OECONOMICA 42010 57 SISTEMELE BANCARE, ÎNTRE TRECUT [623562]

OECONOMICA 4/2010 57 SISTEMELE BANCARE, ÎNTRE TRECUT
ȘI VIITOR *

BOGDAN CĂPRARU
Universitatea “ Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Abstra ct:
The present financial crisis will considerably influence the architecture of contemporary
banking systems. In this context, we will witness a series of changes from the point of
view of the number of institutions, their typology, sources and the ways to attract
resources, the property’s form and structure as well as from the point of view of the
corporate governance. The present paper aims at d ebating the main implications of the
present financial crisis on the architecture of the banking systems, attempting to highlight
the trends that will occur within the banking activity. In addition, we try to make
introspection into the central bank histor y, underling the circumstances in which it gets its
present prerogatives in the economy and witch will be the main transformations in its
nature. Also, we make some consideration regarding the role of the central banks in the
financial crises. We suggest s ome changes in the financial regulation and the lender of last
resort function. We will also formulate a viewpoint as regards the validity of the principles
of the Austrian school in the modern context.
Key words : financial crisis, banking systems, central bank, Austrian school of
thought, re gulation, financial supervision
JEL classification : G21, G28 , E58, F33, B53, N20

Introducere
Creșterea competiției bancare, în special pe latura atragerii de resurse , procesele
de fuziuni și achiziții, falimente le banc are, schimbările din domeniul reglementării
și supravegherii bancare sunt fenomene care sunt și vor fi prezente în continuare
tot mai intens în cadrul sistemelor bancare. De asemenea, efectele crizei financiare
internaționale actuale se vor reg ăsi în mod f undamental în tendin țele din cadrul
activit ății bancare viitoare.
În lucrarea de fa ță ne propunem s ă abordăm principalele muta ții și tendințe
din cadrul sistemelor bancare contemporane, aduc ând în discuție valabilitatea
unor principii specifice școlii aust riece. De asemenea, vom realiza o analiză cu
privire la originea și evoluția băncilor centrale, făcând considerații cu privire la
transformările pe care le -ar putea suferi în viitor, în special ca urmare a
implicațiilor crizei financiare actuale.

* Aceast ă lucrare a fost susținută prin CNCSIS –UEFISCSU, proiect numărul PNII – IDEI 101/2008

SISTEMELE BANCARE , ÎNTRE TRECUT ȘI VIIT OR |
OECONOMICA 4/2010 58 Cauzele c rizei financiare actuale – între teorie și realitate
Scenariul crizei actuale
Epicentrul crizei financiare mondiale actuale se regăsește în Statele Unite al
Americii , ca urmare a practicării unei p olitici de creditare imobiliară laxistă, cu
orientare către segmentul de clientelă “subprime”. Aceasta a fost doar scânteia
aprinderii perturbațiilor financiare. Cauzele reale ale crizei au constat în “politica
banilor ieftini” promovată de Fed după fenomenul 11 septembrie 2001 , precum și
un comportament corporati st al instituțiilor financiare lipsit de responsabilitate și
moralitate. Exacerbarea fenomenului de titrizare a creanțelor a creat un adevărat
“lanț trofic” . Astfel, brokerii de credite au plasat băncilor tot mai mulți clienți
“subprime”, atrași de mirajul comisioanelor în funcție de vânzări . Băncile , la
rândul lor , au acceptat creditarea acestora la dobânzi mici și fixe în primii ani, în
ideea existen ței posibilității de refinanțare ulterior, precum și în contextul
posibilității curățării activelor prin ce darea portofoliului de astfel de credite către
vehicule financiare specializate. Acestea din urmă , după titrizarea creanțe lor
achiziționate , vindeau noile titluri pe piețe secundare specializate investitorilor
instituționali: fonduri de pensii, societății de asigurări, bănci de investiții etc. –
primele instituții care au fost lovite de criză.
Ușurința accesului la creditare pentru achiziția de imobile rezidențiale a condus
la o inflamare fără prece dent a prețurilor acestora. Reinversarea trendului ratelor
dobânzii a determinat imposibilitatea unor clienți în a -și rambursa creditele și ,
astfel , executarea garanțiilor imobiliare și scăderea valorii acestora pe piață . Mulți
și-au văzut proprietățile evaluate la prețuri mult sub cele ale creditelor rămase în
sold, nemaiavând posibilitatea refinanțării. Fenomenul de “credit fail” a luat
amploare și , astfel , se crease începutul dezastrului ce va urma.
Cauzele crizei actuale în literatura de specialitate
În literatura de specialitate au existat o serie de preocupăr i cu privire la analiza
impactului “politicii banilor ieftini” promovată de către b ăncile central e în ultima
perioadă , precum și cu privire la implicațiile reglementărilor asupra activității
bancare. Astfel, există o opinie unanimă cu privire la faptul că în perioada 2001 –
2005, datorită nivelului foarte scăzut al dobânzilor și al lichidităților abundente,
băncile au slăbit standardele de creditare și s -au expus din ce în ce mai mult la
riscul de creditare.
Jiménes ș.a. (2007) realizează un studiu plecând de la datele Biroului de C redit
al Bănc ii Spaniei. În urma analizei , au constatat că băncile de talie mică sunt mult
mai afectate de măsurile de politică monetară din perspectiva asumării riscurilor,
decât cele de talie mare. Astfel, în viziunea lor, nivelul ratei dobânzii pe termen
scurt influențează apetitul băncilor față de riscul de credit. Dell’Ariccia, Igan și
Laeven (2008) demonstrează că ratele dobânzii scăzute din SUA au slăbit
standardele de creditare atât în mod direct, cât și în mod indirect , prin efectul
acestora avut asupra prețurilor de pe piața imobiliară. Den Haan, Sumner și

