. Obligatiile Fiscale la Bugetul de Stat Si Modalitatile de Stingere a Acestora (s.c. Xyz S.a., S

OBLIGAȚIILE FISCALE LA BUGETUL DE STAT ȘI MODALITĂȚILE DE STINGERE A ACESTORA LA ,,S.C.ELECTROMONTAJ,,S.A. SUCEAVA

CAPITOLUL 1

ROLUL ȘI IMPORTANȚA IMPOZITELOR

1.1.Caracterizarea veniturilor bugetare

Formarea finanțelor este rezultatul unui proces istoric complex, de lungă durată, care a fost determinat de evoluția vieții sociale, de apariția și de dezvoltarea comunităților umane, dezvoltarea proprietății private, a forțelor de producție și a relațiilor marfă-bani, apariția statului și a mecanismului forței publice cu scopul asigurării condițiilor necesare acumulării de mijloace în vederea îndeplinirii funcțiilor sale.

O dată cu formarea statului au apărut și primele forme de finanțare:

Veniturile publice (dări, tributuri, biruri, impozite, taxe);

Cheltuieli publice (pentru întreținerea aparatului de stat, cheltuieli socio-culturale, cheltuieli militare).

Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor bănești, instituite prin lege care contribuie la constituirea fondurilor financiare ale acestuia, alcătuind sistemul veniturilor bugetare.

Din punct de vedere economico financiar, veniturile bugetare reprezintă forme valorice concrete prin care o parte din venitul național sau din alte resurse sunt concentrate la dispoziția statului prin înfăptuirea acțiunilor socio-culturale, dezvoltarea economiei naționale, ordinea publică.

Natura juridică și conținutul economic financiar al veniturilor bugetare sunt determinate de mai mulți factori:

-natura și caracterul orânduirii sociale;

-formele de proprietate asupra mijloacelor de producție;

-nivelul de dezvoltare al economiei naționale;

-rolul și atribuțiile statului;

Contribuțiile cu caracter obligatoriu

Sunt venituri fiscale ale căror nivel este din păcate limitativ și adesea insuficient pentru acoperirea nevoilor sociale.

Măsurile de majorare a nivelului acestora se bazează pe modificări ale sistemului fiscal (modificarea cotelor de impunere, introducerea unor taxe și impozite).

Resursele de trezorerie

Sunt antrenate pentru acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale, al bugetelor locale și a fondurilor speciale.

Resursele de trezorerie au caracter temporar și rambursabil, comportând un cost determinat de dobânda aferentă titlurilor de stat (certificate de depozit, bonuri de tezaur) precum și cheltuielile impuse de punerea și retragerea de pe piață a înscrisurilor respective.

Resursele financiare provenind din împrumuturi publice

Aceste resurse se gestionează prin sistemul trezoreriei publice reprezentând un mijloc de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii deficitului bugetar.

Emisiunea monetară fără acoperire

Aceasta finanțează temporar deficitul bugetar prin ridicarea nivelului inflației antrenându-se o sporire a resurselor fiscale, având totodată grave repercusiuni pe termen lung în plan economic și social.

Resursele financiare, aflate la dispoziția statului pentru acoperirea cheltuielilor publice sunt formate din venituri curente și venituri din capital, la care se adaugă donațiile și sponsorizările. Aportul cel mai însemnat la creșterea rezervelor statului îl au veniturile curente atât în bugetele de stat cât și în bugetele locale, care sunt mobilizate în principal din impozite directe și indirecte, ca resurse la redistribuire. Veniturile din capital sunt resurse ordinare, de mai mică importanță, reprezentând aproximativ 1% din totalul veniturilor publice.

În concluzie, sistemul veniturilor bugetare trebuie conceput, legiferat și aplicat astfel încât să permită alimentarea sistematică a bugetului de stat și a bugetelor locale cu suficiente resurse financiare și să stimuleze totodată activitatea economică și socială a contribuabililor.

Principalele pârghii le constituie impozitele și taxele, care pot servi drept instrumente de încurajare sau de frânare, de creștere sau de reducere a producției sau a consumului unor categorii determinante de produse, de impulsionare sau de limitare a exportului și importului unor mărfuri.

1.2.Principiile impunerii

Impunerea reprezintă un ansamblu de măsuri și operații care au ca scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau persoane juridice.

Impunerea are atât o latură politică cât și una de ordin tehnic (materializată în metode și tehnici folosite pentru determinarea bazei impozabile și a sumei impozitului).

Sub aspect politic, prin impunere se urmărește ca fiecare impozit să îndeplinească anumite cerințe, să corespundă obiectivelor social- economice ale politicii fiscale, să fie în concordanță cu anumite principii.

Formatorul unor astfel de principii a fost Adam Smith, reprezentantul de frunte al economiei politice clasice din a doua parte a secolului al XVIII-lea și primul sfert al secolului al XIX-lea, care consideră că la baza politicii fiscale a statului trebuie să stea mai multe principii și anume:

Principiul justei impuneri (echității fiscale)

Presupune impunerea diferențiată a veniturilor și a averii, stabilirea unui minim de venit impozabil, precum și impunerea tuturor păturilor și claselor sociale care realizează venituri din diverse surse, sau posedă un anumit fel de avere.

Enunțarea acestui principiu avea ca scop anularea privilegiilor de care se bucurau nobilii și clerul cu privire la impozitele directe și participarea tuturor supușilor statului la alcătuirea cheltuielilor publice în raport cu veniturile obținute.

2.Principiul certitudinii impunerii

Presupune că mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă și nu arbitrară, iar termenele, modalitățile și sumele efective datorate să fie clare, precise, pentru a fi cunoscute și respectate fiecare plătitor.

Adam Smith aprecia că un mic grad de nesiguranță constituie un defect mai mare decât un considerabil grad de nedreptate.

3. Principiul comodității acoperirii impozitelor

Presupune ca impozitele să fie percepute la termenele și la modul cel mai favorabil pentru contribuabil.

4. Principiul randamentului impozitelor

Urmărește ca încasarea impozitelor să se realizeze cu cheltuieli cât mai mici, iar impozitele să fie cât mai puțin apăsătoare pentru plătitori.

5. Principiul unicității impunerii

Fiecare venit impozabil trebuie să fie impozitat o singură dată.

6.Principiul stabilității impozitelor

Constă în menținerea la același nivel a randamentului lor, adică legislația fiscală să fie stabilită pe o perioadă de timp mai mare.

7. Principiul elasticității impozitelor

Acestea să se poată adapta în permanență cerințelor bugetare, adică: să crească când cheltuielile bugetare cresc și să fie reduse atunci când aceste cheltuieli bugetare scad.

8.Proporționalitatea impunerii

Impozitul se calculează în cote proporționale.

9. Progresivitatea impunerii

Cota de impozit și impozitul cresc pe măsura creșterii venitului impozabil.

10.Principiul echității fiscale

Presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții și anume:

-stabilirea unui minim impozabil în funcție de natura venitului impozabil;

-sarcinile fiscale să fie stabilite în funcție de puterea contributivă a fie căruia, ținând cont de situația personală a fiecărui plătitor;

-impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale care realizează venituri sau care posedă averi, cu excepția celor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel.

11.Cerințe de ordin financiar ale impozitului

La introducerea unui impozit se cere ca acesta să îndeplinească unele cerințe de ordin financiar astfel:

-să aibă un randament fiscal ridicat (să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele care obțin venituri din aceeași sursă sau posedă același gen de avere, să nu existe posibilități de sustragere de la impunere, volumul cheltuielilor privind calcularea și perceperea impozitelor să fie cât mai mic posibil) ;

-să fie stabil (randamentul să rămână constant în întregul ciclu economic);

-să fie elastic (să se poată adapta necesităților statului);

12.Politica economică a statului

În domeniul politicii economice, cu ajutorul impozitelor, statul urmărește realizarea mai multor obiective:

-acoperirea cheltuielilor publice;

-dezvoltarea unor ramuri sau subramuri economice ce stimulează producția sau consumul unor mărfuri;

-impulsionarea exporturilor sau restrângerea importurilor anumitor bunuri;

1.3.Noțiunea de impozit și elementele impozitului

Impozitul reprezintă o formă de preluare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statutului pentru acoperirea cheltuielilor sale.

Impozitele au un caracter obligatoriu, se acordă cu titlu nerambursabil și fără o contraprestație directă din partea statutului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor presupune ca toate persoanele fizice și/sau juridice care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere să participe prin impozite la constituirea fondurilor generale ale societății.

Impozitele sunt plați către stat care se fac cu titlu definitiv și nerambursabil în sensul că odată făcute în scopul formării fondurilor generale ale societății ele sunt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective necesare tuturor membrilor societății și nu unor interese individuale sau de grup.

Impozitul este o prelevare fără contraprestație sau fără vreun echivalent în sensul că ele se plătesc în momentul și la termenele prevăzute de lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent și imediat.

Rolul impozitelor se manifestă:

-pe plan financiar, rolul impozitului se manifestă prin aceea că el constituie principalul mijloc de asigurare a veniturilor bugetului statului și a bugetelor locale;

-în plan economic, impozitul reprezintă un element component al mecanismului economico-financiar acționând ca un instrument de formare a unei activități economice, de creștere sau de reducere a Q sau consumului unui anumit produs, de impulsionare sau de îngrădire a comerțului exterior;

-pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei părți importante din PIB între persoane fizice și juridice

Elementele impozitului

Reprezintă acele componente care contribuie la stabilirea mărimii lui, a sursei, a modului de așezare și a momentului datorării sale.

Prin urmare, elementele impozitului au o importanță definitorie în stabilirea legalității perceperilor și a cuantumului obligației fiscale.

Pentru ca prin impozite să se realizeze obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca orice act normativ să cuprindă următoarele elemente:

Denumirea impozitului reflectă natura economică a impozitului și este prevăzută chiar în titlul actului normativ întrucât „ Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.” (Art. 138 din Constituția României)

Plătitorul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia (la impozitul pe salariu plătitorul impozitului este angajatul, la impozitul pe profit plătitorul impozitului este agentul economic, la impozitul pe succesiuni plătitorul impozitului este moștenitorul etc)

Suportatorul impozitului este acea persoană care suportă efectiv impozitul. Nu întotdeauna suportatorul este același cu subiectul impozitului.

Obiectul impozabil este reprezentat de materia supusă impozitării. În cazul impozitelor directe, obiectul impozabil este venitul sarecte, obiectul impozabil este venitul sau averea (de exemplu obiectul impozabil la impozitul pe profit este profitul), iar în cazul impozitelor indirecte obiectul impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat etc ( în cazul accizelor obiectul impozabil îl constituie produsele de larg consum considerate de lux și unele chiar nocive sănătății).

Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul, din venit sau din avere. În unele situații, obiectul impozabil și sursa impozitului se confundă, alteori însă acestea sunt două fenomene separate. Astfel, în cazul impozitului pe profit obiectul și sursa coincid, plata impozitului determinând diminuarea corespunzătoare a venitului. În schimb la impozitul pe clădiri obiectul impozabil îl constituie valoarea clădirii, iar sursa de plată a impozitului îl constituie veniturile realizate de proprietarii clădirilor.

Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură folosită pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil. Drept unitate de impunere putem întâlni: unitate monetară în cazul impozitului pe profit, metrul pătrat în cazul impozitului pe clădiri, hectarul de teren la impozitul funciar, buc/kg/l la unele taxe de consumație.

Cota de impunere reprezintă suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile și servește la calcularea impozitului. Cuantumul impozitului depinde de volumul bazei impozabile și de mărimea cotelor de impunere. Cotele de impunere sunt diferențiate în funcție de natura, de mărimea venitului impozabil și de categoriile de plătitori.

Cotele de impozit pot fi:

-cote fixe, stabilite în sumă fixă indiferent de mărimea venitului impozabil, a averii sau de situația socială a plătitorului. Se aplică când bazele impozabile sunt exprimate în unități naturale (m, ha, etc);

-cote procentuale, care reprezintă un anumit procent din suta de lei venit impozabil și se aplică numai bazelor impozabile exprimate. Pot fi cote proporționale, cote progresive simple și compuse și cote regresive;

Modul de impunere și percepere a impozitului reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului. Așezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operațiuni succesive: stabilirea obiectului impozabil, determinarea sumei impozitului, perceperea impozitului.

Termenele de plată indică data până la care impozitul trebuie plătit statului. Termenele de plată sunt prevăzute de fiecare act normativ instituțiilor de venituri bugetare. La fixarea acestor termene se au în vedere atât perioadele de realizare a veniturilor din care se plătesc impozitele, cât și necesitatea alimentării continue a bugetului statului cu resurse bănești.

Înlesnirile fac parte din politica economică socială și financiară, pe care o adoptă statul într-o perioadă. Statul poate acorda înlesniri companiilor naționale, societăților comerciale și întreprinderilor private reprezentând scutiri, reduceri, bonificații, reeșalonări de la plata impozitelor.

Responsabilitatea și drepturile plătitorilor .

Responsabilitatea presupune ca fiecare persoană fizică sau juridică să-și achite obligațiile față de stat la termenele stabilite de lege.

Drepturile se referă la faptul că ei au dreptul să ceară revizuirea impunerii prin contestație, a aplicării taxelor sau amenzilor, aplicate eronat.

Sancțiunile se aplică persoanelor fizice și/sau juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege atrage după sine sancțiuni: majorări de întârziere, penalități, amenzi, executări silite, sancțiuni penale.

1.4.Impozite directe. Caracterizare generală

Impozitele directe reprezintă cea mai veche formă de impunere care a cunoscut în decursul timpului transformări semnificative în funcție de nivelul de dezvoltare economică.

Impozitele directe sunt impozite nominale încasate de la fiecare persoană fizică sau juridică în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege și la o dată stabilită.

Impozitele directe se împart în:

Impozite reale – se stabilesc în legătură cu un anumit obiect material (terenuri, clădiri, fabrici, magazine etc) fără a se ține seama de veniturile pe care acestea le aduc sau de situația personală a plătitorului impozitului, ca de exemplu: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activități industriale, comerciale și profesii libere etc;

Impozite personale – sunt impozite subiective care se stabilesc asupra veniturilor sau averii subiectului impozabil ținând cont și de situația personală a acestora.

1.5.Impozite indirecte.Caracterizare generală

Impozitele indirecte se percep la vânzarea anumitor mărfuri de consum personal și servicii prin adăugarea unor cote de impozit la prețurile mărfurilor și tarifelor serviciilor.

Caracteristici:

-ele sunt stabilite în cote proporționale asupra prețului mărfurilor supuse vânzării sau în sumă fixă pe unitate de măsură a mărfii;

-nu prevăd un minim de venit impozabil;

-nu cuprind înlesniri pentru anumite persoane;

-afectează bunurile și serviciile prestate populației;

-ele se varsă direct la buget dar sunt suportate de consumatori, ele fiind incluse în prețul mărfii;

-duc la scăderea nivelului de trai prin mărimea lor, însă pe căi diferite micșorează veniturile reale reducând puterea de cumpărare a populației;

-nu sunt cunoscute de plătitori în ceea ce privește mărimea lor, ele fiind camuflate în prețuri fără ca plătitorii să-și dea seama, să observe și să simtă că le plătesc.

În țările dezvoltate, de regulă, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decât al impozitelor directe.

În țările în curs de dezvoltare, însă, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului datorită:

-randamentului scăzut al impozitelor pe venit și al celor pe avere

-comodității și costului relativ redus al perceperii acestora (reclamă, cheltuieli modice de așezare, percepere și urmărire).

-caracterului lor mai voalat-fiind cuprinse în prețul de vânzare al bunurilor, serviciilor, nemulțumirea cumpărătorilor se îndreaptă asupra agenților economici și nu asupra statului care l-a instituit.

În perioadele când economia înregistrează un curs ascendent, impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat, în schimb în perioada de criză și de presiune când producția și consumul cresc mai lent încasările din impozitele indirecte urmează aceeași evoluție periclitând echilibrul bugetar.

În România, în perioada 1999-2004 se observă o tendință de creștere a impozitelor indirecte atât în mărime absolută cât și relativă. Creșterea relativă a impozitelor indirecte se datorează faptului că veniturile manifestă o tendință de scădere și deci trebuie acoperite necesitățile financiare ale statului prin impozite indirecte astfel de la 59,27% în anul 1999, la 78,79% în anul 2000, scăzând apoi la 65,57% în anul 2004.

Formele impozitării indirecte:

Accize;

Taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.);

Taxele vamale;

Alte impozite indirecte (taxa de timbru);

Capitolul 2

Structura datoriilor și creanțelor bugetare

2.1 Elemente generale privind colectarea creanțelor bugetare

2.1.1 Obiectul colectării creanțelor bugetare

Persoanele fizice sau juridice, ca subiecte ale raporturilor juridice bugetare, au în principal, datoria de a plăti veniturile bugetare în cuantumul și termenele legale prevăzute de actele normative care reglementează fiecare venit bugetar în parte. Aceste acte normative sunt adoptate în virtutea prevederilor Constituției, potrivit cărora „impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc prin lege”, iar „impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii”. Totodată, Constituția precizează și obligația cetățenilor în materie de impozite și taxe „cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuieli publice”.

Obligația bănească stabilită în sarcina contribuabilor sau plătitorilor este o datorie bugetară(sau fiscală) deoarece apare în cadrul relațiilor de constituire a resurselor financiare publice necesare finanțării unor obiective și acțiuni comune de interes general, necesare tuturor membrilor societății. Aceasta înseamnă că datoria bugetară este instituită în folosul exclusiv al societății.

Drept urmare, conținutul fundamental al raportului juridic bugetar îl constituie datoria bugetară stabilită unilateral de către stat asupra debitorului (plătitorului sau contribuabilului) de a plăti în contul bugetului public național (bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale) o anume sumă de bani, în cuantumul și la termenul stabilit de lege.

Deci, datoria bugetară constă în îndatorirea unor persoanefizice sau juridice de a plăti, în contul bugetului public național, impozitele, taxele și alte venituri bugetare reglementare prin lege.

Împrejurările de fapt care dau naștere datoriei bugetare (sau fiscale), diferă de la o formă de venit bugetar la alta, însă, în general, ele constau în realizarea de către persoanele fizice sau juridice, a veniturilor impozabile, deținerea de bunuri impozabile sau beneficierea de anumite servicii efectuate de instituțiile sau organele de stat specializate.

Din cele prezentate, se desprind câteva trăsături câteva trăsături specifice datoriei bugetare comparativ cu alte tipuri de datorii și anume: este o datorie juridică deoarece dă naștere la relații juridice între subiectul impozitului (plătitorul) și stat; este o datorie legală întrucât izvorăște exclusiv din actele normative instituitoare de impozite și taxe, iar îndeplinirea ei este garantată prin constângerea de stat (datoria civilă poate avea ca sursă, atât legea, cât mai ales contractele delicte sau fapte ilicite); în toate cazurile, îmbracă forma bănească, ea realizându-se efectiv la buget în lei, dacă legea nu prevede astfel.

Condițiile de stabilire a datoriei bugetare sunt reglementate pornindu-se de la necesitatea constituirii resurselor financiare publice și avându-se în vedere posibilitățile de acumulare bănească prin impozitele stabilite asupra veniturilor realizate de persoanele fizice și juridice, prin contribuții, prin impunerea sau taxarea unor categorii de bunuri, taxarea unor servicii efectuate de instituțiile sau organele de stat, etc.

Modificarea datoriei bugetare are loc în baza unor cauze precis determinate, reglementate prin lege, și anume: modificarea elementelor în raport cu care s-a determinat și individualizat datoria fiscală; modificarea termenelor de plată; modificarea situației juridice a plătitorilor sau a contribuabililor; modificarea actelor normative care reglementează impozitele, taxele și celelalte venituri bugetare.

