Ocrotirea Vietii Persoanei Prin Normele Dreptului Penal

Cap1 OCROTIREA vietii PERSOANEI PRIN NORMELE DREPTULUI PENAL

ASPECTE INTRODUCTIVE

IMPORTANTA OCROTIRII vietii PERSOANEI PRIN NORMELE DREPTULUI PENAL

Referinte istorice

1.4 Elemente de drept comparat

CAPITOLUL lll. INFRACTIUNEA DE OMOR CALIFICAT

Omorul cu premeditare..

Bla

Bla

Latura subiectiv

Forme modalitati sanctiuni

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

OCROTIREA VIETII PERSOANEI PRIN NORMELE DREPTULUI PENAl

Toate acele fapte social periculoase ce au ca obiect juridic comun persoana omului, ca valoare sociala suprema, vatamand efectiv sau punand in pericol atribute esentiale ale acesteia precum viata, integritatea corporala sau sanatatea, libertatea sau demnitatea, sunt cunoscute, incriminate si sanctionate ca infractiuni contra persoane.

Actualul Cod penal este diferit din punctual de vedere al sistematizarii materiei, renuntandu-se la structura codurilor penale anterioare, in Titlul I fiind reglementate infractiunile contra persoanei, fata de infractiunile contra sigurantei statului din Codul penal anterior.

Legiuitorul roman a ales solutia franceza si spaniola, avand prioritate ocrotirea persoanei, aceasta valoarea sociala trebuind in principal protejata.( BOROI 2014 PRELUCRAT)

Actualul Cod penal cuprinde in cadrul unui capitol urmatoarele categorii de infractiuni contra persoanei: ,, Infractiuni contra vietii “ (Capitpolul I), ,,Infractiuni contra integritatii corporale sau sanatatii” (Capitolul II), ,,infractiuni savarsite asupra unui membru de familie” (Capitolul III), ,,Agresiuni asupra fatului” (Capitolul IV), ,,Infractiuni privind obligatia de asistenta a celor in primejdie” (Capitolul V), ,,Infractiuni contra libertatii persoanei” (Capitolul VI), ,, Traficul si exploatarea persoanelor vulnerabile” (Capitolul VII), ,,infractiuni contra libertatii si integritatii sexuale “ (Capitolul VIII), ,,Infractiuni ce aduc atingere domiciliului si vietii private” ( Capitolul IX) ( IDEM BOROI 2014)

Referinte istorice

Inca din cele mai vechi timpuri ocrotirea persoanelor impotriva actelor indreptate contra vietii, a fost impusa ca o necesitate obiectiva, cei care suprimau viata unui membru din grupul social, urmau a fi alungati din comunitate si, in momentul in care acest fapt nu prezenta un pericol pentru trib, partile interesate aveau la dispozitie posibilitatea razbunarii.

Faptuitorul care era indepartat din cadrul tribului si lipsit de protectia grupului era practice supus disparitiei.

Dupa aparitia legii talionului, ce presupunea faptul ca raul suferit de cel vinovat nu putea sa depaseasca raul pricinuit victimei, apare razbunarea limitata.

In Grecia antica omrul se pedepsea chiar daca era premeditate ori involuntar, omorul premeditate urmand a se judeca in Aeropag, intr-un complet ce era format din mai multi arohanti alesi pe viata, fiind prezidat de arhontele-rege. Oratorii trebuiau sa se opreasca la expunerea de fapte si sa nu faca apel la mila, sentintele cuprinzand, fie o solutie de condamnare la moarte, ori o solutie de achitare. In cazul unei paritati de voturi, presedintele oferea un vot in favoarea condamnatului. ( NOTA)

In perioada Romei antice, exercitarea dreptului la viata si moarte de un ascendant asupra unor descendent ice erau supusi autoritatii sale, nu era considerate omucidere, asa incat pana in epoca lui Constantin cel Mare uciderea fiului supus puterii parintesti era posibila de catre cel ce era investit cu aceasta autoritate, fiind aparat de pedeaspsa cel care a ucis ruda adulterine.

Cuvantul cel mai vechi al romanilor, ce denumea omuciderea era ,,parricidium’’, acesta insemnand ,, uciderea intentionata a unei persoane’’, abia spre finalul Republicii, acesta urmeaza a denumi exclusive uciderea unei rude, crima ce a pastrat vechea pedeapsa pentru omucidere in general.

Un posibil aspect referitor la premeditare, este dat de cuvantul ,, homicidius’’, ce apare in latina clasica pe langa notiuni ca ,, veneficius ‘’ ce insemna ,, otravitor’’, ori ca sicarius, ce insemna ,, ucigas platit’’.

Legea lui Sylla pentru otravitori si ucigasii platiti a ramas fundamentala in aceasta materie, pe cand legea lui Pompei asupra uciderii unei rude, a adus doar modificari asupra sanctiunilor.

Spre deosebire de dreptul roman, dreptul barbar, incepand cu sfasitul evului mediu, pe langa omorul simplu, pedepsea si omorul agravat, omorul prin mandat, omorul unei rude, omorul patronului, si asasinatul.

In privinta legiuirilor romanesti, o deosebire intre actul spontan de ucidere si actul premeditat, a fost facuta inca din primele reglementari, precum Cartea romaneasca de invatatura.

Anterioara Codului penal, Legiuirea Caragea a fost ultima legiuire feudala, aceasta cuprinzand dispozitii despre omorul cugetat. (NOTA

Legiuitorul roman din 1969 a simplificat aceasta materie, sistematizand diferitele ipoteze legislative ale omorului, incriminand cele mai semnificative fapte ce se savarsesc contra vietii, acest lucru insemnand un progress fat de legile penale romane precedente.

Codul penal din 1865 incrimina ca si fapte contra vietii, omorul, omorul comis cu precugetare sau gandire, parintuciderea, pruncuciderea, otrvirea, omorul fara voie.

Codul de la 1936, cuprindea mai multe fapte contra vietii, cum ar fi, omorul simplu, omorul in forme aggravate, pruncuciderea, oferta de omor, omorul din culpa, omorul la rugamintea victimei, determinarea la sinucidere, omorul din mila pentru suferintele victimei, sinuciderea prin tragere la sorti.

Continutul juridic al infracțiunii de omor

Omorul a fost incriminat în toate legislațiile, deoarece asemenea fapte au adus dintotdeauna atingere celui mai important atribut al persoanei, viața: punerea în pericol sau suprimarea vieții persoanei au fost combătute nu numai din punctul de vedere al intereselor victimei, dar mai ales pentru că asemenea fapte prezentau un pericol pentru întreagă societate; fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută existența însăși a colectivității și conviețuirea pașnică a membrilor acesteia. (boroi 2014 idem)

Obiectul juridic special al infracțiunii de omor îl constitue viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață al altei persoane.

Dreptul la viață este cel mai important drept al omulu, fiind un drept fundamental, opozabil erga omnes, toți membrii societății având obligația de a-l respecta și de a se abține de la orice acțiune ce ar aduce atingere, ori ar pune în pericol această valoare socială supremă.

Dreptul la viață este un principiu fundamental, pentru că el însăși este condiția exercitării celorlalte drepturi garantate. Totuși, având în vedere importanța sa, acest drept cunoaște o dublă limitare, prima fiind stipulată chiar în art.2 din Convenția europeană și cea de-a doua în art. 15 din același document. (boroi 2014 idem)

Obiectul material al omorului constă în corpul unui om în viață, indiferent de vârstă acestuia (copil, sau nou-născut, tânăr, adult, bătrân), sex (bărbat sau femeie), starea sănătății (sănătos, bolnav, muribund), sau a normalității bio-antropologice (normal, anormal, viabil sau neviabil, cu malformații sau monstruozități anatomice sau antropologice).

Viață este un fenomen complex că formă de mișcare, având la bază procese biologice și psihice, ce subordonează procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Dacă în sens biologic viața încetează, automat încetează și viața că valoare socială, ca relație socială, și implicit relațiile legate de ea. Din această cauza, interesează nu numai aspectul social al vieții, dar și cel biologic.

Ocrotirea vieții este pentru toate persoanele, neavând importanță, dacă sunt sănătoase, bolnave, muribunde, nefiind permis nimănui să suprime viața cuiva, oricât de dure ar fi suferințele ce le îndură, oricât de puțin timp i-a mai rămas de trăit, acest lucru fiind valabil și pentru situația în care bolnavul își da consimțământul.

