Ocrotirea Vieții Private a Persoanei Prin Mijloacele Dreptului Penal și ale Dreptului Procesual Penal

=== 6bf58b75f865f17ef50287918f1cf634118e1592_676874_1 ===

OCROTIREA VIEȚII PRIVATE A PERSOANEI PRIN MIJLOACELE DREPTULUI PENAL ȘI AL DREPTULUI PROCESUAL PENAL

INTRODUCERE

Conceptul „vieții private” este de natură sintetică, el incluzând multitudinea aspectelor dedicate vieții private a unei persoane, individualitatea, ca și libertatea acesteia. În cadrul prezentei lucrări de diplomă, denumite „OCROTIREA VIEȚII PRIVATE A PERSOANEI PRIN MIJLOACELE DREPTULUI PENAL ȘI AL DREPTULUI PROCESUAL PENAL” se va avea în vedere evidențierea tuturor elementelor ce sunt incluse în ansamblul vieții private, așa cum aceasta se regăsește ocrotită în cadrul reglementărilor internaționale, rolul determinat de acestea în cadrul complexului proces al conturării legislației naționale în materia ocrotirii vieții private, ca și a modului în care se reușește ocrotirea vieții private a oricărei persoane prin intermediul mijloacelor aferente dreptului penal român, respectiv a dreptului procesual penal.

Delimitări conceptuale

Se remarcă faptul că dreptul la viață privată a oricărei persoane, un drept fundamental, nu poate fi abordat în mod independent de restul drepturilor conexe ce sunt în mod indisolubil conexate intimității unei persoane, dintre acestea amintind numai dreptul unei persoane la o viață familială, inviolabilitatea domiciliului, dreptul unei persoane de a dispune de corpul său, inviolabilitatea corespondenței, etc.

De altfel, în domeniul dedicat intimității persoanei se remarcă interesul deosebit al Curții Europene a Drepturilor Omului, interes regăsit cu precădere în modul de aplicare a celebrului articol 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Se cunoaște faptul că drepturile fundamentale ale omului, ca și libertățile și îndatoririle acestuia se poziționează în topul preocupărilor și dezideratelor actualei societăți, dreptului fundamental la viață privată al unei persoane, ce este consacrat în categoria inviolabilităților, fiindu-i conferite o multitudine de mijloace de protecție, ce sunt consolidate în cadrul diverselor convenții internaționale, dintre care se remarcă celebra Declarație Universală a Drepturilor Omului,, ca și Convenția dedicată Apărării Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale,.

Atât Declarație Universală a Drepturilor Omului, cât și Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale au reușit să influențeze în mod deosebit totalitatea reglementărilor din legislația națională în domeniul materiei dreptului penal, a dreptului civil, a dreptului constituțional, ca și în domeniul materiei dreptului familiei.

Se remarcă astfel conținutul articolului 12 inclus în cadrul Declarației Universale a Drepturilor Omului, care prevede că nici o persoană nu va constitui obiectul imixtiunii arbitrare în cadrul vieții sale particulare, a familiei sale, și nici obiectul atingerilor aduse onoarei ori reputației, fiecare persoană având dreptul protecției legislative în fața imixtiunilor ori atingerilor de acest fel.

De asemenea, în conținutul articolului 17 al Pactului internațional dedicat drepturilor civile și politice, se regăsește prevederea conform căreia nici o persoană nu poate fi supusă imixtiunilor arbitrare ori imixtiunilor ilegale în cadrul vieții sale particulare, în familie, în domiciliul său ori în corespondență, oricărei persoane nefiindu-i aduse nici un fel de atingeri ilegale la adresa onoarei ori a reputației.

În plus, același text de lege prevede că fiecare persoane are dreptul de a fi protejată de lege împotriva oricăror imixtiuni ori atingeri de acest fel. La o simplă analiză se poate cu facilitate remarca echivalența celor două texte de lege, anterior menționate.

Dreptul unei persoane la viața privată este regăsit și în conținutul Proiectului Constituției Europene, la Titlul conferit „Libertăților”, în cadrul articolului II-67 făcându-se vorbire despre dreptul fiecărei persoane privind respectarea vieții particulare, respectarea vieții de familie, respectarea domiciliului, ca și a secretului corespondenței.

De asemenea, în conținutul punctului 1 al articolului 8 din cadrul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, se remarcă faptul că prin prisma reglementării dedicate dreptului unei persoane privind respectarea vieții sale private, ca și a vieții de familie, se are în vedere inviolabilitatea domiciliului acesteia, acesta fiind un drept în mod explicit recunoscut de către marea majoritate a constituțiilor naționale.

Conceptul vieții private în legislația europeană

Se cunoaște faptul că fiecărei persoane îi este conferit dreptul respectării vieții private, al vieții de familie, al propriului domiciliu, ca și al propriei corespondențe, inviolabilitatea domiciliului unei persoane, ca și a corespondenței acesteia fiind concepute în legătură directă cu respectul impus vieții private, vieții intime, ca și vieții de familie, toate constituindu-se în drepturi fundamentale.

În contextul legislației regăsite la nivelul spațiului european, atât domiciliul, cât și corespondența unei persoane sunt percepute ca fiind de natură privată, punctul al doilea al anterior-menționatului articol 8 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevăzând și situațiile în care sunt admise ingerințele autoritățile publice ale statului în cadrul vieții private a persoanelor.

Astfel, conform acestui text de lege, nu se admite amestecul în viața publică a oricărei persoane de către autoritățile publice decât în situația în care amestecul respectiv se regăsește în legislație, acesta constituindu-se într-o măsură dedicată asigurării/menținerii securității naționale, a siguranței publice,a apărării ordinii, a bunăstării economice a statului, ca și a prevenirii unor fapte penale, pentru protecția sănătății, ca și protecția drepturilor și a libertăților altei persoane.

În domeniul dedicat ocrotirii vieții private a unei persoane se remarcă faptul că în cursul anului 1999, la nivelul Consiliului European de la Köln s-a apreciat că se impune consolidarea tuturor drepturilor fundamentale ce sunt aplicabile în cadrul Uniunii Europene, astfel reușindu-se imprimarea unei vizibilități cu mult mai mari acestora, în paralel cu o consolidare a securității juridice în întreg spațiul comun european.

În acest sens, s-a avut în vedere reunirea tuturor principiilor generale ce se regăsesc în conținutul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cu principiile ce derivă din totalitatea tradițiilor constituționale comune regăsite în statele membre ale Uniunii Europene, ca și cu drepturile fundamentale ce sunt aplicabile tuturor cetățenilor din Uniunea Europeană, cu drepturile sociale și economice ce se regăsesc în cadrul Cartei Sociale a Consiliului Europei, ca și cu cele incluse în conținutul Cartei comunitare a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor.

Urmare a tuturor acestor reuniri s-a reușit definirea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,, în conținutul Titlului I – „DIGNITY”, mai precis al articolului 7, denumit „Respect for private and family life”, regăsindu-se prevederea conform căreia fiecare persoană are dreptul de a se bucura de respectarea vieții sale private, a vieții de familie, de respectarea domiciliului, ca și de respectarea secretului comunicațiilor.

De asemenea, în conținutul următorului articol („Protection of personal data”) din documentul anterior menționat se regăsește reglementarea protecției datelor cu caracter personal, în cadrul primului alineat recunoscându-se dreptul fiecărei persoane la o protecție a datelor cu caracter personal ce o vizează.

În următorul alineat se menționează faptul că toate datele cu caracter personal ale unei persoane trebuie să fie în mod corect tratate, avându-se în vedere doar scopurile ce sunt precizate, cu consimțământul persoanei interesate ori în temeiul diverselor motive legitime regăsite în cadrul legislației.

Astfel, se remarcă faptul că fiecare persoană deține dreptul accesului la datele colectate și ce o privesc în mod direct, precum și dreptul obținerii rectificării acestor date.

În ceea ce privește respectarea tuturor acestor norme, aceasta se realizează în conformitate cu prevederile alineatului 3 al articolului 8 din cadrul Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene vizând controlul autorității independente.

Abordări ale conceputului vieții private a persoanei

De-a lungul vremii, procesul dedicat determinării conținutului specific dreptului unei persoane la viață privată a determinat abordări complexe nu doar la nivelul practicii judiciare, ci și în conținutul literaturii de specialitate, ca urmare a specificității hibride, ce a fost grevată de variabilele determinate în cazul fiecărui individ.

Sfera de influență a acestui drept este una deosebit de extinsă, nu doar la nivel subiect și psihologic (dedicat revendicării sale, cel mai edificator exemplu fiind dreptul oricărei persoane la o viață anonimă și cât mai restrânsă), ci și pe plan obiectiv, în această ultimă categorie remarcându-se:

Dreptul oricărei persoane la imagine

Impozitele pe care le are de plătit orice persoană

Viața profesională a persoanei

Starea sănătății persoanei

Modul în care își petrece timpul liber

Confidențialitatea surselor de venit ale unei persoane

De asemenea, se remarcă faptul că la nivelul spațiului european, magistrații au reușit să consacre o atenție specială evoluției conceptelor vieții private, ca și a vieții de familie, concepte ce pot fi percepute ca având un grad redus de precizie, în contextul în care noțiunile vieții de familie, ca și cea a vieții private pot fi percepute în sensuri mai restrânse ori mai largi, delimitarea acestora fiind variabilă, ceea ce poate determina o favorizare a tendințelor extensive. De altfel, la nivelul Curții Europene, s-a avut în vedere, în domeniul dedicat noțiunilor anterior menționate, caracterul interschimbabil al acestora.

În opinia lui Corneliu Bârsan, noțiunea vieții private poate include, uneori „aspecte dintre cele mai diverse ale existenței persoanei”, autorul apreciind că în contextul impus de articolul 8 al anterior-menționatei Convenții, noțiunea vieții private, așa cum aceasta își găsește interpretarea în viziunea instanței europene a contenciosului-administrativ, include:

Dreptul fiecărei persoane la o viață privată intimă

Dreptul fiecărei persoane la o viață personală

Dreptul fiecărei persoane la o viață privată socială

Dreptul fiecărei persoane la un mediu înconjurător cât mai sănătos

Aceeași noțiune vizează și o serie de alte aspecte de tip tradițional cum ar fi dreptul unei persoane la imagine, starea civilă a acesteia, sănătatea, identitatea, viața sentimentală, integritatea fizică, religia, integritatea morală, ca și aspecte ale societății moderne, ce privesc noile percepții de la nivelul vieții sociale, cum ar fi cele privind avortul, transsexualitatea, homosexualitatea, etc.

Din perspectiva jurisprudenței regăsite la nivelul C.E.D.O, sintagma noțiunii vieții private a persoanei include nu doar sfera intimă a acesteia, ci și integritatea fizică și implicit integritatea morală, fără însă a se limita la un așa numit „cerc intim”, în interiorul căreia persoana are posibilitatea să își deruleze existența după cum apreciază de cuviință, respectiv „garanția ce este conferită de către articolul 8 al Convenției este destinată, în principal, asigurării dezvoltării personalității oricărui individ în relațiile cu semenii, în absența ingerințelor exterioare”.

Se poate remarca astfel că, la modul general, magistrații europeni reușesc să respingă „orice viziune restrictivă ce privește viața privată, în favoarea unei

concepții ce integrează dimensiunea ei comunitară, dar și socială”, ceea ce nu face decât să confirme imposibilitatea unei separări a vieții persoane a unei persoane de viața socială a acestuia, respectiv de viața sa profesională, mai ales în actuala societate, când se constată un nivel ridicat al dificultății diferențierii diverselor elemente ce se poziționează în exteriorul ori în interiorul vieții profesionale a unei persoane, aspect ce se reflectă mai ales în cazul profesiilor liberale.

În cadrul literaturii de specialitate se regăsește concepția conform căreia intimitatea diverselor relații personale se constituie în „cadrul clasic al protecției vieții private”, cu mențiunea că inclusiv în cadrul dimensiunii personale, conceptul vieții private „a fost întotdeauna înțeles în sens larg”, el nepretându-se „niciodată la o definiție exhaustivă. Astfel, judecătorii europeni au consacrat, în mod extensiv, dreptul la dezvoltarea personală în cadrul vieții private”.

În ceea ce privește protejarea vieții private în cadrul aferent intimității personale, aceasta vizează cu precădere atât integritatea fizică a persoanei, cât și integritatea morală, la nivelul Curții Europene admițându-se că tratamentul ce nu se încadrează în nivelul de gravitate, astfel cum acesta este prevăzut în conținutul articolului al treilea al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale poate să afecteze integritatea fizică, dar și pe cea morală a unei persoane, în mod negativ, astfel fiind încălcate prevederile articolului 8 din același document.

Demn de menționat este faptul că în sfera dedicată integrității fizice a unei persoane, ca și a integrității morale a acesteia, este inclusă și viața sexuală, cu precizarea că se are în vedere dreptul la o identitate sexuală, inclusiv principiul libertății vieții sexuale, o atenție specială fiind acordată minorităților sexuale.

La nivel doctrinar, dreptul la o identitate sexuală a unei persoane este denumit ca drept la identitate, acesta presupunând dreptul oricărei persoane ca, în absența consimțământului său, să i se dezvăluie adevăratul nume, vârsta, adresa, situația familială, diversele obiceiuri, etc.

În cadrul jurisprudenței instanțelor europene, în conformitate cu prevederile articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale noțiunea respectului vieții private impune diverselor autorități statale nu doar obligații pozitive, ci și obligații negative, prin raportare la totalitatea valorilor determinate de instanță ca fiind sub sfera de apărare a textului documentului, împotriva oricărui tip de ingerință arbitrară venită din partea unei puteri publice.

Și în cazul obligațiilor pozitive, ca și a celor negative, s-a reținut ideea conform căreia statele contractante au obligația de a asigura realizarea echilibrului just între diversele interese individuale și interesele societății, în ansamblu, cu mențiunea că, în ambele situații, statelor contractante le este conferită o anumită marjă a aprecierii îndeplinirii obligațiilor acestora, această masă fiind supusă în mod constant controlului Curții Europene.

Cu toate acestea, atât Comisia Europeană, cât și Curtea le-au conferit statelor contractante o mai mare libertate de apreciere în domeniul dedicat adunării și folosirii diverselor informații, în contextul faptelor ce nu sunt de natură penală, excluzând contextul ce făcea posibilă demararea procedurii urmăririi penale.

Se remarcă la nivelul jurisprudenței organelor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale formularea principiului dedicat proporționalității ingerinței în cadrul vieții private, scopul urmărit al acestuia (cu mențiunea că nu se regăsește consacrat în conținutul articolului 8 al documentului anterior menționat) fiind acela al determinării existenței „nevoii sociale imperioase care a impus-o”, cu precizarea că „interesele în prezență nu sunt doar cele ale individului, apărarea lor presupunând luarea în considerare a unor anumite scopuri sociale”.

De altfel, Comisia Europeană a reușit să consacre dreptul la respectarea vieții private a unei persoane și în conținutul raportului vizând cauza Van Oosterwijk versus Belgia (anul 1979), acesta fiind definit ca dreptul de a conviețui la adăpostul privirilor persoanelor străine, el incluzând și dreptul stabilirii și întreținerii diverselor relații cu alte persoane, mai ales pe plan afectiv, în vederea dezvoltării și realizării personalității proprii.

