Observatii Asupra Frecventei, Simptomatologiei, Disgnosticului Si a Terapiei Piometrului la Pisica

Medicina

Observatii Asupra Frecventei, Simptomatologiei, Disgnosticului Si a Terapiei Piometrului la Pisica

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Observații asupra frecvenței, simptomatologiei, disgnosticului

și a terapiei piometrului la pisică

CUPRINS

Introducere

Lista tabelelor și a figurilor

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1 CONSIDERAȚII MORFOFIZIOLOGICE ASUPRA APARATULUI GENITAL LA PISICĂ

Morfologia aparatului genital la pisică

Fiziologia ciclului sexual la pisică

Reglarea neuro-hormonală a funcției de reproducere

Capitolul 2 PARTICULARITĂȚILE PARTURIȚIEI LA PISICĂ

Capitolul 3 AFECȚIUNI UTERINE PUERPERALE

3.1. Subinvoluția uterină

3.2. Infecțiile uterine

Capitolul 4 PIOMETRUL LA PISICĂ

4.1. Etiologia piometrului

4.2. Simptomatologia piometrului la pisică

4.3. Diagnosticul piometrului

4.4. Tratamentul piometrului

Capitolul 5 DESCRIEREA CADRULUI NATURAL ÎN CARE S-AU EFECTUAT INVESTIGAȚIILE

PARTEA a II-a – CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 6 OBIECTIVELE STUDIULUI, MATERIALE ȘI METODE

6.1. Obiectivele studiului

6.2. Materiale și metode

Capitolul 7 OBSERVAȚII PRIVIND MORBIDITATEA ÎNREGISTRATĂ ÎN CADRUL CABINETULUI VETERINAR „SANIVET” ÎN PERIOADA 2012-2013

7.1. Observații asupra morbiditatății generale în cadrul cabinetului „Sanivet” în perioada 2012-2013

7.2. . Observații asupra morbiditatății și etiologiei la pisică în perioada 2012-1013

7.3. Observații privind frecvența piometrului la pisică în funcție de diferiți factori de influență

Capitolul 8 OBSERVAȚII PRIVIND SIMPTOMATOLOGIA PIOMETRULUI LA PISICĂ

Capitolul 9 OBSERVAȚII PRIVIND DIAGNOSTICUL PIOMETRULUI LA PISICĂ Capitolul 10 OBSERVAȚII PRIVIND TRATAMENTUL PIOMETRULUI LA PISICĂ

10.1. Tratamentul chirurgical al piometrului la pisică

10.2. Tratamentul nechirurgical al piometrului

10.3. Terapia postoperatorie la pisică

Concluzii

Bibliografie

LISTA FIGURILOR

Figura 5.1. Sală consultație_______________________________________________

Figura 5.2. Sală chirurgi_________________________________________________

Figura 6.1. Ecograf MINDRAY DP 200____________________________________

Figura 6.2. Instrumentar pentru incizie, hemostază,sutură_______________________

Figura 7.1. Dinamica morbidității la cabinetul veterinar “Sanivet” în perioada 2012-2013 ____________________________________________________________________

Figura 7.2 Frecvența bolilor la câini și pisici în cadrul cabinetului “Sanivet” în perioada 2012-2013________________________________________________________________

Figura 7.3 Frecvența ginecopatiilor la pisică în cabinetul “Sanivet” în perioada 2012-2013

____________________________________________________________________

Figura 7.4 Dinamica piometrului la pisică în funcție de sezon în perioada 2012-2013

_____________________________________________________________________

Figura 7.5. Frecvența piometrului la pisică în funcție de vârstă___________________

Figura 8.1 Pisică cu scurgeri vaginale purulente_______________________________

Figura 8.2 Abdomen mărit la o pisică cu piometru_____________________________

Figura 9.1 Ecografie abdominală la o pisică cu piometru: aspectul boselat al uterului__

Figura 10.1 Instrumentar pentru operație_____________________________________

Figura 10.2 Contenția pisicii pentru operație__________________________________

Figura 10.3 Incizia pielii și a țesutului conjunctiv lax___________________________

Figura 10.4 Exteriorizarea uterului

Figura 10.5 Aplicarea penselor hemostatice pe fiecare pedicul

Figura 10.6 Izolarea uterului până în partea lui superioară

Figura 10.7 Legarea arterelor uterine

Figura 10.8 Răsturnarea uterului între membrele posterioare

Figura 10.9 Înfundarea bontului uterin

Figura 10.10 Sutură musculo-peritoneală în fir continuu

Figura 10.11 Sutură intradermică în fir continuu

LISTA TABELELOR

Tabelul 7.1. Dinamica morbidității la cabinetul veterinar „Sanivet” în perioada 2012-2013

____________________________________________________________________

Tabelul 7.2. Etiologia morbidității la câine și pisică în cbinetul “Sanivet” în perioada 2012-2013

____________________________________________________________________

Tabelul 7.3. Frecvența ginecopatiilor pisică în cabinetul “Sanivet” în perioada 2013-2014

____________________________________________________________________

Tabel 7.4. Dinamica piometrului la pisică în funcție de sezon în perioada 2012-2013

____________________________________________________________________

Tabelul 7.5. Frecvența piometrului la pisică în funcție de vârstă_________________

INTRODUCERE

Încă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de creșterea animalelor de companie. Pisicile au fost și sunt foarte agreate în rândul crescătorilor de animale de companie, numărul acestora crescând în mod constant .

În trecut pisicile erau crescute în special pentru prinderea rozătoarelor, a șoarecilor în general, însă cu timpul acest lucru nu mai era considerat ca fiind primordial în alegerea creșterii pisicilor, factorul emoțional având un rol important.

Preocuparea pentru aceste animale a dus la apariția unor noi domenii în ceea ce priveșete alimentația și sănătatea, existând în ziua de azi un puternic lanț de servicii pentru animale de companie. Dintre aceste domenii cel mai important este cel veterinar, care s-a dezvoltat enorm în ultima perioadă.

Bunăstarea animalelor este un subiect care este discuatat din ce în ce mai mult, și se introduc noi reguli și standarde. Pentru a se asigura bunăstarea animalelor însă, trebuie să se cunoască comportamentul animalului, stilul de viața, tipul de alimentație și nu în ultimul rând patologia acestora.

Patologia pisicilor reprezintă un punct important în domeniul medicinei veterinare deoarece acestea convețuiesc cu oamenii și pot transmite unele boli de natură microbiană, virală, micotică sau parazitară. De asemenea este importantă și apariția unor noi aspecte în ceea ce privește patologia reproducției.

Important pentru creșterea și bunăstarea animalului este și habitusul, care dacă nu este asigurat corect poate duce la apariția unor aspecte patologice. Astfel pisicile trebuie să aibă asiguată o alimentație corectă, să nu fie restricționate în apartament etc.

Aceste aspecte sunt foarte importante deoarece alături de alți factori factori determinanți pot duce la apariția unor tulburări ale aparatului reproducător.

Tema lucrării „ Observații asupra frecvenție, simptomatologiei, diagnosticului și a terapiei piometrului la pisică” am ales-o datorită importanței pe care această boală a căpătat-o de-a lunugul timpului, atât prin creșterea frecvenței cât și prin gravitatea ei.

În această lucreare am pus în evidență, după cum spune și titlul, principalele aspecte privind simptomele, diagnosticul și terapia piometrului la pisică.

Lucrarea este structurată în două părți, care cuprind mai multe capitole și subcapitole, urmate de o serie de concluzii și recomandări.

În partea întâi a licenței cuprinde studiul bibliografic privind morfologia aparatului genital femel, particularități ale parturiției la pisică, unele afecțiuni puerperale la pisică, informații privind piometrul la pisică și, nu în ultimul rând o scurtă descriere a cadrului instituțional în care au avut loc investigațiile.

Partea a doua cuprinde cercetărle personale. În aceasta s-a început prin prezentarea obiectivelor și materialelor și metodelor. Urmează apoi o prezentare a morbidității înregistrate în cadrul cabinetului „Sanivet”, precum și a simptomatologiei, diagnosticului și tratamentului aplicat cazurilor întâlnite întălnite aici.

În finalul lucrării am prezentat concluzii și recomndări.

Partea I – CONSIDERAȚII GENERALE

Cap.1. CONSIDERAȚII MORFOFIZIOLOGICE ASUPRA

APARATULUI GENITAL LA PISICĂ

Aparatul genital femel, alături de cel mascul, are rolul principal de a asigura perpetuarea speciei.

Aparatul genital femel este alcătuit dintr-un organ genital esențial , sau gonada femelă, reprezentat de ovare și căile conductoare reprezentate de trompele uterine (salpinxul), uter, vagin și vestibul vaginal, care se deschide la exterior printr-un orificiu, special conformat, reprezentănd partea externă a organelor genitale femele, respectiv vulva.

Ovarul este un organ pereche situat în cavitatea abdominală, în regiunea sublombară, între rinichi și extremitatea cranială a coarnelor uterine. Ovarul determină caracterele sexuale primare ale femelelor.

Acesta este o glandă mixtă (endocrină și exocrină) și îndeplinește două mari funcții, și anume:-funcția de formare a foliculilor maturi și producerea ciclică la intervale regulate a unuia sau mai multor ovule;

-funcția endocrină prin hormonii pe care îi eliberează.

Astfel aparatul genital femel, prin componentele sale, poate îndeplini mai multe funcții specifice. Acesta secretă celula-ou (ovulul) necesară pentru reproducere și o transportă la locul reproducerii. De asemenea asigură copulația, ascensiunea spermatozoizilor spre căile superioare, și condițiile de realizare a fecundației, nidației și gestației.

