei Pocăinței este arătată prin faptul că aceasta îl conduce pe creștin pe calea viet © altă taină de care amintesc Părinții Aostolici, mai pe larg, este Se cuvine mirilor si mireselor a Căsătoria. Sfântul Ignatie spune printre altele: se uni cu aprobarea episcopului, pentru ca să fie căsătoria după Domnul și nu după pofa”. Unirea soților să fie după modelul uniri Domnului cu Biserica. Sfântul Policarp îndeamnă pe Filipeni în același sens, zicândule: „Pe soțiile veastre învățați-le să umble în credința ce li s-a dat, în dragoste gi curate, să-și iubească barbatii cu toată sinceritatea… si pe copii să-i crească în fica lui Dumnezeu”. În caz de adulter, soul celălalt poate să divorțeze, dar — după Herma ~ el trebuie să rămânăvăduv; dacă unul dintre soți moare, celălalt se poate recăsători.” De asemenea, si autorul Didahiei, amintește despre Taina Căsătoriei, insă acesta o face in mod indirect. În acest sens el vorbește despre rodul dragostei elor doi mir, adică copi, zicând: „Să nu ici mâna ta de pe ful tău sau de pe Sen. 9.379 vesele Prime Apostolic. aducere ote nic dep. Dr, Demi Feces în secția PSB, v0 * Magirand Stefan C. Alexe op. ci, p. 370 fiza ta, ci să-i înveți din tinerețe fica de Dumnezeu.”** În capitolul al II-lea al Didahiei se vorbește despre păcatul avortului și al adulterulu, păcate care tin tot „A doua poruncă a învățăturii: Si nu ucizi, să nu săvârșești adulter; să nu strici băieți, să nu fii destrânat, să nu furi, să nu vrăjești, să nu faci otrăvuri, să nu ucizi copil în pântece, nici pe cel născut să nur ucizi, să nu poftesti cele ale aproapelui.” Părinții Apostolici nu vorbesc despre săvârșirea Tainei Preoției, dar faptul că ierarhia bisericească exista în vremea lo, în cele trei trepte ale sale, dovedește idahie, se spune: „Fiul meu, că a existat si această Sfântă Taină. Mai să-ți aduci aminte, ziua și noaptea, de cel ce-ți răiește Cuvântul lui Dumnezeu si să-l cinstesti ca pe Domnul, că unde se vorbește de domnie, acolo este și Domnul”, ceea ce duce la ideea că în mijlocul comunității creștine exista cu persoana episcopului sau siguranță un conducător și îndrumător duhovnicesc, preotului. Mai mult, autorul Didahiei ne oferă si anumite indicații cu privire la tratați învățătorii creștinătății: „Dacă vine cineva la voi să i-l. Dar dacă modul în care trebu Ivețe acestea toate, pe care le-am spus mai înainte, primi învățătorul însuși se schimbă și învață altă învățătură, ca să o distrugă pe aceasta, să nu-l ascultați; iar dacă învață pentru Sporirea dreptății și cunoștinței Domnului, primiti-l ca pe Domnul.” Pe de altă parte, am amintit mai sus despre săvârșirea mai multor Sfinte Taine, al căror săvârșitor nu putea fii altul decât numai episcopul sau preotul, adică cei care aveau succesiune apostolică, fiind plini de harul lui Dumnezeu. Nu se amintește în schimb nimic despre Mirungere sau Maslu. Rugăciunea și postul sunt viața Bisericii, respirația ei. Practic, cercetând literatura patristică veche, constatăm, la nivelul primelor două Secole creștine, înfiriparea si întărirea tradiției postului și a mugăciunii Sorel Parnlr Apostolic aecer, st și id de Pr Dr. Duma ese. în colecția PSB vo dra [8 M.BO.R Bune, 7.3 77 ‘em 926 em 30 5 Un document foarte important care aduce mânurie despre viața primelor comunități creștine este “Didahia celor doisprezece apostoli”, alcătuită între anii 50-70 după Hristos. Cu privire Ia asceză, Didahia se exprimă în capitolul VI, ‘Cu privire la mâncări, ține ce poți, dar fereste-te tare de cele jertite Un alt element de traditie din epoca astfel: idolilor, că este slujire a unor zei morți Didahiei il reprezinta actul de infranare de la pacate si mancaruri, adica postul crestin. Autorul Didahiei recomanda: „Iar postul vostru sa nu fie in acelasi timp cu al fatamicilor; acestia postese lunea si joia: voi insa sa postiti miercuri si adi vineri”? In cazul in care crestinii ar posti în acelasi timp cu ipocriti farisei, ei s-ar putea molipsi de tinuta lor exterioara si sufleteasca reprobabila Prin urmare, intrucat fatarnici, adica farisei, postese lunea si joia, crestinii sa posteasca miercurea si vinerea, deocamdata pentru ratiunea ca sa mu se intalneasca oameni apartinand de doua religii si doua morale deosebite Ratiunile interne ale postului de miercuri si de vineri vor fi date de alte documente, ceva mai tarziu. Cu postul este unita rugaciunea. Autorul nostru precizeaza: „Nu va rugati ca fariseii ci cum a poruncit Domnul în Evanghelia Sa! Asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi si ne iara noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este puterea si slava în veci. De trei ori pe zi sa va rugati asa Atragerea atentiei asupra felului de a se ruga al crestinilor spre deosebire de felul de a se ruga al fariseilor, ne intareste convingerea ca ne aflam, si de data aceasta, in atmosfera sau în mediu quasi ~ iudaic. Modelul de rugaciune pentru crestini este Rugaciunea domneasca, rostita de Mantuitorul, si pe care o aflam la Matei VI; 9 ~ 13. textul nagaciunii Didahiei, difera putin de acela al versiunii pata cap Kv. „Dida eap. 8%. 2-3 evanghelice. Desi, cand va vorbi despre profeti, Didahia va zice ca acestia pot sa se roage oricat prin rugaciuni personale, adica in sensul de improvizate, ori ici, ea recomanda exclusiv Rugaciunea domneasca. insuflate de Duhul, totus Nu toti puteau fi profeti, ori glosolali, „Tatal nostru” trebuia rostit de trei ori pe zi: la ora 3 (9), 6 (12) si 9 (3 dupa amiaza) Scurta incursiune prin gândirea lumii creștine din jurul secolului | ne-a ceea ce privește îngăduit să ne formim o părere despre atitudinea ei i rugăciunea și postul. Am putut distinge, așadar, o atitudine tradiționalistă, și unul fundamentată pe cultul oficial, în care cele două practici sunt folos inovator, reprezentat de școlile filosofice si de curentele inițiatice în care asis 1 o veritabilă rationalizare, fundamentată pe distincția ireductibită dintre trup suflet, Din ele creștinismul a preluat o seamă de noțiuni pe cărora le-a redat dimensiunea fizică, eliminând rigiditatea distincției trup – suflet și propunând ideea de conlucrare a celor două elemente în vederea scopului ultim pe care reprezintă mântuirea. Concluzia ce se poate trage din analiza noastră asupra scrierilor Părinților Apostolici este aceea că rugăciunea si postul reprezintă una dintre constantele care fac legătura