Ofel, Cetatea Lui David [625778]

1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “JUSTINIAN PATRIARHUL”
MASTER TURISM ȘI PATRIMONIU RELIGIOS

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific
Pr. Prof. Dr. Constantin Preda

Absolvent: [anonimizat], 2019

2

Justinian Patriarhul

LUCRARE DE DISERTAȚIE

OFEL , CETATEA LUI DAVID

Coordonator științific
Pr.Prof.Dr.Constantin Preda

Absolvent: [anonimizat], 2019

3

Cuprins

Introducere …………………………………………………………. ……………………… 4
I. De la Rushalimum la Aelia Capitolina ………………….. ……………. 6
II. Sion, Ofel, Cetatea lui David ……………………………… ……………… 11
III. Topografia cetății lui David …. ……………….. ………………………. … 13
IV. Ierusalimul în timpul lui David și S olomon ………………….. ……. 25
V. Cetatea lui David – sit arheologic ….. ……….. …………… …………… 45
Concluzii ………………………………………………………………. …………………. …… 67
Bibliografie ……………………………………………………… ………………………… …. 69

4
Introducere

La recomandarea și sub îndrumarea pr. prof. dr. Constantin Preda, am ales să prezint ca
subiect al tezei de disertație „ Ofel, C etatea lui David”, cetatea pe care regele Ierusalim ului,
David, a cucerit -o de la iebusiți și care astăzi reprezintă centrul spiritual al celor trei mari religii
monoteiste .
La Ierusalim, se spune, poți simți cel mai bine răsuflarea lui Dumnezeu; aici este centrul
lumii. Toate cele trei religii monoteiste au între zidurile Cetăți i Ierusalimului edificii care ii
reprezintă: creștinii au Golgota și Sfântul Mormânt al Domnului Iisus, evreii au Zidul Plângerii,
musulmanii au esplanada Haram Ash -Sharif . Uneori, pe bolta cerului din Orașul păcii se înalță
concomi tent sunete de clopote, chemări la rugăciune ale muezinilor și rugăciunile evreilor în
fața HaKotel -ului.
În paginile prezentei lucrări, am arătat faptul că, uimitoare și fascinante, descoperirile
arheologice din ultimele secole întreprinse la Ierusa lim, au demonstrat veri dicitatea celor scrise
în Sfânta Scriptură cu privire la istoria poporului evreu din perioada primului Templu . Multe
dintre evenimentele biblice prezentate în scrierile Sfi ntei Scripturi, s -au lovit de respingerea
celor care credeau că nu sunt altceva decât niște povești fascinante și nimic mai mult . Unii își
puneau întrebarea dacă nu cumva regele David este doar un mit , alții nu înțelegeau unde se afla
exact cetatea iebusită cucerită de David, din punct de vedere geografic: e ra așezată pe Dealul
de sud -vest sau pe Dealul de est al Ierusalimului, era în interiorul Orașului Vechi sau în afara
zidurilor actuale? Cum a cucerit David cetatea? Ce era Sionul, ce este Ofelul sau care sunt
descoperirile arheologice de pe colina Ofel? Sunt întrebări la care am încercat să răspund pe tot
cuprinsul acestui studiu.
Cert este că, o dată cu excavațiile efectuate de -a lungul vremii în situl arheologic din Cetatea
lui David, înțelegem astăzi nu numai unde era situată cetatea iebusită și cum a reușit regele
David să o cucerească în vremurile străvechi, ci și cum s -a dezvoltat ea de -a lungul timpului,
și în mod special în perioada primului Templu din Ierusalim. Arheologi precum Charles
Warren, Eli Shukron, Ronny Reich, Kathleen Kenyon, Raymond Well, Robert Macalister, John
Duncan, Benjamin Mazar, sau Eilat Mazar au scos la suprafață, în urma excavațiilor, ziduri,
tuneluri, sigilii și obiecte din mileniile trecute, care confirmă și lămuresc anumite situații
istorice cu privire la identitatea poporului evreu.

5
Sfânta Scriptură conține informații care sunt puse în concordanță cu ru inele descoperite de
către arheologi. Trebuie să reținem însă faptul că, arheologia nu face altceva decât să adauge
informația, să elucideze anumite mistere, să dea răspunsul la anumite întrebări pe care omul și
le pune în legătură cu înaintașii săi. Însă ea nu are capacitatea de a dărui și credință, aceasta
pentru că un om credincios nu are nevoie de dovezi palpabil e, el bazându -și crezul nu pe
descoperiri , ci pe Cuvântul lui Dumnezeu revelat.

6

I. De la Rushalimum la Aelia Capitolina

Istoria Ierusalimului este istoria lumii, dar mai este și cronica unui oraș provincial adesea
sărac, pierdut printre colinele Iudeei. Astăzi mai mult ca niciodată, Ierusalimul este considerat
centrul lumii: orașul se află în miezul luptei dintre religiile avraamice, este sanctuarul unui
fundamentalism din ce în ce mai popular printre creștini, evrei și mu sulmani, câmpul de luptă
strategic al încleștării dintre civilizații rivale, linia frontului dintre ateism și credință, centrul de
atenție al fascinației laice, obiectul unor delirante teorii ale conspirației și al miturilor care
circulă pe internet, scena scăldată în lumină pentru camerele de filmat din întreaga lume într -o
epocă a fluxului informațional neîntrerupt. Interesele religioase, politice și mediatice se
alimentează unele pe altele și fac ca Ierusalimul să fie analizat azi mai profund ca niciodat ă.1
Ierusalim (limba ebraică Ierușalaim) – ירושלים ; identificat uneori și ca Țion ציון (Sion); în
ebraică clasică Ierușalaim și uneori Ierușalem ירושלם ; în arabă Al -Quds القدس sau Ur Shalim al
Quds, în latină Hierosolyma, în greacă: Ιερουσαλήμ sau Ιερ οσόλυμα, în engleză Jerusalem) este
un oraș din Israel , în Orientul Mijlociu, considerat oraș sfânt pentru credințele iudaică, creștină
și musulmană. Ca număr de populație (850,000 locuitori) și ca arie (12,500 hectare) Ierusalimul
este în zilele noastre cel mai mare oraș din Israel și din regiunea Palestinei istorice. Ierusalimul
este situat în Munții Iudeei, pe cumpăna apelor a Palestinei de la vest de Iordan, dintre Marea
Mediterană și Marea Moartă, la o altitudine de 570 -857 metri deasupra nivelului mă rii.2
Ierusalimul Vechi sau Orașul Vechi (ebraică העיר העתיקה , Ha'Ir Ha'Atiqah, arabă البلدة القديمة ,
al-Balda al -Qadim ah) este un teritoriu înconjurat de ziduri din c adrul orașului modern
Ierusalim. 3 Inclus în lista monumentelor UNESCO ca patrimoniu universal al omenirii
începând cu anul 1981, în anul 1982 este trecut pe lista monumentelor aflate în pericol. În anul
2016, UNESCO adoptă o rezoluție împotriva Israelului, la presiunea Palestinei și a țărilor arabe,
prin care se menționează că Israelul e ste o putere ocupantă în I erusalimul de Est astfel, printre
altele, negându -se și legătura dintre poporul evreu și Muntele Templului din Ierusalim.

1 Simon Sebag Montefiore, Ierusalim, biografia unui oraș, Editura Trei, 2 012, p. 13;
2 https:/ /ro.wikipedia.org/wiki/Ierusalim ;
3 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ierusalimul_Vechi ;

7
Numele orașului Ierusalim se pare că apare pentru prima dată între secolele al XX -lea și al
XIX-lea î. d.Hr, sub forma de Rushalimum în "Texte de Blesteme" din Egipt. Acestea erau
scrise pe cupe și figurine care erau sparte în cadrul unei ceremonii pentru a -i slăbi sau distruge
pe dușmanii reali sau imaginari ai faraonului. Acest lucru înseamnă că Ierusalimul era cunoscut
la curtea egipteană imperială la începutul mileniului al II -lea.Printre faimoasele scrisori de la
Tell-El Amarna , ce datează din secolul al XIV -lea î. Hr ., apare cuvântul Urusalim sau
Urușalimnu, în descrierea asediului Ierusalimului de către Sanherib în anul 701 î. Hr..

Aceste scrisori demonstrează că Ierusalimul era un oraș suficient de însem nat pentru a avea
un rege și un scrib capabil să scrie cu litere cuneiforme akkadiene – limba diplomației
internaționale la acea vreme – și pentru a fi un vasal loial al Egiptului. Această mărturie scrisă
este foarte importantă deoarece excavațiile din Ier usalimul din ultimul secol și jumătate au scos

8
la iveală doar vestigii limitate ale orașului din Epoca Bronzului Târziu, care trebuie să fi existat
atunci când au domnit semenii lui Abdu -Heba.4
Elementele care alcătuiesc numele Ierusalim , yeru și shalem , care sunt derivate semitice, au
fost interpretate ca însemnând „temelia păcii”. Yeru (fundație, temelie) este văzut ă în forma
Yeruel adică Orașul lui El – "Mâine să plecați împotriva lor; iată ei urcă coasta țiț și aveți să -i
găsiți în capătul văi i din fața pustiei Ieruel." – 2 Cronici 20, 16, alături de shalem care înseamnă
pace, Ierusalimul – „ Oraș al păcii ”, dar acestui oraș îi mai pot fi atribuite și alte nume cum ar
fi: Salem (numele prescurtat al or așului așa cum reiese din Facere 14,18: "Ia r Melhisedec,
regele S alemului, i -a adus pâine și vin. Melhisedec acesta era preotu l Dumnezeului celui
Preaînalt" și Ps. 76,2: "Cortul lui este în Salem, Și locuința lui în Sion")5.Orașul mai era
cunoscut și sub numele de Iebus , nume etnic denotând popula ția iebusită a orașului și a
teritoriului, în perioada israelită și până la cucerirea cetății de către David: "Atunci au pornit
regele și oamenii lui la Ierusalim, împotriva Iebuseilor, locuitorii țării aceleia […] David însă a
luat cetatea Sionului; ace asta este cetatea lui David. […] Atunci s -a mutat David în cetate și a
numit -o cetatea lui David ; și a făcut întărituri de jur împrejur, de la Milo (Cetatuie) și până
înăuntru" (2 Samuel 5:6 -9). Cel puțin o parte din oraș, în timpul lui Solomon, a fost numită
Muntele Moria. Numele Moria, fără îndoială are legătură cu relatarea din F acere capitolul 22,
unde se relatează despre faptul că Avraam a mers la Muntele Moria să îl jertfească pe Isaac.
De asemenea, Ierusalim mai este numit și "Orașul lui Iuda/ al Iudeii ("L-au adus pe cai și l -au
îngropat în cetatea lui Iuda" – 2Cr. 25, 28), Sion (Isaia 31,9), Fiica Sionului ( Isaia 52,2) sau,
simplu, " Oraș ul" , ceea ce denotă statutul său de axi s mundi pentru regatul Iuda.6 După
reprimarea răscoalei lui Bar Kok ba de către Adrian, în 135 d. Hr., Ierusalimul a primit numele
de Aelia Capitolina. 7
Estimările populației Ierusalimului, bazate pe dovezi istorice și arheologice, variază de
la aproximativ 800 de persoane în perioada epocii bronzului (3300 -1200 î.Hr.), aproximativ
80.000 în perioada elenistică târzie (mijlocul secolului I d.Hr.) și ajungând astăzi la peste
850.000 locuitori, dintre care în Orașul Vechi – 36.965 locuitori.
Cele mai vechi așezări permanente, din epoca bronzului până la începutul epocii fierului
(3300 – circa 960 î.Hr.) au fost amplasate în afara zidurilor orașului vechi din Ierusalim, pe

4 James K. Hoffmeier, Arheologia Ierusalimului, Editura Casa Cărții, Oradea, 2009, p. 90;
5 Leland Ryken , Dictionary of BIBLICAL IMAGERY, Editura InterVarsity Christian Fellowship/USA , 1998, p. 1487;
6 Dicționar enciclopedic al Bibliei, trad. Dan Slușanschi, Editura Humanitas, București, 1999, p. 293;
7 Galyn Wiemers, History, archaelogy and apologetic proof of Scripture, USA, 2010, p.10 – 17;

9
dealul de sud -est, în preajma actualului sat Silwan. Cele mai vechi fortificații ale orașului,
totuși, nu au fost ridicate până în jurul anului 1850 î.Hr. Descoperirile arheologice au dat la
iveală la Ierusalim o așezare p aleolitică. El pare să figureze printre dușmanii temuți ai Egiptului
încă din tăblițele de blestem datând din secolul al XIX -lea î. d. Hr. Pe atunci, orașul era întărit
și a fost săpat un canal pentru a -l lega de Gihon. Mai apoi, Ierusalimul a trebuit să r abde
stăpânirea egipteană adusă de Faraonii Thutmes III și Amenofis II, în secolul al XV -lea î. Hr.
Urusalim reapare în scrisorile de la El -Amarna, din secolul XIV î. Hr. După Iosua, capitolul 10,
Adoni – Țedec al Ierusalimului a strâns o coaliție amorită care a fost înfrântă în Valea Aialon.
Iosua l -a dat morții pe Adoni -Țedec, dar nu a luat Ierusalimul. În lista stăpânirilor triburilor,
Ierusalimul este trecut limpede drept o posesiune a iebusiților, ca o enclavă în ținutul tribal.8
Se crede că numai dup ă construirea Templului regelui Solomon în secolul al X -lea î.Hr. orașul
s-a extins spre nord pentru a închide Muntele Moria (locul tradițional al sacrificiului lui Isaac,
după cum se menționează în Facere). Spre sfârșitul secolului al VIII -lea î.Hr., așez area s -a
extins spre Dealul Vest, indicând o schimbare demografică, care este de obicei legată de
distrugerea numeroaselor așezări din regatul de Nord al Israelului de către asirieni și de
relocarea refugiaților în Regatul de Sud al Iudeii, dintre care maj oritatea s -au stabilit în
Ierusalim. A fost cucerit și distrus de babilonieni (605 -539 î.Hr.), stăpânit de perși (539 -332
î.Hr.) și restaurat (457 î.Hr.). A fost apoi sub autoritatea lui Alexandru Macedon și a generalilor
lui (332 -305 î.Hr.), sub Egiptul p tolemaic (305 -198 î.Hr.) și sub Siria seleucidă (198 -141 î.Hr.).
A urmat apoi domnia lui Antioh al IV -lea, iar în urma revoltei Macabeilor, cetatea pe care grecii
o numeau Hierosolyma, și -a recăpătat treptat autonomia, sub dinastia iudaică a Hașmoneilor
(141-63 î.Hr.) Cucerită de Pompei, cetatea a intrat sub „protectorat” roman, în timpul dinastiei
Irozilor (63 î.Hr. -6 d.Hr.). A urmat apoi dominația romană directă, în timpul căreia Ierusalimul
asediat a suferit dezastrul definitiv. În primul război cu roma nii (66 -70 î.Hr.), o mulțime de
evrei capturați au fost crucificați. Sfeșnicul sacru (menora) și masa de aur din templu au fost
capturate de Titus și purtate în triumf prin Roma. S -au bătut monede cu inscripția Judaea capta,
care celebrau victoria asupra i udeilor și distrugerea templului. În anul 82, cezarul Domitianus,
fratele și succesorul lui Titus, a construit Arcul lui Titus la Roma, pe care este imortalizat artistic
triumful lui Titus asupra iudeilor și expunerea publică a sfeșnicului de aur. Între an ii 115 și 117
au izbucnit revolte iudaice în Libia, Cirenaica, Egipt, Cipru și Mesopotamia. În unele din aceste
locuri, iudeii au masacrat zeci de mii sau sute de mii de localnici civili. Romanii au înăbușit
rapid și cu succes aceste revolte. Administrația apăsătoare și prezența legionarilor romani, la

8 James K. Hoffmeier, op.cit, p. 91;

10
care s -a adăugat proiectul cezarului de a construi un templu păgân pe ruinele Ierusalimului, i –
au provocat pe evrei. Noua cetate romană, lângă ruinele Ierusalimului, avea să se numească
Aelia Capitolina, după numele cezarului Aelius Hadrianus și după al lui Jupiter Capitolinul,
căruia îi era dedicat templul. Ca urmare, Iudeea s -a revoltat din nou sub conducerea lui „Mesia”
Bar-Kochba (132 d.Hr.). A urmat reacția zdrobitoare a romanilor (135 -136 d.Hr.), care de data
aceasta au încercat să șteargă și urmele vechiului Ierusalim.9
Partiția actuală etno -religioasă a O rașului vechi își are rădăcinile în perioada cruciaților, când
Ierusalimul a absorbit populații eterogene din diferite țări europene și orientale, care s -au stabilit
în grupuri determinate de afilități lingvistice, culturale și religioase. De atunci, ortod ocșii greci
și romano -catolicii locuiau în zona din jurul Bisericii Sfântului Mormânt în nord -vest și
comunitatea armeană, lângă Catedrala Sf. Iacob în sud -vest. Schimbările populației au avut loc
după cucerirea lui Ayyubid în 1187, când orașul a fost repo pulat de musulmani și apoi sub
conducerea lui Mamluk, cu un număr tot mai mare de pelerini provenind din toate părțile lumii
islamice. Spre mijlocul secolului al XII -lea, evreii începuseră să se stabilească în partea de sud
a orașului, la vest de o mică zo nă locuită de o comunitate musulmană de origine nord -africană.
Schimbări demografice minore au avut loc în primele secole ale dominației otomane, care au
stabilit încă de la început un nou sistem administrativ, așa -numita rețea de cartiere. Diviziunea
actuală a Orașului Vechi în cele patru cartiere etno -religioase: trei din cele patru cartiere ale
orașului sunt numite după principalele comunități religioase care au trăit în Ierusalim încă din
antichitate – musulman, creștin și evreu. Al patrulea, cartierul armean, deși creștin, este definit
etnic, prin limbajul și cultura sa .10

9 https://semneletimpului.ro/international/orientul -mijlociu/israel/ierusalim -cetatea -pacii -aflata -vesnic -in-
razboi.html ;
10 Katharina Galor, op.cit., p. 22 -23;

