Ocrotirea Monumentelor Istorice din Judetul Sibiu In Perioada 1965 2001
CUPRINS
INTRODUCERE
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR
LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ DIN DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL IMOBIL ÎN PERIOADA 1965-2001
Legislația din perioada 1965-1989
2.1.1 .Înființarea Direcției Patrimoniului Cultural
Național și a oficiilor județene pentru patrimoniu cultural național
Legislația din perioada 1989-2001
Aderarea României la convenții internaționale
EVOLUȚIA LISTEI MONUMENTELOR ISTORICE
Instituții cu atribuții în gestionarea listei monumentelor istorice
Evoluția listei monumentelor istorice în perioada 1955-2001
Propuneri de introducere/radiere în/din listele monumentelor
istorice
ÎNFIINȚAREA ȘI ACTIVITATEA COMISIEI ZONALE A MONUMENTELOR, ANSAMBLURILOR ȘI SITURILOR ISTORICE TRANSILVANIA EST. COLABORAREA CU OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL SIBIU
Înființarea și organizarea Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și
Siturilor Istorice
Înființarea și organizarea comisiilor zonale ale monumentelor, ansamblurilor
și siturilor istorice
Înființarea, organizarea și activitatea Comisiei Zonale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est Sibiu
Propuneri C.N.M.A.S.I. pentru lista U.N.E.S.C.O.– monumente
din Județul Sibiu
ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ DE CĂTRE INSTITUȚIILE CU ATRIBUȚII ÎN VEDEREA RESPECTĂRII LEGISLAȚIEI ÎN DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL
5.1. AVIZE EMISE DE O.J.P.C.N. SIBIU/C.Z.M.A.S.I. TRANSILVANIA EST
5.1.1. MONUMENTE ECLEZIASTICE
BISERICI ORTODOXE
A.1. Restaurare pictură
A.2. Reparații și întreținere
A.3. Demolări
A.4. Introducere curent electric
BISERICI EVANGHELICE, ROMANO ȘI GRECO-CATOLICE
B.1. Policromii
B.2. Reparații exterioare
B.3. Zugrăveli exterioare
B.4. Consolidare
B.5. Restaurare
B.6. Construire
B.7. Instalații electrice
B.8. Proiecte respinse
5.1.2. FORTIFICAȚII MEDIEVALE
5.1.3. ARHITECTURĂ CIVILĂ
A. EDIFICII PUBLICE
A.1. Amenajări interioare și exterioare
B. SPAȚII COMERCIALE
B.1. Amenajări interioare și exterioare
B.2. Creare goluri fațade
B.3. Amplasare firme
B.4. Amplasare chioșcuri
B.5. Acorduri funcționare
C. CASE DE LOCUIT
C.1. Extinderi
C.2. Amenajări interioare și exterioare
C.3. Intervenții la fațade
C.4. Demolări
C.5. Proiecte respinse
ZONE URBANE
AMPLASARE STATUI ȘI PLĂCI COMEMORATIVE
DEMOLARE ZONA CONSTITUȚIEI
DEMOLĂRI DE IMOBILE PE STRĂZILE PULBERĂRIEI, TURNULUI ȘI VALEA MARE
CONTROALE EFECTUATE DE CĂTRE O.J.P.C.N. SIBIU/C.Z.M.A.S.I. TRANSILVANIA EST
MONUMENTE ECLEZIASTICE
BISERICI ORTODOXE
BISERICI EVANGHELICE
FORTIFICAȚII
OBIECTIVE DE ARHITECTURĂ CIVILĂ
EDIFICII PUBLICE
SPAȚII COMERCIALE
CASE DE LOCUIT
SITURI ARHEOLOGICE
CIMITIRE ȘI MONUMENTE DE EROI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Patrimoniul cultural este definitoriu pentru ființa oricărei națiuni, prin specificitatea și unicitatea lui. Supus schimbărilor din istorie, indiferenței semenilor noștri, în multe cazuri patrimoniul imobil a fost lăsat să se distrugă, iar cel mobil a fost înstrăinat. Problemele privind ocrotirea patrimoniului cultural național m-au interesat în mod deosebit atât dint-un patriotism local insuflat de profesorii facultății de istorie din Sibiu cât și din dorința de a-mi exercita cât mai bine profesia.
Am abordat această temă datorită importanței pe care a constituit-o activitatea de protejare a monumentelor istorice de pe raza Județului Sibiu într-o perioadă de ample transformări politice, economice, sociale și, nu în ultimul rând, ideologice. Trecerea de la comunism la democrație și-a lăsat amprenta, cu bune și cu rele, și asupra situației monumentelor și a reglementărilor care le guvernau existența. Din păcate, atât înainte cât și după revoluție, monumentele au fost lăsate pe un plan secund în preocupările și prioritățile autorităților centrale și a celor locale. Aceleași autorități care, dând credit prea mare diferiților investitori care s-au implicat în viața economică sibiană, au închis ochii la intervențiile neavenite efectuate asupra obiectivelor protejate sau a rezervației de arhitectură a Municipiului Sibiu.
Deși s-a scris mult despre Sibiu, despre monumentele sale de valoare incontestabilă, despre una din cele mai valoroase și mai bine conservate rezervații de arhitectură din România, totuși, în general, problematica protejării acestui patrimoniu unic nu a fost abordată decât tangențial, în foarte puține lucrări de specialitate, studii care priveau doar aspecte izolate ale acestei importante activități. Cea mai completă lucrare în care sunt prezentate monumentele istorice sibiene, sub toate aspectele acestora, este Topografia monumentelor istorice din Transilvania. Sibiu – Centrul istoric, elaborată de istoricul de artă Alexandru Avram și arhitectul Ioan Bucur și editată de Christoph Machat (Germania), lucrare premiată de către Academia Română.
Apoi, activitatea instituțiilor cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural din această perioadă, mai ales a Oficiului Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu și a Comisiei Zonale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est, nu s-a bucurat de o prea mare atenție nici măcar din partea specialiștilor și consider că trebuie cunoscut efortul deosebit, dăruirea și sacrificiul reprezentanților acestor instituții care au luptat, de multe ori cu morile de vânt, pentru salvarea patrimoniului sibian. Și nu a fost ușor nici într-o societate comunistă cu o doctrină extrem de strictă și cu posibilități inexistente de exprimare liberă a ideilor, nici într-una postdecembristă dominată de interese politice și materiale. Dacă inițial, într-o primă perioadă din epoca comunistă (sfârșitul anilor 50 – anii 60), activitatea de protejare a patrimoniului cultural imobil a cunoscut un oarecare avânt, odată cu anul 1977 politica în acest domeniu a fost schimbată radical, fiind desființate atât șantierele de restaurare, lăsate fără fonduri, cât și instituțiile care coordonau sau realizau aceste activități. Apoi, după revoluție, aceleași monumente istorice au stat în calea marilor dezvoltatori imobiliari care vedeau în acestea doar piedici în fața ridicării mult mai profitabilelor păduri de blocuri sau sedii de firme impunătoare.
Am considerat, de asemenea, că nu trebuie uitate sau pierdute în negura vremurilor nici personalitățile (arhitecți, istorici, restauratori și conservatori) care au activat în diferite momente sau din diferite ipostaze pentru salvarea și păstrarea, în cele mai bune condiții, a monumentelor sibiene. Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că, fără contribuția acestora, nu ne puteam bucura astăzi de valoroasele monumente și ansambluri arhitecturale admirate de milioanele de turiști care ne vizitează, a căror imagini fac înconjurul lumii, personalități care au pus bazele și au făcut posibile proiecte finalizate câteva decenii mai târziu, de genul Sibiu 2000, Sibiu – Capitală culturală europeană (2007) sau Sibiu- oraș baroc (2012). Fără aportul deosebit de important al acestora, cultura sibiană ar fi fost mult mai săracă și vitregită de numeroase obiective reprezentative, proiecte de mare amploare ca cele menționate fiind imposibil de realizat.
Importanța patrimoniului cultural național și a monumentelor istorice în special nu mai este de nimeni contestată în păstrarea identității noastre naționale. Nu vrem, nici pe departe, să desconsiderăm importanța patrimoniului cultural mobil, de asemenea, foarte valoros și reprezentativ pentru cultura locală și națională dar, nu ne putem închipui Sibiul fără monumentele sale de o valoare excepțională, fără Turnul Sfatului, Biserica evanghelică din Piața Huet, Palatul Brukenthal, cele trei piețe centrale și multe alte obiective a căror imagine ne reprezintă în toate colțurile lumii.
Prin demersul nostru nu am încercat nici să rescriem istoria Sibiului, nici să revoluționăm literatura de specialitate, ci să scoatem la lumină, prin intermediul documentelor aflate azi în arhiva Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, un episod deosebit de important din lunga și zbuciumata existență a monumentelor istorice din această urbe, de a aduce în atenția publicului și nu numai, problematica acestora și chiar pentru a determina, eventuale discuții și dezbateri care ar fi tot în interesul temei abordate. Și aceastGHELICE
FORTIFICAȚII
OBIECTIVE DE ARHITECTURĂ CIVILĂ
EDIFICII PUBLICE
SPAȚII COMERCIALE
CASE DE LOCUIT
SITURI ARHEOLOGICE
CIMITIRE ȘI MONUMENTE DE EROI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Patrimoniul cultural este definitoriu pentru ființa oricărei națiuni, prin specificitatea și unicitatea lui. Supus schimbărilor din istorie, indiferenței semenilor noștri, în multe cazuri patrimoniul imobil a fost lăsat să se distrugă, iar cel mobil a fost înstrăinat. Problemele privind ocrotirea patrimoniului cultural național m-au interesat în mod deosebit atât dint-un patriotism local insuflat de profesorii facultății de istorie din Sibiu cât și din dorința de a-mi exercita cât mai bine profesia.
Am abordat această temă datorită importanței pe care a constituit-o activitatea de protejare a monumentelor istorice de pe raza Județului Sibiu într-o perioadă de ample transformări politice, economice, sociale și, nu în ultimul rând, ideologice. Trecerea de la comunism la democrație și-a lăsat amprenta, cu bune și cu rele, și asupra situației monumentelor și a reglementărilor care le guvernau existența. Din păcate, atât înainte cât și după revoluție, monumentele au fost lăsate pe un plan secund în preocupările și prioritățile autorităților centrale și a celor locale. Aceleași autorități care, dând credit prea mare diferiților investitori care s-au implicat în viața economică sibiană, au închis ochii la intervențiile neavenite efectuate asupra obiectivelor protejate sau a rezervației de arhitectură a Municipiului Sibiu.
Deși s-a scris mult despre Sibiu, despre monumentele sale de valoare incontestabilă, despre una din cele mai valoroase și mai bine conservate rezervații de arhitectură din România, totuși, în general, problematica protejării acestui patrimoniu unic nu a fost abordată decât tangențial, în foarte puține lucrări de specialitate, studii care priveau doar aspecte izolate ale acestei importante activități. Cea mai completă lucrare în care sunt prezentate monumentele istorice sibiene, sub toate aspectele acestora, este Topografia monumentelor istorice din Transilvania. Sibiu – Centrul istoric, elaborată de istoricul de artă Alexandru Avram și arhitectul Ioan Bucur și editată de Christoph Machat (Germania), lucrare premiată de către Academia Română.
Apoi, activitatea instituțiilor cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural din această perioadă, mai ales a Oficiului Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu și a Comisiei Zonale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est, nu s-a bucurat de o prea mare atenție nici măcar din partea specialiștilor și consider că trebuie cunoscut efortul deosebit, dăruirea și sacrificiul reprezentanților acestor instituții care au luptat, de multe ori cu morile de vânt, pentru salvarea patrimoniului sibian. Și nu a fost ușor nici într-o societate comunistă cu o doctrină extrem de strictă și cu posibilități inexistente de exprimare liberă a ideilor, nici într-una postdecembristă dominată de interese politice și materiale. Dacă inițial, într-o primă perioadă din epoca comunistă (sfârșitul anilor 50 – anii 60), activitatea de protejare a patrimoniului cultural imobil a cunoscut un oarecare avânt, odată cu anul 1977 politica în acest domeniu a fost schimbată radical, fiind desființate atât șantierele de restaurare, lăsate fără fonduri, cât și instituțiile care coordonau sau realizau aceste activități. Apoi, după revoluție, aceleași monumente istorice au stat în calea marilor dezvoltatori imobiliari care vedeau în acestea doar piedici în fața ridicării mult mai profitabilelor păduri de blocuri sau sedii de firme impunătoare.
Am considerat, de asemenea, că nu trebuie uitate sau pierdute în negura vremurilor nici personalitățile (arhitecți, istorici, restauratori și conservatori) care au activat în diferite momente sau din diferite ipostaze pentru salvarea și păstrarea, în cele mai bune condiții, a monumentelor sibiene. Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că, fără contribuția acestora, nu ne puteam bucura astăzi de valoroasele monumente și ansambluri arhitecturale admirate de milioanele de turiști care ne vizitează, a căror imagini fac înconjurul lumii, personalități care au pus bazele și au făcut posibile proiecte finalizate câteva decenii mai târziu, de genul Sibiu 2000, Sibiu – Capitală culturală europeană (2007) sau Sibiu- oraș baroc (2012). Fără aportul deosebit de important al acestora, cultura sibiană ar fi fost mult mai săracă și vitregită de numeroase obiective reprezentative, proiecte de mare amploare ca cele menționate fiind imposibil de realizat.
Importanța patrimoniului cultural național și a monumentelor istorice în special nu mai este de nimeni contestată în păstrarea identității noastre naționale. Nu vrem, nici pe departe, să desconsiderăm importanța patrimoniului cultural mobil, de asemenea, foarte valoros și reprezentativ pentru cultura locală și națională dar, nu ne putem închipui Sibiul fără monumentele sale de o valoare excepțională, fără Turnul Sfatului, Biserica evanghelică din Piața Huet, Palatul Brukenthal, cele trei piețe centrale și multe alte obiective a căror imagine ne reprezintă în toate colțurile lumii.
Prin demersul nostru nu am încercat nici să rescriem istoria Sibiului, nici să revoluționăm literatura de specialitate, ci să scoatem la lumină, prin intermediul documentelor aflate azi în arhiva Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, un episod deosebit de important din lunga și zbuciumata existență a monumentelor istorice din această urbe, de a aduce în atenția publicului și nu numai, problematica acestora și chiar pentru a determina, eventuale discuții și dezbateri care ar fi tot în interesul temei abordate. Și aceasta prin prisma unei persoane care activează direct, de o perioadă, este adevărat nu prea lungă de timp, în această bătălie pentru păstrarea în cât mai bune condiții a monumentelor istorice.
Am încercat, printre altele, în funcție de materialul de arhivă existent, să realizez și o analiză obiectivă a influenței politicului asupra culturii în perioadele studiate și să surprind, prin intermediul acelorași documente, concepția diferitelor epoci despre monumente prin evoluția în timp a conceptului de monument, a definițiilor, a legislației și a măsurilor de protejare întreprinse. Am urmărit evoluția noțiunii de monument de la definiția dată de Nicolae Iorga care vedea monumentul istoric „ca pe acel ceva ce cuprinde în sine mai multe lucruri: un meșteșug de a clădi care nu se mai obișnuiește, o frumuseță care nu se mai poate îndeplini și, pe lângă acestea, o sumă mai mare sau mai mică de amintiri, ceva din viața oamenilor care s-au strecurat, rugându-se, luptând, trăind între acele ziduri sau între pereții aceia”, până la definițiile mult mai elaborate și mai pragmatice din legislația postdecembristă.
Baza pe care am elaborat lucrarea a fost studiul de arhivă, a numeroase documente nepublicate care zac aruncate după dulapurile și birourile D.J.P.C.N. Sibiu. Aici am găsit o mare cantitate de informație, care a trebuit însă selectată, prelucrată, analizată, interpretă și sintetizată.
Chiar dacă astăzi asistăm la o dezvoltare extraordinară a metodelor și mijloacelor de protecție a patrimoniului cultural național, nu trebuie să uităm perioadele în care această activitate se făcea în cu totul alte condiții, aspecte ce rezultă, de asemenea, din numeroasele documente de arhivă studiate. Am asistat la o evoluție atât a acestor metode și mijloace, cât și a materialelor de construcție cu care se efectuau intervenții asupra monumentelor istorice.
Este momentul și locul să mulțumesc din toată inima domnului profesor dr. Alexandru Avram, cel care mi-a sugerat tema de investigat și care m-a îndrumat cu competență, responsabilitate și exigență în cercetarea pe care am întreprins-o.
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR
Problematica ocrotirii monumentelor poate fi coborâtă până în perioada medievală, chiar dacă acțiunea propriu-zisă nu era îndreptată spre acest scop – de pildă, în 1589, așa zisa Constituție sibiană interzicea închiderea porticurilor din Piața Mică, acestea fiind pe domeniu public. Apoi, în 1768, se interzicea construirea în oraș a caselor din lemn și acoperirea celor existente cu șindrilă.
Unul dintre pionierii ocrotirii monumentelor istorice, militant împotriva demolării fostelor fortificații, a fost, în ultima treime a sec. al XIX – lea, Johann Böbel. Cu toate eforturile sale, demolările au continuat, fie din rațiuni de circulație, fie pentru construirea unor noi edificii. Au fost demolate astfel zidurile din fața Muzeului de Științele Naturii, turnul preoților, numeroase clădiri de cult (biserica arcadelor, biserica Sf. Elisabeta și capela Sf. Iacob) dar și edificii civile (vechea clădire a hotelului Împăratul Romanilor pe locul actualei Agenții C.F.R., Casa Thomas Gulden etc.). Pe de altă parte, în centrul istoric al Municipiului Sibiu au fost implantate, mai mult sau mai puțin fericit, numeroase construcții, majoritatea obiective de interes public, care din punct de vedere stilistic aparțin eclectismului, printre care amintim Filarmonica (1878), noul hotel Împăratul Romanilor (1895), Școala evanghelică primară, azi Liceul de arte (1897), Sinagoga de pe str. Constituției (1899), Poșta (1904), Clădirea arhivelor (1914), Banca de Credit Funciar (1906), Palatul ASTRA (1905), Baia Neptun (1904), Hotelul Bulevard (1914), dar și după 1918, ce este drept, mai puțin numeroase: Palatul Telefoanelor, Blocul Societății de asigurări Prima Ardeleană, casa din str. Turnului nr. 23 etc.
Și în Municipiul Mediaș, în perioada interbelică, la scurt timp după Marea Unire, s-a intenționat ridicarea unei biserici ortodoxe de mari dimensiuni în piața centrală (Piața Regele Ferdinand), amplasare aleasă în mod nefericit, care ar fi afectat integritatea centrului istoric. După protestele comunității săsești, susținută în această cauză de către istoricul Nicolae Iorga, s-a ajuns la o soluție de compromis, fiind efectuat un schimb de terenuri și, prin aceasta, fiind salvată imaginea urbanistică a pieții centrului istoric al Mediașului.
Despre monumentele istorice din Sibiu s-a scris relativ mult, o serie de istorici, majoritatea sibieni, abordând diferite aspecte ale acestei problematici, de la descriere și evoluție până la transformările înregistrate în timp, în lucrări și studii cu caracter general. Însă, foarte puțini s-au aplecat asupra activităților efective de protejare și conservare a monumentelor, desfășurată, în ultimele aproape patru decenii, de către instituțiile cu atribuții în acest domeniu de la nivel județean sau regional, respectiv Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu și Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est. Și aceasta pentru că marea majoritate a documentelor referitoare la activitatea respectivă se află în arhiva Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, la ea având acces un număr restrâns de persoane și, nu în ultimul rând, pentru că nu a existat interesul de a scoate la lumină aceste pagini din istoria monumentelor sibiene.
Din acest motiv considerăm că este oportun să abordăm, cu ocazia prezentării stadiului actual al cercetărilor, mai detaliat lucrările care privesc efectiv activitatea de protejare a patrimoniului construit, aceasta fiind și tema lucrării de față, și mai pe scurt cele referitoare la descrierea și evoluția monumentelor istorice sibiene.
Trebuie amintiți aici și alți istorici care, prin lucrări mai vechi, ca L. Reisemberger, E.M. Thalgott (Hermannstadt, 1934) și Nicolae Lupu (Cetatea Sibiului, 1966) au pus bazele cercetării monumentelor sibiene. Toate acestea au constituit contribuții teoretice la activitatea de protejare a monumentelor sibiene, continuate și dezvoltate, în perioade mai recente, de contribuții practice ale unor arhitecți de renume, precum Hermann Fabini sau Paul Niedermaier. Semnificative contribuții la cunoașterea monumentelor sibiene și-a adus și arhitectul Gerhard Schuster, mai ales prin evidențierea unor realizări de arhitectură valoroase de la sfârșitul sec. al XIX-lea (Liceul de artă) sau începutul secolului al XX-lea (Baia Neptun) și opera cunoscutului arhitect al Sezessionului Vienez Otto Wagner, spitalul C.F.R. Despre monumentele sibiene a publicat numeroase articole în Die Woche, nr. 630, 672/1980, 683, 703, 719, 727/1981.
Importante aspecte ale acestei activități de protejare a patrimoniului imobil sibian desfășurată de cele două instituții menționate anterior și problemele întâmpinate au fost rezumate în două articole publicate de către dr. Alexandru Avram și arh. Ioan Bucur în reviste de specialitate.
Primul articol de care aminteam, intitulat Din problematica ocrotirii monumentelor arhitectonice sibiene în perioada 1977 – 1989, debutează cu anul desființării D.P.C.N., an care venea după o perioadă relativ favorabilă patrimoniului construit sibian, numeroase monumente din centrul istoric al orașului fiind restaurate (clădiri din Piața Mică, fortificațiile de pe str. Cetății, turnul cu pulbere etc.), multe alte lucrări fiind în curs de executare. Momentul 1977 s-a dovedit a fi însă deosebit de nefast pentru aceste obiective, în primul rând pentru fortificațiile și construcțiile aparținând fondului locativ de stat. Au fost executate numeroase intervenții distructive la adresa patrimoniului construit, culminând cu demolarea întregului cvartal Piața Gării – str. Teclu (parțial) – Hurmuzachi – Constituției, începută după 1985. Sub același pretext, fals de altfel, de fluidizare a circulației rutiere, un alt obiectiv de importanță majoră a fost grav afectat, respectiv valul de pământ de pe B-dul Corneliu Coposu, fortificație exterioară, parte componentă a ultimei incinte de apărare a orașului. În imediata apropiere a acestuia a fost amplasată, la fel de nepotrivit, clădirea spitalului județean.
După desființarea Direcției Patrimoniului Cultural Național, activitatea de protejare a monumentelor istorice a întâmpinat obstacole deosebite, determinând proteste în presă sau la radio atât din partea unor istorici sau arhitecți sibieni cât și din partea celor implicați direct în lupta de salvare a patrimoniului construit.
Din cuprinsul articolului reiese că această nefastă perioadă a fost marcată însă și de o serie de realizări, mai ales în domeniul proiectării, prin care s-a încercat rezolvarea unor probleme urbanistice, funcționale și de echipare edilitară după principiile renovării urbane, la scara întregului ansamblu sau a unor cvartale. Cu aceste ocazii au fost realizate și cercetări ample ale monumentelor sibiene care au permis evidențierea diverselor etape constructive. Articolul menționează două proiecte deosebit de importante pentru protejarea centrului istoric sibian, unul intitulat “Detaliu de sistematizare și studiu de restructurare în perimetrul medieval Sibiu” elaborat de arh. Ioan Bucur, abordând problematica unei zone de aproximativ 30 ha., iar cel de-al doilea “Studiul de renovare urban str. Reforma agrară” al arh. Radu Medrea, ambele datând din anul 1989.
Deosebit de importante au fost concluziile acestor studii care s-au concretizat în propuneri de rezolvare/îmbunătățire a rețelei rutiere, a sistemului de parcaje, a echipării edilitare pentru fiecare imobil, dar mai ales, la marcarea încăperilor cu elemente spațiale sau decorative valoroase. Din păcate, aceste valoroase propuneri nu au fost luate în seamă de autoritățile locale sibiene, problemele zonelor protejate ale municipiului fiind rezolvate, ca și până atunci, de persoane care nu aveau nici o tangență cu activitatea de protejare a monumentelor istorice.
În cel de-al doilea articol al acelorași autori, intitulat Aspecte privind ocrotirea monumentelor istorice în Județul Sibiu în perioada 1990 – 1996, este prezentată activitatea de protejare a patrimoniului cultural național din Jud. Sibiu după revoluția din decembrie 1989, activitate care a cunoscut o cotitură importantă prin înființarea, după 13 ani de la dizolvarea D.P.C.N., a Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice și, mai ales, a comisiilor zonale. Este realizată o analiză a activității C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est cu sediul la Sibiu, o prezentare a membrilor acesteia și a problemelor cu care s-a confruntat în, totuși, scurta perioadă de funcționare (număr mic de specialiști, fonduri insuficiente, lipsa unui mijloc de transport). Desființarea acestor comisii determinată de o centralizare tot mai accentuată a actului de cultură, începută prin Ordonanța nr. 68/1994, devenită Legea nr. 41/1995, prin care aceste structuri erau complet ignorate iar atribuțiile lor mult reduse, a avut efecte deosebit de nefaste asupra activității de protejare a monumentelor istorice. S-a ajuns ca toate avizele să fie eliberate de Ministerul Culturii, chiar și în cazul unor anexe de mică importanță care nu făceau parte din Lista monumentelor istorice. Cu toate aceste impedimente, O.J.P.C.N. și Inspectoratul pentru Cultură Sibiu au încercat să continue lupta de salvare și protejare a monumentelor istorice sibiene.
De asemenea, în vederea îmbunătățirii activității din domeniu, este realizată o analiză critică a proiectelor de lege care urmau să fie aprobate, fiind făcute totodată o serie de propuneri legislative.
Cei doi autori au făcut, de asemenea, și propuneri concrete, deosebit de utile, și în domeniul organizatoric, solicitând simplificarea administrativă și descentralizarea activităților din domeniu. Se cerea reorganizarea oficiilor ca structuri interjudețene, subordonate direct Direcției Monumente Istorice, scoase de sub jurisdicția inspectoratelor pentru cultură, instituții care astfel nu își mai aveau sensul. Așa cum vom vedea mai târziu, după anul 2001, s-a procedat exact invers prin comasarea Oficiilor cu direcțiile pentru cultură…
Tot în acest articol este abordată și o problemă extrem de delicată a perioadei respective, și anume vânzarea către locatari a apartamentelor situate în monumentele istorice din Sibiu, problemă care se impunea a fi analizată din două puncte de vedere, respectiv din cel al locatarilor dar și din cel al comunității urbane. Rezolvarea acestei probleme era cu atât mai urgentă cu cât proprietarul de la acea dată, Agenția de Fond Locativ, nu era capabilă nici măcar să întrețină respectivele imobile, ca să nu mai vorbim de atât de necesarele restaurări. Este criticat procesul de naționalizare prin care au fost reduse spațiile ocupate de către proprietarii de drept și a dus la o suprapopulare a parcelelor, cu consecințe grave asupra conservării monumentelor istorice. Semnatarii articolului se declarau total împotriva vânzării apartamentelor către proprietari în condițiile apariției unor unități locative fărămițate, ceea ce ar fi dus la deprecierea rapidă și iremediabilă a fondului construit al centrului istoric al Municipiului Sibiu.
Un alt articol care abordează în mod concret activitatea de ocrotire a monumentelor sibiene este Protecția patrimoniului cultural sibian. Istorie și actualitate, al istoricului Vasile Crișan. În cadrul acestuia, pentru început, autorul face o analiză succintă a activității O.J.P.C.N. Sibiu, activitate pe care o împarte în două perioade, respectiv anterioară și posterioară revoluției din decembrie 1989, etape diferite din multe puncte de vedere, fiecare cu specificul și caracteristicile ei. Sunt abordate și problemele întâmpinate de reprezentanții acestei instituții în activitatea de realizare a evidenței bunurilor de patrimoniu, clasate sau susceptibile de această apartenență și sunt prezentate rezultatele acestor operațiuni. Autorul trece în revistă apoi activitatea Oficiului în domeniul conservării și protecției patrimoniului cultural sibian, cercetarea și valorificarea acestui patrimoniu, activitățile de expertiză și eliberare de certificate de export temporar sau definitiv.
Într-un capitol distinct sunt prezentate aspecte ale activității O.J.P.C.N. Sibiu în domeniul monumentelor istorice, problemele întâmpinate și întocmirea Listei de specialitate. Apoi este abordată problematica înființării, organizării și activitatea, în linii mari, a Comisiei Zonale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est, prezentare care se încheie cu înființarea D.J.P.C.N. Sibiu.
***
O semnificativă contribuție la istoria și cunoașterea monumentelor istorice sibiene și a evoluției acestora și-a adus și dr. Paul Niedermaier. Printre lucrările de primă importanță ale acestui autor trebuiesc menționate: Dezvoltarea urbanistică și arhitectonică a unor orașe transilvănene din secolul al XII-lea pînă în secolul al XVI-lea, Siebenbürgische Städte, Das Alte Rathaus in Hermannstadt și multe altele. În Siebenbürgische Städte, autorul prezintă evoluția urbanistică a orașelor transilvănene bazată pe studiul parcelării, precum și o analiză demografică a acestor localități (Sibiu, Mediaș, Sighișoara etc.) între secolele XII-XVI. Sunt abordate, de asemenea, probleme de datare a acestor localități și etapele lor de dezvoltare, obiectivele istorice fiind prezentate după criteriul funcționalității (case de locuit, edificii publice, biserici, fortificații, mănăstiri, case ale breslelor etc.).
În articolul Das Alte Rathaus in Hermennstadt al aceluiași autor este prezentată Primăria Veche a Sibiului (de pe str. Fleischergasse, apoi 1 Mai, în prezent Mitropoliei), istoricul acestui important edificiu (considerat de autor ca fiind cel mai însemnat edificiu public orășenesc din Transilvania), evoluția în timp, structura și elementele arhitectonice ale acestuia. De asemenea, sunt realizate o serie de analogii cu alte construcții de gen ale perioadei.
O importantă personalitate a istoriografiei sibiene care și-a adus o semnificativă contribuție la activitatea de protejare a monumentelor istorice sibiene, atât prin numeroasele proiecte de restaurare de care vom aminti în capitolele ulterioare, cât și printr-o serie de studii, marea majoritate publicate în limba germană, este arhitectul Hermann Fabini. Dintre numeroasele sale lucrări menționăm aici Piața Republicii din Sibiu – un studiu de istorie și urbanism, Turnuri de patricieni în Sibiu la sfârșitul evului mediu, Sibiul gotic, Sibiul vechi. Evoluția orașului oglindită în reprezentări grafice, Kirchenburgen in Siebenbürgen, Vechea primărie sibiană, în care prezintă date despre istoricul construcției, un istoric al cercetărilor (multe realizate de către dr. Paul Niedermaier), rezultatele cercetărilor din ultimii 20 de ani printre care și dezvelirea unei case cu fronton în trepte databilă în jurul anului 1300, analizarea elementelor stilistice și a detaliilor, încercări de datare cât mai exactă a imobilului și conceptele de restaurare ale edificiului, Sibiu. Portretul unui oraș din Transilvania, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Hermannstadt – Kleine Geschichte einer Stadt in Siebenbürgen, Universul cetăților bisericești din Transilvania (tradusă din limba germană: Die Kirchenburgen der Siebenbürgen Sachsen), etc. În această ultimă lucrare ne sunt prezentate date despre evoluția și caracteristicile acestor obiective, contextul istoric, informații inedite despre viața sașilor transilvăneni, despre arhitectura ecleziastică în localitățile săsești din Transilvania precum și despre armele, tehnica de luptă și de apărare folosite de către reprezentanții acestei etnii, fortificațiile și planurile generale ale cetăților bisericești și inscripțiile identificate pe aceste monumente.
O lucrare de mare importanță pentru istoriografia sibiană a fost Sibiul gotic al aceluiași H. Fabini, studiu ce are la bază practica de restaurare desfășurată de autor, care a preluat, printre altele, în 1971, proiectul de restaurare a primăriei vechi. Studiul arhitecturii gotice este realizată sub două aspecte, respectiv unul teoretic (casa de locuit în stil gotic a fost foarte puțin studiată anterior) și unul practic, pentru o cunoaștere mai aprofundată a substanței istorice a orașelor medievale. În esență, autorul își propunea să analizeze arhitectura civilă gotică ca reprezentare a societății medievale.
Un studiu deosebit de complex al arhitectului Hermann Fabini a fost valorificat în lucrarea Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen în care a fost abordată problematica bisericilor fortificate și a celor sătești ridicate de etnicii sași din Transilvania. În cadrul articolului sunt prezentate date privind istoricul și evoluția în timp a acestor construcții, toponimia, realizarea sistemului de fortificații, arhitectura și, nu în ultimul rând, informații despre istoria comunităților săsești din Transilvania și rolul pe care l-au jucat reprezentanții acestei etnii în istoria provinciei.
În cadrul cercetărilor desfășurate, Hermann Fabini și-a îndreptat atenția și asupra unor monumente istorice demolate de autoritățile comuniste în cadrul amplelor procese de sistematizare, consemnând o serie de date și informații care ar fi fost pierdute odată cu distrugerea obiectivelor respective. În articolul Un monument medieval din Sibiu, astăzi dispărut, autorul abordează problema demolării unei capele amplasată la intersecția străzilor 9 Mai și Constituției, făcând o descriere a imobilului demolat în mai 1987 și realizând totodată o încadrare tipologică a acestui monument pe baza descoperirilor arheologice și a documentelor existente.
Hermann Fabini a realizat și un proiect privind remodelarea urbanistică a Piaței Mari din Municipiul Sibiu care nu a fost pus în practică.
De asemenea, H. Fabini a abordat și problematica monumentelor istorice din Mediaș (unde și-a început cariera și a devenit arhitect șef al orașului), în articolul Restaurarea unui valoros monument al arhitecturii civile din timpul renașterii din Transilvania: Casa Schuller din Mediaș, prezentând de la cadrul istoric și date despre istoria monumentului, funcțiunile obiectivului de-a lungul timpului, până la rezultatele cercetărilor efectuate asupra acestuia, prezentând totodată numeroase schițe ale monumentului și fotografii de epocă.
***
De o mare importanță pentru studiul și cunoașterea detaliată a monumentelor istorice sibiene sunt topografiile municipiilor Sibiu și Mediaș, lucrări care ar trebui să constituie baza oricărui proiect de restaurare, prezentând atât situația existentă cât și cea presupusă inițială, reper pentru toate activitățile viitoare de evidență și protejare a monumentelor istorice, atât în ceea ce privește cercetarea științifică cât și intervențiile de restaurare sau de întocmire a planurilor urbanistice ale localităților în cauză.
Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect de amploare realizat prin colaborarea dintre specialiștii români și cei germani. Prin topografiile celor două municipii s-a realizat o evidență sistematică a monumentelor istorice dintr-o fostă zonă de locuire a sașilor. Exodul masiv al reprezentanților etniei după revoluția din decembrie 1989 a determinat, odată cu scăderea drastică a numărului de locuitori, degradarea monumentelor ridicate de ei. Din aceste motive, Consiliul Cultural al Sașilor a elaborat proiectul „Documentarea patrimoniului săsesc din Transilvania”, proiect finanțat de guvernul federal german, planificat pe o perioadă de 5 ani (1991-1995), urmărindu-se documentarea sistematică și științifică a fondului construit de monumente ale sașilor transilvăneni. Necesitatea proiectului a fost determinată de transformările radicale suferite de monumentele istorice cauzate de politica agresivă de sistematizare a regimului comunist. Proiectul a fost finalizat într-o a doua fază, în care a fost inclus și Sibiul.
Ca model de realizare al acestor topografii a fost cel folosit de Secția de Evidență a Direcției Monumente Istorice din Renania. Proiectul a fost coordonat, din punct de vedere științific, de către această instituție și de către Comitetul Național German ICOMOS (Consiliul Internațional pentru Monumente și Situri al UNESCO), prin persoana istoricului de artă Dr. Christoph Machat, în România colaborând cu Direcția Monumente, Ansambluri și Situri Istorice și, după desființarea acesteia (1994), cu Centrul de Proiectare al Monumentelor Istorice, Academia de Artă și Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” București, Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române din Cluj, Institutul de Studii Socio-Umane Sibiu al Academiei Române, Muzeul Etnografic Brașov, colaboratori ai Muzeului Brukenthal Sibiu și unele birouri de arhitectură.
Prin topografiile Sibiului și Mediașului s-a realizat o imagine de ansamblu asupra monumentelor istorice existente la acel moment în zonele respective, având ca și criterii tipul și dispoziția geografică, precum și relațiile lor istorice și topografice.
De o mare importanță a fost corelarea realizării topografiei urbei cu proiectul „Sibiu 2000”, realizat din inițiativa Ministrului Culturii, Ion Caramitru, prin care se urmărea revitalizarea structurilor urbane istorice și dezvoltarea culturală și economică de lungă durată a regiunii.
Importanța acestor topografii este deosebit de mare, fiind realizate după numeroase încercări, mai mult sau mai puțin reușite, de întocmire a unor inventare științifice, liste de monumente sau orice alte forme de evidență. De asemenea, de o mare importanță a fost și faptul că, odată cu realizarea evidenței, s-au cules date despre starea de conservare a monumentelor, ulterior fiind întreprinse o serie de măsuri de protejare și conservare a acestora.
În cadrul activităților de identificare și selectare a obiectivelor susceptibile de a fi introduse în rândul monumentelor istorice, specialiștii care au realizat această importantă lucrare nu au făcut selecția după criteriul strict artistic și estetic ci au luat în considerare și importanța lor obiectivă pentru istoria locală, națională sau universală, în dezvoltarea localității unde erau amplasate, fiind luate în calcul considerente de natură artistică, științifică, etnografică sau urbanistică. Această orientare era specifică doctrinei germane din domeniu.
Lucrările abordează problematica atât a construcțiilor individuale cu statut de monument cât și a ansamblurilor protejate. Pentru fiecare monument în parte sunt realizate descrieri detaliate, completate de imagini elocvente, uneori fiind inserate și fotografii suplimentare cu detalii importante de arhitectură, de patrimoniu mobil sau altele caracteristice pentru istoria monumentului analizat (inscripții, blazoane etc.). De asemenea, pentru o înțelegere mai facilă a fenomenului, monumentele importante sau forme deosebite de clădiri caracteristice sunt redate prin relevee sau fotografii aeriene. În descrierile efectuate sunt prezentate multe detalii, fiecare corp de clădire, principal sau secundar, fiind analizat, menționându-se formele ferestrelor, ancadramentele, picturile murale, formele bolților, săpăturile arheologice de salvare etc.
***
La acest capitol mai trebuiesc amintite și alte articole ale dr. Alexandru Avram care abordează diverse aspecte privind monumentele istorice sibiene, cum sunt: Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, lucrare în care autorul pune în discuție problematica acestui tip de obiectiv dintr-o zonă în care se află cele mai vechi și tipice monumente ecleziastice romanice, o clasificare a acestora în trei categorii (în funcție de existența/inexistența turnului și de numărul de travee) și prezentarea edificiilor din Daia, Roșia, Vurpăr, Alțâna și Dealul Frumos (istoric, amplasament, plan, elevație, materiale constructive, elemente decorative etc.), Bisericile românești din județul Sibiu (sec. XVII – încep. Sec. al XIX-lea) – valori ale patrimoniului cultural național, Monumente medievale din județul Sibiu. Privire de ansamblu, ultimele două lucrări menționate fiind încercări de prezentare sistematică a monumentelor sibiene precum și a unor probleme legate de conservarea lor. Alte lucrări ale aceluiași autor care mai trebuie menționate sunt: Monumente sibiene dispărute – în viziunea lui Johann Böbel sau Edificiul primăriei Sibiului în secolele XIV-XV (Piața Mică nr. 31 – str. Avram Iancu nr. 1-3), ultima în colaborare cu Zeno Karl Pinter, în cadrul căruia autorii realizează o analiză detaliată a acestui important monument, prezentând date despre amplasamentul acestuia, un scurt istoric al cercetărilor și descrierea arhitecturii exterioare a obiectivului, atât dinspre Piața Mică, Piața Mare cât și dinspre str. Avram Iancu. Este realizată, de asemenea, descrierea spațiilor interioare ale monumentului, la fiecare nivel, și rezultatele săpăturilor arheologice de salvare conduse de către dr. Zeno Karl Pinter.
Tot Alexandru Avram a realizat, de asemenea, mai multe materialele referindu-se la decorația interioară a Palatul Brukenthal
În articolul Monumente medievale din județul Sibiu. Privire de ansamblu, autorul face o trecere în revistă a siturilor arheologice (de la perioada neolitică, până la cea dacică și daco-romană), a monumentelor de arhitectură populară (păstrate în mai mică măsură în unele sate sibiene), a bazilicilor romanice ridicate de primii coloniști sași așezați în jurul Sibiului (cele mai vechi monumente construite din piatră), a bisericilor gotice, monumentelor ecleziastice fortificate, fortificațiilor medievale, arhitecturii civile urbane și a monumentelor Renașterii.
O serie de articole privind protejarea patrimoniului cultural imobil din Sibiu au fost publicate în Revista Arhitex, editată de Fundația Arhitex Design și Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, ambele din București. Cu ocazia anului 2007 în care Sibiul a avut statutul de capitală cultural europeană, revista a dedicat numerele sale 1 și 2 (167-168) din acel an patrimoniului construit sibian.
În cadrul acestor numere, o serie de arhitecți sibieni și nu numai, au prezentat unele dintre cele mai importante proiecte de reabilitare desfășurate pentru pregătirea evenimentelor din 2007.
Guttmann Szabolcs, arhitect șef al Sibiului la acea dată, a realizat o scurtă istorie a edificiului Sala Thalia (care a trecut prin stadiile de teatru baroc-club cinematograf muncitoresc apoi iarăși teatru și sediu al Filarmonicii de Stat din Sibiu), prezentând aspecte ale restaurării acestuia în vederea valorificării monumentului, fiind anexate numeroase schițe și imagini din timpul acestui proces și conceptele urmărite prin acesta. Descrierea și evoluția unui alt obiectiv de mare importanță al centru istoric, noul sediu al Primăriei, este realizată de către arh. Fănel Pârvu într-un scurt articol.
Un alt articol, scris de arh. Victor Moraru, prezintă primele renovări/restaurări în spațiile publice, efectuate în principal de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu și G.T.Z., respectiv consolidarea și restaurarea zidului de sprijin al curții casei parohiale evanghelice din Piața Huet nr. 1, cercetare și intervenții de urgență – reabilitarea Scărilor Turnului (dintre Piața Huet și Orașul de Jos), Consolidare zidul Cetății, centura I-III în zona străzii Ocnei, dar și alte proiecte de o deosebită importanță.
Firma care a avut o contribuție importantă la toate aceste lucrări de reabilitare, G.T.Z., a prezentat principalele aspecte ale acestui amplu proiect și a realizat o imagine de ansamblu a întregii rezervații de arhitectură, subliniind valoarea sa din punct de vedere istoric și documentar, recunoscută pe plan internațional și, nu în ultimul rând, conservarea exemplară a unui număr însemnat de edificii. Sunt prezentate principalele aspecte ale reabilitării centrului istoric, un proiect de mare amploare pus în practică de administrația publică locală și G.T.Z., proiect care a avut ca obiectiv principal îmbunătățirea condițiilor de trai din centrul istoric Sibiu, păstrarea caracterului viu al moștenirii culturale și transformarea acesteia într-o resursă a dezvoltării durabile. Proiectul a dezvoltat și a promovat programe complexe de reabilitare la care au luat parte locatarii, autoritățile, economia locală și alte organizații ale societății civile.
Arhitectul Ioan Bucur a abordat problematica restaurării fațadelor imobilelor din Piața Mare, parte a unui amplu proiect intitulat “Restaurarea fațadelor, porților, gangurilor, porticelor și curților interioare ale unor imobile din Piața Mare, Piața Mică și Piața Huet pentru punerea în valoare prin introducerea în circuitul public, turistic și cultural”, majoritatea intervențiilor fiind finanțate de către Ministerul Culturii, lucrările fiind supravegheate pe șantier de către autorul articolului împreună cu arh. Mihai Tucă. Au fost alese cele trei piețe, acestea reprezentând nucleul central al zonei istorice, concentrând majoritatea monumentelor mai valoroase ale urbei. Sunt prezentate lucrările efectuate la fiecare obiectiv în parte.
De menționat că studiile istorice pentru 33 edificii din cele trei piețe au fost realizate de către prof. univ. dr. Alexandru Avram în colaborare cu arh. Ioan Bucur, fapt nemenționat în nici unul din articolele revistei. De asemenea, a fost uitată contribuția artistului sculptor, conf. univ. dr. Gavril Abrihan, împreună cu absolvenți și studenți ai Catedrei de Conservare – Restaurare din cadrul Facultății de Istorie ai Universității “Lucian Blaga” din Sibiu la restaurarea portalului Casei de la nr. 16 din Piața Mare.
În final, una dintre firmele care au participat la aceste lucrări, Planwerk, a prezentat proiectele de reabilitare a unor spații publice, proiecte care conțineau zece pachete de măsuri care urmăreau creșterea calității spațiilor publice din centrul istoric, intervențiile din cele zece locuri selectate completând operațiunile de amploare realizate asupra principalelor piețe și pietonale.
În concluzie, deși s-a scris relativ mult despre monumentele sibiene și despre proiectele de restaurare întreprinse, marea majoritate a studiilor au abordat însă ultima perioadă, fiind, cu precădere, legate de programul Sibiu – capitală culturală europeană. De aceea, am considerat că se impunea și prezentarea acestei importante activități desfășurate în perioade mai îndepărtate, cu alte mijloace și în cu totul alte condiții, lucru pe care o să-l încerc să-l realizez prin intermediul acestei lucrări.
LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ DIN DOMENIUL
PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL IMOBIL
ÎN PERIOADA 1965-2001
2.1. LEGISLAȚIA DIN PERIOADA 1965-1989
Ideea de păstrare și protejare a patrimoniului cultural național și procesul de conștientizare a răspunderii față de acesta au avut o evoluție îndelungată și dificilă atât pe tărâmul legislației cât și pe cel al punerii sale în practică. Patrimoniul cultural a fost privit în mod diferit, de la o zonă la alta, de la o perioadă la alta, în funcție de interesele care guvernau societatea la acel moment și de capacitatea celor aflați în anumite funcții de răspundere de a percepe importanța păstrării urmelor materiale ale evoluției fiecărui popor.
Pentru a înțelege principiile legislației care va guverna activitatea de protejare a patrimoniului cultural național, trebuie să aruncăm o privire asupra situației politice din România după cel de-al doilea război mondial. Instaurarea Republicii Populare în urma loviturii de stat din 30 decembrie 1947 a marcat momentul transformării regimului autoritar comunist în unul de factură totalitară. De la această dată, dezbaterile intelectuale privitoare la orice problemă cu care se confrunta societatea românească, implicit cele privind protejarea patrimoniului cultural național, au devenit tot mai rare, apoi inexistente. În această perioadă cenzura practicată de autoritățile comuniste a atins apogeul. Numeroase cărți au fost scoase din circuitul public, din biblioteci, fiind chiar interzisă deținerea lor de către cetățeni. În această perioadă, dar și în următoarele, cultura a devenit un mijloc al propagandei comuniste (un exemplu relevant a fost opera lui Mihail Roller). Subordonate intereselor politice, valorile românești erau considerate inferioare față de cele sovietice. Toate institutele de cercetare din domeniul culturii au fost desființate sau restructurate, personalitățile de valoare din domeniu fiind îndepărtate, iar majoritatea publicațiilor culturale au fost comasate pentru un control mai eficient asupra acestora.
Încă din anul 1946, prin Decret-Lege, devenit ulterior Legea nr. 803/20 septembrie 1946 pentru organizarea muzeelor naționale, sunt stabilite o serie de măsuri pentru protejarea patrimoniului cultural național fiind vizate însă, în special, bunurile culturale mobile. Important de menționat, cu efecte notabile și pentru activitatea de protejare a monumentelor istorice, a fost înființarea unor inspectorate regionale care urmau să gestioneze această problematică, lucru care nu a fost reușit de legislația anterioară. Trebuie remarcat și faptul că s-au făcut, pentru prima dată în această lege, mențiuni cu privire la monumente istorice prin prezentarea atribuțiilor acestor inspectorate care, pe lângă coordonarea muzeelor locale trebuiau să asigure și lucrările de “inventariere a materialului muzeal de toate categoriile din muzeele publice și particulare și-n colecțiile fundațiilor sau comunităților, din proprietatea particulară individuală precum și pentru evidența monumentelor publice din întreaga țară”. Cele 8 inspectorate județene își aveau sediile la București, Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Suceava și Constanța, cele mai importante orașe cu valențe culturale din România.
Cu toate minusurile ei, în special cele privitoare la atentatul la proprietatea privată, legea a constituit un document util pentru organizarea și dezvoltarea muzeelor românești și, mai ales, pentru crearea unui sistem instituțional atât de necesar protejării patrimoniului cultural național. Dar, din păcate, la fel ca în întreaga legislație românească de la acea dată, problematica protejării monumentelor istorice era, de departe, foarte puțin abordată.
Un prim act normativ care a reglementat activitatea în domeniul protejării patrimoniului cultural național imobil în prima parte a perioadei analizate a fost Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 661/1955 privind păstrarea și folosirea monumentelor de cultură. Conform prevederilor sale, monumentele erau împărțite în patru categorii: arheologice, de arhitectură, de artă plastică și istorice. Considerăm că această delimitare, cel puțin între monumentele de arhitectură și cele istorice, putea crea confuzii, numeroase obiective putând fi încadrate în ambele categorii. Componența fiecăreia o găsim în regulamentul aferent acestei Hotărâri. La monumentele istorice observăm, mai mult decât la celelalte, amprenta decisivă pe care a avut-o puterea politică din România de la acea dată asupra actului normativ în cauză, acestea fiind „construcțiile sau monumentele comemorative care, chiar dacă nu au valoare artistică, sunt totuși legate de evenimente istorice importante, de manifestările luptei revoluționare a poporului, a clasei muncitoare și partidului, de viața și activitatea personalităților politice progresiste, ale eroilor poporului etc.”
Ca instituții cu prerogative pe acest segment de activitate, norma legislativă menționează Academia Republicii Populare Române, Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții și Ministerul Culturii (la nivel central) și Comitetele executive ale sfaturilor populare (nivel local).
Un foarte important aspect al legii, care o situează din unele puncte de vedere peste legislația de până în anul 2001, se referă la zonele de protecție ale monumentelor istorice, care urmau să fie stabilite pe bază de studii, în funcție de peisaj, de dimensiuni și de importanța lor. Legiuitorul a identificat foarte bine pericolul pe care îl constituiau intervențiile neavenite executate chiar și în proximitatea obiectivului protejat.
De asemenea, se menționa faptul că monumentele de arhitectură și cele istorice pot fi utilizate numai pe bază de „obligațiune de folosință” iar înstrăinarea acestora, precum și imobilelor din zona lor de protecție, se putea realiza numai în baza avizului prealabil al instituțiilor din domeniu. Această “obligațiune de folosință” o vom mai găsi doar în Legea nr. 422/2001 sub denumirea de “obligația privind folosința monumentelor istorice”. Documentul în cauză se încheia între beneficiari și comitetele executive ale sfaturilor populare regionale sau secțiunile de arhitectură și sistematizare (la sfaturile populare ale orașelor) și avea o valabilitate de cel mult doi ani, după care trebuia reînnoit (spre deosebire de cel din Legea 422 care avea o valabilitate nelimitată). În cazul în care monumentele de arhitectură erau folosite contrar caracterului sau destinației lor, fiind expuse la ruină sau degradare, Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții putea anula obligațiunea de folosință sau refuza înnoirea acesteia.
Hotărârea aborda, de asemenea, fapt demn de remarcat, problema semnalizării obiectivelor protejate. Astfel, comitetele executive ale sfaturilor populare trebuiau ca, pentru fiecare monument în parte, să monteze un însemn distinctiv pe care să fie indicată calitatea de monument de cultură, data construcției sau realizării acestuia și numărul de ordine atribuit.
O prevedere la care, din păcate, s-a renunțat în legislația ulterioară specifica faptul că toți cei care, prin acțiunile lor, aduceau prejudicii monumentelor de cultură sau zonei lor de protecție erau obligați, în afară de răspunderea penală sau disciplinară care le revenea, să suporte costurile lucrărilor de îndepărtare a prejudiciului cauzat.
Analizând H.C.M. nr. 661/1955 găsim, după cum menționam și anterior, numeroase similitudini cu legislația din domeniu din perioada posdecembristă, fiind un act normativ deosebit de util în activitatea de protejare a monumentelor istorice, activitate pe care a reglementat-o pentru o însemnată perioadă de timp.
Cu toate carențele legislative, activitatea de protejare a monumentelor istorice a înregistrat o serie de progrese. Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii nr. 781/1959 a fost înființată Direcția Monumentelor Istorice ca instituție subordonată Ministerului Învățământului și Culturii, prin desființarea Comisiei științifice a muzeelor și monumentelor istorice și artistice, organism care va avea o activitate pe care putem să o considerăm eficientă, având în vedere condițiile politice și economice din România de la acea dată.
O perioadă mai favorabilă culturii a început odată cu anul 1964 când România și-a reluat relațiile cu țările occidentale, relații întrerupte în perioada anterioară. Desigur, un rol important în aceste relații a constituit-o patrimoniul cultural național în toate aspectele sale, dar efectele schimbărilor au fost resimțite mai mult în domeniul patrimoniului mobil. Turiștii străini vizitau țara și se interesau de valorile culturale românești, intenționând chiar să achiziționeze astfel de bunuri. Autoritățile românești s-au văzut astfel puse în fața unei noi probleme, cea a comerțului internațional cu bunuri culturale, aspecte reglementate în timp de Consiliul muzeelor și Comitetul Central pentru Cultură și Artă.
Existând unele preocupări privind zestrea culturală națională, România a preluat și asimilat, într-o oarecare măsură, experiența mondială în acest domeniu. Primul act normativ care a reglementat în mod unitar activitatea de protejare a patrimoniului cultural național din România de după cel de-al doilea război mondial a fost Legea nr. 63 din 30 octombrie 1974, Legea ocrotirii patrimoniului cultural național al Republicii Socialiste România, emisă de către Marea Adunare Națională și publicată în Buletinul Oficial nr. 137 din 2 noiembrie 1974, la două zile după adoptarea sa de către forul legislativ. Acest act normativ se referea atât la bunurile culturale imobile cât și la cele mobile. Legea era structurată pe trei capitole: patrimoniul cultural național; evidența, păstrarea, conservarea și valorificarea (punere în valoare nu comercializare) bunurilor din patrimoniul cultural național; sancțiuni.
Conform Legii nr. 63/1974, patrimoniul cultural național al Republicii Socialiste România era constituit din “marile vestigii ale istoriei și civilizațiilor făurite de-a lungul mileniilor pe teritoriul României, din creațiile literar-artistice, științifice și tehnice a căror valoare a fost consacrată de-a lungul timpului, precum și din valorile aparținând tezaurului cultural universal existente pe teritoriul țării noastre”. Încă din preambulul acestui act normativ putem observa amprenta marcantă pe care și-au lăsat-o concepțiile doctrinei comuniste asupra reglementărilor legale din domeniu.
În ceea ce privește bunurile care constituiau patrimoniul cultural național și se bucură de protecția legii, sunt menționate trei mari categorii, respectiv cele cu valoare artistică deosebită, bunuri cu valoare istorică și documentară deosebită și cele cu valoare științifică de document al naturii de importanță deosebită. Considerăm că aceste trei categorii de bunuri sunt corect delimitate și individualizate, definițiile fiind totodată suficient de cuprinzătoare pentru a încadra orice bun cultural. Observăm însă că la fiecare categorie, legiuitorul subliniază faptul că bunurile trebuie să aibă o valoare deosebită, ceea ce lăsa în afara prevederilor legale numeroase obiecte sau monumente care nu se bucurau de respectiva caracteristică. Acest aspect a fost probabil cea mai mare “scăpare” a actului normative analizat, scăpare pe care o considerăm deloc întâmplătoare dacă analizăm ceea ce se va întâmpla cu bunurile culturale în perioada următoare.
Rolul important al statului și implicarea acestuia, cel puțin la nivel teoretic, în protejarea patrimoniului cultural național care, prin valoarea sa cultural-socială, aparținea poporului, făcând parte din “avuția societății socialiste”, era subliniat prin faptul că acesta asigura cunoașterea, evidența centralizată și păstrarea în deplină securitate a tuturor bunurilor de gen. Era subliniată, de asemenea, importanța deosebită a bunurilor de patrimoniu pentru istoria și cultura națională și universală și necesitatea ocrotirii, dezvoltării și valorificării științifice și cultural-educative a lor. Apartenența patrimoniului cultural la poporul român era prevăzută în întreaga legislație în domeniu, toate aceste activități fiind întreprinse „în folosul întregului popor”. În aceeași idee, protejarea, cercetarea și punerea în circuit public a patrimoniului cultural național „constituie o îndatorire patriotică a tuturor membrilor societății”. După cum observăm, textul legislativ a fost împânzit de lozincile doctrinei comuniste care a influențat întregul act normativ, nu numai în ceea ce privește forma ci și substanța și conținutul acestuia.
Tot prin acest act normativ, și poate cel mai important aspect al său, erau înființate instituțiile specializate în protejarea patrimoniului cultural, respectiv Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Național, Direcția Patrimoniului Cultural Național, precum și oficiile pentru patrimoniul cultural național județene și al Municipiului București. Despre ultimele două instituții vom vorbi într-un subcapitol distinct. Atribuțiile acestor organisme au constat în „asigurarea unitară a evidenței, ocrotirii, conservării, cercetării și valorificării științifice a patrimoniului cultural național”.
Organismul central, cu competență pe întreg teritoriul statului, era Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Național care funcționa pe lângă Consiliul Culturii și Educației Socialiste. Comisia era numită prin decret prezidențial și se compunea din reprezentanți ai Consiliului Culturii și Educației Socialiste, Ministerului de Interne, Ministerului Finanțelor, ai altor organe centrale de stat și obștești, reprezentanți ai cultelor, precum și din specialiști în domeniul istoriei, istoriei artelor, istoriei naturale, etnografiei și alte domenii de activitate. Prin această componență a Comisiei se asigura, cel puțin teoretic, o participare la luarea deciziilor în primul rând a specialiștilor, dar și a tuturor celor care aveau atribuții în domeniul în cauză, fapt pozitiv având în vedere contextul politic de la acea dată.
Conform acestui act normativ, în protejarea patrimoniului cultural național, un rol important îl avea și Ministerul de Interne. Implicarea acestei structuri, văzută de mulți, și pe bună dreptate, ca un instrument represiv al autorităților comuniste, a început să fie tot mai însemnată și în acest domeniu. Cu sprijinul celorlalte organe centrale de stat și obștești, acest minister urma să i-a măsuri de “identificare, inventariere și recuperare a bunurilor care, ca efect al dispozițiilor legale sau procedurilor judiciare, au fost trecute în patrimoniul statului, fiind ulterior înstrăinate”.
Articolul 16 al legii reglementa statutul bunurilor din patrimoniul cultural național care prezentau interes excepțional. Acestea puteau fi trecute în proprietatea statului, prin decret prezidențial, la propunerea Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național și cu plata despăgubirilor corespunzătoare. Statul putea, de asemenea, dobândi bunuri din patrimoniul cultural național prin donații sau prin achiziționarea lor la prețurile stabilite de Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Național. Acest articol a fost unul dintre cele mai contestate ale legii în cauză. Exprimarea (intenționat) vagă punea în pericol proprietatea privată asupra bunurilor, deschizând calea abuzurilor din partea autorităților. Apoi aceste abuzuri au fost posibile prin stabilirea numeroaselor obligații pe care proprietarii de bunuri le aveau, printre care și obligativitatea luării de “măsuri pentru prevenirea distrugerii bunurilor, asigurând supravegherea lor permanentă cu personal și instalații”.
La ultimul capitol se arata că sancțiunile aplicabile încălcării normelor legale din domeniul patrimoniului cultural național erau prevăzute de legea penală și, ca măsură complementară, bunurile aparținând persoanelor fizice, a căror dobândire se dovedea nelegală, erau confiscate și trecute în proprietatea statului. Și din această perspectivă, din păcate, legea se referă preponderent la încălcarea prevederilor legale în ceea ce privește patrimoniul cultural mobil, monumentele istorice fiind, intenționat, vitregite în acest sens.
Considerăm că, în ansamblul său, Legea nr. 63/1974 a avut efecte pozitive pentru protejarea patrimoniului cultural național, în special pentru cel mobil, dar nu numai. Un aspect pozitiv a fost și înființarea oficiilor județene pentru patrimoniu cultural național care urmau să coordoneze, la nivel local, activitățile de realizare a evidențelor bunurilor de patrimoniu și de protejare a acestora. Apoi, deosebit de importantă a fost înființarea celor zece laboratoare zonale pentru restaurarea cestor bunuri, printre care unul la Sibiu, în cadrul Muzeului Brukenthal. Ca aspect negativ putem evidenția însă sfera relativ restrânsă de aplicabilitate a legii doar asupra bunurilor de valoare deosebită, un număr de obiecte evident restrâns în comparație cu marea masa a acestora. Și, nu în ultimul rând, trebuie remarcat și caracterul pronunțat restrictiv al legii, alături de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, în activitatea de îndrumare și control și de punere în aplicare a prevederilor legale, fiind menționat și Ministerul de Interne, la acea dată un instrument al puterii dictatoriale. Poate acesta a fost și unul din motivele abrogării acestei legi imediat după revoluție, în februarie 1990.
Cu toate plusurile și minusurile sale, Legea nr. 63/1974 a fost în concordanță cu legislația în domeniu de la acea dată din celelalte state europene mai dezvoltate și cu o tradiție mai îndelungată în protejarea patrimoniului cultural (Italia, Olanda, Grecia etc.).
2.1.1. ÎNFIINȚAREA DIRECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL
NAȚIONAL ȘI A OFICIILOR JUDEȚENE
PENTRU PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL
O foarte importantă prevedere a Legii nr. 63/1974 viza înființarea Direcției Patrimoniului Cultural Național, realizată prin reorganizarea Direcției monumentelor istorice și de artă, în cadrul indicatorilor de plan aprobați pentru Consiliul Culturii și Educației Socialiste, și a Oficiilor județene și al Municipiului București în cadrul muzeelor stabilite de C.C.E.S. Aceste oficii vor fi, în următoarele decenii, instituțiile care vor activa efectiv pentru salvarea patrimoniului cultural național și de activitatea cărora va depinde, în mare măsură, soarta acestui patrimoniu. Oficiile, prin reprezentanții acestora, vor acționa, prin toate mijloacele legale, în vederea păstrării în bune condiții a patrimoniului cultural, datorită lor putând să ne bucurăm astăzi de bogăția și varietatea unui patrimoniu de multe ori vitregit de măsurile și acțiunile autorităților.
Ca o completare a Legii nr. 63/1974, la două luni după apariția acesteia (dar elaborat anterior), a fost emis Decretul Consiliului de Stat nr. 13/1975 prin care erau stabilite, în sfârșit, atribuțiile Direcției Patrimoniului Cultural Național și al Oficiilor județene, ceea ce a contribuit, alături de actul normativ menționat, la crearea, la nivelul întregii țări, a unui sistem unitar de protejare a patrimoniului cultural național. Dar această situație nu a durat mult, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 442 din 25 noiembrie 1977 privind organizarea și funcționarea Consiliului Culturii și Educației Socialiste, a fost desființată Direcția Patrimoniului Cultural Național, atribuțiile sale trecând la C.C.E.S., instituție pentru care însă prioritățile și obiectivele erau altele, ele privind “combaterea influențelor ideologiei și morale burgheze, a misticismului, naționalismului și șovinismului” sau organizarea Festivalului național “Cântarea Românie”. În cadrul C.C.E.S. activitatea de protejare a monumentelor istorice era coordonată de Direcția economică a patrimoniului cultural național.
Desființarea instituțiilor care trebuiau să asigure protejarea patrimoniului cultural național, a publicațiilor de specialitate, limitările bugetare drastice, transformarea manifestărilor culturale în acțiuni de propagandă politică au anulat cele mai multe realizări din perioada anterioară (de până la 1977).
Revenind însă la prevederile Decretului nr. 13/1975, normă legislativă de o mare importanță la momentul respectiv, acesta stabilea, pentru început, modul de organizare al Direcției Patrimoniului Cultural Național care era o unitate bugetară cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Culturii și Educației Socialiste.
Principalele atribuții ale D.P.C.N. vizau evidența bunurilor de patrimoniu și a monumentelor istorice, îndrumând și coordonând această activitate la nivel național, centralizând și actualizând documentele de evidență.
Pe linia monumentelor istorice Direcția avea atribuții mai extinse. Această instituție centrală coordona (având rol de îndrumare, control și avizare) activitățile de păstrare, conservare și folosire a monumentelor istorice și de artă, răspunzând direct de restaurarea lor prin asigurarea activității de avizare, studiere, proiectare și execuție a lucrărilor respective. În cazuri extreme, Direcția asigura intervențiile urgente în vederea conservării și restaurării monumentelor.
Una din cele mai importante prevederi ale decretului specifica faptul că la întocmirea studiilor și proiectelor de sistematizare a localităților și teritoriului, de îmbunătățiri funciare și hidrotehnice, de amplasare a construcțiilor în vederea prevenirii distrugerii unor bunuri din patrimoniul cultural național, avizul D.P.C.N. era absolut necesar, lucru normal având în vedere necesitatea respectării unor reguli stricte privind intervențiile asupra monumentelor istorice și asupra zonelor protejate. Alte atribuții secundare ale Direcției priveau aprobarea organizării de manifestări artistice sau filmări în cadrul monumentelor istorice și de artă și analizarea propunerilor de valori nominale și de prețuri de achiziție pentru bunurile din patrimoniul cultural național.
Oficiile județene pentru patrimoniu cultural național erau organizate în cadrul muzeelor anume stabilite de Consiliul Culturii și Educației Socialiste în fiecare județ și în Mun. București și erau conduse nemijlocit de către directorii instituțiilor. Pe lângă personalul din unitățile respective, oficiile cuprindeau și specialiști din alte muzee și din biblioteci, precum și reprezentanți ai secțiilor de arhitectură și sistematizare, inspectoratelor județene ale Ministerului de Interne, filialelor Arhivelor statului, administrațiilor financiare.
Prerogativele oficiului vizau, în principal, aprobarea proiectelor privind intervențiile efectuate asupra monumentelor istorice sau imobilelor amplasate în zone protejate, realizarea evidenței, asigurarea ocrotirii, pazei, păstrării, conservării, cercetării și punerii în circuit public a monumentelor istorice de pe raza de competență, asigurând coordonarea unitară pe plan județean a acestor activități, urmărind totodată executarea planurilor de cercetare, conservare și restaurare a patrimoniului cultural național. De asemenea, reprezentanții oficiilor făceau propuneri de valori nominale și de prețuri de achiziție pentru bunurile din patrimoniul cultural național, înaintate spre analiză D.P.C.N.
***
O serie de reglementări, din păcate foarte sumare, în care era abordată această problemă a protejării monumentelor istorice, erau prevăzute și în Codul penal al României publicat inițial în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 79 – 79 bis din 21 iunie 1968 apoi republicat în buletinul oficial nr. 55 – 56 din 23 aprilie 1973.
Astfel, în art. 217 al acestui act normativ care reglementa infracțiunea de “distrugere, degradare ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia, sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun”, la aliniatul al doilea era menționată, ca circumstanță agravantă, situația în care bunul în cauză avea o deosebită valoare artistică, științifică, istorică, arhivistică sau o altă valoare socială, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 luni la 3 ani (spre deosebire de forma de bază a infracțiunii care se pedepsește cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă). De asemenea, datorită gradului accentuat al pericolului social determinat de distrugerea unui bun din această categorie, infracțiunea era prevăzută și în cazul în care bunul aparținea făptuitorului. Prevederile menționate se refereau atât la bunurile mobile cât și monumentele istorice.
Distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale era prevăzută de art. 360 al Codului penal. Astfel, constituia infracțiune „distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcții care au o valoare artistică, istorică ori arheologică, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau științifică, opere de artă, manuscrise, cărți de valoare, colecții științifice sau colecții importante de cărți, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus și în general a oricăror valori culturale”. Pedeapsa prevăzută pentru această faptă era închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Ca măsură auxiliară a acestei pedepse era și confiscarea parțială a averii făptuitorului. Cu aceeași pedeapsă se sancționa jefuirea sau însușirea sub orice formă a vreuneia dintre valorile culturale arătate în prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupație militară. Din păcate, aceste prevederi nu au fost puse în aplicare deși au existat cazuri în care se impunea acest lucru, situații pe care le vom prezenta într-un capitol ulterior al lucrării.
Anterior apariției Legii nr. 63/1974, protejarea patrimoniului cultural național imobil era reglementată și de Decretul nr. 144 din 29 martie 1958 privind eliberarea autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții, emis de către Marea Adunare Națională, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958.
Un aspect pozitiv al decretului era prevederea obligativității obținerii autorizației prealabile pentru executarea “lucrărilor de construire, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, ce urmează a fi efectuate la construcții reprezentând monumente de cultură de orice fel, la cadrul lor corespunzător și la zona lor de protecție, atât din orașe cât și din afara orașelor”. De asemenea, autorizarea era condiționată de întocmirea și aprobarea unei documentații tehnice complete.
Aceste prevederi, foarte benefice pentru păstrarea în bune condiții a monumentelor istorice și a zonelor protejate, sunt foarte asemănătoare cu cele din legislația actuală din domeniu, respectiv cu cele ale Legii nr. 50/1991 republicată, fiind preluate aproape integral de reglementările legale românești postdecembriste. Acestea făceau o delimitare foarte strictă, și absolut necesară, între imobilele comune, obișnuite și cele cu statut de monument istoric.
În același act normativ erau stabilite și condițiile, bineînțeles foarte stricte, în care se puteau efectua demolări ale imobilelor protejate precum și desființarea cadrului corespunzător și a zonei de protecție.
Dar au fost elaborate și acte normative care au avut ca efect deteriorarea sau distrugerea unor monumente istorice sau zone protejate. Putem aminti aici Legea nr. 4 din 28 martie 1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe și vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și Decretul Nr. 92 din 16 aprilie 1977 publicat în Buletinul Oficial nr. 33 din 22 aprilie 1977 care modifica această lege. Justificate de “dezvoltarea în ritm înalt a economiei naționale, modernizarea orașelor și centrelor muncitorești, creșterea numărului de muncitori și specialiști, sporirea continuă a retribuției și celorlalte venituri ale oamenilor muncii”, pentru “ridicarea bunăstării întregului popor”, aceste norme legislative au determinat o politică de agresiune fățișă împotriva a numeroase zone construite protejate, printre care și a ansamblului urbanistic medieval al Sibiului. Noua concepție urbanistică era mult diferită de conceptul de protejare a unei rezervații de arhitectură sau zonă de protecție, aducând grave prejudicii monumentelor istorice din Sibiu, dar și din alte zone, de cele mai multe ori pierderile fiind irecuperabile.
2.2. LEGISLAȚIA DIN PERIOADA 1989-2001
Din păcate, Legea nr. 63/1974 a fost folosită de autoritățile comuniste și ca instrument de opresiune politică, prevederile acesteia permițând săvârșirea a numeroase abuzuri, mai ales în privința patrimoniului mobil, dar și a celui imobil (demolări abuzive în zone istorice), devenind astfel impopulară. În plus, în noile condiții de după anul 1989, trebuia refăcut sistemul instituțional cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural național dezorganizat prin măsurile adoptate după anul 1977. Pe de altă parte, conceptul de protejare a patrimoniului cultural a căpătat noi valențe în țările cu o bogată tradiție în acest domeniu, impunându-se adaptarea legislației românești la aceste concepte. Au fost aprobate o serie de convenții internaționale și unele acorduri bilaterale cu diferite state europene și nu numai care priveau protejarea patrimoniului național și universal, cele mai semnificative urmând a fi menționate la finalul acestui capitol.
Astfel, după îndepărtare de la conducerea țării a regimului comunist, în decembrie 1989, au existat, pe lângă motivele enunțate anterior, o serie de interese care urmăreau abrogarea Legii nr. 63 din 30 octombrie 1974, singura lege în vigoare care reglementa protejarea patrimoniului cultural național. Cele mai mari interese vizau obiectele de patrimoniu cultural național mobil, dorindu-se scoaterea din țară a unui număr cât mai mare de bunuri. S-a creat astfel un vid legislativ de neconceput într-o țară civilizată, fiind încălcate astfel normele de drept internațional din acest domeniu. Dar nu trebuie neglijate nici interesele care vizau și patrimoniul cultural imobil, în special imobilele cu statut de monument istoric, interese de natură imobiliară. Din păcate, toate actele normative apărute imediat după 1989 au avut un caracter provizoriu, nu au fost concepute pentru perioade mai mari de timp, arătându-și repede limitele.
Pentru gestionarea problematicii monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, imediat după revoluție, datorită vidului legislativ și a necesității reglementării acestui important domeniu, la data de 5 februarie 1990, Consiliul Frontului Salvării Naționale a emis Decretul cu nr. 91/1990 privind înființarea și organizarea Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 20 din 6 februarie 1990. Acest decret a abrogat practic Legea nr. 63/1974.
Înființată pe lângă Ministerul Culturii, Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice era o instituție autonomă care avea ca atribuții, stabilite prin acest decret, de coordonare a activităților de evidență, protejare, conservare, restaurare și punere în valoare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din unitățile teritorial-administrative. Atribuțiile comisiei puteau fi exercitate indiferent de regimul bunurilor (proprietate de stat, obștească sau particulară). Pentru eficientizarea activității comisiei, și de o reală importanță, Decretul prevedea că hotărârile acesteia în domeniul său de activitate erau obligatorii.
Ca organ operativ al Comisiei a fost înființată Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice. Aceasta avea ca atribuțiuni îndrumarea de specialitate și controlul activităților de protejarea a monumentelor istorice, activități coordonate sau realizate cu mijloace proprii, după caz, de organele administrației de stat din unitățile administrativ-teritoriale sau de alți beneficiari.
Textul legal prevedea că evidențele și toată documentația din acest domeniu întocmită și gestionată de organismele care au funcționat anterior pe această linie de muncă (Comisia monumentelor istorice, Direcția monumentelor istorice, Direcția monumentelor istorice și de artă, Direcția patrimoniului cultural-național, Direcția economică și a patrimoniului cultural-național), respectiv arhive, biblioteci și fototeci, precum și inventarul bunurilor mobile și imobile să fie preluate de către C.N.M.A.S.I..
Considerăm că înființarea acestei comisii naționale era absolut necesară, deschizând noi perspective activității de ocrotire a patrimoniului cultural, cu atât mai mult cu trecuseră 13 ani de la desființarea structurilor anterioare. Imediat după apariția Decretului, a fost realizată organizarea Comisiei în teritoriu, fiind înființate, cu această ocazie, opt Comisii zonale ale monumentelor istorice. Aceste comisii aveau, conform Ordonanței Guvernului nr. 27/1992, apoi Legii nr. 11/1994, atribuții de avizare, control și evidență.
Principalul efect al apariției comisiilor, deși în număr prea mic raportat la problematica din acest domeniu, a fost descentralizarea activității de gestionare și protejare a monumentelor istorice. Această descentralizare era absolut necesară pentru eficientizarea activităților de protejare a patrimoniului cultural național, o instituție centrală neputând gestiona cu succes acest vast domeniu și numai specialiștii de la nivel local, implicați direct în activități efective privind monumentele istorice din teritoriu putând propune și lua măsuri eficiente în interesul acestor obiective.
În luna mai 1990, printre cele opt comisii organizate la nivel național a fost înființată și Comisia Zonală a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice Transilvania Est cu sediul în Sibiu, căreia i-au fost arondate județele Sibiu, Brașov, Mureș, Covasna, Harghita și Bistrița Năsăud. După un an de la înființare, Comisia a fost reorganizată prin cooptarea de membri din fiecare județ arondat (membri nu erau remunerați pentru această activitate). Activitatea, de altfel deosebit de eficientă a acestei comisii, precum și organizarea ei vor fi prezentate într-un alt capitol al lucrării.
Numeroase norme legislative, din păcate cu perioade de existență deosebit de reduse, au vizat reorganizarea sistemului instituțional românesc din domeniul protejării patrimoniului cultural național. Lipsa continuității și prevederile legale care își dovedeau repede ineficiența, făcând necesară abrogarea și înlocuirea lor, au adus numeroase deservicii patrimoniului pe care trebuiau să-l apere. În cadrul acestui amplu proces postdecembrist de reorganizare, prin Hotărârea nr. 942 din 10 august 1990 publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 14 mai 1992, a fost organizat Ministerul Culturii, organul central de specialitate al administrației de stat care avea misiunea de a asigura coordonarea tuturor activităților care vizau patrimoniul cultural național și aplicarea strategiei culturale la nivel național. Și această instituție a cunoscut, în primul deceniu postdecembrist, numeroase modificări, atât în ceea ce privește organizarea, structura, cât și prerogativele legale.
Printre atribuțiile cu care era prevăzut, Ministerul trebuia să asigure condiții pentru conservarea și valorificarea bunurilor din patrimoniul cultural național, a ansamblurilor, monumentelor și siturilor istorice, precum și a caselor de creație. În subordinea acestuia, cu atribuții directe în protejarea patrimoniului cultural imobil, era organizată Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice.
În ceea ce privește structura Ministerului Culturii în teritoriu, acest act normativ prevedea că la nivel județean erau înființate inspectorate pentru cultură coordonate de consilieri delegați șefi, numiți de ministrul culturii. La fel ca aproape toate actele normative postdecembriste, și această Hotărâre de Guvern a fost modificată în numeroase rânduri, prevederile acesteia fiind adaptate din mers, în funcție de problemele concrete determinate de problematica protejării patrimoniului cultural național.
Dar au fost aprobate, în aceeași perioadă, și o serie de acte normative care, deși reglementau alte domenii de activitate, abordau tangențial și problematica protejării patrimoniului național imobil, unele dovedindu-se chiar eficiente în acest sens. Conținând relativ puține prevederi privind monumentele istorice dar deosebit de eficientă în sfera dreptului penal în acest domeniu, Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, a stabilit cadrul legal privind intervențiile asupra monumentelor istorice și produce efecte importante și la peste un deceniu de la apariție (cu modificări și republicări succesive).
În cadrul prevederilor acestui act normativ, o măsură stabilită de legiuitor prin care s-a urmărit protejarea monumentelor istorice, indiferent de starea de conservare a acestora, era cea prin care primăriile puteau dezafecta construcțiile, proprietate a unității administrativ-teritoriale, aflate în stare avansată de degradare și care puneau în pericol siguranța publică, cu excepția construcțiilor monument istoric, pe bază de autorizație de desființare. Și prin acest articol, cum era și firesc, clădirilor reprezentând monumente istorice li se conferea un statut special, beneficiind de prevederi legale favorabile salvării, restaurării și conservării acestora în detrimentul desființării lor.
Eficiența acestei legi în domeniul monumentelor istorice era determinată, în special, de prevederile capitolului 3, răspunderi și sancțiuni. Astfel, conform art. 24 alin. 1 lit. a, constituie infracțiune executarea, fără autorizație de construire sau de desființare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, de “lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate”. Aceste prevederi acoperă toată sfera de intervenții ce pot fi executate asupra imobilelor cu statut de monument istoric, indiferent dacă sunt monumente istorice distincte, dacă fac parte din zone construite protejate sau din zonele de protecție ale acestora.
Interese politice și economice au determinat mai multe schimbări ale prevederilor acestei legi. După perioada analizată, dar în strânsă legătură cu activitatea de protejare a patrimoniului cultural național imobil și cu încercările de modificare a normelor legale în favoarea unor anumite interese, în data de 16.12.2008 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 care modifica Legea nr. 50/1991 republicată. Conform prevederilor Ordonanței menționate, care a intrat în vigoare în data de 14.02.2009, constituiau infracțiuni lucrările de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, stabilite potrivit legii, imobilele situate în zonele de protecție ale acestora sau în zone construite protejate (de exemplu centrul istoric al Municipiului Sibiu) ieșind de sub incidența actului normativ menționat, perioadă în care, profitând de aceste modificări legislative, au fost efectuate numeroase intervenții asupra multor imobile amplasate în zone protejate. Din fericire, în luna octombrie 2008, ordonanța care a “ciuntit” Legea 50/1991, a fost abrogată.
În aceeași perioadă, au mai fost aprobate o serie de acte normative prin care și alte instituții primeau atribuții în activitatea de protejare a monumentelor istorice. Putem aminti aici Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991, Legea administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 79 din 18 aprilie 1996, la secțiunea a 2-a, care reglementa atribuțiile consiliilor locale, stabilea, printre altele, că și aceste instituții trebuiau să contribuie la protecția și conservarea monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și rezervațiilor naturale. Au fost inițiative salutare, instituțiile care gestionau problematica protejării patrimoniului neavând personalul, fondurile și autoritatea necesare pentru a rezolva, în bune condiții, problemele monumentelor istorice de pe raza de competență. Din păcate, cu toate prevederile normelor legale, activitatea acestor instituții (autorități publice locale, inspectorate în construcții) în domeniul analizat a fost aproape nulă.
Tot tangențial a atins această problematică și Hotărârea Guvernului nr. 127 din 11 martie 1992 pentru aprobarea statutului-cadru orientativ al comunei și orașului, prin care se prevedea că terenurile pe care se găseau monumentele și rezervațiile istorice, de arhitectura și ale naturii, precum și zonele de protecție aferente acestora erau sub ocrotirea legii. Chiar dacă la prima vedere nu păreau de o importanță deosebită, aceste prevederi și-au demonstrat mai târziu utilitatea în activitatea de protejare a monumentelor istorice desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniu.
O serie de prevederi care reglementau regimul monumentelor istorice sunt cuprinse și în Legea nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 2 iunie 1994. Astfel, potrivit art. 6, sunt considerate de utilitate publică, printre multe altele, lucrările privind salvarea, protejarea și punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice. Se menționa, de asemenea, faptul că tot prin lege se putea declara utilitatea publică “în situații excepționale, în cazul în care – indiferent de natura lucrărilor – sunt supuse exproprierii lăcașuri de cult, monumente, ansambluri și situri istorice, cimitire, alte așezăminte de valoare națională deosebită ori localități urbane sau rurale în întregime”.
Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, prin emiterea Ordinului nr. 38/N din 27 mai 1999 publicat în Monitorul Oficial nr. 289 din 23 iunie 1999, a reglementat condițiile de avizare, din punct de vedere tehnic, a soluțiilor de intervenție prin demolarea totală a construcțiilor. Cu privire la construcțiile declarate monumente istorice sau situate în zone de protecție stabilite prin documentațiile de urbanism, Ordinul prevedea reglementări distincte, menționând faptul că raportul de expertiză tehnică, în care se fundamenta ca măsură alternativă de intervenție demolarea totală a construcției, va fi însoțit în mod obligatoriu de avizul liberat de Comisia tehnică pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, din cadrul Consiliului tehnic superior al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Reglementări distincte privind protejarea monumentelor istorice prevedea și Ordonanța de Urgență nr. 83 din 8 iunie 1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 797 din 1 septembrie 2005. În art. 2 alin. 4 al acestui act normativ se preciza că, în situația în care clădirea era înscrisă în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare trebuia să se menționeze că imobilul avea acest statut și, ca urmare, proprietarul trebuia să respecte obligațiile prevăzute de lege.