Datoria bugetară decurgând din relația juridică dintre contribuabil și stat ce se naște în legătură cu plata impozitelor și a altor venituri bugetare, atrage de la sine o serie de alte îndatoriri ce revin plătitorilor, prevăzute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale. Legat de datoria bugetară, aceeași lege definește evaziunea fiscală ca fiind „sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine…”

Privită unilateral, din punct de veder al fiecăreia dintre părți, datoria bugetară reprzintă pentru creditor, o creanță (un drept de creanță al statului), iar pentru debitor o datorie (datoria plătitorului sau contribuabilului). Deci raportul juridic de obligație trebuie să exprime ambele laturi, adică atât dreptul de creanță al statului cât și datoria plătitorului.

Creanța bugetară (fiscală) reprezintă dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe și alte venituri în contul bugetului sau a fondurilor speciale de la persoanele juridice sau fizice după caz, în baza unor acte normative. Concretizarea datoriei bugetare în sarcina unor plătitori se realizează printr-un act juridic denumit titlu de creanță fiscală.

În doctrina fiscală, titlu de creanță fiscală este definit ca fiind „actul juridic prin care se constată și individualizează obligația bănească a fiecărui plătitor de venituri bugetare”.

În conformitate cu actele normative în vigoare, titlu de creanță este ”actul prin care se constată și individualizează obligația de plată privind creanțele bugetare, întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii”.

Fiind un act juridic individual și unilateral, este evident că titlu de creanță bugetară nu face altceva decât să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute în actele normative de instituire și reglementare a veniturilor bugetare, nefiind dcei creator de drepturi și obligații.

Formele titlurilor de creanță sunt foarte diferite, în funcție de instrumentele prin care se stabilesc, în baza legii, datoriile bugetare. De fapt, toate documentele reprezentând instrumente ale impunerii au prin ele însele și calitatea titlurilor de creanță bugetară.

Constituie titluri de creanță bugetară, potrivit reglementărilor legale, următoarele acte:

Pentru datorii bugetare provenite din impozite și taxe, care se determină de către organele de specialitate pe baza declarațiilor de impunere, titlu de creanță îl constituie procesul verbal de impunere sau, după caz actul declarativ al contribuabilului;

În cazul datoriilor bugetare care se stabilesc de către plătitor, titlu de creanță îl reprezintă documentul de evidență întocmit de acesta. Pe baza acestor evidențe plătitorul întocmește deconturile sau declarațiile fiscale, după caz, care se depun la organul fiscal comperent, potrivit legii;

Pentru deferențele constatate între obligațiile de plată determinate de plătitor și cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor, a taxelor și a altor venituri, stabilite cu ocazia verificărilor ulterioare efectuate de organele abilitate de lege în acest scop, titlu de creanță este documrntul care cuprinde rezultatele verificării sau constatării;

Pentru obligațiile de plată în vamă, titlu de creanță îl constituie declarația vamală;

Pentru datoriile bugetare care se percep prin plată directă reprezentând taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru, titlu de creanță îl reprezintă documentelul de plată sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale;

Pentru datoriilor bugetare provenind din majorări, titlu de creanță îl constituie actul prin care se constată și se individualizează suma de plată.

2.1.2 Datoria și răspunderea de plată

Plătitor al obligației bugetare este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare. Pentru persoanele juridice cu sediul în romania care au sucursale și/sau puncte de lucru, plătitor de obligații bugetare este persoana juridică, atât pentru activitatea proprie, cât și în numele sucursalelor și/sau punctelor de lucru, după caz.. Pentru sucursale și/sau puncte de lucru cu activitate în romania, care aparțin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, plătitor de impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesorii ale acestora este sucursala și/sau punctul de lucru, după caz.

În cazul în care obligația bugetară nu a fost achitată de debitor, sunt obligați la plata sumei datorate, după caz, în condițiile legii, următorii:

moștenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat;

cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;

persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată;

asociații sau acționarii la societatea comercială debitoare;

alte persoane, în condițiile legii.

Pentru obligațiile bugetare restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, cumpără sau dobândesc în alt mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea;

administratorii, asociații sau acționarii semnificativi și alte persoane care exercită sau au exercitat în mod legal administrarea și care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia ori prin nedeclararea schimbării sediului social.

2.1.3 Termene de plată ale creanțelor bugetare

Obligațiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute în actele normative care le reglementează.

Pentru diferențele de obligații bugetare stabilite prin actele de control sau obligațiile bugetare stabilite prin procesul-verbal de calcul al dobânzilor și penalităților de întârziere pe baza evidenței pe plătitori, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:

dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare;

Exercitarea de către plătitori a căilor de atac la organele competente, cu privire la stabilirea obligațiilor bugetare, nu suspendă obligația acestora de plată. La cererea debitorului și ținând seama de motivele invocate de acesta, autoritățile administrației publice, prin organul lor competent în soluționarea contestațiilor, vor dispune suspendarea obligației de plată a creanțelor bugetare, până la soluționarea contestației, cu constituirea unei garanții la nivelul sumei contestate, sub formă de scrisoare de garanție bancară, gaj ori ipotecă, precum și orice altă formă de garanție prevăzută de lege.

Pentru obligațiile bugetare restante eșalonate sau amânate la plată, conform legii, precum și pentru dobânzile datorate pe perioada așalonării, respectiv amânării, termenele de plată se stabilesc în documentul prin care se acordă înlesnirea la plată.

2.1.4 Accesoriile creanțelor bugetare

În cazul în care termenul de plată scadent a obligațiilor bugetare debitorii datorează dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități.

Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Pentru diferențele de obligații bugetare, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare, la care s-a stabilit diferența, până la data stingerii acesteia inclusiv.

În cazul obligațiilor bugetare stinse prin compensare, data stingerii este data înregistrării acestei operațiuni în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetelor respective de către unitățile de trezorerie și contabilitate publică.

Dobânzile se datorează și pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eșalonări la plata obligațiilor bugetare restante.

Pentru obligațiile bugetare stinse prin executarea silită, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire. În cazul plății prețului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului, iar pentru suma rămasă de plată dobânda este datorată de către cumpărător.

Pentru debitorii plătitori de impozit pe profit, la care impozitul pe profit declarat în declarația privind impozitul pe profit, întocmită în baza situației financiare anuale, este mai mic decât impozitul pe profit anual stabilit prin declaraațiile de impozite și taxe depuse pentru trimestrul IV, luna decembrie, și, după caz, pentru întregul an de impunere, dobânzile se recalculează începând cu data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere, asupra soldului neachitat la această dată din impozitul pe profit declarat, diminuat cu diferența dintre impozitul pe profit anual declarat la 25 ianuarie pentru anul de impunere și cel declarat pe baza datelor din situația financiară anuală.

Pentru obligațiile bugetare neplătite la scadență de persoane fizice, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează dobânzi după cum urmează:

pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plățile anticipate neefectuate în termen se calculează până la dat5a plății debitului, în cazul în care acesta este plătit în cursul anului de impunere, și până la data de 31 decembrie, pentru plățile anticipate neachitate până la finele anului de impunere;

dobânzile pentru sumele neachitate, înscrise în decziile de plăți anticipate cu titlu de impozit pentru anul precedent, se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora prin orice modalitate, inclusiv;

în cazul în care impozitul pe venit din decizia de impunere anuală este inferior sumei datorate cu titlu de plăți anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a nului următor celui de impunere, asupra soldului neachitat din plățile anticipate la data de 31 decembrie a anului de impunere, diminuat cu impozitul de regularizare „de scăzut” rezultat din decizia de impunere anuală.

Nu se datorează dobânzi pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități de orice fel, stabilite potrivit legii.

Plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor obligații bugetare, cu excepția dobânzilor, penalităților de orice fel și a amenzilor, se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lină și/sau pentru fiecare fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau termen de plată. Penalitatea de întârziere nu înlătura obligația de pltă a dobânzilor și/sau a penalităților. Penalitatea de întârziere se datorează până la data începerii procedurii de executare silită.

În cazul în care s-au acordat înlesniri la plata obligațiilor bugetare, penalitatea de întârziere se datorează până la data intrării în vigoare a documentului prin care se acordă aceste înlesniri. Nerespectarea înlesnirilor la pltă, așa cum au fost acordate, conduce la calculul penalităților de întârziere de la data încetării valabilității acestora, conform legii.

Pentru obligațiile bugetare ale debitorului declarat insolvabil, dobânzile se calculează până la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilității.

Pentru obligațiile bugetare neplătite la termen atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment, dacă aceasta a fost declanșată înainte de începerea procedurii de executare silită.

Nivelul dobânzii se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referință a Băncii Națioanle a României, o dată pe an, în luna decembrie pentru anul următor sau în cursul anului, dacă aceasta se modifică cu peste 5 puncte procentuale. În prezent, conform HG 874/2002 privind cotele de majorări abrogat de HG nr.1513/18.12.2002, dobânda este de 0,06%pe zi. Trebuie avut în vedere și faptul că aceste cheltuieli sunt neductibile.

Nevirarea, în termen de 30 de zile de la data scadenței, a sumelor datorate cu titlu de obligații bugetare calculate și reținute la sursă atrage sancționarea cu o penalitate de 10% din aceste sume a celui obligat să facă reținerea și virarea sumelor. Această penalitate se aplică și plătitorilor de venituri realizate în România de către persoanele fizice și juridice, în cazul în care nu au reținut impozitul datorat de către aceste persoane. Sancțiunea aceasta se aplică de către organele competente, o singură dată pentru aceeași sumă reținută și nevirată, respectiv nereținută, iar aceasta nu înlătură obligația de plată a dobânzilor și a penalităților de întârziere, conform legii.

Pentru sumele de restituit de la buget, plătitorii au dreptul la dobândă după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii la organul competent a cererii de restituire sau compensare, după caz. Pentru sumele de rambursat aferente operațiunilor efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2003, pentru care ne se face control anticipat, plătitorii au dreptul la dobândă după expiraea unui termen de 15 zile de la data depunerii cererii de rambursare. Dobânda se calculează și se plătește numai în lei și se suportă din același buget și același venit bugetare den care trebuie să se restituie, să se ramburseze ori să se compenseze, după caz, sumele solicitate de către plătitori.

2.2. Modalități de stingere a datoriilor bugetare

Obligațiile de plată datorate de contribuabili, atât cele principale, cât și cele accesorii acestora, cum sunt dobânzile, penalitățile de întârziere și penalitățile, se calculează și se plătesc în lei. Creanțele bugetare se sting prin plată, compensare, executare silită, prescripție, precum și prin alte modalități prevăzute de lege.

2.2.1 Plata. Ordinea de plată. Mijloace de plată. Data plății

a) Ordinea de plată. Plata obligațiilor bugetare se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuție sau alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel, în următoarea ordine:

obligații bugetare cu termene de plată în anul curent;

obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent;

obligații bugetare cu termene de plată viitoare.

În situația în care debitorul nu efectuează plata obligațiilor bugetare în ordinea stabilită de lege, creditorul bugetar va proceda la stingerea obligațiilor bugetare pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată legală și va înștiința despre aceasta în temen de 10 zile de la data efectuării stingerii.

b) Mijloace de plată. Plata obligației bugetare se face prin decontare bancară, mandat poștal, în numerar sau pri anulare de timbre mobile, la termenele stabilite potrivit dispozițiilor legale.

c) Data plății. În cazul plăților în numerar, obligația bugetară se consideră plătită la data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate ale creditorilor bugetari. În cazul plății efectuate prin decontare bancară sau prin mandat poștal, pentru obligațiile bugetare cu termen de plată fix sau stabilit sub formă de interval, obligația bugetară se consideră plătită la data creditării contului bugetar corespunzător.

2.2.2 Compensarea

Prin compensare se sting creanțele bugetare cu creanțele debitorului, reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și cea de debitor al aceluiași buget. Compensarea obligațiilor bugetare datorate de debitor cu creanțele acestuia se fac de autoritatea competentă, ola cererea debitorului, în termen de 30 de zile sau din oficiu. Compensarea se va efectua cu obligații bugetare datorate aceluiași creditor bugetar, indiferent de natura lor, după cum urmează:

cu obligații bugetare cu termene de plată în anul curent;

cu obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

cu dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent;

cu obligații bugetare cu termene de plată viitoare, numai la cererea plătitorului.

2.2.3 Înlesniri la plata datoriilor bugetare restante

La cererea temeinic justificată a debitorului, persoane juridice sau fizice, creditorii bugetari vor acorda, pentru obligațiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată:

eșalonări la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor obligații bugetare;

amânări la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor obligații bugetare;

eșalonări la plata dobânzilor și/sau a penalităților de orice fel;

amânări și/sau scutiri ori amânări și/sau reduceri de dobânzi și/sau penalități de întârziere;

scutiri sau reduceri de impozite și taxe, în condițiile legii.

Pentru acordarea înlesnirilor la plată creditorii bugetari vor cere debitorilor constituirea de garanții. Pentru obligațiile bugetare datorate și neachitate după data de 1 ianuarie 2003, garanția este de 100% din totalul creanței pentru care s-a acordat înlesnirea și poate fi sub formă de scrsioare de garanție bancară, gaj ori ipotecă, precum și orice altă formă de garanție prevăzută de lege.

2.2.4 Înștiințarea de plată – act premergător executării silite

Dacă debitorul nu și-a plătit obligațiile bugetare ori acestea nu au fost stinse în alt mod, organul de executare îi transmite o înștiințare de plată prin care i se notifică suma datorată.

În termen de 15 zile de la dat comunicării înștiințării de plată, debitorul urmează să își plătească obligațiile restante sau sa facă dovada stingerii acestora.

2.3 Executarea silită

Stingerea obligației bugetare prin executarea silită reprezintă o procedură extraordinară de realizare a creanțelor bugetare, care se aplică agenților economici cât și persoanelor fizice.

Procedura executării silite poate fi declanșată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența titlului de creanță bugetară din care să rezulte obligația de plată a contribuabilului; creanța bugetară să fie exigibilă, adică să fie expirat termenul legal de plată fără ca suma să fie achitată; plătitorul să fie înștiințat cu privire la suma datorată și la termenul de plată.

În cazul în acre debitorul nu-și achită obligațiile, organul de executare îi va transmite o înștiințare de plată, ca act premergător executării silite, prin care i se notifică suma de plată datorată.

Dacă în termen de 15 zile de la primirea înștiințării de plată debitorul nu își achită obligațiile restante sau nu face dovada stingerii lor prin alte modalități prevăzute de lege, se va începe procedura de executare silită prin comunicarea somației, fixându-se un nou termen de 15 zile pentru plata sumelor datorate.

Somația este primulact de executare silită și cuprinde datele de identificare a debitorului, data emiterii, semnătura și ștampila organului de executare, cuantumul debitului pentru care s-a pornit executarea silită precum și termenul în care trebuia să se facă plata.

Somația este obligatorie, indiferent de modalitatea de executare silită care va fi aplicată. Comunicarea ei se face, de regulă, prin poștă, la domiciliul sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau se poate face prin funcționarii organelor de executare ori prin publicare în cotidiene de largă circulație(aceasta din urmă, în situația în care domiciliul sau sediul debitorului este neidentificat sau clădirea în care se aflau acestea s-a derămat, a devenit de neînlocuit sau se află într-o altă situație asemănătoare).

Organele abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită a creanțelor fiscale(organele de executare) sunt organele de specialitate ale direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București și unitățile subordonate acestora, unitățile subordonate Direcției generale a vămilor numai pentru creanțele determinate în vamă, precum și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor.

În exercitarea atribuțiilor privind aplicarea procedurii de executare silită, organele de executare au acces în incintele și încăperile debitorilor, în scopul identificării bunurilor și a valorilor acestora, au dreptul să cerceteze toate locurile în care aceștia își păstrează bunurile sau valorile, precum și să solicite și să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorilor. Accesul organului de executare în încăperilereprezentând domiciliul sau reședința debitorului se realizează în prezența acestora. În cazul în care aceștia nu sunt prezenți și accesul îi este permis de alți membri majori ai familiilor acestora, organul de executare trebuie însoțit de un reprezentant al poliției și de doi martori majori.

De asemenea, trebuie menționat că personalul organelor de executare îndeplinind o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, orice faptă săvârșită împotriva acestuia se sancționează potrivit legii penale.

Pentru creanțele bugetare ce urmează a fi stabilite de către instanțele judecătorești, organele de executare, o dată cu intoducerea acțiunii împotriva debitorului, precum și persoanele care răspund solidar cu acesta, pot cere instanței să dispună, după caz, măsuri asiguratorii constând în: înfiinșarea popririi asiguratorii asupra veniturilor, a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile, a ipotecii asupra bunurilor imobile ce aparțin celor chemați în judecată, precum și orice altă măsură de indisponibilizare a veniturilor și bunurilor urmăribile, pentru asigurarea realizării creanțelor bugetare.

Bunurile sechestrate ca măsură asiguratorie, constând în obiecte și metale rare sau pietre prețioase, titluri de valoare, obiecte de artă și colecții de valoare, precum și obiecte de muzeu, vor fi ridicate obligatoriu și depuse de organul de executare în termen de 48 de ore, la cea mai apropiată unitate a Băncii Naționale a României, ori, după caz, date în custodia muzeelor sau a altor unități abilitate. De asemenea, mijloacele de plată străine vor fi sechestrate și ridicate în mod obligatoriu, urmând a fi depuse, spre păstrare, în 48 de ore, la cea mai apropiată unitate bancară abilitată să efectueze operațiuni valutare. Bunurile și mijoacele de plată sechestrate se vor păstra de unitatea la care au fost depuse, la dispoziția organului care a încuviințat luarea măsurilor asiguratorii, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În cazul în care, prin măsurile asiguratorii dispuse, nu se asigură realizarea integrală a creanței bugetare, iar organul de executare constată existența și a altor venituri sau bunuri ce pot constitui obiectul acestor măsuri, se poate cere instanței judecătorești să hotărască completarea măsurilor dispuse anterior.

Începerea executării silite a creanțelor bugetare poate avea loc numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent, potrivit legii, ori al unui alt înscris căruia legea îi recunoaște caracterul de titlu executoriu.

Titlu de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.

Pentru obligațiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții, amenzi, majorări de întârziere și alte sume datorate și neachitate la termenul legal de plată, titlu executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc.

În cazul în care suma neachitată la scadență a fost stabilită de organele competente ale Ministerului Finanțelor, organul de executare va întocmi, pentru fiecare creanță, câte un titlu executoriu distinct. Titlurile executorii se transmit, în termen de 30 de zile de la emitere, spre executare silită organelor de executare în a căror rază teritorială își are sediul sau domiciliul debitorul sau unde acesta este luat în evidență fiscală.

De regulă, executarea silită se poate întinde asupra tuturor bunurilor mobile și imobile proprietatea debitorului, precum și a veniturilor sale bănești urmăribile, numai în limita valorii necesar realizării creanțelor bugetare.

Urmărirea sumelor ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică se poate face de către organul de executare, cu exceptarea veniturilor provenite din: alocațiile de stat pentru copii, alocațiile de întreținere pentru minorii handicapați; indemnizații de naștere; ajutorul social; ajutoarele pentru mame cu mai mulți copii; ajutoarele pentru soțiile militarilor în termen; ajutoarele acordate în caz de deces; bursele de orice fel acordate elevilor și studenților; soldele acordate militarilor în termen; ajutoarele, indejmnizațiile și sporurile destinate protecției personalului angajat; alte venituri, ajutoare sau indemnizații cu destinație specială care, potrivit Codului de procedură civilă sau altor dispoziții legale nu pot fi urmărite pentru realizarea creanțelor bugetare.

Salariile și celelalte drepturi salariale cu excepția celor, prezentate mai sus, sumele cuvenite în baza dreptului de autor, inventator sau inovator și pensiile, pot fi urmărite, pentru creanțe bugetare reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor provocate proprietății publice, în proporție de până la 1/3 din salariul net lunar, sau până la 1/5 din acesta, în cazul în care se urmăresc alte creanțe bugetare.

