Octavian Mihail Sachelarie Art9 [613246]

MASS-MEDIA ȘI VIOLEN ȚA
OCTAVIAN MIHAIL SACHELARIE
1. DIMENSIUNILE VIOLEN ȚEI
Violen ța a devenit un fenomen omniprezent în societatea co ntemporan ă,
preocupând, datorit ă efectelor sale nocive, atât cercet ătorii din diverse domenii, cât
și guvernele. În acest context, cercetarea sociologi c ă a violen ței a adus contribu ții
importante la cunoa șterea acestui fenomen social. În sens generic, viol en ța poate fi
privit ă ca „utilizarea for ței și a constrângerii de c ătre un individ grup sau clas ă
social ă în scopul impunerii voin ței asupra altora” [21, p. 670]. Pentru Jean-Claude
Chesnais, violen ța reprezint ă „o ac țiune direct ă sau indirect ă, masat ă sau
distribuit ă, destinat ă s ă aduc ă prejudicii unei persoane sau s ă o distrug ă, fie în
integritatea ei fizic ă sau psihic ă, fie în posesiile sale, fie în particip ările ei
simbolice” [3, p. 18]. Specialistul francez, încerc ând s ă stabileasc ă zonele
semantice incluse în defini ția violen ței, expune, într-o viziune geometric ă, trei
cercuri”: violen ța fizic ă, violen ța economic ă și violen ța moral ă. În final, ne vom
opri la tipologia violen ței propus ă de Organiza ția Mondial ă a S ănătății și de
Interpol [17, p. 205-206]:
A. Violen ța privat ă
1. Violen ța criminal ă: a. mortal ă (omucideri, asasinate, otr ăviri, execu ții
capitale); b. corporal ă (loviri și r ăniri voluntare); c. sexuale (violul).
2. Violen ța noncriminal ă: a. suicidar ă (sinucideri și tentative);
b. accidental ă (accidente de circula ție).
B. Violen ța colectiv ă
1. Violen ța cet ățenilor contra puterii: a. terorismul; b. grevele și
revolu țiile.
2. Violen ța puterii contra cet ățenilor: a. terorismul de stat; b. violen ța
industrial ă.
3. Violen ța paroxistic ă − r ăzboiul.
Aceste defini ții acoper ă o realitate dur ă, dezv ăluit ă de diferitele statistici date
publicit ății. Astfel, statisticile FBI ar ătau, pentru SUA în deceniul 8, producerea
unei infrac țiuni grave la fiecare trei secunde, iar a unei infr ac țiuni violente la
fiecare 25 de secunde. La nivelul anului 1987, s-a u înregistrat 19 000 omucideri și
87 000 violuri, 500 000 persoane au fost implicate în acte de tâlh ărie, 725 000
maltrat ări sau violuri [10, p. 184].

„Revista Român ă de Sociologie”, Serie nou ă, anul XI, nr. 1–2, p. 99–108, Bucure ști, 2000

Octavian Mihail Sachelarie 2
100
În ceea ce prive ște România, rata criminalit ății a crescut de la 414 în 1990 la
1 039 în 1994 și la 1 765 în 1998 [1]. Cu toate c ă, pentru prima dat ă dup ă 1990,
scade num ărul infrac țiunilor comise cu violen ță în 1998, zilnic au fost comise în
medie: 3 omoruri sau tentative de omor; 3,8 v ătămări corporale grave; 8 tâlh ării;
3,2 violuri. Bilan țul Poli ției Criminale, pentru 1998, este edificator: omorur i – 559;
tentative de omor – 501; lovituri cauzatoare de moa rte – 203; violuri – 1 267;
tâlh ării – 3 548 [2].
2. MASS-MEDIA ȘI VIOLEN ȚA. ACTUALITATEA TEMEI
Problematica „ Mass-media și violen ța” a devenit o tem ă central ă în studiile și
dezbaterile asupra func țiilor și efectelor mediatizate, fiind abordat ă în special
violen ța televizat ă. Studiile abund ă, existând la nivelul anului 1997, circa cinci mii,
fluxul de publicare fiind neîntrerupt [14, p. 178].
În urma acestor analize s-a cristalizat concep ția privind caracterul relativ al
efectelor, variabile explicative ca: atitudinile, o piniile și tr ăsăturile psihosociale ale
indivizilor, contextul socio-cultural, grupurile de referin ță conducând la expunerea
și receptarea selectiv ă a violen ței mediatizate și deci la efecte multiple și
neunivoce.