| CĂPRARU
OECONOMICA 4/2010 59 Yamashiro (20 07) argumentează faptul că o politică monetară restrictivă are efect
de reducere a creditării imobiliare și de consum , arătând totodată că ratele ridicate
de dobândă pe termen scurt pot duce la reducerea apetitului băncilor către risc.
Black și Rosen (2008) sunt de părere că scăderea ratelor de dobândă de referință
cresc perioada de maturitate a creditelor și duc la o redirecționare a acestora de la
firmele mar i către cele de talie mică. Hofmann (2001) , Davis și Zhu (2004)
consideră că între evoluția creditelor bancare și a prețurilor pe piața imobiliară există o
corelație pozitivă pe termen lung . Mișcările prețurilor de pe piața imobiliară au un
impact importan t asupra performantelor activității bancare . Acesta poate fi unul direct,
prin creșterea volumului creditelor neperformante orientate în domeniul imobiliar,
care au o pondere semnificativă în portofoliul băncilor, în special în țările
dezvoltate, deteriora rea situației financiare a clienților debitori și a băncilor,
scăderea performanțelor bancare, și unul indirect , prin contractarea activităților
din domeniul financiar și economic în ansamblu. Demirguc -Kunt și Detragiache, în
urma unui studiu empiric asupr a a 61 de state cu economii emergente sau în curs
de dezvoltare în perioada 1980 -97, au constatat faptul că , în condițiile în care
sistemul bancar nu este riguros supravegheat și reglementat, crizele bancare se
amplifică ca număr și intensitate cu cât sche mele sunt mai generoase.
Viziunea școlii austrice privind cauzele crizel or bancare
Una dintre cele mai controversate idei pe planul doctrinelor economice,
susținută de economiștii austrieci, la care au aderat mai târziu și alți economiști
cum ar fi Murray Rothbard, Jesus Huerta de Soto, George A. Selgin, Lawrence
White, David Horwitz, Kevin Dowd, David Glasner, Leland B. Yeager , este cea cu
privire la renun țarea la monopolul b ăncilor centrale de a emite moned ă,
propun ând astfel o concuren ță între monedele b ăncilor, de stat sau private și
privând guvernul de posibilitatea de a emite moned ă peste nevoile economiei. În
felul acesta , problema crizelor bancare ar putea fi rezolvată. Regula tradițională de
conduită violată în cazul unui sistem bancar cu rezerve fr acționare este principiul
de drept conform căruia, în contractul de depozitare de bani fungibili (numit și
depozit non -standard – “irregular deposit” ), obligația tradițională de custodie , element
esențial al tuturor depozitelor nefungibile, cere ca, în ori ce moment, să fie păstrată
o rezervă de 100% din suma de bani fungibili primiți în depozit. În acest context,
orice act care face uz de acești bani, mai ales acordarea de credite pe seama lor, este
o violare a acestui principiu și, pe scurt, un act ilegiti m de însușire frauduloasă
(Soto 1997 ).
În ultima perioadă , s-a dezvoltat un nou curent în cadrul free -banking -ului, care
împrumută și elemente din școala bancară, numit școala neobancară (neobanking
school) sau școla de tip free -banking cu rezerve fracțion are (Fractional -Reserve Free
Banking School) . Dintre reprezentanții acestui curent amintim: Lawrence White,
George Selgin, David Horwitz, Kevin Dowd, David Glasner, Leland B. Yeager.
Aceștia cred că mecanismul spontan al caselor de compensare poate frâna
expansiunea simultană și concertată a unei majorități a băncilor.

