Ocuparea Si Somajul In Romania

Introducere

Proiectul de licenta cu titlul Ocuparea si somajul in Romania isi propune sa analizeze temele si subiectele intalnite in toate mijloacele de informare si nu numai deoarece acesta tema este una de maxima importanta pentru ca este o problema ce afecteaza toate economiile lumii.

De asemenea se urmareste evidentierea problemelor pe care somajul le genereaza in toate tarile si modurile de influenta ale acestuia fata de veniturile oamenilor.

Am ales sa tratez acest subiect pentru proiectul de licenta deoarece mi s-a parut unul ofertant si landemana,din care poti trage multe invataminte pentru o viitoare cariera de econonomist.

Subiectele pe care le-am analizat in decursul lucrarii sunt:evolutiile somajului in anul 2014 pe trimestre in Romania, tendintele acestuia si masurile ce trebuie luate in considerare de orice economie doreste o dezvoltare adecvata si prospera,dar mai multe amanunte despre aceste subiecte vor fi date in cuprinsul lucrarii in capitolul dedicat prezentarii lor.

In prima parte a lucrarii am explicat cea ce inseamna un somaj,modul de manifestare al acestuia dar si cum influenteaza el Romania si populatia acestei tari.

Cea de a doua parte a lucrarii prezinta procedurile in care orice cetatean poate sa obtina indemnizatia de somaj dar si factorii perturbatori care impiedica diminuarea somajului si ocuparea deplina a fortei de munca.

Tot din aceasta lucrare putem afla ca si politica are un rol important in evolutia somajului.

Ultimul capitol al licentei este si cel mai important deoarece acesta prezinta pe larg toate masurile necesare pentru a combate somajul, dar si mijloacele de obtinere a unei ocupari a fortei de munca cat mai aproape de rezultatul optim.

Ocuparea și șomajul în România

Șomajul

Putem descrie prin mai multe cai șomajul în funcție de formele de comparatie, putând caracteriza șomajul ca o stare negativă a economiei care prejudiciaza o parte din populația libera, prin absenta locurilor de muncă.

Din punct de vedere economic, populația activă cuprinde toate persoanele care furnizează forța de muncă libera pentru producția de bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, cuprizand populația ocupată și șomerii.

In termenii pieței muncii somajul reprezintă excesul ofertei față de cererea de muncă. Șomeri sunt toți cei apți de muncă dar care nu găsesc de lucru. Aceștia compun suprapopulația relativă pentru că reda un excedent de forță de muncă în raport cu numărul celor angajați. O creștere a ofertei, in acelasi timp cu scăderea cererii, duce la o degradare a situației ocupării forței de muncă, șomajul care n-a existat până la acea data apare, iar dacă există crește. Șomajul este considerat ca o mărime unitara, nediferențiată, ceea ce nu se armonizeaza cu realitatea.

Biroul International al Muncii a dat o definitie a somajului conform caruia,este considerat somer orice cetatean ce are mai mult de 15 ani si indeplineste urmatoarele conditii in acelas timp: este in cautarea lucului de munca, nu munceste, este apt de munca si este disponibil pentru o munca salariala sau nesalariala.

Intervalul de timp cuprins între momentul pierderii locului de muncă și cel al reluării normale a lucrului sau al ieșirii din rândul forței de muncă reprezinta durata perioadei de șomaj. La o rată dată a șomajului, cu cât durata șomajului este mai scurtă, cu atât fluxurile sunt mai mari. Durata șomajului este media lungimii perioadelor de șomaj.

Nivelul șomajului crește atunci cand fluxurile de intrare în somaj sunt mai mari decât fluxurile de iesire din șomaj. Cresterea fluxurilor de intrare in piata muncii sunt determinate de creșterea numărului de pierderi involuntare a locului de muncă (concedieri) și de abandonări ale slujbelor. Nu doar că firmele își micsoareaza efectivul, dar continuă să facă noi angajări. Muncitorii care își pierd locul de muncă, la rândul lor, caută altele, făcând astfel ca șomajul să fluctueze mult. Toate acestea fac ca fluxurile de intrare în șomaj și cele de ieșire din șomaj să fie intense.

Studiul duratei șomajului obliga deosebirea între intervalele încheiate de șomaj și perioadele aflate în desfășurare. În orice moment, în economie se afla un număr de șomeri și se pune întrebarea de cat timp se află ei în situația aceasta.

Tarile dezvoltate care au studiat un timp îndelungat fenomenul șomajului, indica că durata șomajului este de aproximativ 2 luni, iar ponderea perioadelor mai scurte de o lună este mai mare de jumătate din perioadele de șomaj încheiat, acest lucru arata insemnatatea pe care o dau șomerii reluării cât mai rapide a lucrului.

Condițiile de pe piața muncii influenteaza durata mediană a perioadelor încheiate de șomaj, deși aceata este scurtă.În timpul recesiunii, durata mediană intrece cu circa 50 % valorile atinse în perioada de expansiune.

Durata mediană scurtă a șomajului, de circa 6 săptămâni, trebuie explicata cu atenție deoarece nu semnifica, în totalitate, că indivizii caută și găsesc imediat de lucru. Aproape jumătate din perioadele de șomaj au ca efect renuntarea persoanei din categoria forța de muncă, independent de contextul pieței muncii.

Experiența țărilor dezvoltate arata unele caracteristici structurale, pe fondul unei perioade mai mari a șomajului pentru un număr relativ redus de persoane.

Crescând odată cu vârsta somajul este diferit de la un grup la altul. Somajul este mai ridicat în cazul tinerilor, decât al adulților.Diferențele acestea sunt rezultatul deosebirilor de comportament al celor tineri față de șomaj, în comparație cu comportamentul celor mai în vârstă.

Pierderea locului de muncă este principala cauza a somajului in cazul persoanelor mai in varsta. Cauza șomajului la tineri poate fi accesul, pentru prima dată, în rândul forței de muncă sau reintrarea pe piața muncii, după un timp mai mare decât cel prevăzut în legislația muncii pentru a fi păstrați în rândul șomerilor.

Perioadele șomajului sunt si ele diferite. La vârstnici, durata șomajului este mai mare și se incheie, de obicei, prin retrâgerea de pe piața muncii. In schimb la tineri, durata șomajului este mai scurtă și perioadele de șomaj se termină printr-o angajare sau reangajare. De obicei, putem sesiza că, pe măsură ce vârsta crește, rata șomajului scade, dar timpul șomajului arata tendința de sporire.

K. Marx considera ca șomajul își are originea în structurile de valorificare a capitalului. Adunarea capitalului, însoțită de introducerea progresului tehnic, are drept cauza majorarea mai rapidă a capitalului constant, decât a capitalului variabil, ceea ce duce la formarea armatei industriale de rezervă. Economista britanică J. Robinson incercând să înțeleagă mecanismul formării șomajului și concepția lui K. Marx, scria că – potrivit acestora – nivelul de folosire, la un moment dat, depinde de suma capitalului utilizat și de tehnicile de producție.

Capitalul se acumulează odată cu trecerea timpului, iar nivelul de folosire are tendința să descrească. Forța de muncă disponibilă crește și ca urmare a sporurilor demografice și a extinderii capitalului în noi sfere de activitate, de unde aruncă – pe piața muncii – o masă de artizani și de tărani lipsiți de mijloacele lor de subzistență. Apare, în mod normal, un numar de muncitori nefolosiți – armata industrială de rezervă.

Parerea lui Marx este că cele mai importante cauze ale suprapopulației relative se afla în modul caracteristic capitalist de utilizare a progresului tehnic, în decaderea micilor producători și comercianți, ca urmare a concurenței marilor firme și a crizelor economice de supraproducție. În strânsa legatură cu aceste cauze, suprapopulația relativă se împarte în: suprapopulația latentă, constituita din populația excedentară din agricultură și din alte sectoare ale micii producții de mărfuri, care este pentru un timp prinsa, de obicei în locuri de muncă necalificată și slab remunerată; suprapopulația flotantă, adică partea forței de muncă atrasă și respinsă din activitatea datorită dezvoltării inegale a ramurilor și a desfașurării ciclice a reproducției capitaliste; suprapopulația stagnantă, formată din persoane care, constant sau în cea mai mare parte a anului, nu au de lucru, formând șomajul cronic.

Punctul de vedere al lui Marx fata de soluția problemei șomajului este ca societatea să fie capabilă să organizeze științific întreaga activitate economică astfel încât să resoarbă suprapopulația relativă.

De asemenea J.M. Keynes considera ca ceea ce determină, în mod esențial, gradul de folosire a forței de muncă este nivelul cererii efective. Șomajul de tip keynesist are drept baza o lipsa a cererii efective, în ambele sale elemente – consum și investiții.

In schema de mai sus se arata faptul că, atunci când prețul existent intrece prețul de echilibru, oferta crește, iar cererea rămâne la fel sau chiar se poate micsora. În cazul în care prețul pieței este pe, oferta de bunuri este Q0 și este superioară cantitații cerute Qd la prețul respectiv. Există un exces de ofertă pe piața bunurilor și dezechilibrul respectiv se reflectă pe piața muncii prin șomajul involuntar.

Multumita rigidității ofertei în relatie cu prețurile, sau a rigidității salariilor în raport cu cererea de muncă, excesul ofertei de muncă poate coexista cu o cerere excedentară pe piața bunurilor. Un indicator semnificativ al unei astfel de stări poate fi apreciat ca evolutia unor forme degradate de folosire, precum munca ilegala și economia ascunsa. De asemenea curba ofertei este aproape orizontală datorită flexibilitatii prețurilor și salariilor, și care semnifică lipsa a acestora de elasticitate.

In conceptia keynesista, echilibrul dintre cerere și ofertă se poate decide sub indicele utilizarii depline a mâinii de lucru, a capitalului și a resurselor naturale. Rezolvarea acestei probleme complicate, este perceputa de Keynes în schimbarea curbei cererii spre nivelul folosirii complete a resurselor. În imprejurarea unor prețuri și salarii rigide sau nu destul de flexibile, impulsionarea cererii provoaca, în stilul keynesist, majorarea producției, atragand-o astfel de randamentul real al economiei.

Investitia detine rolul principal și, de aceea, Keynes percepe eventualitatea eliminarii șomajului printr-o capacitate convenabila a cheltuielilor de investiții, suficient de mare care să poată capta producția data de excedentul de mâna de lucru, în momentul în care aceasta ar fi ocupată. Investiția pentru a atinge un grad cât mai mare de ocupare trebuie ca, pe calea politicii monetare, bugetare sau, fiscale, să fie încurajată. Sinteza terapeuticii propusa de Keynes își găsește expresia într-o majorare economică inflaționistă.

Raportandu-ne la linistea sociala, șomajul aduce in prim plan, permanent, ideea lui Keynes, si anume ca orice politică economică, ce vrea să aibă sorți de reusita, trebuie să-și facă din folosirea forței de muncă un obiectiv principal.

Teoria lui Keynes a accentuat și influențat, pentru o lungă perioadă de timp, problematica ocupării mâinii de lucru. Evoluția economiei contemporane a generat, însă tendințe noi în abordarea cauzelor șomajului. Astfel, în literatura economică, se formulează mai multe concluzii cu privire la factorii cauzatori:

-șomajul nu rezulta, în totalitate, dintr-o cerere insuficientă. Deși aceasta este importanta, șomajul poate avea și alte cauze și moduri de exprimare, ar fi: se exprima un șomaj clasic deosebit, în modul că, în timp ce unele masuri de producție rămân nefolosite, pentru că sub influenta concurenței, mai ales internaționale, sunt preferate investiții de productivitate, în dauna celor de capacitate, și, deci, o rentabilitate comparativ nesatisfăcătoare face ca anumite locuri de muncă să ramână neocupate;șomajul fricțional are inclinarea de sporire independent de relansarea cererii efective, multumita creșterii mobilități mâinii de lucru și micsorarii timpului de angajare, ca rezultat a unor rapide și profunde restructurări industriale, a noilor moduri de administrarea a mâinii de lucru și a modalităților de atribuire a indemnizației de șomaj;un număr mic al locurilor de muncă, determinat de slabele investiții anterioare sau de un excedent de ofertă de muncă, în comparatie cu capitalul fix existent, ca urmare a unui exod sau o imigrație. Prin urmare, șomajul clasic – explicat prin capacități de producție insuficiente pentru a absorbi forța de muncă – coexistă cu șomaj de tip keynesian determinat de insuficiența investițiilor.

– Diminuarea somajului nu consta doar in crearea unui anumit număr de locuri de muncă, pentru ca numărul solicitanților de muncă a crescut, datorită maririi vârstei de pensionare, a ratei de ocupatie a femeilor și a nasterii șomajului adițional.

