Obtinerea Si Analiza Tincturilor din Ciuperci

Tincturile sunt extracte la rece care păstrează cea mai mare parte a caracteristicilor plantei medicinale din care au fost extrase. In plus, tincturile sunt foarte rapid asimilate de organism, ceea ce prezinta avantaje atat pentru cei care au o asimilatie deficitara, cat și in cazurile in care este necesară o intervenție rapidă în unele afecțiuni acute și in tulburări unde e necesar să apară efecte puternice în timp scurt.

Tincturile pot fi obținute casnic prin macerare (în cantități mai mari ele sunt obținute industrial prin percolare, turboextracție,vibroextracție, extracție în contracurent etc.).

Obținerea cu mijloace casnice a unei tincturi bune, depinde de câțiva factori importanți:

respectarea timpului de macerare (specific fiecărei plante medicinale în parte),

calitatea plantei medicinale folosite, concentrația alcoolului,

finețea mărunțirii plantei medicinale,

temperatura la care se realizează macerarea etc.

1.1 Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească planta medicinală pentru a obține o tinctură bună

Planta medicinală trebuie să fie bine uscată și suficient de proaspătă (mai puțin de un an vechime). Înainte de prepararea în alcool, planta medicinală este bine să fie mărunțită fie prin tăiere cu ajutorul unui cuțit cu lama zimțată (proces mai anevoios de multe ori) fie prin măcinare cu o râșniță mecanică sau electrică. Mărunțirea se face cel mai ușor în condiții casnice cu o râșniță de cafea, iar pulberea obținută trebuie să fie suficient de fină încât macerarea să se producă in condiții optime și suficient de mare, încât în final să poată fi filtrată, fără a trece prin ochiurile pânzei de filtru sau tifonului.

1.2. Tipul și concentrația de alcool folosită

Alcoolul folosit este cel alimentar, alb (dublu rafinat), fără un miros prea pătrunzător, astfel încat să nu acopere mirosul plantei medicinale. Se pare că pentru majoritatea plantelor medicinale cea mai bună concentrație de alcool este de 40%-50%. Unii preferă alcoolul mai concentrat (70%), fiind considerat un solvent mai bun, dar in practica de până acum s-a dovedit că un alcool ceva mai slab păstrează mai bine anumite calitați ale plantei medicinle. Alcoolul tare trebuie să fie utilizat în cazul unor remedii ce necesită o extracție mai puternică, cum sunt tătăneasa, rășina de pin și de brad, propolisul sau mugurii de plop.

1.3. Temperatura și timpul de extracție

Timpul de macerare este precizat la modul general, în majoritatea lucrărilor de specialitate, ca fiind în medie 8 zile. Cu toate acestea, fiecare plantă medicinală în parte are propriul "secret" în ceea ce priveste timpul optim de extracție. Astfel, dacă este lăsată mai puțin, tinctura va fi prea slabă și prin urmare ineficientă. De aceea este bine pentru siguranță să fie lăsată planta medicinală la macerat un interval de timp de 12-14 zile.

Un alt factor care influentează considerabil calitatea extracției de principii active este temperatura la care se produce macerarea (eficiența extracțieie creste direct proportional cu cresterea temperaturii). Atenție însa, temperatura nu trebuie să treacă niciodat peste 35, maxim 45 de grade Celsius!

1.4. Concentrația tincturilor

Concentrația cea mai frecvent folosită la tincturi este de 20%, ceea ce înseamnă că la 20 de grame de plantă medicinală se pun 100 ml. de alcool.

După ce se pune planta medicinală împreună cu cantitatea corespunzătoare de alcool în vasul de macerare, se lasă o perioadă care este bine să fie de 12-14 zile. Este indicat ca pe timpul macerării vasul cu tinctură să fie agitat de cel puțin 3 ori pe zi.

După trecerea timpului de macerare, amestecul se filtrează, reziduul se aruncă, iar extractul rămas se pune în sticle mici (pe cât posibil închise la culoare) și se depozitează în locuri mai răcoroase și întunecoase.

1.5. Precauții la folosirea tincturilor

Tincturile prezintă în primul rând dezavantajele pe care le are utilizarea alcoolului, acesta fiind contraindicat pentru uzul intern in:

ulcer,

afecțiuni psihice grave,

cancer,

Aceste dezavantaje pot fi compensate într-o bună măsură prin diluarea cu apă a extractelor hidroalcoolice și prin utilizarea unor cantități ceva mai reduse în administrarea zilnică. Un inconvenient ce poate apărea la unele tincturi este acela că alcoolul este un solvent bun, dar nu perfect, existând anumite principii active care rămân neextrase. Din acest punct de vedere pulberile din plantemedicinale sunt net superioare, ele păstrând în mare măsură componentele active ale plantei medicinale.

2 MODUL DE ADMINISTRARE A TINCTURILOR

Administrarea tincturilor se va face intotdeauna numai după dizolvarea acestora în apa, în diluția 1:25, adică 4 ml. (o linguriță) detinctura la 100 ml. (jumătate de pahar) de apă. O tinctură bună, obținută din plante medicinale corect uscate și depozitate și suficient de proaspete (mai puțin de un an vechime), chiar diluată in proporția 1:25, trebuie să păstreze aroma și gustul planteimedicinale din care provine, aceasta fiind de altfel și o metodă simplă de verificare a valabilității unei tincturi.

Excepție de la administrarea în apă o fac doar bolile cardiovasculare la care este contraindicată introducerea de lichide in organism.

IITerapia cu tincturi

Cu siguranță, cei mai mulți dintre noi au remarcat tendința de întoarcere la natură, orientarea către leacurile verificate de mii de ani, aproape uitate sub avalansa de produse medicale de sinteză. Este și cazul terapiilor ce folosesc tincturi naturale. Iată inca un ajutor dat de laboratoarele de cercetare fitoterapeutica: terapiile naturale sunt revalorificate în lume, pe scară din ce în ce mai largă, iar forța lor de vindecare este confirmată aproape fără excepție de studiile moderne. Odată introdus în circuitul terapeutic, acest adevarat “tezaur vegetal” s-a transformat într-un repertoriu extins de veritabile medicamente, aliate de nădejde ale organismului uman în lupta cu tot felul de maladii și suferințe.