între mărturia Revelatiei naturale si evidența mântuitoare a Revelației ce ne-a venit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Chiar dacă diferențele sunt majore, trebuie surprins fondul profund moral, pe baza căruia aceste practici s-au dezvoltat în decursul întregii istorii a vieții religioase. Sensul lim al rugăciunii si postului îl reprezintă transfigurares ființei umane, unirea sa tot mai profundă cu divinitatea. Precizările legate de ceremonial, de asemenca, ii au acordat-o acestor două acte confirmă profunda importanță pe care oamer religioase fundamentale. s Tratarea Apostolilor, a invatatoritor sia proferilor. Ierarhia bisericeasca. Nivelul duhovnicese al comunitatilor si Parusia. In pareta a treia a Didahiei, partea disciplinara, urmeaza a fii prezentate urmatoarele subdiviziuni © obligatiile comunitatii fata de oameni duhovnicesti (cap. XI) * dragostea fata de toti ei în nevoi (cap. XII – XIII) ‘© conducerea interna a comunitati (cap. XIV – XV) Didahia da indicatii asupra stilului de comportare fata de apostoli, invatatori si profeti, Orice apostol care soseste intr-o comunitate trebuie sa fie primit ca Domnul, intrucat acesta este primitorul direct al revelatiei dumnezeiesti, facuta prin activitatea Mantuitorului pe pamant; și în acelasi timp cel care raspandeste în numele lui Hristos Evanghelia la toate neamurile, adica revelatia divina. Cu toate acestea, apostolul nu va ramane in mijlocul acelei comunitati mai mult de o zi sau doua. Cel care ramane trei zile este un apostol sau profet fals. In momentul în care apostolul va parasi comunitatea pe care a vizitat-o, va lua cu el doar paine, suficienta, pentru a-i ajunge pana la gazduirea urmatoare. In cazul în care acsta cere bani de la comunitate, inseamna ca este un pseudo ~apostol. Invatatorul care preda invatatura de care s-a vorbit mai sus sa fie primit, dar cel care, pervertit, prezinta o alta invatatura spre a provoca pierzanie sa nu fie asculta. Aici autorul îi pune in tema pe crestinii din comunitatile deja închegate, pentru a se feri de invatatura falsilor apostoli, pastrand vie si vatatura primita. Insa daca la cele spuse adevarat nealterata, in acelasi timp, adauga dreptatea si cunoasterea lui Dumnezeu sa fie primit ca Domnul. Exista, asadar, cateva seme, pe care Didahia le da, cu privire la recunasterea dreptilor apostoli 6s , caci orice pacat Profetul care vorbeste în duh nu va fi ispitit, nici cer se va ierta, dar acesta nu. Nu oricine vorbeste in duhul, este profet, ci numai acela care are purtarile Domnului. Dupa aceste purtari va fi deosebit adevaratul profet de fasii si mincinosii profeti De exemplu, profetul care va comanda o masa si va manca din ea este un profet fals. Tot astfel, profetul care invata adevarul, dar nu face ceea ce spune, este un profet fals. Toti membrii“ comunitatii vor da profetilor din produsele vinului, ale pamantului, ale vitelor comute si ale oilor. Aceasta pentru ca profetii sunt arhiereii credinciosilor, In cazul in care credinciosii nu au profeti, acestia sa dea, cele mai sus precizate, celor în nevointa, celor saraci. Cand cineva face paine, sa dea primitie din ea, potrivit poruncii. Este relevanta importanta deosebita pe care autorul Didahiei o acorda celor trei categorii de origine si atmosfera apostolica, apostoli, invatatorii si profetii. In general, apostolii, invatatorii si profetii trebuie tratati ca Insusi Domnul Hristos, cu conditia ca tinuta lor sa se asemene cu aceea a Domnului. Profetii sunt totusi în Cinste mai mare ca ceilalti. Penn ei se prescriu in mod special primii din aproape toate produsele si sunt impodobiti cu calificativul de arhierei, desigur, in mod simbolic si pentru a justifica darea de primiti, ca în Vechiul Testament. Didahia prevede si tratamentul simplilor credinciosi si mai ales calatori. Se recomanda ca orice calator, sa fie primit in numele Domnului si dupa aceea sa fie cercetat. Nu va ramane in comunitate decat o zi sau doua, sau cel mult trei, daca nevoia o cere. Daca vrea sa se stabileasca în comunitate si este meserias, sa munceasca si asa sa manance, In Cazul in care nu cunoaste nici 0 meserie, autorul ii indeamna pe conducatorii comunitatii, sa randuiasca dupa judecata lor, însa sa nu traiasca cu ei uncrestin trantor, care nu munceste, Cinu mu vrea sa faca aceasta ascultare de a muncii, autorul îl considera ca facand negutatorie cu 7) e. Recomandarea Hristos. Trebuie sa fie cu luare de minte la astfel de perso: este de o inalta noblete morala: un crestin nu poate trai decat din munca lui, In ziua Duminicii, crestinii se aduna spre a fiange painea si a se impartasii, dupa ce, in prealabil, isi vor marturisi pacatele, pentru ca jertfa sa le fie curata. Cine are o neintelegere cu prietenul sau, nu va veni la adunare pana ce nu se va impaca, pentru ca jertfa sa nui fie intinata Didahia vorbeste si despre ierarhia bisericeasca. Ea recomanda comunitatilor sa-si hirotoneasca episcopi si diaconi vrednici de Domnul, blanzi, neiubitori de bani, adevarati si incercati, caci ei slujesc credinciosilor lucrul profetilor si al invatatorilor. Sa nu-i dispretuiasca, fiindea ei sunt cinstiti deopotriva cu profetii si cu invatatori Se ridica urmatoarea intrebare: lerarhia este, oare, 0 institutie paralela cu aceea a profetilor si a învatatorilor sau posterioara acesteia din urma? Textul Didahiei este categoric in aceasta privinta, neingaduind nici un echivoc: ierarhia este prezenta inca de la inceput in Biserica si misiunea, ca si slujba ci, se împletesc cu acelea ale profetilor si invatatorilor. Lerarhia avand insa un caracter mai institutional, mai administrativ si mai traditionalist, nu era apreciata, si ceilalti misionari itineranti probabil, la nivelul la care erau apreciati glosolal pentru spontaneitatea si originalitatea lor. Nivelul duhovnicese al comunitatii este in functie de conducatorii ei, dar si de asteptarea infrigurata a parusiei. Credinciosii sa privegheze asupra vietii lor, pregatindu-se meticulos, pentru ca nu stiu ziua si ceasul venirii Domnului. Ei sa se adune des spre a cerceta cele de trebuinta sufletelor lor. Caci nimic nu le va folosi tot timpul credinta, daca ultimul moment nu-i va gasi desavarsit Atunci va veni faptura oamenilor a focul incercari si multi se vor seandaliza si vor pieri. Cei care vor starui insa in credinta lor, vor fi mantuiti de blestem. si