De asemenea, sunt exceptate de la executarea silită următoarele categorii de bunuri necesare vietii și muncii debitorului și familiei sale:

bunurile strict necesre uzului personal sau casnic al debitorului și familiei sale, precum și obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de același fel;

alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de 2 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

combustibilul necesar debitorului și familiei sale pentru încălzit și pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni iarnă;

bunurile mobile de orice fel, care servesc la continuarea studiilor și la formarea profesională, precum și la exercitarea profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfășurării activității agricloe, cum sunt uneltele, semințele, îngrășămintele, furajele și animalele de producție și de lucru. Tractoarele, remorcile și alte utilaje mecanizate nu sunt exceptate de la executare;

casa locuită de debitor și de familia sa, împreună cu anexele aferente și terenul din jur, aferent curții, dar nu mai mult de 1000 metrii pătrați construit și neconstruit. Atunci când casa are mai multe locuințe, se exceptează de la urmărire numai locuința ocupată de debitor și familia sa, precum și terenul și anexele corespunzătoare acestei locuințe;

obiectele necesare persoanelor handicapate sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave, în cazul în care în această situație se află debitorul sau membrii familiei care locuiesc cu acesta.

Cheltuielile de orice fel necesare efectuării executării silite se stabilesc de către organul de executare și sunt în sarcina debitorului urmărit. În cazul în care, în cursul executării silite debitorul achită o dată cu plata creanței bugetare și cheltuielile de executare, majorările de întârziere precum și orice alte sume stabilite de executarea silită promovate și va proceda la stingerea efectelor acestora.

Capitolul 3

Taxa pe valoare adăugată

3.1 Definiție și caracteristici

Taxa pe valoare adăugată este, confom defîniției date de lege, un impozit indirect care se stabilește asupra operațiunilor care privesc livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile, importul de bunuri, prestările de servicii și operațiunile asimilate.

Putem spune că, din punct de vedere fiscal, valoarea adăugată este echivalentă cu diferența dintre vînzările și cumpărările din același stadiu al circuitului economic.

Pe baza definiției date valorii adăugate, mecanismul TVA poafe fi pus în evidență astfel (atunci când cota de TVA este de 19%):

Valoarea adăugată = Vânzări – Cumparări

19% din valoarea adăugată = 19% din vânzări – 19% din cumpărări

TVA de plată = taxa colectată – taxa deductibilă

3.2. Sfera de aplicare și categorii de contribuabili

În sfera de aplicare a TVA se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții.

a) să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuată cu plată sau o operațiune asimilată acestora;

b) să fie efectuate de persoane impozabile;

c) să rezulte din activități economice.

Efectuarea cu plată a unei operațiuni implică existența unei legături directe între operațiune și contrapartidă obținută. Pentru a se determina dacă o operațiune poate fi plasată în sfera de aplicare a TVA, trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului și prețul să fie în legătură cu avantajul primit, astfel:

a) condiția referitoare la existența unui avantaj în folosul clientului este îndeplinită atunci când există un angajament al furnizorului sau al prestatorului de a furniza un bun sau un serviciu determinabil unei persoane care asigură finanțarea sau, în absența acestuia, atunci cînd operațiunea a fost efectuată, să permită să se stabilească un asemenea angajament. Această condiție este compatibilă cu faptul că serviciul a fost colectiv, nu a fost măsurabil cu exactitate sau se înscrie în cadrul unei obligații legale;

b) condiția referitoare la existența unei legături între operațiune și contrapartida obținută este respectată chiar dacă prețul nu reflectă valoarea normală a operațiunii, este achitat sub formă de abonamente, servicii sau bunuri, ia forma unei sume calificate drept rabat, nu este plătit de către beneficiar, ci de un terț.

Prin persoană impozabilă se înțelege orice persoană, indiferent de statutul său juridic, care efectuează de o manieră independentă activități economice, oricare ar fi scopul și rezultatul acestor activități. În general, instituțiile publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru activitătile desfășurate în calitate de autoritați publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități percep taxe, redevențe, cotizații sau onorarii. Totuși, aceste instituții sînt considerate persoane impozabile pentru operațiunile efectuate, în cazurile în care tratarea lor ca persoane neimpozabile pentru aceste operațiuni conduc la distorsiuni concurențiale, precum și pentru o serie de activități. Direcțiile generale ale finanțelor publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului.

Activitățile economice, în sensul reglementărilor privind TVA, sunt: activitățile producătorilor, comercianților, prestărilor de servicii inclusiv activitățile extractive, agricole și cele ale profesiunilor libere sau asimilate. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri. O activitate economică nu va include vânzarea de către persoanele fizice a locuintelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale și nici livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizațiile fară scop patrimonial.

Se cuprind, de asemenea, în sfera de aplicarea a TVA importurile de bunuri.

Livrarea de bunuri reprezintă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către beneficiar, direct sau prin persoanele care acționează în numele acestora. Sînt considerate livrări de bunuri și următoarele categorii de operațiuni:

a) vînzarea de bunuri cu plata în rate;

b) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor juridice în schimbul unei despăgubiri;

c) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor prin executare silită, dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de TVA;

d) orice distribuire de active de către o societate comercială către asociații sau acționarii săi, inclusiv o distribuire de active legate de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a societății, cu excepția transferului total al activelor și pasivelor în cazul operațiunilor de fuziune sau divizare;

e) bunurile constatate lipsă pe bază de inventariere, atât cele imputabile, cât și cele neimputabile;

f) produsele agricole reținute drept plată în natură a prestației efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de TVA, care prestează servicii pentru obținerea și/sau prelucrarea produselor agricole, precum și plata în natură a arendei.

Bunurile acordate și/sau serviciile prestate în mod gratuit. precum și punerea la dispoziție în mod gratuit de bunuri care fac parte din activele persoanei impozabile, potrivit limitelor și destinațiilor prevăzute de lege, cum sunt acțiunile de sponsorizare, mecenat, protocol și alte acțiuni stabilite prin lege, nu sunt asimilate cu livrările de bunuri și/sau cu prestările de servicii. Încadrarea în plafoanele legale se determină pe baza datelor raportate prin situațiile financiare anuale. Depășirea plafonului constituie operațiune asimilată livrării de bunuri și/sau prestării de servicii, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei corespunzătoare depășirii, adică se colectează TVA. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizările, acțiunile de mecenat sau alte acțiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Taxa colectată, aferentă depășirii plafonului, se calculează și se include la rubrica de regularizări din decontul întocmit pentru luna în care persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA au depus situațiile financiare anuale, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a acestora.

Preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fî utilizate în scopul desfâșurării activității economice a acestora nu este considerată livrare de bunuri. Aceleași prevederi se aplică și prestărilor de servicii.

Operațiunile privind schimbul de bunuri sau servicii au efectul a două livrări/prestări separate. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către două sau mai multe persoane impozabile, prin intermediul mai multor tranzacții, fiecare tranzacție se consideră o livrare separată, fiind impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final. Același regim se aplică în cazul schimbului de bunuri cu servicii.

Aportul în natură la capitalul social al unei societăți comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de TVA, în situația în care beneficiarul are drept de deducere integral a TVA, nu constituie livrare de bunuri, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total ori parțial. Aportul în natură la capitalul social acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca platitor de TVA, care pentru bunurile respective a exercitat dreptul de deducere total sau parțial, unei persoane impozabile care nu are drept de deducere a taxei, fie datorită faptului că nu este înregistrată ca plătitor de TVA, fie datorită faptului că operațiunile desfășurate de aceasta nu dau drept de deducere, constituie livrare de bunuri. în acest caz beneficiarul va evidenția în patrimoniul său contravaloarea bunului primit, inclusiv TVA. Aportul în natură acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor TVA unei persoane impozabile care are drept de deducere parțială a taxei constituie livrare de bunuri, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial. La persoana impozabilă care a acordat aportul în natură, precum și la beneficiar, taxa aferentă operațiunii respective se înscrie în decontul de TVA, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, fară a avea loc plăți efective între cele două unități în ceea ce privește TVA. Importul de bunuri care se constituie aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale, efectuat de o persoană străină, se cuprinde în sfera de aplicare a TVA. Persoana impozabilă care primește aportul în natură poate să își exercite dreptul de deducere a taxei în condițiile legii.

În sensul normelor care reglementează TVA, prestările de servicii reprezintă orice activitate care nu constituie livrare de bunuri, adică:

a) orice muncă fizică sau intelectuală;

b) lucrări de construcții montaj;

c) transport de persoane și mărfuri;

d) servicii de poștă și telecomunicații, de transmisiuni radio și TV;

e) închirierea, arendarea și concesionarea de bunuri mobile sau imobile;

f) operațiuni de intermediere sau de comision;

g) reparații de orice latură;

h) cesiuni și concesiuni ale drepturilor de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică si de comerț, titluri de participare și alte drepturi similare;

i) servicii de publicitate;

J) operațiuni bancare, financiare, de asigurare și/sau reasigurare;

k) punerea la dispoziție de personal;

I) mandatarea;

m) asigurarea sau cedarea unei clientele, exclusivitatea asupra unei vânzări sau cumpărări;

n) angajamentul de a nu exercita o activitate economică sau un drept;

o) amenajarea de spații de parcare, de depozitare și de camping;

p) activități hoteliere și de alimentație publică;

r) asigurarea accesului la rețele de telecomunicații și a posibilității de utilizare a acestora;

s) prestațiile consilierilor, inginerilor, avocaților, notarilor publici, executorilor judecătorești. auditorilor, experților contabili, birourilor de studii și alte prestații similare, precum și prelucrarea de date și fumizarea de informații;

t) operațiuni de leasing.

Importul de bunuri reprezintă introducerea în țară de bunuri provenind din străinătate de către orice persoană, indiferent de statutul său juridic, direct sau prin intermediari, plasate în regim vamal de import sau în regimuri vamale suspensive.

Regimuri de impozitare

Operațiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a TVA se clasifică din punct de vedere al regimului de impozitare, astfel:

a) operațiuni taxabile la care se aplică cota standard de TVA;

b) operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere, pentru care furnizorii și/sau prestatorii au dreptul de deducere a taxei aferente bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor respective;

c) operațiuni scutite de TVA fără drept de deducere, pentru care furnizorii/prestatorii nu au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor respective;

d) operațiuni de import scutite de TVA.

Operațiunile scutite de TVA sunt reglementate prin lege și nu se admite extinderea lor prin analogie.

Operațiunile scutite de la plata TVA prin acte normative diferite de legea TVA se consideră operațiuni scutite fără drept de deducere în situația în care actele normative respective nu prevăd în mod exprcs posibilitatea furnizorilor/prestatorilor de a exercita dreptul de deducere.

3.3.1. Operațiuni scutite cu drept de deducere

Sunt scutite de TVA, iar furnizorii au drept de deducere a taxei aferente bunurilor și serviciilor cumpărate, următoarele operațiuni:

a) exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, precum și bunurile comercializate prin magazinele duty-free;

b) transportul internațional de persoane în și din străinătate, precum și prestările de servicii legate direct de acesta;

c) transportul de marfă și persoane, în și din porturile și aeroporturile din România, cu nave și aeronave sub pavilion romanesc, comandate de beneficiari din străinătate;

d) trecerea mijloacelor de transport de mărfuri și de călători cu mijloace de transport fluvial specializate, între România și statele vecine;

e} transportul, prestările de servicii accesorii transportului, precum și alte prestări de servicii aferente mărfurilor din import și a căror contravaloare este inclusă în baza de impozitare;

f) livrările de bunuri destinate utilizării pe nave și aeronave sau încorporării în nave și aeronave, care prestează transporturi internaționale de persoane și de mărfuri;

g) prestările de servicii efectuate în aeroporturi aferente aeronavelor în trafic internațional, precum și prestările de servicii efectuate în porturi aferente navelor de comerț maritim și pe fluvii internaționale;

h) reparațiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din străinătate;

i) alte prestări de servicii efectuate de persoane impozabile cu sediul în România, contractate cu beneficiari din străinătate în condițiile prevăzute prin normele de aplicare a prezentei legi;

j) prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigație care își desfășoară activitatea în regimuri special maritim sau operate de acestea, precum și livrările de nave în întregul lor către aceste companii;

k) livrările de bunuri si prestările de servicii în favoarea directă a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare precum și a personalului acestora, pe bază de reciprocitate; livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directă a reprezentanțelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora;

1) bunurile cumpărate din expozițiile organizate în România, precum și din rețeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate de câtre cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul in România;

m) livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaționale și de organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din țară, inclusiv din donații ale persoanelor fizice;

n) construcția, extinderea, reabilitarea și consolidarea lăcașurilor de cult religios;

o) livrările de utilaje și echipamente și prestările de servicii legate nemijlocit de operațiunile petroliere realizate de titularii acordurilor petroliere, persoane juridice străine;

p) livrările de utilaje, echipamente și prestările de servicii aferente obiectivului de investiții "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional București”.

Gradul de participare a bunurilor și serviciilor la realizarea operațiunilor cu drept de deducere se determină pe bază de pro rata rezultată ca raport între contravaloarea operațiunilor realizate, inclusiv investiții, care generează drept de deducere, și totalul operațiunilor realizate, indiferent de sursa de finanțare. Suma înscrisă la numitor va cuprinde suma înscrisă la numărător și contravaloarea operațiunilor realizate care nu generează drept de deducere.În cursul unui an calendaristic nu pot fi folosite două metode de determinare a pro rata.
Pro rata se determină, de regulă, anual, pe baza realizărilor din anul precedent sau corespunzător regimului taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor prevăzute să fie realizate în anul curent. La finele anului se efectuează regularizarea taxei pe valoarea adăugată de dedus, determinată pe bază de pro rata efectiv realizată, iar diferența se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit pentru luna decembrie. La cererea justificată a contribuabililor organele fiscale la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot aproba ca pro rata să fie determinată lunar. Contribuabilii cărora li s-a aprobat în cursul anului trecerea de la pro rata anuală la cea lunară  au obligația să regularizeze taxa pe valoarea adăugată de dedus, iar diferența se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit pentru luna în care au primit aprobarea.

3.3.2 Operațiuni scutite fără drept de deducere

Sunt scutite de TVA fără ca întreprinderea să aibă dreptul de a deduce taxa aferentă achizițiilor, următoarele activități:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate, respectiv: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și de diagnostic, stații de salvare și alte unități autorizate să desfașoare astfel de activități, precum și cantinele organizate pe lângă aceste unități. Sunt, de asemenea, scutite serviciile de cazare, masă și tratament prestate cumulat de către persoane impozabile autorizate care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice și a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament, precum și serviciile funerare prestate de unitățile sanitare;

b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către tehnicienii dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de către stomatologi și de către tehnicienii dentari, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate;

c) prestările de îngrijire și supraveghere la domiciliu a persoanelor, efectuate de personal specializat cu exercitarea profesiunilor medicale și paramedicale;

d) livrările de organe, de sânge și de lapte-uman;

e) activitatea de învățămînt desfâșurată de unitățile autorizate de MEC și care sunt cuprinse în sistemul național de învățămînt, precum și achiziționarea de către acestea de documentație tehnică și materiale de construcții destinate învățămîntului de stat și particular, precum și de aparatură, utilaje, publicații și dotări pentru procesul didactic; sunt, de asemenea, scutite cantinele organizate pe lângă unitățile cuprinse în sistemul național de învățămînt autorizate de MEC;

f) prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de asistența și protecția socială, efectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca având caracter social, cum sunt: căminele de bătrâni și de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupațională, centrele de plasament autorizate să desfășoare activități de asistență socială, căminele pentru elevi și studenți;

g) prestările de servicii și livrările de bunuri strîns legate de protecția copiilor și tinerilor, efectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca având caracter social, cum sunt: centre-pilot pentru tineri cu handicap, case de copii, centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap, alte organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreținerii, educării sau petrecerii timpului liber a tinerilor;

h) prestările de servicii și livrări de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizații fixate conform statutului, de organizații fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică sau civică, în condițiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurență;

i) serviciile ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educației fizice prestate de organizații fără scop patrimonial în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educația fizică, cum sunt: cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile și cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu sunt scutite încasările pentru publicitate, precum și încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio și la televiziune a manifestărilor sportive;

j) prestări de servicii culturale și livrările de bunuri legate nemijlocit de acestea, efectuate de instituții publice;

k) prestările de servicii și livrările de bunuri efectuate de unități ale căror operațiuni sunt scutite, cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar și organizate în profitul lor exclusiv, cu condiția ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurențiale; astfel de activități pot fi: reprezentații teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziții, concerte, conferințe, cu condiția ca veniturile obținute din aceste activități să servească numai la acoperirea cheltuielilor unităților care le-au organizat;

l) realizarea și difuzarea programelor de radio și televiziune efectuate de unitățile care produc și/sau difuzează programele audiovizuale, precum și de unitățile care au ca obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale. Lucrările efectuate pentru recepționarea programelor audiovizuale sunt supuse TVA;

m) vânzarea de filme sau licențe de filme destinate a fi difuzate la televiziune, cu excepția filmelor sau licențelor de filme care sunt destinate să facă publicitate unui anume produs sau persoane. Reproducerea filmelor și/sau a benzilor video după original, serviciile de prelucrare a filmelor nelegate de difuzarea la televiziune nu sunt scutite de TVA;

n) activitatea de transport al bolnavilor și răniților cu vehicule special amenajate și autorizate în acest sens, efectuată de stațiile de salvare, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate;

o) activitățile de cercetare – dezvoltare și inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor, proiectelor și temelor componente ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică;

p) livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali;

q) următoarele operațiuni bancare și financiare:

acordarea de credite, inclusiv acordarea de împrumuturi de către asociații/acționarii societăților comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societății, precum și acordarea de împrumuturi de către orice persoană fizică sau juridică;

operațiunile efectuate de băncile persoane juridice române, sucursalele din România ale bâncilor persoane juridice străine, organisme financiar-bancare internaționale, casele de economii, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit și alte societăți de credit, casele de schimb valutar, precum și alte persoane juridice autorizate să desfășoare activități bancare, cu excepția următoarelor operațiuni: leasing financiar, închirierea de casete de siguranță, tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu metale prețioase, obiecte confecționate din acestea și/sau pietre prețioase, expertizare de studii de fezabilitate, acordarea de consultanță, evaluări de patrimoniu;

operațiunile specifice efectuate de Banca Națională a României; nu sunt scutite achizițiile de aur, argint, alte metale și pietre prețioase, efectuate de Banca Națională a României de la persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;

operatiunile de investiții financiare, de intermediere financiară, de valori mobiliare și instrumente financiare derivate, precum și alte instrumente financiare;

intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferirea de servicii legate de acestea;

r) gestiunea fondurilor comune de plasament și a fondurilor comune de creanță efectuate de fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru întreprinzătorii Privați – S.A., Fondul de Garantare a Creditului Rural – S.A., Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A., precum și de alte organisme constituite în acest scop;

s) operațiunile de asigurare și de reasigurare, precum și prestările de servicii aferente acestor operațiuni efectuate de intermediarii în operațiuni de asigurare;

ș) activitățile de organizare și exploatare a jocurilor de noroc,efectuate de Compania Națională "Loteria Română" – S.A. și contribuabilii autorizați de Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc;

t) livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate cu deținuți de unitățile din sistemul penitenciar,

ț) lucrările de construcții, amenajări, reparații și întreținere executate pentru monumente comemorative ale combatanților, eroilor, victimelor de război și ale Revoluției din decembrie 1989, precum și pentru muzee, case memoriale, monumente istorice și de arhitectură;

u) încasările din taxele de intrare la castele, muzee, târguri și expoziții, grădini zoologice și botanice, biblioteci, precum și operațiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;

v) editarea, tipărirea și/sau vânzarea de manuale școlare și/sau de cărți, exclusiv activitatea de publicitate;

x) livrările de proteze de orice fel, accesorii ale acestora, precum și de produse ortopedice;

z) transportul fluvial al localnicilor în Delta Dunării și pe relațiile Orșova-Moldova Nouă, Brăila -Hîrșova, Galați – Grindu;

y) valorificarea obiectelor și veșmintelor de cult, tipărirea cărților de cult, teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului, precum și acelor asimilate obiectelor de cult;

w) transferul dreptului de proprietate al bunurilor către Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, ca efect al dării în plată pentru stingerea obligației de plată a debitorului, total sau parțial.

