OBSERVAȚII PRIVIND COMPORTAREA PRINCIPALILOR DĂUNĂTORI DIN CULTURA CARTOFULUI ÎN CONDIȚII DE AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CĂLINEȘTI ARGEȘ [310751]

[anonimizat] – CĂLINEȘTI ARGEȘ

Conducător științific:

Prof. Univ. Dr. Ionela Dobrin

Absolvent: [anonimizat] – 2017

[anonimizat] a avea origini în America Centrală și cea de Sud.

Cartoful împreună cu porumbul era considerat ca aliment de bază în aceste zone susținând și hrănind uimitoarea civilizație a incașilor și indienilor din aceste meleaguri.

În timpul Imperiului Inca erau sacrificați oameni ca jertfă în vederea fertilizării pământurilor cultivate cu această legumă.

Cele mai recente cercetări relevă faptul că prima cultură de cartof a fost înființată acum 8.000 ani în zona lacului Titicaca aflată la granița dintre Peru și Bolivia. Cartodul a ajuns în Europa după ce a fost descoperită Lumea nouă undeva în jurul anului 1553, cucerind treptat întreaga omenire. Drumul a fost anevoios durând peste 400 de ani (Ianoși, 2002, citat de Teodorescu, 2014).

În Europa a [anonimizat]-se treptat și în alte țări.

Vechile documente menționează că această legumă era considerată o delicatesă fiind servită la masa regelui Franței (tuberculuii).

Primele date concrete privind cultura cartofului în Germania datează din anul 1651 fiind cultivat în grădini din ordinulu Marelui Elector.

Cartoful se răspândește cu repeziciune în europa centrală mai apoi depășind granițele acesteaia ajungând și în alte țări.

În Rusia a juns datorită agronomului Bolatov (undeva 1765) din Prusia. [anonimizat] (Petersburg).

Un mare deficit este acela că deși este o legumă apreciată este cultivat pe suprafețe mici. [anonimizat]. Cartoful de la care folosim o cantitate mare la plantat nu putea fi trecut de la o moșie la alta.

Pe de altă parte tuberculii de cartof erau considerați un aliment grosolan (Teodorescu, 2012).

Între ani 1767-19769 a fost o secetă excesiv de puternică ajungând la foamete în Franța. În anul 1772 farmacistul Antoine Austin Parmentier scrie prima carte în care vorbește despre cartof arătând totodată valoarea alimentară deosebită a acestuia și mai arată că este și singura achiziție a [anonimizat] a [anonimizat]. Producția cartofului este proporțională cu grija ce i se acordă având numai prieteni”. (Teodorescu, 2012).

Tot de atunci a [anonimizat] a animalelor apoi fiind folosit și în scopuri industriale.

În România cartoful a fost cultivat pentru prima dată în Transilvania. În Moldova cartoful a [anonimizat]-lea și cam în aceeași perioadă apare și în Muntenia.

[anonimizat] 400 [anonimizat] o plantă nouă misterioasă cu mari perspective în viitor (după Ianoși, 2002, citat de Teodorescu, 2012).

CAPITOLUL I

Situația actuală a culturii cartofului în lume și în țara noastră

Una din activitățile permanente și de bază ale omenirii a fost aceea de a produce și diversifica alimentele. Însă în prezent se mai adaugă și preocupările legate de ocrotirea mediului înconjurător și evitarea poluării de orice natură (după Ianosi, 2002, citat de Teodorescu, 2014).

În timpul crizei de alimente din secolul XXI, cartoful a fost un produs de bază având perspective promițătoare. Cartoful de asemenea se bucură de o popularitate foarte mare, însă de unii este considerat ca fiind banal, deoarece este ieftin și simplu, fiind asociat ca hrană a săracilor dar și ca plantă de bază în zonele sărace mai puțin productive.

Realitatea este cu totul alta deoarece cartoful este considerat un miracol, o revoluție în cultura plantelor, devenind totdată și alimentația de bază la nivel global concurând cu succes cu alte surse alimentare precum: cerealele, fructele și carnea.

Cartoful este considerat având un potențial ridicat de producție. Pe o suprafață echivalentă cu cea a grâului, porumbului sau orezului poate da producții de 10-15 ori mai mari.

La momentul actual sunt create peste 1600-2000 de soiuri, fiind cultivate peste 150 soiuri (Olanda), aproximativ 164 soiuri (Germania), aproximativ 26 soiuri (Polonia). În România la momentul actual sunt cultivate aproape 30 de soiuri însă în cultură sunt extinse și răspândite maxim 9-10 soiuri.

Cartoful este o specie ce are nevoie de climat răcoros și relativ umed putând fi cultivat până la latitudini de 70-72o și altitudini de 1000-1500 m, însă în prezent este cultivat pretutindeni pe glob de la Ecuator și până chiar în regiunile polare în peste 140 de țări de pe mapamond.

Cartoful are o mare diversitate de soiuri create reprezentând de asemenea o valoroasă resursă genetică permițând obținerea și continuarea de soiuri mult mai performante, ce corspund diverselor scopuri de producție dar șii condițiilor de cultură.

De asemenea cultura cartofului are pretenții ridicate față de condițiile pedoclimatice și fitotehnice, permițând adaptarea tehnologiilor de cultivare în funcțiile de condițiile zonei și scopurilor de cultură, prezentând totodată un grad ridicat de dificultate.

Având un grad ridicat de complexitate, cultivarea cartofului este un etalon ce atestă nivelul tehnic și tehnologic al agriculturii într-o anumită zonă, sau chiar într-o anumită țară.

Olanda, Scoția, Franța, Germania obțin producții medii de cartof de 45-50% din potențialul biologic de producție al actualelor soiuri existente. În România dar și alte țări în curs de dezvoltare producția este sub 10-13% din potențialul de cultură. (după Draica, 2003 citat de Nicola, 2007 și Teodorescu, 2014).

Înainte de anul 1990 suprafața cultivată cu cartof timpuriu la noi în țară a fost într-o ascendență continuă. Cele mai cunoscute bazine producătoare de cartof timpuriu din țara noastră erau: Lungulețu, Slobozia-Moara, Brezoaiele acestea acoperind aprovizionarea orașului București, comuna Beleuți și împrejurimile aprovizionau Timișora, Târgu-Jiu și Petroșani erau aprovizionate de către bazinul Somănești-Gorj, Stupini pentru Brașov iar pentru Suceava aprovizionarea se făcea de la bazinul Verești.

În zilele noastre România cultivă cartofi pe suprafețe foarte mari în județele Brașov, Covasna, Harghita, Maramureș, Dâmbovița și Suceava. În județele Brăila, Călărași, Ialomița, Olt și Teleorman sunt cultivati cartofi pe suprafețe foarte mici.

Conform datelor statistice, în perioada 2009-2013 țara noastră a cultivat cartofi pe o suprafață relativ mare (207-260 mii ha) aproximativ egală cu suprafața cultivată de către Germania (238-263 mii ha).

România este considerată ca fiind pe locul trei în Europa privind suprafața cultivată cu cartof. În ultimii ani se constată o scădere a suprafeței cultivate cu cartofi cu aproximativ 20 ha.

Producțiile medii au variat de la an la an obținîndu-se 16,42 t/ha (2011), 10,76 t/ha (2012) și 15,85 t/ha (2013). Producția obținută în anul 2013 în țara noastră reprezintă aprozimativ 1/3 din producțiile obținute de Belgia (46,15 t/ha), S.U.A. (46,61 t/ha) și Noua Zeelandă (46,66 t/ha).

Cele mai mari producții obținute în Europa au fost obținute de tări precum: Belgia, Olanda, Franța, Germania, Elveția, Marea Britanie și Noua Zeelandă. La nivel mondial cele mai mari producții de cartof au fost înregistrate în Noua Zeelandă și S.U.A.

Tabel nr. 1

Țările cu cele mai performante producții de cartof din lume (anul 2010)

și suprafața cultivată (după FAOSTAT, 2010)

Sursa: după Roman și colab., 2012

Tabel nr. 2

Numărul de țări cultivatoare, suprafețele și producțiile medii de cartof pe continente

(după FAOSTAT, 2010)

Sursa: după Roman și colab., 2012

În țara noastră se cultivă aproape în totalitate numai soiuri foarte bune ce au fost create la noi în țară sau în țări cu tradiții în ameliorarea cartofului (Olanda, Anglia, Franța, Germania, Danemarca), ce au capacitate mare de producție. În concluzie, în prezent soiul nu prezintă un impediment în creșterea nivelului de producție și a calității acesteia la noi în țară.

În România la nivelul experimentelor sau în cadrul loturilor demonstrative au fost obținute producții ridicate la noi în țară.

Galgi, N. și colab. (Miercurea Ciuc, 2014) a obținut o producție medie a experienței pentru anul 2011 de 45,9 t/ha, cea mai ridicată valoare fiind de 53,9 t/ha.