diaconi, este aleasa de Ierarhia stabila, reprezentata de episcopi comunitatea crestinilor. Didahia hotaraste precis: ,Hirotoniti-va episcopi si diaconi vrednici de Domnul”, Despre preoti nu se face mentiune, insa negresit 7 prin episcop se intelege atat episcopul cat si preotul, ca in textele noutestamentare. Acestia, episcopii si diaconii, trebuiau sa fie respectati ca invatatori, pentru ca indeplines slujirea profezilor si invatatorilo. profeti Partea eshatologica, reprezentata prin capitolul XVI, vorbeste de „zilele cele din urma”. Venirea Domnului este iminenta, desi nu se stie cand va fi. De aceea crestinii trebuie sa mearga des la biserica si sa fie totdeauna pregatiti. In zilele cele din urma se vor inmulti profetii falsi, va sporii faradelegea, vor fi vanzari si prigoane, se va arata inselatorul lumii, ca fiu al lui Dumnezeu, care va face semne si minuni. Apoi se vor arata semnele adevarului. Primul va fi acela al cerului deschis, apoi semnul glasului trambitei si al treilea semn invierea mortilor, nu atuturor ci precum s-a spus: „Va veni Domnul si toti sfintii lui; atunci lumea va vedea pe Domnul venind pe norii ceruri”. Parusia, care este, de fapt un eveniment apocaliptic, contribuind la producerea si mentinerea tensiunii spirituale a crestinilor. Desi nu se precizeaza momentul parusiei, perspectiva ei este apropiata. Accentul pus pe ideea desavarsirii — in „to timpul credintei voastre nimic nu va va folosi de nu veti fii desavarsit in ultimul moment” — indica o orientare spre o venire sau parusie, ‘mai mult spirituala, a Domnului, Hristologia ‘Tema fundamentala si predilecta a teologiei patristice a fost intotdeauna taina persoanei Mantuitorului lisus Hristos. De aceea, s-a afirmat, indreptatit, ca stemul credintei ortodoxe se poate deduce din doctrina fixata la te insasi partea intreg Calcedon”, si din insasi Eclesiologia Bisericii Ortodoxe, care esentiala a Hristologiei”, n Invatatura ortodoxa despre taina persoanei Domriului lisus Hristos, propovaduita si pastrata de traditia dogmatica, cultica si canonica a Bisericii intr-un mod concis si lapi Onodoxe, a fost exprimata de Parintii Bisericii acele „reguli de credinta”, „simboale baptismale”, în Simbolul niceo- constantinopolitan si in hotararile dogmatice ale sinoadelor ecumenice. Aceasta invatatura despre persoana Domnului lisus Hristos – trecuta ulterior in textul liturgic si al diferitelor catehisme si marturisiri de credinta – a fost predanisita si aparata de Biserica Ortodoxa si prin hotararile sale canonice, in baza carora a condamnat pe toti cei care au contestat fie divinitatea Mantuitorului fie omenitatea Sa, fie nasterea minunata din Fecioara Maria, vata ca Domnul lisus Dupa cum se stie, Biserica Ortodoxa Rasariteana Hristos s-a intrupat mai presus de fire si s-a nascut din Fecioara Maria în chip minunat. lisus Hristos este Dumnezeu adevarat si Om adevarat, Dumnezeu-Om, avand doua iri, dumnezeiasca si omeneasca, intr-o singura persoana sau ipostas, persoana lui Dumnezeu Cuvantul. In baza unirii ipostatice, lisus Hristos este, din Clipa zamislirii Sale minunate, Dumnezeu-Om sau Persoana divina in doua firi, cea dumnezeiasca si cea omeneasca. Desi om adevarat, adica din aceeasi fiinta isus Hristos, ca om, are unele prerogative fata de ceilalti oameni, cu noi, totusi, si anume nasterea supranatural si lipsa de pacat, impecabilitatea Desi Biserica a invatat dintru inceput dogma unirii ipostatice, ea a fost nevoita sa o formuleze de abia la Sinodul III ecumenic (Efes 431), condamnand nesorianismul si aproband cele 12 anatematisme ale Sfantului Chiril din Alexandria, A dezvolat-o si a precizat-o apoi la Sinodul IV ecumenic (Calcedon, 451), impotriva monofizitismului, si la al VI-lea Sinod ecumenic (Constantinopol, 680), impotriva monotelismului. La aceste sinoade s-a reafirmat ca in lisus Hristos sunt doua fir – divina si umana – cu doua vointe si lucrari corespunzatoare, unite intr-o singura persoana sau ipostas. Aceasta persoana este Dumnezeu-Cuvantul sau Fiul lui Dumnezeu, Care ramane singur subiect neimpartit al celor doua firi, Modul de unire este fara imparts despartirea, amestecarea sau schimbarea celor doua naturi, Prin Traditie intelegem „toate dogmele care lipsesc sau se gasesc in stand in aceasta, in mod forma cu totul umbrita si neclara in Sfanta Scriptura. Virtual, ele au trebuinta de lumina Sfintei Traditii pentru a dobandi claritatea cuvenita dogme” Aceasta „lumina datatoare de viata a traditiei”, transmisa de Parintii Bisericii ai primelor opt secole, ne ajuta sa cercetam cu temeinicie si marturiile scripturistice referitoare la a doua persoana a Sfintei Treimi, Mantuitorului lisus. Hristos. In traditia dogmatica, canonica si cultica a Bisericii Ortodoxe, aceste temeiuri scripturistice isi afla temeiuri explicative, calauzitoare si intregitoare, de valoare egala cu Scriptura. Traditia cuprinde nu numai invataturi dogmatice, dar si randuieli de cult si norme canonice. „Prin notiunea Sfanta Traditie – declarau de curand teologii ortodocsi – noi intelegem intreaga viata a Bisericii în Duhul Sfant”. Aceasta trad disciplina canonica singura si indivizibila viata a Bisericii”. Tradit se exprima ea insasi în invatatura dogmatica, în cultul liturgic, în în viata spirituala. Aceste elemente impreuna vadese este deci „unitatea de credinta si randuicli cultice si de organizare” In ceea ce priveste traditia dogmatica, aceasta ramane neschimbabila în substanta ei, dar terminologia si modul de exprimare trebuie sa poarte pecetea fiecarei generatii de crestini, Ea trebuie sa fie formulata deci „in codem sensu et in eadem sententia patru”. Desi, pentru Ortodoxie, intreaga traditie a Bisericii – sub aspectul ei întreit de manifestare, dogmatic, canonic si cutie – are un caracter unitar si o valoare normativa, totusi, “numai traditia dogmatica a primelor opt secole are caracter normativ de ultima autoritate”, si in privinta dogmei hristologice. Literatura canonica, zisa apostolica, redactata în secolele III-IV, constituita din Didahia Apostolilor, Didascalia, Constituile Apostolilor, cele 85 canoane apostolice, Traditia apostolica a lui Ipolit si cele 127 de canoane ale Apostolilor – acestea din urma pastrate doar în versiunile copta, araba si etiopiana – ne ofera pretioase marturii privind doctrina hristologica elaborata in epoca apostolica, Facandu-se ecoul marturiilor