Propunerea de muncă nu este autonoma de cerere și se poate spune chiar ca oferta de locuri de muncă creeaza cererea pentru ele. Ca urmare o majorare a locurilor de muncă nu poate elimina șomajul, pentru ca provoaca ca un anumit număr de persoane să abandoneze starea precedenta, de inactivi , pentru a fi persoane active, care au nevoie de locuri de muncă.

– O sporire a numarului de locuri de munca, nu inseamna in mod automat, cresterea productiei. Vechiul mit al mașinii distrugătoare de locuri de muncă a reapărut recent, în special în legatură cu dezvoltarea informaticii, sub forma șomajului tehnologic. Combaterea acestuia se bazează pe trei argumente:

Dezvoltarea informaticii intampina si ea dificutati de evolutie din cauza somajului tehnologic. Eliminarea acestui somaj se sprijina pe cateva rationamente:

Primul rationament ar fi ca regandirea planului informatic da nastere la crearea de noi locuri de muncă.

Al doilea rationament se refera la majorarea rentabilitatii firmelor functionabile care provoaca micsorarea costurilor și dezvoltarea piețelor.

Ultimul rationament sustine ca firmele vor stimula totalitatea economiei cu bunuri noi sau noi servicii.

Cu privire la economia actuala putem spune ca nimic nu poate ramane constant deoarece in orice moment pot aparea rasturnari de situatii . In sine investitia este una de productivitate, adica investitia efectuata in zone de productivitate maxima sau pentru ameliorarea productivitatii unor factori de productie, rar deficitari, si nu o investitie de extindere a capacitatilor. Progresul tehnic are un rol foarte important in efectul de multiplicare fiindca creeaza cererea de noi locuri de munca, in principal, in aria serviciilor.

Un interval de elan economic, dar si perioade de regres, alaturi de un somaj mare au suferit toate tarile.

Rezolvarea asigurarii ocuparii depline are nevoie de o perioada de timp indelungata deoarece nu este o problema usoara si nu poate fi combatuta decat prin sacrificii si eforturi mari. O economie cu un somaj minim este efectul unei politici macroeconomice potrivite si de folosire a unor cai ce admit absorbtia in economie a fortei de munca ramasa fara lucru

In orice economie e nevoie de gandirea si punerea in practica a unei politici macroeconomice consecvente, adica o poltica care sustine un grad major de ocupare si impiedica o situatie de somaj cronic.Din aceasta cauza s-au gandit mai multe rezolvari.

Mai jos vom prezenta trei solutii, doua dintre ele apartinand economistului britanic John Maynard Keynes si  Milton Friedman.

Despre John Maynard Keynes se stie ca a ideile sale au marcat puternic economia moderna si in acelas timp au influentat si teoria politica.  

Acesta justifica oscilatiile activitatii economice prin intermediul cererii agregate si explica elanul economic prin evolutia productiei in ramurile ale caror bunuri sunt necesare pe piata, iar declinul economic prin scăderea cererii de investiții

Pentru ca nevoia de investiții este aproape nesimtitoare la schimbarea ratei dobânzii, iar extinderea monetară este zadarnica în imboldul cererii și a ofertei de bunuri, Keynes recomanda o politică consolidata care să utilizeze instrumente fiscale.Prin reducerea fiscalitatii si cresterea cheltuielior guvernamentale pot rezulta iesirea din depresiune si evitarea intrarii in depresiunii

Milton Friedman, este si el tot un economist evreu-american, a primit in 1976 Premiul Nobel pentru Economie. De asemenea si el a avut contributii la dezvoltarea microeconomiei si marcoeconomiei.

Teoria monetarista sustine ca politica monetara are un rol semnificativ in determinarea si comportamentul nivelului productiei si al preturilor, iar fluctuatiile economice sunt iscate de o politica nepotrivita. Stimularea cererii si ofertei de bunuri poate fi facuta de o politica expansionista, ceea ce aduce la iesirea din depresiune, sau se poate evita intrarea in depresiune.In aceasta cauza este nevoie de cresterea masei monetare si micsorarea ratei dobanzii

Ultima solutie tine cont atat de politica monetara cat si de cea fiscala.Acea economie care creează venituri tot mai mari, produce bunuri si, in alcelasi timp asigura o mai buna ocupare a forței de muncă este o economie adecvata. Șomajul și capacitațile de producție neutilizate sunt efectul unei producții care nu poate atinge maximul potențialului său. "Output-ul potențial" este PIB real, pe care îl poate produce societatea în condițiile ocupării depline a forței de muncă, adică în condițiile șomajului structural (natural).

Subproductia reala este diferenta dintre productia la nvelul ocuparii depline si producția efectivă.Ocolirea acesteia se poate obtine printr-o politica fiscala si monetara expansionista,care sa determine cresterea cererii globale.

Micsorarea fluctuatiilor cererii globale si formarea unei bune armonii intre sporul de cerere si potentialul productiv al economiei constituie obiectivul politicii mixte stabilizatoare. Efectul politicii stabilizatoare trebuie să fie minimizarea abaterilor de la un trend crescător al producției și al folosirii, nu a abaterilor de la o medie.Intr-o economie dezvoltata cererea trebuie sa creasca, pentru a sustine o utilizare cat mai completa a capacitatilor de productie si a fortei de munca, fara presiuni inflationiste.

Elaborarea politicii stabilizatoare, care să asigure ocuparea deplină, trebuie să ia în considerare factorii perturbatori ai echilibrului macroeconomic. În această direcție, trebuie amintiti următorii:

Pentru o politica stabila, care sa garanteze o ocupare deplina trebuie sa acordam importanta factorilor perturbatori ai echilibrului macroeconomic.Pentru acesta imprejurare trebuie sa tinem seama urmatorilor factori care ar putea destabiliza echilibrul macroeconomic.

Un prim factor negativ ar putea fi modificarile în circumstantele de producție deoarece o creștere sau o scădere rapida și mare în prețul unui factor de producție insemnat genereaza dereglări economice importante. Al doilea factor care poate genera perturbari in echilibrul macroeconomic sunt schimbarile neasteptate ale exportului, pentru ca o majorare a exportului poate influenta o creștere bruscă a cererii externe și ar avea ca rezultat majorarea veniturilor. De asemenea si modificarile imprevizibile în cheltuielile guvernamentale pot creea un dezechilibru, fiindca o creștere a acestor cheltuieli determină majorarea cererii globale, a venitului si a producției dacă nu este însoțită de creșterea potrivita a fiscalității și de practicare unei politici monetare restrictive. Schimbarea atractiei spre consum a populației, la orice nivel dat al venitului, poate fi un factor negativ. Factorul acesta conduce la schimbarea corespunzătoare a funcției de consum, a functiei de investitii si a functiei de economisire.Scaderea venitului are drept cauza hotararea consumatorilor de a reduce consumul obtinand astfel o economisire.O alta cauza sunt modificările spontane în cererea de bani din sectorul privat.

Nu este deloc usor de obtinut o politica de ocupare totala.Putine tari au reusit sa atinga ocuparea deplina, iar acest lucru a fost reusit pentru o perioada de timp scurta, fiindca fluctuatiile sunt specifice activitatii economice si nu au permis acest lucru.Costurile șomajului reprezintă participarea societății și sacrificiile pe care trebuie sa le accepte populația, ca efect a existenței șomajului.

Ramanand fara un loc de munca, omul sufera anumite schimbari legate de identitatea sociala si in alceasi timp suporta si o reducere a resuselor sale economice.Economisirea si consumul sau se modifica, iar relatiile sociale se diminueaza si ele, apar sentimentele de neliniste si incertitudine.Toate acestea sunt concecintele somajului.

Ajutorul de somaj micsoreaza efectele materiale ale somajului,dar nu toti cei fara un loc de munca beneficiaza de acest drept si in orice fel, compensarea monetara nu este integral. În situatia șomajului, se constata un cost economic, cu notiuni caracteristice, după cum este vorba de șomaj structural sau de șomaj ciclic, un cost financiar și un cost social.

Este normal ca orice somer sa caute un loc de munca care sa il multumeasca din punct de vedere economic, iar in acelas timp sa corespunda cat mai bine nevoilor si asteptarilor sale. Bineinteles ca de preferat este ca timpul necesar gasirii unui loc de munca sa nu devina o incarcatura materiala, costisitoare. Tocmai din aceasta cauza trebuie ca indemnizatia de somaj sa fie optima Situată între 45-90 % din salariul avut și data pentru o anumită perioadă, ea determină mobiluri și atitudini specifice fiecărei țări în parte.

Guvernul Romaniei are obligatia da a aloca o parte din bugetul tarii pentru sustinerea proiectelor specifice combaterii somajului, pentru credite privilegiate pentru anumite industrii și pentru subvenții în vederea formarii de locuri de muncă în anumite regiuni, pentru formare peofesionala.Pierzand o parte din venituri si consumand mai putin somerii afecteaza involuntar diminuarea resurselor publice. Idealul este reprezentat de o economie fără somaj excesiv și fără inflație. Acest lucru nu este posibil, deoarece economia reală este supusă perturbațiilor și, fără flexibilitatea deplină a raportului salarii – prețuri, este imposibilă revenirea imediată la ocuparea totală, în condițiile unor prețuri stabile. Trebuie optat fie pentru menținerea economiei cât mai aproape de nivelul ocupării totale, chiar cu riscul creșterii inflației, fie pentru politici mai puțin permisive, de stabilizare a prețurilor, acceptând, în schimb, o majorare a ratei șomajului. Nu este o problemă simplă alegerea unei variante și de aceea, se impune o decizie politică.

Teoria ciclului afacerilor politice contine urmatoarele componente: alternativele în dezvoltarea raportului producție – inflație – șomaj; perioada optima de acțiune în economie, pentru a determina direcția dorită rezultatele alegerilor;evaluarea insemnitatii pe care o acorda populatia somajului,in raport cu inflatia.

Din sondajele de opinie reiese ca populatia este interesata atat de nivelul, cat si de rata de variatie ale inflatiei si ale somajului.

Un șomaj mare, dar în curs de scădere, nu este considerat la fel de grav, ca o rată medie constantă a șomajului. Aceste fapte sunt în masura să determine opțiunile politice.

Pentru a cunoaste prosperitatea,economia trepui condusa in directia buna.Inflația și șomajul trebuie să scadă și să atingă niveluri cât mai reduse. Problema este cum să utilizezi timpul disponibil pentru a orienta economia spre o evoluție dorită.

Teoria ciclului afacerilor ne spune ca politicienii la inceputul manatului vor alege o politica limitata, astfel micsorand inflatia si majorand somajul.

Uneori politicienii care sunt la putere au tendinta de a acuza administratia precedenta pentru ignorarea masurilor necesare.In timp ce alegerile sunt tot mai aproape se succeed la expansiunea economica.

Toate aceste lucruri ne arata ca somajul strabate o perioada sistematica, si anume faptul ca in prima parte a mandatului electoral creste iar, in a doua parte somajul scade.

Un ciclu asemanator exista si in cazul metodelor de politica economica.Intr-un prim moment politica este riguroasa, restrictiva, iar pe parcurs este schimbata cu o politica expansionista, ce duce la diminuarea somajului.

Intuitia ne demonstreaza că perioada afacerilor politice nu este chiar regulata. Au loc în evolutia sa o sir de fenomene, care îl deformează. Cu toate acestea, ipoteza existenței sale nu trebuie eliminată. De regulă, administrațiile nu pun în practica o politică de reducere drastică a inflației cu numai un an înaintea alegerilor. Cea mai buna circumstanta pentru politicieni este atunci cand somajul scade iar inflatia nu creste,deoarece alegatorii tin cont de aceste conditii.

Politicile care fundamenteaza pe principiul echitatii au un loc aparte.Se stie ca nevoia de lucru a economiei, exprimată prin numărul de locuri de muncă și timpul de muncă total, este un dat. Rezolvarea problemei rezida in:

– impartirea echitabila a muncii;

-eliminarea orelor peste program;

-micsorarea timpului de lucru;

-majorarea numarului de schimburi.

Ocuparea si somajul sunt influentate de o serie de factori ca de exemplu: elasticitate, maleabilitate, capacitatea de adaptare, care trebuie sa caracterizeze atat cererea de munca, formulate de agentii econommici, cat si oferta de munca a populatiei

Vizavi de șomajul clasic, politica aplicată are in vedere refacerea profiturilor, care fac posibilă investiția de mâine și utilizările de poimâine și favorizează investiția orientată mai ales spre câștiguri de capacitate, decât spre sporuri de productivitate.

Aceasta politica are ca obiectiv reducerea costului relativ al factorului munca, prin intermediul anumitor conditii, dar trebuie mentinut faptul ca nici o conditie nu se refera la scaderea salariilor.Aceste masuri sunt: mentinerea majorarii renumeratiilor nominale; limitarea obiectivelor fiscale si sociale care se adauga costurilor salariale propriu-zise;deplasarea ofertei de munca excedentare spre calificari mai rare si putin cocurente, folositoare dezvoltarii sectoarelor suspicioase de a fi surse ale cresterii.

