Obligatiile Profesionale ALE Comerciantilor

CUPRINS

Obligațiile profesionale ale comercianților

Capitolul 1: Noțiuni introductive

1. Noțiuni generale despre obligațiile profesionale ale comercianților

2. Noțiunea de comerciant

3. Calitatea de comerciant

4. Condițiile de exercitare a activității comerciale, a profesiei de comerciant

Capitolul 2 : Publicitatea prin registrul comerțului

Secțiunea I :

A. Rolul publicității prin registrul comerțului

B. Organizarea publicității prin registrul comerțului

1. Precizări prealabile

2. Structura organizatorică

3. Documentele de publicitate

4. Caracterul publicității efectuate prin registrul comerțului

Secțiunea II :

C. Efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului

1. Obligația comercianților privind înregistrarea în registrul comerțului

2. Înmatricularea în registrul comerțului

3. Înregistrarea mențiunilor în registrul comerțului

4. Procedura efectuării înregistrărilor în registrul comerțului

5. Controlul legalității înregistrărilor în registrul comerțului

D. Efectele înregistrărilor în registrul comerțului

Rolul de publicitate al înregistrărilor

E. Calea de atac împotriva înregistrărilor efectuate în registrul comerțului

F. Sancțiunile nerespectării obligației privind efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului

a) Precizări prealabile

b) Amenzile civile

c) Sancțiuni penale

Capitolul III : Organizarea și ținerea contabilității activității comerciale

1. Importanța organizării și ținerii contabilității activității comerciale

2. Reglementarea legală

3. Obligația organizării și conducerii contabilității

a) Persoanele obligate să organizeze și să țină contabilitatea proprie

b) situația " micilor comercianți"

4. Organizarea și conducerea contabilității

a) Principii generale

b) Registrele de contabilitate

c) Situații financiare anuale

5. Sancțiunile pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind organizarea și conducerea contabilității

a) Precizări prealabile

b) Amenzile contravenționale

c) Sancțiuni penale

Capitolul IV : Exercitarea comerțului în limitele concurenței licite

1. Noțiunea de concurență

2. Concurența licită și concurența ilicită

3. Protecția împotriva practicilor anticoncurențiale și a

concentrărilor economice

4. Combaterea concurenței neloiale sau ilicite

CAPITOLUL I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1. Noțiuni generale despre obligațiile profesionale ale comercianților

Exercitarea unei activități comerciale impune existența unor condiții care să asigure cadrul corespunzător.În acest scop legea instituie anumite obligații în sarcina acelora care desfășoară activitatea comercială ca profesiune, adică a comercianților.

Întru-cât aceste obligații sunt strâns legate de exercitarea profesiunii comerciale, ele sunt denumite obligații profesionale ale comercianților. Prin instituirea obligațiilor profesionale ale comercianților

se urmărește apărarea intereselor publice, în special, a creditului comercial, dar și protejarea intereselor terților și ale comercianților înșiși.

Astfel comercianții au obligația să îndeplinească anumite formalități de publicitate în vederea aducerii la cunoștința celor interesați a existenței unui nou comerciant, precum și a unor acte și fapte din activitatea comercianților. Această obligație a comercianților se realizează în principal prin publicitate în registrul comerțului.

Apoi pentru a asigura o bună organizare și desfășurare a activității comerciale, ca și pentru a avea în permanență o oglindă a întregii activități desfășurate, precum și un control asupra acesteia, comercianții sunt obligați să țină anumite registre comerciale sau de contabilitate cu respectarea cerințelor legii.

În sfărșit desfășurarea activității comerciale în condiții normale impune obligația pentru fiecare comerciant să acționeze pentru atragerea clientelei, în limitele unei concurențe loiale.

Trebuie arătat că în Codul Comercial mai sunt prevăzute și alte obligații ale comercianților, dar care au devenit inaplicabile. Avem în vedere obligația de publicare a contractului de căsătorie și a separației de patrimonii (art 10-21 Cod Comercial).

Aceste obligații erau legate de reglementarea din trecut a regimului matrimonial al soților (regimul dotal, separația de patrimonii) care și-a încetat existența prin intrarea în vigoare a Codului Familiei. În prezent unele elemente privind starea civilă și averea comerciantului fac obiectul publicității prin registrul comerțului.

În scopul protejării securității mediului comercial de afaceri, prin legi speciale s-au instituit în sarcina comercianților individuali și persoane juridice anumite obligații profesionale și anume:

– obligația de înregistrare în registrul comerțului instituită prin legea nr 26/1990 privind registrul comerțului și concretizată în normele metodologice privind modul de ținere a registrului comerțului și de efectuare a înregistrărilor

– obligația de organizare și conducere a contabilității și de întocmire a bilanțului contabil instituită prin legea contabilității nr 82/1991

– obligația de a exercita activitatea comercială cu bună credință, instituită prin legea nr 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

2. Noțiunea de comerciant

Potrivit Codului Comercial Român, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât :

– comercianții, cât și

– necomercianții

Reglementarea sa se aplică oricărei persoane care săvârșește fapte de comerț obiective (art 3 Cod Comercial), indiferent dacă persoana respectivă care le săvârșește are sau nu calitatea de comerciant.

Dacă săvârșirea faptelor de comerț are un caracter profesional, persoana în cauză devine comerciant ( art 7 Cod Comercial).

Odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele și operațiunile efectuate de această persoană sunt prezumate a fi comerciale (art 4 Cod Comercial).

Dacă însă săvârșirea faptelor de comerț obiective de către o persoană are un caracter accidental, raportul juridic care se naște este supus legilor comerciale, dar persoana care le-a săvârșit păstrează calitatea de necomerciant (art 9 Cod Comercial).

Cu toate că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianții, cât și necomercianții, totuși în principal activitatea comercială se realizează de către comercianți. Această realitate îl îndreptățea pe ilustrul comercialist I.L.Georgescu să afirme :"comerciantul este cel mai de seamă actor al vieții economice și juridice".

Codul comercial nu dă o definiție a comerciantului, ci precizează cine are calitatea de comerciant.

Articolul 7 Cod Comercial prevede că " Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca profesiune obișnuită și societățile comerciale".

Deci au calitatea de comerciant persoanele fizice care săvârșeșc fapte de comerț ca profesiune obișnuită (comercianți individuali) și persoanele juridice, adică societățile comerciale care au ca obiect activitatea comercială (comercianții colectivi).

În lumina dispozițiilor citate mai sus, comerciantul poate fi definit ca orice persoană – fizică sau juridică – care desfășoară activitatea comercială, adică săvârșește fapte de comerț cu caracter profesional.

Întru-cât activitatea comercială cuprinde, atât activitatea de producere a mărfurilor și serviciilor, cât și activitatea de circulație (de distribuție) a mărfurilor, noțiunea de comerciant este o noțiune generică; ea desemnează orice persoană fizică sau judică care desfășoară în mod profesional activitatea comercială, indiferent de forma acesteia.

Într-o concluzie finală ne putem da seama că trebuie să existe două condiții principale ca o persoană să devină comerciant, și anume :

persoana respectivă să facă fapte de comerț

aceste fapte de comerț să fie făcute ca profesie obișnuită

Pe lângă aceste două condiții mai trebuie adăugate și altele, printre care și ca activitatea comercială să fie autorizată de către un organ investit cu această atribuție.

O altă condiție pe care comercianții trebuie să o îndeplinească este aceea de a acționa în numele profesiei și pentru contul său, ceea ce înseamnă o independență corespunzătoare și asumarea unui risc.

Definirea comerciantului prezintă un interes practic deosebit, statutul comerciantului fiind diferit de cel al necomerciantului sub următoarele aspecte:

instituirea prin lege a anumitor obligații profesionale pentru comercianți, cum ar fi aceea de înregistrare în registrul comerțului sau de ținere a registrelor contabile

instituirea prezumției de comercialitate pentru toate actele și faptele săvârșite de comerciant (art 4 Cod Comercial)

instituirea unei reguli derogatorii pentru actele comerciale încheiate de comerciant, cum sunt : prezumția de solidaritate a codebitorilor (art 42 Cod Comercial); curgerea de drept a dobânzii la datoriile comerciale plătibile în bani, din ziua în care devin exigibile (art 43 Cod Comercial); interzicerea acordării termenului de grație de către judecător (art 44 Cod Comercial); interzicerea retractului litigios (art 45 Cod Comercial); libertatea probatorie a drepturilor rezultând din actele comerciale (art 46 Cod Comercial).

aplicarea numai comercianților, în condițile legii, a procedurii lichidării judiciare și a falimentului

dreptul comercianților de a se constitui în camere de comerț și industrie

obligația comercianților de plată a impozitului pe profit realizat din activitatea comercială.

3. Calitatea de comerciant

În temeiul Codului Comercial, calitatea de comerciant se dobândește în mod diferit, după cum este vorba de o persoană fizică sau societate comercială.

Pentru a avea calitatea de comerciant, persoana respectivă trebuie să îndeplinească mai multe condiții printre care :

– efectuarea actelor de comerț (persoana care face operații ce pot fi definite comerciale, câștigă calitatea de comerciant)

– un alt aspect important legat de condiția efectuării actelor de comerț este ca acestea să fie făcute în nume personal de subiectul de drept comercial. În acest mod o importantă categorie de persoane care chiar dacă fac acte de comerț, dar care le fac pentru alții, nu sunt comercianți. Aceștia nu îndeplinesc operațiile comerciale "în nume personal", ci prin reprezentarea adevăratului comerciant.

– o altă condiție pentru dobândirea calității de comerciant intim legată de prima, exprimă din partea subiectului un act de reflecție psihologică. Făcând același act de comerț în mod repetat, subiectul transmite reprezentarea opiniei sale de profesionist, crează o opinie în acest sens. În măsura în care a făcut un act izolat de comerț, acesta nu conferă calitatea de comerciant, el nefiind făcut ca profesie. Nu însă întotdeauna exercitarea mai multor acte de comerț constituie și dovada unei profesiuni.

A. Dobândirea calității de comerciant de către persoana fizică

Potrivit articolului 7 Cod Comercial, " sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca profesiune obișnuită".

Din textul legal rezultă că pentru a dobândi calitatea de comerciant, persoana fizică trebuie să îndeplinească 2 condiții :

– să săvârșească fapte de comerț și

– să săvârșească fapte de comerț ca profesiune obișnuită

Majoritatea autorilor consideră că, alături de cele două condiții prevăzute de articolul 7 Cod Comercial, trebuie să se adauge o a treia condiție, aceea ca faptele de comerț să fie săvârșite în nume propriu. Această condiție este necesară pentru a delimita pe comerciant de auxiliarii folosiți de acesta în activitatea comercială.

Unii autori au considerat că printre condițiile necesare dobândirii icalității de comerciant, trebuie trecută și condiția capacității.

Desigur, calitatea de comerciant se dobândește prin săvârșirea de fapte de comerț, între care cele mai numeroase sunt actele juridice. Dar, întru-cât capacitatea comerciantului privește săvârșirea actelor juridice, ea nu este o condiție a dobăndirii calității de comerciant.Într-adevăr actele juridice pot fi săvârșite nu numai personal, ci și prin reprezentareă mai multe condiții printre care :

– efectuarea actelor de comerț (persoana care face operații ce pot fi definite comerciale, câștigă calitatea de comerciant)

– un alt aspect important legat de condiția efectuării actelor de comerț este ca acestea să fie făcute în nume personal de subiectul de drept comercial. În acest mod o importantă categorie de persoane care chiar dacă fac acte de comerț, dar care le fac pentru alții, nu sunt comercianți. Aceștia nu îndeplinesc operațiile comerciale "în nume personal", ci prin reprezentarea adevăratului comerciant.

– o altă condiție pentru dobândirea calității de comerciant intim legată de prima, exprimă din partea subiectului un act de reflecție psihologică. Făcând același act de comerț în mod repetat, subiectul transmite reprezentarea opiniei sale de profesionist, crează o opinie în acest sens. În măsura în care a făcut un act izolat de comerț, acesta nu conferă calitatea de comerciant, el nefiind făcut ca profesie. Nu însă întotdeauna exercitarea mai multor acte de comerț constituie și dovada unei profesiuni.

A. Dobândirea calității de comerciant de către persoana fizică

Potrivit articolului 7 Cod Comercial, " sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca profesiune obișnuită".

Din textul legal rezultă că pentru a dobândi calitatea de comerciant, persoana fizică trebuie să îndeplinească 2 condiții :

– să săvârșească fapte de comerț și

– să săvârșească fapte de comerț ca profesiune obișnuită

Majoritatea autorilor consideră că, alături de cele două condiții prevăzute de articolul 7 Cod Comercial, trebuie să se adauge o a treia condiție, aceea ca faptele de comerț să fie săvârșite în nume propriu. Această condiție este necesară pentru a delimita pe comerciant de auxiliarii folosiți de acesta în activitatea comercială.

Unii autori au considerat că printre condițiile necesare dobândirii icalității de comerciant, trebuie trecută și condiția capacității.

Desigur, calitatea de comerciant se dobândește prin săvârșirea de fapte de comerț, între care cele mai numeroase sunt actele juridice. Dar, întru-cât capacitatea comerciantului privește săvârșirea actelor juridice, ea nu este o condiție a dobăndirii calității de comerciant.Într-adevăr actele juridice pot fi săvârșite nu numai personal, ci și prin reprezentare.

În acest sens, potrivit art 13 Cod Comercial, minorul poate continua comerțul prin ocrotitorul legal, caz în care minorul are calitatea de comerciant fără a avea și capacitatea să încheie actele juridice impuse de activitatea comercială.

