. Obligatiile Fiscale ale Unei Firme (s.c. Xyz S.a., Caras Severin)

INTRODUCERE

În lucrarea de față mi-am propus să prezint obligațiile fiscale ale societății comerciale XENIA S.A. în prima parte vorbind despre materialul teoretic, iar la sfârșitul acestuia aplicarea în practică a acestor obligații.

După evenimentele din decembrie 1989, revigorarea activității comerciale a impus trecerea la o economie de piață liberă, bazată în principal pe legea cererii și ofertei. Aceasta s-a putut efectua numai, pe de o parte, printr-o reformă energică a structurilor economice (bazată pe privatizare, liberalizare și proliferare a agențiilor economici, iar pe de altă parte a fost renovat cadrul legislativ și au fost reconsiderate drepturile subiective (civile).

Au fost adoptate astfel, o serie de noi acte normative care au spart monopolul statului în lan comercial. Între acestea cu titlul exemplificativ putem enumera: Decret-lege nr.54/06.februarie 1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiativei; Decret-lege nr.139/12 mai 1990 privind camerele de comerț și industrie din România; Lege nr.15/8 august 1990 privind reorganizarea unitățiilor economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale; Legea nr.26/7 noiembrie 1990 privind registrul comerțului; Legea nr.11/30 ianuarie 1991 privind combaterea concurenței neloiale; Legea nr.33/3 aprilie 1991 privind activitatea bancară; Legea nr.47/19 iulie 1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor etc.

Cele mai importante acte normative adoptate în plan comercial au fost, însă,

Legea nr. 31/17 noiembrie 1990 privind societățile comerciale, modificate prin Legea nr.41/4.05 1991 și Legea nr.35/10 aprilie 1991 privind regimul investițiilor străine, republicată în 2 august 1993 și 1996.

Aceste acte normative au fost complectate cu reglementări subsidiare între care amintim: Codul Comercial, Codul Civil, reglementări valutare, fiscale, financiare, precum și prevederi ale unor convenții internaționale la care România este parte contractantă, ele reprezentând reglementarea generală în ceea ce privește societățile comerciale.

Odată adoptate, aceste acte normative au descătușat libera inițiativă oferind cadrul legal necesar pentru desfășurarea unor activități comerciale cerute de economia de piață.

Societățile comerciale obțin venituri din activitatea desfășurată, efectuează cheltuieli ocazionate de aceasta, înregistrând câștig ori pierderi, după caz. Rezultatul este supus impozitării.

La nivelul societăților comerciale se formează, așadar, fluxuri bănești specifice (reflectate în bugetul de venituri și cheltuieli), care se pun în corelație cu fluxurile financiare din economie.

Societățile comerciale prelevă la bugetul administrației de stat sau la cel local, după caz, impozit pe profit, impozit pe salarii, taxă pe valoarea adăugată, taxă asupra terenurilor, accize, taxe vamale, precum și vărsăminte reprezentând dividende și impozit pe dividende cu venit statului, în cazuri specifice varsă sume provenite din concesionarea și închirierea de intreprinderi publice.

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGAȚIILE FISCALE

Între prelevările obligatorii, importanță și rol covârșitor revin impozitelor și taxelor, care sunt denumite resurse fiscale, denumire derivată din aceea a instituției care este însărcinată cu calculul și perceperea contribuțiilor către stat, respectiv administrația fisc.

Cea mai veche resursă financiară este impozitul având originile în perioada de statornicire a organizației statale. Inițial, s-a recurs la prelevări asupra bunurilor private, odată cu introducerea monedei se practică impozite în bani. Definițiile date acestuia fiind diverse, certificând poziția autorilor respectivi în legătură cu criticile dimensionării sarcinilor fiscale, ca de exemplu: “impozitul este o prelevare silită, fără contraprestație și nerambursabilă a unei părți din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice în favoarea bugetului statului”1 sau“impozitele reprezintă prețul serviciilor prestate de stat”2 și “impozitul este în statele moderne, o prestație pecuniară pretinsă cetățenilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general”2 “sau impozitele sunt pretinse de stat în virtutea suveranității sale și sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale statului”3

Taxele reprezintă “suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă pentru serviciile prestate acestuia de către o unitate economică ori o instituție publică”1.

Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor, privind caracterul obligatoriu, plata cu titlu nerambursabil și urmărirea în caz de neplată. Spre deosebire de impozit taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze, direct și imediat, de anumite servicii, servicii la care, însă, nivelul acestora este superior costului serviciilor prestate de instituțiile publice.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic și social, cu diferențieri de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta, și de la o țară la alta.

Preponderent rolul impozitelor se evidențiază pe plan financiar, deoarece ele reprezintă calea principală de procurare a resurselor financiare necesare realizării sarcinilor și funcțiilor statului contemporan.

În plan economic, impozitul are atât rolul alimentării cu fonduri a bugetului statului, cât și pe acela al unui factor de echilibru în economie.

În plan social, rolul impozitelor și taxelor se materializează prin faptul că, prin ele statul contemporan asigură redistribuirea unei părți semnificative din produsul intern net între diferitele categorii de persoane fizice și juridice.

1Ghe. Bistriceanu și alții. Lexicon de finanțe – credit, contabilitate și informatică financiar-contabilă, vol.I, Editura Didactică și Pedagogică București, 1981, pag.376 și respectiv pag.681.

2 Gaston Jéze “ Cours de science des finances et législation financière français, VI-éme”, Editura Paris 1922, pag.324 și respectiv pag.326

3 Adolph Wagner “Traité de la sceince dés finances”, Paris 1909, pag.351

1.1. Elementele tehnice ale impozitelor

În individualizarea fiecărui impozit (taxă) în parte au importanță deosebită o serie de noțiuni cu conținut propriu, care poartă denumirea generică de elemente tehnice, necesare în cunoașterea și respectarea fiscalității, atât de către organele fiscale, cât și de către contribuabili. Ele reprezintă însușiri comune tuturor impozitelor și taxelor.

Se folosesc uzual următoarele elemente: denumirea (impozit sau taxă); subiectul impozitului sau contribuabilul; suportatorul; materia supusă impunerii (obiectul impunerii); sursa impozitului (taxei); unitatea de impunere; cota impozitului; asieta fiscală; termenul de plată; facilitățile fiscale; sancțiunile aplicabile și căile de contestație.

Denumirea trebuie să corespundă conținutului economic (impozit sau taxă) și lexicului românesc (de exemplu: impozit pe profit, taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică).

Subiectul impozitului (contribuabilul) reprezintă persoana obligată prin lege la plata impozitului sau taxei. Contribuabililor le revin obligații de declarare a materiei impozabile și a mărimii acesteia, depunerea unor deconturi periodice (exemplu: salariatul pentru impozitul pe salarii, agentul economic pentru impozitul pe profit).

Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică ce suportă efectiv impozitul. În mod normal subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul acestuia (ex. La impozitul pe salariu, suportatorul real este salariatul; la impozitul pe clădiri, suportatorul real este proprietarul clădirii – în ambele situații suportatorul este subiectul, contribuabilul impozitului ).

Obiectul impozitului (materia supusă impunerii) este bunul (imobilul, produsul destinat vânzării), venitul, serviciul prestat. Acest element poartă uzual denumirea de materie impozabilă.

Sursa impozitului arată din ce se plătește impozitul (taxa): din venit (veniturile apar sub forma salariului, a profitului, a dividendului) sau din avere (bunuri mobile și imobile).

Unitatea de impunere este unitatea în care se exprimă dimensiunile obiectului impozabil. Ca unitate de impunere întâlnim spre exemplu: unitatea monetară în cazul impozitelor pe venit.

Cota impozitului sau cota de impunere, reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o sumă fixă sau în cote procentuale (proporționale, progresive sau regresive).

Asieta fiscală (modul de așezare) reprezintă ansamblul măsurilor privind identificarea subiecților și materiei impozabile. Asieta stabilește existența unei creanțe fiscale și crează obligația de plată a impozitelor în sarcina contribuabililor. Această obligație se lichidează prin încasarea impozitului.

Termenul de plată reprezintă data la care sau până la care impozitul sau taxa trebuie achitat(ă) față de stat (buget).Termenele de plată sunt diferențiate în funcție de natura materiei impozabile, ca de exemplu:

impozitul pe venituri din salarii și asimilate acestora are ca termen de plată, lunar până la data de 20 a lunii următoare;

impozitul pe venituri din dobânzi, are ca termen de plată, lunar până la data de 25 a lunii următoare;

impozitul pe profit, are termen de plată trimestrial, până în 25 a lunii următoare trimestrului etc.

În cazul nerespectării termenelor de plată sunt percepute majorări de întârziere, punerea sub sechestru a unor bunuri, vânzarea la licitație a bunurilor sechestrate.

Facilitățile fiscale reprezintă anumite înlesniri în plată concretizate, de la caz la caz, în anumite situații și de la anumite impozite (cum se va prezenta în această lucrare) în: scutiri, reduceri, amânări, reeșalonări, anularea majorărilor de întârziere.

CAPITOLUL 2. OBLIGAȚIILE FISCALE DIRECTE

2.1. Impozite cuvenite Bugetului Administrației Centrale de Stat

Impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economică deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activități, fie pe venit sau pe avere, ele reprezentând forma cea mai veche de impunere.

Impozitele directe, fiind individualizate reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat începând cu orânduirea precapitalistă, însă, o extindere și o diversitate mai mare au cunoscut în capitalism.

Impozitele directe reprezintă o sursă principală de venituri a bugetului administrației centrale de stat în majoritatea țărilor lumii.

Impozitele directe fiind nominative și având un cuantum și termene de plată precis stabilite, pentru că sunt aduse din timp la cunoștință plătitorilor, sunt mai echilibrate și deci mai de preferat decât impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri și servicii, de regulă, nu știu cu anticipație când și mai ales cât vor plăti statului, sub forma taxelor de consumație și a altor impozite indirecte.

2.1.1. Impozitul pe profit

Impozitul pe profit face parte din categoria impozitelor directe și este reglementat prin următoarele acte normative: O.G.nr.70/1994 privind impozitul pe profit, abrobată și modificată prin Legea nr.73/1996 și republicată în 1997, Legea nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, O.U.G. nr.217/1999 pentru modificarea și completarea O.G.nr.70/1994 privind impozitul pe profit, O.G.nr.24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, Legea nr.189/2001 privind aprobarea O.U.G.nr.217/1999 pentru modificarea și completarea O.G.nr.70/1994 privind impozitul pe profit, O.U.G.nr.95/2001; O.G.nr.53/2001.

Plătitorii acestui impozit sunt:

persoanele juridice române, pentru profitul impozabil realizat în țară și în străinătate;

persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul aferent acelui sediu;

persoanele fizice și juridice străine care desfășoară activități în România în calitate dr.70/1994 privind impozitul pe profit, abrobată și modificată prin Legea nr.73/1996 și republicată în 1997, Legea nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, O.U.G. nr.217/1999 pentru modificarea și completarea O.G.nr.70/1994 privind impozitul pe profit, O.G.nr.24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, Legea nr.189/2001 privind aprobarea O.U.G.nr.217/1999 pentru modificarea și completarea O.G.nr.70/1994 privind impozitul pe profit, O.U.G.nr.95/2001; O.G.nr.53/2001.

