Odată cu cristalizarea în mintea omului a conceptului de proprietate, când acesta și -a [631519]

1 INTRODUCERE

Odată cu cristalizarea în mintea omului a conceptului de proprietate, când acesta și -a
delimitat bunurile proprii de acelea ale altor persoane, a apărut și comerțul.
Practicat inițial doar sub forma trocului, în vederea satisfacerii trebuințelo r cotidiene,
comerțul a evoluat odată cu apariția banilor, luând forma actelor de vânzare -cumpărare.
Totodată, au apărut comercianții, o categorie specializată în practicarea comerțului, care
urmărea obținerea de profit din satisfacerea nevoilor celorlalți . Datorită caracterului
speculativ al comerțului, practicarea acestuia implica un risc asumat de comercianți, întipărit
în folclorul românesc prin zicala „Câștigi, păgubești, negustor te numești”. Acest risc constă
în posibilitatea ca, datorită unor afacer i nereușite, comerciantul să ajungă în postura de a nu -și
mai putea plăti datoriile1.
Reglementarea legală activității de comerț permite o largă libertate comercianților,
însă impune acestora și obligații stricte, justificate de importanța valorilor vehicu late și de
necesitatea menținerii funcționale a sistemului economic2. Neexecutarea de către un
comerciant a unei obligații asumate prin participarea la raporturi juridice nu prejudiciază doar
pe creditorul respectivei obligații, ci și pe partenerii de afac eri ai acestui creditor. Datorită
angrenării comerciantului în relații continue și complexe cu furnizorii, pe de o parte, și cu
clienții, pe de altă parte, este vitală funcționarea angrenajului de încasări și plăți dintre
aceștia. În situația în care angre najul se blochează din pricina lipsei lichidităților la o verigă
din acest lanț, activitatea mai multor comercianți, interconectați prin succesiunea operațiilor
lor, este pusă în pericol3.
Activitatea comercială se bazează deopotrivă pe promovarea creditul ui și pe siguranța
și promptitudinea operațiilor comerciale, astfel încât acestea constituie funcții de bază ale
mediului economic, care sunt perturbate grav prin declanșarea insolvenței.
Insolvența a fost comparată în doctrină4 cu o epidemie, care se răsp ândește rapid în
mediul de afaceri. Definită ca incapacitatea unui debitor de a face față datoriilor sale exigibile

1 Schiau I. – Regimul juridic al insolvenței comerciale, Ed. All Bec k, București, 2001, pag. 5.
2 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, pag. 1.
3 Bufan R. – Drept falimentar român, Ed. Mirton, Timișoara, 1998, pag. 1.
4 Schiau I. – Regimul juridic al insolvenței comerciale, Ed. All Beck, București, 2001, pag. 6;

2 cu sumele de bani disponibile5, insolvența induce în mediul economic aceleași efecte
devastatoare pe care o boală gravă le produce în organi smul uman. Reglementarea procedurii
insolvenței constituie pentru societate ceea ce reprezintă pentru profilaxia și tratamentul
bolilor în domeniul sănătății publice.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „ faliment ” provine din verbul latin fallo-
faller e, care înseamnă a lipsi, a scăpa , în sensul că debitorul lipsește de la obligația de a plăti
pe creditorii săi, însă, deasemenea, are și semnificația de a înșela, a amăgi (fallo spem – a
înșela speranța). Acesta se regăsește în limba italiană în verbul fallire, are însemnă a da greș,
a eșua, a dezamăgi, precum și în substantivul fallimento , care semnifică eșec sau faliment6.
Termenul de insolvență își are originea în cuvântul german zahlungsunfähigkeit , care
înseamnă „neputința persistentă, bazată pe lipsa mijloacelor de plată ale debitorului, de a -și
regla datoriile sale bănești exigibile”. Acesta exprimă o noțiune diferită de
zahlunseinstelllung (încetare de plăți) și uberschuldung (insolvabilitatea debitorului)7.
Falimentul este o instituție juridică spe cifică economiei de piață care are scopul de a
prezerva un climat de încredere pentru oamenii de afaceri, bazat pe existența unui cadru
legislativ capabil să asigure un mediu de afaceri sănătos. O legislație a insolvenței adecvată
nu poate și nu trebuie să tindă la îngrădirea legilor economice ale pieței, în special a libertății
concurenței între entitățile prospere și cele insolvente, principalul scop al acestor norme fiind
de a reglementa criterii corecte de tratament pentru debitorul insolvent8.

5 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, pag. 1.
6 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, pag. 2.
7 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, pag. 2.
8 Turcu I. – Legea procedurii insolvenței – comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2007, pag. 3

