Oferta Turistica a Zonei Montane Fagaras

I. POTENȚIALUL TURISTIC

1. POTENTIALUL TURISTIC NATURAL

2. POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC

II. INFRASTRUCTURA

III. STRUCTURI TURISTICE

Concluzii

Bibliografie

Pagini 64

=== Oferta Turistica a Zonei Montane Fagaras ===

OFERTA TURISTICĂ A ZONEI

MONTANE FĂGĂRAȘ

I. POTENȚIALUL TURISTIC

Folosirea rațională a timpului liber de către omul contemporan, a determinat dezvoltarea accelerată a uneia din cele mai importante activități menite să-i ofere multiple condiții de recreere și practicare a sportului: turismul.

Dezvoltându-se de-a lungul anilor, turismul a devenit în ultimele decenii o veritabilă industrie, segment al economiei naționale. Dincolo de componenta economică și fără a putea ocoli implicarea lui culturală, latură ce se impune prestigios și firesc în toate manifestările lui, turismul ocupă un rol important și prin efectele sale binefăcătoare, tonifiante, reconfortante în întărirea sănătății și relaxarea oamenilor.

Valorificarea potențialului turistic din zona Făgărașului, și în special al munților Făgăraș, a început de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, conturându-se mai puternic pe versantul nordic. După 1960 fluxul turistic a înregistrat o relativă creștere și a avut valorile cele mai mari după darea în folosință a “Transfăgărășanului” în 1974 .

Având cele mai înalte creste muntoase ale Carpaților Meridionali ( peste 2500 m altitudine ) de o mare valoare turistică această zonă este favorabilă mai ales turismului gen „drumeție“ dar și alpinismului de performanță, sporturilor de iarnă, turismului de circulație și turismului de sfârșit de săptămână. Oferta turistică constă în special din atractivitatea peisagistică creată de Munții Făgărașului, din unele lucrări hidroenergetice și dintr-un vast patrimoniu cultural-istoric și etnografic.

Ocupând 21% din teritoriul județului, lanțul muntos de circa 70 km se întinde de la est la vest și are înălțimi ce depășesc 2000 de metri, numeroase cascade și lacuri glaciare. La 2000 m altitudine se întinde pe o distanță de 90 de km Transfăgărășanul, șoseaua care leagă Muntenia de Transilvania și străbate printr-un tunel de 900 de metri culmea principală între circurile Capra si Bâlea.

În perimetrul munților Făgăraș se găsesc și rezervațiile naturale Bâlea si Arpasel, ambele ocrotite, ca urmare a diversității florei și speciilor rare care trăiesc aici.

Generalități despre Munții Făgăraș

Munții Făgăraș constituie vertebra cea mai interesantă și masivă din întreaga coloană vertebrală a Carpaților României. Ei se întind între Masivul Piatra Craiului (est) și Defileul Oltului de la Turnu Roșu pînă la Cozia (vest) pe o distanță aeriană ceva mai mare de 70 km, acoperind o suprafață de aproape 3 000 km2.

Munții Făgărașului reprezintă cea mai mare unitate alpină din țara noastră, ceea ce 1-a determinat pe renumitul geograf francez Emm. de Martonne să-i numească ,,Alpii Transilvaniei".

La nord, Munții Făgărașului sînt mărginiți de Depresiunea Făgărașului, cunoscută și cu numele de Țara Făgărașului sau Țara Oltului. La vest, Valea Oltului constituie o demarcație foarte precisă între Munții Făgărașului, de o parte, și Munții Lotrului, respectiv Munții Căpățînii, de partea cealaltă. Spre sud, culmile masivului se continuă cu Muscelele Argeșului și Cîmpulungului. Sirul depresiunilor Cîmpulung, Brădetu, Arefu, Jiblea concretizează într-o anumită măsură limita sudică. Limita estică a Munților Făgărașului (linia de demarcație dintre ei și Piatra Craiului, respectiv Munții Perșani) a fost – și mai este încă – subiect de discuție între specialiști. Ea poate fi plasată într-o zonă cuprinsă între Valea Dîmboviței, Pîrîul Dragoslăvenilor, Șaua Tămășelului (1610 m), pîrîul Bîrsa Tămașului, rîul Bîrsa Mare și Valea Șincăi – de o parte – și Valea Dîmboviței, Pîrîul cu Scară, Curmătura Lerescului (1390 m), pîrîul Lerescu, pîrîul Cenușa și Valea Sebeșului – de cealaltă parte. Din punct de vedere turistic, vom considera ca linie de demarcație între Munții Făgărașului și Masivul Piatra Craiului – Pîrîul Tămașului, Curmătura Foii (1367 m) și pîrîul Bîrsa Tămașului.

Linia de demarcație cu Munții Perșani este mai dificil de stabilit. Complexul Țaga, care constituie de fapt legătura dintre Munții Făgărașului și Munții Perșani, este încadrat de unii autori în Perșanii Sudici, iar de alții în Masivul Făgărașului. Noi vom considera Valea Șincăi linie de demarcație între Munții Făgărașului și Munții Perșani.

În cercurile turistice se obisnuiește ca masivele Iezer-Păpușa și Cozia să fie considerate ca unități separate.

Limita de separație turistică dintre Masivul Iezer-Păpușa și restul Munților Făgărașului este formată de Valea Dîmboviței cu pîrîul Boărcășu și pîrîul Oticu, Curmătura Oticului (1863 m), Izvorul Roșu, pîrîul Văsălatu și Rîul Doamnei.

Demarcația turistică a Masivului Cozia de restul Munților Făgărașului este formată de pîraiele Băiașu, Roșia, Groșilor, Șaua La Apa Cumpănită (sau La Meret, 725 m), Pîrîul Dîngeștilor și rîul Coisca, ultimul traversînd spre vest Depresiunea Jiblei.

Lățimea între porțiunile terminale nord-sud este de până la 40 km, să nu mai vorbim de structura lor armonioasă, care este de o austeră frumusețe cu interfluvii etajate și circuri glaciare adânci, subliniate de particularitațile biopedoclimatice ce alcătuiesc expresia sintetică a peisajului alpin tipic Făgărașilor.
Cel mai important este sectorul somital al crestelor înalte peste care se și derulează majoritatea potecii marcate ce strabate creasta din Valea Oltului (360 m) respectiv de la Halta C.F.R. Poiana Valea Mărului până la Curmatura Tamașului.

Limita administativă a teritoriului sibian se oprește însă în dreptul Vf. Tărâța.
Priviți din interior Făgărașii dezvaluie de fapt doua tipuri de relief (ușor de distins pentru un experimentat). Unul înalt, ruiniform, modelat spectaculos de glaciațiuni și pe care-l denumim relief glaciar și crino-nival iar altul mai monoton cu forme rotunjite, modelat mai ales de torenți sau ape curgătoare care au săpat văi înguste și adânci. Este relieful fluvio-torențial. Dacă am privi lanțul făgărașan de sus, din avion să zicem, ne-ar frapa imediat accentuata lor disimetrie în profil transversal și forma sa clară de miriapod. Astfel, ruptura tectonică care a produs prabușirea și nașterea depresiunii transilvane a determinat individualizarea munților prin abruptul creat.

În aceasta parte (nord) clinul muntelui coboară dur cu mai bine de 2000 m, pe o distanță de 10 km în linie aeriană (în Colțul Viștei avem 2500 m în timp ce jos, în vale, satul Viștișoara abia atinge 600 m). Peste 80% din relieful Făgărașilor conservă pregnant urmele glaciațiunilor cuaternare, reliefate de numeroasele lacuri glaciare prezente în tot masivul.

Creasta principală este sprijinită în aceasta parte (nord) de 26 “contraforturi” picioare scurte și puternic înclinate, 17 dintre aceste muchii (cum le denumesc oamenii locului) se prelungesc, unele prin dealuri pana în Țara Oltului (care este de fapt lucrarea apelor care au dizolvat și depozitat aici în grosime de zeci de metri, pietrele muntelui de odinioră). Alte 5 muchii nu ating aceasta zonă ci se termina undeva la jumatatea distanței iar 4 muchii (dinspre est spre vest – Podragu, Șerbota, Suru, Șchiau ) sunt cele mai scurte.
Să mai notăm că cele 8 din cele 14 vârfuri ale Carpaților României care depășesc 2500 m se găsesc în Făgăraș. Acestea sunt: Moldoveanu, Negoiu, Colțul Viștei, Lespezi, Cornul Calțunului, Vânatoarea lui Buteanu, Hârtopu și Dara.

În Făgăraș se localizează cea mai densă rețea hidrografică din Carpați (0,8 km/kmp), toate pâraiele masivului fiind tributare Oltului (spre nord – nord vest) și Argeșului (spre sud).
Cele peste 60 de lacuri glaciare ale Făgărașilor însumează 24 ha de luciu de apă. Bâlea 4,65 ha, Podragu 2,86 ha(15,5 m adancime), Urlea 2ha, Capra 1,83 ha, Avrig 1,48 ha. Lacul de la cea mai mare altitudine din tară, 2282 m – Tăul Mioarelor și Lacul Învârtitei (din Nucșoara) care, (fenomen rar) este găzduit de o interesantă cuvă de gips. Valorile radiațiilor solare globale (anuale) sunt în Făgăraș de 110 Kcal/cm2 avand o durată de 1800 ore/an (calculul este valabil până la 1000 m altitudine sud și 1500 m nord). Temperaturile medii prezintă o diferență de 1-2 grade Celsius între fețele nord-sud. Media anuală a temperaturilor este cuprinsă între 0-2 grade Celsius (în zona somitală). În luna ianuarie temperaturile medii oscilează între 7-9 grade Celsius, în iulie atinge 7 grade, iar maxima înregistrată este de 20 grade Celsius. Vântul este predominant spre vest. Precipitațiile multianuale ating valori de 1200-1400 ml/m2.

1. POTENTIALUL TURISTIC NATURAL

Relieful

Munții Făgărașului se prezintă sub forma unei creste principale, o veritabilă coloană vertebrala orientată pe direcția est-vest, între abruptul Pietrei Craiului și defileul de la Turnu Roșu-Cîineni, din care se desprind mai multe culmi laterale atît spre nord cît și spre sud.

Privită dinspre nord, creasta principală apare ca o înșiruire de vîrfuri separate prin șei puțin adînci, avînd aspectul unei pînze de ferăstrău cu dinții în sus. În partea centrală, vîrfurile au un aspect semeț, iar spre extremități ele devin mai domoale și scad în înălțime. Între vîrful Luțele (2176 m) la est și vîrful Lăcustele (Găvanul, 2135 m) la vest, pe o lungime aeriană de cca 45 km – cu excepția unei singure șei, Gurmătura Zîrnei (1923 m) – creasta se menține la o altitudine superioară limitei de 2100 m. La extremitatea estică, în vîrful Comisul (1883 m), creasta principală se desparte în două ramuri. Ramura sud-estică, cunoscută și sub denumirea de Culmea Tămașului, cuprinde muntele Comisul, muntele Lerescu, Piscul Mănăstirii, muntele Ciocanu, Piscul Răchiții și muntele Tămașul Mare, iar prin Curmătura Foii face legătura cu Piatra Craiului. Cealaltă ramură, Țaga, mai complexă – străbătută de Plaiul Mocanilor – cu direcția inițială nord, suferă mai multe frîngeri spre est și nord, trecînd prin munții Văcarea, Nimaia, Țaga, Fața Sfîntului Ilie, Făgetul, în timp ce lasă mai multe ramificații pe ambele părți, apoi cotește spre sud-est prin Poiana Mărului și prin Dosul Pleșiței, iar prin pasul Poiana Mărului (770 m) face legătura cu Munții Perșani.

Capătul vestic al crestei principale făgărășene se desface într-un evantai pornind din Chica Strîmbanului (1506 m), unde apar trei ramificații: Culmea Strîmbanului, spre vest-nord-vest, Culmea Paltinului, spre vest-sud-vest și un picior vestic, mai scurt, Piscul Mare. Culmea Strîmbanului și Culmea Paltinului se bifurcă din nou, iar picioarele lor ajung pînă la Defileul Oltului.

Culmile nordice, mai numeroase, sînt scurte (pînă la cca 10 km), accidentate, paralele între ele, aproape echidistante, și se ramifică foarte puțin. De la est la vest se succed următoarele culmi (mai lungi de 4 km): Culmea Scoarței, Culmea Babei, Culmea Langa-Scărișoara, Culmea Moșului, Muchia Sîmbetei, Muchia Drăgușului, Muchia Zănoaga, Muchia Viștei Mari, Muchia Gîrdomanul, Muchia Tărîța, Piscul Podragului, Muchia Albota, Muchia Buteanului, Piscul Bîlei, Piscul Doamnei, Muchia (Piscul) Sărății, Piscul Șerbotei, Muchia Puha, Culmea Bîrcaciului, Culmea Racoviceanului, Piscul Surului, Culmea Moașei, Culmea Tătarului, Muchia lui Fătu, Piciorul Schiau și Culmea Pietricelei.

Dintre acestea, 17 se pierd în Depresiunea Făgărașului, cinci (Moșu, Gîrdomanu, Piscul Bîlei, Racoviceanu și Tătaru) ajung pînă în apropierea depresiunii și doar patru (Piscul Podragului, Piscul Șerbotei, Piscul Surului și Piciorul Schiau) sînt mai scurte.

Culmile sudice, mai puține la număr și mai domoale, sînt, în general, mult mai întinse și mai complexe, fiecare în parte prezentînd mai multe ramificații. De la est la vest se întîlnesc următoarele culmi (care depășesc 4 km în lungime): Culmea Luțelor, Culmea Berevoescului, ramura Mezea-Oticu-Iezer, Culmea Ludișorului, Culmea Leaota-Zîrna, ramura Dara-Mușetescu-Bourețu, ramura Moldoveanu-Scărișoara-Picuiata, Piciorul Mircii, ramura Rîiosu-Mușeteica-Piscul Negru, Culmea Paltinului, ramura Lespezi-Clăbucet-Muntișor, ramura Mîzgavu-Pietrosu-Cozia, Culme Olanului, Culmea Coților și culmea Zănoaga Cîinenilor. Reprezentative sînt șase culmi care dețin suprafața cea mai mare a versantului sudic și care se bucură de însușirile enumerate mai sus. Patru dintre acestea (Mezea-Oticu-Iezer, Moldoveanu-Scărișoara-Picuiata, Lespezi-Clăbucet-Muntișor și Mîzgavu-Pietrosu-Cozia) – cu lungimi de peste 30 km – ajung în Muscelele Argeșului și Cîmpulungului, iar două (Dara-Mușetescu-Bourețu și Rîiosu-Mușeteica-Piscul Negru) au lungimi mai mici (13 km, respectiv 20 km). Celelalte nouă culmi sudice, cu lungimi cuprinse între 4 km și 12 km, se ramifică foarte puțin, asemănîndu-se cu culmile nordice.

Cele patru ramuri sudice lungi de peste 30 km prezintă în partea terminală cîte o porțiune mai înaltă, constituind, în ansamblu, culmea sudică a Munților Făgărașului. Această culme, fragmentată de ape, este conturată mai bine spre extremități. Între Dîmbovița și Rîul Doamnei ea este reprezentată de culmea Păpușa-Iezer-Păpău, al cărei punct maxim, Vîrful Roșu, atinge 2469 m, depășind cu 606 m Curmătura Oticului (1863 m, punctul cel mai jos al culmii de legătură cu creasta principală nordică).

Segmentul dintre Rîul Doamnei și Vîlsan – culmea Strunga-Ulmu – se ridică doar la 1216 m (în Vîrful Ulmului), în timp ce culmea de legătură spre nord are punctul minim de 1045 m într-o șa din apropiere. Cu excepția capătului dinspre Vîlsan – format din roci metamorfice – restul segmentului și zonele vecinte din nord și din sud conțin sedimentare din miocen și oligocen, ceea ce a determinat pe unii specialiști să considere că între Rîul Doamnei și Vîlsan culmea sudică a Munților Făgărașului dispare.

Partea vestică a culmii sudice făgărășene – dintre Vîlsan și Olt – cuprinde mai multe segmente formate din roci metamorfice dure (gnais de Cozia) legate spre nord prin culmi joase, din roci sedimentare, care ating punctele minime în apropierea culmii sudice. Astfel, între Vîlsan și pîrîul Limpedea se dezvoltă muntele Ghițu al cărui vîrf (1622 m) depăsește cu 507 m Curmătura Molivișului (1115 m), aflată în apropiere, spre nord. Între pîrîul Limpedea și rîul Arges se găsește muntele Albina (1371 m) avînd spre nord Curmătura Ursului (1015 m). Segmentul dintre Argeș și Topolog este mai lung și cuprinde munții Obîrșia, Măgureaua, Muntișoru și Frunțile; el atinge înălțimea maximă în vîrful Muntișoru (1534 m), iar culmea de legătură spre nord are punctul minim în apropiere, în Curmătura Runcurelei (1165 m). La vest de Topolog, pînă în pîrîul Roșia, se ridică culmea munților Șutu-Pietrosu-Mamurile, cu vîrful Pietrosu (1359 m) aflat chiar în sudul Curmăturii Pojorîtului (1045 m, punctul minim al culmii de legătură cu creasta principală nordică). Ultimul segment, cuprins între pîrîul Rosia și rîul Olt, este format din masivul Cozia (alt. max. 1668 m), care se detașează mult din relieful înconjurător. Acest masiv se leagă printr-o culme estică, joasă, de ramura Mîzgavu-Pietrosu în apropierea Vîrfului Feței Mari (1067 m) – la sud de vîrful Pietrosu. Punctul cel mai jos al culmii de legătură se găsește în șaua La Apa Cumpănită (725 m).

Apele care fragmentează culmea sudică a Munților Făgărașului au tăiat în aceasta chei adînci, dintre care cele mai spectaculoase sînt Cheile Argeșului.

Munții Făgărașului sînt cei mai înalți munți ai patriei noastre. În cuprinsul lor se află opt din cele 14 vîrfuri ale munților României care ating altitudinea de 2500 m: Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535 m), Colțul Viștei Mari (2527 m), Lespezi (2522 m), Cornu Călțunului (cca 2510 m), Vînătoarea lui Buteanu (2507 m), Hîrtopu (2506 m) și Dara (2500 m). Tot aici se găsesc peste 42 vîrfuri cu altitudini cuprinse între 2400 și 2 500 m.

Relieful din zona înaltă poartă amprenta glaciară. Aici se întîlnesc circuri și văi glaciare, cu profil transversal în formă de U, despărțite prin custuri ascuțite. În jumătatea inferioară văile devin înguste și adînci, în schimb culmile se lățesc. Din vremuri străvechi, potecile de acces la munte au evitat văile înguste și au urmat culmile, pe care le-au părăsit abia în zona glaciară – unde acestea au devenit greu accesibile, luînd aspect de custuri – și au coborît în circurile și văile glaciare alăturate, largi și ușor de străbătut cu piciorul.

Geologie

Munții Făgărașului sînt formați din roci metamorfice provenite din rocile sedimentare și eruptive preexistente care – sub influența unor temperaturi ridicate și presiuni uriașe întîlnite în adîncurile scoarței terestre – au suferit transformări, s-au metamorfozat, căpătînd o structură cristalină și, în majoritate covîrșitoare, un aspect orientat, șistos (șisturi cristaline). Intensitatea metamorfismului a fost mai puternică sau mai slabă. Rocile puternic metamorfozate ocupă o fîșie continuă, cu direcția generală VSV-ENE, care cuprinde regiunea Cumpăna și care poate fi urmărită din Valea Oltului pînă la localitatea Holbav (la est de Valea Șincăi), incluzînd Colții Cremenii și muntele Mezea. Dintre rocile care intră în alcătuirea acestei fîșii, caracteristic este gnaisul de Cumpăna, un gnais rubanat (cu benzi de culoare închisă, biotitice, care alternează cu benzi de culoare deschisă, cuarțo-feldspatice) în care apar ochiuri mari albe de feldspat potasic (microclin). În această fîșie mai sînt întîlnite gnaise cuarțo-feldspatice aplitice (cu cristale mici), paragnaise micacee (gnaise cu mică multă, provenite din metamorfozarea rocilor sedimentare) și micașisturi (șisturi cu mică multă).

În nordul fîșiei puternic metamorfozată se întîlnesc micașisturi și paragnaise cu intercalații de amfibolite și calcare cristaline. Aceste roci intră în alcătuirea crestei principale și a regiunilor învecinate din nord și din sud.

Versantul nordic făgărășan, mai ales regiunea împădurită, este format din roci slab metamorfozate ca șisturi cloritoase (în nuanțe verzui), șisturi sericitoase (cu irizații aurii), cu intercalații de calcare. Mai spre est apar și intercalații de cuarțite. Sporadic, apar intercalații de amfibolite (cascada Bîlea).