Plătitorii acestui impozit sunt:

persoanele juridice române, pentru profitul impozabil realizat în țară și în străinătate;

persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul aferent acelui sediu;

persoanele fizice și juridice străine care desfășoară activități în România în calitate de parteneri într-o asociere economică care nu dă naștere unei persoane juridice, pentru toate veniturile realizate din activitatea desfășurată în România;

asocierea dintre persoanele fizice române și persoanele juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru veniturile realizate în țară și în străinătate.

Baza de impunere o constituie diferența între veniturile rezultate din livrările de bunuri mobile și imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate și lucrări executate (inclusiv din căștiguri din orice sursă) și cheltuielile aferente realizării veniturilor din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Pi=Vi-Charv-Vni+Chnded

Unde:

Pi – profitul impozabil

Vi – venituri impozabile

Charv – cheltuieli aferente realizării veniturilor

Vni – venituri neimpozabile

Chnded – cheltuieli nedeductibile

La calculul profitului impozabil pe lângă cheltuielile aferente realizării veniturilor potrivit O.U.G.nr.217/1999 mai sunt deductibile și:

cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui unei persoane juridice, produs sau serviciu, utilizând mijloacele de informare în masă, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare;

cheltuielile determinate de efectuarea unor lucrări de intervenție pentru reducerea riscului seismic al clădirilor și locuințelor aflate în proprietate sau în administrare potrivit reglementărilor legale în vigoare, care prezintă clasa I de risc seismic;

cheltuieli privind transportul și cazarea salariaților, ocazionate de delegarea, detașarea și deplasarea acestora în țară și în străinătate, constatate prin documente justificative;

cheltuielile reprezentând tichetele de masă, acordate de angajatori în limitele valorii nominale prevăzute de Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă;

cheltuielile de asigurare care privesc active corporale fixe și necorporale ale contribuabilului și cheltuielile de asigurare pentru persoane împotriva accidentelor de muncă;

contribuțiile pentru constituirea de fonduri cu destinație specială.

Conform O.U.G. nr.217/1999, aprobată prin Legea nr.189/2001, veniturile neimpozabile sunt:

veniturile, respectiv cheltuielile rezultate din anularea datoriilor sau din încasarea creanțelor ca urmare a transferului de acțiuni sau de părți sociale laFondul Proprietății de Stat;

dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană juridică, română sau străină;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă în limita a 5% din profitul anual contabil, până ce acesta va atinge 20% din capitalul social;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participațiile;

rambursările de cheltuieli nedeductibile, precum și veniturile rezultate din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau veniturile realizate din stornarea ori recuperarea unor cheltuieli nedeductibile.

În categoria cheltuielilor nedeductibile se includ, în conformitate cu O.G.nr.70/1994 modificată și republicată, O.G.nr.83/1997, O.G.nr.40/1998 și O.U.G.nr.217/1999, următoarele cheltuieli:

impozitul pe profit și impozitul pe venitul realizat din străinătate;

amenzile sau penalitățile datorate autorităților române sau străine;

cheltuielile de protocol care depășesc limita de 2% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor și cheltuielile aferente inclusiv accizele și mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor și provizioanelor peste limitele legale (exceptând rezervele create de bănci în limita a 2% din soldul creditelor acordate și fondul de tezaur, rezervele tehnice ale societăților de asigurare și reasigurare și fondul de rezervă), în limita a 5% din profitul contabil anual până la atingerea a 20% din capitalul social;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora, taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scop personal sau predate cu titlu gratuit, taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma avantajelor în natură precum și taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă aferentă cheltuielilor de protocol care depășesc cota prevăzută de legislația în vigoare;

cheltuielile reprezentând valoarea ratelor pentru cumpărările de bunuri mobile și imobiliare în baza unui contract cu plata în rate;

cheltuielile de asigurare care nu privesc activele circulante și corporale ale contribuabilului;

discount-urile, remizele sau alte reduceri de preț acordate clienților dacă acestea nu sunt distinct prevăzute în documentele de vânzare sau nu sunt prevăzute în contractele încheiate;

orice cheltuieli în favoarea acționarilor sau asociaților;

cheltuieli cu perisabilitățile peste limitele legale;

contribuțiile organizațiilor cooperației de consum și de credit la uniunile în subordinea cărora se găsesc, contribuțiile organizatorilor cooperației mesteșugărești precum și contribuțiile la organizații neguvernamentale, peste prevederile legale;

sumele angajate în favoarea partenerului contractual sub forma unor sume fixe sau cote procentuale raportate la venit, altele decât cele rezultate pe baza decontului întocmit la nivelul contractului de asociere în participațiune;

cheltuielile de conducere și administrare ale unui sediu permanent aparținător unei persoane fizice și juridice străine care depășesc 10% din veniturile totale realizate în România;

cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit Legii contabilității nr.82/1991, condițiile de document justificativ;

cheltuielile înregistrate de societățile agricole constituite în baza Legii nr.36/1991 pentru dreptul de folosință a terenului agricol adus de membrii asociați peste cota de distribuție din producția realizată ca urmare a folosinței acestora;

cheltuielile de sponsorizare care depășesc următoarele limite (în conformitate cu O.G.nr.36/1998 pentru modificarea și completarea Legii nr.32 privind sponsorizarea):

10% din baza impozabilă pentru sponsorizarea în domeniile: cultură, artă, învățământ, sănătate, asistență și servicii sociale, acțiuni umanitare, protecția mediului;

8% din baza impozabilă pentru sponsorizări în domeniile: educație, drepturile omului, știință – cercetare fundamentală și aplicată, întreținere, conservare monumente istorice, sport (cu excepția fotbalului), activități filantropice;

5% din baza impozabilă pentru sponsorizări în domeniile: religios, social și comunitar, reprezentarea intereselor personale, fotbal;

sumele care depășesc limitele cheltuielilor considerate deductibile conform legii bugetare anuale;

orice alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor;

cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanță, în situația în care nu sunt justificate de un contract scris și pentru care nu pot fi verificați prestatorii în legătură cu natura acestora;

cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoarea titlurilor de participare, înregistrate la societatea la care se dețin participațiile, cu excepția celor determinate de vânzarea – cumpărarea acestora;

cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor, altele decât cele acordate de bănci și de alte persoane juridice autorizate potrivit legii, care depășesc dobânzile active medii ale băncilor, comunicate de Banca Națională a României;

cheltuielile cu diurna care depășesc limitele legale stabilite pentru instituțiile publice (63.500/zi).

Formula folosită la calculul impozitului pe profit este:

Ipr= PrixCi

unde, Ci=cota de impozit

Cota de impozit practicată este de 25% cu următoarele excepții:

contribuabilii care obțin venituri din activitatea barurilor de noapte, a cluburilor de noapte și a cazinourilor plătesc o cotă adițională de impozit de 25% asupra părții din profitul impozabil ce corespunde ponderii veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor;

pentru Banca Națională a României cota este de 80% asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă;

contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, precum și din prestări de servicii plătesc o cotă de impozit de 5% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor;

majorarea capitalului social efectuată prin încorporarea rezervelor, precum și a profiturilor, cu excepția rezervelor legale și a diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, se impozitează cu o cotă de 5%.

Reduceri și scutiri

Potrivit Legii nr.189/2001 impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul utilizat în anul fiscal curent pentru investiții în active corporale și necorporale.

Prin prevederile Legii nr.133/1999 întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de reducerea impozitului pe profit în proporție de 20%, în cazul în care crează noi locuri de muncă, dacă se asigură creșterea numărului scriptic cu cel puțin 10% față de anul financiar precedent.

În conformitate cu O.G.nr.40/1998 și a O.U.G.nr.217/1999, aprobată prin Legea nr.189/2001 sunt exceptate de la plata impozitului pe profit: trezoreria statului; instituțiile publice; organizațiile de nevăzători și invalizi; asociațiile persoanelor cu handicap; fundațiile testamentare; cooperativele ce funcționează ca unități protejate special organizate conform legii și unitățile aparținând cultelor religioase conform Legii nr.103/1992; instituțiile de învățământ particular acreditate și autorizate provizoriu pentru veniturile din activitatea de învățământ cu condiția utilizării acestora potrivit Legii învățământului nr.84/1995 precum și asociațiile de locatari constituite ca persoane juridice (conform Legii nr.114/1996) pentru veniturile obținute din activități economice utilizate pentru îmbunătățirea confortului și eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.

Potrivit O.G.nr.24/2001 microîntreprinderile sunt supuse începând cu data de 01.09.2001 unui regim diferențiat de impozitare a veniturilor.

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obținute din orice sursă, respectiv asupra veniturilor înscrise în contul de profit și pierderi pentru microîntreprinderi.

Conform aceleiași ordonanțe, contribuabilii beneficiază de scăderea din impozitul datorat a investițiilor din profit în active corporale și necorporale amortizabile, definite potrivit Legii nr.15/1994 și a prețului de achiziție a casei de marcat, acolo unde este cazul. De asemenea, reducerea prevăzută prin Legea nr.133/1999 este valabilă și în cazul microîntreprinderilor.

Plata impozitului pe profit se datorează trimestrial până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor cu excepția B.N.R. și a societăților bancare care efectuează plăți lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.

Neplata la termen atrage după sine plata unor majorări de întârziere de 0,15% pe zi.

La stabilirea impozitului pe profit, un rol important este atribuit declarației de impunere a contribuabilului, declarație ce se depune la organul fiscal în a cărei rază teritorială își au sediul contribuabilii și se semnează de către directorul general sau orice persoană autorizată, potrivit legii, să reprezinte contribuabilul. Pe baza bilanțului contabil anual se definitivează impozitul pe profit, se întocmește declarația de impunere pentru anul fiscal și se depune odată cu bilanțul. Reținerea impozitului este prin stopaj la sursă în contul bugetului central.

Pentru neachitarea le termen a obligației bugetare sau neplata impozitului atrage după sine sancțiuni constând în majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate, inclusiv.

Răspunderea pentru calculul impozitelor declarate și pentru depunerea în termen a declarației de impunere revine fiecărui contribuabil în parte. Practic, este vorba de metoda evaluării directe a bazei impozabile de către contribuabil, pe propria răspundere.

În “Declarația privindobligațiile de plată la bugetul de stat”, declarație care se depune lunar la organul fiscal, se completează impozitul pe profit datorat cumulat la sfârșitul perioadei precedente și impozitul pe profit datorat cumulat la sfârșitul perioadei de raportare, urmând ca abia la sfârșitul anului să se depună “Declarația privind impozitul pe profit”, unde se prezintă detaliat modul de calcul a impozitului pe profit pe întreg anul.

În cazul în care organul fiscal apreciază că stabilirea impozitului pe profit nu a fost făcută în conformitate cu dispozițiilor legale, poate efectua un nou calcul al impozitului, în urma controlului având obligația să comunice în scris contribuabilului modul de calcul, precum și suma obligației de plată.