În doctrină s-a mai discutat dacă la condițiile existente la art 7 Cod Comercial, nu ar trebui să adăugăm și condiția existenței autorizației administrative , atunci când legea prevede o atare cerință. În realitate autorizația administrativă este necesară pentru exercitarea comerțului, iar nu ca o condiție pentru dobândirea calității de comerciant.

Această calitate se dobândește numai prin săvârșirea de fapte de comerț obiective, cu caracter profesional.

Condițiile cerute pentru dobândirea calității de comerciant

a) Pentru a deveni comerciant, persoana fizică trebuie să săvârșească anumite fapte de comerț obiective, care sunt prevăzute de art 3 Cod Comercial. Această condiție se explică prin aceea că în concepția Codului Comercial Român, numai săvârșirea de fapte de comerț obiective conferă calitatea de comerciant.

După dobândirea calității de comerciant, toate actele și faptele juridice ale comerciantului sunt prezumate a fi comerciale (art 4 Cod Comercial).

Calitatea de comerciant se dobândește prin săvârșirea de fapte de comerț obiective pentru persoana care le săvârșește.

O persoană poate săvârși una sau mai multe fapte de comerț obiective, în funcție de obiectul comerțului avut în vedere. Se cere însă ca toate faptele de comerț să fie de natură ca, prin săvârșirea lor, să asigure posibilitatea exercitării unei profesiuni.

Pentru a duce la dobândirea calității de comerciant, săvârșirea faptelor de comerț obiective trebuie să fie efectivă. Nu este suficientă simpla intenție de a deveni comerciant. Dar săvârșirea de fapte de comerț efectivă nu trebuie înțeleasă numai în accepțiunea sa materială, ca acțiune directă. Săvârșirea unor fapte de comerț se poate realiza șii indirect prin intermediul altei persoane; de exemplu, prin intermediul unui prepus. Deci caracterul efectiv al săvârșirii faptelor de comerț trebuie înțeles în sens juridic, adică de asumarea de către persoana în cauză a răspunderii pentru urmările actelor săvârșite, direct sau indirect. În sfârșit, calitatea de comerciant se dobândește prin săvârșirea de fapte de comerț obiective numai dacă acestea au un caracter licit.

Orice acte sau operațiuni contrare ordinii publice sau bunelor moravuri sunt nule și nu produc nici un efect. În acest sens, desfășurarea unor activități care sunt interzise liberei inițiative nu pot duce la dobândirea calității de comerciant.

b) Pentru a dobândi calitatea de comerciant nu este suficient ca o persoană să săvârșească fapte de comerț obiective; se cere ca săvârșirea faptelor de comerț să aibă un caracter profesional

Săvârșirea faptelor de comerț are caracter profesional când ea constituie o ocupație, " o îndeletnicire permanentă pe care o exercită o persoană". Săvârșirea faptelor de comerț cu caracter profesional se face în scopul obținerii unui profit. Săvârșirea accidentală a unor fapte de comerț obiective nu este suficientă pentru dobândirea calității de comerciant.

În acest sens, art 9 Cod Comercial prevede că orice persoană care în mod accidental face o operațiune de comerț nu poate fi considerată comerciant, cu toate că operațiunea este supusă legilor comerciale. Prin săvârșirea acestor fapte de comerț, persoana în cauză nu dobândește calitatea de comerciant deoarece exercitarea acestor fapte de comerț într-un mod accidental nu a avut caracter profesional.

Caracterul profesional sau accidental al săvârșirii faptelor de comerț este considerat a fi o chestiune de fapt, care în caz de litigiu poate fi dovedit cu orice mijloc de probă admis de lege.

Condiția privind caracterul profesional al săvârșirii faptelor de comerț nu trebuie înțeleasă în sensul unei activități exclusive a persoanei în cauză și nici ca o activitate principală. O persoană poate în principiu să exercite mai multe profesiuni.

Din cele arătate rezultă că săvârșirea faptelor de comerț obiective are caracterul unei profesiuni dacă există 2 elemente și anume:

– un element de fapt, care constă în exercițiul sistematic și repetat al unor fapte de comerț obiective și

– un element psihologic care se referă la intenția de a deveni comerciant, adică de a dobândi o anumită condiție socială.

c) Pentru dobândirea calității de comerciant este necesară o a treia condiție, ca săvârșirea faptelor de comerț să se facă în nume propriu.

O persoană nu devine comerciant decât dacă săvârșește fapte de comerț obiective, cu caracter profesional, în nume propriu, independent și pe riscul său.

Această condiție asigură delimitarea sub aspect juridic a comerciantului de auxiliarii folosiți de acesta în activitatea sa, care sunt reprezentanți ai comerciantului.

Săvârșind fapte de comerț în nume propriu, comerciantul angajează numele și patrimoniul său în raporturile cu terții. În schimb auxiliarii, ca reprezentanți ai comerciantului, săvârșesc și ei fapte de comerț cu caracter profesional, dar în numele și pe seama comerciantului :

– astfel, prepusul este însărcinat cu comerțul patronului său fie în locul unde acesta îl exercită, fie în alt loc (art 392 Cod Comercial)

– tot astfel comișii pentru negoț sunt reprezentanții însărcinați cu exercitarea comerțului în alte localități (art 402 Cod Comercial)

– comișii călători pentru negoț sunt reprezentanții însărcinați cu exercitarea comerțului în alte localități (art 402 Cod Comercial)

În toate cazurile, într-cât reprezentanții săvârșesc faptele de comerț nu în nume propriu, ci în numele și pe seama altuia, ei nu au calitatea de comerciant, acestaă calitate aparține comerciantului care le-a dat împuternicirea.

Situația este asemănătoare și în cazul administratorilor societăților comerciale. Obligațiile și răspunderile administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute de legea societăților comerciale.

Trebuie menționat faptul că și asociații din societatea în nume colectiv și asociații comanditați din societatea în comandită, nu dobândesc prin simpla calitate de asociat și calitatea de comerciant.

Însă nu este exclusă posibilitatea ca un asociat să aibă calitatea de comerciant dobândită anterior. Într-adevăr, potrivit legii, societatea poate fi constituită nu numai de către necomercianți, ci și de comercianți sau de necomercianți împreună cu comercianții.

O problemă controversată este aceea legată de calitatea de comerciant în cazul săvârșirii faptelor de comerț prin persoane interpuse.

Exemplu : exercitarea comerțului de către debitorul supus procedurii de lichidare judiciară prin intermediul altei persoane.

Calitatea de comerciant o are persoana interpusă, deoarece ceea ce interesează este numele sub care se săvârșesc faptele de comerț.

B. Dobândirea calității de comerciant de către societățile comerciale

Condiții de dobândire a calității de comerciant

Potrivit art 7 Cod Comercial, pe lângă persoanele fizice, au calitatea de comerciant și societățile comerciale. În prezent, trebuie să admitem că sunt avute în vedere societățile comerciale reglementate de Legea nr 31/1990, și anume :

– societatea în nume colectiv

– societatea în comandită simplă

– societatea pe acțiuni

– societatea în comandită pe acțiuni

– societatea cu răspundere limitată

Totodată, dispozițiile legale menționate privesc și societățile comerciale (societăți pe acțiuni și societăți cu răspundere limitată) constituite prin reorganizarea întreprinderilor de stat în temeiul legii nr 15/1990.

Trebuie observat că, spre deosebire de cazul persoanelor fizice pentru care sunt prevăzute condițiile dobândirii calității de comerciant, în cazul societăților comerciale, art 7 Cod Comercial se mulțumește cu precizarea că ele au calitatea de comerciant, fără să arate în ce condiții dobândesc această calitate.

Deosebirea de reglementarea juridică se explică prin specificul celor două categorii de comercianți. Persoana fizică are în principiu, vocația oricărei profesiuni pentru a deveni comerciant, legea cere ca ea să îndeplinească anumite condiții : să săvârșească fapte de comerț obiective, în mod profesional și în nume propriu.

Societatea comercială are o unică finalitate; ea se constituie în scopul de a desfășura o activitate comercială; societatea este comercială numai dacă obiectul ei, prevăzut obligatoriu în actul constitutiv, constă în săvârșirea uneia sau mai multor fapte de comerț obiective *art 1 din Legea nr 31/1990). Exercitarea activității comerciale este rațiunea de a fi a societăților comerciale. În consecință, pentru a dobândi calitatea de comerciant, societatea comercială trebuie să se constituie cu respectarea condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

Prin urmare, persoana fizică dobândește calitatea de comerciant prin exercitarea comerțului cu caracter profesional, pe când societatea comercială dobândește calitatea de comerciant ab origine, prin însăși constituirea ei, independent de săvârșirea vreunui fapt de comerț.

Așa cum s-a spus deosebit de plastic, persoanele fizice " devin " comercianți, în timp ce societățile comerciale " se nasc " comercianți.

În calitate de comerciant, societatea comercială are toate obligațiile profesionale prevăzute de lege pentru comercianți.

C. Calitatea de comerciant a altor persoane juridice

Unele probleme se pun referitor la calitatea de comerciant a altor persoane juridice decăt societățile comerciale. Avem în vedere : statul și unitățile administrativ-teritoriale, regiile autonome, organizațiile cooperatiste și fundațiile

Statul și unitățile administrativ-teritoriale

Articolul 8 Cod Comercial prevede că : "statul, județul și comuna nu pot avea calitatea de comerciant". Deși nu are calitatea de comerciant, statul poate săvârși anumite fapte de comerț și ca urmare raporturile juridice care iau naștere sunt supuse legilor comerciale. Concluzia este valabilă și pentru unitățile administrativ-teritoriale.

De remarcat este faptul că : săvârșirea de fapte de comerț de către stat și unitățile administrativ-teritoriale privește numai serviciile publice de gestiune privată, adică serviciile publice industriale și comerciale.

Regiile autonome

Referitor la regiile autonome înființate în temeiul Legii nr 15/1990, se pune problema de a ști dacă ele au sau nu calitatea de comerciant. Potrivit legii nr 15/1990, regiile autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale (art 2). Ele sunt persoane juridice și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară (art 3). Prin activitatea desfășurată, regiile autonome trebuie să-și acopere cheltuielile din veniturile realizate și să obțină profit (art 6).

Având în vedere toate aceste caracteristici, concluzia care se impune este aceea că regiile autonome au calitatea de comerciant.

În sprijinul acestei concluzii pot fi invocate și dispozițiile art 1, alin 2 din Legea nr 26/1990, care prevăd că, în sensul acestei legi, sunt comercianți și regiile autonome.

Calitatea de comerciant a regiei autonome se dobândește din momentul înființării sale, după caz, prin hotărâre a guvernului sau prin decizia organului administrației publice locale.

Într-cât au calitatea de comerciant, regiile autonome sunt supuse unor reglementări care sunt aplicabile și societăților comerciale : legea impozitului pe profit, legea privind organizarea și funcționarea controlului financiar, legea contabilității, etc.

Organizațiile cooperatiste

Potrivit legii, organizațiile cooperatiste desfășoară o activitate de producere și desfacere de mărfuri, de prestări servicii, etc **

Într-cât prin desfășurarea acestei activități se urmărește obținerea de profit, ea are un caracter comercial. În consecință, organizațiile cooperatiste au calitatea de comerciant. Organizațiile cooperatiste dobândesc calitatea de comerciant de la data înființării lor, în condițiile legii.

Asociațiile și fundațiile

Potrivit legii, scopul înființării asociațiilor și fundațiilor este desfășurarea unei activități dezinteresate (activitate culturală, sportivă, caritabilă, etc), iar nu obținerea unui profit.

Deci asociațiile și fundațiile nu au calitatea de comerciant.

Cu toate că nu au calitatea de comerciant, asociațiile și fundațiile pot săvârși anumite fapte de comerț. În acest sens, art 40 din Legea nr 21/1924 recunoaște asociațiilor dreptul "să facă întreprinderi economice, întru-cât acestea sunt în legătură cu scopul principal al asociațiunii",de exemplu o asociație organizează un restaurant pentru membrii săi.

Dovada calității de comerciant a unei persoane fizice

În cazul unei persoane fizice, întru-cât calitatea de comerciant se dobândește prin săvârșirea faptelor de comerț obiective cu caracter profesional, înseamnă că această calitate se poate proba numai prin reprezentarea unor dovezi în care să rezulte că persoana în cauză a săvârșit efectiv una sau mai multe fapte de comerț prevăzute la art 3 Cod Comercial ca profesiune obișnuită și în nume propriu.

Deci calitatea de comerciant nu se consideră probată cu dovezi privind existența autorizației administrative de exercitare a comerțului, înmatricularea în registrul comerțului, titulatura de comerciant folosită în anumite înscrisuri, dobândirea unui fond de comerț, plata unor impozite pe profit, etc.

Dovada calității de comerciant a societății comerciale

În cazul societății comerciale, calitatea de comerciant se dobândește prin însăși constituirea societății. Deci calitatea de comerciant a societății comerciale se poate proba prin dovedirea constituirii societății, în condițiile prevăzute de lege. Un mijloc de dovadă care ar putea fi folosit este copia certificată de pe înmatricularea în registrul comerțului a societății comerciale (art 4 din Legea nr 26/1990).

Încetarea calității de comerciant a persoanei fizice

În cazul persoanei fizice, de vreme ce calitatea de comerciant se dobândește prin săvârșirea unor fapte de comerț obiective cu caracter profesional, înseamnă că persoana în cauză nu mai săvârșește fapte de comerț ca profesiune.