În sudul fîșiei puternic metamorfozată, rocile metamorfice se găsesc la suprafață numai la est de Rîul Doamnei, în masivul Iezer-Păpușa și în Culmea Tămașului. Metamorfismul acestor roci cste cu atît mai slab cu cît ele sînt mai depărtate de fîșia puternic metamorfozată a gnaiselor de Cumpăna-Holbav.

Între Rîul Doamnei și Olt, rocile metamorfice din sudul fîșiei gnaiselor de Cumpăna sînt acoperite de depozitele sedimentare (conglomerate, gresii, marne, gipsuri ș.a.) ale Depresiunii Titeștilor. Rocile puternic metamorfozate reapar la suprafață în culmea Cozia-Muntișor-Ghițu. Această culme este separată de Depresiunea Titeștilor printr-o denivelare bruscă, o falie. Caracteristic acestei serii este gnaisul de Cozia, puternic metamorfozat, care prezintă "ochiuri" de microclin cu dimensiuni de ordinul milimetrilor pînă la cîțiva centimetri.

În Munții Făgărașului apar cîteva injecții de roci granitice, cum sînt lama granitică din Valea Bîrsa Fierului și cele două lame mici de granit din Cheile Petrimanului (Valea Dîmboviței).

Munții Făgărașului s-au înălțat în orogeneza alpină. În perioada cretacică de la sfîrșitul erei mezozoice fundul unei mări – ale cărei ape acopereau ținutul țării noastre – a început să se încrețească și să se ridice deasupra apei sub forma unui șir de munți. Mișcări de încrețire au avut loc și în era neozoică (oligocen superior și chiar la începutul perioadei cuaternare). Alte mișcări mai lente, de ridicare și coborîre a scoarței, care au avut loc între timp, au ridicat în mai multe rînduri ansamblul de munți, fapt dovedit prin existența în acești munți a platformelor de eroziune.

Paraiele și raurile au ros adînc munții și au transportat materialul spre regiunile mai joase, în multe cazuri aflate sub apa mărilor, unde 1-au depozitat. Straturile sedimentare din Depresiunea Titeștilor (pînă la Rîul Doamnei) au fost depuse în eocen, oligocen și miocen din prima perioadă (paleogen) și începutul perioadei a doua (neogen) ale erei neozoice.

Ridicările de la începutul perioadei cuaternare au mijlocit ca partea înaltă a Munților Făgărașului (ca și a altor munți din cuprinsul Carpaților) să fie acoperită de ghețari. Zona glaciară a cuprins ambii versanți. Pe versantul nordic ea s-a întins între Valea Groapelor, la est, și Valea Găvanului, la vest. Pe versantul sudic extinderea longitudinală a fost ceva mai redusă, între Valea Luțelor (est) și Valea Surului (vest). După aprecierile geologilor, Munții Făgărașului păstrează urmele a două faze glaciale: Riss și Wurm, corespunzînd glaciațiilor a treia și a patra. În acest timp, pe cei doi versanți ai masivului s-au instalat ghețari de tip alpin, care au lăsat ulucuri glaciare lungi. Ghețarii cei mai lungi din masiv s-au aflat pe versantul sudic, în Valea Caprei, în Valea Vîlsanului, în văile Scara-Negoiu și în Valea Buda. Ghețarii de pe versantul nordic nu au depășit în general lungimea de 4,5 km. Doar ghețarul din Valea Urlea-Pojorta a fost ceva mai lung. Ghețarul din Valea Arpăselului a coborît la altitudinea cea mai joasă din Carpați, atingînd 1 250 m. În ultima fază glaciară (Wurm) au predominat ghețari de tip pirinean, care au lăsat în urma lor multe circuri glaciare suspendate. În urma ghețarilor au rămas stînci rotunjite și multe depozite morenice. Cele mai frumoase și mai impresionante urme ale ghețarilor sînt custurile dintre circuri – care imprimă nota de măreție a Munților Făgărașului – și lacurile glaciare.

Printre ciudățenii ale reliefului acestor munți pot fi enumerate Acul Cleopatrei, un vârf ascuțit și foarte înalt de stâncă și fereastra Zmeilor, un ochi de stâncă erodat în această rocă.

Clima

Elementele climei cunosc in Muntii Fagaras ca si in toate masivele muntoase, o etajare determinta de altitudine. Astfel se poate vorbi de un climat al padurilor de foioase, de unul al padurilor de conifere si, in sfarsit, de un climat al pajistilor alpine.

Masivul pune stavila atat maselor de aer rece si umed ce vin dinspre Atlantic si marile nordului, retinandu-le mai mult povarnisul nordic, cat si celor mediteraneene si tropicale pe care le opreste pe latura lui sudica. De aceea, pe versantul nordic este un climat dinamic, agitat, umed,rece, iar pe versantul sudic, unul mai moderat, mai calm si mai inseninat.Temperatura aerului scade de la poale spre crestetul muntilor.

Regimul climatic general

Munții Făgărașului au o climă aspră, cu caracteristici specifice climei temperate și climei subpolare.

Valorile radiațiilor solare globale (anuale) înregistrează în Munții Făgăraș valori sub 110 Kcal/cm2 avand o durată de 1800 ore/an (calculul este valabil până la 1000 m altitudine sud și 1500 m nord).

Circulația generală a atmosferei se caracterizează prin frecvența mare advecțiilor de aer temperat-oceanic din vest și din nord-vest ( mai ales în semestrul cald ) și frecvența relativ mică advecțiilor de aer temperat-continental din nord-est și est.

Temperatura aerului scade o dată cu creșterea altitudinii, ajungînd pe crestele făgărășene la o valoare medie anuală sub 0°C, atingînd chiar -2°C. Pe versantul sudic, temperatura este ceva mai ridicată decît pe cel nordic, ajungînd în vecinătatea muscelelor și a depresiunilor subcarpatice la valori medii anuale de cca 8°C. În zona înaltă, iarna poate dura șase-șapte luni. Temperatura medie a lunii celei mai friguroase (ianuarie) este de -7°C … -9°C, iar a lunii celei mai calde (iulie) nu depășește +7°C. Temperaturile maxime pot ajunge la +20°C, iar cele minime pînă la -38°C. În zona mai puțin înaltă, iarna este mai scurtă, cinci luni sau chiar mai puțin.

În sectorul montan sunt caracteristice verile răcoroase, cu precipitații abundente și ierni friguroase, cu ninsori bogate și strat de zăpadă relativ stabil pe o perioadă îndelungată.

Etajul climatic premontan prezintă un climat de tranziție între cel depresionar și cel montan. Corespunde în general zonei forestiere, cu altitudini de 650 până la 900 m. La acest etaj scade pericolul înghețurilor târzii prin persistenta, stratului de zăpadă, printr-un regim eolian ponderat și printr-o frecvență apreciabilă a brizelor de munte. Asigură existența celui mai bogat mozaic vegetal de interes forestier și pomicol și a unui cadru deosebit de favorabil pentru cura balneo-climaterică ( Perșani, Breaza, Sâmbăta, Vama-Cucului, Rotbav ).

Etajul climatic montan cuprinde relieful muntos cu altitudini cuprinse între 800-1000 m, aceste limite variind în funcție de orientarea și expoziția versanților, față de principalele componente ale circulației atmosferice.

a) Subetajul montan inferior ( 900-1500 m ), cu regim termic moderat este favorabil activităților turistice și sporturilor de iarnă; aici se găsesc întinse păduri de fag pe alocuri amestecate cu rășinoase. În acest climat se situează zona Poiana-Mărului, zona cabanelor montane care oferă condiții excelente pentru turism, sporturi de iarnă, cure de teren profilactice.

b) Subetajul montan superior ( 1500-1800 m ), propriu brâului pădurilor pure de molid, este un climat rece, cu ierni friguroase și cu lungi perioade de vreme senină favorabilă sporturilor de iarnă și turismului montan. Lunile de vară sunt destul de ospitaliere permițând prelungirea sezonului turistic estival pe durata a patru luni ( iulie-octombrie ).

Etajul climatic alpin ocupă sectoarele cele mai înalte ale munților situați la altitudini mai mari de 1800 m. Este un climat cu ierni aspre și veri destul de reci și umede cu vânturi puternice și o mare persistență a stratului de zăpadă ( aproximativ 200 de zile pe an ). Din cauza ceței și a vânturilor, perioada favorabilă sporturilor de iarnă considerabil redusă.

Zona înaltă poate oferi multe surprize. În zilele senine de iarnă temperatura poate atinge valori pozitive destul de ridicate, încît drumeții sînt tentați să facă plajă. În schimb, în timpul furtunilor de vară, temperatura scade adesea sub 0°C și ploile se transformă în lapoviță și ninsoare, fapt ce obligă pe drumeți să aibă întotdeauna în rucsac haine călduroase.

În zona Munților Făgărașului predomină vîntul dinspre vest, care suflă aproape permanent, iarna atingînd viteze năpraznice. Primăvara se face simțit Vîntul Mare, un vînt local, cu caracter de fohn și grăbește topirea zăpezilor. În zilele însorite de vară pe creasta Făgărașului se simte o briză de pe versantul nordic înspre cel sudic, mai încălzit. În văi sau în zonele împădurite vînturile se simt mai slab, dar pe crestele din zona alpină vînturile bat mai tare și obligă pe turiști să aibă în permanență la ei o haină de protecție.

Sînt rare zilele cînd, deasupra Munților Făgărașului, cerul este complet senin. Uneori se văd pe cer nori albi, mici, cu margini rotunjite, ca niște ghemotoace de vată, care sînt duși de vînt de la apus spre răsărit. Se numesc Cumulus humilis și sînt prevestitori de vreme bună. Ei înfrumusețează peisajul și sînt mult doriți de fotografii pasionați. Alteori, după dimineți senine de vara, apar nori tot din grupa Cumulus, cu forme rotunde și de culoare albă, care se dezvoltă deasupra munților. Către seară ei dispar, de obicei fără să producă precipitații. Acestia se pot dezvolta însă mult și pot genera furtuni cu descărcari electrice. Alți nori nu au contur bine definit. Se numesc Nimbus și provoacă ploi și furtuni. Norii aceștia pot cuprinde zone întinse și pot coborî la mică înălțime, cauzînd ploi mărunte și de lungă durată. Trebuie amintiți și norii de briză, aduși de curenții din văile nordice către creasta principală. La întîlnirea cu aerul sudic, cald și în bătaia razelor soarelui, aceste neguri ieșite din căldările nordice dispar. Mulți turiști aflați la cabanele de pe versantul nordic sînt puși în încurcătură și nu pornesc la drum, neștiind că pe versantul sudic, pînă în linia crestei principale, timpul este frumos.

Precipitațiile din Munții Făgărașului sînt printre cele mai bogate din țară. În zona înaltă se înregistrează anual între 1200 și 1400 mm, iar mai jos, deasupra pădurilor de fag, cad între 800 și 1000 mm. Luna cea mai bogată în precipitații este iunie, iar cea mai săracă, februarie. În perioada rece, precipitațiile cad sub formă de zăpadă, care este transportată de vînt (predominant dinspre vest) și îngrămădită mai mult în circurile și văile expuse spre est. Aici zăpada se menține pînă vara tîrziu. Versanții vestici și crestele culmilor rămîn adesea dezgoliți sau sînt acoperiți de un strat subțire de zăpadă; pe partea estică a crestelor se formează cornișe de zăpadă. Mersul pe zăpada proaspătă,adunată în urma ninsorilor abundente sau pe zăpadă moale este foarte anevoios și obositor. Acolo unde panta terenului este mare, zăpada proaspătă, nestabilizată, sau zăpada înmuiată de căldura primăverii pornește în avalanșe, constituind un foarte mare pericol pentru cei care se încumetă să străbată astfel de zone în perioadele respective.

Aspecte ale evoluțiilor principalilor parametri climatici

1. Temperatura medie anuală este de 8,2 grade Celsius la stația Făgăraș și de –2,6 grade Celsius la Bâlea Lac, la peste 2000 m altitudine.

2. Izoterma de 4 grade Celsius se situează la limita dintre subetajul montan inferior și cel superior .

3. Luna cea mai rece este ianuarie –3,9 grade Celsius , înregistrată la stația meteorologică Făgăraș și de –11 grade Celsius la stația Bâlea Lac .

4. Luna cea mai caldă este august în climatul alpin cu 5,5 grade Celsius la Bâlea Lac și iulie în toate celelalte etaje climatice atingând 17,8 grade Celsius la Făgăraș.

5. Regimul precipitațiilor variază între 600-750 mm în etajul premontan, 1200 mm în etajul montan și peste 1400 mm în etajul alpin.

Rețeaua hidrografică

Ape curgatoare

Munții Făgărașului sînt brăzdați de o bogată rețea de ape, a cărei structură este strîns legată de relief. Creasta principală împarte rețeaua de ape în două grupe mari: apele de pe versantul nordic și cele de pe versantul sudic. Caracterele celor două grupe de ape diferă între ele, fiind în concordanță cu caracterele culmilor respective.

Apele de pe versantul nordic sînt relativ scurte și puțin bogate în apă. Panta mare a versantului, de pînă la 1800 m diferență de nivel pe distanța de cca 10 km, a imprimat acestor ape cursuri paralele și aproape echidistante, orientate spre nord, împiedicînd formarea în munți a unor bazine hidrografice mari. Aici se găsește cea mai densă rețea hidrografică din țară (peste 0,8 km/km2). Apele au săpat văi adînci și înguste, creînd acele muchii nordice făgărășene, de o măreție neegalată în Carpați. Deși nu sînt mari, localnicii au dat acestor ape denumirea de rîuri.

Apele de pe versantul sudic sînt mai lungi și mai bogate în apă. Cursul lor – orientat spre sud – este mai dezordonat; ele se adună mai multe împreună, formînd cîteva bazine hidrografice complexe.

Alte două grupe, mai mici, cuprind apele de la cele două extremități ale crestei principale.

Apele din masivul Făgărașului sînt incluse în două mari bazine hidrografice: al Oltului și al Argeșului.

Oltul drenează toate apele versantului nordic, apele celor două grupe de la extremitățile crestei principale și apele de pe versantul sudic aflate la vest de culmea Lespezi-Clăbucet-Muntișor.

În grupa estică intră apele dintre culmile Tămașului și Țagăi, afluente rîului Bîrsa Mare, ca Bîrsa Tămașului (cu Pirîul Runcului), Bîrsa Groșetului (cu afluenții săi pîrîul Lerescu și pîrîul Cenușa), Bîrsa lui Bucur și Bîrsa Fierului.

Pe versantul nordic curg din munte următoarele ape mai importante: Rîul Șincăi (cu pîraiele Strîmba și Șercăiței), Rîul Sebeșului, Rîul Berivoiului (cu Rîulețul, Copăcioasa și Racovița), Rîul Dejanilor, Rîul Pojortei și Brezcioara (care unite formează Rîul Brezei), Rîul Sîmbetei (cu Rîul Lisei), Viștișoara, rîul Viștea Mare, Ucișoara, rîul Ucea Mare, rîul Arpașu Mare (cu pîrîul Podragu și pîrîul Albota), Arpășelul, pîrîul Bîlea și Pîrîul Doamnei (care împreună dau naștere Rîului Cîrțișoarei), rîul Laita, Rîul Mare al Porumbacului (cu pîrîul Tunsu), Porumbăcelul, Rîul Mare al Avrigului, Rîul Jibrii (cu pîrîul Moașa), rîul Moașa Sebeșului (cu Pîrîul Tătarului) și Rîul Sebeșului format din unirea Pîrîului lui Fătu cu Pîrîul lui Ionel. Acestea, după ce străbat în lat Depresiunea Făgărașului și după ce, cîteva dintre ele, confluează cu vecinele lor, sînt culese de rîul Olt, care curge prin marginea nordică a depresiunii, aproape paralel cu creasta principală făgărășeană.

Grupa vestică cuprinde apele care curg din munți direct în Olt sau care traversează depresiunile Loviștei și Jiblei. Din această grupă fac parte pîraiele Strîmba, Mărului, Rindiboilor, Fratelui, Curpănului, Satului, rîul Boia (format din pîraiele Boia Mică, Boia Mare și Boișoara), Rîul Sec, rîul Băiașu (cu pîraiele Dosului, Cîmpului și Roșia) și rîul Coisca (cu Pîrîul Dîngeștilor).

De pe versantul sudic, Oltul primește – lîngă localitatea Ostroveni – apele rîului Topolog, al cărui bazin hidrografic cuprinde pîraiele Negoiu, Scara, Podeanu, Mîzgavu, Topologelul, Cumpănița Topologului și Valea Satului.

Apele din bazinul hidrografic al Argeșului sînt grupate și ele în patru bazine mai mici.

În bazinul Argeșului propriu-zis intră apele dintre culmile Lespezi – Clăbucet – Muntișor (la vest) și Moldoveanu – Picuiata – Ghițu (la est), cum sînt rîul Capra, rîul Buda, pîrîul Cumpăna, pîrîul Oticu, Valea Rea, Valea cu Pești, Valea lui Stan, Rîul Arefului și pîrîul Limpedea (unit cu Turburea).

Rîul Vîlsan are un bazin mai mic, cuprins între culmile Picuiata-Ghițu (la vest) și Scărișoara-Malița (la est) și culege apele unor pîraie mai puțin importante (Izvorul Dimei, Izvorul Dorului, Pîrîul Zănoguței, Izvorul Popii, Pîrîul Dobroneagului, Valea Șetrei) și se varsă în Argeș lîngă localitatea Merișani.

Bazinul Rîului Doamnei, întins între culmile Moldoveanu-Scărișoara-Malița (la vest) și Mezea-Oticu-Iezer (la est), are o suprafață mai mare și adună apele Văii Rele (cu pîraiele Bîndea, Pojarna, Dara și Bourețu), ale pîraielor Leaota, Zîrna, Brătila, Văsălatu, Drăghina, Cernat și ale altora mai mici. După ieșirea din munți, Rîul Doamnei primește (lîngă Colibași) apele Rîului Tîrgului, unite cu ale Bratiei și ale Argeșului, și confluează cu Argeșul lîngă Pitesti.

Rîul Dîmbovița adună apele dintre creasta principală făgărășană și culmea Mezea-Oticu-Iezer-Păpusa-Țefeleica, începînd de la cele două pîraie de obîrșie, Boarcășul și Pîrîul Vladului, la care se adaugă, pe stînga, pîraiele Luțele, lui Aron, Comisul, cu Scară, Mănăstirii, Nemțoaicelor, Răchiții și Tămașului, iar pe dreapta – din Masivul Iezer-Păpușa – pîraiele Colților, Barbului, Hotarului, Dracsinului, Cascue, Clăbucetului și Rîușorul. Dîmbovița confluează cu Argeșul lîngă localitatea Budești, aproape de vărsarea acestuia în Dunăre.

Lacurile

Glaciatia cuaternara a lasat in urma ei nu numai custurile ascutite, circuri si vai largi, care ofera maretie Fagarasului, ci si o serie de microdepresiuni in care apa acumulata a format lacuri glaciare

Lacurile glaciare ale Munților Făgărașului, deși nu au dimensiunile celor din Retezat, ca frumusețe pot sta alături de acestea din urmă. Cel mai întins lac glaciar din Munții Făgărașului este Bîlea, cu suprafața de 4,65 ha, urmat de Podragu (2,86 ha), Urlea (2 ha), Capra (1,83 ha), Avrig (1,48 ha) și Galbena (1,2 ha). Cel mai adînc lac glaciar din acești munți este Podragu (15,5 m), urmat de Călțun (11,8 m), Bîlea (11,35 m), Galbena (9 m) și Capra (8 m). La cea mai mare altitudine în Carpații românești este situat Lacul Mioarelor (2282 m), aflat în căldarea glaciară Hîrtopul Leaotei. Alte lacuri de mare altitudine sînt Scărișoara (cca 2265 m), Podul Giurgiului (2264 m), lăculețele din Căldărușa Lungă a Caprei (2250 m și 2251 m), Lacul Vîlsanului (2250 m), Geamănul de Sus (2244 m) și Capra (2230 m).

Prin configurația sa, masivul nu a permis gruparea lacurilor în salbe sau ,,ciorchini", așa cum apar în Munții Retezat. Întîlnim puține cazuri cînd un lac mare este "asociat" cu cîteva lacuri mici. În rest, lacurile Făgărașului se găsesc izolate.