Viața este ocrotită de legea penală, din momentul apariției și până la încetare, momentul începutului vieții fiind acela al nașterii. Nașterea persoanei, implicit a vieții, este un proces format din mai multe etape, în literatură de specialitate fiind exprimate mai multe opinii asupra momentului în care se consideră că un om este în viață. Dacă luăm în calcul o opinie mai veche, omul era considerat în viață, din clipa în care fătul a dobândit, prin naștere, existența extrauterină independentă, moment ce este marcat de respirația copilului.

În literatură noastră de specialitate, a fost expus și punctul de vedere potrivit căruia, se poate vorbi despre un om în viață nu neapărat din momentul respirației copilului, ci chiar din momentul în care copilul se angajează în procesul nașterii, adică, înainte că acesta să fie expulzat și să-și înceapă viața extrauterină.

Acest punct de vedere a fost folosit de unii autori și după intrarea în vigoare a Codului penal din 1968, trăgând concluzia că suprimarea copilului după ce s-a declanșat procesul nașterii, chiar dacă expulzarea acestuia nu a avut loc încă, constituie omor.

Contrar acestei păreri, a fost susținut faptul că, dreptul la viață implică existența vieții, iar despre aceasta se poate vorbi abia din clipa în care acest proces a luat sfâșit, copilul expulzat începându-și viață extrauterină, și nu din momentul începerii procesului fiziologic al nașterii naturale, de aici reieșind că infracțiunea de omor nu ar putea fi concepută decât ca săvârșindu-se asupra copilului născut, dacă infracțiunea fost desfășurată asupra fătului în curs de expulzare, fapta constituind infracțiunea de întrerupere ilegală a sarcinii. De asemenea, mai există și opinia, cum că nu ar fi posibil să se fixeze teoretic și în abstract, momentul apariției vieții și, implicit, a dreptului la viață al copilului, acest moment fiind dat de particularitățile procesului nașterii în fiecare caz în parte.

Contrar acestei păreri, s-ar putea spune că oricâte diferențe și particularități ar avea procesul nașterii unui individ sau altul, criteriul după care viață începe, în același timp cu existența autonomă a copilului și când acesta s-a desprins de viața intrauterină rămâne valabil mai departe, fiind impus de procesul natural al apariției vieții.

Problema manipulării genetice, a constituit obiect al preocupării în multe documente juridice internaționale, principiile statuate fiind preluate în legislațiile naționale numai de câteva state.

În Codul penal actual, nu există dispoziții cu privire la incriminarea unor fapte legate de manipulările genetice.

Clipa în care viața se sfârșește constituie o problemă ce nu a fost deslușită pe deplin, făcând excepție de la câteva cazuri rare, moartea persoanei nu este un fapt instantaneu, viața nu depășește dintr-o dată întreagă emisferă cerebrală și celelalte organe, țesuturi.

Pot exista situații de tranziție ale dispariției vieții, regăsite prin șoc, colaps, sincopă, comă, agonie, moarte aparentă, când tranziția spre moartea definită se succede în etape, ca o succesiune de stări care îngreunează surprinderea momentului morții. În cazul morților violente, prin leziuni traumatice, sau diencefalice, agonia poate lipsi, ca și unele morți subite, în alte cazuri ca, asfixiile, intoxicațiile cu cianură, bolile cu evoluție supraacută, agonia este de scurtă durată, iar în altele, ca în cazul bolilor cronice, cum ar fi tuberculoza, cancerul, și unele intoxicații, ea este de lungă durata.

Raportându-ne la această paletă largă de informații concrete, în care se desfășoară procesul morții persoanei, sunt greu de adoptat reguli absolute, medicii luând în considerare două situații distincte: moartea clinică, determinată de încetarea funcțiilor aparatului respirator și ale aparatului circular, și moartea cerebrală sau biologică, ce se instalează mai târziu, după o stare de comă cu o rată mai scurtă sau mai lungă, în funcție de cauza morții.

Între aceste două momente, deși funcțiile sistemului nervos central, respirator și circulator, sunt oprite, se poate încă interveni în unele cazuri prin metodele de reanimare ca viața să fie salvată, această intervenție nemaiputând fi posibilă după ce a intervenit moartea cerebrală sau biologică.

Obiectul material (corpul uman) nu este același cu subiectul pasiv care este persoana în viață, căreia i s-a suprimat ori s-a încercat să i se suprime viața.

Persoana pierde calitatea de subiect pasiv și devine o victimă după consumarea omorului, din subiect pasiv devenind obiect material al infracțiunii. În această situație, obiect material este corpul lipsit de viață al persoanei ucise, însă, în caz de tentativă, persoana ce continuă să trăiască, trăsăturile sale, ca subiect pasiv, se confundă în totul cu cele ale obiectului material. (boroi 2014)

Subiecții infracțiunii

Orice persoană fizică, responsabilă, deoarece legea nu cere ca subiectul activ să aibă o calitate anume, poate fi subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunii de omor.

În cazul persoanelor juridice, fapta antisocială în materialitatea sa, este comisă tot de către persoana fizică care acționează în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Persoana fizică acționând în acest mod, face să fie posibilă atragerea răspunderii penale a persoanei juridice, distinctă de răspunderea penală a persoanei fizice. Răspunderea penală a persoanei juridice, nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice, ce a contribuit, în orice mod, la comiterea acestei infracțiuni. Pe cale de consecință, persoană juridică va fi considerată subiect activ al infracțiunii, urmând a răspunde pentru săvârșirea infracțiunilor contra persoanei, indiferent de calitatea avută la comiterea faptei.

Ținând cont de specificul infracțiunilor din acest titlu, practica judiciară va stabili pentru ce infracțiune și în ce calitate va răspunde persoana juridică.

În unele cazuri, fapta este comisă de o singură persoană, însă poate fi comisă și cu participarea mai multor persoane (coautori, instigatori, complici), prin participație ocazională.

În cazul coautoratului, nu trebuie să se efectueze neapărat o activitate materială, prin care să se realizeze în întregime de către fiecare coautor acțiunea de ucidere, fiind suficient ca prin activitatea sa, caracterizată prin unitate de rezoluție cu a celorlalți coautori, să contribuie în mod direct și hotărâtor la producerea morții victimei, nefiind necesar ca activitatea fiecărui coautor să constituie prin ea însăși cauza morții.

Dacă fiecare inculpat acționează independent și în momente diferite, nu va exista coautorat, ca și în cazul în care simpla prezență fizică a unei persoane, alături de inculpat la locul și momentul săvârșirii de către acesta a omorului, nu constituie coautorat.

S-a reținut în practica judiciară, că fapta de a aplica victimei lovituri cu un băț, care ar fi necesitat pentru vindecare circa 10 zile de îngrijiri medicale, săvârșită în public, cu intenția de a-i aplică o corecție, urmată de îndepărtarea inculpatului de lângă victimă și, ulterior, de aplicarea de către coinculpat a mai multor lovituri de cuțit în zone vitale, care au cauzat decesul victimei, constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe, iar nu complicitate la infracțiunea de omor. (iccj, s.pen., dec. Nr. 98/2011, www.scj.ro)

Participația la infracțiunea de omor în forma complicității, poate fi concretizată doar într-o activitate cu caracter accesoriu, legată în mod mijlocit și indirect de activitatea ce constituie elementul material al infracțiunii, unită sub aspect subiectiv, cu scopul de a ajuta, înlesni, etc., săvârșirea infracțiunii de omor.

Complicitatea poate fi materială, spre exemplu, procurarea armei necesare pentru uciderea victimei (complicele trebuind să știe intenția autorului, urmărind sau acceptând producerea rezultatului), distrugerea ușii de la locuința persoanei vătămate, pentru a facilita intrarea autorului cu scopul de a ucide victima, ori morală, cum ar fi întărirea intenției autorului de a comite omorul.

Răspunderea penală a instigatorului va fi angajată în situația în care acesta, prin activitatea sa, l-a determinat pe autor în scopul comiterii, sau să încerce să săvârșească omorul.

Simplele îndemnuri ce nu au fost de natură să determine voința autorului de a ucide, ori care au fost atât de slabe încât și-au pierdut esența până la săfârșirea faptei, nu vor fi considerate instigare.

Subiectul pasiv al omorului este persoana ucisă ca urmare a activității subiectului activ, asta însemnând că subiect pasiv al infracțiunii este o persoană în viață fiind exclusă infracțiunea de omor când subiectul pasiv este fătul ori un cadavru.