Studiile asupra rela ției dintre mass-media și violen ță , mai ales cea televizat ă,
s-au dezvoltat în anii ’60, sub influen ța mai multor factori [7, p. 219-220]:
– recrudescen ța și proliferarea unor forme virulente de violen ță în ță rile
occidentale;
– televiziunea era considerat ă a fi responsabil ă de agresivitatea tinerilor,
deveni ți contestatari, ca și extinderea valului de violen ță din societate; mass-media
devine o școal ă a crimei și delincven ței, tinerii având tendin ța de a reproduce în
via ța real ă actele de violen ță de pe micul sau marele ecran;
– perioada de controverse semnificative asupra efec telor și func țiilor sociale
ale televiziunii:
a. unii anali ști arat ă c ă marii consumatori de emisiuni de televiziune se
caracterizeaz ă prin fric ă, angoas ă − violen ța televizat ă tinde s ă genereze pe scar ă
larg ă sentimente de insecuritate și st ări de panic ă; ulterior, teoria cultiv ării a lui
George Gerbner și a asocia ților lui va analiza impactul violen ței televizate asupra
convingerilor oamenilor. În studiul despre „efectel e cultiv ării”, G. Gerbner s-a
preocupat special de modul în care violen ța televizat ă exagereaz ă îngrijorarea
oamenilor în leg ătur ă cu crima. Pentru a putea aduce dovezi empirice, ce rcet ătorii
au realizat un procedeu de evaluare, „diferen țialul de cultivare” care este un
procedeu de alegere aleatorie pentru alc ăturirea și folosirea întreb ărilor din
chestionar. De exemplu, o întrebare pentru un subie ct: În timpul unei s ăpt ămâni
obi șnuite, care sunt șansele dv. de a fi implica ți într-un anumit tip de violen ță , în
cartierul dv.? În mod real, șansa este mai mic ă de unu la sut ă, chiar într-un cartier
cu o rat ă mare a criminalit ății. Totu și, dac ă cel întrebat a urm ărit multe programe
de televiziune acestea influen țeaz ă convingerile sale, f ăcându-l s ă cread ă c ă în

3 Mass-media și violen ța
101
realitate se întâlnesc niveluri ridicate de violen ță , șansele de a deveni victim ă
putând fi cu mult mai mari (de exemplu, unu la zece ). Astfel, „unu la zece” poate fi
considerat un r ăspuns datorat televiziunii, iar „unu la sut ă” poate fi r ăspunsul real.
Datele abord ării cultiv ării diferen țiale arat ă c ă unii oameni care vizioneaz ă frecvent
programele de televiziune au temeri exagerate în le g ătur ă cu nivelul violen ței pe
care se a șteapt ă s ă-l întâlneasc ă în cartierele lor [4, p. 263].
b. Al ți speciali ști apreciaz ă c ă expunerea masiv ă la programe violente îi
desensibilizeaz ă pe oameni, instalându-se o stare de indiferen ță fa ță de
împrejur ările violente, oamenii fiind mai pu țin dispu și s ă vin ă în ajutorul victimelor
violen ței.
În ultimii ani, pe fondul recrudescen ței violen ței, problema rela ției dintre
mass-media și violen ță a devenit o preocupare constant ă a cercet ătorilor, dar și a
politicienilor, mai ales în campaniile electorale. Astfel, în SUA, în timpul
campaniei electorale din 1996, pre ședintele Clinton și senatorul Dole au atacat
subiectele „sex” și „violen ța în mass-media ”. În februarie 1996, Clinton a semnat o
nou ă lege a mass-media , care prevede și un a șa-numit „V-Chip” („Violence-
Chip”), de care trebuie s ă dispun ă în decurs de doi ani orice televizor. O asemenea
tehnologie cite ște anumite semnale transmise de posturile de televi ziune împreun ă
cu programele.
Semnalele clasific ă emisiunile dup ă gradul lor de periculozitate pentru copii
sau tineri (ele con țin un cod al vârstei, al gradului de violen ță , de sex etc.), iar
televizoarele pot fi programate astfel ca la un anu mit semnal s ă nu mai poat ă fi
utilizate pentru un timp dat. Pornind de la exemplu l SUA, Canada planific ă și ea
introducerea unui V-Chip , iar ță rile europene doresc și ele s ă introduc ă un V-Chip
obligatoriu, precum și codificarea programelor și clasificarea, ambele obligatorii
[14, p. 178-179].
