Odiseea de Homer [609799]

Odiseea de Homer
,,Ulise, tu nu ești un amă gitor ca puzderia de pribegi, pe care -i hrănește pământul că să
scorneasc ă minciuni, de care nimeni n -a aflat nimic. Tu ai farmec la vorb ă și cumpăn ă la
minte și ne -ai povestit ca meșterul nostru suferințele amare, pe care le -ai îndurat și tu și Grecii
toți.’’( Odiseea , XI)
Fragmentul ales face parte din opera ,,Odiseea’’, scrisă de Homer în secolul al VII I-lea
î.Hr.. Homer este un model al spiritului grec, iar opera sa servește drept reper fundamental al
civilizației grecești. ,,Odiseea’’ ocupă și ea un loc de p rim plan în istoria, cultura și civilizația
universală, alături de alte două epopei ale literaturii antice, ,,Iliada’’ și ,,Eneida’’.
În ,,Odiseea’’, tema predominantă este tema călătoriei, a întoarcerii , dar și a identități i.
Opera literară prezintă peripețiile regelui Odiseu, sau Ulise ,și a celor care îl însoțeau pe
drumul spre casă, după sfârșirea războiului troian.
În fragmentul citat este prezentat Ulise, un erou răbdător și perseverent, înzestrat c u
înțelepciune și cu darul cuvântului. Aventurile eroului sunt prezentate din c ântul al IX -lea. În
cânturile IX -XII, povestirea lui Ulise ocupă locul central, iar cânturile XIII -XXIV cuprind
strădaniile eroului însăși pentru a -i pedepsi pe pețitorii care î i tocau avutul și îi necinsteau
casa.
Ulise reprezintă modelul de erou cu spirit ager, cu forț ă fizică, dar mai ales cu forța
minții, care depășește aventura , cu nostalgia echilibrului.
În cântul al XI -lea este precizat încă de la început locul acțiunii și anume tărâmul
infernal sau ,,lumea de întuneric’’, cum este numită în oper ă, und e Ulise coboară pentru a -și
afla viitorul. Acest Infern era un loc împrejmuit de beznă, unde nu pătrundeau razele soarelui,
și care era locuit de cimeri, un popor fabulos.
Pentru a îmbuna divinitățile fuseseră aduse jertfe animalice, precum și în ,,Iliada’’, când
Ahile adusese ofrande închinate lui Patroclu, toate aceste omagii fiind închinate morților.
Sângele jertfei îi îndemna pe morți să se îngramadeasc ă în jurul gropii săp ate de Ulise. Tot în
acest c ânt, Ulise îl întâlnește pe Elpenor, un tovarăș al sau care murise din cauza băuturii
deoarece căzuse de pe acoperișul casei vrăjitoarei Circe, care reușise să ajungă înaintea lui pe
corabie și care îi cere să -i săvârșească ritu alurile de înmormântare.

Ulise îl întâlnește pe Tiresias și află de m ânia lui Neptun, care îl putea împiedica să se
întoarcă acasă, dar află și ce trebuie să facă pentru a se întoarce în Iataca. Ulise vorbeș te, în
acel tărâm, și cu mama sa , Anticleea, care îi povestește despre soția lui, Penelopa, care îi era
devotată, și despre Telemarh, fiul lui, care își aștepta tatăl acasă. Eroul le întâlnise și pe
Alcmena, mama lui Hercule, pe Epicasta, mama lui Oedip, dar și pe Leda, mama gemenilor
Castor și Polux.
Fragmentul dat este o replică a lui Alcinous, care îi spune l ui Ulise că nu era ,,amăgitor
ca puzderia de pribegi , pe care -i hrănește pământul ca să scorneasc ă minciuni’’, ceea ce
cristalizează faptul că eroul homeric era un om corect, de care oamenii ascult au și care ar ăta și
faptele sale, nu doar vorbe.
Ascultând povestirea lui Ulise, Alcinous recunoaște că Ulise avea ,,farmec la vorba și
cumpăn ă la minte’’, evidențiind calitățile pe care eroul le posedă: mintea sa isteață, prudența
și vorbele frumoase pe c are știa să le rostească.
De asemenea, Alcinous precizează despre faptul că eroul, împreună cu grecii alături de
care a luptat, a trecut prin ,,suferințe amare’’, ceea ce denotă că Ulise a îndurat multe suferințe
și că a dat dovadă de mult curaj și vitejie pe câmpul de lupt ă, mai ales pentru faptul că a avut
ideea calului troian, unde s -a ascuns împreună cu mai mulți soldați și a pătruns în cetatea
Troiei.
Homer ni -l prezintă pe Ulise ca fiind un actant deoarece nu poate fi conceput în afară
acțiunii pentru că acesta este mediul în ca re își pune în valoare natură sa eroică, iar ,,Odiseea ’’
pare un alt univers epic, pare a fi o feerie.