3.3.3. Operațiuni din import scutite

Sunt scutite de TVA:

a) bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanților diplomatice și a personalului acestora;

b) bunurile introduse în țară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țară ori în străinătate, în condițiile și în limitele stabilite prin HG, potrivit regimului vamal aplicabil persoanelor fizice;

c) reparațiile și transformările la nave și aeronave românești în străinătate, precum și carburanții și alte bunuri aprovizionate din străinătate, destinate utilizării pe nave și/sau aeronave;

d) importul de bunuri a căror livrare este scutită de TVA în interiorul țării. Același regim se aplică pentru serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

e) licențe de filme și programe, drepturi de transmisie, abonamente la agenții de știri externe și altele de această natură, destinate activității de radio și televiziune;

f) importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătății, cultural, artistic, educativ, științific, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitectură și importurile de bunuri finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate României de organisme internaționale de guverne străine și/sau de organizații nonprofit și de caritate;

g) importul următoarelor bunuri: mostrele fără valoare comercială, materialele publicitare și de documentare, bunurile de origine română, bunuri străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunuri reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ.

3.4. Plătitorii TVA

Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se plătește de către:

a) persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA, pentru operațiuni taxabile;

b) titularii operațiunilor de import de bunuri efectuat direct, prin comisionari sau terțe persoane juridice care acționează în numele și din ordinul titularului operațiunii de import, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați ca plătitori de TVA la organele fîscale, cu excepția importurilor scutite;

c) persoanele fizice, pentru bunurile introduse în țară potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora;

persoanele juridice sau persoanele fizice cu sediul ori cu domiciliul stabil în România, beneficiare ale prestărilor de servicii, efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, cu excepția celor scutite de TVA, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate ca plătitori de TVA la organele fiscale.

3.5. Faptul generator și exigibilitate

Regula că faptul generator al TVA ia naștere în momentul efectuării livrării de bunuri și/sau în momentul prestării serviciilor, cu excepția următoarelor operațiuni, pentru care faptul generator al TVA ia naștere la;

a) data înregistrării declarației vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de import;

b) data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

c) data plății prestatorului extern în cazul plăților efectuate fără factură pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

d) data la care bunurile aflate într-un regim de import;

e) data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care dau loc la decontări sau plăți succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul expirării perioadelor aferente acestor decontări sau plăți;

f) data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignație; .

g) data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

h) data documentelor prin care se confirmă prestarea de către persoane impozabile a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de acestea sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

i) data colectării monedelor din mașină, pentru mărfurile vândute prin mașini automate;

j) termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operațiunile de leasing.

Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de TVA la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat. În general, exigibilitatea ia naștere concomitent cu faptul generator.

Pentru livrările de bunuri cu plata în rate exigibilitatea TVA intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.

Exigibilitatea TVA este anticipată faptului generator atunci când:

a) factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

b) contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se încasează înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

c) se încasează avansuri, cu excepția avansurilor acordate pentru:

– plata importurilor și a datoriei vamale stabilite potrivit legii;

– realizarea producției destinate exportului;

– efectuarea de plăți în contul clientului;

– livrări de bunuri și prestări de servicii scutite de TVA.

Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii care se efectuează continuu – energie electrică, energie termică, gaze naturale, apă, serviciile telefonice și altele similare exigibilitatea TVA intervine la data stabilirii debitului beneficiarului pe bază de factură fiscală sau alt document legal.

3.6. Baza de impozitare

Baza de impozitare a TVA este constituită din:

a) pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii: tot ceea ce constituie contrapartida obținuta sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni, exclusiv TVA;

b) prețurile de achiziție sau, în lipsa acestora, costul determinat la momentul livrării/prestării, în cazul preluării de bunuri utilizate pentru scopuri care nu au legătură cu activitatea economică, sau pentru a fi puse, cu titlu gratuit, la dispoziția altor persoane;

c) compensația, în cazul trecerii în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în schimbul unei despăgubiri.

În baza de impozitare se cuprind și următoarele elemente:

a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv TVA;

b) cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare decontate cumpărătorului sau clientului.

Nu se cuprind în baza de impozitare următoarele:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori direct clienților în vederea stimulării vânzărilor, în condițiile prevăzute în contractele încheiate;

b) penalizările, precum și sumele reprezentînd daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale;

c) dobânzile percepute pentru: plăți cu întîrziere, vînzări cu plata în rate, operațiuni de leasing;

d) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;

e) ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facțurare.

Pentru a putea fi excluse din baza de impozitare, aceste reduceri de preț trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie efective și în sume exacte în beneficiul clientului;

b) să nu constituie, în fapt remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestație oarecare;

c) sa fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale.

3.7.Cote de TVA

În România, în prezent, conform reglementărilor în vigoare, cota standard a TVA este de 19% și se aplică operațiunilor impozabile cu excepția celor scutite. Cota de TVA aplicabilă este cea în vigoare la data la care ia naștere faptul generator. Pentru cazurile în care exigibilitatea TVA nu coincide cu faptul generator, se aplică cotele în vigoare la data la care taxa devine exigibilă. Atunci cînd exigibilitatea anticipează faptul generator, în cazul modificării cotelor, se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al TVA. Regularizarea se efectuează prin refacturarea integrală a contravalorii livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii cu cotele în vigoare la data la care ia naștere faptul generator și scăderea în cadrul aceleiași facturi a sumelor facturate anterior.

TVA se calculează prin aplicarea cotei standard asupra bazei de impozitare. Taxa se poate calcula și prin aplicarea cotei recalculate asupra:

a) sumelor obținute din vânzarea bunurilor comercializate prin comerțul cu amănuntul – magazine comerciale, consignații, unități de alimentație publică sau alte unități care au relații directe cu populația, ale căror prețuri cuprind și TVA;

b) sumelor obținute din unele prestări de servicii – transport, poștă, telefon, telegraf și altele de aceeași natură – ale căror tarife practicate cuprind și TVA;

c) sumelor obținute din vînzarea de bunuri pe bază de licitație, pe bază de evaluare sau de expertiză, precum și pentru alte situații similare;

d) compensației, pentru transferul dreptului de proprietate a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile în domeniul public, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Cota recalculată este egală cu 19/119≈15,966%.

Cota redusă a taxei pe valoare adăugată este de 9% și se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:

a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și analogie, grădini zoologie și botanice, târguri, expoziții;

b) livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv publicității;

c) livrări de proteze de orice fel și accesoriile acestora, cu excepția protezelor dentare;

d) livrări de produse ortopedice;

e) medicamente de uz uman și veterinar;

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

3.8. Rambursarea TVA

Taxa de rambursat pentru luna de raportare stabilită prin decontul de TVA se regularizează în ordinea următoare:

a) prin compensarea efectuată de persoana impozabilă în limita taxei rămase de plată rezultate din decontul lunii anterioare sau din deconturile lunilor următoare, după caz, fără avizul organului fiscal, la întocmirea decontului de TVA;

b) prin compensarea cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat de persoana impozabilă, efectuată de organele fiscale din oficiu sau, după caz, la solicitarea expresă a persoanei impozabile, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensare; după depunerea cererii de compensare la organul fiscal competent, suma respectivă, verificată și confirmată de organul de control, nu mai poate fi inclusă în decont și reținută din taxa aferentă bunurilor sau serviciilor facturate în perioada următoare celei pentru care s-a solicitat compensarea.

c) rambursarea efectuată de organele fiscale.

Rambursarea diferenței de taxă, rămase după compensările efectuate conform legii se efectuează de organele fiscale teritoriale, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare, pe baza unei documentații și în urma verificărilor efectuate de organele de control fiscal. Acest regim de rambursare poartă numele de rambursare cu control anticipat.

Organele fiscale teritoriale pot efectua, la solicitarea persoanelor impozabile, rambursări de TVA, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii de rambursare, cu verificarea ulterioară a documentației, respectiv semestrial (rambursare cu control ulterior).

Rambursarea TVA poate fi solicitată lunar.

În vederea soluționării cererilor de rambursare cu control anticipat, organele fiscale vor proceda astfel:

a) vor determina taxa aferentă facturilor neachitate fumizorilor de bunuri și/sau prestatorilor de servicii, până la data încheierii controlului;

b) din suma de rambursat rezultată din ultimul decont de TVA, corectată cu eventualele diferențe rezultate în urma verificării, se scade taxa aferentă facturilor neachitate, determinîndu-se astfel taxa aferentă facturilor achitate;

c) vor restitui suma taxei aferente facturilor achitate, în cazul în care persoana impozabilă nu are impozite și taxe datorate bugetului de stat și neachitate până la data efectuării controlului;

d) dacă suma compensată este mai mică decât taxa aferentă facturilor achitate, vor restitui diferența dintre taxa aferentă facturilor achitate și suma compensată din oficiu, în cazul în care persoana impozabilă are impozite și taxe datorate bugetului de stat neachitate la data efectuării controlului;

e) nu vor proceda la rambursare dacă, în urma compensării efectuate din oficiu, suma compensată este mai mare sau egală cu taxa aferentă facturilor achitate.

Persoanele impozabile care beneficiază de rambursarea TVA cu verificarea ulterioară a documentației au obligația să determine și să declare pe propria răspundere valoarea taxei deductibile corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor din țară, pentru care nu beneficiază de rambursare efectivă a sumelor de la bugetul de stat. Cu ocazia verificării documentației, la termenele stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, organele de control fiscal verifică exactitatea datelor din declarația pe propria răspundere.

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA, care solicită rambursarea taxei, vor depune la organele fiscale teritoriale următoarele documente, în funcție modalitatea rambursare solicitată:

a) în cazul rambursărilor cu control anticipat, cererea de rambursare, și Decontul privind TVA din care rezultă suma de rambursat;

b) în cazul rambursărilor cu controlul ulterior, cererea de rambursare, Decontul privind TVA din care rezultă suma de rambursat și lista cuprinzînd facturile neachitate fumizorilor și/sau prestatorilor din țară, din care rezultă taxa deductibilă.

Documentația necesară în vederea verificării rambursărilor de TVA, atât cu control ulterior, cât și cu control anticipat va cuprinde:

a) Jurnalul pentru vânzări, Jurnalul pentru cumpărări și, după caz, Borderoul de vânzare (încasare) și Borderoul cuprinzînd operațiunile asimilate livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii;

b) documentele pentru justificarea taxei deductibile aferente achizițiilor de bunuri și/sau servicii;

c) documentele pentru determinarea taxei colectate aferente livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii efectuate;

d) documentele prevăzute prin norme pentru justificarea regimului de scutire cu drept de deducere, în funcție de natura operațiunilor;

e) lista cuprinzînd facturile neachitate furnizorilor și/sau prestatorilor din țară, care trebuie să cuprindă: numărul și data facturilor, denumirea furnizorilor/prestatorilor, codul fiscal, suma neachitată și TVA aferentă.

Această documentație, cu excepția listei cuprinzînd facturile neachitate furnizorilor și/sau prestatorilor în cazul rambursărilor cu control ulterior, nu se depune la organele fiscale teritoriale, ea trebuie să se afle la sediul persoanei impozabile care solicită rambursarea TVA și va fi pusă în mod obligatoriu la dispoziție organelor de control fiscal în vederea verificării.

Persoanele impozabile care efectuează atât operațiuni care dau drept de deducere, cât și operațiuni care nu dau drept de deducere vor întocmi lista cuprinzînd furnizorii neachitați, separat pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii destinate realizării de operațiuni care dau drept de deducere și separat pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii destinate realizării atât de operațiuni care dau drept de deducere, cât și pentru operațiuni care nu dau drept de deducere. Pentru acestea din urmă taxa aferentă furnizorilor neachitați se determină prin aplicarea unei pro rata. Nu se întocmește lista cuprinzînd furnizorii neachitați pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii destinate exclusiv realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere.

3.9. Obligații cu privire la întocmirea documentelor

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de TVA au obligația să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate și să completeze în mod obligatoriu următoarele date:

– denumirea, adresa și codul fiscal ale furnizorului/prestatorului și, după caz, ale beneficiarului;

– data emiterii;

– denumirea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate;

– cantitățile;

– prețul unitar sau valoarea bunurilor/serviciilor fără TVA;

– valoarea taxei colectate.

Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii cu valoarea TVA mai mare de 50 milioane lei inclusiv, la aceste documente se anexează și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de TVA.

Persoanele impozabile plătitoare de TVA sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru operațiunile cu o valoare a TVA mai mare de 50 milioane lei sunt obligate să solicite și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului/prestatorului. Primirea și înregistrarea în contabilitate de facturi fiscale sau alte documente legal aprobate care nu conțin datele prevăzute a fi completate în mod obligatoriu, precum și lipsa copiei de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului/prestatorului în cazul cumpărărilor cu o valoare a taxei mai mare de 50 milioane lei inclusiv, determină pierderea dreptului de deducere a taxei aferente.

Pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire, furnizorii sunt obligați ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării să emită facturi fiscale și să le transmită beneficiarilor. Bunurile livrate fără aviz de însoțire se facturează la data livrării.

La constituirea unei societăți comerciale, pentru aportul în natură la capitalul social, factura fiscală se emite de persoana care contribuie la aportul în natură la capitalul social al noii societăți, după înregistrarea ca plătitor de impozite și taxe a acestei societăți.

De regulă, pentru prestările de servicii, prestatorii sunt obligați să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, la data finalizării prestării serviciilor sau, după caz, la sfîrșitul lunii în care prestarea serviciilor a fost finalizată, în funcție de natura acestora.

Pentru livrările dc bunuri și/sau prestările de servicii care se efectuează continuu (energie electrică și termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice și altele similare), facturarea se face în termen de 3 zile de la data întocmirii documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantitățile livrate și serviciile prestate, dar nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea.

Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situații de lucrări, cum sunt lucrările de construcții-montaj, facturarea se face la data confirmării situațiilor de lucrări de către beneficiarii acestora.

Pentru avansuri, furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii sunt obligați să emită facturi fiscale în termen de 3 zile de la data încasării sumelor. Această regulă este valabilă și în cazul lucrărilor imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, pentru care antreprenorii nu au optat pentru amânarea exigibilității TVA la livrare. Facturile fiscale pentru avansuri se regularizează prin stornare la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii. Persoanele impozabile care realizează activitate de vânzare de bunuri pe bază de contracte de vânzare-cumpărare către persoane fizice, cu plata eșalonată sub formă de avansuri, livrarea bunurilor efectuîndu-se după achitarea integrală a contravalorii mărfurilor contractate, nu au obligația să întocmească facturi fiscale pentru avansurile încasate decât la livrarea bunurilor.

Pentru avansurile încasate, TVA se colectează pe bază de borderou de vânzare (încasare). Pentru avansurile destinate plății importurilor și a datoriei vamale, realizării de produse pentru export sau realizării unor operațiuni scutite de TVA, persoanele impozabile nu au obligația să emită facturi fiscale. La solicitarea beneficiarilor însă, furnizorii pot emite facturi fiscale fără TVA pentru aceste avansuri, regularizarea lor și facturarea finală urmînd a fi efectuate în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării și/sau prestării, în funcție de regimul de impozitare al operațiunii.

Transferul proprietății bunurilor în executarea creanțelor, în situația în care bunurile au fost predate pe bază de înțelegere între debitor și creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operatiunea constituie livrare de bunuri.

Capitolul 4

Impozitul pe profit

După 1990, reglementările legale privind impozitul pe profit au apărut și s-au modificat constant. În prezent, sunt valabile următoarele acte normative mai importante: legea 414/2002 privind impozitul pe profit abrogat de Legea privind Codul Fiscal 571/2003, HG 24/2002 , HG 859/2002 pentru apobarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit modificată prin HG 348/27.03.2003, HG 830/31.07.2002 privind deducerile fiscale a provizioanelor agenților economici , Ordonanța de Urgență nr.138 din 29 decembrie 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571 din 2003 privind Codul fiscal ,publicată în M.O.nr.1281 din 30 decembrie 2004. La acestea se adaugă și prevederile din legile anuale ale bugetului, precum și precizările din alte legi sau ordonanțe.

4.1 Categorii de plătitori

Contribuabilii obligați să plătească impozitul pe profit sunt:

persoanele juridice române, pentru profitul din orice sursă, din România și din străinătate, cu excepția celor care plătesc impozit pe venit;

persoanele juridice străine, dacă desfășoară activități printr-un sediu permanent din România;

persoanele juridice sau fizice nerezidente care desfășoară activități în România ca beneficiari ori parteneri împreună cu o persoană juridică română într-o asociere sau o altă entitate ce nu dă naștere unei persoane juridice, pentru profitul realizat în România;

persoanele juridice române și persoanele fizice rezidente, pentru veniturile realizate atât în România, cât și în străinătate din asocieri care nu dau naștere unei persoane juridice.

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:

trezoreria statului;

instituții publice, pentru fondurile publice constitutive, inclusiv pentru veniturile extrabugetare și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, modificată prin legea nr.314/8.07.2003, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr.45/2003 privind finanțele publice locale, dacă legea nu prevede altfel;

organizațiile de nevăzători, de invalizi și ale persoanelor cu handicap, pentru profiturile realizate de unitățile economice fără personalitate juridică ale acestora, protejate potrivit legii speciale de organizare și funcționare privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;

fundațiile române constituite ca urmare a unor legate;

cooperativele care funcționează ca unități protejate ale persoanelor cu handicap, special organizate, potrivit legii de organizare și funcționare privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;

cultele religioase, pentru veniturile onținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit Legii nr.103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, și pentru veniturile obținute din chirii, cu condiția utilizării sumelor respective pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrările de construire, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ și pentru acțiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;

instituțiile de învățământ paricular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, potrivit legii învățământului; veniturile obținute de instituțiile de învățământ din activități economice care nu sunt folosite în scopurile stabilite de legea învățământului sau care sunt destinate altor scopuri se impun cu o cotă de 16%;

asociațiile de proprietari constituite ca persoană juridică și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, pentru veniturile obținute din activitățile economice care sunt sau vor fi utilizate pentru îmbunătățirea confortului și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune; dacă sunt utilizate scopurile amintite, atunci veniturile respective se impun cu cota de 16%;

fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii.

Persoanele juridice române fără scop patrimonial sunt exceptate de la plata impozitului pe profit pentru următoarele categorii de venituri:

cotizațiile membrilor;

contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților;

taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare;

donațiile și sumele sau bunurile primite prin sponsorizare;

dobânzile și dividentele obținute din plasarea disponibilităților rezultate din asemenea venituri;

veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

resurse obținute de la bugetul de stat și/sau de la bugetele locale;

venituri din acțiuni întâmplătoare realizate de organizații sindicale/patronale, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului de organizare și funcționare;

venituri excepționale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea persoanelor juridice fără scop patrimonial, altele decât cele care sunt sau au fost folosite în activitatea economică.

Atunci când persoanele juridice fără scop patrimonial desfășoară și activități în scopul obținerii de profituri, ele au obligația de a evidenția distinct veniturile și cheltuielile corespunzătoare. Aceste persoane sunt exceptate de la plata impozitului pe profit pentru veniturile realizate din activități economice, până la nivelul echivalentului în lei a 15000 euro într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale exceptate de la plata impozitului pe profit. Pentru veniturile care depășesc limitele enunțate, se calculează impozit pe profit.