Încetarea calității de comerciant a societăților comerciale

În cazul societăților comerciale, întru-cât dobândirea calității de comerciant este legată de însăși constituirea societății comerciale ca persoană juridică, înseamnă că această calitate se pierde în momentul când societatea încetează să mai existe ca persoană juridică. Întru-cât dobândirea de către societatea comercială a calității de comerciant nu este legată de săvârșirea faptelor de comerț, ci exclusiv de constituirea societății, încetarea activității societății nu duce la pierderea calității de comerciant.

Societatea comercială își încetează existența prin dizolvare sau lichidare.

Cunoașterea calității de comerciant

Cunoașterea calității de comerciant a unei persoane fizice sau juridice prezintă importanță practică din mai multe puncte de vedere, precum :

1. Statutul juridic al comercianților cuprinde atât norme referitoare la disciplina financiară și contabilă, întinderea răspunderii, efectele încetării plăților, procedurile de executare colectivă asupra bunurilor debitorului pentru datoriile sale comerciale (falimentul, lichidarea judiciară, etc), procedura executării (ca de pildă protestul cambiilor, etc), cât și garanții specifice acestei profesiuni.

2. Comercianții au obligația să-și consemneze activitățile care le efectuează în registre anume care constituie mijloacele de probă în justiție (de regulă împotriva lor, dar și în favoarea lor).

3. Obligația de înscriere în registrul comerțului pentru controlul unor autorități publice, precum Ministerul Finanțelor, asupra activității sale.

4. Actele săvârșite de comerciant în activitatea sa sunt acte de comerț obiective, iar datoriile sunt prezumate a fi făcute în interesul comerțului, fiind supuse legilor comerciale, chiar dacă la actele juridice respectiv participă și un necomerciant.

5. Calitatea de comerciant continuă și după radierea lui din registrul comerțului, dacă încetarea plății a fost anterioară radierii; pentru persoanele juridice această calitate continuând până la ultimul act de lichidare.

4. Condiții de exercitare a activității comerciale(a profesiei de comerciant)

În această situație avem de-a face cu principiul libertății comerțului – statul este obligat să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Art 48 din Constituție dispune că alegerea profesiei este liberă, că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, rezultând astfel următorul fapt :

dacă alegerea profesiei este liberă, înseamnă că orice persoană are libertatea să exercite o profesie comercială, în funcție de dorințele și interesele sale.

Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaște anumite limite stabilite de lege, care au un fundament diferit. Astfel, legea stabilește anumite condiții speciale privind capacitatea persoanei fizice de a desfășura o activitate comercială. Prin lege sunt instituite unele incapacități care sunt menite să protejeze anumite persoane punându-le la adăpost de consecințele grave ale unei profesii comerciale.

Apoi legea stabilește anumite incompatibilități, decăderi și interdicții din dreptul de a face comerț, precum și anumite autorizații pentru a putea desfășura o activitate comercială. Ele au ca scop protecția interesului general, adică respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri.

Capacitatea persoanei fizice cerută pentru a fi comerciant

Cu privire la capacitate, trebuie făcută distincție între capacitatea persoanei fizice de a face acte de comerț izolate și capacitatea cerută pentru a fi comerciant.

În privința capacității cerute pentru a fi comerciant, Codul Comercial cuprinde unele dispoziții speciale privitoare la minor și femeia căsătorită (art 10-21). Aceste dispoziții trebuie să fie interpretate în lumina dispozițiilor legale actuale privind capacitatea persoanelor fizice de a încheia actele juridice.

În temeiul dispozițiilor Codului Comercial și ale Decretului nr 31/1954 privind persoanele fizice și juridice, o persoană fizică are capacitatea de a fi comerciant dacă are capacitate deplină de exercițiu.

Incapacitățile

Având în vedere aceleași dispoziții ale Codului Comercial și Decretului nr 31/1954, nu au capacitatea de a fi comerciant : minorul și persoana fizică sub interdicție.

Întru-cât aceste persoane sunt lovite de incapacitate, ele nu pot dobândi calitatea de comerciant, chiar dacă săvârșesc fapte de comerț în condițiile art 7 Cod Comercial.

a) Minorul – nu are capacitatea de a fi comerciant persoana care are condiția juridică de minor.

Incapacitatea de a fi comerciant privește pe orice minor. Deci ea se referă nu numai la minorul sub 14 ani, care este lipsit de capacitatea de exercițiu, ci și la minorul care a împlinit această vârstă, care are capacitate de exercițiu restrânsă.

În concepția Codului Comercial, vârsta minimă pentru recunoașterea capacității de a fi comerciant este de 18 ani.

b) Persoana pusă sub interdicție – potrivit art 14 Cod Comercial, persoana pusă sub interdicție nu poate fi comerciant și nici continua comerțul. Neavând discernământ din cauza alienației ori debilității mintale, persoana în cauză este pusă sub interdicție. În consecință, legea interzice acestei persoane să înceapă ori să continue un comerț.

Unele precizări sunt necesare cu privire la capacitatea de a fi comerciant a persoanei pusă sub curatelă.

Instituirea curatelei constă în numirea de către autoritatea tutelară a unei persoane în calitate de curator, cu sarcina de a reprezenta interesele persoanei în cauză, persoană care din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, deși capabilă, nu poate să-și administreze bunurile sau să-și apere interesele în condiții mulțumitoare.

Aceasta înseamnă că strict juridic persoana pusă sub curatelă nu este lipsită de capacitatea de a fi comerciant, cu toate că exercitarea comerțului este dificil de realizat, deoarece implică asistența permanentă a curatorului, ceea ce nu este de natură să satisfacă exigențele profesiunii de comerciant.

Incompatibilitățile, decăderile, interdicțiile și autorizările

Incompatibilități – activitatea comercială are prin definiție un caracter speculativ, în sensul că ea urmărește obținerea unui profit. Acest caracter face ca activitatea comercială să nu poată fi exercitată de persoanele care au anumite funcții sau profesii legate de interesele generale ale societății. Legea interzice persoanelor care au asemenea funcții sau profesii să exercite comerțul cu caracter profesional.

Astfel prin chiar Constituția României se prevede că funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior (art 123). O prevedere identică există și în privința procurorilor (art 131) și judecătorilor Curții Constituționale (art 142).

Deci persoanele care au funcțiile de judecător, procuror sau judecător al Curții Constituționale, nu pot exercita profesiunea de comerciant.

Tot astfel, prin HG nr 667/1991 se instituie o incompatibilitate pentru funcționarii publici. În acest scop este interzis funcționarilor publici să facă acte de comerț, să ia lucrări în antrepriză sau pământ în arendă. Deci cât timp o persoană va avea calitatea de funcționar public, ea nu poate avea și calitatea de comerciant.

O altă categorie de persoane care nu pot exercita profesiunea de comerciant sunt ofițerii și diplomații.

În sfârșit, în mod tradițional, se consideră că incompatibilitatea de a fi comerciant există și în privința celor care exercită profesii liberale (avocații, notarii publici, medicii, arhitecții, etc).

Astfel, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț (art 12, lit c din legea nr 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat).

Apoi exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu "desfășurarea unor activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse" (art 35, lit b din legea nr 36/1995 asupra notarilor publici și a activității notariale).

În sfârșit, exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu "comerțul cu produse farmaceutice" (art 7, lit a din legea nr 74/1995 pen

tru exercitarea profesiei de medic). Concluzia care se impune este că medicul poate desfășura activitate comercială, în calitate de comerciant, fiindu-i interzis numai comerțul cu produse farmaceutice.

Decăderile

Desfășurarea activității comerciale impune respectarea de către comercianți a dispozițiilor legale care privesc ordinea publică și bunele moravuri. În cazul încălcării acestor dispoziții legale, comercianții trebuie să suporte rigorile legii. Asigurarea legalității și moralității activității comerciale, precum și protejarea demnității profesiunii comerciale, impun ca în cazul săvârșirii unor fapre grave, comercianții să fie decăzuți din dreptul de a exercita o profesiune comercială.

Interdicțiile

În anumite cazuri, exercitarea activității comerciale este supusă unor interdicții. Decretul-lege nr 54/1990 a stabilit condițiile privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative de către persoanele fizice în mod independent ori în asociații cu scop lucrativ (fără personalitate juridică) sau asociații familiale.

Prin HG nr 201/1990, dată în aplicarea Decretului-lege nr 54/1990, au fost stabilite categoriile orientative de activități care pot fi organizate, precum și categoriile de activități care sunt sustrase liberei inițiative (Anexa 1).Pentru ocrotirea unor interese generale ale societății, de ordin economic, social sau moral, anumite activități nu se pot exercita pe baza liberei inițiative (ex: extracția și prelucrarea țițeiului, fabricarea spirtului, etc).

Autorizațiile

Desfășurarea de către persoane fizice, în mod independent ori în cadrul unei societăți familiale, a unor activități comerciale, permise inițiativei private, este condiționată de existența unei autorizații administrative eliberată de organele administrației publice locale (art 28 din decretul-lege nr 54/1990).

Scopul autorizației este să asigure verificarea de către organul administrativ a îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru exercitarea activității comerciale pe baza liberei inițiative.

CAPITOLUL II

PUBLICITATEA PRIN REGISTRUL COMERȚULUI

SECȚIUNEA I

A. Rolul publicității prin registrul comerțului

Caracterizare generală.

Publicitatea prin registrul comerțului este reglementată prin legea nr 26/1990 privind registrul comerțului.

Potrivit reglementărilor legale, comercianții sunt obligați ca înainte de începerea comerțului să se înmatriculeze în registrul comerțului și totodată să ceară înscrierea în același registru a unor mențiuni privind actele și faptele prevăzute de lege.

Conform prevederilor legii nr 12/1998, comercianții sunt persoanele fizice care exercită în mod obișnuit acte de comerț, societățile comerciale, regiile autonome și organizațiile cooperatiste, exceptând însă țăranii și meseriașii care își desfac produsele din gospodăria proprie.

Înregistrările impuse de lege au drept scop să asigure, prin intermediul registrului comerțului, o evidență privind existența și activitatea comercianților. Această evidență are un caracter strict profesional și este organizată pentru ocrotirea intereselor generale ale societății, ale terțelor persoane și intereselor comercianților înșiși.

Importanța și implicațiile economice și sociale pe care le are activitatea comercială impun instituirea unui cadru juridic corespunzător, care să asigure buna desfășurare a acestei activități. Recunoscând libertatea comerțului, statul stabilește, în interesul societății, regulile după care se desfășoară activitatea comercială. Între aceste reguli sunt și cele referitoare la înmatricularea comercianților într-o evidență oficială care să cuprindă datele esențiale necesare cunoașterii comercianților și a unor acte și fapte ale acestora, cu implicații pentru activitatea comercială.

Prin centralizarea acestor date, registrul comerțului constituie o bancă de date oficială, privitoare la comercianți, la care poate apela orice interesat.

Pentru terțele persoane care ar dori să stabilească raporturi de afaceri cu un anumit comerciant, registrul comercial reprezintă o sursă de informații sigură asupra bonității comerciantului respectiv.

Prin înmatricularea și înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute de lege, se asigură opozabilitatea acestora față de terți. Sub acest aspect registrul comerțului reprezintă instrumentul publicității legale a activității comerciale.

Pentru comercianți, datele cuprinse în registrul comerțului pot juca un anumit rol în atragerea clientelei. Totodată prin înregistrările operate în registrul comerțului se asigură protecția firmei comerciale, a emblemei și a altor drepturi ale comerciantului.

B. Organizarea publicității prin registrul comerțului.

1.Precizări prealabile. Legea nr 26/1990 reglementează organizarea publicității prin registrul comerțului, organele însărcinate să realizeze publicitatea și documentele care asigură publicitatea.

2. Structura organizatorică. Registrul Comerțului se ține de către Oficiul registrului comerțului care este organizat în fiecare județ și în municipiul București, pe lângă Camera de Comerț și Industrie teritorială. Deci potrivit legii nr 12/1998, Oficiile Registrelor Comerțului sunt organizate la nivelul fiecărei reședințe de județ și în Municipiul București, funcționând pe lângă Camerele de Comerț și Industrie ale României. Oficiul Registrului Comerțului al Municipiului București, care conform legii nr 12/1998, art 52, a devenit Oficiul Registrului Comerțului al Municipiului București și Județului Ilfov, va funcționa conform modificărilor aduse de legea nr 348/2001, art 2, ca Oficiu al Registrului Comerțului al Municipiului București de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, iar pentru județul Ilfov se înființează Oficiul Registrului Comerțului al județului Ilfov de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului Ilfov.

La nivel național se ține registrul central al Comerțului de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, care funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (art 2 din legea nr 12/1998).

În județele în care nu sunt înființate camere de comerț și industrie, oficiile registrului comerțului se organizează și funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie teritorială, stabilită de Camera de Comerț și Industrie a României. Camera de Comerț și Industrie a României și camerele de comerț și industrie teritoriale vor asigura condițiile necesare funcționării sistemului informatic unitar al Registrului Comerțului.

Potrivit legii nr 12/1998, oficiul registrului comerțului are următoarele caracteristici :

– structura organizatorică, numărul de personal și nivelul de salarizare a personalului oficiilor registrului comerțului din județe și din Municipiul București se stabilesc în mod unitar de către Camera de Comerț și Industrie a României.