Contravențiile fiscale

O.G. nr.70/1994 instituie 5 contravenții fiscale, în măsura în care acestea, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:

depunerea cu întârziere de până la 30 de zile inclusiv a declarației de impunere se sancționează cu amendă de 1% din impozitul datorat;

depunerea declarației de impunere peste 30 de zile, precum și nefurnizarea informațiilor necesare pentru a determina obligația fiscală se sancționează cu amendă de 2% din suma impozitului datorat;

neplata în întregime a impozitului stabilit la data prevăzută se sancționează cu amendă de 3% din impozitul neplătit;

neplata în întregime a impozitului stabilit prin reținerea la sursă se sancționează cu amendă de 100% din impozitul ce trebuia reținut și vărsat.

Comparativ cu Legea nr.12/1991, care stabilea amenzile în sumă fixă, O.G. nr.70/1994 le prevede în procent, fapt ce avantajează statul prin faptul că nu mai trebuie să le actualizeze la inflație. Termenul de plată a amenzii este de 5 zile de la rămânerea definitivă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Constatarea contravențiilor și alicarea amenzilor fiscale se face de către organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor.

Căi de atac

Articolul 29 din O.G.nr.70/1994 prevede 4 căi de atac și anume:

cererea de revizuire la direcția generală a finanțelor publice și controlului de stat județeană și a municipiului București, după caz, dacă subiectul impozitului consideră că impunerea făcută de organul fiscal este incorectă. Cererea se face în scris, în termen de 20 de zile de la data când contribuabilul a primit înștiințarea și trebuie să fie motivată și însoțită de acte doveditoare. Direcția generală este obligată să se pronunțe prin decizie asupra cererii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data înregistrării;

contestația la Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei emisă de direcțiile generale ale finanțelor publice, în termen de 20 de zile de la primirea deciziei respective. Decizia motivată a Ministerului Finanțelor se comunică contribuabilului în termen de 40 de zile de la înregistrarea contestației;

contestația la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială își are sediul sau, după caz, domiciliul contribuabilului, împotriva deciziei Ministerului Finanțelor, în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia;

recurs la Curtea Supremă de Justiție împotriva hotărârii Curții de Apel, care se face tot în termen de 15 zile de la comunicare.

Taxa de timbru datorată pentru cererea de revizuire cu privire la imozitul pe profit și majorările de întârziere aferente este de 2% din suma contestată, fără să fie mai mică de 10.000 lei. În cazul contestațiilor la Ministerul Finanțelor și Curtea de Apel taxa de timbru este jumătate din suma plătită la cererea de revizuire.

Termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor este de 5 ani și curge de la data la care a expirat termenul stabilit pentru depunerea declarației de impunere. În caz de evaziune fiscală, termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor este de 10 ani și curge, de asemenea, de la data la care a expirattermenul de depunere a declarației de impunere.

Beneficiarul impozitului

Impozitul pe profit, majorările și amenzile prevăzute de O.G. nr.70/1994 reprezintă venit la bugetul de stat. De la această regulă există o singură excepție, și anume impozitul pe profit, majorările de întârziere și amenzile stabilite și datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale și a consiliilor județene, în cazul cărora beneficiar este bugetul local respectiv.

2.1.2. Impozitul pe salarii

În România, impozitul pe salarii a fost reglementat prin Legea nr.32/1991, republicată în 1996 și modificată prin Legea nr.105/1997 și Ordonanța Guvernului nr.62/1997.

La impozitele pe salarii, materia impozabilă este salariul persoanelor angajate. Se calculează și se varsă, de regulă, lunar, pe bază de declarație de impunere din partea terței persoane (întreprindere, instituție unde subiectul de impunere este angajat), respectiv se varsă prin stopaj la sursă.

Sunt cosiderate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.

Sunt asimilate salariilor în vederea impunerii:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii;

indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;

sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subcripție publică;

veniturile realizate din încadrarea în muncă ca urmare a încheierii unei convenții civile de prestări de servicii;

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori;

sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, conform legii;

indemnizația lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări sociale;

alte drepturi și indemnizații de natură salarială.

Determinarea materiei impozabile

Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului.

Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut, a următoarelor cheltuieli, după caz:

contribuțiile reținute, potrivit legii, pentru pensia suplimentară, pentru protecția socială a șomerilor, pentru asigurărea socială de sănătate;

o cota de 15% din deducerea personală de bază, acordată cu titlu de cheltuieli profesionale, odată cu deducerea personală de bază la același loc de muncă.

Impozitul lunar se determină astfel:

la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea baremului lunar de impozitare asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii aferent unei luni și deducerile personale acordate pentru luna respectivă;

pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea baremului lunar de impozitare asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuția la aigurările sociale de sănătate, pe fiecare loc de realizare a acestuia.

Fișa fiscală va fi completată de plătitorul de venituri cu datele personale ale contribuabilului, mențiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salarii obținute și impozitul reținut și virat în cursul anului, precum și rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii. Până la completarea fișei fiscale cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare, salariații vor beneficia de deducerea personală de bază, urmând ca angajatorii să efectueze regularizarea veniturilor salariale.

Plătitorii de venituri din salarii, cu excepția celor care la data de 31 decembrie a anului fiscal au un număr de angajați permanenți mai mic de 10 persoane inclusiv, au obligația să determine venitul anual impozabil din salarii, să calculeze impozitul anual, precum și să efectueze regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat în cursul anului fiscal, pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

au fost angajații permanenți ai plătitorului în cursul anului;

nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual impozabil.

Operațiunile prevăzute a fi efectuate de către angajator și, respectiv de organul fiscal, pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii, se realizează până în ultima zi a lunii februarie a anului fiscal următor.

Majoritatea statelor au legiferat minimul neimpozabil la veniturile din salarii (în România ultima oară, minimul vital era de 303.000 lei pentru salariul din unitatea unde era salariatul angajat). Cotele de impozit, în cele mai multe țări, sunt progresive (cote compuse, alunecătoare pe tranșe), dar se practică și cote combinate. În România s-a practicat impunerea pe tranșe.

Nivelul cotelor de impozit și limitele tranșelor de venit din salarii sunt diferite de la țară la țară, după particularitățile naționale ale politicilor fiscale salariale. De regulă, tranșele de venit din salarii se modifică periodic pe măsură ce au loc majorări de salarii ori ale indicelui prețurilor, mai des sub acțiunea inflației.

Baza de impunere la fiscalitatea salariilor o constituie suma brută a remunerațiilor vărsate.

Obligațiile plătitorilor de venituri și ale contribuabililor

Calculul impozitului pe veniturile din salarii se face pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală.

Plătitorii de venituri au obligația să solicite organul fiscal, pe bază de cerere, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, pentru anul următor, formularul tipizat al fișelor fiscale, pentru salariați și pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor.

Plata impozitului

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri. Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare.

Sancțiuni

Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:

nerespectarea de către plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor a obligațiilor privind completarea și păstrarea fișelor fiscale;

netransmiterea fișelor fiscale și a formularului prevăzut, la organul fiscal competent, la termenul prevăzut.

Contravențiile prevăzute la aliniatul anterior se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei

2.1.3. Impozitul pe dividende

Este reglementat prin O.G.nr.26/1995 privind impozitul pe dividende, abrogată și modificată prin Legea nr.101/1995, Legea nr.77/1994 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților, O.G.nr.73/1999 si O.G.nr.64/2001.

Termenul de dividend este definit ca fiind orice distribuire, în bani sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierderi, proporțional cu cota de participare la capitalul social.

Plătitorii

Impozitul se calculează, se reține și se varsă de către societatea comercială distribuitoare a dividendelor, el fiind datorat de acționarii sau asociații acestuia.

Subiecții impunerii pot fi atât persoane fizice cât și persoane juridice române sau străine, indiferent de proveniența și natura capitalului social al societăților comerciale care distribuie dividendele.

Baza impozabilă este reprezentată de suma totală pe care o reprezintă dividendele cuvenite fiecărui subiect al impunerii.

La societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat mărimea dividendelor este limitată la diferența dintre profitul net și: fondurile de participare a salariaților la profit (10%), fondul pentru cota de participare a managerilor la profitul net și fondul de dezvoltare (până la 50%).

Cota de impunere este de 10% din suma dividendelor distribuite acționarilor sau asociaților persoane juridice, respectiv de 5% din aceeași bază în cazul persoanelor fizice.

Plata impozitului

Impozitul se reține de la acționari sau asociați odată cu plata efectivă a dividendelor moment ce constituie și termenul de plată a impozitului. Pentru dividendele distribuite, dar neplătite până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil termenul de plată a impozitului pe dividende este de până la 31 decembrie a anului respectiv.

Plata impozitului se face în lei. În cazul în care plata dividendelor se realizează în valută impozitul va fi calculat la valoarea în lei calculată cu ajutorul cursului de schimb în vigoare la data efectuării plății.

Începând cu ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului de plată se aplică majorări de întârziere de 0,30% pentru fiecare zi de întârziere.

Termenul de prescripție este același, de 5 ani de la data la care a expirat termenul de plată, atât pentru stabilirea impozitului și pentru executarea silită, cât și pentru compensarea sau restituirea impozitelor plătite în plus.

Căile de contestație

Sunt prevăzute 4 căi de atac și anume:

cererea de revizuire la direcția generală a finanțelor publice și controlului de stat județeană și a municipiului București, după caz. Cererea se face în scris, în termen de 20 de zile de la data când contribuabilul a primit înștiințarea., În termen de 30 de zile D.G.F.P.C.F.S. obligată să se pronunțe printr-o decizie motivată,care se comunică persoanei juridice;

contestația la Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei emisă de D.G.F.P.C.F.S., în termen de 20 de zile, urmând ca Ministerului Finanțelor, la rândul său să se pronunțe printr-o decizie în termen de 40 de zile de la înregistrarea contestației;

contestația la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială își are sediul persoana juridică;

recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile de la comunicare.

Pentru perioadele de soluționare a cererilor de revizuire și a contestațiilor se suspendă executarea silită a 50% din impozitul pe dividende contestat.Pentru această perioadă se calculează majorări de întârziere.

Plata impozitului și a majorărilor aferente, rămase de plată, ca urmare a soluționării pe cale administrativă a cererii de revizuire sau a contestației, după caz, se face în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință, prin semnătură, a deciziei date.

Cererile de revizuire sunt supuse unei taxe de timbru de 1% din suma contestată, fără a fi mai mică de 10.000 lei. În cazul în care contestația se admite integral sau parțial, taxa de timbru se restituie proporțional cu reducerea sumei contestate.

Beneficiarul impozitului

Impozitul pe dividende constituie, la fel ca și impozitul pe profit, venit la bugetul de stat.

2.2. Impozite și taxe cuvenite bugetelor locale

2.2.1 Impozitul pe clădiri

Acest impozit este reglementat prin intermediul Legii nr.27/1994 privind impozitele și taxele locale, republicată în anul 1998, modificată și completată prin O.U.G.nr.62/1998 aprobată prin Legea nr.149/1999, O.U.G.nr.15/1999 aprobată prin Legea nr.122/1999, O.U.G.nr.16/1999, O.U.G.nr.27/1999 aprobată prin Legea 123/1999 și Legea nr.67/2000.