3 Capitol ul 1
PRINCIPIILE, CARACTERELE, SCOPUL ȘI OBIECTUL
PROCEDURII INSOLVENȚEI

1.1. Principiile procedurii insolvenței
Procedura insolvenței are la bază anumite principii, idei diriguitoare al căror menire
este de a guverna această reglementare și de a reliefa trăsăturile sale caracteristice.
Legea nr. 85/2014 are meritul de a stabili pentru prima oară de la apariția în dreptul
românesc a unei legi a insolvenței, un număr de 13 principii, implementate în întreaga
structură a legii. Aceste principii provin din Pr incipiile World Bank, Principiile europene în
materie de insolvență, precum și Ghidul legislativ UNCITRAL în materie de insolvență.
1.1.1. Maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a cranțelor
(art. 4 pct. 1 din Legea nr. 85/2014)
A. Posibilitatea formulării cererilor de ordonanță președințială pentru prevenirea
executării silite a debitorului anterior deschiderii procedurii [art. 66 alin. (11)]
B. Posibilitatea formulării și de către creditori a cererilor de ordonanță președințială
pentru prevenirea înstrăinării de bunuri, până la pronunțarea asupra deschiderii procedurii
[art. 70 alin. (5)]
Aceste cereri preventive au fost reglementate și în scopul apărării de către creditori a
averii, înainte ca judecătorul sindic să se pronunțe în privința cererii debitorului de deschidere
a procedurii de insolvență.
C. Maximizarea recuperării creanțelor prin distribuții către creditori, rezultate din
reușita acțiunilor revocatorii
Prin folosirea acestor acțiuni revocatorii falimentare, pot fi read use în averea
debitorului bunuri sau valori înstrăinate în perioada suspectă, care pot contribui în mare
măsură la o îndestulare superioară a creditorilor.
D. Maximizarea recuperării creanțelor prin recuperarea prejudiciului produs de
administratorul speci al, prin nerespectarea limitelor dreptului său de administrare
Angajarea răspunderii administratorului special este un element de noutate al legii nr.
85/2014, care vine să acopere un vid legislativ al răspunderii debitorului sau, după caz, a
celui care re prezintă debitorul, după deschiderea procedurii.

4 Legea nr. 85/2006 prevedea în art. 46 nulitatea absolută a tuturor actelor, operațiunilor
și plăților efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, care excedau activității curente,
fără aprobarea co mitetului creditorilor sau autorizarea judecătorului sindic. Cu toate acestea,
întrucât prevederile art. 138, care se refereau la răspunderea persoanelor care au provocat
insolvența, aveau în vedere doar acte și fapte anterioare deschiderii procedurii, pre judiciul
produs de administratorul special prin încălcarea limitelor dreptului său de administrare nu
putea fi recuperat.
1.1.2. Acordarea unei șanse debitorilor, pentru redresarea eficientă și efectivă a
afacerii, fie prin intermediul procedurilor de pre venire a insolvenței, fie prin procedura de
reorganizare (art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014)
A. Diminuarea procentului de omologare a concordatului preventiv, de la 80% la 75%
și simplificarea procedurii, prin eliminarea „constatării” concordatului.
Încurajarea procedurilor de prevenire a insolvenței reprezintă o obligație impusă
statelor membre de către Comisia Europeană, printr -o comunicare emisă în luna martie 2014
– Commission recommends new approach to rescue business and give honest entrepreneurs a
second chance (Comisia Europeană recomandă o nouă abordare, pentru salvarea afacerii și
acordarea antreprenorilor onești a celei de -a doua șanse).
B. Eliminarea sancțiunii decăderii debitorului din dreptul de a propune un plan de
reorganizare în cazul în c are i se respinge contestația la cererea de deschidere a procedurii.
Conform Legii nr. 85/2006, debitorul care formula o contestație împotriva cererii unui
creditor privind deschiderea procedurii de insolvență era aspru sancționat în situația în care
aceas tă contestație era respinsă – pierdea dreptul de a solicita reorganizarea. Cu toate că
rațiunea acestui text era să stopeze practicile abuzive ale debitorilor care, prin formularea
acestor contestații, tergiversau momentul deschiderii procedurii, valorific ându -și între timp
activele în dauna creditorilor, s -a conștientizat până la urmă faptul că o astfel de sancțiune era
excesivă9.
C. Folosirea unor resurse financiare în vederea continuării afacerii în perioada de
observație care formează obiectul unor cauz e de preferință, în situația refuzului creditorului
beneficiar, prin autorizarea de către judecătorul sindic [art. 75 alin. (7) și (9)]
D. Interdicția împiedicării debitorului de a participa la licitații, pentru motivul
deschiderii procedurii [art. 77 alin . (6)]

9 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, p ag. 67;

5 1.1.3. Asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de
comunicare și derulare a procedurii într -un timp util și rezonabil, într -o manieră obiectivă
și imparțială, cu un minim de costuri (art. 4 pct. 3 din Legea nr. 85/2014)
A. Termenul de convocare a creditorilor este de cel puțin 5 zile înainte de data
ședinței, cu obligația de a se depune convocatorul la BPI cu 3 zile înainte de data la care
trebuie efectuată publicarea [art. 48 alin. (1)]
Reglementarea unui termen minimal de 5 zile între data publicării convocatorului în
BPI și data la care are loc ședința adunării creditorilor este motivată de asigurarea unui vot
informat – participarea activă la derularea procedurii de insolvență nu poate fi asigurată decât
prin acordarea unui timp suficient de analiză, pentru asumarea unei decizii în cunoștință de
cauză.
B. Elementele minimale, consemnate în rapoartele de activitate și posibilitatea de
contestare a acestora de la data publicării [art. 5 pct. 28 și art. 59 alin. (6)]
Unele informații au fost considerate de legiuitor ca esențiale pentru a se asigura un
tratament transparent și corect față de creditori, și anume:
 persoanele de specialitate desemnate în procedură, precum și onorariul acestora;
 actele de dispoziție asupra averi i debitorului și documentele încheiate în acest sens,
inclusiv procesul -verbal de adjudecare sau contractul de vânzare, după caz;
 încheierea, modificarea sau încetarea unor contracte la care debitorul este parte;
 situația încasărilor și plăților, în sintez ă;
 promovarea acțiunilor revocatorii falimentare sau a acțiunilor în atragerea răspunderii
personale a fostelor organe de conducere ale debitorului;
 măsuri privind acordarea unei protecții corespunzătoare creditorului care beneficiază
de o cauză de preferi nță;
 stadiul efectuării inventarierii, dacă este cazul.
C. Publicarea unui anunț cu privire la rapoartele de evaluare, posibilitatea studierii
și a formulării de obiecțiuni la acestea [art. 58 alin. (1) lit. q), art. 62 alin. (2)]
D. Obligația debitorului de a pune la dispoziția creditorului care deține cel puțin 20%
din valoarea totală a creanțelor toate informațiile și documentele necesare [art. 82 alin. (1)]
1.1.4. Asigurarea unui tratament egal al creditorilor de același rang (art. 4 pct. 4
din Legea nr . 85/2014)

