Observatii Privind Practicarea Fotbalului la Copii cu Varsta de 10 11 Ani

=== Observatii privind practicarea fotbalului la copii cu varsta de 10-11 ani ===

Cuprins

Capitolul I – Introducere

1.1. Scurt istoric al jocului de fotbal

Fotbalul este "sportul sporturilor", este sportul care îmbină forță, inteligență, curajul; îndrăzneală și eleganța mișcărilor atrăgând în jurul sau copiii de la cea mai fragedă vârstă, care încearcă să-și imite idolii din arenă, și care rămân extaziați și fericiți că au reușit să descopere frumusețile jocului de fotbal.

Fotbalul este un joc sportiv ce se dispută între două echipe formate din cîte 11 jucători, fiecare dintre aceștia căutând să introducă mingea în poarta adversă, lovind-o cu piciorul sau cu orice parte a corpului, în afară de brațe. Acest joc sportiv constituie unul din fenomenele epocii noastre, și se poate afirma că vorbind de secolul XX, de societatea de azi, istoria va consemna acest sport, iubit de milioane de copii, tineri și adulți.

Prima dovadă istorică care atesta jocul cu mingea se află în cronicile engleze din anul 1175. În Franța, în sec. XIV se practica ceva asemănător și anume jocul «La soule», iar în Italia «Il giuoco del calcio» (joc cu piciorul). În anul 1602 în Anglia apar, în cartea lui Carew «Surwey of Cornwall» (Priviri asupra Cornwall-ului), primele detalii asupra acestui joc sportiv. În perioadă respectivă se practicau două feluri de jocuri cu mingea: A«Hurling at gooles» (aruncare la porți) și «Hurling over country» (aruncare la distanță). Începând din sec. XVIII, în orașul Rugby elevii încep să practice, după reguli bine definite, jocul A«Hurling at doesA» – sau rugbyul de astăzi, iar la școlile Chartenhanse și Westminster, jucătorii erau obligați de alte reguli să conducă mingea cu piciorul; ceea ce a dus la o noua denumire a jocului: «Dribling game», strămoșul fotbalului de azi. La 26 octombrie 1863 ia ființă în Anglia prima asociație de fotbal și primul regulament de joc care cuprindea 13 articole. În anul 1904 a fost creață «Federatia Internațională de Fotbal – Asociatie», F.I.FA.), care aduce o serie de modificări în regulile de desfășurare a acestui joc. În 1930 F.I.F.A. a inițial organizarea campionatului mondial; a cărei prima ediție s-a desfășurat în Uruguay.

În țara noastră jocul de fotbal a început să se practice din anul 1903, iar în 1905 s-a constituit primul club de fotbal – «Olimpia» și în 1909 ia ființă a două echipă din București cu denumirea de F.C. Colentina. Primul meci internațional se desfășoară în 1911, românii având că adversari echipă Galatasarai din Constantinopol. În 1912 se înființează Federația Societăților Sportive din România, care avea o comisie centrală de fotbal.

După anul 1919 iau ființă alte cluburi că: Tricolorul, Venus, Chinezul Timișoara, Juventus s.a. Pentru prima data se organizează în țara noastră, în anul 1934, o competiție eliminatorie, sub denumirea de Cupa României. După eliberarea țării la 23 August 1944, în cadrul măsurilor de democratizare a sportului, s-a reorganizat și fotbalul. Se înființează .O.S.P. (Organizația Sportului Popular), prima organizație democratică de coordonare a activității sportive, care a marcat și etapă de restructurare a activității fotbalistice, bazată pe echipe de întreprinderi, de departamente etc.

Astăzi activitatea fotbalistică este organizată și se desfășoară sub îndrumarea și coordonarea F.R. Fotbal, care asigură pregătirea jucătorilor pe bază unei concepții unitare, după un sistem adaptat specificului jucătorilor români, începând de la formațiile de A«piticiA», continuând cu echipele de juniori și terminând cu cele din Ligă: I, II și III-a .

1.2. Scurtă prezentare a jocului de fotbal

“Fotbalul, acest sport al sporturilor, cel mai mare hobby al secolului XX, fenomen de suprastructură internațională, domeniu sportiv cu rang de știință la care participă în momentul de față echipe tehnice ca la pregătirile pentru … zborulile cosmice, acest sport în care – mai bine decât în oricare altul – făptura omenească se poate manifestă în toată plenitudinea ei, ne coboară și ne ridică, ne aduce la stadion îngrijorați și ne face fericiți sau, deopotrivă, spectacol sportiv care aduce în templele sportului sute de mii de spectatori și milioane de telespectatori, rămâne pentru noi toți o hrană spirituală de necontestat!” (V. Stănculescu, 1982)

“Fotbalul – în continua și prodigioasa sa dezvoltare – cunoaște patru dimensiuni:

– Una în timp, evidențiată printr-o multiseculară evoluție de la ev la ev.

– O alta în spațiu, prin extinderea realizată pe arii geografice din ce în ce mai ample, ce se confundă astăzi cu suprafața întregului glob.

– A treia în… adâncul inimilor zecilor de milioane de practicanți ai jocului și a altor sute de milioane de împătimiți susținători ai săi.

– A patra în… relativitatea vădită prin fluctuațiile de formă și rezultate uneori la antipod, înregistrate, cu foarte rare excepții, de mai toate echipele, de la o competiție la altă, și, de multe ori, chiar de la etapă la etapă.” (V. Economu, 1972)

“Nu este nici o exagerare când se afirmă că fotbalul a devenit cel mai popular și cel mai răspândit dintre toate sporturile practicate în lumea intraga. Iar constatarea că din Alaska și până Noua Zeelandă, din Japonia și până în Țara de foc milioane de oameni sunt captivați de acest sport nu este departe de adevăr.

Răspăndirea și popularitatea fotbalului – nemaiîntâlnite la nici un alt joc sportiv ori sport cunoscut astăzi pe mapamond – rezidă, fără îndoială, în irezistibila atractivitate a lui. Fiindcă, tocmai această atractivitate i-a conferit forța necesară spre a rezista eroziunii vremii iar perseverența și tradiționala circumspecție a legislatorilor săi i-au conservat nealterată esența, l-au propulsat din generație în generație și l-au vehiculat dintr-o țara în alta, dintr-o regiune în alta, dintr-un continent în alt continent. Astfel încât, azi, nu există loc pe globul terestru în care fotbalul să nu fie învățat, cunoscut și practicat cu pasiune.”

(Manusariade și Ghemian, 1983)

“Jocul de fotbal este disciplina sportivă de cel mai mare interes pentru o mare parte a populației, inclusiv cea școlară, care se situează în postură de practicanți, spectatori sau susținători care generează mari pasiuni.

Datorita marii sale atractivitați, a satisfacerii unor trăiri emoționale intense și stabile, cât și a accesibilității sale, jocul de fotbal tinde să ocupe un volum însemnat de timp din lecțiile de educație fizică organizate în aer liber (uneori chiar în mod abuziv).”

(E. Scarlat și B.M. Scarlat, 2006)

“Fotbalul cu întregul sau angrenaj (jucători, antrenori, medici sportivi, organizatori, presă sportivă, radio-TV, spectatori suporteri etc.) se înscrie în categoria fenomenelor sociale care se impun ca o necesitate, cu și prin efectele vizibile, efecte care reclamă o atenție deosebită din partea tuturor factorilor implicați în organizarea și desfășurarea sa.” (D. Apolzan, 1996)

1.3. Caracteristicile jocului de fotbal

„Caracteristicile principale ale jocului de fotbal, care reies din caracteristicile generale ale jocurilor sportive sunt:

• existenta unui obiect de joc

• intrecerea complexă între două echipe

• regulament de joc unitar și obligatoriu

• prezenta arbitrajului

• delimitarea duratei jocului

• standartizarea inventarului de joc (mingi, echipament) și a dimensiunilor terenului

• existenta unei tehnici și tactici specifice jocului

• caracterul organizat al competitiilor (sisteme competitionale)

• structuri organizatorice ale activității pe plan național și internațional

• existenta unei teorii și metodici a antrenamentului

• existenta spectacolului sportiv.” (I.M. Demian, 1998)

Jocul de fotbal este o activitate organizată, o formă specifică de manifestare și practicare a exercițiului fizic. Practicanții (jucătorii) sunt constituiți în două echipe, aflate în raport determinat de întrecerea prin luptă în vederea obținerii victoriei, cu ajutorul obiectului de joc (mingea), manevrat conform unor reguli precise și unice.

Unul dintre atributele principale ale jocului îl constitue dinamismul specific jocurilor sportive, această caracteristică devine mai evidentă în fotbal, că urmare a bogăției de acțiuni motrice, diverse și neprevăzute, unele cu aspect de unicat, care se derulează în timpul jocului. Jocul de fotbal solicită în mare măsură manifestarea factorului fizic prin alternanța variată și spontană a eforturilor maximale, submaximale și medii, în regim de calități motrice, cu momente de întrerupere-refacere inegale și frecvent incomplete. În fotbal calitățile motrice de bază și specifice acționează în fiecare mișcare într-o ordine pe care o putem stabili cu mai puțină exactitate. În ceea ce privește calitățile motrice, se evidențiază o predominanță a rezistenței, corelată cu celelalte calități motrice. Eforturile ridicate, solicitate de pregătire și joc au efecte cumulative globale din punct de vedere motric și morfofuncțional. Aceste eforturi reclamă o selecție riguroasă a tipurilor somatice adecvate acestui joc

O altă caracteristică a jocului de fotbal o constituie aciclicitatea din punct de vedere tehnic. Fotbalul este jocul sportiv cu un bogat fond de elemente și procedee tehnice a căror perfecționare stimulează dezvoltarea continuă a măiestriei sportive și a jocului. Acest fond tehnic oferă posibilități de adaptare a tehnicii la particularitățile individuale ale jucătorilor. „Analizând conținutul tehnic al jocului, remarcăm existența următoarelor elemente constitutive:

• elemente și procedee tehnice

• acțiuni tehnice (algoritmi tehnici).

