Obligatii Fiscale Asezare, Urmarire Si Realizare a Creantelor Statului
1.Locul si rolul controlului fiscal în sistemul controlului activitãtii economico-sociale
1.1. Conceptul de control si necesitatea acestuia în economia de piatã.
În mod concis, prin control se întelege verificarea, supravegherea. În concordantã cu definitiile ce se pot da controlului, trei par a fi , în principal, sarcinile acestuia:
– furnizarea de informatii privind cunoasterea realitãtii, a stãrii de fapt, a minusurilor, etc. – propunerea de mãsuri în vederea corijãrii stãrii de fapt în sensul dorit de cel care a dispus controlul.
– luarea unor mãsuri de cãtre institutia controlului pentru descurajare, îndreptare, pedepsire.
Controlul existã la orice nivel de gestiune si se desfãsoarã în conformitate cu un anumit algoritm. Procesul desfãsurãrii controlului include patru etape importante:
1). stabilirea (fixarea) standardelor (normelor)
2). mãsurarea realizarilor
3).compararea realizarilor cu standardele si determinarea deviatiei, dacã existã.
4). luarea de mãsuri de corectare a deviatiei.
Controlul fiscal este o forma de ridicare a competentei, de afirmare a liberei initiative economice si a concurentei loiale în conditii de rãspundere, ordine si disciplina în munca.În acest context controlul fiscal este un participant activ la cresterea eficientei, a profitului . Eficienta este determinata în primul rînd de competenta.
Prin actiunea de control se stabileste dacã activitatea economicã si financiara este organizatã si se desfãsoarã conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite.Cunoasterea si perfectionarea activitatii economice si financiare presupune o cale stiintifica de cercetare si actiune, un sistem metodologic cu ajutorul caruia sã se oglindeasca realitatea, legalitatea si eficienta.
Prin controlul fiscal se urmareste impiedicarea pe cit posibil a evaziunii fiscale, rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare si a neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate exesiva este tot atit de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune.
Controlul fiscal este instrumentul pe care-l au la îndemîna puterile publice pentru supravegherea si determinarea, prin metode si tehnici specifice, asigurarii constituirii resurselor financiare publice.
Controlul fiscal permite administratiei fiscale ca în termenul de prescriptie sã constate si sã înlature omisiunile, subevaluarile sau erorile de impozitare.
În mod concret, controlul fiscal urmareste:
încasarea tuturor impozitelor si taxelor datorate de contribuabili la termenele si în cuantumul stabilit prevazute de lege, în functie de baza de impozitare si cotele care se aplica asupra acesteia;
depistarea impozitelor si tazelor sustrase de la plata cãtre bugetul de stat ori bugetele locale si atragerea lor de cãtre aceste bugete în functie de destinatia prevazuta prin lege sau norme;
semnalarea unor carente legislative care favorizeaza evaziunea fiscalã sau îngreuneaza încasarea la buget a veniturilor fiscale pentru a furniza fundamente pentru imbunatatiri legislative.
Pentru realizarea finalitatii controlului fiscal este necesara îndeplinirea urmatoarelor cerinte:
un cadru organizatoric care sã defineasca responsabilitatile celorcarora li se confera atributii de control fiscal, precum si sã asigure garantii de realizare a acestor atributii;
un cadru legislativ cit mai simplu, mai complet si mai elastic (în sensul permiterii perfectionarii rapide a cadrului legislativ în vederea închiderii oricaror portite de evaziune);
o dotare tehnica care sã sprijine operativitatea si eficacitate administratiei fiscale, în general si a controlului fiscal, în special.
Cerintele enuntate sînt departe de a fi îndeplinite de actuala organizare a activitatii de control. Singura lege care reglementeaza activitatea de control în cadrul Ministerului Finantelor este Legea nr.30/1991 privind organizarea si functionarea controlului financiar si a Garzii financiare, lege care atribuie Garzii financiare în mod expres sarcini de control fiscal.
Statul isi îndeplineste sarcinile sale fiscale prin doua dintre institutiile autoritatilor publice: Parlamentul si Guvernul.
Aducerea la îndeplinire a sarcinilor executive în domeniul fiscal implica o vasta activitate de organizare, îndrumare si control desfasurata atit la nivel central, cit si pe întreg teritoriul tarii, ceea ce se poate realiza numai prin intermediul unor institutii ale administratiei publice de specialitate.
1.2 Tipuri de control si interdependenta dintre acestea.
În ceea ce priveste tipurile de control, în general, existã trei tipuri :
control preventiv care are loc ulterior începerii operatiunilor (activitatilor) si include politici, proceduri si reguli desemnate sã garanteze ca sînt ca activitatile sã se desfasoare conform prevederilor.
control concomitent care are loc în timp ce operatiunile se desfãsoarã si include directionarea, urmarirea si realizarea în conditii cit mai bune a operatiunilor.
control ulterior care isi concentreaza atentia pe utilizarea informatiei în legatura cu realizarile precedente în vederea corectarii devierilor de la standardul acceptat.
Obiectivele controlului fiscal în ansamblu se delimiteaza pe forme de control fiscal astfel încît acestea sã interactioneze farã sã se interfereze si sã raspunda necesitatilor conducerii. O corelare sistematica si riguroasa a continutului formelor de control fiscal, are ca rezultat întarirea ordinii si disciplinei fiscale.
Intre controlul fiscal preventiv si cel ulterior existã relatii de conditionare, influentare si completare, astfel:
controlul fiscal preventiv preîntîmpîna pagubele, deficientele, abaterile, iar controlul fiscal ulterior identifica si mobilizeaza rezervele existente, constata lipsurile sau pagubele produse, stabileste cauzele sau vinovatii si propune mãsuri pentru preîntîmpînarea unor abateri similare în viitor.
controlul fiscal preventiv opreste, în faza de angajare sau de efectuare, operatiile pentru care nu sînt îndeplinite conditiile legale, dar nu evalueaza rezultatele operatiilor respective si nu descopera operatiile nereale întrucît acestea nu s-au produs înca pîna în momentul exercitarii controlului. Controlul fiscal ulterior examineaza atît legalitatea, cît si rezultatele efective obtinute dupã producerea operatiilor si ca atare, are o sfera de cuprindere si de cunoastere mai mare, în care este inclus si modul de exercitare a controlului fiscal preventiv, însa constata eventualele abateri si deficiente dupã ce acestea au avut loc si au produs consecinte negative.
controlul fiscal preventiv proiecteaza desfasurarea operatiilor în conditii de legalitate, iar controlul fiscal ulterior constata dacã aceste conditii au fost respectate întocmai cu ocazia producerii efective a operatiilor. Pe lînga functia de constatare a unor eventuale deficiente sau abateri, prin mãsurile de remediere a acestora si de perfectionare a activitatii, controlul fiscal ulterior prezinta si un accentuat caracter preventiv pentru operatiile si activitatile ce urmeaza a se desfasura în viitor.