Un act normativ care a influențat semnificativ soarta monumentelor istorice din Sibiu, în special celor din rezervația de arhitectură, a fost Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cunoscută și sub numele de Legea caselor naționalizate. Potrivit prevederilor acestei norme legale, foștii proprietari (persoane fizice) ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiau de măsurile reparatorii, beneficiind de restituirea în natura, prin redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiau în calitate de chiriași sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primeau despăgubiri.
Datorită importanței lor și a efectelor distructive pe care urmau să le aibă o asemenea acțiune, conform art. 10, erau exceptate de la vânzare, printre alte categorii (locuințele care au avut destinația de case de oaspeți, de protocol, cele folosite ca reședințe pentru foștii și actualii demnitari) și cele declarate monumente istorice sau din patrimoniul național. Situația de la acea dată a clădirilor în cauză nu era deloc una favorabilă. Agenția de Fond Locativ, proprietara imobilelor, nu era capabilă (nici interesată) să întrețină aceste spații, să nu mai vorbim de atât de necesarele restaurări. Dar vânzarea către locatari a acestor apartamente, realizată ulterior, s-a dovedit a fi din punctul de vedere al protejării monumentelor, un lucru negativ. În cele mai multe cazuri aceste imobile au suferit divizări total contraindicate, schimbări de destinații și nenumărate intervenții neavenite, procese care și-au lăsat amprenta definitiv asupra structurii și aspectului acestora.
O serie de prevederi referitoare la măsurile care se impuneau în vederea împiedicării degradării sau distrugerii, precum și pentru protejarea bunurilor imobile cu valoare de patrimoniu au fost cuprinse și în Ordinul comun al Ministerului Culturii și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului cu nr. 130 din 23 decembrie 1991, publicat în Monitorul Oficial nr. 8 din 28 ianuarie 1992. Astfel, conform acestui act normativ, delimitarea zonelor de protecție a monumentelor și siturilor istorice urma să se facă pe baza unor studii de specialitate, întocmite prin grija autorităților administrative publice locale, împreună cu organismele teritoriale de specialitate ale Ministerului Culturii, fiind avizate de către Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice și Departamentul pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului, conform legii. Până la definitivarea acestor studii, care urmau să fie integrate în documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului, lucrările de construcții efectuate pe o rază de 100 m. în localitățile urbane, 200 m. în localitățile rurale și 500 m. în afara localităților, față de limita exterioară a monumentelor istorice, aveau un regim special. Aceleași prevederi le vom găsi zece ani mai târziu în legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Și la fel vor fi respectate sau nu în funcție de interesele autorităților locale.
Un an mai târziu a fost emis un nou act normativ privind protecția patrimoniului cultural național, respectiv Ordonanța Guvernului cu nr. 27 din 27 august 1992 care, pe lângă unele prevederi privind bunurile culturale mobile, aborda și problematica monumentelor istorice, condiționând calitatea de bun imobil aparținând patrimoniului cultural național cu încadrarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, listă care trebuia revizuită anual și comunicată deținătorilor de astfel de imobile, împreună cu obligațiile ce le reveneau.
Conștient de vidul legislativ din domeniu, încă din primul articol al ordonanței, legiuitorul stabilea că, “până la adoptarea prin lege a unor reglementări speciale privind protejarea patrimoniului cultural național, persoanele fizice sau juridice deținătoare, cu orice titlu, a unor bunuri culturale mobile sau imobile au obligația de a le păstra și conserva”. De asemenea, tot aici erau reglementate și o serie de competențe ale Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, în afara atribuțiilor stabilite prin alte acte normative. Astfel, în executarea atribuțiilor sale, pentru o creștere a eficienței măsurilor adoptate, se arăta că C.N.M.A.S.I. putea delega unele din competențele sale comisiilor zonale ale monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice.
Un act normativ important pentru acest domeniu de activitate a fost Ordonanța Guvernului nr. 68 din 26 august 1994 privind protejarea patrimoniului cultural național publicată în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994. Pentru prima dată în România, o normă legislativă trata cu o mai mare importanță problematica monumentelor istorice, definea termenii de specialitate, clasifica obiectivele protejate și stabilea în mod clar zonele lor de protecție.
Conform prevederilor acestei ordonanțe, patrimoniul cultural național era compus din “bunuri culturale mobile și imobile cu valoare deosebită, de interes public, care sunt mărturii de neînlocuit ale potențialului creator uman în relația sa cu mediul natural și cu mediul istoricește constituit de pe teritoriul României, ale istoriei și civilizației naționale și universale” iar monumentele istorice erau definite ca „bunuri imobile sau ansambluri de bunuri imobile care prezintă valoare din punct de vedere arheologic, istoric, arhitectural, religios, urbanistic, artistic, peisagistic sau tehnico-științific”.
Ordonanța identifica nouă categorii de monumente istorice, respectiv: monumente arheologice, situri arheologice, monumente și ansambluri de arhitectură, rezervații de arhitectură și urbanism, monumente de artă, clădiri, monumente și ansambluri memoriale, monumente tehnice, locuri istorice, parcuri și grădini. Considerăm că stabilirea acestor categorii și încadrarea obiectivelor vizate în ele a fost benefic pentru activitatea de protejare a monumentelor și pentru stabilirea unor măsuri concrete de intervenție asupra fiecăruia, în funcție de specificul categoriei din care făcea parte.
Pentru prima dată în legislația românească postdecembristă monumentele istorice au fost clasificate pe categorii, în funcție de importanța și însemnătatea lor pentru cultura și civilizația națională și universală. Astfel, monumentele erau încadrate în trei categorii, respectiv A – monumente de valoare națională excepțională, reprezentative pe plan universal pentru civilizația României, B – monumente de valoare națională, C – monumente reprezentative pentru o anumită zonă, epocă, stil, autor, arie etnografică. Bunurile culturale imobile care nu erau clasate în categoriile A, B sau C reprezentau bunuri culturale comune.
Alte prevederi ale acestei ordonanțe se refereau la organismele cu atribuții în protejarea patrimoniului cultural național, o parte dintre acestea fiind reorganizate. În domeniul monumentelor istorice erau menționate astfel Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice care era reorganizată în Comisia Națională a Monumentelor Istorice, ca organism științific de specialitate al Ministerului Culturii, cu rol de consultanță și avizare în domeniul cercetării, evidenței, evaluării, protecției, conservării, restaurării, punerii în valoare și revitalizării monumentelor istorice; Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice era reorganizată în Direcția Monumentelor Istorice. Erau stabilite, de asemenea, atribuțiile în domeniul protejării monumentelor istorice a inspectoratelor pentru cultură județene la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Și măsurile de protecție au fost clasificate în trei categorii, în funcție de starea obiectivului asupra căruia erau aplicate. Activitățile de protejare a monumentelor istorice întreprinse de organismele menționate puteau fi realizate prin măsuri de protecție curentă, protecție specială, protecție specifică și, în cazuri bine justificate, prin măsuri deosebite de protecție. Protecția curentă a monumentelor istorice, ca și a bunurilor culturale mobile clasate, era asigurată de către proprietarii sau titularii de drepturi reale, care puteau primi asistență și sprijin, în acest sens, din partea organismelor specializate ale Ministerului Culturii și, după caz, din partea celorlalte instituții cu atribuții în domeniu.
Protecția specială a monumentelor istorice, proprietate publică sau privată, era pusă în aplicare în caz de calamitatei naturală, stare de urgență, stare de asediu sau conflict armat, fiind asigurată de către Ministerul Culturii, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, printr-un program de acțiuni comune, indiferent de locul lor de amplasare și de starea de conservare.
Protecția specifică a monumentelor istorice se realiza, în principal, prin instituirea zonelor de protecție. Prin stabilirea acestor zone de protecție a monumentelor istorice se asigura păstrarea și ameliorarea cadrului natural și peisagistic prin înlăturarea sau diminuarea factorilor nocivi de poluare. Zonele de protecție a monumentelor istorice aveau forme și dimensiuni diferite și erau delimitate topografic.
Ca o măsură menită să reglementeze regimul intervențiilor efectuate asupra monumentelor istorice, ordonanța stipula că lucrările de conservare și cele de restaurare a obiectivelor protejate puteau fi proiectate și executate numai de către specialiștii înscriși în Registrul specialiștilor în domeniul conservării și restructurării monumentelor istorice și numai pe baza normelor de conservare și restructurare avizate de Comisia Națională a Monumentelor Istorice.
Pentru sprijinirea proprietarilor de imobile cu statut de monument istoric, de multe ori incapabili din punct de vedere financiar de a restaura sau conserva obiectivele deținute, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 286 din 2 mai 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 10 mai 1995, care prevedea finanțarea de către Ministerul Culturii a lucrărilor de proiectare, conservare și restaurare a monumentelor istorice. Astfel, în limita fondurilor repartizate prin bugetul de stat, Ministerul Culturii urma să finanțeze lucrări de proiectare, conservare și restaurare a monumentelor istorice incluse în lista de priorități propusă de Direcția Monumentelor Istorice și aprobată de Ministrul culturii, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare. Din păcate, niciodată fondurile în cauză pentru astfel de lucrări nu a fost suficiente, repartizarea acestora fiind realizată, în general, după criterii politice sau economice.
În alte cazuri, în vederea sporirii eficienței activităților de protejare a monumentelor istorice, au fost elaborate ordine comune a două sau mai multe ministere cu atribuții în acest domeniu, fiind înființate, de asemenea, organisme cu atribuții mai extinse. Putem exemplifica aici cu Ordinul nr. 1442-7358/MC din 14/28 octombrie 1996 emis de către Ministerul Culturii și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului publicat în Monitorul Oficial nr. 347 din 19 decembrie 1996 prin care era înființată o comisie comună a celor două ministere, denumită Comisia Zonelor Protejate Construite. În cuprinsul său, ordinul stabilea atribuțiile comisiei, respectiv avizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului, de urbanism, a celor tehnice elaborate în vederea obținerii autorizației de construire, cu privire la lucrări de orice natură ce urmau să fie efectuate în zonele protejate, precum și a utilizării sau desființării construcțiilor amplasate în zonele ce cuprindeau valori ale patrimoniului cultural construit, de interes național, declarate zone protejate conform legii, conținutul și procedura de avizare a documentațiilor.
Un alt aspect al activității de protejare a monumentelor istorice care trebuia reglementat de către legiuitor privea persoanele competente să intervină, pentru orice fel de lucrări, asupra obiectivelor protejate. Astfel, prin Legea nr. 56 din 4 martie 1998 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 24/1997 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național, aprobată prin Legea nr. 41/1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 107 din 9 martie 1998 s-a urmărit stabilirea condițiilor și a persoanelor competente să intervină asupra monumentelor istorice, indiferent dacă era vorba de lucrări de proiectare, conservare, consolidare, reparare, restaurare sau orice alte lucrări executate asupra acestor bunuri culturale imobile. Astfel, acest act normativ prevedea că lucrările de proiectare, conservare, consolidare, reparare, restaurare și orice alte intervenții efectuate la monumente istorice sau asupra zonelor lor de protecție puteau fi realizate și executate numai de către specialiștii înscriși în registrele întocmite de Ministerul Culturii și acreditați în acest sens.
De asemenea, pentru a evita confuziile și interpretările eronate ale prevederilor legale, în același act normativ erau individualizate intervențiile care constituiau, în înțelesul legii, lucrări de punere în valoare a monumentelor istorice, de la “amenajări de căi de acces, pietonale și carosabile, la monumente în perimetrul zonei de protecție a acestora, lucrări de delimitare și împrejmuire a monumentelor istorice, efectuări de lucrări și dotări pentru iluminatul interior și exterior, de siguranță și decorativ, lucrări pentru restaurarea și remodelarea plasticii fațadelor, construcții de protecție a monumentelor istorice, amenajări peisagistice”, etc.
De o importanță deosebită pentru activitatea de protejare a monumentelor istorice din Municipiul Sibiu a fost elaborarea Ordonanței Guvernului nr. 5 din 28 ianuarie 1999 privind declararea Municipiului Sibiu și a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes național, publicată în Monitorul Oficial nr. 36 din 29 ianuarie 1999.
Încă din primul articol al ordonanței, Municipiul Sibiu și zona delimitată în anexa acesteia, erau declarate ca obiective de interes național pentru lucrările de restaurare, consolidare, conservare și punere în valoare a monumentelor istorice, respectiv pentru lucrările publice de reabilitare a construcțiilor, echipamentelor și infrastructurii.
A fost stabilit, de asemenea, un set de măsuri în vederea punerii în valoare a rezervației de arhitectură medievală a Sibiului, realizarea unui sistem de drenaje care să protejeze imobilele și centurile de fortificații din zona centrului istoric al municipiului, precum restaurarea și introducerea în circuitul turistic a unor clădiri monument istoric. Acesta s-a dovedit un act normativ deosebit de util pentru monumentele istorice sibiene în contextul în care autoritățile locale neglijau complet, cu bună știință, această problematică.
Concomitent cu activitățile de protejare a monumentelor istorice menționate distinct în lista de specialitate, o altă preocupare a specialiștilor în domeniu a fost delimitarea și evidențierea zonelor protejate, stabilirea valorilor de patrimoniu cultural național care impuneau instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecției acestor valori precum și stabilirea unor măsuri concrete privind protejarea acestor zone și a bunurilor de patrimoniu aferente. Aceste demersuri au fost concretizate cu ocazia aprobării Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate, fiind reglementate prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 12 aprilie 2000.
Conform prevederilor acestei legi, lucrările de salvare, protejare și de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate erau prioritare, fiind considerate de utilitate publică, de interes național. Autoritățile administrației publice locale, cu sprijinul autorităților publice centrale cu atribuții în domeniu, urmau să delimiteze, în baza unor studii de specialitate, zonele de protecție a valorilor de patrimoniu cultural. În vederea instituirii zonelor protejate, autoritățile administrației publice locale trebuiau să întocmească documentațiile de urbanism și regulamentele aferente, elaborate și aprobate potrivit legii, care urmau să cuprindă măsurile necesare de protecție și conservare a valorilor de patrimoniu cultural național din zonă.
O importantă prevedere a acestui act normativ stabilea că “lucrările necesare de salvare, cercetare, restaurare, protejare, conservare și de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate de interes național se vor executa numai în baza avizelor și aprobărilor autorităților administrative și forurilor științifice din domeniu”. Acest aspect oferea posibilitatea specialiștilor de a modifica sau chiar respinge proiecte care nu erau întocmite în conformitate cu regulamentele privind intervențiile pe monumente istorice sau în zone protejate cum, din păcate, s-a întâmplat de numeroase rânduri.
Reglementări distincte erau prevăzute și pentru monumentele istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial. Astfel, prin emiterea Ordonanței nr. 47 din 30 ianuarie 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 45 din 31 ianuarie 2000, au fost stabilite o serie de măsuri speciale de protecție a monumentelor istorice din această categorie. În art. 2 al acestei ordonanțe se preciza că apartenența la Lista patrimoniului mondial se realiza prin înscrierea, în această listă, a monumentelor istorice de către Comitetul patrimoniului mondial de pe lângă UNESCO.
Pentru aceste monumente au fost instituite măsuri speciale de protecție, atât de ordin științific, juridic, administrativ, financiar, fiscal cât și tehnic, menite să asigure integritatea, conservarea, consolidarea și restaurarea, precum și punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor care le compun. Importanța păstrării în cele mai bune condiții și punerea în valoare a monumentelor istorice care făceau parte din Lista patrimoniului mondial reprezenta un obiectiv de interes național. Mai mult, pentru protejarea acestor monumente se puteau adopta măsuri mai radicale, ajungându-se chiar la expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Actul normativ în cauză stabilea o serie de aspecte care diferențiau clar măsurile de protejare a monumentelor UNESCO de obiectivele de gen din celelalte categorii. Spre deosebire de monumentele istorice de importanță locală și națională, pentru fiecare monument istoric care făcea parte din Lista patrimoniului mondial trebuia întocmit un program de gestiune și protecție. Prin aceasta erau stabilite măsurile administrative ce trebuiau executate de autoritățile competente, precum și măsurile tehnice la care erau obligați proprietarii, administratorii și titularii altor drepturi reale asupra monumentelor istorice în cauză și cei ai imobilelor din zona lor de protecție. De asemenea, caracterul privilegiat al acestor monumente era dat și de faptul că paza lor se realiza de către efective sau de subunități ale Ministerului de Interne (actualul Minister al Administrației și Internelor). Tot în vederea asigurării protecției acestora, imobilele monument istoric sau împrejmuirile siturilor ce făceau parte din Lista patrimoniului mondial erau marcate, prin grija primarului localității, cu sigla "Monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial".
Și intervențiile asupra monumentelor istorice care făceau parte din Lista patrimoniului mondial și asupra imobilelor din zonele lor de protecție erau diferențiate, fiind avizate de către Ministerul Culturii și de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și erau comunicate Comitetului patrimoniului mondial în conformitate cu reglementările Convenției pentru protejarea patrimoniului mondial natural și cultural a UNESCO.
Ordonanța cuprindea, în capitolul 4, sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prevederilor acesteia. Astfel, conf. art. 11, desființarea, distrugerea parțială sau degradarea monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial se sancționa conform legii penale. Nici aici, la fel ca la monumentele din celelalte categorii, legea specială nu stabilea limitele pedepselor, acestea fiind prevăzute de Codul penal al României, din acest punct de vedere neexistând diferențieri între diferitele categorii de monumente istorice. Considerăm că pedepsele pentru distrugerea/deteriorarea unui monument istoric UNESCO trebuiau să fie mai severe decât pentru celelalte obiective, dat fiind valoarea superioară a acestora. Ordonanța stabilea și o serie de faptele contravenționale la regimul monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, acestea vizând autorizarea intervențiilor fără avizele necesare, lucrări în zonele de protecție a monumentelor și nerespectarea de către proprietar a obligațiilor prevăzute în legislația în vigoare referitoare la protecția monumentelor istorice.
Acest act normativ inspirat de legislația europeană în domeniu stabilea, după cum am văzut, un regim special pentru monumentele din Lista UNESCO și, în consecință, măsuri speciale. Însă, făcând o analiză a acestor prevederi vis-a-vis de cele două monumente sibiene înscrise în lista de specialitate, cele de la Biertan și Valea Viilor, nu putem să nu observăm că o mare parte au fost încălcate, începând de la paza acestora și până la numeroasele intervenții neautorizate executate. Atât la Biertan cât și la Valea Viilor, deși situri UNESCO, au fost demolate numeroase imobile care făceau parte din ansambluri protejate iar la altele au fost efectuate modificări majore, fără ca autoritățile să intervină sau cel puțin să semnaleze, într-o perioadă rezonabilă care să permită stoparea intervențiilor, organelor de cercetare penală aceste aspecte. În timp ce autoritățile sibiene au inițiat numeroase demersuri ca centrul istoric al Municipiului Sibiu să fie introdus în lista UNESCO (individual sau împreună cu Sighișoara), localitățile care au acest statut riscă, la o reevaluare corectă, să fie eliminate de pe listă. Este păcat că autoritățile locale nu reușesc să stabilească și să aplice o serie de măsuri concrete de salvare a acestor situri, neimplicându-se în mod real, din considerente economice, politice/electorale, în această bătălie.
Prima lege românească care abordează exclusiv problema patrimoniului cultural imobil sub toate aspectele sale a fost Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, act normativ care reglementează și în prezent regimul juridic general al monumentelor istorice.
Conform acestei norme legislative, monumentele istorice sunt “bunuri imobile, construcții și terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională și universală”. Definiția a fost preluată din normele legislative anterioare, fără a fi modificată sau îmbunătățită în vreun fel. Pentru ca un imobil sau orice alt bun cu acest caracter să dobândească statutul de monument istoric trebuia să treacă prin procedura de clasare conform prevederilor legale. Și bunurile imobile situate în afara granițelor pot fi clasate ca monumente istorice cu condiția să fie proprietăți ale statului român, dar cu respectarea legislației statului pe teritoriul căruia se află.
Legea 422/2001 stabilește și ansamblul de măsuri cu caracter științific, juridic, administrativ, financiar, fiscal și tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidența, conservarea, inclusiv paza și întreținerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice și integrarea lor social-economică și culturală în viața colectivităților locale. Pentru protejarea monumentelor istorice erau stabilite, prin lege, măsuri stimulative cu caracter economic sau de altă natură, care însă au fost foarte rar puse în practică.
Monumentele istorice sunt împărțite, conf. articolului 3 al acestui act normativ, în trei mari categorii, fie că sunt situate suprateran, subteran sau subacvatic. Din prima categorie fac parte monumentele – construcții sau părți de construcții “împreună cu instalațiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic”. A doua categorie este formată din ansambluri, respectiv “grupuri coerente din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic”, iar ultima categorie o constituie siturile care sunt definite ca “terenuri delimitate topografic cuprinzând acele creații umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al peisajului cultural”. Considerăm că aceste trei definiții sunt cuprinzătoare, reflectând toate aspectele și particularitățile obiectivelor în cauză.
Deși în legislația anterioară monumentele istorice erau încadrate, în funcție de valoarea și însemnătatea acestora, în trei categorii, Legea nr. 422/2001 stabilește doar două categorii, respectiv în grupa A – monumentele istorice de valoare națională și universală (prin cumularea a două foste categorii) și în grupa B – monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local. Această clasificare a monumentelor istorice în grupe se face prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național, la propunerea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare stabilite tot de această lege. Modificările aduse de această lege sunt normale, în contextul în care cele mai valoroase obiective, reprezentative pentru patrimoniul universal, sunt încadrate ca monumente UNESCO.
Un aspect pozitiv al legii dar, din păcate, pus în practică de autorități într-un mod absolut deficitar, privește stabilirea zonelor de protecție a obiectivelor în cauză. În vederea protejării, conservării integrate mai eficiente și a punerii în valoare a monumentelor istorice dar și a zonelor din care fac parte acestea, legiuitorul stabilește și instituie pentru fiecare monument în parte zona sa de protecție, delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcție de trama stradală, relief și caracteristicile monumentului istoric, după caz. Delimitarea și instituirea acestor zone de protecție trebuia realizată simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric. Autoritățile publice locale competente erau obligate să includă în planurile urbanistice și în regulamentele aferente zonele de protecție delimitate astfel. Cel puțin la nivelul Municipiului Sibiu, dar și în localitățile mai importante (Mediaș, Ocna Sibiului, Miercurea etc.) există o neconcordanță între punctele de vedere ale reprezentanților Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național și cei ai autorităților administrației locale (primării), ultimii considerând zone de protecție doar cele delimitate cu acest regim în Planul Urbanistic General al localității, în timp ce reprezentanții direcției stabilesc zone de protecție în funcție de prevederile acestei legi, în multe cazuri existând contradicții între opiniile acestor instituții (spre exemplu str. Gimnasticii făcea parte din zona de protecție a centrului istoric în opinia direcției și totuși nu avea acest statut conform vechiului P.U.G., la fel și str. Berăriei aflată în zona de protecție a Casei de vară Brukenthal de pe str. Constantin Noica nr. 48 și a centrului istoric).
Pentru reglementarea cât mai urgentă a zonelor de protecție și pentru a acoperi lipsa prevederilor legale cu privire la acest aspect, legiuitorul a stabilit ca până la instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric, se considera zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de 100 m. în localități urbane, 200 m. în localități rurale și 500 m. în afara localităților, măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric. Aceste prevederi sunt însă dificil de pus în aplicare cu atât mai mult cu cât legea nu stabilește instituția și modul de înștiințare a proprietarilor de imobile, incluși peste noapte în zone de protecție în cazul în care un imobil din apropiere a fost clasat.
Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate de către instituțiile cu atribuții în activitatea de protejare a monumentelor istorice a fost inventarierea și clasarea acestor obiective, problematică abordată în capitolul 2 al titlului II din lege. Inventarierea și clasarea obiectivelor de gen este dificilă datorită numărului mic de specialiști în domeniu de care dispun direcțiile de cultură, a mijloacelor financiare și dotărilor insuficiente și, nu în ultimul rând, a birocrației care îngreunează orice inițiativă. Deși s-au efectuat inventarieri succesive, publicate în liste de specialitate, considerăm că au rămas multe imobile de o certă valoare istorică și documentară neclasate, precum și multe obiective care, datorită vicisitudinilor vremii sau intervențiilor nepotrivite suferite, nu își mai justifică statutul de monument istoric.
În strânsă legătură cu clasarea și evidența monumentelor istorice, una dintre obligațiile importante pe care această lege o impune direcțiilor pentru cultură și patrimoniul național județene este întocmirea și comunicarea către proprietari a actului prin care sunt precizate condițiile și regulile de utilizare sau de exploatare și de întreținere a bunului imobil în cauză, denumit Obligația privind folosința monumentului istoric, care însoțește actele de proprietate, de concesiune sau de închiriere pe tot parcursul existenței imobilului în cauză. Această obligație care trebuie realizată în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a ordinului de clasare, nu este, din păcate, îndeplinită de marea majoritate a direcțiilor județene pentru cultură. Prin aceasta, proprietarii de monumente istorice nu sunt informați, astfel precum prevede legea, asupra drepturilor și, mai ales, a obligațiilor pe care le au în administrarea și păstrarea monumentelor istorice. La nivelul Județului Sibiu, acest document a fost întocmit pentru un număr infim de obiective datorită lipsei de personal al direcției, al atitudinii negative și refractare a proprietarilor și, nu în ultimul rând, datorită unui interes scăzut din partea majorității angajaților acestei instituții.
Tot în scopul organizării unei activități mai eficiente de protejare a monumentelor istorice, atât din punct de vedere juridic, administrativ cât și penal, Legea 422/2001 stabilește modul de evidențiere și semnalizare a monumentelor istorice, zonelor de protecție și zonelor construite protejate. Astfel, potrivit art. 18, monumentele istorice, zonele de protecție și zonele construite protejate, definite potrivit legii, “se evidențiază în planurile de amenajare a teritoriului și în planurile urbanistice ale unităților administrativ-teritoriale. Calitatea de monument istoric, precum și cea de zonă construită protejată, de oraș istoric sau de sat istoric se marchează printr-un însemn distinctiv amplasat de reprezentanții primăriilor pe monumentul istoric, la intrarea în zona construită protejată sau în orașul istoric ori satul istoric, după caz, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului culturii și cultelor. Costul însemnelor distinctive se suportă de către autoritățile publice locale”. Din păcate, nici în acest caz, autoritățile locale nu își îndeplinesc obligațiile de a monta însemne distinctive care atestă calitatea de zonă construită protejată, cu puține excepții (Mediaș, Cisnădie). De acest fapt profită mulți proprietari de imobile amplasate în aceste zone protejate care, sub pretextul necunoașterii statutului de zonă protejată, efectuează intervenții ilegale asupra imobilelor deținute, părți componente ale zonelor protejate.
De asemenea, art. 21 reglementează procedura clasării de urgență, care este declanșată în cazuri excepționale prin care un bun imobil aflat în pericol iminent de distrugere sau de alterare fizică este clasat în grupa A sau B, după caz, în vederea luării măsurilor urgente necesare pentru salvarea sa. Aceasta este o măsură foarte utilă de care beneficiază direcțiile de cultură pentru salvarea de la colaps a monumentelor istorice degradate de care, însă, nu se folosesc.
O problemă mai puțin abordată de legislația anterioară, dând naștere la numeroase controverse, este cea a intervențiilor asupra obiectivelor protejate. Legea nr. 422 definește și delimitează, în capitolul al treilea, intervențiile executate asupra monumentelor istorice care se încadrează în prevederile legii, acestea fiind “toate lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajări peisagistice și de punere în valoare, care modifică substanța sau aspectul monumentelor istorice; executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice; amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcții de protecție, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe și în monumente istorice; schimbări ale funcțiunii sau destinației monumentelor istorice, inclusiv schimbările temporare; strămutarea monumentelor istorice; amenajări de căi de acces, pietonale și carosabile, utilități anexe, indicatoare, inclusiv în zonele de protecție a monumentelor istorice”. La fel ca cel similar din Legea nr. 50/1991 rep. (art. 3 lit. b), acest articol include în sfera intervențiilor care necesită autorizare orice fel de lucrare, indiferent de amploare sau de valoare, lucru benefic pentru protejarea monumentelor vizate, însă, paradoxal, nu stabilește sancțiunile aplicabile în cazul încălcării unora dintre prevederi iar altora le atribuie un caracter contravențional deși în alte legi sunt infracțiuni.
Dar de gestionarea și păstrarea în cele mai bune condiții a monumentelor istorice sunt răspunzători, în primul rând proprietarii acestora, abia apoi autoritățile administrației publice locale, în titlul IV al legii fiind reglementate responsabilitățile fiecărei părți. Astfel, proprietarii și titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligați să întrețină, să folosească și să exploateze imobilul numai cu respectarea prevederilor legale și a Obligației privind folosința monumentului istoric (în puținele cazuri în care a fost emisă), să asigure paza, integritatea și protecția monumentelor istorice, să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparații curente și de întreținere a acestora în condițiile legii.
În cadrul obligațiilor pe care le au proprietarii de monumente istorice a fost introdusă, datorită a numeroase acțiuni potrivnice și a atitudinii necooperante a acestora, și asigurarea accesul specialiștilor desemnați de Ministerul Culturii și Cultelor sau de direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național, în vederea constatării stării de conservare sau pentru efectuarea de cercetări, inclusiv arheologice, de expertizare a monumentelor istorice și pentru operațiunile de evidență.
Legea conține și prevederi privind regimul săpăturilor arheologice, proprietarii fiind obligați, dacă solicită descărcarea imobilului de sarcină arheologică, să finanțeze săpătura, cercetarea arheologică, elaborarea documentației aferente, conservarea și protejarea eventualelor vestigii descoperite cu ocazia efectuării cercetării arheologice.
Pentru nerespectarea obligațiilor și neîndeplinirea atribuțiilor menționate, sunt stabilite o serie de sancțiuni, în funcție de natura și gravitatea faptelor săvârșite. Din păcate, la acest capitol, Legea nr. 422/2001 este, din punctul de vedere al aplicabilității sale în sfera dreptului penal, deficitară (cel puțin comparativ cu alte acte normative din domeniu, de exemplu Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții). Astfel, singurele infracțiuni, prevăzute de art. 54 alin. 1, sunt desființarea neautorizată, distrugerea parțială sau totală, exproprierea fără avizul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, degradarea, precum și profanarea monumentelor istorice. În aliniatul al doilea al aceluiași articol este stabilită și o măsură auxiliară, deosebit de eficientă dacă s-ar pune în practică, dar de multe ori imposibil de realizat, respectiv obligația făptuitorul de a recupera materialului degradat și de reconstituire a monumentului sau a părților de monument lezat, conform avizelor prevăzute de lege.
În materie contravențională, legea este mai completă și, potrivit art. 55, sunt sancționate cu amendă o serie de fapte, cum ar fi executarea de lucrări asupra unui imobil după declanșarea procedurii de clasare sau asupra unui monument istoric, fără avizul Ministerului Culturii și Cultelor, faptă de o gravitate mai redusă decât cea de executare a intervențiilor fără autorizațiile administrației publice locale, care constituie infracțiune. Nu de puține ori însă, sunt emise autorizații de construire fără obținerea în prealabil a avizelor direcțiilor de cultură. Nespecificarea în certificatul de urbanism a necesității obținerii avizului menționat sau emiterea autorizației fără aviz constituie, de asemene, contravenție dar, până în prezent, nici o primărie din Județul Sibiu nu a fost sancționată în acest sens deși au fost numeroase cazuri de încălcare a acestei prevederi legale.
Contravențiile menționate anterior se constată și amenzile se aplică, în primul rând, de specialiștii direcțiilor pentru cultură și patrimoniul național județene, de împuterniciții Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, de inspectorii teritoriali ai Inspectoratului de Stat în Construcții sau de inspectorii Ministerului Finanțelor Publice, după caz. În unele cazuri bine delimitate de legiuitor, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se pot face și de către primar, președintele consiliului județean și împuterniciții acestora sau de către organele de poliție, după caz. Considerăm că aceste instituții, în special direcțiile pentru cultură, nu au autoritatea și nici voința necesară pentru a aplica, în toate cazurile în care se impun, sancțiuni contravenționale, atribuțiile organelor de poliție trebuind extinse și în acest domeniu.
ADERAREA ROMÂNIEI LA CONVENȚII INTERNAȚIONALE
Odată cu schimbarea regimului politic din România, după evenimentele din decembrie 1989, a fost inițiat un proces de armonizare a legislației naționale cu cea din alte state în care problematica protejării patrimoniului cultural național se punea, cu rezultate notabile, de mai multe decenii. Astfel, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a emis Decretul nr. 187 din 30 martie 1990 pentru acceptarea Convenției privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură la 16 noiembrie 1972, publicat în Monitorul Oficial nr. 46 din 31 martie 1990. Adoptarea acestei convenții a fost justificată de riscurile la care era supus patrimoniul cultural și patrimoniul natural, din ce în ce mai amenințat de distrugere atât datorită degradărilor curente determinate de factorii meteorologici și trecerea vremii, cât și de evoluția vieții sociale și economice care le altera, într-un ritm mai accentuat, starea de conservare. Astfel, se arăta în textul Convenției, că o soluție eficientă pentru protejarea monumentelor istorice ar fi o colaborare interstatală în acest domeniu, activitățile la scară națională rămânând adesea ineficiente (sau de o eficiență redusă) “din cauza amplorii mijloacelor pe care le necesită și a insuficienței resurselor economice, științifice și tehnice ale țării pe teritoriul căreia se găsește bunul de salvgardat, considerându-se că unele bunuri din patrimoniul cultural prezintă o importanță excepțională care necesită protejarea lor ca parte din patrimoniul mondial al întregii omeniri”. Convenția mai prevede și acordarea unei asistențe colective care, fără a se substitui acțiunii statului interesat, o va completa și o va eficientiza.
În primul articol al Convenției sunt delimitate trei categorii de obiective protejate, similare cu cele din Legea nr. 422/2001, respectiv monumente (“opere de arhitectură, de sculptură sau de pictură monumentală, elemente sau structuri cu caracter arheologic, inscripții, grote și grupuri de elemente care au o valoare universală excepțională din punct de vedere istoric, artistic sau științific”), ansambluri („grupuri de construcții izolate sau grupate, care, datorită arhitecturii lor, a unității și a integrării lor în peisaj, au o valoare universală excepțională din punct de vedere istoric, artistic sau științific”) și situri („lucrări ale omului sau opere rezultate din acțiunile conjugate ale omului și ale naturii, precum și zonele incluzând terenurile arheologice care au o valoare universală excepțională din punct de vedere istoric, estetic, etnologic sau antropologic” ). Considerăm că aceste delimitări, foarte pertinente, trebuiau preluate și de legislația românească privind patrimoniul cultural imobil, foarte vagă și incompletă la acea dată. Acest lucru se va întâmpla doar 11 ani mai târziu, odată cu adoptarea Legii nr. 422.
În vederea punerii în aplicare a prevederilor convenției în special și a legislației naționale și internaționale în general, statele semnatare se obligau să înființeze pe teritoriul lor, în măsura în care încă nu exista, unu sau mai multe servicii de ocrotire, de conservare și de valorificare a patrimoniului cultural, prevăzute cu un personal corespunzător și dispunând de mijloace care să le permită să îndeplinească sarcinile ce le reveneau. De asemenea, respectând pe deplin suveranitatea statelor pe teritoriul cărora se află patrimoniul cultural menționat, fără a prejudicia drepturile reale prevăzute de legislația națională asupra patrimoniului respectiv, statele părți la această convenție considerau că la ocrotirea monumentelor istorice de valoare universală, întreaga comunitate internațională avea datoria să coopereze.
Ca modalități concrete de acțiune, se stabilea ca prevederile Convenției să se concretizeze în studii asupra problemelor pe care le ridica patrimoniului cultural, “punerea la dispoziție de experți, tehnicieni și mână de lucru calificată pentru a asigura buna execuție a unui proiect aprobat, formarea de specialiști de toate nivelurile în domeniul identificării, ocrotirii, conservării, punerii în valoare și reanimării patrimoniului cultural și natural, furnizarea de echipament pe care statul interesat nu îl poseda sau nu era în măsură să-l procure, împrumuturi cu dobândă mică, fără dobândă, sau care puteau fi rambursate pe termen lung și acordarea, în cazuri excepționale și în mod special motivate, de subvenții nerambursabile”.
Tot pe linia aderării României la protocoalele internaționale cu prevederi pe linia protejării patrimoniului cultural național, la data de 11 mai 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a emis Decretul cu nr. 224/1990 pentru ratificarea protocoalelor adiționale I și II la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949, publicat în Monitorul Oficial nr. 68 – 69 din 14 mai 1990.
Astfel, printre multe alte prevederi aplicabile în caz de război, în art. 53 al acestui act normativ, intitulat Protecția bunurilor culturale și a lăcașurilor de cult, se menționa că, pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat era “interzis să se comită orice act de ostilitate îndreptat împotriva monumentelor istorice, operelor de artă sau lăcașurilor de cult care constituie patrimoniul cultural sau spiritual al popoarelor, să se utilizeze aceste bunuri în sprijinul efortului militar și să se facă din aceste bunuri obiect de represalii”. Introducerea acestor prevederi într-o importantă convenție internațională la care au aderat un număr însemnat de state este relevantă pentru importanța de care se bucurau monumentele istorice în cadrul strategiilor și politicilor acestor state semnatare.
Tot pe linia recunoașterii tratatelor internaționale se înscrie și Legea nr. 95 din 16 septembrie 1992 pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, încheiat la București la 21 aprilie 1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 24 septembrie 1992. Printre prevederile acestui tratat se menționa și faptul că părțile contractante vor colabora în vederea păstrării și valorificării moștenirii culturale europene, inclusiv în domeniul conservării monumentelor.
Pe lângă acordurile și convențiile menționate, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 41 din 1 februarie 1993 privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru protecția și conservarea unor bunuri culturale publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 11 februarie 1993.
Scopul declarat al încheierii acestui acord a fost amplificarea și diversificarea activităților de protecție a patrimoniului cultural și asigurarea accesului fără discriminare la valorile culturii naționale și mondiale, considerându-se că deteriorarea sau dispariția obiectelor din patrimoniul cultural constituia o pierdere irecuperabilă, că protejarea patrimoniului cultural poate fi mai eficientă dacă este organizată atât la nivel național, cât și internațional, printr-o strânsă cooperare între state.
În sensul acestui acord, patrimoniul cultural era identificat cu “locurile de cult, siturile de însemnătate istorică, monumentele, cimitirele și mausoleele pentru decedați, precum și materialul arhivistic referitor la acestea”.
Cele două state se angajau să coopereze și la stabilirea listelor monumentelor istorice, îndeosebi la cele care erau în pericol de a fi deteriorate sau distruse, liste ce urmau a fi publicate. De asemenea, unul din obiectivele declarate ale convenției era înlăturarea “discriminării, în forma sau în fapt, împotriva patrimoniului cultural al oricărui grup sau împotriva cetățenilor celeilalte părți, în ceea ce privește conținutul și aplicarea legilor și reglementărilor sale, referitoare la protejarea și conservarea patrimoniului lor cultural, la dreptul de a contribui la protejarea și conservarea patrimoniului lor cultural și accesul public la acestea”.
Aceste convenții internaționale, chiar dacă erau, de cele mai multe ori, formale și fără o finalitate concretă și palpabilă, au introdus România, și prin aceasta patrimoniul cultural național românesc, acolo unde îi era locul, în circuitul culturii universale, fapt deloc de neglijat. Într-o Europă în care se făceau pași spre unificare, România nu putea să rămână izolată, așa cum a făcut jumătate de secol sub regimul totalitar comunist.
3. EVOLUȚIA LISTEI MONUMENTELOR ISTORICE
3.1. INSTITUȚII CU ATRIBUȚII ÎN GESTIONAREA LISTEI MONUMENTELOR ISTORICE
Gestionarea problematicii monumentelor istorice la nivelul Județului Sibiu și prin aceasta a listelor cu evidențele acestor obiective a revenit într-o primă fază Comitetului de Cultură și Educație Socialistă a Județului Sibiu. Înființată în anul 1968 și purtând inițial denumirea de Comitetul de Cultură și Artă, instituția funcționa în subordinea Consiliului Popular Județean. Datorită unei legislații sumare, a lipsei specialiștilor din cadrul instituției și a condițiilor social politice, activitatea Comitetului nu a fost una de anvergură, o activitate prin care să-și aducă o contribuție substanțială la protejarea monumentelor istorice.
În urma desființării Direcției Patrimoniului Cultural Național (1977), organism central cu atribuții în domeniu, ocrotirea monumentelor de arhitectură pe plan local a devenit foarte greu de realizat, deoarece singurul organism abilitat prin Legea patrimoniului cultural național, respectiv Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu avea o autoritate extrem de limitată, iar organele de specialitate ale Primăriei și Consiliului Popular Județean doar au executat, în principal, proiectele aflate în derulare.
Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural Național Sibiu (O.J.P.C.N.) a luat ființă în baza Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural național. În primele decenii ale existenței sale, Oficiul funcționa ca secție în cadrul Muzeului Național Brukenthal, având drept obiect de activitate evidența, păstrarea, conservarea, cercetarea și valorificarea patrimoniului cultural de pe raza Județului Sibiu. În condițiile stabilite de acest act normativ, Oficiul a activat până după evenimentele din decembrie 1989.
Analizând, pe baza documentelor de arhivă, activitatea O.J.P.C.N. Sibiu în perioada 1975 – 1989, considerăm că a fost una deosebit de eficientă și și-a atins scopul, aceasta cu atât de mai mult cu cât condițiile în care s-a desfășurat au fost nefavorabile din aproape toate punctele de vedere. În schimb, după anul 1990 (până la desființare, în anul 2001) instituția a intrat într-un declin pronunțat, mulți specialiști părăsind oficiul pentru domenii mai bine remunerate, iar legislația în domeniu fiind abrogată.
Munca de evidență științifică a patrimoniului imobil desfășurată în anii premergători a stat la baza întocmirii Listei Monumentelor Istorice din Județul Sibiu, elaborată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (C.N.M.A.S.I.) în anul 1991 și reactualizată periodic, cu sprijinul specialiștilor sibieni din cadrul O.J.P.C.N., Comisiei Zonale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est și ai Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național Sibiu.
Încă de la înființare, în rândurile O.J.P.C.N. Sibiu au fost încadrate 18 persoane. Directorul Muzeului Brukenthal era, conform legii, șeful Oficiului. Problemele curente erau girate de un muzeograf coordonator, numit de director. Până în 1990 aceștia au fost: Marcela Tatu (1975-1977) și dr. Alexandru Avram (1977-1990). În anul 1990 dr. Alexandru Avram devine, prin noua organigramă a Muzeului Național Brukenthal, șef secție O.J.P.C.N., până în iunie 1999, când conducerea instituției, cu avizul Ministerului Culturii, unifică O.J.P.C.N. cu Biblioteca Brukenthal, creând secția carte-patrimoniu.
Personalul oficiului a fost redus, în perioada 1991-2001, la cinci persoane, dintre care patru specialiști și o secretară, domeniul vast al patrimoniului cultural național imobil (monumente istorice) fiind gestionat, o perioadă însemnată, doar de un singur specialist, dr. Alexandru Avram. Făcând o paralelă între numărul de specialiști ai oficiului și numărul de monumente istorice și ansambluri de arhitectură din Sibiu, nu putem să nu observăm faptul că, cu toate eforturile depuse, și nu au fost deloc neînsemnate, era absolut imposibil ca această problematică să fie gestionată la nivelul la care s-ar fi impus. În aceste condiții vitrege, considerăm că trebuie apreciat aportul deosebit al acestor specialiști la salvarea și păstrarea patrimoniului sibian.
Prin Decretul 91 din 5 februarie 1990 a fost constituită Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (C.N.M.A.S.I.), cu atribuții în domeniul evidenței, protejării, conservării, restaurării și punerii în valoare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, indiferent de regimul proprietății lor. În teritoriu au fost organizate comisii zonale. În luna mai 1990 a luat ființă Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est, cu sediul la Sibiu, căreia i-au fost arondate județele Sibiu, Brașov, Mureș, Covasna, Harghita și Bistrița Năsăud. Pentru o perioadă scurtă de timp Comisia a fost condusă de dr. Thomas Nägler, iar din a doua jumătate a anului 1991, de dr. Alexandru Avram, specialiști cu o vastă experiență în domeniu. După o perioadă de tatonare, activitatea a fost relansată în anul 1991, când Comisia a fost reorganizată prin cooptarea de membri din fiecare județ arondat. Marea majoritate a acestora erau nesalariați, excepție făcând doar secretarul C.Z.M.A.S.I. (angajat al D.M.A.S.I.) precum și acei membri care făceau parte din O.J.P.C.N. Comisia era formată din: dr. arh. Paul Niedermaier, dr. arh. Herman Fabini (vicepreședinte), arh. Ioan Bucur (secretar), arh. Szabolcs Guttmann, dr. Alexandru Avram (președinte), toți din Sibiu, dr. Paul Binder, arh. E. Olsevschi (vicepreședinte), Ligia Fulga din Brașov, arh. L. Mathe, arh. A. Benczedi (vicepreședinte) din Sf. Gheorghe-Covasna, arh. L. Szikszai (M. Ciuc) etc.
De la înființare și până jumătatea anului 1993, activitatea Comisiei a progresat permanent, reușindu-se implementarea în conștiința organelor administrației locale din cele șase județe importanța ocrotirii patrimoniului imobil și respectarea legislației – atât cât exista – din domeniu. Convingerea autorităților locale cu privire la importanța păstrării în condiții optime a monumentelor istorice nu a fost o sarcină deloc facilă, interesele acestora fiind cu totul străine de problematica protejării patrimoniului cultural.
Ordonanța nr. 68/1994 devenită Legea nr. 41/1995 a împiedicat buna desfășurare a activității specifice a Comisiei. În teritoriu, C.Z.M.A.S.I.-urile au fost total ignorate, deși nu au fost desființate explicit, activitatea de avizare fiind supercentralizată, iar cea de evidență și control subordonată inspectoratelor județene pentru cultură. Prin aplicarea Ordonanța 68/1994, Comisiile zonale au fost practic puse pe linie moartă, fiind lipsite de orice mijloace materiale, retrăgându-li-se până și ștampila. Prin dispariția acestei importante instituții, activitatea în domeniul protejării patrimoniului imobil a fost serios dereglată. O serie de atribuții au fost plasate Inspectoratului Județean pentru Cultură iar altele au rămas în seama Oficiului de patrimoniu. Deoarece în cadrul acestuia lucra un istoric de artă, iar la Inspectoratul pentru Cultură – un arhitect, s-a simțit nevoia delimitării atribuțiilor fiecăruia printr-un protocol încheiat la începutul lunii martie 1998, O.J.P.C.N. revenindu-i misiunea gestionării Listei Monumentelor Istorice (prin dr. Alexandru Avram) iar Inspectoratului pentru Cultură (prin arh. Ioan Bucur) – sarcini de avizare a proiectelor.
Legea 182 din 25 octombrie 2000 care reglementa protejarea patrimoniului cultural național mobil prevedea reorganizarea inspectoratelor județene pentru cultură, „prin comasare cu oficiile județene pentru patrimoniu cultural național în direcții pentru cultură și patrimoniu cultural național”. Ca o consecință a acestei legi, H.G. nr. 286 din 8 martie 2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor confirma înființarea direcțiilor județene pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național, prin transferul personalului de la inspectoratele județene și de la oficiile de patrimoniu. Odată cu apariția Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu, din data de 13 iunie 2001, Oficiul pentru Patrimoniu Cultural Național al județului Sibiu își încetează existența. Problematica activității și a condițiilor în care a funcționat această instituție o vom aborda într-un alt capitol al lucrării.
3.2. EVOLUȚIA LISTEI MONUMENTELOR ISTORICE
ÎN PERIOADA 1955-2001
Problema inventarierii monumentelor istorice a fost încă de la început un demers complex și dificil de realizat atât din punct de vedere științific cât și practic. O primă încercare de a întocmi un asemenea inventar a fost întreprinsă în 1906 de către Comisia Monumentelor Istorice din Ungaria. Această activitate a fost deosebit de utilă, cu toate că se întemeia numai în parte pe cunoștințele concrete ale specialiștilor, bazându-se în rest doar pe informații furnizate de autorități administrative și de colaboratori localnici benevoli, rareori în măsură să răspundă în mod competent la chestionarele ce le-au fost adresate. Cu același sprijin al localnicilor s-au executat și acțiunile următoare, fiindcă realizarea unei inventarieri cu specialiști presupunea mai întâi existența unui asemenea corp suficient de numeros în raport cu numărul monumentelor vizate, iar apoi un buget care să poată acoperi nenumărate deplasări la distanțe apreciabile.
În urma cercetărilor la fața locului și a întocmirii unei arhive cu datele corespunzătoare, a fost întocmit Inventarul monumentelor și obiectelor istorice și artistice săsești din Transilvania, realizat de M. Csáki (Cluj, 1923) care, cu toate că cuprindea doar o înșiruire sumară, totuși a fost de o mare importanță pentru cercetători. Dacă pentru monumentele săsești Csáki se putea sprijini pe o bibliografie relativ mai bogată, pentru întocmirea unui inventar al monumentelor românești lipseau încă aproape complet lucrările pregătitoare. O atenție deosebită s-a acordat de la început bisericilor de lemn, luându-se totodată măsuri care să împiedice pe cât posibil distrugerea lor.
Evoluția numărului de monumente istorice de pe listele de specialitate:
Lista din anul 1955 (229)
Lista din anii ’70 (476)
Lista din anul 1991 (665)
Lista din anul 2004 (926)
Lista din anul 1955
La data de 23 iunie 1955, Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române a publicat Hotărârea privind declararea de monumente de cultură a unor monumente arheologice, de arhitectură, de artă plastică și istorice cu nr. 1160/1955, semnată de președintele acestei instituții, Gheorghe Gheorghiu Dej și de directorul general al Treburilor Consiliului de Miniștri, Petre Costache. Conform prevederilor acestui act normativ, Comisia Științifică a Muzeelor, Monumentelor Istorice și Artistice de pe lângă Academia R.P.R. avea obligația ca, în termen de trei luni de la publicarea Hotărârii, să tipărească și să difuzeze în teritoriu lista monumentelor istorice în vederea popularizării acesteia și a adoptării măsurilor de protejare a obiectivelor nominalizate.
Această listă a monumentelor istorice cuprindea, pe lângă denumirea obiectivului, adresa administrativă la care era amplasat (localitate, stradă, număr), raionul de care aparținea, conform împărțirii administrative a Republicii Populare Române din acea perioadă, și codul atribuit pentru fiecare obiectiv în parte.
Făcând o analiză sumară listei, considerăm că principalele neajunsuri ale acesteia le constituiau lipsa multor obiective de o reală valoare din rândul monumentelor protejate și neîncadrarea lor în categorii, pe criteriul valoric. Cu toate acestea trebuie remarcat faptul că pentru prima dată era legiferat, cu toate consecințele juridice derivate din aceasta, un inventar, chir și incomplet, al monumentelor istorice din România.
Prima listă cuprinzând monumentele istorice de pe teritoriul României era structurată pe 4 părți: arheologie, monumente, statui/busturi și morminte, structură ce va fi schimbată, de-a lungul timpului, la fiecare nouă listă elaborată, completată și adaptată în funcție de necesitățile concrete și de prolemele întâmpinate în gestionarea acestei problematici.
Foarte sumar elaborată datorită pe de-o parte interesului relativ redus al perioadei în ceea ce privește protejarea monumentelor istorice iar pe de altă pare a legislației mult în urma celei din statele vest europene, lista cuprindea, la nivelul Județului Sibiu, un număr de 3 monumente și situri arheologice, 209 monumente și ansambluri de arhitectură și 17 monumente de artă plastică și cu valoare memorială, în total 229 obiective, un număr extrem de redus față de realitățile din teren. În ceea ce privește clădirile memoriale și zonele istorice și urbane ce vor forma capitole distincte în viitoarele liste ale monumentelor, cea din 1955 nu cuprinde nici un obiectiv de acest gen.
O altă deficiență majoră a acesteia, cel puțin în cazul Sibiului dar și altor orașe medievale, este neincluderea în rândurile monumentelor istorice a zonelor construite, a rezervațiilor de arhitectură. Acest lucru va fi remediat doar odată cu elaborarea listei monumentelor istorice din anii ’70 și în special a celei din 1991. În cazul Sibiului, cel mai important și cel mai bine conservat ansamblu de arhitectură medievală din România, se remarcă, pe lângă valoarea individuală a monumentelor de pe teritoriul său, valoarea globală, de ansamblu, a centrului istoric al municipiului, întreaga zonă de rezervație fiind un complex urbanistic unitar. Ca urmare, el trebuia tratat și totodată protejat în acest sens. La acea dată, importanța protejării ansamblurilor de arhitectură a fost subordonată intereselor epocii comuniste, care urmărea construirea a numeroase cartiere de blocuri, mult mai încăpătoare și mai utile decât monumentele de arhitectură, considerate ineficiente și depășite pentru acea perioadă.
Lăsând la o parte deficiențele, ce este drept deloc puține, considerăm că această listă trebuie privită ca un început de drum care, ca orice început, are plusurile și minusurile sale inerente. În schimb, importanța acestei liste este de necontestat. Pentru prima dată în România este publicată și, mai ales legiferată, o listă care cuprinde monumentele istorice sau, cel puțin, o parte dintre ele, constituind un real sprijin în activitatea de protejare a acestor obiective.
Făcând o analiză a listei, observăm că în primul capitol, cel de arheologie, în cadrul Regiunii Stalin – Raionului Sibiu (unități administrativ teritoriale din acea perioadă, de origine sovietică), sunt menționate doar trei monumente istorice (ruinele cetății Hünenburg din Cisnădie, ruinele cetății medievale din Orlat și ruinele castrului roman de la Tălmaciu). Considerăm că acest capitol privind siturile arheologice a fost tratat mult prea superficial. Nu sunt menționate situri de o mare importanță cum sunt cele de la Sibiu, Mediaș, Agnita, Apoldu de Sus, Biertan, Miercurea Sibiului, Ocna, Tilișca și multe altele. Ar fi prea simplu să privim această superficialitate ca simple scăpări și să nu considerăm că anumite aspecte ideologice au determinat aceste importante și esențiale lipsuri.
Monumentele istorice sunt prezentate în listă într-un capitol distinct. Un spațiu vast al capitolului este reprezentat de fortificațiile municipiilor Sibiu și Mediaș, în diferite stadii de extindere (Turnul Sfatului, Turnul Olarilor, Turnul Archebuzierilor Turnul Dulgherilor etc.). În ceea ce privește acest capitol, deși este mult mai complet decât primul, și care prezintă, în mare, cele mai importante monumente din Sibiu, nu menționează însă un număr însemnat de obiective, unele, este adevărat, mai puțin importante și semnificative pentru istoria urbei.
Numeroase edificii ecleziastice și nu numai, care au marcat momente importante ale istoriei orașului și a împrejurimilor sale, care constituie și în prezent puncte de atracție ale Sibiului, sunt menționate ca monumente istorice încă din prima listă cu acest specific: Biserica Azilului împreună cu clădirea Azilului, Catedrala Evanghelică, Biserica Ursulinelor cu un fragment din zidul primei incinte a Cetății și complexul de clădiri, etc. Trebuie remarcat numărul însemnat al obiectivelor aparținând etnicilor sași menționate în listă, fapt explicabil de altfel datorită valorii acestor obiective și a informațiilor documentare mai bogate de care beneficiau. Totodată observăm și numărul mare de biserici evanghelice fortificate, monumente de o deosebită valoare care, din păcate, în anii ce vor urma, vor fi abandonate, multe dintre ele distruse atât de vicisitudinile vremii, cât și de intervenții umane iresponsabile.
După zona Sibiului și Mediașului, de departe cu cele mai mari concentrații de monumente istorice, raionul Agnita este prevăzut cu un număr de 39 de obiective. Sunt cuprinse în listă nu mai puțin de 26 biserici fortificate evanghelice, 3 biserici ortodoxe și 10 alte edificii laice, în special case de locuit cu o valoare istorică sau arhitecturală deosebită.
Și în ceea ce privește monumentele de for public lista este incompletă, departe de numărul real al acestora. Astfel, în Mun. Sibiu sunt nominalizate 9 astfel de monumente, statui și busturi. Acestea erau amplasate în localitățile Sibiu (bustul lui George Coșbuc din Piața Unirii, bustul lui Mihai Eminescu în Parcul Sub Arini, vasul de piatră realizat de Simon Hoffmayer amplasat în parcul Sub Arini (care în prezent se află în curtea a doua a Muzeului Național Brukenthal) etc.), Avrig (monumentul lui Gheorghe Lazăr)și Săliște (bustul lui Nicolae Henția).
Sunt menționate, de asemenea, morminte ale unor personalități care au influențat istoria și cultura atât a Sibiului în special cât și a țării în general, care au fost înmormântați în urbea de pe Cibin, clasate ca monumente istorice (Gheorghe Barițiu, Papiu Ilarian, dr. Ioan Rațiu, Iosif Sterca Șuluțiu, David Urs– baron de Marginea -toți în cimitirul bisericii ortodoxe de pe str. Reconstrucției nr. 13, Mihail Ion Ackner în cimitirul bisericii reformate din cartierul Gușterița), în orașul Avrig (Gheorghe Lazăr) sau Șelimbăr (câmpul bătăliei dintre Mihai Viteazu și Andrei Bathory). Observăm la acest capitol lipsa obiectivelor de gen amplasate în Mun. Sibiu, pe str. Justiției, cel puțin la fel de importante ca cele menționate..
Deși incompletă și cu multe neajunsuri, această listă a constituit punctul de plecare în activitatea de realizare a unei atât de importante și necesare evidențe a monumentelor istorice, fiind baza de la care s-a plecat în întocmirea listelor ulterioare. De aceea trebuie apreciat rolul pe care l-a jucat, mai ales dacă luăm în considerare condițiile perioadei în care a fost realizată. Dar eficiența listei monumentelor istorice a fost mult diminuată semnificativ de lipsa unei legislații specifice și coerente care să reglementeze acest domeniu atât de sensibil.
Monumente și situri arheologice
Monumente și ansambluri de arhitectură
Monumente de artă plastică și cu valoare memorială
Lista din anii ’70
La jumătatea anilor ’70, după aproximativ două decenii de la prima apariție a unei evidențe oficiale a monumentelor istorice, fost întocmită o nouă listă cuprinzând obiectivele de gen din Județul Sibiu, fără însă să fie publicată în vreun act normativ, având doar un circuit intern. În Municipiul Sibiu și în comunele limitrofe erau menționate 198 monumente, în Municipiul Mediaș 66 obiective, în total, la nivelul județului 461 monumente. Observăm o concentrație mare a monumentelor istorice în cele două municipii ale județului, unde găsim peste jumătate din numărul total de obiective (57,27%).
Lista era organizată pe unități administrativ teritoriale (municipii, orașe, comune) și, în cadrul acestora, pe secțiuni, având ca și criterii funcționalitatea obiectivelor. Această listă a monumentelor istorice cuprindea și 3 rezervații de arhitectură, respectiv Ansamblul feudal cetatea Sibiului, Ansamblul feudal cetatea Mediașului și Centrul istoric al orașului Cisnădie, obiective inexistente în lista anterioară. Cu toate rezervele și limitările doctrinare, odată cu apariția acestei liste s-a impus și necesitatea protejării zonelor construite, a rezervațiilor de arhitectură. Includerea acestor obiective în rândurile monumentelor istorice a reprezentat cea mai importantă noutate a listei.
Monumentele istorice din Mun. Sibiu au fost împărțite pe mai multe secțiuni. În prima erau menționate fortificațiile orașului (incinta a I-a – Piața Huet, fostă Griviței, incinta a II-a – Piața Mică, fostă 6 Martie, Bastionul Soldisch etc.), iar cea de-a doua cuprindea edificiile publice (Arsenalul – Cazarma Kempel, Biserica Azilului cu clădirile azilului, sinagoga de pe str. Constituției, Biserica Evanghelică Sf. Maria și Liceul Brukenthal din Piața Huet etc.). În următoarea secțiune au fost cuprinse casele de locuit, imobile amplasate în cele trei piețe centrale ale Mun. Sibiu și Piața Aurarilor, pe str. Avram Iancu, Mitropoliei, Turnului, Faurului, Azilului. Monumentele de artă (busturi, statui, monumente funerare) și cele memoriale (mormintele din cimitirul bisericii Sf. Petru și Pavel de pe str. Reconstrucției) au constituit capitole distincte ale Listei.
Și obiectivele din Municipiul Mediaș sunt organizate pe secțiuni, la fel ca în cazul Sibiului. În cadrul monumentelor de arhitectură, cele mai reprezentative menționate sunt Cetatea orașului Mediaș (cu turnurile și zidurile de apărare), cetatea veche „Castelul” cu biserica evanghelică „Sf. Margareta” din Piața Castelului nr. 1, Mănăstirea Franciscanilor și ansamblul civil Cetatea Mediașului.
Sunt cuprinse în listă și monumente istorice amplasate în celelalte orașe (Agnita, Cisnădie, Copșa Mică, Dumbrăveni, Ocna Sibiului) dar și în comune. Majoritatea obiectivelor sunt reprezentate de biserici evanghelice (multe fortificate) dar și de rit ortodox, mănăstiri și troițe.
Monumente și situri arheologice
Monumente și ansambluri de arhitectură
Clădiri memoriale
Monumente de artă plastică și cu valoare memorială
5. Zone istorice și urbane
Lista din anul 1991
La o relativ scurtă perioadă după revoluție, în anul 1991, a fost elaborată o a treia listă cuprinzând evidența monumentelor istorice din România. Acesta corespundea, față de precedentele, altor realități sociale, politice, economice și culturale care și-au lăsat amprenta asupra sa. În perioada dintre elaborarea acestor liste, mai multe obiective au primit statutul de monumente istorice prin clasare, altele au dispărut, listele anterioare fiind completate și actualizate.
Această listă cuprinde, la nivelul Județului Sibiu, un număr de 665 de monumente istorice, structurate pe 5 capitole, respectiv monumente și situri arheologice (84, față de 3 în 1955 și 20 în lista actualizată din anii ’70), monumente și ansambluri de arhitectură (511, față de 209 în 1955 și 408 în lista actualizată din anii ’70), clădiri memoriale (8, față de 0 în 1955 și 7 în lista actualizată din anii ’70), monumente de artă plastică și cu valoare memorială (42, față de 17 în 1955 și 37 în lista actualizată din anii ’70) și zone istorice și urbane (20, față de 0 în 1955 și 4 în lista actualizată din anii ’70). Se observă o evoluție constantă a componenței listelor monumentelor istorice în perioada analizată odată cu sporirea interesului manifestat față de această problematică cât și cu evoluția legislației în domeniu. Creșterea înregistrată nu era doar cantitativă ci și din punct de vedere al calității obiectivelor nominalizate și a concepției unitare cu care sunt privite acum monumentele istorice.
Pentru prima dată obiectivele au fost departajate pe criteriu valoric, fiind stabilite cinci niveluri de încadrare. Odată cu clasarea, fiecărui monument istoric i s-a atribuit un număr de cod propriu, format din indicativul județului (33 în cazul Sibiului), categoria din care făcea parte și numărul curent în cadrul fiecăreia. De asemenea, monumentele istorice sunt încadrate în două categorii, în prima (A) fiind cele de importanță națională și universală iar în cea de-a doua (B) cele de importanță locală.
În ceea ce privește Municipiul Sibiu, analizând lista în cauză, putem observa o mare concentrare de monumente istorice în piețele și străzile care formează nucleul rezervației arhitecturale, în Piața Mare având 15 monumente, în Piața Mică 31, Piața Huet 9, Piața Aurarilor 10, pe str. Mitropoliei și Nicolae Bălcescu câte 14, pe str. Avram Iancu 16 iar pe str. Ocnei 12 obiective. Acest lucru este normal datorită faptului că acestea au fost nucleele în jurul cărora s-a format, de-a lungul secolelor, orașul actual, dar totodată denotă o continuitate și o păstrare a acestor obiective în ciuda tuturor vicisitudinilor la care a fost supusă urbea, o evoluției orașului într-un perimetru constant începând de la mijlocul secolului al XIV-lea.
În Județul Sibiu exista la acea dată un număr mare de monumente clasate (665 poziții în Lista monumentelor din 1991, dintre care 22 rezervații). La rândul lor, rezervațiile cuprind numeroase clădiri (1050 în Sibiu, 750 în Mediaș etc.). La aceste cifre se adăugau numeroase clădiri amplasate în zonele de protecție a monumentelor, dar niciodată nu a putut fi contabilizat numărul lor.
Cu toate acestea, Lista monumentelor istorice era departe de a fi completă. Cercetările de după 1990 au relevat existența unui număr mare de potențiale monumente și rezervații, atât în mediul urban cât și în cel rural. Din 55 de comune cu circa 170 localități, marea majoritate dețineau obiective susceptibile de a fi clasate. Se păstra un mare număr de clădiri tradiționale din cărămidă, databile cu începere din sec. al XVIII-lea, când acest gen de construcție s-a generalizat. Casele din lemn, concentrate în special în satele de munte, au fost investigate doar sporadic. În orașe se aflau numeroase monumente potențiale din sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, unele grupate în cartiere coerente, cărora trebuia să li se confere statutul de rezervații.
Spre exemplu, în cazul Sibiului (unde rezervația se limitează la zona medievală intra-muros, plus fâșia de protecție aferentă) cercetările în curs de desfășurare la acea dată relevau necesitatea măririi suprafeței protejate (desigur, cu regiuni de protecție diferențiate). Lipseau cartiere istorice ca cele Iosefin și Terezian (sec. XVIII), Haller și Konrad Wiese – sf. sec. al XIX-lea etc.
Deoarece evidențele vechi s-au orientat cu predilecție asupra perioadei medievale și baroce, un segment important al istoriei naționale a fost palid reflectat în aceste liste. Multe biserici ortodoxe sau greco-catolice din a doua jumătate a sec. al XIX-lea nu au fost incluse în Listă. Acest fapt a permis, printre altele, demolarea unei biserici datate 1866 în satul Șmig, com. Ațel. Dar, din păcate, acesta nu a fost un caz izolat.
Nu numai perioadele istorice ci și categoriile funcționale, în special cele intrate mai de curând în atenția specialiștilor ca și a opiniei publice, lipsesc din respectivele liste sau sunt foarte sumar reprezentate. Dintre acestea enumerăm clădirile cu caracter industrial, tehnic, atât din mediul urban cât și din cel rural, grădini, parcuri și cimitire istorice, poduri, troițe sau elemente peisagistice.
Lipsesc, de asemenea, din liste, troițele din zidărie existente atât în localități ca Rășinari, Sebeșu de Jos, Arpaș, cât și pe câmp, în afara localităților (între Poplaca și Orlat dar și în alte multe zone). Dintre numeroasele obiective reprezentative care nu au fost menționate în liste putem aminti Fabrica de pâine din Sibiu (Manutanța – 1888), moara „Spicul”, moara Schreyer (între timp demolată), moara de pe Șoseaua Alba Iulia nr. 2 (demolată în anul 2007 când Sibiul era Capitală culturală europeană…) etc.
Dacă în primul capitol sunt prezentate monumentele și siturile arheologice, în cel de-al doilea, și cel mai important din perspectiva lucrării de față, sunt vizate monumentele și ansamblurile de arhitectură. Cu un număr de 511 obiective, acest capitol reprezintă aproximativ 77% din totalul listei. Aproape jumătate din acestea, respectiv 204, sunt situate în Municipiul Sibiu (de la codul 33 B 001 la 33 B 204).
Și în această listă, un spațiu important îl ocupă elementele de fortificație, fapt explicabil având în vedere că, până în sec. al XVIII-lea, funcția militară a cetății era deosebit de pronunțată, eforturile de fortificare fiind preponderente față de arhitectura civilă. Fortificațiile au fost ridicate în etape succesive, impuse de situația demografică, economică și politică a Sibiului în diferite momente ale istoriei. Sunt menținute elementele de fortificație ale orașului medieval din vechea listă, fiind introduse și unele obiective noi de acest gen.
Tot în această listă au fost introduse numeroase monumente cu caracter religios, specifice fiecărui cult cu adepți în urbe (Catedrala Mitropolitană, Biserica Evanghelică C.A., Biserica Reformată (calvină), Biserica Romano-Catolică, Biserica Azilului etc.). Toate aceste obiective le vom regăsi în toate listele de specialitate ulterioare.
Această listă a monumentelor istorice cuprindea, și pentru celelalte zone ale Jud. Sibiu, un număr mare de biserici evanghelice, cele mai multe fortificate, lucru explicabil datorită originilor germanice ale localităților și preponderenței populației de această etnie în zonă. Din păcate, în anii următori, datorită migrației masive a etnicilor sași, aceste obiective de mare valoare au fost părăsite, marea lor majoritate aflându-se în prezent în stare de conservare mai mult decât precară, cu ziduri întregi prăbușite și, ce este mai grav, fără perspective de rezolvare a acestor probleme, administratorii lor fiind incapabili să remedieze situația dezastruoasă în care se află. De o mare valoare istorică și arhitecturală, în aceleași registru al monumentelor cu caracter religios, se înscriu și fosta mănăstire cisterciană „Santa Maria Candelis” din localitatea Cârța, ridicată în sec. al XIII-lea (atestată la 1202) care a suferit o serie de transformări în cursul secolului al XV-lea (cod 33 B 270) precum și cetatea cu biserica romanică din Cisnădioara, datată în anul 1223, amplasată pe dealul din imediata proximitate a localității (33 B 269).
Un al patrulea capitol al listei monumentelor istorice din județul Sibiu îl reprezintă monumentele de artă plastică și cu valoare memorială. Ridicate în sec. XIX-XX, aceste obiective, în număr de 42, reprezintă o mică parte din monumentele sibiene. Aproape jumătate dintre acestea (20) sunt amplasate în Mun. Sibiu, reprezentând personalități ai istoriei și culturii naționale și universale care au trăit sau activat în urbe sau au influențat, într-un fel sau altul, istoria orașului, cum sunt monumentele lui Mihai Eminescu (Parcul Sub Arini), Gheorghe Barițiu (Parcul Astra), Zaharia Boiu (mormânt în cimitirul bisericii ortodoxe Bunavestire de pe str. Justiției nr. 5), George Coșbuc (B-dul Victoriei) și mulți alții.
Tot în acest capitol a fost inclus și grupul de monumente funerare ale personalităților care au fost înmormântate în cimitirul bisericii ortodoxe de pe str. Reconstrucției nr. 13, obiective pe care le găsim și în lista precedentă, respectiv cele ale lui Gheorghe Barițiu, Al. Papiu Ilarian, Dr. Ioan Rațiu, Iosif Sterca Șuluțiu și David Urs baron de Marginea.
Ultimul capitol al listei cuprinde zonele istorice urbane și rurale, capitol nou introdus față de lista oficială precedentă (din 1955). Importanța acestuia este deosebit de mare, datorită specificului Mun. Sibiu dar și a altor zone construite din județ care trebuiesc privite și protejate ca un ansamblu arhitectural și nu ca monumente izolate, aspect ce determină, în mare parte, și valoarea acestora.
La nivelul Județului Sibiu avem 24 astfel de obiective, foarte diferite atât ca valoare cât și ca întindere. Cel mai important ansamblu, din ambele puncte de vedere menționate anterior, este cetatea Sibiului (centrul istoric al orașului – 33 E 001). Orașul vechi, unul dintre cele mai impunătoare și mai importante ansambluri de arhitectură medievală din centrul și estul Europei și cea mai de seamă rezervație de arhitectură națională atât in punct de vedere al întinderii, al volumului construit cât mai ales a bogăției și complexității rezolvărilor urbanistice și a elementelor arhitecturale păstrate, deținând primul loc pe plan național cu suprafața de 115 ha., dintre care cca. 80 ha. intra-muros, era posesorul a peste 1000 de clădiri din care aproape 200 nominalizate și încă 150 susceptibile a fi nominalizate ca monumente istorice. Notabilă este și valoarea și diversitatea clădirilor –nominalizate sau nu – cuprinse în interiorul rezervației (biserici, locuințe, clădiri publice, fortificații).
Limitele zonei centrului istoric erau reprezentate, în mare parte, de ultima centură de fortificații a Sibiului medieval, între Piața Unirii, Bd. C. Coposu (la S-E), str. Constituției, str. Pescarilor, Piața Gării (frontul vestic), Str. Nicolae Teclu, str. Pulberăriei în nord, Piața Cibin în nord-vest și str. Dârstelor, Aleea Filozofilor, șos. Alba Iulia Str. Andrei Șaguna în sud-vest. Această delimitare, care va rămâne identică și în listele monumentelor istorice întocmite ulterior (2004 și 2010) a fost bine realizată, cu respectarea realităților de pe teren.
Tot în Mun. Sibiu au mai fost delimitate încă două zone cu statut de monument istoric, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, rezervație de arhitectură și tehnică populară cu reprezentare națională (întregul complex de construcții și instalații țărănești) din Dumbrava Sibiului și în Cartier Turnișor șirul de case de pe ambele laturi ale str. Turnișor până la str. Turnului, ambele găsindu-le și în listele ulterioare.
Din punctul de vedere al întinderii și valorii arhitecturale, urmează centrul istoric al Municipiului Mediaș (Cetatea Mediașului), important ansamblu de arhitectură urbană, oraș ce mai deține încă trei zone protejate, respectiv fațadele caselor de pe str. Johannes Honterus, fațadele caselor din Piața Regele Ferdinand I și ansamblul de locuințe de sec. XVIII din Piața George Enescu.
Lista monumentelor istorice mai cuprinde și alte importante rezervații de arhitectură medievală cum sunt cele din Agnita (orașul vechi, sec. XVIII-XIX) sau Cisnădie (centrul istoric al orașului), ambele însemnate așezări medievale, dar și unele de dimensiuni mai reduse, respectiv localitățile Biertan și Valea Viilor, ambele situri UNESCO, ansamblul urbanistic al vechii localități Cisnădioara etc.
Monumente și situri arheologice
Monumente și ansambluri de arhitectură
Clădiri memoriale
Monumente de artă plastică și cu valoare memorială
Zone istorice și urbane
Lista din anul 2004
Lista monumentelor istorice din 1991 a rămas valabilă, cu numeroase modificări (atât clasări cât și declasări de obiective) timp de 13 ani când, prin Ordinul Ministrului culturii și cultelor cu nr. 2314/2004 a fost adoptată o nouă listă care cuprindea inițial, pe teritoriul Județului Sibiu, un număr de 926 monumente istorice (față de 665 în cea anterioară și 229 în prima listă din anul 1955), număr ce va crește constant, odată cu noi clasări de obiective de acest gen.
Și această listă a monumentelor istorice a fost realizată pe județe. Din punct de vedere structural, monumentele sunt grupate pe patru categorii, în funcție de natura lor, respectiv monumente de arheologie, de arhitectură, de for public și monumente memoriale și funerare. Din punct de vedere valoric, obiectivele sunt încadrate în două categorii: A – monumente de interes național și universal și B – monumente de interes local. Pentru fiecare monument în parte sunt specificate codul, denumirea, amplasarea, localitatea – municipiu, oraș, comună, sat, adresa și datarea. În ceea ce privește codul fiecărui obiectiv, acesta este format din sigla alfabetică a județului în care se află (SB în cazul nostru), grupa valorică în care a fost încadrat: A, respectiv B, categoria căruia îi aparține, I, II, III sau IV și numărul curent în cadrul fiecărei categorii.
Dar până la publicarea în Monitorul Oficial al Listei monumentelor istorice din 2004, Ministerul Culturii și Cultelor, prin Institutul Național al Monumentelor Istorice a publicat o evidență a monumentelor din listele anterioare dispărute. Dintr-un număr de 544 de monumente dispărute (unele nu au existat niciodată), Județul Sibiu era prevăzut cu 5 imobile cu acest statut respectiv bisericile evanghelice din sat Giacăș, comuna Alma și din Sat Valea Lungă, comuna Dârlos (sunt confundate cu două obiective din Jud. Alba), trei case de lemn din comuna Rășinari, toate datând din sec al XIX- lea). Dar, în urma unor verificări efectuate pe teren, la sesizarea unor instituții sau din proprie inițiativă, am constat că un număr mai însemnat de monumente care apar în listele de specialitate au fost însă demolate (imobile din Biertan, Valea Viilor, Porumbacu de Jos, Jina, Miercurea, Săliște, Alma Vii etc.).
3.2.1. PROPUNERI DE INTRODUCERE/RADIERE ÎN/DIN
LISTELE MONUMENTELOR ISTORICE
În anul 1971 Direcția Monumente Istorice din cadrul Comitetului de Cultură și Educație Socialistă, făcea o serie de propuneri, într-o adresă către Consiliul Popular al Județului Sibiu, privind introducerea în lista monumentelor istorice a unor noi obiective. Este propus astfel Pavilionul Băilor din Ocna Sibiului nr. 22 și cinci case cu valoare deosebită din punct de vedere arhitectonic sau al tipologiei, din localitățile Micăsasa, Scoreiu și Poiana Sibiului. Obiectivele propuse, în special cel din Ocna Sibiului, erau monumente de o certă valoare istorică și documentară și considerăm că introducerea acestora în listele de specialitate și stabilirea unui regim de protecție special era absolut necesar pentru salvarea lor de la o distrugere iminentă. Ulterior, Pavilionul Băilor din Ocna Sibiului a fost clasat, intrând în rândul monumentelor istorice.
În anul 1982, în vederea asigurării unei evidențe cât mai complete și unitare a monumentelor istorice, Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural Național Sibiu solicita Consiliului Popular Județean Sibiu prin adresa cu nr. 1292/30.04.1982, transferarea în cadrul acestei instituții a întregii documentații (fișe, planuri, zone de protecție) deținute până atunci de Serviciul de sistematizare al județului și la secțiile acestuia din Mun. Sibiu și Mediaș. Această solicitare venea în conformitate cu Decretul Consiliului de Stat cu nr. 13/1975, ap. III, art. 12 lit. a și Dispoziției nr. 160/19.03.1982 elaborată de C.C.E.S., lit. c, cap. I.2.5. Potrivit acestor norme legislative, oficiile județene de patrimoniu asigurau coordonarea unitară pe plan județean a activității de evidență a monumentelor istorice și centralizau și organizau documentele de evidență privind monumentele de cultură. Și aceasta în contextul în care Oficiul de patrimoniu era singura instituție de la nivelul Județului Sibiu care reprezenta cu adevărat interesele monumentelor istorice, gestionarea respectivelor documentații fiind absolut necesară pentru eficientizarea activității de protejare a obiectivelor de gen.
Deși mai completă decât cea anterioară, lista monumentelor din anii ’70 avea totuși numeroase lipsuri, necuprinzând obiective de mare importanță. În vederea remedierii acestor deficiențe din evidența monumentelor de arhitectură din Județul Sibiu, la începutul anului 1986, Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural Național Sibiu a făcut, prin dr. Alexandru Avram, muzeograf coordonator al instituției, două de propuneri pentru completarea acestei liste, vizate fiind două obiective de certă valoare istorică și documentară, care s-ar fi impus să fie introduse și în listele anterioare. Primul obiectiv propus a fost Palatul ASTRA din Mun. Sibiu, str. George Barițiu nr. 3, clădire monumentală compusă din parter și două etaje, a cărei construcție a fost hotărâtă în adunarea generală a Astrei din 27-28 august 1897 pentru a adăposti viitorul muzeu, biblioteca și sediul Asociațiunii.
Al doilea obiectiv propus a fost Școala Populară de Artă din Mun. Sibiu, str. A. Odobescu nr. 2. Aceasta era o clădire așezată în pantă, prezentând două fațade diferite ca formă și elevație. Spre str. Odobescu avea parter și etaj, iar în direcția opusă parter și trei etaje și prezenta interes deosebit pentru apariția primei curți de lumină (acoperită cu sticlă și metal) realizată în Sibiu. Este opera arhitectului sibian C.H. Eder din anul 1897.
Activitatea de actualizare a evidențelor de specialitate a continuat și în anii următori. În anul 1987, O.J.P.C.N. Sibiu a mai propus includerea pe lista monumentelor istorice a două obiective situate pe raza Municipiului Sibiu, și acestea de o reală valoare istorică și documentară. Primul imobil propus a fost casa de pe str. Nicolae Bălcescu nr. 2, clădire cu parterul datând din sec. XVI-XVII, cu bolți gotice și baroce, care a aparținut contelui W. Frank von Frankenstein, vestit om de știință. Aici, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea a luat ființă o galerie de tablouri (portrete). Fațada dinspre piață era organizată în stil clasicist la începutul secolului XIX. A doua propunere a fost Spitalul C.F.R. de pe str. Moscova nr. 20 (azi str. Constantin Noica), o construcție a arhitectului vienez Otto Wagner în stil Sezzesion (1899-1905) cu o serie de elemente aparținând acestui stil.
De asemenea, la data de 29.10.1986, instituția sibiană mai făcut o serie de sugestii pentru aceeași listă a monumentelor istorice. La primul capitol, monumente – rezervații arheologice, sunt făcute două propuneri: așezarea de coloniști romani (probabil un pagus) din sec. II-III d. Hr de la Micăsasa, amplasată în centrul satului, între gară și biserică. Propunerea a fost făcută datorită faptului că săpăturile din această locație au scos la iveală urme de locuire, un templu precum și cuptoare de ars oale, materiale romane și post romane de secol IV-VI d. Hr. Tot aici, pentru prima dată, s-au găsit tipare de terra sigilatta. A doua sugestie se referea la stațiunea de odihnă pentru călători și schimbare a cailor (mansio) din Stațiunea Miercurea Băi (oraș Miercurea Sibiului, atunci comună), amplasată la sud de șoseaua națională care traversează localitatea. Ca motivare a propunerii s-a menționat că această locație este amplasată pe direcția drumului antic Apulum – Caput Stenarum, pe o pantă a văii cu ape termale.
În aceeași adresă, la capitolul al doilea, au fost făcute propuneri privind introducerea în Listă a unor monumentele istorice și de arhitectură. Primul obiectiv vizat a fost Baia Populară Neptun din Mun. Sibiu str. Lenin (ulterior Andrei Șaguna) nr. 2. Aceasta este una din primele construcții de acest gen din țară, ridicată în anul 1904. A fost concepută în Jugendstill de către arhitecții Hocheder și Recknagel din München. A doua propunere privește Palatul Astra, propunere făcută și într-o adresă anterioară, iar cea de-a treia era o casă de locuit din Mun. Sibiu, str. Moscovei (azi Constantin Noica) nr. 9, construcție în stil neoclasic, datată 1895, a arhitectului C.H. Eder, prezentând ancadramente și coloane sculptate în piatră. A fost propusă, de asemenea, clădirea Muzeului de Științe Naturale din Mun. Sibiu, str. Cetății nr. 1, construcție în stil neo-renaștere, ridicată în anul 1895.