În cazul în care subiectul pasiv este fătul, încadrarea juridică a faptei va fi de întrerupere a cursului sarcinii, ori vătămara a fătului, după caz. Protecția penală dată de această incriminare începe după naștere, odată cu copilul nou-născut.

Protecția încetează în momentul morții subiectului pasiv, stabilirea exactă făcându-se prin raport de expertiză medico-legală. Trebuie avut în vedere faptul că, moartea reprezintă un proces chiar și în momentul în care aceasta intervine relativ brusc, ea reprezentând în realitate un fenomen ce se instalează treptat.

Etapele morții constau în agonie, moarte clinică, și moarte biologică, agonia reprezentând etapa dinainte de moarte, ce se caracterizează prin diminuarea funcțiilor vitale, circulația și respirația, apariția unor tulburări neurologice și scăderea acuității simțurilor. Moarte clinică se face cunoscută prin încetarea funcțiilor vitale cardio-circulatorie și respiratorie, fără intervenția medicului această etapă fiind ireversibilă. Etapa morții biologice, sau a morții creierului, urmează după etapa morții clinice, aceasta facându-se prezentă în situația în care, creierul este privat de oxigen. Aceste etape au dus la formularea, în timp, a două teorii în ceea ce privește momentul morții, una susținând coincidența dintre acest moment și moartea creierului, iar cealaltă, care consideră că moartea reprezintă încetarea vieții întregului oraganism, în prezent, în doctrina medico-legală, admițându-se în unanimitate faptul că, prima teorie este cea reală, corectă, ajungându-se la concluzia că moartea creierului se poate considera a fiind criteriul principal al morții organismului uman luat ca întreg.

În concluzie se poate spune că, momentul morții coincide cu moartea biologică (moartea creierului).

În unele situații, omorul poate avea mai mulți subiecți pasivi, spre exemplu, omorul săvârșit asupra mai multor persoane deodată sau succesiv. În momentul în care subiectul pasiv deține o anumită calitatea, aceea de funcționar public care îndeplinește o funcție care implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ori în legătură cu exercitarea acestora, reprezentant în România a unui stat străin, lider politic ucis în legătură cu activitatea sa etc., fapta o să constituie o altă infracțiune decât aceea de omor.

Latura obiectiva

Elementul material este realizat, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea unei persoane, adica prin orice activitate materiala, ce are ca rezultat moartea unui om. Elementul material poate consta intr-o actiune ori intr-o inactiune, in oricare dintre ipotezele mentionate, acesta se refera la incriminare, si nu la fapta concreta, fiind vorba despre un act care sa posede o anumita forta distructiva, adica, sa fie apt obiectiv sa provoace moartea persoanei in conditiile data.,, O asemenea forta distructiva exercitata asupra victimei se poate manifesta sub forma unor actiuni fizico-mecanice ( sugrumare, lovire, taiere, impuscare, intepare, electrocutare, etc.), actiuni chimice (otravire), actiuni psihice ( socuri psihice) etc. ,,( a se vedea o.a stoica, op. cit., p.66)( da io am scris-o din boroi)

,, Aceeasi forta distructiva este prezenta si in cazul inactiunii, atunci cand faptuitorul avea obligatia ( legala, contractuala, sociala etc.) de a face sau de a indeplini actiunea prin care s-ar fi putut impiedica sau inlatura desfasurarea unor procese de natura sa provoace moartea victimei,

( a se vedea R. Pannain, Manuale di dirrito penale. Parte generale, vol I, 1967, p 296, apud V. Dobrinoiu, Drept penal. Partea speciala, Ed Lumina Lex, Bucuresti, 2008, p27), de exemplu prin omisiunea intentionata de hranire a copilului, a unui bolnav sau neputincios, prin lasarea lor in frig, prin neadministrarea medicamentelor, neaplicarea tratamentului necesar unui bolnav etc.), si a dat posibilitatea sa actioneze procesele naturale care au condus la moartea victimei.

Actiunea ucigatoare se poate savarsi in mod direct ori nemijlocit asupra victimei, sau in mod indirect, mijlocit, prin folosirea sau antrenarea unor forte sau energii neanimate sau animate ( spre exemplu asmutirea unui caine, folosirea unui animal salbatic, a unei reptile veninoase, etc..), sau prin folosirea energiei fizice a victimei constranse fizic sau moral la aceasta ( sa se impuste, sa se injunghie, sa se arunce de la inaltime, etc…)( a se vedea V.Dongoroz si colab., op. cit., vol III, p. 214 Trib Suprem, Sectia penala, decizia nr. 156/1992, in Dreptul nr. 5/1993, p. 80)

Exista omor si atunci cand faptuitorul, stiind ca victima sufera de cord si ca o emotie puternica ii va provoca moartea, in dorinta de a o ucide, ii provoaca o asemenea emotie. (a se vedea Gh. Mateut, Drept penal special. Sinteza de teorie si practica judiciara, vol I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p.65).

Fapta ucigatoare poate sa fie comisa prin orice mijloace sau instrumente, ce pot fi clasificate in : mijloace fizice ( corpuri contondente, arme albe, arme de foc, explozibile, instrumente taietoare, intepatoare etc.), mijloace chimice ( substante chimice care exercita o actiune toxica sau coroziva cauzatoare de moarte asupra organismului uman), precum si mijloace psihice ( prin care se provoaca un soc psihic sau starie motive intense care produc moartea victimei, ca de exemplu, amenintarea grava, surpriza, sperierea, intimidarea, durerea psihica profunda, stresul psihic, etc…) (a se vedea Gh. Scripcaru , M. Terbencea, op. cit., p.33.

Mijloacele sau instrumentele intrebuintate trebuie sa fie apte pentru savarsirea unei activitati ucigatoare, fie prin ele insele, fie prin intrebuintarea lor in anumite moduri , imprejurari sau conditii. ( a se vedea Gh. Scripcaru, T Ciornea, N. Ianovici, Medicina si drept, Ed Junimea, iasi 1979, 54). Chiar si anumite mijloace aparent infoensive, ar putea fi folosite prentru provocarea mortii unei persoane, simpla oferire a unei bauturi indulcite cu zahar unei persoane ce sufera de diabet pentru a-i provoca treptat agravarea bolii si moartea.)

Urmarea imediata. Consta in moartea victimei si nu prezinta importanta daca aceasta survine imediat dupa actiunea sau inactiunea subiectului activ sau dupa trecerea unui anumit interval de timp.( udroiu)

Se stie ca descrierea faptei incriminate mai poate cuprinde pe langa desrierea actiunii( inactiunii) incriminate si aratarea rezultatului acolo unde legiuitorul conditioneaza existenta faptei incriminate de producerea unui rezultat material, conceput ca o entitate exterioara conduitei, diferita , cronologic si logic, de actiune si cauzata de aceasta.

In acest caz, rezultatul face parte din descrierea actiunii si constituie consecinta, urmarea acesteia ; rezultatul face parte, impreuna cu actiunea (inactiunea) din descrierea faptei incriminate si se infatiseaza in cazul infractiunii de omor sub forma unei modificari a substantei obiectului material, de exemplu, uciderea unei persoane.( idem boroi 2014)

Legatura de cauzalitate trebuie sa rezulte faptul ca actiunea ori inactuiunea subiectului activ reprezinta cauza mortii, putandu-se stabili printr-un raport de expertiza medico-legal.

Fapta conducatorului de autovehicul, caruia i se cere cu insistenta de victima sa opreasca autovehiculul pentru ca, altfel, va sari din mers, de a nu da curs acestei cereri si de a mari viteza in momentul deschiderii portierei de catre acesta pentru a cobora, determinand lovirea ei, prin cadere, urmata de deces, constituie infractiunea de omor, iar nu infractiunea de ucidere din culpa. Intre actiunea inculpatului de a mentine autoturismul in viteza si chiar de a o mari si decesul victimei exista legatura directa de cauzalitate, iar pe plan subiectiv, actiunea sa este caracterizata de intentie, deoarece a acceptat ca victima sa sara din autoturismul aflat in deplasare, cu toate consecintele decurgand din aceasta ( C.S.J., sectia penala, decizia nr. 1620/2998, www.legalis.ro).