Obiectul impunerii îl reprezintă toate clădirile indiferent de destinația pentru care sunt utilizate incluzând și dependințele: bucătăria, cămara, baia, pivnița, garajul, magazia, grajdul, remiza și altele, precum și spațiile construite cum sunt: chioșcuri, cabane, barăci, magazine, depozite.

Plătitorii impozitului pe clădiri sunt orice persoane fizice, individuale sau constituite în asociații de orice natură precum și orice persoane juridice, indiferent de modul de organizare, tipul sau forma de proprietate, române sau străine care dețin în proprietate clădiri.

De la această regulă sunt stabilite prin lege două derogări și anume:

pentru clădirile care constituie fond locativ de stat, subiect de impozitare este unitatea care le administrează;

pentru clădirile proprietate de stat, aflate în administrarea sau folosința contribuabililor, subiecți al impunerii sunt cei care le au în administrare și folosință.

Baza de impunere este diferită în funcție de tipul de contribuabil: persoană fizică sau juridică.Astfel, în cazul persoanelor fizice, baza de impunere este determinată în funcție de felul, destinația și locul unde sunt situate clădirile, stabilindu-se valori impozabile pe metrul pătrat, iar în cazul persoanelor juridice, baza de impunere o constituie valoarea la care este înregistrată clădirea în contabilitatea persoanei juridice.

Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5% și 1,5% asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea acestora, conform prevederilor legale în vigoare.

Dacă persoanele juridice nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor începând cu anul 1998 până la data intrării în vigoare a O.G.nr.36/2002, cota impozitului pe clădiri este între 3% și 5,0% aplicată la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea acestora.

Cotele de impunere se situează în cazul persoanelor fizice la nivelul valorii de 0,2% în mediul urban și de 0,1% în mediul rural, iar în cel al persoanelor juridice se stabilesc de către consiliile locale în limite cuprinse între 0,5 – 1%.

Reducerile sunt legate de valoarea impozabilă, care se diminuează în raport cu perioada în care au fost realizate clădirile, după cum urmează:

înainte de anul 1950 – reducere 15%;

între anii 1951 – 1977 – reducere 5%.

De asemenea, persoanele fizice beneficiază de o bonificație de până la 10% dacă plata impozitului datorat pe întregul an se efectuează până la data de 15 martie a anului fiscal.

Scutirile se referă atât la obiectul impunerii cât și la subiecții impunerii. Astfel nu sunt supuse impozitului următoarele categorii de clădiri:

clădirile aparținând instituțiilor publice, cu excepția celor folosite în alte scopuri față de cele normale;

clădirile care potrivit legii sunt considerate monumente istorice, de arhitectură și arheologie percum și muzee și case memoriale cu excepția spațiului acestora folosite în alte scopuri, respectiv activități economice și comerciale;

clădirile care prin destinație constituie lăcașuri de cult;

construcțiile și amenajările funerare din cimitire;

construcțiile speciale, cum sunt: platformele de foraj marin, centrale hidroelectrice, termoelectrice; nuclearo-electrice; sondele de țiței; gaze, coșurile de fum, barajele și construcțiile accesorii, podurile, viaductele, apeductele, tunelurile, conductele pentru transportul produselor petroliere, a gazelor și a lichidelor industriale; puțurile de mină; galeriile, planurile înclinate subterane și rampele de puț.

Contribuabilii scutiți de plata impozitului pe clădiri sunt: veteranii de război, văduvele de război, văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, eroii martiri și urmașii acestora, răniții și alți luptători pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Așezarea și plata impozitelor pe clădiri

Stabilirea impozitului datorat se realizează prin declarația de impunere depusă de proprietarul clădirii la organul fiscal teritorial pe raza căruia se află clădirea. Clădirile noi dobândite în cursul anului se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite. De asemenea și scăderea de la impunere a clădirilor demolate, distruse sau trecute în administrarea sau proprietatea altor contribuabili are loc tot de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una dintre situațiile menționate.

Impozitul pe clădiri este anual și se plătește trimestrial, în rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Neplata la termen atrage majorări de întârziere în conformitate cu legislația în vigoare.

2.2.2. Impozitul pe terenuri

Acest impozit este supus acelorași acte normative ca și impozitul pe clădiri, (Legea nr.27/1994, republicată cu modificările și completările ulterioare).

Obiectul impunerii îl constituie suprafețele de teren ocupate de clădiri și alte construcții situate în municipii, orașe și comune. Pentru blocurile de locuințe, obiectul impozitului pe teren este reprezentat de suprafața de teren atribuită apartamentelor aflate în proprietatea subiecților impunerii.

Impozitul pe teren se datorează și de contribuabilii care dețin în proprietate terenuri ocupate de stadioane, săli pentru practicarea sporturilor, bazine de înot, amenajări pentru spectacole în aer liber cât și pentru suprafețele legate de deschiderea și organizarea șantierului pentru ridicarea de noi construcții, respectiv terenurile ocupate de instalații de foraj, birouri, depozite de materiale, garaje, drumuri de acces și altele pe perioada cât sunt ocupate astfel de obiective.

Contribuabilii care dețin în proprietate suprafețe de teren aferente curților neocupate de clădiri de până la 1.000 m2 inclusiv, situați în municipii, orașe, comune sunt scutiți de plata impozitului pe teren. Pentru suprafețele care depășesc 1.000 m2 se datorează impozit pe venitul agricol conform prevederilor legale.

Nu constituie obiect al impunerii:

terenurile ocupate de construcții și amenajări funerare din cimitire;

terenurile ocupate de clădiri care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură, arheologie, precum și muzeele, casele memoriale, cu excepția spațiilor acestora folosite pentru activități economice și comerciale;

terenurile pe care sunt amplasate clădirile instituțiilor publice, cu excepția cazului în care clădirile sunt folosite în alte scopuri;

terenurile ocupate de clădiri care, prin destinația lor, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor recunoscute de lege.

Plătitorii impozitului pe terenuri sunt persoanele fizice și juridice care dețin în proprietate terenuri din categoria celor menționate anterior.

Modul de determinare al impozitului datorat

Impozitul pe teren se stabilește anual în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod diferențiat, pe categorii de localități, iar în cadrul localităților pe zone conform tabelului nr2.2.2.1. și în intravilanul localităților conform tabelului nr. 2.2.2.2, pe ranguri de localități și zone, iar în extravilanul localităților conform tabelului nr.2.2.2.3, pe ranguri de localități și categorii de folosință a terenurilor astfel:

Tabelul 2.2.2.1

Tabelul nr.2.2.2.2

IMPOZITUL

Pentru terenurile situate în intravilan

Tabelul nr.2.2.2.3

IMPOZITUL

Pe terenurile situate în extravilan

Încadrarea terenurilor pe zone se face de către consiliile locale luându-se în considerare mai multe criterii și anume: poziția terenurilor față de centrul localităților, caracterul zonei respective (de locuit sau industrială), apropierea sau depărtarea de căile de comunicație și alte elemente specifice fiecărei localități.

În cazul în care au loc modificări de genul trecerii unor comune în categoria orașelor sau a orașelor la municipii, impozitul pe teren se modifică corespunzător noii încadrări a localității în care sunt situate terenurile, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a survenit această modificare.

Contribuabilii care dobândesc dreptul de proprietate pentru unele terenuri proprietate de stat, pe care le-au deținut anterior în administrare sau folosință, datorează impozitul pe teren începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a survenit această modificare.

Așezarea impunerii

Stabilirea impozitului datorat pentru suprafețele de teren ocupate de clădiri și de alte construcții se face pe baza a două elemente: pe baza evidențelor conduse de consiliile locale și pe baza declarațiilor depuse de contribuabili (declarații în care trebuie să se facă încadrarea pe zone conform hotărârilor emise de consiliile locale).

Plata impozitului pe terenuri se realizează la aceleași termene ca și în cazul impozitului pe clădiri.

2.2.3 Taxa asupra mijloacelor de transport

Această taxă, reglementată prin aceleași acte normative ca și precedentele două, are drept obiect al impunerii mijloacele de transport atât cele cu tracțiune mecanică cât și cele pe apă.

Subiecții impunerii sunt persoane fizice sau juridice, române sau străine care posedă mijloace de transport din categoriile prezentate anterior.

Modul de calcul

Pentru determinarea taxei, criteriul folosit este cel al capacității cilindrice a motorului(pentru mijloacele de transport cu tracțiune mecanică) și respectiv al tipului de mijloc de transport pe apă (în cel de-al doilea caz).Astfel, pentru mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, taxa se stabilește pentru fiecare 500 cm3 sau fracțiune sub 500 cm3.

În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.36/2002, taxa pentru fiecare 500 cm3 este diferențiată pe feluri de autovehicule, conform tabelului nr. 2.2.3.1:

Tabelul nr.2.2.3.1

Pentru alte mijloace de transport cu tracțiune mecanică precum: autospeciale, autogunoiere, autocisterne, automacarale, motostivuitoare, nivelul taxei este cel prevăzut pentru autobuze , autocare, microbuze și autocamioane de orice fel.

Pentru remorci, semiremorci și rulote taxele se stabilesc în funcție de capacitatea acestora astfel:

Tabelul nr.2.2.3.2

Pentru atașe taxa anuală se stabilește la nivelul a 50% din taxa datorată pentru motociclete, motorete sau scutere.

Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă se stabilește, anual, în funcție de tipul mijlocului de transport, așa cum se observă în tabelul nr.2.2.3.3:

Tabelul nr.2.2.3.3

Nu sunt supuse taxei mijloacelor de transport fără tracțiune mecanică; autoturismele, motocicletele cu ataș și triciclurile cu motor care aparțin invalizilor dacă sunt adaptate invalidității lor precum și bărcile și luntrele folosite de localnicii din Delta Dunării și Insula Mare a Brăilei pentru transportul de uz personal;

De asemenea instituțiile publice și persoanele juridice care au ca profil de activitate transportul în comun de călători din interiorul localității, sunt scutite de plata taxei asupra mijloacelor de transport.

Așezarea impunerii

Această taxă se datoreaza începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidențele organelor de poliție sau ale căpităniei porturilor, taxa se dă în scădere începând cu data de întâi a lunii în care a apărut una dintre aceste situații.

Stabilirea taxei se face de către organele teritoriale pe raza cărora contribuabilii își au domiciliul sau sediul, pe baza declarației de impunere.

Contribuabilii care datorează taxa asupra mijloacelor de transport sunt datori să îndeplinească obligațiile prevăzute de lege, atât referitoare la declararea dobândirii mijlocului de transport cât și în ceea ce privește schimbările intervenite ulterior declarării care conduc la modificarea cuantumului taxei.

Plata taxei

Taxa asupra mijloacelor de transport este anuală, dar se plătește trimestrial, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Neplata la termen atrage după sine plata unor majorări de întârziere conform actelor normative în vigoare (0,1% conform Hotărârii Guvernului nr.1043 din 18 octombrie 2001)

2.2.4. Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclamă

Contribuabilii, persoane fizice și juridice, astfel cum au fost definiți în art.3 din Legea nr.27/1994 modificată și completată prin O.U.nr.62/1998, O.U.nr.16/1999, pentru modificarea și completarea Legii nr.27/1994 din martie 1999, care folosesc mijloace de publicitate prin afișaj și reclamă au obligația de a plăti taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclamă. Aceștia datorează bugetului local o taxă procentuală de 2% din valoarea contractului.