În functie de nivelele organizationale la care se desfãsoarã controlul, acesta ia forma controlului strategic (la virf), tactic (la nivel mediu) si operational (la baza).
Controlul fiscal (eficienta sã) este indisolubil legat de metodele, tehnicile, procedurile de control, mijloacele materiale cu care este înzestrat, mijloacele juridice care-i stau la îndemîna, etc.
În functie de criteriile care sînt puse la baza analizei formelor de control fiscal se poate delimita:
a) Din punctul de vedere al aprofundarii cunoasterii realitãtii fiscale se disting:
control fiscal documentar (la biroul administratiei fiscale) care consta în examinarea elementelor componente ale dosarului contribuabilului. Acest dosar poate sã continua erori sau anomalii care sã justufice începerea unui control exterior (faptic la domiciliul / sediul contribuabilului).Controlul poate, de asemenea, compara informatiile transmise de patroni (salariati), institutii financiare, etc. Controlul cheltuielilor permite sã se stabileasca dacã sumele deduse se încadreaza în prevederile legii si dacã actele justificative sînt conforme cerintelor impuse acestora;
controlul fiscal efectiv, la domiciliul / sediul contribuabilului, care presupune deplasarea la contribuabil pentru a obtine informatii suplimentare necesare. În cadrul acestei forme de control se disting trei proceduri:
1) verificari contabile la societati comerciale, profesiuni libere, etc.
2) controlul încrucisat al situatiei fiscale personale care vizeaza verificarea aprofuntata a situatiei fiscale a tuturor contribuabililor cu referire la totalitatea veniturilor; telul acestor verificari este stabilirea existentei concordantei între veniturile declarate si realizarea constatata;
3) perchezitia sau dreptul de a face vizite la domiciliu esteo procedura exeptionara pusa în aplicare în caz de infractiuni grave;
b).În functie de sfera de cuprindere a impozitelor si taxelor controlul fiscal poate fi:
general, în cazul în care sînt cuprinse în verificare totalitatea impozitelor si taxelor datorate de un contribuabil; si
partial (limitat) cînd verificarea vizeaza numai o paret din impozitele si taxele la care este supus contribuabilul;
c) Din punct de vedere al gradului de extindere a verificarilor asupra operatiunilor impozabile, se disting:
control fiscal total, cînd sînt verificate toate operatiunile, documentele care stau la baza stabilirii cuantumului unui impozit sau taxa ori a tuturor impozitelor platite de un agent economic. Aceasta forma de control permite depistarea evaziunii fiscale.
control fiscal prin sondaj , dacã verificarile sînt partiale în ceea ce priveste operatiunile, documentele, perioada, etc., referitoare la un anumit impozit sau taxa;
d) În functie de scopul urmarit prin controlul fiscal, acesta poate fi:
control fiscal de informare are drept scop intentia administratiei de a informa agentii economici în legatura cu drepturile si obligatiile de natura fiscalã;
control fiscal de rutina urmareste mentinerea legaturii cu contribuabilul si urmarirea modului în care acesta isi respecta obligatiile fiscale. Scopul principal al acestei forme de control este de a compara evidentele primare si contabile cu datele din declaratiile si deconturile depuse de contribuabil în vederea verificarii corectitudinii sumelor platite, precum si verificarea modului de respectare a termenelor legale de plata;
control fiscal propriu-zis are drept scop urmarirea prevenirii si combaterii cazurilor de sustragere de la stabilirea si plata impozitelor prin orice mijloace de cãtre oricare din contribuabili.
e) În functie de momentul controlului fiscal fata de depunerea declaratiilor fiscale, de efectuarea platii, aceasta poate fi:
control a priori care cuprinde mijloacele si procedurile folosite pentru o mai buna informare si colaborare între contribuabil si administratie;
control a posteriori care urmareste verificarea declaratiilor fiscale, a deconturilor, etc.
De cele mai multe ori aceste forme de control nu se exclud reciproc, ci pot si sînt complementare, aceasta complementa-ritate asigurînd cresterea eficientei activitatii de control.
1.3. Controlul fiscal – forma specifica de control în conditiile economiei de piatã.
1.3.1 Definirea, continutul si obiectivele activitatii de control fiscal
Aparatul fiscal cuprinde organe de specialitate si este organizat în cadrul unor institutii ale administratiei publice. El este necesar pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor ce decurg din activitatea fiscalã a statului, legata de asezarea, urmarirea si perceperea impozitelor si taxelor , atit pe plan central, cit si local, în baza unor reglementari legislative si isi desfãsoarã activitatea în conformitate cu prevederile legale în materie fiscalã.
Aparatul fiscal cuprinde ansamblul organelor financiarl organelor financiare si de control ale statului, care sînt însarcinate prin lege sã asigure realizarea impunerii, urmaririi si perceperii impozitelor si taxelor, si a controlului respectarii legalitatii în acest domeniu de activitate.
Activitatea fiscalã se poate considera ca ea imbina patru forme aflate în interdependenta si anume:
pregatirea si initierea reglementarilor legislative în domeniu;
orientarea si îndrumarea metodologica a activitatii fiscale;
urmarirea si controlul respectarii legislatiei si îndeplinirea obligatiilor fiscale;
perceperea propriu-zisa a impozitelor si taxelor, respectiv încasarea si evidentierea lor în conturile bugetare.
Aceste activitati sînt desfasurate, la rîndul lor, de cãtre organe diferite. Pregatirea si initierea legislativa, ca si îndrumarea metodologica cu caracter general în materie fiscalã se realizeaza prin activitatea desfasurata de cãtre organele centrale, care de regula nu intra în legatura directa cu platitorii de impozite si taxe. Activitatea cu rolul cel mai activ este desfasurata de aparatul fiscal, prin care se determina si impulsioneaza perceperea la buget a sumelor decurgînd din obligatiile fiscale. Activitatea de încasare propriu-zisa este de cele mai multe ori pasiva preluînd si înregistrînd ceea ce platitorii platesc din proprie initiativa sau sub impulsul controlului fiscal.