Pe partea nordică, de la est la vest, întîlnim următoarele lacuri glaciare: lacul Belia Mare, lacul Urlea (2 ha; 4,5 m; 2192 m), lacul lui Mogoș, lacul Viștișoara (-; -; 2040 m), cinci lacuri ale Podragului (din care lacul mare – 2,86 ha; 15,5 m; 2071 m; următorul – 0,24 ha; 2,2 m; 2070 m și lacul de sus – -; -; cca 2215 m), lacul Podrăgel (0,71 ha; 3,9 m; 1993 m), lacul Buteanu, două lacuri ale Bîlei (lacul mare – 4,65 ha; 11,35 m; 2027 m), trei lacuri ale Doamnei (lacul mare – 0,51 ha; 1,5 m; 1869 m; unul cu stuf și altul temporar) și lacul Avrig (1,48 ha; 4,5 m; 2011 m).

Pe partea sudică, tot de la est la vest, întîlnim trei lăculețe ale Luțelor, lacul Zîrna (0,5 ha; 0,5 m; 2050 m), lacul Jgheburoasa (1 ha; 2 m; 2150 m), un alt lac pe Culmea Zîrna-Leaota (0,16 ha; 1,5 m; 2140 m), șase lacuri în Hîrtopul Leaotei (din care Lacul Roșu – 1 ha; 3 m; 2100 m; Geamănul de Jos – 0,35 ha; 0,7 m; 2200 m; Geamănul de Sus – 0,30 ha; 2 m; 2244 m; Lacul Mioarelor – 0,15 ha; 0,4 m; 2282 m), lacul de la Fundul Bîndei (0,11 ha; 0,2 m; 2080 m), lacul estic al Văii Rele (0,5 ha; 2,5 m; 2168 m), lacul vestic al Văii Rele (0,45 ha; 2 m; 2156 m), patru lacuri ale Galbenei (lacul mare – 1,2 ha; 9 m; 2195 m; celelalte trei cu suprafețe între 0,1 și 0,3 ha), lacul Scărișoara (în căldărușa de sub Potcoava, alt. cca 2265 m), lacul Vîlsan (cca 1 ha; cca 1 m; 2250 m), lacul Picuiata (cca 0,4 ha; cca 2 m; cca 2200 m), Iezerul Podul Giurgiului (0,22 ha; 3 m; 2264 m), lacul Buda (0,87 ha; 2,2, m; 2056 m), lacul Rîiosu (0,15 ha; 2198 m), două lacuri în căldarea de mijloc a Caprei (lacul mare – 1,83 ha; 8 m; 2230 m; lacul mic – 0,22 ha; 1,5 m; 2228 m), două lacuri în Căldărușa Lungă a Caprei (lacul de jos – 0,11 ha; 1,2 m; 2250 m), lacul Călțun (0,78 ha; 11,8 m; 2135 m), lacul Negoiu (-; -; 1963 m) și lacul Boia (-; -; 2040 m).

În preajma unor lacuri enumerate mai sus, sau pe fundul unor căldări glaciare, se găsesc multe mocirle care nu sînt altceva decît lacuri glaciare într-un stadiu de colmatare cvasitotală.

Multe din microdepresiunile rezultate în urma tasării nivale sînt umplute cu apă, permanent sau temporar, formînd astfel lacuri mici. Asemenea lăculețe se găsesc pe partea dinspre căldarea Groapele a culmii Văcarea, pe Culmea Scoarței, în Banciu, în Curmătura Vladului, în Curmătura Bră-tilei, în Hermeneasa, în Curmătura Zîrnei, pe Șleaul Moșuleței, pe Culmea Cațaveiului, pe Muchia Zănoaga, pe Muchia Sărății, în Șaua Corbului, pe culmea Florea-Comarnic și în alte părți. Trebuie menționat în mod deosebit Lacul Învîrtitei din Nucșoara (2,2 ha; 4,75 m; 789 m), avînd cuveta for-mată în gips.

În ultimele decenii, în Munții Făgărașului au apărut mai multe lacuri de baraj artificial, ca urmare a valorificării potențialului energetic al rîurilor. Cel mai mare dintre acestea este lacul Vidraru (893 ha; adînc. 155 m; alt. 830 m), rezultat prin stăvilirea apelor Argeșului printr-un baraj în dublu arc, înalt de 166 m, la intrarea în Cheile Argeșului; umplerea lacului a început la 15 martie 1966. Pe Rîul Doamnei a apărut în martie 1967 lacul Văsălatu (Baciu) cu suprafața de 2,5 ha, adîncime la baraj de 14 m și alt. 860 m. Lacul de pe Vîlsan are suprafața de 2 ha, adîncimea la baraj de 15 m și alt. 954 m. Lacul Cumpăna (3 ha; adînc. 24 m; alt. 920 m) a luat naștere în 1969. Rîul Dîmbovița este stăvilit prin barajul înalt de 103 m, construit la confluența sa cu Pîrîul lui Platon (aval de Pîrîul Mănăstirii); el a dat naștere lacului Pecineagu cu suprafața de 170 ha și alt. 1113 m, a cărui umplere a început la 14 aprilie 1985.

Vegetația

Vegetația Munților Făgărașului, determinată în principal de condițiile climatice, variabile în funcție de altitudine, prezintă o zonare pe verticală. Temperatura, ca factor climatic hotărîtor al zonării, este mai ridicată pe versantul sudic – expus radiației solare – și influențează limitele zonelor vegetale care, și ele, sînt mai ridicate pe acest versant în comparație cu cel nordic.

Cea mai mare parte din suprafața masivului, începînd de la poale pînă la altitudini de cca 1600 m pe versantul nordic și cca 1 850 m pe cel sudic, este acoperită cu păduri formînd zona pădurilor montane, deasupra căreia se află zona pajiștilor și tufărișurilor alpine.

Se deosebesc doua zone:

1. zona montana a padurilor – intre 600 – 1850 m alt (etajul padurilor de fag, etajul padurilor de fag + rasinoase, etajul padurilor de molid).

2. zona alpina – intre 1600 – si peste 2300 m alt : jnepenisuri si pajisti subalpine; pajisti alpine si tufarisuri scunde.

În partea inferioară, o mare răspîndire o are fagul (Fagus silvatica), care în Munții Făgărașului creste viguros formînd păduri întinse (făgete), uneori de o frumusețe rară. În pădurile de fag se întîlnesc exemplare de carpen (Carpinus betulus, paltin de munte (Acer pseudoplatanus) și mesteacăn (Betula verrucosa), ultimul foarte răspîndit pe Culmea Pietricelei. În lizierele poienilor de mică altitudine găsim tufărișuri de alun (Corylus avellana) și rugi de mure (Rubus hirtus). În aceste păduri se întîlnește zada (Larix decidua), cum se poate vedea pe Valea Brezcioarei și, mai rar, tisa (Taxus baccata).

Începînd de la altitudinile de 1000 m pe versantul nordic și 1200 m pe cel sudic, pădurile de fag sînt împestrițate din ce în ce mai mult cu rășinoase, îndeosebi brad alb (Abies alba) și molid (Picea excelsa), dar și cu diferite specii de foioase ca ulmul (Ulmus montana), frasinul (Fraxinus excelsior), plopul de munte (Populus tremula), scorușul (Sorbus aucuparia) și altele.

Pe sub copacii pădurilor de foioase cresc diferite specii de ierburi adaptate la lumina filtrată de frunzele copacilor. Pajiștile însorite sînt formate din alte specii, între care predomină iarba vîntului (Agrostis tenuis). O mulțime de flori, în diferite culori, înveselesc aceste pajiști.

Fagul, împreună cu cele mai multe specii de foioase, urcă pînă la altitudini de 1200 m pe partea nordică și 1450 m pe cea sudică. Mai sus rămîn pădurile de molid, molidișurile, în care reușește să pătrundă afinul (Vaccinium myrtillus) împreună cu cîteva specii de plante și de mușchi.Uneori, pădurile de molid sînt atacate de un lichen, barba ursului (Usnea barbata). În pajiștile din etajul pădurilor de molid sînt foarte răspîndite păiușul roșu (Festuca rubra) și țepoșica (Nardus stricta), printre care cresc și alte specii.

Limita superioară a pădurii de molid se situează pe versantul nordic la 1500-1600 m altitudine, iar pe cel sudic la 1750-1850 m. Deasupra acestei limite se află etajul alpin inferior (sau subalpin) în care se deosebesc: tufărișuri de jneapăn (Pinus montana ssp. mughus) împreună cu ienupărul pitic (Juniperus sibirica), afin, arin de munte (Alnus viridis), uneori zîmbru (Pinus cembra), omag (Aconitum tauricum), ghințură pătată (Gentiana punctata) și altele; tufărișuri de smirdar (Rhododendron kotschyi) asociat cu afin, merișor (Vaccinium vitis idaea), omag alpin (Aconitum tauricum ssp., alpestre), ghințură (Gentiana carpatica) și altele; pajiști de părușcă (Festuca supina), iarba stîncilor (Agrostis rupestris) și țepoșică printre care cresc diferite plante cu flori ca firuța de munte (Poa media), brîndușa de munte (Crocus heuffelianus), clopoței (Campanula napuligera), vioreaua de munte (Viola declinata), ridichioara (Geum montanum) și altele.

Etajul alpin superior începe de la 2100-2200 m pe părțile nordice și de la 2200-2300 m pe părțile sudice și continuă pînă pe vîrfurile cele mai înalte. Se caracterizează prin pajiști scunde alternînd cu puține tufărișuri pitice. Pe platouri și coaste domoale predomină pajiștea de coarnă (Carex curvula), în care se întîlnesc frecvent firuța alpină (Poa alpina), margareta alpină (Chrysanthemum alpinum), clopoțelul alpin (Campanula alpina), cupa alpină (Gentiana kochiana), dar și specii endemice Carpaților noștri, ca romanița de munte (Anthemis carpatica), cruciulița de munte (Senecio carpaticus), ghințurica (Gentiana frigida), garofița pitică (Dianthus gelidus) și altele. Pe creste și pe coastele repezi predomină rugina (Juncus trifidus) prin care cresc sisinei de munte (Pulsatilla alpina), oițe (Anemone narcissiflora), ghințură (Gentiana praecox ssp. carpatica), milițea (Silene dinarica) etc.

Pe munții Rîiosu și Buda, ca și în alte părți unde solul este calcaros, s-au dezvoltat specii de plante specifice acestui sol ca garofița de munte (Dianthus tenuifolius), garofița albă de stînci (Dianthus spiculifolius), omag galben (Aconitum anthora), sîngele voinicului (Nigritella rubra), floarea de colț (Leontopodium alpinum) și altele. Speciile rare sînt ocrotite de lege.

Fauna

Munții Făgărașului, cu o întindere vastă, acoperită de o haină vegetală groasă formată în mare parte din păduri, adăpostesc o faună bogată și variată. Animalele, mai mult sau mai puțin direct, sînt legate de regnul vegetal și, în final, de condițiile climatice.

Cea mai mare parte a faunei ocupă zona pădurilor, deoarece aici animalele au condițiile cele mai prielnice de viață. În zona golului alpin numărul viețuitoarelor este mic în comparație cu cel din zona forestieră.

Dintre mamifere întîlnim ursul (Ursus arctos alpinus) și o specie mai mică, ursul negru (Ursus arctos formicarius), cerbul carpatin (Cervus elaphus), căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), pisica sălbatică (Felix silvestris), rîsul (Felix linx), jderul de copac (Mustela martes), dihorul (Mustela putorius), iepurele (Lepus timidus), veverița (Sciurus vulgaris), șoarecele de pădure (Apodemus sylvatica), șoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), șoarecele de zăpadă (Microtus nivalis ssp. ulpius), liliacul mic (Nyctalus leisleri), pîrșul cenușiu (Glis glis), cîrtița (Talpa europaea) s.a. În rezervația din Valea Arpășelului a fost colonizată, în anul 1973, marmota (Marmota alpina). Sus, în zona alpină, se întîlnesc ciopoare de capre negre (Rupicapra rupicapra).

Caprioara nu urca decat rareori mai sus de braul padurilor de fag. Cerbul ajunge, in schimb, pana la limita superioara a padurilor. Mistretul este si el adeseori intalnit, cu precadere, in padurile de la poalele muntilor. Dintre feline, cele mai frecvente sunt pisica salbatica si jderul de copac, comune atat padurilor de foioase cat si celor de molid. Nu lipseste nici rasul care urca uneori pana la golul alpin. Nelipsiti din padurile de fag sunt lupul si vulpea. Ursul, cel mai mare dintre mamifere , se adaposteste ziua prin desisurile padurilor si noaptea iese in cautarea pradei, in jurul stanilor. In golul alpin este imparatia caprei negre, specie ocrotita.

Păsările sînt reprezentate prin multe specii, dintre care menționăm ierunca (Tetrastes bonasia rupestris Brehm), pitulicea verde fluierătoare (Phylloscopus t. trochilus L.), mierla de apă (Cinclus c. aquaticus Bechst), ciocănitoarea de munte (Dendrocopos l. leucotos Bechst), gaița (Garrulus g. glan-darius), codobatura de munte (Motacilla c. cinerea Tunst.), fluierarul de munte (Tringa hypoleucos L.), păsărarul (Accipiter n. nissus L), șorecarul comun (Buteo b. buteo L.), cocoșul de munte (Tetrao u. urogallus L.), cocoșul de mesteacăn (Lyrurus t. tetrix L.), corbul (Corvus c. corax L.), forfecuța galbenă (Loxia c. curvirostra L.), gaița de munte (Nucifraga c. caryocatactes L.), brumărița de pădure (Prunella m. modularis L.), mierla gulerată (Turdus torquatus alpestris Brehm), cucul (Cuculus c. canorus L.), cinteza (Fringilla c. coelebs L.), iar în etajul alpin fîsa alpină (Anthus spinoletta), brumărița alpină (Prunella colaris), cinteza alpină (Montifringilla nivalis), vulturul pleșuv (Aegypius monachus), acvila de stîncă (Aquila ch. chrysaetos L.), vulturul pleșuv sur (Gyps f. fulvus Habl), cojoaica de munte (Tichodroma m. muraria L.). În decursul acestui secol deasupra Munților Făgărașului s-a mai văzut încă zburînd zăganul (Gypaets barbatus).

În padurile de foioase sunt mai frecvente: cinteza, sturzul de vasc, pitigoiul, mierla. In partile cele mai pustii ale padurii, evitand cararile muntilor, se afla cocosul de munte, pasare rara, ocrotita de lege. Deasupra crestelor se intinde spatiul vulturilor plesuvi si al acvilelor de munte.

Dintre reptile și broaște, amintim șopîrla de munte (Lacerta vivipara), năpîrca (Anguis fragilis), șarpele de pădure (Elaphe longissima), vipera neagră (Vipera berus), salamandra (Salamandra salamandra ssp. carpatica), broasca de pădure (Rana temporaria) și broasca rîioasă (Bufo bufo).

Pîraiele de munte și lacul Bîlea au fost populate natural, din timpuri străvechi, cu păstrăv indigen (Salmo trutta fario L.). Începînd din anul 1966, în lacurile mari ale Munților Făgărașului a fost introdus păstrăvul indigen. În cîteva lacuri a fost răspîndit păstrăvul curcubeu (Salmo gairdneri Richardson) și păstrăv fîntînel (Salvelinus fontinalis Mitchill). În lacul Vidraru și în rîurile afluente, pe lîngă păstrăvul indigen trăiesc și alte specii de pești ca păstrăvul curcubeu, lostrița (Hucho hucho L.), coregonul (Coregonus albula L.), lipanul (Thymallus thymallus L.), moioaga (Barbus meridionalis petenyi Heck), scobarul (Chondrostoma nasus L.), boișteanul (Phoxinus phoxinus) și altele. În rîul Vîlsan și în Rîul Doamnei trăiește aspretele (Romanichtys valsanicola), un relict glaciar, endemism carpatic.

Mai pot fi menționate o mulțime de insecte și alte nevertebrate, ca gîndaci, muște, fluturi, melci etc., cu un rol important în viața celorlalte viețuitoare sălbatice și în menținerea bioechilibrului dinamic natural.

SOLURILE

Sunt repartizate în mod direct de vegetație și ceilalți factori fizico-geografici, sub care s-au format.

Sub pădurile de foioase s-au format solurile brune de pădure și podzolurile. Acestea au următorul profil de sol: la suprafață se află orizontul A de acumulare a materiei organice-humusul- în proporție de 2,5-3,5% și cu dimensiuni sub 50cm, având o culoare negricioasă. Sub orizontul A, se află orizontul B de acumulare a oxizlor și hidroxizilor de mangan, fier și siliciu, și are o culoare maroniu-roșcată. În bază se află orizontul D sau roca mamă pe care s-a dezvoltat profilul de sol.

Sub pădurile de conifere s-a format solul brun acid montan, in diferite stadii de podzolire, asemănătoare ca profil, cu cele de sub pădurile de foioase, cu deosebirea că sunt mai reci, mai acide, mai scurte în profil și mai bogate în schelet( PH-ul este cuprins între 7-9%).

Sub pajiștile alpine s-au dezvoltat solurile de pajiște alpină precum și solurile schelet.

În afara solurilor zonale amintite anterior, s-au solurile azonale cum sunt: solurile mlăștinoase și turboase, acolo unde băltește apa, și renzinele și preudorendzinele pe rocile carbonatice. Pentru utilizarea lor agricolă se recomandă aplicarea de amendamente carbonatice în vederea neutralizării reacției acide și sporirea acumulării materiei organice.

Pentru protecția solurilor se recomandă terasarea versanților, ararea conform curbelor de nivel, utilizarea de culturi neprășitoare.

Natura ocrotita :

În ceea ce privește rezervațiile naturale din această zonă, aici se poate vedea rezervația de floră și faună de la Muntele Cozia, rezervația geologică și paleontologică de la Turnu Roșu și rezervația forestieră de la Valea Bâlei.

-rezervatii geologice la Albesti (9 km nord-vest de Campulung): granitul de Albesti (blocuri de granit folosite si la constructia Arcului de Triumf din Bucuresti si a manastirii Curtea de Arges), calcarele de Albesti;

-rezervatie forestiera la Mihailesti (21 km sud de Campulung) – specii forestiere autohtone si exotice (bradul de Caucaz, douglas, arborele vietii, ienupar de Virginia, ulmul de Turkestan, arborele cu lalele)

-rezervatie paleontologica la Suslanesti (6 km de Campulung)

-poiana de narcise Negrasi

În sud-vestul Muntilor Fagaras se afla Masivul Cozia (1668 m) ce domina regiunea Valcei. Comorile naturale ale acestui masiv sunt ocrotite si conservate in cadrul Rezervatieia complexe Cozia, declarata Parc National. Rezervatiile naturale situate la Cozia, Buila, Vanturita si in Muntii Capatana, sunt de asemenea, protejate ca monumente ale naturii, adapostind specii de flora si fauna rare.

Intre monumentele naturii ale acestui masiv se afla Cascada Serbota, Cascada Balea, Pesterile de sub Vf. Negoiu, Acul Cleopatrei.

Parcul natural Golul alpin Fagaras

Zona protejata complexa geomorfologica, hidrografica, de flora si fauna . Starea de conservare a ecosistemului Parcului natural Golul alpin Fagaras este relativ buna, însa este afectat de pasunatul excesiv si de practicarea unui turism neecologic, precum si de braconaj.

Localizare: Golul alpin al Muntilor Fagarasului, între Vârful Suru si Podagru. Versantul nordic apartine ariei comunelor Racovita, Porumbacu, Arpas si orasului Avrig. Include si rezervatia naturala Bâlea.

Rezervatia naturala Golul Alpin si lacul Bîlea

Rezervatie complexa, geomorfologica, hidrologica, de flora si fauna. Cuprinde relieful alpin, flora si fauna din circul glaciar Balea, precum si lacul cu acelasi nume Dintre elementele floristice specifice: jnepen, ienupar, floarea de colt, smirdar, bujor de munte, afan; Dintre elementele faunistice: capra neagra si acvila de stanca. Starea de conservare a Rezervatiei naturale Golul Alpin si lacul Bîlea (de tip complex) a avut de suferit dupa construirea Transfagarasanului si intensificarea turismului; covorul vegetal s-a redus datorita numarului mare de autovehicule si turisti care campeaza în zona, iar o serie de specii de animale s-au refugiat în vaile din împrejurimi. Se înregistreaza si aici practicarea unui turism neecologic si a pescuitului în lac.

Localizare: Muntii Fagarasului, caldarea glaciara Bâlea, între vârfurile Vânatoarea lui Buteanu (2508), Capra (2439 m), Paltinu Mare (2398), Muchea lui Buteanu (2506 m) si Piscul Bâlii , în aria comunei Cârtisoara.

Calcarele-Turnu Rosu – (la 30 km de Sibiu), rezervatie geologica de calcare eocene aflata la poalele Muntilor Fagaras, aproape de defileul Oltului. Avand mare valoare stiintifica (monument al naturii), calcarele si conglomeratele contin cele mai frumoase exemplare de moluste din Romania, dinti de rechin, corali, reptile; 

Rezervatia naturala Arpasel

Este o rezervatie faunistica si de flora. Aici traiesc cca. 80% din caprele negre din Muntii Fagaras, marmote, ursi, acvile de munte, cervide.