Pentru firmele luminoase de reclamă, instalate la locul desfășurării activității, contribuabilii datorează bugetului local o taxă de 171.000 lei/mp/an.

Taxa se plătește până la data de 10 a lunii următoare, începând cu luna în care taxa a devenit exigibilă (la data intrării în vigoare a contractului de prestare a serviciului de reclamă și publicitate).

Contribuabilii trebuie să achite taxa trimestrial până la 15 a ultimei luni din trimestru.

CAPITOLUL 3. OBLIGAȚII FISCALE INDIRECTE

Statele moderne folosesc pentru procurarea veniturilor de care au nevoie, alături de impozitele directe și impozitele inderecte.

În cazul impozitelor și taxelor indirecte există o neconcordanță între plătitorii acestora la bugetul public și suportatorii lor reali, realizându-se incidența indirectă. Ele sunt incluse în prețurile bunurilor și tarifele serviciilor, astfel încât prin plata lor beneficiarii mătfurilor și serviciilor impozabile devin suportatorii reali ai impozitelor și taxelor indirecte. Cotele procentuale utilizate pentru calcularea acestora nu sunt diferențiate în funcție de venitul, averea sau situația personală a celor care cumpără mărfurilr sau beneficiază de serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte.

De regulă, în țările în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor și taxelor indirecte este mai mare decât cea a impozitelor directe, urmare în special a nivelului scăzut al veniturilor realizate de persoanele fizice și juridice. Se mizează pe randamentul ridicat al acestor impozite și taxe, dublat de relativa consolidare în așezarea și perceperea acestora.În anii când economia înregistrează creșteri, aceste cerințe față de impozitele indirecte se confirmă.

Astfel, în perioadele de scădere sau de creștere lentă a produsului intern brut, încasările din această sursă accentuează dezechilibrul bugetar, impunând rectificări bugetare nedorite.

Impozitele și taxele indirecte care se cuvin bugetului administrației centrale de stat sunt: accizele, taxa pe valoarea adăugată, taxele vamale, alte taxe.

3.1.Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată constituie un impozit general de consum care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului economic de producție al produsului final, asupra valorii adăugate realizate de către producătorii intermediari și de către producătorul final.

Începând cu data de 15.03.2000 în acest domeniu se aplică prevederile O.U.G.nr.17/2000, ocazie cu care se abrogă O.G.nr.3/1992, O.U.G.nr.17/2000 a fost aprobată prin Legea nr.547/2001.

Obiectul impunerii îl constituie operațiunile cu plată sau asimilabile acestora, realizate independent de către persoane fizice sau juridice privind:

livrări de bunuri și prestări de servicii, incluzând aici și vânzarea cu plata în rate sau închirierea unor bunuri pe baza unui contract cu clauza trecerii dreptului de proprietate asupra bunurilor respective după plata ultimei rate precum și preluarea de către agentul economic a unor bunuri în vederea folosirii, în scop personal sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit;

transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile între agentii economici precum și între aceștia și instituții publice sau persoane fizice;

importuri de bunuri și servicii.

Plătitorii sunt persoane fizice sau juridice care efectuează obișnuit sau ocazional una sau mai multe operațiuni aflate sub incidența taxei pe valoarea adăugată. Acești plătitori pot fi împărțiți în patru categorii și anume :

agenții economici înregistrați ca plătitori de T.V.A., pentru livrările de bunuri, prestări de servicii și transferurile de proprietate a bunurilor imobiliare supuse taxei pe valoarea adăugată;

persoane fizice, pentru bunurile introduse în țară potrivit regulamentului vamal;

titularii operațiunilor de import de bunuri, direct sau prin comisionări sau alte terțe persoane;

persoane juridice sau fizice cu sediul sau domiciliul stabil în România, pentru bunurile de import închiriate și pentru serviciile efectuate de prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate, referitoare la : cesiuni și concesiuni a dreptului de autor; brevete de mărci de fabrică și de comerț; prestații de publicitate; prestațiile avocaților, inginerilor, consultanților, experților contabili etc.; prelucrare de date și furnizare de informații; operațiuni bancare, financiare, de asigurare și reasigurare, punerea la dispoziție de personal.

Baza impozabilă reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată și este determinată de următoarele elemente : prețurile și tarifele negociate, suma rezultată prin aplicarea cotei de comision pentru intermediere, valoarea vamală, alte taxe și accizele datorate pentru bunurile și serviciile din import, prețurile de piață sau, în lipsa acestora, costurile de producție ale bunurilor preluate din activele societății, cele aferente serviciilor prestate de către contribuabili pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit și prețurile vânzărilor efectuate prin depozitele vamei sau stabilite prin licitație.

Prin art.14 din O.U.G. nr 17/2000 se stabilesc o serie de elemente ce nu sunt cuprinse în baza de impozitare și anume :

remize, reduceri de preț, bunuri acordate de furnizor clientului în vederea stimulării vânzărilor;

penalitățile pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale;

dobânzile percepute pentru plățile cu întârziere, pentru vânzări cu plata în rate sau la termene de peste 90 de zile;

sumele achitate de furnizor sau de prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;

ambalajele care circulă prin schimb fără facturări;

sumele încasate de la bugetul de stat destinate finanțării investițiilor, acoperirii diferențelor de preț și tarif, finanțării stocurilor de produse cu destinație specială.

Cotele de impozitare

În România se practică începând cu 15 martie 2000 următoarele două cote:

cota de 19% pentru operațiunile privind livrările de bunuri mobile și transferurile proprietății bunurilor imobile efectuate în țară, prestările de servicii, precum și importul de bunuri, cu excepția celor prevăzute expres ca intrând sub incidența cotei 0;

cota 0 în prezent se aplică la următoarele bunuri și servicii:

exportul de bunuri, transportul și servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României precum și exporturile de bunuri care se derulează în sistem barter;

transportul internațional de persoane în și din străinătate efectuat prin curse regulate de către agenții economici autorizați, precum și prestările de servicii legate direct de acestea;

alte prestări de servicii efectuate de contribuabili cu sediul în România, contractate cu beneficiarii din străinătate, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de B.N.R.

Scutirile practicate de la plata T.V.A. se pot împărți în două mari categorii în funcție de tipul de operațiuni la care se referă și anume:

a) livrările de bunuri de servicii rezultate din acitivitatea specifică autorizată efectuată în țară de unele categorii de persoane fizice și juridice și anume:

unități sanitare, inclusiv veterinare și de asistență socială;

unități și instituțiile de învățământ;

avocații și notarii;

gospodăriile agricole individuale;

cantine organizate pe lângă asociațiile cu caracter filantropic;

casele de economii, fonduri de plasament, cooperative de credit, case de schimb valutar;

societăți de investiții financiare, de intermediere financiară și de valori mobiliare;

B.N.R. precum și societățile bancare pentru operațiunile pe care le desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare;

băncile, persoanele fizice române, constituite ca societăți comerciale, sucursalele din România ale băncilor, persoanelor juridice străine, precum și alte persoane juridice autorizate prin lege să desfășoare activități bancare, cu excepția următoarelor operațiuni: vânzări de imobile către salariați; tranzacțiile cu bunuri mobile și imobile în executarea creanțelor operațiunile de leasing financiar; închirierea de casete de siguranță; tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu metale prețioase, obiecte confecționate din acestea, pietre prețioase; prestările de servicii care nu sunt efectuate în exclusivitate de bănci, ca de exemplu: expertizare de studii de fazabilitate, acordarea de consultanță, evaluări de patrimoniu, închirieri de spații, cazare;

fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privați- S.A. și Fondul de Garantare a Creditului Rural-S.A.;

societate de asigurare și/sau reasigurare;

agenții economici de Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc, să desfășoare astfel de activități.

În afara persoanelor fizice și juridice menționate anterior ca fiind scutite, același regim îl mai au și următoarele operațiuni și produse:

lucrările de construcție, amenajări, reparație și întreținere executate pentru monumente comerative ale combatanților eroilor, victimelor de război și ale Revoluției din decembrie 1989;

tipărirea și vânzarea timbrelor la valoarea declarată;

operațiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole, a impozitului pe veniturile din activitatea de taximetrie;

editarea, tipărirea și vânzarea de ziare, cărți și reviste.

b) operațiuni din import și anume bunuri din import scutite de taxe normale;

Nașterea obligației și exigibilitatea T.V.A.

Obligația de plată apare de regulă în momentul efectuării livrării bunurilor mobile, al transferului proprietății bunurilor imobile sau prestării serviciilor.

Există însă și câteva derogări și anume:

exigibilitatea poate fi anterioară faptului generator atunci când factura sau documentul înlocuitor este emis înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor, caz în care taxa este exigibilă la data emiterii documentelor respective;

pentru prestările de servcii la care se încasează avansuri sau se fac decontări succesive, exigibilitatea intervine la data încasării sumelor iar cu autorizarea organului fiscal, la data stabilirii debitului ce revine subiectului impozabil pe bază de factură sau alt document înlocuitor;

antreprenorii de lucrări imobiliare pot să opteze pentru plata T.V.A. la efectuarea lucrărilor. Această opțiune se poate exercita în condițiile și pentru lucrările stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Evaluarea T.V.A. de plată sau de recuperat se realizează de către contribuabil, care este obligat să țină evidența contabilă conform legii, astfel încât să poată determina baza de impozitare și T.V.A. colectată, adică facturată pentru livrările de bunuri și/sau servicii efectuate, precum și T.V.A. deductibilă aferentă intrărilor.

Plata

Contribuabilii trebuie să întocmească lunar până la data de 25 a lunii următoare celei în care au realizat operațiuni impozabile, decontul, privind T.V.A., plata realizându-se tot la același termen ca și depunerea decontului pentru operațiunile aferente tranzacțiilor interne. Pentru produsele din import aflate sub incidența taxelor/vamale plata se realizează odată cu plata acestora din urmă.

În caz de încetare a activității, taxa trebuie virată la bugetul de stat anterior datei depunerii cererii la organul fiscal pentru scoaterea din evidență ca plătitor de T.V.A.

Diferențele constatate în minus, la controlul organelor fiscale, se plătesc în termen de 15 zile de la data încheierii actului de control împreună cu majorările de întârziere aferente ( 0,30%/ zi).

Termenul de prescripție a drepturilor bugetului de stat sau ale contribuabilului este de 5 ani de la data prevăzută pentru exercitarea lor.

Contravențiile fiscale

Nerespectarea obligațiilor plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată, cu privire la înregistrarea la organele fiscale, întocmirea documentelor privind transferul proprietății bunurilor și prestărilor de servicii, evidența operațiunilor și plata taxei datorate se sancționată conform legii pentru combaterea evaziunii fiscale.

Căi de atac

Contestațiile privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată, a majorărilor de întârziere și a amenzilor se depun în termen de 30 de zile de la data înștiințării agentului economic și se rezolvă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului de Stat județeană sau a municipiului București, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrare.