6 A. Suportarea de către creditorii beneficiari a unor cauze de preferință, pro rata, a
cheltuielilor de procedură efectuate de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar și
a remunerațiilor persoanelor angajate [art. 159 alin. (1) și ar t. 161 pct. 1]
B. Posibilitatea expresă a creditorilor de a prelua în contul creanței bunurile
debitorului, cu respectarea ordinii de prioritate prevalente, atât pe orizontală, cât și pe
verticală [art. 175 alin. (3)]
Potrivit art. 175 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, „Bunurile vor putea fi distribuite
creditorilor în contul creanțelor pe care le dețin împotriva averii debitorului, în urma unei
propuneri a creditorului, cu obligația acestuia de a achita toate sumele ce ar fi fost datorate
creditorilor aflaț i pe ordinele de prioritate anterioare, precum și a celor de pe aceeași ordine
de prioritate, potrivit prevederilor art. 159 și art. 161, în situația în care bunul ar fi fost vândut
de către un terț. Dacă sunt mai multe propuneri, bunul se va distribui cel ui care oferă cel mai
mare preț, caz în care creanța respectivului creditor se va scădea din prețul datorat.”
C. Tratament corect și echitabil – prevederea aceluiași tratament pentru fiecare
creanță din categorie, cu excepția rangului diferit al cauzelor d e preferință [art. 139 alin. (2)
lit. d)]
1.1.5. Asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură
(art. 4 pct. 5 din Legea nr. 85/2014)
A. Prevalența sediului social stabil în vederea deschiderii procedurii (6 luni anterior
depu nerii cererii), în detrimentul celui obținut în urma unor „delocalizări” intenționate [art.
41 alin. (1)]
În materia insolvenței, competența teritorială de stabilește exclusiv în funcție de sediul
social al debitorului. Practicată îndeosebi în cazul insolv ențelor cu element de extraneitate,
„delocalizarea” sediului social al debitorului pentru obținerea unei jurisdicții mai favorabile
(așa numitul forum shoping ) a apărut și în cazul insolvențelor autohtone. Debitorul își
schimba sediul social în altă locali tate, fie pentru obținerea unor avantaje locale, fie pentru
descurajarea creditorilor cărora, pe fondul cheltuielilor mai ridicate, li se diminua interesul de
a se implica activ în procedură10.
Pentru a dejuca astfel de manevre, prevederile art. 41 alin. (1 ) din Legea nr. 85/2014
instituie conceptul de „continuitate” a sediului social, pentru determinarea competenței
teritoriale a deschiderii procedurii: „Toate procedurile prevăzute în prezentul capitol, cu

10 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, pag. 72;

7 excepția apelului, sunt de competența tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului
specializat în a cărui circumscripție debitorul și -a avut sediul social/profesional cel puțin 6
luni anterior datei sesizării instanței.”
B. Prevalența cererii creditorului față de cea a debitorului în privința desemnăr ii
practicianului în provizoriu [art. 66 alin. (6) și (7) raportat la art. 57 alin. (1)]
C. Asigurarea unui vot în conformitate cu regulile unui vot real, conform și just [art.
49 alin. (3) și (4), art. 108 alin. 2, art. 109 alin. (1), art. 51 alin. (5) și (7)]
D. Durata perioadei de observație este de 1 an, cu posibilitatea înscrierii provizorii,
în vederea stabilizării masei credale cu întocmirea tabelului definitiv [art. 112 alin. (3) și art.
113 alin. (4)]
E. Obligativitatea consemnării, în rapoartele d e activitate, a existenței/inexistenței
fondurilor destinate plății contractelor menținute [art. 123 alin. (2)]
Hotărârea de a menține un contract trebuie să fie caracterizată de precauție și
responsabilitate și să ofere cocontractantului certitudinea înca sărilor aferente prestațiilor
executate. Din aceste considerente, în art. 123 alin. (2) se prevede că: „ Dacă solicită
executarea contractului, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar precizează trimestrial,
în cadrul rapoartelor de activitate, dacă debitorul dispune de fondurile bănești necesare
achitării contravalorii bunurilor sau prestațiilor furnizate de cocontractant ”
F . Reglementarea cererilor de plată – cu efectul trecerii la faliment, încă din perioada
de observație [art. 75 alin. (3) și (4) ]
G . Programul de plăți – sumele provenite din activitatea curentă/valorificarea
activelor negrevate se vor distribui pro rata, pentru fiecare creanță prevăzută a se achita în
timpul reorganizării [art. 140 alin. (3)]
1.1.6. Recunoașterea drepturilor exist ente ale creditorilor și respectarea ordinii de
prioritate a creanțelor, având la bază un set de reguli clar determinate și uniform aplicabile
(art. 4 pct. 6 din Legea nr. 85/2014)
A. Obligativitatea distribuției prețului obținut din valorificarea garanție i, anterior
deschiderii procedurii, către creditorul beneficiar al cauzei de preferință, în termen de 30 de
zile [art. 75 alin. (6)]
Art. 36 din Legea nr. 85/1996 oferea o reglementate oarecum lacunară, deoarece, deși
impunea stoparea executărilor silite l a data deschiderii procedurii, nu reglementa nici ce urma
să se întâmple cu sumele de bani provenite din valorificări realizate anterior deschiderii, sume