Cele 4 genuri de activitati fiscale se afla în conexiune si, prin urmare trebuie privite ca un tot unitar, si, în consecinta, organele care le realizeaza pot si trebuie sã fie considerate ca facînd parte dintr-un aparat comun si anume cel fiscal. Perceperea veniturilor bugetare, scopul final al activitatii fiscale, este conditionata de modul cum se desfãsoarã îndrumarea si controlul fiscal, care sînt orientate la rîndul lor în baza informatiilor organelor de percepere.
Institutia administratiei publice de specialitate prin care Guvernul îsi îndeplineste atributiile sale executive în domeniul fiscal este MINISTERUL FINANTELOR, care cuprinde organe centrale si teritoriale ce îndeplinesc în functie de specific toate sarcinile cu caracter fiscal, ele apartinînd aceleiasi institutii centrale si trebuie considerate, drept urmare si din punct de vedere administrativ ca facînd parte din aparatul fiscal.
Controlul fiscal, ca de altfel orice alta forma de control, presupune urmatoarele etape:
1. cunoasterea situatiei stabilite;
2. cunoasterea situatiei reale;
3. determinarea abaterilor prin confruntarea situatiei reale cu cea stabilita;
4. stabilirea de concluzii, sugestii, propuneri si mãsuri.
În afara de aceste etape, trebuie facuta referire si la perioada ulterioara controlului fiscal, cea a valorificarii actului de control, constînd în urmarirea si încasarea eventualelor diferente în plus de impozite stabilite de organul de control. De cele mai multe ori aceasta etapa are un rol hotaritor în stabilirea eficientei activitatii administratiei fiscale în cadrul sistemului fiscal.
Dupã cum am mai precizat controlul este un proces de cunoastere, de informare. Cunoasterea situatiilor stabilite precum si a situatiei reale privind activitatea ce se controleaza începe cu studiul general asupra organizarii si desfãsurãrii acesteia. Studiul general prealabil face posibila cunoasterea elementelor esentiale si specifice ale activitatii ce urmenza a se controla si pe baza acestora, orienteaza actiunea de organizare si exercitare a muncii de controlasupra obiectivelor ce necesita
o atentie sporita, în vederea remedierii unor deficiente, lipsuri, abateri sau mobilizarii unor rezerve de perfectionare.
Studiul general prealabil, ca procedeu de control fiscal are ca principale obiective :
sarcinile rezultate din normele în vigoare pentru fiecare tip de impozit, a caror cunoastere asigura orientarea organelor de control asupra aspectelor care trebuie avute în vederea actiunii de control;
orientarile, instructiunile, competentele si raspunderile în structura interna a agentului economic la care se exercita controlul;
modul de organizare a evidentei tehnic operativ si
contabil, ca sursa de informatii pentru control;
situatia de fapt existenta cu privire la activitatea ce urmeaza a se controla.
Studiul general prealabil asupra activitatii ce urmeaza a se controla are ca surse de informare:
normele legale cu privire la activitatea în cauza
procesele verbale de control anterioare si mãsurile luate în urma verificarii acestora
darile de seama contabile si mãsurile stabilite pe seama lor
consultarile cu conducerea compartimentului supus controlului.
1.3.2. Limitele si riscurile controlului fiscal.
Contribuabilul, fie el persoana fizica, dar mai ales agent economic, este constient ca activitatea sã se desfãsoarã nu farã riscuri. Din multitudinea de astfel de riscuri (al afacerilor, financiar, al ratei de schimb, al dobînzilor, al lichiditatii, etc.)face parte si riscul fiscal .
În afara cazurilor cînd acest risc este asumat constient (evaziune si frauda fiscalã urmarite cu tel al înavutirii), de cele mai multe ori riscul fiscal este inerent activitatii unui agent economic.
Riscul fiscal se poate datora unei serii întregi de factori:
complexitatea sistemului fiscal;
desele si neprevazutele modificari ale acestuia;
personal propriu insuficient sau cu lacune în domeniul fiscal;
erori, omisiuni omenesti, etc.
Totusi, si în cadrul riscului asumat constient si în cazul celui inerent este necesara o evaluare a riscului fiscal.Elementele care trebuiesc luate în considerare la evaluare sînt în principal urmatoarele:
frecventa si complexitatea controalelor fiscale;
gravitatea sanctiunilor fiscale la care se supune contribuabilul;
lungimea perioadei de prescriptie;
avantajele nete de pe urma asumarii unui risc fiscal, etc.
Datorita complexitatii si gradului probabilistic al multora dintre factorii aratati mai sus, în mod practic se întimpina greutati din partea contribuabililor în evaluarea si cuantificarea riscului fiscal. Totusi o incercare de estimare si de limitare a acestuia este prezenta la orice agent economic serios. Astfel se recurge la apelarea la serviciile unor consilieri fiscali, auditarea fiscalã, consultarea fiscalã a administratiei fiscale, controlul intern propriu, etc.
Eliminarea riscului fiscal ar trebui sã fie, în primul rînd, preocuparea legiuitorului în domeniul fiscal si, în al doilea rînd, a contribuabilului însusi, dar de cele mai multe ori nu se întimpla asa. În primul caz, se constata o îngrijoratoare lipsa de coerenta, claritate a textelor de lege din domeniul fiscal, precum si aproape o imperceptibila preocupare de asigurare a securitatii fiscale a contribuabililor.
În al doilea caz, se retine usurinta cu care sînt tratate aspectele financiare si în special cele fiscale de cãtre contribuabilii – agenti economici români. De aici cazurile frecvente de evaziune fiscaladescoperita ca si cele, mult mai numeroase, de evaziune fiscalã potentiala.
Interesul pentru eliminarea riscului fiscal priveste:
administratia fiscalã în mod nemijlocit
agentul economic (managerii, asociatii sau actionarii, precum si salariatii acestuia) si
partenerii agentului economic.
Interesul administratiei fiscale este evident deoarece ea are rolul corectarii la timp si în cuantumul stabilit, cu respectarea prevederilor legii, a impozitelor si taxelor. Orice sustragere de la plata acestora constituie o pierdere pentru buget si o micsorare a posibilitatilor de finantare a cheltuielilor publice.