3. TEZE PRIVIND EFECTUL PREZENT ĂRII VIOLEN ȚEI
Dup ă cum semnalam, studiile privind influen ța violen ței televizate asupra
comportamentelor oamenilor sunt numeroase și cererea de asemenea studii este în
cre ștere. În general, tezele de baz ă de la care pornesc aceste studii sunt urm ătoarele:
3.1. TEZA CATARSIS -ULUI
Aceast ă tez ă are la origine existen ța unui instinct agresiv înn ăscut și afirm ă
că prin coparticiparea dinamic ă, în planul fanteziei, la acte agresive observate î n
cazul modelelor fictive, va sc ădea disponibilitatea receptorilor de a s ăvâr și ei însi și
ac țiuni agresive (postulatul echivalen ței func ționale a formelor de agresiune). Ar fi
vorba de participare simbolic ă la acte violente. Din acest punct de vedere, viole n ța
televizat ă ar fi un suport și un mijloc de eliberare a oamenilor de pornirile l or
agresive și violente, deci se acrediteaz ă astfel ideea unui efect pozitiv al violen ței
mediatizate. Exist ă mai multe variante ale tezei catarsis-ului [14, p. 182]:

Octavian Mihail Sachelarie 4
102
a. fiecare form ă a agresiunii din fantezie are efecte catarsice;
b. o coparticipare în planul fanteziei la actele agres ive reduce agresivitatea doar
atunci când receptorul însu și este agitat emo țional sau este înclinat spre agresivitate;
c. pune accentul pe chestiunile de con ținut și postuleaz ă apari ția efectelor
catarsice, atunci când sunt ar ătate în am ănun țime durerile sau r ănile victimei agresiunii.
Nici una dintre cele trei variante nu a putut fi de monstrat ă empiric, ci dimpotriv ă,
au fost infirmate: se pare c ă pe calea vizion ării unor con ținuturi mediatice nu are loc o
sc ădere a agresivit ății pe baza scurgerii instinctului de agresiune.
3.2. TEZA EFECTELOR NEGATIVE ALE VIOLEN ȚEI ÎN MASS-MEDIA
Aceast ă tez ă este sus ținut ă de numero și speciali ști. Din acest punct de vedere
ni se pare interesant ă adaptarea pe care o face P. Ilu ț [1994], dup ă Baron și Byrne
[1991], incluzând în lista efectelor negative ale mass-media asupra agresivit ății,
urm ătoarele [11, p. 282-285]:
a. Dezinhibi ția: con ținutul înc ărcat de violen ță promovat prin mass-media
ac ționeaz ă în sensul c ă, de și multe acte agresive sunt prezentate ca reprobabil e și
autorii lor sunt pedepsi ți, cele mai multe apar ca mijloace de satisfacere a unor
interese, ca aduc ătoare de câ știguri. Asociate cu personajele pozitive, astfel de
comportamente sunt gratificate material și psihosocial de colectivitate, fiind
considerate ca demne de urmat. La mul ți cititori, spectatori sau telespectatori, un
asemenea con ținut sl ăbe ște constrângerile și re ținerile fa ță de agresiune, dobândite
prin socializare și educa ție.
b. Expunerea la violen ță prin mass-media duce la un contact imediat cu
diverse tehnici de lupt ă și mijloace violente care pot fi reproduse în via ța real ă.
Exist ă diverse demonstra ții în acest sens: într-o anchet ă la închisoarea „Marquette”
din Michigan s-a constatat c ă peste 90% dintre de ținu ți urm ăreau constant filmele
poli țiste la televizor, notându- și scenele-cheie „pentru a- și ameliora cuno știn țele
tehnice” [25]; de asemenea, G.D. Myers [16], într-o anchet ă efectuat ă într-o
închisoare pe 208 de ținu ți, s-a ajuns la concluzia c ă nou ă din zece de ținu ți au
înv ățat noi „trucuri” din programe de televiziune și patru din zece au încercat s ă
aplice în practic ă modelele de ac țiune criminal ă oferite de televiziune.
c. Expunerea la violen ța mediatizat ă afecteaz ă opera ționalitatea sistemului
cognitiv. Înc ărcate cu con ținuturi informa ționale violente, gândirea și memoria
indivizilor sunt orientate în acest sens. Prin rece n ța și relevan ța lor, scenele de
violen ță mobilizeaz ă cogni ția (con știent sau subliminal) la intrepret ări și ac țiuni în
termeni de agresivitate.