Se impune a se menționa și faptul că imaginea unei persoane, ca și dreptul acesteia la reputație se înscriu în categoria drepturilor ce sunt garantate de prevederile articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, acestea implicând o anumită dimensiune socială.

Astfel, orice persoană, fie aceasta și cunoscută la nivelul publicului larg, trebuie să se bucure de beneficiul unei speranțe legitime a protecției vieții private, ca și a respectului acesteia, aspecte ce presupun din partea statului respectiv obligații pozitive, privind protejarea dreptului la o viață privată, ca și protejarea dreptului la imagine, mai ales în condițiile progresului tehnologiei actuale, dedicate înregistrării, ca și reproducerii datelor personale ale unei persoane.

Se remarcă astfel indispensabilitatea protecției intimității aferente spațiilor în cadrul cărora se derulează viața privată a persoanei, acesta fiind, de altfel, și principalul motiv pentru care în cazul noțiunii de domiciliu nu se poate sesiza unei interpretări strict restrictive.

Astfel, protecția domiciliului este percepută ca fiind un drept ce rezultă și din siguranța, respectiv bunăstarea personală, Curtea Europeană opinând că domiciliul se constituie, în virtutea sensului conferit de articolul 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, într-o noțiune de tip autonom ce are în vedere nu numai spațiul legal ce a fost ocupat ori dobândit, ci și orice alte spații de locuit, în eventualitatea existenței unor legături continue și suficiente.

Textul articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale reușește astfel să protejeze în mod deosebit viața privată a unei persoane, ca și viața de familie a acesteia, această protecție presupunând impetuoasa necesitat a apărării secretului cuvântului, cu evidențierea importanței deținute de spațiile în interiorul cărora se derulează viața privată a unei persoane, ceea ce determină un nivel ridicat de protectorat regulilor generale ce privesc domiciliul unei persoane, ca și corespondența acesteia.

Abordarea conceputului vieții private a persoanei în România

La nivel național, în conținutul textului de lege constituțional se regăsește prevederea vizând inviolabilitatea domiciliului, cu stipularea limitativă a diverselor situații în care se poate face derogarea de la diversele dispoziții ce privesc respectarea inviolabilității domiciliului, ca și pe cea a reședinței. Astfel, conform textului de lege anterior precizat, derogarea se poate realiza în diverse cazuri, precum:

Executarea mandatului de arestare ori a unei hotărâri judecătorești

Înlăturarea diverselor primejdii ce privesc viața unei persoane, integritatea fizică a acesteia ori bunurile persoanei

Apărarea securității naționale, apărarea ordinii publice

Prevenția împotriva răspândirii de epidemii

Cu toate acestea, în contextul dreptului la secretul vieții private, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reușit să constante în cadrul cauzei Rotaru vs. România, încălcarea acestor prevederi constituționale de către diversele autorități ale statului român.

Astfel, urmare a reclamației lui Aurel Rotaru, care a invocat în plângerea depusă pe rolul instanței europene „încălcarea dreptului la respectarea vieții private, datorată faptului că Serviciul Român de Informații deține și folosește un fișier conținând date personale. A mai invocat și o încălcare a dreptului de acces la instanță și a dreptului de a beneficia de un remediu în fata unei instanțe naționale, competentă să se pronunțe asupra cererii de modificare sau de distrugere a fișierului”, Comisia „a declarat cererea admisibilă. Prin raportul din 1 martie 1999 (fostul articol 31 din convenție) a constatat că a existat o încălcare a art. 8 și 13 din convenție”.

Ulterior analizării cauzei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că deținerea, ca și folosirea informațiilor din viața privată a persoanei reclamante de către Serviciul Român de Informații (cu mențiunea că viața privată este confidențială), nu puteau fi incluse în categoria măsurilor ce sunt „prevăzute de lege”, în această situație remarcându-se o încălcare a articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de către o autoritate a statului român.

În paralel, s-a constatat și faptul că sistemul dedicat strângerii și arhivării informațiilor din țara noastră nu are capacitatea de a furniza suficiente garanții împotriva abuzurilor, că nici suficiente garanții procedurale suficiente, mai ales în contextul în care conținutul Legii nr. 14/1992 vizând organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații nu se regăsește existența nici unei proceduri de control dedicate în perioada aplicării măsurii ori ulterior încetării acesteia,.

Mai precis, în cuprinsul hotărârii sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „pentru a fi compatibil cu exigentele art. 8, un sistem de supraveghere secretă trebuie să conțină garanții stabilite de lege, aplicabile atunci când activitatea structurilor abilitate să supravegheze este controlată”, cu mențiunea că „procedurile de control trebuie să respecte cât se poate de fidel valorile unei societăți democratice, în special principiul preeminenței dreptului, la care se referă în mod expres preambulul convenției”.

Acest aspect se traduce prin faptul că „orice ingerință a executivului în exercitarea drepturilor unei persoane va fi supusă unui control eficient, asigurat – cel puțin si în ultimă instanță de către puterea judecătorească, care oferă cele mai largi garanții de independentă, imparțialitate și procedură,”.

Concluzia Curții Europene a Drepturilor Omului a fost că „deținerea și folosirea de către S.R.I. a unor informații privind viața privată a reclamantului nu erau măsuri "prevăzute de lege”; ceea ce este suficient pentru a se constata o încălcare a art. 8”, cu mențiunea că respectiva încălcare face dispensarea Curții „de sarcina de a examina legitimitatea scopului urmărit prin măsurile dispuse si dacă acestea erau necesare într-o societate democratică”.

În acest context, se impune a se menționa și remarca lui Jean-François Renucci, care atrăgea atenția asupra faptului că menținerea de către o autoritate publică a datelor personale ale persoanelor se constituie într-o ingerință adusă dreptului la respectarea vieții private, aceasta fiind practic admisibilă numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile dedicate respectivei ingerințe a statului, cu precădere a existenței respectivelor garanții adecvate.

Autorul, anterior menționat, susține și că magistrații europeni înțeleg ca în acest scop să asigure o protecție foarte eficientă, acesta fiind, în concepția autorului și „motivul pentru care nu au ezitat să extindă sfera de aplicarea a art. 8 pentru a include în viața privată datele de natură publică înregistrate de autoritățile publice”, cu invocarea faptului că se impune necesitatea identificării soluțiilor dedicate asigurării unei confidențialități adevărate.

La nivelul actualei societăți democratice se impune necesitatea coroborării dispozițiilor aflate în conținutul Codului civil cu mențiunile regăsite în cuprinsul punctului 2 al articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale dedicate excepțiilor. Se remarcă faptul că limitarea dreptului la o viață privată poate fi legală în condițiile în care ingerințele autorităților statului sunt prevăzute de lege, această limitare fiind, de altfel necesar în cadrul unei societăți democratice ce și-a propus să îndeplinească diverse obiective legitime.

În viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului, statului îi revine puterea decizională în procesul dedicat aprecierii conformității diverselor măsuri de restrângere pe care acesta le dispune, respectivele măsuri fiind supuse unui controlul internațional, sub prisma verificării caracterului necesar al respectivelor măsuri. De asemenea, de la un caz la altul, se remarcă faptul că marja de apreciere revenită statului diferă, ea fiind influențată de natura diverselor activități aflate în discuție, ca și de motivele ce sunt invocate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca și Comisia Europeană sunt cele care pot să aprecieze dacă respectivele motive invocate justifică sau nu scopurile urmărite de către stat, prin prisma suficiențe și pertinenței acestora.

Chiar dacă respectiva Curte Europeană a Drepturilor Omului a susținut că procesul de supraveghere a faptelor unei persoane ce se află într-un loc public, ca și a gesturilor acesteia, prin intermediul diverselor mijloace tehnice, nu este de natură să aducă o atingere în sine a vieții private a respectivei persoane, se poate aprecia că înregistrarea respectivelor date poate determina abordare unei concluzii eronate, cu atât mai mult în condițiile în care această supraveghere/înregistrare este realizată permanent ori într-o manieră sistematică.

Și asta în contextul în care însăși prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale au avut în vedere protejarea tuturor persoanelor contra unui așa denumit fenomen al „Big Brother”, legiuitorul român înțelegând să adopte, la limita legalității și în sfera de influență a realităților actualei societăți (respectiv a fenomenului corupției generalizate ori a fenomenului terorismului) celebra lege „Big Brother”, respectiv a Legii nr. 235/2015 vizând modificarea și completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice,.

În conținutul acestei legi se regăsește prevederea conform căreia datele de trafic ce privesc abonații, ca și utilizatorii, ulterior prelucrării și stocării acestora de către furnizorii de rețelele publice de comunicații electronice ori de către furnizorii unor servicii de comunicații dedicate publicului, se impun a fi șterse ori a fi transformate în date anonime, în momentul în care acestea nu mai sunt necesare transmiterii comunicărilor, însă nu mai devreme de 36 de luni din momentul realizării comunicării, existând prevăzute și câteva excepții.

Tot în textul de lege, anterior precizat, se mai menționează și faptul că prelucrarea diverselor date de trafic, ce este realizată cu scopul de a se stabili diversele obligații contractuale ale abonaților unor servicii de comunicații cu plata în avans se permite doar până în momentul împlinirii unui termen de 36 de luni din momentul realizării comunicării.

În vederea realizării unei garanții privind o neutilizare de tip abuziv de către diversele autorități ale statului a unor informații, a fost introdus în conținutul Legii nr. 506/2004 un nou articol conform căruia, urmare a solicitării instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală, ca și a solicitării organelor de stat ce au diverse atribuții în domeniul apărării ori în domeniul securității naționale, cu o prealabilă autorizare primită din partea unui judecător (avându-se în vedere prevederile legii), diverșii furnizori ai serviciilor de comunicații electronice ce sunt destinate, ca și furnizorii rețelelor publice de comunicații electronice trebuie să le pună la dispoziție, într-un termen de 48 de ore, informații privind date de trafic, ca și date de identificarea echipamentului, respectiv date de localizare, avându-se în vedere totalitatea prevederilor existente în domeniul proiecției datelor cu caracter personal.

O abordare interesantă în acest context este regăsită în hotărârea C.E.D.O. Răducu vs. România, în care reclamantul s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a sesiza nelegalitatea arestării sale preventive, durata procedurii habeas corpus, ca și încălcarea dreptului la respectarea vieții private, prin interceptarea convorbirilor sale telefonice.

Ulterior analizării reclamației, C.E.D.O. a reiterat că ingerința interceptării și a memorării convorbirilor este conformă cu prevederile alineatului 2 al articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale dacă este prevăzută de lege, aspect ce determină nu doar respectarea normelor dreptului intern, ci vizează și calitatea legii, ce se impune a fi într-o relație de compatibilitate cu principiul supremației dreptului.

În cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului se statuează și faptul că dreptul intern, în contextul impus de o supraveghere secretă, ce este exercitată de către autoritățile publice, trebuie să confere:

Protecția necesară exercitării dreptului persoanei (așa cum acesta este prevăzut în conținutul articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale împotriva oricăror ingerințe arbitrare

Dispoziții detaliate și cât mai explicite privind persoanele ce au autorizarea de a consulta dosarele, ca și natura acestor dosare

Procedura ce se impune a fi urmată

Modul de utilizarea informațiilor ce au fost astfel obținute

În plus, se impune ca împuternicirea aferentă diverselor autorități ce au competența de a autoriza măsurile ce sunt necesare pentru prevenirea și contracararea diverselor amenințări la adresa siguranței naționale, ca și ingerințe în cadrul drepturilor omului să fie însoțite de motive precis și suficient definite.

Nu în ultimul rând, se impune necesitatea verificări existenței unor garanții suficiente și adecvate împotriva potențialelor abuzuri, cunoscut fiind faptul că orice sistem dedicat supravegherii secrete, ce este dedicat protejării siguranței naționale, în motivarea ideii apărării democrației, poate determina apariția riscului subminării ori chiar distrugerii acesteia.

Se impune ca toate procedurile de control să respecte strict valorile oricărei societăți democratice, cu precădere principiul preeminenței dreptului, așa după cum s-a statuat și în Hotărârea C.E.D.O. din 29.03.2000, Rotaru contra României, paragrafele 41-63, cu publicare în Monitorul Oficial al României nr.19/11.01.2001.

Alinierea legislației românești în domeniul ocrotirii vieții private a persoanei la exigențele impuse de legislația europeană

În ceea ce privește procesul de aliniere a legislației țării noastre la diversele exigențe ce sunt impuse de articolul 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale se remarcă rolul primordial ocupat de dreptul intern în cadrul promovării, al recunoașterii, ca și al realizării efective a drepturilor persoanei, aspecte ce implică perfecționarea permanentă a tuturor reglementărilor juridice interne, pentru a fi în concordanță cu diversele reglementări internaționale din domeniu.

Dreptul oricărei persoane la ocrotirea vieții intime, a vieții familiale, ca și a vieții private se constituie în aspecte esențiale ale respectării personalității oricărei persoane, așa cum este statuat și în conținutul Constituției României.

De altfel, la nivel constituțional, se remarcă existența a trei noțiuni fundamentale, mai precis a vieții intime, a vieții familiale, ca și a vieții private, în raport cu care diversele autorități publice au obligația respectării acestora, ca și a ocrotirii împotriva potențialelor atentate venite din partea subiectelor de drept.

Se impune a se remarca dificultatea diferențierii (și implicit a definirii) vieții private de viața intimă, în contextul în care viața privată este intimă prin ea însăși, viața intimă fiind de asemenea, privată prin ea însăși.

De altfel, în viziunea unor autori, în sens strict, viața privată poate să corespundă unei sfere secrete a persoanei, mai precis locul în care aceasta deține dreptul de a fi lăsată în pace, motiv pentru care viața privată se constituie în obiect al protecției legale, oricare ar maniera atentatului la viața intimă a unui individ. În plus, în categoria vieții intime sunt incluse și intimitatea conjugală, viața sentimentală, ca și secretul privind sănătatea unei persoane.

În conținutul legislației constituționale a României se regăsește prevederea conform căreia autoritățile publice sunt obligate să respecte și să ocrotească, împotriva oricăror încălcări venite din partea subiecților de drept, viața intimă a persoanelor, viața familială a acestora, ca și viața privată, obligația vizând nu doar cetățenii statului român, ci și cetățenii străini, ca și apatrizii rezidenți pe teritoriul României. Această prevedere ce privește dreptul fundamental al oricărei persoane, se găsește reglementată în conținutul articolului 26 al textului constituțional, conținut ce este perceput de specialiști ca având o importanță deosebită pentru libertatea persoanei, respectiv a personalității acesteia.

În cadrul reglementării textului constituțional, se precizează că „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”, în acest fel recunoscându-se faptul că orice persoană deține dreptul la o viață intimă proprie, respectiv la o viață privată, viață familială.

În opinia unor specialiști, chiar dacă textul constituțional a inclus această prevedere ca o formă a obligației ce îi revine statului român, în realitate s-a urmărit crearea dreptului fundamental al persoanei în opozabilitate atât cu diversele autorități publice, cât și cu persoanele particulare.

În ceea ce privește definirea noțiunii vieții familiale, aceasta vizează chestiunile ce privesc familia, în vreme ce dreptul unei persoane la viața familială impune nu doar respectul și protejarea unei intimități conjugale, ci și secretul de familie, ca și diverse alte drepturi ce sunt recunoscute de stat și ocrotite de acesta.

