Odată cu apariția omului acesta a început s ă hărțuiască mediul înconjur ător, ajungând ca în ultimul secol să devină un pericol pentru acesta. Pe de… [612566]
1 NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Odată cu apariția omului acesta a început s ă hărțuiască mediul înconjur ător,
ajungând ca în ultimul secol să devină un pericol pentru acesta. Pe de o parte, omul
a extras din mediu o cantitate foarte ma re de resurse greu regenerabile s ărăcind
mediul iar, pe de alt ă parte, a cedat mediului prod use improprii, adeseori toxice și
nereciclabile, reducând cu mult capac itatea mediului de a se menț ine într-un
echilibru necesar supravie țuirii speciilor și reducând semnificativ capacitatea de
supraviețuire a speciei umane. Aș a se face că , în special în ultimele decenii ale
secolului al XX-lea, se vorbe ște tot mai mult de pericolul apari ției unei crize
ecologice și de necesitatea imperativă a protecției mediului.
Încă din a doua jum ătate a secolului XX o mare parte a popula ției a
conștientizat faptul c ă ne îndrept ăm spre o grav ă criză ecologică. Studiile științifice
întreprinse, intens mediatizate ș i popularizate, au oferit informa ții despre
consecințele efectului de ser ă, găurii din stratul de ozon, dispari ției pădurilor,
poluării apelor de suprafa ță, ploii acide, dispari ției speciilor și ale altor pericole ce
ne pândesc, oamenii începând s ă se teamă pentru viitorul lor și al copiilor lor.
Problematica mediului înconjur ător a căpătat o dimensiune planetar ă,
noțiunile referitoare la as pectele de mediu au p ătruns în toate domeniile vie ții
societății umane, în domeniul vie ții economice, sociale, politice, legislative, în
educație, cultur ă. În limbajul curent termeni precum ecologia sau protecț ia
mediului înconjurător se folosesc de multe ori f ără să li se cunoasc ă semnifica ția.
De aceea vom începe cu o scurt ă lămurire asupra în țelesurilor semantice ale unor
termeni frecvent utiliza ți.
NOȚIUNI INTRODUCTIVE 4
1.1. Defini ția și clasificarea ecologiei.
Ecologia este o știință biologică care se ocup ă cu studiul conexiunilor ce se
manifestă între organisme și mediul lor de via ță. Termenul de ecologie a fost creat
în 1866 de c ătre marele biolog germ an Ernst Haeckel, și are drept r ădăcină
cuvântul grecesc oikos care înseamn ă casă și logos care înseamn ă știință. Ecologia
operează cu unele noț iuni specifice precum: biotop1, biocenoz ă2, ecosistem3,
biosferă4, ecosferă5. Ecologia tradi țională analizează în amănunt relațiile reciproce
dintre sistemele vii ș i mediu, dezvoltând ca principii fundamentale: principiul
interacțiunii6, principiul retroac țiunii7.
Datorită lărgirii sferei de cunoa ștere și de interes, datorit ă trecerii de la
studiul ecosistemului la studiul ecosferei în ansamblul ei, ecol ogia s-a transformat
treptat dintr-o știință biologică într-o știință suprasintetic ă, integrând o serie de
elemente ce apar țineau de drept altor științe: geografia, fizica, chimia, economia,
sociologia, etc.
A apărut astfel o nou ă știință și anume aceea de e cologie global ă sau știința
mediului înconjur ător8.
Ecologie tradi țională
(teoretică)
Ecologie global ă
(sistemică) Studiul ecosferei Studiul ecosistemului
ECOLOGIE
1 (bios = viu – via ță; topos = loc – spa țiu) reprezint ă condițiile fizico-chimice și climaterice ale unui mediu natural
determinat, spa țiu de viață în care-și desfășoară viața plante și animale.
2 (bios = viață ; koinos = comun) reprezint ă ansamblul popula țiilor și speciilor de plante și animale, care tr ăiesc într-
un mediu natural determinat. Biocenoza reprezint ă componentele vii ale ecosistemului.
3 Unitatea ecologic ă formată din ansamblul organismelor vii (biocenoz ă), care locuiesc în mediul natural dat
(biotop). Ecosistemul reprezint ă o unitate func țională în care se manifest ă și se eviden țiază toate interac țiunile între
specii și mediul lor de via ță, având ca finalitate realizarea produc ției biologice.
4 Totalitatea organismelor vii, animale și vegetale, care tr ăiesc pe suprafa ța Terrei.
5 Totalitatea ecosistemelor de pe suprafa ța Terrei.
6 sau principiul unit ății viață – mediu, care arat ă că la toate nivelurile de integrare a lumii vii, via ța este dependent ă de
mediu. Inseparabilitatea dintre via ță și mediu se exprim ă genetic prin forme biotice (organisme vii), iar fiziologic
prin schimburile de substan ță dintre organism și mediu.
7 sau principiul feedback, care arat ă că populațiile și biocenozele se aseam ănă cu sistemele cibernetice fiind legate cu
mediul prinr-un num ăr mare de intr ări ieșiri, care reglaez ă nivelul lor de func ționare pe baza unor feedback-uri
(răspunsuri) pozitive sau negative.
8 Strugen, B., – "Probleme moderne de ecologie", Ed. Științifică și enciclopedic ă", Bucure ști, 1982, p. 20
Protecția mediului 5
Ecologia global ă a preluat principiile ecologiei teoretice și a încorporat în
conceptul de sistem ecologic da tele despre mediul înconjur ător de la diferite științe,
integrând de asemenea și impactul omului asupra resurselor și factorilor de mediu.
Apariț ia acestei noi științe se datoreaz ă în cea mai mare m ăsura crizei ecologice ce
s-a acutizat în ultimul timp. Între ecologia tradi țională și ecologia global ă (știința
mediului înconjur ător) se face o clar ă diferențiere, prima fiind o disciplin ă
biologică, care are drept obiect de studiu ecosistemul, iar cea de-a doua o știință
pluridisciplinar ă, care are ca obiect de studiu mediul înconjur ător.
Faza de maturitate a acestei noi științe a primit denumirea de ecologie
sistemică9 și s-a dezvoltat pe principiile prel uate din teoria sistemelor, teoria
informației, ciberneticii și teoria matematic ă a sistemelor dinamice. Concep ția
sistemică a asigurat ordonarea cuno ștințelor și integrarea tendin țelor centrifuge din
domeniul ecologiei, a organizat mediul fizic și biologic ca pe o ierarhie de sisteme,
a creat mijloacel e conceptuale și metodologice pentru organizarea managementului
integrat al acestora. Ecologia sistemic ă organizeaz ă mediul înconjur ător ca pe o
ierarhie de sisteme, dinamice și cu propriet ăți structurale și funcționale
identificabile și cuantificabile.
ȘTIINȚELE VIEȚII TEORIA GENERAL Ă A
SISTEMELOR – CIBERNETICA
ȘTIINȚELE NATURII :
GEOLOGIE , CHIMIE , FIZICĂ BAZA TEORETIC Ă A
ECOLOGIEI SISTEMICE
TEORIA MATEMATIC Ă A
SISTEMELOR DINAMICE
ȘTIINȚELE SOCIALE ȘTIINȚE ECONOMICE
Fig. 1.1 Baza teoretic ă a Ecologiei sistemice și relațiile cu științele naturii, sociale și economice
(după Vădineanu A.)
9 Vădineanu, Anghelu ță – 1998, Op. cit., p. 12-19
NOȚIUNI INTRODUCTIVE 6
1.2. Defini ția și componentele mediului
înconjurător.
Mediul înconjur ător reprezintă totalitatea elementelor naturale și
antropice, evenimentelor și energiilor, care se g ăsesc într-o permanent ă interacțiune
și care determin ă menținerea echilibrului ecologic al planetei.
mediu înconjur ător = capital natural + sisteme socio-economice
M.Î. C.N. S.S.E
Noțiunea de mediu înconjur ător, definit ă din mai multe perspective: fizic,
geografic, biologic, politic, juridic, econom ic, social, psihologic, cultural, etc.,
prezintă o serie de variante care reflect ă legăturile complexe ale omului cu
realitatea înconjură toare. Dup ă modul de abordare și clasificare aceast ă noțiune
largă poate avea mai multe înț elesuri10, mai stricte incluzând astfel no țiunile de:
mediu natural11 și mediu natural antropizat12, oikumena13, mediu ambiant14, mediu
înconjurător general15 și mediu înconjur ător eficient16, mediu ecologic ș i mediu
geografic17, etc.
Pentru a desemna, într-o form ă foarte general ă, suportul material al
dezvoltă rii sistemelor socio-economice s-a introdus (1990, Pearce și Turner)
conceptul de capital natural, care reprezint ă totalitatea sistemelor ecologice
naturale, seminaturale ș i antropizate ale unei țări, regiuni, etc., care asigur ă funcția
de produc ție și dezvoltare a sistemelor soci o-economice. Capitalul natural are
anumite func ții și o anumită capacitate productivă , ce trebuie cunoscut ă pentru a
evita supraexploatarea ș i o anumit ă capacitate de suport, ce trebuie cunoscut ă
pentru a evita deteriorarea18.
10 Pușcașu, V.-1998 – Op.cit., p. 5-7 , Sima, C., Gh., Marin, -1999- Op.cit., p34-45.
11 zone unde fenomenele ce se desf ășoară sunt supuse unor echilibre naturale, pu țin afectate de om (ex. O p ădure
tropicală)
12 zone unde fenomenele ce se desf ășoară manifest ă abateri (de regul ă dorite) de la cursul natural, datorit ă
intervenției directe a omului (ex. Un lan de grâu);
13 mediul locuit direct de om (ex. Un ora ș)
14 ansamblul (la un moment dat) al factorilor naturali (fizici, chimici, biologici) și sociali (crea ți prin activit ăți
umane) care, în strâns ă interacțiune, influenț ează echilibrul ecologic și detrmin ă condițiile de via ță pentru om și
pentru dezvoltarea societ ății;
15 din imediata apropiere pân ă la dimensiunile spa țiului cosmic;
16 ansamblul factorilor care intervin direct și semnificativ în structura și funcționarea sistemelor vii.
17 mediul ecologic se extinde oriunde este via ță, pe când mediu geografic se extinde cu deosebire în arealul locuit de
om , sau acolo unde sunt prezente rezultatele muncii sale.
18 Vădineanu, A.,-1998- Op. cit., p. 101
Protecția mediului 7
Tabel nr. 1.1.
Structura capitalului natural (dup ă Vădineanu A.)
1.1 Ecosisteme și complexe
de ecosisteme marine și
oceanice pelegialul marin și oceanic, sistemu l
abisal, platforma continental ă,
estuare, lagune, recife, etc.
1.2 Ecosisteme și complexe
de ecosisteme acvatice
continentale lacuri, bălți, fluvii, râuri, pâraie,
delte, zone inundabile, turb ării,
păduri aluviale, sisteme carstice,…. 1. Sisteme ecologice naturale și seminaturale
1.3 Ecosisteme și complexe
de ecosisteme terestre ecosisteme arctice ș i alpine; p ăduri
de: rășinoase, foioase, tropicale, ecuatoriale; ecosisteme de step ă,
deșerturi,…
2.1 Agrosisteme
2.2 Planta ții forestiere
2.3 Ferme zootehnice
2.4 Ferme de acvacultur ă
2.5 Lacuri de acumulare 2. Sisteme ecologice antropizate
2.6 Zone umede artificiale
Principalele elemente ale mediului înconjur ător sunt: aerul, apa, solul și
organismele. Aceste elemente sunt repartizate sub forma unor înveli șuri
concentrice ce poartă numele de geosfere, ce se afl ă într-o strâns ă interdependen ță.
Geosferele planetare sunt: atmosfera, hidrosfera, litosfera, biosfera, fiecare
constituindu-se ca entit ăți unitare, bine individualizate. Gradul de heterogenitate al
acestor geosfere cre ște progresiv de la atmosfer ă, care este cea mai omogenă , la
hidrosferă care este diferen țiată în mări, oceane, lacuri, râuri, etc., la litosfer ă care
cuprinde diferite fo rme de relief, pân ă la biosferă care este cea mai heterogen ă
geosferă. Cel care a sistematizat ș i interpretat caracteristicile acestor geosfere, într-
o manieră magistral ă este savantul geograf român Simion Mehedin ți.
1.3. Defini ția și domeniile protec ției mediului
înconjurător
Protecția mediului , ca ramur ă a ecologiei aplicate, reprezintă totalitatea
acțiunilor întreprinse de om pentru p ăstrarea echilibrului ecologic local și global,
pentru menț inerea și ameliorarea calităț ii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor
materiale și spirituale, în scopul asigur ării condițiilor de via ță și de munc ă.
NOȚIUNI INTRODUCTIVE 8
Activităț ile de protec ția mediului sunt structurate în ș ase domenii principale
de activitate19, și anume:
– activit ăți legislative;
– activit ăți administrative – institu ționale;
– activit ăți educative – informative;
– activit ăți economico – tehnologice;
– activit ăți sociale;
– activit ăți de cooperare interna țională ;
Tabel nr. 1.2.
Principalele domenii, activit ăți și instituții cu implica ții în protecț ia mediului
(după Rojanschi,Vl.,Fl.,Bran, Diaconu, Gh)
Domeniul Activitatea Instituția
Legi cadru; Legi specifice Parlament
Hotărâri de Guvern; Ordonan țe Guvern
Ordine; Decizii; Normative Ministere 1. Legislativ
Instrucțiuni;
Standarde Institute de specialitate
Institute de Standardizare
Înființarea autorit ății centrale de
mediu cu structuri administrative în
teritoriu Parlament
Înființarea unei inspec ții de mediu la
nivel central și local Guvern
Organizarea de Direc ții sau Servicii
de mediu la fiecare Minister
Economic Guvern
Organizarea de institute de specialitate (cercetare, laboratoare de
referință) Ministere
Organizarea Re țelei Naț ionale de
Monitoring Global Ministerul Mediului și
organismele implicate 2. Administrativ
– instituț ional
Înființarea și organizarea zonelor și
ariilor protejate Guvern
19 Rojanschi,Vl.,Fl.,Bran, Di aconu, Gh.-Op.cit., p.22
Protecția mediului 9
Domeniul Activitatea Institu ția
Înființarea de școli, secții, facultăți
de specialitate (operatori, specialiș ti
în protecția mediului) Ministerul Educa ției
Introducerea în programa ș colară și
universitar ă, la toate specialit ățile, și
a unor discipline de ecologie și
protecția mediului. Ministerul Educa ției
Organizarea de muzee, expozi ții,
comunicări cu tematic ă de protecț ia
mediului. Administra ția locală,
Ministerele de resort
Organizarea de sesiuni științifice,
simpozioane, conferin țe, congrese cu
tematică de protec ția mediului Instituții de specialitate,
Instituții de învățământ,
Organizații
neguvernamentale 3. Educativ –
informativ
Derularea de programe de informare,
conștientizarea și implicarea
populației în ac țiuni de protec ția
mediului Presă, Radio,
Televiziune, Biseric ă,
Instituții locale și
centrale, Organiza ții
neguvernamentale
Promovarea unor mecanisme financiare pentru asigurarea de
fonduri pentru protecț ia mediului Parlament,
Guvern
Elaborarea și introducerea de
tehnologii curate Institute de cercetare,
Agenți economici
Dezvoltarea unei noi activităț i de tip
industrial, aceea de protec ția
mediului Întreprinderi,
Agenți economici
Promovarea ac țiunilor de
reconstruc ție ecologic ă a zonelor
deteriorate Ministere de resort 4. Economic –
tehnologic
Promovarea de programe intersecto-riale: energia și mediul, transportul
și mediul, etc. Ministere de resort
NOȚIUNI INTRODUCTIVE 10
Domeniul Activitatea Institu ția
Anchete sociale de specialitate Organizații
neguvernamentale
Instituții de specialitate
Antrenarea popula ției în luarea
deciziilor ce afecteaz ă mediul
înconjurător Organizații
neguvernamentale
Administra ția local ă,
Ministere
Dezvoltarea sim țului civic și
implicarea popula ției în manifestarea
drepturilor și obligațiilor pentru un
mediu sănătos Organizații
neguvernamentale,
Organisme locale 5. Social
Antrenarea popula ției în manifest ări
de genul: Ziua Mondial ă a Apei,
Luna Pădurii, Săptămâna curățeniei,
etc. Organizații
neguvernamentale
Organisme locale
Semnarea și ratificarea de tratate,
convenții, înț elegeri, protocoale
regionale și globale Parlament,
Guvern
Organizarea și participarea la
activități comune de monitoring,
cercetare, etc. Guvern,
Ministere de resort 6. Cooperare
interna țională
Participarea la congrese,
simpozioane și asigurarea
schimbului de informaț ii Institute de specialitate,
Ministere
Problemele mediului sunt atât de complexe, încât nici una din institu țiile
enumerate mai sus nu le poate rezolva singur ă. Motivul acestei complexit ăți este
inerenta interdependen ță a factorilor de mediu. În rezolvarea problemelor de mediu,
care au un caracter neliniar, trebuie luat ă în considerare și interven ția factoriilor
economici, politici, psihologici, sociologici, etc.
1.4. Necesitatea protec ției mediului
Semnale de alarmă asupra influen ței nefaste pe care activit ățile umane le au
asupra mediului înconjur ător au început s ă apară încă de la începutul secolului al
XIX-lea când au luat fiin ță societățile pentru protec ția animalelor, elaborându-se
Protecția mediului 11
chiar o "Declara ție a drepturilor animal elor". De la protec ția animalelor la protec ția
naturii a fost numai un pas, unii filozofi ecologi ști precum Aldo Leopold, Michel
Seres, Hans Jonas, Arne Naess cer ca nu numai omul și animalele, dar întreaga
biosferă, chiar ecosfer ă, să poată avea calitatea de subiect de drept, putându-se
astfel vorbi de crime împotriva naturii sau ecosferei, în m ăsura în care se vorbeș te
de crime împotriva umanit ății. Acești filozofi erau de pă rere că ar trebui emis ă o
"Declarație a drepturilor naturii" similar ă cu cea pe care o avem pentru drepturile
omului.
Cel mai șocant semnal de alarm ă tras a fost cel emis de "Clubul de la
Roma" în 1972 în celebra carte "Limitele creș terii", care a luat în considerare
următorii cinci factori care condi ționează modul de evolu ție a speciei umane.
1. Creșterea populaț iei globului reprezint ă o realitate și în același timp
un element de îngrijorare pentru viitor. Cre șterea exponen țială a efectivului speciei
umane este ilustrat ă în tabelul de mai jos, în care valorile popula ției umane au
evoluat astfel:
Tabel nr. 1.3.
Evoluția popula ției umane în perioada 1800 – 2000
anul 1800 anul 1900 anul 1960 anul 1990 anul 2000
cca. 1
miliard
locuitori cca. 1,7
miliarde
locuitori cca. 3
miliarde
locuitori cca. 5,3
miliarde
locuitori cca. 6,3
miliarde
locuitori
Studiile de prognoz ă efectuate asupra dinamicii efectivului speciei umane
arată că aceasta va continua să crească atingând în anul 2030, dup ă unele scenarii
cifra de 7,9 miliarde locuitori, iar dup ă alte prognoze poate s ă ajungă la 11,5
miliarde locuitori, ceea ce ar însemna dublarea popula ției din 1990.
2. Creșterea nevoii de hran ă. Producția agricolă actuală realizată de pe
cele 1,5 mild ha. teren agricol (care reprezint ă 40% din suprafa ța uscatului) poate
să hrănească cca. 6 miliarde de locuitori, deci pân ă cca. în anul 2020. Chiar prin
dublarea sau triplarea produc ției agricole datorit ă agrotehnologiilor mai
performante aceasta ar mai putea hr ăni popula ția până în anul 2050. Dar, din
nefericire sunt numeroase exemple de ac țiuni nocive ale omului asupra terenurilor
agricole, care este de a șteptat să ducă la reducerea terenurilo r agricole în viitor.
NOȚIUNI INTRODUCTIVE 12
3. Creșterea industrializ ării. Creșterea exponen țială a efectivului speciei
umane a determinat acceler area procesului de industrializare (chiar dacă sunt mari
diferențe între țările să race și cele bogate) nu numai prin extinderea lui la scar ă
spațială ci ș i prin m ărirea cantit ăților de resurse extrase din mediul natural.
Creșterea exponen țială a populaț iei a constituit un stimul permanent pentru a
susține cercetarea și dezvoltarea tehnologic ă pentru a asigura o l ărgire a fluxurilor
materiale și energetice necesare sus ținerii acestei popula ții dar și pentru m ărirea
nivelului de trai și de confort al oamenilor.
4. Descreșterea resurselor . Din 1900 pân ă în 1970 produc ția mondial ă de
metale a crescut de 10,5 ori iar cea de combustibil de 11,3 ori și se află în continu ă
creștere. S-a calculat c ă până la mijlocul secolului urm ător rezervele cunoscute de
cupru, zinc, argint, staniu, crom și altele, ca de altfel și cele de petrol și gaze se vor
epuiza. Exist ă însă diverse posibile solu ții, mai apropiate sau mai dep ărtate ca
realizare: minereurile să race nefolosite încă , zăcămintele submarine, z ăcămintele
foarte profunde, dar care datorit ă accesibilităț ii foarte sc ăzute vor avea un cost
foarte mare.
5. Creș terea poluă rii. Poluarea antropic ă a apărut odată cu dezvoltarea
primelor aș ezări umane. Iniț ial produsele poluante erau pu ține, de natur ă organică
și ușor biodegradabile, îns ă pe măsura creșterii efectivului popula ției, a dezvolt ării
gradului de civiliza ție poluan ții s-au diversificat și s-au înmul țit cantitativ, prin
cantitățile și caracteristicile lor depăș ind capacitatea de neut ralizare a mediului.
Intersecția curbelor prognozate al e acestor parametrii indic ă sfârșitul
posibilităților de sus ținere a civilizaț iei umane de c ătre planeta Terra spre mijlocul
secolului XXI. Acest semnal a fost puternic contestat fiin d considerat prea alarmist,
dar în 1992 autorii au revenit cu noi calcule, bazate pe datele mai recente și, din
păcate, noua carte intitulat ă "Dincolo de limitele cre șterii" nu ne d ă alte speran țe.
1.5. Conceptul de "Dezvoltare durabil ă"
În fața marelui pericol de deteriorare a mediului și de periclitare a
supraviețuirii speciei umane, ONU a creat o comisie menit ă să elaboreze un studiu
care să analizeze situa ția actuală și să propună măsuri pentru viitor. Rezultatul,
cunoscut sub numele de "Raportul Bruntdland" din 1987 a enun țat un nou concept,
pe cel de " Dezvoltare durabil ă".
"Dezvoltarea durabil ă este dezvoltarea care vine în întâmpinarea
Protecția mediului 13
necesităț ilor prezentului, f ără a compromite capacitatea, abilitatea genera țiilor
viitoare de a- și satisface necesit ățile lor" ( Comisia Bruntland, 1987) . Aceasta
înseamnă că generația actuală trebuie s ă consume doar atât cât s ă nu afecteze
drepturile genera ților viitoare, ceea ce nu înseamn ă o limitare drastic ă a dezvolt ării
societății în ansamblu. Aceasta înseamn ă o diminuare a industriei, o diminuare a
exploată rii resurselor neregenerabile dar și a celor regenerabile, o mai mare
protejare a naturii, astfel ca și generațiile viitoare s ă beneficieze de acelea și drepturi
ca și noi. O defini ție mai plastic ă și mult mai sugestivă care s-a dat dezvolt ării
durabile este: "dezvoltarea durabil ă înseamn ă să folosim resursele nelimitate ale
inteligenței omenești în loc de a utiliza resu rsele limitate ale naturii".
Fundamental pentru conceptu l de dezvoltare durabil ă este necesitatea
integrării obiectivelor economice cu cele ecologice. Dezvoltarea durabil ă are ca
obiectiv general gă sirea optimului în interac țiunea dintre problemele economice,
tehnologice, ambientale și umane.
Cerințele minime pentru realizarea dezvolt ării durabile includ urmă toarele:
¾ controlul evolu ției demografice astfel ca în urmă torii 30 – 50 de ani
populația globului s ă nu creasc ă cu mai mult de 70 – 100%, fa ță de nivelul actual,
efectivul maxim s ă fie sub 11 miliarde locuitori;
¾ perfec ționarea continu ă a organiză rii sociale și instituționale pentru a
asigura cadrul implement ării strategiilor dezvolt ării durabile;
¾ restructurarea și redimensionarea cre șterii economice, având în vedere o
distribuție mai echitabil ă a resurselor și accentuarea laturilor calitative ale
producției;
¾ eliminarea s ărăciei în condi țiile satisfacerii nevoilor esen țiale pentru loc
de muncă, hrană, apă, locuința, sănătate pentru fiecare locuitor al planetei;
¾ conservarea și sporirea resurselor naturale, între ținerea diversit ății
ecosistemelor, supravegherea impactului activit ăților economice asupra mediului.
2PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU
În ultimul secol au avut loc diferite schimb ări de mediu, unele dintre
acestea căpătând chiar o dimensiune amenin țătoare pentru omenire. Din punct de
vedere spa țial, impactul activit ății umane asupra mediului poate avea întindere:
– local ă;
– regional ă;
– global ă.
Dintre fenomenele ce au c ăpătat întindere la nivelul întregii planete
amintim: schimbarea climei, reducerea stratulu i de ozon, pierderile de teren arabil
și de fertilitate, de șertificarea, dispari ția pădurilor, poluarea, dispari ția speciilor,
acumularea de mari cantit ăți de deșeuri.
2.1. Schimbarea climei
Arderea combustibililor fosili și alte activit ăți, în special transportul
(terestru, maritim, aeri an) produc mari cantit ăți de CO B2B și de alte substan țe cum ar
fi: metanul, oxidul de carbon, oxiz ii de azot, hidrocarburi nearse. De și dioxidul de
carbon și apa care rezult ă din procesul de ardere nu au ac țiune toxic ă, ridicarea
concentra ției CO B2 Bîn atmosfer ă duce la accentuarea efectului de ser ă.
Tabel nr. 2.1.
Principalele gaze cauzat oare ale efectului de ser ă și contribu ția lor la
producerea acestui fenomen (dupã C. Negrei, op. cit. p.6)
Gaze care produc efectul de ser ă Ponderea lor la efectul de ser ă
CO B2B 60%
Metanul 15%
Substanțe clorofluorocarbonate (CFC) 11%-20%
Ozonul troposferic 8%
Oxizii de azot 4%-6%
Efectul de ser ă este un fenomen natural datorat absorb ției căldurii radiate de
către pământ de c ătre gazele cu efect de ser ă din atmosfer ă, fapt ce duce în mod
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 16
normal la men ținerea unei temperaturi medii constante a Terrei. F ără efectul de
seră, Pământul ar avea o temperatur ă medie de -18 grade Celsius, în locul valorii de
actuale de +15 grade Celsius.
Așa după cum oxigenul și ozonul au un rol bine stabilit în reglarea cantit ății
de energie radiant ă solară pe lungime de und ă scurtă, CO B2B și vaporii de ap ă din
atmosferă controleaz ă emisia radiant ă terestră pe lungime mare de und ă. În mod
normal, radia ția terestră este parțial reflectat ă și parțial absorbit ă de vaporii de ap ă
și dioxidul de carbon din atmosfer ă și din acest joc de emisie-absorb ție se men ține
constantă o anumit ă temperatur ă medie a atmosferei. Cantitatea vaporilor de ap ă
din atmosfer ă este aproape constant ă, atunci când concentra ția lor din atmosfer ă
crește se produce condensarea excesului de umiditate sub form ă de ploi. În schimb,
acumularea nevinovatului CO B2B, eliberat cu prea mare u șurință în atmosfer ă,
creează o pătură ce împiedic ă căldura radiat ă de Pământ să se mai disipeze în spa țiu
ceea ce va duce la înc ălzirea climei.
Figura nr. 2.1. – Prezentarea schematizatã a efectului de serã
A – Soare
B – Pământ
C – Efetul de ser ă natural D – Efectul de ser ă global
E – Troposfer ă
F – Limita superioar ă a Troposferei
1. Radiație solară care traverseaz ă atmosfera
2. Unde scurte absorbite în Troposfer ă
3. Unde scurte reflect ate înapoi în spa țiu
4. Unde scurte absorbite de P ământ
5. Radiații puternice reflectate de P ământ
A
1
103
2C 9
B 47
7
13 12 11
6
5
F 8
D
E
Protecția mediului
17
6. Radiații puternice emise de P ământ
7. Unde lungi emise de P ământ
8. Absorbție redusă la nivelul norilor pe molecule de ap ă, oxigen și azot
9. Radiația reemisă prin spațiu
10. Radiația reemisă prin încălzirea suprafe ței Pământului
11. Absorbție pe molecule aflate în Troposfer ă (dioxid de carbon, metan,
clorofluorocarboni, cu degaj ări de căldură)
12. Căldura pierdut ă în spațiu
13. Căldura transmis ă spre Pământ
Ca urmare a efectului de ser ă se estimeaz ă o creștere a temperaturii medii
globale cu 1,5 – 4,5 grade Celsius în urm ătorii 100 de ani, dac ă nu se ac ționează
spre o reducere a emisiilor. Consecin țele cele mai importante ale schimb ării climei
globale se vor eviden ția la nivelul urm ătorilor factori:
• Nivelul Oceanului Planetar.
Creșterea temperaturii medii a atmosferei cu numai 2 grade Celsius va duce
la topirea ghe ții din calotele glaciare, deci și la ridicarea nivelului Oceanului
Planetar, care va inunda zonele litora le în care sunt cantonate mari ora șe și o mare
parte a popula ției.
• Schimbarea zonelor c limatice ale Terrei.
Extinderea zonelor aride ale Terrei spre nord cu 400 – 800 km, în regiunile
subtropicale dens populate; reducerea ariei și extinderea spre nord a zonei
mediteraneene; reducerea zonelor boreale și extinderea pãdurilor pânã aproape de
zonele arctice (fig. nr. 2.2).
Figura nr. 2.2. – Consecin țele dublării concentra ției de CO
B2B asupra climatului și
vegetației
• Sănătatea omului.
Valurile de c ăldură măresc riscul atacurilor de inim ă și a altor afec țiuni,
temperaturile din regiunile calde ar putea deveni de nesuporta t provocând un exod 23
15
21
16
25 <1
20
25
14
40Zona climatic ă
% – Propor ția: Propor ția %
boreală
temperată rece
temperată caldă
tropicală subtropical ă
Actuală Dublare CO B2B Clase de vegeta ție
Tundra
Pădurile
Savana, Stepa
Deșerturile
Actuală Proporția % % – Propor ția:
3,3
20,6 17,7 58,4 47,3
28,9
23,8
Dublare CO B2B
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 18
al populațiilor acestora. Odat ă cu modificarea zonelor climatice insectele purt ătoare
de microbi ar putea migra c ătre poli răspândind o serie de boli în țări care nu sunt
pregătite să facă fața unor astfel de epidemii.
În condițiile temperaturilor înalte și a lipsei curen ților atmosferici, care s ă
realizeze dispersia poluan ților atmosferici, va cre ște poluarea atmosferic ă în special
în zonele urbane și industriale și deci și incidența bolilor respiratorii.
Contaminarea sursele de ap ă potabilă cu poluan ți spălați din zone urbane,
agricole, industriale, datorit ă inundațiilor care se vor produce în unele regiuni
afectate de redistribuirea precipita țiilor.
• Hrana omului
Recoltele agricole vor av ea de suferit fie datorit ă căldurilor excesive, fie
datorită inundațiilor sau altor fenomene, st ările de calamitate în agricultur ă fiind
mult mai frecvente.
Multe animale vor fi afectate de schimb ările de habitat datorit ă încălzirii
climei, produc țiile din zootehnie în registrând un recul.
• Efecte "bumerang"
Cantități imense de metan înghe țat, de sub ocean și sub scoar ță, pot fi
eliberate în atmosfer ă pe măsură ce Antartica se înc ălzește. Aceste emisii ar
provoca o înc ălzire a pământului mai rapid ă, metanul fiind un gaz cu efect de ser ă.
În ultimii ani, au ap ărut mai multe fenomene meteo nea șteptate, cre șterea
evaporației oceanului tropical cu 16 %, cre șterea vitezei medii a vântului cu 15 %,
precum și sporirea fenomenelor extreme: ci clon, tornade (SUA), furtuni grave
(Marea Neagr ă), ploi toren țiale, grindine mortale (România , Grecia, s.a.), valuri de
căldura, secete, valuri de ger, et c. Ciclonul Andrew, din 1992, a f ăcut în Florida
pagube de 30 de miliarde de dolari, aducâ nd mari companii de asigurare în pragul
falimentului. La noi, grindina și inundațiile au făcut pagube de zeci de miliarde. De
aceea conferin țele mondiale de la Rio, 1992, și de la Kyoto, 1997, au cerut o
reducere cu cca. 5 % a emisi ilor de bioxid de carbon pân ă în anul 2012, ținând
seama că modelele teoretice ale climei prev ăd, în lipsa unor m ăsuri, o cre ștere
rapidă a temperaturii medii, cu 1,9 – 5,3 grade, cu urm ări grave asupra
mediului și economiei.
Protocolul de la Kyoto privind Schimb ările climatice semnat în Japonia,
la 1-11 decembrie 1997, reprezint ă un acord semnat de 161 de țări privind controlul
emisiei de gaze cu efect de ser ă. Tratatul a hot ărât că până în 2012 țările dezvoltate
să-și reducă emisiile de CO B2B și alte gaze nocive în me die cu 5,2 % sub limita
existentă în 1990. Țărilor în curs de dezvoltare nu li se cere s ă adopte reduceri
asemănătoare, dac ă aceasta nu va fi propria lor op țiune. Aceast ă propunere de
reducere pare s ă fie destul de modest ă în contextul în care anterior Tratatului de la
Protecția mediului
19
Kyoto, Uniunea European ă propunea ca țările industrializate s ă reducă emisia de
CO B2 Bși alte gaze cu 85 %, raportat la 1990 și să mențină cursul pe durata de
aproximativ 12 ani.
România este semnatar ă a Conven ției Cadru a Na țiunilor Unite pentru
Schimbări Climatice din 5 iunie 1992, care ar e drept obiectiv stabilizarea emisiilor
de gaze cu efect de ser ă în anul 2000 la nivelul anului 1989, precum și a
„Protocolului de la Kyoto”, care stabile ște termenii și regulile de punere sub
control a gazelor ce determin ă efectul de ser ă al Terrei.
Principalele m ăsuri ce trebuie luate pentru atingerea obiectivelor
Protocolului de la Kyoto sunt:
– industria va trebui s ă devină mult mai eficient ă din punct de vedere al
consumului de energie, trecând de la utilizarea combustibililor fosili boga ți în
carbon (c ărbune), la combustibili s ăraci în carbon (gaze naturale), sau la
combustibili alternativi;
– industria energetic ă de la extrac ție și până la consum, trebuie restructurat ă
astfel încât s ă devină eficientă și mai puțin poluant ă;
– transportul trebuie s ă se orienteze spre mijloace mai pu țin poluante și cu
consumuri reduse;
– construc țiile să fie eficiente energetic și să tindă spre utilizarea surselor de
energie regenerabil ă;
– echipamentele și produsele s ă fie din cele cu consum redus de energie;
– pădurile să fie protejate și chiar extinse.
Activitățile poluatoare care genereaz ă gaze ce produc efectul de ser ă, în
România, sunt urm ătoarele:
1. Producerea energiei electrice și a energiei termice în centralele termice;
2. Industria
3. Extracția și distribuția combustibililor fosili;
4. Utilizarea solven ților;
5. Transportul rutier;
6. Transportul și surse mobile, altele decât transportul rutier;
7. Tratarea și depozitarea de șeurilor;
8. Agricultura;
9. Natura.
Ponderea acestor activit ăți, în România este reflectat ă în tabelul nr. 2.1 , în
care la nivelul anului 1998 sunt calculate pentru opt gaze poluatoare: dioxid de sulf,
dioxid de azot, compu și organici volatili, metan, monoxid de carbon, dioxid de
carbon, peroxid de azot, amoniac cantit ățile totale, în tone, eliberate în atmosfer ă în
cursul anului 1998.
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 20
Tabel 2.1.
Cantitatea (t / an) și pondera principalelor gaze cu efect de ser ă eliberate în
atmosfer ă de diferite activit ăți antropice și naturale în România
Poluantul Activi-
tatea SO B2B NO B2B COV CH B4B CO CO B2B N B2BO NH B3B
1 1043669 207195 25113 20993 1682892 82598620 17281
2 23494 9582 48717 7403 35583 16801 4041 3096
3 – – 73770 8731 – – – –
4 – – 136262 – – – – –
5 14081 51585 62600 1055 549435 7063249 260 51
6 9501 44564 10832 192 32161 3647764 1194 6
7 – – 74499 137657 1317816 7724 1380 –
8 – 5216 48302 400570 – – 42009 207756
9 – – 149458 90695 – – 33838 –
Total 1099745
(1,1%) 318143
(0,3%) 629499
(0,6%) 663706
(0,66%)3617888
(36,22%)93234160
(93,35%) 93578
(0,09%)210911
(0,21%)
2. 2. Reducerea stratului de ozon
Ozonul, O B3B este o substan ță toxică pentru om, chiar în concentra ții mici, în
schimb ozonul din stratosfer ă constituie un ecran ce protejeaz ă biosfera de radia țiile
solare ultraviolete v ătămătoare. În stratosfer ă, la înălțimi ce variaz ă între 20 și 50
km se afl ă un strat sub țire de ozon, numit și "ozonosfera" (fig. 2.3.), care filtreaz ă
cca. 99 % din radia ția ultraviolet ă a soarelui. F ără protecția stratului de ozon,
această radiație probabil c ă ne-ar fi fatal ă.
Figura nr. 2.3. – Poziționarea stratului de ozon în atmosfer ă Termosfer ă
Mezopauz ă
Mezosfer ă
Stratosfer ă
Tropopauz ăStratopauz ăRaze UV
Oxigen Ozon
Troposfer ă Gaze cu efect ⇒ H B2B, CH B3B Cl CH B4B, CO B2B ⇐
de serăExosferă Altitudine în Km
Protecția mediului
21
Se știe că radiația ultraviolet ă este sterilizant ă pentru formele inferioare de
organisme, care stau la baza lan țurilor trofice, fiind în acela și timp și foarte
periculoas ă pentru s ănătatea oamenilor. În troposfer ă concentra ția O B3 Beste foarte
redusă, în schimb în stratosfer ă, între 10 și 50 km în ălțime se găsește aproximativ
90 % din ozonul atmosferic. În condi ții naturale, ozonul strato sferic se formeaz ă
ca rezultat al unui echilibru fotochimic, în care sunt implicate moleculele de
oxigen, atomii de oxigen și radiația solară. Moleculele de O B2 Bsunt supuse unei
reacții fotochimice în urma c ăreia rezult ă o anumit ă cantitate de O B3 Bcare variaz ă
după anotimp, latitudine și altitudine. În special prim ăvara, în stratosfer ă, se produc
perturbări puternice care au ca rezu ltat împingerea din "ozonosfer ă" (25 – 35 km
altitudine) spre altitudini mai reduse a unor mase de aer înc ărcate cu ozon în
cantități mari. Difuzia O B3 Bdin stratosfer ă, unde are un rol pozitiv, spre troposfer ă,
unde are un rol negativ, este frânat ă pe de o parte prin di strugerea sa de radia ția
solară (O B3 B+ hν → O + O B2B; O B3 B+ O → 2 O B2B), iar pe de alt ă parte prin reac ția sa cu
umiditatea din troposfer ă. Acest echilibru dinamic natura l a fost puternic perturbat
de om prin diverse activit ăți.
Reducerea stratului de ozon s-a dovedit a fi provocat ă de creșterea în
atmosferă a concentra ției unor substan țe străine de compozi ția normal ă a
atmosferei, sau a unor substan țe prezente în mod normal în atmosfer ă precum:
• creșterea concentra ției în atmosfer ă a CFC – urile (cloroflorocarburilor
sau freoni) și a halonilor (bromfluorocarburilor). Acestea sunt substan țe
industriale, aproape exclusiv artific iale, fabricate pentru prima oar ă în
anii ′30. CFC-urile se folosesc ca agen ți propulsori pentru aerosoli și ca
agenți de răcire în frigidere și în agregatele de aer condi ționat, ca agen ți
de expandare în producerea materialelor izolatoare și pentru ambalare,
precum și ca agen ți de curățare. Halonii, substan țe chimice halogenate
eliberează în atmosfer ă atomi de brom care sunt de 10-100 ori mai
agresivi decât clorul din freoni, se întrebuin țează îndeosebi la
extinctoarele de incendii. Fiind destul de inerte chimic, aceste substan țe
au o via ță lungă având astfel timp s ă ajungă în stratosfer ă unde
interacționează cu O B3B care este descompus la O B2B;
• oxizii de azot rezulta ți în diverse procese antropice distrug ozonul
stratosferic aproximându-se c ă dublarea concentra ției lor ar duce la
scăderea concentra ției ozonului cu 18%. Emisiile direct în stratosfer ă de
oxizi de azot (NO BxB) datorate aeronavelor contribuie și ele la s ărăcirea
stratului de ozon prin diversele reac ții catalitice pe care le provoac ă.
• vaporii de ap ă eliminați în urma arderii com bustibililor în zborurile
aviatice din stratosfer ă distrug ozonul, aproximându-se c ă dublarea
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 22
umidității stratosferei va duce la sc ăderea concentra ției ozonului cu 1%.
Distrugerea ozonului din stratosferã este un proces extrem de complex (fig.
2.4.). CFC – urile eliberate în atmosferã din diferitele activit ăți, fiind destul de
inerte chimic, difuzeaz ă treptat spre stratosfer ă, unde sunt atacate de c ătre razele
ultraviolete solare, eliberând atomi de clor sau de brom.
CF B2BCl B2B + hν → CF B2BCl + CI
CFCl B3B + hν → CFCl B2B + CI
Aceștia se atașează de unul din atomii molecule i de ozon pe care-l desface
producându-se astfel oxigen molecular, oxigen atomic și clor atomic, care se
atașează altor molecule de ozon.
Cl + O B3 B→ ClO + O B2B
ClO + O → Cl + O B2B
Atomii de clor și brom ac ționează astfel ca ni ște catalizatori, continuând
acțiunea de distrugere pe o perioad ă mai mare de 100 de an i. Gaura de ozon apare
atunci când concentra ția atomilor de clor dep ășește 1,5 – 2 p ărți pe miliard.
Figura nr. 2.4 . – Circula ția și efectul CFC – urilor în stratosfer ă
CFC-urile rezult ă în urma proceselor de fabrica ție a următoarelor produse:
– a g e n ți de răcire (frigidere, co ngelatoare, instala ții aer condi ționat,
pompe termice) – 25 % din produc ția globală;
– aerosoli (propulsatori spray-uri) – 27 % din produc ția globală;
– producția de bure ți, materiale izolatoare, ambalaje, t ălpi pentru Stratopauz ă
Tropopauz ă Stratosfer ă
Troposfer ă FC rad. u.v Pasaj
lent Eliberare Cl B2B
Disociere Cl B2B HCl Pasaj
lent Ploi
acide Descompunere ozon
Depozit
principal
de FC Circulație
rapidă
Emisie de FC Conversie
chimic ă +O B3B
Protecția mediului
23
pantofi – 25% din produc ția globală;
– solven ți pentru sp ălarea circuitelor electronice, metale, îmbr ăcăminte
– 16 % din produc ția globală;
– extinctoare ce con țin haloni ce elibereaz ă bromul mai agresiv decât
clorul – 7 % din produc ția globală;
La începutul anilor '70 ai secolului XX s-a descoperit c ă emisia unor
anumite substan țe chimice în atmosfer ă ar putea rarefia stratul de ozon, iar în anii
"80 s-a constatat prezen ța deasupra Antarcticii a unei g ăuri în stratul de ozon care
a dus la dublarea cantit ății de radia ții UV la suprafa ța solului. Gaura de ozon
observată deasupra Antarcticii începând de la sfâr șitul anilor 70 este un caz extrem
de reducere a stratului de ozon atingâ nd o diminuare de 55 % în octombrie 1987 și
în anii 1989-1993. În stratosfera joas ă (între 13 și 21 km în ălțime), ,, pierderea “
a fost aproape complet ă, atingând 95%. Exist ă serioase motive de îngrijorare c ă
ar putea avea loc o reducere considerabil ă a grosimii stratului de ozon și în
emisfera nordic ă, o ,,gaură de ozon“ arctic ă, deasupra unor zone dens populate din
Eurasia și din America de Nord ( figura nr. 2.5. ). În emisfera nordic ă, se estimeaz ă
că radiația UV biologic activ ă a crescut cu 5 procente pe deceniu la latitudinea de
30°, și cu circa 10 procente pe deceniu în zona polar ă. ,,Vinov ăția“ Europei const ă
și în faptul c ă aici se emite circa o treime din substan țele care atac ă stratul de ozon.
Figura nr. 2.5. – Afectarea stratului de ozon în diferite zone ale Terrei
Soluția pentru reducerea g ăurii din stratul de ozon este oprirea producerii
CFC – urilor (cloro – floro – carburilor) și a altor câteva substan țe periculoase. Chiar
dacă emisiile de CFC – uri și de haloni ar înceta imediat pe tot globul, totu și
Hidrocarburi
clorurate
Ecuator Zona arctic ă
Diminuarea cantit ății de
ozon după 1957 (în %)
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 24
sărăcirea stratului de oz on ar continua pân ă către 2050, pentru c ă “viața”
compușilor care distrug stratul de ozon (ODS – uri – ozone depl eting substances)
este foarte lung ă, aceștia intră foarte greu în reac ție cu alte substan țe pentru a
genera compu și eventual inofensivi.
Prin Protocolul de la Mont real (1987) asupra Refacerii Stratului de Ozon
s-a convenit c ă soluția ce trebuie adoptat ă este oprirea producerii și folosirii unor
serii de substan țe chimice ce distrug stratul de ozon, permi țând proceselor naturale
din stratosfer ă să înlăture excesul de clor și brom, ceea ce va în cetini procesul de
distrugere a ozonului și astfel procesul natural de producere a ozonului va putea s ă
refacă stratul de ozon aducându-l la dimensiuni normale. Protocolul de la Montreal
prevede ca produc ția de CFC – uri s ă fie redus ă până în 1999 cu 50 % fa ță de
nivelul produc ției în 1986. Revizuit la Londra, în 1990, Protocolul prevede
reducerea la zero, pân ă în anul 2000, a producerii și utilizării CFC – urilor complet
halogenate, a celor mai importan ți trei haloni și a tetraclorurii de carbon (CCl B4B), iar
pentru metilcloroform (CH B3BCCl B3B) se prevede o reducere cu 70 % pân ă în 2000, și
cu 100 % pân ă în 2005. Oamenii de știință apreciază că odată respectat integral
Protocolul de la Montreal stratul de ozon se va reface probabil pân ă în anul 2050.
Au fost propuse și alte metode care s ă ajute la refacerea stratului de
ozon precum:
– accelerarea reducerii clorului și bromului din stratosfer ă, metodă ce este
greu de pus în practic ă și care ar putea avea efec te colaterale nedorite;
– producerea de ozon pentru suplinirea celui distrus, ce ea ce ar însemna un
consum energetic anual dublu energiei produs ă de Statele Unite anual.
În țara noastr ă Comitetului Na țional pentru Protec ția Stratului de Ozon,
înființat la 17 aprilie 1995 și Secretariatul tehnic pentru protec ția stratului de ozon,
înființat în noiembrie 1997, au rolul de a controla și implementa aplicarea
prevederilor Protocolului prin urm ătoarele activit ăți:
• Introducerea tehnologiilor noi. Într-o prima etap ă se va proceda la
înlocuirea CFC – urilor din ech ipamentele de refrigerare și de aer
condiționat cu hidrocarburile haloge nate, care au o durata mai mic ă de
viața în troposfer ă și mai puțini atomi de clor (de exemplu CFC – 22), cu
hidrofluorocarburi clorurate (HCFC-uri) și cu hidrofluorocarburi (HFC –
uri), mai pu țin agresive fa ță de stratul de ozon, ceea ce implic ă modificări
tehnologice minore. În a doua etap ă se va proceda la introducerea unor
echipamente noi, care vor folosi gaze sau amestecuri de gaze
nehalogenate.
• Recuperarea obligatorie a CFC – ur ilor. În cazul tehnologiilor care
folosesc cantit ăți mici de CFC – uri și haloni, precum și alte ODS – uri
din echipamentele curente se impune recuperarea acestora.
Protecția mediului
25
• Eliminarea de pe pia ță a produselor care nu sunt „prietenoase fa ță de
ozon”. Pentru eliminarea progresiv ă a ODS – urilor din UE, s-a instituit
un sistem de cooperare între autorit ățile vamale ale statelor membre,
care să permită atât verificarea licen țelor de import în UE a ODS – urilor,
cât și măsuri de control administrative și vamale.
Consecin țele distrugerii stratului de ozon
• Riscul cel mai mare, din pu nct de vedere ecologic, al distrugerii stratului
de ozon deriv ă din efectele care s-ar produce asupra plantelor și în
special asupra fitoplanctonului din Oceanul Planetar. Plantele
microscopice din oceane (fitoplanctonul ul) contribuie în cea mai mare
măsura (90%) la reciclarea carbonului și oxigenului. Cre șterea și
dezvoltarea plantelor este direct influen țată de radia ția luminoas ă,
modificarea acesteia prin cre șterea dozei de radia ții UVB poate duce la
modificări profunde ale morfologiei și fiziologiei plantelor, la inadapt ării
la noile condi ții de viață.
• Sunt cunoscute efectele nocive ale radia țiilor UVB asupra s ănătății
umane prin producerea cancerului de pi ele, prin rolul lor în dezvoltarea
tumorilor maligne, prin cre șterea cazurilor de glaucom și cataract ă. O
expunere continu ă poate provoca îmb ătrânirea pielii, cancerul pielii, și
aceasta nu numai în zonele expuse, sc ăderea rezisten ței la boli
infecțioase, reducerea eficacit ății programelor de vaccinare.
Se estimeaz ă că o reducere pe termen lung a concentra ției ozonului cu 10 %
va determina o cre ștere cu 26 % a cazurilor de cance r al pielii de tipul ne-melanom
(melanomul fiind una din fo rmele cele mai grave de cancer al pielii), riscul pe
durata vie ții pentru un copil de a face un cancer al pielii de tipul nemelanom este
cu 10 – 15 % mai mare în condi țiile actuale de s ărăcire a stratului de ozon, în
comparație cu situa ția când stratul ar r ămâne intact. Fiecare procent de reducere a
grosimii stratului de ozon va conduce la o cre ștere de 0.6 pân ă la 0.8 % a inciden ței
glaucomului și cataractei. Decesele cauzate de excesul de radia ție UVB la latitudini
medii este de a șteptat sa creasc ă la 2 cazuri la 1 milion de locuitori pân ă în
anul 2030.
2.3. Pierderi de teren arabil și de fertilitate
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 26
Creșterea popula ției și implicit a nevoii de hran ă a făcut ca necesitatea
extinderii terenurilor arabile și a fertilit ății acestora s ă devină tot mai imperios
necesară, dar de multe ori, în m od paradoxal, aceste dezide rate au evoluat în sens
negativ prin piererea lor. Sunt nenum ărate exemplele prin care se poate ilustra
acțiunea păgubitoare a omului asupra terenurilor fertile, o prim ă clasificare a
acestora este în ac țiuni directe și acțiuni indirecte.
2.3.1. Activit ăți directe
Dintre ac țiunile directe care duc la pierderi de teren arabil și de fertilitate
enumeram:
• Exploatarea agricol ă excesivă practicat ă în vederea m ăriri produc ției
agricole a dus la perturbarea fertilit ății solului. Oamenii au f ăcut culturi
prea intensive aruncând tone de îngr ășăminte și pesticide care s-au
dovedit nefaste pentru echilibrul planetei. S-a estimat c ă în ultimii 40 de
ani aproximativ 1/3 din suprafa ța de teren arabil a fost deteriorat ă prin
supraexploatarea solurilor (eroziune, salinizare, b ăltire) ca urmare a
practicării agriculturii intensive și a suprap ășunatului. Practicarea unei
agriculturi supraintensive a dus la o serie de efecte negative precum: eroziunea, salinizar ea, acidifierea, b ăltirea și compactarea solurilor,
reducerea aportului de materie organic ă.
• Gospodărirea nejudicioas ă a apelor necesare cultu rilor agricole a dus la
sărăturarea solului. Folosirea sistemelor de iriga ție fără o drenare
corespunz ătoare duce la efecte foarte periculoase pentru agricultur ă prin
salificarea solului. În lipsa unui dr enaj natural sau artificial potrivit se
produce o ridicare a nivelului apelor freatice. Concentra ția salină a
acestor ape cre ște deoarece o parte din apa de la suprafa ță, înainte de a se
întoarce în subteran, se evapor ă din cauza c ăldurii. Când nivelul apelor
freatice ajunge iar ăși la suprafa ța solului, la irigare, r ădăcinile plantelor
sunt asfixiate. Pe de alt ă parte, apa de la suprafa ța pânzei de ap ă freatică,
în perioadele de pauz ă a irigațiilor, ajunge prin capilaritate la suprafa ța
pământului, unde este evaporat ă și lasă un depozit de sare . În perioadele
de irigare, o parte din depozitul de sare este sp ălat și dus spre interior, iar
dacă pânza de ap ă freatică este prea aproape, nu ajunge departe. De
aceea, în zona respectiva p ământul trebuie l ăsat necultivat câte un an,
pentru ca buruienile cu r ădăcini adânci s ă mai sece din apa din subteran
și astfel în anii alternativi, prin irigare, s ă se poată împinge mai adânc o
parte din depozitele de sare. Dac ă apa de irigare este distribuit ă în
cantitate prea mic ă, atunci se evapor ă în stratul de suprafa ță al terenului
Protecția mediului
27
și lasă acolo con ținutul său de săruri poluând chiar mai repede solul. În
cazul ploilor nu este nevoie de drenare deoarece apa meteoric ă este
distilată, având un con ținut minim de s ăruri.
• Construcțiilor hidrotehnice (baraje transversale și longitudinale) de-a
lungul râurilor și fluviilor prin care suprafe țe întinse din luncile inundate
periodic de apele fluviilor, lunci foarte fertile în care produc ția agricol ă
alterna cu cea acvatic ă, au fost transformate în terenuri agricole, dar
după câțiva ani sărurile aflate în sol au ie șit la suprafa ță, au sărăturat
solul făcându-l nefertil, acolo unde nu s-au luat m ăsurile adecvate.
• Deșeurile industriale și municipale prin cantit ățile mari care se
acumuleaz ă an de an scot din ci rcuitul productiv suprafe țe importante de
terenuri, sau indirect pot contribui la poluarea fizic ă și chimică a
terenurilor învecinate.
• Extinderea ora șelor cu toate facilit ățile ce duc la un grad de confort și
civilizație ridicat, a platformelor industri ale, de multe ori pe terenuri cu
un potențial productiv ridicat, a f ăcut să se manifeste din ce în ce mai
acut criza terenurilor productive.
2.3.2. Activit ăți și fenomene indirecte
Dintre fenomenele indirecte care duc la pierderi de teren arabil și de
fertilitate cel mai acut este fenomenul de de șertificare. De-a lungul timpului
datorită suprafețelor agricole reduse și a fertilității mici a celor existente oamenii au
încercat transformarea p ădurilor, p ășunilor și savanelor existente în culturi
agricole, care s ă contribuie la satisfacerea nevoilor de hrana a popula ției existente.
Datorită secetei și vânturilor culturile nu au rezistat fiind acoperite de nisip, fiind
transformate în scurt timp în de șert. După unii cercet ători, Sahara ar fi un de șert
antropic, cauzele de șertificării fiind supraexploatare a mai ales prin suprap ășunat. În
baza unor documente paleontologice, arheologice ei sus țin că pe teritoriul actual al
Saharei existau p ășuni, păduri, ape, o bogat ă faună
În prezent, acoperirea unor mari întinderi de teren fertil cu nisipuri este un
fenomen de o mare complexitate, desf ășurat pe scar ă globală, care înc ă nu este pe
deplin înțeles și explicat și care se produce din cauze naturale, independent de
activitățile omului, dar și din cauze antropice. În ultim ele decenii se înregistreaz ă,
în anumite regiuni, o agravare a secetei și a procesului de de șertificare, concretizat ă
prin transformarea zonelor aride în de șert, a celor semi-aride în zone aride, iar a
celor uscat sub-umede în zone semi-aride sau aride. Anual cad prad ă deșertificării
un teritoriu cât România. Extinderea de șerturilor antropice s-a accentuat treptat,
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 28
devenind ast ăzi una din cauzele principale ale sc ăderii resurselor biosferei.
În nordul Saharei, în z ona Sahelului, din 1958 pân ă în 1975 de șertul a
înaintat cca. 100 km și procesul continu ă. Încercările de oprire a procesului în zona
Sahelului, nefondate ecologic, au dat gre ș și au grăbit și mai mult de șertificarea.
Soluția acestei înaint ări periculoase ar fi s ă se planteze o fâ șie de pădure lată de
cca. 200 km care s ă traverseze Africa. Aceast ă soluție nu este aplicabil ă deoarece
cheltuielile sunt enorme. Totu și, în unele zone, în Tunisia și în Maroc, au fost
realizate astfel de perdele forestiere sau plant ări și fixări ale solului cu specii
vegetale (din genul Tamarix și Acacia ) rezistente la secet ă și la variații foarte mari
ale temperaturii.
Și în sud-estul țării noastre se înregistreaz ă extinderea zonelor afectate de
fenomene de secet ă de lungă durată, asociate cu un pr oces de aridizare și cu
manifestări de început de de șertificare, ceea ce afecteaz ă grav poten țialul
bioproductiv al acestor zone, prin reducerea sau calamitarea recoltelor.
Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea De șertificării semnat ă în
perioada 14 octombrie 1994-13 octombrie 1995 de un num ăr de 114 state și de
Uniunea European ă răspunde nevoi urgente de stopare a acestei evolu ții negative.
Obiectivul conven ției este combaterea de șertificării și reducerea efectelor secetei în
țările care se confrunt ă cu secetă gravă și/sau deșertificare. Ziua de 17 iunie a fost
declarată de Adunarea General ă a Națiunilor Unite ca Zi Mondial ă pentru
Combaterea De șertificării.
Integrarea țării noastre în programul de cooperare nord-mediteranean ă
pentru combaterea de șertificării și atenuarea efectelor secetei constituie un factor
catalizator pentru el aborarea, adoptarea și punerea în aplicare a unui Program
Național de ac țiune pentru atenuarea efectelor secetei și prevenirea de șertificării, în
conformitate cu prevederile Conven ției. Progresul științific și tehnologic, asociat cu
eforturile financiare și materiale ale unor țări și organiza ții internaționale a f ăcut
posibile importante lucr ări de reconstruc ție ecologic ă în zone grav afectate
odinioară de secetă și de deșertificare.
2.4. Dispari ția pădurilor
Dacă la începutul secolului VIII suprafa ța împădurită a Terrei era mai mult
de 50 % din suprafa ța uscatului, la sfâr șitul secolului XX aceasta reprezint ă cca.
30 % (4,1 milioane ha). Sc ăderea drastic ă a suprafe țelor împădurite s-a produs atât
datorită acțiunilor umane directe, cât și celor indirecte. Necesitatea sporirii
suprafețelor agricole și a pășunilor, la care se adaug ă exploatarea masei lemnose
Protecția mediului
29
pentru asigurarea materiei prime în industria lemnului, a celulozei și hârtiei și
pentru asigurarea necesarului de combustibil în gospod ăriile individuale, a dus la
tăieri masive ale ecosistemelor forestiere. T ăierea pădurilor în aceste scopuri,
urmată de o exploatare ira țională a terenurilor rezultate a dus în foarte multe cazuri
la transformarea unor zone împ ădurite în zone neproductive și chiar la
extinderea de șertului.
Cele mai grav afectate sunt p ădurile tropicale, considerate un adev ărat
plămân al Terrei, care ca urmare a supraexploat ării și a substituirii lor cu terenurile
agricole, se reduc cu o rat ă anuală de cca. 17 x 10 P6
Pha/an. Declinul p ădurilor
tropicale este considerat ca fiind una din principalele cauze ale cre șterii
concentra ției CO B2B din atmosfer ă și ale schimb ărilor climatice globale, care vor duce
la creșterea temperaturii medii a Terrei.
An de an o mare suprafa ță din pădurile tropicale, care sunt considerate
"plămânii" planetei, ce contribuie la pr oducerea oxigenului indispensabil vie ții pe
Terra, dispar cu o rat ă de 17 milioane ha/an (o suprafa ță egală cu 1/3 din țara
noastră). Dacă acest ritm al exploat ării se va men ține în continuare se va ajunge la
o complet ă dispariție a pădurilor tropicale în urm ătorii 100 de ani.
La aceast ă agresiune direct ă asupra p ădurii se mai adaug ă și cele indirecte
(fig.2.6 ), care duc la uscarea p ădurilor datorit ă secetei, polu ării atmosferei,
precipitaților. S-a demonstrat clar efectul v ătămător asupra plantelor al:
• conținutului ridicat în apa de precipita ții a ionilor de SO B4B, NO B3B, F;
• prezența simultan ă în atmosfer ă a SO B2B, NO B2B, și O B2B care creeaz ă situații
critice;
• aportul ridicat de sulfa ți prin depunerile umede;
• ploile alcaline, care au un pH mai mare de 7,5;
• ploile acide, care au un pH sub 6,5.
