Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii [631514]

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
1
Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 2
CAPITOLUL I – ABDOMENUL ………………………….. ………………………….. ………… 4
I.1. A natomia topografică a cavității abdominale ………………………….. ………………………….. …………. 4
I.1.1. Regiunile parietale ale abdomenului ………………………….. ………………………….. ……………. 5
CAPITOLUL II – EVENTRAȚIILE ………………………….. ………………………….. …. 16
II.1. Etiopatogenie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 18
II.2. Anatomie patologică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 19
II.3. Tabloul clinic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 20
II.4. Măsuri complementare care pot contribui la integrarea protezelor ………………………….. …….. 25
II.5. Tratamentul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 26
II.5.1. Pregătirea preoperatorie ………………………….. ………………………….. …………………………. 27
II.5.2. Tehnici chirurgicale utilizate în tratamentul eventrațiilor postoperatorii ………………… 28
II.5.3. Îngrijirea preoperatorie ………………………….. ………………………….. ………………………….. 31
II.5.4. Îngrijirile postoperatorii ………………………….. ………………………….. …………………………. 32
Capitolul III – CERCETARE PERSONALĂ ………………………….. ………………… 34
III.1. Scopul lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 34
III.2. Material și metodă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 35
III.3. Rezultate și discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 35
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 66
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 70
LISTA ABREVIERILOR ………………………….. ………………………….. …………………. 73

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
2
Introdu cere
O patologie întâlnită des în chirurgia generalǎ este e ventra ția postoperatorie , care
ridică probleme importante la ori care v ârstă prin evolu ția sa spre încar cerare și strangulare.
În medie, peste 10 % din pacien ții cu celiotomii în ante cedente dezvoltă eventra ții
postoperatorii. Motivele eventrațiilor sunt dominate de infecția postoperatorie a plăgii,
gruparea frecventă cu alte afecțiuni periculoase , care modifică astfel reactivitatea generală
și homeostazia organismului, în legătură cu alți factori etiologici (Schwartz , 2005).
Regularitatea eventrațiilor postoperatorii a creasc ut în ultimii a ni, datorită
mijloa celor de reanimare moderne, care permit intervenții la pacienții care în anii din urmă
erau declarați neoperabili. Efectele lor sunt astăzi bine studiate, atât la nivel abdominal cât
și la nivelul altor organe și sisteme, aceasta generând conceptul de "eventrație -boală
generală". Neglijate și netratate aceste afecțiuni pot expun e la accidente foarte periculoase
cum ar fi ocluzia intestinală sau înc arcerare.
Pe de altă parte însă pot expune la alterare aprogresivă a staticii viscerale
abdominale și la apariția unor tulburări respiratorii consecutive, invalidante. Tratamentul
chirurgical la eventrației postoperatorii ridică probleme dificile, dovadă fiind multiplele
tehnici existente, care nu pot rezolva în toate situațiile convenabil și definitiv suferința
(Duca , 2001) .
Numărul mare al operațiilor efectuate în urgență trebuie să efectueze tactica
chirurgicală în raport cu fiecare pacient în parte. Uneori, s tudierea terenului, pregătirea
corectă preoperatorie și fixarea momentului operator sunt esențiale în succesul intervenției
(Palade , 1999) . Totodată , rigurozitatea respectării principiilor tehni care și îngrijirile atente
postoperatorii sunt obliga torii pentru vindecarea corectă.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
3

PARTEA I
NOȚIUNI TEORETICE
GENERALE

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
4
CAPITOLUL I – ABDOMENUL
I.1. Anatomia topografică a cavității abdominale
Partea trunchiului care este situat ă sub diafragmă se nume ște abdomen . El are mai
mulți pereți, între aceștia delimitându -se cavitatea abdominală. Peretele posterior , doi
pereți laterali, și peretele anterior al abdomenului, pot fi examina ți de la suprafața corpului.
Peretele superior este mai profund și e format de diafragmă, separând așadar
cavitatea a bdominală de cavitatea toracică . Diafragma prezintă însă mai multe orificii care
sunt străbătute de organe și formațiuni anatomi care care trec din cavitatea toracică în
cavitatea abdominală , dar și invers ( Schumpelick și colab, 1996) .
Abdomenul se continuă în jos cu pelvisul. Limitele între care se situează, l a
suprafața abdomenului fiind reprezentate două linii circulare, o linie neregulată, o linie
superioară și o linie inferioară, care îl separă de celelalte două segmente ale trunchiului
(Anthony și colab, 2000) .
Linia superioară . Începe de la baza pro cesului xifoid și ține până la discul
intervertebral T12 -L1, trece apoi prin arcul costal până la coasta 9 -a, apoi până la vârful
coastelor 11 și 12 , și marginea inferioară a acesteia din urmă.
Linia inferioară . Pornește de la marginea superioară a simfizei pubiene, urcă în
lungul pli cei inghinale, urmează apoi creasta iliacă ca apoi să ajungă la orizontala care
trece prin discul intervertebral L5 -S1. Extremitatea superioară a cavității abdominale es te
închisă spre cavitatea toracică prin bolta diafragmei . Aceasta este concavă în jos, mărește
așadar diametrul vertical al cavității abdominale. În partea inferioară, cavitatea abdominală

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
5
este deschisă larg și se continuă cu cavitatea pelviană, împreună c u care alcătuiesc
cavitatea abdomeno -pelviană .

Figura 1. Cele nouă regiuni/cadrane abdominale
Sursă: https://img.kudika.ro/images/article_pictures/back/regiuni -abdominale.jpg
I.1.1 . Regiunile parietale ale abdomenului
Pereții abdomenului sunt formați din părți moi, cu ex cepția porțiunii inferioare,
unde peretele lipsește, la a cest nivel cavitatea abdominală se constituie cu cavitatea
pelviană. Porțiunea lombară a coloanei vertebrale nu ia parte la alcătuirea a cestor pereți, ea
fiind o porțiune a regiu nii rahidiene.
Datorită acestei dispoziții, explorarea și accesul chirurgical asupra organelor
abdominale sunt mult mai ușoare decât în cazul tora celui sau al pelvisului, dar, în a celași
timp, protecția oferită organelor abdominale este mult mai slabă (Simion și Mastalier,
2002). .
Deschiderea chirurgicală a cavității peritoneale prin traversarea tuturor planurilor
parietale se numește laparotomie (Constantin, 2003) . Pentru alegerea locului și a traiectului
laparotomiei, trebuie să se țină cont de o serie d e factori c um ar fi: sediul leziunilor pentru
care se intervine, traiectul vaselor și mai ales al nervilor, zonele cu o vascularizație și
inervație mai redusă, criterii elastice ( Chiru și colab , 2003).
.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
6
În spital se folosește o diviziune tradițională clin ico-topografică sau parieto –
viscerală a pereților antero -laterali ai abdomenului, dar se ține seama de vis cerele
abdominale care răspund pereților.
Această diviziune este utilă pentru a efectua proiectarea într -un perimetru parietal
relativ bine delimitat , pentru a localiza visceralelor , dar și pentru determinarea unor
simptome caracteristi ce îmbol năvirilor acestora.
Această subdivizare se fa ce cu ajutorul unor linii convenționale. Dintre , aceste linii
conveționale, două sunt verticale, una în dreapta, alta în stânga, ridicate prin mijlocul
plicelor inghinale și două orizontale.

Figura 2: Regiunile parietale ale abdomenului
Sursă : http://www.corpul -uman.com/wp -content/uploads/2011/04/anatomiacorpuluiuman -34.jpg
Din cele două orizontale una este superi oară și trece prin extremi tatea anterioară a
coastelor 10 și alta este i nferioară și trece prin punctul cel mai înalt al crestelor ilia ce
(Schwartz și colab, 2008) . Se obțin așadar trei etaje, fiecare cu câte 3 cadrane:
1. Etajul superior :
 epigastrul denumi t Regio epigastrica, Epigastrium este cadranul mijlociu în care se
proiectează lobul stâng al ficatului, o parte a stomacului, duodenul și pancreasul;

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
7
 hipocondrul drept denumit Regio hypochondriaca dextra, Hypochondium dexter
răspunde lobului drept al fica tului și căilor biliare;
 hipocondrul stâng denumit Regio hypochondriaca sinistra, Hypochondrium sinister
corespunde unei porțiuni a stomacului și splinei.
2. Etajul mijlociu :
 zona ombilicală denumită și Regio umbilicalis este cadranul mijlociu, în care se
proiectează ansele intestinului subțire și colonul transvers;
 flancul drept numit și Regio lateralis dextra corespunde colonului as cendent;
 flancul stâng numit și Regio lateralis sinistra răspunde colonului des cendent.
3. Etajul inferior :
 hipogastrul numit Re gio pubica, Hypogastrium este cadranul mijlociu în care se
proiectează ansele ileale, colonul sigmoidian și vezica urinară în stare de
plenitudine;
 fosa iliacă dreaptă răspunde cecului și apendi celui vermicular;
 fosa iliacă stângă răspunde primei porțiuni a colonului sigmoidian.
Unele regiuni par ietale abdominale sunt mediane, cum ar fi regiunea sterno -costo –
pubiană cu dependința sa, regiunea o mbilicală, în partea anterioară, iar p orțiunile lombare
ale coloanei vertebrale și a le regiunii retrorahidiene, în partea posterioară (Constantin,
2005 ).
Între regiunile mediane anterioare și cele mediane posterioare se găsesc regiunile
laterale perechi: costo -iliacă, regiunea inghinală, lombo -iliacă. În ceea ce privește peretele
superior al abdomenului, el este alcătuit de regiunea diafragmatică .
Regiunile topografi care parietale ale abdomenului sunt:
1. Regiunea sterno -costo -pubiană
2. Regiunea ombilicală
3. Regiunea costo -iliacă
4. Regiunea inghinală

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
8
I.1.1.1. Regiunea sterno -costo -pubiană
Este regiunea mediană a peretelui anterior al abdomenului. Regiunea sterno -costo –
pubiană răspunde atât mușchilor drepți ai abdomenului cât și tecilor lor. Importanța
regiunii rez ultă în primul rând din existența liniei albe, la nivelul căreia se execută
laparotomiile mediane și paramediane, dar și în posibilitatea instalării unor he rnii, mai ales
ale liniei albe ( Koller și colab, 1997).
Stratigrafia este următoarea (Caloghera , 1987) :
1. Pielea . Este subțire, fină, suplă și foarte m obilă și este prevăzută în partea
inferioară cu păr, la ambele sexe.
2. Planul subcutanat . Este într-un volum mai mult sau mai puțin bogat, funcție de
starea de nutriție și de sex, se continuă cu cel al regiunilor învecinate. În partea inferioară,
fibrele conjunctive condensate ale planului alcătuiesc ligamentul fundiform al penisului.
Dintre vasele conținute în planul superficial, venele s unt mai importante.
3. Planul aponevrotic superficial . Este reprezentat de lamele anterioare ale tecilor
mușchilor drepți ai abdomenului. Tecile sunt alcătuite d in aponevrozele mușchilor oblici
externi, de care aderă și foițele anterioare de dedublare ale aponevrozelor anterioar e ale
mușchilor oblici interni. Î n trei mea inferioară, lamele anterioare ale tecilor sunt alcătuite
din toate trei aponevrozele ant erioare ale mușchilor laterali:
 oblici externi,
 oblici interni,
 transverși .
4. Planul muscular . Este alcătuit din mușchii drepți ai abdomenului, inserați pe
elementele osteo -cartilaginoase care alcătuiesc limitele superioară și inferioară ale regiunii.
5. Planul aponevrotic profund . Este alcătuit de lamele posterioare ale tecilor
mușchilor drepți. În cele două treimi superioare, lamele sunt alcătuite prin unirea foițelor
posterioare ale aponevrozelor anterioare ale mușchilor oblici interni cu foițele anter ioare
ale mușchilor transverși.
6. Planul preperitoneal . Are la nivelul regiunii sterno -costo -pubiene două
comp onente:

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
9
 Țesutul celular preperitoneal fa ce parte din fascia extraperitoneală. Fiind o lamă
subțire de țesut celular, care se continuă în întregul spațiu extraperitoneal al
cavității abdomino -pelvine și în spațiul prevezical.
 Fascia ombilicoprevezicală este o condensare a țesutului celulo-fibros al spațiului
pelvisubperitoneal în jurul arterelor ombilicale, urcând de -a lungul lor până la
ombilic .
7. Planul peritoneal . Este reprezentat de peritoneul parietal anterior. Acesta este
ridicat de cele trei ligamente o mbilicale menționate, alcătuind plicele ombilicale, cea
mediană și cea medială. M ai în lateral de a cestea trec vasele epigastri ce inferioare, care
ridică peritoneul formând pli cele ombilicale laterale.