Noutăți legislative în domeniul ocrotirii vieții private în România – materia civilă

În actuala legislație a țării noastre, se remarcă elementele de noutate ce au fost incluse în materia dreptului civil în cadrul celui de-al doilea Titlu dedicat persoanelor – instituția persoanei fizice, mai precis reglementările ce vizează:

Ocrotirea dreptului persoanei la viață, la integritate și la sănătate

Dreptul la viață privată a unei persoane

Dreptul la demnitate al unei persoane

Respectul cuvenit memoriei unei persoane decedate, etc

Toate aceste reglementări au în vedere nu doar prevederi regăsite în textul constituțional, ci și principiile dedicate protecției datelor personale, ele având capacitatea de a determina noi instituții instituții juridice, așa cum este cea a prezumției consimțământului.

Mai precis, conform prevederilor incluse în conținutul articolului 76 – Prezumția de consimțământ, nu se impune un acord scris în situația în care „însuși cel la care se referă o informație sau un material le pune la dispoziția unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoștință că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului, consimțământul pentru utilizarea acestora este prezumat”.

În plus, în sfera de influență a dimensiunilor vieții intime a persoanei, a vieții familiale, ca și a vieții private a acesteia intră și dreptul exclusiv la imaginea proprie a persoanei, cu mențiunea inseparabilității vieții private de respectul intimității.

În vreme ce, în conținutul alineatului 1 al articolului 73 se menționează că „orice persoană are dreptul la propria imagine”, următorul alineat prevede că „în exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile”.

De asemenea, se interzice și se sancționează aducerea la cunoștința opiniei publice a diverselor aspecte ce privesc viața conjugală a persoanei, cu mențiunea că o încălcare a regulii dedicată necesității de a-i lua persoanei în cauză consimțământul determină responsabilitatea persoanei ce nu a respectat-o.

În ceea ce privește procesul de prelucrare a datelor personale, prin intermediul mijloacelor automate ori automate, în textul de lege se regăsește prevederea conform căreia acesta poate să se realizeze numai în situațiile, ca și în condițiile ce sunt menționate în conținutul legii speciale.

În conținutul Codului civil al României, în cadrul reglementării dedicate dreptului persoanei la viața privată, în cuprinsul alineatului 1 al articolului 71 se precizează că „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private”, în vreme ce alineatul 2 menționează faptul că „nimeni nu poate fi supus unor imixtiuni în viața sa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75,”.

Același articol dedicat dreptului la viață privată a persoanei, în materia dreptului românesc, include în conținutul alineatului 3 și interdicția utilizării „în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.

În România, nici o persoană nu poate să se amestece ori să intervină, în absența unui consimțământ din partea altei persoane, în viața intimă a acesteia, în viața privată ori în viața familială, acest consimțământ impunându-se a fi de tip explicit și liber exprimat.

În plus, diversele autorități publice din statul român au obligația pozitivă să ia toate măsurile, ca și dispozițiile rezonabile și posibile pentru realizarea ocrotirii dreptului persoanei la viața privată, sens în care:

Judecătorii sunt obligați să declare ca fiind secretă ședința de judecată în cadrul proceselor în care, o eventuală publicitate, ar afecta, în condițiile legii, valorile anterior menționate

Se apreciază ca fiind un atentat la viața intimă a oricărei persoane orice proces de ascultare, de înregistrare ori de transmitere a unor imagini ori a unor vorbe a respectivei persoane, în absența consimțământului exprimat liber al acesteia

Orice persoană deține dreptul exclusiv la imaginea proprie

Se interzice aducerea la cunoștința publică a diverselor aspecte ce vizează viața conjugală a oricărei persoane

Conform prevederilor incluse în conținutul articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale tuturor statelor le revine obligația negativă a abținerii comiterii oricăror acte ce pot să determine o lezare a drepturilor ce sunt ocrotite de acest text de lege, exceptând situațiile în care se constată îndeplinirea condițiilor regăsite în cadrul clauzei justificative conținute de paragraful al doilea al textului de lege, respectiv:

Respectiva ingerință a statului să fie în mod explicit prevăzută în lege

Respectiva ingerință să aibă în vedere scopuri legitime

Respectiva ingerință a statului să fie necesară atingerii unui scop în cadrul societății democratice

Prin intermediul Legii 677/2001 vizând protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date,, s-a reușit stabilirea diverselor reguli dedicate protecției persoanelor în ceea ce privește procesul prelucrării datelor cu caracter personal, ca și libera circulație a acestora date, cu menționarea diverselor sancțiuni ce urmează să fie aplicate în situația în care se constată încălcarea acestor reguli.

Această lege corespunde prevederilor incluse în Directiva Uniunii Europene 95/46/E.C., ca și Convention for the protecting people from processing automatic data processing,, pe care țara noastră a ratificat-o prin intermediul Legii nr. 682/2001,.

Așa cum se remarcă la nivelul literaturii de specialitate, în societatea contemporană, în cadrul căreia au devenit efective diversele pericole ale societății informatice, se sesizează un nivel crescut al fragilității protecției datelor personale, mai ales ca urmare a mijloacelor tot mai moderne de comunicare. Așa se face faptul că orice operație derulată în mediul online are capacitatea de a determina multiple urme informatice, acestea permițând și constituirea unor bănci de date ce includ informații cu caracter personal deosebit de exacte.

În concepția legiuitorului român, garantarea secretului corespondenței se constituie într-o îndatorire a statului român, acesta trebuind nu doar să prevină producerea unor eventuale imixtiuni ilegale ori arbitrare ce sunt comise de către diversele autorități publice ori de către alte subiecte de drept, privind corespondența persoanei, ca și convorbirile telefonice ale acesteia, ci și să le sancționeze.

Se remarcă existența unei legături deosebite între respectul vieții private, dreptul unei persoane la imagine și dreptul unei persoane la demnitate, așa cum acesta este statuat în conținutul legislației românești, respectiv „orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale”, context în care se interzice „orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.

În categoria drepturilor de o importanță deosebită ce stau la baza demnității umane se înscrie și dreptul unei persoane la inviolabilitatea vieții private, motiv pentru care s-a luat în discuție subiectul dedicat subzistenței respectului datorat vieții private a persoane, ulterior momentului decesului acesteia, în așa fel încât eventualele dezvăluiri postume ale acesteia să nu îi afecteze defunctei persoane nici imaginea și nici prestigiul.

În acest sens, în conținutul legii române există și prevederea conform căreia „persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum și cu privire la corpul său”, ca și cea în care se menționează că „memoria persoanei decedate este protejată în aceleași condiții ca și imaginea și reputația persoanei aflate în viață”.

Nu în ultimul rând, dreptul persoanei la viață intimă și viață privată se constituie și din dreptul acesteia de a dispune de ea însăși, acest drept fiind încadrat de către specialiști în categoria drepturilor inalienabile, naturale și imprescriptibile ale persoanei.

De altfel, în textul constituțional se regăsește prevederea conform căreia orice persoană fizică deține dreptul de a dispune „de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri,”.

Chiar dacă în Constituția României nu sunt precizate și diverse alte limite dreptului persoanei privind dispunerea de ea însăși, se remarcă faptul că:

Numai acea persoană are capacitatea de a dispune de propria ființă

Numai acea persoană are capacitatea de a dispune de integritatea sa fizică

Numai acea persoană are capacitatea de a dispune de libertatea sa

Urmare a exercitării acestui drept, respectiva persoană este obligată să nu încalce drepturile altor persoane, ca și libertățile acestora

Numai acea persoană deține dreptul dispunerii de propriu corp – libertatea corporală

Persoana deține dreptul participării în calitate de subiect al unor anchete, al unor cercetări sociologice, al unor investigații, al cercetărilor medicale, al cercetărilor psihologice, al cercetărilor în domeniul ingineriei genetice, etc

Persoana deține dreptul acceptării transplantului de organe/transplantului de țesuturi

Se remarcă faptul că în epoca modernă, acest drept s-a extins, în conținutul său incluzându-se dreptul utilizării de anticoncepționale, dreptul persoanei de a face avort (astfel fiind generată o etică nouă), ca și trans-sexualismul, aspect ce se constituie în subiectul multor discuții controversate în cazul unor sisteme de drept.

Demn de precizat este faptul că dreptul unei persoane de a dispune de ea însăși se regăsește și în conținutul alineatului 2 al articolului 7 din Pacte international relatif aux droits civils et politiques,, mai precis „no one shall be subjected to torture or to cruel, inhuman or degrading treatment or punishment. In particular, no one shall be subjected without his free consent to medical or scientific experimentation”.

Dreptul oricărei persoane de a dispune de ea însăși implică anumite limite ce sunt determinate de protecția restului persoanelor, cum ar fi:

Examenele de sănătate ce sunt solicitate în exercitarea diverselor activități, ca și cu ocazia căsătoriei

Examenele medicale ce sunt instituite la nivelul instituțiilor de învățământ diverse, în vederea depistării unor eventuale afecțiuni contagioase

Diversele măsuri medicale dedicate combaterii afecțiunilor venerice

Vaccinările obligatorii

Măsurile medicale dedicate combaterii toxicomaniei, etc

În acest context, se remarcă deciziile Curții Constituționale a României, (mai precis Decizia C.C.R. nr. 40/7.07.1993, ca și Decizia C.C.R. nr. 56/13.10.1993), în conținutul cărora judecătorii au menționat că ocrotirea vieții intime a persoanei, a vieții familiale și private nu este asigurată în detrimentul altor persoane ori al autorităților statului.

Dreptul oricărei persoane la viața intimă, la viață familială, ca și dreptul la viață se ocrotește prin instituirea diverselor norme juridice actelor, ca și faptelor ce îl încalcă, cu mențiunea că acestea pot lua forma abaterilor disciplinare, a contravențiilor ori a infracțiunilor.

Așa cum s-a menționat deja în cuprinsul acestui capitol al prezentei lucrări de diplomă, textul de lege incriminează diversele fapte ce pot aduce atingeri vieții private, cu rezerva punerii în aplicare a dispozițiilor unui alt text de lege, fapte ce se pot înfățișa în violările spațiului în interiorul căruia o persoană își derulează activitatea, mai precis:

„Intrarea sau rămânerea fără drept în locuință sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal”

„Interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârșită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoștință de cauză, a unei asemenea interceptări”

„Captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat, fără acordul acesteia”

„Difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal”

„Ținerea vieții private sub observație, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege”

„Difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viața intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză”

„Difuzarea de materiale conținând imagini privind o persoană aflată la tratament în unitățile de asistență medicală, precum și a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanțe în legătură cu boala și cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptățite

„Utilizarea, cu rea-credință, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană”

„Difuzarea sau utilizarea corespondenței, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reședința, precum și numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparțin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele”.

Noutăți legislative în domeniul ocrotirii vieții private în România – materia civilă

În materie penală, se remarcă faptul că dreptul persoanei la viață intimă, viață familială și viață privată se garantează prin intermediul instituirii de către legiuitor a unor fapte ca și infracțiuni, dintre care amintim:

Articolul 224 – Violarea de domiciliu,, din Codul penal al României

Articolul 225 – Violarea sediului profesional

Articolul 227 – Divulgarea secretului profesional

Articolul 195 – Violarea secretului corespondenței

Articolul 226 – Violarea vieții private

Așa după cum se poate sesiza, în conținutul actualului Cod penal al României, legiuitorul a reușit să introducă și un articol special dedicat violării vieții private, în acest fel el reușind să-și exprime interesul dedicat ocrotirii acestui drept fundamental al persoanei, în paralel cu declanșarea procesului de alinierea legislației penale naționale la totalitatea exigențelor pe care le impune articolul 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prin incriminarea mai multor fapte ce aduc atingeri vieții private a unei persoane (aspect ce urmează să fie tratat pe larg în cuprinsul prezentei lucrări de diplomă).

În categoria atentatelor la viața intimă a unei persoane se încadrează și ascultarea, respectiv înregistrarea ori transmiterea prin intermediul diverselor aparate a imaginilor ori a vorbelor ce sunt pronunțate de către persoană, în absența consimțământului acesteia, sens în care și o parte dintre fotografiile prezentate în mass-media și care înfățișează scene din viața privată a politicienilor, personalităților, etc se pot constitui în dovezi ale încălcării vieții intime.

În acest context, se remarcă adoptarea Rezoluției 1003 de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dedicată eticii jurnalismului, în conținutul căreia se menționează, printre altele, și faptul că o informație nu trebuie să fie exploatată în orice scop, ci se impune respectarea persoanei, ca și a drepturilor fundamentale ale acesteia, incluzând și dreptul persoanei la viața intimă, dreptul la viața familială și dreptul la viața privată: „The right of individuals to privacy must be respected. Persons holding office in public life are entitled to protection for their privacy except in those cases where their private life may have an effect on their public life. The fact that a person holds a public post does not deprive him of the right to respect for his privacy”.

Se impune a se remarca variabilitatea dreptului la protecția vieții private a unei persoane, în cadrul diverselor categorii de persoane, viața privată a unui politician, actor ori șef de stat fiind cu mult mai limitată în comparație cu viața privată a unei persoane fără un statut social special.

Prevederile regăsite în conținutul articolului 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale au în vedere inclusiv viața socială a persoanei, aceasta implicând un anumit nivel al publicității, cu precizarea că se impune evidențierea mai multor elemente distincte, cum ar fi:

Un aspect anume este eliminat din conținutul sferei private a unei persoane și inclus în conținutul sferei publice (aceasta nemaifiind protejată de prevederile legislative în domeniu) în cazul în care acea persoană, în mod benevol, înțelege să facă public mai multor persoane, acel aspect

Se remarcă existența unor acte ce sunt incluse în viața publică a persoanei și care, după un timp, pot să treacă în sfera vieții private a persoanei, mai ales în condițiile actelor ce, ulterior publicității, nu mai sunt cunoscute, după un anume timp, decât unei sfere restrânse de persoane, astfel acestea intrând în sfera de influență a vieții private a persoanei

Concluzionând, se remarcă din analiza diverselor reglementări dedicate domeniului vieții private, că toate persoanele dețin, în mod nediscriminatoriu, dreptul respectării vieții private, precum și a vieții de familie, în cadrul complexului proces dedicat ocrotirii acestor drepturi remarcându-se obligațiile impuse diversele autorități statale.

Mai precis, în vederea ocrotirii dreptului la respectarea vieții private a unei persoane, ca și a dreptului la viața de familie, autorităților statale le revin o serie întreagă de:

Obligații pozitive, dedicate protejării dreptului la viață privată, ca și la viața de familie împotriva oricăror ingerințe de tip nejustificate ce se pot sesiza din partea diverselor autorități ale statului, ca și a persoanelor private

Obligații negative, în vederea neatingerii dreptului unei persoane la viața privată, la viața de familie, ca și la corespondență și inclusiv la domiciliu

Așa cum deja s-a menționat în cuprinsul prezentului capitol introductiv, noțiunea vieții private se poate înscrie într-o sferă de definire destul de vastă, în materia dedicată reperelor acesteia regăsindu-se o serie întreagă de elemente din cadrul practicii organelor jurisdicționale europene.