În anul 2013, soiul Volare a obținut în cadrul loturilor demonstrative o producție de 49,6 t/ha (Bărăscu Nina și colab., 2014 citat de Teodorescu, 2014). Tot în cadrul aceluiaș lot demonstrativ alte opt soiuri (Gared, Arizona, Redsec, dante, Europrima, Aladin și Loial) au avut producții estimate la peste 40 t/ha.

În ”Soiuri românești de cartof înscrise în catalogul Oficial al soiurilor”, majoritatea soiurile prezentate au un potențial foarte ridicat de producție ajungând la peste 70 t/ha sau chiar 80 t/ha (Magic 85,9 t/ha, Claudiu 86 t/ha și Tentant 89,2 t/ha) (după Teodorescu, 2014).

Specialiștii români ce se ocupă cu cultivarea cartofului au elaborat o prognoză privind evoluția suprafețelor și a nivelului producțiilor de cartofi de la noi din țară în perioada 2015-2012.

Scăderea suprafeței și creșterea nivelului de producție obținute la unitatea de suprafață reprezintă situația ideală conform specialiștilor însă din păcate măsurile privind sprijinirea cultivatorilor de cartofi nu au permis realizarea acestor premize.

Astfel, în intervalul 2005-2013 suprafața cultivată cu cartof a scăzut drastic ajungând la 77.709 ha, iar nivelul producțiilor a crescut cu 2,74 t/ha.

Tabel nr. 3

Suprafața și producția medie mondială la principalele plante de cultură în ordinea descrescândă (după FAOSTAT, 2010)

Sursa: Roman și colab., 2012

Tabel nr. 4

Suprafața totală cultivată cu cartofi în anul 2010 și 2013 (teren arabil) U.M. mii ha

Sursa: Anuarul statistic al României, 2016

În România se cultivă în special următoarele soiuri de cartofi:

Soiuri timpurii (perioada de vegetație 85-90 zile): Gloria 'N' D Sc 1988, Ostara X 1981;

Soiuri semitimpurii (perioada de vegetație 90-105 zile): Semenic R 17 O 1976, Sucevița R 12 O 1982, Adretta D A 1978, Koretta D A 1989, Anosta 'N' NL Sc 1989, Concorde 'N' NL Sc 1989, Timate 'N' NL Sc 1991;

Soiuri semitârzii (perioada de vegetație 105-120 zile): Cașin R 17 O 1991, Mureșan R 17 O 1984, Super R 17 O 1979, Nicola 'N' D A 1985, Roxy 'N' D Sc 1988, Sante 'N' NL Sc 1989, Desiree X 1965;

Soiuri târzii (perioada de vegetație peste 120 zile): Manuela D A 1976, Eba NL Sc 1973, Procura 'N' NL Sc 1976.

Tabel nr. 5

Producția principalelor produse agricole (cartof) pe cap de locuitor – U.M. kg

Sursa: Anuarul statistic al României, 2016

Tabel nr. 6

Suprafața cultivată cu principalele culturi agricole (cartof) – U.M. mii ha

Sursa: Anuarul statistic al României, 2016

Tabel nr. 7

Producția agricolă vegetală la principalele culturi (cartof) – U.M. mii tone

Sursa: Anuarul statistic al României, 2016

Tabel nr. 8

Producția medie la ha la principalele culturi (cartof) – U.M. kg/ha

Sursa: Anuarul statistic al României, 2016

În țara noastră cercetările referitoare la plantele de cartof sunt coordonate de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov. La nivel mondial cercetările sunt intreprinse în cadrul Centrului Internațional al Cartofului (C.I.P) aflat în Lima, Peru. Sigla centrului reprezintă o veche diagramă ce datează din secolul a IV-lea, aparținând culturii Nazca înfățișînd un vechi peruan ce recoltează cartofi.

Importanța tuberculilor de cartof

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă anuală erbacee care face parte din familia solanaceelor. Florile sunt albe sau violete. Tulpinile subterane sunt terminate cu tuberculi care au diferite forme (rotundă, ovală sau alungită). Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili. Tuberculii sunt bogați în amidon aceștia fiind folosiți atât în alimentație dar și ca furaj.

Figura 1. – Tuberculi de cartof (cartofi)

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Potatoes.jpg

Cartoful reprezintă un produs ce îmbunătățește regimul de hrană fiind un aliment proaspăt bogat în vitamine (vitamina C 20-30 mg la 100 g substanță proaspătă, B1, B2, B6, B12, A, PP), săruri minerale, hidrați de carbon, proteine, fibre și foarte mult potasiu. Conține glicoalcoizi (solanina și ciaconina), protejează planta, și se găsesc în special în frunze, germeni, vlăstari și fructe. Expunerea la lumină, deteriorarea fizică dar și îmbătrânirea cresc conținutul de glicoalcoizi din tuberculi, aflându-se în concentrații puternice imediat sub piele. Gătitul cartofului la temperaturi de peste 170° C distruge parțial aceste substanțe. de asemenea glicoalcoizi produc dureri de cap, diaree, crampe iar în cazuri severe comă sau chiar deces (foarte rar). Expunerea cartofilor la lumină produce înverzire prin sinteză de clorofilă, aceasta indicând cazurile în care tuberculii devin mai toxici; totuși acest indicator nu este sigur, deoarece înverzirea și acumularea de glicoalcoizi se pot petrece una fără cealaltă.

Cultura cartofului pentru consum, extratimpuriu și timpuriu prezintă o mare împortanță mai ales din punct de vedere economic, se produce relativ ușor aducând beneficii, folosește rațional cu maximum de eficiență economic terenul pe care este amplasată, după recoltare putem înființa o altă cultură (după Berindei, 1997, citat de Teodorescu, 2014).

Cartoful este apreciat de foarte multă lume, poate fi consumat tot anul – trufanda, cartof matur în stare prospătă, semiindustrializat sau preparat industrial. (după Ștefan, 2005), având diversele moduri de preparare (fiert, păjiți, copt, piure, papanași, găluști, măncare – supe, ciorbe și tocănițe, fulgi de cartofi, chips-uri, făină folosită în producerea pâinii de cartof, etc.).

Tuberculii de cartof conțin aproximativ 25% substanță uscată formată din glucide, amidon – 70-80%, proteine – 6-14%, lipide 03-2,9%, celuloză 1,6-7%, substanțe minerale 3-5,6% (potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier, etc.) iar restul de 75% este apă. Cartoful are o energie calorică moderată de circa 80 kcal./100 g pulpă comestibilă. În stare prospătă (luat ca atare), tuberculul de cartof conține amidon în proporție de 14-18% din greutate însă la unele soiuri poate ajunge și la 24%. De asemenea mai conține glucoză, fructoză, zaharoză, protide, lipide, acid folic, săruri minerale mangan, cupru, potasiu, și vitamina K, are valoarea alimentară foarte ridicată, fiind ușor de digerat nelipsit din regimurile dietetice (după Berindei, 1997, citat de Teodorescu, 2014).

Este materia primă importantă din industria spirtului, amidonului, glucozei, dextrinei, etc. Din 1000 kg de cartofi se pot obține 56-132 litri de alcool, 140 kg amidon sau 100 kg dextrină. Amidonul reprezintă material primă necesară obținerii a peste 700 de produse utilizate în industriile alimentară, textilă, farmaceutică, cosmetică, celuloză, etc. Tuberculii pot fi folosiți cu succes în furajarea animalelor (porci, păsări, tineret bovin, etc.)

Tabel nr. 9

Conținutul tubercului de cartof în diferite elemente, la 100 g masă proaspătă

(după Ianoși, 2002 citat de Teodorescu 2014)

Încadrarea botanică a cartofului

Cartoful

Particularități biologice

Cartoful este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon. Înmulțirea prin semințe se face foarte rar (în procesul de ameliorare) (după Dumbravă, 2004).

La încolțirea tuberculilor pornesc în vegetație ochii (colți, muguri) care în timp se alungesc ieșind la suprafața solului formând tulpinile aeriene (lujerii vrejii) ce ramifică subteran. De pe porțiunea subterană a lujerilorpornesc stolonii aceștia formând porțiunea subterană tuberculii (formații tulpinale).

Rădăcina – formată din ramificații primare ce pornesc de pe muguri sau colți și de pe porțiunea subterană a lujerilor. De asemenea întâlnim rădăcini secundare (stolonifere). Acestea pornesc din rândul stolonilor. Sistemul radicular slab dezvoltat însă are o bună capacitate de absorbție a apei și a elementelor nutritive (după Dumbravă, 2004). Rădăcinile plantei cresc intens îmediat după răsărire ajungând la dezvoltarea maximă la înflorire . Ajung în sol la adâncimi de 70-100 cm răspândindu-se în jurul plantei pe o suprafață de 30-60 cm. majoritatea răsăcinilor (peste 50%) se găsesc răspândite în stratul arabil.