Divina Comedie de Dante Alighieri
Fragmentul citat aparține operei ,,Divina Comedie ’’, mai precis părții Infernul,
reprezentând al optulea cerc concentric din călătoria lui Dante. Lucrarea poetică scrisă de
Dante cuprinde de asemenea și alte două părți: Purgatoriul și Paradisul.
Fragmentul XXVI prezintă călătoria lui Ulise, acesta relatând că nici măcar iubirea față
de cei apropiați p recum aceea pentru tatăl , fiul și soția să nu l -a putut determina să nu plece în
lumea largă. Acesta, în loc să se întoarcă acasă după războiul din Troia, a pornit în direcția
opusă, pe mare, însoțit de câțiva tovarăși care niciodată nu l -au trădat, pentr u a descoperi
lumea largă și virtuțile sufletești. Dante enumeră motivele cele mai puternice care îl puteau
îndemna să se reîntoarcă în patrie. Dar toate aceste motive profunde însumate nu au putut să
fie deasupra dorului înflăcărat pe care îl simțea de a ajunge un cunoscător al lumii, al valorii și
al viciilor oamenilor. Astfel, Ulise este considerat drept simbol al omenirii, mereu frământat
de dorința de a ști, de ardoarea de a cunoaște.
Astfel, putem observa că Dante preluează aceeași tema a călătoriei i nițiatice despre care
a scris și Homer, poetul orb. De asemenea, Dante, precum Homer, consideră că Infernul este o
lume a morții, a întunericului și a tenebrelor. O altă similitudine întâlnită și în opera lui
Homer este faptul că se vorbește despre dor, dorul de tată, de fiu și de soție, însă în Odiseea se
vorbea despre dor din partea soției și a fiului, iar în Infernul despre dor din partea
protagonistului față de tată, fiu și soție.
Totuși, figura lui Ulise ca și personaj dantesc se lansează spre viitor, uitând de familie și
de cei dragi, în timp ce protagonistul din Odiseea este înclinat nostalgic spre trecut, gândindu –
se la liniștea și afecțiunea familiei sale. Deși își lasă în urmă ființele dragi, acesta nu le
neglijează și nu le uită, dar ardoare a de cunoaștere care îl împinge spre necunoscut este mai
puternică.
Există o diferența vizibilă între eroul homeric și eroul dantesc, nefiind unul și același.
Eroul dantesc este dominat de dorința de a cuceri necunoscutul, iar eroul homeric vrea cu
orice preț să se reîntoarcă acasă. Deși este vorba tot despre o călătorie inițiatică, este o
călătorie diferită. Dante putea prelua o imagine deja formată din lectură textelor latine, care îl
evidențiaseră pe Ulise ca și simbolul omului viteaz care a știut să învingă orice pericol,
înțelept, care își descoperă demnitatea și virtutea, însă acesta a preferat să construiască o altă
imagine, lucru ce arată modernitatea operei lui Dante.