Împotriva deciziei date se poate face plângere în termen de 40 de zile la Ministerul Finanțelor, care este obligat să se pronunțe printr-o decizie motivată, în termen de 60 de zile de la înregistrare.

Decizia Ministerului Finanțelor poate fi contestată la Curtea de Apel în a cărei rază teritorială agenții economici au sediul.

Împotriva hotărârii Curții de Apel se poate face recurs la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare.

Contestațiile cu privire la stabilirea taxei pe valoarea adăugată sunt supuse unei taxe de timbru de 2% din suma contestată, care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Plângerile se timbrează cu jumătate din taxa plătită la contestații. În situația admiterii integrale sau parțiale a contestației sau plângerii, taxa de timbru se restituie proporțional cu reducerea sumei contestate.

Beneficiarul impozitului

Taxa pe valoarea adăugată, conform articolului 1 din O.U.G. nr. 17/2000, reprezintă venit la bugetul de stat.

3.2. Accizele

Alături de taxa pe valoarea adăugată și taxele vamale, accizele reprezintă impozitele indirecte cele mai importante, la care statul apelează pentru a-și procura resursele necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor sale.

Prin intermediul accizelor, statul urmărește, atât colectarea unor venituri mai mari, cât și dirijarea consumului către anumite grupe de produse. Astfel, prin aplicarea unor accuze ridicate, statul poate influența prețul unor produse în sensul creșterii lui și în acest fel cumpărătorii să se îndrepte către produsele similare existente pe piață care au prețuri mai scăzute.

Începând din 15 februarie 2000 accizele sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.27/2000 care a abrogat prevederile O.U.G. nr.82/1997 și a Legii nr.196/1998. O.U.G. nr.27/2000 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr.134/2000, nr.187/2000, nr.209/2000, nr.252/2000, nr.44/2001 și nr.117/2001.

Accizele reprezintă taxe speciale de consumație care se datorează bugetului de stat pentru mărfuri sau produse provenite atât din producția internă, cât și din import, produse ce sunt împărțite în patru categorii și anume:

alcool etilic alimentar, băuturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conține alcool etilic alimentar;

produse din tutun;

produse petroliere;

alte produse și grupe petroliere.

Plătitorii de accize sunt agenții economici – persoane juridice, asociații familiare și persoane fizice autorizate care produc și importă astfel de produse. De asemenea, diferențiat pe cele patru categorii de produse mai intră în această categorie următorii:

agenții economici, pentru cantitățile de produse supuse accizelor, obținute din producția proprie sau din import, care sunt: acordate ca dividende sau ca plată în natură asociaților și, după caz, persoanelor fizice; consumate pentru reclamă și publicitate;

agenții economici prestatori pentru cantitățile de alcool etilic alimenta obținut în sistem de prestare de servicii;

agenții economici care cumpără de la producătorii individuali (persoane fizice) produse supuse accizelor pentru prelucrare și/sau comercializare;

persoanele fizice care introduc în țară alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun, destinate consumului individual, în cantități care depășesc limitele admise în regim de scutire de taxe vamale;

persoanele fizice care introduc în țară autoturisme și autoturisme de teren;

agenții economici care comercializează bunuri cuprinse în ordonanță în cea de-a patra categorie, provenite de la persoane fizice, inclusiv bunuri amanetate de către persoanele fizice care au devenit proprietatea caselor de amanet.

Baza de impunere este diferită în funcție de proveniența bunurilor, astfel:

pentru produsele din producția internă – prețul producătorului care nu poate fi mai mic decât suma costurilor ocazionate de obținerea produsului respectiv;

pentru produsele de import – valoarea în vamă la care se adaugă taxele vamale și alte taxe potrivit legii;

pentru bunurile provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici dar comercializate prin agenți economici – contravaloarea ce se cuvine deponentului;

pentru bunurile amanetate de către persoanele fizice și devenite proprietatea caselor de amanet – valoarea încasată de casele de amanet la vânzarea bunurilor respective.

Calculul impozitului pentru primele trei categorii de produse accizele se calculează pa baza unor sume fixe aplicate pe unitate de măsură (sume exprimate în EURO). Pentru țigarete se datorează în afară de accizele stabilite în sumă fixă și o cotă procentuală de 30% aplicată asupra bazei de impozitare (prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat). De asemenea, pentru băuturile alcoolice spirtoase obținute pe bază de alcool etilic rafinat și cele obținute prin distilare de cereale se stabilește o acciză compusă (unitară și procentuală). Pentru produsele din ultima grupă accizele se calculează fie în cote procentuale din baza de impunere (pentru unele produse) fie în EURO pe unitatea de măsură.

Reduceri și scutiri

Legislația în vigoare prevede o reducere cu 20% la accizele pentru țigarete în cazul în care agenții economici producători utilizează cel puțin 50% tutun din producția internă. De asemenea, pentru produsele din prima categorie utilizate ca materie primă pentru obținerea altor produse supuse accizelor agenții economici prelucrători vor deduce pe bază de documente justificative, din accizele datorate, accizele plătite în vamă sau la achiziționarea de pe piața internă a materiei prime. Similar, din accizele datorate pentru cafeaua obținută prin prăjirea cafelei verzi se deduc accizele plătite în vamă pentru cafeaua verde

În categoria produselor scutite se includ:

produsele exportate direct de agenții economici producători sau prin agenți economici care își desfășoară activitatea pe bază de comision;

produsele comercializate în regim de duty-free;

produsele importate în regim de tranzit sau import temporar;

bunurile din import provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile precum și din programe de cooperare științifică și tehnică;

produsele livrate la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare, pe perioada cât au acest regim;

alcoolul etilic rafinat utilizat în producția de medicamente, de alcool sanitar și de oțet alimentar precum și în scop medicinal;

combustibilii pentru încălzit utilizați pentru consumul casnic;

petrolul turboreactor utilizat exclusiv drept combustibil pentru aviație.

În cazul în care agenții economici care efectuează operațiuni de export cumpără de la producătorii interni produse supuse accizelor în vederea revânzării , aceștia pot solicita în termen de 3 luni de la data efectuării exportului restituirea accizelor aferente produselor finite exportate.

Momentul datorării și plata accizelor

Momentul datorării accizelor este reprezentat de: data efectuării livrării, pentru produsele din producția externă; data transferului alcoolului etilic alimentar din secția de producție în cea de prelucrare, pentru unitățile care au atât secții de producere a alcoolului etilic alimentar cât și de producere a băuturilor alcoolice; data înregistrării declarației vamale de import, pentru importatori; data cumpărării, pentru agenții economici achizitori și data vânzării produselorpentru cele provenite de la persoanele fizice.

Plata accizelor se face până la data de 25 a lunii următoare, pe baza decontului de impunere prin virament sau în numerar în contul bugetului de stat, deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei sau la organele vamale, pentru produsele din import.

STUDIU DE CAZ

Societatea Comercială “XENIA”S.A. s-a constituit prin Contractul de Societate între acționarii:

SIMA ILIE, domiciliat în localitatea Oțelu Roșu, str.Splai Sebeș, bloc 5 sc. B, etaj II, ap. 15, jud. Caraș-Severin, de cetățenie română;

VASILE ION, domiciliat în Oțelu Roșu, str.Splai Sebeș, bloc 5, sc.B etaj II, ap.15, jud. Caraș-Severin, de cetățenie română.

BICA MARIN, domiciliat în localitatea Oțelu Roșu, str. Trandafirilor, nr.3, jud. Caraș-Severin, de cetățenie română.

CORICI ALEXIE, domiciliat în localitatea Oțelu Roșu, str. Republicii, nr.7, jud. Caraș-Severin, de cetățenie română.

Forma societății comerciale, în conformitate cu reglementările Legii nr. 31/1990, este de societate pe acțiuni.

Sediul societății comerciale se află în România, localitatea Oțelu Roșu, str. Revoluției, nr.5 jud. Caraș-Severin.

Obiectul societății comerciale îl constituie :

-comercializare de produse agricole, alimentare și nealimentare, (întreaga gamă de produse, cu excepția celor prohibite de lege), produse de tutungerie, băuturi alcoolice, en-gros și en-detail, prin magazine proprii, ambulatoriu, târguri, piețe, etc;

– servicii de alimentație publică;

– activități de service în domeniile electronic, electric, uz casnic, radio- TV și în general bunuri de larg consum;

– articole electrice, electronice, electrotehnice, electrocasnice;

– produse cosmetice;

În continuare, voi prezenta modul de calcul al fiecărui impozit sau taxă suportate de către firmă.

IMPOZITUL PE SALARII

Iovănescu Alexandru este angajat la S.C. „XENIA”S.A., în calitate de contabil șef cu un salariu de 4.000.000, spor de vechime de 10% . Se calculează impozitul reținut acestuia pe salariu, știind că nu are persoane în întreținere.

Pe semestrul I al anului 2001

Salariul tarifar = 4.000.000 lei

Spor de vechime = 4.000.000*10% = 400.000 lei

Salariul brut = 4.000.000 + 400.000 = 4.400.000 lei

Total contribuții = 1.026.330 lei, adică:

contribuția la fondul de șomaj (1%*salariul tarifar) = 4.000.000*1% = 40.000 lei;

contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate (7%*salariul brut) = 4.400.000*7% = 308.000 lei;

contribuția individuală la asigurările sociale (11,67%*salariul brut) = 513.480 lei;

cheltuieli profesionale (15%*deducerea personală de bază) = 15%*1.099.000 = 164.850 lei

Venitul net = Salariul brut – Total contribuții

= 4.400.000 – 1.026.330 = 3.373.670 lei

deducerea personală de bază = 1.099.000 lei

deduceri suplimentare –

Venit bază de calcul = venit net- deduceri personale de bază- deduceri

suplimentare = 3.373.670- 1.099.000= 2.274.670 lei

Impozit pe venituri din salarii= 190.980+ 23% (2.274.670 – 1.061.000)

= 190.980+ 279.144 = 470.124 lei

Restul de plată (salariul brut- contribuția angajatului la fondului de șomaj –

contribuția la fondul asigurărilor de sănătate – contribuția individuală la

asigurări sociale- impozitul pe venitul din salarii) = 3.068.396

Pe semestrul II al anului 2001

Salariul tarifar = 4.000.000 lei

Spor vechime =4.000.000 x 10%= 400.000 lei

Salariul brut = 4.400.000 lei

Total contribuții = 190.950 lei

fondul de șomaj (1%) = 40.000 lei

la fondul asigurărilor sociale de sănătate (7%) = 308.000 lei

contribuția individuală la asigurări sociale (11,67%) = 513.480 lei

cheltuieli profesionale (15% x deducerea personală de bază) = 15% x 1.273.000

= 190.950 lei

Venit net =salar brut- total contribuții = 4.400.000- 190.950 = 4.209.050 lei

Deducerea personală = 1.273.000 lei

Deducerea suplimentară –

Venit bază de calcul = venit net – deduceri personale de bază – deduceri suplimentare = 4.029.050 –1.273.000 = 2.936.050 lei

Impozit pe venituri din salarii (iulie, august, septembrie) = 262.440 + 23% ( 2.936.050-1.458.000 )= 262.440 + 339.952 = 602.392 lei

Restul de plată = 2.936.128 lei

Salariu tarifar =4.000.000 lei

Spor de vechime = 400.000 lei

Salariu brut =4.400.000 lei

Total contribuții = 1.056.480 lei

contribuția angajatului la fondul de șomaj (1%) = 40.000 lei

contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate (7%) = 308.000 lei

contribuția individuală la sigurările sociale (11,67%) = 513.480 lei

cheltuieli profesionale (15% x deduceri personale de bază) = 15% x 1.300.000 =195.000 lei

Venit net = salariu brut – total contribuții = 4.400.000 – 1.056.480 = 3.343.520 lei

Deduceri personale de bază = 1.300.000 lei

Deduceri suplimentare –

Venit bază de calcul = venit net- deduceri personale de bază- deduceri suplimentare = 3.343.520 – 1.300.000 = 2.043.520 lei

Impozit pe venituri din salarii = 270.000 +23% (2.043.520 – 1.500.000 )= 395.010 lei

Rest de plată = 3.143.510 lei

La sfârșitul anului se efectuează regularizarea :

Venit de bază de calcul anuală = 2.274.670 x 6 luni + 2.936.050 x 3 luni + 2.043.520 x 3 luni = 28.586.730 lei

Impozit anual pe venituri din salarii calculat = 5.812.950 lei

Impozitul pe venituri din salarii plătit anticipat, lunar, pe parcursul anului = 2.820.744 + 1.807.176 + 1.185.030 = 5.812.950 lei

Impozit rămas de plată/ recuperat = 0.

