Obligatiile Fiscale ALE Entitatilor Economice

OBLIGAȚIILE FISCALE ALE ENTITĂȚILOR ECONOMICE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1- CONȚINUTUL FISCALITĂȚII AGENȚILOR ECONOMICI

1.1. Determinarea și impozitarea profitului realizat de agenții economici

1.2. Impozitarea microîntreprinderilor

CAPITOLUL 2- CONTRIBUȚIILE SOCIALE ALE AGENȚILOR ECONOMICI

2.1. Contribuția pentru securitatea socială

2.2. Contribuția la Fondul de Asigurări Sociale de Stat

2.3. Contribuția la Fondul de Asigurare Sociale de Sănătate

2.3.1. Importanța asigurărilor sociale de sănătate

2.3.2. Contribuțiile la asigurările sociale de sănătate

2.3.3. Persoanele cuprinse în asigurările sociale pentru sănătate

2.4 Contribuția La Fondul de Asigurare pentru Șomaj

CAPITOLUL 3- OBLIGAȚIILE FISCALE PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE

3.1. Structura impozitelor indirecte

3.1.1. Taxa pe valoarea adăugată

3.1.2. Accize

3.2. Evaziunea fiscală

3.3. Fiscalitatea indirectă a agenților economici

CAPITOLUL 4 – IMPOZITELE ȘI TAXELE SUPORTATE DE AGENȚII ECONOMICI

4.1. Impozitul pe clădiri

4.2. Impozitul pe teren

4.3. Taxa asupra mijoacelor de transport

CAPITOLUL 5 – STUDIU DE CAZ PRIVIND OBLIGAȚIILE FISCALE ALE SOCIETĂȚII COMERCIALE

5.1. Scurtă prezentare a societății comerciale

5.2. Analiza principalilor indicatori economico-financiari ai SC

5.3. Metodologia de calcul a impozitului pe profit

5.4. Metodologia de calcul a T.V.A

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

În această lucrare mi-am propus să prezint obligațiile fiscale ale societății comerciale Marli IMPEX S.R.L. Prima parte cuprinde materialul teoretic, iar a doua parte aplicarea în practică a acestor obligații. Am ales această temă, deoarece am vrut să-mi însușesc mai multe cunoștințe în domeniul fiscalității în special cu privire la impozite.

Prin raportul juridic fiscal, statul are datoria de a obliga persoanele fizice sau juridice să plătească în contul bugetului de stat, o anumită sumă de bani. Această sumă reprezintă un venit la bugetul de stat și poartă numele de obligație fiscală. Astfel obligația fiscală este o obligație juridică, care există între stat și persoanele stabilite de lege – contribuabili- raport juridic; nerespectarea acestei obligații duce la intervenirea constrângerii statului.

Prin activitatea desfășurată, societățile comerciale realizează venituri, efectuează cheltuieli, obținând astfel câștig sau pierdere urmând a fi supus impozitării. Așadar, societățile comerciale depun la bugetul local sau de stat, după caz, impozit pe salarii, impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată, taxă asupra terenurilor, accize, taxe vamale, precum și vărsăminte reprezentând dividende și impozit pe dividende cu venit statului, în cazuri specifice varsă sume provenite din concesionarea și închirierea de întreprinderi publice.

Cheltuielile publice sunt efectuate cu ajutorul impozitelor și taxelor pentru scopul îndeplinirii funcțiilor puterii și instituțiilor sale.

Lucrarea “Obligațiile fiscale ale entităților economice” este structurată pe cinci capitole și are ca obiectiv realizarea unei prezentări a obligațiilor fiscale ale agenților economici din România.

În capitolul 1, “Conținutul fiscalității agenților economici” sunt prezentate aspectele generale cu privire la impozitarea profitului realizat de agenții economici.

Capitolul 2 “Contribuțiile sociale ale agenților economici” reprezintă fondurile pe care agenții economici sunt obligați să le achite la bugetul statului.

Capitolul 3 intitulat “Obligațiile fiscale privind impozitele indirecte” redă impozitele care se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii și sunt suportate și plătite de către comercianți la bugetul statului.

În capitolul 4 “Impozitele și taxele suportate de agenții economici” este evidențiată obligația oricărei persoane fizice sau juridice, care posedă un imobil, un teren sau un mijloc de transport, să plătească pentru toate bunurile aflate în proprietatea sa, un impozit anual la bugetul local.

Capitolul 5, “Studiul de caz privind obligațiile fiscale ale societății comerciale” având ca exemplu S.C. Marli IMPEX S.R.L., realizează o scurtă prezentare a societăți comerciale, precum și obligațiile fiscale ale acesteia și modul lor de achitare .

În această lucrare am scos în evidență obligațiile fiscale ale entităților economice, fără analiza în detaliu toate impozitele și taxele sistemului fiscal.

CAPITOLUL 1

CONȚINUTUL FISCALITĂȚII AGENȚILOR ECONOMICI

1.1 Determinarea și impozitarea profitului realizat de agenții economici

Impozitele reprezintă reținerea unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice, la dispoziția statului, având ca scop formarea resurselor pentru cheltuielile publice. Această reținere se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.

Impozitul este cea mai veche resursă financiară a statului, iar cuvântul provine din limba latină “impositum” care înseamnă obligație publică.

Categorii de contribuabili

Persoanele impozabile:

a) persoanele juridice române; în această categorie sunt incluse: regiile autonome, companiile naționale, societățile nationale, societățile comerciale, societățile agricole și alte tipuri de asociere agricolă cu personalitate juridică, fundațiile, instituțiile financiare de credit, organizațiile cooperatiste, asociațiile, organizațiile, de asemenea și orice altă entitate cu statut legal de persoană juridică înființată potrivit legislației românești.

b) persoanele juridice străine care își exercită activitatea prin intermediul unui sediu permanent în România;

c) atât persoane juridice străine cât și persoane fizice nerezidente care exercită o activitate pe teritoriul României într-o asociere fără personalitate juridică;

d) persoanele juridice străine care obțin venituri în corelație cu proprietățile imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;

e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică.

f) persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene.

Sfera de cuprindere a impozitului

Impozitul de profit se calculează în conformitate cu legea în funcție de fiecare categorie de contribuabil:

a) în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate;

b) în cazul persoanelor juridice străine care își exercită exercițiu economic prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil;

c) în cazul persoanelor juridice străine și al persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;

d) în cazul persoanelor juridice străine care obțin venituri din/sau în legatură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;

e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

Reguli și limitări pentru scutirea de impozit pentru profitul reinvestit:

– pentru investițiile realizate, scutirea de impozit pe profit are loc în limita impozitului pe profit datorat pe o anumită perioadă;

– suma pentru care s-a făcut scutirea de impozit, va fi distribuită cu prioritate pentru formarea rezervelor până la rezultatul profitului contabil trecut la finalul exercițiului financiar;

– prin scăderea din valoarea de producție și/sau de achiziție a sumei care a fost scutită de impozit, rezultă valoarea fiscală a mijlocului fix;

– scutirea de impozit pentru activele din profitul reinvestit se execută pe parcursul mai multor ani succesivi și se acordă doar pentru lucrările finalizate efectiv, pentru investițiile care sunt în funcțiune parțial în anul respectiv, doar în baza unor documente de lucrări;

Contribuabili scutiți:

Mai multe entități sunt scutite de la plata impozitului de profit, astfel:

-trezoreria statului;

-instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusive pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate;

-fundațiile române formate ca urmare a unui legat;

-instituțiile de învățământ autorizate ca și cele particulare acreditate;

– asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari;

– Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, constituit potrivit legii;

– Fondul de Compensare a Investitorilor, înființat potrivit legii;

– Banca Națională a României;

– Fondul de Garantare a Pensiilor Private, înființat potrivit legii;

– organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt exceptate de la achitarea impozitului pe profit pentru anumite tipuri de venituri.

Cotele de impozitare

Cota generală privind impozitul pe profit este 16%. Cota impozitului pe profit nu poate fi mai mică de 5% pentru contribuabilii care exercită activități de tipul cazinourilor, discotecilor, cluburilor sau barurilor de noapte.

Calcularea profitului impozabil

Profitul impozabil este rezultatul scăderii din veniturile realizate a cheltuielilor efectuate, într-un an fiscal și a veniturilor neimpozabile, adunând apoi cheltuielile nedeductibile. Pentru calcularea profitului impozabil vom ține cont și de elementele similare veniturilor și cheltuielilor.

Elementele similare veniturilor care vor fi luate în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt:

Diferențele favorabile de curs valutar;

Rezervele din cedarea sau casarea activelor, în situația în care au fost deductibile din profitul impozabil.

Elementele similare cheltuielilor care se iau în calcul la determinarea profitului impozabil:

Diferențele nefavorabile de curs valutar;

Cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări. La fel se va proceda și în situatia obiectelor de inventar, baracamentelor și amenajărilor provizorii trecute în rezultatul reportat cu ocazia retratării situațiilor financiare anuale.

Formule de calcul

Registrul de evidență fiscală este un factor folosit pentru efectuarea profitului impozabil. El trebuie sa fie întocmit într-un singur exemplar, să aibă cel puțin 100 de file, în formă scrisă sau electronică, fiind obligatoriu pentru contribuabili. Datele notate trebuie efectuate în ordine cronologică și să fie similare cu operațiunile fiscale și cu cele din declarațiile de impunere. Registrul de evidență fiscală trebuie completat doar atunci când informațiile din declarația fiscală sunt realizate prin prelucrarea datelor oferite din înregistrările contabile. În funcție de specificul activității fiecare contribuabil își poate completa registrul așa cum dorește.

Dacă contribuabilul realizează faptul că după depunerea declarației anuale a omis sau a înregistrat greșit un element de venit sau cheltuială, are obligația de a depune o declarație în care există corectările necesare pentru anul fiscal respectiv. Dacă după corectare apare o sumă în plus de achitare a impozitului pe cercetare și dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări. La fel se va proceda și în situatia obiectelor de inventar, baracamentelor și amenajărilor provizorii trecute în rezultatul reportat cu ocazia retratării situațiilor financiare anuale.

Formule de calcul

Registrul de evidență fiscală este un factor folosit pentru efectuarea profitului impozabil. El trebuie sa fie întocmit într-un singur exemplar, să aibă cel puțin 100 de file, în formă scrisă sau electronică, fiind obligatoriu pentru contribuabili. Datele notate trebuie efectuate în ordine cronologică și să fie similare cu operațiunile fiscale și cu cele din declarațiile de impunere. Registrul de evidență fiscală trebuie completat doar atunci când informațiile din declarația fiscală sunt realizate prin prelucrarea datelor oferite din înregistrările contabile. În funcție de specificul activității fiecare contribuabil își poate completa registrul așa cum dorește.

Dacă contribuabilul realizează faptul că după depunerea declarației anuale a omis sau a înregistrat greșit un element de venit sau cheltuială, are obligația de a depune o declarație în care există corectările necesare pentru anul fiscal respectiv. Dacă după corectare apare o sumă în plus de achitare a impozitului pe profit, contribuabilul este obligat să plătească dobânzi sau penalități de întârziere.

În urma obținerii unor venituri din desfășurarea activității de natura barurilor de noapte, discoteci, cazinouri, contribuabilul trebuie să coordoneze și să întocmească evidența contabilă pentru a știi ce venituri și cheltuieli are. La calcularea profitului se vor avea în vedere și cheltuielile de administrare și conducere, cele comune ale contribuabilului, direct proporțional cu veniturile rezultate din exercițiul economic.

Atunci când activitatea desfașurată este într-o zonă liberă prin unități fără personalitate juridică, contribuabilul trebuie obligatoriu să țină o evidență contabilă diferită pentru veniturile și cheltuielile respective. De asemenea, atunci când calculează profitul va adăuga cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli asemănătoare, proporțional cu veniturile realizate în zona liberă față de veniturile totale obținute de persoana juridică. Dacă din operațiile realizate în zona liberă descoperim o pierdere, aceasta nu se va recupera decât din profiturile obținute din aceiași zonă și nu din activitatea din afara zonei.

Sunt considerate venituri neimpozabile pentru calculul impozitului pe profit:

-Dividendele primite de la o persoană juridică română;

-Diferența favorabilă de valoare a titlurilor de participare. Aceste diferențe vor fi impozabile la data cesionării, în cazul transmiterii cu titlu gratuit, retragerea capitalului social sau în cazul lichidării persoanei juridice la care se dețin titlurile de participare;

– Din cheltuielile nedeductibile sau anulările dobânzilor și penalitățile de întârziere din care nu s-a făcut deducerea se obțin veniturile neimpozabile;

-Veniturile neimpozabile, care sunt prevăzute prin acte normative în acorduri și memorandumuri;

-Veniturile din impozitul pe profit amânat determinat și înregistrat de către plătitorii care folosesc reglementările contabile în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară;

-Veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investițiior imobiliare-activelor biologice, ca urmare a evaluării ulterioare folosind metoda care ține cont de valoarea corectă de către contribuabilii care folosesc reglementările contabile în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară;

Odată cu acceptarea României în Uniunea Europeană sunt venituri neimpozabile și:

• Dividendele primite de la o societate-mamă de către o persoană juridică;

• Dividendele primite din alte state membre ale societății-mamă, la sediile persoanelor juridice străine. Acestea sunt împărțite de filiale.