11

II. Sion, Ofel, Cetatea lui David
Una dintre întrebările legate de topografia Ierusalimului este cea a poziționării Sionului,
fortăreața iebusită pe care David a cucerti -o. La această întrebare sunt posibile două răspunsuri.
Primul, până acum câțiva ani, opinia generală, bazându -se pe tradiția din vr emea lui Iosif
Flaviu, era aceea că Dealul de sud -vest, cel mai dominant dintre înălțimile Ierusalimului, nu era
doar o parte a orașului dinaintea domniei lui David, ci era chiar cetatea pe care David a cucerit –
o de la iebusiți, rămânând acolo centrul poli tic și militar sub domnia regilor lui Iuda. Mai mult
decât atât, prezența în zonă chiar a Muntelui Sionului, a mormântului lui David11, a porții de
sud a orașului numită „Poarta lui David” sau „Poarta Sionului”, precum și a binecunoscutului
Turn al lui Da vid12, parcă întăreau această opinie. Cea de -a doua opinie, opusă celei dintâi, este
aceea că Sionul, adică Orașul lui David, s -ar afla pe dealul de est, pe partea numită Ofel.
Atacatorii timpurii ai teoriei tradiționale emise de Iosif Flaviu au fost nevoiț i să-și exprime
argumentele în favoarea poziționării pe dealul de est fără ajutorul descoperirilor ce s -au făcut
ulterior și care au oferit noi date în sprijinul convingerilor lor. De îndată ce Israel a intrat în
posesia cetății iebusite, i -a schimbat vech ea denumire cu cea a regelui David: Cetatea lui
David.13
Numai că, denumirea de Sion a început să se extindă către vecinătăți și pe măsură ce
Ierusalimul s -a dezvoltat, a început să se identifice cu întinderea sa finală. Numele lui David
rămâne pe o s uprafață limitată, iar denumirea de Sion s -a răspândit peste Muntele Templului și
peste întregul oraș, treptat devenind sinonim cu cel de Ierusalim, iar în final devenind p expresie
a aspectului sacru al caracterului lor ca popor al lui Dumnezeu. În istori a domniei regelui
Solomon, Sionului, încă echivalent doar cu Cetatea lui David, este descris ca fiind distinct de
locul Templului. Potrivit 3 Regi 8,1 Solomon a adunat mai marii poporului să aducă Chivotul

11 Potrivit Sfintei Scripturi , David a fost înmormântat alături de strămoșii săi în cetatea lui Da vid pe colina estică,
dar începând cu secolul al XII -lea, din cauza unei confuzii, mormântul lui a început să fie venerat pe muntele
Sionului, adică pe colina vestică. Deasupra acestui ansamblu funerar , cruciații au ridicat Cenaculum, încăperea
unde a avu t loc Cina cea de Taină și unde Iisus S -a arătat după Înviere, unde s -au strâns apostolii după Înălțarea
Mântuitorului și unde S -a pogorât Duhul Sfânt asupra apostolilor.
12 Turnul lui David -Muzeul de istorie a Ierusalimului. Asocierea cu regele David s -a făcut ca urmare a unei
interpretări greșite a scrierilor istoricului Iosif Flaviu. De câteva decenii găzduiește Muzeul de istorie a
Ierusalimului, care prezintă evenimentele marcante din existența orașului din mileniul al II -lea î.Hr., până în
1948. Turnul cetății oferă o panoramă de 360° asupra Orașului Vechi, Orașului Nou, Muntelui Măslinilor și
Muntelui Scopus
13 George Adam Smith, Jerusalem The topography, economics and history from the earliest times to A.D. 70,
Ed. Hooder and Stoughton, London, 1907, pp .134 -139;

12
Legământului la templu, din Cetatea lui David care e Sionul : „Atunci a adunat Solomon la el
în Ierusalim pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile semințiilor și pe toți capii de familii ai fiilor lui
Israel, ca să aducă chivotul cu legea Domnului din cetatea lui David, adică din Sion.”. Alte
referințe bibl ice cu privire la denumirea de Sion întâlnim la Isaia 1, 27 : „Sionul va fi
răscumpărat prin judecată și locuitorii săi care se vor întoarce la credință, prin dreptate”, Amos
6, 1: „Vai de voi, cei fără de grijă din Sion și cei care nădăjduiți în muntele S amariei! Însemnați
pe cei mai de seamă dintre neamuri și îndreptați -vă către ei, voi cei din casa lui Israel!”, Ieremia
3, 14: „Întoarceți -vă, voi copii căzuți de la credință, zice Domnul, că M -am unit cu voi și vă voi
lua câte unul de cetate și câte doi d e seminție și vă voi aduce în Sion.”, Ioil 2, 1 : „ Sunați din
trâmbiță în Sion, strigați din răsputeri în muntele cel sfânt al Meu, ca să se cutremure toți
locuitorii țării! Căci vine ziua Domnului; iată ea este aproape;”, Ioil 2,15 „Sunați din trâmbiță
în Sion, gătiți postiri sfinte, prăznuiți sărbătoarea cea pentru toți!”, și în foarte multe alte locuri
din Vechiul Testament. Ieremia face referire la Sion nu numai atribuindu -l orașului în ruină,
dar și locuitorilor săi, aflați în captivitate: „Toate căil e Sionului sunt pline de jale și nimeni nu
mai vine la sărbătoare. Toate porțile (cetății) sunt pustii, preoții ei suspină; fecioarele sunt
deznădăjduite și ea este plină de amar.”(Plângerile lui Ieremia 1, 4). Nicăieri în Vechiul
Testament nu există niciu n pasaj care să lege denumirea de Sion cu dealul de sud -vest. Versetele
din Psalmi ce vorbesc despre Sion cât și despre Muntele cel Sfânt al lui Iahve au fost interpretate
uneori ca făcând referire la două locuri diferite, și anume dealul de sud -vest și de alul Templului,
dar acest lucru ar implica că există două locuri de o egală sacralitate, ceea ce e imposibil, singura
concluzie logică ce ar rezulta din acest paralelism este aceea că Sionul și Cetatea lui David sunt
identice. Mai exact, Cetatea lui David este numele dat fortăreței Sionului, după cucerirea ei de
către regele David. Astăzi, Cetatea lui David este numele celui mai vechi cartier israelian stabilit
în Ierusalim și numele unui important sit arheologic.
În ceea ce privește denumirea de Ofel , o adevărată acropolă în vremea regelui Solomon,
etimologic ar însemna „culm e”, sau „coama Dealului” . Toți specialiștii au căzut de acord că
Ofelul se află pe Dealul de Est, la sud de MunteleTemplului. Cuvântul „Ofel” apare de trei ori
în Vechiul Testament : „El a zidit porțile cele de sus ale templului Domnului Și a făcut multe
adaosuri la zidul Ofel.” (2 Paralipomena 27, 3), „După aceea a zidit el zidul cel din afară al
cetății lui David, în partea de apus a Ghihonului, pe vale și până la poarta peștilor, a înconjurat
Ofelul, l -a făcut înalt și a așezat căpetenii de oaste prin toate cetățile întărite ale lui Iuda” ( 2
Paralipomena 33,14) și în cartea lui Neemia: „De la ei înainte cei din Tecoa au reparat o parte,
în fața turnului celui mare și înalt până la zidul l ui Ofel.” ( Neemia 3,27). Iosif Flaviu a descris

13
Ofelul ca "o zonă care conținea trei ziduri, dintre care unul se alătură colțului de sud -est al
platformei Templului”.14
III. Topografia cetății lui David
Zona orașului Ierusalim este situată la aproximativ 58 de kilometri est de Marea Meditera nă.
Cel mai înalt punct din zonă este Muntele Măslinilor, pe creasta muntelui palestinian la o
altitudine de 830 m deasupra nivelului mării. Acesta a fost cunoscut în Vechiul Testament ca
Eleon (2 Regi 15:30 ) sau Muntele Măslinilor (Zah. 14, 4). Sit-ul Ierusalimului dă aspectul unui
platou cu un pinten de teren proeminent spre sud . Acest platou patrulater este de aprox imativ
762 metri deasupra nivelului mării și este delimitat la est de Valea Chedron, numită și valea lui
Iosafat (Ioil cap.4, v2, v12), vale ce separă Ierusalimul de Muntele Măslinilor. La vest și sud
orașul este delimitat de Valea Hinom (Wadi er -Rababi). Cu toate acestea, o a treia vale ,
Tyropoeon, se găsește în interiorul Orașului vechi și la vest de Muntele Templului. Din cele
mai vechi timpuri, cele două văi principale, Chedronului și Hinom, au fost factori majori în
sistemul de apărare a Ierusalimului , în timp ce valea Tyropoeon, situată în oraș împărțea zona
în două părți: dealul de vest, care este, de asemenea, numit orașul de Sus , și zona de est (sau
sud-est), care se numește orașul de Jos. În partea vestică a Văii Chedron, într -un loc aflat sub
orașul antic al regelui David, numit Ophel, este izvorul Gihon. Mai departe, spre sud, la
intersecția Văilor Hinnom și Kidron, este izvorul En -rogel, acum numit Bir Ayyub. La sud de
En-Rogel Valea Chedron, unită cu Valea Hinno m, continuă înspre Marea Moartă, sub
denumirea modernă de Wadi en -Nar, adică Valea focului.15

14 Noor Mulder, Jeannette Boertoen, Exploring the Narrative Jerusalem and Jordan in the Bronze and Iron Ages,
Bloomsburry T&T Clark, 2014, p.291;
15 W. Harold Mare, The Archaeology of the Jerusalem Area, Editura , p. 23;

14

Valea Chedron sau Kidron este o vale adâncă ce începe la o oarecare distanță nord de
zidurile Ierusalimului și se întinde spre sud -est, iar apoi spre sud, de -a lungul orașulu i. Valea
Chedron (Nahal Qidron) este seacă chiar și iarna, cu excepția cazurilor când plouă torențial. La
început, valea este largă și puțin adâncă, dar pe parcurs se îngustează și se adâncește. În dreptul
zonei unde s -a aflat templul, ea măsoară 120 m lăț ime și aproximativ 30 m adâncime. Mai spre
sud, valea Chedron se unește cu valea Tyropoeon și apoi cu Valea lui Hinom. De acolo, ea
continuă spre sud -est, traversând Pustiul lui Iuda, până la Marea Moartă. Așa cum arată numele
actual al cursului inferior a l văii, Wadi en -Nar („Valea de foc”), pe această porțiune a văii aerul
este fierbinte și uscat în cea mai mare parte a anului. Când fugea de fiul său Abesalom, regele
David a traversat valea Chedron pe jos (2 Regi 15:14, 23, 30). Deoarece Șimei l -a blestem at
atunci pe David, mai târziu Solomon i -a interzis lui Șimei să iasă din Ierusalim și să treacă valea
Chedron; în caz contrar, aces ta avea să plătească cu viața ( 3 Re 2:8, 9, 36, 37).16

16 Contributions towards an index of passages bearing upon the Topografy of Jerusalem, Editura James
Maclehose, Glasgow, 1876, p. 44;

15

Privind spre sud, în valea Kidron, în orașul Silwan. Vedere din Palatul lui David
În timpul domniei regilor Asa, Ezechia și Iosia, în valea Chedron au fost distruse obiectele
folosite în închinarea idolatră: „ Pe Maaca, mama sa, regele Asa a lipsit -o de vrednicia de regină,
pentru că ea făcuse un chip turnat pentru Astarte. Asa a răsturnat chipul cel turnat, pe care -l
făcuse ea, l -a sfărâmat în bucăți și l -a ars în valea Chedronului” ( 2Cr 15:16 ); 29:16; 30:14).
Valea a fost folosit ă și ca „loc de înmormântare”: „Atunci au scos Așera din templul Domnului
afară din Ierusalim, la pârâul Chedron, au ars -o la pârâul Chedron și au făcut -o praf; și praful l –
au aruncat asupra cimitirului obștesc al poporului.” (4 Re 23, 6). Aceasta a făcut ca valea
Chedron să fie un loc necurat. De aceea, a dat Ieremia ur mătoarea p rofeție cu referire la ea : „Și
toată valea trupurilor moarte și a cenușii și tot câmpul până la pârâul Chedron, până la colțul
porcilor cailor, spre răsărit, vor fi locuri sfințite pentru Domnul și nu vor mai fi niciodată nici
pustiite, nici nimi cite" (Ier 31:40).17
În această vale se află monumentul funerar numit Mormântul lui Abesalom, fiul lui David.
Fiind ucis, a fost aruncat într -o pădfure din ținutul Efraim, iar mormântul său a rămas gol. El și

17 https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp -m/1200002606 ;

16
l-a ridicat cu gândul de a i se păstra memoria, neavând moștenitori: „Apoi au luat pe Abesalom
și l-au aruncat acolo în pădure într -o groapă adâncă și au aruncat deasupra lui o grămadă mare
de pietre. Iar Israeliții s -au împrăștiat cu toții, ducându -se fiecare la casa sa. Abesalom însă își
făcuse un monument încă de pe când trăia, în Valea Regelui; căci își zisese: "Eu n -am fiu, ca să
mi se păstreze amintirea!" și a dat monumentului numele său, așa că și astăzi se numește el:
Monumentul lui Abesalom.” ( 2 Regi, 18, 17 -18). Monumentul are formă d e pâlnie și poate fi
văzut din depărtare, atunci când se merge paralel cu Valea lui Iosafat. La 100 metri distanță de
acest monument se află alt monument funerar, frumos ornamentat, în formă de piramidă și
având coloane dorice. Specialiștii au identificat locul cu mormântul Profetului Zaharia, care a
trăit în timpul regelui Ioaș.18

Valea Hinnom , numită și Valea fiului lui Hinnom – Benhinnom, sau Valea Gheenei,
situată la sud de dealul pe care era inițial construit orașul lui David. Aceasta provine de la
bazinul hidrografic, se îndreaptă spre est înspre împrejurimile Porții Jaffa, se întoarce spre sud
și se îndreaptă spre muntele Sion.19 În timpul monarh iei, valea Hinnomului a fost locul
idolatriei. A fost locul unde împărații Ahaz și mai târziu Manase, au ars tămâie și au sacrificat
proprii lor copii ca și ardere pentru Moloch (2 Cronici 28:3, 33:6). Iosia, succesorul lui Ahaz,
a distrus locul atunci câ nd a făcut reformă în țară (2 Împărați 23:10; cf. vv 13 -14), însă se pare
că în timpul lui Ieremia, Valea Hinnomului a fost din nou locul de închinare pentru idolul Baal.
Profetul Ieremia face referire la aceasta prin „Valea” (Ieremia 2:23). Ieremia a prof ețit judecata
împotriva celor ce -și aduceau copiii sacrificiu în vale, și anume că vor fi atât de mulți morți în

18 Diac. dr. Andrei -Mihai Zaieț, G hidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, Editura Basilica,
București, 2016, pp. 218 -219;
19 Dan Bahat, Atlas of Jerusalem, Carta Jerusalem, p. 12

17
Ziua Domnului încât Valea va trebui renumită ca Valea Măcelului, din cauza numeroșilor iudei
uciși și aruncați în această vale de către babilon ieni (Ieremia 7:31,32; 19:5 -6).20
Mai târziu valea se pare că a fost folosi tă pentru arderea cadavrelor și un loc pentru arderea
gunoaielor de tot felul. De aceea , din cauza aspectului său sinistru, numele a ajuns să fie simbol
al iadului unde păcătoșii vor arde veșnic , tradiția evreiască susținând că în val ea ace asta se afla
gura iadului.21 Gheena este menită păcătoșilor care nu și -au primit pedeapsa meritată în decursul
vieții. Încetul cu încetul ajunge să fie identificată cu șeolul. Pen tru rabinii din secolul I d.Hr.,
Gheena există de pe acum, iar păcătosul întră în ea imediat după moarte. În Noul Testament,
Gheena este pomenită în Matei 5, v.22, v.29, sau Iacov 3,6. De asemenea, întâlnim și sinonimele
„cuptorul de foc”, „focul veșnic”, sau „iazul de foc”.22

Valea Tyropoeon trece prin centrul Orașului vechi. Singura referire la numele "Tyropoeon"
apare în scrierile lui Iosif Flaviu. El a modificat aparent numele pe care l -a făcut mai ușor pentru
cititorii ne -evrei ai operei sale. Valea Tyropoeon împarte orașul în est și vest. Această vale
pornește din actualul cartier Morasha, coboară spre Poarta Dama scului, trece prin ea, bisectând
orașul de la nord la sud de -a lungul Haggai Street (el -Wadin Arabă), continuă spre est prin
Dung Gate, unde i se alătură Valea Kidron la nord de intersecția sa cu Valea Hinnom lângă

20 Watson, Duane F. , The Anchor Yale Bible Dictionary – Hinnom Valey, vol. III, p. 202;
21 pr.prof. Dumitru Abrudan, pr. prof dr. Emilian Cornițescu, Arheologie biblică, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 2002, p. 63;
22 Dan Slușanschi, op. cit., p. 258;

18
Siloam. Această vale a format granița de vest a orașului David, și în în timp , peretele ve stic al
Muntelui Templului .23
În timpul is toriei timpurii a Ierusalimului, Tyropoeon a constituit o barieră naturală pentru
extinderea spre vest a orașului, dar când a început să se extindă în această direcție, a fost
construit un pod care asigură o legătură între cele două maluri ale văii. Pe parcursul timpului
au fost construite mai multe căi de trecere și ultimul dintre ele care există încă, este cunoscut
sub numele de "Arcul lui Wilson", a cărui construcție nu este clară, dar pare a fi din secolul al
VIII-lea.24

Muntele Măslinilor sau Eleonul, face parte din grupa munților ce alcătuiesc munții Iudeii,
în vechime munții Amoreilor. Cu o altitudine maximă de 818 m se află în vecinătatea imediată
a cetății Ierusalimului, de care se și desparte prin Valea Kedronului. Denumirea i se tra ge de la

23 Robert Wayne Smith, The Anch or Yale Bible Dict ionary – Tyropoeon Valley, vol. VI, p. 692;
24 Dan Bahat, op. cit., p. 14;