4.2 Cote de impozit

Cotele procentuale de impozit pe profit pot fi: cote procentuale de bază, cote procentuale majorate și cote procentuale micșorate, în funcție de politicile fiscale concretizate în legislația fiscală.

Actualmente, în România operează următoarele cote procentuale de bază ale impozitului pe profit:

Cota de 16%, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.

Pentru Banca Națională a României, cota de impozit este de 80% și se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă.

Pentru contribuabilii care desfășoară activități în zonele libere pe bază de licențe eliberate potrivit legii privind regimul zonelor libere, profitul obținut dein aceste activități este impozitat cu cota de 5% până la data de 31 decembrie 2004. În cazul în care contribuabilul își desfășoară activitatea în zona liberă prin unități fără personalitate juridică, acesta este obligat să țină evidența contabilă distinctă pentru veniturile și cheltuielile aferente acestei activități, până la nivel de balanță de verificare. La determinarea profitului aferent activității se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare, precum și alte asemenea cheltuieli, proporțional cu veniturile obținute în zona liberă față de veniturile totale realizate de persoana juridică.

Pierderea rezultată din operațiunile realizate în zona liberă nu se recuperează din profitul impozabil realizat în afara zonei, aceasta urmând să fie recuperată din profiturile obținute din aceeași zonă.

Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor și/sau al prestărilor de servicii, realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cotă de impozit pe profit de 6% pentru parte din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor. Suma aferentă reducerii cotei de impozit pe profit de la 16%% se repartizează la sfârșitul anului ca sursă proprie de finanțare, în limita profitului rămas după înregistrarea cheltuielii cu impozitul pe profit. Prestările de servicii pentru care se aplică cota de impozit redusă sunt cele pentru care beneficiarul prestării este în străinătate.

Începând cu data de 1 ianuarie 2003 cota de impiozit pe profit este de 12,5% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor încasate din export în volumul total al veniturilor, începând cu data de 1 ianuarie 2004 cota de impozit pe profit este de 25%, iar începând cu 1 anuarie 2005 cota este de 16%.

Pentru contribuabililor care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor și a cazinourilor, impozitul pe profit datorat aferent acestor activități, nu poate fi mai mic de 5% din veniturile realizate din aceste activități. În situația în care impozitul pe profit este mai mic de 5% din veniturile acestor activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate, indiferent de suma impozitului pe profit rezultată din desfășurarea celorlalte activități.

4.3 Perioada de impozitare

Anul fiscal al fiecărui contribuabil este anul calendaristic. În cazul înființării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă începe:

de la data înregistrării acestuia la registrul comerțului dacă are această obligație;

de la data înregistrării în registrul condus special de judecătorii, dacă are această obligație;

de la data intrării în vigoare a contractelor de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naștere unei noi persoane juridice;

Perioada impozabilă se încheie în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenței persoanelor juridice supuse acestor operațiuni, la următoarele date:

în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi, la data înmatriculării în registrul comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele;

în celelalte cazuri, la data înscrierii în registrul comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social al societății absorbante.

În cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înființarea acestuia.

4.4 Stabilirea bazei de calcul a impozitului pe profit

Baza de calcul a impzitului pe profit este profitul impozabil care „se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile”. Deci, baza de calcul a impozitului pe profit, respectiv a profitului impozabil, este:

Pim=Vt-Ct-Vn+Cn

În care: Pim – profit impozabil; Vn – venituri neimpozabile;

Vt – venituri totale; Ct – cheltuieli totale;

Cn – cheltuieli nedeductibile.

Sunt considerate venituri neimpozabile(deduceri fiscale), urmăroarele:

dividendele primite de către o persoană juridică română de la altă persoană juridică română;

diferențele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participațiile;

venituri rezultate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli nedeductibile(rambursările de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea unor majorări de întârziere), precum și din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau a veniturilor realizate din recuperarea unor cheltuieli nedeductibile;

alte venituri neimpozabile, prevăzute expres în acte normative speciale.

Contribuabilii pentru care primesc legi speciale s-a prevăzut faptul că profitul aferent anumitor activități nu este impozabil sunt obligați la ținerea unei evidențe contabile distincte

pe elemente de venituri și cheltuieli, prin care să se asigure determinarea veniturilor, cheltuielilor și profitului aferent. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuieli de conducere și administrare și alte asemenea cheltuieli ale contribuabilului, proporțional cu veniturile obținute din acele activități.

Sumele reinvestite de angajatori din profit, în scopul prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.

Cheltuielile sunt deductibile la calculul profitului impozabil numai dacă sunt efectuate în scopul realizării veniturilor.

Nu sunt deductibile cheltuielile cu amortizarea caselor de odihnă proprii sau a imobilizărilor, care nu sunt utilizate pentru realizarea veniturilor, de tipul navelor, aeronavelor, vaselor de croazieră și altele asemenea, precum și toate celelate cheltuieli aferente acestora. Nu se deduc din baza de impunere a profitului sumele care reprezintă cheltuielile efectuate cu asigurarea serviciilor de cazare, masă și transport pentru persoanele care nu sunt salariate ale contribuabilului. De asemenea, nu se deduc cheltuielile de transport, cu cazarea și masa, efectuate pentru salariații proprii în afara perioadei de pregătire, în cadrul centrelor de pregătire proprii.

Sunt deductibile la calculul profitului impozabil:

cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, efectuate potrivit legii, în limita de 5% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puțin cheltuiala cu impozitul pe profit și cheltuielile cu sponsorizarea și/sau mecenatul;

perisabilitățile, în limitele prevăzute în normele legale(nu sunt considerate perisabilități și sunt deductibile la calculul profitului impozabil pierderile prevăzute în normele de consum tehnologic).

La calculul profitului impozabil sunt deductibile numai următoarele sume utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor și a provizioanelor:

rezerva, în limita a 5% din profitul contabil, până ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat, conform prevederilor legii societăților comerciale;

în cazul băncilor și cooperativelor de credit autorizate, provizioanele obligatorii constituite potrivit normelor BNR; același regim se aplică și fondurilor de garantare;

rezervele tehnice calculate de către societățile de asigurare și reasigurare.

Schimbarea destinației rezervelor și fondurilor care au fost deductibile din profitul impozabil, potrivit prevederilor legale, prin distribuirea către acționari, sub orice formă, cu ocazia lichidării, divizării, fuziunii, dizolvării societății sau retragerii unui acționar/asociat, va atrage impunerea sumelor respective cu impozit pe profit și impozit pe dividende, conform prevederilor legale în vigoare. Fac excepție sumele transferate în cazul dizolvării fără lichidare, dacă succesorul de drept al contribuabilului menține sistemul de impunere.

Legea enumeră următoarele categorii de cheltuieli nedeductibile:

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate;

amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale, altele decât cele prevăzute în contractele comerciale; cele datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România și/sau autorități străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepția majorărilor, ale căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri;

suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților, pentru deplasări în țară și în străinătate, care depășește de 2,5 ori nivelul legal satbilit pentru instituțiile publice;

sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale;

suma cheltuielilor sociale care depășesc limitele considerate deductibile, conform legii anuale a bugetului de stat;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoare adăugată aferentă acestor cheltuieli;

cheltuielile cu taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

orice cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului la valoarea de piață;

cheltuielile de cercetare-dezvoltare, de conducere și administrare înregistrate de un sediu permanent care aparține unei persoane fizice sau juridice străine, care nu s-au efectuat în România, care depășesc 10% din salariile impozabile ale salariaților sediului permanent din România; nu intră aici cheltuielile efectuate în România pentru realizarea veniturilor aferente sediului permanent;

cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ prin care să se facă dovada efectuării operațiunii; sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil reducerile de natură comercială și/sau financiară, acordate clienților, care nu sunt evidențiate distinct în documentele justificative de vânzare, potrivit prevederilor legale în vigoare. Orice reducere de natură comercială și/sau financiară pentru a fi deductibile la calculul profitului impozabil trebuie:

să fie efective și în sume exacte în beneficiul clientului;

să nu constituie în fapt remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestație oarecare;

să fie acordate în baza unei hotărâri a adunării acționarilor sau asociaților, după caz.

cheltuielile înregistrate de societățile agricole pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

cheltuielile înregistrate în contabilitate, determinate de diferențele nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare, ale titlurilor imobilizate ale activității de portofoliu, cu excepția celor determinate de vânzarea acestora; în cazul vânzării titlurilor de participare sau a titlurilor imobilizate ale activității de portofoliu profitul impozabil se determină ca diferență între valoarea obținută în urma vânzării și costul de achiziție a titlurilor respective;

cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;

cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de către angajatori, dacă nu sunt acordate în limita dispoziției legii anuale a bugetului de stat;

cheltuielile privind contribuțiile plătite la fondurile speciale peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate de actele normative, inclusiv contribuțiile la fonduri de pensii, altele de cât cele obligatorii;

cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajatori în numele angajatului. Sunt exceptate cheltuielile cu primele de asigurare pentru accidente de muncă, boli profesionale și risc profesional;

cheltuielile de protocol care depășesc limita de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor și al cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului;

alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la persoana fizică, dacă legea nu prevede altfel;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, prestări de servicii sau asistență, în situația în care nu sunt încheiate contracte în formă scrisă și pentru care beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora pentru activitatea autorizată;

cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc active corporale și necorporale ale contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate pentru care este autorizat, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care contribuabilul este autorizat.

Cheltuielie cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu. Dacă gradul de îndatorare a capitalului este peste unu, inclusiv, cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile rămase nedeductibile se reportează în perioada următoare, în aceleași condiții, până la deductibilitatea integrală a acestora.

În cazul în care cheltuielile din diferențele de curs valutar ale contribuabilului depășesc veniturile din diferențele de curs valutar, diferența va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda, în sensul că deductibilitatea acestei diferențe este limitată la 10% din celelalte venituri atunci când gradul de îndatorare este mai mare sau egal cu 1. Nu se supun acestui regim de limitare a deductibilității dobânzile și pierderile din diferențe de curs valutar în legătură cu împrumuturile obținute direct sau indirect de la bănci internaționale de dezvoltare și organizații similare și cu cele care sunt garantate de stat.

Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat și capitalul propriu. Prin capital împrumutat se înțelege totalul creditelor și împrumuturilor cu termen de rambursare peste 1 an, respectiv credite bancare, împrumuturi de la instituții financiare, împrumuturi de la acționari, asociați sau alte persoane, credite furnizori. Capitalul propriu cuprinde capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit, profitul exercițiului și alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale.

Gradul de îndatorare = capital împrumutat / capital propriu

În vederea determinării impozitului pe profit, gradul de îndatorare se calculează ca raport între media capitalului împrumutat și media capitalului propriu:

În cazul în care gradul de îndatorare astfel determinat este mai mic decât 1, cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă de curs valutar sunt deductibile integral.

Dacă gradul de îndatorare astfel determinat este 1 sau mai mare decât 1, suma cheltuielilor cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențe de curs valutar este deductibilă numai în limita următoarei sume: venitul din dobânzi al contribuabilului plus 10% din celelalte venituri impozabile ale acestuia. Celelalte venituri nu includ: veniturile din dobânzi, veniturile din diferențe de curs valutar, veniturile înregistrate în conturile 711 ”Variația stocurilor”, 721 „Venituri din producția de imobilizări necorporale” și 722 „Venituri din producția de imobilizări corporale”.

Cheltuielile rămase astfel nedeductibile sunt reportate în perioada următoare și sunt tratate din punct de vedere fiscal ca fiind cheltuieli ale perioadei respective, urmând să devină subiect al limitării aplicabile în acea perioadă.

În cazul împrumuturilor obținute de la alte entități, cu excepția băncilor, sucursalelor acestora și cooperativelor de credit, române sau străine, a societăților de leasing pentru operațiuni de leasing, a societăților de credit ipotecar, dobânzile deductibile sunt limitate la:

nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturi în lei; și

nivelul ratei dobânzii anuale de 9%, respectiv 2,25% trimestrial, pentru împrumuturile în valută.

Acest nivel al ratei dobânzii se aplică la determinarea profitului impozabil aferent anului fiscal 2004. Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută se va actualiza prin hotărâre a Guvernului.

Cheltuielile privind amortizarea activelor corporale și necorporale sunt deductibile în limita prevederilor Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale. Pentru echipamentele tehnologice(mașini,utilaje și instalații de lucru, computere și echipamente periferice ale acestora), puse în funcțiune după 1.07.2002, se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial. Același regim de amortizare se poate utiliza și pentru brevete de invenție, de la data aplicării acestora de către contribuabil. Contribuabilii care investesc în mijloace fixe și/sau în brevete de invenții amortizabile, potrivit legii, destinate activităților pentru care aceștia sunt autorizați, și care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată pot deduce cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Deducerea suplimentară de amortizare se acordă la data punerii în funcțiune a mijlocului fix, cu excepția plantațiilor (pentru care facilitatea se acordă la data recepției finale de înființare a plantației) și a animalelor (la data achiziției).

Valoarea rămasă de recuperat pe durata de viață utilă se determină după scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%. De aceste facilități(amortizarea accelerată sau deducere a 20% din valoarea de intrare) se poate beneficia și în cazul mijloacelor fixe achiziționate în baza unui contract de leasing financiar cu clauză definitivă de transfer al dreptului de proprietate asupra bunului la expirarea contractului de leasing financiar. Contribuabilii care beneficiază de aceste facilități au obligația să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de funcționare. Dacă nu este respectată această condiție, impozitul pe profit se recalculează, inclusiv pentru perioada în care s-a aplicat deducerea, și se vor calcula majorări și penalități de întârziere. Pentru aplicarea acestei facilități, contribuabilul este obligat să țină o evidență extracontabilă de calcul a amortizării deductibile fiscal.

În cazul investițiilor care se realizează pe parcursul mai multor luni sau în ani fiscali consecutivi, inclusiv pentru cele realizate în regie proprie, facilitățile de mai sus(folosirea amortizării accelerate sau deducerea a 20% din valoarea de intrare în luna recepției) se acordă la valoarea lucrărilor efectuate efectiv,în baza unor situații parțiale de lucrări. Investițiilor puse în funcțiune parțial și care au beneficiat de alte facilități fiscale de natura impozitului pe profit nu li se pot aplica facilitățile enunțate aici.

Cheltuielile cu exploatarea zăcămintelor naturale, de natura decopertărilor, explorărilor, forărilor, dezvoltărilor, care nu se finalizează în obiective economice ce pot fi exploatate, se recuperează în următorii 5 ani, în rate egale din veniturile realizate din exploatare.

Contribuabilii autorizați ce desfășoară activitate în domeniu exploatării zăcămintelor naturale sunt obligați să înregistreze în evidența contabilă și să deducă la calculul profitului impozabil provizioane pentru refacerea terenurilor afectate și pentru redarea acestora în circuitul economic, silvic sau agricol, în limita unei cote de până 1% din diferența anuală dintre veniturlie și cheltuielile din exploatare, înregistrate potrivit reglementărilor contabile pe toată dura de funcționare a exploatării zăcămintelor naturale. Acești contribuabili au și obligația de a prezenta un plan de refacere a mediului, în sensul asigurării reconstrucției ecologice a perimetrelor afectate de exploatările miniere.

Pentru titularii de acorduri petroliere care desfășoară operațiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă mai mare de 100 m cota provizionului constituit pentru dezafectarea sondelor, demobilizarea instalațiilor, a dependințelor și a anexelor, precum și pentru reabilitarea mediului este de 10% din profitul anual de exploatare, pe toată durata de funcționare a exploatării petroliere.

În situația lichidării/dizolvarii unui contribuabil, pentru determinarea profitului impozabil se ia în calcul și profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.

Calcularea impozitului pe profit

Impozitul pe profit datorat se calculează și se înregistrează trimestrial, parcurgându-se în acest scop, următoarele etape:

determinarea rezultatului contabil, cumulat de la începutul anului(RCC)

RCC = venituri cumulate – cheltuieli cumulate

determinarea rezultatului impozabil, cumulat de la începutul anului(RIC)

RIC = RCC + cheltuieli nedeductibile – venituri neimpozabile- pierderea fiscală din anii precedenți

calcularea impozitului pe profit datorat, cumulat de la începutul anului până la sfârșitul trimestrului pentru care se face calculul(IPC)

IPC = RIC * cota de impozit

determinarea impzitului pe profit aferent trimestrului pentru care se face calculul(IPT)

IPT = IPC – impozit pe profit datorat cumulat la sfârșitul trimestrului precedent.

În funcție de fluctuația rezultatului impozabil de la un trimestru la altu, diferența trimestrială privind impozitul pe profit poate fi:

pozitivă, dacă în trimestrul respectiv s-a realizat profit;

negativ, dacă în trimestrul respectiv s-a realizat pierdere.

Dacă rezultatul impozabil stabilit la sfârșitul exercițiului este negativ, acesta reprezintă pierdere fiscală și se va recupera din profiturile impozabile obținute în exercițiile următoare.

Pierderea fiscală din anii precedenți se acoperă trimestrial, din profitul fiscal, odată cu calcularea și înregistrarea impozitului pe profit.

Dacă din profitul contabil brut (mai mare) se scad cheltuielile cu impozitul pe profit (mai mici), rezultă profitul contabil net, care reprezintă soldul creditor al contului 121 „profit și pierdere”. În cazul în care volumul veniturilor realizate este mai mic decât cel al cheltuielilor (inclusiv eventualele cheltuieli cu impozitul pe profit) rezultă o pierdere contabilă netă, care reprezintă soldul debitor al contului 121 „profit și pierdere”.

Pierderile contabile se recuperează din profiturile contabile nete în următorii 5 ani consecutivi.

Pierderile contabile din anii precedenți se acoperă numai la sfârșitul exercițiului când are loc repartizarea anuală a profitului contabil net.

Vărsarea la buget a impozitului pe profit se face până în data de 25 a luniii următoare încheierii trimestrului. Achitarea cu întârziere a impozitelor atrage plata unor penalități de întârziere calculate în funcție de suma datorată, numărul de zile de întârziere și cota de penalizare reglementată prin lege.

4.6 Declararea, plata și controlul impozitului pe profit

Declararea impozitului pe profit se face cu ajutorul a două formulare distincte:

Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat în care se completează trimestrial și pozițiile referitoare la impozitul pe profit;

Declarația privind impozitul care se completează la sfârșitul anului, după definitivarea impozitului pe profitul anual, pe baza datelor din bilanțul contabil. În această declarație se prezintă detaliat veniturile, cheltuielile, sumele nedeductibile, deducerile fiscale și celelalte elemente care au stat la baza stabilirii rezultatului fiscal și a impozitului pe profit.

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestru următor, cu excepția Băncii Naționale a României, băncilor române și a sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, care efectuează plăți lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozit. În acest scop profitul și impozitul pe profit se calculează și se evidențiază trimestrial, cumulat de la începutul anului sau lunar, în cazul băncilor.

Banca Națională a României, băncile și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligația să plătească în contul impozitului pe profit, pentru luna decembrie a fiecărui an fiscal, o sumă egală cu impozitul datorat pe luna noiembrie a aceluiași an, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, urmărind ca regularizarea pe baza datelor din bilanțul contabil să se efectueze până la termenul stabilit pentru depunerea situațiilor financiare.

Persoanele juridice fără scop patrimonial calculează și plătesc impozitul pe profit anual, până la data de 25 ianuarie a anului următor.

Contribuabilii care obțin venituri din cultura cerealelor și a plantelor tehnice, pomicultură și viticultură plătesc impozit pe profit anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor.