Pentru a determinarea profitul impozabil vom considera cheltuieli deductibile numai acele cheltuieli realizate cu scopul obținerii de venituri impozabile, precum și cele reglementate conform actelor normative în conformitate cu legea:

cheltuielile pentru cumpărarea materialelor de ambalare pe o perioadă hotărâtă de contribuabil;

cheltuielile realizate pentru echipamentele de protecția muncii și pentru evitarea accidentelor de muncă sau de boală;

cheltuielile cu primele de asigurare pentru prevenirea de accidente de muncă, boli sau riscuri profesionale;

cheltuielile de publicitate realizate cu obiectivul promovării firmei, serviciillor sau produselor, pe baza unui act scris, precum și costurile corelate fabricării materialelor utile pentru răspândirea mesajelor de publicitate. De asemenea, mostrele folosite în campaniile publicitare fac parte tot din același gen de cheltuieli pentru testarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, ca și alte bunuri și servicii acordate cu obiectivul încurajării vânzărilor.

cheltuielile de transport și cazare în țară și străinătate efectuate de către administratori. Cheltuielile pentru deplasarea și cazarea în țara și în afara țării efectuate de alți prestatori de servicii potrivit clauzelor contractuale, sunt deductibile, dacă sunt efectuate în interesul activității pentru care contribuabilul este autorizat;

contribuția la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;

contribuțiile obligatorii, precum și taxele prevăzute pentru înscriere si cotele format pentru fondul necesar încheierii contractelor de muncă;

cheltuielile pentru pregătirea profesională a personalului angajat;

cheltuielile pentru dezvoltarea și promovarea pe piață, participarea la evenimente și expoziții, producerea de materiale informative;

cheltuielile de cercetare și informare;

cheltuielile pentru dezvoltarea sistemelor informatice și a managementului, procurarea atestatelor de calitate;

cheltuielile pentru protejarea mediului și păstrarea resurselor;

cheltuielile pentru achizițiile de tehnologie, finanțarea programelor pentru bibliotecari, precum și renovarea localurilor, burse de specializare, participarea la congrese internaționale;

contribuțiile bănești care trebuie plătite camerelor de comerț și industrie, organizațiilor sindicale și organizațiilor patronale.

Cheltuielile pentru care nu se acordă deductibilitate sunt :

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate; de asemenea, cheltuielile cu impozitul pe profit amânat, înregistrate în contabilitate sunt nedeductibile;

cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;

amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale. Amenzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere, datorate ca urmare a clauzelor prevăzute în contractele comerciale, altele decât cele încheiate cu autoritățile, sunt considerate deductibile;

amenzile, penalitățile sau majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România și/sau autorități străine, cu excepția majorărilor, al căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată;

cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune;

cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se dețin participații, precum și de diferențele nefavorabile de valoare aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora.

cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;

cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;

cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;

alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu excepția cheltuielilor care au regim de deductibilitate la angajator și neimpozitare la angajat stipulate în reglementările privind impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice.

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte;

cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion. În această situație, contribuabilii, care scot în evidență clienții neîncasați, sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz;

cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat efectuate potrivit legii. Acestea se pot deduce din impozitul pe profit de plată în limita a 3 la mie din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit.

cheltuielile înregistrate în contabilitate care au la bază un act eliberat de un contribuabil fără activitate al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Plata impozitului

Impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de impozitare asupra profitului impozabil. Plata impozitului pe profit se realizează în lei la termenele de plată stabilite diferențiat pe categorii de contribuabili.

Agenții economici trebuie să determine și să declare trimestrial, însumat de la începutul anului impozitul pe profit. Pentru trimestrul IV trebuie să achite, în contul impozitului o sumă similară cu impozitul pe trimestrul III până la data de 25 ianuarie (inclusiv) anul următor. Atunci când va depune situația financiară, are datoria de a realiza regularizarea conform datelor din bilanțul contabil.

Persoanele juridice străine împreună cu băncile și sucursalele lor din România trebuie să plătească pentru luna decembrie a fiecărui an o sumă identică cu impozitul plătit pe luna noiembrie a aceluiași an. Vor trebui să plătească în contul impozitului pe profit până la data de 25 ianuarie( inclusiv) a anului următor. Regularizarea conform datelor din bilanțul contabil se va face în același timp cu depunerea situațiilor financiare.

Contribuabilii care și-au încheiat exercițiul financiar până la data de 15 februarie au obligația să depună declarația anuală și să achite impozitul pe profit pentru anul fiscal finalizat până la data de 15 februarie ( inclusiv) a anului următor.

Persoanele juridice care au renunțat la activitate trebuie să predea declarația de impunere și să plătească impozitul pe profit cu 10 zile înainte de termenul în care a fost înregistrată încetarea lor la registrul comerțului.

De-a lungul anului fiscal persoanele juridice sunt obligate ca până la data de plată a impozitului (inclusiv), să depună declarația de impunere. Pentru anul fiscal expirat, declarația de impunere va fi depusă după finalizarea impozitului pe profit rezultat din bilanțul contabil anual, până la termenul în care va depune situațiile financiare. O dată cu declarația de impunere anuală, trebuie să fie depusă și o declarație referitoare la plățile sau angajamentele de plată către persoanele fizice/juridice străine care să conțină suma, beneficiarii și obiectivul plății.

În această declarație nu trebuie trecute sumele achitate sau angajate privind operațiunile speciale de import de bunuri și transport internațional.

Orice persoană juridică română beneficiază de dreptul de a i se scădea o sumă egală cu impozitul pe venit din activitatea externă din impozitul pe profit datorat în România.

Impozitul poate fi achitat și în străinătate în baza unor acte recunoscute de autoritățile străine care confirmă că plata a fost facută la cursul de schimb valutar echivalent cu cel al Băncii Naționale a României în data respectivă. Valoarea pentru calcularea profitului impozabil este cea brută cât și impozitul achitat în străinătate.

Suma deducerii este la nivelul impozitului obținut prin aplicarea cotei de 16%, dar să nu depășească impozitul pe profit determinat prin folosirea cotei impozitului pe profit pentru veniturile pe fiecare modalitate de câștig externă, după ce s-au eliminat cheltuielile deductibile corespunzătoare.

Pierderile care se realizează din activitățile externe se scad numai din veniturile externe individual pe fiecare modalitate de câștig. Dacă apar pierderi neacoperite, ele se pot recupera în anii următori după ce au fost reportate. Atunci când în declarația de impozit pe profit avem o pierdere anuală, ea poate fi recuperată din profitul impozabil realizat în următorii 5 ani succesivi.

Pierderile se vor recupera în ordinea în care au fost înregistrate la termenul corespunzător impozitului pe profit în conformitate cu prevederile legii în vigoare în anul când au fost acestea înregistrate.

La determinarea profitului impozabil un aspect deosebit este reprezentat de amortizarea fiscală, deci acea amortizare care se utilizează din punct de vedere fiscal.

În legislație se întâlnesc trei tipuri, metode alternative, în scopul calculării amortizării fiscale:

1. Metode de amortizare liniară;

2. Metoda de amortizare degresivă;

3. Metode de amortizare accelerată care se utilizează la brevete și echipamente.

Amortizarea utilizată trebuie să se regăsească în capitolul de politici contabile al oricărei entități și determină o cheltuială mai mare sau mai mică, influențând profitul impozabil.

Amortizarea se calculează diferit în una din cele trei metode, de regulă împărțind valoarea de intrare, deseori reevaluată, la intervalul privind durata de viață, astfel să se poată determina cheltuiala amortizării bunurilor de natură investițională.

Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde cu anul calendaristic.

Există următoarele cazuri:

– la înființarea activității, perioada impozabilă începe odată cu desfășurarea anului fiscal:

•la data când aceasta este înregistrată în registrul instanțelor judecătorești;

•la data când aceasta este înregistrată în registrul comerțului;

•la data punerii în aplicare sau a încheierii a acordurilor de anulare;

– perioada impozabilă se finalizeză atunci când are loc o contopire sau o descompunere având ca scop juridic desființarea persoanelor juridice care iau parte la aceste operațiuni:

•la formarea mai multor societăți noi, la data înregistrării în registrul comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele;

•în restul cazurilor, la perioada înregistrării în registrul comerțului a condiției cu privire la mărirea capitalului social al societății absorbante;

– perioada impozabilă ia sfârșit odată cu ștergerea societății din registru.

1.2. Impozitarea microîntreprinderilor

Persoana juridică română care îndeplinește simultan următoarele condiții, până la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, poartă numele de microîntreprindere :

a) Obține câștiguri, altele decât cele prevăzute la art.112^2 alin.(6);

– realizează beneficii, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;

b) A realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 65.000 euro;

c) Capitalul social al acesteia este deținut de personae, altele decât statul și autoritățile locale;

Reguli de impozitare

În cazul microîntreprinderilor impozitul pe venit obligatoriu pentru societățiile care sunt conforme cu situațiile prezentate.

Următoarele persoanele juridice române nu necesită să aplice sistemul de impunere:

• cele care execută activități în domeniul bancar;

• cele care desfășoară activitatea în sectorul asigurărilor și reasigurărilor, fiind exceptate cele care efectuează activități de intermediere în domeniile respective;

• cele care au sectorul de activitate în branșa managementului sau jocurilor de noroc.

Atunci când condiția privind capitalul social este realizată în perioada de înregistrare înregistrării în registrul comerțului, activitatea nou-înființată are obligația să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

În anul 2013, orice persoană juridică plătitoare de impozit, care la sfârșitul anului 2012 îndeplinește condițile art.112^1 al Codul Fiscal au obligația de a plăti impozit pentru venitul microîntreprinderilor de la 1 februarie 2013, iar până la data de 25 martie 2013 (inclusiv) au datoria de a informa organele fiscale despre schimbarea sistemului de impunere, conform Codului de Procedura Fiscală. Tot la acest termen trebuie depusă și declarația pentru impozitul pe profit provenit din profitul impozabil realizat în intervalul 1 ianuarie 2013-31 ianuarie 2013.

Persoanele juridice române care au optat pentru acest sistem de impunere conform reglementărilor legale în vigoare până la data de 1 februarie 2013 vor folosi acest regim de impozitare pentru anul 2013.

Aria de cuprindere a impozitului

Impozitul, denumit impozit pe veniturile microîntreprinderilor, se aplică asupra veniturilor din orice sursă înregistrate de o microîntreprindere.

Anul fiscal

Anul fiscal al unei microîntreprinderi semnifică aceiași perioadă a anului calendaristic. După ce o persoană juridică se înființează sau își încetează existența, anul fiscal este reprezentat de intervalul din anul calendaristic în care a existat.

Cota de impozitare

Microîntreprinderile au pentru veniturile lor o cotă de impozitare de 3%.

Baza impozabilă

Veniturile din orice sursă alcătuiesc baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. Din acestea scăzându-se:

a) veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale;

b) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

c) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție;

d) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

e) veniturile din subvenții;

f) veniturile din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;

g) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;

h) veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;

i) veniturile din diferențe de curs valutar;

j) veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanțelor și datoriilor în lei în funcție de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate inițial;

k) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării.

Termenele de declarare a mențiunilor

Toate persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit au datoria să anunțe organele fiscale că folosesc sistemul de impunere pe venituri, până la data de 31 ianuarie ( inclusiv) a anului în exercită activitatea.

În cursul anului fiscal în care se înființează, persoanele juridice au datoria de a face înregistrarea mențiunii la registrul comerțului. Dacă una dintre condițiile impuse nu se mai respectă, microîntreprinderea trebuie să anunțe ieșirea din sistemul e impunere pe venituri, până în data de 31 ianuarie.

Plata impozitului

Determinarea și achitarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se realizează în fiecare trimestru, până la data de 25 inclusiv din prima lună a următorului trimestru.

Este obligatoriu ca până la termenul de plată a impozitului să fie depusă și declarația de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

CAPITOLUL 2

CONTRIBUȚIILE SOCIALE ALE AGENȚILOR ECONOMICI

2.1. Contribuția pentru securitatea socială

Tranziția spre economia de piață prezintă numeroase și diverse probleme sociale, a căror soluționare favorabilă și echitabilă presupune adoptarea unor măsuri legislative de protecție socială. De aici, locul important pe care-l ocupă reforma asigurărilor sociale în cadrul reformei economico-sociale din țara noastră.