d. Expunerea la violen ța mediatizat ă duce la un proces de desensibilizare fa ță
de victim ă, oamenii obi șnuindu-se cu astfel de imagini (cu violen ța). Astfel, se
reduce comportamentul de întrajutorare, de mil ă fa ță de cei în cauz ă. Se pare c ă
desensibilizarea emo țional ă are un efect semnificativ în impactul mass-media
asupra cre șterii violen ței sexuale. D. Zillman, J. Bryant și R. A. Carveth [27,
p. 153-159], prin cercetare, au ajuns la concluzia c ă filmele erotice pl ăcute pot duce
la reducerea comportamentelor agresive, în timp ce filmele erotice cu multe scene

5 Mass-media și violen ța
103
violente (sadomasochism, bestialitate) influen țeaz ă cre șterea agresivit ății. Alte
cercet ări [5], continuând analiza efectelor pornografiei a supra violen ței,
concluzioneaz ă c ă pornografia violent ă (în țeleas ă ca o combinare a scenelor erotice
cu cele violente) produce în mod evident efecte fiz iologice și cognitive. Ar exista
chiar o leg ătur ă direct cauzal ă între expunerea la scene erotice de mare agresivit ate
și violen ța îndreptat ă împotriva femeilor.
La Conven ția interna țional ă asupra violen ței în mass-media (New York, 2
octombrie 1994), speciali știi prezen ți au atras aten ția asupra efectelor negative ale
violen ței prezentat ă prin mass-media [7, p. 220-221]:
– expunându-se în permanen ță la violen ță , tinerii ajung s ă cread ă c ă aceasta
este singurul mijloc de a- și rezolva conflictele (copiii ai c ăror p ărin ți sunt în
conflict privesc, în S.U.A, la programle de televiz iune 5 ore pe zi, iar cei din
mediile defavorizate ajung la 8 ore pe zi;
– asasinatele comise de cei între 9-14 ani au cresc ut în S.U.A, de la 987 în
1984, la 2 300 în 1992;
– industria cinematografic ă de la Hollywood ucide fic țional 1 000 de persoane
pe zi (profesorul G. Gerbner consider ă reconfirmat ă ideea sa de baz ă: cu cât privim
mai mult la tv. cu atât credem c ă lumea este mai periculoas ă, sentimentul de team ă
cre ște, ceea ce erodeaz ă credin ța în civiliza ție și încrederea în democra ție);
– modelul spectacolului violen ței se extinde în toat ă lumea: S.U.A. export ă
cu peste 30% mai multe programe violente decât se c onsum ă în S.U.A.: violen ța,
dup ă G. Gerbner, este un limbaj universal și atractiv care nu are nevoie de cuvinte;
– existen ța unei culturi a violen ței reprezint ă o realitate.
Cercet ările efectuate au nuan țat îns ă posibilitatea unor efecte negative ale
programelor violente, sco țând în eviden ță factori care pot influen ța reac țiile
telespectatorilor:
– modul în care este prezentat ă (violen ța): cea prezentat ă ca justificat ă (de
ex., legitima ap ărare) poate spori probabilitatea comportamentelor a gresive, acela și
lucru putându-se întâmpla când violen ța este opera unui personaj-erou, în general,
când personajele agresive sunt prezentate ca modele de comportament, ele pot
deveni o surs ă de încurajare a agresivit ății, mai ales în cazul adolescen ților afla ți
mereu în c ăutare de modele;
– agresivitatea „stimulat ă” prin mediatizare nu se manifest ă în lipsa ocaziilor
care-i permit individului s ă-și arate „performan ța prin violen ță ”;
– deprinderea violen ței prin mass-media presupune anumite caracteristici și
tr ăsături psihosociale ale receptorilor și depinde de apartenen ța acestora la anumite
grupuri și medii sociale.
3.3. TEZA EFECTULUI DE ÎNT ĂRIRE
Conform acestei teze, personajele și mesajele violente nu au decât rolul de a
actualiza și de a înt ări pulsiunile și tendin țele agresive ale indivizilor, în func ție de
educa ția primit ă și de nivelul de socializare: par a fi înclinate spr e agresivitate și

Octavian Mihail Sachelarie 6
104
preluarea mesajelor violente persoanele care prezin t ă un deficit de stabilitate
afectiv ă și social ă, precum și cele mai pu țin integrate în mediul lor.
Concluzia acestei abord ări este aceea c ă mass-media nu creaz ă agresivitate și
nu determin ă schimbarea atitudinilor și comportamentelor în direc ția agresivit ății.
Ele pot, în anumite cazuri, s ă actualizeze tendin țe deja existente. Efectul de
suscitare a violen ței nu depinde atât de mesaj, cât de al ți factori: structura
personalit ății subiectului; situa ția în care se afl ă; grupurile de apartenen ță și de
referin ță . Ace ști factori determin ă utilizarea și efectul mesajului.
Numeroase studii privind mediatizarea violen ței și efectele acesteia au dus la
alte noi preciz ări.