1.1.Morfologia aparatului genital la pisică

Ovarele la pisică au o formă alungită, aproape cilindrică ușor aplatizată, o culoare stacojie și o mărime variabilă în raport cu talia și starea fiziologică a femelei. Suprafața ovarului după pubertate este în general neregulată datorită dezvoltării foliculilor Graaf. Ovarul la pisică are o lungime de 0,8-1 cm și o greutate de 0,2-0.4 g (Gheție V., 1958; Paștea E. și colab.,1978).

Topografic, ovarul la pisică, prin polul său uterin este suspendat la nivelul celei de a III-a, a IV-a vertebre lombare, de către ligamentul ovarian-mezovarium care se găsește pe partea mediană a ligamentului larg. Gonada femelă nu este complet închisă în bursa ovariană și apare acoperită numai lateral, ceea ce-i permite scoaterea sa din pungă cu destulă ușurință (Gheție V.,1954, Lesbuyries C, 1949).

Ovarul este format dintr-un epiteliu superficial și o albuginee dispusă periferic, țesut nervos și nervi. Aceste componente variază ca raport și topografic în funcție de vârsta femelei și reflectă, începând cu pubertatea și până la sfârșitul perioadei fertile modificările ciclice care interesează morfologia foliculilor ovarieni.

Epiteliul germinativ (superficial) este reprezentat printr-un strat de celule cubice sau prismatice, în funcție de faza ciclului sexual al femelei.

Albugineea ovariană este o membrană conjunctivo-vasculară groasă de 0,01-0,1 mm, alcătuită din țesut conjunctiv dens, format din fibre de colagen care se orientează paralel cu suprafața ovarului.

Țesutul propriu al ovarului este format din două zone: parenchimatoasă sau corticală și vasculară sau medulară.

Zona parenchimatoasă este situată la periferia ovarului, este reprezentată de corionul citogen, în care se găsesc elementele funcționale ale ovarului, foliculii ovarieni în diferite stadii de dezvoltare, corpi luteali în diverse stadii de evoluție, celule interstițiale cu funcție endocrină și o stromă reprezentată de o rețea colagenă, celule conjunctive, vase și uneori nervi.

Zona vasculară sau medulară este situată central, în apropierea hilului ovarian și este formată dintr-o masă de țesut fibros și fibre musculare netede, numeroase artere, vene, fibre nervoase și grupuri de celule poligonale, galbene brune,granulate, corpusculii Krause, Meisner și Rufini.

Salpinxul, oviductul sau trompa uterină este un organ musculo-membranos tubulos, par, care se întinde din vecinătatea ovarului până la vârful cornului uterin. Anatomic acesta se sistematizează în trei zone:segmentul ovarian, corpul și segmentul uterin.

Oviductele sunt suspendate între foițele lamei externe a bursei ovariene (mezosalpinxul). Oviductul înconjoară lateral ovarul și formează la acest nivel, un larg pavilion cilindroid.

Uterul este un organ tubular, musculo-membranos care este destinat adăpostirii și asigurării condițiilor dezvoltării produsului de concepție de la nidare până la parturiție (Gheție V., 1958; Paștea E. și colab., 1978; Runceanu L. și colab., 1986).

Uterul este de tip bicorn, suspendat în cavitatea abdominală de către ligamentele largi relativcolagen care se orientează paralel cu suprafața ovarului.

Țesutul propriu al ovarului este format din două zone: parenchimatoasă sau corticală și vasculară sau medulară.

Zona parenchimatoasă este situată la periferia ovarului, este reprezentată de corionul citogen, în care se găsesc elementele funcționale ale ovarului, foliculii ovarieni în diferite stadii de dezvoltare, corpi luteali în diverse stadii de evoluție, celule interstițiale cu funcție endocrină și o stromă reprezentată de o rețea colagenă, celule conjunctive, vase și uneori nervi.

Zona vasculară sau medulară este situată central, în apropierea hilului ovarian și este formată dintr-o masă de țesut fibros și fibre musculare netede, numeroase artere, vene, fibre nervoase și grupuri de celule poligonale, galbene brune,granulate, corpusculii Krause, Meisner și Rufini.

Salpinxul, oviductul sau trompa uterină este un organ musculo-membranos tubulos, par, care se întinde din vecinătatea ovarului până la vârful cornului uterin. Anatomic acesta se sistematizează în trei zone:segmentul ovarian, corpul și segmentul uterin.

Oviductele sunt suspendate între foițele lamei externe a bursei ovariene (mezosalpinxul). Oviductul înconjoară lateral ovarul și formează la acest nivel, un larg pavilion cilindroid.

Uterul este un organ tubular, musculo-membranos care este destinat adăpostirii și asigurării condițiilor dezvoltării produsului de concepție de la nidare până la parturiție (Gheție V., 1958; Paștea E. și colab., 1978; Runceanu L. și colab., 1986).

Uterul este de tip bicorn, suspendat în cavitatea abdominală de către ligamentele largi relativ scurte, format din două coarne uterine, corpul uterin și gâtul uterin (cervix).

Coarnele uterine subțiri, lungi de 3-10 cm și rectilinii sunt așezate în partea cranială a uterului și stabilesc continuitatea cu căile genitale preuterine. Orientate divergent în partea cranială, coarnele uterine converg caudal pentru a se reuni într-un corp comun.

Corpul uterin este cilindric în repaus, sau ușor turtit dorso-ventral. Corpul și gâtul uterin nu pot fi distinse la partea lor externă, din cauza grosimii peretelui. Septumul care separă baza coarnelor uterine, la interiorul corpului, este gros și lung de 2 cm. Corpul uterin este foarte scurt măsurând 1,5-2 cm.

Cervixul la pisică are o lungime de 0,5-1 cm și un dianetru de 4-6 mm(Vaissaire J.P., 1977).

Coarnele uterine și corpul uterin au o structură histologică asemănătoare fiind formate din: endometrul (mucoasa), miometrul (musculoasa) și seroasa (foița viscerală a peritoneului).

Vaginul reprezintă porțiunea terminală a căilor genitale propriu-zise, situat între deschiderea posterioară a uterului și zona de deschidere a uretrei. Are o lungime de 2-3 cm, iar plafonul său se continuă cu cervixul, în timp ce pe planșeu gâtul formează o proeminență. La pisică lipsesc canalele Gärtner (Kolb E., 1981; Lein D.H., 1998).

Vestibulul vaginal are o lungime de aproximativ 2 cm, pe planșeul său prezintă de o parte și de alta a unei linii mediane și la jumătatea distanței între meatul urinar și clitoris, un mic orificiu pe o proeminență mucoasă corespunzând canalului excretor a unei glande Bartholin ai cărui lobuli sunt situați fie în mucoasă fie în mușchiul constrictor al vestibulului. Meatul urinar este relativ larg, de ambele părți ale lui găsindu-se câte un mic fund de sac, invizibil cu ochiul liber (Seicu FL. Și colab., 1990).

Vulva corespunde deschiderii posterioare a vestibulului, reprezendând orificiul exterior al canalului urogenital. Aceasta este situată la distanță de anus prezentând comisura inferioară rotunjită. Labiile vulvei au o formă mai mult sau mai puțin proeminentă, sunt acoperite de o piele fină cu peri deși. Tegumentul vulvar se continuă medial cu mucoasa vestibulară (Constantinescu Gh. Și colab., 1982).

Clitorisul își are originea pe bazin prin două rudimente de mușchi ischiocavernoși. Lung de 1 cm și gros de 2 mm, acesta se compune dintr-un corp clitoridian și se termină nu printr-un gland veritabil ci printr-un simplu mamelon de țesut erectil acoperit de un capișon. Acest ansamblu organic se termină în mod șters fără a face o proeminență spre partea posterioară a planșeului vestibulului. Clitorisul conține un mic os clitoridian, cartilaginos. La examenul comisurii inferioare vulvare, se observă o fosă clitoridiană strâmtă în care vârful clitorisului constituie călcâiul. Fosa clitoridiană este acoperită dinainte înapoi de un mic pliu în formă de acoperiș (Lein D.H., 1998).

1.2 Fiziologia ciclului sexual la pisică

Odată cu coborârea primei ovocite apte de a fi fecundată, moment care marchcaza începutul maturității sexuale, la nivelul aparatului genital se produc periodic o serie de modificări care se repetă mai mult sau mai puțin ritmic și a cărei succesiune încetează la climacterium. Totalitatea modificărilor morfo-fiziologice de la nivelul aparatului genital, cu evoluție ciclică, ce se petrec începând de la pubertate și până la climacterium, reprezintă ciclul sexual (Petru Roșca C.,2005).

Instalarea ciclului sexual este condiționată de dezvoltarea și maturizarea deplină a aparatului genital, pentru a reacționa normal la stimulii neuroendocrini.

În cadrul unui ciclu sexual se disting două perioade: de activitate și de liniște sau repaus. Activitatea sau rezultatul dintr-un ciclu sexual sunt determinate de ciclul ovarian, care la rândul său antrenează activitatea ciclică a fiecărui segment genital. În evoluția unui ciclu sexual se recunosc două stadii principale (condiționate de existența foliculilor ovarieni sau a corpilor luteali).

În ordinea succesiunii lor cele două stadii sunt: foliculinic și luteinic. Stadiu foliculinic corespunde unei activități estrogenice a ovarului respectiv foliculilor ovarieni, iar stadiul luteinic este dominat de acțiunea progesteronului secretat de către corpul luteal. Cele două stadii principale (foliculinic și luteinic) sunt separate de ovulație. Între stadiul luteinic și cel foliculinic următor se interpune un stadiu de echilibru.