SISTEMELE BANCARE , ÎNTRE TRECUT ȘI VIIT OR |
OECONOMICA 4/2010 60 George Selgin (1987) propune o teorie a “echilibrului monetar” care, folosind o
serie de elemente de analiză de la monetariști și keynesiști, încearcă să
demonstreze faptul că un sistem banca r free -banking cu rezerve fracționare ar
putea ajusta creația de monedă fiduciară la cererea publicului de asemenea
instrumente, în modul cel mai eficient în comparație cu alte sisteme.
Ei explică acest mecanism în felul următor: dacă există o cerere ridic ată de
monedă fiduciară din partea agenților economici, atunci cererea de preschimbare a
banilor fiduciari pe resursele din rezervele băncilor va scădea, ceea ce înseamnă că
aceste rezerve vor crește , și băncile, în căutare de profituri mai mari, vor creșt e
oferta de credite , și, astfel , de emisiune de bancnote (bani fiduciari), ceea ce va
duce la o adaptare a ofertei de bani fiduciari la cerea publicului pentru aceștia. În
situația inversă, când scade cerea de monedă fiduciară și aceasta este preschimbată
în rezervele aflate la bănci, băncile vor sesiza că pot intra în incapacitate de plată și
vor scădea oferta de credite și, astfel, de monedă fiduciară, ceea ce va duce la o
nouă adaptare a ofertei de monedă fiduciară la cererea publicului.
Jesus Huerta de Soto (1998) critică dur acest sistem promovat de adepții free –
banking -ului cu rezerve fracționare, argumentând prin faptul că mai devreme sau
mai târziu expansiunea creditului poate duce la crize bancare și recesiune, ceea ce
inevitabil va determina public ul să ceară intervenția guvernului pentru a rezolva
problemele. În aceeași ordine de idei, bancherii vor fi determinați să accepte
existența unui împrumutător de ultimă instanță care ar putea să le reducă riscul de
insolvabilitate, în condițiile în care ar apela pentru reîntregirea lichidităților. În
felul acesta , de Soto concluzionează prin a afirma că de fapt susținătorii free –
banking -ului cu rezerve fracționare, prin ideile promovate de ei, nu fac altceva
decât să întărească necesitatea existenței unei b ănci centrale.
În viziunea sa , singura soluție corectă pentru o societate liberă de privilegii și
cicluri economice este, în consecință, aceea a unei activități bancare libere, dar
supuse dreptului, adică cu rezervă bancară de 100% (Soto 1997 ).
Cauzele principale ale crizei financiare actuale
Succint, putem menționa următoarele cauze principale ale crizei financiare
actuale:
“politica banilor ieftini” practicată de băncile centrale furnizoare de monede cu
circulație internațională , ce a condus la un fenomen de supracreditare ;
existența posturii băncii centrale de împrumutător de ultimă instanță , ce a avut
drept efect manifestarea hazardului moral pe piețele financiare;
dezvoltarea marilor grupuri financiare cu activitate la nivel internațional , ce a
condus l a o situație de captivitate a băncilor centrale față de piețele financiare ;
utilizarea în mod excesiv a instrumentelor derivate , în special în scop pur
speculativ ;
reglementare și supraveghere financiară deficitară din partea autorităților;
guvernanța corp orativă în domeniul bancar greșită și lipsită de moralitate;

| CĂPRARU
OECONOMICA 4/2010 61
fragilitatea sistemelor bancare datorită neadaptării capitalurilor funcție de
riscurile asumate;
lipsa de transparenț ă a instituțiilor financiare;
comportamentul ir ațional al clienților de retail .
Tendințe și mutații viitoare în cadrul sistemelor bancare
Reformarea sistemelor bancare contemporane în contextul crizei financiare
începute în anul 2007 va impune modificări de esență în arhitectura acestora.
Principalele direcții de acțiune pe care le considerăm a fi necesare în procesul de
reformare sunt:
1. Reconsiderarea rolului băncii centrale în economie
1.1. Banca centrală – origine și evoluții
Deși băncile centrale au apărut cu precădere începând cu secolul al XIX -lea,
primele semne specifice act ivității de bancă centrală sunt întâlnite încă din cele mai
vechi timpuri. Astfel, cea mai mare parte a opiniilor converg spre ideea că prima
funcție îndeplinită de băncile centrale a fost cea de emisiune, conferită prin drept
de monopol de către autoritat ea statală, de unde și denumirea dată acestor bănci
de “bancă de emisiune”, utilizată și azi cu referire la banca centrală (Smith 1990,
XII.1 ). Conform acestor opinii, banca centrală a derivat din băncile comerciale, a
căror activitate s -a dezvoltat în per ioada Renașterii.
Inițial , nu a existat o delimitare strictă între băncile comerciale și cele de
emisiune. Aceleași bănci efectuau atât operațiuni de mobilizare a disponibilităților
bănești și de acordare de credite, cât și operațiuni de emisiune a bancnot elor. În
acest context, emisiunea era realizată concomitent de un mare număr de bănci. De
vreme ce bancnotele erau convertibile, activitatea de emisiune nu constituia un
privilegiu (Turliuc și Cocriș 1997, 103 ).
După alți autori (Capie 1995 ), rolul decisiv de bancă centrală i -a fost conferit
băncii centrale o dată cu însușirea funcției de împrumutător de ultimă instanță
pentru celelalte bănci, în vederea contribuirii la stabilitatea sistemului bancar.
Goodhart (1985 ) este de părere că băncile centrale au ap ărut datorită inabilității
băncilor de a gestiona crizele bancare.
Pornind de la funcțiile specifice băncii centrale în prezent, putem considera
faptul că primele semne de activitate de bancă centrală au apărut în perioada
antichității. Astfel, funcția de bancă a statului ar fi prima funcție specifică băncii
centrale îndeplinită. În Grecia antică , au apărut primele bănci publice în
Lampsaque, Abdere și Sinope, care efectuau ca principale operațiuni încasarea
impozitelor și plata cheltuielilor cu caracter pu blic. După modelul băncilor
grecești, în Roma antică apar bănci publice (mensae) care aveau ca principală
atribuție păstrarea și gestionarea impozitelor colectate (Simone 1993, 11 ).

