Oktoberfest

Descriere

Oktoberfest este cel mai mare festival din lume ce are loc în fiecare an în Munchen, Bavaria din Germania, încă din anul 1810. Acest eveniment durează 16 zile, începând de la sfârșitul lunii septembrie până în primul weekend din octombrie. În fiecare an, Oktoberfest găzduiește mai mult de 6 milioane de oameni din întreaga lume.

În timpul evenimentului, corturile ridicate sunt pline de oameni, care vin cu scopul de a bea băutura de cea mai bună calitate, cu un gust specific german, de a gusta rețetele tradiționale, și de a se simți relaxat de muzica bavareză, pe ritmul căreia oamenii se distrează plini de voie bună. Anual, halbe uriașe sunt băute imediat, iar atracțiile specifice sunt pline de curioși și îndrăzneți. La această sărbătoare, vizitatorii și localnicii consumă cantități enorme de bere, băutura specifică Germaniei. Majoritatea vizitatorilor poartă blugi sau pantaloni cu bretele, fiind specifici zonei.

Pe lângă faptul că se consumă peste 6 milioane de litrii de bere, vizitatorii se pot bucura și de mâncăruri tradiționale, cum ar fi carne la grătar de pui, porc, pește, cârnați la care se alătură covrigi, cartofi copți, clătite de cartofi, varză roșie și specialități bavareze, precum Obatzda, un amestec de brânză cu unt condimentat sau Weisswurst, care este un cârnat alb.

Istoric

Totul a pornit din inițiativa unui subofițer gărzii naționale bavareze de a organiza un astfel de eveniment. Acesta a venit cu ideea organizării unei curse de cai cu prilejul mariajului dintre prințul moștenitor al Bavariei, Ludovic I cu prințesa Therese von Hildburghausen.

Cursa de cai a fost organizată pe data de 17 octombrie în anul 1810, iar denumirea dată de viitoarea mireasă a fost de Oktoberfest. Locul în care s-a desfășurat evenimentul a fost o pajiște de la marginea orașului, denumită ulterior, după numele prințesei, pajiștea Teresei (Theresienwiese). Băturile și mâncărurile tradiționale au fost servite în centrul orașului, unde toată lumea a sărbătorit proaspăta căsătorie.

În anul următor, datorită succesului avut, autoritățile germane au decis reorganizarea festivalului, dar de această dată sub conducerea și finanțarea Asociației de Agricultură Bavareză, care s-a folosit de acest eveniment pentru a-și prezenta și promova în același timp serviciile aricole pe care le punea la dispoziția locuitorilor. În anii următori festivalul a fost organizat și finanțat de diferite firme private.

Anual, festivalul începea cu defilarea firmelor participante, reprezentate de care împodobite, trase de câte patru cai. Aceste căruțe aveau rolul de a transporta butoaiele cu bere de la berărie către marginea orașului unde acesta era organizat.

În 1892 a fost lansată prima halbă de bere din sticlă, astăzi fiind cel mai căutat suvenir din Oktoberfest și corturile berăriilor nu mai aveau ca scop doar vânzarea de băuturi și mâncare, ci și comerțul cu suveniruri sau alte atracții.

În anul 1936, pentru sărbătorirea nunții de argint a cuplului regal, s-a organizat o paradă în care oamenii au purtat costume populare bavareze. Această paradă a devenit o tradiție nelipsită,în cadrul evenimentului. În zilele de azi, aceasta numără peste 9000 de participanți și este una dintre cele mai mari din lume, iar pe lângă costume tradiționale germane, localnicii îmbracă și costume cu specific austriac, elevețian, polonez, norvegian și italian.

În anul 1950 a luat naștere o tradiție foarte importantă, și anume primarul orașului dă cep primului butoi de bere în prima sâmbătă în jurul orei 12, în acest fel fiind declarat deschis festivalul Oktoberfest.