● Violen ța mediatizat ă devine nefast ă printr-un efect cumulativ. În acest
sens, teza habitualiz ării [14, p. 182-183] pleac ă de la ideea c ă un singur film nu
poate modifica atitudini în mod decisiv, respectiv s ă modifice structuri ale
personalit ății, accentul fiind pus pe efectele cumulative, de l ung ă durat ă. Concluzia
acestei teze este c ă un consum permanent de violen ță prin programele de
televiziune reduce treptat sensibilitatea fa ță de violen ță , aceasta ajungând s ă fie
privit ă ca un comportament normal, cotidian.
● Efectele violen ței mediatizate pot fi de multe ori de ordin psihic și nu în
mod necesar violente: de curând, cercet ători de la Universitatea din Michigan au
afirmat c ă secven țele terifiante au un efect negativ asupra psihiculu i, efect care nu
dispare mult ă vreme dup ă vizionarea lor [26]. Kristen Harrison, de la Unive rsitatea
din Michigan declara: „Aceste efecte negative varia z ă de la imposibilitatea de a
închide un ochi toat ă noaptea, luni de zile dup ă vizionarea filmelor (de groaz ă), pân ă
la evitarea unor situa ții din via ța real ă care seam ănă cât de cât cu scenele de groaz ă”.
De exemplu, mul ți tineri au evitat s ă mai fac ă du ș dup ă ce au v ăzut „Psycho”, iar al ții
au jurat c ă nu vor mai înota în via ța lor dup ă ce au v ăzut „F ălci”. Dintr-un studiu
făcut de cercet ătorii americani a reie șit c ă 26% din tineri au avut probleme de ordin
emo țional în urma vizion ării unor scene violente, cu mult sânge și care con țineau
secven țe de co șmar. O treime dintre tinerii intervieva ți nu a mai resim țit aceste efecte
dup ă o s ăpt ămân ă, iar o alt ă treime a suferit mai bine de un an de zile.
● Între cantitatea actelor de violen ță și violen ța perceput ă de telespectatori nu
exist ă o rela ție consistent ă: pornind de la dimensiunea violen ței ar ătate la televizor
nu se poate trage o concluzie asupra efectelor prov ocate de ea. Categorisirea unor
anumite comportamente ca fiind violente depinde de genul de filme vizionat, de
măsura în care sunt inclu și în ac țiune spectatorii/receptorii, de experien ța de via ță a
acestora și de caracteristicile lor specifice de personalitat e. Ross D. Parke și
colaboratorii s ăi [18] au ajuns la concluzia c ă filmele, care din punct de vedere al
dimensiunii agresiunii fizice interpersonale nu se deosebesc în mod semnificativ
unele de altele, sunt împ ărțite dup ă contextul ac țiunii ca distractive sau brutale. De
exemplu, schimburile de împu șcături din filmele western sunt normale, iar
receptorii nu v ăd în aceste scene violen ță . Violen ța în filmele western, în opinia
receptorilor, nu are nimic de-a face cu „realitatea ”. De asemenea, actele de violen ță
din filme, pe care receptorul se a șteapt ă s ă le vad ă (filmele poli țiste) nu sunt
percepute automat ca violen ță .

7 Mass-media și violen ța
105
● Faptele delincvente au alte cauze decât filmul sau televiziunea. În 1960,
J. Klapper [13] arat ă c ă tinerii, copiii ca și adul ții au capacitatea s ă fac ă distinc ția
dintre „spectacol” și „realitate” la nivelul ideilor și comportamentelor. Identificarea
cu personaje violente ofer ă tinerilor o supap ă de eliberare de tendin țele agresive, iar
faptul c ă în actele de violen ță se folosesc de elemente simbolice (mediatice) nu e ste o
dovad ă cert ă a unei corela ții directe între consumul mediatic de scene de viol en ță și
comportamente agresive. Este dificil ă evaluarea rolului factorilor sociali,
pshihologici, mediatici în cre șterea delincven ței și a comportamentelor violente.
● Ipoteza c ă un film cu cât este evaluat mai realist, cu atât m ai puternic va fi
resim țit ă și perceput ă violen ța este apreciat ă ca cert ă și dovedit ă [14, p. 181].
Desenele animate con țin scene de violen ță , dar nu au efecte negative asupra
receptorilor. Copiii și tinerii pot face deosebirea între violen ța real ă și violen ța
fictiv ă. Cercet ările [Tom van der Voort, 1982] au ar ătat, referitor la perceperea și
prelucrarea psihic ă a violen ței din mass-media de c ătre copii, c ă acele filme de
desene animate care, conform unei analize de con ținut, sunt considerate „obiectiv”
violente, sunt evaluate de c ătre copii ca necorespondente cu realitatea și, în
consecin ță , nu sunt luate în serios. Totu și, nu trebuie trecut cu vederea pericolul
unor desene animate cu personaje ca „Beavis” și „Butt-head”, caracterizate
printr-un comportament asocial și violent semnificativ (în România aceste
personaje au fost prezentate, impactul vizibil asup ra tinerilor fiind semnificativ la
nivelul limbajului, procesul imitativ fiind în mod evident prezent).