8 încă nedistribuite, și nici până când anume urma să dureze această suspendare și în ce
condiții.
B. P osibilitatea creditorului garantat de a executa garanțiile financiare constituite
(ipoteca mobiliară și garanții în numerar – cash colateral), în termen de 5 zile de la cererea
acestuia, fără formularea unei cereri de suspendare adresate judecătorului sind ic [art. 75
alin. (7)]
C. Obligativitatea distribuției imediate a sumelor obținute în urma valorificării
bunului garantat în planul de reorganizare [art. 133 alin. (5) lit. F]
Această dispoziție cu caracter de noutate a fost introdusă pentru a asigura echi tate și
previzibilitate în privința distribuțiilor aferente planului de reorganizare, deoarece Legea nr.
85/2006 nu prevedea o astfel de obligativitate. Practica a relevat cazuri în care o garanție era
valorificată, sumele erau folosite în activitatea cure ntă, însă creditorul era blocat, întrucât
potrivit programului de plăți, scadența de plată a sumelor destinate a -i fi atribuite nu era
împlinită.
1.1.7. Limitarea riscului de credit și a riscului sistemic asociat tranzacțiilor cu
instrumente financiare der ivate prin recunoașterea compensării cu exigibilitate imediată în
cazul insolvenței sau al unei proceduri de prevenire a insolvenței unui cocontractant,
având ca efect reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părți sau chiar la
zero atunc i când, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanții financiare
(art. 4 pct. 7 din Legea nr. 85/2014)
Acest principiu este implementat prin reluarea prevederilor art. 51 din Legea nr.
85/2006 prin dispozițiile art. 89 din Legea nr. 85/201 4: „(1) Orice transfer, îndeplinire a unei
obligații, exercitare a unui drept, act sau fapt realizat în temeiul unor contracte financiare
calificate, precum și orice acord de compensare bilaterală sunt valabile, pot fi executate
și/sau opuse unui cocontrac tant insolvent ori unui garant insolvent al unui cocontractant,
conform condițiilor rezultând din înțelegerea părților, fiind recunoscute ca bază de înscriere
a creanței în procedurile prevăzute de prezentul capitol. (2) Singura obligație, dacă există în
cuprinsul contractului, ca urmare a realizării unei compensări bilaterale – netting – în
condițiile prevăzute de un contract financiar calificat, a unei părți la contract va fi aceea de
a presta obligația netă, respectiv suma de plată sau obligația de a fac e, rezultată în urma
nettingului către cocontractantul său. (3) Singurul drept, dacă există în cuprinsul
contractului, ca urmare a realizării unui netting în condițiile prevăzute de un contract

9 financiar calificat, a unei părți la contract, va fi acela de a primi dreptul net, respectiv suma
de plată sau obligația de a face, care rezultă în urma nettingului de la cocontractantul său.
(4) Nicio atribuție conferită prin prezenta lege unui organ care aplică procedura insolvenței
nu va împiedica încetarea contra ctului financiar calificat și/sau accelerarea îndeplinirii
obligațiilor de plată ori a îndeplinirii obligațiilor de a face sau a realizării unui drept în baza
unuia ori a mai multor contracte financiare calificate, având ca temei un acord de netting,
acest e puteri fiind limitate la suma netă rezultată în urma aplicării acordului de netting. (5)
Cu excepția dovedirii intenției frauduloase a debitorului în sensul art. 117 alin. (2) lit. g),
administratorul judiciar/lichidatorul judiciar sau, după caz, instanț a judecătorească nu poate
împiedica, cere anularea ori decide desfacerea unor operațiuni cu instrumente financiare
derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de netting, realizate în baza unui
contract financiar calificat. ”
1.1.8. Asigurarea ac cesului la surse de finanțare în procedurile de prevenire a
insolvenței, în perioada de observație și de reorganizare, cu crearea unui regim adecvat
pentru protejarea acestor creanțe (art. 4 pct. 8 din Legea nr. 85/2014)
Principiile Băncii Mondiale susțin faptul că finanțările sunt esențiale și reprezintă
centrul de greutate al oricărei proceduri de redresare a unui debitor aflat în dificultate.
Regulile pentru acordarea acestei finanțări în perioada de observație sunt:
 finanțările se fac numai cu acordul a dunării creditorilor și vor fi garantate în principal
cu bunuri sau drepturi libere de sarcini, care nu fac obiectul unor cauze de preferință;
 dacă nu există bunuri libere de sarcini, finanțările vor fi garantate prin garanții deja
constituite, cu acordul creditorilor garantați preexistenți;
 dacă nu există bunuri libere de sarcini sau acordul creditorilor garantați preexistenți,
finanțările vor fi suportate de către creditorii garantați, pro rata , raportat la totalitatea
bunurilor grevate, iar în cazul insu ficienței bunurilor grevate, pentru partea
negarantată, prioritatea va fi asigurată prin celelalte resurse disponibile.
1.1.9. Fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii
clare, cu asigurarea unui tratament egal între credit orii de același rang, a recunoașterii
priorităților comparative și a acceptării unei decizii a majorității, urmând să se ofere
celorlalți creditori plăți egale sau mai mari decât ar primi în faliment (art. 4 pct. 9 din
Legea nr. 85/2014)