Eficacitatea actului tehnic este dependentă de:

• gradul de perfecționare și automatizare a elementelor și procedeelor tehnice

• capacitatea de gândire și creativitate a jucătorilor.” (I.M. Demian, 1998)

Complexitatea desfășurării jocului, solicită însușirea întregului arsenal de elemente și procedee tehnice. Evoluția jocului a determinat o evoluție a tehnicii sub aspectul conținutului și a dinamicii sale. Cu alte cuvinte, actul tehnic, gestul tehnic s-a intelectualizat, ca urmare a dezvoltării jocului.

„Cerințele jocului impun folosirea rațională, oportună, eficace și sigură a bagajului tehnic, în condițiile concrete ale jocului. Apare astfel noțiunea de tehnică de joc-abilitatea de a aplică creator și multilateral, cu indici sporiți de eficiență, a capacităților tehnice, suportând criză de timp și de spațiu, precum și atacul adversarului. Cu toate că se apreciază că aspectele fizice și tehnice au atins limite foarte înalte, ele tind să îmbrace forme tot mai complexe de exprimare, datorită tacticii jocului, elementul de progres la ora actuală. În jocul de fotbal, cele mai tranșante modificări au apărut la nivelul tacticii, aceasta într-o accentuată corelație cu ceilalți factori ai jocului.

Aplicarea elementelor tehnice, a acțiunilor tehnice, situațiile reale ale jocului se înscrie in sfera tacticii jocului. Fotbalul este jocul sportiv cu situații complexe de acțiune și interacțiune. Pentru a se derula jocul, componenții celor echipe exeută acțiuni individuale și colective specifice, denumite acțiuni de joc. Aceste acțiuni se desfășoară în condiții corelative:

• de asociere-colaborare cu coechipieri

• de opoziție-conflict, de adversitate.

Aceste acțiuni se desfășoară rapid, cu participarea unui număr relativ mare de jucători, imprimănd jocului o notă de spectaculozitate, mereu inedită. Elementele și interacțiunile tactice valorifică componentele pregătirii fizice și tehnice, orientăndu-le pe căi raționale și adecvate.Exprimarea tactică individuală și colectivă este condiționată de:

• complexitatea conduitelor tactice propuse

• viteza de derulare a acestora

• suportul tehnic necesar actului tactic

• incarcatura

• reacția de răspuns a partenerilor și a adversarilor

Tactica a difuzat foarte mult în elementele și acțiunile tehnice. Fiecare gest tehnic are un substrat tactic. Stadiului tactic atins de fotbalul actual îi este caracteristic gradul tot mai crescut de integrare colectivă. Tactica parcurge un proces de esențializare a unor elemente și acțiuni tactice, determinănd o creștere a eficacității jocului. Comportamentul tactic relevă o îmbinare a actului tactic spontan, predominant individual, cu cel impus, de natură colectivă. Acesta impune evaluarea cât mai precisă a raportului dintre libertatea de opțiune și conformismul tactic. Comportamentul tactic are un caracter adaptiv și creator, urmărind atingerea scopurilor propuse. Multitudinea aspectelor tactice ale jocului atestă complexitatea acestuia, rolul deosebit de important al tacticii în obținerea succesului sportiv.” (I.M. Demian, 1998)

Jocul de fotbal se caracterizează și printr-o intensă participare psihică. În fotbalul contemporan, lupta pentru victorie este mai acerbă ca altă dată. Jocul oficial, competiția, are o foarte mare încărcătură emoțională, care duce sistemul psihocomportamental în stare limită. În acest context trebuie valorificată personalitatea jucătorilor, starea psihică influențănd randamentul acestora. Atât jocul, cât și antrenamentul, generează stări psihice și comportamente a căror cunoaștere și reglare sunt indispensabile. Apartenența la o echipă impune un complex de atitudini de întrajutorare, de comportament adecvat la riposta adversarului. Problema majoră a comportamentului jucătorului o constitue derularea cu succes a situațiilor concrete ale jocului. Pentru aceasta se instrumentează cu elementele și acțiunile de ordin tehnic și tactic, pe fondul unor capacități fizice acumulate, dar și de capacități psihice. În scopul obținerii unei concentrări maxime și a unei supermotivații, fotbalul solicită o solidă construcție psihologică.

„Caracteristic jocului de fotbal este și existența unei teorii dezvoltate. Aceasta conține noțiunile fundamentale din domeniu, sistemul metodelor și principiilor de antrenament, orientările metodologice, etc.

Aceasta permite studierea influențelor fotbalului asupra personalității precum și perfecționarea continuă a teoriei și metodicii jocului la toate nivelele de performanță. Conținutul bogat al jocului, posibilitățile practice de organizare și perfecționare individuală și colectivă, constitue premize favorabile pentru dezvoltarea continuă a teoriei acestui joc sportiv.” (I.M. Demian, 1998)

1.4. Prezentarea temei și motivele alegerii ei

Tema : Observații privind practicarea fotbalului la copiii cu vârstă de 10-11 ani Prin lucrarea de față se va urmării practicarea, și promovarea tinerelor talente pregătiți de către actualii profesori și antrenori ale aceastei discipline sportive. Mai exact prezentarea modului de desfășurare a pregătirii lor, la unul dintre cluburile de elită ale fotbalului românesc.

Primul motiv al alegerii acestei teme ar fi faptul că fotbalul este sportul pe care l-am practicat încă din copilărie până în prezent, aceasta fiind disciplina sportivă pe care o stăpânesc cel mai bine.

Un alt motiv ar fi dorința de aprofundare și descoperire de noi cunoștințe în domeniul acestei ramuri de sport, metoda observației fiind unul dintre aspectele cele mai importante din activitatea oricărui antrenor de copii și juniori.

Și nu în ultimul rând, faptul că la F.C. BIHOR Oradea dispun de o mare varietate de mijloace pentru elaborarea lucrării. Accesul la aceste mijloace este facilitată de faptul că la acest club își desfășoară activitatea foști profesori, antrenori și coechipieri de ai mei. Prin amabilitatea acestora am avut ocazia de a participă la câteva antrenamente, de pregătire.

Ținând cont de amploarea fenomenului fotbalistic și ponderea lui socială, competițiile au ajuns la un înalt grad de profesionalism. Pe lângă multitudinea factorilor antrenamentului se observă tot mai mult că jucătorii aplică in joc procedee ce au la bază efectuarea într-un tempo înalt a schemelor de joc de-a lungul unei lungi perioade de efort cuprinsă între 90-120 minute. Având în vedere tratarea insuficiență în literatură de specialitate a predării jocului de fotbal la clasele a III-a și a IV-a (10-11 ani). Am fost atras în acesta cercetare de popularitatea jocului de fotbal la vârstă de 10-11 ani, de faptul că elevii în ciclul gimnazial sunt înzestrați cu un limbaj motric și tehnico-tactic corespunzător practicării fotbalului, atât în orele de educație fizică școlară, cât și în timpul liber dar și de modul ineficient de predare de către unii profesori a acestei discipline atât de îndrăgite de elevi.

În cadrul temei mele de cercetare, am tratat jocul de fotbal că o disciplină de învățământ, mijloc al educației fizice școlare. Am considerat fotbalul un important mijloc al educației fizice, deoarece prin practicarea lui se aduc contribuții la realizarea sarcinilor educației fizice:

întarirea stării de sănatate

dezvoltarea multilaterală a capacitații motrice;

însusirea unor deprinderi motrice și abilitatilor abile de viață;

educarea calităților morale, de voință si a simțului etic;

însușirea unor cunoștințe speciale și a dezvoltării maiestriei sportive.

Jocul de fotbal se caracterizează printr-un conținut bogat motric și printr-o varietate mare de mișcări. Toate aceste mișcări se efectuează în aer liber sau în sală. Faptul că fotbalul se joacă recent atât în aer liber cât și în sală (atât pe timp frumos cât și pe timp nefavorabil atât pe vânt, frig, ploaie – face ca acesta să exercite o influența multilaterală asupra dezvoltării și întăririi sănătății și duce la călirea organismului.

Foarte importantă este influența pozitivă pe care profesorii prin metode de predare specifice fotbalului și nu numai cât și prin jocuri adiacente fotbalului influențează dezvoltarea calităților generale și specifice. Astfel, îndemânarea se dezvoltă prin dinamismul caracteristic și necesar al deprinderilor tehnico-tactice și aplicarea lor în joc, în condiții de luptă și în funcție de situațiile spontane caracteristice disputării oricărui joc sportiv.

Viteza se dezvoltă sub toate formele ei de manifestare: de reacție, de repetiție, de deplasare, de execuție. Aplicarea în joc a diferitelor procedee tehnice impune și dezvoltă unele forme ale vitezei de reacție: viteză de începere a acțiunii, de oprire bruscă din acțiune și de începere bruscă a unor noi acțiuni fără pauză. Fotbalul dezvoltă și cuplul viteză-forță (detentă), nu numai în cazul săriturilor ci în toate acțiunile de joc.