Câștigurile de productivitate nu sunt reflectate în creșterea salariilor, ele servesc la formarea rezervei, ce permite reducerea timpului de muncă fără a diminua salariile.

In anii '80 solutia keynesista a fost considerate ca neavand efecte importante in garantarea ocuparii. Pentru a reduce somajul trebuie indreptata atentia pe terenul ofertei si al productiei aceasta sustine conceptia de neoliberalism. Ideea centrală pe care se sprijină politica ofertei constă în faptul că relansarea activității economice și a utilizării mâinii de lucru implică o mare libertate a firmelor, iar dinamismul privat este mai eficient decât stimularea sau initiativa publică.

Ponderea populației active din grupa de vârstă x în populația totală din aceeași grupă de vârstă x reprezinta rata de activitate. Populația ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste care au desfășurat o activitate economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o oră în perioada de referință, în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii. S-a adoptat criteriul standard recomandat de Biroul Internațional al Muncii (BIM) "de cel puțin o oră" în definirea populației ocupate pentru asigurarea comparabilității datelor la nivel internațional, precum și din următoarele considerente: ansamblul activităților executate în timp redus, ocazionale sau sezoniere; garantarea corelației între timpul lucrat și volumul producției; caracterizarea șomajului ca lipsă totală a muncii; aprecierea dimensiunilor subocupării forței de muncă.

In anul 2002 s-a luat hotararea de catre comisia europeana ca in populatia ocupata sunt incluse si urmatoarele categorii de persoane:

-lucrator pe cont propriu, persoanele cu statut profesional de patron,ajutor familial neremunerat sau de membru al unei societati agricoe sau al unei cooperative.

– salariații temporar absenți de la lucru care continuă să primească cel puțin 50% din salariu de la angajator sau care au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni.

De asemenea in rândul șomerilor, sunt incluse și: – persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care au declarat că au căutat un loc de muncă prin metode active și sunt disponibile să înceapă lucrul.

Rata de ocupare reprezintă ponderea populației ocupate din grupa de vârstă x în populația totală din aceeași grupă de vârstă x.

Programul obișnuit de lucru al persoanelor ocupate s-a definit ca fiind complet sau parțial, conform declarației acestora. În general, pentru salariați se consideră "complet" programul aferent unei norme întregi, așa cum este prevăzută prin contractul colectiv de muncă (durata normală) și "parțial" programul a cărui durată prevăzută prin contractul individual de muncă este semnificativ mai mică decât durata normală.

Durata obișnuită a săptămânii de lucru se consideră durata săptămânii tipice de lucru, nu cea prevăzută în contractual colectiv de muncă sau alte tipuri de accord de muncă. În această durată sunt cuprinse și orele suplimentare, dacă acestea sunt efectuate sistematic.

Statutul profesional reprezintă situația deținută de o persoană în funcție de modul de obținere a veniturilor prin activitatea exercitată și anume:

Este considerat salariat persoana care-și exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – sau la personae particulare, în schimbul unei remunerații sub formă de salariu, în bani sau în natură, sub formă de comision etc.

Lucrător pe cont propriu este acea persoana care-și exercită activitatea în unitatea proprie sau într-o afacere individuală, fără a angaja nici un salariat, fiind ajutat sau nu de membrii familiei neremunerați. Sunt încadrați la acest statut întreprinzătorii independenți (vânzătorii ambulanți, meditatorii, femeile care îngrijesc copii, cărăușii, taximetriștii particulari etc.), liber profesioniștii (muzicanții ambulanți, artiștii plastici, avocații), zilierii ocazionali, titularii de contracte de gestiune sau de concesiune care nu folosesc salariați, agricultorii individuali sau care lucrează în asociații agricole.

Lucrător familial neremunerat este persoana care-și exercită activitatea într-o unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primește remunerație sub formă de salariu sau plată în natură.

Patron este persoana care-și exercită ocupația (meseria) în propria sa unitate (întreprindere, agenție, atelier, magazin, birou, fermă etc.), pentru a cărei activitate are angajați unul sau mai mulți salariați. În această categorie sunt incluși și patronii care sunt, în același timp, salariați în întreprinderea proprie, ca și titularii de contracte de locație de gestiune sau de concesiune care folosesc salariați.

Membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative neagricole – este considerate persoana care a lucrat fie ca proprietar de teren agricol într-o societate agricolă constituită conform Legii 36/1991, fie camembru al unei cooperative meșteșugărești, de consum sau de credit.

Pentru salariați, câștigul salarial din activitatea principală reprezintă valoarea netă a ultimului câștig salarial lunar primit înainte de săptămâna de referință și include, pe lângă salariul de încadrare și alte sume plătite din fondul de salarii, profitul net și alte fonduri constituite la nivelul unității (premii, stimulente, comisioane, plata orelor suplimentare, sporuri de orice fel, contravaloarea tichetelor de masă, etc.), bacșișuri etc. Pe baza acestei variabile, se determină intervalele de câștig salarial care impart seria salariaților, ordonată crescător, în 10 grupe (decile sau grupe decilice).

Caracterizarea somajului tine de mai multe ascpecte

Stadiul șomajului, determinat atât absolut, ca număr cât și relativ ca rată a șomajului. Somajul diferă in functie de tara, perioada si regiune.El a devenit o permanență dar acesta nu exclude total și definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă. Cercetarea economistului William Phillips ne spune ca celor doi indicatori ce caracterizează nivelul șomajului, li se adaugă al treilea și anume rata naturală a șomajului. Aceasta este rata somajului care corespunde unei rate stabile sau inerțiale a inflației. Mărimea sa este deci o variabilă dependentă.

In functie de intensitatea somajului putem avea:

Somajul total care presupune pierderea locului de munca si incetarea totala a activitatii, al doilea somaj este cel partial in care reducerea activitatii depuse de o persoana in special prin scaderea duratei saptamanii de lucru sub cea legala cu micsoararea platii, iar ultimul este somajul deghizat care apartine mai ales tarilor slab dezvoltate, unde majoritatea persoanelor au o activitate aparenta,ci productivitate mica.

O alta componenta importanta este durata somajului.. Nu este declarata o perioada a șomajului legala, dar în multe țări exista reglementari care precizeaza durata pentru care se plateste indemnizatie de somaj si aceasta a avut tendința de creștere ajungând în unele cazuri la 24 de luni.

Cercetarea economistului William Phillips ne spune ca celor doi indicatori ce caracterizează nivelul șomajului, li se adaugă al treilea și anume rata naturală a șomajului

-treapta calificării;

-domeniul în care au lucrat;

-categoria socio-profesională căreia îi aparți;

-ramurile de activitate din care provin, sex, categorii de vârstă, rasă.

Somajul in ultimii ani,pe plan mondial, are tendinta de a se mari. Șomajul poate fi rezultatul multor cauze care pot acționa separat, în timp sau concomitent.

Aceste cauze provin din mărimea salariului, cererea și oferta de bunuri efective și globale, rigiditatea prețurilor și salariului, care sunt reflectate de teoria economică.

Pentru prima data somajul a fost explicat in economia politica prin faptul ca pe piata muncii se confrunta cererea firmelor care angajeaza salariati atata timp cat productivitatea marginala a muncii este egala cu salariul egal existent si oferta ce vor sa se angajeze formata pe baza optiunii intre munca si timp liber.

Somerii vor alege sa lucreze atat timp cât puterea de cumpărare a salariului pe care il vor primi este superior expresiei în bani a efortului pe care trebuie să il facă în cadrul lucrului.

Din aceasta cauza,somajul are doua forme.Somajul voluntar care este generat de faptul că o parte din ofertanții de muncă nu acceptă să se angajeze la salariul care se formează pe piață si șomajul tranzitoriu care se formează în decursul timpului necesar adaptării ofertei la nivelul cererii.

Somajul clasic are la bază situația caracterizată prin insuficiența ofertei în raport cu cererea determinată de faptul că prețul efectiv al bunurilor economice pe piață este mai mic decât prețul de echilibru.

Existența șomajului involuntar care cuprinde persoane care nu refuză să se angajeze la un anumit salariu, ci nu găsesc de lucru pentru că cererea de muncă este insuficientă în raport cu oferta a fost remarcata de J.M.Keynes. Dezechilibrul de pe piața muncii este dezechilibrul de pe piața bunurilor, întreprinderile au capacități de producție să angajeze noi salariați, dar nu realizează aceasta pentru că cererea agregată de bunuri este prea mică pentru a resorbi excedentul ofertei de muncă.

Șomajul actual este considerat ca fiind predominant involuntar, însa este deopotrivă compus și din șomaj voluntar și tranzitoriu.

Doua procese economico-sociale sunt la baza formarii somajului. Acestea sunt majorarea ofertei de munca prin efectuarea de catre noile generatii a varstei legale pentru a se putea angaja si exprimarea necesitatii de a munci a unor persoane apte de munca dar inactive, in conditiile unei cereri de munca inferioare acestei cresteri, si lipsa locurilor de munca de catre o parte a populatiei ocupate.

Șomajul ciclic, este cauzat de crizele economice care au loc, de crizele parțiale sau de alte crize specifice unor conjuncturi. Acest tip de șomaj poate fi resorbit total sau parțial în perioadele de avânt economic.

Șomajul structural, este determinat de tendințele de restructurare economică, geografică, socială, care au loc în diferite țări, mai ales, sub incidența crizei energetice și revoluției tehnico-științifice.

În această categorie se include și șomajul din țările sărace cu creștere demografică, dar lipsite atât de capital, cât și de competentele necesare exploatării resurselor umane. Reintegrarea acestei forțe de muncă poate avea loc numai printr-un proces lung și dificil, întrucât presupune creșterea investițiilor, recalificarea celor afectați, reorientarea învațământului.

Șomajul tehnologic, este determinat de înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu altele noi, precum și de centralizarea unor capitaluri și unități economice cu restrângerea locurilor de muncă.

Resorbirea acestui șomaj este dificilă întrucât presupune recalificarea forței de muncă în concordanță cu noile nevoi ale capitalului și unităților economice, lărgirea activităților economice și în special a producției pentru a putea oferi locuri de muncă.

Șomajul intermitent, apare ca urmare a practicării contractelor de angajare pe durata scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unități economice. Această formă de șomaj fricțional nu se poate restrânge sub un anumit nivel.

Șomajul de discontinuitate, afectează în mod deosebit femeile și este cauzat de întreruperea activității din motive familiale și de maternitate.

Șomajul sezonier, este cauzat de întreruperi ale activităților puternic dependente de factori naturali, cum sunt, cele din agricultură, construcții, lucrări publice.

Pentru unele țări, un rol foarte important în explicarea șomajului revine migrației internaționale a forței de muncă, adică deplasarea populției active disponibile dintr-o țară în alta în cautarea unui loc de muncă, ceea ce diminuează oferta de muncă în țara de origine, dar o mărește în țara unde ajunge, determinând scăderi sau creșteri corespunzatoare a șomajului.

Indicatori statistici ai șomajului

Din punct de vedere statistic, indicatorii prin care se apreciază șomajul sunt de două feluri: – indicatori absoluți; – indicatori relativi. Indicatorii absoluți sau indicatorii de nivel se referă la numărul efectiv de șomeri. Ei se exprimă în “persoane” (“mii persoane”) și se determină pentru anumite perioade de referință: lunar, trimestrial sau anual. Numărul șomerilor se calculează și în corelație cu anumite variabile demografice, ca: vârstă, sex, stare civilă, dar și ținând cont de pregătirea profesională, de nivelul studiilor sau de repartiția teritorială. O caracteristică aparte urmărită în ceea ce privește analiza șomajului este durata acestuia. Din acest punct de vedere, se identifică un șomaj de scurtă durată (sub un an) și un șomaj de lungă durată (pe o perioadă mai mare de un an).

Indicatorul relativ prin care se apreciază intensitatea șomajului este unul din cei mai importanți indicatori macroeconomici: rata șomajului.

Aceasta se determină prin raportarea numărului total de șomeri la populația activă și se exprimă în procente. Nivelul ratei șomajului și evoluția acesteia reprezintă unul din barometrii în funcție de care se iau anumite măsuri de protecție socială sau decizii de politică economică.

Informațiile cele mai precise privind rata șomajului sunt obținute cu prilejul recensămintelor, care au meritul de a asigura o sursă comună datelor pentru cei doi indicatori ce determină rata. Mai mult, rata șomajului calculată prin aceste recensăminte este una foarte apropiată de standardele internaționale.

Recensămintele și anchetele prin sondaj sunt surse de date foarte costisitoare, care, la nivelul țării noastre nu pot fi realizate cu o periodicitate corespunzătoare (lunară) pentru asigurarea cu informații necesare. Se recurge, prin urmare la surse de date administrative, afectate însă de legislația în vigoare.