Rezervatia Arpasel (faunistica) este bine conservata, deoarece pe de-o parte beneficiaza de paza, iar pe de alta parte accesul este dificil, este însa puternic afectata de zgomotul datorat tragerilor de antrenament efectuate în Poligonul militar Cîrtisoara

Localizare: Versantul nordic al Muntilor Fagarasului, pe valea Arpaselului, alaturi de Parcul natural Bâlea.
Cuprinde etajul alpin, subalpin si montan superior, între 1000 m si 2500 m altitudine, pe valea strajuita de vârfurile Vânatoarea lui Buteanu (2508 m) si Vârtopel (2359 m)

Valea Bilii

Cuprinde Virful Vinatoarea lui Buteanu, Virful Capra, Virful Paltinu Mare, Muchea Buteanu si Muchea Piscul Bilii.

In cadrul rezervatiei sunt protejate:

– asociatii de tufisuri de Pinus mugo, Juniperus nana, Rododendron kutschii, Salix herbaceea si alte asociatii salicole.

– monumente ale naturii – Leontopodium alpinum, Angelica archangelica, Trolius europeus, Nigritele rubra.

– specii endemice – Suanella pusilla, Silene dinarica, Senecia carpaticus, Saponaria pumila.

– Rupicapra rupicapra, Gips fulvus, Gipaetus barbatus, Aquila chrisaetus, Corvus corax.

Cuprinde cel mai mare lac glaciar al Muntilor Fagaras.

Bogăția cinergetica a Făgărașului

În țara noastră situația reală a efectivelor de vânat se prezintă diferit – de la specie la specie – față de cifra optimă, fie depășindu-se raportul cantitativ- calitativ adecvat, fie găsindu-se sub cifra ideală.

Dincolo de aceste variații, evoluția creșterii efectivelor și a răspândirii corespunzătoare a unor specii de vânat este satisfăcătoare, existând premisele pentru o continuă îmbunătățire. Specii care era în pericol de reducere și dispariție, de exemplu cerbul lopătar, capra neagră etc, prin acțiunea de populare și selecție extinsă aproape în toată țara au atins sau se apropie de cifra optimă. În ceea ce privește cerbul carpatin se fac eforturi pentru creșterea numărului de exemplare pentru unele fonduri de vânătoare, cât mai ales, pentru obținerea unor trofee valoroase (coarne). Mistețul s-a extins foarte rapid în regiunea de câmpie unde condițiile de hrană și protecție sunt din cele mai bune, cu excepția unor fonduri de vânătoare în care mistrețul constituie vânatul principal.

O deosebită importanță se acordă iepurelui care înregistrează în general o scădere a efectivelor întreruptă de unele perioade când unele fonduri de vânătoare, mai ales din zona de câmpie, prezintă o evoluție normală și chiar o creștere, acest fenomen de scădere a efectivelor la iepure înregistrându-se în toată Europa.

Un salt spectaculos s-a realizat în situația efectivelor de fazan, care au crescut de 5-6 ori, astfel că, în perspectivă, acest vânat va colora peisajul tuturor fondurilor de vânătoare din câmpie și din coline joase.

Bogăția cinegetică a Țării Făgărașului rezultă din fișele fondurilor de vânătoare (cinegetice) după o evaluare prealabilă a vânatului. Suprafețele fondurilor de vânătoare se redau, de asemenea, în fișa fondurilor de vânătoare. Când există evidențe funciare exacte, suprafețele pot fi actualizate arătându-se în ce măsură folosințele actuale ale terenurilor corespund modului de gospodărire cinegetică în raport cu speciile de vânat, care sunt care sunt componentele nefavorabile și pentru ce specii de vânat.

Prin evaluarea efectivelor de vânat se înțelege stabilirea numărului de exemplare dintr-o specie de vânat dintr-un anumit teritoriu. Trebuie menționat că la limitarea la stabilirea unei anumite cifre nu este satisfăcătoare, ci pe cât posibil este necesară și stabilirea cu exactitate a raportului între sexe, a ponderilor categoriilor de vârstă ( adulți, tineret și pui ), calitatea vânatului respectiv – este cazul calității vânatului și starea sanitară.

Sunt cunoscute numeroase metode de evaluare, care sunt utilizate în funcție de tipul de peisaj, specie, densitatea populației, mobilitatea speciei, întinderea teritoriului, calificarea personalului etc .

La noi pentru toate speciile de vânat sedentare se execută o evaluare de bază și evaluări de verificare cum ar fi la cerb în septembrie, capra neagră în octombrie-noiembrie, dropie în mai și cocoș de munte în aprilie-mai.

În luna martie se face o evaluare pentru tote speciile care apoi se completează cu datele culese anterior și ulterior.

Luna martie a fost aleasă pentru evaluarea de bază, deoarece ea se află la sfârșitul iernii, sezonul cel mai dificil pentru vânat, iar vânătoarea s-a închis pentru majoritatea vânatului sedentar și cu puține excepții, puii nu au apărut, deci există posibilitatea stabilirii efectivului de reproducție.

În afara evaluări de bază, se recomandă executarea unor evaluări de verificare la unele specii care înregistrează fluctuații mari de efectiv, ca la iepure, fazan și potârniche pentru care se efectuează o evaluare după încheierea perioadei de creștere a puilor, respectiv înaintea deschiderii noului sezon de vânătoare.

Bogăția salmonicolă a Făgărașului.

Creșterea păstrăvilor în apele de munte, ca și producerea peștelui de consum în păstrăvării a constituit în permanență un obiectiv important pentru unii specialiștii din diferite domenii printre care se numără și economia.

Ținând cont de faptul că bogăția salmonicolă există numai în zona montană, deoarece în zona deluroasă apele sunt mai puțin populate cu pești având debite în general mici și fluctuante dar fiind și poluate, în zona cercetată există două mari păstrăvării: Dejani și Sâmbăta de Sus.

Valorificarea piscicolă a apelor de munte este condiționată de menținerea capacității de producție ridicată și acolo unde este cazul, prin executarea unor lucrări și amenajări corespunzătoare și popularea sistematică cu alevini ( pui de pește în primele zile de dezvoltare ).

Deoarece flora acvatică endogenă și exogenă, ca și fauna specifică, condiționează existența populației piscicole iar ele sunt dependente de debit și mai ales de constanța acestuia, acolo unde variațiile debitului sunt mari se apreciază că apele respective nu pot fi luate în considerare.

Existența efectivului piscicol este afectată de unii factori naturali nefavorabili, de factori artificiali, legați de activitatea antropogenă din zona acestor ape, dăunători naturali, paraziți și boli.

Păstrăvul indigen este specia cea mai răspândită a celor două păstrăvării, având efective variabile în funcție de capacitatea biocenotică și a modului cum au fost gospodărite fondurile respective. Capacitatea biogenetică este bună pentru pâraiele de munte care aparțin de aceste păstrăvării, efectivele actuale de păstrăv indigen fiind mai mici decât cele optime, aceasta și datorită dezvoltării mijloacelor de transport care au făcut ca accesul pe aproape toate pâraiele să fie ușor.

O altă specie valoroasă a apelor de munte din Țara Făgărașului este lipanul, care are o carne deosebit de gustoasă, fiind apreciată de către pescarii sportivi.

Păstrăvăria Sâmbăta de Sus

Este situată pe valea Sâmbetei, la 12 KM de satul Sâmbăta de Sus, pe pârâul Sâmbăta și are un rol important în ceea ce privește veniturile – prin păstrăvul de consum.

Situată la o altitudine de 475 m are o suprafață de 12400 de metri pătrați, asigură o productivitate de 2 Kg/metru pătrat pentru consum și 1,5 Kg/metru pătrat pentru repopulări. Pârâul Sâmbăta nu este torențial și nici poluat prin lucrări de exploatare sau alte surse.

Păstrăvăria Dejani

Este situată pe valea Dejani, la 10 KM de comuna Dejani, la o altitudine de 645 m, are o suprafață de 14100 metri pătrați și asigură o productivitate de 2,5 Kg pe metru pătrat păstrăv de consum și circa 2 Kg pe metru pătrat pentru repopulări.

Pentru realizarea înmulțirii și creșterii salmonizilor sunt necesare o serie de instalații și amenajări specifice, care se găsesc în ambele păstrăvării Sâmbăta, respectiv Dejani.

Sistemul de captare și distribuție a apei este constituit dintr-un baraj, canale de alimentare, bazine de distribuție și decantare, canale de admisie și de evacuare.

Barajul are drept scop captarea apei și dirijarea ei prin canale de alimentare. Canalul de alimentare pornește din partea superioară a barajului pentru reglarea debitului.

În concluzie, cei care doresc să practice această formă de turism găsesc aici condiții propice pentru o vânătoare sau o partidă de pescuit, bogăția cinegetică și salmonicolă, asigurând vânătorului sau pescarului sportiv ajuns în această zonă o vacanță deosebită.

Toponimie.

Referitor la toponimia diferitelor locuri din munții Făgăraș am considerat interesantă și aplicabilă nomenclatura pe care o utilizează ciobanii, ținând seama că aceștia au fost primii care au cutreierat aceste meleaguri. Aceasta nu intră în contradicție cu nomenclatura geografică ci o completează. Păstorii considerau prin noțiunea de munte suprafața de pășunat ce o puteau folosi și de obicei aceasta era reprezentată printr-o căldare glaciară sau coasta unui picior de munte sau chiar doar o parte dintr-o căldare glaciară. De aceea același picior al unui munte privit dintr-un loc putea să aibă o denumire iar dintr-un altul o altă denumire. Relativ la vârfuri, vârful care primea denumirea căldării era cel ce părea cel mai impunător și nu neapărat cel mai înalt. În general acestea însă nu erau comune mai multor munți cazurile fiind rare astfel că denumirile geografice se potrivesc întocmai cu cele pastorale. Ca să dau totuși un exemplu, Vârful Moldoveanu este cel mai impunător dinspre muntele (căldarea glaciară) Moldoveanu dar el poate fi denumit de asemenea Vârful Viștea Mare dinspre valea Viștei (însă nu este cel mai impunător, acela fiind Colțul Viștei Mari) sau vf. Galbena dinspre muntele Galbena. După cum se poate observa stâna este o prezență obligatorie pe fiecare vale a acestor munți. Prezența unui număr așa de mare de stâni este datorată suprafețelor mari de pășunat. Locul propice de amplasare al unei stâni este la liziera pădurii la aprox. 1600 m, deoarece printre necesitățile unei astfel de “ industrii de brânzeturi” sunt apa și lemnele, precum și apropierea unei suprafețe de pășunat.

Nu lipsesc însă și așa numitele bordeie ciobănești aflate cu mult peste 2000 m unde sunt ținute diversele turme care nu sunt crescute pentru lapte: sterpe, miei, berbeci. Din laptele de oaie se prepară caș, telemea, urdă, brânză de burduf (care ține mult timp dacă este păstrată într-un loc răcoros), jintiță, etc.

Vârful Moldoveanu, cu toate că este cel mai înalt nu este situat pe creasta principală a masivului ci în lateral, pe piciorul ce coboară din Colțul Viștei Mari la 30 min spre sud dincolo de o custură accidentată. Cele două vârfuri fiind atât de apropiate au aspectul, din depărtare, al unui trapez.

Drumul standard pe care este parcurs masivul constă din urmărirea crestei principale de la est către vest sau viceversa. Această modalitate, în felul ei spectaculoasă, ratează ocazia vizitării văilor și versanților sudici (majoritatea cabanelor se află pe văile nordice) și tot ce poate fi văzut în această direcție. De exemplu, există mai multe căi posibile de a ajunge pe vf. Moldoveanu dinspre sud, evitând parcurgerea traseului de creastă. Unul dintre acestea este cel ce pornește din Valea Argeșului, de la coada lacului Vidraru și se întinde pe Valea Buda și apoi pe muntele Moldoveanu până pe vârful Moldoveanu. O altă metodă constă din a parcurge Valea Rea, una dintre văile sudice și adânci, părăsind-o în dreptul stânii și urcând muntele Galbena, intrând apoi pe Plaiul Mare pe care dacă este urmat, ne conduce de-a dreptul spre vârf. În cele din urmă a patra posibilitate este parcurgerea drumului oilor, de-a lungul Plaiului Mare, drum de câteva zile, domol, care pornește din dreptul comunei Brădetu și ajunge până sub vârf.

Așezarea cabanelor predominant pe partea nordică a masivului se datorează în primul rând faptului că turismul în munți s-a dezvoltat la început pe vremea Imperiului Austro-Ungar, Transilvănenii având astfel un avantaj economic important și fiind primii care au construit cabane. De aceea Podragu, Negoiu, Suru (arsă), Bâlea (arsă), Bârcaciu, Urlea, Turnuri, etc. sunt toate situate pe versantul nordic. În ajutorul turiștilor sunt însă construite refugii alpine ca: Berevoescu, Zârnei, cel Curmătura Viștei, Scara și Călțun. Dintre acestea, singurul care nu se află pe creasta principală este Călțun, el aflându-se lângă lacul cu același nume. Refugiul din Curmătura Viștei este cel mai rezistent, fiind construit în 1989 din cărămidă și cu acoperiș de carton asfaltat după ce cele anterioare din zonă, în Valea Rea și respectiv în partea opusă în nord, pe Valea Viștea Mare, au fost luate de vânt respectiv avalanșă.

Lacurile glaciare oferă un loc propice pentru așezarea unei tabere de corturi asigurând o sursă potabilă de apă. În general acestea sunt însă mult peste liziera pădurii astfel încât nu se poate face focul cu lemne.

Cea mai grea porțiune turistică a masivului este Custura Sărății care se află întrer șaua Cleopatrei și vârful șerbota. Este un traseu predominant de cățărare însă nu excesiv de dificil recomandabil însă numai pe vreme uscată și numai celor bine echipați.

Spre deosebire de Moldoveanu ale cărui pante nu sunt foarte abrupte, cel de-al doilea vârf ca înălțime din țară, Negoiu, se prezintă altfel. Din orice parte ar fi escaladat el este oricum mult mai abrupt decât primul. Fie că este atacat din căldarea cu același nume, fie că este urcat printr-una din strungile din creasta principală (Strunga Dracului sau Strunga Doamnei) fie că este escaladat dinspre cabana Negoiu, el tot atât de impunător pare. Poate și din acest motiv, acest vârf a fost considerat până la o cartografiere mai atentă, cel mai înalt vârf din țară, el apărând impunător și dinspre țara Făgărașului de unde se vede în toată splendoarea spre deosebire de Moldoveanu care, fiind sudic nu poate fi văzut din zone locuite.

Printre ciudățenii ale reliefului acestor munți pot fi enumerate Acul Cleopatrei, un vârf ascuțit și foarte înalt de stâncă și fereastra Zmeilor, un ochi de stâncă erodat în această rocă.

Varietatea de drumuri forestiere permite o explorare sistematică a acestui masiv parcurgând diversele văi laterale pe care puțini le cunosc. Din acest motiv am avut surpriza să întâlnesc ciobani care să-mi mărturisească că pe valea pe care pasc oile lor nu mai fuseseră turiști de 3 ani de zile. Este adevărat că valea respectivă, nordică, prezenta impedimentul de a nu avea un acces imediat pe creasta principală în schimb puteau fi văzute o mulțime de animale specifice zonei de mare altitudine printre care și turme de capre negre.

Una dintre văile cele mai contorsionate ale Făgărașului poate fi considerată Valea Dâmboviței care desparte trei grupe mari de munți: Făgărașul propriu-zis, cel sudic și Piatra Craiului. Această vale este sub forma unui S care pornește din pasul Rucăr Bran și se continuă ca delimitator între Piatra Craiului și Făgăraș având barajul de la Pecineagu în partea inferioară. Pe cursul mijlociu sunt câteva poteci de acces spre Piatra Craiului sudică (de ex. Garofița Pietrei Craiului) iar apoi la confluența Boarcășului cu Valea Vladului se despart căi de acces spre Iezer Păpușa, masiv ale cărui pajiști alpine se întrezăresc cu greu. Continuând drumul pe Valea Vladului se poate ajunge la refugiul Berevoiescu după ce în prealabil se depășește stâna de pe valea respectivă .

2. POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC

Pornind de la câteva reflecții făcute de Nicolae Iorga asupra Țării Oltului care, de sus, de pe dealul Galațiului, i se înfățișa în toată splendoarea ei așternută sub împietrita grandoare a Făgărașilor.

Fără îndoială că o scurtă vizită într-o zonă ale cărei trăsături specifice-geografice, istorice, etnografice-se poate desfășura urmărind cunoașterea principalelor obiective de interes turistic.

În același timp invităm turistul să intre în universul spiritual făgărășan și să cunoască aparent enigmaticele obiceiuri care mai pot fi întâlnite în timpul sărbătorilor de iarnă, la nuntă sau la înmormântare. Turistul va descoperi aici frumusețile portului, cântecului și jocului desfășurate în ultima lună a anului când viața satului este dominată de “CEATA FECIORILOR”.

Vestigii și monumente istorice

CETATEA FĂGARAȘ

Primul etaj al Cetății Făgărașului

Vestita cetate făgărășana, avand o vechime de peste 650 de ani, este situata chiar in centrul orasului. Ridicata ca loc de aparare in sud-estul Transilvaniei, ea devine in veacurile urmatoare punct de rezistenta impotriva incursiunilor tataresti si turcesti. Cetatea si domeniile inconjuratoare au intrat in 1526 in stapanirea voievodului Transilvaniei Stefan Mailath (fiul unui boier roman din Tara Fagarasului). Condusi de Mustafa Pasa, turcii o ataca in 1541 si, atragandu-l intr-o cursa, il fac prizonier pe voievod. Inchis in faimoasa inchisoare "Yedicule" (7 turnuri), el avea sa moara dupa 10 ani, fara sa-si fi putut capata libertatea.

In 1599 si-a facut intrarea in cetate Mihai Viteazul. Batrana cetate i-a ramas credincioasa voievodului si in zilele grele ale razvratirii nobilimii, dandu-i adapost lui si familiei sale; bustul Doamnei Stanca, indurerata sotie a lui Mihai, asezat la intrarea cetatii, aminteste acele clipe dramatice.

De la inceputul secolului al XVII-lea si pana la finele sale, cetatea a fost, cu unele mici intreruperi, resedinta a principilor Transilvaniei, sala Dietei, aflata la primul etaj, gazduind patru din adunarile tinute aici. Documentele vremii consemneaza ca la una dintre acestea a participat si o delegatie a domnului muntean Serban Cantacuzino.

Aspectul actual al cladirii se datoreste refacerilor si fortificarilor facute in decursul timpului. Astfel se aminteste ca in 1630 santul din jurul cetatii a fost largit si legat printr-un canal secret de raul Olt; totodata s-a construit un pod mobil la intrare, pentru ca in caz de pericol sa poata fi ridicat.

Cu trecerea anilor, magaziile si pivnitele de aprovizionare ale cetatii au devenit celule in care erau aruncati taranii iobagi razvratiti.

Azi, schelele inconjoara batranele ziduri pentru a reda aspectul maret de odinioara si se fac mari lucrari de amenajare a cetatii ca muzeu.

CETATEA RÂȘNOV

De pe netedul ses al Barsei se zaresc de departe ruinele masive ale cetatii Rasnov, construita pe un deal stancos. Ridicata cam in acelasi timp cu cetatea Prejmer, ea este amintita prima oara in documentele anului 1355. In secolele urmatoare este refacuta si consolidata in mai multe randuri. Intre zidurile cetatii si-au gasit adapost si trupele lui Mihai Viteazul, care s-a oprit aici dupa infrangerea de la Miraslau (1600). Domnul a asteptat la Rasnov sa-i soseasca din Tara Romaneasca intaririle necesare refacerii armatei sale.

Situata pe drumul de veche traditie Brasov-Rucar-Campu-lung Muscel, ce lega Transilvania de Tara Romaneasca, cetatea a facut fata multor asedii; o singura data luptatorii ei au trebuit sa deschida portile, in anul 1612, din cauza lipsei de apa.

Acest eveniment revine in memorie si datorita fantanei pe care o vedem in mijlocul cetatii ruinate. Cu cata truda trebuie sa fi fost sapata in stanca dura fantana adanca de peste 150 m!

Cum arata odinioara cetatea? O plimbare printre ruinele camerelor de provizii, de-a lungul zidurilor groase, cu galeriile de unde luptatorii rasnoveni aparau cetatea, sau la "Ograda" – locul unde erau aduse vitele la adapost – ne poate sugera contururile ei.

