Ocuparea Si Somajul In Randul Tinerilor din Europa In Contextul Crizei Economice
INTRODUCERE
CAPITOLUL I : OCUPARE ȘI ȘOMAJ. DELIMITARI CONCEPTUALE
1. Definiția ocupării
2. Rata de ocupare și rata de activitate
3. Definiția somajului
3.1. Tipuri de somaj
3.2. Cauze ale apariției fenomenului somajului
3.3. Consecințele șomajului asupra vieții individuale și asupra calității vieții comunităților
CAPITOLUL II : REGLEMENTĂRI EUROPENE PRIVIND CREȘTEREA OCUPĂRII ȘI COMBATEREA ȘOMAJULUI ÎN RÂNDUL TINERILOR ÎN EUROPA
CAPITOLUL III : IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE ASUPRA OCUPĂRII TINERILOR DIN EUROPA – Analiza statistică
3.1. Rata de ocupare în rândul tinerilor în perioada 2008-2012
3.2. Strategii europene privind combaterea șomajului în rândul tinerilor din Europa
3.2.1. Franța
3.2.2. Anglia
3.2.3. Germania
3.3. Ocuparea și șomajul în rândul tinerilor din Romania
3.3.1. Rata de ocupare și domeniile de ocupare
3.3.2. Rata șomajului
3.3.3. Ocuparea și șomajul în rândul tinerilor în regiunea Sud-Vest Oltenia
Capitolul IV: IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE ASUPRA OCUPĂRII TINERILOR DIN ROMÂNIA. CERCETARE CANTITATIVĂ
1. Precizări introductive
2. Descrierea metodologiei de cercetare
3. Rezultatele cercetării
3.1. Aceste subpuncte se construiesc in functie de itemii chestionarului
3.2.
3…n.
CONCLUZII SI PROPUNERI
Anexe:
Anexa 1: Instrument de cercetare cantitativa – chestionar de opinie
Anexa 2 …AnexaN..Se mai pot adauga tabele cu indicatori statistici relevanti pt tema
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I
OCUPARE ȘI ȘOMAJ. DELIMITARI CONCEPTUALE
Definiția ocupării
Conceptul de ocupare este unul extrem de complex, fundamental pentru natura umană, iar analiza politicilor sociale de ocupare nu se poate realiza fără a înțelege foarte bine elementele care îl explică. O abordare din perspectivă sociologică a ocupării a creat conceptul de „sistem al ocupării” și a definit ocuparea, incluzând aici orice tip de activitate: munca răsplătită cu salariu, activitățile antreprenoriale dar și activitățile pe cont propriu, munca în gospodărie, voluntariatul și orice fel de activitate din afară în piața muncii. În sistemul de ocupare au fost incluse: munca productivă și neproductivă; modul în care populația și structurile sociale stratifică munca și participarea pe piața muncii; structurile de producție; sistemul de protecție socială, educația și sistemul de relații industriale, statutul social și legal al persoanelor ocupate economic; maniera în care genul, schimbările în familie ca instituție și politicile familiale au afectat dezvoltarea diferitelor forme de muncă și distribuție a muncii în societate și gospodărie.
„Munca este aceea care determina volumul, structura și calitatea bunurilor materiale și spirituale a serviciilor de care se dispune în societate” Indicatorii din acest domenii sunt legați de ocupare și dependență, de disponibilitatea locurilor de muncă, structura ocupațională, proporția și durata medie a șomajului.În paralel există și studii referitoare la calitatea vieții de muncă și includ ca indicatori: condițiile, natura și conținutul muncii, timpul de lucru, relațiile de muncă, organizarea, conducerea, recompensele materiale și alte beneficii, rezultatele muncii și satisfacția.
La Consiliul European de la Essen (1995) au fost identificate cinci domenii prioritare de acțiune pentru ocuparea forței de muncă: promovarea investițiilor în învățământul profesional, reducerea costurilor indirecte ale forței de muncă, creșterea economică bazată pe ocuparea intensivă a forței de muncă, creșterea eficienței utilizării forței de muncă, întărirea măsurilor de ajutorare a grupurilor expuse riscului excluderii de pe piața muncii.
Ocuparea forței de muncă a fost declarată ca obiectiv prioritar al Uniunii Europene, prin modificările aduse tratatelor constitutive, prin Tratatul de la Amsterdam. Ca urmare, guvernele statelor membre au hotărât să sprijine dezvoltarea unei strategii coordonate la nivel comunitar privind ocuparea forței de munca.
Unul dintre izvoarele abordării occidentale a ocupării provine din Legislația Americană b#%l!^+a?postbelică. Societatea americană, de după cel de al Doilea Război Mondial, nu era capabilă să ofere un loc de muncă tuturor celor care își doreau să lucreze. Marea provocare a societății americane a fost aceea de a găsi o soluție fără a crea presiuni inflaționiste și, în al doilea rând, de a orienta formările profesionale și programele de ocupare către cei care pot beneficia cel mai mult. Scopurile noii politici de ocupare au fost:
1. de a oferi locuri de muncă;
2. de a crea locuri de muncă mai bune;
3. de a asista persoanele dezavantajate ;
4. îmbunătățirea funcționării piețelor de muncă și asigurarea unui tratament egal pentru lucrători și pentru eficiența economică.
Din punct de vedere sociologic, ocuparea a fost determinată de mai mulți factori: structurali, instituționali și comportamentali. Pornind de la teoria lui Koistinen și analizând situația specială a României, se poate construi un model teoretic explicativ al ocupării forței de muncă. Astfel, se pot păstra cele trei tipuri de factori și adăugat în cadrul factorilor structurali economia informală, element care a determinat multă vreme piața muncii de la noi, dar și tranziția la economia de piață.
Figura 1.1. Model teoretic explicativ al ocupării
2. Rata de ocupare și rata de activitate
Statisticile privind piața muncii sunt esențiale pentru multe politici ale UE după introducerea unui capitol privind ocuparea forței de muncă în Tratatul de la Amsterdam din 1997. Rata de ocupare a forței de muncă poate fi definită ca procentul de persoane angajate din totalul populației în vârstă de muncă și este un indicator social cheie utilizat în scopuri analitice pentru studiul evoluțiilor de pe piețele muncii. Rata de ocupare reprezintă ponderea populației ocupate din grupa de vârstă x în populația totală din aceeași grupă de vârstă x.
Rata de activitate reprezintă ponderea populației active din grupa de vârstă x în populația totală din aceeași grupă de vârstă x. Populația activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forța de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în timpul unei perioade de referință. Încadrarea populației pe categorii, după participarea la activitatea economică, se face conform principiului priorității ocupării față de șomaj și a șomajului față de inactivitate.
Populația activă din punct de vedere economic (forța de muncă) include persoanele angajate și șomerii. LFS a UE definește persoanele angajate ca fiind persoane cu vârsta de cel puțin 15 ani și care, în cursul săptămânii de referință, au desfășurat o activitate, chiar și numai timp de o oră pe săptămână, în schimbul unei remunerații, al unui beneficiu sau al unui câștig familial. Forța de muncă include, de asemenea, persoanele care nu s-au aflat la locul de muncă, dar care aveau un loc de muncă sau o activitate de la care au fost temporar absente, de exemplu, pe motiv de boală, concediu, conflict social, educație sau formare.
Ocuparea forței de muncă poate fi măsurată în funcție de numărul de persoane sau de locuri de muncă în echivalente de normă întreagă sau în ore lucrate. Toate estimările sunt prezentate în funcție de numărul de persoane; informațiile prezentate privind ratele de ocupare a forței de muncă se bazează, de asemenea, pe estimări realizate în funcție de numărul de persoane.
Printre principalele caracteristici ale ocupării forței de muncă, astfel cum sunt definite în LFS a UE, se numără:
angajații sunt definiți ca persoanele care lucrează pentru un angajator public sau privat și care primesc compensații sub formă de salarii, remunerații în funcție de rezultate sau plăți în natură; sunt incluși, de asemenea, membrii voluntari ai forțelor armate;
persoanele care desfășoară activități independente și care lucrează în propria întreprindere, exploatație sau desfășoară propria activitate profesională. O persoană b#%l!^+a?care desfășoară o activitate independentă este considerată că lucrează în cursul săptămânii de referință în cazul în care îndeplinește unul dintre următoarele criterii: lucrează pentru obținerea unui beneficiu, investește timp pentru gestionarea unei întreprinderi sau are drept activitate în curs crearea unei întreprinderi;
distincția dintre norma întreagă și fracțiunea de normă în cadrul locului de muncă principal este precizată de către respondent, cu excepția Germaniei, Irlandei și Țărilor de Jos, țări în care există praguri pentru stabilirea numărului obișnuit de ore de lucru;
indicatorii pentru angajații cu un al doilea loc de muncă se referă numai la persoanele cu mai multe locuri de muncă simultan; persoanele care și-au schimbat locul de muncă în cursul săptămânii de referință nu sunt luate în considerare ca având două locuri de muncă;
se consideră că un angajat are un loc de muncă temporar dacă angajatorul și angajatul sunt de acord că încetarea contractului este determinată de condiții obiective, cum ar fi atingerea unei date, finalizarea unei activități sau revenirea la lucru a unui alt angajat care a fost înlocuit temporar. Cazurile tipice includ: persoanele angajate sezonier; persoanele care semnează un contract cu o agenție de muncă sau o agenție de plasare și sunt detașate către o terță parte pentru a îndeplini o sarcină specifică (cu excepția cazului în care există un contract de muncă cu durată nedeterminată), persoanele cu contracte de formare specifice.
3. Definiția somajului
Șomajul este un fenomen contemporan, complex, cuprinzător, care include în sfera sa aspecte economice, sociale, politice, psihologice si morale.
Noțiunea de șomaj provine de la cuvântul "chomage" din limba franceză la rândul său preluat din grecul "cauma" care înseamnă "căldura mare" din cauza căreia se întrerupea orice activitate.
Șomajul este considerat ca element negativ al dezvoltării economice care afectează în proporții diferite foate țările, mai ales cele subdezvoltate și cele în tranziție la economia de piață. Există diverse modalități de estimare a șomajului și implicit diverse modalități de cuantificare a lui. În termeni generali, șomajul este acea stare negativă a economiei care afectează o parte din populația activă disponibilă, prin negăsirea de locuri de muncă.
Reținem că, dacă abordăm termenii pieței muncii, șomajul poate fi definit ca un excedent al ofertei de muncă față de nivelul cererii de muncă, iar șomeri pot fi considerate persoanele apte de muncă, care nu-și găsesc de lucru, formînd suprapopulația relativă, fiind în fond un surplus de forță de muncă comparativ cu numărul celor angajați.
Dicționarul explicativ îl definește ca un fenomen economic caracteristic societății capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariați rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea și oferta de forță de muncă. Este o stare negativă a economiei care constă în nefolosirea unei părți din forța de muncă salariată.
Privind simplist și din punct de vedere juridic lucrurile, șomerii sunt persoanele ce au înregistrat cereri de angajare la oficiile de plasare a forței de muncă sau cu cereri le locuri de muncă permanente sau temporare nesatisfăcute la sfîrșitul fiecărei luni.
Conform BIM (Biroul Internațional al Muncii), sunt considerați șomeri persoanele care cumulează următoarele condiții:
• Au depășit vârsta de 15 ani;
• Sunt apte de muncă;
• Nu au loc de muncă (a încetat contractul sau a fost temporar întrerupt și sunt în căutare de muncă remunerată);
• Sunt fără ocupație, apte de muncă, nu au mai lucrat sau ultimul loc de muncă nu a fost remunerat;
• Sunt disponibile imediat pentru o muncă salariată.
Rata șomajului, ca mărime relativă a fenomenului șomaj, se calculează la raport procentual între masa șomajului (numărul mediu al șomerilor) și unul din parametrii de referință a ai acestora cum ar fi: populația activă, populația ctivă disponibilă, forța de muncă (populația ocupată plus șomajul), populația ocupată, populația ocupată ca salariați. La numitor este rativ cu numărul celor angajați.
Dicționarul explicativ îl definește ca un fenomen economic caracteristic societății capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariați rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea și oferta de forță de muncă. Este o stare negativă a economiei care constă în nefolosirea unei părți din forța de muncă salariată.
Privind simplist și din punct de vedere juridic lucrurile, șomerii sunt persoanele ce au înregistrat cereri de angajare la oficiile de plasare a forței de muncă sau cu cereri le locuri de muncă permanente sau temporare nesatisfăcute la sfîrșitul fiecărei luni.
Conform BIM (Biroul Internațional al Muncii), sunt considerați șomeri persoanele care cumulează următoarele condiții:
• Au depășit vârsta de 15 ani;
• Sunt apte de muncă;
• Nu au loc de muncă (a încetat contractul sau a fost temporar întrerupt și sunt în căutare de muncă remunerată);
• Sunt fără ocupație, apte de muncă, nu au mai lucrat sau ultimul loc de muncă nu a fost remunerat;
• Sunt disponibile imediat pentru o muncă salariată.
Rata șomajului, ca mărime relativă a fenomenului șomaj, se calculează la raport procentual între masa șomajului (numărul mediu al șomerilor) și unul din parametrii de referință a ai acestora cum ar fi: populația activă, populația ctivă disponibilă, forța de muncă (populația ocupată plus șomajul), populația ocupată, populația ocupată ca salariați. La numitor este mai relevant folosirea forței de muncă sau populația activă disponibilă.
Mărimea șomajului (nivelul la care a ajuns) reflectă numărul persoanelor care nu lucrează, în raport cu numărul total al persoanelor care sunt apte și doresc să lucreze.
Astfel, măsurarea are loc :
în expresie absolută (masa șomajului) – numărul persoanelor care la un moment dat, întrunesc condițiile pentru a fi incluse în categoria șomerilor (numărul persoanelor din populația activă disponibilă neocupată); b#%l!^+a?
în expresie relativă (rata șomajului) – calculată ca raport procentual între numărul mediu al șomerilor și:
– populația activă
– populația activă disponibilă;
– forța de muncă (populație ocupată + șomaj);
– populația ocupată;
– populația ocupată ca salariați.
În România procesul tranziției la economia de piață, cu profundele restructurări pe care le implică, a afectat nu numai indivizi, dar și mari segmente ale comunității, devenind alarmante o serie de procese sociale, cum ar fi:
creșterea în masă a sărăciei;
scăderea rapidă a veniturilor reale;
explozia inegalităților sociale;
alienarea politică a unei părți a populației;
demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viața social-politică;
neîncrederea în instituțiile și personalitățile politice;
lipsa unei transparențe suficiente a conducerii politice;
corupția accentuată din cauza lipsei controlului;
creșterea insecurității locului de muncă;
ridicarea ratei șomajului.
3.1. Tipuri de șomaj
Șomajul a fost explicat pentru prima data în a doua jumătate a secolului al-XIX- lea, când raționamentele științifice au început să recurgă la conceptele de piață a muncii și folosirea deplină a forței de muncă.
Neoclasicii considerau piața forței de muncă o piață supusă acelorași reguli ale concurenței, cererea de muncă confruntându-se cu oferta de muncă.
Punctul central al teoriei neoclasice este existența echilibrului general (atât pe piața bunurilor economice cât și pe piața muncii) în condițiile în care prețurile (inclusiv salariul) sunt presupuse flexibile astfel încât prin oscilațiile lor se restabilesc automat echilibrul și folosirea deplină a forței de muncă.
Pierderea locului de muncă poate avea loc independent de voința persoanei în cauză, adică nedorită, sau poate avea la bază cauze voluntare.
Spre exemplu, o parte din forța de muncă nu dorește să se angajeze decât la un nivel mai înalt al salariului. Această parte va alimenta ceea ce numim șomajul voluntar care va prefera să continue studiile sau să dezvolte alte activități decât să lucreze la nivelul salariului de echilibru. Astfel, în momentul în care angajatorii nu pot să angajeze (din motive de eficiență și/sau costuri) decât un număr limitat din șomerii voluntari, rezultă șomajul involuntar, accentuat și mai mult de faptul că firmele devin și mai exigente față de nivelul calificării și experienței în muncă. Oricum, el rămâne forma dominantă a șomajului având numeroase consecințe pe plan economic și social.