Astfel, în categoria vieții private pot fi incluse totalitatea elementelor ce exclud activităților publice ale unei persoane, ca și accesul terților, cu includerea totalității drepturilor și a libertăților ce se concentrează în proximitatea restrânsă a personalității oricărei persoane, incluzându-se:

Viața familială a persoanei – mai precis legăturile afective și cele substanțiale existente în aceasta și restul persoanelor ce se constituie în familia sa

Viața intimă a persoanei – reprezentând dreptul acesteia de a-și duce existența după cum înțelege de cuviință, cu respectarea drepturilor persoanelor din jurul său, bucurându-se de o deplină confidențialitate

CAPITOLUL 1. EVOLUȚIA ȘI TEORETIZAREA CONCEPTULUI OCROTIRII VIEȚII PRIVATE A UNEI PERSOANE

Este bine cunoscut faptul că în condițiile existenței oricărui stat de drept, asigurarea cadrului juridic aferent apărării diverselor valori sociale fundamentale este realizată de către dreptul penal, în domeniul dedicat valorilor sociale pe care legea penală le apără, o poziție importantă fiind ocupată de protecția oricărei persoane, ca și a drepturilor pe care aceasta le are.

În societatea contemporană se constată existența unui interes deosebit pentru un nivel cât mai ridicat de siguranță și protecție în cadrul diverselor procese ce implică datele cu caracter personal ale persoanelor, mai ales în contextul alinierii legislației naționale la diversele reglementări regăsite în sfera de influență a normelor juridice europene.

Interesul s-a manifestat în mod exponențial în ultimul deceniu, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani s-a sesizat și o explozie a progreselor înregistrate nu doar în domeniul tehnologiei, ci și în cel al comunicațiilor, în cadrul actualei societăți (deseori definită ca fiind societatea comunicării), totalitatea datelor cu caracter personal ale persoanei căpătând o valoare bine determinată.

În plus, ca urmare a dezvoltării exponențiale a diverselor tehnologii prin intermediul cărora accesul la aceste categorii de informații se dovedește a fi unul destul de facil (ca de altfel și menținerea în siguranță și implicit transmiterea acestora în mod instantaneu) se impune tot mai pregnant necesitatea protejării vieții private a oricărei persoane, ca și protejarea dreptului persoanei la intimitate.

Dreptul unei persoane la viață privată, ca și dreptul acesteia la intimitate, se constituie în dreptul acesteia de a-și defini existența astfel după cum apreciază (cu respectarea tuturor drepturilor celorlalți), cu alegerea unui stil de viață propriu, în interiorul căruia nu este permisă ingerința terților.

Complexul proces al protejării vieții private al unei persoane presupune, printre altele, și că respectivei persoane i se permite să decidă în mod personal cu privire la:

Modul în care datele cu caracter personal proprii (acestea conținând elemente din sfera intimă proprie și elemente ce îi pot dezvălui respectiva identitate) pot să fie aduse la cunoștința unor terți

Controlul dedicat modului în care îi sunt respectate drepturile privind viața privată și de familie

Evoluția conceptului vieții private a unei persoane

Ocrotirea vieții private a persoanei reprezintă o preocupare relativ recentă în cadrul materiei dreptului penal, cunoscut fiind faptul că în cadrul actualei societăți o importanță deosebită este acordată nevoii de singurătate, ca și celei de meditație. Și asta în contextul în care au existat și perioade în istorie în care persoanele aveau o existență preponderent publică, cel mai bun exemplu constituindu-l Republica lui Platon.

Viața privată, ca și conceptul vieții private au devenit în acest moment termeni uzuali, adoptarea în materie a diverselor acte normative speciale determinând conturarea unei culturi proprii în acest domeniu, care s-a dezvoltat deosebit de mult în ultimii ani.

Se remarcă faptul că noțiunea vieții private a persoanei se constituie într-un concept solid, ce este însă în mod constant influențat de evoluție, ceea ce o transformă într-o noțiune de tip neuniform, ce prezintă și care a reprezentat o serie întreagă de nevoi ce s-au resimțit nu doar la nivelul colectivităților, ci și în istorie.

Așa după cum se cunoaște în acest moment, de-a lungul timpului delimitarea dintre elementele publice și cele private, specifice unei persoane, s-a dovedit a fi uneori, un proces destul de dificil.

Astfel, prin spațiu privat s-a înțeles spațiul ce îi aparține în mod exclusiv unei persoane, aceasta făcând în interiorul acestuia tot ceea ce dorește, spațiul privat fiind locul în care orice persoană se poate reculege, se poate relaxa, se poate simți în siguranță în fața unor potențiale ingerințe de tip extern, deseori regăsite în cadrul spațiilor publice.

Conceptul vieții private a persoanei în Grecia Antică

În perioada Greciei Antice, ca urmare a apariției așa-numitelor state oraș, s-a întrezărit și posibilitatea ca toți cetățenii să își petreacă existența, ori de câte ori simțeau nevoia, în cadrul diverselor activități politice. În acea perioadă, în sfera de influență a privatului se includea doar dimensiunea domesticului, în vreme ce sfera dedicată publicului încadra dimensiuni politice, ceea ce determina o oarecare dihotomie.

În acest context, se poate aprecia că fenomenul apariției orașului – stat, urmat de apariția și dezvoltarea ulterioară a domeniului politic, a determinat serioase perturbări domeniului privat, familial, dar și domeniului domestic, cadrul familial al cetățenilor pierzându-și o parte din integritate.

Așa se face faptul că în acest context, polisul nu încerca să atenteze la viața privată a cetățenilor nu datorită unui eventual respect conferit proprietății private (astfel cum aceasta este percepută în societatea modernă), ci existenței conștientizării faptului că în lipsa spațiului ce îi era conferit în mod real ca fiind unic, nu se putea admite includerea în cadrul diverselor probleme politice sesizate la nivelul cetăților.

De asemenea, tot în această perioadă se remarcă folosirea categoriilor public și implicit privat pentru determinarea unor clasificări comportamentale, acestea diferențiindu-se prin prisma claselor sociale din care făceau parte respectivii cetățeni.

Conceputul de privat este astfel perceput în mod strict literal ca fiind o privațiune, o separare a cetățeanului de spațiul public. Astfel, orice cetățean ce își dusese existența doar într-un mediul privat (respectiv fiind sclav), el neavând posibilitatea să acceadă la dimensiunile publice ale cetățenilor, era perceput ca fiind privat de numeroasele elemente esențiale ce caracterizau viața umană din acele timpuri.

Astfel, starea privațiunii, ce se regăsea în mod implicit în conceptul de privat, se concretiza în indiferența manifestată față de o persoană de restul cetățenilor, apreciindu-se că o persoană ce nu se remarcă în sfera spațiului public nu merită interesul semenilor săi, indiferent de acțiunile sale. Prin această prismă a viziunii, se poate aprecia că în perioada Greciei antice, domeniul dedicat vieții private era perceput ca fiind un domeniu cu multiple conotații anti-sociale.

Conceptul vieții private a persoanei în Roma antică

În cadrul societății romane, se remarcă faptul că marea majoritate a nobililor poseda un simț deosebit al autorității, marcat preponderent de grandoarea imperiului pe care aceștia îl reprezentau. Așa se face faptul că sensul statului, ca și cel al serviciului public se constituiau în noțiuni aproape inexistente, accesul în cadrul vieții publice realizându-se prin intermediul cooptării, mai precis prin intermediul rețelelor clientelismului politic, în interiorul acestora decizându-se, în mod aleatoriu, dacă o persoană deținea sau nu anumite calități sociale ce ar fi putut-o face demnă de admiterea în interiorul vieții politice.

În acest context, se poate sesiza faptul că funcțiile publice erau percepute ca fiind adevărate demnități private, accesul la acestea necesitând cu precădere un raport de fidelitate strict privat.

Urmare a amestecului deosebit dintre domeniul sectorului privat și cel al sectorului public, s-a ajuns la asocierea diverselor caracteristici ale persoanelor fizice cu rolurile deținute de acestea, ca și cu diversele funcții civice pe care le duceau la îndeplinire.

Iar procesul de exercitare al funcțiilor publice nu era perceput ca fiind o activitate de tip specializat, ci un proces emblematic ce caracteriza existența ideală a unei persoane private.

În cazul privării unei persoane din cadrul domeniului vieții publice, se sesiza căderea acesteia în dizgrația semenilor, cu mențiunea că reprezentanții clasei conducătoare din perioada romană dețineau puterea ca, prin intermediul deciziilor proprii, să controleze așa cum considerau de cuviință viețile private ale membrilor cetății, unicul argument invocat fiind cel al interesului colectiv.

Inclusiv demnitatea conferită unui tată de familie intra în sfera de incidență a consultărilor între membrii clasei conducătoare, o atenție specială fiind acordată în situația deciziilor private ce prezentau interese ori importanță deosebite.

Conceptul vieții private a persoanei în perioada feudală

În perioada feudală se remarcă faptul că viața privată a unei persoane se derula în interiorul familiei acesteia, realizându-se prezența unei realități de tip non-individuală, ce se baza cu precădere pe sentimentul încrederii reciproce.

În cadrul controversatului proces al feudalizării, domeniul spațiului public era restrâns în mod deosebit, spațiul puterii private căpătând o amploare consistentă. Urmare a dezintegrării graduale a domeniului puterii publice, se remarcă imprimare unei forțe speciale diverselor entități private de tip individual, acestea reușind să se transforme în state suverane de dimensiuni reduse, ce au reușit, în timp, să dobândească drepturi ale puterii politice, caracterizate de elemente publice specifice.

În acest context, sentimentul vieții private se regăsește, la nivel simbolic, în cea mai simplă formă, cea a împrejmuirii proprietății. Apreciată ca fiind de o valoare juridică deosebită, împrejmuirea (respectiv gardul unei proprietăți) reușea să delimiteze spațiul în care cetățenii se retrăgeau din afara sferei publice, tot aici aceștia păstrându-și și bunurile pe care le percepeau ca fiind de preț pentru ei.

Ulterior, viața privată a reușit să se poziționeze la temelia diverselor relații de prietenie între cetățeni, la utilizarea schimburilor de servicii, ca și la transmiterea dreptului de comandă, drept ce era perceput ca fiind legitim numai în situația în care acesta era susținut de mai multe atitudini de devotament reciproce, în cadrul eventualelor confruntări dintre persoana protejată și restul persoanelor.

În versiunea autorului, anterior menționat, la baza complexului proces dedicat modificării mentalității, percepției și conceptului vieții private s-a poziționat:

Rolul pe care statul a înțeles să și-l asume, mai ales avându-se în vedere faptul că o bună perioadă de timp acesta neglijase numeroase domenii, pe care le poziționase în exteriorul sferei sale de influență. Ulterior secolului al XV-lea se remarcă o impunere tot mai puternică a statului, prin intermediul diverselor mijloace și metode avute la îndemână, sfera privată începând să se contureze și delimiteze pregnant ulterior demarării construcției statului modern, birocratic și administrativ, proces ce s-a dovedit a fi unul destul de greoi.

Controversatul proces al alfabetizării, ca și fenomenul distribuirii lecturilor de orice tip, ambele determinând la nivelul persoanelor interesate posibilitatea realizării unor meditații singulare, solitare, în sfera de influență a spațiului privat (meditațiile fiind remarcate anterior numai în interiorul lăcașelor de cult)

Fenomenul răspândirii diverselor forme prin care religia începea să se manifeste, ulterior sesizându-se delimitarea mai multor tipuri de comportament, parte dintre acestea derulându-se numai în interiorul sferei private, din motive facil de înțeles

Conceptul vieții private a persoanei în perioada renascentistă

În cadrul perioadei renascentiste se remarcă declanșarea celebrei mișcări ce ulterior a determinat adoptarea Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, aceasta fiind, de altfel, percepută de specialiști drept momentul zero al declanșării procesului privind drepturile oricărei persoane.

Astfel, deceniile secolului al XIX-lea au reprezentat pentru unele state (între care se evidențiază Statele Unite ale Americii) perioada de glorie în consacrarea dreptului privind viața privată a unei persoane.

La modul tradițional, dreptul la viață privată a unei persoane s-a definit pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, când avocatul Samuel Warren, despre familia căruia apăruseră, în media acelor timpuri, numeroase informații defăimătoare (vizând acțiunile soției și fiicei acesteia în societate) a luat decizia de a concepe în cursul anului 1890, împreună cu un amic de-al său (ce preda la Universitatea Harvard), Louis Brandeis, celebrul eseu „The Right to Privacy”, ce ulterior a declanșat o serie de demersuri dedicate recunoașterii dreptului unei persoane de a avea o viață personală.

În acea perioadă însă, noțiunea vieții private a unei persoane se contura prin prisma unui beneficiu ce le era rezervată cetățenilor ce făceau parte din clasa burgheziei, despre care se considera că pot avea o viață privată datorită avantajelor de care aceștia se bucurau, urmare a diverselor transformări economice și sociale determinate de revoluția industrială.

La polul opus se poziționau cetățenii ce făceau parte din așa numita „clasă muncitoare”, despre care se aprecia că nu au dreptul la o viață privată, mai ales în contextul conferit acestora de condițiile materiale de existență.

Dreptul persoanei la viață privată era conferit ca și drept tipic persoanelor ce făceau parte din clasa burgheză, acestea având privilegiul de a se bucura în totalitate de intimitatea proprie, spre deosebire de persoanele ce făceau parte din altă categorie socială. În acest fel se poate aprecia că noțiunea vieții private a căpătat în această perioadă o conotație puternic individualistă.

Așa cum deja s-a menționat, teoretizarea ocrotirii vieții private a unei persoane a început să se realizeze încă din aceastăperioadă, când mai mulți filosofi au evidențiat interesul manifestat pentru libertatea privată de către Benjamin Constant (acesta percepând-o ca pe un fundament al existenței moderne), ca și de către John Stuart Mill, în viziunea căruia unica justificare a retragerii unei persoane în singurătate este reprezentată de încercarea acesteia de a evita lezările persoanelor din jur.

Benjamin Constant, cunoscut teoretician, dar și fondatorul democratismului politic de tip liberal, a fost în mod constant interesat de analizarea libertății unei persoane, prin prisma prevederilor constituționale, acesta apreciind că nu se poate realiza libertatea unui individ în absența unei Constituții, tot astfel cum nici o constituție nu poate funcția în absența libertății.

Conform lui Constant, la nivelul societății moderne, libertatea oricărei persoane este una de tip personal, respectiv cetățenească și civilă, aceasta constând în independența acelei persoane în raport cu statul, dar și cu autoritățile acestuia.

La rândul lui, și filosoful John Stuart Mill, apreciat ca fiind un influent reprezentant al liberalismului acelei perioade, a poziționat individualismul pe cea mai înaltă treaptă a obiectivelor urmărite de societatea acelor decenii, el susținând deseori că orice persoană poate ajunge în cea mai bună stare în situația în care se bucură de libertatea exprimării, ca și de libertatea de a-și evalua propriile opinii și obiective.

În plus, prin intermediul desăvârșirii oricărei persoane se reușește și desăvârșirea societății din care aceasta face parte, un nivel ridicat al gradului de individualitate având capacitatea de a determina dezvoltarea deosebită a nivelului de civilizație în interiorul respectivei societăți.