Cel mai bun exemplu de tratament naturist eficient și la îndemână este cel cu tincturile din plante. Această metodă terapeutică este preferabilă adeseori, din două motive: asigură o conservare mai îndelungată în timp a puterii vindecătoare a extractului din planta și extrage principiile active într-o concentrație aproape dubla față de alte metode de preparare a remediilor naturiste. In plus, tincturile pot fi folosite, fie ca extracte dintr-o singură plantă, "monoterapia”, fie se poate recurge la "terapia combinativă”, care folosește amestecuri de plante în cantitați diferite. Fitoterapia modernă a reușit chiar performanța de a determina exact concentrația de substantă activă existentă in diferitele plante curative, precum și cantitatea care rămâne după tincturarea plantei și a stabilit astfel și combinațiile de tincturi cu care să se obțină cele mai puternice efecte posibile.

Desigur, ca și în cazul multor altor metode de tratament naturist folosite cu succes în prezent, terapia cu tincturi are la baza o gamă întreagă de rețete străvechi ale medicinei tradiționale, transmise și păstrate cu grijă de sute de ani, care au fost doar îmbogațite și așezate pe baze științifice. Unii dintre fitoterapeuții tradiționaliști susțin însă, cu destul de multe justificări, faptul că, din punct de vedere terapeutic, folosirea tincturilor nu oferă un raspuns la fel de rapid ca în cazul ceaiurilor din plante. Ei recunosc însa că ritmul vieții moderne nu oferă celor suferinzi timpul necesar unei cure cu ceaiuri proaspat preparate și consideră terapia cu tincturi ca fiind cea mai buna alternativă, indicând, pentru obținerea unor progrese terapeutice mai rapide, "tratamentele paralele”, care combină cele doua metode.

Cantitățile de tinctură recomandate pentru tratament sunt individualizate de către medicul fitoterapeut, în funcție de afecțiune și de particularitățile fiecărui bolnav. Dar, în general, în terapia internă se folosește ca doză uzuală o cantitate de 5 până la 10 picături, care se administrează în puțin ceai sau apă caldă, ori pe o bucățică de zahăr. Pentru administrarea externă, tincturile se pot folosi terapeutic sub formă de cataplasme aplicate pe locul bolnav sau ca atare, pentru badijonarea directă a zonelor afectate.

2.1Mic repertoar de tincturi vindecătoare

2.1.1Tinctura de gălbenele Preparare: la un litru de alcool de 40 grade se pun doi-trei pumni de flori de gălbenele. După ce se ține 14 zile la soare, maceratul se strecoară și se toarnă în sticle închise la culoare. Extern: cicatrizant de excepție, dezinfectează și vindecă arsuri, eczeme sau degerături, micoze (adăugată în apa de baie), iar în diluție 2 : 1 cu apă plată (sau apă obișnuită fiartă și răcită) combate gingivitele și afecțiunile cavității bucale (sub formă de gargară), precum și leucoreea, candidoza ori infecțiile cu trichomonas (spălături vaginale). Intern: câte 20-50 picături pe zi, ca adaos în ceaiuri, tratează infecțiile bacteriene ale aparatului digestiv, gastrite și ulcere gastroduodenale, viroze intestinale și, în plus, diminuează semnificativ efectele menopauzei.

2.1.2Tinctura de cimbru Preparare: se poate folosi cimbru de grădină sau din varietatea sălbatică, de la ambele utilizându-se însă doar florile, cu care se umple o sticlă de jumătate de litru fără a fi presate. Deasupra se toarnă alcool de maximum 40 de grade până ce florile sunt complet acoperite, apoi sticlă se ține la loc cald și însorit timp de 14 zile. Extern: puternic stimulator local, tinctura se folosește cu succes în leuconevraxită, în cazul copiilor cu deficiență staturală, cu întârzieri de creștere (fricțiuni ale încheieturilor, mușchilor și coloanei vertebrale), pentru combaterea durerilor menstruale, a nevralgiilor faciale, a durerilor provocate de afecțiuni respiratorii de tipul pleureziilor. Intern: la adulți combate și ameliorează majoritatea formelor de afecțiuni ale tractului respirator, tuse, wheezing, astm, crup, răgușeală (40-50 picături luate o dată pe zi), iar în cazul copiilor elimină viermișorii intestinali, este antianemic și un adjuvant prețios în cazurile de tuse convulsivă (20-30 picaturi luate o singura data pe zi).

2.1.3Tinctura de valeriană Preparare: rădăcina plantei, spălată bine, se pune la uscat, apoi se macină cu o râșniță electrică. Cu praful rezultat se umple pe trei sferturi o sticlă de jumătate de kilogram, iar restul se completează cu alcool de cel mult 35-40 grade tărie. Macerarea va dura 21 de zile, după care se strecoară și se pune în sticle brune. Se păstrează la loc întunecos și rece. Intern: administrarea a 20-30 picături de tinctură în puțină apă, seara, cu o oră înainte de culcare, asigură un somn liniștit și fără senzație de somnolență matinală, elimină stresul și sindromul hiperkinetic al picioarelor, înlătură palpitațiile și puseele de hipertensiune, nocturne și diurne.

2.1.4Tinctura de sunătoare Preparare: se macerează la soare vreme de 21 de zile, doi-trei pumni de floare de sunătoare (proaspătă sau uscată), în 750 ml de alcool alimentar rafinat. În acest timp, se agită puternic o dată pe zi. Extern: este un excelent remediu împotriva nevralgiilor (fricțiuni ale locurilor dureroase). Intern: 10 picături de tinctură administrate o dată pe zi într-o lingură de apă tratează efficient bcolecistita și hepatită A, precum și insomniile provocate de nevroze.

2.1.5Tinctura de coada-șoricelului Preparare: se folosesc tot florile plantei, care se zdrobesc bine sau se toacă mărunt și se pun într-un vas de sticlă larg la gură (borcan) de 800 ml, până la jumătatea acestuia. Se toarnă în vas alcool rafinat de 40 grade, până ce trece cu un deget de stratul de plante și se lăsa la soare vreme de 10 zile amestecând din când în când, cu o lingură sau o spatulă de lemn. După 10 zile se completează borcanul până la gură cu alcool de 60 grade și se mai lasă la macerat încă 10 zile, amestecând, la fel, din timp în timp. Extern: este un foarte bun cicatrizant. Se pot aplica pe eczeme, arsuri, contuzii, răni, ulcerații cataplasme cu tinctura diluată în apă. Intern: este un excelent remediu pentru majoritatea problemelor delicate feminine, menstruații neregulate, amenoree, dismenoree, hipermenoree, cistită, hemoroizi sau a neplăcerilor ivite odată cu perioada menopauzei. Se administrează de două ori pe zi, dimineața și seara, înaintea meselor, câte 40 de picături diluate în jumătate de pahar de ceai sau de apă călduță.