Fapta de a cauza unei persoane grave leziuni craniene, prin aplicarea, cu intensitate, a unei lovituri in cap, folosindu-se de un obiect apt sa produca moartea, cu urmarea unor grave leziuni paretale, caracterizeaza latura subiectiva a infractiunii prin intentie de a ucide. Daca leziunile au cauzat victimei o epilepsie posttraumatica, cu repetate internari in spital, iar dupa doi ani si trei luni acesta a decedat ca urmare a insuficentei cardio-respiratorii datorita unei bronho-pneumonii survenita la o persoana cu epilepsie posttraumatica, desi intre agresiune si deces exista o legatura de cauzalitate secundara, moartea datorandu-se unor complicatii tardive , fapta constituie infractiunea de omor, iar nu tentativa la aceasta infractiune (C.S.J., sectia penala, deicizia nr. 2184/1993, www.legalis.ro)

Latura subiectiva

In ceea ce priveste latura subiectiva, omorul se savarseste cu intentie, aceasta putand fi directa sau indirecta, in functie de cum autorul a prevazut moartea victimei, daca a urmarit sau doar a acceptat producerea acestui rezultat, in practica judiciara intentia de a ucide facandu-se in functie de materialitatea actului, care, in aproape toate cazurile, releva pozitia psihica a faptuitorului.

Asadar, a fost precizat ca exista intentia de a ucide daca sunt constatate mai multe lovituri aplicate in zonele vitale ale corpului ( inima, ficat, rinichi), aplicarea repetata a loviturilor cu un obiect dur in diverse regiuni ale corpuilui, lovirea victimei cu intensitate in cap, lovirea cu duritate a unei persoane cu cutitul in piept, cauzandu-i o leziune toracica penetranta. In cazul in care victima nu a decedat, fapta intruneste toate elementele necesare ale tentativei la infractiunea de omor, si nu ale infractiunii de vatamare corporala.

O importanta speciala pentru caracterizarea pozitiei subiective a faptuitorului fata de rezultat o au imprejurarile in care actul de violenta s-a produs,si care, indiferent de materialitatea actului, poate confirma ori infirma intentia de ucidere.

Nu este corect a se considera ca orice vatamare produsa intr-o zona vitala a corpului, chiar daca aduce un numar mare de ingirjiri medicale trebuie incadrata ca omor, fara a se tine cont de imprejurarile in care fapta a fost consumata, de modul desfasurarii actiunii si, totodata, de datele ce caracterizeaza persoana inculpatului.(dobrinoiu prelucrat)

In practica judiciara, s-a retinut ca lovirea victimei cu un par in cap, avand urmare fracturi de bolta si de baza a craniului, constituie tentativa la infractiunea de omor.

O atare fapta impune concluzia ca inculpatul a actionat cu intentia de a ucide, iar nu de a cauza, preterintentionat sau cu intentie indirecta, o vatamare corporala.( csj, s. pen., dec, nr. 1242/1993, in Buletinul Jurisprudentei 1993, pp, 167-170)

In cazul in care forma vinovatiei inculpatului nu poate fi determinata cu exactitate, instanta face aplicarea principiului in dubio pro reo, retinand forma mai usoara.( trib. Bucuresti, s. a II-a pen, sent. nr. 545 din 23 aprilie 2004, in Culegerea 2000-2004 Tribunalul Bucuresti, p.303.)

De asemnea, lovirea victimei cu pumnii si picioarele cu intensitate in torace, si in cap, ceea ce i-au provocat fracturi costale, ruperi pulmonare si hematom subdural, leziuni care au dus la deces, constituie infractiunea de omor, pozitia subiectiva, a inculpatului caracterizandu-se prin intentia de a ucide. Incadrarea juridica a unei asemenea fapte drept loviri cauzatoare de moarte este gresita, deoarece rezultatul agresiunii, moartea victimei, nu s-a produs ca urmare a culpei, prin depasirea intentiei cu care s-a comis agresiunea, asa cum se cere pentru existenta infractiunii

(CSJ, s. pen., dec. Nr. 259/1993, in Buletinul Jurisprudentei 1993, pp 170-171)

Fapta inculpatului de a incerca sa violeze victima, staruind si dupa ce aceasta i-a avertizat ca va sari pe fereastra de la mare inaltime, ceea ce s-a si intamplat, constituie infractiunea de omor calificar – infractiune savarsita cu intentie-, iar nu tentativa la infractiunea de viol urmata de sinuciderea sinuciderea victimei, care se comite cu intentie depasita.

(CSJ, s. pen, dec. Nr. 470/1993, in Buletinul Jurisprudentei 1993, p. 172)

Lovirea frontala de catre conducatorul auto a politistului care semnaliza oprirea autoturismului, cu marirea vitezei acestuia, cu toata avertizarea unui martor aflat in masina si cu consecinta unor grave traumatisme cerebrale, constituie tentativa la infractiunea de omor, iar nu cea de batamare corporala din culpa. Din modul in care a actionat, rezulta ca inculpatul a acceptat rezultatul faptei sale si ca astfel infractiunea a fost comisa cu intentie.

(CSJ, s. pen., dec. Nr. 1710/1995, in Buletinul Jurisprudentei 1995, p. 168 ; )

Intr-o conceptie dominanta in doctrina penala si in jurisprudenta romana, atat eroarea asupra persoanei (error in personam), cat si devierea actiunii ( aberratio ictus), fiind lovita alta persoana decat cea vizata, nu au nicio influenta asupra vinovatiei faptuitorului – fapta fiind savarsita si in aceste cazuri cu intentie – si nu inlatura caracterizarea juridica de omor a faptei sale. In doctrina

( In acelasi sens, a se vedea O. Predescu, A. Harasteanu, Drept penal. Partea speciala, Ed, universul Juridic, Bucuresti, 2012, p.66.) (PANA AICI DIN CARTEA CARE E SCRISA MAI SUS SPETELE)

Chiar daca latura subiectiva a omorului nu include vreun motiv sau scop special, totusi, aceste elemente vor fi avute in vedere la justa individualizare a pedepsei( Vasile Dobrinoiu, norel neagu, Drept Penal Partea speciala, Wolters Klwer, Romania )

Forme. Modalitati. Sanctiuni.

Forme. Omorul este o infractiune comsiva, putand fi realizata prin actiune cat si prin inactiune si o infractiune materiala conditionata de producerea unui rezultat distinct de actiune in timp si spatiu, si determinat de aceasta, este susceptibila de desfasurare in timp si automat de forme imperfecte, ca si actele preparatorii ori tentativa. Actele preparatorii nu se pedepsesc, insa tentativa se pedepseste.

Tentativa poate fi intrerupta in momentul in care activitatea autorului a fost oprita si impiedicata sa se mai desfasoare din motive exterioare vointei faptuitorului .

In practica judiciara s-a retinut tentativa la infractiunea de omor in sarcina unei persoane care a aplicat victimei doua lovituri de cutit in zona toracelui, dupa care a fost imobilizat de catre cei prezenti.(C.S.J., Sectia penala, decizia 340/1992, in Dreptul nr 4/1993, p. 69, dar e scrisa din boroi pg 41 la fel)

Infractiunea de omor poate imbraca si forma tentativei perfecte, ce se realizeaza in momentul in care actiunea tipica a fost executata in intregime, insa rezultatul, moartea victimei nu s-a produs.

In practica judiciara s-a decis ca exista o asemenea modalitate cand faptuitorul a aruncat victima de la etajul 5 al unei cladiri, actiune care nu s-a soldat cu moartea vitimei datorita faptului ca a cazut intamplator pe un sol afanat cu vegetatie. ( Tri., Suprem, Sectia penala, decizia nr 898/1983, In R.R.D., NR 8/1983, P.69

TENTativa la infractiune poate imbraca si forma tentativei relativ improprii, ce se caracterizeaza prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite, precum si prin lipsa obiectului de la locul in care faptuitorul credea ca se afla.

In practica judiciara s-a retinut aceasta modalitate a tentativei in situatia cand faptuitorul, pentru a suprima viata victimei, i-a administrat o doza de otrava insuficienta.

( C.S.J., Sectia Penala Decizia NR. 172/2000, nr. 9 /2001, p59.)

.

Tentativa de omor poate fi comisa si prin intentie indirecta, in cazul in care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu corpuri grele, dintre care unele asupra capului, si cu intensitate, prevazand optiunea mortii victimei, rezultat care desi nu l-a dorit, l-a acceptat.( Trib Suprem, Sectia penala, decizia nr. 1400/2988, in R.R.D, nr. 8/1988, p. 68.

Modalitati.