SISTEMELE BANCARE , ÎNTRE TRECUT ȘI VIIT OR |
OECONOMICA 4/2010 62 Prima tentativă de rupere a emisiunii de monedă de metalul prețios a fost
inițiată de Diogene din Sinope în scopul stimulării creșterii economice. Însă aceasta
a fost sortită eșecului, singurele efecte fiind cele de creștere a prețurilor.
Primele reglementări cu privire la activitatea bancară au apărut, în schimb, cu mult
mai de vreme, însă acestea nu au fost emise de către o instituție bancară, ci de
autoritatea statală, nemijlocit. Astfel, regele Babilonului, Hammourabi , emite un
Cod prin care era stabilit nivelul dobânzilor și se condiționa acordarea
împrumuturilor de un contro l prealabil al funcționarilor Curții. Codul lui
Hammourabi poate fi considerat ca fiind primul document de drept bancar. Înscris
pe tăblițe din lut, acest Cod reglementa prețul metalelor prețioase, contractele de
depozit, contractele de împrumut, contracte le de comision, nivelul dobânzilor,
constituirea de garanții etc.
Mai târziu, în Grecia antică, în Legea lui Solon era reglementat nivelul
dobânzilor. De asemenea, aceasta interzicea dreptul creditorilor de a transforma în
sclavi pe cei care deveneau insol vabili sau pe un membru al familiei acestora, iar
celor care își pierduseră pământurile datorită insolvabilității li s -au restituit
proprietățile (Gelpi și Julien -Labruyere 2000, 6 ).
În Roma antică, în anul 450 î.Ch., apare Legea celor XII Table, care regl ementa
în mod detaliat desfășurarea activității de creditare și percepere a dobânzilor.
Aceasta a fost urmată în , 376 î.Ch., de Legea lui Licinius și , în 326 î.Ch., de Legea
lui Poetelia Papiria. Ambele vizau interesele și protecția debitorilor (Gelpi și Julien –
Labruyere 2000, 9 ). Ulterior, în Dreptul Roman s -au statuat reglementări juridice
speciale pentru bancheri.
Primele instituții ce au îndeplinit rolul de bancă centrală în sensul modern al
termenului au apărut, însă, în perioada Evului Mediu și a Rena șterii, o dată cu
amplificare activității băncilor comerciale. Ele se disting prin deținerea funcției de
emisiune a primelor forme de bancnote, cele ce se vor transforma treptat în banii
de hârtie de mai târziu, fără valoare intrinsecă.
Banca de Veneția, în ființată în anul 1171 și recunoscută oficial ca bancă de
viramente în anul 1587, sub denumirea de Banca della Piazza del Rialto, dezvoltă o
tehnică nouă prin care înmânează depunătorilor recipise (chitanțe, înscrisuri) la
purtător și care erau aducătoare d e dobânzi.
În 1609 a fost înființată Banca din Amsterdam sau Banca Amsterdamului,
având un rol foarte important în acțiunea de finanțare a marilor companii
comerciale și de transport olandeze, perioadă în care țara devenise o putere
colonială. Această banc ă adoptă pentru clienții săi o monedă de cont numită
"Florin -Banco".
În secolul al VII -lea apar multe bănci a căror model devenea Banca
Amsterdamului: Banca din Hamburg în 1619, Banca Suediei în 1656, Banca Angliei
în 1694.
Banca din Stockholm (1656) poate fi considerată prima bancă de emisiune în
sensul modern al termenului prin faptul că emitea bancnote în schimbul

| CĂPRARU
OECONOMICA 4/2010 63 depunerilor în aur, bancnote caracterizate prin aceea că nu erau purtătoare de
dobânzi, aveau valori nominale standardizate, fixe, iar circula ția lor ca mijloace de
plată diminua cererea de rambursare a depunerilor. Însă, datorită politicii greșite
de creditare a băncii, prin finanțarea creditelor pe termen lung pe baza depozitelor
pe termen scurt, banca intră în incapacitate de plată, nemaifăcâ nd față cererilor de
rambursare în schimbul bancnotelor emise.
În decursul secolului XX, o dată cu declararea independenței unui număr sporit
de țări, a crescut considerabil și numărul băncilor centrale ,, așa cum se p oate
observa în Tabelul 1 .
Tabelul 1 : Evoluția numărului de bănci centrale (1870 -2000)