biblice si al formularelor de credinta baptismale din epoca apostolica, traditia canonica apostolica a fost apa- ratorul lor, conferind traditiei dogmatice din vremea respectiva un caracter general-obligatoriu, prevazand, totodata, si pedepsele cuvenite pentru cei care proferau invataturi gresite despre lisus Hristos, Traditia canonica apostolica hii Tin loc sa patrunda gandirea intrinseca a Apostolilor, n-au facand ceea ce le placea si nu ceea ce afirma ca ere voit sa urmeze decat propriei lor fant trebuia”. S-a remarcat, pe bună dreptate, că Părinții Apostolici nu au dat lucrări ută modestă, dar 1! Acești teologi teologice sistematice de spirție largă, ci numai zvagneli de fi fundamentate pe o serioasă bază biblică si pe trăirea resi să se identifice ca nu au fost niste simpli teoreticieni, ci ei au nd: ași viața Mântuitorului, unii mergând până la supremul sacrificiu, făcându-se prin pilda vieții si monii lor propovăduitori entuziaști ai credinței creștine, Fiind apropiate in timp de izvoarele Revelaiei, scrierile Părinților Apostolici respiră încă atingerea nemijlocită a Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă la început, creștinismul a fost îmbrățișat de oameni mai simpli, cu timpul s-au convertit si oameni mai culfi, Totuși scrierile teologice din vremea aceea au un pronunțat character popular. Cu toate că învățăturile hristologice ale Părințiloe Apostolici aveau de luptat împotriva speculațiilor necrestine despre Dumnezeu [ nitii, docheții) totuși ele “constituie un Canon divin pentru toate î fan G, Coman. Iota PărmorApestlt (Cur penru magister a, 19581989, Bucur. 130. pal ” dezvoltările ulterioare, temelia neclintité, deși nu singura, pe care s-a înălțat edificiul dogmaticii creștine” Părinții Apostolici au dezvoltat O învățătură creștină fundamentată pe concepții si noțiuni din Sfânta Scriptură, cu rare atingeri iudaice si eleniste Aceste concepții, Părinții Apostolici le-au îmbogăți cu o cunoaștere reala nouă despre Dumnezeu și despre lucrurile divine, cunoaștere plină de adevăr. i a fost tratată de ei Puritatea caracterului hristic și apostolic al Trad prin referire continuă la fapte din Sfânta Scriptură, prin citarea copioasă de texte biblice și prin sublinierea importanței deosebite a unor cuvinte ori formule ale Domnului.” i-au fundamentat hristologia lor mai ales pe învățătura Părinții Apostolici și Sfinților Apostoli, fără să aducă în această materie inovații principale. În acest sens, Bamaba lărgește simțitor concepțiile pauline aproape în aceeași direcție cu Sfântul Evanghelist loan, in sensul că pentru el Hristos este stăpânul lumii, Fiul lui Dumnezeu, creatorul lumii. Întraparea Lui s-a realizat ca un fel de învăluire a strălucirii neapropiate, EI și. pentru izbavirea lor de moarte. Jertfa lui Dumnezeu este chezasia învierii noastre jentit Trupul pentru a ispăși păcatele oamenilor, și începutul întemeierii împărăției lui Dumnezeu. Hristologia lui Herma pornește de la Hristos-omul, care la Botez s-a unit cu Sfântul Duh, iar după împlinirea misiunii, a fost înălțat în slava stăpânirii. Hristos este de asemenea poarta prin care întrăm în Biserică, prin care ne mântuim. Herma vede în Hristos pe Fiul lui Dumnezeu, părtaș la creația lumii. Părinții Apostolic afirmă toți divinitatea și umanitatea lui Hristos, unii jos + a „Duhului”, alții susținând ideea dezvoltând ideea Întruparii, de sus 9 1 Sehwanpe, Dogmangeschichte der venirea Zi, riba i Br, 1892p 48, Dim. Magia Coran Vou op pai „Pr. Pra. G, Coman. Telega Prior Apottie. (Cur pentr magiera sn. 14088195, acuogai), Bacar, 1958-9. 11 5 Hristos. rim înălțării întru Slavă a lui Hristos-omul.!* Pentru toți îns e Răscumpărătorul, care restaurează în oameni starea primordială și care prin Învierea Lui ne dăruiește mântuirea, nemurirea si pilda desăvărșirii În epoca Părinților Apostolici divinitatea lui Hristos era recunoscută prin diferitele denumiri sau apelative pe care creștinii | le dădea Domnului lisus Hristos. Apelativul de Dumnezeu, pe care creatinii din epoca apostolică 1 acordau lui Hristos, nu înseamnă nici exaltarea valorii răscumpărătoare a Morii Lui și nici expresia unei efuziuni pioase față de izvorul veănic al mântuirii %, ci exprimă credința lor neclintta în adevărul cuprins in Revelatie si moștenit prin tradiție despre divinitatea lui Hristos isus Hristas ~ Dumnezeu: Fie că este afirmată sau numai presupusă, credința că lisus Hristos este Dumnezeu „constituie originea teologiei despre Hristos”.% În timp ce autorul Didahiei, Bamaba si Clement îi atribuie lui Hristos apelativul de Domnul, apelativ echivalent cu acela de Dumnezeu, totusi Clement este explicit atunci când ne îndeamnă „să cugetim despre lisus, ca despre Dumnezeu” Ignatie recunoaște pe lisus Hristos ca Dumnezeu, în sensul adevărat și propriu obiectiv și transcendent. Pentru el apelativul de „Dumnezeu dat lui Hristos nu apare izolat, ci în legătură cu pătimirea Lui, ca de exemplu „Sângele lui Dumnezeu”, „Suferința Dumnezeului meu” sau cu Întruparea Lui, ca de exemplu „Dumnezeu arătat în trup”, „Dumnezeu arăta în chip omenesc”.1% Dia, Magura Costan Voica, regia Părinților apoi “Orstni anu XI, Bese 196. ar. 3 poe *”G Bay: Le Dogme cvinoegiue du am au W-eme secte, în Le Chi Enysopetepopuire e enmaisaneescirstolongues- Pars 1957p 387, pad, Diss Magisrand Cs Vale opt p.205 w „A. Muma, Lerbucă de Kicegesciht vol. | retary 4 Br, 18%, p. 175, pad, Diss. Magiseand Coast Voie pce pao SI Cemea1 MPG. col 29, aud, Die. Magirand Costan Vi, pt 2407 pte, Eile ire Ben, LI. MPGLN. ca. 48 pad Diac Masa Constantin Voicu ape: 6 isus Hristos ~ Domnul. De cele mai multe ori Părinții Apostolici ÎI numese pe lisus Hristos cu apelativul de „Domnul”, îndeosebi în legătură cu tot ceea ce se întâmplă si se va întâmpla pentru mântuirea lumii.” În acest sens autorul Didahiei spune: „Privegheați pentru viata voastră: candelele voastre să nu se stingă, coapsele voastre să nu vi le descingeti, ci gata, că nu știți ceasul, in care Domnul nostra va veni”, sau „Tot cel ce vine în numele Domnului, să fie primit; iar apoi, după ce îl cereetai, îl veți cunoaște, că veți avea pricepere să deosebiți dreapta de stânga”! Clement nu-L. numește pe Hristos, „Dumnezeu”, ci numai „Domnul Iisus Hristos”, menționându-L. întotdeauna distinct de Dumnezeu, ca de exemplu „sun singur Dumnezeu, un singur Hristos, sus Hristos ~ Cuvântul lui