Necesitatea înfăptuirii asigurărilor sociale decurge din faptul că participarea cetățenilor la desfășurarea procesului de producție și a oricărei activități utile societății omenești poate să pună salariații, cooperatorii, agricultorii, întreprinzătorii particulari în anumite situații în imposibilitatea de a mai presta o muncă în condiții normale. Asigurările sociale constituie unul din mijloacele de garantare, de realizare a drepturilor constitutționale ale populației. Conținutul economic al asigurărilor sociale este determinat de natura relațiilor de producție.

Sistemul de securitate socială este foarte complex, cuprinzând programe de securitate socială de stat și programe de securitate socială ale unor organizații autonome, precum și fondurile private.

Principalele fonduri de securitate socială:

Fondul Asigurărilor Sociale de Stat, care se cuprinde în bugetul asigurărilor sociale de stat;

Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și a alocației de sprijin, format din contribuția celor care angajează, angajaților, membrilor cooperatori și a subvenției de completare de la bugetul de stat. Acest fond se folosește pentru plata de ajutoare de șomaj și de alocații de sprijin;

Fondul Asigurărilor Sociale de Sănătate;

Fondul pentru plata pensiilor și a altor drepturi de securitate socială a agricultorilor;

Fondurile private de pensii.

În continuare voi analiza contribuțiile ce se datorează pentru constituirea fondurilor enumerate, mai exact contribuția pentru asigurările sociale de stat (C.A.S.) și contribuțiile pentru fondul de ajutor de șomaj și alocația de sprijin.

2.2. Contribuția pentru Asigurările Sociale de Stat

Planul financiar anual care evidențiază formarea, distribuirea și folosirea fondurilor bănești utilizate pentru ocrotirea pensionarilor, salariaților și persoanele care alcătuiesc familia reprezintă bugetul asigurărilor sociale. Obiectivul său economic provine din ansamblul și caracteristicile dispoziției sociale și economice, din necesitatea îndeplinirii cerințelor reglementărilor economice.

Bugetele necesare pentru asigurarile sociale atât la nivelul Caselor Județene de Pensii cât și a municipiului București, drepturile de asigurări sociale și bugetul constituit de domeniile de activitate din Casa Națională de Pensii, precum și alte drepturi de asigurări sociale care conțin venituri și cheltuieli cu caracter centralizat formează bugetul asigurărilor sociale de stat.

Din anul 1991, bugetul asigurărilor sociale de stat se compune diferit față de bugetul de stat, dar este aprobat de Parlament în același timp, astfel câștigând o autonomie completă.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este un element important al bugetului public național.

Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale sunt, după caz:

a) persoanele fizice rezidente, care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri din desfășurarea unei activități dependente, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte; Norme metodologice

b) persoanele fizice nerezidente, care realizează aceleași venituri ca și persoanele rezidente prevăzute la lit. a), cu respectarea normelor juridice internaționale la care România este parte; norme metodologice

c) pensionarii care au o pensie care depășește suma de 740 lei;

d) societățile deținute de angajator și angajatorii care au calitatea de plătitori, în timpul în care își desfășoară activitatea, dar și atunci când obțin indemnizații de asigurări sociale de sănătate sau de concedii;

e) instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și după caz, suportă, potrivit prevederilor legale, contribuții sociale obligatorii, în numele asiguratului.

Deoarece bugetul asigurărilor sociale de stat este constituit și efectuat separat de cel al statului asigură folosirea integrală a fondurilor sale pentru protejarea oamenilor. În cazul, în care apar surplusuri pot fi reportate pe anii viitori.

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt alcătuite din:

cota pentru asigurările sociale de stat;

contribuția parțială a personalului salariat pentru obținerea biletelor de tratament balnear și odihnă;

aportul parțial și diferențiat al pensionarilor pentru trimiterile  la tratament balnear;

alte venituri: încasările ce se obțin din lichidarea debitelor din anii anteriori, subvențiile care au fost restituite deoarece nu s-au folosit în anii anteriori, măririle și penalitățile utilizate pentru neachitarea la termen și integrală a cotelor de asigurări sociale, redarea sumelor plătite din eroare, pensii neachitate și prescrise, etc.;

sumele pentru achitarea alocației de ajutor, de șomaj, de intregrare profesională.

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt:

pensiile de asigurări sociale; sumele plătite pentru incapacitate pe o perioadă scurtă de muncă;

indemnizațiile pentru evitarea îmbolnăvirilor, reconstituirea și consolidarea capacității de muncă; indemnizațiile, în caz de maternitate și pentru îngrijirea copilului bolnav;

indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani;

ajutoarele sociale; acordarea biletelor de tratament și odihnă; cheltuielile cu plata taxelor poștale ocazionate de transmiterea pensiilor; ajutoarele, în caz de deces, etc.

 Bugetul cuprinde în partea finală diferența dintre venituri și cheltuieli.

2.3. Contribuția la Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate

2.3.1. Importanța asigurărilor sociale de sănătate

Sistemul de asigurări sociale de sănătate are rolul să sprijine financiar toate persoanele asigurate și cuprinse în asigurare în vederea îngrijirii medicale. Acesta se ocupă cu transformarea sumelor adunate în serviciile medicale, astfel încât să beneficieze de aceste servicii toți cetățenii asigurați. Dacă nu sunt fonduri suficiente, sistemul nu poate funcționa, deoarece nu are acoperire. El are datoria de a-și realiza valoarea pachetului de servicii medicale într-o perioadă stabilită.

Traseul fondurilor pornește de la contribuabili, ajunge la instituțiile de asigurare, apoi se îndreaptă spre furnizorii de servicii medicale și la final se oprește la pacienți, sub formă de servicii medicale. Astfel, circuitul fondurilor evidențiază organizarea și forma financiară de bază a unui sistem.

Cota la fondul unic reprezintă un venit curent și care contribuie la bugetul special de asigurări sociale de sănătate, fiind un impozit direct.

Principiile asigurărilor sociale pentru sănătate

Asigurările sociale pentru sănătate din țara noastră sunt reglementate și funcționează pe baza unor principii:

toți cetățenii trebuie să fie înscriși în sistemul medical de protecție socială;

solidaritatea este un principiu foarte important și se realizează între persoane, indiferent de starea acestora: bogați sau săraci, necăsătoriți sau cei cu familii, etc;

asigurații vor beneficia de un pachet complex de servicii medicale, fiecare dintre ei obținând o supraveghere a stării de sănătate;

alocarea autonomă de fonduri și stabilitatea financiara. Atât persoanele fizice cât și cele juridice contribuie la formarea fondurilor prin cote în părți egale. La nevoie statul subvenționează acest sistem;

conducerea acestui sistem este formată din reprezentanți ai asigurărilor, dar și pentru persoanele juridice, care reprezintă organele de conducere;

2.3.2. Contribuțiile la asigurările sociale de sănătate

Angajatorul are obligația conform Legii nr.356/2013 să depună o cotă de 5,2% din salariul brut, iar angajatul va depune o contribuție de 5,5% din venitul brut pentru asigurarea socială de sănătate.

Pentru persoana asigurată, cota pentru fiecare lună va fi calculată din veniturile din salarii sau veniturile provenite din alte surse (profesii libere, activități independente, indemnizații de șomaj și sumele de ajutor). Această contribuție va fi scăzută din impozitul pe venit și va fi depusă la Casa de Asigurări pentru Sănătate.

Persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat sunt obligate să rețină și să vireze la Casa de Asigurări pentru Sănătate teritorială contribuția datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă și să depună declarația privind obligațiile de plată lunar, până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datora contribuția.

În multe țări, obligativitatea asigurării se limitează numai până la un anumit plafon, iar veniturile la care se aplică contribuția se limitează la acea parte din venit care nu depășește plafonul respectiv. În acest caz, aplicarea principiului solidarității în finanțarea asistenței medicale, care este inerent la stabilirea contribuțiilor în raport cu veniturile este într-o oarecare măsură diminuată.

În unele țări angajatorul plătește o parte mai mare a contribuției și nu jumătate ca în țara noastră. Problema distribuirii poverii contribuției între angajați și angajatori este pe termen lung neesențială. Pe de o parte, contribuția angajatorilor reprezintă o parte a „costului muncii”, așa cum sunt și salariile însăși, pe de altă parte comportamentul angajaților ca furnizori de muncă pe piața muncii este influențat de venitul net obținut (după plata impozitului și contribuțiilor) mai mult decât de venitul brut.

În condițiile în care sistemul de asigurări sociale cuprinde întreaga populație, viabilitatea economică a sistemului de asigurări se va consolida dacă în situații de dezechilibru va beneficia de subvenții din partea bugetului de stat. Constituția României prevede că dreptul la sănătate este garantat, iar statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

În Statele Unite asigurarea sănătății nu este considerată un drept al fiecărui cetățean, nu este obligatorie și milioane de persoane sunt neasigurate. Această abordare nu este însă proprie și țărilor în UE, care au extins cuprinderea în asigurare a populației până la 90 – 95%.

Există însă rezerve cu privire la subvenționarea încrucișată între diferite grupuri de asigurați cu venituri diferite cum ar fi angajați din mediul urban cu salarii mai mari și cel din mediul rural, adesea lucrători sezonieri, cu venituri mai mici. Sistemul de asigurări sociale de sănătate național, prin aplicarea principiului solidarității, realizează o triplă subvenție încrucișată:

de la persoane cu venituri mari către persoane cu venituri mici;

de la persoanele sănătoase către persoanele bolnave;

de la persoane singure și familii mici către familii mari.

O altă sursă de finanțare a asigurărilor sociale de sănătate o reprezintă veniturile și coplățile diverse. Veniturile diverse ale unui sistem de asigurări obligatorii de sănătate se alcătuiesc din diferite activități, cum ar fi: venituri din investiții făcute pentru constituirea rezervei, onorariile percepute pentru serviciile acordate, taxe încasate de la alte sisteme de asigurări sociale pentru asistența administrativă, amenzi și penalizări pentru contribuabili rău platnici. Toate acestea au în general o importanță financiară minoră.

Una dintre cele mai proeminente și dezbătute forme de venit noncontribuție sunt taxele pe care pacienții le plătesc „la livrare”, cum ar fi o sumă fixă pentru fiecare prescripție sau pentru fiecare chemare la spital. Acest tip de venit este numit tradițional „împărțirea costurilor”, „coplăți” sau „taxa utilizatorului”.

În România, dacă nu se achită în termen contribuțiile datorate fondurilor asigurărilor sociale pentru sănătate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin organismele sale, are dreptul de a aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului asigurărilor sociale pentru sănătate și a majorărilor de întârziere.

Fondurile asigurărilor sociale pentru sănătate se utilizează pentru:

plata medicamentelor și a serviciilor medicale acordate;

cheltuieli de administrare și funcționare, cota nu trebuie să depășească 5%;

fondul de reîmpărțire, în cotă de 7%;

fondul de rezervă, în cotă de 5%.

Disponibilitățile fondurilor rămase nefolosite la finele anului se reportează în anul următor și au aceleași destinații.

2.3.3. Persoanele cuprinse în asigurările sociale pentru sănătate

Fondurile asigurărilor sociale pentru sănătate pot fi întrebuințate de următoarele persoane:

cetățenii români cu domiciliul în țară sau aflați temporar în străinătate;

cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România.

Orice persoană are calitatea de asigurat începând din ziua în care încheie un contract individual de muncă și se menține pe toată durata contractului. Cetățenii care nu sunt salariați pot avea calitatea de asigurat începând cu ziua în care își plătesc contribuția, rămânând valabilă conform legii.

Dacă se pierde dreptul de domiciliu sau de reședință va trebui dovedit cu ajutorul unui act (adeverință , carnet de asigurat sau cardul electronic de asigurare) care să justifice calitatea de asigurat.

Persoanele care beneficiază de asigurările sociale fără a achita contribuția sunt:

minorii, tinerii care au împlinit 18 ani până la 26 ani, dacă urmează cursurile unei școli sau unei facultăți sau sunt ucenici, dar nu realizează un câștig din muncă;

persoanele care sunt în grija familiei și au un handicap, neputând obține venituri din muncă sau pensie;

membrii unei familii fără venituri proprii întreținuți de o persoană asigurată;

persoanele care în baza Decretului-lege nr. 118/1990 beneficiază de drepturi ca urmare a faptului că au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945;

pensionarii de asigurări sociale, pensionarii militari, pensionarii I.O.V.R. și alte categorii de personal;

femeile gravide sau femeile care au născut, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară;

persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul de ajutor social.