DECLARATIE DE VENIT GLOBAL

Declaratie rectificativa

Pe anul 2001 Se completeaza cu x

in cazul declaratiilor rectificative

G.Documente justificative pentru determinarea coeficientilor de deduceri personale suplimentare:

certificat de casatorie……………………………………

certificat de nastere(copii)………………………………

certificat comisie expertiza medicala……………………

adeverinta de venit pentru persoana aflata in intretinere

declaratie pe proprie raspundere………………………..

altele…………………………………………………….

Sub sanctiunile aplicate faptei de fals in acte publice, declar ca datele inscrise inscrise in acest formular sunt corecte si complete

Date de identificare a reprezentantului fiscal

Nume, prenume/Denumire

Adresa

Cod fiscal

Cont bancar

Banca Număr cont

Semnătura contribuabilului Data Semnătura reprezentant fiscal

Număr telefon/fax contribuabil Număr telefon/fax reprezentant

Fiscal

Loc rezervat organului fiscal

Număr înregistrare……………

Data ………………………….

FIȘA FISCALĂ 1

(pentru venituri din salarii la funcția de bază – FF1)

pentru anul 2001

Cod angajator Cod fiscal Se bifează cu x

Cod numeric personal căsuța care

corespunde situației

angajatorului

Denumire

Sau

Nume Prenume

Adresa Localitate Județ Strada Nr.

Cod poștal Bloc Scara Etaj Ap. Sector

II. DATE DE IDENTIFICARE ANGAJAT

Cod angajat (Cod numeric personal)

Nume Prenume

Adresa Localitate Județ Strada Nr.

Cod poștal Bloc Scara Etaj Ap. Sector

Se bifează cu x dacă are alte surse supuse impozitului pe venitul anual global

zi luna an zi luna an

Data angajării Data încetării activității

III. DEDUCERI PERSONALE Se completează numai pentru

persoane fizice române

cu domiciliul în România

A.Total coeficient

deducere Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie

rezultat

calcul Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie

Situația proprie pentru deducere suplimentară

invalid gr.I, handicap grav Se bifează cu x căsuța care corespunde

invalid gr.II handicap accentuat situației angajatului

Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie

Coeficienți

de deducere Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie

IV. CALCULUL IMPOZITULUI PE VENITURILE DIN SALARII

V. DATE REFERITOARE LA REGULARIZARE conform art.27(1)

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele din această fișă fiscală sunt corecte și complete

Nume, Prenume CIMPOCA DANIEL .

Funcția ADMINISTRATOR .

Semnătura și ștampila angajatorului

IMPOZITUL PE PROFIT

S.C. „XENIA” S.A. cu capital social de 152.759.924 lei prezintă următoarea situație a veniturilor și cheltuielilor la 31 decembrie 2001:

Venituri din exploatare = 169.813.347

Venituri financiare = 2.944.924

Venituri excepționale = 378.829

Cheltuieli de exploatare = 145.652.113

Chetuieli financiare = 7.374.786

Cheltuieli excepționale = 672.881

Profitul brut = (venituri din exploatare – cheltuieli din exploatare) + (venituri financiare –

cheltuieli financiare) + (venituri excepționale – cheltuieli excepționale)

= 24.161.234 – 4.429.862 – 293.052

= 19.438.320

Profit impozabil = Profit brut = 19.438.320

Impozit pe profit = 19.438.320*25% = 4.859.580

DECLARAȚIE

privind obligațiile de plată la bugetul de stat

Luna DECEMBRIE anul 2001

DATE DE IDENTIFICARE ALE PLĂTITORULUI

Cod fiscal

SUMELE ÎNSCRISE NU INCLUD DIFERENȚE STABILITE PRIN ACTELE DE CONTROL

SUME LEI

Se completează numai pentru impozitele reținute la sursă marcate cu *)

**)

B. IMPOZIT PE VENITUL DIN SALARII ȘI PE VENITURI ASIMILATE SALARIILOR

G. IMPOZIT PE DIVIDENDE

H. IMPOZIT PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE NEREZIDENTE REȚINUTE DE PLĂTITORII DE VENIT

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice declar că datele din această declarație sunt corecte și complete.

Numele, prenumele IOVĂNESCU ALEXANDRU

Funcția CONTABIL ȘEF

DECLARAȚIE

privind impozitul pe profit pe anul 2001

DATE DE IDENTIFICARE ALE PLĂTITORULUI

Cod fiscal

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice declar că datele din această declarație sunt corecte și complete.

Nume, prenume IOVĂNESCU ALEXANDRU

Funcția CONTABIL ȘEF

IMPOZITUL PE DIVIDENDE

S.C.”XENIA” S.A. a înregistrat la 31 decembrie 2001, un profit net, după plata impozitului pe profit, de:

Profit net = profit brut – impozit pe profit

= 19.438.320 – 4.859.580

= 14.578.740 mii lei

care în baza hotărârii A.G.A., se va deistribui integral sub formă de dividende.

Acționarii societății și cotele deținute de aceștia sunt:

Sima Ilie 40%;

Vasile Ion 20%;

Bica Marin 25%;

Corici Alexie 15%

Impozitul pe dividende reținut la sursă de către societatea comercială „XENIA” S.A., precum și dividendul distribuit fiecărui acționar sunt:

Sima Ilie (40%)

Dividend brut=14.578.740*40% = 5.831.496 mii lei

Impozitul pe dividende= 5.831.496*5% = 291.575 mii lei

Dividend net= 5.831.496 – 291.575 = 5.539.921 mii lei

Vasile Ion (20%)

Dividend brut= 14.578.740*20% = 2.915.748 mii lei

Impozitul pe dividende= 2.915.748*5% = 145.787 mii lei

Dividend net= 2.915.748 – 145.787 = 2.769.961 mii lei

Bica Marin (25%)

Dividend brut= 14.578.740*25% = 3.644.685 mii lei

Impozitul pe dividende= 3.644.685*5% = 182.234 mii lei

Dividend net= 3.644.685 – 182.234 = 3.462.451 mii lei

Corici Alexie (15%)

Dividend brut= 14.578.740*15% = 2.186.811 mii lei

Impozitul pe dividende= 2.186.811*5% = 109.341 mii lei

Dividend net= 2.186.811 – 109.341 = 2.077.470 mii lei

DECLARAȚIE INFORMATIVĂ PRIVIND IMPOZITUL REȚINUT PE VENITURILE DIN DIVIDENDE, PE BENEFICIARI DE VENIT

Declarație rectificativă

Pe anul 2001 se completează cu x

în cazul declarațiilor rectificative

Date informative

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele înscrise în acest formular sunt corecte și complete

Nume, prenume CIMPOCA DANIEL

Funcția ADMINISTRATOR Semnătura și ștampila

IMPOZITUL PE CLĂDIRI

S.C.”XENIA” S.A deține în proprietate o clădire în valoare de 350.000.000 lei în localitatea Oțelu Roșu județ Caraș Severin. Cota de impunere este de 1%.

Impozitul pe clădire calculat = 350.000.000 *1% = 3.500.000 lei/an.

IMPOZITUL PE TERENURI

Impozitul pe teren, în suprafață de 200m2, datorat de SC „XENIA”SA este:

Impozit teren = suprafața impozabilă *norma de impozitare

= 200 m2 *2.152 lei

= 430.400 lei/an

2.150 reprezintă norma de impozitare conform tabelului 2.2.2.1

TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT

Autoturismele deținute de S.C.”XENIA” S.A. precum și impozitul datorat pentru acestea sunt:

3 autotuirsme cu capacitate cilindrică fiecare de 1859 cm3 pentru care datorează un impozit de :

4 (număr de unități)x 58.000 (norma de impunere) = 232.000 pentru fiecare autoturism

4 microbuze cu o capacitate cilindrică de 3867 cm3 pentru care datorează un impozit de:

8×117.000 = 936.000 lei pentru fiecare microbuz

Aceste date sunt cuprinse în declarația de impunere de la pagina 47.

DECLARAȚIE

pentru stabilirea impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a taxei pentru folosirea terenului proprietate de stat în cazul contribuabililor persoane juridice

A.Impozitul pe clădiri – pe anul 2002

B. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat

I. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat

B. Impozit pe teren

II. Taxa pentru terenurile ocupate de linii ferate și drumuri

III. Total taxa teren

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals din acte publice, declar că toate datele din această declarație sunt corecte și complete.

DECLARAȚIE

pentru stabilirea mijloacelor de transport în cazul contribuabililor persoane juridice

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

În realizarea acestui studiu de caz voi stabili TVA de plată sau TVA de recuperat a societății comerciale „XENIA” S.A în luna noiembrie a anului 2001, când a înregistrat următoarele operațiuni:

vânzările de produse finite, la preț cu ridicata, au fost de 705.000 lei

vânzările de mărfuri din depozit, la preț cu ridicata, de 250.000 lei

marfă returnată de către clienți în valoarea de 60.000 lei

prestări servicii efectuate clienților, în valoare de 90.000 lei

cumpărările de materii prime și materiale, necesare obținerii produselor finite, la preț cu ridicata, au fost de 620.000 lei

cumpărările de mărfuri, la preț cu ridicata, de 98.000 lei

cumpărări pentru nevoile firmei, la preț cu ridicata, de 31.000 lei

ambalaje returnate furnizorilor, la preț cu ridicata, în valoare de 8.300 lei.