Figura 3. Stratigrafia peretelui abdominal
Sursă: http://www.corpul -uman.com/wp -content/uploads/2011/04/muschiiabdomenului -4.jpg
I.1.1.2 Regiunea ombilicală
Regiune mediană, care nu are pereche, este situat ă în centrul regiunii sterno -costo –
pubiene, datorită importanței sale ontogeneti care și clini care. Regiunea ombilicală conține
ombilicul, fiind locul prin care trec în decursul vieții intrauterine elementele care alcătuiesc

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
10
cordonul ombilical care leagă fătul de mamă . Totodată, el constituie sediul herniilor
ombilicale.
Stratigrafia este următoarea ( Liakakos și colab, 1994) :
1. Pielea . Este fină și subțire, mobil ă la nivelul cadrului circular și este aderentă la
nivelul șanțului și cicatri cei ombilicale.
2. Planul subcutanat . Determină formarea cadrului proeminent, însă dispare la
nivelul aderenței pielii de straturile subia cente.
3. Planul aponevrotic . Este reprezentat de linia al bă, care prezintă un orificiu,
denumit și inelul ombilical , este situat aproximativ la mijlocul distanței xifo -pubiene.
Acesta este aderent, în cele două treimi inferioare, în timp care porțiunea sa superioară este
liberă. Aici se află sediul herniilor și al fistulelor ombilicale .
4. Planul preperitoneal . Este a lcătuit d e țesutul celular preperitoneal și se redu ce
foarte mult la nivelul inelului ombilical.
5. Peritoneul parietal . Este alcătuirea ultimul ui plan, el prezintă de multe ori o
depresiune în dreptul inelului ombilical.
I.1.1.3. Regiunea costo -iliacă
Este regiunea laterală, pereche, având o formă neregulat patrulateră, care ocupă cea mai
mare parte a pereților abdomenului. Li mitele între care se găsește sunt următoarele
(Târcoveanu și Lăzărescu , 1994):
 în sus este arcul costal și m arginea inferioară a coastei 12 ;
 în jos este orizontala care unește cele două spine ilia ce anterosuperioare, continuată
înapoi cu creasta iliacă;
 înainte este marginea laterală a mușchiului drept al abdomenului;
 înapoi este marginea laterală a mușchilor proprii a coloanei vertebrale denumit și
erectorul coloanei .

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
11
I.1.1.4. Regiunea antero -laterală a peretelui abdominal
Regiunea antero -laterală a peretului abdominal mai este d enumită și regiune costo –
iliacă anterioară .
Stratigrafia este următoarea ( Târcoveanu și Lăzărescu , 1994):
1. Pielea . Este fină și sub țire și este mobilă pe planurile subia cente.
2. Planul subcutanat . Conține un st rat variabil de țe sut adipos, care se continuă și
în regiunile învecinate. Planul subcutanat include ramuri de mărime redus ă provenite din
arterele intercostale și din circumflexa iliacă superficială. Venele sunt mai numeroase și
mai voluminoase și formeză o rețea cu ochiur i neregulate, care se înti nde și în regiunile
învecinate denumită și rețeaua venoasă superficia lă a peretelui toraco -abdominal .
3. Planul fascial superficial . Este format din fascia subțire care acoperă mușchiul
oblic extern și care se continuă și în regiuni le învecinate.
4. Planul profund . Este format din mai multe straturi.
Stratul musculo -aponevrotic este format din mușchii lați ai abdomenului. În partea
anterioară, mușchii se continuă f iecare cu câte o aponevroză. Acestea trec în regiunea
sterno -costo -pubiană, unde iau parte la constituirea tecii mușchiului drept abdominal
(Dragomirescu , 1992) . Stratul este format din trei lame musculo -aponevroti ce, care se
suprapun de la suprafață spre profunzime.
I.1.1.5. Regiunea pos tero-laterală a peretelui abdominal
Este denumit ă regiunea costo -iliacă posterioară, pe care unii specialiști o numesc
regiune lombară. În ceea ce privește a ceastă denumire, trebuie o mare atenție asupra
posibilității în care se poate crea o confuzie cu po rțiunea lombară a regiunii retrorahidiene
sau cu regiunea lombo -iliacă ( Prișcu , 1992).
Stratigrafia este următoarea :
1. Pielea . Este mai groasă decât în regiunea antero -laterală, dar și mobilă și suplă.
2. Planul subcutanat . Este un țesut conjunctiv lax infilt rat cu un volum variabil
de grăsime, care se continuă în regiunile învecinate. L a nivelul crestei ilia care planul aderă
de os, așadar colecțiile purulente subcutanate ale peretelui abdominal nu pot migra spre
regiunea gluteală . Arterele, de calibru redus, provin din ramurile perforante laterale ale

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
12
arterelor lombare și din circumflexa iliacă superficială. Venele comitante ale arterelor se
anastomozează cu regiunea superficială a peretelui toraco -abdominal. Limfati cele
superfici ale sunt rezultatul nodurilor axilare pectorale. Nervii provin din ramurile
perforante laterale ale ultimilor intercostali, din iliohipogastric și din nervii cluneali
superiori.
3. Planul fascial . Este reprezentat de o lamă celuloasă formată din fasciile de
înveliș ale mușchilor oblic extern dar și dorsal mare , continuându -se și în regiunile
învecinate.
4. Planul profund . Este format din mai multe straturi.
Stratul musculo -fascial superficial este format din porțiunea laterală a fasciei
toracolombare, de pe care pornesc fascicule mușchiului dorsal mare. Fasciculele laterale
ale acestui mușchi se desprind de pe creasta iliacă.
Între margi nea laterală a dorsalului mare care este situat medial și marginea
posterioară a oblicului extern care este situată aproximati v la limita laterală a regiunii
precum și creasta iliacă care este situată inferior , se delimitează triunghiul lombar denumit
și Petit ( Borundel , 1994) . Aici se află o zonă slabă a peretelui postero -lateral al
abdomenului, prin care se produc herniile lombar e, sau prin care pot să bombeze colecțiile
purulente perinefriti ce.
5. Planul premuscular este alcătuit din următoarele straturi:
 Fascia transversalis este subțire și celuloasă, fiind confundată cu fascia pătratului
lombelor.
 Stratul retroperitoneal este alcătuit din țesut celulo -adipos, bine dezvoltat în special în
dreptul rinichiului, unde alcătuiesc grăsimea pararenală, cu mare importanță în
chirurgia renală.
6. Peritoneul parietal . Reprezintă ultimul strat al regiunii, la nivelul colonului
ascendent în partea dreaptă și a celui des cendent în partea stângă , peritoneul este înlocuit
de fascia de coales cență retrocolică numită și fascia Toldt .
Regiunea postero -laterală a peretelui abdominal este importantă pentru herniile
lombare care pot avea loc și pentru ac cesul chirurgical asupra rinichiului, a pelvisului renal

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
13
și a porțiunii abdominale a ureterului (Palade , 2008) . Calea de ac ces este calea posterioară,
prin lombotomie care este o incizi e care străbate toate planurile r egiunii până la loja renală.
I.1.1.6. Regiunea inghinal ă
Se mai numește și regiunea inghino -abdominală, fiind o regiune pereche antero –
inferioară a peretelui abdominal. Ea este situată sub regiunea costo -iliacă anterioară și
deasupra regiunii anterioare a coapsei (Rădulescu , 1980) . Importanța ei fiind dată de
prezența canalului inghinal.
Limitele sunt următoarele :
 superior – orizontala care unește spinele iliacare anterosuperioare;
 infero -lateral – plica inghinală;
 medial – marginea laterală a muș chiul ui drept al abdomenului.
Stratigrafia este următoarea:
1. Pielea . Prezintă în porțiunea infero -medială, peri, la ambele sexe. Pielea este
elastică și mobilă, cu ex cepția pli cei inghinale, unde ea aderă de ligamentul inghinal.
2. Planul subcutanat . Alcătuit din țesut carelulo-adipos bine reprezentat, conține:
 vasele epigastri ce superficiale;
 ramuri din rușinoasele externe;
 limfati cele superficiale tributare nodurilor inghinale superficiale supero -laterale;
 ramuri nervoase din iliohipogastric și ilio inghinal.
3. Fascia superioară . Este continuarea fasciei din regiunea parietală învecinate,
fiind de fapt fascia de înveliș a mușchiului oblic extern.
4. Planul profund . Prezintă aceeași structură ca și în regiunea costo -iliacă
anterioară.
Fibrele aponevrozei, înainte de a se insera pe pube, alcătuiesc cele trei bandelete
care alcătuiesc stâlpul lateral, stâlpul medial și stâlpul posterior , care delimitează inelul
inghinal superficial (Albu , 1994) .
Ligamentul reflectat provine din aponevroz a oblicului intern din partea opusă.
Mușchiul oblic intern, prin fasciculele sale inferioare, se desprinde de pe treimea laterală a

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
14
ligamentului inghinal și are o di recție oblică în jos și medial. Printre straturi le planului
profund tre ce, funiculul sperma tic la barbat , iar la femeie trece ligamentul rotund al
uterului , alcătuindu -se astfel canalul inghinal. Acest a este format din patru pereți și două
orificii.
Peretele anterior este alcătuit de aponevroza oblicului extern. Se întâmplă câteodată
ca, în partea cea mai laterală, la formarea a cestui perete să contribuie și fasciculele cele
mai inferioare ale mușchilor oblic intern și transvers (Proca , 1998) .

Figura 4. Planul profund al regiunii inghinale
Sursă: http://www.reocities.com/HotSprings/Fal ls/8803/cingh3.jpg
Peretele posterior este alcătuit din fascia transversalis, care este întărită de tendonul
conjunct, de ligamen tele reflectat, de Henle și de interfeveolar . Peretele superior este
alcătuit din marginea inferioară a mușch ilor oblic intern și transvers. Marginile mușchilor,
devin aponevroti ce, se unesc așa cum s-a văzut anterior, și alcătuiesc tendonul conjunct
(Mates și Dinu, 2003). .
Peretele inferior este format din jgheabul pe care îl alcătuiește ligamentul inghinal
și prin reflectarea sa înapoi. Inelul inghinal superficial este delimitat de fibre al e
aponevrozei oblicului extern format din: stâlpul medial și stâlpul lateral uniți prin fibrele
intercrurale , iar posterior fibrele ligamentului reflectat (Rebegea și colab, 2005) .