În vedrea determinării obligațiilor de plată a impozitului pe profit, organele fiscale au dreptu de a controla și de a recalcula adecvat profitul impozabil și impozitul de plată pentru:

operațiunile care au scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor;

operațiunile efectuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociaților, acționarilor sau persoanelor ce acționează în numele acestora;

datoriile asumate de contribuabili în contul unor împrumuturi făcute sau garantate de acționari, asociați ori de persoanele care acționează în numele acestora, în vederea reflectării reale ale operațiunii;

distribuirea, împărțirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile între doi sau mai mulți contribuabili ori acele operațiuni controlate direct sau indirect, de persoane, care au interese comune, în scopul prevenirii evaziunii fiscale și pentru reflectarea reală a operațiunilor.

În cazul tranzacțiilor dintre persoane asociate valoarea recunoscută de autoritatea fiscală este valoarea de piață a tranzacțiilor. Pentru estimarea acestor valori pot fi utilizate următoarele metode:

metoda comparării prețurilor, în care prețul de vânzare al contribuabilului se compară cu prețurile practicate de alte entități independente de acesta, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile;

metoda cost – plus, în care prețul obișnuit a pieței trebuie determinat ca valoare a costurilor principale mărite cu o rată de profit similară domeniului de activitate al contribuabilului;

metoda prețului de revânzare, în care prețul pieței este determinat pe baza prețului de revânzare a produselor și serviciilor către entități independente, diminuat cu cheltuielile de comercializare și o rată de profit.

4.7 Situația particulară a microintreprinderilor

Începând cu 1.09.2001, microintreprinderilor li se aplică un regim fiscal particular, în sensul că plătesc un impozit forfetar calculat aplicând cota de 1,5% asupra veniturilor totale, nemaifiind supuse impozitului pe profit.

Începând cu 1 ianuarie 2005 microîntreprinderile plătesc o cotă de impozit pe veniturile obținute de 3%.Ele pot opta pentru plata impozitului pe profit începând cu anul fiscal următor. Opțiunea se exercită până la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor celui pentru care s-a datorat impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Sunt microintreprinderi persoanele juridice care îndeplinesc cumulativ, la data de 31 decembrie a anului precedent, următoarele condiții:

sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau/și desfășoară activitate de comerț;

au până la 9 salariați;

au realizat venituri reprezentând echivalebtul în lei de până la 100000 euro inclusiv;

au capital integral privat.

Nu intră sub incidența acestor reguli băncile, societățile de asigurare și reasigurare, societățile de investiții, societățile de administrare a investițiilor și societățile de depozitare, societățile de intermediere de valori mobiliare și societățile cu activitate exclusivă de comerț exterior.

Pentru încadrarea în cerința privind nivelul veniturilor se au în vedere datele financiar-contabile din balanța de verificare pentru luna decembrie a anului anterior sau datele financiare din contul de profit și pierderi pentru microintreprinderi.

În cazul în care în cursul anului fisca una dintre condițiile impuse nu mai este îndeplinitî, contrbuabilul are obligația de a păstra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare forfetară, fără posibilitatea de a reveni din anul următor la acest mod de impunere, chiar dacă ulterior îndeplinește din nou condițiile necesare pentru a fi microintreprindere.

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obținute din orice sursă, adică cele evidențiate în creditul conturilor din clasa a 7 a „Conturi de venituri”, cu excepția celor înregistrate în conturile 711 „Variația stocurilor”, 721 „Venituri din producția de imobilizări necorpoarale”, 722 „Venituri din producția de imobilizări corporale” și 781 „Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare”, 786 „Venituri financiare din provizioane”, deoarece acestea nu reprezintă venituri efective, ci au rolul de echilibrare a unor cheltuieli efectuate anterior.

Facilități fiscale:

1. În cazul în care se achiziționează case de marcat, cota de impozit se aplică asupra veniturilor totale din care se scade valoarea acestora, în conformitate cu documentul justificativ, în luna înregistrării achiziției.

Plata impozitului se face în lei, trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.

2. Microintreprinderile care desfășoară activitate producătoere de bunuri materiale și/sau prestează servicii și care efectuează investiții din profit în active corporale și necorporale amortizabile pentru care este autorizată beneficiază de scăderea acestora din impozitul datorat, fără ca deducerea să depășească impozitul datorat pe întregul an fiscal.

3. Microintreprinderile beneficiază de reducere impozitul de profit de 20% în cazul în care crează noi locuri de muncă, astfel încât numărul mediu scriptic anual sa crească cu cel putin 10% față de anul financiar precedent.

Plata și controlul impozitului pe venitul microintreprinderilor se efectuează în aceleași condiții prevăzute la impozitul pe profit.

Capitolul 5

Impozitul pe veniturile din salarii

5.1 Subiecții și obiectul impozitului pe veniturile din salarii

Subiecții impunerii (contribuabili) sunt persoane fizice care realizează pe teritoriu României venituri sub formă de salarii și alte drepturi salariale. Se observă că nu se face deosebire între persoanele fizice române sau străine ci, dimpotrivă, li se aplică, în general, aceleași regim fiscal.

Obiectul impunerii îl formează salariile realizate pe teritoriul României, respectiv salariile plătite în bani și în natură, primite de către salariați de la persoane fizice sau juridice care au sediul sau domiciliul pe teritoriul României, precum și salariile primite din sau în străinătate de către persoanele care își desfășoară activitatea în România.

Orice persoană fizică beneficiază de dreptul de deducere, din impozitul pe salariu datorat în România, a unei sume echivalente cu impozitul pe salarii din sursă externă, plătit direct sau prin reținere în străinătate. Deducerea se acordă numai pe bază de documente care atestă plata impozitului, confirmate de autoritățile fiscale din țară în care persoana în cauză își desfășoară activitatea.

Veniturile realizate de persoanele fizice române, sub formă de salarii și alte drepturi salariale, pentru activități desfășurate în străinătate, în baza unor contracte încheiate în acest sens de o entitate cu sediul în România, sunt supuse impozitului conform dispozițiilor legale din țara noastră.

Nu fac obiectul impunerii salariale și indemnizațiile în valută, stabilite în cuantum net, plătite de instituțiile publice române personalului român care își desfășoară activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și a altor forme de reprezentare a României în străinătate.

La impozitare veniturile realizate de persoanele străine pe teritoriul țării noastre, se ține seama și de prevederile din convențiile și acordurile de evitare a dublei impunerii la care România este parte. Deoarece la majoritatea impozitelor directe, personale, subiectul și plătitorul sunt una și aceeași persoană, în legătură cu plata propriu-zisă a impozitului pe salarii în contul bugetului, trebuie făcută distincție între subiectul impozitului și plătitorul acestuia. Astfel, subiectul venitului bugetar este salariatul, în timp ce plătitorul este reprezentat de persoana juridică sau fizică de unde salariatul își realizează veniturile, persoană care are obligația calculării, reținerii și vărsării lunare a impozitului la bugetul statului.

5.2 Baza impozabilă, cota de impunere

În scopul determinării impozitului pe veniturile din salarii, se consideră angajator persoana juridică sau persoana fizică și orice altă entitate la care își desfășoară activitatea una sau mai multe persoane fizice care prestează muncă în schimbul unei plăți. Angajatul este persoana fizică care își desfășoară activitatea la un angajator în baza unei relații contractuale de muncă, cum ar fi: contract individual de muncă, convenție civilă de prestări de servicii, sau în baza unor legi speciale, în schimbul unei plăti.

Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din:

a) sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă, a contractului colectiv de muncă, precum și pe baza actului de numire: salariile de baza; sporurile și adaosurile de orice fel, indemnizațiile de orice fel; recompensele și premiile de orice fel; sumele reprezentând premiul anual/și stimulentele acordate, potrivit legii, personalului din instituțiile publice, cele reprezentând/stimulente din fondul de participare la profit, acordate salariaților agenților economici după aprobarea bilanțului contabil, potrivit legii; sumele primite pentru concediul de odihnă; sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă și în caz de maternitate; sumele primite pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani; orice alte câștiguri în bani și în natură, primite de la angajatori de către angajat, ca plată a muncii lor;

b) indemnizațiile, precum și orice alte drepturi acordate persoanelor din cadrul organelor autorității publice, alese sau numite în funcție potrivit legii, precum și altora asimilate cu funcțiile de demnitate publică;

c) drepturile cadrelor militare în activitate și ale militarilor angajați pe bază de contract, reprezentând solda lunară compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și prime, premii și alte drepturi stabilite potrivit legislației speciale;

d) drepturile administratorilor, obținute în baza contractului de administrare încheiat cu companiile/societățile naționale, societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și cu regiile autonome, stabilite potrivit legii, cum ar fi indemnizația lunară brută, suma cuvenită prin participare la profitul net al societății;

e) sumele plătite membrilor fondatori ai unei societăți comerciale constituite prin subscripție publică, potrivit cotei de participare la profitul net, stabilită de adunarea constitutivă potrivit legislației în vigoare;

f) veniturile realizate din activități desfășurate în baza unei convenții civile de prestări de servicii, plătite de agenți economici, instituții publice și de alte entități;

g) sumele primite de reprezentanții numiți în adunarea generală a acționarilor și sumele primite de membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, stabilite potrivit prevederilor legale;

h) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, conform legii;

i) sumele primite de către persoanele fizice agreate de Ministerul Finanțelor Publice să efectueze certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară la instituțiile publice care nu au compartiment propriu de audit intern și care nu își desfășoară activitatea în cabinete individuale înregistrate la organele fiscale teritoriale;

j) indemnizațiile, primele și alte asemenea sume acordate membrilor aleși ai unor entități, cum ar fi: organizații sindicale, organizații patronale, alte organizații neguvernamentale, asociații de locatari/proprietari și altele asemenea;

k) indemnizațiile acordate ca urmare a participării în comisii, comitete, consilii și altele asemenea, constituite conform legii;

l) veniturile obținute de condamnații care execută pedepse la locul de muncă;

m) sumele plătite sportivilor amatori, ca urmare a participării în competiții sportive oficiale, precum și sumele plătite sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști în domeniu de către cluburile sau asociațiile sportive cu care aceștia au relații contractuale de muncă, indiferent de forma sub care se plătesc, inclusiv prima de joc;

n) compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă;

o) indemnizații sau alte drepturi acordate angajaților cu ocazia angajării sau mutării acestora într-o altă localitate, stabilite potrivit contractelor de muncă, statutelor sau altor dispoziții legale, cu excepțiile prevăzute de lege.

p) alte drepturi și indemnizații de natură salarială sau asimilate salariilor.

Baremul anual de impunere se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor.

Pentru anul financiar 2005, prin Ordonanța de Urgență nr.138 din 9 decembrie 2004 pentru modificarea și completarea legii nr.571/ 2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr.181 din 30 decembrie 2004 s-a stabilit ca impozitul lunar să se determine prin aplicarea unei cote unice de 16% asupra salariului impozabil.

5.3 Calculul și plata impozitului pe veniturile din salarii

Venitul brut din salarii (Vb) reprezintă totalitatea veniturilor de natura celor enumerate mai sus, precum și a avantajelor în bani și/sau în natură primite de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma în care sunt acordate.

Pentru a stabili impozitul pe salarii, se calculează, mai întâi, venitul net (Vn), prin deducerea din venitul brut a:

contribuțiilor obligatorii datorate, potrivit legii, pentru asigurările sociale (9,5% – Cias), pentru protecția socială a șomerilor (1% – Cpss), pentru asigurările sociale de sănătate (6,5% – Cass), precum și a altor contribuții obligatorii stabilite prin lege;

persoanele fizice ce obtin venituri din salarii au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit brut după cum urmează:

A.Pentru contribuabilii care au un venit brut lunar de până la 10.000.000 lei inclusiv,astfel:

-contribuabilii care nu au persoane în întreținere –2.500.000 lei;

-contribuabilii care au o persoană în întreținere –3.500.000 lei;

– contribuabilii care au 2 persoane în întreținere –4.500.000 lei;

-contribuabilii care au 3 persoane în întreținere –5.500.000 lei;

-contribuabilii care au 4 sau mai multe persoane în întreținere –6.500.000 lei.

B.Pentru contribuabilii care realizează venituri brute din salarii cuprinse între 10.000.001 și 30.000.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele mai sus după cum urmează:

1.Pentru contribuabili care nu au persoane în întreținere

2.Pentru contribuabili care au o singură persoană în întreținere

3.Pentru contribuabili care au 2 persoane în întreținere

4.Pentru contribuabili care au 3 persoane în întreținere

5.Pentru contribuabili care au 4 persoane în întreținere

C.Pentru contribuabilii care realizează venituri lunare brute din salarii de peste 30.000.000 lei nu se acordă deducerea personală.

Persoana în întreținere poate fi soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea incusiv, ale cărei venituri, impozabile și neimpozabile, nu depășesc 2.500.000 lei lunar.

În cazul în care o persoană este întreținută de mai mulți contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înțelegerii între părți.

Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniți, ai contribuabilului sunt considerați întreținuți.

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri.

Impozitul lunar se determină astfel:

* la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni, și următoarele:

deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

cotizația sindicală plătită în luna respectivă;

contribuțiile la schemele facultative de pensii ocupaționale, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a 200 euro.

* pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, se reține doar cota de impozit de 16% și contribuția la asigurările sociale de sănătate (Cias).

Relațiile de calcul simplificate pot fî sistematizate astfel:

– pentru locul unde se află funcția de bază:

Vi=Vb-Cias-Cpss-Cass-Dp

Ip=Vix16%

– pentru celelalte situații:

Vi=Vb-6,5%

Ip=Vix16%

În scopul determinării impozitului pe salarii, prin locul unde se află funcția de bază se înțelege:

a) pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de muncă, ultimul loc înscris în carnetul de muncă sau în documentele specifice care, potrivit reglementărilor legale, sunt asimilate acestora;

b) în cazul cumulului de funcții, locul ales de persoanele fizice unde sunt achitate contribuția de asigurări sociale de stat, contribuția la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și alte sume datorate potrivit legii.

Impozitul pe veniturile din salarii pentru fiecare lună se calculează și se reține de angajatorii care au sediul sau domiciliul în România la data plății acestor venituri, indiferent de perioada la care se referă. Veniturile în natură se consideră plătite la ultima plată a drepturilor salariale pentru luna respectivă. Impozitul aferent veniturilor și avantajelor în natură se reține din salariul primit de angajat în numerar pentru aceeași lună. Calculul și reținerea impozitului lunar pe veniturile din salarii se efectuează de angajatori astfel:

a) în situația în care veniturile din salarii se plătesc o singură dată pe lună sau sub formă de avans și lichidare, calculul și reținerea se fac la plata ultimei plăți a drepturilor salariale aferente fiecărei luni(lichidare);

b) în situația în care, în cursul unei luni, angajatorii efectuează plăți de venituri, altele decât cele de mai sus, cum sunt premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediu de odihnă neefectuat și altele asemenea, denumite plăți intermediare, impozitul se calculează la fiecare plată prin aplicarea baremului lunar asupra plăților intermediare cumulate până la data ultimei plăți pentru care se face calculul. Se întocmește, în acest sens, Lista pentru plăți parțiale.

Impozitul de reținut la fiecare plată intermediară reprezintă diferența dintre impozitul calculat potrivit regulii enunțate și suma impozitelor reținute la plățile intermediare anterioare.

La data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente unei luni (lichidare) impozitul se calculează asupra veniturilor totale obținute prin cumularea drepturilor respective cu plățile intermediare. Impozitul de reținut la această dată reprezintă diferența dintre impozitul calculat asupra veniturilor totale și suma impozitelor reținute la plățile intermediare.

În cazul în care un angajat care obține venituri din salariu la funcția de bază se mută în cursul unei luni la un alt angajator, calculul impozitului se face pentru fiecare loc de realizare a venitului.

Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare lună, dar nu mai târziu de data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi.

5.4 Despre Fișele fiscale

Calculul impozitului pe veniturile din salarii se face pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală. Plătitorii de venituri au obligația să solicite organului fiscal, pe bază de cerere, până la data de 30 noiembrie a fiecărei an pentru anul următor, formularul tipizat al fișelor fiscale pentru salariați și pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor. Fișa fiscală va fi completată de plătitorul de venituri cu datele personale ale contribuabilului, mențiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salarii obținute și impozitul reținut și virat în cursul anului, precum și rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii, dacă este cazul. Până la completarea fișei fiscale cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare, salariații vor beneficia de deducerea personală de bază, urmând ca angajatorii să efectueze regularizarea veniturilor salariale.

Plătitorul este obligat să păstreze fișa fiscală pe întreaga durată a angajării și să transmită organului fiscal competent și salariatului câte o copie pentru fiecare an până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat. Datele personale din fișele fiscale se vor completa pe bază de documente justificative. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreținere se acordă pe bază de declarație pe propria răspundere a contribuabilului, însoțită de documente justificative.

Există două modele de fișă fiscală:

• fișa fiscală pentru funcția de bază: FF1;

• fișa fiscală pentru veniturile din salarii, altele decât cele de la funcția de bază: FF2.

Fiecare din aceste fișe se întocmește în trei exemplare, de către angajator: primul exemplar rămâne la angajator, al doilea merge la unitatea fiscală și al treilea la angajat.

Plătitorii de venituri de natură salarială au obligația să determine venitul anual impozabil din salarii și să stabilească diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și cel calculat și reținut lunar anticipat în cursul anului fiscal până în ultima zi lucrătoare a lunii februarie a anului fiscal următor, precum și să efectueze regularizarea acestor diferențe în termen de 90 de zile de la această dată, pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au fost angajați permanenți ai plătitorului în cursul anului, cu funcție de bază;

b) nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global impozabil.

Diferențele de impozit rezultate din operațiunile de regularizare influențează obligația de plată pentru bugetul de stat a impozitului pe venitul din salarii, a angajatorului, pentru luna în care are loc regularizarea, rezultând impozitul de virat pentru luna respectivă. Sumele reprezentând deduceri personale cuvenite, dar neacordate în cursul anului fiscal de către angajatori, precum și deduceri personale acordate, dar necuvenite, se regularizează cu ocazia stabilirii impozitului anual pe venit.

Plătitorii de venituri din salarii care la data de 31 decembrie a anului fiscal au un număr de angajați permanenți mai mic de 10 persoane inclusiv pot efectua calculul venitului și impozitului anual și regularizarea acestuia doar dacă doresc acest lucru.

În cazul angajaților pentru care angajatorii nu efectuează regularizarea anuală a impozitului pe salarii, determinarea venitului anual impozabil din salarii, calculul impozitului anual, precum și regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat se pot efectua, pe bază de cerere, de către organul fiscal competent.

Impozitul rămas de plată sau cel de restituit, rezultat în urma recalculării anuale, se va regulariza cu angajatul și va fi consemnat în fișa fiscală până la data de 28 februarie a anului următor celui de realizare a venitului.

Angajații permanenți care au realizat și alte venituri de natura celor care se globalizează (venituri din salarii, altele decât cele de la funcția de bază, venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor) sunt obligați să înștiințeze în scris angajatorul despre acest fapt în perioada 1-15 ianuarie a anului următor celui pentru care se face regularizarea. Sunt angajați permanenți în sensul ordonanței, persoanele fizice care pe întreaga perioadă a anului fiscal și-au desfășurat activitatea la un singur angajator.

5.5. Obligații sociale și fiscale calculate pe baza veniturilor din salariilor

Odată cu înregistrarea salariilor, unitățile patrimoniale mai au și obligația calculului și virării obligațiilor de natură socială destinate constituirii fondurilor din care se plătesc pensiile, ajutoarele de șomaj sau se acoperă alte cheltuieli publice. 0 parte din aceste obligații sunt în sarcina angajatorului și se vor regăsi distinct pe cheltuieli, și o parte sunt reținute, ca și impozitul pe salarii, din veniturile care revin angajaților. Contribuțiile unității sunt:

• contribuția la asigurările sociale -21,5%(grupa a III a de muncă);

•contribuția unități la fondul de șomaj -3%;

• contribuția unității la fondul de asigurări sociale de sănătate -7%;

• comisionul plătit inspectoratului teritorial de muncă -1,5%(ITM).