Recentul concept al vieții private a persoanei

În secolul XX se remarcă la nivelul mai multor state ale lumii o intensificare a diverselor mișcări socialiste al căror principal scop consta în eliberarea marii mase a populației nu doar de un grad deosebit al sărăciei, ci și de ignoranță, în ciuda faptului că, ulterior, s-a dovedit că în această perioadă s-a reușit o manipulare deosebită a populației prin intermediul diverselor metode și tehnici avute la dispoziție.

De asemenea, s-a remarcat și repoziționarea totalitarismului, care a început să se contureze într-o nouă formă, esențial diferită de formele anterioare, incluzând nu doar regimul totalitar, tirania, ori despotismul, ci și dictatura. Așa după cum istoria a demonstrat, reprezentanții totalitarismului au reușit, ca urmare a subordonării politice a persoanelor și invadării sferei private a acestora, să distrugă și elimine în timp totalitatea tradițiilor sociale ale statelor lumii, ca și a tradițiilor juridice și inclusiv politice.

Ulterior creării și dezvoltării unor noi instituții (total diferite de cele anterior existente), reprezentanții totalitarismului au reușit să repoziționeze centrele de putere din zona militară în zona polițienească, în paralel cu derularea unor politici externe ce urmăreau, în principal, obținerea dominației asupra altor state.

Această formă de guvernare s-a caracterizat prin teroare, prin intermediul acesteia reușindu-se obținerea unui control social total, contribuții deosebite fiind determinate nu doar de influența partidului unic, și de activitățile derulate de poliția secretă.

Astfel, totalitarismul a reușit să depășească formele de manifestare anterioară ale autorității, care nu reușise să elimine diversele relații și instituții incluse în domeniul dedicat spațiului privat, chiar dacă i-a eliminat persoanei marea majoritate a capacităților publice și politice.

În societatea contemporană, se remarcă faptul că uneori dreptul unei persoane la viața privată este asociat cu dreptul acesteia la imagine, acesta fiind și motivul pentru care dreptul la viață privată se constituie în obiect al protecției în cadrul legislației speciale, din care se evidențiază:

Legea 504/2002, – legea audiovizualului , în conținutul căreia este prevăzut faptul că în cadrul comunicării realizate prin intermediul diverselor forme audiovizuale trebuie să se aibă în vedere protejarea demnității umane, o atenție specială fiind acordată minorilor

Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, ca și libera circulație a acestor date, în conținutul căreia se regăsește scopul legiuitorului român pentru garantarea tuturor persoanelor fizice a drepturilor și libertăților fundamentale, o atenție specială fiind acordată dreptului la viața privată, viața intimă și viața familială. În acest sens, în textul de lege se prevede în mod expres faptul că prelucrarea oricăror date ce au caracter personal se poate realiza numai în condițiile în care respectiva persoană ce este vizată și-a exprimat în mod expres și fără echivoc consimțământul pentru respectiva prelucrare.

Așa cum se poate remarca, legiuitorul a reușit să instituie mai multe mijloace dedicate protejării vieții private a unei persoane, pe lângă mijloacele dreptului constituțional (ce au în vedere nu doar drepturile și libertățile fundamentale, ci referințele ce au în vedere viața privată, viața familială și intimă) ocrotirea vieții private a unei persoane realizându-se și prin mijloacele conferite de legea penală, de la incriminarea violării secretului corespondenței, violarea comunicărilor, ca și cea a convorbirilor realizându-se și incriminarea imixtiunii abuzive în viața intimă a unei persoane, incluzând captarea diverselor imagini și sunete ce privesc viața privată a unei persoane, prin intermediul tehnicilor și metodelor existente în actuala societate a tehnologiei și comunicațiilor.

Toate aceste fapte incriminate pot fi sancționate destul de grav de legea penală în situația în care se constată publicitatea, în absența consimțământului liber exprimat al persoanei căreia i s-a încălcat dreptul la viața privată, intimă și de familie, imaginilor, sunetelor ori documentelor obținute în mod ilegal, mai ales în contextul în care aceste fapte sunt comise în vederea obținerii unui profit ori pentru șantajarea persoanei vizate.

Abordări interesante în materia încălcării dreptului la viață privată a unei persoane sunt regăsite și în legislația altor state europene, Franța fiind unul dintre acestea. Astfel, în legislația penală a Franței s-a reușit incriminarea, ca și atingeri ce sunt aduse vieții private a unei persoane:

Diverselor acțiuni ce privesc captarea, înregistrarea ori transmiterea, în absența unui consimțământ liber exprimat, a cuvintelor ce sunt pronunțate cu titlu confidențial ori privat

Înregistrarea, fără un prealabil consimțământ, liber exprimat, a imaginilor ce privesc o persoană ce se găsește într-un spațiu privat, ca și transmiterea ori publicarea ulterioară a acestora

Faptei persoanei ce, prin intermediul amenințării, a unor manopere, prin constrângere ori pe diverse alte căi, se introduce în domiciliul alte persoane ori continuă să se mențină în acesta

Și la nivelul legislației penale a Statelor Unite ale Americii se regăsește ocrotirea dreptului unei persoane la viața privată, legiuitorul reușind să incrimineze diversele fapte ce îi aduc în mod concomitent, diverse atingeri intimității unei persoane, precum:

Pătrunderea ilegală în cadrul spațiilor private, în intenția ascultării unei persoane ori a supravegherii acesteia

Instalarea în cadrul spațiilor private a diverselor dispozitive tehnice dedicate supravegherii/înregistrării unor persoane

În legislația penală a S.U.A., în vederea determinării gradului de intimitate a unei convorbiri, se are în vedere:

Criteriul subiectiv – respectiva persoană să aprecieze convorbirea ca fiind una intimă

Criteriu obiectiv – respectiva așteptare să fie inclusă în limitele caracterului rezonabil, prin prisma regulilor regăsite la nivelul societății

Fiind o componentă primordială în cadrul domeniului vieții private, intimitatea deține un rol deosebit în cadrul procesului de dezvoltare al oricărei persoane, în interiorul statelor democratice, ce au la bază legalitatea.

Din acest considerent, marea majoritate a statelor, ca și diversele organisme internaționale au reușit să o includă în categoria drepturilor fundamentale ale omului, ce sunt protejate prin intermediul celebrei Declarații Universale a Drepturilor Omului.

La nivelul spațiului comun european, drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt recunoscute și protejate în cuprinsul diverselor documente despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul introducerii prezentei lucrări de diplomă, țara noastră reușind alinierea legislativă la acestea.

CAPITOLUL 2. IMPORTANȚA PROTECȚIEI INFORMAȚIILOR CLASIFICATE ÎN CADRUL PROCESULUI DEDICAT OCROTIRII VIEȚII PRIVATE A PERSOANEI

Informațiile clasificate – delimitări de natură conceptuală

Conform prevederilor regăsite în conținutului Declarației Universale a Drepturilor Omului, fiecărei persoane îi este conferit dreptul libertății de opinie și de expresie, drept ce include „libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

În acest context, se remarcă și în conținutul legii fundamentale a statului român, consfințirea dreptului unei persoane privind accesul la informațiile de interes public (respectiv „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit”). În acest sens, același text de lege consacră autorităților publice obligativitatea asigurării unei informări corecte a tuturor cetățenilor „asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal”, cu mențiunea că dreptul cetățenilor la informații „nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională”.

Se remarcă astfel faptul că, în conformitate cu prevederile textului constituțional, dreptul oricărei persoane la informație nu trebuie să fie de natură a prejudicia diversele măsuri de proiecție adoptate împotriva tinerilor, dar nici să prejudicieze domeniul securității naționale.

Și tot în textul constituțional, mai precis în conținutul articolului 53, este reglementată și posibilitatea restrângerii unor anumite drepturi ori libertăți constituționale, cu enumerarea condițiilor generice dedicate. Mai precis, drepturile ori libertățile unei persoane pot fi restrânsă doar prin intermediul legii și doar dacă această restrângere se impune în vederea apărării:

Securității naționale

Ordinii și sănătății

Moralei publice

Drepturilor și libertăților cetățenilor

Prevenirii diverselor consecințe ce pot fi determinate de calamitățile naturale

Derulării instrucției penale

Prevenirii consecințelor unor dezastre ori a unor sinistre grave

Demn de menționat este faptul că în cadrul societății democratice, „restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară”, textul de lege constituțional precizând că această măsură a restrângerii „trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o”, ca și „să fie aplicată in mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertății”.

La nivelul statului român se sesizează interesul legiuitorului (ca și al societății civile) pentru elaborarea legislației dedicate exercitarea drepturilor constituționale ale cetățenilor privind accesul acestora liber la diversele informații încadrate în categoria interesului general.

În acest sens s-a reușit elaborarea și adoptarea Legii nr. 544/2001 vizând liberul acces la informațiile de interes public, aceasta reușind să definească:

Informația de interes public – ca fiind „orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației”

Informația dedicată datelor personale – ca fiind „orice informație privind o persoana fizică identificată sau identificabilă”

Pentru a se asigura accesul cetățenilor români la diversele informații de interes public, legiuitorul a prevăzut obligativitatea autorităților și instituțiilor publice privind organizarea unor compartimente specializare în relații publice și informare, ca și pe cea a desemnării unor persoane ce au atribuții speciale în acest sens, toate autoritățile și instituțiile publice fiind obligate să facă, din oficiu, comunicarea diverselor informații de interes public pentru cetățeni, precum:

Acte normative ce reglementează modul de organizare și de funcționare a respectivei autorități ori instituție publică

Structurile organizatorice ale autorităților ori instituțiilor publice, ca și atribuții ale departamentelor, respectiv programele de funcționare și programele de audiențe în cadrul acestora

Identitatea diverselor persoane ce fac parte din conducerile instituțiilor publice ori ale autorităților publice, ca și pe cea a funcționarului căruia îi revine responsabilitatea difuzării diverselor informații publice

Diversele coordonate de contact aferente instituției ori autorității publice, în categoria cărora intră denumirile, sediile, numerele de telefon, adresele paginilor web, adresele de e-mail, etc.

Bugetele instituțiilor ori autorităților publice, ca și sursele financiare ale acestora, respectiv bilanțurile contabile

Propriile programe și strategii ale instituțiilor ori autorităților publice

Listele ce includ totalitatea documentelor de interes public

Listele ce includ categoriilor documentelor ce sunt produse ori gestionate de către instituțiilor ori autorităților publice

Modalitățile prin care pot fi contestate deciziile instituțiilor ori autorităților publice, în cazul în care există persoane ce se consideră a fi prejudiciate în domeniul dedicat dreptului acestora la accesul la diversele informații de interes public pe care le solicită

Același text de lege prevede în conținutul său și obligativitatea instituțiilor ori autorităților publice de a publica și actualiza în fiecare an „un buletin informativ care va cuprinde informațiile prevăzute la alin. (1)”, ca și obligativitatea de a publica din oficiu, anual „un raport periodic de activitate, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a”.

Demn de menționat este și faptul că, pe lângă informațiile comunicate publicului, din oficiu, de către instituțiile și autoritățile publice, orice cetățean deține dreptul solicitării și obținerii diverselor informații de interes public, instituțiile și autoritățile publice având obligația de a asigura accesul acestuia la datele ce pot fi solicitate verbal ori în scris.

Textul de lege anterior menționat reușește să limiteze sfera dedicată liberului acces la informație, în conținutul acestuia regăsindu-se mai multe excepții între care se regăsesc și informațiile clasificate. Astfel, conform prevederilor legiuitorului, sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor informațiile:

Din domeniul apărării naționale, domeniul siguranței și al ordinii publice, în situația în care acestea sunt incluse în categoria informațiilor clasificate, așa cum aceasta este menționată în lege

Ce privesc deliberările diverselor autorități, ca și informațiile dedicate intereselor economice și politice ale țării noastre, în situația în care acestea sunt incluse în categoria dedicată informațiilor clasificate, conform prevederilor legale

Ce privesc diversele activități comerciale ori financiare, în situația în care publicitatea acestora ar putea aduce atingeri dreptului proprietății intelectuale sau dreptului proprietății industriale, ca și principiului concurenței loiale, în condițiile prevăzute de lege

Ce privesc datele personale ale persoanelor

Ce privesc procedura derulată în perioada anchetei penale ori a anchetei disciplinare, în situația în care se apreciază că acestea au capacitatea de a periclita rezultatul anchetelor, de a dezvălui diversele surse confidențiale sau de a pune în pericol viața unei persoane, respectiv integritatea corporală ori sănătatea acesteia, ca urmare a anchetei ce s-a realizat ori care este în curs de realizare

Ce privesc diversele proceduri judiciare, în situația în care publicitatea acestora ar putea să aducă atingeri demersului de asigurare a unui proces echitabil sau a unui interes legitim al fiecărei părți ce este implicată în acest proces

Ce pot, prin publicare, să prejudicieze diversele măsuri de protecția tinerilor

Pentru a se reuși eliminarea potențialelor dubii ce privesc posibilitatea organelor de stat de a comite abuzuri, prin intermediul clasificării unor informații, legiuitorul a prevăzut că toate „informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor clasificate și constituie informații de interes public”.

De asemenea, anumite informații ce privesc datele personale ale unei persoane pot să devină de interes public doar „în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice”, legiuitorul menționând că „informațiile publice de interes personal nu pot fi transferate intre autoritățile publice decât în temeiul unei obligații legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informații”.

Informațiile ce nu sunt incluse în categoria informațiilor clasificate, dar care, din diferite motive, nu pot să fie puse dispoziției publicului, sunt regăsite în cadrul unor excepții dedicate liberului acces la informații publice, existente nu doar în legislația românească, ci și în practica diverselor instituții și autorități publice.

De asemenea, în conținutul Legii nr. 677/21.11.2001 vizând protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se regăsesc diversele măsuri, ca și proceduri ce privesc modul de gestionare al datelor cu caracter personal, astfel reușindu-se garantarea, ca și protejarea diverselor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanelor fizice, o atenție specială fiind acordată dreptului persoanei la viața intimă, la viața privată și viața familială, prin prisma acestor tipuri de date.

În vederea punerii în aplicare a acestei legi, s-a reușit emiterea Ordinului Avocatului Poporului nr. 75/2002 vizând stabilirea unor măsuri și proceduri specifice care să asigure un nivel satisfăcător de protecție a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul prelucrărilor, în vigoare încă din luna iunie a anului 2002.

Conform acestuia, prin nivel de protecție, respectiv nivel de securitate ce este adecvat prelucrărilor datelor cu caracter personal se înțelege „nivelul de securitate proporțional riscului, pe care îl comportă prelucrarea față de datele cu caracter personal respective și față de drepturile și libertățile persoanelor și conform cerințelor minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal, elaborate de autoritatea de supraveghere și actualizate corespunzător stadiului dezvoltării tehnologice și costurilor implementării acestor măsuri”.

Cadrul legislativ al informațiilor clasificate

În România, protecția informațiilor clasificate se realizează prin intermediul diverselor acte normative emise de-a lungul anilor în domeniu, pe lângă textele de lege anterior menționate în cuprinsul acestui capitol regăsindu-se și:

Legea nr. 182/2002 vizând protecția informațiilor clasificate

O.U.G. nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.)