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
15
Inelul a re un diametru de circa 2 cm și permite pătrunderea în el a pulpei degetului
index. Deschiderea orificiului este variabilă în funcție de starea de tonus a peretelui
abdominal și de poziția corpului. Inelul inghinal profund este de forma unei fante vertical e,
prin care se trece fascia transversalis iar împreună cu diferite elemente formează funiculul
spermatic (Campeanu și colab, 2004).
I.1.1.7. Regiunea lombo -iliacă
Este o regiune profundă, pereche, aplasată la nivelul peretelui posterior al
abdomenului, d e o parte și de cealaltă a coloanei vertebrale lombare. Ea cores punde
mușchilui psoas și mușchiului iliac.
Stratigrafia este următoarea ( Dragomirescu și colab, 1997) :
1. Planul muscular . Este format din mușchii iliopsoas și micul psoas. Psoasul
mare așezat medial alcătuiește o masă musculară voluminoasă, care porneș te de pe coloana
vertebrală printr -o serie de arcade fibroase caracteristi ce. Totodată din dreptul articulației
sacroilia ce se adaugă, pe partea laterală, mușchiul iliac, pornit din fosa iliacă. S e alcătuiesc
așadar iliopsoasul, care, la limita inferioară a regiunii, tre ce prin lacuna musculară,
ajungând în regiunea anterioară a coapsei. La tre cerea peste marginea anterioară a
coxalului, pe fața profundă a mușchiului se găsește bursa seroasă iliope ctinee.
2. Planul fascial . Este reprezentat de fascia iliacă, fuzionată cu fascia transversalis.
Fascia iliacă începe în partea superioar ă printr -o îngroșare liniară, numită ligamentul arcuat
medial, întins de la corpul vertebrei L2 la pro cesul costal al ver tebrei L1. Pe aceasta se
inseră fibre ale diafragmei. Sub ligamentul arcuat, la nivelul porțiunii lombare a regiunii,
fascia este subțire, celuloasă, iar pe măsură ce coboară ea se îngroașă.
3. Planul retroperitoneal . Este o lamă de țesut celular, subțire în porțiunea
superioară a regiunii, dar care devine mult mai groasă și bogată în grăsime în partea
inferioară.
4. Peritoneul parietal . În fosa iliacă stângă el este înlocuit cu fascia de coales cență
retrocolică, care separă fascia iliacă de fața posterioară a ansei iliacare a colonului
sigmoidian. Cavitatea abdominală, este o cavitate vis erală. Cavitatea are o formă ovoidală,
cu axul mare, orientat vertical.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
16
CAPITOLUL II – EVENTRAȚIILE
Reprezintă protruzia subtegumentară a unor viscere abdominale, printr -un d efect
musculo -aponevrotic și prin intermediul unui sac peritoneal, în ori ce zonă a abdomenului.

Figura 5. Eventrație
Sursă: http://stefantuca.ro/wp -content/uploads/2010/11/20170520_211122.jpg
Permanența apariție a acestei complicații tardive variază într e 4 și 23% din cazurile
cu intervenții abdominale. Eventrația abdominală, ca și leziune anatomo -patologică este
caracterizată de următoarele elemente: sediul anatomo -topografic, dimensiunea defectului
parietal musculo -aponevrotic, volumul vis cerelor hernia te în sacul de eventrație, prezența
fenomenului de încar cerare sau ștrangulare ( Angelescu , 2003).

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
17
Atfel , la unii pacienți este impusa intervenția chirurgicală în urgență, iar la alții,
operația poate fi temporizată dar este ne cesară o schimbare a modului d e viață. Refa cerea
peretului abdominal se poate efectua prin pro cedee anatomi ce sau prin inserția unui
material protetic.
Clasificarea se poate face astfel ( Dașchievic i și Mihăilescu, 2002)::
1. În funcție de mecanismul etiopatogenic :
a) Eventrații dobândite:
 Traumati ce: d upă contuzii abdominale și după intervenții chirurgicale;
 Atraumati ce;
2. În funcție de sediul topografic :
a) Eventrații mediane împărțite astfel :
 Supraombilicale în care protuzia abdominală este moderată, deoare ce viscerele
din etajul supramezoco lic sunt fixate profund;
 Subombilicale, sunt mai frecvente la femei și protuzia abdominală poate fi
considerabilă, datorită mobilității intestinului subț ire, colonului sigmoid și al
marelui epiploon;
 Postoperatorii mediane supra ombilicale și subombilicale, sunt cele care pun
probleme dificile de tehnică operatorie .
b) Eventraț iile laterale sunt mai rare. Ele putând fi împărțite astfel :
 Subcostale pot ocupa întreaga regiune subcostală;
 Iliace pot fi asociate cu o eventraț ie inghinală, atunci când ligamentul i nghinal
este compromis sau cu o eventraț ie mediană subombilicală;
 Ale flancurilor sunt situate între rebordul toracic inferior și creasta iliacă;
c) Eventrațiile pararectale și eventraț iile perineale după amputații de rect cu rezecț ie a
planșeului pelvin și s upuraț ie locală prelungită.
3. În funcție de mărimea orificiului de eventrație :
a) Mici cu orificiu între 1 și 5 cm;
b) Mijlocii cu orificiu între 5 și 10 cm;

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
18
c) Mari cu orificiu larg 10 și 20 cm;
d) Gigante cu orificiu foarte larg, determinând tulburari cardio -circulatorii și
respiratorii.
4. Din punct de vedere clinic se descriu eventrații :
a) Simple ;
b) Complexe.

Figura 6. Eventrație – Tratamet chirurgical
Sursă: http://mihaihritcu.ro/wp/wp -content/uploads/2016/05/Eventratie.png
II.1. Etiopatogenie
Se disting două categorii de factori care influențează negativ pro cesul de c icatrizare
al plăgii operate.
Factori care țin de actul chirurgi cal (Dragomirescu și Popescu, 1999):
 Supurația plăgii este acțiunea cea mai des întâlnită , care apare prin nerespect area
regulilor de asepsie, hemostaza deficitară cu formarea unui hematom subcutanat care se
infectează secundar sau din cauza naturii septi ce a afecțiunii chirurgicale.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
19
 Tipul de laparotomie ca ce le obli ce si verticale paramediane dau cel mai multe cazuri
de eventrații prin interesarea inervației, secțiunii planurilor anatomi care și
dezorganizarea liniilor de forță. În laparotomiile subombilicale apariția eventrațiilor
este favorizată de absența foiței posterioare a tecii drepte ș i de presiunea
intraabdomi nală crescută la a cest nivel;
 Complicații postoperatorii imediate, c um ar fi retenția acută de urină, ileusul paralitic ,
vărsăturile, tusea, cresc presiunea intraabdominală, punând sutura planului aponevrotic
in tensiune.
Factorii care țin de fondul biolo gic al pacientului: vârsta înaintată,
hipoproteinemie, anemie , eforturile fizi ce mari, tuse sau defecație , obezitatea .
II.2. Anatomie patologică
Elementele care alcătuiesc o eventrație sunt (Crișan și colab, 1981) :
 Orificiul de eventrație . Reprezentat de pierderea de substanță parietală musculo –
aponevrotică prin care se produ care hernierea vis cerelor abdominale. Sediul
orificiului de eventrație se află de regulă la nivelul cicatricii operatorii cutanate.
Sunt eventrații cu orificiu unic și eventrații care pot să aibă mai multe orificii,
situate pe linia cicatricii operatorii sau lateral. Dimensiunile orificiului de eventrație
variază între 2 și 5 centimetri în eventrațiile mici și cu dimensiunea între la 20 și 30
centimetri în eventrațiile mari, gigante. D imensiun ea orificiului de eventrație nu
este în concordanță întotdeuna cu mărimea eventrației. E xistă eventrații cu orificiu
mic, prin care herniază o parte importantă a vis cerelor abdominale, care se
infiltrează și dislocă țesutul celular subcutanat.
 Sacul de eventrație . Este format de peritoneul parietal, îngroșat și fibrozat. De
asemenea poate fi unic sau multiplu, de forme și dimensiuni variabile. Se găsește în
țesutul celular subcutanat, de care este ușor cliva bil, sau poate fi direct sub piele, de
care aderă intim. În eventrațiile mari, produse în urma unor evis cerații fixate, sacul
de eventrație poate lipsi, iar vis cerele herniate sunt fixate la piele și la orificiul de
eventrație, ceea ce face ca reducerea lor să fie imposibilă.
 Conținutul eventrației . Depinde de topografia sa și este reprezentat de marele
epiploon, ansele intestinale subțiri și mai rar de colonul transvers și/sau sigmoid. În

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
20
interiorul sacului de eventrație vis cerele pot fi libere sau lipite de sac și/sau între
ele, realizâ nd un pro ces de aderență intra-sacular care favorizează strangularea.
 Tegumentele . Care acoperă eventrația includ cicatri carea operatorie, care poate fi :
normală, cheloidă, întinsă.
La nivelul tegumentelor care acoperă eventrația pot exista escoriații, ecz eme sau
fistule întreținute de granuloame de fir, pentru care este necesar un tratament preoperator.
În funcție de dimensiunile orificiului parietal, eventrațiile se clasifică în :
Eventrații mici , ușor reductibile, cu marginile orificiului bine individuali zate și
musculatura de vecinătate suplă.
Eventrații mari , cu orificiul larg și marginile musculo -aponevroti care aplazi ce, prin
care herniază o masă importantă de vis cere abdominale, care contractează în timp aderențe
intrasaculare, eventrația deven e astfel ireductibilă.
Eventrațiile gigante , cu orificiul foarte larg prin care herniază o mare parte din
viscerele abdominale, realizând așa numitele „eventrații cu pierderea dreptului de
domiciliu”, ireductibile, însoțite de tulburări respiratorii și cardio -vasculare datorită
modificărilor de dinamică abdominală, coborârii diafragmului și distensiei compensatorii
ale vis carerelor cavitare (Târcoveanu , 2003) .
Acest fel de eventrații pun probleme în readaptare cardio -respiratorie după
reintegrarea vis cerelor herniate în cavitatea abdominală și ne cesită o pregătire
preoperatorie specială.
II.3. Tabloul clinic
Tabloul clinic al eventațiilor cuprinde :
1) Semnele funcționale :
 Dureri locale exa cerbate de efortul fizic,
 Senzație de tracțiune, de disconfort abdominal, datorită tracțiu nii mezourilor,
 Flatuență postprandială,
 Fenomene subocluzive.
2) Semne fizice :

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
21
 Cicatri ce postoperatorie care frecvent este vicioasă,
 Formațiune tumorală reductibilă sau ireductibilă,
 Expansiunea sacului tumoral la tuse,
 Creșterea progresivă în volum atât a sacului cât și a defectului parietal.
Semnele funcționale sunt discrete în eventrațiile mici și mijlocii, singurul semn
fiind uneori o jenă dureroasă sau durerea acută în cazul unui efort fizic. Unele eventrații
sunt însoțite de un sindrom su bocluziv, determinat de distensia anselor intestinale fixate în
sacul de eventrație, efecte care se ameliorează în repaus (Popa , 1992) .
În eventrațiile mari, t abloul clinic este complex și este dominat de tulburările
respiratorii și cardio -vasculare. Dator ită defectului parietal important, peretele abdominal
nu mai influențează excursiile respiratorii ale di afragmului, mai ales în inspir, și conduc la
apariția unei insuficiențe respiratorii croni ce (Popa , 1992) .
De asemenea , tracțiunea continuă pe care vis cerele abdominale care și-au pierdut
domiciliul o exercită asupra mezourilor, este punctul de plecare al unor reflexe nocive
asupra aparatului cardio -vascular.
Există o serie de particularități clini ce legate de stadiul evolu ției eventrațiilor.
Așadar , even trațiile reductibile au un tablou clinic asemănător herniilor. Eventrațiile
nereductibile se manifestă cu o simptomatologie care variată în funcție de vis cerul conținut
în sacul de eventrație.
Când viscerul este epiploonul, tabloul clinic este dominat de durere, exa cerbată la
efort, mers și ortostatism prelungit, în acest timp eventrațiile a căror conținut este intestinul
au un tablou clinic dominat de sindromul subocluziv (Simici , 1983) .
Strangularea reprez intă complicația gravă a unei eventrații, care pune în pericol
viața pacientului prin necroza anselor intestinale herniate. Debutul strangulării este brusc,
în urma unui efort fizic mare, uneori după un ac ces de tuse sau după defecație,
manifestându -se printr-o durere violentă la nivelul tumorii de eventrație, urmată apoi de
vărsături și oprirea tranzitului intestinal (Cassar și colab, 2002) . Tumora de eventrație
devine dureroasă spontan și la palpare, în tensiune, ireductibilă, nemodificată de tuse sau
eforturi.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
22
Examenul obiectiv al unei eventrații se efectuează după tehnica folosită pentru
hernii. La inspecție, eventrațiile mici pot fi neobservabile , fiind evidențiate numai prin
palpare, ca o formațiune tumorală mică, sub vechea cicatri care operatorie.