În același mod se stabilesc normele de organizare și funcționare interioară a oficiilor. Personalul necesar funcționării oficiilor registrului comerțului se încadrează prin concurs de către camerele de comerț și industrie teritoriale, cheltuielile necesare funcționării și fondurile de salarizare asigurându-se din bugetul camerelor de comerț și industrie teritoriale (art 10).

– pentru operațiunile efectuate, oficiul registrului comerțului percepe taxe, potrivit unui tarif stabilit de Camera de Comerț și Industrie a României împreună cu Ministerul Finanțelor. Din taxele percepute, o cotă de 8% se cuvine Oficiului Național al Registrului Comerțului care se încasează prin Oficiul registrului comerțului care efectuează înregistrarea și se virează lunar acestui Oficiu Național al Registrului Comerțului. Deasemenea o cotă de 2% din taxele percepute pentru înregistrările care se efectuează în baza încheierilor judecătorilor delegați, se va vira lunar de către fiecare cameră de comerț și industrie teritorială Ministerului Justiției (art 11).

Organizarea și funcționarea oficiului registrului comerțului pe lângă camerele de comerț și industrie este pe deplin explicabilă. Activitatea oficiului este strâns legată de activitatea camerelor de comerț și industrie care sunt organizații profesionale ale comercianților. Prin această organizare se asigură o largă accesibilitate la informațiile privind pe comercianți și activitatea lor.

Înregistrările în registrul comerțului se fac de către oficiile teritoriale ale registrului comerțului. Orice mențiune sau înmatriculare efectuată trebuie comunicată, în termen de 15 zile de la efectuare, Oficiului Național al Registrului Comerțului.

3.Documentele de publicitate

De reținut este faptul că registrul comerțului care se ține de către Oficiul registrului comerțului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea comercianților persoane fizice și un altul pentru înregistrarea comercianților persoane juridice. Pentru fiecare an se va deschide un registru care se ține în sistem computerizat. Fiecare comerciant va purta un număr de ordine, începând de la numărul unu, în fiecare an.

Oficiul registrului comerțului va ține și dosare, pentru fiecare comerciant, cu actele depuse, înregistrările efectuate în registrul comerțului evidențiindu-se și în dosarul comerciantului.

Modul de ținere al registrului, precum și de efectuare a înregistrărilor sunt stabilite prin normele emise de Camera de Comerț și Industrie a României și Ministerul Justiției.

4. Caracterul publicității efectuate prin registrul comerțului

Potrivit articolului 4 din legea nr 12/1998, registrul comerțului este public. Deci orice persoană interesată poate lua cunoștință de înregistrările cuprinse în registrul comerțului. În acest sens, legea prevede că oficiul registrului comerțului este obligat să elibereze pe cheltuiala solicitantului, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registrul comerțului, ca și de pe actele prezentate la efectuarea înregistrărilor.

De asemenea, oficiul registrului comerțului are obligația să elibereze certificate care să ateste că un anumit act sau fapt este sau nu înregistrat.

Potrivit legii, actele menționate pot fi cerute și eliberate și prin corespondență. Prin reglementarea caracterului public al registrului comerțului, legea consacră un instrument eficace de protecție pentru toți cei care au anumite interese legate de activitatea comercială.

SECȚIUNEA II

C. Efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului

1.Obligațiile comercianților privind înregistrarea în registrul comerțului

Potrivit art 1 din legea nr 12/1998, comercianții au obligația ca, înainte de începerea comerțului, să ceară înmatricularea în registrul comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului, să ceară înscrierea în același registru al comerțului a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.

Prin urmare, înregistrarea în registrul comerțului cuprinde o dublă obligație a comercianților; o primă obligație care trebuie îndeplinită înainte de începerea activității comerciale, constă în înmatricularea în registrul comerțului; și o a doua obligație care urmează să fie îndeplinită în cursul exercitării activității comerciale și la încetarea ei privește înscrierea în registrul comerțului a unor mențiuni privind actele și faptele prezăvute de lege.

Înmatricularea și efectuarea mențiunilor în registrul comerțului sunt obligații care revin exclusiv comercianților. În sensul legii nr 12/1998, comercianții sunt persoanele fizice care exercită în mod obișnuit acte de comerț, societățile comerciale, regiile autonome și organizațiile cooperatiste.

În privința persoanelor fizice sunt avute în vedere persoanele care au calitatea de comerciant, în condițiile art 7 din Codul Comercial, adică săvârșesc fapte de comerț obiective, în mod profesional și în nume propriu.

Referitor la societățile comerciale, legea vizează atât societățile comerciale constituite în baza legii nr 31/1990, inclusiv societățile cu participare de capital străin, cât și societățile comerciale constituite în condițiile legii nr 15/1990.

În concepția legii nr 12/1998, dispozițiile legii privind înregistrarea în registrul comerțului nu se aplică meseriașilor și țăranilor care își desfac produsele din gospodăria proprie. Însă, în măsura în care săvârșesc fapte de comerț, în condițiile art 3 pct 1 și 2 și art 7 din Codul Comercial, meseriașii și agricultorii dobândesc calitatea de comerciant și în consecință, au obligația de a se înmatricula în registrul comerțului.

Deoarece legea nr 12/1998 scutește de obligația de înmatriculare în registrul comerțului numai pe meseriași și agricultori, înseamnă că această obligație revine tuturor comercianților inclusiv persoanele care fac comerț ambulant, cărăușilor (micii comercianți), etc. Într-adevăr, art 34 din Codul Comercial scutește aceste persoane numai de obligația de a ține registrele comerciale.

2. Înmatricularea în registrul comerțului

Art 3 din legea nr 12/1998 prevede că înmatricularea în registrul comerțului se face în temeiul unei cereri care se adresează oficiului registrului comerțului din județul sau municipiul București, în care comerciantul va avea sediul.

Prin sediu, legea înțelege locul unde persoana fizică urmează să exercite comerțul sau locul unde se va afla sediul persoanei juridice potrivit actului său de înființare.

Cererea de înmatriculare se întocmește și se semnează, după caz, de comerciantul persoană fizică (personal ori prin mandatar cu procură specială și autentică), de un administrator sau un asociat al societății comerciale, de reprezentantul legal al regiei autonome sau organizației cooperatiste.

Cererea de înmatriculare trebuie să cuprindă anumite elemente diferențiate pe categorii de comercianți, care sunt stabilite în legea nr 12/1998.

În cazul înmatriculării în registrul comerțului a comerciantului persoană fizică, cererea de înmatriculare trebuie să cuprindă :

– mențiuni privind persoana comerciantului

– numele și prenumele

– domiciliul

– cetățenia

– data și locul nașterii

– starea civilă

– averea și modul de evaluare al acesteia

– activitatea comercială anterioară

– mențiuni privind la

– firma comercială și sediul acesteia

-obiectul comerțului,cu precizarea domeniului și a activitățiiprincipale (în concordanță cu autorizația pentru exercitarea comerțului)numărul, data și organul emitent al autorizației pentru exercitarea comerțului (art 13 din legea nr 12/1998)

Cererea de înmatriculare va fi însoțită de acte doveditoare ale datelor din cerere, iar Oficiul va înscrie în registrul comerțului toate datele din cerere.

Toate aceste mențiuni se vor înscrie în registrul comerțului. Pentru dovedirea specimenului de semnătură, comerciantul va semna în registrul comerțului, în prezența judecătorului delegat sau a conducătorului oficiului ori a înlocuitorului acestuia, care va certifica semnătura.

În absența comerciantului, semnătura în registru poate fi înlocuită prin prezentarea acesteia legalizată de notarul public, conform prevederilor art 18 din lege.

În privința societăților comerciale, cererea de înmatriculare în registrul comerțului trebuie să cuprindă datele prevăzute în încheierea de înmatriculare a judecătorului delegat, adică mențiunile actului constitutiv (art 39 alin 2 din legea nr 31/1990).

Cu privire la regiile autonome, cererea de înmatriculare trebuie să cuprindă :

actul de înființare, denumirea, sediul și dacă este nevoie, emblema acesteia

obiectul de activitate, cu precizarea domeniului și a activității principale

unitățile componente ce pot intra în relații contractuale cu terții, persoanele împuternicite să le reprezinte și limitele puterilor conferite (art15 din legea nr 12/1998)

În sfârșit, organizațiile cooperatiste se înmatriculează în registrul comerțului, cu respectarea reglementărilor privind cooperația meșteșugărească, cooperația de consum și cooperația de credit (art 16 din lege).

Cererea de înmatriculare în registrul comerțului a unei societăți comerciale va fi semnată cel puțin de un administrator, sau, după caz, de reprezentantul acestuia, ori, în condițile legii, de orice asociat, iar pentru regiile autonome, companii naționale, societăți naționale sau organizații cooperatiste, de către persoanele împuternicite, potrivit legii, să le reprezinte.

Dovedirea specimenului de semnătură a administratorilor și, după caz, a reprezentanților societăților comerciale, precum și a reprezentanților regiilor autonome și organizaților cooperatiste se face în aceleași condiții ca și în cazul comerciantului persoană fizică.

În toate cazurile de mai sus, cererea de înmatriculare în registrul comerțului trebuie însoțită de actele doveditoare ale mențiunilor pe care aceasta le cuprinde. La orice înmatriculare în registrul comerțului se vor menționa numărul și data încheierii judecătorului delegat.

Cererea de înmatriculare în registrul comerțului trebuie făcută în termen de 15 zile, dacă legea nu prevede alt termen. Acest termen curge de la o dată diferită, în funcție de categoria comercianților, astfel:

de la data autorizării exercitării comerțului, în cazul comercianților persoane fizice

de a data autentificării actului constitutiv, în cazul societăților comerciale

de la data actului de înființare, în cazul regiilor autonome și organizațiilor cooperatiste. Aceeași dată este valabilă și în cazul companiilor naționale, societăților naționale și organizațiilor cooperatiste

Trebuie arătat că în cazul sucursalelor, comerciantul are obligația să ceară înmatricularea acestora la oficiul registrului comerțului de la sediu fiecărei sucursale.

Cererea de înmatriculare trebuie să cuprindă elementele prevăzute de lege pentu înmatricularea comerciantului și să menționeze oficiul unde a fost înmatriculată firma sediului principal (art 23 din legea nr 12/1998).

Oficiul registrului comerțului de la sediul sucursalei are obligația să transmită oficiului registrului comerțului de la sediul principal al comerciantului un extras de pe înregistrarea efectuată, pentru a fi menționată în registrul comerțului respectiv.

În cazul în care un comerciant își are sediul principal al comerțului său în străinătate și înființează sucursale în România, acestea vor fi supuse dispozițiilor legii nr 12/1998. În consecință, înmatricularea se va face la oficiul registrului comerțului de la sediul sucursalei sau filialei (art 24 din legea nr 12/1998).

Dacă o societate cu sediul în străinătate înființează mai multe sucursale în țară, documentele de constituire și alte acte ale aceleiași societăți, necesare pentru înmatricularea unei sucursale, se depun numai la una din sucursale.

3. Înregistrarea mențiunilor în registrul comerțului

După înmatricularea comerciantului, în cursul exercitării comerțului, pot interveni unele acte sau fapte privitoare la comerciant, care modifică elementele consemnate de comerciant în registrul comerțului.

Toate aceste modificări trebuie aduse la cunoștința celor interesați. În acest scop, legea prevede obligația comerciantului de a cere înscrierea în registrul comerțului a unor mențiuni privind actele și faptele intervenite în cursul exercitării și la încetarea comerțului.

Art 21 din legea nr 12/1998 prevede că se vor înregistra în registrul comerțului mențiuni referitoare la :

actele juridice care au ca obiect fondul de comerț (donația, vânzarea, locațiunea, gajul), precum și oricare acte care aduc modificări înmatriculărilor sau mențiunilor, ori care fac să înceteze firma ori fondul de comerț

modificări privind numele, cetățenia, data și locul nașterii reprezentantului. Dacă dreptul de reprezentare privește numai o anumită sucursală ori filială, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala sau filiala. Semnătura reprezentantului va fi dată în condițiile art 18 alin 2 și 3 din lege (Pentru dovedirea specimenului de semnătură, comerciantul va semna la oficiul registrului comerțului, în prezența judecătorului delegat sau conducătorului oficiului ori înlocuitorul acestuia, care va certifica semnătura. În absența comerciantului, semnătura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea unui specimen legalizat de notarul public).

drepturile de proprietate industrială de care dispune comerciantul și anume (brevete de invenții, mărci de fabrică, de comerț și de serviciu, denumirile de origine, indicațiile de proveniență) ori drepturile asupra firmei,emblemei și alte semne distinctive prevăzute de lege, asupra cărora societatea comercială, regia autonomă, organizația cooperatistă sau comerciantul persoană fizică are un drept

hotărârea de divorț a comerciantului, precum și cea de împărțire a bunurilor comune, pronunțate în cursul exercitării comerțului

hotărârea de punere sub interdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum și hotărârea prin care se ridică aceste măsuri

deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment, după caz, precum și înscrierea mențiunilor corespunzătoare

hotărârea de condamnare a comerciantului pentru faptele penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie

orice altă modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate.

La încetarea activității comerciale, comerciantul este obligat să ceară Oficiului registrului comerțului radierea înmatriculării din registrul comerțului în care a fost înmatriculat. Radierea nu poate avea loc în cazul suspendării activității comerciale, ci numai la încetarea acesteia.

Cu privire la societățile comerciale, radierea poate interveni numai după terminarea operațiunilor de lichidare a societății (art 254 din legea nr 31/1990).