Infractiunea de omor constituie forma tipica, modalitatea simpla a actiunii de ucidere. Infractiunea de omor, in forma tipica, poate prezenta numeroase si distincte modalitati faptice, determinate de imprejurarile concrete in care aceasta a fost savarsita.

Exista anumite imprejurari in care omorul savarsit capata totdeauna un grad de pericol social sporit. Aceste modalitati au fost incriminate separat ca agravate, devenind astfel, infractiuni de sine statatoare.

Sanctiuni. Infractiunea de omor in forma sa tipica se pedepseste cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi, tentativa pedepsinu-se de asemenea. Actiunea de omor se pune in miscare din oficiu.( boroi 2014 prelucrat)

CAPITOLUL II

Infracțiunea de omor calificat

Pentru omorul comis în anumite imprejurari, legiuitorul a dorit aplicarea unei sancțiuni mai dure, astfel încât a reglementat omorul calificat. ( sergiu bogdan prelucrat)

,,Infractiunea de omor implică întotdeauna aceleași caracterisitici, și anume existența unei acțiuni (inacțiuni) comise cu intenția de a suprima viața unei personae, acțiune care are ca rezultat moartea victimei. În realizarea sa concretă, acțiunea sau inacțiunea poate prezenta însă unele particularități, după cum, în jurul faptei tipice se grupează elemente diferite care, fără a schimba substanța faptei, ii dau acesteia o coloratură diferită, sporindu-i vădit gradul de pericol social”. (Boroi 2014 idem pag 42). Aceste împrejurări sunt prevăzute ca elemente circumstanțiale în conținutul infracțiunii de omor, reprezentând o formă agravată a acesteia. O variantă agravată de omor, ce conține anumite elemente circumstanțiale, constituie omorul calificat. ( boroi 2014 putin modificat).

Potrivit art. 189 Cod penal, omorul calificat consta în uciderea unei personae în una din urmatoarele imprejurări:

cu premeditare;

din interes material;

pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;

de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor;

asupra a doua sau mai multor persoane;

asupra unei femei gravide ;

prin cruzimi; (codul penal)

Aceste împrejurări pot să privească gradul intenției, mobilul, scopul, modul, mijloacele de comitere, calitatea subiectului pasiv, sau locul comiterii faptei. În situația în care există mai multe imprejurări ce califică omorul, nu va exista un concurs de infracțiuni între formele calificate, ci autorul va comite un singur omor calificat, în condițiile mai multor împrejurări de calificare. (sergiu bogdan prelucrat puțin)

2.1. Analiza circumstanțelor infracțiunii de omor calificat

Omorul comis cu premeditare

Este premeditare în momentul în care hotărârea de a săvârși o infracțiune premerge executării infracțiunii, astfel încât să existe un interval de timp între luarea hotărârii infracționale și punerea în executare a acesteia, în care făptuitorul să desfășoare o activitate premergătoare care să constea în: luarea de informații, căutarea de complici, procurarea de mijloace, pândirea victimei sau atagerea acesteia în cursă, etc. Pentru ca hotărârea prealabilă de a săvârși infracțiunea să constituie premeditare în sensul legii penale, este necesar ca acea hotărârea să fi fost materializată, exteriorizată, obiectivizată în acte de pregătire, nefiind de ajuns doar scurgerea intervalului de timp dintre luarea deciziei și materializarea acesteia. (dongoroz prelucrat). Premeditarea presupune trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a comite omorul și până la momentul săvârșirii infracțiunii, durata intervalului de timp nefiind fixă, neputând fi stabilită dinainte, unele persoane putând avea nevoie de o perioada mai mare de chibzui, pe când altele pot să se decidă mai rapid.

În consecință, ca premeditarea să atragă răspunderea pentru omor calificat, trebuie să întrunească cele două condiții, și anume: autorul trebuie să fi chibzuit săvârșirea faptei și să fi luat măsuri de pregătire a săvârșirii faptei, de creare a condițiilor pentru producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa. (boroi 2014 prelucrat).

Circumstanța agravată a premeditării poate acționa și în situația erorii asupra persoanei victimei, cât și în cazul devierii loviturii, pentru că interesul este ca făptuitorul să fi premeditat suprimarea vieții unui om. (b 2014 prelucrat)

,,Premeditarea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un interval de timp acțiunea agresivă, chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă, iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire, de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii. În consecință, dacă între momentul luării rezoluției infracționale de a ucide victima și săvârșirea infracțiunii de omor a trecut un interval de timp care a fost mai îndelungat decât cel obișnuit, iar infractorul a conceput un plan de realizarea a rezoluției infracționale, prin care a reușit, folosindu-se de o altă persoană, să atragă victima la o ora târzie din noapte, într-un loc retras, necirculat, unde a ucis-o, fapta constituie omor calificat săvârșit cu premeditare ( i.c.c.j., sectia penala, decizia nr. 1910/2009, in B.J. 2009, p. 685.) (udroiu)

Omorul săvârșit din interes material

Fapta prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. B) NCP, este săvârșită pentru ca făptuitorul să obțină, ulterior săvârșirii faptei, în mod direct și pe cale aparent legală, a unei sume de bani sau a altui folos de natură patrimonială.

Această agravată nu se va reține dacă omorul este săvârșit urmărindu-se alt scop, chiar dacă după aceea făptuitorul o să aibă un folos material ca urmare a morții victimei (spre exemplu, omorul comis de un comerciant față de un competitor de-al său, dar care a fost comis pe fondul unor conflicte de natură personală avute cu victima, chiar dacă ca urmare a omorului, făptuitorul obține indirect și un folos material în urmă eliminării de pe piață a competitorului). (udroiu prelucrat puțin de mine)

Interesul material constituie un mobil de factură egoistă, iar în momentul în care stă la baza hotărârii de a ucide o persoană, conferă faptei un pericol sporit.

Înțelesul avut de interesul material ca circumstanță de calificare în materie de omor, diferă de cel comun, acela de folos sau avantaj material.

Interesul material ce stă la baza omorului agravat poate fi înfățișat sub diferite forme concrete, acesta putându-se prezenta ca un avantaj sau beneficiu de natură materială, cum ar fi: bani, bunuri, titluri de valoare sau dobândirea unei succesiuni, dar poate consta și în stingerea unor datorii sau în obținerea altor avantaje. În toate aceste cazuri, autorul poate obține aceste interese materiale în urmă omorului și după comiterea faptei.

Elementul circumstanțial de agravare, ce constă într-un anumit mobil cu care autorul acționează, în situația în care interesul făptuitorului de a obține avantaje materiale se dovedește a nu fi real, cerința legii este îndeplinită, relevant fiind mobilul cu care s-a comis omorul, nu realizarea lui în concret. De asemenea, nu prezintă interes valoarea avantajelor sau bunurilor ce pot fi obținute, având însă importanță ca aceste avantaje să fi constituit mobilul comiterii omorului.

În situația în care interesul material este prezent, nu este relevant dacă autorul nu a putut să își realizeze mobilul urmărit, ucigând o altă persoană în locul aceleia a cărei moarte i-ar fi îndeplinit interesul. (b 2011 de mine ).

Agravantă există chiar dacă interesul material urmărit de către făptuitor este realizat sau nu. (tudorel toare roșie 2012 prelucrat)

Dacă omorul a fost comis din alt motiv (gelozie, răzbunare, etc..), agravanta de la art. 189 lit. b) nu este aplicabilă, chiar dacă moartea victimei i-ar aduce făptuitorului un avantaj material. (I vasiu, op cît, vol I, p. 107).

În practica judiciară s-a stabilit că nu va exista omor calificat din interes material, va exista omor calificat pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, în cazul în care autorul săvârseste fapta pentru a comite sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii. (boroi prellucrat 2014)

,,În practică s-au pronunțat soluții în sensul că nu orice mobil de ordin patrimonial acoperă noțiunea de interes material. Nu este îndeplinită cerința legii dacă omorul a fost săvârșit ca urmare a disputei între făptuitor și victimă pentru stăpânirea unui bun sau ca urmare a unui conflict în legătură cu folosința bunurilor. Așa, de exemplu, s-a decis că uciderea victimei, deoarece acesta nu i-a permis inculpatului să folosească un teren pentru pășunatul animalelor sau pentru că acesta i-a interzis accesul la un drum de trecere, nu justifică aplicarea agravantei.