Figura 7. Eventrație mare
Sursă: https://www.drvictorradu.ro/wp -content/uploads/2.jpg
Eventrațiile medii și mar i apar ca tumori rotunde, oval e sau cu formă neregulată,
care se măresc în ortostatism sau la efort fizic. C ând eventrația este încar cerată, tumo ra se
menține și în clinostatism.
Prin palpare se poate aprecia c onținutul sacului de eventrație, dacă este epiploon,
consistența sa este crescută, suprafața neregulată, boselată, și tumo ra de eventrație
nereductibilă, dacă însă conține anse intestinale, t umora este moale, depresibilă, elastică și
se per cep zgomote hidro -aerice în timpul redu cerii (Ciurea , 2001) .
Prin palpare se va aprecia diametru, forma orificiului de eventrație, consistența
marginilor dar și starea stratului musculo -aponevrotic de vecinătate, elemente fiind
importante din punct de vedere terapeutic.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
23
Pentru refacerea peretelui abdominal s -au arătat numeroase pro cedee care pot fi :
 sutura directă a marg inilor orificiului, practicată în eventr ațiile mici , numit și
procedeul Judd ;
 autoplastii, folosind ca grefe elementele aponevroti ce;
 aloplastiile s -au impus pe o scară tot mai largă odată cu obținerea unor
materiale sinteti ce noi și foarte performante ca biocompatibilitate și
fiabilitate.

Figura 8. Aloplastie
Sursa : http://www.teodorbuliga.ro/hernia -inghinala
Aloplastiile în cura eventrațiilor ridică unele probleme . Pentru folosirea protezelor
sintetice se u tilizează texturi proteti ce care erau atribuite inițial doar eșecurilor
intervențiilor anterioare sau caracterelor morfologi ce particulare ale defectelor parietale
(De Vries Reilingh TS și colab, 2004) .
De regulă se folosesc, la noi în țară, materialelor proteti ce „per primam", cu
excepția situațiilor în care refa cerea peretelui abdominal este posibilă într -o manieră
anatomică în planuri separate, suprapuse, mobile între ele și cu traiectul cicatricii orientat
cât m ai aproape de direcția rezultanț ei liniilor de forță (Priscu , 1995).
Plasarea protezelo r este eficientă de la prima apariție a defectului parietal, cu atât
mai mult cu cât la nivelul cicatricii pot exi sta multe alte defecte mici, iar pe de altă parte

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
24
prezența punctelor de eventrație tradu ce predispoziția pacienților pentru a cest gen de
compl icații.
Alegerea materialului de sinteză este una dintre problemele cu care aloplastiile se
confruntă în cura eventrațiilor , aceasta fiind , defapt , o chestiune economică și de
obișnuință a chirurgului. S-au folosit mai frecvent protezele tip d acron indifer ent de
fabricație, Mercillene sau Plastex, cu care s-au obținut rezultate bune.
De asemenea plasarea protezei parietale poate fi una dintre problemele cu care se
confruntă aloplastiile, deoarece c alitățile biofizi care ale texturilor folosite în protezare aduc
compatibilitate și integrabilitate structurilor învecinate pentru elementelor conjunctive din
jur (Popa și Gilorteanu, 2000) .
Rezultă că plasarea protezelor se fa ce la nivelul structurilor conjunctive bine
reprezentate și active. Elementele vasculare vecine protezei sunt și ele benefi ce pentru
integrarea și transformarea fibroasă a a cesteia.
Ținând seama de a ceste aspecte , luăm în considerație ideea că locul de elec ție în
plasarea protezelor este în interstițiile musculo -aponevroti ce ale peretelui abdominal, în
funcție de situarea topo grafică a defectului parietal ( Dunn și Rawlinson, 1995) .
Pentru defectele situate pe linia mediană, se amplaseză proteza în teaca muș chilor
drepți abdominali, retromuscular, respectând timpii intervenției chirurgicale descrise de
R.Stoppa.
Pentru regiunea hipocondrică, se ține seama de inciziile transversale care
interesează atât teaca mușchilor drepți cât și mușchii lați ai abdomenulu i. În funcție de
situația inelului, proteza se poate plasa fie exclusiv în teaca drepților pentru defectele
extremității mediale, fie properitoneal pentru defectele laterale sau cele care intereseaz ă
ambele segmente ale inciziei.
Din cauza frecvenței even trațiilor mediane, se consideră utilă detalierea unor
elemente tehni ce de plasare a materialelor proteti ce, astfel ( Palade , 1999) :
 o incizie eliptică cu excizia vechii cicatrici și eventual surplusul tegumentar;
 se reperează sacul herniar, se disecă și se practică eventual visceroliza după
examinarea conținutului;
 se apreciază morfologic defectele ;

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
25
 se disecă structurile parietale în care se va insinua proteza, reperul disecției îl
constituie fața posterioară a mușchilor drepți abdominali, d isecția fiind extinsă până către
marginea laterală a drepților, bilateral;
 proteza va fi plasată între fața posterioară a mușchilor drepți abdominali și limita
posterioară a tecii;
 fixarea protezei la distanță de marginile defectului, cu câteva fire separate care
traver sează structurile de la marginea laterală a mușchilor drepți abdominali și care se
înnoadă de regulă supra -aponevrotic în zona cavității restante det erminată de sacul de
eventrație ;
 se reduc punctele de fixare până la renunțare, folosind așadar factorul p atogen
principal -presiunea abdominală, ca mijloc terapeutic de corectare;
 prepararea marginilor aponevrozei prin extirparea lor atât cât o permite situația
locală, urmată de sutura simplă a a cestora, cu sau fără incizii de degajare laterală;
 diminuarea dimensiunilor cavității restante supraaponevroti ce.
II.4. Măsuri complementare care pot contribui la integrarea protezelor
Acestea sunt măsuri normale ale oricărui act chirurgical cu specificații impuse de
câmpul operator, și mai ales la cerințele chirur giei aloplasti ce. S-au impus anumite măsuri
de evoluție postoperatorie:
 hemostaza îngrijită;
 drenajul aspirativ;
 ajustarea protezei în funcție de dimensiunile defectului parietal, respectând și
forma spațiului în care este plasată;
 fixarea a cesteia cât m ai latent cu putință, la distanță de marginile defectului și
aranjarea ei bine întinsa și netedă;
 administrarea obligatorie de antibioti ce cu spectrul larg, prima doză la
inducția anestezică, următoarele două -trei doze la câ te 12 ore postoperator;
 rezolvar ea cu ajutorul capitonaj și a drenaj ului aspirativ a cavității restante
supraaponevroti ce;

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
26
 mobilizarea preco ce postoperatorie a pacienților .
Dacă după chirurgia clasică reluarea imediată a unor activități a fost interpretată ca
factor determinant al reci divei postprotezare, mobilizarea preco ce evită complicațiile,
ameliorează confortul pacienților și ajută la integrarea morfofuncțională (Programe ARCE ,
2009) . Putem spune că reluarea rapidă a unor activități du ce la diminuarea riscului de
recidivă, micșorâ nd așadar durata de spitalizare.
II.5. Tratamentul
Tratamentul eventrațiilor postoperatorii este chirurgical, discutabil însă numai la
pacienții vârstnici, tușitori cronici, prostatici, obezi , care pot beneficia de tratament
ortopedic în afara complicațiil or.

Figura 9. Tratament chirurgical eventrații
Sursă: https://i.ytimg.com/vi/DC1 -5s0J_44/maxresdefault.jpg
Intervenția chirurgicală de reconstrucție parietală este indicată după minimum 6
luni de la operația primară, iar dacă există leziuni cutanate intervenția chirurgicală va fi
practicată după minimum 2 -4 luni de la vindecarea sigură a leziunilor cutanate (Constantin,
2014).

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
27

Figura 10 . EPO cu plasă sintetică, aspect intraoperator
Sursă: Clinica Chirurgie II, Gala ți
II.5.1. Pregătirea preoperatorie
Majoritatea eventrații lor nu ne cesită o pregătire preoperatorie deosebită, ex ceptând
pacienții diabetici, pulmonari, cardiaci sau cei care au deficite biologi ce importante cum ar
fi anemia, hipoproteinemia.
Pentru pacienții obezi corectarea obezității este un obiectiv ideal, d ar foarte greu de
atins. Eventrațiile mari, „cu pierderea dreptului de domiciliu”, la care reintegrarea bruscă a
viscerelor herniate în abdomen este urmată de obi cei de tulburări cardio -respiratorii,
necesită o pregătire preoperatorie mai deoebită , având ca obiectiv restabilirea progresivă a
presiunii abdominale în vederea readaptării cardio -respiratorii la noile condiții
hemodinami ce și ventilatorii create prin reintegrarea vis cerelor în abdomen (Gavrilas și
Oprea, 2006) .
Acest deziderat se efectuează printr -un pneumoperitoneu eșalonat pe o durata de
câteva săptămâni înaintea operației care ridică diafragmul, redu ce distensia intestinală,
diminu ează dilatația venoasă și riscul flebitei, pregătind pacientul pentru readapta rea
sistemului cardio -vascular și respirator du pă cura eventrației (Gavrilas și Oprea, 2006).
Obiectivele tratamentului chirurgical pentru toate tipurile de eventrații: tratarea
sacului și a conținu tului acestuia , reintegrarea vis carerelor herni ate în cav itatea
peritoneală, refacarerea peretelui abdominal.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
28
Principalii timpi operatori în cura chirurgicală ai unei eventrații sunt:
 excizia largă a cicatricii și a țesutului celular subcutanat, având grijă să nu se lezeze
ansele intestinale aderente;
 disecția pielii până la marginile eventrației, cu desființarea fundurilor de sac;
 disecția sacului de eventrație, cu ridicarea pungilor diverticulare;
 deschiderea sacului, totdeauna în zonă normală, spre una din extremitățile cicatricii;
 eliberarea progresivă a organelor conținute în sacul de eventrație și tratarea lor;
 rezecția segmentelor de epiploon inflamate și infiltrate și enterectomie segmentară
în cazul în care există anse intestinale compromise;
 controlul anselor intestinale din vecinătatea inelului de eventrație și secționarea
eventualelor bride sau aderențe entero -parietale;
 unirea orificii lor de eventrație în unul singur;
 rezecția sacului de eventrație după separarea sa de cicatri cea fibroasă, cu păstrarea
unui guler de peritoneu care să permită sutur a peritoneului fără tensiune;
 izolarea și disecția planurilor musculo -aponevroti ce pentru refacerea parietală ;
 refacerea peretelui abdominal este importantă pentru prevenirea recidivelor .
În eventrațiile mici, refa cerea parietală se efectuează prin sutura directă a
marginilor orificiului. Î n eventrațiile de dimensiuni mijlocii se folosesc procedee plasti ce
ca dedublarea tecii dreptului în eventrațiile mediane, sau un lambou aponevrotic
confecționat din teaca dreptului sau aponevroza obliculu i mare în event rațiile laterale
(Gavrilas și Oprea, 2006).
În eventrațiile voluminoase, în care nu pot fi utilizate elementele anatomi ce locale
se vor utiliza pentru acoperirea defectului parietal grefe cutanate, aponevroti ce sau proteze
din material plastic situate la marginile defectului parietal.
II.5.2. Tehnici chirurgicale utilizate în tratamentul eventrațiilor
postoperatorii
Medicul care tratează eventraț ia abdominală dispune de o mu lțime de tehnici
chirurgicale și trebuie să aleagă în funcție de mai multe criteri i. Aceste metode pot fi

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
29
încadrate în următoarele categorii de intervenții: suturile , plastiile , autogrefele ,
mioplasturile , protezele (Heinz , 1998).