10 A. Asigurarea unui dublaj între votul pe categorii și votul raportat la procentul masei
credale (30% din totalul creanțelor) [art. 139 alin. (1) lit. A), B) și C)]
Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014, au existat în practică numeroase
cazuri în care, prin perm utări subtile ale votului categoriilor de creanțe, unele planuri de
reorganizare erau aprobate și confirmate prin manifestarea de voință derizorie a creditorilor,
prin prisma ponderii acestora în totalul masei credale. O astfel de permisivitate era favoriz ată
și de faptul că, de regulă, categoria creditorilor salariați este o categorie susținătoare a
planului, iar cea a furnizorilor critici – de asemenea – era creată în scopul votului acestuia11.
Din aceste considerente a devenit necesară dublarea criteriulu i majorității categoriilor
cu cel al deținerii unui procent de 30% din totalul masei credale. Legiuitorul a considerat
suficient acest procent pentru a crea un echilibru între, pe de o parte atingerea necesarului de
„prag semnificativ” din totalul masei cr edale, și pe de altă parte evitarea îngreunării excesive
a votării unui plan de reorganizare, prin introducerea unui prag prea ridicat.
B. Revenirea la creanțele înregistrate în tabelul definitiv, în cazul în care planul
eșuează, chiar dacă prin plan respe ctivele creanțe fuseseră diminuate sau chiar înlăturate
[art. 140 alin. (1)]
C. Posibilitatea creditorilor care, direct/indirect, controlează sau sunt controlați de
debitor, să voteze planul, și în situația în care programul de plăți nu le oferă nicio sumă [art.
138 alin. (5)]
Noile prevederi ale Codului insolvenței vizează cazul distribuției „pe zero”, pe care
art. 100 alin. (5) al Legii nr. 85/2006 nu îl reglementa. Conform dispozițiilor legale în
vigoare, acești creditori pot vota numai în cazul în care planul le asigură mai puțin decât în
faliment.
Astfel, art. 138 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 prevede că „ Creditorii care, direct sau
indirect, controlează, sunt controlați sau se află sub control comun cu debitorul pot vota cu
privire la planul de reorg anizare, sub condiția ca programul de plăți să nu le ofere nicio
sumă sau să le ofere mai puțin decât ar primi în cazul falimentului și ca orice astfel de plăți
să le fie acordate potrivit ordinii de prioritate a creanțelor subordonate ”.
D. Mai multe planu ri de reorganizare – votarea în aceeași ședință a adunării
creditorilor, în ordinea decisă de creditori [art. 138 alin. (6)]

11 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, pag. 79.

11 Această prevedere clarifică cazul existenței mai multor planuri de reorganizare,
raportat la regula că numai unul dintre planurile de reorganizare poate fi confirmat de
judecătorul sindic. Această dispoziție urmărește faptul că un vot aprobativ pe un prim plan de
reorganizare ar exclude un dublaj al acestui vot pe următorul plan.
E. Reglementarea modului de vot în cazul parității cate goriilor (două sau patru) [art.
139 alin. (1) lit. C)]
Prevederile art. 101 alin. (1) lit. B) din Legea nr. 85/2006 reglementau numai situația
existenței a două categorii de vot pe planul de reorganizare, caz în care planul era considerat
aprobat în situaț ia când categoria cea mai mare, prin valoare, accepta planul.
Legea nr. 85/2014 prevede în art. 139 alin. 1 lit. C) atât cazul în care există două
categorii, cât și situația existenței a patru categorii, iar soluția este diferită: „ planul se
consideră acce ptat în cazul în care este votat de cel puțin jumătate din numărul de categorii,
cu condiția ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul și ca cel puțin 30% din
totalul valoric al masei credale să accepte planul. ”
1.1.10. Favorizarea, în proce durile de prevenire a insolvenței, a
negocierii/renegocierii amiabile a creanțelor și a încheierii unui concordat preventiv (art. 4
pct. 10 din Legea nr. 85/2014)
Elementul de noutate prevăzut în art. 5 pct. 71 din Legea nr. 85/2014 îl constituie
testul cr editorului privat, definit ca „ analiza comparativă a gradului de îndestulare a creanței
bugetare prin raportare la un creditor privat diligent, în cadrul unei proceduri de
preinsolvență sau reorganizare, comparativ cu o procedură de faliment. Analiza are l a bază
un raport de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat membru ANEVAR desemnat de
creditorul bugetar și se raportează inclusiv la durata unei proceduri de faliment comparativ
cu programul de plăți propus. Nu constituie ajutor de stat situația în care testul creditorului
privat atestă faptul că distribuțiile pe care le -ar primi creditorul bugetar în cazul unei
proceduri de preinsolvență sau reorganizare sunt superioare celor pe care le -ar primi într -o
procedură de faliment ”
1.1.11. Valorificare a în timp util și într -o manieră cât mai eficientă a activelor (art.
4 pct. 11 din Legea nr. 85/2014)
A. Valorificarea necesară acoperirii cheltuielilor de procedură [art. 39 alin. (6)]
Din analiza dispozițiilor legale, rezultă că valorificarea se face în condiții restrictive,
astfel:

12  numai în scopul și în limitele necesare acoperirii cheltuielilor de procedură;
 numai în situația lipsei de lichidități în patrimoniul debitorului;
 doar cu privire la bunurile libere de sarcini, care nu sunt esențiale pentru re organizare,
la minim valoarea de lichidare stabilită de evaluator;
 până la desemnarea comitetului creditorilor, decizia aparține practicantului, iar
propunerea se publică în BPI, putând fi atacată în 3 zile;
 după desemnarea comitetului creditorilor, valori ficarea se face cu acordul acestuia.
B. Prevederea obligativității aplicării regulilor de vânzare reglementate pentru
licitația publică de Codul de procedură civilă, prin hotărârea judecătorului sindic [art. 156
alin. (2)]
Legea nr. 96/2014 prevede în art. 156 alin. (2) posibilitatea aplicării Codului de
procedură civilă în situația vânzării bunurilor prin licitație publică. Această posibilitate se
transformă în obligativitate în cazul în care adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de
vânzare sau, de și aprobat, acest regulament nu duce la valorificarea bunurilor într -un termen
rezonabil.
C. Înlăturarea procedurii greoaie a pașilor de supraofertare și înlocuirea acesteia cu
o procedură mai simplă și mai flexibilă [art. 156 alin. (1), (2) și (3)]
Se pre văd clar tipurile de vânzare – licitație publică, negociere directă sau o
combinație a acestora – iar tipul de vânzare este supus aprobării adunării creditorilor.
Cu privire la regulile de vânzare, se poate opta pentru un regulament de vânzare sau
pentru a plicarea Codului de procedură civilă. În cazul când tipul de vânzare care se aprobă
este negocierea directă, este obligatorie întocmirea regulamentului de vânzare și supunerea
acestuia spre aprobare adunării creditorilor.
1.1.12. În cazul grupului de socie tăți, coordonarea procedurilor de insolvență, în
scopul abordării integrate a acestora (art. 4 pct. 12 din Legea nr. 85/2014)
Coordonarea procedurilor de insolvență este realizată prin obligația de cooperare între
practicienii în insolvență desemnați în pr ocedurile de insolvență ale membrilor grupului, prin
posibilitatea semnării unui protocol de cooperare între practicieni, prin existența unui
practician coordonator, precum și prin planuri de reorganizare coordonate și compatibile.
1.1.13. Administrarea p rocedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență de
către practicieni în insolvență și desfășurarea acestora sub controlul instanței de judecată
(art. 4 pct. 13 din Legea nr. 85/2014)

13 Legea nr. 85/2014 consolidează acest principiu prin atribuirea un or atribuții noi în
sarcina judecătorului sindic:
 judecarea cererilor practicianului în cazul când comitetul creditorilor/adunarea
creditorilor nu poate lua o decizie din lipsă de quorum, în două ședințe, având aceeași
ordine de zi, în vederea eficientizăr ii și continuării procedurii – art. 45 alin. (1) lit. o);
 posibilitatea de a dispune convocarea adunării creditorilor, cu o anumită ordine de zi –
art. 45 alin. (1) lit. p).

1.2. Caracterele juridice ale procedurii insolvenței
În general, normele juridice lasă în sarcina doctrinei definirea instituțiilor juridice pe
care le reglementează. Legea nr 85/2014 nu definește nici ea procedura insolvenței, în ciuda
faptului că, în partea introductivă, în art. 5, legiuitorul a prevăzut alte 72 de definiții ale
termenilor și expresiilor pe care le utilizează.
În literatura de specialitate, procedura insolvenței a fost definită ca ansamblul
normelor juridice, prin care se urmărește obținerea fondurilor bănești pentru plata
datoriilor debitorului aflat în insolvență fa ță de creditorii săi, în condițiile stabilite
diferențiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de
reorganizare sau prin faliment12.
Plecând de la această definiție putem extrage următoarele caracteristici ale procedurii
insolvenței, conform reglementărilor în vigoare: este o procedură judiciară, colectivă și
concursuală, unitară și generală, egalitară, de remediu sau de executare silită, după caz.
1.2.1. Caracterul judiciar
Procedura insolvenței se desfășoară integral sub c ontrolul direct ori indirect al
instanței de judecată, prin intermediul judecătorului -sindic.
Legea nr. 85/2014 prevede la art. 41 alin. (1) că „ toate procedurile prevăzute de
prezentul capitol, cu excepția apelului, sunt de competența tribunalului sau, da că este cazul,
a tribunalului specializat, în a cărui circumscripție debitorul și -a avut sediul principal cel
puțin 6 luni anterior datei sesizării instanței. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o
secție specială de insolvență, acesteia îi aparține c ompetența pentru derularea procedurilor
prevăzute de prezenta lege ”. Legiuitorul a reglementat totodată atribuțiile principale ale

12 Cărpenaru St.D. – Drept comercial român, ed. a 7 -a revăz ută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București,
2007, pag. 260