Avem îndoieli asupra acestor soluții. S-ar putea susține că noțiunea de interes material are o semnificație largă atunci când constituie mobilul omorului, legea nefăcând nicio precizare și nicio limitare. Dacă autorul a comis fapta, sperând să obțină pe această cale vreun avantaj, chiar sub forma unei servituți de trecere, ori folosința unui teren de pășunat, interese care n-ar fi putut fi satisfăcute dacă victima trăia, agravanta ar trebui să opereze.” ( la fel că bo 2014 pg. 46)

Săvârșirea omorului din interes material, este o circumstanță personală, deoarece privește latura subiectivă a infracțiunii, așadar, aceasta nu se transmite participanților. În cazul în care participanții au acționat din același motiv, agravanta se va aplică și acestora. (prelucrat boroi 2008 , pg 88)

În cazul omorului săvârșit ,,din interes material’’, autorul acționează cu convingerea că, săvârșind omorul, interesele sale materiale vor fi satisfăcute pe cale aparent legală ori că vor reveni de drept ( Trib. Suprem, secția penala, decizia nr. 1321/1997, in Repertoriu 1976-1980, p.283).

Fapta inculpatului de a-și ucide soția, hotararea de divorț nefiind definitivă, s-a comis cu premeditare și din interes material, întrucât autorul a reflectat asupra curmării vieții victimei, a gândit asupra ascunderii urmelor infracțiunii și a fost preocupat că în urma partajului va rămâne fără o parte din bunuri, despre care afirmă că îi aparține în totalitate, soția neavând nicio contribuție (I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 2047/2008, www.legalis.ro

Omorul săvârșit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse

În această situație, făptuitorul comite omorul cu scopul de a se sustrage, ori de a sustrage o altă persoană de la tragerea la răspundere penală, (de la urmărirea penală, de la arestarea preventivă ori de la executarea unei pedepse), scop ce îi imprimă faptei un pericol social mai ridicat. (vasile dobrinoiu norel beagu 2014).

Agravanta are în vedere ideea în care făptuitorul, aflând că el sau altcineva este căutat pentru a răspunde penal, comite un omor pentru a se sustrage pe sine ori altă persoană de la suportarea consecințelor penale ale faptei.

Nu este obligatoriu ca în cauză să fi început urmărirea penală, cicumstanța de agravare presupunând existența ori perspectiva unei urmăriri, ori arestări sau executari de pedepse, reale, nu închipuite, pentru fapte săvârșite anterior.

Totodată, este necesar ca omorul să fie comis în scopul prevăzut de lege, indiferent dacă acest scop este realizat sau nu, de unde rezultă că autorul acționează cu intenție directă.

În practică s-a decis că nu există această agravantă când făptuitorul, fiind citat de organele de poliție doar pentru a da anumite relații, fără a se fi dispus reținerea ori arestarea sa preventivă, după ce a părăsit neautorizat sediul poliției, a ucis un lucrător de poliție. (Trib. Suprem, s. Pen. , dec, nr. 1280/1984, în RRD nr. 6/1985, p. 73. ) (vasile dobrinoiu norel beagu 2014)

Omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni [art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen.]

Această circumstanță agravantă există indiferent dacă infracțiunea a cărei săvârșire a fost înlesnită sau ascunsă, a fost săvârșită chiar de cel care a comis omorul, sau de o altă persoană.

Pentru că agravanta să existe, este necesară și suficientă dovada scopului urmărit, chiar dacă acest scop s-a realizat sau nu. ( boroi 2014 prelucrat)

În practică, s-a reținut omorul calificat în această formă în sarcina unei personae care, urmărind a avea un raport sexual cu victima, a refuzat să oprească autovehiculul pe care îl conducea cu mare viteză, cu toate insistențele repetate ale victimei, determinând-o astfel să sară din mașină și să se accidenteze mortal. Soluția este corectă dacă avem în vedere faptul că pentru existența agravantei nu prezintă importanță dacă infracțiunea a cărei înlesnire s-a urmărit prin săvârșirea omorului, s-a consumat sau a rămas în faza tentativei; de asemenea, nu interesează nici natura acelei infracțiuni, nici împrejurarea dacă, săvârșind omorul, făptuitorul a reușit ori nu să înlesnească comiterea ori ascunderea ei, după cum nu prezintă importanță nici faptul dacă mijlocul ales pentru această comitere a omorului, era sau nu adecvat scopului propus.

În speță, nu este relevant că inculpatul n-a reușit să consume violul, hotărâtor fiind scopul urmărit, și anume împiedicarea victimei de a se salva.

Textul de lege folosește expresia ,,altă infracțiune” în sens larg, rederindu-se la orice faptă pe care legea o pedepsește ca infracțiune consumată sau tentativă; prin urmare, agravanta operează și omorul se consideră calificat chiar în cazul în care infracțiunea a cărei ascundere s-a urmărit, a rămas în faza de tentativă. ( boroi 2014 a fel 48)

Legea pretinde că înlesnirea sau ascunderea săvârșirii unei alte infracțiuni, să fi alcătuit scopul suprimării vieții victimei, dacă scopul a fost realizat urmând a există concurs de infracțiuni între infracțiunea de omor calificat și infracțiunea înlesnită prin săvârșirea omorului. (boroi2014prelucrat)

La dată de 05 februarie 2009, pe fondul unui conflict legat de consumul de droguri, inculpatul R.C. a lovit partea vătămată I.S. cu capul la nivelul feței, pricinuindu-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale; inculpatul M.I. a imobilizat-o, inculpatul R.C. i-a sustras suma de 100 de euro, 200 de lei, un telefon mobil, iar inculpatul M.I. cheile casei. În continuare, inculpații R.C. și M.I. au obligat partea vătămată I.S. să urce în autoturismul condus de inculpatul R.C., care a și blocat și portierele autovehiculului. Victima I.I. a venit în ajutorul fratelui sau, partea vătămată I.S. și, constatând că este blocat în interiorul autoturismului, s-a apucat cu mâna de stâlpul autoturismului de la geamul stânga față pentru a împiedică deplasarea autovehiculului. Recurentul inculpat R.C., care staționa cu motorul pornit a demarat în viteză târând victima agățată de autoturism, aproximativ 30-40 m. În acest timp, partea vătămată I.S., pentru a opri autoturismul, a încercat să tragă manetă de viteză și mai apoi frână de mâna, însă a fost lovită de inculpatul M.I., care a trântit-o pe bancheta din spate.

După parcurgerea cu viteză a 30-40 m, cu victima agățată de autoturism și târâtă pe carosabil, aceasta a căzut, fiind transportată la Spitalul Clinic De Urgență B, unde a și decedat la dată de 16 februarie 2009. Se mai reține cu referire la mecanismul cauzal al decesului victimei sus menționate că, potrivit raportului medico-legal de necropsie din 30 iulie 2009, moartea victimei I.I. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă craniană și hematom subdural de emisfer drept – pentru care s-a intervenit chirurgical – complicat în evoluția sa finală cu bronhopneunomie. Înalta Curte De Casație și Justiție, cu referire la infracțiunea săvârșită de inculpatul recurent R.C., constată că acesta a acționat cu intenție indirectă, în sensul că, deși nu a urmărit moartea victimei, a acceptat posibilitatea producerii ei, manifestând o atitudine de indiferență față de un asemenea rezultat, ceea ce l-a determinat să nu curme acțiunea începută, de târâre a victimei, agață de autoturismul condus, deplasarea realizându-se în viteză.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de omor în cazul de față s-a realizat prin acțiunea inculpatului care a demarat în viteză și a parcurs aproximativ 30-40 m, cu victima agățată de stâlpul autoturismului față stânga, care îi cerea să oprească autovehiculul; abia după ce victima a căzut, inculpatul recurent nominalizat a oprit. Fapta a fost săvârșită în scopul ascunderii săvârșirii tâlhăriei asupra părții vătămate I.S., ceea ce atrage incidența variantei agravate a omorului. (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 839/2012, www.scj.ro).

Omorul săvârșit de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor [ art. 189 alin. (1) lit. e) NCP ]

Această agravantă este prezentă atunci când omorul a fost comis de către o persoană ce anterior a mai comis un omor, indiferent dacă pentru acel omor a fost condamnată definitiv, ori dacă a executat sau nu pedeapsa, ori dacă prima faptă a fost o tentativă la omor.