Cererea de înregistrare în registrul comerțului a mențiunilor privind actele și faptele arătate mai sus, trebuie făcută de comerciant în termen de cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.

Potrivit legii, înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate. În acest caz, termenul este de cel mult 30 de zile de la data când aceste persoane au cunoscut actul sau faptul care este supus înregistrării. Mai mult, pentru actele și faptele prevăzute de art 21, literele d,e, și g din legea nr 12/1998, înregistrarea mențiunilor se face din oficiu, pe baza copiei legalizate de pe dispozitivul hotărârii definitive a instanței judecătorești (art 7 din legea nr 12/1998).

Trebuie arătat că, prin reglementarea de către lege a posibilității înregistrării mențiunilor și la cererea altor persoane sau din oficiu, comerciantul nu este scutit de obligația de a cere efectuarea mențiunilor. Nerespectarea acestei obligații de către comercanți, persoane fizice sau juridice, atrage consecințele prevăzute de lege.

4. Procedura efectuării înregistrărilor în registrul comerțului

Potrivit art din legea nr 12/1998, înregistrarea în registrul comerțului a înmatriculării și a mențiunilor privind actele și faptele prevăzute de lege, se face numai pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești definitive, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.

Deci datorită importanței pe care o au înregistrările în registrul comerțului, ele sunt supuse verificării și deciziei judecătorului delegat pe lângă oficiul registrului comerțului.Excepțional în cazurile prevăzute de lege, înregistrările în registrul comerțului se pot efectua și în baza unei hotărâri

Într-adevăr, instanțele judecătorești sunt obligate să trimită oficiului

rămasă definitivă, prin care s-a dispus o asemenea măsură.

registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive și de pe încheierile ce se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege.

În aceste hotărâri și încheieri, instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului (potrivit art 7 din legea nr 12/1998).

Judecătorul delegat va putea să decidă asupra înregistrărilor solicitate numai după ce, în prealabil, au fost parcurse anumite formalități.

Cererea de înmatriculare sau de înscriere a unei mențiuni în registrul comerțului și actele anexate, sunt verificate de către agentul oficiului registrului comerțului, care certifică, pe cerere, semnătura comerciantului, respectiv a reprezentantului acestuia, precum și respectarea prevederilor legale privind conținutul cererii.

Cererea împreună cu actele anexate și cu registrul comerțului în care au fost date semnătura și specimenul de semnătură, se prezintă judecătorului delegat la sediul oficiului, pentru a decide asupra înregistrării.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, judecătorul delegat va dispune prin încheiere, înmatricularea comerciantului, respectiv înregistrarea mențiunii solicitate în registrul comerțului. În temeiul încheierii date, agentul oficiului va înscrie în registrul comerțului toate datele din cererea care a făcut obiectul încheierii.

Înregistrarea se operează în registrul comerțului în termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat; în cazul înmatriculării unei societăți comerciale, înregistrarea se face în termen de 24 de ore de la data la care încheierea judecătorului delegat a devenit irevocabilă (art 2 din legea nr 12/1998).

Prin înregistrarea în registrul comerțului a unei cereri de înmatriculare, comerciantul persoană fizică sau juridică dobândește un număr de înmatriculare sub care va figura în registrul comerțului, fiind obligat a-l menționa pe facturi,scrisori,comenzi,tarife și alte documente întrebuințate în comerț.

Oficiul registrului comerțului va elibera comerciantului o dovadă a înregistrării efectuate, care va fi, după caz, certificatul de înmatriculare sau certificatul de înscriere a mențiunii în registrul comerțului.

Încheierile judecătorului delegat, privitoare la înmatriculare sau înregistrarea mențiunilor în registrul comerțului sunt supuse numai recursului (art 60 din legea nr 31/1990).

5. Controlul legalității înregistrărilor în registrul comerțului

Așa cum am arătat, înregistrările în registrul comerțului se fac în baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești definitive. Dar, completarea registrului, cu datele din cererea la care se referă încheierea, respectiv hotărârea judecătorească definitivă dată, se face de către agenții oficiului registrului comerțului.

De aceea, potrivit art 8 din legea nr 12/1998, legalitatea operațiunilor efectuate de oficiul registrului comerțului face obiectul unui control efectuat de către unul din judecătorii tribunalului, delegat anual de președintele tribunalului respectiv.

Potrivit legii, controlul efectuat de judecătorul delegat pentru acea operațiune, nu apără de răspundere personalul oficiului care execută operațiunile în registrul comerțului, pentru conformitatea acestora cu legea (conform art 8 alin 3 din legea nr 12/21998).

D. Efectele înregistrărilor în registrul comerțului

Rolul de publicitate al înregistrărilor

În sistemul legii nr 12/1998, înmatricularea și mențiunile în registrul comerțului au un rol de publicitate, cu efecte opozabile terților.

Înmatricularea în registrul comerțului nu produce efecte constitutive cu privire la calitatea de comerciant, în privința comerciantului persoană fizică. Această calitate se dobândește așa cum am arătat, prin săvârșirea faptelor de comerț, în condițiile art 7 din Codul Comercial.

În privința societăților comerciale, înmatricularea în registrul comerțului are ca efect dobândrea personalității juridice (conform art 40 din legea nr 31/1990).

Întru-cât au un rol de publicitate, înregistrările făcute în registrul comerțului, cu respectarea legii, sunt prezumate a fi cunoscute de către terți, fără ca aceștia să poată opune necunoașterea lor.

Potrivit legii, persoana care are obligația de a cere o înregistrare, nu poate opune terților actele sau faptele neînregistrate. În mod excepțional aceste acte sau fapte neînregistrate pot fi opuse terților dacă se face dovada că ele erau cunoscute de către aceștia.

Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului (art 5 din legea nr 12/1998).

Data înregistrării în registrul comerțului este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în registru (art 26 din legea nr 12/1998).

După înmatricularea în registrul comerțului, comerciantul este obligat să menționeze pe toate documentele folosite, numărul de ordine sub care este înmatriculată firma în registrul comerțului și anul înmatriculări (art 29 din legea nr 12/1998).

E. Calea de atac împotriva înregistrărilor efectuate în registrul comerțului

Radierea înregistrărilor

Înregistrările în registrul comerțului, privind un anumit comerciant, pot fi păgubitoare pentru alți comercianți sau chiar și pentru necomercianți. De aceea, orice persoană fizică sau juridică care se consideră prejudiciată printr-o înmatriculare ori printr-o mențiune în registrul comerțului, are dreptul să ceară anularea sau modificarea titlului în baza căruia s-a făcut înmatricularea sau mențiunea, precum și radierea acesteia, în afară de cazurile în care nu are alte căi legale de atac, pentru a obține aceasta (art 1 din legea nr 348/2001).

Cererea de radiere se depune și se menționează în registrul comerțului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului respectiv.

În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerțului înaintează cererea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ, tribunalului din acel județ. Tribunalul se pronunță asupra cereri prin hotărâre, cu citarea părților.

Hotărârea judecătorească de soluționare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare, pentru părțile prezente, și de la comunicare, pentru părțile lipsă. Hotărârea judecătorească irevocabilă se comunică oficiului registrului comerțului, pentru a fi menționată în registru, pecheltuiala părții care a introdus cererea.

F. Sancțiunile nerespectării obligațiilor privind efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului.

Precizări prealabile

Nerespectarea de către comerciant a obligațiilor legale privind înmatricularea și înscrierea mențiunilor în registrul comerțului atrage după sine sancțiunile prevăzute de lege. Aceste sancțiuni sunt civile sau penale în funcție de obligația încălcată.

Amenzile civile

Se sancționează cu plata unei amenzi civile comerciantul care nu respectă dispozițiile legii și termenul prevăzut pentru înmatricularea sau înregistrarea unei mențiuni în registrul comerțului, ori pentru depunerea semnăturii ori a unor acte cerute de lege (art 44 din legea nr 12/1998).

Amenda civilă este de la 50.000 lei la 500.000 lei.

Amenda civilă este de la 100.000 lei la 1.000.000 lei în cazul în care înmatricularea, mențiunea, depunerea semnăturii sau a actului sunt în sarcina unei societăți comerciale. Dacă sunt mai multe persoane obligate la îndeplinire, amenda se aplică pentru fiecare din ele. Amenda prevăzută de la 50.000 lei la 500.000 lei se aplică deasemenea persoanelor vinovate de nevirarea cote din taxele datorate Oficiului Național al Registrului Comerțului și Ministerului Justiției (potrivt art 11 din legea nr 12/1998) sau de necomunicarea datelor (prevăzute la art 9 alin 3 din aceeași lege). Amenda cuprinsă între 100.000 lei și 1.000.000 lei se aplică și reprezentanților societăților comerciale amendate (potrivit dispozițiilor art 44 alin 2 din legea nr 12/1998).

Comercianții care nu respectă obligația de a menționa pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte și orice alte documente întrebuințate în comerț, numărul de înregistrare din registrul comerțului și anul înregistrării, vor fi sancționați prin hotărâre judecătorească, cu amendă civilă cuprinsă între 50.000 lei și 500.000 lei, iar în caz de repetare a omisiunii, cu amendă civilă între 100.000 lei și 1.000.000 lei.

Sesizarea instanței pentru aplicarea amenzilor civile prevăzute la art 44 alin 1 și 2 din legea nr 12/1998, se poate face de către orice persoană interesată, precum și de camera de comerț și industrie teritorială pe lângă care funcționează oficiul registrului comerțului la care s-a făcut înscrierea acestei firme.

Amenzile civile sunt supuse regimului de drept comun al amenzilor civile prevăzut în Codul de procedură civilă și se aplică de instanța judecătorească pe a

cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta (art 47 din legea nr 12/1998).

c)Sancțiunile penale

Potrivit legii, se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 100.000 lei la 5.000.000 lei, dacă potrivit legii, fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, persoana care, cu rea credință, a făcut declarații inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o mențiune în registrul comerțului (art 48 din legea nr 12/1998).

Instanța care pronunță hotărârea de condamnare va dispune și rectificarea ori radierea înmatriculării ori mențiunii inexacte.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA ȘI ȚINEREA CONTABILITĂȚI ACTIVITĂȚII COMERCIALE

1.Importanța organizării și ținerii contabilității activității comerciale

O altă obligație profesională a comercianților este aceea de a avea o evidență a activității comerciale pe care o desfășoară. Această evidență se realizează prin organizarea și ținerea contabilității activității comerciale.

Altfel spus, această organizare și ținere a contabilității activității comerciale se face în partidă dublă și de întocmire a bilanțului contabil conform legii nr 82/1991- legea contabilității.

Trebuie menționat faptul că obiectul de studiu al contabilității ca știință este patrimoniul unităților economice, instituțiilor publice, organizațiilor obștești, patrimoniu ce este definit ca un ansamblu de drepturi și obligații, ansamblu căruia îi corespund bunurile economice care reprezintă forma concretă, fizică, materială a patrimoniului.

Potrivit legii nr 82/1991, fiecare comerciant este obligat :

-să țină anumite registre de contabilitate în care să consemneze operațiunile cu caracter patrimonial, efectuate în cursul exercitării comerțului

-să facă recapituarea lor periodică, prin întocmirea inventarului și bilanțului

Trebuie știut faptul că atât inventarierea, cât și bilanțul, sunt procedee specifice contabilității. Bilanțul contabil este cel mai reprezentativ procedeu specific contabilității prin care se realizează dubla reprezentare a patrimoniului.

Registrele de contabilitate reprezintă principalul instrument de cunoaștere, gestiune și control al patrimoniului comerciantului și al rezultatelor obținute de acesta în activitatea comercială.

Prin înregistrările cuprinse în registre, ca și prin recapitulările periodice realizate prin inventar și bilanț, comerciantul poate fi la curent cu mersul activității sale comerciale și să ia măsurile corespunzătoare care se impun.

Registrele de contabilitate prezintă interes și în raporturile comercianților cu terții. Potrivit legii, aceste registre pot fi folosite ca mijloace de probă în litigiile dintre comercianți, privind raporturile comerciale dintre aceștia.

Prin intermediul registrelor de contabilitate se poate exercita un control asupra corectitudinii desfășurării activității comercianților. Totodată, pe baza înregistrărilor din aceste registre, organele fiscale stabilesc impozitele care urmează a fi achitate de către comercianți.

În sfărșit, registrele de contabilitate asigură furnizarea informațiilor necesare stabilirii patrimoniului național, precum și întocmirii balanțelor financiare și a bilanțului pe ansamblul economiei naționale.

2.Reglementarea legală.

Obligațiile care le revin comercianților privind evidența activității comerciale sunt stabilite în Codul Comercial, Carta I, titlul IV, intitulat : Despre registrele comercianților (art 22-24). Sunt prevăzute registrele obligatorii, înregistrările pe care trebuie să le cuprindă, precum și anumite reguli privind ținerea și păstrarea registrelor.

Această reglementare, expresie a condițiilor existente la data adoptării Codului Comercial, nu mai era îndestulătoare. Este motivul pentru care s-a adoptat o nouă reglementare prin legea contabilității nr 82/1991.

Întru-cât prin adoptarea noii legi nu se abrogă expres dispozițiile Codului Comercial, înseamnă că dispozițile acestuia sunt aplicabile în măsura în care nu sunt contrare prevederilor legii nr 82/1991.

3.Obligația organizării și conducerii contabilității

Persoanele obligate să organizeze și să țină contabilitatea proprie

Potrivit articolului 1 din legea nr 82/1991, modificată și completată, au obligația de a organiza și de a conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității: societățile/companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice cu scop lucrativ.