Ciclul sexual al pisicii domestice prezintă unele particularități. Pisicile prezintă ovulație provocată (de actul sexual). În absența împerecherii, pisicile intră în estru la fiecare 2-3 săptămâni de-a lungul sezonului reproductiv. În emisfera nordică acest sezon începe de obicei în ianuarie și continuă până în septembrie. Durata și frecvența estrului pe parcursul acestui sezon variază de la un individ la altul (Petru Roșca C., 2005).

Vârsta apariției primului ciclu este influențată și ea de sezon. Astfel pisicile născute la începutul anului vor atinge vârsta sexuală ca și greutatea specifică în sezonul de anestru, și nu vor avea ciclu estral până în următorul sezon. Pisicile născute în iunie pot atinge maturitatea sexuală în luna ianuarie a anului următor și vor avea estru la 6 luni. Aceasta dacă au atins și greutatea de 2,3-2,5 kg. De aceea, vârsta instalării pubertății se situează între 6 și 10 luni (Petru Roșca C., 2005).

Modificând experimental durata fotoperioadei se poate scurta sezonul de anestru, pisicile crescute în apartament și expuse deci luminii artificiale, putând avea deci cicluri estrale chiar în lunile octombrie și noiembrie.

Fazele ciclului sexual la pisică sunt: proestru, estru, metestru și anestru sau diestru. Metestru este, de fapt, o perioadă între două estrus-uri, dacă nu se produce fecundația. Datorită faptului că anestru la pisică este sezonier ciclurile în timpul sezonului de montă sunt alcătuite din perioade alternative de estru, metestru și așa mai departe.

Dacă în timpul estrului se produce o montă infecundă, se induce ovulația și formarea corpului luteal.

De aceea există 3 variante de ciclu estral la pisică:

A) Proestru, Estru (fără împerechere), Interestru (metestru);

B) Proestru, Estru (montă fecundă), Diestru, Interestru;

C) Proestru, Estru (montă fecundă), Gestație.

În proestru pisica își intensifică asa zisul „frecat" al capului de obiecte sau persoane (inclusiv proprietar) adesea interpretat ca un comportament afectuos. Acest comportament poate continua una sau două zile după care pisica devine receptivă sexual. Există, de asemenea și pisici care nu manifestă nici o exteriorizare clinică în timpul proestrului.

În timpul estrului pisică miaună specific și adoptă adesea o poziție de cuplare cu pelvisul ridicat, în special în prezența unui motan, femela adoptă o „lordozare" a coloanei vertebrale, coada deviată lateral și picioarele din spate pe poziție „activă". Masculul efectuează monta mușcând femela de regiunea cervicală dorsală și apoi începe o serie de penetrări. Intomisiunea și ejacularea se produce în 1,2-7 minute de la începutul montei. În acest timp femela emite un țipăt puternic ce se presupune că ar fi declanșat de papilele de la nivelul penisului masculului când acestea stimulează peretele vaginului și cervixului. Imediat după acest „țipăt” femela respinge în mod activ masculul lovindu-l sau scuipându-l, apoi se învârte în jurul axului longitudinal al copului uneori într-un mod chiar violent. Acest comportament este denumit postreactiv. După împerechere ovulația se produce în aproximativ 24-30-36 ore (Petru Roșca C., 2005).

Lungimea estrului variază considerabil la diverse exemplare dar de obicei se situează între 5-8 zile. Când o femelă este împerecheata și se instalează gestația, următorul estru variază până la 1-2 săptămâni după fătare (aproximativ 4 luni de la ultimul estru).

1.3 Reglarea neuro-hormonală a funcției de reproducție

Reglarea neuro-hormonală a funcției sexuale este un proces complex. Odată cu dezvoltarea unor tehnici noi, în special a terapiei hormonale ca și în urma aplicării tehnicilor biomoleculare, mecanismele implicate sunt înțelese mai bine și unele chiar elucidate.

Reglarea activității ciclice este realizată în special de către sistemul hipotalamo-hipofizo-ovarian. La unul din capetele axei se află influența ariei extrahipotalamice-cortexul cerebral, talamusul și cerebelul ca și alți factori stimulatori, ca de exemplu lumina, stimulul olfactiv și sensibilitatea tactilă, în timp ce la cealaltă extremă se situează influența uterului asupra ovarelor.

Glanda pineală joacă un rol important în controlul funcției reproductive în sezonul de montă și de asemenea asupra momentului apariției pubertății prin influențarea eliberării FSH-ului și prolactinei.

Funcția periodică a sistemului hipotalamo-hipofizo-ovarian depinde în mare măsură de nivelul hormonilor ovarieni (estrogeni și progesteron), care influențează hipotalamusul și adenohipofiza. Acțiunea hormonilor sexuali asupra unităților neuroendocrine de control se realizează prin mai multe circuite feed-back pozitiv și negativ.

În cursul căldurilor, foliculii pe cale de maturare secretă estrogeni în cantitate mare care vor provoca o stimulare a hipotalamusului. Hipotalamusul reglează eliberarea gonadotropinelor de la nivelul hipofizei anterioare prin secreția gonadoliberinelor (Gn-RH). Acestea sunt secretate de neuronii hipotalamici și de la nivelul ariei mediane trec în sistemul port hipotalamo-hipofizar, ajung la adenohipofiză și induc descărcarea ciclică de FSH și LH hipofizar. Eliberarea în cantități mari de FSH și LH va avea drept consecință creșterea foliculară finală și ovulația.

Celulele tecii interne și ale granuloasei organizate în corpul luteal,vor secreta apoi progesteronul. Atâta timp cît va fi secretat în cantitate mare progesteronul va inhiba eliberarea în cantitate mare a GN-RH-ului, împiedicând astfel orice descărcare ciclică de FSH și LH de la nivelul hipofizei. Rezultă deci că progesteronul acționează asupra hipotalamusului prin feed-back negativ (Petru Roșca C., 2005).

Hormonii hipofizari FSH și LH nu vor fi secretați în acest caz decât la un nivel bazal favorizând astfel funcționarea corpului luteal și creșteri foliculare incomplete. Atunci când titrul de progesteron diminuă ca urmare a luteolizei, inhibiția exercitată de către acesta asupra hipotalamusului va dispărea. Ca urmare, este posibilă o reluare a creșterii foliculare, iar estrogenii produși de aceștia vor acționa prin feed-pozitiv asupra hipotalamusului care la rândul său va pune în libertate cantități mari de GN-RH și ciclurile se vor relua. La pisică acestea vor fi întrerupte de perioade de anestru sezonier.

Cap. 2. PARTICULARITĂȚILE PARTURIȚIEI LA PISICĂ

Parturiția reprezintă un complex de transformări morfofiziologice ce au loc în mod normal la termen și care au drept consecință expulzarea produsului de concepție „tolerat” din punct de vedere imunologic și fiziologic (Runceanu GH. și colab., 2007)

Parturiția (fătarea) este momentul care marchează sfârșitul gestației, iar fetușii sunt expulzați în mediul exterior vii și viabili. Procesul fătării însumează o serie de modificări care se înlănțuie și se succed, astfel încât fătul să poată să ajungă în mediul exterior. Fătarea este precedată de semne prodromale care sunt urmate de angajarea și expulzarea fătului și se încheie cu eliminarea placentei.

Înaintea fătării corpul pisicii prezintă unele modificări care poartă denumirea de semne prodromale. Astfel, la nivelul bazinului are loc o congestie, infiltrare și relaxare a ligamentelor sacro-iliace și articulațiilor bazinului. Ligamentele sacro-iliace se pot întinde până la 1/3-1/4 din lungime lor.

Acțiunea congestiv infiltrativă se manifestă și la nivelul organelor genitale externe, zonelor perigenitale și glandei mamare. Se observă, astfel, o turgescența a glandei mamare, o stare de plenitudine și apariția secreției colostrale.

Vulva apare tumefiată , apare o infiltrație a țesutului perivaginal, rotunjirea comisurii vulvare inferioare, relaxarea, deschiderea cervixului, lichefirea mucusului cervical.

Pisicile cu aproximativ o oră înainte de declanșarea contracțiilor caută un loc retras în care să desfășoare parturiția.

Contracțiile uterine apar cu 3-4 ore înainte de declanșarea parturiției și cresc în intensitate până la expulzarea fetusului.

La pisică fătarea decurge ușor, acestea având bazinul bine conturat. Fătări dificile, laborioase sau distocice apar de cele mai multe ori datorită excesului de volum a capului fătului, care apar de obicei în cazul încrucișărilor dintre rase de talie diferită.

În timpul parturiției femelele mai pot prezenta neliniște, urinări și defecări frecvente, care corespund cu deschiderea cervixului. Aceasta durează de la 3 până la 6 ore.

Perioada de expulzare a fetușilor variază mult, fiind de la 10-15 minute la 12 ore (Runceanu GH. și colab., 2007).

Femelele rup cordonul ombilical cu dinții, iar când fetușii se nasc în învelitorile fetale femela ii eliberează. Eliminarea placentelor se face după fiecare fetus, iar femela de obicei le consumă.

Fătarea la pisici decurge de obicei în decubit sterno-abdominal.

Fetușii se nasc cu ochii închiși și nu văd decât după 8-10 zile când pleoapele li se dezlipesc.

Cap. 3. AFECȚIUNI UTERINE PUERPERALE

Modificările materne în timpul dezvoltării produsului de concepție (adaptative la nivelul marilor sisteme , metabolice, morfologice), parturiția cu toate schimbările ce le produce, impun în perioada post-natală, numeroase restructurări. Această perioadă poartă denumirea de perioadă puerperală (Runceanu GH. și colab., 2007).