Prin diferite metode de predare specifice fotbalului se dezvoltă forță la nivelul membrelor inferioare, în special la lovirea mingiei cu piciorul, pentru luptă corp la corp în vederea intrării în posesia mingiei (deposedare) și parțial la nivelul brațelor pentru aruncarea mingiei de la margine, dar în jocul modern se pune accent pe dezvoltarea forței tuturor grupelor musculare ale organismului, deci pe o constituție atletică a fotbalistului din ziua de azi, fără de care obținerea performanțelor. Doresc prin această lucrare să îmbunătățesc pregătirea mea că specialist în acest domeniu și să-mi aduc o modestă contribuție la îmbogățirea materialului teoretic și practic de specialitate, privind dezvoltarea acestor două calități motrice.

Din practica acestui joc sportiv, din discuții purtate cu specialiștii apar o serie de probleme ce privesc pregătirea jucătorilor în planul dezvoltării calităților motrice, probleme ce decurg din adoptarea unei poziții greșite față de aceste planuri de dezvoltare.

Jocul de fotbal în ultimii ani a progresat pe toate planurile, totul tinzând spre perfecționare. Această dorință spre mai bine, mai mult, mai tehnic, a dus la progresul evoluția omenirii odată cu ea a jocului de fotbal. În vederea împlinirii acestui deziderat, consider că este de mare actualitate căutarea, experimentarea și stabilirea unor căi și mijloace, metode de îmbunătățire a pregătirii sportivilor, de a ajunge în cel mai scurt timp la marea performanță.

Datorită măririi vitezei de joc, a bagajului tehnico-tactic al jucătorilor, în toate fazele de atac, a apariției unei mari varietăți de combinații tactice în doi, trei, patru jucători în atac și apărare, colaborarea strânsă a mai multor jucători, la susținerea jucătorilor pe compartimente, trebuie acordată o mare importantă dezvoltării calităților motrice de bază și specifice. Prin dezvoltarea acestui fundament a calităților motrice se dezvoltă și celelalte structuri în sistem piramidal.

Capitolul II – Fundamentarea teoretică a temei

2.1. Fotbalul în perioada varstei de 7-11 ani

“Programarea inițierii elevilor prin exersarea acțiunilor de joc, de atac și apărare este în concordanță cu conținutul actualei programe. Din studierea acestora rezultă că învățarea fotbalului în ce privește ciclul școlar, este eșalonată în felul următor:

Etapa I – clasele a I-a si a IV-a : 7-11 ani

La nivelul fiecărei etape trebuie învățate acțiunile de joc și procedeele tehnico-tactice care să permită trecerea cât mai rapidă, integrarea cât mai reală a elevului în procesul de joc. Acțiunile pot deveni ele înșele structuri de exerciții și trebuie eșalonate în concordanță cu particularitățile elevilor, cu nivelul cunoștințelor acestora, în funcție de bagajul deprinderilor și priceperilor de mișcare și nivelul de dezvoltare al calităților motrice.

În cadrul lecției, învățarea izolată a elementelor și procedeelor tehnico-tactice să fie scurtă, insistandu-se pe repetarea și consolidarea lor în cadrul acțiunilor tehnico-tactice de bază ale jocului, de atac și de apărare și a practicării jocului bilateral.

Temele de lecții din fotbal se pot planifica de-a lungul întregului an școlar. Ele pot fi mixte, combinate din gimnastică și atletism cu cele din fotbal sau pot fii numai cu temă din fotbal (lecții monosport), în special în ciclul gimnazial. Lecția cu teme combinate (bisport) poate fii rezolvată eficient prin abordarea temelor simultan în partea fundamentală a lecției deoarece oferă posibilitatea efectuării unui număr mai mare de repetări, soliciatrea la efort este mai intense, disciplinează colectivul, crește personalitatea elevilor, da posibilitatea acestora de a se corectă reciproc, de a se autoorganiza și autoconduce.

Desfășurarea lecției cu teme din fotbal pe bază inițierii și învățării acțiunilor tehnico-tactice de atac și de apărare și în prima etapă a principalelor componente (procedee tehnico-tactice față de care elevii nu se pot încadra motric și emoțional în jocul bilateral) contribuie la accelerarea instruirii și la formarea fondului motric a elevului, concomitant cu educarea orientării în spațiu și cu înzestrarea elevilor cu deprinderi utile pentru activitatea din timpul liber.

În cadrul acestei etape a inițierii copiilor (cu vârstă cuprinsă între 7 -11 ani) trebuie realizate următoarele sarcini:

1. Noțiuni elementare de organizare și desfășurare a jocului pe teren redus (minifotbal) sau pe teren normal;

2. Prelucrarea principalelor reguli de joc;

3. Formarea cunoștințelor și deprinderilor de a practică organizat și regulamentar jocul: respectarea zonelor de activitate și a sarcinilor legate de post în atac și apărare pe teren normal și pe teren redus; “(V. Cojocaru, 2002)

“De asemenea elevii trebuie inițiat în următoarele acțiuni de joc:

1. deplasarea rapidă – preluare – conducere – dribling-păsa (tras la poartă, centrare, degajare);

2. deplasare rapidă – preluare – conducere – dribbling – păsa – deplasare – reprimire – păsa;

3. tras la poartă – centrare – degajare;

4. tatonare- deposedare- conducere- dribling- păsa (tras la poartă, centrare, degajare);

5. combinații de atac și organizarea apărării la fazele fixe;

6. jocuri doi contra unul; doi contra doi; patru contra doi;

7. joc bilateral șapte contra șapte (pe teren redus) și unsprezece contra unsprezece (pe teren normal).

Majoriatea claselor fiind eterogene ca valori individuale, acest lucru impune tratarea diferențiată a elevilor. Pe cei cu nivel motric bun și foarte bun îi vom iniția în cât mai multe exerciții din conținutul tehnico-tactic al jocului de fotbal, fără a ne preocupa în mod deosebit cum le aplică în joc. Cu cei mai slăbi vom lucra pentru însușirea procedeelor tehnico-tactice de bază (lovirea mingiei cu piciorul, cu capul, preluarea cu piciorul, coapsă, pieptul, conducerea mingiei, tatonarea și deposedarea adversarului de minge, marcajul și demarcajul), în vederea angrenării lor în jocul bilateral.

Spre sfârșitul acestei etape trebuie folosit integral jocul bilateral respectându-se regulamentul de joc în cazul jocului pe teren normal sau adaptat pe teren redus. În timpul jocului cu temă sau fără se urmărește creșterea capacității de a acționă în atac și în apărare în condițiile respectării regulilor de joc (pe teren normal) sau a celui adaptat pe teren redus, a zonelor de activitate și a sarcinilor legate de postul ocupat în echipă.

Modelul final al elevului care termină această prima etapă este următorul: aplicarea în cadrul jocului pe teren redus sau normal a următoarelor acțiuni tehnico-tactice (1) respectarea zonelor de activitate și sarcinilor legate de postul preferat, în atac și în apărare (2) organizarea și arbitrarea unui joc în cadrul lecției:

1. deplasare rapidă (întâmpinarea mingiei)- preluare- conducere- dribling- păsa (tras la poartă);

2. deplasare- preluare- conducere- un-doi- păsa (tras la poartă, centrare, degajare);

3. o combinație simplă la o lovitură liberă directă de la 9 metri;

4. tatonare- deposedare- păsa;

5. marcaj și dublaj în timpul jocului și la fazele fixe; “(V. Cojocaru, 2002)

2.2. Particularitățile morfo-funcționale și bio-motrice ale vârstei de 10-11 ani

“Datorită marilor transformări care o caracterizează, această etapă este determinantă pentru definirea morfofiziologica a viitorului tânăr. Creșterea rapidă în înălțime, lungirea segmentelor contrastează cu trunchiul mic.

În această perioadă notăm o creștere de aproximativ 15 cm în înălțime și 7-9 kg în greutate. Se poate spune că media în înălțime la această vârstă s-a ridicat în ultimii ani. Analizând datele statistice am constatat că în comparație cu trecutul când se înregistra o creștere în inaltine până spre 21-22 ani, acum puseul de creștere este mult mai energic dăcât în urmă cu 50 ani, dar de o durată mai scurtă.

Glandele endocrine, în special hipofiza și tiroidă, în această etapă joacă un rol primordial. Pentru a cunoaște în mare mecanismul de acțiune, amintim că partea anterioară a glandei hipofize, prin hormonii specifici pe care îi secretă, influențează și stimulează tiroidă efectul final fiind creșterea segmentelor.” (C. Bota, 2002)

“Forța musculară este mică, iar mișcările au un grad scăzut de coordonare. În schimb, puberul își supraevalueaza, în general, forțele, aspect de care trebuie să ținem seamă când lucrăm cu copiii din această grupă de vârstă. Datorită faptului că toracele crește mai mult în lungime decât în lățime, se înregistrează dificultăți în satisfacerea nevoilor respiratorii în timpul eforturilor mari.

Sistemul cardiovascular este caracterizat prin creșterea rapidă a masei corpului, calibrul vaselor sanguine rămâne însă redus ceea ce poate determine tulburări de ritm cardiac, creșteri ale tensiunii arteriale (în special ale tensiunii arteriale maxime), depistând deseori hipertensiune de repaos și reacții hipertone la efort.