O imagine tot atat de sugestiva ne-o ofera si muzeul din Rasnov, in care armele, uneltele, stampele si alte obiecte de epoca evoca atmosfera acelor vremuri si intregesc istoricul puternicei cetati.

CETATAEA POENARI

În Cheile Argesului, pe pintenul de stanca numit Cetatuia, a fost ridicata in secolul al XIV-lea Cetatea Poenari, un “cuib de vulturi al vitejilor de demult” ce avea sa serveasca drept loc de refugiu, de observatie si de aparare. Protejata de pante abrupte imbracate de o padure deasa de fag, Cetatea Poenari facea parte dintr-un lant de fortificatii ce aparau hotarele dinspre miazanoapte ale Tarii Romanesti.

Numele cetatii vine de la vechiul sat argesan Poenari, toponimic romanesc larg raspandit ce indica o asezare omeneasca intemeiata intr-un gol natural de padure. Strajuind prapastiile de la intrarea in Chei, cetatea, ctitorita conform traditiei populare de Negru Voda, a fost construita in stil bizantin cu turnuri circulare si ziduri puternice. Ea avea o forma alungita, ziduri groase de doi-trei metri si cinci turnuri de aparare: patru rotunde si unul prismatic. Donjonul initial, un turn de forma patrata, a fost zidit din piatra bruta legata cu mortar, fiind consolidat cu barne de lemn ale caror urme se mai vad si astazi. Aceasta imbinare a lemnului cu piatra sta marturie ca vestitele, in lumea antica, murus dacicus (ziduri dacice) au fost folosite ca model de constructie pentru sisteme de fortificatie si aparare pe teritoriul romanesc pana tarziu, in epoca feudala.

Cetatea Poienari datează din vremea lui Vlad țepeș și tronează acum mai jos de barajul de pe lacul Vidraru asupra văii Argeșului. Construită la vremea ei inaccesibil, pe o culme foarte abrută ce se înalță în lungul văii, înconjurată din trei părți de prăpăstii de cel puțin 150 m, păstrează încă elemente din structura și organizarea sa. Privind prin golurile zidurilor se înfățișează o priveliște minunată a Văii Argeșului.

La aproximativ 5 km de satul Breaza, aflat aproape de Lisa, pe dealul denumit “La cetate” sau “La Turn”, se află ruinele unei cetăți feudale. Oamenii cred că este a lui Negru Vodă, întemeietorul Țării Românești. Ca și cum nu era de ajuns, tot aici au fost găsite vestigiile unei cetăți dacice din secolul I i.e.n.

Muzee, mănăstiri, biserici și case memoriale

Muzeul Tarii Fagarasului Valeriu Literatu

Colectiile muzeului din Cetatea Fagarasului cuprind obiecte arheologice, numismatice, documente de istorie medie si moderna a Tarii Fagarasului, arta plastica, arta decorativa, mestesuguri artistice populare (olarit, tors, tesut, cojocarit), icoane pe sticla, interior taranesc, civilizatia sasilor etc. Dintre piesele de valoare consemnam: masca romana de parada din secolele II – III, tezaur monetar medieval din secolele XIV – XVII, descoperit in satul Parau, galeria de sculptura Virgil Fulicea .

Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus.

Zidită în 1696 de către Constantin Brâncoveanu, mănăstirea a fost dărâmată de armata generalului Bukow în 1761. Între anii 1926-1936, mănăstirea a fost reconstruită în stil brâncovenesc. Acum, Mănăstirea Sâmbăta este cea mai mare, mai puternica și mai bine organizată mănăstire ortodoxă a Ardealului, având peste 40 de călugări. Biserica mănăstirii păstrează o colecție impresionantă de 500 de icoane, marea majoritate pictate pe sticlă din secolele XVIII-XIX.

Exemplu tipic al arhitecturii din Țara Românească cu planul trilobat și turlă pe naos, această biserică a devenit pentru multe altele ridicate în Țara Bârsei, pe valea Târnavei Mari și în zona Sibiului.

In Fagaras exista o biserica romano-catolica datand din secolul al XV-lea, biserica in care se slujeste si azi.

Alte atractii turistice sunt:

– Biserica Brancoveneasca, construita de domnitorul Constantin Brancoveanu in anul 1698 si biserica "Sfanta Treime" din secolul XVIII.

Biserica Brâncoveanu din Făgăraș (1698) Pisania bisericii construită de Constantin Brâncoveanu la Făgăraș

Bisericile sasesti fortificate de la Rodbav, Cincsor, Cincu

– Manastirile: Dejani, Bucium, Breaza, Berivoi

– Piramidele de la Sona (morminte ale unor capetenii dacice)

Templul Ursitelor

Castrul Roman de la Feldioara

Cetatea Jidava ( la 4 km de Campulung, o puternica fortificatie romana construita in timpul imparatilor Commodus (181 – 193 e.n.) si Septimius Severus (193 – 211e.n.)),

Curtea Domneasca de la Curtea de Arges (ridicata in secolul al XII-lea, prima capitala a Tarii Romanesti)

constructiile feudale de la Glavacioc si Aninoasa

manastirea Curtea de Arges (situata la 38 km de Pitesti, a fost construita de Neagoe Basarab in 1517)

manastirea Negru Voda (situata la Campulung, a fost ridicata de domnitorul Negru Voda (1215), reconstruita de primul domnitor al Tarii Romanesti, Basarab I, si terminata de fiul acestuia, Nicolae Alexandu Basarab (1352 – 1364)

Biserica Domneasca din Pitesti (construita de Constantin Serban Basarab si sotia sa, Doamna Balasa), Manastirea Cotmeana (ridicata de Mircea cel Batran)

– Mănăstirea Bucium, reînființată în 1990, pe ruinele vechiului locaș, atestat documentar în 1737 și ars din ordinul aceluiași general Bukov, trimis de împarăteasa Maria Teresa să înăbușe manifestările creștinilor ortodocși din Țara Făgărașului.

– Muzeul de artă populară, unul dintre puținele muzee particulare de această factură din țară.

Mai puteți vizita o serie de biserici vechi cum este biserica Sf. Nicolae, ctitorie a lui Constantin Brancoveanu(sec XVII), biserica Sf. Treime(sec XVIII), biserica romano-catolică, biserica evanghelică, biserica reformată.

O altă atracție o constituie cetățile țărănești și bisericile fortificate, construite ìn satele locuite de către sași.

În cetatea Făgăraș a locuit o vreme Doamna Stanca soția lui Mihai Viteazul, iar în 1657 ia ființă aici o școală românească. Astăzi adăpostește, în una din aripile sale, muzeul “CETATEA” cu profil de istorie și etnografie. În parcul din fața cetății se află bustul Doamnei Stanca.

Cum pleci de la cetate și mergi spre Casa de Cultură, poți vedea statuia lui Badea Cârțan (1849-1911), celebrul cioban din Cârțișoara, care a călătorit pe jos până la Roma, ca să vadă cu ochii lui Columna lui Traian și alte dovezi ale vechimii și latinității poporului român. Și care, în 1877 își pune turma de oi la dispoziția armatei române, dupa care se oferă să participe voluntar la Războiul de independență al României.

Ca orice oraș transilvănean cu tradiție, Făgărașul se mândrește cu câteva biserici vechi, dovezi ale diversității religioase.

Biserica ortodoxă “Sfântul Nicolae”, declarată monument de arhitectură este o ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, înalțată între 1697-1698. Din anul 1721, păstrează în interior frumoase picturi murale. Mănăstirea Franciscanilor și Biserica Romano-Catolică, a cărei construcție a început în 1737, este declarată de asemenea monument de arhitectură. Biserica Reformată, construită între anii 1712 și 1715, pe locul vechii biserici distruse, păstrează două valoroase coloane provenite de la vechiul edificiu de cult. Biserica “Sfânta Treime”, construită între 1782 și 1783 adăpostește frumoase picturi murale și două icoane vechi, pictate în ulei. Biserica Evanghelică, concepută în stil neoclasic, a fost ridicată între anii 1842 și 1843, dupa ce edificiile anterioare au fost distruse rând pe rând. Două pietre funerare aflate aici aduc mărturii despre existența la Făgăraș, în prima jumatate a secolului trecut, a unor bresle ale rotarilor și pietrarilor. Pe locul vechii construcții a fost descoperită ulterior o foarte valoroasă Biblie tipărită în limba germană (1544) păstrată și astăzi.

Un alt popas pe care- l poți face în Făgăraș este Casa lui Ioan Inochentie Micu Klein. În această clădire, monument de arhitectură și una din cele mai vechi din oraș, construită în 1727 în stilul Renașterii transilvănene, a locuit cărturarul iluminist, înalt prelat greco-catolic, membru al Dietei Transilvaniei și coautor la “Supplex Libellus Valachorum”.

Casa Ioan Inocențiu Micu-Klein din Făgăraș (1727)

Tot din Fagaras se poate merge la pescuit pe Olt (raul trece pe langa oras).

In orasul Victoria (aflat la 15km distanta) exista de asemenea un strand foarte frumos amenajat.

Avrig este unul din orasele importante ale acestei zone fiind locul de nastere al lui Gheorghe Lazar. Un bust din 1939 este ridicat in centrul localitatii. Palatul Brukenthal ridicat in 1764 in stil baroc in forma de U cu un corp central masiv. Gradina palatului organizata pe terase, cu trepte monumentale si fantani arteziene a fost construita din initiativa Sofiei de Brukenthal dupa modelul gradinilor frantuzesti ale epocii. In fundul gradinii se pastreaza orangeria. De vizitat in Avrig este de asemenea Biserica ortodoxa construita in prima jumatate a secolului XVIII.

În Făgăraș se găsesc o serie de monumente de arhitectură dintre care amintim: ctitoria lui Constantin Brâncoveanu din Făgăraș-Biserica Sfântul Nicolae ca fiind cel mai vechi dintre edificiile de cult rămase în picioare în oraș, finalizată în anul 1698; casa lui Inochentie Micu; Biserica Sfânta Treime (1783); școala “Radu Negru”; Biserica romano-catolică și mănăstirea franciscanilor (1737); Biserica reformată (1712); Biserica evanghelică (1843).

Turnul Rosu este o localitate amplasata la intrarea in defileul Oltului prezinta Biserica lui Matei Basarab (1653) cu stema tarii care este unicat in Romania precum si scoala veche de 200 ani.

Carta, localitate situata la 43 km de sibiu pastreaza ruinele manastirii cisterciene, unul dintre cele mai importante monumente ale goticului timpuriu din Transilvania. A fost ridicata de calugarii cisterecieni in 1202.
Simbata de Jos gazduieste, intr-o stare avansata de degradare, un castel baroc datand 1770, construit de Samuel von Brukenthal.

Prin Simbata de Sus se ajunge la Complexul Sambata dezvoltat in jurul Manastirii Sambata, ctitorita de Constantin Brancoveanu.

Boita prezinta o importanta turistica deosebita prin Castelul turnul Rosu (denumirea vine de la faptul ca zidurile au fost vopsite in rosu cu sangele turcilor invinsi intr-o batalie din apropiere) dateaza din sec. XIV si in prezent este inchis circuitului turistic. Tot in jurul Boitei se gasesc urmele unei cetati romane din sec. II, Cimitirul eroilor din primul razboi mondial, Turnul Spart si Cetatea Lotrioara.

Turismul montan s-a bucurat de mare interes de pe la mijlocul secolului XIX.
Pe atunci s-a creat reuniunea de Gimnastica si Turism iar in 1881 s-a creat Societatea Carpatina (S.K.V.) care a ridicat numeroase cabane montane si a dezvoltat interesul pentru drumetiile montane.
In prezent exista 26 de trasee turistice in Muntii Fagars, 17 in Muntii Cindrel si 7 in Muntii Lotrului
Datorita traseelor montane deosebit de periculoase, in Sibiu functioneaza cel mai puternic centru Salvamont din Romania.

Muntii Fagaras sunt cei mai cautati dintre lanturile muntoase din jurul Sibiului, prin silueta lor spectaculoasa si prin traseele dificile pe care le ofera turistilor.

Localitatea DRĂGUȘ reprezintă un obiectiv turistic etnografic, caracteristic pentru portul popular (cojocărit ), reprezentativ pentru Țara Făgărașului. În perioada interbelică, un colectiv condus de Dimitrie Gusti realizează o cercetare multidisciplinară, sociologica, complexă de etnografie și folclor având în vedere tradițiile dintre cele mai vechi ale portului popular românesc reprezentativ, într-o sinteză originală. Este una dintre cele mai mari cercetări de acest gen făcute în întreaga lume, scoțând numai numărul de 84 de specialiști din diferite domenii care au adunat aici un enorm și extrem de prețios material. Drăgușul este locul natal al lui Ion Codru Drăgușanu (1818-1884) celebru călător pe drumurile Europei.

Orașul VICTORIA – “Oraș fără arhive” – își datorează existența Combinatului Chimic din localitate. Pe măsura dezvoltării orașului, pe lângă funcția industrială, i se vor adăuga și altele între care și cea turistică, favorizată de apropierea masivului Făgărăș, ceea ce va conduce în mod special la dezvoltarea turismului montan. Între obiectivele turistice interesante din oraș, amintim Coliba lui Dumitru Opriș – care reprezintă locuința de odinioară a pădurarului, singurul locuitor al acestor meleaguri înaintea edificării orașului: 1948-1949.

ARPAȘU DE SUS – Pe platoul Tinosu, la cetățuia a fost descoperită o așezare întărită dacică ( secolul I î.e.n.- secolul I e.n. ); Biserica ortodoxă ( sec XVIII ), cu frescă de Nicolae Grecu din Săsăuși (1815). Punct de plecare spre cabanele: Arpaș si Podragu din munții Făgăraș.

AVRIG – Așezare situată într-o zonă etnografică, cu trăsături proprii în ceea ce privește arta populară –ceramică, sticlărie, pictură pe sticlă, arta textilelor, port, cojocărit.

Localitate cu vechi tradiții în domeniul țesăturilor de interior. Muzeul etnografic și expoziția memorială “Gheorghe Lazăr “ prezintă un interior specific, piese din arta textilelor, port și o expoziție memorială Gheorghe Lazăr. Bustul și mormântul lui Gheorghe Lazăr, Biserica evanghelică ( sec. XIII ); Biserica ortodoxă (sec. XVIII ), cu pictură de zugravii Pană și Ionașcu; castel în stil baroc (sec. XVIII ), care a aparținut familiei Brukenthal.

BUCIUM (comuna Șinca Veche) – Așezat în sud-estul Făgărașului, satul Bucium te așteaptă la est de Dejani, între comunele Hârseni și Șinca Veche. De cum vei ajunge în acest loc, îți vei aminti descrierea făcută la începutul poveștii Casei cu Dor.

BECLEAN- Satul face parte din categoria “așezărilor de vale largă” (ca și Porumbacul de Jos, Arpașul de Jos, Viștea de Jos, Șercaia, etc.).Se remarcă aici, ca și în alte părți, casele bine înfipte în pământ, solide și bine întreținute, toate cu porți înalte – case de oameni gospodari.
Merită să mergi până la zona Lacuri, acesta fiind cel mai interesant loc din imediata apropiere a satului. Istoricii spun că, în timpul Imperiului Habsburgic aici a funcționat o secție a domeniilor imperiale, iar în perioada interbelică s-a transformat în secție a Domeniilor Regale. Locuitorii din Țara Făgărașului numesc această zonă "La lacurile Beclean" datorită celor 17 hectare de lacuri în care se poate pescui păstrav și crap. De asemenea, păstrându-se tradiția de prin partea locului, turiștii au posibilitatea de a învăța și practica echitație.

BREAZA ( com. Lisa ) – Aici se află ruinele unei cetăți atribuite lui Negru Vodă (sec. XIII ). Cetatea avea zidul de incintă în formă ovală, prevăzut cu două turnuri. Săpăturile arheologice au evidențiat și vestigiile unei fortificații dacice.

CALBOR ( com. Beclean ) – Localitate în care s-a descoperit o necropolă de epocă romană din secolul II e.n., formată din 50 de tumuli cu morminte de incinerație. Așezare rurală în Dacia Romană.

CÂRȚA – Ruinele unei foste mănăstiri cisterciene. Reprezintă primul monument al goticului timpuriu din Transilvania, sec. III. Șantierul cistercian de aici a exercitat o puternică influență asupra arhitecturii din sud-estul Transilvaniei ( Bartolomeu – Brașov, Prejmer, Sebeș ).

CÂRȚIȘOARA – Localitate pitorească, la poalele munților Făgăraș situată la capătul nordic al șoselei alpine transfăgărășene. Muzeu etnografic și popular Badea Cârțan. Prezintă ceramică, sticlărie, manufactura, pictură populară pe sticlă; se relevă personalitatea cărturarului țăran Badea Cârțan, autodidact, propagator, al slovei românești, care a mers până la Roma pentru a-și vedea străbunii pe Columnă. Biserica ortodoxă Streza – Cârțișoara (1818-1821), cu frescă de zugravii din familia Grecu. Biserica ortodoxă Oprea Cârțișoara pictură de N. Grecu.

CINCȘOR (com. Voila ) – Urme ale unui castru roman și un monument de arhitectură fortificată ( sec.XIV-XV ).

CINCU – Localitate în care se găsește un monument de arhitectură fortificat, considerat unul dintre cele mai valoroase realizări ale arhitecturii medievale transilvănene ( sec. XIII ). Urmele vechilor ferestre romanice și o friză cu arcuri se mai pot vedea astăzi. Posedă o colecție de covoare din Asia Mică. Se mai pot vizita: școala construită cu sprijinul lui Ion Codru Drăgușanu, la 1860 si casa în care s-a născut Valeriu Braniște – militant pentru idealurile de unitate națională. Expoziție de pictură pe sticlă a pictorului popular Nicolae Suciu.

COMĂNA – Aici există un monument din 1726, reprezentativ pentru iradierea artei brâncovenești din Transilvania.

CRIHALMA ( com. Comăna ) – Aici se află o placă memorială ce evocă jertfa celor căzuți în 1916 în lupta pentru dezrobirea Ardealului; port popular românesc și obiceiuri tradiționale.

CUCIULATA (com. Hoghiz ) – Localitate în care se află casa în care s-a născut Aron Pumnu ( 1818 – 1866 ), participant la revoluția din 1848, profesorul lui Mihai Eminescu la Cernăuți.

DEJANI – Dupa 20 de km, la sud de orașul Făgăraș, ajungi în frumoasa așezare Dejani. “Așezare piemontală”, ar spune specialiștii, înconjurată de munți, acoperiți de păduri dese. La Dejani, casele sunt în majoritate mari, cu etaj, răsfirate, cu garduri joase și fără porți înalte. Curțile sunt generoase, grădinile se întind pe suprafețe întinse. Ochiul respiră în largul lui aici – nimic nu e înghesuit, îngust sau îngrămădit.
În primul rând, Mănăstirea Dejani.

Atestată documentar înainte de 1700, ea a fost distrusă în 1761, de armatele generalului Bukov și rectitorită în ultimii ani, pe vatra celei vechi. Mănăstirea are hramul “Acoperământul Maicii Domnului” și 8 călugări. Foarte frumoasă este biserica de lemn a mănăstirii – cele trei turle amintesc de stilul moldovenesc.
Mai departe și mai puțin cuvioși, păstrăvi bine crescuți pot fi întâlniți înotând, în păstrăvăria de la Dejani.
Avem informații din teren că localnicii sunt mai mult decât dispuși să te ducă chiar și până la cabana Valea Sâmbetei.

DRĂGUȘ – Din orașul Făgăraș, am făcut 25 de km până la Drăguș – sat mare, cu străzi pietruite sau asfaltate și case semețe, multe cu etaj, toate cu porți înalte și solide.

Chiar mai interesanți decât casele în care trăiesc, sunt oamenii de aici. Cel mai de seamă, în zilele noastre, este meșterul cojocar Dumitru Sofonea, unul dintre cei mai mari păstrători ai tradiției acestui meșteșug din România. Trebuie să ajungi să-l cunoști și să-l vezi la lucru, în atelierul în care își coase bundițele, “cheptarele înfundate”, ,,cheptăruțele”, cojoacele ,,ciobănești” și câte altele. Alt personaj celebru care s-a născut aici, de data asta cu mai bine de 100 de ani în urmă, este Ion Codru Drăgușanu (1818 – 1884), celebrul călător prin țările Europei. Începând din 1929, Drăguș a fost ales să facă obiectul unei vaste cercetări sociologice, condusă de Dimitrie Gusti.

FELDIOARA (com. Ucea ) – Castru roman ( sec. II – III ). Săpăturile arheologice întreprinse aici au dus la descoperirea unui valoros material ( ceramică, unelte, arme, podoabe, monede ) expus în muzeele din Făgăraș și Brașov.