Urmau 26 de case de locuit din comuna Biertan propuse pentru introducere pe listă. Cele mai importante erau cele de pe str. Tudor Vladimirescu nr. 82 (construită în sec. al XVIII-lea, prezentând bolți cilindrice la subsol și în arce la parter), str. Alexandru Ioan Cuza nr. 4 (ridicată în anul 1799, cu bolți în cruce și grinzi de lemn la parter), str. Alexandru Ioan Cuza nr. 10 (datează din sec. al XVIII-lea, fiind reparată în anul 1799, prezentând boltă cilindrică la subsol, grinzi la parter, profile și ornamente în timpan), str. A. I. Cuza nr. 12 (datând din sec. al XVII-lea, cu boltă semicilindrică la subsol, în cruce la parter, profile și ornamente de stucatură la bolțile de la parter), celelalte case fiind prevăzute cu plafoane cu stucatură (profile și ornamente) de nuanță barocă datând de la sfârșitul secolului al XVIII – lea și începutul celui de-al XIX -lea.
De asemenea, sunt propuse Biserica romano – catolică din Copșa Mică, construită în stil baroc în anul 1779, o casă de tăbăcar din com. Șeica Mare nr. 452 (casă cu poartă zidită, la subsol prezintă bolți cilindrice, două tavane cu stucaturi de factură barocă, cu ornamentație din tencuială în timpanul triunghiular) și o casă de locuit din aceeași localitate, de la nr. 460 (casă cu o încăpere fără subsol, parterul prevăzut cu grinzi de lemn iar timpanul este triunghiular cu trei goluri și ancadramente lucrate în tencuială), un imobil din com. Șeica Mică nr. 35, care a fost casa unui dogar, care prezenta timpan ascuțit, un butoi zidit într-o nișă, cu parter înalt iar camera din față era decorată cu stucatură de factură barocă.
Din comuna Valea Viilor sunt propuse patru case de locuit (numerele 63, 133, 185 și 427), construcții prevăzute cu ornamentație tipică, de tencuială, reprezentând viță-de-vie, șerpi, pilaștrii etc., în timp ce din sat Vale (oraș Săliște, atunci comună), sunt menționate patru case ridicate în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, construcții din piatră, bârne, acoperite cu șindrilă. Din Comuna Săliște este propus un obiectiv (str. București nr. 993) ridicat în anul 1811, o casă țărănească cu planimetrie simetrică, din piatră, bârne, acoperite cu șindrilă, din com. Poplaca un imobil construit în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cu planimetrie originară, din bârne cioplite dreptunghiular îmbinate în coadă de rândunică, două case din Gura Râului (nr. 587 și 590), ridicate în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, ambele cu plan originar, construite din piatră, bârne și acoperite cu țigle și două case din loc. Boița (comuna, azi orașul, Tălmaciu), din aceeași perioadă cu cele menționate anterior, confecționate din piatră, lemn și acoperite cu șiță.
Considerăm că toate propunerile privind introducerea de noi obiective pe lista de specialitate făcute de către Oficiul de patrimoniu au fost deosebit de pertinente, ele fiind efectuate după verificări temeinice pe teren și documentare de arhivă. Introducerea pe aceste liste și, odată cu aceasta, atribuirea statutului juridic de monument istoric, a fost singura cale de salvare a acestor importante obiective. Fără intervențiile ferme ale reprezentanților Oficiului, ele ar fi fost distruse. Majoritatea dintre acestea se află și pe ultima listă a monumentelor istorice publicată în anul 2010.
Au fost însă și situații în care O.J.P.C.N. Sibiu, în urma efectuării de verificări la fața locului, a considerat că anumite clădiri nu întrunesc condițiile necesare de a fi incluse în lista monumentelor istorice, cum au fost cele deținute de Unitatea Militară 01080 Sibiu. Verificările au fost efectuate ca urmare a solicitării acestei instituții. Aceleași concluzii au rezultat și din verificările efectuate cu privire la Spitalul Militar Sibiu la fel, la solicitarea instituției în cauză. Evident, opiniile exprimate atunci, pot fi corectate acum într-o nouă viziune asupra patrimoniului, prin care ar trebui incluse in Listele de monumente mai multe clădiri publice datând din sec. XIX, cum ar fi cele două de mai sus sau Spitalul clinic de pe Bulevardul Corneliu Coposu.
Propuneri de includere în lista monumentelor istorice au fost făcute și de alte instituții. Astfel, reprezentanții Consiliului Popular al Județului Sibiu – Comitetul Executiv, în cadrul verificărilor efectuate pe teren, au identificat o serie de obiective, deosebite din punct de vedere al stilului arhitectonic și al vechimii acestora, pe care le-a propus C.C.E.S. – Direcția Patrimoniului Cultural Național și O.J.P.C.N. Sibiu pentru aprobarea clasării acestora în rândul monumentelor istorice. Sunt menționate biserica evanghelică din comuna Bârghiș, casa parohială a bisericii evanghelice din Șura Mare, casa din comuna Șura Mare nr. 248 (a făcut parte dintr-o veche mănăstire existentă în sec. al XV-lea) și casa din Rășinari nr. 797 (având stil de arhitectură populară specific zonei).
Dar au existat și solicitări privind scoaterea de pe Lista monumentelor istorice, din diferite motive, a unor obiective. Este cazul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din loc. Sadu, parohia ortodoxă din localitate urmărind mutarea bisericii pe un alt amplasament. C.Z.M.A.S.I. Transilvania-Est a avizat favorabil solicitarea, în contextul în care monumentul, construit în mai multe etape, nucleul inițial fiind extins spre vest prin mărirea naosului și adăugarea unei turle, a suferit intervenții și modificări succesive, în acest fel neputându-se pronunța cu certitudine asupra vechimii și valorii sale. Mai mult, în timpul demontării, puteau fi elucidate problemele menționate, avizul definitiv putând fi eliberat după întocmirea unui proiect în acest sens. O altă solicitare de aprobare a demolării unui imobil amplasat în zona protejată a centrului Sibiului (rezervația de arhitectură) privea obiectivul de pe str. Rotarilor nr. 12, caz în care, datorită unor elemente valoroase (volumetrie generală, elemente decorative la nivelul frontonului precum și forma acestuia, ferestrele prevăzute cu obloane de factură tradițională) dar având în vedere și starea avansată de degradare a clădirii, comisia a propus două soluții, respectiv înstrăinarea casei unei persoane cu posibilități financiare, dispusă să investească în restaurarea acesteia sau demontarea casei pe baza unui releveu și a unei autorizații ulterioare a Comisiei, urmând ca clădirea să fie refăcută (identică cu cea inițială).
Datorită faptului că, deși mult mai completă decât cele anterioare, Lista monumentelor istorice din 1991 nu cuprindea totuși o serie de obiective de o certă valoare istorică, documentară sau arhitecturală, în special imobile amplasate în zona rezervației de arhitectură a centrului istoric al Sibiului, în cadrul activităților desfășurate în primul deceniu de după revoluție, reprezentanții O.J.P.C.N. Sibiu au făcut, în mai multe rânduri, propuneri de completare a acestei liste. Majoritatea propunerilor instituției sibiene s-au concretizat în introducerea monumentelor în cauză în variante actualizate ale listei sau în cea elaborată și publicată în anul 2004.
Au fost făcute astfel 69 de propuneri pentru două imobile de pe str. Arhivelor (nr. 1 și 3), șase de pe str. N. Bălcescu (nr. 4 – Hotel Împaratul Romanilor,. 5, 6, 9, 25 și 33), trei de pe str. Cetății (nr. 1 Muzeul de Istorie Naturală), 18 și 20, str. Filarmonicii nr. 2, P-ța Huet nr. 2, opt case pe str. Avram Iancu nr. 12, 15, 17, 19, 20, 23, 24 și nr. 27, două pe str. Gh. Lazăr (nr. 1 și 6 ), cinci de pe str. G-ral Magheru nr. 5, 7, 11, 16 și 18. Au fost propuse, de asemenea, imobile din str. Mitropoliei (nr. 17) P-ța Mică (nr. 17), str. Al. Odobescu (nr. 2 – Școala de arte), trei case de pe str. Papiu Ilarian (nr. 8, 9 și 16) și cinci de pe str. Timotei Popovici (nr. 3, 7, 9 , nr. 11 și 13 ). De pe str. A. Șaguna a fost propus imobilul cu nr. 6, de pe str. Șelarilor cele cu nr. 10 și 8, din Piața Schiller cele cu nr. 1, 2 și 4, de pe str. Telefoanelor nr. 1 și 5, str. Tipografilor nr. 6, 7, 10, 12 și 19, str. V. Tordoșanu nr. 6, 8, 9, 12 și 13, str. Tribunei nr. 2, 6, 15 și 25, str. Turnului nr. 1, str. Xenopol nr. 11, 34 și 36 și în final, str. 9 Mai nr. 24, 27, 28 și 31.
În urma cercetării fondului construit din rezervația de arhitectură a Municipiului Sibiu, obiectiv inclus în lista monumentelor istorice din anul 1991 cu codul 33 E 001, dr. Alexandru Avram a constatat existența unor neclarități și neconcordanțe între lista menționată si situația de fapt din teren. Spre exemplu mai multe edificii cu statut de monument istoric au mai multe adrese poștale (accese duble), în principal datorită amplasării acestora între două piețe sau între două străzi. Astfel, în vederea eliminării unor confuzii cu privire la aspectul menționat și a remedierii deficiențelor constatate în viitoarea listă a monumentelor istorice, instituția sibiană a înștiințat, în acest sens, Direcția Monumente Istorice (Secția Evidență), C.I.M.E.C. și S.C. Urbana S.A. (societate care avea în patrimoniu multe din clădirile în cauză) despre problemele constatate cu privire la o serie de 17 monumente istorice, și anume pentru cele din str. Samuel Brukenthal nr. 2 comun cu Piața Mică nr. 5, Piața Mică nr. 6 /Piața Huet nr. 6, Piața Mică nr. 7 /Piața Huet nr. 7, Piața Mică nr. 8 /Piața Huet nr. 8, Piața Mică nr. 9/Piața Huet nr. 9, Piața Mică nr. 10/Piața Huet nr. 10, Piața Mică nr. 11/Piața Huet nr. 11, Piața Mică nr. 12/Piața Huet nr. 12, Piața Mică nr. 13/Piața Huet nr. 13, Piața Mică nr. 14/Piața Huet nr. 14, Piața Mică nr. 15/Piața Huet nr. 15, str. Șelarilor nr. 14/str. Bărbierilor nr. 2 și str. Manejului nr. 4, str. Azilului nr. 4/str. Turnului nr. 8 și Turnului nr. 2, Piața Mare nr. 7/acces din str. Arhivelor nr. 2 și Arhivelor nr. 1, Piața Mare nr. 1/Piața Mică nr. 2, Piața Mare nr. 2/Piața Mică nr. 3 și Piața Mare nr. 3 /Piața Mică nr. 4.
O.J.P.C.N. Sibiu a făcut, în numeroase rânduri, propuneri de remediere a deficiențelor constate în urma analizării listei monumentelor istorice și a comparației acesteia cu realitățile de pe teren. Astfel a fost întocmită o adresă în acest sens către Centrul de Informatică și Memorie Culturală și către Direcția Monumente Istorice (Secțiunea Evidență) din cadrul Ministerului Culturii prin care au fost aduse la cunoștință observațiile specialiștilor Oficiului cu privire la aceste aspecte, fiind făcute și o serie de propuneri concrete de introducere în lista monumentelor istorice a unor obiective reprezentative, omise într-o primă fază. Cel mai important obiectiv omis a fost rezervația de arhitectură din Biertan, aflată chiar sub protecția UNESCO, dar și Turnul Dulgherilor din Mun. Sibiu, ansamblul urbanistic Cisnădioara, fosta mănăstire Porcești (ruine, refăcută total după 1990) sau imobilul din Mun. Mediaș, str. Mihai Eminescu nr. 12.
Dar acestea nu au fost singurele observații și propuneri făcute de specialiștii O.J.P.C.N. Sibiu, fiind evidențiate numeroase erori ce priveau diferite aspecte ale monumentelor deja introduse în liste. Astfel, printre problemele identificate de reprezentanții instituției menționate au fost lipsa rezervației de arhitectură Mediaș (trecută la Mun. Sibiu cu nr. 370), la unele monumente nu corespundea datarea, la altele locația, sau erau prezentate incomplet, lipsind anumite elemente componente importante (resturi de fortificații de la biserica evanghelică C.A. – poziția 330), la poziția 332. Parcul Astra este confundat cu Parcul Sub Arini, la fostul Arsenal din Mun. Sibiu apare în plus un turn de apărare (la poziția 383), bisericii romano-catolice din Mun. Sibiu îi sunt atribuite două numere/coduri (33 B 0068 și 0004) dar și solicitări privind scoaterea de pe listă a unor monumente ce nu au putut fi identificate pe teren.
Au existat de asemenea și unele neconcordanțe între obiectivele cuprinse în lista monumentelor istorice și realitatea de pe teren, constatate în urma efectuării unor analize, O.J.P.C.N. Sibiu solicitând Direcției Monumente Istorice eliminarea lor de pe listă. Este cazul bisericilor evanghelice C.A. din sat Giacăș, com. Alma (33 B 0305) și din sat Valea Lungă, com. Dârlos (33 B 0502) monumente care nu existau și nici nu au existat pe teren, la fel ca și Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae din Ocna Sibiului (33 B 0416), în localitate neexistând biserică cu acest hram.
De asemenea, obiectivele Fundația Vama Veche din Biertan (33 B 0242) și două case, una din Cașolț nr. 322, com. Roșia ( 33 B 0262) și cealaltă din Marpod (33 B 0328 nu au fost identificate pe teren în urma controalelor reprezentanților O.J.P.C.N. Sibiu sau a autorităților locale.
Dacă în perioada 1991-2000 Lista monumentelor istorice din Județul Sibiu a fost completată cu o serie de obiective care au fost neglijate sau omise anterior, au fost și cazuri în care monumente mai mult sau mai puțin importante, au fost radiate ca urmare a demolării lor. Astfel, în Municipiul Sibiu avem cazul Bisericii minoriților (33 B 0085) de pe str. 9 Mai nr. 75, în realitate corul unei biserici mănăstirești de mari dimensiuni, cercetată arheologic și publicată după 1990. Această construcție a fost transformată în locuință și în atelier de vopsitorie iar în anul 1984 în cadrul sistematizării zonei s-a avizat demolarea clădirii, fapt realizat în anii 1988 – 1989.
Dar, din păcate, soarta acestui obiectiv nu a rămas singulară, mai multe monumente istorice din lista întocmită în anul 1991, au fost demolate, mai ales în mediul rural unde monitorizarea acestora era, în special din considerente materiale, mai dificilă. A fost cazul unor case de lemn din localitățile Gura Râului nr. 936 (33 B 0308), Poiana Sibiului nr. 947 (33 B 0428) și nr. 1440 (33 B 0425), Porumbacu de Jos nr. 309 (33 B 0430), Rășinari nr. 1712 (33 B 0439) și nr. 1722 (33 B 0440) și nr. 786 (33 B 0442), Rod nr. 287 (com. Tilișca – 33 B 0449, Sadu, nr. 105 (33 B 0457).
4. ÎNFIINȚAREA ȘI ACTIVITATEA COMISIEI REGIONALE ȘI ZONALE A MONUMENTELOR, ANSAMBLURILOR ȘI SITURILOR ISTORICE TRANSILVANIA EST. COLABORAREA CU OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL SIBIU
ÎNFIINȚAREA ȘI ORGANIZAREA COMISIEI NAȚIONALE A MONUMENTELOR, ANSAMBLURILOR ȘI SITURILOR ISTORICE
Imediat după revoluție, datorită necesității înființării unei instituții care să reprezinte interesele protejării monumentelor istorice, a avut loc o primă întâlnire a specialiștilor din domeniu (arhitecți, istorici, istorici de artă, arheologi, restauratori etc.), care au ridicat problema reînființării Direcției Monumente Istorice și a Comisiei Monumente Istorice. Grupul de inițiativă format din prof. dr. arh. Gr. Ionescu, arheolog Dr. Radu Popa, arh. Dr. Eugenia Greceanu, prof. dr. arh. Aurelian Trișcu, arh. dr. Peter Derer etc. au luat legătura cu Ministrul Culturii, Andrei Pleșu, în vederea pregătirii actului normativ corespunzător.
Astfel, la 5 februarie 1990, este emis Decretul cu nr. 91/1990 al Consiliului Frontului Salvării Naționale prin care a fost înființată Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (C.N.M.A.S.I.), organism autonom, pe lângă Ministerul Culturii, cu putere de decizie în domeniul monumentelor istorice. Primul președinte al acestui organism a fost desemnat prof. dr. arh. Grigore Ionescu care a propus componența Comisiei, aprobată de Ministrul culturii de la acea dată, Andrei Pleșu. Conform prevederilor decretului, Comisia coordona întreaga activitate de evidență, protejare, conservare, renovare și punere în valoare a monumentelor. Deși înființată pe lângă Ministerul Culturii și trebuind să se bucure de sprijinul acestuia, încă de la înființare s-a încercat limitarea prerogativelor C.N.M.A.S.I., urmărindu-se transformarea sa într-o comisie consultativă, fără putere de decizie, contrar decretului menționat.
Datorită vidului legislativ din domeniu, reprezentanții Comisiei erau mandatați să prezinte, în termen de 90 de zile, propuneri de reglementare în privind problematica protejării monumentelor istorice. Ca organ operațional al comisiei a fost înființată Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (D.M.A.S.I), instituție bugetară, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii.
După scurt timp, la 20 februarie 1990 a fost emis Ordinul nr. 79 al Ministerului Culturii privind componența Comisiei Naționale. Conform acestui act normativ, președintele Comisei a nominalizat componența comisiei multidisciplinare, acesta fiind formată din 36 membri: 16 arhitecți, 5 istorici, 4 istorici de artă, 3 arheologi, 2 ingineri. 2 pictori, 2 etnografi, 1 pictor restaurator și 1 preot. Observăm specialitățile foarte variate ale membrilor Comisiei, lucru absolut normal având în vedere complexitatea deosebită a problematicii protejării monumentelor istorice.
La 2 aprilie 1990 și-a început activitatea și D.M.A.S.I., în fruntea acestui organism fiind numit de către Ministrul culturii, cu acordul președintelui C.N.M.A.S.I., arh. dr. Peter Derer. Încă de la înființare, D.M.A.S.I. era structurată pe trei compartimente, respectiv unul științific cu serviciile de documentare și evidență, unul tehnic cu serviciile de avizare și proiectare și unul administrativ. Conform regulamentului de organizare al instituției, D.M.A.S.I. urma să aibă 124 de angajați dar, datorită lipsei cadrelor de specialitate din domeniu, s-a putut acoperi doar o treime din posturi.
Comisia Națională avea ca prerogativă și stabilirea programului de activitate al D.M.A.S.I. Ca sarcină principală, acest organism trebuia să revizuiască și să actualizeze Lista monumentelor istorice pe baza listelor existente la oficiile județene de patrimoniu și să difuzeze forma finală aprobată de C.N.M.A.S.I în teritoriu. De asemenea, avea ca atribuții avizarea lucrărilor de intervenții la clădiri declarate monumente istorice (conform Listei emise prin H.C.M. în 1955) și la clădirile din zonele lor de protecție, precum și monitorizarea situației acestor obiective, în special al celor cu șantiere deschise în lucru sau abandonate. În ceea ce privește legăturile externe, D.M.A.S.I. urma să stabilească relații cu organisme similare din alte țări: Franța, Germania, Anglia etc. și cu organismele de resort internaționale: U.N.E.S.C.O., Consiliul Europei – Comitetul patrimoniului cultural, I.C.C.R.O.M., I.C.O.M.O.S.
Tot în această perioadă, în vederea promovării activității Comisiei și a celorlalte organisme din domeniu, dar și a legislației în vigoare, cu acordul Ministerului Culturii, a fost reînființată publicația de specialitate „Revista monumentelor istorice”, denumită anterior (înainte de 1990) „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice” și „Revista monumentelor istorice și de artă”. Aceasta urma să aibă o apariție bianuală, abordând problematica cercetărilor din domeniul monumentelor istorice. De asemenea, a fost înființată și o altă publicație, „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice”, cu patru apariții pe an, cu aceeași tematică privind problemele curente ale monumentelor istorice, inclusiv a aspectelor administrative, legislative sau de punere în valoare a acestora.
Activitatea C.N.M.A.S.I. a fost organizată pe cinci secțiuni, respectiv: arheologie, arhitectură și inginerie, ansambluri și zone istorice, arhitectură rurală, componente artistice ale monumentelor (pictură, sculptură etc.)., de problemele curente ale fiecărei secțiuni răspunzând câte un secretar, care era angajat al D.M.A.S.I. Pe lângă membri Comisiei naționale, la discuții și la avizarea proiectelor înaintate, erau invitați și alți specialiști colaboratori, urmărindu-se identificarea soluțiilor optime la problemele analizate.
Una din primele acțiuni ale Comisiei naționale a fost organizată împreună cu Comisia Națională pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului. Cele două organisme au trimis, la 21 mai 1990, o adresă comună prin care solicitau prefecților să dispună ca institutele de proiectare județene să acționeze în vederea delimitării zonelor cu valoare istorică. Cu această ocazie s-a transmis și „Metodologia privind delimitarea provizorie a zonelor protejate datorită valorii lor istorice, funcționale, urbanistic-arhitecturale și memoriale și de intervenții, în prima etapă, asupra acestora”. Prin această documentație erau stabilite criteriile orientative pentru identificarea și delimitarea zonelor cu valoare istorică pentru a fi stabilit un sistem special de protecție a acestora, până la stabilirea exactă a valorilor deținute. Se solicita ca problemele respective să fie în atenția comisiilor locale de urbanism și amenajarea teritoriului care să solicite avizul organismelor cu atribuții în domeniul monumentelor pentru intervențiile în aceste teritorii.
O altă măsură deosebit de importantă a C.N.M.A.S.I. a fost aprobarea, în anul 1991, în urma primirii datelor solicitate de la oficiile județene de patrimoniu, a listelor monumentelor istorice din 35 de județe, printre care și Sibiul. Dar, cu aceeași ocazie s-a constatat că nici un județ nu a transmis delimitarea zonelor istorice din localitățile urbane sau rurale ce conțin asemenea valori, conf. cerințelor C.N.M.A.S.I. – C.N.U.A.T. menționate anterior, hotărându-se trimiterea unei scrisori – circulare institutelor de proiectare județene solicitând propuneri de contracte pentru realizarea acestor studii de delimitare, contracte ce urmau să fie plătite din fondurile Ministerului Culturii.
La aproape patru luni de la înființare, în data de 27 mai 1990, a fost adoptat și regulamentul privind organizarea și funcționarea C.N.M.A.S.I. Textul regulamentului a fost redactat de arhitecții Sanda Ignat și Liana Bilciulescu și arheolog Radu Popa, ulterior pus în discuția membrilor Comisiei și adoptat după unele clarificări, fiind apoi aprobat de către Ministrul culturii și publicat în nr. 1-2 din 1990 al B.C.M.I.
Dar activitatea Comisiei naționale, deși o putem considera eficientă, nu s-a desfășurat în cele mai bune condiții. Astfel, după aproape un an de funcționare, la o analiză pertinentă a activității sale, au fost constate o serie de probleme care i-au influențat negativ activitatea. În primul rând a fost menționată absența unui cadru legislativ corespunzător, fiind folosite o serie de acte normative vechi, depășite, neadaptate problemelor și situațiilor de la acea dată care nu mai corespundeau cerințelor perioadei. Apoi era reclamată lipsa acută de specialiști din domeniu, problemă ce a determinat necunoașterea situației reale a monumentelor istorice din anumite zone, sau imposibilitatea de a se interveni, acolo unde era cazul. Și, nu în ultimul rând, o mare problemă rămânea dezinteresul autorităților pentru problemele monumentelor istorice, nefiind luate măsuri corespunzătoare față de numeroase intervenții neautorizate asupra acestora.
Având în vedere deficiențele constatate, atât conducerea Comisiei cât și ce a Ministerului au considerat absolut necesară constituirea unui structuri instituționale cu acoperire națională, dispersată în teritoriu care, nefiind legate administrativ de forurile locale, să aibă autoritate în fața acestora și care să aibă mijloacele logistice necesare pentru a fi rapidă și eficientă.
ÎNFIINȚAREA ȘI ORGANIZAREA COMISIILOR ZONALE ALE MONUMENTELOR, ANSAMBLURILOR ȘI SITURILOR ISTORICE
C.N.M.A.S.I., instituție autonomă pe lângă Ministerul Culturii (conform Decretului C.F.S.N. nr. 91/1990) al cărei hotărâri erau obligatorii în domeniul ei de activitate, se sprijinea în desfășurarea propriei activități pe Comisii zonale, constituite în cadrul provinciilor istorice. Aceste comisii zonale au fost înființate în perioada mai-septembrie 1990 și au fost create în vederea realizării descentralizării activității de protejare a monumentelor istorice, pentru o mai eficientă implicare în teritoriu a autorităților centrale din domeniu și pentru implicarea în această activitate a specialiștilor de la nivel local. O descentralizare a activității de protejare a patrimoniului cultural național era absolut necesară după perioada comunistă în care instituțiile centrale aveau putere de decizie deplină, în detrimentul structurilor teritoriale, totuși mai bine angrenate în realitățile din teren și cunoscând mai bine problemele monumentelor din zonele lor de activitate.
În funcție de importanța și amplasarea patrimoniului deținut, de trăsăturile specifice ale unor zone în ceea ce privește monumentele istorice, au fost înființate opt Comisii zonale. Acestea activau în București, Timișoara, Constanța, Iași, Ploiești, Craiova, Sibiu (Transilvania Est) și Cluj (Transilvania Vest). Componența și modul lor de organizare a fost validat, după caz, de C.N.M.A.S.I. în luna aprilie 1992, punându-se în discuție Regulamentele de funcționare ale Comisiilor zonale (conf. Regulamentului privind organizarea și funcționarea, art. 41 (1,2), publicat în B.C.M.I. nr. 1-2/1990). În general, în fiecare comisie (cu excepția celor de la Iași și Craiova), cel puțin un membru al ei era și membru C.N.M.A.S.I. Astfel s-a putut păstra o legătură permanentă între aceste organisme și Comisia națională.
Conform legislației în vigoare la acea dată, Comisiilor zonale li s-au stabilit o serie de atribuții în acest domeniu, multe dintre acestea în completarea și în susținerea atribuțiilor Comisiei naționale: propuneri pentru politica monumentelor în teritoriu, propuneri pentru planul de restaurare, relații cu comisiile județene, cu alte instituții, opinii pe marginea proiectelor de restaurare, preavizarea amplasamentelor și schimbărilor de destinație, propuneri de comenzi de investigații și proiecte, relații directe și indirecte cu alte instituții, urmărirea și controlul în teritoriu, propuneri de completare a listelor, organizarea periodică de manifestări științifice, propuneri pentru normativul general de restaurare, urmărirea activității de investigare, proiectare și execuție, ținerea de ședințe trimestriale, deplasări în teritoriu corelate cu C.N.M.A.S.I. Extinderea și dezvoltarea activității acestor comisii cu structuri direct legate de realitatea din teritoriu și în același timp mai bine dotate pentru a-și impune punctele de vedere în fața autorităților locale și a beneficiarilor de monumente, s-au lovit de piedici legislative și financiare. Prin proiectul Legii Monumentelor Istorice (ultima variantă, depus la Parlament din 16 sept 1991), Comisiilor zonale le reveneau obligații importante în activitatea de sprijinire și control a conservării, restaurării și valorificării monumentelor istorice, obligații care nu puteau fi aduse la îndeplinire fără existența unor cadre operative (filiale ale D.M.A.S.I.), cu dotare și buget corespunzător.
Încă de la organizarea Comisiilor zonale, C.N.M.A.S.I. a informat prefecturile din cele șase județe de pe raza de competență cu privire la decizia sa de a înființa C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est cu sediul la Sibiu, având ca atribuții coordonarea tuturor aspectelor privind aplicarea legislației referitoare la monumentele și ansamblurile istorice de pe teritoriul lor. S-a comunicat fiecărei prefecturi membri Comisiei zonale din județul respectiv, specialiști care erau abilitați să rezolve la fața locului unele probleme curente sau, după caz, să înainteze documentațiile C.Z.M.A.S.I. sau C.N.M.A.S.I., în funcție de importanța și complexitatea proiectului.
Prefecturile erau informate, totodată, că legislația în vigoare (Legea 50/1991 completată cu Ordinul comun al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 589/09.01.1992 și al Ministerului Culturii cu nr. 130/23.12.1991, precum și Hotărârile 1 și 2 ale C.N.M.A.S.I.) prevedea reglementări riguroase în ceea ce privește modul de abordare pe bază de proiecte avizate a oricăror lucrări, indiferent de importanța lor, asupra monumentelor istorice sau a construcțiilor aflate în zone protejate. De asemenea, a fost comunicat faptul că erau interzise operațiile de vânzare sau schimbări de destinații ale unor spații cu acest caracter. Se solicita în mod imperativ tuturor instituțiilor din conducerea județelor colaborarea cu reprezentanții C.Z.M.A.S.I. de la nivel local și sprijinirea acestora în activitățile desfășurate.
ÎNFIINȚAREA, ORGANIZAREA ȘI ACTIVITATEA COMISIEI ZONALE A MONUMENTELOR, ANSAMBLURILOR ȘI SITURILOR ISTORICE
TRANSILVANIA EST SIBIU
C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est Sibiu era una din cele opt structuri organizate pe teritoriul țării ca prelungiri ale Comisiei Naționale a Monumentelor. Înființată în luna mai 1990, Comisiei Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est, cu sediul la Sibiu, i-au fost arondate județele Sibiu, Brașov, Mureș, Covasna, Harghita și Bistrița Năsăud. Pentru o perioadă scurtă de timp Comisia a fost condusă de dr. Thomas Nägler, iar din a doua jumătate a anului 1991, de dr. Alexandru Avram. Comisia a fost organizată prin cooptarea de membri din fiecare județ arondat. Marea majoritate a membrilor erau nesalariați, excepție făcând doar secretarul C.Z.M.A.S.I. (angajat al D.M.A.S.I.), precum și acei membri care făceau parte din O.J.P.C.N. Membrii erau dr. arh. Paul Niedermaier, dr. arh. Herman Fabini (vicepreședinte), arh. Ioan Bucur (secretar), arh Szabolcs Guttmann, dr. Alexandru Avram, istoric (președinte), toți din Sibiu, dr. Paul Binder, istoric, arh. Edmund Olsevschi (vicepreședinte), Ligia Fulga, istoric din Brașov, arh. László Máthé, c. arh. Sándor Benczédi (vicepreședinte) din Sf. Gheorghe-Covasna, arh. László Szikszai (M. Ciuc) etc.
Comisia zonală a preluat o parte din activitățile specifice ale Comisiei naționale în teritoriu, axate pe evidența monumentelor, avizare documentații și control. În conformitate cu practica internațională, s-a urmărit creșterea rolului și importanței acestor comisii. În perioada anilor 1991-jumătatea anului 1993, activitatea Comisiei a progresat permanent, reușindu-se implementarea în conștiința organelor administrației locale din cele șase județe importanța ocrotirii patrimoniului imobil și respectarea legislației, atât cât exista, în domeniu.
Unul dintre inconvenientele majore ale activității C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est l-a constituit lipsa unui sediu. Solicitările adresate în acest sens Prefecturii și Primăriei Sibiu au rămas fără nici un rezultat. În decembrie 1992, Direcția Monumente Istorice a înaintat Primăriei Sibiu documentația pentru preluarea imobilului din Sibiu, str. 9 Mai nr. 83 (monument istoric), aflat în stare avansată de degradare în urma evacuării sale parțiale în vederea demolării întreprinse în 1991. Această solicitare nu a fost însă aprobată, spațiile fiind repartizate altor beneficiari, încălcându-se Hotărârea nr. 1/1992 a C.N.M.A.S.I. În acest fel s-a pierdut ocazia alocării unor fonduri pentru restaurarea clădirii, precum și posibilitatea organizării unui șantier pilot care să impulsioneze activitatea de restaurare din Sibiu.
Un alt spațiu vizat pentru amenajarea sediului Comisiei a fost imobilul din Piața Mare nr. 2, proprietate a Parohiei Romano-Catolice Sibiu Centru, ocupat în acel moment de Cooperativa Îmbrăcămintea. Într-o adresă către parohie se solicita închirierea către C.Z.M.A.S.I. a unei părți din imobilul în cauză, monument istoric cu nr. 33 B 050. Se motiva solicitarea prin necesitatea de a atribui spațiului respectiv o destinație corespunzătoare cu natura și caracterul său (în conformitate cu art. 7 din Instrucțiunile D.M.A.S.I. nr. 121/16.05.1990) și, nu în ultimul rând, necesitatea de a rezolva de urgență problema sediului Comisiei zonale. În cazul rezolvării favorabile a solicitării, contractul urma să fie încheiat între Parohie și D.M.A.S.I. București, instituție care își asuma și obligația asigurării fondurilor necesare restaurării științifice a spațiilor respective.
Referitor la aceeași problemă a sediului C.Z.M.A.S.I., s-a implicat și directorul D.M.A.S.I., dr. arh. Peter Derer, care s-a adresat Primăriei Mun. Sibiu, în atenția primarului Petre Trif, menționând că, în cadrul îndatoririlor care îi reveneau în calitate de deținător de clădiri monumente istorice, era și aceea de a asigura spațiul necesar desfășurării activității Comisiei zonale, într-o clădire cu statut de monument istoric, ce urma să fi restaurată cu fonduri proprii. La propunerea C.Z.M.A.S.I. privind posibilitatea amenajării unui sediu în cadrul unei clădiri monument istoric din Mun. Sibiu, se solicita transferarea clădirii din Sibiu, str. 9 Mai nr. 83 către D.M.A.S.I., în vederea începerii de urgență a lucrărilor de consolidare și restaurare.
Directorul Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice solicita ca, în cazul în care existau și alte variante de clădiri monument istoric aflate în proprietatea Primăriei ce ar putea îndeplini funcția de sediu ale Comisiei zonale, să se înainteze, în cel mai scurt timp, decizia de transfer și să dispună evacuarea spațiilor în cauză, în vederea începerii lucrărilor de restaurare.
Toate aceste demersuri au rămas fără un rezultat pozitiv.
Un alt inconvenient major pentru activitatea Comisiei l-a constituit lipsa bazei materiale, în special a unui mijloc de transport care să faciliteze deplasările. Și acesta cu atât mai mult cu cât competența Comisiei se întindea pe șase județe, în exercitarea atribuțiilor de serviciu membrii ei trebuind să parcurgă distanțe însemnate.
În linii mari, activitatea Comisiei zonale s-a concentrat pe analizarea și avizarea proiectelor înaintate privind intervenții pe monumente istorice, efectuarea de controale în teritoriu pentru identificarea faptelor care constituiau încălcări ale legislației în vigoare și sesizarea organelor în drept, monitorizarea obiectivelor de pe raza de competență, actualizarea listei de specialitate (propuneri de introducere sau radiere monumente), stabilirea/menținerea relațiilor de colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu și propuneri legislative.
Activitatea Comisiei zonale s-a desfășurat pe baza Listei monumentelor elaborată pe fiecare județ, ediția 1992, ulterior comunicată prefecturilor. Această ediție cuprindea rectificările necesare datorită degradărilor și pierderilor din perioada 1977-1990, când Direcția Monumentelor a fost desființată, precum și includerea unor noi obiective. Activitatea de completare a listei era continuată și la acea dată ca urmare a unor vaste acțiuni de investigare atât în mediul urban cât și în cel rural.
Zona Transilvania Est se remarca prin numărul mare de monumente, precum și prin valoarea, complexitatea și diversitatea tipologică a acestora. Numărul de cca. 600 obiective/județ nu era relevant pentru amploarea reală a problemei, deoarece rezervațiile sau ansamblurile de arhitectură aflate în număr mare în această zonă erau cuprinse la o unică poziție în această listă dar puteau să cuprindă câteva sute de obiective. Rezervația de arhitectură medievală Sibiu, cea mai mare și mai importantă din această categorie pe plan național, cuprindea peste 1000 de imobile, majoritatea având mai multe corpuri.
Au apărut, de asemenea, numeroase probleme urbanistice legate de relația obiectelor cu ansamblul, de implantări în rezervații sau în zona de protecție a monumentelor. Activitatea principală a Comisiei zonale se lega astfel de avizarea documentațiilor privind protecția, punerea în valoare, restaurarea sau refuncționalizarea monumentelor și rezervațiilor de arhitectură precum și a relațiilor dintre aceste valori patrimoniale și textura generală a orașului.
După o perioadă marcată de profunde transformări în domeniul monumentelor istorice, de demolări de monumente sau de întregi ansambluri și de implantarea de noi clădiri în zone protejate, se impunea realizarea unei inventarieri și actualizarea listei de specialitate. Astfel, la începutul anului 1991 a fost demarată, de către C.N.M.A.S.I. prin intermediul Comisiei zonale, o acțiune privind delimitarea și inventarierea ansamblurilor de arhitectură și a zonelor protejate. În acest sens, conducerea Comisiei naționale s-a adresat tuturor institutelor/centrelor de proiectare județene, comandând elaborarea studiilor privind ansamblurile de arhitectură și zonele protejate din fiecare județ, ansambluri și zone care urmează să fie incluse în Lista monumentelor istorice. Documentația istorică și asistența specifică urma să fie asigurată prin subproiectare de către muzeul județean, oficiul județean pentru patrimoniu sau alți specialiști desemnați de către C.Z.M.A.S.I.
Activitatea, de o complexitate și importanță deosebită, urma să fie organizată și desfășurată pe mai multe etape. Într-o primă etapă se realiza delimitarea provizorie și notarea pe hartă a ansamblurilor de arhitectură și a zonelor rezervate, având ca bază perimetrul localității în 1940, zonele cunoscute prin valori arhitecturale, ambientale sau urbanistice pe care le conțin și un studiu anterior solicitat de către C.N.M.A.S.I. și C.N.U.A.T. (1990).
În a doua etapă se realiza delimitarea definitivă, prin studiu multilateral, al zonei conturate în prima etapă, din care să rezulte propuneri de noi monumente și ansambluri de arhitectură și localizarea celor nominalizate pe Lista monumentelor, identificarea fondului de clădiri cu valoare arhitecturală și ambientală și stabilirea valorilor urbanistice: piețe sau piațete, străzi, trame stradale de interes istoric, zone urbanistice ci diferite funcțiuni etc. Această a doua etapă, și ultima, se finaliza prin notarea pe harta localităților urbane sau rurale a tuturor categoriilor de monumente și ansambluri, precum și a siturilor arheologice, după avizarea de către C.N.M.A.S.I. a propunerilor.
Pentru pregătirea acestei activități, la nivelul Județului Sibiu, Comisia națională s-a adresat Muzeului Brukenthal Sibiu – Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național, comunicând faptul că Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, organism operativ al C.N.M.A.S.I., funcționând în baza decretului nr. 91 din 5 februarie 1990, are printre atribuții întocmirea, pentru a fi supusă spre legiferare, a listei monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, pornind de la centralizarea documentației de evidență primară trimisă de oficiile județene de patrimoniu. Pentru o realizare cât mai bună a Listei monumentelor istorice, a fost elaborat un chestionar care să cuprindă toate datele referitoare la obiectivele vizate, chestionar care avea și rolul de a remedia deficiențele (sau scăpările) din listele anterioare.
În acest scop, se solicita O.J.P.C.N. Sibiu trimiterea, în termen de 30 de zile, a listei monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din Jud. Sibiu, reactualizată și completată, cuprinzând toate precizările necesare. Se cerea: denumirea oficială a localității (cu specificarea după caz a cartierului din localitate sau a fostelor localități înglobate, cu denumirea veche și nouă), localizarea precisă, respectiv denumirea locului, coordonate topografice, direcția (N, E, S, V, S.E. etc.) și distanța exactă față de localitate sau de un alt punct bine determinat – bornă kilometrică, clădire reprezentativă etc. și delimitarea exactă. Se cerea și precizarea tipului sitului (așezare dispărută, monument dispărut, ruine cetate, loc bătălie etc.) și datarea (epoca pentru urmele preistorice).
Apoi, după determinarea coordonatelor generale ale obiectivelor, se solicitau date specifice pentru fiecare tip de obiectiv în parte. La cele din categoria monumente istorice și de arhitectură, trebuiau menționate tipul monumentului, conform programului de arhitectură inițial, cu mențiunea actualei funcțiuni, adresa exactă, proprietarul actual (sau cel mai vechi proprietar cunoscut prin tradiție), data construcției (eventual și data unor transformări și adăugiri, dacă erau cunoscute), autor (meșter, arhitect) și ctitor, dacă erau cunoscuți, pentru obiectivele care au picturi și decorații se specifica și data execuției acestora și autorul, starea de conservare (degradările fiind exprimate în procente pentru fundații, ziduri, planșee, învelitoare, decorații), la biserici se nota și hamul (sau toate hramurile). În cazul ansamblurilor, se specificau toate clădirile cu valoare de monument din ansamblu, cu precizarea poziției (nord, sud etc.) și datarea pentru fiecare dintre acestea.
La clădirile memoriale, se solicitau, pe lângă denumirea obiectivului, evenimentele sau personalitățile de care sunt legate și adresa exactă, data construcției și starea de conservare.
O altă categorie vizată era cea a monumentelor de artă plastică și cu valoare memorială. În cazul lor trebuiau specificate tipul monumentului – statui, busturi, artă monumentală murală, cimitire sau monumente comemorative de război, morminte ale unor personalități, plăci comemorative, cruci, troițe, porți, însemne de hotar și altele, sau numai părțile decorative (pictură, sculptură, stuc etc.) ale unei clădiri care nu avea în sine alte calități de arhitectură, adresa sau localizarea exactă, datarea, autorul și starea de conservare.
Ultimul capitol era reprezentat de rezervațiile de arhitectură, care puteau cuprinde: grupuri de case, străzi sau părți de străzi, cartiere, centre istorice, localități întregi, parcuri monumentale, rezervații de arhitectură populară (constituite în muzee și încă neincluse în listă) sau alte zone.
Se specifica faptul că trebuiau menționate și monumentele aflate în vechile liste, care au fost demolate, cu precizarea respectivă. De asemenea, se solicita ca listele să fie completate cu obiective noi, care erau deja cercetate, din categoriile menționate, incluzând și clădiri valoroase din cea de-a doua jumătate a sec. XIX și prima parte a sec. XX, până în 1940: arhitectură industrială, artă inginerească etc.
Totodată, se solicita comunicarea măsurilor de punere în valoare a imobilelor aflate pe str. 9 Mai nr. 79 și 81, Constituției nr. 3-5 și Magheru nr. 46 care au fost întreprinse, ținând cont de concluziile concursului de proiecte organizat de către Forumul Democrat German privind rezolvarea circulației și punerea în valoare a acestei zone a orașului ce face parte din rezervația de arhitectură Sibiu, de care am amintit în alt capitol al lucrării. Se reamintea, și pe această cale, că orice intervenție în zona de rezervație istorică trebuie să fie prezentată spre avizare C.N.M.A.S.I.
Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est și Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu au colaborat pe toate planurile în activitatea de protejare a monumentelor istorice de pe raza Județului Sibiu. Cele două instituții au reacționat imediat și vehement la toate încălcările prevederilor legale, indiferent dacă în culpă era o persoană fizică, o instituție a statului (numeroase divergențe cu Primăria și Prefectura Sibiu) sau reprezentanți ai cultelor. În acest ultim registru se încadrează și nota transmisă Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu referitoare la anunțul publicat în presă privind închirierea unor spații comerciale ce le deținea în proprietate, situate în rezervația de arhitectură medievală Sibiu, prin care comunica faptul că, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 91/1990 și Instrucțiunilor C.N.M.A.S.I., era interzisă acordarea de destinații nepotrivite cu caracterul imobilelor cuprinse în zona de rezervație. De asemenea, era obligatorie încheierea unui protocol (anexă la contract) între proprietar, persoana care închiriază, precum și reprezentanții Primăriei, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. Prin această adresă proprietarul era atenționat asupra faptului că lucrările de amenajare interioară și exterioară la imobilele menționate puteau să se execute numai pe bază de proiecte avizate de Primărie, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I.
Tot cu această ocazie, A.O.R. era informată că O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. nu erau de acord cu închirierea spațiilor din Piața Mare nr. 10 deoarece, ținând cont de valoarea deosebită a monumentului, D.M..A.S.I. are în vedere finanțarea unui proiect de restaurare generală a imobilului.
Totodată, în perioada în care au funcționat împreună, cele două instituții au efectuat numeroase controale, în Mun. Sibiu și în teritoriu, pentru identificarea și sancționarea încălcării prevederilor legale din domeniu. Cu ocazia controalelor efectuate de membri C.Z.M.A.S.I. și O.J.P.C.N. în toate localitățile județului, în funcție de încălcările legale constatate, s-au adresat primăriilor de care aparțineau respectivele obiective sau prefecturii în vederea luării măsurilor legale. Din păcate, aceste instituții au fost foarte puțin receptive la sesizările formulate, abordare care a încurajat practic încălcarea, în continuare, a prevederilor legale din domeniu și în alte cazuri.
În vederea eficientizării activității de protejare a monumentelor istorice din Județul Sibiu și pentru respectarea prevederilor legale în vigoare, C.Z.M.A.S.I./C.N.M.A.S.I. și O.J.P.C.N. Sibiu au purtat o corespondență permanentă cu autoritățile locale (Primăria și Prefectura Sibiu), precum și cu instituțiile și societățile comerciale cu capital de stat din subordinea lor. În numeroase rânduri, aceste organisme eludau legislația în domeniu, atât din neștiință cât și din rea credință, în special în ceea ce privește intervențiile executate asupra imobilelor protejate și atribuirile de spații comerciale din monumente istorice fără acordul C.Z.M.A.S.I./O.J.P.C.N., mai ales pentru unități comerciale cu profil de activitate nepotrivit pentru o zonă protejată. În general, erau abordate probleme concrete constatate de specialiștii celor două instituții în activitatea de control și supraveghere a obiectivelor protejate. Uneori Comisia națională a intervenit la organele administrației locale în probleme care, cu toate diligențele depuse de C.Z.M.A.S.I./O.J.P.C.N., nu și-au găsit rezolvare. Nu de puține ori solicitările și adresele celor două instituții nu primeau nici un fel de răspuns și nu-și produceau efectele urmărite.
În cadrul corespondenței cu Prefectura Județului Sibiu, ca reprezentant al guvernului în teritoriu, în încercarea de a determina respectarea prevederilor legale în domeniul patrimoniului cultural național imobil, C.N.M.A.S.I. a trimis acestei instituții Hotărârea Comisiei cu nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecție a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice în condițiile aplicării Legii nr. 18/1991, solicitându-se prelucrarea și transmiterea ei comisiilor de aplicare a fondului funciar din teritoriul județului, spre conformare.
Conform prevederilor acestei Hotărâri, comisiile comunale, orășenești sau municipale constituite pentru stabilirea noilor titluri de proprietate erau obligate să consulte listele monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din zonă, liste aflate la prefecturi și la oficiile de patrimoniu (muzeele județene) pentru a evita eliberarea unor astfel de titluri pentru terenuri care fac parte integrantă din ansamblul monumentelor (parcuri, grădini, plantații, peluze, livezi, lacuri, iazuri și alte amenajări), situri arheologice precum și zonele de protecție ale acestora, terenuri ce aveau o destinație și un regim juridic special.
Stabilirea suprafețelor de teren aflate sub protecția C.N.M.A.S.I. precum și marcarea lor pe planuri urma să se facă de către specialiștii nominalizați de Comisie. În titlurile de proprietate eliberate, pentru cazurile menționate anterior, Comisiile urmau să facă specificația „Regim de exploatare cu aviz C.N.M.A.S.I.”.
În final, se arata că încălcarea prevederilor acestei hotărâri va atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz.
Într-o altă adresă a C.N.M.A.S.I. către Prefectura Jud. Sibiu se transmitea că, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 91/05.02.1990 și Instrucțiunile Ministerului Culturii, organele administrativ teritoriale județene au obligația de a asigura și urmări protejarea și întreținerea monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, precum și a tuturor obiectivelor susceptibile de a fi declarate monumente, indiferent de forma de proprietate sub care se aflau și de starea de conservare a clădirilor.
Conform actului normativ menționat, erau considerate monumente istorice, înainte chiar de o verificare amănunțită, toate fostele case și conace boierești cu anexele lor (magazii, grajduri, castele de apă, crame, ghețării, beciuri). Acestea au fost folosite în general ca sedii ale I.A.S., C.A.P., S.M.A., magazii sau magazine și în momentul respectiv erau dezafectate sau în stare de prăbușire. În acest caz, una dintre cele mai elementare măsuri de protecție era găsirea unui beneficiar de folosință bine intenționat care să asigure buna gospodărire a monumentului.
Având în vedere calitatea de monument istoric a tuturor fostelor case și conace boierești, se reamintea că orice intervenție sau acțiune de alt tip (evaluare, închiriere, vânzare) care se referă la acestea, trebuie să fie avizată de C.N.M.A.S.I. Tot cu această ocazie se solicita luarea măsurilor necesare pentru salvarea acestui tip de monument, pentru a evita situațiile sancționate de Codul penal art. 217, 218, 231 și 360.
C.Z.M.A.S.I. și O.J.P.C.N. s-au adresat și I.J.G.C.L. Sibiu și Primăriei Mun. Sibiu, cu privire la spațiile care urmau să fie licitate pentru închiriere, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege, comunicând că nu erau de acord cu funcționarea în continuare cu destinația de măcelărie a magazinului din Piața Mică nr. 30. Studiile de punere în valoare a clădirilor din zonă prevedeau înființarea aici a unei unități de alimentație publică de înaltă ținută.
De asemenea, nu erau de acord cu licitarea Tutungeriei din str. Constantin Noica nr. 48 (Casa de vară Brukenthal). Aici se impunea de urgență restaurarea fațadei principale, implicit a intrării aferente, ceea ce implica dezafectarea spațiului menționat și refacerea gangului central. Se menționa faptul că ambele clădiri erau monumente de arhitectură. Se solicita, de asemenea, precizarea destinației spațiilor din str. 9 Mai nr. 17, 19, 39, str. Turnului 6 și 15, pentru a nu se aproba funcționalități în contrast cu specificul arhitectural al zonei de rezervație.
Cu privire la lucrările, de multe ori haotice, executate asupra monumentelor istorice din Municipiul Sibiu, într-o adresă către Primărie, C.N.M.A.S.I. sublinia necesitatea ca orice intervenție care are loc în cadrul centrului istoric al orașului (atribuiri de spații, schimbări de destinații, transformări și reparații) să se facă pe bază de proiecte, ținându-se cont de recomandările făcute prin studiu și cu acceptul C.Z.M.A.S.I. Întrucât zona respectivă constituia rezervație de arhitectură, se arăta că orice nerespectarea a dispozițiilor menționate va atrage sancționarea penală a celor vinovați.
Datorită atitudinii de multe ori sfidătoare a autorităților locale vis-a-vis de solicitările și sesizările C.Z.M.A.S.I./O.J.P.C.N., într-o notă adresată primarului Mun. Sibiu, în spiritul celor discutate în cadrul ședinței C.Z.M.A.S.I. din 19.03.1992, cele două instituții informau că, în decursul ultimilor doi ani, au adresat Primărie Mun. Sibiu, fie direct fie spre știință, un număr de 13 documente (1990 – 1, 1991 – 8, 1992 – 4), arătându-și totodată nemulțumirea față de soluționarea problemelor ridicate.
Toate aceste adrese vizau informarea primăriei cu privire la starea gravă în care se aflau unele monumente sau ansambluri de arhitectură, solicitându-se totodată luarea de măsuri corespunzătoare de către proprietar (statul român) prin reprezentanții săi (Primăria și A.A.I.F.L.).
Reprezentanții Comisiei și ai Oficiului au informat, de asemenea, toate instituțiile și societățile care dețineau mai multe imobile cu statut de monument istoric sau amplasate în rezervația de arhitectură medievală a Mun. Sibiu (Primăria Mun. Sibiu, Cometex S.A., A.A.I.F.L., Notariatul de Stat Sibiu etc.) cu privire la decizia C.N.M.A.S.I. de a înființa C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est cu sediul la Sibiu, având ca atribuții coordonarea unitară pe raza a șase județe a tuturor aspectelor privind aplicarea legislației referitoare la monumentele și ansamblurile istorice.
Întrucât aceste societăți aveau în administrare numeroase spații comerciale situate în rezervația de arhitectură a Sibiului (sau în alte monumente istorice), care au fost propuse pentru închiriere sau locațiuni de gestiune, C.Z.M.A.S.I. supunea atenției necesitatea respectării actelor normative în vigoare. De asemenea, se atenționa asupra faptului că intervențiile de orice natură asupra acestor clădiri se puteau realiza numai pe baza unor proiecte avizate de Comisia zonală, fiind anexată Hotărârea nr. 1/1992 a C.N.M.A.S.I.
Pe lângă menționarea acestor aspecte, către A.A.I.F.L. s-a comunicat faptul că, în urma a numeroase controale efectuate, s-a constatat că starea de conservare a monumentelor, mai ales a celor din fondul de stat administrat de această societate, era dezastruoasă, asupra acestora efectuându-se în permanență lucrări fără obținerea avizelor necesare.
Comisia zonală și Oficiul de patrimoniu au colaborat și la stabilirea listei monumentelor istorice din județ care necesitau protecție urgentă. În urma constatărilor făcute la fața locului de către delegații D.M.A.S.I. și a discuțiilor avute cu specialiștii celor două instituții, au fost propuse ca priorități de proiectare-restaurare pentru anul 1991 următoarele obiective: Turnul Pielarilor, fortificațiile orașului, Biserica Azilului, imobilele din str. Mitropoliei nr.2 și 9 Mai 83, toate din Mun. Sibiu și Casa Schuller din Mediaș. Aceste monumente se aflau într-o stare de degradare avansată, impunându-se intervenții urgente pentru salvarea lor.
În vederea comandării de către D.M.A.S.I. a proiectelor de cercetare și restaurare, era necesară desemnarea beneficiarilor de către Prefectura Județului Sibiu. Se preciza că D.M.A.S.I. nu dispunea de unități proprii de execuție, situație în care realizarea lucrărilor de restaurare nu se putea face decât cu unitățile de execuție existente pe plan local.
O bogată corespondență a fost purtată de către C.Z.M.A.S.I. și cu primăriile orașelor și comunelor din județ care aveau pe raza de competență monumente istorice, în vederea adoptării măsurilor optime pentru protejarea acestora. După ce era adus la cunoștință faptul că prin hotărârea C.N.M.A.S.I. a luat ființă C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est cu sediul la Sibiu, având ca atribuții coordonarea tuturor aspectelor privind aplicarea legislației referitoare la monumentele și ansamblurile istorice de pe raza a șase județe, între care și Județul Sibiu, Comisia comunica Primăriei Comunei Săliște că, în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment (Legea 50/1991 completată cu Ordinul comun al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 589/09.01.1992 și al Ministerului Culturii cu nr. 130/23.12.1991, precum și Hotărârile 1 și 2 ale C.N.M.A.S.I.) erau interzise orice lucrări, chiar și de tencuieli sau zugrăveli precum și actele de vânzare, înstrăinare, schimbări de destinații asupra unor monumente sau clădiri aflate în ansambluri istorice fără proiect avizat de Comisia Monumentelor Istorice.
Zona centrală a localității Săliște, ce cuprinde un mare număr de gospodării tradiționale, de interes arhitectural, a fost delimitată prin proiectul „Studiu ansambluri de arhitectură și zone rezervate Județul Sibiu”, întocmit de S.C. PROIECT S.A. Sibiu, și cuprindea un procent însemnat din suprafața așezării. În urma controalelor efectuate în această zonă s-au constatat efectuarea a numeroase lucrări fără avizul Comisiei zonale, care contraveneau legislației în vigoare. C.Z.M.A.S.I. a semnalat și primăriilor altor orașe și comune problemele constate cu ocazia controalelor efectuate, fără a primi vreun răspuns și fără a simți ameliorări ale situației monumentelor istorice. Problema stopării acestor intervenții putea fi realizată numai prin conlucrarea Prefecturii, a Consiliului Județean și a Primăriilor comunelor în cauză.
Aceeași adresă a fost trimisă și către Consiliul Local al Comunei Slimnic, care era informată că, în zona centrală a localității, delimitată prin studiu întocmit de S.C. PROIECT S.A. Sibiu în 1991 ca urmare a comenzii D.M.I., se aflau un mare număr de construcții cu valoare arhitecturală, care trebuiau urmărite permanent de primăria comunei. O deosebită atenție trebuia acordată clădirilor care se aflau în imediata apropiere a bisericii evanghelice și a bisericii sătești, unde în urma controalelor s-au depistat lucrări de decapare a tencuielilor și de înlocuire a tâmplăriei la un imobil aflat în această zonă, solicitându-se oprirea lucrărilor și revenirea la situația anterioară. Adrese similare au fost trimise majorității primăriilor pe a căror rază de competență erau amplasate monumente istorice sau zone protejate.
Însă Ordonanța nr. 68/1994 devenită Legea nr. 41/1995 a împiedicat buna desfășurare a activității specifice a Comisiei. În teritoriu, C.Z.M.A.S.I.-urile au fost total ignorate, deși nu au fost desființate explicit, activitatea de avizare fiind supercentralizată, iar cea de evidență și control subordonată inspectoratelor județene pentru cultură. Prin aplicarea Ordonanța 68/1994, Comisiile zonale au fost practic desființate, fiind lipsite de orice mijloace materiale. Prin dispariția Comisiei zonale, activitatea în domeniul protejării patrimoniului imobil a fost serios dereglată. O serie de atribuții au fost plasate Inspectoratului Județean pentru Cultură iar altele au rămas în seama Oficiului de patrimoniu. Deoarece în cadrul acestuia lucra un istoric de artă iar la Inspectoratul pentru Cultură – un arhitect, s-a simțit nevoia delimitării atribuțiilor fiecăruia printr-un protocol încheiat la începutul lunii martie 1998, O.J.P.C.N. revenindu-i misiunea gestionării Listei monumentelor istorice (prin dr. Alexandru Avram) iar Inspectoratului pentru Cultură (prin arh. Ioan Bucur) – sarcini de avizare a proiectelor.
PROPUNERI C.N.M.A.S.I. PENTRU LISTA U.N.E.S.C.O.
– MONUMENTE DIN JUDEȚUL SIBIU
În urma aderării României, în anul 1990, la Convenția Patrimoniului Cultural și Natural Mondial (înființată în 1972) s-a stabilit de către C.N.M.A.S.I., o listă de 15 obiective considerate ca având o valoare istorică și artistică excepțională, meritând să fie propuse pentru respectiva listă. Erau monumente istorice, ansambluri sau grupe de monumente istorice care au fost selectate pentru originalitatea creației și aportul deosebit la memoria culturală a umanității. S-a avut în vedere acoperirea, în măsura în care existau valori excepționale, ca acestea să reprezinte principalele perioade din istoria României, din principalele regiuni al țării. Din cele 15 monumente istorice identificate (limită maximă acceptată de UNESCO) care porneau de la cetățile dacice din Munții Orăștiei și se sfârșeau cu complexul monumental creat de Constantin Brâncuși la Tg. Jiu, s-a stabilit că primul set de propuneri, care trebuia să nu fie mai mare de trei, să cuprindă: bisericile pictate din nordul Moldovei, cetatea și situl Biertan din Jud. Sibiu – Transilvania (ulterior, după înaintarea dosarului, s-a hotărât de către C.N.M.A.S.I. lărgirea acestui punct, el devenind „biserici fortificate săsești din Transilvania”) și ansamblul mănăstirii Hurez din Oltenia. Dosarele, conform cerinței UNESCO, au fost întocmite de către specialiștii D.M.A.S.I. cu colaborarea membrilor C.N.M.A.S.I.
După începerea demersurilor legale cerute de organizația internațională, C.N.M.A.S.I. a trimis o adresă Prefecturii Jud. Sibiu, Inspectoratului de Cultură Sibiu și Primăriei Comunei Biertan, aducându-le la cunoștință că în baza Convenției privind Protecția Patrimoniului Cultural Universal din 16 noiembrie 1972, semnată de România prin Decretul nr. 187 din 30 martie 1990, a propus includerea în lista patrimoniului cultural universal a bisericii fortificate și a întregului sat Biertan. Propunerea concretizată în dosarul monumentului/ansamblului urma să fie validată de Comitetul Interguvernamental pentru Protecția Patrimoniului Cultural Universal de pe lângă UNESCO.
Destinatarilor scrisorii li se aducea la cunoștință că, conform Decretului nr. 91/5 februarie 1990 și a Instrucțiunilor C.N.M.A.S.I., organelor administrației locale le revenea obligativitatea asigurării integrității monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, a zonelor de protecție a acestora, sub coordonarea și îndrumarea Comisiei naționale, căreia îi vor fi comunicate toate intervențiile de natură să modifice starea fizică actuală, precum și regimul de proprietate.
ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ DE CĂTRE INSTITUȚIILE CU ATRIBUȚII ÎN VEDEREA RESPECTĂRII LEGISLAȚIEI ÎN DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL
5.1. AVIZE EMISE DE O.J.P.C.N. SIBIU/C.Z.M.A.S.I. TRANSILVANIA EST
Capitolul de față se bazează cvasi exclusiv pe documente de arhivă privind activitatea Oficiului Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu și a Comisiei Zonale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est. Din documentele studiate și pe care am încercat să le interpretăm, a reieșit cu claritate că cele două instituții au desfășurat o activitate cu totul remarcabilă pentru protejarea monumentelor istorice din municipiile Sibiu și Mediaș, dar și din restul județului, fie că este vorba despre monumente ecleziastice, fortificații, obiective de arhitectură civilă (spații comerciale, case de locuit) sau chiar întregi zone urbane.
MONUMENTE ECLEZIASTICE
BISERICI ORTODOXE
Datorită numărului mare de biserici ortodoxe cu statut de monument de arhitectură și a numeroaselor probleme determinate de vechimea construcțiilor și de factorii distructivi care au acționat asupra acestora, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. au desfășurat o amplă activitate privind analizarea proiectelor înaintate, verificări la fața locului și avizarea intervențiilor executate asupra acestor edificii și a picturilor murale, fiind emise atât avize favorabile, dintre care o mare parte condiționate, cât și negative. Într-o proporție covârșitoare, avizele privind intervenții asupra obiectivelor de cult au fost eliberate până în anul 1990, după acest moment scăzând semnificativ numărul de documentații înaintate pentru avizare, ponderea preluând-o, odată cu liberalizarea pieței și înființarea a numeroase societăți comerciale, intervențiile asupra imobilelor din rezervațiile de arhitectură ale municipiilor Sibiu și Mediaș.
Deși au fost și proiecte care, după analizare și după verificări efectuate pe teren, au fost respinse, numărul acestora a fost relativ mic (8%). Specialiștii O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au încercat să corecteze aspectele și prevederile eronate sau neindicate ale proiectelor prin condiționarea realizării unor anumite lucrări sau prin folosirea unor materiale recomandabile pentru intervenții pe monumente istorice, condiții obligatorii pentru emiterea avizului solicitat. Propunerile și condițiile formulate pentru eliberarea avizelor și a acordurilor au dovedit profesionalismul și implicarea totală a reprezentanților Oficiului sau Comisiei zonale în problematica patrimoniului cultural sibian, deși numărul acestora era foarte mic în raport cu volumul de lucru și cu numărul de obiective și beneficiind de o dotare materială mai mult decât modestă.
La solicitarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu sau a parohiilor subordonate acesteia au fost emise acorduri sau avize, în principal pentru executarea lucrărilor de restaurare pictură, dar și pentru reparații, întreținere și demolări. Din totalul de 76 proiecte înaintate privind intervenții efectuate asupra bisericilor ortodoxe cu statut de monument istoric, 70 au fost aprobate (92%), dintre care 68 condiționate.
proiecte aprobate
proiecte aprobate condiționat
proiecte respinse
A.1. Restaurare pictură
Oficiul sibian a trasat, în domeniul restaurării picturilor murale, un set de reguli absolut necesar de urmat, în vederea salvării vechilor picturi, marea majoritate de o valoare deosebită, reguli impuse prin condițiile de eliberare ale avizelor favorabile. La toate solicitările adresate O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I., specialiștii acestor instituții au solicitat, pentru a evita distrugerea unor picturi mai vechi, ascunse sub straturile de tencuieli succesive, ca decaparea lor să fie executată cu atenție, îndeosebi la interior, unde prima operațiune trebuia să fie îndepărtarea zugrăvelilor strat cu
strat, prin sondaj, în locurile stabilite de pictorul restaurator sau altă persoană competentă. De asemenea, trebuiau executate, în prealabil, copii desenate și fotografii pentru fiecare parte pictată diferit, în vederea refacerii. Dacă apăreau picturi mai vechi, lucrarea trebuia oprită, iar asistența permanentă a pictorului era obligatorie. A fost cazul solicitării Parohiei Ortodoxe Sibiu-Turnișor unde au fost avizate lucrările privind pictarea bisericii parohiei, precum și lucrările de pictare ale bisericii ortodoxe „Sf. Ierarh Nicolae” din Tălmaciu (cu mențiunea că nu era de acord cu acoperirea celor 8 ferestre ale turlei, ale altarului și ale absidiolelor, pictura urmând a fi realizată pe suprafața existentă). De asemenea, aceste condiții au fost formulate și pentru avizarea intervențiilor asupra picturii interioare și a altor elemente ale bisericilor ortodoxe din Țichindeal și Saroșul pe Târnave dar și a altor edificii de pe raza de competență. Din cele 39 de proiecte înaintate pentru acest gen de intervenții, au fost aprobate condiționat 35 (89%), doar 4 fiind respinse. Condițiile vizau respectarea unor aspecte privind modul de execuție, succesiunea operațiunilor și materialele folosite.
Totodată, reprezentanții Oficiului solicitau ca realizarea noii picturi murale să se facă de către un pictor de cea mai bună pregătire profesională, cu specificarea ca acestea să nu fie realizate în tehnica ulei, contraindicată din punctul de vedere al durabilității și favorizând igrasia ascendentă. Din aceste motive se impunea realizarea noilor picturi în tehnica „al fresco” sau „al secco”.
O altă solicitare a O.J.P.C.N. viza ca, înainte de intervențiile de refacere a picturii, să fie înlăturată igrasia, extrem de dăunătoare și prezentă la majoritatea construcțiilor de gen și să fie pregătit foarte bine suportul pe care acestea erau amplasate, respectiv pereții edificiului. Este și cazul bisericii monument istoric din Țichindeal, com. Nocrich unde, în urma analizării devizului tehnic privind efectuarea lucrărilor de restaurare a picturii edificiului, reprezentanții Oficiului au emis acordul necesar executării lucrărilor cu condiția ca înlăturarea igrasiei să se realizeze numai prin metoda electrodrenării, prin societatea INCERC București (ing. Dinu Moraru), iar dacă în biserică nu era lumină electrică și se intenționa introducerea ei, se recomanda ca aceasta să fie făcută înaintea începerii lucrărilor de restaurare a picturii. Aceleași condiții și sugestii au fost făcute la solicitarea Parohiei ortodoxe Mediaș – Țecheș, privind igrasia care a afectat altarul bisericii din această parohie, precum și la lucrări efectuate, în anul 1981, la biserica ortodoxă din loc. Arpașu de Jos, monument istoric la care, în urma analizării documentației depuse și a celor constate la fața locului, specialiștii O.J.P.C.N. Sibiu au avizat lucrările curente cuprinse în documentație, dar au solicitat și executarea, cu prioritate, a lucrărilor de înlăturare a igrasiei și umezelii, care periclitau și degradau în continuare frescele interioare, acestea fiind singurul element de valoare patrimonială a monumentului (decaparea tencuielilor, trotuarul perimetral din lespezi, montarea burlanelor și scocurilor, înlocuirea completă a straturilor de suport a pardoselii).
Aceleași condiții au fost trasate și în cazul documentației depuse de Parohia ortodoxă română Sebeșul de Sus în vederea executării lucrărilor de restaurare a picturii murale din biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din localitate, O.J.P.C.N. condiționând avizul pentru începerea lucrărilor cu asigurarea stării tehnice corespunzătoare a clădirii, respectiv repararea învelitorii și eradicarea igrasiei. Se mai specifica faptul că restaurarea tâmplăriei din lemn și a icoanelor aferente, precum și a patrimoniului mobil, va face obiectul unui deviz separat, întocmit de specialiștii Laboratorului zonal de restaurare Sibiu, singurii în drept conform legislației în vigoare. Se solicita marcarea pe plan și pe fotografii a tuturor aspectelor privind deteriorarea picturii (exfolieri, fisuri, peliculă lipsă, pulverulență, alterări de pigmenți, praf gros, fum etc.). La fel s-a procedat și în cazul lucrărilor de restaurare a picturilor murale interioare și exterioare ale bisericii ortodoxe din Arpașu de Sus, O.J.P.C.N. dându-și acordul cu o serie de precizări și condiții: curățirea de fum și gudron urma să se facă cu apă deionizată, distilată sau cu apă de ploaie, verificarea stării de conservare a zidurilor și, în consecință, prevederea lucrărilor de drenaj necesare pentru eliminarea posibilității apariției igrasiei. Emiterea avizului mai era condiționată și de fungicizarea materialului lemnos care se introducea în lucrare (pardoseală, elemente acoperiș etc.).
În alte cazuri, în care deteriorarea învelitorii punea în pericol integritatea picturii interioare, se solicita, ca primă intervenție, repararea acesteia, apoi efectuarea analizelor chimice pentru toate componentele picturii (la Laboratorul zonal de restaurare din cadrul Muzeului Brukenthal), executarea unui drenaj în jurul edificiului prin realizarea unui șanț perimetral de drenare și refacerea tencuielilor exterioare fără a folosi cimentul. De abia după efectuarea lucrărilor menționate se putea trece la restaurarea picturii bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Sebeșul de Sus și la alte edificii la care au fost constatate acest gen de probleme.
Conform reglementărilor interne ale Bisericii Ortodoxe Române, proiectele care priveau intervenții asupra picturilor bisericilor ortodoxe cu statut de monument istoric, care urmau să fie înaintate spre avizare Consiliului Culturii și Educației Socialiste, Direcției Patrimoniului Cultural Național, instituțiilor regionale (C.Z.M.A.S.I.) sau județene (O.J.P.C.N.), trebuiau să fie aprobate, inițial, de către Comisia de Pictură Bisericească, care emitea o deciziei favorabilă sau, dimpotrivă, nefavorabilă, în funcție de cele propuse și de obiectivul în cauză. Astfel, printr-o notă adresată O.J.P.C.N. Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu aducea la cunoștință acestei instituții că pentru lucrări de reparații sau de pictură la bisericile monument din județul Sibiu, o serie de parohii dispun de documentații aprobate. Este vorba de biserica de lemn „Sf. Ioan Evanghelistul” din Apoldul de Jos (reparații), biserica „Sf. Nicolae” din Agnita (pictură nouă frescă), biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bungard (zugrăveli interioare), biserica „Sf. Nicolae” din Fântânele (reparații), biserica „Sf. Vasile” din Fofeldea (restaurare pictură), biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Gura Râului (reparații), biserica „Buna Vestire” din Jina (reparații), biserica „Sf. Nicolae” din Mohu (reparații), biserica „Sf. Nicolae” din Noul Săsesc (reparații), biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Ocna Sibiului (reparații), biserica „Sf. Nicolae” din Orlat (reparații), biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Poiana Sibiului (reparații), biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Sadu (reparații), biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sadu (restaurare pictură), biserica „Înălțarea Domnului și Sf. Mc. Oprea” din Săliște (restaurare pictură și completare cu frescă nouă) și biserica „Buna Vestire” din Topârcea (împrejmuire incintă). Se menționa că, în unele cazuri, lucrările sunt în curs de executare, în altele sunt în curs de finalizare iar pentru altele lucrările nu erau încă începute.
În cazul proiectelor care priveau executarea de noi picturi, specialiștii O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. solicitau realizarea unei integrări perfecte a acestora în ansamblul stilistic al monumentului. În funcție de aspectele constatate cu ocazia verificărilor și controalelor efectuate la obiectivele la care urmau să fie efectuate intervenții, se condiționa eliberarea avizului favorabil de adoptarea și a altor măsuri, absolut necesare în vederea unei eficiente restaurări și conservări a monumentului: ameliorarea microclimatului interior al bisericilor și eradicarea umidității de la baza zidăriei (înlăturarea peliculei impermeabile de la baza pereților, în interior); limitarea arderii lumânărilor în incinta obiectivului și îmbunătățirea sistemului de exhaustare; trecere la încălzire centrală; lucrări de drenaj în exteriorul monumentului, etc. Aceste condiții au fost formulate și la solicitarea Parohiei Ortodoxe Române Sibiu – Cibin privind pictarea bisericii cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din mun. Sibiu str. Reconstrucției nr. 17, O.J.P.C.N. Sibiu dându-și acordul cu condițiile anterior menționate, cerându-se, în plus, ca pregătirea suprafețelor care urmau să fie pictate să nu afecteze ornamentația arhitectonică interioară sau exterioară a monumentului (pilaștrii, scoici, stucaturi etc.) iar în interior, să fie investigate medalioanele pictate din cupolă și, în măsura în care se aprecia că era vorba de o pictură veche, să se procedeze la restaurarea acesteia, urmând ca executarea noii picturi în zona vizată să fie realizată în contextul respectiv. Aceleași condiții au fost trasate și de către Comitetul Culturii și Educației Socialiste la acordarea avizului favorabil de principiu pentru aceste lucrări.
Cu ocazia efectuării controalelor și verificărilor pe teren, în funcție de problemele și deficiențele identificate la fața locului, reprezentanții O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au făcut propuneri și sugestii pentru remedierea acestora. La biserica „Buna vestire” din com. Jina, monument pentru care a fost înaintat spre aprobare un proiect de deviz privind lucrările de restaurare și conservare a picturii murale, a fost identificat un atac fungic. Se cerea ca, foarte urgent, să se determine prin expertiză de laborator natura acestui atac care a afectat obiectivul, analize ce puteau fi efectuate de sectorul de investigații al Laboratorului zonal de conservare – restaurare Sibiu. În funcție de rezultatele analizei de laborator, urmau a fi luate măsurile necesare pentru înlăturarea cauzelor atacului fungic, doar ulterior se puteau realiza lucrările de restaurare și conservare ale bisericii.
Prin politica sa de avizare O.J.P.C.N. a militat, prin intermediul condițiilor și sugestiilor formulate, pentru păstrarea picturilor originale, acolo unde era posibil, chiar dacă solicitantul nu intenționa acest lucru. Astfel, la solicitarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu privind repictarea bisericii monument istoric din satul Retiș, instituția sibiană a respins propunerea de înlăturare a picturii existente în altar, naos și iconostas, fiind de acord doar cu executarea picturii în părțile nepictate, cu condiția ca în prealabil, pictura din altar să fie decapată de sub stratul de var și să fie restaurată conform normelor științifice, iar noua pictură să fie adaptată din punct de vedere stilistic și cromatic picturii existente în naos.
La fel s-a procedat și în cazul solicitării Parohiei ortodoxe române Arpașu de Jos privind lucrările de pictură nouă din biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, O.J.P.C.N. Sibiu dându-și avizul cu condiția păstrării celor două frize cu medalioane de sfinți de pe catapeteasmă, picturi ce urmau a fi conservate, deocamdată, in situ, urmând să fie restaurate odată cu restaurarea picturilor din biserica monument istoric „Adormirea Maicii Domnului” din aceeași localitate. Din păcate, preotul paroh din localitate, Pavel Simion, nu a dat curs atenționărilor venite din partea specialiștilor, astfel încât, picturi valoroase, ca cele reprezentând-ui chiar pe arhanghelii Mihail și Gavril realizate de Vasile Grecu din Săsăuși, au fost distruse și înlocuite cu pictură nouă.
Și la solicitarea Parohiei ortodoxe Turnu Roșu a fost comunicat acordul pentru lucrările de zugrăvire a bisericii monument istoric (naosul și altarul care nu erau pictate), cu condiția de a nu fi afectată în nici un fel pictura murală existentă.
Au fost situații în care păstrarea vechilor picturi murale nu era posibilă, de cele mai multe ori din cauza stării de conservare deficitare a acestora și a obiectivului în general. O situație de acest gen a fost întâlnită la biserica monument istoric cu hramul „Înălțarea Domnului” din Mediaș – Țecheș, unde s-a solicitat aprobarea executării lucrărilor de pictare, O.J.P.C.N. comunicând petentului și Comitetului Județean pentru Cultură și Educație Socialistă acordul pentru înlăturarea picturii murale în ulei realizată în anii 1936 și 1958-1959, având în vedere starea precară de conservare a acesteia. Se recomanda îndepărtarea cu atenție a picturii existente și cercetarea minuțioasă a paramentului în scopul descoperirii eventualelor picturi murale mai vechi, caz în care lucrările urmau să fie sistate și anunțați specialiștii instituției sibiene. Se impunea realizarea noilor picturi în tehnica al fresco sau al secco.
Specialiștii O.J.P.C.N. au vizat, în cadrul verificărilor de teren, nu numai respectarea proiectelor aprobate ci și calitatea intervențiilor pe monumente. Au fost însă și cazuri nefericite în care, în urma controalelor efectuate de către reprezentanții Oficiului, s-a constatat realizarea deficitară a lucrărilor de restaurare a picturilor. Un exemplu în acest sens a fost restaurarea picturii la biserica ortodoxă Sadu, executată în anul 1979, începută de pictorul restaurator Ariutun Avakian, conform Deciziei Comisiei de Pictură Bisericească cu nr. 5722/1976 și a aprobărilor C.C.E.S. (D.P.C.N.) cu nr. 128/1976. Acesta a executat lucrarea în proporție de cca. 90% când O.J.P.C.N. Sibiu a sistat lucrările prin adresa nr. 770/1979, din cauza modului defectuos de lucru. Aceeași instituție a recomandat ca restul lucrării, pe o suprafață de 87 m.p., să fie executată de un alt pictor restaurator, dându-l ca exemplu pe prof. Sava Nicolae, care a restaurat excelent biserica din com. Fofeldea, jud. Sibiu. Acesta și-a exprimat acordul de a finaliza lucrarea. Drept urmare, la data de 26.06.1979, Parohia ortodoxă română Sadu solicita aprobarea ca lucrările de restaurare a picturii bisericii parohiale să fie continuată de pictorul restaurator prof. Sava Nicolae de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, întrucât biserica din Sadu era prevăzută cu scene de restaurare identice cu cele de la Fofeldea, autori ai picturilor originale din cele două lăcașuri de cult fiind frații Grecu.
Același pictor restaurator, Sava Nicolae, a întocmit proiectul de deviz pentru lucrările de restaurare a picturilor murale interioare din biserica ortodoxă Topârcea, O.J.P.C.N. Sibiu, prin specialiștii săi (conservator general Gheorghe Ban și arhitect Ovidiu Dunca), manifestându-și acordul pentru aceste intervenții cuprinse în proiectul de restaurare, subliniind obligativitatea respectări riguroase a acestuia. Era atrasă, totodată, atenția asupra necesității de a se realiza lucrări de înaltă ținută, atât în ceea ce privește restaurarea cât și execuția noii picturi, în vederea integrării perfecte a acesteia în ansamblul monumentului.
Pentru restaurarea picturii murale din biserica cu hramul „Sf. Nicolae” din Orlat, la solicitarea Parohiei Ortodoxe Române din localitate, reprezentanții Oficiului și-au exprimat acordul cu condiția ameliorări stării monumentului și a condițiilor microclimatice interioare prin înlăturarea lespezilor de piatră din interior și înlocuirea lor cu pardoseală din lemn și executarea unui sistem de drenaj care să cuprindă rigole interioare în comunicație directă cu un șanț de drenare exterior.
Au fost și cazuri în care, datorită metodelor folosite, documentației incomplet întocmite sau din alte motive (insuficienta pregătire profesională a pictorului restaurator), O.J.P.C.N. Sibiu a respins proiectele înaintate. Astfel, la solicitarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române privind eliberarea acordului pentru restaurarea picturii vechi din Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Grui și pentru realizarea unei noi picturi la același lăcaș de cult, s-a comunicat instituției solicitante că era necesar întocmirea de devize separate pentru cele două lucrări. În ceea ce privește propunerile formulate pentru restaurare, O.J.P.C.N. le-a respins deoarece devizul de restaurare nu oferea suficiente indicații despre metodele ce urmează să fie aplicate iar extragerea vechilor fresce era o soluție nepotrivită. Ulterior, la același obiectiv, ca urmare a analizării de către C.Z.M.A.S.I. a documentației privind intervențiile de restaurare – conservare a picturilor interioare și exterioare, cu prilejul recepției lucrărilor de consolidări și reparații, s-a constatat îndepărtarea umidității din ziduri precum și asigurarea stabilității construcției, ceea ce permitea demararea restaurării picturii vizate în proiect.
Tot datorită documentației defectuos întocmite și a materialelor inadecvate folosite, O.J.P.C.N. a aprobat doar parțial solicitarea Parohiei ortodoxe române Sibiu-Iosefin privind lucrările de restaurare a picturii la biserica parohială cu hramul „Buna Vestire”, monument istoric, cu o serie de condiții. Astfel, se arăta că restaurarea picturii murale și a catapetesmei (care includea și cele 51 icoane ulei pe lemn) formau două probleme distincte, deci trebuiau întocmite și înaintate două devize separate. Ca recomandări, se specifica că scoaterea petelor grase trebuia să se realizeze conform normelor de restaurare prin soluția A.B. 57, iar integrările să se facă conform normelor de restaurare murală cu tempera cu caseinat de calciu transparent și nu cu caseină. De asemenea, având în vedere că pictura nu era de o valoare deosebită, O.J.P.C.N. era de acord cu propunerea parohiei de a o pune în valoare prin lucrări de aurire cu foiță atât la fondul aureolei, cât și la ornamente. Se solicita imperativ ca începerea lucrărilor să se facă numai după efectuarea analizelor chimice pentru stabilirea exactă a metodelor și materialelor ce urmau să fie folosite.
Un alt obiectiv pentru care specialiștii Oficiului au emis acordul de principiu pentru restaurarea picturii murale, cu condițiile generale impuse, a fost biserica ortodoxă din Țichindeal, proiectul în cauză fiind întocmit de pictorul restaurator Liviu Ciungan, pictor cu experiență, care a restaurat pictura interioară la multe biserici ortodoxe din județul Sibiu.