Figura 1 1. Cura chirurgicala a eventratiilor parastomale
Sursă: http://www.scrigroup.com/files/medicina/1150_poze/image004.jpg
1) Suturile pot fi de două feluri: s utură simplă într -un plan și s utură în două
planuri.
2) Plastiile pot fi: procedeul lui Quenu, procedeul lui Judd, procedeul Albanese,
operația lui Welti -Eudel, procedeul J. P. Chevrel, procedeul Abrahamson .
3) Autogrefele. Au fost utilizate în prim a parte a secolului al XX -lea. P rocedeul
Burton folosea o porțiune din fascia lată sau grefa liberă de p iele totală sau
dezepidermizată. Autogrefele sunt considerate în prezent ca fiind nesigure. Grefa cu
duramater este tolerată chiar dacă este plasată într -un mediu septic dovedind o stabilitate
structurală rezistentă la infecții și î ncorporare foarte bună în țesutul înconjurător.
4) Mioplast iile. Se folosesc în cazul în care contrainciziile de detensionare sau
autoplastiile nu permit închiderea orificiului de eventrație. Sunt metode laborioase care
necesită mobilizări din mușchii coapsei gracilis sau dreptul intern. Uneori se mobilizează
lamb oul mus culo-aponevrotic al fasciei late acoperind defecte parietale sau anterioare
abdominale. Există indicații ex cepționale pentru pacienții tineri la care o altă tehnică este
imposibilă.
5) Protezele . Pentru rezolvare radicală a eventrațiilor postoperatorii gigante, complexe
sau recidivate, tratamentul se orientează spre folosirea protezelor sinteti ce. Cumberland și
Scales au defin it condițiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul sintetic de proteze,

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
30
pentru a putea fi folosit cu suc ces. În concluz ie, condițiile sunt următoarele :
 materialele nu trebuie să se modifi ce fizic în contact cu lichidele tisulare;
 trebuie să fie inerte din punct de vedere chimic;
 trebuie să nu determine o reacț ie inflamatorie;
 să nu fie can cerigene;
 trebuie să fie capab ile să reziste la solicitările mecani ce;
 să poată fi sterilizate;
 să nu provoa ce alergie sau hipersensibilizare;
 trebuie să permită fabricarea în forma solicitată .
Se pot distinge mai multe t ipuri de proteze sinteti ce:
 Tipul 1 – proteze tot al macroporoase: Marlex, Trelex ;
 Tipul 2 – proteze microporoase: P.T.F.E., Goretex, Dual -Mesch;
 Tipul 3 – proteze macroporoase cu componente multifilamentoase sau micropori;
 Tipul 4 – proteze pentru dimensiuni microscopi ce ale porilor.
În eventrațiile postope ratorii voluminoase și multirecidivate, cu defect parietal
important, s-a utilizat la în ceput plasa tricotată tip Plastex. A ceastă plasă are o stabilitate
chimică bună și se reintegrează foarte bine în țesutul uman, fără a se observa reacț ia la un
corp str ăin (Cassar și Munro, 2002) .
Sterilizarea este ușoară și poate fi efectuată prin autoclavare timp de 30 de minute
la o temperatură de 121°C. Materialul este rezistent și la sterilizarea cu vapori de oxid de
etilenă dar și la iradierea cu Raze Gama. De semenea d epunerea fibri nei în sensul liniilor
de tracț iune durează șase luni. Desfășurarea acestui proces se face în trei etape (Priscu,
1995) :
 se evidențiază prin apariția unei inflamaț ii acute exudative, polimorfă nespecifică
cu un mare volum de exudat i nflamator , bogat în fibrină și leucocite;
 se începe cu acumularea de elemente celulare de inflamație reacțională histiocite,
macrofage și celule gigante polinucleate ;
 este marcată de inițierea dezvoltării țesutului de granulație și a proliferării

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
31
fibroplasti ce.
II.5.3. Îngrijirea preoperatorie
Asistenta medicală trebuie să recolteze probele de lab orator indicate de medic, și va
avea grijă ca pacientului să i se facă toate investigațiile preoperatorii și să introducă în
foaia de observație a a cestuia documentele referitoare la examenele efectuate.
Asistenta medicală se va interesa despre scaunele și micțiunile pacientului , despre
ritmul și aspectul a cestora și va anunța medicului ori ce modificări. P e tot timpul internării
se controlează temperatur a pacientului, care poate relata date importante pentru diag nostic
și să ajute terapeutic cazul ( Heinz , 1998).
La pacienții în vârstă, dar și la cei mai puțin în vârstă, trebuie să se determine
capacitatea vitală, respiratorie, pentru că la a ceștia exist ă o rigiditate a cutiei toraci ce
specifică vârstei, emfizem pulmonar mai mult sau mai puțin ac centuat și, în consecință, ei
au nevoie de o oxigenare suplimentară postoperatorie.
Examinarea sângelui furnizează relații multiple: numărătoarea globulelor roș ii, a
leucocitelor, formula sanguină, hematocritul, valoarea hemoglobinei, timpul de sângerare,
de coagulare, eventual timpul Quick și Howell pot arăta o anemie care trebuie corectată
preoperator (Heinz , 1998) .
O altă investigație importantă este determi narea glicemeiei. Dacă glicemia peste 1 –
1,50 g ‰ dovedește că pacientul are un diabet zaharat . Tratarea pacienți lor cu diabet se va
facare cu insulină preoperator, intraoperator și postoperator, în doze variabile în funcție de
gradul diabetului (Heinz , 1998) .
Pacienții care au folosit tranchilizante preoperator sau hipotensoare pot să prezinte
scăderi tensionale intraoperator, care se pot remedia foarte greu. De aceea, intervenția
operatorie la a cești pacienți trebuie efectuat ă numai la 5 -8 zile după care și-au administrat
ultima dată asemenea medicamente.
Pacientul trebuie să fie într -o bună stare de nutriție înaintea operației. Un pacient
deshidratat și denutrit poate fa ce complicații postoperatorii. Deficiențele protei ce, cum ar fi
lipsa de vitamina C poate întârzia cicatrizarea și favorizează supurațiile postoperatorii.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
32
II.5.4. Îngrijirile postoperatorii
Perioada postoperatorie presupune, o atenție deosebită pentru urmărirea pacientului
și tratarea, la timp și corect, a eventualelor complicații care pot apărea. A ceastă perioadă
este caracterizată printr -o serie de reacții din partea organismului care a suferit intervenția
chirurgicală a căror totalitate alcătuiesc „boala postoperatorie”, asemănă toare cu șocul
traumatic (Heinz , 1998) .
În cadrul unei e voluții postoperatorii simple, fără complicații, îngrijirea pacientului
nu ridică probleme deosebite. După terminarea intervenției, pacientul este transportat în
salon sau în secția de terapie intensivă.

Figura 1 2. Poziție așezare pacient
Sursă: http://www.preferatele.com/docs/medicina/10/ingrijiri%20postoperatorii%20
generale_Images/ingrijiri%20postoperatorii%20generale_8.png
Asistenta medicală care supraveghează pacientul va trebui să aibă toate
mijloa carele ne cesare combaterii a cestora. În faza de trezire, pacientul poate avea grețuri
sau vărsături postanestezi ce, mai ales în primele ore de la trezire, care dispar complet după
12 ore, odată cu eliminarea totală a anestezicului din organism.
Dure rea postoperatorie se poate accentua pe măsura ce dispare anestezia.
Intensificarea durerii poate fi cauza apariției unor reflexe cu efect negativ asupra evoluției
pacientului. Din această cauză , durerea poate fi redusă imediat cu ajutorul analge ticelor,
cum ar fi: Algocalmin, Novalgin, Medocin, For tral, Mialgin, Pentazocin (Heinz , 1998) .
Analgeti cele care au la bază opia cee se utiliz ează numai în caz ul unor dureri
puterni ce. În caz ul persistenței durerilor mari, va trebui controlată plaga care poate
prezenta diverse grade de inflamație.
Separat de dureri , vărsături postanestezi ce și starea de neliniște, pacientul poate
prezenta și senzația de sete datorită pierderii de lichide din timpul actului operator .

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
33

PARTEA II
CERCETARE
PERSONALĂ

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
34
Capitolul III – CERCETARE PERSONALĂ
III.1. Scopul lucrării
Aceast ă lucrare a constat în efectuarea unui studiu retrospectiv al numărului de
pacienți internați și diagnosticați cu eventrație postoperatorie în Clinica II Chirurgie a
Spitalului Clinic de Urgență “Sf. Apostol An drei”, în perioada 2015 -2017 .
Eventrațiile reprezintă protuzia subtecumentară ale unor viscere abdominale,
printr -un de fect musculo -apronevrotic , prin intermediul unui sac peritoneal, în orice zonă a
abdomenului.
Conduita terapeutică a EPO a suferit modificări substanț iale în ultimele decade și
presupu ne o abordare multidisciplinară , o monitorizare atentă și un grad înalt de
flexibilitate în reevaluare dinamică a pacientului.
Scopurile studiului au fost:
 stabilirea individualitatății și a particularitaților în tratamentul eventrațiilo r;
 EPO este o patologie relativ frecventă , invalidantă care expune la conplicații grave
ce pot periclita viața pacientului;
 studierea terenului, pregătirea corectă preoperatorie și fixarea optimă a momentului
operator sunt esenția le în succesul intervenție i;
 rigurozitatea respectării principiilor tehnice și îngrijirile atente postoperatorii sunt
obligatorii pentru vindecarea corectă.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
35
În concluzie, putem afirma că tratamentul chirurgical al EPO reprezintă o problemă
complexă și delicată, având în vedere mult itudinea de elemente ce concură la asigurarea
succesului.
III.2. Material și metodă
Studiul a fost realizat prin analiza foilor de obsevație a unui lot de pacienți
diagnosticați cu eventrație postoperatorie pe o perioadă de 3 ani, 2015 -2017 .
În foile d e observație au fost urmărite date clinice, imagistice, biochimice,
bacteriologice, ce au participat la susținerea diagnosticului, conduita terapeutică, evoluția
pacienților și perioada spitalizării.
În acest sens, s -a procedat la explorarea ecografică d e rutină HBP și pelvină, de
asemenea s -a efectuat și explorarea colonului, obligatoriu peste 40 de ani, prin
colonoscopie, sau clisma baritată. EDS și chiar CT au fost necesare la unii pacienți, în caz
de dublu diagnostic.
III.3. Rezultate și discuții
În perioada 2015 -2017 , în Clinica II Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgență Sf.
Aposțo l Andrei”, au fost internați 113 de pacienți cu diagnosticul de eventrație. Din to talul
pacienților internați, doar 100 de cazuri de eventrație for fi supuse studiului .
Tabelul 1. Repartiția p acienților internați în funcție de practicarea intervenției chirurgicale
Pacienți Nr. Cazuri
Operați 100
Neoperați 13
Total 113

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
36

Figura 13 . Repartiția pacienților internați în funcție de practicarea intervenției chirurgicale
Tabelul 2. Repartiția cazurilor pe sexe
Sex Nr. Cazuri
Feminin 84
Masculin 16

Repartiția cazurilor pe sexe a fost următoarea: sexul femini n a fost interesat cu
precădere și a cuprins un număr de 84 cazuri , în timp ce sexul m asculin a fost reprezentat
de 16 de cazuri. Am constatat predomina nța sexului feminin explicată prin incidența
crescută a numărului de femei ce suferă intervenții chirurgicale în sfera genitală.