Complexitatea naturii șomajului face din acesta un fenomen neomogen, de forme diferite în funcție de preponderența factorilor generatori. Conceptele de șomaj voluntar și șomaj involuntar caracterizează și aprofundează șomajul natural.
Astfel se pot enumera, ca primă clasificare a formelor de șomaj:
Șomajul voluntar constă din acea nonocupare datorată refuzului sau imposibilității unor persoane de a accepta retribuția oferită (este vorba de cea reală) și/sau condițiile de muncă existente. Asemenea comportamente decurg din unele reglementări juridice, din uzanțe sociale, din caracterul lent al adaptării contractelor colective de muncă la condițiile muncii și la procesele istorice, demografice. Șomajul voluntar are la origine rigiditatea salariilor (nominale) la scădere. Așa se face că salariile practicate sunt, în general, mai mari decât salariul de echilibru. Revendicările salariaților și ale sindicatelor împiedică ajustarea salariilor prin scădere. În general, fondul de salarii are o determinare în condițiile economico-financiare ale utilizatorilor de muncă. Ca urmare, o parte din oferta de muncă rămâne nerealizată, apare deci șomajul voluntar.
Categoriile de persoane, care se încadrează în șomajul voluntar sunt:
persoanele angajate care preferă să-și înceteze temporar activitatea, apreciind că ajutorul de șomaj le poate asigura o existență decentă;
șomerii care așteaptă locuri de muncă mai bune decât cele oferite de întreprinderi și instituții, cât și față de cele pe care le-au deținut;
gospodinele hotărâte, pe baza unui consens de familie, să se încadreze, dar ezită încă să se încadreze în condițiile date.
Șomajul involuntar reprezintă persoanele neocupate care ar fi dispuse să lucreze, b#%l!^+a?acceptând chiar un salariu nominal mai mic decât salariul existent, sperând că atunci când cererea efectivă de muncă se va mări, va crește și nivelul ocupării.
Șomajul involuntar se poate prezenta sub diferite forme:
Șomajul ciclic este dependent de fluctuațiile ciclice pe termen mediu; în perioadele conjuncturale defavorabile dimensiunile acestuia sporind, în timp ce în cele favorabile el se resoarbe în bună măsură;
Șomajul structural este consecința adâncirii diviziunii muncii, a specializării activității economice și respectiv a structurării pieței muncii. Modificările structurale pot apare la nivelul economiei naționale, dar și la nivel regional. Drept urmare, apar discordanțe între calificările cerute și cele de care dispun ofertanții de muncă. Amploarea șomajului structural depinde de trei factori: de rapiditatea cu care apar modificările în cererea și oferta de bunuri și servicii în economie. Diferitele ramuri și subramuri încep să se dezvolte în ritmuri diferite, ocupând pe scara importanței sociale locuri diferite. Toate aceste schimbări atrag după sine o anumită neconcordanță între structura ofertei și structura cererii de forță de muncă. În aceste condiții, creșterea cererii globale se dovedește a fi neeficientă. Ceea ce se impune cu necesitate este o redistribuire a forței de muncă pe categorii profesionale, in contextul creșterii incontestabile a cererii pentru categoriile de personal foarte calificat. Politicile și soluțiile de combatere a șomajului structural se concentrează asupra încurajării de a căuta de lucru în alte părți (domenii de activitate sau regiuni) prin diferențieri în salarizare și încurajarea recalificării. Aceste măsuri se întreprind de către firme;
Șomajul tehnologic este legat de înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu altele noi. O asemenea operațiune este condiționată atât de trecerea de la ramurile propulsatoare ale vechiului mod tehnic de producție la cele ale noului mod tehnic de producție, cât și de procesul centralizării capitalului și concentrării producției. De obicei, cei ce își vor pierde locurile de muncă au o calificare inferioară sau necorespunzătoare în raport cu tehnica de producție din ce în ce mai complexă. Datorită acestui fapt, în unele situații muncitorii și alte categorii de salariați manifestă reținere față de introducerea tehnicii noi, considerând-o ca fiind singura răspunzătoare de deteriorarea situației lor economice și sociale.;
Șomajul intermitent este cauzat de insuficiența mobilității mâinii de lucru sau de decalajele între calificările disponibile și cele cerute; acesta este și consecința practicării contractelor de angajare pe perioade scurte. Asemenea contracte decurg din incertitudinea afacerilor, ca și din dorința utilizatorilor de a face presiuni asupra salariaților și sindicatelor;
Șomajul de discontinuitate în muncă se coroborează cu reglementările privind concediile de maternitate și alte aspecte ale vieții de familie;
Șomajul fricțional se manifestă când, unele persoane își părăsesc serviciul avut în mod voluntar sau prin concediere și în consecință, pentru o perioadă de timp sunt șomeri. Este posibil să găsească foarte repede un alt loc de muncă (deoarece aceste locuri există), dar prima slujbă oferită sa nu fie acceptată din motive ce țin de ambele părți. Pentru reducerea duratei șomajului fricțional se recomandă o informare mai completă, prin oficiile de plasare, referitoare la cererea și oferta de muncă. O altă soluție constă în reducerea ajutorului de șomaj, dar este puternic contestată motiv pentru care poate fi apreciată ca fiind o soluție controversată;
Șomajul sezonier este specific în activitățile economice care sunt influențate de factorii naturali (agricultură, construcții), ceea ce se repercutează și asupra cererii de muncă. Este, de regulă, un șomaj de durată relativ scurtă. Pentru combaterea lui se recomandă măsuri asemănătoare celor prevăzute pentru șomajul structural și în special facilizarea pregătirii pentru o activitate complementară.
3.2. Cauze ale apariției fenomenului somajului
Ca un flux macrosocial global, șomajul este generat de cauze ce țin de situația economică a utilizatorilor, pe de o parte, și de statutul social al ofertanților de muncă, pe de altă parte.
Pentru aprofundarea cauzelor șomajului trebuie luate în considerație, în unitatea lor, asemenea procese demo-economice, economice, tehnico-științifice, cum sunt: evoluția populației active; dinamica producției naționale; rata de creștere economică și modificarea sensului ei; tehnicile și tehnologiile folosite, progresul tehnico-științific; restructurările agenților economici, independent de impulsurile acestora; conjunctura internă și internațională etc.
Apariția șomajului, dar, mai ales, creșterea și diminuarea lui au fost și sunt influențate de unele cauze directe, fiecare dintre acestea dând naștere la forme particulare de șomaj.
Apariția și accentuarea șomajului au o multitudine de cauze obiective, dar și b#%l!^+a?subiective.
Ritmul de creștere economică, în condițiile unei productivități a muncii ridicate , nu mai este capabil să creeze noi locuri de muncă, astfel încât să asigure o ocupare deplină. Pe piața muncii, decalajul între cererea de muncă și oferta de muncă este în defavoarea ultimei. Dezechilibre de amploare se manifestă pe segmentul de piață al forței de muncă tinere, care au drept cauză lipsa nu numai de locuri de muncă, ci și a unei pregătiri profesionale, în discordanță cu structura cererii pieței muncii. Există și cauze de ordin subiectiv, ce țin de comportamentul reținut al agenților economici de a angaja tineri fie datorită lipsei lor de experiență, fie că aceștia nu se încadrează în disciplina muncii. În rândul tinerilor, șomajul apare și ca urmare a tendinței de a căuta locuri de muncă plătite cu un salariu mai mare, fapt ce întârzie integrarea lor activă.
Progresul tehnic, pe termen scurt, este generator de șomaj, într-o proporție mai mare sau mai mică, în funcție de capacitatea financiară a țărilor de a asimila noutățile cercetării științifice. În perioada postbelică, revoluția științifică și tehnică în domeniul producției și serviciilor a accentuat tendința de suprimare a unui important număr de locuri de muncă. Pe termen lung, progresul tehnic generează noi nevoi, care sunt acoperite prin produse rezultate din activități noi generatoare de locuri de muncă. Exemplul țărilor dezvoltate confirmă teza că introducerea progresului tehnic nu numai suprimă, dar și creează locuri de muncă, rata șomajului cunoscând o evoluție sinuoasă;
Criza economică, definită prin scăderi sau stagnări ale activității economice, sporește numărul de șomeri, iar integrarea lor, în perioada de boom, poate fi la un nivel scăzut. Absorbirea unui număr cât mai mare de șomeri depinde de posibilitățile reale ale fiecărei țări dea stimula agenții economici în creșterea investițiilor de capital, de capacitatea de utilizare eficientă a pârghiilor economice în condiții de criză. În România, criza economică de lungă durată a generat, în unii ani ai tranziției, un șomaj de mari proporții cu perspective reduse de reintegrare a forței de muncă pe termen scurt. Emigrarea, de amploare, a redus numărul șomerilor.
Modificările de structură a ramurilor și sectoarelor economice, sub impactul diversificării cererii de bunuri, al crizei energetice, conduc inevitabil pentru o perioadă îndelungată la reducerea cererii de muncă. În România, ca și în alte țări, șomajul are la originea sa, parțial, și transformările de structură a economiei naționale, după criteriul de eficiență, în vederea adaptării la mediul concurențial;
Imigrarea – emigrarea influențează asupra stării pieței muncii. Emigrarea unei părți a populației active în vederea angajării în diferite țări sporește oferta de forță de muncă în cadrul acestora. Emigrarea are un efect invers, de scădere a ofertei de muncă în țara de origine;
Conjunctura economică și politică internațională nefavorabilă, datorită oscilațiilor ritmului creșterii economice, conflictelor armate, promovării unor politici de embargo influențează negativ relațiile economice vizând importul-exportul, deteriorând activitățile economice în țările din zonă și contribuind la creșterea șomajului.
În România, șomajul și inflația, au avut o evoluție sincronizata, atingând, în unele perioade, la cote procentuale deosebit de ridicate. O cauză importantă care stă la baza tendinței de scădere a șomajului, reprezintă pe de o parte în emigrarea unei părți importante din forța de muncă, iar pe de alta parte, în returnarea, de către un număr mare de persoane, ce au depășit perioada de acordare a indemnizației de șomaj, de a se mai înregistra la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă.
l!^+a?
De-a lungul timpului, dezvoltarea urmează un anumit trend. Acest trend ar corespunde unei utilizări depline și eficiente a tuturor factorilor de producție, ceea ce în termeni statistici ar însemna produsul intern brut potențial, sau plafonul maxim posibil a fi obținut. În realitate, produsul intern brut realizat efectiv se abate continuu de la acest plafon, situându-se, de regulă, sub el. Decalajele dintre produsul potențial și cel efectiv se măresc considerabil în perioadele de recesiune, când asistăm la scăderi masive ale producției și accentuarea șomajului. Chiar și în faza de boom produsul efectiv obținut nu depășește pe cel potențial, ci numai se apropie de el. Întotdeauna vor exista anumite rezerve nefolosite, mai ales în domeniul forței de muncă.
Categoric, șomajul reprezintă unul din cele mai grave dezechilibre macroeconomice. El reflectă neconcordanța dintre oferta de muncă, pe de o parte, și cererea de muncă, pe de altă parte, în sensul că prima, adică oferta, depășește cererea efectivă de forță de muncă. Cauzele care conduc la această situație sunt numeroase, ceea ce face din șomaj un fenomen foarte complex.
După cum se știe, și pe piața muncii există concurență privită ca o confruntare permanentă între capacitățile creative, de inovare ale oamenilor, fapt care le stimuleaza interesul pentru pregătirea profesională, în afirmarea talentului și priceperii lor. Concurența b#%l!^+a?este aceea care selectează și ierarhizează valorile și competențele umane, contribuind, astfel, la afirmarea noului. Tendința de creștere a decalajului dintre cererea și oferta de muncă este rezultatul acțiunii conjugate a unui grup întreg de factori, care influențează în același timp și rat șomajului. În această ordine de idei, menționăm că cererea de forță de muncă poate fi, direct sau indirect, influențată de conjunctura economică (ciclul economic), micșorarea sau creșterea cererii globale, evoluția investițiilor, înzestrarea muncii cu echipament tehnic de randament superior, netehnologizările și restrucuturările producției și managementului (nivelul productivității muncii și al salariului național nominal), sezonalitatea unor activități economice, modificările intervenite în rata profitului ca urmare a trecerii activității pe principiul eficienței și rentabilității, restrângerea activității unor ramuri energointensive sau puternic dependente de importul de materii prime. Pe de altă parte, oferta de muncă se află și ea sub impactul unor factori a căror intensitate nu poate fi trecută cu vederea în anumite perioade precum: creșterea populației apte de muncă, ca urmare a modificării unor parametrii demografici (rata natalității, sporul natural al populației), micșorării duratei școlarizării și măririi vârstei de pensionare, imigrării de persoane tinere, creșterea costului pieții care determină necesitatea angajării mai multor membrii ai familiei, inclusiv al femeilor, durata săptămânii de lucru și dorința de a dispune de mai mult timp liber, structura profesională a forței de muncă, necesitatea respectării unor norme obligatorii de protecție a muncii și de asigurări sociale.
Având în vedere principalii factori care determină modificarea în timp a cererii și ofertei de muncă, trebuie să mai clarificăm câteva noțiuni de ordin teoretic. În primul rând, subliniem faptul că cererea de muncă nu trebuie identificată cu necesarul total de muncă. Cererea de muncă reprezintă numai o parte a necesarului total de muncă și anume cea care este satisfăcută prin intermediul angajărilor și salarizării. Pe lângă această parte există un mare număr de persoane care, deși desfășoară o anumită activitate economică, nu întrunesc calitatea de salariat. Ne referim, între altele, la cei ce sunt ocupați în gospodăriile proprii, la cei ce desfășoară activități casnice, liber profesioniștii ș.a. De asemenea, nici oferta nu ia în considerare întreaga populație aptă de muncă, ci numai acea parte care este dornică să se ?angajeze ca forță de muncă salariată. De aceea, oferta de forță de muncă o putem defini ca fiind totalitatea muncii pe care o poate efectua populația aptă de muncă doritoare să se angajeze la un moment dat.
Situația de șomer se datorează, așadar, derulării concomitente a două procese și anume:
a) pierderea locului de muncă de către o parte a populației active;
b) imposibilitatea angajării integrale, în perioada respectivă, a noilor generații de populație aptă de muncă, cu deosebire a tinerilor absolvenți posesori ai diferitelor forme de calificare.
Gradul de ocupare, nivelul subocupării și cel al șomajului sunt indicatori care țin seama de multiple împrejurări.
Societatea a fost și va rămâne, probabil, stratificată, de aici decurgând o chestiune controversată: eterogenitatea veniturilor, care, evident, influențează negativ și totodată definitoriu gradul de ocupare.
Piața muncii presupune anumite premise, care, dacă nu sunt respectate, provoacă multiple disfuncționalități: transparența în privința informației (acces la lucru, condiții de angajare ș.a.m.d.); raționalitatea economică (în vederea maximizării utilității muncii); mobilitatea forței de muncă.
Există – desigur – și factori care determină în mod direct (deși nu totdeauna proporțional) mărimea șomajului: creșterea populației, progresul tehnic, sistemul de învățământ, nivelul cultural ș.a.m.d.
Datorită neputinței de a folosi întregul fond disponibil de mână de lucru, operăm cu noțiunea de inutilizare sau cu cea de neutilizare a forței de muncă. De aceea, își face simțită prezența fenomenul ocupării incomplete (al subocupării), caracteristic în situațiile în care oferta declarată depășește cererea pe piața corespunzătoare. Concret, in asemenea cazuri, își face apariția șomajul.
3.3. Consecințele șomajului asupra vieții individuale și asupra calității vieții comunităților
Statul de șomer demonstrează că șomerii au tendința de a proiecta în exterior vinovăția, cauzele menționate de majoritatea dând vina pe criza economică a ultimilor doi ani, falimentul firmelor mici și mijlocii precum și corupția. Aceste cauze au și caracteristici personale, precum pregătirea profesională, vârsta înaintată, problemele de sănătate sau lipsa de susținere din partea familiei fiind invocate de procente reduse de respondenți.
Încetarea raporturilor de muncă, schimbarea statutului omului muncii în cel de șomer, generează o etapă dramatică în viața individului, grevată de o serie de prejudecăți grele de trecut. Reacțiile individuale la aceasta situație, cum este și normal, diferă de la un individ la altul în funcție de: apartenența la un grup social, vârstă, sex, familie, b#%l!^+a?responsabilități sociale, și nu în ultimul rând trebuie să ținem seama de structura psihologică a persoanei.