În ultimii ani, Oktoberfest s-a transormat într-un festival internațional, deoarece pe lângă faptul că găzduiește mulți vizitatori din rândul populației țării, au început să participe numeroase naționalități din întreaga lume.

Anul 2010 a marcat sărbătorirea celor 200 de ani de la primul festival Oktoberfest organizat. În deschiderea festivalului au fost organizate special curse de cai, călăreții purtând costume istorice, tocmai pentru a aminti participanților de trecut și de tradițiile de altă dată.

Evenimente tragice în timpul festivalului

De-a lungul timpului, existența festivalului a depins în principal de situația politică și economică a Bavariei. Astfel, în 1813, la doar patru ani după ce a fost declarat festival anual, acesta a fost anulat datorită războiului cu Franța. În timpul celor două războaie mondiale, festivalul nu a avut loc și chiar și după terminarea acestora a fost organizat doar ca mic „festival de toamnă”. În timpul inflației, 1923-1924, festivalul este din nou anulat, din motive economice.

Unul dintre cele mai sumbre momente din istoria Oktoberfest-ului îl constituie data de 26 septembrie 1980, când a avut loc un atentat cu bombă soldat cu moartea a 13 și rănirea a peste 200 de persoane. Ancheta a decis că acest act a fost declanșat de Gundolf Köhler, care era extremist de dreapta, totodată murind și el în atentat.

Program eveniment

În Munchen, Germania, startul festivalul berii se dă la ora prânzului, respectiv la ora 12.00 în data de 19 Septembrie, iar la ora 23.30, pe 4 Octombrie evenimentul se sfârșește.

În ceea ce privește programul renumitelor corturi, în număr de 14, este bine de știut că în timpul săptămânii, acestea sunt deschise de la 10 dimineața până la ora 23.00, ultima bere fiind servită la 22.30. În weekend, singura diferență este ora de deschidere, respectiv acestea își vor primi clienții cu o oră mai devreme, de la 9.00.

În România, evenimentul are loc în următoarele trei locații: București, de pe 15 până pe 25 Octombrie, Brașov, 3-13 Septembrie, Timișoara, 24 Septembrie-4 Octombrie.

În deschidere vor cânta trupe precum Aalbachtal Express, Rocky 5, vor avea loc concursuri: Regele Oktoberfest și Miss Oktoberfest, o zi dedicată colectării și reciclării paharelor de plastic, numită “Oktoberfest iubește natura”, dar și care alegorice prin intermediul cărora oamenii pot vedea costume tradiționale bavareze, butoaie pline cu bere și altele.

Înainte de a participa la un astfel de eveniment, este important să se cunoască următoarele detalii:

Există un număr de locuri de parcare limitat;

În fiecare marți este „Ziua familiei”, între orele 12.00 și 18.00, prețurile fiind reduse în acest interval de timp;

Mijloacele de transport în comun vor circula mai des, iar în weekend vor exista câteva curse și noaptea;

Copiii sub 6 ani trebuie să părăsească corturile începand cu ora 20.00;

Pe paginile web ale operatorilor de transport se poate afla orarul fiecărei linii de metrou sau de autobuz din zonă, precum și costurile de transport

Mesele din corturi se rezervă înainte

Acoperire media

Fiind un eveniment de mare amploare, festivalul berii este intens mediatizat pe plan național, dar și pe plan internațional.

Evenimentul este promovat prin intermediul tuturor tipurilor de comunicare în masă, în special prin intermediul „münchen.tv”, care este cel mai cunoscut post tv care transmite live, între orele 18.00-21.00, în fiecare zi, festivitățile Oktoberfest. Totodată se pot urmări interviuri cu personalități, precum primarul, sportivi, sau vizitatori din toate colțurile lumii.

Deasemenea, numeroase ziare informează oamenii despre acest eveniment, atât presa locală, Süddeutsche Zeitung, Münchner Merkur, cât și cea internațională.