2.1.6Tinctura de urzică Preparare: nu se folosește plantă în întregime, ci doar frunzele, cât de mari posibil, proaspăt culese, spălate bine cu apa și tocate cât mai mărunt. Se umple cam trei sferturi dintr-un vas cu tocătură de urzici și se toarnă deasupra, până la gura vasului, alcool alimentar de 40 de grade, preparat însă exclusiv din secară. Nu se va folosi alt alcool alimentar căci cel de secară conține anumiți compuși stimulenți specifici, care nu se află în alcoolul extras din porumb sau din cartofi. Maceratul se filtrează după 14 zile. Extern: un leac fără pereche folosit pentru a opri căderea părului, dar și pentru a trata o mulțime de afecțiuni dermatologice neplăcute și dureroase, cum ar fi micozele, ulcerațiile, inflamațiile, eritemul, ca și bătăturile și ciuperca piciorului. Tinctura se aplică repetat pe locurile afectate, iar tratamentul se continuă încă 5-7 zile după încetarea manifestărilor bolii. Intern: este antianemică, hipoglicemiantă, are efect depurativ, diuretic și reglează activitatea hormonală.

2.1.7Tinctura de propolis. Preparare și folosire

Substanța rășinoasă, de culoare verde-bruna sau cafenie, cu aromă plăcută, de mugur de plop, miere, ceară și vanilie, propolisul este un produs foarte renumit în lumea medicinei.

Iată cum se prepară tinctura de propolis: La 100 de grame de alcool de 80°-86°, se adaugă 20 de grame de propolis întărit, ținut în frigider. Alcoolul amestecat cu propolis se introduce într-un vas, se încălzește la 30°C-40°C și se amestecă bine. Procedura se repetă într-o săptămână de 6-7 ori, după care se lasă să se așeze și se toarnă lichidul curat.

Cazuri în care tinctura de propolis vindecă sau ameliorează:

– Toate bolile interne infecțioase care duc la stări febrile se tratează cu 30 picături pe zi.

– La menopauză, timp de un an, 10 picături zilnic.

– La inflamarea prostatei, zilnic 30 picături.

– La hipertensiune, zilnic 30 picături, până la vindecare.

– La inflamarea rinichilor și ficatului, zilnic de două ori câte 40 picături, puse într-un pahar cu 100 ml apă caldă. Până la vindecare.

– La angină, faringite, gripe sau pentru evitarea unor complicații, zilnic de două ori câte 40 picături, puse într-un pahar cu 200 ml apă caldă și zilnic de mai multe ori, gargară.

– În cazul ulcerului de stomac sau enterite, zilnic 40 picături puse în 100 ml lapte cald. Se bea pe stomacul gol.

– Bătăturile, cheratitele se tratează astfel: înainte de culcare se îmbibă o bucată de vată în tinctura de propolis și se așează pe locul dureros, ziua se poate folosi alifia de propolis (Atenție, cheratitele rămân încă dureroase zile întregi).

– La afecțiunile pielii, dacă pacientul suportă spirtul, locurile bolnave sunt frecate cu tinctura de propolis. Afecțiunile dispar repede (în cazul când spirtul nu este suportat, propolisul trebuie amestecat într-o cremă).

– După bărbierit, ne spălăm pe față, în 100 ml apă caldă adăugăm 40-50 picături de tinctură de propolis.

– În cazul TBC pulmonar, de trei ori pe zi câte 30 picături intern, și săptămânal, de două ori se fac inhalații cu 100 picături de tinctură de propolis la litru de apă fierbinte.

– Omul beat se poate trezi din beție dacă ia 50 picături tinctură de propolis în 100 ml apă rece.

– În boli micotice între degete, locurile bolnave sunt unse cu tinctură de propolis.

– La dureri de stomac, se recomandă 50 picături tinctură de propolis în 100 ml apă. Durerile dispar repede. Compoziția este recomandată și în cazul parazitozelor intestinale, zilnic de două ori, pe stomacul gol.

– La durerile de măsele, se pune o vată îmbibată cu tinctură de propolis (propolisul curat pus pe gingia dureroasă sau pe măseaua cariată alină durerea și împiedica infecția).

– În cazul rănilor vechi, se spală rana cu extracție de lipan, apoi se unge de mai multe ori cu tinctură de propolis. După o perioadă scurtă, edemele și durerile dispar.

– În cazul arsurilor de gradul 1 rana trebuie unsă de mai multe ori cu tinctură de propolis. În aceste cazuri se formează vezicule.

– Când medicamentele făcute din plante sau materiale sintetice nu dau rezultate.

Acțiuni și indicații ale tincturii de propolis

[NUME_REDACTAT]: analgezic, antihemoragic, antifungic, antiseptic al căilor respiratorii medii și superioare, antiseptic intestinal și urinar, antiviral, bacteriostatic și bactericid (anihilează streptococii, stafilococii, Salmonella, Proteus), febrifug, regenerant epitelial, stimulează procesele de regenerare în ansamblu, stimulent imunitar. Extern: antiinfecțios puternic și cu spectru larg, cicatrizant, analgezic, regenerativ epitelial.

[NUME_REDACTAT]: adenom de prostată (adjuvant), ateroscleroză, boli infecțioase însoțite de febră, bronșită cronică, cistită, infecții reno-urinare în general, colită acută și cronică, dureri de gât (traheită, faringită), enterită, febră tifoidă (adjuvant), gripă în fază incipientă, guturai, hepatită de toate tipurile (adjuvant), hipertensiune, infecții cu protozoarul Giarda lambria, infecții virale la nivelul intestinului și al tubului digestiv în ansamblu, meningită (adjuvant), nefrită, pielonefrită, prostată, tulburări de menopauză, tuse chintoasa, tuse convulsivă, tuse uscată.

Extern: alunițe, amigdalită, cancer mamar (adjuvant), cancer al pielii (adjuvant), eczeme infecțioase, faringo-amigdalita, laringită, negi.

Tinctura de propolis nu se recomandă în cazul persoanelor alergice.

3 Materia prima si importanta acesteia

3.1 Ciupercile comestibile ofera omului o importanta sursa de hrana, fiind un aliment complet cu inalta valoare nutritiva. Ele pot fi recoltate direct si gratuit din flora spontana sau pot fi obtinute prin cultura dirijata in spatii special amenajate Se apreciaza ca daca toate ciupercile bune de consum, care cresc prin paduri, parcuri, livezi, fanete ar fi recoltate, numai in tara noastra productia ar depasi 300.000 tone anual.

Intreprinzator, omul a cautat ca prin mijloace create de el, sa cultive ciuperci pentru a obtine productii cat mai mari si de calitate, tot timpul anului si in acelasi timp sa elimine pericolul de a le confunda pe cele comestibile de cele toxice sau otravitoare.