Depuneri de:
SO B2B, NO BxB, F, PAN, Pb, etc
Distrugeri directe
ale frunzelor:
distru gerea cuticuleiPloi acide
Blocarea
stomatelo r
Ti țiLumină
Moartea
arborelui
Defolierea,
Decolorare a
Căderea frunzelor,
scăderea creșterii și a
rezistenței la gerși parazițiDeficit în
precipitații
Transpira ție
idiăModificări:
secetă, temperaturi extreme
Temperaturi
foarte ridicate
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 30
Figura nr. 2.6 – Cauzele posibile ale "mor ții" pădurilor
2.4.1. Ploile acide
Ploaia acid ă este un termen folosit pentru a descrie consecin țele poluării
atmosferei, în principal cu oxizi de sulf (ce provin în general de la termocentralele
ce ard combustibili fosili) și oxizi de azot (ce provin în cea mai mare parte din
trafic) ( figura nr. 2.7.) , care datorit ă unui șir de reac ții chimice suferite se
transform ă în acizi, care sunt adu și pe sol, ape, vegeta ție prin intermediul
Protecția mediului
31
precipitațiilor acide (ploaie acid ă, ninsoare acid ă, grindină acidă, ceață acidă, etc).
Figura nr. 2.7 – Ponderea activit ăților antropice în
producerea emisiilor generatoare de ploi acide
Dioxidul de sulf SO B2B, oxizii de azot NO BxB, și acidul clorhidric HCl, sunt
responsabili de aciditatea crescut ă a aerului . Dioxidul de sulf se combin ă cu apa din
atmosferă și se transform ă în acid sulfuros H B2BSO B3B, care este oxidat în troposfer ă de
către ozon O B3B , și de către peroxidul de oxigen H B2BO B2B, în SO B4B care se dizolv ă în apă
formând acidul sulfuric H B2BSO B4B .
SO B2B + H B2BO → H B2BSO B3B
H B2BSO B3 B + O B3B → H B2BSO B4B + O B2
Ozonul O B3B și radicalii hidroxil OH P-
P , sunt oxidan ți foarte puternici, care
oxidează oxizii de azot NO BxB transformându-i în acid azotos HNO B2B și acid
azotic HNO B3B.
NO + O B3B → NO B2B + O B2B
2NO B2B + H B2BO → HNO B2B + HNO B3B
NO B2B + OH ¯ → HNO B3B
NO + NO B2B + H B2BO → 2HNO B2
Acidul clorhidric este eliberat în atmosfer ă prin combustia PVC-urilor,
provocată de incinerarea de șeurilor. Acest gaz nociv poate ac ționa direct asupra
diferitelor materiale sau asupra fiin țelor vii, sau poate fi dizolvat de apa din
atmosferă și să ajungă la sol odat ă cu precipita țiile.
Precipitațiile în majoritatea regiunilor s unt în mod natural acide, pH-ul
normal al ploii este 5,6. Îns ă în ultimul timp în foarte multe zone europene au fost
înregistrate ploi cu pH-ul mult mai sc ăzut, recordul de aciditate a fost înregistrat în
1974, în Sco ția ca fiind de 2,4. La noi în țară, cea mai mic ă valoare a mediei
ponderate a pH-ului, înregistrat ă în 1998, de 3,89 a fost înregistrat ă pentru zona
de N-V a țării.
Efectele d ăunătoare ale ploilor acide se resimt fie direct asupra 100
20
0 40 60 80 %
1965 1982 SO B2B 1965 1982 NO BxB Centrale electrice
Industrie
Activități menajere
Trafic
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 32
organismelor, cât și indirect asupra biotopilor, cele mai afectate elemente ale
mediului înconjur ător sunt:
• Plantele și în particular p ădurile. Moarte arborilor este consecin ța unei
asocieri complexe de cauze (o re țea de cauze), care sunt în interac țiune
unele cu altele ( figura nr. 2.6. ).
• Solul. Prin cre șterea acidit ății totale solul î și pierde fertilitatea datorit ă
imobilizării elementelor biogene, a i onilor de K, Ca, Na, Mg, Mn,
datorită reducerii activit ății microbiologice, activarea ionilor de Al și a
metalelor grele care distr ug celulele vegetale, etc.
• Apele. Prin modificarea chimismulu i apelor sunt afectate procesele
chimice și biologice, ceea ce duce în final la sc ăderea capacit ății de
autoepurare a apelor respective și la scăderea diversit ății specifice și a
bioproduc țiilor acvatice.
• Clădirile. Degradarea monumentelor istorice din Germania a provocat
pierderi de ordinul 1,5 m iliarde DM / an, necesitând m ăsuri speciale, atât
pentru protejarea celor vulnerab ile la astfel de atacuri, cât și măsuri de
restaurare a celor atacate.
2.5. Dispari ția speciilor
În prezent pe planeta noastr ă sunt cunoscute peste 1,7 milioane de specii de
plante și animale. Datorit ă acțiunii directe sau indirecte pe care activit ățile
antropice le au asupra medi ului, în ziua de ast ăzi nu mai exist ă ecosisteme în care,
direct sau indirect, omul s ă nu fi adus o modificare care s ă nu provoace cel pu țin o
reacție, dacă nu chiar o deteriorare a fragilului echilibru dintre vie țuitoare și mediul
lor natural.
În secolul trecut au disp ărut definitiv de pe planeta noastr ă 25 de specii de
mamifere și 75 de specii de p ăsări, iar la ora actual ă sunt în mare pericol 200 de
specii de mamifere și 345 de specii de p ăsări, care dac ă nu sunt salvate prin
adoptarea de m ăsuri în acest sens vor mai putea fi v ăzute doar în muzee. În ritmul
în care mergem, și dacă nu se iau m ăsuri directe și indirecte de protec ție se
estimează că în secolul urm ător flora va fi mai s ăracă cu 25000 de specii, iar fauna
cu 600 de specii, aceasta du când la o diminuare în propor ție de 40 % a
viețuitoarelor planetei.
2.6. Acumularea de șeurilor
Protecția mediului
33
Prin nenum ăratele sale activit ăți omul creeaz ă bunuri și servicii
indispensabile civiliza ției actuale aruncând înapoi în natur ă tot felul de produse
nefolositoare cunoscute sub numele de de șeuri. Pe p ământ se acumuleaz ă munți de
materii inutile precum: gunoaiele or ășenești, materialul inutil dintr-o exploatare
minieră sau din diferite alte industrii, zgura din siderurgie, piatra calcinat ă, pulberi
radioactive, de șeuri periculoase chimice, spitalice ști sau radioactive, etc.
O compara ție a fluxurilor de energie, resurse și deșeuri intrate și ieșite din
activitățile sistemului socio-economic, SSE, la începutul secolului al XX-lea și la
sfârșitul secolului al XX-lea ( figura nr. 2.8. ), arată că dacă odată cu creșterea
numerică de șase ori a popula ției fluxurile de resurse energetice și materii prime ce
intră în SSE (2) au crescut, fluxurile de energie și de deșeuri ce rezult ă din SSE (3)
au crescut, în schimb reciclarea și reutilizarea de șeurilor (4 ) continu ă să rămână
nesemnificativ ă, ceea ce evident duce la acumularea de șeurilor.
Fig. nr. 2.8. – Evoluția input-urilor și output-urilor unui SSE la începutul și la
sfârșitul secolului al XX-lea
2.7. Poluarea
Dintre fenomenele negative cau zate de impactul activit ăților antropice
asupra mediului înconjur ător se apreciaz ă că poluarea este fenomenul r ăspunzător
în cea mai mare m ăsură de deteriorarea și chiar periclitarea vie ții biologice pe
Terra. Poluarea reprezint ă procesul de modificare a factorilor de mediu, abiotici și
biotici, ca urmare a eliber ării în mediu a substan țelor poluante de tipul de șeurilor, 1
2
Energie
Resurse
Sistem socio-economic
∼ 6 x 10 P9
P locuitori Deșeuri3
Energie
reciclare
reutilizare
4 SFÂRȘIT SEC . XX
1 2
Energie
Resurse Sistem socio-economic
∼ 1 x 10 P9
P locuitori Deșeuri3
Energie
reciclare
reutilizare
4 ÎNCEPUT SEC . XX
B A
PRINCIPALE RISCURI DE MEDIU 34
rezultate din diferite sectoare ale activit ății umane.
Deversarea în atmosfer ă, în apă și pe sol a unor cantit ăți tot mai mari de
substanțe nocive, ca rezultat a unor tehnologii "agresive" și a unui comportament
îngust pe plan economic, în afara efectelor imediate ce se manifest ă asupra
biosferei, are drept consecin ță limitarea caracterului func țional al unor ecosisteme
acvatice și terestre, și în ultim ă instanță afectarea grav ă a suportului dezvolt ării
societății umane.
Dezvoltarea industriei chimice și a produc ției de energie a f ăcut să crească
frecvența poluării cu substan țe chimice și radioactive. De și sursele de poluare sunt
bine localizate, ca urmare a lipsei unor mecanisme specifice, eficiente, costurile
poluării sunt suportate, uneori pe lungi perioade de timp, de colectivit ățile umane
ce nu au nici o responsabilitate pentru accidentele produse. De și paleta
instrumentelor pentru protec ția mediului este larg ă, utilizarea lor este restrâns ă și
puțin eficient ă, atâta vreme cât nu se dispune de un suport logistic corespunz ător
(de la baza tehnico-material ă până la realizarea unui cadru specific de
cooperare regional ă).
Pe măsura dezvolt ării și diversific ării activit ăților umane num ărul și
cantitățile de elemente poluante au crescut. Au ap ărut elemente poluante noi
precum: de șeurile greu biodegradabile, de șeurile radioactive, pesticidele, etc.
Creșterea polu ării în perioada modern ă nu s-a f ăcut numai pe baza cre șterii
activității industriale, ci se datoreaz ă în mare m ăsură creșterii gradului de civiliza ție
a unor țări, în special din emisfera nordic ă.
Există mai multe criterii de clasificare a polu ării:
a) După mărimea ariei de r ăspândire a poluantului:
1. Poluarea punctual ă, ce se manifest ă pe o suprafa ță redusă, de
exemplu în jurul uzinelor, exploat ărilor miniere, în jurul ora șelor, etc., și care este
în principal produs ă de deșeuri solide.
2. Poluarea regional ă, ce se manifest ă pe o suprafa ță mai extins ă, de
exemplu poluarea unui fluviu, a unei m ări, impurificarea apelor freatice cu nitri ți,
ploile acide, etc. și care este în principal produs ă se apele uzate sau de gazele
periculoase.
3. Poluarea global ă, ce se manifest ă la nivelul planetei, un exemplu sunt
emisiile de CO B2B, ce duc la intensificarea efectului de ser ă sau emisiile de freoni, ce
duc la sub țierea stratului de ozon.
b) După provenien ța agenților poluan ți:
1. Poluarea natural ă, ce se datoreaz ă unor fenomene fizice, climatice,
geologice, hidrologice, biologice naturale . Dintre aceste fenomene naturale care
duc la poluarea mediului amintim: erup țiile vulcanice, fumarole le, furtunile de praf,
Protecția mediului
35
apele subterane acide sau sa line, dezechilibrarea ionic ă a atmosferei, etc.
2. Poluarea antropic ă, ce se datoreaz ă acțiunilor directe și indirecte pe
care omul le are asupra principalelor com ponente ale mediului natural: apa, aerul,
solul și organismele.
c) După sursa agen ților poluan ți:
1. Poluarea domestic ă produsă de nișa umană cuprinde pe lâng ă
deșeurile ce rezult ă direct din activitatea fiziologic ă și deșeurile rezultate din
activitățile casnice.
2. Poluarea municipal ă produsă de aglomer ările urbane ce realizeaz ă o
serie de activit ăți în scopul cre ări unui anumit standard de via ță pentru locuitori.
3. Poluarea industrial ă produsă de fabrici, uzine, combinate, etc.,
ce realizeaz ă o serie de activit ăți în scopul asigur ării de bunuri și servicii
necesare societ ății.
4. Poluarea agricol ă produsă ca urmare a activit ăților de cre ștere a
plantelor și animalelor.
d) După natura agen ților poluan ți:
1. Poluarea chimic ă datorată substanțelor chimice toxice și periculoase
și datorată materiilor organice fermentescibile.
2. Poluarea fizic ă, ce poate fi de trei feluri: radioactiv ă, termică, sonoră.
3. Poluarea biologic ă, ce poate fi de dou ă feluri: microbiologic ă și
macrobiologic ă.
e) După natura factorilor de mediu polua ți:
1. Poluarea aerului.
2. Poluarea apei.
3. Poluarea solului.
4. Poluarea factorilor biologici.
Lista pericolelor ce pândesc omenirea și chiar viața pe Terra nu este încheiată
aici. S-ar mai putea enumera și alte pericole mai apropiate sau mai dep ărtate precum:
riscul dezechilibr ării ecosistemelor naturale care s ă conducă la declan șarea invaziei
unor specii periculoase pentru anumite regiuni, riscul apari ției și proliferării unor
specii modificate genetic, riscul sc ăpării de sub control al energiei nucleare, etc.
3ATMOSFERA
Atmosfera reprezintă învelișul gazos al planetei ce prezint ă o grosime care
ajunge pân ă la cca. 500 km, este format ă în proporț ie de 96% din volumul total din
aer, restul de 4% revenind apei, în stare de vapori. Aerul atmosferic este format
dintr-un amestec de cca. zece g aze din care: azotul reprezint ă 78%, oxigenul 21%,
restul de 1% îl constituie argonul, dioxidul de carbon, heliu, neon, urme de dioxid
de sulf, amoniac, monoxid de carbon și ozon. Aerul atmosferic este caracterizat
prin anumi ți parametrii fizico-chimici precum: densitatea, umiditatea, presiunea,
temperatura, etc., a că ror valoare variază foarte mult în timp și spațiu.
3.1. Stratificarea atmosferei
Atmosfera cuprinde patru straturi principale începând de la la sol20:
• troposfera – care con ține cca. 9 / 10 din masa total ă a atmosferei ș i 90 –
95 % din apa atmosferei, fiind partea cea mai activ ă a atmosferei, este cel mai
subțire strat. Se g ăsește până la altitudini ce variaz ă între 8 km în regiunile polare ș i
18 km în regiunile tropicale. Este stratul prin care se deplaseaz ă avioanele, în care
se produc fenomenele meteorologice și în care se g ăsește biosfera;
• stratosfera – se întinde pân ă la cca. 50 km altitudine și se caracterizeaz ă
printr-o temperatur ă relativ constant ă până la altitudinea de 25 km, dup ă care
temperatura cre ște. La limita superioar ă a stratosferei se g ăsește scutul de ozon,
care protejează Pământul de razele ultraviolete;
• mezosfera – se întinde pân ă la cca. 80 km altitudine și se caracterizeaz ă
printr-o sc ădere rapid ă a temperaturii, înregistrându-se valoarea cea mai sc ăzută a
temperaturii (- 90 grade C);
• termosfera – se întinde pân ă la cca. 500 km altitudine și este
caracterizat ă ca fiind cel mai fierbinte strat al atmosferei, temperatura ajungând până
20 Giurcăreanu, C. – op. cit., p. 45-48
Protecț ia mediului 36
la 12000C și cea mai scăzută densitate. Termosfera este compusă din ionosferă și
magnetosfer ă. Între aceste straturi exist ă zone de trecere: tropopauza, stratopauza și
mezopauza.
La limita superioar ă a atmosferei se g ăsește un strat numit exosfera, ce se
întinde pân ă la cca. 3000 km altitudine, în care mol eculele de gaz, foarte rarefiate,
scapă de sub ac țiunea forței de gravita ție a Pământului.
Figura 3.1. – Stratificarea atmosferei
Exosferă
Magnetosfer ă
Lumină polară
Ionosferă
TERMOSFER Ă
Mezo pauză (80 km )
MEZOSFER Ă
Strato pauză (50 km )
STRATOSFER Ă
Tropopauză (12 km )
Biosferă
TROPOSFER Ă
SUPRAFA ȚA PĂMÂNTULUI
ATMOSFERA 37
Atmosfera primitiv ă a Pă mântului, înainte de apariț ia vieții, era cu totul alta
conținând ca element principal dioxidul de carbon (cca. 98%) și doar urme de
oxigen (asem ănător cu compozi ția actuală a atmosferei de pe Marte și Venus).
Schimbarea propor ției celor dou ă gaze esen țiale ale atmosferei se datorează în
primul rând fotosintezei plantelor verz i, consumatoare de dioxid de carbon și
producătoare de oxigen21.
3.2. Func țiile atmosferei
Atmosfera sau înveliș ul gazos al planetei are o serie de func ții care fac
posibilă existența vieț ii pe Terra. Dintre acestea, principalele func ții sunt:
1. Reglarea temperaturii la suprafa ța Pământului. Dac ă atmosfera ar lipsi,
Pământul ar fi supus unor varia ții termice excesive între noapte și zi.
2. Reglarea luminii solare la suprafa ța Pământului. Dac ă atmosfera ar lipsi,
ziua ar fi o lumin ă orbitoare, iar noaptea ar fi un întuneric profund.
3. Filtrarea radia țiilor solare. Ozonul re ține o mare parte din radia țiile
ultraviolete, iar dioxidul de carbon și vaporii de ap ă o parte din radia țiile infraro șii.
4. Sursă de oxigen necesar respira ției plantelor și animalelor, f ără de care
viața nu ar putea exista.
5. Realizarea circuitului apei.
6. Apărare împotriva meteori ților.
7. Mediu pentru realizarea radiocomunica țiilor, pentru zborurile aeriene.
3.3. Poluarea atmosferei
Poluarea atmosferei poate fi cauzat ă de modificarea propor țiilor normale
ale constituien ților naturali ai atmosferei, fie datorit ă introducerii în atmosfer ă a
unor compu și stră ini, care se dovedesc a fi toxici sau periculo și. Substan țele
poluante din atmosfer ă se găsesc în principal sub urm ătoarele forme: gaze,
particule solide și lichide și aerosoli. Poluan ții atmosferici se g ăsesc în atmosfer ă în
principal ca urmare a polu ării antropice, dar și ca rezultat al unor fenomene
naturale. Din punct de vedere al poluă rii atmosferei ne intereseaz ă mai ales primele
două straturi ale ei, adic ă troposfera (de la 0 pân ă la 8 sau 16 km) și stratosfera
21 Botnariuc N. – op., cit., p. 29
Protecț ia mediului 38
(până la 35 km). Substanț ele eliminate în atmosfer ă pot avea un efect poluator
direct, sau prin combinarea lor în atmosfer ă cu alte componente normale sau
artificiale, pot avea un efect poluator indirect.
Exemple:
– poluator direct: CO este un gaz toxi c pentru organisme peste concentra ția
maximă admisibil ă de 25 ppm;
– poluator indirect: NOx care nu au un efect poluator direct. Efectul
poluator al oxizilor de azot este indirect prin formarea smogului fotochimic.
3.3.1. Dispersia poluan ților
În atmosfer ă straturile de aer se afl ă într-o continuă mișcare atât pe vertical ă
cât și pe orizontal ă, fenomen ce contribuie la diseminarea agen ților poluan ți după
anumite legit ăți mai bine sau mai pu țin bine cunoscute. Turbulen țele și circulațiile
atmosferice joacă rolul principal în dispersia agen ților poluan ți, dar unele
particularit ăți ale răspândirii lor, precum și a elimin ării unor agen ți poluanți provin
din interferen ța fenomenelor de difuzie molecular ă și de sedimentare a aerosolilor.
Datorită capacității diferite de difuzie a di feritelor gaze poluante precum și a
greutăț ilor moleculare variate a diferiț ilor aerosoli, agen ții poluanți din atmosfer ă
manifestă diferite tendinț e de condensare. De ex emplu, monoxidul de carbon ș i
acidul cianhidric, care au densit ăți mai mici decât aerul vor urca și vor difuza în
straturile superioa re, pe când compuș ii volatili al plumbului sau ai altor elemente
grele vor r ămâne în straturile inferioare ale atmosferei intrând într-un contact mai
direct și mai rapid cu elementele biosferei. Fenomenul de segregare a gazelor
poluante poate fi accentuat de absorb ția sau adsorb ția pe aerosolii naturali sau
artificiali din atmosfer ă, caz în care dinamica segreg ării va fi dictat ă de
caracteristicile fizice ale aerosolului.
3.3.2. Modific ările poluan ților
Aerul nu este un mediu inert din punc t de vedere chimic, în atmosfer ă
producându-se o serie de reac ții chimice datorit ă următorilor factori:
– oxigenul liber din atmosfer ă care favorizeaz ă reacț iile de oxidare;
– radiațiile solare care favorizeaz ă reacț iile fotochimice;
– vaporii de ap ă care favorizeaz ă reacț iile de hidroliz ă;
– temperaturile ridicate care accelereaz ă desfășurarea unor reac ții;
– contactul continuu și pe suprafe țe apreciabile al atmosf erei cu solul, apa,
vegetația, care constituie locul de desf ășurare a unor reac ții chimice suplimentare.
ATMOSFERA 39
Prezența simultan ă în atmosfer ă a mai multor poluan ți poate duce la apari ția
fenomenelor de sinergism, antagonism sau anergism, care s ă ducă respectiv la
însumarea efectelor, anihilarea lor sau la lipsa oric ărei influenț e reciproce.
Iată câteva exemple de transform ări chimice petrecute în atmosfer ă:
• Gazele de eș apament eliberate în atmosfer ă conțin hidrocarburi
incomplet arse, cetone și aldehide care nu sunt toxi ce, dar care sunt supuse unor
reacții fotochimice în urma c ărora rezultă produș i foarte toxici precum monoxidul
de carbon, radicalii formil, etc.
• Radiațiile ultraviolete, oxigenul ș i apa din atmosfer ă contribuie la
desfăș urarea unor reac ții chimice care duc la form area de acid sulfuric, acid
clorhidric, de acid azotos și de acid azotic care, ajung pe p ământ prin a șa numitele
ploi acide cu efect v ătămător asupra vegeta ției;
• Contactul gazelor acide cu apa, fie prin ploi, fie direct cu suprafa ța
apelor oceanice ș i continentale poate duce la spă larea lor din atmosferă și fixarea
lor sub form ă de sulfați, azotați sau carbona ți, săruri minerale cu rol pozitiv în via ța
bazinelor acvatice.
• Dioxidul de carbon este îndep ărtat din atmosfer ă prin utilizarea lui în
procesul de sintez ă clorofiliană de către vegeta ție, proces în care prin combinarea
dioxidului de carbon cu apa și sărurile minerale solvite în ap ă, în prezen ța clorofilei
și a energiei solare are loc producerea de substan ță organică vegetală și de oxigen
(fig.3.2 ).
F O T O S I N T E Z A
clorofilă
CO 2 + H 2O + substan țe minerale (CH 2O) + O 2
lumină
CONSUMATORI
(ANIMALE)
PRODUCÃTORI
PRIMARI
(PLANTE)
(CH 2O) + O 2 CO 2 + H 2O
R E S P I R A Ț I A
Fig. 3.2. – Schema echilibrului dintre cele dou ă procese metabolice fundamentale
pentru via ța pe Terra: fotosinteza și respirația
Protecț ia mediului 40
Din cauza unor astfel de procese viaț a diferiților agen ți poluanți din
atmosferă este limitat ă de la câteva zile pân ă la 100 de ani, cât sta ționează
hidrocarburile nearse eliberate în atmosfer ă.
Tabel 3.1.
Timpii de sta ționare în atmosfer ă a gazelor poluante și periculoase
(după Ciplea L.I., Ciplea Al.)
Gazul Timpul de sta ționare în atmosfer ă
CO 70-1000 zile
CO 22 ani în stratosfer ă
4 ani în troposfer ă
O32 ani în stratosfer ă
1 lună în troposfer ă
NO 2 cca. 5 zile
NO x cca. 4 ani
NH 3 cca. 5 zile
SO 2 cca. 3 zile
H2S cca. 2 zile
Hidrocarburi cca. 100 ani
3.3.3. Metode de determinare a polu ării aerului
Există mai multe criterii de clasificare a acestor metode. Dup ă locul unde se
efectueaz ă există : metode "in situ" și metode de laborator, sau metode terestre și
metode spa țiale. Dup ă principiul metodelor de determinare exist ă: metode fizice,
metode chimice, metode fizico-chimice. Dup ă durata determin ărilor exist ă: metode
periodice ș i metode continue de supraveghere.
a) Determină rile terestre se efectueaz ă cu ajutorul unor aparate care au
intrat în uzul curent și se referă la următoarele aspecte ale polu ării atmosferice:
-poluarea termic ă, caz în care se folosesc termometre, termografe,
termometre cu releu;
– poluarea sonor ă;
– debitul radia ției ionizante din aer, caz în care se folosesc radiometre;
– turbiditatea atmosferei;
b) Determin ările spațiale se efectueaz ă prin intermediul aparatelor de
măsură plasate pe sateli ți, fiind posibil s ă se determine gradul de poluare a
atmosferei pentru diferi ți parametrii și pentru diferite zone de pe glob.
c) Determină rile de laborator sunt precedate de o tehnic ă specială de
ATMOSFERA 41
prelevare a probelor pentru analiz ă, tehnică care depinde de starea sub care se
găsește agentul poluant: gaz, aerosol, praf. În general colectarea acestor probe se
face fie prin filtrarea pe suportu ri speciale, fie prin absorb ția pe diferite substan țe
lichide sau solide, fie prin capt ări de aer în recipiente speciale, fie prin adsorb ție, fie
prin condensare. Prelevarea trebuie s ă respecte compozi ția calitativă și cantitativ ă
reală a agentului poluant. În practica pentru prelevarea probelor de poluan ți din
atmosferă se folosesc urm ătoarele materiale: filtre de celuloz ă amestecate cu fibre
de asbest, filtre de fibre de sticl ă, filtre din materiale organice sintetice, membrane
filtrante, c ărbune activ simplu sau impregnat, silicagelul, site metalice, etc.
Metodele analitice de laborator se bazeaz ă pe tehnici fizice sau chimice,
metodele fizice având o importan ță și o utilizare mai larg ă. De exemplu, se folosesc
metode de determinare a prezen ței și concentra ției diferiților poluan ți atmosferici
bazate pe urm ătoarele metode: cromatografia gazoas ă, spectrometria de emisie,
spectrometria de mas ă și spectrometria ultrason, spectrofotometria în UV, în
vizibil, în infraroș u, fluorescen ța X, difractometria X, absorb ția atomic ă,
microscopia electronic ă și în vizibil, contori și analizori pentru radia ții ionizante.
d) Determin ările continue , de supraveghere a concentra ției agenților
poluanți din atmosfer ă sunt necesare pentru a calcula gradul de expunere a
organismelor la noxele respective, expunere ce duce la intoxicarea lent ă, și pentru
a putea avertiza în cazul unor dep ășiri ale concentra ției noxelor, peste limitele
maxime admisibile, dep ășiri care pot avea efecte leta le. Un asemenea aparat
presupune un sistem de vehiculare a aerului, un traductor care s ă converteasc ă
concentra ția agentului poluant cercetat în tr-un semnal electric sau optic și un aparat
pentru contorizarea acestui semnal. Astfel de aparate se folosesc pentru
supravegherea emisiilor de monoxid de carbon, dioxid de sulf, substan țele oxidante
din aer, dioxidul ș i monoxidul de azot, hidrocarburi. Gazele provenite din cl ădiri și
spații în care au loc procese radioactive sunt monitorizate continuu, iar în cazul
depășirii limitelor admise, sistemul de ventila ție este oprit și gazele sunt trecute
prin sisteme de filtrare proiectat e astfel încât la evacuare ele s ă se încadreze sub
limitele maxime admise.
Determin ările contamin ării radioactive a atmosfer ei au devenit necesare ca
urmare a descoperirii ș i utilizării energiei nucleare. Atmo sfera are în mod natural o
radioactivitate dat ă de prezen ța de carbon radioactiv, tritiu , radon, toron, aerosoli
radioactivi, etc. Radioactivitatea artificial ă se datorează exploziilor nucleare
experimentale și deșeurilor radioactive gazoase r ezultate din industria nucleară și
este dată de gaze radioactive precum: argonul , kriptonul, rodionul, etc. precum și
datorită aerosolilor de toate dimensiunile ș i provenien țele pe care se fixeaz ă
elementele de fisiune. Gazele radioactive de la o central ă nucleară pot proveni de la
Protecț ia mediului 42
sistemele care vehiculeaz ă fluide și gaze radioactive, care pot avea scă pări, și
totodată pot proveni ș i de la sistemele de purificare. Toate c ăile posibile de
evacuare a gazelor în atmosfer ă sunt controlate cu monitoare de radia ții.
Măsurarea radioactivit ății atmosferice "in situ" este mai dificil ă datorită
interferen ței cu radia ția cosmic ă și telurică, de aceea se procedeaz ă cel mai adesea
la prelevarea de probe de aer în recipien ți speciali sau prin capt ări selective de
aerosoli, probe care sunt supuse analizelor de laborator. Aerosolii radioactivi sunt o
măsură destul de fidelă a contamin ării radioactive a atmosferei ș i de aceea metoda
captării lor este cea mai utilizat ă. Radioactivitatea aerosolilor se m ăsoară cu
ajutorul unui lan ț spectrometric gama de înalta rezolu ție sau se procedeaz ă mai întâi
la separările radiochimice necesare, dup ă care se fac m ăsurătorile radiometrice
simple sau cu ajutorul spectrometrelor beta sau gama.
3.3.4. Surse de poluare
Sursele de poluare a atmosferei sunt foarte diversificate, însă după originea
lor deosebim dou ă mari categorii: surse naturale și surse antropice.
Tabel nr. 3.2.
Principalele surse de poluare ale atmosferei și poluanț ii caracteristici
(după Vl. Rojanschi, ș.a. – Op. cit., p. 134-136)
Originea
sursei Tipul sursei Poluanți specifici
omul și animalele CO 2, viruși
plantele fungi, polen, substan țe organice și
anorganice
solul viruș i, pulberi
apa aerosoli cu sulfaț i, cloruri surse
naturale
materii organice în
descompunere CH 4, H 2S, NH 3, etc.
vulcanii cenușă , compuși cu sulf, NOx, COx
radioactiv. terestr ă radionuclizi de Ra226, Ra228
radioactiv. cosmic ă radionuclizi de 10Be, 36Cl, 14C, 3H, 22Na
descărcările electrice ozon
furtuni de praf, nisip pulberi terestre
surse
antropice arderea combustibililor fosili în surse fixe COx, NOx, SOx, N 2O, pulberi, compu și
organici volatili (COV)
ATMOSFERA 43
traficul CO, NOx, N 2O, pulberi, COV, Pb,
petrochimie COV, NOx, SOx
metalurgie feroas ă pulberi cu Fe, SOx, NOx, COV
metalurgie neferoas ă pulberi cu metale grele, SOx, NOx
materiale construc ții pulberi, COx, NOx, SOx, F
industrie petrol-gaze hidrocarburi
frigotehnie, cosmeticã, cloroflorocarburi, haloni, tetraclorura de
carbon, metilcloroform
agricultura NH 3, NOx, CH 4, pesticide
Sursele de poluare ale atmo sferei se pot caracteriza și după alte criterii22
deosebindu-se astfel:
• după modul de eliminare a poluantului exist ă surse de poluare: punctuale,
liniare, de suprafa ță, de volum;
• după înălțimea la care are loc elim inarea poluantului exist ă surse de
poluare: la sol, joase (pân ă la 50 m), medii (pân ă la 150 m), înalte (mai mari
de 150 m);
• după mobilitatea surselor exist ă surse de poluare: fixe și mobile;
• după timpul de eliminate exist ă surse de poluare: c ontinue, intermitente,
instantanee.
Din "Inventarul zonelor critice sub aspectul st ării mediului în România"
eleborat în martie 2000, zonele critice sub aspectul polu ării atmosferice din jude țul
Galați și județele învecinate sunt: Gala ți (Sidex) – în special cu oxizi de fier, metale
neferoase și pulberi sedimentabile provenite din siderurgie: Br ăila (Celhart
Chiscani), Vaslui (Moldosin), S ăvinești (Platforma chimic ă), Borze ști
(Chimcomplex), One ști (Carom) – în special cu dioxid de sulf, sulfur ă de carbon,
hidrogen sulfurat, mercaptan prove nite din industria de celuloz ă, hârtie, fibre
sintetice, chimic ă și petrochimic ă.
3.3.5. Principalii poluan ți atmosferici
1. Monoxidul de carbon este cel mai larg ră spândit și cel mai abundent
dintre toț i poluanții atmosferici. În m od normal acest gaz se g ăsește în atmosfer ă în
proporții extrem de reduse de cca. 0,1-0,2 p ărți/milion, dar datorit ă activității
umane, în special datorit ă funcționării motoarelor cu ardere intern ă a automobilelor,
în atmosfera marilor ora șe concentra ția acestui gaz a ajuns la 140 p.p.m. sau chiar
22 Vl. Rojanschi, s.a.- 1997- Op.cit., p. 135
Protecț ia mediului 44
până la 200-300 p.p.m. Monoxidul de carbon are un efect toxic asupra
organismelor deoarece se combin ă cu hemoglobina împiedicând alimentarea
țesuturilor cu oxigen, ceea ce duce la intoxica ția cu oxid de carbon, care are drept
urmări: dureri de cap, ame țeli, oboseal ă, tulburări de vedere, irascibilitate,
palpitații, vomă, leșin, comă, moartea.
2. Dioxidul de carbon este un component normal al atmosferei aflându-se
actualmente într-o propor ție de 325 p.p.m. Concentra ția dioxidului de carbon a
crescut fă ră încetare înc ă de la începutul secolului trecut ca urmare a arderii
combustibililor fosili, prin arderea a 12 grame de carbon rezultând cca. 1,8 grame
dioxid de carbon. S-a constatat c ă în ultimele decenii cre șterea medie a CO2 din
atmosferă este de cca. 2 p.p.m./an, ceea ce reprezint ă o creștere de cca. 2% pe
deceniu și o dublare a cantit ății de CO2 din atmosfer ă la fiecare 23 ani. De și nu este
un gaz toxic, CO2 este periculos prin faptul c ă acumularea unor concentra ții mari în
atmosferă nu mai permite energiei radiate de p ământ să se disipeze în cosmos, ci
este reflectat ă înapoi pe p ământ cu efecte grave asupra schimb ării climei planetei.
3. Oxizii de azot se găsesc printre componentele normale ale atmosferei,
dar concentra ția lor a crescut foarte mult ca urma re a arderilor combustibililor fosili
(cărbuni, păcură, gaze) la temperaturi înalte și mai ales în urma func ționării
motoarelor cu explozii, când datorit ă căldurii create de combustie se produce
combinarea oxigenului cu azotul din aer rezultând monoxidul de azot (NO),
peroxidul sau dioxidul de azot (NO 2) și oxidul nitros (N 2O), care nu au un efect
poluator direct. Efectul poluator al oxizilo r de azot este indirect prin formarea
smogului fotochimic. Dioxidul de azo t este un gaz stabil de culoare g ălbuie și care
când se afla în atmosfer ă reduce vizibilitatea și conferă maselor de aer poluate din
zonele urbane poluate acea culoare brun ă caracteristic ă. Datorită faptului ca acest
gaz absoarbe lumina ultraviolet ă cu lungimea de und ă cuprinsă între 3000 – 4000 A
se produce o reacț ie fotochimic ă de disociere a acestui gaz în monoxid de azot ș i
oxigen atomic foarte activ, car e duce la poluarea fotochimică a aerului datorit ă
combinațiilor pe care le face cu SO 2, O 2 și cu diferite hidrocarburi.
NO 2 –3000-UV-4000 A –- NO + O2-
Cantitatea totala de NO 2 eliberată în atmosfer ă de ansamblul activit ăților
umane s-a evaluat că ar reprezenta cca. a zecea parte din masa total ă anuală formată
anual prin diversele proces e biogeochimice naturale. NO 2 – ul are o remanență
mică în atmosfer ă, de cca. 3 zile, timp în care se poate transforma în acid azotos sau
acid azotic sau în diverse tipuri de nitraț i care sunt adu și la nivelul solului sub
forma de ploaie, z ăpadă sau particule solide, depune ri care sunt cunoscute sub
ATMOSFERA 45
numele de ploi acide cu efecte d ăunătoare asupra mediului.
4. Oxizii sulfului , dioxidul și trioxidul de sulf sunt prezen ți în atmosfer ă în
mod normal în cantit ăți foarte mici de cca. 0,2 p.p.m. SO 2. Generarea SO 2-ului în
atmosferă rezultă în principal din arderea com bustibililor fosili, în principal a
cărbunelui, în termocentralele electrice. Se apreciază că din cantitatea anual ă de
SO 2 eliberată în atmosfer ă, 70 % se datoreaz ă arderii c ărbunelui, 16 % datorit ă
arderii altor combustibili, cantit ăți mari rezult ă și din procesele metalurgice
implicare în sinteza de SO 2, iar din procesele naturale un loc important îi revine
activității vulcanice. Se apreciaz ă că nici un ora ș european nu are o concentra ție
normală a acestui gaz, în atmosfer ă existând valori locale care ajung la cca. 2 p.p.m.
Environmental Monitoring System aprecia în 1987, c ă două treimi din ora șele lumii
au în atmosfer ă o concentra ție de SO 2 la limita maxim ă admisibilă de Organiza ția
Mondială a Sănătății, sau peste. Majoritatea toxicologilor sunt de acord c ă o
expunere prelungit ă a organismelor umane la cantit ăți mai mari de 0,1 p. p. m. SO 2
exercită o acțiune nefast ă asupra organismului. În aer SO 2 – ul suferă reacții de
adiție a apei, reac ții de oxidare, fiind transformat în acid sulfuric care contribuie ș i
el la formarea ploilor acide cu efecte dă unătoare. Indiferent de modul în care se
formează acidul sulfuric, acesta fiind foarte hidroscopic, determin ă formarea de
amestecuri foarte toxice. El reac ționează mai ales cu amoniacul, dar și cu alte
metale formând s ăruri ce sunt aduse la sol prin precipita ții.
Atât oxizii de azot cât și cei de sulf pot forma particule foarte fine (aerosoli)
de nitrați, de acizi care p ătrund în profunzimea c ăilor respiratorii provocând grave
afecțiuni pulmonare: bron șite cronice și acute, emfizem pul monar, astm bron șic.
5. Hidrogenul sulfurat este prezent în mod natural în atmosfer ă fiind
produs din diverse fermenta ții anaerobe ale sulfobacteriilor ce acț ionează atât în
mediul terestru cât și în cel acvatic, cât și datorită activității vulcanilor.
Concentra ția normal ă a acestui gaz foarte toxic este de 2 p.p.m, iar concentra ția
maximă admisibilă este de cca. 15 p.p.m. O cantitate important ă de hidrogen
sulfurat rezult ă din unele activit ăți industriale, care au fost estimate la cca. 3 x 106 t
echivalent sulf anual. Hidroge nul sulfurat produce intoxicaț ii cronice sau acute care
se manifest ă prin tulbur ări respiratorii și neuropsihice.
6. Compu șii organici volatili (COV) sunt substan țe care în mod normal
nu sunt prezente în atmosferă , ci provin în cea mai mare parte din arderea
incompletă a produselor petroliere, precum și din industria chimic ă. Principalele
surse antropice de emisie a COV-urilo r sunt: transportul auto, vopselele și solvenții,
stocarea hidrocarburilor. Din totalul hidr ocarburilor eliminate anual în atmosfer ă
mai mult de jum ătate provin de la motoarele cu ardere intern ă. Hidrocarburile sunt
urât mirositoare, iritante ș i au efecte cancerigene, fiind în acela și timp o
Protecț ia mediului 46
component ă principală în formarea smogului fotochimic. Printre cei mai periculo și
compuși organici volatili se num ără: aldehidele, dintre care acroleina este cel mai
întâlnit reprezentant (se întâlnesc în at mosfera zonelor industriale cu procese
chimice de sintez ă), benz-a-pyrenul, compu șii aromatici heterociclici (carbazol,
acridina). Pe lâng ă efectele directe pe care le au fiind toxice, iritante și cancerigene,
participă și la formarea peroxiacilnitra ților.
7. Peroxiacilnitra ții (PAN) se formeaz ă în atmosfera terestr ă poluată
atunci când în aer exist ă oxizi de azot și aldehide, care reacț ionează sub influenț a
radiației luminoase astfel:
R – C – R + NO2 –-lumina––– R – C – NO2
O O
Această substanță cunoscută și sub denumire de PAN, este un important
poluator al ora șelor moderne. Primii membrii ai seriei PAN sunt cei la care
radicalul este urm ătorul:
CH 3 – peroxiacilnitrat
CH 3 – CH 2 – peroxipropionilnitrat
CH 3 – CH 2 – CH 2 – peroxibutirilnitrat.
8. Ozonul. Dioxidul de azot din PAN se poate disocia conform reac ției
fotochimice de mai jos punând în libertate oxigen atomic care este foarte reactiv și
se combin ă cu oxigenul molecular ducând la apari ția ozonului în troposfer ă.
R-NO 2 –3000-UV-4000 A –- R- NO + O2-
O2 + O2- –––– O 3
Apariț ia ozonului ș i legă tura lui cu disocierea PAN – ului se traduce printr-o
reacție de echilibru stabil catalizat ă de radiaț ia ultraviolet ă de 3000 – 4000 A:
NO 2 + O 2 ⇔ NO + O 3
Ozonul este un component normal al atmosferei, îns ă la suprafa ța solului
concentra ția sa este foarte redus ă, valoarea maxim ă fiind prezent ă în stratosfer ă la
18 – 25 km altitudine. Ozonul se formeaz ă prin reacț ia hidrocarburilor din
atmosferă cu oxizii de azot. Datorit ă faptului c ă emisia acestor poluan ți a crescut,
cantitatea de ozon, chiar în zonele rurale, s-a dublat și se apropie de concentra ția
toxică pentru multe specii de vie țuitoare. Ozonul este un oxidant foarte puternic,
astfel că instituțiile de resort îl folosesc ca indice pentru concentraț ia de oxidan ți
din atmosfer ă. Mulți oameni de știință îl consider ă ca fiind cel mai toxic dintre
poluanți. În atmosfera ora șelor poluate în care se formeaz ă așa numitul smog
ATMOSFERA 47
fotochimic, acea pâcl ă roșiatică care acoper ă ca o cupolă majoritatea metropolelor,
s-au înregistrat concentra ții ale ozonului mai mari de 1 p.p.m., valori nocive pentru
organismele vegetale și animale.
9. Florocarburile (FC) și cloroflorocarburile (CFC). Dacă în troposferă
procesele poluatoare duc la producerea ozonului d ăunător vieții, în stratosfer ă
există procese poluatoare care duc la fenomenul invers de distrugere a ozonului din
ecranul de protec ție împotriva radia țiilor ultraviolete. Dintre factorii care duc la
apariț ia găurilor de ozon se num ără: derivații halogena ți ai fluorului, bromului
proveniți din diferite procese: industria frigiderelor și a aparatelor de aer
condiționat, obținerea polistirenului expandat și a spumelor poliuritanice, obț inerea
solvenților în electronic ă, obținerea electrochimic ă a aluminului, arderea maselor
plastice, propulsan ții din sprayuri.
10. Metalele grele sunt elemente naturale ale litosferei, ce au o densitate
mai mare de 4,6 g m3, și care pot ajunge în atmosfer ă în urma activit ăților de
extracț ii miniere, producerii de energi e în centralele termice, utiliz ării lor în
procesele industriale ș i casnice, etc. Metalele toxice care predomin ă în mediul
înconjurător sunt: plumbul, cadmiu și mercurul.
Plumbul este un element introdus în atmosfera terestr ă din 1924, an în
care în benzinele auto s-a ad ăugat tetraetilul de plumb pentru îmbun ătățirea cifrei
octanice. Acest metal este toxic sub toate formele. Particulele mai mari de plumb
se sedimenteaz ă repede, pe când cele de sub 1 mm se men țin în aer sub form ă de
aerosoli și ajung în organism pe c ăile respiratorii. Plumbul inhalat este absorbit de
organism în proporț ie de 40 – 50 %, este depozita t în oase sau alte organe,
manifestă un efect toxic asupra sângelui, si stemului nervos central, etc.
Concentra ția sanguin ă reprezint ă indicatorul cel mai fidel al gradului de intoxicare
cu plumb. Acest metal greu distruge creierul, încetine ște creșterea, reduce
capacitatea de vorbire și de concentrare. Chiar expunerea la cantit ăți mici de plumb
pare a cauza deficien țe cerebrale. Formele de intoxica ții (peste 80 μg/100 ml sânge)
se manifest ă predominant cu tulbur ări nervoase. Intoxica ția cu plumb se nume ște
saturnism și poate avea efect letal dup ă o expunere îndelungat ă. OMS recomand ă
drept concentra ție maxim ă admisibilă valoarea de 2 microgr ame/mc aer. Chiar în
țările în care benzina cu plumb nu mai este folosit ă, acest metal continu ă să fie
prezent în praf, ca urmare a emisie i acestuia timp de decenii în urm ă.
11. Particulele solide din atmosfer ă, produse ca urmare a activit ății
umane, sunt datorate în cea mai mare parte procesului de ardere incomplet ă a
combustibililor, în special c ărbune și lemn. În plus, alte activităț i răspunzătoare
sunt: motoarele automobilelor, industria extractiv ă, industria materialelor de
Protecț ia mediului 48
construcții, industria metalurgic ă și siderurgic ă. În funcție de dimensiunile lor ele
se pot clasifica în trei categorii:
a) pulberi sedimentabile, cu diametru mediu de cca. 20 microni ce se
localizeaz ă la altitudini de 3000 m și se depun pe sol în jurul surselor de
emisie;
b) pulberi semifine, ce sunt foarte pu țin sau deloc sedimentabile, cu
diametru între 0,1 – 2,5 microni sunt aduse la sol datorit ă precipita țiilor
sau datorit ă forțelor electrostatice ce fac s ă se uneasc ă între ele;
c) pulberi nesedimentabile, cu dimens iuni inframicroscopice, care au un
diametru mediu de cca. 300 A .
Cadmiu
Arsenic
Nichel
Crom
Coba lt
Mangan
Magneziu
Beriliu
Zinc
Coba lt
Mercur
Cadmiu
Zinc
Vanadiu
Plumb
Arsenic
Cadmiu
Plumb Plumb organic
Mercur
Mangan
Plumb
Mercur metilic
Nichel (carbonil) Cadmiu
Plumb
Stronț iu – 90
Cadmiu
Beriliu
Arsenic
Nichel
Crom Piele
Grăsimi
Esențial pentru animale
Esențial pentru plante
Tonic pentru animale
Tonic pentru plante
Organe atacate Crom
= com pus din metale grele Nichel (carbonil)= metal greu
= gaz nociv COHidrocarburi clorurate Fluorura
Fig. 3.3. – Metalele și gazele nocive pentru om
3.4. Protec ția atmosferei
ATMOSFERA 49
Principalele activităț i ră spunzătoare de poluarea atmosferică sunt:
automobilul și producerea energiei. Folo sirea automobilelor cauzeaz ă mai mult ă
poluare decât oricare activitate uman ă, de aici provenind aproape jum ătate din
oxizii de azot, dou ă treimi din cantitatea de monoxid de carbon, și în ță rile
industrializate, aproximativ jum ătate din hidrocarburi, ca și întreg conț inutul de
plumb din aer, în țările în curs de dezvoltare. În majoritatea țărilor industrializate,
termocentralele sunt sursa a dou ă treimi din cantitatea de bioxid de sulf eliberat ă în
aer și o treime pân ă la jumătate din to ți ceilalți poluanți. De aceea, toate programele
de control a polu ării se concentreaz ă în primul rând asupra automobilelor și
producerii energiei.
Dacă ceva poate s ă reducă emisiile de gaze nocive din atmosfer ă, acesta
este mecanismul pie ței libere precum și preocuparea guvernamental ă de a investi în
tehnologie nepoluant ă. Din păcate, men ținerea pre țului, în dolari, la petrol la cel
apropiat de pre țul din 1950 dă o grea lovitur ă încercărilor de a investi în tehnologii
neconven ționale, nepoluante.
3.4.1. Programe de combatere a polu ării generată de
autovehicule
Definiția transportului curat, adoptat ă de Programul pentru Mediu al
Națiunilor Unite ar fi "continua aplicar e a unei strategi de mediu integrate și
preventive pentru transport, în vederea cre șterii eficien ței și reducerii riscurilor de
poluare." Problema "Transport – Energi e – Mediu" s-a dovedit a fi o problemă
complexă care nu poate fi rezolvat ă numai prin soluț ii tehnice, ea având și
dimensiuni politice.
În anul 1988 num ărul total al autovehiculelor aflate în folosin ță în întreaga
lume se ridica la 400 milioane, iar în 1989, num ărul total, inclusiv cele folosite
comercial se ridica la 500 milioane, cifr ă de zece ori mai mare decât cea înregistrat ă
în 1950.
Diferitele politici care au fost adoptate au urm ărit să realizeze un echilibru
între folosirea mijloacelor de transport, reducerea nevoii de deplasare a oamenilor
și nivelul de poluare. Politic ile folosite se pot împă rți în politici "hard", acestea
vizând în mod deosebit infrastructura și politici "soft", acestea vizând
managementul, motiva ția, informa ția, comunicarea. În general, m ăsurile ce vizează
infrastructura sunt importante, dar sunt costisitoare și necesit ă o perioad ă
îndelungată până la aplicarea efectiv ă.
3.4.1.1. Renunț area la benzina cu plumb
Protecț ia mediului 50
Excluderea plumbului din benzin ă a adus de fapt pe pia ță o noua genera ție,
mai curat ă, de combustibili, care con ține cu 90% mai pu țin benzen și alte
componente toxice, rezultatul fiind c ă în multe ora șe americane, gradul de poluare a
aerului a sc ăzut cu până la 15%, în cursul primului an, dup ă introducerea noilor
combustibili, acest fapt a avut drept rezultat sc ăderea la jum ătate a con ținutului de
plumb în sângele copiilor.
3.4.1.2. Utilizarea catalizatorilor
Reducerea emisiilor de hidrocarburi volatile ș i de monoxid de carbon cu
aproximativ 85%, iar pe cea de oxizi de azot cu 40%, prin introducerea
catalizatorilor s-a petrecut mai întâi în Statele Unite și Japonia, dar pân ă în 1993,
mai toate grup ările importante de țări, inclusiv unele țări care au f ăcut parte din
Uniunea Sovietic ă, au adoptat m ăsuri de diminuare a poluan ților conț inuți de gazele
de eșapament. Comunitatea European ă a decis în 1989 aplicarea standardelor
americane pentru automob ilele noi, începând cu modelele din 1992. Pe m ăsură ce
ravagiile poluă rii au devenit mai evidente, în ma joritatea zonelor lumii, a fost
impusă folosirea catalizatoarelor, astfel c ă astăzi patru din cinci automobile noi sunt
înzestrate cu o variant ă a acestei instala ții
3.4.1.3 Introducerea de vehicule electrice
O etapă superioară din procesul complex menit s ă introducă standarde mai
severe de ap ărare împotriva poluă rii rutiere a fost introducerea vehiculelor cu
emisie zero. Cu toate c ă automobilele electrice ș -au făcut apariția la începutul
secolului, aceast ă tehnologie a fost dat ă uitării până când statul California a
autorizat vinderea acestora începând cu anul 1998. De atunci, mai to ți marii
producători de automobile ai lumii, de la BMW la General Motors, au elaborat un
automobil cu baterii cu greutate redus ă și randament ridicat. Regulamentele acestui
stat cer, de asemenea, vânzar ea vehiculelor cu emisie redus ă și foarte redus ă de
poluanți, dar și a unor combustibili mai pu țin nocivi. Pân ă acum, programul
californian func ționează cu succes. Urmând exemplul Californiei, alte unsprezece
state americane, majoritatea din nord-vest , au adoptat regulamente similare. Dac ă
acestea se vor men ține, în anul 2003 în SUA se vor afla în folosin ță cca. 2 milioane
de vehicule cu emisie zero, ceea ce reprezint ă 10% din vânz ările de ma șini noi.
Înlocuirea tuturor vehiculelor americane actuale cu unele electrice ar însemna o
creștere a cererii de electricitate cu 25%, dar și o scădere propor țională a emisiilor
poluante.
ATMOSFERA 51
3.4.1.4. Introducerea de noi motoare și de noi combustibili
Progrese deosebite au fost înregistra te de asemenea în domeniul construc ției
de motoare "foarte curate" care ard gaze naturale, metanol și alți combustibili mai
curați. Dar, cu toate c ă în ță ri precum Italia, Noua Zeelend ă sau fosta Uniune
Sovietică numărul camioanelor care func ționează cu gaze naturale este de ordinul
sutelor de mii, nu s-a f ăcut nimic pentru adap tarea acestora în a șa fel, încât emisia
de poluan ți să fie redus ă pe cât posibil. Dar, odată cu apariț ia noilor regulamente
californiene, produc ătorii de automobile și de combustibil au început s ă conlucreze
pentru a elabora vehicule concepute de la bun început pentru arderea gazelor
naturale, colaborare care a dat rezultate surprinză toare. Dup ă 80.000 de km rula ți,
vehiculele înregistrau emisii care se af lau cu 96% sub nivelul prescris de
regulamentele de emisii foarte reduse.
3.4.1.5. M ăsuri de control ale transportului
Reducerea și eficientizarea circula ției pornind de la m ăsuri de coordonare a
fazelor la stopuri, perechi de str ăzi cu sens unic, culoare se parate pentru automobile
și autobuze, m ăsurile restrictive de in terziceri totale sau par țiale a circula ției cu
automobilele în anumite zile, la anumite ore, în anumite zone sunt c ăi importante de
reducere a polu ării auto. Astfel de interdic ții există în majoritatea ora șelor mari din
Italia, dar și în unele mai mici, în Atena, Amsterdam, Barcelona, Budapesta,
Mexico City, Munchen. În curs de zece ani, ora șul Bordeaux intenț ionează să
interzică circulația automobilelor pe jum ătate din str ăzile sale, acestea fiind
rezervate doar pietonilor și bicicliștilor.
Se poate afirma însă , că restricțiile și limitările de trafic sunt deseori
văzute într-un mod foarte critic de c ătre utilizatorii re țelei de transport, astfel încât
este necesar ă o amplă campanie mass – media în aceast ă direcție pentru ca
populația, pe baza liberului lor arbitru, s ă opteze pentru o variant ă de transport
"curat". Alegerea mersului pe biciclet ă și a mersului pe jos, în combina ție cu
mijloacele de transport în comun, " ecologice", constituie pentru unele ță ri obiceiuri
care au fost adoptate mai ales de persoanele care au primit o anumit ă educație în
acest sens. La ora actual ă există deja numeroase proiecte care se desf ășoară în
Europa sub coordonarea Comisiei Europene și care promoveaz ă aceste posibilit ăți
de deplasare.
♦ "Celule" de circula ție. Orașul suedez Gothenburg și-a împărțit în
1970 zona de centru în cinci sectoare triunghiulare, vehi culele de salvare, de
Protecț ia mediului 52
transport în comun, bicicletele și motoretele putând trece dintr-un sector în altul,
dar automobilele nu. În acest fel s-a redus circula ția automobilelor, s-a intensificat
folosirea mijloacelor de transport în comun, iar num ărul accidentelor a sc ăzut.
♦ Zile fără automobil. Către sfârșitul anului 1991 Roma, Milano,
Napoli, Torino și alte șapte orașe italiene au declarat r ăzboi poluă rii prin
interzicerea circula ției automobilelor cu num ăr par într-o zi, iar în cealalt ă zi a celor
cu număr impar. Forurile administrative ale m unicipiului Los Angeles au elaborat
un plan similar cu cel al italienilor. Aces t plan controversat a fost deja stabilit
pentru a satisface cerin țele unei noi legi: "Clean Air Act". Începând cu anul 2000,
la Los Angeles vor fi impuse zile f ără automobil, m ăsură menită să scadă
concentra ția de ozon și de bioxid de carbon din aer. Dac ă acest plan va fi pus în
aplicare, automobili știi vor trebui să renunț e o zi pe s ăptămâna la folosirea ma șinii,
în funcție de num ărul de înregistrare.
♦ Ciclismul se bucur ă de o foarte mare popularitate, cele peste 800
milioane de biciclete folosite în lumea întreag ă depășesc cu mult num ărul de
autoturisme, propor ția fiind de 2 la 1. Pentru a încuraja transportul cu biciclete, țări
precum Olanda, Danemarca, Belgia și Germania extind re țeaua de drumuri
rezervate bicicli știlor, amenajează locuri speciale pentru parcare, servicii de
închiriere, garaje pentru biciclete. Multe ora șe din China au șosele cu 5 sau 6
culoare pentru bicicli ști.
♦ Ore de lucru flexibile. Multe ora șe încearcă să realizeze o reducere a
poluă rii începând programul de lucru sau de școala cu o oră două mai devreme, sau
terminându-l mai târziu, evitând astfel congestionarea circulaț iei. Altele
promoveaz ă săptămâna de lucru de patr u zile. Astfel, la a șa numitul Los Angeles
Country Department of Publik Work salaria ții lucreaz ă 10 ore de luni pân ă joi.
Vinerea, cl ădirea este închis ă, fapt care contribuie și la reducerea circula ției rutiere.
♦ Telenaveta este o modalitate prin care salaria ții lucreaz ă acasă
păstrând legă tura cu biroul prin telefon și calculator, economisind timp și bani prin
eliminarea c ălătoriei zilnice spre birou.
♦ Controlul tehnic ș i întreținerea automobilelor asigură respectarea
normelor de emisie a poluan ților, deoarece și catalizatoarele î și micșorează
eficiența cu timpul. Programele menite s ă încurajeze retragerea din circula ție a
automobililor vechi prin oferirea unor avan taje pecuniare ar contribui în mod
semnificativ la reducerea gradului de poluare.
♦ Modernizarea și eficientizarea sistemului de transport în
comun prin introducerea unor autobuze mai rapi de, mai ieftine, mai comode decât
ATMOSFERA 53
automobilele, precum și crearea unui sistem de linii rapide, alimentate de linii
adiacente și trasee speciale a fost pus ă în practic ă cu succes în ora șul Curitiba,
Brazilia. Sistemul de transport a devenit ș i mai rapid datorit ă construirii tunelurilor
de ambarcare, ni ște tuburi de oț el și sticlă aflate la marginea str ăzii. Pasagerii
introduc jetoane pentru a avea acces în tunelul de ambarcare ș i așteaptă apoi
autobuzul să oprească la gura tunelului. Autobuzul, cu o capacitate de 270 locuri,
oprește în dreptul tunelului, este coborât ă o rampă de oțel și în câteva secunde
pasagerii se află în interiorul autobuzului pe scaune.
3.4.2. Programe de combatere a polu ării generată de
producerea energiei
În domeniul energiei omenirea a trecut de la lemn la c ărbune, de la c ărbune
la petrol, existând indicii c ă în prezent se preg ătește o a treia tranzi ție. Lumea pare a
fi în pragul unei noi ere, cea a tehnologiilor avansate ș i a unor noi combustibili.
Chiar dac ă o astfel de tranziț ie nu se poate face peste noapte, este clar c ă
schimbarea este deja în curs. Tranzi ția în domeniul energiei va fi :
¾ fie o etap ă în evolu ția energeticii, aceasta însemnând folosirea în
continuare a combustibililor poluan ți (cărbunele, petrolul, gazele naturale) g ăsind
modalități noi, mai curate și mai eficiente de utilizare a acestora;
¾ fie o revolu ție tehnologic ă, aceasta însemnând modalit ăți noi, chiar
complet diferite de producere și folosire a energiei. Generarea de hidrogen pentru
alimentarea fabricilor, furnalelor, autom obilelor, panouri solare pentru captarea
luminii soarelui, utilizarea for ței eoliene, etc.
Producerea și consumul de energie constituie una din activit ățile care duc la
creșterea polu ării mediului înconjur ător. Țările industrializate sunt în cea mai mare
măsură implicate în consumuri uria șe de energie, și deci și în fenomenele de
poluare. Între țările industrializate ș i cele în curs de dezvoltare există deosebiri mari
atât în ceea ce priveș te modul de producere a energiei, cât și în ceea ce prive ște
sectoarele consumatoare.
10 15 20 25 30 Trafic
Industrie
Producerea de electricitate
Locuințe și comerț
1USA
2Euro pa de ves t
3Japonia
4Țări în curs de dezvoltare Petrol
Gaz naturalnergia în exajouli Carbon
Centrale
electrice Centrale hidrauliceE
Protecț ia mediului 54
Fig. 3.4. – Consumul de energie în regiuni importante ale Terrei
În România consumul de energie pe unitatea de produs este de cca. 7 ori
mai mare decât în Uniunea European ă. De aceea solu țiile pentru viitorului apropiat
în țara noastr ă trebuie s ă vizeze nu atât crearea de capacit ăți suplimentare de
producție, ci mai ales economia de energie.
3.4.2.1. Instala ții de epurare
Termocentralele, care timp îndelungat au fost privite în multe țări drept
costisitoare și greu de controlat, se eviden țiază în ultima vreme ca instala ții propice
aplicării unor tehnologii și procedee noi. Deoarece cer erea de energie electric ă
crește, în urm ătorii 7 ani putând s ă se ajungă chiar la dublarea consumului, în
deceniul actual grija autorit ăților se concentreaz ă asupra centralelor electrice
existente, ca surse de poluare masiv ă.
În gazele de ardere ale centralelor termice exist ă două tipuri de noxe care
trebuie re ținute: praful și substan țele gazoase. Praful sau cenuș a zburătoare, ce
conține combustibil nears, cenu șă, reactanți, picături fine de lichid, poate fi re ținut
prin utilizarea unuia din urm ătoarele tipuri de instala ții: camere de lini știre,
cicloane, filtre din diferite material e, filtre electrostatice, scrubere, ș.a. Gazele de
ardere trebuie epurate, în special pentru eliminarea bioxidului de sulf ș i a oxizilor
de azot.
Pentru evitarea form ării oxizilor de azot în atmosferă există două căi: fie
împiedicarea form ării acestora, fie re ținerea celor deja forma ți. Pentru prima cale s-
a trecut la utilizare arzătoarelor de NOx sc ăzut, care func ționează pe principiul
distribuirii aerului secundar de combustie în jurul jetului de combustibil. Pentru
reținerea oxizilor de azot deja forma ți, din gazele de ardere, se folosesc o serie de
instalații ce folosesc diferite metode, grupate în dou ă categorii: procedee uscate și
procedee umede. Prin procedeele uscate se re țin numai NOx, cele mai importante
procedee sunt: reducerea catalitic ă selectivă (Selecive Catalytic Reduction, pus ă la
punct în Japonia în anii '70, în prezent existând peste 200 de instala ții cu SCR) și
ATMOSFERA 55
reducerea necatalitic ă selctivă ( Selective Noncatalytic Reduction). Prin
procedeele umede se reț in atât NOx, cât și SOx, fie simultan, fie separat.