Operați
88% Neoperați
12% Repartiția pacienților internați în funcție de
practicarea intervenției chirurgicale

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
37

Figura 14 . Repartiția cazurilor pe sexe

Tabelul 3. Repartiția cazurilor pe grupe de vârstă
Vârsta/ani <21 21-30 31-40 41-50 51-60 61-70 71-80 >81
Nr. cazuri 1 5 18 33 14 18 8 3

Analizând vârsta bolnavilor din lotul cercetat , cu limite de vârstă între 21 și 85 de
ani, observăm că incidența maximă a EPO se situează în decadele 5, 6, 7. Putem remarca
apariția EPO în majoritatea cazurilor la persoane în plină activitate socio -profesion ală (41-
70 ani) cu o pondere mai mică la persoane depășind 71 de ani, vârsta după care activitățile
fizice sunt mai ușoare, dar și până la 41 de ani, datori tă tonicității musculare a
organismului uman.
Feminin
84% Masculin
16% Repartiția cazurilor pe sexe

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
38

Figura 15. Repartiția cazurilor pe grupe de vârstă

Tabelul 4. Incidența eventrațiilor pe criterii de habitat
Habitat Nr. pacienți
Urban 91
Rural 9

<21
1%
21-30
5%
31-40
18%
41-50
33% 51-60
14% 61-70
18% 71-80
8% >81
3%

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
39

Figura 16 . Incidența eventrațiilor pe criterii de habitat
La pacienții din mediul urban se con stată o incidență maximă de 91 % față de 9 %
la pacienți din mediul rural.
Tabelul 5. Criteriu de urgență

Din totalul de 100 de cazuri de eventrații operate, 15 din cazuri au fost operate în
condiții de urgență: urgență prin oc luzie intestinală 12 și urgență prin î ncarcerare cu viscere
herniate 3.
Urban
91% Rural
9% Incidența eventrațiilor pe criterii de
habitat
Tipul operației Nr. cazuri
Operații în urgență 15
Operații programate 85

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
40

Figura 17 . Criteriu de urgență
Tabelul 6. Localizarea topografică a eventrațiilor
Eventrații Nr. cazuri
Subombilicale 16
Supraombilicale 12
Supraombilicale/ Subombilicale 3
Parastomale 2
Altele 1

Din punct de vedere topografic , predomină eventrațiile subombilicale 47% , urma te
de cele supraombilicale 35 %, iar eventrațiile cu alte localizări sunt mai rare: cele
supra ombilicale și subombilicale reprezintă 9%, iar cele parastomale 6% și alte 2 %.
Operații în
urgență
15%
Operații
programate
85% Criteriu de urgență

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
41

Figura 18 . Localizarea topografică a eventrațiilor

Tabelul 7. Repartiția eventrațiilor mediane
Eventrații mediane Nr. cazuri
Supraombilicale 34
Subombilicale 9
Supraombilicale și subombilicale 3
Eventrațiile media ne sunt cele mai frecvente și sunt împărțite astfel :
 eventrații subombilicale (74 %), mai frecvente la femei, datorită mobilității
intestinului subțire colonului sigmoid și al marelui epiploon ;
 eventrații supraombilicale (20 %), în care protuzia abdominală este moderată
deoarece viscerele din etajul supramezocolic sunt fixate profund ;
 eventrații postoperatorii media ne supraombilicale și subombilicale (6%).
Subombilicale
47%
Supraombilicale
35% Supraombilicale/
Subombilicale
9% Parastomale
6% Altele
3% Localizarea topografică a eventrațiilor

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
42

Figura 19. Repartiția pacienților în funcție de localizarea eventrațiilor mediane

Eventrațiile laterale sunt mai rare. Di n studiul făcut, am găsit 20 din cazuri. Ele pot
fi împărțite după cum urmează:
 eventrații subcostale 35 %;
 eventrații iliace 25 % , mai frecvente pe dreapta;
 eventrațiile flancurilor 25 %, sunt situate între rebordul toracic inferior și creasta
iliacă;
 mult mai rare, s unt eventrațiile pararectale 15 %.

Supraombilicale
74% Subombilicale
20% Supraombilicale
și subombilicale
6% Repartiția pacienților în funcție de localizarea
eventrațiilor mediane

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
43
Tabelul 8. Eventrațiile laterale
Eventrații laterale Nr. Cazuri
EV subcostale 7
EV iliace 5
EV flancurilor 5
EV pararectale 3

Figura 20 . Eventrațiile laterale
Tabelul 9. Tipuri de eventrații după dimensiunea sacului de eventrație
Tipul eventrației Nr. cazuri
EV mici 30
EV mijlocii 43
EV subcostale
35%
EV iliace
25% EV flancurilor
25% EV pararectale
15% Eventrațiile laterale

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
44
EV mari 24
EV gigante 3

Figura 21 . Repartiția pacienților în funcție de dimensiunea sacului de eventrație
În funcție de dimensiunile defectului parietal, avem:
 eventrații mici 30% , diametrul coletului sub 2,5 cm , cu volum cât o caisă ;
 eventrații mijlocii 43%, diametrul coletului între 2,5 și 10 cm , cu volum cât o
portocală;
 eventrații mari 24% , diametrul coletului între 10 și 20 cm, și sacul cât un pepen e;
 eventrații gigantice 3 %, diametrul coletului peste 20 cm, cu pi erderea dreptului de
domiciliu .
EV mici
30%
EV mijlocii
43% EV mari
24% EV gigante
3% Tipuri de eventrații după dimensiunea
sacului de eventrație

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
45
Pentru pacienții luați în studiu, pe baza anamnezei și din analiza foilor de
observație, am stabilit că există două categorii de factori implicați în tiopatogenia EPO:
 factori ce țin de actul chirurgical;
 factori ce țin de fondul biologic al bolnavului.
Dintre factorii ce țin de tipul interve nției chirurgicale:
 intervenție primară;
 reintervenție.
Tabelul 10. Incidența cazurilor în funcție de numărul de intervenții chirurgicale
Nr. intervenții Nr. cazuri
1 intervenție 41
2 intervenții 33
3 intervenții 17
4 intervenții 9

Figura 22 . EPO în funcție de numărul de intervenții chirurgicale
1 intervenție
41%
2 intervenții
33% 3 intervenții
17% 4 intervenții
9% EPO în funcție de numărul de intervenții
chirurgicale

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
46
Din totalul eventrați ilor operate (100), 59% erau recidive după cel puț in o cură de
eventrație. Restul de 41% au fost operate pentru prima dată.
Tabelul 11. Incidența EPO în funcție de bolile asociate
Boala Nr. cazuri
Obezitate 51
Diabet zaharat 13
Afecțiuni cardiologice 11
Afecțiuni respiratorii 12
Vârsta înaintată 6
Factori metabolici 4
Teren neoplazic 3

Figura 23 . Incidența EPO în funcție de bolile asociate
Diabet zaharat
13% Factori metabolici
4%
Afecțiuni
cardiologice
11%
Afecțiuni
respiratorii
12%
Vârsta înaintată
6% Obezitate
51% Teren neoplazic
3% Incidența EPO în funcție de bolile asociate

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
47
Din studiul făcut , a rezultat faptul că majoritatea pacienților cu eventrații recidivate,
prezentau o serie de comorboditati, dintre care, obezitatea a fo st principalul factor agravant
51%, diabetul zaharat 13%, afecțiuni cardiovasculare 11%, afecțiuni respiratorii care au
realizat condițiile unui tușitor cronic 12%, vârsta înaintată 6%, factori metabolici 4% și
teren neoplazic 3%.
Adesea, am întâlnit asocieri patologice, dintre care trepiedul obezitate -diabet-HTA ,
a fost prezent în aproximativ 75 % din cazuri .

Figura 24 . Localizarea EPO
Din etiopatogenia EPO, ca și factori ce țin de actul chirurgical, am realizat o
statistică în funcție de operațiile suferite anterior și topografia lor.
Cea mai frecventă localizare a EPO, a fost la nivelul liniei albe 75 cazuri, urmată de
11 de cazuri de EPO la nivelul fosei iliace drepte, postapendicectomie și 14 cazuri cu alte
localizări.
EPO au apărut de cele mai multe ori în sfera genitală printr -o inciz e mediană
subombilicala 34 de cazuri. Cura chirurgicală a herniilor ombilicale a fost urmată de EPO
la 19 de cazuri. Apendicetomia, prin incizie Mac Burney , a fost cauza d e EPO pentru 14 de
alte localizări
14%
la nivelul fosei
iliace drepte
11%
la nivelul liniei
albe
75% Localizarea EPO

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
48
cazuri. Rezecția gastrică efectuată prin incizie mediană xifo -ombilicală a fost cauză
generatoare de EPO în 11 cazuri.
Colecistectomia a generat EPO l a 8 pacienți. Ocluzia intestinală a fost prezentă în
anctecedentele patologice a 7 pacienți. Peritonită acută difuză a generat EPO la 5 cazuri.
Pancreatita acută operată, s-a întâlnit în antecedente la 2 bolnavi cu EPO .

Figura 25 . Etiopatogenia EPO în funcție de antecedentele chirurgicale
Tabelul 12. Repartiția EPO în funcție de tipul inciziei
Tipul inciziei Nr. cazuri
Longitudinale 61
Oblice 32
Tranversale 7
pancreatită
2% peritonită
5%
ocluzie
7%
colecistectomie
8%
rezecție gastrică
11%
apendicectomie
14% hernii ombilicale
19% intervenții în
sfera genitală
34% Etiopatogenia EPO în funcție de antecedentele
chirurgicale

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
49

Figura 26 . Incidența etiopatogeniei EPO în funcție de tipul inciziei
Incidența etiopatogeniei EPO to t legată de actul chirurgical, se face și în funcție de
tipul inciziei. Din lotul studiat, am realizat următoarea situație:
 inciziile longitudinale, dau rata cea mai mare de defecte parietale 61;
 inciziile transversale dau cea mai mică rată de defecte parietale, datorită respectării
direcției, cu cea a fibr elor de colagen și musculare 7 ;
 inciziile oblice dau o incidență a defectelor parietale de 32 .
În funcție de tipul refacerii parietale, există multiple studii, care, comparând
refacerea anatomică cu protezare cu plase sintetice, au arătat o rată a recidivei de până la
71% la pacienții la care s -a practic at cura anatomică a eventrație.
Tabelul 13. Distribuția în funcție de tipul refacerii parietale
Tipul refacerii parietale Nr. cazuri
Cu plasă 71
Fără plasă 29
incizii
longitudinale
61% incizii oblice
32% incizii
transversale
7% Incidența etiopatogeniei EPO în funcție
de tipul inciziei

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
50

Figura 27 . Distribuția pacienților în funcție de tipul refacerii parietale

Figura 28 . Metode de reparare a defectului parietal
Cu plasă
71% Fără plasă
29% Distribuția pacienților în funcție de tipul
refacerii parietale
sutură primară
34%
plasă sintetică
tip Marlex sau
Prolene
25% plasă sintetică
de tip Plastex
41% Metode de reparare a defectului parietal

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
51
Au fost analizate retrospectiv foile de observații și protocoalele operatorii ale
cazurilor operate în Clinica II Chirurgie a Spitalului de Urgență „Sf. Apostol Andrei” în
perioada 2015 -2017 și a rezultat următoarea situație:
 34 de int ervenții la care def ectul parie tal a fost reparat prin sutură primară prin
diverse procedee;
 25 de intervenții la care defectul parietal a fost reparat cu ajutorul unei plase
sintet ice tip Marlex sau Prolene USA;
 41 intervenții la care defectul parietal a fost reparat prin s ubstituție cu plasă
sintetică de tip Plastex.
Utilizarea plaselor sintetice în repararea defectelor parietale abdominale reprezintă
la ora actuală un procedeu util izat frecvent , plastia defectelor parietale abdominale cu
proteze sintetice având o dinamică constant ascendentă în raport cu procedeele anatomice.
Se remarcă creșterea nr. de proteze care s -au folosit în rezolvarea tehnică a EPO, odată cu
pătrunderea pe piața românească a materilelor sintetice performanțe. Protezarea, ca opțiune
modernă, în repa rarea defectelor parietale abdominale , este asemănată de Gosset cu un
„petic de vulcanizare plasat între cameră de aer și anevelopa de automobil”.
Modalitatea de inserție a pla sei sintetice a fost variabilă, în acord cu evoluția
conceptuală din literatură de specialitate dar și în concordanță cu experiența pe care
colectivul clinicii a acumulat -o în decursul timpului.
Am înregistrat următoarele situații de utilizare a plaselor:
 plasare retromusculară prefascială;
 plasare premusculo – aponevrotică;
 plasare preperitoneală;
 plasare intaperitoneală.
În etiopatogenia EPO dintre factorii ce țin de fondul biologic al bolnavului avem:
factorul mecanic, factorii bio -umorali și factorii distrofici care sunt cei mai importanți în
favorizarea dezvoltării eventratiilor. Suprasolicitarea prin efort fizic excesiv al zonei
cicatriceale rigidă comparativ cu ț esuturile normale, distensiile fiziologice repetate,
sarcini, tulburările bio/umorale însoțitoare; anemiile în cadrul HD, asociate cu

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
52
hipoproteinemia și stările de imunodepresie, sunt factori care contribuie la deficitul de
cicatrizare și apariția recidive lor. Factorii bio -umorali în EPO sunt: anemiile,
hiperbilirubinemia , hipoglicemia, colesterolul, leucocitoza, hipoproteinemia.
Tabelul 14. Distribuția factorilor bio -umorali în EPO
Factorii bio -umorali Nr. cazuri
Anemia 24
Hiperbilirubinemia 2
Hipoglicemia 32
Hipoproteinemia 6
Leucocitoza 14
Colesterolul 22