Indemnizația de șomaj

Șomajul este o problema foare importanta care genereaza dificultati in toate tarile. Doua dintre cele mai serioase probleme sunt garantarea dreptului la muncă și asigurarea unor venituri pentru șomeri, spre a le asigura condiții minime de trai.

Peste tot in lume dreptul de a munci este declarat, dar acest drept este asigurat doar in tarile unde economia este dezvoltata încât asigură locuri de muncă pentru toți cei ce isi doresc acest lucru. Modul de garantare juridical a locurilor de muncă o reprezintă înscrierea acestei clauze în acordurile încheiate între unitățile economice și salariați în cadrul negocierilor colective, statul intervenind indirect.Modalitatea folosita de a garanta veniturile minime pentru someri este indemnizatia de somaj sau ajutorul.

Chiar dacă sectorul de intindere a indemnizatiei de somaj se mareste, banii utilizati pentru plata indemnizatiei de somaj se arata a fi tot mai scazuti in comparatie cu nevoile.

Indemnizatia de somaj este un ansamblu in mediul caruia sumele propriu-zise sunt structurate din doua functii foarte importante.Acestea sunt functiile de asigurare si de asistenta pentru someri.

Din punctul de vedre al asigurarii, indemnizatia de somaj are sarcina de a da un spor sau o completare a modului de viata pentru un timp decisiv, iar privita ca asistenta ea are un aport semnificativ la micsorarea somajului prin sprijinirea programelor de calificare, reacalificare, cat si a programelor de adaptare in activitate.

Bugetul de stat asigura procedeele finantarii functiei de asistenta a indemnizatiei de somaj, astfel se formeaza avansarea unui sistem de redistribuire a castigurilor la nivelul societatii.Indemnizatia de somaj se comporta ca un imbold al majorarii salariilor cu mari contributii pe piata muncii.Multumita dorintei de a munci pe care o impune, ea foloseste la micsorarea costului social al sistemului de protecție, la creșterea PIB, prin aportul șomerilor ce s-au angajat și, ca urmare, prin creșterea veniturilor fiscale ale statului.

Intre rezultatele active ale indemnizației de șomaj sunt evidentiate urmatoarele: implicarea ei la refacerea morala a vieții, limitarea realizarilor de muncă ilegala sau care nu se supun impozitării, aportul la formarea unui echilibru între drepturile și obligațiile cetățenilor în sensul că dreptul de a primi un anumit venit cu ajutorul indemnizației de șomaj trebuie completat prin indatorirea încadrării în muncă.

Impozitul negativ este un alt mod de garantare a unor venituri asigurate. Este o metoda prin care se tranzactioneaza venituri catre cei nevoiasi, cu ajutorul sumelor pe care statul le ofera in functie de necesitatile fiecaruia

Indemnizația de șomaj. În ce condiții se poate obține.

Persoanele care-și pierd locul de muncă au posibilitatea de a beneficia, la cerere, de ajutorul de șomaj, dacă îndeplinesc anumite condiții. Atât perioada de acordare, cât și cuantumul acestei indemnizații depind de cât timp a lucrat solicitantul în ultimii ani.

Indemnizația de șomaj este o compensație parțială a veniturilor unei persoane asigurate, ca urmare a pierderii locului de muncă, sau a veniturilor absolvenților din învătământ care nu s-au putut angaja. Aceasta este acordată în baza prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Conform actului normativ, persoanele care pot beneficia de ajutorul de șomaj sunt:

-cele cărora le-au încetat raporturile de muncă/serviciu din motive ce nu le pot fi reproșate;

-cele care au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință (ISR), care în prezent este de 500 de lei;

-cele care au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care ulterior au redobândit capacitatea de muncă și n-au reușit să se încadreze în muncă;

-cele cărora le-au încetat raporturile de muncă/serviciu, din motive ce nu le pot fi reproșate, în perioada în care acestea erau suspendate;

-cele în cazul cărora reintegrarea în muncă (prin hotărâre judecătorească definitivă) nu mai este posibilă la unitațile la care au fost încadrate în munca anterior, din cauza încetării definitive a activitații, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora;

-absolvenții instituțiilor de învatamant (care au cel puțin 16 ani) care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire n-au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

-absolvenții scolilor speciale pentru persoane cu handicap (care au cel puțin 16 ani) care n-au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.

De asemenea, mai pot sa obțină indemnizația de șomaj cei cărora le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator – din motive ce nu le pot fi reproșate –, cei cărora le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți/aleși și cei cărora le-a încetat activitatea desfasurată exclusiv în baza unui raport juridic pentru care s-a datorat contribuția de asigurari pentru șomaj.

Pentru a primi indemnizația de șomaj, nu este de ajuns ca o persoană să se afle în una dintre situațiile expuse mai sus.

Concret, șomerii trebuie să îndeplinească și anumite condiții cumulative, după cum urmează:

-să aibă un stagiu de cotizare de cel puțin 12 luni în ultimele 24 de luni de dinaintea datei la care îți înregistrează cererea;

-să nu realizeze venituri sau să realizeze, din activitați autorizate, venituri mai mici decât valoarea ISR;

-să nu îndeplinească condițiile de pensionare;

-să fie înregistrati la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială iși au domiciliul/resedința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.

În cazul absolvenților instituțiilor de învătământ și ai scolilor speciale, stagiul de cotizare anterior nu este necesar.

Persoanele care beneficiază de indemnizația de șomaj au și anumite obligații față de agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate.

Astfel, în vederea primirii de sprijin pentru încadrarea în muncă, acestea trebuie să se prezinte lunar la agenție, în baza programării sau de câte ori le este solicitat acest lucru.

De asemenea, șomerii trebuie să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională ale agenției și, totodata, să-și caute un loc de muncă în mod activ.

O altă obligație este aceea de a comunica agenției, în cel mult trei zile, orice modificare a condițiilor care au condus la acordarea indemnizației de șomaj.

In fine, în cazul apariției stării de incapacitate temporară de muncă, în 24 de ore de la acordarea concediului medical, șomerii trebuie să înstiințeze în scris agenția cu privire la acest lucru și la datele de identificare, numele medicului prescriptor și unitatea în care lucrează acesta.

Șomajul în România

În România, criza economică de lungă durată a provocat un șomaj de mari proporții cu perspective reduse de reintegrare a șomerilor. Modificările de structură a ramurilor și activităților economice, sub impactul diversificării cererii de bunuri, al crizei economice, au condus inevitabil pentru o perioadă îndelungată la reducerea cererilor de muncă. Imigrarea – emigrarea au influențat și influențează de asemenea, piața muncii.

Imigrarea unei părți a populației active în vederea angajării în diferite țări a sporit oferta de forță de muncă în cadrul acestora. Emigrarea a avut un efect invers, de scădere a forței de muncă în țara de origine.

Reprezentantii Institutului National de Statistica au emis un comunicat conform caruia anul precedent, 380.000 de cetateni romani si-au exprimat dorinta de a obtine un loc de munca, dar acestia nu au facut nici un desmeres pentru a-si gasi un angajament sau refuzau inceperea programului de munca imediat.

Din aceasta cauza acesti oameni care, creeaza ansamblul fortei de munca potential aditionala formeaza numarul total de indivizi care fac parte din populatia inactiva care isi doresc sa munceasca, dar care nu fac nici o actiune in acest sens sau care isi doresc de lucru,dar nu vor inceperea imediata a programului de munca din diferite motive.

Persoanele care formeaza forta de munca potentiala sunt oameni care traiesc in mediul rural si care nu sunt active in gasirea unu job, dar in general, acestea asteapta sa primeasca oferte de munca de la angajatorii care vor sa ii angajeze sezonier.

Numarul acesta de oameni nu intra in categoria somerilor,definiti,din punct de vedere statistic, ca fiind persoane care indeplinesc in acelas timp cele 3 conditii: nu sunt posesorii unui loc de munca, sunt apti pentru a lucra in urmatoarele 2 saptamanii si au avut intentia de a cauta un loc de munca.

Toate acestea fiind spuse, putem explica decalajul intre numarul mic de someri din tara noastra- 629.000 de oameni anul precedent (rata somajului fiind de numai 6,8%), in ciuda faptului ca numarul de salariati a fost de 5,8 milioane de personae, iar indivizii apti de lucru sunt 9,2 milioane.

Informatiile cu privire la forta de munca aditionala ne pot lamurii si de ce rata somajului in Romania e asa scazuta fata de alte tari.

In conditiile in care somajul in Romania a fost de 6,8% in anul 2014 avem:

-Italia 12,9%;

-Spania 23,7%;

-Polonia 8%;

-Portugalia 13,4%.

Media statelor Uniunii Europene a fost de 11,4%.

Tot Statistica a mai prezentat un indicator, al persoanelor subocupate. Acesta dezvaluie ca in anul 2014 a fost obtinut un numar de 238.000 de oameni din categoria persoanelor subocupate, care munceau cu norma partial de lucru si care ar fi avut dorinta de a lucra cu norma intreaga.

Conjunctura economică și politică internațională defavorabilă, datorită oscilațiilor ritmului creșterii economice, conflictelor armate, promovării unor politici de embargou au influențat negativ relațiile economice vizând importul – exportul, deteriorând activitățile economice în țările din zonă și contribuind la creșterea ratei șomajului.

Embargoul impus României față de Irak și Iugoslavia a avut efecte negative asupra exportului, ceea ce a condus la retragerea activităților multor unități economice, pierderile fiind de zeci de milioane de dolari. Cauzele șomajului sunt analizate, pornindu-se de la gruparea lor în: cauze generatoare de șomaj de dezechilibru și cauze generatoare de șomaj de echilibru.

Existența în România a unui șomaj cronic de lungă durată, ce a generat criza ocupării forței de muncă, impune cu necesitate o politică activă de ocupare, care să vizeze obiective la nivel micro și macroeconomic.

Pe plan economic, se disting consecințele negative ale șomajului la nivel național și la nivel de individ – familie.

Pe plan național, excluderea unei părți a forței de muncă influențează dinamica mărimii PIB, în sensul că instruirea, calificarea celor aflați în șomaj au presupus cheltuieli din partea individului și societății, care nu vor fi recuperate în situația șomajului de lungă durată; această forță de muncă, ieșită din populația activă ocupată, nu contribuie la creșterea PIB; societatea suportă costurile șomajului pe seama contribuției la fondul de șomaj, din partea agenților economici, salariaților; existența unui șomaj de lungă durată mai ales în rândul tinerilor, poate genera acte de violență, infracțiuni, poate accentua criminalitatea, cu impact asupra întregii societăți.

La nivel de individ – familie, șomajul se repercutează negativ asupra venitului.

Indemnizatia de șomaj este mai mică decât salariul. Prelungirea duratei șomajului erodează și economiile, dacă există. Se deteriorează calitatea forței de muncă și este mai greu de găsit un loc de muncă.

Un rol aparte revine stării morale și psihice, care afectează individual devenit șomer mai mult decât latura economică. Apar complexe de neutilitate pentru societate și familie. Starea de șomaj poate afecta coeziunea și armonia unei familii. Totodată, șomajul cronic și de lungă durată, care generează sărăcia unui grup important din populația activă, poate antrena confl icte sociale profunde. Este de înțeles că „bulversarea vieții sociale și a celei de familie poate provoca o adevarată criză de identitate”.

Multitudinea de efecte negative ale șomajului pentru societate și individ justifi că pe deplin îngrijorarea guvernelor statelor lumii în fața acestui fl agel și preocuparea pentru a găsi soluții de ocupare a forței de muncă la un grad cât mai înalt.

Șomajul în rândul tinerilor a crescut, în România, în ultimele trei trimestre, până la un nivel record de 25,7% în primul trimestru din 2014, iar 52% dintre studenții români vor să înceapă propria afacere în următorii doi ani, dar au nevoie de asigurarea unui ecosistem antreprenorial activ.

Specialiștii EY România constată că șomajul în rândul tinerilor este o problemă persistentă în întreaga lume, care, în pofida îmbunătățirii condițiilor economice, rămâne la cote foarte ridicate.

Studii recente realizate de compania de consultanță au arătat că afacerile conduse de antreprenori vor genera mai multe locuri de muncă decât marile corporații în anul 2015 – 76% dintre antreprenori declarând că intenționează să-și extindă forța de muncă în 2014, față de 31% dintre executivii din marile corporații.

În acest context, experții EY susțin crearea de mecanisme de finanțare, fie derulate de guverne, fie sprijinite de acestea, în cadrul cărora mentoratul și educația financiară să devină o condiție de finanțare.

Sectoarele care generează cei mai multi șomeri

Industria extractivă, distribuția apei, construcțiile și agricultura, pe scurt. Dacă ne uitam la datele privind șomajul de lungă durată, campionii sunt construcțiile și comerțul.