Aceleași prevederi se aplică și în cazul instituțiilor publice, asociațiilor și celorlalte persoane juridice cu și fără scop lucrativ, precum și persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități independente.

Deci cu privire la activitatea comercială, organizarea și ținerea contabilității constituie o obligație a comercianților. Aceștia sunt, potrivit articolului 7 din Codul Comercial, persoanele fizice care săvârșesc fapte de comerț obiective în mod profesional și în nume propriu, și societățile comerciale, precum și persoanele juridice care au calitatea de comerciant.

b) Situația micilor comercianți

Articolul 34 din Codul Comercial prevede că dispozițiile privitoare la registrele comercianților nu se aplică comercianților care fac micul trafic ambulant, cărăușilor sau acelor al căror comerț nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

Potrivit doctrinei, aceste persoane, care sunt denumite micii comercianți, sunt scutite de obligația de a mai ține registrele comerciale, datorită volumului redus de activitate și insuficientei lor pregătiri pentru îndeplinirea unei asemenea obligații.

De remarcat este faptul că legea nr 82/1991 stabilește obligația de a organiza și ține contabilitate proprie pentru toate persoanele fizice care au calitatea de comerciant, fără nici o excepție. Legea prevede numai că Ministerul Finanțelor Publice poate scuti de folosirea unora dintre registrele de contabilitate (art 20).

Deci, întru-cât obligația privind organizarea și ținerea contabilității are caracter general, în măsura în care persoanele prevăzute de art 34 din Codul Comercial au calitatea de comerciant, dobândită în condițiile art 7 din Codul Comercial, ele au obligația profesională care revine comercianților, cu facilitățile pe care legea le acordă.

4. Organizarea și conducerea contabilității

Principii generale. Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din administrarea persoanelor juridice și fizice prevăzute în art 1 din legea nr 82/1991, trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile guvernamentale și alți utilizatori.

Contabilitatea instituțiilor publice asigură informații ordonatorilor de credite, cu privire la execuția bugetelor de venituri și cheltuieli, patrimoniul aflat în administrare, precum și pentru întocmirea contului general anual de execuție a bugetului de stat, a contului anual de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, precum și a conturilor anuale de execuție ale bugetelor locale.

Deoarece contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, trebuie menționat faptul că :

în contabilitate, noțiunea de bunuri economice se înlocuiește cu noțiunea de active patrimoniale, care la rândul lor pot fi de două feluri:

active imobilizate

active circulante

Activele imoblilizate sunt reprezentate de bunuri sau valori utilizate pe o perioadă relativ îndelungată. Deși păstrează forma inițială, activele imobilizate își transmit valoarea sau se autovalorifică treptat.

Activele imobilizate se împart la rândul lor în trei categorii :

active imobilizate necorporale

active imobilizate corporale

active imobilizate financiare

Activele circulante sunt foarte diverse și se caracterizează prin faptul că își schimbă forma de prezentare, se consumă, se transformă și își transmit valoarea integral asupra produselor, lucrărilor și serviciilor.

În contabilitate, noțiunea de drepturi se înlocuiește cu noțiunea de capitaluri proprii.

Capitalurile proprii sunt reprezentate de contribuțiile asociaților sau acționarilor la înființarea unității patrimoniale sau ulterior, precum și din capitalizarea profitului.

În contabilitate noțiunea de obligații se înlocuiește cu noțiunea de datorii.

Datoriile sunt cunoscute sub următoarele denumiri :

surse atrase – care reprezintă datorii care nu sunt purtătoare de dobândă și care rezultă din relațiile cu furnizorii, cu personalul, cu clienții, cu bugetul statului, cu asociații, precum și cu alte persoane fizice sau juridice. Aceste datorii reprezintă surse atrase pe termen scurt.

surse împrumutate – care se obțin de la bănci, instituții ale statului, organisme internaționale, alte persoane fizice sau juridice, și sunt purtătoare de dobândă

Revenind la organizarea și ținerea contabilității, potrivit legii, răspunderea revine persoanei care are obligația gestionării patrimoniului.

Ministerul Finanțelor Publice elaborează norme contabile și emite reglementările în domeniul contabilității, planul de conturi general, modelele situațiilor financiare, registrele și formularele comune privind activitatea financiară și contabilă, normele metodologice privind întocmirea și utlizarea acestora.

Reglementările contabile pentru instituțiile de credit, unitățile de asigurare-reasigurare, precum și pentru unitățile care operează pe piața de capital se elaborează de Banca Națională a României, de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și se aprobă de Ministerul Finanțelor Publice.

Potrivit art 5 din legea nr 82/1991 (cu modificările și completările aduse ulterior), comercianții au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale. Aceste situații financiare anuale sunt de fapt bilanțuri contabile, care potrivit noilor modificări aduse legii nr 82/1991, poartă această denumire.

Categoriile de persoane fizice și juridice care pot ține contabilitatea în partidă simplă, precum și sistemul de raportare al acestora se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.

Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională, iar contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională, cât și în valută.

Pentru necesitățile proprii de informare, persoanele prevăzute în art 1 din legea nr 82/1991, cu excepția instituțiilor publice, pot opta pentru întocmirea situațiilor financiare și într-o monedă stabilă.

Înregistrările în contabilitate se fac cronologic și sistematic, potrivit planurilor de conturi și normelor emise în condițiile legii.

Orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile și imobile se face la valoarea de achiziție, de producție sau la prețul pieței, după caz, în timp ce creanțele și datoriile se înregistrează la valoarea lor nominală.

Comercianții au obligația să efectueze inventarierea generală a patrimoniului, adică a elementelor de activ și pasiv:

la începutul activității

cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării sale

în cazul fuziunii sau încetării activității.

Ministerul Finanțelor Publice poate să scutească de obligația inventarierii anuale.

Evaluarea elementelor deținute cu ocazia inventarierii și prezentarea acestora în situațiile financiare anuale se fac potrivit normelor și reglementărilor contabile.

Reevaluarea activelor imobilizate se face, cu excepțiile prevăzute de reglementările legale, la valoarea justă a acestora. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizați. Plusul sau minusul rezultat din reevaluare se recunoaște în contabilitate potrivit reglementărilor contabile elaborate în acest sens.

Deoarece contabilitatea trebuie condusă în partidă dublă, ca umare a dublei înregistrări, pentru cunoașterea situației financiare se face diferența dintre cele două partide : debit și credit și se obține soldul.

Fiecare operațiune patrimonială este supusă unei duble înregistrări la activ și la pasiv, reprezentată într-un cont în registru. Capitalurile și datoriile poartă denumirea de pasive sau surse patrimonale. Cu cât activitatea este mai complexă, cu atât numărul de conturi este mai mare. Planul de conturi general cuprinde nouă clase, fiecare clasă conținând subdiviziuni de conturi.

Cele nouă clase sunt :

clasa I : conturi de capital

clasa II : conturi de imobilizări

clasa III : conturi de stocuri și producție în curs de execuție

clasa IV : conturi de terți

clasa V : conturi de trezorerie

clasa VI : conturi de cheltuieli

clasa VII : conturi de venituri

clasa VIII : conturi speciale

clasa IX : conturi de gestiune

Evaluarea elementelor patrimoniale are o importanță deosebită pentru stabilirea unei situații reale, deoarece pe baza situației financiare anuale se stabilesc beneficiile și implicit dividendele pentru asociați.

Documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la art 1 din legea nr 82/1991, sunt situațiile financiare anuale, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare, a fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată.

Pentru instituțiile publice, documentul oficial de prezentare a situației patrimoniului aflat în administrarea statului și a unităților administrativ-teritoriale și a execuției bugetului de venituri și cheltuieli este situația financiară trimestrială și anuală.

Societățile comerciale care dețin participații în capitalul altor societăți comerciale, denumite în continuare societăți comerciale de grup, vor întocmi și vor prezenta și situații financiare anuale consolidate în conformitate cu reglementările specifice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice în acest scop.

Revenind la organizarea și conducerea contabilității, trebuie menționat faptul că răspunderea în acest caz la persoanele prevăzute la art 1 din legea nr 82/1991, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.

Persoanele prevăzute la art 1 organizează și conduc contabilitatea de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare și răspund împreună cu personalul din subordine de organizarea și conducerea contabilității, în condițiile legii.

Contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări servicii și de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert contabil, respectiv contabil autorizat, care răspund potrivit legii.

Pentru persoanele juridice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte și care nu au personal calificat încadrat, potrivit legii, sau contracte de prestări servicii în domeniul contabilității încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate, Ministerul Finanțelor Publice stabilește, în funcție de evoluția inflației și de dezvoltarea profesiei, limitele valorice privind nivelul cifrei de afacei de la care există obligația de a încheia contracte pentru întocmirea situațiilor financiare anuale, numai de către persoane fizice sau juridice calificate, autorizate.

Instituțiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte sau care nu au personal încadrat cu contract individual de muncă, potrivit legii pot încheia contracte de prestări servicii pentru conducerea contabilității și întocmirea situațiilor financiare trimestriale și anuale, cu societăți comerciale de expertiză contabilă sau cu persoane fizice autorizate, conform legii. Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achizițiile de bunuri și servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu această destinație.

Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar și alte drepturi și obligații, precum și efectuarea de operațiuni economice fără să fie înregistrate în contabilitate sunt interzise.

Prin lege se stabilesc obiectul contabilității patrimoniului și modul de ținere a contabilității. Obiectul contabilității patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile și imobile, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile comerciantului, precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute de acesta.

Modul de ținere a contabilității este diferit, în funcție de categoria bunurilor, astfel :

contabilitatea imobilizărilor se ține pe categorii și pe fiecare obiect de evidență

contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric, în condițiile stabilite de reglementările legale

contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinația lor, după caz.

contabilitatea veniturilor bugetare, fondurilor speciale și veniturilor extrabugetare se ține pe subdiviziunile clasificației bugetare

contabilitatea clienților și furnizorilor, a celorlalte creanțe și datorii se ține pe categorii, precum și pe fiecare persoană fizică sau juridică

Comerciantul nu este obligat să conducă personal contabilitatea, acest lucru putând fi realizat prin reprezentantul său (potrivit art 50 din Codul Comercial).

Contabilitatea instituțiilor publice finanțate din credite bugetare, fonduri speciale și venituri extrabugetare asigură înregistrarea plăților de casă și a cheltuielilor efective, pe subdiviziunile clasificației bugetare, potrivit bugetului aprobat.

Pentru finanțarea cheltuielilor în limita prevederilor din bugetele apobate, instituțiile publice au obligația organizării și conducerii evidenței angajamentelor bugetare în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice în acest scop.

În contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește lunar, cumulat de la începutul anului, iar rezultatul definitv al exercițiului se stabilește la închiderea acestuia. Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinațiile prevăzute de lege.

Pierderea contabilă se acoperă din profitul exercițiului și cel reportat, din rezerve, capital social și din alte resurse financiare proprii, potrivit nomelor emise de Ministerul Finanțelor Publice și hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților, după caz. La instituțiile publice, rezultatul execuției bugetare se stabilește anual, prin închiderea conturilor de cheltuieli efective și a conturilor de surse din care au fost efectuate.

Registrele de contabilitate

Art 20 din legea nr 82/1991 prevede că principalele registre ce se folosesc în contabilitate sunt :

registrul-jurnal

registrul-inventar

cartea mare

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate.

Art 22 din Codul Comercial prevede însă ca registre obligatorii pentru comercianți :

registrul-jurnal

registrul-inventar

registrul copier

Cum se poate observa, există unele asemănări și deosebiri între cele două reglementări (adică între legea nr 82/1991 și Codul Comercial).

Între ambele reglementări sunt reținute : registrul-jurnal și registrul-inventar. Deosebirile între cele două reglementări privesc felurile registrelor și obligativitatea ținerii registrelor.

În privința felurilor registrelor, observăm că în noua reglementare nu se mai impune ținerea registrului copier. În acest registru, comerciantul era obligat să copieze, în ordine cronologică, toate scrisorile referitoare la activitatea sa comercială, pe care le expedia altor comercianți (art 25 din Codul Comercial).

Dat fiind că legea nr 82/1991 stabilește anumite reguli speciale privind documentele justificative pe baza cărora se fac înregistrările în contabilitate, registrul copier apare fără valoare.

Noua reglementare consacră însă un registru care nu este reglementat în Codul Comercial. Este vorba de registrul cartea mare. Acest registru s-a folosit în trecut, chiar în absența unei consacrări în Codul Comercial, dar ca registru facultativ.

Cu privire la obligativitatea ținerii registrelor, trebuie observat că, potrivit art 22 din Codul Comercial, registrul-jurnal, registrul-inventar și registrul copier erau considerate obligatorii. În schimb, art 20 din legea nr 82/1991 consacră numai implicit obligația ținerii registrului-jurnal, registrului-inventar și a registrului cartea mare, cu posibilitatea pentru Ministerul Finanțelor Publice de a excepta de la folosirea unora dintre aceste registre.

Evidența contabilă a activității comerciantului este reglementată și de Codul Comercial, art 23-34, titlul IV "Despre registrele comercianților".

Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate, lunar se întocmește balanța de verificare.

Persoanele prevăzute la art1 din lege, care utilizează sisteme informatice de prelucrare automată a datelor, au obligația să asigure respectarea normelor contabile și controlul datelor înregistrate în contabilitate, precum și păstrarea acestora pe suporturi tehnice.