Pentru mic șorarea cantit ăților de oxizi de sulf din gazele de ardere s-a
încercat g ăsirea de solu ții de mic șorare a cantit ății acestora atât înaintea fazei de
combustie (prin desulfurarea combustibililo r, cu rezultate slabe), în timpul
combustiei (prin injectare de reactivi alcalin i, ardere în pat fluidizat, cu rezultate
slabe) și după combustie (prin desulfurarea gazel or de ardere, procedeele cele mai
des întâlnite). În domeniul desulfur ării gazelor de ardere există trei tipuri de
procedee: procedeul uscat (înc ă nepus la punct), procedeul semiuscat, procedeele
umede (cele mai r ăspândite, cu un randament de desulfurare de 95-99%).
Îndepărtarea oxizilor de sulf și de azot din gazele de ar dere, provenite de la
centralele ce func ționează pe combustibili lichizi, dar mai ales solizi, implic ă
investiț ii mari, consumuri energetice deosebite, costuri ridicate, dar sunt absolut
necesare pentru a împiedica producerea a șa-numitelor "ploi acide", care s-au
recepționat uneori la mari distan țe de focarul de poluare. Astfel, în anii 1980 –
1981, în urma sesiz ărilor vis a vis de moartea p ădurilor, Germania a hot ărât să
impună centralelor electrice re ducerea emisiei de poluan ți cu cel pu țin 90% în curs
de 6 ani. Proiectul a costat 21 miliarde m ărci germane, dar emisia total ă de dioxid
de sulf a fost astfel înjum ătățită. Germania a devenit la nivel mondial un produc ător
cunoscut de instala ții de epurare și de sisteme de "reducere catalitic ă selectivă ",
acestea fiind capabile s ă reducă peste 90% din emisia de oxizi azotici, care
cauzează atât smog fotochimic cât ș i ploaie acid ă.
3.4.2.2. Tehnologii noi
În compara ție cu sistemele de producere a ener giei folosite în prezent, noile
tehnologii promit o reducere substanț ială a emisiei de poluan ți. Astfel, hidrogenul
sau gazele naturale pot fi folosite pr ecum combustibili având emisiile de poluan ți
zero sau aproape de zero. Cele mai curate instala ții de producere a energiei se
bazează pe următoarele principii.
Turbinele cu ciclu combinat care ard gaze naturale pot genera cu 50%
până la 99% mai pu țini poluan ți decât cei genera ți prin arderea că rbunelui. În aceste
sisteme combustibilul este folosit pentru a ac ționa două turbine, una prin arderea
gazelor, cealalt ă prin abur. Asemenea turbine nu produc dioxid de sulf ș i nici zgur ă,
iar dacă au ș i sistem de reducere catalitic ă selectivă , emisia de oxizi de azot este
redusă la doar o zecime.
♦ Turbinele derivate din aeronautic ă, asemănătoare cu cele cu care
sunt înzestrate avioan ele tip Boeing, pot fi construite la scar ă mică și numai în
Protecț ia mediului 56
câteva luni, spre deosebire de cele cu ciclu combinat a c ăror construc ție poate dura
ani de zile și costă milioane de dolari. În plus, te oretic, acestea pot contribui la
reducerea și mai mare a polu ării, chiar a emisiei de bioxid de carbon, reducere greu
de realizat, cu înc ă 20% pân ă la 90%.
♦ Celulele de combustibil , unități de transformare a combustibilului în
curent electric pe cale chimic ă, principiu asem ănător cu cel pe care func ționează
bateriile, se afl ă de-abia la începutul produc ției în serie. Actualele modele au o
eficiență de aproximativ 40%, adic ă dublu fa ță de motoarele cu ardere internă și
mult mai mare decât cea a termocentralelor conven ționale. Combustibilul folosit
fiind gazele naturale, sau alț i combustibili mai cura ți, emisia de bioxid de sulf și
zgură este zero. În plus, fiind foarte compacte și nefă când zgomot ele pot fi direct
instalate în birouri, fabrici ș i locuinț e. Eficien ța acestor ultime doua modele se
ridică până la 80 – 90 %, ceea ce este triplu l actualelor nivele de eficien ță, iar
poluarea scade propor țional. Aceste sisteme noi sunt produse și folosite de unele
dintre cele mai mari și mai avansate companii din lume.
♦ Turbinele eoliene. Energia eolian ă este una din cele mai vechi surse
de energie nepoluant ă. Aceasta a început s ă fie folosit ă pe scară largă abia în anii
'70 – '80. În California, în anul 1984 func ționau deja 8469 de turbine eoliene
grupate în a șa numitele "ferme eoliene". În prezent aceste turbine, complet
automatizate asigură 1% din electricitatea necesar ă Californiei, adic ă pentru
280.000 locuinț e, reprezentând și cca. 80 % din energia eolian ă produsă în întreaga
lume.
♦ Energia solarã . În prezent, energia radia țiilor soare este folosit ă
pentru a supraînc ălzi un fluid, ce este, apoi, folo sit pentru a propulsa o turbin ă
generatoare de electricitate, ob ținând electricitate la pre țuri competitive. Sistemele
solare "termale", ce au ca unit ăți de bază "celulele solare” au avut mai pu țin
succes față de turbinele eoliene. Cea mai nou ă formă de utilizare a energiei solare
este "sistemul fotovoltaic ", în care energia lumin ii solare este convertit ă direct în
electricitate, negenerând nici un fel de poluare. Sistemele fotovoltaice pot alimenta
cu energie orice, de la sate izolate, la locuinț e din centre urbane, îns ă la ora actual ă
costurile energiei obț inute astfel sunt de 2 – 5 ori mai mari fa ță de cele pe baz ă de
cărbune, petrol și gaze naturale.
♦ Energia nucleară este o surs ă de energie foarte controversat ă, fiind
considerat ă de către o parte din specialiș ti ca surs ă curată de energie, iar de alt ă
parte ca o surs ă poluatoare și, în plus, foarte riscant ă. Referirile la „poten țialul
ecologic” al energiei nucleare sunt anulate, dacă se ține seama că : poluarea produs ă
de aceasta dureaz ă mai mult, în timp; au loc distrugerile în lan ț asupra mediului
ATMOSFERA 57
datorate activit ăților conexe care duc la defri șări, poluare sonor ă, consum de
energie, consum de materii prime energointensive; problema deș eurilor nu a fost
soluționată pe plan mondial (exist ă doar compromisuri); nu exist ă un real bilanț de
mediu al energeticii nucleare.
Energia nuclear ă nu are deloc perspective optimiste, și datorită temerilor
populației în urma accidentelor de la Cernobîl și Three Mile Island, iar pe de alt ă
parte din cauza costurilor per kilowatt de putere instalat ă, care au crescut de 4 ori în
termeni reali pentru centralele cons truite recent în SUA, în compara ție cu o centrală
de același tip construit ă în 1971. În unele țări, autoritățile sunt în favoarea extinderii
energiei nucleare, ținând seama de avantajele legate de protecț ia mediului fa ță de
formele conven ționale de producere a ener giei, în timp ce în alte țări se prefer ă
stagnarea dezvolt ării programelor nucleare, în speran ța dezvoltării unor alternative
în curs de testare. În multe țări au fost întârziate sau au fost stopate programele de
dezvoltare în domeniul energeticii nucleare. Acest lucru s-a întâmplat în Olanda,
Germania și în multe state din fosta Uniune Sovietică . Excepție face Fran ța care,
după ce și-a dezvoltat energetica nuclear ă pe teritoriul altui stat (Algeria), a devenit
dependent ă de acesta. Noi centrale nucleare se mai construiesc doar în Europa de
Est, în China, în Coreea de Sud ș i, poate, în Turcia (unde popula ția
protestează puternic).
Însă și în acest domeniu au ap ărut noi tehnologii, noi tipuri de reactoare,
care ar putea face ca energia nuclear ă să devină o opț iune mai acceptabil ă pentru
viitor. Este vorba de reactoarele expe rimentale japoneze cunoscute sub numele de
"Jojo" și "Monju" ș i de reactorul suedez "Pius".
♦ Hidroenergia reprezint ă cea mai folosit ă sursă de energie regenerabil ă,
deși în ultima vreme punerea în aplicare a unor programe hidroenergetice în țările
în curs de dezvoltare a fost temporizat ă din motive financiare, sociale ș i, nu în
ultimul rând, ecologice. În țările industrializate se folose ște o parte mai mare a
potențialului hidroenergetic, astfel țările membre OECD (Organiza ția pentru
Cooperare și Dezvoltare Economic ă) folosesc 26%, iar SUA folose ște 52 %.
3.4.2.3. Strategii energetice în România
Pentru termocentrale, strategiile de ac țiune pe termen mediu și scurt prev ăd:
– introducerea arz ătoarelor cu eliminare de NOx;
– înlocuirea lignitului din ț ară cu huila din import la cazanele de 420 t / h de
la termocentrale de la Bac ău, Borzești, Giurgiu, Iaș i, Suceava;
– modernizarea electrofiltrelor;
Protecț ia mediului 58
– dotarea termocentralelor pe p ăcură cu instalaț ii de despr ăfuire;
– utilizarea p ăcurii cu con ținut redus de sulf la termocentralele din zonele
urbane și turistice;
– perfecționarea procesului de control și reglare a arderii;
– dotarea gospod ăriilor de c ărbune cu instala ții de despr ăfuire și de aspirare.
Pentru amenaj ările hidroenergetice:
– ameliorarea impactului asupra mediului.
Pentru centrala nuclearoelectric ă de la Cernavod ă:
– menț inerea nivelului de securitate nuclear ă a instalațiilor în acord cu
cerin țele standardelor internaț ionale;
– asigurarea unui control riguros al factorilor de mediu.
Pentru sectorul petrochimic:
– modificarea structurii sortimentelor de baz ă, creșterea ponderii produselor
cu valoare ridicat ă;
– ajustarea con ținutul în benzen și hidrocarburii aromatice ale carburan ților
auto;
– eliminarea plumbului din benzina și reducerea emisiilor poluante ale
motoarelor autovehiculelor.
3.4.2.4. Managementul cererii
Prevenirea risipei de energie electric ă este încă o metod ă de prevenire a
poluă rii. Reglement ările statale din SUA permit centralelor electrice s ă înregistreze
câștiguri de pe urma unor cantit ăți de curent electric pe care nu le vinde. Astfel,
centralele electrice sprijin ă consumatorii în realizarea programelor de modernizare
care să ducă la un consum scă zut de energie.
Canalizarea ingeniozit ăți producătorilor spre ob ținerea unor produse mai
curate, mai bune, realizate mai repede, mai ieftin, care s ă consume mai pu țin și să
nu polueze este una din direc țiile de ac țiune a mecanismelor economiei de pia ță.
Astfel, în SUA, Environmental Protec tion Agency (EPA) a lansat în 1991
programul "Greean Light" care avea menirea reducerii poluarii prin sc ăderea
consumului de curent electri c pentru iluminare. În mai pu țin de doi ani, EPA
semnează contracte cu 650 de firme care aveau s ă-și reducă consumul de
electricitate cu 12 miliarde de kw pe an, economisind 870 milioane de dolari și
scutind mediul natural de milioane de tone de bioxid de carbon, de bioxid de sulf și
oxizi de azot. Programe asem ănătoare cu cel de sus au fost lansate pentru:
ATMOSFERA 59
producerea de computere capabile s ă-și reducă automat consumul de energie când
nu sunt folosite, producerea în serie de frigidere de uz casnic, care s ă nu foloseasc ă
florocarburi clorurate și să fie în acela și timp deosebit de eficiente (frigidere
produse de firma Whirlpool), reducerea consumului de energie electric ă al
pompelor de la ma șinile de sp ălat rufe și a altor aparate cu consum ridicat.
Pentru ca producerea de energie s ă nu mai constituie o surs ă de poluare atât
de importantă se impune pentru viitor realizarea urm ătoarelor obiective strategice:
• accelerarea procesului de îmbun ătățire a eficien ței producerii, distribuirii
și folosirii energiei;
• creșterea gradului de valorificare a resurselor hidroenergetice;
• promovarea unor programe de cercetare dezvoltare în favoarea surselor
de energie neconven țională ;
• echilibrarea balan ței emisiei de CO 2, cu capacitatea ecosistemului, a
masei vegetale, de a absorbi acest de șeu.
3.5. Poluarea fonic ă
O formă specifică de poluare a atmosf erei este cea datorat ă zgomotelor și
vibrațiilor. Zgomotul este dat de suprapune rea dezordonata a undelor sonore, care
sunt niște unde mecanice longitudinale ce se propag ă cu viteza de 340 m/s în
solide, lichide, gaze. Undele sonore din aer produc prin intermediul urechii senza ția
auditivă , sau de sunet. Undele sonore se caracterizează printr-o serie de parametrii
fizici, dintre care foarte utilizat pentru aprecierea zgomotelor este nivelul de
intensitate sonor ă, care se m ăsoară în decibeli. Intensitatea maxim ă pe care o poate
suporta urechea uman ă este de 120 dB, valoare corespunz ătoare senza ției de durere.
Scara intensit ății sunetelor variaz ă astfel.
– 0 dB – pragul de audibilitate;
– 10 dB – fo șnetul frunzelor, vorbitul în șoaptă;
– 40 dB – radio, zgomotul de fond într-o bibliotec ă publică;
– 50 dB – conversa ție normal ă;
– 80 – 90 dB – trafic urban;
– 110 dB – forma ție rock;
– 140 dB – pragul senza ției dureroase;
– 180 dB – provoac ă moartea.
3.5.1. Producerea zgomotelor
Protecț ia mediului 60
Sursele produc ătoare de zgomote ș i vibrații se împart în dou ă mari categorii
după locul de propagare:
• surse exterioare, la care propagar ea se face în mediul exterior,
nedelimitat: transport rutier, transport aeria n, transport feroviar, transport naval,
parcuri, șantiere construc ții, etc.
• surse interioare, la care propagar ea se face într-un mediu delimitat:
unelte, ma șini și instalații din unit ăți de produc ție, activităț i comerciale, activit ăți
artistice, instala ții casnice, etc.
Populația marilor centre urbane este tot mai mult afectat ă de creșterea
zgomotului ambiental, atât în locuin țe, cât și pe străzi și la locul de munc ă. Cea mai
răspândită sursă de poluare fonic ă este transportul urban, care a înregistrat un ritm
ascendent atât datorită creșterii num ărului de vehicule, cât și datorită creșterii
puterii motoarelor, cre șterii vitezei de deplasare.
3.5.2. Efectele zgomotelor
Omul modern este înso țit de zgomote de diferite provenien țe, care
generează efecte diferite func ție de frecven ța, intensitatea, tă ria, înă lțimea și durata
lor. Urmările prezen ței acestei forme de poluare, în me diul urban, la locurile de
muncă prezintă o anumit ă gradație de la efectul de di sconfort, de stres, pân ă la
leziuni ale urechii și ale organelor interne. Efecte nocive imediate s-au constatat
pentru zgomotele cu nivelele de t ărie mai mari de 40-50 dB, care pot provoca
modificări în starea și funcționarea organelor de sim ț și a unor organe interne. De
exemplu: modificarea presiunii intracran iene, modificarea pulsului, modificarea
ritmului respirator, sc ăderea acuităț ii organelor de sim ț, etc. Efectele zgomotelor
foarte puternice, ce dep ășesc 80-90 dB, sunt legate în primul rând de afec țiuni ale
organului auditiv, mergând de la o pierdere par țială a auzului, pân ă la surditatea
permanent ă, corelate deseori cu alte tulbur ări fiziologice și psihice.
Vibrațiile cu o frecven ță mai mică de 20 Hz (infra sunetele) manifest ă și ele
o acțiune negativă asupra organismului uman, putâ nd provoca ruperi de ligamente
sau chiar hemoragii ale organelor interne.
3.5.3. Reducerea zgomotelor
Principalele metode de reducere a zgomotelor și vibrațiilor se pot clasifica
în trei mari categorii:
• metode de mic șorare a producerii de zgomote și vibrații direct la surs ă
ATMOSFERA 61
(protecție activă ): proiectarea unor unelte, maș ini, instala ții mai silenț ioase,
utilizarea de materiale fonoizolante, utilizarea ecranelor acustice, etc;
• măsuri de amenajare teritorial ă: amplasarea unităț ilor industriale, socio-
culturale, a locuin țelor și a altor cl ădiri după nivelul de zgomot produs, deosebind
astfel trei zone:
– zone zgomotoase (peste 90 dB)
– zone mixte ( sub 65 dB)
– zone lini știte (sub 40 dB)
• măsuri de reducere a zgomotelor și vibraților la receptorul uman
(protecție pasivă) prin utilizarea de antifoane. Există două tipuri de antifoane: de tip
intern, care se introduc în canalul auditiv, de tip extern care acoper ă întregul
pavilion al urechii, comparativ fiecare din ele de ținând avantaje și dezavantaje. În
afara protej ării urechii se încearc ă protejarea și altor zone afectate de zgomote și
vibrații prin utilizarea de m ănuși și încălțăminte vibroizolante.
3.6. Poluarea radioactiv ă
În sens strict radioactivitatea este definită ca proprietatea pe care o au
nucleele atomice ale unor elemente de a se dezintegra, de a emite spontan radia ții,
numite generic "ionizante". Se spune despre o substan ță că este radioactivă , sau că
este contaminat ă radioactiv atunci când ea con ține nuclee radioactive ce produc
radiații ionizante peste limitele normale.
Fenomenul de dezintegrare este car acterizat prin viteza cu care se
desfăș oară, respectiv timpul de înjum ătățire, care reprezintă timpul în care jum ătate
din cantitatea de nuclee considerate într-o anumit ă masă de substan ță radioactivă se
dezintegreaz ă. Timpul de înjum ătățire variaz ă în limite foarte largi, de la frac țiuni
de secund ă la mii de ani.
De la apariț ia sa, specia uman ă a fost supus ă probabil la acela și nivel de
radioactivitate naturală care exist ă și în prezent. În mod natural P ământul posed ă o
radioactivitate naturală provenită din radionuclizii naturali ce se g ăsesc în scoar ța
terestră, cât ș i datorită celor forma ți în straturile superioare ale atmosferei de c ătre
radiațiile cosmice. Organismul uman este a șadar astfel constituit încât s ă facă față
radioactivit ății naturale.
Utilizarea energiei nucleare în scopuri paș nice, pentru producerea de
electricitate, sau în scopur i militare a dus la apari ția unei noi forme de poluare
antropică și anume poluarea radioactiv ă. Cea mai mare parte din poluarea
radioactivă antropică provine din testele militare cu armament nuclear. Exploatarea
Protecț ia mediului 62
pașnică a energiei nucleare prin cen tralele nucleare se pare că nu pune mari
probleme din punct de ve dere tehnic, cu condi ția asigurării unui înalt nivel de
securitate a instala țiilor. Riscul producerii unor accide nte, cu efecte foarte grave
pentru popula ția din vecină tatea imediat ă și mai îndepă rtată, există și, după
accidentul de la Cernobâl s-a eviden țiat faptul c ă aceste centrale nu sunt a șa de
sigure.
Problemele, în cazul utiliz ării centralelor nucleare, pornesc de la
exploatarea minelor de uraniu, continu ă în timpul procesului de îmbogăț ire a
minereului de uraniu cu izotopi radioactivi, apoi în reactoare le nucleare în timpul
procesului de combustie ș i, în final, pe parcursul transport ării și depozit ării
deșeurilor radioactive. Problemel e majore în cazul construirii și exploatării unei
centrale nucleare deriv ă din gă sirea celor mai sigure variante de securizare și de
modul cum sunt eliminate de șeurile. Toate instala țiile nucleare sunt echipate pentru
asigurarea securit ății în cazul producerii de defec țiuni și accidente, printr-un sistem
de securitate cu bariere multiple.
Din punct de vedere al efectelor poluante pe care le produc, cele mai
periculoase sunt radiaț iile penetrante, respectiv radia țiile X (alfa ș i beta) și radiațiile
gama. Ambele tipuri de radia ție au puterea de penetra ție în materie, nefiind deviate
în câmp magnetic sau electric, se propag ă cu viteze apropiate luminii în toate
direcțiile, au capacitatea de ionizare a substan țelor pe care le str ăbat producând
modificări fizice și biologice. Aceste radia ții sunt atenuate în mod diferenț iat,
funcție de natura și densitatea substan țelor pe care la str ăbat. Materialele ce se
folosesc pentru construc ția buncărelor și containerelor de depozitare a de șeurilor
radioactive sunt în principal betonul și plumbul.
Radiațiile ionizante au atât efecte patogene cât și efecte mutagene. Efectele
biologice ale radionuclizilor depind de can titatea de energie care este transmis ă
organismului viu. Radia țiile alfa și beta, care au o capacita te de penetrare redus ă, au
asupra atomilor din ț esuturile vii o reac ție primară, cu inciden ță biologică ridicată,
prin care ele transmit toat ă energia lor celulelor vii. Iradierea organismelor vii cu
radiații alfa și beta este foarte periculoasă , radiațiile provocând modific ări intense
la nivelul celulelor somatice și reproductive, și în particular la nivelul materialului
genetic.
După durata dup ă care apar de la iradiere, efectele polu ării cu radia ții au
fost grupate în urm ătoarele categorii:
• nestocastice – apar în timp scurt, până la câteva zeci de zile, după o
iradiere puternic ă, se manifest ă prin vomismente, diaree, pete și arsuri pe piele,
căderea părului, modificarea formulei sanguine, etc., pân ă la deces;
• stocastice – apar dup ă un timp lung, pe seama acumul ării unor iradieri
ATMOSFERA 63
slabe pe intervale lungi, se manifest ă prin proliferarea tumo rilor maligne, cazurilor
de leucemie, etc;
• genetice – se manifestă la urma șii părinților iradia ți (malforma ții
congenitale, deficien țe psihomotorii, etc.) ca urmare a modific ării materialului
genetic datorit ă intră rii în rezonan ță a oscilațiilor cu particulele bogate în energie,
precum AND – ul, pe care îl scindeaz ă;
• teratogene – se manifest ă asupra fetusului în urma iradierii mamei în
primele luni de sarcin ă având drept repercusiuni malforma ții embrionare în special
la nivelul creierului, cu riscul apari ției întârzierilor mintale.
Odată eliberate în mediul înconjură tor substanț ele radioactive sunt supuse
unui proces de circula ție care presupune diseminarea, absorbț ia, stocarea lor pe
diferite nivele abiotice ș i biotice. Circula ția radionuclizilor în ecosistem depinde de
o serie de factori precum: temperatur ă, umiditate, structura solului, con ținutul în
substanțe nutritive a solului, compozi ția specific ă a stratului vegetal, vârsta
indivizilor, de specie, de stadiul de evolu ție. Animalele au o sensibilitate mai mare
față de plante, iar nevertebrate le sunt mult mai sensibile fa ță de vertebratele
evoluate.
Inhalarea de gaze și aerosoli, care con țin particule radioactive, consumarea
de alimente contaminate sunt principalele c ăi prin care radionuclizii p ătrund în
interiorul corpului, unde se acumuleaz ă și de unde produc a șa numită iradiere
internă . De exemplu, foarte periculos este lanț ul trofic: pășune – vaci – lapte, care
prezintă un risc crescut pentru copii care, fii nd mari consumatori de lapte, se pot
contamina cu radionuclizi cu durata de via ță scurtă . Și consumul de carne prezint ă
riscul acumulă rii de radionuclizi în masa muscular ă, în unele organe interne a
organismelor care, se afl ă la finalul unor lan țuri trofice lungi.
Transmiterea radionuclizilor la un cons umator depinde de gradul de
aprovizionare a organismului resp ectiv cu elementele cu propriet ăți chimice
similare. De exemplu, o bun ă aprovizionare a organismului cu Ca, evit ă instalarea
90Sr în oase, iar o bun ă aprovizionare a glandei tiroide cu iod face ca 131I să nu se
stocheze. De aceea, popula ției expuse riscului unei iradieri datorit ă producerii de
accidente nucleare, i se administreaz ă preventiv comprimate cu iod.
REZUMAT
Atmosfera prezintă o grosime de cca. 500 km, c uprinde 96% aer, restul de
Protecț ia mediului 64
4% vapori de ap ă. Aerul atmosferic este format dintr-un amestec de cca. zece gaze
din care: azotul reprezint ă 78%, oxigenul 21%, restul de 1% îl constituie argonul,
dioxidul de carbon, heliu, neon, urme de dioxid de sulf, amoniac, monoxid de
carbon și ozon.
3.1. Stratificarea atmosferei este următoarea:
• troposfera – până la altitudini ce variaz ă între 8 km în regiunile polare ș i
18 km în regiunile tropicale.
• stratosfera – până la cca. 50 km altitudine . La limita superioar ă a
stratosferei se g ăsește stratul de ozon, "ozonosfera".
• mezosfera – până la cca. 80 km altitudine;
• termosfera – până la cca. 500 km altitudine și este compus ă din ionosferă
și magnetosfer ă.
• exosfera – pân ă la cca. 3000 km altitudine, moleculele de gaz scapând de
sub acțiunea forței de gravita ție a Pământului.
Între aceste straturi exist ă zone de trecere: tropopauza, stratopauza și
mezopauza.
3.2. Func țiile atmosferei sunt urm ătoarele: reglarea temperaturii la suprafa ța
Pământului; reglarea luminii solare la suprafa ța Pământului; filtrarea radia țiilor
solare; furnizarea oxigenului necesar respira ției; realizarea circuitului apei ; apărare
împotriva meteori ților; realizarea radiocomunicaț iilor, zborurile aeriene.
3.3. Poluarea atmosferei ca urmare a activit ăților antropice, dar și
datorită unor fenomene naturale se datorează introducerii în atmosfer ă, mai ales
primele dou ă straturi ale ei, a unor compu și stră ini, sub form ă gaze, particule
solide, lichide și aerosoli, care se dovedesc a fi toxici (efect poluator direct) sau
periculoși (efect poluator indirect).
3.3.1. Dispersia poluanț ilor se datorează turbulențelor și circulației
atmosferice , dar ș i datorită caracteristicilor diferite a diferi ților poluan ți (greutăților
moleculare variate, capacităț ii diferite de difuzie ș i segregare la gaze și de
sedimentare la aerosolilor).
3.3.2. Modific ările poluan ților se datorează unor serii de reac ții chimice ce
au loc în atmosfer ă: reacții de oxidare ; reacții fotochimice ; reacții de hidroliz ă;
contactul continuu cu solul, apa, vegeta ția. Prezența simultan ă în atmosfer ă a mai
multor poluan ți poate duce la apari ția fenomenelor de sinergism , antagonism sau
ATMOSFERA 65
anergism , care să ducă respectiv la însumarea efectel or, anihilarea lor sau la lipsa
oricărei influenț e reciproce.
3.3.3. Metode de determinare a polu ării aerului se pot clasifica astfel:
• Determin ări terestre ce se efectueaz ă la nivelul solului;
• Determin ări spațiale ce se efectueaz ă în spațiu prin intermediul
sateliților;
• Determin ări de laborator care sunt precedate de o tehnică specială de
prelevare a probelor pentru analiz ă, tehnică care depinde de starea sub
care se găsește agentul poluant: gaz, aerosol , praf. Metodele analitice de
laborator se bazeaz ă pe tehnici fizice sau chimice , metodele fizice având
o importanță și o utilizare mai larg ă.
• Determin ări continue , de supraveghere a concentra ției agenților poluan ți
din atmosfer ă, ce sunt necesare pentru a cal cula gradul de expunere a
organismelor la noxele respective, expunere ce duce la intoxicarea lent ă,
și pentru a putea avertiza în cazul unor dep ășiri care pot avea efecte
letale.
3.3.4. Sursele de poluare a atmosferei sunt foarte diversificate dup ă
originea lor deosebim: surse naturale și surse antropice , după alte criterii
deosebindu-se surse de poluare: punctuale , liniare , de suprafa ță, de volum ; surse de
poluare: la sol, joase (până la 50 m), medii (până la 150 m), înalte (mai mari
de 150 m); surse de poluare: fixe și mobile ; surse de poluare: continue ,
intermitente , instantanee .
3.3.5. Principalii poluan ți atmosferici sunt:
1. Monoxidul de carbon gaz prezent în mod normal în propor ții de cca. 0,1-
0,2 p.p.m (părți/milion), dar datorit ă activității umane, propor ția lui a ajuns la 140
p.p.m. pân ă la 200-300 p.p.m . (în marile aglomeră ri urbane). Sursa principală de
poluare este automobilul . Are un efect toxic asupra organismelor împiedicând
oxigenarea ț esuturilor, fapt care poate provoca moartea.
2. Dioxidul de carbon gaz prezent în mod normal în atmosfer ă aflându-se
actualmente într-o propor ție de 325 p.p.m. datorită creșterii medie cu cca. 2
p.p.m./an, ceea ce reprezint ă o dublare a cantit ății de CO2 la fiecare 23 ani. Sursa
de poluare este în principal arderea combustibililor fosili . Deși nu este un gaz toxic ,
CO2 este periculos prin faptul c ă acumularea lui duce la accentuarea efectului de
seră.
Protecț ia mediului 66
3. Oxizii de azot [monoxidul de azot (NO), peroxidul sau dioxidul de azot
(NO 2) și oxidul nitros (N 2O)] sunt componentele normale ale atmosferei, dar
concentra ția lor a crescut foarte mult. Sursele de poluare sunt: arderea
combustibililor fosili (cărbuni, păcură, gaze) la temperaturi înalte; motoarele cu
explozie . Efectele nu sunt directe, nu sunt toxice sunt poluatori indirec ți
contribuind la formarea smogului fotochimic (producerea ozonului troposferic), la
producerea ploilor acide .
4. Oxizii sulfului [dioxidul de sulf (SO 2), și trioxidul de sulf (SO 3)] prezenți
în atmosfer ă în mod normal în cantit ăți foarte mici de cca. 0,2 p.p.m. SO 2 au ajuns
în orașele europene la valori de 2 p.p.m. Sursele de poluare sunt: arderea
combustibililor fosili , (arderea că rbunelui genereaz ă 70% din cantitatea anual ă de
SO 2, arderea altor combustibili generează 16%), procesele metalurgice implicare în
sinteza de SO 2, procesele naturale (vulcanii). Efectele prezenței unor concentra ții
mari de SO 2 sunt toxice asupra organismelor umane , în plus el este transformat în
acid sulfuric care contribuie și el la formarea ploilor acide cu efecte d ăunătoare.
5. Hidrogenul sulfurat este prezent în mod natural în atmosfer ă în
concentra ții de 2 p.p.m fiind produs de diverse procese naturale (fermenta ții în
mediul terestru și acvatic, activit ății vulcanilor). Sursele de poluare sunt unele
activități industriale . Este un gaz toxic, concentra ția maxim ă admisibilă este de cca.
15 p.p.m. produce intoxica ții cronice sau acute.
6. Compu șii organici volatili (COV) în mod normal nu sunt prezente în
atmosferă. Sursele de poluare sunt: arderea incomplet ă a produselor petroliere
(transportul auto genereaz ă 50% din total COV); industria chimic ă (vopsele,
solvenți); stocarea hidrocarburilor . Efectele COV-urilor sunt atât directe fiind
toxice, iritante ș i cancerigene , dar ș i indirecte fiind o component ă principală în
formarea smogului fotochimic .
7. Peroxiacilnitra ții (PAN) în mod normal nu sunt prezente în atmosfer ă,
actualmente fiind un important poluator al ora șelor moderne Sursele de provenien ță
sunt prezen ța oxizilor de azot și a aldehidelor, care reacț ionează sub influenț a
radiației luminoase.
8. Ozonul este un component normal în stratosfer ă la 18 – 25 km altitudine,
însă la suprafa ța solului concentra ția sa este foarte redus ă. Formarea ozonului este
posibilă prin reacț ia hidrocarburilor din atmosfer ă cu oxizii de azot. Datorită
faptului c ă emisia acestor poluan ți a crescut, cantitatea de ozon, chiar în zonele
rurale, s-a dublat și se apropie de concentra ția toxică pentru multe specii de
viețuitoare. Ozonul este un oxidant foarte puternic , este considerat ca fiind cel mai
toxic dintre poluan ți. contribuie la formarea smogului fotochimic.
ATMOSFERA 67
9. Freonii (cloroflorocarburile, CFC) și halonii (bromfluorocarburile) în
mod normal nu sunt prezente în atmosfer ă. Sursele de provenien ță sunt diferitele
procese din : industria frigiderelor și a aparatelor de aer condi ționat , obținerea
polistirenului expandat și a spumelor poliuritanice , obținerea solven ților în
electronic ă, obținerea electrochimic ă a aluminului , arderea maselor plastice ,
propulsanț ii din sprayuri . Aceste substan țe destul de inerte chimic nu sunt toxice , în
schimb sunt foarte periculoase deoarece duc la distrugerea ozonului din stratosfer ă,
cu consecin țe ecologice grave pentru via ța pe Terra.
10. Metalele grele în mod normal nu sunt prezente în atmosfer ă. Ele sunt
prezente în litosfer ă și pot ajunge în atmosfer ă în urma activit ăților de extrac ții
miniere , producerii de energie în centralele termice , utilizării lor în procesele
industriale și casnice , etc. Metalele toxice care predomin ă în mediul înconjur ător
sunt: plumbul, cadmiu și mercurul .
11. Particulele solide din atmosfer ă, produse ca urmare a activit ății umane,
sunt datorate: procesului de ardere incomplet ă a combustibililor , în special c ărbune
și lemn; motoarelor automobilelor , industriei extractive , industriei materialelor de
construcții, industriei metalurgice și siderurgice .
3.4. Protecț ia atmosferei se face prin diminuarea principalelor activit ăților
poluatoare ș i anume: transportul auto și producerea energiei.
3.4.1. Programele de combatere a polu ării generată de autovehicule
trebuie să realizeze un echilibru între folosirea mijloacelor de transport, reducerea
nevoii de deplasare a oamenilor și nivelul de poluare. În anul 1989, num ărul total al
autovehiculelor aflate în folosință în întreaga lume, inclusiv cele folosite comercial
se ridica la 500 milioane, cifr ă de zece ori mai mare decât cea înregistrat ă în 1950.
Programele folosite se pot împ ărți în programe "hard ", acestea vizând în mod
deosebit infrastructura și programe "soft ", acestea vizând managementul, motivația,
informația, comunicarea . În general, m ăsurile ce vizează infrastructura sunt
importante, dar sunt costisitoare și necesită o perioad ă îndelungat ă până la aplicarea
efectivă .
Din programele "hard", cele mai importante sunt
• Renunț area la benzina cu plumb, fapt ce a adus pe pia ță o noua
generație, mai curată , de combustibili,;
• Utilizarea catalizatorilor, fapt ce a dus la reducerea emisiilor de
hidrocarburi volatile și de monoxid de carbon cu aproximativ 85%, iar
pe cea de oxizi de azot cu 40%.
• Introducerea de vehicule electrice cu emisie zero a debutat la începutul
Protecț ia mediului 68
secolului, însă această tehnologie a fost dat ă uitării până în anul 1998,
când statul California a autorizat vinderea acestora pe pia ță.
• Introducerea de noi motoare și de noi combustibili a început odat ă cu
apariț ia noilor standard e de poluare, produc ătorii de automobile și de
combustibil au început să conlucreze pentru a elabora vehicule
concepute de la bun început pentru arderea gazelor naturale
Programele "soft", cuprind m ăsuri de control ale transportului care vizează
reducerea ș i eficientizarea circula ției precum:
• "Celule" de circulaț ie.
• Zile fără automobil .
• Ciclismul
• Ore de lucru flexibile.
• Telenaveta
• Controlul tehnic și întreținerea automobilelor
• Modernizarea ș i eficientizarea sistemului de transport în comun
3.4.2. Programele de combatere a polu ării generată de producerea
energiei vizează atât introducerea de instala ții de epurare pentru instala țiile
existente, cât și revoluț ionarea energeticii prin modalit ăți noi, chiar complet diferite
de producere și folosire a energiei, cât ș i eficientizarea și reducerea consumurilor
de energie.
• Instalațiile de epurare trebuie s ă rețină două tipuri de noxe: praful și
substanțele gazoase . Gazele de ardere trebuie epurat e, în special pentru eliminarea
bioxidului de sulf și a oxizilor de azot .
Pentru oxizii de azot fie se împiedic ă formarea acestora prin utilizare
arzătoarelor de NOx sc ăzut, fie se re țin cei deja forma ți prin utilizarea procedeelor
uscate de reducerea catalitic ă selectivă și de reducerea necatalitic ă selctivă.
Pentru oxizi de sulf fie se mic șorează conținutul lor înaintea fazei de
combustie (prin desulfurarea combustibililo r, cu rezultate slabe), în timpul
combustiei (prin injectare de reactivi alcalin i, ardere în pat fluidizat, cu rezultate
slabe) și după combustie (prin desulfurarea gazel or de ardere, procedeele cele mai
des întâlnite).
• Tehnologiile noi care promit o reducere substan țială a emisiei de
poluanți sunt:
ATMOSFERA 69
– Turbinele cu ciclu;
– Turbinele derivate din aeronautică ;
– Turbinele eoliene;
– Energia solarã;
– Energia nuclear ă;
– Hidroenergia;
VERIFICAREA CUNO ȘTINȚELOR
4
HIDROSFERA
4.1. Răspândirea hidrosferei
Hidrosfera reprezint ă întreaga mas ă de apă liberă (nelegată) de pe Pă mânt,
ce se găsește în cele trei st ări de agregare:
– lichidă (apa din Oceanul Planetar și apa de suprafață și subteran ă de pe
continente);
– solidă (ghețarii);
– gazoasă (vaporii de ap ă din atmosfer ă).
Volumul total al hidrosferei lichide și solide a fost estimat la cca.
1,44 x 109 km3, din care Oceanul planetar cuprinde 97 % și numai 3 % se gă sesc pe
continente sub form ă de: ghea ță (2 %), ap ă subterană (0,9 %) și apă de suprafa ță
(0,1 %).
Suprafața totală a hidrosferei este de 363 .500.000 kmp, ceea ce reprezint ă,
raportat la suprafa ța totală a Terrei de 510.000.000 kmp, cca 71,125%. Mă rile și
oceanele hidrosferei au o suprafa ță totală de 361.000.000 kmp, reprezentând
70.784 % din totalul suprafe ței planetei.
Prezența apei în toate geosfere le Terrei este explicabil ă prin faptul c ă este
elementul cu cea mai mare mobilitate, care se g ăsește într-un permanent proces de
circulație prin intermediul ciclului hidrologic. Hidrosfera, ca și atmosfera formeaz ă
un înveliș continuu al planetei constituindu- se ca un întreg. Râurile, lacurile, m ările
și oceanele toate sunt legate între ele prin intermediul apelor de suprafa ță și a celor
subterane, prin intermediul atmosferei care transport ă apa dintr-un loc în altul prin
evaporare, condensare și precipita ții. Chiar dacă întreaga cantitate de ap ă de pe
Pământ este constant ă starea ei fizic ă se modific ă continuu, de la lichid la solid și
vapori, apa aflându-se înt r-un permanent circuit.
Protecția mediului 66
Oceane Râuri și lacuri Solul și vegetația Preci pitare Evaporare Vapori de ap ă
ascen-
sionale Ploi marit m
continental
Fig. 4.1 – Circuitul global al apei pe Terra (în 103 km3 anual)
4.2. Importanța hidrosferei
Apa constituie o "minune" a planetei no astre, "…. nu este numai necesară
vieții, ci este îns ăși viață; bogăție fără de seamăn, tu cea mai delicat ă, tu cea mai
pură, tu sufletul p ământului"23. Apa a avut de-a lungul istoriei p ământului și are ș i
în prezent o serie de func ții, dintre care enumer ăm pe cele mai importante:
• Leagăn al vieții. După părerea cercetă torului A. J. Oparin, în apele
Oceanului Planetar, acum trei miliarde ș i jumătate de ani a ap ărut viața.
• Mediu al desf ășurării proceselor vitale. Apa formeaz ă cea mai mare
parte a corpului plantelor ș i animalelor, în ea producându-se cea mai
mare parte a reac țiilor metabolice.
• Mediu de via ța. În apă trăiesc foarte multe vie țuitoare, acestea fiind mult
mai vechi și mai numeroase decât cele terestre.
• Aliment indispensabil. Apa de b ăut este indispensabilă vieții umane,
consumul zilnic pentru un om s-a calculat ca fiind în jur de 2 – 3 litri ap ă.
• Rezervor de protein ă. Din cele mai vechi timpuri oamenii au pescuit
pentru satisfacerea nevoilor de hran ă mari cantit ăți de vie țuitoare
acvatice.
• Sursă de bogății minerale. Masa apelor, cât ș i fundul lor con țin imense
bog ății minerale dintre care nisipurile, pietriș urile, sarea, magneziul,
iodul, bromul, sunt cele mai importante.
23 A. de Saint Exupery – Terre des hommes
HIDROSFERA 67
• Furnizor de energie. O mic ă parte din energia hidraulic ă a râurilor,
fluviilor, valurilor, ma reelor este transformată în energie electric ă
indispensabila civiliza ției.
• Materie prim ă sau auxiliar ă în economie. Toate activit ățile economice
din industrie, agricultur ă nu se pot desf ășura decât în prezen ța apei.
• Factor de progres al civiliza ției. Apariț ia și dezvoltarea civiliza ției
umane sunt legate de existen ța apei, agent al cur ățeniei și al confortului.
• Arteră de comunica ție. Atât apele continentale cât și cele oceanice
constituie c ăi de comunica ție mai ieftine și mai sigure.
• Modelator al climei. Apa are o mare conductibilitate termic ă, încălzirea
și răcirea ei lent ă exercită o mare influen ță asupra climei locale și
globale.
• Modelator al reliefului. Datorit ă fenomenelor ciclice de eroziune ș i
sedimentare, de înghe ț și dezgheț, de ploaie și secetă, apa a d ăltuit
suprafa ța pământului în numeroase forme de relief.
• Factor terapeutic. Multe din suferinț ele oamenilor sunt vindecate sau
ameliorate datorită proprietăților benefice ale diferitelor tipuri de ape.
• Factor recreativ. Prin sporturile acv atice, prin turism oamenii reg ăsesc în
preajma apelor frumuseț e, armonie, odihn ă, bucurie.
4.3. Clasificarea hidrosferei
Clasificarea bazinelor de ap ă se poate face după mai multe criterii și astfel
putem avea:
1. ape oceanice și ape continentale;
2. ape de suprafa ță, ape subterane și ape meteorice;
3. ape curg ătoare ș i ape stătătoare;
4. ape naț ionale, ape teritoriale și ape interna ționale;
5. bazine acvatice naturale și bazine acvatice artificiale.
Hidrosfera este împ ărțită în două mari categorii de ape:
4.3.1. Ape oceanice
Apele oceanice sau marine sau apele s ărate dețin 97 % din volumul total al
hidrosferei și ocupă cca. 70 % din suprafa ța Terrei. Apele oceanice și marine
formează un sistem acvatic interconectat, inte rdependent ce are un rol deosebit în
Protecția mediului 68
ceea ce prive ște circuitul hidrologic, circuitele biogeochimice globale, în modelarea
climei locale și globale. De studiul acestor ape se ocupă știința numită
Oceanologie. Adâncimea maxima înregistrata este de 10,7 km, adâncimea medie
este de cca. 4 km iar salinitatea medie a Oceanului Planetar es te de 34 – 35 g/l.
Compoziția chimic ă a apelor oceanice este diferit ă de cea a apelor dulci, apele
marine con țin: 88,8 % cloruri, 10,8 % sulfaț i, 0,4 % carbona ți, pe când apele dulci
conțin 79,9 % carbona ți, 13,2 % sulfaț i, 6,9 % cloruri.
4.3.2. Ape continentale
Apele continentale, cunoscute și sub denumirea de ape interioare sau ape
dulci, dețin numai 1% din volumul total al hidrosferei și cuprind totalitatea apelor
ce se găsesc răspândite pe suprafa ța și în subsolul continentelor ș i asigură cea mai
mare parte din folosin țele de ap ă necesare diferitelor activit ăți umane. Spre
deosebire de mă rile și oceanele biomului marin, care sunt interconectate având o
circulație a apei care duce la amestecarea apelor din acest vast biom, apele
continentale sunt sisteme ecologice izol ate, mult mai diversificate ce prezint ă
particularit ăți specifice fiec ărui ecosistem. Apele continentale cuprind dou ă mari
categorii:
– ape de suprafa ță;
– ape subterane.
Apele de suprafa ță cuprind apele curg ătoare și stă tătoare, de țin o
pondere de 0,1% din volumul total al hidrosferei și se găsesc ră spândite neuniform
pe suprafa ța continentelor. De studi ul acestor ape se ocupă știința numită
Limnologie.
Apele subterane dețin o pondere de 0,9% din vo lumul total al hidrosferei
cuprind apele subterane de mic ă adâncime, sau apele freatice (ce sunt strâns legate
de apele de suprafa ță) și apele subterane de mare adâncime (ce sunt mai pu țin
legate de apele de suprafa ță).
Apa dulce u șor accesibil ă, necesar ă consumului uman, reprezint ă doar
0,01 % din toat ă apa existent ă pe glob și este asigurat ă mai ales din apele de
suprafață, care sunt din ce în ce mai poluate și din apele subterane al c ăror nivel se
diminueaz ă continuu. Calculele efectuate au ară tat că la fiecare 15 ani consumul de
apă se dubleaz ă, estimându-se c ă omenirea va consuma în anul 2050 întreaga
cantitate de ap ă potabilă disponibilă . În realitate, nu a sc ăzut rezerva poten țială de
apă disponibilă , ci a crescut poluarea, fapt la care se adaug ă creșterea continu ă a
populației și implicit a cerin ței de apă.
În viitor este posibil ă apariț ia unui "Șoc al apei" în special pentru ță rile în
care aprovizionarea cu ap ă este sub 1000 mc/an/om . În momentul de fa ță se găsesc
HIDROSFERA 69
în această situație 26 de ță ri cu 232 milioane locuitori, ță ri ce se găsesc în special în
Africa. În ță rile lumii a treia, trei persoa ne din cinci sunt lipsite de ap ă potabilă .
Problema apei este cauzat ă de două aspecte:
1) lipsa sau prezen ța insuficient ă a lucrărilor care fac posibilă utilizarea
resurselor existente de ap ă din fluvii, râuri, lacuri, apa subteran ă;
2) poluarea crescând ă a tuturor categoriilor de ape.
Volumul resurselor apelor din România este relativ s ărac cantitativ și inegal
distribuit. Volumul anual teor etic al resurselor de ap ă curgătoare este de 125
bilioane mc (fig. 4.2), din care 40 bilioane mc din râ urile interioare și 85 bilioane
mc din Dun ăre, care constituie limita sudic ă a țării.
Tabel 4.1.
Caracteristicile principalelor ba zine hidrografice ale României
Denumire
bazin
hidrografic Lungime
curs
principal
(km) Lungime
totală
rețea
(km) Lungime
cursuri
monitoriz
(km) Număr de
tributari Suprafața
bazinului
hidrografic
(kmp) % din
supraf.
totală a
țării Filiala
C.A. Apele
Române
Tisa 61 1592 467 123 4540 1,9 Cluj
Someș 376 5528 1602 403 15740 6,6 Cluj
Crișuri 234 5785 1093 365 14860 6,3 Oradea
Mureș 761 108000 2402 797 27890 11,7 Tg.Mureș
Bega 170 1418 350 80 4470 1,9 Timiș oara
Timiș 244 2434 633 150 7310 3,1 Timișoara
Jiu 339 3867 944 233 10080 4,2 Craiova
Olt 615 9872 1567 622 24050 10,1 Rm.Vâlcea
Vedea 224 2036 875 81 5430 2,3 Pitești
Argeș 350 4579 2221 178 12550 5,3 Pitești
Ialomiț a 417 3131 1193 145 10350 4,4 Buzău
Siret 559 15157 4135 1013 42890 18,1 Bacău
Prut 742 4551 1655 248 10990 4,6 Iași
Dunăre 1075 4540 1200 179 33250 14 Constanța
București
La volumul de ap ă existent în re țeaua apelor curgă toare se adaug ă și
volumul de cca. 2,0 bilioane mc apă existentă în cele cca 3450 lacuri. Datorit ă
sezonalității și a variațiilor anuale puternice și a reparti ției inegale a resurselor de
apă au fost realizate multe rezervoare și amenajări teritoriale. Capacitatea de
Protecția mediului 70
stocare a rezervoarelor existente este de cca 14,3 bilioane mc, din care cca. 5,5
bilioane mc poate fi considerat ca volum utilizabil (fig. 4.2).
Volumul anual de apă freatică în țara noastr ă este de cca. 9 bilioane mc ap ă
(fig 4.2), din care cca. 3 b ilioane mc poate fi utilizat ă în actualele condi ții tehnice și
economice.
Dunare 56,5%
Râuri 26,6%
Lacuri naturale 1,3%
Lacuri artificiale 9,5%
Apa freatica 5,9%
Fig. 4.2. – Resursele teoretice de ap ă ale României pe categorii de ape
4.4. Poluarea hidrosferei
Apa constituie unul din elemente le indispensabile civiliza ției, care pe lâng ă
calitatea de element indispensabil vie ții vegetale și animale, intervine direct sau
indirect în cele mai variate activităț i: energetice, iriga ții, alimentare cu apă potabilă ,
industrie, acvacultur ă, transport, agrement, etc.
Fiecare tip de utilizator de resurse de ap ă prezintă o serie de lucr ări și
instalații pentru:
– captarea apei: baraje, prize de ma l, chesoane, drenuri, foraje, pu țuri, etc.
– înmagazinarea apei: castele de ap ă, rezervoare de ap ă, lacuri de baraj,
iazuri, etc
– transportul apei: sta ții de pompare, pompe, conducte subterane sau
supraterane, canale.
– îmbunătățirea calității apei: uzine de apă pentru obț inerea apei potabile,
stații de tratare pentru apele utilizat e în scopuri industriale, sta ții de epurare a
apelor uzate.
4.4.1. Categorii de poluatori
HIDROSFERA 71
Impactul surselor de poluare asupra receptorilor naturali depinde în afar ă de
debitul efuent și de încărcarea cu substan țe nocive (poluante). Sub acest aspect,
pentru țara noastr ă, se eviden țiază urmă toarea repartiț ie, pe activit ăți economice:
• din punct de vedere al înc ărcării cu: substanț e organice, suspensii, s ăruri
minerale și amoniu:
– municipalit ățile;
– industria alimentar ă
– zootehnia;
– prelucrările chimice;
• din punct de vedere al înc ărcării cu micropoluan ți: cianuri, fenoli,
detergen ți:
– industria metalurgică și industria constructoare de ma șini;
– municipalit ățile;
– prelucrările chimice;
• din punct de vedere al înc ărcării cu metale:
– industria extractivă ;
– prelucrările chimice;
– industria metalurgică și industria constructoare de ma șini;
4.4.1.1. Municipalit ățile
Alimentarea cu ap ă potabilă a centrelor urbane populate presupune prezen ța
unor serii de instala ții și operații grupate pe cele dou ă mari trasee al e apei, traseul
de alimentare și traseul de evacuare: captarea ap ei brute, transportul apei, ob ținerea
apei potabile, înmagazinarea ap ei potabile, pomparea, distribu ția, contorizarea,
colectarea apelor uzate, epurarea apelor uzate, mon itorizarea apelor uzate.
Executarea și exploatarea alimentă rilor cu ap ă necesită investiții mari, care în final
sunt suportate de c ătre consumatori.
Orașele din România contribuie la poluarea apelor de suprafa ță prin apele
menajere, cauzele principa le ale proastei gestion ări a acestora sunt urm ătoarele:
• absența sau tratamentul inadecvat al apelor uzate datorit ă bugetului
insuficient, amplas ării neadecvate, pu ține operații și puțin timp de tratare
a apelor poluate;
• absența sau deteriorarea sistemului de canalizare;
• depozitarea ș i tratarea neadecvat ă a deșeurilor solide ce contamineaz ă
apele subterane ș i pe cele de suprafa ță;
• nivelul sc ăzut de informare, educare și tradiție al popula ției;
• legislația, mecanisme financ iar-contabile, reguli ș i standarde incomplete;
Protecția mediului 72
• absența unei strategii na ționale pentru managementul apei;
• implicarea insuficient ă la nivelul autorit ăților locale și a organelor
responsabile;
• implicarea insuficient ă și slăbiciunile activităț ilor de inspecț ie.
Consumul, sau mai bine spus risipa de ap ă este în țara noastr ă foarte mare.
Datorită pierderilor și risipei mari de ap ă cererea de ap ă pentru popula ția din
România, conectat ă la sistemul de alimentare cu ap ă potabilă de 409 l/cap/zi.
Volumul de ape uzat e generate de popula ția conectat ă la sistemul de canalizare este
pentru țara noastr ă de 197 l/cap/zi, ceea ce situeaz ă România, pe locul al doilea
după Slovacia, ca fiind printre popula țiile ce genereaz ă cele mai mari cantit ăți de
ape uzate.
Apele menajere rezultate din sistemul de canalizare al ora șelor din
România sunt gospod ărite astfel:
– 45% sunt tratate mecanic
– 15% sunt tratate biologic
– 42% nu sunt tratate.
Chiar dacă volumul apelor menajere poluate ce sunt supuse unui tratament
este satisf ăcător este foarte important ă și calitatea și eficienț a tratamentului la care
sunt supuse apele uzate.
4.4.1.2. Industria
România este o țară bogată în resurse precum petr olul (în 1938 era a doua
mare produc ătoare din Europa și a 17-a din lume), gaz metan ( a 15-a produc ătoare
din lume în 1975), c ărbuni, materiale neferoase, aur, argint, sare, etc. Ramurile
majore ale industriei în România sunt: construc țiile de ma șini, industria alimentar ă,
metalurgia, chimia, industria uș oară, industria lemnului. În multe localit ăți, în
zonele urbane și în special în zonele rurale, contaminarea apelor de suprafață și de
adâncime a fost în principal produs ă de lipsa unor metode adecvate de transport,
tratament și depozitare a de șeurilor lichide și solide ce provin din activit ățile
industriale. Cele mai polua toare industrii sunt: activit ățile miniere, industria
chimică și petrochimic ă, industria celulozei ș i hârtiei, industria metalurgic ă și de
mașini, industria alimentară și textilă. Problema central ă a sectorului industrial este
lipsa prevenirii și micșorării poluă rii provenite din acest sector. Cauzele generale
care fac ca aceast ă problema s ă persiste sunt:
• colapsul economic;
• tehnologiile învechite, poluatoare, ap licate în majoritatea ramurilor
industriale existente;
HIDROSFERA 73
• lipsa tehnologiilor ecologice (lipsa reutiliz ării apei, managementul
neadecvat al lichidelor și solidelor);
• absența tratării sau tratarea superficial ă a apelor uzate;
• depozitarea și tratarea neadecvat ă a deșeurilor solide ce contamineaz ă
apele subterane și pe cele de suprafa ță;
• un management al mediului ineficient, lipsa implement ării
regulamentelor și a monitoringului ( monitorizare slab ă a agențiilor de
mediu și o automonitorizare insuficient ă a calității apei supus ă
procesului de tratare);
• cadrul legal ineficient perm ite violarea regulilor interna ționale de
protecț ia mediului, utilizarea de materii prime ieftine, dar periculoase.
4.4.1.3. Agricultura
Agricultura este ramura economic ă ce cuprinde culturile agricole, industria
zootehnic ă, piscicultura ș i pădurile. Toate sectoarele co mponente ale agriculturii
sunt concentrate pe produc ția de hran ă și de lemn utilizând p ământul prin ambele
forme de proprietate: de stat și privată. În România agricultura este o ramur ă
important ă, datorită condițiilor naturale ce ofer ă un mare poten țial pentru
agricultură și datorită tradiț iilor în acest domeniu. Din nefe ricire prezentul sistem
de ferme, cunoscut și sub denumirea de "ferme conven ționale", produce serioase
pagube pentru mediul înconjur ător, în principal asupra resurselor vitale ca apa și
solul și în consecin ță și asupra biodiversit ății și sănătății umane. Pe deasupra, dac ă
considerăm potențialele efecte cu ac țiune sinergic ă este îndeajuns ca s ă apreciem
situația actuală ca nefavorabil ă, dar ș i ca foarte periculoasă . Există câteva fapte
evidente ale utiliz ării iraționale și necontrolate a resurselor agricole, care necesit ă o
îmbună tățire esențială a managementului sistemului agricol. Principalii poluatori
din sectorul agricol sunt: unit ățile zootehnice mari, fermele de culturi agricole și
pomicole, societ ățile de mecanizare, proprieta rii de terenuri agricole și păduri. În
România, ca urmare a Legii p ământului (18/1991) proprietatea asupra terenurilor
agricole și pădurilor a trecut, în mare m ăsură, de la stat la proprietari priva ți, ceea
ce a însemnat pe de o parte o schimbare pozitivă asupra noilor proprietari, iar pe de
altă parte a condus la descre șterea sau chiar stoparea polu ării apei și solului.
Aceasta se datorează renunță rii la fertilizatori și pesticide, care au un pre ț foarte
mare, sau chiar la renun țarea la a cultiva unele terenuri agricole.
Principalele cauze care conduc la existen ța surselor de poluare în sectorul
agricol sunt:
• slaba implementare a reformei agricole;
Protecția mediului 74
• slaba structur ă investițională ;
• dezvoltarea insuficient ă a legislației;
• un climat economic și de piață nefavorabil
• nivelul sc ăzut de specializare al fermierilor;
• practici agricole inadecvate ;
• mecanizări și irigări inadecvate ;
• gospodărirea inadecvat ă a deșeurilor animale;
• despăduririle.
Zootehnia este o activitate din sectorul agricol care, mai ales prin marile
sistemele intensive de creș tere și îngrăș are a animalelor, constituie o surs ă majoră
de poluare a apelor. Cantităț ile mari de dejec ții solide și lichide rezultate, în cazul
netratării adecvate, ajung în receptorii finali sub form ă de coloizi, în amestec cu
substanțe chimice, detergen ți, medicamente, afectând solul, apele freatice și în final
apele de suprafață .
Poluările difuze din agricultur ă și zootehnie cu substan țe anorganice și
organice au dus la degradarea calit ății apelor din pânza freatic ă și la apariția în
țara noastr ă a unor zone critice. Utilizarea apelor freatice de mică adâncime pentru
băut, prin construirea de fânt âni individuale, este o practic ă foarte întâlnit ă în
mediul rural. Majoritatea popula ției din spa țiul rural foloseș te apa din fântâni
publice sau individuale, fântâni forate sau s ăpate în general până la 10 metri. La
foarte multe din aceste fântâni apa este contaminat ă fie bacteriologic, fie chimic,
sau bacteriologic și chimic.
Principalul risc pentru s ănătate legat de apa de b ăut îl constituie
contaminarea microbiologic ă. Apa poate transmite boli direct prin ingerare. Apa
contaminat ă microbiologic folosit ă la udarea gr ădinilor de legume și fructe din
gospodărie sau la irigarea culturilor de acest fel polueaz ă legumele, fructele și
solul. Persisten ța și multiplicarea agen ților bacterieni pe sol produc insalubrizare,
iar insalubrizarea solului creș te contaminarea pânzei de ap ă și astfel închide cercul
de influen țe. În fântânile din localităț ile situate în zonele de câmpie apa are
concentra ții de nitra ți care dep ășesc valoarea maxim ă admisibilă de pâna la 20 de
ori în jude țele: Mehedin ți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, C ălărași, Constan ța,
Buzău, Iași și Botoș ani. În aceste zone se înregistreaz ă un număr de cazuri de
methemoglobinemie infantil ă, îmbolnăvire aproape inexistent ă în ultimii 30 de ani
în spațiul vest-european. Concentra țiile crescute de nitra ți în apa din fântân ă se
datorează în principal polu ării microbiologice induse de insalubritatea solului.
Principalele categorii de substan țe poluatoare a apelor subterane, pentru țara
noastră sunt:
HIDROSFERA 75
• produsele petroliere și compușii fenolici datorit ă rafinăriilor;
• îngrășămintele minerale ș i produsele pentru combaterea d ăunătorilor în
agricultur ă rezultate, fie în zona marilor produc ători de astfel de substan țe,
fie în câmp, prin administrarea incorect ă a acestora;
• produse rezultate în procesele industria le, în zona marilor platforme
industriale;
• produse menajere și produse rezultate di n activitatea zootehnic ă.
4.4.1.4. Amenaj ările hidrotehnice
Centralele hidroelectrice acoper ă pentru țara noastr ă într-o propor ție
mare (30%) necesarul de energie, având o capacitate instalat ă de 5200 MW.
Principalele probleme care au ap ărut odată cu punerea lor în func țiune sunt:
• schimbări ale regimului apelor (debit, nivel, viteză , volum sedimente,
inudabilitate);
• un control și o protec ție suboptimal ă;
• oscilații mari ale nivelului apei atât în rezervor cât ș i în aval cu
consecin țe negative asupra florei și faunei;
• oscilațiile temperaturii apei au un im pact asupra microclimatului;
• oprirea migraț iei peștilor în cazul lipsei trec ătorilor sau a ineficienț ei lor;
• determină o puternic ă eroziune a țărmului mărilor și oceanelor datorit ă
reducerii cantit ăților de aluviuni târâte.