Nu este relevant dacă în ceea ce privește omorul anterior, făptuitorul a beneficiat de vreo cauză de atenuare a pedepsei, cum ar fi depășirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate, provocarea etc, fiind însă necesar ca acel omor să nu fi fost săvârșit într-o împrejurare ce constituie o cauza justificativă, ori o cauza de neimputabilitate. (V. DOBRINOIU)

În practica judiciară s-a stabilit că nu prezintă relevanță timpul scurs de la omorul anterior, nici în situația în care pentru acesta a intervenit vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării cum ar fi amnistia sau reabilitarea. În situația în care a apărut reabilitarea, este de gândit dacă se mai poate reține această agravantă, reabilitarea având ca efect înlăturarea tuturor decăderilor, interdicțiilor, incapacităților, ce rezultă din condamnare.

În situația în care, după intervenția reabilitării, se va ține cont de faptele săvârșite pentru a agrava pedeapsa pentru noua infracțiune, reiese că spiritul legii este încălcat.

Tentativă la omorul calificat este prezentă în momentul în care, făptuitorul care a comis anterior alt omor, începe executarea altui omor, executare care este însă întreruptă, sau care rămâne fără efect, din cauza unor împrejurări independente de voință sa.

În practica judiciară, s-a stabilit aplicarea agravantei și în cazul în care prima fapta a constituit o tentativă la omor, chiar amnistiată, și nu o infracțiunea de omor consumat.

Această condiție rezultă din dispozițiile art 174 C. Pen., care, arată că, prin săvârșirea unei infacțiuni sau comiterea unei infracțiuni, se înțelege ”săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice”.

În cazul în care fapta anterioară a fost încadrată în prevederile art 190.c. pen (uciderea la cererea victimei), ori ale art. 200 C. pen (uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă), nu se va reține această circumstanță, deoarece aceste fapte constituie fapte atenuate de omor datorate unor circumstanțe speciale, neprezentand pericolul necesar agravării faptei în cazul comiterii unei infracțiuni ulterioare de omor.

Săvârșirea unor variante speciale de omor, ce pun în pericol securitatea națională, ori infracțiuni contra persoanelor ce se bucură de protecție internațională, permit reținerea acestei agravante.

În momentul în care făptuitorul săvârseste anterior o altă infracțiune care a avut ca urmare moartea unei persoane, cum ar fi uciderea din culpă, violul care a avut ca urmare moartea victimei etc., omorul nu este calificat. (vasile dobrinoiu 2014)

Este necesar fie să existe o condamnare anterioară definitivă a inculpatului pentru prima faptă, fie ca ambele omorururi comise în imprejurări diferite, să fie judecate împreună, în condițiile concursului. Existența la data condamnării inculpatului pentru omor a unui alt proces în curs pentru săvârșirea anterioară de către același inculpat a unei alte infracțiuni de omor nu îndreptățește condamnarea acestuia pentru varianta calificată a omorului (C.S.J., secția penală, deicizia nr. 5117/2002, www.legalis.ro).

Omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane [art. 189 alin .(1) lit (f) C. Pen.].

Pentru a ne află în prezența omorului calificat, săvârșit asupra a două sau mai multor persoane, este necesar ca acțiunea săvârșită cu intenție directă sau indirectă, să se răsfrângă asupra a două sau mai multor persoane, și să aibă ca finalitate decesul a cel puțin două dintre ele, în aceeași împrejurare, ori cu aceeași ocazie, indiferent dacă aceasta se realizează printr-o unică acțiune sau inacțiune, ori prin acțiuni sau inacțiuni diferite, unitatea legală fiind dată de unitatea de împrejurare (udroiu)

În doctrina penală, a fost susținut faptul că, legea noastră incriminează distinct omorul săvârșit prin acțiuni diferite, în împrejurări diferite, [cum ar fi omorul săvârșit de o persoană care a mai săvârșit un omor, prevăzut în art 189 alin. (1). Lit f) C.pen.], de omorul asupra a două sau mai multor persoane prin aceeași acțiune.

În cazul omorului săvârșit asupra a două sau mai multor persoane, există ca element specific nu pluralitatea de victime, ci dorința de a ucide în aceeași împrejurare și prin aceeași acțiune două sau mai multe persoane (aci a băgat profu vintilă dongoroz și bag și io la mișto), (cum ar fi, aruncarea unei bombe care a ucis mai multe persoane, otrăvirea mâncării sau a băuturii pe care au consumat-o victimele, etc., cu consecința uciderii a cel puțin două persoane).

În practica judiciară s-a decis, că această infracțiune este existentă și în momentul în care două sau mai multe persoane au fost ucise de infractor, sau infractori în aceeași împrejurare ori cu aceeași ocazie, neavând importanță dacă omorul multiplu a fost produs printr-o singură acțiune, asemănător exemplelor de mai sus, sau prin mai multe acțiuni (de exemplu trăgând succesiv focuri de armă asupra mai multor victime).

Agravanta este aplicabilă doar în condițiile în care a survenit efectiv moartea a cel puțin două persoane, situație în care ne aflăm în prezența omorului calificat în formă consumată, sau dacă activitatea de ucidere îndreptată împotriva a două sau mai multor persoane rămâne fără rezultatul cerut de lege, în ideea că nu se produce moartea niciunea dintre aceste persoane, că în care suntem în prezența tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Pentru ca agravanta să fie aplicabilă, făptuitorul trebuie să înțeleagă consecințele suprimării vieții a două sau mai multor persoane, să urmărească ori să accepte un asemenea rezultat în împrejurările în care acționează.

Pentru a stabili intenția de omor calificat, ce constă în uciderea a două sau mai multor persoane, este necesar să se apeleze la o analiză amănunțită asupra mijloacelor folosite de făptuitor pentru a ucide, cât și asupra împrejurărilor și a circumstanțelor cauzei susceptibile de a oferii indicații asupra finalității actului.

Doar în momentul în care se ajunge la concluzia că făptuitorul a acționat astfel încât rezultatul, ce a constat în uciderea a două sau mai multor persoane a fost prevăzut și urmărit, ori acceptat, iar acel rezultat a fost și îndeplinit ori, datorită unor motive independente de făptuitor, a rămas în faza de tentativă, se reține intenția pentru omor calificat, conform art. 189 alin (1) lit (f) C.pen. Nu trebuie ca inculpatul să vrea de la început să ucidă două sau mai multe persoane, ci este de ajuns ca intenția respectivă să apară ulterior și să se regăsească în modul de săvârșire ulterior a faptelor.

În situația în care, inculpatul aplică victimei mai multe lovituri de cuțit, și ulterior o altă persoană îi cere socoteală pentru fapta săvârșită, îi aplică și acesteia două lovituri de cuțit, răspunderea este formulată conform agravantei de omor asupra a două sau mai multor persoane, nefiind necesar că ambele acte de ucidere să fie rezultatul unei rezoluții unice anticipate, ci doar ca inculpatul să dea doavada de intenția de a ucide două sau mai multe persoane. (boroi 2014 prelucrat)

Se susține în literatură de specialitate că, pentru reținerea agravantei, trebuie să existe pluralitate de victime, unitate de împrejurare (faptele să fie comise în același timp și în același loc, fiind îndeplinită această condiție și atunci când faptele au fost săvârșite prin acțiuni diferite, însă cu aceeași ocazie, într-o succesiune de momente), și să existe intenția de a ucide două sau mai multe persoane. (petre dungan, tiberiu medeanu, viorel pască2007)

Fapa inculpatului de a fi tras cu o automată asupra a trei persoane, urmând să le ucidă, constituie – chiar în cazul în care numai una dintre ele a fost lovită, dar fără a fi ucisă – tentativă la infracțiunea de omor calificat art. 189 alin (1) lit (F) NCP [în hotărâre omor deosebit de grav prevăzută în art.176 lit b) C.pen], iar nu la aceea de omor simplu. Împrejurarea că doar una dintre cele trei persoane vizate a fost atinsă, precum și faptul că niciuna dintre ele nu a fost omorâtă nu au relevanță decât pentru a distinge între formă tentată și formă consumată a infracțiunii de omor calificat art. 189 alin. (1) lit.f) NCP [n.n. în hotărâre omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 lit. b) C.pen.]

(Trib. Suprem, secția militară, decizia nr. 37/1980, în Repertoriu 1981-1985, p.287).