Au fost înaintate și solicitări privind realizarea/restaurarea picturii unor elemente interioare ale bisericilor. Parohia ortodoxă română Săliște II a cerut aprobarea, pe lângă restaurarea picturii vechi, și pentru realizarea unui nou iconostas, Comisia zonală dându-și acordul cu o serie de mențiuni: restaurarea și conservarea picturii vechi precum și pictura nouă să se realizeze în conformitate cu normele legale, adică: proiect, deviz, avize de la forurile competente: C.Z.M.A.S.I., C.N.M.A.S.I., Comisia de pictură bisericească etc. Pentru realizarea iconostasul nou era necesar, de asemenea, întocmirea unui proiect ce urma să fie înaintat spre avizare C.Z.M.A.S.I. În ceea ce privea picturile vechiului iconostas, precum și alte bunuri culturale mobile, soluția optimă identificată a fost conservarea acestora chiar și sub forma unui muzeu, dar numai prin respectarea normelor de conservare a bunurilor din patrimoniul cultural național, precum și a tuturor normelor muzeografice. Trebuiau deci asigurate normele de conservare (temperatură, umiditate, mod de depozitare și expunere) sub o strictă supraveghere de specialitate.
Au fost însă și situații în care O.J.P.C.N. a fost înștiințat numai după demararea sau, mai grav, după finalizarea lucrărilor, nemaiputând interveni sau supraveghea executarea acestora, fapt constatat la intervențiile asupra bisericii ortodoxe din localitatea Ruja, O.J.P.C.N. comunicând, totuși, avizul favorabil privind executarea picturilor cuprinse în devizul aprobat de Patriarhia Română, cu toate că vechea pictură executată în prima jumătate a sec. XX era deja înlăturată.
A.2. Reparații și întreținere
În strânsă legătură cu restaurarea picturilor și ca o condiție a realizării acestei operațiuni, numeroase proiecte înaintate O.J.P.C.N. și C.C.E.S., ulterior C.Z.M.A.S.I., vizau efectuarea de lucrări de reparații și întreținere a clădirilor bisericilor ortodoxe. Astfel, la numeroasele solicitări ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Oficiul și-a dat acordul pentru efectuarea acestor intervenții cu specificarea că, în cazul îndepărtării unor tencuieli, operațiunea trebuia să se realizeze cu o deosebită atenție și, în cazul apariției vreunui fragment de pictură, lucrările trebuiau imediat sistate și anunțați specialiștii acestei instituții. Urmare a solicitării Arhiepiscopiei privind lucrările de reparații la biserica ortodoxă din Poplaca, O.J.P.C.N. a emis avizul favorabil, cu unele precizări: efectuarea obligatorie a controlului periodic din partea proiectantului în timpul desfășurării lucrărilor, respectarea cu strictețe a materialelor, formelor, dimensiunilor, culorilor și desenelor originare, pavajul de protecție, perimetral, urma să fie executat în opus incertum, iar în ceea ce privește eventuala vopsire a tâmplăriei din lemn (trepte, balustrade, uși, cercevele etc.) urma să se ia legătura cu reprezentanții Oficiului pentru a se stabili soluția optimă. Din cele 35 proiecte înaintate cu privire la această problematică, 33 au fost aprobate (94%), dintre care 25 condiționate.
Reparațiile cele mai frecvente solicitate spre avizare priveau acoperișurile obiectivelor, componente ale construcțiilor supuse în permanență acțiunii factorilor meteorologici, foarte necesare deoarece deteriorarea acestora afecta întregul edificiu, împreună cu elementele decorative și de pictură interioare. O.J.P.C.N. a urmărit, prin avizarea acestor lucrări și prin condițiile impuse, păstrarea formei și materialelor constructive ale învelitorilor, fiind total împotriva unor modificări de formă sau volum. Astfel, la solicitarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române privind restaurarea bisericii de lemn „Sf. Apostoli” din Netuș, respectiv executarea lucrărilor de reparații și intervenții urgente, O.J.P.C.N. Sibiu a emis acordul cu condiția păstrării dispoziției planimetrice a turnului, neputându-se aviza mutarea acestuia deoarece nu exista nici un fel de date privind apartenența sa unei perioadei ulterioare iar acoperișul trebuia să fie executat din șiță.
Același gen de lucrări au fost realizate, cu avizul Oficiului, și la Biserica „Înălțarea Domnului” din Mediaș, str. Viitorului nr. 7, monument istoric, cu interdicția de a monta scări metalice fixe pe învelitoarea turnului, pentru intervențiile ulterioare urmând a se folosi scări mobile și cu recomandarea expresă de a se încadra, prin lucrările efectuate, în ambianța arhitecturală de epocă, prin folosirea țiglelor, cel puțin la învelitoarea bisericii. S-a eliberat acordul, de asemenea, și pentru intervenții similare efectuate la biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Treime” din sat. Vale, jud. Sibiu.
Totodată, la solicitarea Parohiei ortodoxe române Streza Cârțișoara, O.J.P.C.N. și-a exprimat acordul de principiu cu privire la lucrările de reparații ale șarpantei și ale învelitorii turnului bisericii monument istoric din localitate, cu condiția respectării riguroase a detaliilor de îmbinări la șarpantă, în așa fel încât să corespundă exact modelului originar. În cazul în care turnul nu era dotat cu paratrăsnet, se cerea ca odată cu refacerea șarpantei, să se monteze și captatorul precum și traseul de bandă metalică până la pământ.
Strânsa legătură dintre starea acoperișului și elementele interioare, în special pictura, a fost relevată și în cadrul lucrărilor de restaurare a frescei interioare a bisericii „Sf. Paraschiva” din sat Vale, jud. Sibiu, monument istoric, realizate în anul 1983. După ce la data de 26.05.1983 au fost demarate lucrările, pictorul restaurator Liviu Titus Ciungan, autorizat să execute lucrări pe monumente istorice, a sesizat conducerea Oficiului cu privire la deteriorarea acoperișului lăcașului de cult, infiltrațiile de apă pătrunse prin acesta afectând pictura interioară a bisericii prin apariția sărurilor pe pelicula de culoare, fapt ce impunea noi și repetate operații de restaurare. Se solicitau intervenții de urgență pentru repararea acoperișului, documentația necesară fiind depusă anterior de către preotul bisericii. Respectarea formelor și a materialelor de construcție tradiționale a fost una din condițiile impuse de O.J.P.C.N. și în cazul bisericii ortodoxe din localitatea Sibiel.
În anul 1984, la aproape un an de la eliberarea avizului, O.J.P.C.N. Sibiu comunica Parohiei ortodoxe Vale, la solicitarea acesteia că, conform celor stabilite cu ocazia avizării lucrărilor de restaurare a picturii murale din biserica monument istoric, pentru încheierea acestei lucrări și pentru punerea în valoare a picturii, se impunea demolarea tribunei corului care nu ținea de configurația inițială a obiectivului. Această lucrare urma să se realizeze numai sub directa supraveghere a pictorului restaurator.
Și Parohia Ortodoxă Iosefină Sibiu a înaintat o documentație tehnică pentru executarea de lucrări de întreținere la biserică, casa parohială și cimitir, reprezentanții Oficiului comunicând acordul pentru respectivele intervenții, cu condiția ca la zugrăvirea acestor obiective să fie respectate culorile inițiale, fără nici un alt adaos ornamental. A fost acceptată, de asemenea, ca soluție provizorie, pentru prevenirea infiltrării apei de precipitații în biserică, turnarea unei scări de beton la intrare. Era o soluție de compromis, adoptată pentru evitarea unor probleme de structură pe care le-ar fi determinat prezența apei în incinta obiectivului.
Lucrări de întreținere și reparații capitale au fost executate și la biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Arpașul de Sus, monument istoric datând din anul 1800 unde, datorită deteriorării structurii acoperișului, apa de la precipitații a afectat pictura interioară, acordul O.J.P.C.N. fiind condiționat de respectarea proiectului tehnic și de execuție iar la zugrăvirea exterioară urmând a fi respectată culoarea tradițională, fără nici un adaos ornamental. Cu aceleași condiții a fost eliberat și avizul C.C.E.S. nr. 113/1983 din 04.08.1983.
Unele documentații înaintate au fost însă aprobate doar parțial, în toate cazurile propunerile respinse fiind temeinic justificate. Astfel, Parohia ortodoxă Boița a prezentat Oficiului un proiect pentru realizarea de reparații capitale la biserica din localitate. Din cadrul măsurilor propuse, au fost aprobate doar repararea acoperișului, realizarea tencuielilor exterioare și interioare, precum și refacerea instalației electrice în ansamblu. A fost însă respinsă soluția de evacuare a fumului prin coșul de fum anexat și ancorat pe nava bisericii, deoarece această lucrare avea un caracter experimental, recomandându-se evacuarea fumului prin nișa practicată în peretele exterior al navei, cu ajutorul tuburilor ceramice mascate cu plasa de rabiț tencuită.
În cazul propunerilor care vizau obiective de o mare importanță, mai ales din rezervația de arhitectură a municipiului Sibiu, înaintate pentru avizare, specialiștii O.J.P.C.N. au fost mult mai exigenți în condițiile impuse, multe proiecte fiind respinse. Această situație a fost întâlnită și la solicitarea acordului pentru lucrările de restaurare la Biserica Azilului, reprezentanții instituției sibiene comunicând că documentația nu cuprindea studiul de specialitate istorico-arheologică cu concluziile legate de cercetarea arheologică a monumentului, iar proiectul a fost întocmit înainte de a se efectua sondaje de parament. În ceea ce privea soluțiile propuse, se arăta dezacordul cu privire la demolarea încăperilor de la parter aflate în nordul bisericii, în flancul corului, deoarece cea din vest era ridicată în prima etapă de construcție (gotică), iar cea dinspre est, ulterior, în epoca barocă. De asemenea, era respinsă propunerea privind instalarea apei în corul bisericii monument, fapt ce ar fi putut afecta, în cazul unor defecțiuni, starea de conservare a edificiului.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Arpașu de Jos, monument istoric, a fost un alt obiectiv care, datorită degradărilor majore intervenite la structura sa, a necesitat executarea unor ample lucrări de reparații. În urma analizării documentației depuse, O.J.P.C.N. a comunicat avizul favorabil pentru realizarea intervențiilor din proiect. Erau formulate însă o serie de condiții și recomandări. Se cerea ca pentru înlăturarea umezelii din ziduri, lucrare prioritară, trotuarul perimetral să fie executat sub cotele interioare ale pardoselii, cu 10-15 cm., iar stratul de pământ să aibă pantă continuă spre exterior până la rigolă, care urma să fie executată în adâncime, până la cota fundației. O altă condiție a fost ca decaparea tencuielii de la baza zidurilor interioare să se facă numai după efectuarea unor sondaje de către un restaurator și până la limita stabilită de către acesta. Se menționa apoi că instalația electrică se putea reface cu condiția ca pictura murală să nu fie afectată în nici un fel. Imediat după finalizarea reparațiilor, se solicita întocmirea și înaintarea unui proiect și asigurarea execuției pentru restaurarea picturii murale.
La instituția sibiană a fost depusă și o solicitare a Parohiei ortodoxe Marpod în vederea eliberării avizului favorabil pentru începerea lucrărilor de reparații la biserica ortodoxă din Țichindeal, monument istoric, O.J.P.C.N. aprobând executarea acestor intervenții în condițiile stabilite de avizul C.C.E.S. Se atrăgea atenția asupra faptului că decapările de la baza pereților interiori, în vedere retencuirii, se vor face numai după sondarea zonelor respective de către un restaurator pentru a se evita distrugerea unor eventuale porțiuni cu pictură murală. Se recomanda, de asemenea, tăierea unui singur canal de fum îngropat în peretele exterior sudic, iar lucrările de drenaj, foarte importante pentru diminuarea umidității monumentului, urmau să fie executate cu atenție, în strictă conformitate cu indicațiile date la fața locului.
Păstrarea formelor și a materialelor constructive a fost și una din condițiile impuse de specialiștii Oficiului și în cazul bisericii ortodoxe din localitatea Sibiel, fiind înaintat instituției sibiene un proiect de reparații și consolidări ale turlei și montarea instalației de paratrăsnet la monumentul de arhitectură menționat, fiind eliberat avizul de principiu, cu următoarele precizări: noile tencuieli să aibă aceeași compoziție cu cele vechi, fără conținut mare de ciment, cu respectarea plasticii la fațade (zugrăveli, vopsitorii, aspectul ferestrelor metalice), iar traseele instalației de paratrăsnet urmau să fie verificate și aprobate de delegatul O.J.P.C.N. Sibiu prezent la fața locului.
Aceeași politică de păstrare a formelor originare a fost aplicată, prin condițiile puse de Oficiu pentru avizare, și în cazul lucrărilor de reparații și consolidări executate la biserica din Săliște – Grui, solicitându-se ca tâmplăria nouă ce o înlocuia pe cea deteriorată precum și dublarea acesteia să se facă respectând cu strictețe desenul și detaliile tâmplăriei existente. Eventuala modificare a ferestrelor naosului urma să se facă numai în baza elementelor de parament ce puteau apărea după deschiderea șantierului iar trotuarul de protecție urma să fie realizat din piatră de râu așezată pe nisip. De asemenea, O.J.P.C.N. a aprobat, la solicitarea A.O.R., executarea de ferestre și uși noi la biserica „Sf. Nicolae” din Richiș, cu condiția ca acestea să fie montate exact în golurile deschiderilor existente, modificarea dimensiunilor acestora fiind interzisă.
Alte proiecte privind reparații ale bisericilor ortodoxe monument istoric au fost înaintate Oficiului și pentru lăcașurile de cult din Axente Sever (aprobat cu o serie de condiții: la executarea lucrărilor nu se va folosi ciment pentru tencuieli și vinarom pentru zugrăveli, între ferestre se vor monta gratii metalice, iar decaparea tencuielilor exterioare și interioare se va face cu atenție maximă, iar în caz de identificare a unor picturi murale va fi anunțat imediat O.J.P.C.N. Sibiu), la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”Sebeșul de Jos, la biserica ortodoxă din Ighișul Nou (cu condiția folosirii unui strat de carton bitumat în locul produsului Apa Stop, utilizat la subfundații) și la multe altele.
În numeroase alte situații, deși asupra unor monumente de mare importanță se impunea executarea unor lucrări de reparații și/sau restaurări, fiind în pericol componente esențiale ale obiectivelor (pictură, decorații interioare), parohiile nu dispuneau de fondurile necesare efectuării acestor intervenții, specialiștii sibieni fiind puși în situația de a adopta soluții de compromis pentru salvarea (sau măcar stoparea degradărilor) monumentelor în cauză. A fost și cazul solicitării Parohiei ortodoxe române Vale, C.Z.M.A.S.I. emițând aviz favorabil pentru finalizarea lucrărilor exterioare la biserica parohială (monument istoric 33 B 501). Calitatea de excepție a monumentului atât în ceea ce privește spațiul arhitectural cât și pictura murală, pusă în valoare de restaurarea finalizată în anii precedenți, impunea o mare exigență la executarea acestor lucrări finale. Astfel, se solicita ca la reparațiile de tencuieli atât la biserică cât și la împrejmuire să se utilizeze numai mortar de var fără ciment. Întrucât lucrările de restaurare a picturii murale exterioare reclamau proceduri complexe, deci costisitoare, executate de un pictor restaurator autorizat, reprezentanții Comisiei zonale recomandau pentru moment acoperirea resturilor de pictură de pe latura de nord cu zugrăveală cu humă. Pictura de pe fațada principală (sud) urma să fie păstrată în situația de la acea dată, zugrăvind doar partea superioară a fațadei, luându-se toate măsurile de protejare a suprafeței acoperite cu frescă. În situația în care, în termen de un an, nu se obțineau fonduri pentru restaurarea frescei de către un pictor restaurator autorizat, și această zonă urma să fie acoperită cu zugrăveală cu humă.
De asemenea, Parohia ortodoxă Oprea – Cârțișoara a solicitat aprobarea pentru decaparea tencuielilor desprinse de pe suportul de zidărie din partea inferioară a pereților interiori ai acestei biserici. C.Z.M.A.S.I. a comunicat faptul că obiectivul era inclus în Lista monumentelor istorice (nr. 33 B 272), iar unul dintre principalele elemente care au contribuit la înscrierea în listă a fost existența picturii murale interioare, datată 1806, atribuită fraților Grecu. Valoarea deosebită a acestei picturi impunea ca orice intervenție să fie făcută numai de către echipe de specialiști (incluzând un pictor restaurator) pe baza unei documentații aprobată de Comisia Națională a Monumentelor.
Au fost înaintate spre avizare către O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. și proiecte privind construirea sau refacerea unor anexe în proximitatea bisericilor monument istoric, construcții necesare funcționării instituțiilor în cauză. Astfel, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu a solicitat acordul Oficiului de patrimoniu pentru refacerea clădirii anexă la imobilul Arhiepiscopiei din mun. Sibiu, str. 1 Mai (Mitropoliei) nr. 24, după ce proiectul a fost aprobat de Permanența Consiliului Arhiepiscopesc prin avizul cu nr. 4891 din 13.11.1982. Se menționa că refacerea acestor clădiri era absolut necesară pentru funcționarea instituției. Cedând clădirea arhiepiscopiei de pe B-dul. Victoriei Consiliului Municipal Sibiu, biserica a rămas fără posibilitatea de a găzdui ierarhi și alte autorități în incinta imobilului din str. 1 Mai (Mitropoliei). Proiectul prevedea amenajarea la parterul imobilului a cinci camere cu această destinație iar la etaj o sală pentru lucrările Consiliului Adunării Eparhiale. În sala de la etaj se intenționa, de asemenea, să fie instalate vitrine pentru expunerea unor obiecte de patrimoniu ale bisericii. O.J.P.C.N. Sibiu a avizat lucrările prevăzute prin proiectul înaintat.
Alte construcții-anexe amplasate în apropierea bisericilor monument istoric pentru a căror reparații/consolidări au fost solicitate avize au fost zidurile de împrejmuire a acestor obiective, cum a fost și cazul documentației întocmite de Parohia ortodoxă română Ocna Sibiului II în acest sens, reprezentanții Oficiului comunicând acordul favorabil.
De asemenea, vizând același aspect, Parohia ortodoxă română „Sf. Nicolae” Agnita a solicitat avizul pentru refacerea clopotniței acestui lăcaș de cult și, în urma analizării proiectului, C.Z.M.A.S.I. a emis aviz favorabil, cu condiția ca tencuielile exterioare să fie drișcuite, evitându-se cele de tip strop, poarta metalică de acces să fie realizată pe baza unui detaliu ce va fi înaintat spre avizare, iar lucarnele triunghiulare propuse să fie înlocuite cu lucarne tradiționale sub formă de ochi.
În urma analizării proiectului „Refacere clopotniță – Biserica Sf. Nicolae Agnita” întocmit de Serviciul Tehnic al A.O.R. Sibiu în anul 1982, reprezentanții instituției sibiene au solicitat reanalizarea amplasamentului, plasând clopotnița pe aleea de acces spre biserică. Pentru analizarea impactului pe care acest nou amplasament urma să îl aibă asupra monumentului, trebuiau realizate fotografii din puncte caracteristice, pe care să fie suprapuse imagini la scară ale obiectului proiectat. De asemenea, se cerea simplificarea expresiei plastice, renunțându-se la ancadramentele și placajele de piatră, preluându-se elementele specifice zonei: ancadramente simple de tencuială în jurul ferestrelor, tencuieli lise (netede), pazie fără elemente decorative.
Datorită valorii lor deosebite atât în ceea ce privește aspectele arhitecturale, dar mai ales decorațiile interioare, o serie de biserici monument istoric la care au fost executate, în repetate rânduri, ample lucrări atât asupra structurii cât și picturii interioare, au fost monitorizate îndeaproape de către specialiștii O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. prin controale și verificări periodice. În acest context, două dintre lăcașurile vizate au fost biserica „Schimbarea la Față” din Ocna Sibiului și biserica cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” din Rășinari, ambele monumente istorice valoroase. Considerăm că aceste monitorizări au fost deosebit de eficiente, în timpul lucrărilor apărând numeroase situații neprevăzute a căror optimă soluționare depindea de specialiștii sibieni și, pe de altă parte, constituia o garanție a respectării prevederilor proiectelor avizate.
Biserica Ortodoxă „Brâncoveanu” din Ocna Sibiului
Biserica „Brâncoveanu” din Ocna Sibiului, str. Nicolae Bălcescu nr. 10, monument istoric, a înregistrat intervenții succesive, inițiate în anul 1981 și întinse pe mai mulți ani, supravegheate îndeaproape de reprezentanții O.J.P.C.N. Sibiu.
La data de 20.07.1981, Arhiepiscopia Ortodoxă Română – Parohia Ortodoxă Ocna Sibiului a solicitat acordul Oficiului pentru executarea unor lucrări de reparații și amenajări de teren la Biserica Brâncoveanu din localitate, respectiv înlocuirea șipcilor, a țiglelor și a coamelor de pe respectivul obiectiv și de pe turnul acestuia cu șipci, cu țigle solzi și coame noi, reparația tencuielilor exterioare și zugrăvirea în exterior a bisericii și a troiței de la intrarea în incinta curții lăcașului și a amenajării terenului din jurul edificiului cu drenaj și pardoseală cu piatră pentru scurgerea apei de ploaie. Într-o primă fază, după analizarea documentației înaintate și verificări la fața locului, proiectul a fost respins, fiind sesizate neconcordanțe și lipsuri față de necesitățile și specificul situației reale ale monumentului istoric în cauză. După refacerea proiectului a fost emis acordul O.J.P.C.N. Sibiu, specialiștii acestei instituții (Gheorghe Ban și dr. Alexandru Avram) impunând respectarea anumitor condiții:
decaparea tencuielii de pe pereții exteriori al bisericii să se facă cu deosebită atenție, la apariția unor eventuale urme de pictură murală urma să fie sistată lucrarea și anunțat Oficiul de patrimoniu;
după degajarea tencuielii din ocnițe trebuia reconstituit aspectul inițial al paramentului – cu ocnițe dreptunghiulare și respectat traiectul și profilul original al tuturor cornișelor monumentului. Se impunea, de asemenea, refacerea pe tot perimetrul monumentului, în forma sa originală, vizibilă pe latura nordică, a profilului bazei;
ușa zidită de pe latura sudică a turnului urma să fie degajată; montarea unei uși de tipul celeia existente pe latura nordică, eventual cu o fereastră de mici dimensiuni prevăzută cu gratii simple;
la refacerea tencuielilor turnului trebuia respectată dispoziția inițială, conform fotografiilor (menținerea bosajelor de pe colțurile turnului);
la troița de la intrarea în incintă se impunea refacerea tencuielilor numai în porțiunea nivelului de jos, unde zidul a fost dezvelit. Restul lucrărilor la troiță puteau fi continuate numai după realizarea unui proiect de specialitate de către un pictor restaurator.
Ulterior, răspunzând solicitării Parohiei Ortodoxe Române Brâncoveanu din Ocna Sibiului, după un control efectuat la fața locului, O.J.P.C.N. Sibiu a comunicat acordul pentru înlăturarea tencuielii de pe tavanul bisericii până la limita inferioară a suportului de lemn făcând, totodată, o serie de propuneri concrete: asigurarea fixării corespunzătoare a scândurilor de grinzi și înlocuirea celor deteriorate, podirea bisericii cu scândură pentru asigurarea unei protecții microclimatice mai bune și tratarea preventivă a tavanului împotriva insectelor xilofage (carii). Pentru realizarea noii picturi se impunea întocmirea unui proiect și deviz separat, după decaparea și restaurarea picturii vechi, pentru a se putea realiza o integrare corespunzătoare.
În cadrul monitorizării intervențiilor efectuate, în urma unui nou control făcut la fața locului în legătură cu continuarea lucrărilor de restaurare a bisericii, reprezentanții Oficiului, au aprobat tăierea unui coș de fum în partea interioară a peretelui nordic, la mijlocul distanței între cele două porțiuni pictate. Se reamintea reprezentanților bisericii că se impune de urgență, în prezența pictorului restaurator, înlăturarea tribunei.
În ceea ce privește execuția unei picturi noi în zonele libere, opinia specialiștilor menționați era nefavorabilă, această lucrare urmând a încărca ambianța interioară în detrimentul picturii vechi, aspect de altfel, foarte adevărat. O altă solicitare a reprezentanților parohiei viza încadrarea calotelor sferice cu pictură veche în chenare cu motive florale și în restul spațiului un fond gri-albastru, presărat cu steluțe aurii.
Tot cu privire la decorația interioară a obiectivului, la cererea reprezentanților parohiei privind delimitarea picturii vechi de spațiile nepictate prin benzi decorative, precum și pentru pictarea bolții cu trei medalioane, O.J.P.C.N. a comunicat că prima etapă obligatorie de lucru este terminarea operațiilor de restaurare a picturii murale atât în interiorul cât și în exteriorul bisericii, lucrări ce urmau a fi executate de Laboratorul zonal de restaurare din cadrul Complexului muzeal Sibiu. După încheierea lucrărilor de restaurare a picturii murale, trebuia întocmit un proiect pentru pictura nouă în așa fel încât aceasta să se integreze în mod armonios în vechea frescă, proiect ce va fi înaintat pentru avizare O.J.P.C.N. și C.C.E.S.
Conform prevederilor legislației în vigoare la acea dată, în ceea ce privește modificările constructive, propunerile, avizate de O.J.P.C.N., urmau a fi trimise spre aprobare forurilor superioare, respectiv C.C.E.S. A fost cazul înlăturării turnului clopotniță, lucrările urmând a fi executate doar după pronunțarea instituției centrale.
Cu referire la efectuarea lucrărilor menționate, reprezentanții Oficiului s-au adresat C.C.E.S. înștiințându-l cu privire la intervențiile de la biserica „Brâncoveanu” din Ocna Sibiului și la propunerea ca, în vederea punerii în valoare a frescelor de pe peretele interior vestic (unde se află și presupusul portret al lui Mihai Viteazul), să se procedeze la înlăturarea tribunei de lemn (ulterioară), de unde se face accesul la turnul clopotniță al edificiului. Turnul era o construcție de mici dimensiuni de proveniență evident ulterioară, ca și cei doi stâlpi interiori pe care se sprijină. Având în vedere necesitatea redării aspectului cât mai apropiat de cel originar, precum și valorificarea integrală a ansamblului pictural, se propunea spre avizare înlăturarea turnului și a celor doi stâlpi de sprijin din interior.
În ceea ce privește decaparea picturii murale, O.J.P.C.N. a comunicat că este de acord ca această operațiune să fie executată de către pictorul restaurator Liviu Ciungan. Se mai comunica faptul că, urmare a expertizei de laborator efectuate pe baza probelor prelevate din stratul de acoperire a porțiunii de pictură care a fost decapată anterior, s-a constat că acest strat era constituit dintr-un amestec de ceară de albine și rășină. Față de această situație, restauratorul care urma să execute curățirea trebuia să folosească un solvent adecvat care să nu afecteze stratul pictural.
Pentru același obiectiv s-a solicitat aprobarea executării de vitralii figurative în tehnică clasică din sticlă specială, arsă la temperaturi înalte și prinsă în bare de plumb. Ca model erau luate vitraliile, executate de același atelier, montate la Biserica „dintre brazi” din mun. Sibiu, fiind respectată ambianța picturii interioare în culori pale, conform îndrumărilor specialiștilor Oficiului. Ca urmare a acelorași indicații, vitraliile fiind prinse în rame metalice pentru ferestre duble, urmau să se desființeze grilajele exterioare, inestetice și în contrast cu arhitectura monumentului.
Biserica Ortodoxă „Cuvioasa Paraschiva” din Rășinari
Inițiate în 1980, numeroase lucrări au fost executate și asupra bisericii cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” din Rășinari, monument istoric.
La data de 24 septembrie 1980, Parohia ortodoxă română Rășinari se adresa O.J.P.C.N. Sibiu solicitând eliberarea avizului favorabil pentru executarea lucrărilor de luminare, consolidare, reconstituire și întregire a picturilor murale de la biserica cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” din această localitate. În acest sens a fost întocmită și o documentație privind restaurarea picturii. În urma analizării acesteia și a verificărilor efectuate la fața locului, reprezentanții Oficiului și-au exprimat acordul favorabil. Se menționa însă că devizul înaintat conținea anumite inadvertențe cu privire la curățirea picturii, întregirea și vernisarea acesteia, aspecte ce trebuiau refăcute. După aceasta, întreaga documentație urma să fie depusă, prin intermediul Departamentului Cultelor, la Compartimentul de restaurare din cadrul C.C.E.S.
La același lăcaș, cu aprobarea O.J.P.C.N. Sibiu, s-au executat lucrări de reparație exterioară, cu mențiunea că intervențiile asupra tencuielilor ce urmau să se execute în zona picturilor murale exterioare, se vor efectua numai sub supravegherea pictorului restaurator.
Alte lucrări, vizând restaurarea frescei acestui edificiu, au fost inițiate la începutul anului 1981. În acest sens a fost înaintată documentația necesară, Oficiul de patrimoniu sibian exprimându-și acordul pentru executarea acestor lucrări, cu respectarea tuturor normelor de restaurare și sub supravegherea directă a specialiștilor instituției.
A.3. Demolări
Pe lângă documentațiile înaintate O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I. privind intervenții de restaurare a picturii, de refacere sau reparare a structurii și a elementelor interioare sau exterioare ale obiectivelor analizate, au fost întocmite și documentații privind demolarea unor anexe sau ziduri de împrejmuire ale bisericilor monumente istorice sau chiar a construcțiilor în sine.
Unul dintre aceste cazuri a fost întâlnit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Bungard, monument istoric, în imediata apropiere acestuia fiind amplasat un zid de sprijin și împrejmuire de aprox.10 m., situat la est de altarul bisericii, la acel moment într-o stare avansată de degradare. Parohia ortodoxă Bungard, prin Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, a solicitat aviz pentru demolarea și refacerea acestui zid, fapt aprobat de autoritățile bisericești sub rezerva obținerii avizului O.J.P.C.N. Sibiu. Față de cele solicitate și având în vedere că referatul a fost întocmit de arh. Hermann Fabini, specialist cu experiență în domeniu, reprezentanții Oficiului și-au exprimat acordul favorabil pentru această intervenție. Cauza degradării identificată de arh. Hermann Fabini a fost diferența de nivel dintre terenul unde era amplasat zidul și stradă, care trecea deasupra zidului, acesta având o înclinație pronunțată, existând pericolul imediat de dărâmare. Din analiza zidăriei, în mare parte deteriorată de igrasie, nu se puteau trage concluzii exacte asupra vechimii zidului, de asemenea nu se puteau observa elemente decorative care ar fi dat acestui zid o valoare artistică deosebită.
Biserica ortodoxă din loc. Bungard, jud. Sibiu
Detaliu zid împrejmuitor
Dacă în general se solicita aprobarea demolării unor anexe sau ziduri ale împrejmuirilor lăcașurilor de cult, au fost și cazuri, mai izolate, în care se solicita chiar demolarea clădirii propriu-zise a bisericii dar, din fericire, doar în cazul unor obiective de importanță mai redusă. Astfel, la solicitarea Parohiei ortodoxe române Cisnădie I, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. au comunicat avizul favorabil pentru demolarea bisericii din Cisnădie, str. Țesătorilor nr. 10. Avizul era motivat prin faptul că imobilul, finalizat în 1899, nu prezenta elemente arhitecturale valoroase nici la interior, nici la exterior, ca atare nu era susceptibil de a fi inclus în Lista monumentelor istorice. Mai mult, spațiul interior, lipsit de boltirea specifică bisericilor ortodoxe, era neîncăpător și nefuncțional.
În afară de aspectele menționate, slaba factură tehnică a construcției inițiale a făcut ca aceasta să fie grav afectată de cutremurul din 1940, fiind cu greu consolidată și redeschisă abia în 1960. Efectele suprapuse ale seismelor ulterioare au determinat fisuri importante în special în zona altarului. Se constata, de asemenea, prezența pronunțată a igrasiei. Drept urmare, a fost emis aviz favorabil pentru demolarea acestei biserici.
A.4. Introducere curent electric
Conform prevederilor legale în domeniu, orice fel de intervenție, indiferent de amploarea, importanța sau valoarea sa, efectuată asupra monumentelor istorice, trebuia avizată de O.J.P.C.N., C.C.E.S. sau, ulterior C.Z.M.A.S.I./C.N.M.A.S.I. A fost și cazul introducerii curentului electric, absolut necesar funcționării în bune condiții bisericilor. În urma analizării documentațiilor înaintate, specialiștii O.J.P.C.N. au impus o serie de condiții de desfășurare a intervențiilor, respectiv toate lucrările de instalații urmau să fie plasate (ascunse) sub tencuieli, respectiv subteran, în așa fel încât starea de conservare și aspectul monumentului să nu fie afectate iar zona de protecție respectată; pentru fiecare dintre elementele exterioare vizibile urma să se execute câte un prototip care se supunea obligatoriu avizării din partea arhitectului Oficiului; dacă la executarea șlițurilor pentru introducerea cablurilor se observau urme de pictură, lucrarea din locul respectiv urma să fie imediat oprită și anunțat reprezentantul acestei instituții. De asemenea, începerea lucrărilor trebuia anunțată O.J.P.C.N. Sibiu care urmărea operația de desfacere a vechii instalații (unde aceasta exista), poziționarea celei noi precum și a lucrărilor de acoperire cu tencuială, urmând ca la demararea intervențiilor și la recepția finală a acestora să fie chemat și reprezentantul său. Se mai avea în vedere ca toate săpăturile de pământ să se facă cu asistența de specialitate (arheologie) din partea Oficiului. Cu respectarea acestor condiții, au fost emise avizele pentru introducerea sau schimbarea instalațiilor electrice la numeroase obiective, printre care amintim Biserica „Sf. Nicolae” din Movile (Agnita), Biserica „Sf. Nicolae” din Orlat, Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din com. Tălmăcel.
Alte intervenții de acest gen priveau realizarea instalației de încălzire centrală și instalații sanitare pentru clădirile muzeului de artă iconografică din Sibiel, precum și pentru încălzirea centrală la biserica monument de arhitectură, „Sf. Treime” din localitate, solicitări pentru care C.C.E.S. – Direcția economică și a patrimoniului cultural național și-a comunicat acordul, cu condiția ca lucrările exterioare de racord, care treceau prin zona monumentului de arhitectură, să fie executate sub supravegherea arheologică a O.J.P.C.N. Sibiu.
De asemenea, au fost adresate instituțiilor cu atribuții în acest domeniu și solicitări vizând executarea de vitralii picturale și decorative la geamurile unor biserici ortodoxe. Astfel, la data de 13.05.1985, Parohia ortodoxă română Cibin I a solicitat Oficiului acordarea avizului favorabil pentru executarea acestui gen de intervenții la biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din mun. Sibiu, str. Reconstrucției nr. 17. Pentru același lăcaș de cult a fost obținut acordul O.J.P.C.N. și pentru proiectul de instalații de încălzire centrală, cu recomandarea ca, în timpul exploatării instalației, să se urmărească efectele acesteia asupra stării de umiditate din fundație și pereți.
Nu de puține ori, către Oficiul sibian au fost îndreptate cererii care, deși vizau obiective cu statut de monument istoric, avizarea celor solicitate nu intrau în atribuțiunile sale. Este și cazul celor solicitate de Parohia ortodoxă română Agnita II cu privire la eliberarea unui act prin care parohia să poată opri trecerea prin curtea bisericii „Sf. Nicolae”- monument istoric, cu excepția perioadei slujbelor, O.J.P.C.N. Sibiu comunicând că parohia era răspunzătoare de paza bunurilor culturale pe care le deține. În acest sens, era obligată să ia toate măsurile necesare în vederea asigurării securității monumentului și ale altor bunuri, inclusiv blocarea intrărilor în zona de protecție a monumentului.
BISERICI EVANGHELICE, ROMANO ȘI GRECO CATOLICE
Mai puțin numeroase decât cele întocmite și înaintate spre avizare pentru intervenții la bisericile ortodoxe (urmare a numărului mai redus al acestor edificii, dar și posibilităților materiale limitate ale parohiilor), o serie de proiecte vizau intervenții executate la bisericile evanghelice de pe teritoriul județului Sibiu, respectiv policromii (refacerea zugrăvelilor, în special a celor interioare), reparații și zugrăveli exterioare, consolidări, restaurări, amenajări și chiar ridicări de noi lăcașe de cult.
Pentru a înțelege mai bine situația în care se aflau bisericile evanghelice din județ, trebuie să aruncăm o privire asupra evoluției numărului și structurii comunității săsești din România, populație care a ridicat și întreținut aceste edificii. Această etnie, tot mai puțin numeroasă în localitățile pe care le-a fondat și populat în această zonă a Transilvaniei și cu o medie de vârstă tot mai ridicată, nu mai putea întreține în condiții acceptabile edificiile construite cu mai multe secole în urmă. Situația s-a agravat o dată cu emigrarea, după deschiderea granițelor în anul 1990, a etnicilor sași în Germania. S-a ajuns la situația catastrofală ca majoritatea edificiilor evanghelice (biserici și case parohiale), mai ales în mediul rural, să fie folosite și întreținute de un număr neînsemnat de persoane (chiar 2-3), și acestea de vârste înaintate. Obiectivele, și o dată cu acestea bunurile de cult din interiorul acestora, sunt expuse și în prezent, deteriorării și sustragerii fără nici un fel de opreliști, gradul de vulnerabilitate fiind foarte ridicat.
Statistic, pentru înțelegerea fenomenului, arătăm că în anul 1930, populația germană din România număra, conform recensământului realizat, 745.421 de persoane, reprezentând 4,1% din populația țării și 7,9% din populația Transilvaniei, un procent însemnat în configurația etnică a provinciei. Scăderea înregistrată de populația acestei etnii a fost constantă, în anul 1948 mai erau 343.913 sași (2,2%), în 1977 – 359.109, în 1992 – 111.301, iar la ultimul recensământ, cel din 2002, etnia germană nu mai număra decât 60.088 persoane. Scăderea în șapte decenii a populației săsești de la 745.421 la 60.088 (cu 92%!) spune multe, fiind relevantă și pentru puterea economică a etniei și, prin aceasta, a posibilităților financiare limitate de restaurare, renovare sau măcar de întreținere a vechilor biserici monumente istorice.
Și datele oficiale privind migrația acestei populații sunt relevante pentru această problematică a întreținerii monumentelor istorice ale etniei. Dacă în ultimii ani ai dictaturii comuniste, părăseau România puțin peste zece mii de etnici anual (12.809 în 1985, 11.034 în 1986, 11.639 în 1987, 10.738 în 1988, 14.598 în 1989), o adevărată explozie a acestui fenomen s-a înregistrat în primul an după căderea regimului comunist când au părăsit România nu mai puțin de 60.072 etici germani, mai mulți decât în ultimii cinci ani.
Lucrările propuse prin intermediul proiectelor înaintate spre avizare erau de o mare diversitate, mai mult sau mai puțin ample, în funcție de necesități și de posibilitățile materiale de care dispuneau parohiile. O.J.P.C.N. a analizat fiecare caz în parte și a încercat să găsească soluții cât mai favorabile, atât pentru păstrarea substanței monumentelor istorice, a restaurării și conservării acestora în condiții cât mai bune, cât și pentru a asigura funcționalitatea lor. Din cele 32 proiecte înaintate, 28 au primit aviz favorabil (87%) dintre care 16 fiind condiționate de realizarea unor anumite lucrări sau folosirea unor materiale de construcție indicate pentru aceste intervenții.
1. Avize aprobate.
2. Avize aprobate condiționat.
3. Avize respinse.
B.1. Policromii
Datorită vechimii monumentelor și a vicisitudinilor la care au fost supuse de-a lungul numeroaselor secole de existență, pe lângă și în strânsă legătură cu deteriorarea structurii lor (în special probleme ale învelitorilor) au fost afectate zugrăvelile interioare. Multe proiecte privind refacerea acestor zugrăveli ale bisericilor evanghelice au fost adresate O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I., majoritatea acestora fiind întocmite de un specialist cu o vastă experiență în domeniu, arh. dr. Hermann Fabini. Proiectele erau fundamentate pe memorii privind istoria și evoluția obiectivelor în cauză, în special a zugrăvelilor interioare care făceau obiectul documentației, dar și a interioarelor monumentelor și pe etapele de construcție ale acestora. Din cele 10 proiecte înaintate, 8 au fost avizate condiționat (80%), doar 2 fiind respinse.
În toate cazurile se solicita efectuarea de sondaje în vederea identificării eventualelor fresce sub zugrăveala existentă la acea dată, precum și pentru stabilirea culorii originare folosite pentru interiorul obiectivelor. Propunerile de policromie înaintate trebuiau să țină cont de rezultatele acestor sondaje. Proiectele întocmite trebuiau analizate foarte atent, intervențiile aprobate urmând să pună în valoare elementele interiorului edificiilor (altar, piese de mobilier etc.).
Astfel, în anul 1982, a fost înaintat un proiect privind refacerea policromiei interioare a bisericii evanghelice din localitatea Saroș pe Târnave, în vederea avizării lucrărilor prevăzute în proiect. Specialiștii Oficiului au aprobat proiectul, înștiințând totodată instituția solicitantă de necesitatea obțineri și a avizului Direcției economice și de patrimoniu București.
Un alt proiect, întocmit de același arhitect, privind propunerea de policromie interioară pentru biserica evanghelică din Avrig, monument istoric, a fost înaintat în vederea obținerii avizului favorabil al Oficiului. Proiectul era susținut de un memoriu privind istoria și evoluția obiectivului. Se arăta că biserica evanghelică din Avrig era la origine o bazilică romanică construită în sec. al XIII-lea cu intervenții ulterioare la sf. sec. al XV-lea și la începutul celui următor, apoi în sec. XVIII. Propunerile de policromie înaintate O.J.P.C.N. spre aprobare urmăreau punerea în valoare a diferitelor etape de construcție.
De asemenea, a fost înaintat spre avizare un proiect de policromie interioară pentru biserica evanghelică C.A. din Ighișul Nou, jud. Sibiu. Interiorul acestei biserici evanghelice, monument istoric, era caracteristic perioadei de construcție gotică din sec. al XV-lea, suferind însă o serie de transformări ulterioare, realizate în sec. XVIII-XIX. Cu ocazia unei deplasări la fața locului a specialiștilor O.J.P.C.N. Sibiu, s-a constatat că sondajele efectuate nu au adus la lumină urme de frescă, însă au putut fi identificate urme de zugrăveală pe elemente de piatră fățuită. Propunerea de policromie ținea cont de aceste urme. Ea își propunea punerea în valoare a elementelor gotice, mai ales din corul bisericii, al altarului și al celorlalte piese de mobilier baroc.
În unele cazuri însă, propunerile de policromie interioară au trebuit să fie adaptate și în funcție de solicitările beneficiarului. Astfel, proiectul cuprinzând propunerile pentru interiorul bisericii evanghelice din Șelimbăr, monument istoric, proiect elaborat de același arh. dr. Hermann Fabini prevedea, pentru o mai bună punere în valoare a interiorului bisericii, având în vedere și cerința Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A., ca interiorul să fie cât mai luminos, dat fiind golurile de mici dimensiuni prin care pătrunde lumina, folosirea culorilor deschise, respectiv alb-fildeș, alb-var, ocru-galben, gri deschis și ocru-gris, aspecte avizate de reprezentanții Oficiului.
B.2. Reparații exterioare
De o mai mare complexitate în ceea ce privește realizarea lor au constituit-o lucrările de reparații exterioare ale edificiilor de rit evanghelic. Pentru respectarea cât mai strictă a prevederilor proiectelor avizate și a rezolvării cu celeritate a eventualelor probleme intervenite pe parcursul realizării lucrărilor, intervențiile solicitate trebuiau executate doar sub supravegherea directă a proiectantului și controlate de specialistului O.J.P.C.N. desemnat. Din acest motiv, beneficiarul trebuia să anunțe instituția în cauză de începerea și finalizarea lucrărilor, prezența specialistului la recepția finală a acestora fiind absolut necesară. Intervențiile propuse trebuiau analizate în detaliu de către reprezentanții Oficiului sau ai Comisiei zonale, nu de puține ori avizele fiind condiționate de o serie de prevederi menite să asigure o cât mai bună restaurare a obiectivului. Specialiștii acestor instituții solicitau, în fiecare caz în parte, ca decapările de tencuieli să se execute cu atenție pentru depistarea eventualelor elemente de arhitectură sau tencuieli originale, aflate sub stratul actual, executarea de sondaje în mai multe puncte, lângă zidurile bisericii, pentru stabilirea nivelului originar de călcare. A fost și cazul solicitării, avizate de către C.C.E.S. și O.J.P.C.N. Sibiu (aviz nr. 82/1983), Parohiei evanghelice Copșa Mică privind lucrările de reparații exterioare ale bisericii din localitate. Avizul era condiționat, pe lângă prevederile menționate, de solicitarea ca ignifugarea șarpantei să fie realizată numai pentru părțile ascunse, nu și pentru elementele din lemn vizibile ale turnului clopotniței. Parohia evanghelică din Copșa Mică comunica O.J.P.C.N. reluarea lucrărilor de reparații, sistate pe timpul iernii, începând cu data de 07.05.1984, în eventualitatea desemnării unui specialist al acestei instituții pentru supravegherea intervențiilor.
Aceleași recomandări, respectiv ca executantul lucrărilor să decapeze cu atenție tencuielile pentru a se conserva eventualele elemente arhitectural-decorative ascunse, au fost formulate și în cazul altor solicitări ale Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A., avizate de O.J.P.C.N. Sibiu, pentru executarea lucrărilor de reparații exterioare la biserica cetate din Șeica Mică și la biserica evanghelică din loc. Ruși, ambele monumente istorice. Din cele 22 proiecte vizând reparații exterioare și consolidare, 18 au fost aprobate (82%), dintre care 10 condiționat.
B.3. Zugrăveli exterioare
După efectuarea reparațiilor exterioare și în strânsă legătură cu acestea, numeroase solicitări ale Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. au vizat zugrăveli exterioare ale obiectivelor în cauză. A fost și cazul unui monument de o mare importanță atât ca valoare individuală cât și pentru zona din care făcea parte, respectiv biserica parohială romano-catolică din Piața Republicii (Piața Mare) nr. 2, obiectiv pentru care Oficiul parohial romano-catolic Sibiu-centru a solicitat O.J.P.C.N. aprobarea executării lucrărilor de zugrăveli exterioare, lucrări care au fost amânate de mai mulți ani. Intervențiile menționate sunt impuse, se arată în motivarea propunerii din adresă, și de faptul că în zonă s-au efectuat aceste lucrări la majoritatea imobilelor, iar aspectul actual al clădirii bisericii influențează negativ aspectul general al zonei respective. După aprobarea lor de către Oficiul de patrimoniu, realizarea lucrărilor a fost coordonată și supravegheată de arh. dr. Hermann Fabini.
B.4. Consolidare
Au fost și cazuri în care bisericile evanghelice, monumente istorice, datorită vechimii, a transformărilor în timp și a condițiilor în care au fost păstrate, prezentau deficiențe grave ale structurii ce impuneau lucrări ample de consolidare. Fiind vorba de lucrări de o mai mare amploare și de statutul de monumente istorice ale obiectivelor, competența de avizare aparținea Consiliului de Cultură și Educație Socialistă, ulterior Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice. Putem exemplifica acest aspect cu situația Bisericii Cetate din Hosman, monument istoric de mare valoare, unde se impuneau urgente și ample lucrări de consolidare, precum și restaurarea unor componente artistice (portal vest), proiect înaintat, prin intermediul C.Z.M.A.S.I., spre avizare către D.M.A.S.I., ulterior aprobat, și proiectul pentru efectuarea lucrărilor de consolidare la biserica evanghelica C.A. din Valea Viilor, documentație aprobată de O.J.P.C.N. și înaintată spre avizare C.C.E.S., aprobată ulterior și de această instituție.
B.5. Restaurare
Datorită factorilor externi care acționau asupra lor și a vechimii construcțiilor, pentru păstrarea integrității și a valorii obiectivelor în sine și a elementelor decorative cu care erau prevăzute, bisericile evanghelice au impus și ample lucrări de restaurare. Aceste intervenții prezentau, în general, un grad de dificultate deosebit, pe de o parte, datorită deteriorărilor grave pe care le înregistrau (în multe cazuri fisuri de pereți și de bolți), iar pe de altă parte datorită intervențiilor succesive suferite, intervenții care nu au respectat nici măcar principiile de bază ale restaurării unui monument istoric. În mai multe cazuri, pe pereții interiori sau exteriori, a fost identificată tencuială de mortar cu ciment care trebuia desființată pentru a permite aerisirea peretelui, sau a fost folosit mortar de ciment, total contraindicat intervențiilor pe monumente.
Analizând fiecare proiect în parte, specialiștii O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au solicitat, în funcție de situația fiecărui monument, constatată de cele mai multe ori la fața locului, executarea unor lucrări în vederea remedierii intervențiilor neavenite și a salvării obiectivului, respectiv: îndepărtarea îngrijită a mortarului de ciment în măsura în care prin acesta nu erau degradate elementele din piatră, repararea crăpăturilor și fisurilor cu mortar de var, îndepărtarea îngrijită a zugrăvelilor în straturi multiple de pe tencuiala pereților și bolților și completarea unor goluri sau porțiuni sparte în piesele de piatră fățuită cu mortar de epocă. Multe dintre lucrările de restaurare ale bisericilor evanghelice au fost proiectate și coordonate de arh. Hermann Fabini.
Cu privire la aceste intervenții, putem da ca exemplu lucrările efectuate la biserica fortificată Biertan, pentru care, la solicitarea Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A., O.J.P.C.N. Sibiu și-a exprimat acordul pentru restaurarea acestuia, proiectul fiind avizat și de către Departamentul Cultelor și de către C.C.E.S. cu avizul nr. 23/1983, urmând ca instituția sibiană să fie informată despre toate fazele de execuție a lucrărilor de restaurare, inclusiv de săpăturile arheologice întreprinse.
Un alt monument de mare importanță supus restaurării, cu avizele O.J.P.C.N. și C.C.E.S., a fost biserica evanghelică din Cârța, pentru care Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. a înaintat Oficiului spre avizare documentația privind zugrăvirea interiorului acestui obiectiv. Lucrările de amenajare, reparare și restaurare a interiorului acestei biserici, monument istoric și de arhitectură, prezentau un grad de dificultate deosebit. În mai multe zone ale pereților interiori a fost identificată tencuială de mortar cu ciment care trebuia desființată pentru a permite aerisirea peretelui. În timpul unor lucrări anterioare s-a folosit mortar de ciment pentru rostuirea pieselor de piatră. S-au constatat, de asemenea, în urma unor verificări la fața locului, fisuri în partea de sus a zidului, la intersecția acestuia cu bolta corului și alte fisuri verticale în pereți. Pe elementele de piatră se observau urme de culoare în nuanțe de roșu închis, galben-gris și negru. De asemenea, se puteau distinge foarte clar asize albe pictate pe nervurile și coloanele angajate din piatră.
O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au emis numeroase avize pentru reparații, atât la învelitori (deteriorări ce afectau în mare măsură integritatea pereților și a elementelor interioare), cât și la tencuielile interioare sau exterioare, ocazie cu care specialiștii acestor instituții au analizat la fața locului fiecare caz în parte, condiționând eliberarea avizului de realizarea unor anumite lucrări și de folosirea de materiale specifice intervențiilor pe monumente istorice. Oficiul de patrimoniu a emis, la solicitarea Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A., acordul privind efectuarea reparațiilor învelitorilor și a tencuielilor exterioare, precum și a zugrăvirii exterioare a bisericii evanghelice din Turnișor – Sibiu, conform documentației înaintate spre avizare, pentru realizarea lucrărilor de reparații la Mănăstirea Franciscană din Mediaș, pentru lucrările realizate la biserica evanghelică din satul Ruși, monument istoric și pentru executarea unor lucrări de reparații-construcții la biserica evanghelică din localitatea Alma Vii, și acesta monument istoric. În acest ultim caz, specialiștii O.J.P.C.N. Sibiu au făcut o serie de precizări (pe lângă cele de ordin general): pe suprafețele parietale interioare situate la peste 1,5 m. înălțime trebuia executată cu atenție, într-o primă fază, decaparea prin sondaj, strat cu strat, a zugrăvelilor pentru depistarea eventualelor fresce, în caz pozitiv solicitându-se sistarea operațiunii și anunțarea reprezentanților Oficiului.
În alte situații, datorită amplorii deficiențelor constatate, au fost avizate proiecte privind reparații capitale ale obiectivelor. Astfel, C.Z.M.A.S.I. a emis avizul favorabil privind proiectul de reparații capitale a Cetății bisericești de la Șoala, întocmit de A.B.F. Fabini S.R.L. Sibiu. Având în vedere valoarea monumentului, reprezentanții Comisiei zonale au comunicat beneficiarului obligația de a lua toate măsurile necesare care să asigure o execuție îngrijită, apelând la o riguroasă asistență tehnică din partea proiectantului. Detalierea elementelor de consolidare a structurii zidului de incintă urma să se facă prin dispoziție de șantier avizată de aceiași instituție.
B.6. Construire
Printre cele mai importante și mai ample lucrări pentru care au fost înaintate proiecte spre avizare către O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. a fost construirea de biserici în rezervațiile de arhitectură protejate conform prevederilor legale. Astfel, la solicitarea Protopopiatului Sibiu al Bisericii Române Unită cu Roma – Greco-Catolică, în cadrul unei ședințe a C.Z.M.A.S.I., au fost luate în discuție soluțiile de principiu pentru construirea unei biserici greco-catolice în Sibiu, în perimetrul delimitat de str. 9 Mai, Constituției și Hurmuzachi, în baza proiectului întocmit de arhitectul Hermann Fabini.
Ca urmare a acestei consultări s-a hotărât avizarea continuării proiectului pe principiul propus cu plan central și cu altarul orientat spre str. Constituției. Se preciza că se considera ca deosebit de importantă realizarea pergolei propuse prin care se făcea legătura între biserica clopotniță și casa parohială, precum și a parcului arheologic spre str. 9 Mai.
Se menționa că acest teren făcea parte integrantă din ansamblul medieval Sibiu, iar construcțiile situate în acest spațiu au fost demolate în deceniul trecut pentru realizarea străpungerii spre str. Constituției, în acest fel fiind distrusă o parte însemnată a texturii urbanistice medievale. Soluția adoptată trebuia să țină cont de aceste considerente, respectând scara și alte elemente de detaliu arhitectural specific zonei. Urma să se țină cont, de asemenea, de faptul că pe acest amplasament au fost găsite vestigiile arheologice ale bisericii minoriților.
Legat de această problemă, într-o adresă către Protopopiatul Sibiu al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică, C.Z.M.A.S.I. a comunicat acordul privind transferul de terenuri aprobat prin Hotărârea Primăriei Sibiu, prin care terenul situat între str. 9 Mai, Constituției și Hurmusachi din Sibiu (aflat în rezervația de arhitectură), spațiu care intra în posesia acestui cult în vederea construirii respectivei biserici. Se preciza că era necesar ca proiectul noului edificiu să fie înaintat spre avizare Comisiei zonale, respectând și prevederile avizelor precedente și asigurând totodată valorificarea și protejarea vestigiilor arheologice de pe amplasament.
B.7. Instalații electrice
Pe lângă lucrările de amploare care vizau restaurări sau refaceri executate asupra bisericilor monumente de arhitectură, O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au aprobat și lucrări de introducere a instalațiilor electrice în bisericile de rit evanghelic cu statut de monument istoric, lucrări necesare desfășurării în bune condiții a activităților specifice. În acest sens au fost aprobate proiectele întocmite pentru bisericile evanghelice din Cisnădie și sat Țapu, com. Micăsasa, cu condiția obținerii, în mod obligatoriu, a aprobărilor Direcției județene de distribuție a energiei electrice. În prealabil documentațiile au fost analizate, lucrările ce urmau a fi executate trebuind să nu afecteze pereții interiori (eventualele fresce) sau alte elemente decorative. Din păcate, în majoritatea bisericilor intervențiile de acest gen, probabil considerate minore, au fost realizate fără proiecte și fără aprobările legale necesare.
B.8. Proiecte respinse
Însă nu toate proiectele înaintate Oficiului sau Comisiei zonale au fost aprobate. În unele cazuri, datorită documentațiilor deficitar întocmite, aceste instituții au respins solicitările de eliberare a unor acorduri pentru diferite intervenții asupra monumentelor istorice. Astfel, la solicitarea Supraintendenței Evanghelice S.P. Cluj Napoca – Oficiul Parohial Copșa Mică, după analizarea proiectului întocmit de Cooperativa „Constructorul” Sibiu pentru lucrări de construcții și reparații la biserica evanghelică din Copșa Mică, O.J.P.C.N. Sibiu a respins proiectul, printre motivele invocate fiind lipsa unui rezumat al istoricului bisericii și a unei aprecieri a valori artistice patrimoniale (fiind vorba de un monument istoric și de arhitectură) precum și faptul că, monumentul fiind parțial construit probabil încă din sec. al XIII-lea, se impunea ca o condiție obligatorie prevederea în proiect a unor lucrări de sondaj a paramentului și a unui studiu de specialitate. Numai după îndeplinirea acestor condiții, dar și a altor cerințe formulate cu ocazia constatărilor la fața locului făcute de reprezentanții Oficiului, devenea posibilă întocmirea unei documentații tehnice corespunzătoare, în ceea ce privește natura lucrărilor și a soluțiilor specifice. Mai mult, se preciza că era total neindicată decaparea completă a tencuielilor existente pe întreaga suprafață a fațadelor, iar tencuirea cu mortar din var ciment era contrară scopului final de protejare, conservare și valorificare a monumentului, acest material menținând și favorizând igrasia. În ceea ce privește zugrăvirea în întregime a fațadelor sau numai a unor porțiuni, acest lucru urma să fie hotărât de arhitectul specialist.
Un alt caz în care proiectul înaintat nu a primit avizul O.J.P.C.N. a fost cel privind intervențiile asupra bisericii evanghelice din loc. Motiș, jud. Sibiu. Proiectul în cauză prevedea lucrări de reparații, amenajări la anexele zidului de incintă ale acestui lăcaș de cult și reparații la camerele de grâne. Proiectul a fost respins deoarece din releveul prezentat nu reieșea clar și detaliat situația existentă, fiind necesare, pe lângă completarea planurilor, și anexarea unor fotografii. Era respinsă, de asemenea, construcția adaosului la „locuința castelanului”, rezolvarea necesităților funcționale de suprafață a locuinței trebuind să se încadreze în situația dată, cu modificări minime. Nu se admitea ca volumetria exterioară, fațadele, finisajele, amenajările interioare etc. propuse să schimbe (denatureze) aspectul monumentului decât în cazuri foarte bine motivate și în proporție cât mai redusă. Din acest proiect, după refacerea lui la indicațiile arh. O. Dunca, au fost aprobate doar lucrările de reparații la camerele cu grâne, acestea fiind amplasate în exteriorul zidului de incintă al cetății sătești, fiind oricum rezultatul unor intervenții ulterioare.
Au fost și situații când, datorită unor împrejurări nefaste, O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au luat măsuri urgente pentru remedierea unor deficiențe determinate de vechimea monumentelor și de degradarea în timp a acestora. Astfel, la data de 18 mai 1981, O.J.P.C.N. Sibiu a fost sesizat de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România cu privire la faptul că la biserica fortificată din loc. Hosman, monument istoric, aproximativ 70-75% din zidul de apărare nordic al incintei, cu o lungime totală de 25,8 m., s-a prăbușit. Datorită faptului că restul zidului rămas în picioare era foarte degradat și prăbușirea acestuia era iminentă, se solicita acordul pentru dărâmarea lui. Ulterior, după întocmirea și aprobarea proiectului, zidul a fost refăcut.
În cazul propunerilor care vizau obiective de o mare importanță, mai ales din rezervația de arhitectură a Municipiului Sibiu, înaintate pentru avizare, specialiștii Oficiului și cei ai Comisiei zonale au fost deosebit de exigenți în condițiile impuse, multe proiecte fiind respinse. Această situație a fost întâlnită și la solicitarea acordului pentru lucrările de restaurare ale Bisericii Azilului, O.J.P.C.N. comunicând că documentația de restaurare nu cuprindea studiul de specialitate istorico-arheologică cu concluziile legate de cercetarea arheologică a monumentului, iar documentația a fost întocmită înainte de a se efectua sondaje de parament. În ceea ce privea soluțiile propuse, reprezentanții Oficiului nu erau de acord cu demolarea încăperilor de la parter aflate în nordul bisericii, în flancul corului, deoarece cea din vest era ridicată în prima etapă de construcție (gotică), iar cea dinspre est ulterior, în epoca barocă.
5.1.2. FORTIFICAȚII MEDIEVALE
Deși majoritatea proiectelor înaintate celor două instituții spre aprobare vizau intervenții asupra edificiilor civile, publice sau case de locuit, au fost întocmite și documentații referitoare la lucrări de restaurare și consolidare ale edificiilor militare, în special ale fortificațiilor medievale ale mun. Sibiu, ce este drept, cele mai multe înainte de revoluția din decembrie 1989. După acest moment au existat doar intervenții izolate asupra obiectivelor de această natură, marea majoritate de importanță majoră, autoritățile locale postdecembriste (multe rămase în funcții din perioada anterioară, păstrându-și atitudinea și concepțiile de desconsiderare a problematicii protejării patrimoniului cultural național) nemaifiind interesate, în noile condiții social-economice, de păstrarea și protejarea unor monumente istorice care nu le aduceau avantaje imediate și, de cele mai multe ori, personale.
Încă din perioada anilor 1970, dar și anterior, au fost efectuate intervenții de restaurare a fortificațiilor medievale ale Sibiului. Astfel, a fost refăcut, sub directa coordonare și îndrumare a arhitectului șef Otto Czekelius, un tronson de fortificație de pe str. Cetății, cuprins între turnurile Dulgherilor și Olarilor, cu drum de strajă și goluri de tragere în partea superioară a zidului, pe baza documentelor desenate la sfârșitul secolului al XIX – lea de către Johann Böbel. Acoperirea turnurilor și a drumului de strajă a fost realizată, conform documentelor existente, cu olane.
Alte intervenții, efectuate începând cu anul 1988, au vizat alte segmente ale fortificațiilor medievale ale orașului. Astfel, Consiliul Popular al Județului Sibiu a solicitat Consiliului Culturii și Educației Socialiste, înaintând o documentație corespunzătoare în acest sens, aviz favorabil pentru executarea de lucrări de conservare și consolidare a clădirii Bastionului Gros de pe str. Cetății nr. 5 și pentru reamenajarea sălii de teatru Thalia, cu anexele necesare și alte spații culturale. În urma analizării documentației de către Comisia Centrală a Patrimoniului Cultural Național, a fost emis acordul C.C.E.S. cu o serie de condiții și recomandări.
Pentru soluția de conservare, restaurare și punere în valoare a monumentului și a zonei sale de protecție, după efectuarea degajărilor de pământ din zona zidului de incintă al cetății și din mijlocul bastionului, urmau să se stabilească soluțiile definitive de restaurare a zidurilor vechilor fortificații. În cadrul amenajărilor exterioare, trotuarul care trecea imediat la sud de monument urma să fie proiectat la dimensiuni minime, pentru a se permite ca artera principală (B-dul 23 August, astăzi B-dul Corneliu Coposu) să nu afecteze, prin lărgirea propusă, valul de pământ ce făcea parte integrantă din vechiul sistem de fortificații. De asemenea, marcarea, conservarea și cuprinderea în zonă, acordarea unei funcțiuni vestigiilor Turnului Fierarilor, urmau a fi supuse avizării separat, după operațiunile de degajare.
În ceea ce privește reamenajarea teatrului, deși soluția de degajare a arhitecturii laturii de vest a bastionului de construcția târzie alipită (biblioteca) avantaja punerea în valoare a monumentului în cadrul întregului ansamblu de ziduri și turnuri ale cetății Sibiului, se recomanda proiectantului păstrarea spațiilor de la vest în cazul în care reanalizarea soluției funcționale a teatrului nu va rezolva găsirea unor spații corespunzătoare pentru decoruri și recuzită, strict necesare desfășurării activității instituției. Spațiul podului nu se recomanda să fie utilizat ca „buzunar” al scenei (pentru depozitare), fiind de preferat să fie integrat ca anexă a holului, cu funcție de expoziție sau alte manifestări.
Un alt proiect de amploare care viza intervenții asupra unor elemente componente ale fortificațiilor medievale l-a constituit cel privind restaurarea, amenajarea și extinderea Sălii Thalia din Sibiu, str. Cetății nr. 3-5. Într-o adresă către Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice București, reprezentanții Comisiei zonale recomandau avizarea favorabilă a proiectului, faza studiu fezabilitate punere în valoare a elementelor arheologice apărute, întocmit de S.C. PROIECT S.A. Sibiu cu următoarele precizări:
modificarea propusă a tramei structurii de rezistență dădea posibilitatea punerii în valoare a canalelor arheologice, iar forma nou propusă a scărilor era mai adecvată caracteristicilor construcției și rezolva mai bine necesitățile funcționale față de varianta inițială;
se recomanda refacerea golurilor de tragere propuse prin proiect (nivelul de sub scenă), în acest fel realizându-se o mai bună percepție a etapei inițiale a monumentului.
prin mărirea la cca. 4 m. a străpungerii celui de-al doilea canal și realizarea sa evazată se asigura atât punerea în valoare a obiectului cât și unitatea spațială a garderobei și barului, în conformitate cu necesitățile beneficiarului.
În toate cazurile în care au fost efectuate intervenții asupra fortificațiilor medievale de pe raza de competență, specialiștii O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au urmărit, prin măsurile dispuse, refacerea zidurilor de apărare cu respectarea formei și structurii originare ale acestuia și folosirea unor materiale și tehnici tradiționale, specifice intervențiilor pe monumente istorice.
În ceea ce privește intervențiile postdecembriste, izolate, asupra fortificațiilor orașului, putem aminti lucrările care au fost efectuate la segmentul zidului de apărare amplasat în dreptul imobilului din Sibiu, str. C. Haas nr. 9, respectiv supraînălțarea acestui zid. Proiectul, elaborat de Biroul de Arhitectură Fabini, a fost analizat de C.Z.M.A.S.I., instituție care a emis avizul favorabil, cu condiția utilizării cărămizilor cu un format și o textură cât mai apropiată de cele din zidăria existentă și utilizarea de mortar preparat cu var pastă, fără ciment.
Valul de pământ amplasat pe B-dul 23 August, ulterior B-dul Spitalelor, actual B-dul Corneliu Coposu, monument de arhitectură cu nr. 33 B 030, parte a fortificațiilor medievale ale orașului, a fost supus, de asemenea, unor repetate intervenții. După ce dimensiunile acestuia au fost reduse drastic în vederea construirii Spitalului Clinic Județean Sibiu (fiind, practic, parțial distrus prin încălcarea oricăror prevederi legale și cu toate protestele celor două instituții), pe acest obiectiv a fost amenajat, cu acordul de principiu al O.J.P.C.N., de către Editura Etape, un spațiu de joacă pentru copii. Reprezentanții Oficiului au comunicat solicitantului că realizarea oricărui proiect în acest sens era o problemă mai complexă ce trebuia tratată în conexiune cu sistematizarea întregii zone (inclusiv piața de alimente, sala sporturilor, teatrul etc.) pentru care existau mai multe variante. De aceea, avizarea era de competența comisiilor de sistematizare a municipiului și județului, iar avizul definitiv urma să fie dat de către organele centrale , respectiv D.M.A.S.I.
De munte ori exista, din păcate, o contradicție evidentă între interesele beneficiarului și principiile de protecție și punere în valoare ale monumentelor istorice, situație în care doar intervențiile specialiștilor O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I. puteau reglementa situația în favoarea protecției obiectivelor istorice. Putem exemplifica acest gen de situație cu intenția Primăriei Municipiului Mediaș de a amenaja o stație de emisie radio în turnul de poartă „Forkesch” din localitate, prevederile proiectului neavând nimic în comun cu regulamentele de protecție a monumentelor istorice sau cu legislația în domeniu. Se solicita montarea unor antene pe acoperișul turnului care ar fi modificat radical aspectul acestuia; închiderea galeriei de la ultimul etaj care, pe lângă modificarea aspectului, ar fi contribuit la degradarea elementelor șarpantei; izolarea fonică necesară la interior modifica, de asemenea, radical aspectul; amenajarea unor grupuri sanitare putea fi făcută numai cu sacrificii importante în ceea ce privește aspectul și exigențele de conservare a clădirii. Mai mult, funcțiunea propusă presupunea faptul că obiectivul nu mai putea fi deschis publicului. În consecință, reprezentanții Comisiei zonale nu au fost de acord cu schimbarea de funcțiune solicitată, fiind puse în aplicare prevederile articolului 2 din Hotărârea nr. 1/1992, conform căruia erau interzise faptele și actele de vânzare – schimbare a destinației funcționale a monumentelor istorice în lipsa avizului C.N.M.A.S.I.
Un alt proiect întocmit după 1990 care viza refacerea unei porțiuni din zidurile de apărare ale Sibiului, pe segmentul din str. Movilei nr. 6-6a, a fost discutat în ședința C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est din 10.10.1994. În urma analizei efectuate au fost recomandate o serie de măsuri care să asigure durabilitatea execuției și asigurarea protecție mai eficiente a obiectivului, respectiv rigola prevăzută lângă zidul propus a fi refăcut să fie îndepărtată de acesta prin realizarea unui trotuar de piatră naturală cu panta mică între zid și rigolă. De asemenea, în proiect urma să se revadă folosirea unor materiale și tehnici tradiționale (compoziție mortar, formate cărămidă).
Pe lângă intervențiile, mai reduse sau mai ample și în directă legătură cu acestea, efectuate asupra elementelor fortificațiilor medievale ale Sibiului, pentru utilizarea acestor importante obiective au fost înaintate cereri privind obținerea de acorduri de funcționare. Astfel, Comitetul Sindicatului Întreprinderii „Independența” Sibiu a solicitat Oficiului de patrimoniu să aprobe trecerea în folosința sa, respectiv a Clubului „Independența”, a turnului Pielarilor de pe str. Zidului, care se afla într-o stare avansată de degradare. Comitetul se angaja ca, odată cu trecerea turnului în folosința sa, să ia măsuri pentru executarea reparațiilor necesare repunerii sale în circuitul istoric al mun. Sibiu, urmând ca spațiile interioare să fie destinate activităților cultural artistice. Această solicitare venea în contextul în care Clubul „Independența” a fost mutat din str. Cetății nr. 4 pe str. Avram Iancu nr. 10, în această nouă locație ducând o lipsă acută de spații desinate activităților cultural-artistice.
Față de această solicitare, O.J.P.C.N. Sibiu și-a exprimat acordul pentru executarea lucrărilor de reparații la respectivul obiectiv, specificând însă că restaurarea acestuia a fost începută în anii ’70 și abandonată în 1977, fiind realizată conform unui proiect aprobat de forurile competente, aflat la Biroul de sistematizare și arhitectură din cadrul Consiliului Popular al Municipiului Sibiu, proiect care trebuia respectat în continuare. În ceea ce privește aprobarea trecerii în folosință a turnului, se comunica că acest lucru era de competența Consiliului Popular al Municipiului Sibiu.
La doi ani după aceasta, în 1990, O.J.P.C.N. a emis acordul cu privire la înființarea unui bar în același obiectiv, Turnul Pielarilor, proprietate a Primăriei Municipiului Sibiu. Acordul de principiu era condiționat de obținerea autorizației de construire (reparații, amenajări) pe baza unui proiect executat de un arhitect specializat în restaurări de monumente de arhitectură. Efectuarea lucrărilor de restaurare urmau să se facă sub supravegherea acestei instituții și a proiectantului.
5.1.3. ARHITECTURĂ CIVILĂ
A. EDIFICII PUBLICE
În aceiași tumultoși ani de după căderea regimului comunist, Oficiul de patrimoniu și Comisia zonală au fost confruntate cu o serie de solicitări privind avizarea construirii unor clădiri de mari dimensiuni, amplasate în spații protejate (în special în rezervațiile de arhitectură Sibiu și Mediaș), care urmau să schimbe semnificativ aspectul zonelor în care erau proiectate. De multe ori propunerile înaintate au fost respinse pentru restudierea și reanalizarea anumitor aspecte care intrau în contradicție cu regulamentele urbanistice, pentru prevederea unor materiale și finisaje care să nu intre în contradicție cu arhitectura tradițională, folosirea unei tâmplării mai apropiate de genul celei existente în zonă etc. În toate cazurile se impunea întocmirea unor studii de fezabilitate care să stabilească modalitățile concrete de amplasare a obiectivelor în condițiile protejării și valorificării maxime a monumentelor din zona adiacentă. Un astfel de exemplu a fost proiectul care viza construirea unui complex hotelier de mari dimensiuni în zona gării C.F.R. din Mun. Sibiu, respins datorită amplasamentului nepotrivit propus.
Într-un alt caz, la solicitarea Academiei Evanghelice Transilvania, C.Z.M.A.S.I. a emis aviz favorabil pentru proiectul de construire a sediului acestei instituții, în municipiul Sibiu, str. E.A. Bielz nr. 62 Sibiu”, faza studiu de fezabilitate, întocmit de Biroul de Arhitectură Fabini S.R.L. Sibiu, cu o serie de condiții ce vor fi introduse în documentație la faza următoare de proiectare:
restudierea fațadei sud (spre stradă), la care în soluția prezentată, toate golurile erau dispuse la stânga axului de simetrie al volumului existent,
diminuarea volumului acoperișului casei scării, care se constituie într-un accent față de volumetria existentă, prin reducerea gabaritului în plan și restudierea poziției,
realizarea unor subîmpărțiri ale tâmplăriei propuse care să o apropie de tâmplăria tradițională,
prevederea unor materiale și finisaje care să nu distoneze cu arhitectura tradițională.
Nici Municipiul Mediaș nu a fost ocolit de încercări de amplasare, în rezervația sa de arhitectură, a unor clădiri de mari dimensiuni care ar fi influențat semnificativ aspectul zonei protejate. După aprobarea, cu o serie de condiții, a proiectului „Modernizare rețele edilitare și străzi în zona centrală a mun. Mediaș” – obiect iluminat străzi și monumente, s-a solicitat eliberarea avizului pozitiv pentru viitorul sediu al S.P.G.N. Mediaș.
Întrucât amplasamentul acestei clădiri, situată la intersecția străzilor Pompierilor și Kogălniceanu, se afla în rezervația de arhitectură a municipiului, în apropierea zidurilor fortificațiilor, după analizarea proiectului înaintat, datorită unor nereguli constatate cu privire la influența noului imobil asupra zonei în care urma să fie ridicat, reprezentanții Comisiei au comunicat Primăriei Mediaș că se impunea reconsiderarea soluțiilor. Se urmărea, în primul rând, protejarea și punerea în valoare a zidului medieval și a întregii zone construite, solicitându-se:
stabilirea gabaritului minim admisibil al intersecției, astfel încât obiectivul să se amplaseze cât mai aproape de str. Pompierilor, degajând astfel zona zidului de incintă,
realizarea unei volumetrii simple și preluarea cornișei celor trei clădiri învecinate,
încadrarea clădirii în contextul străzii existente, evitând impresia unui spațiu necontrolat,
reconsiderarea funcțională a zonei din apropierea zidului de incintă, prin reamplasarea garajelor,
stabilirea unor modalități de valorificare și restaurare a zidului, inclusiv a acceselor pietonale atât la exterior cât și la interior,
amenajarea spațiilor verzi și a iluminatului public ținând cont de necesitatea punerii în valoare a zidului medieval.
La o altă solicitare venită tot din partea Primăriei Municipiului Mediaș, C.Z.M.A.S.I. a analizat oportunitatea reamplasării Centrului de Telecomunicații Mediaș în str. Unirii, într-un perimetru situat între zidurile fortificațiilor medievale (la exteriorul acestora), Biserica Reformată și Liceul Industrial Gaz Metan, toate trei obiectivele fiind incluse în Lista monumentelor istorice. Ca urmare a discuției cu reprezentanții Primăriei și a reanalizării situației din teren, a rezultat că nu este posibilă îndeplinirea unei condiții impuse de Comisia zonală pentru avizarea proiectului, respectiv realizarea unei zone verzi de protecție în exteriorul fortificațiilor, pe tot parcursul acestora.
În consecință, reprezentanții Comisiei s-au pronunțat pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate care să demonstreze modalitățile concrete de amplasare a obiectivului pentru a nu influența negativ zona respectivă. Proiectul urma să fie avizat de către această instituție și de către D.M.A.S.I. și trebuia să analizeze posibilitățile de încadrare a volumului nou propus în ansamblul existent pe baza analizării unor perspective caracteristice asupra amplasamentului. Se recomanda realizarea unui volum simplu, cu o tratare arhitecturală sobră, similară cu cea a liceului și care poate fi legat direct de această clădire. Era necesară, de asemenea, o atentă analiză funcțională, reducând la minimum suprafața desfășurată propusă, precum și orientarea unor funcțiuni adecvate spre zona zidului de incintă care trebuia degajat complet de construcțiile parazitare.
La începutul anului 1993 s-a pus în discuție, în cadrul unei consultări între reprezentanții S.C. PROIECT S.A. Sibiu și ai C.Z.M.A.S.I., oportunitatea amplasării unui hotel de 3 stele în zona Gării C.F.R. din Municipiul Sibiu (Piața 1 Decembrie 1918). Reprezentanții Comisiei au considerat, pe bună dreptate, că amplasamentul propus era grevat în ceea ce privește monumentele de existența Capelei Crucii precum și a ansamblului medieval Sibiu, rezervație de arhitectură cu zona ei de protecție de 100 m., ceea ce presupunea restricții volumetrice (înălțime redusă, tronsonare pe orizontală), precum și un limbaj arhitectural sobru, lipsit de ostentație. În plus, în jurul Capelei Crucii sunt presupuse a exista fundațiile unui ansamblu mănăstiresc dispărut, astfel încât nu se puteau demara proiecte înainte de cercetarea exhaustivă a zonei.
Funcțiunile cerute (hotel cu 40 camere, restaurant cu 300 locuri, cofetării, discotecă, birouri, sală de protocol, piscină și anexele aferente) necesitau o arie desfășurată mare, extrem de dificil de a fi încadrată în zonă. În consecință, se recomanda căutarea unui alt amplasament, eventual legat de zona verde principală a orașului.
proiecte avizate
proiecte avizate condiționat
proiecte respinse
Deși de cele mai multe ori nerecomandate în zone protejate, au fost cazuri în care reprezentanții Oficiului și cei ai Comisiei zonale au avizat documentațiile înaintate care respectau condițiile trasate, fără modificări în arhitectura clădirilor și, mai ales, a fațadelor, a golurilor existente și a ambianței în care erau amplasate respectivele extinderi. Putem aminti aici solicitarea Spitalului C.F.R. Sibiu, O.J.P.C.N. eliberând acordul de principiu pentru extinderea clădirii acestei instituții, monument istoric, fără modificări în arhitectura exterioară a clădirii și a fațadei. Acordul a fost emis în condițiile în care legătura corpului nou de clădire cu cel inițial urma să se realizeze printr-un decroș (care cuprindea casa scărilor). În acest fel, fațada sud-estică (din spate) a corpului originar nu era afectată decât în mică măsură, iar ferestrele din acea parte nu erau obturate.
În alte cazuri, specialiștii celor două instituții au aprobat unele extinderi cu condiția restaurării integrale a clădirii inițiale, iar extinderea să respecte stilul arhitectonic, elementele decorative și volumetria imobilului existent. Astfel, ca urmare a creșterii numărului de studenți ai Institutului Teologic Universitar Sibiu, a fost înaintată o solicitare cu privire la reamenajarea și extinderea clădirii destinată cazării acestora, O.J.P.C.N. dându-și acordul cu condiția restaurării integrale a clădirii din str. Centumvirilor nr. 13, valoroasă construcție în stil baroc, parte componentă a complexului, iar volumetria clădirilor nou construite urma să nu distoneze cu restul edificiilor. Se mai solicita, de asemenea, evidențierea parcelării inițiale prin zid de sprijin cu parapeți.
În unele cazuri însă, propunerile cuprinse în proiectele înaintate nu întruneau condițiile de a fi avizate, fie datorită adaosurilor propuse, fie valorii urbanistice a zonei, afectată grav în eventualitatea construirii acestor extinderi. A fost cazul solicitării Școlii pentru deficienți de auz din Sibiu, din str. A. Șaguna nr. 8, proiectul fiind întocmit de Biroul de Arhitectură Fabini, privind amplasarea unor obiective în incinta din Parcul Astra (garaj, depozit și rastel pentru biciclete), O.J.P.C.N. considerând aceste intervenții inacceptabile, având în vedere valoarea urbanistică deosebită a terenului respectiv, o eventuală construcție putând fi realizată doar în urma unui studiu de specialitate.
Proiectul a fost discutat și în ședința de avizare a C.Z.M.A.S.I. din 08.05.1992, în cadrul cărora s-au exprimat o serie de cerințe și obiecțiuni:
curtea să păstreze caracterul de alveolă plantată a Parcului ASTRA, păstrând toți copacii,
nu se admitea un procent ridicat de asfaltare al curții, deoarece acesta ar fi dus la modificarea microclimatului local și ar fi agravat igrasia în clădirile învecinate, punând în același timp în pericol arborii existenți,
nu se admitea alipirea garajelor pe fațada clădirii școlii sau pe clădirea Bibliotecii ASTRA,
clădirea urma să fie provizorie, demontabilă și să nu depășească înălțimea gardului existent,
pentru diminuarea gabaritului în plan al clădirii urma să se încerce utilizarea spațiului dintre clădirea școlii și limita din dreapta a lotului.
În alte situații, proiectele au fost respinse datorită faptului că nu respectau condițiile impuse de Oficiu sau de către Comisie: regimul de înălțime, modul de realizare a finisajelor, dimensiunile golurilor, distanța față de clădirile vecine, etc.
Pe lângă lucrările de demolare izolate efectuate în zone protejate ale localităților județului, O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. a avizat și lucrări mai ample, unele vizând chiar imobile din centrul istoric al Municipiului Sibiu. Astfel, Centrul de Proiectare a jud. Sibiu s-a adresat Oficiului de patrimoniu cu privire la lucrările de demolare totală sau parțială a unor construcții afectate de investiția „Casa Municipală de Cultură Thalia”, față de care reprezentanții O.J.P.C.N. au arătat că investiția în cauză avea în vedere restaurarea vechiului teatru Thalia, amenajat în incinta Turnului Gros, obiectiv înscris în L.M.I. cu nr. 33 B 019 și că însăși lucrările de restaurare actuale își propuneau refacerea vechiului teatru sibian, obiectiv de valoare cultural – istorică și arhitectonică deosebită pentru Municipiul Sibiu. Față de aceste precizări, orice lucrare de demolare trebuia executată cu cea mai mare atenție și sub supravegherea specialiștilor în arheologie medievală, insistând asupra păstrării în totalitate a zidului împrejmuitor al incintei a III-a a cetății. Totodată, în baza Decretului 120/1981, se solicita ca elementele și detaliile de valoare (statuete, feronerie etc.) să fie recuperate și păstrate la unul din forurile de cultură locale.