GURA VĂII – Ajungi aici, după ce lași mașina să înghită cam 15 km de șosea la Sud de Făgăraș.
Este un sat frumos, cu multă vegetație, străbătut de un pârâu, pe alocuri luat peste picior de podețe întinse de localnici spre porțile lor.

Există aici o mănăstire de călugări, reînființată în 1992 cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” pe vatra celei vechi. Construită din secolul XVIII, biserica veche a fost distrusă de trupele generalului Bukov in 1761.

Oamenii la care vei trage în aceste locuri spun că îți pot arăta toate locațiile importante din zonă: La Sâmbăta de Sus (mănăstirea, castelul lui Brâncoveanu și cabana Valea Sâmbetei), la Sâmbăta de Jos (celebra herghelie de cai și ruinele castelului construit de Bruckenthal), la Berivoi (mănăstirea) și așa mai departe.

HĂLMEAG – Monumentul Ecaterinei Varga, originară din acest sat, luptătoare pentru drepturile românilor din munții Apuseni.

HOGHIZ – Comună industrial-agrară cu un combinat pentru lianți. Aici se află urmele unui castru roman, precum și două castele feudale. Între Hoghiz și Măieruș, în lungul drumului național pe o distanță de 17 km rezervația peisagistică Pădurea Bogatei.

LISA – De la Sâmbăta de Sus cobori spre Sud și ajungi în Lisa, sat din categoria celor așezate în vale. Mai sălbatic parcă decât celelalte sate, are casele mai răsfirate decât tot ce-am văzut până acum. Lisa este locul din care vine binecunoscutul Octavian Paler.

De aici se ajunge imediat La Vâltori, locul în care poți vedea cum ia naștere celebra cerga mițoasă. Procedeul – pe cât de ingenios, pe atât de complex – este o invenție ce datează de peste 1000 de ani, de pe vremea dacilor. Merită să mergi și să vezi atât procesul, cât și expoziția de cergi de La Vâltori.
La aproximativ 5 km de satul Breaza, aflat aproape de Lisa, pe dealul denumit “La cetate” sau “La Turn”, se află ruinele unei cetăți feudale. Oamenii cred că este a lui Negru Vodă, întemeietorul Țării Românești. Ca și cum nu era de ajuns, tot aici au fost găsite vestigiile unei cetăți dacice din secolul I i.e.n.

NOUL ROMÂN ( com. Arpașu de Jos ) – centru originar de ceramică.

OHABA – Un sat pitoresc, cu case frumoase și multă vegetație, situat la sud de Făgăraș și aflat nu departe de satul Bucium. Interesant este să vezi moara de apă din acest sat. Vei avea ocazia să ți se explice cu lux de amănunte cum rezultă făina din grâu sau mălaiul din porumb.

PERȘANI – Stațiune balneoclimaterică sezonieră de interes local; 400 m altitudine; ape minerale clorurate, bicarbonatate, sodice, calcice, nămol sapropelic, climat de cruțare. Monumentul eroilor din 1916.

RECEA – Monument de arhitectură (1709), ctitorie a lui Ștefan Cantacuzino, fiul cronicarului Constantin Cantacuzino.

RODBAV – Stațiune balneoclimaterică de interes local. Dispune de izvoare clorurate, iodurate, bromurate, sodice, recomandate pentru diverse afecțiuni. Tot aici se află o biserică săsească ( sec.XV ).

SÂMBĂTA DE JOS ( com.Voila ) – Castel construit la 1770, în stil baroc. În sala mare de la etajul clădirii se află o interesantă frescă, care înfățișează scene de vânătoare din munții Făgărașului.

SÂMBĂTA DE SUS ( com. Voila ) sat așezat la sud vest de Făgăraș ( 20 km ) pe drumul care se ramifică la Sâmbăta de Jos din DN 1.

În Sâmbăta de Sus, după vizitarea bisericii ridicată la 1784 de Nicolae și Constantin Brâncoveanu, turistul este atras de locul, aflat într-un admirabil cadru natural, unde se înălța odinioară castelul construit aici de Constantin Brâncoveanu.

Ca să ajungi la Sâmbăta de Sus din orașul Făgăraș, mergi spre Est, treci de Beclean, ajungi la Sâmbata de Jos și de-acolo cobori spre sud. Ca și Șinca Noua, Măliniș, Breaza și Viștișoara, Sâmbăta de Sus este o “așezare piemontală” – plasată la poalele munților Făgăraș. Dintr-o o perspectivă mai laică asupra locației și aflăm că de la Sâmbăta de Sus ajungi într-o oră și jumătate la cabana Valea Sâmbetei (de acolo ai trasee turistice pe munte vara și pârtia de schi iarna, dar și un drum ușor până la chilia părintelui Arsenie Boca).

Tot în Sâmbata de Sus poți vedea un castel ridicat de Constantin Brâncoveanu, între anii 1653-1678.
Castelul baroc construit de Samuel von Brukental în 1770 la Sâmbăta de Jos. Tot aici este și herghelia de lipitani, cea mai importantă pepinieră de lipitani din Europa.

Părăsind Sâmbăta de Sus, după 9 km parcurși spre sud, se ajunge la poalele munților unde întâlnim unul dintre cele mai înălțătoare locuri de popas. Găsim aici, izvoarele unor cu totul deosebite surse de încântare pentru inimă și minte, aici unde grandorii peisajului montan îi răspunde delicata siluetă a ctitoriei brâncovenești nu mai veche de trei sute de ani, dar atât de încărcată de istorie – Mănăstirea SÂMBĂTA DE SUS .

Alături de mănăstire, la 690 m altitudine, este situat Complexul Turistic Sâmbăta, într-o frumoasă poiană și are 70 de locuri de cazare și un restaurant.

ȘERCAIA – centru originar de ceramică.

ȘINCA NOUĂ – Satul Șinca Nouă se găsește la sud-est de orașul Făgăraș. Arătos sat, plasat în mijlocul unui peisaj superb, la poalele munților, fiind, deci, o “așezare piemontală”, ca și Sâmbăta de Sus. Se spune despre el că a fost format de creștinii ortodocși, care au fugit din Șinca Veche pentru a-și forma o comunitate proprie. Se mai spune că alt motiv a fost fuga de înrolare în armata austro-ungară. Acum, Șinca Nouă este sat european și este în continuă dezvoltare. Cu toate acestea, datinile sunt păstrate cu sfințenie – colindele, de exemplu, ocupă un loc de frunte. Etnologii explică păstrarea tradițiilor în aceste locuri și prin perpetuarea șezătorilor unde, în afara diverselor activități executate în comun, sătenii cântau balade, doine, cântece populare, jucau. De aici, din Șinca Nouă, ai promisiunea gazdei că te va duce pâna la Valea Strâmbei și la Mănăstirea din Stânca, dacă vremea e frumoasă. Tot aici ai herghelie, unde poți practica turism ecvestru.

ȘOARȘ – Ajungi în comuna Șoarș, plecând din Făgăraș spre nord, la 11 Km distanță. Topologic vorbind, Șoarș este ceea ce se poate numi o “așezare de podiș”, așezări care se dezvoltă în jurul unei cetăți fortificate; casele acestor sate sunt din cărămidă sau piatră, solide și grupate ordonat. Șoarș are o istorie veche de mai mult de 800 de ani.

Gazda din Șoarș te poate conduce chiar până la Transfăgărașan, dar și mai aproape, la Cetatea de la Rodbav, datată la sfârșitul secolului al XV-lea și la Biserica evanghelică săsească construită în jurul anului 1300.

TICUȘU NOU (com. Comăna ) – Monument de arhitectură, ctitorie a domnitorului Moldovei – Vasile Lupu – construit în 1634 în stil moldovenesc.

VAD (com . Șercaia ) – Rezervația naturală de narcise .

VOIVODENI ( com. Voila ) – Vechi monument de artă unul din cele mai vechi monumente românești de zid din Țara Făgărașului. Valoros ansamblu de picturi murale din secolul XVIII..

Țara Făgărașului se caracterizează de asemenea printr-o mare varietate de relief, de o mare valoare turistică. Zona este favorabilă mai ales turismului gen “drumeție “ , dar și alpinismului de performanță, sporturilor de iarnă, turismului de circulație și turismului de sfârșit de săptămână. Oferta turistică constă în special din atractivitatea peisagistică creata de munții Făgărașului, din unele lucrări hidroenergetice ca și dintr-un bogat patrimoniu cultural-istoric și etnografic.

Transfagarasanul este o sosea construita intre 1970-1974 care porneste din dreptul localitatii Carta si tranverseaza Muntii Fagaras spre Muntenia. Are o lungime de 90 km si atinge altitudinea maxima de 2040 m. Soseaua tranverseaza zona Balea, o rezervatie naturala deosebit de frumoasa.

Alte puncte de atracție sunt :

Cascada Bâlea (sau Urlătoarea Bâlei)

Cascada Bâlea te pune în fața unui spectacol de o surprinzătoare frumusețe. Un spectacol foarte accesibil acum, datorită Transfăgărașanului- șoseaua de 90 de km care începe din localitatea Cârța și șerpuiește ca un piton de asfalt prin Munții Făgăraș cu direcția Muntenia, ajungând pana la 2040 m. După ce Transfăgărășanul te lasă la 1200 de m, la Cascada Bâlea, lasă-te copleșit de apa ce se prăvale ropotitoare preț de 50-60 de metri, unii dintre cei mai impresionanți 50-60 de m din Munții Făgăraș. Întreaga poveste a acestei ape își are începutul la izvoarele pârâului Bâlea (mult mai sus), ajunge la apogeu în albia lacului cu același nume și coboară până aici ca să-și ia, în cădere, numele de cascada Bâlea. Pe scurt, unul dintre cele mai frumoase circuri glaciare.

Lacul Bâlea

La 2034 de metri înălțime întâlnești Lacul Bâlea, cel mai mare lac glaciar și unul dintre cele mai frumoase din masivul făgărășean. Lasă-ți ochiul să se scalde pe întinderea de apă de peste 45 000 de mp pe care altădată era o insula ce se apropia de țărm printr-un mic istm. Acum insula și istmul s-au transformat într-o peninsulă ce poartă în spate una dintre cele mai căutate cabane din Munții Făgăraș. Merită să ajungi în aceste frumoase locuri dimprejurul lacului și cascadei Bâlea. Sunt unele dintre cele mai frumoase, nu doar din acești munți, ci din întregul lanț carpatic.

Lacurile Capra și Căprița

Le vei găsi sub Șaua Caprei, mergând pe creastă la o altitudine de 2230 m. De cum ai ajuns aici ți se deschide priveliștea apei din lacul Capra (mare cât să acopere 18 340 mp) care trece, printr-un canal lung de 8 metri, în albia Căpriței (aproape de 9 ori mai mică decât Capra), pentru ca apoi să străbată barajul de 30 de m din spatele ei și să își piardă urma, ascunzându-se în pământ.

Cabana Valea Sâmbetei

Se află la o înalțime de 1400 m, în partea estică a munților. Mergi pe DN1, trecând prin satul Sâmbăta de Jos, apoi ia-o spre Mănăstirea Brâncoveanu pe un drum asfaltat și, mai departe, pe un drum forestier de 4 km care continuă cu o potecă de munte ce șerpuiește pe lângă firul pârâului Valea Sâmbetei.De la cabana Valea Sâmbetei, aflată ca cele mai multe cabane din Făgăraș la limita golului alpin, ți se va deschide în față o superbă priveliște asupra Văii Sâmbetei, cu a sa Fereastră Mare, dar și celebrul Colț Bălăceni, numit și Matterhorn-ul României. De aici poți începe să urci spre creastă sau să pornești pe un traseu de 5 ore spre cel mai înalt vârf din România – Moldoveanu (2 545 m).De la cabană îți va fi ușor și vara și iarna să ajungi spre partea superioară a văii Sâmbăta, unde îți poți petrece ziua pe trasee montane. Iarna, de la această cabană ai acces spre pârtiile naturale de schi care coboară în vale. Pentru cazare, cabana are camere de 2, 3, 6 și 8 paturi și dormitoare comune, numite aici priciuri. În total 60 de locuri.

Valea Sâmbetei (adevărata crăiasă a zăpezii).

La vest străjuită de impunătoarea Muchie a Drăgușului, la est de muchia Cațaveiu, valea Sâmbetei este una dintre văile nordice glaciare din Alpii Transilvaniei.

Acesta e locul sporturilor de iarnă, al schiului și snowboardului mai ales. Să te tot dai pe aici până târziu, în primăvară, până la sfârșitul lunii mai, uneori chiar și în iunie, când bujorii de munte îi iau în stăpânire versanții.

Chilia Părintelui Arsenie Boca

La numai 20 de minute distanță de cabana Valea Sâmbetei, ajungi la Chilia Părintelui Arsenie, loc sfânt săpat în piatră lângă un izvor de la care oamenii vin să ia apă sfințită. Impresionantă imagine a creștinătății în mijlocul unor locuri Dumnezeiești de frumoase.

În ultimele decenii, în Munții Făgărașului au apărut mai multe lacuri de baraj artificial, ca urmare a valorificării potențialului energetic al rîurilor. Cel mai mare dintre acestea este lacul Vidraru (893 ha; adînc. 155 m; alt. 830 m), rezultat prin stăvilirea apelor Argeșului printr-un baraj în dublu arc, înalt de 166 m, la intrarea în Cheile Argeșului; umplerea lacului a început la 15 martie 1966. Pe Rîul Doamnei a apărut în martie 1967 lacul Văsălatu (Baciu) cu suprafața de 2,5 ha, adîncime la baraj de 14 m și alt. 860 m. Lacul de pe Vîlsan are suprafața de 2 ha, adîncimea la baraj de 15 m și alt. 954 m. Lacul Cumpăna (3 ha; adînc. 24 m; alt. 920 m) a luat naștere în 1969. Rîul Dîmbovița este stăvilit prin barajul înalt de 103 m, construit la confluența sa cu Pîrîul lui Platon (aval de Pîrîul Mănăstirii); el a dat naștere lacului Pecineagu cu suprafața de 170 ha și alt. 1113 m, a cărui umplere a început la 14 aprilie 1985.

POPULAȚIA ȘI AȘEZǍRILE OMENEȘTI

Grupa Munților Făgăraș, ca dealtfel, toți munții Carpați nu întrunesc condițiile ideale pentru locuire. Densitatea populației este cuprinsă în cea mai mare parte a lor sub 25 locuitori/km2 excepție făcând Valea Oltului, cu Depresiunea Loviștei, unde aceasta atinge o valoare cuprinsă între 25-50locuitori/ km2.

Munții Făgăraș aparține administrativ județelor Argeș și Vâlcea în care sporul natural al populației se încadrează în cazul județului Argeș între 4,1 și 7%, iar în județul Vâlcea între 1 și 4%.

Marea majoritate a populației 53% se încadrează între limite de vârstă cuprinse între 20 și 60 de ani, fapt important pentru dezvoltarea economică a regiunii, această categorie de vârstă constituind actuala forță de muncă. Populația sub 20 de ani are o pondere de 33% , ceea ce face ca forță de muncă să fie asigurată în perspectivă.

Populația acestei grupe muntoase locuiește în marea sa majoritate la sate. Satele sunt de tip linear, situate de-a lungul văilor de pe flancurile nordice și mai ales de pe cele sudice. Pe lângă acest tip de sat, în compartimentul estic al Depresiunii Loviștei există și sate de tip răsfirat cu casele printre grădini cu pomi fructiferi. De regulă, sunt sate mici sub 500 locuitori.

Marea majoritate a populației se ocupă cu creșterea ovinelor și exploatarea și prelucrarea lemnului. În ultima vreme, prin amenajarea hidronergetică a bazinelor hidrografice- Olt și Argeș- o parte din populație lucrează aici.

Obiceiuri și tradiții

De când ai să pui piciorul în aceste ținuturi, vei vedea că oamenii de aici sunt bine conectați la lumea modernă. Și nu mă refer doar la cei de la oraș. Sătenii te vor uimi cu utilitățile de ultimă generație, de care se folosesc cu nonșalanța unui orașean învățat de multă vreme cu ele.

Cu toate astea, într-un chip ciudat, lucrurile acestea, venite din viitor, nu le umbresc mândria cu care își vor purta costumul popular, atunci cand îl imbracă, sau plăcerea cu care îți vor povesti despre obiceiurile și tradițiile de pe meleagurile în care s-au născut – fie că-i hora din sat, colindele de Crăciun, Plugușorul, Capra de Anul Nou (care în Șinca Nouă continuă, de pildă, până la 7 ianuarie, când toți fac masă mare și “strică” capra) sau "Plugarul", sărbătoare agricolă și "Cununa", obicei care se practică la încheierea secerișului și care își are originea în cultul precreștin al fertilității.

Costume populare, lucrate cu migală sunt hainele lor de gală pe care le poarta la cele mai importante sărbători ale anului.

Despre aceste sărbători și despre obiceiurile legate de ele, ei povestesc cu mare bucurie. Colindele, spun etnografii, își au originea în ciclul agrar după care se hotărau anotimpurile în vremurile pre-romane și pre-creștine. Ele invocau zeii, oamenii crezând că simpla lor numire era ca o vrajă, ce provoca realizarea în fapt a lucrului dorit.

Odată cu apariția creștinismului, colinda a asimilat puternice elemente religioase. Cele două lumi au rămas contopite într-un colind până în zilele noastre.

În Făgăraș, se întâlnesc trei tipuri de cete de feciori, în funcție de “accesoriile” pe care le folosesc în timpul colindului. Ceata de feciori cu bâta (iată un element arhaic al ritualurilor de inițiere), ceata de feciori cu țurca (masca) și cea cu steag. Pe ultima ai să o întâlnești mai ales în satele de la poalele munților.
În afară de accesorii, cetele de feciori mai au un aspect interesant: ele se formează, de fapt, după un sistem de organizare clar stabilit. Întâi e vătaful, apoi urmează alegerea ajutoarelor sale: ghirăul, colăcarul și crâșmarul. Alegerea acestora a rămas în unele sate asemănătoare ritualurilor arhaice de inițiere prin care, la o anumită vârstă, intrai sau nu în rândul feciorilor. În majoritatea satelor, însă, alegerea se face dupa un obicei lăsat din generație în generație:Ceata se adună de Sfântul Nicolae și se hotărăsc șefii cetei – vătaf mare, vătaf mic, colăcar, crâșmar. În perioada de timp rămasă până la Crăciun toți feciorii trebuie să învețe, “cu sfințenie”, toate textele și cântecele colindelor pe care tu le vei asculta.

Credința în puterea magică a cuvântului a dus la crearea unor colinde impregnate de simboluri, care vin din religiile precreștine și care au ca filon principal cultul agrar, cele mai multe cuvinte magice fiind, astfel, cele ce denumesc plante – cum ar fi rodia, de pildă (simbol precreștin al fecundității).

Meșteșuguri

În Țara Făgărașului, oamenii fac ce fac și scot din mâinile lor lucruri uimitoare.Uită-te la casele pe lângă care ai să treci. Toate sunt bine construite, dar, mai ales, frumoase. Oamenilor de aici le place să stea în case frumoase.Uită-te într-o casă – pe peretele care dă spre est e o icoana pictată frumos, dar nu oricum, ci pe sticlă.Oamenilor de aici le place să se închine la icoane frumoase.Apoi uită-te la grădinile frumos îngrijite, cu pomi fructiferi curățați și sănătoși.Oamenilor de aici le place să aibă grădini frumoase.Și uită-te la oameni , când e sărbătoare. După hainele populare curate și frumos cusute, lor le place să se îmbrace frumos.Dacă ei sunt multumiți de cheptarul lor, atunci e făcut în Făgăraș.Dacă sunt extrem de mulțumiți, atunci e făcut de Sofonea Dumitru.Dacă sunt extrem de mulțumiți, deși nu sunt făgărașeni, atunci e sigur făcut de celebrul meșter cojocar Sofonea Dumitru, cunoscut artist popular în toată țara prin creațiile sale extraordinare.

Cojocăritul
Nea Dumitru este un continuator de preț al meșteșugului cojocăritului în Țara Făgărașului. Prin mâinile sale, această îndeletnicire străveche a locuitorilor de aici este mai vie decât oricând. Folosindu-se de unelte tradiționale de cea mai mare simplitate nea Dumitru nu face, nu meșteșugește, nu coase – el creeaza cojoace ciobănești, cojoace fără guler, cheptare, cheptare înfundate, cheptăruțe, cheptare crepate și bondițe.
Cu răbdare, iscusință și har argăsește, ,,cârnuiește, ,,ghipsuiește”, croiește și ,,înflorează” aceste opere de artă care nu au trecut neobservate în toată țara. Este poate cel mai apreciat artist popular al Țării Făgărașului. Nea Dumitru, însa, e modest. Când e lăudat, dă din cap zâmbind înțelept, rămânând mereu la mijloc, neatins parcă, ager la minte și hâtru.