Prima reacție la șocul disponibilizării, de exemplu, este cea de negare a realității, refuzul instinctiv al acceptării ideii de "plecare".
Căutarea vinovatului sau a vinovaților este următorul pas. De ce tocmai eu, de ce nu altul? Acum se argumentează cu rezultatele obținute cu mare trudă, cu sacrificiile aduse firmei etc. Povestea cu capra vecinului este și aici valabilă.
Subiectul încearcă la început un puternic sentiment de rușine, lucru explicabil prin faptul că în subconștientul său s-a înrădăcinat ideea ca pe "lista neagră" se regăsesc de obicei cei mai slabi, cei cu abateri disciplinare, incompetenții, cei cu randament scăzut.
Începe o noua fază. Odată regăsit pe listă, omul nostru începe să-și caute drepturile, umblă la director, mobilizează sindicatul, caută cu orice preț sprijin și înțelegere, încearcă să convingă că nu el este acela care trebuie să plece. Ar da orice ca să scape de acest coșmar.
După epuizarea întregului arsenal de argumente își dă seama că de fapt este părăsit de colegi, prieteni și de vechile relații. Rezultatul este trăirea sentimentului de însingurare, de izolare, gândirea negativă s-a instalat. Omul nostru își dă seama că totul este în zadar, el este neputincios, dezorientat. Semnele depresiei sunt evidente, toate premisele sunt date pentru a bloca încercările viitoare de a-și controla cariera.
Alții se manifestă urmând alte moduri comportamentale. Ei se străduiesc într-un mod activ să-și rezolve situația: caută aliați, reactivează vechi cunoștințe, prieteni, colegi de armată, de școală, acționând conștient în căutarea unui nou loc de muncă. Și în acest caz este posibilă apariția elementului depresiv dacă perioada de căutare activa se prelungește peste așteptări. Drept rezultat: diminuarea capacității de a lupta, pierderea auto-încrederii, diminuarea capacității de a învinge. Insuccesele consecutive înregistrate vor afecta individul, acesta afundându-se mai adânc în gânduri negative deosebit de periculoase. Acum este momentul să se intervină cu un prim-ajutor psihologic. Acest lucru se va realiza odată cu crearea condițiilor legislative și instituționale dar si logistice adecvate. Pentru psihologi scoaterea omului din șocul șomajului reprezintă o provocare profesională, a cărei soluționare ar reprezenta o recunoaștere în plus a aportului psihologilor la rezolvarea problematicii șomajului.
Tulburări de stres postraumatic
Tulburarea de stres post-traumatic (TSPT) este o boala care apare in urma unui eveniment major. Adesea, persoanele afectate se confruntă cu gânduri și amintiri privind șocul prin care au trecut, care îi sperie și sunt persistente și sunt indiferenți emoțional față de persoane de care erau apropiați. Reprimarea și negarea emoțiilor par să fie cauzele majore ale TSPT. Trauma este responsabilă pentru intensitatea reacției la evenimentul stresor și nu pentru debutul tulburării.
Reprimarea si negarea emoțiilor duc la alt mecanism al apărării de urgență: simptomul, fenomen observabil care exprimă o parte din universul intim invizibil. De îndată ce subiectul poate identifica imaginea propriei nefericiri, o poate numi și poate da o formă confuziei pentru a face comunicabilă suferința.
Fundamental este ca alegerea strategiei terapeutice să se potrivească nevoilor subiectului pentru ca aceasta să dobândească reechilibrarea psihică, morală și spirituală.
Reacția acută de stres
Stresul este o „boală” a timpurilor noastre, care îi afectează pe oameni indiferent de modul lor de viață. Stresul este pretutindeni, mai evident, cu frecvență mai mare, în țările super dezvoltate. Stresul emoțional crește în intensitate atunci când nu există armonie, când există neînțelegeri în relațiile de lucru, când te simți îndepărtat de relațiile sociale cu care ai fost obișnuit, când nu mai ești conectat la sursele de energie pozitivă, la „micile plăceri ale vieții”, „la plăcerile zilnice”. Stresul face parte din viața noastră de zi cu zi. Până să învățăm să-l recunoaștem și să ne ferim de urmările lui, adeseori se răsfrânge asupra stării noastre sufletești, dar, mai ales, asupra sănătății noastre (și implicit, asupra duratei noastre de viață); l-am simțit pe propria noastră piele, dându-i diferite nume: enervare, nerăbdare, plictiseală, oboseală, furie, dezgust, rușine, teamă, panică, mânie, groază, frustrare etc., toate aceste stări, predominant afective, constituie, de fapt, măștile stresului n ultimii ani au avut loc schimbări majore în ceea ce privește activitatea de la locul de muncă. Importanța crescută a tehnologiei informatice, restructurările organizaționale, globalizarea unor fenomene au transformat natura muncii în multe profesii.
În principal patru aspecte par a fi extrem de importante în explicarea acestor schimbări:
• Insecuritatea profesiei
• Orele de muncă
• Controlul asupra activității b#%l!^+a?
• Stilul managerial
Se pare că în multe domenii de activitate se constată o creștere a insecurității și a programului de muncă, o diminuare a controlului asupra evenimentelor care se întâmplă la locul de muncă, în carieră sau în viață, precum și o amplificare a problemelor psihosociale.
Deoarece problematica muncii este nu numai de natură economică ci și socială, estimarea șomerilor prin statistici este aproximată din considerente subiective. Din rațiuni politice cei ce dețin guvernarea tind să subestimeze fenomenul, iar opoziția să-l supraestimeze. İată de ce pentru un observator neutru deci obiectiv, este util să cunoască care sunt modalitățile de subestimare și cele de supraevaluare ale șomajului.
Subestimarea recurge numai la înregistrarea celor care primesc ajutor de șomaj și exclude de regulă pe tinerii care termină diferite forme de învățământ și nu-și găsesc plasament, pe cei care temporar nu au de lucru, pe cei subocupați (șomaj deghizat) respectiv pentru o activitate care poate fi efectuată de doi oameni sunt angajați trei oameni. Toate aceste modalități reprezintă forme de șomaj deghizat.
Supraevaluarea se face prin includerea în categoria de șomeri și pe cei care , deși primesc ajutor de șomaj nu au intuiția să se angajeze (mamele care îngrijesc copii), pe cei care au servicii dar pretind că sunt șomeri deoarece lucrează „la negru”, pe cei care refuză locuri de muncă ce li se oferă pe motivul că speră să găsească un serviciu mai bun, prin includerea în categoria de șomeri a celor care în mod voluntar nu vor să lucreze, ceea ce nu e o problemă socială tot atât de gravă în comparație cu șomajul involuntar.
Nivelul șomajului diferă pe țări, perioade și regiuni ale aceleiași țări. În prezent fiind cel mai ridicat în țările slab dezvoltate.
Pentru că șomajul a devenit o permanență în toate țările, după unii autori în ultimele decenii, iar după alții de la începutul acestui secol sau chiar de la sfârșitul secolului trecut, ordinul de mărime si creșterea sau descreșterea celor doi indicatori ai nivelului șomajului au dobândit și alte semnificații decât cele relevate înainte. În acest sens remarcăm că șomajul a devenit o permanență (cu nivel și sensuri de evoluție diferite, pe țări și perioade), dar acestea nu exclud total și definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă . Pentru ilustrarea acestei situații se invocă cel mai des exemplul Germaniei, SUA, Franței, Canadei pentru anumite perioade după al doilea război mondial , când numărul angajaților depășesc oferta internă de forță de muncă și se recurge într-o măsură mai mare sau mai mică, la emigranți. Dar în asemenea perioade de ocupare deplină, există în țările respective și un număr de șomeri format din:
Persoane aflate în căutarea unui alt loc de muncă după ce l-au abandonat pe cel vechi;
Persoane cu probleme sociale complexe care nu se puteau angaja;
Persoane care înțelegeau să-și trăiască viața altfel decât devenind salariați sau realizând activități proprii;
Persoanele care acceptau locurile de muncă libere pentru că salariul real la care ar fi ajuns angajându-se nu le-ar fi permis să trăiască mult mai bine decât atunci când erau șomeri;
Ca urmare ocuparea deplină a forței de muncă a devenit echivalentă cu un șomaj ajungând reflectat printr-o rată de câteva procente. J.M.Keynes, astfel, precizează, că folosirea deplină a mâinii de lucru înseamnă absența șomajului dar este compatibilă cu șomajul voluntar.
De vreme ce ocuparea deplină implică un șomaj peste un anumit nivel minim, s-a făcut și pasul următor, considerându-se că scăderea șomajului sub nivelul respectiv, caracterizează o stare de supraocupare a forței de muncă.
Criteriul economic al supraocupării devine momentul când în activitatea economică, pentru noii angajați are loc o creștere mai mare a salariului decât a productivității muncii.
Rata șomajului care corespunde funcționării normelor și eficiente a pieței muncii în condiții de informare imperfectă și constrângeri instituționale este denumită rata șomajului natural sau NAİRU (non accelerating inflation rate of unemployment), ceea ce înseamnă rata șomajului care nu accelerează inflația.
Premisa pentru înțelegerea ratei naturale a șomajului o constituie existenta inflației în economie exprimată printr-o anumită rată și realizarea în același timp a două condiții care fac să nu se modifice dimensiunile inflației:
să nu se formeze un excedent al cererii;
să nu se producă șocuri de ofertă;
Prin realizarea primei condiții șomajul se fixează la nivelul ratei sale naturale, adică la nivelul determinat de egalizarea presiunii în direcția creșterii salariilor, ca urmare a reocupării tuturor locurilor de muncă cu presiunea pentru scăderea salariilor care se formează sub incidența existenței șomajului.
Realizarea celei de a doua condiții face ca oferta agregată să nu cunoască o altă schimbare decât cea determinată direct de rata inflației care, nemodificându-se menține șomajul la nivelul ratei naturale. b#%l!^+a?
Prin realizarea celor două condiții cererea și oferta agregată se modifică numai în funcție de inflație și de aceea rata naturală a șomajului o reflectă; dacă cererea și oferta agregată sau numai una dintre ele s-ar modifica și datorită altor cauze decât inflația, șomajul poate atinge o rată mai mare decât cea naturală, iar inflația va începe sa scadă.
În ceea ce privește evoluția șomajului în Europa, acesta este considerat un fenomen natural, un mecanism de alocare a resurselor umane în funcție de volumul și structura cererii sistemului productiv care însoțește permanent procesul de dezvoltare economică și socială a țării. În limitele normale de aproximativ 3-4% și durata relativ scăzută, șomajul poate juca un rol pozitiv atât la nivel global cât și individual, în sensul stimulării flexibilității forței de muncă și sporirii productivității munci, stimulării educației și îmbunătățirii disciplinei muncii.
În ceea ce privește nivelul șomajului, gradul de valorificare al factorului uman continuă să fie în scădere, în toate sectoarele de activitate. Nivelul de ocupare a forței de muncă reprezintă în prezent un punct nevralgic al economiei noastre. În domeniul ocupării forței de muncă se constată mai multe procese:
reducerea numărului și a ponderii populației ocupate în sectorul public;
apariția unor forme noi de ocupare și diversificare a structurii ocupaționale a populației: patroni și întreprinzători, lucrători pe cont propriu, membrii în societăți agricole;
salariații continuă să rămână principala componentă a populației ocupate, deși e în continuă scădere;
creșterea ocupării în sectorul primar nu înseamnă cel mai adesea și folosirea eficientă a resurselor de muncă;
lipsa unor strategii și politici active de ocupare, precum și de programe realiste de creare de noi locuri de muncă și de absorție a șomajului la nivel național;
lipsa de corelare între oferta de muncă, calificarea și recalificarea șomerilor;
calificarea profesională nu este luată în considerare ca o cale de reducere a șomajului;
interesul redus al agenților economici pentru a investi în capitalul uman, mai ales ai celor din sectorul public se datorează și plecării oamenilor cei mai calificați în sectorul privat, unde sunt mai bine plătiți;
Șomajul de lungă durată la tineri prezintă o gravitate deosebită pentru că el exclude noile generații cu calificare ridicată și cu potențial de muncă ridicat de la perspectiva ocupării pe termen scurt, dar și pe termen mediu. Aceasta înseamnă perspective limitate pentru găsirea de locuri de muncă, ceea ce restrânge aria integrării și dezvoltării lor. Concomitent cu pregătirea în domenii mai puțin fiabile pentru restructurarea și dezvoltarea durabilă a economiei se resimte lipsa reală de personal calificat în domenii ca: tehnologii informaționale, tehnologii neconvenționale, aplicații ale biotehnologiilor, managementului.
În zona de interes a ratei șomajului se află și alți indicatori cum ar fi rata de activitate ce exprimă capacitatea potențială de muncă a societății și cea de ocupare în opoziție cu rata șomajului care prezintă măsura în care resursele potențiale de muncă sunt atrase în activitate.
Rata șomajului permite evidențierea dorinței de a se încadra în activitatea populației, iar pe de altă parte a capacității economiei de a satisface aceasta dorință. Astfel spus rata șomajului servește la aprecierea gradului în care o societate e capabilă să susțină dreptul și libertatea de a muncii a cetățeanului.
CAPITOLUL II
REGLEMENTĂRI EUROPENE PRIVIND CREȘTEREA OCUPĂRII ȘI COMBATEREA ȘOMAJULUI ÎN RÂNDUL TINERILOR ÎN EUROPA
Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă își propune să creeze locuri de muncă mai multe și mai bune pe tot teritoriul Uniunii Europene. Ea se inspiră din Strategia Europa 2020.
Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă le oferă statelor membre un cadru („metoda deschisă de coordonare”) pentru a face schimb de informații, pentru a discuta și pentru a-și coordona politicile în domeniul ocupării forței de muncă. Se bazează pe Analiza anuală a creșterii, care stabilește prioritățile UE pentru anul următor în materie de creștere economică și creare de locuri de muncă și deschide Semestrul european, care promovează o mai strânsă coordonare a politicilor economice și bugetare ale guvernelor naționale.
În fiecare an, acest proces (care este sprijinit de activitatea Comitetului pentru ocuparea forței de muncă) implică următoarele etape: b#%l!^+a?
orientările privind ocuparea forței de muncă – priorități și obiective comune pentru politicile în domeniu. Sunt propuse de Comisie, aprobate de guvernele naționale și adoptate de Consiliul UE.
raportul comun privind ocuparea forței de muncă – se bazează pe (a) evaluarea situației de pe piața europeană a muncii, (b) punerea în aplicare a orientărilor în materie de ocupare a forței de muncă, (c) examinarea proiectelor de programe naționale de reformă de către comitetul pentru ocuparea forței de muncă. Face parte din Analiza anuală a creșterii, este publicat de Comisie și adoptat de Consiliul UE.
programele naționale de reformă – transmise de guvernele naționale, analizate de către Comisie pentru a garanta că sunt compatibile cu obiectivele Strategiei Europa 2020 (bază de date – programele naționale de reformă înainte de 2011).
recomandări specifice fiecărei țări – publicate de către Comisie, bazate pe analiza programelor naționale de reformă.
Pentru a reacționa față de nivelul ridicat al șomajului în Europa, Comisia a lansat în aprilie 2012 un set de măsuri, care formează așa-numitul „pachet privind ocuparea forței de muncă”.
Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă se bazează pe Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă și este sprijinită de Observatorul european pentru ocuparea forței de muncă și Programul de învățare reciprocă.
Ocuparea forței de muncă este atât un indicator structural, cât și un indicator pe termen scurt. Ca indicator structural, aceasta poate aduce clarificări asupra structurii piețelor muncii și a sistemelor economice, măsurate prin prisma echilibrului dintre cererea și oferta de forță de muncă sau prin calitatea ocupării forței de muncă. Ca indicator pe termen scurt, ocuparea forței de muncă urmează ciclul economic; cu toate acestea, prezintă anumite limitări în această privință, fiind deseori prezentată drept un indicator cu întârziere.
Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt în centrul multora dintre politicile UE. Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă (EES) a fost lansată în cadrul reuniunii la nivel înalt privind locurile de muncă desfășurate la Luxemburg în noiembrie 1997 și a fost reformulată în 2005 pentru a asigura o mai bună aliniere a strategiei UE privind ocuparea forței de muncă la o serie de revizuiri ale unora dintre obiectivele de la Lisabona, iar în iulie 2008, au fost actualizate orientările pentru politica de ocupare a forței de muncă pentru perioada 2008–2010. În martie 2010, Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; aceasta a fost adoptată oficial de Consiliul European în iunie 2010. Consiliul European a convenit asupra a cinci obiective principale, primul fiind acela de a crește rata de ocupare a forței de muncă pentru femei și bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani la 75 % până în 2020. Statele membre ale UE pot să își stabilească propriile obiective naționale în lumina acestor obiective principale și să elaboreze programe naționale de reformă care să includă acțiunile pe care urmăresc să le întreprindă pentru punerea în aplicare a strategiei. Punerea în aplicare a strategiei ar putea fi realizată, cel puțin în parte, prin promovarea unor condiții de lucru flexibile, de exemplu, munca cu normă fracționată sau munca la domiciliu, considerate a stimula participarea pe piața muncii. O serie de inițiative care pot încuraja intrarea unui număr sporit de persoane pe piața muncii includ, printre altele, îmbunătățirea disponibilității infrastructurilor pentru îngrijirea copiilor, punerea la dispoziție a unui număr sporit de oportunități pentru învățarea pe tot parcursul vieții sau facilitarea mobilității locurilor de muncă. Un element central al acestei teme este „flexicuritatea”: politicile care abordează simultan flexibilitatea piețelor muncii, organizarea muncii și relațiile de muncă, luând în considerare, totodată, echilibrul între viața profesională și cea privată, siguranța locului de muncă și protecția socială. În conformitate cu Strategia Europa 2020, strategia privind ocuparea forței de muncă încurajează adoptarea de măsuri care să contribuie la îndeplinirea a trei obiective principale până în 2020, și anume:
atingerea nivelului de ocupare de 75 % pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani;
scăderea ratelor de abandon școlar sub 10 % și creșterea procentului de absolvenți de studii superioare la cel puțin 40 % în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani;
reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului de persoane afectate de sărăcie sau de riscul de sărăcie și de excluziunea socială.
Ritmul lent de redresare în urma crizei financiare și economice și acumularea unui număr sporit de dovezi asupra creșterii ratelor șomajului au determinat Comisia Europeană să înainteze o serie de propuneri la 18 aprilie 2012 privind unele măsuri de stimulare a creării de locuri de muncă prin intermediul unui pachet privind ocuparea forței de muncă. Propunerile vizează, printre altele, crearea de noi locuri de muncă din perspectiva cererii, prin stabilirea unor modalități prin care statele membre ale UE pot încuraja angajările, prin reducerea impozitării veniturilor salariale sau printr-o mai bună sprijinire a întreprinderilor b#%l!^+a?nou-înființate. Propunerile vizează, de asemenea, identificarea domeniilor economice cu un potențial important de creare a unui număr considerabil de locuri de muncă – cum ar fi economia ecologică, serviciile de sănătate și tehnologia informației și a comunicațiilor.
În decembrie 2012, în contextul unei rate ridicate și în continuă creștere a șomajului în rândul tinerilor în mai multe state membre ale UE, Comisia Europeană a propus pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Acest pachet reprezintă o continuare a acțiunilor privind tinerii prevăzute în pachetul mai larg privind ocuparea forței de muncă, iar în cadrul său au fost formulate o serie de propuneri, și anume:
toți tinerii cu vârste de până la 25 de ani ar trebui să primească oferte de muncă de calitate, să își continue studiile sau să beneficieze de un stagiu de ucenicie sau de formare profesională în termen de patru luni de la absolvirea școlii sau de la intrarea în șomaj (o garanție pentru tineri);
consultare cu partenerii sociali europeni privind un cadru de calitate pentru stagii care să permită tinerilor să dobândească experiență profesională de înaltă calitate în condiții de siguranță;
alianță europeană pentru ucenicii în vederea îmbunătățirii calității și ofertei locurilor de ucenicie disponibile, care să prezinte mijloacele de reducere a obstacolelor din calea mobilității tinerilor.
Eforturile de reducere a șomajului în rândul tinerilor au continuat în 2013 când Comisia Europeană a prezentat Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” destinată consolidării și accelerării măsurilor incluse în pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Aceasta viza, în special, sprijinirea tinerilor care nu urmau o formă de învățământ sau de formare sau care nu aveau un loc de muncă din regiunile cu o rată a șomajului în rândul tinerilor mai mare de 25 %. A urmat o altă comunicare intitulată „Împreună pentru tinerii Europei – Apel la acțiune pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor”, destinată accelerării punerii în aplicare a garanției pentru tineri și sprijinirii statelor membre ale UE și întreprinderilor din UE astfel încât acestea să poată recruta mai mulți tineri.
2.1. Tratatul de la Amsterdam
Încă de la încheierea negocierilor Tratatului de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare pe 1 noiembrie 1993, s-a convenit că se va efectua o revizuire până la sfârșitul deceniului: articolul N prevedea convocarea unei conferințe în 1996.
Conferința interguvernamentală a durat mai mult de un an: a fost deschisă la Torino pe 29 martie 1996 și s-a încheiat la Amsterdam pe 17 iunie 1997 printr-un acord politic la înalt nivel cu privire la un nou Tratat, semnat pe 2 octombrie 1997. Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare la 1 mai 1999.
Tratatul de la Amsterdam are patru obiective generale :
să plaseze ocuparea forței de muncă și drepturile cetățenilor în centrul atenției Uniunii Europene;
să suprime ultimele obstacole pentru libera circulație a persoanelor și să consolideze securitatea;
să permită Europei să își consolideze poziția pe plan mondial;
să eficientizeze arhitectura instituțională a Uniunii în vederea viitoarei extinderi.
Structura Tratatului. Tratatul de la Amsterdam constă în trei părți, o anexă și 13 protocoale.
Prima parte include amendamente importante la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE), Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (Tratatul CECO), Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Tratatul CEEA sau Euratom), precum și la Actul anexat deciziei Consiliului din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct.
Partea a doua se referă la simplificarea tratatelor de instituire a celor trei Comunități Europene, urmărind să elimine prevederile care nu mai sunt actuale și să adapteze textul anumitor prevederi. Această parte prevede abrogarea Convenției privind o serie de instituții comune, din 25 martie 1957, și Tratatul de fuziune, semnat pe 8 aprilie 1965.
Partea a treia conține prevederile generale și finale ale Tratatului: noul sistem de numerotare a articolelor (în Tratatul de la Maastricht, indexarea era făcută prin litere, prin Tratatul de la Amsterdam este înlocuită cu o indexare pe bază de cifre), procedura de ratificare, versiunile lingvistice, perioada de valabilitate nelimitată.
În anexă este inclusă o listă de echivalare privind renumerotarea articolelor TUE și ale TCE.
La Tratatul de la Amsterdam au fost anexate 13 protocoale privind: Uniunea Europei Occidentale și crearea unei politici comune de apărare, integrarea acquis-ului Schengen în b#%l!^+a?cadrul Uniunii Europene, pozițiile adoptate de către Danemarca, Irlanda și Marea Britanie referitor la unele aspecte, aplicarea principiului subsidiarității și a principiului proporționalității, protecția și bunăstarea animalelor, rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană etc.
Ocuparea forței de muncă și drepturile cetățenilor. Prin Tratatul de la Amsterdam a fost introdus un capitol referitor la ocuparea forței de muncă. Aplicarea politicii de ocupare a forței de muncă rămâne în mare parte responsabilitatea statelor membre. Tratatul de la Amsterdam stabilește un cadru pentru aceste politici:
Urmărirea obiectivului de nivel crescut de ocupare a forței de muncă este verificat în implementarea tuturor celorlalte politici comune.
Consiliul European examinează situația ocupării forței de muncă în Comunitate și adoptă concluzii pe această temă, pe baza unui raport anual comun al Consiliului de Miniștri și al Comisiei.
Consiliul de Miniștri examinează în detaliu acțiunile întreprinse de Guvernele Statelor Membre în favoarea ocupării forței de muncă și, dacă este necesar, trimite recomandări acestora.
Tratatul include un articol nou, consacrat principiului general al nediscriminării (egalității). Uniunea poate combate orice formă de discriminare, indiferent că este pe bază de sex, rasă, origine etnică, religie, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală. Acțiunile sunt întreprinse de către Consiliul de Miniștri (fără să prejudicieze celelalte dispoziții ale Tratatului și în limita puterilor care îi sunt conferite), prin decizii adoptate în unanimitate pe baza unei propuneri a Comisiei și după consultarea Parlamentului European.
Prin Tratatul de la Amsterdam este consolidat principiul egalității între femei și bărbați la locul de muncă. Este introdus conceptul de discriminare pozitivă, în baza căruia Statele Membre pot întreprinde acțiuni pentru favorizarea femeilor în vederea echilibrării situației în domeniile de lucru.
Tratatul prevede o clauză de suspendare care poate fi folosită împotriva unui Stat Membru care încalcă, în mod repetat, principiile care stau la baza Uniunii Europene. Acestui stat i se poate retrage dreptul de vot în Consiliul UE, de ex., trebuind să își respecte în continuare obligațiile care decurg din statutul de Stat Membru.
2.2. Strategia de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona, cunoscut în faza de proiect sub numele de Tratatul de Reformă este un tratat destinat să înlocuiască tratatul constituțional european. Numele oficial este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene.
La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona, încheind astfel mai mulți ani de negocieri pe tema aspectelor instituționale. Tratatul pune la dispoziția Uniunii cadrul legal și instrumentele juridice necesare pentru a face față provocărilor viitoare și pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor.
La fel ca și Tratatul de la Amsterdam și, respectiv, Nisa, Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente – Tratatul Uniunii Europene (TUE), care își va păstra denumirea, și Tratatul Comunităților Europene (TCE), acesta din urmă urmând să fie redenumit Tratatul privind funcționarea Uniunii (TFUE). Cele două tratate, modificate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor reprezenta tratatele de bază ale Uniunii și vor avea o valoare juridică egală. De asemenea, va fi menținut Tratatul privind Comunitatea Energiei Atomice Europene (Euratom). 13 Protocoale și 65 de Declarații sunt anexate Tratatului de la Lisabona. Elaborarea Tratatului s-a realizat în baza mandatului precis și detaliat agreat la Consiliul European din 21-23 iunie 2007, și care a reluat practic substanța prevederilor fostului Tratat Constituțional.
Tratatul de la Lisabona este esențial pentru a asigura funcționarea eficientă a Uniunii Europene. În prezent, Uniunea reprezintă 27 de state membre și mai bine de 490 de milioane de cetățeni. Reformele propuse de acest Tratat, în special noile aranjamente instituționale și mecanismele de lucru, sunt necesare pentru a asigura o Uniune capabilă să facă față provocărilor globale și să răspundă așteptărilor cetățenilor europeni, inclusiv cetățenilor români. România a susținut activ adoptarea Tratatului, care include cea mai mare parte a inovațiilor prevăzute anterior de Tratatul Constituțional.
Impactul prevederilor Strategiei de la Lisabona asupra politicii de ocupare a forței de muncă este pe de o parte favorabil iar pe de altă parte mai puțin favorabil. Principalele concluzii care se desprind în urma analizei acestei problematici a pieței forței de muncă în contextul lărgirii europene sunt:
decalajul dezvoltării economice dintre țările membre ale Uniunii este principalul motor al orientării fluxurilor migratoare ale forței de muncă;
datorită diferențelor de dezvoltare economică dintre țările membre UE27, cel mai probabil va spori considerabil exportul de capital (investițiile) dinspre țările vest-europene către cele din Europa Centrală și de Est, deoarece costurile de producție sunt mult mai mici, forța de muncă este mai ieftină, sporind astfel competitivitatea pe piața europeană; b#%l!^+a?
în țările receptoare de noi tehnologii și de investiții se va accentua considerabil procesul de formare profesională pentru creșterea gradului de calificare la locul de muncă al angajaților;
politicile pieței forței de muncă trebuie să țină seama mai mult de particularitățile culturale specifice;
beneficierea de către noile țări membre de Fondurile Structurale, va duce la o dezvoltare considerabilă a pieței muncii în aceste țări;
reducerea decalajelor de dezvoltare economică dintre statele membre, sporirea competitivității produselor, creșterea concurenței pe piața europeană, conduc per ansamblu la creșterea competitivității economiei Uniunii.
2.3. Modelul Social European
Modelul Social European este o denumire generică utilizată pentru a descrie experiența europeană diversă cu privire la promovarea simultană a creșterii economice sustenabile și a coeziunii sociale. Modelul Social European este în același timp un concept normativ difuz, cu abordări diferite. O definire europeană a sa este strâns legată de clarificarea modelului european de societate, pe măsura validării opțiunilor constituționale și promovării schimbărilor anticipate. În prezent există o varietate de accepțiuni, a căror grupare pe criterii de omogenitate evidențiază:
a) trăsături comune (instituții, valori …) inerente Statelor Membre, percepute a impregna moduri diferite de reglementare ca și un regim distinctiv de competiție,
b) exemple pozitive ce se regăsesc în diferitele modele naționale,
c) proiect european și instrument de modernizare/adaptare la condiții economice în schimbare,
d) un instrument de coeziune cu privire la extindere și emergența modelelor noilor membri.
Întemeierea unei asemenea abordări se află în necesitatea proiectării unui concept unitar al modelului social, ca expresie a modelului de societate promovat de construcția europeană. Pe de o parte, avem luările de poziție, textele și reglementările europene, cu referiri hotărâte la modernizarea modelului social, fapt care semnifică un acord implicit asupra necesității reformării sistemului, general cotat cu performanțe insuficiente. Astfel, Comisia Europeană arăta încă din 2001 că ”modernizarea modelului social înseamnă dezvoltarea și adaptarea sa pentru a ține cont de schimbările rapide ale economiei și societății, și pentru a asigura un rol pozitiv de sprijin reciproc al politicilor economice și sociale” Pe de altă parte, cercetătorii, ca și politicienii, sunt de acord că nu există încă un model social care s-ar potrivi unor sisteme atât de diverse ca cele ale diferitelor state membre.
Pe fondul promovării unor deschideri remarcabile spre dialog și cooperare în lume, globalizarea devine cea mai mare provocare la adresa spațiului european. Efectele sociale ce însoțesc globalizarea, îi conferă acesteia o perspectivă aparte. Ea conturează nu numai disponibilitățile financiare crescânde pentru programe sociale ale unei economii mai puternice, ci și transformările sociale necesare adaptării economiei pentru a face față competiției. Modelul social, prin costurile sale specifice – asigurări, contribuții, taxe, ca și prin impactul muncii, educației și sănătății asupra dezvoltării resurselor umane, influențează tot mai puternic creșterea economică și șansele sale, îndeosebi competitivitatea și capacitatea de adaptare a economiei la cerințele globalizării. Progresul tehnologic susținut – prin antrenarea unor efecte economice semnificative, potențează oportunitățile globalizării.
În general, modelul european este caracterizat de o eficiență socială precară, ce apasă greu asupra economiei sale și îi limitează perspectivele. Produsul Intern Brut al modelelor ineficiente reprezintă 90% din spațiul european și peste două treimi din cel al UE. Reformarea este imperativă, iar prezervarea status quo-ului, tot mai costisitoare.
În particular, se remarcă atât realizări de vârf, cât și dificultăți notabile. Abordările statale variate și politicile sociale corespunzătoare conduc la stratificarea cetățenilor Statelor Membre. Contrastele puternice intra-europene între diferitele componente ale modelului social – sănătate, pensii, alocații sociale ș.a. – devin de domeniul evidenței pentru cetățenii uniunii. Și aceasta la nivelul statelor dezvoltate, în condiții economice apropiate, fără a mai include și tinerele state membre, ale căror neajunsuri economice amplifică vizibilitatea contrastelor sociale.
O contribuție în polarizarea statutului social al cetățenilor europeni revine și organismelor de conducere a UE care, prin norme sociale superioare statelor membre, au b#%l!^+a?creat un statut privilegiat pentru funcția publică de la nivelul structurilor sale.