În consecință, cu condiția respectării acestor prevederi, O.J.P.C.N. a emis avizul favorabil cu privire la lucrările de demolare ce grevează asupra investiției înaintate spre analiză.
A.1. Amenajări interioare și exterioare
Alte proiecte înaintate instituțiilor sibiene vizau lucrări, mai mult sau mai puțin ample, de amenajări interioare și exterioare a obiectivelor protejate. Amintim aici proiectul privind intervențiile asupra unui imobil de o deosebită importanță supus lucrărilor de restaurare și amenajare, Casa Artelor, obiectiv amplasat în Piața Mică nr. 21, amenajările fiind efectuate de Muzeul Brukenthal, deținătorul acestui edificiu. Reprezentanții Oficiului de patrimoniu s-au declarat de acord în principiu cu intervențiile propuse, cu condiția executării doar a lucrărilor de reparații, finisaje și consolidarea anterior aprobată. Totodată, se recomanda elaborarea unui proiect de consolidare a fundațiilor corpului din spate precum și a stâlpului de colț (est), care urma să fie supus spre aprobare D.M.A.S.I.
Proiectele și, odată cu acestea, condițiile formulate de O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I., au trebuit adaptate, în unele cazuri și la posibilitățile financiare modeste ale beneficiarilor. Un exemplu în acest sens a fost solicitarea Casei de copii Boarta – com. Șeica Mare, jud. Sibiu, de eliberarea a avizului pozitiv în vederea amenajării imobilului în care își avea sediul. Clădirea (inclusă în Lista monumentelor istorice), prezenta o tipologie volumetrică specifică reședințelor nobiliare din sec. Al XVIII-lea, față de care, în ultimele decenii, s-au realizat adaosuri în zona dinspre grădină. Soluția ideală de restaurare presupunea îndepărtarea acestor adaosuri, refacerea terasei și a scărilor exterioare.
Ținând cont de posibilitățile financiare reduse ale beneficiarului și de faptul că perpetuarea funcțiunii respective asigura supraviețuirea monumentului, reprezentanții Comisiei zonale au considerat că se poate accepta, cu titlu provizoriu, extinderea preconizată prin proiect în vederea realizării unor stringente necesități funcționale. În acest caz, se impunea refacerea rampei dispărute a scării, precum și renovarea întregii fațade cu evidențierea corpurilor noi prin tratare arhitecturală, pentru a permite detașarea celor două turnuri de colț. În perspectivă, se impunea realizarea unui corp nou, eventual legat printr-o circulație închisă de castel, care să preia funcțiunile poluante (bucătărie, spălătorie etc.). Se considera, de asemenea, necesar ca proiectul să trateze, pentru a doua fază, amenajarea întregii grădini, în baza unor investigații de arhivă și a unor fotografii aeriene, configurația și amplasarea corpului nou fiind strâns legate de această amenajare.
Un exemplu pozitiv privind modul de intervenție asupra unui monument istoric îl găsim la lucrările de amenajare și restaurare ale sediului Forumului Democrat al Germanilor din România, situat pe str. G-ral Magheru nr. 1-3, imobil de o deosebită importanță atât ca obiectiv individual cât și ca element component al uneia dintre cele mai valoroase zone a rezervației de arhitectură, Piața Mare, executate în anul 1994. Proiectul, întocmit de arh. Hermann Fabini, a fost înaintat de C.Z.M.A.S.I. către Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice București spre avizare. În urma analizării documentației în cauză, a rezultat că soluția propusă prin care se realiza refacerea volumetriei turnului locuință era de natură să îmbogățească imaginea urbanistică a Pieței Mari, iar prin accentuarea colțului se revenea la forma existentă până la începutul sec. al XIX-lea și se introducea din nou în peisajul pieței un element spectaculos de factură medievală. De asemenea, reluarea unor elemente urbanistice și de detaliu de factură medievală era deosebit de importantă având în vedere că în urma lucrărilor executate în perioada începutul sec. XVIII – înc. sec. XX (construcții noi sau transformări), piața a pierdut în mare măsură amprenta perioadei inițiale.
În ceea ce privește realizarea în detaliu, se propunea renunțarea la lucarna alipită turnului refăcut și analizarea posibilității executării unui luminator în planul acoperișului. Se recomanda, de asemenea, realizarea unei înălțimi a turnului cât mai apropiată de cea inițială prin interpretarea tuturor imaginilor și urmelor păstrate. În curtea interioară se solicita valorificare vestigiilor capelei.
Ținând cont de valoarea și complexitatea monumentului, se arăta că era necesar ca lucrările de execuție să fie precedate de ample investigații de parament.
B. SPAȚII COMERCIALE
După evenimentele din decembrie 1989, datorită profundelor modificări de ordin social, economic și politic, și activitatea instituțiilor cu atribuții în protejarea patrimoniului cultural național de la nivelul Jud. Sibiu, fie că se numeau Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național, Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est, Inspectoratul Județean pentru Cultură sau Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național, a fost adaptată noilor cerințe. Începând cu anul 1990 a avut loc liberalizarea pieței și, o dată cu aceasta, o creștere importantă a numărului de societăți comerciale. Imobilele din rezervația de arhitectură, majoritatea construite cu mai multe secole în urmă, proiectate ca spații pentru locuit, nu erau compatibile cu noile cerințe. Ca urmare, în vederea asigurării unui cadru adecvat desfășurării activităților economice, s-au înmulțit solicitările cetățenilor pentru efectuarea unor lucrări de natură constructivă în zona de rezervație de arhitectură.
B.1. Amenajări interioare și exterioare
Solicitările privind amenajările interioare au constituit cele mai numeroase proiecte înaintate spre avizare urmărindu-se, în cele mai multe cazuri, efectuarea unor lucrări de construcții asupra parterelor imobilelor în vederea deschiderii de spații comerciale. Marea majoritate a acestora (252 din 278, reprezentând 90%) au fost avizate pozitiv, dar cu o serie de condiții foarte stricte și pertinente de îndeplinit, 21 fiind respinse, fie pentru că au fost incomplet sau deficitar întocmite, fie pentru că nu soluționau problemele complexe ale clădirilor protejate. În alte cazuri, metodele și materialele preconizate a fi folosite erau total incompatibile cu intervențiile pe monumente istorice. Se solicita, în general, efectuarea de sondaje pentru verificarea existenței unor picturi murale și repararea burlanelor, jgheaburilor și a instalațiilor sanitare pentru a se evita infiltrarea de apă în ziduri. În baza rezultatelor acestor sondaje, urma să fie refăcute proiectele întocmite anterior. S-a evitat respingerea proiectelor înaintate, această măsură fiind adoptată doar în cazuri în care acestea prevedeau lucrări care afectau starea monumentelor iar derapajul de la regulamentele privind intervențiile pe monumente istorice era atât de mare încât nu puteau fi corectate de specialiștii O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I.
Avize pozitive
Avize pozitive condiționate
Avize negative
Cu ocazia controalelor efectuate de către reprezentanții Oficiului de patrimoniu și de către cei ai Comisiei zonale a fost constatată, la mai multe imobile din zona rezervației de arhitectură a Municipiului Sibiu, folosirea unor metode și materiale de construcție contraindicate intervențiilor pe monumente istorice. În cazul tencuielilor interioare și exterioare rugoase (strop, calcio vecchio) s-a solicitat îndepărtarea acestora pentru punerea în valoare a tencuielilor inițiale, decaparea urmând a fi făcută cu atenție pentru a nu distruge stratul originar. Pentru reparații se impunea folosirea în exclusivitate a tencuielilor cu mortar de var, fără ciment. Putem aminti aici solicitarea S.C. DOMAR S.R.L. Sibiu privind proiectul de amenajare a unei patiserii în spațiul comercial din Piața Mică nr. 15, C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est Sibiu și O.J.P.C.N. Sibiu eliberând aviz favorabil cu o serie de condiții. Pe lângă cele constructive menționate, se mai solicita ca elementele decorative din lemn să fie montate distanțat față de perete și să se păstreze pardoseala originară din cărămidă, care urma să fie recondiționată. În ceea ce privește refacerea zugrăvelii exterioare, această operațiune putea fi admisă numai în condițiile păstrării nuanței existente pentru a menține unitatea fațadei pe cele trei nivele.
Aceleași condiții privind îndepărtarea vechii tencuieli și punerea în valoare a celei originare au fost impuse proiectului de amenajare al magazinului de la parterul imobilului din Sibiu, str. Papiu Ilarian nr. 5, Comisia zonală și Oficiul de patrimoniu emițând aviz favorabil solicitându-se, de asemenea, ca intervențiile exterioare să fie extinse pe toată desfășurarea fațadei, care va fi tratată unitar, în timp ce obloanele de la uși și de la ferestre vor fi vopsite într-o singură culoare (roșu, roșcat). La fel s-a procedat și în cazul proiectului întocmit de către S.C. EMETROP S.R.L. Sibiu pentru amenajarea spațiului comercial din Sibiu, str. G-ral Magheru nr. 41, solicitându-se ca zugrăvelile exterioare să fie refăcute având în vedere păstrarea unității fațadei. Condiții similare au fost trasate și pentru executarea de lucrări de amenajări interioare și exterioare la imobilele din Sibiu, str. Tg. Peștelui nr. 6 (se interziceau placajele și vopsitoriile de ulei la pereți), Tg. Peștelui nr. 10, proiect amenajare patiserie – brutărie în Mediaș, str. M. Kogălniceanu nr. 12 (S.C. CIVITA COM S.A. Mediaș – tâmplăria va fi executată din cherestea de rășinoase, vopsită în culori de ulei.), Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 33 (S.C. Cameleon S.R.L.), proiectul „Amenajare Snack Bar Corso”, Sibiu, str. G-ral Magheru nr. 17 (păstrarea unității fațadei prin nuanțe cât mai apropiate ale tâmplăriei existente și propuse la nivelul întregii fațade; se recomanda subîmpărțirea golului orizontal de deasupra vitrinei prin divizarea celor două ochiuri laterale) și pentru intervenții asupra altor imobilelor protejate.
În cazul identificării la fața locului a unor finisaje interioare necorespunzătoare (cele menționate, vopsitorii, placaje, decorații în ipsos inestetice), s-a cerut dezafectarea în totalitate a acestora și înlocuirea lor cu tencuieli simple, lise, executate cu mortar de var, fără ciment. Este cazul solicitării S.C. PALOMA S.R.L. Sibiu, C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est Sibiu și O.J.P.C.N. Sibiu emițând aviz favorabil pentru proiectul de amenajare al spațiului comercial cu profil de activitate bar și jocuri din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 18, solicitându-se, în plus, reanalizarea subîmpărțirii părții superioare a ferestrelor prin renunțarea la două elemente verticale.
Pentru evitarea distrugerii eventualelor fresce amplasate sub straturile succesive de zugrăveli, specialiștii celor două instituții au solicitat, în situațiile în care se impunea, ca tencuielile interioare să fie decapate numai în zonele deteriorate, după efectuarea în prealabil a unor sondaje în straturile de zugrăveli pentru depistarea acestor urme. Această condiție a fost formulată și în vederea emiterii avizul favorabil pentru proiectul de amenajare al magazinului Consignația „AS” din Sibiu, str. Avram Iancu nr. 7. La exterior, zugrăveala, pe bază de var, urma să se aibă în vedere păstrarea unității fațadei.
Datorită numărului mare de spații comerciale amplasate în rezervația de arhitectură a Municipiului Sibiu (practic, în zonele centrale ale rezervației, fiecare imobil dispunea, la parter, de cel puțin un spațiu comercial) și a profilului variat al acestora, un însemnat număr de proiecte vizând amenajarea acestor locații au fost înaintate O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. Cu toate acestea, din păcate, la un număr însemnat de imobile s-a intervenit fără nici un fel de autorizare legală. Pentru amenajarea acestor spații comerciale, cu condiții impuse fiecărui proiect, de la caz la caz, au fost eliberate avize pentru numeroase imobile protejate: Sibiu, str. Măsarilor nr. 10 (cu condiția realizării acoperirii cu șarpantă, pe baza unor detalii ce vor fi înaintate spre avizare, cu precizarea gamei de finisaje și întocmirea unor detalii pentru realizarea firmei), Sibiu, str. Nouă nr. 1 (se cerea renunțarea la tăblia de lemn plină încadrată de sticlă de la ușa de intrare, precum și la rulourile de lemn, care puteau fi înlocuite cu obloane pe baza unor detalii avizate, tâmplăria de lemn să fie vopsită în culori de ulei iar fațada tratată unitar, tâmplăria fiind unificată la cele două magazine), amenajare magazin de bijuterii pe str. N. Bălcescu nr. 37 (cu condiția ca reparațiile la tencuieli să se execute cu mortar de var, fără ciment iar lambriurile de lemn să fie montate distanțat față de perete, permițând circulația aerului în spatele acestora, suprafețele vizibile trebuind vopsite sau băițuite), amenajare brutărie pe str. Movilei nr. 5 (finisajele cu placaj de faianță trebuiau limitate doar la partea nouă a clădirii și se impunea luarea de măsuri pentru protejarea stucaturii din spațiul de vânzare) sau reparații și amenajări ale spațiilor din Sibiu, Piața Mare nr. 16, (cu condiția ca tencuielile degradate să fie refăcute cu mortar de var fără ciment, zugrăvelile să fie simple, pe bază de lapte de var, iar la exterior să se împrospăteze culoarea existentă, solicitându-se totodată înlocuirea pardoselii existente în curte de-a lungul pereților cu pardoseală din piatră de râu așezată pe pat de nisip, dezafectarea porțiunii de vitrină amplasată în fața peretelui fațadei, iar înlocuirea elementelor degradate ale șarpantei va fi făcută cu elemente identice cu cele originare).
De asemenea, C.Z.M.A.S.I. a emis acordul pentru renovarea soclului sediului S.C. Schela de Foraj Mediaș din Piața Regele Ferdinand nr. 17, utilizând drept material piatra naturală neșlefuită. Pentru detaliul de montare urmau să fie consultate exemplele de construcții de sec. XVIII existente în Mediaș, preluând parametrii caracteristici. În vederea asigurării unei bune aerisiri a zidăriei, plăcile de piatră urmau să fie montate distanțat față de perete, iar rosturile verticale nu vor fi etanșate.
Analizând exemplele prezentate, care reflectă doar o mică parte a activității de avizare a celor două instituții, considerăm că toate aceste condiții și sugestii, individualizate în funcție de situațiile constatate la fiecare monument în parte, extrem de benefice nu doar pentru conservarea ci și chiar pentru salvarea obiectivelor de la colaps, evidențiază profesionalismul și dăruirea cu care a fost făcută această muncă de protejare a patrimoniului construit de către specialiștii sibieni în domeniu.
B.2. Creare goluri fațade
O însemnată parte din proiectele înaintate către O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I. pentru aprobare vizau practicarea unor goluri în fațadele clădirilor (în general transformarea unor ferestre în uși) în vederea modificării destinației parterelor în spații comerciale, montarea firmelor pe fațadele imobilelor și diverse alte amenajări interioare și exterioare ale spațiilor în cauză.
În ceea ce privește crearea de goluri de uși în fațade, din totalul de 30 de proiecte înaintate, 13 au fost aprobate (43%), procentul de respingere, datorită efectului în general nefast al acestor modificări, de 57%, fiind cel mai ridicat în raport cu celelalte intervenții solicitate.
proiecte aprobate
proiecte aprobate condiționat
proiecte respinse
Pentru rezolvarea cu celeritate a solicitărilor și datorită faptului că specialiștii O.J.P.C.N. cunoșteau mai bine situația monumentelor din Județul Sibiu, într-o adresă către D.M.A.S.I., reprezentanții Oficiului arătau faptul că uneori asemenea solicitări își pot găsi rezolvări fericite – mai ales când nu sunt vizate clădiri de pe Lista monumentelor istorice – solicitându-se, pentru a nu încălca prevederile art. 7 din Legea 50/1991, să delege competența acordării unor asemenea avize Oficiului, precum și Comisiei zonale.
Întrucât cele mai numeroase și mai grave încălcări ale normelor legale în vigoare privind protejarea monumentelor istorice și a rezervațiilor de arhitectură au fost sesizate la sectoarele de proiectare și execuție ale Regiei Autonome de Gospodărire Comunală Locativă (inclusiv grava indiferență față de monumente manifestată în ultimele decenii), C.Z.M.A.S.I. a solicitat, în repetate rânduri, intervenția hotărâtă a factorilor locali de decizie de la nivelul județului și a Municipiului Sibiu (Primăria și Prefectura Sibiu), inclusiv organizarea de întruniri în cadrul cărora să fie stipulate cu exactitate obligațiile pe care această instituție le aveau în raport cu imobilele monumente istorice deținute.
Proiectele înaintate O.J.P.C.N. și, mai ales C.Z.M.A.S.I., în acest sens au fost variate, lucrările care se intenționau să fie realizate fiind de natură să afecteze, mai mult sau mai puțin, aspectul și structura monumentelor. La cele mai multe solicitări privind deschiderea de goluri la nivelul subsolurilor unor clădiri sau la un nivel mai ridicat față de sol, reprezentanții Comisiei zonale au respins proiectele pe motiv că, în aceste cazuri, s-ar presupune realizarea unor scări exterioare precum și a unor copertine care să asigure protecția împotriva apelor pluviale, ceea ce presupuneau modificări importante ale fațadei precum și apariția unor elemente arhitecturale nespecifice zonei. A fost cazul și unei solicitări din Mediaș, str. Viitorului nr. 9 privind crearea unor goluri pentru accesul din stradă de la subsolul și de la parterul acestui imobil, la care C.Z.M.A.S.I. a comunicat că această posibilitate poate fi luată în considerare numai pentru golul de la parter.
După analizarea proiectelor înaintate (uneori și a documentațiilor fotografice privind evoluția fațadelor și a altor materiale documentare) și a verificărilor de teren efectuate, în condițiile în care aspectul, structura și rezistența imobilelor nu era afectată, C.Z.M.A.S.I. a emis acorduri favorabile pentru proiecte privind deschiderea unor uși transformate din ferestre pentru imobilul din Sibiu, str. N. Teclu nr. 1, pentru modificare goluri la imobilele din Cisnădie, str. Lungă nr. 4, Mediaș str. Cooperatorilor (cu condiția ca fereastra existentă să fie transformată într-o ușă prevăzută cu obloane de tipul celor existente la acel moment), pentru crearea unui gol de ușă în fațada imobilului din Sibiu, str. Liviu Rebreanu nr. 2 (construcție anexă la stradă, aviz condiționat de crearea unei singure uși în fațada principală, urmând ca iluminarea naturală să fie asigurată prin golul dinspre curte; golul creat urma să fie prevăzut cu o ușă dublă, cu deschidere interior-exterior, cu foaia exterioară plină).
În general, în situațiile în care crearea de goluri în fațade vizau imobile de dată mai recentă sau care nu prezentau valoare arhitecturală, istorică sau documentară, erau eliberate avize favorabile de către O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I., fiind aprobate o serie de proiecte, respectiv cele privind intervențiile la imobilele din Sibiu, str. Moș Ion Roată nr. 2 (deschiderea unui gol de ușă prin înlocuirea unei ferestre cu tâmplărie de factură contemporană era justificată de faptul că întregul imobil era de dată recentă, după 1960), str. Pescarilor nr. 3 (gol de ușă în curtea imobilului) sau str. Pescarilor nr. 10 (cu condiția păstrării unității cromatice prin realizarea în aceeași gamă cromatică a tâmplăriei existente și a celei propuse), deciziile fiind motivate, în unele situații, și de faptul că apariția unui spațiu comercial pe o stradă lipsită de animație era favorabilă din punct de vedere urbanistic.
Au fost avizate favorabil deschiderea golurilor de ușă în fațade și în cazul în care, în urma analizării documentației fotografice, s-a constatat existența unor uși anterior ultimei etape de transformări cum întâlnim la imobilul din Sibiu, str. Tg. Vinului nr. 1 sau la cel str. Faurului nr. 6, unde s-a avizat crearea unei uși prin desfacerea parapetului întrucât analiza acestuia a relevat că era vorba de o umplutură nețesută cu restul zidăriei, inițial în acest loc existând o altă ușă. La același obiectiv nu se admitea lățirea golului ferestrei.
Mai mult, în alte situații, din analizarea documentațiilor înaintate, C.Z.M.A.S.I. a stabilit că unele imobile au fost prevăzute constructiv cu goluri de ușă în fațade, goluri umplute prin intervenții ulterioare. La schimbare de destinație din locuință în spațiu alimentație publică, la imobilul din Sibiu, str. Bălcescu nr. 22 (33 B 144), reprezentanții Comisiei au solicitat desfacerea peretelui de umplură în vederea reconstituirii golului inițial, lucrări ce trebuiau executate îngrijit, cărămidă cu cărămidă, după prealabila îndepărtare a tencuielilor de pe porțiunea respectivă.
În toate cazurile, datorită regimului de monument istoric al imobilelor vizate, la efectuarea lucrărilor de creare a unor goluri de ușă sau de refacere a fațadelor, se menționa obligativitatea de a folosi numai materiale de construcție ca: var pastă, nisip, zugrăveli cu var și humă pe suprafețe lise. Era interzisă folosirea cimentului, gips-ului, aracetului precum și a tencuielilor și zugrăvelilor stropite.
Dar având în vedere că crearea acestor goluri de ușă influențau, în cele mai multe cazuri negativ, unitatea și echilibrul fațadei, pentru o însemnată parte din proiectele înaintate privind acest gen de intervenție, O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. a eliberat avize negative (17 din 30, reprezentând 57%). În unele cazuri s-a oferit ca alternativă crearea unor goluri de ușă în pereții dinspre curte (sau din ganguri): Mediaș, str. Stefan Ludwig Roth nr. 12, situat în rezervația de arhitectură Mediaș sau Sibiu, str. V. Tordoșanu nr. 2.
În alte situații, avizele negative au fost motivate de lățimea redusă a frontului spre stradă ce nu permitea realizarea pe aceeași fațadă a unei a doua intrări sau de faptul că fațada a fost concepută unitar, ca o fațadă de locuință (str. Faurului nr. 14). Și în acest caz concret, practicarea unei intrări prin gang era perfect posibilă, fiind mai ușor de realizat și datorită pantei terenului. Această formulă era, de asemenea, uzitată în cazul multor imobile amplasate în zona centrală a Municipiului Sibiu.
Au fost și cazuri, ce este drept mai rare, în care specialiștii C.Z.M.A.S.I. au solicitat adaptarea funcționalității și gradului unității la caracteristicile actuale ale clădirii. Am întâlnit această situație la proiectul privind montarea unui windfang și deschiderea unei uși pentru aprovizionare cu alimente la imobilul din Sibiu, str. Mitropoliei nr. 1. După analizarea documentației înaintate s-a considerat că nu era posibilă deschiderea unui windfang spre exterior datorită lățimii reduse a trotuarului, iar spre interior nu era recomandabil datorită dimensiunilor reduse ale încăperii. Aprovizionarea prin curte, care avea dimensiuni reduse și adăpostea și funcțiunile anexe aferente locuințelor era, de asemenea, imposibilă, mai ales că nu se putea accede cu mijloace de transport auto în curte. Se arăta că practicarea unei noi uși nu era recomandabilă deoarece putea periclita stabilitatea clădirii.
Alt motiv de respingere a proiectelor întocmite pentru crearea de goluri de uși a fost faptul că acestea ar fi asimetrizat fațada principală, afectând echilibrul acesteia, situații întâlnite la mai multe imobile din mun. Sibiu, dar și Cisnădie sau Mediaș. În multe situații fațadele prezentau elemente arhitecturale valoroase (fronton în trepte, foarte rare în zona medievală, profile realizate din tencuială, ferestre tradiționale cu deschidere interior exterior). Tot pentru evitarea asimetrizării fațadelor, la unele proiecte s-a solicitat analizarea, în ansamblu, a întregului fronton de la stradă (Mediaș, str. I. G. Duca nr. 31 A).
Și starea deficitară a structurii imobilelor a determinat, în unele cazuri, respingerea proiectelor de acest gen, crearea golului respectiv afectând stabilitatea clădirii. Aceasta cu atât mai mult cu cât asupra multor clădiri au fost efectuate intervenții neautorizate succesive care au agravat problemele generale ale acestora, crearea unui eventual gol de ușă în fațadă fiind de natură să agraveze starea de deteriorare a imobilului. Putem aminti aici proiectul „Rezolvare acces magazin” din Cisnădie, str. Lungă nr. 5, respins pe motiv că, ca urmare a verificării situației de la acel moment al imobilului în cauză, s-a constatat că clădirea se afla într-o stare avansată de degradare, atât datorită neefectuării la timp a unor reparații curente, ceea ce a dus la deteriorarea șarpantei, cât și a unor lucrări exterioare – ridicarea nivelului de călcare și îmbrăcăminți asfaltice – care au contribuit la agravarea igrasiei. Ca urmare, s-a considerat că materializarea propunerilor din proiect ar duce la apariția unui gol cu o formă curioasă, care ar îngloba ușa și fereastra de la pivniță, precum și la un pachet de trepte voluminos. Mai mult, posibilitatea realizării acestuia fără a afecta bolțile pivniței nu era documentată printr-un detaliu de execuție. Ținând cont de aceste aspecte, s-a considerat că proiectul nu întrunea condițiile pentru a fi avizat, fiind necesară realizarea unei documentații care să soluționeze în primul rând problemele legate de stabilitatea și întreținerea imobilului.
În general, crearea golurilor de ușă au făcut parte din lucrări mai ample de amenajare interioară și exterioară ale imobilelor, în vederea realizării unor spații comerciale amplasate la stradă. În această categorie s-au încadrat și intervențiile asupra imobilului din Sibiu, str. Papiu Ilarian nr. 5, unde s-a dorit amenajarea unui spațiu comercial. În urma analizării documentației și a istoricului clădirii în cauză, C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est Sibiu și O.J.P.C.N. Sibiu au comunicat că corpul principal al clădirii, situat la stradă, datează de la sf. sec. al XVIII-lea și prezintă elemente tipice pentru arhitectura sibiană din acea perioadă. Fațada principală păstra forma originară a golurilor precum și unele elemente decorative în jurul arcului porții și pilastratura care ritma cele cinci travee, toate fiind însă înecate într-o tencuială de tip strop aplicată peste cea inițială. La interior, în încăperea propusă a fi transformată în spațiu comercial, se păstra stucatura de plafon originară. Propunerile din proiectul înaintat implicau lărgirea a două goluri existente, ceea ce presupunea modificarea sau înlocuirea arcelor de descărcare situate deasupra celor două goluri; tâmplăria propusă pentru respectivele goluri le diferenția net de celelalte trei, ceea ce ducea la pierderea unității fațadei iar tencuiala propusă (terasit) era nespecifică pentru clădire și prin conținutul de ciment periclita sănătatea acesteia. În consecință, se propunea refacerea proiectului prin îndepărtarea tencuielilor necorespunzătoare și restaurarea elementelor decorative originare, demontarea gratiilor inestetice de factură recentă, păstrarea geometriei din acel moment a golurilor, cu excepția parapetului necesar a fi demontat pentru practicarea accesului direct în spațiul comercial, refacerea unitară a tâmplăriei pentru întreaga fațadă cu elemente specifice perioadei inițiale și asigurarea protecției cu obloane pline de lemn. La interior urma să se realizeze punerea în valoare a decorației de plafon existente. Se menționa că, în eventualitatea în care proprietarul nu era de acord cu punctul de vedere al celor două instituții, aceste recomandări pot fi contestate la Direcția Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii.
Răspuns negativ a primit și solicitarea Primăriei Municipiului Mediaș privind deschiderea unui gol de ușă în locul unei ferestre la fațada imobilului din Mediaș, str. Mihai Viteazul nr. 24. Considerentul respingerii proiectului a fost acela că fațada imobilului prezenta elemente arhitecturale valoroase (fronton în trepte, unicat în zona medievală, profiluri realizate din tencuială, ferestre tradiționale cu deschidere interior-exterior). Fațada având o compoziție strict simetrică, crearea golului de ușă ar fi anihilat această simetrie.
Din nefericire însă, foarte numeroase au fost cazurile în care proprietarii de imobile din rezervația de arhitectură au efectuat lucrări de deschidere a unor goluri în fațade (unde erau amplasate sau nu ferestre), fără întocmirea sau fără respectarea proiectelor aprobate de O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. (Magheru nr. 27), lucrări care au afectat imobilele în cauză nu numai din punct de vedere structural, al rezistenței, cât și estetic.
B.3. Amplasare firme
În strânsă legătură cu lucrările de amenajări interioare sau exterioare și cu realizarea golurilor în fațade, multe proiecte înaintate spre aprobare vizau amplasarea pe aceste fațade a unor firme publicitare.
Marea majoritate a parterelor imobilelor din centrul istoric al Municipiului Sibiu, în special din cele trei piețe centrale, dar și străzile Nicolae Bălcescu, 9 Mai, Turnului, Ocnei, Tribunei, Avram Iancu și Magheru au fost amenajate în vederea schimbării destinației din spații de locuit în spații comerciale. Pentru amplasarea de firme pe fațadele imobilelor protejate, au fost înaintate către O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. un număr de 111 proiecte, unele dintre ele comune cu proiecte de amenajări interioare și exterioare sau intervenții asupra fațadelor. Din acestea, în urma analizării și verificărilor efectuate la fața locului, 100 au fost aprobate (90%), dintre care 59 condiționat, 11 fiind respinse.
proiecte aprobate
proiecte aprobate condiționat
proiecte respins
Ca o cifră orientativă a numărului mare de solicitări venite din partea populației, Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est a emis numai pentru Jud. Sibiu, de la înființare până la începutul anului 1993, 290 avize, reprezentând lucrări de complexități diverse asupra unor monumente sau clădiri din rezervațiile de arhitectură. Un număr de 32 de cazuri sunt avize de funcționare, dintre care o parte certifică executarea corectă a unui proiect avizat anterior, iar un număr de 56 cazuri se referă la firme. O parte din aceste avize, considerate de importanță mai redusă, au fost rezolvate prin vizarea planșei, însoțită de un text succint (în 38 cazuri). Toate documentele emise au fost precedate de verificarea în teren a obiectivelor vizate. Din cele 293 avize, 56 au fost emise pentru lucrări efectuate în Municipiul Mediaș.
Dar, deși numărul de avize eliberate pentru montarea de firme a fost unul însemnat, în foarte multe cazuri, datorită necunoașterii prevederilor legale în domeniul protejării monumentelor istorice sau câteodată, chiar a încălcării acestora cu rea credință, au fost executate numeroase lucrări de acest gen fără a avea la bază un proiect aprobat sau orice fel de aviz sau autorizație. Au fost mutilate astfel sute de imobile monumente istorice sau amplasate în rezervații de arhitectură, degradări, în unele cazuri reversibile (montarea de firme), uneori fără nici o șansă de salvare a substanței monumentului afectat (amenajări interioare și exterioare, practicarea de goluri în fațade sau, mai rău, demolări).
Reprezentanții Comisiei zonale au profitat de fiecare ocazie, inclusiv de avizarea amplasării firmelor, pentru a populariza prevederile legale în domeniu, în special faptul că, în eventualitatea în care se intenționa efectuarea unor lucrări de amenajări interioare, acestea pot fi făcute numai în baza unui proiect avizat conform legislației în vigoare, în mod contrar, acestea constituind, în funcție de gravitate, contravenție sau infracțiune. Se urmărea, de asemenea, adecvarea gamei finisajelor propuse la specificul arhitectural al clădirii și la necesitățile de întreținere a acesteia, remediind astfel unele dintre deficiențele existente.
La toate solicitările privind amplasarea de firme pe imobile monumente istorice sau situate în zonele protejate ale rezervațiilor de arhitectură, C.Z.M.A.S.I. solicita, ca o condiție a eliberării avizului favorabil necesar pentru obținerea autorizației Primăriei Municipiului Sibiu, proiecte separate pentru aceste firme prin care să impună respectarea specificului zonei, materiale, dimensiuni, culori și înscrisuri compatibile cu arhitectura locului, o poziție cât mai potrivită în raport cu structura și poziția golurilor din fațade și, nu în ultimul rând, să afecteze cât mai puțin peretele pe care erau montate.
Au fost numeroase cazuri în care C.Z.M.A.S.I. a respins solicitări privind amplasarea de firme pe fațadele imobilelor monumente istorice sau în rezervația de arhitectură, acestea nefiind în concordanță cu specificul arhitectural al zonei, mod de amplasare, dimensiuni, material folosit. În această situație s-a aflat și solicitarea S.C. Archim S.R.L. Sibiu de avizare a firmelor existente ale magazinelor „Chimicale” din str. Avram Iancu nr. 2 și „Policolor” din str. Turnului nr. 18, reprezentanții Comisiei zonale nefiind de acord cu amplasarea firmelor existente paralel cu planul fațadei, care erau de dimensiuni prea mari și nu se aflau în concordanță cu specificul arhitectural al zonei. Firmele în consolă de la ambele obiective corespundeau în ceea ce privește modul de amplasare și dimensiunile, fiind necesară însă revederea lor în ceea ce privește materialul folosit. Se putea avea în vedere și executarea unor firme în planul fațadei, de mai mici dimensiuni, cu litere metalice aplicate sau eventual pictate pe tencuială, în baza unor proiecte avizate de C.Z.M.A.S.I.
Reprezentanții Comisiei zonale au urmărit, prin analizarea proiectelor și prin verificările efectuate la fața locului, să găsească soluții, adaptate de la caz la caz, prin care monumentele vizate să fie cât mai puțin afectate. Această situație am întâlnit-o și la solicitarea privind montarea unei firme și a unor panouri publicitare la imobilul din Sibiu, str. Nouă nr. 43. Deoarece poarta prezenta elemente de detaliu de ținută, se solicita renunțarea la executarea panourilor publicitare amplasate direct pe acesta. Panourile respective urmau a fi suplinite fie de unul de mai mici dimensiuni, montat direct pe casă, fie de un element mobil, autoportant, ce putea fi amplasat doar în timpul zilei pe trotuar. Rămânea și posibilitatea inscripționării direct pe poartă, în condițiile reducerii drastice a volumului de cuvinte și a unei game cromatice sobre. Ținând cont de dimensiunile casei, C.Z.M.A.S.I. propunea reducerea la scară a dimensiunilor firmei.
Zonele cu cea mai mare concentrare de unități comerciale din Mun. Sibiu și, prin aceasta, cu un număr însemnat de solicitări de avize pentru montare firme, a fost zona centrală a rezervației de arhitectură, respectiv Piața Mare și Piața Mică, dar și str. Nicolae Bălcescu. Datorită importanței foarte mari a acestor obiective, și condițiile amplasării firmelor au fost mai stricte. Pentru Piața Mare au fost eliberate, printre altele, avize pentru firme la nr. 8 (întrucât unitatea avea o perioadă de funcționare limitată, se recomanda ca firma să se realizeze prin inscripționare direct pe tencuială, cu o nuanță de zugrăveală mai închisă, maro închis sau violet), mai multe firme la nr. 16 (firmă cu braț cu condiția ca aceasta să se monteze la 70 cm. față de portalul de piatră, firmă inscripționată pe tencuială pe traveea din partea stângă a fațadei, aviz firmă cu condiția ca unde se amplasează literele izolate să fie zugrăvită într-o nuanță identică cu a restului fațadei) etc. La parterul aceluiași imobil din Piața Mare nr. 16, C.Z.M.A.S.I. nu a aprobat realizarea firmei Steilmann pe un panou metalic. Se solicita ca această firmă să fie executată din litere izolate sau prin inscripționare cu zugrăveală pe zona acoperită în prezent cu tablă cutată, după îndepărtarea acesteia.
Nici imobilele din Piața Mică nu au scăpat de avântul economic al perioadei postdecembriste. Au fost emise avize pentru imobilul de la nr. 2 unde, în cadrul lucrărilor de amenajare exterioară executate, reprezentanții Comisiei recomandau realizarea firmei dintr-o foaie de tablă, inscripționată pe ambele părți în culori de ulei, renunțându-se astfel la cutia din stiplex pentru iluminat. Iluminatul nocturn se putea realiza cu spoturi, ca și la magazinul învecinat. Și la imobilul cu nr. 3, la solicitarea S.C. Dori’s S.R.L. pentru amplasare firmă, Oficiul de patrimoniu a condiționat ca firma în consolă să fie proiectată și realizată corespunzător cu plasarea în epocă a clădirii.
În special în cazul monumentelor istorice de o deosebită valoare, individualizate ca atare în lista de specialitate, C.Z.M.A.S.I. și O.J.P.C.N. au analizat fiecare caz în parte pentru a găsi cele mai bune soluții pentru păstrarea integrității și substanței obiectivului în cauză. A fost avizată astfel amplasarea unei firme în consolă la parterul imobilului din Sibiu, Piața Mică nr. 25 (monument istoric nr. 33 B 159), care să aibă formă triunghiulară și inscripționată cu denumirea firmei (ORIZONTUL CRISTALIN S.R.L.).
Și pentru imobilele amplasate pe cea mai importantă arteră comercială a municipiului Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, unde au funcționat (funcționează și astăzi) numeroase spații comerciale, au fost emise avize C.Z.M.A.S.I. pentru montare firme, cum au fost cele privind amenajare fațadă și firmă la imobilul cu nr. 43, firmă fațadă la nr. 17 (monument istoric 33 B 041) etc. sau în imediata apropiere a acesteia, respectiv amenajare firmă Sibiu str. Telefoanelor nr. 2 pentru Camera de Comerț, Industrie și Agricultură.
Și în celelalte zone ale rezervației medievale a Sibiului, în special în „Orașul de Jos”, activitatea economică în dezvoltare a impus necesitatea amplasării a numeroase firme. Reprezentanții O.J.P.C.N. și cei ai C.Z.M.A.S.I. au emis, pentru această zonă, numeroase avize, printre care și pentru proiectul de amenajare al restaurantului Select, în imobilul din Sibiu, str. Tg. Peștelui nr. 4 cu condiția ca firma să fie realizată prin păstrarea caracterelor literelor și reducerea fondului la două benzi orizontale care să respecte înălțimea literelor. În etapa ulterioară urma să fie luate măsuri pentru îndepărtarea unor finisaje necorespunzătoare executate de precedentul beneficiar, în acest scop urmând a fi realizat un proiect de remediere ce va fi înaintat pentru avizare.
De asemenea, pe strada 9 Mai au funcționat numeroase spații comerciale, fiind emise avize în acest sens: la nr. 6 (aviz amplasare firmă pe fațadă cu condiția restrângerii dimensiunilor literelor în așa fel încât firma să se integreze între ușă și brâul profilat ce separa parterul de etaj), la numerele 34 și 52 au fost emise avize C.Z.M.A.S.I. pentru proiectul firmei SIBOFARM, urmărindu-se ca zugrăvelile noi să respecte cu exactitate nuanța originară, la nr. 7 a fost emis acordul pentru amplasare firme (firmă în consolă și firmă aplicată pe perete), la nr. 52 aviz cu condiția dezafectării gratiilor existente la ușă și la vitrine. În acest din urmă caz, fondul pe care se va realiza inscripția urma să fie zugrăvit în tonul general al fațadei. Alte avize de acest gen eliberate de cele două instituții vizau: amenajare fațadă și firmă: 9 Mai 55, str. Faurului nr. 15 (cabinet stomatologic cu condiția ca aceasta să fie realizată din tablă, fără corp de iluminat înglobat, vopsită în culori de ulei fond roșu, iar inscripția și suportul negru) și la același imobil un alt aviz cu condiția ca firma să fie montată astfel încât elementele de prindere pe perete să nu vină în atingere cu profilul orizontal, str. Ocnei nr. 1-3, 22, str. Turnului 15 (s-a dat avizul de funcționare cu condiția desființării firmei din plastic și montarea gratiilor la interior) și 24, str. Cibinul nr. 9 (Magazin Gospodarul unde pentru eliberarea acordului amplasării unei firme se solicita să se urmărească ca vopsitoriile de ulei aplicate pe tâmplăria din lemn să fie identice cu nuanța originală, pentru a nu prejudicia unitatea fațadei. Același principiu urma să fie respectat și în cazul împrospătării zugrăvelilor exterioare).
În toate situațiile, indiferent de amplasamentul mai central sau mai periferic al imobilelor în raport cu zona de arhitectură medievală, pentru ca proiectele să fie avizate pozitiv, firmele montate nu trebuiau să deterioreze sau să acopere elementele decorative de factură tradițională aferente spațiului respectiv (tâmplărie interioară și exterioară, alte elemente decorative). În multe cazuri, pentru a evita deteriorarea fațadelor imobilelor prin ancorarea suporturilor de firme și pentru a nu fi montate firme de dimensiuni nepotrivite pentru clădirile și zona în care erau amplasate, O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au recomandat realizarea acestora, acolo unde era posibil și se preta, prin inscripționare direct pe tencuială iar fondul acesteia urma să fie identic cu fondul general al fațadei (Sibiu str. Liviu Rebreanu 1, Tg. Peștelui 19, Tg. Peștelui 4 – Restaurant Select- cu condiția ca firma să fie realizată prin păstrarea caracterelor literelor și reducerea fondului la două benzi orizontale care să respecte înălțimea literelor). În alte cazuri, reprezentanții C.Z.M.A.S.I. recomandau beneficiarilor să utilizeze consolele de fier forjat existente (unde erau amplasate console de la firme mai vechi), reluându-se întocmai amplasamentul inițial pe fațadă (Sibiu, str. Tg. Peștelui 15, Faurului 6 unde se arată că firma putea fi identică cu cea a magazinului învecinat, cu modificarea corespunzătoare a inscripției, sau putea fi realizată prin utilizarea suportului consolă existent pe care se va monta panoul oval cu denumirea firmei).
Din aceleași motive de protejare a suprafețelor fațadelor dar și din motive estetice, C.Z.M.A.S.I. a solicitat desființarea firmelor din plastic sau marmură, total inestetice și în contrast cu arhitectura zonei, mult mai indicată fiind folosirea, ca suport, a fierului forjat (Sibiu, str. Nicolae Bălcescu 21 și nr. 23: firma urma să fie executată din litere izolate, renunțându-se la suportul de marmură, literele fiind grupate spre centrul fațadei, în zona de deasupra vitrinei).
Dimensiunile firmelor au fost, de asemenea, un aspect important al proiectelor de amplasare a acestor elemente pe fațadele imobilelor din rezervația de arhitectură. De cele mai multe ori se dorea de către beneficiari, pentru atragerea atenției clientelei, realizarea unor firme de dimensiuni prea mari în raport cu dimensiunile fațadei și a imobilului în general (str. Avram Iancu 15, str. Xenopol nr. 23, Mediaș: Piața Ferdinand nr. 16, str. C-tin Brâncoveanu 12).
Uneori, unde se impuneau lucrări mai ample de renovare a întregii fațade care nu puteau fi executate în acel moment, au fost adoptate soluții provizorii în ceea ce privește montarea firmelor. Astfel, la solicitarea privind amplasarea unei firme pe imobilul din Mediaș, Piața Ferdinand nr. 15, C.Z.M.A.S.I. a comunicat că autorizația de amplasare a inscripției pe fațadă este temporară, întrucât se impunea cu ocazia unei restaurări generale a fațadei să se restudieze poziția golurilor. Firma propusă din litere izolate putea fi demontată și remontată în altă poziție dacă acest lucru rezulta ca necesar din studiul de fațadă.
Reprezentanții Comisiei zonale și cei ai Oficiului au respins sau modificat, în general, proiectele care vizau montarea de firme luminoase pe fațadele clădirilor, aflate într-un contrast evident cu arhitectura și aspectul imobilelor din rezervațiile protejate. Astfel, a fost avizată firma aferentă spațiului destinat jocurilor electronice din Sibiu, str. Faurului 19, cu condiția realizării firmei din tablă, inscripționată pe ambele fețe, renunțându-se la cutia luminator din stiplex. Au fost emise totuși o serie de avize pentru acest gen de firme, cu condiții prin care să fie ameliorate efectele nefaste, cum a fost cazul imobilului de pe str. Avram Iancu unde a fost montată o firmă luminoasă pentru un salon de modă, realizată în consolă și având dimensiunile de sub 1 m., la imobilul de pe str. Dogarilor nr. 2, în Mediaș str. Pompierilor nr. 6.
În alte situații, au fost avizate firmele propuse cu condiția renunțării la corpul de iluminat, cu păstrarea dimensiunilor și caracteristicilor dorite, cum a fost cazul proiectului întocmit pentru imobilul din Mediaș, Piața Republicii nr. 23, cu atât mai mult cu cât pe respectiva fațadă mai era montată o firmă, amplasarea a două volume distincte producând o aglomerare nedorită de elemente decorative. Firma trebuia să aibă o prezență cât mai discretă.
B.4. Amplasare chioșcuri
Datorită liberalizării pieței și a apariției unui număr mare de firme începând cu anul 1990, comerțul a fost extins, pe lângă spațiile comerciale amplasate în imobile care au devenit insuficiente, și în stradă, în cadrul chioșcurilor, situate pe spațiul public sau pe cel privat.
Numărul mare al populației și fluxul sporit al acesteia în cadrul rezervației de arhitectură a Municipiului Sibiu a făcut ca această zonă să fie vizată de mulți comercianți în vederea amplasării de chioșcuri. De cele mai multe ori proiectele de acest gen au fost respinse, aceste construcții modificând radical aspectul urbanistic al zonei. Regulamentul de urbanism aprobat al rezervației de arhitectură nu prevede posibilitatea amplasării unor asemenea construcții în spațiul public. Dimpotrivă, în vederea valorificării urbanistice complexe a acestui spațiu se impunea desființarea construcțiilor de acest tip realizate anterior, fără avize. În plus, chioșcurile ar fi obturat fațadele clădirilor în fața cărora ar fi fost amplasate (Sibiu – Piața Mică, Mediaș – str. Predeal nr. 1 – zona care prezenta particularități deosebite datorită denivelării pronunțate existente).
Cu toate acestea, au existat și excepții, în cazul în care amplasarea chioșcului era în concordanță cu prevederile studiilor de specialitate din zonă, legate de ridicarea nivelului comerțului și de amplasarea unui mobilier urban adecvat, reprezentanții Comisiei aprobând amplasarea unui chioșc demontabil din import, conform unui catalog prezentat, în vederea vânzării produselor alimentare, în vecinătatea Pasajului Scărilor, între „Butoiul de Aur” și scările de acces în Piața Griviței.
Nu de puține ori au fost adoptate soluții de compromis, atât în ceea ce privește forma, dimensiunile, materialele de construcție cât și amplasamentul acestor obiective. S-au avizat o serie de chioșcuri demontabile, sub rezerva realizării lor astfel încât să poată fi demontate cu ușurință (în Sibiu, str. Turnului nr. 9), în alte cazuri fiind amplasate în spatele porților, în perioada când acesta nu funcționează, porțile putând fi închise. Tot cu condiția de a fi demontabile, au fost avizate, de asemenea, trei chioșcuri amplasate în zona valului de pământ de pe B-dul Spitalelor (de către Editura Etape Sibiu). Acestea aveau profil specializat, respectiv difuzare de publicații, textile și alimente.
Au mai fost avizate chioșcuri amplasate în curțile imobilelor din zonele protejate, dar și acestea cu stricte condiții privind dimensiunile, forma și materialele constructive. Astfel, C.Z.M.A.S.I. a avizat amenajarea unei terase de alimentație publică și chioșc în curtea imobilului din Sibiu, str. Liviu Rebreanu nr. 15, dar se solicita ca acesta să fie reproiectat din lemn, cu tâmplărie subîmpărțită în ochiuri mai mărunte și acoperiș în pantă, eventual în patru ape. Atât chioșcul cât și elementele împrejmuirii urmau să fie detaliate într-o manieră sobră, fără excese decorative și trebuiau realizate unitar din punct de vedere cromatic. În general, se solicita ca forma arhitecturală a chioșcului să fie armonizată cu cea a clădirilor din vecinătate, fiind recomandabilă realizarea acestora din lemn, preluând detalii de la casă și împrejmuirea existentă.
B.5. Acorduri funcționare
Prerogativa C.Z.M.A.S.I./O.J.P.C.N. Sibiu, de care însă au fost de multe ori vitregite, de a aviza funcționarea societăților comerciale în imobile monumente istorice sau în cele amplasate în zone protejate, ca o condiție a eliberării autorizației de funcționare de către Primăria Municipiului Sibiu, s-a dovedit deosebit de utilă, în contextul în care era una dintre puținele pârghii pe care le aveau la dispoziție pentru a remedia situația deplorabilă în care au fost aduse multe imobile din această zonă în primii ani de „democrație” postrevoluționară, cele două instituții profitând din plin de atributele respective. Aceste aspecte erau cu atât mai importante și mai eficiente în contextul în care măsurile coercitive aplicate de către instituțiile cu atribuții în domeniu în cazul încălcărilor prevederilor legale lipseau cu desăvârșire.
Potrivit legislației în domeniu, respectiv a instrucțiunilor C.N.M.A.S.I., obligatorii conform Decretului nr. 91/1990 art. 1, acordarea de funcționalități nepotrivite cu caracterul de monument de arhitectură (sau de clădire aflată în rezervație de arhitectură) era interzisă. De asemenea, era interzisă orice modificare, amenajare cu caracter decorativ (interior sau exterior) fără a avea la bază un proiect avizat de O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I. Acordarea acestor funcționalități nepotrivite încălcau, de asemenea, prevederile Decretului Consiliului Frontului Salvării Naționale nr. 91 din 05.02.1990 art. 1 coroborat cu instrucțiunile C.N.M.A.S.I. nr. 121 din 16.05.1991 și cu Hotărârea nr. 2 a aceleiași instituții din 1992, Legea nr. 50/1991, O.G. 27/1992 și O.G. 68/1994. În toate aceste norme legislative, atât pentru lucrările efectuate la monumente sau ansambluri istorice, cât și pentru atribuirea de funcțiuni (schimbare de destinație), era necesar avizul C.N.M.A.S.I. sau, conf. Legii nr. 11/1994 art. 7, al C.Z.M.A.S.I.
Din totalul de 158 solicitări privind acorduri de funcționare sau schimbări de destinație, 153 au fost aprobate (97%), dintre care 70 cu o serie de condiții. În toate cazurile, în eventualitatea executării oricăror lucrări asupra obiectivului, avizul favorabil de funcționare era condiționat de întocmirea și înaintarea spre avizare a unui proiect precum și respectarea prevederilor acestuia.
solicitări aprobate
solicitări aprobate condiționat
solicitări respinse
Din păcate, pe lângă faptul că mulți proprietari sau chiriași ai imobilelor din rezervația de arhitectură efectuau lucrări fără proiect și fără respectarea unor minime reguli privind intervențiile pe monumente istorice, probleme deosebite au ridicat și instituțiile statului care aveau în proprietate imobile amplasate în această zonă, instituții care ar fi trebuit, cel puțin teoretic, nu numai să cunoască și să respecte legislația în domeniu, ci și să o popularizeze și să impună respectarea acesteia în rândurile populației. Una dintre aceste instituții a fost Întreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și Locativă Sibiu. Într-o adresă către conducerea acestei societăți, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. și-au manifestat nemulțumirea față de atribuirea unor spații comerciale fără avizul lor, urmând să se liciteze pentru închirierea altora. Era tras un sistem de alarmă deoarece s-au efectuat modificări neavenite la spațiile atribuite până la acea dată (de ex. Piața Mare nr. 15, Bălcescu nr. 9, Bălcescu nr. 20) care nu au avut acceptul acestor instituții privind funcționalitatea și nici un proiect avizat.
Într-o adresă către Primăria Municipiului Sibiu, întocmită ca urmare a numărului mare de lucrări neautorizate executate în rezervația de arhitectură, reprezentanții Comisiei zonale propuneau, pentru o creștere a eficienței activităților de urmărire și control, ca autorizația de funcționare să se elibereze numai după recepționarea lucrărilor prevăzute în proiect de către reprezentanți ai Primăriei și ai C.Z.M.A.S.I. În acest fel se putea urmări mai eficient respectarea întocmai a proiectului. Bineînțeles că și această solicitare, la fel ca multe altele, a rămas fără răspuns.
De multe ori Comisia zonală a solicitat ca, pentru emiterea acordului de funcționare, beneficiarul să realizeze lucrări de restaurare a imobilului în cauză, Comisia recurgând la un adevărat “șantaj” în interesul monumentului. Ca urmare a solicitării unei societăți comerciale privind prelungirea autorizației de funcționare în imobilul din str. Turnului nr. 15, C.Z.M.A.S.I. a comunicat că nu este de acord funcționarea în continuare a magazinului de la adresa menționată, decât după efectuarea unor lucrări de amenajare care să îmbunătățească situația imobilului și care să se facă, în conformitate cu legislația în domeniu, pe baza unui proiect avizat de această instituție. La fel s-a procedat și în cazul altor imobile: str. Faurului nr. 6 (cu condiția îndepărtării tapetului și zugrăvirea simplă cu lapte de var), str. Nicolae Bălcescu nr. 43 (lucrări de combatere a igrasiei), str. G-ral Magheru nr. 20 (modificarea tâmplărie vitrinei pe baza unui proiect avizat), str. Nicolae Bălcescu nr. 16 (înlocuirea tencuielii tip strop de la interior), Piața Mare nr. 5 (îndepărtarea vopselei de ulei și a lambriurilor de pe pereți), Piața Mare nr. 8 (restudierea compartimentării încăperilor de la parterul clădirii), Piața Mare nr. 14 (magazin cu profil comerț nealimentar în spațiul de la parterul imobilului, traveea din mijloc, cu condiția să se execute numai zugrăveli simple, pe bază de var, protejând decorația plafonului; înlocuirea pardoselii urma să se execute îngrijit, evitând lovirea suprafeței existente pentru a nu prejudicia bolțile pivniței). Întrucât spațiul în cauză constituia un corp parazitar realizat în gangul clădirii, se impunea ca la o viitoare lucrare de restaurare generală a clădirii să fie dezafectat.
În toate aceste cazuri, C.Z.M.A.S.I. a profitat de ocazie și a înștiințat proprietarii sau chiriașii cu privire la faptul că orice fel de intervenții, interioare sau exterioare, asupra imobilelor monumente istorice sau amplasate în zone protejate pot fi efectuate numai pe baza unui proiect avizat de către instituțiile cu atribuții în domeniu.
În general, C.Z.M.A.S.I. și O.J.P.C.N. Sibiu au aprobat solicitările de funcționare adresate de către societățile comerciale care urmau să-și desfășoare activitatea în rezervația de arhitectură, dar cu respectarea condițiilor formulate, condiții prin care se urmărea impunerea unor reguli stricte de intervenții asupra monumentelor istorice. Au fost însă înaintate și solicitări de funcționare a unor societăți cu un profil de activitate într-un contrast evident cu specificul zonei de rezervație de arhitectură, cereri, bineînțeles, respinse. Una dintre acestea a fost solicitarea Asociației Economice Intercooperatiste de Creștere și Îngrășare a Porcilor Veștem privind amenajarea spațiului comercial din str. Turnului nr. 9, aflat în rezervația de arhitectură a Sibiului, un spațiu deosebit de valoros din punctul de vedere al valorificării turistice, reprezentanții Oficiului respingând documentația privind transformarea acestuia într-un centru de desfacere a produselor din carne. Prin inițiativa celor două instituții, s-a propus amenajarea în această zonă numai a unor magazine adecvate turismului (cofetării, patiserii, artizanat), spațiul exterior fiind propus pentru funcționarea unei terase.
În aceeași zonă a Orașului de Jos, C.Z.M.A.S.I. a primit o solicitare privind deschiderea unei măcelării la parterul imobilului din str. Turnului nr. 23, lucrările de construcție fiind demarate anterior formulării cererii. Reprezentanții Comisiei au transmis solicitantului că, având în vedere faptul că imobilul respectiv făcea parte integrantă din Ansamblul de arhitectură „Cetatea Sibiului”, nr. 33 E 101, amenajarea unui magazin cu acest profil la parterul clădirii era total nepotrivit, atât schimbarea de destinație a spațiului cât și lucrările efectuate făcându-se cu încălcarea reglementărilor legale din domeniul patrimoniului cultural național.
Și în cazul închirierii unor imobile amplasate în zone protejate era necesar, conform prevederilor legale menționate, avizul Comisiei Zonale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est Sibiu. Această instituție a avizat majoritatea proiectelor privind închirierea respectivelor spații, cu condiția întocmirii (și respectării) unor proiecte avizate privind intervențiile de orice natură, cum au fost cele din Sibiu str. Măsarilor nr. 12 (terasă), Rășinari, str. Episcopiei nr. 1491, Snack bar în Sibiu, str. G-ral Magheru nr. 52, magazin str. N. Teclu nr. 1 (cu recomandarea de a desființa gratiile existente și a le înlocui cu obloane pline de lemn și de a îndepărta tencuielile tip strop de pe întreaga fațadă).
Dar au fost și cazuri, puține însă, în care lucrările efectuate, deși neautorizate, erau de natură să contribuie la păstrarea în bune condiții a monumentului, situație în care C.Z.M.A.S.I. a emis avize favorabile. Putem aminti aici amenajarea unei grădini de vară în localul casei parohiale evanghelice din Axente Sever, monument istoric, caz în care, având în vedere că amenajările executate până la acea dată, ca și folosința menționată, erau de natură să asigure păstrarea în bune condiții a monumentului, au fost avizate de către Comisie.
Nici zonele protejate din mediul rural nu au scăpat de “avântul” economic al epocii comuniste. De cele mai multe ori au fost amenajate mari spații comerciale (specificele magazine universale omniprezente în mediul rural), neținând cont că zonele respective erau protejate sau se aflau în proximitatea unor imobile monumente istorice, afectându-le din punct de vedere estetic. Puține au fost însă cazurile în care societățile care realizau aceste lucrări, în general Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Sibiu, au înaintat spre avizare către O.J.P.C.N. Sibiu proiecte, solicitând aprobarea ridicării acestor construcții și oferind, prin acesta, posibilitatea instituției sibiene de a remedia deficiențele documentației întocmite și a reduce, pe cât posibil, efectele pe care aceste construcții le aveau asupra zonei în care erau amplasate. Specialiștii Oficiului au încercat, prin condițiile puse în urma analizării proiectelor în cauză, să realizeze o integrare cât mai completă a noilor construcții în arhitectura zonei, prin modificări ale planurilor fațadelor, ale dimensiunilor și volumetriei, a numărului și dimensiunilor golurilor, formei acoperișului și a cromaticii folosite. Unul dintre puținele cazuri în care a fost întocmit un proiect și înaintat spre avizare O.J.P.C.N. a fost cel privind construirea complexului comercial din localitatea Axente Sever. Lucrările urmau a fi demarate în trimestrul al treilea al anului 1982 și finalizate în ultimul trimestru al anului următor. Specialiștii Oficiului au aprobat proiectul înaintat dar, având în vedere vecinătatea cu cetatea și biserica, ambele monumente istorice, au pus o serie de condiții, respectiv restudierea desenului fațadelor (realizarea de fațade „neutre”, care să nu vină în puternic contrast cu arhitectura locală) și volumetria acoperișurilor (etajul al doilea urma să fie inclus sub acoperiș, tip pseudo-mansardă), pentru armonizarea cu arhitectura locală, reducerea golurilor de vitrine și ferestre atât ca suprafață cât și ca număr (pentru o încadrare cât mai deplină în spiritul clădirilor vechi amplasate în zona de protecție a monumentului), reducerea înălțimii construcției prin modificarea șarpantei, precum și eliminarea sau aplicarea cu moderație a desenelor și profilelor în tencuială, culorile fiind din gama celor folosite la construcțiile învecinate. În vederea reproiectării fațadelor, instituția sibiană a pus la dispoziția proiectantului câteva schițe orientative. După îndeplinirea condițiilor trasate, a fost emis și avizul C.C.E.S. nr. 83/1983, cu aceleași condiții puse de O.J.P.C.N. Sibiu.
În alte cazuri, unde anterior a fost descoperit patrimoniu arheologic, s-a solicitat eliberarea terenului de sarcină istorică, prin efectuarea unor sondaje arheologice. Rezultatele acestor sondaje ce urmau a fi consemnate prin ridicări topografice, puteau contribui la descoperirea și valorificarea unor aliniamente existente anterior demolărilor.
Dar, deși urmau să fie executate la imobile amplasate în zona centrală a rezervației de arhitectură, zonă cu o mare încărcătură istorică și documentară, numeroase lucrări de construire nu corespundeau practicii de intervenție asupra monumentelor istorice: compartimentări din zidărie, compartimentări de goluri de ușă prin spaleți de zidărie sau chiar obturarea acestora, executarea de zugrăveli tip „strop” și placaje de faianță și împrospătarea unor vopsitorii în culori de ulei la pereți, proiectele înaintate fiind respinse. Este și cazul unui alt proiect care viza un spațiu deosebit de valoros, mai ales prin amplasamentul său, C.Z.M.A.S.I. respingând solicitarea eliberării avizului pentru amenajare unui bar la parterul imobilului din Sibiu, Piața Mică nr. 14 (monument de arhitectură cu nr. 33 B 147). Proiectul nu întrunea condițiile pentru a fi avizat întrucât prezenta situația clădirii după executarea fără proiect a unor lucrări de igienizare. S-a constatat, de asemenea, că au fost păstrate unele elemente necorespunzătoare executate de beneficiarul anterior (decorații de plafon, gratii care închid loggia) care se impuneau a fi desființate.
***
Monumentele istorice reprezentative, asupra cărora s-a intervenit în repetate rânduri, au fost în atenția O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I., fiind monitorizate în permanență de aceste instituții. Un exemplu relevant în acest sens a fost Casa Schuller, amplasat în Municipiul Mediaș, Piața Republicii nr. 25.
În anul 1986, o serie de date despre statutul acestui obiectiv au fost solicitate de către Institutul de Studii și Proiectări pentru Comerț București, fiind înaintată totodată o cerere pentru aprobarea executării unor lucrări de amenajare a imobilului menționat, intervenții care într-o primă etapă urmau să se limiteze doar la porțiunea de clădire care a făcut obiectul unor lucrări de consolidare și restaurare în perioada 1975-1977. Adresa era însoțită de un memoriu privind structura, utilitatea actuală a imobilului și propunerile de amenajare pe care intenționa să le realizeze și de planuri pentru fiecare nivel cu propunerile aferente.
La acea dată imobilul în cauză nu avea nici o utilizare, fiind în administrarea Întreprinderii Comerciale de Stat pentru Mărfuri Alimentare și Alimentație Publică Mediaș. Conform propunerilor organelor locale, însușite de conducerea Ministerului Comerțului Interior, prin proiectul de amenajare întocmit de I.P.R.O.C.O.M. București, se prevedea organizarea, în clădirea respectivă, a unor unități de alimentație publică reprezentative de categoria I-a, respectiv berărie, cafe-bar și restaurant cu specific.
Prin proiectul de amenajare întocmit erau respectate soluțiile propuse pentru restaurarea fațadelor din vechiul proiect „Restaurare corp sud Casa Schuller Mediaș” elaborat de Direcția Patrimoniului Cultural Național. De asemenea, se urmăreau intervenții minime (compartimentări de zidărie) în rezolvarea spațiilor interioare, executate numai în zonele grupurilor sanitare și anexelor de producție. Nivelul de finisare adoptat răspundea atât cerințelor ridicate de tema de proiectare cât și celor impuse de proiectul de restaurare: placaje din piatră, pardoseli din lemn și cărămidă, lambriuri și plafoane din lemn, tâmplărie din lemn, sobe din cahle decorative etc., prin realizarea acestor lucrări de amenajare urmărindu-se redarea în circuitul public a acestei construcții valoroase, avându-se în vedere păstrarea elementelor specifice.
În memoriul înaintat se arăta că monumentul istoric Casa Schuller a adăpostit, la parter, în perioada 1900-1971, spații cu diverse destinații comerciale, ultima fiind cea de restaurant. În perioada 1975-1977 construcția a fost supusă unor lucrări de restaurare și conservare care au fost întrerupte înainte de finalizare. Din lucrările preconizate s-au executat consolidări de ziduri și refaceri de planșee și bolți în proporție de cca. 70%, consolidări și refaceri de șarpantă și de învelitoare la zona aflată spre Piața Republicii și str. Spitalului, precum și refacere și montare de ancadramente și baluștrii din piatră. Intervențiile fiind abandonate în 1977 (desființarea Direcției Patrimoniului Cultural Național), exista riscul de distrugere sau deteriorare a lucrărilor efectuate până la acea dată.
Drept urmare, O.J.P.C.N. Sibiu a comunicat faptul că imobilul în cauză era inclus în lista monumentelor de arhitectură cu codul 33 B 292 și, drept urmare, orice intervenție urmează să fie supusă aprobării acestei instituții. Cu privire la soluțiile de amenajare propuse se făceau o serie de precizări. Astfel, lucrările de reparații ale imobilului urmau să fie continuate conform prevederilor proiectului avizat iar amenajările interioare (mobilier, placări pereți și tavane, sistem de iluminat) să fie concepute în așa fel încât să nu intre în contradicție cu stilul arhitectonic al clădirii și să fie supuse spre analiză reprezentanților Oficiului. Proiectul elaborat în fază P.E., după consultarea cu specialiștii instituției sibiene, urma să fie înaintat spre avizare Comisiei Centrale a Patrimoniului Cultural Național din cadrul C.C.E.S. București. Având în vedere aceste precizări, O.J.P.C.N. își dădea acordul de principiu față de soluțiile propuse.
Opt ani mai târziu, în 1994, a fost întocmit un nou proiect privind executarea lucrărilor de restaurare și amenajare a acestui obiectiv. În urma analizării documentației în ședința C.Z.M.A.S.I. din 1 august 1994, a rezultat că prin respectivul proiect se propunea păstrarea în proporție cât mai ridicată a unor lucrări realizate până la acea dată (consolidări, ziduri despărțitoare, amenajări și finisaje) pe baza vechilor proiecte avizate și că desfacerea unor porțiuni de zidărie (în special la etaj, între sala mare și sala mică și la parter – parapeții unor goluri din fațadele spre stradă) puteau fi aprobate numai în urma unor analize de parament. Având în vedere aceste aspecte, Comisia zonală a înaintat către C.N.M.A.S.I. spre avizare documentația în cauză, proiectul fiind întocmit de biroul de arhitectură Fabini.
C. CASE DE LOCUIT
Dacă în perioada anterioară revoluției din decembrie 1989 principalele probleme cu care se confruntau monumentele istorice erau lipsa totală de interes manifestată de autoritățile centrale și locale, fondurile insuficiente alocate pentru restaurări și întreținerea defectuoasă a acestor obiective de către proprietari și chiriași, în primii ani după căderea regimului comunist și instaurarea democrației, din păcate prost înțeleasă de majoritatea populației, pe lângă neajunsurile anterioare s-au ivit și o serie de probleme legate de intervenții directe asupra monumentelor în cadrul amplului proces de privatizare și modernizare. Aceste intervenții pot fi grupate în mai multe mari categorii:
atacarea substanței monumentului prin distrugerea unor părți sau elemente valoroase; folosirea de materiale sau tehnici care au pus în pericol sănătatea monumentului (șapă de beton, ciment, faianță, zugrăveli cu vinarom); transformări structurale prin deschideri neavenite de goluri, dărâmări sau ridicări de ziduri etc.
aplicarea unor elemente inestetice pe clădirile monument sau pe cele situate în rezervația de arhitectură (zugrăveli, gratii etc.).
Printre modalitățile de realizare a intervențiilor menționate putem aminti:
lucrări executate fără proiect avizat de C.Z.M.A.S.I. sau O.J.P.C.N. (uneori primesc avizul Primăriei!): amenajarea restaurantului firmei Durdun din str. Tg. Peștelui nr. 4, acoperirea zugrăvelii și frescei de la fosta Consignație de pe str. Avram Iancu 6, deschiderea golului la imobilele din str. Turnului nr. 2 (avizat de Primărie!) și 9 Mai 30, reparații la complexul azil de bătrâni de pe str. Azilului nr. 4. etc.
lucrări care nu respectau proiectul aprobat (din ce în ce mai numeroase). Ex: lucrările de pe str. Faurului nr. 6, str. Magheru nr. 27 – deschidere gol spre str. Avram Iancu, amenajare spațiu pe str. Tg. Peștelui nr. 18, str. Avram Iancu nr. 5 – lucrări interioare cu nerespectarea proiectului fiind folosite materiale de construcție neadecvate.
În urma cercetării arhivei Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu au fost identificate, pentru perioada abordată, în total, 752 solicitări înaintate către O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. spre avizate privind intervenții pe monumente istorice (sau imobile din zone protejate), dintre acestea fiind aprobate 652 (87%), dintre care 441 aprobate condiționat, dar și respinse un număr de 100 proiecte (13%).
1. Avize aprobate
2. Avize aprobate condiționat
3. Avize respinse
C.1. Extinderi
Datorită creșterii constante a numărului populației, a diversificării și amplificării problemelor sociale și economice, imobilele, construite cu secole în urmă, atât cele aflate în proprietate privată cât și particulară au devenit insuficiente și ineficiente pentru noile cerințe ale vremii, urmărindu-se, în multe cazuri, extinderea acestora. Problemele au apărut în special în zonele protejate, acestea având o suprafață limitată și regulamente de construire mult mai stricte. Prevederile legale în domeniu condiționau eliberarea autorizațiilor de construcție doar pe baza avizelor O.J.P.C.N. Sibiu sau C.Z.M.A.S.I./C.N.M.A.S.I., oferind acestor instituții posibilitatea de a respinge sau modifica proiectele care încălcau regulile de bază privind construcțiile în zone protejate. Din totalul de 66 proiecte înaintate spre avizare privind extinderi sau noi construcții, 50 (75%) au fost admise (dintre care 43 condiționat) iar 16 au fost respinse.
C.2. Amenajări interioare și exterioare
Starea de conservare a imobilelor deținute de societățile de stat din subordinea autorităților locale lăsa mult de dorit, acestea fiind închiriate unor persoane care, nefiind proprietari, nu erau interesate să investească în restaurarea și conservarea de calitate a clădirilor folosite, efectuând doar lucrări absolut necesare, de cele mai multe ori fără nici un fel de proiect și fără respectarea unor minime reguli privind intervențiile pe monumente istorice. Foarte rar aceste societăți realizau lucrări de restaurare și conservare la imobilele deținute, și acestea fără obținerea autorizațiilor și avizelor necesare. Printre puținele excepții înregistrate putem aminti pe cel din anul 1994, când R.A.G.C.L. Sibiu – Compartimentul tehnic, a solicitat C.Z.M.A.S.I. acordul pentru efectuarea unor lucrări de reparații la învelitorile unor imobile din rezervația de arhitectură Sibiu, proiect aprobat de Comisie. Se preciza însă că acordul se referea la înlocuirea unor suprafețe cu țiglă solzi, de aceleași dimensiuni cu cea existentă, fără schimbarea elementelor șarpantei sau a elementelor decorative exterioare (lucarne, elemente metalice de coamă, coșuri). De asemenea, acordul prevedea refacerea unor învelitori de tablă de pe corpurile anexe, în conformitate cu dispoziția originară.
Cu privire la cele solicitate, specialiștii C.Z.M.A.S.I. au comunicat însă că anumite obiective, monumente istorice de mare importanță ale rezervației de arhitectură Sibiu, nu se încadrau în aceste prevederi, și anume imobilele din străzile Avram Iancu nr. 9, Samuel Brukenthal nr. 4, Nicolae Bălcescu nr. 38, Andrei Șaguna nr. 21, Pielarilor nr. 10, 9 Mai nr. 40, Piața Aurarilor nr. 9 și Aleea Filozofilor nr. 15. Situația acestora urma să fie analizată numai după întocmirea de către R.A.G.C.L. Sibiu a unor detalii strict necesare realizării în bune condiții a lucrărilor.
Pentru rezolvarea fiecărei solicitări privind avizarea intervențiilor asupra imobilelor monumente istorice sau amplasate în zone protejate și pentru adoptarea celor mai bune soluții în interesul acestor obiective, împreună cu analizarea proiectului întocmit, reprezentanții O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I au efectuat verificări pe teren pentru constatarea stării de conservare și evaluarea oportunității și a efectelor determinate de modificările propuse. De multe ori au fost constate numeroase deficiențe produse în ultimele decenii, care pe termen lung puteau afecta stabilitatea și durabilitatea clădirilor în ansamblu. În aceste cazuri s-a solicitat proprietarilor remedierea acestor probleme, fiind direct răspunzători, conform prevederilor legislației în vigoare, de starea monumentului deținut. La unele imobile a fost constatată slăbirea unor ziduri de rezistență datorită introducerii de sobe în zona de descărcare a bolților, fiind necesară refacerea zidurilor pe bază de proiect. O problemă întâlnită la aproape toate imobilele din zonele protejate a fost existența unor placaje cu faianță și a unor vopsitorii în culori de ulei care îmbrăcau integral pereții la interior, intervenții care contribuiau la agravarea igrasiei și la degradarea construcției, fiind necesară desfacerea acestor finisaje și înlocuirea lor cu tencuieli cu mortar de var pastă, fără ciment. Aceleași aspecte au fost constatate și în urma controlului efectuat la imobilului din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 23, la care urmau să fie executate lucrări de amenajări interioare și reparații ale fațadei. Proprietar al imobilului era A.A.I.F.L., avertizat în repetate rânduri de C.Z.M.A.S.I. cu privire la starea deplorabilă a imobilelor deținute în rezervația de arhitectură Sibiu.
Pe lângă numeroasele solicitări adresate O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. privind amenajări interioare și exterioare ale unor spații comerciale, au existat și proiecte înaintate referitoare la modernizări de locuințe. Mult mai rare datorită faptului că, mai puțin vizibile, respectivele intervenții se realizau, în marea lor majoritate, fără avizele și autorizațiile necesare. Și în aceste situații erau impuse o serie de condiții privind volumetria, dimensiunile și structura golurilor, forma, culoarea și ornamentația tâmplăriei. La imobilul din Sibiu, str. Cojocarilor nr. 21, se solicita ca fereastra dinspre stradă să nu depășească dimensiunile de 110 cm. lățime și 120 cm. înălțime și să fie subîmpărțită în patru ochiuri printr-o traversă verticală și una orizontală iar tâmplăria exterioară (fereastra cu obloane, poarta) să fie vopsită unitar, în culori de ulei. Poarta de lemn urma să fie refăcută în baza unui detaliu ce urma să fie înaintat C.Z.M.A.S.I. spre avizare, cu preluarea unor elemente stilistice ale porții existente. Se cerea ca tencuielile exterioare să fie lise, executate cu mortar de var fără ciment iar coama acoperișului, lipită de clădirea învecinată, să fie realizată orizontal.
Și în cadrul proiectelor întocmite pentru modernizarea imobilelor, O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au solicitat, de la caz la caz, pe lângă realizarea de tencuieli exclusiv cu mortar de var fără ciment, lise (drișcuite), precum și zugrăveli simple, în culori de apă (condiții generale, omniprezente), ca refacerea șarpantelor să se facă cu respectarea strictă a volumetriei și a pantei de la acea dată (Sibiu, str. Plopilor nr. 1), executarea de zugrăveli simple în culori de apă, într-o nuanță apropiată de cea existentă, urmărind însă diferențierea față de cele două clădiri învecinate, cu recomandarea ca soclul să fie zugrăvit într-o nuanță mai închisă, iar frontonul într-o nuanță mai deschisă față de culoarea de bază la imobilul din mun. Sibiu, str. Magheru nr. 32.
Numeroase avize au fost eliberate de către O.J.P.C.N. Sibiu și C.Z.M.A.S.I. pentru proiecte de reparații la imobile din rezervația de arhitectură medievală Sibiu, intervenții care vizau învelitori și lucarne. Prin avizarea și condiționarea proiectelor se urmărea, în primul rând, păstrarea volumetriei și formei originare a acestor importante componente ale imobilelor protejate. Putem aminti aici documentațiile întocmite pentru obiectivele din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 23, unde a fost pusă condiția ca elementele care vor fi înlocuite să aibă gabaritele și poziția identică cu cele existente, din str. Turnului nr. 2 unde se preciza că putea fi utilizată fie soluția de schimbare a geometriei acoperișului, fie se recondiționa învelitoarea în forma actuală, cu refacerea jgheabului din tablă zincată, din str. G-ral Magheru nr. 30, unde repararea acoperișului, incluzând înlocuirea țiglelor și elementelor de coamă deteriorate precum și a unor șipci și căpriori deteriorați, urma să se realizeze păstrând întocmai gabaritele și dispoziția actuală sau la reconstituirea zidăriei calcan a imobilului din Sibiu, str. Turnului nr. 24 (cu condiția folosirii cărămizii recuperate și în completare cărămidă cu format asemănător, iar tencuielile exterioare să fie drișcuite și executate cu mortar de var fără ciment).
Și refacerea fațadei imobilului din Sibiu, str. Plopilor nr. 10, a făcut obiectul unui proiect înaintat Comisiei zonale, aprobat cu o serie de condiții privind forma și dimensiunile acoperișului, care urma să fie refăcut în conformitate cu aspectul său inițial, cu renunțarea la golul nespecific prevăzut în fronton, care trebuia înlocuit cu două goluri dreptunghiulare. Se solicita, de asemenea, modificarea paziei înclinată de la nivelul frontonului prin reducerea dimensiunii ieșirii în consolă și realizarea unui profil din tencuială precum și simplificarea ancadramentului de tencuială și modificarea înălțimii elementului de colț. Se cerea ca tâmplăria să fie modificată prin revenirea la împărțeala tradițională cu șase ochiuri, iar profilul orizontal de sub fereastră să fie realizat conform exemplelor de epocă, cu elemente curbe.
Un alt imobil de mare importanță atât individual cât și ca parte componentă al ansamblului Pieței Mari a Municipiului Sibiu asupra căruia au fost executate lucrări de amenajări și montare scară interioară, a fost cel de la nr. 16. Reprezentanții C.Z.M.A.S.I. au emis avizul favorabil în acest sens, cu condiția ca lucrările de desfacere a tavanului să fie executate îngrijit, sub supravegherea proiectantului, în vederea evitării degradării pereților. Reparațiile tencuielilor urmau să fie efectuate cu mortar de var, fără ciment, iar mobilarea etajului să se realizeze astfel încât să nu se aducă prejudicii tencuielilor parietale prin dibluri sau lucrări de instalații.
Au fost înaintate Comisiei zonale, de asemenea, proiecte vizând extinderi ale imobilelor, în special mansardări (datorită spațiului redus de extindere a suprafeței construite la nivelul solului), nu toate propunerile fiind acceptabile. Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu a înaintat C.Z.M.A.S.I. documentația de restaurare-mansardare a imobilului din Piața Mică nr. 12. Proiectul a fost analizat în cadrul unei ședințe a acestei instituții, concluzionându-se că se impunea continuarea lucrărilor de investigare și cercetare cu acele operațiuni care puteau elucida evoluția casei și puteau constitui o bază pentru definitivarea propunerilor de restaurare, iar utilizarea podului urma să fie definitivată pe baza variantei cu un singur nivel de mansardă, urmând să fie detaliate modalitățile de punere în evidență a elementelor valoroase la acest nivel: pinioane, ancadrament ușă etc. ca și la nivelul întregii clădiri. Proiectul final trebuia să fie structurat pe o singură etapă, care să cuprindă atât lucrările de restaurare cât și cele de mansardare, astfel încât și lucrările de execuție să se realizeze unitar și într-o singură etapă pentru întreg imobilul.
O altă documentație în acest sens privea extinderea și amenajarea unei mansarde la clădirea Spitalului T.B.C. din Sibiu, str. Aleea Filozofilor (pavilionul 2), proiect avizat favorabil cu condiția marcării corpului nou printr-o retragere în plan, tratarea diferențiată a acoperișului și utilizarea la corpul nou a unei game de finisaje identică cu cea de la partea existentă (tencuieli lise, zugrăveli în culori de apă, învelitoare din țiglă solzi), urmând ca diferențierea între corpuri să se facă prin culoare. De asemenea, a fost avizat proiectul de supraetajare a bucătăriei la imobilul din str. Ocnei nr. 24, cu condiția ca tâmplăria exterioară să fie vopsită în aceeași nuanță cu balustrada iar tencuielile interioare și exterioare să se execute cu mortar de var fără ciment.
În cele mai multe cazuri, datorită densității mari de locuire, în rezervația de arhitectură a Municipiului Sibiu supraetajarea imobilelor era singura posibilitate de extindere. Astfel, în cazul unor imobile de o importanță mai redusă, C.Z.M.A.S.I. a aprobat, cu condiția ca aspectul zonei să nu fie afectat, supraetajarea unor clădiri. Putem aminti aici avizul emis pentru acest tip de intervenții asupra imobilului din Sibiu, str. Vopsitorilor nr. 19, cu condiția păstrării integrale a zidurilor existente, iar înălțimea la coamă a acoperișului proiectat să nu depășească înălțimea acoperișului actual.
În cazul ridicării unor noi clădiri, se solicita să se urmărească o cât mai bună încadrarea a noii construcții în zonă, în ceea ce privește rezolvarea detaliului arhitectural prin renunțarea la unele elemente nespecifice (placaj cărămidă, ancadramente, etc.), precum și studierea în mod deosebit a modului de compunere al noii clădiri cu construcțiile învecinate. Ca exemplu avem clădirea administrativă a U.M. 05069 Sibiu propusă a fi construită pe str. Timotei Popovici nr. 6.
C.3. Intervenții la fațade
Avizarea și monitorizarea lucrărilor de refacere și renovare a fațadelor imobilelor monumente istorice sau amplasate în rezervațiile de arhitectură ale județului Sibiu a constituit una din cele mai importante aspecte ale activității O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. datorită impactului major pe care aceste componente îl aveau asupra aspectului monumentelor în sine și, în general, a zonelor protejate. Din totalul de 47 proiecte înaintate privind acest gen de intervenții, 41 (87%) au fost aprobate, dintre care 35 cu anumite condiții obligatoriu de îndeplinit. În marea majoritatea a cazurilor, acolo unde se impunea, Oficiul și Comisia au solicitat decaparea îngrijită a tencuielilor de tip strop, executate peste tencuiala originară, prezentă la multe imobile, pe întreaga suprafață a fațadei. O atenție deosebită trebuia acordată elementelor decorative, uneori amplasate deasupra porților precum și a pilaștrilor, care urmau a fi păstrați integral (Sibiu, str. Ocnei nr. 27), dar și la executarea unor sondaje în straturile succesive de zugrăveli pentru depistarea gamei cromatice originare și la decaparea tencuielilor cu ciment de dată recentă, executate în special în partea inferioară a fațadei. Toate aceste operații trebuiau executate îngrijit, în așa fel încât stratul inițial de tencuială sau paramentul de zidărie să nu fie afectat.