Îndiguirile laterale realizate cu scopul protec ției din calea viiturilor a
localităților riverane sau cu scopul utiliz ării exclusiv agricole a luncilor ce erau
supuse inunda țiilor periodice au scos de sub regimul liber de inunda ție o serie de
zone umede, care nu au mai putut astfel să -și îndeplineasc ă funcții de importan ță
ecologică deosebită pentru echilibrul sistemelor fluviatile. De exemplu, zona
inundabilă a Dunării române ști reprezentat ă de Lunca Dun ării și Delta Dună rii a
fost, în propor ție de 80% lunca și 25% delta, scoas ă de sub regimul liber a
inundațiilor. Distrugerea zonele umede, denumite plastic "rinichii planetei", duce
la intoxicarea planetei prin mic șorarea capacit ății de purificare natural ă a apelor
din ce în ce mai poluate. Importan ța ecologică a zonelor umede derivă din
următoarele func ții pe care acestea le îndeplinesc, și anume:
– rol de re ținere a nutrien ților (săruri de azot, fosfor, potasiu) și a
suspensiilor, ducând astfel la îmbun ătățirea calităț ii apelor curg ătoare;
– rol de atenuare a inundaț iilor, în protejarea malurilor împotriva eroziunilor;
– rol de alimentare cu apă a stratului subteran și a multor izvoare de suprafață ;
Protecția mediului 76
– rol în atenuarea extremelor cl imatice, ducând la instalarea unui
microclimat mai blând;
– rol în men ținerea unei biodiversit ăți sporite ca urmare a prezen ței unei
game foarte variate de ecosisteme și a manifest ării fenomenelor de ecoton;
– rol în asigurarea unor mari bioproduc ții atât acvatice cât și agricole, ca
urmare a alternan ței fazei acvatice cu cea terestr ă.
4.4.1.5. Naviga ția
Navigația cuprinde atât transportul de m ărfuri cât și transportul de c ălători,
care se realizeaz ă prin intermediul navelor fluviale și maritime, dar care au ca
infrastructur ă și dotările și amenajările portuare. Principalele probleme de mediu
care deriv ă din aceste activit ăți sunt:
• structurile dep ășite ale terminalelor și ale echipamentelor de desc ărcare –
înc ărcare;
• adâncimile neadecvate al e apei în zona portuar ă de acostare;
• insuficienta conectare la șosele și căi ferate;
• managementul și organizarea neadecvat ă a activităților portuare;
• dotări de protec ția mediului neadecvate a capacit ăților portuare;
• echipamente neadecvate ale vaselor fluvial e de stocare sau de tratare a
de șeurilor solide, a apei poluate sau a de șeurilor petroliere;
• descărcarea necontrolat ă de ape poluate, de șeuri solide și petroliere
direct în cursurile de ap ă de către vasele fluviale și maritime;
• prezența în porturi de zone ne protejate de stocare a m ărfurilor
periculoase;
• prezența în porturi a zonelor neprotejate sau neadecvate a încă rcăturilor
lichide;
• absența sau prezen ța unor servicii neadecvate de colectare a de șeurilor
solide, petroliere și a apelor uzate în porturi.
4.4.1.6. Agrementul
Turismul și recreerea ce se desf ășoară în perimetrul bazinelor acvatice nu
pot fi considerate factori cu riscuri de me diu majore, dar poat avea în unele cazuri o
relevanță și un impact mare. De exemplu, Delta Dun ării, datorită unicității ei în
Europa are un poten țial remarcabil pentru turism, deci și pentru poluare.
Problemele de mediu ce deriv ă din desfășurarea acestor activit ăți sunt:
• multe din ariile de recreere nu sunt autorizate și adecvat controlate;
HIDROSFERA 77
• multe de activit ățile de recreere se desf ășoară în mod neorganizat;
• infrastructura bazelor de recr eere este fie indisponibil ă, fie neadecvat ă;
• ariile de recreere nu sunt men ținute în condi ții adecvate fiind adesea
murdare sau nesigur e din punct de vedere sanitar;
• vizitatorii ariilor de recreere las ă în urma lor o cantitate de gunoi
estimat ă la 1,00 – 1,50 kg / vizitator / zi.
• deversările de petrolul și produse petroliere ca urmare a utiliz ării
ambarca țiunilor de transport acvatic;
• deversările zonelor mari de campare și a marilor case de vacan ță
constru ite pe malul apelor;
• utilizarea neautorizat ă a ariilor protejate pentru: pescuit, vân ătoare,
campare, naviga ție, excursii.
4.4.2. Clasificarea polu ării apei
Poluarea apei reprezint ă tulburarea echilibrului biol ogic dintr-un ecosistem
acvatic, ca urmare a modific ării condițiilor de mediu abiotice și biotice. În func ție
de diferitele criterii care se au în vedere exist ă mai multe tipuri de poluare a apei:
1. poluare natural ă și poluare artificial ă (antropic ă);
2. poluare de natura fizic ă, chimică, biologic ă, bacteriologic ă.
3. poluare cu substan țe lichide (ape uzate me najere, industriale, de șiroire,
de ploaie, freatice); cu substan țe solide (nisip, argil ă, cenușă, zgură, rumeguș, etc.);
cu substan țe gazoase.
4. poluare acut ă și cronică.
5. poluare din surse punctiforme sau din surse difuze.
4.4.2.1. Poluarea natural ă
Are loc f ără intervenția omului, ca de exemplu: antrenarea de c ătre ploile
puternice de cantit ăți mari de materie organic ă care duce la consumarea ș i dispariț ia
oxigenului din ap ă; vânturi care provoac ă amestecarea apelor ș i aducerea la
suprafață a unor substan țe toxice; fenomenul de "înflorire a apelor" datorat
dezvoltă rii excesive a unor specii de alge duce la sc ăderea oxigenului din ap ă (caz
de poluare naturală secundar ă); fenomenul de "îmburuienare" a apelor, adic ă de
dezvoltare excesiv ă a plantelor superioare submerse, care dup ă ce mor pot provoca
dispariț ia oxigenului din ap ă (caz de poluare natural ă secundar ă).
4.4.2.2. Poluarea artificial ă
Protecția mediului 78
Este provocat ă de interven ția direct ă sau indirectă a omului prin
introducerea de elemente noi pent ru mediul acvatic sau prin m ărirea concentra ției
elementelor existente în mod natural în mediul acvatic.
4.4.2.3. Poluarea fizică
Este produs ă în cea mai mare parte de apel e termale rezultate din procesele
de răcire tehnologic ă din diferite industrii. Se apreciaz ă că în momentul de fa ță
peste 20% din debitul apelor curgă toare este afectat de devers ările de lichide calde,
care au servit la r ăcirea instala țiilor industriale sau a centralelor termoelectrice și
atomoelectrice. Efectele nega tive ale acestor ape const ă în micșorarea con ținutului
de oxigen, datorit ă micșorării gradului de solubilitate a oxigenului, în dezvoltarea
unui num ăr foarte mare de mi croorganisme, datorit ă accelerării fenomenelor de
degradare a substan țelor organice, în înlocuirea bioce nozelor naturale, cu altele mai
termofile.
Poluarea fizic ă este dată și de substan țele radioactive rezultate odat ă cu
apele rezultate din uzinele atomice, care în acela și timp au și temperaturi ridicate.
Plantele și animalele din apele poluate radioac tiv au capacitatea de a concentra
substanțele radioactive din apă, astfel că în unele moluște bivalve din mediul dulcicol
se găsește până la 100 ori mai mult iod radioactiv, fa ță de conținutul acestui
element în ap ă, iar unii pe ști, care ocup ă verigile superioare ale lan țurilor trofice
sunt de 20000 de ori pân ă la 30000 de ori mai radioactivi decât apa în care tr ăiesc.
La acest tip de poluare fizic ă se adaug ă modificările albiei prin îndiguiri
transversale, longitudinale, escav ări, dragări care duc la modificarea habitatelor
tradiț ionale, la tulburarea apei, la m ărirea sau mic șorarea cantităților de aluviuni.
4.4.2.4. Poluarea chimic ă
Este produs ă de deversarea în ap ă de substan țe care ajung s ă depășească
concentra ția maxim ă admisibilă peste care ele devin periculoase sau chiar toxice.
După natura elementelor chimice ajunse în ap ă există :
– poluare organic ă;
– poluare anorganic ă.
Poluarea organic ă este produs ă de materiile organice de natur ă vegetală
și animală aflate în diferite stad ii de descompunere. Într-o ap ă, substanța organic ă
se găsește sub două forme principale: substan ță organică vie, reprezentată de plante
și animale și substan ță organică moartă care poate fi sub form ă de detritus pe
HIDROSFERA 79
fundul apei sau sub form ă coloidală și dizolvat ă în masa apei. Materia organic ă ce
rezultă din diferite activit ăți umane reprezintă o sursă majoră de poluare.
Descompunerea ei este realizat ă de către microorganisme și are loc în principal la
suprafața sedimentelor și a vegeta ției în apele mici și în masa apei în apele mari.
Procesul de descompunere a materiei organice are loc cu un consum mare de
oxigen și în cazul în care cantitatea de substan ță organică din apă este mare are loc
o rapidă consumare a oxigenului din ap ă, fapt care duce la instalarea st ărilor de
hipoxie (cantit ăți foarte mici de oxigen dizolvat în ap ă) sau de anoxie (lipsa totală a
oxigenului din ap ă), care au drept rezultat moartea organismelor acvatice. În plus,
descompunerea materiei organice în condi ții anaerobe duce la formarea de
substanțe toxice, foarte periculoase pentru pe ști și nevertebrate, precum amoniacul,
hidrogenul sulfurat, metanul.
Din categoria substanț elor organice fac parte: proteinele, hidra ții de carbon,
grăsimile, săpunuri, ceruri, coloran ți, unii detergen ți sintetici, uleiurile minerale,
produsele petroliere, etc.
Proteinele precum albumina, cazeina, glute nul, fibroina, gelatina, cheratina
se descompun sub ac țiunea bacteriilor în aminoacizi, acizi gra și și aromatici,
diferite baze organice, hidrogen sulfurat, sulfuri organice și diferiți compuși ai
fosforului, care pe lâng ă faptul că duc la sc ăderea oxigenului din ap ă, imprimă un
gust și un miros nepl ăcut apei.
Hidrații de carbon sau zaharurile sunt frecven ți în apele uzate sub form ă de
monozaharide, dizaharide și polizaharide. Dacă primi compu și sunt ușor de
descompus de flora bacteriana, polizaharidele precum dextrina, glicogenul,
celuloza, amidonul se degradeaz ă foarte greu, fiind substan țe insolubile ce plutesc
în masa apei sau formeaz ă depuneri pe fund.
Grăsimile sunt substan țe insolubile sau greu solubile în ap ă care sunt
descompuse în glicerin ă și acizi graș i, care dau apei un miros de râncezeal ă.
Hidrocarburile, ce ajung în ap ă mai ales din activit ățile de extrac ție,
transport și prelucrare a ț ițeiului, formeaz ă la suprafa ța apei o pelicul ă subț ire care
împiedică oxigenarea apelor, afectează direct mai ales penajul cu rol termoregulator
și hidrofug al pă sărilor acvatice, o ton ă de țiței putând acoperii o suprafa ță de cca.
12 kmp. Zonele marine cele mai grav afectate de poluarea cu petrol sunt: Marea
Nordului, Canalul Mân ecii, Marea Mediteran ă, Oceanul Atlantic R ăsăritean.
Detergenții sunt substan țe organice de sintez ă, care reprezint ă unul din
factorii de poluare cei mai periculo și datorită utilizării lor pe scar ă largă . Prin
interpunerea lor la suprafa ța de contact dintre aer ș i apă, ei împiedic ă schimbul de
Protecția mediului 80
gaze dintre ap ă și aer, la distrugerea bacteriilor aerobe care descompun substan țele
organice. În domeniul producerii și utilizării detergen ților se depun eforturi pentru
trecerea de la detergen ții care nu sunt biodegradabili și care se acumuleaz ă de-a
lungul lan țurilor trofice, la detergen ții biodegradabili, care pot fi transforma ți în
produși inofensivi.
Pesticidele utilizate în agricultur ă ajung odat ă cu apele subterane și cu apele
de spălare de pe terenurile agricole și în apele de suprafa ță afectând în acela și fel
viața vegetală și animală prin procesele de bioacumu lare, reprezentând factori de
risc pentru să nătatea organismelor în care se acumuleaz ă. De exemplu, acumularea
DDT-ului în unele or ganisme acvatice, fa ță de concentra ția remanent ă din apă, a
atins urm ătoarele valori: în alge le marine de 4300 pân ă la 37000 ori mai mult, în
corpul molu ștelor filtratoare de 8800 de ori ma i mult, în corpul unor crustacei
marini de 1200 ori mai mult.
Poluarea anorganic ă constă în deversarea în ape de substanț e
anorganice care au fost grupate în urm ătoarele categorii: acizi și baze, substan țe
reducătoare, substan țe minerale periculoase, substan țe minerale toxice, etc.
Acizii și bazele provoacă schimbă ri ale concentra ției ionilor de hidrogen cu
efecte negative atât asupra or ganismelor superioare, cât și asupra
microorganismelor, cu efecte negative asupr a procesului de autoepurare. Acizii
produc și coroziunea metalelor, favorizeaz ă producerea hidrogenului sulfurat,
accentueaz ă toxicitatea metalelor grele. Apele ce con țin săruri feroase sunt acide iar
pe măsură ce sunt oxidate, se formeaz ă hidroxid feric, care precipit ă sub forma unei
suspensii ro șii, inerte.
Substanțele reduc ătoare sunt reprezentate de sulfi ți sau compu și feroși și
sunt prezente în apele de min ă, în unele mla știni și în unele ape freatice. Aceste ape
sunt lipsite de oxigen și deci de via ță.
Substanțele minerale periculoase mai importante sunt: clorurile, sulfa ții,
azotații, bicarbona ții și fosfații de sodiu, potasiu, calci u, magneziu, fier, mangan.
Clorura de sodiu ce provine din apele me najere, de la fabricile de conserve
și fabricile cloro-sodice, de la desalinarea petrolului duce la cre șterea salinit ății
totale a apei, la alterarea propriet ăților organoleptice, ceea ce o face s ă nu mai
poată fi folosită nici pentru b ăut, nici pentru iriga ții sau alte scopuri industriale.
Sărurile de azot, fosfor ș i potasiu joac ă indirect un rol important în procesul
de poluare. Aceste s ăruri ajung în apele de suprafa ță în principal de pe terenurile
agricole tratate cu îngr ășăminte minerale pe baz ă de azot, fosfor, potasiu prin
intermediul apelor subterane sau a celor de șiroire. La această sursă de azot și
fosfor se adaug ă și apele provenite din devers ările urbane, din mineralizarea
HIDROSFERA 81
substanțelor organice menajere , la care se adaug ă fosforul conț inut în detergen ții
biodegradabili. Aceste să ruri, numite și "săruri biogene" ajunse în ap ă duc la
eutorfizarea apelor, fenomen ce are drept consecin ță dezvoltarea excesiv ă a algelor
microscopice, dezvoltare cunoscut ă sub denumirea de "înflorirea apelor", cu toate
consecințele negative cunoscute24.
Sărurile de calciu și magneziu pot provoca o cre ștere a durit ății apei, cu
efecte negative asupra biocenozelor și cu diferite neajunsuri privind utilizarea apei
în alimentarea unor întreprinderi industriale.
Substanțele minerale toxice sunt: clorul liber, cloraminele, amoniacul,
hidrogenul sulfurat, metanul, cianurile, sulfurile solubile ș i sărurile unor metale
grele precum cupru, zinc, plumb, nich el, crom, cadmiu, ar gint, mercur, etc.
Metalele grele nu se descompun, ele se acumuleaz ă în mediu, în plante și
animale. Organismele vii acumulează cantități crescânde de metale grele atunci
când sunt expuse pe termen lung și repetat la poluarea cu metale grele, ele punând
transfera toat ă cantitatea care au acumulat-o organismelor care le consum ă.
Industria minier ă este principalul poluator cu meta le grele, dintre metalele grele
cele mai dă unătoare sănătății oamenilor, chiar și în doze reduse sunt: arsenicul,
cadmiul, plumbul, nichelul, manganul, moli bdenul. Zincul, plumbul, aluminiul,
bromul, clorul și fierul sunt de asemenea toxice pentru creș terea plantelor.
Poluările în doze mici dar repetate, precum și poluările accidentele în doze
mari de la activit ățile miniere afecteaz ă în timp și spațiu o serie de elemente ale
mediului precum: acumularea metalelor grel e în sedimentele albiilor, infiltrarea în
pânza de ap ă freatică , afectarea s ănătății populațiilor locale și riverane, afectarea
biodiversit ății, afectarea și altor industrii locale.
Cianurile au un efect toxic direct, prin blocarea absorb ției oxigenului de
către celule, și aproape instantaneu în special pentru pe ști, care sunt de aproape de
o mie de ori mai sensibili la cianuri fa ță de oameni, fiind un indicator excelent a
poluă rii cu cianuri. În eventualitatea c ă peștii nu mor ca urmare a unei expuneri de
scurtă durată, ei pot r ămâne cu probleme de înot, probleme de reproducere și
vulnerabilitate crescut ă față de speciile pr ădătoare. Cianurile nu r ămân în mediu
pentru o perioad ă lungă de timp, nu se acumuleaz ă în sedimente și în organisme.
24 Un exemplu de eutorfizare a apelor îl constituie apele litoralul românesc al M ării Negre, care în perioada anilor
"80 au fost supuse unor frecvente și extinse fenomene de înflorire a apelor. Cauza acestor fenomene o constituie
aportul crescut de azot anorganic total (de 2,5 ori mai mult fa ță de anii "60), de fosfor total (de 3,8 ori mai mult fa ță
de anii "60), adus de apele Dun ării, și de posibilitatea sc ăzută a amestec ării apelor litorale. Intensificarea, în anii "80,
a unor activități poluatore în bazinul hidrografic al Dun ării, precum chimizarea ag riculturii, utilizarea larg ă a
pesticidelor, a detergen ților, fără inroducerea unor m ăsuri de re ținere și control al acestor poluan ți a dus la cre ștrea
concentra ției sărurilor biogene în ecosistemul marin litoral, cu consecin țe grave asupra tuturor componentelor
biocenozelor, ceea ce a dus la sc ădere biodiversit ății, a bioproductivității cât și la scăderea capacit ății de
autopurificare a ecosistemelor litorale. Datorit ă transform ărilor la care a fost supus ă Marea Negr ă, în 1992 a fost
declarată de către GEF "cea mai grav afectat ă mare a planetei noastre".
Protecția mediului 82
Cianurile metalelor alcaline se folo sesc pentru extragerea aurului și argintului din
minereurile cu con ținut scăzut în aceste metale pre țioase.
4.5. Protec ția apelor
Pentru ca exploatarea hidrosferei s ă devină durabilă , trebuie ca prin
coroborarea activit ăților specifice ale tuturor factorilor implica ți (legislativi,
administrativi, tehnici, economici, sociali, educa ționali, de cooperare
internațională), să se opereze o schimbare și să se facă trecerea de la activit ățile
care degradeaz ă mediul acvatic, la activit ăți care să conserve, s ă protejeze și să
îmbună tățească calitatea resurselor de ap ă.
Activităț ile de protejare, conservare ș i îmbună tățire a calit ății resurselor de
apă pot fi împ ărțite în dou ă mari grupe:
– activități structurale și
– activități nestructurale.
4.5.1. Activit ățile structurale
Sunt cele care ac ționează prin intermediul factorilor tehnici, au o finalitate
materială prin construirea unor obiective, care s ă răspundă scopurilor enun țate. Iată
câteva exemple:
– construirea de noi sta ții de tratare a apelor uzate municipale sau
industriale;
– repararea, modernizarea , extinderea vechilor sta ții de tratare a apelor uzate
municipale sau industriale;
– construirea de noi centre de tratare a de șeurilor (sau/ și modernizarea și
extinderea celor existente) pentru aglomer ările municipale și industriale;
– ridicarea gradului de tratare a de șeurilor la capacit ățile existente, de la un
nivel primar la unul superior, în scopul sc ăderii concentra țiilor de fosfor și de azot;
– conversia proceselor industriale pe ntru reducerea gradului de poluare
(introducerea tehnologiilor și practicilor ecologice);
– îmbunătățirea tehnologiilor și practicilor agricole (introducerea și
extinderea fermelor ecologice);
– îmbună tățirea sistemului de canalizare în scopul mic șorării infiltra țiilor și
a scurgerilor;
– reconstruc ția sau reabilitarea zonelor umede;
HIDROSFERA 83
4.5.2. Activit ățile nonstructurale
Sunt cele care acț ionează prin intermediul celorlal ți factori: legislativi,
administrativi, economic i, sociali, educa ționali, de cooperare interna țională . Iată
câteva exemple:
– dezvoltarea și implementarea unor standa rde stricte în vederea
pretratamentului apelor uzate industriale, înainte de a fi deversate în sistemul
municipal de tratare;
– dezvoltarea ș i implementarea unei politici stricte de minimalizare a
deșeurilor, care s ă fie aplicat ă la toate noile instala ții industriale ce vor fi construite
în viitor;
– dezvoltarea ș i implementarea unor stan darde stricte, care s ă fie aplicate
tuturor sistemelor de canalizare ce vor fi construite în viitor;
– dezvoltarea ș i aplicarea unor taxe ridicate pentru poluarea industrial ă, în
vederea unei treceri rapi de la minimalizarea polu ării;
– dezvoltarea unor politici na ționale și locale, a unei legisla ții, a unor
aparate administrative, a unor pârghii financiare, care s ă conducă la un control mai
riguros al utiliz ării pământului, în scopul reducerii sc urgerilor rapide, eroziunii și
sedimentării;
– întărirea institu țiilor responsabile cu inspec ția, monitorizarea, a
laboratoarelor de specialitate;
– dezvoltarea sau înt ărirea institu țiilor care r ăspund de gospod ărirea
resurselor acvatice a unui bazin hidrografic.
– instruirea personalului din institu țiile ce au activit ăți și responsabilit ăți în
domeniul gospod ăririi apelor;
– campanii de informare și educare a popula ției și de punere a bazelor
pentru controlul polu ării;
– realizarea unor în țelegeri interna ționale pentru a ob ține o uniformizare a
tratamentului poluatorilor industriali și eliminarea autoprotec ției și a autoeschiv ării;
– dezvoltarea unor colabor ări și proiecte interna ționale.
Un exemplu din practicile ecologice foar te facil de realizat în domeniul
protecției apelor, care este utilizarea apei de ploaie. Prin prisma reducerii energiei
necesare capt ării, condi ționării și transportului apei potabile, se pune un foarte
mare accent pe stocarea în rezervoare ș i utilizarea apei de ploaie de c ătre utilizatorii
casnici, în gospod ării și localități pentru stropirea spa țiilor verzi, cur ățirea locurilor
publice, sp ălatul mașinilor, sp ălatul rufelor. Apa de ploaie are o serie de
caracteristici ce depind de caracteristicile atmosferei, de natura suprafe țelor de
colectare, îns ă principala calitate este că nu necesit ă consum de energie pentru
captarea ș i transportul ei.
Protecția mediului 84
4.6. Dunărea ș i problemele de poluare
4.6.1. Caracteristic i fizico – geografice
Fluviul Dună rea cu o lungime de 2857 km și cu un bazin hidrografic de
peste 800.000 kmp este cel mai important fluviul al Europei, nu prin lungime fiind
întrecut de Volga ș i nici prin intensitatea traficului fiind întrecut de Rin, ci datorit ă
cursului s ău care străbate de la vest la est cea mai populat ă regiune a Europei.
AustriaCzech
Republic
Fig. 4.3. – Bazinul hidrografic al Dun ării
Din punct de vedere geografic, hi drologic, ecologic cursul Dun ării a fost
împărțit în 4 sectoare diferite ș i anume:
1. Dunărea superioar ă: de la izvoare pân ă la Bratislava are 1021 km;
2. Dunărea mijlocie: de la Bratislava pân ă la Porțile de Fier I (km 943) are
896 km;
3. Dunărea inferioar ă d e l a P o r țile de Fier I (km 943) pân ă la Ceatalul
Ismail are 873 km;
4. Delta Dun ării de la Ceatalul Ismail până la Marea Neagra are o suprafa ță
de cca. 600.000 ha, din care cca. 450.000 ha se afl ă pe teritoriul României și
150.000 ha pe teritoriul Ucrainei.
Apele Dun ării sunt colectate de pe suprafa ța a 17 țări, care apar țin în
proporții diferite bazinului hidrografic al Dun ării și anume principalele 13 țări sunt:
Ungaria 100 %, România 99 %, Austria 96 %, Slovacia 90 %, R.F. Iugoslavia
HIDROSFERA 85
87 %, Slovenia 86 %, Bosnia – Herț egovina 73 %, Croa ția 61 %, Bulgaria 41 %,
Moldova 36 %, R. Ceh ă 27 %, Germania 16 %, Uc raina 5 % (tab.nr.4.2).
Tabel nr. 4.2.
Teritoriile și bazinele hidrografice ale principalelor țări din bazinul
hidrografic al Dun ării
Suprafața
totală a țării Suprafața prezent ă în bazinul hidrografic
al Dunării Țara
mii km2mii km2% din supraf. total ă
Bosnia
Herțegovina 51,182 37,316 73%
Bulgaria 111,000 45,961 41%
Croația 56,542 34,404 61%
Cehia 78,866 21,145 27%
Ungaria 93,030 93,030 100%
Moldova 33,840 12,025 36%
România 237,500 237,420 99%
Slovacia 49,014 44,352 90%
Slovenia 20,253 17,509 86%
Ukraina 603,700 32,350 5%
Yuglosavia 102,173 88,919 87%
Germania 356,778 56,240 16%
Austria 83,850 80,564 96%
TOTAL 1877,728 801,235 43%
Populația prezentă în bazinul hidrografic al Dun ării este de cca. 83 milioane
locuitori, ceea ce reprezint ă 37% din popula ția totală a celor 13 țări dunărene,
populație care atinge valoarea de 223 m ilioane locuitori.. Densitatea medie a
populației în bazinul hidrografic al Dun ării este de cca. 103 locuitori / kmp
(tab.nr.4.3).
Tabel nr. 4.3.
Populația totală și populația din bazinul hidrografic al Dun ării
în anul 1996 – 1997 (milioane locuitori)
Țara Populaț ia Populația prezent ă în Populația în anul 2020
Protecția mediului 86
prezentă a țăriibazinul hidrografic al
Dunării din bazinul hidrografic
al Dunării
Bosnia Her țegovina 3,8 2,9 3,7
Bulgaria 8,3 3,9 3,9
Croația 4,8 3,2 3,0
Cehia 10,3 2,8 2,6
Ungaria 10,2 9,5 9,5
Moldova 4,3 1,1 1,0
România 22,6 22,6 22,8
Slovacia 5,4 5,2 5,2
Slovenia 2,0 1,7 1,9
Ukraina 50,9 3,1 3,2
Yuglosavia 10,4 9,0 8,8
Germania 82,1 9,1 9,2
Austria 8,1 7,7 8,0
TOTAL 223,2 82,6 82,8
4.6.2. Utilizarea și poluarea apei
Dunărea și afluenții săi pun la dispozi ție o bogat ă resursă de apă pentru
satisfacerea diferitelor cerin țe: aprovizionarea cu apă potabilă, pentru agricultur ă,
industrie, pesc ărie, furnizarea de energie electric ă, transport fluvial, turism
recreativ.
Volumul total de ap ă preluată din sistemul hidrografic al Dun ării este
estimat la 12,3 bilioane mc/a n, din care mai mult de jum ătate (7,3 bilioane mc) sunt
preluate de România. Aceast ă apă este utilizat ă astfel: 62 % în industrie și minerit,
24% pentru agricultur ă și irigații, 14 % pentru aprovizionarea municipiilor.
Volumul total de ape poluate deversat e anual în Sistemul hidrografic al
Dunării este estimat la 12, 6 bilioane mc/an. Aceast ă apă are urm ătoarea
provenien ță: 59% din sistemele publice de canalizare, 41% din industrie și
agricultură . Procentul apelor care sunt deversate f ără să fie supuse nici unui
tratament variaz ă de la țară la țară astfel:
− ape netratate: < 10 % în Germania, Austria, Slovacia, Cehia
− ape netratate între: 10 % – 20 % în Ungaria și Moldova;
− ape netratate între: 30 % – 40% în Ro mânia, Ucraina, Bulgaria, Slovenia;
− ape netratate: > 80 % în Croaț ia, Bosnia – Her țegovina, Iugoslavia.
Aspectele de protec ția mediului, și deci implicit ș i a celui acvatic, sunt
HIDROSFERA 87
strâns legate de particularit ățile fiecărei țări, începând cu cele istorice, culturale, dar
mai ales sunt legate de st adiul de dezvoltare economic ă, care este foarte diferit în
bazinul hidrografic al Dun ării. Germania și Austria au un înalt nivel de dezvoltare
reprezentat de un PIB anual ( 1997) de 25.000 $ / cap loc., au un înalt standard al
reducerii polu ării și nu sunt candidate la programele de asisten ță financiară pe
probleme de mediu. Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia și Croația au atins un nivel
economic mediu cu un P.I.B. anual (1997) între 4.000 – 9.000 $ ș i sunt angrenate în
elaborarea unor politici, legi ș i mecanisme care sunt mai mult sau mai pu țin în
concordan ță cu cerin țele unei economii de pia ță și cu standardele interna ționale.
Iugoslavia, Bosnia -Her țegovina cu un P.I.B. anua l (1997) de 1100 – 1500 $ sunt
bulversate de efectele r ăzboiului, constituind surse importante de poluare a Dun ări.
România, Bulgaria, Moldova, Ucrain a, au un nivel economic foarte sc ăzut cu un
P.I.B. anual (1997) de 500 – 1500 % cap / loc. și sunt într-o faza critic ă a tranziției,
trebuind s ă facă față unor serioase probleme sociale, din care cauz ă protecț ia
mediului și investițiile în controlul polu ării nu sunt o prior itate pentru viitorul
apropiat. Sunt poluatori esen țiali, fiecare țară având numeroase puncte de poluare.
4.6.3. Protecția fluviului Dun ărea
Îmbună tățirea factorilor de mediu în bazinul hidrografic al Dun ării,
reprezintă o preocupare care s-a manifestat și în trecut ș i este prezent ă și mai acut
în zilele noastre. În acest sens s-au încheiat diferite conven ții, s-au înfiin țat diferite
organisme na ționale și internaționale, guvernamentale și neguvernamentale, s-au
desfăș urat diferite programe. Dintre acordurile interna ționale care s-au încheiat
între țările riverane amintim: Conven ția de Protec ție a Fluviului Dun ărea (Danube
River Protection Convention, DRPC), Sofia, sept. 1991; Declara ția privind
Protecția Mediului în Fluviul Dună rea (Danube River Environnmental Declaration
DRED), Bucure ști, decembrie 1994, am bele ratificate de guvernul României.
În prezent, activit ățile de mediu din bazinul hidrografic al Dun ării sunt
coordonate de Comisia Interna țională pentru Protec ția Fluviului Dună rea
(Internațional Commision for Protection of Danube River – ICPDR), care este
susținută prin programele: UNDP25 / GEF26 și PHARE27 / TACIS28.
Dintre programele de me diu derulate face parte și Programul de Reducerea
Poluării pe Dună re (Danube Pollution Reduction Pr ograme – DPRP), început la
sfârșitul anului 1997, finalizat la sfâr șitul anului 1999 prin realizarea unor rapoarte
25 United Nations Developement Programme
26 Global Environmental Facility
27 European Commission Programme of Economic Restructuring in the Countries of Central and Eastern Europe
28 European Commission Programme of Transfer of Know-how to the New Independent States and Mongolia
Protecția mediului 88
care realizeaz ă, pe lângă o vedere de ansamblu a aspectelor de mediu, economice,
sociale, legislative din principalele 13 țări dună rene, o identificare a problemelor
comune și specifice fiec ărei țări, o identificare ș i o cuantificare a priorit ăților ce
trebuie avute în vedere pentru îmbun ătățirea calității mediului acvatic din bazinul
hidrografic al Dun ării.
Cele trei mari grupe de poluatori: municipalit ățile, industria și agricultura
au fost analizate pe baza rapoartelor și datelor furnizate de fiecare țară în parte. S-
au identificat astfel, pentru fiecare țară cele mai importante puncte de poluare a
apelor, numite "hot spots". Din totalul de 334 "hot spots" identificate, 169
(50,5%) apar țin municipalit ăților, 112 (33,5%) apar țin industriei, 53 (16%) apar țin
agriculturii. Țările cu cele mai numeroase "hot spot" sunt: România cu 78 (23,3%)
puncte fierbin ți de poluare, Iugoslavia cu 76 (2 2,7%), Slovenia cu 25 (7,5%).
Pentru reducerea polu ării în bazinul hidrografic al Dună rii urmeaz ă implementarea
în sectorul municipal, industrial, agricol, zone umede, și prin acțiuni nonstructurale,
a unor proiecte al c ăror impact ecologic este evalua t prin estimarea reducerii
cantității unor poluatori importanț i precum: BOD, COD, N, P, și al căror impact
economic este estimat prin totalul investi țiilor de făcut (tabel nr.4.4 ).
Tabel nr.4.4
Evaluarea impactului ecologic și economic în cazul implement ării proiectelor
de reducere a polu ării în bazinul hidrografic al Dun ării
Impactul ecologic Impactul
economic
Reduc.
de BOD Reduc.
de CODReduc.
de N Reduc.
de P Reduc.
COD +N+P Cost total
investiț ii Țara
tone / an mil.USD
Bosnia
Herțegovina 75.220 37.020 5.638 1.036 179.734 284,55
Bulgaria 34.495 74.772 3.359 1.659 79790 295,62
Croația 21.667 41.697 1.771 263 51.814 739,40
Cehia 412 2.722 832 118 3.672 424,80
Ungaria 60.880 – 3.777 866 126.403 163,06
Moldova 80 – 480 – 640 272,27
România 74.843 42.928 13.887 3.498 61.882 657,69
Slovacia 2.355 4.516 1.792 312 5.394 179,16
Slovenia 50.188 114.050 7.568 1.685 123.303 301,18
Ukraina 1.526 2.105 418 116 3.085 78,67
Yuglosavia 80.879 110.50 0 22.641 7.723 210.506 689,32
HIDROSFERA 89
Germania – – 4.769 – 4.769 106,86
Austria 11.240 16.528 4.510 404 21.442 657,25
TOTAL 413.794 446.838 71.442 17.680 872.433 4.850
4.6.4. Dun ărea românesc ă și problemele de poluare
Din întregul curs al fluviului Dun ărea ultimii 1075 km, deci 38 % aparțin
Dunării române ști, care intr ă în ț ară în dreptul localit ății Baziaș. Din totalul
suprafeței bazinului hidrografic de 817.000 kmp, România cu suprafa ța 237.000
kmp deține 29 % din întregul bazin hidrografic al Dun ării. Bazinul hidrografic al
Dunării reprezint ă cea mai populat ă regiune a Europei, având un num ăr 82,6
milioane locuitori, cele 22,6 milioan e locuitori ai României repr ezentând
deci 27,3 % din totalul popula ției din bazinul hidrografic al Dun ării29.
Populația din România conectat ă la sistemele de aprovizionare cu apă
consuma anual un volum de ap ă ce reprezint ă 1/3 din volumul total consumat de
populația din BHD. Datorit ă pierderilor mari de ap ă, cererea de ap ă zilnică pentru
un locuitor este pentru țara noastr ă de 409 l / loc./ zi, fiind a doua după Bulgaria cu
439 l / loc./zi.
Din volumul total de ape uzate devers ate anual în bazinul hidrografic al
Dunării, de 12,6 bilioane mc, României îi revine un volum de 3,2 bilioane mc,
echivalent cu 25%. Cu cei 197 l/ loc./zi, România are, dup ă Slovacia, cu 202 l/loc./
zi, popula ția care genereaz ă cantitățile cele mai mari de ape uzate. Apele menajere
rezultate din sistemele de canalizare ale ora șelor din România în anul 1997,
reprezintă 56% (1,8 bilioane mc) din volumul total de ape uzate (3,22 bilioane mc)
deversate în reț eaua hidrografic ă a țării noastre.
Pentru România principale le municipii care poluează apele, pentru care s-au
elaborat proiecte de înfiin țare sau extindere a uzinelor de tratare a apelor uzate sunt:
Reșița, Craiova, Deva, Câmpulung Muscel, Bucure ști, Iași, Timișoara, Zal ău,
Galați, Mangalia, Br ăila.
Principalele unit ăți industriale care polueaz ă apele din România, pentru care
s-au elaborat proiectele de implementare sa u de extindere a centralelor de tratare a
apelor uzate sunt: Sidex – Gala ți, Fibrex – Să vineș ti, Oltchim, Indagra – Arad,
Upsom – Ocna Mureș , Letea -Bac ău, Someș – Dej, Sinteza – Oradea, Phoenix – Baia
Mare, Vidra – Or ăștie, Arpechim -Pite ști, Celohart Donaris – Bră ila, Clujana – Cluj
Napoca, Manpel – Târgu Mure ș, Petrobrazi – Ploie ști, Siderca – C ălarași, Govora –
Rm. Vâlcea, Antibiotice – Ia și, Colorom – Codlea, Romfosfochim – Valea
Călugareasc ă.
29 Danube Pollution Reduction Program 1996 / 1997
Protecția mediului 90
Principalele unit ăți și zone agricole care polueaz ă apele din România,
pentru care s-au elaborat proiectele de reducerea polu ării sunt: Comtom – Tome ști,
Suinprod – Independen ța, Galați, Romsuin Test – Peri ș, Comsuin – Ulmeni, Consuin
Bergașu – Timiș, zona Baia Mare, zona Zal ău, zona Zlatna, zona Tazl ău, zona
Copșa Mică.
Din "Inventarul zonelor critice sub aspectul st ării mediului în România"
eleborat în martie 2000, cel e mai afectate bazine hidrog rafice, din punct de vedere
al apelor uzate neepurate deversate în receptorii naturali sunt: Prut (100%),
Ialomiț a și Argeș (99%), Vedea (98%), Cri șuri (96%). O alt ă zonă în care calitatea
apelor este grav afectat ă este și Tulcea (Alum).
Reducerea poluă rii în urma implement ării acestor proiecte este evaluat ă
prin estimarea reducerii cantit ății unor poluatori importan ți precum : BOD, COD,
N, P, cât și prin totalul investi țiilor de făcut (tabel nr.4.5 )
Tabel nr.4.5.
Evaluarea ecologic ă și economic ă a principalelor proiecte propuse pentru
reducerea polu ării Dunării în România (DPRP, 1999)
Estimarea reducerii polu ării prin:
Sector Denumire
proiect N30
(t/an) P31
(t/an) CCO32
(t/an) total
(t/an) Total
investiț ie
(mil.
USD) Costuri
întreținere
(USD/ t)
1 2 3 4 5 6 7 8
M33 WWTP34
București 7509 1744 5566 14819 250 4,49
M WWTP
Brăila 882 3750 4572 21 7,99
M WWTP
Galați 812 275 5540 6627 29,50 8,14
M WWPT
Timișoara 444 101 2561 3106 1,50 2,477
M WWPT
Reșița 241 527 1729 2497 3,50 4,102
M WWPT
Iași 165 354 772 1291 1,90 3,295
30 N = azot;
31 P = fosfor;
32 CCO=consum chimic de oxigen (substanță organică)
33 M = municipalit ăți
34 WWPT = Waste Water Tratament Plant = Uzina de tratare a apelor uzate
HIDROSFERA 91
Estimarea reducerii polu ării prin:
M WWPT
Zalău 111,6 33,6 846 991,2 7 24,105
M WWPT Deva 63,2 31,4 1156 1250,6 5,60 53,277
35I Sidex
Galați 755 10 2535 3300 73,20 47,83
I Celohart
Brăila 1242 2,70
I Indagra Arad 280 2448 2728 1 1,786
I Someș
Dej 91 3522 3613 0,6 3,297
I Letea
Bacău 551 155 1699 2405 1,50 1,062
I Antibiotice
Iași 8,4 2,5 547 557,9 1,80 82,569
36A Comsuin
Bergașu 573 2586 3159 0,6 314
A Comsuin
Ulmeni 330 0,9 488 818,9 0,98 1,481
A Suinprod
Independen ța 226 409 635 0,8 1,082
A Comtom
Tomești 26,6 0,2 73,1 99,9 10 335,821
alte proiecte
……..
……..
……..
…….
……..
……..
TOTAL
13.887
3.498
42.928
61.882
657,69
Pentru România, prin analiza situa țiilor existente, s-a reu șit să se
evidențieze pentru problemele central e din cele trei sectoare urm ătoarele obiective
și măsuri generale (tabel nr. 4.6).
Tabel nr. 4.6 .
35 I = industrie;
36 A = agricultur ă
Protecția mediului 92
Analiza sectorial ă a principalelor probleme de mediu din bazinul hidrografic
românesc al Dun ării
Sectorul
poluator Problemele
centrale Obiective Măsuri
Tehnologii
învechite Investiț ii în tehnologii
nepoluante Găsirea mecanismelor
financiare pentru
încurajarea de noi
investiț ii, modernizarea
tehnologiilor învechite
Încetineala procesului de
privatizare
Accelerarea procesului
de privatizare Încurajarea investi țiilor
străine în domeniul
protecției mediului
Utilizarea inadecvat ă a
pesticidelor și a
îngrășămintelor Introducerea unor practici agricole adecvate Programe de însu șire a
practicilor agricole ecologice
Industria
Agricultura
Deversările de
la fermele zootehnice Oprirea devers ărilor de
la fermele zootehnice Monitorizarea; întă rirea și
aplicarea legisla ției
Lipsa uzinelor de tratare a
apelor uzate Construirea și
modernizarea uzinelor de tratare a apelor
uzate Construirea de noi dot ări
și îmbună tățirea celor
existente
Lipsa trat ării
adecvate a deșeurilor
solide Dezvoltarea de metode adecvate de tratare a deșeurilor solide Construirea de noi dot ări
și îmbună tățirea celor
existente
Municipiile
Deversări
necontrolate din zona localităților
rurale Controlul devers ărilor
din localit ățile rurale Conștientizarea popula ției
și dezvoltarea programelor
de monitoring
În afară de cele trei sectoare analiz ate, în vederea reducerii polu ării pe
Dunăre, se mai are în vedere ș i îmbunătățirea capacit ății naturale de autoepurare a
fluviului prin refacerea unor zone inundabile care au fost sustrase ritmului natural
de inundare prin efectuarea de î ndiguiri laterale. Programul se numeș te "Coridorul
HIDROSFERA 93
verde al Dun ării" și este coordonat de c ătre WWF – Auen, Germania. În urma
studiilor efectuate de evaluare a poten țialului ecologic a unor foste zone inundabile,
WWF a identificat de-a lungul fluviului un num ăr de 17 zone umede care sunt
propuse s ă fie reintroduse în regimul natural de inundabilitate. Pentru România
sunt propuse șase zone ce prezint ă un poten țial ecologic ș i economic adecvat în
acest scop. Trei din aceste zone : balta Potelu (între Bechet și Corabia), balta Suhaia
(între Turnu M ăgurele și Zimnicea), balta Greaca (între Olteniț a și Giurgiu) au
coresponden ță pe malul bulg ăresc, zona Prutului in ferior are coresponden ță pe
malul moldovenesc, iar două zone: balta C ălărași și polderul Pardina sunt numai pe
teritoriul românesc (tabel nr. 4.7).
Tabel nr.4.7 .
Potențialul de autoepurare a zonelor inundabile propuse a fi restaurate
Zona Supr.
zonei Supr. propus ă
ptr. restaurare Reduc. de N Reduc. de P Valoarea
reducerii de
nutrienți
min. max. min. max. min. max. min. max.
ha ha ha t/an t/an t/an t/an mil.
usd/an mil.
usd /an
1 27000 14625 14625 1463 1463 146 146 3,656 3,656
2 27000 15000 15000 1500 1500 150 150 3,750 3,750
3 54000 33750 33750 3375 3375 338 338 8,437 8,437
4 10000 7500 7500 750 750 75 75 1,875 1,875
5 51000 15500 23250 1550 2325 155 233 3,875 5,812
6 30000 22500 22500 2250 2250 225 225 5,625 5,625
7
total 64632 21405 298693 21405 29869 2140 2987 53,511 74,673
Legenda: 1 = zona inundabilă balta Potelu + malul bulg ăresc
2 = zona inundabil ă balta Suhaia + insulele bulg ărești
3 = zona inundabil ă balta Greaca + Tutrakan
4 = insula C ălărași
5 = zona inundabil ă a Prutului inferior ma lul românesc + malul
moldovenesc
6 = polderul Pardina
7 = restul zonelor inundabile propuse
În calculul poten țialului ecologic ș i economic al zonelor inundabile, WWF
Protecția mediului 94
a utilizat urm ătoarele valori rezultate din cercet ări și experiment ări îndelungate în
domeniul zonelor umede:
• potențialul de reducere a azotului (N) es te estimat la 100 kg/ ha / an;
• potențialul de reducere a fosforului (P) este estimat la 10 kg/ ha / an;
• valoarea reducerii nutrien ților este estimat ă la 250 USD/ ha / an.
Protecția mediului 100
4.7. Epurarea apelor uzate din industria alimentar ă
Industria alimentar ă reprezint ă una din cele mai importante surse de poluare
a apelor de suprafa ță. Prin specificul ei, industria alimentar ă prelucreaz ă materii
prime de natura vegetal ă și animală având ca obiectiv ob ținerea de produse
alimentare. Din procesele tehnologice propriu zise, precum și din cele secundare,
rezultă ape uzate, înc ărcate în special cu materie organic ă, aflată în diferite trepte
de descompunere. În tabelul nr. 4.8. este ilustrat aportul cu care industria
alimentar ă vine la poluarea apelor de suprafa ță, în cazul bazinului hidrografic Prut.
Tabel nr. 4.8.
Încărcarea apelor uzate (tone/an) deversate în re țeaua hidrografic ă a
Prutului în anul 1996 pentru diferi ți poluanți și pe diferite tipuri de activităț i
Nr.
crt. Parametrul Cantitatea
totală (tone/an)Principalele activit ăți
poluatoare % din cantit.
totală
zootehnie 6,9% 1 CBO5 10156 ind. alimentar ă 1,82%
administr. publica 80%
zootehnie 7,6% 2 CCO Mn 10770
ind. alimentar ă 1,7%
administra ție publică 86,7%
zootehnie 9,79% 3 Suspensii 12436
Industrie alimentar ă 2,02%
administra ție publică 96%
energ. electric ă și termică 0,96% 4 Rez. fix 93482
ind. alimentar ă 0,95%
administra ție publică 95,2%
energ. electrica și termică 2,2% 5 Cloruri 13360
prelucr. chimice 0,68%
administra ție publică 92,25%
zootehnie 5,42% 6 NH 4 1441
ind. alimentar ă 1,02%
administra ție publică 89,7%
zootehnie 8,92% 7 Fenoli 3,475
energ. electric ă și termică 0,34%
administra ție publică 99,5% 8 Detergenți 55,69
învăț – sănătate 0,18%
HIDROSFERA 101
Nr.
crt. Parametrul Cantitatea
totală (tone/an)Principalele activit ăți
poluatoare % din cantit.
totală
ind. alimentar ă 0,10%
administra ție publică 97,42%
zootehnie 1,06% 9 Extractibile 2570
ind. alimentar ă 0,82%
Datorită numărului mare de unit ăți din industria alimentar ă, datorită
instalațiilor de epurare a apelor uzate, ne performante sau uneori inexistente,
datorită sistemului ineficient de taxe privind volumul și gradul de impurificare a
apelor uzate desc ărcate, poluarea apelor de c ătre industria alimentar ă este o
problemă care necesit ă să fie rezolvat ă.
Nivelul la care se realizeaz ă epurarea apelor uzate depinde într-o mare
măsură de receptorul care prime ște efluenții din industria alimentar ă. În cazul în
care amplasarea este pe un receptor cu un debit mare, cu putere de dilu ție și de
autoepurare mare este permisă o încărcare mai mare a apelor uzate deversate. În
cazul în care receptorul final este mic, cu o putere de dilu ție și autoepurare mic ă nu
este permis ă chiar o înc ărcare mic ă a efluentului final. Aceast ă regulă este valabil ă
pentru orice tip de efluent.
Epurarea apelor uzate ale unei unit ăți industriale se poate face, pentru
efluenții cu o impurificare mai uș oară, prin trecerea apelor uzate prin sta ția de
tratare municipal ă a apelor uzate, acolo unde exist ă. În acest caz, evaluarea cotei
părți de contribuț ie la cheltuielile de epurare se apreciaz ă după debit și gradul de
impurificare, existând normative care reglementeaz ă acest calcul. În cele mai dese
cazuri, epurarea sau cel pu țin o epurare par țială a apelor uzate, se face într-o sta ție
de epurare proprie, deversarea apelor tr atate putându-se face în sistemul de
canalizare al ora șului sau direct în receptorul final.
4.7.1. No țiuni generale privind epurarea apelor
Pentru epurarea apelor uzate se folosesc o serie de tehnici și tehnologii care
au la bază trei tipuri de procese: de natură fizico-mecanic ă, de natur ă chimică și de
natură biologică, de unde ș i cele trei tipuri de e purare: epurare mecanic ă, epurare
chimică, epurare biologică .
4.7.1.1. Epurarea mecanic ă
Epurarea mecanic ă este cea mai simpl ă treaptă de epurare și are drept scop
Protecția mediului 102
îndepărtarea impurit ăților care se depun, a celor care plutesc sau pot fi aduse în
stare de plutire prin folosirea unor pro cedee fizico-mecani ce precum: filtrarea,
depunerea, sedimentarea, flot area, centrifugarea. Pentru realizarea acestor opera ții
se folosesc: gr ătare, site, decantoare, separatoare de gr ăsimi, centrifuge.
Grătarele și sitele se folosesc pentru re ținerea resturilor și suspensiilor
grosiere, de diferite naturi, pentru re ținerea suspensiilor fi ne se folosesc
decantoarele, iar pentru re ținerea gră similor sau a materialelor care plutesc se
folosesc separatoarele de gr ăsimi.
Decantoarele se împart dup ă direcția de curgere a apei în orizontale și
verticale, iar dup ă forma în plan în dreptunghiulare și circulare. Elementele
funcționale cele mai importante sunt viteza cu care circul ă apa, timpul de
staționare, modul de îndep ărtare a depunerilor.
Separatoarele de gr ăsimi îndepă rtează substanțele mai u șoare decât apa
(grăsimi, uleiuri) sau chiar a particulelor solide și coloidale din masa apei pe care le
aduc în stare de plutire (flotare) . Plutirea sau flotarea la suprafaț a apei poate fi
naturală sau cu ajutorul aerului care antreneaz ă unele impurit ăți din masa apei la
suprafața ei, de unde sunt îndep ărtate manual sau mecanic.
4.7.1.2. Epurarea chimică
Epurarea chimic ă reprezint ă a doua treapt ă de epurare și constă în tratarea
apelor uzate cu o serie de reactivi chimici în scopul realiz ării fenomenelor de
coagulare, precipitare și floculare a materialelor fin dispersate și a celor coloidale
care nu sedimenteaz ă. Alegerea reactivilor chimici (a gentul de coagulare, sau de
precipitare, sau de floculare) depi nde de caracteristicile apei uzate și se realizeaz ă
în urma unor cercet ări anterioare. Eficien ța reactivilor folosi ți depinde foarte mult
de pH-ul apelor, adesea fiind necesari reactivi de modificare a ph-ului, de varia țiile
de temperatur ă, de constan ța debitelor. Exemple de coagulan ți: sulfatul de
aluminiu, sulfatul feros, clorura feric ă, clorura de zinc, s ărurile de aluminiu,
bentonite, argile, etc. În afar ă de dozarea optim ă a reactivilor foarte important este
și timpul de reac ție, modul de amestecare a reactivului. Dup ă tratarea chimic ă a
apelor uzate impurităț ile ce se depun formeaz ă un nă mol ce este îndep ărtat fie în
bazinele de tratare chimic ă, fie separat în b azine decantoare.
4.7.1.3. Epurarea biologic ă
Epurarea biologic ă reprezint ă treapta cea mai avansat ă de epurare și
constă în:
– reducerea substanțelor organice din apele uzate prin descompunerea lor de
HIDROSFERA 103
către microorganisme (bacterii ciuperci) și transformarea lor în compu și simplii,
inofensivi sau prin consumarea lor de c ătre animale (protozoare și metazoare
inferioare) și transformarea lor într-o biomas ă nouă;
– reducerea substanțelor minerale din apele uzate prin asimilarea lor de c ătre
plantele inferioare (alge) și superioare și transformarea lor într-o biomas ă nouă.
Epurarea biologic ă este realizat ă de că tre organismele vegetale ș i animale:
bacterii, ciuperci, protozoare, metazoare, plante inferioare și superioare. Cele mai
numeroase procedee de epurare biologic ă se bazeaz ă pe utilizarea bacteriilor care
descompun substan ța organic ă din apele uzate. După modul cum sunt repartizate
aceste microorganisme se deosebesc dou ă procedee de epurare biologică :
• epurare biologică cu nămol activ – când cultura de microorganisme este
dispersată în volumul de ap ă, iar pentru favorizarea proceselor de descompunere
aerobe se procedeaz ă la aerarea apei. Distribu ția aerului în aceste bazine cu n ămol
activ are atât rolul cre ării unui mediu aerob, cât și de amestecare a apelor uzate cu
flocoanele de n ămol activ și de împiedicare a sediment ării acestora. Bazinele de
aerare cu n ămol activ sunt urmate de deca ntoare secundare, unde este re ținut prin
decantare n ămolul activ, care este evacuat în mod continuu și supus unei ferment ări
anaerobe.
• epurare biologică prin filtre biologice (b iofiltre) – când cultura de
microorganisme este dispersat ă sub forma unei pelicule pe un suport inert: pietri ș,
argile, zgur ă, material ceramic, material plastic, etc. care umple diferite cuve din
beton. Dup ă ce apa uzat ă străbate în sens descendent bi ofiltrul, unde bacteriile și
alte organisme descompun și consumă materia organic ă, apa rezultat ă este
introdusă într-un decantor pentru re ținerea nămolului, a peliculelor biologice
desprinse de pe materialul granular de umplutur ă a biofiltrului.
În afară procedeelor prezentate mai sus mai exist ă o serie de procedee
grupate sub denumirea de epurare biologic ă naturală realizate în special pe
câmpuri de irigare și filtrare, în iazuri biologice, iazuri suficole, etc. Utilizarea
apelor uzate în iriga ții trebuie s ă țină seama de multe aspecte: climatice,
pedologice, agricole, tehnice, financiare. În general aceste procedee nu sunt prea
des utilizate. Terenurile preferate pentru irigare sunt cele cultivate cu plante
tehnice, cereale, păș uni, livezi, p ăduri. Pentru realizarea irig ărilor cu ape uzate este
necesară crearea unei infrastructuri format ă din bazine de acumulare a apelor,
rețeaua de distribu ție, rețeaua de desecare, etc. Iazurile biologice func ționează ca o
instalație unică de epurare a apelor uzate, în care pe fundul lor predomin ă procesele
anaerobe cu formare de gaze (metan, amoniac, hidrogen sulfurat, acizi volatili, etc),
iar în zona luminat ă procesele aerobe datorit ă prezenței oxigenului furnizat de
către algele fotosintetizante.
Protecția mediului 104
4.7.1.4. Prelucrarea n ămolurilor
Nămolurile rezultate în urma diversel or procedee de epurare reprezint ă
sisteme coloidale co mplexe cu compozi ție eterogen ă ce sunt caracterizate de o
greutate specific ă mare, volum mare, umidita te mare, compactibilitate redusă ,
încărcare organic ă mare, fermentare anaerob ă, potențial infecțios și patogen, etc.
Pentru înl ăturarea tuturor acestor inconveniente n ămolurile sunt supuse unei game
foarte largi de procedee precum: sedimentar ea, filtrarea, centrifugarea, stabilizarea
anaerobă , condiționare chimic ă și termică, tratare cu var și clor, compostare,
uscare, incinerare, etc.
4.7.2. Epurarea apelor uzate din industria c ărnii
4.7.2.1. Caracteristicile apelor uzate
În rețeaua de canalizare a apelor uzat e din abatoare, combinate de
prelucrare a c ărnii, principalele de șeuri ce se întâlnesc sunt:
– materii în suspensie, de diferite dimensiuni, provenite din con ținutul
stomacal ș i intestine, din coagularea sângelui, fire de par, rest uri de pene, etc;
– gră simi semifluide sau topite, care creeaz ă condiții favorabile colmat ării
canalelor ș i conductelor;
– sângele, care duce la cel mai ridicat consum de oxigen.
Apele uzate din industria că rnii au o serie de caracteristici fizico-chimice
din care prezentam pe cele mai importante:
1. Cantități mari de sedimente, alc ătuite în special din substan țe organice,
care variaz ă în funcție de tipul abatorului, procedeele tehnologice desf ășurate (tab.
nr. 4.9).
Tabel nr. 4.9.
Valoarea sedimentelor în apele uzate de la diferite abatoare
(după I. Teodorescu, R. Antoniu)
Valoarea sediment cmc/l Tipul de abator medie maxima
Abator păsări 3 – 5 10 – 15
Abator porcine 7 – 10 50
Abator bovine 10 – 15 300 – 600
2. Concentra ții mari de materii grosiere, fine și coloidale în suspensie.
HIDROSFERA 105
3. Conținut mare de substan ță organică, reflectat prin valorile mari ale
CCO (consum chimic de oxigen) și ale CBO 5 (consum biochi mic de oxigen),
raportul CBO 5 / CCO de circa 0,437 arată că aceste ape sunt u șor degradabile în
procesele de epurare biologic ă.
4. Rezidiul fix, rezultat din substan țele dizolvate are valori crescute în apele
cu mult sânge, con ținut stomacal și datorită clorurii de sodiu folosit ă în diferite
procese tehnologice.
5. Conținut mare în azot, fosfor rezulta te din procesul de degradare a
proteinelor.
6. Grăsimile constituie o problem ă în topitoriile de untur ă, în stațiile de
fierbere a conservelor, de sacrificare.
Pentru caracterizarea unitară a gradului de impurificare a apelor uzate din
industria c ărnii se calculeaz ă valoarea unor indicatori fizico-chimici mai
importanț i, pe tonă de produs. Aceș ti indicatori unitari sunt: CCO (kg O 2/t produs),
CBO 5 (kg O 2/ t produs), materii în suspensie (kg /t produs), rezidiu fix (kg/t produs).
4.7.2.2. Epurarea apelor uzate
a) Preepurarea are drept scop îndep ărtarea debitului grosier, recuperarea
grăsimilor, egalizarea debitelor și concentra țiilor apelor uzate. Pentru realizarea
acestor opera ții se folosesc gr ătare, site rotative, site vibratoare, discuri rotative,
discuri orizontale, separatoare de gr ăsimi, bazine de egalizare, etc.
3 6
978
2 1 S
10
11 4
5
Fig. 4.4. – Separator de gr ăsimi
1 – aerisire; 2 – intrarea apei; 3 spa țiu pentru n ămol; 4 – nivel normal;
5, 6, 7 – compartimente de separare a gr ăsimilor; 8 – fund în pant ă
pentru scurgere; 10 – deversor; 11 – ie șirea apei f ără grăsimi
b) Epurarea are drept scop aducerea apelor uzate la gradul de calitate
37 Teodarescu, I., Antoniu, R. – Op. cit., p. 137
Protecția mediului 106
stabilit de normativele de calitate pentru apele uzate ce urmeaz ă să fie evacuate în
cursurile de ap ă receptoare sau în canalizarea ora șului. Epurarea poate avea mai
multe trepte, func ție de gradul de înc ărcare cantitativ ă și calitativă a apelor uzate.
• Epurarea mecano-chimic ă încearcă mărirea vitezei de sedimentare prin
tratarea cu diver și coagulan ți, obț inându-se în acela și timp și o reducere a
substanțelor organice, a azotului și a fosforului. Dintre coagulan ții folosiți amintim:
var, acid sulfuric, sulfat de aluminiu, sulfat feros, etc.
• Epurarea biologic ă are drept scop îndep ărtarea mai avansat ă a
conținutului de substan ță organică, care se poate redu ce pâna la 90 – 95%,
permițând evacuarea apelor uzate în receptori (ape de suprafa ță sau canaliz ări).
Epurarea biologic ă poate urma o cale aerob ă sau anaerob ă, caz în care este posibil ă
degajarea în atmosfer ă de hidrogen sulfurat, urât mirositor, iar în ape de amoniac
toxic pentru pe ști. Epurarea biologic ă se realizeaz ă în instala ții cu nămol activ.
Apele uzate, datorit ă conținutului ridicat de substan țe organice u șor biodegradabile,
reprezintă un adevărat mediu de cultur ă pentru bacteriile activ descompun ătoare,
care favorizeaz ă formarea destul de rapid ă a flocoanelor de n ămol activ. Dup ă
aerarea apei timp de 24 h apar protozoare le flagelate, care duc la consumul de
substanță organică și la reducerea acesteia pân ă la 80 – 90%.
Factorii de care depinde gradul de reducere a înc ărcării organice sunt:
temperatura, oxigenul dizolvat și încărcarea organic ă. Menținerea unei biocenoze
bogate și variate de organisme în n ămolul sedimentat necesit ă alimentarea cu
efluenți cât se poate de constanț i din punct de vedere al concentra țiilor de substanță
organică. Pentru a îndep ărta 1 kg de CBO5 din apele uzate este nevoie de un volum
de 2,2 mc și de un debit de ae r de 60 – 100 mc/zi38. Nămolul rezultat în urma
epură rii biologice este fermentat, stabilizat și uscat putând fi folosit ca îngrășă mânt
în agricultur ă.
4.7.3. Epurarea apelor uzate din industria pe ștelui
4.7.3.1. Caracteristicile apelor uzate
Apele uzate ce rezult ă din diferitele sec ții de fabrica ție conțin în principal:
sânge, grăsimi, substan țe albuminoide, clorur ă de sodiu, acid acetic, etc. Aceste ape
uzate sunt de culoare gri tulbure sau ro șiatică, au un miros pă trunzător de oț et,
reacție puternic acid ă, conținut mare în materii în suspensie, con ținut mare de
substanță organică și de asemenea un con ținut ridicat de NaCl.