14 judecătorului -sindic, precum și căile de atac care se pot exercita împotriva hotărârilor
acestora, căi de atac ce sunt de ase menea de competența organelor judecătorești.
1.2.2. Caracterul colectiv și concursual
În literatura de specialitate există unii autori13 care consideră că cei doi termeni sunt
sinonimi, iar alții14, la a căror opinie achiesez, argumentează că, deși cele două noțiuni sunt
strâns legate una de alta, fiecare desemnează o anumită trăsătură distinctă a procedurii
insolvenței.
Caracterul colectiv constă în faptul că, prin deschiderea procedurii, orice urmărire
silită individuală încetează. Cu alte cuvinte, caracter ul colectiv constă în aceea că procedura
insolvenței îi obligă pe toți creditorii debitorului față de care s -a dispus deschiderea
procedurii să se reunească într -o procedură unică, comună.
Caracterul concursual constă în faptul că interesele patrimoniale a le creditorilor nu
vor fi satisfăcute individual, ca în procedura de executare silită prevăzută de Codul de
procedură civilă, ci proporțional, potrivit ordinii prevăzute de lege, creditorii venind în
concurs în cadrul procedurii unice în care îi vor depune spre verificare creanțele.
1.2.3. Caracterul unitar și general
Caracterul unitar reprezintă supunerea debitorului unei singure proceduri de
insolvență, fie generală, fie simplificată, la care vor veni în concurs toți creditorii săi care și –
au manifestat a ceastă dorință în condițiile legii, cu excepția salariaților debitorului.
Caracterul unitar se menține și în cazul în care debitorul este supus, succesiv, atât
procedurii de reorganizare judiciară, cât și procedurii de faliment, fie în procedura generală,
fie în cea simplificată, pentru că împotriva aceluiași subiect nu pot fi deschise simultan mai
multe proceduri.
Caracterul general constă în faptul că procedura insolvenței se aplică „averii
debitorului”, care este definită de art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 ca „ totalitatea bunurilor
și drepturilor sale patrimoniale – inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenței,
care pot face obiectul executării silite, în condițiile reglementate de Codul de procedură
civilă ”.

13 Cărpenaru St.D – Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Prinț, București, 1998, pag. 19;
Adam I., Savu C.N – Legea procedurii insolvenței, Ed. C.H. Beck, București, 2006, pag. 85;
14 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, pag. 87;

15
1.2.4. Caracterul egalitar
Caracterul egalitar derivă din caracterul colectiv și concursual, pentru că toți creditorii
interesați iau parte la procedura prevăzută de lege, urmând ca ei să fie satisfăcuți deodată și
proporțional cu creanțele pe care le au, în ordinea de prioritate re glementată de lege,
indiferent de interesul public ori privat reprezentat de creditori sau de natura creanțelor.
1.2.5. Caracterul de remediu sau de executare silită
Legea nr. 85/2014 oferă creditorilor un instrument eficient prin care aceștia își pot
recupera creanțele pe care le au față de debitorul aflat în stare de insolvență, fie prin
procedura reorganizării judiciare, fie prin executarea silită a bunurilor debitorului (procedura
falimentului).
Reorganizarea judiciară are caracter de remediu, întrucât are ca obiectiv redresarea
întreprinderii prin plata pasivului debitorului. Procedura reorganizării judiciare este
reglementată astfel încât să asigure debitorului facilitatea restructurării afacerii sale pentru
ameliorarea performanțelor economice ale act ivității. Această procedură oferă termene de
respiro, precum și posibilitatea denunțării unor contracte dezavantajoase, în scopul de a
sprijini activitatea debitorului.
Pe de altă parte, procedura falimentului are un caracter de executare silită, pentru că
prin această procedură se urmărește numai stingerea pasivului debitorului prin lichidarea
averii sale. În această etapă, interesul creditorilor impune ca activele falitului să se transforme
în bani în cel mai convenabil mod pentru aceștia.

1.3. Scopul și obiectul procedurii insolvenței
1.3.1. Scopul procedurii insolvenței
Potrivit Principiilor elaborate de Banca Mondială în 2001 privind procedurile de
insolvență, în urma analizei comparative a sistemelor de drept, se consideră că scopul acestor
proceduri poate fi realizat dacă:
 se asigură reciprocitatea informației în cazurile de insolvență transfrontalieră;
 se conferă previzibilitate și transparență procedurii insolvenței;
 se menține cu rigurozitate ordinea de prioritate legală a creanțelor;
 se asigură o supraveghere judiciară sau de altă natură pentru prevenirea comiterii de
abuzuri;

16  se asigură un tratament echitabil și corect creditorilor aflați pe aceeași poziție, inclusiv
celor străini;
 se cenzurează inițiativele creditorilor de a dezmembra averea debi torului;
 se prevăd soluții imparțiale, eficiente și rapide pentru finalizarea procedurii;
 se păstrează un echilibru corect între reorganizare și faliment;
 se asigură maximizarea valorii activelor debitorului.
În literatura de specialitate s -a afirmat că sc opul legii îl constituie acoperirea în cel
mai înalt grad a pasivului debitorului, iar dacă toate cheltuielile se suportă din averea
acestuia, rezultă că scopul îl reprezintă, de fapt, maximizarea raportului dintre suma obținută
pentru satisfacerea credito rilor și cheltuielile necesare colectării acestei sume15. Acoperirea
pasivului nu implică stingerea în totalitate a datoriilor acestuia, ci doar încheierea conturilor
pentru perioada anterioară.
Legea nr. 85/2014 prevede în art. 2 că „ scopul prezentei legi este instituirea unei
proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este
posibil, a șansei de redresare a activității acestuia. ” Se poate observa că legiuitorul a folosit
sintagma „acoperirea pasivului debitorului” și nu plata pasivului său, de unde rezultă că
stingerea obligațiilor se poate face atât prin plată, cât și prin alte mijloace legale (dare în
plată, remitere de datorie, compensație etc.)
Dacă scopul Codului insolvenței a fost definit de legiuitor, scopul procedurii judiciare
este diferit în funcție de poziția celor interesați. Pentru creditori, scopul îl reprezintă
recuperarea cât mai repede și într -o măsură cât mai mare a datoriilor pe care debitorul aflat în
insolvență le are față de ei, iar pentru debi tor scopul este de a -și redresa activitatea și de a
rămâne pe piață, odată cu achitarea datoriilor acumulate.
1.3.2. Obiectul procedurii insolvenței
Legea nr. 85/2014 nu definește obiectul procedurii insolvenței, lăsând în sarcina
doctrinei să contureze ac eastă noțiune, însă în art. 5 pct. 5 este prevăzută definiția „averii
debitorului”, ca fiind „ totalitatea bunurilor și drepturilor sale patrimoniale – inclusiv cele
dobândite în cursul procedurii insolvenței, care pot face obiectul executării silite, în
condițiile reglementate de Codul de procedură civilă ”, astfel încât putem afirma că obiectul
procedurii insolvenței îl reprezintă averea debitorului, ca subiect pasiv al acestei proceduri.