Se cunoaste ca valoarea alimentara a unui produs depinde in principal de doi factori si anume: compozitia chimica si digestibilitatea compusilor ce intra in alcatuirea lui. Compozitia chimica difera de la o specie la alta, iar in cadrul aceleiasi specii, depinde de stadiul de dezvoltare a ciupercilor, de substratul nutritiv pe care se dezvolta, de partea ciupercii luata in considerare (palarie, picior, etc.), de conditiile de clima, de perioada de crestere. Ciupercile contin apa, substante organice si saruri minerale. Structura proteinelor din ciuperci este asemanatoare cu cea din cazeina laptelui, albumina din ou, gliadina din grau, fiind alcatuite din aceiasi aminoacizi esentiali De asemenea proteinele din ciuperci sunt comparabile cu cele din carne si, chiar daca din punct de vedere cantitativ ciupercile contin mai putine proteine decat carnea, ele sunt suficiente pentru organismul uman, fapt pentru care pot fi considerate un aliment complet.O cantitate de 100-200 g ciuperci uscate consumate zilnic, pot sa substituie carnea, mentinand in organism un echilibru normal.5

3.2Ciupercile utilizate precum si notarea acestora se afla in tabelul urmator

Tab nr 1

3.2.1Auricularia auricula-judae [NUME_REDACTAT], burete de soc

[NUME_REDACTAT] auricula-judae (fam. Auriculariaceae, ord. Auriculariales; ) este cunoscută și sub denumirea de Hirneola auricula-ju-dae. Corpul fructifer este gelatinos, sesil, în formă de ureche sau cupă, de 3-8 cm în diametru. Inițial, are culoare brună-gălbuie, iar mai târziu este brun-negricios. În stare proaspătă, bazidiocarpul este gelatinos și elastic. În stare uscată, este fragil, subțire și translucid. Ambele fețe ale carpozomului sunt cutate (Eliade și Toma, 1977). Bazidia este cilindrică și prezintă trei septe transversal . Bazidiosporii sunt hialini, elipsoidali, netezi, de 16-18 x 6-8 µm . Se întâlnește tot timpul anului, dar în special toamna, pe trunchiuri sau ramuri de arbori foioși (stejar, soc, salcâm, nuc, plop, ulm, dud etc.). Este comună și este comestibilă 7.

Imagine2 Auricularia judae

3.2.2Cantharellus cibarius (Bureți gălbiori, gălbiori, gălbinete )

[NUME_REDACTAT] cibarius (fam. Cantharellaceae, ord. Cantharellales; ) are carpozomul diferențiat în pălărie și picior .Pălăria este cărnoasă, galbenă ± intens, de 3-9 cm în diametru, iar piciorul este cilindric (3-6 x 0,5-2 cm), tare, plin, cărnos și îngustat la bază. Inițial, pălăria este sferică și apoi devine concavă la mijloc și are marginea neregulat lobată. Regiunea himenială este sub formă de lame galbene, groase, dicotomic ramificate, decurente pe picior, ușor separabile de tramă (carne). Carnea este galbenă, tare, fibroasă, cu miros de caisă coaptă și cu gust dulce. Bazidiosporii sunt ovoizi (4-8 x 8-12 µm), netezi, hialini, albi și aglomerați. Ciuperca se întâlnește, de primăvara până toamna, pe sol, prin păduri de foioase și de conifere. Este denumităpopular bureți gălbiori, bureți galbeni, ciuciuleți, gălbiori, gălbinele etc. și este o ciupercă comestibilă, foarte comună7.

Imagine3. Cantharellus cibarius sursa:6(//www.google.ro/search?q=Cantharellus+cibarius&source=lnms&tbm=isch&sa=X&e=ZAjQU-OcAbLQ7AbG5oDQBA&ved=0CAYQ_AUoAQ&biw=1366&bih=610

3.2.3Boletus edulis (Hrib, mănătarcă, pitoancă, pita pădurii)

Bazidiocarpul speciei Boletus edulis (fam. Boletaceae, ord. Boletales;) este cărnos și este format din pălărie și picior. Pălăria este glabră, brună-deschis sau brună-închis, de 7-25 cm în diametru. Inițial, pălăria este sferică, apoi devine semisferică și în final plată. Pe timp umed, este vâscoasă. Piciorul este gros, de circa 4-6 cm în diametru și 10-15 cm înălțime, este ventricos, plin, brun-deschis, cu o rețea albă la partea superioară . Sub cuticulă, carnea este roșiatică; în restul carpozomului, carnea este albă, tare, cu gust și miros plăcut.Tuburile sporifere sunt inițial albicioase, apoi devin galbene sau galbene-verzui. Porii sunt circulari și au aceeași culoare ca și tuburile sporifere. Praful sporifer este brun-olivaceu. Bazidiosporii sunt bruni-gălbui, fusiformi Crește pe sol, izolat sau în grupuri, în luminișuri din păduri de foioase și de conifere. Se întâlnește de primăvara până toamna, este comestibilă și are valoare alimentară foarte mare7 .

Imagine 4 Boletus edulis sursa: //www.google.ro/search?q=boletus+edulis&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=YAzQU9y3A4jH7Abg3YCwAg&ved=0CAYQ_AUoAQ&biw=1366&bih=610#facrc=_&imgdii=_&imgrc=Lni1QFsJqJxprM%253A%3BppqIxx3M8erDeM%3Bhttp%253A%252F%25

3.2.4 Juniperus communis L.

Ienupărul (Juniperus communis – L.) este un conifer care aparține genului Juniperus din familia Cupressaceae. Fructele uscate de ienupăr (boabe mari, negre, zbârcite) se utilizează în bucătărie drept condiment, în special în marinade, pentru vânat sau varză, și ca ingredient la fabricarea ginului. Specia crește în întreg lanțul carpatic la 700-1400 m, adesea în tufărișuri și pâlcuri, în poieni, pășuni, rariști, putând crește pe solurile cele mai sărace. Este recoltabil în mari cantități în Transilvania (mai puțin Sălaj și Satu-Mare), Muntenia (Argeș, Buzău, Prahova), Moldova (jud. Bacău, Neamț, Vrancea, Suceava), Oltenia (jud. Gorj, Vâlcea). enupărul (Juniperus communis – L.) reprezinta o plantă medicinală ale cărei proprietăți terapeutice sunt utilizate în tratarea multor afecțiuni și boli: tratează și vindecă reumatismul, răceala, bronșita, bolile de piele, elimină piatra existentă la nivelul vezicii urinare. Fructele de ienupăr constituie și ele un remediu natural pentru anemie, lipsa poftei de mâncare, artrită, asigurând o funcționare optimă a organismului. Pulberea rezultată din mărunțirea fructelor de ienupăr este foarte eficientă în tratarea obezității, viermilor intestinali, oboselii, arteriosclerozei. Ceaiul preparat din fructe de ienupăr calmează tulburările digestive și balonările. Important de menționat este că fructele de ienupăr nu trebuie consumate de femeile însărcinate și de persoanele cu leziuni ale căilor urinare. Un alt remediu natural oferit de ienupăr îl reprezintă tinctura de ienupăr eficientă în vindecarea afecțiunilor urinale, gripei, bronșitei, colitei de fermentație8