Pentru agentul economic interesul rezida din faptul ca fiscalitatea are un impact direct asupra rezultatelor nete (profitul net) destinate repartizarii cãtre actionari sau/si la finantarea interna. Orice penalitate fiscalã, sub orice forma ar fi aplicata de cãtre organele de control, are o incidenta directa, micsorînd profitul net destinat distribuirii. De asemenea, ea poate avea urmari negative si asupra lichiditatii agentului economic, asupra valorii actiunilor si credibilitatii agentului economic.
De asemenea, partenerii si îndeosebi partenerii financiari (bancile si alte institutii financiare) examineaza cu multa atentie situatia financiara (inclusiv fiscalã) a clientilor sai, a riscurilor aferente, abordînd un interes circumspect în cazul existentei unui risc fiscal.
2. Organizarea activitatii de control fiscal
2.1. Criterii si norme de organizare a activitatii de control fiscal.
Conform ordonantei privind controlul fiscal publicata în Monotorul Oficial nr.227/30.08.1997, controlul fiscal cuprinde ansamblul activitatilor care au ca scop verificarea sinceritatii declaratiilor, precum si verificarea corectitudinii si exactitatii îndeplinirii, conform legii, a obligatiilor fiscale de cãtre contribuabili.
Conform ordonantei sînt supusi controlului fiscal contribuabilii persoane fizice si juridice, române si straine, precum si asociatii farã personalitate juridica, carora le revin, potrivit reglementarilor legale în vigoare, obligatii fiscale.
Obligatiile fiscale cuprind:
obligatia de declarare a bunurilor, a veniturilor impozabile sau, dupã caz, a impozitelor datorate;
obligatia de calculare, de inregistrare în evidentele contabile si de plata la termenele legale a impozitelor;
obligatia de calculare, de înregistrare în evidentele contabile si de plata la termenele legale a impozitelor care se realizeaza prin stopaj la sursa;
orice alte obligatii care revin contribuabililor în aplicarea si executarea legilor fiscale.
Controlul fiscal se exercita de cãtre Ministerul Finantelor si unitatile sale teritoriale, prin aparatul fiscal si organele de control financiar abilitate de lege, denumite în continuare organe fiscale.
Angajatii organelor fiscale îndeplinesc o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat.
Organizarea, competenta teritoriala si atributiile aparatului fiscal se aproba de cãtre Ministerul Finantelor.
În exercitarea atributiilor ce le revin, organele fiscale au dreptul:
sã examineze orice înscrisuri, documente, registre sau evidente contabile ale contribuabililor care pot fi relevante pentru stabilirea corecta a impozitelor datorate si pentru modul de respectare a obligatiilor fiscale de cãtre acestia;
sã solicite contribuabililor toate informatiile referitoare la declaratiile sau documentele supuse controlului. În cazul în care se solicita raspunsul în scris, contribuabilii sînt obligati sã furnizeze informatiile respective în termen de 3 zile de la primirea solicitarii;
sã solicite prezenta contribuabililor sau reprezentantilor legali ai acestora la sediul unitatii fiscale. Solicitarea se face în scris si cuprinde, în mod obligatoriu, data, ora si locul întîlnirii, precum si scopul acesteia. Solicitarea se comunica contribuabilului cu cel putin 10 zile înaintea datei fixate pentru întilnire;
sã retina, în scopul protejarii impotirva înstrainarii sau distrugerii, în schimbul unei dovezi scrise si semnate de organul fiscal, orice document care poate constitui proba sau dovada referitoare la determinarea impozitelor datorate de cãtre contribuabil, pe o perioada de maximum 30 zile. În cazuri exeptionale, cu aprobarea conducerii organului fiscal, perioada de retinere poate fi prelungita pîna la 90 zile.
La cererea organelor de agentii economici supusi controlului au obligatia:
sã puna la dispozitie registrele, actele, darile de seama, bilanturile contabile si alte documente necesare controlului;
sã prezinte pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestioneaza sau le au în pastrare, care, potrivit legii intra sub incidenta controlului;
sã dea informatii si explicatii verbale si în scris în legatura cu problemele care formeaza obiectul controlului;
sã elibereze, potrivit legii, documentele solicitate în original sau copii certificate;
sã asigure sprijinul si conditiile necesare bunei desfasurari a controlului si sã-si dea concursul pentru clarificarea constatarilor.
Nerespectarea acestor obligatii constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda.
Controlul fiscal se desfãsoarã la sediul, domiciliul ori resedinta contribuabilului sau la sediul organului fiscal, dupã caz.
Controlul fiscal se poate desfasura si în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul. În acest caz contribuabilul are obligatia asigurarii conditiilor si a documentelor necesare derularii normale a actiunii de control.
Intr-un an calendaristic controlul fiscal la sediul contribuabilului sau într-un alt loc stabilit de comun acord cu acesta se efectueaza o singura data pentru fiecare impozit si pentru fiecare perioada supusa impozitarii, pentru sinceritatea bilanturilor si determinarea sumelor datorate cu orice titlu statului. De asemenea, este supusa controlului întreaga perioada scursa de la precedenta verificare de aceeasi natura si cu aceleasi obiective care, potrivit legii, nu s-au prescris.
Conducatorul organului fiscal competent poate decide reverificarea unei anumite perioade.
Durata maxima a unei actiuni de control, la sediul unui agent economic, este de 3 luni , indiferent de perioada supusa controlului. Prin norme ale Ministerului Finantelor se vor stabili durate maxime diferentiate în functie de categorii de agenti economici, de natura actiunilor de control, precum si de perioada cuprinsa în control.
Pe parcursul controlului contabilitatii pentru determinarea sumelor datorate cu orice titlu statului, agentii economici au dreptul sã fie asistati de un consilier, la alegere, de regula din rîndul contabililor autorizati sau expertilor contabili.
Rezultatele controlului fiscal se consemneaza obligatoriu în procese-verbale de control, note de constatare, procese verbale de constatare a contraventiilor, note bilaterale.
Mãsurile dispuse ca urmare a controlului se comunica celor controlati în termen de 30 de zile de la terminarea verificarii la sediul acestora si pot fi contestate la Ministerul Finantelor în termen de 30 de zile de la data primirii notificarii lor.
Ministerul Finantelor va solutiona contestatiile si va comunica solutiile în termen de 45 de zile. Decizia de solutionare a Ministerului Finantelor este executorie si poate fi atacata în termen de 30 de zile de la luarea la cunostinta, la organele judecatoresti competente.