19
abundența măslinilor cultivați mai ales pe coasta de vest.25 Înainte de construirea templului,
israeliții au făcut din acest munte un loc de cult în care veneau să se închine lui Dumnezeu. Aici
era jertfită junica roșie, fără meteahnă, cu cenușa că reia se făcea apa pentru purificările rituale
prescrise de cartea Numeri 19, 1 -10. David, fugind din fața fiului său, Abesalom, care pusese
la cale o revoltă „s -a dus în Muntele Eleonului” (II Regi 15, 30). Iar Solomon, în ultimii ani ai
vieții „a zidit ca piștea lui Chemoș, idolul Moabiților, pe muntele din fața Ierusalimului” (III
Regi 11, 7 -8). Aceste sanctuare localizate de tradiție pe Muntele Scandalului au fost distruse
probabil în secolul al VII -lea î.Hr. de către regele Iosia cu ocazia reformei relig ioase pe care a
înfăptuit -o în regatul său (cf. IV Regi 23, 12 -13). Profetul Iezechiel exprimă printr -o viziune
judecata lui Dumnezeu contra Ierusalimului: Dumnezeu părăsește cetatea infidelă, loc de
idolatrie, de nedreptăți și de crime (Iezechiel 11, 23). Dar slava lui Dumnezeu care a părăsit
Ierusalimul, tot dinspre răsărit se va întoarce (Iezechiel 43, 1 -2). Profetul Zaharia plasează tot
pe Muntele Măslinilor apariția lui Dumnezeu, când va purta marea luptă finală împotriva
națiilor care asupresc poporul Său (Zaharia 14, 3 -4). În secolul al IV -lea, Eusebiu de Cezareea,
va vedea realizată această profeție în Înălțarea lui Iisus. Muntele Măslinilor este menționat
frecvent în Sfintele Evanghelii. De -a lungul drumului de la Ierihon la Ierusalim ce trecea pest e
Muntele Măslinilor, a avut loc intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim (Luca 19, 37). Pe
Muntele Măslinilor a rostit Mântuitorul cuvântarea eshatologică (Matei 24, 3; Marcu 13, 3).
Ultimele nopți de dinaintea morții Sale au fost petrecute de Mânt uitorul pe Muntele Măslinilor
(Luca 21, 37). Tot de pe Muntele Măslinilor a avut loc Înălțarea la Cer a Domnului (Fapte 1,
12). 26 Cele trei culmi ale lui: cea dinspre nord, numită Scopus ( Har -Hațofim), pe care a fost
construită Universitatea Evreiască, ce a din mijloc pe care se află Spitalul Augusta Victoria, și
cea dinspre sud, et -Tur sau muntele Înălțării, unde sunt concentrate toate locurile creștine de
pelerinaj, bisericile și mănăstirile care au pentru creștini legătură cu două evenimente
importante d in activitatea pământeană a lui Hristos: Predica de pe Munte și Înălțarea. În secolul
al IV -lea, pe locul Predicii de pe Munte, Sfânta Elena a construit o bazilică impunătoare, care
a fost numită Biserica Eleon. Ruinele acestei biserici se află astăzi în i nteriorul bisericii catolice
Pater Noster. În anul 387, pe locul Înălțării a fost zidită o mare biserică octogonală – Capela
Înălțării, cum o numeau bizantinii și a cărei cruce luminoasă era văzută de către întreg
Ierusalimul. Biserica Înălțării a fost dis trusă de perși și reconstruită de cruciați practic conform
aceluiași plan. În anul 1187, biserica a fost transformată în moschee de către Saladin. În secolele
V-VI au fost construite alte 24 de așezăminte creștine. Unele dintre cele mai importante locuri

25 Conf.dr.pr. Petre Semen, op. cit., p. 39;
26 https://doxologia.ro /viata -bisericii/locuri -de-pelerinaj/muntele -maslinilor -vechi -loc-de-pelerinaj ;

20
de pelerinaj aflate astăzi pe culmea dinspre nord a Muntelui Măslinilor sunt Biserica Grecească
a Pelerinilor Galileeni, mănăstirea Rusă cu biserica Sfântul Ioan Botezătorul, Biserica
Grecească a Înălțării, locul de pelerinaj al Înălțării aflându -se și astă zi în stăpânirea
musulmanilor, bisericile catolice Pater Noster și Domnul a plâns – Dominus Flevit, precum și
mănăstirea rusă Sfânta Maria Magdalena, situată la vest de această culme a muntelui.27

27 Vasilios Țaferis, Ghidul creștinului ortodox prin locurile de pelerinaj ale Țării Sfinte, Editura Palphot
Marketing, Israel, p. 61 – 62;

21

Muntele Moria sau Muntele Templului este muntele pe care Avraam l -a oferit pe Isaac ca
jertfă în Facere 22. În 1 Pralipomena 21, 18-25 este identificat ca terenul lui Ornan iebusitul pe
care David l -a cumpărat pentru 600 de sicli de aur. Această achiziție este un fapt important,
deoarece demonstrează că evreii au primit această zonă în urma unei tranzacții legale . Ei nu au

22
vândut niciodată drepturile asupra Muntelui Moria28. Deși în vremea lui David Muntele Moria
se afla în afara cetății Sionului (Ierusalim), Solomon l -a inclus în cetatea c apitală. Piscul muntos
Moria, situat la nord de Ierusalim și ocupat de David, era suficient de nivelat pentru Templul
lui Solomon. E greu să se facă o apreciere a suprafeței ocupate de Templu în acea vreme,
deoarece această construcție a fost di strusă în 5 86 î.H r. de regele babilonian. Reconstruit în 520
î.Hr., Templul a fost iarăși dărâmat î n 70 d.Hr. începând din secolul al VH -lea d.Hr ., pe acest
loc considerat cel mai sacru din istoria universală s -a înălțat moscheea mahomedană Domul
Stâncii. Astăzi această suprafață acoperă între 7 și 8 hectare, ceea ce sugerează că vârful
Muntelui Moria este acum considerabil mai larg decât în zilele lui Solomon. Având o altitudine
de 743 metri deasup ra suprafeței mării, pe culmea lui se întinde o esplanadă având suprafață de
14 hectare, care a fost zidită în secolul I î.Hr., în timpul domniei regelui Iudeei, Irod cel Mare.
În acest loc s -a înălțat și Cel de -al Doilea Templu al Ierusalimului. În vremur ile noastre pe
esplanada Muntelui Templului se înalță sanctuarul musulman Cupola Stâncii, Moscheea Al –
Aqsa și o serie de clădiri anexe. Platforma Muntelui Templului este înconjurată de ziduri de
susținere, dintre care cel mai vestit este Zidul de apus sau Zidul Plângerii.29

Situată la marginea deșertului, Palestina a suferit dintotdeauna de lipsă de apă. Descoperirile
arheologice dovedesc că de mii de ani locuitorii acestor ținuturi erau preocupați să își facă
rezerve de apă printr -o mare diversitate de sisteme. În afară de lacurile și apele curgătoare ale

28 Israel field book, Editura Galyn Wiemers , p. 117;
29 Samuel Schultz,op. cit., p. 189;

23
Palestinei se află și renumite izvoare cu ape dulci sau termale pe care evreii le -au exploatat din
plin din cele mai vechi tipuri. Textele sfinte amintesc de lacul Siloam ( în ebraică Siloah =
trimis ). Se numește astfel pentru că își primește apele din râul Gihon. În partea de sud -vest a
cetății Ierusalim era vestitul lac Vitezda, ce era mult utilizat în scopuri terapeutice în vremea
Domnului (Ioan 5,2 – vindecarea slăbănogului).30
Ghihonul este u nul dintre cele două izvoare care alimentau cu apă Ierusalimul, pe coasta de
apus a văii Kedron. Numele Ghihon înseamnă „care țâșnește” și se potrivește izvorului, pentru
că pe baza efectului de sifon, apa țâșnește timp de o jumătate de oră, după care încetează să mai
izvorască timp de până la zece ore. El putea aproviziona cu apă până la 2500 de oa meni
Așezarea lui în afara zidurilor cetății a cerut numeroase lucrări ulterioare de amenajare. Iebusiții
au fost , probabil, primii care au legat izvorul de oraș, prin mijlocirea unui canal sau tunel. Unii
arheologi israelieni sunt de părere că tunelul s ubteran care lega Ierusalimul de sursa sa de apa,
pârâul Ghihon, este dinaintea timpului lui David cu opt secole, fiind deci o construcție canaanită
aproximativ de pe vreme când orașul era blestemat în textele egiptene. Apoi, sub regi, a fost
folosit și un canal care lega bazinul „superior”, care strângea apa izvorului, de un bazin
„inferior”, pentru irigații. Ezechia, sub amenințarea năvălirii asiriene a hotărât să pună să se
sape un tunel subteran care lega Ghihonul de un bazin dinlăuntrul zidurilor, numi t fântâna Siloe.
De asemenea, ungerea lui Solomon s -a desfășurat la Ghihon , iar același ritual de încoronare a
regilor va fi urmat, fără îndoială, aceeași procedură.31
Siloam sau Siloe , care înseamnă „trimisă”, făcând referire la aducerea aici a apei
Ghihonului, în limba greacă „Siloam” , este un rezervor de apă aflat în adânc, înlăuntrul
zidurilor, în partea de sud -est a Ierusalimului. El primea apele Ghihonului prin mijlocirea unui
tunel săpat în stânca Văii Kedronului de către Ezechia. Grație apei din Siloe, orbul din naștere
și-a recăpătat vederea. 32
În afară de cele două izvoare, G hihon și En -rogel, precipitațiile oferă o cantitate suficientă
de umiditate pentru a susține zona Ierusalimului , astfel că locuințele și clădirile din Ierusalim
erau dotate cu rezervoare subterane, în care locuitorii își făceau rezerve suplimentare de apă, pe
lângă apa adusă de la izvoare. În aceste rezervoare se ținea apa de ploaie colectată de pe
acoperiș; apa s e păstra aici curată și rece. Se pare că în zona templului existau rezervoare
deosebit de mari. Arheologii spun că au identificat în această zonă 37 de rezervoare cu o

30 Conf.dr.pr. Petre Semen, op. cit., p. 44;
31 Dan Slușanschi, op. cit., p. 263;
32 Ibidem, p. 560;

24
capacitate totală de aproximativ 38 000 m3; unul dintre rezervoare avea o capacitate est imată
de 7 600 m3. Pentru alimentarea Ierusalimului cu apă, de -a lungul secolelor au fost construite
câteva apeducte, sau canale. Tradiția susține că Solomon ar fi construit un canal ce ducea de la
„Bazinele lui Solomon” (trei rezervoare de la sud -vest de Betleem) până la Ierusalim, în incinta
templului. În Eclesiastul 2:6, Solomon spune: „Mi -am făcut bazine de apă, ca să ud copacii
tineri din pădurea mea”.. Printre apeductele ale căror vestigii au rămas până astăzi se numără
un canal care ducea apa de la i zvoarele din Wadi el -ʽArrub (20 km S -S-V de Ierusalim) până la
Bazinele lui Solomon. E posibil ca acesta să fie cel despre care Iosif Flaviu a spus în
Antichități le iudaice că a fost construit de Ponțiu Pilat cu bani din trezoreria templului. Alte
două ap educte duceau de la Bazinele lui Solomon la Ierusalim. Cel aflat mai jos este mai vechi,
posibil datând din perioada lui Irod sau a hașmoneilor. Acesta trecea pe sub Betleem și ajungea
la Muntele Templului, trecând pe deasupra Arcului lui Wilson.

25
IV. Ierusalim în timpul lui David și Solomon
Potrivit cărții Facerea, părintele fondator al poporului evreu a fost Avraam , tată al
mulțimilor. Avraam se întâlnește cu Melchisedec, preotul -rege al Salemului, aceasta fiind prima
menționare a orașului în Biblie și sugerează că Ierusalimul era dej a un sanctuar canaanean
condus de preoți -regi. Mai târziu, Dumnezeu l -a încercat pe Avraam poruncindu -i să-l sacrifice
pe fiul său Isaac pe Muntele Moria, muntele Templului din Ierusalim.33
Importanța deosebitã a Ierusalimului este rezultatul unor decizii politice și religioase ale
regelui David. Când David a cucerit cetatea Sionului, Ierusalimul era deja străvechi. Dar nu era
nici măcar oraș, ci doar o mică fortăreață în munți, într -un ținut care avea să poarte mai multe
denumiri – Canaan, Iudeea, Iudeea, Israel, Palestina, Țara Sfântă pentru creștini, Țara
Făgăduinței pentru evrei. Acest teritoriu, de numai 160 kilometri lățime și 240 kilometri
lungime, se întinde din sud -estul Mediteranei p ână la râul Iordan. Câmpiile sale mănoase din
zona de coastă ofereau cea mai bună cale de acces pentru invadatori și negustorii care călătoreau
între Egipt și imperiile din Răsărit. Dar Ierusalimul, acest oraș izolat și îndepărtat, situat la 50
de kilometr i distanță de cel mai apropiat țărm, departe de rutele comerciale, se înălța semeț în
mijlocul pustietății aurii de pe dealurile stâncoase ale Iudeei, cu văgăuni și grohotișuri, expus
iernilor reci, câteodată zăpezilor, și verilor secetoase. Și totuși, cre stele acestor dealuri
neprietenoase ofereau siguranță; iar un râu ce curgea mai jos, în vale, era suficient ca să
alimenteze un oraș. 34
Oamenii trăi au aici încă din anul 5000 î.Hr . La începutul epocii bronz ului, în jurul anului
3200 î.Hr ., când mam a tuturor orașelor, Uruk, aflat pe teritoriul de azi al Irakului, număra deja
40.000 de locuitori, iar, în apropiere, Ierihonul era un oraș fortificat, oamenii își îngropau morții
în morminte săpate în dealurile Ierusalimului și începeau să -și construiască mici adăposturi
pătrate în ceea ce probabil era un sat înconjurat de un zid, pe un deal la poalele căruia curgea
un izvor. Acest sat a fost atunci abandonat timp de mai mulți ani. Prin anii 1900 î.Hr. a apărut
un oraș numit Ursalim – derivat din Salem sau Shalem, zeul luceafărului de seară – a cărui
existență este atestată de niște fragmente de ceramică descoperite în apropiere de Luxor, în
Egipt. Numele înseamnă probabil „Salem a întemeiat” .35

33 Dan Slușanschi, op. cit., p.27;
34 Simon Sebag Montefiore, op. cit. , p 37;
35 Ibidem, p. 38;

26
Locuitorii Ierusalimului au devenit supuși ai Egiptului care cu cerise Palestina în 1458 î.Hr .,
iar regele Ie rusalimului îl ruga pe suzeranul său, Akhenaton, faraonul Noului Regat al Egiptului,
să-i trimită ajutoare – măcar „cincizeci de arcași” – pentru a -și apăra micul regat de agresiunea
regilor vecini și hoa rdelor de jefuitori. Regele Abdi -Hepa numea această cetate „capitala
Ținutului Ierusalimului, al cărei nume este Beit Shulmani”, Casa Bunăstării. Abdi -Hepa era un
mărunt conducător într -o lume dominată la sud de egipteni, la nord de hitiți (pe teritoriul T urciei
actuale) și la nord -vest de grecii micenieni care vor declanșa războiul troian. 36

( Amarna, scrisoarea regelui Abdi -Hepa al Ieruslaimului, cca. 1353 -1336 î. Hr.)
Nu ni se spune mai mult, dar indiferent ce s -a întâmplat cu acest rege încolțit de atacatori,
un secol mai târziu, locuitorii Ierusalimului au construit structuri terasate abrupte, în aval de
râul G hihon, pe dealul Ofel, care au rezistat până astăzi, fundația unei cetăți sau a unui templu
al Salemului. Aceste ziduri, turnuri și terase rezistente au făcut parte din cetatea canaaneană
cunoscută sub numele de Sion, pe care David o va cuceri. În timpul secolului al XIII -lea î.Hr .,
iebuseii au ocupat Ierusalimul. Dar pe -atunci, v echea lume mediteraneeană era răscolită de
valurile de invadatori din zona Mări i Egee, numiți Popoarele Mării. În fața acestui vârtej de
năvăliri și migrații, imperiile au dat înapoi. Hitiții au fost decimați, micenienii au fost distruși
nu se știe cum, Eg iptul a fost zguduit – și pentru prima dată și -au făcut apariția evreii.

36 Ibidem;

27

Regele David
Epoca de aur a lui David și Solomon nu a fost nicicând egalată în vremea Vechiului
Testament. Expansiunea teritorială și idealurile religioase, așa cum au fost ele anticipate de
Moise, au fost realizate într -o mai mare măsură decât oricând în istoria Israelului, înainte sau
după aceea. In secolele ce au urmat, speranțele profetice de refacere a prosperității Israelului
aveau mereu ca ideal regatul davidic. Regele David este atât de înzestrat încât este greu să
spunem care dintre aptitudinile sale merit ă cea mai mare admirație.La fel de greu ar fi să găsim
pe pământ , în ultimele secole, o personalitate atât de genială ca David și de anvergura acestuia.
Privind spre pământ pentru a găsi potențiali conducători, Dumnezeu nu caută îngeri întrupați.
Cu sigur anță nu caută oameni perfecți, ci caută trăsături puternice.
David este cel mai tânăr fiu al lui Iesei, din seminția lui Iuda, devenind al doilea rege al lui
Israel. Strănepot al lui Rut și Boaz, David este cel mai tânăr dintre opt frați și a crescut ca păstor
la oi. În această ocupație el a căpătat curajul de care mai târz iu dă dovadă în luptă ( 1 Regi , 17,
34-35) și tandrețea și grija pentru turmă, despre care avea să cânte mai târziu ca atribute ale
Dumnezeului său. La fel ca și Iosif, a suferit di n cauza relei voințe și a invidiei fraților săi mai
mari, poate din cauza darurilor cu care a fost înzestrat de către Domnul. Deși strămoșii săi au

28
fost modești, David avea să dea naștere unei linii de urmași renumiți, așa cum arată genealogia
Domnului nos tru Iisus Hristos în Evanghelia dupa Matei la capitolul 1, 1 -17.37