Ca și în opera lui Homer, unde Ulise întâlnește cunoscuți pe tărâmul Infernului, Dante
întâlnește și el la rândul lui, dar acesta întâlnește personaje clasice precum Socrate, Platon și
Homer. De asemenea, Homer este menționat de mai multe ori în opera lui Dante, ceea ce arată
că autorul a citit operele scriitorului grec, ori s-a informat di n diverse surse latine.
Astfel, se poate face un paralelism între Dante și Ulise pentru că ambii călătoresc
împinși de dorința de cunoaștere, dar Dante poate accede la o cunoaștere superioară, ghidată
de voință divină, în schimb Ulise nu cunoaște această g rație și rămâne în sfera pământească.

Hamlet de William Shakespeare
În opera literară ,,Hamlet ’’ de William Shakespeare, care a fost publicat ă in anul 1603,
acțiunea are loc în Danemarca, iar tema principala a piesei de teatru este răzbunarea. Prințul
Hamlet dorește să se răzbu ne pe Claudius, unchiul sau, care era rege în acel moment, după ce
fantomă tatălui sau, fostul rege, apare și îi mărturisește că Claudius își ucisese propriul frate
pentru a deveni moștenitor și a se căsători cu regina Gertrude, care rămăsese văduva. Tânăr ul
Hamlet se vede obligat să își răzbune tatăl, simulând nebunia. În momentul în care acesta
pune niște actori să joace o piesă care reprezintă reconstituirea crimei, Hamlet observă modul
în care reacționează unchiul sau, astfel obțînând o proba a vinovăți ei lui.
În opera sunt menționați și Polonius, sfetnicul curții, care avea un fiu, pe Laertes, și o
fiică, Ofelia. Ofelia joacă un rol foarte important în opera deoarece putem observa cum
Hamlet își sacrifică dragostea pentru aceasta pentru a -și împlini dat oria de a -și răzbuna tatăl,
tânăra murind innecată. De asemenea, Hamlet îl omoară accidental pe Polonius. Laertes îl
provoacă pe Hamlet la un duel pentru că îl crede vinovat de moartea surorii și tatălui sau, iar
acesta îi otrăvește vârful spadei și Hamlet moare, însă nu înainte de a -l fi ucis pe unchiul sau.
De asemenea, moare și regina după ce bea otrava destinată lui Hamlet, lăsată de Claudius.
Fragmentul citat este o replică a lui Polonius, sfetnicul curții, din timpul unui dialog al
acestuia cu prințul Danemarcei, Hamlet. Disimulând nebunia, el da replici prin care își
surpinde interlocutorii pentru a le ghici slăbiciunile. Hamlet este rațional și preferă să
analizeze situațiile, în loc să acționeze și să -și urmeze instinctual setea de răzbunare. El pun e
la cale un plan care să îl conducă spre descoperirea adevărului, disimulând într -un mod
teatral, actoricesc, nebunia. El este inteligent, este o fire reflexivă, care are o subtilitate a
gândirii.
În această nebunie, prințul tinde să pășească spre statutu l de ,,om rău’’, acționând
irațional, deși el acționează astfel din impulsivitate și din dorința de a -și răzbuna tatăl.
Nebunia reprezintă pentru eroul shakespearian un mod de a ataca și de a se apăra.
Polonius afirmă ,,Ce pline de tâlc îi sunt răspunsuril e câteodată!’’, evidențiind faptul că
modul sau de a vorbi era unul reflexiv deoarece se gândea mereu la ceea ce urmă să spună și
ce înțelesuri au cuvintele rostite de el. De asemenea, sfetnicul spune că ,,Nebunia brodește
uneori câte una pe care judecata și mintea sănătoasă nu le pot naște cu atâta spor’’ cristalizând
elemente ale nebuniei deoarece Polonius consideră că un om care vorbea ,,cu tâlc’’, precum

Hamlet, nu poate fi altceva decât un nebun, fără cuget și fără chibzuință. De fapt, Hamlet
joacă neb unia, o simulează precum un actor. Este un nebun conștient de nebunia sa.
Nebunia lui Hamlet este observată și în relația lui cu Ofelia. El o iubește, însă se
comportă foarte aspru cu ea, iar ea crede că face toate aceste lucruri din cauza sentimentului
de nebunie, pe care această îl deplânge.
Hamlet își asumă destinul de a -și răzbuna tatăl și are puterea să își asume suferințele și
urmările, compromițându -și demnitatea pentru că se preface nebun și sacrificându -și
dragostea pentru Ofelia pentru ca ceilalți să creadă că înnebunise din dragoste.
Hamlet este un personaj emblematic în opera lui Shakespeare, poate chiar cel mai
complex.

Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes Saavedra
Opera literară ,,D on Quijote de la Mancha’’, scrisă de Miguel de Cervantes Saavedra, ce
cuprinde două părți: prima apărută în anul 1605, iar a două în anul 1615, îl are ca personaj
principal pe Alonso Quijano, un cavaler de 50 de ani a cărui obsesie era să citească romane
cavaler ești. Astfel, dorind să trăiască o viață de cavaler precum în cărțile pe care le citea, mai
precis o viață ca aceea a lui Amadis de Gaula, acesta pleacă la drum împreună cu calul său,
Rocinante. Don Quijote era îndrăgostit de Dulcineea de Toboso, o țărancă dintr -o regiune
vecină. Pentru că nu putea merge singur în aceste aventuri cavalerești, își alege un camarad de
drum, Sancho Panza, un țăran căruia îi promite o insulă. În roman sunt prezente mai multe
teme, precum: aventurile, nebunia, dragostea, idealul.
Fragmentul ci tat reprezintă o replică a lui Sancho Panza, în care îl descrie în mod
indirect pe Don Quijote. Acesta vorbește despre vitejia și curajul lui care într -adevăr se
dovediseră pentru că credea în el însuși,și nu în noroc. Don Quijote nu este conștient că
acțiuni le se întâmplă în imaginația lui pentru că își dorește să schimbe lumea și să facă lucruri
bune pentru ca aceasta să aibă un echilibru. Quijote își dorește să devină un viteaz ca și
cavalerii din poveștile pe care le citea și alege să își subordoneze viața unui ideal pe care
încearcă să -l atingă fără ezitare. Eroul era obsedatat de ideea dreptății în societate pentru că în
acel moment țara era într -o criză economică și socială.
Don Quijote are ,,haz’’ datorită aventurilor sale care stârnesc râsul, acțiunile sale fiind o
parodie a aventurilor adevăraților cavaleri medievali. Eroul este luat în ras de toată lumea,
încercările sale de a salva lumea fiind mai mult eșecuri, dar nu se lasă învins prea ușor și își
continuă drumul și aventurile.
Este văzut ca un om non conformist, visător, ce se ghidează după propriile reguli,
dovedind originalitate.
Nebunia lui este de fapt imaginație cu ajutorul căreia modifică realitatea cum dorește
pentru a -și realiza visul de a fi un cavaler. El este considerat nebun din cauza lipsei d e
echilibru între realitate și ficțiunea lumii cavalerești. Eroul nu suportă realitatea și încearcă să
fugă de ea. Un exemplu de nebunie în opera literară poate fi momentul în care vede giganți în
locul morilor de vânt. El se luptă ,,cu morile de vânt’’, adică face acțiuni fără niciun rost.

Este ales în purtări pentru că este considerat un nobil din punct de vedere al
comportamentului și este ca un model pentru societate în urma modului său de a se purta.
Acest fragment evidențiază calomnia din partea oamenil or în ceea ce îi privește pe Don
Quijote și pe Sancho Panza, lumea făcând foarte multe comentarii despre ei, fie ele pozitive
sau negative. Pare că cei doi aventurieri sunt conștienți de succesul editorial al primei părți a
operei și că sunt deja celebri din moment ce oamenii făceau anumite afirmații despre ei.
Citatul dat, care este pronunțat de Sancho, nu este decât una dintre impresiile cititorilor: că
opera este o parodie a romanelor cavalerești ce combină comicul cu seriozitatea.