Din cele relatate reiese cât de dificilă este această perioadă atât pentru copil cât și pentru cei care se ocupă de pregătirea lui, profesor-antrenor, medic, care sunt obligați să găsească cele mai adecvate metode și mijloace în procesul de instruire. Referindu-ne numai la aparatul respirator și la sistemul cardiovascular, să nu omitem faptul că ele vor trebuie să facă față unor duble solicitări datorate efortului care se adaugă cerințelor formulate suplimentar de creștere a masei musculare.

Din punct de vedere fiziologic, pubertatea se caracterizează prin maturizarea și intrarea funcțiune a glandelor sexule. Hormonii lor modifică considerabil evoluția tuturor proceselor vitale influențând starea sistemului nervos central și a celui vegetativ. În primul rând așa numitele “caractere secundare” (părul în regiunea pubiană, schimbarea vocii). Dovada certă a maturizării glandelor sexuale și a intrării lor în funcțiune este poluția. “(C. Bota, 2002)

“În timp ce la adolescenți creșterea staturală predomină asupra creșterii transcocsale, la elevii mai mari creșterea în lungime este încetinită (iar la mai mulți se oprește definitiv) și predomină vizibil dezvoltarea în lățime. Oasele devin mai groase și mai rezistente.

Mai puternice devin diferențele de sex în ceea ce privește dimensiunile, proporțiile corporale, carecterele funcționale și capacitatea de efort în generat în organismele tinerilor. Aceste diferențe se accentuează și spre sfârșitul perioadei și ajung la limită lor maximă. Tinerele fete spre sfârșitul perioadei rămân cu o statură mai mică cu 12-13 cm și cu o masă corporală mai redusă cu 5-9 kg.

La 10-11 ani diferența de forță musculară este de 4-8 kg, iar la 12-13 ani de 10-15 kg. Adaosul la greutatea corporală la tinerele fete este mai mare decât adaosul de forță musculară. Totuși deși rămân în urmă băieților la capitolul forță, fetele depășesc la precizie și coordonare a mișcării.

Mușchii la copii sunt elastici, au o bună dezvoltare a reglării nervoase, capacitatea de corecție și relaxare este destul de mare. Prin compoziția lor chimică și prin caracteristicile de structură și contractibilitate, mușchii se apropie de cei ai adulților.

La tinerele fete, membrele inferioare sunt mai scurte dăcât la băieți; cutia toracică este mai scurtă și mai largă cu toate că perimetrele sunt mai mici, umerii sunt mai înguști, iar bazinul mai lat; centrul de greutate este mai jos.

Toate acestea influențează asupra lungimii pasului, inatimea și lungimea săriturii, viteză în mers și alergare, în mers la fețe este mai mare amplitudinea balansului lateral al corpului. Acestea se explică prin faptul că ele au coloana vertebrală și articulațiile mai mobile, iar sistemul ligamentar mai elastic.” (C. Bota, 2002)

„In copilărie se perfectioneaza dezvoltarea sistemului nervos central si se imbunatateste activitatea de analiza si sinteza a scortei cerebrale. Procesele nervoase se caracterizeaza printr-o mare mobilitate cu toate ca excitatia predomina inca asupra inhibitiei. Le creeaza relatii intre sectoarele corticale si subcorticale. Un nivel inalt il atinge al II-lea sistem de semnalizare. In sfera psihicului se observa de asemenea mari schimbari. Caracteristicile pentru aceasta varsta sunt tendinte de creatie , dorinta de competitivitate si actele de curaj. Se formeaza trasaturile principale ale personalitatii, se formeaza caracterul, devine mai obiectiv procesul de apreciere, capata un caracter social motivatia faptelor.” (C. Bota, 2002)

„Tensiunea arteriala depinde de structura corporala fiind mai mare la hipertensivi.In afara de acesta cu cat este mai buna dezvolterea fizica,cu atat este mai mare tensiunea.Nu rareori la aceasta varsta se constata ca tensiunea sistolica este de peste 140mmHg(asa numita hipertonie juvenila).Ca si la adolescenti este legata de cresterea tonusului muscular coditionat de hiperfunctia cormonala in combinatie cu alti factori nefavorizanti,dar in majoritatea cazurilor au caracter trecator.

Creșterea maximă a frecvenței vasculare la copii apare la un efort vascular mare: creșterea este mai mare decât la adolescenți, ceea ce demonstrează că există o lărgire a capacității de adaptare la nivelul sistemului circular. La o serie de tineri se înregistrează un sistem fazic în reglarea hipodinamiei, care demonstrează că activitatea cordului este mai economică și mai avantajoasă din punct de vedere al cheltuielilor energetice condiționate în primul rând de predominată influenței nervului vag.

Cantitatea de hemoglobină și de eritrocite la această vârstă practic nu se modifică iar volumul de oxigen din sânge și conținutul oxigenului în sângele arterial nu ating nivelul adulților.

Frecvența respiratorie la copiii de vârstă mare nu este mai mică decât la copiii din grupă de vârstă mijlocie, iar amplitudinea respirației continuă să crească. Volumul maxim respirator crește, apropiindu-se de indicii adulților.

Diferență între valori la băieți și la fețe este mai mare dăcât la vârstă medie. Valoarea relativa a volumului maxim respirator, la tineri, continuă să scadă apropiindu-se de indicii adulților.

Capacitatea vitală în acesta perioadă atinge limitele adulților, diferență între valorile de la băieți și fețe este tot mai mare. Se mărește și expirația maximă pulmonară și rezervă respiratorie. Continuă să se mărească și valoarea absolută și relativa a capacității de difuziune la plămâni. Concomitent capacitatea de rezervă a respirației pulmonare atinge nivelul adulților.

În mod considerabil crește capacitatea de efort în condiții de “datorie de oxigen” deoarece crește capacitatea anaeroba. Valoarea limită a datoriei de oxigen la care copiii din acesta grupă de vârstă întrerupe efortul se apropie de cel al adulților. Costul de oxigen pentru efortul fizic continuă să scadă iar coeficientul randamentului crește.

Reacția sistemului cardio-vascular și efort fizic devine mai economică, cu toate că se constată lipsa de corelație dintre modificările vegetative și intensitatea efortului.

Cresterea consumului maxim de oxigen si a plus oxigenului, cresterea procentului consumului de oxigen si utilizarea lui la nivelul tesutului odata cu cresterea ventilatiei pulmonare maxime si scaderea indicilor echipamentului ventilator indica o mare economie a actului respirator si a contractiilor inimii si cresterea eficientei activitatii aparatului cardio-respirator in timpul efortului muscular. In practica sportive trebuie sa tinem seama ca la aceasta varsta mai mult decat inainte se accentueaza deiferentele in raport cu sexul prin indicii consumului maxim de oxigen si plus-oxigenului maxim si al ventilatiei pulmonare. Capacitatea functionala a aparatului cardio-respirator si a capacitaii fizice de efort in general este la fete mult mai mica decat la baieti de aceeasi varsta. La fete indicile relative a consumului maxim de oxigen (pe 1 kg masa corporala) incepe sa scada odata cu varsta , raportul fiind influentat de crestrea tesutului adipos si accentuarea hipochinozei.” (C. Bota, 2002)

În concluzie trebuie subliniat faptul că juniorii și copiii au barierele functiei cardiace mai slabe dacat la adulti, iar producerea anticorpilor si imunitatea datorita factorilor nespecifici este inca insuficienta. De aceea rezistenta organismului fata de diversi factori ai mediului extern este scazuta, macanismele imunologice si de adaptare nu sunt adaptate perfect. Este necesar sa se ia masuri speciale pentru calirea organismului la tinerii sportivi, deoarece efortul fizic mare determina intensificarea activitatii functionale la nivelul diferitelor organe si sisteme, in conditii nefavorabile, face organismul mai putin rezistent.

2.3. Aspectele ale instruirii in fotbal la copii de 10-11 ani

„Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul….

In mod obișnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acțiune, de mișcare a copilului – o modalitate de a-și consuma energia sau de a se distra, un mod plăcut, de a utiliza timpul liber și nu numai.

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operațiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

Incorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu si mai atragător, aduce varietate si o stare de bună dispoziție functională, de veselie si bucurie,de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învațătorul consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor, le imbogățește sfera lor de cunoștințe, pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora

Atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului lecții, sporind interesul de cunoaștere fată de conținutul lecției.

O dată cu împlinirea vârstei de 6 ani, în viața copilului începe procesul de integrare în viața școlară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată școlii, activității de învățare,care devine o preocupare majoră.In programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum școala, schimbări care nu diminuează însă dorința lui de joc, jocul rămânâd o problemă majoră în prioada copilăriei.

Știm că jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ în care predomină acțiunea didactică simulată. Această acțiune valorifică la nivelul instrucției finălitățile adaptive de tip recreativ proprii activității umane, în general, în anumite momente ale evoluției sale ontogenice, în mod special.

Psihologia jocului evidențiază importanța activării acestei metode mai ales în învățământul preșcolar și primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcții de dezvoltare,orientate astfel :

-de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;

-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;

-de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;

-de la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și cu desfășurare sistematică ;

-de la reflectarea vieții personale și a ambianței apropiate, la reflectarea evenimentelor vieții sociale.” (M. Radulescu, 1994)

„Această metodă dinamizează acțiunea didactică prin intermediul motivațiilor ludice care sunt subordonate scopului activității de predare-evaluare într-o perspectivă pronunțat formativă. Modalitățile de realizare angajează urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice.