37 Dicționar biblic, vol I, Editura Cartea creștină, Oradea, 1995, p. 336;

29
Când Dumnezeu l -a respins pe Saul ca rege al lui Israel, David i -a fost revelat lui Samuel ca
succesor al lui Saul. Samuel l -a uns pe David la Betleem. 38 Unul dintre rezultatele respingerii
lui Saul a fost îndepărtarea Duhului lui Dumnezeu de la el, urmată de o grea părăsire , care
uneori părea să se apropie de nebunie. Există o revelație impresionantă a planului divin în
providența prin care David, care urma să îl înlocuiască pe Saul, este ales să -l slujească pe regele
căzut în melancolia lui. Viețile acestor doi oameni – gigantul lovit și adolescentul în ascensiune,
s-au întâlnit. La început, lucrurile erau normale. Lui Saul îi plăcea de tânărul ale cărui talente
muzicale aveau s ă ne dăruiască o parte din cea mai bogată mostenire devoțională și l -a ales ca
purtătorul său de arme. Binecunoscuta luptă cu Goliat, luptătorul filistean, a schimbat totul.
Agilitatea lui David și măiestria lui a biruit puterea lui Goliat, iar omorârea lu i a fost semnul
respingerii armatei filistene de către Israel. Astfel, era deschisă calea pentru ca David să
primească răsplata promisă de Saul, mâna fiicei regelui, ca să se căsătorească cu ea, și scutirea
familiei tatălui său de la plata impozitelor, dar cursul evenimentelor a fost schimbat de un nou
factor – invidia regelui față de noul erau al lui Israel. Când David s -a întors de la lupta în care
l-a omorăt pe Goliat, femeile lui Israel l -au întâmpinat cântând : „ Saul a bătut miile lui, iar
David zecil e lui de mii”. Saul , spre deosebire de fiul său, Ionatan, aflat într -o situație similară,
a fost tulburat de lucrul acesta și ni se spune că, din ziua aceea „ a privit cu ochi răi pe David”
( 1 Samuel, 18, 7,9)39
Relațiile dintre Saul și David s -au în răutățit treptat ș i vedem că tânărul nostru ero u scapă
dintr -un atac sălbatic al regelui îndreptat împotriva lui, îi sunt retrase onorurile militare, este
înșelat în ceea ce privește căsătoria și îi este dată de soție o altă fiică a lui Saul, Mical, după u n
aranjament de căsătorie care a fost menit să cauzeze moartea lui David. Din 1 Regi 24, 10 s -ar
părea că exista la curte un grup care dorea înrăutățirea relațiilor dintre Saul și David: „Apoi a
zis David către Saul: "De ce asculți de vorbele oamenilor car e zic: Iată David uneltește rele
împotriva ta?”. O altă încercare nereușită a lui Saul de a -l omorî pe David cu sulița a fost urmată
de o încercare de arestare, dejucată numai de o stratagemă a lui Micol, soția lui David. O
caracteristică remarcabilă a ace stei perioade din viață lui David este felul în care doi dintre
copiii lui Saul, Ionatan și Mical, s -au aliat cu David împotriva tatălui lor ( 1 Regi 19, 11 -17, Ps.
59). 40 Următoarele etape din istoria lui David sunt marcate de o fugă constantă din calea l ui

38 Robert Backhouse, Ghid biblic – Personaje din Vechiul și Noul Testament, Societatea biblică interconfesională
din România, București, 2004, p. 12;
39 Benjamin Wills Newton, David -the king of Israel, Editura Paternoster, 1874, Londra, p. 132;
40 Miriam Feinberg Vamosh, Femei în timpurile biblice, Editura Societății Biblice Interconfesionale din România,
București, 2009, p. 23;

30
Saul care îl urmărea fără încetare. Nici un loc de odihnă, niciun profet, niciun dușman sau vreun
preot, nimeni nu -i poate oferi adăpost, iar cei care îl ajută sunt aspru pedepsiți de un rege orbit
de mânie. După ce a scăpat de uneltirile căpeteniilor m ilitare ale filistenilor, David a înființat
în cele din urmă ceata lui Adulam, care a fost la început o grupare de fugari, dar care a devenit
apoi un detașament militar care hărțuia invadatorii străini, proteja holdele și turmele israeliților
din zonele de graniță și trăia de pe urma generozității acestora. Refuzul lui Nabal de a recunoaște
obligația pe care o avea față de David este prezentat în 1 Regi capitolul 25. Captitolele 24 și 26
din aceeași carte relatează două cazuri în care David a cruțat viața l ui Saul, dintr -un amestec de
pietate și mărinimie. În cele din urmă, David neputând să reducă ostilitatea lui Saul, a ajuns la
o înțelegere cu regele filistean Achiș, din Gat, și a primit stăpânirea asupra orașului de frontieră
Țiclag în schimbul folosirii ocazionale a grupului lui de luptători. Totuși, când filistenii au
pornit cu toate forțele împotriva lui Saul, căpeteniilor militare nu le -a plăcut prezența lui David
în mijlocul lor, temându -se de o schimbare de loialitate în ultimul moment, așa încât Da vid a
fost cruțat de tragedia de la Ghilboa, pe care a deplâns -o mai târziu în una dintre cele mai
frumoase elegii ce s -au păstrat până în zilele noastre. (2 Regi 1, 19 -27).41
După ce a murit Saul, David a căutat să cunoască voia lui Dumnezeu și a fost călăuzit să se
întoarcă în Iuda. Aici a fost ales rege și a ales ca reședință regală cetatea Hebron 7 ani și
jumătate. Primii doi ai acestei perioade au fost ocupați de războiul civil dintre sprijinitorii lui
David și vechii curteni ai lui Saul, care l -au instalat pe fiul lui Saul, Ișboșer, ca rege la
Mahanaim. După ce Ișboșer și comandantul armatei lui Saul, Abner au fost asasinați, opoziția
organizată față de David s -a încheiat prin ungerea lui ca rege peste cele 12 seminții ale lui Israel
la Hebron, de unde avea să transforme curând capitala la Ierusalim. (2 Samuel 3 -5).42
Pânã la regele David, Ierusalimul era un târg oarecare. David însã a cucerit Ierusalimul și și –
a stabilit aici capitala: „Au venit toți bătrânii lui Israel la rege în Hebron și a încheiat cu ei regele
David legământ în Hebron, înaintea Domnului; și au uns pe David rege peste tot Israelul. David
însă era ca de treizeci de ani când s -a făcut rege și a domnit patruzeci de ani. în Hebron a domnit
peste Iuda șapte ani și șase luni, iar în Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani peste tot Israelul
și peste Iuda. Atunci au pornit regele și oamenii lui la Ierusalim, împotriva Iebuseilor, locuitorii
țării aceleia. Dar aceștia au zis către David: "Nu vei intra aici, căci te vor goni orbii și șchiopii
care zic: David nu va intra aici!"David însă a luat cetatea Sionului; aceasta este cetatea lui
David. Și a zis David în ziua aceea: "Tot cel ce va ucide pe Iebusei să lovească cu lancea și pe

41 Ibidem, p. 17;
42 Dicționar biblic…, p. 337;

31
șchiopii și pe orbii care urăsc sufletul lui David". De aceea se și zice: "Orbul și șchiopul nu vor
intra în casa Domnului!"Atunci s -a mutat David în cetate și a numit -o cetatea lui David; și a
făcut întărituri de jur împrejur, de la Milo și până înăuntru. Și a propășit David și s -a înălțat, și
Domnul Dumne zeul Savaot era cu el. În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli la
David și lemn de cedru, tâmplari, pietrari și zidari, și aceștia au făcut casă lui David. Și a înțeles
David că Domnul l -a întărit rege peste Israel și a înălțat regatul său din pricina poporului său
Israel. Și și -a mai luat David femei și concubine din Ierusalim, după ce a venit din Hebron.”(2
Regi 5, 3 -13). Dupã cucerirea sa, Ierusalimul a fost uneori numit “cetatea lui David”: „Iar când
i s-a spus regelui David și i s -a zis: "Domnul a binecuvântat casa lui Obed -Edom și toate câte
erau ale lui pentru chivotul Domnului", atunci s -a dus David și a adus cu alai chivotul Domnului
din casa lui Obed -Edom în cetatea lui David.” (2 Regi 6,12).
De ce a ales David Ierusalimul? Sava nții și istoricii evrei sugerează patru motive și anume:
primul motiv este sursa de apă pe care a avut -o Ierusalimul. Într -o țară pustie în care apa era un
produs prețios, Ierusalimul era extrem de dorit datorită apelor sale naturale. Al doilea motiv
suger at este poziția geograficã a cetãții, situatã practic în centrul regatului, aproape de hotarul
ce despãrțea Regatul din nord de cel din sud, văile adânci din jurul orașului făcând din ea o
fortăreață puternică. Neutralitatea politicã este cel de -al treilea motiv, întrucât Ierusalimul nu
fusese cucerit pânã atunci și nu aparținuse nici unuia din triburile israelite. În final, al patrulea
motiv ar fi tocmai tradiția iudaică referitoare la Ierusalim ca fiind un loc special. Că Ierusalimul
este locul la care se face referire în Sfânta Scriptură ca fiind locul pe care Dumnezeu îl alege,
este întărit de faptul că profetul Gad îi spune lui David să cumpere o anumită arie din oraș, care
s-a demonstrat mai târziu a fi situl pe care va fi construit Templul lui Solomon .43 Pentru clădirea
orașului și a palatului său, regele David s -a bucurat de priceperea meșteșugarilor trimiși de
Hiram, Regele Tirului. Noua cetate a lui David astfel întemeiată va alcătui de acum încolo un
domeniu regal aparte față de feluritele triburi.
David mută chivotul Legãmântului la Ierusalim și, mai târziu, la îndemnul profetului Gad,
a înãlțat aici un altar în aria lui Aravna, iebusitul. Aceasta a fost o decizie inspirată, deoarece
oamenii din împărăția nordică s -ar fi simțit impresionați de prezența Chivotului, dar și de David,
care și -a consacrat cele mai sacre tradiții, în orașul său. David a insistat sã cumpere terenul deși
Aravna se oferise sã i -l dãruiască, cu 50 de sicli de argint. 44 Tradiția spune cã locul iebusitului

43 Four reason s King David chose Jerusalem as Israel’s capital, International Fellowship of Christians and Jews,
www. ifcj.org/news/fellowship -blog/Four -Reasons -King -David -Chose -Jerusalem -as-Israel -s-Capital.html;
44 Karen Armstrong, Jerusalem, one city, three faiths, N ew York, 2005, p. 68;

32
Aravna se afla chiar pe Muntele Templului. Ierusalimul devine astfel capitala religioasã și
politicã a israeliților. Statutul sãu de capitalã veșnicã a poporului evreu este legat de fãgãduiala
Domnului cã va ridica din David o dinastie veșnicã, însă nu David, Solomon z idește Primul
Templu de la Ierusalim, consolidând legãtura dintre Dumnezeu și oraș. Mai mult, așezarea în
oraș a Chivotului Legământului i -a asigurat Ierusalimului statutul de sanctuar principal al lui
Israel.45
Printr -o combinație fericită de bravu ră personală și strategie militară strălucită el i -a condus
pe israeliți într -o acțiune susținută de subjugarea sistematică și decisivă a dușmanilor – filisteni,
canaaniți, moabiți, amoniți, aramei, edomiți și amaleciți – încât numele lui avea să rămână
înscris pe paginile istoriei datorită acestui succes militar, lăsând la o parte rolul său în planul
divin de mântuire. Slăbiciunea puterilor de pe Nil și Eufrat i -a permis, prin cuceriri și alianțe,
să-și extindă sfera de influență de la granița egipteană și Golful Aqaba până în cursul superior
al Eufratului. A cucerit citadela iebusită de la Ierusalim, despre care se credea că este
inexpugnabilă, și a transformat -o în capitala sa, și a unit cele două fracțiuni majore din regatul
său care mai târziu aveau să devină regatul lui Iuda și regatul lui Israel. A fost construit un
palat, au fost deschise drumuri, au fost restaurate căi comerciale și a fost asigurată prosperitatea
materială a țării.

O mare parte a organizării religioase care avea să îmbogățească mai târziu închinăciunea la
Templu își are originea în aranjamentele pentru slujirea la cort, făcute acum de David. În afară
de importanța sa strategică și politică, Ierusalimul a dobândit ast fel o importanță religioasă și

45 Dicționar enciclopedic de iudaism, Editur a Hassefer, București, 2000, p. 651;

33
mai mare, cu care a fost asociat numele său de atunci încoace. Faptul că în această perioadă de
propseritate exterioară și de aparent zel religios, David păcătuiește. Într -un final, David se
pocăiește, dar faptul era împlinit și stă ca dovadă a faptului că păcatul strică planul lui dumnezeu
pentru copiii Săi. Strigătul de durere cu care a primit vestea morții lui Abesalom a fost doar un
ecou slab al agoniei inimii care știa că moartea aceea a fost doar o parte a recoltei produ să de
pofta și înșelăciunea pe care le semănase cu mulți ani în urmă. Ultimele zile din viața lui David
au fost tulburate de intrigile lui Adonia și Solomon pentru ocuparea tronului și prin înțelegerea
faptului ca vărsarea de sânge între frați, prevestită de Natan, avea să continue. Nu este
întâmpător că primele îndemnuri pe care David le spune fiului său, Solomon, se referă la
evlavie: „ Solomon, cunoaște pe Domnul ! Cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău” David este
conștient de tirania urgentului. Fusese împ ărat decenii intregi și știa că tronul Israelului îi putea
ocupa timpul necesar părtășiei cu Dumnezeu. De aceea David spune „ Solomon, pe deasupra
tuturor celorlalte sfaturi pe care ți le dau , vreau ca tu să cunoști pe Domnul”46
Până în anii 1990, s -a pus problema existenței reale a regelui David pentru că nu se găsise
inscripții care să ateste exitența lui. Iată că in 1993, aceasta părere a fost contestată prin
descoperirea unui fragment dintr -o stelă sfărâmată, scris in arameică și descoperit la Dan, orașul
cel mai nordic al lsraelului. Dr. Avraham Biran și echipa sa efectuau săpături in locul numit
Tell Dan, situat in nordul Galileei, la baza Muntelui Hermon. Dovezile au indicat că acesta este
locul ținutului lui Dan menționat în Vechiul Testament. 47

46 Charles R. Swindoll, David, omul pasiunii și al destinului, Editura Stephanus, București, 2005, p. 294 -295;
47 https://www.crestinortodox.ro/religie/a -existat -nu-regele -david -119734.html ;

34

Fracțiune mare din inscripția de la Tell Dan care menționează „casa lui David”
La acest fragment s -a adăugat un an mai tarziu o piesă mică gasită in aceeași zonă. Împreună
acestea ne informează asupra unei b ătălii purtate impotriva lsraelului și a lui luda in jurul anului
841 î.H., probabil de regele Hazael al Damascului, care posibil sa fi fost autorul textului. Fără
indoială că stela a fost ridicată pentru a comemora victoria acelui rege asupra nordului lsr aelului
și probabil că a fost sfărâmată atunci când regatul din nord și -a obținut independența față de
Damasc câțiva ani mai tarziu. Hazael pretinde ca I -a infrant pe ,,[lo]ram, rege al lsraelului, și l –
aucis pe [Ahaz]yahu fiul lui … (eu am rastur)nat ca sa lui David". Restaurarea numelui acestor
doi regi pare destul de sigură de vreme ce ei au domnit simultan, primul, din 852 pănă in 841
i.H., iar ultimul, mai puțin de un an, in 841 î.Hr. – ambii au fost uciși de generalul uzurpator
lehu, care a devenit r ege al lsraelului (2 imparati 9: 14 -28).48

48 James K Hoffmeier, op. cit., p. 87;

35

Stela lui Meșa
În 1994 o altă referire a lui David a fost identificată într -o inscripție antică. De și a fost
descoperită în 1868, doar recent a fost observată referința la David pe faimoasa Stelă a lui Meșa.
În ea se relatează faptul că Regele Meșa al Moabului, între 850 -840 î.H , a atacat orașul Ataroth,
care fusese construit de un rege israelit. În c aptura de război luată se afla și ,,vatra altarului lui
YHWH", prima referire clară la Dumnezeul lui Israel pe nume în surse antice. Spre capătul
stelei, el menționează ocupația anterioară a unuia dintre orașele sale de către ,,casa lui David".49
Această ci tire a textului a fost făcută recent de reputatul specialist în limbă ebraică Andre
Lemaire, care nu numai că a studiat inscripția din nou, dar a examinat o formă de papier mache
a stelei din secolul al XIX -lea, realizată înaintea sfărâmării textului. Astf el, această stelă, ca și
nou-descoperita inscripție de la Tell Dan, îl menționează atât pe regele Israelului cât și casa lui
David (Iuda). După Lemaire, juxtapunerea denumirilor acestor două regate în fragmentele de
la Tell Dan au confirmat citirea de cătr e el a acelorași nume pe stela sfărâmată a lui Meșa. La
un secol după moartea lui Solomon, numele lui David era folosit ca un nume dinastic pentru
regatul lui Iuda, ceea ce denotă uriașa sa importanță. Piatra are o înălțime de 124 cm, lățime și
grosime de 71 cm. 50

49 Caroline Skeei, The inscription on the Stele of Mesa – The moabite stone, Editura Society for promoting
christian knowledge, Londra, 1919, pp. 5 -6;
50 https://ro.orthodoxwiki.org/Descoperiri_arheologice_biblice ;

36
Regele Solomon
Domnia lui Solomon a fost caracterizată de pace și prosperitate. David instaurase regatul –
acum Solomon avea să culeagă roadele eforturilor tatălui său. Bilanțul acestei perioade e red at
sumar în 1 Regi 1:1 -11:43 și 2 Cronici 1:1 -9:31. Punctul central î n ambele cărți este construirea
și sfințirea Templului, căruia i se acordă m ai multă atenție decât oricărui alt aspect al domnie i
lui Solomon. Alte proiecte de construcție, meșteșugurile și co merțul, progresul industrial și
administrarea înțeleaptă a re gatului sunt menționate doar în treacăt. Multe din aceste activități,
abia amin tite în relatarea biblică, au fost clarificate prin săpă turile arheologice din ultimele
decenii. Cu excepția construi rii Templului, datată în pr imul deceniu al domniei, și a construirii
palatului care a fost terminat cu treisprezece ani mai târziu, ex istă puține informații pe baza
cărora s -ar putea face o an aliză cronologică a domniei lui Solomon. 51 Cert este că Solomon,
fiul Batșebei și al regelu i David, nu a fost un om al războiului ca tatăl său, ci a excelat în
diplomație. Moștenind un regat pașnic, el l -a întărit prin mijlocirea unor parteneriate comerciale
fructuoase și prin alianțe matrimoniale. Regatul său a devenit întruchiparea bogăției și al
luxului. Renumit pe plan internațional pentru pentru înțelepciunea sa, multele sale soții străine
l-au făcut să uite de prima sa iubire – iubirea de Dumnezeu. Taxele ridicate, impuse pentru a
finanța proiectele de construcție au lăsat țara secătuită și poporul nemulțumit.52
Urcarea lui Solomon la tronul tatălui său nu a avut loc fără opoziție. Cât timp Solomon nu
era încă încoronat în mod public, Adonia , cel de -al patrulea fiu al lui David, a nutrit ambiția de
a-i urma el lui David . Intr -un fel, ambiția lui era îndreptățită. Amnon și Abesalom fuseseră uciși.
Chileab, al treilea fiu al lui David, se pare că mu rise, deoarece nu este amintit, astfel încât
Adonia era următorul pretendent la tron. Urmând exemplul fr atelui său Ab esalom, A donia și -a
făcut o escortă de cincizeci de oameni , echipată cu cai și care, și -a asigurat sprijinul lui Ioab, l –
a invitat pe preotul Abiatar la Ierusalim și s-a uns rege. Acest eveniment a avu t loc în grădinile
regale de la En-Roguel, la sud de Ierusalim. în această adunare de slujbași guvernamentali și
membri ai famili ei regale era remarcabilă lipsa profetului Natan, a lui Benaia, comandantul
armatei personale a lui Da vid, a lui Țadoc, preotul care ofi cia la Ghibea, și a lui Solomon și a
mamei lui, Batș eba. Când vestea acestei adunări fes tive a ajuns la palat, Natan și Batșeba au
apelat imediat la Davi d. Ca urmare, Solomon a călărit pe catârul lui David până la Ghihon,
escortat de Benaia și de armata regală. Aici, pe panta răs ăriteană a Muntelui Ofel, Țadoc l-a uns
pe Solomon declarându -1 publi c regele Israelului. Locuitorii Ierusalimului și -au unit glasurile