În același timp, contribuțiile salariaților, pe care unitatea este obligată să le rețină și să le vireze odată cu propriile obligații sunt:

• contribuția individuală la asigurările sociale (care înlocuiește contribuția pentru pensia suplimentară)-9,5%;

• contribuția salariaților la fondul de șomaj-1%;

• contribuția salariaților la fondul de asigurări sociale de sănătate-6,5%.

5.5.1. Contribuțiile la asigurările sociale

Începând cu data de 1.04.2001. intră în vigoare legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, care creează stemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prin care sunt asigurate obligatoriu:

1. persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă;

2. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite;

3. persoanele care beneficiază de ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin;

4. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin 3 salarii mediii brute pe economie;

5. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel puțin 3 salarii medii brute pe economie;

6. persoanele care desfășoară activități exclusiv pe bază de convenții civile de prestări de servicii și care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin 3 salarii medii brute pe economie.

Se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare, în condițiile prezentei legi, și alte persoane care nu se regăsesc în situațiile enumerate anterior.

Angajatorii sunt obligați să depună în fiecare lună declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat. Declarația se depune la casa teritorială de pensii, în raza căreia se află sediul angajatorului.

Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă (normale, deosebite sau speciale) și se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (pentru grupa I de muncă – 41,5%, pentru grupa II de muncă – 36,5% iar pentru grupa III de muncă – 31,5%).

Contribuția individuală de asigurări sociale (datorată de angajați și de persoanele asimilate acestora) reprezintă 9,5% din baza de calcul. Contribuția de asigurări sociale datorată de angajatori reprezintă diferența dintre, pe de o parte, suma obținută prin aplicarea cotei de contribuție stabilită anual asupra bazei de calcul, în funcție de condițiile de muncă, și, pe de altă parte, contribuția individuală.

Există și categorii de asigurați care datorează integral cota de contribuție de asigurări sociale corespunzătoare condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea.

Calculul și plata contribuției de asigurări sociale, datorată de asigurați și de angajatorii acestora, se fac lunar de către angajatori. Asigurații care datorează integral contribuția efectuează plata acesteia lunar.

Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie:

a) salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile și/sau veniturile asiguraților;

b) venitul lunar asigurat, prevăzut în declarația sau contractul de asigurare, care nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie.

Baza lunară de calcul, la care angajatorul datorează contribuția de asigurări sociale, o constituie fondul total de salarii brute lunare realizate de asigurați (angajați cu contract de muncă și persoane asimilate acestora), precum și veniturile brute lunare realizate de persoanele care desfășoară activități exclusiv pe bază de convenții cu durata de muncă în timp parțial de prestări de servicii sau contract de muncă civil și care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin 5 salarii medii brute pe economie. Și baza de calcul a contribuției angajatorului este limitată ca mărime: ea nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul mediu al asiguraților din luna pentru care se calculează contribuția și valoarea corespunzătoare a 5 salarii medii brute lunare pe economie.

5.5.2. Contribuțiile la fondul de șomaj

Pentru constituirea fondul necesar pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin s-au instituit contribuții ale unităților patrimoniale si ale angajaților, după cum urmează:

a) o cotă de 3% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar, în valoare brută, de persoanele fizice și juridice române și străine cu sediul în România care angajează personal român;

b) o contribuție de 1% din salariul de bază lunar de încadrare brut, plătită de salariații persoanelor fizice și juridice, angajați cu contract de muncă

c) o contribuție de 1% din venitul lunar în valoare brută, obținut din munca prestată de către membrii cooperației.

Din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din alte surse se pot subvenționa cheltuielile cu forța de muncă efectuate în cadrul realizării unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forței de muncă din rândul șomerilor, pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale. Subvențiile de acest tip se acordă angajatorilor pe o perioadă de cel mult 12 luni, la solicitarea autorităților publice locale, pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă, din rândul șomerilor. Cuantumul subvenției acordate este de 70% din salariul de bază minim brut pe țară pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă, din rândul șomerilor. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unor instituții de învățământ primesc, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentând un salariu minim brut pe țară în vigoare. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc, pe o perioadă de 18 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentând 1,5 salarii minime brute pe țară în vigoare. Angajatorii care încadrează absolvenți pentru care primesc subvenții sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 3 ani de la data încheierii. Absolvenții pot fi încadrați în aceste condițiile o singură dată pentru flecare formă de învățământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.

Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri întreținători unici de familii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu un salariu minim brut pe țară în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani. De aceleași facilități beneficiază și angajatorii care au sub 100 de angajați și încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani.

5.5.3. Contribuțiile la asigurările sociale de sănătate

Odată cu apariția legii 145/1997 privind legea asigurării sociale de sănătate abrogat prin HG 150/31.10.2002, s-a instituit în România sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Implicații asupra gestiunii întreprinderilor au contribuțiile angajatorului și cele ale angajaților.

Se consideră că este angajator persoana fizică sau juridică și orice altă entitate în beneficiul căreia una sau mai multe persoane fizice prestează muncă în baza unui contract individual de muncă sau a unei convenții civile de prestări de servicii, încheiate potrivit legii. Aceștia au obligația să rețină și să vireze caselor de asigurări de sănătate contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, în cotă de 7% raportată la fondul de salarii. Prin fond de salarii se înțelege suma veniturilor în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică pentru munca prestată în baza unui contract individual de muncă sau a unei convenții civile de prestări de servicii, încheiate potrivit legii, indiferent de perioada la care se referă. În fondul de salarii se includ și indemnizațiile pentru plata concediilor medicale în caz de boală, prevenirea îmbolnăvirilor, întărirea și refacerea sănătății pentru primele 10 zile lucrătoare care, potrivit legii, se suportă din fondul de salarii al angajatorului.

Asigurații din sistemul asigurărilor sociale de sănătate datorează o contribuție calculată astfel:

a) prin aplicarea lunare a cotei de 6,5% asupra veniturilor salariale brute, în cazul asiguraților care au calitatea de salariat sau care prestează o activitate pe bază de convenție civilă de prestări de servicii;

b) prin aplicarea cotei de 7% asupra veniturilor impozabile realizate din activități independente. Contribuțiile pentru Fondul de asigurări sociale de sănătate se varsă de către persoanele fizice sau juridice la termenul stabilit pentru plata celorlalte obligații prevăzute de lege datorate asupra drepturilor salariale.

5.5.4 Alte contribuții care au ca bază de calcul salariile

În 2004 se mai achită de către angajatori un comision datorat inspectoratului teritorial de muncă (ITM). Dacă unitatea își gestionează singură carnetele de muncă, atunci, pentru a obține permisiunea de a face acest lucru, va trebui să plătească ITM un comision lunar de 0,25% din salariile brute; dacă nu-și gestionează singură aceste carnete de muncă, ci le încredințează TTM, atunci comisionul lunar va fi de 0,75% din salariile brute.

CAPITOLUL 7

STUDIU DE CAZ LA

S.C. ,,ELECTOMONTAJ CONSTRUCT ,, S.R.L. SUCEAVA

OBLIGAȚIILE DE PLATĂ LA BUGETUL DE STAT ȘI MODALITĂȚILE DE STINGERE A ACESTORA

PREZENTAREA SOCIETĂȚII

S.C. ,,Electromontaj ,,S.A. , este persoană juridică română cu sediul în București, Calea Moșilor nr.158 Sector 2, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J40/1099/1991.

Societatea este constituită ca o societate cu răspundere limitată având patru acționari și anume:

1. Constantin Gheorghe, persoană fizică cu domiciliul în Suceava strada Amurgului nr.23 Bl.E1 ap.5.et.2, căsătorit, cetățenie română, sex bărbătesc,legitimat cu B.I. seria H.C. nr.480218 eliberat de Poliția Municipiului Suceava.

2. Popescu Vasile, persoană fizică cu domiciliul în Suceava, str.Vasile Bumbac nr.12, bl.A1 ,scA ,ap.10, căsătorit, cetățenie română, sex bărbătesc, legitimat cu C.I.seria AH nr.100234 eliberat de Poliția Municipiului Suceava.

3. Cazacu Elena, persoană fizică cu domiciliul în Fălticeni, str.Narciselor nr.1 bl.C2 ap.2, căsătorită, cetățenie română, sex femeiesc, legitimată cu B.I. seria B.X. nr.278909, eliberat de Poliția orașului Fălticeni.

4. Irimescu Doina, persoană fizică cu domiciliul în Suceava ,str.Aleea Nucului nr.14 bl.G4 ap.20 et.4, casatorită, cetățenie română, sex femeiesc, legitimată cu B.I. seria D.A. nr.458290, eliberat de Poliția Municipiului Suceava.

În temeiul Legii nr.31/1990- astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de Urgență nr.32/1997- în calitate de asociați, s-a constituit:

S.C.,,Electromontaj Construct,,Suceava S.R.L., care funcționează conform legilor române și actului constitutiv.

Denumirea societății este S.C.,,Electromontaj Construct,, Suceava S.R.L. și este constituită ca o societate comercială cu activitate în domeniul comerțului, producției și construcțiilor.

Forma juridică a societății S.C.,,Electromontaj Construct,, Suceava S.R.L. este persoană juridică română ( de la data înmatriculării în Registrul Comerțului) având forma juridică de societate cu răspundere limitată. Pentru actele și faptele societății se garantează exclusiv cu patrimoniul social. Sediul societății. S.C.,,Electromontaj Construct,, Suceava S.R.L.are sediul în România, localitatea Suceava, strada Bujorilor nr.10 județul Suceava. Mutarea sediului social în altă localitate urmează a se face în temeiul Hotărârii Adunării Generale a Asociaților adoptată cu un procent de 80% din capitalul social. Societatea va putea constitui unități productive și comerciale, privind obiectul său de activitate. Durata de funcționare a societății este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării în Registrul Comerțului.

Domeniul principăal de activitate al S.C.,,Electromontaj Construct,, Suceava S.R.L. îl reprezintă LUCRĂRI DE INSTALAȚII ELECTRICE COD CAEN 4531 precum și următoarele activități:

-construcții metalice și părți componenete Cod CAEN 2811

-recuperarea deșeurilor și resturilor metalice reciclabile Cod CAEN 3710

-demolarea construcțiilor, terasamente și organizare de șantier Cod CAEN 4511

-lucrări de foraj și sondaj pentru construcții Cod CAEN 4512

-lucrări de construcții inclusiv de artă Cod CAEN 4521

-lucrări de învelitori, șarpante și terase de construcții Cod CAEN 4522

-construcții de căi de comunicații terestre și construcții destinate sportului Cod CAEN 4523

-construcții hidrotehnice Cod CAEN 4524

-lucrări de izolații și protecție anticorozivă Cod CAEN 4530

-lucrări de instalații sanitare și încălzire, centrale și montaj Cod CAEN 4532

-lucrări de tâmplărie și dulgherie Cod CAEN 4542

-lucrări de vopsitorii, zugrăveli, montări de geamuri Cod CAEN 4544

-comerț cu amănuntul prin corespondență Cod CAEN 5241

-transporturi rutiere de mărfuri Cod CAEN 6024

-depozitări Cod CAEN 6312

Capitalul social subscris și vărsat este de 2.000.000 lei vărsat integral în numerar.

Capitalul social este exprimat în 20 părți sociale cu valoare nominală de 100.000 lei deținute astfel de asociați:

1. S.C.,,Elecromontaj,, S.A.București 5 părți sociale x 100.000 lei = 500.000 lei

2. Constantin Gheorghe 4 părți sociale x 100.000 lei = 400.000 lei

3. Popescu Vasile 4 părți sociale x 100.000 lei = 400.000 lei

4. Cazacu Elena 4 părți sociale x 100.000 lei = 400.000 lei

5. Irimescu Doina 3 părți sociale x 100.000 lei = 300.000 lei

TOTAL 20 părți sociale x 100.000 lei = 2.000.000 lei

Majorarea capitalului social. Capitalul social va putea fi majorat odată sau de mai multe ori prin cererea și emiterea de noi părți sociale, reprezentând aportul în natură sau numerar, prin utilizarea fondurilor de rezervă disponibile create de societate, sau prin orice alt mijloc, pe baza hotărârii asociaților cu minim 80% din capitalul social. Capitalul social va putea, în condițiile legii, prin hotărârea asociaților, să fie redus, oricare ar fi motivul și modul de realizare a reducerii, dar cu condiția de a respecta legalitate.Reducerea capitalului social se aprobă de AGA cu votul a minim 80% din capitalul social.Părțile sociale sunt reprezentate de certificate eliberate și semnate de admnistratorul societății fiecare certificat cuprinzând următoarele date:

-denumirea și durata societății

-data constituirii societății, numărul de îmatriculare la Registru Comerțului

-capitalul social, numărul părților sociale emise

-numele și adresa asociaților

-mențiunea că certificatul nu este negociabil.

Evidența certificatelor emise se ține de societate într-un registru special. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot, părțile sociale fiind garantate cu patrimoniul social.Patrimoniul social nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale asociaților ci numai pentru obligațiile societății.Părțile sociale sunt indivizibile față de societate care nu recunoaște decât un singur proprietar pentru fiecare parte socială. Asociații nu pot concesiona părțile sociale decât unor persoane agreate de Asociatul Principal. Prin asociat principal se înțelege S.C ,,Elecromontaj,, S.A.București. Hotărârile asociaților se iau în Adunarea Generală și

administratorul societății este obligat să convoace AGA la sediul social.

Exercițiul economic financiar începe la 01 ianuarie și se sfârșește la 31 decembrie al fiecărui an.

Primul exercițiu financiar la data constituirii societății și se încheie la 31 decembrie al aceluiași an. Evidențele contabile se țin în lei, și se aplică planul de conturi conform uzanțelor din România.

La încheierea fiecărui exercițiu financiar, admninistrația întocmește inventarul diverselor elemente ale activului și pasivului existent la data respectivă.

Raportul asupra gestiunii, inventarului, bilanțul, contul de profit și pierdere sunt supuse

aprobării asociaților reuniți în Adunarea Generală, în termen de 3 luni de la închiderea exercițiului. Societatea poate angaja personal român și străin în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe baza contractului individual de muncă, înregistrat la Camera de Muncă.

Modalitatea de plată a profitului votat de Adunarea Generală este fixată de acesta și în lipsa acesteia, de administrația societății.Toate litigiile ar putea să apară pe durata societății sau a lichidării, fie între asociați, administrație și societate, fie între asociații însăși referitoare la afacere, la capitalul social, vor fi judecate conform legii și supuse jurisdicției instanțelor competente din România. Societatea își va ține toate registrele prevăzute de lege,registrele vor fi semnate,parafate și ștampilate de organele prevăzute de lege.

În continuare este prezentată activitatea financiară a societății între anii 2003-2004 privind obligațiile de plată ale societății ,,Electromontaj Construct „ SRL Suceava și modalitățile de stingere a acestora.

Având ca obiect de activitate realizarea lucrărilor de construcții-montaj contractantul trebuie să facă dovada că a realizat în ultimii 5 ani ( contract de antrepriză și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor) cel puțin o lucrare similară ca natură și complexitate cu obiectivul propus ca activitate. Plafonul valoric aferent unei lucrări similare trebuie să fie cuprins între 0,3-0,5 din valoarea informativă estimată, actualizată, a lucrării care face obiectul licitației.

În îndeplinirea plafonului valoric de calificare , contractanții pot prezenta însumarea valorilor aferente până la 3 lucrări similare executate.

Valoarea cifrei de afaceri și a lucrărilor similare se actualizează cu indicii prețurilor de consum total, comunicați de Comisia Națională pentru Statistică în revista lunară „Buletin statistic de prețuri”. Coeficientul total de actualizare este cel corespunzător evoluției prețurilor pe intervalul cuprins între luna decembrie a anilor la care se referă cifra de afaceri și, intervalul cuprins între luna terminării lucrărilor similare și luna aferentă celor 28 de zile anterioare termenului limită de depunere a ofertelor.

Bonitatea financiară.

Contractanul trebuie să facă dovanda bonității și a capacității financiare de a prelua noi lucrări, prezentând situația financiară întocmită pe baza datelor din bilanțul contabil pe anul precedent , în cazul desfășurării licitațiilor în perioada februarie-iulie a anului în curs , sau pe baza formularelor de raportare pe semestrul I al anului respectiv, în cazul desfășurării licitațiilor în perioada august-ianuarie.

Din bilanțul contabil al anului precedent sau din balanța de verificare întocmită pe semestrul I, înregistrate la direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat , indicatorii de bonitate rezultați trebuie să îndeplinească următoarele:

Lg= (active circulante / datorii curente) x 100 ( > 100%) în care:

Lg –lichiditate globală

Active circulante = stocuri + alte active circulante;

Datorii curente( in termen de până la un an ) = furnizori si conturi asimilate + imprumuturi pe termen scurt + salarii + impozite si taxe;

Sp- (solvabilitatea patrimonială) = capitaluri proprii / total pasiv, mai puțin clienții creditori si conturile de regularizare si asimilate ) x100% ( > 30% );

Rpb- rata profitului brut = rezultatul brut ( profit sau pierdere )al exercițiului financiar / cifra de afaceri ( > 1) ;

Analiza activității pe baza bilanțului este obligatorie. Compartimentele de contabilitate ale unităților patrimoniale nu pot depune bilanțul contabil la Direcția Generală a Finanțelor Publice decât în condițiile in care AGA , CA și conducerea executivă au analizat situația patrimonială a firmei și au întocmit în acest scop, un process-verbal de concluzii și măsuri. Un exemplar din procesul-verbal de analiză a bilanțului contabil se depune odată cu celelalte formulare din darea de seamă contabilă.

În cadrul firmei analiza activității economico-financiare pe baza bilanțului contabil este realizată pe următoarele nivele:

-conducerea executivă;

-Consiliul de Administrație;

-Adunarea Generală a Acționarilor.

Analiza pe bază de bilanț are ăn vedere următoarele aspecte:

a) analiza indicatorilor de performanță;

b) analiza indicatorilor de eficiență;

c) analiza indicatorilor de lichiditate;

d) analiza indicatorilor de îndatorare;

e) analiza indicatorilor acțiunilor și dividendelor.

Conform bilanțului contabil la data de 31.XII.2003 situația societății se prezintă astfel:

I.Analiza indicatorilor de performanță

Indicatorii de performanță ocupă un loc central în cadrul analizei financiare și constau în calcularea și interpretarea ratei rentabilității capitalurilor totale utilizate sau a activelor nete ( R ).

R (rata rentabilității) = Profitul/ Capitaluri utilizate = 147218 / 307457 x 100 = 47,88 %

Analiza performanțelor întreprinderii se extinde cu ajutorul unei piramide de forma indicatorilor primari, secundari și terțiari.

Indicatori primari

R1= Profitul din exploatare/Capitaluri totale utilizate x 100 =

=144920 / 307455 x 100 = 47,13 %

Indicatori secundari

R2 = Profitul din exploatare/ Cifra de afaceri x 100=

=144920 / 8563296 x 100 = 1,69 %

sau

R2 = Cifra de afaceri / Capitaluri totale utilizate x 100 = 8563296 / 307455 x 100 = 2785,21 %

Indicatori terțiari

R3 = Cifra de afaceri / Active circulante x 100 =

= 8563296 / 678432 x 100 = 12,62 %

sau

R3 = Costul vânzării / Cifra de afaceri x 100 = 6287449 / 8563296 x 100 = 73,42%

Sau

R3 = Cifra de afaceri / Active fixe x 100 = 8563296 / 6155 x 100 = 139127,47%

II.Analiza indicatorilor de eficiență

Eficiența activității este apreciată prin indicatori care au la bază procesul de transformare a capitalurilor circulante pe un circuit de forma: Bani- Marfă- Bani. Acești indicatori exprimă numărul mediu de zile aferent fiecărei faze a ciclului economic sau durata medie în zile a unei rotații, pe elemente ale capitaluilui circulant. Cu cât procesul de transformare al capitalurilor circulante este mai efficient, cu atât riscul de a investi în activitatea respectivă este mai mic. Creșterea duratei totale a procesului de transformare a capitalurilor circulante determină următoarele riscuri: afectarea morală a calității materiilor și materialelor, realizarea unor produse care nu pot fi vândute; creșterea costurilor indirecte, în primul rând a celor cu stocarea ; creșterea costurilor finale ale produselor finite; diminuarea profitului, creșterea cererii acționarilor pentru dividende cât mai mari.