Imagine 5 http://www.mnhn.lu/science/files/2011/03/Juniperus-communis_FR.jpg

3.2.5 Craterellus tubaeformis

In mod tipic capacul are 2 până la 5 cm ; pulpă subțire ,maro mai inchisa , cu o marjă de pal ; are formă de pâlnie , cu o marjă foarte ondulata .Vene si stemul sunt inițial galbene, dar din ce în ce mai gri odata ce aceasta se maturizează , venele încrețite sunt bifurcate. Există, de asemenea vene încrucișate.Tija este inalta , oarecum turtita și goala;de obicei 5 la 10 mm în diametru și de multe ori ușor în formă de bulb.9

Imagine 6 Craterellus tubaeformis

sursa http://mushroom-collecting.com/Pic011_copy.jpg

3.2.6 Hericium coraloides Burete creț

[NUME_REDACTAT] coralloides (fam. Hericiaceae, ord. Russulales;) are bazidiocarpul (carpozomul) ramificat în formă de tufă și ajunge până la 30 cm în diametru . Inițial, bazidiocarpul este alb ca zăpada, apoi devine crem, cu o nuanță limonie. Carnea este albă, puțin amară, cu miros plăcut. Bazidiosporii sunt aproape sferici sau eliptici, albi, de 3,5-5 x 3-4 µm .Se întâlnește pe lemn de foioase, din august până în noiembrie și este o ciupercă comestibilă 7

Imagine 7 Hericium coraloides

3.2.7 Fonies fomentaris Iască, văcălie, iasca fagului, copita calului, văcălie de fag

Fomes fomentarius (fam. Polyporaceae, ord. Polyporales;) formează carpozoame perene, de 10-40 cm în diametru și 6-25 cm grosime, în formă de copită, cu suprafața netedă și zonată concentric. Acestea sunt izolate sau etajate și au culoare cenușie, brună-închis sau neagră-strălucitoare .Tuburile sporifere sunt stratificate și fiecare strat are 2-6 mm. Porii tuburilor sporifere sunt rotunzi, de 0,2-0,4 mm în diametru și sunt inițial albicioși, iar apoi devin bruni. Trama este dură, compactă, fibroasă și de culoare brună .Bazidiosporii sunt hialini, oblongi-elipsoidali, de 14-24 x 5-8 µm . Ciuperca este cea mai răspândită specie xilofagă a arborilor foioși (fag, ulm, carpen, frasin, stejar, plop, salcâm, castan etc.), la care produce putrezirea albă a lemnului. Inițial, ciuperca atacă alburnul și apoi pătrunde în duramen. Se dezvoltă pe trunchiuri moarte sau vii și se întâlnește tot timpul anului. Din tramă se obține iasca. Combaterea terapeutică a ciupercii este extrem de dificilă, iar prevenirea atacului poate fi efectuată prin măsuri fitosanitare.7

Imagine 8 Fonies fomentaris

3.2.8 Trametes versicolor Iasca de cioată a foioaselor

Trametes versicolor (fam. Polyporaceae, ord. Polyporales; ) are carpozoamele asociate, suprapuse, sesile, de 1-3 mm în grosime și 1-6 cm în diametru. Carpozoamele (bazidiocarpii) sunt coriacee, zonate concentric (brune, cafenii, roșietice, cenușii sau gălbui) și sunt păros catifelate pe suprafață. Carnea este albă și coriacee. Tuburile sporifere sunt lungi, de 1-3 mm, sunt albe sau albicioase, iar porii sunt mici și circulari; inițial, porii sunt albi, iar apoi gălbui-roșietici. Bazidiosporii sunt cilindrici, ușor arcuați, hialini, de 5-7 x 2,5-5 µm. Trametes versicolor (sin. Coriolus versicolor) este una dintre cele mai răspândite specii xilofage, întâlnită la arborii foioși. În mod curent, se dezvoltă pe orice cioată de foioase, precum și pe buștenii lăsați în pădure. Atacul ciupercii se manifestă prin putrezirea albă-gălbuie a lemnului. La speciile cu duramen colorat, putrezirea lemnului se limitează în alburn. Se întâl-nește tot timpul anului și prezintă importanță medicinală.7

Imagine 9 Trametes versicolor

3.2.9 Phellinus pomaceus

Corp de fructe perene de formă variabilă, de obicei, în forma semicirculara din copite, uneori cu formă de cască, dar modul în care este cel mai bine definită ca o bara atașat la un copac. În partea de sus este gri, brun roșcat sau chiar negricios cu vârsta, și este, de obicei, , de cracare. 10

Imagine 10 Phellinus pomaceus sursa http://www.irishlichens.ie/images/fungi/f-78a6.jpg

3.2.10 Trametes hirsuta

Ecologie : se gaseste de lemn de esență tare ( foarte rar au fost raportate pe lemn de conifere ) ; se intalneste tot timpul anului ; provocând un putregai de culoare albă ; în creștere în grupuri pe busteni si buturugi ; vara si toamna ; distribuite pe scară largă în întreaga America de Nord . Cap : Până la 10 cm peste și 6 cm adâncime ; semicircular , formă neregulată , sau în formă de rinichi ; de multe ori fuziune lateral cu alte capace ; foarte dens păros ; de multe ori fin , radial brăzdat ; cu zone concentrice de textură ; zone cu gri , albicios , iar nuante maronii , dar de obicei nu contrastează semnificativ ; Marja de multe ori maronie la brun sau negricios . 11

Imagina 11 Trametes hirsuta

3.2.11 Perenniporia fraxinea

[NUME_REDACTAT] , peren , atașat în linii mari , în grupuri , de multe ori mare , de până la 12 cm lățime , 25 cm lungime și o grosime de până la 10 cm de la baza . Suprafațăce prezinta pliuri , ușor zonate , de multe ori cu negi mici sau muchii subțiri, devenind maro murdar inegal la gri ,margini rotunjite . 12