Desfășurarea în timp a acestor procese de revenire la statusul fiziologic și morfologic este condiționată de mai mulți factori: condiția fizică și de sănătate a femelei, modul în care a decurs parturiția, condițiile mediului (igiena parturiției), calitatea asistenței la parturiție, factorii de stres.

3.1 Subinvoluția uterină

Involuția uterină reprezintă prima etapă a puerperiumului și parcurge diferite etape caracterizate prin refacerea progresivă atât morfologică cât și fizologică.

La pisică, involuția uterină durează aproximativ o săptămână, loșiile sunt de culoare negricioasă, iar eliminarea lor durează 2-3 zile.

Perturbarea ritmului involuției uterine se datorează fie unor factori legați de condițiile de mediu în care s-a aflat parturienta în perioada de gestație și după parturiție(alimentație necorespunzătoare, adăposturi neigienice), de factori ai femelei (distocii maternale sau fetale), de condițiile de asistența la fătare și de patologia perioadei puerperale reprezentată prin endometrite, metrite, boli ovariene.

Prin subinvoluție uterină se înțelege deci modificarea perioadelor caracteristice acestui proces și anume: reducerea dimensiunilor uterului, reconturarea cervixului, ritmul eliminării loșiilor, închiderea cervixului, refacerea endometrului.

3.2 Infecțiile uterine

Sunt reprezentate de metrite. Acestea pot fi de două feluri din punct de vedere evolutiv: acute și cronice.

Metrita acută

Este o inflamație uterină observată cel mai adesea în perioada puerperală. Bacteriile determinante cel mai adesea responsabile de infestația uterului sunt gram negative precum Escherichia coli, care de multe ori poate trece în sânge. De asemenea în urma infecțiile uterine femelele pot rămâne sterile.

Cauzele favorizante sunt reprezentate de : fătări distocice sau dificile, subinvoluția uterină, manoperele obstetricale mai mult sau mai puțin traumatizante, retențiile placentare sau de fetuși, avorturi naturale sau medicale.

Primele semne ale metritei apar brusc la 12-92 de ore după fătare. Starea generală se înrăutățește brusc, pisica nu mănâncă, este dezinteresată de pui, prezintă febră (temperatura poate ajunge peste 40°C), are mucoasele congestionate, tahipnee și uneori tulburări gastro-intestinale.

Pisicile cu metrită prezintă scurgeri vaginale purulente cu miros fetid, de culoare verde închis, formate din puroi, sânge și resturi fetale.

La palparea abdomenului prezintă durere, abdomenul este umflat și flasc. Secreția lactată scade. De asemenea femela este deshidratată.

Tratamentul medical trebuie aplicat imediat. Se administrează antiinfectioase, pe cale generală timp de cel puțin 10 zile. De asemenea pisica se rehidratează.Dacă tratamentul medical nu duce la o ameliolare în 24 de ore trebuie aplicat tratamentul chirurgical, care constă în ovariohisterectomie.

Metrita cronică

Este o continuarea a metritei acute care nu a fost tratată sau a fost tratată insuficient. Ea poate evolua și singură în cazul unor agenți patogeni slab virulenți.

Animalul prezintă scurgeri vaginale puține, roșiatice sau lactescente. Vulva este cogestionată .La palparea abdomenului nu prezintă durere, dar se simte uterul care este boselat. Temperatura este normală în acest caz. Frecvent animalul iși linge vulva.

Tratamentul este chirurgical și constă în ovariohisterectomie.

Cap.4. PIOMETRUL LA PISICĂ

Piometrul este o infecție acuta sau cronică supurativă a uterului cu acumulare de puroi în lumenul uterin. Evacuarea puroiului este de obicei prevenită printr-un cervix funcțional închis dar de asemenca poatc fi prevenită și printr-o stenoza cervicala dobandita sau congenitala (Burtan I., 1991).

Această afecțiune nu apare decât la femelele în metestru, apariția sa fiind strâns legată de ciclul sexual al femelei. Varietatea manifestărilor clinice provine din diversitatea leziunilor genitale și extragenitale, renale în particular. Importanța sa la pisică ține de frecvență și gravitate.

La pisici piometrul apare la cele în vârstă de 3-14 ani și în special la nulipare de 5 ani.

4.1 Etiologia piometrului

Piometrul la pisică a fost descris în cadrul complexului hiperplazie chistică-endometrită-piometru.

Piometrul la pisică apare în urma efectuării unor tratamente hormonale cum ar fi:

administrarea de progestagene în scop contraceptiv, mai ales administrarea repetată în doze mari;

utilizarea estrogenilor pentru întreruperea gestației.

Hormonii estrogeni pot duce la apariția piometrului. Organele țintă ale estrogenilor fiind foarte sensibile la acești steroizi, este provocată o hipervascularizație, o creștere a mucoasei uterine, o relaxare cervicală și o migrare leucocitară către lumenul uterin.

De asemenea și progesteronul prin acțiunea sa poate induce aceste afecțiuni. Acesta stimulează activitatea secretorie a glandelor endometriale ca și proliferarea lor. Astfel datorită incidenței ridicate a cazurilor cu hiperplazia endometrială chistică în urma administrării de progestagene în scop contraceptiv, s-a presupus că hiperplazia endometrială chistică indusă prin secreția anormală de progesteron poate precede și favoriza calea componentei bacteriene.

Cel mai frecvent germene izolat a fost Echerichia coli dar au fost incriminați și germeni din genurile: Staphilococcus, Streptococcus și Pseudomonas. Piometrul poate apare și în urma unei infecții post coitale.

Piometrul la pisică apare cel mai frecvent 2-5 săptămâni după estru și în mod obișnuit după ovulația spontană și eventuala formare a corpului luteal (Jubb K.V.F. și colab., 1993).

4.2 Simptomatologia piometrului la pisică

Semnele clinice la pisicile cu piometru depind de faptul dacă cervixul este sau nu dechis.

În cazul piometrului cu cervix deschis puroiul se va scurge din uter în vagin, și de aici în exterior. Scurgerile vaginale care au fost eliminate vor fi observate pe pielea sau părul din zona ventrală a cozii, sau pe lenjeria de pe pat sau în zona în care a stat. În multe cazuri datorită naturii fastuoase a pisicilor acestea curăță scurgerile înainte de a le vedea. Febra, letargia, depresia și anorexia pot fi sau nu prezente la un piometru cu cervix deschis.

Dacă cervixul este închis, puroiul care se formează nu poate fi eliminat spre exterior. Acesta se acumulează în uter cauzând distensia abdomenului. Bacteriile eliberează toxine care sunt absorbie în circulația sanguină. Pisicile cu piometru se îmbolnăvesc grav și rapid. Ele sunt anorexice, foarte apatice si foarte deprimate. De asemenea mai pot prezenta vărsături și diaree.

La palparea abdomenului se observă creștere în volum a uterului, pereții uterini pot fi subțiri ca hârtia, cu posibile rupturi și cu peritonită întinsă, urmate de moarte rapidă (Jubb K.V.F., 1993).

Toxinele eliberate de bacterii pot afecta capacitatea rinichilor de a resoarbe lichide. Astfel crește producția de urină, iar pisicile vor bea apă în exces pentru a compensa pierderile (sindromul poliurie-polidipsie). Acest lucru se întâmplă atât în piometrul cu cervix deschis cât și cel cu cervix închis.

4.3 Diagnosticul piometrului

Diagnosticul clinic se bazeză pe anamneză și pe semnele clinice observate:

sindromul poliurie-polidipsie;

alterarea stării generale;

scurgeri vulvare (inconstant observate);

distensia abdominală (volum uniform crescut);

semne oferite de palparea transabdominală (creșterea în volum, consistența variabilă, imposibilitatea distingerii uterului);

Complementar pentru precizarea diagnosticului de piometru pot fi realizate urmatoarele examene: radigrafia, ecografia și examenul sangvin.

Radiografia abdominală, este utilizată mai frecvent în piometru cu cervix închis, și pune în evidență o masă omogenă, circumvoluțiaonală care ocupă cea mai mare parte a cavității abdominale compresând viscerele abdominale către diafragm.

Examenul ecografic relevă o distensie uterină, cu conținut patologic, cu îngroșarea pereților uterini, uterul ocupând întreaga cavitate abdominală. Acesta poate avea aspect „boselat”, adică cu nenumeroase diverticule izolate în care este acumulat puroi.

Examenul hematologic pune în evidență atât modificări în linia eritrocitară cât și în cea leucocitară. Evoluția seriei eritrocitare demonstrează că la pisicile cu piometru se înregistrează o anemie pronunțată exprimată prin scăderea valorilor indicilor hematologici (numărul de eritrocite, cantitatea de hemoglobină și hematocritul).

La nivelul seriei albe se constată leucocitoză cu neutrofilie. Creșterea pronunțată (de aproape trei ori) a numărului de leucocite la pisicile cu piometru, demonstrează că organismul își mobilizează toate elementele sale de luptă trimițând în torentul sangvin un număr crescut de leucocite, pentru a se apăra împotriva agenților patogeni biologici care au declanșat și mențin starea de boală ( Roșca P., 1998).

Diagnosticul diferențial în piometru se face în special față de afecțiuni care sunt însoțite de scurgeri vaginale purulente (afecțiuni urinare, tumori vaginale, vaginite), dar examenul complet sau cateterism uretral, inspecția și palpația vaginală, permit diferențierea.

Alte afecțiuni de care ar trebui diferențiat piometru sunt afecțiunile însoțite de distensie abdominală (ascita, retenția urinară,tumori intrabdominale, obezitate), sau însoțite de sindrom poliuric-polidipsic (diabetul, sindromul Cushing, nefrita cronică).