O.J.P.C.N. Sibiu și C.Z.M.A.S.I. au avizat și multe lucrări de o mai mică amploare, realizate de către locatarii imobilelor cu statut de monument istoric. Astfel, după un control efectuat la imobilul din mun. Sibiu, str. Zidului nr. 1, unde reprezentanții Oficiului au constat starea foarte avansată de igrasie (umiditate ridicată și tencuiala degradată pe cca. ½ din suprafața peretelui) din cauza apei meteorice reținută în masa fragmentului de zid de cetate și în unghiul și zona de contact dintre bastion, zid și imobilul în cauză, la solicitarea locatarului, proprietar fiind I.L.L. Sibiu, și-au exprimat acordul pentru desfacerea zidăriei fragmentului afectat, pe o lățime de cca. 30 cm, până la nivelul solului. Se recomanda, de asemenea, refacerea acoperișului de deasupra zonei dintre Bastionul Pielarilor și imobil (pentru protecția și conservarea zidului de cetate monument istoric).
C.4. Demolări
După anul 1990, datorită creșterii numărului populației și a necesității asigurării unui confort cât mai sporit al locuințelor, numeroși proprietari de imobile din zonele protejate de pe raza județului Sibiu au adresat O.J.P.C.N. Sibiu/C.Z.M.A.S.I. solicitări privind demolarea unor imobile sau anexe ale acestora, în majoritatea cazurilor pentru reconstrucția unor noi clădiri, adaptate cerințelor și necesităților perioadei. Fiecare solicitare în parte a fost analizată de aceste instituții, fiind admise sau respinse în funcție de intervențiile propuse și de valoarea clădirii în sine precum și de valoarea sa în cadrul zonei din care făcea parte. Au fost avizate demolări de clădiri sau anexe care nu prezentau elemente cu valoare artistică, istorică sau documentară (părți ale imobilelor din Sibiu, str. Justiției nr. 3 ap. 1 și str. Timotei Cipariu nr. 1, ale celui din Mediaș, str. M. Eminescu nr. 8), anexe construite relativ recent fără obținerea aprobărilor legale și contribuind la mărirea exagerată a densității pe parcela respectivă (demolarea un corp de clădire de pe str. Nicolae Bălcescu nr. 38, demolarea urmând a se face îngrijit, pentru a nu afecta clădirea vecină), a unui corp parazitar alipit pe exteriorul fortificației bisericii evanghelice din Axente Sever (se solicita ca demolarea să se facă îngrijit, astfel încât să nu se aducă prejudicii fortificației medievale de care corpul respectiv era alipit), trei construcții (magazie-cantină, seră, locuință) aflate pe B-dul Spitalelor din Municipiul Sibiu, demolarea casei de locuit din Sibiu, str. Suru nr. 6 sau desființarea construcției din Agnita, str. Bisericii nr. 96. Din totalul de 30 proiecte înaintate, 17 au fost aprobate (56%) dintre care 12 condiționat, fiind respinse 13. Și în acest caz numărul de proiecte respinse a fost mare, atât datorită unor elemente constitutive valoroase cât și datorită impactului pe care aceste lucrări le-ar fi avut asupra zonelor unde erau amplasate.
proiecte aprobate
proiecte aprobate condiționat
proiecte respinse
Considerăm că un aspect pozitiv al condițiilor impuse de către Comisia zonală pentru aprobarea acestor intervenții, pentru ca aspectul zonei din care urma să fie demolat un imobil să nu fie afectat, era solicitarea ca la construirea noii clădiri să fie respectate volumetria și modul de amplasare pe lot al construcției care era desființată, precum și unele elemente de detaliu, trebuind să se încadreze din aceste puncte de vedere în specificul arhitectural al zonei, atât în ce privește volumetria cât și tratarea arhitecturală, având numeroase exemple în acest sens, dintre care amintim demolările unor imobile din Agnita, str. Bisericii nr. 56A, Poiana Sibiului nr. 432, Veștem nr. 270 sau Poiana Sibiului, str. Vale nr. 1285.
De asemenea, pentru avizarea demolării unor construcții, mai ales a unora amplasate în zone cu potențial arheologic, avizul C.Z.M.A.S.I. era condiționat de asigurarea supravegherii arheologice și de sistarea lucrărilor și anunțarea imediată a specialiștilor acestei instituții în cazul în care în timpul săpăturilor pentru fundația noii clădiri ar fi apărut unele elemente de interes arheologic (demolarea unei construcții, parte a imobilului din Mediaș, str. Viitorului nr. 12).
În alte situații, unde la imobilele care urmau să fie demolate au fost identificate anumite elemente arhitecturale valoroase, C.Z.M.A.S.I. a emis aviz favorabil cu condiția ca materialele de construcție aflate în stare bună să fie integral recuperate iar clădirea nouă ce urma să înlocuiască cea demolată să preia elemente arhitecturale de la aceasta și să se încadreze în gradul de ocupare a terenului și în gabaritele specifice zonei. Aceste condiții au fost impuse și proiectului de demolare al imobilului din Sibiu, str. Plopilor nr. 11, situație pe care o întâlnim și în cazul proiectului „Desființare construcție str. Olarilor nr. 663, Rășinari” condițiile impuse fiind ca tâmplăria tradițională să fie recuperată și să fie folosită eventual la anexe, iar construcția nouă să preia elemente specifice în ceea ce privește volumetria, forma, dimensiunile golurilor și finisajele.
Nu de puține ori reprezentanții C.Z.M.A.S.I. au fost puși în postura de a găsi soluții viabile pentru salvarea de la o distrugere iminentă a unor monumente istorice în unele cazuri în care, datorită posibilităților materiale reduse ale proprietarilor, restaurarea imobilelor în cauză era foarte greu de realizat. Este cazul cererii adresată Comisiei zonale privind demolarea imobilului din Sibiu, str. Rotarilor nr. 12, situat în rezervația de arhitectură a municipiului Sibiu (33 E 001). Analiza situație din teren a relevat pe de o parte existența unor elemente valoroase (volumetrie generală, elemente decorative la nivelul frontonului precum și forma acestuia, ferestre prevăzute cu obloane de factură tradițională), iar pe de altă parte starea avansată de degradare a clădirii care lasă se prevadă un colaps iminent.
În această situație, în ședința C.Z.M.A.S.I. au fost stabilite două modalități de soluționare a problemei, respectiv înstrăinarea casei unei persoane (agent economic) cu posibilități financiare, dispus să își asume restaurarea de urgență a casei sau întocmirea unui releveu complet la scara 1:50 care să permită desfacerea îngrijită a casei în baza unei autorizații ulterioare a Comisiei precum și refacerea identică a clădirii în viitor. Releveul urma să cuprindă cotarea tuturor elementelor caracteristice și să fie însoțit de fotografii de ansamblu și de detaliu. Trebuiau consemnate, de asemenea, detaliile constructive și analizată și determinată, pe baza unor sondaje, gama cromatică originară.
Se preciza că în cazul în care proprietarul nu acționa de urgență pe una din cele două variante menționate, își asuma responsabilitatea degradării ireversibile a imobilului, cu toate consecințele ce decurgeau din aceasta.
Au fost însă numeroase situații în care, în urma analizării de către C.Z.M.A.S.I. a proiectelor înaintate, în vederea protejării rezervațiilor de arhitectură sau a zonelor cu valoare arhitecturală, s-a impus necesitatea respingerii acestora. Astfel, la solicitarea Consiliului Comunal Axente Sever, în urma analizării pe teren a situației prezentate în proiectul înaintat spre avizare privind demolarea unei clădiri de locuit și a anexelor gospodărești din Axente Sever, str. Principală nr. 305, au rezultat o serie de aspecte care nu erau în concordanță cu politica de ocrotire a monumentelor istorice a Comisiei zonale, respectiv corpul principal, situat la stradă, prezenta calități arhitecturale (proporții, raport plin/gol, decorațiuni în tencuială) și se încadra în tipologia arhitecturală tradițională locală. Această construcție se încadra într-un front închis de asemenea specific localității, iar tronsonul respectiv de stradă pregătea din punct de vedere urbanistic accesul spre piața din jurul bisericii fortificate. Din aceste motive, C.Z.M.A.S.I. nu a aprobat demolarea imobilului în vederea construirii unei biserici. Se propunea studierea amplasării bisericii pe terenul din spatele corpului de clădire menționat și demolarea anexelor din această zonă.
Aceeași situație a fost întâlnită la solicitarea privind demolarea unui imobil din Tălmaciu, str. Stefan Ludwig Roth nr. 2, în baza proiectului întocmit de B.C.C.A. „Constructorul”, reprezentanții C.Z.M.A.S.I. comunicând că obiectivul în cauză prezintă caracteristici care îl fac susceptibil de a fi inclus în Lista Monumentelor Istorice, respectiv:
volumetrie simplă dar expresivă, caracteristică locuințelor tradiționale din mediul rural și de târg (tip tricelular, cu demisol și parter înalt), cu o largă răspândire în sec. XVI-XVIII și ulterior; casa se remarca prin dimensiuni mai mari decât cele uzuale,
Raport plin/gol expresiv, decorații în tencuială (ancadramente ferestre, bosaje la colțurile clădirii, decorații fronton – emblema de meșteșugar și inscripție de datare sec. XVIII),
Pivnițe cu trei încăperi integral boltite semicindric, ziduri foarte groase la parter și etaj – elemente care împreună cu forma acoperișului (cu o pantă foarte accentuată și fronton triunghiular), pot justifica o datare anterioară sec. XVIII,
Spații interioare generoase la parter, frumos proporționate, îndeosebi încăperea de formă pătrată, cu cinci ferestre de factură tradițională, dispuse pe trei laturi ale încăperii și cu un tavan din grinzi de stejar aparent.
În consecință, C.Z.M.A.S.I. nu a fost de acord cu demolarea imobilului, solicitând proprietarului luarea unor măsuri urgente pentru întreținerea, restaurarea și punerea în valoare a acestuia, făcând, de asemenea, demersuri pentru înscrierea obiectivului în Lista Monumentelor Istorice.
C.5. Proiecte respinse
În urma analizării documentațiilor înaintate, datorită modului defectuos de întocmirea a acestora sau a soluțiilor total nepotrivite privind intervențiile pe monumente istorice, unele dintre acestea de mare importanță, prevăzute cu elemente decorative extrem de valoroase și de rare, reprezentanții O.J.P.C.N. Sibiu și cei ai C.Z.M.A.S.I. au respins numeroase proiecte de acest gen. Este și cazul solicitării Casei de ajutor reciproc a pensionarilor din Sibiu privind executarea de lucrări de amenajare interioară a imobilului din Sibiu, Piața Mare nr. 8 (monument istoric nr. 33 B 127, datând din sec. XV, cunoscută sub numele de Casa Hecht, una dintre cele mai importante locuințe medievale păstrate în Sibiu). În urma analizării proiectului înaintat, C.Z.M.A.S.I. a comunicat că lucrările de compartimentare a holului nu puteau fi realizate întrucât ar duce la denaturarea percepției spațiului cel mai important al clădirii. Încăperea respectivă păstra elemente decorative din perioada gotică (portal de piatră), iar sub tavanul existent era probabilă existența unui alt tavan cu grinzi sculptate sau casetat. În ceea ce privește propunerea de realizare a unei balustrade în casa scării, se aproba cu condiția ca elementele de prindere să nu afecteze decorația în relief a peretelui. Corpul în care este amplasată casa scării data de la începutul sec. XIX.
Zona centrală a Municipiului Sibiu s-a confruntat cu numeroase dificultăți, una dintre acestea fiind mărirea constantă a densității populației, mărire total contraindicată, agravând problemele, oricum numeroase, ale întregului cartier, o eventuală extindere a acestuia fiind practic imposibilă. Drept urmare, C.Z.M.A.S.I. a respins o serie de proiecte privind noi construcții, extinderi sau mansardări în perimetrul respectiv. Putem aminti aici solicitarea locatarilor din Piața Aurarilor nr. 8 privind extinderea imobilului prin mansardare, reprezentanții Comisiei respingând proiectul înaintat. Propunerea rămânea o posibilitate pentru viitor, în eventualitatea asanării întregii zone și a echipării edilitare corespunzătoare. De asemenea, a fost respinsă mărirea golurilor din fațada principală, deoarece clădirea (monument istoric nr. 33 B 011) a fost datată împreună cu celelalte clădiri din piață în sec. XIV-XVI, fiind deci de dorit ca întreg ansamblul să păstreze un aspect cât mai apropiat de cel medieval.
Au fost respinse, de asemenea, proiectele prin care intervențiile propuse erau de natură să modifice radical aspectul zonei, cu atât mai mult cu cât regulamentul urbanistic al localităților nu prevedea posibilitatea amplasării unor asemenea construcții în spațiul public al zonei medievale. Este și cazul solicitării proprietarului clădirii din Mediaș, str. Ep. I. Suciu nr. 2, O.J.P.C.N. Sibiu nefiind de acord cu amenajarea unei terase acoperite cu sticlă în fața imobilului.
Un alt motiv de respingere, în vederea refacerii, a unor proiecte, a fost încadrarea necorespunzătoare a imobilului rezultat în urma modificărilor propuse în specificul arhitectural al zonei medievale, situație întâlnită la proiectul privind modernizare imobil P+1 de pe str. Plopilor nr. 1. În acest scop se recomanda reanalizarea formei și a poziției scării circulare propusă pe fațada principală, precum și forma, dimensiunile și subîmpărțirea golurilor, care trebuiau să fie în concordanță cu specificul zonei.
ZONE URBANE
Pe lângă analizarea și avizarea proiectelor privind lucrări de construire/demolare sau a altor intervenții asupra imobilelor monument istoric sau amplasate în zone protejate de pe raza de competență, Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu și Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est au avizat și lucrări de mai mare amploare privind intervenții majore asupra unor zone protejate care cuprindeau mai multe clădiri. Pericolul determinat de aceste lucrări consta tocmai din amploarea intervențiilor care vizau un număr mare de imobile protejate, asupra cărora își lăsau amprenta, de multe ori modificările fiind, din păcate, iremediabile. Putem enumera aici lucrările de modernizare a rețelelor telefonice, lucrări de introducere a cablului în mun. Sibiu (zona istorică), introducerea/înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaz metan din zonele protejate din competența O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. Era vorba de lucrări absolut necesare, instituțiile sibiene urmărind ca imobilele din zona protejată să fie cât mai puțin afectate de aceste intervenții. Din nefericire, cadrul legal și, nu în ultimul rând, aplicarea defectuoasă a prevederilor legislației în vigoare de către instituțiile statului abilitate să o facă, au determinat numeroase intervenții executate cu încălcarea flagrantă a acestor reglementări. În numeroase rânduri, deși O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I. au constatat abateri de la cadrul legal, nu au fost luate măsuri sancționatorii, fapt care a încurajat intervențiile ilegale ulterioare.
Din păcate, de cele mai multe ori, întocmirea proiectelor și înaintarea lor spre avizare către Oficiu sau Comisia zonală se făcea după începerea lucrărilor (uneori chiar după finalizarea acestora), după ce afectau iremediabil monumente istorice sau patrimoniu arheologic. Putem aminti aici intervențiile efectuate în anul 1994 de către R.A. ROMTELECOM Sibiu, lucrări de modernizare a rețelelor telefonice (care implicau ample săpături) realizate fără respectarea legislației în vigoare, care prevedea supravegherea arheologică a lucrărilor și eliberarea terenului de sarcină istorică. Aceste intervenții au afectat străzile Nicolae Bălcescu, Mitropoliei, Centumvirilor, Parcul Astra, Piața Mare, Piața Huet și alte străzi situate la vest de Piața Huet și au continuat în ciuda avertismentelor repetate ale reprezentanților C.Z.M.A.S.I. Prin săpăturile realizate au fost alterate mai multe situri arheologice, printre care fortificațiile medievale din zona Parcului ASTRA, a Porții Cisnădiei, fundații ale unor case dispărute de pe str. Nicolae Bălcescu – fostul Han Împăratul Romanilor și o construcție din fața sediului telefoanelor, precum și o casă din Piața Mare, resturi ale rețelei de canalizare din sec. XVIII-XIX, fundații ale mai multor clădiri din Piața Huet, inclusiv ale bazilicii anterioare bisericii evanghelice. Prin solicitarea avizului înainte de demararea lucrărilor, aceste distrugeri puteau fi evitate.
Mult prea târziu, după executarea acestor lucrări, ROMTELECOM a solicitat C.Z.M.A.S.I. avizul de principiu pentru lucrările de modernizare a rețelelor telefonice în mun. Sibiu, zona istorică. În consecință, avizul de principiu al Comisiei s-a referit numai la zona de la est de Piața Huet (străzile Avram Iancu, Magheru, Pasajul Școlii, Filarmonicii), unde lucrările se mai puteau desfășura sub supraveghere arheologică de specialitate. Se preciza că Romtelecom avea obligația de a înainta C.Z.M.A.S.I. rezultatele acestei supravegheri precum și de a lua măsuri pentru modificarea proiectului în cazul în care traseele preconizate inițial întâlneau elemente arheologice valoroase.
O altă problemă determinată de aceste intervenții a fost modul în care s-au realizat branșamentele la clădiri în întreaga zonă, prin șlițurile de dimensiuni mari și locurile unde au fost amplasate, fiind aduse daune însemnate imobilelor deși, în unele situații, parțial, s-a realizat mascarea cablurilor. Pentru evitarea degradării în continuare a construcțiilor, specialiștii Comisiei zonale au solicitat ca realizarea branșamentelor să se facă pe baza unui studiu pentru fiecare caz în parte, realizat de personal specializat.
În aceeași perioadă au fost executate, de către S.C. C.R.D. Sibiu, lucrări de introducere a cablului T.V. în zona istorică a Municipiului Sibiu. La solicitarea acestei societăți, C.Z.M.A.S.I. a emis acordul pentru executarea lucrărilor de cablare în zona rezervației de arhitectură, în conformitate cu memoriul și planșa anexate de beneficiar. La insistențele specialiștilor acestei instituții traseele exterioare au evitat intersectarea unor elemente decorative, iar elementele de prindere a cablurilor de zidărie sau de structura din lemn a acoperișului au fost de dimensiuni cât mai reduse. Era un compromis acceptat de reprezentanții Comisiei în fața nevoii de modernizare a centrului istoric al municipiului, un compromis care, însă, a salvat de la distrugere sau deteriorare monumente și părți componente ale acestora care urmau să fie afectate iremediabil.
Dar nu numai rezervația de arhitectură a Municipiului Sibiu a fost afectată de aceste ample intervenții. În același an (1994) s-au efectuat lucrări de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz metan în localitățile Slimnic și Șura Mare de către societatea D. G.. N. Tg. Mureș – Exploatarea Sibiu. Documentația înaintată a fost analizată în ședința C.Z.M.A.S.I. din 1 august 1994, fiind eliberat acordul pentru executarea conductelor și branșamentelor pentru distribuția gazelor naturale în cele două localități, în condițiile respectării traseelor existente, la o adâncime de 1 m.
În ambele localități săpăturile vizau zone pe care se găseau monumente istorice: în Șura Mare pe traseul aferent casei parohiale, bisericii evanghelice și școlii generale, iar în Slimnic pe tronsoanele din zona bisericii și casei parohiale evanghelice, precum și pe tronsonul din spatele cetății. Ca urmare, în ambele cazuri s-a solicitat acordarea unei atenții deosebite săpăturilor în zonele centrale și, în cazul în care, cu ocazia săpăturilor, se identificau urme ale unor construcții, lucrările urmau să fie sistate de urgență și anunțați specialiștii Comisiei.
La toate proiectele de introducere a gazului metan, a cablurilor și a rețelelor telefonice (de altfel numeroase în această perioadă), care implicau și săpături efectuate în zone protejate, C.Z.M.A.S.I. a avizat favorabil aceste lucrări doar cu condiția prevederii explicite a asistenței arheologice pentru toate traseele prevăzute în proiecte, care urma să fie asigurată de personalul de specialitate al instituțiilor muzeale. Se solicita evitarea montării (pozării) conductelor și a firidelor pe fațadele principale, prin realizarea unor branșamente subterane în curțile imobilelor unde urmau să fie instalate cutiile regulator de gaz; poziționarea acestora trebuia să se facă astfel încât să fie cât mai puțin vizibile, ca să nu obtureze vederea asupra unor elemente de interes, iar în cazul în care se rezolva sub forma unor firide, acestea să nu fie realizate în ziduri de epocă. Conductele de distribuție trebuiau amplasate astfel încât să nu traverseze elemente arhitecturale valoroase. De asemenea, membrii Comisiei au solicitat firmelor care realizau lucrările în cauză întocmirea unei documentații pentru fiecare imobil în parte (relevee-planuri, vederi și secțiuni caracteristice cu indicarea traseelor pe orizontală și verticală a conductelor), care să fie supuse avizării Comisiei Zonale a Monumentelor.
O altă lucrare de amploare care a vizat de data aceasta rezervația de arhitectură a Municipiului Mediaș a fost proiectul „Modernizare rețele edilitare și străzi în zona centrală a Mun. Mediaș” – obiect iluminat străzi și monumente, întocmit de S.C. „Proiect” Brașov. După analizarea proiectului înaintat, C.Z.M.A.S.I. a emis aviz favorabil cu condiția ca, pentru stabilirea concretă a traseelor cablurilor electrice pe imobilele monumente istorice, să se solicite prezența la fața locului a delegatului acestei instituții. Se cerea, de asemenea, ca și corpurile de iluminat montate pe clădiri să fie vopsite într-o nuanță apropiată de cea a elementelor pe care sunt amplasate, iar branșamentul de la turnul de poartă „Schmiedgässer”, care traversează str. Spitalului, să fie înlocuit cu un branșament aerian. Prin toate aceste condiții, multe nemulțumind beneficiarii proiectelor datorită costurilor sporite a lucrărilor și a timpului mai îndelungat de realizare a acestora, C.Z.M.A.S.I. urmărea păstrarea aspectului și substanței zonelor protejate, aspect deloc de neglijat în condițiile unui sprijin extrem de redus (ca să nu spunem inexistent) al autorităților locale și în contextul unor presiuni repetate exercitate asupra membrilor Comisiei.
Un alt proiect de amploare al perioadei a fost ridicarea noului sediu al Primăriei Cisnădie și, odată cu acesta, a refacerii pieței centrale a orașului, zonă de rezervație arhitectonică. Pentru realizarea acestor lucrări, O.J.P.C.N. Sibiu a solicitat proiectantului, printre altele, un studiu istoric privind evoluția fațadelor clădirilor din perimetrul pieței centrale a orașului Cisnădie pe baza căruia se poate realiza o apropiere cât mai fidelă față de modelele originare.
Studiul întocmit a fost însă respins, sugerându-se ca la refacerea acestuia să se țină cont, în primul rând, de fotografiile istorice pe baza cărora să fie regândită clădirea noii primării, dar și celelalte fațade ale pieței. După o analiză riguroasă a problematicii realizată de specialiștii O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I., au fost indicate o serie de elemente de care trebuia să se țină cont în proiect, respectiv vecinătatea cetății cu biserica evanghelică, principalele unghiuri de vedere asupra obiectivului nou propus (respectiv axul străzii principale) și desfășurarea inițială a fațadelor clădirilor demolate. Se sugera, de asemenea, posibilitatea organizării unui concurs pentru realizarea acestui sediu.
Și proiectul privind refacerea pieței centrale întocmit de Centru Județean de Proiectare Sibiu a fost considerat necorespunzător de către O.J.P.C.N. Sibiu. În motivarea respingerii se arăta că pentru o asemenea lucrare era necesară prezentarea mai multor variante care să țină cont de dispoziția inițială a clădirilor atât în plan, cât și în elevație. Era absolut necesar ca noua clădire proiectată a Primărie să preia elementele vechilor fațade, să fie promovată o arhitectură sobră, în nota ambianței tradiționale a orașului Cisnădie. S-a considerat că soluția optimă ar fi refacerea vechilor fațade conform documentației existente.
Pentru zonele mai valoroase din punct de vedere istoric și documentar, pentru o cât mai bună integrare a noilor construcții, se solicitau investigații de arhivă (planuri și imagini de epocă) în vederea întocmirii unui studiu evolutiv al parcelarului, ale cărui rezultate să fie utilizate pentru tronsonarea și poziționarea noilor construcții, aceasta și pentru o mai strânsă adaptare a volumetriei la specificul localității. Una din solicitările O.J.P.C.N. vis a vis de noile construcții era realizarea unei arhitecturi de detaliu sobre, liniștite, cu renunțarea la unele elemente cu o prea puternică amprentă contemporană și a unui raport plin-gol apropiat de cel tradițional.
AMPLASARE STATUI ȘI PLĂCI COMEMORATIVE
O altă atribuție a O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. era aprobarea proiectelor privind realizarea monumentelor (busturi) sau a plăcilor comemorative ce urmau să fie amplasate în localitățile de pe raza de competență. Specialiștii acestor instituții au analizat, în fiecare caz în parte, atât monumentul în sine (dimensiuni, material constructiv, caracteristici, soclu) cât și amplasarea acestuia (împrejurimi, relația cu clădirile din jur, cu alte monumente), făcând propuneri concrete, la obiect, privind aceste importante aspecte. Au fost înaintate, în acest sens, o serie de propuneri privind amplasarea de busturi/plăci comemorative reprezentând personalități care și-au lăsat amprenta asupra orașului sau într-un domeniu anume. Astfel, ca urmare a solicitării Inspectoratului pentru Cultură al Județului Sibiu privind amplasarea unui monument a lui Nicolaus Olahus în Sibiu, str. G-ral Magheru, în fața Bisericii Ursulinelor, C.Z.M.A.S.I. a comunicat că avizează amplasamentul menționat, în condițiile realizării monumentului din piatră. Se considera necesară, de asemenea, adiționarea unor elemente care să dea mai multă concretețe monumentului (basoreliefuri la soclu, cruce purtată de personaj), definind astfel mai complet personalitatea reprezentată. În cazul în care se intenționa ca monumentul să fie realizat din bronz, era necesară regândirea soclului, cu reducerea gabaritului în plan și amplasarea sa în relație cu arborele existent. Păstrarea acestui arbore era favorabilă pentru monument, întrucât suplinea tratarea mai sumară a unor părți ale acestuia.
La fel, în urma solicitării Comitetului Sindical „Dreptatea” – Leagănul pentru copii Sibiu, reprezentanții C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est Sibiu și O.J.P.C.N. .Sibiu au emis acordul favorabil pentru montarea unei plăci memoriale închinate doctorului Teodor Vicaș pe clădirea principală a leagănului din str. Bastionului nr. 6.
Comisia zonală a avizat, de asemenea, la solicitarea Forumului Democrat al Germanilor din România, montarea unei plăci comemorative cu o inscripție bilingvă care să marcheze aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Hermann Oberth, în incinta Spitalului Județean Sibiu, locul nașterii savantului.
C.Z.M.A.S.I. a aprobat și amplasarea de monumente/busturi și în alte județe, aflate pe raza de competență a acestei instituții. Astfel, în urma analizării documentației privind amplasarea unui bust a lui Hermann Oberth în Sighișoara, într-o nișă creată în acest scop în fațada imobilului din Piața Hermann Oberth nr. 47, a aprobat amplasarea acestui bust în locația solicitată, cu condiția ca nișa să fie realizată îngrijit, prin desfacere cărămidă cu cărămidă, cu dimensiunile reduse la minimum necesar amplasării bustului, urmând ca reparațiile tencuielilor să fie executate cu mortar de var fără ciment, iar zugrăvelile pe zona respectivă să fie refăcute în nuanța existentă.
DEMOLARE ZONA CONSTITUȚIEI
Prin politica distructivă dusă de regimul comunist în domeniul patrimoniului cultural național în general și a monumentelor istorice în special, mai ales începând cu anul 1977, în Sibiu au fost demolate construcții valoroase, spre exemplu clădirea „Dragoner”, cazarma austriacă sau părți din rezervația arhitecturală din capătul străzii 9 Mai dar și multe altele. Dar, din păcate, nici după revoluția din decembrie 1989, cel puțin în primii ani după acest eveniment, percepția și atitudinea pentru acest important domeniu nu s-a schimbat prea mult. Următoarea zonă vizată pentru demolare a fost cea care cuprindea imobilele din str. Constituției nr. 1, 3, 5, str. 9 Mai nr. 79, 81, 83, precum și str. Magheru nr. 46 și 48, motivul acestei maltratări a unei părți a rezervației de arhitectură îl constituia lărgirea carosabilului existent pe mai multe benzi. În afară de valoarea urbanistică și istorică ce caracteriza întreg ansamblul, majoritatea imobilelor în cauză aveau o mare valoare arhitecturală și istorică și datau din sec. al XVIII-lea.
Întreaga zonă menționată făcea parte din rezervația de arhitectură Sibiu (nr. 33 E 001), rezervație constituită în urma studiilor efectuate în comun de către reprezentanții C.C.E.S. și Consiliului Popular Județean – S.A.S.T.I., începând cu anul 1968. Referitor la această zonă a existat un detaliu de sistematizare avizat la toate nivelurile, inclusiv din partea C.C.E.S. cu nr. 86 din 16 iulie 1984, intitulat: „Restructurarea zonei de locuit 9 Mai, Municipiul Sibiu”.
Din punct de vedere istoric, zona cuprinsă în perimetrul străzilor Constituției, Rotarilor, Pietrarilor, Zidului, Pulberăriei, Turnului, Faurului, 9 Mai – o bună parte din așa-zisul „Oraș de jos” – constituia cel mai vechi nucleu medieval al Sibiului. Axa principală era formată din străzile Faurului și 9 Mai cu încrucișarea vechiului drum de tranzit (K. Marx) în direcția Ocna Sibiului. Acestea formau elementele de bază ale compoziției urbane din care au derivat străzile paralele și transversale, astfel încât rețeaua stradală existentă s-a definitivat încă din sec. al XIV-lea.
Chiar dacă nu toate clădirile prezentau un specific medieval, ca textură urbană străzile menționate aveau o valoare deosebită. Păstrat vreme de șase secole, acest nucleu urbanistic reprezenta o valoare arhitectonică chiar și în context central european. Considerăm deci că mai potrivită ar fi fost, și mai este în continuare, o restaurare sau o restructurare urbană, prin care acest cartier vechi putea fi asanat, investiția fiind rentabilă din toate punctele de vedere, inclusiv turistic cu beneficii pe o lungă perioadă de timp.
Oricum, fiecare intervenție asupra zonei trebuia să conțină relevarea tuturor clădirilor, interpretarea istorică a datelor, realizarea deci a unui studiu complex care să permită constituirea unei arhive documentare reprezentative pentru ceea ce a fost aici. Acest studiu complex, inclusiv săpături arheologice în cazul demolării unor construcții – se putea realiza prin subproiectare de către O.J.P.C.N. Sibiu. În concluzie, un acord de principiu din partea O.J.P.C.N. putea fi eliberat numai prin realizarea acestui amplu studiu în subproiectare în faza D.S., care să asigure, de la caz la caz, și eliberarea terenului de sarcină istorică conform legislației în vigoare (Decretul 44/1977, lit. b art. 5, pct. d).
Cu toate acestea, la începutul anului 1991, în zona menționată a rezervație de arhitectură (33 E 001 în lista monumentelor istorice), I.J.G.C.L. Sibiu, urmărind demolarea imobilelor în cauză, a demarat evacuarea acestora precum și desfacerea tâmplăriei, acțiuni ce urmau să ducă la degradarea și, în final, la demolarea lor, folosite între timp ca surse de materiale de construcție de către particulari. Acțiunea de demolare a acestor imobile a demarat fără a ține cont de numeroasele adrese prin care O.J.P.C.N. Sibiu și C.Z.M.A.S.I. Transilvania Est comunica Primăriei, Prefecturii și I.J.G.C.L. Sibiu, cât se poate de clar și vehement, dezacordul și avizul negativ în legătură cu aceste lucrări.
În cadrul discuțiilor repetate ce au avut loc la sediul Prefecturii Sibiu, în încercarea de a salva imobilele vizate de la demolare, reprezentanții Oficiului au atras atenția asupra lipsei bazei legale pentru această acțiune: documentația de exproprieri și scoatere din funcțiune de fonduri fixe înaintată la Decret în 1989 nu a fost aprobată, iar blocul ce urma să se execute pe amplasamentul imobilelor din str. 9 Mai nr. 79, 81 și 83 nu apărea în propunerile de program pe anul respectiv, fiind sistat prin decizia Prefecturii. De asemenea, erau ignorate Instrucțiunile C.N.M.A.S.I. nr. 121/16.05.1990, punctul 2 și 3.
Ca o justificare a acțiunilor ilegale preconizate, în cadrul acelorași discuții care au avut loc la sediul Prefecturii Județului Sibiu (14.02.1991), în prezența subprefectului ing. Ilioniu C., șeful Direcției Investiții – ing. Motea I. (care se situa exact pe poziția pe care se afla și înainte de revoluție când era unul din promotorii demolării totale a „orașului de jos”) și inginerul șef I.J.G.C.L. Niculescu, s-a exprimat opinia că I.J.G.C.L. nu poate întreține imobilele în cauză, fapt deosebit de grav în perspectivă, ținând cont de numărul mare al acestora în zona de rezervație (cca. 1000 numere de casă), majoritatea fiind proprietate a acestei instituții. Din păcate, nici în perioada următoare politica acestei instituții, indiferent de denumirea ei, nu s-a schimbat, aducând grave deservicii, multe irecuperabile, monumentelor istorice sibiene. O adevărată problemă a perioadei a fost numirea succesivă la conducerea instituției a unor persoane care vedeau în monumentele istorice și, prin acestea, în istoria urbei, o piedică în fața modernizării orașului, o modernizare haotică și lipsită de orice perspective.
Dar Municipiul Sibiu nu a fost singurul vizat de politica distructivă postdecembristă. Astfel de probleme au fost înregistrate și în cazul altor localități ale județului – Cisnădie, Mediaș, Agnita (la un moment dat periclitată de a fi ștearsă de pe pământ și înlocuită cu o „pădure” de blocuri), precum și în localitățile rurale ale județului Sibiu, conducerea C.Z.M.A.S.I. solicitând în mod repetat inițierea demersurilor necesare pentru remedierea acestei stări de fapt.
Dar, revenind la situația Municipiului Sibiu, trebuie menționat că proiectul de demolare al imobilelor în cauză era însă mai vechi. În urma presiunilor repetate exercitate asupra reprezentanților Oficiului (verbal și în scris de către conducerea fostului Consiliu Popular Județean), aceștia și-au exprimat acordul de principiu pentru demolările respective, condiționat însă de acordarea avizului definitiv de către C.C.E.S. București, acord care nu a fost obținut. Ulterior, în anul 1990, după desființarea vechilor structuri comuniste, acordul O.J.P.C.N. a fost retras, datorită faptului că prin aceste lucrări erau încălcate prevederile legale privind protejarea monumentelor istorice.
Motivația pe care s-au bazat reprezentanții instituției sibiene la retragerea avizului a fost încălcarea flagrantă a legislației în vigoare la acea dată: în ceea ce privește Decretul nr. 419/1985, documentația a fost promovată abuziv, de asemenea fără a se ține cont de prevederile Decretului 120/1981 prin care se specifica obligativitatea consemnări situației existente înainte de demolare, efectuarea studiilor arhitectonice, arheologice etc. În anul 1990, în baza pct. 2 din Instrucțiunile C.N.M.A.S.I. (nr. 121 din 16.05.1990), devenite obligatorii conf. Decretului 91/1990 art. 1, O.J.P.C.N. a solicitat oprirea „oricărei acțiuni de demolare sau de mutare a monumentelor, precum și de realizare a unor construcții amplasate în perimetrul de protecție al acestora, în cadrul unor ansambluri istorice și arhitectonice valoroase în mediul urban și rural și al siturilor arheologice”. În consecință, aspectele menționate anterior au fundamentat hotărârea O.J.P.C.N. Sibiu de a retrage acordul de principiu privind demolările de pe str. 9 Mai, Constituției și Magheru.
Primăria Municipiului Sibiu, nemulțumită de retragerea avizului de demolare a acestor imobile, a solicitat O.J.P.C.N. să comunice motivul acestei acțiuni. Demolarea imobilului cu nr. 5 a fost anterior aprobată prin Decretul nr. 419/1985 în vederea construirii de blocuri de locuințe în zonă. În acest imobil locuia (în calitate de chiriașă) d-na avocat Moraru Rodica, care a refuzat să se mute în locuința pusă la dispoziția sa de către autoritățile locale. Adresa O.J.P.C.N. a fost depusă, ca probă în favoare ei, în litigiul – ordonanță președințială de evacuare, ce forma obiectul dosarului nr. 3606/1990, pe rol la Judecătoria Sibiu în care acesta avea calitatea de pârâtă, reclamantă fiind Primăria Municipiului Sibiu. În acest proces, av. Moraru a solicitat instanței de judecată și audierea, ca martor, a d-lui Avram Alexandru, șef secție O.J.P.C.N. Sibiu și principalul „vinovat” al campaniei dusă împotriva demolărilor de monumente istorice în general și a celor vizate la acea dată, în special.
Nici după presiunile exercitate de către Primăria Mun. Sibiu, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. nu și-au schimbat punctul de vedere, comunicând acestei instituții, din nou, că nu erau de acord cu demolarea imobilelor cu nr. 79, 81, 83 (edificiu în stil baroc propus pentru a fi inclus în Lista monumentelor istorice) de pe str. 9 Mai, str. Magheru nr. 46, cuprinse în rezervația de arhitectură, precum și a imobilelor nr. 3 și 5 de pe str. Sării (Constituției) din aceeași zonă, solicitând să fie regândit planul de urbanism al zonei aferente. Se menționa că aceeași opinie a fost comunicată anterior Primăriei Sibiu (06.12.1990).
Între O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. și Primăria Municipiului Sibiu (promotoare a proiectului) a început, pe marginea acestor iminente demolări, un adevărat conflict în care Oficiul și Comisia zonală au uzat de toate prerogativele deținute pentru a împiedica punerea în aplicare a proiectului. S-a încercat, de nenumărate ori, la inițiativa celor două instituții, să se găsească soluții de compromis care să salveze de la demolare cele mai valoroase imobile din zonă, chiar cu sacrificarea unora de o importanță mai redusă. Într-o adresă a O.J.P.C.N. Sibiu către Primărie era abordată, pentru a nu știu câta oară, problema mult discutată a optimizării circulației de pe str. Constituției, fiind subliniat încă o dată faptul că nu se impunea demolarea clădirilor de la nr. 3-5, deoarece între casa de la nr. 3 și cea de la nr. 2 (nr. 4 se va demola) exista o distanță de 22 m. care permitea realizarea a patru benzi de circulație (14 m.) și trotuare de câte 4 m. lățime. De asemenea, se putea realiza și cea de-a cincia bandă de viraj prin restrângerea, în acea zonă, a trotuarului, la 2 m.
În numeroase rânduri, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. au solicitat sprijinul autorităților centrale din Ministerul Culturii împotriva acțiunilor de demolare pe care Primăria Sibiu intenționa să le efectueze, neținând cont de împotrivirea celor două instituții sibiene și de faptul că erau încălcate flagrant reglementările legale în domeniu.
În corespondența purtată atât cu autoritățile centrale cât și cu cele locale, specialiștii sibieni și-au menținut ferm opinia potrivit căreia proiectul prezentat nu rezolva câteva din punctele esențiale urmărite, militând în permanență pentru menținerea clădirilor de pe str. 9 Mai nr. 79, 81, 83, Constituției (Sării) nr. 3, 5 și Magheru 46. Întrucât circulația pe str. 9 Mai trebuia să fie de interes local (fără mijloace de transport grele și hipo), se arăta, motivat, că nu se justificau cinci benzi pe str. Constituției. În acest sens, O.J.P.C.N. propunea instituirea de sensuri unice pe str. Constituției și Uzinei. Se solicita, de asemenea, realizarea unei soluții pe baza recomandării juriului constituit cu ocazia concursului organizat de F.D.G.R., juriu din care au făcut parte și membri ai I.C.O.M.O.S. și C.N.M.A.S.I.
Și în adresele către Prefectura Județului Sibiu, în atenția subprefectului Constantin Ilinoiu, C.Z.M.A.S.I. și O.J.P.C.N. își mențineau opțiunea de respingere a propunerii Prefecturii și Primăriei Sibiu prin care se stipula demolarea imobilelor cu nr. 3 și 5 de pe str. Constituției din Sibiu, aceasta reprezentând o continuare a politicii de intervenții neavenite în rezervația de arhitectură a Sibiului.
După numeroase sesizări și solicitări adresate Primăriei Municipiului Sibiu, rămase fără răspuns, C.Z.M.A.S.I. s-a adresat prefectului jud. Sibiu, dl Traian Munteanu, cu privire la problema gravă a agresării fondului arhitectural-urbanistic de o deosebită valoare patrimonială concentrat în rezervația de arhitectură a Sibiului. Se solicita intervenția, în conformitate cu prerogativele legale ale prefectului, pentru a influența în mod pozitiv orientarea Primăriei în acest domeniu. Se menționa că în respectiva legislație, Primăria Sibiului a luat numeroase decizii care au afectat integritatea rezervației și a monumentelor istorice. Era criticată decizia continuării demolării imobilelor 1, 3 și 5 de pe str. Constituție în vederea lărgirii drumului, deși prin avizele C.N.M.A.S.I. s-a precizat foarte clar inoportunitatea acestei soluții, arătându-se chiar modalitatea realizării drumului cu păstrarea celor trei imobile și sacrificarea imobilului de la nr. 4. Demolarea acestui ultim imobil era oricum în vederile primăriei, fiind prevăzută în toate proiectele referitoare la zona respectivă, iar casele învecinate, care aveau același aliniament, au fost demolate la începutul anului 1991, tot fără obținerea avizelor legale.
În speranța soluționării favorabile a problemei, C.Z.M.A.S.I. s-a adresat și Departamentului pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului București, supunând atenției situația imobile amplasate în zona istorică a municipiului Sibiu (poziția 33 B 001 în lista monumentelor istorice), care au fost parțial evacuate la începutul anului 1991, când s-a început și demolarea lor prin desfacerea tâmplăriei, pardoselilor etc.
Deși demolarea a fost pe moment oprită în urma intervențiilor Comisiei zonale, nu s-a trecut la protejarea imobilelor în cauză și din acest motiv exista pericolul distrugerii lor în scurt timp. Aceasta a fost, în condițiile date, noua direcție de acțiune a factorilor de decizie de la nivelul Municipiului Sibiu, cu toate că cele două instituții susțineau, cu orice ocazie, că imobilele vizate pentru demolare erau ultimii martori ai unei zone de aprox. 6 ha. demolată în ultimul deceniu, amplasată intra muros, în apropierea porții Elisabeta. Imobilele păstrate datau din sec. XVIII-XX, dar parcelarea pe care acestea o respectau era mult mai veche.
Cu toată atitudinea ostilă a factorilor de decizie locali, C.Z.M.A.S.I. s-a declarat, în repetate rânduri, împotriva demolării acestor clădiri, arătând că păstrarea lor era perfect posibilă chiar în condițiile realizării pe str. Constituției a unui tronson de circulație de cinci benzi. De asemenea, conducerea Comisiei a solicita preluarea și restaurarea cu fonduri proprii a imobilului cu nr. 83 din str. 9 Mai, monument istoric, ca viitor sediu al său. Ținând cont de aceste aspecte, se solicita inițierea unei discuții asupra acestei zone de rezervație, la fața locului, cu toți factorii interesați.
În disperare de cauză, pentru salvarea de la demolare a imobilelor de pe str. Constituției – 9 Mai – Magheru, C.Z.M.A.S.I. s-a adresat și Forumului Democrat al Germanilor din România, fiind cunoscut aportul considerabil al populației germane de pe aceste meleaguri la crearea valorilor civilizației materiale, inclusiv a monumentelor de arhitectură din sec. XV-XIX din Europa centrală și de est.
Ca urmare a acestei solicitării, F.D.G.R. Sibiu a inițiat, cu sprijinul Prefecturii Județului Sibiu și al C.Z.M.A.S.I., un concurs pentru rezolvarea arhitecturală a zonei de rezervație de lângă Piața 1 Decembrie 1918 – din dreptul străzilor 9 Mai, Sării și Magheru din Sibiu. F.D.G.R. solicita O.J.P.C.N. nominalizarea unui specialist în probleme de reabilitare urbană pentru a participa ca membru în juriul concursului. Jurizarea urma să aibă loc în data de 5 august 1991 la sediul F.D.G.R. din str. Magheru nr. 1-3.
Juriului constituit cu această ocazie era format de personalități de elită în domeniul protejării și intervenției pe monumente istorice în general și al problemelor de reabilitare urbană în special, atât din țară cât și din străinătate:
Dr. Hermann Fabini (Sibiu) – președinte, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor,
Dr. Manfred Mosel (Munchen) – reprezentant al I.C.O.M.O.S.,
Dr. Sebestyen Gheorghe (București) Comisia Națională a Monumentelor,
Dr. Eugenia Greceanu (București) – Comisia Națională a Monumentelor,
Dr. Alexandru Avram (Sibiu) – O.J.P.C.N. Sibiu,
Arh. Viorel Rusu (Sibiu), Primăria Sibiu,
Arh. Ion Bucur (Sibiu) – secretar al C.Z.M.A.S.I.,
Arh. Ion Selegean (Sibiu),
Arh. Szabolcs Guttmann (Sibiu) – Asociația Arhitecților din România,
Liviana Dan (Sibiu)- Inspectoratul pentru Cultură al jud. Sibiu,
Arh. Paul Veseli (Sibiu) – șef Secție Urbanistică la Prefectura jud. Sibiu.
Pentru analizarea și jurizarea proiectelor înscrise la acest concurs de arhitectură, a fost întocmit un protocol în care s-a stabilit și criteriile de notare a proiectelor, respectiv:
1. Respectarea temei. Încadrarea în nucleul istoric.
2. Deschiderea pentru construcții ulterioare.
3. Valoarea arhitectonică a întregului ansamblu urbanistic.
4. Rezolvarea circulației în zonă.
5. Valoarea construcțiilor (fațadelor propuse). Pentru fiecare criteriu a fost stabilit un anumit coeficient.
În cadrul discuțiilor, dr. Alexandru Avram, președinte al C.Z.M.A.S.I. a propus să se evidențieze ce e bun la fiecare proiect, pentru că nici unul nu a respectat toate punctele stipulate în tema concursului, în timp ce arh. Hermann Fabini a propus efectuarea unei preselecții pe baza criteriilor și coeficienților. În urma acestei prime operațiuni, au fost selectate șase proiecte, trecându-se apoi la discutarea fiecăruia în parte. S-a discutat despre înconjurarea clădirilor noi cu zone verzi, despre influența obiectivelor din zonă (gara, transportul în comun), dr. Mosel propunând ca șoseaua cu patru benzi de circulație să fie concepută în afara orașului vechi și să treacă prin locuri unde pot fi amenajate parcările necesare, iar circulația de tranzit să ocolească zona de rezervație. Hermann Fabini a declarat că nu era de dorit să se construiască spații de locuit, mai curând bănci sau hoteluri, căutându-se un proiect care să creeze spații clare urbanistice, transformând Piața Gării într-o piață circulată, un proiect care se poate dezvolta, putând fi realizat în etape succesive. S-a pus în discuție, de asemenea, construirea de parcări subterane. Pe parcursul ședinței s-a subliniat importanța care o constituia pentru identitatea urbei legătura între nucleul orașului vechi și gară.
În urma discuțiilor și a analizării proiectelor prezentate, juriul a formulat o serie de recomandări pentru continuarea proiectării pentru zona Gării – str. Constituției. În ceea ce privește circulația majoră, se propunea să nu se definitiveze soluția de rezolvare a acesteia ci să se limiteze la o variantă provizorie pe str. Constituției și Uzinei (eventual cu sens unic), rămânând ca soluția finală să se stabilească în funcție de traseul definitivat al autostrăzii București – Arad.
În final, juriul a considerat necesară preluarea soluției de circulație și mobilare pe str. Constituției (între intersecțiile cu str. Magheru și 9 Mai) din proiectul care a primit premiul I. Se semnala însă lipsa acută de spații pentru parcare în zona analizată care trebuia rezolvată în următoarele etape de proiectare, ținând cont și de posibilitatea realizării unor pasaje subterane în exteriorul zonei vechi, legate în special de gară și de eventualele magazine și birouri mai mari.
S-a stabilit, de asemenea, ca zona cuprinsă între străzile Constituției, Hurmuzachi, 9 Mai, respectiv str. Blănarilor și Piața Gării, să fie pusă sub interdicție de construcție de orice fel (exclusiv reparațiile și restaurările urgent necesare la clădirile din str. 9 Mai nr. 79, 81, 83 și str. Constituției nr. 1, 3, 5 și str. Magheru nr. 46). S-a propus și marcarea traseului incintei medievale (zidul de apărare cu turnurile) precum și a principalelor edificii medievale dispărute și care nu au fost acoperite de blocurile construite în ultimele decenii.
Încercarea de salvare a monumentelor istorice vizate de la demolare a fost determinată, pe lângă valoarea individuală și de ansamblu a imobilelor, și de faptul că, cu ocazia lucrărilor de excavare pentru turnarea fundațiilor blocului de locuințe de pe str. Constituției, care se executau în regie proprie de către Întreprinderea Independența Sibiu, au ieșit parțial la iveală elemente ce aparțineau unor construcții medievale (o gură de tunel și zidul unei incinte).
În conformitate cu prevederile Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural național și ale Decretului nr. 120/1981 privind protejarea, recuperarea și valorificarea materialelor, obiectivelor, instalațiilor și altor elemente de interes artistic, istoric, documentar și memorial, O.J.P.C.N. Sibiu a solicitat Întreprinderii Independența Sibiu sistarea temporară a lucrărilor în zona indicată și emiterea unei comenzi către Complexul Muzeal Sibiu pentru eliberare de sarcină istorică a perimetrului cuprins în lucrarea de investiție.
DEMOLĂRI DE IMOBILE PE STRĂZILE PULBERĂRIEI,
TURNULUI ȘI VALEA MARE
O altă zonă vizată pentru demolări pentru a satisface avântul economic al epocii comuniste a fost arealul ce cuprindea o serie de clădiri din străzile Pulberăriei, Turnului și Valea Mare, aflate în rezervația de arhitectură a Municipiului Sibiu. În toamna anului 1989 a fost întocmit un proiect privind extinderea Întreprinderii de pielărie și marochinărie 13 Decembrie Sibiu în acest spațiu.
Probleme și inadvertențe au apărut încă din faza întocmirii și prezentării proiectului întocmit de I.P.I.U. București. În cadrul documentației prezentate se opera cu două sisteme de proiecție ce au indus în eroare în privința aprecierii imaginii propuse. Frontul corpurilor Întreprinderii 13 Decembrie era străbătut de mai multe axe, în așa fel încât corpul existent de pe str. Valea Mare era reprezentat paralel cu str. Turnului. În acest fel se producea eroarea prin care casele cu nr. 32 și 28 de pe str. Turnului se proiectau pe fațada amintită. Acest aspect a fost subliniat de reprezentanții O.J.P.C.N. Sibiu în încercarea de a opri demolările inițiate.
Pe de altă parte, demolările preconizate de pe str. Turnului, cu retragerea fațadei corpului industrial proiectat, în ideea realizării unei străzi cu patru benzi de circulație (conform unui studiu mai vechi de circulație ce nu ține seama de cerințele unei rezervații de arhitectură de unde practic ar trebui retrasă toată circulația grea și hipo), aducea după sine automat, pe întreg traseul drumului proiectat Piața Cibin – str. Turnului – Faurului – 9 Mai, demolarea rezervației de arhitectură pe latura stângă (nordică).
Din aceste motive, O.J.P.C.N. Sibiu s-a declarat total împotriva proiectului și a respins soluțiile propuse de Întreprinderea 13 Decembrie din Sibiu.
În motivarea acestei decizii, O.J.P.C.N. arăta că zona în discuție pentru extinderea întreprinderii prin demolarea unor construcții de locuit făcea parte integrantă din rezervația de arhitectură cu nr. 33 E 001. Faptul în sine că aici nu sunt nominalizate monumente de arhitectură se datora includerii întregului „Oraș de jos” în rezervația menționată. Zona se situează la limita nord-vestică a vechii cetăți a Sibiului, traseul zidurilor străbătând teritoriul pe care s-a extins în ultimii ani Întreprinderea 13 Decembrie, fără a ține seama de aceste vestigii istorice și fără a fi eliberat terenul de sarcină istorică.
Transformarea unui cvartal de locuințe aflat în perimetrul rezervației în zonă industrială (cu toate inconvenientele respective – noxe, trafic auto etc.) implica o construcție cu gabarit diferit de cel specific zonei atât în plan, cât și în elevație (cum, de altfel, s-a procedat în zona respectivă) și era fără precedent în practica arhitectonică.
Considerăm și noi că, în spiritul Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural național, în vigoare la acea dată, și a normelor de conservare a monumentelor și a rezervațiilor de arhitectură, trebuia păstrat caracterul zonei, inclusiv al profilului stradal (îngustarea str. Turnului la apropierea de fosta poartă a Turnului fiind un procedeu specific medieval, ca și fronturile fragmentate conform parcelării inițiale), fiecare obiectiv fiind perfect individualizat ca volumetrie, tratare plastică și cromatică, punerea în aplicare al proiectului întocmit fiind o greșeală de proporții, cu urmări deosebit de grave pentru patrimoniu cultural sibian.
Mai mult, în această zonă se impunea o restaurare (restructurare) urbană, cu salubrizarea zonei, cu îndepărtarea transportului greu și hipo și cu igienizarea clădirilor. Construcțiile noi puteau apărea aici sub formă de plombe, cu regim de înălțime adecvat, plasate pe locurile asanate, devenite libere prin îndepărtarea unor elemente fără valoare din insulele dintre fronturile stradale. Această activitate, departe de a fi neeconomică, era o operațiune foarte rentabilă pe mai multe planuri: investiție efectivă, atracție turistică, interes istoric.
CONTROALE EFECTUATE DE CĂTRE O.J.P.C.N. SIBIU/C.Z.M.A.S.I. TRANSILVANIA EST
Conform prevederilor legale în domeniul protejării patrimoniului cultural național în general și al monumentelor istorice în special (Legea nr. 63/1974, Decretul Consiliului de Stat nr. 13/1975, Decretului C.F.S.N. nr. 91/1990), Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu și, mai târziu, Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est, asigura coordonarea unitară pe plan județean (Comisia pe plan regional) a activității de evidență, pază, păstrare, conservare și folosire a bunurilor din patrimoniul cultural național, inclusiv a monumentelor istorice și de artă, potrivit normelor, indicațiilor și avizelor Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național. Una dintre cele mai importante prerogative, pe lângă avizarea proiectelor înaintate privind intervenții asupra monumentelor istorice, ale O.J.P.C.N. și ale C.Z.M.A.S.I., îl constituia efectuarea de controale în vederea identificării încălcărilor prevederilor actelor normative în vigoare din domeniu, indiferent dacă vorbim de lucrări efectuate la imobile monumente istorice (sau amplasate în zone protejate), biserici, situri arheologice, cimitire sau monumente comemorative și sesizarea organelor abilitate să ia măsurile în consecință. Astfel, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. au efectuat numeroase controale și verificări atât la sesizarea organelor superioare, a unor persoane particulare, instituții sau din proprie inițiativă. Indiferent de felul sesizării și de obiectivul vizat, controalele s-au dovedit extrem de eficiente în cadrul luptei pentru salvarea și păstrarea integrității patrimoniului cultural național de pe teritoriul județului, măsurile și recomandările formulate fiind de o importanță vitală pentru supraviețuirea acestui valoros patrimoniu. Faptul că astăzi Sibiul este considerat unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale din această parte a continentului este și meritul luptei duse, de-a lungul mai multor decenii, de specialiștii sibieni ai O.J.P.C.N., apoi ai C.Z.M.A.S.I.
Dar această luptă dusă de reprezentanții Oficiului și ai Comisiei zonale nu a fost deloc ușoară și nu întotdeauna încununată cu succes, lipsa de reacție a celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, în special neaplicarea măsurilor cu caracter sancționatoriu, lăsându-și amprenta în mod negativ asupra activității de protejare a monumentelor istorice.
MONUMENTE ECLEZIASTICE
BISERICI ORTODOXE
Și asupra bisericilor din județul Sibiu, ortodoxe sau evanghelice, au fost executate, de-a lungul anilor, numeroase intervenții fără întocmirea de proiecte sau fără avizarea acestora de către O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I., aspecte constatate cu ocazia controalelor efectuate de aceste instituții în teritoriu. Întrucât în urma verificărilor realizate s-au constatat însemnate deficiențe în respectarea prevederilor legale privitoare la ocrotirea patrimoniului cultural național, în repetate rânduri, conducerea Oficiului și a Comisiei zonale s-au adresat forurilor superioare ale cultelor reprezentate la nivelul județului, respectiv Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Sibiului și Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, cu sediul la Sibiu, solicitând respectarea prevederilor legale în domeniu.
În vederea remedierii problemelor constate și a prevenirii unor noi încălcări ale legislației, O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au dus ample campanii de popularizare a prevederilor legale în domeniul protejării monumentelor istorice. Deoarece în restaurarea picturilor murale ale unor biserici ortodoxe din jud. Sibiu, s-au constatat unele neajunsuri încă din faza de realizare a devizelor și pentru a evita înaintarea altor documentații greșit întocmite, O.J.P.C.N. a înaintat un extras cu câteva din prevederile „Normelor metodologice privind activitatea de conservare-restaurare a picturilor murale”, aprobate de C.C.S.P.C.N. în 19 iunie 1978, spre a fi aplicate de cei interesați în execuția unor astfel de lucrări.
Ordinea prioritară a lucrărilor de întreținere – reparare – restaurare ce se efectua la monumente istorice și de artă comunicată de instituția sibiană trebuia să fie:
repararea acoperișului,
eradicarea igrasiei prin drenaj sau alte metode, acolo unde fenomenul era prezent,
eradicarea formelor periculoase de biodegradare la structurile din lemn (ciuperci, insecte xilofage),
consolidări și restaurări la pereți, reparații, tencuieli, pardoseli, boltiri etc.,
restaurări ale picturilor murale,
eventuale execuții de picturi noi, pe baza unui proiect aprobat de C.C.S.P.C.N.
Putem exemplifica aceste aspecte cu un caz pe care îl considerăm relevant pentru atitudinea unor reprezentanți ai cultelor față de problematica protejării monumentelor istorice, respectiv cu lucrările neautorizate care au afectat grav substanța unui monument istoric constatate la biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Arpașul de Jos, anterior preotul Pavel Simion fiind amendat pentru aceleași neavenite intervenții, de către Consiliul Popular Județean Sibiu – Serviciul de Arhitectură și Sistematizare, și la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din com. Sadu. Obiectivul din Arpașul de Jos a fost unul din cazurile în care, pentru lucrările efectuate, nu au fost înaintate pentru avizare proiecte, nu din neștiință, ci din reaua voință a preotului, care a fost somat în repetate rânduri să intre în legalitate, însă fără rezultat.
Un prim control la acest obiectiv a fost realizat în anul 1976 de către dr. Alexandru Avram și Constantin Ittu. Cu această ocazie s-a atras atenția epitropului, preotul nefiind de față, asupra necesității îngrijirii și păstrării bunurilor declarate ca susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național aflate în ambele biserici din localitate (cealaltă biserică este pictată integral, fiind și monument istoric), precum și asupra picturilor murale. Această adresă a mai fost înaintată, pe lângă C.C.E.S. – Direcția economică și a patrimoniului cultural național, și către A.O.R. Sibiu și Miliția Județului Sibiu – Serviciul Economic.
De asemenea, i s-a atras atenția preotului, cu ocazia discuțiilor avute la sediul O.J.P.C.N. în luna noiembrie 1976, asupra obligațiilor sale privind păstrarea integrității edificiilor și a bunurilor declarate, preot care a participat la instructajele organizate cu preoții protopopiatului Sibiu de către Oficiu (reprezentat de Cornel Irimie, Marcela Necula, Alexandru Avram, Gheorghe Ban) în anii 1976-1978 (2 în 1978) în cadrul cărora s-au dezbătut pe larg toate aspectele privind ocrotirea patrimoniului cultural național și obligațiile care revin cultelor pe această linie, inclusiv în ceea ce privește edificiile și elementele componente ale acestora, mai ales picturile murale. Instrucțiuni transmise nu au fost respectate de către preotul din Arpașul de Jos unde reprezentanții O.J.P.C.N. au găsit două icoane de lemn în molozul din interiorul bisericii, ulterior depozitate în casa parohială.
La data de 19.09.1978, la fața locului s-a deplasat o comisie formată din dr. Avram Alexandru – muzeograf coordonator O.J.P.C.N., Ban Gheorghe – conservator general și Seicean Elena – muzeograf artă plastică. Se preciza că biserica, judecând după fresca hramului, a fost construită probabil între anii 1810-1830 și a suferit în timp o serie de transformări printre care s-a numărat și, foarte probabil, construcția turnului în 1864 (după cum indică data aplicată pe turn). La acestea s-au adăugat și modificările realizate de către preotul local, fără autorizație, în anul 1976, modificări care au alterat complet elevația monumentului: a fost construit un pridvor închis care a înglobat în interior turnul, a fost spart peretele de vest de o parte și alta a turnului, iar în biserică s-a ridicat o amplă tribună din beton armat. Din aceste considerente, atât O.J.P.C.N. Sibiu (prin dr. Alexandru Avram) cât și factorii de răspundere din județ (Consiliul Popular Județean Sibiu prin arh. Florica Hărtău), precum și reprezentantul D.P.C.N. pe județul Sibiu (arh. Marinel Daia) care au văzut edificiul, nu au considerat necesară includerea bisericii pe noua listă a monumentelor istorice. Edificiul respectiv nu a fost inclus în această listă nici de comisia alcătuită de către Consiliul Popular Județean Sibiu în anii 1970-1972, atunci când a fost definitivată lista de specialitate, deși fresca, de cca. 0,50 mp, reprezentând Arhanghelii Mihail și Gavril, fusese descoperită cu mai mulți ani înainte. Din păcate această frescă a fost distrusă în scopul obținerii unui spațiu suplimentar pentru pictura nouă.
Un alt obiectiv vizat de controalele O.J.P.C.N. datorită valorii sale și a lucrărilor de restaurare repetate care au fost efectuate asupra sa, a fost biserica monument istoric cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din com. Sadu, unde numeroase intervenții au fost efectuate de către pictorul restaurator A. Avakian. În urma deplasării specialiștilor O.J.P.C.N. Sibiu la acest obiectiv, au constat că lucrările de restaurare a picturii s-au desfășurat într-un mod cu totul necorespunzător. Operațiunea de curățire a fost înlocuită practic printr-o repictare a altarului și a primului compartiment al naosului. În al doilea compartiment al naosului s-a efectuat o operațiune de curățire, dar nici aceasta nu s-a realizat în mod corespunzător, deoarece pictorul a alterat stilul original al picturii. În pronaos a început operațiunea de repictare pe motiv că nu era posibilă o curățire. De asemenea, în mai multe locuri, s-a constatat intervenția unor pictori de factură mai modestă.
În concluzie, O.J.P.C.N. Sibiu comunica Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu că nu era de acord ca „așa-zisa” restaurare să fie continuată de pictorul A. Avakian. Se propunea o restaurare corespunzătoare a picturii din pronaos, făcută în urma analizei de laborator care să indice procedeul de urmat. Lucrările trebuiau efectuate de un pictor de cea mai bună calitate (de ex. prof. N. Sava care restaurat biserica din Fofeldea sau altcineva). De asemenea, se propunea demontarea tribunei de lemn din pronaos, deoarece numai în acest mod picturile de aici pot să-și recapete unitatea de ansamblu.
La același obiectiv a mai fost efectuat, la data de 28.09.1977, un control de către o comisie a Direcție Monumente Istorice, compusă din prof. arh. Grigorie Ionescu, prof. Vasile Drăguț, prof. Constantin Blendea, ing. Ioan Istodor, pictor restaurator Marius Rădulescu, Tereza Sinigalia și arh. Marinel Daia. În urma acestui control, comisia a constatat că lucrările de curățire au fost efectuate fără prealabile analize de laborator care urmau să stabilească procedeul de urmat, iar în cele mai multe cazuri curățirea a fost abandonată pe parcurs fiind considerată imposibilă, trecându-se direct la repictare. O altă problemă identificată a fost aceea că la unele scene parțial degradate s-a procedat la refacerea integrală a desenului, inclusiv pentru acele părți pentru care nu exista nici un document. De asemenea, materialul documentar care trebuie să însoțească o restaurare de pictură (fotografii, relevee, buletine de analiză) era incomplete sau lipseau cu totul, iar jurnalul de restaurare nu conținea date exacte cu privire la intervențiile zilnice. Jurnalul de restaurare avea în mare parte caracter de jurnal personal, cu aprecieri injurioase la adresa Direcției Patrimoniului Cultural Național și a specialiștilor săi. S-a constatat, de asemenea, că altarul și primul compartiment din naos au fost repictate în întregime, la fel ca și alte părți ale interiorului bisericii. Comisia a luat act de faptul că, în pofida indicațiilor consiliului științific pentru monumente al C.C.E.S.P.C.N. prin care se cerea retragerea autorizației de restaurator și implicit suspendarea lucrărilor, pictorul A. Avakian continua să lucreze, întrucât comisia de pictură bisericească, care a fost sesizată în legătură cu acest caz, nu a luat nici o măsură.
Un alt obiectiv care a fost monitorizat de specialiștii O.J.P.C.N. a fost biserica ortodoxă din sat Vale, monument istoric, obiectiv la care au fost executate, în timp, numeroase lucrări de restaurare. La solicitarea Parohiei ortodoxe române din Vale, com. Săliște, o delegație a Oficiului s-a deplasat la fața locului pentru a evalua situația monumentului la acea dată în vederea restaurării vechilor picturi. Cu această ocazie s-a constatat că în partea veche a bisericii se păstra o pictură de sec. al XVIII-lea, iar în parte de deasupra cafasului exista o pictură datând din sec. al XIX-lea, care putea fi o retușare a picturii din sec. al XVIII-lea sau chiar o pictură din sec. al XIX-lea realizată peste cea veche. Conform primelor concluzii formulate, se impunea restaurarea picturii din sec. al XVIII-lea prin îndepărtarea straturilor de var sau de pictură ulterioară și înlocuirea stratului de var care acoperea pictura exterioară. Specialistul Oficiului, prezent la fața locului, mai solicita îndepărtarea igrasiei prin metoda electrodrenării și îndepărtarea cafasului din biserică pentru a se pune în valoare pictura. De asemenea, în exterior, era absolut necesară degajarea turnului pentru a primi forma sa inițială.
Cu ocazia efectuării controalelor și a constatării a numeroase nereguli, reprezentanții Oficiului au solicitat proprietarilor să remedieze, de urgență, problemele pentru a evita distrugeri ireversibile ale monumentelor. Astfel, instituția sibiană a comunicat Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Sibiului că, în timpul lucrărilor de restaurare a picturii murale de la Biserica ortodoxă din sat Vale, s-a constatat că arcul de cărămidă situat între pronaosul și naosul original, construit cu ocazia uneia din transformările suferite de monument, era desprins de zidul original, existând riscul prăbușirii sale în cazul unui eventual cutremur.
Având în vedere această situație, se solicita A.O.R. să ia măsurile necesare pentru consolidarea zonei respective, această operație fiind condiționată și de continuarea lucrării de restaurare a picturii murale.
Un alt obiectiv la care au fost constatate, în urma controlului efectuat de O.J.P.C.N. Sibiu în data de 16.06.1983, în urma unei sesizări, abateri grave de la normele de conservare și ocrotire al patrimoniului cultural național, în pofida numeroaselor atenționări și indicații date de instituția sibiană de la apariția Legii nr. 63/1974, a fost biserica ortodoxă din Galeș. Astfel, din inițiativa preotului paroh și a comitetului parohial, fără obținerea vreunei aprobări în acest sens, s-a efectuat, prin intermediul unei echipe de zugravi, spălarea picturii vechi în frescă cu apă caldă, detergent și oțet, acoperirea icoanelor vechi cu lac de vernisat, spălarea și tratarea cu ulei a picturii de la 1810, refacerea vopselii în ulei de la baza pereților și zugrăvirea inestetică a porțiunilor interioare neacoperite de pictură. Toate aceste intervenții au prejudiciat starea de conservare a monumentului, a icoanelor și mai ales a picturii murale, a urgentat necesitatea unei restaurări corespunzătoare și a îngreunat mult această operație. Având în vedere aceste aspecte, O.J.P.C.N. Sibiu s-a adresat Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu cu solicitarea luării unor măsuri eficiente pentru prevenirea altor inițiative de acest gen.
Referitor la același obiectiv, Arhiepiscopia a solicitat O.J.P.C.N. aprobare pentru executarea unor scene pictate pe boltă. Având în vedere că biserica era monument istoric, reprezentanții Oficiului au comunicat că astfel de lucrări se pot realiza numai pe baza unui proiect care să aibă toate avizele legale. Până la întocmirea documentației, se mai preciza că se putea executa doar o zugrăveală simplă, fără elemente picturale.
Și la biserica ortodoxă Ocna Sibiului II specialiștii O.J.P.C.N. au constatat, în urma unui control efectuat, faptul că au fost inițiate noi lucrări de pictare a interiorului lăcașului, fără un deviz și un proiect aprobat pentru aceste operațiuni ce urmau să completeze ansamblul pictural al monumentului, reprezentanții Oficiului somând această parohie să întrerupă imediat orice lucrare întreprinsă în acest sens. Informarea cu cele constatate și solicitarea respectivă au fost trimise și Arhiepiscopiei Ortodoxe Române – Secția culturală.
Au fost efectuate, de asemenea, controale de către specialiștii O.J.P.C.N. la obiectivele de cult unde erau executau lucrări pentru care au fost eliberate avizele și autorizațiile necesare, pentru urmărirea respectării acestora și pentru remedierea eventualelor probleme intervenite pe parcursul realizării acestora. Astfel, la data de 09.10.1981, o comisie formată din reprezentanți ai C.C.E.S., ai O.J.P.C.N. Sibiu și ai bisericii ortodoxe din localitate au efectuat un control la Biserica Ortodoxă „Sf. Ioan Evanghelistul” din com. Apoldul de Jos, monument istoric, ca urmare a lucrărilor care au fost executate asupra acestui lăcaș de cult. Anterior, pentru intervențiile asupra acestui monument, a fost emis avizul favorabil al fostei Direcții a Patrimoniului Cultural Național – Consiliul Tehnico Științific cu nr. 260/30.08.1974. Lucrările au constat în consolidarea fundațiilor prin subzidiri, refacerea soclului cu zidărie din piatră, reparații la șarpantă și schimbarea învelitorii cu șiță din lemn de rășinoase. Toate aceste intervenții au fost executate în perioada 1978-mai 1981.
În alte cazuri, parohiile din județ s-au adresat O.J.P.C.N. Sibiu solicitând efectuarea de verificări la bisericile administrate și identificarea soluțiilor optime pentru remedierea problemelor cu care se confruntau. Astfel, Parohia ortodoxă „Brâncoveanu” Ocna Sibiului a solicitat opinia de specialitate a reprezentanților Oficiului cu privire la protejarea zidului bisericii. După efectuarea unor verificări la fața locului, aceștia au comunicat măsurile ce se impun a fi luate pentru protecția și aerisirea zidului lăcașului și prevenirea infiltrațiilor de apă pluvială, respectiv înlăturarea porțiunilor de trotuar din beton existente și degajarea excesului de pământ din jurul bisericii iar de jur împrejurul lăcașului, la 30 cm. de zid, trebuia să se facă un trotuar ușor înclinat spre exterior din balast și piatră măcinată sau eventual lespezi de piatră brută de carieră. Trotuarul trebuia să fie mărginit în exterior de o rigolă cu pantă de scurgere.
Dar intervențiile efectuate fără respectarea prevederilor legale în domeniu nu priveau doar clădirile propriu-zise bisericilor ci și proximitatea acestora, spații protejate, de asemenea, prin prevederile Legii nr. 63/1974. C.C.E.S. a primit o sesizare de la o serie de cetățeni din sat Bungard, com. Șelimbăr, cu privire la faptul că preotul paroh de la biserica „Sf. Maria” din localitate, monument istoric cu nr. 33 B 193 conf. H.C.M. nr. 1160/1955, a construit două cavouri la cca. 3 m. distanță de biserică, aducând prejudicii zonei de protecție a monumentului. C.C.E.S. solicita O.J.P.C.N. Sibiu să verifice situația la fața locului și să comunice măsurile luate pentru protecția monumentului.
În urma verificărilor efectuate și a constatării faptelor incriminate, reprezentanții Oficiului au anunțat Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu care a dispus stoparea imediată a oricărei lucrări de săpare a mormintelor în apropierea bisericii – monument, urmând ca alte dispoziții să fie primite cu ocazia deplasării la parohie a reprezentanților A.O.R. și O.J.P.C.N. Problema era cunoscută reprezentanților instituției sibiene încă din luna ianuarie 1987, când A.O.R. a intervenit în aceeași idee.
Aceeași problemă a fost întâlnită și la Parohia ortodoxă română Oprea Cârțișoara. Și în acest caz, O.J.P.C.N. a atras atenția reprezentanților acestei parohii faptul că, în conformitate cu legislația de ocrotire a patrimoniului cultural național, în zona de protecție a bisericilor cu statut de monument istoric nu este permisă construirea de cavouri sau alte obiective mai înalte și nu se vor săpa morminte noi la mai puțin de 10 m. de zidul monumentului iar plăcile pentru mormintele preexistente nu vor depăși înălțimea de 0,5 m.
BISERICI EVANGHELICE
Dar, deși majoritatea lucrărilor neautorizate identificate au fost executate la biserici ortodoxe, au fost și cazuri în care au fost constatate, cu ocazia controalelor efectuate de către specialiștii O.J.P.C.N. Sibiu/C.Z.M.A.S.I., încălcări ale legislației în domeniu și la bisericile de rit evanghelic. Asemenea intervenții au fost descoperite la biserica evanghelică C.A. din Mălâncrav unde, la ferestre, au fost montate geamuri din sticlă colorată. Aceste culori erau într-un contrast evident cu cele ale picturilor murale, punându-le pe acestea din urmă în inferioritate. Dată fiind importanța deosebită a ansamblului de pictură murală de la Mălâncrav, O.J.P.C.N. solicita înlocuirea sticlelor colorate cu geamuri neutre din punct de vedere cromatic.
Cu ocazia unui control efectuat la biserica evanghelică din Valea Viilor (monument istoric nr. 33 B 503, ulterior monument U.N.E.S.C.O.), reprezentanții C.Z.M.A.S.I. au constatat că au fost întreprinse lucrări neautorizate la turnul din partea de sud a incintei fortificate a obiectivului. Aceste intervenții, executate fără proiect, urmărindu-se amenajarea unui bar, au constat din modificări de goluri, montarea unor gratii neadecvate, zugrăveli inestetice și alte amenajări interioare care veneau în contradicție flagrantă cu legislația referitoare la intervenția asupra monumentelor istorice. Ținând cont de gravitatea celor constatate, se solicita luarea măsurilor pentru aducerea monumentului la starea inițială, în baza unui proiect de restaurare ce urma să fie înaintat spre avizare Comisiei zonale și celorlalte organe în drept. În acest sens a fost sesizat Consistoriul Districtual al Bisericii Evanghelice C.A. Mediaș.
FORTIFICAȚII
Datorită valorii deosebite a monumentelor istorice din Județul Sibiu, printre care o importanță deosebită o aveau fortificațiile, în monitorizarea situației acestora s-au implicat și structurile centrale ale Ministerului Culturii. În toamna anului 1979, reprezentanți ai Direcției economice și a patrimoniului cultural național și ai O.J.P.C.N. Sibiu s-au deplasat la cetatea dacică de la Tilișca, jud. Sibiu pentru a efectua verificări privind starea de conservare a obiectivului. Ca urmare a celor constatate, s-a solicitat imperativ autorităților locale, respectiv Consiliului Popular al comunei Tilișca, ca sarcină prioritară, demararea urgentă a lucrărilor de conservare a cetății dacice, începând cu data de 5.11.1979.
Protejarea bisericilor evanghelice fortificate, monumente istorice de o deosebită valoare istorică și documentară, prezente în număr mare pe raza Județului Sibiu, a constituit una din prioritățile activității O.J.P.C.N., apoi C.Z.M.A.S.I. Specialiștii acestor instituții au efectuat controale periodice pentru verificarea stării de conservare a acestor obiective și au monitorizat intervențiile care la care au fost supuse. Concluziile controalelor nu au fost, întotdeauna, cele mai bune. Astfel, s-a subliniat că cetatea de la Slimnic se afla în stare de ruină încă din anul 1706, când a fost definitiv părăsită, impunându-se ca măsuri urgente efectuarea de săpături arheologice și restaurare generală prin consolidarea ruinelor. În ceea ce privește cetatea de la Tălmaciu, care a fost demantelată în anul 1463 de către Iancu de Hunedoara, de atunci aflându-se în stare de ruină, erau necesare aceleași măsuri ca la obiectivul anterior. La biserica-cetate din Hosman zidurile cetății erau mai deteriorate iar biserica se afla la acea dată într-o stare de conservare relativ bună, fiind necesare, într-o primă fază, consolidarea zidurilor și restaurarea generală. Biserica evanghelică Roșia era într-o stare potrivită de conservare, nu necesita lucrări de restaurare, doar de întreținere, fragmentele de ziduri trebuind consolidate. Bisericile evanghelice de la Mălâncrav, Șura Mare, Slimnic, Bazna și Axente Sever se aflau, la data controlului, într-o stare bună de conservare. Însă biserica evanghelică din Biertan era într-o stare de conservare deficitară, fiind puternic afectată de cutremurul din 4 martie 1977. Atât biserica cât și cetatea din Biertan, valoroase opere ale goticului târziu din Transilvania, necesitau restaurare urgentă, fiind necesare și fonduri acordate de forurile centrale, costurile depășind posibilitățile financiare ale parohiei. Biserica și cetatea din Ruja se aflau într-o stare mediocră de conservare, fiind necesare lucrări de întreținere și reparații curente. Biserica evanghelică Cârța (mănăstire cisterciană) a început să se ruineze după 1474, când mănăstirea a fost desființată de către Matei Corvin. A fost consolidată în anii 1961-1963 cu fonduri asigurate de către D.M.I., fiind necesare săpături ample și restaurarea anumitor părți ale mănăstirii. Dintre obiectivele menționate anterior, cele din Mălâcrav, Axente Sever, Curciu, Bazna și Biertan au fost reparate în ultimii ani din fondurile bisericii evanghelice, conf. Legii nr. 63/1974 art. 14 lit. d, proprietarii fiind obligați să asigure starea corespunzătoare a monumentelor.
Pe lângă controalele efectuate de către personalul Oficiului, instituția sibiană a solicitat și altor specialiști în domenii care nu erau acoperite de proprii angajați, să execute verificări la o serie de obiective de pe raza de competență, fiind vizate monumentele de arhitectură sau imobile amplasate în zone protejate. Astfel, la solicitarea O.J.P.C.N., arheologul Petre Beșliu a făcut o serie de verificări în satul Buia. Aici a constatat că pe profilul malului vestic al platoului pe care este situat „Castelul lui Mihai Viteazul” se observa o alveolare în care existau câteva fragmente de oase femurale și pigmenți de var, în aceeași zonă fiind identificat un fragment de piatră profilată care, conform relatării sătenilor, provenea dintr-o statuie. Castelul menționat se afla într-o stare avansată de degradare, la acel moment fiind folosit pentru adăpostirea oilor și a furajelor. Mai mult, au fost furate tocurile de la uși și de la ferestre iar unele porțiuni ale pereților de susținere erau fisurate. Spre deosebire de castel, biserica evanghelică din localitate se afla într-o stare bună de conservare. Se recomanda ca, cel puțin pentru păstrarea stării de la acel moment al castelului, acesta să fie curățat și dat în grija elevilor de la școala generală din localitate și să fie angajat un paznic de noapte al locației.
OBIECTIVE DE ARHITECTURĂ CIVILĂ
Pentru a înțelege mai bine situația generală a monumentelor istorice din județul Sibiu, mai ales din cele două municipii, principalele deținătoare de obiective protejate, trebuie să ne facem o imagine de ansamblu a principalelor probleme cu care se confrunta activitatea de ocrotire a monumentelor istorice și modul de abordare a acestei problematici de către autoritățile locale. Mai ales după anul 1990, dar și înainte de acesta, au apărut numeroase probleme urbanistice legate de relația obiectivelor cu ansamblul, de implantări în rezervații sau în zona de protecție a monumentelor. Activitatea principală a Comisiei zonale a fost legată astfel de avizarea documentațiilor privind protecția, punerea în valoare, restaurarea sau refuncționalizarea monumentelor și rezervațiilor de arhitectură precum și a relațiilor dintre aceste valori patrimoniale și textura generală a orașului.
Studiile realizate pe plan național atestau caracterul privilegiat al zonei Sibiului în ceea ce privește arhitectura tradițională. Atât în mediul rural cât și în cel urban al Județului Sibiu au fost constatate probleme majore ale protecției patrimoniului arhitectural.
Analizând situația monumentelor istorice din mediul rural observăm că, spre sfârșitul anilor ’70 ai secolului trecut, a început degradarea fondului construit tradițional de o deosebită bogăție și varietate, accentuată în ultimii ani. Manifestări mai grave au apărut în următoarele situații:
în localități românești cu o bogată tradiție în arhitectura de lemn (Poiana, Jina, Săliște, Tilișca) și în care s-a manifestat o creștere economică accentuată, s-a constatat înlocuirea aproape totală a fondului construit tradițional cu o arhitectură străină zonei, nefuncțională și cu excese decorativiste,
în localități cu populație mixtă sau preponderent săsească, degradarea unui patrimoniu deosebit de valoros, nu numai din punct de vedere cultural ci și material în urma emigrărilor masive. Acesta se compunea atât din locuințe sau gospodării, multe datând încă din sec. XVIII, cât și din monumente cu alte funcțiuni – biserici fortificate, case parohiale, școli,
modificări neavenite asupra unor case de locuit, o problemă generală, manifestată în special prin modificări de goluri, înlocuirea tencuielilor și implicit a decorațiunilor cu tencuieli neadecvate din punct de vedere tehnic și estetic, pardoseli exterioare nepotrivite etc., care prin adiționare au dus la modificarea radicală și nefavorabilă a imaginii satului tradițional.
intervenții neavenite pe monumente, inclusiv asupra picturilor murale (biserica ortodoxă Săliște).