38 Teodarescu, I., Antoniu, R. – Op. cit., p. 155
HIDROSFERA 107
4.7.3.2. Epurarea apelor uzate
a) Preepurarea constă , în primul rând, în separarea gr ăsimilor prin
utilizarea unor separatoare din care gr ăsimile să fie recuperate zilnic în vederea
întrebuințării lor în diferite sc opuri. Ca urmare a con ținutului ridicat în materii
albuminoide, aceste ape intr ă ușor în fermenta ție anaerob ă, iar pe de alt ă parte
conținutul ridicat de sare creeaz ă probleme mari la epurarea prin metode biologice.
Fig. 4.5. – Separator de gr ăsimi sistem Passavant
1 – intrarea apei cu gr ăsimi; 2 – ie șirea apei f ără grăsimi; 3 – gr ăsimi
separate.
b) Epurarea . Conținutul ridicat de acid acetic impune mai întâi
neutralizarea apelor prin tratare cu var, care are și proprietăț i de coagulant,
producând în acela și timp ș i o puternic ă floculare și o sedimentare mai rapid ă a
suspensiilor. Timpul necesar sta ționării în decantoare a acesto r ape uzate este destul
de mare. Epurarea mecanic ă și chimică nu îndepă rtează decât o parte din
încărcătura acestor ape, finalizarea acestei opera ții comport ă unele probleme legate
de fermentarea acestor ape.
4.7.4. Epurarea apelor uz ate din industria laptelui
4.7.4.1. Caracteristicile apelor uzate
Evidențierea gradului de impurificare a apel or uzate din industria laptelui se
Protecția mediului 108
face prin analiza urm ătorilor indicatori specifici de impurificare a efluen ților,
raportați la 1000 l lapte prelucrat: CCO (kg O2), CBO5 (kgO2), suspensii (kg),
grăsimi (kg), fosfor (kg), azot (kg), cl oruri (kg). Indicatorii specifici de
impurificare a apelor uzate di n industria laptelui eviden țiază efluenți ușor tratabili
biologic, fa ță de apele din alte ramuri ale industriei alimentare.
4.7.4.2. Epurarea apelor uzate
a) Preepurarea are drept scop re ținerea materiilor grosiere aflate în
suspensie și a grăsimilor care pot fi valorificate în industria furajelor, s ăpunurilor.
Fig. 4.4. – Decantor-accelerator utilizat în industria laptelui
1 – apă epurată ; 2 – vizor sticl ă; 3 – descărcare; 4 – agitator; 4' –
distribuitor; 5 – golire; 6 – ap ă uzată preepurat ă; 7 – aer; 8 – faț a
depunerilor; 9 – preaplin
b) Epurarea . Deoarece materialele în suspen sie din apele uzate sunt greu
sedimentabile decantarea primar ă și adausul de coagulan ți nu este necesar.
Epurarea biologic ă a apelor uzate începe cu un pro ces de aerare. Preaerarea, timp
de 24 h a apelor uzate sporeș te capacitatea de epurare și duce și la corectarea pH-
ului. Epurarea se realizeaz ă în diferite tipuri de decantoare aeratoare sau în bazine
de stabilizare aerob ă, din care rezultă un nă mol cu un grad avansat de mineralizare,
care poate avea diferite întrebuin țări (amendament în agricultur ă, furaj în
zootehnie).
HIDROSFERA 109
4.7.5. Epurarea apelor uzate din industria conservelor de
fructe și legume
4.7.5.1. Caracteristicile apelor uzate
Gradul de impurificare a apelor uzate prezint ă variații mari în raport cu
materia primă prelucrată , totuși, câteva caracteristici genera le ale apelor uzate sunt:
conținutul de materii grosiere (pieli țe, coji, pulp ă, resturi de legume și fructe),
conținutul ridicat de hidra ți de carbon (zaharuri), care imprim ă o tendin ță
accentuat ă de fermentare.
4.7.5.2. Epurarea apelor uzate
Alegerea procedeelor de epurare se stabile ște funcție de o serie de factori
tehnici și tehnologici, dar în primul rând se ține cont de: tipul pr oduselor prelucrate,
tehnologiile de prelucrare, m ărimea receptorului final ș i puterea lui de autoepurare.
a) Preepurarea constă în trecerea mai întâi a apel or uzate prin site pentru
reținerea materiilor grosiere.
Fig. 47 – b) Epurarea. Pentru precipitarea materialelor mici aflate în suspensie, a
amidonului și a proteinelor coloidale se recurge la tratarea chimică a apelor uzate.
Pentru aceasta se utilizează var în combina ție cu diferi ți reactivi: sulfat feric, sulfat
de aluminiu, clorură de zinc, clorur ă ferică, etc. Pentru îndep ărtarea substan țelor
organice solubile se folosesc procedee de epurare biologic ă prin utilizarea de
biofiltre ( figura 4.7 ) sau de n ămol activ (figura 4.8.), fie se descarc ă apele uzate în
iazuri biologice.
Fig. 4.7. – Filtru biologic utilizat pentru apel e uzate de la fabricarea conservelor
1 – grinzi de susț inere a radierului drenant; 2 – radier compact; 3 –
radier pentru susț inerea stratului filtrant; 4 – st ăvilar; 5 – conduct ă de
preaplin; 6 – peretele fi ltrului biologic; 7 – rigol ă periferică; 8 – orificii
Protecția mediului 110
pentru ventila ție; 9 – material filtrant; 10 – distribuitor rotativ.
Fig. 4.8. – Bazin cu aerator mecanic cu perii
1 – perie Kessener; 2 – perete de dirijare a curentului
Fig. 48 –
4.7.6. Epurarea apelor uzat e din industria amidonului
4.7.6.1. Caracteristicile apelor uzate
Compoziția apelor uzate prezint ă mari varia ții calitative depinzând în
primul rând de natura materiei prime utilizate: cartof sau porumb. Principalii
indicatori de impurificare ce se urm ăresc sunt: materii în suspensii, reac ția apei,
substanța organică (CCO, CBO5), rezidiu fix, azot to tal, fosfor, germeni coliformi.
Datorită valorilor mari ale acestor parametrii rezult ă o serie de influen țe negative
asupra râului receptor, fapt care determin ă necesitatea stringentă de epurare a
acestor ape uzate.
4.7.6.2. Epurarea apelor uzate
a) Preepurarea apelor uzate din industria amidonului se face diferen țiat în
funcție de natura materiei prime. Pentru apele uzate rezultate la fabricarea
amidonului din cartofi se ob țin rezultate bune prin tratarea lor chimic ă cu
coagulanți, de regul ă var, urmată de decantarea materiilor organice în suspensie.
Pentru apele uzate rezultate la fabricar ea amidonului din porumb nu este necesar ă
tratarea cu coagulan ți, ci numai o decantare a ma terialelor în suspensie.
Oricum, pentru ambele cazuri, treapta de epurare mecano-chimic ă nu este
de cele mai multe ori suficient ă pentru a asigura o epurare corespunz ătoare a apelor
uzate fiind necesar ă în continuare aplicarea procedeelor de epurare biologic ă. Una
din aceste metode este utilizarea în iriga ții a apelor uzate preepurate, dac ă condițiile
pedologice, hidrologice, climati ce, agricole, economice o recomand ă.
HIDROSFERA 111
4.7.7. Epurarea apelor uzate din industria drojdiei și a
spirtului
4.7.7.1. Caracteristicile apelor uzate
Apele uzate de la fabricarea spirtului din melas ă conțin în cea mai mare
parte cantit ăți mari de impurit ăți de natură organică provenite din borhot și din
apele de separare. Principalii indicatori de impurificare ai apelor uzate care se
determină sunt: pH, temperatura, CCO Mn, CCO Cr, CBO 5, fosfați, azot, suspensii
totale, rezidiu fix.
4.7.7.2. Epurarea apelor uzate
Cantitatea mare de impurit ăți organice prezente în efluen ți fac din aceste
ape o surs ă important ă de poluare a cursurilor de ap ă, iar pe de alt ă parte epurarea
lor presupune costuri foarte ridicate. Va riantele de epurare sunt grupate în dou ă
mari categorii: epurare biologic ă naturală și epurare biologica artificial ă.
Fig. 49 – În prima categorie sunt incluse: irigar ea terenurilor cu diferite culturi cu ape
uzate din industria de fermen tare a melaselor sa u deversarea apelor uzate în iazuri
special amenajate pentru aceast ă destinație. Din a doua categorie fac parte
procedeele care au la baz ă supunerea apelor uzate unor procese de descompunere
aerobă sau anaerob ă a substan țelor organice prin folosirea unor instala ții de epurare
dotate cu filtre biologice sau cu n ămol activ (figura 4.9). În general aceste procedee
sunt mai scumpe d ecât cele naturale.
Fig. 4.9. – Reprezentarea schematic ă a metodei de fermentare pentru tratarea apelor
uzate de la fabricile de spirt și melasă
1 – apă uzată brută; 2 – bazine de fermentare anaerob ă ; 3 –
valorificarea gazelor; 4 – iazuri biologice; 5 – filtre biologice; 6 – ap ă
epurată.
Protecția mediului 112
4.7.8. Epurarea apelor uzate din industria mal țului și a berii
4.7.8.1. Caracteristicile apelor uzate
Cantitatea și calitatea efluen ților de la fabricile de bere variaz ă foarte mult
de la o fabric ă la alta. Nocivitatea apelor uzate depinde dup ă cum fabricarea
malțului este inclus ă sau nu, dup ă felul berei care se fabric ă, după calitatea sursei
de alimentare cu ap ă. Apele uzate au con ținuturi ridicate în materii în suspensie
precum: borhoturi, hamei, produse albumi noide care pot sedimenta, pot trece rapid
la fermenta ția acidă, pot reduce rapid oxigenul dizolvat din ap ă.
Apele uzate pot r ăspândi în jurul lor mirosuri foarte neplă cute și pot
constitui medii favorabile dezvolt ării intense a ciupercilor. Desc ărcarea apelor
uzate neepurate în emisari mi ci poate duce la afectarea calit ății apelor care devin de
neutilizat pentru diferite folosin țe cât ș i ca suport al vieț ii acvatice.
4.7.8.2. Epurarea apelor uzate
În primul rând este necesar ă reținerea din aceste ape a unor produse
auxiliare valorificabile precum: borhotul, rezidurile de hamei, drojdia, rezidurile
albuminoide, etc. Separarea material elor în suspensie se poate îmbun ătății prin
adăugarea de coagulanț i precum: sulfatul de fier și varul, clorura feric ă și varul.
Este necesar ă de asemenea ș i neutralizarea reac ției acide a apelor uzate, care se
face prin utilizarea varului. Apele uzate astfel preg ătite pot fi trimise la uzinele de
tratare a apelor municipale. Exist ă și fabrici care prezint ă stații proprii de epurare
avansată, care dup ă epurarea mecanic ă prin site ș i decantoare efectueaz ă și o
trecere prin filtre biologice.
4.7.9. Epurarea apelor uzate din industria zah ărului.
4.7.9.1. Caracteristicile apelor uzate
Fabricile de zahă r sunt mari poluatori ai apelor atât din punct de vedere al
cantităților de ape uzate cât ș i din punct de ve dere al nocivit ății lor. Cantit ățile și
calitatea apelor uzate difer ă funcție de procesul tehnologic existând trei mari
categorii de ape uzate: ape de la flotarea și spălarea sfeclei, ape de la difuzia și
presarea sfeclei, ape de condens.
Apele uzate de la fabricile de zah ăr, datorită cantității ridicate de substan ță
HIDROSFERA 113
organică dizolvată, au tendin ța de a intra imediat în procesul de fermenta ție acidă,
care are drept consecin ță, consumul de oxigen dizolvat, reac ția acidă, popularea cu
ciuperci (Sferotilus sp., Leptomitus sp. ). Datorit ă conținutului mare de saponine a
apelor uzate (în special cele de la difuzia și presarea t ăiețeilor) se produce o
spumare puternic ă a apei, iar peste concentra ția de 2 mg/l saponine și cele mai
rezistente specii de pe ști mor. Saponinele sunt ni ște substan țe organice prezente în
apele reziduale, care au atât un efect toxic direct (la concentra ții de peste 2 mg/l), dar
și un efect indirect prin consumarea oxigenului dizolvat în cazul descompunerii lor.
Deversarea apelor uzate de la fabricile de zah ăr cauzeaz ă modificări ale
faunei acvatice pe tronsoane lungi, în principal datorit ă modificării conținutului de
oxigen dizolvat în ap ă.
4.7.9.2. Epurarea apelor uzate
Datorită necesarului mare de ap ă, în fabricile de zah ăr se impune
recircularea apei industriale dup ă ce acestea sunt în pr ealabil supuse unei epur ări și
recondiționări. În general epurarea dinaintea recircul ării apelor uzate const ă în:
separarea particulelor grosie re prin site; decantarea ma terialelor în suspensie în
iazuri decantoare; tratarea cu var pentru neutralizarea reac ției acide; clorinarea apei
pentru întreruperea fermenta ției acide și formarea de hidrogen sulfurat.
Recircularea apelor uzate conduce pe lânga economia de ap ă proaspătă, la
micșorarea cantit ăților de ape uzate.
Apele uzate se acumuleaz ă apoi în iazuri în care se desf ășoară procesele de
epurare biologică naturală și se evacueaz ă în receptorii finali începând cu luna mai,
evitându-se astfel evacuarea apelor uzate în lunile de toamn ă și iarna când
funcționarea fabricilor de zah ăr este maxim ă, iar capacitatea receptorilor este
minimă. Epurarea biologic ă a apelor uzate se mai poate realiza, de asemenea prin
filtre biologice și în bazine de aerare cu n ămol activ.
5 LITOSFERA
5.1. Defini ția litosferei și a pedosferei
Litosfera reprezintă ansamblul format din scoar ța terestră și dintr-o mică
parte din mantaua terestr ă. Scoarța terestră, este partea cea mai extrem ă a sferei
terestre și este constituit ă din plăcile continentale ce au o grosime de cca. 30 km și
din plăcile oceanice ce au o gros ime de cca. 5 – 10 km.
Panta continental ă 35 km Granit
(sial) Continent Continent 5 km
Bazalt
(sima) Manta Ocean Sedimente Povârnișul continental
Fig. 5.1. – Componentele litos ferei continentale ș i oceanice
Pedosfera sau solul reprezintă partea superioar ă a litosferei, are o grosime
de cca. 5 m și se prezint ă ca un strat afânat, care con ține în propor ții diferite
elemente minerale, elemente or ganice, organisme vii. Flora ș i fauna din sol
(edofauna), care contribuie la desf ășurarea proceselor pedogenetice, este
concentrat ă în pă tura superioar ă a solului și, după modul de hră nire, este alc ătuită
din organisme: chimiotrofe, autotrofe, saprofage, și zoofage, cu dimensiuni ce
variază de la câțiva microni (bacteriile, algele) la câ țiva centimetri (viermi, insecte).
Protecția mediului 110
Coci
Autotrofe Streptococi
Spirili Penicilinum
Muce gaiuri Bacili
Diatomee (alge silicioase ) Cianofite (alge albastre )Alge
flagelateCiliate
Protozoare Testacee
Enchitreide
Rotiferi
Viermi cilindrici (nematode) Diplopode
Viermi dLarve de muș te
e Păienjeni Chilopode pământ
Fig. 5.2. – Principalele organisme din sol
Solul, spre deosebire de atmosfer ă și de apă, care au un caracter accentuat
de omogenitate, este o component ă complex ă a mediului ambiant în care factorii
constituen ți se găsesc într-un echilibru realizat și ajuns la un anumit nivel, într-o
perioadă lungă de timp. Solul s-a format prin interac țiunea specific ă dintre mediul
biotic și abiotic, este rezultatul transform ărilor profunde determinate de procesele
complexe fizico-chimice și biologice din stratul superficial al litosferei. Datele
experimentale arat ă că pentru formarea unui strat de sol cu o grosime de 3 cm este
nevoie de 300-1000 de ani, ia r formarea unui strat de sol de 20 cm a durat cca.
2000-7000 ani. În schimb di strugerea solului sub influen ța eroziunii sau a
diverșilor factori nocivi poate avea loc în câ țiva ani.
Solul face leg ătura dintre regnul mineral și regnul vegetal, situându-se în
poziț ia de graniță dintre neviu și viu. Însu șirea specific ă a solului este fertilitatea ,
adică capacitatea lui de a sus ține realizarea unei anumite biomase vegetale. Solul
reprezintă pentru plante suport în care se fixeaz ă prin sistemul radicular și este
sursă de aprovizionare cu ap ă și elementele nutritive necesare cre șterii și
dezvoltă rii lor. În sol se acumuleaz ă și se păstrează, sub forma accesibil ă plantelor,
elementele și energia necesar ă pentru existen ța și perpetuarea vie ții pe pământ. Din
acest motiv, solul este mijloc de produc ție, obiect de activitate pentru asigurarea
hranei și a numeroase bunuri materiale. Chimiotrofe Saprofoge Zoofage
LITOSFERA 111
5.2. Poluarea solului
Fenomenul de poluare a solului înseamn ă orice ac țiune ce duce la
dereglarea func ționării normale a solului ca suport ș i mediu de via ță al plantelor și
se manifest ă prin modific ările cantitative și calitative ale caracteristicilor fizice,
chimice și biologice a solului. Poluarea solului duce la sc ăderea fertilit ății sale,
adică la micșorarea capacit ății bioproductive.
Pornind de la faptul c ă din suprafa ța totală a planetei de 51 miliarde ha,
uscatul reprezint ă 13,1 miliarde ha, iar suprafa ța agricolă 1,5 miliarde ha, ad ăugând
faptul că această suprafață agricolă se micșorează treptat atât prin scoaterea ei din
circuitul productiv prin extinderea ora șelor, spațiilor industriale, de agrement, dar și
prin scăderea fertilit ății prin deteriorarea solului, la aceasta ad ăugându-se cre șterea
după 1980 a populaț iei cu un ritm de 1 miliard locu itori / 10 ani, toate acestea arată
faptul că în viitor criza terenurilor agricole, produc ătoare de bunuri alimentare se va
accentua. Pentru ca terenurile agricole actuale (în 1980, conform FAO suprafa ța
agricolă era de 1,1 ha / locuitor din care doar 0,3 ha arabil) să poată hrăni popula ția
viitoare productivitatea terenurilor agricole ar trebui s ă crească cu 30%.
5.2.1. Clasificarea poluă rii solului
1. După natura polu ării:
– poluare fizic ă
– poluare chimic ă
– poluare biologic ă
– poluare radioactivă
2. După gradul de poluare al solului (apreciat prin reducerea cantitativ ă
sau / și calitativ ă a producției vegetale ce s-ar putea obț ine de pe solul respectiv)
– sol nepoluat – reducere sub 5 %;
– sol slab poluat – reducere între 6 – 10 %;
– sol moderat poluat – reducere între 11 – 25 %;
– sol puternic poluat – reducere între 26 – 50 %;
– sol foarte puternic poluat – reducere între 51 – 75 %;
– sol excesiv poluat – reducere peste 75 %.
3. După activitatea care genereaz ă poluarea:
– sol poluat datorit ă activităților industriale;
– sol poluat datorit ă activităților agricole;
Protecția mediului 112
– sol poluat datorit ă activităților urbane.
5.2.2. Activit ăți și fenomene de poluare a solului
5.2.2.1. Agricultura
Exploatarea supraintensiv ă a agrosistemelor care înseamn ă folosirea
pesticidelor, a îngr ășămintelor chimice, a iriga țiilor, a soiurilor selectate, a
echipamentelor performante a dus dup ă 2-3 decenii de activitate la deteriorarea
terenurilor arabile, fapt care pune în pericol securitatea alimentară a popula țiilor
viitoare. S-a estimat c ă în ultimii 40 de ani aproximativ 1/3 din suprafa ța de teren
arabil a fost deteriorat ă prin supraexploatarea soluri lor (eroziune, salinizare, b ăltire)
ca urmare a practic ării agriculturii intensive ș i a suprap ășunatului39. Practicarea
unei agriculturi supraintensive a dus la o serie de efecte negative precum:
eroziunea, salinizar ea, acidifierea, b ăltirea și compactarea solu rilor, reducerea
aportului de materie organic ă.
Pesticidele.
După al doilea r ăzboi mondial au fost puse la dispozi ția agriculturii o gam ă
largă de pesticide, care vizau distrugerea organismelor d ăunătoare culturilor
agricole. De și folosirea lor a dus la m ărirea produc țiilor agricole iar toxicitate lor
față de om și animale este redusă , pesticidele manifest ă alte neajunsuri, mult mai
periculoase și de durat ă. Astfel, stabilitatea deosebit ă față de procesul de
descompunere microbian ă, tendința de a se acumula prin lan țuri trofice, efectele
cancerigene sunt mult mai de temut decât toxicitatea acut ă, mai ușor controlabilă .
De aceea, s-a încercat înlocuirea pestic idelor organoclorurate , care sunt relativ
toxice, dar foarte rezistente, cu cele or ganofosforice, mult mai toxice dar care se
descompun mai u șor. Administrarea de pesticide, care dep ășesc posibilitatea de
descompunere în elemen te inofensive de c ătre microflora solului pericliteaz ă
echilibrul natural al solului, al apelor în care sunt antrenate și în final ajung și la om
provocând o serie de intoxica ții, sau se eviden țiază ca un factor de risc în
producerea altor boli.
Folosirea unor pesticide neautorizate, sau a unor doze nefundamentate, fă ră
o evidență a lucrărilor, a cantit ăților folosite, f ără aprobarea organelor autorizate
pentru efectuarea acestor tratamente duce la acumularea în sol de substan țe
organoclorurate sau de triazine d ăunătoare vieții din sol, din ap ă. Producerea și
utilizarea pesticidelor nu poate fi oprit ă, dar sunt necesare m ăsuri severe pentru
utilizarea pesticidelor cu toxicitate mare și acelora cu remanen ță crescută, care se
39 A. Vadineanu – Dezvoltarea durabil ă, op. cit, p. 155
LITOSFERA 113
acumuleaz ă de-a lungul lanț urilor trofice ajungând pân ă în corpul carnivorelor,
constituind factori de risc în producerea altor boli.
Cercetările microbiologice și genetice încearc ă adaptarea microflorei la
descompunerea unui anumit produs sintetic. Dac ă în laborator, pe culturi pure acest
lucru a fost posibil în natură , interferen ța mai multor factori face imposibil de
realizat acest lucru cu anumi ți produși sintetici40.
Excesul sau caren ța în elemente nutritive
Acest fenomen se datoreaz ă unui complex de factori naturali sau antropici
dintre care amintim:
• Folosirea îngr ășămintelor azotoase f ără a cunoaște starea de acidifiere a
solului respectiv și fără aplicarea de amendamente calcice în cantit ățile necesare,
rezultate prin calcul, duce la cre șterea acidit ății solului cu consecinț e negative
asupra fertilit ății lui. În plus, studii recente au ar ătat că azotații în exces ajunș i din
corpul plantelor în tractusul digestiv al omului se transform ă în nitrosamine,
substanțe cu acțiune cancerigen ă.
• Utilizarea excesivă și nerațională a îngrășămintelor minerale. Folosirea
unor cantit ăți mari de îngr ășăminte cu N, P, K poate induce caren țe în
microelemente. De exemplu, dozele prea mari de îngr ășăminte cu fosfor m ăresc
posibilitatea apari ției fenomenului de "supe rfosfatare" a solului ș i determin ă
carențe în zinc. Administrarea îngr ășămintelor cu azot o singur ă dată, și nu
fracționat pe faze de dezvo ltare a plantelor, poate duce la levigarea azotului ș i
pătrunderea lui sub form ă de nitriți și nitrați în pânza de ap ă freatică, în furaje, în
alimente și de aici în corpul animalelor și al omului determinând blocarea
hemoglobinei, care cauzeaz ă grave îmboln ăviri și chiar moartea, în special
organismelor tinere.
• Ploile acide care duc la sc ăderea ph-ului apei din sol fac ca multe din
elementele minerale necesare plantelor s ă treacă din stare solubil ă în stare
insolubilă devenind astfel inaccesibile plantelor.
• Ploile torenț iale antreneaz ă o parte din elementele nutritive în apele de
suprafața ducând la s ărăcirea solului.
• Recoltă rile anuale de produc ție vegetal ă de pe terenurile agricole fac ca
ciclurile biogeochimice naturale s ă fie întrerupte, elemen tele minerale ne mai
întorcându-se în sol.
Sărăturarea.
40 L. Ghinea -"Factorul biologic și detoxificarea mediilor naturale poluate cu pesticide" , p.161-175 ,Al Ionescu s.a.-
1973-Op. cit.
Protecția mediului 114
Folosirea sistemelor de iriga ție fără o drenare corespunz ătoare duce la
efecte foarte periculoase pentru agricultur ă prin sărăturarea solului. În lipsa unui
drenaj natural sau artificial potrivit se produce o ridicare a nivelului apelor freatice.
Concentra ția salină a acestor ape creș te deoarece o parte din apa de la suprafa ță,
înainte de a se întoarce în subteran, se evapor ă din cauza c ăldurii. Când nivelul
apelor freatice ajunge iar ăși la suprafa ța solului, la irigare, r ădăcinile plantelor sunt
asfixiate. Pe de altă parte, apa de la suprafa ța pânzei de apa freatic ă, în perioadele
de pauză a irigaț iilor, ajunge prin capilaritate la suprafa ța pământului, unde este
evaporată și lasă un depozit de sare. În perioadele de irigare, o parte din depozitul
de sare este spă lat și dus spre interior, dac ă pânza de ap ă freatică este prea aproape,
nu ajunge departe. De ac eea, în zona respectiv ă pământul trebuie l ăsat necultivat
câte un an, pentru ca buruienile cu r ădăcini adânci s ă mai sece din apa din subteran
și astfel în anii alternativi, prin irigare, s ă se poată împinge mai adânc o parte din
depozitele de sare. Dac ă apa de irigare este distribuit ă în cantitate prea mic ă, atunci
se evapor ă în stratul de suprafa ță al terenului și lasă acolo con ținutul să u de săruri
poluând chiar mai repede solul. În cazul pl oilor nu este nevoie de drenare deoarece
apa meteorica este distilat ă, având un con ținut minim de s ăruri.
Trebuie re ținut faptul c ă aplicarea nera țională a irigațiilor, mai ales prin
lipsa continuit ății în aplicarea irig ării, determin ă apariția proceselor de salinizare și
alcanizare a terenurilor agricole, și deci scăderea fertilit ății lor.
Eroziunea și alunecarea solului
Eroziunea constituie o mare calamitate de care sufer ă solul, const ă în
transportarea solului de pe versan ți spre locuri de depozitare a materialului erodat
sau spre apele râurilor prin ac țiunea apei și vântului, existând în principal dou ă
tipuri de eroziuni: hidric ă și eoliană . Eroziunea este influen țată de o serie de factori
naturali precum clima, topografia lo cului, natura solului, vegeta ția, însă declanșarea
și intensificarea ei este legat ă de unele ac țiuni ale omului și anume:
– distrugerea vegeta ției ierboase și a pă durilor;
– suprapășunatul;
– practici agricole neadecvate.
Odată cu dezvoltarea cultiv ării pământului, a p ășunatului, a exploat ărilor
forestiere scurgerea solurilor fertile c ătre mări și oceane, prin intermediul apelor de
suprafață și a vântului a crescut foarte mult. În România eroziunea hidrică afectează
cca. 6,3 milioane ha, din care 2,3 milioane ha amenajate cu lucr ări antierozionale,
care sunt în cea mai mare parte puter nic degradate, iar eroziunea eolian ă afectează
cca. 0,4 milioane ha, fiind într- un proces de extindere datorită defrișării în ultimii
ani a unor p ăduri din zone vulnerabile fa ță de acest proces.
LITOSFERA 115
Compactarea solului
În agricultura intensiv ă executarea mecanizat ă a pregătirii solului, a
întreținerii culturilor, a combaterii d ăunătorilor, a recolt ării și transportului recoltei
presupun o serie de deplas ări pe suprafa ța terenului, care mai ales în condi ții de
umiditate crescut ă duc la deteriorarea structurii și tasarea solului, fenomen cunoscut
și sub denumirea de "talpa plugului".
Formarea crustei
Obiceiurile unor popula ții de a incendia ie rburile de pe p ășuni sau resturile
vegetale din culturile agricole în scopul ob ținerii de produc ții sporite în sezonul
următor constituie o alt ă modalitate de degradare a solului. În urma arderii
vegetației apare la suprafa ța solului un strat de sol de culoarea c ărămizii arse, bogat
în oxizi de fier, ce nu este fertil și o crustă ce nu permite dezvoltarea vegeta ției,
proces ce duce la latentizarea solului.
Excesul de ap ă.
Solurile cu exces permanent sau temporar de umiditate prezint ă însușiri
agroproductive slabe. Cauzele excesulu i de umiditate din sol se datoreaz ă atât
factorilor naturali cât și factorilor antropici. Dintre factorii naturali care pot duce la
menținerea unei umidit ăți ridicate a solului sunt: precipita țiile abundente, terenurile
cu pante mici, microdepresiunile , terenurile riverane supuse inunda țiilor, nivelul
ridicat al pânzei de ape freatice, drenaj slab sau inexistent. Dintre factorii antropici
care pot genera sau accentua umiditatea solului amintim: defri șări neraționale,
lucrări din deal în vale, ar ături de baz ă la aceea și adâncime, tasarea solului cu
mijloace mecanice, neglijarea lucr ărilor de drenare și desecare, executarea la
întâmplare a unor drumuri, c ăi ferate, etc.
5.2.2.2. Industria
Lucrările de excavare
Exploată rile miniere la zi, balas tierele, carierele, precum și construirea unor
obiective industriale fac ca lucr ările propiu-zise precum și terenurile adiacente
lucrărilor propiu-zise s ă provoace deterior ări geochimice ale solului, eroziuni,
modificări hidrologice. Toate acestea duc dist rugerea covorului vegetal în jurul
acestor obiective industriale, la diminuarea biodiversit ății și la instalarea a șa
numitelor "pustiuri industriale".
Deșeurile industriale
Acumularea, depozitarea, eliminarea de șeurilor solide a devenit în ultimul
Protecția mediului 116
timp prin amploarea volumelor vehiculate, problem ă de mare importan ță pentru
calitatea mediului înconjur ător prin prisma influen țelor negative asupra tuturor
elementelor sale componente: aer, apa, sol, organisme.
În România cele 735 depozite de de șeuri industriale raportate în 199841
ocupă o suprafa ță totală de 10055 ha fiind distribuite astfel:
– 186 halde de steril minier (4707 ha);
– 110 halde de zgur ă și cenușă (2575 ha);
– 169 iazuri decantoare (2274 ha);
– 225 depozite industriale simple;
– 15 depozite subterane.
Din cantitatea total ă de deșeuri industriale produse în România 90-95% sunt
depozitate, doar 24 % din ele posedând autoriza ție de mediu.
Depunerea pulberilor și gazelor din atmosfer ă
Activităț ile industriale poluatoar e ale aerului eliberează în atmosfer ă mari
cantități de: hidrocarburi, amoniac, oxizi de sulf și de azot, cloruri, floruri, metale
grele, etc., care prin procesele directe de sedimentare sau odat ă cu precipita țiile
produc poluarea solului, atât în adâncime, cât și pe suprafa ță, prin transportul
poluanților spre apele de suprafa ță. Fenomenul ploilor acide a c ăpătat în ultima
vreme o mare extindere și o mare pondere petrecându- se mai ales în zonele
puternic industrializate unde producerea energiei are la bază procesul de ardere a
combustibililor fosili. Ploaia natural ă are un Ph de 5 – 6, ia r ploaia acida are Ph-ul
în jur de 4 sau chiar mai sc ăzut. Cel mai grav efect al ploilor acide este uscarea
vegetației și mai ales a p ădurii. Solul are de suferit de pe urma acestor ploi acide
prin faptul c ă măresc acidifierea solului, spal ă sau blocheaz ă diferite elemente
nutritive, afecteaz ă viața bacterian ă din sol.
5.2.2.3. Municipalit ățile
Impermeabilizarea solului
În mediul urban, datorit ă gradului mare de acoperire a solului cu asfalturi și
alte straturi impermeabile, infiltrarea apei de ploaie în sol prezint ă probleme
serioase afectând balan ța hidrică a solului și în special vegeta ția. În plus, apele de
ploaie ce cad în zonele urbane m ăresc debitele apelor din canaliz ări și transport ă în
apele de suprafa ță o serie de poluan ți stradali (uleiuri, hidrocarburi, metale grele).
De aceea, în sistemul de planificare urban ă este necesar s ă se promoveze, ori de
câte ori este posibil, utilizarea suprafe țelor permeabile.
41 Raport privind Starea mediului în România
LITOSFERA 117
Deșeurile urbane
Concentrarea popula ției în mari centre urbane a dus la vehicularea zilnic ă a
mari cantit ăți de deșeuri menajere care sunt tratate diferen țiat de la țară la țară, de la
oraș la oraș. Cel mai simplu mod de eliminare a acestor de șeuri este depozitarea lui
în gropile de gunoi, care dup ă provenien ța deșeurilor sunt de dou ă feluri:
– depozite urbane simple, în care se depoziteaz ă numai de șeurile
menajere și stradale, acestea deservesc în general localit ăți mici și dețin la nivelul
țarii noastre 19 % din suprafa ța totală a deșeurilor urbane;
– depozite urbane mixte, în care pe lângă deșeurile menajere și stradale se
depoziteaz ă și deșeuri industriale, n ămoluri reziduale, de șeuri spitalice ști
nepericuloase, acestea deț in la nivelul țarii noastre 81 % din suprafa ța totală a
deșeurilor urbane.
În țara noastr ă din cele 257 de depozite urba ne, inventariate în 1998, ce
ocupă o suprafa ță de 1043 ha, adic ă 9,3 % din suprafa ță totală afectată de deșeuri,
numai 11 % posed ă autorizație de mediu.
5.3. Solurile din România
În România suprafaț a agricolă și celelalte tipuri de ecosisteme terestre și
acvatice au o pondere pe cap de locuitor diferit ă fața de media din țările europene,
situație reflectat ă în tabelul de mai jos (România Durabil ă – 2010, op. cit):
Tabel 5.1.
Utilizarea pă mântului în România în anul 1994, comparativ cu media din
Europa
Categoria terenului Europa ha/loc România ha/loc România mii km2
Suprafața agricol ă din
care: 0,442 0,651 147,975
– arabilă 0,237 0,410 93,380
– arii adiționale 0,037
– vii ș i livezi 0,026 5,989
– fânețe și pășuni 0,167 0,214 48,721
Zone împ ădurite
neprotejate 0,164 0,280 63,690
Arii protejate 0,003 0,014 3,285
Zone construite 0,053 0,045 10,168
Protecția mediului 118
Categoria terenului Europa ha/loc România ha/loc România mii km2
Alte zone 0,05 0,019 4,347
TOTAL 0,718 1,008 229,465
Suprafața apelor
interioare 0,009 0,004 8,926
TOTAL Suprafa ță 0,726 1,048 238,391
Suprafața terenurilor agricole afectate de diverș i factori limitativi ai
capacității productive și categoriile de degradare a terenurilor agricole sunt
prezentate în tabelele de mai jos, la nivelul anului 199342
Tabel 5.2.
Suprafața terenurilor agricole afectate de diver și factori, în România
Factorul Aria afectată (mii ha)
Secetă frecventă 3900
Exces de ap ă în sol 900
Eroziunea solului cu ap ă 4065
Alunecări de teren 700
Eroziunea solului prin vânt 387
Schelet excesiv la suprafa ța solului 300
Sărăturarea solului 600
Compactarea antropică a solului 6500
Formarea de crust ă 2300
Aciditatea 2350
Alcalinitatea ridicat ă 165
Conținut redus de fosfor 4475
Asigurare redus ă cu azot 3438
Carențe de microelemente 1500
Poluare chimic ă 900
Poluare cu petrol 50
Compactare natural ă a solului 2060
Rezervă mică de humus 7114
Tabel 5.3.
Categorii de soluri degradate în Româ nia comparativ cu media din Europa
42 România durabil ă-2010, op.cit
LITOSFERA 119
Categoria de
degradare Europa
mil. ha România
mii ha % ha/loc.
Nedegradat 4,10 2,7 0,018
Slab degradat 142,6 36,66 24,8 0,112
Moderat degradat 338,7 30,56 20,7 0,094
Puternic degradat 24,5 36,3 24,4 0,110
Extrem degradat 5,7 40,3 27,4 0,124
TOTAL 512,5 147,67 100 0,440
5.4. Protec ția solului
Menținerea și îmbunătățirea gradului de fertilitate a solului constituie o
preocupare majoră a tuturor țărilor pentru asigurarea în primul rând a nevoilor de
hrană ale popula ției care se afl ă într-o continu ă creștere. Pe de alt ă parte presiunea
antropică puternică asupra solului a dus în multe zone la dereglarea echilibrului
complex stabilit între factorii abiotici și biotici ai solului, echilibru care trebuie
restabilit. Din acest punct de vedere activit ățile de protec ție a solului se împart în
două mari categorii:
– activități de îmbun ătățiri funciare;
– activități de prevenire și combatere a polu ării solului.
5.4.1. Îmbun ătățirile funciare
Lucrările de îmbun ătățiri funciare cuprind totalitatea lucr ărilor care au drept
scop punerea în valoare a capacit ății de produc ție a terenurilor agricole, și sunt
realizate prin urm ătoarele categorii de lucr ări.
Irigații
În scopul înl ăturării deficitului de ap ă din sol s-au realizat sisteme de iriga ții
care presupun urm ătoarele faze: captarea apei dintr-o sursa (de suprafa ță sau de
adâncime); transportul apei prin: canale din p ământ, jgheaburi din beton armat,
conducte îngropate; distribuirea apei pe terenul resp ectiv, colectarea ș i evacuarea
surplusului de ap ă printr-o reț ea de canale deschise.
Prevenirea și combaterea excesului d ăunător de ap ă din sol
Umiditatea excesivă datorată în cea mai mare parte caracteristicilor naturale
ale terenului duce la înml ăștinirea terenurilor agricole și forestiere și la scăderea
Protecția mediului 120
productivităț ii lor. Înlăturarea acestui neajuns se face prin realizarea urmă toarelor
tipuri de lucr ări: îndiguiri, regularizarea cursurilor de ap ă, desecări și drenaje.
Prevenirea și combaterea eroziunii solului
În ultima vreme pentru car tarea eroziunii se folose ște aerofotometria care
permite delimitarea cu mare precizie a eroziunii în adâncime cât și a eroziunii în
suprafață. Fotogramele trebuie executate câ nd terenul este liber de vegeta ție.
Măsurile de limitare a fenomenului de eroziune depind de la zon ă la zonă dar ele
pot fi înglobate în trei mari categorii:
– măsuri agrotehnice;
– măsuri hidrotehnice;
– măsuri silvice.
Ridicarea fertilit ății solurilor slab productive și neproductive
Obținerea de noi suprafe țe agricole din cele care nu au fost folosite
niciodată în acest scop sau obț inerea de produc ții mai mari de pe suprafe țele mai
puțin productive se realizeaz ă printr-o serie de lucr ări, și anume: defri șarea și
curățirea terenurilor virane, nivelarea ș i modelarea terenurilor accidentate,
ameliorarea terenurilor s ărăturate, amendarea solurilor acide.
5.4.2. Prevenirea și combaterea polu ării solului
Lucrările și practicile curente din agricultură și silvicultură trebuie s ă se
desfăș oare în conformitate cu o se rie de norme tehnice de protec ție a calităț ii
solului. Iat ă câteva exemple de "Norme tehnice de protec ție a calității solului":
• reducerea la minimum a num ărului de treceri ale tractoarelor prin
efectuarea mai multor lucr ări la o singur ă trecere, folosind ma șini
multioperaț ionale;
• asigurarea presiunii în pneuri conform prevederilor tehnice pentru
reducerea tas ării și distrugerii structurii solului;
• efectuarea lucră rilor specifice culturilor agricole numai în condi ții de
umiditate optim ă a solului;
• controlul periodic al stă rii de acidifiere a solului ș i aplicarea de
amendamente calcice după instrucțiunile în vigoare;
• efectuarea studiilor agrochimice pentru fiecare unitate de produc ție și
stabilirea științifică a tratamentelor ș i lucrărilor necesare de c ătre institu țiile de
specialitate autorizate în acest scop;
• prevenirea ridic ării gradului de mineralizare a apelor freatice printr-o
bună funcționare a sistemului de de secare-drenare, prin iriga ții de spă lare aplicate
LITOSFERA 121
în special în afara perioadei vegetative.
• reducerea la minim a pierderilor de ap ă din sistemul de irigaț ii;
• asigurarea acoperirii cât mai îndel ungate a solului cu un covor vegetal
sau resturi vegetale , pentru reducerea la minimum a evapor ării apei direct de la
suprafața solului;
• folosirea la irigat a apelor nepoluate;
• folosirea numai a îngr ășămintelor, amendamentelor, pesticidelor
aprobate de c ătre organele autorizate, în dozele recomandate ținându-se eviden ța
aplicării lor.
6 BIOSFERA
6.1. Evolu ția biosferei
Pământul a luat na ștere acum aproape 5 miliarde de ani sub ac țiunea
forțelor modelatoare de natur ă cosmică și telurică (energia solară , gravitația,
căldura intern ă). Acum aproape 3 miliarde de ani a ap ărut viața, mai întâi sub
forma unor substan țe organice micromolecul are, din combinarea c ărora s-au format
substanțe organice macromoleculare, din a c ăror aglomerare (sub efectul energiilor
din afară) s-au format coacervatele, care av eau capacitatea de a se perpetua.
Apariț ia bacteriilor autotrofe fotosi ntetizante a constituit o etap ă esențială în
evoluția biosferei, contribuind la schimbarea major ă a condițiilor de mediu ale
planetei prin îmbog ățirea atmosferei în oxigenul rezu ltat în procesul de fotosintez ă,
ceea ce a avut drept consecin ță finală evoluția și diversificarea formelor de via ță.
Acum 1,5 miliarde de ani via ța pe Terra s-a diversificat, luând cele mai variate
forme și având o pondere numeric ă considerabil ă, astfel c ă ea a început s ă se
constituie ca un nou agent modelator al suprafe ței terestre. Acum 200 milioane de
ani a apărut omul, care datorit ă capacității sale de a ra ționa și a acționa în scopul
propriilor sale interese, a început s ă-și pună amprenta pe mecanismele Terrei,
devenind astfel un nou agent modela tor, tot atât de important ca și ceilalți agenți,
dar mai virulent c ăci a reușit să-și impună voinț a într-un timp uluitor de scurt,
reușind să modifice structurile naturale în mai pu țin de două sute de ani.
6.2. Componentele biosferei
Biosfera, adică totalitatea organismelor vii ce se g ăsesc pe planeta P ământ,
se caracterizeaz ă printr-o mare diversitate a organismelor fiind alc ătuită din cca.
300.000 specii de plante și cca. 1.385.000 specii de animale1. În lumea vegetal ă
ponderea cea mai mare (3/4) o de ține grupul cel mai evoluat de plante,
angiospermele (corespunz ătoare vertebratelor din lumea animal ă) , î n s c h i m b î n
1 Gh.Mohan, A.Ardelean-Op cit.,p.155
Protecția mediului 124
lumea animal ă ponderea cea mai mare (3/4) o de țin insectele, vertebratele fiind
reprezentate de un num ăr de caa. 35.000 de specii.
Natura vie înconjur ătoare, ce cuprinde totalitatea plantelor și animalelor,
este împărțită în trei grupe func ționale: produc ători, consumatori, descompună tori,
fiecare grup ă funcțională având un anumit rol în circuitul materiei și energiei pe
pământ.
• Producătorii, reprezenta ți de plantele verzi, bact eriile fotosintetizante și
chemosintetizante, sunt capabili s ă producă substanțe organice pornind de la
substanțe anorganice.
• Consumatorii, reprezentan ți de toate formele regnului animal, sunt
capabili de transformarea substan țelor organice consumate în substan țe organice
proprii.
• Reducă torii, reprezenta ți de bacterii și ciuperci, sunt capabili s ă
descompun ă substanța organic ă provenit ă de la plante și animale în substan țe
minerale.
Numai prin participarea celor trei grupe funcț ionale de organisme are loc
circulația materiei în ecosistem, realizându-se a șa numitul ciclu biogeochimic
însoțit de circula ția energiei, aș a numitul flux energetic.
Unitatea de baz ă structural ă și funcțională a biosferei este reprezentat ă de
ecosistem. Ecosistemul reprezintă un ansamblu de factori abiotici și biotici, afla ți în
permanent ă interacțiune și care are drept rezultat final realizarea unei anumite
producții biologice. Ecosistemul este format dintr-o parte vie biocenoza, care
locuiește pe un anumit teritoriu biotop, care prezint ă anumite condi ții de viață,
relativ uniforme.
Pe Terra există o mare diversitate de ecos isteme, foarte important în
abordarea lor sunt criteriile de clasificare. Un criteriu foarte larg este mediul de
viață, deosebindu-se astfel trei mari categorii:
– ecosisteme marine,
– ecosisteme de ap ă dulce,
– ecosisteme terestre.
Însă, după prezența sau absen ța influen ței omului, ecosistemele se
clasifică în:
– ecosisteme naturale,
– ecosisteme modificate,
– ecosisteme amenajate.
Ecosistemele naturale sunt reprezentate de acele ecosisteme în care
influenț a umană directă și indirectă nu este sesizabil ă. Practic, astfel de ecosisteme
necunoscute și neexplorate de c ătre om sunt foarte pu ține, deoarece impactul uman
indirect a ajuns s ă acopere întreaga planet ă.
BIOSFERA 125
Ecosistemele modificate reprezintă majoritatea ecosistemelor de pe
planetă, sunt reprezentate de ecosistemele na turale, spontane care au suferit o
influență antropică în cea mai mare parte indirect ă.
Ecosistemele amenajate reprezintă acele ecosisteme controlate ș i
dirijate de om, care nu se supun proceselor naturale de autoreglare ș i sunt formate
în principal din ecosisteme agricole, ecosi steme forestiere, ecosisteme lacustre și
marine pentru acvacultur ă, ecosisteme urbane
6.3. Cauzele dispari ției speciilor
Creșterea popula ției umane și intensificarea activit ăților sale a dus la
intensificarea extin ției (dispari ției) speciilor, punând în pericol genofondul
biosferei. Un exemplu edificator este evolu ția dispariției vertebratelor. Din cele 311
specii de animale disp ărute încă din timpuri istorice, un num ăr de 257 specii
(82,6 %) au dispă rut în ultimele trei secole, iar un num ăr de peste 3000 de specii,
din care peste 1000 specii de vertebrate, sunt în pericol de dispari ție fiind
înregistrate în "Cartea Ro șie " a U.I.C.N. ( Uniunea Internaț ională pentru
Conservarea Naturii).
Cauzele care duc la sc ăderea diversit ății genofondului sunt multiple, ele nu
acționează separat, ci mai mult sau mai pu țin simultan și adeseori sinergic.
Activităț ile umane care prezint ă un impact negativ asupra biosferei se pot grupa în
două mari categorii: activit ăți cu impact direct și activități cu impact indirect. Atât
acțiunile directe cât și cele indirecte nu acț ionează separat în timp și spațiu, ci de
obicei agresiunea asupra biosferei se exercit ă simultan, ceea ce determin ă ca
efectele acestor activit ăți să fie mai accentuate și să fie resim țite mai puternic de
populațiile biologice din diferitele nivele de organizare a materiei vii.
Cele mai vulnerabile animale la schimb ările de mediu sunt mamiferele și
păsările, specii cu un rol important de cont rol al întregii structuri trofice. S-a
calculat c ă din totalul speciilor de animale disp ărute, mamiferele și păsările
reprezintă aproape 90 % din speciile disp ărute complet de pe suprafa ța Terrei și
cca. 80 % din cele amenin țate pe viitor cu dispari ția. Speciali știi spun c ă sunt pe
cale de dispari ție cca. 1000 specii de vertebrate din care s-a estimat c ă 80 % o
reprezintă păsări și mamifere. Îngrijor ător este faptul c ă din cele 331 specii de
animale dispă rute de-a lungul timpului, 257 de specii de animale (adic ă 82 %) au
dispărut în ultimele trei secole. La noi în țară a dispărut bourul și sunt ameninț ate
cu dispariț ia râsul, capra neagră , zăganul, vulturul ple șuv, dropia, coco șul de
mesteacăn, sturionii, etc.
Protecția mediului 126
6.3.1. Activit ăți cu impact direct asupra biosferei
6.3.1.1. Supraexploatarea bioresurselor
Intervenția abuzivă a omului în biosfer ă a condus la s ărăcirea, descre șterea
diversităț ii speciilor, modificarea ecosistemelor naturale, toate acestea având drept
consecință majoră dereglarea echilibrelor natura le ale ecosistemelor.
Suprapăș unatul determin ă distrugerea covorului vege tal, diferitele tipuri de
ecosisteme terestre având anumite limite de sus ținere a unei anumite presiuni
animale. Astfel, în câmpia american ă (prerie) capacitatea limit ă a pășunatului este
de 11000 kg vite/kmp, în câmpia argentiniana (pampas) capacitatea limita a
pășunatului este de 4000 kg vite/kmp, în timp ce savana african ă are o capacitate de
pășunat de 3500 kg vite/kmp. În ecosistemele naturale dac ă sunt dep ășite aceste
limite intervine fenomenul de autoreglare a animalelor s ălbatice existente aici, în
schimb animale domestice nu se supun acestui fenomen apă rând fenomenul de
suprapășunare care duce la deterior area covorului vegetal și apoi la dezgolirea
solului. Vegeta ția dispare treptat iar aceste suprafe țe sunt supuse procesului de
dezgolire ș i de erodare a solului.
Exemplul cel mai cunoscut este cel refe ritor la Insula Sfânta Elena pe care
portughezii au suprapopulat-o începând cu a nul 1513 cu un efectiv crescut de
capre. După 400 de ani de la aceast ă acțiune flora de pe insul ă era complet
distrusă . Situații similare cu soluri degradate datorit ă suprapășunatului s-au produs
în Spania, pe platoul Castiliei, în Italia, în zona Apeninilor, în Orientul Apropiat
(Siria și Iran), în America de Nord.
În zonele aride și semiaride problemele sunt și mai grave, deoarece în
aceste zone suprafe țele înierbate sunt și așa deficitare, iar presiunea sporit ă pe
aceste suprafe țe duce la fenomenul de de șertificare și de înaintare a de șertului spre
regiunile fertile. Forarea de pu țuri și încurajarea p ăstorilor nomazi s ă se așeze,
oprind migra țiile sezoniere ale marilor cop itate africane s-a dovedit o solu ție
păgubitoare, care a gr ăbit extinderea de șertului.
Supraexploatarea p ădurilor. Pădurile reprezint ă pe lâng ă un factor
determinant în men ținerea echilibrului climatic și hidrologic al planetei și un loc de
viață pentru o mare varietate se specii de plante și animale. Procesul de desp ădurire
contribuie la feno menele de degradarea solului, cre șterea aridit ății climatului,
intensificarea vitezei vântului, cre șterea frecven ței cu care se produc inunda țiile, în
plus determin ă restrângerea arealului sau chiar dispari ția a numeroase specii de
animale.
Suprafața pădurilor umede ecuatoriale s-a re dus de la 1600 milioane ha la
numai 900 milioane ha fapt ce afecteaz ă nu numai echilibrele ecologice locale, ci
BIOSFERA 127
starea de echilibru a într egii planete. În Africa p ădurile tropicale s-au redus cu dou ă
treimi, locul lor fiind luat de planta țiile de cafea. În Amer ica de Nord, datorit ă
tăierilor masive de pin canadian, în zona de N-V a Californiei au avut loc numerose
inundații. În Europa, reducerea suprafe ței împădurite, datorit ă tăierilor masive din
ultimul secol, a fost de la 9 milioane ha, la 6,3 ha, din care 5,5 % sunt afectate de
poluare și dăunători.
Există tendința reîmpăduririi anumitor zone cu specii de arbori cu cre ștere
rapidă sau cu alte specii. De exemplu, perdelele de pl op canadian plantate de-a
lungul Dun ării, în por țiunile rămase între dig și mal. Îns ă, astfel de p ăduri artificiale
nu au toate tră săturile ecosistemelor naturale și nu pot înlocui ecosistemele
anterioare, producându-se astfel înlocuir ea unui tip de ecosistem cu un alt tip de
ecosistem cu alte componente și funcții
Supraexploatarea faunei. Dispariț ia unor specii de animale sau sc ăderea
numărului acestora pân ă la un nivel alarmant se datoreaz ă mai ales supraexploată rii
acestora prin vân ătoare ș i pescuit.
Supraexploatarea faunei acvatice prin suprapescuitul efectuat atât în
ecosistemele acvatice marine cât și în cele continenta le are drept consecin ță:
– dispariția sau amenin țarea cu dispari ția a unor organisme acvatice.
Primele victime ale suprapescuitului au fost mamiferele acvatice de talie mare, în
special balenele. Dup ă primul ră zboi mondial pescuitul cet aceelor a crescut foarte
mult, popula țiile unor specii de bale ne ajungând la dimensiuni alarmant de sc ăzute,
fapt care a determinat ca dup ă anul 1964 s ă se interzic ă pescuitul acestor animale.
– diminuarea cantitativa a stocurilor de pe ște. Vastitatea biotopului marin
și oceanic a condus la ideea c ă resursele lor biologice ar fi inepuizabile, fapt care a
determinat practicarea unui pescuit ira țional. Datorită acestor practici au avut loc
reduceri mari ale popula țiilor unor specii de pe ști precum: sardele din Oceanul
Pacific, între California și Alaska, reduceri ale popula țiilor de delfini și rechini, de
hering, merluciu, scrumbie albastra, etc.
Supraexploatarea faunei terestre prin vână toare a afectat îndeosebi
mamiferele și păsările unele specii disp ărând definitiv, altele datorit ă numărului
redus de exemplare existente sunt amenin țate cu dispari ția.
Dintre animalele disp ărute recent de planeta noastr ă, datorită acțiunilor
directe și indirecte ale oamenilor amintim, în Africa: antilopa africană (Alcelaphus
baselaphus ), rinocerul alb ( Ceraoterium simum), cerbul de Babaria ( Cervus
elaphus barbatus ), zebra Quagga ( Equus quagga); în Australia lupul marsupial
(Thylacinus cynocephalus ), în Europa: bourul ( Bos primigenius ), bizonul european
(Bison bonasus ), capra african ă (Capra ibex ); în România: bourul (Bos
primigenius ), zimbrul (Bison priscus bonasus ), tarpanul ( Equus cabalus gmelini ),
antilopa de step ă (Saiga tatarica ), capra de munte ( Capra ibex ), marmota alpin ă
Protecția mediului 128
(Arctomys marmota )2.
Dintre animalele a c ăror efective s-au mic șorat foarte mult, datorit ă
actiunilor directe și indirecte ș i sunt amenin țate cu dispari ția, în România, amintim:
râsul (Lynx lynx ), capra neagră (Rupicapra rupicapra), z ăganul ( Gypaerus
barbatus ), vulturul ple șuv sur (Gyps fulvus ), vulturul ple șuv negru ( Aegypius
monachus ), dropia ( Otis tarda ), cocoșul de mesteac ăn (Lyrurus tetrix ) .
Prădarea naturii să lbatice. Colectarea speciilor de flor ă și faună sălbatică
de pe teritoriul României, a de venit în ultimii ani tot mai intens ă, în cea mai mare
parte cantit ățile recoltate fiind valorificate pe pia ța externă. Pentru evitarea
supraexploat ării acestor resurse, începând din a nul 1997, a fost reglementat regimul
de desfășurare a activit ăților de recoltare, capturare și achiziționare a plantelor și
animalelor din flora și fauna să lbatică și a altor bunuri ale patrimonului natural, în
scopul comercializ ării pe piața externă, în conformitate cu pr ocedurile instituite la
nivelul Uniunii Europene și pe plan interna țional, punându-se astfel în aplicare și
prevederile Convenț iei CITES pentru controlul comer țului interna țional cu specii
de floră și faună ameninț ate cu dispari ția. Cantităț ile de resurse biologice naturale
valorificate pe pia ța externă în anii 1997, 1998 sunt prezentate în tabelul nr. 6.1
.
Tabel nr. 6.1.
Cantitățile de resurse naturale exportate de România
Resursa natural ă
exportată 1997
cantitatea (t) 1998
cantitatea (t)
ciuperci 7.451 5.643
plante medicinale 1.950 2.290
alte plante 1.201 483
fructe de p ădure 7.508 12.854
melci 2.000 2.000
viermi Tubifex 6 22
iepuri să lbatici vii 5.500 buc 7.290 buc.
broaște – 20
Pentru protejarea naturii s ălbatice un rol deosebit revine speciali știlor
biologi, care trebuie s ă analizeze foarte bine acordarea unui aviz favorabil de
recoltare, dar pe de alt ă parte este și problema vă milor care s ă controleze
concordan ța dintre ceea ce este aprobat s ă se exporte și ceea ce se export ă de fapt.
Supraexploatarea unor popula ții de plante și animale cu rol ecologic deosebit sau a
2 Gh. Marin – op. cit. p.105
BIOSFERA 129
unor specii care nu prezint ă populații bogate, nu se regenereaz ă ușor, duce la
afectarea și a altor componente ale ecosistemului sau la dispari ția unor specii. De
exemplu, jupuirea unor p ăduri de stratul muscinal, car e are un rol ecologic extrem
de important în re ținerea apei, în formarea solului, ca mediu de via ță pentru multe
animale mici ce particip ă la rețeaua trofic ă a ecosistemului forestier, aduce mari
prejudicii pă durii. Un alt exemplu, recolt ările masive de ramuri de jneap ăn, sub
cererea de pin silvestru, duce la ciuntirea urmat ă de uscarea acestui arbust cu rol
ecologic deosebit. Datorit ă recoltă rilor de secole, în interes industrial sau particular
a plantelor medicinale, patrimoni ul unora din ele este deja sec ătuit. Astfel,
mușețelul aparent abundent, are num ărul popula țiilor în sc ădere, din cauza
desțelenirii ariilor de cre ștere de la câmpie, peste ca re se suprapune o cerere în
continuă creștere.
6.3.1.2. Introducerea de specii noi
Fiecare specie are o anumit ă capacitate de extinde re a arealului geografic
prin posibilitatea de a se r ăspândi geografic (pă trunderea în alte zone geografice)
precum și a arealului ecologic prin posib ilitatea de diseminare ecologică
(pătrunderea în alte tipuri de ecos isteme). În acest fel, speciile î și lărgesc arealurile
ce le populeaz ă în funcție de valen țele lor ecologice. Acest proces s-a desf ășurat
de-a lungul istoriei Terrei și se desfășoară și în prezent.
Pătrunderea unei specii într-un nou eco sistem presupune un proces de
influență reciprocă între specie și biocenoz ă. Specia nou introdus ă este supus ă unui
proces de transformare sub ac țiunea factorilor abiotici și biotici, iar biocenoza în
care a reu șit să se instaleze o noua specie se poate modifica ș i ea. Aceste modific ări
atât de o parte cât și de cealaltă parte se produc pân ă când se realizeaz ă un nou
echilibru. In mod natural ele se produc în cet, treptat, pe o perioada de timp
îndelungat ă fără perturbări violente ale echilibrului ecosistemului respectiv.
Intervenția omului în acest proces de extindere a arealului ecologic al
diferitelor specii vegetale și animale este o activitate destul de veche (aducerea
viermilor de m ătase din China în Europa de c ătre Marco Polo). În ultimele secole,
datorită perfecționării mijloacelor de transport și a intensific ării schimburilor între
zone geografice îndep ărtate introducerea inten ționată sau neinten ționată de specii
noi în diferite ecosisteme a luat o mare amploare, de multe ori consecinț ele unor
astfel de introduceri nefiind bi ne anticipate s-a ajuns la declanș area unor adev ărate
"explozii ecologice" cu efecte catastrofale asupra ecosist emelor respective. Chiar și
introducerile unor plante și animale folositoare în scopuri alimentare, tehnice,
estetice au avut adesea urm ări nedorite ș i păgubitoare atât din punct de vedere
economic cât și pentru ecosistemele în care au p ătruns.
Protecția mediului 130
Introduceri neintenț ionate
• Țânțarul anofel (Anophelus gambiensis ) purtător al agentului malariei a
pătruns din Africa în America pe calea navelor ce fă ceau comer ț între cele doua
continente.
• Gândacul de Colorado (Deptinotarsa decemlineata) originar din
America a fost adus în secolul 17 în Europa odat ă cu cartoful, producând mari
pagube culturilor, pân ă în prezent nici o metod ă de combatere nu < reu șit să
distrugă acest dăunător periculos.
• Bizamul roz ător (Ondrata zibetica ) specific Americii de Nord a fost
adus accidental în Cehia în 1905 de unde s-a r ăspândit pe areale mari, din 1939
fiind semnalat și la noi în țară în lunca și delta Dun ării.
• Melcul Rapana thomasiana a pătruns în anii '50 în Marea Neagra fiind
adus din m ările Japoniei de navele oceanice în tancurile de balastru, în care odat ă
cu apa de mare au p ătruns și diferite forme larvare și adulte. Aceast ă specie a
proliferat rapid în Marea Neagra decimând bancurile de stridii și de midi de pe
coastele caucaziene și românești.
• Scoica Mya arenaria a fost semnalat ă la litoralul românesc al Mă rii
Negre în 1969. Ea a fost adus ă de navele oceanice din Marea Nordului și a devenit
foarte abundent ă pe litoralul românesc datorit ă faptului c ă este una din speciile pe
care melcul Rapana thomasiana nu o atacă.
Introduceri inten ționate
• Păstrăvul curcubeu (Salmo gairdneri irideus) originar din California a
fost introdus în mai multe ape curg ătoare din țara noastr ă. Deși în păstrăvării a fost
crescut cu succes, în mediul natu ral nu s-a dezvoltat cu succes.
• Fântânelul ( Salvelinus fontinalis fontinalis ) un salmonid din America de
Nord a fost introdus și s-a aclimatizat în câteva râuri din Banat.