4.4 Tratamentul piometrului

Cea mai rapidă și eficientă metodă de tratament este la ora actuală interveția chirurgicală. Această metodă este considerată una de urgență, însă datorită complicațiilor, renale în special, pe care piometrul le dă nu se pune problema intervenției chirurgicale pe un animal care este deshidrat și care nu urinează. Astfel trebuiesc luate niște măsuri de reanimare,, care se vor menține și după aceea.

Aceste măsuri sunt reprezentate de restabilirea metabolismului hidromineral în primă fază, iar apoi restabilirea diurezei.

Restabilirea metabolismului mineral presupune:

restabilirea volemiei în funcție de starea de deshidratare, pentru care se folosește soluție izotonică de NaCl, soluție Ringer, Rheomacrodex;

restabilirea echilibrului electrolitic și bazic.

Este de dorit stabilirea unui bilanț precis pentru realizarea unei corecții cât mai corecte. Trebuie știut că în cazul piometrului însoțit de insuficiență renală acută se observă în general o stare de acidoză. Pentru combaterea acesteia se utilizează o soluție de bicarbonat de sodiu 14%.

După restabilirea hidrominerală urmează restabilirea diurezei. În cazul în care se constată anuria se restabilește diureza de urgență. Diureza forțată se realizează utilizând:

fie furosemid (doza inițială de 10 mg/kg.i.v.) și dacă diureza se restabilește în următoarele două ore se continuă cu doza de 4 mg/kg pe zi și cu menținerea stării normale de hidratare;

fie manitol (doza test este de 2 mg/kg i.v. soluție 20%) și dacă diureza este insuficientă se poate dubla doza.

Pentru a vedea dacă tratamentul este eficace și evoluează bine este necesară dozarea creatininei sangvine. De asemenea când bilanțul este satisfăcător, este utilă, în cazul intervenției chirurgicale, controlarea acestei valori cel puțin de două ori înainte de operație, apoi trei zile mai târziu.

Intervenția chirurgicală presupune efectuarea ovariohisterectomiei. Aceasta trebuie efectuată imediat după ce starea de hidratare și diureza au fost restabilite. Mijloacele de restabilire se vor manține atât în timpul operației cât și după aceea.

Protocolul operator în operația de ovariohisterectomie presupune:

Pregătirea instrumentarului și a materialelor utilizate;

Pregătirea animalelor pentru operație;

Asigurarea liniștii operatorii;

Pregătirea locului de elecție.

Timpii operatori se execută în următoarea ordine:

Laparatomia ventrală mediană;

Izolarea uterului ;

Legarea arterelor uterine;

Secționarea posterioară a uterului;

Înfundarea bontului uterin;

Închiderea plăgii abdominale.

Cap.5. DESCRIEREA CADRULUI INSTITUȚIONAL ÎN CARE S-AU EFECTUAT INVESTIGAȚIILE

„Sanivet” este un cabinet și farmacie veterinară situat pe strada Străpungerii Silvestru nr. 7, care oferă o gamă diversificată de servicii în sensul protejării animalelor de companie.

Echipa Cabinetului Veterinar Sanivet este alcătuită din trei medici ce au diverse specializări în medicină internă ecografie și chirurgie, dobândite în urma participării la simpozioane, conferințe și workșop-uri de specialitate în medicina veterinară.

Cabinetul este organizat în:

Sală primire;

Sală consultație (Figura 5.1);

Sală chirurgie (Figura 5.2);

Farmacie.

În cadrul cabinetului se realizează servicii de medicină internă cum ar fi: consultații, examene paraclinice, tratamente, manopere specisice vaccinări, deparazitări interne și externe, microcip și pașaport, diete veterinare specializate.

Pentru realizarea examenelor paraclinice cabinetul dispune de ecograf (MINDRAY DP 2000), microscop, sterilizator.

Figura 5.1 Sală consultație Figura 5.2 Sală chirurgie

De asemenea se realizează servicii de chirurgie în domeniile: chirurgia aparatului reproducător, chirurgia oftalmică, chirurgie estetică și reparatorie, chirurgie ortopedică, chirurgia cavității bucale, chirurgie abdominală.

Tot în cadrul acestui cabinet se realizează și servicii de cosmetică și frizerie canină și felină, toaletă urechi, toaletă ochi, toaletă unghii.

În cadrul cabinetului se îmbină experiența cu ambiția și entuziasmul, și se pun la dispoziție cunoștințele acumulate din 1996 și până azi.

Partea a II-a – CONTRIBUȚII PROPRII

Cap. 6: OBIECTIVELE STUDIULUI, MATERIALE ȘI METODE

6.1 Obiectivele studiului

Obiectivele studiului au fost reprezentate de:

efectuarea unor investigații asupra morbidității generale în cadrul cabinetului “Sanivet”;

stabilirea etiologiei morbidității în funcție de unii factori variație reprezentați de vârstă și sezon sezon;

efectuarea investigații asupra simptomatologiei și diagnosticului piometrului la pisică

efectuarea unor procedee terapeutice, chirurgicale și nechirurgicale în piometru la pisică;

stabilirea și aplicarea unor terapii postoperatorii optime în vederea recuperării rapide și complete a femelelor supuseintervențiilor chirurgicale.

6.2 Materiale și metode

Creștera numărului de animale de companie, în special pisici și câini, a dus la orientarea cercetărilor către patologia acestora. Carnivorele domestice sunt o categorie de animale la care costul intervențiilor nu este cel mai important ceeea ce a contribuit la preocuparea și cercetarea apariției și combaterii diferitelor afecțiuni la aceste specii.

Această lucrare are drep scop prezentarea terapiei chirurgicale a piometrului la pisică, temă pe care am ales-o datorită importanței acestei boli prin frecvența și gravitatea ei.

Cercetările au fost efectuate în cadrul cabinetului și farmaciei veterinare “Sanivet”, de pe strada Stăpungerii Silvestru nr.7, Iași. Profesionalismul și calitatea serviciilor sunt la ordinea de zi, fie că este vorba de o consultație, tratament medical sau chirurgical.

Datele utilizate pentru efectuarea statisticii au fost preluate din registrrul de consultații și tratamente sub supravegherea și îndrumarea medicului veterinar răspunzător.

Pe perioada studiului în cadrul cabinetului s-au realizat servicii medicale utile pentru cercetările privind piometrul la pisică.

Acestea au fost reprezentate de servicii de medicină internă, cum ar fi consultații prin examen general (anamneză, inspecție, palpație, ascultație, examinare puls, temperatură și frecvență respiratorie) și examene pe aparate (respirator, urinar / reproducător, locomotor, digestiv).

Alte servicii de medicină internă care s-au realizat în cabinet sunt reprezentate de examene paraclinice (ecografie – examinare și interpretare; examen microscopic), tratamente (cele mai eficiente tratamente de ultimă generație administrate oral, local sau injectabil), manopere specifice (sutură plagă, pansamente gipsate sau elastice etc.).

În cadrul cabinetului s-au realizat și servicii de chirurgie printre care și a aparatului reproducător cu ar fi ovariohisterectomia în caz de piometru.

Pentru realizarea chirurgicale privind piometrul au fost utilizate materiale din cadrul cabinetului cum ar fi: ecograf (Figura 6.1), microscop, instrumentar pentru incizie, hemostază și sutură (Figura 6.2).

Figura 6.1 Ecograf MINDRAY DP 2000

Figura 6.2 Instrumentar pentru incizie, hemostază, sutură

Cap. 7. OBSERVAȚII PRIVIND MORBIDITATEA ÎNREGISTRATĂ ÎN CADRUL CABINETULUI VETERINAR „SANIVET” ÎN PERIOADA 2012-2013

7.1 Observații asupra morbidității generale în perioada 2012-2013

În perioada 2012-2013 s-a constatat, în urma analizelor făcute asupra morbidității, că în cadrul cabinetului Sanivet a fost înregistrat un număr de 712 cazuri. Cele mai multe cazuri au fost semnalate la câini respectiv 412 (57,86 % din totalul cazurilor) și la pisică 270 de cazuri (37,92 % din totalul cazurilor)(Tabelul 7.1, Grafic 7.1).

Cele mai multe cazuri, din cele 712 diagnosticate în cabinet, au fost semnalate la câini și pisici (95,78 % din totalul cazurilor.

În afară de pisici și câini în cabinet au mai fost semnalate cazuri și la alte specii cum ar fi:

Păsări exotice : 7 cazuri (0,98 %);

Broaște țestoase: 5 cazuri (0,70 %);

Hamsteri: 10 cazuri ( 1,40 %);

Cobai: 12 cazuri (1,68 %).

Dinamica morbidității la cabinetul veterinar „Sanivet” în perioada 2012-2013

Tabelul 7.1

Figura 7.1 Dinamica morbidității la cabinetul veterinar “Sanivet”

în perioada 2012-2013

Ca urmare a celor prezentate anterior se observă o morbiditate foarte mare a câinilor și pisicilor, ceea ce este și normal deoarece în România creșterea animalelor exotice nu este încă foarte agreată.

În ceea ce privește bolile câini și la pisici, cele mai frecvent întâlnite în cabinetul “Sanivet” au fost bolile medicale cu o pondere de 37,75 %, urmate de bolile chirugicale cu 28,31 %, boli de reproducție 23,00 % și boli infecțioase 10,91 %.

Dintre câini 141 (34,22 %) au avut boli medicale, 120 (29,12 %) au avut boli chirurgicale, 87 (21,11 %) boli de reproducție și 64 (15,53 %) boli infecțioase.