Anul Nr. de bănci Anul Nr. de bănci
1870 15 1940 45
1880 17 1950 60
1890 20 1960 80
1900 22 1970 110
1910 23 1980 135
1920 30 1990 150
1930 42 2000 178
Sursa: Dardac și Barbu (2005, 318 ).
Pornind de l a cele relatate , putem considera următoarele stadii de evoluție ale
băncii centrale (Căpraru 2009, 27 ):
banca a statului , însărcinată cu monopolul emisiunii în schimbul finanțării
acestuia și al oferirii unei game de servicii financiare, chiar în condițiil e în care
acestea au fost înființate ca bănci private;
bancă a băncilor , alături de funcțiile și atribuțiile specifice de bancă a statului,
datorită condițiilor de mediu specifice (crize bancare, implementarea sistemului
bancar bazat pe rezerve fracționare , schimbări în organizarea și circulația
sistemelor monetare) , banca centrală a căpătat valențe de autoritate în domeniul
bancar, prin exercitarea funcției de împrumutător de ultimă instanță și de
supraveghere și reglementare în domeniul bancar;
bancă independentă față de guvern , din perspectivă operațională, având ca efect în
principal eliminarea aproape în totalitate a modalităților de finanțare a statului,
fiind preocupate tot mi mult de problema stabilității prețurilor ca obiectiv
fundamental;
bancă integrată într -un sistem de bănci centrale în cadrul unor uniuni monetare,
valabil în special pentru băncile centrale din Sistemul European al Băncilor
Centrale;

SISTEMELE BANCARE , ÎNTRE TRECUT ȘI VIIT OR |
OECONOMICA 4/2010 64
instituție cu valențe și implicații la nivel internațional – stadiu atins ca urmare a
manifestării fenomenului de globalizare, băncile furnizoare de monedă cu
circulație internațională fiind cele mai relevante din această ipostază,
distingându -se o capacitate a acestora de a influența mediul economic la nivel
internațional, în special activi tatea altor bănci centrale. Se poate considera,
totodată, și o dependență mai mare sau mai mică a unor bănci centrale față de
piețele financiare.
1.2. Ce schimbări presupune reconsiderarea rolului băncii centrale în economie?
Ca urmare a crizei financiare actuale, reconsiderarea rolului băncilor centrale în
cadrul economiei se dovedește a fi imperios. În acest context, manifestarea funcțiilor
acestora ar trebui raportată la piețe și în consonan ță cu acestea . Exemplu cel mai
relevant de acțiune împotriva reg ulilor piețelor este politica banilor ieftini în
contextul în care piața impune scumpirea acestora datorită unei oferte tot mai
limitate .
Acest tip de acțiune ar putea avea efecte perverse în planul evoluțiilor
inflaționiste, dacă fenomenul se dovedește a fi excesiv. Sprijinul financiar ar trebui
să existe numai acolo unde este necesar și trebuie dublat de reguli stricte de
comportament ale instituțiilor sprijinite, pentru evitarea hazardului moral (Căpraru
2009, 124 -125).
De asemenea, politica banilor ieft ini creează un poten țial de creditare în
economie nesănătos, cu efecte în planul cre șterii prețurilor activelor într-un mod
excesiv. Dereglementarea din ultimele decenii, inova țiile financiare în combina ție
cu ratele de dob ândă reduse au condus la amplific area acestui poten țial. Mai mult
decât atât, institu țiile financiare și-au asumat riscuri din ce în ce mai mari în
condițiile creșterii excesive a gradului de îndatorare în scopul cre șterii
rentabilit ății capitalurilor.
Exponen ții școlii austriece propun c a m ăsură radical ă elim inarea băncilor
centrale și a sistemelor bancare bazate pe rezerve frac ționare. Acest sistem ar
presupune o libertate deplină în alegerea monedei, bazată pe etalonul aur, și un
sistem bancar complet liber, f ără reglement ări și autorit ăți de reglementare și
supraveghere. O reforma în acest sens ar impune o analiză cost -avantaje
minuțioasă și responsabil ă. De asemenea, implementarea acestui sistem
presupune un acord unanim al tuturor statelor lumii. În caz contrar , reformarea
sistemel or monetare ar putea intra în impas. Cea mai delicată problemă rămâne
cea cu privire la existen ța unei cantit ăți suficiente de metal pre țios pentru a face
față nevoilor de tranzac ționare.
Creșterea eforturilor privind transparen ța activităților întreprinse și o mai bun ă
comunicare cu pie țele ar reprezenta un alt element de schimbare în activitatea băncilor
centrale .