Dumnezeu. Idea despre despre lisus Hristos ~ Cuvântul, voința si cunoștința lui Dumnezeu is Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este însoțită de acelea Concepția despre lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care este Cuvântul Său, ne sugerează ideea că acest Cuvânt Își are obârșia în fii însă fără ca prin aceasta să se anuleze unitatea ființei divine, lisus Hristos a fost ui Dumnezeu, la Tatăl inainte de facerea lumii, iar la plinirea vremii a pășit înafară Dumnezeu = omul, ca a doua persoană. În această concepție despre Cuvânt, Părinți Apostolici, nu au în vedere etemitatea Fiului sau rațiunea divină a lui, ci propovăduirea lui Dumnezeu „ad extra” prin Hristos cel intrupat în istorie. smack op cr. p.17 apud Disc. Magirand Cnsatn Valcu op ct. p08 rie Piți Apoi: traders Pe Dr. Dui Pra în clei PSB, ol Fira IBNUBOR’ Bucurei, 197, p32 {a llemmer Clore de Rome Paris 1926 p. 158-160, gpd, Die. Magisrand Consatin Voiu. apt. p408 „pute Epa ctre Mageleni VN NP, 0 983996, op Dine. Maia ta Voi ope ps? A doua idee, despre lisus Hristos, voința lui Dumnezeu, este înțeleasă nu sensul de poruncă sau însărcinare din partea Tatălui, ci de intenția, părerea sau gândul Lui În sfargit a treia idee, si anume că Hristos este cunoștința tui Dumnezeu vrea să arate ca lisus Hristos este pe de o parte gândirea lui Dumnezeu, termenul cunoașterii divine a Tatălui, iar pe de altă parte că lisus Hristos este totodată Acela care-l cunoaște pe Tatăl în chipul cel mai desăvârșit, potrivit cuvintelor Mântuitorului, că Tatăl Îl cunoaște pe Fiul si Fiul Îl cunoste pe Tatăl. (Matei XI; 27; Luca X; 22), Prin acordarea atributelor divine lui lisus Hristos, Părinții Apostolici, au continuat învățătura Noului Testament, adâncindu-i sensul și îmbogățindu-i conținutul prin unele elemente noi. „Fiul meu, să-i aduci aminte, ziua și noaptea, de cel ce-ți grăiește Cuvântul lui Dumnezeu și să-l cinstesti ca pe Domnul, că unde se vorbește de domnie, acolo este si Domnul”. Pe lângă toate calificativele pe care Părinți Apostolici le-au dat lui Iisus Hristos, aceștia dezvoltă din ideea de unitate dintre lisus Hristos si Tatăl si celelalte însușiri divine ale lui lisus Hristos, ca de exemplu atemporaltatea si omniprezenta si participarea continuă a lui lisus Hristos la urcusul duhovnicesc al oamenilor, Se ul observă impreună lucrarea Dumnezeu ~ ‘Tatălui cu Domnul lisus Hristos, lui Dumnezeu, dar in același timp se observa și egalitatea în cinstirea celor două Persoane divine. isus Hristos ~ Fiul lui Dumnezeu a îi acordă lui lisus Hristos apelativul de Cea mai veche tradiție ere; | lui Dumnezeu”, apelativ adoptat și de cercurile vechi creștine. invititura celor doisprezece apostoli ÎI numise pe lisus Hristos „Fiul ie, Părintele nostru, “Tatalui + „Mai întăi cu privire la potir: “ți mulyumim 7 îP sseSeriritePrnor Apostol ada. note și nic de PD. Duna Fcira în ole PSB vo. gira BB OR! But 197 p27 A Hamack ap cit.» 17 apd Dic MagisranéConssntia Voi op cit 9.410 2 pentru sfânta vie a lui David, sluga Ta, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin lisus, Fiul Tău. Tie slavă in veci”. Cu privire la frângerea pâinii : “Îți mulțumim Tic, Părintele nostru, pentru viața si cunoștința, pe care ne-ai făcul-o cunoscută noua prin lisus, Fiul Tău. Tie slavă în veci”? Tot în Didahie întâlnim la capitolul zece urmaătoarele versete: „Îi mulțumim Tie, Părinte Sfinte, pentru sfânt numele Tău, pe care l-ai sălășuit în inimile noastre si pentru cunoștința, credința și nemurirea, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin lisus, Fiul Tău. Tie Slavă în veci”. Tu, Stăpâne dat atotputernice, ai zidit toate, pentru numele Tău. Mâncare si băutură oamenilor spre desfătare, ca si-Ti mulțumească Tie, iar nouă ne-ai, dăruit, prin Fiul Tău, mâncare si băutură duhovnicească și viață veșnică” reediteazăreferatele Evangheliei, in care Mântuitorul le-a descoperit Apostolilor Săi, că El este „Fiul lui Dumnezeu”, precizând că pe vremea aceea El se numea pe Sine cu acest apelativ. Mai mult chiar, Barnaba subliniază că „lisus nu este fiu al unui om, ci Fiul lui Dumnezeu, nu este fiul lui David, așa cum credeau * iar Barnaba iudeii ilor Apostolici, lisus Hristos este il”, În înțelegerea Paris subințelegând Fiul lui Dumnezeu. EI derivă filiayiunea divină a lui lisus Hristos din hotărârea lui Dumnezeu Tatăl de a încredința Fiului Său stăpânirea asupra creației Sale. (Ps. Il, 6). Ca Fiu al lui Dumnezeu , lisus Hristos este „strălucirea Stăpânului lumii, prerogativă care-L ridică deasupra omului și a întregii stan Tapturi, Autorul Didahiei il consideră pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu pentru că este născut din Fecioară, ci pentru că s-a născut după voința si puterea lui „5 aceste Por Apostolic tracers ot inci de Pr Dr, Dum Fei, în colecția PSB, vo. fata IBM BOR Bucur, 179, p.29 „idem 92930 1 Bapmau,V. 9. MPG cal, 736 A, ep, Dac. Mapsrand Constantin Vou, pit, PAL „Hemmer, Doctrine de i pres Pare 1926,» 118-122 apud Dac. Magszand Consantn Vicu apei > Dumnezeu, asa cum afirmă si Ignatie'””; ca persoană divină Hristos este nâscul din veșnicie din Tatăl Filiatiunea divină a lui Hristos este afirmată mai explicit de Policarp în frazele: „Dumnezeu si Tatăl Domnului nostru lisus Hristos…lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Dumnezeu fiind unitate, Hristos după duh este unit cu Tatil Uniunea dintre cele două persoane este deplină, aga cum ne spun textele: „lisus Hristos dintr-un Tată este, în El este sila El se intoarce”, sau „lisus Hristos cu atât mai mult se arată, pentru că este în Tatăl”, În schimb alte texte ne sugerează mai mult o uniune morală între cele două persoane, ca de exemplu: „Domnul nu a făcut “Tot din accastă perspectivă a unității dintre Hristos ~ Fiul si Dumnezeu ~ ‘Tatil trebuie înțelese pasajele din Didahie, în care cele două persoane sunt imic fără Tatăl, cu care era unit”, sau „lisus a fost următor Tatălui Său”, invocate împreună, ca dăruitori ai bunurilor spirituale sau ca obiect comun al iubirii creștinilor. Prin acordarea atributelor divine lui lisus Hristos, Părinții Apostolici au continuat învățătura Noului Testament, adâncindu-i sensul și înbogățindu-i conținutul prin unele elemente noi. Astfel, pe lângă calificativele de „Dumnezeu”, „Domnul”, „Mesia”, „Duh”, „Fiul lui Dumnezeu”, Părinții is Hristos si Tatăl și celelalte