În concluzie, se poate aprecia că evoluția ce se conturează este o „tot mai mare piață” în loc de „o tot mai strânsă uniune de oameni”. Dispariția a ceea ce distinge Europa de alte părți ale lumii, adică a ceea ce generic se numește în prezent Modelul Social European, pare inevitabilă.
Una dintre primele definiții ale modelului social european se regăsește în Cartea albă a politicii sociale, elaborată de Comisia Europeană în 1994, și face referire la un set de valori comune: angajamentul pentru democrație, libertate personală, dialog social, oportunități egale pentru toți, securitate socială și solidaritate față de persoanele defavorizate. În al doilea rând, în cadrul modelului social european au fost identificate o varietate de modele naționale specifice (britanic, suedez, german etc.). Cu toate acestea, trebuie făcută precizarea că toate sistemele naționale aderă la aceleași principii comune: creștere economică, protecție socială, variind accentul pus pe fiecare dintre acestea.
Toate statele UE au însă la bază, în domeniul social, trei caracteristici comune:
• cetățenia socială, care completează cetățenia civilă și politică și are ca principiu de bază echitatea, privită nu ca egalitate a veniturilor, ci ca egalitate în fața legii și din punctul de vedere al drepturilor politice, economice și sociale.
• protecția împotriva distorsiunilor pieței, ceea ce presupune plasarea indivizilor pe o poziție mai importantă decât piața, astfel încât piața să nu fie cea care decide ce indivizi au dreptul să supraviețuiască și care nu. Această protecție nu exclude funcționarea pieței, ci doar protejează individul de posibilele consecințe negative ale acesteia.
• renunțarea la caracterul de marfă al unor bunuri, necesare pentru o viață socială decentă, ca de exemplu educația și asistența medicală.
În ciuda utilizării la scară largă a conceptului de model social european, îndeosebi în sensul său generic menționat, dezbaterile cu privire la existența unui asemenea model unic la nivelul Europei nu au condus la un rezultat unanim acceptat. Dincolo de trăsăturile comune ale diferitelor modele sociale naționale din Europa, în momentul în care vorbim despre necesitatea reformei în domeniul social, distincția între aceste modele este absolut necesară. Această necesitate derivă din performanțele diferite ale modelelor europene în ceea ce privește eficiența și echitatea. Putem vorbi, astfel, despre patru modele sociale principale la nivel european: modelul nordic, modelul anglo-saxon, modelul continental și modelul mediteranean.
Modelul nordic se caracterizează prin niveluri ridicate ale cheltuielilor pentru protecția socială, sistem al bunăstării generalizat, intervenție fiscală extensivă pe piața muncii și sindicate puternice, care asigură un nivel relativ omogen al salariilor.
Modelul anglo-saxon se individualizează prin importanța pe care o au măsurile active pentru combaterea șomajului, precum și prin transferurile monetare orientate în principal către populația activă. Sindicatele au o putere mai redusă, iar disparitățile în ceea ce privește nivelul salariilor sunt mai mari.
Modelul continental se bazează pe asigurările sociale și pe sistemele de pensii, iar sindicatele, deși au o importanță în declin, rămân totuși puternice. Modelul mediteranean se axează pe cheltuielile importante pentru sistemul de pensii, protecția locurilor de muncă, structură relativ omogenă a salariilor, obținută prin negocieri colective.
Cele patru modele acționează destul de diferit în plan social. În timp ce modelul mediteranean dispune de o legislație puternică pentru protecția locurilor de muncă (cel puțin pentru angajații permanenți), modelul nordic oferă ajutoare de șomaj generoase, dar nu are un sistem legislativ pentru protecția angajaților la fel de strict.
Gradul de ocupare este sensibil mai ridicat în modelul nordic și în cel anglo-saxon, diferența fiind în mare parte atribuită menținerii unei rate mai mari de ocupare pentru persoanele în vârstă și a unei rate mai scăzute a șomajului pentru tineri.
În termenii celor doi factori menționați anterior, eficiență și echitate, situația celor patru modele poate fi ilustrată prin figura următoare. Eficiența este măsurată, în cadrul acestei scheme, prin capacitatea de a genera niveluri ridicate ale ocupării, iar echitatea, prin capacitatea de menținere a riscului de sărăcie la un nivel scăzut.
Figură 2.1. Tipologia modelelor sociale europene
b#%l!^+a?
Sursa: BERCUSSON Brian, ESTLUND Cynthia (eds.). Regulating labour in the wake of globalisation: new challenges, new institutions. Oxford: Hart, 2008
În modelul nordic ponderea populației cu vârstă între 25 și 64 ani, care are cel puțin pregătire liceală este de 75%, iar în modelul continental de 67%, față de 60% în modelul anglo-saxon și doar 39% în cel mediteranean.
Modelul mediteranean, caracterizat printr-un grad redus de ocupare și risc ridicat de sărăcie, nu oferă nici echitate, nici eficiență. Modelele continental și anglo-saxon oferă fie echitate, fie eficiență, în timp ce modelul nordic, asigurând rate ridicate ale ocupării și risc scăzut de sărăcie, reușește să combine cel mai bine eficiența și echitatea. Acesta este și motivul pentru care, dintre țările UE, cele mai bine plasate în competiția internațională sunt țările scandinave.
Bazându-se pe o protecție legislativă strictă a locurilor de muncă, aceste modele descurajează adaptarea la schimbare și mențin status-quo-ul.
Reforma acestor modele nu presupune dispariția lor, ci transformarea în direcția creșterii eficienței, eventual prin adoptarea unor trăsături din modelele nordic și anglo-saxon, adaptate la caracteristicile propriei populații. Importanța unei asemenea reforme nu este limitată doar la țările în cauză, ci vizează întreaga Uniune, întrucât țările care o compun realizează aproximativ două treimi din PIB-ul UE si 90% din PIB-ul Zonei Euro. Situația economică și socială a acestor țări afectează funcționarea Uniunii Europene în ansamblu.
Deși există angajamente în direcția coordonării politicilor ocupării la nivel european, reformele pieței muncii și în domeniul social trebuie să fie concepute și realizate la nivelul fiecărui stat membru, în concordanță cu propria situație economică, socială și politică. Coordonarea este utilă în măsura în care se limitează la schimbul de bune practici, pentru a evita pasarea responsabilității între autoritățile naționale și cele europene.
2.4. Strategia Europeană de Ocupare
În anul în 2000 UE a adoptat Strategia de la Lisabona cu scopul de a face din UE cea mai avansată economie bazată pe cunoaștere. Printre obiectivele strategiei se afla atingerea unui grad de 70% a ocupării forței de muncă din UE și a unui grad de peste 60% al ocupării forței de muncă în rândul femeilor. Ulterior, s-a adăugat un alt obiectiv: creșterea gradului ocupării forței de muncă în rândul lucrătorilor în vârstă la 50% până în 2010.
Astfel au fost creeate Fondurile Structurale care sunt instrumente financiare, administrate de către Comisia Europeană, al căror scop este să acorde sprijin la nivel structural. Sprijinul financiar din Fondurile Structurale este destinat, în principal, regiunilor mai puțin dezvoltate, în scopul de a consolida coeziunea economică și socială în Uniunea Europeană.
Fondurile Structurale contribuie la 3 obiective strategice ale Politicii de Coeziune Economică și Socială a Uniunii Europene:
Convergența sau reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. Statele pot solicita finanțare pentru regiunile care au PIB/capita sub 75% din media europeană.
Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă. Statele pot solicita finanțare pentru regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergență.
Cooperarea teritorială europeană. Obiectiv tematic care sprijină adaptarea și modernizarea politicilor și sistemelor de educație, instruire și angajare a forței de muncă.
Fondul Social European (F.S.E.) este unul dintre fondurile structurale ale UE, creat pentru a reduce diferențele cu privire la standardele de viață și prosperitate în regiunile și statele membre ale UE și, prin urmare, pentru a promova coeziunea economică și socială. FSE se dedică promovării ocupării forței de muncă în UE, ajutand statele membre să echipeze mai bine companiile și forța de muncă din Europa pentru a face față noilor provocări mondiale.
Finanțarea se acordă în toate regiunile și statele membre, în special în cele mai puțin dezvoltate economic. Este un element cheie al strategiei europene pentru dezvoltarea și ocuparea forței de muncă, având scopul de a îmbunătăți viața cetățenilor UE oferindu-le susținere pentru dezvoltarea abilităților și perspective mai bune pentru obținerea unui loc de muncă. În perioada 2007-2013, aproximativ 75 de miliarde de euro au fost alocate regiunilor și statelor membre ale UE pentru a-și realiza obiectivele.
Pentru a susține Strategia de la Lisabona, FSE a adoptat următoarele axe prioritare: b#%l!^+a?
politici active privind piața muncii pentru combaterea și prevenirea șomajului;
oportunități egale pentru toți în accesarea pieței muncii;
formare și educație îmbunătățită, ca parte a unei politici privind învățarea de-a lungul vieții pentru a îmbunătăți accesul la piața muncii, pentru a menține capacitatea de inserție profesională și pentru a promova mobilitatea profesională;
forță de lucru calificată, instruită și adaptabilă și noi forme de organizare a muncii;
spirit antreprenorial și condiții care să faciliteze crearea de locuri de muncă.
Pe lângă acțiunile pozitive care favorizează participarea femeilor pe piața muncii, FSE a introdus o abordare integratoare a egalității de gen, iar în 2000, a fost lansată inițiativa EQUAL sub forma unui laborator pentru dezvoltarea de noi modalități de abordare a discriminării și a inegalităților de pe piața muncii și pentru promovarea unei vieți profesionale mai incluzive prin combaterea discriminării și a excluderii pe motive de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Strategia de bază a Uniunii Europene o constituie Agenda de la Lisabona, care urmărește transformarea Europei în cea mai dinamică și cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere din lume, capabilă de o creștere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe și mai bune, cu o coeziune socială mai mare și cu respect pentru mediu. Obiectivele Agendei de la Lisabona conturează prioritățile FSE.
Ținând seama de necesitatea creșterii competitivității și a ocupării forței de muncă pe fondul globalizării și al îmbătrânirii populației, strategia europeană privind ocuparea forței de muncă furnizează un cadru de coordonare pentru statele membre UE în vederea stabilirii unor obiective și a unor priorități comune în domeniul ocupării forței de muncă. Aceste priorități comune sunt dezvoltate în liniile directoare privind ocuparea forței de muncă și introduse în programele naționale de reformă redactate de fiecare stat membru în parte. Finanțările FSE sunt implementate de statele membre în vederea sprijinirii programelor lor naționale de reformă, precum și a cadrelor strategice naționale de referință (CSNR), prin care se stabilesc principalele priorități ale statelor membre pentru cheltuirea fondurilor structurale comunitare pe care acestea le primesc.
De asemenea, Agenda socială europeană joacă un rol în conturarea priorităților cheltuielilor FSE. Agenda socială caută să actualizeze „modelul social european” prin modernizarea piețelor muncii și a sistemelor de protecție socială, astfel încât lucrătorii și întreprinderile să poată beneficia de oportunitățile create de concurența internațională, de realizările tehnologice și de tiparele populației aflate în schimbare, în același timp protejându-i pe cei mai vulnerabili membri ai societății. În plus, conceptul de „flexicuritate” contribuie la inițiativele curente ale FSE.
Flexicuritatea poate fi definită ca o strategie politică de intensificare a flexibilității piețelor muncii, a organizațiilor de muncă și a relațiilor de muncă, pe de-o parte, și ca o securitate a locului de muncă și a veniturilor, pe de altă parte. Termenul de flexicuritate include o nouă abordare a ocupării forței de muncă, înlocuind modelul din trecut de „loc de muncă pe viață” cu „muncă pe durata vieții”. Această abordare încurajează lucrătorii să fie responsabili de viața lor activă prin intermediul formării de-a lungul vieții, adaptându-se la schimbare și la mobilitate.
FSE – definirea strategiei. FSE este administrat prin cicluri de programare pe o durată de șapte ani. Strategia și bugetul FSE sunt negociate de statele membre UE, Parlamentul European și Comisia Europeană. Strategia definește obiectivele finanțărilor FSE, pe care le împărtășește parțial sau integral cu alte fonduri structurale.
Pentru ciclul curent de finanțare FSE, aceste obiective sunt:
obiectivul „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă”: urmărește consolidarea competitivității regionale, a ocupării forței de muncă și a atractivității pentru investiții.
obiectivul „Convergență”: urmărește stimularea creșterii și a ocupării forței de muncă în regiunile cele mai slab dezvoltate. Acestui obiectiv i se alocă peste 80% din totalul finanțărilor FSE.
De asemenea, strategia trasează „axe prioritare” cuprinzătoare – acțiunile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor și care sunt eligibile pentru finanțare.
Conform Regulamentului (EC) nr. 1081/2006, FSE finanțează în statele membre, în cadrul obiectivelor Convergență si Competitivitate regională și ocuparea forței de munca, acțiuni în urmatoarele domenii prioritare:
creșterea adaptabilității lucrătorilor, întreprinderilor și antreprenorilor;
stimularea accesului la locuri de muncă și incluziune durabilă pe piața forței de muncă a celor în căutare de slujbe și a populației inactive, prevenirea șomajului, încurajarea îmbătrânirii active, creșterea participării pe piața forței de muncă; b#%l!^+a?
creșterea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate;
întărirea capitalului uman;
promovarea parteneriatelor, întelegerilor și inițiativelor comune.
În cadrul obiectivului Convergența, FSE sprijină acțiuni în urmatoarele zone prioritare:
extinderea si imbunatatirea investitiilor in capitalul uman;
intarirea capacitatii institutionale si eficientei administratiilor si serviciilor publice la nivel regional si local, precum si, acolo unde este relevant, a partenerilor sociali si a organizatiilor neguvernamentale.
Modalitatea de alocare a fondurilor FSE. Nivelul finanțării FSE diferă de la o regiune la alta, în funcție de bogăția sa relativă. Regiunile UE sunt împărțite în patru categorii de regiuni eligibile, în funcție de PIB-ul lor regional per cap de locuitor în comparație cu media UE (UE cu 25 sau cu 15 state membre), și atribuite celor două obiective.
Astfel, Obiectivul „Convergență” include:
regiunile aflate sub incidența obiectivului „Convergență”: cu un PIB per cap de locuitor mai mic de 75% din media UE-25.
regiunile aflate în faza de eliminare progresivă a sprijinului financiar: cu un PIB per cap de locuitor mai mare de 75% din media UE-25, dar mai mic de 75% din media UE-15.
Obiectivul „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” include:
regiunile aflate în faza de introducere progresivă a sprijinului financiar: cu un PIB per cap de locuitor mai mic de 75% din media UE-15 (pentru perioada 2000-2006), dar mai mare de 75% din media UE-15 (pentru perioada 2007-2013);
regiunile aflate sub incidența obiectivului „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă”: se aplică pentru toate celelalte regiuni UE.
În regiunile aflate sub incidența obiectivului „Convergență”, cofinanțarea FSE pentru proiecte poate ajunge până la 85% din costurile finale. În regiunile aflate sub incidența obiectivului „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă”, se întâlnește mai des un nivel de 50% al cofinanțării.
Pentru regiunile și statele membre mai bogate, finanțarea FSE completează inițiativele naționale existente privind ocuparea; în statele membre mai puțin bogate, finanțarea FSE poate constitui principala sursă de fonduri pentru inițiativele privind ocuparea forței de muncă.
Modalitatea de implementare a FSE. În timp ce definirea strategiei are loc la nivel comunitar, responsabilitatea pentru implementarea finanțărilor FSE le revine regiunilor și statelor membre UE.
După stabilirea strategiei și după alocarea bugetului, se trece la abordarea comună a programării. Programele operaționale de șapte ani sunt planificate de către Comisia Europeană împreună cu statele membre și cu regiunile lor. Aceste programe operaționale descriu domeniile de activitate care vor fi finanțate și care pot fi tematice sau geografice.
Statele membre desemnează autoritățile naționale de gestionare a FSE care sunt responsabile cu selectarea proiectelor, cu distribuirea fondurilor și cu evaluarea progresului și a rezultatelor proiectelor. De asemenea, sunt numite autorități de certificare și audit care monitorizează și garantează respectarea normelor FSE privind cheltuielile.