Tulpina – una subterană și una epigee. Acestea provin din mugurii de pe tuberculi (partea ierboasă) fiind erectă la începutul vegetației și semierectă la culcată când ajunge la maturitate. Tulpina epigee este muchiată în zona bazală, cîteodată poate fi și aripată de culoare verde sau pigmentată brun-roșcată sau albastru violaceu (în funcție de soiul cultivat). Tulpinile epigee (lujerii, vreji) de la o tufă ajung la un număr de 3-8 bucăți cu înălțimi cuprinse între 50-80 cm. La soiurile unda tufa este erectă și semierectă putem combate eficient bolile și dăunătorii. Tulpina crește în 37-80 zile după răsărire în funcțuie de cât de precoce este soiul apoi creșterea încetează în momentul când raportul dintre vreji și tuberculi este de 1:1., apoi produce asimilate pentru a se dezvolta tuberculii în mărime. În perioada de sfârșit a vegetației greutatea tuberculilor este de trei ori mai mare decât cea a vrejilor. În sol, tulpina se prelungește și se termină în 1-20 tuberculi de forme și mărimi variabile. Există peste 100 de sortimente de cartofi comestibili, fiind clasificați după culoare, formă, mărime, conținut de amidon și aromă.

Stolonii – reprezintă ramificații ale porțiunilor subterane a tulpinii. La o plantă întâlnim un număr de 12-15 bucăți. Stolonii sunt scurți maxim 10-15 cm deoarece asigură gruparea tuberculilor în cuib și recoltarea mecanizată. De asemenea stolonii sunt mai groși decât rădăcinile și prezintă solzi (frunze modificate) la fiecare nod, sunt cărnoși având culoarea albă pigmentată cu distribuție orizontală sau oblică. Tuberculii se formează din porțiunea termninală a stolonilor prin îngroșare dar în anumite condiții de temperatură, umiditate și durată de iluminare a plantei.

Tuberculii – la început arată ca niște noduli. După ce încep să crescă în grosime și lungime aceștia ajung la mărimea și forma caracteristică soiului cultivat. Diferențierea are loc în 10-35 zile după ce au răsărit plantele, apoi cresc 45-85 zile, în funcție se soi. Aceasta este și perioada cristică pentru aprovizionarea cu apă și elemente nutritive. Tubercul tânăr este protejat de o epidermmă care în timp se exfoliază și apoi este înlocuităm de peridermă (coajă), care este elastică, netedă sau rugoasă de diferite culori (alb-gălbuie, roză, violacee sau rosie) în funcție de soi. De asemenea tubercului prezintă o parte bazală care este fixată de stolon și o altă parte opusă apicală ce poartă mugurele terminal. Pe suprafața tuberculilor sunt distribuiți ochi în spirală majoritatea fiind grupați în partea apicală iar numărul acestora, mărimea dar și adîncimea este în funcție de soi. Tuberculii care încolțesc la lumină formează muguri viguroși, scurți, pigmentați, pubescenți, sau glabri în funcție de soi.

Frunzele – primele frunze simple, celelalte sunt imparipenat sectate cu foliole de fiferite mărimi, foliola terminal este cea mai mare. Pe tulpină sunt aproximativ 8-12 frunzr (în funcție de soi), cu folieole de forme diferite, având diferite nuanțe de verde, fiind lucioase sau mate.

Inflorescența – florile cartofului sunt grupate în cime simple sau compuse și au diferite culori (alb, violaceu, albastu, roz, alb-gălbui). Polenizarea este autogamă iar durata de înflorire reprezintă caracter de soi și depinde de condițiile de mediu.

Fructul – este o bacă (culoare verde) cărnoasă, suculentă, indehiscentă (150-200 semințe).

Sămânța – mică, formă ovoidă, turtită, culoarea acesteia alb-gălbui folosită în procesul de ameliorare a cartofului uneori.

Tabel nr. 10.

Fazele de vegetație ale cartofului

Sursa: Dumbravă, 2004

Clasificarea cartofilor

a) După perioada de vegetație: :

– soiuri timpurii – perioada de vegetație de până la 90 zile;

– soiuri semitimpurii – perioada de vegetație cuprisă între 90 și 110 zile;

– soiuri semitârzii – perioada de vegetație cuprinsă între 110 și 130 zile;

– soiuri târzii – perioada de vegetație de peste 130 zile.

b) După calitatea tuberculilor:

– Clasa A – pentru salată, tuberculi puțin făinoși, nu se sfărâmă la fierbere, au consistență tare;

– Clasa B – pentru diferite preparate culinare, tuberculi puțin făinoși, nu se sfărâmă la fierbere, crapă puțin uneori, sunt consistenți, cu amidon fin;

– Clasa C – tuberculi făinoși, consistență redusă, crapă în timpul fierberii;

– Clasa D – tuberculi foarte făinoși, se sfărâmă complet în timpul fierberii, consistență redusă, amidon grosier, utilizați în industria amidonului.

c) După modul de utilizare:

– soiuri de masă – conținut redus de amidon (14-17%) dar mai ridicat în proteine, cu periderma fină, netedă, ochi superficiali și gust plăcut;

– soiuri industriale – foarte productive, conținut ridicat de amidon (20-25%), durată de fierbere mai redusă;

– soiuri furajere – bogate în amidon și proteine;

– soiuri mixte – folosite în scop culinar, furajer dar și pentru prelucrări industriale.

Soiurile valoroase de cartofi au următoarele caracterististici: capacitate mare și foarte mare de producție; stolonii sunt scurți, tuberculii sunt grupați în cuib, un mare avantaj recoltarea poate fi făcută mecanizat fără pierderi; tuberculi cu rezistență mărită la vătămare, permițând recoltarea mecanizată; tuberculi au formă regulată și ochi superficiali, se curăță ușor cu pierderi minime în cazul folosirii mijloacelor mecanizate; rezistență mărită la boli (viroze, mană, râie, putregaiuri); capacitate de păstrare a tuberculilor foarte bună (perioadă lungă), fără să se producă colți; însușiri de calitate în funcție de destinația recoltei.

1.6. Dăunătorii principali ai cartofului

1. Afidele (Aphis spp.) – Cei mai împortanți dăunători deoarece afectează plantele de cartof transmițând virozele. În stare activă, iernează pe culturile din spațiile protejate. O dată cu creșterea temperaturii afidele migrează în câmp. Pagube însemnate în prima parte a verii. Au un număr mare de generații pe an, iar o generatie se dezvoltă în 2-3 săptămâni la temperatura optimă de 20°C. În anii cu călduri ridicate și secete produc pagube însemnate.

Atacă plantei începând cu frunzele tinere (vârful). Formează colonii aglomerate pe partea inferioară a frunzelor, care apoi devin dispersate pe tulpini. Se hrănesc cu sucul celular, plantele apar ca fiind întepate și supte.

De asemenea reprezintă unul dintre principalii dăunători responsabili cu transmiterea virozelor la cartof, cauzând degenerarea acestuia. În cultura de cartofului mai întâlnim și alte specii de afide precum: Macrosiphon euphorbiae, Aulacorrthum solani, Myzus persicae. Acestea produc pagube precum: îngălbenirea frunzelor, răsucirea acestora și uscarea lor.

Sursa – https://www.google.ro/search

2. Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) – dăunător foarte întâlnit ce adduce pagube mari culturilor de cartof făcându-și apariția odată cu creșterea temperaturii, părăsind locul de iernare cînd temperature din sol ajunge la 14-15°, masiv în luna mai. După 4-5 zile de la apariție incep imperecherea si depunerea pontei, o femelă depunând în medie 700-800 ouă.

Larvele și adulții se hrănesc cu frunzele cartofului, iar în lipsa acestora alte plante solanacee, pe care le rod, începând de la vârful tulpinii (frunzele sunt mai fragede) către bază. În general nu atacă lujerii (tulpina aeriană) insect migrând către alte tulpini. Urmașii unei singure femele consumă până la 2kg de frunze un avantaj privind defolierea tulpinilor de cartofi însă poată să scadă recolta cu până la 24%, în funcție de soiul cartofului, dacă este efectuată în cursul lunii iulie (80%).

Figura nr. 4 – Gândacul de Colorado

Sursa – https://www.google.ro/search

3. Coropițnita (Gryllotalpa gryllotalpa) – de asemenea o specie polifagă raspîndită pe tot teritoriul României. Atacă organele subterane ale plantelor retezând rădăcinile, iar în tuberculi produce galerii șii rosături.

Figura 12 – Coropișnița

Sursa – https://www.google.ro/search

Alți dăunători ai cartofului sunt: Nematodul auriu (Globodera rostochiensis Woll.) Nematoda, Heteroderidae, Nematodul tulpinilor și tuberculilor de cartof (Ditylenchus destructor), Viermii sârmă (Agriotes lineatus L. spp.), Păduchele negru, Cicadele, Puricele cartofului (Epitrix cucumeris), Cărăbușul de mai (Melolontha melolontha), Molia cartofului (Phthorimaea operculella), Buha semănăturilor (Agrostis segetum).