Cerga
O altă minune a acestei zone este cerga ce se face La Vâltori, în apropierea satului Lisa. N-am știut niciodată cum se obține pătura asta pletoasă și foarte frumoasă. Trebuie să vii La Vâltori ca să vezi cu ochii tăi toate etapele prelucrării acestei țesături până la forma în care ea ajunge la tine. Practic, în procesul finisării țesăturii (îngroșare și flaușare) și spălării, se folosește energia cinetică a apei care formează, în dispozitivul montat pe cursul său, o vâltoare (sau stează) în care țesătura este învârtită cu forță.
Tehnica instalației este deosebit de simplă: procesul de prelucrare reproduce fenomenul vârtejurilor de pe cursul învolburat al apelor de la munte. Instalația este de fapt un coș tronconic cu vârful în jos, fixat, aici, La Vâltori, pe un canal amenajat în apropierea unui râu. Acolo se spală țesătura. După spălare, țesătura este uscată, apoi introdusă în mai multe etape de pieptănare, din nou spălare, apoi uscare, după care intră într-o cameră strict controlată climateric – țesătura este pusă pe o roată cu țepi în interior iar camera este încălzită până la temperatura de 800-900 grade C!!! Înauntru se formează un climat de saună, datorită pietrelor reci plasate în jurul sursei de caldură. Materialul se usucă și, de aceea, trebuie să fie aruncate mereu peste el găleți cu apă. La sfârșit, țesătura s-a micșorat cu aproape 50 % – dar asta nu înseamnă decât că a devenit impermeabilă la apă și mult mai rezistentă. Instalația care creează vâltoarea artificială este veche de peste 1000 de ani, de pe vremea Latinului dacic. Instalația are de fapt doua nume: unul, vâltori (de sorginte romană), celălalt stează (de proveniență dacică). Astfel, pe langă o cergă durabilă și frumoasă, poporul român a mai obținut ceva – dovada conviețuirii daco-romane, a sorgintei noastre latine. Lecția de țesătorie, istorie și lingvistică se încheie aici!

Pictura pe sticla.

Făgărășenilor le place să se închine la icoane frumoase! Am ajuns astfel la pictura pe sticlă, meșteșug ridicat la nivel de artă, care s-a dezvoltat în Făgăraș mai mult decât în Mărginenii Sibiului, de exemplu. În secolul XIX, pictura pe sticlă a dezvoltat în Făgăraș un stil local: făgărașenii au pictat în toată această perioadă fundaluri albastru- închis, decorate cu stele și garoafe mari, roșii.

INDUSTRIA

Munții Făgăraș, fiind lipsiți de resurse ale subsolului, fac ca și industria care prelucrează această categorie de resurse să lipsească. Se exploatează doar calcare din Munții Mateiaș, care constituie materie primă pentru combinatul de lianți de la Câmpulung Muscel și pentru unele întreprinderii din așezările rurale.

Între resursele externe, demnă de amintit, este forța apei valorificată în cazul Argeșului și Oltului printr-un număr mare de hidrocentrale, cae mai mare fiind cea de la Vidraru –de pe Argeș, cu o putere instalată de 225Mw. Rețeaua hidrografică ce își are izvoarele și bazinele de recepție în acești munți au debite bogate șî relativ constante, pantă de scurgere accentuată, fapt ce îi conferă un potențial hidroenergetic ridicat.

Tot între resursele solului, demn de amintit este lemnul care se prelucrează în cherestea în multe fabrici, cu producție moderată care se găsesc amplasate în lungul cursurilor de apă- lemnul fiind transportat tot pe calea apei.

Între resursele externe intră șî pășunile și fânețele naturale montane pe seama cărora s-au dezvoltat un șeptel mare de ovine, bovine, care furnizează materiile prime atât de necesare industriei cărnii, laptelui, pielăriei și blănăriei, lânei, dezvoltată mai mult în centrele urbane mari de la periferie: Pitești, Câmpulung Muscel, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Făgăraș, dar șî în cadrul micii industrii, în satele încadrate în spațiul montan

Din spațiul montan sunt recoltate annual în cantități mari, fructele de pădure, zmeura, afine, mure, pentru fabricile de conserve de fructe, precum și ciupercile și plantele medicinale.

AGRICULTURA

Existența unor suprafețe întinse de pășuni și fânețe în cadrul Munților Făgăraș a făcut ca aici să se dezvolte păstoritul care să ocupe în cadrul profilului economic al așezărilor rurale existente ponderea cea mai mare, devenind sate de crescători de animale.

Cultura plantelor ocupă o pondere mai mică între plantele cultivate aflându-se porumbul, cartoful, orzul, ovăzul, inul, cânepa, secara.

Se cultivă se supafețe restânse, însă cu rezultate relativ bune, prunul și mărul. Suprafețele întinse sunt rezervate însă pășunilor și fânețelor, în vederea creșterii animalelor.

II. INFRASTRUCTURA

TRANSPORTURILE ȘI CǍILE DE COMUNICAȚIE

Unitatea și masivitatea acestor munți a făcut ca ei să nu fie traversați de prea multe căi de comunicație, ele ocolind munții pe la periferie.

În lungul Văii Oltului, trece calea ferată de legătură între magistralele 1 și 2, care leagă Râmnicu Vâlcea de Sibiu. Pe latura nordică există magistrala care face legătura între Brașov-Făgăraș-Sibiu-Deva-Arad, dar aparține Depresiunii Transilvaniei. Pe latura sudică vin căi ferate de la Pitești la Câmpulung Muscel și la Curtea de Argeș. Pe lângă aceste căi ferate există și o serie de șosele care dealtfel deservesc mai bine nevoile de transport ale acestei grupe de munți, ele putând pătrunde și în zonele mai accentuate unde căile ferate nu au acces.

În ultimul deceniu a fost construit cel mai înalt drum din țară-TRANSFǍGǍRǍȘANUL –care leagă Curtea de Argeș de pe latura sudică cu localitatea Cârțișoara din Depresiunea Făgăraș. În lungul Văii Oltului există drumul european 81, care leagă Sibiul de Pitești peste Depresiunea Negru. Prin extremitatea estică a acestor munți există vechiul drum comercial, care leagă Câmpulung Muscel de Brașov, peste pasul Giuvala, prin Culoarul Rucăr-Bran. Toate aceste șosele au fost modernizate, în afara lor existând, în lungul principalelor văi, drumuri de interes județean care leagă între ele localitățile rurale.

Pe lângă acestea a fost dezvoltat și transportul pe cablu, de la Bâlea-cascadă, la Bâlea –lac- funcționând un teleferic.

Rețeaua rutieră si feroviară

Țara Făgărasului deține o vastă rețea de drumuri rutiere ( europene, naționale si județene ) care înlesnesc vizitarea si cunoașterea mai amănunțită a zonei.

Legătura cu Țara Făgărașului se face prin drumurile europene E15, E15A; pe drumurile naționale DN7C cunoscut si sub numele de Transfăgărășan; DN1 ce trece prin Avrig, Arpașu De Jos, Ucea, Viștea, Voila, Beclean, Făgăraș, Mândra, Șecaia; DN73A ce trece prin Șercaia unde se intersecteză cu DN1. Zona este brăzdata de drumuri județene ca: D105N, D105C, D105B, D105, care fac legătura cu toate punctele din Tara Fagarasului, cu excepția celor alpine.

Turistul mai poate ajunge în Țara Făgărașului și cu ajutorul unui alt mijloc de transport – trenul. Din capitală există două rute: Podul Olt si Brașov. Ambele fiind foarte pitorești, dezvăluind frumusețea munților noștri, din nord-vestul țării se poate ajunge prin Cluj-Napoca-Sibiu, din sudul țării Craiova-Sibiu, iar din Moldova legătura se face prin Brașov.

Rețeua de transport de persoane

Transportul este asigurat de Întreprinderea „Comtrans” Fagaras si de întreprinderile de transport din orașele Victoria si Rupea. Unitatea asigură transportul prin curse regulate de călători între localitățile zonei, asigurând totodată transportul urban cât și interurban.

Reteaua de distribuție a energiei electrice si a gazului metan

Toate localitățile din aceasta zonă sunt racordate la sistemul de energie electrică. Sunt racordate la rețeua de gaz metan următoarele localitați: Făgăraș, Victoria, Hoghiz, Hurez, Ucea De Jos, Arpașu de Jos, Avrig, Mândra, Luța, Beclean, Corbi, urmând ca în viitorul apropiat să se mai racordeze la rețeua de distribuție circa 20% din localitățile amplasate în lunca Oltului.

Rețeua de distribuție a apei potabile și de canalizare

În prezent majoritatea localităților sunt prevăzute cu sisteme de distribuție a apei potabile, restul localităților (în proporție de 15%) asigurându-și necesarul de apă potabilă din pânza freatică subterană, din izvoare captate.

Rețeaua de canalizare a municipiului Făgăraș se desfășoară pe 50 KM iar pentru restul localităților există un program de racordare, care curând va deveni realitate.

Rețeaua de telefonie

Cu ajutorul unui proiect de extindere a rețelei de telefonie fixa S.C. „ROMTELECOM” S.A. a dotat municipiul Făgăraș cu o centrală digital iar restul localităților din Țara Făgărașului

sunt dotate cu centrale analogice. De asemenea Țara Făgărașului beneficiază de acoperire din partea celor trei mari firme de telefonie mobilă.

Rețeaua de drumuri forestiere

Mare parte din Țara Făgărașului este ocupată de munți. Astfel in zonele foarte înalte circulația este mai anevoioasă, însă la poalele munților există o serie de drumuri forestiere pietruite care duc uneori până în inima pădurilor.

III. STRUCTURI TURISTICE

Rețeua de cazare existentă in Țara Făgărașului este formată din hoteluri si cabane care aparțin statului si cooperației, în ultimul timp apărând însă și câțiva investitori privați. Astfel, sunt in construcție și chiar in stadiul de finisare mai multe unități de cazare si alimentație publică particulare, iar alte doua unitați sunt in stadiul de proiect .

Rețeaua de hoteluri este slab conturată, pe tot cuprinsul Țării Făgărașului (inclusiv a municipiului Făgăraș), cuprinzând doar trei hoteluri destul de modest dotate pentru o zonă atât de importantă din punct de vedere turistic, care ar putea aduce orașului și zonei in general o serie de foloase.

O mai buna dotare este ce cu cabane turistice, care sunt mai bine răspândite dată fiind apropierea de masivul Făgăraș, concentrate în special pe versantul nordic care este foarte aglomerat din punct de vedere al circulației turistice. Descongestionarea actualelor baze turistice de pe versantul nordic s-ar putea realiza prin punere in valoare a unor regiuni aflate in imediata apropiere a liniei de creasta ,ramase pana in prezent necercetată din cauza căilor de acces sau a posibilităților de adăpostire: Moldoveanu-Scărișoara-Valea Rea-Galbena, Hârtoapele Leaotei, Zârna. Arealele menționate oferă adăpost în refugii pentru turiștii care doresc să cunoască pitorescul zonei.

La numai cativa kilometri departare de orasul Fagaras (judetul Brasov) se intalneste unul dintre cele mai frumoase si interesante complexuri turistice din aceasta zona "Fantanita Craiesei". Locurile pe care in ultimii 10 ani s-a ridicat acest hotel au o istorie bogata. Ele se gasesc in imediata apropiere a Hergheliei Sambata de Sus (strans legata de peronalitatea Reginei Maria), la numai 11 km de Cetatea Fagarasului si sunt inconjurate de aproximativ 17 hectare de lacuri aflate aici din negura vremurilor. Nimeni nu cunoaste exact inceputul amenajarilor de la Fantanita Craiesei, insa istoricii spun ca in timpul Imperiului Habsburgic aici a functionat o sectie a domeniilor imperiale, iar in perioada interbelica s-a transformat in sectie a Domeniilor Regale. Locuitorii din tara Fagarasului numesc aceasta zona "La lacurile Beclean" datorita oazelor de apa ce marginesc complexul turistic. Un istoric de prin partea locului sustine ca aceste lacuri au fost permanent populate cu peste de productie. In prezent, Mariana Mirea, cea care a redat pulsul acestor meleaguri si a cladit Complexul Turistic"Fantanita Craiesei", ofera posibilitatea oaspetilor sai sa pescuiasca pastrav si crap. De asemenea, pastrandu-se traditia de prin partea locului, turistii au posibilitatea de a practica si invata echitatie.

Complexul turistic "Fantanita Craiesei" detine un hotel-pensiune de doua margarete (cu o capacitate de 40 de locuri) si cinci casute din lemn de o margareta (cu o capacitate de 24 de locuri). Restaurantul detine doua saloane care pot intampina peste 160 de turisti, iar la solicitarea

oaspetilor gazdele pot oferi un program folcloric de exceptie. Specialitatile casei sunt clatitele cu carne, tocanita Fagaras si dulciurile cu specific romanesc, specialitati care au facut ca Fantanita Craiesei sa fie unul dintre cele mai renumite restaurante din intreaga tara a Fagarasului. Pentru ca Mariana Mirea a tinut neaparat ca vizitatorii sai sa se simta cat mai aproape de toate bucuriile naturii (in curtea hotelului se intalnesc caprioare), turistii se pot caza in corturi pe timpul verii, se pot plimba prin parcul complexului, pot organiza focuri de tabara si picnicuri.

Hotelul Montana ofera cazare in orasul Fagaras si de asemnea ofera posibilitatea efectuarii unor excursii organizate in intreaga Tara a Fagarasului pentru doritori.

Hotelul ofera cazare in 7 camere duble, una tripla si un apartament cu doua camere,fiecare avand televizor si telefon in dotare. Doritorii pot lua micul dejun in sala demese a hotelului.

Ice Hotel Balea lac-primul hotel de gheață din Romania a fost inaugurat la Bâlea Lac, in muntii Fagaras, la peste 2.000 de metri altitudine. Ice Hotel poate găzdui 16 persoane pe noapte, în cele opt camere duble.
Paturile vor fi de asemenea din gheață, acoperite cu blană de miel, la fel ca si mesele si scaunele . Iluminatul interior este asigurat cu lămpi fluorescente, iar vesela și paharele sunt personalizate pentru un decor înghețat. Hotelul are bar, restaurant și discotecă, toate, desigur, din gheață.

Hotelul va fi deschis timp de patru luni pe an, având posibilitatea să găzduiască 1.440 de persoane pe sezon. Constructia se va topi insa vara dar va fi refăcuta complet odată cu venirea iernii.
Asemenea hoteluri mai există în țările scandinave, în Canada și în Japonia.

Hotelul Diana***

Hotelul Diana*** este situat la poalele muntilor Fagaras in frumoasa vale a Sambetei, in apropierea Manastirii Brincoveanu (cel mai mare centru ecumenic din sud estul Europei).

Hotelul Diana pune la dispozitia clientilor contra cost ATV-uri worker pe 4 roti pentru trasee stabilite de comun accord in regiune, modalitati de petrecere a timpului liber:vizitarea Manastirii Brincoveanu si a imprejurimilor asiguram(contra cost) ghid turistic pentru turismul montan(serviciu oferit de salvamont) vizitarea vaii Vistisoarei (cu ATV-ul sau pe jos) vizitarea hergheliei Simbata de Jos(se pot face cursuri de echitatie sau se pot inchiria trasuri,sanii cu cai) vizitarea masivului Fagaras cu elicopterul.

Vila Ana****

Vila Ana face parte din complexul turistic al Hotelulu Diana.Este compusa din 1 sufragerie spatioasa si 7 dormitoare.Camerele sint dotate cu baie, uscator de par, televizor, balcon, minibar.Curtea frumos amenajata in stil rustic dispune de gratar in aer liber. In spatele vilei se poate pescui intr-un lac cu pastravi .

Hotelul "Floarea Reginei"

Hotelul "Floarea Reginei" si pastravaria din cadrul complexului "Nitramonia" sunt situate pe valea raului Sambata, la 20 km de DN1 Fagaras – Sibiu.

Situate la altitudinea de 800m intr-o superba padure de foioase si conifere, hotelul si pastravaria asigura confort, liniste si delicioase specialitati din pastrav.

Cabane și refugii din munții Făgăraș

Cabana Balea Lac  

In Muntii Fagaras se gasesc cele mai multe cabane montane si sub-montane. Dintre cabanele sub-montane fac parte Complexul Sambata (730 m), cabana Arpas (600 m), cabana Vama Cucului (600 m) si cabana Poiana Neamtului (706 m).

Cabanele de altitudine sunt dupa cum urmeaza: Cabana Turnuri (1520 m), Cabana Valea Sambatei (1401 m), Cabana Balea Cascada (1234 m), Hotelul Negoiu (1546 m) si Cabana Barcaciu (1550 m).
Cabana la cea mai inalta altitudine din Romania este Cabana Podragu la 2136 m. Pe creasta mai exista numeroase refugii si Cabana Paltinul la 2044 m.

O cabană foarte importantă situată in aceeași zonă a munților Făgăraș ca și Bâlea Cascadă, a fost cabana Bâlea Lac, care a fost distrusă de un incendiu din cauza neglijenței în luna august 1995. Cabana Bâlea Lac adăpostea ce mai mare parte a turiștilor care parcurgeau traseul de creastă.

Cabana Piscul Alb, așezată pe malul stâng (vestic) al râului Sebeș la distanța de 5,3 KM de satul Sebeș, la o altitudine de 656 m, cu 16 locuri, cu acces pe drumul forestier de pe valea Sebeșului.

Cabana Urlea, așezată in Poiana Curmăturii, la o altitudine de 1533 m fiind cea mai estică din munții Făgărașului. Cabana este dotată cu instalație electrică, apă potabilă de la un izvor captat având 54 de locuri de cazare și o sala de mese cu o capacitate de 70 de locuri la mese. Este ușor accesibilă de la cantonul silvic până la cabana Urlea putând fi folosite trei trasee marcate.

Complexul turistic Sâmbăta (alt 690m ) se află pe valea Sâmbetei la contactul dintre munte si depresiunea Făgărașului. Este accesibil de pe șoseaua națională Făgăraș-Sibiu și pe un drum forestier. Are 36 de locuri in casuțe de camping si dispune de curent electric.

Cabana Popasul Sâmbetei, așezată pe malul stâng al râului Sâmbăta, la o altitudine de 730m cu 10 locuri in camere si 20 de locuri in casuțe de camping, acces de la complexul turistic Sâmbăta la 1,2 km spre Sud pe drumul forestier de pe valea Sâmbetei.

Hotelul Nitramonia, așezat pe malul drept al râului Sâmbăta la o altitudine de 800 de m; dispune de 32 de locuri si acces de la complexul turistic Sâmbăta 2 km spre Sud pe drumul forestier de pe valea Sâmbetei.

Cabana Valea Sâmbetei, situata la o înălțime de 1401 m așezată în mirifica vale a Sâmbetei constituie punctul de plecare pentru excursii in zona Bandea-Gălășescu. Se poate ajunge ușor intr-un interval de 2-3 h, cabana dispunând de 52 de locuri de cazare. De la aceasta cabană se poate merge într-o fermecătoare excursie până la fereastra mare a Sâmbetei (2180m).

Cabana Arpaș, este amplasată într-o mica poiană pe malul drept al văii Arpașului, la o altitudine de 1600m; prevăzută cu iluminat electric și apă curentă. Poate fi folosită ca bază de plecare pentru traseele de pe muchia Taratei sau pe văile Arpașului si Podragului către cabanele Turnu si Podragu. Este accesibilă dinspre comuna Arpașul de Sus și dinspre orașul Victoria (drum forestier).

Pensiunea Perla Arpasel 4*

Pensiunea si pastravaria "Perla Arpasului" Albota, oglindite in cristalinul raului Arpasel, pazite de maretia "Alpilor Transilvaniei" va ofera sansa sa descoperiti oaza de liniste din ambianta unei naturi darnice primitoare si revigorante.

Departe de "salbaticia" si tumultul oraselor, lasand mult in urma, stresul, grijile si durerile de cap provocate de viata de zi cu zi, noi va provocam la liniste.

Pensiunea amenajata in stil rustic-modern, dispune de 10 camere duble cu baie individuala, dotate cu sistem audio TV-satelit, telefon si incalzire centrala.

In restaurantul pensiunii, mobilat cu piese confectionate artizanal din lemn natur, puteti savura pastravi proaspeti (care pot fi pescuiti chiar de dvs) si pregatiti, dupa plac la gratar, prajiti, plachie sau afumati. Preparatele traditionale romanesti sunt si ele prezente in oferta alaturi de deserturi apetisante. Restaurantul va incanta cu o paleta larga de bauturi.