Hotărârea de Guvern nr. 585/2002 vizând aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România

Hotărârea de Guvern nr. 781/2002 vizând protecția informațiilor secrete de serviciu

Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică

Hotărârea de Guvern nr. 1349/2002 vizând colectarea, transportul, distribuirea și protecția pe teritoriul României a corespondenței clasificate

Demn de menționat este faptul că prin intermediul Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică legiuitorul a reușit să delimiteze regimul juridic dedicat procesului de gestionare al documentelor în format electronic, ca și a documentelor ce sunt arhivate în cadrul unei arhive digitale.

Tot în acest text de lege se regăsesc și regulile ce vizează modul de constituire al arhivelor digitale, legiuitorul prevăzând, de asemenea și diversele sancțiuni penale ori contravenționale ce sunt aplicabile în situația în care se constată încălcarea legii, implicând divulgarea, accesarea, modificarea, copierea sau distrugerea în mod neautorizat a acestor arhive.

Clasificarea și declasificarea informațiilor

În conținutul Hotărârii de Guvern nr. 585/2002 vizând aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, legiuitorul a prevăzut un capitol special (respectiv capitolul al II-lea) clasificării informațiilor/declasificării informațiilor, cu măsurile minime dedicate protecției specifice pentru diversele clase și nivele de secretizare.

Astfel, conform prevederilor legale, în funcție de importanța reprezentată pentru securitatea națională a României, ca și pentru diversele consecințe ce s-au putea genera datorită dezvăluirii acestora ori a diseminării, informațiile se clasifică în:

Informații secrete de stat – reprezintă „informațiile a căror divulgare poate prejudicia siguranța națională și apărarea țării și care, în funcție de importanța valorilor protejate”,acestea fiind incluse în cadrul mai multor nivele de secretizare, așa cum acestea sunt menționate în legislație, mai precis:

Nivel de secretizare strict secret de importanță deosebită

Nivel de secretizare strict secret

Nivel de secretizare secret

Informații secrete de serviciu – ce reprezintă „informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat”

Legea prevede obligativitatea ca toate autoritățile publice ce elaborează diverse informații ce sunt încadrate în categoria secretelor de stat ori care lucrează cu acestea să elaboreze un ghid dedicat clasificării corecte și uniforme a acestor informații, ghid ce trebuie să fie aprobat în scris și personal „de către împuterniciții sau, după caz, funcționarii superiori abilitați să atribuie nivelurile de secretizare, conform legii”.

La nivelul fiecărei autorități și instituție publică sunt întocmite liste proprii ce includ categorii cu informații catalogate ca fiind, în respectivele domenii de activitate, secrete de stat, acestea fiind aprobate și actualizate periodic prin intermediul hotărârilor Guvernului României, în vreme ce listele ce includ informații catalogate ca fiind secrete de serviciu sunt stabilite de către conducătorii diverselor unități ce dețin informații de acest gen.

Se impune a se preciza și faptul că în conținutul listelor dedicate informațiilor catalogate ca fiind secret de serviciu sunt incluse totalitatea informațiilor „care se referă la activitatea unității și care, fără a constitui, în înțelesul legii, secrete de stat, nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt. necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul unității”.

În ceea ce privește procesul de atribuirea informațiilor a clasei de secretizare, respectiv a nivelului de secretizare, acesta se face ca urmare a consultării „ghidului de clasificare, a listelor cu informații secrete de stat și a listelor cu informații secrete de serviciu”, obligația verificării clasificării corecte a acestor informații revenindu-i șefului ierarhic al instituției emitente, acesta având obligația de a acționa în consecință în situația în care se constată atribuirea unor nivele de secretizare neconforme.

În ceea ce privesc termenele dedicate clasificării diverselor informații secrete de stat, acestea sunt stabilite de instituția/autoritatea emitentă, avându-se în vedere:

Importanța acestora

Consecințele determinate de acestea, în situația dezvăluirii neautorizate ori a diseminării

Aceste termene de clasificare, în funcție de nivelele de clasificare, sunt:

De până la 100 ani – în situația informațiilor ce sunt clasificate ca strict secret de importanță deosebită

De până la 50 ani – în situația informațiilor ce sunt clasificate ca strict secret

De până la 30 ani – în situația informațiilor ce sunt clasificate ca secret

Demn de menționat este faptul că aceste termene pot să fie, prin intermediul unei hotărâri de Guvern, prelungite, având la bază:

O motivație temeinică

La solicitările conducătorilor unităților ce dețin aceste informații clasificate

La solicitările împuterniciților, ca și a funcționarilor superiori ce au abilitatea atribuirii diverselor nivele de secretizare

În sarcina fiecărei persoane împuternicite ori a funcționarilor superiori ce au abilitatea atribuirii nivelelor de secretizare stă obligativitatea verificării periodice a totalității informațiilor catalogate secret de stat, aceștia fiind și cei care pot dispune o reevaluare a termenelor de clasificare, ca și a nivelelor, în situația în care se constată necesitatea acesteia.

Conform legii, orice document ce este elaborat în baza procesului de prelucrare al informațiilor ce au nivele diferite de secretizare urmează să fie clasificat în raport cu conținutul nou, acesta putând să fie superior documentului original.

În plus, documentul ce rezultă din procesul de cumulare (de tip neprelucrat) a diverselor extrase ce provin din cadrul informațiilor clasificate, primește „clasa sau nivelul de secretizare corespunzător conținutului extrasului cu cel mai înalt nivel de secretizare”, cu mențiunea că „rezumatele, traducerile și extrasele din documentele clasificate primesc clasa sau nivelul de secretizare corespunzător conținutului”.

Procesul de marcare al informațiilor clasificate urmărește realizarea unei atenționări a persoanelor care gestionează ori accesează aceste informații cu privire la faptul că acestea se află în posesia informațiilor pentru care se impune aplicarea măsurilor specifice dedicate accesului și protecției, avându-se în vedere prevederile legii.

În situația constatării unor situații de supraevaluări ori subevaluări privind nivelul sau clasa de secretizare, acest aspect va fi adus la cunoștința emitentului, caz în care, dacă se impune o reclasificare a acestor informații, urmează realizarea informării deținătorilor acestor informații.

Clasificarea informațiilor se realizează numai în situația în care se constată necesitatea protejării acestor informații, respectiv că nivelele de secretizare, ca și respectivele termene de clasificare ale acestora „subzistă atât timp cât dezvăluirea sau diseminarea lor neautorizată ar putea prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor juridice de drept public sau privat”.

Orice persoană fizică sau persoană juridică are, conform legii, posibilitatea de a contesta în instanța contenciosului administrativ, orice supraevaluare ori subevaluare a nivelului secretizării unor informații, ca și a duratei impuse acestei clasificări. În ceea ce privește declasificarea informațiilor, acest proces se poate realiza prin intermediul unei hotărâri de Guvern și numai în baza unei solicitări motivate din partea emitentului, conform legii informațiile declasificându-se în situația în care:

A expirat termenul de clasificare

O dezvăluire a acestor informații nu mai este în măsură să aducă prejudicii siguranței naționale, apărării statului, ordinii publice ori intereselor diverselor persoane de drept public ori privat ce le dețin

Se constată că procesul de clasificare a fost realizat de către o persoană ce nu era împuternicită prin lege

Procesul de declasificare a informațiilor, ca și cel privind trecerea la un nivel diferit de secretizare este realizat de către funcționarii superiori ce sunt abilitați de lege, ori împuterniciți, în atribuirea nivelelor de secretizare, în prealabil fiind necesar avizul diverselor instituții ce coordonează activitățile și controlul ansamblului măsurilor ce privesc protecția informațiilor clasificate, în conformitate cu competențele materiale.

Legea prevede că emitenții diverselor documente clasificate trebuie să menționeze dacă acestea pot sau nu să fie declasificate ori trecute la nivele de secretizare, ori de către ori se poate, fie la date stabilite, fie în situația producerii unor evenimente.

În situația modificării nivelului de secretizare ori al clasei ce a fost atribuite informațiilor, emitentul acestora are obligația de a aduce acest aspect la cunoștința funcționarului ori al structurii de securitate, urmând să se realizeze mențiunile prevăzute de lege în cadrul registrelor de evidență.

În cazul în care se stabilește cu certitudine faptul că anumite informații clasificate sunt pierdute în mod iremediabil ori compromise se realizează declasificarea acestora, declasificarea fiind realizată doar pe baza unei cercetări în cadrul căreia se impune stabilirea modului în care s-au pierdut ori compromis respectivele informații clasificate.

Procesul de declasificare al informațiilor de serviciu este realizat de către conducătorii unităților emitente, aceștia realizând scoaterea informațiilor de pe listele speciale în condițiile prevăzute de lege.

2.1 Accesul la informațiile clasificate

Securitatea personalului

În conformitate cu procedurile Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.) privind accesul la informațiilor clasificate, o atenție deosebită se impune a fi acordată securității personalului, aceasta constituindu-se în totalitatea procedurilor de securitate ce sunt aplicate tuturor persoanelor ce urmează să obțină accesul la diversele informații catalogate ca fiind clasificate.

În acest context, diversele măsuri de securitate aplicate urmăresc:

Prevenirea accesului persoanelor ce nu sunt autorizate la diverse informații clasificate

Garantarea faptului că toate informațiile ce sunt clasificate urmează să fie distribuite numai în baza existenței unui certificat de securitate, acesta fiind în conformitate strictă cu principiul need-to-know – nevoia cunoașterii

Permiterea identificării tuturor persoanelor ce, prin intermediul acțiunilor acestora, pot să pună în pericol nivelul de securitate al informațiilor clasificate, în paralel cu interzicerea accesului persoanelor identificate la aceste categorii de informații

În ceea ce privește procesul dedicat asigurării securității personalului, acesta se poate realiza prin intermediul mai multor elemente, cum ar fi:

Selecționarea personalului

Verificarea personalului

Avizarea personalului și autorizarea accesului acestuia la diversele informații clasificate

Revalidarea personalului

Retragerea certificatului acordat

Controlul personalului, respectiv instruirea acestuia

Certificatele de securitate

Conform procedurii regăsite la nivelul legislației, accesul persoanelor la diversele informațiile clasificate de tip N.A.T.O. (respectiv nivelul N.A.T.O./CONFIDENTIAL, nivelul N.A.T.O./SECRET, ca și nivelul N.A.T.O./top secret) este acordat numai în baza unui certificat de securitate, pe care îl eliberează Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.). avându-se în vedere în permanență respectarea principiului „need-to-know”.

În țara noastră se remarcă existența a două tipuri de certificate de securitate, mai precis:

Certificatul de securitate tip A – ce are valabilitatea de trei ani, acesta permițând accesul la diversele informații clasificate, respectiv documente clasificate N.A.T.O.

Certificatul de securitate de tip B – ce autorizează participarea unei persoane la diversele activități pe care le organizează Alianța Nord-Atlantică și în care sunt vehiculate o serie întreagă de informații clasificate, cu mențiunea că aceste documente sunt solicitate de către Alianța Nord-Atlantică. Certificatul de securitate de tip B are perioada de valabilitate numai pe derularea respectivei activități.

De asemenea, se impune a se menționa faptul că acest certificat este eliberat doar persoanelor ce dețin un certificat de securitate de tip A

În ceea ce privește nivelul accesului ce a fost acordat unei persoane prin intermediul certificatului de securitate ce i-a fost eliberat, acesta se impune a fi similar nivelului de clasificarea informațiilor pentru care respectiva persoană solicită accesul în vederea îndeplinirii diverselor sarcini de serviciu ce îi sunt delegate.

De asemenea, accesul acestor persoane la informațiile clasificate, în baza respectivului certificat de securitate trebuie să respecte anterior-menționatul principiu „need-to-know”, conform căruia nu este îndreptățită nici o persoană doar ca urmare a rangului, a funcției ori a certificatului de securitate să dețină accesul la diversele informații ce sunt clasificate.

De altfel, se are în permanență în vedere o restrângere a numărului de persoane ce au acces la diversele informații clasificate/documente clasificate, restrângere ce vizează activitățile și îndatoririle respectivelor persoane privind manipularea unor asemenea informații ori documente.

În cazul persoanelor ce au primit un certificat de securitate, se impune, anterior acordării accesului la diversele informații clasificate, realizarea unei instruiri specializate, instruire ce este făcută de respectivul funcționar de securitate din cadrul instituției, aceasta vizând diversele reglementări, ca și norme dedicate protecției informațiilor clasificate/documentelor clasificate.

Urmare a parcurgerii tuturor acestor pași, respectivele persoane își vor lua, sub semnătură, angajamentul că vor asigura securitatea tuturor informațiilor clasificate/documentelor clasificate, în paralel cu respectarea tuturor prevederilor regăsite în cadrul reglementărilor specifice în domeniul protecției informațiilor clasificate, respectiv a planurilor de securitate, necesare în procesul dedicat îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Regulile aplicate informațiilor clasificate – evidență, întocmire, păstrare, procesare, manipulare, transport, transmitere și distrugere

În ceea ce privesc diversele activități de evidență, de întocmire, de păstrare și procesare, inclusiv de manipularea și multiplicarea documentelor de tip clasificat, acestea sunt realizate la nivelul diverselor compartimente speciale, ce sunt subordonate conducătorilor instituțiilor responsabile cu gestionarea acestor informații.

Conform prevederilor regăsite în cadrul Standardelor naționale de protecția informațiilor clasificate, așa cum acestea au fost aprobare prin intermediul Hotărârii Guvernului nr. 585/2002, gestionarea acestor activități se realizează etapizat.

2.2 Protecția informațiilor catalogate ca fiind secret de stat

În conformitate cu mențiunile regăsite în cuprinsul Standardelor naționale de protecția informațiilor clasificate în România, așa cum acestea au fost aprobate prin intermediul Hotărârii Guvernului nr. 585/2002, complexa activitate de protecție a personalului include o serie întreagă de elemente, menționate în cuprinsul anteriorului capitol al prezentei lucrări de diplomă.

Selecția personalului

Activitatea de selecționare a persoanelor ce urmează să ocupe diverse funcții care presupun, printre altele, și accesul la informațiile clasificate, este realizată în mod exclusiv și integral la nivelul fiecărei instituții din România care deține diverse astfel de informații clasificate.

În conformitate cu prevederile regăsite în cuprinsul Standardelor naționale de protecția informațiilor clasificate în România conducătorii diverselor autorități și instituții publice, ca și agenților economici ce au capital integral ori parțial de stat, precum și a celorlalte persoane juridice cu drept public ori privat urmează să aprobe listele funcțiilor ce presupun și un acces la diversele informații clasificate, cu mențiunea că se impune necesitatea evaluării diverselor atribuții ce sunt specifice fiecărei funcții în cadrul statului de organizare al respectivei instituții, în vederea stabilirii necesității accesului la respectivele informații clasificate, ca și a nivelului de secretizare aferent acestora.

În vederea realizării dimensionării respectivei liste a funcțiilor ce presupun un acces la diversele informații clasificate se impune necesitatea:

Includerii totalității funcțiilor ce presupun respectivul acces la informațiile clasificate, inclusiv pentru funcțiile ce sunt la un moment dat vacante

Realizării unei concordanței între nivelul accesului ce este solicitat și respectivul nivel de secretizarea informațiilor în discuție

Demn de menționat este faptul că această listă a funcțiilor trebuie să fie actualizată ori de câte ori se impune, ea fiind comunicată autorității competente, desemnată în materia securității.