Calitatea de asigurat poate fi atribuită chiar dacă nu se plătește contribuția din venituri proprii, ci din alte activități. Aceasta o pot avea persoanele care:

îndeplinesc serviciul militar în termen;

beneficiază de concediu medical sau concediu pentru sarcină (prenatal sau postnatal) sau îngrijesc un copil bolnav până la vârsta de 6 ani;

sunt în arest preventiv ori exercită o pedeapsă lipsită de libertate;

beneficiază de indemnizație de șomaj sau de ajutor social conform cu legea privind ajutorul social.

Persoanele care sunt exceptate de la asigurarea obligatorie:

persoanele diplomatice acreditate în România:

cetățenii străini care își desfășoară activitatea temporar în țara noastră.

2.4. Contribuția la Fondul de Asigurare pentru Șomaj

În anul 2013, cotele contribuțiilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj sunt următoarele:

contribuția datorată de angajatori la bugetul  asigurărilor pentru șomaj este de 0,5%;

angajatorul are obligația de a achita pentru plata creanțelor salariale o contribuție de 0,25% la Fondul de Garantare . Conform Legii nr. 200/2006 angajatorii care au obligația să plăteasca contribuția în cotă de 0,25% la fondul de garantare a creanțelor bugetare sunt persoanele fizice sau juridice, cu excepția instituțiilor publice, ce pot angaja forța de munca pe baza de contract individual de muncă, în condițiile Codului Muncii.

contribuția individuală reținută și virată de către angajatori a fost stabilită la valoarea de 0,5% ;

contribuția datorată de persoanele asigurate în baza unui contract de asigurare pentru șomaj este de 1%.

Baza lunară de calcul asupra căreia angajatorii au obligația de a reține și de a vira contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj e determinată de venitul brut, obținut lunar de persoanele asigurate obligatoriu prin aplicarea legii.

Venit lunar este alcătuit din următoarele componente:

salariul brut lunar trebuie să fie echivalent cu numărul de ore lucrate, la care se adaugă, dupa caz: indemnizația de conducere, salariul de merit, precum și alte drepturi salariale care fac parte din salariul de bază potrivit actelor normative ori contractelor colective sau individuale de munca;

indemnizația brută lunară pentru persoanele care își desfășoară activitatea în funcții selective, precum și pentru persoanele care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative sau judecătorești;

solda brută lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale soldaților și gradaților voluntari, acordate și suportate potrivit legii de unităti;

drepturile bănești în valoare brută realizate lunar de persoanele care au raport de munca în calitate de membru cooperator;

remunerația directorilor și membrilor directoratului societăților pe acțiuni;

sporurile, adaosurile și drepturile bănești, acordate potrivit legii ori contractelor colective sau individuale de munăa, sub formă de procent din drepturile prezentate mai sus ori ca suma fixă, indiferent daca au caracter permanent sau nu;

indemnizațiile pentu concedii, indemnizațiile pentru perioadele de incapacitate temporară de muncă, suportate de unități în situația în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate pentru incapacitate temporară de muncă (daca aceasta nu depășește 30 de zile), precum și alte indemnizații acordate salariaților și suportate de unități;

sumele rezultate prin plata cu ora, gărzi, indemnizații clinice;

drepturile bănești acordate conform legii ori contractelor colective sau individuale de muncă sub formă de stimulente, premii sau prime;

orice alte sume plătite din fondul de salarii.

CAPITOLUL 3

OBLIGAȚIILE FISCALE PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE

3.1. Structura impozitelor indirecte

Impozitele și taxele aplicate în cadrul oricărui tip de economie, în orice etapă sau țară sunt diferite atât din punct de vedere al particularităților de fond cât și din punct de vedere al formei. Având în vedere marea diversitate de forme pe care le-au avut și le au impozitele și taxele, ele pot fi grupate după mai multe criterii, cea mai importantă dintre ele, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic realizându-se după modul de percepere. Este vorba de clasificarea în impozite directe, și care se stabilesc și se percep de la persoane fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevăzute de lege și impozite indirecte, care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau prestării de servicii sau executării de lucrări.

La rândul lor, impozitele indirecte se pot manifesta prin mai multe forme: taxe de consumație, monopoluri fiscale, taxe vamale și diferite taxe.

Taxele de consumație se percep asupra produselor și serviciilor de primă necesitate prin adăugarea de exemplu, la băuturi alcoolice, tutun, produse petroliere, sare, chibrituri, zahăr, făină etc. și asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt: serviciile hoteliere, transporturile în comun ș.a. Un rol important în cadrul acestei categorii îl joacă TVA și accizele.

Monopolurile fiscale, o altă modalitate de percepere a impozitelor indirecte (pe cheltuieli) sunt instituite de către stat asupra producției sau vânzării unor mărfuri ca tutun, sare, alcool, cărți de joc și alte produse specifice.

Taxele vamale se stabilesc asupra mărfurilor exportate, importate sau tranzitate pe teritoriul unei țări.

Principalele impozite și taxe indirecte plătite de agenții economici ar putea fi structurate sub forma următoarei scheme:

IMPOZITELE

INDIRECTE

Fig.2.1 – Impozitele și taxele indirecte

(Sursă: Ionescu, D.R., Penu, D. – Fiscalitate și finanțele întreprinderii, Editura Pro Universitaria, 2011)

3.1.1 Taxa pe valoare adăugată (TVA)

Taxa pe valoarea adăugată face parte din impozitele indirecte și este obligatoriu să fie depusă la bugetul de stat. Această taxă este aplicată doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

să formeze o livrare de bunuri, o efectuare de servicii făcută cu plată sau o operațiune asimilată acestora;

să fie efectuate de persoane impozabile,

Persoana impozabilă este acea persoană care desfășoară o activitate economică independentă fără să conteze statutul său juridic, oricare ar fi obiectivul și rezultatul acestei activități.

Instituțiile publice chiar dacă încasează taxe, cotizații sau onorarii pentru activitățile desfășurate (administrative, sociale, educative, sportive, culturale, etc), nu sunt considerate persoane impozabile. Doar activitățile producătorilor, comercianților, precum și activitățile agricole sau cele ale profesiunilor libere sunt considerate activități economice. În acelasi timp exploatarea bunurilor corporale sau necoporale care produce obținerea de venituri formează o activitate economică.

Bunurile la care se aplica taxa pe valoare adăugată sunt :

materiile prime, materialele, obiectele de inventar, mijloacele fixe care pot fi detașate (bunuri mobile corporale);

locuințele, construcțiile industriale, comerciale, agricole sau cele destinate pentru alte activități, terenurile agricole, terenurile pentru construcții și cele adiacente construcțiilor, inclusiv cele aferente localităților urbane sau rurale pe care sunt amplasate construcții sau alte amenajări (bunuri imobile);

bunurile de natură mobilă care nu pot fi detașate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseși sau care devin bunuri imobiliare prin destinație;

energia electrică și termică, gazele, agentul frigorific.

Prin livrare de bunuri se înțelege transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către beneficiar, direct sau prin persoanele care acționează în numele acestora .

Livrările de bunuri se referă la:

vânzarea de bunuri cu plată eșalonată;

trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;

transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite.

însușirea de către persoanele impozabile a bunurilor cumpărate sau produse de către acestea pentru a fi folosite în interesuri care nu au legătură cu activitatea economică realizată sau pentru a fi oferite gratuit altor persoane, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial. Se exclud de la aceste prevederi bunurile acordate în mod gratuit, în limitele și potrivit destinațiilor prevăzute prin lege.

De asemenea taxa pe valoare adăugată se aplică și prestărilor de servicii, care sunt considerate a fi :

orice muncă fizică sau intelectuală;

lucrări de construcții-montaj;

transport de persoane și mărfuri;

servicii de poștă și telecomunicații, de transmisiuni radio și TV;

închirierea, arendarea și concesionarea de bunuri mobile sau imobile;

operațiuni de intermediere sau de comision;

reparații de orice natură;

cesiuni și concesiuni ale drepturilor de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică și de comerț, titluri de participare și alte drepturi similare;

servicii de publicitate;

operațiuni bancare, financiare, de asigurare și/sau reasigurare;

punerea la dispoziție de personal;

mandatarea;

asigurarea sau cedarea unei clientele, exclusivitatea asupra unei vânzări sau cumpărări;

angajamentul de a nu exercita o activitate economică sau un drept dintre cesiuni și concesiuni ale drepturilor de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică și de comerț, titluri de participare și alte drepturi similare;

amenajarea de spații de parcare, de depozitare și de camping;

activitățile hoteliere și de alimentație publică;

asigurarea accesului la rețelele de comunicații și a posibilității de utilizare a acestora;

prestațiile consilierilor, inginerilor, avocaților, notarilor publici, executorilor judecătorești, auditorilor, experților contabili, birourilor de studii și alte prestații similare, precum și prelucrarea de date și furnizarea de informații;

operațiuni de leasing.

De asemenea, bunurile care intră în țară în mod direct sau cu ajutorul persoanelor autorizate se încadrează în sfera taxei pe valoare adăugată conform regulamentului vamal.

Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se plătește de către:

toate persoanele impozabile care sunt înscrise ca plătitori, pentru operațiuni taxabile;

operațiunile de import de bunuri executate de titulari direct, comisionari sau persoane juridice care exercită în numele și din ordinul titularului operațiunii de import, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale, cu excepția importurilor scutite;

persoanele fizice, pentru bunurile introduse în potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora;

persoanele juridice sau persoanele fizice cu sediul ori cu domiciliul stabil în România, beneficiare ale prestărilor de servicii.

Dacă o persoană desfășoară o activitate care realizează operațiuni taxabile, dar aceasta nu are domiciliul stabil sau sediul în țara noastră, trebuie să aibă obligatoriu un reprezentant fiscal cu domiciliul în România și acesta să-și asume răspunderea pentru a îndeplini obligațiile, în conformitate cu legea privind taxa pe valoarea adăugată.

Se exclud de la achitarea taxei pe valoarea adaugată livrările de bunuri cât și prestările de servicii care sunt efectuate de organizatii si unități de interes național, menționate de lege:

prestările de servicii efectuate de către tehnicienii dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuate de către stomatologi și de către tehnicienii dentari;

prestările de îngrijire și supraveghere la domiciliu a persoanelor;

prestările de servicii și livrările de bunuri necesare pentru asistența și protecția socială, realizate de instituțiile publice având caracter social;

prestările de servicii și livrările de bunuri utilizate de protecția copiilor și tinerilor, care au un caracter social;

serviciile ce sunt în corelație cu educația fizica prestată de organizații fără obiectiv patrimonial în folosul persoanelor care practică sportul;

serviciile care realizează și difuzează programe de radio și televiziune;

transportul bolnavilor sau răniților cu vehicule special amenajate și autorizate în acest sens;

livrările făcute de producătorii agricoli individuali;

operațiuni bancare și financiare efectuate în scopul de a obține împrumuturi sau credite bancare;

toate operațiunille pentru asigurări și reasigurări;

activitățile efectuate de Compania Națională "Loteria Română", de organizare și exploatare a jocurilor de noroc;

livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate cu deținuți de unitățile din sistemul penitenciar;

încasările din taxele de intrare la muzee, târguri și expoziții, grădini zoologice și botanice, biblioteci;

editarea, tipărirea și/sau vânzarea de manuale școlare și/sau de cărți, exclusiv activitatea de publicitate;

livrările de proteze de orice fel, accesoriile acestora, precum și produsele ortopedice;

valorificarea obiectelor și veșmintelor de cult;

bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora;

importul de bunuri a căror livrare este scutită de taxa pe valoarea adăugată în interiorul țării;

licențe de filme și programe, drepturi de transmisie, abonamente la agenții de știri externe și altele de această natură, destinate activității de radio și televiziune;

importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătății, cultural, artistic, educativ, științific, sportiv;

importul mostrele fără valoare comercială, materialele publicitare și de documentare;

exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, precum și bunurile comercializate prin magazinele duty-free;

transportul internațional de persoane în și din străinătate, precum și prestările de servicii legate direct de acesta;

livrări de bunuri destinate utilizării pe nave și aeronave;

prestările de servicii efectuate în aeroporturi aferente aeronavelor în trafic internațional, precum și prestările de servicii efectuate în porturi aferente navelor de comerț maritim și pe fluvii internaționale;

reparațiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din străinătate;

alte prestări de servicii efectuate de persoane impozabile cu sediul în România, contractate cu beneficiari din străinătate

prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigație care își desfășoară activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum și livrările de nave în întregul lor către aceste companii;

livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directă a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și a personalului acestora, pe bază de reciprocitate;

livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directă a reprezentanțelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora;

bunurile cumpărate din expozițiile organizate în România, precum și din rețeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate de către cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul în România;

livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaționale și de organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din țară, inclusiv din donații ale persoanelor fizice;

construcția, extinderea, reabilitarea și consolidarea lăcașurilor de cult religios;

livrările de utilaje, echipamente și prestările de servicii legate nemijlocit de operațiunile petroliere, realizate de titularii acordurilor petroliere, persoane juridice străine,

livrările de utilaje, echipamente și prestările de servicii aferente obiectivului de investiții "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional București-Otopeni";

Obligația achitării taxei pe valoarea adăugată apare în timpul realizării livrării de bunuri sau atunci când se efectuează prestările serviciilor, cu excepțiile din lege.