Comparativ cu anul 2013, a scăzut numărul persoanelor care și-au desfășurat activitatea în agricultură, silvicultură și pescuit (-59 mii persoane), dar și al celor care au lucrat în administrație publică (-33 mii persoane), în învătământ (-12 mii persoane), în intermedieri financiare și asigurări și în industria extractivă (ambele activități cu – 5 mii persoane fiecare). A crescut însa numărul populației ocupate în industria prelucrătoare (+60 mii persoane), în comerț și activități profesionale, stiințifice și tehnice (+27 mii persoane), în sănătate (+14 mii persoane), activitați de servicii administrative (+11 mii persoane) și ân construcții (+10 mii persoane).

Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale arată că 28,3% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,9% în industrie și construcții, iar 42,7% în servicii. În activitațile neagricole erau ocupate 6172 mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de cele care își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (25,8%), comerț (18,0%) și construcții (10,4%).

Cum a evoluat șomajul în ultimii 10 ani.

Romania avea inregistrati, la finalul anului 2014, cu 86.199 mai putini someri decat in urma cu 10 ani. Dar cifrele arata ca numarul somerilor de peste 55 de ani a scazut in acesti zece ani, cu doar 2.467 persoane. De altfel, din datele de la Institutul National de Statistica rezulta ca numarul seniorilor someri a ramas an de an ridicat. Recordul il detine anul de criza 2009, cand numarul persoanelor de peste 55 de ani fara loc de munca a atins cifra alarmanta de 31.453, dintr-un total de 435.497 la nivel national. Iar acestea sunt doar cifrele somajului inregistrat, zeci de mii de alte persoane care sunt in registrele statului neavand un loc de munca.

Evoluția numărului de șomeri 2004-2014

Evoluția șomerilor în 2004, România a avut 227.154 de șomeri, dintre care 128.833 erau bărbați și 98.321 femei. Din totalul de șomeri, 31.938 aveau între 50 și 55 de ani. Cei mai în vârstă dintre șomeri, din grupa de peste 55, au fost în 2004 în numar de 7.656 (6.267 bărbați și 1.389 femei).

În 2005, șomerii din România erau în numîr de 215.311, dintre care 120.014 de sex masculin și 95.297 de sex feminin. Numărul celor între 50 și 55 de ani a fost de 31.703 (19.106 bărbați și 12.597 femei). A fost înregistrat un număr de 9.556 șomeri peste 55 de ani, împarțiți în 8.209 bărbați și 1.347 femei.

În 2006, numărul șomerilor a atins cifra de 166.833, împărțiți în 91.785 bărbați și 75.048 femei. Dintre aceștia, 27.184 au fost șomeri între 50 și 55 de ani (15.734 bărbați și 11.450 femei). De asemenea, s-a înregistrat un număr de 9.984 șomeri peste 55 de ani din totalul șomerilor, din care 8.465 bărbați și 1.519 femei.

În 2007, anul intrării României în Uniunea Europeană, numărul șomerilor a fost de 121.389, dintre care 60.876 bărbați și 60.513 femei. Cei între 50 și 55 de ani au fost în număr de 20.185, împarțiți în 10.728 bărbați și 9.457 femei. Seniori șomeri de peste 55 de ani au fost 7.921, dintre care 6.459 bărbați și 1.462 femei.

În 2008, țara noastră a avut 143.549 șomeri. Dintre aceștia, 22.840 aveau între 50 și 55 de ani, adică 11.985 bărbați și 10.855 femei. Numărul celor de peste 55 de ani care primeau șomaj în 2009 a fost de 9.819, dintre care 7.864 bărbați și 1.955 femei.

În 2009, în România au fost 435.497 șomeri, dintre care 247.040 au fost bărbați și 188.457 femei. Din totalul șomerilor, 67.103 aveau între 50 și 55 de ani. 40.870 erau bărbați și 26.233 femei. Numărul de șomeri în rândul celor peste 55 de ani a fost 31.453 persoane (26.880 bărbați, respectiv 4.573 femei).

În anul 2010, numărul șomerilor înregistrați a atins cifra de 329.640. Cei fără loc de munca între 50 și 55 de ani au fost în acel an în numar de 53.830, dintre care 32.115 bărbați și 21.715 femei. 30.219 erau în vârstă de peste 55 de ani, împarțiți în 24.871 de bărbați și 5.348 femei.

În anul 2011, au fost 182.538 de șomeri. Numărul șomerilor între 50 și 55 de ani a fost de 23.459. Dintre aceștia, 12.550 au fost bărbați și 10.909 femei. Din numărul total de șomeri înregistrați, 18.170 aveau peste 55 de ani, din care 13.010 bărbați și 5.150 femei.

În anul 2012, au fost 194.473 de șomeri înregistrați în România. Dintre aceștia, 23.767 aveau între 50 și 55 de ani: 13.461 bărbați și 10.306 femei. Cei peste 55 de ani au fost în numar de 20.947, din care 15.390 au fost bărbați și 5.557 femei.

În 2013 au fost 199.626 șomeri, din care 24.439 aveau vârsta între 50 și 55 de ani (13.847 bărbați și 10.592 femei). 24.794 dintre șomeri au avut vârsta peste 55 de ani, fiind împarțiți în 17.478 bărbați și 7.316 femei.

În 2014, au fost înregistrați în evidente 140.955 șomeri. Peste 24.314 dintre aceștia au avut între 50 și 55 de ani. Dintre aceștia, 13.139 au fost bărbați, iar 11.175 au fost de sex feminin. În rândul persoanelor peste 55 de ani au fost înregistrate 10.213 persoane, dintre care 3.583 bărbați și 6.630 femei.

Ocuparea și șomajul. Evoluții 2014

Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca in anul 2014 a fost de 61%, iar rata somajului de 6,8%. Stadiul ratei de ocupare a populatiei in varsta de 20-64 de ani a fost de 65,7%, la o detasare de 4,3 puncte procentuale fata de obiectivul national de 70% fixat in contextul Strtegiei Europa 2020.

Populatia Romaniei in anul 2014 era de 9243 mii persoane,din care 629 mii someri si 8614 mii persoane ocupate.In raportul de dependenta economica sexul feminin a avut un procent mai mare fata de procentul masculin.Rata de activitate a persoanelor in varsta de munca ( 15-64 de ani) a fost de 65,7%.

Ocuparea

Fata de anul anterior rata de ocupare a populatiei in varsta de munca a crescut cu 0,9 puncte procentuale.Ca si in anii anteriori acest indicator avea valori mai ridicate pentru barbati( 68,7% fata de 53,3% pentru femei) si pentru populatia din mediul rural(61,7% fata de 60,5% in mediul urban).Cat despre tineri, rata lor de ocupare a fost de 22,5%.Persoanele varstnice au avut o rata de ocupare de 43,1%.Cel mai ridicat nivel al ratei de ocupare pentru persoanele in varsta de munca s fost integistrat in randul absolventilor invatamantului superior(82,5%).

Gradul de ocupare scade pe masura ce scade si nivelul educatiei.Din aceasta cauza, erau ocupate 65% dintre oameni cu nivel mediu de educatie si doar 44,4% dintre cele cu nivel mic de educatie.Cea mai mare pondere in totalul populatiei ocupate o detin salariatii desi acestia sunt in scadere fata de anul trecut(-107 mii persoane).Lucratorii familiali nerenumerati si lucratorii pe cont propriu reprezentau 30,9% din populatia ocupata in anul 2014.

Lucratorii calificati in silvicultura,pescuit si agricultura reprezentau 23,3% dint totalul populatiei ocupate.Cele mai insemnate ponderi in totalul populatiei ocupate le detin muncitorii calificati (15,8%),specialistii in diverse domenii de activitate(13,5) dar si lucratorii in domeniul serviciilor.

Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale arată că 28,3% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,9% în industrie și construcții, iar 42,7% în servicii. În activitățile neagricole erau ocupate 6172 mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de cele care își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (25,8%), comerț (18,0%) și construcții (10,4%).

Comparativ cu anul 2013, a scăzut numărul persoanelor care și-au desfășurat activitatea în agricultură, silvicultură și pescuit (-59 mii persoane), dar și al celor care au lucrat în administrație publică (-33 mii persoane), în învățământ (-12 mii persoane), în intermedieri financiare și asigurări și în industria extractivă (ambele activități cu – 5 mii persoane fiecare). A crescut însă numărul populației ocupate în industria prelucrătoare (+60 mii persoane), în comerț și activități profesionale, științifice și tehnice (+27 mii persoane), în sănătate (+14 mii persoane), activități de servicii administrative (+11 mii persoane) și în construcții (+10 mii persoane). În anul 2014, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 38,9 ore pe săptămână; 166 mii persoane au desfășurat și activități secundare, lucrând în medie 14,5 ore pe săptămână. Din totalul persoanelor ocupate în anul 2014 au lucrat cu program parțial 860 mii persoane (10,0%).

Șomajul

Rata șomajului a fost de 6,8%, în creștere față de anul precedent (7,1%).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,2 puncte procentuale (7,3% pentru bărbați față de 6,1% pentru femei), iar pe medii rezidențiale de 2,8 puncte procentuale (8,1% pentru urban față de 5,3% pentru rural). Rata șomajului avea nivelul cel mai ridicat (24,0%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului mediu și scăzut, pentru care rata șomajului a fost de 7,2%, respectiv 6,7% mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru șomerii cu studii superioare (5,8%).

Rata șomajului de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost de 2,8%. Incidența șomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri) a fost de 41,1%. Șomajul pe termen lung s-a manifestat mai pregnant în cazul bărbaților (41,8% față de 40,0% în cazul femeilor) și în mediul urban (42,1% față de 39,2% în mediul rural).

Pentru tineri (15-24 ani), rata șomajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 14,3%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului de 59,7%.

Numărul de șomeri în perioada august 2012 – august 2014

Analiza evoluției și dimensiunii șomajului

Problematica șomajului, a naturii, dimensiunii și combaterii acestuia este una dintre cele mai grave cu care se confruntă societatea românească în tranziția spre economia de piață. Gradul de ocupare și folosirea eficientă a resurselor umane, dimensiunea șomajului și a ratei șomajului sunt nu numai parametrii rezultativi ai funcționării pieței muncii, ci și expresii ale stării de sănătate și funcționalitate a organismului economic în ansamblu. Prin efectele sale directe, șomajul depășește cadrul propriu-zis al pieței muncii, fiind implicat în conturarea dezechilibrelor macroeconomice.

În perioada de tranziție la economia de piață, judecând prin prisma experienței de acum a țărilor est-europene, liberalizarea pieței, inclusiv a pieței muncii, înainte de a produce efecte benefice, a antrenat un proces de explozie a șomajului. Într-o abordare realistă a șomajului în perioada de tranziție trebuie avută în vedere dinamica acestui fenomen, modul în care au evoluat indicatorii statistici ai șomajului, în expresie absolută și relativă, după 1990.

Cea mai mare creștere a numărului de șomeri a avut loc în anul 1992, când practic acest indicator aproape și-a triplat nivelul față de anul anterior. Ritmurile de creștere au încetinit până la 5,08% în 1994, luând apoi valori negative, ceea ce arată scăderi semnificative ale numărului de șomeri.

În ultimii ani evoluția a redevenit îngrijorătoare, creșterile înregistrate având valori mari: în 1997, numărul șomerilor înregistrați la Oficiile Forței de Muncă și Șomaj a crescut cu 34%, iar de la sfârșitul anului 1997 până la finele primului trimestru din anul curent creșterea înregistrată a fost de 8,7%.

Nivelul maxim al șomajului a fost atins în anul 1994 (peste 1,2 milioane șomeri înregistrați), și după o scădere semnificativă în anul 1996, creșterea efectivului de șomeri a redevenit accentuată.

Șomerii înregistrați la OFMȘ sunt împărțiți în funcție de modul în care aceștia beneficiază sau nu de un suport financiar din partea statului, adică de ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională și alocație de sprijin. În anul 1996, din totalul de 957564 șomeri, 30,7% beneficiau de ajutor de șomaj și de integrare profesională, 39,51 % beneficiau de alocație de sprijin, iar 29,78% erau șomeri neindemnizați.

În anul 1997, din cei 881435 șomeri înregistrați, 46,31% beneficiau de ajutor de șomaj și ajutor de integrare profesională, 24,74% beneficiau de alocație de sprijin, iar 25,54 % nu erau șomeri indemnizați. Prin urmare, din șomerii înregistrați atât în 1996 și în 1997, aproape două treimi erau beneficiarii unor ajutoare financiare din partea statului.