• Speciile chineze ști de sânger ( Hypophthalmichthys molitrix ), novac
(Aristichthys nobilis ), cosaș (Ctenopharyngodon idella) au fost aduse în anii
1960 -1962 în cresc ătorii în scopul utiliz ării lor în piscicultura intensiv ă fiind
reproduse artificial pentru popularea bazinelor amenajate. Din crescă torii unele
exemplare au ajuns în apele natu rale, unde acum sângerul, novacul ș i cosașul se
reproduc în mod natural.
• Stuful italian ( Arundo donax ), ce prezint ă un procent de celuloz ă ridicat,
s-a încercat s ă se introducă în ecosistemele deltaice în scopul cre șterii
productivităț ii stuficole a acestor regiuni. Datorit ă variațiilor largi ale factorilor
hidroclimatici, fa ță de ținuturile de origine al e acestei plante, aceast ă tentativă nu a
avut succes.
• Plopul canadian, euroamerican ( Populus interamerica, P. marilandica P.
BIOSFERA 131
deltoides, P. Sacrau, etc ) ce prezint ă o creștere rapidă a masei lemnoase a fost
introdus de-a lungul întregii lunci a Dun ării cât și în Delta Dun ării înlocuind
perdelele de s ălcii autohtone. Dac ă din punct de vedere economic avantajele
exploată rii acestei mase lemnoase sunt mai mari, din punct de vedere ecologic
aceste schimb ări au dus la pierderea diversit ății biologice, care era cu mult mai
mare în p ădurile de s ălcii față de cele de plop.
6.3.2. Activit ăți cu impact indirect asupra biosferei
Modificarea sau distrugerea habitatelor, ce se produce pe multiple c ăi
(dispariția pășunilor, tă ierea pădurilor, modificarea habitatelor acvatice prin bar ări,
desecări, etc.) extinderea agriculturii, de șertificarea, urbanizarea, poluarea etc., sunt
activitățile indirecte care duc la producerea schimb ărilor în cadrul biosferei.
6.3.2.1. Modificarea habitatelor acvatice
Construcțiile hidrotehnice realizate de -a lungul cursurilor de ap ă în scopul
asigurării unor necesit ăți precum acumul ări de apă potabilă, aducțiuni de ap ă,
desecări, amenaj ări pentru iriga ții, producerea de energie, înlesnirea naviga ției,
controlul inunda țiilor, desecarea terenur ilor pentru agricultur ă, etc. au produs mari
modificări ecosistemelor acvatice respective precum și a celor limitrofe. Câteva
exemple de limită ri ale populaț iilor piscicole sunt: obstacole în calea migra ției
peștilor, inaccesibilitatea, izolarea zonelor laterale cu rol important în reproducere,
înnămolirea substratului, sufocarea icrelor, inhibarea hr ănirii, lipsa hranei, etc.
• Barajele transversale
Un exemplu îl constituie construirea pe fluviul Nil a barajulu i de la Assuan
care este vestit prin lipsa de prevedere ecologic ă a celor ce l-au proiectat. Acest
baraj pe lâng ă imensa surs ă de energie pe care o are a modificat echilibrul din Delta
Nilului și din zona de v ărsare în Marea Mediteran ă. Datorită retenției aluviunilor și
sedimentelor barajul a dus la s ărăcirea solului agricol fer tilizat anual de marile
inundații binefă cătoare ale fluviului, la s ărăcirea pescă riei din Marea Mediteran ă de
la gurile fluviului, la puternica erodare a țărmului marin.
• Îndiguirile laterale
Dunărea românească , ce are o lungime de 1075 km, avea în trecut pe
teritoriul românesc o suprafa ță inundabilă de cca. 880.000 ha, din care Lunca
Dunării reprezenta 463.000 ha, iar Delta Dun ării restul de 417.000 ha. Aceste
regiuni inundabile au fost supuse, în sp ecial în perioada anilor 1965 – 1978, unei
campanii de îndiguire masiv ă care a afectat mai mult de 80% din lunca inundabil ă,
Protecția mediului 132
situată între Calafat (km 745) și Ceatalul Ismail și aproape un sfert din
Delta Dun ării.
Din vechea Lunc ă a Dunării a mai r ămas astăzi în regim liber de inunda ție o
suprafață restrânsă, cele mai importante dou ă zone rămase neîndigute sunt:
– ostrovul Insula Mic ă a Brăilei, situat aval de localitatea Giurgeni
(km 235) pân ă în dreptul localit ății Gropeni (km 196), cu o suprafa ța de cca.
15.000 ha;
– complexul Somova – Parche ș, situat între localit ățile Isaccea și Tulcea,
cu o suprafa ță de cca. 12.500 ha.
• Extracțiile de pietri ș și nisip din apele curg ătoare
Extracțiile de material aluvionar dintr-un râu cauzeaz ă în zona respectivă
importante dezechilibre biologice ale acestui ecosistem datorit ă în special
modificărilor aduse substratului, adâncimii și vitezei apei. Multă vreme efectele
acestei "polu ări mecanice" au fost subestimate nefiind a șa de evidente ca cele ale
poluă rii chimice a apei. Cu ti mpul, s-a demonstrat c ă diversitatea și eterogenitatea
substratului, adâncimea și viteza apei este la fel de important ă ca și calitatea apei în
determinarea structurii și abunden ței populațiilor acvatice. Principalele dou ă cauze
ale dezechilibrelor biologice manife state în urma acestor activităț i sunt:
¾ Modificarea regimului hidrologic natural ca urmare a modific ării
secțiunilor longitudinale și transversale, a adâncirii patu lui albiei minore, fapt care
conduce la fenomene de eroziuni intensive și la destabilizarea patului albiei. În aval
de excava ție apare un dezechilibru între capacita tea de transport de material
aluvionar și scurgerile de material aluvionar care sunt oprite în gropile de
excavație. Consecin ța acestui dezechilibru const ă în începerea eroziunii în aval de
excavație. În gropile de excava ție are loc încetinirea v itezei apei, accentuarea
depozită rii particulelor fine de origine mineral ă și organică, diminuarea cantit ății de
oxigen solvit, înc ălzirea excesiv ă a apelor în avalul excav ărilor. Toate aceste noi
condiții fizico-chimice ș i morfodinamice, combinate cu o alternan ță între mediul
lotic și cel lentic conduce la reducerea florei, faunei de nevertebrate și a
populațiilor piscicole din râu.
¾ Supraîncă rcarea apei cu sedimente în suspensie ca urmare fie a ac țiunilor
de dragare direct în albia minor a sau indirect în albia major ă, fie datorit ă apelor
reziduale de la instala țiile de sp ălat pietrișul. Prezen ța sedimentelor în suspensii
duce, în cele mai multe cazuri la depunerea și completa înn ămolire a patului râului
cu un strat de material fin care în ăbușă complet organismele de pe substrat. În plus
suspensiile din ap ă împiedică penetrarea luminii și realizarea fotosintezei de c ătre
BIOSFERA 133
plantele din masa apei.
Modificările aduse râului prin extrac țiile de material aluvionar sunt
resimțite de popula țiile piscicole în diferite moduri. Astfel, la concentra ții mari ale
sedimentelor în suspensie efectele asupra pe știlor sunt directe: de la alterarea
sistemului branhial pân ă la sufocarea lor, provocar ea de leziuni externe care
constituie por ți de infestare cu agen ți patogeni. Mai importa nte decât efectele
directe sunt efectele i ndirecte care afectează reproducerea și dezvoltarea icrelor,
hrănirea și habitatul pe știlor. Primele specii care dispar sunt cele care au cele mai
stricte cerin țe în privin ța reproducerii, hranei ș i a habitatului. De exemplu,
lucrările de extrac ție a pietri șului de la Acri ș, pe Buzăul superior, începute în 1985
au modificat structura popula țiilor piscicole astfel: de la structura de 60 % p ăstrăv,
30 – 35 % lipan, 5 – 10 % mrean ă la structura actual ă de 9 – 13 % pă străv, 1 – 2 %
lipan, 60 % mrean ă și clean, 25 – 30 % boi ștean și beldița (N. Dimulescu ). În mod
practic popula ția de lipan a disp ărut, iar cea de p ăstrăv este într-un puternic regres
datorită distrugerii aproape totale a habitatelor specifice.
6.3.2.2. Poluarea .
Poluarea apelor, a atmosf erei, a solului afecteaz ă în diferite moduri
organismele vegetale ș i animale existând o gam ă variată de manifest ări, de la
mortalităț i în masă a unor populaț ii, la diminuarea diversit ății ecosistemelor, la
schimbarea structurii popula țiilor, la mic șorarea productivit ății ecosistemelor, pân ă
la modific ări morfologice, fiziologice ș i genetice ale organismelor supuse polu ării.
O mare parte din substan țele chimice poluatoare, fie c ă sunt eliminate în
atmosferă, în sol, sau în ape ajung prin inte rmediul diferitelor fenomene fiziologice
(respirație, hrănire, absorb ție, osmoz ă, etc.) în corpul organismelor acvatice și
terestre. Acumularea substan țelor poluante în corpul diferitelor organisme vegetale
sau animale este un fenomen cunoscut sub denumire de bioacumulare . Acest
fenomen este mult mai de temut fa ță de toxicitatea direct ă a substan țelor poluante.
Foarte multe organisme acvatice, dulcicole , dar mai ales marine sunt capabile s ă
concentreze în corpul lor cantit ăți însemnate din anumi ți poluanți. Acumularea
poluanților în corpul organismelor este propor țională cu concentra ția lor în mediu,
dar și în funcție de timpul de expunere. Procesul de bioacumulare a unor poluan ți
în organismele acvatice se face fie printr-un proces direct de absorb ție specific ă, fie
în cele mai multe cazuri prin lan țurile trofice, care duc la acumularea în verigile
finale de concentra ții foarte mari de poluan ți. Acumularea diferitelor substan țe
poluante se face diferit func ție de natura poluantului, al organismului asimilator, cât
și diferit la nivelul diferitelor organe.
Iată un exemplu care arat ă cum evolueaz ă rata de acumula re a mercurului
(în ppm = par ți pe milion), a că rui concentra ție în apă este sub concentra ția maxim ă
Protecția mediului 134
admisibilă, în schimb în organismele acvatice ale lanț ului trofic din acest mediu
concentra ția are o cre ștere exponen țială spre verigile finale ale lan țului alimentar.
apă alge zooplanct on pe ște omnivor peș te carnivor
0,003ppm 0,03ppm 0, 3ppm 3ppm 30ppm
Acumularea substan țelor poluante în organismele acvatice și terestre, care
servesc direct sau indirect ca hran ă omului și animalelor, poate produce o serie de
îmbolnăviri. În multe cazuri, cauzele cancerului popula ției riverane marine au fost
găsite în hran ă.
O grupă aparte de elemente la care s-a eviden țiat circula ția și acumularea în
toate organismele lan țurilor trofice ale agrosistemelor sunt pesticidele. Stabilitatea
acestor substan țe și durată transferului în lungul lan țurilor trofice determin ă
decalaje în timp și spațiu, între momentul și locul aplic ării lor și momentul și locul
apariț iei efectelor biologice. Pesticid ele, utilizate în scopul elimin ării organismelor
nedorite din culturile agricole, pun serioase probleme agriculturii și în general
componentelor biosferei. Utilizarea îndelungat ă a acestor substan țe și acumularea
lor în sol perturbă funcțiile acestuia în plus, ajunse la consumatorii umani constituie
un factor de risc în apari ția cancerului.
6.3.2.3. Extinderea agriculturii
După trecerea omului de pe pozi ția de culeg ător și vânător pe pozi ția de
agricultor ecosistemele naturale ș-au restrâns tot mai mult suprafe țele fiind
înlocuite cu cele agricole. În general p ădurile au fost cele care au fost treptat
înlocuite cu terenurile cultivate. De exemplu, în perioada existen ței statului dac
aproximativ 70% din teritoriul țării noastre era ocupat de p ăduri, astăzi suprafa ța
împădurită este de cca. 27%. Reduceri și mai însemnate s-au petrecut pentru multe
zone ale Terrei (Extremul Orient, Peninsula Arabic ă, regiunea mediteranian ă, zona
tropicala, Mexic, etc). Datorit ă tăierilor abuzive, pe terenurile în pant ă, datorită
practicilor agricole necorespunz ătoare au ap ărut fenomenele de eroziune și
degradare a solului, care au culminat cu apari ția deșertului, cu extincț ia
numeroaselor specii, deci cu o s ărăcire a florei și faunei ini țiale. Acolo unde
defrișările s-au produs în condi țiile unui climat cald și uscat a avut loc urm ătoarea
succesiune ecologic ă:
pădure Æ defrișare Æ stepă Æ teren arabil Æ eroziune Ædeșert
Pentru satisfacerea nevoilor crescânde de hrană oamenii au încercat
extinderea suprafe țelor agricole prin aratul forma țiunilor ierboase (stepe, prerii,
savane), la desecarea l uncilor inundabile, la defri șarea pădurilor ac țiuni ce s-au
BIOSFERA 135
soldat cu anihilarea covorului vegeta l natural, ducând la eliminarea a nenum ărate
specii de plante și a întregii faune de nevertebrate ș i vertebrate asociate acestui
covor. Extinderea terenurilor agricole și a pășunatului necontrolat subminează
adesea interesele agriculturii însăș i, desființ ând centrele geneti ce de origine a
multor plante cultivate, anihilând resursele genetice inestimabile pentru dezvoltarea
viitoare a agriculturii.
Pe de altă parte, dezvoltarea agricu lturi superintensive implic ă alte riscuri
ecologice prin sporirea cantit ăților de îngr ășăminte și pesticide, prin introducerea
unor forme selec ționate a c ăror risc genetic ș i ecologic nu este întotdeauna u șor de
prevăzut și controlat.
Pentru satisfacerea și pe viitor a cerin țelor de hran ă crescânde ale omenirii,
și datorită constantelor diminu ări ale suprafeț elor agricole datorit ă diferiților factori
antropici și naturali, rezult ă că pe viitor agricultura trebuie s ă-și sporeasc ă
producția numai prin intensificarea produc ției, care s ă aibă la bază principiile
dezvoltă rii durabile. Agricultura durabil ă a fost definit ă ca un sistem integrat de
practici de produc ție vegetală și animală, cu aplicare la specificul local, care, pe
termen lung asigur ă satisfacerea cerin țelor umane de alimente ș i alte produse
agricole, îmbun ătățirea calității mediului înconjur ător și a bazei de resurse naturale,
utilizarea cu maxim ă eficiență ecologică și economic ă a resurselor neregenerabile,
integrarea dup ă caz a ciclurilor și combaterii biologice naturale, îmbun ătățirea vieții
agricultorilor și a întregii popula ții umane.
6.3.2.4. Urbanizarea
Urbanizarea a cunoscut în ultimul seco l un ritm foarte intens de desf ășurare
(tabel nr. 6.2. ), schimb ările habitatelor naturale, car e se petrec în procesul de
urbanizare, fiind foarte profunde.
Tabel nr. 6.2.
Evoluția urbaniz ării la nivel global
anul % de populaț ie urbana
1925 20%
1975 40%
2025 65%
Dezvoltarea ora șelor implică o serie întreag ă de lucrări, fundații, canale
subterane, șosele, căi ferate, aeroporturi, suprafe țe pavate, etc., care duc la o
avansată artificializare a peisajelor care afecteaz ă populațiile de plante și animale în
multiple feluri.
6.4. Consecin țele dispari ției speciilor
Protecția mediului 136
Dintre consecin țele negative ale dispari ției unei specii dou ă sunt foarte
importante:
1. Dezechilibrarea structurii și funcțiilor unor ecosisteme, cu implica ții și
asupra altor specii conexate direct sau indirect.
În cadrul unui ecosistem nici o specie nu tr ăiește izolat, ci este prins ă într-o
rețea de rela ții de diferite naturi (rela ții trofice, de reproducere, de migra ție, de
apărare, fabrice, etc.). Un organism depinde direct de celelalte or ganisme cu care se
hrănește, dar depinde indirect și de cele cu care se hr ănesc organismele pe care le
consumă. De aceea sc ăderea sau dispari ția unei specii atrage dup ă sine ș i
deteriorarea stă rii și altor specii cu care se afl ă în legă tură directă sau indirect ă. În
plus, dacă specia disp ărută este o verig ă esențială într-un ecosistem, cu rol esen țial
în transferul de materie și energie, se produce o catastrof ă în lanț, deoarece sunt
afectate un num ăr mare de specii dependente direct sau indirect de ea.
2. Pierderea unor structuri genetice care ar putea constituii în viitor surse de
gene pentru ob ținerea unor organisme adaptate diferitelor necesit ăți. Odată cu
dispariț ia unei specii, dispare și un bagaj genetic care nu va mai putea fi ref ăcut cu
toate descoperirile ș i tehnicile avansate ale ingineriei genetice. Dac ă la un moment
dat o specie nu prezint ă o importanță economic ă deosebită, se poate întâmpla ca
unele din caracteristicile ei s ă prezinte în viitor intere s pentru ingineria genetică ,
pentru industrie, pentru agricultur ă. De aceea pentru siguran ța păstrării unor
organisme vulnerabile, pe cale de dispari ție, a unor linii pure, s-au creat a șa numite
genoteci sau bă nci de gene. Scopul conserv ării biodiversit ății este pentru utilitatea
actuală și potențială a speciilor existente, pentru c ă nu putem prevederea ce specii
ne vor fi utile în viitor.
6.5. Protec ția biosferei
Protejarea existen ței tuturor elementelor vii ale biosferei, sau în alt ă
formulare conservarea biodiversit ății, este un deziderat al omenirii, care are la baz ă
mai multe motiva ții. Una din ele are o latur ă pragmatic ă și se referă la posibilitatea
ca unele din speciile care actualmente nu prezint ă importan ță practică, să devină în
viitor interesante pentru nevoile viitoare ale omenirii. Un alt motiv îl constituie
faptul că un ecosistem ca s ă funcționeze în limitele unui echilibru, are nevoie de
prezența tuturor speciilor lui, deci p ăstrarea biodiversit ății este necesară pentru
păstrarea integrit ății ecosistemelor. Existen ța omenirii depinde de integritatea și
funcționarea normal ă a întregii biosfere, în care or ice specie are un anumit rol, fie
că îl cunoaștem sau nu. În plus, dincolo de utilitatea direct ă și indirectă, protejarea
BIOSFERA 137
biosferei este și o problem ă de etică.
Protejarea biosferei prezint ă două laturi distincte:
1. Protejarea biocenozelor și populațiilor naturale;
2. Protejarea popula țiilor produse de om: plante cultivate și animale
domestice.
6.5.1. Protejarea biodiversit ății populațiilor naturale
O populaț ie pentru a se men ține într-un ecosistem trebuie s ă dispună de un
habitat potrivit, să aibă acces la sursele de hrana necesar ă și prin caracteristicile
sale (structura, dinamic ă, adaptări, înmul țire, migra ții, etc.) s ă facă față
consumatorilor și variațiilor factorilor abiotici.
Prima problem ă pe care o ridic ă protejarea populaț iilor naturale este cea a
spațiului necesar pentru a men ține o popula ție periclitată , sau pentru a înl ătura
condițiile care s ă pună în pericol unele popula ții. Pentru rezolvarea acestei
probleme, care stă la baza dimension ării parcurilor, rezerva țiilor naturale s-au
propus mai multe variante de rezolv ări, fiecare variant ă având la baz ă un criteriu
diferit. Criteriile diferite folosite în rezolvarea acestei probleme: criteriu genetic,
fiziologic, ecologic au g ăsit soluții diferite, fiecare din ele având limite și
neajunsuri. Conform Strategiei Mondiale a Conserv ării (1980) este preferabil
conservarea unei arii mai ma ri, decât a unuia sau a mai multor teritorii mai mici,
această problemă necesitând o tratare diferen țiată în funcție de o serie de factori
precum: clima, natura ecosistemelor, diversitatea habitatelo r, caracteristicile
populațiilor și conexiunile cu alte popula ții.
După locul unde se realizeaz ă activitățile de protejare a unei popula ții
periclitate exist ă două variante de conservare:
1. Conservare in situ, prin protejarea popula țiilor periclitate chiar în locurile
lor de via ță, prin ocrotirea ecosistemelor în care sunt integrate;
2. Conservarea ex situ, prin protejarea popula țiilor periclitate în gr ădini
botanice, gr ădini zoologice, parcuri, ferme, colecț ii de semin țe, etc.
De preferat este prima variant ă, dar în cazul în care ecosistemele de ba ștină
ale unor populaț ii au dispă rut sau s-au modificat prof und se recurge la cea de-a
doua variant ă, care prezintă riscul ca unele animale s ă nu se reproduc ă în
captivitate, sau dacă se reproduc s ă piardă din însu șirile popula țiilor crescute în
mediul natural. Deci, conservarea popula țiilor unor specii trebuie să fie însoț ită în
mod obligatoriu de conservarea habitatului natural.
6.5.1.1. Categorii de arii protejate
Protecția mediului 138
Conceptul de zonă protejată are mai multe aspecte, în func ție de specificul
biogeografic al fiec ărei țări. Conform clasific ării făcută de UICN, adoptat ă în
noiembrie 1990, exist ă 10 categorii de arii protejate necesare gestion ării naturale a
resurselor unei țări.
1. Rezerva țiile științifice sau rezerva ții naturale integrale sunt
ecosisteme cu specii de plante și animale de o importan ță deosebită sau cu o mare
diversitatea biologic ă și (sau) geologic ă în care este interzisă orice interven ție, cu
excepția interven țiilor științifice și a supravegherii. La noi în țară câteva exemple
de astfel de arii protejat e sunt: Cetatea Istria – Grindul Saiele (350 ha, jud.
Constanța), Munții Bucegi – Abruptul Prahovean (3748 ha, jud. Prahova), Pe ștera
Muierii (19 ha, Jud. Gorj).
2. Parcurile na ționale sunt teritorii sau întinderi mari cu peisaje sau
ecosisteme reprezentative, de importan ță națională sau interna țională atât din punct
de vedere științific cât și educativ, recreatic, social. Sunt interzise activit ățile
umane, admi țându-se doar turismul ecologic ș i cultural, terapiile naturiste,
cercetarea științifică, pășunatul rațional. Pe cât posibil, se împiedic ă, se reduc sau
se elimină de pe întreaga suprafa ță activitățile agro-pastorale, miniere, vân ătoarea,
pescuitul, construc țiile, transportul, et c., accesibilitatea turiș tilor este delimitat ă, și
este creat ă o infrastructur ă (drumuri, cl ădiri, servicii), care s ă vină în sprijinul
realiză rii unui turism bine monitorizat . Pe teritoriul parcurilor na ționale exist ă trei
tipuri de zone: zone de natură sălbatică, în care accesul este strict interzis, zone
tampon, care au rolul de a sigura protejarea zonei științifice, zone preparc, care are
funcție specială în sistematizarea turistic ă a întregului parc ș i în care se urm ărește și
o reconstruc ție ecologic ă.
În țara noastr ă există : Parcul Na țional din Mun ții Ceahlău; Parcul Na țional
Cheile Bicazului – Lacul Ro șu; Parcul Na țional Cheile Nerei – Beu șnița; Parcul
Național Mun ții Semenic – Cheile Cara șului; Parcul Na țional Piatra Craiului;
Parcul Na țional din Mun ții Coziei; Parcul Na țional din Munț ii Apuseni; Parcul
Național din Munț ii Călimani; Parcul Na țional din Bucegi – Leaota; Parcul Na țional
Cetățile Dacice: Cioclovina și Grădiștea Muncelului.
3. Rezerva țiile naturale pentru conservarea naturii sunt suprafe țe
de uscat sau ap ă în care sunt conservate ecosisteme cu valoare biogeografic ă
deosebită , putând fii: botanice, zoologice, pale ontologice, forestiere, hidrologice,
speologice, geologice, geomorfologice, complexe.
În România, după specificul lor, au fost grupate în șase tipuri de rezerva ții.
BIOSFERA 139
Iată câteva exemple de rezerva ții naturale din țara noastr ă45:
• rezervații complexe, se gă sesc în aproape toate județ ele, existând în
total un num ăr de cca. 57 rezerva ții, printre care se num ără: Cheile Râme țului
(Alba), Masivul Iezer – P ăpușa (Argeș ), Defileul Criș ul Repede, Cetăț ile Ponorului
(Bihor), Mun ții Coziei (Vâlcea), Masivul Bucegi (Prahova), Masivul Piatra
Craiului (Bra șov); Cheile Nerei -Beu șnița (Caraș – Severin) etc.
• rezervații floristice ș i forestiere se g ăsesc în toate jude țele, existând în
total cca. 205 rezerva ții din care le prezent ăm pe cele din jude țul Galați: Pădurea
Gârboavele, P ădurea Pog ănești, Pădurea Breana, Dunele continentale de la Hanu
Conachi.
• rezervațiile faunistice, care ocrotesc specii rare sau endemice, se g ăsesc
foarte multe în special în cadrul Rezerva ției Biosferei Delta Dunarii: Insula Popina,
Periteașca-Gura Porti ței-Bisericu ța, Sf. Gheorghe-Palade, Peri șor, Insula Sahalin,
Roșca – Buhaiova – Hrecisca, Uzlina – Marc helu – Plopu – Murighiol – Tatanir
(Tulcea). În restul țării astfel de rezerva ții se găsesc în: Valea Vâlsanului (Arge ș),
Insula Mic ă a Brăilei (Bră ila);
• rezervațiile geologice și geomorfologice din ț ara noastr ă sunt în num ăr
de cca. 37, cele mai renumit e fiind: Vârful Omu, Babele și Sfinxul (Prahova),
Vulcanii noroio și de la Pâclele Mari și Pâclele Mici (Buz ău), Lacul f ără fund Ocna
Sibiului (Sibiu), etc.
• rezervațiile speologice din țara noastr ă sunt în num ăr de 27, cele mai
renumite fiind: complexul carstic Sc ărișoara; Pe ștera Muierii; Pe ștera
Polovraci, etc.
• rezervațiile paleontologice, ce ocrotesc r ămășițele fosile ale florei și
faunei, sunt în num ăr de cca. 37.
4. Monumente ale naturii sunt entități naturale de importan ță națională
reprezentate prin specii de plante și animale rare și ameninț ate cu dispari ția, arbori
seculari, forma țiuni geologice, geomorfologice și paleontologice cu valoare
estetică, științifică și cultural educativ ă.
5. Peisaje marine și terestre protejate sunt zone care nu prezint ă
valoare științifică deosebită , prezentând în schimb fie valoare estetic ă și decorativ ă
deosebită , fie constituindu-se locuri de importan ță națională pentru odihn ă. În țara
noastră câteva exemple sunt: P ădurea de Aram ă (20 ha) și Pădurea de Argint (0,5
ha) din jude țul Neamț, Tăul fără fund de la Bagu (4 ha) din jude țul Alba, Muntele
Tâmpa (188 ha) ș i Pădurea și mlaștinile eutrofe de la Pre jmer (252 ha) din jude țul
Brașov.
44 Gh.Mohan, A.Ardelean-Op cit.,p.327-333
Protecția mediului 140
6. Rezerva ții de resurse naturale sunt regiuni puț in cunoscute
științific, neexploatate economic care au fost create în scopul asigur ării cu materii
prime, energie și hrană a generaț iilor viitoare.
7. Regiuni biologice naturale sau Rezerva ții antropologice sunt arii
relativ întinse de ec osisteme naturale și colectivit ăți umane, în care activitatea
umană nu a fost contaminată de tehnologiile moderne, desfăș urându-se în armonie
cu natura. Pân ă în 1990 nu exista pe Terra nici un teritoriu încadrat în aceast ă
categorie.
8. Regiuni naturale amenajate pentru utiliz ări multiple sunt
teritorii întinse exploatate pe principiile dezvolt ării durabile, astfel încât s ă se
asigure pe termen lung productivitatea global ă a teritoriului considerat. Pân ă în
prezent, nici un teritoriu din lu me nu a fost încadrat în aceast ă categorie.
9. Situri naturale ale patrimoniului mondial sunt entit ăți de
importanță internațională cu ecosisteme unice sau situri culturale care au o valoare
universală excepțională din punct de vedere științific sau estetic. În 1990 existau 85
de astfel de situri.
10. Rezerva ții ale biosferei sunt regiuni de valoare interna țională,
protejate în scopul asigur ării perpetu ării vieții pe pământ în condi ții optime, pentru
continuitatea ciclurilor biogeochimice din eco sisteme, pentru rege nerarea resurselor
naturale, perpetuarea vie țuitoarelor și dezvoltarea nestânjenită a comunit ăților
umane. Rezerva țiile biosferei nu au ca scop doar protec ția unei zone ci și aceea de
monitorizare a modific ărilor pe termen lung a unei regiuni, de educa ție și formare a
omului în consens cu legile naturii. În anul 1990 existau în lume cca. 300 de
teritorii încadrate în aceast ă categorie. În țara noastr ă există trei rezerva ții ale
biosferei:
• Rezervația Biosferei Delta Dun ării. În anul 1990 a fost acordat acest titlu
unei suprafe țe de 590.000 ha de pe teritoriile jude țelor Tulcea și Constan ța, care
cuprinde Delta Dun ării și alte zone adiacente. În anul 1993 prin Legea 82 s-a
stabilit cadrul legal de func ționare și s-a înfiin țat Administra ția Rezerva ției
Biosferei Delta Dun ării, care este condusă de un guvernator.
• Rezervația Biosferei Mun ții Retezat, ce cuprinde o suprafa ță de 54.400
ha de pe teritoriul jude țului Hunedoara.
• Rezervația Biosferei Mun ții Rodnei, ce cuprinde o suprafa ță de 56.700
ha de pe teritoriul jude țului Maramure ș.
În afară de aceste 10 categorii stabilite de UICN mai exist ă o categorie de
zone protejate acceptat ă pe plan interna țional, conform "Conven ției asupra zonelor
umede de importan ță internațională , în special ca habitat al pă sărilor acvatice"
semnată la Ramsar (Iran), în 1971. Zonele umede sunt potrivit acestei conven ții
BIOSFERA 141
"întinderi de b ălți, mlaștini, turbării, de ape naturale sau artificiale permanente sau
temporare, unde apa este st ătătoare sau curg ătoare, dulce, salmastră sau sărată,
inclusiv întinderile de ap ă marină a că ror adâncime la reflux nu dep ășește 6 m". În
anul 1990 existau 910 rezerva ții Ramsar. În România, Delta Dun ării este singura
zonă umedă inclusă în Lista Ramsar, din anul 1992.
6.5.2. Protejarea biodiversit ății populațiilor obținute de om
În scopul obț inerii unor produc ții vegetale și animale din ce în ce mai mari,
o preocupare constant ă a oamenilor a fost îmbun ătățirea continu ă a calitaților
productive a speciilor de cultur ă reușind obț inerea unor rase, soiuri cu calit ăți noi
față de speciile de la care s-a plecat. Probl ema care se pune este conservarea cât
mai nealterat ă a diversit ății speciilor cultivate, cât și a speciilor s ălbatice din care
au evoluat.
Ameliorarea plantelor și animalelor s-a realizat empiric de 10.000-15.000
de ani și cu o baz ă științifică de aproape un secol. Îns ă, descoperirea arhitecturii
dublu helix a ADN-ului (1953, J.D. Watson, F.H. Crick, M.H. Wilkins) și a
enzimelor de restric ție (1973, P. Berg, F. Sanger, W. Gilbert) a f ăcut posibil ă
obținerea "in vitro" a molecu lelor de ADN recombinat și apariț ia unei noi științe
"ingineria genetic ă". Prin intermediul unor noi metode de biologie molecular ă s-a
reușit modificarea genetic ă a plantelor ș i animalelor de cultur ă, prin includerea
uneori gene transferate de la un alt organism (transgenez ă), în scopul de a le conferi
însușiri noi, care s ă răspundă necesităților crescânde ale omului și totodată
modificării condițiilor de mediu. Astfel, au ap ărut speciile transgenice, modificate
genetic prin includerea unei gene, de la un alt organism, traversând barierele de
specie (fie de la o plant ă, de la un animal sau de la un microorganism), ob ținându-
se o însuș ire dorită pentru specia de cultur ă. Răspândirea speciilor tr ansgenice este
foarte atent monitorizat ă, deoarece exist ă posibilitatea ca anumite plante ș i animale
răspândite necontrolat s ă devină un pericol pentru s ănătatea omului și pentru
echilibrul ecosistemelor în care pă trund. Aceste specii transgenice, cu însuș iri
productive mari, rezistente la anumite condi ții de mediu, vor de veni materialul de
bază al producerii de hran ă și materii prime pentru mileniul III.
Pentru plantele cultivate exist ă posibilități de conservare atât in situ cât și ex
situ, în schimb pentru animalele do mestice problemele legate de p ăstrarea
nealterată a caracteristicilor se pun pentru ambe le variante de conservare. Atât
pentru plante cât și pentru animale se recomand ă elaborarea unor mă suri de
încurajare a p ăstrării diversit ății soiurilor și raselor locale. Speciile și populațiile
locale, adaptate istoric și economic în diferite zone sunt de ținătoare de gene
rezistente la factori ecologici diferi ți și pot contribui ca surs ă și resursă naturală
Protecția mediului 142
pentru ameliorare, care pot fi, ș i sunt de regul ă, superioare performan țelor,
produselor importate din alte zone . De exemplu, rasele de bovine și ovine din țara
noastră, bruna de Maramure ș, sura de step ă, țurcana, etc. sunt foarte performante în
condițiile ecologice din spa țiul carpatin.
În orice caz, nici o m ăsura de conservare a speciilor sau ecosistemelor nu
poate fi eficient ă atâta timp cât condiț iile globale ale ecosferei continu ă să se
înrăutățească prin efectele ploilor acide, al schimb ărilor climatice, al intoxic ării
factorilor de mediu, al eutrofiz ării, etc. De aceea, crearea unor spa ții de refacere a
speciilor periclitate: rezerva ții, parcuri, colec ții, etc., trebuie să fie însoțită de o
serie de mă suri opera ționale cât și de o serie de activit ăți educaționale care s ă
conștientizeze necesitatea protec ției naturii și a mediului înconjur ător.
6.5.3. Ocrotirea naturii în România
Ocrotirea naturii , ca ramură a ecologiei aplicate, are ca obiectiv principal
păstrarea și conservarea ecosistemelor natura le tipice, specifice unei anumite
regiuni. Potrivit concep ției UICN (Uniunii Interna ționale pentru Conservarea
Naturii) "ariile protejate aduc o contribu ție vitală la conservarea resurselor naturale
și culturale ale planetei. Conservarea elem entelor naturale valoroase se face nu
numai în folosul populaț iilor actuale, ci și pentru genera țiile viitoare".
Ca o consecin ță a poziției sale geografice, România este o țară cu o
diversitate biologic ă ridicată, exprimat ă atât la nivel de ecosisteme, cât și la nivel
de specii. Ecosistemele naturale și seminaturale reprezint ă aproximativ 47 % din
suprafața tării. Ca urmare a studiilor efectuate prin programul CORINE Biotops, au
fost identificate 783 tipuri de habitate pe întreg teritoriul țării, prezentate în
tabelul nr.6.3.
Tabel nr. 6.3.
Principalele tipuri de habitate de pe teritoriul României
Principalele tipuri de habitate Număr
Habitate de coast ă 13
Zone umede 89
Pajiști 196
Păduri 206
Mlaștini 54
Stâncării/nisipuri 90
Agricole 135
BIOSFERA 143
Nivelul ridicat al diversit ății habitatelor induce și un nivel ridicat al
diversităț ii speciilor de flor ă și faună prezentat în tabelul nr. 6.4 .
Tabel nr. 6.4.
Diversitatea florei și faunei din România
Floră / Faună Tipul de specii Numărul de specii
Total 3700
Monumente ale naturii 23
Specii periclitate 39
Specii vulnerabile 171
Specii rare 1253
Specii endemice 57 Floră
Specii subendemice 171
Total 33802
Nevertebrate 33085
Vertebrate 717
Amfibieni 20
Reptile 30
Pești 191
Păsări 364 Faună
Mamifere 102
O concentrare de habitate cu un num ăr mare de specii endemice, rare și
relicte există în următoarele masive montane: Rodna, Bistri ța, Ceahlău, Bucegi,
Piatra Craiului, Retezat – Godeanu, Cernei – Mehedin ți și Apuseni. O bogat ă
diversitate biologic ă se poate constata și în Podișul Dobrogei de Nord, în sudul
Banatului, în Podi șul Transilvaniei, în zona Cazanelor Dun ării și în Podi șul
Moldovei. Cele mai importa nte habitate de zone umede sunt în Delta Dun ării.
În România au fost desemnate un num ăr de 584 arii naturale protejate, în
conformitate cu normele IUCN și pe baza studiilor efectuate de Academia Român ă.
Acestea acoper ă o suprafa ță de 1.140.590 ha, reprezentâ nd 4,8 % din teritoriul
național. Din aceast ă suprafață de 580.000 ha o reprezint ă Rezervația Biosferei
Deltei Dun ării, care func ționează conform prevederilor Legii nr. 82. din 1993.
Această zonă de importan ță internațională are un triplu statut:
• Rezervație a Biosferei. La sfâr șitul anului 1996 existau 329 rezerva ții ale
biosferei din 83 de țări, acoperind o suprafa ță totală de 218 milioane ha;
• Sit Ramsar (zon ă umedă de importan ță internațională în special ca
habitat al p ăsărilor de ap ă)
Protecția mediului 144
• Sit al Patrimonului Mondial Natural și Cultural în cadrul programului
"Omul și Biosfera" (MAB) desf ășurat sub egida UNESCO.
Delta Dun ării este una din cele mai întinse și, totodată , cea mai bine
conservată zonă umedă din Europa. Pe teritoriul Deltei Dună rii se găsește cea mai
întinsă zonă compact ă de stuf de pe glob. Pe teritoriul rezerva ției au fost
inventariat un num ăr de aproximativ 5200 specii de plante și animale. Flora Deltei
Dunării cu cele 955 de specii de plan te superioare spontane reprezintă 1/3 din
numărul total de specii cunoscute în România. Fauna rezerva ției este reprezentat ă
de cca. 3535 specii din care: 2419 spec ii de insecte, 70 specii de scoici și melci, 16
specii de reptile, 160 specii de pe ști din care 75 de ap ă dulce, 310 specii de p ăsări.
În România se deruleaz ă o serie de programe de ocrotirea naturii cu sprijin
internațional:
• elaborarea planurilor de management și constituire a structurilor
administrative pentru parcurile na ționale: Retezat, Bucegi – Piatra Craiului, cu
sprijin GEF;
• reintroducerea zimbrului în zona Vân ători, Neam ț;
• 8 proiecte de stabilirea și implementarea planurilor de management
integrat pentru conservarea unor specii ș i a unor zone protejate, cu sprijinul
Comunității Europene în cadrul Programului LIFE;
• reconstruc ția ecologic ă a unor foste zone inundabile din bazinul
hidrografic al Dun ării, cu sprijinul B ăncii Mondiale, în cadrul Programului
"Coridorul verde al Dun ării";
• amenajarea zonelor carstice din cuprinsul Parcului Natural Mun ții
Apuseni, în colaborare cu Consiliul Europei;
• etc.
6.6. Pădurea
6.6.1. Evolu ția pădurilor
Pădurile au ap ărut pe planeta noastr ă cu mai bine de 350 miliarde de ani în
urmă, maximul de r ăspândire al vegeta ției lemnoase producându-se în Carbonifer.
Vegetația din Carbonifer se caracteriza prin existen ța a numeroase p ăduri întinse ș i
luxuriante din ferigi arborescente și ierboase. Acumularea uria șelor mase vegetale
ale acestor plante a dus la formarea z ăcămintelor de c ărbuni, combustibil pre țios
utilizat de societatea uman ă.
Schimbările climatice survenite ulterior, în perioada Permiană , de la
climatul umed la unul arid, au afectat în mod fundamental vegeta ția forestieră .
BIOSFERA 145
Lunga perioad ă de glacia ție a dezorganizat p ădurile, găsindu-se urme evidente ale
glaciației în Alaska, Massachussets, Anglia, Urali, India, Africa de Sud, Brazilia,
Argentina, și Bolivia. În Premian s-a schimbat radical flora și s-au eliminat formele
vechi pteridosperme apă rând în prim plan plantele cu flori și semințe golaș e,
gimnospermele. P ădurile de pteridofite (ferigi) cedeaz ă locul coniferelor și
ginkgoaceelor primitive. Ca urmare a amelior ării condițiilor de clim ă, încep să
apară în Jurasic genurile moderne de r ășinoase.
În Cretacic s-a petrecut un salt calitativ în evolu ția lumii plantelor prin
apariț ia angiospermelor, plante superiore cu semin țele închise în fruct, care au
cunoscut o puternic ă diversificare reu șind să se răspândeasc ă în toate tipurile de
ecosisteme ș i devenind component ă dominant ă a florei pretutindeni.
6.6.2. Importan ța pă durilor
Dintre toate ecosistemele terestre, dup ă importanț a ecologic ă pe care o au,
pădurile reprezint ă unele din cele mai impor tante ecosisteme gra ție multiplelor
funcții ecologice pe care le îndeplinesc46. În afară de bioresursa principal ă a acestor
ecosisteme, reprezentat ă de biomasa lemnoas ă, pădurile reprezint ă pentru Terra un
factor esen țial de menț inere a echilibrelor ecologi ce prin diferitele func ții pe care le
îndeplinește. Cunoa șterea acestor func ții ne ajut ă să acordă m pădurii importan ța
care i se cuvine, astfel ca ea s ă nu fie considerat ă doar o "fabric ă de lemn". În cele
ce urmeaz ă vom enumera și detalia pe scurt principalele func ții ecologice ale
pădurii.
Pădurea – surs ă de oxigen . Procesul de producere și acumulare de
masă lemnoasă din pădure se realizeaz ă prin două procese antagoniste: fotosinteza
și respirația. În procesul fotosintezei are loc combinarea a dou ă molecule
anorganice, extrem de stabile și sărace în energie, apa și dioxidul de carbon, în
prezența energiei luminoase și a pigmentului clorofilian, în molecule organice,
instabile, bogate în energie și în oxigen molecular. Molecu lele organice formate în
procesul de fotosintez ă sunt glucidele, care polimerizează și formeaz ă polizaharide
precum amidonul și celuloza3.
6CO2 + 6H2O + 686 Kcal/mol = (CH2O)6 + 6O2
Oxigenul reprezint ă deci un produs secundar al fotosintezei, p ădurea
produce cu atât mai mult oxigen cu cât consum ă mai mult dioxid de carbon, ap ă și
46 Gheorghe, Popescu – Op. cit., p. 44 -100
3 Lucian Atanasiu, Lucia Popescu – "Fotosinteza sau cum tran sforma plantele lumina soar elui", Ed. Albatros, 1988,
p. 25
Protecția mediului 146
săruri minerale, acest proces variind în func ție de mai mul ți factori (lumina,
temperatura, concentra ția dioxidului de carbon, concentra ția oxigenului, etc.)
Datorită diminuă rii suprafe țelor de p ădure aprovizionarea planetei cu
oxigen s-a dezechilibrat, raportul dintre con ținutul de oxigen și carbon din
atmosferă a devenit instabil.
Pădurea – modelator al climei. Prezenț a pădurilor exercit ă o influență
mai mare sau mai mic ă asupra urm ătorilor factori climatici: radia ția solară,
temperatura, umiditatea atmosferei, vânturi.
Pădurile se interpun între radia ția solară și sol determinând o diminuare a
luminii și căldurii. Prezen ța pădurilor duce de asemenea la mic șorarea extremelor
termice atât diurne cât mai ales anuale. Vara p ădurile sunt mai ră coroase fa ță de
celelalte zone, iar iarna p ădurile de r ășinoase sunt mai că lduroase fa ță de zonele
libere de vegeta ție. Umiditatea atmosferic ă se menține mult superioar ă în pă dure,
față de terenul descoperit, datorit ă procesului de evapotranspira ție sporit. În
pădurile tropicale în timpul nop ții se ajunge foarte apro ape de punctul de satura ție.
Pădurile sau chiar perdelele de arbori cons tituie bariere de domolire a vânturilor
puternice care, în unele cazuri, constituie factor negativ pentru diferite activit ăți sau
procese.
Pădurea – regulator al circuitului apei. Pădurea exercit ă multiple
influiențe asupra apelor de precipitaț ii, prezen ța pădurilor este hot ărâtoare asupra
cantității și frecven ței precipita țiilor ce cad în zonele circumscrise p ădurilor.
Sintagma "p ădurea aduce ploaia" este folosit ă foarte adesea ca urmare a constan ței
cu care se produce acest fenomen deasupra zonelor împ ădurite. Pădurile au un rol
major de regulator al scurgerilor din precipita ții contribuind la reducerea volumului
de apă ajuns la sol, la diminuarea inunda țiilor și la protec ția solului. P ădurile
constituie cele mai eficiente bariere bi ologice împotriva debitelor de viitur ă,
determinând cre șterea constant ă a debitelor râurilor, o frâ nare a excedentelor de ap ă
și o reducere a amplitudinilor extreme. În foarte multe zone producerea cu o
frecvență și o amplitudine mai mare a inunda țiilor a avut drept cauz ă despăduririle
din bazinul hidrografic adiacent.
Pădurea – protector al solului. În foarte multe zone ale Terrei solul s-a
format și a evoluat gra ție activității pădurii. Într-o p ădure în afar ă de procesul de
formare a biomasei vegetale are loc un pr oces antagonist de descompunere a masei
vegetale moarte (necromasa) ajuns ă la pământ (frunze, ramuri, scoar ță, ierburi).
Activitatea microorganismelor din litier ă are drept rezultat transformarea masei
organice moarte în substan țe minerale, ce sunt integrate în circuitul biologic al
elementelor nutritive necesare perpetu ării produc ției vegetale. Litiera constituie un
mediu prielnic de dezvo ltare a unei faune bogate: mi croorganisme, protozoare,
BIOSFERA 147
viermi, insecte care o transformă treptat în sol capabil s ă asigure aprovizionarea
plantelor cu ap ă și săruri nutritive.
Pe cât de lung și îndelungat este procesul de formare a solului, pe atât de
scurtă poate fi perioada de distrugere a lu i. Eroziunea solului constituie una din
cele mai frecvente procese de distrugere a solului, gra dul de erodare depinzând de
o serie de factori dintre care prezen ța pădurii este un factor esenț ial. Pădurea este
scutul cel mai eficace de apă rare împotriva eroziunii datorit ă faptului c ă reține o
cantitate mai mare de apă pe suprafa ța ei, întârzie topirea z ăpezilor, men ține solul
neînghețat, consolideaz ă solul prin sistemul radicular al arborilor, u șurează
drenarea apelor spre pânza freatic ă.
Pădurea – filtru împotriva polu ării. Pădurea se comport ă ca un filtru
biologic re ținând și neutralizând efectele ma i multor tipuri de poluan ți ai
atmosferei. Astfel, vegetaț ia forestier ă reține unii poluan ți atmosferici precum
compușii sulfului, ai plumbului, ai florului, emana țiile rezultate de la autoturisme,
reduce poluarea radioactiv ă, reține cantit ăți importante de pulberi. Vegeta ția
forestieră contribuie și la atenuarea polu ări fonice, în ora șe perdelele de arborii
apără locuitorii de acest flagel urban. P ădurea are de asemenea rol de filtru
biologic și pentru apele poluate provenite din precipita ții care cad pe suprafa ța ei
sau apele provenite din scurgerile de suprafa ță care străbat suprafa ța ei. Deosebit
de important ă este acțiunea pădurii de filtru bacterian, datorit ă substanțelor ectorine
cu acțiune antimicrobiană emanate de aparatul foliar.
Pădurea – izvor de s ănătate și liniște. Pădurea reprezint ă un mediu
propice refacerii s ănătății și recreării organismului uman datorit ă ionizării negative
a atmosferei pe care aceas ta o produce. Sub influen ța luminii, p ădurea emite
electroni cu care ionizeaz ă atmosfera cu ioni negativi, care au o ac țiune benefic ă
asupra organismului uman.
În concluzie putem spune c ă pădurea reprezint ă un factor de mediu care
contribuie prin multiple c ăi la menț inerea echilibrului local și general al planetei
prin: producerea de oxigen și absorbț ia de dioxid de carbon, filtrarea aerului de
impurităț i și de diferi ți poluan ți, ionizarea aerului, distrugerea microbilor,
asigurarea de ape limpezi și curate, formarea și protejarea solului, atenuarea
elementelor climatice, de ținerea unor func ții estetice ș i recreative.
6.6.3. Distrugerea p ădurilor
Înlocuirea p ădurilor naturale, în special a celor de foioase cu planta ții în
monoculturi (în special conifere dar și plopi) care au o cre ștere și o biomas ă
lemnoasă mai mare, constituie în anumite zone o surs ă de îngrijorare în special
Protecția mediului 148
datorită impactului negativ asupra biodiversit ății, distrugerii hab itatelor naturale și
valorii peisajului. De exemplu, planta rea plopului euroamerican în lunca și delta
Dunării a fost dezastruoas ă din punct de vedere ecologi c, deoarece sistemul lor
radicular nu contribuie la consolidarea malului, dar cel mai mare inconvenient este
faptul că o astfel de pă dure nu ofer ă nici adăpost, nici resurse trofice care s ă
întrețină o faună bogată c a î n pădurea de s ălcii. Pădurea de s ălcii (Salix alba, S.
fragilis ), pe lângă protecț ia malurilor împotriva inunda țiilor, creeaz ă un
microclimat specific, un ad ăpost pentru pă sările care cuib ăresc, dar mai ales la
rădăcina lor se g ăsește un adev ărat incubator cu hrană pentru păsări și pești. Pentru
viitor, în anumite zone, se preconizeaz ă eliminarea plopului euroamerican și
înlocuirea lui cu specii ecologice ( frasinul, ulmul, ar țarul, glă dița) care nu sunt a șa
de productive, dar sunt mult mai rezistente și contribuie la men ținerea
biodiversit ății.
6.6.4. Situa ția pădurilor în România
Fondul forestier na țional ocup ă actualmente cca. 6,3 milioane ha (26,7 %
din suprafa ța țării), ceea ce îi ofer ă a 10-a pozi ție în Europa. P ădurile sunt
neuniform distribuite pe regiuni geografice: 58,5% la munte, 32,7 % la deal și 8,8
% la câmpie, ceea ce indic ă un deficit important la câmpie și chiar la deal.
Constituite în principal din foioase 69% și din răș inoase 31%, p ădurile țării noastre
sunt neuniform distribuite pe clase de vârste, existând un de ficit important al
arboretului preexploatabil și exploatabil ( cu vârste peste 80 de ani).
Pădurile României au o produc ție și o productivitate ridicat ă, față de
mediile europene precum și o cotă anuală de tăiere redus ă datorită procentului
redus de clase de vârste exploatabile, datorită ponderii însemnate a p ădurilor cu
funcții speciale de protec ție, datorit ă rețelei de drumuri forestiere reduse.
Principalele probleme cu care se confrunt ă pădurile din țara noastr ă sunt :
• existența fenomenului de uscare în mas ă la brad, molid, fag, cvercinee,
care afecteaz ă cca. 400.000 ha/an. Din fericire în clasele de defoliere cele mai
afectate, clasele 2 – 4, se află pe total doar 12,3% din totalul arborilor, România
situându-se printre primele 10 țări europene cel mai pu țin afectate de acest
fenomen;
Tabel nr. 6.5.
Ponderea claselor de defoliere pe grupe de specii (r ășinoase și foioase), la
nivelul anului 1998 (dup ă Raportul de mediu / 1998)
Grupa de Clase de defoliere
specii 0 1 2 3 4 2 – 4
Rășinoase 71 % 20 % 8 % 0,6 % 0,4 % 9 %
BIOSFERA 149
Foioase 65,7 % 21 % 11,8 % 1 % 0,5 % 13,3 %
TOTAL 66,9 % 20,8 % 10,9 % 0,9 % 0,5 % 12,3 %
• prezența frecvent ă a vă tămărilor datorate vântului și a zăpezii, volumul
afectat anual dep ășește 2 milioane mc;
• prezența vătămărilor datorate poluă rii cu SO 2, NO x, metale grele, etc.,
care afectează cca. 150.000 ha p ădure, 25.000 ha-30.000 ha f iind perturbate grav;
• prezența pășunatului în p ădure, practicat anual pe cca. 1 milion ha fond
forestier, în arborete cu v ărste, structuri și compozi ții variate;
• modificarea sistemului de proprietate asupra p ădurilor, o parte din
acestea au revenit vechilor proprietari antebe lici, care au recurs la supraexploatarea
pădurilor proprietate;
• lipsa fondurilor necesare pentru:
– mărirea suprafe ței fondului forestier, prin achizi ționarea de terenuri cu
folosință agricole, pentru realizarea de perdele de protec ție a câmpului și
a terenurilor degradate;
– gospod ărirea continu ă și de calitate a p ădurilor, în special a celor tinere;
– reconstruc ția ecologic ă a arboretelor calamitate prin uscare, doborâturi
de vânt, alunecă ri de teren, etc.;
Potrivit criteriilor interna ționale starea p ădurilor din România este apreciat ă
ca având urm ătoarea evolu ție:
– anul 1991 – p ăduri slab afectate (9,7%);
– anii 1993,1994 – p ăduri puternic afecta te (20,5%, 21,2 %);
– anii 1990, 1992, 1995-1998 – p ăduri moderat afectate.
7 DEȘEURILE
7.1. Clasificarea de șeurilor
Prin deșeuri se înțelege resturile tehnologice, produsele și materialele cu
termene de garan ție depășite, produsele uzate fizic care nu mai au valoare de
întrebuințare, precum și resturile menajere.
Clasificarea de șeurilor se poate face dup ă mai multe criterii, în general se
vorbește despre urmă toarele categorii de de șeuri.
1. Deșeuri menajere, provenite din sectorul casnic sau din sectoare similare,
mica și marea industrie, sectorul pub lic sau administrativ, comer ț, etc.
2. Deșeuri stradale, specifice c ăilor de circula ție publică, provenite din
activitatea cotidian ă a populaț iei, din spa țiile verzi, din depunerea substan țelor
solide din atmosfer ă.
3. Deșeuri voluminoase, provenite din demolarea sau construirea de
obiective industriale sau civ ile, sau de alte provenienț e care, datorit ă dimensiunilor
sale nu pot fi preluate cu sistemele obi șnuite de precolectare sau colectare, ci
necesită o tratare diferen țiată.
4. Deșeuri industriale, provenite din desf ășurarea proceselor tehnologice și
care sunt de diferite naturi funcț ie de specificul unit ății industriale. Cele mai mari
cantități de deșeuri industriale provin din activit ățile miniere.
5. Deșeuri agricole, provenite de la unit ățile agricole și zootehnice sub
formă de gunoi de grajd, dejec ții animaliere, de șeuri animaliere de la abatoare și
din industria c ărnii, deșeuri vegetale de la fabricile de zahă r, ulei, etc.
6. Deșeuri periculoase precum cele: toxice, inflamabile, explozive,
radioactive, infec țioase, spitalice ști sau de alt ă natură, care prezint ă direct sau
indirect pericol pentru lumea vie.
7. Deșeuri nepericuloase sunt cele care nu se descompun în elemente
periculoase care s ă afecteze viaț a omului, dar se acumuleaz ă în cantit ăți uriașe
afectând într-un fel sau altul mediul.
Protecția mediului 152
În România, generarea de șeurilor a sc ăzut în ultimii ani datorit ă recesiunii
economice manifestat ă în industrie și mai ales în sectorul minier. În schimb,
structura de șeurilor după sectoarele de provenien ță a rămas aceea și, sectorul urban,
industrial și agricol au avut urm ătoarea contribu ție la producerea de șeurilor
(tabel nr. 7.1. ):
Tabel nr. 7.1.
Generarea de șeurilor în România pe sectoare de activitate
anul 1995 1998
deșeuri industriale 97% 95%
deșeuri urbane 2% 3%
deșeuri agricole 1% 2%
7.1.1. De șeurile menajere
În categoria de șeurilor menajere sunt incluse de șeurile provenite de la
populație, deșeurile stradale, cele rezulta te din activitatea comercial ă, a ș colilor,
spitalelor, precum și a tuturor institu țiilor și industriilor de pe platformele urbane,
care produc de șeuri similare cu cele colectate de la populaț ie și care sunt colectate
de firmele de salubritate.
Generarea de de șeuri menajere este dependentă de o serie de factori ca:
• tipul de industrie ș i de comer ț. Stadiul dezvolt ării tehnicii ambalajelor
este un factor important care determin ă cantitatea și calitatea de șeurilor. În Statele
Unite 1/3 din volumul de șeurilor îl reprezint ă ambalajele.
• nivelul general de trai. Locuin țele cu un venit mai redus produc mai
puține deșeuri dar mai umede și cu un con ținut ridicat de substan ță organică față de
locuinț ele cu un venit relativ ridicat. În zonele rurale, cantitatea de de șeuri este mai
mică față de zonele urbane datorit ă, compost ării, hrănirii animalelor, îngr ășării
terenurilor. În localit ățile cu înc ălzire individual ă pe bază de lemn, huil ă sau cocs
există deșeuri mai mari fa ță de cele cu înc ălzire central ă.
• obiceiurile consumatorului legate de nivelul de informare și educație
ecologică.
Producerea de șeurilor menajere exprimat ă prin kg/locuitor/zi și variază între
180 – 300 kg / loc./ zi în diferite țări și orașe astfel:
DEȘEURILE 153
Tabel nr. 7.2.
Producerea de șeurilor menajere în di ferite centre urbane
orașul deșeuri menajere
kg/ locuitor/ zi
Berna 164
Moscova 200
Hamburg 200
Geneva 215
Budapesta 220
Constanța 220
Timișoara 235
Londra 280
Paris 290
București 315
Calcuta 385
Los Angeles 405
Calitatea de șeurilor este exprimat ă prin urm ătorii parametrii de baz ă:
compoziția structural ă, puterea caloric ă, conținutul de cenu șă, umiditatea, etc.
Principalele componente ale reziduurilor menajere sunt: hârtie, cartoane, plastic,
metale, textile, sticla, ceramica , resturi alimentare, substanț e amorfe, etc. Pentru
țările dezvoltate ponder ea cea mai mare din de șeurile menajere o de ține: hârtia,
plasticul și textilele care ajung la valori de: 70% în Canada, 65 % în Finlanda, 55%
în Suedia, 45% în Elve ția și Olanda, 42% în SUA, 26% în Fran ța și Anglia și 8 –
12% în România, unde ponderea cea mai mare o de ține materiile organice cu 60 –
70%.
Principalele probleme legate de managementul ineficient al de șeurilor
municipale constau în:
• sunt depozitate în locuri neautorizate sau în locuri neconforme cu regulile
de protecție;
• deșeurile municipale nu sunt depozita te separat, ci uzual împreun ă cu
cele industriale și cele întâmpl ătoare;
• locurile alese nu sunt suficient prosp ectate din punct de vedere hidrologic
și al riscurilor de mediu fiind alese ad-hoc dup ă unele criterii precum prezen ța unei
depresiuni;
• sunt amplasate chiar pe malul apelor sau foarte aproape de pânza freatic ă;
• o mare parte din de șeuri sunt depozitate individual și neorganizat;
153
Protecția mediului 154
• nu se acoper ă periodic gropile de gunoi și nu se recultiv ă aceste zone
părăsite;
• gropile de gunoi nu sunt îngr ădite, nu sunt p ăzite fiind accesibile;
• nu dispun de echipament e adecvate precum:
– echipamente de protec ție, respectiv de izolare (argil ă, folii, etc.);
– sisteme de drenare ș i colectare;
– sisteme de acoperire periodic ă a gropii;
– echipamente de tasare a de șeurilor;
– instalații de biogaz;
– controlul și înregistrarea volumelor ș i conținutului de șeurilor.
7.1.2. De șeurile industriale și periculoase
Deșeurile industriale sunt în medie de 5 pân ă la 20 ori mai mari fa ță de
deșeurile municipale și sunt depozitate în gropi co mune cu cele municipale sau
separat, existând alte probl eme legate de managementul ineficient al acestora. În
afară de cele enumerate mai sus sunt:
• rata recicl ării deșeurilor este foarte mic ă;
• stocarea în curtea întreprinderilor f ără măsuri de protec ție și control;
• efectul poluator asupra factorilor de mediu;
• existența unor substan țe periculoase pentru mediu și sănătatea
popula ției.
În România principalele tipuri de de șeuri industriale produse sunt:
• sterilul din exploată rile miniere și cariere, jude țele care produc mari
cantități de steril minier din subteran sau din cariere de suprafa ță sunt: Gorj,
Vâlcea, Alba, Covasna, Hunedoara, Maramure ș, Sălaj, Prahova;
• cenușile provenite din procesele termice din cadrul marilor
termocentrale, jude țele care produc mari cantit ăți din acest tip de de șeu sunt: Gorj,
Hunedoara, Dolj, Bihor;
• deșeurile metalurgice (z guri metalice, praf și cenuș i metalice, materiale
refractare, scorii, cruste, miezuri și forme de turnare), jude țul care se remarc ă prin
producerea celor mai mari cantit ăți este Gala ți;
• nămolurile industriale;
• deșeurile metalice (feroase, neferoase și în amestec).
DEȘEURILE 155
7.1.3. De șeurile periculoase
Deșeurilor periculoase cuprind orice tip de de șeuri care, datorit ă
caracteristicilor lor specifice, reprezint ă un risc pentru om sau mediu fie ca atare,
fie după tratarea, degradarea, eliminarea lor. De șeurile periculoase provin în cea
mai mare parte din activit ățile industriale. Conform "Listei de Deș euri Periculoase
a Comunit ății Europene" se apreciaz ă că în România s-au produs în 1998 cca.
1,5 milioane tone de de șeuri industriale periculoase, reprezentând 0,7 % din totalul
cantității de deșeuri generate. Principalele tipuri de de șeuri industriale periculoase
sunt reprezentate de 35 de sortimente din urm ătoarele categorii de substan țe:
fosfogips, de șeuri din procesele chimice organice, solu ții alcaline reziduale,
gudroane, de șeuri metalurgice cu plumb, de șeuri spitalice ști infecțioase și toxice,
deșeuri petroliere, de șeuri cu con ținut de azbest, de șeuri de vopsele. Jude țele mari
producătoare de de șeuri periculoase au fost în anul 1998: Vâlcea, Bac ău, Dolj,
Constanța.