| CĂPRARU
OECONOMICA 4/2010 65 2. Reconsiderarea reglementărilor și a modelului de supravegher e în domeniul
financiar
În condițiile fragilității capitalurilor proprii ale instit uțiilor bancare, vom putea
asista în viitorul apropiat la un proces de capitalizare a instituțiilor bancare.
Recâștigarea încrederii publicului și întărirea stabilității financiare implică acest
fenomen ca fiind necesar. Astfel, viitorul acord Basel III, d espre a le cărui reguli
deja se discută în prezent, va pune tot mai mult accentul pe întărirea nivelului
capitalurilor proprii și reducerea creditării excesive. Momentan sunt discutate
două sisteme de siguran ță suplimentare . Primul, numit "capital conservat ion
buffer" , impune o cerință de capital suplimentară, peste capitalul de bază. În
condițiile în care b ăncile nu ating ținta impus ă a acestui indicator, organismele de
supraveghere au posibilitatea de a restric ționa acordarea de bonusuri, dividende
sau r ăscump ărări de ac țiuni. Al doilea sistem, numit "countercyclical buffer" , va
implica cerin țe de capital suplimentare în condițiile în care autoritățile observă
apariția fenomenului de creditare excesivă, rolul său fiind de a proteja băncile în
cazul în care ciclul economic se schimbă brusc și apare un număr mare de credite
neperformante.
Un alt punct nevralgic rămâne și procesul de universalizare – specializare bancară.
Astfel, problema gradului de consolidare a sistemelor bancare poate să fie readusă
în disc uție în contextul în care dezvoltarea conglomeratelor financiare poate fi un
factor de periclitare a stabilității financiare, chiar dacă oferă o diversificare a
riscurilor, fenomen demonstrat de criza financiară actuală. Reconsiderarea modelului
Glass Stea gall Act , abolit în SUA în 1999, poate reprezenta o solu ție în acest sens.
Comisia Bancar ă Independent ă din Marea Britanie, un organism înfiin țat de
Guvern și condus de fostul economist șef al Bancii Angliei , John Vickers,
propunea la sfâr șitul lunii septe mbrie a.c. măsuri în acest sens (ICB 2010 ), cum ar
fi:
separarea activită ților de retail de cele de investment banking;
neimplicarea capitalurilor proprii în activită ții de intermediere pe pia ța de
capital (ac țiuni, obliga țiuni, m ărfuri, derivate etc.);
existența unor planuri proprii de ac țiune ( “living wills”) prin care institu țiile
explic ă cum vor ac ționa cu privire la activele și operațiunilor proprii în caz
de criz ă sau a unor scheme de administrare special ă în caz de criz ă (“resolution
schemes ”) promov ate de autorit ățile de supraveghere;
existența unor scheme de capitaluri contingente care s ă funcționeze în caz de
criză, prin modificarea structurii capitalurilor (ex. transformarea datoriilor în
întregime sau într-o anumit ă proporție în acțiuni);
suprata xare în diverse forme – cerințe de capital, privind lichidită țile sau taxe,
în funcție de structura institu țiilor și expunerea lor la riscuri;
reducerea gradului de concentrare pe pia ță etc.
În planul reglementării și supravegherii bancare la nivel interna țional se

SISTEMELE BANCARE , ÎNTRE TRECUT ȘI VIIT OR |
OECONOMICA 4/2010 66 impune o conlucrare mai strânsă între băncile centrale , autorită țile de
reglementare și supraveghere ( în cazul în care acestea sunt diferite de banca
central ă). M ăsurile de combatere a turbulen țelor financiare ale b ăncilor centrale
furnizoare de monede cu circulație internațională trebuiesc concertate astfel încât
să nu producă distorsiuni la nivel interna țional , funcție de situația specifică a fiecărei
economii lovite de criză . Acest lucru impune stabilirea unor grupuri de decizii și
conlucrare l a nivel regional sau global, prin formarea de comitete supranaționale .
În acest context , dezbaterea se va derula asupra celor două variante de
supraveghere bancară la nivel interna țional : modelul țărilor nordice de colaborare
între băncile centrale proprii1, care, în caz de criză a unei bănci cu activitate
transfrontalieră în aceste țări, se reunesc în grupuri de lucru în remedierea situației
sau modelul supravegherii consolidate , prin creșterea responsabilității unor bănci
centrale vizavi de altele în supr avegherea unor grupuri bancare. Aceste două
modele presupun existența unor înțelegeri anterioare de împărțire a riscurilor, dar
poate exista și varianta unor acorduri de schimb de informații și coordonare a măsurilor
adoptate, în baza unor structuri de coo perare .
De asemenea, disputa se realiza și asupra modelului de supraveghere
prudențială la nivel na țional : modelul ce presupune o institu ție de supraveghere
independent ă, diferită de banca centrală, modelul băncii centrale și modelul ce
presupune prerogati ve de supraveghere bancară Ministerului de Finan țe. În aceea și
ordine de idei, r ămâne în dezbatere și problema num ărului de autorit ăți de
supraveghere și a dimensiunii ariei de exercitare asupra segmentelor pie ței
financiare: supraveghere sectorială sau supraveghere integrată .
Între funcția de împrumutător de ultimă instanță și cea de supraveghere și reglementare
bancara există o legătură organică , în condițiile asigurării eficienței măsurilor
adoptate de către băncile centrale cu impact asupra mediului eco nomic. Indiferent
de modelul de supraveghere și reglementare adoptat, cele două funcții ale băncii
centrale trebuie să fie concertate (Căpraru 2009, 110 ).
Însușirea unora din principiile ce stau la baza desf ășurării activit ății bancare
de tip islamic (isla mic banking) în cadrul reglementărilor specifice activită ții
bancare conven ționale ar putea constitui un factor de cre ștere a stabilit ății
sistemelor bancare. Islamic banking -ul se bazează pe perceptele religiei islamice
(sharia) și se ghideaz ă după cinci principii fundamentale: interzicerea perceperii
de dobândă (riba); interzicerea tranzacțiilor speculative și bazate pe incertitudine;
interzicerea finanțării unor activității imorale sau cu impact negativ asupra
societății (haraam); principiul participării la profit și la pierderi; principiul asset –
backing – tranzacțiile financiare islamice trebuie să fie legate direct de un activ real
și tangibil, deci cu economia reală. Astfel, făcând excep ție de primul principiu,
toate celelalte pot fi considerate a fi p otrivite în ceea ce prive ște reconsiderarea