Pentru evitarea controlului repetat, a depasirii duratei controlului si asigurarea cuprinderii în control a tuturor unitatilor în cadrul perioadelor de prescriptie, fiecare directie teritoriala tine o evidenta stricta a actiunilor de control pe fiecare agent economic, întocmindu-se o fisa sau un registru al societatii comerciale respective care cuprinde: obiectul controlului, numarul si data actului de control, perioada controlata, durata controlului, impozitele si taxele suplimentare stabilite prin control, inclusiv majorarile.
Pentru folosirea eficienta a timpului afectat controlului, agentul economic ce urmeaza sã fie controlat este vizat despre data începerii controlului pentru a lua mãsurile necesare îndeplinirii obligatiilor ce-i revin potrivit legii.
În cazul actiunilor de control inopinat , avizul de control se preda conducerii agentului economic la prima prezentare.
Organul central al puterii executive care aplica strategia si programul Guvernului în domeniul orientarii economice si finantelor publice este MINISTERUL FINANTELOR.
În cadrul Ministerului Finantelor activitatea fiscalã este condusa de ministru ajutat de secretarii de stat, în subordinea carora se afla directii generale, directii si garda financiara, dupã care urmeaza directia generala a veniturilor statului care cuprinde:
Directia impozite directe
Directia impozite indirecte
Directia de analiza si solutionare a contestatiilor
Prin aparatul acestor directii se asigura îndrumarea si orientarea metodologica privind impozitele si taxele, în vederea aplicarii unitare a actelor normetive în speta, atit de cãtre agentii economici si alte unitati platitoare de taxe si impozite, cit si de cãtre aparatul de control fiscal central si teritorial. Fiecare directie îsi îndeplineste aceste atributii în cadrul competentelor care-i revin.
Îndrumarea metodologica se realizeaza de cãtre aparatul central prin actiuni desfasurate la sediul organelor financiare teritoriale, cit si prin consfatuiri la care participa atit reprezentantii platitori, cit si organele de control fiscal.
În competenta aceluiasi minister, prin directia de resort, se cuprinde solutionarea contestatiilor pentru impozite si taxe. Este vorba în principal de solutionarea în a 2-a instanta a contestatiilor asupra carora s-au pronuntat într-o prima etapa directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat la judete si municipiul Bucuresti.
Tot prin acest aparat specializat se actioneaza operativ pentru prevenirea si combaterea fraudelor, contraventiilor si infractiunilor la regimul fiscal.
Acest control este organizat si functioneazã în cadrul Ministerului Finantelor prin doua organe, si anume:
Directia generala a controlului financiar de stat
Garda financiara
La judete si municipiul Bucuresti sînt organizate directii ale controlului financiar de stat si sectii ale Garziii financiare, în structura directiilor generale teritoriale ale finantelor publice si a controlului financiar de stat.
2.2. Metode, tehnici si procedee în activitatea de control fiscal
Metodologia de control privita ca un proces structural presupune o filiera adecvata de cercetare si actiune care se prezinta astfel:
formularea obiectivelor controlului;
formele de control si organele competente sã efecueze controlul asupra obiectivelor stabilite;
surse de informare pentru control;
aplicarea procedeelor si modalitatilor de control cu ajutorul carora se realizeaza cunoasterea activitatii controlate;
abaterile, lipsurile, precum si rezervele de perfectionare ce se pot constata în sfera obiectivului controlat cu ajutorul tehnicilor de control;
actele de control în care se înscriu constatarile;
metodele de finalizare a actiunii de control;
eficienta controlului pe linia prevenirii, constatarii si înlaturarii abaterilor, deficientelor, lipsurilor si cea a perfectionarii activitatii controlate.
Metodologia de control, ca sistem, reprezintã interconditionarea procedeelor si modalitãtilor, principiilor si mijloacelor care fac posibilã actiunea de control. În cadrul metodologiei generale de control se îmbinã elemente de retionament cu elemente ce au un carecter normativ.
Metodologia de control, ca ansamblu de instrumente metodologice organic structurate se utilizeazã selectiv diferentiiat în functie de natura activitãtilor sau operatiilor controlate, formele de control fiscal, sursele de informare pentru control, natura abaterilor existente si a posibilitatilor de perfectionare a activitatii controlate.
Componenta pricipala a metodologiei de control o constituie ansamblul procedeelor de cercetare, cunoastere si perfectionare a activitatii economice si financiare si anume:
studiul general prealabil asupra activitatii ce urmeaza a se controla;
controlul documentar prealabil;
controlul faptic;
analiza economico-financiara;
controlul total prin sondaj;
valorificarea constatarilor controlului;
Studiu privind analiza obiectivelor controlului la unitatea verificata
Controlul este un proces de cunoastere, de informare. Cunoasterea situatiilor stabilite, precum si a situatiei reale privind activitatea ce se controleaza începe cu studiul general asupra organizarii si desfãsurãrii acesteia. Studiul general prealabil face posibila cunoasterea elementelor esentiale si specifice ale activitatii ce urmeaza a se controla si pe baza acestora, orienteaza actiunea de organizare si exercitare a muncii de controlasupra obiectivelor ce necesita o atentie sporita, în vederea remedierii unor deficiente, lipsuri, abateri sau mobilizarii unor rezerve de perfectionare.
Studiul general prealabil, ca procedeu de control fiscal, are ca principale obiective:
sarcinile rezultate din normele în vigoare pentru fiecare tip de impozit, a caror cunoastere asigura orientarea organelor de control asupra aspectelor care trebuie avute în vederea actiunii de control;
orientarile, instructiunile, competentele si raspunderile în structura interna a agentului economic la care se exercita controlul;
modul de organizare a evidentei tehnic operative si contabile, ca sursa de informatii pentru control;
situatia de fapt existenta cu privire la activitatea ce urmeaza a se controla;
Studiul general prealabil asupra activitatii ce urmeaza a se controla are ca surse de informare:
normele legale cu privire la activitatea în cauza;
procesele verbale de control anterioare si mãsurile luate în urma verificarii acestora;
darile de seama contabile si mãsurile stabilite pe seama lor;
consultarile cu conducerea compartimentului supus controlului;
Analiza controlului documentelor pe baza datelor contabile
Controlul documentar contabil este procedeul de stabilire a realitãtii, legalitatii si eficientei operatorilor prin examinarea documentelor primare si centralizatoare, a înregistrarilor în evidenta tehnico-operativa a situatiilor contabile si a bilanturilor.