CAPITOLUL II

2.1. Scurtă descriere a agriculturii din România

Agricultura României reprezintă procentual 5% din produsul intern brut angrenând aproximativ 30% din populația activă ocupată. Suprafața agricolă a țării noastre reprezintă la momentul actual 14,8 milioane de hectare, dintre care 10 milioane hectare sunt ocupate cu terenuri arabile. După evaluările din anul 2008 (noiembrie), aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate. În România valoarea producției agricole a fost de 64,4 miliarde lei (2010), din care producția vegetală fiind estimată la 43,4 miliarde lei (67,5%), cea animală de 20,4 miliarde lei (31,6%), iar serviciile agricole doar 557,2 milioane lei (0,9%). Valoarea totală a producției agricole (2009) a fost de 59,9 miliarde lei (scădere), și de 66,9 miliarde lei în 2008 (creștere 40%).

În anul 2013, agricultura țării noastre a avut cel mai bun rezultat din istorie aducând economiei 18,5 miliarde de euro. În anul 2009, țara noastră a exportat produse agroalimentare în valoare de circa 2,1 miliarde de euro și a importat de 3,4 miliarde de euro. În anul 2010, s-a înregistrat un deficit extern de peste 700 de milioane de euro la importurile și exporturile de produse agricole, însă în anul 2011 România a înregistrat o ușoară creștere exportând produse agroalimentare în valoare de 2,9 miliarde de euro importând de 3,7 miliarde de euro.

În România, consumul anual de fructe și legume pe cap de locuitor este estimat la 70 – 80 de kilograme, în timp ce media europeană atinge 90 – 100 de kilograme.

Agricultura este considerată cel mai vulnerabil sector al economiei românești, deoarece aproape 30% din populație lucrând în acest domeniu. Parcelele mici de pământ și eșecul în adoptarea tehnicilor moderne în agricultură înseamnă că producția din fiecare an este dependentă de capriciile vremii.

Cea mai mare problemă a agriculturii românești este evaziunea fiscală, aceasta fiind evaluată la 2,5 miliarde euro anual în anul 2011.

2.2. Suprafața agricolă a României

Suprafața agricolă a României (2005) era estimată la 14.741 mii hectare reprezentând aproximativ 61,8% din suprafața totală a țării. România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală și de Est.   Deși condițiile pedologice sunt deosebit de favorabile activităților agricole de producție, foarte multe zone din suprafața agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind defavorizate mai ales în regiunile agricole din sudul și vestul țării.

În anul 2011 suprafața agricolă totală a țării noastre era de 14,7 milioane de hectare, unde 9,4 milioane hectare reprezentau teren arabil (63,9%), 3,3 milioane hectare erau ocupate cu pășuni (22,4%), 1,5 milioane hectare reprezentau fânețele (10,2%), 218.000 hectare cultivate cu vii (1,5%) și 206.000 hectare ocupate cu livezi și pepiniere (1,4%).

Menționăm că suprafața agricolă a țării noastre conform datelor statistice a scăzut ușor de la an la an. Cauza principală – transferul suprafețelor de teren către sectorul forestier și al construcțiilor. Reducerea suprafețelor de teren agricole s-a datorat și includerii acestora în zona urbană. Fenomennul este întâlnit în zonele cu productivitate mărită iar în zonele defavorizate schimbarea categoriei de folosință ca teren agricol, teren forestier. În țata noastră, pădurile acoperă o suprafață importantă, însă se situează încă sub potențialul dorit.

În 2006 în România au fost cultivate următoarele suprafețe: 991.000 hectare cu floarea soarelui, 191.000 hectare cu soia și 110.000 hectare cu rapiță (sursa I.N.S.). De asemena anul 2009, au fost cultivate cereale pe suprafața de 5,3 milioane hectare, aceasta fiind în creștere ajungând la 145.000 ha. La nivel național suprafața destinată culturii cerealelor și a plantelor tehnice a crescut cu 15%, ajungând de la 5,6 milioane de hectare (2007) la 6,6 milioane de hectare (2008). De menționat este faptul că suprafața alocată pomiculturii s-a diminuat treptat după anul 1989 ajungând la 239,5 mii hectare (1989), la 196 mii de hectare (2001) și 50 mii de hectare (2011).

2.3. Privatizarea suprafeței agricole din România

Majoritatea suprafaței agricole a României și peste 1/3 din fondul forestier au fost privatizate până în anul 2010. Retrocedările și redistribuirea suprafețelor de teren agricol și forestier au început în anul 1991 desfășurându-se în mai multe etape successive și astfel 95,6% din suprafața agricolă a țării și circa 33% din cea ocupată cu păduri au fost retrocedate foștilor proprietari sau moștenitorilor legali ai acestora până în anul 2005La momentul actual terenurile aflate în proprietatea publică a statului au o pondere de numai 0,5% din suprafața totală arabilă (367,2 mii ha), 0,7% din suprafața totală pășuni (231,2 mii ha) și 0,2% din suprafața totală de fânețe (32,4 mii ha).

2.4. Divizarea suprafeței agricole

În anul 2005, România deținea un total de 4.256.152 exploatații agricole însă din acestea doar 4.121.247 utilizau efectiv suprafața agricolă de 13.906,7 mii ha. În țara noastră suprafața agricolă medie a unei exploatații agricole este de circa 3,37 ha iar cele individuale au în medie 2,15 hectare acestea fiind împărțite în 3,7 parcele. Exploatațiile agricole ale țării noastre care au personalitate juridică au în medie 269 hectare, și sunt divizate în circa 9 parcele.

Din datele statistice ale Recensământului general agricol (2010) se arată că în cele 31.000 de exploatații cu suprafața medie peste 190 ha și un total de peste 7.000.000 ha, lucrează aproximativ 111.000 de persoane. De asemenea se menționează că în peste 3.800.000 de exploatații agricole cu suprafața medie de 3,45 ha și un total de peste 8.480.000 ha, lucrează peste 7.000.000 de persoane.

În țara noastră, numărul exploatațiilor agricole a scăzut cu 14% în perioada 2003-2010 ajungând la 3,86 milioane, însă în Uniunea Europeană declinul a fost mai mare (20%) ajungând la 12,05 milioane. În anul 2012, România avea 1.048.000 de exploatații ce beneficiau dee subvenții din care 978.000 erau parcele mai mici de 10 hectare fiecare.

Tehnologia

În țara noastră consumul mediu de îngrășământ activ la hectar este de 70 kg., de trei ori mai mic decât în statele europene, unde consumul mediu de îngrășământ activ la hectar este de 200-250 kg. În concluzie, în țara noastră se folosesc foarte puține îngrășăminte.

Irigațiile

În prezent instalațiile de irigare din țara noastră care se află în stare de funcționare sunt doar pentru 563.000 de hectare de teren agricol. Dintre acestea 553.000 de hectare (respectiv 99%) sunt contractate de organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații. Din puct de vedere al irigațiilor, România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate. În acte suprafața irigată în țara noastră este de aproximativ 300.000 de hectare (560.000 – alte surse), însă din punct de vedere al faptelor doar 100.000 de hectare sunt irigate.

Rețeaua de irigații a României era întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane hectare însă, după 1989 (Revoluție) aceasta a fost distrusă aproape în totalitate, instalațiile de irigat fiind furate sau și mai rău lăsate în paragină. Majoritatea sistemelor de irigații funcționale până la revoluție au fost dezmembrate, iar alte sisteme de irigat nu s-au mai construit. Specialiștii în domeniu concluzionează că sunt necesare aproximativ de 14 miliarde euro pentru a putea pune la punct un sistem de irigații corespuunzător celui din 1989, estimând refacerea sistemului de irigații pe un hectar de teren în jur de 7.000 de euro.

Subvențiile din țara noastră

La nivel european media subvențiilor este de 270-300 de euro la hectar, însă fermierii români primeau doar 82 euro/ha – de 3 ori mai putin (2010), însă acestea au crescut la 175 euro/ha, (2011) valoarea totală a subvențiilor fiind de 1,3 miliarde euro, făcând ca în anul 2009, România să se poziționeze pe locul opt în Uniunea Europeană privind fondurile europene atrase către agricultură (2,1 miliarde de dolari). Cele mai multe fonduri alocate agriculturii au fost în beneficiul Franței (9,87 miliarde de euro), Spaniei (7,26 miliarde de euro), Germaniei (6,9 miliarde de euro) și Italiei (6,08 miliarde de euro). Aceste țări sunt urmate de Marea Britanie (4,04 miliarde de euro), Polonia (3,72 miliarde de euro) și Grecia (3,05 miliarde de euro)

2.5. Producția României

În țara noastră agricultura reprezenta 6% din PIB-ul țării (2007), față de 12,6% (2004). Se estimează că aproximativ 3.000.000 de români lucrează în agricultură aceștia reprezentând aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009). Persoanele ce se ocupă cu agricultura (țările occidentale) reprezintă doar 4-5%. Agricultura României este cu mult în urmă a modului cum este practicată în Europa privind producția, dar și tehnologia aplicată.