Înregistrarea în contabilitate a operațiunilor determinate de fuziunea, divizarea sau încetarea, potrivit legii, a activității persoanelor prevăzute la art 1 se face pe baza documentelor corespunzătoare întocmite în asemenea situații.

Registrul-jurnal, registrul-inventar și cartea mare, precum și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția ștatelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.

În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementărilor emise în acest scop.

a) Registrul-jurnal

În acest registru, comerciantul este obligat să înregistreze zilnic* toate operațiunile comerțului său, adică" ce are să ia și ce are să dea … și în general tot ce primește și plătește sub orice titlu" (art 23 din Codul Comercial).

Deci, prin înregistrările pe care le cuprinde, registrul-jurnal constituie o oglindă a actelor juridice pe care comerciantul le-a săvârșit în activitatea sa comercială, în ordinea succesiunii lor.

Potrivit legii, în registrul-jurnal se înscriu și cheltuielile făcute de comerciant pentru nevoile proprii și ale familiei sale.

b) Registrul-inventar

În acest registru, comerciantul copiază inventarul patrimoniului său. Așa cum am arătat, comerciantul este obligat să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la termenele stabilite de lege. Inventarul privește averea sa mobilă și imobilă, datoriile și creanțele comerciantului (art 24 din Codul Comercial).

c) Registrul cartea mare

Un asemenea registru se ține de comercianții care au o activitate cu volum mare și cu o complexitate ridicată. Cartea mare este un registru de conturi personificate, iar contabilitatea se face în partidă dublă, în sensul că fiecare operațiune comercială dă naștere unei duble înregistrări.

Situații financiare anuale

Potrivit noilor modificări și completări aduse legii nr 82/1991, bilanțul contabil va purta denumirea de situație financiară anuală.

Pentru a putea stabili rezultatele activității desfășurate, comerciantul este obligat ca, pe baza înregistrărilor din registrele de contabilitate, să întocmească situația financiară anuală (sau bilanțul contabil).

În concepția legii, bilanțul contabil este documentul oficial de gestiune al comerciantului. El trebuie să constituie o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de comerciant.

Situațile financiare anuale se compun din : bilanț, contul de profit și pierderi, anexe și raportul de gestiune.

Persoanele prevăzute la art 1 din lege au obligația să întocmească situații financiare anuale, inclusiv în situația fuziunii, divizării sau încetării activității acestora, în condițiile legii.

Pentru regiile autonome, societățile comerciale și societățile / companiile naționale în care statul deține cel puțin 20% din capitalul social, precum și pentru celelalte persoane juridice, Ministerul Finanțelor Publice poate stabili întocmirea și depunerea situațiilor financiare și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar.

Societățile comerciale încadrate prin reglementări speciale în categoria microîntreprinderilor aplică reguli contabile specifice, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice. Situațiile financiare anuale pentru microîntreprinderi se compun din bilanț și cont de profit și pierdere. Instituțiile publice întocmesc situații financiare trimestriale și anuale, care se compun din bilanț, cont de execuție bugetară și anexe.

Exercițiul financiar începe de la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie, cu excepția primului an de activitate, când acesta începe de la data înmatriculării comerciantului în registrul comerțului. Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, poate aproba ca exercițiul financiar să înceapă și să se încheie și la alte date decât cele prevăzute mai sus.

Întocmirea situațiilor financiare anuale trebuie să fie precedată obligatoriu de inventarierea generală a elementelor de activ și de pasiv și a celorlalte bunuri și valori aflate în gestiune și administrare, potrivit normelor emise în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice.

Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea și depunerea

situațiilor financiare anuale, vor fi corectate în anul în care acestea se constată, potrivit reglementărilor contabile date în aplicarea legii.

Situațiile financiare anuale, după aprobare, se publică în condițiile prevăzute de reglementările legale. Situațiile financiare anuale se păstrează timp de 50 de ani.Instituțiile publice și celelalte persoane juridice, ai căror conducători au calitatea de ordonatori de credite, depun un exemplar din situațiile financiare trimestriale și anuale la organul ierarhic superior, la termenele stabilite de lege.

Ministerele, celelalte organe ale administrației publice, autoritățile publice și unitățile administrativ-teritoriale, ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite, depun la Ministerul Finanțelor Publice un exemplar din situația financiară trimestrială și anuală, potrivit normelor de la termenele stabilite de acesta.

Situația financiară anuală este supusă verificării și certificării de către cenzori, contabili autorizați sau experți contabili, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor Publice.

Situația financiară anuală se întemeiază pe inventar și potrivt art 8 din legea nr 82/1991, comerciantul are obligația să efectueze inventarierea generală a patrimoniului său la începutul activității, cel puțin o data pe an, de-a lungul funcționării sale, în cazul fuziunii, divizării sau încetării activității, precum și în alte situații prevăzute de lege.

Situația financiaă anuală (sau bilanțul contabil) cuprinde două partide, și anume : activul și pasivul. Fiecare înscriere în bilanț se numește post. Înțelesul contabil al unor posturi este următorul : imobilizările necorporale sunt cheltuielile de constituire, de mărire a capitalului social, emisiune de obligații, cheltuielile de cercetare și dezvoltare, concesiuni, brevete, alte drepturi și valori similare. Aceste cheltuieli trebuie amortizate într-un anumit termen; imobilizările corporale sunt bunuri destinate exploatării : terenuri, clădiri, mașini și utilaje și altele de acest fel.

Amortizările reprezintă diminuarea valorii activului imobilizator, ca urmare a deprecierii lor prin uzură fizică sau morală, sau din alte cauze, iar acoperirea pierderilor prin noi bunuri are drept consecință o diminuare a beneficiilor.

Provizioanele se constituie pentru a preîntâmpina eventualele pierderi rezultate din deprecierea imobilizărilor, stocurilor de producție, a creanțelor. Și acestea conduc la diminuarea beneficiilor.

Contabilitatea trezoreriei statului și a instituțiilor publice

Contabilitatea trezoreriei statului se organizează și funcționează pe principiul execuției de casă și asigură înregistrarea operațiunilor de încasări și plăți, în conturi de venituri și cheltuieli deschise pe bugete, ordonatori de credite și subdiviziunile clasificației bugetare stabilite de Ministerul Finanțelor Publice.

În contabilitatea trezoreriei statului se deschid, pe seama ordonatorilor de credite, conturi distincte pentru creditele deschise și repartizate și pentru cheltuielile efectuate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale, precum și conturi de disponibilități din care se pot angaja și efectua plăți.

Contabilitatea trezoreriei statului asigură informații cu privire la derularea execuției bugetare în condiții de echilibru financiar, aprobată anual prin lege pentru fiecare buget, precum și în limita disponibilităților aflate în conturi*.

În contabilitatea trezoreriei statului se reflectă, în conturi distincte, împrumuturile de stat interne și externe primite pentru finanțarea deficitelor bugetare, precum și pentru alte acțiuni prevăzute de lege, plasamentele financiare efectuate din contul curent general al trezoreriei statului, precum și depozitele atrase de la instituțiile financiare și de la persoane fizice.

Organizarea contabilității trezoreriei statului se face în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și al unităților sale subordonate și cuprinde operațiunile privind execuția de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale; constituirea și utilizarea veniturilor extrabugetare și a fondurilor speciale; gestiunea datoriei publice interne și externe, precum și alte operațiuni financiare efectuate în contul organelor administrației publice centrale și locale.

Organizarea și conducerea contabilității trezoreriei statului se efectuează potrivit normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Contabilitatea execuției bugetelor locale se organizează și se conduce la nivelul unităților administrativ-teritoriale, potrivit normelor metodologice emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin aceasta se asigură înregistrarea operațiunilor privind : drepturile constatate, veniturile încasate, cheltuielile efectuate în executarea bugetelor locale, precum și obligațiile cu termene legale de plată până la data de 31 decembrie; evidența subvențiilor primite de la bugetul de stat și de la celelelalte bugete, precum și a sumelor defalcate din bugetul de stat, potrivit legii; gestiunea datoriei publice locale interne și externe; stabilirea rezultatului execuției bugetelor locale prin închiderea conturilor de venituri și cheltuieli.

Unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile și serviciile publice de subordonare locală, care au personalitate juridică și ai căror conducători au calitatea de ordonatori de credite, organizează și conduc contabilitatea veniturilor încasate, a cheltuielilor efectuate și a veniturilor extrabugetare, potrivit bugetului aprobat.

Contabilitatea execuției bugetului asigurărilor sociale de stat se organizează și se conduce în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și al unităților subordonate, potrivit normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice și asigură înregistrarea operațiunilor privind : bugetului asigurărilor sociale de stat prin închiderea conturilor de venituri și cheltuieli.

Instituțiile publice cu personalitate juridică, finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat, ai căror conducători au calitatea de ordonatori de credite, organizează și conduc contabilitatea veniturilor încasate și a cheltuielilor efectuate, precum și a veniturilor extrabugetare, potrivit bugetului aprobat.

5.Sancțiunile pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind organizarea și conducerea contabilității

Precizări prealabile- Nerespectarea de către comerciant a obligațiilor care îi revin cu privire la organizarea și conducerea contabilității se sancționează, în funcție de gravitatea faptei, cu amenzi contravenționale ori sancțiuni penale, în condițiile legii nr 82/1991.

Neținerea registrelor sau neținerea lor în condițiile legii are și alte consecințe.

Astfel, comerciantul este lipsit de mijlocul de dovadă pe care i l-ar fi putut oferi registrele regulat ținute (conform art 50 și 52 din Codul Comercial).

Apoi, comerciantul poate fi pedepsit ca bancrutar fraudulos, în condițiile art 276 din legea nr 31/1990.

Amenzi contravenționale

Anumite încălcări ale legii nr 82/1991 constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni. Faptele considerate contravenții sunt prevăzute în art 38 din legea nr 82/1991. Acestea sunt următoarele :

1. deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar și alte drepturi și obligații, precum și efectuarea de operațiuni economice fără să fie înregistrate în contabilitate

2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la :

a) utilizarea și ținerea registrelor de contabilitate

b) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse

c) efectuarea inventarierii

d) întocmirea și auditarea situațiilor financiare anuale

e) întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice stabilite de Ministerul Finanțelor Publice

f) nedepunerea declarației din care să rezulte că persoanele prevăzute la art 1 din legea nr 82/1991 nu au desfășurat activitate

3. prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare

Aceste încălcări ale legii se sancționează cu amendă (art 39 din lege), astfel :

– contravențiile prevăzute la art 38, punctul 1 se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 100.000.000 lei

– cele prevăzute la punctul 2, literele c și d se sancționează cu amendă de la 4.000.000 lei la 50.000.000 lei

– cele prevăzute la punctul 2, literele a și b se sancționează cu amendă de la 3.000.000 lei la 40.000.000 lei

– cea prevăzută la punctul 2, litera e, se sancționează cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei

– cea prevăzută la punctul 2, litera f, se sancționeză cu amendă de la 1.000.000 lei la 2.000.000 lei

– cea prevăzută la punctul 3 se sancționează cu amendă de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei

Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, poate modifica nivelul amenzilor prevăzute, în funcție de rata inflației.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de persoanele cu atribuții de control financiar și de alte persoane anume împuternicite de Ministerul Finanțelor Publice.

Sancțiunile penale

Efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu bună știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii (art 40 din legea nr 82/1991).

CAPITOLUL IV

EXERCITAREA COMERȚULUI ÎN LIMITELE CONCURENȚEI LICITE

Libertatea concurenței în economia de piață

1.Noțiunea de concurență

În economia de piață, forma modernă de organizare a activității economice acționează în mod liber, pe baza proprietății private și în concordanță cu legea cererii și ofertei.

Între agenții economici care produc aceleași mărfuri ori servicii, există o luptă permanentă pentru atragerea clientelei pentru mărfurile și serviciile oferite pe piață.

Deci, o componentă intrinsecă a economiei de piață o constituie libera competiție, concurența dintre agenții economici.

Concurența este definită ca o confruntare între agenții economici pentru câștigarea și conservarea clientelei în scopul rentabilizării propriei activități.

Având în vedere rolul pozitiv, stimulativ, pe care îl are concurența în activitatea economică, dreptul trebuie să instituie cadrul juridic necesar pentru manifestarea acesteia.

În acest sens, însăși Constituția României prevede că statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție (art 134).

Concretizarea acestor exigențe constituționale s-a realizat pe plan legislativ prin adoptarea legii nr 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a legii nr 21/1996 asupra concurenței.

Deci, prin urmare, prin legi speciale sunt stabilite limitele în care trebuie să se manifeste libera concurență, precum și consecințele pe care le au încălcările acestor limite legale.

2. Concurența licită și concurența ilicită

În economia de piață, exercitarea concurenței constituie un drept al oricărui agent economic. Ca orice drept recunoscut și protejat de lege, dreptul la concurență trebuie exercitat cu bună credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți agenți economici, și cu respectarea legii și a bunelor moravuri. Numai dacă exercitarea concurenței are loc în aceste limite, concurența este licită sau loială.

Deci funcționarea economiei de piață este asigurată de concurența licită a agenților economici, pe fondul practicării libertăților comerciale.

În cazul exercitării abuzive a dreptului la concurență, a folosirii de mijloace nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurența este ilicită sau neloială, și în consecință este interzisă.

Întru-cât o asemenea exercitare a concurenței este păgubitoare pentru agenții economici lezați, cât și pentru însăși desfășurarea activității comerciale în ansamblul ei, legea instituie anumite măsuri menite să înlăture consecințele păgubitoare.