15 Bufan R. și colectiv – Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București, 2014, pag. 93;

17 Executarea silită, la care face referire art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, constituie
cea de -a doua fază a procesului civil și are ca scop realizarea drepturilor recunoscute în
favoarea unei persoane printr -o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu.
În cazul în care pârâtul care a pierdut procesul își execută de bunăvoie obligația ce i -a
fost stabilită în sarcină, ultima fază a procesului civil nu mai are loc, întrucât executarea silită
nu mai este necesară. În acest sens, art. 622 NCPC prevede că „ (1) Obligația stabilită prin
hotărârea unei instanțe sau prin tr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. (2)
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la
îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare,
potrivit dispoziți ilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. (3)
Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv,
până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor,
pena lităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de
executare. (4) Executarea unor obligații de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept,
act sau fapt dintr -n registru public, emiterea unei autorizații, elib erarea unui certificat sau
predarea unui înscris și altele asemenea, se poate obține la simpla cerere a persoanei
îndreptățite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenția
executorului judecătoresc, dacă prin lege nu se dispune altfel. În caz de neconformare a
debitorului, creditorul poate recurge la executarea silită în condițiile prezentului cod. (5)
Vânzarea de către creditor a bunurilor mobile ipotecate în condițiile art. 2445 din Codul
Civil16 se face cu încuviințarea instanț ei, fără intervenția executorului judecătoresc ”

16 Conform dispozițiilor art. 2445 NCC – Vânzarea bunurilor ip otecate „(1) Creditorul ipotecar poate cere
instanței de executare încuviințarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat. La
cererea de încuviințare se vor depune documente care atestă existența creanței ipotecare și a ipotecii
mobiliare, împreună cu dovada perfectării ipotecii. Instanța va analiza existența creanței și a ipotecii legal
perfectate și va încuviința vânzarea, cu citarea părților interesate. (2) Creditorul ipotecar poate vinde
bunurile mobile ipotecate în starea în c are se găsesc sau după luarea unor măsuri comercial rezonabile
pentru valorificarea acestora. (3) Creditorul poate vinde bunurile mobile ipotecate prin licitație publică ori
prin negociere directă, prin unul sau mai multe contracte, în bloc ori separat, în orice moment sau loc, în
condiții comerciale rezonabile. (4) Părțile pot conveni, prin contractul de ipotecă, modul de valorificare a
bunurilor grevate. (5) În toate cazurile, vânzarea trebuie realizată într -o manieră comercial rezonabilă în
ceea ce prive ște metoda, momentul, locul, condițiile și toate celelalte aspecte ale acesteia.”

18 Potrivit prevederilor art. 629 NCPC, „ (1) Veniturile și bunurile debitorului pot fi
supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară
pentru realizarea drepturilor cr editorilor. (2) Bunurile supuse unui regim special de circulație
pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. ”
În principiu, sunt supuse executării silite până la realizarea drepturilor creditorilor,
toate bunurile și veniturile debi torului, cu excepția celor pe care legea le declară inalienabile
(cum sunt dreptul de uz și dreptul de abitație17) sau celor care nu sunt urmărite silit în
considerarea scopului pentru care sunt folosite18. Întrucât totalitatea drepturilor și obligațiilor
patrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice alcătuiesc patrimoniul acesteia, se poate
afirma că întregul patrimoniu al debitorului constituie gajul general al creditorilor săi,
consacrându -se astfel, și în dreptul procesual civil, principiul stipulat în art. 2324 și art. 2326
NCC, conform căruia cel ce este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale prezente și
viitoare, ele servind drept garanție comună a creditorilor săi, prețul acestor bunuri
împărțindu -se între ei proporțional cu valoarea cre anțelor deținute, cu excepția situației în
care există între creditori cauze de preferință ori convenții cu privire la ordinea îndestulării
lor, creditori cu același rang, având, deopotrivă, drept la plată, proporțional cu valoarea
creanței fiecăruia dintr e ei.
Din analiza art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 rezultă că sunt incluse în averea
debitorului nu numai bunurile și drepturile patrimoniale existente la momentul pronunțării
hotărârii de deschidere a procedurii de executare colectivă, ci și acelea car e pot fi dobândite
prin diferite mijloace juridice specifice pe parcursul administrării procedurii colective (de
exemplu, prin recuperarea creanțelor debitorului, prin anularea actelor frauduloase încheiate
de debitor în dauna drepturilor creditorilor ori prin angrenarea răspunderii solidare a
organelor de conducere ori de supraveghere le debitorului persoană juridică sau a oricărei alte
persoane care a contribuit la starea de insolvență).

17 Potrivit art. 752 NCC, „dreptul de uz ori de abitație nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor
drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.”
18 Cum su nt bunurile prevăzute de art. 726 și 727 NCPC.