Figura 29 . Distribuția factorilor bio -umorali în EPO
Anemia
24%
Hiperbilirubinem
ia
2%
Hipoglicemia
32%
Hipoproteinemia
6% Leucocitoza
14% Colesterolul
22% Distribuția factorilor bio -umorali în EPO

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
53
În tulburarea procesului normal de cicatrizare, sunt incriminați și factorii locali, ce
țin de suputratia plăgii, de tipul de incizie și drenaj, de cali tățile materialului de sutură.
Tabelul 15. Factori locali care împiedică cicatrizarea

Figura 30 . Factori locali care împiedică cicatrizarea
Toți acești factori duc la apariția complicațiilor imediate ale plăgii postoperatorii.
Dintre factorii postoperatorii, sunt și factori ce creează o creștere a presiunii
intraabdominale:
 dispnee,
26
6
4 3
051015202530
Supurații
superficiale Supurații extinse Hematoame Hematoame
infectateFactori locali Nr. cazuri
Supurații superficiale 26
Supurații extinse 6
Hematoame 4
Hematoame infectate 3

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
54
 tuse,
 retenție urinară,
 constipație,
 vărsături,
 ileus paralitic.
Pregătirea preoperatorie generală are ca scop corectarea unor eventuale tulburări
biologice, compensarea unei suferințe, sau al unui diabet, pregătirea respiratorie foarte
atentă, mai ales în eventrațiile mari. Astfel , în cadrul pre gătirii preoperatorie, trebuie avute
în vedere:
 scăderea în greutate a bolnavilor obezi printr -o dietă hipocalorică;
 asanarea proceselor supurative parietale prin care se recomandă intervenția la 4 -6
luni de la s tingerea procesului i nflamator;
 tratament ul afecțiunilor asociate HTA, diabet zaharat, CICD;
 profilaxia complicațiilor tromboembolice prin bandaje elastice pe gamb ă sau
tratament anti -coagulant;
 administrare de antibiotice cu 12/24 de ore înainte de operație, și alt tratament
medicamentos i ndividualizat;
 instalarea unei sonde nazogastrice de aspirație continuă pentru eventrațiile cu
defecte parietale gigante.

Tabelul 16. Complicații generale postoperatorii – plase din polipropilenă
Complicații generale postoperatoriii (plase M arlex, Prolene) Nr. cazuri
Insuficiența respiratorie 15
Pneumonie , bronhopneumonie 11
Tromboflebita profundă de gambă 16

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
55
Infecție urinară 5
Fără complicații 18

Figura 31 . Complicații generale postoperatorii – plase din polipropilenă

Tabelul 17. Complicații generale postoperatorii – plase din poliester
Complicatii generale postoperatorii (plase Plastex) Nr. cazuri
Insuficiența respiratorie 7
Pneumonie, bronhopneumonie 14
Tromboflebita profundă de gambă 1
Infecție urinară 3
Fără complicații 7
Insuficiența
respiratorie
23%
Pneumonie ,
bronhopneumoni
e
17%
Tromboflebita
profundă de
gambă
24% Infecție urinară
8% Fără complicații
28% Complicații generale postoperatorii – plase
din polipropilenă

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
56

Figura 32 . Complicații generale postoperatorii – plase din poliester

Tabelul 18. Complicații imediate – Plase polipropilenă (Marlex)
Plase polipropilenă (Marlex) Nr. cazuri
Serom al plăgii postoperatorii 9
Hematom profund între planurile peretelui 4
Drenaj prelungit sero -limfatic 3
Fără complicații 16
Insuficiența
respiratorie
22%
Pneumonie,
bronhopneumoni
e
44% Tromboflebita
profundă de
gambă
3% Infecție urinară
9% Fără complicații
22% Complicații generale postoperatorii – plase
din poliester

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
57

Figura 33. Complicații imediate (plase Marlex sau Prolene)
Tabelul 19. Complicații imediate (Plasa Plastex)
Plase poliester (Plastex) Nr. cazuri
Serom al plăgii postoperatorii 7
Hematom profund în planurile peretelui 2
Necroza tegumentară 1
Limforagii 3
Dehiscența plăgii 3
Supurație parietală 2
Fără complicații 23
Serom al plăgii
postoperatorii
28%
Hematom
profund între
planurile
peretelui
13% Drenaj
prelungit sero –
limfatic
9% Fără complicații
50% Complicații imediate (plase Marlex sau
Prolene)

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
58

Figura 34. Complicații imediate (Plasa Plastex)

Tabelul 20. Complicații PO tardive (plasa Marlex și Prolene)
Plase polipropilenă (Marlex și Prolene) Nr. cazuri
Sinus al plăgii postoperatorie 2
Fistula entero -cutanată 1
Recidiva eventrației 2
Fără complicații 29

Serom al plăgii
postoperatorii
17% Hematom profund
în planurile
peretelui
5%
Necroza
tegumentară
3%
Fără complicații
56% Dehiscența plăgii
7% Supurație
parietală
5% Limforagii
7% Complicații imediate (Plasa Plastex)

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
59

Figura 35 . Complicații PO tardive (plasa Marlex și Prolene)

Tabelul 21. Complicații PO tardive – Plase Plastex
Plase poliester (Plastex) Nr. cazuri
Fistula entero -cutanată 1
Eșecul reconstrucției 3
Sinus al plăgii postoperatorii 2
Fără complicații 75
Sinus al plăgii
postoperatorie
6% Fistula entero –
cutanată
3% Recidiva
eventrației
6%
Fără complicații
85% Complicații PO tardive (plasa Marlex și Prolene)

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
60

Figura 36 . Complicații PO tardive – Plase Plastex
Pentru deplina securi tate a unei intervenții chirurgicale și echilibrul homeostatic,
trebuie aplicată o t ehnică de anestezie care realizează, pe lângă analgezie și o bună relaxare
musculară.
Dintre tipurile de anestezii cunoscute, în i ntervențiile EPO se utilizează: anestezi a
loco-regională pentru eventrațiile mic i, rahianestezie și IOT. În ulti ma parte a intervalului
studiat, a dominat IOT 69 cazuri, față de RA, cu 28 de cazuri.

Tabelul 22. Tipuri de anestezie folosite în tratarea EPO
Tipul anesteziei Nr. de cazuri
IOT 69
Rahianestezie 28
Locală 3
1%
4% 2%
93% Fistula entero-cutanată
Eșecul reconstrucției
Sinus al plăgii
postoperatorii
Fără complicații

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
61

Figura 37 . Tipuri de anestezie folosite în tratarea EPO

Se observă creșterea numărului de intervenții chirurgicale în EPO mari, gigante,
inoperabile în trecut, dar în prezent cu mari reușite datorită revoluției medici nei, a
tehnicilor chirurgicale și a materialelor de protezare.
Ca timp de intervenție chirurgicală, avem următoarea clasificare:
 pentru eventrațiile mici, durată in tervenției >45 min;
 pentru eventrațiile mijlocii >1h;
 pentru eventraț iile mari aprox. 1h ș i 30 min;
 pentru eventrațiile gigante, intervențiile chirurgicale cele mai complexe au depășit
2h și 30 de minute.

IOT
69% Rahianestezie
28% Locală
3% Tipuri de anestezie folosite în tratarea EPO

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
62
Tabelul 23. Durata intervenției
Tipul eventra ției Durata intervenției Nr cazuri
EPO mici >45 min 30
EPO mijolocii >1h 43
EPO mari ~1h 30 min 25
EPO gigante >2h 30 min 2

Figura 38 . Durata intervenției
Media de spitalizare în cazul eventrațiilor mici, a fost de 5 -7 zile. Eventrațiile
mijlocii au avut o durată de spitalizare de 7 -8 zile. Eventrațiile mari, operate clasic, au fost
>45 min
30%
>1h
43% ~1h 30 min
25% >2h 30 min
2%

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
63
externate în medie de 8 -10 zile. Spitalizarea a depășit media la bolnavii cu afecțiuni cardio –
respiratorii, tulburări metabolice, neoplazii.
Pentru eventrațiile gigante, durata medie de spitalizare este de aprox. 20 de zile. În
perioada de studiu efectuată , am avut 2 cazuri de EPO gigantă, unde perioada spitalizării a
fost de aprox. 120 de zile.
Tabelul 24. Durata medie de spitalizare
Durata spitalizării Nr. cazuri
5-7 zile 32
7-8 zile 39
8-10 zile 27
~20 zile 2

Figura 39 . Durata spitalizării
5-7 zile
32%
7-8 zile
39% 8-10 zile
27% ~20 zile
2%
Durata spitalizării

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
64
Îngrijirile preoperatorii și postoperatorii au o importanță deosebită în asigurarea
succesului terapeutic chirurgical.
Tabelul 25. Antibioterapie postoperatorie
Antibiotice Nr. de cazuri
Cefalosporine gen. III 33
Cefalosporine gen. III + Zimforo 30
Cefalosporine gen. III + Gentamicina 37

Figura 40 . Antibioterapie postoperatorie
Antibioterapia preventivă, urmărirea și îngrijirea atentă a plăgii, urmărirea
eficienței drenajului, tratamentul afecțiunilor asociate, sunt elemente majore de nursing
postoperator.
Cefalosporine
gen. III
33%
Cefalosporine
gen. III +
Zimforo
30% Cefalosporine
gen. III +
Gentamicina
37% Antibioterapie postoperatorie

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
65
Antibioprofilaxia este obligatorie și poate fi prelungită când au existat incidente
septice intraoperatorii. S-au utilizat postoperator cefalosporine gen. III uneo ri și în
combinație cu Zimforo sau cu aminoglucozide.
Administrarea asociată de antibiotice s -a făcut conform probelor de cultură cu
antibiogramă, din plăgile cu ser oame, supurații etc. Media administrării a fost de 5 -7 zile
postoperator, dar au fost și cazuri de EPO complicate, unde administararea antibioticelor
s-a prelungit, chiar și până la 21 de zile.

Figura 41 . Mortalitatea
Pe lotul de 100 pacienți care au f ost operați pentru EPO, am avut 7 decese.
Procentul este reprezentat de complexitatea intervențiilor, la care se adaugă patologia
asociată la bolnavii de vârsta a doua și a treia. În cazu l decese lor, am avut embolie
pulmonară 2 cazuri, insuficiență resp iratorie 1 caz, sepsis sever 2 cazuri, complicații
cardiace 1 caz, decompensare hepatică 1caz. Mortalitate embolie pulmonară
2 cazuri
insuficiență
respiratorie 1 caz
sepsis sever 2
cazuri
complicații
cardiace 1 caz
decompensare
hepatică 1caz

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
66

CONCLUZII
Ca urmare a studiului efectuat se desprind concluzii care ne conduc la ideea că
tratamentul chirurgical al eventrațiilor postoperatorii t rebuie individualizat în raport cu
volumul eventrației, localizarea topografică a ei, trof icitatea structurilor parietale , contextul
clinic al fiecărui bolnav.
De asemena, trebuie tinut seama că, r epartiția cazurilor pe sexe a fost cu precădere
spre sexul femini n care a cuprins un număr de 84 cazuri , în timp ce sexul m asculin a fost
reprezentat de 16 de cazuri. Am constatat predomina nța sexului feminin explicată prin
incidența crescută a numărului de femei ce suferă intervenții chirurgicale în sfera genital ă.
Analizând vârsta bolnavilor din lotul de 100 de persoane care a fost cercetat, cu
limite de vârstă între 21 și 85 de ani, observăm că incidența maximă a EPO se situează în
decadele 5, 6, 7. Putem remarca , de asemena, apariția EPO în majoritatea cazurilo r la
persoane în plină activitate socio -profesională cu vârste între 41 -70 ani, cu o pondere mai
mică la persoane depășind 71 de ani, vârsta după care activitățile fizice sunt mai ușoare,
dar și până la 41 de ani, datorită tonicității musculare a organism ului uman.
S-au analizat pacienții și din punct de vedere topografic și s -a observat
predominanța eventrațiile subombilicale 47% , urma te de cele supraombilicale 35%.
Eventrațiile media ne fiind cele mai fre cvente 74% .
În funcție de dimensiunile defectului parietal, avem:
 eventrații mici 30% , diametrul coletului sub 2,5 cm , cu volum cât o caisă ;
 eventrații mijlocii 43%, diametrul coletului între 2,5 și 10 cm , cu volum cât o
portocală;