O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. au semnalat aceste probleme, în mod repetat, primăriilor pe a căror rază de competență au fost constatate deficiențe, fără a primi vreun răspuns și fără a fi simțite ameliorări ale situației monumentelor istorice (Slimnic, Săliște, Miercurea Sibiului etc.). Problema stopării acestor intervenții putea fi realizată numai prin conlucrarea Prefecturii, a Consiliului Județean și a primăriilor comunelor în cauză, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește mediul urban, constatăm că principalele localități ale județului, Sibiu și Mediaș, sunt caracterizate de existența unui mare număr de monumente cuprinse în teritoriul delimitat de zidurile fortificațiilor și nominalizate ca rezervații de arhitectură în Lista Monumentelor Istorice. Diferențe semnificative s-au înregistrat însă între modul de abordare al problematicii ocrotirii monumentelor istorice din cele două municipii ale județului de către autoritățile locale, cele din Mediaș (prin edili ca Dionisie Bucur, sau Teodor Plopeanu) fiind mult mai receptive la sesizările C.Z.M.A.S.I. și la colaborarea cu această instituție. Datorită acestor relații favorabile, situația monumentelor s-a aflat, în general, sub control, fiind organizate întâlniri bilunare la fața locului, în care au fost analizate documentațiile, eventualele încălcări ale legislației din domeniu de către diverși beneficiari și măsurile de remediere care se impuneau, fiind stabilite strategii pentru perioadele următoare.
De asemenea, Primăria Mediaș a inițiat un program vast de acțiune prin lansarea unei serii de proiecte referitoare la dezvoltarea generală a localității în condițiile valorificării patrimoniului arhitectural și al cadrului natural, precum și unele proiecte de detaliu. Au fost întocmite documentații pentru consolidarea a două tronsoane ale fortificațiilor medievale ce au suferit degradări majore, cu condiții de trecere la execuție imediată. S-au elaborat proiecte pentru utilizarea și amenajarea a două turnuri de poartă.
Trebuie remarcat, printre aspectele pozitive, și faptul că lucrările noi de investiții efectuate asupra monumentelor istorice au fost elaborate numai pe baza consultărilor cu C.Z.M.A.S.I., ceea ce la Sibiu nu se întâmpla și nici nu erau perspective ca situația să se schimbe. Printre deficiențele constatate se evidențiau trenarea lucrărilor la Casa Schuller precum și nerespectarea proiectelor de către unii beneficiari.
În ceea ce privește situația generală a monumentelor din Municipiul Sibiu, deși numărul, valoarea și importanța acestora era mult mai mare, aici s-au constat și cele mai mari deficiențe. Principala problemă care și-a lăsat amprenta asupra monumentelor istorice din Sibiu a fost lipsa unei strategii generale de dezvoltare a localității în condițiile valorificării patrimoniului arhitectural, care trebuia coordonată la nivel de plan urbanistic general de către Primărie. Consecințele determinate de această deficiență au fost majore:
rezervația de arhitectură nu beneficia de un statut privilegiat, necesar a fi detaliat prin regulamentul de urbanism aprobat,
nu s-a rezolvat circulația majoră, la nivel de ansamblu, traficul greu pe străzile 9 Mai, Faurului și Turnului ducând la degradarea unor monumente și clădiri din rezervație,
s-a procedat la implantări de imobile în imediata apropiere a rezervației fără avize, deci fără să se țină seama de diverse probleme intervenite, de raporturi volumetrice și funcționale (cazul sediilor de bănci și Primăriei noi; în cazul extinderii sediului Consiliului Județean s-a trecut la execuție fără respectarea avizului D.M.A.S.I. ce stipula finalizarea soluției numai după terminarea investigării arheologice pentru evidențierea fortificațiilor).
Probleme grave de întreținere au fost înregistrate și în cea ce privește fondul construit de locuințe:
demolări ale unor imobile din rezervație, contrar numeroaselor atenționări ale organelor zonale și centrale (str. Constituției nr. 6 și str. G-ral Magheru nr. 49 complet, str. Magheru nr. 46 (ulterior demolat) și 47 prezentau probleme datorită demolării construcțiilor învecinate, str. Constituției nr. 1, 3 și 5, parțial părăsite, se aflau în stare de semidemolare, str. 9 Mai nr. 79, 81 și 83, inițial evacuate, au fost repartizate unor beneficiari fără avizul C.Z.M.A.S.I., asupra lor intervenindu-se fără proiecte,
neglijarea unor lucrări de reparații curente (beneficiar principal A.A.I.F.L.). Astfel, au fost neglijate total lucrările relativ simple de întreținere a instalațiilor, a scocurilor și burlanelor, ducând la degradări grave (str. Avram Iancu nr. 8 și 14, str. Conrad Haas nr. 1, Piața Aurarilor nr. 6 etc.),
modernizările sporadice și fără documentații complete se făceau pe apartamente, nu pe tronsoane de imobile, fiind astfel ineficiente,
beneficiarii de folosință erau în cele mai multe cazuri persoane cu înțelegere redusă a problemelor și fără posibilități materiale; era continuată politica rezolvării crizei de locuințe pe seama centrului istoric,
distrugeri la nivel cuantic – cu efecte cumulative a elementelor decorative tencuielilor și pardoselilor de epocă.
Pentru cunoașterea situației reale de pe teren și pentru monitorizarea intervențiilor efectuate, avizate sau nu, asupra monumentelor istorice, a celor din rezervații de arhitectură sau din alte zone protejate, O.J.P.C.N. și, mai ales C.Z.M.A.S.I., au efectuat numeroase controale și verificări atât în cele două municipii cât și în celelalte localități ale județului, sau, în cazul Comisiei zonale, în cele șase județe de pe raza de competență, fiind constatate numeroase deficiențe de întreținere și exploatare a clădirilor din zona rezervației de arhitectură a municipiului Sibiu, dar și din alte localități cu zone protejate. Pe de o parte s-a constatat absența oricăror eforturi pentru întreținerea clădirilor în cauză, ceea ce a dus la o lentă dar ireversibilă degradare a acestora, iar pe de altă parte, acolo unde s-au efectuat unele lucrări de întreținere, în cele mai multe cazuri în urma inițiativelor chiriașilor, s-a constatat că s-au făcut în pripă, fără respectarea legislației în vigoare și, în consecință, nocive pentru imobilele respective. În această categorie se încadrau lucrările de reparații și amenajări cu finisaje necorespunzătoare clădirilor de epocă, care au contribuit la agravarea igrasiei (tencuieli cu mortar ce avea în componență ciment, vopsitorii în culori de ulei, zugrăveli cu vinarom și alte materiale similare, placaje cu faianță, lambriuri montate necorespunzător etc.). Materialele menționate erau necorespunzătoare și în ceea ce privește aspectul, alterând imaginea originală a monumentelor.
Datorită identificării mai multor cazuri în care au fost efectuate lucrări fără acordul Oficiului asupra imobilelor cu statut de monument istoric sau amplasate în zona protejată a centului istoric al Municipiului Sibiu, instituția sibiană a solicitat Întreprinderii Județene de Gospodărie Comunală și Locativă (care deținea un număr mare de monumente din rezervația de arhitectură Sibiu) să nu mai acorde avize pentru reparații, restaurări sau transformări la aceste obiective fără acordul său. Dar colaborarea cu celelalte instituții ale statului, care aveau în proprietate sau administrare imobile monumente istorice nu a fost, din păcate, nici pe departe favorabilă, I.J.G.C.L. fiind doar una dintre ele.
În alte cazuri, pentru identificarea la fața locului a celor mai bune soluții de remediere a deficiențelor constatate cu ocazia unor verificări anterioare, C.Z.M.A.S.I. a efectuat controale împreună cu beneficiarii lucrărilor executate în rezervația de arhitectură Sibiu. Astfel, în urma unui control efectuat de către specialiștii Comisiei și conducerea Filialei de Rețele Electrice Sibiu pe str. Nouă din mun. Sibiu, primii au solicitat acestei societăți studierea posibilității eliberării fațadelor de cablurile electrice și îngroparea acestora în pământ. Fiind necesară desfacerea îmbrăcăminții asfaltice a trotuarelor, se recomanda refacerea lor cu materiale tradiționale (piatră, calupuri, nisip). Prin această metodă era combătută igrasia, obținându-se și o imagine adecvată a zonei medievale. De asemenea, se recomanda generalizarea acestui procedeu în cazul tuturor zonelor istorice din raza de competență, cu specificarea că o colaborare cu Romtelecom ar fi benefică pentru îmbunătățirea imaginii urbanistice a Sibiului.
EDIFICII PUBLICE
Monumentele de arhitectură civilă au fost vizate, ca și cele ecleziastice și fortificații, de numeroase controale efectuate de reprezentanții O.J.P.C.N. Sibiu și C.Z.M.A.S.I., deseori împreună cu organismele centrale cu atribuții în domeniu (C.C.E.S., C.N.M.A.S.I.). Dar politica dusă de autoritățile centrale și, în special, de cele locale nu era în favoarea protejării monumentelor istorice, de multe ori abandonate, atitudine care a determinat și accelerat procesul de degradare a acestora.
Un moment deosebit de dificil pentru existența și ocrotirea monumentelor istorice din România, și implicit din Sibiu, l-a constituit anul 1977, anul desființării Direcției Patrimoniului Cultural Național, act care a produs efecte mult timp după adoptarea sa. În luna mai 1980, Consiliului Culturii și Educației Socialiste – Cabinetul Secretarului de Stat a trimis o adresă Comitetelor de Cultură și Educație Socialistă și, spre știință, Oficiilor Județene pentru Patrimoniu Cultural Național, prin care își manifesta îngrijorarea față de situația mai multor monumente istorice la care au fost începute lucrări de conservare-restaurare de către fosta Direcție a Patrimoniului Cultural Național, fiind sistate la 1 decembrie 1977, după adoptarea Decretului nr. 442/1977. La acea dată, fosta Direcție a luat unele măsuri de protecție provizorie care să evite o degradare și mai accentuată a monumentelor istorice la care se executau intervenții.
Din constatările delegaților Consiliului Culturii și Educației Socialiste, ale organelor de control, precum și din informațiile primite, a rezultat faptul că la unele din aceste obiective (la care nu au fost reluate încă lucrările), deținătorii nu au mai verificat evoluția în timp a măsurilor de protecție realizate atunci, nu au intervenit pentru întreținerea și completarea lor, fapt care a contribuit ca la data respectivă să existe numeroase cazuri de degradare mai mult sau mai puțin accentuată a monumentelor.
Ținând seama de aceste aspecte, se solicita instituțiilor locale cu atribuții în domeniu de la nivel județean efectuarea de verificări pe teren a situației monumentelor de pe raza de competență, la care au fost întrerupte lucrările în decembrie 1977, controlând împreună cu deținătorii starea și eficacitatea de la momentul respectiv a lucrărilor de protecție, a eventualelor degradări, stabilind și luând totodată măsurile care se impuneau pentru asigurarea unei protecții corespunzătoare. În aceeași adresă se recomanda constituirea unui colectiv de specialitate în care să fie cooptat și un cadru tehnic (arhitect sau inginer). Cazurile care comportau o rezolvare mai specială sau depășeau posibilitățile reale ale deținătorilor direcți urmau a fi prezentate și soluționate de instituțiile locale cu atribuții în domeniu, împreună cu factorii de coordonare de la nivel județean.
Ca urmare a acestei solicitări, O.J.P.C.N. Sibiu a comunicat instituției centrale date privind situația intervențiilor executate asupra a patru monumente de pe raza jud. Sibiu, respectiv Biserica Evanghelică C.A. Sibiu, Biserica Evanghelică C.A. Mediaș, „Casa Schuller” Mediaș și „Primăria Veche” Sibiu. La acea dată situația se prezenta astfel:
la Biserica Evanghelică Sibiu, după întreruperea lucrărilor șantierului de restaurare, au fost executate lucrări de întreținere în regie proprie astfel încât starea monumentului era bună, asupra acestuia nefiind necesare intervenții cu caracter urgent.
la Biserica Evanghelică Mediaș erau necesare măsuri de protejare a fațadelor contra scurgerilor de apă și lucrări de conservare a cornișelor turnului bisericii. La acest monument erau în curs de desfășurare lucrări de întreținere (tencuiri exterioare) în regie proprie.
Pentru „Casa Schuller” din Mediaș au fost stabilite măsuri care urma să fi adoptate de către proprietarul monumentului, respectiv Exploatarea de Gospodărie Comunală și Locativă Mediaș.
La „Primăria Veche” din Sibiu se constata o situație care ridica probleme mai dificile. La acea dată monumentul se afla în proprietatea și administrarea E.P.C.L.F. Sibiu. În urma constatărilor făcute la fața locului, s-a dispus luarea urgentă a următoarelor măsuri: completarea și repararea șarpantei și învelitorii, a jgheaburilor și burlanelor pentru întregul imobil, montarea geamurilor și închiderea golurilor de ferestre, protejarea elementelor din piatră care făceau parte din monument și protejarea materialelor rămase de la șantierul de restaurare.
În aceeași adresă se menționa că în toate cele patru cazuri a fost consultat sau cooptat în comisie arh. Hermann Fabini, fost reprezentant al Direcției Monumente Istorice și apoi al Direcției Patrimoniului Cultural Național la Sibiu. La toate cele patru obiective au fost întocmite procese verbale de constatare, la fața locului fiind prezenți reprezentanți ai O.J.P.C.N. (Ban Gheorghe, Dunca Ovidiu), ai Întreprinderii Județene de Gospodărie Comunală și Locativă Sibiu, arh. Hermann Fabini și reprezentanți ai unităților deținătoare.
Conform prerogativelor sale legale, la solicitarea beneficiarilor sau din proprie inițiativă, O.J.P.C.N. a efectuat și controale privind evaluarea lucrărilor de restaurare executate la imobilele monumente istorice de pe raza de competență, multe vizând edificiile publice. Astfel, la solicitarea directorului Bibliotecii ASTRA Sibiu, s-a constituit o comisie formată din trei specialiști ai O.J.P.C.N. (dr. Alexandru Avram, Gheorghe Ban, arhitect Emil Crișan și pictorul restaurator al Laboratorului zonal Sibiu, Liviu Ciungan), pentru aprecierea calitativă a lucrărilor de restaurare efectuate la sala festivă a bibliotecii. În urma verificărilor efectuate, comisia a concluzionat că amenajarea cromatică (zugrăvirea) a sălii din punct de vedere strict artistic era reușită. Noile zugrăveli și tencuieli au fost executate peste cele vechi dar nu au fost înlăturate părțile afectate de infiltrații de apă, unele porțiuni prezentând pete de umezeală. De asemenea, nu a fost pregătită corespunzător (șlefuită) suprafața de lucru în vederea auririi cu foiță de slagmetal, acest fapt nepermițând obținerea unei suprafețe corect și uniform aurite. În ceea ce privește atlanții și cariatidele care, în faza inițială, erau pictați în scopul realizării unei imitații de marmură, acum au fost acoperiți cu culoare albă mată, în acest mod nemairealizându-se punerea lor în valoare. Ca o ultimă observație, comisia a subliniat faptul că nu s-a efectuat aurirea laturii de apus – zona de sub balcon, fapt care cauza o notă discordantă cu restul ansamblului.
Și intervențiile asupra clădirilor monument istoric din Sibiu, str. Azilului 2-4 (Biserica Azilului și căminul de bătrâni) au fost monitorizate constant de către O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. Astfel, în urma unor verificări la fața locului, printr-o adresă înaintată Direcției pentru Muncă și Ocrotiri Sociale, Consiliului Popular Municipal – Biroul de arhitectură și sistematizare și Consiliului Popular Județean – Serviciul de arhitectură și sistematizare, reprezentanții Oficiului informau că lucrările în curs de desfășurare la clădirea Căminului de bătrâni de pe str. Azilului nr. 2-4, monument de arhitectură, efectuate de către Cooperativa „Constructorul”, nu erau avizate conform normelor legale în vigoare (O.J.C.P.N., C.C.E.S.). Aceste lucrări, respectiv închiderea galeriei de arcade dinspre curte prin rame metalice și zidărie de la parterul și etajul corpului de clădire de pe str. Azilului, afectau în mod grav aspectul monumentului. Având în vedere importanța acestui ansamblu de arhitectură civilă, O.J.P.C.N. Sibiu solicita celor două instituții să dispună luarea măsurilor corespunzătoare, în sensul efectuării unor lucrări în spiritul și litera Legii ocrotirii patrimoniului cultural național nr. 63/1974.
De asemenea, la solicitarea C.C.E.S., specialiști ai O.J.P.C.N. Sibiu și ai Complexului Muzeal Sibiu s-au deplasat pe teritoriul afectat de lucrările de combatere a eroziunii solului din zona comunelor Vurpăr – Șura Mare, fiind semnalate numeroase așezări databile în intervalul cuprins între epoca neolitică și sec. al IV-lea d. Hr. pentru localizarea pe hartă a zonelor de interes arheologic, Complexul Muzeal Sibiu trebuind să efectueze cercetări de teren, beneficiarul fiind somat să încheie un contract în acest sens cu instituția muzeală sibiană.
Printre prioritățile O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I., pe lângă restaurarea și conservarea monumentelor istorice, era și punerea în valoare a acestora. În acest sens, Direcția Patrimoniului Cultural Național a informat Oficiul de patrimoniu sibian cu privire la faptul că, cu prilejul controalelor efectuate de către specialiștii Direcției, a fost observată starea necorespunzătoare în care se prezintă notele informative cu caracter istoric aflate la intrarea în monumentele istorice. S-a constatat că textele nu includeau, în unele cazuri, cele mai noi date privind istoricul monumentului respectiv și bunurile mai importante deținute și nici referiri la acțiunile de restaurare inițiate în ultimii ani de către Direcția Patrimoniului Cultural Național, susținute cu substanțiale fonduri materiale. De asemenea, aspectul estetic al acestor rezumate informative lăsa mult de dorit. În acest sens, se solicita O.J.P.C.N. Sibiu ca, în colaborare cu deținătorii respectivelor monumente, să ia măsuri de remediere a deficiențelor constatate în scopul realizării unei prezentări cât mai complete a acestor importante valori din patrimoniul cultural național.
SPAȚII COMERCIALE
Concomitent cu controalele care vizau străzi sau zone întregi de imobile protejate, specialiștii O.J.P.C.N. Sibiu și cei ai C.Z.M.A.S.I. au monitorizat, prin verificări periodice, anumite obiective, mai ales de pe raza municipiului Sibiu, cu o valoare deosebită și care au suferit intervenții repetate. Multe dintre aceste controale urmăreau modul de efectuare a lucrărilor la spațiile comerciale amenajate în cadrul monumentelor istorice, spații mult mai expuse atât intervențiilor cât și degradărilor, în special datorită frecvenței mai mari de utilizare. Unul dintre acestea a fost cel din Piața Republicii (Piața Mare) nr. 16, Casa Reussner – Weidner – Czekelius, imobil de o deosebită valoare, care a fost constant în atenția O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I., obiectiv important atât individual cât și ca parte componentă a ansamblului. În data de 03.12.1976, O.J.P.C.N. a efectuat un control privind starea de conservare a portalului renascentist al acestui imobil. În referatul întocmit cu această ocazie se sublinia faptul că datorită accesului repetat al unor camioane de mai mari dimensiuni spre depozitul ce funcționa în incinta clădirii, portalul intrării a fost deteriorat prin lovire, frecare și dislocarea unor bucăți mici piatră, aflându-se într-o stare avansată de degradare. Mai mult, unele părți afectate ale portalului au fost refăcute necorespunzător. În concluzie, se considera că starea în care se află piesa necesita o restaurare completă și luarea unor măsuri care să interzică accesul auto în incinta clădirii.
Un alt obiectiv monitorizat constant de către Oficiu a fost cel din Sibiu, str. Avram Iancu nr. 6 (sediul magazinului „Consignația”) unde, în baza unor informații bibliografice și verbale, specialiștii O.J.P.C.N. Sibiu au efectuat un sondaj pentru identificarea unei picturi murale. La imobilul în cauză, monument istoric conf. H.C.M. 1160/1955, se executau la acea dată lucrări de zugrăvire. Sondajul și analizele de laborator au confirmat existența unei picturi murale figurative în tehnica „al secco” datând din perioada dintre a doua jumătate a sec. XVII-lea și prima a secolului următor. Ca primă măsură de protejare a porțiunilor decapate și a peretelui respectiv s-a realizat acoperirea acestora cu un panou.
Fiind vorba de un important ansamblu de pictură murală a cărui decapare, consolidare și restaurare ar fi adus o reală contribuție la istoria artei medievale transilvănene, completând cunoștințele despre arta cu caracter citadin, O.J.P.C.N. a solicitat Comitetului Executiv al Consiliului Popular Municipal Sibiu ca spațiul în discuție, constituit din două încăperi, să fie repartizat Muzeului Brukenthal pentru a i se putea conferi o funcționalitate adecvată și pentru a se putea urmări și realiza punerea în valoare a picturii. Respectivul mod de folosire al spațiului ca magazin public era incompatibil cu realizarea dezideratului menționat. Drept urmare, Consiliul Popular Municipal Sibiu, prin președintele Ioan Munteanu, a propus protejarea și a celorlalți pereți ai încăperii, existând posibilitatea ca sub tencuială să mai fie identificate alte picturi. Se propunea, de asemenea, de către O.J.P.C.N., transferul consignației în alt spațiu, descoperirea și restaurarea picturii murale și folosirea încăperii de către Muzeul Brukenthal pentru depozit. Muzeul urma să facă demersurile necesare în acest sens.
Cu ocazia descoperirii acestei picturi, O.J.P.C.N. Sibiu a solicitat beneficiarului spațiului respectiv, I.C.S. Mărfuri Industriale Sibiu, luarea măsurilor necesare pentru realizarea unui sistem de protecție, respectiv montarea unui panou pe peretele unde a fost identificată pictura.
În numeroase cazuri O.J.P.C.N. Sibiu a intervenit prompt față de faptele care constituiau încălcări ale legislației în vigoare din domeniul patrimoniului cultural național, chiar și în situații aparent de o importanță mai redusă, în care au fost amplasate construcții provizorii în zonele protejate sau de protecție a monumentelor istorice. A fost cazul solicitării adresată I.I.L. „Sibiana” prin care se cerea, potrivit prevederilor Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural național, mutarea chioșcului pentru vânzarea înghețatei amplasat în zona de protecție, legiferată în acest sens, a bisericii evanghelice din com. Roșia, monument istoric și de arhitectură. Solicitarea venea în contextul în care, pe lângă încălcarea actului normativ menționat, chioșcul a fost montat și fără aprobarea proprietarului terenului, Parohia Evanghelică Roșia. Era atrasă atenția, de asemenea, că nu va fi avizată nici simpla reamplasare a chioșcului în imediata apropiere a zonei de protecție pentru că, prin aceasta, era afectat în aceeași măsură, vizual și estetic, accesul și perspectiva spre monument.
În urma efectuării unor controale în zona protejată a rezervației de arhitectură, într-o adresă către Primăria Municipiului Sibiu, reprezentanții Oficiului atrăgeau atenția la starea de conservare a mai multor imobile în care funcționau societăți comerciale. Casa Hermes din Piața 6 Martie nr. 11, proprietate I.C.S.A.P.- Restaurant Turn și Agrocop era un monument vizat de O.J.P.C.N. Sibiu în acest sens, fiind propus, în acest caz, atât schimbarea destinației cât și a proprietarului. Se solicita atribuirea acestei clădiri Muzeului Brukenthal pentru organizarea secției de etnografie – artă populară, eliberându-se astfel spațiile din Palatul Brukenthal și Casa Albastră. Demersurile au fost încununate cu succes, în această clădire funcționând, și în prezent, mai multe secții ale Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu (Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder, Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA și Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească Emil Sigerus).
Și la imobilul din Piața 6 Martie (Piața Mică) nr. 3 (spatele casei parohiale romano-catolice), folosit de I.C.S.I.M.I., era necesară schimbarea destinației, desființarea magazinelor din imobil și amenajarea unei librării mari prin străpungerea pereților actualelor spații comerciale. Se lua în calcul și situarea în apropiere a depozitului de cărți din subsolul bisericii romano-catolice. Pentru Casa Artelor, amplasată în Piața 6 Martie nr. 21, proprietate a Muzeului Brukenthal, parterul fiind ocupat de un bar și o librărie, se impunea mutarea acestor unități în alte locații și folosirea spațiului de la parterul acestui imobil de către muzeu.
Ultimele două imobile vizate în adresa către Primăria Municipiului Sibiu erau cele din Piața 6 Martie nr. 31, magazin de comercializare a produselor din carne, solicitându-se schimbarea destinației acestuia și fosta casă de vară Brukenthal de pe str. Moscova (Constantin Noica) nr. 48 care necesita o restaurare generală, mai ales a fațadei, dar și a picturilor murale de la etaj și schimbarea destinației prin amenajarea unei colecții muzeale, muzeu al colecțiilor, donațiilor etc. Deși se impunea o restaurare generală a acestui monument (fosta casă de vară Brukenthal), această operațiune absolut necesară nu s-a realizat nici până în prezent, deși fațada a continuat să se deterioreze iar unul din stâlpii de susținere ai balconului s-a prăbușit, misiunea unei eventuale echipe de restauratori de a reface substanța monumentului fiind tot mai dificilă, dacă nu imposibilă. Dar acesta nu este singurul exemplu în care ignoranța autorităților statului și, nu în ultimul rând, interesul redus al proprietarului, duce la dispariția unui monument istoric de valoare din patrimoniul cultural sibian.
Însă numărul situațiilor negative constate cu ocazia controalelor efectuate a fost mult mai mare. Un exemplu elocvent l-a constituit lucrările de extindere realizate la barul Union din Piața 6 Martie (Piața Mică) unde, în urma verificărilor întreprinse de O.J.P.C.N. Sibiu (dr. Alexandru Avram), s-au constat o serie de erori, cu atât mai grave cu cât ele puteau fi evitate dacă erau respectate indicațiile date de reprezentanții C.C.E.S. și O.J.P.C.N. și dacă se lucra legal, după proiectul avizat. Atât în spațiile vechiului bar cât și în cele noi s-a folosit tencuiala pe bază de ciment sau chiar cimentul (pentru fixarea plăcilor ceramice și a pietrelor de zid), metodă total contraindicată și interzisă la monumentele istorice, favorizând igrasia ascendentă, nepermițând aerisirea zidurilor, prin acesta periclitând integritatea clădirii. La același monument, așa zisele elemente decorative tip cavaleri în armură sau nuduri aplicate pe pereți, decor de bolovani sau pietricele prinse în ciment, elemente de marmură aplicate pe pereți, frizau elementarul bun gust, proliferând kitch-ul de cea mai proastă calitate, fiind un atentat la adresa esteticului. Din punct de vedere economic și estetic, o metodă mult mai rentabilă ar fi fost tencuirea pereților cu un mortar pe bază de var fără ciment, eliminarea tuturor placajelor (cărămidă, piatră), scoaterea în evidență a traseului zidului incintei I de fortificație a Sibiului (sec. XIII) care se mai putea vedea în pivniță. Dar gusturile și interesele beneficiarului erau cu totul altele.
Pentru remedierea deficiențelor constatate se propuneau o serie de intervenții, respectiv aplicarea a două scânduri din lemn matur, eventual bălțuit, cu rol de protecție a pereților din încăperile vechiului bar, nefiind recomandată lambrisarea acestora. Partea inferioară a zidurilor urma să fie decapată până la piatră (în scop de aerisire), iar în față să fie montat un plint din cărămidă așezată pe cant. În saloanele nou amenajate se indica păstrarea (din motive numai economice) a placajului de cărămidă aparentă în zonele pline de sub arcade. În schimb, trebuiau înlăturate toate adaosurile din piatră prinse în ciment, ancadramente de uși din cărămidă aparentă sau marmură, turnulețe, porți, soldați în armură, console din diverse materiale turnate, nuduri etc.
Se menționa că, având în vedere gravitatea faptelor constatate la această unitate și a faptului că asemenea operațiuni erau întâlnite frecvent, O.J.P.C.N. Sibiu va sesiza organele de stat competente pentru a lua măsurile legale care se impun. Despre situația constată la acest obiectiv au fost înștiințate și conducerile Consiliului Popular Județean Sibiu (prim vicepreședinte Alexandru Reimer) și Comitetul Județean P.C.R. Sibiu (secretar Elena Bleahu), arătându-se că aceste intervenții, pe lângă că proliferau răspândirea kitch-ului, periclitau însăși existența clădirilor respective. Și toate acestea după ce, cu doi ani în urmă, la data de 16.06.1986, muzeograful coordonator al O.J.P.C.N. Sibiu, dr. Alexandru Avram, în prezența directorului I.C.S.A.P. Sibiu, Boțoc Ioan, a întocmit o notă privind executarea lucrărilor de la Cafeneaua Union din Piața 6 Martie (Piața Mică), ocazie cu care s-a stabilit modul de executare a lucrărilor în cele mai mici detalii, respectiv montarea scândurilor pentru protejarea pereților de frecare, structura și culoarea pardoselii, a luminatorului, forma și dimensiunile corpurilor de iluminat, tencuirea și zugrăvirea pereților și a bolților, demontarea elementelor decorative din ghips existente, pentru fiecare încăpere în parte. Lucrările urmau să fie supravegheate și îndrumate de specialiștii O.J.P.C.N. Sibiu.
Un alt aspect al activității O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. a constituit inspectarea șantierelor unde erau executate lucrări de construire asupra monumentelor istorice, pentru verificarea, la fața locului, a respectării proiectelor aprobate. Au fost verificate obiectivele din Piața Mare nr. 16, sediul S.C. METASIB S.A. Sibiu, unde se efectuau lucrări pe baza unui proiect întocmit de S.C. SATINA S.R.L. Sibiu, avizat de Comisia zonală, unde s-a constatat nerespectarea documentației obținute, respectiv închiderea unei nișe și a unei ferestre interioare prevăzute cu tâmplărie și gratii de epocă cu un zid de cărămidă. S-a solicitat proprietarului să dispună de urgență remedierea acestei situații prin desfacerea zidului neautorizat și punerea în valoare a elementelor menționate, în conformitate cu prevederile proiectului.
De asemenea, a fost efectuat un control, în data de 07.05.1992, pe șantierul de refacere al șarpantei învelitorii imobilului din str. Filarmonicii nr. 3, distruse de un incendiu, în cadrul căruia s-au constatat o serie de deficiențe, respectiv învelitoarea de țiglă a fost montată înainte de realizarea jgheaburilor, nu s-au refăcut lucarnele conform situației inițiale, se utiliza țigla profilată, nespecifică zonei iar datorită încetinelii realizării lucrărilor, aveau loc infiltrații puternice de apă pluvială în apartamentele de la etajul I. Față de situația constată, C.Z.M.A.S.I. solicita A.A.I.F.L. Sibiu luarea de urgență a măsurilor pentru remedierea acestor deficiențe.
Nerespectarea proiectului avizat de Comisia zonală a fost constatată, în urma efectuării unor verificări, și la imobilul din Sibiu, str. Tg. Peștelui nr. 18, în ceea ce privește finisajele interioare (pardoseală de beton, tencuieli cu ciment ce contribuiau la agravarea igrasiei), tâmplăria exterioară (ușa metalică, prevăzută a fi de lemn precum și împărțeala vitrinei). Se solicita refacerea lucrărilor executate cu nerespectarea proiectului.
În urma unui nou control efectuat de O.J.P.C.N. la imobilul din Sibiu, str. Avram Iancu nr. 6, unde S.C. Nora Exclusiv efectua lucrări de construcții, s-a constatat efectuarea unor lucrări de reparații și zugrăvire fără avizele necesare obținute conform legislației în vigoare, imobilul în cauză fiind monument istoric distinct în lista de specialitate și făcând parte din rezervația de arhitectură a Municipiului Sibiu. Având în vedere aceste aspecte, reprezentanții Oficiului solicitau sistarea de urgență a lucrărilor. Proprietar al imobilului era Spațiul locativ, care avea obligația să avertizeze chiriașul cu privire la obligațiile pe care le are în acest caz. Din păcate, acesta nu era singura situație în care instituțiile din subordinea autorităților locale nu anunțau chiriașii cu privire la statutul imobilelor date în folosință și obligațiile ce decurgeau din aceasta.
În schimb, autoritățile locale, în special Primăria Municipiului Sibiu, nu a reacționat la numeroasele sesizări care vizau încălcări mult mai grave ale legislației în domeniu, decât în foarte puține cazuri. Unul dintre acestea, din păcate izolat, a fost aplicarea amenzii contravenționale cu suma de 3.000 lei, cu obligația demolării bazinului executat fără forme legale, măsuri luate la sesizarea O.J.P.C.N. privind lucrările neautorizate executate de coproprietarul firmei „Shopping Center” cu sediul în Sibiu, Piața Revoluției (Mare) nr. 15.
CASE DE LOCUIT
Datorită numărului însemnat de obiective care aveau destinația de case de locuit și a valorii deosebite a multora dintre ele, în special ca părți componente a rezervației medievale dar și din punct de vedere individual, specialiștii O.J.P.C.N. Sibiu, apoi ai C.Z.M.A.S.I. au monitorizat, în permanență, starea de conservare și intervențiile efectuate asupra acestora. În urma fiecărui control efectuat, reprezentanții acestor instituții comunicau Primăriei Sibiu aspectele constate, solicitând luarea de urgență a unor măsuri energice pentru sistarea lucrărilor, revenirea la starea inițială și aprobarea oricărei intervenții doar pe bază de proiect, avizat în conformitate cu legislația în vigoare. Comisia zonală solicita, de asemenea, să i se comunice măsurile întreprinse până la acea dată de primărie în numeroasele cazuri semnalate, rămase fără nici un răspuns.
Nu de puține ori, datorită neimplicării autorităților locale și a lipsei totale a aplicării măsurilor sancționatorii împotriva celor care au încălcat legislația din domeniul patrimoniului cultural național, legislație care atribuia lucrărilor neautorizate asupra monumentelor istorice statutul de infracțiune, O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. a solicitat intervenția Inspectoratului Județean de Miliție (după 1990 de Poliție) în vederea luării măsurilor legale. Activitățile comune cu această instituție aveau un rol dublu: sancționator, de pedepsire a celor vinovați de nerespectarea legislației și preventiv, pentru evitarea unor noi încălcări ale acesteia.
Astfel, în luna martie 1982, specialiști din cadrul O.J.P.C.N. Sibiu (dr. Alexandru Avram, Andrei Kertész și Ovidiu Dunca), împreună cu un ofițer de miliție (lt. maj. Gavrilă Ioan) au efectuat un control la imobilul din mun. Sibiu, str. 9 Mai nr. 43, monument istoric, proprietate a E.G..C.L. Sibiu. Într-o încăpere a apartamentului de la parterul imobilului, pe tavan, pe o suprafață de aprox. 0,25 m², au fost identificate urme de pictură murală, parțial acoperită de zugrăveală. Lucrările efectuate nefiind avizate, conf. prevederilor Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural național, de către O.J.P.C.N. Sibiu iar locatarii și muncitorii care executau lucrările nefiind înștiințați de organele în drept cu privire la statutul de monument istoric al imobilului în cauză, vinovat pentru încălcarea prevederilor legale în domeniu s-a stabilit că era proprietarul imobilului, respectiv E.G.C.L. Sibiu.
Drept urmare, O.J.P.C.N. a comunicat proprietarului și executantului, Exploatarea de Prestații – Construcții Fond Locativ Sibiu, obligația, conform prevederilor legale, de a solicita acordul acestei instituții pentru orice fel de intervenții executate asupra unui imobil monument istoric. Se solicita, totodată, întocmirea și înaintarea către Oficiu a unui proiect cu lucrările care urmau să fie executate pentru emiterea unui punct de vedere și a unui eventual acord. Mai multe detalii despre aceste lucrări le găsim într-o notă-informare a O.J.P.C.N. adresată Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă în care se comunica faptul că, în urma unei sesizări, specialiștii instituției s-au deplasat la imobilul în cauză unde se executau lucrări de reparații capitale în cadrul cărora un fragment de pictură murală a fost complet înlăturat sau reacoperit cu zugrăveală, nemaiputându-se interveni pentru păstrarea lui sau pentru înregistrarea documentară și executarea de fotografii. Porțiunea pictată era de cca. 0,5×0,5 m. (posibil să existe și alte fragmente) și era amplasată pe intradosul bolții unei încăperi de la parterul imobilului. Desenul consta dintr-un fragment de două cercuri concentrice, în arcul de inel cu un text incomplet (2-3 cuvinte) și probabil și din alte elemente decorative.
Un alt caz în care O.J.P.C.N. a sesizat Inspectoratul Județean de Miliție Sibiu a fost cel referitor la faptul că în perimetrul de protecție al Palatului Brukenthal și al Casei Albastre, pe terenul fostei grădini-restaurant Împăratul Romanilor, A.C.M. Sibiu desfășura ample lucrări de construcții. Deoarece șantierul utilat cu macarale și alte dispozitive putea periclita securitatea patrimoniului acestei instituții muzeale, se solicita luarea măsurilor legale.
Dar marea majoritate a sesizărilor O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I. au rămas fără răspuns, fără nici o reacție din partea autorităților locale și ale societăților subordonate acestora. Într-o adresă către A.A.I.F.L. Sibiu, după alte solicitări ignorate, era supusă din nou atenției problema întreținerii fondului locativ pe care îl deținea în zona istorică a Municipiului Sibiu, aflat în într-o stare deficitară de conservare.
Dintre numeroase cazuri de imobile aflate într-o stare avansată de degradare erau prezentate două, asupra cărora era necesar să se ia măsuri urgente:
str. Conrad Haas nr. 1: imobilul era puternic afectat de igrasie datorită deficiențelor de la nivelul învelitorii (jgheaburi defecte și înfundate), ale instalațiilor interioare precum și datorită tencuielilor cu mortar de ciment existente mai ales la exterior, în zona scării care făcea legătura cu str. Centumvirilor. Această deficiență se repercuta deosebit de puternic la etaj, dar și la parter. Probleme similare s-au constatat și la casa învecinată de pe str. Odobescu nr. 1, iar pe str. Centumvirilor, în spatele imobilului în cauză, s-a constatat amenajarea unui depozit al Întreprinderii de salubritate, funcție total improprie zonei. Tot spre str. Centumvirilor, tencuiala era puternic degradată, iar depozitarea gunoaielor lângă peretele clădirii constituia o practică curentă. Se arăta că era necesar ca toate aceste deficiențe să fie remediate de urgență în baza unui proiect avizat de C.Z.M.A.S.I.
Str. Avram Iancu nr. 8: învelitoarea prezenta deficiențe majore, astfel încât apele pluviale afectau decorațiile de plafon în stuc, existente în număr mare la acest monument, unul dintre cele mai importante din Sibiu. Deși problema igrasiei care provenea din deficiențele instalațiilor apartamentului de la etaj, corpul dinspre stradă, care a afectat direct stucatura odinioară policromă care decora casa scării și a produs probleme grave în apartamentul de la parter, a fost ridicată de C.Z.M.A.S.I. în numeroase rânduri, s-a constatat că lucrările demarate de A.A.I.F.L. se desfășurau sub semnul improvizației, fără a avea un proiect la bază și creând astfel noi prejudicii monumentului. Se solicita luarea unor măsuri energice împotriva celor care se făceau vinovați de această nouă și gravă încălcare a legislației în vigoare, sistarea lucrărilor și reluarea lor numai în baza unui proiect avizat conform legii. La acest imobil s-au constatat și o serie de alte deficiențe, cum ar fi distrugerea unor baluștri de piatră, deteriorări ale foii de ușă de la intrare în gang etc. datorită neglijenței și inconștienței unor locatari a căror activitate risca compromiterea definitivă a acestui monument de excepție, a cărui obligație de conservare revenea A.A.I.F.L. Sibiu, în calitate de proprietar.
Ca urmare, se solicita luarea urgentă a măsurilor de remediere a problemelor identificate, aceste două cazuri reprezentând doar o fracțiune infimă din multitudinea de deficiențe nerezolvate care apăsau asupra fondului de locuit cu valoare patrimonială pe care îl deținea. Aceste două obiective au fost selectate doar datorită valorii deosebite ale imobilelor cât și a faptului că problemele grave cu care acestea erau confruntate nu mai suportau amânare.
Deși sesizările au rămas fără răspuns și fără adoptarea vreunei măsuri de redresare a situației acestor monumente, specialiștii C.Z.M.A.S.I. au efectuat, în vara anului 1992, un nou control în zona protejată a rezervației de arhitectură a Municipiului Sibiu, constatând, din nou, numeroase probleme, cele mai grave fiind sesizate Primăriei Municipiului Sibiu, spre știința Prefecturii Sibiu și D.M.A.S.I.
Astfel, au fost constatate lucrări la imobilul din str. Ocnei nr. 17 (colț cu str. Plopilor), respectiv deschiderea unui gol fără proiect, după ce în 1990 au fost executate alte lucrări de construire asupra acestui imobil, tot fără proiect, iar la imobilul din str. Ocnei nr. 18 au fost demarate o serie de lucrări neavenite și finisaje ce au provocat igrasie, înainte de avizarea proiectului și precizarea condițiilor. De altfel, prevederile din proiect nu au fost respectate. Alte nereguli au fost identificate la imobilele din str. Târgul Vinului nr. 5 (amenajarea unei locuințe prin transformarea fără proiect a unui spațiu cu destinație comercială, executându-se ziduri despărțitoare fără a se lua măsurile de țesere cu zidăria veche, tencuieli cu mortar de ciment, modificarea vitrinelor de epocă existente), str. Avram Iancu nr. 9 (tăierea unei porți mici în poarta de epocă, în două canaturi, cu elemente decorative valoroase, fără proiect și fără a ține seama de geometria elementelor decorative. Persoana care a inițiat această acțiune a compromis și fațada dinspre curte, cu valoroase elemente de piatră din renaștere prin închiderea circulației de la primul nivel al imobilului, în baza unor avize ale organelor locale din perioada anterioară anului 1989, avize ce nu respectau nici ele legislația privitoare la monumente) și Mitropoliei nr. 3 (lucrări de amenajare a unui apartament de la etaj fără proiect, intenționându-se realizarea unor ziduri despărțitoare care ar fi afectat structura clădirii și a unor finisaje necorespunzătoare pentru o clădire de epocă). Având în vedere cele constatate, C.Z.M.A.S.I. solicita Primăriei Sibiu luarea de urgență a unor măsuri energice pentru sistarea lucrărilor, revenirea la starea inițială și aprobarea oricărei intervenții doar pe bază de proiect, avizat în conformitate cu legislația în vigoare. Reprezentanții Comisiei solicitau, de asemenea, să i se comunice măsurile întreprinse până la acea dată de primărie în numeroasele cazuri semnalate, rămase fără nici un răspuns.
La scurt timp, C.Z.M.A.S.I. a efectuat un nou control în rezervația de arhitectură Sibiu, fiind constatate, și de această dată, numeroase abateri la legislația în vigoare din domeniul patrimoniului cultural național, cele mai importante fiind comunicate, din nou, Primăriei Municipiului Sibiu, spre știință Prefecturii Sibiu și D.M.A.S.I.:
Lucrări fără proiect: str. Plopilor nr. 15 (lucrări de amenajare a unui spațiu comercial, cu crearea unei vitrine metalice de mari dimensiuni, nespecifică zonei), Piața Griviței nr. 3 (lambrisare interioară și tencuieli cu mortar de ciment ce agravau igrasia, încărcarea cu mobilier a unui planșeu deteriorat, în ciuda avertismentelor repetate ale specialiștilor Comisiei), str. Arhivelor nr. 2 (continuarea lucrărilor de amenajare a băncii fără proiect avizat, executarea unei tejghele zidite. Prin această amenajare se perpetua situația aberantă de subîmpărțire a unui spațiu generos de factură barocă – fostă sală de festivități – în trei zone meschine), str. Magheru nr. 30 ( s-a subîmpărțit o încăpere cu proporții generoase, ce datează din sec. XV și s-a distrus decorația de plafon barocă a acestei încăperi).
Ca și în situațiile anterioare, se solicita Primăriei Sibiu să ia măsuri împotriva celor care se fac vinovați de aceste fapte, dar întâmpinând, pentru a nu știu câta oară, lipsa de reacție a autorităților locale.
Constatând o creștere alarmantă a intervențiilor neautorizate asupra imobilelor din ansamblul protejat al Municipiului Sibiu, la finele anului 1993, C.Z.M.A.S.I. s-a adresat Primăriei, enumerând cele mai grave intervenții efectuate fără proiect și fără aprobările legale, cu solicitarea de a interveni pentru stoparea acestora și sancționarea celor care se fac răspunzători de aceste activități ilegale, cu repercusiuni importante asupra patrimoniului arhitectural de importanță națională reprezentat de ansamblul medieval Sibiu.
La imobilul din Piața Mică nr. 14 (monument istoric nr. 33 B 147, construit în sec. XV-XVI, cu transformări în sec. XVIII și care înglobează fragmente din primul zid de incintă din sec. XII), la parterul clădirii, s-au executat lucrări de amenajări fără proiect, cu materiale care favorizau igrasia (vopsitorii în culori de ulei, tencuieli tip strop cu ciment). Atât materialele folosite cât și încercările decorative (elemente prefabricate decorative din ipsos, pictură pe sticlă) erau nepotrivite cu monumentul și inestetice.
De asemenea, la imobilul din Piața Mică nr. 6 (monument istoric nr. 33 B 140, datând din sec. XV, cu transformări în sec. XVIII-XX) au fost efectuate lucrări de amenajări interioare fără proiect (ziduri despărțitoare, placaje cu faianță, tencuieli cu ciment tip strop etc.) inestetice și care agravau igrasia. Clădirea a suferit în perioada 1988-1993 mai multe transformări cu același regim care au afectat atât parterul cât și subsolul.
În ceea ce privește imobilul din Sibiu, str. Ocnei nr. 5-7 (clădire propusă să fie inclusă pe Lista monumentelor istorice) se arăta că a suferit amenajări interioare fără proiect (decapări de tencuieli și refacerea acestora pe bază de mortar de ciment tip strop, modificări ale unui gol de ușă interior, îndepărtarea neglijentă a unor straturi de zugrăveli ce au dus la deteriorarea zugrăvelii decorative de secol XIX de pe plafon, ulterior acoperită).
Și la imobilul din Sibiu, str. Ocnei nr. 27, au fost efectuate lucrări de amenajări ample (deschidere unui gol de ușă spre stradă, tencuieli cu ciment, construirea unui bar din zidărie), tot fără proiect. Clădirea a mai suportat după 1990 și alte modificări neautorizate (înlocuirea porții de lemn cu una inestetică din tablă, tencuieli exterioare cu ciment tip strop, construirea unui chioșc metalic improvizat în gang pentru brutărie) care împreună cu modificările care se executau în acel moment au dus la denaturarea deplină a aspectului și a rezistenței clădirii.
De asemenea, la imobilul din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 3 (clădire propusă să fie inclusă în Lista monumentelor istorice) s-au efectuat lucrări de amenajare a unei băi fără proiect (et. II) care au afectat apartamentele de la nivelele inferioare, nefiind rezolvată problema racordului la canalizare iar la cel de pe str. Conrad Haas nr. 4 s-a creat un gol de ușă și tâmplăria aferentă fără proiect, zid despărțitor la interior, finisaje în culori violente atât la interior cât și la exterior, inclusiv la plafonul decorat cu o stucatură barocă de sec. XVIII.
Se preciza că o mare parte a lucrărilor neautorizate semnalate au apărut ca urmare a închirierilor prin licitații sau alte forme, fără ca în caietul de sarcini să fie completate datele legate de apartenența clădirii la zona istorică și la condițiile ce decurg din acesta, privind proiectarea și avizarea oricăror lucrări asupra acestor imobile.
În încercarea de a stabili o colaborare eficientă în folosul monumentelor istorice de pe teritoriul județului, C.Z.M.A.S.I. a purtat o bogată corespondență și cu Prefectura Sibiu, prin care transmitea că, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 91/05.02.1990 și cu Instrucțiunile Ministerului Culturii, organele administrativ teritoriale județene aveau obligația de a asigura și urmări protejarea și întreținerea monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, precum și a tuturor obiectivelor susceptibile de a fi declarate monumente, indiferent de forma de proprietate sub care se află și de starea de conservare a clădirilor.
C.Z.M.A.S.I. s-a adresat, de asemenea, Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală și Locativă Sibiu și Primăriei Mun. Sibiu, cu privire la spațiile care urmau să fie licitate pentru închiriere, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege, comunicând că nu este de acord cu funcționarea în continuare cu destinația de măcelărie a magazinului din Piața Mică nr. 30. Studiile de punere în valoare a clădirilor din zonă prevedeau înființarea aici a unei unități de alimentație publică de înaltă ținută.
Comisia zonală a încercat, printr-o corespondență constantă purtată și cu primăriile celorlalte localități ale județului, să popularizeze legislația în domeniul protejării monumentelor istorice și să sensibilizeze factorii de decizie de la nivel local vis-a-vis de această problematică. Astfel, a comunicat Primăriei Săliște faptul că, în conformitate cu legislația de la acea dată (Legea 50/1991 completată cu Ordinul comun al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 589/09.01.1992 și al Ministerului Culturii cu nr. 130/23.12.1991, precum și Hotărârile 1 și 2 ale C.N.M.A.S.I.) erau interzise orice lucrări, chiar și de tencuieli sau zugrăveli precum și actele de vânzare, înstrăinare, schimbări de destinații efectuate asupra unor monumente sau clădiri aflate în ansambluri istorice, fără proiect avizat de Comisia Monumentelor Istorice.
Zona centrală a localității Săliște, ce cuprindea un mare număr de gospodării tradiționale, de interes arhitectural, a fost delimitată prin proiectul „Studiu ansambluri de arhitectură și zone rezervate Județul Sibiu”, întocmit de S.C. PROIECT S.A. Sibiu, și cuprindea un procent însemnat din suprafața localității.
În urma controalelor efectuate în această zonă, s-au constatat efectuarea a numeroase lucrări fără avizul C.Z.M.A.S.I., care încălcau legislația în vigoare, axate în principal pe următoarele direcții:
socluri placate cu materiale neadecvate arhitecturii tradiționale și care agravau igrasia (placaje marmură, tencuieli mozaic),
modificări de goluri, înlocuirea a două ferestre de mici dimensiuni din fațadele unor locuințe tradiționale cu o fereastră mare, în trei canate, disproporționată față de dimensiunile fațadei și inutilă ca sursă de lumină,
tencuieli inestetice, tip calcio vecchio sau strop, rugoase, având în componență ciment care favoriza igrasia,
porți metalice sau de lemn care se îndepărtează de la tipul tradițional, prin exces decorativist.
Intervenții deosebit de grave s-au constatat și la imobilul de la nr. 1206 precum și la fosta casă parohială, aflată pe Lista monumentelor istorice, față de care C.Z.M.A.S.I. solicita luarea măsurilor urgente în vederea revenirii la faza inițială în baza unui proiect avizat.
Primăria Săliște era informată, totodată, că păstrarea valorilor arhitecturale tradiționale care, de altfel, nu contraveneau în nici un fel cerințelor de confort din acel moment, constituia o îndatorire de onoare a comunității, reprezentată prin primărie. În lipsa acestei preocupări, localitatea își pierdea identitatea, specificitatea și își rupea legăturile cu trecutul istoric. În același timp se irosea un potențial însemnat turistico-economic.
Aceeași adresă a fost trimisă și către Consiliul Local al Comunei Slimnic, care era informat că, în zona centrală a localității, delimitată prin studiu întocmit de S.C. PROIECT S.A. Sibiu în 1991 ca urmare a comenzii Direcției Monumente Istorice, se afla un mare număr de construcții cu valoare arhitecturală, care trebuiau urmărite permanent de primăria comunei. O deosebită atenție trebuia acordată clădirilor care se aflau în imediata apropiere a bisericii evanghelice și a bisericii sătești, unde în urma controalelor efectuate, au fost depistate lucrări de decapare a tencuielilor și de înlocuire a tâmplăriei la un imobil aflat în această zonă, solicitându-se oprirea lucrărilor și revenirea la situația anterioară.
În mai multe rânduri, ca urmare a verificărilor efectuate și a constatării unor deficiențe, în situațiile în care era posibil, reprezentanții C.Z.M.A.S.I. au luat măsurile necesare pentru remedierea problemelor identificate. Astfel, în urma unui control efectuat la imobilul din Sibiu, str. S. Brukenthal nr. 1, monument istoric de mare valoare (nr. 33 B 053), C.Z.M.A.S.I. a găsit, în curtea casei, patru fragmente ale unui portal din piatră din perioada renașterii, care în ultima vreme au fost folosite impropriu ca subasment pentru pavajul curții. Se solicita Muzeului Brukenthal luarea măsurilor pentru recuperarea și punerea sub protecție a respectivelor fragmente în cadrul lapidariului muzeului de istorie, în condiții care să asigure buna lor conservare.
Prin analogie cu alte elemente de pietrărie de la imobilul respectiv, se putea presupune că fragmentele proveneau de la casa în curtea căreia au fost găsite. Pentru ca în eventualitatea unei viitoare restaurări a clădirii aceste fragmente să poată fi folosite fie direct, fie în vederea unei reconstituiri prin anastiloză, se solicita aceleiași instituții să ia măsurile necesare pentru identificarea locului de proveniență.
La același imobil, reprezentanții O.J.P.C.N. Sibiu au constatat, la un control efectuat în decembrie 1997, executarea unor lucrări interioare (îndepărtări de tencuieli), fiind sesizată în acest sens Inspecția Județeană pentru Siguranța Construcțiilor, Urbanism și Amenajarea Teritoriului pentru luarea măsurilor legale în cauză. Lucrările efectuate erau de natură să prejudicieze grav substanța monumentului, acestea fiind executate în partea cea mai importantă a clădirii, cu elemente de o mare valoare aparținând perioadelor gotice și renascentiste. În acest caz, era posibil ca prin lucrările efectuate să fi fost distruse suprafețe acoperite cu frescă. Conform legislației în vigoare, toate lucrările executate la monumente istorice, inclusiv cele interioare, trebuiau avizate inclusiv de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice.
Exploatarea neadecvată a imobilelor monument istoric a constituit una dintre cauzele deteriorării grave ale acestora. În urma numeroaselor controale efectuate, O.J.P.C.N. a identificat o serie de imobile cu statut de monument istoric din centrul municipiului, deteriorate datorită acestor nepotrivite utilizări, impunându-se, de urgență, schimbarea destinației respectivelor obiective. În acest sens putem da o serie de exemple care se încadrează în această problematică. La casa Reussner – Weidner – Czekelius din Piața Republicii (Piața Mare) nr. 16, de care am amintit anterior, proprietate a E.P.C.F.L., având destinația de magazine, depozite și locuințe, se impunea desființarea depozitelor și a unităților comerciale din curte, desființarea traficului de mărfuri care se făcea prin gangul de trecere, restaurarea acestui gang, inclusiv a ușii stil renaștere din componența sa. Apoi, într-o a doua etapă, era necesară restaurarea generală a clădirii, începând cu refacerea aspectului inițial al fațadei și decaparea picturii murale din trei locuințe situate la etaj și, în final, schimbarea destinației imobilului, fiind făcute în acest sens propuneri concrete.
Cu privire la situația clădirii din Mun. Sibiu, str. Conrad Haas nr. 1, C.Z.M.A.S.I. s-a adresat R.A.G.C.L., prin trei adrese succesive, sesizând deficiențe grave identificate la nivelul învelitorii (țigle sparte, jgheaburi defecte și înfundate), al instalațiilor interioare de apă-canal, precum și finisaje interioare și exterioare necorespunzătoare, toate acestea contribuind la menținerea igrasiei și la deteriorarea gravă a imobilului. Se atrăgea atenția că, în calitate de proprietar, avea obligația de a lua măsuri urgente pentru remedierea acestei situații, mai ales că imobilul menționat are o mare valoare istorică și arhitecturală. Proprietarii mai erau informați că pentru lucrările ce trebuiau executate era nevoie de întocmirea unui proiect, înaintat spre avizare C.Z.M.A.S.I. și Primăriei Municipiului Sibiu. O situație deosebit de alarmantă s-a constatat și la imobilul din str. Hermann Oberth nr. 8, unde pivnița imobilului era inundată până la suprafața terenului (cota 0,0), situație care punea în pericol stabilitatea clădirii.
Controalele și verificările efectuate de către O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au fost determinate și de sesizările, destul de numeroase, ale locatarilor imobilelor amplasate în centru istoric al Mun. Sibiu, care s-au adresat instituțiilor sibiene în vedea luării măsurilor legale în cazul încălcării legislației în domeniu. Reprezentanții Oficiului și Comisiei zonale au răspuns prompt acestor solicitări, concluziile controalelor fiind comunicate, pentru luarea măsurilor legale, autorităților locale cu aceste atribuții. De multe ori însă nu erau sesizate intervenții importante. Spre exemplu, la imobilul din str. Avram Iancu nr. 17, doi locatari l-au reclamat pe al treilea de efectuarea unor lucrări neautorizate, solicitând totodată acestei instituții să nu autorizeze respectivele lucrări (un W.C. din P.F.L. construit pe balconul comun).
În altă situație, ca urmare a sesizării unor locatari, C.Z.M.A.S.I. a efectuat un control la imobilul din Sibiu, str. Moș Ion Roată nr. 6 (colț cu str. Turnului), imobil monument istoric datând din sec. XV-XVIII, constatând lucrări neautorizate în curs de finalizare, respectiv executarea unei scări metalice și a unei terase închise cu aspect industrial, ce agresa estetic și funcțional atât curtea imobilului în cauză cât și a imobilului vecin de pe str. Turnului nr. 1, compartimentări ușoare și finisaje la nivelul etajului, decapări de zugrăveli exterioare, în urma cărora s-au descoperit fragmente de decorație murală cu inscripții din perioada barocă, care trebuiau protejate și restaurate cu specialiști în materie, precum și reparații cu ciment și tencuieli tip strop la soclu ce duceau la agravarea igrasiei și erau inestetice, zugrăveli neadecvate la soclu și la zona de contact cu casa vecină.
Se preciza că beneficiarul a depus la C.Z.M.A.S.I. un proiect incomplet, insuficient detaliat, care nu întrunea condițiile minime pentru a fi avizat. Având în vedere cele constatate, se solicita Primăriei Mun. Sibiu luarea măsurilor care se impuneau în vederea aducerii clădirii la o formă corespunzătoare, în baza unui proiect avizat conform legii, care să trateze imobilul ca un tot unitar.
În urma sesizării locatarilor imobilului din Sibiu, str. Turnului nr. 23 (clădire în stil neoromânesc, situată în rezervația de arhitectură, susceptibilă de a fi inclusă ca obiectiv distinct în Lista monumentelor istorice), s-au constat grave deficiențe la nivelul învelitorii și a sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale: deteriorarea învelitorii și a asterelii pe care acesta era așezată; deteriorarea unor elemente de rezistență ale șarpantei; jgheaburi înfundate și burlane întrerupte la nivelul parterului, ceea ce făceau ca fațada să fie grav afectată de apele pluviale etc. Ținând cont că infiltrațiile au produs putrefacția unor elemente de lemn de la nivelul șarpantei, afectând interiorul apartamentelor și fațada, C.Z.M.A.S.I. a solicita proprietarului imobilului, A.A.I.F.L. Sibiu, să intervină de urgență pentru remedierea problemelor constatate, în baza unui proiect avizat de această instituție.
O altă sesizare a fost adresată Comisiei zonale de către locatarul imobilului din Sibiu, str. Movilei nr. 21, cu privire la lucrările neautorizate executate la imobilul de pe aceeași stradă, de la nr. 23. În urma verificărilor efectuate, O.J.P.C.N. a constatat și a comunicat petentului că aceste lucrări nu au respectat prevederile proiectului avizat de către Direcția Monumente Istorice, fapt adus la cunoștința acestui for. Nefiind abilitați conform legii să sisteze executarea lucrărilor neautorizate și să aplice penalitățile corespunzătoare, reprezentanții Oficiului au sesizat Primăria Municipiului Sibiu și Inspecția Județeană în Construcții, care au atribuții în acest sens. Întrucât lucrările executate erau în totală contradicție cu exigențele ce se impun în zona protejată a centrului istoric, O.J.P.C.N. a recomandat revenirea la situația inițială.
Și asupra imobilului din Sibiu, str. Ocnei nr. 5-7 au fost depistate lucrări neautorizate, semnalate Primăriei Municipiului Sibiu. Aceste lucrări au constat din decapări de tencuieli și refacerea acestora pe bază de mortar cu ciment tip strop, modificări ale unui gol de ușă interior, îndepărtarea neglijentă a unor straturi de zugrăveli ce au dus la deteriorarea zugrăvelilor decorative aflate sub acestea, precum și montarea unei firme nepotrivite cu fațada. Lucrările au continuat și după sesizarea C.Z.M.A.S.I. Doar după efectuarea acestor lucrări, proprietarul a depus pentru avizare proiectul de amenajări interioare ale imobilului, întocmit de colectivul de proiectare al A.A.F.L.C.V.L. Sibiu. În aceste condiții, în conformitate cu instrucțiunile D.M.A.S.I. București, C.Z.M.A.S.I. nu a emis avizul pentru lucrările deja executate.
Dar nu numai obiectivele din Municipiul Sibiu au fost vizate de controalele O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I. Pentru monitorizarea respectării legislației din domeniu în cadrul rezervațiilor de arhitectură, numeroase controale și verificări au fost executate și în Municipiul Mediaș, posesorul unui mare număr de obiective protejate. Și în cadrul acestor controale s-a urmărit identificarea lucrărilor neautorizate precum și analizarea proiectelor depuse spre avizare. Acest ultim aspect a fost vizat cu ocazia verificărilor efectuate în data de 17 septembrie 1992, ocazie cu care au fost constatate o serie de deficiențe. Pentru imobilul din str. Pompierilor nr. 1A (amenajare casă de schimb valutar), proiectul a fost completat cu solicitările anterioare ale C.Z.M.A.S.I, dar lucrările au fost demarate anterior acestora, fără a se aștepta avizarea. S-au folosit pe scară largă tencuieli necorespunzătoare cu mortar de ciment, ceea ce a dus la agravarea igrasiei. Se solicita îndepărtarea acestor tencuieli, cel puțin în partea veche a clădirii și refacerea lor cu mortar de var. La imobilul din str. Eminescu nr. 4 s-au demarat, de asemenea, lucrările fără a se aștepta avizarea, iar prevederile din proiect nu au fost respectate în totalitate. Având în vedere și faptul că imobilul se afla în piața din fața primăriei, se solicita refacerea proiectului de către un proiectant autorizat, care să cuprindă detalii ale tâmplăriei, firmei, corpurilor de iluminat și să ofere indicații concrete asupra finisajelor și a gamei cromatice. Și la imobilul din str. Târnavei nr. 4 au fost demarate lucrările fără să se aștepte avizarea proiectului, deși documentația a fost depusă doar cu o zi înainte de efectuarea verificării în teren. Comisia nu a fost de acord cu prevederile din proiect, prin care se prevedea crearea unui acces direct din stradă ceea ce ar fi distrus unitatea fațadei. De asemenea, la interior s-au executat finisaje care duceau la apariția igrasiei. În acest caz se solicita revenirea la situația inițială și găsirea unei formule de realizare a accesului prin curte.
Ultimul proiect analizat a fost cel referitor la imobilul din str. Târnavei nr. 7, unde se solicita aprobare pentru construirea unui laborator de îmbuteliat răcoritoare. În acest caz nu s-a aprobat ridicarea unei noi construcții în apropierea zidului cetății, cu atât mai mult cu cât era vorba de un spațiu de protecție. Dimpotrivă, C.Z.M.A.S.I. arăta că era necesară asanarea întregii zone prin dezafectarea garajelor existente.
Cu privire la celălalt aspect al verificărilor efectuate, respectiv identificarea lucrărilor neautorizate, în data de 14 iulie 1993, specialiștii C.Z.M.A.S.I. au efectuat un nou control în rezervația de arhitectură medievală Mediaș, fiind depistate numeroase lucrări executate ce contraveneau legislației în vigoare și practicii de intervenție în zone protejate: str. Azilului nr. 1 (crearea unui gol de ușă, a unei firme și a altor amenajări interioare și exterioare), str. Honterus nr. 30 (tencuieli de tip strop, cu ciment, la un imobil de factură barocă), str. Honterus nr. 26 (tencuieli de tip strop, cu ciment, precum și montarea unor jaluzele discordante față de specificul arhitectural al imobilului și al zonei), str. Honterus nr. 33 (tâmplărie exterioară și firmă inestetice, executate fără proiect), str. Honterus nr. 2 și str. Ghe. Doja nr. 1 (tencuieli cu ciment). Față de cele constatate, Comisia zonală solicita Primăriei Mediaș luarea măsurilor necesare pentru revenirea la situația inițială și pentru sancționarea autorilor lucrărilor menționate.
Dar, pe lângă cele două municipii, și celelalte localități ale județului sunt posesoare ale unor monumente istorice și zone protejate valoroase, O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I. efectuând controale în majoritatea acestora și constatând, nu de puține ori, starea foarte gravă de conservare a unor monumente, aflate aproape de colaps. Astfel, în urma deplasării delegaților celor două instituții în comuna (apoi orașul) Miercurea Sibiului, s-a constatat starea avansată de degradare a unor obiective protejate. Astfel, imobilele cu nr. 217 și 218 din piața centrală a localității, ambele datând din sec. XVIII, incluse în Lista monumentelor istorice la nr. 33 B 391 respectiv 33 B 389, la acea dată neutilizate, prezentau grave deficiențe la nivelul învelitorii, ceea ce a dus la degradarea șarpantei, a planșeelor de lemn și a bolților.
Întrucât cele două monumente istorice se aflau în proprietatea Primăriei, se solicita acestei instituții luarea măsurilor urgente care se impuneau, respectiv refacerea învelitorilor, instituirea unor măsuri de protecție și pază și evacuarea depozitului de piei crude care funcționa aici. Se reamintea Primăriei că încălcarea prevederilor legale în domeniul patrimoniului cultural cădea sub incidența Codului penal, art. 217 al. 2 și art. 218 al. 1.
Posesor al unui mare număr de imobile cu statut de monument istoric, atât religioase cât și laice, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, cu sediul la Sibiu, a executat, în numeroase rânduri, intervenții asupra obiectivelor deținute fără obținerea avizelor și autorizațiilor necesare. Ca urmare, C.Z.MA.S.I. a comunicat acestei instituții că, în conformitate cu reglementările legale în domeniul monumentelor de arhitectură, orice lucrare asupra unui monument sau ansamblu de monumente trebuie să se facă în baza unui proiect avizat de Comisia zonală sau de către cea națională, această prevedere aplicându-se și în cazul unor lucrări de reparații curente (zugrăveli, tencuieli, acoperiș etc.). Era necesar, de asemenea, ca lucrările să respecte proiectele întocmite și aprobate și să beneficieze de o urmărire continuă pe șantier de către proiectant.
În sensul celor arătate mai sus, C.Z.M.A.S.I. menționa că lucrările executate la cel puțin două obiective deținute de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice, respectiv casa parohială din Cata (jud. Brașov) și Casa cu cariatide din mun. Sibiu, str. Mitropoliei nr. 13, au încălcat grav prevederile menționate. În cel de-al doilea caz, aflat în județul Sibiu, s-au executat tencuieli exterioare inestetice și care agravau igrasia la nivelul curții și gangului, unde la acea dată se lucra și la refacerea unor instalații edilitare. Se menționa că în ambele cazuri s-a intervenit fără proiect.
Ținând seama de gravitatea extremă a unor asemenea fapte, care prin consecințele lor ireversibile au pus sub semnul întrebării dăinuirea în continuare a unei însemnate părți a patrimoniului imobil din zona noastră, C.Z.M.A.S.I. solicita luarea măsurilor energice pentru respectarea legislației în vigoare în domeniul monumentelor istorice și o mai strânsă colaborare cu reprezentanții acestei Comisii.
În cea ce privește casa din Sibiu, ca urmare a verificărilor efectuate de către O.J.P.C.N. și Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Sibiu, s-a constatat că balconul și cele două cariatide de piatră se aflau într-o stare avansată de degradare. Ca urmare, se solicita proprietarului, Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, să ia măsuri urgente de readucere a balconului la starea inițială prin completarea cu toate elementele de rezistență și arhitectură, restaurarea cariatidelor și zugrăvirea fațadei. Pentru restaurare urma să se adreseze Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă și Laboratorului din complexul muzeal. Imobilul fiind monument istoric, se aplicau prevederile Legii nr. 63/1974 art. 14 pct. d și art. 26.
SITURI ARHEOLOGICE
Numeroase probleme și încălcări ale legislației în vigoare au fost identificate și în cadrul controalelor efectuate de O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. la siturile arheologice de pe raza Județului Sibiu. În marea majoritate a cazurilor erau încălcate prevederile Legii 63/1974 și ale Legii investițiilor nr. 9/1980, săpăturile fiind executate fără eliberarea terenului de sarcină istorică (arheologică). Într-o adresă către I.A.C.M. Mediaș și spre știință Consiliului Popular al Județului Sibiu și Consiliului Popular al com. Brateiu, O.J.P.C.N. informa că pe lista monumentelor de cultură din România, la capitolul „monumente – rezervații arheologice”, cu nr. 33 A 008, se afla nominalizat complexul de așezări și cimitire prefeudale de la Brateiu – terasa râului Târnava Mare, de o importanță capitală pentru istoria formării poporului român.
În conformitate cu legislația din domeniu, lucrările de exploatare a nisipului din această zonă erau permise numai după eliberarea terenului de sarcină istorică. Întrucât lucrările de excavare erau continuate în zonele care nu au fost supuse încă cercetării arheologice, în pofida celor de mai sus și a înțelegerilor încheiate de I.A.C.M. Mediaș cu Institutul de Arheologie din București și C.Z.M.A.S.I., se solicita de către această ultimă instituție măsuri pentru respectarea legislației care privește ocrotirea acestei rezervații arheologice.
Și cu ocazia controalelor efectuate în Mun. Sibiu unde erau executate săpături arheologice, au fost descoperite grave nereguli, multe situri fiind iremediabil afectate. Într-o adresă către Întreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală Locativă Sibiu, O.J.P.C.N. sesiza faptul că în zona gării, în spațiul cuprins între str. Hurmuzachi și bl. 41, cu ocazia săpării unor șanțuri pentru canalizare, au fost afectate structuri arhitectonice, aflate în subsol, părți componente dintr-un monument istoric. Materialul recoltat din săpătura mecanică (ancadramente, ghiulele, ceramică) ar fi indicat o datare timpurie (sec. XIII?). Potrivit prevederilor legale în vigoare, se solicita acestei instituții înaintarea unei comenzi pentru cercetări arheologice în vederea eliberării terenului de sarcină istorică.
CIMITIRE ȘI MONUMENTE DE EROI
Alte obiective vitregite de atenția autorităților locale care, datorită indiferenței de care s-au „bucurat”, suferind grave și iremediabile distrugeri, au fost cimitirele și monumentele de eroi de pe raza jud. Sibiu. În cadrul controalelor efectuate de O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I. au fost identificate numeroase probleme cu care se confruntau aceste obiective, fiind trase semnale de alarmă în acest sens, de multe ori, din păcate, fără nici un rezultat, atât organismele județene cât și cele locale rămânând surde la aceste sesizări.
În funcție de posibilitățile materiale reduse de care dispuneau (lipsă autoturism, fonduri limitate), reprezentanții O.J.P.C.N. și, apoi, cei ai C.Z.M.A.S.I. au realizat controale la majoritatea acestor obiective din județ, în urma verificărilor și a constatărilor de pe teren, fiind făcute propuneri concrete de remediere a deficiențelor întâlnite.
Printr-o notă adresată Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă Sibiu, reprezentanții Oficiului sibian atrăgeau atenția cu privire la starea de conservare a cimitirelor și monumentelor de eroi și a monumentelor funerare aparținătoare unor personalități de seamă ale istoriei și culturii românești, făcând totodată propuneri de restaurare a acestora. Astfel, în cimitirul din Sibiu, str. Justiției nr. 5 erau necesare lucrări de amenajare, în special crearea de noi alei în vederea facilitării accesului la monumentele funerare aparținând lui Zaharia Boiu, I. Hodoșiu, I.C. Drăgușanu. La mormântul lui Iliadis Manasis, primul medic ce a întemeiat un spital la Sibiu, erau necesare lucrări de reparare a acoperișului metalic ce proteja monumentul (valoros și din punct de vedere artistic).
În urma verificărilor efectuate în cimitirul din Sibiu, str. Reconstrucției nr. 17, specialiștii Oficiului considerau, de asemenea, că sunt necesare lucrări de amenajare a aleilor de acces la mormintele lui George Barițiu, dr. Ioan Rațiu, I. Sterca Șuluțiu și David Urs de Marginea, ca și curățarea bustului lui Alexandru Papiu Ilarian.
Și la Mediaș se considera necesar să se găsească o modalitate de a facilita accesul la mormântul lui Stefan Ludwig Roth, întrucât poarta de intrare era închisă mare parte din timp, iar monumentul nu putea fi văzut decât din șoseaua Sibiu – Dumbrăveni, care se află în vecinătate.
În luna septembrie 1988, reprezentanții O.J.P.C.N. Sibiu au efectuat un control și la Săliște, pentru verificarea stării de conservare a monumentului închinat eroilor din cele două războaie mondiale. Ridicat pe un promontoriu de deal în localitatea Galeș (imediat lângă Săliște), acesta prezenta o stare avansată de degradare, mai ales a părții inferioare, favorizând înclinarea sa cu 15º față de verticală. Specialiștii O.J.P.C.N. prezenți la fața locului au făcut o serie de propuneri de remediere a acestor deficiențe (precum și o schiță cu detalierea acestora) în vederea consolidării postamentului și a părții inferioare din lemn, lucrările respective putând fi rezolvate prin contribuția cetățenilor loc. Galeș, cu sprijinul Comitetului Executiv al Consiliului Popular Săliște. Oficiul de patrimoniu făcea apel la conducerea acestei instituții să ia toate măsurile necesare pentru restaurarea monumentului până la începerea sezonului rece pentru ca un bun din patrimoniul cultural național să fie salvat de la o degradare iminentă.
Dar, din fericire, au fost și obiective la care, datorită atenției de care se bucurau mai ales din partea cultelor, s-a constat o stare mai bună de conservare. La solicitarea Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Sibiu cu privire la efectuarea de verificări în teren pentru constatarea stării de conservare a monumentelor funerare aparținând unor personalități de seamă ale istoriei și culturii românești și cimitirelor sau monumentelor de eroi, ca și a cadrului de valorificare a obiectivelor respective, O.J.P.C.N. a efectuat controale în mai multe localități ale județului posesoare de astfel de obiective.
Cu ocazia deplasării în teren a specialiștilor Oficiului sibian s-a constatat că cea mai mare parte a monumentelor și cimitirelor respective întrunesc condiții bune de conservare. În mare parte ele se aflau în incinte aparținând cultelor, care le îngrijeau cu o deosebită atenție. Un exemplu negativ a fost identificat însă la Avrig, în curtea bisericii ortodoxe, unde troița ridicată de cercetași în anul 1932 în cinstea eroilor români căzuți la datorie în primul război mondial, era căzută și aruncată lângă un gard de incintă, întrunind încă condiții optime de restaurare.
Reprezentanții O.J.P.C.N. propuneau luarea unor măsuri de valorificare a acestor monumente, o soluție în acest sens constituind-o realizarea unor plachete cu un text biografic adecvat, verificat în prealabil, care să dea o imagine mai amplă personalității respective, ca și un aspect instructiv, de largă informare a publicului vizitator.
***
Analizând activitatea desfășurată de cele două instituții de o importanță fundamentală pentru ocrotirea patrimoniului cultural național din Județul Sibiu și nu numai, putem concluziona că numai datorită profesionalismului, abnegației și a rezistenței de a nu ceda presiunilor exercitate asupra lor, dovedite de reprezentanții O.J.P.C.N., apoi C.Z.M.A.S.I. s-au putut salva, în mare parte, rezervațiile de arhitectură ale județului Sibiu și un număr mare de monumente istorice, fără de care proiecte de mare anvergură, precum „Sibiu – Capitală Culturală Europeană” (2007) sau „Sibiu oraș baroc” (2012) nu ar fi fost posibile, cu tot ceea ce decurge din acestea din punct de vedere economic și social.
Faptul că centrul istoric al Mun. Sibiu este considerat una din cele mai bine conservate rezervații de arhitectură din această zonă a continentului (Sibiul pe locul 8 pe lista celor mai frumoase orașe din Europa conform unui sondaj actual Michelin) este, în primul rând, meritul celor care au activat, de-a lungul mai multor decenii, cu profesionalism și devotament, în slujba patrimoniului cultural sibian, în cadrul celor două instituții: O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I., amintindu-i aici pe dr. arh. Herman Fabini, prof. dr. Thomas Nagler, prof. dr. arh. Paul Niedermaier, prof. dr. Alexandru Avram, biolog Gheorghe Ban, arh. Ioan Bucur, istoric Vasile Crișan, arh. Gheorghe Petrașcu, arh. Ovidiu Dunca, arheolog dr. Petre Munteanu Beșliu și desigur, alți specialiști din Sibiu sau din țară, unii stabiliți în prezent în străinătate, arhitecți (Radu Medrea, Gerhard Schuster, Vlad Grigorov, Victor Moraru) și arheologi (prof. univ. dr. Zeno Pinter, conf. Dr. I. M. Țiplic, dr. Dana Marcu). O mare parte dintre aceste personalități mai activează încă, din diferite poziții, în slujba protejării patrimoniului cultural sibian.
CONCLUZII
Actele normative care au constituit legislația din domeniul patrimoniului cultural național au reflectat societatea românească de la acel moment, fiind influențate, în litera și spiritul lor, mai puțin de actele internaționale în domeniu și mai mult de realitățile autohtone, de principiile după care au funcțional regimurile succesive din România în diferitele epoci studiate. Uneori însă, ce-i drept mai rar, unele reglementări legale și-au depășit timpul, fiind echivalente chiar cu cele din statele europene cu o bogată tradiție în domeniu.
Legea nr. 63/1974, dincolo de limitele ei evidente, a încercat să reglementeze regimul juridic al patrimoniului cultural național pornind de la principiul, corect de altfel, potrivit căruia proprietatea asupra unui bun cultural (mobil sau imobil) este condiționată, intrând oarecum în contradicție cu unul din principiile de bază ale dreptului modern, acela al garantării proprietății private. Această condiționare este determinată, în principal, de importanța istorică și documentară a bunurilor respective pentru cultura și pentru identitatea noastră națională, având caracterul de mărturii și trebuind conservate și păstrate.
Legislația și în general întreg sistemul instituțional din domeniul patrimoniului cultural național ar fi trebuit să ducă la protejarea efectivă a acestui patrimoniu, de la identificare, clasare până la măsurile de conservare și restaurare întreprinse. Din păcate, nu și-au produs efectul scontat decât în foarte mică măsură. Au fost înființate și desființate instituții după bunul plac și după interesele conducătorilor vremii, monumentele istorice fiind puse mereu în plan secund.
În perioada funcționării Direcției Monumente Istorice (desființată în 1977), Legea privind monumentele de cultură (H.C.M. nr. 661/1955) a fost aplicată relativ corect, spațiul cuprins între zidurile medievale de apărare, împreună cu imobilele aferente, fiind considerat rezervație de arhitectură, cu toate avantajele ce derivă din acest regim de protecție, ceea ce a dus la intervenții destul de puține în aceste zone. Lucrurile s-au înrăutățit însă după desființarea Direcției Monumente Istorice. Abordând în mod concret problema Sibiului, observăm că s-a trecut, începând de la mijlocul deceniului 9, la demolarea unor suprafețe însemnate din partea de est a orașului istoric argumentându-se, nimic mai fals, că substanța construită în acea zonă era fără valoare economică, funcțională și istorică. Detaliul de sistematizare respectiv a fost întocmit de către Institutul Județean de Proiectare al cărui arhitect șef era, la vremea aceea, Constantin Voiculescu. Considerăm că a fost vorba de un concept de sistematizare total eronat, care a determinat o pierdere din substanța istorică medievală a orașului. Aplicarea planului de sistematizare al Sibiului a dus în ultima perioadă a epocii comuniste la demolarea a numeroase clădiri de patrimoniu.
Nu putem să ne bucurăm astăzi de privilegiul de a fi primul oraș românesc, și singurul de până acum, care a avut onorantul statut de capitală culturală europeană în anul 2007, de faptul că în 2012 Sibiul este sărbătorit ca oraș baroc, de faptul că în majoritatea clasamentelor europene de profil Sibiul se menține pe primul loc din țară din punct de vedere al valorii monumentelor și al atracțiilor turistice, întrecând chiar bisericile pictate din nordul Moldovei care, timp de decenii, au fost principala atracție de turism cultural a României, fără să aruncăm o privire asupra instituțiilor și a persoanelor care au făcut posibile aceste lucruri în ultimele decenii. Nu a fost deloc ușor să te lupți cu morile de vânt, împotriva unor tendințe distructive ale autorităților centrale și locale care considerau patrimoniul național, și aici ne referim la monumente istorice și zone protejate, ca o piedică în calea modernizării societății. Viziunile extrem de limitate ale conducătorilor țării din diferite momente nu puteau concepe o coabitare între vechi și nou, între tradiție și modernitate. Nu, tot ce era vechi trebuia ras de pe fața pământului, făcând loc realizărilor noilor epoci.
După studierea arhivei Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu am tras o serie de concluzii. În primul rând, cu toate opreliștile și limitările determinate de sistem și de condițiile economice, sociale și politice, activitatea Oficiului Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu a fost deosebit de eficientă asigurând, în măsura posibilităților, păstrarea în condiții bune a monumentelor istorice din județ. Și asta fără a neglija patrimoniul cultural mobil, de asemenea de mare importanță.
Apoi, după 1990, Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est s-a impus ca un luptător pentru drepturile și în slujba monumentelor istorice. Înființat imediat după revoluție, într-o perioadă de ample transformări (politice, economice, administrative, legislative), acest organism a reușit, deși fără resurse, să țină pe linia de plutire un patrimoniu căruia autoritățile locale i-au pus gând rău, nefiind interesate de păstrarea, conservarea sau promovarea acestuia. Lipsa lor de perspectivă se poate constata limpede astăzi când, după protejarea și reabilitarea patrimoniului urbanistic din centrul orașului, realizate cu ocazia evenimentelor din anul 2007 când Sibiul a fost capitală culturală europeană, afluxul de turiști a continuat și în anii următori, cu toată criza economică mondială care a afectat veniturile oamenilor.
Tot prin contribuția directă a celor două instituții au fost introduse în Lista monumentelor istorice (publicată succesiv în perioada analizată) numeroase obiective cărora li s-a conferit, prin procedeul de clasare, un statut aparte care le-a asigurat protecția. Au devenit astfel, mai mult decât simple imobile lăsate în voia sorții, la dispoziția proprietarilor care nu aveau nici un interes să investească în salvarea substanței monumentelor, urmărind doar asigurarea confortului și a unor însemnate profituri de pe urma acestora.
Deși cu un număr de specialiști departe de necesități, cele două instituții au reușit să asigure o protecție eficientă a monumentelor istorice sibiene atât prin monitorizarea permanentă a acestora, prin analizarea cu profesionalism și responsabilitate a proiectelor înaintate spre aprobare privind intervenții asupra obiectivelor, prin condițiile trasate cu aceste ocazii, prin controale periodice organizate pe întreg teritoriul județului cât și prin rezistența manifestată în fața tendințelor distructive ale autorităților locale sibiene și prin încăpățânarea de a pune interesele monumentelor istorice înaintea intereselor personale.