-după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile ), jocuri de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;

-după conținutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri sportive, jocuri literare / lingvistice;

-după formă de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale, jocuri-ghicitori,jocuri de cuvinte încrucișate;

-după resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări, jocuri pe bază de fișe individuale, jocuri pe calculator;

-după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiție, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane, jocuri protocolare;

-după competențele psihologice stimulate: jocuri de mișcare, jocuri de observație, jocuri de imaginație, jocuri de atenție, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creație.

Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea lor de a acționa creativ, pentru cș strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă istețimea, spontaneitatea, inventivitatea, initiațiva, rabdarea, îndrazneala,etc.

Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare și se succed în ordinea implicată de logica cunoașterii și a învățăturii.

In acest caz, intenția principală a jocului nu este divertismentul, rezultat din încercarea puterilor, ci învățătura care pregătește copilul pentru muncă și viață. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoștințele.

Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă, aduce variație în procesul de instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv.

Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive :

conținuturi

sarcina didactică

regulile jocului

acțiunea de joc”

(M. Radulescu, 1994)

„Prima latură-conținuturi-este constituit din cunoștințele anterioare ale copiilor însușite în cadrul activităților comune cu întrega clasă, cunoștințe ce se referă la plante, animale, anotimpuri, reprezentări matematice, istorice,etc.

Cea de a doua componentă a jocului – sarcina didactică – poate să apară sub forma unei probleme de gândire, de recunoaștere, denumire, reconstituire,

comparație,ghicire. Jocurile didactice pot avea același conținut, acestea dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare dată altele.

A treia latură-regulile jocului-decurge din însăși denumirea ei.

Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă. Totodată regulile îndeplinesc o funcție reglatoare asupra relațiilor dintre copii.

Ultima latură-acțiunea de joc-cuprinde momente de așteptare, surprize, ghicire, întrecere și fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută si atractivă pentru elevi.

Dacă vin în completarea lecției,jocurile didactice, pot fi grupate după obiectivele urmărite și tipul lecției.

După obiectivele urmărite, jocul este folosit în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar după tipul lecției jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare, sistematizare, recuperare a cunoștințelor.

Indiferent de modul de folosire, jocul didactic îl ajută pe elev să-și angajeze întregul potențial psihic, să-și cultive inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare și de echipă.

In cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei lecții, acesta devine un procedeu didactic.

Metodica desfășurării unui joc didactc cuprinde :

-introducerea in joc

-executarea jocului

-complicarea jocului

-încheierea jocului”

(M. Radulescu, 1994)

„Jocul didactic nu poate fi desfășurat la întamplare; în aplicarea lui trebuie să se ia în considerare următoarele condiții :

jocul să se constituie pe fondul activității dominante urmărindu-se

scopul și sarcinile lecției ;

să fie pregătit de învățător în direcția dozării timpului și a materialului folosit ;

să fie variat, atractiv,să îmbine forma de divertisment cu cea de învățare ;

să se folosească atunci când copiii dau semne de oboseală ;

să creeze momente de relaxare, de odihnă, în vederea recuperării

energiei nervoase a elevilor ;

să antreneze toți copiii în activitatea de joc;

să fie proporționat cu activitatea prevăzută de programă și structurat în raport cu tipul și scopul lecției desfășurate ;

să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă ;

după caz, sarcinile didactice ale jocului să fie date diferențiat pentru a preîntampina rămâneri în urmă la învățătură ;

să solicite gândirea creatoare și să valorifice cu maximum de eficiență posibilitățile intelectuale ale elevilor ;

activitățile în completare prin joc să fie introduse în orice moment al lecției ;

să nu afecteze fondul de timp al lecției propriu-zise ;

să fie repartizate, după caz, în diferite secvențe, sarcinile didactice

având caracter progresiv ;

indicațiile privind desfășurarea activității să fie clare,corecte, precise,să fie conștientizate de către elevi și să le creeze o motivație pentru activitate ;

activitățile de joc să se desfășoare într-un cadru activ, stimulator

și dinamic ;

să nu se facă abuz de joc,încât procesul de învățare să se transforme în joc și să fie luat ca atare ;

să nu fie prea ușoare, nici prea grele ;

regulile de joc să fie explicate clar și să se urmăreasca respectarea lor de către elevi .

Elementele de joc: ghicirea, mișcare, întrecerea, surpriza, etc., creează stări emoționale care întrețin interesul și dau un colorit viu activității.

Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învățare ne va demonstra că:

-randamentul orei este mai mare, verificarea cunoștințelor făcându-se în mod plăcut, activ,temeinic ;

-gândirea elevilor este mereu solicitata și astfel în continuă formare ;

-independența, creativitatea se formează de timpuriu ;

-inițiativa copiilor crește, în joc devine mai curajos, mai degajat ;

-prin jocuri îi putem cunoaște pe copii mai repede și mai bine ;

-prin vrietatea lor, prin creare unor situații-problemă, ele dezvoltă spiritul de observație, de analiză, de judecată, înlătură, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor să-și dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisivă ;

-jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai ușor cum gândesc elevii și de a modela logica gândirii lor.

Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi în cadrul lecțiilor din toate ariile curriculare iar măestria învățătorulul va duce la rezultate deosebite.

Poate că e bine să ne amintim, atunci când suntem în fața vlăstarelor pe care le modelăm, că vârsta lor este vârsta jocului, iar în activitățile didactice ce le desfășurăm cu ei să fie folosite cât mai multe jocuri didactice și atunci…..succesul este garantat.”

(N. Alexe, 1970)

2.4. Antrenamentul la vestiare

“Ce face un specialist în fotbal când ședința de pregătire pe care a condos-o în ziua respectivă a luat sfârșit, iar jucătorii se pregătesc să meargă la vestiare? Se poate spune că antrenamentul s-a încheiat, dar revenirea echipei la vestiare este totuși un moment marcat de discuții și comentarii. Jucătorii sunt încă sub impactul a ceea ce s-a lucrat, iar comentariile respective pot fi direcționate de către antrenor în sensul conștientizării achizițiilor, spre evaluarea calității efortului depus, a punctelor vulnerabile unde trebuie insistat în perspectivă etc.

Asadar acest cadru oricum se creeaza, iar deseori antrenorul poate da un sens atmosferei din vestiar, fiind practică o continuare neprogramată a antrenamentului propriu-zis sau chiar poate planifica după unele ședințe de pregătire 10-15 minute de discuții în vestiare. În ambele variante antrenorul poate lansa diverse întrebări cu privire la modul în care s-a lucrat, face aprecieri și evaluări nominale, dar și colective, lansează teme sau subiecte de gândire pentru perspectivă care derivă din conținutul antrenamentului respectiv (având astfel continuitate).

Tot aici el poate răspunde unor întrebări care necesitau timp de răspuns și nu puteau întrerupe exersarea din lecție pentru aceste clarificări, poate explica unele aspecte teoretice ale unor probleme apărute în timpul antrenamentului, poate încerca să determine conștientizarea și fixarea de către jucători a unor aspecte importante (de exemplu de tactică) descoperite pe parcursul exersărilor, dar și alte aspecte. Important pentru munca de formare este că antrenorul să nu neglijeze aceste situații în care are loc practic tot pregătirea jucătorilor săi, dar sub altă formă și cu alte mijloace de lucru.

De ce este important să aloce timp și pentru aceste aspecte? Pentru că este cunoscut faptul că omul ca sistem bio-psiho-socio-cultural funcționează cu toate aceste lațuri simultan și sincronizat. Pentru că această sincronizare să fie stimulată este necesar să acționăm pe toate aceste coordonate, astfel și formarea jucătorilor va fi mai temeinică. Este lipsit de utilitate și o iluzie un antrenament de fotbal în care subiectul este privit că un executant mecanic care dacă exersează anumite mijloace poate să-și dezvolte automat cele mai performante comportamente pentru competiție. Jucătorul face efort, lucrează și dezvoltă laturi ale personalității sale de sportiv (fizică, tehnică, tactică, psihologică, teoretică), înțelege apoi ce a exersat și dă sens acestor lucruri, le integrează în sistemul lui și astfel devine eficient ca jucător profesionist.

De asemenea nu trebuie neglijat în această parte finală că și aici se poate interveni cu efect în optimizare a relațiilor din echipă, se poate urmări coeziunea echipei sau menținerea unei stări de optimism, se poate stimula motivația jucătorilor. Deși neplăcut, dar situația există cu siguranță în orice lot, acum pot fi ameliorate sau rezolvate unele conflicte între jucători; ele apar deseori la finalul antrenamentului, mai ales dacă antrenamentul s-a finalizat cu joc bilateral, unde totul se trăiește mult mai intens. Antrenorul are datoria de pedagog și interesul de manager al unui grup de sportivi să nu subestimeze anumite contradicții între jucători sau să le lase spre rezolvare pe altă dată.

Tot acum antrenorul va propune unele recomandări pentru refacere și viața sportivă, va explica rostul și importanța lor punctând exact acțiunile care trebuie respectate pentru ca efectul și efortul antrenamentului să aibă utilitate. Recomandările respective pot viza desigur și aspecte ale vieții extrasportive, educație sau familie.”