După ce în anul 1996 se înregistrează valori apropiate, rata șomerilor înregistrați crește foarte mult, în timp ce rata șomerilor BIM scade. Una dintre explicații este aceea că un număr mare de persoane s-au înscris la oficiile forțelor de muncă și șomajului în timp ce în realitate au obținut diverse venituri din activități economice.

Ocuparea si somajul in trimestrul l 2014

În trimestrul I 2014, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59,5%. Rata șomajului1 a fost de 7,2%2 . Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 64,2%, la o distanță de 5,8 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

În trimestrul l al anului 2014, populatia activa a Romaniei era de 9058 mii persoane, din care, 8402 mii persoane erau ocupate si 656 mii persoane erau someri.

Raportul de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1374‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1775‰), precum și pentru cele din mediul rural (1424‰).

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 64,3%.

Ocuparea

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) in trimestrul I 2014 a fost de 59,5%.

Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (66,9%, față de 52,0% pentru femei) și pentru persoanele rezidente în mediul urban (59,6% față de 59,4% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 20,6%.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 2,0 puncte procentuale (8,1% pentru bărbați față de 6,1% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 2,4 puncte procentuale (8,3% pentru mediul urban, față de 5,9% pentru mediul rural).

Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (25,7%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Participarea populației la forța de muncă, pe sexe și medii, în trimestrul I 2014

Ocuparea și șomajul în trimestrul II 2014

În trimestrul ll 2014, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61,2%. Rata șomajului a fost de 6,7%. Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 66,0%, la o distanță de 4,0 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

În trimestrul ll al anului 2014, populația activă a României era de 9302 mii persoane, din care, 8678 mii persoane erau ocupate și 624 mii persoane erau șomeri.

Raportul de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la 100 persoane ocupate) a fost de 1298‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1679‰), precum și pentru cele din mediul urban (1310‰).

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,8%.

Ocuparea

În trimestrul ll 2014, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) de 61,2% a crescut față de cea înregistrată în trimestrul anterior (1,7 puncte procentuale).

Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (68,8%, față de 53,6% pentru femei) si pentru persoanele rezidente în mediul rural (62,7% fata de 60,1% în mediul urban)

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 21,8%.

Șomajul

Rata șomajului în trimestrul ll 2014 a fost de 6,7%, în scădere față de trimestrul anterior (7,2%).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,5 puncte procentuale (7,4% pentru bărbați față de 5,9% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 3,7 puncte procentuale (8,4% pentru mediul urban, față de 4,7% pentru mediul rural).

Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (23,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Participarea populației la forța de muncă, pe sexe și medii, în trimestrul ll 2014

În perioada aprilie-iunie 2014, persoanele de 15 ani și peste reprezentau 84,5% din totalul populației1) țării; dintre acestea, 51,5% erau persoane ocupate, 3,7% șomeri, iar 44,8% persoane inactive. Persoanele în vârstă de muncă (15-64 ani) dețineau o pondere de 68,0% în totalul populației țării; în rândul acestora, persoanele ocupate reprezentau 61,2%, șomerii 4,6%, iar persoanele inactive 34,2%.

În rândul persoanelor de 15 ani și peste de sex masculin predominau cele ocupate

(59,7%); în cazul femeilor de 15 ani și peste ponderea cea mai mare (53,5%) era deținută de persoanele inactive din punct de vedere economic.

În trimestrul II 2014, gradul de participare la procesul educațional sau de instruire al

persoanelor de 25-64 ani era de 1,7%. Gradul de participare la cel puțin o formă de instruire a fost de 1,7% pentru persoanele ocupate, 3,2% pentru șomeri și 19,6% pentru persoanele inactive în vârstă de 15 ani și peste.

În trimestrul II 2014, 1541 mii persoane în vârstă de 15 ani și peste au urmat o formă de instruire în cadrul sistemului național de educație; dintre acestea, ponderile majoritare au fost deținute de către femei (50,2%), de persoanele cu domiciliul în mediul urban (61,5%) și de către tineri (93,7%).

Din totalul celor care au urmat o formă de instruire în cadrul sistemului național de educație, persoanele ocupate au reprezentat 3,7%, iar șomerii numai 0,8%.

Rata tinerilor neocupați care nu urmează nicio formă de educație sau de instruire (proporția tinerilor de 15-34 ani care nu urmau nicio formă de instruire – formală sau non-formală – și nici nu lucrau în totalul tinerilor de 15-34 ani) a fost în trimestrul II 2014 de 19,1%, mai mare în cazul femeilor (23,5% față de 15,0% în cel al bărbaților) și în cazul celor rezidenți în mediul rural (22,7% față de 16,3% pentru tinerii din mediul urban).

În al doilea trimestru al anului 2014, populația activă era de 9302 mii persoane, în creștere față de cea din trimestrul anterior (+ 244 mii persoane).

Din numărul total al persoanelor active, 56,5% erau de sex masculin și 54,6% aveau domiciliul în mediul urban.

Majoritatea persoanelor active (95,9%) era în vârstă de muncă (15-64 ani).

Ponderea tinerilor (15-24 ani) în categoria populației active a fost de 7,0%.

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,8%. Acest indicator a înregistrat valori apropiate pe medii de rezidență (66,1% pentru persoanele din mediul rural și 65,6% pentru cele din mediul urban), însă, pentru populația masculină, valoarea înregistrată a fost mult mai mare (74,4%, față de 57,1% pentru femei).

Persoanele cu nivel mediu de instruire (postliceal de specialitate, liceal, și profesional, complementar sau de ucenici) erau active pe piața forței de muncă în proporție de 66,8%.

Participarea la activitatea economică a persoanelor cu nivel scăzut de instruire (gimnazial, primar și fără școală) a fost de 53,6%.

Pe măsura scăderii nivelului de instruire al persoanelor active în vârstă de muncă, discrepanțele pe sexe și medii de rezidență se adâncesc.

Astfel, rata de activitate pentru bărbații în vârstă de muncă cu nivel scăzut de instruire a fost cu 22,8 puncte procentuale mai mare

decât pentru femei și cu 20,9 puncte procentuale mai mare în mediul rural decât în mediul urban.

Rata de activitate a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 70,7%.

Persoanele din categoria de vârstă 20-64 ani de sex masculin au înregistrat o rată de activitate de 80,0% față de 61,4% în cazul celor de sex feminin.

Pe medii de rezidență, indicatorul a avut valori mai apropiate (71,9% în mediul rural și 69,9% în mediul urban).

În trimestrul II 2014, numărul persoanelor ocupate a fost de 8678 mii, în creștere comparativ cu trimestrul anterior (+276 mii persoane).

Dintre acestea, bărbații reprezentau 56,1%, persoanele rezidente din mediul urban 53,6%, iar persoanele ocupate în vârstă de muncă (15-64 ani) dețineau o pondere de 95,6%.

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (proporția persoanelor ocupate în vârstă de 15-64 ani în totalul populației în vârstă de 15-64 ani) a fost de 61,2%, având o valoare mult mai ridicată pentru persoanele de sex masculin (68,8%, față de 53,6% pentru femei), dar apropiată ca nivel pe cele două medii de rezidență (62,7%, în mediul rural și 60,1% în mediul urban).

Analiza după nivelul de instruire reflect faptul că rata de ocupare a persoanelor în vârstă de muncă cu nivel superior de instruire a fost de 82,7%, cu diferențe mici atât pe sexe (84,6% pentru bărbați și 80,9% pentru femei), cât și pe medii (82,8% în mediul urban și 81,4% în mediul rural).

Erau ocupate 61,9% dintre persoanele cu nivel mediu de instruire.

Dintre persoanele cu nivel scăzut de instruire, au fost ocupate doar 49,4%; în cazul acestui indicator, se înregistrează o mare discrepanță pe mediile de rezidență: +25,0 puncte procentuale pentru mediul rural față de mediul urban.

În trimestrul II 2014, numărul șomerilor era de 624 mii persoane, în scădere față de trimestrul precedent (-32 mii persoane).

Majoritatea persoanelor aflate în șomaj avea domiciliul în mediul urban (68,1%), era formată din bărbați (61,9%) și aparținea grupei de vârstă 15-34 ani (53,6%).

Populația inactivă a fost, în trimestrul II 2014, de 10641 mii persoane, reprezentând 53,4% din totalul populației.

Persoanele inactive cu domiciliul în mediul urban au deținut majoritatea (53,3%), iar femeilor le-a revenit o pondere superioară (57,9%) decât celei a bărbaților.

Populația inactivă de 15 ani și peste a fost de 7751 mii persoane, reprezentând 44,8% din totalul populației de 15 ani și peste.

Dintre acestea, 61,7% erau femei, 61,3% erau persoane în vârstă de muncă (15-64 ani), 54,9% locuiau în mediul urban, iar 21,5% erau tineri (15-24 ani).

Ocuparea și șomajul în trimestrul lll 2014

În trimestrul lll 2014, rata de ocupare a populatiei în vârstă de munca (15-64 ani) a fost de 62,6%. Rata șomajului a fost de 6,5%.

Rata de ocupare a populatiei in varsta de 20-64 ani a fost de 67,2% la o distanta de 2,8 puncte procentuale fata de tinta nationala de 70% stabilita in contextul Strategiei Europa 2020.

În trimestrul lll al anului 2014, populatia activa a Romaniei era de 9437 mii persoane, din care, 8822 mii persoane erau ocupate si 615 mii persoane erau someri.

Raportul de dependenta economica (numarul persoanelor inactive si in somaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1256‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1626‰), precum și pentru cele din mediul urban (1265‰).

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 67,1%.

Ocuparea

In trimestrul III 2014, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) de 62,6% a crescut față de cea înregistrată în trimestrul anterior (1,4 puncte procentuale).

Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (70,2%, față de 54,9% pentru femei) si pentru persoanele rezidente în mediul rural (63,9% față de 61,6% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 25,0%.

Șomajul

Rata șomajului în trimestrul III 2014 a fost de 6,5%, în scădere față de trimestrul anterior (6,7%).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,6 puncte procentuale (6,8% pentru bărbați față de 6,2% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 3,0 puncte procentuale (7,9% pentru mediul urban, față de 4,9% pentru mediul rural). Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,5%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Participarea populației la forța de muncă, pe sexe și medii, în trimestrul lll 2014

Ocuparea și șomajul în trimestrul IV 2014

În trimestrul IV 2014, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 60,8%. Rata șomajului a fost de 6,7%. Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 65,4%, la o distanță de 4,6 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

În trimestrul IV al anului 2014, populația activă a României era de 9172 mii persoane, din care 8554 mii persoane erau ocupate și 618 mii persoane erau șomeri.

Raportul de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1327‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1742‰), precum și pentru cele din mediul rural (1372‰).

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,4%.

Ocuparea

În trimestrul IV 2014, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) de 60,8% a scăzut față de cea înregistrată în trimestrul anterior (1,8 puncte procentuale).

Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (68,8%, față de 52,7% pentru femei). Pe medii de rezidență rata de ocupare a avut valori aproape egale (60,9% în mediul urban și 60,8% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 22,4%.

Șomajul

Rata șomajului în trimestrul IV 2014 a fost de 6,7%, în creștere față de trimestrul anterior (6,5%).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (7,1% pentru bărbați față de 6,2% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 1,9 puncte procentuale (7,6% pentru mediul urban, față de 5,7% pentru mediul rural).

Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (24,1%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Participarea populației la forța de muncă, pe sexe și medii, în trimestrul IV 2014

Măsuri pentru reducerea efectelor șomajului

Șomajul și politicile sociale

Diminuarea șomajului a devenit un obiectiv major, deoarece este un dezechilibru care afecteaza in proportii mari toate economiile lumii. Masurile antisomaj au efecte directe si indirecte asupra populatiei dar si a economiei.

Politicile antisomaj au un scop principal, iar acela este de a proteja veniturile castigate de gospodarii de fluctuatiile exagerat de mari provocate de trecerea in somaj a unui sau mai multor menbrii din cadrul unei familii.

Politicile utilizate contra somajului sunt politicile pasive care fac referire la indemnizatia de somaj si la diminuarea numarului populatiei active.

Politicile active presupun o interventie clara pe piata muncii, influentand real nivelul global al ocuparii prin subventii in scopul reducerii costului salarial al firmelor și al promovării creării de noi locuri de muncă, si subvenții în strategii de formare profesională.

Fiindca aproape toate țările industrializate sunt confruntate cu rate ale șomajului considerate mult prea mari, autoritățile din aceste țări adoptă diferite măsuri, în vederea combaterii acestei situații nedorite. Numarul programelor active destinate piețelor muncii include 2 categorii generale: evolutia aptitudinilor legate de ocuparea forței de muncă si promovarea spiritului de căutare activă .

Evolutia aptitudinilor de muncă, revine în responsabilitatea patronilor și a sistemului național de educație și de pregătire a forței de muncă. În zonele în care oportunitățile de pregătire a forței de muncă sunt considerate insuficiente, politica pieței forței de muncă poate juca un rol complementar. Pare însă să se fi conturat o tendință mai pronunțată către elementul de pregătire a forței de muncă, în contextul politicilor pieței muncii, care a afectat, în special, măsurile de mobilizare direcționate.