La următoarele operațiuni faptul generator al taxei pe valoarea adăugată se realizează la:

momentul înregistrării declarației vamale, pentru bunurile în regim de import;

la preluarea facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România

data plății prestatorului extern, în cazul plăților efectuate fără factură pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim de import;

data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care dau loc la decontări sau plăți succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul expirării perioadelor aferente acestor decontări sau plăți;

data formulării documentelor în care se notează primirea de către persoanele impozabile a unor bunuri cumpărate sau fabricate de către acestea pentru a fi folosite în alte scopuri decât cele din activitate economică desfășurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operațiunile de leasing.

Exigibilitatea apare în același timp cu faptul generator și reprezintă dreptul organului fiscal de a cere plătitorului achitarea taxei datorate bugetului de stat la un termen dat.

Exigibilitatea ia naștere înaintea obligației atunci când:

bunurile sunt livrate după ce a fost emisă factura fiscală;

prestările de serviciu sau bunurile vor fi livrate doar dacă înainte s-a încasat contravaloarea lor;

se încasează avansuri, cu excepția avansurilor acordate pentru:

plata importurilor și a datoriei vamale stabilite potrivit legii;

realizarea producției destinate exportului;

efectuarea de plăți în contul clientului;

livrări de bunuri și prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată.

Baza de calcul sau baza de impozitare reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Baza de impozitare reprezintă elementul principal care ajută la calculul taxei pe valoarea adăugată și este determinată de :

prețurile negociate între vânzător și cumpărător

tarifele negociate pentru prestări de servicii

comisionul pentru operațiunile de intermediere

prețurile de piață sau în lipsa acestora costurile bunurilor

valoarea în vamă la care se adăugă taxa vamală, alte taxe și accizele datorate pentru bunurile și serviciile din import.

Nu se cuprind în baza de impozitare: rabaturile, remizele și alte reduceri de preț acordate de furnizor direct clienților în vederea stimulării vânzărilor; penalizările și sumele reprezentând daune stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă; dobânzile percepute pentru plăți cu întârziere; ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți fără facturare.

În România cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 24%. Această cotă se va aplica tuturor operațiunilor impozabile, excepție făcând cele scutite de taxa pe valoarea adăugată.

Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată.

Calcularea taxei pe valoare adăugată se realizează prin utilizarea cotei standard asupra bazei de impozitare rezultate conform legii.

Persoanele impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite cu drept de deducere au următoarele obligații:

Cu privire la înregistrarea la organele fiscale:

să se înregistreze ca plătitor de taxă pe valoare adăugată odată cu începerea activității, dar și în cazurile și situațile stabilite de această lege, urmând procedurile cu privire la înregistrarea fiscală a contribuabililor;

în caz de încetare a activității, trebuie să ceară organului fiscal să fie scos din evidența ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 15 zile de la data documentului legal în care s-a notat acea situație.

Cu privire la întocmirea documentelor:

să noteze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturile fiscale sau în alte acte legale aprobate și să completeze în mod obligatoriu următoarele date: denumirea, adresa și codul fiscal ale furnizorului/prestatorului și, după caz, ale beneficiarului, data emiterii, denumirea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, cantitățile, după caz, prețul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără taxă pe valoarea adăugată, suma taxei pe valoarea adăugată. Atunci când valoarea pe taxa adăugată este mai mare de 50 milioane lei (inclusiv) trebuie să fie anexată la celelalte documente și copia actului legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoare adăugată;

persoanele impozabile plătitoare de taxă pe valoarea adăugată au obligația să ceară de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori acte legale aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru operațiunile cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei sunt obligate să solicite și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului/prestatorului;

persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligația să emită facturi fiscale în cazul următoarelor operațiuni:

transport cu taximetre, precum și transport de persoane pe bază de bilete de călătorie și abonamente;

vânzări de bunuri și/sau prestări de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin acte normative în vigoare;

vânzări de bunuri și/sau prestări de servicii pentru populație pe bază de documente fără nominalizări privind cumpărătorul. La cererea cumpărătorilor, furnizorii/prestatorii pot să emită facturi fiscale pe care vor înscrie: suma încasată, numărul și data documentului prin care s-a efectuat plata de către beneficiar;

importatorii sunt obligați să întocmească declarația vamală de import, direct sau prin reprezentanți autorizați, să determine baza de impozitare pentru bunurile importate potrivit art. 19 și să calculeze taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat.

Cu privire la evidența operațiunilor:

să țină evidența contabilă potrivit legii, astfel încât să poată realiza baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate, precum și cea deductibilă aferentă intrărilor realizate;
să asigure condițiile necesare pentru emiterea actelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată;

să întocmească și să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, decontul privind taxa pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice;

să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor realizate atât la sediul principal, cât și la subunități;

să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierilor în participațiune. Drepturile și obligațiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin asociatului care contabilizează veniturile și cheltuielile potrivit contractului încheiat între părți.

Cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată:

să achite taxa pe valoarea adăugată datorată, potrivit decontului întocmit lunar, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv;

să achite taxa pe valoarea adăugată, aferentă bunurilor plasate în regim de import, la organul vamal, cu excepția operațiunilor de import scutite de taxa pe valoarea adăugată;

să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor de leasing corespunzător sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate cu locatori/finanțatori din străinătate.

să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate cu prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România.

Datoriile comerciale create în cadrul relațiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionările de bunuri materiale, lucrări și servicii se delimitează patrimonial sub formă furnizorilor, efectelor de plătit și avansurilor acordate furnizorilor.

3.1.2. Accizele

Sfera de aplicare a accizelor

Accizele sunt impozite pe consumație aplicându-se doar asupra anumitor bunuri și servicii care sunt cumpărate pe piață. În UE se practică accizele armonizate asupra următoarelor categorii de produse:

-băuturi alcoolice, bere și vin;

-băuturi fermentate care conțin alcool;

-produse intermediare care conțin alcool destinate industriei alimentare;

-alcool etilic și alte produse spirtoase;

-tutun și produse din tutun;

-produse energetice folosite pentru încălzire;

-energie electrică;

Conform Codului Fiscal sunt accizabile pentru teritoriul României următoarele produse:

-confecții de blanuri naturale 40%

-articole din cristal 50%

-bijuterii de aur si platină 20%

-produse din parfumerie 5-30%

-produse electronice 15-20-25%

-arme de vânătoare 50%

-iahturi si bărci cu motor 25%

-autoturisme rulante 4,5-27%

Obligațiile plătitorilor de accize

Plătitori de accize sunt persoane juridice și fizice care produc sau comercializează produse din țara sau din import. Valoarea accizelor se stabilește în E/unitate de măsura și se plătește în lei la valoarea cursului de schimb stabilit de BNR.

La vânzarea alcoolului se practică prețuri minime stabilite de patronatele respective prin negociere , prețul minim cuprinzând, prețul producătorului+acciza aferentă.

Pentru prodúsele din tutun și țigări sunt preturi maxime cu amănuntul stabilite pe fiecare sortiment și declarate către Ministerul de Finanțe cu cel puțin 2 zile înainte de vânzare.

Acciza este exigibilă în momentul desfaceri produsului către cumpărător sau în momentul constatări de pierderi.

Toate operațiunile au loc într-un antrepozit fiscal care poate fi o hală de producție, un depozit și care funcționează numai cu aprobarea și subcontrolul Ministerului de Finanțe.

Unele produse accizabile trebuiesc marcate înante de a fi eliberate spre consum. Acciza se plăteste lunar și precede taxa de valoare adăugată.

Accizele se suspendă pe perioada cât produsele se deplasează de la un antrepozit fiscal la altul sau la vamă.

Importul reprezintă orice intrare de produse accizabile din afara teritoriului comunitar, cu excepția:

a) plasării produselor accizabile importate sub regim vamal suspensiv în România;

b) distrugerii sub supravegherea autorității vamale a produselor accizabile;

c) plasării produselor accizabile în zone libere, antrepozite libere sau porturi libere, în condițiile prevăzute de legislația vamală în vigoare.

Se consideră de asemenea import:

a) scoaterea unui produs accizabil dintr-un regim vamal suspensiv, în cazul în care produsul rămâne în România;

b) utilizarea în scop personal în România a unor produse accizabile plasate în regim vamal suspensiv;

c) apariția oricărui alt eveniment care generează obligația plății accizelor la intrarea produselor accizabile din afara teritoriului comunitar.

Persoanele plătitoare de accize care au devenit exigibile sunt:

a) în ceea ce privește ieșirea unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize;

1. antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize ori în numele căreia se efectuează această eliberare și, în cazul ieșirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieșire;

2. în cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize și antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a garantat plata accizelor precum și orice persoană care a participat la ieșirea neregulamentară și care avea cunoștință sau care ar fi trebuit să aibă cunoștință în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieșiri;

b) în ceea ce privește deținerea unor produse accizabile: persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora;

c) în ceea ce privește producerea unor produse accizabile: persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora;

d) în ceea ce privește importul unor produse accizabile: persoana care declară produsele accizabile sau în numele căreia produsele sunt declarate în momentul importului ori, în cazul unui import neregulamentar, orice altă persoană implicată în importul acestora.

Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie.

3.2. Evaziunea fiscală

Pentru a-și îndeplini rolul și funcțiile sale, pentru satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăți, statul trebuie să mobilizeze resursele și să facă cheltuieli bănești. Astfel, statul procedează la repartiția serviciilor publice, instrumentul financiar și juridic prin care aceasta se realizează fiind obligația fiscală sub forma impozitelor, taxelor și altor sarcini fiscale specifice fiecărei țări sau etape istorice în parte.

Fiscalitatea trebuie privită atât ca un atribut al statului cât și ca o pârghie care este necesar să ia în considerare voința și consimțirea contribuabilului la impozit. Doar prin armonizarea acestor două aspecte atât în perioada premergătoare instituirii sau măririi unui impozit, cât și în faza de percepere a sa, se pot crea garanții pentru un randament ridicat și de durată al fiscalității și pentru limitarea evaziunii fiscale.

Atunci când legea nu prevede obligația de depunere a declarației de impunere, contribuabilii răspund de calcularea corectă a impozitelor și taxelor pe care trebuie să le verse la buget în condițiile prevăzute de lege.

Sustragerea de către contribuabili, persoane fizice sau juridice, române sau străine, de la prelevările obligatorii printr-o utilizare abilă a legii fiscale sau de a profita de caracterul teritorial al legilor fiscale și sociale pentru a localiza activități, venituri sau bunuri în țări străine unde ele nu vor fi sau vor fi mai puțin impozitate, constituie evaziune fiscală.

Întocmirea incompletă sau necorespounzătoare de documente primare sau evidențe contabile ori acceptarea unor astfel de documente cu scopul de a împiedica verificările financiare, controlul pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală reprezintă, conform Legii nr. 87/1994 infracțiune și se pedepsește ca atare.

Pot fi menționate procedee prin care contribuabilii se sustrag de la prelevările obligatorii: economia subterană, care relevă forme diverse de activități care au drept trăsătură comună sustragerea de la orice formă de prelevare obligatorie (exemplu, munca la negru); evaziune internațională, care reflectă interesul anumitor agenți economici spre țări unde legislațiile fiscale și sociale le sunt mai favorabile.

În sens larg, economia subterană include activități variate: ilegale (trafic, corupție, etc.) dar și legale, care nu sunt luate în considerare de către contabilitatea națională sau nu sunt declarate pentru plata obligațiilor sociale și fiscale.

În România problema evaziunii fiscale capătă un interes major, în primul rând datorită existenței unei economii cu o lipsă acută de capital, atât la nivel macroeconomic, pentru susținerea programelor naționale de restructurare cât mai ales la nivel microeconomic, unde fenomenul subcapitalizării este deosebit de presant.

Legea sancționează cazurile de nerespectare a reglementărilor fiscale în domeniul vamal, prin declararea inexactă, sub orice formă, a valorilor sau prin sustragerea bunurilor de la operațiile de vămuire, în scopul neachitării taxelor vamale sau al diminuării acestora ori a altor obligații fiscale.