(M. Rădulescu, F. Velea și D. Păun, 2006)

2.5. Noutăti si tendinte in jocul de fotbal actual

“În fotbalul actual, condițiile în care se desfășoară jocul s-au schimbat. Sistemul și tactică actuală au schimbat dinamică jocului în atac și apărare. Gradul înalt de pregătire fizică a jucătorilor, tactică apărării aglomerate, acțiunile de joc bine organizate și pline de surprindere, acționarea în bloc etc., face jocul mai dificil, mai greu. În față acestor condiții noi este greu să se obțină avantaje folosind aceleași forme de desfășurare a jocului sau mijloace din trecut.

Din multe puncte de vedere, fotbalul contemporan se deosebește de cel care ne încânta până în urmă cu două decenii, dar puțin dintre practicanții și iubitorii săi sesizează că în anul 1974, odată cu apartia sistemului joc “cu toate fortele” și “total” s-a produs o radicală mutație la nivelul fundamentelor jocului.“

(M. Radulescu, F. Velea si D. Paun, 2006)

Fotbalul total este fructul dezvoltării vreme de aproape trei decenii a modului de gândire și acțiune colectivă: “Jocul de fotbal a suferit în ultimii 30 de ani multe transformări. Antrenorii vin cu idei noi și experimenteza, așa că ziua aceea în care toți jucătorii trebuie să fie jucători universali nu mai e departe. De fapt am ajuns foarte aproape de ziua aceea, căci sarcinile pe posturi ale jucătorilor seamănă tot mai mult între ele” (M. Radulescu, F. Velea si D. Paun, 2006). De la jucătorul monospecializat din sistemul WM, care își îndeplinea sarcină indicată de numărul de pe tricou, s-a ajuns la jucătorul TOTAL sau UNIVERSAL, ce acționează în funcție de situațiile ivite pe teren: “Jocul de fotbal este un joc colectiv și calitățile individuale ale jucătorilor trebuie folosite la maximum, de aceea mi se pare un lucru firesc că un jucător să fie independent de numărul de pe tricou și să-și pună toate calitățile în valoare” (M. Radulescu, F. Velea si D. Paun, 2006).

“Cum s-a ajuns la acest jucător polivalent sau polifuncțional? Prin cotinua schimbare a locurilor și, implicit, a funcțiilor jucătorilor, încât prestația unei echipe seamănă astăzi cu un ”vârtej” în care toți jucătorii aleargă, pentru a acoperi cât mai rațional câmpul de joc, pentru a se suplini unul pe altul, pentru a-și asigură superioritatea numerică în ambele faze ale jocului (apărare și atac). De la schema rigidă proprie fotbalului clasic să ajuns prin succesive metamorfoze la un model de organizare comlexe pe care o numim autoorganizare.

De altfel, cerințele fotbalului modern, competitiv în orice condiții, au scos în evidența că factor de eficientă “ECHIPA”. Această a făcut că organizarea jocului să capete o importantă deosebită, însăși polivalență jucătorilor fiind impusă de modelul de organizare al echipei și nu invers.

În urmă cu trei decenii doar jucătorii din cadrul unui compartiment își schimbau locurile pentru a-și derută adversarii. De pildă, înaintașii unguri au inițiat în anii 1953-1956 surprinzătoare schimburi de locuri, care au produs panică în pozițiile defensive ale adversarilor. Ele se efectuau cu sau fără minge, modelul fiind preluat din alte sporturi (baschet și handbal). După câțiva ani au apărut schimburile de locuri între jucători aparținând unor linii diferite.

Fotbalul a creat un NOU TIP DE JUCĂTOR, căci prin schimbul continuu de locuri cu coechipierii din celelalte compartimente el cumulează, într-o manieră proprie, toate funcțiile jocului (apărători, mijlocași, înaintași), definindu-se că “total”, “universal”, “polifunctional”, (mai precis “trifunctional”). Ca atare, cu cât cooperează mai intens cu ceilalți coechipieri, cu atât de bine mai complet și își crește randamentul în toate fazele jocului. Numai un astfel de jucător poate îndeplini cu promptitudine funcția cerută la un moment dat de desfășurarea jocului. Serviciile pe care le aduce această în economia jocului colectiv sunt mai eficiente decât cele pe care le înfăptuia fotbalistul strict specializat: jucatorii-echipă trebuie să participe alternativ la rezolvarea ambelor situații, indiferent de post, dar organizat”. (M. Radulescu, F. Velea si D. Paun, 2006)

“Tactica jocului a evoluat în consecință. De la înfruntarea unor linii s-a ajuns la o desfășurare de învăluire a adversarului ori de dezvăluire a apărării adverse. Demarcarea continuă dublată de previziunea modului de continuare a jocului, înainte că jucătorul să între în posesia mingii, reprezintă sufletul jocului colectiv, în care liniile și posturile se interferează în tot decursul partidei. Un asemenea sistem caracterizat prin autoorganizare, datorită intervenției conducătorului de joc (centrul de interferența al jucătorului), nu mai poate fi înțeles într-o manieră strict liniară, ci doar dacă apelăm la tipul de explicație neliniară. De altfel, comportamentul uman în ansamblul lui și modalitățile sale particulare de desfășurare nu mai pot fi înțelese astăzi decât dacă ținem cont de caracteristicile lor neliniare. De aceea, cu atât mai meritorie ne apare etapă pe care o străbate fotbalul actul, căci structură profundă a jocului a devenit “neliniara”, iar această matrice generatoare facilitează actualizarea unor multiple variante de joc, în funcție de opoziția adversarului. Întrucât fotbalul a ajuns la acest tip de decizie și acțiune colectivă, chiar înaintea altor domenii, prin strădanii și proprii, putem să-i dăm crezare lui Joao Havelange, care susține “fotbalul este limbajul universal secolului XXI”.

(M. Radulescu, F. Velea si D. Paun, 2006)

Capitolul III – Organizarea cercetării

3.1. Obiectivele cercetarii

Cu privire la vârsta la care trebuie sa inceapă inițierea organizată în fotbal, majoritatea părerilor converg spre vârsta de 10-11 ani, iar la marile cluburi și centre cu tradiție și sub această vârstă.

Odata stabilita vârsta se pune problema studierii unor factori cum ar fii, particularităților de vărsta criterii medico-biologice etc.. dar pt stabilirea unui model care sa cuprinda date recoltate in procesul de testare în urma cărora profesorul (antrenorul) sa își poată forma o părere obiectivă asupra potentialului grupelor de copii selectionati pentru fotbal pe aceasta baza dar si prin urmarirea unor elemente pe parcursul macrociclului de 1 an competitional (evolutia lor) , se poate controla un modul anual de pregatire si formare a viitorilor fotbalisti

Afirm acest lucru intru cat factorii hotărători pentru formarea unor juniori si apoi, seniori valorosi sunt: indici somato-functionali care sunt evidentiati in procesul de instruire organiyarea si desfasurarea opregatirii etapizate in functie de varsta si progresele inregistrate in domeniul tehnic si al pregatirii fizice . activitatea competitionala care reliefeaza si consolideaza adevaratele valori .

Obiectivele acestui studiu urmaresc posibilitatea , si eficienta unui modul anual de pregatire la copii de 10-11 ani fapt ce poate fii verificat prin testarea initiala procesul de pregatire utilizat pe parcursul anului competitional si teastarea finala prin care se realizeaza evaluarea. Rezultatele obtinute in urma evaluarii pot fii comparate cu valorile indicilor atropometrici fiziologici si motrici pe care trebuie sa atinga copii la aceasta varsta , care pot sa exprime eficineta acestui modul, respectiv a intregii activitati realizate cu aceasta grupa

Având in vedere obiectivele ei, mi-am propus următoarele sarcini și etape:

– stabilirea grupului;

– efectuarea măsurilor pe parcursul cercetării;

– prelucrarea statistică a datelor recoltate, compararea lor, precum și interpretarea lor.

3.2. Etapele și durata cercetării

Cercetarea am efectuat-o la Clubul de Fotbal F.C Bihor din Oradea, grupa de vârsta 1997-1998 antrenată de Cereji Calin, pe perioada Martie 2007 – Martie 2008 cuprinzand 20 de copii cu varsta cuprinsă între 10-11 ani care practicau fotbalul. Pe parcursul pregatirii acestora, toti jucătorii au avut o stare foarte bună de sănătate. Toți componenții au o perioadă de pregatire de minim 3 ani.

S-a ținut cont de principiul fiziologic, de cele 2 etape ale invațării și perfecționării tehnico- tactice. I. Invatare II. Repetare.

3.3. Subiecții

Tabelul nr. 1. – Reprezentând subiecții cercetării

Pe parcursul anului competițional în cadrul etapelor de pregătire au fost utilizate următoarele sisteme de acționare pentru fiecare perioadă pregartitoare in parte:

I. Perioada pregătitoare

I.1. Pregătirea fizică

– asigurarea unei evoluții fizice superioare

– dezvoltarea rezistenței generale

– dezvoltarea vitezei de reacție deplasare , execuție

– dezvoltare forței generale a priceperilor grupe musculare

I.2. Pregătirea tehnico-tactică

– învățarea și consolidarea procedeelor tehnice (tehinca de bază)

– formarea și consolidarea simțului și controlului mingii

– învățarea execuțiilor din tehnică de bază din mișcare: preluare conducere și transmitere, folosind înlănțuiri mai simple.

– învățarea acțiunilor tactice individuale și collective (marcaj demarcaj)

– respecatrea zonelor și a sarcinilor legate de post specifice jocului de teren redus (8+1).