Promovarea spiritului de căutare activă este un obiectiv de politică economică în domeniul muncii, promovarea spiritului de căutare activă, urmărește să sprijine procesele prin care cei aflați în căutarea unui loc de muncă sunt puși în legătură cu potențialii angajatori. Această sferă de activitate a condus la apariția de noi metode, la o serie de schimbări organizatorice sau la alocarea de resurse adiționale pentru încurajarea și stimularea a noi sisteme de relații între cele două părți. Serviciile de intermediere și de plasare a forței de muncă reprezintă coloana vertebrală pentru atingerea acestor obiective și, deci, sunt relevante pentru toți angajații și toți angajatorii, ele concentrându-se, cu precădere, asupra nevoilor șomerilor, îmbrăcând frecvent forma unor programe speciale, destinate persoanelor afectate de șomaj pe termen lung.

Există câteva probleme care afectează politicile sociale și șomerii. Dincolo de incertitudinea care prevalează în privința diferitelor măsuri și a succesului acestora, sau de problema finanțării programelor destinate combaterii șomajului, o altă problemă vizează definiția precisă a forței de muncă. Ea exclude părți ale societății care ar fi interesate în munca renumerată și nu furnizează o măsură ideală pentru evaluarea întregului potențial de muncă. Unele persoane excluse sunt angajate în alte forme de activități productive, cum ar fi educația sau munca voluntară, altele nu doresc să se alăture forței de muncă, în actualele condiții, iar altele ar fi dispuse, dar sunt incapabile, de exemplu, din motive de sănătate sau din cauza obligațiilor de întreținere a familiei.

Politicile active în domeniul pieței muncii sunt acele politici prin care se intervine direct pe această piața cu scopul declarat de a reduce rata șomajului

Sacrificii pentru a usura intrarea în contact a ofertanților și doritorilor de locuri de muncă prin plasare, consultantă și orientare profesională, cursuri de pregătire și consultanță intensivă pentru cei dezavantajați, asistență pentru a înlesni mobilitatea geografică s.a.

Proiecte de recalificare a șomerilor: Programe de pregătire a șomerilor adulți în noi meserii sau programe orientate către cei amenințați cu pierderea locurilor de muncă;

Crearea de locuri de muncă: crearea directă de locuri de muncă în sectorul productiv prin acordarea de subvenții pentru păstrarea anumitor muncitori sau angajarea de șomeri cu stagiu îndelungat; alocații pentru întreprinderile care angajează tineri; crearea de locuri de muncă temporare în sectorul public s.a.

Politicile active pot ajuta șomerii prin recalificare, creșterea mobilității s.a. să se întoarcă în rândurile forței de muncă ocupate, dar pot stopa și abuzurile, cum ar fi solicitarea de ajutoare de șomaj de către cei care nu caută asiduu locuri de muncă.

Astfel, prin plata condiționată a ajutoarelor de șomaj se pot promova mai usor politicile active, de exemplu prin solicitarea unor dovezi de participare fără normă întreaga la o activitate sau includerea intr-o schemă de recalificare.

De regulă, prin politicile antișomaj, se încearcă să se stabilizeze nu rata șomajului, lucru extrem de dificil, ci rata ieșirii din șomaj și durata medie asteptată a rămânerii în șomaj.

Ambele mărimi sunt influențate de ceea ce se numește starea de dependență a șomerilor, care este interacțiunea reciprocă dintre scăderea moralului muncitorilor, care au cunoscut șomajul pe termen lung și comportamentul economic față de aceștia.

Factorii principali care determină starea de dependență sunt următorii:

-presiunea salarială crește atunci când proporția șomerilor pe termen lung în totalul șomerilor crește;

-locurile de muncă libere sunt mai multe atunci când proporția șomerilor pe termen lung este mai mare;

-rata totală a ieșirilor din șomaj se apropie de rata ieșirii din șomaj a celor care și-au pierdut de curând slujba dacă proporția șomerilor pe termen lung în totalul șomerilor este mai mare.

De aici opoziția angajaților și, uneori, chiar a sindicatelor în angajarea unor șomeri pe termen lung, fapt ce face ca politicile active să fie mai puțin eficiente.

In orice caz, în domeniul politicilor antișomaj, lucrurile care trebuie înca studiate și fundamentate sunt foarte numeroase, observându-se ezitări și oscilații nu numai în practică politică, dar și în teoria economică.

Politicile antișomaj pure pot fi completate cu politici de venit și politici de impozitare.

Astfel, politicile de venit sunt aplicate atunci când există forme de control guvernamental asupra salariilor, ca, de exemplu, un procent maxim permis de creștere a ratei salariilor, stabilirea unui salariu minim pe economie, acordarea de indexări și compensări pentru toți salariații s.a.

Aceste politici de venit sunt considerate vinovate de introducerea unor distorsiuni pe piața forței de muncă, și aceasta din două motive.

Primul ar fi acela că ele încalcă principiul liberei negocieri între angajați și patronii lor. Multe grupuri salariale au pornirea instinctivă de a încălca acest principiu. Mai poate apărea și cazul în care negocierile sunt purtate de sindicate și patronat, iar indivizii pot accepta sau nu aceste negocieri. De aceea, politicile guvernamentale de venit care sunt acceptate atât de sindicate, cât și de patronat, sunt mai bine acceptate.

Al doilea motiv este că o politică de venit centralizată este inerent inflexibilă, ducând la rigiditatea structurii salariilor respective. Astfel, anumite categorii de angajați obțin, conjunctural, salarii mai mari decât cele ale altor categorii. Aplicarea, în continuare, a unei politici de venit centralizate poate perpetua acest decalaj, ceea ce duce la distorsiuni grave ale pieței forței de muncă, crescând cererea de muncă pentru slujbele din sectorul avantajat și diminuând oferta de muncă în alte sectoare.

O politică de venit, de regulă, se aplică pe perioade scurte, atât timp cât conduce la obținerea unor efecte scontate. De exemplu, o politică temporară de venit poate fi cea mai bună cale pentru a stopa inflația și a reduce șomajul către NAIRU.

Politicile de impozitare (taxare) sunt politici de venit bazate însa pe mecanisme indirecte. Astfel, dacă piața liberă generează o presiune prea mare asupra salariilor, soluția cea mai eficientă este mărirea impozitării acestora. Se pot aplica impozite asupra creșterii excesive a salariilor sau impozite progresive asupra nivelurilor salariilor. În acest mod, lăsându-se negocierea salariala liberă, se temperează tendința muncitorilor (sindicatelor) de a cere creșteri excesive de salarii.

Politicile de stabilizare macroeconomica cuprind componente din toate cele trei tipuri discutate mai sus: politici anticiclice (de stabilizare a outputului), antiinflaționiste și antișomaj. Îmbinarea lor în mixuri politice eficiente necesită studierea atentă a efectelor pe care le au asupra economiei prin utilizarea de modele de stabilizare. Caracteristic, însa, unor astfel de mixuri politice este faptul că componentele acestora iși pot exercita efectele la intervale diferite de timp.

In imprejurarea in care omul,cu puterea sa de lucru,formeaza resursa regenerabila cea mai valoroasa si neterminata, utilizarea sa la treapta cea mai eficienta si deplina probabil s-a format si ramane o constanta a grijilor majoritatii factorilor de hotarare.In concluzie, obtinerea celor mai bune metode de lupta impotriva somajului este o necesitate obiectiva.

Strucrura si diversitatea somajului, a modului sau de manifestare, a influentelor numeroase,directe sau indirecte in toate structurile ansamblului economico-social fac foarte grea o astfel de sarcina.

In continua cercetare, guvernele au cautat mereu solutii somajului. Remediile fac parte dintr-un sir foarte variat asa cum este si manifestarea somajului. Mai intai de toate trebuie sa facem o observatie legata de aceasta: niciodata nu a existat o singura solutie pentru diminuarea somajului.

1)Pentru solutionarea somajului nu trebuie sa gasim solutii doar in rezolvarea somajului deoarece aceste remedii trebuiesc legate si aplicate in structura ansamblu al masurilor anti-criza, din care somajul nu este decat o parte.

2)Un lucru ce s-a dovedit a fi unul pozitiv descoperit prin experienta practica si indelungata, este ca terapeutica somajului nu s-a aratat a fi radicala.Intamplarile din domeniul economiei implementeaza ideea ca oamenii vor trebui sa se obisnuieasca cu somajului asa cum au facut acest lucru in privinta inflatiei.

3)Somajul este un rezultat al modului in care se dezvolta procesul reproductiei in ansamblu.Acest fenomen are o legatura foarta stransa cu, cresterea economica si de aceea majoritatea remediilor vizeaza acest domeniu. Exemple: majorarea productiei, variatia productiei, modernizarea ect.

Cresterea economica se face raspunzatoare pentru nivelul de utilizare a fortei de munca in conceptia keynesista.

Relansarea si stimularea cererii efective ramane in continuare o masura antisomaj ce isi conserva valoarea, completata insa cu serioase amendamente si conditii. Iata cateva din aceste conditii:

Investitia reprezinta sursa principala generatoare de locuri de munca si din aceasta cauza trebuie sa i se dea o atentie speciala. Aceasta devine folositoare doar in baza unor profunde analize prospective.Investitia nu poate fi facuta decat pentru piete viitoare cunoscute,deoarece in acest mod beneficiul ei are un efect multiplicativ in planul locurilor de munca.

-trebuie găsită în funcție de necesitățile, contextul și perspectiva economiei, relația optimă dintre „investiția de productivitate” – creatoare, prin efectul de multiplicare a unor locuri de muncă, în alte ramuri, dar pe termen lung -, „investiția de capacitate” – creatoare unor locuri de muncă noi și în momentul efectuării ei;

-relansarea cererii efective, ca măsură anti-șomaj, se justifică numai în țările care nu sunt dependente de exterior pe linia aprovizionării cu factori de producție; importuri masive cerute de o atare situație înseamnă deteriorarea balanței de plăți, și, în ultimă instanță, locuri de muncă nu pentru intern, ci pentru furnizori;

-investiția în producție trebuie corelată cu cea în om, pregătirea și formarea sa profesională;

-stimularea consumului, cea de-a doua componentă a cererii efective, trebuie făcută în limitele pe care relația salariu-productivitatea muncii le permite; așa cum s-a arătat, atunci când salariul conjunctural; soluția era „înghețarea” sau chiar diminuarea salariului nominal

Pentru a lupta împotriva șomajului trebuie să ținem seama că:

-folosirea forței de muncă nu este un obiectiv politic, ci unul economic, deoarece piața forței de muncă este o piață ca oricare alta a cărei funcționare nu trebuie cu nimic perturbată;

-cel puțin pe termen scurt, moneda trebuie să rămână neutră; aceasta pentru că mișcările ample și manipulațiile masei monetare perturbă anticipațiile și destabilizează economia;

-decorsetarea întreprinderilor, de orice mărime, de povara sarcinilor fiscale; aceasta ar fi natură să dea un nou impuls

pentru furnizori;

-investiția în producție trebuie corelată cu cea în om, pregătirea și formarea sa profesională;

-stimularea consumului, cea de-a doua componentă a cererii efective, trebuie făcută în limitele pe care relația salariu-productivitatea muncii le permite; așa cum s-a arătat, atunci când salariul conjunctural; soluția era „înghețarea” sau chiar diminuarea salariului nominal

Pentru a lupta împotriva șomajului trebuie să ținem seama că:

-folosirea forței de muncă nu este un obiectiv politic, ci unul economic, deoarece piața forței de muncă este o piață ca oricare alta a cărei funcționare nu trebuie cu nimic perturbată;

-cel puțin pe termen scurt, moneda trebuie să rămână neutră; aceasta pentru că mișcările ample și manipulațiile masei monetare perturbă anticipațiile și destabilizează economia;

-decorsetarea întreprinderilor, de orice mărime, de povara sarcinilor fiscale; aceasta ar fi natură să dea un nou impuls activității economice, care în virtutea acestui fapt vor crea noi locuri de muncă;

-reducerea cheltuielilor publice și în general „reducerea statului”; slujbele fictive, „birocratice”, fără motivație, trebuie să dispară;

-înlăturarea oricărei piedici din calea liberei inițiative;

În ansamblul teoriilor și politicilor anti-șomaj un loc aparte îl ocupă acelea care pun pe primul plan principiile echității. Se pleacă, aici, de la ideea că numărul de locuri de muncă pe ansamblul economiei ca și timpul total de lucru, socotit în om-ore este dat și, de aici, soluția împărțirii „echitabile” a acestui dat prin : reducerea orarului de lucru al celor care au „prea mult” pentru a „face loc” unor potențiali solicitatori, colaborat cu o gestiune mai bună a timpului total; reducerea duratei active de lucru; înlăturarea orelor suplimentare, pentru a crea posibilitatea noilor veniți.