Determinăm TVA colectată (TVAc), aferentă operațiunilor de ieșire (vânzărilor) :

T.Oe – total operațiuni de ieșire;

T.Oeimp – total operațiuni de ieșire impozabile (total vânzări cu cota normală de TVA, ținând seama și de marfa returnată, care reprezintă un storno la o vânzare anterioară, pentru care la vremea respectivă s-a colectat TVA, fapt pentru care, acum acel TVA trebuie regularizat, scăzut );

Osfd – operațiuni scutite fără drept de deducere (în cazul de față este vorba de livrările de articole de îmbrăcăminte pentru nou-născuți, care sunt scutite de taxa pe valoarea adaugată, dar fără drept de deducere )

T.Oe = 705.000 +250.000 + (- 60.000 ) + 90.000 = 785.000

T.Oeimp = (705.000 – 200.000) + 250.000 – ( 60.000 ) + 90.000 = 785.000

TVAc = T.Oeimp x 19% = 785.000 x 19% = 149.150

Determinăm TVA deductibilă (TVAd), aferentă intrărilor (cumpărărilor) :

T.Oi – total operațiuni de intrare (total cumpărări, ținând cont și de ambalajele returnate, pentru care, atunci când le-am cumpărat am beneficiat de o taxă pe valoarea adăugată deductibilă, ce ne-a adus taxa pe valoarea adăugată de plată la momentul respectiv, iar acum că le-am returnat, trebuie să regularizăm TVAd, adică să o reducem corespunzător );

TVAd mf – taxa pe valoarea adăugată aferentă mărfurilor achiziționate ;

TVAd mp – taxa pe valoarea adăugată aferentă materiilor prime și materialelor achiziționate;

TVAd nev – taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor achiziționate pentru nevoile firmei;

TVAd am – taxa pe valoarea adăugată aferentă ambalajelor returnate.

T.Oi = 620.000 + 98.000 + 31.000 + ( – 8.300 ) = 740.700

TVAd = TVAd mp +TVAd mf +TVA d nev +TVAd am =

= 620.000 x 19% + 98.000 x 19% + 31.000 x 19% + ( – 8.300 )x 19% =

= 117.800 + 18.620 +5.890 + ( – 1.577 ) = 140.733

TVAc =149.150

TVAd =140.733

TVA de plată = 8.417 mii lei.

DECONT

privind taxa pe valoarea adăugată pentru luna martie 2001

DATE DE IDENTIFICARE ALE PLĂTITORULUI

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ COLECTATĂ

mii lei

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ DEDUCTIBILĂ

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals din acte publice, declar că toate datele din această declarație sunt corecte și complete.

Nume, prenume CIMPOCA DANIEL

Funcția ADMINISTRATOR

DECLARAȚIE

privind obligațiile de plată la bugetul de stat

Luna DECEMBRIE anul 2001

DATE DE IDENTIFICARE ALE PLĂTITORULUI

Cod fiscal

SUMELE ÎNSCRISE NU INCLUDE DIFERENȚE STABILITE PRIN ACTELE DE CONTROL

SUME LEI

Se completează numai pentru impozitele reținute la sursă marcate cu *)

**)

B. IMPOZIT PE VENITUL DIN SALARII ȘI PE VENITURI ASIMILATE SALARIILOR

G. IMPOZIT PE DIVIDENDE

H. IMPOZIT PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE NEREZIDENTE REȚINUTE DE PLĂTITORII DE VENIT

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice declar că datele din această declarație sunt corecte și complete.

Numele, prenumele IOVĂNESCU ALEXANDRU

Funcția CONTABIL ȘEF

ACCIZELE

S.C.”XENIA” S.A importă 3.000 l alcool din Germania cu o concentrație de 35% în valoare de 220.000.000 lei. Acciza aplicată este de 90 EURO/hl de alcool pur. Cursul de schim leu/EURO este de 31.300 lei/EURO.

Acciza datorată este:

A = QxCxKxCs

A = 30hlx35%x90 EURO/hlx31300lei/EURO

= 29.578.500 lei

DECLARAȚIE

privind obligațiile de plată la bugetul de stat

Luna DECEMBRIE anul 2001

DATE DE IDENTIFICARE ALE PLĂTITORULUI

Cod fiscal

SUMELE ÎNSCRISE NU INCLUDE DIFERENȚE STABILITE PRIN ACTELE DE CONTROL

SUME LEI

Se completează numai pentru impozitele reținute la sursă marcate cu *)

**)

B. IMPOZIT PE VENITUL DIN SALARII ȘI PE VENITURI ASIMILATE SALARIILOR

G. IMPOZIT PE DIVIDENDE

H. IMPOZIT PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE NEREZIDENTE REȚINUTE DE PLĂTITORII DE VENIT

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice declar că datele din această declarație sunt corecte și complete.

Numele, prenumele IOVĂNESCU ALEXANDRU

Funcția CONTABIL ȘEF

CONCLUZII

Fiscalitatea naște variate consecințe. Cunoașterea lor este necesară pentru a le putea regla. Din acest punct de vedere interesează: natura efectelor, întinderea acțiunii lor, localizarea și evaluarea amplitudinii dobândite, folosirea consecințelor în politicile financiare.

Efectele impozitelor sunt în funcție de volumul facilității, de structura acesteia, de configurația alcătuirii sistemului fiscal. Volumul prelevărilor generează reacții la contribuabili față de reducerea veniturilor bănești, iar structura impozitelor provoacă deformări (distorsiuni) economice (pentru a scăpa de impozite contribuabilii își schimbă comportamentul). Se vede că efectele sunt localizate pe elemente diferite: contribuabil, economie, societate.

Cea mai genarală schemă de abordare a efectelor impozitelor înseamnă ordonarea lor în:

efecte asupra contribuabilului;

efecte asupra economiei;

efecte sociale.

Efecte asupra contribuabilului

Semnifică ansamblul reacțiilor, atitudinilor contribuabilului față de impozite. Apar ca efecte psihologice ale impozitelor și pot fi de două feluri: unele influențează impozitele, altele se adaugă reacțiilor economice normale ale contribuabililor pe care, fie că le modifică, fie că le contrariază.

În primul caz, efectul este de „anunț” și se situează înainte de plata impozitului, când contribuabilul caută să reducă sarcina sa fiscală, fenomen cunoscut sub numele de evaziune fiscală.

În al doilea caz, efectul este de „venit” și este situat după plata impozitului, diminuând venitul plătitorului (nominal sau real după natura prelevării), care va încerca să transfere obligația sa fiscală asupra altor persoane, fenomen numit repercusiune.

Evaziunea fiscală constituie acțiunea de sustragere de la impunere a unei părți din materia impozabilă. Reducerea asietei fiscale prin evaziune fiscală poate fi săvârșită la adăpostul legii și este legală sau au ca efect diminuarea încasărilor din impozite.

Avansarea evaziunii fiscale este preocupare continuă pentru organele financiare și este posibilă fie pe seama adaptării legislației fiscale la condițiile în schimbare din economie, fie pe seama îngrădirii fenomenelor de încălcare a prevederilor legii finanțelor. Calea importantă este aceasta din urmă. Aplicarea sa implică cunoașterea diferitelor forme de fraudă fiscală.

Frecvent întâlnite sunt: absența declarației de impunere; întocmirea de declarații de impunere false (diminuarea materiei impozabile; nedeclararea tuturor veniturilor); prezentarea de documente de plată fictive; ținerea de registre contabile nereale (contabilitate dublă); efectuarea de operații fără documente aferente ascunzând astfel venituri, neîncadrarea corectă în termenele legale privind scutirile fiscale; supraevaluarea cheltuielilor care micșorează venitul impozabil; subevaluarea prețului la export în acte în înțelegere cu partenerii străini; transferul de profit prin preț; existența firmelor fantomă; corupția și relațiile de tip mafiot, altele. Potrivit legii, astfel de infracțiuni sunt sancționate penal.

Repercusiunea impozitelor este acțiunea de transfer (translație) de impozite de către cel care plătește către cei care îl suportă efectiv. În cadrul ei, contribuabilul legal (subiect al impozitului) este o altă persoană decât contribuabilul real (persoana care suportă impozitul). Aceasta înseamnă că persoana care plătește impozitul reușește să-și recupereze parțial sau total, suma vărsată fiscului de la alte persoane cu care se află în raporturi economice. Efcetul economic al impozitului, prin mecanismul repercusiunii, se transmite într-un alt sector al vieții economice asupra altor persoane, la un alt nivel, pe o altă piață sau într-o altă economie. Instrumentul prin care se realizează este prețul.

Repercusiunea este consecință indirectă a impozitului fiindcă se produce mijlocit prin intermediul contribuabilului plătitor (acesta transferă sarcina fiscală). Ea apare ca o reacție de apărare a contribuabililor în fața impozitelor, prin urmare, nu este sustragere de la plată (evaziune).

Repercusiunea este caracteristică impozitelor indirecte dar poate fi întâlnită și în cazul impozitelor directe.

Efecte economice

Toate efectele psihologice provocate de impozite modifică comportamentul economic al contribuabilului real, de cele mai multe ori negativ. Efectele economice ale fiscalității sunt caracterizate prin termenul de „distorsiuni economice de origine fiscală”. Noțiunea desemnează orice alterare și deformare în sistemul economic în cauză de ordin fiscal sau financiar ce îi debiază acestuia fiscalitatea. Obișnuit, factorul perturbator în sistem îl reprezintă o decizie fiscală neadecvată luată de autoritatea politică națională (poate fi și o măsură externă), care dă naștere fie la evaziune, fie la repercusiuni suportate prin costuri, venituri și economii, fie la majorarea nejustificată a prelevării.

În acest fel, efectele deformatoare pot atinge întreaga economie (distorsiuni globale), anumite segmente ale economiei, chiar un singur produs (distorsiuni parțiale).

Efecte sociale

Fiscalitatea este produsul acțiunii a numeroși factori între care cei sociali sunt factori primari. La rândul ei, aceasta induce în social numeroase efecte, care sintetizează înlănțuirea tuturor reacțiilor contribuabililor la impozite. Există, prin integrare, două mari categorii de efecte sociale: una caracterizează apăsarea, constrângerea fiscală, sugerând gradul de suportabilitate a sarcinii fiscale (posibil măsurabilă prin indicatorul presiune fiscală), cealaltă exprimă sacrificiile pentru cetățeni provicate de impozite, de unde aspirația spre o cât mai echitabilă repartizare a sarcinilor fiscale între plătitori.

Cunoașterea efectelor de tipul celor de față au reală însemnătate practică, servind, după caz, fie la dimensionarea fiscalității (limita superioară este dată de acel nivel dincolo de care randamentul fiscal începe să descrească), fie la asigurarea justiției în materie de impunere (întemeiată pe conceptul de facultate contributivă).

BIBLIOGRAFIE

Dorin Cosma, A. Lăbuneț, M. Mutașcu, Bugetul și trezoreria

publică, Editura Bion, 2001

Florian Cătinianu Finanțele publice – Îndrumător teoretic și practic – Editura

“Marineasa”, Timișoara 2000

L. Georgescu, S. Belea, N. Moldovan, S. Dănilă, Impozite și taxe,

Editura Presa Universitară Română, Timișoara, 2001

X X X Legislația în vigoare pentru fiecare din impozitele prezentate în

lucrare