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
67
 eventrații mari 24% , diametrul coletului între 10 și 20 cm, și sacul cât un pepen e;
 eventrații gigantice 3 %, diametrul coletului peste 20 cm, cu pi erderea dreptului de
domiciliu .
Din totalul eventrați ilor operate respectiv 100, 59% erau recidive după cel puț in o
cură de eventrație. Restul de 41% au fost operate pentru pr ima dată.
Din studiul făcut , a rezultat faptul că majoritatea pacienților cu eventrații recidivate,
prezentau o serie de comorbodități, dintre care:
 obezitatea a fo st principalul factor agravant 51%,
 diabetul zaharat 13%,
 afecțiuni cardiovasculare 11%,
 afecțiuni respiratorii care au realizat condițiile unui tușitor cronic 12%,
 vârsta înaintată 6%,
 factori metabolici 4%,
 teren neoplazic 3%.
Cea mai frecventă localizare a EPO, a fost la nivelul liniei albe 75 cazuri, urmată de
11 de cazuri de EPO la nivelul fosei iliace drepte, postapendicectomie și 14 cazuri cu alte
localizări.
Incidența etiopatogeniei EPO to t legată de actul chirurgical, se face și în funcție de
tipul inciziei. Din lotul studiat, am re alizat următoarea situație:
 inciziile longitudinale, dau rata cea mai mare de defecte parietale 61;
 inciziile transversale dau cea mai mică rată de defecte parietale, datorită respectării
direcției, cu cea a fibr elor de colagen și musculare 7 ;
 inciziile o blice dau o incidență a defectelor parietale de 32 .
În urma analizei fiselor, celor 100 de bolnavi a rezultat următoarea situație:
 34 de int ervenții la care defectul parie tal a fost reparat prin sutură primară prin
diverse procedee;
 25 de intervenții l a care defectul parietal a fost reparat cu ajutorul unei plase
sintetice tip Marlex sau Prolene USA;
 41 intervenții la care defectul parietal a fost reparat prin substituție cu plasă
sintetică de tip Plastex.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
68
Utilizarea plaselor sintetice în repararea d efectelor parietale abdominale reprezintă
la ora actuală un procedeu util izat frecvent , plastia defectelor parietale abdominale cu
proteze sintetice având o dinamică constant ascendentă în raport cu procedeele anatomice.
Se remarcă creșterea nr. de proteze care s -au folosit în rezolvarea tehnică a EPO, odată cu
pătrunderea pe piața românească a materilelor sintetice performanțe. Protezarea, ca opțiune
modernă, în repararea defectelor parietale abdominale , este asemănată de Gosset cu un
„petic de vulcanizar e plasat între cameră de aer și anevelopa de automobil”.
Modalitatea de inserție a pla sei sintetice a fost variabilă, în acord cu evoluția
conceptuală din literatură de specialitate dar și în concordanță cu experiența pe care
colectivul clinicii a acumula t-o în dec ursul timpului.
În etiopatogenia EPO dintre factorii ce țin de fondul biologic al bolnavului avem:
factorul mecanic, factorii bio -umorali și factorii distrofici care sunt cei mai importanți în
favorizarea dezvoltării eventratiilor. Suprasolicitarea prin efort fizic excesiv al zonei
cicatriceale rigidă comparativ cu țesuturile normale, distensiile fiziologice repetate,
sarcini, tulburările bio/umorale însoțitoare; anemiile în cadrul HD, asociate cu
hipoproteinemia și stările de imun odepresie, sunt factori care contribuie la deficitul de
cicatrizare și apariția recidivelor. Factorii bio -umorali în EPO sunt: anemiile,
hiperbilirubinemia , hipoglicemia, colesterolul, leucocitoza, hipoproteinemia.
În tulburarea procesului normal de cicatr izare, sunt incriminați și factorii locali, ce
țin de suputratia plăgii, de tipul de incizie și drenaj, de cal itățile materialului de sutură.
Dintre factorii postoperatorii, sunt și factori ce creează o creștere a presiunii
intraabdominale: dispnee, tuse, retenție urinară, constipaț ie, vărsături, ileus paralitic.
Pregătirea preoperatorie generală are ca scop corectarea unor eventuale tulburări
biologice, compensarea unei suferințe, sau al unui diabet, pregătirea respiratorie foarte
atentă, mai ales în eventrațiile mari.
Îngrijirile postoperatorii sunt de o importanță deosebită în asigurarea suc cesului
terapeutic chirurgical.
Antibioprofilaxia este obligatorie și poate fi prelungită când au existat incidente
septice intraoperatorii.
Repara rea cu plasă a eventrației nu este o tehnică dificilă, dar necesită înțelegerea
contextului lezional, meticulozitate, iar la unii timpi opera tori trebuie atenție specială.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
69
Utilizarea plaselor sintetice în repararea defectelor parietale abdominale reprezint ă
la ora actuală un procedeu utilizat frecvent, plastia defectelor parietale abdominale cu
proteze sintetice având o dinamică constant ascendentă în raport cu procedeele anatomice.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
70
BIBLIOGRAFIE
1. Albu I., 1994 , Anatomie topogafică , editura ALL, București ;
2. Angelescu N. 2003 , Tratat de patologie chirurgicală , București, Editura Medicală ;
3. Angelescu N., Dragomirescu C., Popescu I., 1997 , Patologie chirurgicală pentru
admitere în rezidențiat volumul I , București, Editura Celsius ;
4. Anthony T ., Bergen P .C., Kim L .T., Henderson M ., Fahey T ., Rege R .V., Turnage
R.H., 2000, Factors affecting recurrence following incisional herniorrhaphy. World J
Surg; 24(1): 95 -100; dis cussion 101;
5. Borundel C., 1994, Manual de medicină internă pentru cadre medii , București;
6. Campeanu, T. Artenie, M. Bogdan, C. Nanu, D. Goman, R. Petrescu, C. Iurea, P.
Totolici, 2008, Raluca Chiva: 457 de hernioplastii inghinale si femurale cu materiale
protetice sintetice ;
7. Cassar K ., Munro A. , 2002, Surgical treatment of incisional hernia , Br J Surg.; 89 (5):
534-545;
8. Chiru F. și colab., 2003, Urgențele medicale , Ed. RCR Print, București ;
9. Ciurea M., 2001 , Eventratiile in Tratat de patologie chirurgicala , vol. I, sub red. N.
Angelescu, Ed. Medicala Bucuresti:1317 -1319
10. Constantin I. 2003, “Celioscopie exploratorie”, Editura medicală, București.
11. Constantin I. 2014, “Chirurgie”, Curs adresat asistentelor medicale, Editura Zigotto,
Galați.
12. Constantin I., Truș C. 2005, “Cazuri clinice chirurgicale”, Editura medicală, București.

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
71
13. Crișan G., Calog hera C., Nica C., Bordos D., Nicola T., Lazăr F., 1981 , Cura herniilor
și eventratiilor cu material aloplastic (plasă de tip mersilene) , Chirurgia , 30,57;
14. Dașchievici S., Mihăilescu M., 2002 , Chirurgie.Specialități chirurgicale , București,
Editura Medicală ;
15. De Vries Reilingh TS, van Geldere D, Langenhorst B, de Jong D, van der Wilt GJ, van
Goor H, Bleichrodt RP. 2004, Repair of large midline incisional hernias with
polypropylene mesh: Comparison of three operative techniques. Hernia. 8(1): 56 -59;
16. Dragomire scu C., 1992 , Diagnostic și atitudine de urgență în patologia chirurgicală,
Editura Medicală;
17. Dragomirescu C., Popescu I. 1999, Actualitãti în chirurgie , Ed.Celsius, p:118 -132;
18. Duca S., 2001 , Chirurgia laparoscopică , Edi ția a II -a, Editura Paralela 45 ;
19. Dunn C.D., Rawlinson N., 1995 , Chirurgie – Diagnostic si tratament , Editura Medicală,
București ;
20. Firescu D., Rebegea L., Maftei O., Bacalbașa N., Nechita A., 2005 , Elemente de
patologie chirurgicală , București, Editura Medicală;
21. Gavrilas F., Oprea V., 2006 , Chirurgia peretelui abdominal , Editura Medicalã
Universitarã "Iuliu Hatieganu", Cluj -Napoca ;
22. Heinz K., 1998, Îngrijirea bolnavului , București , Editura All Educational;
23. Koller R, Miholic J, Jakl RJ. 1997 , Repair of incisional hernias with expanded
polytetra fluoroethylene . Eur J , Surg ; 163(4): 261 -266.
24. Liakakos T, Karanikas I, Panagiotidis H, Dendrinos S. 1994, Use of Marlex mesh in the
repair of recurrent incisional hernia. Br J Surg; 81(2): 248 -249;
25. Mates I. , Dinu D. 2003 , Substituția aloplastică intraperi toneala pentru defecte parieto –
abdominale eventrale , Chirurgia București ;
26. Palade R., 2008, Manual de chirurgie generală , Editura All, București ;
27. Palade Ș ., 1999, Manual de chirurgie general ă, vol I ;
28. Popa D., 1992 , Tratat de patologie chirurgicală volumulV , partea I, Editura Medicală ;

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
72
29. Popa F., Gilorteanu H., 2000, Chirurgie , vol II, Editura Național ;
30. Priscu A., 1995, Chirurgie , vol I si II, Editura Didactică și Pe dagogică, București ;
31. Prișcu A ., 1992 , Chirurgie , Editu ra Didactică și Pedagogică R.A. ;
32. Proca E. , 1998, Tratat de patologie chirurgicală , vol. VI, Editura Medicală ;
33. Prof. Dr. C. Caloghera; 1987 , Chirurgia peretelui abdominal ; Ed. Academiei , pg. 213 –
216.
34. Programe ARCE , 2009, Programul na țional de promovare a chirurgiei laparoscopice ;
35. Rădulescu P., 1980, Elemente de patologie și terapeutica chirurgicală , Editura
Didactică și Pedagogică ;
36. Schumpelick V , Conze J, Klinge U. 1996, Preperitoneal mesh -plasty in incisional
hernia repair. Chirurg ; 67(10): 1028 -1035;
37. Schwartz, 2005 , Principiile chirurgiei vol umul II , București, Editura Teora;
38. Schwartz, Shires, Spencer, 2008, Principiile chirurg iei, vol I si II, Editura Teora ;
39. Simici P., 1983, Elemente de semiologie clinică chirurgicală , Editura Medicală,
București;
40. Simion S.,, Mastalier B., 2002, Patologie chi rurgical ă, Editura Medical ă;
41. Târcoveanu E., 2003 , Tehnici chirurgicale , Iași, Editura Polirom ;
42. Târcoveanu E., Lăzărescu D., 1994 , Abdomenul acut chirurgical , Iași, Editura Contact
Internațional;

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
73

LISTA ABREVIERILOR
ACTH= corticotropina
ATI= anestezie și terapie intensiv ă
CICD= cardiopatie ischemica cronic ă dureroas ă
CT= tomografie computerizat ă
dr= dreapta
EDS= endoscopie digestiv ă superioar ă
EPO= eventrație postoperatorie
EV= eventrație
HBP= hepato -bilio-pancreatic ă
HD= hemoragie diges tivă
HTA= hipertensiune arterial ă
i.v.= intravenos
Int. chir.= interven ție chirurgical ă
IOT= intubație orotraheală
Loc= localizare
Nr= num ăr

Olariu E. Aurica Eventrațiile postoperatorii
74
PO= postoperator
RA= rahianestezie
SNG= sond ă nazo -gastric ă
T.G.O.= transaminaza glutamiloxalacetică
T.G.P.= transaminaza glutamilpiruvică
THAM= tris -hidroximetil -aminometan