Indemnizația de șomaj constituie doar o soluție temporară, subsidiară și care se sprijină și vizează îndeosebi domeniul socialului și mai puțin pe argumente și motivație economică. De aceea, mai presus de toate, asupra gradului de ocupare își vor pune amprenta faptele de muncă, disciplina riguroasă, fără de care, progresul în planul producției, al creșterii economice și deci al gradului de folosire rămân simple himere.

Implementarea politicilor de ocupare

Politicile de ocupare sunt foarte importante deoarece ele reprezintă un sistem de măsuri formulate de stat pentru a interveni pe piața muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al imbunatatirii adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidități și flexibilități eficiente pe piața muncii, diminuându-se dezechilibrele și disfuncționalitățile.

Serviciile specializate pentru ocuparea forței de muncă sunt realizate de Agenția Națională pentru Ocuparea și Formarea profesională a Forței de Muncă, înființată prin legea nr. 145/09.07.1998 și intrată în funcțiune de la 1 ianuarie 1999.

Ea are structurile sale descentralizate: 41 de agenții județene și cea a municipiului București, pentru ocuparea forței de muncă – câte una în fiecare județ, 177 de agenții locale și 73 de birouri locale, înființate în localități mai mici și „puncte de lucru” în zonele monoindustriale sau în zonele unde marile companii sunt în curs de restructurare, toate aceste instituții constituind ceea ce se denumește ca fiind „Serviciul Public de Ocupare” (SPO). Există, totodată, furnizori acreditați de servicii specializate pentru ocupare, care provin din sectorul public sau privat.

Din anul 2002, Agenția Națională a început implementarea unui sistem informatic integrat. Sistemul dispune de o arhitectură pe trei niveluri. Informația colectată de către agențiile locale de la clienții lor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatori) este înmagazinată în două baze de date (privind locurile de muncă vacante și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă) și este transferată zilnic către bazele de date ale agențiilor județene și naționale. În 2001, toate agențiile regionale și locale (incluzând și birourile locale) au fost dotate cu noi platforme hard și soft.

Politica de ocupare

„Informării și Consilierii privind Cariera” este un proiect care a fost demarat de Serviciul Public de Ocupare. Principalele obiective ale acestui proiect sunt elaborarea de profile ocupaționale, formarea consilierilor și a persoanelor responsabile cu orientarea în carieră și informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în privința orientării în carieră, prin diferite suporturi, inclusive prin programe computerizate interactive. La nivelul structurilor teritoriale ale ANOFM, în 2004, funcționau 227 de Centre de informare și consiliere privind cariera. În anul 2001, prin aceste centre au fost consiliate 135 642 de persoane.

Factorii perturbatori ai ocupării integrale a forței de muncă

În primul rând, un factor perturbator poate fi constituit de unele schimbări în condițiile de producție. De exemplu, o creștere sau o scădere bruscă și semnificativă a prețului unui factor de producție pe piața monetară, poate determina importante dereglări economice.

În al doilea rând, factorul perturbator poate fi chiar politicianul care, ori elaborează o politică monetară sau fiscală eronată, ce are efecte inverse decât se așteaptă, ori elaborează o politică justă de reducere a ratei șomajului și de îmbunătățire a mersului economiei, în perioadele dinaintea alegerilor.

În al treilea rând, modificări neprevăzute, din rațiuni de politică socială sau din alte rațiuni neeconomice, ale cheltuielilor guvernamentale constituie un alt factor perturbator. Astfel, o creștere a acestora va duce la o creștere a cererii agregate, făcând să crească producția și venitul, dacă nu sunt însoțite de măsuri adecvate de politică fiscală și monetară, adică de creștere corespunzătoare a fiscalității și respectiv, de aplicare a unei politici monetare destul de restrictive.

Dimpotrivă, o reducere a cheltuielilor guvernamentale va trebui însoțită de o reducere a fiscalității și o mai mare larghețe în politică monetară, dacă nu se dorește să scadă producția și venitul.

În al patrulea rând, factorul perturbator poate fi și o modificare a exporturilor.

Astfel, o creștere a exportului determinată de o creștere bruscă a cererii din străinătate pentru produsele românești, poate duce la o creștere a veniturilor, așa cum o scădere bruscă a acestei creșteri poate diminua veniturile. Și într-un caz și în altul, modificările neprevăzute ale exportului pot provoca dereglări în economie.

În al cincilea rând, o modificare bruscă a dorințelor de consum ale populației, la oricare nivel dat, modificare ce nu are o motivație economică obiectivă, ci pur și simplu este o modificare subiectivă a dorințelor de a consuma mai mult sau mai puțin din venit, poate constitui un factor perturbator.

În mod similar putem asista, în al șaselea rând, la o modificare a cheltuielilor investiționale, fără a fi generată de o rațiune economică. Această modificare poate fi pusă pe seama unei creșteri sau descreșteri bruște a optimismului investitorilor.

Astfel, dacă investitorii vor căpăta brusc o speranță de creștere a profiturilor din activitatea investițională, vor mări partea din venit destinată economiilor, reușind, astfel, să-și crească și mai mult veniturile prin noi investiții. În mod similar poate apărea o scădere a optimismului investițional, cu consecințele respective asupra cererii agregate și a venitului.

În al șaptelea rând, modificările spontane în cererea de bani din sectorul privat devin un factor perturbator al activității economice, deoarece ele pot afecta rata dobânzii și, ca atare, pot afecta direct investițiile.

Comportarea salariaților, în al optulea rând, este un factor perturbator. Astfel, creșteri neprevăzute de salarii, fără a avea la bază rațiuni de ordin economic – corelări cu sporul de producție și de productivitate, presiunea sindicală, sau interese electorale, devin puternici factori destabilizatori în economie. Tot destabilizator al economiei poate deveni și o scădere nejustificată de salarii.

Desigur că, într-o economie de piață, pot apărea o multitudine de factori perturbatori, important este ca acești factori să fie sesizați și să le poată fi intuite efectele asupra activității economice.

Piedicile în politica de ocupare integrală a forței de muncă

O astfel de politica de ocupare integrala a fortei de munca nu se poate obtine cu usurinta, pentru ca o astfel de politica se loveste de un sir de dificultati majore cum ar fi urmatoarele.

Intarzierea aparitiei efectelor politicii stabilizatoare

.Aceste intarzieri provocate de politica stabilizatoare pot fi impartite astfel: -întârzieri necesare fundamentării politicii de stabilizare, care reprezintă perioada necesară organelor de decizie pentru: constatarea defectarii și realizarii convingerii că trebuie luate niște măsuri, consolidarea deciziei de politică stabilizatoare, aplicarea în practică a măsurilor de politică fiscală și monetară preconizate.

– amanarea apariției efectelor politicii de stabilizare, care reprezintă perioada necesară din momentul aplicării deciziilor de politică monetară și fiscal până când efectele acestor politici se materializează în efectele practice dorite, efecte ce pot fi de două feluri: efecte imediate, de obicei de mai mică amploare și importanță, efecte întârziate, de mare amploare și importanță, care, la rândul lor, antrenează alte efecte întârziate.

Atunci când estimăm efectele politicii de stabilizare, este necesar să nu uităm că ele pot fi amendate de stabilizatorii automați din economie – cei mai importanți fiind impozitul pe venit și ajutorul de șomaj.

Nesiguranta modelelor de prognoza la nivel macrosocial.

Elementul important în previziunea dimensiunii efectelor politicii stabilizatoare îl contin informațiile despre comportarea trecută a variabilelor estimate.Trebuie, totuși, ca, pe lângă aceste informații, să luăm în considerare și alte informații noi, referitoare la reacțiile pe care le vor avea agenții economici la măsurile politice luate. Aceste reacții vor fi evident marcate de tipul de politică ce este anunțată a fi luată în perioada ce urmează, tip care și-a pus amprenta, încă de la început, asupra estimărilor efectelor scontate.

Incertitudinea efectelor politicii la nivel macrosocial.

Se pot preconiza modele mai mult sau mai puțin intregi și corecte de estimare a efectelor unei anumite acțiuni politice. Deci, fiecare va ajunge să previzioneze o anumită dimensiune a efectelor politicii stabilizatoare.

Dacă luăm în considerare aceste dificultăți ce apar în fundamentarea unei politici de ocupare integrală a forței de muncă, putem concluziona că, într-adevăr, este imposibil de evitat apariția situațiilor de subocupare.

Politici și măsuri la nivel regional de diminuare a șomajului și impulsionarea ocupării forței de muncă

Cele două condiții necesare pentru reducerea șomajului structural sunt reconversia profesională frecventă și creșterea mobilității teritoriale a forței de muncă . Rolul important apartine instituțiilor de învățământ care trebuie să ofere o pregătire profesională inițială și pe parcursul întregii vieți de calitate, în accord cu cerințele actuale și viitoare ale pieței muncii.

Trebuie particularizate in funcție de specificul economic al fiecărei zone si proiectele de dezvoltare a resurselor umane.Implicarea mediului de afaceri în formarea ofertei educaționale și în desfășurarea procesului de pregătire profesională garanteaza o creștere a gradului de adecvare a formării profesionale la necesitățile reale ale unei economii într-o profundă schimbare.

Pentru cresterea ofertei de locuri de munca, este nevoie de un ansamblu logic de politici si programe cat si de proiecte bine planificate ale autoritatilor publice in acest sens, inclusiv prin formarea de parteneriate intre public si privat. Evolutia infrastructurii de afaceri si alcatuirea unui cadru de afaceri cat mai prosper presupun implicarea active a autoritatilor locale si judetene dar si a celor regionale, in limitele atributiilor de care dispun. De asemenea sunt necesare crearea de noi parcuri industrial, incubatoare de afaceri precum si majorarea serviciilor date de structurile actuale de sustinere a afacerior.

Motorul dezvoltării economice în regiune și principala sursă de creare a locurilor de muncă a fost sectorul IMM-urilor.În circumstantele dezvoltarii pieței externe și al marcarii globalizării economice, este nevoie de aplicarea unor politici eficiente de sprijinire a IMM-urilor din Regiune. Acordarea de ajutor pentru IMM-uri în vederea modernizării sectorului productiv, promovarea inovării în cadrul acestora, la nivel de produse, tehnologii, procese, stimularea dezvoltării tehnologiei informației și comunicațiilor și creșterea accesului la finanțare al IMM-urilor sunt câteva măsuri binevenite pentru cresterea sectorului IMM-urilor.

Autoritățile locale se pot implica în dezvoltarea locală și într-un mod activ prin elaborarea și implementarea unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport sau a unor proiecte complexe vizând mai multe domenii de activitate, ceea ce ar permite atât dezvoltarea economică a zonelor în care se implementează proiectele cât și impulsionarea, într-un orizont de timp scurt sau mediu, a unor ramuri economice precum construcțiile, industria materialelor de construcții, turismul, transporturile.

Alfred Sauvy scria ca ocuparea deplina înseamna faptul ca, în fiecare moment, orice individ doritor sa munceasca poate gasi în apropierea domiciliului sau, un loc si munca care îi convine, în profesiunea sau activitatea pe care doreste sa o exerseze, în conditii normale, si aceasta de o maniera permanenta. Suprapunerea perfecta a cerintelor si gusturilor indivizilor peste posibilitatile economiei în miscare are putine sanse de reusita.

Raportul "Muncă pentru toți într-o societate liberă", s-a formulat teza după care ocuparea deplină "nu înseamna că, în mod automat, șomajul este exclus; nu înseamna că fiecare persoană în vârsta apta de muncă și capabilă să munceasca este ocupată productiv, în fiecare zi a vieții sale de muncă". Se admite că ocuparea deplină este asigurată dacă pâna la 3 % din populația activa este în șomaj.

Concluzii

Proiectul de licenta cu titlul Ocuparea si somajul in Romania a analizat temele si subiectele frecvent intalnite in mijloacele mass media si a luat in discutie cele mai importante si interesante informatii.

In aceasta prima parte a proiectului s-au prezentat notiunile de baza, pe care trebuie sa le cunoasca orice individ interesat de modul in care este influentat direct sau indirect de somaj.

Pricipalele teme ale lucrarii de licenta sunt: ocuparea si somajul in Romania, evolutiile somajului in anul precedent, tendintele somajului dar si masurile anisomaj si de ocupare deplina a fortei de munca.

Am ales aceasta tema cu dorinta de a intelege cat mai bine modul in care isi face aparitia somajul dar si felul in care se manifesta.

In acelasi timp mi-am dorit sa aflu modul de combatere a acestui fenomen ce provoaca atatea probleme tuturor tarilor.

Anexe

Bibliografie