51 Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2008, p. 184
52 Robert Backhouse, op. cit., p. 13;

37
în aclamația publică: „Trăiască regele Solomon!" Când zgomotul acestei în coronări a răsunat
prin valea Chedron, Adonia și susținători i lui au fost foar te tulburați. Sărbătoarea lor a încetat
imedia t, oamenii s -au împrăștiat, iar Adonia a căutat adăpost lângă coar nele altarului din
tabernacolul de la Ierusalim. Adonia a părăsit acest adăpost sacru numai după ce Solomon l -a
asigurat că -i va cruța viața, cu condiția unei purtări bune. Solomon a fost încoronat și recu noscut
oficial printr -o adunare ulterioară, în pr ezența slujbașilor și oamenilor de stat din întreaga
națiu ne. David s -a adresat poporului prezentându -i răspunderile pe care le avea față de
Solom on, regele ales de Dumnezeu. Într-o discuție privată cu Sol omon , David i -a amintit fiului
său că avea responsabilitatea de a respecta legi le lui Moise. . După moartea lui David, Solom on
și-a întărit dreptul la tron îndepărtând orice posibil conspirator. Cererea lu i Adonia de a se
căsători cu Abișag, fecioara s unamită, a fost interpretată de Solomon ca trădare , iar Adonia a
fost executat. Solomon a preluat conducerea Israelului la o vâ rstă tânără. El avea cu siguranță
mai puțin de t reizeci de ani . Simțind nevoia de a pri mi înțelepciune de la Dumnezeu, el i-a
adunat pe israeliți la Gabaon , unde se aflau tabernacolul și altarul de bronz, și a adus acolo o
jertfă importantă.53
Fiind încă de la început un popor de păstori, evreii s -au închinat lui Dumnezeu în locurile de
popas, fără să aibă sanctuare propriu -zise. Abia după robia egipteană, după exod, la începutul
peregrinării prin pustiul Sinai, evreii au construit un cort sfânt, ca loc de păstrare a chivotului
Legii, în care se aflau cele două table ale L egii, și de jertfă pentru curățirea păcatlor poporului.
După așezarea definitivă a evreilor în Canaan și după consolidarea puterii de stat prin instituirea
regalității, s -a trecut la construirea unui măreț templu – templul din Ierusalim. 54
Templul, lăcașul unde omul se putea închina lui Dumnezeu sau unui zeu, a fost una din cele
mai vechi structuri construite de către om. „Prima structură de acest gen, care este menționată
în Sf. Scriptură este Turnul Babel, care implică existența unui templ u (Fc. 11:4). Deși se pare
că acest turn a fost destinat să fie un loc unde omul să se întâlnească cu Dumnezeu, el
simbolizează încrederea în sine a omului care încearcă să urce până la cer, iar din cauza acestei
mândrii a fost condamnat.”55
Templul er a cel mai important î n vastul program de construcții încă din vremea lui David:
„Iată eu locuiesc într -o casă de cedru și chivotul lui Dumnezeu locuiește într -un cort.” (2 Regi.

53 Samuel J. Schultz , op. cit., p. 186;
54 Pr.conf dr. Alexandru Stan, prof. dr. Remus Rus, Istoria religiilor, Editura IBMBOR, București, 1991, p. 309;
55 ***Dicționar Biblic, coord. J.D. Douglas, Editura Cartea creștină, Oradea, 1995, p. 1262.

38
7:2).”56. Conform Sfintei Scripturi, Palatul lui Solomon era mai mare și i -a luat 13 ani pentru a
fi finalizat (3 Regi 7,1 ). Probabil că acest palat a fost construit pe terenul dintre locul în care
David și -a construit palatul și Muntele Templului. Acest palat a fost construit pe baza unui plan
complex și minuțios, cuprinzând birou ri guvernamentale, apartamente de locuit pentru fiica lui
Faraon și reședința particulară a lui Solomon și acoperind o suprafață de 46 x 23 și 14 metri.
Acest important program de construcții includea și extinderea zidurilor Sionului (Ierusalimului)
spre n ord, pentru a aduce între zidurile capitalei Israelului atât palatul cât și Templul.57
In vreme ce alte pr oiecte de construcție sunt doar menționate, aproximativ 50 la sută din
relatarea biblică rezervată domniei lui Solomon se ocupă de zidi rea și sfin țirea acestui centru
religios din Ierusalim. Înțelegerile încheiate de David cu Hiram, regele Tirului, au fost
continuate de Solomon. Hiram era un suveran prosper și puternic, care avea legături co merciale
răspândite în întreaga lume mediteraneană. Î ntrucât Israe lul avea o armată puternică iar
fenicienii aveau forțe navale puternice, menținerea relațiilor de prietenie era reciproc
avantajoa să. Deoarece fenicienii erau avansați în arhitectură și în prelucrar ea costisitoarelor
materiale de construcție a supra cărora dețineau controlul comercial, Solomon a procedat foarte
înțelept atunci când a câștigat bunăvoința lui Hiram. Acesta a trimis la Ierusa lim arhitecți și
tehnicieni din Fenicia ce lucrau sub conducerea l ui Fliram (Huram -Abî), al cărui tată era d in
Tir și a cărui mamă era o israelită din tribul lui Dan (2 Cron. 2:14). Pentru ajutorul califi cat și
pentru livrarea lemnului din Liban, Solomon a plă tit în grâne, untdelemn și vin. 58
Piscul muntos Moria, situat la nord de Ierusalim și ocupat de Dav id, era suficient de nivelat
pentru Templul lui Solomon. E greu să s e facă o apreciere a suprafeței ocupate de Templu în
acea vreme, deoarece această construcție a fost distrusă în 586 î.Hr . de regele babilonian.
Reconstruit în 52 0 î.Hr., Templul a fost ia răși dărâmat î n 70 d.H r. Astăzi, pe acest loc consi derat
cel mai sacru s-a înălțat mos cheea mahomedană Domul Stâncii. 59Templul propriu -zis avea o
suprafață de două ori mai mare decât tabernacolul lui Moise. Din cauză că regele David a purtat
multe războaie, unele fiind nedrepte, Iahve l -a împiedicat să construiască templul, iar prin
prorocul Natan, i se profețește că cel care va construi templul este fiul său Solomon.60 Cu toate
acestea, el strânge materialel e necesare construcției, cumpără de la Iebuseul Aravna, locul pe

56 Ibidem;
57 Samuel J. Schultz, op. cit ., p. 194;
58 Ibidem., p. 187;
59 David Padfield, Jerusalem – The City of our God, 2015, p. 4;
60 Dr. Vasile Tarnavschi, Arheologia Biblică, Ed. Consiliului Eparhial Ortodox al Bu covinei, Cernăuți, 1930, p.
435;

39
care va fi construit templul – pe colina Moria. Mai exact, este vorba de muntele Sion, cu colina
Moria, ce se inalță spre nord de o altă colină – Ofel, unde se desfășura orașul vechi. Deoarec e
vârful colinei Moria nu este destul de spațios pentru templu și curtea interioara, Solomon a
inconjurat cu ziduri inalte si groase poalele colinei, iar golul dintre ziduri și colină l -a umplut
cu pământ și astfel a amenajat o platformă mai extinsă. David îl învață pe Solomon toate cele
de trebuință pentru finalizarea templului, iar după ce acesta din urmă ajunge rege, încheie un
legământ, cu regele Hiram în urma căruia obține cantitățile de lemn nece sare construcției, în
schimbul unor mari cantități de ce reale. Tot de la acest rege obține și un artist renumit pentru
lucrarea artistică a ornamentelor .61 Templul din Ierusalim pe care l -a proiectat și construit
Hiram din Tyr, a fost de departe cea mai faimoasă dintre minunile arhitecturale ale lui Solomon.
De asemenea, aceasta a fost cea mai celebră clădire a B ibliei. Fiind proiectat de către Hiram,
nu este de mirare dacă planul și impodobirea acestui templu s -au inspirat după templele
feniciene.62 La această lucrare a templului erau solicitați foarte mulți oame ni atât canaaniți cât
și israeliți care aveau diferite atribuții: cioplitori, transportatori de materiale sau supraveghetori.
Acest templu avea ca model cortul legământului, de fapt templul nu este nimic altceva decât
„cortul întrunirii în dimensiuni mai mari și zidit din piatră. Acesta forma un pătrat lung de 60
de coți în lungime, de 20 în lărgim și de 30 în înălțime. Deasupra pereților era un acoperământ
plan de lemne și scânduri de cedru, peste care s -a dat o pătură de marmură. Printr -un perete de
lemn de cedru, gros de 2 coți, spațiul interior al templului era despărțit în Sfânta, și Sfânta
Sfintelor. Sfânta cuprinde 40 de coți, Sfânta Sfintelor 20 de coți în lungime. Sfânta avea
înălțimea de 30 de coți iar Sfânta Sfintelor numai de 20 de coți, forma a șadar un cub perfect.
Pereții interiori ai templului erau căptușiți cu scânduri de lemn de cedru, pe care, ca și pe uși,
erau săpate chipuri de Heruvimi și alte ornamente.”63
Între Sfânta și Sfânta Sfintelor se afla o ușă ornată cu Heruvimi, care mereu stă tea
deschisă. Privirea în Sfânta Sfintelor era împiedicată de de o perdea asemenea celei din cortul
sfânt. Intrarea în Sfânta avea o ușă din lemn de chiparos de 5 coți și împodobită tot cu Heruvimi.
În părțile laterale se aflau ferestrele care aveau jaluze le pentru a împiedica trecerea luminii,
deoarece lumina dată de candele era suficientă. O primă diferență față de cortul întrunirii era
aceea că „în Sfânta Sfintelor nu se aflau ferestre.”64

61 Ibidem, p. 437.
62 Dan Slușan schi, op. cit.,p. 582;
63 IPS. Dr. Vasile Tarnavschi , op. c it., p. 438.
64 Ibidem;

40

Templul avea construite pe din afară, pe părțile laterale, ziduri paralele cu cele ale
pereților templului, care erau construite „cu două terasări de 1 cot pentru a sprijini grinzile
celor trei rânduri de încăperi mici de jur împrejur. Astfel, încăperile de la primul nivel erau late
de 5 coți, cele de sus de 6 co ți, iar cele de la al treilea nivel erau late de 7 coți. O ușă în partea
de sud avea acces la o scară spirală care ducea la etajele superioare. Aceste încăperi găzduiau
fără îndoială diferite magazii și haine sau provizii; probabil erau locuite de preoți.”65
Fiind o construcție permanentă, el era mult mai elaborat și mai spațios, cu anexele necesare
și cu o curte împrejmuitoare mult mai largă. Lângă zidurile exterioare ale Te mplului au fost
construite trei rânduri de încăperi, spre nord, spr e sud, cât și spre vest. Aceste încăperi erau
folosite cu siguran ță pentru personalul Templului, dar și ca spații de depozitare. Intr area în
Templu era străjuită de doi stâlpi uriași, unul numit Bo az iar celălalt Iachin, ce aveau înălțimea
de 7,30 metri, circumferinț a de 5,50 metri, erau făcuți din aramă și împodobiți cu rodii.
Deasupr a fiecăruia era câte un capitel turnat în aramă, înalt de 2,3 0 metri. în fața Templului, se.
întindeau spre răsărit două curți deschise (2 Cron. 4:9). Prima, curtea preoților, era largă de 46
metri și lungă de 92 metri. Aici se afla marele altar pentru arderea de tot, cu fața spre Templu.
Acest altar din aramă, cu o bază de 3 metri pătrați și înalt de 4,6 metri, era aproximativ de patru
ori mai mare decât cel folosit în vremurile mozaice. Marea t urnată, sau ligheanul de aramă,

65 ***Dicționar Biblic, coord. J.D. Douglas, Ed. Cartea creștină, Oradea, 1995, p. 1263.

41
aflată în această curte, la su d-est de intrare, era la fel de impresionantă. Aceasta avea forma unei
cupe și era înaltă de 2,30 metri, cu diametrul de 4,50 metr i și cu perimetrul de 14 metri. Era
lucrată în aramă, având o gro sime de 7,62 cm și se sprijinea pe 12 boi, orientați câte trei în cele
patru puncte cardinale. O estimare rezonabilă a greutății ac estui vas ar fi de aproximativ 25 de
tone. Co nform textului din 3 Regi 7:46, această mare de aramă, stâlpii uriași și vasele
costisitoare lucrate pentru Templu au fost toate turn ate pe straturile argiloase din valea
Iordanului: „Regele a pus să le toarne într -un pământ clisos din împrejurimile Iordanului, între
Sucot și Țartan.” Pe lângă acest uriaș vas , care furniza preoților și leviților apa necesară pentru
slujba lor la Templu, au mai fost făcute zece vase mai mici din alamă, așezate de o parte și de
alta a Templu lui (3 Regi 7:38 ). Acestea aveau înălțimea de 1,80 metri și au fost puse pe roți
pentru ca în timpul jer tfei să poată fi duse oriunde erau neces are pentru spălarea diferitelor părți
ale animalului. De asemenea, în curtea preoților se afla o tr eaptă de aramă (2 Cron 6:13) .66
După terminarea lucrărilor de zidire a templului din Ierusalim, care au durat ș apte ani,
Solomon a hotărât sfințirea acestuia în zilele sărbătorilor din luna Etanim, adică luna a șaptea.
Și venind toți bătrânii lui Israel, au dus preoții și leviții chivotul Domnului, cortul adunării și
toate lucrurile sfinte din cort, în templu. Cân d preoții au ieșit din locasul sfânt, un nor a umplut
casa Domnului, în acest timp se aduceau jertfe vite mărunte și mari care nu se puteau socoti.
Atunci Solomon a îngenuncheat înaintea altarului pentru jertfe și s -a rugat lui Dumnezeu. Iar
Domnul i -a zis lui Solomon: „Am auzit rugăciunea ta si cererea ta… am sfințit templul pe care
1-ai zidit ca să petreacă numele Meu acolo în veci și vor fi ochii și inima Mea acolo în toate
zilele"67. Solomon a sfințit templul înaintea poporului său, adresându -i-se lui Dumnezeu: „Eu
ți-am zidit templul pentru locuință, în care Tu să petreci în veci”, iar Dumnezeu i -a răspuns lui
Solomon: „ Voi întări tronul regatului tău peste Israel în veci, precum i -am grăit lui David, tatăl
tău”. Aceasta a devenit prima dintre sărbăto rile religioase care s -au transformat în mari
pelerinaje din calendarul evreiesc : Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot și jertfe de
împăcare pe jertfelnicul pe care -l zidise Domnului.” Astfel, Ierusalimul va deveni locul suprem
pe pământ unde om ul poate să comunice cu Divinitatea. 68 În istoria religioasă a Israelului,
sfințirea Templului a fost cel mai semnificativ eveniment de la păr ăsirea Sinaiului.
Transformarea bruscă a sclavilor din Egipt într -o națiune independentă în pustie a constituit o
memorabilă demonst rație a puterii lui Dumnezeu în sprijinul națiunii Sale. Anterior, cortul
fusese ridicat pentru a ajuta poporul să -L recunoască pe Du mnezeu și să -L slujească. Acum,

66The religious tract society, History of Ancient Jerusalem, 1799, pp.57 -61;
67 Pr. Vasile Sorescu , Figuri, evenimente și locuri biblice, Editura Saeculum, București, 1995 , p. 195;
68 Simon Sebag Montefiore, op. cit., p. 51;

42
sub conducerea lui Solomon, a fost înălțat Templul. Acesta constituia con firmarea instaurării
tronului davidic în Israel. 69
Templul nu era un simplu altar, era Casa lui Dumnezeu însuși. O datã recunoscut ca loc ales
de Dumnezeu (2 Regi 21, 4; Ps. 132), templul din Ierusalim devine însă nu doar singurul loc
îngãduit pentru a aduce jertfe, ci și ținta pelerinajelor pe care toți evreii erau obligați sã le
întreprindã: “De trei ori pe an, toatã partea bãrbãteascã sã se înfãțișeze înaintea Domnului”
(Ieșire. 23, 17). Cele trei prilejuri erau Pesah, Șavuot și Sucot (Deut. 16, 16 -17), cele trei mari
sãrbãtori la care tot poporul trebuia sã aducã jertfe. Faptul cã Ierusalimul era ținta acestor
pelerinaje și cã oamenii veneau astfel de mai multe ori pe an în capitalã constituie o
caracteristicã unicã a vieții culturale a poporului nu numai în timpul Primului Templu, ci și în
perioada celui de -al Doilea Templu, când pelerinilor li se adãugau și mulți evrei din diaspora.
Tradiția a continuat și dupã distrugerea Ierusalimului și a Templului de cãtre romani în anul 70
d. Hr. Dar pelerinaje le nu mai erau momente de bucurie și de sãrbãtoare, ci prilejuri de doliu și
de rugãciuni pentru Izbãvire. Când vedeau Zidul Plângerii ori Muntele Templului, pelerinii
obișnuiau sã -și sfâșie veșmintele în semn de doliu, în amintirea distrugerii Sfântului Locaș. Cu
toate că a fost adesea amenințat cu pedeapsa divină, așa cum vedem de pildă la Isaia, capitolul
3, versetele 25 -26; „Locuitorii Sionului vor cădea de sabie și vitejii lui în războaie. Porțile fiicei
Sionului vor scârțâi și se vor jeli și, jefuită , ea va ședea despuiată pe pământ”, Ierusalimul
rămâne Cetatea lui Dumnezeu , reconstruit pe o nouă „piatră a unghiului”. Ierusalimul va ajunge

69 Samuel J. Schultz, op. cit., p p. 192 -193;

43
cetatea neprihănită și cetățuia credincioasă a lui Dumnezeu.