Odată cu înființarea Inspectoratului Județean pentru Cultură am remarcat o diminuare a preocupărilor din domeniul protejării monumentelor istorice, devenind preponderent interesul pentru patrimoniul imaterial, pentru diferite manifestări mai mult sau mai puțin culturale, organizate pe tot cuprinsul județului. S-a simțit totodată, mai ales de la înființarea Direcție Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu (denumirea inițială a instituției) o tot mai puternică politizare a actului cultural, și acesta în detrimentul adoptării unor măsuri efective de protejare a monumentelor istorice. Acest aspect a fost determinat, după cum am arătat într-un capitol anterior, și de numirea, în general, în fruntea direcției a unor persoane de alte specialități, fără nici o legătură cu domeniul (medici stomatologi, ingineri, economiști). Și acesta este cu atât mai regretabil cu cât condițiile după anul 2000 au devenit mai favorabile, au fost adoptate legi speciale care reglementau activitatea în domeniu, iar numărul de specialiști și dotarea direcțiilor au fost mărite substanțial (datorită măsurilor solicitate pentru integrarea în Uniunea Europeană).
Pentru o valorificare cu adevărat eficientă a monumentelor istorice, trebuie realizată o cercetare cât mai detaliată a acestora. Din păcate, în zilele noastre, noua generație de specialiști este mai interesată de aspectele financiare ale problemei decât de cercetarea și protejarea propriu zisă a monumentelor istorice. O nouă generație mult sub ce a fost înainte…
Și în viitor, această problemă a conservării și restaurării monumentelor istorice ar trebui abordată din două puncte de vedere, pe de o parte în direcția salvării și păstrării monumentelor luate individual, iar pe de altă parte, din punct de vedere urbanistic, pentru păstrarea, restaurarea și, eventual, refacerea anturajului obiectivelor. Problema păstrării și restaurării anturajului monumentelor a fost pusă odată cu apariția nevoii de extindere a lucrărilor de sistematizare impuse de necesitățile vieții urbane moderne.
Desființarea Oficiilor județene pentru protecția patrimoniului cultural național și transferul atribuțiilor acestora către nou înființatele direcții județene pentru cultură și patrimoniu cultural național a reprezentat doar un aspect al amplului proces de reformă în domeniul culturii, determinat de schimbările din societatea românească postdecembristă și de condițiile impuse pentru aderarea României la Uniunea Europeană.
Dar ca să vorbim de înființarea Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu (ulterior Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național, cultele desprinzându-se din structurile Ministerului Culturii), trebuie să ne îndreptăm atenția și asupra terenului pe care a apărut această instituție, a condițiilor concrete existente și a organismelor care au funcționat anterior în acest domeniu atât de problematic. Înființarea D.J.P.C.N. Sibiu a fost realizată după o perioadă în care de această problematică răspundeau, concomitent, la nivelul Județului Sibiu câte două instituții, nu de puține ori fiind destul de dificil de delimitat atribuțiile fiecăreia. Dacă până la emiterea Ordonanței de Guvern nr. 68/1994 prin care era desființată Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice Transilvania Est, interesele culturii sibiene erau reprezentate de această instituție și de către Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu, mai târziu Oficiul de patrimoniu a funcționat pe acest segment împreună cu Inspectoratul pentru Cultură. Odată cu înființarea acestei ultime instituții menționate, i-au fost încredințate o serie de atribuții pe care le-a avut anterior Oficiul. Pentru clarificarea situației apărute, la începutul lunii martie 1998, a fost încheiat un protocol între cele două instituții. Datorită faptului că O.J.P.C.N. Sibiu era condus de un istoric de artă (dr. Alexandru Avram), acestei instituții i-a revenit sarcina gestionării Listei monumentelor istorice. De asemenea, pentru că la Inspectoratul pentru Cultură activa un arhitect (Ioan Bucur), respectiva instituție urma să aibă ca atribuții avizarea proiectelor înaintate. Nevoia încheierii unui protocol s-a impus datorită necesității clarificării atribuțiilor celor două instituții, în contextul unui mare volum de muncă și a unei imense responsabilități privind protejarea patrimoniului cultural național de pe teritoriul județului și, nu în ultimul rând, datorită faptului că exista o lipsă de coordonare între specialiștii acestora, competențele lor suprapunându-se sau chiar intrând în conflict. Apoi, s-a dovedit că în acest domeniu exista pericolul disipării competențelor consultative și decizionale. Responsabilitatea pentru una și aceeași problemă putea fi pretinsă/respinsă de mai multe organisme diferite.
Dar această problematică a protejării patrimoniului cultural național, în special cel imobil, s-a pus în discuție în România, cu mult timp înainte. Cu toate acestea, în mod paradoxal, deși în țara noastră problema protecției monumentelor istorice are o veche istorie, numeroase personalități ale culturii românești implicându-se de-a lungul timpului în promovarea și susținerea acestei problematici, în conștiința colectivă ecoul a fost întotdeauna prea slab. Aceasta pentru că opinia publică din România nu a înțeles importanța pe care o reprezintă patrimoniul cultural național în păstrarea identității noastre naționale. Mai mult, chiar preocuparea personalităților de care aminteam anterior a întâmpinat numeroase obstacole, nu a fost constantă și, ca urmare, nu au fost obținute rezultate notabile, nefiind stabilită o strategie coerentă pe termen lung.
Nici în perioada postdecembristă, cum de altfel nici în cea anterioară, nu s-a reușit implantarea în conștiința publică a respectului pentru protejarea patrimoniului cultural național în general și a monumentelor istorice în special. Datorită unei legislații lacunare s-a ajuns, la un deceniu după Revoluție, la o situație nedorită, complet diferită de cea întâlnită în alte state, ca mulți dintre proprietarii sau beneficiarii unui monument istoric să se considere nedreptățiți, având numai obligații și nici un drept. Pentru orice fel de intervenții sunt impuse, pentru obținerea avizelor și a autorizațiilor necesare, materiale de construcție specifice, proiecte și firme atestate să intervină pe monumente istorice, ceea ce măresc substanțial costurile, statul neimplicându-se absolut deloc în restaurarea acestor obiective. Dezinteresul autorităților locale și centrale față de această problematică a adus prejudicii însemnate monumentelor istorice din Județul Sibiu, multe dintre ele irecuperabile.
Apoi și cadrul legislativ de până în anul 2001 era deficitar pe acest segment de activitate. Reglementările privind monumentele istorice erau prevăzute de mai multe acte normative, legi, hotărâri și ordonanțe ale guvernului. Nu exista o lege a monumentelor istorice care să trateze problemele din domeniu într-o manieră unitară, corelate cu alte legi apărute în domenii adiacente, după cum întâlnim în state cu o bogată tradiție în domeniu (Franța, Italia, Anglia, Germania etc.). În anul 2001 a fost adoptată Legea nr. 422 privind protejarea monumentelor istorice, dar nici acest act normativ nu rezolva, nici pe departe, toate problemele din domeniu. Multe aspecte ale activității de protejare a patrimoniului cultural național imobil nu erau cuprinse, iar altele erau abordate tangențial. Printre multele probleme ale acestei legi este tratarea sumară și neadecvată a măsurilor care se pot lua în cazul încălcării prevederilor sale, precum și modul de înștiințare a proprietarilor de monumente istorice sau de imobile amplasate în zone construite protejate protejate/zone de protecție cu privire la statutul bunurilor deținute. Pentru monumentele istorice menționate distinct în listele de specialitate lucrurile erau destul de clare, primăriile având obligația de a monta însemne distinctive care să ateste această calitate, obligație îndeplinită mult mai târziu (în municipiile Sibiu, Mediaș și alte localități de abia în anii 2007-2008) iar în unele localități nu este îndeplinită nici în prezent, iar Direcția de Cultură trebuind să emită, conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 422/2001 rep., Obligația privind folosința monumentului istoric care să însoțească actele de proprietate, de concesiune sau de închiriere pe tot parcursul existenței imobilului în cauză, document întocmit însă pentru un număr infim de imobile. În cazul zonelor construite protejate, primăria fiecărei localități este obligată să marcheze aceste zone protejate prin însemne distinctive amplasate la toate intrările în zona construită protejată sau în orașul istoric ori satul istoric, după caz, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului culturii și cultelor (art. 18 alin. 3 din Legea nr. 422/2001 rep.), obligație îndeplinită de puține primării (Cisnădie, Mediaș parțial), nici chiar Primăria Municipiului Sibiu neconsiderând necesară punerea în aplicare a acestei prevederi legale. În schimb, legislația în domeniu nu reglementează în nici un fel semnalizarea imobilelor amplasate în zona de protecție a altor monumente istorice sau înștiințarea, sub orice formă, a proprietarilor cu privire la statutul imobilului deținut.
Din punct de vedere al prevederilor penale, mult mai eficientă în ceea ce privește tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale din domeniul monumentelor istorice s-a dovedit Legea nr. 50/1991 rep. privind autorizarea lucrărilor în construcții, act normativ cu prevederi mai clare și mai ușor de aplicat, dar și aceasta cu minusurile și scăpările sale.
O problemă reală, de care am mai vorbit, era numărul foarte redus de specialiști pe acest segment de activitate încadrați în instituțiile de profil și fondurile insuficiente de care dispuneau, monitorizarea stării fizice a celor peste 1000 de monumente și imobile amplasate în zone protejate fiind practic imposibil de realizat la intervale rezonabile. Era necesar ca, în conjunctura economică din acea perioadă, cu schimbări frecvente de destinații și proprietari, starea lor fizică, juridică și administrativă să fie controlată cel puțin o dată pe an, prin verificări detaliate efectuate la fața locului, de un personal specializat pe această problematică. Prin aceste evaluări periodice și prin măsurile dispuse de specialiștii care le realizau, trebuia să se urmărească evitarea/îndepărtarea intervențiilor nedorite, buna administrare și punerea în valoare a monumentelor în cauză. Ori, în cele mai multe cazuri, din păcate, monumentele erau lăsate în paragină, să se degradeze datorită vicisitudinilor vremii sau a intervențiilor neavenite, fără nici un fel de măsură de restaurare sau de conservare sau, dimpotrivă, se intervenea brutal asupra acestora, imaginea și substanța lor originară fiind definitiv alterate. Apoi, nu de puține ori, proprietarii de imobile protejate erau reticenți față de aceste controale, nepermițând specialiștilor să realizeze verificări complete și în interiorul obiectivelor.
În ceea ce privește distrugerea sau alterarea unui număr însemnat de monumente istorice, în aceeași perioadă analizată, primăriile nu erau pregătite, pe fondul problemelor economice și sociale din țară, să asigure protejarea obiectivelor de pe raza lor de competență. Structurile specializate din cadrul acestor instituții ar fi trebuit să cunoască monumentele istorice și problemele acestora, lucru care, din păcate, nu se întâmpla. Chiar dacă unele primării dețineau listele de evidență, eliberarea autorizaților de construcție privind intervenții pe monumente istorice se făcea cu prea mare ușurință, fără analizarea oportunității și prevederilor proiectelor înaintate spre aprobare. Apoi, relația între obiectivele vechi de patrimoniu și ceea ce se construia în acea perioadă trebuia să fie în atenția primăriilor și a celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, fiind necesară stabilirea unui echilibru care să asigure monumentelor istorice măsurile de protecție necesare și cadrul ambiental pentru punerea în valoare a acestora.
În primii zece ani de după revoluție, sarcina instituțiilor cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural național a fost una deosebit de dificilă, în special în ceea ce privește patrimoniul cultural mobil. În lipsa unei legislații care să apere aceste însemnate valori (abrogată imediat după decembrie 1989), au fost scoase din țară numeroase obiecte de patrimoniu, majoritatea ajungând în colecții străine pentru sume mult mai mici decât valoarea reală a acestora. Dar nici patrimoniul cultural imobil, respectiv monumentele istorice, nu s-a bucurat, în acest deceniu, de o situație favorabilă. Lipsa unor reglementări clare, eficiente, numărul redus de specialiști, apariția noilor îmbogățiți ai capitalismului postrevoluționar pentru care nu existau legi sau reguli de respectat, interesele imobiliare mari care vizau zonele protejate (în special centrul istoric al municipiului Sibiu) au adus însemnate prejudicii monumentelor istorice din județ, și numai eforturile susținute ale unui mic număr de specialiști care activau în conducerile O.J.P.C.N. sau C.Z.M.A.S.I. au redus proporțiile dezastrului.
La o analiză realizată în anul 1997 de către istoricul Vasile Crișan au fost evidențiate cele mai mari deficiențe ale activității acestei instituții. Ca principale puncte slabe ale instituției au fost cele de natură organizatorică (neadecvarea structurii de personal al instituției la sarcinile pe care le avea de rezolvat), legislativă (necesitatea organizării activității de ocrotire a patrimoniului pe baza unor legi și reglementări clare, de durată) și de imagine. În privința acestor ultime probleme (de imagine), s-a constatat că au avut mai multe cauze. Această imagine mai puțin apreciată a oficiilor era dată, pe de o parte, de faptul că erau percepute ca organisme restrictive de către persoanele fizice și cultele religioase obligate să-și declare bunurile susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național, să anunțe circulația lor, să solicite expertize și certificate pentru exportul bunurilor ce le aparțineau. Aceste prevederi legale erau considerate, de mulți, o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, aplicarea Legii 112/1995 privind trecerea în proprietate privată a imobilelor cu destinația de locuință a adus, de asemenea, deservicii de imagine O.J.P.C.N. Această instituție era considerată principalul vinovat pentru că oamenii nu-și puteau cumpăra locuințele situate în monumentele de arhitectură. Alte cauze ale deteriorării imaginii Oficiului erau necesitatea obținerii avizelor pentru proiectele privind intervenții asupra imobilelor cu statut de monument istoric, numeroase litigii determinate ca urmare a nerespectării legislației în domeniu, a prevederilor proiectelor avizate.
O altă problemă identificată a fost determinată de faptul că în ultimii ani de funcționare, activitatea Oficiului s-a axat mai mult pe problematica protejării monumentelor istorice. Acest lucru însă nu a fost unul negativ, problemele au apărut datorită numărului mult prea mic de specialiști ai instituției care nu puteau gestiona o problematică atât de vastă. În perioada următoare s-a încercat redresarea activității pe acest domeniu prin creșterea numărului de specialiști pe monumente istorice încadrați în structurile Direcției și dotarea acestora cu mijloacele de logistică și de birotică necesare. Acest lucru s-a reușit însă mai târziu, când datorită necesității ralierii la legislația europeană ca o condiție a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile bugetare privind patrimoniul cultural național și numărul specialiștilor din aceste instituții a trebuit adaptat la prevederile legilor comunitare. Dar, cu toate acestea, deși situația s-a îmbunătățit, fondurile alocate și numărul de specialiști rămâneau prea mici față de necesitățile reale.
Apoi se impunea restabilirea relațiilor cu primăriile din județ, în special cu departamentul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu. Un exemplu care trebuia generalizat era colaborarea dintre Oficiu sau Comisia zonală cu Primăria Municipiului Mediaș unde lunar aveau loc ședințe comune ale Oficiului Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu, Inspectoratul pentru Cultură, Serviciul tehnic al primăriei, cu consultarea altor specialiști din domeniu, în cadrul cărora erau analizate dosarele depuse spre avizare și se elaborau soluții. Dar, nu trebuie să uităm că un număr însemnat de monumente istorice erau amplasate în celelalte localități ale județului (orașe, comune și sate), și relațiile cu celelalte primării trebuiau reglementate, cu atât mai mult cu cât interesul acestor autorități locale, majoritatea schimbate la patru ani, era foarte redus față de protejarea monumentelor istorice. Întreținerea acestor monumente era, practic, o povară pentru autorități care nu înțelegeau și nu conștientizau că problema ocrotirii monumentelor istorice de pe raza de competență trebuia privită ca o prioritate absolută.
Nu de puține ori au fost înaintate spre aprobare către O.J.P.C.N./C.Z.M.A.S.I./I.J.C. proiecte defectuos sau incomplet întocmite, care nu respectau reguli stricte privind intervențiile pe monumente istorice, specialiștii instituțiilor menționate trebuind să intervină prompt pentru corectarea acestora. De aceea se impunea întocmirea unei evidențe complete (sau a unei baze de date) cuprinzând firmele și persoanele fizice care desfășurau activități de proiectare, construcții, confecționări de firme, elemente de tâmplărie, feronerie etc. De pe raza Județului Sibiu. Cu acestea urmau să fie organizate instruiri și perfecționări privind activitățile de proiectare, construcții, restaurări și orice alt fel de intervenții executate pe monumente istorice sau în zone protejate. În aceeași idee se impunea întocmirea unui ghid sau îndrumar în sprijinul persoanelor fizice sau juridice interesate să execute lucrări de construcții pe monumente istorice sau în zone protejate, pentru respectarea legislației în domeniu, corelat cu planurile urbanistice generale ale localităților.
Se impunea, de asemenea, asigurarea unei mai mari transparențe a activității instituției prin conștientizarea populației cu privire la importanța monumentelor istorice, la păstrarea acestor obiective deosebit de valoroase pentru cultura și identitatea noastră națională, să determine această populație, lucru deloc facil, să vadă în clădirile monumente istorice deținute mai mult decât niște simple și banale ziduri. De aceea trebuia să se înțeleagă că condițiile puse de către specialiștii instituției aveau acest scop și se încadrau în această direcție, nu urmăreau îngrădirea dreptului de proprietate, cum considerau mulți proprietari.
Actul oficial care a legiferat desființarea vechilor structuri și apariția Direcției de Cultură a fost Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protecția patrimoniului cultural mobil care prevedea reorganizarea inspectoratelor județene pentru cultură prin comasare cu oficiile județene pentru patrimoniu cultural național în direcții pentru cultură și patrimoniu cultural național.
Trei luni mai târziu, prin Hotărârea de Guvern nr. 286 din 8 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 124 din 13 martie 2001, privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, era prevăzută, de asemenea, înființarea direcțiilor județene pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național, personalul de specialitate al acestei instituții fiind transferat de la inspectoratele județene și de la oficiile de patrimoniu (cele două instituții erau comasate) prin organizarea de examene și concursuri, potrivit legii, pentru ocuparea posturilor în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern. În baza actelor normative menționate, începând din 13 iunie 2001, Oficiul pentru Patrimoniu Cultural Național al Județului Sibiu își înceta existența, după numai 26 de ani de la înființare. Noile direcții de cultură erau organizate ca servicii publice descentralizate, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii si Cultelor. Această hotărâre a fost abrogată doi ani mai târziu, prin Hotărârea de Guvern nr. 742 din 2003, dar direcțiile de cultură și-au continuat existența. De fapt, H.G. 286/2001 modifica H.G. 28 din 11 ianuarie 2001.
În ceea ce privește conducerea instituției, indiferent că vorbim de consilieri teritoriali șefi, directori, directori executivi sau coordonatori (care aveau statutul de funcționari publici, potrivit legii), a fost asigurată, până în prezent, în cei 11 ani de funcționare, de 6 persoane. Un număr destul de mare care dovedește o lipsă de continuitate atât de necesară desfășurării activității în bune condiții și pentru stabilirea unor priorități și direcții de acțiune pe termen mediu și lung. Dacă anterior transformării în direcție județeană, conducerea instituției a fost asigurată, în exclusivitate, de persoane de specialitate (critic de artă Livia Dan între 1990-1993, profesor Crina Popovici între 1993-1996 și profesor Alexiu Tatu între 1996-2002), ca de altfel și în perioada existenței O.J.P.C.N. și C.Z.M.A.S.I., după această dată la conducerea direcției au fost numiți atât specialiști (profesor Vasile Crișan între 2003-iulie 2008, profesor Adina Vlaic, interimar între iulie 2008-februarie 2009), cât și persoane cu alte specializări, care au activat anterior în alte domenii de activitate (dr. ing. Mircea Ștețiu, medic stomatolog, din iunie 2009-2011, ec. Călin Trufașiu din 2011 și în prezent).
În cei 11 ani de funcționare, indiferent de persoana care conducea instituția, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Sibiu, și-a propus să-și desfășoare activitatea pe baza unor principii, de altfel lăudabile dar, din păcate, mai mult sau mai puțin îndeplinite. Aceste principii priveau “protejarea patrimoniului cultural național, autonomia instituțiilor de cultură, libertatea de creație, primordialitatea valorii, șansele egale la cultură, identitatea culturale în circuitul mondial de valori și principiul potrivit căruia toate cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome si egale în fata autorităților”.
La articolul 15 alin. 1 al H.G. 28/2001 sunt enumerate atribuțiile direcțiilor de cultură nou înființate. În linii mari, aceste instituții organizate la nivel județean urmau să acționeze, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pentru dezvoltarea bazei materiale, diversificarea, modernizarea și optimizarea serviciilor culturale necesare comunităților locale, pentru protecția și promovarea culturii, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național și să asigure sprijin de specialitate pentru realizarea de programe și proiecte culturale de către instituții publice sau alte persoane juridice. Din păcate, actul normativ nu acordă o prea mare importanță atribuțiilor direcției în ceea ce privește protecția monumentelor istorice. După o lecturare a acestor atribuții, observăm că o importanță mai mare a fost dată celor privind încălcarea legislației dreptului de autor și a drepturilor conexe, sau acțiunilor de “revitalizare a tradițiilor și obiceiurilor locale, a ocupațiilor specifice tradiționale, de formare a specialiștilor și meseriașilor în domeniul artizanatului și meșteșugurilor tradiționale” sau de sprijinire a cultelor religioase în organizarea și desfășurarea unor activități specifice. Bineînțeles, fiecare domeniu al culturii, materiale sau imateriale, își are importanța sa, dar considerăm că problematica monumentelor istorice trebuia tratată mai în detaliu și cu mult mai mare atenție. Dar această succintă abordare a problematicii respective nu a fost, poate, întâmplătoare, politica de protejare a patrimoniului cultural imobil neînregistrând, din păcate, nici în perioada următoare, un sprijin real și consistent din partea autorităților centrale și locale. Acest lucru poate fi observat atât în fondurile alocate pe această linie (monumente istorice) cât și în interesul efectiv arătat activității de protejare a acestor obiective.
Un exemplu pe care îl considerăm relevant în acest sens este faptul că, deși erau prevăzute încă din anul 2001, nu au fost emise, nici până în prezent Obligațiile privind folosința monumentelor istorice, document obligatoriu conform prevederilor Legii nr. 422/2001 rep. Este adevărat că număr specialiștilor a fost și este unul redus în raport cu cel al necesității protejării monumentelor, dar nici nu s-au făcut pași în această direcție.
De asemenea, aspecte nefavorabile ale acestei activități pot fi observate și la alte instituții cu atribuții în domeniul protecției monumentelor istorice. Amintim aici obligația Primăriei Municipiului Sibiu de a monta pe fiecare imobil monument istoric însemnul distinctiv care să ateste această calitate, obligație de care am mai amintit anterior. Acest însemn avea două scopuri: de informare pentru turiști (cuprindea denumirea obiectivului și datarea) și era un mod eficient, greu de combătut, prin care proprietarul lua la cunoștință despre statutul imobilului deținut. Acest al doilea aspect, care a pus într-o reală dificultate soluționarea dosarelor penale întocmite de către organele judiciare pentru încălcarea legislației în domeniu, respectiv pentru efectuarea de lucrări neautorizate asupra obiectivelor protejate, a determinat Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu să solicite Primăriei, în mod repetat, montarea respectivelor inscripții. După numeroase solicitări și intervenții, în anul 2007, acestea au fost montate. O problemă însă a rămas semnalizarea zonelor protejate construite, în special cea a centrului istoric al Municipiului Sibiu, obligație legală neîndeplinită nici până în prezent.
Încă de la înființare, activitatea D.J.P.C.N. Sibiu a fost afectată de lipsa sau numărul foarte redus de specialiști în domeniul protejării monumentelor istorice. Aici ne referim și la specialiștii care activau în acest domeniu dar nu erau angajați ai instituției, care au dovedit, în general, o implicare relativ redusă în rezolvarea acestei problematici.
Una dintre marile probleme și provocări la care noua instituție trebuia să facă față era (nimic nou) restaurarea elementelor care prezentau valoare artistică sau istorică, îmbinată cu introducerea confortului modern în locuințe și redistribuirea funcțiilor social-culturale și a spațiilor comerciale, determinată de specificul fiecărei construcții în parte. Trebuia, de asemenea, respectată distribuția originară a parcelelor datorită valorii lor documentare în ilustrarea evoluției orașului. Anterior, Piața 6 Martie (Piața Mică), a cărei restaurare în etape a fost urmărită, cu ocazia reparațiilor curente ale imobilelor încă din 1955, constituia un exemplu elocvent pentru posibilitatea unei asemenea restaurări. Casele din Piața Mică, zidite în intervalul secolelor XV-XVIII pe locul celei de-a doua incinte fortificate a orașului, prezentau tipul locuinței de breslaș, cu prăvălie la parter, locuință la etaj și depozit de mărfuri în pivniță. Funcția unitară a parterului a determinat apariția unor galerii continue, boltite în sisteme care evoluează de la goticul târziu până la baroc și care permiteau circulația ferită de intemperii a cumpărătorilor. Către sfârșitul secolului al XIX– lea, dorința de mărire a suprafețelor magazinelor a determinat suprimarea galeriilor, care au fost mutilate prin compartimentare, înzidirea arcadelor și, uneori, prin desființarea zidurilor care despărțeau prăvăliile de galerii. Repararea caselor din Piața Mică, supravegheată de un specialist în restaurări, arhitect șef al orașului la acea dată, Otto Czekelius, a permis degajarea succesivă a arcadelor, restaurarea bolților, și restabilirea planului originar. Ca funcție, spațiile de la parter au fost atribuite unităților comerciale care nu necesitau depozite dezvoltate, în timp ce etajele au rămas utilizate pentru locuințe. Vechea hală a măcelarilor din piață a fost, de asemenea, restaurată de către autoritățile locale, încăperile de la parter fiind atribuite comerțului cu caracter artizanal, în timp ce etajul a fost rezervat expozițiilor temporare.
Și după anul 2000, ca și în perioada anterioară, s-a păstrat tendința inserării unor clădiri moderne în complexul medieval intra muros sau în imediata apropiere a acestuia, intenție ce ar fi trebuit respinsă în totalitate. Atenția arhitecților și a restauratorilor trebuia orientată spre crearea unui echilibru între ansamblul medieval și noile cartiere, menit să păstreze valoarea dominantelor istorice ale orașului, ceea ce conduce la selecția unor terenuri joase pentru construcțiile dezvoltate în înălțime, cu scopul de a evita concurența noilor verticale cu turnurile medievale. Din păcate, nici aceste principii nu au fost respectate, oameni foarte potenți din punct de vedere financiar au ridicat, cu complicitatea autorităților, clădiri cu regim de înălțime mult prea mare pentru regulamentele zonei protejate, cum întâlnim în cazul hotelurilor Ramada și Golden Tulip (de pe Școala de Înot), exemple negative care, din păcate, nu au rămas izolate.
Oricum, apariția arhitecturii moderne într-un centru istoric trebuia realizată doar în cazurile în care era absolut necesară planului funcțional (școli), când se inserează cu proporții modeste într-un front construit care nu este reprezentativ pentru ansamblu și atunci când acceptă subordonarea la regimul de construcție moștenit, fără a concura sau depăși valorile istorice ale orașului. În cazul construcțiilor ridicate pe un teren liber, în interiorul ansamblului istoric, era obligatorie respectarea elementelor frontului existent: alinierea, tipul de așezare în raport cu strada, înălțimea, ritmul golurilor și proporțiile generale ale caselor.
Făcând o analiză succintă, la zi, a situației monumentelor istorice din Sibiu, constatăm că politica dusă în ultimii ani de instituțiile cu atribuții în domeniu (D.J.C.P.N. Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Inspectoratul de Stat în Construcții) nu și-au atins, în cele mai multe cazuri, scopul și menirea. Motivele ar fi multe, amintite anterior, de la lipsa de specialiști până la fondurile insuficiente. Dar, trebuie să recunoaștem că, de multe ori, și implicarea angajaților acestor instituții a lăsat mult de dorit, fie că a fost influențată de neștiință, ignoranță, sau de interese materiale sau politice.
Numeroase monumente, multe dinte ele de pe listele de specialitate aprobate prin ordinele succesive ale miniștrilor culturii și publicate în Monitorul Oficial al României, au fost lăsate în paragină așteptându-se, parcă, prăbușirea lor. Și asta nu ar trebui să ne mire dacă luăm în calcul sutele de euro (sau chiar miile) cât valorează fiecare metru pătrat din zonele centrale ale orașului, spații vânate de către dezvoltatorii imobiliari autohtoni și nu numai, punând într-un real pericol valoarea istorică și documentară, dar și spiritul orașului. Și toate acestea au fost posibile datorită unei legislații lacunare și prost aplicate. Putem aminti aici palatul mitropolitan de vară de pe B-dul Victoriei nr. 38, ridicat în a doua jumătate a sec. al XIX-lea pe un teren achiziționat de mitropolitul Andrei Șaguna. Proprietate a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Sibiului, în prezent este lăsat în paragină, ocupat de persoane fără adăpost. În loc să se bucure de o restaurare eficientă (vechile încercări au produs mai mult rău decât bine, pentru consolidarea construcției fiind turnată o mare cantitate de beton în pivnițele acesteia, fără efectuarea unor studii de rezistență și a terenului absolut necesare, ce a dus la crăparea mai accentuată a pereților) și să fie valorificat, s-a preferat (în anul 2012!) să se zidească toate ușile de acces și toate geamurile pentru a împiedica accesul persoanelor fără adăpost, în așteptarea prăbușirii inevitabile ale acestuia… În perioada regimului comunist, aici funcționând Palatul pionierilor, imobilul era mai bine îngrijit. Într-o situație critică se află, de asemenea, palatul de vară Brukenthal de pe str. C Noica nr. 48 (fostă Moscovei), primul palat extra muros din Sibiu, vândut unor locatari de către Primărie, în mod iresponsabil, la un preț derizoriu care nu ținea cont de componentele artistice din interior (fresce de Anton Steinwald, sec. XVIII).
Mai pot fi amintite aici și clădirea în stil neoromânesc amplasată între Piața Cibin și str. Croitorilor (la un moment dat Casa legionară), una dintre puținele construcții de acest stil din oraș, imobilul din Piața Mică nr. 22 (aparținând, culmea, de Facultatea de Restaurare, secție a Univ. de Arhitectură Ion Mincu din București), Piața Mică nr. 30, Vopsitorilor nr. 13, Ocnei nr. 3-5 (La Mielul alb), Avram Iancu nr. 19 (turn transformat în locuință, aparținând celei de-a treia centuri de fortificație a orașului), Piața Aurarilor nr. 10 și Movilei nr. 1 (degradări periculoase ale structurii, suferind și numeroase intervenții neadecvate), Cojocarilor nr. 3 Turnul Pielarilor de pe str. Pulberăriei (Ordinul Arhitecților s-a oferit să-l renoveze și să-l valorifice, propunere respinsă de autorități) și, din păcate, multe altele. O problemă sensibilă o constituie și picturile exterioare și, mai ales, interioare cu care sunt prevăzute numeroase monumente din centrul istoric al Sibiului. Avem, din păcate, numeroase exemple în care proprietarii descoperă, în urma decapării straturilor succesive de tencuială picturi vechi dar nu anunță aceste descoperiri și, mai mult, le distrug (Piața Mare nr. 16). Acest lucru se întâmplă și pentru că restaurările sunt foarte costisitoare, nu sunt profitabile pe termen scurt, iar autoritățile locale și centrale nu se implică absolut de loc în aceste activități și nu există un interes al proprietarilor de a păstra aceste picturi.
Apoi, un alt aspect negativ al activității Direcției de Cultură din Sibiu a fost neactualizarea listei monumentelor istorice. Această activitate ar fi trebuit realizată ca urmare a unei permanente monitorizări executate de către specialiștii instituției la toate monumentele istorice de pe raza de competență, activitate ce nu a fost efectuată. S-a ajuns în situația de a fi constată demolarea unui imobil monument istoric după 15-20 de ani de la dispariția acestuia. Putem aminti aici la casa de lemn din Porumbacu de Jos nr. 309, datată 1899, având codul SB-II-m-B-20320 în L.M.I. din 2004 și, deși demolată în 1995, a fost cuprinsă și în L.M.I. din 2010, dar acesta nu este un caz singular. Sau am întâlnit numeroase situații când au fost constatate intervenții majore care au denaturat aspectul și substanța monumentelor istorice la perioade mari după executare, nemaiputând fi luate măsuri împotriva făptuitorilor, termenul de prescripție ale acestor infracțiuni fiind de 5 ani (conform art. 122 lit. d din Codul Penal al României republicat).
La capitolul nerealizări în activitatea D.J.C.C.P.C.N. Sibiu trebuie menționată și neîndeplinirea obligației de a aplica sancțiuni contravenționale. Conform prevederilor art. 57 alin. 1 din Legea nr. 422/2001 rep, “contravențiile se constată și amenzile se aplică de specialiștii direcțiilor pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, de împuterniciții Ministerului Culturii și Cultelor, de inspectorii teritoriali ai Inspectoratului de Stat în Construcții sau de inspectorii Ministerului Finanțelor Publice, după caz”. Potrivit textului legal menționat, D.J.C.C.P.N. este prima instituție abilitată să aplice sancțiuni în cazul constatării unor fapte contravenționale. Deși legea, cu prevederile amintite, a apărut în 2001, în toamna anului 2011 (după 10 ani!), D.J.P.C.N. Sibiu a primit procese verbale de constatare și aplicare a contravențiilor! Este, pe de-o parte vina Ministerului Culturii, dar și a instituției sibiene care nu s-a “grăbit” să ridice respectivele documente, cum au făcut-o alte direcții județene, care au intrat în posesia acestora cu 1-2 ani mai repede. În cei 10 ani au fost aplicate câteva sancțiuni pe procese verbale xerocopiate, fără serie, care au fost respinse cu ușurință în cazul contestării lor la Judecătoria Sibiu. Dar și după ce au intrat în posesia proceselor verbale înseriate, specialiștii instituției sibiene nu au aplicat, din diferite motive, sancțiunile contravenționale care ar mai fi stopat activitățile ilegale îndreptate împotriva monumentelor istorice. Și aceasta neavând vreo legătură cu numărul mic de specialiști sau posibilitățile materiale limitate, dovedind doar o neimplicare aproape totală în rezolvarea problemelor patrimoniului cultural sibian.
BIBLIOGRAFIE:
Abrevieri:
A.O.R. Sibiu – Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu
B. Ev. C.A. C.S. – Biserica Evanghelică C.A. – Consistoriul Superior
B.C.M.I. – Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice
B.C.N.M.A.S.I. – Buletinul Comisiei Naționale a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice,
B.M.I. – Buletinul Monumentelor Istorice
C.C.E.S. – Consiliul Culturii și Educației Socialiste
C.C.E.S. Sibiu – Comitetului de Cultură și Educație Socialistă a Județului Sibiu
C.N.M.A.S.I. – Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice
C.Z.M.A.S.I. – Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice
H.C.M. – Hotărârea Consiliului de Miniștri
I.C.J. Sibiu – Inspectoratul pentru cultură al Județului Sibiu
O.J.P.C.N. Sibiu – Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu
O.G. – Ordonanță de Guvern
R.M.M.M.I.A. – Revista Muzeelor și Monumentelor. Monumente Istorice și de Artă.
R.M.I. – Revista Monumentelor Istorice
P.O.R. – Parohia Ortodoxă Română
Cărți de specialitate:
AVRAM, Alexandru,BUCUR, Ioan, Denkmaltopographie Siebenbürgen. Stadt Hermannstadt 5.1.1. Topografia monumentelor din Transilvania. 5.1.1. Sibiu. Centrul istoric. Editura Rheinland Köln – Germania, 1999.
AVRAM, Alexandru, Denkmaltopografie Siebenburger Stadt Mediasch. Altstadt 5.7.1., Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Mediaș. Centrul istoric. 5.7.1, C.D., Arbeitskreis fur Siebenburgische Landeskunde e. V. Heilderberg, 2011.
AVRAM, Alexandru, GIURA, Lucian, Mediaș – mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, București, 1985.
AVRAM, Alexandru, CRIȘAN, Vasile, Sibiu – ghid cultural turistic, Editura FF Press București, 1998.
AVRAM, Alexandru, CRIȘAN, Vasile, Sibiu: Ghid de oraș, Ed. Sport Turism, București, 1983.
AVRAM, Alexandru, Sibiu. History and monuments. Editura Global Media Sibiu, 2001.
BEȘLIU – MUNTEANU, Petre, Primăria veche din Sibiu. Das alte Rathaus in Hermannstadt, Ed. Tenis Club Sen., Constanța – Sibiu, f.a.
BRUCKNER, Wilhelm, Hermannstadt in Siebenbürgen, Leipzig: Klinkhardt& Biermann Verlagsbuchhandlung.
DERER, Anca (Hanna), Sibiu: arhitectura în epoca barocă, Editura Universitară Ion Mincu, 2003.
DUMITRESCU-JIPPA, Aurel, NISTOR, Nicolae, MARINESCU-FRÃSINEI, Mircea, Sibiul și ținutul în lumina istoriei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976 (vol. I), 1990 (vol. II).
FABINI, Hermann,Die Kirchenburgen der Siebenbürgen Sachsen/Universul cetăților bisericești din Transilvania, traducere din lb. germană,, Ed. Monumenta, Sibiu, 2009.
FABINI, Hermann,Hermannstadt – Kleine Geschichte einer Stadt in Siebenbürgen, Böhlau, Köln / Wien / Weimar 2006.
FABINI, Hermann,Kirchenburgen in Siebenbürgen, Leipzig 1985, Wien 1986, Leipzig, 1991.
FABINI, Hermann,Sibiu. Portretul unui oraș din Transilvania, Sibiu, 2001.
FABINI, Hermann,Sibiul gotic, Editura Tehnică, București, 1983.
FABINI, Hermann,Sibiul vechi. Evoluția orașului oglindită în reprezentări grafice, Editura Transilvania, Sibiu, 1983.
GRECEANU, Eugenia, Monumente medievale din Mediaș, București, 1968.
ISTRATE, Angel (în colaborare), Piața Mare: cercetări arheologice, Editura Altip, Alba Iulia, 2007.
LAZĂR, Augustin, CONDRUZ, Aurel, Corpus Juris Patrimonii: Patrimoniul cultural național, Editura Lumina Lex, București, 2006.
LUCA, Sabin Adrian , PINTER, Zeno Karl, GEORGESCU, Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, Monumente arheologice și istorice), Editura Economică, Sibiu, 2003.
LUPU, Nicolae, Cetatea Sibiului, Editura Meridiane, București, 1968.
MARCU-ISTRATE, Daniela (în colaborare), Sibiu – piata Huet: monografie arheologică, vol. I – II, Editura Altip, Alba Iulia, 2007.
MIHĂILĂ, Marian, Protecția bunurilor culturale în dreptul internațional public, Editura Lumina Lex, București, 2003.
NIEDERMAIER,Paul, Siebenbürgische Städte, Editura Kriterion,București, 1979.
OPRIS, Ioan, Comisiunea monumentelor istorice, Editura Enciclopedică, București, 1994.
OPRIS, Ioan, Monumentele istorice din Romania (1850-1950), Editura Vremea, Bucuresti, 2001.
OPRIS, Ioan, Ocrotirea patrimoniului cultural: Tradiții, destin, valoare, Editura Meridiane, București, 1986.
OPRIȘIU, Mircea, Municipiul Sibiu, Editura Transpres, Sibiu, 1991.
REISSENBERGER, Ludwig, Überreste der Gothik und Renaissance an Profan – bauten in Hermannstadt, in Ad VSL, Sibiu, 1887
SABĂU, Nicolae, Der Bildhauer Anton Schuchbauer 1719 – 1789, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1979.
SABĂU, Nicolae, Metamorfoze ale barocului transilvan. Vol I,. sculptura, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2002;
SABĂU, Nicolae, Metamorfoze ale barocului transilvan, vol. 2. pictura, Editura Mega, Cluj – Napoca, 2005.
SABĂU, Nicolae, Sculptura barocă în România, sec. VII-VIII, 1992.
SCHULLER, Georg Adolf, Samuel von Brukenthal, II, München, 1969
SCHUSTER, Gerhard, Articole in Die Woche, no. 630, 672/1980; 683, 703, 719, 727/1981
SEBESTYÉN, Gheorghe, O pagina din istoria arhitecturii României. Renașterea, Ed. Tehnică, București, 1987
SIGERUS, Emil, Vom alten Hermannstadt, Sibiu, 1928
SIGERUS,Emil, Cronica orașului Sibiu: 1100-1929, Editura Imago, Sibiu, 1997.
THALGOTT, E.M., Hermannstadt, Sibiu, 1934.
ȚIPLIC, Ioan Marian, Biserici fortificate ale sașilor din Transilvania, Editura Noi Media Print, București, 2006.
ȚIPLIC, Ioan Marian, Contribuții la istoria spațiului românesc în perioada migraților și evul mediu timpuriu (sec. V-XIII), Institutul European, Iași, 2005.
VĂTĂȘIANU, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, I, Ed. Academiei, București, 1959
Studii și articole:
AVRAM, Alexandru, Arhitectura civilă din Sibiu (Orașul vechi). Secolele XIV – XVIII, în volumul The 27 th annual ARA Congress, Mai 29 th – June 2 th, 2002), Al 27-lea Congres al Academiei americano – române), Oradea, Ed. Polytechnic International Press, Montreal, 2002.
AVRAM, Alexandru, Bisericile românești din județul Sibiu (sec. XVII – încep. Sec. al XIX-lea) – valori ale patrimoniului cultural național, în Îndrumător bisericesc, Arhiepiscopia ortodoxă română Sibiu, 1978.
AVRAM, Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, înR.M.M.M.I.A., nr. 2, 1981.
AVRAM, Alexandru, Monumente medievale din județul Sibiu. Privire de ansamblu, în Studii și referate susținute în cadrul Cibiniumului, 1976, Sibiu, 1977.
AVRAM, Alexandru, Monumente sibiene dispărute – în viziunea lui Johann Böbel, în Studii și comunicări, Muzeul Brukenthal, Galeria de artă, Sibiu, 1978.
AVRAM, Alexandru, Palatul Brukenthal, în R.M.I., nr. 1-2, 1998, p. 160.
AVRAM, Alexandru, BUCUR, Ioan, Aspecte privind ocrotirea monumentelor istorice în județul Sibiu în perioada 1990 – 1996, publicat înB.C.N.M.A.S.I., nr. 1 din anul 1997
AVRAM, Alexandru, BUCUR, Ioan, Din problematica ocrotirii monumentelor arhitectonice sibiene în perioada 1977 – 1989, în Lucrările Sesiunii naționale Zone istorice urbane, delimitare, gestiune, politici de revitalizare, Alba – Iulia, 1993
AVRAM, Alexandru, PINTER, Zeno Karl, Edificiul primăriei Sibiului în secolele XIV-XV (Piața Mică nr. 31 – str. Avram Iancu nr. 1-3), în Artă, Istorie, Cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb. Cluj-Napoca, 2003
AVRAM, Alexandru, Studiu arhitectonico – istoric pentru proiectul Reabilitarea stației de călători C.F.R. Sibiu, Piața 1 Decembrie 1918, în Studia Universitatis Cibiniensis,Series Historica, V, Sibiu, 2008.
AVRAM, Alexandru, Municipiul Sibiu. Evoluția arhitectonică a zonei cuprinse între Parcul ASTRA – Str. Bastionului – Str. Dealului – Str. Banatului – Bvd.Victoriei – P-ța Unirii, în Istorie. Etnologie. Artă. Studii în onoarea lui Ioan Godea (Coordonatori: Aurel Chiriac, Barbu Ștefănescu), Ed. Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2009.
AVRAM, Alexandru Propuneri pentru extinderea listei monumentelor istorice din orașul Agnita, în Interferențe intelectuale. Studia in honorem Aurel Chiriac. Sexagenarii. Supliment al revistei Crisia, 2011. Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2012.
BEȘLIU MUNTEANU, Petre, Cetatea medievală de la Sadu, în B.C.M.I., nr. 3-4,1995.
BEȘLIU MUNTEANU, Petre, Evolutia cladirii Bisericii Azilului și a Spitalului medieval (postmedieval) din Sibiu în Historia urbana, tomul XVIII, 2010.
BEȘLIU MUNTEANU, Petre, Fortificațiile medievale de la Tălmaciu și Turnu Spart. Raport arheologic preliminar, în B.C.M.I., nr. 1-4, 1999.
BEȘLIU MUNTEANU, Petre, Istoria unei biserici de mănăstire din Sibiu, în R.M.I. nr. 1/1991.
BUCUR, Ioan, Fațadele imobilelor din Piața Mare, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
CLEJA, Claudia, Probleme actuale ale conservării și restaurării centrelor și orașelor istorice, în R.M.M.M.I.A. nr. 2/1977.
CRISTACHE – PANAIT, Considerații privind arhitectura românească din zid din Transilvania, secolul XVIII în B.M.I., nr. 2, 1973.
CRIȘAN, Vasile, Protecția patrimoniului cultural sibian. Istorie și actualitate, publicat în Conferințele Bibliotecii ASTRA, nr. 105/2010.
CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, De la restaurarea urbanistică la creația urbanistică cu character specific, în R.M.M.M.I.A. nr. 2/1983.
DERER, Hanna, Despre activitatea de construcții în Sibiul secolului al XVIII-lea, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 3-4, 1995
DERER, Peter, Intervențiile pe clădiri și statutul de monument, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 3-4, 1995.
DERER, Peter, Patrimoniul clădit – componentă a avuției naționale, Spre o calitate superioară în sistematizarea localităților urbane, în R.M.M.M.I.A. nr. 2/1985.
DERER, Peter, Reutilizarea clădirilor vechi, în R.M.I. nr. 1/1992.
FABINI, Hermann, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol. al III-lea 2002.
FABINI, Hermann, Piața Republicii din Sibiu – un studiu de istorie și urbanism, în B.M.I. nr. 1, 1973.
FABINI, Hermann, Restaurarea unui valoros monument al arhitecturii civile din timpul renașterii din Transilvania: Casa Schuller din Mediaș în R.M.M.M.I.A., nr. 1, 1976.
FABINI, Hermann, Studiu privind restaurarea turnului locuință de la primăria veche din Sibiu, în B.M.I., nr. 1, 1972.
FABINI, Hermann, Turnuri de patricieni în Sibiu la sfârșitul evului mediu, în R.M.M.M.I.A., nr. 1, 1974.
FABINI, Hermann, Un monument medieval din Sibiu, astăzi dispărut, în R.M.I., nr. 1, 1991.
FABINI, Hermann, Vechea primărie sibiană în B.C.N.M.A.S.I. nr. 1-4, 1997.
GIURESCU, Dinu C., Patrimoniul arhitectonic și construcțiile orașelor, în R.M.M.M.I.A., nr. 2/1980.
GRECEANU, Eugenia, Puncte de vedere asupra noțiunii de valorificare a monumentelor și ansamblurilor istorice, în R.M.I., nr. 1/1990.
GRIGOROV, Vladimir, Renașterea spațiului pietonal din Sibiu, în Arhitex, anul XIII, nr. 9-10 (163-164), septembrie-octombrie 2006.
G.T.Z., Abordarea corectă a măsurilor de reabilitare, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
G.T.Z., Reabilitarea centrului istoric Sibiu, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
GUTTMANN, Szabolcs, Sala Thalia, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
IGNAT-MARDARE, Irina, Restaurare-Știință-Artă, în B.C.M.I., an. XII-XVI, nr. 1, București, 2005.
IONESCU, Grigore, Începuturile lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice din România și activitatea în acest domeniu a arhitectului francez Andre Lecomte Du Nouy în R.M.M.M.I.A., nr. 1, 1978.
IONESCU, Grigore, Necesitatea sistematizării și restaurării centrelor istorice în B.M.I., nr. 1, 1970.
IOSIPESCU, Sergiu, Discuții și controverse privitoare la monumentele istorice în ultimii treizeci de ani, în B.M.I., nr. 1, București, 2005.
KOVÁCS, Jozsef, Lista patrimoniului mondial – prezentare, obiective din România, în R.M.I., nr. LXXIV, București, 2005.
KOVÁCS, Jozsef, Monitorizarea monumentelor istorice înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial, în B.M.I., an. XII-XVI, nr. 1, București, 2005.
KOVÁCS, Jozsef, Satele săsești înscrise în lista patrimoniului mondial. Studiu istoric și valorificare cultural-turistică, în R.M.I., nr. LXXIV, București, 2005.
LUCESCU, Corina, Conservarea integrată – componentă a valorificării spațiilor istorice, în R.M.I. nr. 1/2001-2003.
MIHAI, Dana, Evidența monumentelor istorice, bilanț și perspective, în B.C.M.I., nr. 1, București, 2005.
MORARU, Victor, Consolidare zidul Cetății, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
MORARU, Victor, Primele renovări în spațiile publice, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
MORARU, Victor, Reabilitarea Scărilor Turnului, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
MUCENIC, Cezara, Activitatea C.N.M.A.S.I. în anul 1993 în: B.C.N.M.A.S.I. nr. 1-4/1994.
MUCENIC, Cezara, Istoria C.N.M.A.S.I. – D.M.A.S.I. 1989-1993 în: R.M.I., nr. 1-2/2000.
NEMȚEANU, Ruxandra, Metodologia evidenței monumentelor istorice, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-4/2000.
NIEDERMAIER, Paul, Das Alte Rathaus in Hermennstadt, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-4, an VIII, 1997.
NIEDERMAIER,Paul, Dezvoltarea urbanistică și arhitectonică a unor orașe transilvănene din secolul al XII-lea pînă în secolul al XVI-lea, în Studii de istorie privind naționalitatea conlocuitoare germană și procesul de întărire a prieteniei ei cu poporul român, vol. I, București, Editura Politică, 1976.
NISTOR, Sergiu, Monumente în risc și monumente în pericol: gestiunea specială a monumentelor amenințate, în R.M.I., nr. 1, 2001-2003.
NISTOR, Sergiu, Reabilitarea vechilor cartiere – între metodologie și strategie, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-4, 1994.
OPREANU, Mihai, Moșna – Biserica evanghelică fortificată. Probleme de conservare și restaurare, în B.C.M.I., nr. 1, București, 2005.
PAVELESCU, C., Conceptul de consolidare în cadrul restaurării, în R.M.I., nr. 2/1991.
PÂRVU, Fănel, Primăria Sibiu, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
PLANWERK, Reabilitare spațiu public, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
RUȘINARU, Elisabeta Ancuța, Monumentele României după 1989, în B.C.M.I., nr. 2/1992.
RUȘINARU, Elisabeta Ancuța, Monumentele României – parte din tezaurul mondial de valori, în R.M.I., nr. 1/1990.
RUȘINARU, Elisabeta Ancuța, Priorități în evidența, inventarierea și cercetarea monumentelor istorice, în R.M.I., nr. 2/1990.
STROE, Adriana, Valoarea de monument istoric a satelor din zona de colonizare săsească din Transilvania în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-2, 1996.
STROE, Adriana, Proiectul comun româno-german de inventariere al patrimoniului cultural-artistic al localităților de colonizare săsească din Transilvania, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-2, 1996.
TEODORU, Horia, Din activitatea Comisiumii Monumentelor Istorice în: B.M.I., nr. 3, 1972.
ȚIPLIC, Ioan Marian, Caracteristici tipologice ale fortificațiilor din pământ și lemn din Transilvania sec. X-XIII, în Acta Terrae Septemcastrensis, III, 2004.
ȚIPLIC, Ioan Marian, Noi cercetări arheologice în Sibiu – Piața Huet nr. 17, în Arheologia medievală, III, 1999.
ȚIPLIC, Ioan Marian, CRÂNGACI, Maria, Sondajul arheologic din interiorul bisericii parohiale evanghelice din Sibiu, în Ziridava, XXII, 2002.
VELESCU,Oliver, Zonele de protecție a monumentelor istorice. Rolul și funcțiile lor în B.M.I., an XLI, nr. 4, 1972.
VOICULESCU, Sanda, Dilemele restaurării – între conservarea integrate și compromisurile necesare, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 3-4, 1995.
LEGISLATIE:
Legea nr. 803/20 septembrie 1946 pentru organizarea muzeelor naționale.
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 661/1955 privind păstrarea și folosirea monumentelor de cultură.
Decretul nr. 144 din 29 martie 1958, privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958.
Codul penal al României publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 79 – 79 bis din 21 iunie 1968 republicat în Buletinul Oficial nr. 55 – 56 din 23 aprilie 1973, art. 217.
Legea nr. 4 din 28 martie 1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe și vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație publicată în Buletinul Oficial nr. 121 din 31 decembrie1980;
Legea nr. 63 din 30 octombrie 1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural național al Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial nr. 137 din 2 noiembrie 1974.
Decretul nr. 13/1975privind Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Național, Direcția patrimoniului cultural național, oficiile pentru patrimoniu cultural național – județene și al municipiului București – precum și laboratoarele de restaurare a bunurilor din patrimonial cultural național publicat în Monitorul Oficial al României nr. 15 din 23 ianuarie 1975.
Decretul Consiliului de Stat nr. 442 din 25 noiembrie 1977 privind organizarea și funcționarea Consiliului Culturii și Educației Socialiste publicat in Buletinul Oficial nr. 127 din 28 noiembrie 1977.
Decretul cu nr. 91/5.02.1990privind înființarea și organizarea Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 20 din 6 februarie 1990.
Decretul Nr. 187 din 30 martie 1990 pentru acceptarea Convenției privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură la 16 noiembrie 1972, publicat în Monitorul Oficial nr. 46 din 31 martie 1990.
Decretul cu nr. 224/1990 pentru ratificarea protocoalelor adiționale I și II la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949, publicat în Monitorul Oficial nr. 68 – 69 din 14 mai 1990.
Hotărârea nr. 942 din 10 august 1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 14 mai 1992.
Hotărârea Guvernului nr. 939 din 10 august 1990privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 14 mai 1992.
Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004.
Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 republicată, Legea administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 79 din 18 aprilie 1996.
Ordinul comun al Ministerului Culturii și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului cu nr. 130 din 23 decembrie 1991privind unele măsuri ce se impun în vederea împiedicării degradării, distrugerii, precum și protejării bunurilor imobile cu valoare de patrimoniu publicat în Monitorul Oficial nr. 8 din 28 ianuarie 1992.
Hotărârea Guvernului nr. 127 din 11 martie 1992 pentru aprobarea statutului-cadru orientativ al comunei și orașului publicată în Monitorul Oficial nr. 54 din 31 martie 1992.
Ordonanța Guvernului cu nr. 27 din 26 august 1992 privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului cultural național publicată în Monitorul Oficial nr. 215 din 28 august 1992.
Legea nr. 95 din 16 septembrie 1992pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, încheiat la București la 21 aprilie 1992 publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 24 septembrie 1992.
Hotărârea Guvernului nr. 716 din 10 noiembrie 1992pentru aprobarea Acordului privind colaborarea în domeniile culturii, științei și învățământului dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei publicată în Monitorul Oficial nr. 306 din 27 noiembrie 1992.
Hotărârea nr. 41 din 1 februarie 1993 privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru protecția și conservarea unor bunuri culturale publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 11 februarie 1993.
Legea nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 2 iunie 1994.
Ordonanța Guvernului nr. 68 din 26 august 1994privind protejarea patrimoniului cultural național publicată în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994.
Hotărârea Guvernului nr. 286 din 2 mai 1995privind finanțarea de către Ministerul Culturii a lucrărilor de proiectare, conservare și restaurare a monumentelor istorice, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 10 mai 1995.
Legea nr. 112 din 1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 29/11/1995.
Legea nr. 29 din 6 mai 1996 – Legea bugetului de stat pe anul 1996 publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 6 mai 1996.
Ordinul nr. 1442-7358/MC din 14/28 octombrie 1996 privind instituirea Comisiei Zonelor Protejate Construite publicat în: Monitorul Oficial nr. 347 din 19 decembrie 1996.
Ordinul Ministerul Transporturilor nr. 49 din 27 ianuarie 1998pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane publicat în Monitorul Oficial nr. 138 din 6 aprilie 1998.
Legea nr. 56 din 4 martie 1998privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 24/1997 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național, aprobată prin Legea nr. 41/1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 107 din 9 martie 1998.
Ordonanța Guvernului nr. 5 din 28 ianuarie 1999 privind declararea municipiului Sibiu și a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes național, publicată în Monitorul Oficial nr. 36 din 29 ianuarie 1999.
Ordinul Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 38/N din 27 mai 1999 privind avizarea, din punct de vedere tehnic, a soluțiilor de intervenție prin demolarea totală a construcțiilor publicat în Monitorul Oficial nr. 289 din 23 iunie 1999.
Ordinul Ministerului Culturii cu nr. 2032 din 14 iulie 1999 pentru înființarea Comisiei de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice și aprobarea normelor și criteriilor de atestare a experților în domeniul protejării monumentelor istorice și a specialiștilor în domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice, publicat în Monitorul Oficial nr. 589 din 3 decembrie 1999.
Normele privind atestarea experților în domeniul protejării monumentelor istorice și a specialiștilor în domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice din Ordinul Ministerului Culturii cu nr. 2032 din 14 iulie 1999, publicat în Monitorul Oficial nr. 589 din 3 decembrie 1999.
Ordonanța Guvernului nr. 47 din 30 ianuarie 2000privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial publicată în Monitorul Oficial nr. 45 din 31 ianuarie 2000.
Legea nr. 5 din 6 martie 2000privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 12 aprilie 2000.
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 828 din 09/12/2008.
Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006.
INTERNET:
http://www.sibiu.djc.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Germanii_din_Romania
Anexa 1: extras din Lista monumentelor istorice cuprinzând obiectivele de pe actualul teritoriu al Județului Sibiu
Anexa 2: documente din arhiva Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 1907 din data de 13.06.1980.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 432 din data de 12.02.1983.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 496 din data de 11.03.1987.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 2271 din data de 01.10.1988.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 269 din data de 09.02.1989.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 751 din data de 27.03.1989.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 1045 din data de 24.04.1989.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 1651 din data de 21.09.1990.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 2074 din data de 16.11.1990.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 2282 din data de 06.12.1990.
Adresa C.Z.M.A.S.I. nr. 118 din data de 21.01.1991.
Adresa C.Z.M.A.S.I. nr. 7 din data de 22.02.1991.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 478 din data de 14.03.1991.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 3451 din data de 05.12.1991.
BIBLIOGRAFIE:
Abrevieri:
A.O.R. Sibiu – Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu
B. Ev. C.A. C.S. – Biserica Evanghelică C.A. – Consistoriul Superior
B.C.M.I. – Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice
B.C.N.M.A.S.I. – Buletinul Comisiei Naționale a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice,
B.M.I. – Buletinul Monumentelor Istorice
C.C.E.S. – Consiliul Culturii și Educației Socialiste
C.C.E.S. Sibiu – Comitetului de Cultură și Educație Socialistă a Județului Sibiu
C.N.M.A.S.I. – Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice
C.Z.M.A.S.I. – Comisia Zonală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice
H.C.M. – Hotărârea Consiliului de Miniștri
I.C.J. Sibiu – Inspectoratul pentru cultură al Județului Sibiu
O.J.P.C.N. Sibiu – Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Sibiu
O.G. – Ordonanță de Guvern
R.M.M.M.I.A. – Revista Muzeelor și Monumentelor. Monumente Istorice și de Artă.
R.M.I. – Revista Monumentelor Istorice
P.O.R. – Parohia Ortodoxă Română
Cărți de specialitate:
AVRAM, Alexandru,BUCUR, Ioan, Denkmaltopographie Siebenbürgen. Stadt Hermannstadt 5.1.1. Topografia monumentelor din Transilvania. 5.1.1. Sibiu. Centrul istoric. Editura Rheinland Köln – Germania, 1999.
AVRAM, Alexandru, Denkmaltopografie Siebenburger Stadt Mediasch. Altstadt 5.7.1., Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Mediaș. Centrul istoric. 5.7.1, C.D., Arbeitskreis fur Siebenburgische Landeskunde e. V. Heilderberg, 2011.
AVRAM, Alexandru, GIURA, Lucian, Mediaș – mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, București, 1985.
AVRAM, Alexandru, CRIȘAN, Vasile, Sibiu – ghid cultural turistic, Editura FF Press București, 1998.
AVRAM, Alexandru, CRIȘAN, Vasile, Sibiu: Ghid de oraș, Ed. Sport Turism, București, 1983.
AVRAM, Alexandru, Sibiu. History and monuments. Editura Global Media Sibiu, 2001.
BEȘLIU – MUNTEANU, Petre, Primăria veche din Sibiu. Das alte Rathaus in Hermannstadt, Ed. Tenis Club Sen., Constanța – Sibiu, f.a.
BRUCKNER, Wilhelm, Hermannstadt in Siebenbürgen, Leipzig: Klinkhardt& Biermann Verlagsbuchhandlung.
DERER, Anca (Hanna), Sibiu: arhitectura în epoca barocă, Editura Universitară Ion Mincu, 2003.
DUMITRESCU-JIPPA, Aurel, NISTOR, Nicolae, MARINESCU-FRÃSINEI, Mircea, Sibiul și ținutul în lumina istoriei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976 (vol. I), 1990 (vol. II).
FABINI, Hermann,Die Kirchenburgen der Siebenbürgen Sachsen/Universul cetăților bisericești din Transilvania, traducere din lb. germană,, Ed. Monumenta, Sibiu, 2009.
FABINI, Hermann,Hermannstadt – Kleine Geschichte einer Stadt in Siebenbürgen, Böhlau, Köln / Wien / Weimar 2006.
FABINI, Hermann,Kirchenburgen in Siebenbürgen, Leipzig 1985, Wien 1986, Leipzig, 1991.
FABINI, Hermann,Sibiu. Portretul unui oraș din Transilvania, Sibiu, 2001.
FABINI, Hermann,Sibiul gotic, Editura Tehnică, București, 1983.
FABINI, Hermann,Sibiul vechi. Evoluția orașului oglindită în reprezentări grafice, Editura Transilvania, Sibiu, 1983.
GRECEANU, Eugenia, Monumente medievale din Mediaș, București, 1968.
ISTRATE, Angel (în colaborare), Piața Mare: cercetări arheologice, Editura Altip, Alba Iulia, 2007.
LAZĂR, Augustin, CONDRUZ, Aurel, Corpus Juris Patrimonii: Patrimoniul cultural național, Editura Lumina Lex, București, 2006.
LUCA, Sabin Adrian , PINTER, Zeno Karl, GEORGESCU, Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, Monumente arheologice și istorice), Editura Economică, Sibiu, 2003.
LUPU, Nicolae, Cetatea Sibiului, Editura Meridiane, București, 1968.
MARCU-ISTRATE, Daniela (în colaborare), Sibiu – piata Huet: monografie arheologică, vol. I – II, Editura Altip, Alba Iulia, 2007.
MIHĂILĂ, Marian, Protecția bunurilor culturale în dreptul internațional public, Editura Lumina Lex, București, 2003.
NIEDERMAIER,Paul, Siebenbürgische Städte, Editura Kriterion,București, 1979.
OPRIS, Ioan, Comisiunea monumentelor istorice, Editura Enciclopedică, București, 1994.
OPRIS, Ioan, Monumentele istorice din Romania (1850-1950), Editura Vremea, Bucuresti, 2001.
OPRIS, Ioan, Ocrotirea patrimoniului cultural: Tradiții, destin, valoare, Editura Meridiane, București, 1986.
OPRIȘIU, Mircea, Municipiul Sibiu, Editura Transpres, Sibiu, 1991.
REISSENBERGER, Ludwig, berreste der Gothik und Renaissance an Profan – bauten in Hermannstadt, in Ad VSL, Sibiu, 1887
SABĂU, Nicolae, Der Bildhauer Anton Schuchbauer 1719 – 1789, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1979.
SABĂU, Nicolae, Metamorfoze ale barocului transilvan. Vol I,. sculptura, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2002;
SABĂU, Nicolae, Metamorfoze ale barocului transilvan, vol. 2. pictura, Editura Mega, Cluj – Napoca, 2005.
SABĂU, Nicolae, Sculptura barocă în România, sec. VII-VIII, 1992.
SCHULLER, Georg Adolf, Samuel von Brukenthal, II, Mnchen, 1969
SCHUSTER, Gerhard, Articole in Die Woche, no. 630, 672/1980; 683, 703, 719, 727/1981
SEBESTYÉN, Gheorghe, O pagina din istoria arhitecturii României. Renașterea, Ed. Tehnică, București, 1987
SIGERUS, Emil, Vom alten Hermannstadt, Sibiu, 1928
SIGERUS,Emil, Cronica orașului Sibiu: 1100-1929, Editura Imago, Sibiu, 1997.
THALGOTT, E.M., Hermannstadt, Sibiu, 1934.
ȚIPLIC, Ioan Marian, Biserici fortificate ale sașilor din Transilvania, Editura Noi Media Print, București, 2006.
ȚIPLIC, Ioan Marian, Contribuții la istoria spațiului românesc în perioada migraților și evul mediu timpuriu (sec. V-XIII), Institutul European, Iași, 2005.
VĂTĂȘIANU, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, I, Ed. Academiei, București, 1959
Studii și articole:
AVRAM, Alexandru, Arhitectura civilă din Sibiu (Orașul vechi). Secolele XIV – XVIII, în volumul The 27 th annual ARA Congress, Mai 29 th – June 2 th, 2002), Al 27-lea Congres al Academiei americano – române), Oradea, Ed. Polytechnic International Press, Montreal, 2002.
AVRAM, Alexandru, Bisericile românești din județul Sibiu (sec. XVII – încep. Sec. al XIX-lea) – valori ale patrimoniului cultural național, în Îndrumător bisericesc, Arhiepiscopia ortodoxă română Sibiu, 1978.
AVRAM, Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, înR.M.M.M.I.A., nr. 2, 1981.
AVRAM, Alexandru, Monumente medievale din județul Sibiu. Privire de ansamblu, în Studii și referate susținute în cadrul Cibiniumului, 1976, Sibiu, 1977.
AVRAM, Alexandru, Monumente sibiene dispărute – în viziunea lui Johann Böbel, în Studii și comunicări, Muzeul Brukenthal, Galeria de artă, Sibiu, 1978.
AVRAM, Alexandru, Palatul Brukenthal, în R.M.I., nr. 1-2, 1998, p. 160.
AVRAM, Alexandru, BUCUR, Ioan, Aspecte privind ocrotirea monumentelor istorice în județul Sibiu în perioada 1990 – 1996, publicat înB.C.N.M.A.S.I., nr. 1 din anul 1997
AVRAM, Alexandru, BUCUR, Ioan, Din problematica ocrotirii monumentelor arhitectonice sibiene în perioada 1977 – 1989, în Lucrările Sesiunii naționale Zone istorice urbane, delimitare, gestiune, politici de revitalizare, Alba – Iulia, 1993
AVRAM, Alexandru, PINTER, Zeno Karl, Edificiul primăriei Sibiului în secolele XIV-XV (Piața Mică nr. 31 – str. Avram Iancu nr. 1-3), în Artă, Istorie, Cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb. Cluj-Napoca, 2003
AVRAM, Alexandru, Studiu arhitectonico – istoric pentru proiectul Reabilitarea stației de călători C.F.R. Sibiu, Piața 1 Decembrie 1918, în Studia Universitatis Cibiniensis,Series Historica, V, Sibiu, 2008.
AVRAM, Alexandru, Municipiul Sibiu. Evoluția arhitectonică a zonei cuprinse între Parcul ASTRA – Str. Bastionului – Str. Dealului – Str. Banatului – Bvd.Victoriei – P-ța Unirii, în Istorie. Etnologie. Artă. Studii în onoarea lui Ioan Godea (Coordonatori: Aurel Chiriac, Barbu Ștefănescu), Ed. Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2009.
AVRAM, Alexandru Propuneri pentru extinderea listei monumentelor istorice din orașul Agnita, în Interferențe intelectuale. Studia in honorem Aurel Chiriac. Sexagenarii. Supliment al revistei Crisia, 2011. Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2012.
BEȘLIU MUNTEANU, Petre, Cetatea medievală de la Sadu, în B.C.M.I., nr. 3-4,1995.
BEȘLIU MUNTEANU, Petre, Evolutia cladirii Bisericii Azilului și a Spitalului medieval (postmedieval) din Sibiu în Historia urbana, tomul XVIII, 2010.
BEȘLIU MUNTEANU, Petre, Fortificațiile medievale de la Tălmaciu și Turnu Spart. Raport arheologic preliminar, în B.C.M.I., nr. 1-4, 1999.
BEȘLIU MUNTEANU, Petre, Istoria unei biserici de mănăstire din Sibiu, în R.M.I. nr. 1/1991.
BUCUR, Ioan, Fațadele imobilelor din Piața Mare, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
CLEJA, Claudia, Probleme actuale ale conservării și restaurării centrelor și orașelor istorice, în R.M.M.M.I.A. nr. 2/1977.
CRISTACHE – PANAIT, Considerații privind arhitectura românească din zid din Transilvania, secolul XVIII în B.M.I., nr. 2, 1973.
CRIȘAN, Vasile, Protecția patrimoniului cultural sibian. Istorie și actualitate, publicat în Conferințele Bibliotecii ASTRA, nr. 105/2010.
CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, De la restaurarea urbanistică la creația urbanistică cu character specific, în R.M.M.M.I.A. nr. 2/1983.
DERER, Hanna, Despre activitatea de construcții în Sibiul secolului al XVIII-lea, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 3-4, 1995
DERER, Peter, Intervențiile pe clădiri și statutul de monument, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 3-4, 1995.
DERER, Peter, Patrimoniul clădit – componentă a avuției naționale, Spre o calitate superioară în sistematizarea localităților urbane, în R.M.M.M.I.A. nr. 2/1985.
DERER, Peter, Reutilizarea clădirilor vechi, în R.M.I. nr. 1/1992.
FABINI, Hermann, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol. al III-lea 2002.
FABINI, Hermann, Piața Republicii din Sibiu – un studiu de istorie și urbanism, în B.M.I. nr. 1, 1973.
FABINI, Hermann, Restaurarea unui valoros monument al arhitecturii civile din timpul renașterii din Transilvania: Casa Schuller din Mediaș în R.M.M.M.I.A., nr. 1, 1976.
FABINI, Hermann, Studiu privind restaurarea turnului locuință de la primăria veche din Sibiu, în B.M.I., nr. 1, 1972.
FABINI, Hermann, Turnuri de patricieni în Sibiu la sfârșitul evului mediu, în R.M.M.M.I.A., nr. 1, 1974.
FABINI, Hermann, Un monument medieval din Sibiu, astăzi dispărut, în R.M.I., nr. 1, 1991.
FABINI, Hermann, Vechea primărie sibiană în B.C.N.M.A.S.I. nr. 1-4, 1997.
GIURESCU, Dinu C., Patrimoniul arhitectonic și construcțiile orașelor, în R.M.M.M.I.A., nr. 2/1980.
GRECEANU, Eugenia, Puncte de vedere asupra noțiunii de valorificare a monumentelor și ansamblurilor istorice, în R.M.I., nr. 1/1990.
GRIGOROV, Vladimir, Renașterea spațiului pietonal din Sibiu, în Arhitex, anul XIII, nr. 9-10 (163-164), septembrie-octombrie 2006.
G.T.Z., Abordarea corectă a măsurilor de reabilitare, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
G.T.Z., Reabilitarea centrului istoric Sibiu, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
GUTTMANN, Szabolcs, Sala Thalia, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
IGNAT-MARDARE, Irina, Restaurare-Știință-Artă, în B.C.M.I., an. XII-XVI, nr. 1, București, 2005.
IONESCU, Grigore, Începuturile lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice din România și activitatea în acest domeniu a arhitectului francez Andre Lecomte Du Nouy în R.M.M.M.I.A., nr. 1, 1978.
IONESCU, Grigore, Necesitatea sistematizării și restaurării centrelor istorice în B.M.I., nr. 1, 1970.
IOSIPESCU, Sergiu, Discuții și controverse privitoare la monumentele istorice în ultimii treizeci de ani, în B.M.I., nr. 1, București, 2005.
KOVÁCS, Jozsef, Lista patrimoniului mondial – prezentare, obiective din România, în R.M.I., nr. LXXIV, București, 2005.
KOVÁCS, Jozsef, Monitorizarea monumentelor istorice înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial, în B.M.I., an. XII-XVI, nr. 1, București, 2005.
KOVÁCS, Jozsef, Satele săsești înscrise în lista patrimoniului mondial. Studiu istoric și valorificare cultural-turistică, în R.M.I., nr. LXXIV, București, 2005.
LUCESCU, Corina, Conservarea integrată – componentă a valorificării spațiilor istorice, în R.M.I. nr. 1/2001-2003.
MIHAI, Dana, Evidența monumentelor istorice, bilanț și perspective, în B.C.M.I., nr. 1, București, 2005.
MORARU, Victor, Consolidare zidul Cetății, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
MORARU, Victor, Primele renovări în spațiile publice, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
MORARU, Victor, Reabilitarea Scărilor Turnului, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
MUCENIC, Cezara, Activitatea C.N.M.A.S.I. în anul 1993 în: B.C.N.M.A.S.I. nr. 1-4/1994.
MUCENIC, Cezara, Istoria C.N.M.A.S.I. – D.M.A.S.I. 1989-1993 în: R.M.I., nr. 1-2/2000.
NEMȚEANU, Ruxandra, Metodologia evidenței monumentelor istorice, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-4/2000.
NIEDERMAIER, Paul, Das Alte Rathaus in Hermennstadt, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-4, an VIII, 1997.
NIEDERMAIER,Paul, Dezvoltarea urbanistică și arhitectonică a unor orașe transilvănene din secolul al XII-lea pînă în secolul al XVI-lea, în Studii de istorie privind naționalitatea conlocuitoare germană și procesul de întărire a prieteniei ei cu poporul român, vol. I, București, Editura Politică, 1976.
NISTOR, Sergiu, Monumente în risc și monumente în pericol: gestiunea specială a monumentelor amenințate, în R.M.I., nr. 1, 2001-2003.
NISTOR, Sergiu, Reabilitarea vechilor cartiere – între metodologie și strategie, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-4, 1994.
OPREANU, Mihai, Moșna – Biserica evanghelică fortificată. Probleme de conservare și restaurare, în B.C.M.I., nr. 1, București, 2005.
PAVELESCU, C., Conceptul de consolidare în cadrul restaurării, în R.M.I., nr. 2/1991.
PÂRVU, Fănel, Primăria Sibiu, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
PLANWERK, Reabilitare spațiu public, în Arhitex, anul XIV, nr. 01-02 (167-168), ianuarie-februarie 2007.
RUȘINARU, Elisabeta Ancuța, Monumentele României după 1989, în B.C.M.I., nr. 2/1992.
RUȘINARU, Elisabeta Ancuța, Monumentele României – parte din tezaurul mondial de valori, în R.M.I., nr. 1/1990.
RUȘINARU, Elisabeta Ancuța, Priorități în evidența, inventarierea și cercetarea monumentelor istorice, în R.M.I., nr. 2/1990.
STROE, Adriana, Valoarea de monument istoric a satelor din zona de colonizare săsească din Transilvania în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-2, 1996.
STROE, Adriana, Proiectul comun româno-german de inventariere al patrimoniului cultural-artistic al localităților de colonizare săsească din Transilvania, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 1-2, 1996.
TEODORU, Horia, Din activitatea Comisiumii Monumentelor Istorice în: B.M.I., nr. 3, 1972.
ȚIPLIC, Ioan Marian, Caracteristici tipologice ale fortificațiilor din pământ și lemn din Transilvania sec. X-XIII, în Acta Terrae Septemcastrensis, III, 2004.
ȚIPLIC, Ioan Marian, Noi cercetări arheologice în Sibiu – Piața Huet nr. 17, în Arheologia medievală, III, 1999.
ȚIPLIC, Ioan Marian, CRÂNGACI, Maria, Sondajul arheologic din interiorul bisericii parohiale evanghelice din Sibiu, în Ziridava, XXII, 2002.
VELESCU,Oliver, Zonele de protecție a monumentelor istorice. Rolul și funcțiile lor în B.M.I., an XLI, nr. 4, 1972.
VOICULESCU, Sanda, Dilemele restaurării – între conservarea integrate și compromisurile necesare, în B.C.N.M.A.S.I., nr. 3-4, 1995.
LEGISLATIE:
Legea nr. 803/20 septembrie 1946 pentru organizarea muzeelor naționale.
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 661/1955 privind păstrarea și folosirea monumentelor de cultură.
Decretul nr. 144 din 29 martie 1958, privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958.
Codul penal al României publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 79 – 79 bis din 21 iunie 1968 republicat în Buletinul Oficial nr. 55 – 56 din 23 aprilie 1973, art. 217.
Legea nr. 4 din 28 martie 1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe și vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație publicată în Buletinul Oficial nr. 121 din 31 decembrie1980;
Legea nr. 63 din 30 octombrie 1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural național al Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial nr. 137 din 2 noiembrie 1974.
Decretul nr. 13/1975privind Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Național, Direcția patrimoniului cultural național, oficiile pentru patrimoniu cultural național – județene și al municipiului București – precum și laboratoarele de restaurare a bunurilor din patrimonial cultural național publicat în Monitorul Oficial al României nr. 15 din 23 ianuarie 1975.
Decretul Consiliului de Stat nr. 442 din 25 noiembrie 1977 privind organizarea și funcționarea Consiliului Culturii și Educației Socialiste publicat in Buletinul Oficial nr. 127 din 28 noiembrie 1977.
Decretul cu nr. 91/5.02.1990privind înființarea și organizarea Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 20 din 6 februarie 1990.
Decretul Nr. 187 din 30 martie 1990 pentru acceptarea Convenției privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură la 16 noiembrie 1972, publicat în Monitorul Oficial nr. 46 din 31 martie 1990.
Decretul cu nr. 224/1990 pentru ratificarea protocoalelor adiționale I și II la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949, publicat în Monitorul Oficial nr. 68 – 69 din 14 mai 1990.
Hotărârea nr. 942 din 10 august 1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 14 mai 1992.
Hotărârea Guvernului nr. 939 din 10 august 1990privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 14 mai 1992.
Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004.
Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 republicată, Legea administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 79 din 18 aprilie 1996.
Ordinul comun al Ministerului Culturii și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului cu nr. 130 din 23 decembrie 1991privind unele măsuri ce se impun în vederea împiedicării degradării, distrugerii, precum și protejării bunurilor imobile cu valoare de patrimoniu publicat în Monitorul Oficial nr. 8 din 28 ianuarie 1992.
Hotărârea Guvernului nr. 127 din 11 martie 1992 pentru aprobarea statutului-cadru orientativ al comunei și orașului publicată în Monitorul Oficial nr. 54 din 31 martie 1992.
Ordonanța Guvernului cu nr. 27 din 26 august 1992 privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului cultural național publicată în Monitorul Oficial nr. 215 din 28 august 1992.
Legea nr. 95 din 16 septembrie 1992pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, încheiat la București la 21 aprilie 1992 publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 24 septembrie 1992.
Hotărârea Guvernului nr. 716 din 10 noiembrie 1992pentru aprobarea Acordului privind colaborarea în domeniile culturii, științei și învățământului dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei publicată în Monitorul Oficial nr. 306 din 27 noiembrie 1992.
Hotărârea nr. 41 din 1 februarie 1993 privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru protecția și conservarea unor bunuri culturale publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 11 februarie 1993.
Legea nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 2 iunie 1994.
Ordonanța Guvernului nr. 68 din 26 august 1994privind protejarea patrimoniului cultural național publicată în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994.
Hotărârea Guvernului nr. 286 din 2 mai 1995privind finanțarea de către Ministerul Culturii a lucrărilor de proiectare, conservare și restaurare a monumentelor istorice, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 10 mai 1995.
Legea nr. 112 din 1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 29/11/1995.
Legea nr. 29 din 6 mai 1996 – Legea bugetului de stat pe anul 1996 publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 6 mai 1996.
Ordinul nr. 1442-7358/MC din 14/28 octombrie 1996 privind instituirea Comisiei Zonelor Protejate Construite publicat în: Monitorul Oficial nr. 347 din 19 decembrie 1996.
Ordinul Ministerul Transporturilor nr. 49 din 27 ianuarie 1998pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane publicat în Monitorul Oficial nr. 138 din 6 aprilie 1998.
Legea nr. 56 din 4 martie 1998privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 24/1997 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național, aprobată prin Legea nr. 41/1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 107 din 9 martie 1998.
Ordonanța Guvernului nr. 5 din 28 ianuarie 1999 privind declararea municipiului Sibiu și a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes național, publicată în Monitorul Oficial nr. 36 din 29 ianuarie 1999.
Ordinul Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 38/N din 27 mai 1999 privind avizarea, din punct de vedere tehnic, a soluțiilor de intervenție prin demolarea totală a construcțiilor publicat în Monitorul Oficial nr. 289 din 23 iunie 1999.
Ordinul Ministerului Culturii cu nr. 2032 din 14 iulie 1999 pentru înființarea Comisiei de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice și aprobarea normelor și criteriilor de atestare a experților în domeniul protejării monumentelor istorice și a specialiștilor în domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice, publicat în Monitorul Oficial nr. 589 din 3 decembrie 1999.
Normele privind atestarea experților în domeniul protejării monumentelor istorice și a specialiștilor în domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice din Ordinul Ministerului Culturii cu nr. 2032 din 14 iulie 1999, publicat în Monitorul Oficial nr. 589 din 3 decembrie 1999.
Ordonanța Guvernului nr. 47 din 30 ianuarie 2000privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial publicată în Monitorul Oficial nr. 45 din 31 ianuarie 2000.
Legea nr. 5 din 6 martie 2000privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 12 aprilie 2000.
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 828 din 09/12/2008.
Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006.
INTERNET:
http://www.sibiu.djc.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Germanii_din_Romania
Anexa 1: extras din Lista monumentelor istorice cuprinzând obiectivele de pe actualul teritoriu al Județului Sibiu
Anexa 2: documente din arhiva Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 1907 din data de 13.06.1980.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 432 din data de 12.02.1983.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 496 din data de 11.03.1987.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 2271 din data de 01.10.1988.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 269 din data de 09.02.1989.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 751 din data de 27.03.1989.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 1045 din data de 24.04.1989.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 1651 din data de 21.09.1990.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 2074 din data de 16.11.1990.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 2282 din data de 06.12.1990.
Adresa C.Z.M.A.S.I. nr. 118 din data de 21.01.1991.
Adresa C.Z.M.A.S.I. nr. 7 din data de 22.02.1991.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 478 din data de 14.03.1991.
Adresa O.J.P.C.N. Sibiu nr. 3451 din data de 05.12.1991.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ocrotirea Monumentelor Istorice din Judetul Sibiu In Perioada 1965 2001 (ID: 122640)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.