Indicatorii de eficiență sunt:

1.Durata medie de plată a creditelor = Credite pentru plata furnizorilor / C/val./achizițiilor de materii prime x 365.

2.Durata medie de stocare a materiilor prime și materialelor = Stocuri de materii și materiale /C/val./ achizițiilor de materii și materiale x 365 = 153871 /146156 x 365 = 384 zile.

3.Durata de stocare a produselor în curs de execuție = Stocuri de producție neterminată / Costul produselor finite vândute într-un an x 365 .

4.Durata medie de stocare a produselor finite = Stoc de produse finite / Costul produselor finite vândute într-un an x 365.

5.Durata medie de încasare a clienților = Clienți /Valoarea produselor finite vândute într-un an x 365.

III. Analiza indicatorilor de lichiditate

Pentru ca un agent economic să poată funcționa are nevoie de lichidități, iar dimensiunea relativă a acestora este apreciată prin nivelul unor indicatori care se calculează pe baza bilanțului contabil.

În practică se folosesc următorii indicatori de lichiditate:

1) Rata lichidității curente = Active circulante / Pasive circulante = 678432 / 463910 = 1,46 ( valoarea obținută se încadrează în valorile normale )

Valoarea optimă a acestui indicator este de la 2 la 1.

2) Testul acid = Active circulante – Stocuri /Pasive circulante = 524561 / 463910 = 1,1 ( valoarea depășește valorile normale)

Valoarea optimă a acestui indicator este de 1.

d)Analiza nivelului de îndatorare sau de solvabilitate

Proporția activelor nete în capitalul acționarilor

1) P.A.N. = Total active nete / Capitalurile acționarilor x 100 ) =6155 / 2000 = 3,07

2) Rata datoriei = Credite totale / Capitalul acționarilor x 100 ( Raportul Gearing) = 720000/ 2000 x 100= 36000

3) Raportul Gearing 2 = Credite pe termen lung / Capitaluri totale x 100 = 350000 / 200341 x 100 =174,7 %

4) Raportul Gearing 3 = Capitalul acționarilor / Capitaluri totale x 100 = 2000 / 200341 x 100 =0,99 %

IV.Analiza indicatorilor unitari : a acțiunilor și a dividendelor

Această latură a analizei prezintă interes pentru acționari și are la bază informațiile din contul de Profit si pierdere.

Pentru analiza acțiunilor și dividendelor sunt folosiți următorii indicatori:

1.Profitul net care revine la o acțiune = Profit net / Nr. de acțiuni emise

2.Dividendul per acțiune = Dividendele de plătit / Nr. de acțiuni emise

3.Capacitatea de acoperire a dividendelor = Profitul net / Dividende de plătit

( valoarea minimă a acestui indicator este de 2,5 ori).

La acest set de indicatori nu s-au calculat valori înregistrate deoarece profitul societății s-a repartizat pentru fondul de rezervă , iar în ceea ce privește dividendele încasate acestea se repartizează doar la societatea ,, mamă,, care se află în București acționariatului de acolo.

În ceea ce privește bilanțul de la 31.XII.2004 situația indicatorilor se prezintă astfel:

I.Analiza indicatorilor de performanță

R (rata rentabilității) = Profitul/ Capitaluri utilizate = 355602 / 480608 x 100 = 73,99 %

Indicatori primari

R1= Profitul din exploatare/Capitaluri totale utilizate x 100 =

= 334063 / 480608 x 100 = 69,50 %

Indicatori secundari

R2 = Profitul din exploatare/ Cifra de afaceri x 100=

= 334063 / 15197767 x 100 = 2,19 %

sau

R2 = Cifra de afaceri / Capitaluri totale utilizate x 100 = 15197767 / 480608 x 100 = 3162,19 %

Indicatori terțiari

R3 = Cifra de afaceri / Active circulante x 100 =

= 15197767 / 1359970 x 100 = 11,17 %

sau

R3 = Costul vânzării / Cifra de afaceri x 100 = 13266101 / 15197767 x 100 = 87,28 %

Sau

R3 = Cifra de afaceri / Active fixe x 100 = 15197767 / 130858 x 100 = 11613,93 %

II.Analiza indicatorilor de eficiență

1.Durata medie de plată a creditelor = Credite pentru plata furnizorilor / C/val./achizițiilor de materii prime x 365.

2.Durata medie de stocare a materiilor prime și materialelor = Stocuri de materii și materiale /C/val./ achizițiilor de materii și materiale x 365 = 143951 / 230402 x 365 = 228 zile.

3.Durata de stocare a produselor în curs de execuție = Stocuri de producție neterminată / Costul produselor finite vândute într-un an x 365 .

4.Durata medie de stocare a produselor finite = Stoc de produse finite / Costul produselor finite vândute într-un an x 365.

5.Durata medie de încasare a clienților = Clienți /Valoarea produselor finite vândute într-un an x 365.

III. Analiza indicatorilor de lichiditate

1) Rata lichidității curente = Active circulante / Pasive circulante = 1359970 / 1490828 =0,91 ( valoarea nu nu se încadrează în valorile optime)

Valoarea optimă a acestui indicator este de la 2 la 1.

2) Testul acid = Active circulante – Stocuri /Pasive circulante = 862320 / 1490828 = 0,57 (valoarea nu nu se încadrează în valorile optime)

Valoarea optimă a acestui indicator este de 1.

d)Analiza nivelului de îndatorare sau de solvabilitate

Proporția activelor nete în capitalul acționarilor

1) P.A.N. = Total active nete / Capitalurile acționarilor x 100 = 349750 / 2000 = 1,74%

2) Rata datoriei = Credite totale / Capitalul acționarilor x 100 ( Raportul Gearing) =950000 / 2000 = 475000

3) Raportul Gearing 2 = Credite pe termen lung / Capitaluri totale x 100 = 400000 / 480608 x 100 = 83,22 %

4) Raportul Gearing 3 = Capitalul acționarilor / Capitaluri totale x 100 = 2000 / 480608 x 100 = 0,41 %

IV.Analiza indicatorilor unitari : a acțiunilor și a dividendelor

1.Profitul net care revine la o acțiune = Profit net / Nr. de acțiuni emise

2.Dividendul per acțiune = Dividendele de plătit / Nr. de acțiuni emise

3.Capacitatea de acoperire a dividendelor = Profitul net / Dividende de plătit

( valoarea minimă a acestui indicator este de 2,5 ori).

La fel ca și în anul 2003 în acest an la acest set de indicatori nu s-au calculat valori înregistrate deoarece profitul societății s-a repartizat pentru fondul de rezervă , iar în ceea ce privește dividendele încasate acestea se repartizează doar la societatea ,, mamă,, care se află în București acționariatului de acolo.

Analiza comparativă a indicatorilor bilanțieri din anii 2003 -2004

În concluzie analizând datele din cele două bilanțuri contabile se constată o creștere mai mare a imobilizărilor financiare comparative cu datoriile acumulate deci și valoarea profitului ce a fost repartizat a fost mai mare în 2004 comparativ cu 2003 ( cu aprox. 2,42 %).

Analizând indicatorii din cei doi ani se constată o crestere atât a veniturilor cât și a cheltuielilor, rentabilitatea societății a crescut în 2004 față de 2003 26,11 %; durata de stocare a materiior prime a scăzut în 2004 față de 2003 cu 156 zile fapt datorat creșterii volumului de vânzări; indicatorii legați de lichiditatea întreprinderii au scăzut în 2004 față de 2003 cu 0,55, iar nivelul de îndatorare al societății la fel a scăzut în 2004 față de 2003, rezultat firesc a cresterii puterii financiare a societății dar și a infației care și-a pus amprenta pe datele din contul de profit și pierdere al societății pe parcursul celor doi ani.

În ceea ce privește impozitul pe profit datorat , situația la sfârșitul anului 2003 și respective 2004 se prezintă astfel :

Impozit pe profit pentru anul 2003 :

– venituri din exploatare -8.563.295.308 lei;

– cheltuieli din exploatare -8.456.789.054 lei;

– profit din exploatare 106.506.254lei;

– venituri financiare -2.297.898 lei;

– total profit –108.804.152 lei ( profit din exploatare la care se adaugă și veniturile financiare )

-cheltuieli nedeductibile total, din care : – 44.849.121 lei;

– cheltuieli cu impozitul pe profit – 38.413.318 lei;

– amenzi, confiscări , dobânzi întârziere – 6.435.803 lei;

-Total profit impozabil 153.653.273 lei ( total profit plus cheltuieli nedeductibile);

– impozit pe profit ( 25%) – 38.413.318 lei;

Deci rezultă ca profitul net rămas la dispoziția întreprinderii este de 70.390.834 lei. El va fi repartizat în funcție de hotărârea AGA pe destinații legale ( fondul de rezervă).

Impozit pe profit pentru anul 2004:

– – venituri din exploatare -15.197.766.471 lei;

– cheltuieli din exploatare – 14.959.374.176 lei;

– profit din exploatare – 238.392.295 lei;

– venituri financiare – 21.539.117 lei;

– total profit –259.931.412 lei ( profit din exploatare la care se adaugă și veniturile financiare )

-cheltuieli nedeductibile total, din care : -122.752.226 lei;

– cheltuieli cu impozitul pe profit –95.670.910 lei;

– amenzi, confiscări , dobânzi întârziere – 27.081.316 lei;

-Total profit impozabil 382.683.638 lei ( total profit plus cheltuieli nedeductibile);

– impozit pe profit ( 25%) – 95.670.910 lei;

Deci rezultă ca profitul net rămas la dispoziția întreprinderii este de 164.260.502 lei. El va fi repartizat în funcție de hotărârea AGA pe destinații legale (fondul de rezervă).

Ca o concluzie privind profitul si impozitul pe profit datorat se poate spune ca societate a cunoscut și la acest capitol o creștere vizibilă deoarece profitul rămas la dispoziția societății în anul 2004 a fost cu 93.869.668 lei mai mare decât în anul 2003 , fapt datorat atât creșterii capacității manageriale a societății , câștigării unui loc mai bun pe piața lucrărilor de construcție dar pe de altă parte și inflației.

În ceea ce privește impozitul pe veniturile din salarii s-a făcut o comparație a doua state de plată a personalului TESA din cadrul societății pentru luna noiembrie a anilor 2003 și 2004.

In luna noiembrie 2003 societatea avea un număr de 7 angajați ca personal TESA după cum urmează:

1. Pustiu Viorel –responsabil lucrare , salar de încadrare 5.440.000 lei , indemnizație de conducere 529.700 lei și spor de vechime 25% ,cheltuieli profesionale 2.300.000 lei ,fără personae în întreținere .

2. Saveanu Gabriel –responsabil lucrare , salar încadrare 3.668.400 lei, indemnizație de conducere 529.700 lei, spor vechime 10%, cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , deducere suplimentară 2.000.000 lei.

3. Ghita Ionel – inginer , salar de încadrare 7.270.000 lei, indemnizație de conducere 529.700 lei, spor vechime 5%, , cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , fără personae aflate în întreținere .

4. Husleag Florin – inginer , salar încadrare 5.440.000 lei, indemnizație de conducere529.700 lei, spor vechime 15%, cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , fără personae aflate în întreținere .

5.Gontaru Elena– economist , salar de încadrare 4.031.100 lei, indemnizație de conducere 529.700 lei , spor vechime 10%, cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , deducere suplimentară 2.000.000 lei.

În luna noiembrie 2004 situația privind salariații TESA din cadrul aceleași întreprinderi se prezintă astfel:

1. Dumitru Vasile –responsabil lucrare , salar de încadrare 12.390.000 lei , indemnizație de conducere 583.800 lei și spor de vechime 25% ,cheltuieli profesionale 2.300.000 lei ,fără personae în întreținere .

2. Onica Pavel –responsabil lucrare , salar încadrare 7.870.000 lei, indemnizație de conducere 583.800 lei, spor vechime 10%, cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , deducere suplimentară 2.000.000 lei.

3. Pustiu Viorel – responsabil lucrare , salar de încadrare7.870.000 lei, indemnizație de conducere 583.800 lei, spor vechime 5%, , cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , fără personae aflate în întreținere .

4. Ghita Ionel – inginer , salar încadrare 8.414.000 lei, indemnizație de conducere 583.800 lei, spor vechime 15%, cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , fără personae aflate în întreținere .

5. Haratau Cristina – inginer , salar de încadrare 3.426.000 lei, indemnizație de conducere 318.400 lei , spor vechime 10%, cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , deducere suplimentară 2.000.000 lei.

6. Husleag Trofin – inginer , salar încadrare 3.438.000 lei, indemnizație de conducere 318.436 lei, spor vechime 15%, cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , fără personae aflate în întreținere .

7. Gontaru Elena – economist , salar de încadrare 6.281.000 lei, indemnizație de conducere 583.800 lei , spor vechime 5%, cheltuieli profesionale 2.300.000 lei , fără personae aflate în întreținere .

Comparând cele două state de salarii respectiv noiembrie 2003 și noiembrie 2004 putem spune ca salariile angajaților societății au crescut cu aproximativ 1,44 % în 2004 față de 2003 fapt ce rezultă din situația concretă arătată, ca urmare a măririi nivelului salariilor dar și a micșorării venitului impozabil, a creșterii nivelului prețurilor , a inflației dar și a numărului de angajați care a crescut cu 2 persoane în 2004 față de 2003 .

Legat de impozitele indirecte datorate situația privind valoarea TVA pentru lunile decembrie se prezintă astfel :

Decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru luna decembrie 2003:

-valoarea TVA colectată – 448.903.192 lei ;

-valoarea TVA deductibilă – 215.484.373 lei ;

-TVA colectată > TVA deductibilă deci rezultă că societatea are pentru luna decembrie 2003 TVA de plată în valoare de 233.418.819 lei.

Decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru luna decembrie 2004 :

– valoarea TVA colectată – 38.573.362 lei ;

– valoare TVA deductibilă – 46.572.946 lei ;

– TVA colectată < TVA deductibilă deci rezultă că societatea are TVA de recuperat în valoare de 7.999.584 lei.

Analizând acest indicator –TVA-ul- putem spune că situația din luna decembrie din cei doi ani reflectă faptul că în timp ce în decembrie 2003 societatea avea de plătit la bugetul statului suma de 233.418.819 lei , în decembrie 2004 avea de recuperat suma de 7.999.584 lei.Putem spune ca activitatea în decembrie 2003 a avut mai multe achiziții în timp ce în decembrie 2004 a avut mai multe încasări.

Studiind impozitele plătite de societatea comercială ,, Electromontaj Construct Suceava,, pot spune ca o concluzie la care am ajuns ca fiscalitatea a crescut de la un an la altul , presiunea impozitelor asupra societății a fost tot mai mare, dar cu un management competitiv și adecvat situațiilor ivite pe parcursul anilor societatea a dat dovadă că poate rezista concurenței de pe piața românească fapt constatat și de creșterea profitului, a ratei profitului, a fondului de salarii, a încasarilor vizavi de cheltuilile făcute.

Concluzii și propuneri

Conform normelor fiscale românești, întreprinderile au obligația de a plăti impozite, taxe și alte contribuții, chiar dacă unele dintre acestea sunt suportate de către alți contribuabili. Beneficiarii acestor impozite pot fi bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale sau bugetele fondurilor speciale. O listă a obligațiilor trebuie să cuprindă: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe dividende de la societățile comerciale, impozitul pe profitul obținut din activități comerciale ilicite sau din nerespectarea legii privind protecția consumatorilor, taxa pe valoare adăugată, accizele și impozitul pe țițeiul și gazele din producția internă, taxa pe jocurile de noroc, taxe vamale, taxe pentru eliberări de licențe și autorității de funcționare, taxa pe activitatea de exploatare a resurselor minerale, taxa asupra tranzacțiilor cu valori mobiliare, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozit pe clădiri și impozit pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul pe venitul agricol, taxe de timbru, alte impozite directe și alte impozite indirecte, contribuția unității la asigurările sociale, contribuția unității și a personalului la fondul pentru ajutor de șomaj, contribuția personalului pentru pensia suplimentară, contribuția unității și a personalului la fondul pentru asigurări de sănătate, contribuția la fondul special al drumurilor publice, contribuția la fondul special pentru sănătate, contribuția la fondul special pentru modernizarea punctelor de trecere a frontierei precum și a celorlalte unități vamale, contribuția la fondul special de risc și accident pentru protecția persoanelor handicapate, contribuția la fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, contribuția la fondul special pentru protejarea asiguraților, contribuția la fondul special pentru pensii și asigurări sociale ale agricultorilor.

Mânuirea fiscalității întreprinderilor se face la două niveluri: unul elementar și unul superior. La nivel elementar trebuie cunoscute regulile tehnice de bază pentru stabilirea obligațiilor ce revin întreprinderii în legătură cu impozitele și taxele. Pe al doilea nivel (cel superior) apar interferențele cu alte componente ale gestiunii întreprinderii și aici se invocă mai ales principiile prin care se ajunge la gestiunea fiscală a întreprinderii, care ne permit unele îndrăzneli, cu grija constantă de a nu depăși anumite limite. Așa ar trebui să fie. Dar nevoia de bani a statului face ca, uneori, ansamblul sumelor plătite ca impozite și taxe de un contribuabil (persoană fizică sau juridică) să fie resimțit ca insuportabil. Atunci când o parte importantă din valoarea nou creată revine statului, fără posibilitatea din partea contribuabilului de a o influența, se poate ajunge la situații(extreme) de descurajare a procesului de creare a valorii adăugate sau de evitare a plății impozitelor și taxelor pe căi la limita dintre legal și ilegal sau chiar prin situarea în afara legii. La nivel macro economic, presiunea fiscală poate fi dată de rata fiscalității, calculată ca raport între încasările fiscale totale și produsul intern brut. La nivelul întreprinderii, indicatorul de presiune fiscală poate fi calculată ca raport între sumele plătite statului (eventual diminuate cu subvențiile primite și cu taxele de consumație transferate asupra consumatorilor), pe de o parte, și veniturile brute sau valoare adăugată, pe de altă parte. Atunci când presiunea fiscală depășește anumite limite, randamentul impozitelor și taxelor poate deveni mai mic, deoarece se vor manifesta fenomene de rezistență la impozite din partea contribuabililor: rezistențe în plan politic, absistența fiscală, frauda fiscală și evaziunea fiscală, fuga capitalulilor către teritorii mai primitoare din punct de vedere fiscal. Toate aceste manifestări pot fi încurajate și de alte componente ale mediului în care întreprinderea își desfășoară activitatea, componente de natură socială, financiară, politică.

În condițiile unei presiuni fiscale mari, contribuabilii pot ajunge să deruleze operațiuni care să nu respecte normele fiscale, contabile sau de altă natură, intrând în starea de evaziune fiscală. Aceasta este definită ca fiind sustragerea, prin mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către o persoană fizică sau juridică română sau străină. Se poate spune că tentativele de evaziune fiscală au apărut odată cu impozitul, deoarece orice prelevare de către stat a unor sume de la contribuabili nu poate să nu fie simțită ca o constrângere de către aceștia din urmă. Evaziunea fiscalăp se manifestă atât în interiorul unei țări, cât și la nivel internațional și, pe lângă mecanismele necesare pentru buna colectare a impozitelor, statele trebuie să se doteze și cu instrumente de luptă împotriva acestor fenomene.