44
După dezmembrarea regatului, Ierusalimul a rămas în continuare capitala lui Iuda. În anul
927 faraonul Sișac al Egiptului care se aliase cu Ieroboam, a atacat Ierusalimul și a jefuit templul
sfânt împreună cu palatele regale. Un al doilea mare atac împotriva Ierusalimului a avut loc î n
timpul regelui Amasia, când, după înfrângerea de la Bet -Șemeș, regele Ioaș al Israelului (798 –
782) a atacat Ierusalimul, distrugându -i zidurile pe o distanță destul de mare în partea de nord.
( 2 Regi 14, 13 -14, 2 Cronici 25, 23), ziduri ce au fost refăc ute de către Ozia (782 -740) și
consolidate de Iotam (740 -735) . Cu toate acestea nici Ierusalimul nu a putut scăpa de distrugere
odată cu căderea regatului lui Iuda în 586 î.Hr. Cetatea Ierusalimului a fost refăcută la
întoarcerea din captivitate în timp d e numai 52 de zile, ceea ce denotă că nu a fost definitiv
distrusă în timpul lui Iezechiel.70 Capitolul 3 al cărții lui Neemia oferă numeroase date asupra
topografiei Ierusalimului din acea vreme. Lucrările de rezidire a orașului au fost distribuite, pe
porțiuni, fie unor familii, fie locuitorilor dintr -un anume teritoriu, fie unor bresle de meseriași;
ele încep cu Poarta Oilor (pe unde intrau animalele de jertfă) și se termină la aceeași Poartă.
Prin ea se aduceau turmele care urmau să fie jertfite în temp lu. Turmele și peștele îi
simbolizează pe credincioși. Lucrările sunt pornite de arhiereul Eliașib (= Dumnezeu vrea să
răsplătească), ajungând până la turnul Hananeel (= Dumnezeu a fost milostiv). Fiii lui Senaa au
zidit Poarta Peștilor. Ioiada, fiul lui P aseah, și Meșulam, fiul lui Besodia, au reparat Poarta
Veche. Hanun și locuitorii din Zanoah au reparat Poarta Văii. Poarta Gunoiului a fost reparată
de Malchia. Poarta Izvorului a reparat -o Șalum, cel care a făcut și zidul de la scăldătoarea
Siloam. Natin eii, care locuiau pe deal, au reparat zidul până în dreptul Porții Apelor , spre răsărit,
și până la turnul cel înalt. După ei, cei din Tecoa au reparat o altă parte, cea din dreptul turnului
celui înalt până la zidul lui Ofel. De la Poarta Cailor în sus au reparat preoții, iar de la ei înainte
a reparat Țadoc, fiul lui Imer, în dreptul casei sale; iar după el a reparat Șemaia, fiul lui Șecania,
străjerul Porții Răsăritului . Melchia, fiul lui Sarefi, a reparat până la casa natineilor și a
negustorilor de une lte, din dreptul porții lui Micfad până la scara din colț.71
Ierusalimul, de -a lungul vremurilor, a devenit unul dintre simbolulurile iudaismului. L -au
slãvit profeții și a fost cântat în psalmi. “Cetatea dreptãții” și „Cetatea Domnului” îl numește
Isaia, afirmând cã: “din Sion va ieși Legea și din Ierusalim, cuvântul Domnului” (Isaia 1, 26;
2, 3). Ieremia de asemenea, proorocește cã, în viitor, “Ierusalimul se va numi «Scaunul de
domnie al Domnului» și toate neamurile se vor strânge la el” (Ieremia 3, 17). În Cântarea
Cântãrilor (6, 4), ființa iubitã este “plãcut ã ca Ierusalimul” și multe alte versete din Sfânta

70 Conf.dr.pr Petre Semen, op. cit. p. 50;
71 pr. Ioan Sorin Uscă, prof. Ioan Traia, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților părinți – Ezdra,Neemia,Estera,
Editura Christiana,București, 2007, pp. 107 -114;

45
Scriptură laudã frumusețea acestui oraș (Ps. 48, 3; 50, 2; Plâng. 1, 1). Cine n -a vãzut Ierusalimul
în toatã splendoarea lui nu va știi niciod atã ce înseamnã un oraș frumos. Irod Agripa I, regele
Iudeei numește Ierusalimul, ca fiind orașul unde se află sfântul Altar al lui Dumnezeu, Cel
Preaînalt.: „ Orașul meu natal este Ierusalim…Orașul sfânt este mama nu doar a unei singure
țări, Iudeea, ci și a multor ținuturi învecinate, precum și ținuturi îndepărtate din cea mai mare
parte a Asiei și Europei, ca să nu mai zic de țările de dincolo de Eufrat.”72
V. Cetatea lui David – sit arheologic
Arheologia Ierusalimului prezintă multe provocări fiindcă în multe locuri orașul actual
este construit peste vechiul sit. Mai mult, lerusalimul a fost distrus și reconstruit de multe ori,
incluzând aici demolarea și incendierea de către babilonieni di n 586 i.Hr., urmate de un
tratament similar din partea romanilor in 70 d.Hr. Apoi au existat și programele ulterioare de
construcție în cursul perioadei bizantine, al cuceririi arabo -islamice și al cruciadelor, precum și
eforturile de construire și de exti ndere moderne. Aceste împrejurări lansează o provocare pentru
arheologii care se străduiesc să scoată la iveală vestigiile arhitectonice ale lerusalimului din
Vechiul Testament și din perioada pre -israelită. lerusalimul din perioada Vechiului Testament
a ocupat panta în formă de limbă situată aproximativ la 740 m peste nivelul mării care se extinde
la sud de zona mai înalta a Muntelui Templului, numită Ofel sau "cetatea lui David".73
La sud de Muntele Templului, lângă Zidul Plângerii sau Zidul de Vest ( Hakotel), se află
unul dintre cele mai importante situri arheologice din Ierusalim, Parcul (situl) arheologic
Ierusalim -Centrul Davidson, unde se pot vedea ruinele băilor rituale din timpul lui Irod cel
Mare, precum și o stradă pe care circulat pelerinii când veneau la Templu. În afara zidurlor
orașului, în situ l de pe colina Ofel, săpăturile arheologice au scos la iveală vestigii arheologice,
ce reprezintă habitatul uman din d iferite etape ale evoluției sale , cuprinzând structuri
arhitecturale, urbanistic e, amenajări, precum și alte urme ale civilizației umane, în contextul
natural, la suprafața solului sau sub acesta, identificate prin metode arheologice, informații
documentare sau alte metode și care a fost sau poate fi investigat științific.

72 Simon Sebag Montefiore, op. cit., p. 36;
73 James K Hoffmeier, op. cit., pp. 90 -91;

46

Harta Excavații lor în Cetatea lui David

47
De foarte mult timp , arheologii au fost atrași să exploreze lerusalimul. Majoritatea
excavațiilor în lerusalimul din perioada Vechiului Testament au avut loc pe partea vestică
abruptă a versantului numit "Ofel".
Deși excavațiile au început în jurul anului 1860, abia un secol mai târziu au avut loc
investigații cu caracter mai științific. La începutul anilor 1920, Robert Macalister a descoperit
o structură de piatră, construită în trepte, pe o parte a dealului. EI a crezut că fusese construită
de iebusiți, care ocupaseră lerusalimul până la cucerirea lui de către David, in jurul anului 1000
i.Hr. Î n acelaș i fel, Kathleen Kenyon a investigat ve rsanț ii estici ai lerusalimului intre 1961 ș i
1968. Ea a descoperit un capitel de piatră proto ionic (cca 1,80 lungime ), un element arhitectural
asociat cu construț iile regal e, și ziduri mari de tip cazemată (o tehnică de construcții î n care
zidurile paralele sunt conectate prin ziduri perpendiculare), pe care le -a datat din perioada lui
Solomon. Arheologul israelian Yigal Shiloh (1937 -1987) a excavat cetatea lui David din 1978
până în 1985. EI a scos la iveală partea inferioară a struc turii în trepte, demonstrând că a fost
construită deasupra unor ruine datând din cca 1300 -1200 i.H r. Aceast ă descoperire denotă
că structura aceasta a f ost construită câ ndva dupa acea dată. Prin expunerea unei părț i mai mari
din structură, impre ună cu porț iuni descoperit e anterior, s -a arătat că acest element a re o
înălțime de 37 m. Munca lui a fost brusc întreruptă de moartea sa prematură , dar descoperirile
sale continuă să fie studiate de Jane Cahill. Pe baza ceramicii gă site în asociere cu str uctura
terasată , ea vehiculeaz ă o dată din jurul secolului al XII -lea spre secolul al Xl -lea pentru
construirea acesteia. Două aspecte importante reies din descoperirea str ucturii de piatră
construite î n trepte: in primul rând, este larg acceptat faptul că aceast ă structură probabil trebuia
să susțină o mare clădire urbană din Epoca Bronzului Tâ rziu și din Prima Epocă a Fierului
(1300 -1050 i.H r.), cum ar fi o citadelă , un palat sau un templu de pe coama dealului, iar î n al
doilea rând, deși reprezintă numai o mică porți une a unei structuri defensive impresionante,
acest zid terasat poate explica mot ivul pentru care iebusiții l -au batjocorit pe David: "Să nu intri
aici, căici ș i orbii ș i ologii ți se vor î mpotrivi!" (2 Samuel 5: 6). Este clar acum de ce se sim țeau
în siguranță î n interio rul capitalei lor bine apăr ate. Descoperiri mai recente din lerusalim pot
arunca mai multă lumină asupra lerusalimului lui David. La inceputul anului 2005, arheologul
israelian Eilat Mazar a descop erit un mare complex de clădiri de piatră pe coama Ofelului,
complex care pare a f i asociat cu structura de piatră in trepte. Ceramica asociată cu acest mare
complex datează din secolul al X -lea i.Hr. ș i chiar mai devreme. Din 2 Regi aflăm că David "s-
a așezat in cetăț uie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întă rituri de jur împrejur, de la
Milo spre interior". Acest lucru sugerează că David a ocupat un palat fortificat existent și fie l –

48
a renovat, fie l -a extins, în special in zona "teraselor de susținere". Termenul ebraic pen tru
această structură este milo, care înseamnă "umplut". Unii asociază milo cu structura de piatră
în trepte construită pentru a susține fortăreața predavidică a Sionului, aflată in vârful dealului.
Mazar speculează că clădirea descoperită recent era eleme ntul pe care milo a fost construită să
o susțină. Dar este posibil și ca mai vechea structură đe piatră în trepte să fi fost reutilizată
pentru a susține un alt edificiu. Conform Sfintei Scripturi, Solomon a construit un nou palat,
mai mare, care a luat 13 ani p entru a fi finalizat ( 3 Regi 7:1-6). Probabil că acest palat a fost
construit pe terenul dintre locul în care David și -a construit palatul și Muntele Templului. În
secolul al X -lea l.Hr., unele locuințe au fost construite din piatră pe porțiunea inf erioară a
structurii în trepte, ceea ce oferă asigurarea că aceasta predatează aceste locuințe. Un fragment
găsit într -una dintre camere avea gravat cuvântul "Ahiel", probabil numele proprietarului la un
moment dat în istoria acestei unități domestice.74

Capitel proto -ionic

74 Ibidem, James K Hoffmeier, op. cit., pp. 89 -91

49

Casa lui Ahiel
De asemenea, avea o piatră cu o gaură rotundă prin centrul ei, folosită ca o toaletă – care a
fost descoperită în interior. Această descoperire, alături de alte descoperite din jurul casei lui
Ahiel, a adus arheologii să estimeze că zona Cartierului Regal al orașului era situată aici75.

75 House of Ahiel, http://www.cityofdavid.org.il/en/archeology/finds/house -ahiel

50
Puțul lui Warren

Charles Warren (1840 -1927) a fost trimis de PEF (Palestine Exploration Fund) în 1867
pentru a excava Ierusalimul, mai exact în zonele din jurul Muntelui Templului, întrucât
săpăturile Muntelui Templului au fost interzise de autoritățile otomane. În urma acestui decret,
el a efectuat o excavare a zonei la sud de Muntele Templului. Astfel că, împreună cu un grup
de pelerini, căpitanul Warren vizitează renumitul izvor G hihon, despre care o legendă spune că
aici ar fi spălat Fecioara Maria scutecele lui Iisus. În timpul acestei vizi te, lui Warren îi atrage
atenția , în pofida semiîntunericului din încăperea boltită, o gaură neagră care se deschide în
stâncă la cățiva metri în spatele gurii izvorului. Se pare că nimeni nu o observase până atunci,
căci atunci când Warren întreabă de ea nu primește niciun răspuns. Curios, a doua zi mai
vizitează încă o dată izvorul, dotat cu o scară și o funie. Nu bănuiește că îl așteaptă o ex plorare
riscantă. În spatele izvorului începe un puț îngust, care mai întâi înaintează pe orizontală, apoi
urcă pe vert icală. După aproximativ 13 metri, puțul se termină brusc. Până la urmă Warren
găsește pe dibuite în beznă un gang îngust. Se târăște și d upă o vreme observă în fața lui o
lumină difuză. Ajunge într -o încăpere boltită, în care nu este nimic altceva decât vase și sticle
vechi, prăfuite. Warren se strecoară afară printr -o crăpătură – se află la mică distanță de vechiul
zid al orașului.Cercetăr i mai amănunțite făcute de savantul englez Parker în jurul anului 1910
din însărcinarea Palestine Exploration Fund arată că ciudata instalație datează din mileniul al
II-lea î.Hr. Locuitorii Ierusalimului din ace a vreme săpaseră cu greu un tunel prin stânc ă, pentru
a putea ajunge, pe timp de asediu, la izvorul vital fără a se pune în pericol. Curiozitatea lui

51
Warren a explorat calea care, cu aproape 3000 de ani în urmă , i-a permis lui David cucerirea
prin surpridere a fortăreței Ierusalimului.76
Tunelul lui Ezechia
Ezechia, cel ce se tâlcuiește „tăria mea este Domnul” a fost fiul lui Ahaz și a lui Abia și rege
în Iuda. Datorită credinței statornice î n Dumnezeu, Iezechia, care a domnit vreme de aproape
treizeci de ani, a fost cel mai credincio s rege pe care l -a avut vreodată Iuda (IV Regi 18 -20; II
Paralipomena 29 -32). El a eliminat complet idolatria, pă zind toate poruncile lui Dumneze u.
Pentru aceasta, el a biruit î n anumite lupte fiind ajutat in chip minunat de Dumnezeu. In vremea
sa a tr ait Profetul Isaia, c are l-a sfătuit și l -a îndemnat pe acesta spre pocaință, atunci când risca
să cadă pradă duhului mâ ndriei.77

76 Werner Keller, Și totuși Biblia are dreptate, Editura Litera, București, 2009, p. 176;
77 https://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/tunelul -regelui -iezechia -ierusalim -139678.html ;

52

53
Pregătindu -se pentru asediu din partea Asiriei, Ezechia a pus două echipe de lucrători să sape
în stâncă un tunel lung de 520 de metri care să lege râul Gihon din afara orașului cu bazinul
Siloam, la sud de Muntele Templului, mai jos de Orașul lui David, care acum, mulțumită noilor
sale fortificații, se î ntind e în interiorul zidurilor cetății. Când cele două echipe s -au întâlnit
săpând în adâncurile muntelui, au gravat o inscripție ca o mărturie a realizării lor remarcabile.
În 1880, Jacob Eliahu, în vârstă de 16 ani, fiul unor evrei convertiți la protestantism , a invitat
un coleg de școală să exploreze tunelul de la Siloam. „Celelalte fapte ale lui Iezechia, toate
isprăvile lui, și cum a făcut iazul și canalul de apă și a adus apele în cetate, nu sunt scrise oare
în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?” Jaco b a pornit dintr -un capăt al tunelului, iar prietenul
său, din celălalt, pipăind cu degetele semnele făcute cu dalta pe pereți de către muncitori. Când
semnele au schimbat direcția, Jacob și -a dat seama că se afla în locul în care s -au întâlnit cele
două e chipe și acolo a descoperit o inscripție. A ieșit prin celălalt capăt, unde a constatat că
prietenul său renunțase demult; și i -a îngrozit pe arabii din partea locului care credeau că în
tunel se află un spirit sau un dragon. Apoi i -a povestit directorului școlii, s -a răspândit zvonul
și un negustor grec s -a furișat în tunel și a scos inscripția, rupând -o din neatenție. Acesta a fost
prins de poliția otomană. Inscripția se află acum la Muzeul din Istanbul:

„[Când tunelul] a fost săpat. Și așa a fost făcut. În timp ce [săpau cu] târnăcoape, fiecare om
spre celălalt, și când au mai rămas de tăiat vreo trei coți, [ei au auzit] vocea unui om strigând la
ceilalți, căci era o fisură în stâncă la dreapta [și la stânga], fiecare om spre celălalt, târnăcop
spre târn ăcop; și apa a curs dinspre râu spre bazin pe o lungime de 1.200 de coți și înălțimea
stâncii deasupra săpătorilor în piatră era de 100 de coți.”78

78 Simon Se bag Montefiore, op. cit., p. 59;

54
Sfânta Scriptură ne spune că Ezechia a făcut iazul și canalul de apă și a dus apele Ghihonului
în cetate: „Tot acest Iezechia a astupat gura de sus a apelor Ghihonului și le -a făcut să curgă în
jos prin partea de apus a cetății lui David. Și la tot lucrul lui, Iezechia a lucrat cu spor. ”
( 2 Paralipomena, 32,30), „Celelalte fapte ale lui Iezechia, luptele lui și cum că el a făcut iazul
și canalul pentru adus apă în cetate, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda. Apoi a răposat
Iezechia cu părinții săi și în locul lui s -a făcut rege Manase, fiul său.” ( 4 Regi, 20,20), „Iezechia
a întărit cetatea sa și a adus în mijlocul ei apă.” (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah
(Ecclesiasticul) 48, 19) . Din 2 Paralipomena 32, 1 -4 se pare că lucrările au fost făcute în timp
ce Sanherib se lupta cu celelalte cetăți din Iuda. Apele au fost adunate în cetate prin tunelul
săpat în stâncă, ce dă în lacul Siloam. Acest tunel a fost exploatat de arheologii dr. Edward
Robinson, Charles Wils on și Charles Warren.79
În 1899 a fost descoperit un tunel antic care, de asemenea, făcea legătura între râul Gihon și
aria bazinului Siloam. Acest tunel este astăzi cunoscut drept „canalu l epocii bronzului
mijlociu” . Reich a determinat că acesta a fost construit în jurul anului 1800 î.Hr., astfel râul
Gihon a fost deviat cu multe secole înainte de Ezechia. Tunelul lui Ezechia a fost construit
pentru a înlocui acest tunel, pentru că o armată asediatoare îl putea găsi și distruge cu ușurință.