Controlul documentar contabil se utilizeaza cu caracter preventiv si concomitent, integrat organic sistemului de organizare si conducere a evidentei tehnic operative si contabile, ca de exemplu controlul lucrarilor de întocmire a situatiilor contabile si a bilantului, al exactitatii preluarii si prelucrarii datelor în conditiile utilizarii calculatorului pentru efectuarea lucrarilor de calcul si evidenta.
Controalele aparatului fiscal sînt efectuate si ulterior la sediul contribuabililor, urmarind conditiile în care isi desfãsoarã activitatea, veniturile reale realizate si alte aspecte ce prezinta interes pentru asezarea pe baze reale a impunerii. Astfel, întrucit documentele si evidentele tehnic operative si contabile se refera la operatii economice si financiare care au avut loc, procedeul de control documentar contabil se utilizeaza si în efectuarea controlului fiscal ulterior, situatie în care are denumire de revizie documentar contabila. Revizia documentar contabila este un control sistematic al activitatii economice si financiare, bazat pe acte si înregistrari contabile, scopul acesteia fiind acela de a milita pentru respectarea legalitatii în cadrul operatiilor economice si financiare, a disciplinei financiare. Revizia activitatii economice si financiare este strîns legeta de calitatea organizarii si conducerii evidentei tehnic operative si contabile pe baza careia se desprind concluzii.
Controlul documentar contabil se exercita printr-o serie de modalitati si tehnici care utilizeaza selectiv si combinat, în functie de situatia concreta controlata, de necesitatile aprecierii cu mai multa usurinta si în mod obiectiv a activitatii economice si financiare controlate.
Controlul documentar contabil se exrcita prin urmatoarele modalitati si tehnici:
Controlul cronologic se exercita în ordinea întocmirii, înregistrarii si îndosarierii documentelor. Documentele se examineaza pe fiecare zi în ordinea în care sînt pastrate sau îndosariate farã nici o grupare sau sistematizare prealabila. Aceasta modalitate de control este simpla, însa distribuie atentia organului de control asupra unui mare numar de operatiuni de diferite feluri, necesita folosirea deodata a unui material legislativ bogat si duce la îngreunarea studierii aprofundate a fiecarui fel de operatiune. Se exercita cu usurinta, dar nu da posibilitatea sã se urmareasca de la început pîna la sfirsit o anumita problema.
Controlul invers cronologic se exercita de la sfirsitul spre începutul perioadei de control. Se începe cu controlul celor mai recente operatii si documente si se continua de la prezent la trecut. Aceasta modalitate de control se foloseste atunci cînd la constatarea unei abateri este nevoie sã se stabileasca momentul în care acesta s-a produs sau sã se urmareasca procesul dezvoltarii operatiilor precedente si cele care au legatura cu abaterea. De asemenea se utilizeaza si atunci cînd se constata anumite omosiuni sau erori de înregistrare, pentru identificarea carora este necesara cercetarea document cu document sau pozitie cu pozitie a lucrarilor întocmite.
Controlul cu probleme. În cadrul acestuia se procedeaza la gruparea documentelor pe probleme si apoi la controlul lor în ordinea cronologica. Controlul pe probleme este o modalitate mai eficienta de examinare a documentelor si înregistrarilor contabile prin aceea ca da posibilitatea sã se urmareasca cu mai multa atentie un obiectiv, iar eventualitatea omisiunilor este mai redusa si se pot stabili concluzii cu privire la fiecare problema în parte.
Controlul reciproc consta în cercetarea si confruntarea la aceiasi unitate a unor evidente si documente cu continut identic, însa diferite ca forma, pentru aceleasi operatii sau operatii diferite, însa legate reciproc. De exemplu: documentele de transport cu factura furnizorului, înregistrarile din registrul de casa cu cele din extrasul de cont primit de la banca, etc.
Controlul încrucisat consta în cercetarea si confruntarea tuturor exemplarelor unui document existente în unitatea controlata si la alte unitati cu care s-au facut decontari, de la care s-au luat sau carora li s-au livrat materiale, produse, marfuri si alte valori materiale. De exemplu: originalul facturii existent la client se confrunta cu copia ramasa la furnizor; extrasul de cont primit de la banca cu copia existenta la banca. Pe lînga confruntara tuturor exemplarelor unui document, controlul încrucisat cuprinde si documente sau evidente diferite din a caror confruntare se pot desprinde neconcordante care privesc aceeasi operatie.
Investigatia reprezinta modalitatea prin care organul de control fiscal obtine informatii din pertea personalului a carui activitate se controleaza. Investigatia implica studierea unor programe care nu rezulta clar din documentele si evidentele puse la dispozitie. Prin ea însasi investigatia nu este o sursa de control demna de încredere, însa reprezinta supliment de informare.
Analiza si studiul general se utilizeaza pentru a obtine argumentele justificative ale controlului. Acestea presupun examinarea debitelor si creditelor unor conturi astfel încit sã se determine corectitudinea înregistrarii operatiilor financiar-economice. Aceasta modalitate este utila pentru controlul contabilitatii care poate sã contine înregistrari gresite sau pentru care sînt necesare informatii detaliate.
Comparatia consta în examinarea comparativa a diferitelor solduri din evidanta analitica cu cele din conturile supuse controlului. Prin comparatie se obtin informatii care dau pentru unele înregistrari o proba suficienta privind justetea lor, pe cînd pentru altele este necesar si un control suplimentar comparat cu datele anterioare, cum ar fi cheltuielile anului precedent cu cele ale anului în curs.
Controlul total cuprinde toate operatiile din cadrul obiectivelor stabilite si pe întreaga perioada supusa controlului. De exemplu, în ceea ce priveste respectarea disciplinei de casa se au în vedere toate operatiile di documentele privind încasarile si platile pe perioada respectiva. Controlul total este cel mai cuprinzator si sigur. Cu toate acestea, ca urmare a faptului ca necesita un volum mare de munca nu se poate aplica întotdeauna , fiind posibil mai ales în unitatile mici. Din aceste motive în anumite cazuri se utilizeaza controlul prin sondaj.
Controlul prin sondaj cerceteaza cele mai reprezentative documente si operatii care permit obtinerea unor concluzii cu caracter general asupra obiectivului urmarit. Eficienta controlului prin sondaj depinde de alegerea perioadei, operatiunilor si documentelor ce se controleaza si care dau posibilitatea generalizarii concluziilor si masurilor ce se impun. De multe ori rezultatele sondajelor determina extinderea controlului asupra tuturor operatiunilor în cadrul fiecarui reper.