Proiectele FSE. Implementarea FSE la fața locului se realizează prin intermediul proiectelor pentru care se solicită finanțarea și care sunt puse în aplicare de o varietate cuprinzătoare de organizații, atât din sectorul public, cât și din cel privat. Acestea includ: autorități locale, regionale și naționale, instituții de învățământ și de formare, organizații neguvernamentale (ONG-uri) și sectorul de voluntariat, precum și parteneri sociali, de exemplu, sindicate și comitete de întreprinderi, asociații industriale și profesionale și companii individuale.
Beneficiarii proiectelor FSE sunt diferiți, de exemplu: lucrători individuali, grupuri de persoane, sectoare industriale, sindicate, administrații publice sau companii individuale. Grupurile de persoane vulnerabile, care întâmpină o dificultate specifică în găsirea unui loc de muncă sau în promovarea la un loc de muncă, precum șomerii pe termen lung sau femeile, reprezintă un grup țintă specific. Ca un indicator, se estimează că peste 9 milioane de persoane din aceste grupuri vulnerabile primesc anual ajutor prin participarea la proiecte FSE.
În 1994, ca răspuns la creșterea ratei șomajului, UE a căzut de acord asupra unei Strategii privind ocuparea forței de muncă, iar în 1997, Tratatul de la Amsterdam a condus la un cadru pentru liniile directoare privind ocuparea forței de muncă și la o strategie comună. Pentru FSE, acest aspect a însemnat deplasarea accentului de pe șomaj pe ocuparea forței de muncă, în special în cazul persoanelor cu un loc de muncă, pentru a le b#%l!^+a?ajuta să-și păstreze locul de muncă și să promoveze în cadrul acestuia. Formarea, crearea de locuri de muncă, îndrumarea și consilierea forței de muncă au devenit direcțiile de acțiune ale FSE.
Cu toate acestea, FSE a continuat să sprijine formarea tinerilor, a șomerilor și a celor excluși de pe piața muncii. De asemenea, pe măsură ce Europa a început să se confrunte cu fenomenul îmbătrânirii populației, FSE a alocat mai multe fonduri pentru formarea la locul de muncă a persoanelor în vârstă pentru a le permite să rămână salariați o perioadă mai lungă sau pentru a le readuce pe piața muncii. FSE a mai sprijinit și inițiativele care furnizau servicii de îngrijire pentru persoanele în vârstă, scopul fiind acela de a le permite membrilor familiei să rămână sau să revină în câmpul muncii.
În perioada 1994-1999, Fondurile Structurale au fost dublate față de perioada 1988-1993. Aproape 70% din acest ajutor a fost alocat regiunilor care aveau cea mai mare nevoie de acesta. În 1994, Fondul de Coeziune a fost introdus alături de Fondurile Structurale pentru a sprijini țările mai sărace din UE să dezvolte proiecte de infrastructură de transport și de mediu.
Fondul Social European 2007-2013. În perioada 2007-2013, prioritatea a constat în creșterea adaptabilității lucrătorilor, a întreprinderilor și a antreprenorilor prin îmbunătățirea anticipării și a gestionării pozitive a evoluției economiei. În cadrul acestei priorități, s-a stabilit că sprijinul FSE se va concentra pe modernizarea și pe întărirea instituțiilor de pe piața muncii, pe măsurile active de pe piața muncii și pe acțiunile de învățare de-a lungul vieții, inclusiv în cadrul companiilor.
Dealtfel, Fondul se ocupa în continuare de problemele forței de muncă, asigurând accesibilitatea și promovarea participării pe piața muncii. În plus, Fondul a lucrat la prevenirea excluderii sociale și la combaterea discriminării prin garantarea accesului și a incluziunii „lucrătorilor defavorizați”. După 2007, FSE a consolidat, de asemenea, capacitatea instituțiilor publice în vederea dezvoltării și implementării de strategii și servicii.
FSE promovează și parteneriatul între angajatori, sindicate, organizații neguvernamentale și administrația publică cu scopul de a facilita reformele din domeniul ocupării forței de muncă și al incluziunii.
2.5. Noua Agendă Socială
Agenda Politicii Sociale reprezintă documentul programatic și cadrul de im plementare al politicii sociale și a fost adoptată în anul 2000, ca rezultat al “Strategiei de la Lisabona” – elaborată în anul 2000, în cursul președinției portugheze.
Așa cum am văzut, Strategia prezintă obiectivul pe 10 ani al UE – de transformare a economiei comunitare în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere – și descrie strategia elaborată pentru realizarea acestuia, ce refl ectă aproape toate activitățile economice, sociale și de mediu ale UE. Altfel spus, obiectivul Uniunii pentru următoarea decadă este de a crește performanța economică, de a crea mai multe locuri de muncă (și mai bune) și de a folosi la maxim posibilitățile oferite de o societate bazată pe cunoaștere („knowledge-based society”).
Agenda Politicii Sociale preia din Strategie acele obiective și elemente ale ce țin de politica socială pe care le convertește într-un program de acțiune pe 5 ani. Acesta constituie cadrul politicii sociale actuale și are drept principiu de bază întărirea rolului politicii sociale ca factor productiv.
Priorități ale politicii sociale. Prioritățile politicii sociale reflectă această orientare spre calitate și sunt reprezentate de:
• gradul ridicat de ocupare al forței de muncă – are în vedere crearea și promovarea de noi locuri de muncă;
• calitatea muncii – se referă la locuri de muncă mai bune și la moduri mai echilibrate de combinare a vieții profesionale cu viața personală, ceea ce implică existența unor politici de angajare mai bune, salarii rezonabile și o organizare a muncii adaptată atât nevoilor companiilor cât și nevoilor indivizilor;
• calitatea politicii sociale propriu-zise – implică un grad ridicat de protecție socială, existența unor servicii sociale de calitate, pe tot cuprinsul Uniunii, 20 accesibile tuturor, crearea de oportunități reale pentru toți indivizii și garantarea drepturilor fundamentale și a celor sociale – aspecte ce joacă un rol esențial în atingerea obiectivului pe zece ani al politicii sociale, prin îmbinarea productivității cu satisfacția personal-profesională;
• calitatea relațiilor industriale – are în vedere adaptarea cu succes la schim bările industriale și reflectă impactul „cunoașterii” – adică al noilor tehnologii și al cercetării – în progresul economic.
Direcții de acțiune ale politicii sociale. Rezolvarea priorităților prezentate anterior constituie provocarea majoră a politicii sociale la început de mileniu și impune structurarea, pe obiective specifice, și adoptarea de măsuri de acțiune concrete și adecvate situațiilor iden tifi cate.
Astfel, dat fiind că primele două priorități – gradul ridicat de ocupare al forței de b#%l!^+a?muncă și calitatea muncii – țin de dinamica pieței muncii și de sfera profesională, ele sunt tratate împreună și dispun de direcții comune de acțiune ce au în vedere:
• crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune, cu scopul de a crește rata generală de ocupare până la 70% și rata de ocupare în rândul femeilor până la 60%;
• anticiparea și managementul schimbării, precum și adaptarea la noul mediu de lucru (reprezentat de o societate bazată pe cunoaștere și pe dezvoltare tehnologică) – prin informarea corespunzătoare și eficientă atât a angajatorilor cât și a angajaților în vederea ponderării flexibilității și siguranței unui loc de muncă;
• exploatarea oportunităților oferite de o societate bazată pe cunoaștere – prin promovarea formării continue, a promovării de noi forme de organizare a muncii și creșterea șanselor de angajare a persoanelor cu handicap;
• promovarea mobilității forței de muncă, prin implementarea liberei circulații a forței de muncă și eliminarea obstacolelor geografice, prin dezvoltarea de mecanisme ce facilitează mobilitatea (inclusiv noile tehnologii);
Prioritatea referitoare la îmbunătățirea calității politicii sociale ca atare este reprezentată de măsuri ce au vedere diverse domenii ale vieții sociale și este strâns corelată cu modul în care aceasta interferează cu viața profesională. Direcțiile de acțiune adoptate pentru adresarea acestei nevoi sunt:
• modernizarea și îmbunătățirea protecției sociale, astfel încât să asigure indivizilor un venit sigur, să se realizeze siguranța veniturilor din pensie pensiilor prin crearea unor sisteme sustenabile de pensii și dezvoltarea unui sistem de sănătate performant;
• promovarea incluziunii sociale – ce are ca obiectiv prevenirea și era dicarea sărăciei, precum și promovarea participării tuturor în viața economică și socială;
• promovarea egalității de gen, prin stimularea participării femeilor la viața economică, științifi că, socială, politică și civică;
• întărirea drepturilor fundamentale și combaterea discriminării, prin asigurarea dezvoltării și respectării drepturilor sociale fundamentale.
În iulie 2008, Comisia Europeană a publicat o Agendă socială reînnoită, intitulată „Oportunități, acces și solidaritate în Europa secolului 21”, în semn de răspuns la creșterea șomajului provocată de criza financiară și economică. Au fost introduse măsuri menită să crească impactul instrumentelor financiare existente (FSE și FEAG).
Dintre cele șapte inițiative emblematice selectate pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020, trei se încadrează în domeniul ocupării forței de muncă și al afacerilor sociale:
Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă, care vizează restructurarea politicilor de flexisecuritate pentru a îmbunătăți funcționarea pieței muncii, a ajuta individul să capete competențele care se vor cere în viitor și a îmbunătăți calitatea locurilor de muncă și condițiile de lucru,
Tineretul în mișcare, care va contribui la îmbunătățirea educației și a formării, va ajuta tinerii să studieze în străinătate și va facilita găsirea unui loc de muncă și
Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale, care va contribui la difuzarea celor mai bune practici și va pune la dispoziție finanțări pentru a susține incluziunea socială și a combate discriminarea.
Începând din 2010, obiectivele emblematice ale Strategiei Europa 2020 legate de ocuparea forței de muncă și cele sociale au servit drept referință pentru evaluarea comparativă a Strategiei europene pentru ocuparea forței de muncă (SEOFM). Aceasta a fost integrată în contextul semestrului european, care este un instrument procedural menit să amelioreze coerența cronologică a coordonării politicilor UE în materie macroeconomică, fiscală, de ocupare a forței de muncă, precum și a politicilor sociale, pe baza unor cicluri anuale recurente.
CAPITOLUL III
IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE ASUPRA OCUPĂRII TINERILOR DIN EUROPA – Analiza statistică
3.1. Rata de ocupare în rândul tinerilor în perioada 2008-2012
Șomajul a atins niveluri fără precedent în UE-28. După ce, în perioada 2003-2008, rata șomajului a scăzut cu peste 2 puncte procentuale, criza financiară și economică a provocat o gravă deteriorare a situației (figura 3.1). Între 2008 (cifra anuală) și al doilea trimestru din 2013 (ajustată în funcție de variațiile sezoniere), rata șomajului în UE-28 a crescut de la 7,1% la 10,9%. Cu câteva excepții, evoluțiile înregistrate de-a lungul timpului au fost mai mult sau mai puțin similare pentru diferite b#%l!^+a?grupuri de pe piața forței de muncă.
În primul rând, șomajul în rândurilor tinerilor este, după cât se pare, mai sensibil la conjunctura economică în general. În al doilea rând, odată cu declanșarea crizei, a existat o creștere mai rapidă a șomajului în rândul bărbaților decât în rândul femeilor, în principal deoarece „sectoarele dominate de bărbați” au fost cele mai afectate. Acest lucru reiese din creșterea observată între anii 2008 și 2009 pentru rata totală a șomajului, mai mare decât pentru șomajul înregistrat în rândul femeilor. În ceea ce privește diferențele structurale, tinerii, muncitorii slab calificați și resortisanții din țările terțe sunt afectați de niveluri mai ridicate ale șomajului.
Figura 3.1. Evoluția ratelor șomajului în UE-28 începând din 2003, total, lucrători tineri, lucrători mai în vârstă și lucrători slab calificați
Sursa: Eurostat
Șomajul în rândul tinerilor se menține la niveluri foarte ridicate. În septembrie 2013, în UE-28, șomajul în rândul tinerilor a depășit 23,5%, în creștere cu 0,4 puncte procentuale față de anul anterior, dar a fost stabil în ultimele șase luni. Există diferențe notabile între statele membre, cifrele din septembrie 2013 variind de la 7,7% în Germania și 8,7% în Austria la 56,5% în Spania. În ultimele luni, diferențele nu s-au mai accentuat, dar rămân foarte mari.
Proporția tinerilor neîncadrați profesional, care nu urmează niciun program educațional sau de formare profesională (NEET) a continuat să crească. În perioada 2008-2011, rata tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani neîncadrați profesional și care nu urmează niciun program educațional sau de formare a crescut cu 2 puncte procentuale, atingând cota de 12,9 % (figura 3.2 ). În 2012, a existat o nouă creștere a ratei NEET la nivelul UE, dar mai mică decât în anii anteriori și nu în toate statele membre (s-au înregistrat descreșteri în Austria, Marea Britanie, România și Bulgaria). Nivelurile rămân ridicate în marea majoritate a statelor membre, în timp ce tendințele cele mai recente, incepând cu 2011-2012 (într-o măsură ceva mai mică din Italia și Ungaria) sunt deosebit de îngrijorătoare. Ratele NEET sunt ceva mai ridicate pentru femei decât pentru bărbați: în 2012, ratele au fost de 13,4% și respectiv 12,9% (total 13,1%). Fenomenul tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare este cauzat în principal de creșterea șomajului în rândul tinerilor și nu neapărat de faptul că inactivitatea este legată de lipsa studiilor.
Figura 3.2. Procentul total de NEET (grupa de vârstă 15-24) în statele membre
Sursa: Eurostat
Fenomenul părăsirii timpurii a școlii se află pe o pantă progresiv descendentă. Părăsirea timpurie a școlii a atins un nivel de 12,7% în 2012, în scădere față de 13,4% cu un an mai devreme. Acest fenomen rămâne o problemă serioasă, deoarece afectează aproximativ 5,5 milioane de oameni, dintre care peste 40% sunt șomeri. În anul 2012, în 12 state membre, rata de părăsire timpurie a școlii s-a situat sub cota de 10 % vizată de b#%l!^+a?obiectivele Strategiei Europa 2020. Cele mai mari niveluri, de peste 20%, s-au înregistrat în ES, PT și MT. Europa face progrese mari către obiectivul unei rate de absolvenți ai învățământului terțiar de cel puțin 40% până în 2020. În 2012, absolvenții de învățământ terțiar reprezentau 35,7%.
În ciuda crizei, gradul de ocupare s-a îmbunătățit în multe state membre în principal în urma creșterii gradului de ocupare printre muncitorii și femeile mai în vârstă (cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani). Între 2008 (Q2) și 2013 (Q2), gradul de ocupare în UE-28 pentru populația cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani a urcat de la 70,7% la 71,9%, deși a existat o variație considerabilă de la o țară la alta. Gradul de ocupare a crescut cel mai mult în Cehia, Lituania și Ungaria, în timp ce scăderile cele mai mari au fost înregistrate în Danemarca (dar de la un nivel foarte ridicat. Deși gradul de ocupare în rândul femeilor a crescut de-a lungul timpului, există totuși o discrepanță în comparație cu cel al bărbaților: 12,1 puncte procentuale în trimestrul al doilea al anului 2013 (gradul de ocupare a fost de 78% pentru bărbați și de 65,9% pentru femei). Deosebirile de gen în ceea ce privește gradul de ocupare sunt deosebit de mari în mai multe state membre ale UE din sud, precum Italia și Portugalia. Alte câteva țări prezintă grade mari de ocupare în rândul femeilor, dar se caracterizează prin programe de lucru cu jumătate de normă în rândul femeilor, de exemplu, în cel de al doilea trimestru din 2013, în Olanda (77,3%), în Germania (46,5%) și Austria (45,6%).
Rata ocupării forței de muncă continuă să prezinte o tendință negativă; pentru a atinge obiectivul prioritar al Strategiei Europa 2020, care vizează o rată de ocupare de 75% pentru bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, este necesară o inversare puternică a tendinței. Din momentul declanșării crizei, ratele de ocupare la nivelul UE-28 au scăzut cu aproximativ 2 puncte procentuale, la doar 68 % la sfârșitului anului 2012. De atunci, cifrele s-au deteriorat și mai mult. Între al doilea trimestru al anului 2012 și al doilea trimestru al anului 2013, gradul de ocupare a scăzut cu 0,6 puncte procentuale în zona euro și cu 0,42 puncte procentuale în UE-28.