Site-ul oficial stă la dispoziția oamenilor, tot timpul anului, fiind disponibil în mai multe limbi, iar pentru cei care au cont de Facebook, pot accesa cu ușurință pagina oficială, pentru a vizualiza imagini și pentru a afla noutăți. S-a creat și un canal de youtube, pentru a vedea toate filmările ce au loc în cadrul acestui eveniment.

În ceea ce privește România, au apărut articole în ziare precum Adevărul, Gândul, reportaje tv la cele mai prestigioase canale din țară, Protv și Antena, dar și numeroase concursuri realizate de Radio Zu. Notorietatea acestui eveniment este puternic întreținută de toate formele de comunicare existente în momentul actual.

Estimarea audienței

Grupul țintă vizat sunt adulții, mai ales sexul masculin, însă festivalul este îndreptat și spre familie, fiind numeroase activități ce includ și participarea copiilor.

Audiența directă este dată de numărul persoanelor prezente. Potrivit estimărilor organizatorilor, la a 180-a editie a Oktoberfest, din Munchen, au participat, în două săptămâni, 6,4 milioane de turiști din întreaga lume, dintre care aproximativ 540.000 vin în fiecare an doar pentru calitatea berii germane. Aceștia au băut în total, în anul 2014, 6,7 milioane de litri de bere.

Aproximativ 70 % din vizitatori sunt din Bavaria, 15 % din restul Germaniei, iar 15 % vin din țările europene, America, și Australia.

În ceea ce priveste angajații, în jur de 12.000 de oameni lucrează la Oktoberfest, dintre care 1600 sunt chelnerițele.

Bugetul

În ceea ce privește cazarea, vizitatorii au numeroase hoteluri la dispoziție, care se află în apropiere, și dețin camere de la o persoană până la 6 persoane pe cameră. Pentru cei care nu își permit acest confort, o alternativă ar fi dormitul în rulote, sau cazarea într-un alt oraș.

Potrivit statisticilor, o persoană are nevoie de aproximativ 45 de euro pe noapte în ceea ce privește mâncarea și băutura.

În tabelul de mai jos este prezentarea desfășurată:

Prețurile cresc de la an la an, și diferă în funcție de cortul în care aceasta este servită. De exemplu, în Armbrustschützen-Festzelt, berea costă 10.05 euro, pe când în Heimer's Roasted Duck and Chicken, aceasta este 9,70 euro.

Bibliografie:

http://en.wikipedia.org/wiki/Oktoberfest_celebrations

http://ro.wikipedia.org/wiki/Oktoberfest

http://romaningermania.ro/oktoberfest-o-mare-de-oameni-intr-un-ocean-de-bere/

http://www.oktoberfest.de/en/navitem/About+the+Oktoberfest/

http://www.munichsoktoberfest.com/munich-oktoberfest-tours.asp

http://www.munichsoktoberfest.com/munich-oktoberfest-hotels.asp

http://www.munichsoktoberfest.com/munich-oktoberfest-beer-tents.asp

http://www.muenchen.tv/wiesn/oktoberfest-in-munich/

http://www.oktoberfest.net/oktoberfest-2015-program/

http://www.oktoberfestromania.ro/oktoberfest-bucuresti

http://www.oktoberfest.de/en/article/About+the+Oktoberfest/About+the+Oktoberfest/The+official+beer+prices+for+2014!/3764/

Similar Posts

  • Reaɩizarea Strateɡiei Intraprenoriaɩe Ɩa Sc Pensiunea Maria Teodora Srl

    Cap.I EƖaƅorarea strateɡiei intreprenoriaƖe 1.1 Considerații ɡeneraƖe privind straɡia orɡanizației Este un concept cu o istorie ȋndeƖunɡatǎ, ȋntȃƖnit pentru prima oarǎ ȋn Grecia anticǎ. Ȋn timp, acest concept a fost definit de cǎtre diverși speciaƖiști. PrimuƖ care a suƅƖiniat importanța deoseƅitǎ a strateɡiei pentru activitatea unei societǎți a fost Peter Drucker. Ȋn 1954, acesta aprecia…