79 Petru Popovici, Bib lia este totuși adevărată, Editura Stephanus, București, 2001, p.32;

55
Bazinul Siloam
Scaldatoarea Siloam (Breikhat Hashiloah) este un bazin săpat în piatră situat pe coasta sudică
a cetății lui David, în afara zidurilor Orașului Vechi. Scăldătoarea era alimentată cu apa
Izvorului G hihon, adusă aici prin apeducte.80
Scăldătoarea S iloam este menționată în Sfânta Scriptură : „Fiindcă poporul acesta a nesocotit
apele Siloamului, care curg lin, și a tremurat înaintea lui Rețin, feciorul Remaliei” (Isaia 8,6),
iar Isaia 22:9 face referire la construire a tunelului lui Iezechia: „Spărturile zidurilor cetății lui
David sunt fără număr, voi le vedeți. Adunați apele din iazul cel mai de jos”. De asemenea,
scăldătoarea Siloam este amintită în Evanghelia după Ioan, ca fiind locul unde Iisu s l-a trimis
pe omul orb din naștere pentru a -și curăța tina de pe ochi și a dobandi vindecarea. Evreii
foloseau apa din acest bazin pentru purificările rituale ce aveau loc în Templu în timpul
Sărbă torii Corturilor.81
Descoperirile recente au scos la iveală faptul că locul care se credea până acum că ar fi
scăldătoarea Siloam, renumită pentru minunea săvârșită de Iisus Hristos asupra orbului din
naștere nu este cea din vremea Mantuitorului. În anii 2004 -2005, arheologii ce excavau zo na în
au descoperit că renumita scăldătoare ar fi situată undeva la aproximativ 50 m de locul unde
inițial ce se credea a fi. În timpul lucrărilor de reparație a unei conducte de apă la sud de Muntele
Templului din Ierusalim, la capătul sudic al Orașului l ui David, arheologii Ronny Reich și Eli
Shukron au identifi cat trepte vechi de piatră. Exc avările ulterioare au arătat că făceau parte
dintr -o piscină monumentală din perioada celui de -al doilea templu, perioada în care a trăit
Iisus. Structura pe care Rei ch și Shukron au descoperit -o a fost de 68 metri , cu colțuri care sunt
puțin mai mari de 90 de grade, indicând o formă trapezoidală, cu capătul lărgit orientat spre
valea Tyropoeon. Piscina Siloam este adiacentă zonei din orașul vechi al lui David cunoscut ă
sub numele de Grădina Regelui. 82 Astfel că, potrivit cercetătorilor există două scăldători,
întreaga tradiție dezvoltată în această privință fiind legată de construită de împără teasa Aelia
Eudox ia în sec. al V -lea. Tot aceasta este cea care ridicat lâng ă noua scăldătoare o biserică ce,
ulterior, a fost însă distrusă de catre perși în anul 614.d.Hr. Tradiția legată de puterile

80 Galyn Wiemers, op. cit., p. 171;
81 https://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/scaldatoarea -siloam -124572.html ;
82 https://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical -sites -places/biblical -archaeolog y-sites/the -siloam -pool –
where -jesus -healed -the-blind -man/

56
tămăduitoare ale scăldătoarei continuă și î n vremea arabilor. Aceasta f ace ca în 1890 să fie
construită aici o moschee.83

Tot aici s -au găsit și câteva monede care au fost în circulație între al doilea și al patrulea an
al revoltei iudeilor împotriva Romei. Această revoltă a avut loc între 66 și 70 d.Hr. Monedele
constituie o mărturie că ba zinul a fost folosit până în anul 70 d.Hr., când Ierusalimul a fost
distrus de romani. Revista Biblical Archaeology Review concluzionează: „Bazinul a fost folosit
până la sfârșitul revoltei, după care a fost abandonat. Această zonă, aflată la cea mai joasă
altitudine din Ierusalim, a rămas nelocuită până în perioada bizantină. An de an, în bazin s -a
depus câte un strat de mâl adus de ploile de iarnă ce spălau valea. După distrugerea orașului de
către romani, bazinul n -a mai fost curățat. Astfel, de -a lungul secolelor, s -a format un strat gros
de mâl și, încetul cu încetul, bazinul a dispărut. Potrivit arheologilor, în unele locuri, stratul de
mâl măsura aproape trei metri“.84
De asemenea, în situl arheologic C etatea lui David, în urma excavațiilor efectuate s -au mai
descoperit numeroase bullae , inscripția Theodotus, clopoței și, dar și comoara Dealului găsită
la poalele Muntelui Templului, pe dealul Ofel. Bullae -le erau bucați de lut de mici dimensiuni
imprima te cu sigiliul personal și utilizate în antichitate pentru a semna scrisori. O astfel de
„ștampilă” este cea a lui Natan -Melek, slujitor la curtea regelui Iosia. Dr. Eilat Mazar în urma
excavațiilor în cetatea lui David a descoperit bullae cu nume evreieș ti din perioada primului
Templu, inclusiv numele a doi slujitori ai regelui Zedekia, ultimul rege al lui Iuda. "Yehuchal

83 https://basilica.ro/a -fost-descoperita -la-ierusalim -scaldatoarea -siloamului/
84 https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp -m/2007523#h=3 ;

57
Ben Shelamayahu" și "Gedalia Ben Pashchur" sunt doi dintre cei patru slujitori care au încercat
fără succes să ucidă profetul Ieremia a runcându -l într -o groapă : „Și Șefatia, fiul lui Matan, și
Ghedalia, fiul lui Pashor, Iucal, fiul lui Șelemia și Pașhurr, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele
pe care le -a rostit Ieremia către tot poporul.” (Ieremia 38, 1).85 O altă bullae care merită a fi
menționată este cea care conține numele Bethleem, descoperită de Eli Shukron, fiind primul
artefact vechi, car e constituie dovada existenței orașului Bet hleem, menționat în Biblie.

Medalionul găsit conți ne trei embleme evre iești sacre și iconice. Alături de medalionul
elegant gravat, echipa a descoperit încă 36 de monede de aur și alte bijuterii din aur si argint.
Comoara Dealului fiind descoperită într-o structură bizantină construită i nițial în secolul al VI –
lea d.Hr. , Mazar consideră că tezaurul a fost ascuns în timpul cuceririi persane a Ierusalimului,
în 614, o cucerire de scurtă durată , dar violentă. Colecți a de monede de aur este cea de -a treia
descoperită în Ierusalim. Așa -numita Comoară a Dealului, care a fost descoperită în cursul
săpăt urilor din 2013, include cercei de aur, un lingou de argint, zeci de monede și medalioane
menora, descrise în raportul Universitatii Ebraice ca fiind „ cel mai probabil orname nte pentru
un pergament Tora". În acest caz, este cel mai vechi ornament pentru un pergament Tora, găsit
într-o săpătură arheologică, până în prezent. Acesta a fost îngropat împreună cu un medalion
mic de aur, două pandantive, o bobină de aur și o incuietoare de argint, toate fiind conside rate
a fi ornam ente pentru Tora .86

85 http://www.cityofdavid.org.il/en/archeology/finds/bullae ;
86 https://lacasuriortodoxe.ro/stiri/5437 -aur-in-ierusalim -comoara -dealului -descoperita -la-poalele -muntelui –
templului -langa-zidul -lui-solomon.html ;

58

Zidurile cetății
Schimbările limitelor orașului pot fi urmărite relativ precis pentru majoritatea perioadelor,
deoarece numeroase secțiuni ale zidurilor antice au fost cercetate, excavate și studiate.
Informațiile despre dezvoltarea urbană și limitele orașului pot fi , de asemenea, determinate prin
definirea localizării și extinderii necropolei din Ierusalim.87 Arheologii ne supun atenției faptul
că nu este vorba de trei centuri de ziduri concentrice cum s -ar putea crede, ci este de vorba de
trei ziduri care s -au constr uit succesiv în partea de nord a cetății. Lucrul acesta avea ca obiectiv
includerea noilor cartiere ce au luat naștere în momentul extinderii orașului în acea zonâ.
Imposibilitatea de a face săpături sistematice într -o zonă cu clădiri extrem de dense, a d at
naștere la diverse păreri, de cele mai multe ori în contradictoriu, cu privire la localizarea
diferitelor ziduri ale cetății
Primul zid, și cel mai vechi, este atribuit lui Solomon, deși David s -a străduit și el să -și
fortifice cetatea de scaun, d epunând toată strădania la înălțarea zidului . El pornea de la actuala
Poarta Jaffo, numită de Iosif Flaviu "Gennath", adică Poarta Grădinii și se întindea până la
intrarea în templu, înconjurând și muntele Moria, pe care se afla templul. Al doilea zid porn ea
de la Poarta Grădinii înconjurând partea de miazănoapte a orașului până la fortăreața Antonia,
pentru a pune la adăpost noul cartier care apăruse între timp în afara zidului de nord a cetății,
iar spre sud se extindea mult incluzând și partea muntelui S ionului, care acum se află în afara
zidurilor cetății, probabil și Scăldătoarea Siloamului, ajungând spre est până la vechiul zid al
lui Solomon. Se crede că acesta ar fi zidul pe care l -au reconstruit evreii întorși din robia
babilonică sub conducerea lui Neemia, care a făcut unele modificari nesemnificative, și întărit
apoi de Irod cel Mare. Al treilea zid, construit în vremea lui Irod Agrippa I (4l -44),după Iosif
Flaviu Irod Agrippa II, avea ca punct de plecare aceeași Poartă a Grădinii, lângă care era
construit impresionantul turn Hippicus, și se întindea spre miazănoapte cuprinzând zona
Garebului și a Bezetei, înconjurând practic muntele Golgota. Din cauza opoziției romane, zidul
a rămas neterminat până în anul 63.88 În 1516, Soliman al II -lea Magnificul a trecut Ierusalimul
sub stăpânirea imperiului otoman și a consolidat în mare parte cetatea Ierusalimului. Zidurile
exterioare ale cetății, construite din blocuri mari de piatră, datează din acea perioadă și sunt
aproape neschimbate până astăzi.

87 Katharina Galor, Finding Jerusalem, University of California Pr ess Oakland, California, 2017, p. 18 ;
88 https://www.crestinortodox.ro/editoriale/ierusalimul -istoric -70370.html

59

Kathleen Mary Kenyon (1906 -1978), șeful Școlii Britanice de Arheologie din Ierusalim de
la acea vreme (numită Institutul Kenyon după moartea sa), a excavat Ierusalimul în anii 1960.
În anii 1961 -1967, ea a săpat o mare secțiune transversală pe versantul es tic al orașului David
din vârful dealului în jos. A expus numeroase secțiuni ale clădirilor rezidențiale din diferite
perioade de timp. De -a lungul secțiunii transversale au fost descoperite două ziduri de cetate
din diferite perioade de timp , cea mai vech e fiind cea din epoca bronzului mijlociu (secolul al
XVIII -lea î.Hr.) și cea de -a doua din perioada primului templu. În plus, a descoperit secțiuni ale
principalei străzi din orașul Ierusalim din perioada celui de -al doilea templu din Valea
Tyropoeon și pă rți ale clădirilor din alte locuri ale orașului lui David.89
Zidul descoperit de Kathleen Kenyon se întinde drept , dar undeva se întoarce spre interior
la un unghi de 90 de grade, ace st lucru sugerând faptul că, în acele timpuri, în acel loc a existat
un turn, având scopul de a proteja o poartă care trebuia să fie poarta de acces spre izvorul
Ghihon, situat în afara zidurilor cetății. Chiar dacă locuitorii nu erau foarte numeroși, ei au
trebuit să închidă intrare a în tunelul care asigură accesul la aprovizionarea cu apă a orașului , de
teama vreunui asediu . David a păstrat a cest zid și a rămas în uz până în secolul al VIII -lea î.Hr.,

89 http://www.cityofdavid.org.il/en/archeology/archeologists/kathleen -kenyon ;

60
când un alt zid a fost construit ce a servit până la invazia babilonienă .90 . De as emenea, expediția
lui Yigal Shiloh a expus 30 de metri din acest zid. Din fragmentele de ceramică care au fost
descoperite în diferite părți ale dealului și pe Muntele Templului, ce datează din perioada
calcolitică (mileniul III î.Hr.), cercetătorii estime ază că la acea vreme exista o așezare agricolă
rurală.
În anul 2010, arheologul israelian Eilat Mazar, profesor la Universitatea ebraică din
Ierusalim, face o descoperire uim itoare. O bucată dintr -un zid din perioada regelui Solomon ,
zidul Ophel , care probabil l -a și construit în secolul al X-lea î. Hr., a fost descoperită în urma
unor săpături arheologice. Bucata de zid este înaltă de șase metri și se întinde pe o lungime de
70 de metri.

Descoperirea se alătură altora care au fost făcute recent în Ierusalim – realizări tot ale
înțeleptului rege evreu. Secțiunea de zid a fost descoperită în zona Ophel, între Orașul lui David
și partea sudică a altui zid care înconjoară Muntele Templului. Au fost scoase la iveală și alte
structuri, inclusiv o poartă prin care se ajungea la presupusa curte regală a lui Solomon și un
turn din care se putea vedea Valea Chedronului, aflată la baza Muntelui Măslinilor. Piese de
ceramică și două ulcioare de 1,15 me tri s-au numărat printre descoperiri, dar și o toartă a unui
vas ce avea inscripția „pentru Rege“. Toate aceste reminiscențe din zidul Muntelui Templului,

90 Jerome Murphy -O'Connor , The Holy Land: An Oxford Archaeological Guide from Earliest Times to 1700 ,
Oxfor d University Press,2008, p. 124;

61
locul cel mai sacru pentru iudaism, reprezintă Zidul de Vest sau Zidul Plângerii, cel mai
important l oc de pelerinaj pentru evrei. Zona se află în Ierusalimul de Est, anexat de Israel după
capturarea sa de la arabi în 1967, și aici se găsesc și Moscheea Al -Aqsa și Domul Pietrei (loc
sfânt pentru arabi).91

În 1967, după câteva excavații desfășurate la Ierusalim întreprinse de Nahmad Avigad , în
zonele orașului vechi, a fost descoperită o porțiune de 65 metri a unui zid lat de 7 metri. Zidul
a fost datat ca fiind din secolul al VIII -lea î.Hr., grație ceramicii descoperite. Acest z id se leagă
de eforturile de construcție ale lui Ezechia menționate în 2 Paralipomena 32,5: „ Și s-a întărit
Iezechia și a făcut la loc tot zidul care se stricase și a ridicat turnuri, a zidit pe din afară un alt
zid, a înălțat zidul cetății lui David și a pregătit o mulțime de arme și de scuturi.” După
întoarcerea din robia babilonică, deoarece zidul cetății tre buia reparat în grabă, întrucât triburile
învecinate, în mod special samaritenii, voiau să împiedice prin orice mijloace întărirea
fortificațiilor I erusalimului, acesta a fost refăcut în doar 52 de zile. Evreii au fost nevoiți să stea
tot timpul de pază. Găurile reparate în grabă și rupturile peticite ale zidului reflectă presiunea
sub care s -au aflat și neliniștea febrilă cu care au lucrat. Arheologu l englez Garrow Duncan a

91 https://ziarullumina.ro/societate/descoperire -arheologica -in-ierusalim -33372.html ;

62
dezgropat părți ale zidului de pe colina sudică, deasupra izvorului Ghihon. În raportul său scria:
„Pietrele sunt mici, necioplite, informe și inegale. Unele dintre ele sunt neobișnuit de mici și
par să fie doar așchii rupte din bl ocuri mai mari, întocmai ca și când ar fi folosit orice fel de
material pe care l -au avut la îndemână. Spărturile mari și găurile sunt umplute cu un amestec
făcut la întâmplare din lut amestecat cu așchii mici de piatră.”92

Alte două monumente importante se află la sud de Muntele Templului din Orașul lui David:
o structură de piatră mare și o structura de piatră în trepte, descoperite de Kathleen Mary
Kenyon și Eilat Mazar și care se presupun a fi Milo și Palatul lui David . Pe baza descoperirilor
și a interpretării versetelor biblice cu privire la aceste două edificii, în 2008, Eilat Mazar și
profesorul Nadav Na'aman, lansează o teorie care ajunge să fie contestată până astăzi, cu atăt
mai mult cu cât în anul 2013, alți arheologi anunțau că au descoperit la 30 km distanță de
Ierusalim, mai exact la Khirbet Qeiyafa , trei ruine: un palat, un depozit și un centru
administrativ pentru depozitarea recoltelor și strângerea impozitelor ce date ază din secolul al
X î.Hr..

92 Werner Keller, op. cit. , p. 275;

63
Eilat Mazar își punea întrebări în legătură cu descoperirile lui Ke nyon: „Este evident din
topografia cetății că David ar fi putut coborî la cetate doar dinspre nord, deoarece orașul este
înconjurat de văi adânci pe fiecare parte. De asemenea, este de înțeles că fortăreața iebusită ar
fi fost situată în punctul înalt al orașului, adică în partea de nord . De aici , fortăreața nu numai
că ar fi fost supravegheată , ci și ar apăra orașul pe singura sa parte vulnerabilă – nordul, care nu
avea apărare naturală. Astfel se poate deduce că, după ce a cucerit orașul, palatul lui David a
fost construit la nord de această ceta te (David s -a dus în cetate) și în afara fortificațiilor nordice
ale orașului. "David s -a dus la cetate", când s -a temut de un atac al filistenilor, conform lui 2
Regi 5,17. Se pune întrebarea : De unde s -a dus? Această fotografie ne ajută la furnizarea
răspunsului. Marcate în fotografie sunt Zona H, unde Kathleen Kenyon a găsit părți din ceea ce
s-a identificat drept o structură de piatră ; la sud de aceasta este structura masivă din piatră, o
porțiune de deal acoperită cu blocuri mari de piatră care trebu ie să fi susținut o clădire
importantă; izvorul Gihon, singura sursă de apă dulce din Ierusalim; și Valea Kidron, la est de
oraș. Eilat Mazar sugerează că structura de piatră masivă face parte din același complex cu
palatul lui David. Sugestia ei poate păr ea ciudată la început – de ce David și -ar fi construit
reședința regală dincolo de zidurile fortificate din Ierusalim? Răspunsul ar fi acesta: Pentru că
nu era loc în orașul cu pereți mici”, răspunde Mazar. În urma săpăturilor s -a găsit o par te din
structu ra de piatră de la săpăturile lui Macalister și ale lui Duncan. Ei au interpretat ceea ce
erau, de fapt, rămășițele Structurii de Piatră Mare, ca fiind un zid iebusit, ce fusese distrus de
regele David și lăsat în ruine. Din moment ce arheologii Macalister și Duncan credeau că era
un zid care fusese distrus, ei nu s -au deranjat să "îndepărteze" pietrele mari care au fost găsite
împrăștiate pe întreaga zonă a săpăturilor și, prin urmare, nu au putut să vadă ce am descoperit
când am scos pietrele. A m găsit pereți uriași din structura de piatră mare cu dimenisunile între
6 și 8 metri.”93 Lucur ul acesta o face pe Eilat Mazar să considere că blocurile mari de piatră nu
ar putea fi decât urmele a ceea ce a fost cândva Palatul lui David.