Produsele „made in România” se află în număr mic pe piața externă. România importă din ce în ce mai mult de la an la an, în perioada interbelică țara noastră fiind un importator consecvent privind carnea, fructele și legumele.

Parcul intern de tractoare al Românie este estimate la circa 170.000 de unități, însă circa 80% sunt îmbătrânite. În Occident, tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, însă în țara noastră încărcătura pe tractor ajunge chiar și la peste 12.000 de ore de utilizare.

Agricultura țării noastre se confructă de asemenea cu mari probleme menționând: lipsa investițiilor majore în agricultură (dificultatea accesării fondurilor de finanțare), divizarea pământurilor, litigiile din instanță legate de proprietatea terenurilor și tehnologia precară. Produsele românești nu corespund întotdeauna standardelor de calitate impuse de UE, de aici lipsa prezenței pe piețele externe, în schimb mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone.

Mari companii străine ce au pătruns cu success pe piața românească enumerăm: Smith Foods (investiții de câteva sute de milioane de euro), Cargill, Bunge, Glencore, Lactalis și Meggle.

De asemenea țara noastră a avut o producție de 8,5 milioane de tone de grâu (1988) și 11,9 milioane de tone de porumb (1985), însă după 1989 odată cu căderea comunismului, infrastructura agricolă se află în paragină, sistemele de irigații au fost furate sau distruse, parcul de mașini agricole a fost casat în mare parte, iar suprafețele agricole sunt extrem de fărâmițate.

Producția de cereale a crescut, în 2006, ajungând la aproximativ 15,1 milioane de tone, din care cea de grâu a fost de 5,3 milioane tone, iar cea de porumb de 8,6 milioane tone. Nivelul producției de cereale al României înregistrat în anul 2007 s-a situat la 7,8 milioane de tone.

Leguminoase

Suprafața cultivată cu leguminoase în țara noastră a fost de 37.000 de hectare (2008), față de 44.000 de hectare (2007), aflându-se în declin.

Legumele

Suprafața cultivată cu legume în România (2011) a fost de 42.705 hectare producția ajungând la aproape 3,5 milioane tone, cu 400.000 tone mai mult decât cea obținută în anul 2010. În solarii producțiile de legume obținute au fost de 156.800 tone pe o suprafață de 3.000 hectare, în timp ce în sere s-au obținut 28.481 tone de pe suprafața de 317 hectare. Dacă în anul 2008 producția de legume era estimată la 3,4 milioane tone, în anul 2009 aceasta a crescut ajungând la 3,9 milioane tone ca apoi în anul 2010 să scadă fiind estimată la 3,6 milioane tone. De asemenea în anul 2009 suprafața cultivată cu legume a fost de 237.000 hectare, în anul 2010 aceasta a crescut fiind de 250.000 de hectare

Producțiile de legume din țara noastră (2010): 738.000 tone de roșii, 956.000 tone de varză, 164.000 tone de castraveți, 212.000 tone de morcov, 352.000 tone de ceapă și 224.000 tone de ardei. Acestea au scăzut cu 7,7%, (2011) motivul fiind reducerea suprafeței cultivate cu 6,4%.

De asemenea în România (2009) s-au produs: 984.000 de tone de varză, 154.000 tone de vinete, 750.000 de tone de roșii, 144.000 tone de castraveți, 370.000 tone de ceapă și 53.000 tone de fasole.

În România importurile de legume (2008) au fost 185.000 de tone de legume iar exporturile au fost de 13 ori mai puțin 13.970 tone de legume. Potrivit datelor furnizate de MADPR consumul legume pe plan intern este asigurat în proporție de 35-40% din producția autohtonă iar 60-65% fiind asigurată din import.

Îngrășăminte chimice

Piața produselor privind protecția plantelor este alcătuită din erbicide, semințe, îngrășăminte și unelte agricole. În anul 2010 valoarea anuală a fost de 140 de milioane de euro. Pentru fiecare hectar de teren agricol cultivat se cheltuiește circa 14 euro la hectar (2005). O sumă foarte mică în comparație cu cea primită de de agricultorii din statele UE (150 -200 euro la hectar) privind achiziționarea substanțelor de protecție a plantelor. În Polonia și Ungaria nivelul ajunge la 80 de euro la hectar bani alocați fermierilor.

Comerțul exterior

România a exportat (2010), 8,5 milioane tone produse agro-alimentare, în special cereale și tutun. De asemenea au fost exportate 2.000.000 tone de porumb (388 milioane euro), 2,5 milioane tone de grâu (380 milioane euro), 1.000.000 de tone de rapiță (334 milioane euro) și 23.000 tone de tutun (380 milioane euro), iar în anul 2011 produsele agroalimentare exportate au fost în valoare totală de 2,9 miliarde de euro importurile de alimente ajungând la 3,7 miliarde de euro.

Legislație

Prin Legea 145/2014 a fost reglementată piața produselor din sectorul agricol. Această lege reglementează modul de desfășurare a activităților economice, de valorificare de către producătorii agricoli și persoanele fizice, a produselor agricole proprii prin exercitarea comerțului cu aceste produse.

Uniunea Europeană pune un accent deosebit  pe obținerea produselor de origine vegetală și animală prin metodele agriculturii ecologice și încurajează pe cei care practică o astfel de agricultură.

2.6. Agricultura ecologică – concept

,,Agricultură ecologică”, termen protejat și atribuit de U.E României pentru definirea acestui sistem de agricultură. Aceeași denumire o mai folosesc și alte țări precum Danemarca, Lituania, Polonia, Slovenia și Suedia.

Este similară cu termenii ,,agricultură organică” folosit de țări precum Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie, sau ,,agricultură biologică” utilizați în alte state member precum Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda sau Portugalia. Întîlnim și țări ca Germania, letonia, Republica Cehă, Spania și Slovacia ce foloasesc ambii termeni ,,agricultură ecologică” și ,,agricultură biologică”. Acest sistem de agricultură este un procedeu natural de a cultiva plante, de a îngrășa animale și de a produce alimente.

Procesul și procedurile de obținere a produselor ecologice sunt reglementate de reguli și principii de producție stricte care pleacă de la calitatea pe care trebuie să o aibă pământul și până la obținerea produsului ecologic.

Rolul acestui sistem de agricultură este:

1.  de a produce hrană potrivită organismului uman, luând în considerare echilibrele locale, regionale și  încurajând  folosirea resurselor existente;.

2. asigură bazele unei dezvoltări durabile a producției ecologice, asigură funcționarea eficientă a pieței interne, garantează concurența loială, asigură încrederea consumatorilor și protejează interesele acestora;

3. creează mai multe locuri de muncă, aduce bunăstarea economiilor rurale și contribuie la menținerea și îmbunătățirea peisajelor rurale;

Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:

Se interzice folosirirea pesticidelor sintetice chimice și a îngrășămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor alimentari și a altor substanțe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole;

De asemenea este interzisă folosirii organismelor modificate genetic;

Valorificarea resurselor existente la fața locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator a gunoiului provenit de la animale și a furajelor produse la fermă

Alegerea unor specii de plante și rase de animale rezistente la boli și dăunători, adaptate condițiilor locale ;

Creșterea animalelor în libertate, adăposturi deschise și hrănirea acestora cu furaje ecologice

Folosirea unor practici de creștere a animalelor adaptate fiecărei raseși specii în parte ;

Rotația culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei;

Respectarea regulilor și a principiilor agriculturii ecologice, reglementate prin legislația națională și comunitară,respectiv controlul întregului lanț se face de organisme de inspecție și certificare, înființate în acest scop și care eliberează certificatul de produs ecologic.

Trecerea de la agricultura convențională la cea ecologică nu se face brusc, ci prin parcurgerea unei perioade tranzitie, numită ,,perioadă de conversie”, perioada pe care fermierii o au la dispoziție pentru a dapta managementul fermei la regulile de producție ecologică.

Durata perioadei de conversie în producția vegetală, animalieră și apicultură este de:

– 2 ani pentru culturile de câmp anuale;

– 3 ani pentru culturile perene și plantații;

– 2 ani pentru pajiști și culturi furajere;

– 12 luni pentru animalele de carne;

– 6 luni pentru rumegătoare mici și porci;

– 6 luni pentru animale de lapte;

– 10 săptămâni pentru păsări pentru producția de carne, cumpărate    la vârsta de 3 zile;

– 6 săptămâni pentru păsări pentru producția de ouă;

– 1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenționale.

Înregistrarea producătorilor în agricultura ecologică, se face prin completarea Fișelor de înregistrare în agricultura ecologică, disponibile la Direcțiile de Agricultură și Dezvoltare Rurală județene, la responsabilii județeni pentru agricultura ecologică.