I.3. Pregătirea teoretico-metodică

– informații privind tehnica și tactica jocului

– informații privind igiena individuală, alimentația și odihnă

– noțiuni de regulament

În cadrul acestor etape s-au folosit următoarele sisteme de acționare:

– jocuri de mișcare și pregătitoare pentru obișnuirea cu mingea

– jocuri de mișcare și pregătitoare pentru orientarea și mișcarea în teren

– jocuri de mișcare și pregtitoare pentru preluare și pasare

– exerciții pentru dezvoltarea vitezei de reacție

– exercitii de dezvoltare fizică generală

– exercitii de coordonare și echilibrare

– exerciții de educare a atitudini corporale

– exerciții pentru educarea actului respirator

– exerciții din scolala alergării și școală săriturii

– exerciții pentru dezvoltarea vitezei de deplasare

– exerciții din școală alergării combinate cu alergare accelerate pe distanță de 15-20 m

– exerciții pentru învățarea principalelor procedee tehnico-tactice

– plecări din diferite poziții și la anumite semnale pe o distanță de 10-15 m

– alergare accelarata combinată cu diferite opriri schimbări de direcție

– lovirea mingii cu latul, vârful, șiretul interior și plin sub formă de pase și tras la poartă

– lovirea mingii cu partea frontala a capului

– preluarea mingii cu talpa piciorului, cu latul și cu șiretul, sau laba piciorului

– conducerea mingii cu șiretul exterior și interior

– aruncarea mingii de la margine cu extensia truchiului

– exerciții pentru formarea deprinderilor tactice de bază, individuale și colective pentru atac și apărare

– jocuri pe teren redus 1×1, 2×2, 3×3, 4×4

– jocuri școală pentru pregătirea meciurilor de campionat (8+1) în vederea stimulării gândirii tactice

– meciuri amicale în vederea omogenizării și a găsirii formulei de start.

II. Perioada competițională

II.1. Pregătirea fizică

– continuarea dezvoltării fizice

– dezvoltarea rezistenței generale-metoda alergării lor de durată

– dezvoltarea forței genrelae a principelor grupe musculare-exerciții cu învingerii proprii greutăți

– dezvoltarea vitezei de reacție, deplasare, execuție- în condiții tehince

II.2. Pregătirea tehnico-tactică

– repetarea procedeelor tehnice însușite anterior și învățarea unorprocedee noi

– repetarea acestor procedee în condiții de joc, înlănțuiri de elemente simple-complexe

– repetarea acțiunilor tactice individuale și colective (marcaj, demarcaj, dublajul)

– acțiuni tehnico-tactice în 2-3 jucători

– cunoașterea zonelor, a sarcini pe postiuri, conlucrarea cu coechipierii

– jocuri pentru pregătirea meciurilor din campionat și repetarea unor combinații

II.3. Pregătirea teoretico-metodică

– informații privind tehnică și tactică jocului

– informații privind igiena individuală, alimentația, și odihnă

-noțiuni de regulament

3.4. Metode de cercetare

Referindu-ne la metodele folosite pe parcursul intregii actiuni de cercetare, doar le vom enumera si vom arata in linii mari obiectivele ce ne-au determinat sa le alegem:

– studiul literaturii de specialitate;

– metoda observatiei;

– metoda inregistrărilor;

– metoda testelor.

– metoda statistico-matematică

Prin metoda studiului materialului bibliografic s-a încercat adunarea a cât mai multor informații din literatura de specialitate, pentru a se reuși fundamentarea acestei cercetări. Informațiile au fost preluate din materialele prezentate în Bibliografie.

Metoda observației: cu ajutorul acestei metode de cercetare am urmărit componența colectivului, omogenitatea acesteia, nivelul de dezvoltare și interesul de participare la lecțiile de antrenament, metoda observației “alaturi de alte procedee și metode, este printre cele mai des folosite în cercetarea diferitelor aspecte ale educației fizice și a sportului, fie că metodă independența, fie că mijloc de culegere a datelor necesare introducerii unor experimente etc. Printre modalitățile prin care antrenorul poate să culeagă informații obiective este și observarea și înregistrarea aspectelor care îl interesează.” (Ș. Maroti, 2006)

După locul de realizare a cercetării, și anume “Stadionul Municipal” din Oradea reiese faptul că a fost utilizată observația de teren.

Metoda înregistrărilor: înregistrările s-au făcut pe fise de înregistrare.

Metoda testelor: constă în determinarea nivelului de dezvoltare a subiecților cu ajutorul unor probe de control dinainte stabilite. În cazul de față aceste probe au vizat stabilirea nivelului de dezvoltare a calităților motrice și a nivelului de pregătire tehnică.

Metoda statistico-matematice : prelucrarea si interpretarea și / sau estimarea datelor obținute:

– În cercetarea respectivă am operat cu următorii indicatori statistici:

I. Amplitudinea imprăștierii, după formula:

W = X max – X min

Unde: – X max = rezultatul maxim obținut subiecți

– X min = rezultatul minim obținut subecți

– W = amplitudinea imprăștierii

II. Media aritmetica după formula:

_ Σ fx

X= –––

N

_

X = media aritmetica

Unde: Σ fx = suma valorilor individuale

N = numarul elevilor testati

III. Abaterea standard , după formula:

_

Sx = abaterea standard

_

Σ ( x-x ) = suma diferențelor pătratelor dintre fiecare rezultat și media aritmetică

X = media aritmetică

N = numărul elevilor testați

IV. Coeficientul de varibilitate:

_

S x

Cv = ––– x 100

_

X

Cv = coeficient variabilitate

Unde: _ S x = abaterea standard

X = media aritmetică

3.5. Prezentarea probelor de control

Cu grupul studiat am efectuat anumite testări inițiale și finale în scopul obținerii unor date cât mai concludente.

Aceste testări au fost următoarele:

P.1. Testarea vitezei, respectiv viteză de deplasare, printr-o probă ce a constat într-o alergare pe distanță de 50 de m, plecare liberă, cu cronometrare la mișcare. S-au acordat câte 2 încercări pentru fiecare subiect luându-se în considerare cea mai bună, pauză între repetări fiind de 10 minute.

P.2. Testarea rezistenței printr-o probă de alergare pe 1000 m. Fiecare copil a efectuat o singură încercare, înregistram timpul obținut.

P.3. Testarea forței picioarelor prin probă “saritura în lungime de pe loc”. Fiecare elev a efectuat 2 încercări, înregistrând-o pe cea mai bună. Am măsurat fiecare săritură de la vârfuri (poziția de plecare) la călcâie (poziția de aterizare). Elanul a constat dintr-un singur balans înapoi-înainte cu brațele.

P.4. Testarea forței brațelor prin probă tractiuni în brațe din atârnat la bară fixă. Priză barei a fost făcută cu palmele privind spre corp, brațele întinse din coate, picioarele întinse la nivelul genunchilor și lipite. Tracțiunea se consideră că fiind corect executată dacă bărbia depășește nivelul barei. Brațele se întind complet după fiecare repetare, după care acțiunea se continuă fără pauză. Elanul cu picioarele nu este permis. Se repetă până când elevul nu mai poate ajunge cu bărbia la nivelul barei.

P.5. Testarea forței abdominale prin ridicarea din culcat dorsal, palmele la ceafă, coatele trase înapoi, spatele drept, în așezat și revenire, picioarele fiind ținute tot timpul întinse și fixate cu ajutorul unui partener.

P.6. Testarea forței spatelui prin probă ridicarea din culcat facial pe ladă de gimnastică (marginea lăzii la nivelul abdomenului executantului), palmele la ceafă, spatele drept, trunchiul în extensie.

P.7. Aruncarea mingiei medicinale de 3-5 kg înainte de deasupra capului. Executantul stă cu picioarele pe aceeași linie, cu mingea în mâini la ceafă. Se apleacă cu corpul pe spate, îndoind genunchii pentru avânt, după care brațele zvâcnesc puternic în față aruncând mingea. Picioarele nu se dezlipesc de pe sol.

Capitolul IV – Prelucrarea și interpretarea datelor

4.1. Rezultatele obținute și interpretarea lor

În scopul prelucrării și interpretării finale a rezultatelor obținute la probele administrate jucătorilor în martie 2007 respectiv martie 2008 , am efectuat gruparea acestor date în tabele (Tabelul 2-Tabelul 3) (Tabelul 4-Tabelul 5) centralizate.

Am folosit pentru probele respective următoarele unități de măsură:

P.1. = alergare de viteză 50 m. secunde (s)

P.2. = alergare de rezistentă 1000 m. – s

P.3. = săritură în lungime de pe loc – m, cm

P.4. = tractiuni în brațe din atârnat- repetări

P.5. = exerciții pentru musculatură abdomenului – repetări

P.6. = exerciții pentru musculatură spatelui ( întins pe burtă, ridicarea spatelui )

P.7. = aruncarea mingiei medicinale (3-5 kg) înainte, de deasupra capului – m

Prezentăm în continuare un tabel cu rezultatele obținute la testele de evaluare a calităților motrice.

Tabelul nr. 2. – martie 2007: Rezultatele obținute la testele de calități motrice

Prezentăm în continuare un tabel cu rezultatele obținute la testele de evaluare a calităților motrice. Martie 2008

Tabelul nr. 4 – martie 2008: Rezultatele obținute la testele de calități motrice

În urmatoarele grafice (Fig. nr.1) și (Fig. nr.2) vom prezenta evoluția lor de la prima examinare efectuată în 2007 martie și ultima efectuată în 2008 martie la probele technice și motrice .