93 Eilat Mazar, Did I Find King David’s Palace? , https://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical -sites –
places/jerusalem/did -i-find-king -davids -palace/

64

Profesorul Nadav Na'aman de la Universitatea ebraică folosește dovezi textuale și
arheologice pentru a identifica și el aceste monumente ca fiind rămășițele palatu lui Regelui
David și Millo: „ Structura de piatră mare, situată pe un drum stâncos din orașul David, este o
clădire publică largă formată din blocuri impresiona nte de ashlar. Eilat Mazar datează clădirea
spre secolele XI – XIX î.Hr. Palatul regelu i David e ste menționat în Cartea a doua a regilor: „În
vremea aceea a trimis Hiram, regele T irului, soli la David și lemn de cedru, tâmplari, pietrari și
zidari, și aceștia au făcut casă lui David.” (2 Regi 5:11). Când Neemia s -a întors din exilul
babilonian la jumătate de mileniu după domnia lui David, a reparat zidul orașului și a organizat
o procesiune. Un grup din partea de est a orașului a fost descris ca fiind urcat pe tr eptele orașului
David, l -a urcat până la zid, în fața Casei lui David și până la poarta apelor de la răsărit : „La
Poarta Izvorului, în fața lor, s -au urcat pe treptele scări i de la cetatea lui David, care ducea pe
zidul de deasupra casei lui David, până la Poarta Apelor, spre răsărit. "(Neemia 12 : 37). Nadav
Na'aman sugerează că Palatul Regelui David trebuie să se găsească în partea superioară a pantei
nord-estice a orașului . Locul, data și scara Structurii Mari de Piatră, susține Nadav Na'aman, se
potrivește cu descrierile biblice ale Palatului Regelui David. După ce David a cucerit "cetatea
Sionului" de la iebusiți , se spune că el a redenumit zona din orașul lui David și l -a fortificat
„David însă a luat cetatea Sionului; aceasta este cetatea lui David. Și a zis David în ziua aceea:
"Tot cel ce va ucide pe Iebusei să lovească cu lancea și pe șchiopii și pe orbii care urăsc sufletul

65
lui David". De aceea se și zice: "Orbul și șchiopul nu vor intra în casa Domnului!"Atunci s -a
mutat David în cetate și a numit -o cetatea lui David; și a făcut întărituri de jur împrejur, de la
Milo și până înăuntru.” (2 Regi 5, 7-9). Nadav Na'aman suger ează că structura pietrei care se
extinde în j os pe panta din structura pietrei mari și este construită prin umplerea cu pietre și
pământ , poate fi Millo citată în Cartea Regilor .94 Etimologia cuvântului ebraic "millo" poate fi
derivată din verbul „ml ", și ar însemna „a umple ". 95
Afirmația profe sorului Mazar cum că a descoperit rămășițele palatului lui David au provocat
multe discuții în interiorul și în afara cercurilor academice. Unii arheologi sunt sceptici cu
privire la constatările ei și resping afirmația că zidurile fundației sunt rămășițe din palatul lui
David. Acești arheologi susțin că rămășițele nu pot fi legate de David și împărăția lui, unii
pentru că ei cred că acest personaj faimos este un mit , iar alții că ar exista prea puține dovezi
arheologice care să ateste că într -adevăr acela ar fi palatul regelui.96 Cert este că descoperirea a
fost, de asemenea, respinsă de palestinieni care spun că israelienii încearcă să potrivească
descoperirile arheologice punându -le într -un context biblic pentru a justifica ocuparea de către
Israel a unui loc sfânt islamic.

94 Robin Ngo, King David’s Palace and the Millo , articol publicat în Biblical Archaeology Review, 4 ferbuarie
2019, https://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical -sites -places/jerusalem/king -davids -palace -and-the-
millo/
95 Ancient Jerusalem, Editura The religious Tract Society, Londra, 1799, p.69;
96 Gérard Gertoux, Kings David and Solomon Chronological, Historical and Archaeological Evidence, 2015, p.13;

66

Concluzii
„Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându -se din cer de la Dumnezeu, gătită
ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei” (Apocalipsa 21,2)
Sfânta Scriptură împreună cu noile descoperiri din domeniul arheolog iei ne cheamă să
medităm asupra unui Ierusalimul pămâ ntesc, limitat geografic , istoric, care este circumscris
unui timp și spațiu , și asupra Ierusalimul ui ceresc, eshatologic și veș nic. Pentru poporul evreu
Ierusalimul este c entrul său istoric și spiritual, este locul unde Avraam a vrut să îl sacrifice pe
Isaac, locul de glorie al regelui David și al Templului lui Solomon și locul în care Zidul
Plângerii ascultă rugăciunile evreilor. Pentru musulmani este locul sfânt în care a fost construită
esplanada Haram Ash -Sharif cu sanctuarul Domul Stâncii, cea mai veche construcție islamică
funcțională din lume ridicată în secolul VII și cu moscheea Al -Aqsa, considerând Muntele
Templului din Ierusalim pe care e ridicată esplanada, ca fiind un loc sfânt, al treilea ca
importanță după Mecca și Medina, pentru că, potrivit tradiției lor, de aici s -a urcat la cer profetul
Mohamed . Pentru creștini, Cetatea Ierusalimului este cetatea sfântă în care Domnul Iisus
Hristos a predicat, a săvârșit minuni, unde a s uferit și a fost răstignit, a înviat și S -a înalțat la
ceruri, cetatea unde la Cincizecime a luat ființă Biserica, prin trimiterea Duhului Sfânt asupra
Apostolilor Săi, ce aveau ca misiune propov ăduirea Evangheliei la toate neamurile. Cert este
că pentru oricare dintre cele trei religii enunțate mai sus, pământul Ierusal imului ascunde multe
vestigii arheologice de o valoare patrimonială inestimabilă .
Încă din începuturile lui, Ierusalimul – Orașul Păcii, este numit Cetatea lui Dumnezeu. Prima
menț iune despre Cetatea Ierusalimului ne -o face Sfânta Scriptură î n cartea „Facere a” când
Melchisedec – Preotul lui Dumnezeu cel preaînalt și Regele Salemului, îl întâlnește pe părintele
Avraam. Pe tot parcursul istoriei Ierusalimului constată m iubirea lui Dum nezeu față de cetatea
Sa și grija pe care i -o poartă, dar uneori și mânia provocată de locuitorii acestei cetăți . Și cu
toate acestea, rămâne Cetatea lui Dumnezeu, pe care nu o va putea nimi ci niciun dușman.
Profeții vetero -testamentari văd în Ierusalim capitala unei Împărății care v a adăposti Tronul lui
Dumnezeu.
Autorii Noului Testament relatează despre faptul că , deși locuitorii Ierusalimului pentru o
clipă Îl recunosc pe Iisus ca Împ ărat al lor, peste puțină vreme ajung să Îl r espingă,
supunându -L la moarte pe cruce. Prin Hristos, Ierusalimul, templul, cultul, ca umbre (Col. 2,

67
17; E vr. 8, 5; 9, 1), au fost depășite și desființ ate odatã pentru totdeauna. De când Hristos e aici,
nu mai existã alt templu dec ât comunitatea lui Hristos însuși. Și de când e aici Hristos,
readunarea poporului lui Israel nu mai are o însemnãtate pentru isto ria mântuirii, pentru cã
însemnătatea specială a țării, a Ierusalimului, a împărăț iei lui Israel, a cultului lui, a trecut. Israel
ca popor istoric nu mai e o mãrime teologicã, un factor în istoria mântuirii; de la Hristos, Israe l
și-a împlinit misiunea lui în istoria mântuirii .97 Pentru creștini, cele mai importante locuri sfi nte
din cetatea sfântă, în afară de cele comune cu ale evreilor, sunt foișorul Cinei de taină, unde a
avut loc și pogorârea Duhului sfânt peste apostoli, grădina Ghetsimani, biserica Sfântului
Mormânt care cuprinde Golgota, locul unde Domnul Hristos a fost răstignit, piatra ungerii pe
care trupul Mântuitorului a fost uns cu miresme de Iosif din Arimateea, Sfântul Mormânt în
care a fost așezat și de unde a înviat a treia zi Hristos Domnul, mormântul Maicii Domnului și
multe alte locuri, unde toți cei ce Îl m ărturisesc pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu sunt chemați
să contemple frumusețile Ierusalimului pământesc.
Sfântul Evanghelist Ioan, în Apocalipsa sa, descrie împlinirea Împărăției lui Dumnezeu în
termenii unei noi creații, un cer nou și un pământ no u, ca și Cetatea sfântă pregătită pentru cei
vrednici , un Nou Ierusalim. În acest sens, Sfântul Simeon Noul Teolog zice: ”Toatã zidirea
împreunã cu paradisul, dupã ce se va înnoi ș i va deveni întreagã duhovniceascã, va deveni o
locuinț ã nematerialã, nestricãcioasã, neschimbabilã, veșnicã și înțelegãtoare. Ș i cerul va fi
neasemãnat mai strãlucitor și mai luminos decât cel ce se vede acum, ca un altul nou. Și
pãmântul va primi o frumusețe negrãitã și nouã și un chip neveștejit de verdeațã. Sau va fi
îmbrãcat cu flori luminoase și foarte variate și duhovnicești în care, cum zice cuvântul
dumnezeiesc, locuiește dreptatea. Și soarele va strãluci de șapte ori mai mult și lumea, îndoit
de cum strãluceș te soarele acum, iar stelele vor fi asemenea cu soarele d e acum… ș i întreaga
lume aceasta va fi mai presus de orice cuvânt, ca una ce întrece orice înț eleger e. Dar fiindcã e
duhovniceascã și dumnezeiascã, se unește cu lumea inteligibilã ș i devine un alt p aradis
inteligibil și un Ierusalim ceresc, fiindcã a dev enit asemenea cu cele cerești și s-a unit cu ele .98
Noua creație este o restaurare a creației originale. Noul Ierusalim, plin de prezența lui
Dumnezeu, Cetatea Sa , Templul unde Dumnezeu va ședea pe Tron. Acolo, Dumnezeu va locui
cu poporul Său, doar cei ca re au biruit păcatul. Slava lui Dumnezeu va fi pretutindeni, iar toți
cei prezenți vor lua parte la binecuvântările ce izvorăsc din tronul Lui. Îngerii sunt în
comuniunea c ea mai intimã cu Hristos: „Ci v -ați apropiat de muntele Sionului și de cetatea

97 pr.prof.dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol 3, Editura IBMBOR, București, 1997, p.253;
98 Ibidem, p.264.

68
Dumne zeului celui viu, Ierusalimul cel ceresc, ș i de z eci de mii de îngeri slãvitori și de adunarea
celor dintâi nãscuți care sunt înscriși în ceruri, și de Dumnezeu, judecã torul tuturor, de duhurile
drepților celor desăvârșiț i (Evr. 12, 22 -23). Astfel, Împărăț ia lui Dumnezeu se va desăvârși, iar
scopul lui Dumnezeu în ceea ce privește creația Sa se va împlini.

69

Bibliografie

***Concordanță biblică tematică, Editura Trinitas, Iași, 2000;
***Ancient Jerusalem, Editura The religious T ract Society, Londra, 1799 ;
***Contributions towards an index of passages bearing upon the Topografy of Jerusalem,
Editura James Maclehose, Glasgow, 1876 ;
***Dicționar Biblic, coord. J.D. Douglas, Editura Cartea creștină, Oradea, 1995;
***Dicționar enciclopedic al Bibliei, trad. Dan Slușanschi, Editura Humanitas, București,
1999;
***Dicționar enciclopedic de iudaism, Editura Has sefer, București, 2000;
***The Anchor Yale Bible Dictionary, vol. VI;
***The religious tract society, History of Ancient Jerusalem, 1799;
Abrudan, pr.prof Dumitru, Cornițescu, pr. prof dr. Emilian, Arheologie biblică, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 2002;
Armstrong, Karen, Jerusalem, one city, three faiths, New York, 2005;
Backhouse, Robert, Ghid biblic – Personaje din Vechiul și Noul Testament, Societatea biblică
interconfesională din România, București, 2 004;
Bahat, Dan, Atlas of Jerusalem, Carta Jerusalem, 1996;
Galor, Katharina, Finding Jerusalem, University of California Press Oakland, California, 2017 ;
Gertoux, Gérard, Kings David and Solomon Chronological, Historical and Archaeological
Evidence, 2015;
Hoffmeier, James K., Arheologia Ierusalimului, Editura Casa Cărții, Oradea, 2009;
Keller, Werner, Și totuși Biblia are dreptate, Editura Litera, București, 2009 ;
Mare, W.Harlod, The Archaeology of the Jerusalem Area;
Montefiore, Simon Sebag, Ierusali m, biografia unui oraș, Editura Trei, 2012;

70
Mulder, Noor, Boertoen,Jeannette, Exploring the Narrative Jerusalem and Jordan in the Bronze
and Iron Ages, Bloomsburry T&T Clark, 2014;
Murphy -O'Connor, Jerome, The Holy Land: An Oxford Archaeological Guide from Earliest
Times to 1700, Oxford University Press, 2008;
Newton, Benjamin Wills, David -the king of Is rael, Editura Paternoster, Londra ,1874 ;
Padfield, David, Jerusalem – The City of our God, 2015 ;
Popovici, Petru, Biblia este totuși adevărată, Editura S tephanus, București, 2001 ;
Ryken, Leland Dictionary of BIBLICAL IMAGERY, Editura InterVarsity Christian
Fellowship/USA, 1998;
Samuel J. Schultz, J. Samuel, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea Creștină,
Oradea, 2008;
Skeei, Caroline, The inscription on the Stele of Mesa – The moabite stone, Editura Society for
promoting christian knowledge, Londra, 1919;
Smith, Adam George, Jerusalem The topography, economics and history from the earliest times
to A.D. 70, Ed. Hooder and Stoughton, London, 1907;
Sorescu, pr. Vasile, Figuri, evenimente și locuri biblice, Editura Saeculum, București, 1995;
Stan, pr.conf dr. Alexandru, Rus, prof. dr. Remus, Istoria religiilor, Editura IBMBOR,
București, 1991;
Stăniloae, pr.prof.dr. Dumitru, Teologia Dogmatic ă Ortodoxă, vol 3, Editura IBMBOR,
București, 1997;
Swindoll, R. Charles, David, omul pasiunii și al destinului, Editura Stephanus, București, 2005;
Tarnavschi, dr. Vasile, Arheologia Biblică, Ed. Consiliului Eparhial Ortodox al Bucovinei,
Cernăuți, 1930;
Țaferis, Vasilios, Ghidul creștinului ortodox prin locurile de pelerinaj ale Țării Sfinte, Editura
Palphot Marketing, Israel , 2008 ;
Uscă, pr. Ioan Sorin, Traia, prof. Ioan Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților părinți –
Ezdra,Neemia,Estera, Editura Chr istiana,București, 2007;

71
Vamosh, Miriam Feinberg, Femei în timpurile biblice, Editura Societății Biblice
Interconfesionale din România, București, 2009 ;
Watson, Duane F., The Anchor Yale Bible Dictionary – Hinnom Valey, vol. III ;
Wiemers, Galyn, Israel field book, 2012;
Wiemers,Galyn, History, archaelogy and apologetic proof of Scripture, USA, 2010;
Zaieț, diac.dr.Andrei -Mihai, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania,
Editura Basilica, București, 2016;

Site-uri:
A fost descoper ita, la Ierusalim, scaldatoarea Siloamului , https://basilica.ro/a -fost-descoperita –
la-ierusalim -scaldatoarea -siloamului/
Eilat Mazar, Did I Find King David’s Palace?, articol publicat în revista Biblical Archaeology
Review, 12 mai 2017, https://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical -sites-
places/jerusalem/did -i-find-king-davids -palace/ ;
Four reasons King David chose Jerusalem as Israel’s capital, International Fellowsh ip of
Christians and Jews, www.ifcj.org/news/fellowship -blog/Four -Reasons -King -David -Chose –
Jerusalem -as-Israel -s-Capital.html ;
House of Ahiel, http://www.cityofdavid.org.il/en/a rcheology/finds/house -ahiel ;
Robin Ngo, King David’s Palace and the Millo, articol publicat în Biblical Archaeology
Review, 4 ferbuarie 2019, https://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical -sites-
places/jerusalem/king -davids -palace -and-the-millo/ ;
http://www.cityofdavid.org.il/en/archeology/a rcheologists/kathleen -kenyon ;
http://www.cityofdavid.org.il/en/archeology/finds/bullae ;
https://doxologia.ro/viata -bisericii/locuri -de-pelerinaj/muntele -maslinilor -vechi -loc-de-
pelerinaj ;
https://lacasuriortodoxe.ro/stiri/5437 -aur-in-ierusalim -comoara -dealului -descoperita -la-
poalele -muntelui -templului -langa -zidul -lui-solomon.html ;

72
https://ro.orthodoxwiki.org/Descoperiri_arheologice_biblice ;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ierusalim ;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ierusalimul_Vechi ;
https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34 /lp-m/1200002606 ;
https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp -m/2007523#h=3 ;
https://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical -sites-places/biblical -archaeology –
sites/the -siloam -pool-where -jesus -healed -the-blind -man/ ;
https://www.crestinortodox.ro/editoriale/ierusalimul -istoric -70370.html ;
https://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/scaldatoarea -siloam -12457 2.html ;
https://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/tunelul -regelui -iezechia -ierusalim -139678.html ;
https://www.crestinortodox.ro/religie/a -existat -nu-regele -david -119734.html ;
https://semneletimpului.ro/international/orientul -mijlociu/israel/ierusalim -cetatea -pacii –
aflata -vesnic -in-razboi.html ;
https://ziarullumina.ro/societate/descoperire -arheologica -in-ierusalim -33372.html .

73

Viza
coordonatorului
………………………………
DECLARAȚIE

Subsemnatul , PETRESCU MARIUS – CRISTIAN , candidat la examenul de
DISERTAȚIE, sesiunea IUNIE 2019 de la Universitatea din București, Facultatea de
Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, STUDII UNI VERSITARE DE MASTER ,
programul: TURISM ȘI PATRIMONIU RELIGIOS , declar pe propria răspundere că lucrarea
de față este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute
din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie. Declar
că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din teză nu încalcă
drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fiz ică sau juridică. Declar că lucrarea
nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ superior în vederea
obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

Data, Semnătura,
……………………………. ………………………………