1 Există un ac ord numit Memorandum of Understanding (MoU) între țările din nordul Europei:
Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda, Lituania, Estonia și Letonia, vezi
http://www.riksbank.com/templates/Page.aspx?id=9392

| CĂPRARU
OECONOMICA 4/2010 67 reglementărilor în domeniul financiar, care să vizeze o reducere a specula țiilor
financiare realizate de c ătre institu țiile bancare; împărtășirea at ât a profiturilor,
dar și a riscurilor de c ătre actorii implica ți; canalizarea creditelor bancare către
activități ce au leg ătură cu economia real ă, în special c ătre produc ție și nu c ătre
tranzacții financiare speculative.
În esență, aceste principii sunt în asentimentul școlii austriece : depozitele atrase de
băncile i slamice sunt depuse în mod voluntar de către titularii acestora, participând
alături de bancă la riscuri; eliminarea specula țiilor financiare sus ținute prin
creditare bancar ă; alimentează o cre ștere economic ă stabil ă, evit ând redirec ționarea
resurselor c ătre specula ții financiare și susținând prioritar economia real ă.
3. Modificări în comportamentul corporativ al băncilor și dezvoltarea
instituțiilor bancare de tip mutual în domeniul de retail
Schimbările în comportamentul corporativ al băncilor ar trebui s ă vizeze prioritar
următoarele aspecte: creșterea transparen ței în relația cu clien ții;
reconsiderarea utiliz ării de către institu țiile bancare a instrumentelor financiare
derivate , pornind de la menirea lor din punct de vedere economic ; reducerea
înclinației spre îndatorare excesiv ă în scopul măririi efectului de levier; reducerea
înclinației spre expunere la risc în mod excesiv; eliminarea exceselor din sistemul
de recompensare a angaja ților din institu țiile bancare .
În contextul în care sistemele bancare s-au confruntat cu o creditare excesivă a
segmentului de retail, reconsiderarea rolului institu țiilor bancar e de tip mutual ar
reprezenta un factor de cre ștere a stabilit ății acestora . Astfel, va creș te gradul de
responsabilitate a clienților de retail, i ar riscul supraîndatorării se va diminua în
condițiile în care gradul de îndatorare este corelat cu capacitatea acestora de economisire
și implicarea clientului la împărtășirea riscurilor datorită participării acestuia la formarea
capitalurilor instituției . De asemenea, este format reflexul introducerii în bugetele
personale a unor sume dedicate participării la schemele de economisire – creditare.
În aceeași ordine de idei, promovarea institu țiilor bancare de tip mutual ar fi în
consonan ță cu principiile re formei propuse de școala austriacă . Astfel, depozitarii î și
vor da consim țământul asupra utiliz ării de c ătre banc ă a sumelor depuse pentru
formarea capitalurilor, asum ându-și riscurile ce le revin. Acestea vor promova
economisirea sub forma “efortului econ omic constant, onest și responsabil” (Soto
2010, 739 ).
De asemenea, considerăm că o delimitare mai strictă între activită țile de
corporate și retail ar fi mai indicat ă. Astfel, corporate banking -ul ar putea r ămâne
apanajul b ăncilor comerciale și al băncilo r de investi ții, iar activitatea de retail ar
trebui derulată de instituțiile specializate în retail banking : cooperativele de
credit, băncile de economii, băncile ipotecare, precum și o serie de institu ții
financiare nebancare specializate pe segmente ale activit ății de retail (creditare de
consum, creditare imobiliară, transferuri de bani etc.). Astfel, clien ții de retail ar
putea fi deservi ți mai bine, rela ția banc ă – client devenind mai str ânsă, iar