Dintre pisici 97 (35,92 %) au avut boli medicale, 75 (27,77 %) au avut boli chirurgicale, 70 (25,92 %) au avut boli de reproducție și 28 (10,37 %) boli infecțioase (Tabelul 7.2, Figura 7.2).

Etiologia morbidității la câine și pisică în cbinetul “Sanivet” în perioada 2012-2013

Tabel 7.2

Figura 7.2 Frecvența bolilor la câini și pisici în cadrul cabinetului “Sanivet” în perioada 2012-2013

7.2.Observații asupra morbidității și etiologiei la pisică în peioada 2012-2013

Pe parcursul perioadei luate în studiu, s-a observat că dintre ginecopatiile care apar la pisică pe primul loc se situează distociile cu o pondere de peste 35,71 %, urmate de piometru cu 28,57 %, tumori mamare cu 10 %, endometrite cu 7,14 %, avorturi cu 7,14, hernia uterului gestant 5,71 %, pe utimul loc fiind situate lactația nervoasă și mamitele, ambele cu câte 2,85 % din numărul total de cazuri la pisică (Tabel 7.3, Grafic 7.3).

Frecvența ginecopatiilor pisică în cabinetul “Sanivet” în perioada 2013-2014

Tabelul 7.3

Figura 7.3 Frecvența ginecopatiilor la pisică în cabinetul “Sanivet”

în perioada 2012-2013

Etiologia morbidității la pisică nu este foarte variată, observându-se în dominanța distociilor, urmată de piometru și de tumorile mamare. În ceeea ce privește distociile, cele de origine maternă sunt pe primul loc urmate de cele de origine fetală.

7.3.Observații privind frecvența piometrului la pisică în funcție de diferiți factori de influență

Frecvența piometrului diferă în funcție de mai mulți factori, iar sezonul de apariție a acestora este unul dintre ele. Astfel pe perioada studiului am observat că piometrul apare mai frecvent în luna iunie, când am înregistrat un număr de 6 cazuri (30 %), urmată de luna martie cu 4 cazuri (20 %), luna noiembrie cu 3 cazuri (15 %), în luna octombrie cu 2 cazuri (10 %), și în lunile aprilie,mai, iunie, august, septembrie câte un caz (5 % în fiecare lună)(Tabelul7.4, Graficul 7.4).

Dinamica piometrului la pisică în funcție de sezon în perioada 2012-2013

Tabel 7.4

Figura 7.4 Dinamica piometrului la pisică în funcție de sezon

în perioada 2012-2013

În ceea ce privește vârsta, am observat o predispoziție pentru piometru a pisicilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani. Astfel am semnalat 7 pisici cu vârsta între 8 și 10 ani, 6 cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani, 5 pisici cu vârsta între 4 și 6 ani și 2 cu vârsta de peste 10 ani (Tabelul 7.5, Graficul 7.5).

Frecvența piometrului la pisică în funcție de vârstă

Tabelul 7.5

Datele obținute în ceea ce privește vârsta pisicilor care fac piometru sunt în concordanță cu datele scrise de Jubb și colab, în 1993 în cartea “pathologz of domestic animals”.

Figura 7.5 Frecvența piometrului la pisică în funcție de vârstă

Cap. 8. OBSERVAȚII PRIVIND SIMPTOMATOLOGIA

PIOMETRULUI LA PISICĂ

În timpul cercetărilor s-a observat că piometrul apare mai frecvent la 6-8 săptămâni de la apariția căldurilor și este o infecție care a pus în pericol viața animalului. Aceasta a aparut brusc sau a necesitat câteva luni până să se dezvolte pe deplin.

Pisicile care au avut cicluri cicluri repetate de călduri fără să realizeze monta au fost predispuse să facă piometru.

În ceea ce privește semnele clinice, acestea diferă în funcție de cervix, și anume dacă acesta este închis sau deschis.

La pisicile la care cervixul era deschis, puroiul curge din uter prin vagin spre exterior. Această eliminare a fost observată pe pielea sau părul de sub coadă, sau pe așternuturile pe care aceasta zace (Figura 8.1).

Figura 8.1 Pisică cu scurgeri vaginale purulente

Pisicile, prin natura lor sunt, niște animale care țin la curățenia proprie, deci în majoritatea cazurilor care s-au prezentat, acestea își lingeau zona din care iese puroiul, iar scurgerile erau greu de observat.

Scurgerile aveau culoarea galben-maronie cu tentă verde sau chiar roșiatică, și aveau un miros respingător.

În cazul piometrului cu cervix închis puroiul neputând fi eliminat spre exterior a produs distensia abdomenului (Figura 8.2).

Figura 8.2 Abdomen mărit la o pisică cu piometru

Acest fapt a dus la confundarea cu gestația normală, și a dus astfel la agravarea infecției. Datorită toxinelor eliminate în circulația sangvină, pisicile au prezentat o stare letargică, anorexică, diaree și vomitare.

De asemenea pisicile cu piometru aveau febră și au consumat apă în exces datorită imposibilității de reținere a apei de către rinichi.

Cap. 9. OBSERVAȚII PRIVIND DIAGNOSTICUL PIOMETRULUI LA PISICĂ

În timpul cercetărilor s-a constatat că este foarte important ca în piometru să fie pus un diagnostic cît mai precis și rapid posibil datorită evoluției relativ rapide a acestuia acestui.

Pentru realizarea acestui lucru s-au urmărit mai multe etape, și anume:

Anamneza

Examenul clinic

Examenul paraclinic

Anamneza este primul pas al diagnosticului, și prin aceasta s-a încearcat o bună cunoaștere a animalului și a bolilor pe care le-a mai avut. Aceasta a fost de foarte mare ajutor în punerea diagnosticului prin datele obținute. De exemplu, în piometru la pisică, este important să aflăm vârsta acesteia, fiind cunoscut faptul că infecția apare mai frecvent la femelele cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani.

De asemenea s-a constatat importanța aflării de la proprietar când a avut loc ultimul ciclu estral, piometrul apărând la 2 -5 săptămâni după acesta. Din anamneză s-au mai aflat următoarele informații:

Antecedentele reproductive ale pisicii (dacă a fătat vreodată sau a avut probleme la parturiție);

Când a fătat ultima dată;

Când a avut ultimul ciclu de călduri;

Când au fost observate primele scurgeri vaginale (dacă au fost observate, în ce volum au fost și ce aspect au avut);

Când au apărut primele modificări ale stării generale;

Dacă au apărut modificări ale volumului abdomenului și când au apărut;

Dacă pisica prezintă poliurie și polidipsie;

Dacă prezintă vomismente etc.

Aceste informații ne-au îndreptat spre un diagnostic prezumtiv, dar pentru a stabili un diagnostic cert a fost nevoie să se realizeze un examen clinic și paraclinic.

Examenul clinic s-a bazat pe inspecție, palpație și termometrie.

La inspecție s-au urmărit:

Conformația și constituția femelei;

Starea de întreținere (aspectul părului și al pielii, dacă pisica este deshidratată);

Atitudinea pisicii ( dacă stă în stațiune patrupodală, dacă preferă decubitul);

Deformarea abdomenului;

Prezența sau absența scurgerilor vaginale,volumul și aspectul acestora;

Eventualele răni provocate prin lingerea scurgerilor vaginale (la comisura inferioară a vulvei);

Prin palparea transbdominală s-au evidențiat modificări de volum și consitență a uterului, sau dureri în regiunea uterului.

În ceea ce privește temperatura aceasta de obicei nu a depășit limitele speciei, dar în cazuri grave cu distensia exagerată a abdomenului a fost depășită.

Ca examene paraclinice a fost utilizată ecografia.

Examenul ecografic abdominal la pisică a pus în evidență o distensie uterină, cu îngroșarea pereților acestuia, având în interior conținut patologic, uterul ocupând întreaga cavitate abdominală. De asemenea acesta apare “boselat”, cu numeroase diverticule izolate în care se găsește material purulent (Figura 9.1).

Figura 9.1 Ecografie abdominală la o pisică cu piometru:

aspectul boselat al uterului

Cap. 10. OBSERVAȚII PRIVIND TRATAMENTUL PIOMETRULUI LA PISICĂ

Tratamentul piometrului este reprezentat de ovariohisterectomie în special, aceasta reprezentând singura terapie eficientă. De aici vine și gravitatea bolii care, în urma tratamentului, salvează viața animalului dar îl face să își piardă aptitudinile sale reproductive.

Această metodă de tratament este eficient și datorită prezentării întârziate a proprietarilor cu animalele la consultație. Aceasta se întâmplă datorită neobservării scurgerilor vaginale purulente, datorită, fie a cantității mici a acestora, fie a lingerii acestora de către pisică atunci când nu este sub supraveghere. Majoritatea proprietarilor se prezintă la consultație cu animalul atunci când observă aceste scurgeri, dar dacă acestea nu sunt observate, proprietarii vor veni la consultație doar când observă distensia abdomenului sau modificarea stării generale a animalului.

10.1. Tratamentul chirurgical al piometrului la pisică

Prezentăm în continuare intervenții chirurgicale la pisici cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani. Aceaste au prezentat ultimul ciclu de călduri în urmă cu 40-50 de zile. La fiecare ciclu de călduri, inclusiv ultimul, pisicilor le-a fost administrat tratament cu progestative pentru combaterea manifestărilor estrale.