În ceea ce privește procedura de verificare, aceasta este realizată de către totalitatea autorităților ce sunt desemnate cu securitatea, principalul scop urmărit constând în identificarea tuturor vulnerabilităților în materia securității, respectiv a caracteristicilor de personalitate, ca și a circumstanțelor ce ar putea:

Sa pună în pericol, indiferent în ce mod, securitatea tuturor informațiilor clasificate

Să fie exploatate în vederea influențării unei persoane pentru a se implica în diverse acte dedicate diseminării neautorizate a informațiilor clasificate, respectiv a amenințărilor privind securitatea, respectiv persoanele ce sprijină diversele obiective ale unor entități (cum ar fi structurile informative, ca și grupurile de interese) privind accesul neautorizat la totalitatea informațiilor clasificate, în acest fel reușindu-se prevenirea apariției unui risc de securitate. În caz contrar, un acces la informații de tip clasificat al unor persoane neautorizate va atrage după sine compromiterea ori diseminarea respectivelor informații clasificate

Activitatea dedicată verificării în vederea avizării accesului la diversele informații ce sunt catalogate ca fiind secrete de stat, aceasta este realizată de:

Serviciul Român de Informații, incluzând:

Resursele umane proprii

Resursele umane ale autorităților publice, ca și ale instituțiilor publice din cadrul sferei de competență, în condițiile legii

Resursele umane ale agenților economici diverși, ce au capital integral ori parțial de stat, precum și resursele umane ale persoanelor juridice de drept public ori drept privat, nu cele ce intră în sfera de competență a Ministerului Apărării, a Serviciului de Informații Externe, a Serviciului de Telecomunicații Speciale, a Ministerului Justiției, a Serviciului de Protecție și Pază, ca și a Ministerului Administrației și Internelor

Ministerul Apărării, în cazul resurselor umane militare și civile proprii, incluzând și personalul militar ce își derulează activitatea în afara granițelor țării

Ministerul Administrației și Internelor, incluzând:

Resursele umane proprii, ca și resursele umane ale persoanelor juridice a căror activitate este coordonată de acestea

Personalul ce face parte din cadrul Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, ca și al diverselor altor persoane juridice, astfel cum legea prevede în acest caz

Serviciul de Informații Externe, incluzând:

Resursele umane militare și civile proprii

Personalul român din cadrul diverselor reprezentanțe diplomatice, a misiunilor permanente, a misiunilor consulare, a centrelor culturale, a organismelor internaționale, ca și al diverselor reprezentanțe pe care le are în străinătate statul român

Cetățenii români ce se află în afara granițelor țării în cadrul diverselor contracte, a unor stagii de perfecționare, ca și al programelor de cercetare, ori în calitatea de angajați ai unor persoane juridice

Ministerul Justiției, ca și Serviciul de Protecție și Pază, respectiv Serviciul de Telecomunicații Speciale, în cazul resurselor umane proprii, ca și a persoanelor juridice ale căror activități sunt coordonate de acestea

Ca urmare a faptului că toate aceste verificări sunt realizate avându-se în vedere datele completate în cadrul formularelor de securitate (cu mențiunea că, în unele cazuri, se impune necesitatea realizării și a unui interviu de securitate), în cadrul demersului dedicat emiterii avizului de securitate se impune analizarea mai multor aspecte, respectiv:

Refuzul completării diverselor rubrici regăsite în cadrul formularului de securitate

Diversele omisiuni de tip voluntar

Ascunderea unor aspecte ori falsificarea acestora

Refuzul de a clarifica anumite situații ce sunt apreciate drept relevante în cadrul respectivului interviu de securitate

În situația negativă, se constată faptul că respectiva verificare de securitate nu poate fi realizată în condițiile suficienței datelor, situație în care se impune necesitatea realizării unei cooperări cu respectiva persoană în vederea furnizării respectivelor date ori a clarificării diverselor aspecte ce au rezultat din verificări.

În situația obținerii unui refuz, acesta se constituie în baza legitimă a returnării respectivelor formulare de securitate, respectiv a sistării respectivelor verificări de securitate.

În ceea ce privesc criteriile dedicate evaluării compatibilității în cadrul demersului dedicat acordării avizului pentru eliberarea unui certificat de securitate ori a unei autorizații de acces, acestea trebuie să urmărească:

Diversele trăsături de caracter

Totalitatea situațiilor, ca și a împrejurărilor din care se pot genera eventuale vulnerabilități ori amenințări de securitate

În cadrul demersului dedicat acordării avizului de securitate, se consideră a fi relevante și sunt luate în considerare următoarele aspecte:

Caracterul persoanei

Respectiva conduită profesională a acesteia, ca și conduita socială

Diversele concepții, ca și mediul de viață al partenerului/parteneri persoanei ce solicită acordarea avizului de securitate

În ceea ce privește decizia de avizare a eliberării unui certificat de securitate ori a autorizațiilor de acces, aceasta este luată avându-se în vedere totalitatea informațiilor disponibile existente, cărora li se adaugă și:

Caracterul respectivei persoane solicitante

Loialitatea – aceasta nu trebuie să fie sub nici o formă pusă la îndoială

Diversele obiceiuri ale persoanei, ca și relațiile pe care aceasta le are

Gradul de discreție al persoanei, urmărindu-se obținerea garanției privind:

Nivelul de corectitudine privind modul de gestionare al tuturor informațiilor catalogate ca fiind secrete de stat

Oportunitatea unui acces al persoanei neînsoțite în cadrul compartimentelor, al obiectivelor, ca și al zonelor și locurilor de securitate în care sunt păstrate respectivele informații secrete de stat

Respectarea tuturor reglementărilor ce privesc protecția diverselor informații catalogate ca fiind secrete de stat din respectivul domeniu de activitate al persoanei solicitante

Situații de incompatibilitate

Conform legii, se consideră a fi elemente de incompatibilitate în vederea accesul la diversele informații catalogate ca fiind secrete de stat o serie întreagă de situații ce îi pot fi imputabile nu doar solicitantului, ci și partenerului de viață al acestuia, indiferent că acesta/aceasta este soț/soție, concubin/concubină:

Comiterea sau tentativa comiterii unor acte de spionaj, acte de trădare, acte de terorism, ca și a diverselor infracțiuni ce contravin siguranței statului

Complicitatea la comiterea unor acte de spionaj, acte de trădare, acte de terorism, ca și a diverselor infracțiuni ce contravin siguranței statului

Complotarea la comiterea unor acte de spionaj, acte de trădare, acte de terorism, ca și a diverselor infracțiuni ce contravin siguranței statului

Instigarea la comiterea unor acte de spionaj, acte de trădare, acte de terorism, ca și a diverselor infracțiuni ce contravin siguranței statului

Tentativa, participarea, cooperarea, susținerea sau sprijinirea unor acțiuni de spionaj, a unor acțiuni de terorism, ca și a unor persoane ce pot fi încadrate în aceste categorie, respectiv a persoanelor ce sunt membrele diverselor organizații ori a puterilor străine ce sunt considerate a fi inamice statului și ordinii de drept din România

Apartenența sau fosta apartenență în cadrul unei organizații ce a intenționat, a încercat ori a susținut în vreun fel procesul de răsturnare al ordinii constituționale, prin diverse mijloace violente, prin mijloace subversive ori prin diverse alte modalități ilegale

Apartenența sau fosta apartenență în relații apropiate cu diverși membrii ai organizațiilor anterior menționate, relații ce pot pune sub semnul întrebării loialitatea ca și încrederea respectivei persoane

Elemente de incompatibilitate

În categoria elementelor considerate a fi incompatibile accesului unui solicitant la diversele informații catalogate ca fiind secrete de stat sunt incluse:

Antecedentele penale ale solicitantului

Eventualele sancțiuni contravenționale ale acestuia, aplicate unor fapte ce pot să indice diverse tendințe de natură infracțională

Ascunderea, interpretarea eronată ori falsificarea diverselor informații ce au relevanță în cadrul planului siguranței naționale

Falsificarea ori denaturarea informațiilor menționate cu ocazia completării formularelor tip

Falsificarea ori denaturarea informațiilor menționate cu ocazia derulării interviului de securitate

Existența unor serioase dificultăți de natură financiară

Existența unor discordanțe semnificative între veniturile declarate de respectivul solicitant și nivelul de trai al acestuia

Un consum excesiv de băuturi alcoolice

Dependența de alcool

Dependența de droguri

Dependența de diversele substanțe ce sunt prin lege interzise, acestea provocând dependența

Afișarea unor comportamente imorale, ca și a deviațiilor de comportament, ce pot determina riscul ca respectivul solicitant să fie vulnerabil la diverse presiuni ori la șantaj

Demonstrarea lipsei de loialitate, a necinstei

Demonstrarea lipsei de corectitudine, ca și a lipsei de discreție

Încălcarea reglementărilor în domeniu privind domeniul protecției informațiilor clasificate

Prezența diverselor afecțiuni fizice ori a afecțiunilor psihice ce pot să îi determine anumite deficiențe de discernământ solicitantului, cu mențiunea că acestea trebuie să fie confirmate de investigații medicale realizate cu acordul respectivului solicitant

Riscul supunerii solicitantului la diverse presiuni venite din partea unor rude ori al unor persoane apropiate acestuia, ce ar avea capacitatea generării diverselor vulnerabilități ce sunt exploatabile de serviciile de informații ce urmăresc interese ce îi sunt ostile țării noastre

Se impune a se preciza faptul că accesul la diversele informații, catalogate ca fiind secrete de stat se permite doar persoanelor ce sunt deținătoarele unui certificat de securitate ori a unei autorizații de acces al căror nivel este corespunzător respectivului nivelul de secretizarea informațiilor ce sunt necesare pentru îndeplinirea diverselor atribuții de serviciu, cu mențiunea respectării condițiilor aferente principiului necesității cunoașterii.

Mai precis, acest acces este acordat la modul individual doar persoanelor ce, în vederea îndeplinirii diverselor îndatoriri de serviciu, trebuie să dețină posibilitatea accesului la acestea.

Conform legii, accesul la diversele categorii al informațiilor ce sunt catalogate ca fiind secrete de stat nu este permis doar pe baza funcției unei persoane, a poziției acesteia ori a deținerii unei autorizații de acces.

Activitatea de revalidare a avizului vizând accesul la diverse informații clasificate are în vedere o reverificare a respectivei persoane ce deține un certificat de securitate, respectiv o autorizație de acces, urmând menținerea acestui aviz ori retragerea sa.

Acțiunea de revalidare se poate realiza urmare a solicitării unității în cadrul căruia respectiva persoană își derulează activitatea ori a solicitării O.R.N.I.S.S., în diverse situații, mai precis:

În cazul în care în vederea îndeplinirii diverselor sarcini de serviciu de către persoana deținătoare se impune necesitatea unui acces la informații clasificate de nivel superior

În cazul expirării perioadei de valabilitate aferente respectivului certificat de securitate, respectiv autorizație de acces, pe care solicitantul le deține

În situația apariției diverselor modificări în cazul datelor de identificarea respectivei persoane

În cazul apariției diverselor riscuri de securitate ce vizează compatibilitatea accesului respectivei persoane la diversele informații clasificate

În cazul în care este solicitată o revalidare, nu este eliberat un certificat de securitate nou, respectiv o autorizație de acces nouă, dacă:

Este constatată existența diverselor neconcordanțe existente între datele reale și cele ce sunt declarate în conținutul formularelor tip

Au fost evidențiate anumite riscuri de securitate pe întreaga perioadă de valabilitate a respectivului certificat de securitate, respectiv al autorizației de acces

Se solicită în mod expres acest aspect, de către O.R.N.I.S.

Securitatea industrială

Serviciul Român de informații are, în domeniul securității industriale, numeroase atribuții privind:

Verificarea, ca și avizarea tuturor persoanelor juridice ce iau parte la negocierea ori la derularea diverselor contracte ce sunt clasificate ca fiind secret de stat

Avizarea tuturor Programelor dedicate prevenirii scurgerii de informații clasificate, ce sunt întocmite de către autoritățile și instituțiile publice, ca și de agenții economici cu capital integral ori parțial cu capital de stat, respectiv celorlalte persoane juridice de drept public ori privat

Se impune a se menționa importanța deosebită pe care o reprezintă aceste activități, anterior menționate, mai ales în contextul în care cele mai multe dintre contractele de până acum au fost finalizate cu autorități și cu instituții din domeniul apărării, respectiv domeniul siguranței naționale.

În ceea ce privesc activitățile ce sunt circumscrise asigurării protecției informațiilor clasificate la nivel industrial acestea implică:

Acordarea avizului necesar ce este necesar eliberării autorizației ori certificatului de securitate industrială – în vederea eliberării autorizației de securitate industrială, ce este necesară pentru participarea în cadrul procedurii de atribuire, respectiv de negociere a unor contracte clasificate, ca și a eliberării unui certificat de securitate industrială în vederea derulării unui contract în cadrul căruia sunt gestionate informații ce sunt clasificate drept secret de stat, orice persoană juridică trebuie să se adreseze cu o solicitare scrisă către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, acestuia urmând a i se trimite într-un plic sigilat, în conformitate cu procedura în domeniu, chestionarul de securitate, cu anterioara completare a rubricilor acestuia. În plus, respectiva adresă trebuie să fie însoțită și de un document al cărui conținut atestă respectiva participare la negocierea ori la derularea contractului ce este încadrat ca fiind clasificat.

În situația în care se va derula contractul clasificat, urmează a se prezenta inclusiv anexa de securitate. Către Serviciul Român de Informații, O.R.N.I.S.S. urmează să transmită adresa, plicul sigilat, ca și anexa de securitate, cu solicitarea declanșării procedurii de verificarea respectivei personalități juridice. Oficiul pentru Supravegherea Secretelor de Stat este cel care demarează inițierea diverselor verificări ce privesc eliberarea autorizației, respectiv a certificatului de securitate industrială pentru negocierea/derularea diverselor contracte clasificate.

În funcție de nivelul secretizării informațiilor clasificate pentru care se solicită respectivul acces, se remarcă următoarele termene de verificare:

Autorizație de securitate – 60 de zile lucrătoare dedicate verificării de nivel I

Certificatul de securitate nivel secret – 90 zile lucrătoare dedicate verificării de nivel II

Certificatul de securitate nivel strict secret – 120 zile lucrătoare dedicate verificării de nivel III

Certificatul de securitate nivel strict secret de importanță deosebită -180 zile lucrătoare dedicate verificării de nivel IV

Avizarea tuturor Programelor dedicate prevenirii scurgerii de informații clasificate – în vederea asigurării diverselor măsuri protective, ca și pentru a se preveni situațiile ce pot să determine condițiile privind accesarea, diseminarea, multiplicarea, ca și distrugerea neautorizată a diverselor informații clasificate ce sunt emise ori gestionate de către diversele autorități și instituțiile publice, toate structurile de securitate ce se constituie la nivelul acestora sunt obligate să elaboreze, dar și să prezinte în vederea aprobării, conducătorilor acestor autorități și instituții publice, totalitatea normelor interne de lucru, ca și a normelor de ordine interioară, ce sunt dedicate implementării tuturor măsurilor dedicate protecției acestor informații.