La cheltuielile facute în numerar, cele mai reprezentative repere pot fi : cheltuielile privind salariile, administrativ-gospodaresti. În anumite situatii, ca de exemplu controlul actelor de banca si casa sondajul se delimiteaza în timp si urmareste cheltuieli de diferite genuri, desi el poate fi diminuat la o anumita cheltuiala.
Controlul prin sondaj cuprinde numai o parte din operatiile si doumentele dintr-un anumit sector. El se poate limita însa si la o parte din perioada de timp supusa controlului, eficienta sã crescînd dacã se au în vedere operatii în curs de efectuare la data respectiva, cum sînt: plati de salarii, transportul de produse
2.3.Organe cu atributii de control fioscal în economie
Organul central al puterii executive care aplica strategia si programul Guvernului în domeniul orientarii economice a finantelor publice este Ministerul Finantelor.
În cadrul Ministerului Finantelor activitatea fiscalã este condusa de ministru, ajutat de secretarii de stat în subordinea carora se afla: directii generale, directii si garda financiara, dupã cum urmeaza:
Directia impozite directe
Directia impozite indirecte
Directia de analiza si solutionare a contestatiilor
Controlul fiscal este organizat si functioneazã în cadrul Ministerului Finantelor prin doua organe, si anume:
Directia generala a controlului financiar de stat
Garda financiara
La judete si municipiul Bucuresti sînt organizate directii ale controlului financiar de stat si sectii ale Garzii financiare în structura directiilor generale teritoriale ale finantelor publice si a controlului financiar de stat.
Structura organizatorica, numarul de personal al Directiei generale a controlului financiar de stat, al Garzii financiare si unitatilor teritoriale, nivelul salariilor si indemnizatiilor de conducere, precum si al stimulentelor ce se pot acorda, se aproba de ministrul finantelor, în conditiile legii.
Directia Generala a Finantelor Publice
Directia Generala a Controlului Financiar de Stat din Ministerul Economiei si Finantelor si unitatile subordonate acesteia isi desfãsoarã activitatea în baza legii nr.30/1991, legii nr.10/1991 si H.G. 788/1992.
Directia Controlului Financiar de Stat este organizatã si functioneazã ca organ central si în acelasi timp în subordinea ei sînt organizate directii ale controlului financiar destat la judete si municipiul Bucuresti.
Aceste organe îndeplinesc atributii destul de largi care se interfereaza în toate situatiile cu cele de control fiscal, constituind un scop al organelor respective. Dintre aceste atributii ar putea fi retinuta ca fiind cea mai semnificativa, pe linia controlului fiscal, verificarea activitatii si realitãtii înregistrarilor în evidentele prevazute de lege si de actele de constituire a societatilor comerciale si a celorlalti agenti economici, urmarind stabilirea corecta si îndeplinirea integrala si la termen a tuturor obligatiilor fiscale fata de stat.
Directia controlului financiar de stat mai are ca atributii:
elaboreaza procedee si tehnici de control pe laturi si domenii ale activitatii de control fiscal.
actioneaza pentru cresterea gradului de formare si documentare a aparatului de control, organizarea de cursuri intensive de pregatire.
colaboreaza cu departamentele si directiile din minister, Garda financiara, politie, procuratura, justitie pe linia colaborarii, aplicarii si executarii reglementarilor în probleme ficale si contabile si a prevenirii si combaterii fenomenelor de evaziune fiscalã, fraude si infractiuni în acest domeniu de activitate.
asigura îndrumarea si verificarea activitatii desfasurate de cãtre aparatul de control de la directiile teritoriale.
întocmeste si prezinta spre aprobare consiliului de administratie al ministerului proiectele de program de activitate trimestriale ale aparatului de control raportate asupra activitatii acestui aparat si alte materiale cuprinzind concluziile si mãsurile rezultate din actiunile de control fiscal.
În baza constatarilor facute de organele de specialitate, Ministerul Finantelor are dreptul sã dispuna mãsuri în consecinta care sînt:
înlaturarea si prevenirea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabila.
corectarea si completarea bilanturilor si varsarea la buget a impozitelor si a altor venituri legal datorate statului.
suspendarea aplicarii masurilor care contravin reglementarilor financiar-contabile si fiscale.
Garda financiara – ca organ principal al controlului fiscal
Garda Financiara isi desfãsoarã activitatea pe baza legii 30/1991 si a Ordinului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si functionarea Garzii Financiare nr.817/14.04.1998 publicat în M.O. nr.159/22.04.1998.
O alta atributie principala a Ministerului Finantelor, pe tema controlului fiscal, consta în organizarea si coordonarea activitatii Garzii financiare, care functioneazã în cadrul sau ca organism de control militarizat, dar neîncazarmat.
Garzii financiare efectueaza controale operative si inopinante în legatura cu:
aplicarea si executarea legilor fiscale, a reglementarilor vamale cu scopul prevenirii sustragerilor si eschivarilor de la plata impozitelor si taxelor;
respectarea normelor de comert si de circulatie a bunurilor si serviciilor, urmarind identificarea si sanctionarea, în conditiile legii, a evaziunii fiscale, a activitatilor de contrabanda si a faptelor nepermise de lege, savirsite în domeniile pentru care Garzii financiara este imputernicita prin lege sã execute control.
Constatarile rezultate ca urmare a controalelor efectuate în care se descriu faptele, se mentioneaza prevederile legale încalcate, se stabilesc obligatiile fata de bugetul de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, se aplica sanctiuni si se dispun mãsurile prevazute de lege.
2.4. Organizarea controlului fiscal în cadrul Directiei generale a finantelor publice si a controlului financiar de stat
2.4.1. Organizarea controlului fiscal
Avînd în vedere ca controlul financiar al statului se realizeaza prin Directia gnerala si directiile teritoriale de control financiar de stat si Garda financiara din centrala si sectiile sale teritoriale, sînt necesare unele delimitari între aceste organisme de control financiar ale statului.
Astfel, Directia gnerala de control financiar al statului are atributii de control financiar si fiscal de fond, executat ulterior pe baza de program de control.
La rîndul sau Garda financiara exercita control operativ si inopinant.
Controlul de fond este specific Directiei generale de control financiar al statului si se exercita asupra fenomenelor economice, financiare si bugetare din perioadele anterioare, pe baza datelor consemnate în documente si evidente tehnic operative si contabile.
Perioada supusa controlului este bine determinata prin acte normative.