Fisele de înregistrare aprobate de M.A.P.D.R sunt returnate D.A.D.R- ului si producătorului, în baza cărora organismele de control execută inspecția fermei, iar producătorul poate solicita sigla „ae” pentru comercializarea produselor.

În situația în care un producător administrează mai multe ferme, solicitantul va completa câte un set de fișe de înregistrare pentru fiecare fermă/unitate ecologică.

În cazul în care operatorul încetează activitatea cu organismul de inspecție și certificare menționat în fișa de înregistrare, acesta va informa M.A.P.D.R., respectiv compartimentul de specialitate.

În fiecare an, M.A.P.D.R. pune la dispoziție celor interesați lista cu numele și adresele operatorilor supuși sistemului de inspecție și certificare.

În urma inspecțiilor efectuate de organismele de control, operatorii care au respectat regulile de producție vor primi certificatul de produs ecologic și vor putea eticheta produsele;

Pe eticheta aplicată produselor ecologice sunt obligatorii următoarele mențiuni: referirea la modul de producție ecologic, sigla, numele și codul organismului de inspecție și certificare care a efectuat inspecția și a eliberat certificatul de produs ecologic.

Sigla "ae" în scop de certificare-identificare se aplică, pe etichetele și ambalajele produselor agroalimentare ecologice

În scopul promovării conceptului de agricultură ecologică, persoanele fizice sau juridice înscriu sigla "ae" în scop informativ-publicitar pe suporturile de comunicare și informare, în legătură directă cu activitatea și/sau produsele agroalimentare ecologice.

Agricultura ecologică pe plan mondial

Agricultura ecologică câștigă de la an la an noi adepți. Țăti precum Anglia, Germania, S.U.A., Elveția și Franța au aplicat acest timp de agricultură.

Conform ultimelor date rezultate din sondajul despre agricultura ecologică, pe plan mondial rezultă că aproape 31.000.000 ha sunt administrate în sistemul ecologic de peste 633,891 fermieri, reprezentând 0,7% din suprafața agriocolă a tuturor țărilor încluse în studiu (SOEL-FiBL anul 2007).

Tabel nr. 11

Suprafețele ocupate cu agricultură ecologică

Connform datelor publicate de către Federația Internațională pentru Agricultură Organică

(IFOAM) se arată că dintre cei peste 2.000.000 de fermieri ce produc în sistem ecologic, aproximativ 80% dintre aceștia se află și produc în țările aflate în curs de dezvoltare. În raportul anual al grupului (privind fermierii ce produc în sistem ecologic) din anul 2013 și utilizând date ale anului 2012 este menționat faptul că India are în prezent peste 600.000 de producători ecologici certificați. În Uganda de asemenea sunt conform datelor circa 200.000 iar în Mexic aproape 170.000 fermieri certificați ecologic.

Același Raport al IFOAM demonstrează faptul că agricultura ecologică este în ascensiune si astfel dacă în anul 2012 în peste 164 de țări era practicată agricultura ecologică iar la nivel global industria de profil era estimată la aproximativ 64 miliarde dolari. Se constată că față de anul 2000 această agricultură ecologică s-a dezvoltat foarte mult având o ascensiune puternică deoarece la momentul respectiv (anul 2000) existau doar 84 de țări pe tot globul ce se ocupau cu agricultura în sistem ecologic având un profit de aproximativ 15 miliarde dolari. De la an la an numărul fermierilor certificați în sistem ecologic crește cu 200.000 conform spuselor șefului IFOAM.

Tabel nr. 12

Situația certificării și acreditărilor în sistemn ecologic pe plan mondial

Sursa: (www.madr.ro/agricultura-ecologica)

În toată lumea funcționează peste 395 de organizații ce se ocupă și oferă servicii de certificare ecologică. În Europa întâlnim cele mai multe organizații acestea fiind în număr de 160, în Asia întâlnim 93 de organizații iar în America de Nord un număr de 80 organizații.

Agricultura ecologică în România

În țara noastră agricultura ecologică este relativ nouă fiind considerată la început din multe privințe. Din punct de vedere al concepției însă România stă mult mai bine la acest capitol datorită experiențelor accumulate în ultimii 16 ani unde au fost aplicate studii teoretice privind cultivarea terenurilor agricole dar și din punct de vedere al promovării acestui tip de agricultură. Există în țara noastră ONG-uri ce se ocupă cu promovarea agriculturii ecologice menționând: Asociația Română pentru Agricultură Durabilă (A.R.A.D.), asociația Bioagricultorilor din România BIOTERRA, Asociația AGROECOLOGIA, etc.

La momentul actual în România sunt peste 17.000.000 fermieri certificați ecologic aceștia lucrând o suprafață totală de 400.000 ha teren agricol. Cei ce vor face trecerea de la agricultura convențională lșa cea ecologică vor primi prin P.N.D.R. plăți compensatorii de până la 620 euro/ha. De asemenea țara nioastră poate ajunge chiar în primele locuri din Uniunea Europeană la suprafața certificată ecologic (2014-2020) deoarece P.N.D.R a luat în calcul suplimentarea pachetului financiar privind fânețele și pășunile certificate în sistem ecologic.

Certificatele privind agricultura ecologică primite de către fermierii români sunt eliberate de către două centre ce se ocupă cu inspecția și certificarea produselor ecologice și anume:

La Cluj-Napoca: ECOINSPECT;

La București: BIOCERT.

Tabel nr. 13

Dinamica operatorilor în agricultura ecologică (2010 – 2014)

Sursa: (www.bio-romania.org)

Din datele prezentate mai sus rezultă că în anul 2014 numărul operatorilor a crescut de aproape trei (3) ori față de anul 2013. De menționat este faptul că în anul 2014 sunt estimați nu total iar din aceștia – 96% sunt producători agricoli, 2% sunt comercianți, 1% sunt procesatori și 1% alți operatori ( au activități mixte)

Tabel nr. 14

Dinamica suprafețelor cultivate în sistem ecologic

Sursa: (www.bio-romania.org)

Din punct de vedere al suprafeței totale exprimată în hectare cultivată în sistem ecologic observăm creșterii de la an la an astfel: dacă în anul 2003 suprafața totală era de 17.438 ha, în anul 2008 ajungând la 110.400 ha, în anul 2014 suprafața estimată era de 300.000 ha. Se constată o creștere de aproximativ 17 ori față de anul 2003 și 13,3 % față de anul 2013 reprezentând 2,25 % din totalul suprafeței agricole a țării noastre.

Tabel nr. 15

Dinamica suprafețelor cultivate cu principalele culturi (ha)

Sursa: (www.bio-romania.org)

Se constată din datele centralizate mai sus că suprafețele cultivate cu cereale au crescut de la an la an având însă și fluctuații. Dacă în anul 2010 suprafața cultivată cu cereale era de 32.222 ha în anul 2012 suprafața a ajuns la 79.579 ha, a scăzut cu aproape 7.295 ha în anul 2013 ajungând la o suprafață de 72.284 ha cultivată cu cereal, apoi în anul 2014 a crescut și a ajuns la o suprafață de 84.000 ha.

În cazul suprafețelor cultivate cu pășuni și fânețe s-au înregistrat fluctuații și astfel în anul 2010 erau cultivate pășuni si fînețe pe 57.600 ha, în anul 2014 estimându-se o suprafațî de 67.000 ha cultivate cu pășuni si fânețe.

Privind suyprafețele cultivate cu plante oleaginoase și fânețe se constată creșteri de la an la an. Dacă în anul 2011 erau cultivate pe suprafața de 24.521 ha, în anul 2014 este estimate ca suprafața cultivată cu plante oleaginoase și proteice să ajungă la 51.000 ha.

Capitolul III

Material și metodă

3.1. Obiectivele și scopul observațiilor în cadrul temei abordate

Cercetările din lucrarea de față au fost efectuate în condițiile ecologice ale Comunei Călinești din județul Argeș.

S-au urmărit următoarele aspecte:

– pretabilitatea soiului de cartof Bellarosa cultivării în sistem de agricultură ecologică.

– realizarea de producții în condițiile ecologice specifice zonei de cultură – Comuna Călinești, Județul Argeș..

– studierea ciclului de vegetație a cartofului soiul Bellarosa în raport cu condițiile climatice specifice zonei;

– determinarea influenței fertilizării cu gunoi de grajd asupra formării componentelor de producție;

– determinarea materialelor de combatere a dăunătorilor (macerat de ferigă, folosirea în mod natural a prădătorilor: broască râioasă, coccinelidae, plante repelente, ariciul, păsările);

– determinarea interacțiunilor dintre producțiile realizate ale genotipurilor studiate și condițiile climatice ale anilor de cultură.

– monitorizarea principalilior dăunători din cultura cartofului din zona analizată: afidele, gândacul din Colorado; coropișnița,

– eficiența economică a măsurilor tehnologice aplicate în cultura cartofului în sistem ecologic.