La aproximativ 6 săptămâni de la terminarea estrului, proprietarii au constatat, o mărire în volum a abdomenului pisicilor pe care, datorită nesupravegherii continue a acestora, au pus-o pe seama unei eventuale gestații. Proprietarii au adus femelele la consultație atunci când au observat modificarea stării generale a pisicilor și când aceastea au prezentat scurgeri vaginale purulente. În urma efectuării examenulor clinice s-a pus dignosticul de piometru și s-a stabilit să se efectueze intervenția chirurgicală.

Instrumentar și materiale necesare

Pentru operația de ovariovisterectomie se utilizează o trusă operatorie, așezată în tavă și formată din:

Bisturiu ascuțit;

Foarfece dreptși curb;

Pense hemostatice;

Sondă canelată

Depărtătoare simple de dimensiuni mici;

Pense anatomice și chirurgicale;

Ace hagedorn;

Pense pentru prins câmpuri de operație;

Tuburi subțiri de cauciuc pentru a îmbrăca pensle hemostatice;

Catgut cromat;

Ață chirurgicală;

Câmpuri de operație;

Comprese tifon;

Material de pansament;

Figura 10.1 Instrumentar pentru operație

Pregătirea pentru operație

S-a realizat tunderea și raderea părului între apendicele xifoidian și marginea anterioară a pubisului. Contenția s-a realizat în decubit dorsal cu membrele în abducție fixate separat (Figura 10.2).

Figura 10.2 Contenția pisicii pentru operație

La începutul operației această zonă s-a aseptizat cu Betadină și s-a delimitat printr-un câmp de operație cu fereastră.

Anestezia

Pentru realizarea anesteziei s-a urmărit urmatorul protocol: s-a administrat cu 15 minute înainte de administrarea trachilizantului 0,3 mg Atropină subcutanat. După administrarea atropinei s-a administrat Xilazină 1 ml/kg intramuscular (pentru tranchilizare), iar după 10 minute s-a administrat Ketamină în doză de 10 mg/kg intramuscular.

Timpii operatori

Timpii operatori s-au execuat în următoarea succesiune:

Laparatomie ventrală mediană;

Izolarea uterului;

Legarea arterelor uterine;

Secționarea posterioară a uterului;

Înfundarea bontului uterin;

Închiderea plăgii abdominale.

a)Laparatomia ventrală mediană

A fost realizată printr-o incizie de aproximativ 6 cm, pe linia albă între cicatricea ombilicală și marginea anterioară a pubisului, secționând pielea, tesutul conjunctiv lax (Figura 10.1), linia albă, fascia transversală și peritoneul parietal (Figura 10.2).

Figura 10.3 Incizia pielii și a țesutului conjunctiv lax

b)Izolarea uterului

Prin introducerea degetelor mare și arătător în cavitatea abdominală s-au identificat coarnele uterine și corpul uterin, s-au exteriorizat în plagă și s-au așezat pe un câmp de operație (Figura 10.4).

Figura 10.4 Exteriorizarea uterului

S-a aplicat câte o pensă hemostatică pe fiecare pedicul ovarian, iar apoi s-a realizat câte o ligatură transfixică pe fiecare pedicul ovarian cât mai profund pentru a prinde artera ovariană înainte de ramnificația sa, trecînd apoi la secționarea fiecărui pedicul ovarian între pensă și ligatură (Figura 10.5).

Figura 10.5 Aplicarea penselor hemostatice pe fiecare pedicul

A urmat apoi secționarea ligamentelor largi cu foarfecul, dinainte înapoi, cât mai aproape de inserția lor parietală până la punctul unde artera uterină, care irigă uterul urmează un traiect vertical.

Astfel s-a izolat uterul până la partea lui posterioară, în dreptul gâtului uterin (Figura 10.6).

Figura 10.6 Izolarea uterului până în partea lui superioară

c) Legarea arterelor uterine

După identificarea venelor și arterelor uterine, situate de o parte și de alta a gâtului uterin, s-a efectuat ligaturarea lor, cu fire de catgut, folosind un ac curb cu ajutorul căruia firul a fost trecut cât mai aproape de cervix, prinzând în ligatură atât vena cât și artera, care este plasată mai profund (Figura 10.7).

Figura 10.7 Legarea arterelor uterine

După practicarea ligaturii s-a răsturnat uterul pe un câmp de operație între membrele posterioare ale pisicii (Figura 10.8).

Figura 10.8 Răsturnarea uterului între membrele posterioare

d) Secționarea posterioară a uterului

Imediat înaintea cervixului s-a aplicat transversal o pensă hemostatică mare. O a doua pensă identică am aplicat-o în același fel la 3 cm de prima după ce am împins conținutul uterului înainte. Apoi cu o foarfecă dreaptă, s-a secționat cervixul între cele două pense și astfel uterul a fost îndepărtat .

e) Înfundarea și peritonizarea bontului uterin

Bontul cervical rămas după îndepărtarea cervixului și a uterului, a fost închis printr-o sutură în fir continuu cu catgut. După aceasta s-a realizat o înfundare a bontului uterin printr-o sutură sero-seroasă de tip Lambert, strânsă bine pentru a nu permite scurgerea conținutului septic în cavitatea abdominală (Figura 10.9).

Figura 10.9 Înfundarea bontului uterin

f)Închiderea cavității abdominale

Închiderea cavității abdominale s-a făcut după aseptizarea acesteia și a presupus realizarea unei suturi bietajate, astfel:

Musculo-peritoneală în fir continuu (Figura 10.10);

Cutanată intradermică în fir continuu (Figura 10.11).

Figura 10.10 Sutură musculo-peritoneală în fir continuu

Figura 10.11 Sutură intradermică în fir continuu

10.2 Tratamentul nechirurgical al piometrului

Tratamentul nechirurgical (medicamentos), se realizează în două situații și anume când pisica se află într-o stare generală gravă, încât nu poate suporta o anestezie generală și o histerectomie sau, în cazul în care femela este tânără și se urmărește obținerea de produși de la ea.

Tratamentul medicamentos s-a realizat cu Alizin (substanță activă aglepristone), un medicament care este considerat un tratament revoluționar în ceeea ce privește producerea avortului, dar și în boli ale tractusului genital dependente de progesteron cum ar fi piometrul, hiperplazia fibroadematoasă mamară la pisică și inducerea parturiției.

Acest tratament a fost aplicat la 4 din cele 20 de cazuri înainte de tratamentul chirugical, concomitent cu reechilibrarea hidro-electrolitică și îmbunătățirea diurezei. Aceast protocol a fost necesar deoarece pisicile se aflau într-o stare generală precară.

Tratamentul a fost administrat pentru a scădea cantitatea de puroi din uter și pentru a crește șansele unei operații de succes.

Doza de 0,33 ml/kg Alizin, coresunzător 10 mg aglepristone a administrate la pisicile cu piometrul, administrată în zilele 1,2 și 8 de la apariția semnelor clinice. Aglepristona are rolul de a deschide cervixul și de a relua contracțiile uterine, senzibilizînd miometrul la acțiune ocitocinei endogene.

Pentru accelerarea vidanjei uterine s-a administrat, în zilele 3,4,5,6 și 7, prostaglandină F2α sintetică (cloprostenol), în doză de 1 microgram/kg.

S-au administrat antibiotice pe toată durata tratamentului, iar femelele trebuie supravegheate și evaluate zilnic și evaluate ecografic odată pe săptămână, până la dispariția scurgerilor.

Chiar dacă tratamentul dă rezultate bune, recidivele sunt frecvente.

10.3 Terapia postoperatorie la pisică

În realizarea terapiei post operatorii s-au luat în considerare mai multe aspecte, și anume:

Starea generală anteoperatorie: gradul de deshidratare; eventualele afecțiuni renale sau tulburări digestive; încadrarea sau depășirea parametrilor fiziologici;

Observațiile făcute în timpul operației în ceea ce privește dimensiunile uterului și în ce grad este afectat, volumul de sânge pierdut în timpul operației;

Starea generală postoperatorie în ceea ce privește volemia, refacerea funcției renale, evoluția temperaturii, a mișcărilor respiratorii și a pulsului.

După operație s-a administrat antidotul (Antisedan) pentru trezirea pisicii. După aceasta s-a administrat Sinulox 0,3 ml subcutanat.

Important în perioada postoperatorie este asigurarea unui habitus corespunzător. Aceasta a presupus cazarea pisicilor în locuri curate, liniștite și fără curenți de aer. După operație s-a recomandat ca animalul să urmeze o dietă totală timp de 12 ore. În caz că aceasta nu se respectă pisica poate face bronho-pneomonie ab-ingestis, deoarece mușchii laringelui nu și-au revenit.

Pentru evitarea ruperii cusăturilor si a complicațiilor, precum și grabirea procesului de cicatrizare s-a aspersat zilnic cu spray cicatrizant (Oximed, Terramicin) și s-a aplicat un guler elizabetzan, pentru a preveni lingerea suturii, timp de 10-14 zile.

De asemenea terapia postoperatorie a urmărit și următoarele aspecte: echilibrarea hidroelecrolitică; restabilirea diurezei; prevenirea șocului; stimularea marilor funcții și prevenirea infecțiilor prin antibiotice și antiinflamatoare.

Echilibrarea hidroelectrolitică s-a realizat prin administrarea intravenos (perfuzabil), timp de 2-3 zile a unor soluții ca: serul fiziologic (NaCl 9%), glucoză 5%, Duphalyte. Volumul de lichide administrat nu a depășit 80 ml/kg în 24 de ore, dozat în funcție de gradul de deshidratare preoperator și a volumului de sânge pierdut în timpul operației.

În cazul în care pisicile cu piometru au prezentat anurie a fost necesară restabilirea diurezei. Pentru aceasta, în caz că diureza nu a revenit în urma soluțiilor perfuzabile, s-a administrat Furosemid în doză de 5 mg/kg intravenos cu repetare la 24 de ore.