Deșeurile periculoase trebuie sortat e pe grupe, la sursa de provenien ță, în
conformitate cu caracteristicile prin cipale (ex. acizii nu se amestec ă cu metalele) și
cu opț iunile finale de tratare ( incinerare, depozitare, îngropare, reciclare). În
această categorie un loc important îl de țin deșeurile radioactive.
7.1.3.1. De șeurile radioactive
Managementul de șeurilor radioactive constituie un subiect de mare interes
pentru publicul larg ș i are drept scop protec ția sănătății populației și a mediului
înconjură tor contra materialelor radioactive în prezent ș i în viitor. În general
populația nu are o imagine corect ă asupra de șeurilor radioactive, ce cantităț i sunt,
cum sunt generate, stocate și transportate, cum sunt de pozitate, cum sunt supuse
măsurilor de reglementare ș i control și ce tip de supraveghere este implicat ă.
Materialele solide radioactiv e care ies de la o central ă nucleară se pot găsi
sub formă de:
– deșeuri radioactive tratate și compactate în butoaie sp eciale, astfel încât la
peretele butoiului să nu se depăș ească nivelele maxime ad mise de reglement ările
în vigoare;
– răș ini schimb ătoare de ioni, care la rândul lor sunt îm pachetate în
containere speciale în acelea și condiții.
În ceea ce prive ște combustibilul nuclear ars (u zat), acesta este stocat dup ă
scoaterea lui din zona activ ă în bazine speciale din interiorul centralei, pentru o
perioada ce poate aj unge la 10 ani, func ție de tipul centralei, urmând s ă fie
transferat după proceduri și reglement ări bine stabilite, în afara centralei, în
155
Protecția mediului 156
depozite pentru de șeuri înalt active sau la instala țiile de retratare.
În România func ționează în prezent Centrala Nucleară Electrică de la
Cernavodă cu două unități de tip CANDU. Comparativ cu alte tipuri de centrale
nucleare, de șeurile generate la CNE de tip CANDU sunt mai pu țin active ș i în
cantități mai mici decât cele de la reactorii cu ap ă sub presiune, tip VVER,
proiectați în fosta Uniune Sovietica și care func ționează în Bulgaria, Republica
Cehă, Republica Slovac ă și Ungaria. Totu și, nici centralele CANDU nu sunt atât
de sigure cum se sus ține, unele dintre ele fiind în chise chiar în Canada, de c ătre
Agenția de Protec ția a Mediului, din cauza numeroas elor incidente care au dus la
eliminarea în atmosfer ă a milioanelor de tone de tritiu
Din funcționarea unei centrale nucleare de tip CANDU – 600 rezultă un
volum anual de de șeuri slab ș i mediu active condi ționate pentru depozitare final ă
de cca. 252 m3. Pe baza cantităț ilor totale rezultate din func ționarea pe o perioada
de 30 de ani a unit ăților U1 și U2 de la Cernavod ă, s-a estimat că este necesar ă
asigurarea unei capacităț i de depozitare final ă de cca. 15000 m3.
În cadrul Programului de Management a Deș eurilor Slab și Mediu Active se
asigură operațiunile de tratare, condi ționare și depozitare final ă în structuri tehnice
de suprafa ță a deșeurilor radioactive slab și mediu active. În vederea îndeplinirii
cerinț elor de stabilizare și containerizare a de șeurilor radioactive solide s-a avut în
vedere selectarea unei instala ții de supercompactare și a unei instala ții de cimentare
suficient de flexibile pe ntru a asigura tratarea și condiționarea tuturor tipurilor de
deșeuri radioactive care ar putea fi generate pe durata de existen ță a CNE
Cernavodă . Modulele de depozitare se stocheaz ă într-un spa țiu special amenajat
apoi se transfer ă la celulele de depozitare final ă aflate în apropiere.
Problema de șeurilor nu a fost solu ționată pe plan mondial (exist ă doar
compromisuri), și nici la noi în țară, lucru eviden țiat de studiul geologic asupra
depozitului din Munț ii Apuseni, care a identificat două falii active prin care circul ă
apă, fapt care f ăcea de la bun început ca amplasamentul s ă devină impropriu. La
Conferința de la Stockholm din 1974 se ar ăta că "este cu des ăvârșire greșit să
afirmăm că toate problemele privind managementul de șeurilor radioactive au fost
rezolvate, dar ele sunt st ăpânite în prezent și, mai târziu, la sfâr șitul secolului,
tehnicile vor fi g ăsite ".
DEȘEURILE 157
7.2. Efectele de șeurilor
• Răspândirea bolilor și infecțiilor. Reziduurile con țin o serie de agen ți
patogeni ce pot produce o serie de boli infec țioase și parazitare: viru și, bacterii,
ciuperci, protozoare, ouă de viermi care f ără o neutralizare corespunz ătoare a
deșeurilor pot rezista timp îndelungat în acest mediu. Transmiterea c ătre popula ție
se poate face fie direct prin p ătrunderea acestora prin sol, în apele freatice și apele
de suprafa ță care ajung la popula ție, fie prin gazdele interm ediare, în special insecte
și rozătoare. Mu ștele, țânțarii și șobolanii sunt organismele care se prolifereaz ă în
jurul gunoaielor și care sunt purt ători de agen ți patogeni periculo și.
• Poluarea solului, a apelor freatice și de suprafa ță. Reziduurile
necorespunz ător tratate, prin produș ii lor de descompunere, în special cloruri,
nitrați, sulfați, metale grele polueaz ă solul ș i apele din apropiere r ăspândindu-se pe
suprafețe mari prin intermediul apelor și ducând la perturbarea echilibrelor naturale
din apă și sol, sau chiar pot ajunge în organismul uman prin procesul de circula ție a
materiei în ecosistemele în care ajung.
• Poluarea atmosferei. Procesul de descompunere anaerob ă a substan țelor
organice din gropile de gunoi este înso țit de degajarea unor gaze r ău mirositoare
(metan, amoniac, hidrogen sulfurat), procesul de autoaprindere și ardere incompelt ă
a deșeurilor polueaz ă atmosfera cu fum, funingine, cenu șă, vântul ridic ă în
atmosferă praful și hârtiile împr ăștiindu-le pe suprafe țe mari .
• Deprecierea aspectului estetic al cadr ului natural. Gropile de gunoi prin
natura lor nu reprezintă un loc de atrac ție, fiind de obicei amplasate departe de
zonele de circula ție, de acces. În schi mb, aruncarea întâmpl ătoare, ocazională a
deșeurilor în special în locu rile de agrement, în spa țiile naturale creeaz ă un aspect
dezolant, provoac ă disconfort psihic diminuând func ția de baz ă a acestor peisaje
naturale, aceea de recreere.
7.3. Gestiunea de șeurilor
7.3.1. Necesitatea gestiunii de șeurilor
Gospodă rirea integrat ă a deșeurilor este o activitate vital ă pentru comunitate
dictată de următoarele imperative:
• suprafețele de depozitare scad continuu, construirea de noi zone de
157
Protecția mediului 158
depozitare fiind un proces scump și dificil;
• multe din materialele ce se g ăsesc în de șeuri pot fi o materie prim ă
valoroasă și ieftină pentru unele afaceri;
• recuperarea unor materiale din de șeuri scade presiunea asupra unor
materii prime rare, sau greu regenerabile ( ex. unele metale rare, lemnul);
• utilizarea energiei rezultate prin incinerarea de șeurilor, sau din
instalațiile de biogaz, reprezint ă o sursă alternativ ă de energie; etc.
Principalele obiective ale gestiunii de șeurilor sunt:
– protejarea s ănătății populației;
– protejarea mediului;
– conservarea resurselor naturale prin politicile de reducere a de șeurilor și
prin reciclare;
– menț inerea valorilor estetice a peisajelor naturale ș i antropizate.
7.3.2. Etapele gestion ării deșeurilor
Gestionarea de șeurilor cuprinde urm ătoarele faze:
1. Colectarea de șeurilor;
2. Transportul de șeurilor;
3. Tratarea deș eurilor.
7.3.2.1. Colectarea de șeurilor
În locurile de producere de șeurile se colectează în recipiente speciale,
amplasate în spa ții speciale. De șeurile pot fi colectate în mod tradi țional sau
special. Exist ă situații când se realizeaz ă o preselec ție a deșeurilor pentru
recuperarea materialelor potenț ial reutilizabile sau reciclab ile. Pentru aceasta este
necesară introducerea unui sistem de colectare diferen țiată.
Colectarea de șeurilor poate fi f ăcută în una din variantele de mai jos:
♦ colectare neselectiv ă, când de șeurile provenite din activit ățile
casnice precum și cele de la diferi ți agenți economici și instituții publice con țin
amestecate în diferite propor ții hârtii, materiale plastice, sticl ă, metale, materiale
organice, etc. Este modul cel mai frecvent întâlnit la noi în țară;
♦ colectarea selectiv ă are drept scop col ectarea materialelor
refolosibile (hârtie , cartoane, sticl ă, textile, mase plastice, ca uciuc, metale) direct de
DEȘEURILE 159
la popula ție prin dotarea locuin țelor cu saci de plastic și amplasarea la fiecare loc
de depozitare a resturilor menajere de containere de recep ționare pe diferite tipuri
de materiale. Preluarea și transportul materialelor refolosibile direct de la popula ție
se face prin grija municipalit ății care livreaz ă aceste materii uzin elor de prelucrare,
avantajele fiind atât de pa rtea locuitorilor prin micș orarea cheltuielilor cu gunoiul
menajer, cât și de partea municipalit ății prin veniturile realizate din vânzarea
materialelor refolosibile, da r mai ales de partea mediul ui care nu mai este agresat
prin volume mari de de șeuri ce nu se descompun u șor, și prin scăderea presiunii
asupra materiilor prime necesare producerii de hârtie, sticl ă, textile, etc.
7.3.2.2. Transportul de șeurilor
După modul în care sunt înc ărcate și transportate, prezent se practic ă două
moduri de transport a de șeurilor:
sistem semiînchis : încărcare deschis ă – transport închis, prezint ă un
nivel tehnic foarte sc ăzut, inacceptabil în zilele noastre;
sistem închis : încărcare închis ă – transport închis, este cel mai
modern sistem ce se bazeaz ă pe colectarea gunoaielor la locul de producere în
recipienți de construc ții unitare amplasa ți în spații de stocare corespunz ătoare sau
în saci de hârtie sau de plastic.
Cel mai ecologic transport se face cu ma șini specializate, care s ă respecte
exigențele riguroase privind protec ția sănătății publice și a mediului, printr-un
transport complet închis, eficient, sigur, cu o înc ărcare și o descărcare rapid ă a
gunoaielor. În acest sens, Comunitatea European ă a elaborat norme pentru
producătorii de Ma șini de construc ții și Gospodă rire Comunală , care con țin
exigențele fundamentale ce trebuie satisf ăcute.
7.3.2.3. Tratarea deș eurilor
Tratarea de șeurilor, atât pentru ne utralizarea acestora cât și pentru
valorificarea unor materiale sau subproduse ob ținute se poate face astfel:
1. Depozitarea controlat ă a deșeurilor
Alegerea gropilor de gunoi se face având în vedere câteva criterii referitoare
la distanța față de apele de suprafa ță și subterane, distan ța față de localit ăți, drumuri
de acces. Preg ătirea terenului trebuie s ă aibă în vedere, acolo unde nu există un
strat impermeabil natural, crearea lui prin: compactarea suprafeț ei fundului, printr-
un strat de argil ă compactă de 30 cm, cu mortar de ci ment, cu mâl de carbid, sau
159
Protecția mediului 160
chiar cu folii de material plastic sudabile . Gunoaiele trebuie, nivelate, compactate,
și acoperite cu pă mânt, moloz de construc ții sau alte materiale similare, dup ă
fiecare 1,5m grosime. Rampa de gunoi trebuie s ă fie împrejmuit ă cu gard, s ă fie
prevăzută cu instala ții sanitare necesare pe rsonalului muncitor, s ă aibă la intrare
cântare tip bascul ă pentru a se ține eviden ța volumelor desc ărcare, să aibă conducte
sau șanțuri de evacuare a apelor reziduale rezultate spre cursurile de ap ă cele mai
apropiate. Dup ă terminarea umplerii gropii de gunoi, suprafa ța ei trebuie acoperit ă
cu materiale adecvate pentru utilizarea ulterioar ă a terenului respectiv în
agricultură , silvicultur ă, parcuri sau terenuri sporti ve, construirea de depozite.
DE INTRODUS DIN ATLAS DE ECOLOGIE PG. 212, FIG. B
Drenaj al apelor naturale Pământ de pe
șantiere supraîn ălțatCântar tip
basculă
Fig. 7.1. – Depozitarea controlat ă a deș eurilor și principalele transferuri de substan țe
Soluția cea mai ră spândită pe plan mondial este depozitarea gunoaielor prin
așezarea lor direct pe sol, în gropi care trebuie asanate, aceast ă soluție neimplicând
practic nici o investi ție. Soluția cea mai simpl ă este depozitarea deschis ă a
gunoaielor, f ără nivelare și acoperire. În România, suprafa ța ocupată de aceste
rampe de depozitare a reziduurilor menajere este de cca. 500 ha, din care pentru
municipiul Bucure ști, cca. 50 ha. Cu excep ția orașelor Cluj ș i Constan ța, care au o
depozitare controlat ă a deșeurilor urbane, în celelalte centre urbane din România
depozitarea de șeurilor se face în halde mixte, ca re constituie zone periculoase,
insalubre, cu pericol de im purificare a apelor subterane și de suprafa ță, degajând
mirosuri nepl ăcute, favorizând menț inerea și înmulțirea unor focare generatoare de
boli pentru oameni ș i animale, afectând confortul și estetica urban ă.
2. Valorificarea de șeurilor
Cu excep ția unor de șeuri greu valorificabile sau nevalorificabile cum ar fi:
sterilul minier, cenu șa și zgura de termocentral ă, deșeurile chimice, de șeurile Drenaj al apelor de înfiltra ție Etanșeizare natural ă sau artificial ă plantat cu vegeta ție Versant protecto r
Depozit zilnicMateriale de
acoperire Mirulator
de deșeuri
Puț de
observare
Scurgeri de a pă în profunzime
Precipitaț ii EvaporareFormare
de Apă de
infiltraț ie Pulberi gaz
DEȘEURILE 161
radioactive, de șeurile periculoase, o mare parte din de șeurile rezultate din sectorul
industrial, municipal și agricol pot fi valorificate în diferite moduri. Unit ățile care
valorifică deșeurile în România sunt fie:
– unitățile produc ătoare, prin reutilizarea în alte procese tehnologice, ceea ce
duce la o minimalizare a volumelor de deș euri. Din totalul de șeurilor valorificate în
țara noastr ă, circa 45% au aceast ă destinație.
– alți agenți economici, care cump ără de la unităț ile produc ătoare deșeurile
acestora și le valorific ă în diferite procese. Din totalul de șeurilor valorificate în ț ara
noastră, circa 30% au aceast ă destinație.
– unitățile specializate (tip REMAT). Din totalul de șeurilor valorificate în
țara noastr ă, circa 5% au aceast ă destinație.
După caracteristicile lor, de șeurile pot fi valorificate prin diferite metode
prezentate mai jos.
♦ Compostarea de șeurilor și transformarea lor în îngr ășământ agricol,
cu selectarea prealabila a unor de șeuri de fier, hârtie, sticl ă, este o modalitate de
valorificare a deșeurilor organice . Deșeurile organice alimentare și de gradină
reprezintă cca 40 % din totalul de șeurilor menajere. Când sunt evacuate în rampele
de gunoi ele pot crea grave probleme mediului înconjur ător deoarece se descompun
anaerob eliberând metan și dioxid de carbon. Aceste de șeuri organice nu ar trebui
să se regăsească nici în gropile de gunoi, nici în uz inele de incinerare, ci ar trebui s ă
fie reintegrate în circuitul elementelor nutritive, prin utilizarea compostului ob ținut
din materiile organice, la îngr ășarea pământului. În acest fel, pe de o parte volumul
deșeurilor se reduce considerabil, iar pe de alt ă parte se poate ob ține un
îngrășământ de înalt ă calitate, reducând astfel utilizarea îngr ășămintelor minerale și
poluarea mediului înconjur ător legată de producerea și utilizarea lor.
♦ Incinerarea de șeurilor cu sau fă ră recuperarea energiei termice ș i a
fierului reprezint ă procesul de ardere a gunoaielo r în cuptoare speciale. Acest
tratament permite cea mai considerabil ă reducere a volumului de șeurilor, generând
cele mai puț ine reziduuri finale, dar prezint ă unele inconveniente, legate de gazele
de ardere rezultate.
♦ Metanizarea de șeurilor reprezintă degradarea componentelor
organice în lipsa oxigenului cu producere de biogaz, folosit ca surs ă de energie
neconven țională .
♦ Recuperarea și reciclarea de șeurilor prezintă o foarte mare
importanță referitor la modul cum sunt tratate de șeurile. Modul risipitor în care sunt
astăzi consumate și aruncate materiale și energia poten țial utile, generând totodat ă
și o poluare în continu ă creștere a aerului apei și solului, reflect ă existența unor
161
Protecția mediului 162
modele de consum și practici sociale nedurabile. Principalele grupe de de șeuri care
se preteaz ă proceselor de recuperare și reciclare sunt:
– deșeuri de sticl ă;
– deșeuri de metale neferoase;
– deșeuri de metale feroase;
– deșeuri de hârtie / carton;
– deșeuri lemnoase;
– deșeuri textile;
Recuperarea și reutilizarea resurselor reciclabile reprezint ă mijloace de
soluționare a contradic ției dintre cerin țele procesului de cre ștere economică și
caracterul restrictiv al resurselor. În acela și timp activitatea de reciclare interfer ă
profund cu activitatea de protecț ia mediului, intensificarea recicl ării diminuând
sensibil presiunea poluant ă asupra mediului. În acest sens, înc ă din 1948 s-a
constituit la Paris Biroul Interna țional al Recuper ării, au apărut și s-au dezvoltat cu
succes în întreaga lume firme private care ac ționează în acest domeniu. În
România, primele unit ăți de recuperare au ap ărut în 1949, ast ăzi funcționează
efectiv în domeniul recuper ării cca. 250 de firme cu capital de stat și privat.
Organizarea și gestiunea mai eficient ă a materialelor refolosibile în țara noastr ă se
impune ca o prioritate pornind de la urmă toarele premise:
– potențialul de materiale refolosibile es te ridicat, ceea ce este o premis ă în
asigurarea unei eficien țe economice;
– nivelul tehnic și tehnologic la nivel na țional al acestei activit ăți este
modest, dar poate fi îmbun ătățit fără eforturi investiț ionale deosebite;
– nivelul de sensibilizare a agen ților economici și a popula ției cu privire la
importanț a și imperativele recicl ării materialelor este redus, dar poate fi îmbun ătățit
prin acțiuni concertate de mediatizare susț inută și educație ecologic ă.
La noi în țară există posibilități de a aduce în circuitul productiv cantit ăți
mari de de șeuri metalice, zguri metalurgice și cenușă de la centralele energetice
care func ționează cu cărbune. Acestea ar putea fi folosite ca material de
construcție, amendamente în agricultur ă sau, în cazul de șeurilor metalice s ă se
reducă cantităț ile de resurse minerale exploa tate. De asemenea organizarea
colectării și valorific ării deșeurilor de sticl ă, a deșeurilor polimerice, etc., pot fi c ăi
deosebit de eficace de reducere a presiunii societ ății asupra resurselor
neregenerabile.
8 MONITORINGUL DE MEDIU
8.1. Defini ție, activit ăți
Monitoringul de mediu reprezintă un ansamblu de opera țiuni privind
supravegherea, eval uarea, prognozarea și avertizarea în scopul interven ției
operative pentru men ținerea stării de echilibru a mediului. Monitoringul de mediu
trebuie să asigure un flux informa țional, structurat atât pe sectoarele specifice (apa,
aer, sol, etc.), cât și intersectorial, cu privire la sursele de poluare și calitatea
mediului, folosirea și starea resurselor na turale. Este necesar ă sublinierea deosebirii
dintre monitoringul ca surs ă de date și monitoringul ca surs ă de informa ții, acesta
din urma dovedindu- și eficienț a în plan decizional, ofer ind posibilitatea de a opera
cu date prelucrate, respectiv cu informa ția ca produs.
Activitatea de monitoring de mediu are la baz ă două tipuri de activit ăți:
• activitatea operativ ă de culegere a datelor , de avertizare a unor
poluă ri accidentale și luarea unor m ăsuri de protec ție a folosin țelor;
• activitatea de caracterizare a calit ății mediului , pe termen lung, de
evaluare a tendin țelor de evolu ție și a măsurilor de protec ție adecvate.
8.2. Sistemului de Monitoring Integrat al Mediului
din România (SMIR)
După 1990, în România s-a trecut de la un monitoring de mediu sectorial la
un monitoring integrat al mediului . Monitoringul integrat difer ă de monitoringul
sectorial prin aceea c ă este organizat atât în cad rul sectoarelor specifice, cât și la
nivelul func țiilor intersectoriale. Monito ringul integrat implic ă capacitatea de a
procesa simultan date din divers e sectoare, date care trebuie s ă aibă o referin ță
geografic ă comună (să fie un sistem informa țional geografic).
MONITORINGUL DE MEDIU 164
La nivelul țării noastre, dup ă 1990 s-a pus bazele func ționării Sistemului de
Monitoring Integrat al Mediului din România (SMIR), care are sarcina de a ob ține
date privind calitatea me diului pe baza unor m ăsurători sistematice, de lung ă
durată, pentru un ansamblu de parametrii și indicatori, cu acoperire spa țială și
temporară, în scopul asigur ării controlului polu ării.
Activitatea SMIR se desf ășoară sub autoritatea Minister ului Mediului care
acționează prin Inspectoratele de Protec ția Mediului ce se g ăsesc în cadrul fiec ărui
județ și este coordonat ă de Institutul de Cercet ări pentru Ingineria Mediului (ICIM
București). Anual, se editeaz ă un material ce prezintă sinteza calităț ii mediului și
prognoza evolu ției factorilor de mediu din țara noastr ă "Raport privind Starea
factorilor de mediu în România".
SMIR trebuie s ă furnizeze tuturor utilizatorilor informa țiile de monitoring
de bază de care au nevoie pentru a- și îndeplini obliga țiile pe care la au în leg ătură
cu managementul mediului înconjur ător. Informa ția de mediu trebuie să fie
capabilă să verifice și să avertizeze asupra st ării de mediu, astfel încât utilizatorii s ă
poată să ia decizii de management utile.
Obiectivele și rezultatele ce se urm ăresc de c ătre SMIR deriv ă din
necesitatea cunoa șterii situa ției prezente și în perspectiv ă a calității componentelor
mediului în scopul elabor ării și implement ării de măsuri de protec ție, conservare,
reconstruc ție. Informa țiile obținute în cadrul SMIR constituie baza pentru o serie de
activități de evaluare, de prognozare, de stra tegie, de modernizare, legislative și
chiar politice.
Pe plan global, există Sistemul Global de Monitoring al Mediului
Înconjurător (GEMS – Global Environmental M onitoring System) creat în 1972 la
Conferința ONU de la Stockolm, la care sunt racordate sistemele na ționale și
regionale.
8.2.1. Domeniile și activitățile SMIR
Domeniile în care activitatea de monitorizare se desf ășoară sunt mai
diversificate și mai nuanț ate fată de cei patru factori de mediu cunoscu ți: apă, aer,
sol, organisme astfel c ă mai exist ă o serie de domenii foarte sensibile care reflect ă
foarte bine calitatea global ă a factorilor de mediu precum: clima, s ănătatea,
pădurea, biodiversitatea, etc.
164
Protecția mediului 165
Tabel nr. 8.1.
Structura Sistemului de Monitoring al Mediului în România (SMIR)
(după normativ metodologic MAPPM)
Domeniul de supraveghere și
control al factorilor de mediu Activităț i de
obținerea datelorActivităț i de
prelucrare a
datelor Activităț i de
utilizare a
datelor
Climă, Meteorologie
Sănătate public ă
Aer: emisii, imisii
Ape subterane, râuri, lacuri,
ape marine, ape degradate
Sol, deșeuri, zone degradate
Păduri, vegeta ție
Resurse naturale, zone umede, biodiversitate
Radioactivitatea componentelor mediului
Activităț i antropice cu
impact asupra mediului (industrie, transport,
agricultură ) Recoltare
Măsurare
Analiză
Asigurare calitate date Baze de date
Procesare
Evaluare
Analiză statistică Strategie
Decizie
Prognoză
Legislație
Evaluare
Reamenajare
Activitățile ce se desfăș oară în cadrul SMIR se pot grupa în trei
mari categorii:
1. Activităț i de teren, ce au drept scop proiectarea și menținere stațiilor de
prelevare, stabilirea parametrilor urm ăriți, a frecven țelor de supraveghere,
elaborarea de instrucț iuni, metodologii și standarde de prelevare și măsurare.
2. Activităț i de laborator, ce au drept scop determinarea parametrilor
urmăriți pe baza unor standarde na ționale sau interna ționale, pe baza asigură rii unor
condiții tehnice ș i de prelucrare a date lor. Aceste activit ăți se realizează în trei
categorii de laboratoare:
– laboratoare de baz ă teritoriale;
– laboratoare de specialitate;
– laboratoare na ționale de referin ță.
3. Activităț i de management a informa țiilor la care, în afar ă de prelucrarea
și interpretarea da telor, o component ă foarte important ă o reprezint ă și raportarea
datelor ob ținute la structurile interna ționale.
165
MONITORINGUL DE MEDIU 166
CALITATEA MEDIULUI
1. Activit ăți de teren
⇒ Tehnici de prelevare
⇒ Măsurători
⇒ Conservarea probelor
⇒ Transportul probelor
2. Activit ăți de laborator
⇒ Proceduri de programare și operaționale
⇒ Proceduri de analize de laborator
⇒ Controlul calit ății laboratorului
⇒ Înregistrarea datelor
3. Activit ăți de managementul informa țiilor
¾ MANIPULAREA DATELOR
⇒ Screening ș i verificare de date
⇒ Computer Hardware
⇒ Sistem de administrare a bazei de date
⇒ Stocare ș i recuperare
¾ ANALIZA DATELOR
⇒ Proceduri statistice cu software corespunz ător
⇒ Modelare deterministic ă
⇒ Index de calitate
¾ RAPORTAREA DATELOR
⇒ Formate
⇒ Frecvent ă
⇒ Distribuție
¾ UTILIZAREA DATELOR
⇒ Public
⇒ Politic
⇒ Administra ție
⇒ Tehnic
⇒ Internațional
ÎNTELEGEREA CORECTA A CONDI ȚIILOR DE CALITATE A MEDIULUI
Fig. 8.1. – Schema fluxului informa țional în cadrul SMIR*
166
Protecția mediului 167
8.2.2. Componentele SMIR
Sistemul de Monitoring Integrat al Mediului din România are la baz ă datele
furnizate de urm ătoarele subsisteme de monitoring:
Pentru factorul ap ă există "Subsistemul Na țional de Supraveghere
a Calității Apelor" structurat pe cele cinci componente: ape de suprafa ță
curgă toare, lacuri, ape subter ane, ape maritime, ape uz ate având în teritoriu
următoarele sta ții de colectare a datelor :
¾ pentru re țeaua de ape curg ătoare: 272 sta ții de monitorizare lent ă
(lunară ) și 65 stații de monitorizare rapid ă (zilnică); În anul 1998, calitatea global ă
a apelor de suprafa ță, evaluată conform prevederilor STAS 4706/1988, s-a încadrat
astfel:
– categoria I de ca litate – peste 52%;
– categoria II de ca litate – circa 31%;
– categoria III de calitate – peste 5%;
– categoria D (degradat) – peste 11%;
¾ pentru lacuri: 92 de sta ții de monitorizare lunar ă și 280 sta ții de
monitorizare sezoniera. Din cele 92 de lacuri investigat e în anul 1998, 70 % s-au
încadrat în categoria I-a de calitate, 14 % în categoria a II-a de calitate și 2 % în
categoria a III-a de calitate.
¾ pentru apele freatice: re țeaua staț iilor hidrogeologice ce cuprinde o
serie de foraje existente în fiecare bazin hidrografic.
¾ pentru apele marine și costiere: re țeaua staț iilor marine de la litoralul
românesc al M ării Negre.
¾ pentru apele uzate: laboratoarele de la sta țiile de epurare a apelor uzate
și înregistr ările de la canalele de evacuar e a apelor uzate netratate. Fa ță de numărul
total de 1326 de sta ții de epurare investigate în anul 1998, 45 % au func ționat
corespunz ător, iar 55 % necorespunz ător.
Datele și informa țiile referitoare la calitatea apelor sunt administrate de
Institutul pentru Managementul Apel or care face parte din Compania Na țională
Apele Române.
Pentru factorul aer există subsistemul: "Rețeaua de Fond și de
Imisie pentru Supravegherea Calităț ii Aerului" având în teritoriu
următoarele sta ții de colectare a datelor :
¾ stații pentru poluarea de fond, amplasate în zone în care nu se
manifestă direct influenț a surselor de poluare (în zone conven țional curate). Exist ă
4 astfel de sta ții amplasate la peste 1100 m altitudine (Stâna din Vale, Semenic,
167
MONITORINGUL DE MEDIU 168
Fundata, Rar ău).
¾ stații pentru poluarea de impact, am plasate în zonele aflate sub
impactul direct al surselor de poluare, existând 55 de sta ții de prelevare situate în
municipii cu activit ăți industriale semnificative și 31 de sta ții de prelevare situate în
areale cu activit ăți industriale majore: exploat ări miniere, zone cu produc ție
energetică, areale cu trafic intens, etc. Poluan ții generali care se monitorizeaz ă sunt:
SO 2, NO 2, NH 3, pulberi în suspensie, pulberi sedimentabile. Poluan ții specifici
monitoriza ți în anumite zone sunt: H 2S, fenoli, cadmiu, plumb, aldehide, clor, acid
sulfuric, sulfaț i, CFC, etc.
Datele și informa țiile referitoare la calitatea aer ului sunt administrate de
Institutul de Igien ă și Sănătate Public ă, care face parte din Ministerul S ănătății
Publice.
Pentru factorul sol există "Subsistemul Na țional de Supraveghere
a Calității Solului " ce cuprinde:
¾ 50 de sta ții de teren r ăspândite în întreaga ț ară, fiecare sta ție
funcționând după un program sezonier de prelev are a probelor specifice regiunii.
Informațiile periodice privind calitatea solului acoper ă circa 14 mil. ha.
Datele și informa țiile referitoare la calitatea solului sunt administrate de
"Institutul de Pedologie și Agrochimie, care face parte din Ministerul Agriculturii.
Pentru factorul ecosisteme exist ă " Rețeaua Ecologic ă Națională".
În perioada 1991-1994 s-a desfăș urat un program extensiv de cercetare, care a avut
drept scop delimitarea principa lelor categorii de ecosisteme și complexe de
ecosisteme existente pe suprafa ța țării noastre, în vederea identific ării la nivelul
întregii țări a Rețelei Ecologice Naț ionale. Aceast ă primă etapă s-a materializat cu
identificarea și proiectarea primei versiuni de baze de date pentru
următoarele ecoregiuni:
– Rezerva ția Biosferei Delta Dun ării (580 x 103 ha)
– Insula Mic ă a Bră ilei (24 x 103 ha)
– Prutul inferior (10.000 ha)
– Zonele umede Ciuperceni (6.000 ha)
– Rarău – Dorna – Slă tioara (100 x 103 ha)
– Rezerva ția Biosferei Pietrosu Mare (44 x 103 ha)
– Bucegi – Piatra Craiului (100 x 103 ha)
– Rezerva ția Biosferei Retezat (55 x 103 ha)
– Porț ile de Fier – Valea Cernei (175 x 103 ha)
– Glavacioc – G ăvanu (10 x 103 ha)
– Apuseni (37900 ha)
168
Protecția mediului 169
Alte subsisteme ale SMIR sunt:
Subsistemul: “ Rețeaua de Ploi Acide ";
Subsistemul: “ Rețeaua de Radioactivitate ";
Subsistemul: “ Rețeaua de Să nătate" organizat ă la nivelul Direc ției de
Supraveghere a St ării de Sănătate a Popula ției și Programe de S ănătate.
Subsistemul: “ Starea vegetației forestiere ”.
După natura ș i tipul parametrilor urm ăriți în cadrul SMIR se disting
următoarele categorii de reț ele de supraveghere ș i control:
a) Rețele pentru supravegherea imisiilor48 pot avea structuri la nivel
județean, la nivel de bazin hidrografic, în zonele de tranzitare a poluan ților
atmosferici, în zonele cu impact transfr ontier, în zonele cu impact antropic. În
supravegherea imisiilor parametrii urm ăriți aparțin unor medii diferite de dispersie.
b) rețele pentru supravegherea emisiilor1 se refer ă în special la
supravegherea apelor uzate evacuate în receptorii naturali și la gazele uzate
evacuate în atmosfer ă. Controlul polu ării la emisie presupune înregistrarea
poluanților specifici, concentra țiilor, perioadelor de urm ărire, dar și restricționarea
activităților poluatoare în vederea interven ției în procesele tehnologice de
fabricație, de epurare a apelor, de purificare a aerului, pentru a aduce parametrii
urmăriți în limitele prestabilite.
c) rețele de evaluare și control a eficien ței globale a m ăsurilor
de protec ție a mediului cuprind zonele de reconstruc ție ecologic ă, zonele
protejate (rezerva ții, parcuri naturale) cât și ecozonele.
48 poluanț ii prezenți în mediu, care se manifest ă și se măsoară în locul de dispersie: atmosfer ă, ape, sol, vegeta ție,
faună
1 poluanții evacuați în mediu, care se manifest ă și se măsoară la sursa de producere
169
9 ECONOMIA MEDIULUI Ș I
MANAGEMENTUL ECOLOGIC
9.1. Economia mediului
În contextul intensific ării contradic ției dintre om și natură , în afara
dezvoltă rii științelor despre natur ă a început s ă se dezvolte o nou ă știință,
economia mediului, ce î și propune o abor dare economică a realit ăților
înconjurătoare. Reconsiderarea raportului dintre sistemul economic și mediu, în
sensul acceptă rii faptului c ă primul apar ține celui de-al doilea ș i se supune legilor
sale naturale și energetice, este punctul de porni re al economiei mediului, care a
înțeles că de acum înainte valoarea capitalului natural (apa, aerul solul) folosit și
murdărit în procesele de produc ție trebuie introdus în calculul economic.
Economia mediului a impus ca, dup ă o îndelungată vreme de dezvoltare
economică fără să se țină cont de legile naturii, atât economiile centralizate cât
mai ales cele libere s ă acceptat costurile pentru protecț ia mediului. În principal
SUA și CCE, care și-au manifestat predilec ția pentru dezvoltarea societ ății de
consum și care nu au ținut cont de faptul c ă bunurile ș i serviciile pe ca re natura le
oferă umanităț ii sunt limitate, trebuie s ă participe la peste o treime din costurile de
mediu.
Economia mediului joac ă un rol important în g ăsirea solu țiilor prin care s ă
fie depășită criza mediului principalele asp ecte abordate fiind: gestionarea ra țională
a resurselor, stabilirea daunelor și costurilor legate de mediu, conceperea și
aplicarea instrumentelor și pârghiilor economice în polit icile de mediu, evaluarea
dimensiunilor interna ționale a fenomenelor și politicilor de mediu.
9.1.1. Externalit ățile de mediu
În cadrul practicilor economice a ap ărut noțiunea de externalitate de mediu
sau de costuri sociale provocate de degradarea mediului înconjur ător ca urmare a
fenomenului de poluare . Pagubele provocate de efectele directe și indirecte ale
economiei asupra mediului natural și a celui antropic trebuie evaluate și
Protecția mediului 172
transformate în costuri economice care ar avea drept scop înl ăturarea sau reducerea
emisiilor de poluanț i în mediu.
Externalit ățile de mediu cuprind urm ătoarele categorii50:
– costurile necesare societăț ii de a aduce la parametrii normali calitatea
factorilor de mediu afecta ți în timpul proceselor de extrac ție, transport, procesare,
utilizare a produselor și de tratare – neutralizare a de șeurilor și a produselor uzate.
Procesul de refacere a mediului înconjură tor afectat direct de activitatea economic ă
reprezintă categoria cea mai larg ă a externalit ăților de mediu.
– expresia b ăneasca a efectelor pe termen scurt, mediu și lung a substan țelor
poluante și a deșeurilor eliminate în factorii de mediu în timpul proceselor de
fabricație, ce au influen țe negative asupra s ănătății oamenilor, animalelor,
plantelor. Această categorie nu este întotdeauna u șor de cuantificat, mai ales în
cazul în care agresiunea asup ra mediului duce la dispari ția unor specii sau la
scăderea duratei de via ță a oamenilor, a șa cum se întâmpl ă în localit ățile Copșa
Mică și Baia Mare, unde locuitorii tr ăiesc cu 7 respectiv 12 ani mai pu țin din cauza
emisiilor de Pb și SO 2. Un alt exemplu la aceast ă categorie îl constituie daunele
provocate de ploile acide (acidifi erea solului), distrugerea arborilor și diminuarea
funcțiilor pă durii, corodarea infrastructurii a șezărilor urbane, etc), care se manifest ă
la nivel regional, f ăcând parte din categoria polu ării transfrontiere.
Evaluarea externalităților de mediu este în multe cazuri destul de dificil ă.
Este greu de cuantificat, de exemplu, pagubele de mediu produ se de construirea
lacurilor de acumulare, drumuri, substanț e alimentare ș i nealimentare considerate
inițial ca inofensive, dispari ția unor specii, reducerea stra tului de ozon, etc. Cu
toate aceste dificultăț i, evaluarea externalit ăților de mediu se extinde în practica
economică fiind o caracteristic ă a societății actuale de identificare a pericolelor
(riscurilor), de evaluare și de analiz ă cauză – efect pentru minimalizarea impactului
proceselor de fabrica ție, a produselor și a altor activit ăți umane asupra mediului
înconjurător. Metodologia evalu ării externalit ăților cunoa ște patru tehnici, una din
ele se bazeaz ă pe folosirea unor indici stabili ți prin metode experimentale. De
exemplu, evaluarea pierderilor datorate fenomenului de pol uare, efectuate în
Polonia în perioada 1980-1983, indic ă cca. 7-9% din volumul venitului na țional.
Necesitatea internaliz ării externalit ăților (costurilor corespunz ătoare
acțiunilor antipoluante) a fost mai de mult propus ă de către economistul A.G.
Pigou. Problema care s-a pus este cine s ă preia aceste costuri economia sau
societatea? În cazul includerii costurilor pentru protec ția mediului în cadrul
unităților economice exist ă două variante:
• poluatorul s ă transfere costurile de mediu asupra consumatorului, prin
50 Gh. Manea, op. cit, p.73
ECONOMIA MEDIULUI ȘI MANAGEMENTUL ECOLOGIC 173
mărirea prețului produsului, iar guvernul s ă beneficieze de taxele colectate de la
societate pentru a proteja sau reface anumite componente ale mediului ambiant;
• poluatorul s ă suporte costurile de mediu din profitul unit ății, ceea ce
duce la diminuarea cre șterii economice, a capacităț ii produc ătorului de a face
investiț ii de dezvoltare.
Suportarea în totalitate a co sturilor de mediu numai de c ătre bugetul
statului prezintă urmă toarele inconveniente:
• dezavantajeaz ă o mare parte a populaț iei care nu lucrează în
întreprinderi care polueaz ă mediul și nici nu consum ă produsele acestor
întreprinderi;
• diminueaz ă interesul și preocup ările unităților economice în a g ăsi
soluții viabile pentru diminuarea polu ării.
9.2. Managementul ecologic
Managementul de mediu face parte integrant ă din sistemul de conducere al
unei unit ăți și are drept scop asigurarea unei îmbun ătățiri continue a
performan țelor în materie de mediu a unit ății respective.
9.2.1. Factorii apariț iei managementului ecologic
Neliniș tea societ ății vis a vis de problemele de mediu a f ăcut ca în anii '70
să apară în Europa un puternic curent ecologist care s-a impus și în mediul
economic. A șa se face c ă mediul, care era un factor marg inal pentru întreprinderi, a
trecut progresiv în centrul sistemului industrial, influen țând din ce în ce mai mult
tehnologiile utilizate și produsele de fabrica ție. Mediul a devenit astfel unul din
factorii cheie, având o inciden ță nouă și amplă asupra alegerii strategiilor
întreprinderilor din țările dezvoltate ș i mai puțin în ță rile lumii a treia ș i cele aflate
în tranziție, cum este țara noastr ă. Așa s-a născut managementul ecologic prin care,
conducerile diverselor sectoare de activ itate pot contribui la un mediu mai bun,
asigurând în acela și timp beneficii financiare pentru unitatea în cauz ă și beneficii
economice pentru societate.
Pe de altă parte, pia ța a început s ă ceară din ce în ce mai mult produse care
nu sunt d ăunătoare mediului planetei noastre și sunt produse f ără prea mult ă
poluare. Se cump ără de la companiile care au o mai bun ă imagine ecologic ă și care
promoveaz ă o produc ție "curată". Companiile care și-au dezvoltat o strategie pe
termen lung de promovare a tehnologiilor nepoluante și care comercializeaz ă
bunuri care cauzeaz ă cel mai mic ră u posibil mediului au câ știgat deja segmente
Protecția mediului 174
mari ale pie ței devenind foarte competitive și profitabile.
9.2.2. Instrumentele managementului ecologic
Primele instrumente opera ționale, ce permit conducerii unei întreprinderii
să ia în considerare mediul în activitatea sa cotidiană , au apărut în anii '60, dintre
acestea iat ă câteva:
1. Ecobilan țul sau analiza ciclului de via ță, este unul din numeroasele
instrumente, care al ături de studiul de impact ș i de eco-audit are ca obiectiv
încercarea de evaluare a impactului pe care un proiect, o industrie sau un produs îl
au asupra mediului, cât și asupra s ănătății omului.
2. Etichetele ecologice sunt semne de recunoa ștere oficial ă care atest ă
calitatea ecologic ă a unui produs dintr-o anumit ă categorie de produse.
3. Eco-auditul este unul din instrumentele de control al performan țelor
ecologice ale întreprinderii. Este vorba deci de m ăsurarea performan țelor ecologice
ale unei întreprinderi.
4. Raportul de mediu anual este un in strument ce permite întreprinderii s ă
aducă la cunoș tința marelui public și mediilor de informare a problemele de mediu
ce decurg din activit ățile lor.
5. Contabilitatea ecologic ă permite integrarea da telor de mediu, atât
pozitive cât și negative (riscurile), în conturile anuale.
6. Studiul inciden ței asupra mediului vizeaz ă determinarea m ăsurilor de
reducere a efectelor nocive, informarea ș i consultarea public ului interesat.
7. Bilanțul de mediu – procedura de a ob ține informa ții asupra cauzelor ș i
consecințelor efectelor negative cumulate anterioare ș i anticipate, care face parte
din acțiunea de evaluare a impactului asupra mediului.
8. Evaluarea impactului asupra mediul ui – cuantificarea efectelor activit ății
umane și a proceselor naturale asupra mediului, a s ănătății și securităț ii omului,
precum și a bunurilor de orice fel.
9.2.3. Sisteme de management ecologic
Dacă anii '70 – '80 au fost anii securităț ii, respectiv ai calit ăți, anii '90 au
fost anii mediului, se anun ță ca secolul 21 va debuta cu anii întreprinderilor
responsabile. Înc ă din anii '80 întreprinderile au început s ă se preocupe de mediu,
astfel că astăzi în Europa exist ă omologate două sisteme de management ecologic:
ECONOMIA MEDIULUI ȘI MANAGEMENTUL ECOLOGIC 175
¾ Sistem unitar de management ecologic și audit (SMEA)
¾ Normele ISO Seria 14000
În 1990 un grup de experț i naționali ai CEE au propus introducerea în
statele membre a unei evalu ări sistematice a efectelo r asupra mediului a activităț ii
industriale. La 29 iunie 1993, Consiliul Comunit ății Europene a adoptat
regulamentul 1836/1993 orga nizând participarea voluntar ă a întreprinderilor
sectorului industrial la un sistem unitar de management ecologic și audit (SMEA)
cu scopul ca întreprinderile din sectorul industrial s ă-și îmbunătățească continuu
performan țele în materie de mediu și pentru ca publicul s ă fie informat. Tot în
aceeași perioadă , în iulie 1995, la Oslo, au fost adoptate Normele ISO Seria 14000
care stabilesc standardele ce trebuie atinse pentru ameliorarea continu ă a gestiunii
mediului, ca parte integrant ă în ansamblul gestiunii.
Reglement ările comunitare ale SMEA se adreseaz ă industriilor extractive și
manufacturiere, la care se adaug ă producția de electricitate, de gaz, de vapori și apă
caldă, precum și activitățile de reciclare, tratare, distrugere sau eliminare a
deșeurilor lichide sau solide. S-au experimentat dispozi ții analoge reglementarilor
SMEA și altor sectoare, de exem plu serviciilor de distribu ție și serviciilor publice.
În schimb, norma ISO 14000 poate s ă se aplice tuturor tipurilor și felurilor de
organisme, companiilor, societ ăților, întreprinderilor sau institu țiilor publice sau
private, indiferent de structur ă.
O întreprindere care adopta principiul SMEA trebuie s ă pună la punct ș i să
execute urmă toarele etape:
1. Să adopte o politic ă ecolologic ă;
2. Să realizeze o analiz ă ecologică inițială;
3. Să realizeze programe ecologice pentru anumite sectoare;
4. Să promoveze un sistem de management ecologic;
5. Să adopte o procedur ă de audit;
6. Să facă publică declaraț ia ecologic ă care să fie validat ă.
1. Politica ecologic ă a unei întreprinderi reprezint ă obiectivele sale
globale și principiile de ac țiune cu privire la mediu, cuprinzând respectarea
reglement ărilor precizate. Ea este adoptată la cel mai înalt nivel. Politica ecologic ă
are în vedere realizarea unei îmbun ătățiri constante a rezultatelor în domeniul
protecției mediului. Urm ătoarele obiective pot fi adoptate în cadrul politicii și
programelor ecologice, precum ș i în cadrul celor de audit ecologic:
¾ Management ecologic (gestiune, economisire și alegere judicioas ă) în
sectorul energetic.
¾ Management ecologic în sectorul materiilor prime.
Protecția mediului 176
¾ Management ecologic în sectorul apei.
¾ Reducerea, reci clarea, reutilizar ea, transportul și eliminarea de șeurilor.
¾ Alegerea de noi procedee de fabricaț ie, precum și modific ările aduse
procedeelor existente.
¾ Evaluarea, controlul și reducerea impactului activit ății în discuț ie asupra
diferitelor sectoare ale mediului.
¾ Planificarea producției (concepție, condiții, transport, utilizare și
eliminare)
¾ Prevenirea și reducerea accidentelor ecologice.
¾ Definirea procedurilor de urgen ță, în cazul accidentelor ecologice.
¾ Informarea și formarea personalului în ce prive ște problematica de
mediu.
¾ Informarea exterioara as upra problemelor mediului.
2. Analiza ecologic ă inițială constituie o "fotografiere" a situa ției
ecologice a locului respectiv la mo mentul respectiv ce este necesar ă pentru a se ști
de unde se pleac ă în vederea aplic ării în mod adecvat a politicii ecologice.
3. Programul ecologic concretizeaz ă politica ecologic ă la nivelul locului
respectiv, traducându-se, mate rializându-se în obiective și acțiuni. El cuprinde deci
o descriere a obiectivelor și activităților specifice ce vizeaz ă o mai bună protecție a
mediului, m ăsuri luate sau recomandate pent ru atingerea obiectivelor sale,
eventualele scaden țe, precum și repartizarea responsabilit ăților și a mijloacelor
necesare pentru punerea în aplicare.
4. Sistemul de management ecologic constă în partea din sistemul
global de management cuprinzând toate elementele necesare pentru o bun ă punere
în aplicare a politicii ecologice (structura organiza țională , responsabilit ăți, practici,
proceduri, programe de formare…).
5. Audit ecologic – orientat spre management – este un instrument de
gestiune care comport ă o evaluare sistematic ă, documentat ă, periodic ă și obiectivă
a funcțiilor organiz ării sistemului de management ecologic și a procedurilor menite
să asigure protec ția mediului. El vizeaz ă facilitarea controlului opera țional al
practicilor susceptibile de a avea o inciden ță asupra mediului și evaluarea
concordan ței cu politicile ecologice ale întrepri nderii. Acest audit ecologic poate fi
realizat de speciali ști din interiorul întreprinderii, fie de persoane exterioare.
ECONOMIA MEDIULUI ȘI MANAGEMENTUL ECOLOGIC 177
6. Declarația ecologic ă urmează operației de audit și reflectă fidel
comportamentul și progresele unei zone în materie de mediu. Stabilit ă în termeni
succinți și cuprinz ători pentru public, aceast ă declarație trebuie comunicat ă
autorităților competente sau unui organism competent, dup ă validarea ei de c ătre un
verificator stabilit din exterior. O declara ție ecologic ă trebuie s ă menționeze
întotdeauna schimb ările pertinente interv enite de la declara ția precedent ă.
În perioada dintre două procese de audit, de maximum trei ani, trebuie
stabilită o declaraț ie simplificat ă anuală . Trebuie notat că , dincolo de punerea în
aplicare a unei politici ecol ogice interne, reglement ările europene stabilesc formal
un sistem ce permite întreprinderii s ă comunice cu terț e persoane în cadrul
declarației ecologice publice.
Diferența între normele ISO 14000 și SMEA este redat ă sintetic, f ără a intra
în detalii, de urm ătoarea coresponden ță:
SMEA = ISO 14 000 + Declara ția ecologic ă publică validată
9.2.4. Avantajele managementului ecologic
Pentru o întreprindere lansarea în managementul ecologic, conform
reglement ărilor europene sau normelor ISO 14000, relev ă o decizie politic ă luată
de către conducere. O asemenea ini țiativă poate avea numeroase consecin țe
pozitive datorit ă:
1. Reducerii costurilor, element important al gestiunii întreprinderilor, prin:
¾ raționalizarea procedurilor (folo sirea celei mai bune tehnologii
disponibile și rentabile);
¾ corecta utilizare a resurselor (energie, materii prime);
¾ reducerea scurgerilor.
¾ reducerea emisiilor poluante.
2. Evitării anumitor cheltuieli precum:
¾ mărirea primelor de asigurare;
¾ operațiile de curăț ire, după accidente ecologice;
¾ amenzile pentru nerespectarea legisla ției;
¾ realizarea platformei;
¾ taxe pentru de șeuri, ape uzate.
3. Mă ririi cotelor de pia ță datorită:
¾ unei mai bune imagini pe pia ță;
¾ unei mai bune pozi ționări din punct de vedere tehnic;
Protecția mediului 178
¾ cererii din ce în ce mai mari de că tre consumatori a mai multor
produse ecologice ( care nu d ăunează mediului sau au un ef ect negativ cât mai mic
posibil pe toat ă durata ciclului lor de via ță).
9.3. Proiecte de mediu în România
Pentru reducerea polu ării industriale România are nevoie de cca. 3,6
miliarde de dolari. Ramurile industriale cele mai poluatoare sunt: industria chimic ă
și petrochimic ă (20%), industria metalurgic ă (14%), energetic ă (35%), industria
cimentului (4%). Programul de reducere a polu ării în industrie cuprinde cca. 400 de
proiecte, dintre care peste 70% referitoar e la sursele de poluare din cele 14 zone
intens poluate. Proiecte prioritare de protec ție a mediului pe termen scurt vizeaz ă
36 de obiective industriale, ef ortul financiar necesar pent ru realizarea acestora
reprezentând 70% din valoarea necesar ă estimată la ansamblul economiei. Din
aceste proiecte cca. 60 % se refer ă la retehnologiz ării cu efecte majore în reducerea
poluă rii mediului și perfecționarea sistemelor de autocontrol a emisiilor poluante,
iar cca. 205 se refer ă la achiziționarea de instala ții și echipamente de depoluare.
Punerea în aplicare a proiectelor de reducere a polu ării în industrie ar urma
să aibă urmă toarele efecte pozitive:
– reducerea emisiilor de CO2 cu 15%, a emisiilor NOx cu 20% și a emisiilor
de SOx cu 35 % în 2005 fa ță de 1989;
– reabilitarea ecologic ă a cursurilor de ap ă degradată până în anul 2005;
– redarea în circuitul economic a pest e 50% din solurile poluate cu produse
petroliere pân ă în 2005.
Principalele probleme de punere în practică a proiectelor de c ătre agenții
economici rezidă în sursele de finan țare limitate. Se estimează că cele 3,6 miliarde
de dolari necesare reducerii polu ării industriale vor fi asigurate în propor ție
de 60% din surse interne și 40% din surse externe.
Programele de finan țare interna țională pentru țara noastr ă au fost îndreptate
preponderent c ătre elaborarea unor studii menite s ă stea la baza activităț ii viitoare
de protec ție a mediului, recent fiind aplicate și proiecte antipoluare concrete. În
procesul de preg ătire și elaborare a programelor de mediu Ministerul Industriei și
Comerțului a primit spijin financia r de la diferite guverne ș i organisme
internaționale, câteva din proiectele realizate cu finan țare extern ă sunt:
– strategia na țională pentru protec ția mediului;
– studiile de bazin pentru râurile Olt, Cri ș, Dunăre, Siret, Arge ș;
– studiu pentru reducerea polu ării în zona transfrontier ă România – Bulgaria;
– monitorizarea aerul ui la Baia Mare;
ECONOMIA MEDIULUI ȘI MANAGEMENTUL ECOLOGIC 179
– eliminarea substan țelor care diminuiaz ă statul de ozon din fabrica ția
frigiderelor de uz casnic în Gala ți;
– eliminarea C.F.C. – urilor în fabri care spray-urilor la Farmec S.A. Cluj;
– modernizarea echipamentelor comerciale care utilizeaz ă propan ca agent
refrigerator;
– suplimentarea sistemului de management al mediului în șapte unităț i
industriale din Bac ău;
– acțiuni de cooperare industrială , pentru punerea în practică a reformelor în
sectorul petrolier;
– implementarea unui proiect care vizeaz ă reducerea emisiilor de gaze cu
efect de ser ă în industria energetic ă.
10 ORGANISME DE MEDIU
10.1. Organisme na ționale
Autoritatea central ă din țara noastr ă ce se ocup ă de problemele de mediu
este Ministerul Apelor ș i Protecției Mediului care func ționează î n b a z a L e g i i
Protecției Mediului 137/1995, art. 65 și în baza Hot ărârii de Guvern 568/1997
privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor P ădurilor și Protecției
Mediului.
Reprezentan ții în teritoriu ai MAPM sunt Inspectoratele de Protec ția
Mediului (IPM), care func ționează la nivelul fiec ărui județ în baza Ordinului
383/1993 al MAPPM privind aproba rea regulamentului de organizare și
funcționare pentru Agen țiile de Protec ția Mediului. IPM-urile au obliga ția realizării
anuale a unui raport cu privire la activit ățile desfăș urate, pe care îl public ă în presa
locală.
10.1.1. Inspectoratele de Protec ția Mediului
Atribuț iile și îndatoririle legale ale IPM-urilor jude țene sunt realizate în
cadrul diferitelor servic ii, departamente de c ătre echipe de speciali ști de diferite
profesii. În cadrul IPM Gala ți funcționează următoarele servicii de specialitate:
1. Serviciul Inspec ție și Control Ecologic care controleaz ă activitățile cu
impact asupra mediului, constat ă neregulile și aplică amenzi pentru neregulile
sesizate.
2. Serviciul Monitorizare, Dispecerat, Urgen țe de Mediu care monitorizeaz ă
permanent calitatea factor ilor de mediu prin m ăsurători directe și indirecte, datele și
informațiile obținute fiind transmise periodic c ătre autorit ățile locale și naționale.
Tot acest serviciu recep ționează semnalele privind accidentele ecologice de pe
suprafață județului și intervine prin m ăsuri specifice de informare, alertare,
Protecția mediului 182
mobilizare pentru limitarea efectelor.
3. Serviciul Directivare, Implem entare, Autorizare care analizeaz ă
documenta țiile care reglementeaz ă investițiile și activitățile eliberând acordul de
mediu1, autoriza ția de mediu2, avizul de mediu pentru privatizare și alte avize și
autorizații. În vederea eliber ării autoriza țiilor de mediu pentru agenț ii economici
cu impact major acest departament are obliga ția organiz ării de dezbateri publice în
scopul manifest ării opiniei publice în leg ătură impactul asupra popula ției a
activității ce urmeaz ă să fie autorizat ă.
4. Serviciul Conservarea Naturii și a Biodiversit ății care se ocup ă de
respectarea regimului ariilor protejate și care supravegheaz ă activitatea de colectare
și capturare a speciilor să lbatice de plante și animale.
5. Serviciul Rela ții cu Publicul, Mass-media, Programe Interna ționale care
reprezintă interfața dintre aceast ă instituție și populație, mass – media, factori
interesați de activitatea IPM ș i care are de asemenea sarcina identific ării de fonduri
suplimentare în cadrul diverselor proiecte na ționale și internaționale.
10.1.2. Organiza țiile neguvernamentale de protec ția mediului
(ONG)
În cadrul societ ății române ști există două sectoare principale în care se
desfăș oară activitățile productive și neproductive și anume: sectorul public (de stat)
și sectorul privat. În ultimii ani, în societatea româneasc ă a devenit tot mai evidentă
apariț ia și expansiunea rapid ă a unui al treilea sector: sectorul neguvernamental
(nonprofit).
ONG – urile sunt organiza ții apolitice, nonprofit, sunt persoane juridice de
drept privat, înfiin țate în baza Legii nr. 21/1924 privind "Asociaț iunile și
Fundațiunile" și a căror activitate este reglementat ă de o serie de legi, decrete și
ordonanțe apărute după 1990.
10.1.2.1. Tipuri de ONG
Există două tipuri de organiza ții nonguvernamentate:
Asocia ția – este o persoan ă juridică de drept privat înfiin țată prin
1 Acordul de mediu – reprezint ă actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condi țiile de realizare ale unui proiect
sau ale unei investi ții din punct de vedere al impactului asupra mediului.
2 Autorizația de mediu – reprezint ă actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condi țiile și parametrii de func ționare
pentru activit ățile existente și pentru cele noi ce urmeaz ă a se desf ășura ca urmare a ob ținerii acordului de mediu.
ORGANISME DE MEDIU 183
asocierea a peste 20 de persoane fizice sau juridice, care pun în comun o parte din
patrimoniu lor în scopul propus de asociere.
Pentru înfiin țare sunt necesare urm ătoarele documente:
1. Statutul – autentificat de notarul public, în care s ă fie prezentat ă misiune
asociației.
2. Proces verbal de constituire.
3. Lista membrilor fondatori (nume, prenume, serie și nr. B.I., semn ături);
4. Lista persoanelor din conducerea asocia ției (nume, prenume, adres ă, serie
și nr. BI, profesie, loc de munc ă, semnătură);
5. Dovada existen ței sediului.
6. Dovada existen ței patrimoniului în cuantum care s ă permită demararea
activităților propuse (este apreciat de judec ător)
7. Avizul ministerului (sau ministerelor) de resort, care r ăspunde pe plan
național de respectivul domeniul.
8. Cerere de înfiin țare adresat ă Președintelui Tribunalului pe raza că ruia se
găsește sediul.
Fundația – în mare part e este similar ă cu asocia ția, cu deosebirea c ă se
poate înfiin ța chiar de c ătre o singur ă persoană, o funda ție putându-se înfiin ța și
prin testament și deci din actele necesare dispare procesul verbal de constituire,
lista membrilor fondatori și a componen ței organelor de conducere.
Domeniile de activitate ale ONG – ur ilor sunt foarte variate ele fiind
prezente în mai toate tipurile de activit ăți și anume în: înv ățământ, educa ție,
cultură; știință și tehnologie; economie, industrie, cercetare; drepturile omului;
categorii defavorizate și handicapa ți; sport, recreare; comunităț i locale; minorit ăți
etnice; sindicate, politic ă, partide; protec ția mediului; etc.
10.1.2. Tr ăsăturile ONG – urilor
Principalele caracteristici ale organiza țiilor nonguvernamentale (nonprofit)
prin care se deosebesc de cele din sectorul de public și din cel privat sunt:
• ONG-urile sunt private în form ă și publice prin finalit ăți oferind
comunităților bunuri, servicii, pr oduse de utilitate public ă.
• ONG-urile sunt dependente de tendin țele conturate pe pia ța distribu ției
sau redistribu ției veniturilor, pot genera profit, dar se supun restric ției
Protecția mediului 184
nondistributivit ății profitului c ătre cei ce o conduc sau le de țin în proprietate.
• ONG-urile sunt independente de institu țiile și aparatul de stat, dar dispun
de mecanisme de conducere autonom ă similare celor ale organiza țiilor din sectorul
privat.
• ONG-urile presupun par ticiparea membrilor și sub form ă de voluntariat
într-o propor ție variabilă , dar inevitabilă .
ONG-urile sunt în acelaș i timp factori de schimbare și un element care
acompaniaz ă și încurajeaz ă dezvoltarea societ ății civile și redescoperirea identit ății
colective. ONG-urile pot fi sprijinite de c ătre stat, dar din punct de vedere legal și
organizatoric sunt independente de apar atul de stat. Prin intermediul ONG-urilor
cererile și nevoile cet ățenilor sunt articulate și transformate astfel în cerin țe politice
care sunt promovate în procesul politic.
Dezvoltarea ONG-urilor române ști este strâns legat ă și de schimbul
permanent de experien ță cu ONG-urile din alte țări. Pentru sectorul
nonguvernamental semnificativă este apari ția FDSC (Funda ției pentru Dezvoltarea
Societății Civile), înființ ată în cadrul programului PHAR E, care are drept misiune
"dezvoltarea organiza țiilor nonguvernamentale prin promovarea recunoa șterii
publice a acestora."