Fig. Nr. 1 – Reprezentând rezultatele obținute la probele motrice

După cum se observă din asemanarea celor două grafice reiese că în martie 2008 grupul a avut o creștere în rezultatele obținute la probelor techince și motrice.

Martie 2007 : Martie 2008:

P1 – creștere

P2 – creștere

P3 – creștere

P4 – creștere

P5 – creștere

P6 – creștere

P7 – creștere

4.2. Comportarea in joc

Pe parcursul cercetării mele am avut ocazia să particip în perioada competițională la un număr de 42 de antrenamente și 14 jocuri oficiale. În urma participării în campionatul de juniori E, echipa s-a clasat pe locul 2 cu un bilanț de 10 victorii, 2 rezultate de egalitate și 2 înfrângeri. Acumulând 42 de puncte și având un golaveraj de 27 de goluri marcate și 11 primite, puctajele find, pentru victorii 4 puncte la rezultat de egalitate 1 punct și 0 puncte pentru înfrângeri

Perioada de pregătire, martie anului 2008

În această perioadă s-au efectuat un număr de 23 de antrenamente, 19 meciuri amicale și participări la turnee.

În următoarele tabele va prezentăm meciurile amicale și meciurile effectuate la turnee și rezultatele lor.

Tabelul nr. 6 – Reprezentand meciuri amicale din perioada: 9 Ianuarie – 1 Martie

Tabelul nr. 7 – Reprezentand meciurile din turneul de la Chisinau Cris (Arad )

Concluzii

Așadar am urmărit pe parcursul a 12 luni evoluția unei grupe de fotbal de copii (10-11 ani) sub impactul unu program sau modul de pregatire si formare pentru sportul de performanță . Am reusit pe parcursul acestor luni de studiu să urmaresc si să validez mai multe relații ipotetice . Trebuie să specific că aceste rezultate, obținute pe un termen relativ redus, sunt argumente pentru ca orice club (echipa, grupa) care este ancorat în realitatea fotbalistică de performanță să apeleze la astfel de structuri modulare de activitate instructiv – formativă. Adevăratele achiziții se obțin în timp; cercetarea de față oferă o modalitate de intervenție din perspectivă stiințifică si de obținere a obiectivelor de performanță propuse . În ceea ce privește cercetarea in sine ea a confirmat punctele de plecare , a demonstrate in mare măsura validitatea modul anual de pregatire . Astfel pot concluziona că :

Pe perioada studiului s-au obținut rezultate foarte bune , testarea inițială urmărind o stare de sănătate foarte bună , o dezvoltare fizică armonioasă , calități motrice, tehnico-tactice si psihice superioare . Acestea s-au menținut si dezvoltat in cursul lunilor următoare prin antrenamente clar concepute si bazate pe calitățile juniorilor respectivi.

Evolutia copiilor pe perioada 12 luni (an competitional) , valorile mediilor aritmetice la aceste probe cât si ceilalti indicatori statistici , ne dau posibilitatea să constatăm următoarele rezultate la sfârșitul studiului :

Dezvoltarea Fizică :

Segmentele dezvoltate proportional .

O bună mobilitate in articulațiile membrelor inferioare si suplețe musculară.

Pregatirea fizică a fost determinantă pentru realizarea echilibrului dezvoltării corecte a tinerilor fotbaliști.

Calităti motrice :

Indici supramedii ai indemânării in regim de tehnică .

Indici supramedii ai vitezei de reacție, de deplasare și execuție de regim de tehnică și tactică.

Indici supramedii ai rezitenței în regim de execuții tehnico-tactice.

Indici crescuți a-i forței pentru executarea săriturilor, și al lovirii mingii cu piciorul.

Calităti psihice :

Orientarea rapidă și corectă in situațiile de atac si apărare.

Disciplină și conștiinciozitate în antrenamente .

Motivație pozitivă a vieții sportive .

Calități tehnico-tactice si teoretice :

Corectitudine si precizie în executarea deprinderilor tehnico-tactice specifice fotbalului , in regim de viteză și îndemânare

Cunoașterea principalelor probleme legate de antrenament , principii si cerințe , forme ale antrenamentului individual și de echipă .

O altă concluzie importantă este aceea a accentului care trebuie pus pe relația de coexistență între predarea jocului de fotbal în educația fizică școlară și la nivelul bazei de masă a fotbalului de performanță.

Tratarea cu foarte multă seriozitate a jocului de fotbal atât de profesorii de educație fizică, cât și de elevi, în cadrul orei de educație fizică cu teme din fotbal, contribuie esențial la completarea și continuitatea pregătirii din cadrul cluburilor și asociațiilor sportive, conducând la furnizarea permanență de elemente din ce în ce mai bine pregătite, cu o capacitate de performanță mereu îmbunătățită,că un nivel de dezvoltare al capacităților motrice mult mai ridicat, eșaloanelor fotbalului de performanță.

BIBLIOGRAFIE

1. Apolzan, D. (1999) – “Fotbal 2010”, Edit. F.R.F., București.

2. Avramof E. (1980) – Probleme fiziologice ale antrenamentului sportive, I.E.F.S., Bucuresti.

2. Bota A. (2001) – Ramurile biologice si performanta motrica, teza de doctorat, A.N.E.F.S. Bucuresti.

3. Bota C. (2002) – Fiziologia generala – Aplicatii la efortul Fizic, Bucuresti.

4. Carstea G. (19991) – Teoria si metodica educatiei fizice si sportului – Note de curs, A.N.E.F.S., Bucuresti.

5. Cojocaru V. (2002)– Fotbal de la 6-18 ani.Metodica pregatirii, Editura Topaz, Bucuresti.

6. Dragnea A. (2002) – Teria sportului, editura FESI.

7. Dragnea A. (1984) – Masurarea si evaluarea in educatie fizica si sport, Edit. Sport-Turism, Bucuresti.

8. Dragnea A. (2000) – Teoria activitatilor “motrice”, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

9. Demian, I.M. (1998) – “Curs de fotbal”, f.e., Univ. de Vest “Vasile Golgiș” Arad, F.E.F.S., Catedra de fotbal.

10. Economu, V. (1972) – “Fotbalul modern”, Edit. C.N.E.F.S., Bucuresti.

11. Epuran M. (1992) – Metodologia cercetarii activitatilor corporale, A.N.E.F.S., Bucuresti.

12. Ghidul metodologic – de aplicare a programului de educatie fizica si sport, in invatamantul gimnazial, (2001), M.E.C., consiliul curriculum, Bucuresti.

13. Maroti S. (2006) – Metodologia cercetarii stintifice, Editura Univ. Oradea.

14. Motroc F. (1996) – Fotbal la copii si juniori, Editura didactica, Bucuresti.

15. Motroc F. (2006) – Fotbal curs pentru antrenori si instructori, Editura A, Bucuresti.

16. Motroc I. (1992) – Sportul la copii si juniori-Fotbal, vol. LXXIV, C.N.E.F.S., Bucuresti.

17. Motroc I. (1991) – Probleme ale teoriei si metodicii antrenamentului – Fotbal vol.XX, C.N.E.F.S., Bucuresti.

18. Motroc I. (1992) – Fotbal curs de baza, vol I-II, A.N.E.F.S., Bucuresti.

19. Nicu A. (1970) – Studii privind pregatirea copiilor si jucatorilor, Edit. Stadion, Bucuresti.

20. Programa Scolara (2001)- pentru clasele V-VIII, M.E.C., consiliul national pentru curriculum, Bucuresti.

21. Radulescu M. (2000) – Ghidul antrenorului de fotbal la copii si juniori, Editura AXIS MUNDI, Bucuresti.

22.Radulescu M. (1994) – Aspecte actuale ale pregatirii jucatorilor, Edit. Sport – Turism, Bucuresti.

23. Rădulescu, M.; Velea, F. si Păun D. (2006) – “Fotbal pentru copii si juniori – culegere de idei si solutii metodice”, Edit. de Școala Federală de Antrenori, București.

24. Scarlat, E. si Scarlat, B.M. (2006) – “Îndrumar de educație fizică scolară”, Edit. Didactică și Pedagogică, București.

25. Stănculescu, V. (1982) – “Ghidul antrenorului de fotbal”, Edit. Sport – Turism, București.

26. Tudos S. – Elemente de statistica aplicate, M.T.S, Bucuresti 1993.

ANEXE

Graficul nr. 3 – Reprezentand media rezultatelor obtinute la testarea initiala si finala al probelor motrice.

Graficul nr. 4 – Reprezentand media rezultatelor obtinute la testarea initiala si finala al probelor tehnice

Graficul nr. 5 – Reprezentand media rezultatelor obtinute in urma meciurilor amicale desfasurate

Graficul nr. 5 – Reprezentand media rezultatelor obtinute in urma turneului efectuat la Chisinau Cris Arad.

TABEL CENTRALIZATOR

Cuprinzand amplitudinea imprastierii W media aritmetica X abaterea standard S si coeficinetul de variabilitate Cv la :

P1

P2

P3

P4

P5

P6

P7

P8

P9

P10

P11

OBIECTIVELE SI CONTINUTUL TEHNICO-TACTIC PENTRU COPII DE 10 ANI

MODELE TEHNICO – TACTICE PENTRU COPII DE 10 ANI