Dinamica ocupării forței de muncă este determinată în principal de o scădere a ratei de angajare. La o analiză a dinamicii aflate la bază, scăderea ratei de angajare se datorează atât unei creșteri a ratei de eliberare a locurilor de muncă, cât și unei scăderi a ratei de angajare, aceasta din urmă fiind factorul cel mai important în termeni relativi (figura 3.3). În perioada 2008-2012, rata de angajare a scăzut în 24 de state membre, în timp ce doar în trei state membre (Luxemburg, Germania și Olanda) s-a înregistrat o creștere a acestei rate.
Figura 3.3. Rata de angajare și rata de eliberare a locurilor de muncă în UE-27, media anuală pentru perioada 2005-2012
Sursa: Eurostat
3.2. Strategii europene privind combaterea șomajului în rândul tinerilor din Europa
Orientările privind ocuparea forței de muncă oferă statelor membre recomandări politice stabile cu privire la modul de a răspunde provocărilor în materie de ocupare a forței de muncă și de politică socială, pe fondul tendințelor actuale și în vederea atingerii obiectivelor strategiei Europa 2020 (așa cum sunt prezentate în secțiunea 1). Analiza anuală a creșterii 2013 a stabilit prioritățile și orientările politice care le-au permis statelor membre să elaboreze programe naționale de reformă în cadrul Semestrului European 2013. b#%l!^+a?Programele naționale de reformă au fost revizuite în consecință, iar Consiliul, pe baza propunerilor Comisiei, a emis recomandări specifice fiecărei țări. Comitetul pentru protecție socială și Comitetul pentru ocuparea forței de muncă analizează rezultatele și progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește reacția la provocările cu care se confruntă în acest sens prin aplicarea unui sistem de monitorizare a rezultatelor în domeniul ocupării forței de muncă (EPM) și de monitorizare a rezultatelor în domeniul protecției sociale (SPPM).
3.2.1. Franța
Mai multe state membre, printre care și Franța, au luat măsuri care vizează consolidarea capacității serviciilor lor publice de ocupare a forței de muncă, îmbunătățirea eficienței și eficacității acestora, formarea și/sau recrutarea de tineri consilieri pentru orientare profesională.
Unele servicii publice de ocupare a forței de muncă se axează pe servicii mai bine adaptate pentru tinerii șomeri, pe promovarea responsabilității reciproce și pe consolidarea cooperării cu alte părți interesate, cu angajatorii și cu autoritățile locale.
Sunt vizați tinerii absolvenți și șomerii de lungă durată, greu de plasat, prin transferul personalului de la unele servicii pentru șomerii de scurtă durată.
În Franța, persoanele care caută locuri de muncă au fost clasificate în trei categorii ce reflectă dificultățile cu care se confruntă acestea pentru a pătrunde pe piața muncii, cu diferite metode de monitorizare pentru fiecare categorie.
Pentru a spori capacitatea serviciilor de ocupare a forței de muncă, s-a procedat la implicarea unor contractanți terți privați, prin angajamentul de a dubla numărul de asistenți sociali care se ocupă de șomeri. În 2014, prin fuziunea cu instituțiile de asistență socială, s-au înregistrat progrese în intensificarea rolului agențiilor private cu privire la dezvoltarea activităților de plasare.
Multe dintre politicile active de pe piața muncii au vizat în mod special tinerii absolvenți, dar și șomerii de lungă durată. Franța a oferit mai multe cursuri de formare și educare, în vederea îmbunătățirii perspectivelor de angajare și a început furnizarea de subvenții pentru întreprinderi, ca un stimulent pentru recrutare. Agenția de stat pentru ocuparea forței de muncă oferă sprijin pentru șomerii de lungă durată cu probleme de dependență.
Statul francez a adoptat, în același timp, măsuri specifice de integrare a persoanelor care provin din familii de migranți. Astfel, a fost adoptat un program de promovare a integrării pe piața forței de muncă a imigranților și tinerilor proveniți din aceste familii, de îmbunătățire a participării lor în cadrul sistemului de educație și formare profesională. Au fost consolidate politicile active destinate imigranților, acordând prioritate măsurilor la locul de muncă și prin extinderea subvențiilor salariale pentru cetățenii străini.
3.2.2. Anglia
Anglia a abordat situația tinerilor pe piața forței de muncă prin introducerea anticipată a unor elemente ale garanției pentru tineret. De altfel, având în vedere deteriorarea situației tinerilor pe piața forței de muncă, toate statele membre au introdus măsuri suplimentare pentru acest grup-țintă.
În cazul Angliei, măsurile existente au fost extinse, stimulate financiar și au inclus un grup țintă mai mare. Cele mai frecvente instrumente folosite pentru a promova ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor au fost: subvențiile salariale totale, parțiale și/sau sectoriale, reducerea costurilor nesalariale cu forța de muncă, stagiile de formare pentru tineret, stagiile de ucenicie, plasarea de piața în muncă, consilierea și oportunitățile de angajare în sectorul public.
Au fost alocate resurse suplimentare pentru a se garanta că unitățile responsabile cu educația și îngrijirea copiilor preșcolari funcționează în baza unui orar mai flexibil.
Un aspect foarte important și deosebit, este că Regatul Unit a anunțat un nou sistem de îngrijirea gratuită a copiilor destinat familiilor active profesional, a garantat locuri suplimentare în structurile de tip after-school pentru copiii de școală primară din familiile cu venituri mici. În același timp, a introdus dreptul la servicii de îngrijire pentru copiii sub vârsta de trei ani, asigurând în același timp alocații de creștere a copiilor, și a menținut o indemnizație pentru îngrijirea copiilor chiar și pentru familiile ai căror copii nu frecventează o astfel de unitate. A redus vârsta pentru învățământul obligatoriu la 3 ani începând din 2014 și a introdus învățământul preșcolar obligatoriu. A fost schimbată legislația privind b#%l!^+a?dispozițiile referitoare la formele speciale de îngrijire a copiilor și a fost modificată Legea privind indemnizația parentală.
Pentru a facilita reconcilierea obligațiilor familiale și profesionale, statele membre au introdus modificări referitoare la orele de lucru mai flexibile pentru salariați (LU), măsuri pentru a ajuta studenții cu copii (CZ), prime scutite de impozit (DK) și promovarea egalității de gen prin delegare de autoritate, integrare și formare (EE).
În aceeași direcție, Anglia a extins concediul (plătit) de creștere a copilului. Astfel, părinților care desfășoară activități independente le-au fost acordate drepturi egale (ca și părinților angajați) pentru concediul de creștere a copilului
3.2.3. Germania
Germania a elaborat planuri de punere în aplicare a garanției pentru tineret în vederea realizării sistemelor naționale de garanție pentru tineret , care au început să fie operaționale din ianuarie 2014.. În ultimele 12 luni au fost lansate sisteme complete de garanție pentru tineret, componente ale acestora sau proiecte pilot. Un proiect pilot de garanții a fost lansat într-unul dintre cartierele din Londra, în vederea punerii integrale în aplicare în 2015.
În același timp, s-a lansat un apel pentru proiecte strategice în valoare de 10 milioane de euro și a adoptat Planul național pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor.
UK a înregistrat progrese cu contractul său pentru tineret, punând la dispoziție stagii de ucenicie și stagii de voluntariat. S-a introdus o măsură de asistare profesională a tinerilor, cu scopul de a-i ajuta să-și găsească o orientare educațională sau profesională potrivită cu nevoile lor personale.
Programul de garantare a primului loc de muncă din Anglia va rambursa, timp de patru luni, 100 % din cheltuielile cu salariile și contribuțiile la asigurările sociale pentru persoanele nou intrate pe piața forței de muncă.
A fost adoptată o Strategie națională de angajare a tinerilor sub forma unui cadru cuprinzător pentru integrarea cu succes a tinerilor pe piața muncii și a fost numit, de asemenea, un comitet de acțiune însărcinat, printre altele, cu punerea în aplicare a garanției pentru tineri. „Locurile de muncă pentru viitor” reprezintă contracte subvenționate, care au vizat instruirea și angajarea, în două etape, a 100 000 de tineri până la sfârșitul anului 2013 și a 150 000 de tineri până în martie în 2014, în special în sectorul public; în paralel, a fost lansat un proiect-pilot în 10 teritorii, cu implicarea a 10 000 de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare și care se confruntă cu dificultăți majore.
A fost aprobată o Strategie pentru antreprenoriat și ocuparea tineretului pentru perioada 2013-2016, care include 100 de măsuri și un buget total de peste 3, 485 miliarde de euro.
3.3. Ocuparea și șomajul în rândul tinerilor din Romania
În perioada 2000 – 2012, rata șomajului BIM în România a oscilat între un minim de 5,8% (în anul 2008) și un maxim de 8,4% în anul 2002. Creșterea accentuată din perioada 2008 – 2010 când rata șomajului s-a majorat cu 1,5 puncte procentuale evidențiază impactul destul de puternic al crizei asupra pieței muncii românești.
Pe medii de rezidență, rata șomajului a fost mai ridicată în rândul populației din mediul urban (valoarea maximă fiind înregistrată în anul 2002 – 11.2%), în mediul rural rata șomajului a avut cel mai mic nivel (2,8%) în 2001 și cel mai înalt nivel (6,2%) în anul 2004.
Pe sexe, aceasta a fost mai mare în cadrul populației masculine (8,92% în 2002 și 9,0% în 2010), șomajul în rândul populației feminine a avut cel mai mic nivel în anul 2008 (4,7%) și cel mai ridicat nivel (7,7%) în 2002.
În anul 2012, rata șomajului BIM în România înregistra valoarea de 7,0% sub media europeană de 10,4% (UE 27), în scădere cu 0,4pp. față de anul anterior și cu mult sub nivelul înregistrat în statele membre grav afectate de efectele crizei (Spania 25,0%, Grecia 24,3%, Portugalia 15,9%).
În ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor (15- 24 ani), dacă în anul 2000 b#%l!^+a?acesta era de 18,3% și se afla sub media UE 27 (18,4%) în anul 2010 nivelul șomajului în rândul tinerilor din România (22,1%) depășea media europeană (20,9%).
După anul 2008, se observă o creștere accentuată a ratei șomajului în rândul tinerilor de la 18,6% (2008) la 23,7% (2011), o creștere comparabilă cu cea înregistrată la nivel UE 27 (de 5,1 pp.).
În anul 2012, rata șomajului în rândul tinerilor avea valoarea de 22,7%, în scădere cu 1 pp. față de anul anterior și foarte apropiată de media europeană 22,8%, dar mult sub nivelul înregistrat în state membre precum Grecia (55,3%), Spania (53,2%), Portugalia (37,7%) și Italia (35,3%).
Un factor îngrijorător este reprezentat de creșterea numărului de tineri (15 – 24 ani), care nu sunt ocupați, în educație sau formare așa-numiții NEETs fapt care indică dificultăți în tranziția de la sistemul de educație la piața muncii și reprezintă una dintre categoriile cărora ar trebui sa li se acorde o atenție deosebită în perioada următoare.
În timp ce în anul 2007, 13,3% (bărbați: 11,6%; femei: 15,1%) din persoanele cu vârsta 15 ‐ 24 de ani aparțineau grupului NEETs, cota acestor persoane a crescut la 16,8% în 2012 (bărbați: 15,1%; femei: 18,6%) în scădere cu 0,8 pp. față de anul precedent, dar peste media europeană (13,2%).
Păstrarea nivelului ridicat al tinerilor care nu sunt ocupați și nici într-o formă de învățământ sau formare crește gradul de sărăcie și excluziune socială în rândul acestor persoane.
În anul 2012, rata șomajului de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost de 3,2% sub media europeană de 4,6%. Incidența șomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri) a fost de 45,3%, cu mult sub nivelul înregistrat în anul 2000 de 51,4% și sub maximul perioadei 61,9% înregistrat în 2003. De asemenea, incidența șomajului de lungă durată în România se afla sub media europeană de 44,4%.
În ceea ce privește incidența șomajul de lungă durată pe sexe, diferențele înregistrate între bărbați (45,1%) și femei (45,7%) sunt reduse. Se observă o diferență semnificativă pe medii de rezidență unde acest indicator înregistra valori de 48,2% în mediul urban și 39,2% în mediul rural.
Pentru tineri (15 – 24 ani), rata șomajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 13,9%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului este de 61,1%.
3.3.1. Rata de ocupare și domeniile de ocupare
Modelul României de creștere economică, din perioada 2000 – 2010, bazat mai mult pe consum intern și nu pe ocupare, a fost unul nesustenabil, criza punând în evidență vulnerabilitățile acestuia. Chiar dacă în perioada 2000 – 2008 s-au înregistrat ritmuri de creștere economică mari, ocuparea forței de muncă nu a fost influențată semnificativ de acest context favorabil.
În perioada 2000-2012 România a pierdut 5,7 puncte procentuale din rata totală de ocupare a populației în vârstă de muncă 20 – 64 de ani, 8,7 puncte procentuale din rata de ocupare a forței de muncă vârstnice 55 – 64 de ani și 6,9 puncte procentuale din rata de ocupare feminină de 20-64 ani.
În anul 2012, rata de ocupare a populației de 20-64 ani a fost de 63,8% și în creștere cu 1 punct procentual față de anul anterior, dar se afla sub media înregistrată la nivel european de 68,5% (UE 27). Acest indicator avea, ca și în anii anteriori, valori mai ridicate pentru bărbați 71,4%, față de 56,3% pentru femei, creșterea față de anul anterior fiind de 1,5 pp. în rândul bărbaților și de 0,6 pp. pentru femei.
Rata de ocupare a tinerilor (15 – 24 ani) era de 23,9% cu doar 0,1 pp. mai mare decât valoarea înregistrată în 2011, dar cu mult sub media europeană de 32,9%. În ceea ce privește rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55 – 64 ani) aceasta a fost de 41,4%, în creștere cu 1,4 pp. comparativ cu anul anterior dar sub media europeana de 48,9%.
În prezent, România, cu toate eforturile depuse, se află încă mult în urma mediei europene, în ceea ce privește nivelul dezvoltării economico-sociale, în general și al productivității muncii la nivel național. Una dintre cauzele fundamentale o reprezintă decalajele încă foarte mari care separă România în plan structural de situația statele UE dezvoltate.
În primul rând, în ceea ce privește distribuția forței de muncă pe cele trei mari sectoare din economiei discrepanțele față de media europeană devin vizibile prin compararea situației din România cu nivelurile medii europene.
Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale în anul 2012 arată că 29,0% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,6% în b#%l!^+a?industrie și construcții, iar 42,4% în servicii. În activitățile neagricole erau ocupate 6.580.466 persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de cele care își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (25,6%), comerț (18,3%) și construcții (10,6%).
Comparativ cu anul 2010, a scăzut semnificativ numărul persoanelor care și-au desfășurat activitatea în agricultură, silvicultură și pescuit (- 98 mii persoane), dar și al celor care au lucrat în sănătate și asistentă socială (- 17 mii persoane), în producția și furnizarea de energie (- 16 mii persoane), în industria extractivă (-14 mii persoane), transport și depozitare (- 11 mii persoane).
Dacă în cazul industriei, ponderea ocupării este apropiată de media europeană, discrepanțele majore sunt în cazul agriculturii și respectiv al serviciilor.
Agricultura este supradimensionată în cazul României în privința populației ocupate pe care o deține, în detrimentul altor sectoare economice. Aceasta, în condițiile în care, într-o economie modernă, agricultura își restrânge considerabil proporția populației ocupate în raport cu celelalte ramuri.
3.3.2. Rata șomajului
Rata șomajului reprezintă proporția numărului de șomeri înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în populația activă civilă. Populația activă civilă se determină prin însumarea populației ocupate civile cu numărul șomerilor înregistrați.