  • Compania S.c. Mobam S.a., Strategiile Firmei Si Mediul Ei Concurential

    Cuprins Introducere CAP.1. ANALIZA CONCURENȚEI, PREMISĂ A LEGĂTURII ÎNTREPRINDERII LA MEDIUL EXTERN 1.1. Concurența – concept, forme de manifestare 1.2. Contextul concurențial în care acționează întreprinderile românești CAP.2. COMPANIA S.C. MOBAM S.A., STRATEGIILE FIRMEI ȘI MEDIUL EI CONCURENȚIAL 2.1. Strategii concurențiale 2.2. Prezentarea generală a companiei S.C. MOBAM S.A 2.3. Strategia companiei S.C. MOBAM S.A…

  • Influenta Factorilor Sociali Asupra Comportamentului Consumatorului

    INFLUENȚA FACTORILOR SOCIALI ASUPRA COMPORTAMENTULUI CONSUMATORULUI “Influența factorilor sociali asupra comportamentului consumatorului” CUPRINS Declarația pe propria răspundere INTRODUCERE Capitolul I. COMPORTAMENTUL CONSUMATORLULUI ȘI FACTORII SOCIALI DE INFLUIENȚĂ Importanța cunoașterii comportamentului consumatorului Conceptul de comportament al consumatorului Factorii sociali care influențează comportamentul consumatorului Capitolul II. ACTIVITATEA DE MARKETING ÎN CADRUL SOCIETĂȚII COMERCIALE “IACOB” S.R.L. 2.1. Prezentarea…

  • Relația Republicii Moldova cu Ue din Perspectivă Economică

    CUPRINS INTRODUCERE……………………………………………………………………………………….pag. 8 CAPITOLUL I CARACTERISTICI ECONOMICO-GEOGRAFICE ALE REPUBLICII MOLDOVA Caracteristici fizico-geografice…………………………………………………………….pag. 10 Caracteristici economice……………………………………………………………………..pag. 13 Politicile macroeconomice ale Republicii Moldova……………………………….pag. 17 CAPITOLUL II UNIUNEA EUROPEANĂ, REPERE ECONOMICE ȘI FIZICO-GEOGRAFICE 2.1 Înființarea Uniunii Europene………………………………………………………………pag. 32 2.2 Caracteristici economice……………………………………………………………………..pag. 39 2.3 Instituții Europene……………………………………………………………………………..pag. 42 CAPITOLUL III EVOLUȚIA RELAȚIILOR ECONOMICE DINTRE REPUBLICA MOLDOVA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ……………………………………………………………………pag. 44…

  • Evaziunea Fiscala în Judetul Timis

    Evaziunea fiscală în județul Timiș CUPRINS Rezumat: Evaziunea fiscală a fost și este un fenomen omniprezent în plan economic și social. Amploarea acestui fenomen este îngrijorătoare datorită legislației imperfecte, care lasă loc de interpretări, prevederilor legale ce favorizează eludarea fiscului, metodelor defectuoase de aplicare a legilor, ce permit sustragerea de la impozitare și lipsei unor…

  • Liberalizarea Financiara Si Dilemele Politicii Monetare

    Cuprins Introducere…………………………………………………………………………………………………….4 Capitolul 1.Liberalizarea pieței financiare-considerații teoretice………………………5 Capitolul 2.Aspecte privind efectele liberalizării financiare………………………………8 Capitolul 3.Liberalizarea financiară și importanța politicii monetare……………..13 Capitolul 4.Implementarea politicii monetare și mecanismul de transmisie asupra economiei………………………………………………………..20 4.1.Mecanismul de transmisie factor determinant al controlului policii monetare asupra efectelor liberalizării financiare……………………………..20 4.2.Canelele mecanismului de transmisie a politicii economice asupra economiei……………………………………………………………………………………25 Capitolul 5. “Trilema”…