3.2. Locul de amplasare al experienței – Localitatea Călinești – Județul Argeș

Așezarea comunei

Comuna Călinești se află în sud-estul județului Argeș, la confluența dintre dealurile și lunca Argeșului pe malul stâng al rîului Argeș. Partea de sud a Comunei Călinești este străbătură de râul Argeș iar acesta constituie și hotarul dintre comunele Călinești și Căteasca. Comuna este străbătută de șoseaua națională DN7, care leagă arașele Piteși și București. Din acest drum, la Călinești se ramifică șoseaua județeană DJ704B, care însă deservește doar satele comunei. De menționat că prin comună trece și calea ferată București-Pitești cu stație chiar la Călinești.

Comuna Călinesti se afla la o distanță de 15 km de municipiul resedință de judet, orasul Pitesti. Teritoriul administrativ al comunei se invecinează cu urmatoarele comune: în N- comuna Davidesti; în S – comuna Căteasca; în E – comunele Beleți-Negrești, Priboieni și orașul Topoloveni; în V – comuna Stefănești.

Demografie

Componența etnică a comunei Călinești: Români (93.11%); Necunoscut (6.06%); Altă etnie (0.81%);

Componența confesională a comunei Călinești: Ortodocși (92.5%); Necunoscută (6.06%); Altă religie (1.43%)

Comuna Călinești, este cea mai mare ca populație, a județului Argeș. În urma recensământului populației din anul 2011, Comunei Călinești are 10.872 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior (2002), când se înregistraseră 10.527 de locuitori.

Relief și climă

Clima comunei Călinești este temperat continentală caracterizându-se printr-un potențial caloric ridicat, amplitudini mari ale temperaturii aerului, și cantități reduse de precipitații, adeseori în regim torențial, mai ales vara, precum și perioade dese de secetă. Cantitatea medie anuală de precipitații este cuprinsă între 550-600 l/m2. Temperaturile maxime si minime absolute înregistrate au fost încadrate astfel: 42,9°C (5 iulie 1916) si – 34,8°C (24-25 ianuarie 1942).

Vânturile care predomină pe raza comunei Călinești sunt cele de vest si de est. Crivățul bate din est mai ales în miezul iernii, iar Austrul – vântul dinspre sud si sud–est, cu o frecvență mai redusă, este foarte uscat, fierbinte și prevestitor de secetă. Băltaretul vine dinspre Lunca Dunării și este un vânt cald si umed fiind favorabil dezvoltării vegetației.

Poziția teritoriului județului Argeș față de principalele mase de aer și prezenta văii largi a Dunării, explică si caracterul vânturilor sub multiplele lor aspecte. Valorile medii ale vitezei vânturilor sunt între 3,5-4 m/s pentru cele din vest si între 3,5-5,3 m/s pentru cele din est si nord-est. Crivățul bate din est si nord-est în perioada rece a anului, mai ales în zona estică a județului pierzîndu-si din intensitate și frecvență spre vest. Vântul dinspre sud-est, cunoscut sub numele Austrul sau Traista goală cum îî spun localnicii, are o frecvență si intensitate mult mai reduse decât Crivățul.

Din punct de vedere morfologic comuna Călinești se afla într-o regiune de ses.

Geologie

Comuna Călinești se află într-o zonă cu sol brun-roșcat de pădure având pe anumite porțiuni cernoziom degradat.

Hidrografie

Reteaua hidrografică din zona comunei Călinesti este alcătuită din cursurile pârâurilor Câinelui și Tinoasa.

3.3. Materialul biologic ales – soiul Bellarosa

Soiul de cartof Bellarosa este un soi cu maturare timpurie, folosit pentru consum curent, fiind cel mai productive tip de cartofi roșii fatorită texturii ferme pe care o păstrează și în momentul pregătirii termice.

Înainte de plantare, cartofii trebuie sortați și curățați de tuberculii deteriorați și bolnavi, pentru a crește randamentul și calitatea lor, fiind una din condițiile de bază înaintea plantării. Perioada ideală de plantare a soiului Bellarosa este atunci când în sol avem temperatura de 8-10o C, la o adâncime de 10 cm.

Soiul preferă solurile cu conținut bogat de humus, asigurând necesarul de substanțe nutritive solului, pentru o bună dezvoltare.

Pentru cartofi trebuie asigurată slăbirea solului între rânduri. Protejarea împotriva dăunătorilor depinde de condițiile fitosanitare ale solului pe care sunt cultivați. Cu ajutorul tratamentelor chimice putem să le asigurăm un grad de rezistență mărit împotriva gândacilor de Colorado și Phytophthora, dar și împotriva buruienilor.

Avantajele soiului Bellarosa – sunt bogați în antioxidanți reprezintând un real beneficiu pentru organism, fiind indicați în prevenirea artero-sclerozei, hipertensiunii arteriale, și pentru tulburările vizuale. Au un gust deosbit serviți ca și garnitură. Recoltele sunt foarte bogate an de an aducând beneficii cultivatorilor.

Planta are talie mare, intermediară și crește în poziție vertical. Frunza este mare pe partea interioară de culoare verde. Marginile frunzei sun ondulate slab. Tuberculii sunt mici de formă oval rotunjite cu greutate între 117-270 g în stadiul de comercializare. Pulpa este de culoare galben deschis, coaja este aspră de culoare roșie. Conținutul de amidon este cuprins între 12,6-157%. Calitatea de păstrare a cartofilor este foarte bună 93%. Este un soi rezistent la patogenul cartofilor cancerul auriu și la nematozi ce provoacă chisturi. Perioada de la germinare până la maturitatea deplină este de 70-75 zile. Însămânțare în luna martie-iunie, timpul de coacere fiind din iulie până în septembrie. Schema de semănat 60 x 35 cm la o adâncime de 8-10 cm sau 50-60 cm adâncimea 10-15 cm. Poate fi semănat după o cultură de toamnă de leguminoase, după lupin, pe terenuri nisipoase. Este cultivat cu success in Ucraina, Moldovam, Rusia, având un gust plăcut și calitate superioară. Producția medie a cestui soi este de 169-326 kg/ha.

Capitolul IV

4.1. Rezultate și discuții

Rezultate obținute

Toate observațiile din cercetarea de față au fost efectuate în Comuna Călinești din Județul Argeș (localitatea unde eu locuiesc).

În toamnă a fost efectuată fertilizarea organică cu gunoi de grajd de grajd foarte bine fermentat. Cantitatea aplicată de gunoi de grajd necesară unui hectar este de 20-30 t. În cazul în care nu este efectuată toamna fertilizarea organică aceasta poate fi efectuată primăvara.

Cultura a fost amplasată pe terenul Comunei Călinești pe suprafața totală de 138 m2. Soiul cultivat a fost Bellarosa.

Lucrările solului au fost efectuate manual. Au fost îndepărtate resturile vegetale de la cultura de trifoi după care am aplicat gunoi de grajd 350 kg Toată suprafața unde a fost amplasată cultura de cartof a fost săpată cu cazmaua. Lucrările efectuate ulterior au fost realizate tot manual dar si cu prășitoarea pentru cultivarea totală a cartofilor fiind folosită pentru bilonare.

Sursa: arhiva personală

Sămânța a fost cumpărată de la Agrico-m. Această societate este autorizată de către Inspectoratul Teritorial pentru calitatea semințelor și Materialului Săditor, pentru producerea, prelucrarea și comercializarea cartofilor de sămânță. Soiul Bellarosa este un soi de elită și este importat de la firma de renume din UE, Europlant din Germania. Samanța este ambalată în saci de 20 kg comercializat la prețul de 50 lei bucata (sacul).

sursa (internet)

Sămânța a fost sorttă și resortată fiind înlăturați toți tuberculii ce prezentau lovituri dar și cei fără muguri vegetali.

Observații și determinări realizate în cîmpul de cercetare

Înainte de plantare a fost făcută determinarea ca medie a masei tuberculilor plantați.

Tabel. Nr.

Date privind tuberculii de cartofi Bellarosa

Menționăm că la plantarea greutatea medie a tuberculilor plantați în cîmpul de cercetare a fost de 50 grame (fracția standard a tuberculilor de cartof fiind STAS 35-45 mm), fiind utilizate 3450 kg sămânță/ha.

Plantarea a fost efectuată manual pe biloane având distanța între rânduri de 60 cm, iar distanța între plante pe rând 15 cm, fiind efectuată la data 18.03.2017.

S-a folosit o cantitate 0,345 kg sămânță/m2, fiind 11 cuiburi/m2.

Foto nr. Plantarea cartofilor

Sursa – arhiva persoanlă

Foto nr. – lucrări aplicate cartofilor după plantare

Sursa – arhiva personal

Răsărirea cartofilor a a vut loc la 13 zile de la plantare și a ținut aproximativ 5-6 zile.

Foto nr. – Răsărirea cartofilor

Sursa – arhiva personală

S-au înregistrat un număr 3036 de tulpini principale/parcelă, având un număr mediu de 2 tulpini principale/cuib.