4. VIOLEN ȚA ÎN MASS-MEDIA . CRITERII DE SELEC ȚIE A ȘTIRILOR
O întrebare care se poate pune este urm ătoarea: de ce atâta violen ță în mass-
media, de ce sunt evenimentele violente selectate, transformate în știri și emise
apoi ca mesaje c ătre un public larg?
Răspunsul poate fi dat raportând aceast ă problem ă la teoria valorii știrilor, a
criteriilor care stau la baza selec ției informa țiilor. În 1922, Walter Lippmann [15]
folosea no țiunea de „news value”, subliniind importan ța univocit ății evenimentelor, a
surprizei, a apropierii spa țiale, a implic ării personale și a conflictelor. În opinia sa,
multe dintre imaginile preconcepute de receptori su nt confirmate de mass-media .
Făcând distinc ția dintre lumea real ă și „pseudo-mediul” (percep ția subiectiv ă
a acestei lumi), Lippmann ajunge la concluzia c ă valorile informa ționale nu sunt
decât intui țiile, mai mult sau mai pu țin fondate, ale jurnali știlor referitor la ceea ce
ar putea s ă intereseze publicul lor cititor, s ă capteze aten ția publicului.
Fiind preocupat de clasificarea valorilor informa ționale, Wilbur Schramm
[24] a pornit de la tipul de recompense (nemijlocit e sau întârziate) acordate
receptorilor. În interpretarea sa, recompense nemij locite sunt știrile despre corup ție
și violen țe, accidente și catastrofe, sport și divertisment, evenimente sociale. Știri
cu recompens ă întârziat ă sunt informa țiile despre probleme publice, economie,
probleme sociale, știin ță , educa ție, starea vremii și s ănătate.

Octavian Mihail Sachelarie 8
106
În 1971, Albert Kientz [12, p. 73-107], încercând r ealizarea unui model
general de tratare a informa ției în presa tip ărit ă, trecea printre criteriile de analiz ă a
filtr ării informa ției și profunzimea psihologic ă a informa ției transmise, criteriul
care se refer ă la impactul pe care astfel de informa ții îl au asupra psihismului
publicului. Ipoteza este urm ătoarea: cu cât informa ția atinge straturi mai profunde
(subcon știentul) ale psihicului uman, cu atât posibilitatea ca ea s ă fie re ținut ă este
mai mare. Aceast ă ipotez ă pare a fi confirmat ă în cazul referitor la violen ță , sex,
via ța de familie și a șa se explic ă exploatarea acestor teme de c ătre presa de
senza ție, care se adreseaz ă unui public larg, cu un nivel de instruc ție mediu și sub-
mediu. Astfel de informa ții sunt îns ă re țete sigure pentru tiraje sau audien ță mare la
public [23, p. 48].
J. Galtung și M. H. Ruge [8] au ar ătat c ă evenimentele care con țin violen ță au
caracteristica de știri „negativiste”, aceast ă intepretare având urm ătoarele explica ții:
– evenimentele negative corespund mai bine criteriu lui frecven ței decât
evenimentele pozitive care, de regul ă, au nevoie de mult timp pentru a fi edificate
(prin frecven ță se în țelege perioada de timp necesar ă unui eveniment pentru a se
desf ăș ura; cu cât acesta corespunde mai mult frecven ței de apari ție a mediilor, cu
atât este mai mare posibilitatea de a deveni știre.);
– evenimentele negative sunt univoce: despre interp retarea unui eveniment ca
fiind negativ exist ă un larg consens;
– evenimentele negative sunt consonante: ele coresp und concep ției despre
lume și via ță a multor oameni.
Pornind de la toate aceste considerente, este evide nt ă o anumit ă
suprareprezentare a violen ței știrilor despre violen ță în mass-media , o diferen ță
între violen ța real ă și o violen ță mediatizat ă. Astfel, se pot explica „construc țiile
mediatice” ale unor „valuri de criminalitate” care au, mai mult sau mai pu țin, un
corespondent în realitate. De asemenea, se constat ă în mass-media o
suprareprezentare a unor crime grave (David Hubbard , psihiatru din Dallas-Texas,
a criticat dur mass-media pentru „publicitatea” pe care o face unor crime maj ore,
afirmând c ă acest fenomen nu poate decât s ă încurajeze pe al ți indivizi, bolnavi
mintal, labili psihic s ă comit ă crime similare pentru a deveni „vedete”).