Programul dedicat prevenirii scurgerii informațiilor clasificate se constituie într-o componenta de bază ce este dedicată implementării întregului complex al măsurilor ce privesc protecția fizică a tuturor informațiilor clasificate, ca și protecția procedurală a acestora

I.N.F.O.S.E.C.

În conformitate cu prevederile incluse în conținutul Hotărârii nr. 585/13.06.2002, vizând aprobarea Standardelor de protecția informațiilor clasificate în țara noastră, INFOSEC (protecția surselor generatoare de informații) reprezintă totalitatea măsurilor, ca și a structurilor de protecția informațiilor clasificate ce sunt prelucrate, ce sunt stocate ori transmise prin intermediul diverselor sisteme informatice de comunicații, ca și a diverselor alte sisteme informatice, contra tuturor amenințărilor ori a acțiunilor ce pot să aducă atingeri de orice fel confidențialității informațiilor clasificate. integrității acestora, ca și disponibilității și autenticității acestor informații clasificate, ca și afectării funcționabilității diverselor sisteme informatice, fie că acestea se remarcă în mod accidental ori în mod intenționat.

Totalitatea măsurilor I.N.F.O.S.E.C. reușesc să asigure nu doar securitatea calculatoarelor, ci și pe cea a transmisiilor, pe cea a emisiilor, ca și securitatea de tip criptografic, incluzând și depistarea, respectiv prevenirea diverselor amenințări la care se expun toate informațiile, ca și sistemele.

Demn de menționat este faptul că aplicarea tuturor reglementărilor ce privesc protecția informațiilor de tip clasificat în format electronic se realizează în mod unitar la nivel național.

În ceea ce privește sistemul dedicat emiterii și implementării măsurilor de securitate dedicate protecției informațiilor de tip clasificat, ce sunt stocate, ce sunt procesate ori care sunt transmise de S.P.A.D. ori R.T.D.–S.I.C., ca și controlul privind modul de implementarea diverselor măsuri de securitate, acesta este realizat de o structură de tip funcțional, ce are o serie întreagă de atribuții în domeniul reglementării, al controlului, ca și al autorizării, incluzând:

Agenția dedicată acordării acreditării de funcționare în regimul de securitate

Agenția dedicată elaborării și implementării diverselor metode de securitate, a mijloacelor, ca și a măsurilor de securitate

Agenția ce este responsabilă cu domeniul protecției criptografice

În cadrul standardelor naționale dedicate protecției informațiilor clasificate se remarcă operarea cu diversele componente aferente I.N.F.O.S.E.C., dintre care amintim:

Securitatea personalului

Controlul aferent accesului la S.I.C.

Securitatea fizică

Securitatea diverselor informații clasificate în format electronic

Manipularea, ca și controlul aferent mediilor de stocarea informațiilor clasificate, existente în format electronic

Declasificarea informațiilor, distrugerea mediilor de stocarea informațiilor clasificate

Pregătirea specifică accesului persoanelor la diversele informații clasificate

Așa cum se cunoaște, resursele umane se constituie în cea mai mare vulnerabilitate în cadrul funcționării întregului sistem de protecție, indiferent de modul de aplicare al cadrului normativ existent în domeniul dedicat protecției informațiilor de tip clasificat ori de normele interne ce sunt elaborate la nivelul tuturor instituțiilor și unităților ce gestionează informații clasificate.

În acest context, prin intermediul prevederilor regăsite în conținutul Legii nr. 182/12.04.2002 vizând protecția informațiilor clasificate, s-a reușit definirea protecției personalului ca fiind totalitatea „verificărilor și măsurilor destinate persoanelor cu atribuții de serviciu în legătură cu informațiile clasificate, spre a preveni și înlătura riscurile de securitate pentru protecția informațiilor clasificate”.

Ca urmare, managementul resurselor umane din domeniul protecției informațiilor de tip clasificat trebuie să acorde o atenție specială:

Temperamentului persoanei, gradului de adaptabilitate al acesteia

Nivelului de inteligență

Totalității aptitudinilor persoanei

Necesității formării continue

Motivațiilor personale în cadrul exercitării diverselor atribuții profesionale

Tuturor standardelor de competență

Astfel, se remarcă faptul că activitatea de protecție a personalului include parcurgerea mai multor etape ce presupun diverse măsuri de protejarea informațiilor clasificate, acestea fiind anterior menționate în cuprinsul prezentei lucrări de diplomă.

După cum s-a precizat deja, accesul persoanelor la diversele informații clasificate se permite numai în situația deținerii certificatului de securitate, respectiv al autorizației de acces privind nivelul corespunzător (respectându-se principiul necesității cunoașterii) și numai ulterior realizării pregătirii prealabile.

Formarea personalului, ca și măsură de securitate specifică, este subsumată tuturor scopurilor aferente măsurilor dedicate protecției personalului, mai precis:

Prevenirea unui acces la persoanelor ce nu sunt autorizate la diversele informații ce sunt catalogate ca fiind secrete de stat

Garantarea distribuirii tuturor informațiile catalogate ca fiind secrete de stat doar către deținătorii de certificate de securitate, respectiv de autorizații de acces, avându-se în permanență în vedere respectarea principiului necesității cunoașterii

Se remarcă faptul că aceasta se constituie în unica măsură dedicată protecției, ce reușește să optimizeze funcționarea sistemului dedicat protecției personalului, la nivelul basic, respectiv cel aferent persoanei ce accesează respectivele informații clasificate.

În acest sens, structura ori funcționarul de securitate, în cadrul demersurilor dedicate îndeplinirii diverselor atribuții de tip general ce îi sunt atribuite prin intermediul Standardelor naționale de protecția informațiilor clasificate în România, are obligația de a planifica și implicit de a organiza toate activitățile dedicate pregătirii specifice a persoanelor ce dețin accesul la informațiile clasificate.

Atribuțiile structurii de securitate/funcționarului de securitate

Conform legii, în categoria atribuțiilor ce îi revin structurii de securitate, respectiv a funcționarului de securitate se regăsesc:

Elaborarea normelor interne ce privesc protecția informațiilor catalogate ca fiind clasificate, în condițiile legii, cu ulterioara supunere a acestora, spre aprobarea conducerii unităților și instituțiilor respective

Întocmirea programului dedicat prevenirii scurgerii informațiilor clasificate, cu ulterioara supunere a acestuia spre avizarea instituțiilor abilitate. Ulterior aprobării, se are în vedere implementarea corectă a programului

Coordonarea întregii activități de protecția informațiilor clasificate, cu toate componentele sale

Asigurarea relaționării cu instituțiile ce au abilități în coordonarea activității, ca și în controlarea diverselor măsuri ce privesc protecția diverselor informații clasificate, în condițiile menționate de lege

Monitorizarea întregii activități de implementarea normelor de protecție a tuturor informațiilor clasificate, ca și a modului în care acestea sunt respectate

Consilierea conducerii respectivei unități în toate aspectele ce privesc securitatea informaților de tip clasificat

Informarea conducerii respectivei unități cu privire la totalitatea riscurilor, ca și a vulnerabilităților ce există în cadrul sistemului protecției informațiilor clasificate, cu propunerea măsurilor aferente înlăturării tuturor riscurilor și vulnerabilităților

Acordarea sprijinului necesar tuturor reprezentanților autorizați din cadrul instituțiilor abilitate, în conformitate cu competențele legale, în domeniul dedicat verificării diverselor persoane pentru care este solicitat accesul la diversele informații clasificate

Organizarea activităților de pregătire specifică pentru toate persoanele ce au acces la informațiile de tip clasificat

Asigurarea păstrării și organizării evidenței asupra tuturor certificatelor de securitate, respectiv a autorizațiilor de acces privind informațiile de tip clasificat

Actualizarea constantă a evidenței certificatelor de securitate, ca și a evidenție autorizațiilor de acces ale persoanelor din cadrul instituției

Întocmirea și actualizarea listelor informațiilor clasificate, ce sunt elaborate ori care sunt păstrate de către unitate, pe diverse clase, respectiv nivele de secretizare

Întocmirea propunerilor vizând stabilirea tuturor obiectivelor, a sectoarelor, ca și a locurilor ce au o importantă deosebită în domeniul protecției informațiilor clasificate din respectiva arie de responsabilitate, cu solicitarea, dacă situația o impune, a sprijinului necesar din partea diverselor instituții abilitate

Realizarea, cu anterioara aprobare a conducerii unității, a diverselor controale ce privesc modalitatea de aplicarea măsurilor legale dedicate protecției informațiilor de tip clasificat, etc.

Toate aceste atribuții se regăsesc menționate în cadrul fișei postului funcționarului de securitate sau, după caz, a membrilor structurii de securitate, ce sunt desemnați cu diverse atribuții în domeniul pregătirii personalului ce accesează diverse informații catalogate drept secrete de stat.

În cadrul activității de pregătire a personalului din domeniul dedicat protecției informațiilor de tip clasificat se remarcă existența mai multor obiective, respectiv:

O însușire cât mai corectă a tuturor standardelor de securitate

O însușire corectă a modalităților prin care se pot implementa în mod eficient diversele măsuri dedicate protecției informațiilor clasificate

În cadrul activității de pregătire a personalului din domeniul dedicat protecției informațiilor clasificate, se remarcă nu doar latura formativă, ci și latura informativă, ceea ce implică:

Formarea inițială a personalului, respectiv anterior:

Numirii acestuia în funcție

Acordării accesului la diversele informații de tip clasificat

Formarea continuă a personalului, ce se realizează în mod periodic, mai precis la anumite intervale de tip prestabilit sau de câte ori este necesar, în așa fel încât toate informațiile clasificate să fie în mod corespunzător protejate

În cadrul etapei formării inițiale a personalului se are în vedere însușirea setului cunoștințelor teoretice de bază în domeniul dedicat protecției informațiilor clasificate, această etapă constituindu-se în condiția necesară de acordare a accesului la informații clasificate.

Conform legislației, la finalul activității dedicate pregătirii inițiale a personalului, se impune necesitatea ca toți cursanții să dovedească:

Un cumul al achizițiilor cognitive

Cunoașterea tuturor reglementărilor existente în domeniul dedicat protecției informațiilor catalogate ca fiind clasificate

Cunoașterea tuturor procedurilor interne dedicate punerii în aplicare a diverselor măsuri specifice de securitate

Securitatea informațiilor clasificate în format electronic

Este cunoscut faptul că informațiile în format electronic se constituie în totalitatea textelor, a datelor, a imaginilor, a sunetelor ce sunt înregistrate pe diversele dispozitive electronice de stocare ori pe suporturile magnetice, suporturile optice, suporturile electrice sau care sunt transmise sub forma curenților, tensiunilor ori a câmpului electromagnetic, fie în eter fie în rețelele de comunicații.

Informațiile în format electronic sunt regăsite în cadrul sistemelor de calcul, în cadrul rețelelor de transmisii date, în cadrul telefoniei fixe ori a telefoniei mobile, în cadrul transmisiilor radio, etc.

Conform legii, prin informație clasificată în format electronic se înțelege orice fel de informație în format electronic ce prezintă interes pentru securitatea națională, ca urmare a nivelelor de importanță, ca și a eventualelor consecințe ce s-ar putea determina urmare a dezvăluirilor și a diseminărilor de tip neautorizat.

Informația clasificată în format electronic se află în relație directă cu diversele sisteme informatice și de comunicație (respectiv S.I.C.) ce le procesează, le stochează ori transmit între diversele componente, prin intermediul diverselor medii de transmitere (respectiv prin fir, prin aer, prin mediu de stocare).

În ceea ce privește securitatea informației în format electronic, aceasta se realizează prin intermediul măsurilor de protecție ce privesc sistemele informatice, ca și sistemele de comunicații și a căror implementare determină o înlăturare a riscului de securitate (respectiv probabilitatea ca anumite amenințări la adresa securității diverselor sisteme informative și a sistemelor de comunicații să exploateze diversele vulnerabilități ale acestora, principalul efect constând în compromiterea diverselor obiective de securitate, mai precis: confidențialitatea informațiilor clasificate, integritatea acestor informații, disponibilitatea informațiilor clasificate, autenticitatea informațiilor, ca și o nerepudiere a acestor informații clasificate, ce sunt vehiculate prin intermediul acelui sistem informatic).

În conformitate cu Standardele naționale de protecția informațiilor clasificate în țara noastră, securitatea informațiilor catalogate ca fiind clasificate în format electronic include securitatea calculatoarelor, securitatea mediilor de stocare, securitatea comunicațiilor, ca și depistarea și implicit prevenirea tuturor amenințărilor la care pot fi expuse totalitatea informațiilor, ca și a sistemelor informatice.

În țara noastră, securitatea informațiilor clasificate în format electronic se realizează avându-se în vedere numeroasele prevederi legislative în domeniu, ce implică nu doar Legea nr.182 și Standardele de protecția informațiilor clasificate, ci și Ordinele Directorului O.R.N.I.S.S., în conținutul cărora se regăsesc diversele măsuri de protecție dedicate protejării informațiilor clasificate în format electronic, acestea impunându-se a fi urmate din momentul achiziției sistemelor informatice, pe perioada operaționalizării acestora, ca și a acreditării și scoaterii din uz.

Informațiile clasificate în Uniunea Europeană

În vederea derulării diverselor activități în cadrul domeniilor în care se impune necesitatea utilizării I.U.E.C. (informațiile clasificate din Uniunea Europeană), se remarcă necesitatea existenței unui sistem complex de securitate dedicat protejării acestor informații.

Prin intermediul deciziei C.E. vizând normele de securitate dedicate protecției informațiilor clasificate în Uniunea Europeană s-a reușit stabilirea principiilor de bază, ca și a minimelor standarde de securitate dedicate protecției I.U.E.C., aplicabile atât Consiliului, cât și Secretariatului General, cu respectarea strictă de către toate statele membre ale spațiului comun, ori de câte ori se operează aceste informații clasificate.

În cazul informațiilor clasificate din Uniunea Europeană se remarcă următoarea delimitare, realizată în funcție de nivelul gravității impactului divulgării acestora:

TRÈS SECRET U.E./E.U. TOP SECRET – mai precis divulgarea de tip neautorizat a acestor informații poate să determine o serie întreagă de prejudicii deosebit de grave tuturor intereselor esențiale Uniunii Europene ori ale unui stat membru/mai multor state membre

SECRET U.E./E.U. SECRET – respectiv divulgarea neautorizată a tuturor acestor informații poate prejudicia grav diversele interese esențiale din cadrul Uniunii Europene ori ale unui stat din U.E sau mai multor state din spațiul european

CONFIDENTIEL U.E./E.U. CONFIDENTIAL – respectiv divulgarea de tip neautorizat a informațiilor de acest tip poate determina diverse prejudicii unor interese esențiale ale Uniunii Europene ori ale unui stat din U.E sau mai multor state din spațiul european

RESTREINT U.E./E.U. RESTRICTED – respectiv divulgarea de tip neautorizat a informațiilor de acest tip poate fi în defavoarea diverselor interese ale Uniunii Europene ori ale unui stat din U.E sau mai multor state din spațiul european

Se impune a se menționa că Decizia Consiliului vizând diversele norme de securitate include o serie întreagă modalități dedicate protejării acestor informații, incluzând

Securitatea personalului

Gestionarea informațiilor

Securitatea fizică

Securitatea industrială

Asigurarea informațiilor, etc.