SISTEMELE BANCARE , ÎNTRE TRECUT ȘI VIIT OR |
OECONOMICA 4/2010 68 principiile de etic ă bancar ă mai bine respectate.
4. Creșterea gradului de educare a clienților de retail în domeniul financiar
O altă problemă fundamentală rămâne în continuare cea a caren țelor în ceea ce
privește gradul de educare a clienților de retail. Acest lucru conduce adesea la un
comportament ira țional al clientului bancar de retail . La nivel mondial există
discrepan țe majore în acest sens, în special între țările cu tradi ție în retail
banking, în speță țările dezvoltate, și țările în curs de dezvoltare, în special cele
care au avut în trecut economie centralizat ă. Multe dintre băncile occidentale au
considerat Europa Centrală și de Est sau țările din America latin ă adev ărate
paradise, at ât din punct de vedere al poten țialului de cre ștere, c ât și datorit ă
existenței unei concuren țe slabe și a unui grad redus de cunoa ștere și educare
în domeniul financiar. Aceste realită ți le-au permis practicarea unei politici de
preț avantajoase , permițându-le randamente ridicate. Criza financiar ă actual ă a
penalizat o serie de b ănci interna ționale care au avut o expun ere excesiv ă pe
aceste pie țe, în special în Europa Central ă și Est. Cre șterea volumului creditelor
neperformante acordate clien ților din țările invocate au afectat semnificativ
aceste b ănci.
În acest context, în viitor, s -ar impune o participare mai intens ă a băncilor în
informarea și formarea clien ților de retail. Un rol activ ar trebui s ă îl poarte
autorit ățile de supraveghere, b ăncile centrale .
Concluzii
Reformarea sistemelor bancare trebuie să aibă ca principal obiectiv stabilitatea
financiară . În acest context se impun o serie de direc ții de acțiune cum ar fi:
reconsiderarea rolului băncii centrale în economie; reconsiderarea reglementărilor
și a modelului de supraveghere în domeniul financiar; modificări în
comportamentul corporativ al băncilor și dezv oltarea instituțiilor bancare de tip
mutual în domeniul de retail; creșterea gradului de educare a clienților de retail în
domeniul financiar. Luarea în considerare a unor principii specifice școlii austriece
în cadrul reformelor ce vor urma ar asigura suc cesul acestora . Aceste principii vor
contribui la disciplinarea și moralizarea sistemelor financiare din cadrul economiilor
lumii.
Bibliografie
Ayub, Muhammad . 2007. Understanding Islamic finance . John Wiley&Sons .
Acharya, Viral V. și Matthew Richardson (eds.). 2009. Restoring Financial Stability.
How to Repair a Failed System . New York University Stern School of Business,
John Wiley & Sons .

| CĂPRARU
OECONOMICA 4/2010 69 Black, L.K., și R.J. Rosen . 2008. The Effect of Monetary Policy on the Availability of
Credit : How the Credit Channel Works . Mimeo . Board of Governors of the
Federal Reserve System .
Căpraru, Bogdan . 2009. Banca centrală și mediul economic – repere teoretice, evoluții și
analize . Iași: Ed. Universității Al. I. Cuza .
Dardac, Nicolae și Teodora Barbu . 2005. Monedă, bănci și politici monetar e. București:
EDP .
Davis, Philip și Haibin Zhu. 2004. Bank lending and commercial property cycles:
some cross -country evidence . BIS Working Papers 150.
Dell’Ariccia, G., D. Igan și L. Laeven . 2008. Credit Boom and Lending Standards:
Eviden ce from the Subp rime Mortgage Market. Mimeo . International Monetary
Fund.
Den Haan, W.J., S. Sumner, și G. Yamashiro. 2007. Bank Loan Portfolios and the
Monetary Transmission Mechanism . Journal of Monetary Economics 54.
Gelpi, Rosa -Maria și Francois Julien -Labruyere . 2000. The History of Consumer Credit
– Doctrines and Practicies . MacMillan Press Ltd.
Goodhart, Charles. 1985. The Evolution of Central Banks: A Natural Development?
London School of Economics and Political Science .
Hofmann, Boris . 2001. The De terminants of Private Sector Credit in Industrialized
Countries: Do Property Prices Matter? BIS Working Papers 108.
Jiménes, G., S. Ongena , J.L. Peydro , și J. Saurina . 2007. Hazardous Times for
Monetary Policy: What Do Twenty -Three Million Bank Loans Say a bout the
Effects of Monetary Policy on Credit Risk? Centre for Economic Policy Research
Discussion Paper .
Schinasi, Garry J. și Pedro Gustavo Teixeira . 2006. The Lander of Last Resort in the
European Financial Market . IMF Working Papers 06/127 .
Selgin, Geo rge A. 1987. The Stability and Efficiency of Money Supply under Free
Banking . Journal of Institutional and Theoretical Economics 143.
Simone, Claude . 1993. Băncile . București: Humanitas .
Smith, Vera . 1990. The Rationale of Central Banking and the Free Bank ing Alternative .
Indianapolis: LibertyPress .
Soto, Jesus Huerta de. 1997. Băncile centrale și sistemul de free -banking cu rezerve
fracționare. O analiză critică din perspectiva Școlii Austriece . Polis: Revista de
Științe Politice 4(1).
Soto, Jesus Huerta d e. 1998. A critical note on fractional -reserve free banking . The
Quarterly Journal of Austrian Economics 1(4).
Soto, Jesus Huerta de. 2010. Moneda, creditul bancar și ciclurile economice Iași: Ed.
Universității Al. I. Cuza .
Turliuc, Vasile și Vasile Cocriș . 1997. Monedă și credit . Iași: Ankarom.
*** Independent Commision on Banking. Issues Paper Call for Evidence . Sep. 2010 .
http://bankingcommission.independent.gov.uk/bankingcommission/wp –
content/uploads/2010/07/Issues -Paper -24-September -2010.pdf .