În ceea ce privește TVA, acțiunile de control evidențiază ca principale următoarele fapte care conduc la evaziune fiscală:

aplicarea eronată a regimului deducerilor;

necuprinderea unor operații ce intră în sfera TVA în baza de calcul a taxei sau necuprinderea în TVA a tuturor facturilor;

neevidențierea și nevirarea TVA aferentă avansurilor încasate de la clienți;

neînregistrarea ca plătitor la atingerea plafonului de 10 milioane lei, respectiv 50 milioane lei, anual, venit total export în cazul operațiilor derulate prin intermediari care efectuează operații de export în nume propriu;

sustragerea de la plata TVA aferentă importurilor de bunuri prin prezentarea în vamă a unor acte fictive de donație de la parteneri externi, în loc de acte de cumpărare, precum și neincluderea în deconturi a TVA la plata în vamă;

emiterea de chitanțe fiscale și facturi cu TVA, fără ca agentul economic să fie plătitor și fără să înregistreze și să vireze TVA în evidența contabilă;

neînregistrarea TVA aferentă stocului de mărfuri existent la data solicitării retragerii din evidența plătitorilor;

erori de calcul, aplicarea eronată a cotei zero;

neutilizarea sau utilizarea defectuoasă a formularelor tipizate, cu înregistrări incomplete în jurnale sau înregistrări repetate în jurnalele de cumpărare, facturi “pierdute”;

necalcularea de către bănci a TVA aferentă veniturilor obținute din valorificarea bunurilor gajate;

sustragerea de la plata TVA prin declararea unor importuri ca fiind temporare.

Nerespectarea obligațiilor plătitorilor de TVA cu privire la înregistrarea la organele fiscale, întocmirea documentelor privind transferul proprietății bunurilor și prestărilor de servicii, evidența operațiilor și plata taxei datorate se sancționează conform Legii 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

3.3.Fiscalitatea indirectă a agenților economici

Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăți impune realizarea unor venituri publice. Sistemul de constituire a veniturilor statului prin redistribuirea venitului național cu ajutorul impozitelor și taxelor, reglementat prin norme juridice, constituie fiscalitatea.

Fiscalitatea cuprinde o diversitate de impozite, taxe și alte vărsăminte obligatorii, care afectează veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportat de populație, mai ales prin intermediul prețurilor.

Sumele vărsate de agenții economici administrațiilor publice cu condiția ca acestea să nu fie legate de o decizie voluntară și să nu fie însoțite de o contravaloare imediată sau directă individualizată, reprezintă prelevările obligatorii. Legat de prelevările obligatorii apare noțiunea de rată a prelevărilor obligatorii sau gradul de fiscalitate, care poate fi analizat atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic.

Pentru a-și realiza scopul în cadrul politicii fiscale, presiunea fiscală impusă de puterile publice trebuie să armonizeze două tendințe diametral opuse: pe de o parte pe cea a statului, care dorește să fie tot mai mare pentru acoperirea cheltuielilor publice și, pe de altă parte, cea a cetățeanului, care dorește o presiune fiscală cât mai mică.

Problema fiscalității trebuie privită nu numai prin prisma ponderii încasărilor din impozite și taxe în PIB, ci și având în vedere structura impozitelor și taxelor. Este important să se cunoască ce loc ocupă în cifra de afaceri sau în valoarea adăugată a unei firme încasările provenite din impozitele directe, respectiv din cele indirecte.

Prin fiscalitate indirectă la nivelul agenților economici se vizează toate impozitele și taxele indirecte care se prelevează pentru societate și pentru stat din rezultatele activității firmei, și anume: taxa pe valoarea adăugată, accize, taxe vamale, etc.

Din activitatea economică desfășurată trebuie să se preleveze ceva mai mult decât este echilibrul normal, astfel procesul se amortizează. Este necesar un minimum de echilibru între ceea ce se prelevează pentru necesitățile generale ale societății și ale economiei, pentru ca procesul să se dezvolte.

Pentru a evidenția gradul de fiscalitate la nivelul firmei se pot utiliza indicatorii următori:

,

unde:

= ponderea TVA în cifra de afaceri.

Acest indicator arată, în procente, cât din cifra de afaceri reprezintă TVA.

,

în care = ponderea TVA în valoarea adăugată arată, în expresie procentuală, cât din valoarea adăugată constituie TVA.

,

unde = ponderea accizelor în cifra de afaceri arată, în expresie procentuală, cât din cifra de afaceri constituie accize.

,

în care = ponderea taxelor vamale în cifra de afaceri arată, în expresie procentuală cât din cifra de afaceri o reprezintă taxele vamale.

,

în care = ponderea altor impozite indirecte în totalul cifrei de afaceri indică, în expresie procentuală, cât din cifra de afaceri reprezintă alte impozite indirecte (decât cele prezentate mai sus).

Similar taxei pe valoarea adăugată, presiunea fiscală poate fi evidențiată și prin prisma ponderii celorlalte impozite indirecte, mai sus menționate, în valoarea adăugată.

Astfel:

; ponderea accizelor în valoarea adăugată.

; ponderea taxelor vamale în valoarea adăugată.

; ponderea altor impozite indirecte în valoarea adăugată.

Gradul de fiscalitate la nivelul agenților economici, ca, de altfel și la nivel macroeconomic, reflectă soldul tuturor facturilor care au influențat atât rezultatele numărătorului, cât și cele ale numitorului, începând cu decizia asupra producției, a eficienței rezultatelor obținute, al repartiției ca rezultat al raportului prețului muncii și al capitalului, corectate de o politică fiscală aplicată, prin cote diferite, scutiri specifice fiecărui tip de impozit care reglementează o componentă sau alta a valorii adăugate.

În principiu se acceptă că o fiscalitate moderată stimulează activitatea și producția, cererea de bunuri și servicii. Nivelul ridicat al taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite indirecte, afectează cererea de mărfuri și servicii și prețurile.

Un sistem de impozitare este adecvat atunci când asigură dinamizarea proceselor economice, creșterea eficienței și stimularea unor domenii și ramuri de interes deosebit.

CAPITOLUL 4

IMPOZITELE ȘI TAXELE SUPORTATE DE AGENȚII ECONOMICI

4.1. Impozitul pe clădiri

Impozitul pe clădiri a fost instituit pentru clădirile proprietate a persoanelor fizice situate în municipii, orașe, comune, pentru clădirile persoanelor juridice particulare, precum și pentru clădirile proprietate a statului sau autorităților administrativ teritoriale, ale regiilor autonome, societăților comerciale, organizațiilor cooperatiste și altor organizații de interes colectiv, indiferent dacă persoanele fizice sau juridice sunt române sau străine.

Pentru a se stimula reglementarea tuturor impozitelor și taxelor locale, subiecții impunerii pentru toate impozitele și taxele respective sunt definiți în mod comun și unitar.

Astfel, au obligația de a plăti impozitele și taxele locale, persoanele fizice, persoanele juridice, asociațiile familiale, asociațiile agricole, unitățile economice ale unor persoane juridice, precum și ale organizațiilor politice și obștești, instituțiilor publice, fundațiilor, unităților de cult, filiale, sucursale, reprezentanțele autorizate să funcționeze pe teritoriul României, aparținând persoanelor fizice și juridice române și străine și altele similare. În mod concret, subiect al impunerii în cazul impozitului pe clădiri, sunt proprietarii de clădiri, indiferent de locul unde sunt situate și de destinația acestora.

Fac obiectul impunerii toate clădirile, indiferent de destinația pentru care sunt utilizate. În cazul clădirilor ce aparțin contribuabililor, alții decât persoane fizice, valoare impozitului este cea înscrisă în evidența contabilă a contribuabililor respectivi, în valoarea clădirilor fiind incluse și elemente precum scări, ascensoare, holuri, terase, etc..

Cota de impozitare se stabilește de către consiliile locale și poate fi cuprinsă între 0,5% – 1% aplicată asupra bazei de impozitare, adică asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea contribuabililor, conform prevederilor legale în vigoare.

Impozitul pe clădiri este anual și se stabilește pe baza declarației de impunere, care se depune la organele fiscale. Termenul de plată al impozitului pe clădiri este reprezentat de patru momente până la care trebuie să se achite rate egale din suma totală de plată, acestea reprezentând data de 15 a ultimei luni din cadrul fiecărui trimestru, respectiv 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 decembrie.

4.2. Impozitul pe teren

Acest impozit are rolul de a schimba micșorarea suprafețelor utilizate în scopuri neagricole, precum și cultivarea spațiilor disponibile (curți, grădini, etc.).

Subiecți ai impunerii sunt atât persoanele juridice cât și persoanele fizice care dețin în proprietate suprafețe de teren ocupate de clădiri și alte construcții situate în municipii, orașe și comune.

Suprafețele de teren situate în municipii, orașe și comune ocupate de clădiri și alte construcții, fac obiectul unui impozit local și anume impozitul pe terenurile ocupate de clădiri și alte construcții.

Impozitul pe terenuri din municipii, orașe și comune are un volum redus în veniturile bugetelor publice. Acest impozit are același temei legislativ ca și impozitul pe clădiri, adică este stabilit prin Legea privind impozitele și taxele locale și Normele privind metodologia de calcul și formularistică corespunzătoare referitoare la așezarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale.

Contribuabilii care dețin în proprietate suprafețe de teren neocupate de clădiri și alte construcții, aferente curților în suprafețe de până la 1000 m2 inclusiv, situate în municipii, orașe sau comune, sunt scutiți de impozitul pe teren. Pentru suprafețele care depășesc 1000 m2 se datorează impozit pe venitul agricol conform prevederilor legale.

Contribuabilii sunt obligați să depună declarații de impunere la organele fiscale teritoriale pe raza cărora își au domiciliul, sediul sau se află bunurile impozabile, în termen de 30 de zile de la data dobândirii terenurilor supuse obligațiilor fiscale sau de la data la care au intervenit schimbări care duc la modificarea impozitului sau taxei locale.

Baza de calcul este reprezentată de suprafața de teren ocupată de clădirea respectivă, pentru fiecare metru pătrat de teren fiind stabilită în sumă fixă mărimea taxei datorate, diferențiată pe categorii de folosință a terenului și zone în cadrul localităților.

Impozitul pe teren se stabilește pe numele proprietarului și se datorează de acesta de la data de întâi a lunii următoare începerii lucrărilor de construcție, care includ și lucrările de organizare de șantier.

Nedepunerea la termen a obligației de plată generează aplicarea majorărilor de întârziere. Nivelul cotei majorărilor de întârziere se stabilește prin hotărâre a guvernului la propunerea Ministerului Finanțelor corelat cu rata dobânzii de referință a BNR la care se pot adăuga cel mult 10 procente. În situațiile în care impozitele datorate nu au fost stabilite ca urmare a nedepunerii declarației ori datele declarate nu corespund realității, stabilirea sau modificarea imozitului pe teren se poate face pe 5 ani anterior celui în care s-a efectuat constatarea. Termenul de prescripție pentru dreptul de a cere executarea silită este de 5 ani. La diferența de impozit stabilit se calculează majorări de întârziere de la data când impozitul era datorat.

Impozitul pe teren este un impozit direct, anual, datorat bugetelor locale.

4.3. Taxa asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport este reglementată de legea privind impozitele și taxele locale , având natura unui impozit direct instituit ca sursă a bugetelor locale. Pot forma obiect al impunerii atât mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, cât și mijloacele de transport pe apă.

Contribuabili pot fi atât persoanele juridice (de exemplu regii autonome, societăți comerciale cu capital de stat, privat, mixt ori cu participare străină, organizațiile cooperatiste), cât și persoanele fizice române sau străine care posedă mijloace de transport cu tracțiune mecanică sau pe apă. În funcție de obiectul său, taxa poate fi considerată atât ca impozit pe avere, cât și ca taxă pentru folosirea drumurilor publice.

Contribuabilii sunt obligați să depună declarațiile de impunere la organele fiscale teritoriale în termen de 30 de zile de la data dobândirii mijloacelor de transport sau de la data la care au intervenit schimbări care conduc la modificarea taxei locale.

Taxa asupra mijloacelor de transport este anuală și se stabilește în sumă fixă în funcție de capacitatea cilindrică a motorului pentru fiecare 500 cmc sau fracțiune de capacitate sub 500 cmc, după cum urmează: autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, autocamioane de orice fel, tractoare, motociclete, motorete și scutere, biciclete și tricicluri cu motor.

Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă se stabilește anual pe fiecare mijloc de transport în parte: luntre, bărci fără motor, folosite în alte scopuri, bărci cu motor, bacuri, poduri plutitoare, șalupe, iahturiremorchere și șlepuri, vapoare.

Această taxă se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului taxa se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii în care a apărut una din aceste situații. Stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport se face de către organele fiscale teriroriale pe baza declarației de impunere.