Apostolici dezvoltă din ideea de unitate dintre însușiri divine ale lui lisus Hristos, ca de exemplu atemporalitatea si participarea Lui la crearea lumii, De asemenea, din concepția despre Cuvântul lui Dumnezeu, ei au dezvoltat ideea că lisus Hristos este numele, voința și conștiința lui Dumnezeu ~ Tatăl. ‘ipa, Episots care Smif, MPG, col. 79 8 apa, Die. Magirană Constantin Vou. opt 0 lisus Hristos ~ Dumnezeu si om Misterul unirii celor două naturi ~ divină si umană ~ in persoana lui lisus Hristos, nu a fost dezvoltat într-o doctrină concisă, nici de Noul Testament, nici de Părinții Apostolici. în general, obișnuiesc să atribuie Cuvântului divin proprietăți Hristologi omenești (naștere pământească, suferințe, moartea), iar omului Hristos În acest sens autorul Didahiei proprietăți divine (veșnicie, atotputemicie). „2 spune: „Dar nu oricine grăieșe în duh este profet, ci numai dacă are purtările Domnului. Deci după purtări se va cunoaște profetul fals și profetul.” Noul Testament, asemănarea chipului lui Dumnezeu fântul Apostol Pavel Tisus Hristos este, și prototipul neamului omenesc, asa după cum ne arată în Epistola câtre Romani VIII:29. Ignatie sintetizează concepția despre unirea celor două naturi în lisus Hristos în următoarele fraze: „Unul este doctorul, atât trupesc cât și duhovnicesc, născut si nenăscut; Dumnezeu arătat în trup, în moarte viață adevărată, și din Maria si din Dumnezeu, mai întăi patimind și apoi nepatimitor.”!”? Unii autori sutin că aceste texte nu ar afirma divinitatea din totdeauna a lui lisus Hristos, pe care ar fi dobândit-o abia după Înălțarea întru slavă a Sa, ci evoluția succesivă de la starea de om la cea de Dumnezeu. Mai îndreptățită este însă părerea! acezași persoană a lui lisus Hristos, căreia îi atribuie concomitent și prin că Ignatie are aici în vedere una și opoziție, atăt însușirile omenești cât si cele dumnezeieși, ilustrând în forma cea mai simplă realitatea celor două fir ale Cuvântului intrupat. Tocmai această idee vrea să o evidentieze si autorul Didahiei atunci când spune: „Dar nu oricine A Muma: Dogmengedchohe, Tubingen, 131.5, pad, Dac Mag Constantin Voie ape pată i? sr Pir arate aducere. e nde de Pt Dr. Dun Fela în esa PSB vo. See BSB Bese 10 3 Brn ga ache, Pai 197, p. 209-204 apd ie Magid Cosa Valo it ae, ne. Mar des dog! das ange cheme vol. Pata 18349. 129- 138 au. Dine apară Cons Vaca a ala si grăiește în duh este profet, ci numai dacă are purtdrile Domnului. Deci după punări se va cunoaște profetul fals și profetul.” Opera méntuitoare a lui lisus Hristos Părinții Apostolici tratând despre persoana lui lisus Hristos, subliniază opera mântuitoare a Lui. Mântuitorul a săvârșit această operă în intreita Lui demnitate de arhiereu, profet i împărat Sinteza acestei activități este redată, probabil cel mai bine dintre Părinții Apostolici, de către Barnaba în fraza: „Cuvântul Său de credință, chemarea Lui la făzăduință, înțelepciunea rânduielilor Sale, poruncile învățăturii, EI însuși locuind în noi: pe noi care eram robiti morții ne introduce în templul cel nestricdcios, deschizându-ne ușa templului, adică gura, si dându-ne duh de „Nu vă rugați ca pocăință. Cele trei demnități sunt arătate și în Dida fariseii ci cum a poruncit Domnul în Evanghelia Sat”, sau: „Îți mulțumim Tie, Părinte Sfinte, pentru sfânt numele Tau, pe care l-ai sălășuit în inimile noastre si pentru cunoștința, credința și nemurirea, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută ie slavă în veci”. prin lisus, Fiul Tău. Desi cele trei demnități ale lui Iisus Hristos se împletesc în funcțiunile și efectele lor, demnitatea de a Spre deosebire de jertfa din Vechiul Testament, Legea nouă a lui lisus Hristos nu are nevoie de jug si de jertfa adusă de oameni, deoarece vesnicul si ereu rămâne temelia operei mântuitoare. cerescul arhiereu și ocrotitorul sufletelor noastre, isus Hristos, a dat un semn în veci pentru Sfinții si credincioșii Săi, jertfindu-se pentru mântuirea lumii intregi. Autorul Didahiei subliniază această idee, afirmând: „Tu, Stăpâne atotputemice, ai zidit toate, pentru numele Tău. Mâncare și băutură ai dat oamenilor spre desfătare, ca si-Ti mulțumească Tie, iar nouă ne-ai, dăruit, prin Fiul Tău, aci, DieChrisslogie dex Kshengesshict, vl reia, 18%. p, 175, ape, Diss Magna Comana Ves opt. PALS 3-Tivernt, Hoare ds dogme dans alge crean, ol Pai, 1924, p 129 130 apa, Di Magstrand Contin Voice pc Pale 2 mâncare și băutură duhovnicească și viață veșnică.”! Toată viata pământească a lui lisus Hristos a fost o jertfire de Sine, umilindu-se, pătimind, vărsându-Și Sângele si dându-și însăși viața prin Moartea pe Cruce. lisus Hristos, deși nu avea nici un păcat, a adus jertfa Sa în favoarea și în tocul omenirii păcătoase. lisus Hristos a adus jerfă pentru păcatele noastre vasul duhului. Domnul a primit să-Și dea Trupul Său stricdciuni, ca să ne curățim prin iertarea păcatelor, prin siropirea cu Sângele Su. De aceea noi trebuie să fim următorii ai căi Mântuitorului, deoarece Domnul lisus Hristos a savârit mantuirea obiectivă a omeniri, fără de care nu putea să existe mântuirea propriu-zisă. Însă mântuirea subiectivă ne privește pe noi toți oamenii, pentru că după ce Mântuitorul Hristos a pus piatra de temelie a mântuirii, acum noi trebuie să zidim locas în împărăția cerurilor prin viata pe care o trăim. Din acest motiv, autorul Didahiei ne îndeamnă astfel: „Dacă poți purta tot, jugul Domnului, desăvârșit vei fi: dar dacă nu poți, fă ce poți.” Mântuirea lumii se realizează apoi și prin funcțiunea profetică si împărătească a lui lisus Hristos. Ca profet, lisus Hristos, pedagogul și învățătorul adevărat al oamenilor, ne ridică inima la indltimea cerurilor. „Rugăciunile voastre, milostenii-le și toate faptele voastre așa să le faceți, cum este scris în Evanghelia Domnului nostru.” Prin El vedem ca într-o oglindă fața lui Dumnezeu cea nepătată și prea înaltă, prin EI ni s-au deschis ochii inimii, mintea noastră cea neințelegătoare și întunecată se deschide în lumină. Prin El gustăm cunoștința cea nemuritoare. lisus Hristos ne-a chemat din intuneric la lumină, din necunoștină la cunoașterea numelui Său cel slivit. EI ne-a descoperit adevărul in viata cerească si cunoașterea “Tatălui, Aceasta este viziunea autorului Didahiei; ne arată care sunt cele două căi pe care o putem lua, arătând ce ne întâmpină pe fiecare drum. evil