Imagina 12 Perenniporia fraxinea

sursa http://calphotos.berkeley.edu/imgs/512×768/0000_0000/0113/0270.jpeg

3.2.12 Fomitopsis pinicola Văcălie de brad, iasca de cioată a rășinoaselor

[NUME_REDACTAT] pinicola (fam. Fomitopsidaceae, ord. Polyporales;) prezintă carpozoame izolate sau etajate, sesile, semicirculare, de 10-30 cm în diametru. Carpozoamele sunt acoperite cu o crustă roșiatică-portocalie, strălucitoare, care cu timpul devine brună-roșcată. Marginea carpozomului este de culoare cenușie sau gălbuie. Fața superioară a carpozomului este zonată, cu șanțuri concentrice, iar regiunea himenială este formată din tuburi sporifere stratificate, gălbui-albicioase. Fiecare strat are 3-8 mm lungime. Porii tuburilor sporifere sunt circulari (0,2-0,3 mm în diametru), sunt inițial albi, apoi devin albicioși-gălbui și se colorează, la atingere, în brun . Trama este albă sau uneori este galbenă ca sulful. Bazidiosporii sunt eliptici, hialini, albicioși, de 6-10 x 3-4,5 µm .Fomitopsis pinicola (sin. Fomes marginatus) se dezvoltă pe trunchiuri vii și moarte de la diferite conifere (pin, brad, molid etc.) și arbori fo-ioși (cireș, vișin, salcâm, măr, păr etc.) și produce putregai roșu al lemnului. Ciuperca se întâlnește tot timpul anului .7

Imagine 13 Fomitopsis pinicola

3.2.13 Ganoderma australe

Ganoderma sunt ciuperci ce putrezesc lemnul , cu o distribuție cosmopolita . Ele se pot dezvolta pe ambele specii de conifere și lemn de esență tare . Ele sunt ciuperci albe cu enzime care sa le permita sa descompuna componente din lemn , cum ar fi lignina și celuloza . Nu au fost intens cercetate din punct de vedere al puterii acestei enzime degradative pentru a putea fi utilizata in industre in bioremediere13

Imagine 14 Ganoderma australe

3.2.14 Trametes gibosa

Ciuperca de culoare alba cu o tentă roz; carne tare ; dimensiunea variind intre 5 până la 20 cm peste și aproximativ semicircular , atunci când în creștere ca paranteze , dar mai mult sau mai puțin circulară , atunci când în creștere ca un ventilator pe partea de sus a unui ciot. Variază foarte mult în grosime , între 1 și 6 cm ; marjele sunt rotunjite la exemplare tinere , care prezinta puf pe suprafața superioară , la maturitate suprafața superioară devine acoperita cu alge verzi și pierde în jos , în timp ce marjele devin mai acute .14

Imagine15 Trametes gibosa

3.2.15 Lenzites betulina

Ecologie : se gaseste pe lemn de esență tare și , ocazional , de conifere ( betulina numit inițial de către Fries , în Suedia , pe baza asocierii sale cu mesteacăn – a demonstrat în fotografie [NUME_REDACTAT] a speciei în Suedia – , dar mai târziu a descoperit a fi cosmopolit în preferințele sale gazdă ) ; anual ; în creștere singuri sau în grupuri suprapuse pe busteni si buturugi ; producând o culoare albă până la galben pal rot a alburn ; vara si toamna ; larg distribuite în America de Nord . Cap : Până la 10 cm peste si 2 cm grosime ; semicircular , în formă de rinichi ; aplatizat – convex ; dens păros , cu zone concentrice de textură ; de multe ori radial accidentat sau striate ; cu zone de albicioasă , gri , iar culorile maronii ; flexibil ; fără o tijă ; uneori în curs de dezvoltare culori verzui la bătrânețe.15

Imagine 16 Lenzites betulina

3.2.16 Piptoporus betulinus Iasca mesteacănului, văcălie de mesteacăn, bureți de mesteacăn

[NUME_REDACTAT] betulinus (fam. Fomitopsidaceae, ord. Polyporales;) prezintă carpozom sesil sau prevăzut cu un picior scurt, fixat lateral la pălărie .Carpozomul ajunge până la 8-20 cm în diametru și 2-6 cm grosime, este reniform, convex, neted și este acoperit cu o crustă subțire, brună-cenușie, care se desprinde, cu ușurință, în fâșii. Stratul himenial este situat pe fața inferioară a carpozomului și este format din tuburi sporifere, de 2-8 mm lungime, dispuse pe un singur strat, care se desprind ușor de tramă. Porii tuburilor sporifere sunt de 0,1-0,3 mm în diametru, sunt rotunzi, albicioși, albi sau cenușii-albicioși. Trama este suberoasă, uscată, albă sau puțin gălbuie, cu miros și gust acid. Sporii sunt elipsoidali, alungiți, netezi, de 4,5-6,5 x 1,25-1,75 µm .Piptoporus betulinus (sin. Polyporus betulinus) crește pe trunchiuri vii sau moarte de mesteacăn (Betula) și produce un putregai roșiatic intens al lemnului. Ciuperca se întâlnește de vara până toamna 7.

Imagine17 Piptoporus betulinus

3.2.17 Schizophillum commune Putrezirea lemnului

[NUME_REDACTAT] commune (fam. Schizophyllaceae, ord. Agaricales;) formează carpozoame numeroase, care au formă de scoică sau de evantai. Pălăria este semicirculară, de 2-5 cm în diametru, este coriacee, uscată, simplă sau lobată, de culoare cenușie-albicioasă, cu marginea răsucită spre interior. Lamele sunt despicate longitudinal, sunt albicioase și apoi devin roz-violet-brune. Bazidiosporii au culoare gălbuie, sunt cilindrici, de 3-7 x 1-3 µm .Ciuperca nu este comestibilă, se dezvoltă tot timpul anului și este saprofită și/sau mai rar parazită. Produce putrezirea la arborii foioși, la pomii fructiferi, la lemnul prelucrat din depozite sau construcții7.

Imagine 17 Schizophillum commune sursa : http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/09/Schizophyllum_commune_G2.1.jpg

4.[NUME_REDACTAT] medicinala de ciuperci are o tradiție foarte lungă în țările asiatice, în timp ce utilizarea lor în emisfera vestică a suferit o ușoară creștere abia din ultimele decenii. Ediția noua a revistei stiintifice [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], mai multe cărți și comentarii despre Ciupercile-medicament și a compușilor biologic activi din ciuperci, precum și conferințe internaționale despre acest subiect confirmă această tendință. Valoarea de piață ciupercilor-medicament și a suplimentelor alimentare derivate din întreaga lumea fost de 1,2 miliarde de dolari în 1991 și a fost estimată la 6 miliarde dolari SUA în 1999 .