Taxa asupra mijloacelor de transport este anuală, dar se plătește trimestrial în sume egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Taxa datorată pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului se repartizează în sume egale, la termenele de plată rămase până la sfârșitul anului. În cazul neachitării la termen a taxelor, se vor aplica majorări de întârziere. În cazul în care ultima zi a termenului de plată este o zi nelucrătoare, plata impozitului sau a taxei se face fără majorări de întârziere în ziua lucrătoare imediat următoare. Dacă taxele datorate nu au fost stabilite datorită nedepunerii declarației de impunere sau datele declarate nu corespund realității, stabilirea sau modificarea taxelor se poate face pe 5 ani anterior celui în care a avut loc constatarea. Termenul de prescripție pentru dreptul de a cere executarea silită este de 5 ani.

Organele fiscale au obligația de a verifica la persoanele fizice sau juridice realitatea declarațiilor de impunere și modul de așezare și de încasare a taxelor asupra mijloacelor de transport, în cazul în care se constată diferențe de taxă, se iau măsuri pentru recalcularea și încasarea acestora potrivit legii sau, după caz, pentru compensarea sau restituirea lor la cerere.

CAPITOLUL 5

STUDIU DE CAZ PRIVIND OBLIGAȚIILE FISCALE ALE

S.C. MARLI IMPEX S.R.L.

5.1. Prezentarea generală a S.C. MARLI IMPEX S.R.L.

Societatea comercială MARLI IMPEX este o societate cu răspundere limitată, desfășurându-și activitatea în conformitate cu legile române.

În toate actele, facturile, emanând de la societate, denumirea va fi urmată de inițialele S.R.L. /de capitalul social, C.U.I, sediul societății și numărul de înmatriculare în Registrul Comerțului .

Durata societății este nelimitată, începând cu data înmatricularii în Registrul Comerțului și anume 21.10.1997 cu CUI-ul: 9857046.

Sediul societății este în MANGALIA, STR. PORTULUI NR. 13, JUD. CONSTANȚA. El poate fi schimbat în alt loc din țară, societatea putând înființa sucursale, filiale și puncte de lucru, atât în țara cât și în străinătate.

Obiectul principal de activitate fiind:

4532 – Comerț cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule

Capitalul social al societății este de 500 lei, fiind constituit din aportul asociatului unic; depus la data constituirii societății.

Capitalul se divide în 50 părti sociale a 10 lei fiecare, aparținând în întregime asociatului unic. Participarea la profit si pierderi va fi in proporție de 100 %, pentru unicul asociat.

Majorarea sau reducerea capitalului se face pe baza hotărârii asociatului unic, cu respectarea prevederilor legale în materie.

Transferul părților sociale se înregistrează în Registrul de evidență al părtilor sociale și se menționează pe certifcat.

Administrarea societății se face de către unicul asociat – BĂLAN LILIANA -GABRIELA, care va asigura atât conducerea societății cât și reprezentarea ei in relațiile cu terții; angajează și concediază personalul, stabilește drepturile și obligațiile acestuia, supune anual adunării generale; în termen de trei luni de la închiderea exercțiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierdere pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și de buget pe anul următor. Mandatul administratorului este pe perioada nelimitată.

Adunarea generală este organul legislativ de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asupra politicii ei economice și financiare având atribuțiile prevăzute de Legea 31/1990, modificată.

Primul exercițiul financiar începe la data constituirii societății care va ține evidența contabilă in lei și va întocmi anual contul de profit și pierdere.

Beneficiul societății se stabilește prin deducerea din beneficiul anual a unui fond de rezervă de 5% până la atingerea a maxim 20 % din capitalul social. Din beneficiul cuvenit asociatului unic, se scade impozitul legal rezultând beneficiul cuvenit acestuia.

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate, după obținerea aprobărilor legale, prin hotărârea asociatului unic.

În cazul decesului asociatului unic, societatea poate funcționa în continuare cu moștenitorii săi legali.

Dizolvarea si lichidarea societății se face conform procedurii prevăzute de legea 31/1990, modificată.

5.2. Analiza principalilor indicatori economico-financiari ai SC MARLI IMPEX SRL

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economico – financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și vânzare.

 Eficiența economică este o categorie mai cuprinzătoare decât rentabilitatea. În acest sens menționăm și următoarea afirmație "eficiența economică reprezintă cea mai generală categorie care caracterizează rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv, consum individual, vânzare) sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau financiare)".       

            Pentru exprimarea rentabilității se utilizează două categorii de indicatori: profitul și ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilității este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rata rentabilității (indicator al mărimii relative a rentabilitatii).

            Analiza structurală a profitului urmărește stabilirea contribuției diferitelor tipuri de rezultate la modificarea totală, precum și punerea în evidența a schimbărilor intervenite pe elementele componente.

Analiza structurală a rezultatului brut al exercițiului (profit brut sau pierdere), se poate efectua pe baza grupării veniturilor și cheltuielilor după natură sau a grupării cheltuielilor după funcția (destinația) lor în cadrul firmei.

Analiza structurală a rezultatului brut al exercițiului în funcție de gruparea veniturilor și cheltuielilor după natura lor se poate efectua după următoarea schemă:

–

–

+

–

+

–

Figura 5.1 – Analiza structurală a rezultatului brut

(Sursă: Grigorie, L.. – Fiscalitate, Editura Tribuna Economică, București, 2011 )

Pentru a ne forma o imagine asupra dimensiunii activității și a performanțelor sale, prezentăm valoarea principalilor indicatori pentru anul 2013:

Amortizarea mijloacelor fixe s-a calculat prin metoda liniară și este în sumă de 5.972 ron, sumă înregistrată pe cheltuieli de exploatare.

Profitul nerepartizat este in valoare de 45.524 ron.

Creanțele le putem repartiza astfel:

Creanțe din active imobilizate 27.058 ron;

Alte creanțe 21 ron.

Cheltuielile totale cu personalul sunt de 47.544 lei, din care:

cheltuieli cu salariile: 37.200 lei;

cheltuieli cu asigurări și protecție socială:10.344 lei.

Din aceste date putem calcula:

Indicatori de lichiditate:

lichiditate curentă = active curente / datorii curente = 10,06

lichiditate imediată= active curente-stocuri/datorii curente = 1,79

Indicatori de risc:

indicatorul gradului de îndatorare = capital înprumutat / capital propriu x 100 = nu este cazul

Indicatori de activitate:

viteza de rotație a stocurilor = cost vânzări / stoc mediu = 21,88 ori

număr de zile de stocare = stoc mediu / cost vânzări x 365 = 0,66

viteza de rotație a activelor = cifra de afaceri / total active = 1,39

viteza de rotație a activelor imobilizate = cifra de afaceri/active imobilizate = 304,27

viteza de rotație a debitelor = sold mediu clienți / cifra de afaceri x 365 = 0.51

viteza de rotație a creditelor = sold mediu furnizori/achiziții de bunuri(607) x 365 = nu este cazul

Indicatori de profitabilitate

rentabilitatea capitalului angajat = profit net+666+691/capital angajat =

= marja brută din vânzări = profit brut/cifra de afaceri x 100 = 6,97

5.3. Metodologia de calcul a impozitului pe profit

La înființare, orice societate este obligată sa devină plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor. Se trece obligatoriu la plata impozitului pe profit când:

Venituri > 65.000 € sau se obțin venituri din management/consultant.

Contribuabilii supuși impozitului pe profit sunt:

Persoane juridice române pentru profitul obținut în România și străinătate;

Persoane juridice străine pentru profitul obținut în România prin sediul permanent;

Asocieri fără personalitate juridică + persoane juridice străine care obțin venituri din proprietăți imobiliare în România sau din vânzare/cesionare titluri de participare la persoane juridice române.

Anul fiscal: 1 Ianuarie – 31 Decembire

De când s-a înființat – 31 Decembrie

1 Ianuarie – Până cand s-a desființat

Calculul impozitului pe profit

Venituri neimpozabile = S.C. Marli Impex S.R.L. nu are venituri neimpozabile, deoarece nu a vândut mijloace fixe .

Cheltuieli nedeductibile = 3116

Profitul brut = Venituri totale – Cheltuieli totale

Profitul brut = 591.834 – 550.607

Profitul brut = 41.227

Profitul impozabil = Venituri totale – Cheltuieli totale – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile

Profitul impozabil = 591.834 – 550.607 + 3116

Profitul impozabil = 44.343

Impozit pe profit = Cota x Profit impozabil (cota generala fiind de 16%)

Impozit pe profit= 16% x 44.343

Impozit pe profit= 7095

Plata impozitului

Sistem de plăți anticipate și trimestriale:

Termene de plată trimestriale: pentru trimestrele I-IV: 25 a lunii următoare trimestrului încheiat;

Termen de plată definitivare anuală: 25 martie a anului următor

Sistem de plăți calculate trimestriale:

În trimestrul I – III plătesc impozit pe profit calculate astfel:

Impozit pe profit cumulate de la începutul anului = 16% x profit impozabil cumulate de la începutul anului

Impozit pe profit datorat pe trimestru = Impozit pe profit cumulate de la începutul anului – Impozit pe profit declarat în trimestrele anterioare

Pentru trimestrul IV: Nu se plătește nimic, urmând a se face regularizarea la declarația anuală.

Declararea impozitului:

ANUALA : 25 Martie (declarația 101)

TRIMESTRIAL : 25 a lunii următoare trimestrului încheiat (declarația 100)

5.4. Metodologia de calcul a T.V.A

Ca mărime, TVA este echivalentă cu difereța dintre vânzările și cumpărările în cadrul aceluiași stadiu al circuitului economic. De aceea se aplică (o singură dată) asupra tranzacțiilor fiecărui stadiu al circuitului economic și reprezintă un venit al bugetului economic de stat din partea consumatorului. TVA-ul se calculează prin aplicarea cotei de impozitare (24%) asupra prețului de vânzare din stadiul respectiv, obținându-se în acest fel taxa asupra prețului de vânzare. Din el se deduce taxa aferentă prețului de vânzare din stadiul anterior pentru a evita impunerea repetată a aceleiași valori. Pentru calcularea acestei taxe se determina volumul total al vânzării, respectiv al prestărilor de servicii pe lună, trimestru, etc., asupra căreia se aplică taxa de impozitare.

Constituie obiect al impozitarii TVA următoarele categorii de operații: a) livrări de bunuri mobile și prestări de servicii efectuate în cadrul exercitării activității profesionale; b) transferul proprietății bunurilor imobiliare între agenții economici, dar și între aceștia și instituții publice și persoane fizice; c) importul de bunuri și servicii; d) sunt asimilate cu livrările de bunuri si prestările de servicii, fiind impozitate TVA:

vânzarea cu plata în rate sau închirierea unor bunuri pe bază de contract, cu clauza trecerii proprietății asupra bunurilor respective după plata ultimei rate sau la o anumită dată;

preluarea de către agentul economic a unor bunuri sau servicii pentru care exercitat dreptul de deducere, în vederea folosirii sub orice formă, în scop personal sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit. Se exceptează bunurile si serviciile acordate în mod gratuit în limitele și destinațiile prevăzute de lege. Același regim se aplică și agenților economici din rețeaua comercială pentru bunurile preluate din depozitele proprii.

În România sunt în vigoare 3 cote de TVA:

cota standard: 24%

cote reduse: 9% și 5%.

TVA-ul se calculează pe cote de impozitare stabilite de fiecare țară în parte. În România cota de impozitare este de 24%, abatere făcând anumite produse și servicii unde taxa este de 9% aplicată pentru carne de animale și păsări domestice, pește și produse din peste (exclusiv icre), lapte, lapte praf și produse lactate, uleiuri și grăsimi comestibile, medicamente de uz uman și veterinar, substanțe farmaceutice, plante medicinale, aparatură de tehnică medicală și alte bunuri destinate exclusiv utilizării în scopuri medicale, chirurgicale, dentare sau veterinare; activitățile de reclamă și publicitate efectuate prin ziare și reviste, cu excepția publicațiilor de profil precum și a agenților de reclamă și publicitate care funcționează ca persoane juridice.

Cota redusă de 5% se aplică în cazul: căminelor de bătrâni, pensionari, copii și centrelor de recuperare și reabilitare pentru minorii cu handicap, atât pe clădiri cât și pe terenurile pe care sunt construite. De asemenea, locuințele cu o suprafață utilă până în 120 mp și terenul pe care sunt construite să nu depășească suma de 380.000 lei fără TVA, vor suporta cota redusă de 5%.

Documentele justificative și de evidență privind TVA sunt: dispoziția de livrare, a vizul de însoțire a mărfii, factura fiscală, chitanța fiscală, jurnalul pentru cumpărări, jurnalul pentru vânzări și borderoul de vânzare (încasare).

Dispoziția de livrare servește ca document pentru eliberarea de bunuri materiale din depozit și pentru întocmirea avizului de insoțire a mărfii sau a facturii, după caz.

Avizul de însoțire a mărfii servește în mod similar cu dispoziția de livrare la care se adaugă funcția de document de însoțire pe timpul transportului.