Părinților Apei tac, set inci e Pe Dr, Dumitra Fins în colecția PSB, ol. Eira îBMBOIR, Duce 19%, p29 30 ‘idem, 28 den 32 „> Clement. XXXVL 2. MPG, | col 281A gad, Disc Magisrand Cnsantin Voica. opt. pls 3 Prin învățăturile Lui, noi cunoaștem voia Tatălui, idealul vieții adevărate. lisus, însăși pilda vieții Li i, iar învățăturile les Hristos și-a întărit învățăturile pri răspândit prin Apostolii aleși de El. De aceea autorul Didahiei îi îndeamnă pe eres felul următor: „Să uristi orice fățăricie și tot ce nu este plăcut Domnului. Să nu părăsești poruncile Domnului și să păstrezi ceea ce ai primi fără să adaugi și fără să scoți. in Biserică să-ți mărtursești păcatele tale și să nu te duci la rugăciune cu conștiința rea. Aceasta este calea vieții Ca Împărat, lisus Hristos, sceptrul maiestății lui Dumnezeu și stăpânul lumii întregi, are supuse Lui toate cele din cer si de pe pământ: „Că aceasta este ceca ce s-a zis de Domnul, in orice lo și timp să-mi aduceți jertfă curată; că re neamuri”! Împărat mare sunt, zice Domnul, si numele Meu este minunat în Lui i se închină toată suflarea, face semne și minuni mari, nimiceste moartea și aduce învierea si nemurirea.’ În culmea puterii Sale slăvite, lisus Hristos șezând de-a dreapta Tatălui este judecătorul viilor și morților lisus Hristos este singura nădejde de mântuire a tuturor oamenilor, pe care îi cheamă în Biserica Sa, templul nestricăciuni: „Atunci va merge făptura oamenilor în focul cercării și se vor sminti mulți si vor pieri, iar cei care vor stărui, în credință vor fi mantuii de Însuși Cel ce a fost supus blestemului.” Prin înțelepciunea rânduielilor Sale, El, întemeiază Biserica pe care o călăuzește în chip nevăzut și neincetat, ocrotindu-i pe membrii ei prin harul Său. În Biserică lisus Hristos este capul, episcopul, Mirele, iar Biserica este mireasa, “Trupul Lui, asa cum afirmă Banaba in mai multe epistole ale sale.'” Soteriologia Părinților Apostolici insumează diferitele aspecte doctrinare din Noul Testament, totusi la unii (Policarp, Clement și Ignatie) se afirmă mai mult elementele pauline, iar la alții cele ioanice. Scr Prior potoli vrducre ste și dc de e Dr. Dum Feo în nee PSB, vl ora 8 BOR Bucura 1979.7 Wem. p31 1. Boris Der Eros Leipzig. 1927, 9.54, gu, Da, Magirană Contin Voie, opt, p16 5 sense Pra Apoi endure, note inc de, Durr eset. acelin PSB, LL Edtan [BM BOR. Bucura, 1979, p33 „mata, Xs 8-9, MPG. Il, cl 7738 pad, Diss. Magsrand Conan Vis. opt. p46 fa Pe de altă parte, apelativul solemn de „sotir” (mântuitor) adoptat de Sfantul Evanghelist loan, filozoful Noului Testament, din limbajul liturgic grec ~ elenist, subliniază în deosebi aspectul istoric nu atât cel tainic ~ subiectiv al operei soteriologice a lui lisus Hristos. Termenul „sotir” este propriu scrierilor din grupa ignatiană, spre deosebi de cele înrudite cu Vechiul Testament.”* În esență, hristologia Părinților Apostolici nu aduce inovații față de hristologia apostolică tradițională, ba păstrează chiar formularile si terminoogia biblică (isus Hristos, capul trupului Bisericii ~ Efeseni ~ mijlocitorul ~ I Petru — Modelul, ete). De aceea nu se poate aștepta ca din conținutul scrierilor Părinților Apostolici să derive explicații si mărturii adecvate pentru toate tezele principale ale adevărului revelat Părinții Apostolici au adoptat în doctrina lor puncte de vedere care corespund întocmai cu acelea ale doctrinei biblice. Totuși unele puncte par a se deosebi de concepția Noului Testament, Astfel, de exemplu, Ignatie și Herma socotesc că îngerii isi dobândesc mântuirea grație activității soteriologice a Mântuitorului, în timp ce Sfântul Apostol Pavel îi consideră locuitori Ierusalimului ceresc (Evrei XII, 22). Dacă Părinții Apostolici nu dezvoltă sau nici nu abordează unele teme Hristologice biblice, nu înseamnă însă că în ansamblul învățăturii lor ar exista o contradicție fata de acela rămâne în felul acesta un element de Hristologia Parintilor Apostoli legiturd intre aceea a Noului Testament și aceea a apologetilor, care încep să 0 dezvolte mai consistent, explicând-o si fundamentind-o mai rational, fără însă a-i aduce o modificare esențială Cercetătorii istoriei dogmelor au încercat să distingă în scrierile Părinților Apostolii diferite tipuri de hristologie. Astfel, Fr. Loof susține că cea mai veche schemă hristologică ar consta în indoita concepție despre lisus Hristos, pe de o parte, concepția despre Hristos în istorie, și inaltat la cer pe de altă parte ~ IX Borbauez De Eros, Lig 1927, 58, pu Dic. Magsrand Cantari Voicu. opt. pl6 1: Sewanne Dogmongerctiche der ericoachon Ze, Freiburg, Be, 1829. 9, pd, Dac Magitrand Coosa Vteu opt. 319 8s despre Hristos Cel preexistent din veri, În această conceptie s-ar exprima un modalism naiv, o contopire nereflectaté între Hristos și Tatăl în vederea operei mântuitoare” A. Hamack distinge și el două tipuri principale de hristologie la Părinții Apostolici. Pe de o parte o hristologie adoptionista, după care lisus a fost un om ales de Dumnezeu, și care, după validtare, a fost adoptat de Dumnezeu si ridicat în starea de slavă, iar pe de altă parte, o hristologie pnevmatică, după care lisus a fost o fință spirituală cerească, mai veche decât lumea care a luat trup si, după împlinirea misiunii pe pământ, s-a intors din now în cer.” În sfârșit, R. Seeberg distinge in hristologia Părinților Apostolici cinci aspecte: e Ela fost preexistent in aceeași stare de putere și slavă ‘© ELa devenit om, luând trup cu adevărat, pătimind si murind e Bla fost înviat de Dumnezeu din morți + Elva veni în chip văzut din nou la judecată Importanța și valoarea hristologi Părinților Apostolici constau în faptul că ea este cea mai veche mărturie a tradiției creștine biblice, bucurându-se de un prestigiu aproape egal cu al celei cuprinse în cărțile canonice. Prin caracterul ei apologetic, hristologia aceasta a contribuit la risipirea rătăcirilor și atacurilor străine, întărind conștiința Ortodoxiei, Concordanța esențială dintre hristologia Părinților Apostolici și aceea a ne indreptiteste să vedem în datele hristologiei Bisericii Onodoxe sobomicest Părinților Apostolici fundamentarea dogmatică a oricărei hristologii bisericești, de viidind peste tot, dacă nu infailibilitatea, totuși o unitate de concepție expresie cu doctrina oficial ÎNCA Ficat ap cit apa Dine. Magisrand Constuatn Vele opt. pat? 