Termenul de "ciuperca" trebuie utilizat aici în conformitate cu definiția de Chang și Miles ca "un macrofung cu un corp de fructificatie distinctiv, care poate fi suficient,, de mare pentru a fi văzut cu ochiul liber și să fie ales de către mână ".

Din punct de vedere taxonomic, în principalciupercile apartin basidiomicetelor dar de asemenea, unele specii apartin de ascomicete Numărul speciilor de ciuperci de pe pământ este estimat la 140 000, ceea ce sugerează că doar 10% sunt cunoscute. Presupunând că proporția de ciuperci utile nedescoperite și neexaminate este de doar 5%, ceea ce implică 7000 specii nedescoperite vor aduce un posibil beneficiu pentru omenire (. Chiar și printre speciile cunoscute proporția de ciuperci bine investigate este foarte scăzut. Acest fapt, împreună cu cunoștințele despre marele potențial microscopic al ciupercilor pentru producția de metaboliți bioactive [de exemplu Penicillium, Aspergillus, Tolypocladium inflatum W. Gams, experiența în utilizarea de ciuperci ethnomedicinale, necesitatea ecologic de ciuperci pentru a produce metaboliți secundari bioactiv și posibilitățile îmbunătățite de genetică.

4.1Ciuperci Antibacteriene și antifungice

Ciuperci au nevoie de compuși antibacterieni și antifungici pentru a supraviețui în mediul lor natural. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că compușii antimicrobieni cu activități mai mult sau mai puțin puternice pot fi izolate de la mai multe ciuperci și că acestea ar putea fi benefică pentru om.Dar pana acum pe piață sunt antibiotice obtinute doar din ciuperci microscopice .

4.2Activități impotriva bacteriilor multirezistente

De un interes special sunt compuși cu activități îndreptate împotriva multirezistente tulpini bacteriene. Am putea arata ca nou sesquiterpene hidrochinona produsa de [NUME_REDACTAT] a împiedicat dezvoltarea de Staphylococcus aureus rezistent la meticilină și alte bacterii . În plus, am constatat că extracte ale acestei ciuperci inhiba dezvoltarea microorganismelor responsabil pentru probleme de piele (Pityrosporum ovale, Staphylococcus epidermidis, Propionibacterium acnes, rezultate nepublicate).

4.3Activități antimicrobieni de compuși cunoscuți

[NUME_REDACTAT] A , izolat de Ganoderma anular prezinta activitate antifungică slab împotriva Trichophyton mentagrophytes . Steroizi, cum ar fi 5a-ergosta- 7,22-dien-3b-ol sau 5,8-epidioxy-5a, 8a-ergosta-6,22-dien-3b-ol , izolat de Ganoderma applanatum, s-au dovedit a fi slab activ împotriva unui număr de grampositive și microorganisme gram-negativ . Acidul oxalic este un agent responsabil de efectul antimicrobian al Siitachi împotriva S. aureus și alte bacterii . Extracte de miceliu etanolice din L. edodes posedă activitate antiprotozoare împotriva Paramecium caudatum .

4.4Ciuperci antivirale

Spre deosebire de bolile infecțioase bacteriene, bolile virale nu pot să fie tratate cu antibiotice comune și medicamente specifice. Efectele antivirale sunt descrise nu numai pentru extracte întregi de ciuperci, dar, de asemenea, pentru compușii izolati. Ele ar putea fi cauzate în mod direct prin inhibarea enzimelor virale, sinteza acizilor nucleici virali sau adsorbția și absorbția virușilor în celulele de mamifere. Aceste efecte antivirale directe sunt expuse mai ales de molecule mai mici. Efectele antivirale indirecte sunt rezultatul activității imunostimulatoare de polizaharide sau alte molecule complexe.

4.5Ciuperci [NUME_REDACTAT] tumorale sunt una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial. Experiența din țările din Asia și din Europa de Est arată că ciupercile ar putea juca un rol important în prevenirea și tratamentul cancerului. Piptoporus betulinus a fost utilizată în mod tradițional în Boemia pentru tratamentul rectal de cancer și boli de stomac . [NUME_REDACTAT] de Est, corpul de fructificatie al I. Obliquus a a fost folosit ca un medicament popular pentru cancer si boli de stomac încă din secolul al 16-lea sau 17. Efectele antitumorale ale mai multor extracte și compuși izolați au putut fi demonstrati în sisteme de celule tumorale și în studii pe animale . Complexul de melanina de I. Obliquus are mare un efect antioxidant asupra oxidarii genoprotective catalizată de peroxidaza aminodiphenyls .

4.6 Imunomodulatorii din Ciuperci și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de actiune al polizaharidelor din L. edodes, G. frondosa, [NUME_REDACTAT] și T. Versicolor. Unele polizaharide sau complexe polizaharide-proteine de la ciuperci sunt capabili să stimuleze nespecific sistemul imunitar și să exercite o activitate antitumorală prin stimularea mecanismului de aparare a gazdei . Celulele efectoare, cum ar fi macrofagele, limfocitele T și celule NK secreta citokine cum ar fi TNF-a, IFN-g, IL-1b, etc, care sunt medicamente antiproliferative și induc apoptoza și diferențiere în celule tumorale. Există dovezi că beta-d-glucani induce un răspuns biologic, prin legarea de membrana completează tip de receptor 3 (CR3, alphaMb2 integrin sau CD11b / CD18) pe celulele efectoare imune. Evenimentele intercelulare care apar după glucan-receptor de legare nu au fost pe deplin determinat până în prezent .

4.7Studii clinice

Lentinan de L. edodes, schizofilan din S comune., MD-fracțiune de G. frondosa și compuși de T. versicolor (PSK și PSP) sunt în uz clinic (adică 0,5-1,0 mg lentinan pe zi, intravenos), în special în Japonia și China, pentru terapia tumorii adjuvant (imunoterapie) în plus față de terapiile de cancer majore, cum ar fi o intervenție chirurgicală, radioterapie și chimioterapie. Studiile clinice au fost face mai ales în țările din [NUME_REDACTAT] lentinan (parenteral), în plus față de chimioterapie a condus la prelungirea timpului de supraviețuire, restaurarea parametri imunologici și îmbunătățirea calității vieții la pacienții cu cancer de stomac, cancer de colon și alte carcinoame in comparatie cu pacientii care au avut chimioterapie . Într-un studiu multicentric, randomizat, cu 89 pacientii cu cancer de stomac, timpul mediu de supravietuire in immunochemotherapy grup (chimioterapie și lentinan 2 mg per săptămână, intravenoasă) a fost 189 zile și în grupul de control (numai chimioterapie) 109 zile (49). Într-un alt studiu de pacientii cu cancer colorectal avansat, valoarea mediană a supraviețuirii a fost de 200 zile în grupul tratat cu lentinan (2 mg per săptămână, 23 de pacienți) și 94 zile în grupul de control .