Factura fiscală reprezintă documentul pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, lucrărilor executate și serviciilor prestate.

Totodată, este folosit ca document de însoțire pe timpul transportului, documentul de încărcare în gestiunea patrimoniului și documentul de înregistrare în contabilitatea furnizorului și cumpărătorului.

Chitanța fiscală servește ca document de deducere a TVA în cazul cumpărărilor de bunuri și servicii pentru nevoile unității când plata acestora se face în numerar, ca document, în cazul în care unii agenți economici sunt scutiți de obligația emiterii unei facturi potrivit legii (exemplu – transportul cu taximetre) și ca document de înregistrare în contabilitate.

În plan contabil, în consonanța cu criteriul deductibilității, TVA se delimitează și evidențiază ca o creanță asupra bugetului de stat la intrare și ca o datorie, în raport cu bugetul, la ieșire. În consecință, pentru calcularea și decontarea TVA se disting 3 categorii de operații, respectiv calcularea și evidențierea TVA:

deductibilă, în amonte, la primirea bunurilor și serviciilor, calcularea și evidențierea TVA;

colectată, în aval, la vânzarea bunurilor și serviciilor

stabilirea și regularizarea TVA de plată sau de recuperat de la buget.

Termenul de plată se referă la termenul scadent când acest impozit trebuie achitat la bugetul statului. Codul Fiscal prevede: până în 25 ale lunii următoare, atunci când perioada este lunară și până în 25 a primei luni a trimestrului următor, atunci când acestă perioadă este semestrială; în momentul când se generează dreptul de import pentru bunurile respective, conform legislației vamale. (declaratia 300)

Societatea MARLI IMPEX SRL este plătitoare de TVA și avem pentru anul 2013:

Atunci când avem: TVA deductibilă. > TVA colectată => TVA de recuperat

TVA colectată > TVA deductibilă => TVA de plată

Luna ianuarie

TVA deductibilă = 631,71

TVA colectată = 4380,77

=> TVA de plată = 3749,06

Luna februarie

TVA deductibilă = 1785,43

TVA colectată = 6831,06

=> TVA de plată = 5045,63

Luna martie

TVA deductibilă = 840,94

TVA colectată = 9804,36

=> TVA de plată= 8963,42

Luna aprilie

TVA deductibilă = 13033,70

TVA colectată = 11439,16

=> TVA de recuperat = 1594,54

Luna mai

TVA deductibilă = 5598,17

TVA colectată = 10670,87

=> TVA de plată= 5072,7

Luna iunie

TVA deductibilă = 6345,17

TVA colectată = 14183,50

=> TVA de plată= 7838,33

Luna iulie

TVA deductibilă =4981,37

TVA colectată = 22899,17

=> TVA de plată= 17917,8

Luna august

TVA deductibilă = 5650,01

TVA colectată = 19892,40

=> TVA de plată= 14242,39

Luna septembrie

TVA deductibilă = 7584,19

TVA colectată = 12794,52

=> TVA de plată= 5210,33

Luna octombrie

TVA deductibilă = 11217,44

TVA colectată = 13123.89

=> TVA de plată= 1906,45

Luna noiembrie

TVA deductibilă = 11217,44

TVA colectată = 10843,16

=> TVA de recuperat= 374,28

Luna decembrie

TVA deductibilă = 11328,44

TVA colectată = 5130,94

=> TVA de recuperat= 6197,5

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Întreprinderile au datoria de a achita impozite, taxe și alte contribuții. Bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale sau bugetele fondurilor speciale sunt cele care beneficiază de aceste impozite. Obligațiile care trebuie îndeplinite sunt: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe dividende de la societățile comerciale, impozitul pe profitul obținut din activități comerciale ilicite sau din nerespectarea legii privind protecția consumatorilor, taxa pe valoare adăugată, accizele și impozitul pe țițeiul și gazele din producția internă, taxa pe jocurile de noroc, taxe vamale, taxe pentru eliberări de licențe și autorității de funcționare, taxa pe activitatea de exploatare a resurselor minerale, taxa asupra tranzacțiilor cu valori mobiliare, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozit pe clădiri și impozit pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul pe venitul agricol, taxe de timbru, alte impozite directe și alte impozite indirecte.

Așadar, fiscalitatea contribuie la constituirea fondurilor publice de resurse bănești, la redistribuirea veniturilor între membrii societății și la atenuarea unor ilegalități cu privire la venituri. Fiscalitatea are și rolul de control al activității contribuabililor pentru combaterea faptelor ilicite, concurenței neloiale și evaziunii fiscale.

Un alt rol avut de fiscalitate în viața unei comunități este și cel social. Din acest punct de vedere prin fiscalitate, pe de o parte, se asigură la nivelul autorităților publice fondurile necesare finanțării obiectivelor de protecție socială a unor categorii defavorizate (persoane cu handicap, șomeri, pensionari, etc.), iar pe de altă parte, se urmărește orientarea comportamentului cetățenilor.

În ultimii ani, sarcina fiscală a agenților economici a crescut simțitor, odată cu introducerea unor contribuții pe care erau obligați să le plătească pentru constituirea fondurilor sociale extrabugetare, cum sunt: fondul de susținere a învățământului, fondul special pentru sănătate, fondul de pensii și asigurări sociale pentru agricultori, fondul pentru dezvoltarea sistemului energetic. Pentru a se obține unele rezultate reale ar trebui eliminate treptat aceste contribuții ce se percep pentru alimentarea fondurilor speciale care cresc costurile și influențează presiunea fiscală și modul de luare a deciziilor și de gestionare a fondurilor agenților economici. Este necesar ca politica fiscală să stimuleze dezvoltarea sectorului privat ca efect al diminuării sarcinii fiscale, acesta fiind singurul mijloc prin care se prevede creșterea investițiilor în sectorul privat, formarea de noi locuri de muncă și sporirea resurselor pentru dezvoltare și protecție socială. Printr-o politică fiscală care să nu fie îndreptată către continua creștere a impozitelor, ci spre lărgirea bazei de impozitare se poate realiza o sporire a veniturilor publice și a rentabilității. Astfel, utilizarea impozitelor și taxelor ca pârghii de influențare a comportamentului macroeconomic, poate conduce la relansarea economiei.

O remodelare a sistemului fiscal din România ar trebui să aibă în vedere:

– asanarea fenomenului de evaziune fiscală și a economiei subterane, acțiune care va îmbunătății randamentul fiscal actual destul de precar, fapt care a determinat o translație a fiscalității de la neplătitorii de impozite și taxe la plătitorii onești, majorând astfel presiunea fiscală la nivelul contribuabililor celor din urmă;

– eliminarea pe cât posibil a deselor modificări legislative, instabilitate care creează probleme mai ales în atragerea investitorilor străini;

– simplificarea procedurilor de tehnică fiscală și de gestiune a prelevărilor obligatorii prin introducere unui sistem informațional adecvat și competitiv;

– minimizarea costurilor aferente administrării impozitelor și taxelor;

– urmărirea și controlul sever al veniturilor și averilor contribuabililor persoane fizice;

– neintroducerea unor facilități fiscale discriminatorii între contribuabili.

Legile fiscale trebuie să fie simple, clare, precise și relativ stabile, să se facă o deosebire între cazurile când legile sunt încălcate cu intenție de frauda sau când sunt încălcate din culpa, din neglijența sau din cauze independente de voința contribuabilului. Este necesar sa se reorganizeze controlul și verificările fiscale, să se elaboreze de către ANAF norme clare cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite și documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.

Bibliografie

Băjan, D. – Impozitarea agenților economici, Editura Tribuna Economică, București, 2003

Berzeanu, P. – Fiscalitate. Concepte, teorii politici si abordări practice, Editura Wolterskluwer, București, 2010

Cernușca, L. – Fiscalitatea societăților plătitoare de impozit pe profit, Editura Tribuna Economică, București, 2008

Chirică, L. – Curs complet de contabilitate și fiscalitate, volumul I, Editura Economica, București, 2001

Grigorie, L.. – Fiscalitate, Editura Tribuna Economică, București, 2011

Grigorie, L. – Fiscalitate, controverse și soluții, Editura Irecson, București, 2007

Ionescu – Davidescu, R., Penu, D. – Fiscalitate și finanțele întreprinderii, Editura Pro Universitaria, București, 2011

Istrate, C. – Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei, Editura Polirom, Iași, 2000

Juravle, V.,Vintilă, G. – Fiscalitate, Editura A.S.E, București, 2001

Juravle, V., Țâțu, I. – Fiscalitate aplicată în economie, Editura Rolcris, București, 2001

Lăzărescu, S. – Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscală, Editura ASE, București, 2009

Moroșan, I. – Fiscalitatea obligațiilor fiscale și sociale ale firmei, Editura Evcont Consulting, Suceava, 2003

Moșteanu, N.R. – Fiscalitate, Editura Universitară, București, 2008

Moșteanu, N.R. – Impozite și taxe, Editura Universitară, București, 2008

Mureșan, D. – Fiscaliate în România, Editura Universitară, București, 2010

Nicolaescu, E.,Ciupitu, S. – Fiscalitate, Editura Pro Universitaria, București, 2013

Nicolaie, H. – Evaziunea fiscală, Editura C.H. Beck, București, 2010

Stancu, I. – Finanțe, Ediția a 2-a, Editura Economică, București, 2004

Stănescu, D. – Impozitul pe profit, Editura (s.n.), București, 2010

Stoian, A. – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Mărgăritar, București,2002

Popa, A. – Contabilitatea și fiscalitatea rezultatului întreprinderii, Editura CECCAR, Bucureșt, 2011

Țâțu, L., Brăgaru, M., Sasu, H. – Impozite, taxe și contribuții, Editura C.H.Beck, București, 2011

Țâțu, L., Serbănescu, C., Ștefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Miricescu, E. – Fiscalitate – De la lege la practică, Ediția a VII- a, Editura C.H.Beck, București, 2010

Văcărel, I. –Finanțele publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004

Vorniceanu, M. – Fiscalitate, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009

*** Codul Fiscal – Legea Nr. 571/2003
*** Revista Taxe și Impozite, Editura Tribuna Economică, numărul 5 / 2014

Bibliografie

Băjan, D. – Impozitarea agenților economici, Editura Tribuna Economică, București, 2003

Berzeanu, P. – Fiscalitate. Concepte, teorii politici si abordări practice, Editura Wolterskluwer, București, 2010

Cernușca, L. – Fiscalitatea societăților plătitoare de impozit pe profit, Editura Tribuna Economică, București, 2008

Chirică, L. – Curs complet de contabilitate și fiscalitate, volumul I, Editura Economica, București, 2001

Grigorie, L.. – Fiscalitate, Editura Tribuna Economică, București, 2011

Grigorie, L. – Fiscalitate, controverse și soluții, Editura Irecson, București, 2007

Ionescu – Davidescu, R., Penu, D. – Fiscalitate și finanțele întreprinderii, Editura Pro Universitaria, București, 2011

Istrate, C. – Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei, Editura Polirom, Iași, 2000

Juravle, V.,Vintilă, G. – Fiscalitate, Editura A.S.E, București, 2001

Juravle, V., Țâțu, I. – Fiscalitate aplicată în economie, Editura Rolcris, București, 2001

Lăzărescu, S. – Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscală, Editura ASE, București, 2009

Moroșan, I. – Fiscalitatea obligațiilor fiscale și sociale ale firmei, Editura Evcont Consulting, Suceava, 2003

Moșteanu, N.R. – Fiscalitate, Editura Universitară, București, 2008

Moșteanu, N.R. – Impozite și taxe, Editura Universitară, București, 2008

Mureșan, D. – Fiscaliate în România, Editura Universitară, București, 2010

Nicolaescu, E.,Ciupitu, S. – Fiscalitate, Editura Pro Universitaria, București, 2013

Nicolaie, H. – Evaziunea fiscală, Editura C.H. Beck, București, 2010

Stancu, I. – Finanțe, Ediția a 2-a, Editura Economică, București, 2004

Stănescu, D. – Impozitul pe profit, Editura (s.n.), București, 2010

Stoian, A. – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Mărgăritar, București,2002

Popa, A. – Contabilitatea și fiscalitatea rezultatului întreprinderii, Editura CECCAR, Bucureșt, 2011

Țâțu, L., Brăgaru, M., Sasu, H. – Impozite, taxe și contribuții, Editura C.H.Beck, București, 2011

Țâțu, L., Serbănescu, C., Ștefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Miricescu, E. – Fiscalitate – De la lege la practică, Ediția a VII- a, Editura C.H.Beck, București, 2010

Văcărel, I. –Finanțele publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004

Vorniceanu, M. – Fiscalitate, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009

*** Codul Fiscal – Legea Nr. 571/2003
*** Revista Taxe și Impozite, Editura Tribuna Economică, numărul 5 / 2014