Exemple de ONG-uri de protecț ia mediului din alte țări care au sprijinit
organizațiile de protec ția mediului din țara noastr ă:
– REC (Regional Environmental Center) – Centru Regional de Protec ția
Mediului pentru Europa Central ă și de Est, cu sediu la Budapesta și cu filială și la
București;
– Eco Counseilling Europe cu sediul la Viena și Bruxeles;
– Millieu Contact, Olanda;
10.1.2.3. Misiunea, scopurile și obiectivele ONG-urilor
Fiecare ONG trebuie s ă-și formuleze în statut misiunea , care trebuie
exprimată într-o frază clară, concisă, stabilă care trebuie s ă reflecte: de ce exist ă
organizația, ce face, ce nu face organiza ția, pentru cine exist ă organizația, tot ce d ă
unicitate organiza ției, sau cu alte cuvinte valorile, crezurile și modul de abordare a
activităților. Misiunea con ține afirmaț ii în sens larg asupra a ceea ce o organiza ție
vrea să realizeze, aceste afirmaț ii nemodificându-se în timp. Misiunea trebuie s ă fie
susținută de scopuri specifice mai detaliate.
Scopurile specifice sunt afirma ții asupra zonelor specifice de lucru, care
se adreseaz ă misiunii, cuprind, de asemenea, aria geografic ă, grupul utilizatorului,
aria serviciului și schimbarea dorit ă.
ORGANISME DE MEDIU 185
Obiectivele sunt afirma țiile asupra modului în care organiza ția își va
urmării scopurile, ce activitate va face pent ru a rezolva sau a minimaliza problema
percepută, ce efect va avea schimb area. Obiectivele sunt pa șii ce trebuie f ăcuți în
atingerea scopurilor, ele exprimând mi șcare, acțiune.
Exemplu:
Misiunea Centrului de Consultan ță Ecologic ă Galați este: "de a integra o
perspectiv ă ecologic ă în dezvoltarea societ ății civile române ști prin proiecte,
acțiuni, informare, activităț i educative ș i cooperare naț ională , regional ă și
internațională."
Scop specific : Creșterea nivelului de educa ție ecologic ă în ș colile
gimnaziale din municipiul Gala ți.
Obiective:
1. Să furnizeze o map ă ecologică care sa fie utilizat ă ca suport în vederea
susținerii unor ore de educa ție ecologic ă.
2. Să instruiasc ă profesorii din școli pentru folosirea mapelor ecologice.
3. Să pregătească voluntari (studen ți, absolven ți de liceu) pentru a putea
susține ore de educa ție ecologic ă în școli.
10.2. Organisme interna ționale
La nivel mondial ce le mai importante ac țiuni în acest domeniu au fost
întreprinse în cadru ONU (Organiza ția Națiunilor Unite) și a institu țiilor sale
specializate. ONU a ac ționat pentru stimularea preocup ărilor față de mediu atât în
rândul speciali știlor dar și în rândul guvernan ților și a conduc ătorilor politici.
ONU a creat o comisie menit ă să elaboreze un studiu care s ă analizeze
situația actual ă și să propună măsuri pentru viitor. Rezultatul a constat în
elaborarea în 1987 a "Rapor tului Brundtland" care a enun țat un nou concept cel de
"dezvoltare durabil ă".
Pentru a vedea cum poa te fi pus în practic ă acest concep t ONU a convocat
în 1992 " Conferin ța pentru mediu și dezvoltare ", care a avut loc la Rio de
Janeiro, fiind cea mai mare conferin ță organizat ă până acum pe Terra, care a fost
minuțios pregătită timp de 4 ani ș i la care au fost prezente delega ții din 182 de
state, 108 conduc ători de state și guverne, precum și reprezentanț i a numeroase
organisme na ționale și internaționale.
Protecția mediului 186
Acest eveniment unic, care a avut drept scop global con știentizarea omenirii
despre necesitatea și modalit ățile de ac țiune pentru salvarea Pă mântului și a
omenirii de la autodistrugere, s-a finali zat prin elaborarea a cinci documente:
1. Declara ția de la Rio este un document care cuprinde principiile
generale dup ă care trebuie s ă acționeze statele și cetățenii în domeniul mediului.
2. Agenda 21 este un document care precizează căile de punere în
aplicare a principiilor gene rale elaborate în "Declara ția de la Rio". Acest document
precizeaz ă care sunt instrumentele legislative și financiare, cadrul institu țional
național și internațional prin care se va putea pune în aplicare m ăsurile preconizate
în documentele Conferin ței.
3. Conven ția privind schimb ările climatice globale se refera la
pericolul înc ălzirii climei datorit ă acumulării de dioxid de carbon în atmosfer ă, cu
consecințe grave precum deș ertificarea, cre șterea nivelului gene ral al Oceanului
Planetar. Mă sura care s-a convenit s ă se ia a fost diminuarea pân ă în anul 2000 a
emisiilor de dioxid de carbon la nivelul cel or din 1990 prin diminuarea traficului, a
arderii combustibililor fosili, prin redimensionarea activităț ilor industriale.
4. Conven ția pentru conservarea diversit ății biologice se referă la
protejarea ecosistemelor și a diferitelor forme de via ță, la stabilirea zonelor
protejate și la integrarea problemelor lor în sistemul de dezvoltare pe plan na țional.
O problemă foarte controversat ă a fost transferul de tehnologii biologice, care
realizează ameliorarea plantelor și animalelor cu rol economic, de la țările
dezvoltate spre țările slab dezvoltate.
5. Declara ția de principii asupra conserv ării și exploat ării
pădurilor se referă la necesitatea conserv ării pădurilor intertropicale, ce constituie
un adevărat plămân al Terrei, și care sunt amenin țate cu dispari ția în primele
decenii ale mileniului urm ător, dacă ritmul tăierilor va continua.
11 ELEMENTE DE DREPTUL
MEDIULUI INCONJURATOR
Având în vedere mar ea dezvoltare economic ă a societății umane a ap ărut
necesitatea adapt ării reglementă rilor juridice rezultând astfel o nou ă ramură de
drept, dreptul mediului înconjur ător. În literatura de specialitate s-a ar ătat că
obiectul dreptului mediului înconjur ător este format din raporturile privind
protecția mediului și folosirea resurselor natu rale. Reglementarea juridic ă trebuie
să porneasc ă de la particularit ățile celor dou ă forme fundamentale de legă turi
organice între om și natură : cea ecologic ă, subordonat ă legilor naturale ale
dezvoltă rii și cea economică , structurat ă după legile sociale, precum ș i de la
acțiunea lor convergent ă în vederea realiz ării unei forme noi de interac țiune a
societății cu natura, cea ecologico-economic ă.
Importanț a deosebit ă pe care o prezint ă conservarea, dezvoltarea și protecția
componentelor mediului înconjur ător și a acestuia în ansamblul s ău, reclamă
intervenția directă a statului, conferind un caracter de autoritate reglement ării
juridice a raporturilor sociale din acest domen iu. Particularitatea normelor juridice
incidente în acest domeniu este aceea că , în majoritatea cazurilor, acestea sunt
norme tehnice sanc ționate ( transpuse) pe cale juridic ă, stabilind termene și
modalități stricte de realizare a unor scopuri precise, permi țând conduite capabile
să asigure gestionarea ra țională a mediului.
Normele juridice specifice protec ției mediului înconjur ător au o serie de
funcții specifice cum sunt: asigurarea unui mediu ambiant curat, să nătos și prosper;
promovarea obiectivelor dezvolt ării durabile pe termen lung; organizarea și
instituționalizarea ac țiunilor sociale în scopul ocrotirii și amelioră rii factorilor
naturali și antropici; promovarea cooper ării interna ționale în vederea solu ționării
problemelor de protec ție a mediului.
Protecția mediului 188
11.1. Principiile dreptului mediului
Principiile dreptului mediului înconjur ător se împart în principii pe plan
intern și principii pe plan extern. Pe plan intern există principii de baz ă și
principii decizionale.
Principiile de baz ă interne sunt:
1. Principiul potrivit c ăruia protec ția mediului înconjur ător trebuie s ă
constituie un element esen țial al politicii economice și sociale a statului.
2. Principiul exercit ării de către stat a dreptului suveran de a exploata
resursele naturale, în a șa fel încât s ă nu aducă prejudicii altor state.
3. Principiul priorit ății bună stării popula ției în compara ție cu alte scopuri
de folosire a resurselor na turale ale mediului înconjur ător.
4. Principiul ap ărării factorilor naturali de mediu prin folosirea ra țională a
resurselor în func ție de nevoi și pentru asigurarea dezvolt ării durabile.
5. Principiul prevenirii riscurilor ecologice și a producerii
daunelor de mediu.
6. Principiul prezerv ării diversit ății biologice.
Principiile decizionale interne sunt:
1. Principul interzicerii polu ării.
2. Principiul participă rii publicului la elaborarea și aplicarea
deciziilor de mediu.
3. Principiul "poluatorul plă tește".
Principiile aplicabile pe plan extern se împart în principii de baz ă și
principii specifice sau cu caracter restrâns.
Principiile de baz ă externe sunt:
1. Principiul "sic utere tuo", obliga ția statelor de a asigura că activitățile
desfăș urate în limitele jurisdic ției naționale să nu cauzeze daune mediului
altor state.
2. Principiul inform ării și cooperării între state.
3. Principiul bunei vecin ătăți.
4. Principiul notific ării și consult ării (rezolv ării pe cale amiabile a
diferendelor nu prin justi ția internațională ).
5. Principiul protej ării drepturilor individuale la un mediu s ănătos.
6. Principiul protej ării patrimoniului comun.
7. Principiul prevenirii.
ELEMENTE DE DREPTUL MEDIULUI ÎNCONJUR ĂTOR 189
Principiile specifice externe sau cu caracter restrâns sunt:
1. Principiul interzicerii polu ării
2. Principiul nediscrimin ării
3. Principiul poluatorul pl ătește.
11.2. Izvoarele dreptului mediului
Ca orice ramur ă de drept, dreptul mediului înconjur ător are o serie de
izvoare. Izvoarele sunt legi sau alte acte normative care guverneaz ă raporturile
juridice existente în domeniul mediului înconjur ător. Izvoarele dreptului mediului
înconjurător sunt:
1. Constitu ția României legea fundamental ă a țării, cu forț a juridică cea
mai mare, este izvorul pr incipal de drept. Constitu ția României prin unele drepturi
și obligații fundamentale protejeaz ă direct sau indirect valorile mediului în general
și stă la baza drepturilor și obligațiilor specifice care se nasc odat ă cu crearea
raportului juridic concret priv ind conservarea, dezvoltarea și protecția mediului
înconjurător. Recunoa șterea dreptului fundamental al omului la un mediu s ănătos
rezultă implicit din redactarea art. 20 alin 1, potrivit c ăruia dispoziț iile
constituționale privind drepturile și libertățile cetăț enilor vor fi interpretate și
aplicate în concordan ță cu Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului, cu pactele
și celelalte tratate la care România este parte.
2. Legea, ca act juridic al Parlamentului, organul reprezentativ suprem al
poporului și unica autoritate legislativă a țării, cu precizarea c ă nu toate legile sunt
izvoare ale dreptului mediului înconjur ător, ci numai acelea care reglementeaz ă
relațiile sociale în leg ătură cu folosirea și dezvoltarea componentelor mediului
înconjurător și protecția mediului în ansamblul sau a factorilor de mediu naturali și
antropici. Principala lege a acestei ramuri de drept este Legea protec ției mediului
nr. 137/1995 care prevede drepturile și obligațiile specifice. Alte legi cu caracter
special ce completeaz ă prevederile Legii 137/1995, prev ăzând drepturi ș i obligații
cu caracter specific sun t: Legea apelor 107/ 1996, Legea fondului cinegetic și a
protecției vânatului 103/1996, Legea nr. 26/1996 pentru aprobarea Codului silvic,
etc. (ANEXA 1).
3. Decrete cu putere de lege, în măsura în care reglementeaz ă relații
sociale în leg ătură cu conservarea și protecția mediului înconjur ător (ANEXA 1).
Protecția mediului 190
4. Hotărârile și Ordonan țele Guvernului, ca organ suprem al
administra ției publice, care are drept rol executarea și organizarea executiv ă a
legilor. Exemplu: Hot ărârea Guvernului nr. 456 / 1996 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Apelor, P ădurilor și Protecției Mediului, etc.(ANEXA 1).
5. Tratate și conven ții interna ționale, cu condiția să fie de aplicare
directă, nemijlocit ă, să fie ratificate de statul român în conformitate cu prevederile
constituționale. Dintre doc umentele interna ționale care constituie izvoare de drept
al mediului înconjur ător se pot aminti cu titlu de exemplu: Conven ția asupra
poluă rii atmosferice transfrontier ă pe distan țe lungi de la Geneva din 13.11.1979;
Convenția privind controlul trans portului peste frontiere a de șeurilor periculoase ș i
elimină rii acestora, de la Basel, din 22.03.1989; Conven ția asupra zonelor umede
de importan ță internațională , în special ca habitat al p ăsărilor acvatice de la
Ramsar, din 2.02 1991; etc. (ANEXA 1).
6. Reglement ări tehnice. Menținerea la un anumit nivel a condi țiilor de
calitate a mediului înconjur ător a impus elaborarea unor limite pentru o serie de
indicatori de calitate ce caracterizeaz ă factorii de mediu. Impunerea acestor limite
se face printr-o serie de reglement ări tehnice de specialitate (standarde, normative,
instrucțiuni) elaborate de institu ții de specialitate, aprobate de autorităț i
guvernamentale sub forma de hot ărâri de guvern, ordine, decizii, ordonan țe ale
diferitelor ministere, în baza unor legi cadru din domeniul dreptului mediului.
Reglement ările tehnice sunt grupate pe urmă toarele tipuri de factori de mediu: apa,
aer, sol, biodiversitate, s ănătate uman ă (ANEXA 2).
11.3. Aproximarea legislației de mediu
Țările care aspiră la integrarea în structurile UE trebuie s ă-și adapteze
legislația națională , reglement ările și procedurile astfel încât acestea s ă cuprindă
prevederile întregii legisla ții europene cuprins ă în “Acquis Communautaire”.
“Acquis Communautaire” (AC) include directivele, reglement ările și
deciziile adoptate pe baza dife ritelor tratate, care formeaz ă împreună legile de baz ă
ale UE. AC descrie toate pr incipiile, politicile, legile ș i obiectivele asupra c ărora s-
a convenit în cadrul UE și include tratatele, legisla ția comunit ății, principiile cât și
jurispruden ța Curții de Justi ție Europene, acordurile interna ționale semnate de
Comisia European ă, așa cum au fost ele interpretate prin declara țiile și rezoluțiile
Consiliului de Miniș tri.
Deoarece obliga ția de aproximare a țărilor membre continu ă și după
ELEMENTE DE DREPTUL MEDIULUI ÎNCONJUR ĂTOR 191
primirea în UE, procesul de aproximare, în perioada de pre-acces, devine o ocazie
pentru țările candidate de a-ș i organiza institu țiile și procedurile. Ele trebuie s ă-și
pregătească personalul pentru activit ățile ș i responsabilit ățile zilnice de elaborare,
implementare și impunere a legisla ției Uniunii Europene.
Elementele cheie ce stau la baza procesului de aproximare sunt:
• Transpunerea legislativ ă: adoptarea sau schimbarea legisla ției naționale,
reglement ărilor și procedurilor astfel încât s ă fie încorporate toate prevederile
principalelor legi ale UE.
• Procesul de implementare: asigurarea cadrului institu țional și a
suportului financiar pentru aplicarea legilor și reglement ărilor.
• Respectarea reglement ărilor: asigurarea mijloacelor de control și
penalităților necesare pentru aplicarea complet ă și corectă a legii.
Analiza și compararea legislaț iei de mediu a UE cu cea na țională existentă
poate conduce la urm ătoarele situa ții: ră spunde integral cerin țelor UE; r ăspunde
parțial cerinț elor UE; se afl ă în conflict cu legisla ția UE. Legisla ția de mediu din
România, r ăspunde par țial cerințelor legislative de mediu ale UE, iar în urma
analizei comparative s- au descoperit diferen țe legislative mari, care vor necesita un
volum foarte mare de munc ă în vederea integr ării în UE. De exemplu: legisla ția
privind de șeurile are deficienț e mari, legisla ția privind calitatea aerului r ăspunde la
un nivel intermediar cerin țelor UE. Pentru a elimina aceste deficien țe legislative
este necesară modificarea unor legi deja ex istente sau rescrierea complet ă a
acestora, proces ce va trebui s ă se realizeze cu o deosebit ă atenție astfel încât în
textul legii s ă se reflecte în totalitate direc tiva UE. Acest proces este neap ărat
necesar de a fi urmat de mă suri legale și administrative necesare implement ării
efective a directivei.
11.4. Acorduri internationale
La nivel mondial cele mai importante ac țiuni în acest domeniu au fost întreprinse în
cadru ONU (Organizatia Natiunilor Unite) și a institu țiilor sale specializate. ONU a
acționat pentru stimularea preocup ărilor față de mediu atât în rândul speciali știlor
dar și în rândul guvernan ților și a conduc ătorilor politici.
ONU a creat o comisie menit ă să elaboreze un studiu care s ă analizeze situa ția
actuală și să propună măsuri pentru viitor. Rezultatul a constat în elaborarea în
1987 a "Raportului Brundtland" care a enun țat un nou concept cel de "dezvoltare
Protecția mediului 192
durabilă ".
Pentru a vedea cum poate fi pus în practic ă acest concept ONU a convocat in 1992
"Conferința pentru mediu ș i dezvoltare ", care a avut loc la Ri o de Janeiro, fiind cea
mai mare conferin ță organizat ă pâna acum pe Terra , care a fost minu țos pregatită
timp de 4 ani și la care au fost prezente delega ții din 182 de state, 108 conduc ători
de state și guverne, precum și reprezentanț i a numeroase organisme na ționale și
internaționale.
Acest eveniment unic, care a avut drept scop global con știentizarea omenirii despre
necesitatea și modalitățile de acțiune pentru salvarea P ământului și a omenirii de la
autodistrugere, s-a finalizat prin eleborarea a cinci documente:
1. Declara ția de la Rio este un document care cuprinde principiile generale după
care trebuie să acționeze statele și cetăț enii în domeniul mediului.
2. Agenda 21 este un document care precizeaz ă căile de punere în aplicare a
principiilor generale eleborate în "Declara ția de la Rio". Acest document
precizeaz ă care sunt instrumentele legislative și financiare, cadrul institu țional
național și internațional prin care se va putea pune în aplicare m ăsurile preconizate
în documentele Conferin ței.
3. Conven ția privind schimb ările climatice globale se refera la pericolul înc ălizirii
climei datorit ă acumulării de dioxid de carbon în atmosfer ă, cu consecin țe grave
precum deș ertificarea, cre șterea nivelului general al Oceanului Planetar. M ăsură
care s-a convenit s ă se ia a fost diminuarea pâna în anul 2000 a emisiilor de dioxid
de carbon la nivelul celor din 1990 prin diminuarea traficului, a arderii
combustibililor fosili, prin redimensionarea activit ăților industriale.
4. Conven ția pentru conservarea diversit ății biologice se referă la protejarea
ecosistemelor și a diferitelor forme de via ță, la stabilirea zonelor protejate și la
integrarea problemelor lor în sistemul de dezvoltare pe plan national. O problem ă
foarte controversat ă a fost transferul de tehnologii biologice, care realizeaz ă
ameliorarea plantelor și animalelor cu rol economic, de la țările dezvoltate spre
țările slab dezvoltate.
5. Declara ția de principii asupra conserv ării și exploatării pădurilor se referă la
necesitatea conserv ării pădurilor intertropicale, ce constituie un adev ărat plămân al
Terrei, și care sunt amenin țate cu dispari ția îin primele decenii ale mileniului
ELEMENTE DE DREPTUL MEDIULUI ÎNCONJUR ĂTOR 193
următor, dacă ritmul tăierilor va continua.
ANEXA 1
LISTA ACTELOR NORMATIVE ÎN VIGOARE CU
REFERIRE LA MEDIU
Nr.
crt. Denumirea actului normativ Data
publicării
1. Constituția României 1991
LEGI, DECRETE
1. Legea 8 / 1971 privind organizarea și folosirea paji știlor,
loturilor zootehnice ș i semineere și stațiunilor comunale de
montă 24.04.1971
2. Legea 11 / 1974 Legea Pomiculturii 29.07.1974
3. Legea 12 / 1974 pr ivind piscicultura și pescuitul 30.07.1974
4. Legea 60 / 1974 Leg ea sanitar veterinar ă 2.11.1974
5. Legea 3 / 1978 privind asigurarea s ănătății publice 10.07.1978
6. Legea 10 / 1082 cu privire la obliga țiile și răspunderile
consiliilor populare, unităț ilor și cetăț enilor pentru buna
gospodărire, între ținere și curăț ire a localit ăților urbane și
rurale, păstrarea ordinii și disciplinei publice 18.12.1982
7. Legea 5 / 1982 privind protec ția plantelor cultivate și a
pădurilor și regimul pesticidelor 20.11.1982
8. Legea 2 / 1987 privind conservarea, protejarea și dezvoltarea
pădurilor, exploatarea lor ra țională , economic ă și menținerea
echilibrului ecologic 9.11.1982
9. Legea 17 / 1990 privind regimul juridic al apelor maritime
interioare, a m ării teritoriale și a zonei contigue a României 1990
10. Legea 5 / 1991 pentru aderarea României la Convenț ia de la
Ramsar asupra zonelor umede de importan ță internațională în
special ca habitat al p ăsărilor acvatice 26.01.1991
11. Legea 6 / 1991 pentru ad erarea României la Conven ția de la
Basel privind controlul transp ortului peste frontiere al
deșeurilor periculoase și al elimin ării acestora. 26.01.1996
12. Legea 8 / 1991 pentru ratificarea Convenț iei asupra polu ării
atmosferice transfrontier ă pe distan țe lungi, încheiat ă la Geneva
la 13 noiembrie 1979 26.01.1991
Protecția mediului 194
Nr.
crt. Denumirea actului normativ Data
publicării
13. Legea 18 / 1991 Legea fondului funciar 20.02.1991
14. Legea 69 / 1991 a administra ției publice locale 28.11.1991
15. Legea 98 / 1992 pentru ratificarea Conven ției privind protec ția
Mării Negre împotriva poluă rii semnat ă la Bucure ști la 21
aprilie 1992 29.09.1992
16. Legea 88 / 1992 pentru modificarea și completarea unor
dispoziț ii din Codul penal și Codul de procedur ă penală. 30.07.1992
17 Legea 6 / 1993 pentru ader area României la Conven ția
internațională din 1973 pentru prevenirea polu ării de către nave,
modificat ă prin Protocolul încheiat la Londra la 17 febr. 1978 18.03.1993
18. Legea 13 / 1993 pentru ad erarea României la Convenț ia privind
conservarea vie ții sălbatice și a habitatelor natu rale din Europa,
adoptată la Berna la 19 sept. 1979 25.03.1993
19. Legea 78 / 1993 pentru ratificarea Conven ției privind protec ția
fizică a materialelor nucleare, semnat ă la Viena la 3 martie
1980 15.11.1993
20. Legea 81 / 1993 privind determinarea desp ăgubirilor în cazul
unor pagube produse fondului fore stier situate pe terenurile
proprietate public ă și privată și economiei vânatului 29.11.1993
21. Legea 82 / 1993 privind constituirea Rezerva ției Biosferei
"Delta Dun ării" 7.12.1993
22. Legea 84 / 1993 pentru ad erarea României la Convenț ia privind
protecția stratului de ozon adoptat ă la Viena la 22 martie 1985
și la Protocolul privind substanț ele care epuizeaz ă stratul de
ozon, adoptată la Montreal la 16 sept. 1987 și pentru acceptarea
amendamentului la rotocolul de la ontreal privind substan țele
care epuizeaz ă stratul de ozon, adoptată la cea de-a doua
reuniune a p ărților de la ondre din 27-29 iunie 1990 15.12.1993
23. Legea 24 / 1994 pentru ratificarea Conven ției Cadru a
Națiunilor Unite asupra schimb ărilor climatice semnat ă la Rio
de Janeiro la 5 iunie 1992 12.05.1994
24. Legea 50 / 1994 privind unele m ăsuri de organizare a activit ății
de îmbună tățiri funciare 14.07.1994
25. Legea 58 / 1994 pentru ratificarea Conven ției privind 2.08.1994
ANEXA 1 195
diversitatea biologic ă semnată la Rio de Janeir o la 5 iunie 1992
26. Legea 98 / 1994 privi nd stabilirea contravenț iilor la normele de
igienă și sănătate public ă 16.11.1994
27. Legea 10 / 1995 privi nd calitatea în construc ții 24.01.1995
28. Legea 14 / 1995 pentru ratificarea Conven ției privind
cooperarea pentru protec ția și utilizarea durabil ă a fluviului
Dunărea (Conven ția pentru protec ția fluviului Dună rea)
semnată la Sofia la 29 iunie 1994 27.02.1995
29. Lege 30 / 1995 pent ru ratificarea Conven ției pentru protec ția și
utilizarea cursurilor de apă transfrontier ă și a lacurilor
internaționale încheiată la Helsinchi la 17 martie 1992 3.05.1995
30. Legea 43 / 1995 pentru ratificarea Conven ției privind
securitatea nuclear ă adoptată la Viena la 17 martie 1992 3.05.1995
31. Legea 85 / 1995 pentru aprobarea Ordonan ței Guvernului
nr. 4 / 1995 privind fabr icarea, comercializarea și utilizarea
produselor de uz fitosani tar pentru combaterea bolilor
dăunătorilor și buruienilor în agricultur ă și silvicultură 19.09.1995
32. Legea 123 / 1995 pentru aprobarea Ordonan ței Guvernului
42 / 1995 privind produc ția de produse alimentare destinate
comercializ ării 19.12.1995
33. Legea 137 / 1995 privind protec ția mediului înconjur ător 30.12.1995
34. Legea 26/1996 Codul Silvic 8.05.1996
35. Legea 69/1996 pentru modificarea ș i completarea art. 10 din
Legea 82/1993 privind constituirea Rezerva ției Biosferei Delta
Dunării 17.07.1996
36. Legea 84/1996 a îmbun ătățirilor funciare 24.07.1996
37. Legea 103/1996 a fondului cinegetic și a protecției vânatului 27.09.1996
38. Legea 107/1996 – Legea Apelor 8.10.1996
39. Legea 110/1996 priv ind ratificarea Conven ției Națiunilor Unite
asupra dreptului m ării la Monte Bay la 10 dec. 1982 și
abordarea la Actul referitor la aplicarea p ărții a XI a Conven ției
Națiunilor Unite asupra dreptului m ării, încheiat la New York la
26 iulie 1994 21.11.1996
40. Legea 111/1996 privind desf ășurarea în siguran ță a activităților
nucleare 29.10.1996
Protecția mediului 196
41. Legea 137/1996 pentru aprobarea ordonan ței 33/1995 privind
măsuri pentru colectarea, reciclarea și reintroducerea în
circuitul productiv a de șeurilor refolosibile de orice fel. 28.10.1996
42. Legea 85/1997 privind acceptarea de c ătre România a Codului
internațional de management pentru exploatarea în siguran ță a
navelor și pentru prevenirea poluă rii adoptat de că tre
Organizația Maritim ă Internațională prin Rezoluț ia A74 din 4
nov. 1993 30.05.1997
43. Legea 169/1997 pentru modificarea și completarea fondului
funciar 18/1991 14.11.1997
44. Legea 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului na țional – Sec țiunea a II-a, Apa. 24.11.1997
45. Decretul 237/1950 pentru ocrotirea naturii 10.10.1950
46. Decret 1059/1967 privind protec ția sanitar ă a surselor,
construcțiilor și instalațiilor centrale de alimentare cu ap ă
potabilă și a apelor minerale pentru cur ă internă. 1967
47. Decret 237/1978 stabilirea normativelor privind sistematizarea,
amplasarea, construirea și repararea liniilor electrice care trec
prin păduri și prin terenuri agricole. 13.03.1978
48. Decret 466/1979 privind regimul produselor și substan țelor
toxice. 1979
49. Decret al Consiliului de Stat 37/1980 pentru stabilirea și
sancționarea contraven țiilor privind poluarea apelor na ționale
navigabile de c ătre navele maritime și fluviale 14.02.1980
50. Decretul 257/1982 al Consiliu lui de Stat privind regimul
vegetației forestiere de pe terenurile situate în afara fondului
forestier și funcționarea instala țiilor de prelucrat lemn rotund de
cherestea 10.07.1982
51 Decretul 97/1983 al Consiliulu i de Stat privind unele m ăsuri
pentru intensificarea acț iunii de igienizare și curățire a pădurilor 29.03.1983
HOTĂRĂRI DE GUVERN
52. HG 655/1990 privind reglementa rea unor drepturi ce se acordă
salariaților care îș i desfăș oară activitatea în mediu cu radia ții
nucleare 1990
53. HG 1001/1990 privind stabilirea unui sistem unitar de plăți
pentru produsele și serviciile de gospod ărire a apelor 15.09.1990
ANEXA 1 197
HOTĂRĂRI DE GUVERN
56. HG 26/1991 privind aderar ea României la Conven ția european ă
privind protec ția animalelor în transportul interna țional 1991
57. HG. 196/1991 privind înfiin țarea Regiei Autonome a Apelor
"Apele Române" 13.04.1991
58. HG 615/1992 privind aprobarea Regulamentului de ap ărare
împotriva inunda țiilor, fenomenelor meteorologice periculoase
și accidentelor la construc țiile hidrotehnice și a Normativului
cadru de dotare cu materiale și mijloace de ap ărare operativă
împotriva inunda țiilor și ghețurilor 3.11.1992
59. HG 437/1992 pentru modificarea și completarea HG 340/1992
privind regimul de import al de șeurilor și reziduurilor
periculoase pentru s ănătatea popula ției și pentru mediul
înconjurător 18.08.1992
60. HG 63/1993 pentru modificarea și completarea HG 196/1991
privind înființ area Regiei Autonome a Apelor Române 19.02.1993
61. HG 861/1992 pentru modificarea HG 1001/1990 privind
stabilirea unui sistem unitar de plăț i pentru produsele și
serviciile de gospod ărire a apelor 18.01.1993
62. HG 348/1993 privind contorizarea apei și a energiei termice la
populație, instituții publice ș i agenți economici 10.08.1993
63. HG379/1993 pentru aprobarea ș i punerea în aplicare a
instrucțiunilor privind circula ția materialelor lemnoase și a altor
produse ale p ădurii 14.09.1993
64. HG786/1993 pentru aprobarea Regulamentului privind
stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetre de
ameliorare, precum și componenț a, funcționarea și atribuțiile
consiliilor de speciali ști constituite pentru determinarea
perimetrelor de ameliorare 24.02.1994
65. HG 60/1994 petru aprobarea Pro gramului geologic la nivel
național privind direc țiile de desfăș urare a activit ății de
cercetare geologic ă a resurselor minerale în perioada 1994-1996 3.03.1994
66. HG 127/1994 privind stabilirea și sancționarea unor
contraven ții la Normele pentru protec ția mediului înconjur ător
12.04.1994
67. HG 201/1994 privind concesionarea poten țialelor piscicole și
stuficole existente pe teritoriul domeniului public de interes
național al Rezerva ției Biosferei "Delta Dun ării" 17.05.1994
Protecția mediului 198
68. HG 248/1994 pentru adoptarea unor m ăsuri în vederea aplic ării
Legii 82/1993 privind constituirea RBDD 17.05.1994
69. Ordonanța Guvernului 47/1994 privind ap ărarea împotriva
dezastrelor aprobat ă prin Legea 124 din 15 dec. 1995 29.08.1994
70. HG 686/1994 privind înfiin țarea Regiei Autonome a
Îmbună tățirilor Funciare 26.10.1994
16.09.1994
72. HG 511/1994 privind adoptarea unor m ăsuri pentru prevenirea
și combaterea polu ării mediului de c ătre societățile comerciale
din a căror activitate rezult ă unele deșeuri poluante 11.08.1994
73. HG 971/1994 privind stabilirea și sancționarea contraven țională
la normele de pescuit ș i protecție a fondului piscicol 10.01.1995
74. HG 91/1995 privind completarea și modificarea denumirii și
clasificării mărfurilor din tariful va mal al României cu
descrierea și clasificarea substan țelor care epuizeaz ă stratul de
ozon 23.02.1995
75. HG 112/1995 privind înființ area, componen ța și funcționarea
Comisiei pentru urm ărirea exploat ării raționale și a protecț iei
resurselor naturale din bazinul hidrografic al r ăului Cerna 8.03.1995
76. HG 145/1995 pentru completarea HG 340/1992 și stabilirea
unor excep ții de la prevederile acestei hot ărâri 23.03.1995
77. HG 243 privind înființ area organizarea ș i funcționarea
Comitetului Naț ional pentru Protecț ia Stratului de Ozon 9.05.1995
78. HG 254/1995 pentru modificarea HG 127/1994 privind
stabilirea și sancționarea unor contraven ții la normele pentru
protecția mediului înconjur ător 9.05.1995
79. HG 267/1995 privind constituirea și utilizarea Fondului de
ameliorare a Fondului funciar 2.06.1995
80. HG. 342/1995 referitoare la ap robarea Regulamentului privind
organizarea și desfășurarea licita țiilor pentru vânzarea masei
lemnoase destinate agen ților economici 5.06.1995
81. HG. 921/1995 privind unele m ăsuri pentru stimularea
practicării agriculturii și asigurarea protec ției familiilor de
albine 4.12.1995
82. HG 31/1996 pentru aprobarea Metodologiei de avizare a 30.01.1996
ANEXA 1 199
documentelor de urbanism privind zone și stațiuni turistice și a
documentelor tehnice privind instruc țiuni din domeniul
turismului
83. HG 525/1996 pentru aprobar ea Regulamentului general de
urbanism 16.07.1996
84. HG 107/1996 pentru aprobarea Normelor privind utilizarea
turistică a plajei litoralului M ării Negre 6.03.1996
85. HG. 1112/1996 privind re organizarea Regiei Autonome a
Pădurilor "Romsilva" RA în Regia Na țională a Pă durilor 13.11.1996
86. HG 1190/1996 pentru aprobarea Normelor tehnice de
exploatare, valorificare și comercializare a apelor minerale de
consum alimentar 26.11.1996
87. HG 1257/1996 pentru aprobarea Conven ției dintre Guvernul
României și Guvernul RF Iugoslavi a privind cooperarea în
domeniul carantinei și protecției plantelor semnat ă la Bucure ști
la 21 sept. 1996 2.12.1996
88. HG 83/1997 privind actualizar ea limitelor amenzilor 20.03.1997
90. HG 168/1997 privind regimul produselor și serviciilor care pot
pune în pericol via ța, sănătatea și securitatea muncii și protecția
mediului înconjură tor 8.05.1997
91. HG 172/1997 pentru înfiin țarea Registrului Na țional al
Substanțelor Chimice Poten țial Toxice ș i aprobarea
regulamentului de organizare și funcționare a acestuia 8.05.1997
92. HG 209/1997 privind aprobarea Regulamentului de organizare
și funcționare a Comisiei Guvernamentale de Ap ărare împotriva
dezastrelor 28.05.1997
93. HG 210/1997 privind aprobarea Regulamentului de organizare
și funcționare a Comisiei Centrale pentru Ap ărare împotriva
Inundațiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase și
Accidentelor la Construcț iile Hidrotehnice 28.05.1997
94. HG 249/1997 privind aprobarea Regulamentului de organizare
și funcționare a Comisiei Na ționale pentru Controlul
Activităț ilor Nucleare 9.06.1997
95 HG 457/1997 pentru aprobarea Normel or metodologice privind 28.08.1997
Protecția mediului 200
procedurile de privatizare și condițiile de organizare și
desfăș urare a vânz ărilor de ac țiuni, de p ărți sociale ș i de active
"titlul V", "Procedura de tratare a obliga țiilor de mediu", cap. I-
IV
96 HG 511/1997 pentru aprobarea Ac ordului dintre Guvernul
României și Guvernul Republicii Unga re privind notificarea
rapidă a accidentelor nucleare, semnat la Bucure ști la 26 mai
1997 3.10.1997
97 Acord 58/1997 între Guvernul României și Guvernul Republicii
Ungare privind notificarea rapid ă a accidentelor nucleare 3.10.1997
98 HG 568/1997 privind organizarea ș i funcționarea Ministerului
Apelor, P ădurilor și protecției Mediului 6.10.1997
99 HG 682/1997 privind alocarea unor sume MAPPM pentru
realizarea și punerea în func țiune în anul 1997 a obiectivelor de
investiț ii prioritare din domeniul protec ției mediului. 5.11.1997
100 HG 730/1997 pentru aprobarea Norm ativului privind stabilirea
limitelor de încă rcarea cu poluan ți a apelor uzate evacuate în
resursele de ap ă "NTPA -001" 25.11.1997
101 HG 734/1997 pentru aprobarea Ac ordului dintre Guvernul
României și Guvernul Republicii Bulgare privind notificarea
rapidă a accidentelor nucleare ș i schimbul de informa ții asupra
instalațiilor nucleare, semnat la Kozlodui la 28 mai 1997 25.11.1997
102 Ordonanț a Guvernului 42/1 995 privind produc ția de produse
alimentare destinate comercializ ării 1.09.1995
103 Ordonanț a 4/1995 privind fabricare, comercializare și utilizarea
produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor,
dăunătorilor și buruienilor din agricultur ă și silvicultură 30.01.1995
104 Ordonanț a Guvernului 27/1995 pentru modificarea și
completarea Legii 81/1993 privind determinarea desp ăgubirilor
și pagubelor aduse fondului forestier
28.08.1995
106 Instrucțiuni nr. 51/1968 ale ministerului s ănătății, Comitetului
de stat al apelor, Consiliului pentru probleme de administra ție
locală, pentru aplicarea Decretului nr. 1059/1967 privind
protecția sanitara a surselor construc țiilor și instalațiilor centrale 23.01.1968
ANEXA 1 201
de alimentare cu ap ă potabilă și a apelor minerale pentru cura
internă .
107 Ordinul nr. 318/1975 al C.S. E.N.. Norme republicane de
securitate nucleara pentru trans portul materialelor radioactive 15.07.1975
108 Ordinul nr. 317/1975 al C.S.E.N. Norme republicane de
securitate nucleara. Reactori nucleari si centrale Nuclearo-
electrice. 15.07.1975
109 Ordinul nr. 319 al C.S.E.N. Eviden ța și păstrarea materialelor și
instalațiilor nucleare si a material elor de interes nuclear. 15.07.1975
110 Ordinul nr. 320/1975. Norme republicane de securitate nucleara
pentru activit ățile de cercetare geologic ă, extracț ie și
prelucrarea materiilor prime nucleare 15.07.1975
111 Ordinul nr. 133/1976 al comitetului de stat pentru energie
nucleara privind norme republi cane de securitate nucleara.
Regimul de lucru cu surse de radiaț ii nucleare 8.04.1976
112 Ordinul nr. 122 / 133 / 26 / 2977 al Comitetului de Stat pentru
Energia Nuclear ă. Ministerul S ănătății si consiliul na țional
al apelor pentru stabilirea normelor republicane de
radioprotecț ie
113 Ordinul nr. 43/1980 al Ministerului S ănătății pentru aprobarea
listei substan țelor toxice si plantelor care con țin substan țe
toxice. 7.02.1980
114 Ordinul C.S.E.N nr. 451/1981 privind modificarea unor articole
din Normele republicane de securitate nucleara secț iunea
"Regimul de lucru cu surse de radia ții nucleare". 1981
115 Ordinul nr. 40 al C.N.A.N. de apr obare a criteriilor de încadrare
pe categorii de risc a locurilor de munca din unit ățile autorizate
să desfășoare activit ățile din domeniul nuclear. 04.07.1970
116 Ordinul nr. 7/1990 al MAPPN privind constituirea parcurilor
naționale sub gospod ărirea direct ă a ocoalelor ș i inspectoratelor
silvice. 27.01.1990
117 Ordinul nr. 9/1990 al MAPPN privind aprobarea normelor
cantitative si calitative de apa pentru unit ățile industriale.
14.02.1990
118 Ordinul nr. 251/1990 al MA PPN privind asigurarea durabilit ății
siguranței în exploatare și calității construc țiilor hidrotehnice
care au drept scop ap ărarea împotriva inunda țiilor. 28.12.1990
119 Ordinul 242 al MAPPN privind aprobarea instruc țiunilor 14.12.1990
Protecția mediului 202
tehnice privind aplicarea IIG nr. 1001/1990
120 Ordinul nr. 120/1991 al MAPPN privind aprobarea
instrucțiunilor pentru aplicarea legii fondului funciar nr.
18/1991 din afara fondului funciar. 12.03.1991
121 Ordinul nr. 208/1991 al MAPPN privind aprobarea
normativului privind l ățimea zonelor de protec ție în jurul
lacurilor de acumulare, râurilor, digurilor, canale lor, barajelor și
a altor lucr ări hidrotehnice. 27.05.1991
122 Ordinul nr. 1197/1991 al Ministerului S ănătății pentru
aprobarea Instruc țiunilor metodologice privind autoriza ția
funcționării obiectivelor. 23.08.1991
123 Ordin nr. 101/1991 al ministerului Muncii și Protecției sociale
și 1271/1991 al Ministerului Muncii și Sănătății privind
extinderea aplic ării pentru agen ții economici priva ți a regimului
produselor și substan țelor toxice reglementat prin decretul
nr. 466/28.12.1979 10.09.1991
124 Ordinul nr. 589/D/1992-130/1991 al ministerului lucr ărilor
publice și amenajării teritoriului și ministerul culturii privind
unele măsuri ce se impun în vederea împiedic ării degrad ării,
distrugerii precum și protejării bunurilor imobile cu valoare de
patrimoniu. 23.12.1991
9.01.1992
125 Ordin nr. 2/1993 al Ministerului Comer țului privind regimul
licențelor de export – import. 14.04.1993
126 Ordinul nr. 242/1993 al MAPPN pentru aprobarea Normelor
republicane de securitate nuclear ă privind planificarea
pregătirea și interven ția la accidente nucleare și urgente
radiologice. 14.04.1993
127 Ordinul nr. 383/1993 al Ministerului Apelor, P ădurilor și
Protecției mediului privind aprobarea regulamentului de
organizare și funcționare pentru Agen țiile de Protec ția
Mediului. 2.06.1993
128 Ordin nr. 462/1993 al MAPPM pentru aprobarea Condi țiilor
tehnice privind protecț ia atmosferei ș i Normelor metodologice
privind determinarea emisiilor de poluan ți atmosferici produ și
de surse sta ționare. 1.07.1993
ANEXA 1 203
129 Ordinul nr. 778/1993 al MAPPN pentru activitatea de
gospodărire calitativ ă a apelor din România. 9.11.1993
130 Ordinul nr. 981/1994 al Ministerului S ănătății pentru aprobarea
normelor de igien ă privind mediul de via ță al popula ției. 22.04.1994
131 Ordinul nr. 171/1995 al MAPPN pentru aprobarea
Regulamentului privind organizarea func ționarea și exercitarea
controlului silvic de stat în domeniul gospod ăririi fondului
forestier și a vegeta ției forestiere din afara acestuia precum ș i a
fondurilor de vân ătoare ș i salmonicole. 11.04.1995
132 Ordinul nr. 311/1995 al MAPPN și nr. 1904/1995 al MS de
modificare a normelor re publicane de radioprotec ție. 04.06.1995
133 Ordinul nr. 485/1995 al MAPPN privind aprobarea
Regulamentului de organizare ș i funcționare a sistemului de
alarmare în caz de polu ări accidentale ale apelor din România. 22.08.1995
134 Ordinul nr. 611/1995 al Ministerului S ănătății pentru aprobarea
Normelor de igienă privind alimentele și protecția sanitar ă a
acestora. 3.04.1995
135 Ordinul nr. 1621/1995 al Ministerului Industriilor privind
aprobarea Normelor Metodol ogice privind procedura de
autorizare a agen ților economici care desf ășoară activități de… 13.11.1995
136 Ordinul nr. 1957/1995 al Ministerului S ănătății privind
aprobarea Normelor de medicina muncii. 18.10.1995
137 Ordinul nr. 8/1996 al Ministerului Agriculturii și Alimenta ției
privind prohibi ția pescuitului 28.03.1996
138 Ordinul nr. 33/1996 al Ministerului transporturilor privind
clasificarea autovehiculelor de stinate transportului internaț ional
de mărfuri în func ție de îndeplinire a condi țiilor tehnice privind
poluarea mediului înconjur ător. 29.011996
139 Ordinul nr. 125/1996 al MAPPN pentru aprobarea Procedurii
de reglementare a activit ăților economice si sociale cu impact
asupra mediului înconjur ător 19.03.1996
140 Ordinul nr. 278/1996 pentru aprobarea Regulamentului de
atestare pentru elaborarea stud iilor de impact asupra mediului și
a bilanțurilor de mediu. 22.05.1996
141 Ordinul nr. 397/1996 al MAPPN cu privire la asigurarea pazei 25.07.1996
Protecția mediului 204
pădurilor proprietate privat ă.
142 Ordinul nr. 506/1996 pentru aprobarea Procedurii de
reglementare a activităț ilor de import și export cu substan țe,
produse și echipamente înscrise în anexele Protocolului de la
Montreal, privind substan țele care epuizeaz ă stratul de ozon. 17.09.1996
143 Ordinul nr. 863/1996 al Ministerului S ănătății pentru aprobarea
Normelor de igienă privind produc ția , prelucrarea, depozitarea
păstrarea, transportul și desfacerea alimentelor. 10.05.1995
144 Ordinul nr. 21/1997 al Ministrului Agriculturii ș i alimenta ției
privind prohibi ția pescuitului. 31.03.1997
145 Ordinul nr. 148/1997al MAPPN privind procedura și
competentele de emitere a avizelor și autoriza țiilor de
gospodărire a apelor. 27.09.1997
146 Ordinul nr. 148/1997 al MAPPN pentru aprobarea procedurii de
realizare a bilan țurilor de mediu. 21.09.1997
147 Ordinul nr. 201/1997 al MAPPN pentru aprobarea procedurii de
autorizare a activit ăților de recoltare, capturare și achiziție a
plantelor și animalelor din flora ș i fauna s ălbatică, de pe
teritoriul țării noastre în scopul comercializ ării pe piața internă
sau la export. 14.03.1997
148 Ordinul nr. 275/1997 al MAPPN privind Normele metodologice
privind instituirea regimului de supraveghere specială în caz de
nerespectare a m ăsurilor stabilite pentru asigurarea condi țiilor
înscrise în autoriza ția de gospod ărire a apelor. 11.04.1997
149 Ordinul nr. 276/1997 al MAPPN privind Metodologia de
elaborare a planurilor de restric ții și folosire a apei în perioade
deficitare. 11.04.1997
150 Ordinul nr. 277/1997 al MAPPN privind Normativul de
conținut al Documenta țiilor tehnice necesare ob ținerii avizului
de gospod ărire a apelor ș i autorizației de gospod ărire a apelor. 11.04.1997
151 Ordinul nr. 278/1997 al MAPPN privind Metodologia Cadru de
elaborare a planurilor de prevenire și combaterea polu ărilor
accidentale la folosin țele de apă potențial poluatoare
11.04.1997
152 Ordinul nr. 279/1997 al MAPPN referitor la normele
metodologice privind avizul de amplasament în zona inundabil ă
a albiei majore, de obiective economice și sociale inclusiv de
noi locuinț e ca și în amplasarea unor noi obiective ș i 11.04.1997
ANEXA 1 205
desfăș urarea de activităț i în zonele de protec ție ale platformelor
meteorologice și pe o distanță de 500 m în jurul acestora
153 Ordinul nr. 280/1997 al MA PPN privind procedura de
notificare a începerii execu ției și a punerii în func țiune a
anumitor categorii de activit ăți și lucrări executate pe ape sau
în legătură cu acestea, pentru care nu este necesar avizul sau
autorizaț ia de gospod ărire a apelor. 11.04.1997
154 Ordinul nr. 281/1997 al MAPPN referitor la procedura privind
mecanismul de acces la informa ția de gospod ărire a apelor. 11.04.1997
155 Ordinul nr. 282/1997 al MAPPN referitor la procedura privind
participarea utilizatorilor de ap ă, riveranilor și publicului în
activitatea de consultare. 11.04.1997
156 Ordinul nr. 288/1997 al ministrului muncii ș i protecției sociale
privind aprobarea normelor specifice de protec ție a muncii
pentru cultura mare, viticultura, pomicultura, legumicultura,
plante tehnice, și utilizarea substanț elor toxice în activit ăți din
agricultură . 16.05.1997
157 Ordinul nr. 318/1997 al MAPPN pentru aprobarea normativului
de acordare și de utilizare a echipamentului individual de
protecția muncii la radia ții ionizante. 23.04.1997
158 Ordinul nr. 396/1997 al MAPPN privind aprobarea
regulamentului cadru pentru elaborarea regulamentelor de
exploatare a barajelor lacurilor de acumulare și prizelor pentru
alimentă ri cu apă cu sau fără baraje și stabilirea competentelor
de elaborare și aprobare a regulamen telor de exploatare
bazinale și a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare. 15.05.1997
159 Ordinul nr. 399/1997 al ministrului apelor p ădurilor și protecției
sociale privind aprobarea me todologiei de organizare pă strare și
gestionare a Cadastrului apelor din România. 15.05.1997
160 Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului S ănătății pentru aprobarea
Normelor de igienă și a recomand ărilor privind mediul de via ță
al populației. 23.06.1997
161 Ordinul nr. 645/IO-5.029/N.N.-7.190/S.D. al MAPPM,
Ministerul Să nătății MLPLAT pentru aprobarea Normativului
privind condi țiile de evacuare a apelor uzate în re țelele de 30.10.1997
22.09.1997
16.09.1997
Protecția mediului 206
canalizare ale localit ăților – NTPA-002.1997.
162 Ordinul nr. 756/1997 al MAPPM pentru aprobarea
reglement ării privind evaluarea poluă rii mediului. 3.11.1997
163 Ordinul nr. 1032/1997 al MAPPM referitor la normele tehnice
privind activitatea de inspecț ie în domeniul protec ției mediului. 3.12.1997
164 Circulara nr. 130/1993 a MAPPM-DPM privind criterii de
apreciere a calităț ii solurilor. 7.05.1993
ANEXA 1 207
ANEXA 2
REGLEMENT ĂRI TEHNICE
I. Reglementă ri pentru factorul ap ă
• STAS 4706/1988 Ape de suprafață , categorii și condiții tehnice
de calitate:
Conform acestui document, cursurile de ap ă, în situa ție natural ă sau
amenajată, lacurile naturale și lacurile de acumulare se clasific ă, din punct de
vedere al domeniului de utilizare, în trei categorii de calitate: I, II, III și degradat.
Acest STAS cuprinde cca. 45 indicator i pentru care sunt date concentra țiile
maxime admisibile pentru fi ecare categorie de calitate.
Apele din categoria I de calitate se utilizeaz ă în: alimentarea cu ap ă
potabilă , în industria alimentară și zootehnic ă, în salmonicultur ă, în legumicultur ă,
ștranduri. Apele din categoria a II-a de calitate se utilizeaz ă în: ciprinicultură , în
diferite industrii, în scopuri urbanistice și de agrement. Apele din categoria a III-a
de calitate se utilizeaz ă în: iriga ții, hidrocentrale, diferite activit ăți industriale
(spălare, răcire, etc.). Fiecare folosin ță în parte î și poate formula propriile
exigențe calitative.
Numărul indicatorilor norma ți în standardele de calitate a apei este
aproximativ acela și în diferite state, existând îns ă unele diferenț e în ceea ce prive ște
metodele de analiză și mai ales limitele pentru concentra țiile maxime admisibile
pentru a considera o ap ă în clasa de calitate I, II sau III.
• STAS 1342/1991 Ap ă potabilă
Acest Stas cuprinde peste 60 de indicatori de calitate grupa ți în următoarele
categorii: indicatori organoleptici, fizi ci, chimici, biologici, bacteriologici,
radioactivi, pentru fiecare indicator fiind stabilit un interval de valori optime și o
concentra ție maxim ă admisibil ă (CMA). Periodic, Organizaț ia Mondial ă a Sănătății
(OMS) indic ă normele de calitate pentru apa potabil ă, în funcție de cunoș tințele
dobândite în domeniul s ănătății, metodelor de analiz ă, metodelor de epurare,
fiecare țară având libertatea de a se conforma sau nu acestor norme.
• Normativul C 90/1983 Ape uzate
Condițiile de desc ărcare a apelor uzate în re țelele de canalizare a centrelor
populate, sunt normate prin intermediu l a 10 indicatori, printre care se num ără:
Protecția mediului 208
materii în suspensii, consum biochimic de oxigen, substan țe fenolice, detergen ți,
crom, cupru, cadmiu, plum b, la care se adaug ă alți 12 parametrii dintr-o
reglementare anterioar ă și anume: hidrogen sulfurat, me rcur, zinc, pH, etc. Pentru
alte tipuri de poluatori se pot stabili limite ținând seama de normativele generale de
evacuare a apelor uzate ș i de efectul cumulant al substan țelor poluante.
• STAS 450/1976 Ape minerale, condi ții tehnice de calitate
• STAS 12585/1987 Condi ții de calitate a apei în bazinele de înot ș i în
zonele naturale amenajate pentru înot
II. Reglement ări pentru factorul sol
• STAS 9450/1988 – Calitatea apei pentr u irigarea culturilor agricole
prin care se normeaz ă încărcătura maxim ă admisibil ă pentru unele substan țe toxice
și / sau dă unătoare precum: aluminiu, arsen, ber iliu, bor, cadmiu, cianuri, cobalt,
crom, cupru, fier, flor, litiu, mangan, moli bden, mercur, nichel, plumb, seleniu,
sulfuri și hidrogen sulfurat, vanadiu, zi nc, pesticide organoclorurate.
• Propuneri ICPA – privind con ținutul de metale grele în sol și în
nămolurile ce se aplic ă pe terenurile agricole stabile ște concentra țiile maxime
admisibile pentru urm ătoarele metale grele: cadmiu, cobalt, crom, cupru, mangan,
nichel, plumb, zinc.
• Recomandă ri – privind concentra țiile limit ă în nă molurile cu
fermentație anaerob ă a unor substan țe care influen țează negativ procesul de
descompunere din sol. Aceste substan țe normate sunt: sulfurile, detergen ții,
metalele grele, sodiu, potasiu, calciu, magneziu, amoniu, amoniac liber.
III. Reglement ări pentru factorul aer
• Ordin 462/1993 – Condi ții tehnice privind protecț ia atmosferei, în
care sunt elaborate și normele metodologice privind emisiile de poluan ți
atmosferici produ și de instala ții de ardere, instala ții staționare, vehicule, etc.
Aceste norme stabilesc concentra țiile maxime admisibile pentru urm ătoarele
categorii de indicatori: substan țe anorganice sub form ă de pulberi ( cadmiu, mercur,
arsen, cobalt, crom, cianuri, etc.) și sub form ă de gaze sau vapori (fosgen, brom,
ANEXA 1 209
clor, amoniac, compu și clorurați, oxizi de sulf și azot, etc.); substan țe organice sub
formă de gaze, vapori și pulberi ( în total 102 substan țe); substanț e cancerigene ( un
număr de 21 substan țe); pulberi totale.
• STAS 9081/1978 Poluarea atmosferei – terminologie
• STAS 10331/1992 Puritatea aerului. Principii și reguli generale de
supraveghere a calit ății aerului
• STAS 12574/1987 Aer din zonele protejate – condi ții de calitate
IV. Reglement ări și indicatori pentru factorul biodiversitate
Conceptul de biodiversitate , care se referă inițial la "bog ăția în specii" și în
special în taxoni de rang superi or a unui ecosistem s-a extins și cuprinde pe lâng ă
diversitatea taxonomic ă și diversitatea mediului abiotic. Datorit ă complexit ății
acestui factor de mediu, urmeaz ă ca în viitor s ă se elaboreze indicatorii și limitele
lor, prin care s ă se poată aprecia calitatea acestui factor de mediu.
V. Reglement ări și indicatori pentru factorul să nătatea
populației
Pentru aprecierea st ării de să nătate a populaț iei la nivel regional sau pe
întreaga țară se utilizeaz ă câțiva indicatori generali elabora ți de Anuarul Statistic al
României precum: num ărul de medici, num ărul de paturi de spital, num ărul
bolnavilor internaț i, natalitatea, num ărul bolilor profesionale, etc. Dintre
reglement ările pentru s ănătatea popula ției amintim:
• Ordinul 921/1994 al Ministerului S ănătății care recomand ă distanțele
minime de protec ție sanitar ă dintre o serie de unit ăți care produc disconfort
(zgomote, vibra ții, mirosuri) și riscuri sanitare ( pol uare a apei, aerului și solului)
pentru popula ție.
• STAS 4621/1991 care reglementeaz ă protejarea și conservarea surselor
de ape subterane prin institu irea perimetrelor de protecț ie hidro-geologic ă și de
protecție sanitar ă, pe teritoriul c ărora sunt interzise sau limitate activit ățile care
prezintă riscuri de contaminare bacterian ă sau poluare chimic ă a apelor subterane.
BIBLIOGRAFIE
Atanasiu Lucian, Lucia Ploescu – 198 8- "Fotosinteza sau cum transform ă plantele
lumina soarelui", Editura Albatros, Bucure ști;
Barnea M., Papadopol C. – 1975 – "Poluarea și protecția mediului ", Editura
științifică și enciclopedic ă, București;
Bleahu Marcian – 1998 – "Ecologie – natur ă – om", Editura Metropol;
Botnariuc N., V ădineanu A., – 1982 – "Ecologie", Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
București;
Botnariuc Nicolae – 1989 – "Genofondul și problemele ocrotirii lui", Editura
științifică și enciclopedic ă", Bucure ști;
Ciplea Luciniu Ioan, Ciplea Alexandru – 1978 – "Poluarea mediului ambiant",
Editura tehnic ă, București;
Dieter Heinrich, Manfred Hergt – 1993 – "Atla s de L' Ecologie" – Le livre de poche,
Encyclopedies d'aujourd'hui;
Drăgănescu Mihai – 1990 – "Informa ția materiei", Editura Academiei Române",
București;
Giurcăneanu Claudiu – 1982- "Terra izvor de via ță și bogații", Editura Didactică și
Pedagogic ă, București;
Hutten Mansfeld Louis, REC – 1995 – ""Manual de aplicare în practic ă a unui
program de protecț ie a mediului înconjur ător", Ed. Sic Press & Design.
Ionescu Al., ș.a., – 1973 – "Efectele biologice ale polu ării mediului", Editura
Academiei RSR, Bucure ști;
Ionescu Alexandru., Sahleanu Victor , Bindu Constantin – 1989- "Protec ția mediului
înconjurător și educația ecologic ă", Editura Ceres, Bucure ști;
Manea Gh. -1992- "Protec ția mediului între teorie și practică", Oficiul de Informare
Protecția mediului 212
Documentare pentru Industria Construcț iilor de Ma șini, nr. 4-6/1992;
Marin N. Gheorghe, – 1999 – “Curs de ecologie ș i protecția mediului”
Marinescu Daniela – 1996 – "D reptul mediului înconjur ător", ediția a III a, Casa de
editură și presă "Șansa", SRL, Bucure ști;
Mălăcea I. – 1969 – "Biologia apelor im purificate", Editura Academiei RSR,
București;
Mohan Gheorghe – 1989 – "Unitatea, diversitatea ș i evoluția lumii vii", Editura
Albatros, Bucure ști;
Mohan Gh., Ardelean A. – 1993 – "Ecologie și protecția mediului", Editura Scaiul,
București;
Negrei C. Costel – 1996 – "Bazele economiei mediului", Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București;
Oprea C.V., Lupei N.- 1975 – "Echilibre ș i dezechilibre în biosfer ă", Editura Facla;
Pârvu Constantin – 1980 – "Ecosistem ele din România", Editura Ceres;
Popescu Gheorghe – 1985 – "P ădurea ș i omul" , Editura Albatros, Bucure ști;
Pușcasu Violeta – 1998 – "Protec ția mediului înconjur ător", Editura Evrika Br ăila;
Roșu Al., I. Ungureanu – 1977 – "G eografia mediului înconjur ător" – Editura
Didactică și Pedagogic ă, București;
Rojanschi Vladimir, Fl orina Bran, Gheorghi ță Diaconu – 1997 – "Protec ția și
ingineria mediului", Editura Economic ă, București;
Soran V., M. Borcea – 1985 – "Omul și biosfera", Editura științifică și
enciclopedic ă, București;
Stugren Bogdan – 1975 – "Ecologie general ă", Editura didactic ă și pedagogic ă,
București;
Stugren Bogdan, B ănarescu P., Barbu V., Botnariuc N., C ărăuș I., ș.a. – 1982 –
"Probleme moderne de ecologie", Editura ș tiințifică și enciclopedic ă, București;
Teodorescu Ion, Antoniu Radu – 1979- "Evacuarea și epurarea apelor uzate din
BIBLIOGRAFIE 213
industria alimentar ă", Editura Tehnic ă, București;
Vasilescu George – 1986 – "Hidrobiolog ie – limnologie", Universitatea din Gala ți;
Vădineanu Anghelu ță – 1998 – "Dezvoltarea durabil ă", vol.I, Editura Universit ății
din Bucure ști;
*** – 1996 – România durabilă – raport na țional în cadrul campaniei "Sustainable
Europe" – Rhododendron, Târgul Mure ș;
*** – 1997 – "Drumul apei la Gala ți", revistă îngrijita de Cent rul de Consultan ță
Ecologică Galați (ONG);
*** – 1997 – Îndrumar de protec ția mediului pentru administra ția publică locală din
zona rural ă" – Clubul ecologic Bios, Sibiu, Editura Constant;
*** – 1998 – Raport privind Starea Mediului în România în anul 1998; Ministerul
Apelor, P ădurilor și Protecției Mediului;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Odată cu apariția omului acesta a început s ă hărțuiască mediul înconjur ător, ajungând ca în ultimul secol să devină un pericol pentru acesta. Pe de… [612566] (ID: 612566)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.