1 idem 8 WR SC Lehrbuch der Dogmengechchte, voll. Leip 1920. p118 119, ape, Dine. Mese Cornin Voice onc. pall 86 CONCLUZII Cea mai veche opera literara crestina postbiblica este „Invatatura celor doisprezece Apostoli” sau „Didahia”, descoperita in 1873 de mitropolitul Filotei Bryennios, intr-un manuscris de la Constantinopol. Filotei Bryennios a publicat textul in 1883 la Constantinopol. Manuscrisul dateaza din anul 1056, Textul are o întindere aproape egala cu acela al Scrisorii catre Galateni a Sf. Apostol Pavel, adica cirea 10.700 litere. Didahia este formata din 16 capitole. Nu se cunoaste autorul Didahiei. E probabil ca autorul necunoscut a folosit mai multe lucrari anterioare, indeosebi una intitulata „Doua cai”, care a inspirat si alti autori. Didahiei – forma si fondul – poarta semnul unei mari antichitati Didahia a exercitat o influenta importanta asupra unora din operele ulterioare, cum sunt Didascalia apostolica, Randuielile apostolice si Constitutiile apostolice. Textul Didahiei poatet fi impartit in trei parti si un epilog: 1-0 cateheza morala (cap. I-VI); 11 – Un compendiu liturgic (VII-X); IL – Instructiuni bisericesti (XI-XV) IV – Atragerea atentiei asupra parusiei (XVI), Cateheza morala, numita si Cartea celor doua cai, este poate primul manual de morala crestina. © morala precisa, necomplicata, directa, asemanatoare cu cea a Sfintelor Evanghelii, Autorul isi imparte preceptele in doua parti, dupa cele doua cai: calea vietii si calea mort, Calea vietii e calea celor mai inalte virtuți, evidentiind urmatoarele îndatoriri: 1.- indatorirea capitala de aL iubi pe Dumnezeu si pe semenii nostri 2. – îndatoririle personale de a ne feri de toate viciile si pacatele cunoscute de cele doua lumi: a Vechiului Testament sia paganismului, punandu-se accent pe evitarea pacatului carii, pe ferirea de cruzime, de viclenie, de superstitie. © 3. – indatorrile sociale sunt manifestarea și lucrarea în comunitate a vrtutilor principale si personale de care a fost vorba. Recomandari fata de sarac iminde mana ca sa primesti, dar n-o strange cand e sa dai, Daca ai (i dai) cu mainile ale, ti vei rascumpara pacatele tale. Nu vei ezita sa dai, ar dand nu vei Nu ti intoarce fata de la murmura. Caci sti cine este bunul datator al rasplat cel lipsit ci pune toate in comun cu fatele tau si nu vei mai zice ca ai ceva propriu. Caci daca sunteti impreuna in nemurire, cu atat mai mul în cele mur ‘care’. Educatia copiilor, „Nu-ti vei lua mana de pe fiul si de pe fica a, ci vei invata din copilarie teama de Dumnezeu”, Calea morii este rea si plina de blestem. Aceasta cale e acoperita de sides, adultere, pohe, destrarari, forturi, inchinare la idoli, magi, vrajitori ‘Spin; marturii false, ipocrizii, taler cu doua fete, viclenie, orgoliu, rautate, ‘rogant, lacomie, vorbire rsinoasa, invidie, indrazneala, fast, ostentaie, lipsa de teama. Preseiptile rituale si liturgice fac referire la penitent, la Botez, a post si ta Euharistie Partea disciplinara cu trei subdiviziuni 1.» obligatiile comunitatii fata de oamenii duhovnicesti (cap. XD); 2, dragostea fata de tot cei in nevoi (cap. XII-XIII); 3, – conducerea interna a comunitatii (cap. XIV-XV). Caracterizare – este una din operele cele mai pretioase ale vechii literaturi vine, Mare valoare au informatiile asupra comuniaii crestine primar, asupra organizarii acesteia, asupra cultului, indeosebi asupra Sfintelor Taine, Ea ne-a transmis anumite formule ale rugaciunii euharistice si psihologia, extrem de interesanta a comunitatilor crestine primare. ss Bibliografie Lzvoare 99″ Biblia sau SF Scripturé, Ediura Insinului Biblic și de Misiune al Bisericii Ontodoxe Române, Bucuresti, 1982. +7″ Sererile Parnilor Apostolic, durere, note și indici de Pr. Dr. Dumitru Fesions în colecția PSB, vol 1, Editura LB.M.B.OLR. Bucuresti, 1979: Cursuri, manuale, tratate 99? Pereloie – Mama penru wal studenilorinstndclor teologice, Bucursi, Editura LB.M.BO.R, 1956; % Coman, LG. Teologia Prior apostolici (Cars petra magister, an 1958/1959, dactlografian, Bucuresti, 1959; % Seriban, 1, Cursul de teologie morala eta aU, Bucuresti, 1921; Cărți, studii și articole 7 Mese, Ștefan C. Ectsiologla Părmlor Apostoli în “Sali Teologie”, seria a I-a, anul VII, 1955, nr. 5-6; % Mem: Viata crestina pa Barbati Apostolic, în Sai Teologice, ea ath, anul VII, 1955, ne 7; s Coman, 1. G., Unitatea Bisericii și problema refacerii ei în lumina SFnțior Părinți, în “Ortodoxia”, anul VI, nr 2 — 3, Bucuresti 1954; Stăniloaie. Dumitru, Sfânta Treime saw la inceput a fost iubirea, Editura IBMBOR, București dem, Taina Euharistei. vor de viață spiimală în Ortodoxie. in “Onodoxia”, XXXI (1979), ne. 3-4 Enaceanu, Ghenadie, Despre barbarii Apostolic, în Biserica Onodoxa Romana, Bucuresti anul IV, 1878; Fecioru, Dumitru, Scrierile Parinilor Apostolic, in colectia “Parinti si Scritori Bisericesti, Editra IBMBOR, Bucuresti, 1979. Moiseseu, Justin, lerarhia bisericeasca in epoca apostotica, in Mitropolia Oteniei, nul VI, nr 1-3, Craiova Neaga, N. Poezia Vechiului Testament. in Mropolia Ardealului, ne, 3-4, 1960: Nicolaeseu, N. Actualtatea Epistolet La care Corinteni a Sfantului Apostol Pavel in Studii Teologice, seri a la, nr. 3-4, 19515 Preseure, Vasile, Doctrina morala a Parintilor Apostolic, in 8.7, seria a II anul XV, ne 9-10, iembrie – decembrie, 1963: Runcan, Nechita, Loria literanrit parisice din perioada persecutiilor amierestine (farsitul secolului 1 — inceputul secolului 19). Editura Performantica, lasi, 2006; “Timus, Nicolae, Doctrina Barbatilor Apostolic, Chișinău, 1924 “Todoran, Ce ete gnoza?. in Mitropolia Ardealului, nr 11-12, 1956: Voicu, Constantin, Hristologia Părinților Apostolii, în “Ortodoxia”, anul xn, Bucuresti, 1961, nr.3. DECLARATIE Subsemnatul(a)……… ÎN , ul WWE esr sial „identificat cu BI / CI seria. soy eliberat de… wey la data [a „CNP… vn declar pe proprie raspundere ca lucrarea de licenta / disertatie cu titlul. imi apartine în întregime, ca în elaborarea acesteia nu am folosit alte surse decăt cele mentionate în bibliografie si ca am redactat-o respectând întocmai standardele minime prevazute de regulamentul privind organizarea studiilor de licenta/disertatie. Data Absolvent, NUME PRENUME
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Olyv2002@yahoo.com 304 Zlat Text (ID: 700384)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