Foto nr. Răsărirea catofului – numărul mediu de tulpini

Sursa – arhivă personal

Durata medie a perioadei de răsărire până la îmbobocire a fost de 18 zile. Înflorirea soiului Bellarosa a fost de 65-70 zile, prezentând caracteristici morfologice și fiziologice specifice soiului.

Dăunătorii și combaterea acestora

În cultură s-a semnalat apariția gîndacului de Colorado. Nu însă foarte mulți dăunători.

Foto nr. – Dăunătorii din cultură – Gândacul de Colorado

Sursa – arhivă proprie

Foto nr. – Dăunătorii din cultură –

Sursa – arhivă personală

Foto nr. – Dăunătorii din cultură – Atac al coropișniței

(atac al tubercului de cartof (stânga), galerie săpată (dreapta)

Sursa – Arhivă personală

Foto nr. – Dăunătorii din cultură – Atac al coropișniței

galerie săpată (dreapta) – Sursa – Arhivă personală

Recoltarea cartofilor

Recoltarea s-a efectuat manual la data ……. obținîndu-se o producție de kg/ha. Soiul Bellarosa este un soi productive cu recolte foarte bune. Tuberculii cartofilor sunt foarte aspectuoși, netezi, uniformi cu lungimi cuprinse între ….. și o greutate de 75-86 g în proporție de 90-95%. Din punct de vedere organoleptic cartoful este ferm, prezintă suculență.

4.2. Concluzii

În urma cercetărilor efectuate și a datelor prelucrate a reieșit faptul că soiul de cartof Bellarosa poate fi cultivat cu succes în condiții ecologice în Comuna Călinești din Județul Argeș. S-a adaptat foarte bine condițiilor pedoclimatice.

Datorită schimbărilor climatice bruște de la o zi la alta intervin schimbări majore în productivitatea culturilor, deoarece dacă temperaturilșe sunt crescute acestea contribuie la reducerea drastic a productivității prin accelerarea procesului de transpirație.

Dacă vom efectua culture cu ciclu mai scurt de producție putem evita seceta sau înghețul. Metoda poate fi foarte ușor aplicată deoarece se pot obține recolte bune cu prețuri reduse.

Agricultura ecologică este acea agricultură ce promovează sistemele de producție durabile, diversificate, echilibrate, în vederea prevenirii poluării mediului încpnjurător dar și a recoltei.

Înteresul consumatorilor din țara noastră privind produsele ecologice este în creștere. Am de an consumatorii preferând să dea mai mulți bani pe produsele ecologice în detrimental celor convenționale. Marele dezavantaj este acela că încă nu s-au extins foarte mult suprafețele cultivate cu produse ecologice, iar cartoful cultivat în sistem ecologic este foarte restrâns.

Un lucru benefic pentru agricultura ecologică este că s-au stability reglementări clare privind producerea, prelucrarea și valorificarea produselor ecologice în concordanță cu normele internaționale.

Autoritatea Națională a Produselor Ecologice (A.N.P.E.) funcționează ca serviciu de specialitate în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), acesta asigurând totodată respectarea tuturor reglementărilor și controlul privind metodele de producer a produselor ecologice agroalimentare.

Tehnologia aplicată culturilor ecologice respect normele și metodologia legislativă, prevenind deterioarea mediului tyotodată menținând resurselșe fundamentale ale agriculturii.

Atunci cîând ănființăm o cultură ecologică trebuie să avem în vederea amplasarea acesteia în asolamente și parcele convertite în sistem ecologic, să avem premergătoare foarte bune, mai ales cele ce îmbunătățesc calitatea solului precum leguminoasele și îngrășămintele verzi.

În agricultura ecologică nu vom adninistra nici un fel de îngrășământ decât cel admis (gunoiul de grajd) și vor fi excluse toate pesticidele și insecticidele ce pot polua mediul și cultura.

În sistemul de cultură ecologic combatearea bolilor și a dăunătorilor se va face prin înființarea de soiuri rezistențe libere de boli și dăunători, și va fi protejată entomofauna.

Datorită faptului că asigură alimentația a fosrte multă populație de pe întreg globul, cartoful este o cultură adaptabilă oricui oferind materii prime pentru diferite industrii, și are avantajul că poate fi cultivat cu success în locuri unde nu pot fi înființate alte culturi.

Un alt avantaj este acela că poate fi ușor depozitat, are aport caloric mare, poate fi preparat în diverde moduri, și este ușor de procurat în orice anotimp.

Din păcate în țara noastră nu este asigurată o cantitate foarte mare de sămânță. Importăm foarte multă sămânță din țări mari producătoare precum Olanda, Germania, Danemarca, America, Africa și Oceania.

4.3. Recomandări (dacă este cazul)

Recomand cultura cartofului în sistem ecologic deoarece este o cultă ușoară ce nu necesită foarte multă muncă și adduce beneficii atât producătorilor cât și consumatorilor.

Soiul Bellarosa este un soi foarte produucti, cu cantități foarte mari la hectar, având un tubercul foarte omogen, și foarte aspectuos.

S-a adaptat foarte bine în sistemuil de cultură ecologi iar cel mai mare avantaj este acela că nu au apărut foarte mulți dăunători.

Bibliografie

Bîlteanu, Gheorghe – Fitotehnie, volumul 2, Oleifere, textile, tuberculifere și rădăcinoase, tutun, hamei, medicinal și aromate, București, Editura ceres, 2001

Carlier, Lucien; Rotar, Ioan; Vidican, Roxana; Razec, Iosif – Manualul sistemelor de producție ecologică, Cluj-Napoca, Editura RISOPRINT, 2006

Dobrin, Ionela – Entomologie, Buzău, Editura Alpha MDN, 2008

Dobrotă, Cristina, Roba, Carmen – Ecologia plantelor de cultură, Cluj-napoca, Editura RISOPRINT, 2012

Dumbravă, Marin – Tehnologia culturii plantelor, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2004

Ghizdavu, I.; Pașol, P.; Pălăgeșiu, I.; Bobîrnac, B.; Filipescu, C.; Matei, I.; Georgescu, T.; Baicu, T.; Bărbulescu, Al. – Entomologie agricolă, București, Editura Didactică și Pedagogică R.A., 1997

Ion, Viorel; Bucată, Lenuța Iuliana; Diaconescu, Ștefan; Gieraths, Jochem, Willer, Wilfried – Agricultură ecologică, București, Editura ALMA MATER, 2004

Istrate, Rada; Roșca, Ioan – Tratat de entomologie (Agricultură, Horticultură, Silvicultură), Ediția a II-a, Buzău, Editura Alpha MDN, 2009

Perju, L. Teodosie – Dăunătorii din principalele agroecosisteme și combaterea lor integrată, Cluj-Napoca, Editura ACADEMICPRES, 2004

Roman, Gheorghe Valentin; Muntean, Leon Sorin – Fitotehnie, Ediția a IV-a, Iași, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, 2006

Roman, Gheorghe Valentin; Ion, Viorel; Epure, Lenuța Iuliana; Toader, Maria; Truță, Alina Maria; Dușa RElena Mirelqa; Bășa; Adrian Gheorghe – Principii și practice de bază în agricultura ecologică, Buzău, Editura Alpha MDN, 2008

Roman, Gheorghe Valentin; Ionescu, Alina-Maria; Toader, Maria; Epure, Lenuța Iuliana; Ion, Viorel; Mihalache, Mircea; Mihalache, Daniela; Georgescu, Mihaela Ioana, Dobrin, Ionela – Dicționar enciclopedic de agricultură ecologică, București, Editura Universitară, 2010

Roman, Gheorghe Valentin; Morar, Gavril; Robu, Teodor; Ștefan, Marin; Tabără, Valeriu; Axinte, Mihail; Borcean, Ioan, Cernea, Solovăstru – Fitotehnie, Vol. 2, Plante tehnice, medicinale și aromatice, București, Editura Universitară, 2012

Roșca, Ioan; Rada Istrate – Entomologie (Agricultură, Horticultură, Silvicultură), Buzău, Editura Alpha MDN, 2009

Roșca, Ioan – Entomologie generală și specială (destinat Facultății de Agricultură pentru studenții aflați la forma de pregătire cu frecvență redusă), București, Editura Geea, 2013

Sin, Gheorghe – Managementul tehnologic al culturilor de câmp, București, Editura Ceres, 2005

Teodorescu, Eliza – Cultura cartofului extratimpuriu și timpuriu, Iași, Editura P.I.M., 2014

Ștefan, Victor – Cartoful, Tehnici de cultivare, București, Editura Nemira, 2005

X x x – Anuarul Statistic al României, 2016 – Institutul Național de Statistică al României

X x x – Ghid practice de agricultură ecologică, București, Time Foundation, Comisia Europeană, Asociația Română pentru Agricultură Durabilă, 2008

http://www.insse.ro

http://semena.md/ro/Cartof/Bellarosa/601384/

https://gradinamax.ro/