In ambientul si splendoarea zonei din jurul pensiunii, profitand de linistea si aerul curat care domina frumoasele imprejurimi, in spiritul unei odihne active va oferim numeroase posibilitati de petrecere a timpului liber, dintre acestea amintim: excursii montane, excursii culturale, alpinism, ciclism, pescuit sportiv, trasura si sania, sporturi de iarna. Pentru toate tipurile de agrement va oferim la cerere insotitor de grup / ghid.

Cabana Turnuri, așezată pe malul drept al văii Podragului, la o altitudine de 1520 m, cabana are o capacitate de cazare de 20 de locuri, având iluminare cu instalație pe baza de petrol. La cabana Turnuri se poate ajunge dinspre cabana Arpaș sau din orașul Victoria.

Cabana Podragu, situată la o altitudine de 2136m, în vestul lacului cu același nume, având 120 de locuri si dispunând de energie electrica si apă curentă.

Accesul se face prin văile Arpașului Mare și Podragului, fie prin orașul Victoria. În această zonă iarna, dar mai ales primăvara se poate practica schiul.

Cabana Vama Cucului, este situată la o altitudine de 600m, pe malul stâng al râului Cârțișoara, având 15 locuri in cabană si 32 in căsuțe, acces din Cârțișoara cca 6 km spre Sud pe Transfăgărășan ( DN 7C ), dispunând de curent electric si apă curentă.

Cabana Paltinul, așezată in Căldarea Bâlea, la vest de lacul Bâlea, și la est de Transfăgărășan la o altitudine de 2034 m deține 22 de locuri de cazare, acces pe Transfăgărășan (DN 7C ), 14 KM de la cabana Bâlea Cascadă.

Cabana Negoiu, este așezată pe Piscul Șerbotei la o altitudine de 1546 m, deținând 220 locuri. La cabana Negoiu se ajunge din Porumbacu De Jos prin Porumbacu De Sus. Dispune de o microcentrală care furnizează energia electrică și apa curentă. Poate fi folosită pentru turiștii care parcurg traseul de creastă, iar iarna în Căldările Sărății și Șerbotei se poate practica schiul.

Cabana Bărcaciu este așezată într-o pitorească poiană pe Piciorul Bărcaciului, fiind iluminată cu lămpi de petrol si apă de la un izvor captat, punând la dispoziția turiștilor 38 de locuri de cazare la o altitudine de 1550 m. Iarna turistul ajuns aici poate practica schiul.

O alta cabană renumită in masivul Făgăraș (versantul nordic) a fost cabana Suru, care putea satisface nevoile de cazare a 60 de turiști și care fost distrusă de un incendiu la sfârșitul lui decembrie 1996, aici rămânând doar o clădire anexă (grajdul) ca loc de adăpost.

După cum se observă din descrierea acestor cabane, putem spune că turistul venit în această zonă unică in România, poate schia de iarna până primăvara târziu, sau se poate delecta cu diferite jocuri închiriate de la cabane (șah, carți, table, scrabble, subak) iar cei dornici de drumeții se pot aventura pe diferite trasee având la dispoziție cabanele prezentate anterior, precum si o serie de refugii cum ar fi: refugiul din Muntele Berevoescu; refugiul din Curmătura Zârnei; refugiul Moldoveanu si refugiul Caltun.

Revigorarea turismului prin investiții in infrastructura bazei tehnico-materiale din acești munți, se justifica prin gradul de atractivitate atât pentru turismul intern dar mai ales ales pentru turiștii străini. Peisajele alpine cu relieful glaciar, periglaciar si crionival, precum si apropierea de București sau alte orașe mari ale tarii, centre de radiere a fluxului turistic, ar duce la descongestionarea văii Prahovei sau a masivului Bucegi.

Prin încasările semnificative turismul de vanatoare si pescuit sportiv poate fi considerat un obiectiv strategic de dezvoltare a turismului romanesc.

Problemă majoră, care stă alături de cea a drumurilor, construirea de adăposturi turistice a fost abordată de asociațiile turistice mai importante încă din primii ani ai existenței lor. Prima cabană din Munții Făgărașului, cabana Negoiu – una din cele dintîi cabane turistice din Carpații sud-estici- a fost construită pe Piscul Șerbotei, de către Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.) din Sibiu, în anul 1881, și a fost inaugurată la 10 septembrie a aceluiași an. Ea a fost numită "cabana Negoiu" – cu toate că este situată pe Piscul Șerbotei și, ca atare, ar fi trebuit să i se spună cabana Șerbota – deoarece de la început a fost considerată baza ascensiunilor pe vîrful Negoiu. În anul următor a fost construită cabana Breaza, pe muntele Smida, iar în anul 1883 – prima cabană de la cascada Bîlea.

Construirea de cabane a continuat în ritm alert, astfel că spre sfîrșitul deceniului al nouălea al secolului trecut în Munții Făgărașului existau șase cabane, toate situate pe versantul nordic (pe muntele Smida, la cascada Bîlea, la lacul Podragu, pe culmea Tărîța sub Boldanu, în Valea Viștei Mari și pe Piscul Șerbotei unde prima cabană a fost înlocuită cu una mai spațioasă). În deceniul următor, nu s-a mai construit nici o cabană; dimpotrivă, cea de pe muntele Smida a ars. În primul deceniu al secolului nostru a fost reclădită cabana de la cascada Bîlea, care arsese în anul 1902, și au fost construite încă două cabane, una la lacul Bîlea și alta pe muntele Cațaveiu. În acest deceniu a apărut și cea dintîi cabană pe versantul sudic, pe muntele Podeanu, în apropierea Negoiului, construită de Societatea Turiștilor din România în anul 1907 și inaugurată la 18 august 1908. Această cabană, și alte două de pe versantul nordic s-au dărăpănat în decursul timpului.

Din cinci cabane, cîte existau în Munții Făgărașului în anul 1914, numai două au rezistat primei conflagrații mondiale: cabana Negoiu și cabana de piatră de la lacul Bîlea.

Perioada interbelică s-a caracterizat, cum se știe, printr-o proliferare a asociațiilor turistice. Cîteva asociații mai importante s-au ocupat și de construiri de cabane sau de transformare în cabane turistice a unor clădiri existente. Societatea Carpatină Transilvăneană a refăcut cabana de la cascada Bîlea, a construit cabana Urlea de lîngă Colții Brezei și cabana din Valea Sîmbetei, a transformat în cabană o clădire din Poiana Bîrcaciului și a adăugat o clădire din lemn vechii cabane de piatră de la lacul Bîlea. Turing-Clubul Romăniei a construit cabana Suru de pe Fruntea Moașei, iar A.D.M.I.R. a închiriat o clădire în stațiunea Cumpăna, pe partea sudică a Munților Făgărașului, pe care a folosit-o drept cabană turistică în perioada 1937 – 1945 sub denumirea de cabana Vlad Țepeș.

Vechile cabane de pe Smida, de pe Cațaveiu, din Valea Viștei Mari, de la Boldanu și de pe Podeanu nu au mai fost refăcute.

Sfîrșitul celui de al doilea război mondial a găsit Munții Făgărașului cu un număr de șapte cabane. În anul 1948, cabanele au trecut în proprietatea statului, fiind administrate la început de Oficiul Național de Turism, apoi de Confederația Generală a Muncii. S-a trecut la repararea și renovarea lor. Cele două căsuțe de la lacul Bîlea au fost înlocuite printr-o cabană spațioasă, care se încadra în mod plăcut în peisajul înconjurător. La lacul Podragu a fost construită actuala cabană de piatră, robustă, care inițial a avut rol de casă de odihnă pentru salariații Băncii Naționale a României. Cîteva clădiri cu destinații diferite au fost transformate – în perioada imediat următoare – în cabane turistice. Astfel au apărut cabanele Poiana Neamțului, Arpas, Popasul Sîmbetei și Complexul turistic Sîmbăta. Cabana Bîrcaciu, care s-a ruinat în decursul timpului, a fost înlocuită cu o clădire nouă. O cabană similară a fost construită sub Turnurile Podragului. Vechea cabană de la Negoiu a fost și ea înlocuită printr-o construcție cu două etaje.

Deschiderea șoselei transfăgărășene, în anul 1974, a făcut posibilă, dar și necesară, construirea unor cabane mai mari. Au apărut, astfel, cabanele Valea cu Pești, Cumpăna, Pîrîul Caprei și cabana nouă de la cascada Bîlea. Acestea, toate, oferă un grad de confort ridicat, camerele de cazare fiind de fapt garsoniere cu două sau trei paturi și cu baie proprie.

Deceniul al optulea a adus o inițiativă din partea salvamontiștilor sibieni și brașoveni, care s-a concretizat prin construirea mai multor adăposturi, denumite refugii. Așa au apărut refugiile de la lacul Călțun, de sub vîrful Berevoescu, din Valea Rea, din Curmătura Zîrnei, de lîngă Chica Fedeleșului. Tot aici se cuvine a aminti refugiile din valea Viștei Mari și de la lacul Avrig care, deși au fost distruse de forțele naturii, au necesitat eforturi și dăruire din partea celor care le-au construit. Aceste fapte nobie ale salvamontiștilor nu pot fi răsplătite mai bine decît printr-o păstrare corespunzătoare a refugiilor de către drumeții care le folosesc. Dar, din păcate, în aceste refugii au ajuns și indivizi care nu merită numele de om și care au pus pe foc scîndurile de la priciuri, iar în cazul refugiului Fedeleș au rupt ușa și au izbit cu bîtele în panourile de plastic ale pereților, găurindu-le și aducînd adăpostul într-o stare de nefolosit.

În prezent, în Munții Făgărașului stau la dispoziția turiștilor 15 cabane, un complex și patru refugii salvamont. Cele 15 cabane sînt repartizate neegal în cuprinsul masivului: pe versantul nordic se află 12 cabane – cărora li se adaugă și complexul turistic – iar pe cel sudic, de vreo trei ori mai extins decît cel nordic, se găsesc doar trei cabane. Numărul de 13 unități de pe versantul nordic este oarecum în măsură să facă față circulației turistice, dar cele trei cabane de pe versantul sudic, concentrate în preajma Transfăgărășanului, sînt departe de a fi suficiente. Pentru promovarea drumeției pe versantul sudic făgărășan nu sînt suficiente numai potecile marcate. Sînt necesare și adăposturi pentru drumeți, adăposturi amplasate în puncte convenabile (intersecții de poteci turistice, ușor de aprovizionat s.a.) cum ar fi: confluențele văilor Scara și Negoiu, Buda și Mircea, Izvorul Dimei și Vîlsan, Bîndea și Valea Rea, cantonul Piscul Negru, zona lacului Văsălatu și zona Curmăturii Zîrnei.

Trebuie menționată, în acest capitol, și cabana Plaiul Foii care, deși constituie o bază de cazare pentru turismul din masivul Piatra Craiului, reprezintă totuși punctul de plecare, respectiv sosire, în parcurgerea crestei principale a Munților Făgărașului.

Ca unități de cazare turistică mai putem aminti și pensiunile: Pensiunea Flora, Pensiunea Roata, Casa Cristina , Pensiunea Piscul Soarelui, Pensiunea Fantanita, Pensiunea Diana , Pensiunea Onix. Clasificate pe localități avem :

-Beclean- Pensiunea Lucica

-Sâmbăta de Sus – Pensiunea Casa Trandafirilor, Pensiunea Izvorul Sâmbăta , Pensiunea Nicodor

-Drăguș -Pensiunea Casa Bobeică

-Lisa -Pensiunea Casa cu Livadă

-Gura Văii – Pensiunea Casa Florilor , Pensiunea Piticilor, Pensiunea cu Meri
-Dejani -Pensiunea Vionela ,Pensiunea Viorica, Pensiunea Cristiana , Pensiunea Casa cu Brăduți , Pensiunea Gura de Rai

-Bucium (comuna Șinca Veche) -Pensiunea Casa cu Dor

-Ohaba- Pensiunea Moara cu Noroc

-Șinca Nouă – Pensiunea Casa Oaden

-Șoarș – Pensiunea Casa Andradei

Poteci și marcaje

În general, traseele turistice în munți au urmat poteci și drumuri preexistente, de regulă poteci pastorale, unele poteci vînătorești și drumurile de exploatare forestieră. Întrucît scopurile turismului sînt deosebite de ale celorlalte activități din munți, a fost necesară deschiderea unor căi de acces noi, care să răspundă acestor scopuri. Reprezentativă în acest sens este poteca de la Glăjăria din Valea Porumbăcelului pînă la cabana Negoiu, construită în anul 1901.

Ultimele decenii au marcat o dezvoltare accentuată a drumurilor de exploatare forestieră, ceea cc a determinat schimbări importante în starea traseelor turistice. Dacă ne referim tot la poteca de la Glăjăria Porumbăcelului pînă la cabana Negoiu, trebuie menționat că atunci cînd s-a construit drumul forestier pe Rîul Mare al Porumbacului a fost mutat punctul dc plecare al potecii în Dosul Măgurii, renunțîndu-se la Glăjărie ca punct de plecare. După ce drumul a fost prelungit pînă la cariera de marmură, care tocmai luase ființă, a fost deschis și un tronson nou de potecă între cariera de marmură din Rîul Mare și Curmătura Puhăi, renunțîndu-se la folosirea vechiului tronson dintre Dosul Măgurii și Curmatura Puhăi. Drumul forestier a fost prelungit pînă deasupra confluenței pîraielor Sărata și Șerbota. Cu această ocazie, a fost deschisă poteca pe Piscul Șerbotei, pînă la capătul drumului forestier, folosind, din poteca veche – cea din anul 1901 – numai cîteva serpentine din preajma cabanei Negoiu.

În prelungirea unor drumuri forestiere de pe versantul sudic, în ultimul deceniu au fost construite drumuri pastorale pentru autovehiculc, care ajung în zona pășunilor alpine și fac legătura cu diferite stîne. Acestea au determinat, de asemenea, schimbări în configurația traseelor turistice de pe acest versant.

Construirea șoselei transfăgărăsene a produs mutații importante în rețeaua traseelor turistice de pe ambii versanți, fiind favorizate în special traseele sudice, unde accesul a fost sensibil îmbunătățit.

La începuturile mișcării turistice, zona crestei principale era străbătută doar de poteci pastorale, ce o traversau dintr-o parte în cealaltă. Astfel: Plaiul Țării urca pe muntele Bîrcaciu, traversa căldarea superioară a Porumbăcelului și, prin Șaua Scării, trecea pe versantul sudic coborînd în Valea Scării; Calea Muntelui urma Muchia Sîmbetei și cobora prin căldarea Bîndea; Plaiul Scărișoarei urca pe Culmea Scărișoarei și, pe la Fundul Langăi, trecea pe versantul sudic, apoi, peste vîrful Ludișoru, ajungea în Curmătura Brătilei, de unde urma spre sud culmea Mezea-Oticu; în Curmătura Brătilei ajungea și poteca din Valea Dejanilor, ca și plaiul de pe culmea Babei, care traversa căldarea Belia Mică; se mai poate menționa Plaiul Mărginenilor, ce traversa creasta principală pe sub vîrful Comisul și ajungea în Valea Dîmboviței. Existau și alte locuri de traversare a crestei principale, care făceau legătura între Țara Făgărașului și Muntenia. Parcurgerea crestei principale în lung era foarte anevoioasă deoarece în această direcție nu exista potecă, mai ales în zona centrală a masivului. Primele grupuri de turiști au parcurs porțiuni din creasta principală, fiind conduși de localnici. Cum tocmai vara, în timpul sezonului turistic, erau și cele mai multe lucrări agricole, se făcea simțită lipsa de călăuze cu experiență. În această situație, Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.) din Sibiu a recurs la însemnarea cu vopsea a traseelor turistice. Primul marcaj turistic din Munții Făgărașului pare a fi fost cel executat în anul 1887 pe traseul de la cabana Negoiu la vîrful Negoiu. Marcarea crestei principale a fost realizată în lunile august și septembrie ale anului 1891.

O marcare masivă a traseelor de pe versantul nordic a avut loc în anii 1906-1908, cînd au fost marcate 42 de poteci. În privința amenajărilor turistice, partea sudică a Munților Făgărașului a fost mult timp vitregită, la aceasta contribuind, în mare măsură, lungimea culmilor de aici care, pe de o parte, au ascuns frumusețile zonei înalte din vecinătatea crestei principale, pe de altă parte – au îngreuiat accesul la aceste zone. Primul marcaj pe partea sudică a fost realizat abia în anul 1903 pe porțiunea de la Șaua Podeanului pînă sub vîrful Lespezi. O a doua acțiune similară a avut loc în anul 1937, cînd un grup de drumeți din A.D.M.LR. a marcat mai multe trasee care conduceau din regiunea Cumpăna în diferite puncte ale crestei principale. Despre o marcare extensivă a traseelor turistice pe partea sudică a Munților Făgărașului se poate vorbi abia în ultimul deceniu.

Prima sistematizare a marcajelor turistice s-a făcut prin deciziile nr. 2345 din 25 octombrie 1945 și nr. 10628 din 29 noiembrie 1948 ale Departamentului Propagandei și prin Înstrucțiunile nr. 3566 din 1945 ale Oficiului Național de Turism. Alte acte normative au îmbunătățit sistemul de marcaje, dar semnele stabilite în 1945 sînt folosite și în prezent, ceea ce constituie un fapt pozitiv în privința continuității sistemului de marcaje și o premisă în stabilizarea fiecărui marcaj în parte, stabilizare foarte necesară pentru buna desfășurare a activității turistice.

Traseele turistice prezentate în capitolele următoare sînt – în cea mai mare parte – marcate. Au fost descrise, totuși, și cîteva trasee nemarcate, dar interesante. Din cauza numărului de pagini relativ restrîns acordat acestei cărți, am fost nevoit să descriu traseele numai într-un singur sens, considerat sensul principal, și anume de la est la vest pentru traseul de creastă (peisajul apare în ochii drumețului într-o lumină mai favorabilă, deoarece în majoritatea timpului soarele se află în spatele drumețului) și în sensul de urcare pentru traseele de acces la creasta principală. Din aceeași cauză, descrierile cîtorva trasee marcate nu au putut fi incluse în carte.

Timpul de mers (de parcurs) a fost calculat pentru mersul mijlociu, considerat normal și a fost verificat în diverse situații. Excursioniștii cu pas mai domol vor trebui să țină seama de acest fapt la stabilirea itinerarului. Pentru traseele accesibile și iarna, în cele mai multe cazuri nu a fost dat timpul de mers în timpul iernii, deoarece acesta depinde în mare măsură de cantitatea și starea zăpezii și variază în limite foarte largi. Traseele de iarnă sînt recomandate numai drumeților cu bună pregătire fizică și experiență în parcurgerea unor astfel de trasee. Ca atare, acesti drumeți vor fi în măsură să estimeze ei înșiși timpul de mers în funcție de condițiile locale, de moment și de durata necesară parcurgerii traseului respectiv în timpul verii. În descrierea traseelor au fost folosite pentru orientare – în măsura posibilităților – repere naturale de pe traseu, cît mai vizibile, deoarece indicatoarele marcajelor turistice de multe ori dispar, astfel că nu mai pot fi folositoare. Traseele au fost împărțite în trei grupe: traseul de creastă (C), trasee din nord (N) și trasee din sud (S). Numerotarea lor s-a făcut de la est la vest. Traseul de creastă este prezentat divizat în nouă etape (Cl … C9) care, pentru simplificare, au fost numite tot "trasee". La începutul descrierii fiecărui traseu au fost prezentate cîteva date sintetice ale traseului: semnul marcajului, timpul de parcurs, urcușul cumulat pe întregul traseu, notat simplificat "urcuș", coborîșul cumulat pe întregul traseu, notat simplificat "coborîș", și recomandări privind anotimpul în care se poate parcurge traseul.

Concluzii

Munții Făgăraș, prin pitorescul lor: creste pleșuve, lacuri glaciare, multe văi cu aspect de defileu și chei, popasuri turistice-Bâlea lac, Nâlea –cascadă, barajul de la Vidraru constituie o regiune turistică importantă. Valoarea turistică a acestor munți poate fi prețuită de toți turiștii care trec pe Transfăgărășan.

În zona înaltă există cărări de culme care sunt utilizate de alpiniștii, care beneficiază de găzduire în cabane izolate.

BIBLIOGRAFIE:

Bălăceanu V., Cicotti M., Cristea E., Munții Făgărașului, Ed. Sport-Turism, București, 1975;

Roșu Al., Geografia fizică a României, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980;

Morariu T.,Morariu E., Savu Al., Lacurile din România, Ed. Științifică, București, 1968;

Ilie Fratu – Poteci și cabane în munții Făgărașului, editura Sport Turism 1986