În cazul în care, în urmă unei agresiuni săvârșite cu intenția de a ucide două persoane, una dintre victime moare, iar viață celeilalte este salvată, există concurs între infracțiunea consumată de omor și tentativă la infracțiunea de omor. Fapta constituie infracțiune unică de omor calificat (n.n în hotărâre omor deosebit de grav) săvârșită asupra a două sau mai multor persoane numai dacă toate victimele decedează și tentativa la infracțiunea de omor calificat (n.n. în hotărâre omor deosebit de grav) asupra a două sau mai multor persoane nuai dacă infracțiunea a rămas în faza de tentativă în raport cu toate victimele

(I.C.C.J., secția penală, decizia nr 3507/2002, www.legalis.ro).

Omorul săvârșit asupra unei femei gravide [ art. 189 alin.(1) lit.g) NCP]

Acțiunea de ucidere a unei femei gravide, produce efecte grave în viață socială, o asemenea faptă cauzând moartea a două ființe și lezează simțământul firesc de respect față de fenomenul creației ființei umane, având totodată consecințe multiple la nivelul familiei și grupului social respectiv.

Graviditatea este o stare fiziologică ce se stabilește medical ori prin orice alte mijloace, neavând semnificație gradul de evoluție al sarcinii, deoarece textul folosește expresia ,,femeie gravidă”, fără nici o limitare.

Fătul reprezintă o speranța de viață, și pe cale de consecință, nu se pretinde viabilitatea lui.

Starea de graviditate trebuie să fie reală, chiar dacă făptuitorul săvârșește omorul, crezând că victima este însărcinată, în realitate constatându-se inexistență sarcinii, agravanta nu va funcționa.

În cazul erorii asupra identității persoanei, dacă victima ucisă este altă femeie decât cea însărcinată și vizată de infractor, agravantă nu se aplică. În ipoteza în care atât femeia vizată, cât și femeia ucisă sunt gravide, textul de lege se aplică, deoarce legea protejază viața oricărei femei însărcinate, neavând importanță identitatea ei.

În cazul în care acțiunea este îndreptată împotriva unei femei gravide, dar este deviată dintr-un anumit motiv oarecare, și va produce efecte asupra altei femei care nu este gravidă, în baza aceluiași principiu al realității, agravantă nu are aplicare.

În momentul în care făptuitorul săvârșește actul de ucidere, este necesar ca el să cunoască starea de graviditate a victimei, nefiind necesar să aibă la dispoziție o constatare de ordin medical, fiind suficientă cunoașterea ca atare, indiferent din care sursă, astfel fapta inculpatului de a aplica victimei mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului, cauzându-i moartea, se încadrează în agravantă de calificare privind omorul unei femei gravide, pentru că inculpatul avea cunoștință că victima era însărcinată în luna a-7-a, fiind rudă cu ea, sarcina fiind evidentă. (BOROI 2014 PRELUCRAT PUȚIN)

Uciderea unei femei gravide constituie omor calificat (în hotărâre omor deosebit de grav) numai dacă infractorul a cunoscut, în momentul săvârșirii infracțiunii, starea de graviditate a victimei. În caz contrar, elementul circumstanțial de agravare nu operează, fiind aplicabile prevederile referitoare la eroarea de fapt. Cunoaștea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât obiectiv, atunci când victima se prezintă într-o stare care nu lasă nici o îndoială asupra situației de femeie gravidă, cât și subiectiv, atunci când această situație a fost adusă la cunoștință infractorului (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 4245/2007, www.legalis.ro)

Omorul săvârșit prin cruzimi [art. 189 alin.(1) lit.h) NCP]

Prin cruzimi se înțeleg acele procedee brutale, feroce, actele de violență care, prelungite în timp, produc chinuri sau suferințe morale ori fizice mari, care demonstrează sadism, un mod barbar de comitere a omorului, ca, de exemplu: jupuirea pielii, bătaia cu biciul, zdrobirea oaselor, lipsirea de hrană sau băutură, provocarea de arsuri prelungite, smulgerea unghiilor, secționarea totală sau parțială a unor zone nevitale ale corpului.

Un exemplu din practică judiciară este cel în care inculpatul, manifestând o ferocitate ieșită din comun, a aplicat soției sale, vinovată de adulter, 52 de lovituri de cuțit în diferite părți ale corpului și, constatând că încă mai trăiește, a stropit-o cu benzină, după care i-a dat foc.

Există omor săvârșit prin cruzimi, în momentul în care făptuitorul a conceput și executat fapta într-un mod prin care i-a produs victimei suferințe mult mai mari decât cele pe care le implică în mod normal suprimarea violentă a vieții., autorul provocând conștient suferințe victimei, pentru a-i mări chinurile și a face ca acțiunea de ucidere să fie mai crudă.

Caracteristica acestei circumstanțe de agravare constă în aceea că făptuitorul folosește în mod voit metode de chinuire a victimei.

În cazul existenței unui omor săvârșit prin cruzimi, trebuie luat în calcul aspectul de ferocitate cu care făptuitorul a săvârșit omorul, trezind în conștiința celor din jur un sentiment de oroare, chiar dacă, la un moment dat, victima și-a pierdut cunoștiință, nemaisesizând cruzimea.

Agravantă nu va există dacă inculpatul nu a vrut să îi provoace victimei o moarte lentă, aplicându-i loviturile una după alta, acestea succedându-se aproape instantaneu, moartea survenind aproape imediat.

Circumstanța prezintă un caracter real, răsfrângându-se în măsura în care aceștia au cunoscut-o sau au prevăzut-o, asupra tuturor participanților.

Prin cruzimi se înțelege nu numai provocarea de suferințe fizice victimei – suferințe care, de altfel, de cele mai multe ori ar fi imposibil de stabilit – ci și aspectul de ferocitaate, ieșit din comun, cu care infractorul săvârseste omorul, trezind în conștiința celor ce iau cunoștință de această fapta, un sentiment de oroare. (Trib. Suprem, completul de 7 judecători, deicizia nr 9/1970, în V. Papadopol, M. Popovici, în Repertoriu 1969-1975, p.309)

Fapta inculpatului de a aplica victimei, pe o durată mare de timp, cu intensitate deosebită, repetate lovituri pe aproapre întreaga suprafață a corpului, folosindu-se de o bâtă și de o coadă de târnăcop confecționate din lemn de esență tare și de a părăsi apoi victima noaptea, pe timp rece, determinându-i astfel încetarea din viață după circa 5 ore, în chinuri mari, constituie omor prin cruzimi. Modul în care inculpatul a săvârșit fapta evidențiază intenția indirectă de a ucide, specifică infracțiunii de omor, și nu existența intenției depășite, ce caracterizează infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte. (C.S.J, secția penală, decizia nr. 740/1998, www.legalis.ro)

Omorul săvârșit prin cruzimi, presupune, pe de o parte, ferocitatea acțiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate, iar, pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare persoanelor care au cunoștință de fapta de omor și de procedeele folosite. În cazul în care inculpatul a conceput și executat fapta de omor astfel încât a produs victimei suferințe prelungite în timp și intense, care au depășit cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere – făptuitorul imobilizând victima, lovind-o cu un cuțit mai întâi în zona laterală a abdomenului, iar apoi aplicându-i 15 lovituri de cuțit în zona anterioară și posterioară a toracelui – fapta constituie omor prin cruzimi (I.C.C.J, sectia penala, decizia nr. 3505/2008, www.legalis.ro)

Torturarea victimei, timp de peste 3 ore, prin lovirea ei cu pumnii, cu picioarele, cu bâta, cu o cărămidă, și, în final, cu toporul, cauzându-i moartea în chinuri și incendiind apoi cadavrul constituie fapte de o cruzime ieșită din comun pentru care aplicarea pedepsei detențiunii pe viață este justificată (C.S.J., sectia penala, decizia nr. 1860/2002, www.legalis.ro)

Forme. Modalitati. Sanctiuni

Forme. In privinta formelor, modalitatilor si sanctiunilor aplicabile, se observa ca, fiind o infractiune materiala, de rezultat, susceptibila de desfasurare in timp, infractiunea de omor calificat presupune si forme imperfecte. Actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt incriminate.

Tentativa este incriminata si sanctionata.

Modalitati. Consumarea se face in momentul in care, datorita actiunii de ucidere, victima decedeaza. Omorul calificat prezinta diferite modalitati normative, cat si numeroase si variate modalitati faptice, determinate de imprejurarile concrete in care a fost savarsita fiecare fapta.

Sanctiuni. Omorul calificat este pedepsit mai aspru decat omorul simplu, si anume, cu detentiunea pe viata , ori inchisoarea de la 15 la 23 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

Aceasta infractiune este imprescriptibila atat in ceea ce priveste raspunderea penala, cat si executarea pedepsei.