Rata șomajului în euroregiunile din Romania a scăzut anul trecut la 7%, de la 7,4% în 2013, dar nivelul somajului pe termen lung a ajuns la 45,3%, conform datelor prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Astfel, în Macroregiunea 1, formată din Regiunile Nord-Vest și Regiunea Centru, rata șomajului a fost de 9,9%, în 2014, în scădere față de 7,9% în anul precedent. În Macroregiunea 2, ce reunește Regiunile Nord-Est si Sud-Est, rata șomajului a fost de 6,7% in 2014, în scădere ușoară față de 7% în anul precedent.
În ce privește Macroregiunea 3, formată din Regiunile Sud-Muntenia și Bucuresti-Ilfov, rata somajului a urcat la 8,3%, în 2014, față de 8,2% în anul precedent, iar în Macroregiunea 4 (Regiunea Sud-Vest Oltenia si Regiunea Vest) rata somajului a fost de 6% în 2014, în scădere față de 6,4% în anul precedent.
Anul trecut, în Romania rata șomajului regional pentru categoria de varsta 15-24 de ani a fost de 22,7% iar nivelul șomajului pe termen lung a ajuns la 45,3%. Exista trei subregiuni în Romania unde șomajul în randul tinerilor a sarit de 30%. Este vorba despre Centrul și Sud-Estul Romaniei, dar și de regiunea Sud-Muntenia .
Cea mai mică rată a somajului în rândul tinerilor este în Moldova: 12,3% din romanii cu varsta intre 15 si 24 de ani nu au un loc de munca.
La sfârșitul lunii ianuarie 2015, efectivul salariaților din Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia reprezenta 8,0% din nivelul național.
La sfârșitul lunii ianuarie 2015, efectivul salariaților din economia Regiunii de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia a fost de 379.869 persoane, 52,4% dintre aceștia fiind concentrați în județele Dolj și Vâlcea. Din totalul salariaților, 59,8% își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor, 38,0% în industrie și construcții și doar 2,2% în agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și pescuit.
Rata șomajului în Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia (8,4%) s-a situat peste nivelul ratei șomajului la nivel național (5,5%).
În Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia, la sfârșitul lunii ianuarie 2015, se aflau 76.139 șomeri, 30.910 persoane fiind femei. În teritoriu, cea mai mare pondere a șomerilor a fost deținută de județul Dolj (36,1%), fiind urmat de Olt (19,6%), Mehedinți (15,7%), Gorj (14,7%) și Vâlcea (13,9%). Cele mai multe persoane șomere de sex feminin, înregistrate la sfârșitul lunii ianuarie 2015, au fost în județul Dolj (35,5%), iar cele mai puține în județul Mehedinți (15,2%). Rata șomajului a fost la sfârșitul lunii ianuarie 2015, de 8,4%, distribuția șomerilor diferențiată pe sexe (59,4% bărbați și 40,6% femei), în corespondențã cu populația activã civilã, imprimând o rată a șomajului de 9,3% pentru bărbați și de 7,3% pentru femei.
3.3.3. Ocuparea și șomajul în rândul tinerilor în regiunea Sud-Vest Oltenia
Situația șomajului în rândul tinerilor este diferită în regiunea Sud-Vest Oltenia față de cea la nivel național din punct de vedere al cifrelor pe sexe, în sensul că la nivelul României cifrele sunt echilibrate, în timp ce în regiune rata este mult mai mică pentru tinerii șomeri de sex feminin.
Aparent, șomajul este mult mai pronunțat în mediul urban, însă trebuie ținut cont că în mediul rural pot exista mulți șomeri neinregistrați ca atare, deși au caracteristicile respective.
De menționat că rata șomajului în rândul tinerilor din UE este dublă față rata b#%l!^+a?europeana generală a șomajului, în timp ce în România nivelul șomajului pentru categoria 15 – 24 ani este aproximativ triplu față de rata șomajului pentru întreaga populație.
Rata șomajului de lungă durată în rândul tinerilor este 13%, ceea ce conduce spre o incidență de aproape 60% (deci aproape doua treimi dintre tinerii șomeri se află de minim 6 luni în această postură).
Figura 3.4. Rata șomajului în Romania, pe segmente de vârstă, pe sexe și pe medii (anul 2013)
Sursa: INS
Pe lângă factorii de influență generali, ce afectează rata de ocupare pentru toate categoriile de persoane (situația economică dificilă, instabilitate legislativă, etc.), între cauzele principale ale șomajului ridicat în rândul tinerilor, se pot menționa:
Neconcordanța dintre formarea inițială a tinerilor și nevoile reale ale pieței muncii (mai mult decât atât, din cele aproximativ 3.800 de ocupații din România, doar jumătate mai sunt de actualitate, conform angajatorilor).
Efecte directe ale crizei economice: concedierile celor cu contracte pe termen scurt (foarte mulți tineri în această situație), blocarea ofertei de noi posturi “entry-level” în rândul companiilor, concedierile prioritare pentru angajații cei mai noi în companii (cu precădere tineri).
Așteptările salariale prea mari ale absolvenților de studii superioare (a se vedea exemplul de mai jos).
Sursa: Gazeta de Sud, 2010
Interes scăzut pentru o angajare și exigențe uneori nejustificate pe fondul lipsei de pregătire și experientă (un studiu din 2010 al Data Media pentru ANOFM sugerează ca aprox. 15% dintre șomerii tineri sub 25 ani nu vor sa lucreze, iar 22% au refuzat un post din cauza salariului mic sau a condițiilor grele de muncă) – cu alte cuvinte, nu numai șomajul, dar și atragerea tinerilor în rândul populației active pe piața muncii este o problemă cu care se confruntă România.
Creșterea perioadei active de muncă datorate creșterii speranței de viață și vârstei de pensionare.
De asemenea, îmbunătățirea nivelului de educație poate face ca oferta de muncă pe segmentul superior (calificată) să devină excedentară în raport cu cererea de pe piață, astfel că și tinerii bine pregătiți pot ajunge să se confrunte cu dificultăți la angajare.
În România, în stadiul actual al economiei, inclusiv unele măsuri economico-sociale pot afecta ocuparea în rândul tinerilor. De exemplu, creșterea salariului minim pe economie poate frâna angajările de muncitori necalificați și tineri (cel puțin angajările legale, care au efecte asupra reducerii numărului șomerilor inregistrați).
Deși nivelul ratei generale a șomajului este în continuă scădere, evoluția acestui indicator pentru segmentul tinerilor este cu atât mai importantă cu cât capacitatea unei economii sănătoase de a crea noi locuri de muncă este demonstrată cel mai fidel prin modul în care crește sau scade ocuparea populației tinere (întrucât tinerii sunt forța de muncă teoretic cea mai ieftină de pe piață, noile locuri de muncă sunt ocupate cu precădere de aceștia).
Deși tinerii în cautarea unui loc de muncă pierd puncte importante la capitolul experiență atunci când sunt evaluați de recrutorii companiilor, totuși 42% dintre angajatori se declară “destul de dispuși”, iar alți 28% “foarte dispuși”, să angajeze tineri (conform b#%l!^+a? “Barometrului de incluziune socială 2010”, studiu finanțat din FSE).
BIBLIOGRAFIE
Angelescu Coralia Stănescu Ileana Economie politică – elemente fundamentale, EdituraOscar Print, București, 2000
André Sapir, Globalisation and the Reform of European Social Models – Background document for the presentation at ECOFIN Informal Meeting in Manchester, 9 September 2005, www.bruegel.org
Bari I., Probleme globale contemporane , Editura Economică, București, 2003
Bawden, L. D., Skidmore, F., Rethinking Employment policy, Washington D.C., The Urban Institute Press, 1989.
Belascu Lucian, Un proces evolutiv devenit și multidimensional:migrația forței de muncă, Revista economică, nr. 5/2004
BERCUSSON Brian, ESTLUND Cynthia (eds.). Regulating labour in the wake of globalisation: new challenges, new institutions. Oxford: Hart, 2008
Bogathy, Z., Manual de Psihologia Muncii și Organizațională, Editura Polirom, Iași an
Cace Sorin, Politici sociale în domeniul șomajului în țările Europei Centrale și de Est, Revista Calitatea vieții, anul 8, nr. 3-4/1999
Cochinescu Corina, Șomajul. Anxietate și frustrația la persoanele șomere, Editura Lumen, București, 2005
Constantin T., Evaluarea psihologică a personalului, Editura Polirom, Iași, 2004
Commission of the European Communities. Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions., 20.6.2001, p.5
Christiansen, J., Koistinen, P., Kovalainen, A., Working Europe: reshaping European Employment systems, Aldershot Hants, England, Ashgate, 1999
Dobrotă Niță „Dicționar de economie”, Editura Economică, București 1999, pag.386
Enache Constantin (coord.), Economie politică, vol. II, Editura Fundației România de mâine, București, 2007
Filomon Letiția , Experiența depresivă: perspective socioculturale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Giddens Anthony, Sociologie, Editura All, București, 2000
Heyne Paul, Modul economic de gândire, Editura Didactică și pedagogică, București, 1991
Jigău M., Consilierea carierei, Editura Sigma, București, 2001
Jepsen, M. / Pascual A. S.- The European Social Model: an exercise in deconstruction
Marian Ionel, Manolescu Constantin, Ocuparea și șomajul în perioada tranziției la economia de piață în România, Editura ASE București, 2005
Mărginean I., Semnificația cercetărilor de calitatea vieții, în Calitatea Vieții în România (coord.: Mărginean, I., Bălașa, A.), București, Editura Expert, 2002.
Mederly, P., Novacek, P., Topercer, J., Sustainable development assessment: quality and sustainability of life indicators at global, national and regional level, „Foresight Journal”, 5/2003, pp. 42–49.
Neamțu George (coord), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003
Nica, E., Strategii și politici de ocupare a forței de muncă în România, Editura Economică, București, 2004
Omer I., Psihologia muncii-note de curs, Editura România de Mâine, București, 2003 b#%l!^+a?
Popescu L., Politicile sociale est-europene între paternalism de stat și responsabilitate individuală, Cluj: Presa Universitară Clujeană, 2004
Roșu-Hamzescu Ion, Șomajul în capitalismul contemporan, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
Stănculescu, M., Ilie, S., Informal Sector în Romania, CASPIS, 2001.
Koistinen P., A future european employment model, 2001, disponibil online la http://www.uta.fi/isss/monnetcentre/wordit/Future11.rtf.
Wallace, C., (editor), Household, Work and Flexibility, research report, 2002, disponibil online la http://www.hwf.at/project_report01.html.
***, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2009
***, DSM-IV-TR, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi din România, București, 2003
***, Manual de bune practici în asistența socială comunitară, Material elaborat de către World Vision România (www.institutadventist.ro)
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 830 din data de 10 decembrie 2010
http://www.parlament.md/download/laws/ro
Evoluția politicilor europene în domeniul ocupării forței de muncă, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de Programe și Strategii Forță de muncă, „Observatorul național al Ocupării și Formării Profesionale a Forței de Muncă”, august, 2007.
*** European employment and social policy: a policy for people, Luxembourg, Office for Official Publications of the European Communities, 2000.
*** Eurostat, Population and social conditions, disponibil online la http://epp.eurostat.ec.europa.eu.
*** Anuarul Statistic al României 1990–2007, disponibil online la www.insse.ro.
*** ONU Indicators of Sustainable Development: Guidelines and Methodologies, 2008, disponibil la http://www.un.org/esa/sustdev/natlinfo/indicators/guidelines.pdf.
***Tratatul de la Amsterdam. Ghidul cetățeanului. http://europa.eu/scadplus/leg/en/s50000.htm
*** www.fseromania.ro
*** www.ec.europa.eu
*** http://www.europarl.europa.eu
***arhiva www.ziare.ro
***www.ins.ro b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?
BIBLIOGRAFIE
Angelescu Coralia Stănescu Ileana Economie politică – elemente fundamentale, EdituraOscar Print, București, 2000
André Sapir, Globalisation and the Reform of European Social Models – Background document for the presentation at ECOFIN Informal Meeting in Manchester, 9 September 2005, www.bruegel.org
Bari I., Probleme globale contemporane , Editura Economică, București, 2003
Bawden, L. D., Skidmore, F., Rethinking Employment policy, Washington D.C., The Urban Institute Press, 1989.
Belascu Lucian, Un proces evolutiv devenit și multidimensional:migrația forței de muncă, Revista economică, nr. 5/2004
BERCUSSON Brian, ESTLUND Cynthia (eds.). Regulating labour in the wake of globalisation: new challenges, new institutions. Oxford: Hart, 2008
Bogathy, Z., Manual de Psihologia Muncii și Organizațională, Editura Polirom, Iași an
Cace Sorin, Politici sociale în domeniul șomajului în țările Europei Centrale și de Est, Revista Calitatea vieții, anul 8, nr. 3-4/1999
Cochinescu Corina, Șomajul. Anxietate și frustrația la persoanele șomere, Editura Lumen, București, 2005
Constantin T., Evaluarea psihologică a personalului, Editura Polirom, Iași, 2004
Commission of the European Communities. Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions., 20.6.2001, p.5
Christiansen, J., Koistinen, P., Kovalainen, A., Working Europe: reshaping European Employment systems, Aldershot Hants, England, Ashgate, 1999
Dobrotă Niță „Dicționar de economie”, Editura Economică, București 1999, pag.386
Enache Constantin (coord.), Economie politică, vol. II, Editura Fundației România de mâine, București, 2007
Filomon Letiția , Experiența depresivă: perspective socioculturale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Giddens Anthony, Sociologie, Editura All, București, 2000
Heyne Paul, Modul economic de gândire, Editura Didactică și pedagogică, București, 1991
Jigău M., Consilierea carierei, Editura Sigma, București, 2001
Jepsen, M. / Pascual A. S.- The European Social Model: an exercise in deconstruction
Marian Ionel, Manolescu Constantin, Ocuparea și șomajul în perioada tranziției la economia de piață în România, Editura ASE București, 2005
Mărginean I., Semnificația cercetărilor de calitatea vieții, în Calitatea Vieții în România (coord.: Mărginean, I., Bălașa, A.), București, Editura Expert, 2002.
Mederly, P., Novacek, P., Topercer, J., Sustainable development assessment: quality and sustainability of life indicators at global, national and regional level, „Foresight Journal”, 5/2003, pp. 42–49.
Neamțu George (coord), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003
Nica, E., Strategii și politici de ocupare a forței de muncă în România, Editura Economică, București, 2004
Omer I., Psihologia muncii-note de curs, Editura România de Mâine, București, 2003 b#%l!^+a?
Popescu L., Politicile sociale est-europene între paternalism de stat și responsabilitate individuală, Cluj: Presa Universitară Clujeană, 2004
Roșu-Hamzescu Ion, Șomajul în capitalismul contemporan, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
Stănculescu, M., Ilie, S., Informal Sector în Romania, CASPIS, 2001.
Koistinen P., A future european employment model, 2001, disponibil online la http://www.uta.fi/isss/monnetcentre/wordit/Future11.rtf.
Wallace, C., (editor), Household, Work and Flexibility, research report, 2002, disponibil online la http://www.hwf.at/project_report01.html.
***, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2009
***, DSM-IV-TR, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi din România, București, 2003
***, Manual de bune practici în asistența socială comunitară, Material elaborat de către World Vision România (www.institutadventist.ro)
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 830 din data de 10 decembrie 2010
http://www.parlament.md/download/laws/ro
Evoluția politicilor europene în domeniul ocupării forței de muncă, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de Programe și Strategii Forță de muncă, „Observatorul național al Ocupării și Formării Profesionale a Forței de Muncă”, august, 2007.
*** European employment and social policy: a policy for people, Luxembourg, Office for Official Publications of the European Communities, 2000.
*** Eurostat, Population and social conditions, disponibil online la http://epp.eurostat.ec.europa.eu.
*** Anuarul Statistic al României 1990–2007, disponibil online la www.insse.ro.
*** ONU Indicators of Sustainable Development: Guidelines and Methodologies, 2008, disponibil la http://www.un.org/esa/sustdev/natlinfo/indicators/guidelines.pdf.
***Tratatul de la Amsterdam. Ghidul cetățeanului. http://europa.eu/scadplus/leg/en/s50000.htm
*** www.fseromania.ro
*** www.ec.europa.eu
*** http://www.europarl.europa.eu
***arhiva www.ziare.ro
***www.ins.ro b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ocuparea Si Somajul In Randul Tinerilor din Europa In Contextul Crizei Economice (ID: 122643)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.