Suprareprezentarea criminalit ății în mass-media poate duce și la un alt efect:
teama de criminalitate ajunge s ă fie mai mare decât fenomenul însu și. Criminalitatea
reprezint ă unul din principalele motive de team ă la nivelul percep ției sociale, lucru
confirmat și de rezultatele unei anchete efectuate în ora șele Var șovia, Praga,
Budapesta, Bucure ști, Sofia, Berlinul de Est și Moscova. Între cele 22 de motive de
nelini ște prezentate subiec ților investiga ți, agresivitatea și violen ța, ca și
criminalitatea organizat ă ocup ă primele dou ă locuri, cu procente de 75% și respectiv
70% [22]. Rămâne de stabilit cât din aceast ă team ă are un corespondent în realitate și
cât se datoreaz ă mediatiz ării excesive a criminalit ății.
Frecven ța ridicat ă a știrilor „negative” (cu caracter violent) duce, în v iziunea
politicilor editoriale ale mass-media , la cre șterea audien ței, iar aceasta înseamn ă o

9 Mass-media și violen ța
107
cre ștere a num ărului „clien ților”, în ultim ă instan ță a profitului. Dar, oare,
asemenea „marf ă” (informa ție) este cerut ă de „clien ți” (public)? Nu cumva avem
de a face cu un fenomen de „perversiune informa țional ă?”. Foarte mul ți obsevatori
aten ți ai mediilor române ști înclin ă spre un r ăspuns afirmativ. Credem c ă este
semnificativ ă p ărerea lui Mihail Dragnea privind statutul actual al publicului care
„este tratat ca și cum ar avea un singur drept fundamental, acela de a consuma ceea
ce « șogunii» presei îi ofer ă. Publicul nu prezint ă importan ță decât ca t ărâm virgin
de cucerit, el este aborigenul care trebuie sedus, dac ă altfel nu poate fi convins s ă
se al ăture Religiei Consumului de Mesaje. Totul de dragul men ținerii produc ției de
mesaje [6, p. 20]. Simptomatic ă este și impresia pe care o au managerii unor
institu ții mass-media. Astfel, într-un interviu recent, Mar ian Odangiu, director de
programe la „Radio Vest Timi șoara”, declara: „ceea ce caracterizeaz ă presa în
acest moment este goana excesiv ă dup ă senza țional, cu efectele sale: o pres ă fals ă,
plat ă, lipsit ă de profunzime, obiectivitate, luciditate și − un lucru deosebit de grav!
− responsabilitate”. Textul jurnalistic este umflat „pompos, demagogic, optând
pentru informa ția «dup ă ureche», pentru morbid și scandalos” [9]. Iar Petru
Pânzaru, într-o remarcabil ă analiz ă a mediilor române ști, accentua pe „criza de
identitate” a acestora. Reputatul profesor ar ăta c ă aglomerarea de fapte diverse cu
informa ții veridice despre via ța intim ă a a șa ziselor VIP-uri, invazia sexualit ății ca
și a criminalit ății au o func ție de dezintelectualizare, deculturalizare a public ului și
chiar de „t ăbăcire”, desensibilizare psihologic ă, demoralizare [19].
Nu putem fi decât de acord cu concluzia c ă misiunea informa ției, a inform ării
este de a reduce incertitudinile, de a risipi confu ziile. Numai c ă, din factor de
clarificare-luminare și stimulare psihosocial ă, mass-media devine, mult prea
frecvent, un instrument de distorsiune și provocare de diversiuni. În esen ță , rolul
unui ziar ( și al mass-media în general) este, trebuie s ă fie, acela de a afla informa ția
proasp ătă despre chestiuni de interes public și de a o transmite cititorilor cât mai
repede și cu cât mai mult ă acurate țe posibil, în mod cinstit și echilibrat [20].
BIBLIOGRAFIE
1. „Adev ărul”, nr. 2695, 3 februarie 1999.
2. „Adev ărul”, nr. 2699, 8 februarie 1999.
3. CHESNAIS, JEAN-CLAUDE, Histoire de la violence, Paris, Editura Robert Laffont 1981, citat
dup ă C. P ăunescu, Agresivitatea și condi ția uman ă, Bucure ști, Editura Tehnic ă, 1994.
4. DE FLEUR, MELVIN L., BALL-ROKEACH, SANDRA, Teorii ale comunic ării de mas ă, Ia și,
Editura Polirom, 1999.