4.7Compușii citostatice, cu obiective specifice

Recent, o mai mare atenție este acordată identificarii mecanismelor patogenitatii moleculare a cancerului. În acest sens obiective mai specializate pentru potențialii medicamente antitumorale au fost identificate. S-ar fi arătat că unii compuși de la ciuperci actiona pe astfel de obiective. Câteva exemple sunt de mai jos. Acizi ganoderici A și C de la G. lucidum sunt inhibitori ai proteinei farnesil transferaza. Deoarece această enzimă participă la transformarea celulară, inhibitori reprezintă un potențial strategic pentru tratamentul cancerului. Efectul antimutagenic este prezent in extracte metanolice de P. ostreatus , extracte metanolice de Lactarius vellereus și pentru extractele de apa de A. bisporus și G. lucidum. Efectul genoprotective de A. bisporus a fost legat de enzima tirozina . O dieta ce contine ciuperci uscate (P. ostreatus)a redus modificările patologice în cancerul de colon induse de dimetilhidrazină la șobolani, dar nu a influențat semnificativ incidenta tumori. Acest efect se explică prin proprietățile antioxidante de această ciupercă și prin conținutul său de fibre .

4.8Ciuperci imunosupresoare și antialergice

Deși extracte de ciuperci pot stimula sistemul imunitar, unele suprima răspunsurile imune. Acest lucru ar putea fi de interes, de exemplu, pentru tratamentul bolilor alergice care sunt în creștere în întreaga lume.

4.9Influența pe Lipopolysaccharide obligatorii

Șocul septic este un sindrom complex mediate prin legarea de lipopolizaharide (LPS) de la bacterii gram-negativ la Receptorilor CD14 pe celulele imunitare și eliberarea în urma unei cascada de mediatori inflamatori și specii reactive de oxigen. Din cauza numărului mare de pacienți cu șoc septic un mare efort este necesar pentru a dezvolta noi terapeutica posibilități. Extracte de organele de fructe de Polyporus badius (Gray) Schwein., L. vellereus (Fr.) Fr., Heterobasidion annosum (Fr.) Bres., T. versicolor și P. betulinus inhiba Legarea in vitro a LPS la receptorul (104) și, prin urmare, ar putea conțin structuri de plumb pentru medicamente împotriva LPS-mediate șoc septic.

4.10Ciuperci antiatherogenic

Influența asupra lipidelor din sânge, specii reactive de oxigen si nivelurile crescute ale grăsimilor din sânge sunt elemente cheie în patogeneza aterosclerozei, unul dintre principalele cauze de deces în țările industriale. Controlul lipidelor din sânge, în special colesterol, este important pentru reducerea riscului de dezvoltare sau progresia aterosclerozei. Un efect hypocholesteremic pronunțats-a observat la ciuperci (P. ostreatus), combinată cu inhibarea de lipide, a fost prezentat la șobolani și iepuri. Dieta cu ciuperci albe (10% uscat corpuri fructifere) a redus semnificativ incidența și mărimea plăcilor aterosclerotice la iepure .

4.11Antioxidante și alte activități biologice

Unele triterpene de G. lucidum sunt capabili de a inhiba biosinteza colesterolului. Alte triterpene contribuie la protecție asupra aterosclerozei prin inhibarea de conversie a enzimei angiotensinei antioxidante și efecte impotriva efectelor radicalilor liberi. Efectul antilipidice de L. edodes este cauzată de eritadenin , un derivat de nucleotide . Compușii p terfenil din Thelephora ganbajun Thelephora aurantiotincta Corner, Boletopsis grisea , precum și de la Paxillus curtissii au arătat proprietăți antioxidante puternice. Betulinan A de la Lenzites betulinus este de aproximativ de patru ori mai activ ca un captator de radicali decât vitamina E în inhibarea peroxidării lipidelor. Peroxidarea lipidica este de asemenea, inhibată prin sterins A și B de la Stereum hirsutum .

4.12Ciuperci hipoglicemiant

Diabetul zaharat este o tulburare metabolicăce afectează 250 de milioane de oameni din intreaga lume. Trebuie să fie investigat cele mai eficiente și mai sigure modalități de tratament pentru pacientii cu diabet zaharat de tip 2, concentrându-se pe depășirea rezistenței periferice la insulină. O fracțiune de polizaharid G. frondosa a arătat acțiune hipoglicemiantă la cinci pacienți cu tipul 2 de diabet . Ganoderan A și B, glucani din G. organisme lucidum , un complex b-glucan-proteină obținută din biomasă imersată matur T. versicolorși un acidglucuronoxylomannan de la corpul defructificatie de Tremella aurantia au prezentat efecte hipoglicemiante în mai multe sisteme de testare și ameliorate simptomele de diabet. 16

http://tratamentalternativ.info/tinctura.html]

[www.revistafelicia.ro/articol_1002200/terapia_cu_tincturi.html?action=print 1/1]

(http://www.curademiere.ro/tinctura-de-propolis-preparare-si-folosire)

http://www.ele.ro/sanatate/tratamente-naturiste/importanta-ciupercilor-pentru-consum-2078

(//www.google.ro/search?q=Cantharellus+cibarius&source=lnms&tbm=isch&sa=X&e=ZAjQU-OcAbLQ7AbG5oDQBA&ved=0CAYQ_AUoAQ&biw=1366&bih=610

.http://bioge.ubbcluj.ro/~marcel.parvu/ghid_practic_de_micologie/micospeci/basidio.pdf

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ienup%C4%83r

http://www.first-nature.com/fungi/cantharellus-tubaeformis.php

http://www.fungipedia.org/clasificacion-orden/89-basidiomycota/hymenochaetales/140-phellinus-pomaceus.html

http://www.mushroomexpert.com/trametes_hirsuta.html

http://www.bcrc.firdi.org.tw/fungi/fungal_detail.jsp?id=FU200802140043

http://en.wikipedia.org/wiki/Ganoderma

http://www.first-nature.com/fungi/trametes-gibbosa.php

http://www.mushroomexpert.com/lenzites_betulina.html

Institute of Pharmacy, Ernst-Moritz-Arndt-University, Friedrich-Ludwig-Jahn-Strasse 17,

17487 Greifswald, Germany

.