În condițiile legii nr 11/1991, modificată și completată prin legea nr 298/2001, art 1, comercianții sunt obligați să-și exercite activitatea cu bună credință, și potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale.

Concurența este protejată de lege sub un dublu aspect. Pe de o parte legea reprimă înțelegerile și practicile anticoncurențiale, monopoliste, care periclitează existența concurenței. Această protecție este asigurată prin legea nr 21/1996 asupra concurenței.

Pe de altă parte, legea are în vedere sancționarea folosirii unor mijloace nelicite de atragere a clientelei (concurența neloială). Această protecție face obiectul legii nr 298/2001 privind combaterea concurenței neloiale.

Ansamblul normelor legale care urmăresc protecția împotriva practicilor

anticoncurențiale și împotriva comportamentului abuziv al agenților economici în atragerea clientelei formează dreptul concurenței comerciale.

3. Protecția împotriva practicilor anticoncurențiale și a concentrărilor economice

a)Interdicția practicilor anticoncurențiale. Legea interzice înțelegerile anticoncurențiale și abuzul de poziție dominantă. Art 5 din legea nr 21/1996 interzice orice înțelegeri exprese sau tacite, între agenții economici sau asociații de agenți economici, precum și orice decizii de asociere sau practici concertate între aceștia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau o parte a acesteia.

Legea are în vedere înțelegerile referitoare la :

-fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale inechitabile

-limitarea sau controlul producției, distibuției, dezvoltării tehnologice sau investițiilor

-împărțirea piețelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului de vânzări și achiziții sau pe alte criterii

-aplicarea, în privința partenerilor comerciali, a unor condiții neegale la prestații echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială

-condiționarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestații suplimentare, care nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte

-participarea, în mod concertat, cu oferte trucate, la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte

-eliminarea de pe piață a altor concurenți, limitarea sau împiedicarea accesului pe piață și a libertății execitării concurenței de către agenții economici

-înțelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiți agenți economici fără o justificare rezonabilă

Prin art 6 din legea nr 21/1996 este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerțului ori prejudicierea consumatorilor.

Practicile abuzive pot consta în :

-impunerea, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor sau altor clauze contractuale inechitabile și refuzul de a trata cu anumiți furnizori sau beneficiari

-limitarea producției, distribuției sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor

-aplicarea, în privința partenerilor comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială

-condiționarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor, și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte

-realizarea de importuri fără competiție de oferte și tratative tehnico-comerciale uzuale, în cazul produselor și serviciilor care determină nivelul general al prețurilor și tarifelor în economie

-practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenților, sau vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea diferențelor prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni

-exploatarea stării de dependență economică în care se găsește un client sau furnizor față de un asemenea agent sau agenți economici și care nu dispune de o altă soluție alternativă în condiții echivalente, precum și ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate.

Limitarea concentrării economice.

Nevoile dezvoltării sau ale consolidării activității comerciale pot impune gruparea unor agenți economici pentru a realiza cooperarea și specializarea în activitatea concurențială.

Potrivit art 11 din legea nr 21/1996, concentrarea economică se realizează prin orice act juridic care fie operează transferul proprietății sau al folosinței asupra totalității ori a unei părți a bunurilor, drepturilor și obligațiilor unui agent economic, fie că are ca obiect sau ca efect să permită unui agent economic ori unei grupări de agenți economici de a exercita, direct sau indirect, o influență determinantă asupra unui alt agent economic sau mai multor agenți economici.

Cu privire la regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat, legea nr 15/1990 permite asocierea între acești agenți economici sau cu terțe persoane juridice sau fizice, române sau străine, în scopul creării de noi societăți comerciale în condițiile legii nr 31/1990 (art 35), precum și asocierea pe bază de contract de asociere, fără realizarea unei entități cu personalitate juridică (art 34).

Aceste modalități de concentrare a agenților economici pot fi folosite și de societățile comerciale constituite în condițiile legii nr 31/1990.

Dreptul de asociere trebuie exercitat potrivit finalității sale. Exercitarea abuzivă a acestui drept poate avea ca rezultat obstacularea concurenței.

De aceea, potrivit art 13 din legea nr 21/1996, sunt interzise concentrările economice care, având ca efect crearea sau consolidarea unei poziții dominante, conduc sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă pe piața românească sau pe o parte a acesteia, a liberei concurențe.

Sancționarea practicilor anticoncurențiale și a încălcării limitelor legale ale concentrării economice

Nerespectarea dispozițiilor legii nr 21/1996 atrage după sine :

răspunderea civilă

răspunderea contravențională

răspunderea penală

1.Răspunderea civilă

Potrivt legii, actele juridice cu caracter monopolist sunt sancționate cu nulitatea.

Astfel, orice angajament, convenții sau clauze contractuale, fie exprese sau tacite, publice sau oculte, care se raportează la o practică anticoncurențială prohibită, sunt nule de drept (art 54 din lege).

Apoi, instanța judecătorească poate dispune invalidarea contractelor sau clauzelor contractuale prin intermediul cărora se exploatează abuziv poziția dominantă ori se realizează o concentrare creatoare de profit dominantă (art 7, alin 1, litera a și b din lege).

În sfărșit, în cazul în care prin practica anticoncurențială s-a produs un prejudiciu, persoana vinovată răspunde pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat (art 64 din lege).

2. Răspunderea contravențională

Anumite abateri de la dispozițiile legii sunt considerate contravenții și se sancționează cu amendă:

omisiunea notificării unei concentrări economice

furnizarea de informații inexacte sau incomplete

încălcarea dispozițiilor legale care interzic înțelegerile ce au ca obiect sau pot avea ca efect practici anticoncurențiale și folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante prin recurgerea la fapte anticoncurențiale

încheierea unor operațiuni de concentrare economică cu încălcarea prevederilor legii,etc (art 55 și 56 din lege)

3.Răspunderea penală

Legea califică drept infracțiune, participarea frauduloasă și în mod determinant, a unei persoane fizice, la conceperea, organizarea sau realizarea practicilor monopoliste având drept scop încheierea de înțelegeri anticoncurențiale sau abuzul de pozițe dominantă (art 63 din lege).

4.Combaterea concurenței neloiale sau ilicite

Noțiunea de concurență neloială

Concurența neloială este o formă de concurență ilicită. Ea constă în săvârșirea de către comerciant, în scopul atragerii clientelei, a unor acte și fapte care contravin legii, bunelor moravuri în activitatea comercială și loialității profesionale.

În sensul legii nr 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, modificată și completată prin legea nr 298/2001, constituie concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială (art 2 din lege)

Legea nu arată în mod direct ceea ce înțelege prin uzanțe cinstite, ci indirect prin precizarea actelor și faptelor considerate manifestări ale concurenței neloiale.

Actele și faptele considerate de lege manifestări ale concurenței neloiale.

Actele și faptele pe care legea le califică drept concurență neloială sunt precizate în legea nr 298/2001 (art 4 și 5).

În doctrină, actele și faptele care constituie manifestări ale concurenței neloiale se clasifică în patru categorii, astfel :

confuzia

denigrarea

dezorganizarea

acapararea clientelei prin oferirea unor avantaje

confuzia

Prin confuzie se înțelege orice act prin care un comerciant folosește o firmă, emblemă sau o desemnare specială ori a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant (art 5, litera a din legea nr 298/2001).

Legea nu cere existența intenției de a prejudicia.

Intră în aceeași categorie și producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vânzare a unor mărfuri purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau comerciantului, în scopul de a induce în eroare pe ceilalti comercianti si beneficiari (art. 5, litera g din lege).

b) denigrarea

Acest act de concurenta neloiala constata in comunicarea sau raspandirea de catrea un comerciant, de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau mărfurilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunul mers al activității comerciantului lezat (art 4, litera d din lege).

Comunicarea făcută confidențial este socotită un act de concurență neloială numai când autorul comunicării știa că faptele nu corespund adevărului (art 4, litera e din lege).

c)dezorganizarea

Acest act de concurență neloială constă în destabilizarea activității comerciantului rival. El poate consta în oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte (art 4, litera a din lege) ori în dezvăluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete prvind activitatea acestuia, către un concurent (art 4, litera b din lege) sau în oferirea, promiterea – nemijlocit sau mijlocit, de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanților acestuia, pentru ca prin purtarea neloială să poată afla procedeele sale industriale (art 4, litera f din lege).

Dezorganizarea mai constă și în concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale (art 4, litera h din lege)

d)Acapararea clientelei prin oferirea unor avantaje

Acest act de concurență neloială constă în încheierea unor contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unei prestații în mod avantajos, cu condiția aducerii de către client a altor cumpărători, cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare (art 4, litera c din legea nr 298/2001).

Tot în această categorie, o altă faptă de concurență neloială este deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior de acel comerciant (art 4, litera g din lege).

Sancționarea actelor și faptelor de concurență neloială

Potrivit legii nr 298/2001, comercianții sunt obligați să își exercite activitatea cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite. Încălcarea acestei obligații atrage răspunderea civilă, răspunderea contravențională ori penală în condițiile legii.

1. răspunderea civilă – în cazul săvârșirii unui act de concurență neloială, comerciantul vinovat va putea fi obligat să înceteze sau să înlăture actul respectiv, să restituie documentele confidențiale însușite în mod ilicit de la deținătorul lor legitim și, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislației în vigoare (art 6 din legea nr 298/2001).

În caz de urgență, măsurile pot fi luate prin ordonanță președențială în condițiile art 581 și 582 din Codul de procedură civilă.

Dacă prin săvârșirea actelor și faptelor de concurență neloială prevăzute la art 4 și 5 din lege au cauzat daune patrimoniale sau morale, comerciantul prejudiciat are dreptul la despăgubiri pentru prejudicile suferite.

Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an. Acest termen curge de la data la care păgubitul a cunoscut ori ar fi trebuit să cunoască prejudiciul și pe cel care l-a cauzat, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

2.răspunderea contravențională

Săvârșirea unui act sau fapt prevăzut de art 4, lit a-h din legea nr 298/2001 constituie contravenție dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni.

Contravenția se sancționează cu o amendă al cărui cuantum este diferențiat în funcție de abaterea săvârșită.

Contravențiile prevăzute la lit a)-c) se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 100.000.000 le, iar cele prevăzute la literele d)-h) cu amendă de la 15.000.000 lei la 150.000.000 lei.

Sancțiunea poate fi aplicată și persoanelor juridice.

3.răspunderea penală

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei faptele prevăzute la art 5 din legea nr 298/2001, literele a-g:

folosirea unei firme, invenții, mărci, indicații geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant

punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității produsului ori serviciului

folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obținere a necesitat un efort considerabil sau a altor informații secrete în legătură cu acestea, transmise autorităților competente în scopul obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici noi

divulgarea unor informații prevăzute la punctul c), cu excepția situațiilor în care dezvăluirea acestor informații este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerț, dacă aceste informații provin de la autoritățile competente

divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, fără consimțământul deținătorului său legitim, ca rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial sau industrial

divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând autorităților publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice

producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenți, mărcile, indicațile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mjloacele publicitare și alte asemenea, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce n eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea părții vătămate ori la sesizarea Camerei de Comerț și Industrie teritorale sau a altei organizații profesionale, ori la sesizarea persoanelor împuternicite ale Oficiului Concurenței (art 8 din legea nr 298/2001).

În sfârșit, acțiunile izvorând dintr-un act de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărei rază teritorală se găsește sediul pârâtului sau inculpatului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului sau inculpatului.

BIBLIOGRAFIE

– Prof Dr Stanciu D Cârpenaru

Drept comercial român, Ediția a-II-a revizuită și completată, Editura ALL Educațional 1998

– Elena Cârcei

Drept comercial român, Curs pentru colegiile universitare, București, Editura ALL Beck 2000

– Dr Maria Rusu

Drept comercial, Editura Secolul XXI, Craiova 1995

– Dr Raul Petrescu

Drept comercial, Editura Oscar Prinț, București 1995

– Vasile Pătulea și Corneliu Turianu

Curs de drept comercial, Ediția a-II-a, București, Editura ALL Beck 2000

– Adrian Dumitru Crăciunescu și Vasile Pătulea

Tratat elementar de drept comercial român, București 1996

– Turcu Ion

Curs de drept comercial român, vol I, Cluj Napoca, Centrul de calcul și consultanță 1991

– Legea nr 26/1990 publicată în Monitorul Oficial nr 121 din 7 noiembrie 1990, privind publicitatea prin registrul comerțului

– Legea nr 12/1998 publicată în Monitorul Oficial nr 49 din 4 februarie 1998, privind legea nr 26/1990 modificată și completată

– Legea nr 348/2001 publicată în Monitorul Oficial nr 381 din 12 iulie 2001, pentru modificarea legii nr 26/1990 privind publicitatea prin registrul comerțului

– Legea contabilității nr 82/1991, modificată și completată în Monitorul Oficial nr 531 din 31 august 2001

– Legea nr 11/1991 publicată în Monitorul Oficial nr 24 din 30 ianuarie 1991, privind combaterea concurenței neloiale

– Legea nr 298 din 7 iunie 2001 publicată în Monitorul Oficial nr 313 din 12 iunie 2001, privind modificarea și completarea legii nr 11/1991

– Legea concurenței nr 21/1996, publicată în Monitorul Oficial nr 88 din 30 aprilie 1996

– Codul Comercial Român – Ediție îngrijită de Florin Ciutacu, București, Editura Sigma 2000