5. DONNERSTEIN, E., Erotic and Human Aggression, in Green, G. R., Donnerstein, E. (ed.),
“Aggression: Theoretical and Empirical Review ”, vol. 1, New York, Academic Press, 1983.
6. DRAGNEA, MIHAIL, O privire asupra mass-media, în: Marinescu, Paul (coord.), Managementul
institu țiilor de pres ă din România (teorie practic ă și studii de caz), Ia și, Editura Polirom, 1999.
7. DR ĂGAN, IOAN, Paradigme ale comunic ării de mas ă, Bucure ști, Casa de Editur ă și Pres ă
„Șansa” SRL, 1996.

Octavian Mihail Sachelarie 10
108
8. GALTUNG, JOHAN; RUGE, MARIE HOLMBOE, The structure of foreign news, in: „Journal of
Peace Researche”, 2, 1965.
9. GRIGORE, EMA, Interviu cu Marian Odangiu, Director de Programe „Radio Vest” Timi șoara, în:
Marinescu, Paul (coord.), Managementul institu țiilor de pres ă din România, Ia și, Editura
Polirom, 1999.
10. HESLIN, JAMES M, Social Problems, second edition, New Jersey, Prentice Hall, Englewoo d
Cliffs, 1990, citat de R ădulescu, Sorin M., Devian ță , Criminalitate și patologie social ă,
Bucure ști, Editura Lumina Lex, 1999.
11. ILU Ț, P., Comporatament prosocial −comportament antisocial (subcapitol) Violen ța și mass-media, în:
Radu, Ioan (coord.), Psihologie social ă, Cluj-Napoca, Editura „EXE”, SRL, 1994.
12. KIENTZ, ALBERT, Pour analyser les medies. L’analyse de contenu, Paris, Editura Mame, 1971.
13. KLAPPER, JOSEPH, The Effects Mass Communication, The Free Press. 1960.
14. KUNCZIK, MICHAEL; ZIPFEL, ASTRID, Introducere în știin ța publicisticii și comunic ării,
Cluj-Napoca, Editura Presa Universitar ă Clujean ă, 1998.
15. LIPPMANN, WALTER, Public Opinion, New York, 1922.
16. MYERS, G. D., Social Psychology, New York, Mc Graw Hill Publishing Company, 1990.
17. NEAM ȚU, GEORGE; CÂMPEANU, IOAN; UNGUREANU, C ĂTĂLIN, Interven ție și preven ție
în delincven ță , Ia și, Edit. Funda ției „Chemarea”, 1998.
18. PARKE, ROSS D., Some effects of violent and nonviolent movies on th e behavior of juvenile
deliquents, in: Berkowitz, L. (ed.), „Advances in exprimental so cial psychology ”, vol. 10,
New York, 1977.
19. PÂNZARU, PETRU, Mass-media în tranzi ție (Jaloanele unei modalit ăți sociologice de analiz ă),
în: „Calitatea vie ții”, anul 6, nr. 1-2, 1995.
20. RANDALL, DAVID, Jurnalistul universal, Ia și, Editura Polirom, 1998.
21. R ĂDULESCU, SORIN M., Violen ța, în: C ătălin Zamfir, Laz ăr Vl ăsceanu (coord.), Dic ționar de
sociologie, Bucure ști, Editura Babel, 1993.
22. R ĂȘ CANU, RUXANDRA, Implica țiii psihoclinice ale unor disfunc ții sociale: conflict, violen ță ,
maltratare, suicid, homosexualitate, în: Mielu Zlate (coord.), Psihologia vie ții cotidiene, Ia și,
Editura Polirom, 1997.
23. RO ȘCA, LUMINI ȚA, Textul jurnalistic, în: Mihai Coman (coord.), Manual de jurnalism, Tehnici
Fundamentale de redactare, vol. 1, Ia și, Editura Polirom, 1999.
24. SCHRAMM, WILBUR, The nature of news, în: „Journalism Quarterly”, 26, 1949.
25. ȘTEF ĂNESCU, PAUL, În slujba vie ții și a adev ărului (subcapitolul „Violen ța și imaginea”), vol.
1, Bucure ști, Editura Teora, 1998.
26. ȚUCHEL, DANIELA, Americanii nu mai fac du ș dup ă ce v ăd „Psycho”, în: „Libertatea”, nr.
2616, 16 martie 1999.
27. ZILLMAN, D.; BRYANT, J.; CORVETH, R. A., The Effect of Erotic Featuring Sadomasochism
and Bestiality on Motiveted Intermale Aggression, in: „Personality and Social Psychology” −
Bulletin, nr. 7, 1981.