Terapia cu corticoizi a presupus administrarea de dexametazonă în doză de 0,3 ml. Tratamentul a fost repetat a doua zi.

Pentru stimularea marilor funcții s-au utilizat vitaminele. Cele mai utilizate sunt vitaminele din complexul B (B1, B6, B12), vitamina C, dar și vitaminele A și D.

Vitaminele din complexul B s-au administrat în dozele de 0,01-0,1 g vitamina B1, 0,01-0,2 g vitamina B6 și 100-300 mg vitamina B12. Tratamentul cu vitaminele din complexul B a durat 2-5 zile și s-a administrat împreună cu vitamina C (0,05-1g), timp de cinci zile.

Vitamina A are rol în protecția epiteliilor și s-a administrat o singură dată în doze de 50000-100000 u.i.

Vitamina D s-a administrat și ea o singură dată, în prima zi după operație în doze de 50000-10000 u.i.

CONCLUZII

În cadrul cabinetului veterinar „Sanivet”, pe primul loc în cazul morbidității generale s-au situat câinii cu o pondere de 57,86 %.

În cadrul perioadei luată în studiu, pe primul loc în cadrul morbidității la pisică s-au situat distociile ale căror pondere a fost de 35,71 %, dintre care 25,71 % maternale și 10 % fetale.

Pe locul al doilea în cadrul ginecopatiilor la pisică o reprezintă piometrul cu 28,57% din cazuri.

În ceea ce privește piometrul, incidența maximă a fost semnalată la pisicile cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani.

Sezonul în care a apărut mai frecvent piometrul a fost cel de vară, cu cele mai multe cazuri în luna iulie (30 %).

Diagnosticul în piometru trebuie pus în cel mai scurt timp posibil, deoarece are o evoluție acută.

Tratamentul chirurgical în cazul piometrului este cel mai recomandat, deoarece este singurul care exclude recidiva.

Anestezia generală pentru operație a fost obținută prin administrarea progrogresivă a Atropinei, urmat de administrarea Xilazinei și a Ketaminei. Acesta din urmă a asigurat liniștea operatorie, pentru ca trezirea animalului să se realizeze cu Antisedan.

Terapia postoperatorie a fost realizată avându-se în vedere mai multe elemente cum ar fi: starea generală preoperatorie, observațiile din timpul operației, volumul de sânge pierdut în timpul operației, starea generală postoperatorie.

Tratamentul postoperator a presupus echilibrarea hidroelectrolitică (soluții perfuzabile), restabilirea diurezei (Furosemid), prevenirea șocului (Dexametazon), stimularea marilor funcții (vitamine), prevenirea sau combaterea infecțiilor (antibiotoce);

Aplicarea terapiei postoperatorii în mod adecvat, timp de o perioadă cuprinsă între 4-6 zile, în funcție de gravitatea cazurilor a dus la vindecarea animalelor, prezentând valori normale de la a 5-a zi.

RECOMANDĂRI

Având în vedere că piometrul a fost semnalat cel mai frecvent la nulipare, acestea ar trebui supravegheate mai atent în cazul apariției scurgerilor vaginale intermitente sangvinolente sau purulente.

Utilizarea tratamentului chirurgical trebuie să se facă în funcție de starea în care se prezintă animalul, luând în considerare dacă acesta poate sau nu supravețui intervenției.

Datorită dificultății aplicării tratamentului medicamentos și a recidivelor, se recomandă utilizarea ovariohisterectomiei ca singur tratament.

Postoperator se recomandă să se asigure un habitat corespunzător, să se aplice o dietă totală de 12 ore după operație și să se aplice tratamentul medicamentos.

Bibliografie

BOGDAN A. T., BISTRICEANU M. și MAJINA C., 1981. Reproducția animalelor de fermă. Editura Scrisul românesc, Craiova.

BOGDAN A., DUMITRESCU I., NAFORNITA M. și TURLIUC O., 1982. Reproducția animală, Editura Didactică și Pedagogică, București.

BOITOR I., 1973. Curs reproducție și patologia reproducției,Vol. 2, Intitutul “Dr. Petru Groza”, Cluj.

BURTAN I.,1991. Propedeutică și tehnică chirurgicală. Curs lito., Intitutul Agronomic, Iași.

CHAFFAUX ST. La pathologie de la reproduction feline, Rec. Med. Vet., 166, 6/7, 699-709.

CHAVEAU A., ARLOING S. și LASABRE F. X., 1883 Précis d'anatomie comparéedes animaux domestique, Tome H. Libraire J.B.

CONSTANTINESCU GH., RADU C. și PALICICA R., 1982 Anatomia topografică a animalelor domestice, Editura didactică și Pedagogică, București.

COTRUȚ M., 1975. Fiziologia animalelor domestice , Editura Didactică și Pedagogică, București.

DRUGOCIU GH., BOITOR I., SEICU FL. și BILCEA P., 1977. Patologia reproducției și clinică obstetricală, Editura Didactică și Pedagogică, București.

FILEA IVANA I., 1983. Reproducția normală și patologică la animalele mici, Editura Ceres, București.

FILEA IVANA I. și SIMONA F., 1993. Ghid feli. Editura Ceres, București.

GHEȚIE V., 1958. Atlas de anatomie comparată. Editura agrosilvică de stat, București.

GHEȚIE V., 1967. Anatomia animalelor domestice. Editura didactică și pedagogică, București.

JUBB K.V.F., KENNEDY P. C. și PALMER N., 1993. Pathologiy of domesthic animals, Academic Press. Vol. III., San Diego, California.

KATZNELSON Y., RICHTER D. I., LINDER D. și SAJONSKI H.,1962. Anieitung Zum Histologiscen Und Embriologischen Kursus Fur Veterinaimediziner. S. Hirzel Vedag Leipzig.

KOLB E., 1981. Despre viață și comportamentul animalelor domestice. Editura Ceres, București.

LEIN D. H., 1998. Female reproduction. In “The cat”. Vol. H. Edited by Sherding R.G. Churchill Livingstone, New York.

LESBUYRIES C., 1949. Reproduction des mamiferes domestiques. Sexualite. Vigot Freres. Editura 23 Rue de l'Escole de Médicine, Paris, 1949.

LUCA N., GLUHOVSCHI M., POPESCU P. și VITAN A., 1964. Reproducția animalelor domestice. Editura Agrosilvică de stat București.

MARIE L., COMANDRO J. P., DURANT P. și GOEBEL J., November 1990. Tumeures mammaires d'un grading. Recueil de Médicine Vétérinaire Spécial – cancerologie. Tome 166 (11), pp. 1035-1042.

MIALOT J. P., 1984. Pathologique de la reproduction chez de carnivores domestique. ED de Point Vétérinaire25, Rue Burgelot 94700, Maisons Alfort.

NALBANDOV A. V.,1964. Reproductive Physiology. Editura W. H. Freeman and Companz San Francisco and London.

NICKEL R., SCHUMMER A. și SEIFERLE E., 1967. Lehrbuch der Anatomie der Haustiere. Paul Parey in Berlin und Hamburg.

PAȘTEA E., CONSTANTINESCU GH. MUREȘAN E. și COȚOFAN V., 1978. Anatomia comparativă și topografică a animalelor domestice. Editura Didactică și Pedagogică, București.

PAȘTEA E., COȚOFAN V., CHIȚESCU ST., MICLEA N., CORNILA N., NICULESCU V., RADU C., POPOVICI I. și PALICICA R. Anatomia ….

ROȘCA PETRU C., 1998. Cercetări privind afecțiunile chirurgicale ale aparatului reproducător la femelele carnivorelor domestice. Teză de doctorat, universitatea Agronomică și de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iași, Facultatea de Medicină Veterinară.

ROȘCA PETRU C., 2005. Ginecologia animalelor de companie. Piometrul la cățea și pisică. Editua Tehnopress, Iași.

RUNCEANU GH. și CORNELIU V. COTEA., 2001. Reproducție, obstetrică și ginecologie veterinară.Editura Ion Ionescu de la Brad, Facultatea de Medicină veterinară, Iași.

RUNCEANU R., NICORICI R. și TĂNASE D., 1992. Reproducerea și patologia reproducției. Editura Institut. Agronomic “Ion Ionescu de la Brad”, Facultatea de Medicină Veterinară, Iași.

RUNCEANU GH. și CORNELIU V. COTEA, 2007. Reproducție, obstetrică și ginecologie veterinară. Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, ED. II, Iași.

SEICU FL., CÎMPEANU C., PARAIPAN V., VOICESCU S. și ANDREESCU S., 1973. Lucrări practice de reproducție și însămânțări artificiale. Editura Institut. Agronomic “N. Bălcescu”, Facultatea de Medicină Veterinară, București.

SEICU FL., DRUGOCIU GH. și BOITOR I., 1987. Reproducția normală și patologică la animalele domestice. Editura Ceres, București.

SEICU FL., DRUGOCIU GH. și BOITOR I., 1989. Reproducția normală și patologică la animalele domestice. Editura Ceres, București.

SEICU FL., VOICESCU S., MOLDOVAN H. și PARAIPAN V., 1990. Lucrări practice de patologia reproducției și clinică obstetricală. Institut Agronomic “N. Băalcescu”, Facultatea de Medicină Veterinară, București.

TĂNASE D. și TURLIUC O., 1986. Reproducția animalelor. Îndrumător pentru lucrări practice.

VAISSAIRE J.P., 1977. Sexualite et reproduction des mammiferes domestiques et de laboratoire. Editeur Maloine S.A., Paris.