Obiectivele controlului sînt stabilite prin legi, hotariri ale Guvernului, norme sau tematici si executarea lor în timp este în prealabil programata. În functie de necesitati pentru clarificarea si fundamentarea unor constatari se poate efectua
controlul operativ inopinant, însa numai la agentul economic la care se executa si controlul de fond.
Controlul operativ se exercita asupra acelor fenomene economice, financiare si gestionare curente care, ulterior pe baza de documente, pot fi determinate cu mare greutate, iar în unele cazuri nu mai pot fi identificate. În functie de natura neregulilor constatate, controlul se poate extinde si asupra perioadelor anterioare.
Controlul operativ-inopinant este specific aparatului Garzii financiare. Garda financiara este organizatã si functioneazã la nivel central în Ministerul de Finante, iar în teritoriu sînt constituite sectii ale acesteia în cadrul directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat.
Garda financiara este pusa sub comanda unui comisar general si dispune de un aparat central, abilitat sã actioneze pe întreg teritoriul Romaniei, si de un aparat teritorial constituit în sectii judetene si a municipiului Bucuresti. Activitatea Garzii financiare este coordonata de comandamentul garzii, constituit în conditiile legii.
Sectiile Garzii financiare au competenta de control pe teritoriul judetului si al municipiului Bucuresti, în care sînt organizate. Dacã se impune continuarea sau extinderea ontrolului pe raza teritoriala a altor judete sau a municipiului Bucuresti, acesta se poate efectua numai cu aprobarea comisarului general sau a unuia dintre adjunctii acestuia.
Fiecare sectie a Garzii financiare este condusa de un comisar sef, care este subordonat comisarului general.
Comisarii sînt functionari publici, cu studii superioare sau cu studii medii.
În exercitarea atributiilor legale, comisarii sînt investiti cu exercitiul autritatii publice, beneficiind de protctie potrivit legii.
În calitate de functionari publici care lucreaza în sistem militarizat, comisariilor le este interzis sã fie membrii ai vreunui partid politic sau sã facã parte din organizatii politice.
Comisarii se pot constitui în sau pot face parte din organizatii porfesionale, cu respectarea dispozitiilor legale si ale Ordinului nr.817/14.04.1998 privind organizarea si functionarea Garzii financiare.
Operatiunile financiar-contabile si administrative, aferente sectiilor Garzii financiare, sînt realizate prin directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat.
Aparatul central si cel al sectiilor Garzii financiare se organizeaza în divizii de spcialitate, conduse de cãtre un comisar sef devizie, si în alte compartimente, potrivit organigramei aprobate de ministrul finantelor.
În activitatea de conducere, comisarul general si comisarii sefi ai sectiei sînt ajutati de un numar de comisari generali adjuncti si, respectiv, comisari adjuncti sefi ai sectiei, stabilit prin ordin al ministrului finantelor.
Comisarul Garzii financiare isi desfãsoarã activitatea în baza programului de activitate, se intruneste trimestrial sau ori de ciet ori este necesar.
Atributiile principale ale comisarului general sînt:
asigura conducerea legala, cu eficienta si operativitate a aparatului;
asigura îndeplinirea conform legii de cãtre fiecare persoana din aparat a îndatoririlor de servici si controlul activitatii sectiilor teritoriale;
executa anchete si inspectii speciale camandate de conducerea Ministerului Finantelor, comandantul Garzii Financiare sau din proprie initiativa;
ia sau ordona mãsurile necesare în cazul descoperiri de nereguli si incorectitudini;
primeste si asigura solutionarea sesizarilor si reclamatiilor în legatura cu abaterile de la reglementarile fiscale, vamale si de la normele de comert, cu consultarea directiilor de specialitate din Ministerul Finantelor;
emite delegatii subalternilor pentru misiuni si însarcinari speciale;
aplica sanctiuni disciplinare personalului din subordine;
emite reguli, procedee si tehnici privind executarea controlului, raportarea controlului, a rezultatelor si alte dispozitii generale desfãsurãrii controlului.
În exercitarea atributiilor aparatul Garzii financiare executa serviciul ordinar si extraordinar.
Serviciul ordinar se desfãsoarã zilnic sau la anumite perioade pe baza legitimatiei de serviciu, farã a fi necesar un ordin special si cuprinde atributiile referitoare la aplicarea si executarea legilor fiscale si a reglementarilor vamale, precum si la respectarea normelor de comert.
Serviciul extraordinar cuprinde actiuni care se executa numai în baza ordinelor sau delegatiilor speciale date de Ministerul Finantelor. Serviciul extraordinar în cadrul unitatilor teritoriale se organizeaza si se desfãsoarã pe baza ordinului scris al comisarului sef de sectie, în care se precizeaza locul si timpul în care se executa controlul.
Rezultatul controlului, evenimentele survenite si mãsurile luate se consemneaza întru-un proces verbal de control, iar evenimentele deosebite se raporteaza imediat sefului ierarhic.
La iesirea din serviciu, documentele de control se depun si se înregistreaza la sediul sectiei impreuna cu mijloacele de interventie si autoaparare aflate în dotare.
La orice actiune de control participa minimum doua persoane din Garda financiara. În îndeplinirea atributiilor de serviciu, organele Garzii financiare au dreptul:
sã efectueze control în localurile si dependintele în care se produc, depoziteaza, comercializeaza bunurile sau se desfãsoarã activitati care fac obiectul impozitarii;
sã controleze existenta si autenticitatea documentelor justificative pe timpul transportului, precum si în locurile de desfasurare a unor activitati de productie, prestari de servicii, acte si fapte de comert cînd existã indicii de sustragere de la îndeplinirea obligatiilor fiscale sau de realizare a unor procedee interzise de lege;
sã controleze registrele si orice alte documente din care rezulta îndeplinirea obligatiilor fiscale;
sã efectueze, în conditii legale, perchezitii în localuri publice sau particulare(case, curti, dependinte, gradini) dacã existã indicii ca în aceste locuri sînt ascunse marfuri sau instalatii cu care se fabrica produse farã îndeplinirea obligatiilor fiscale sau dacã se comit fraude fiscale;
sã confiste obiectele sau produsele, corpurile delicte sustrase de la plata impozitelor si taxelor sau a caror fabricare si desfacere este interzisa, precum si sã ridice documentele care pot servi la dovedira fraudelor sau contraventiilor descoperite;
sã constate contraventii si sã aplice sanctiunile corespunzatoare;
sã sesizeze organele de urmarire penala în legatura cu infractiunile constatate;
sã poarte uniforma, sã pastreze, sã foloseasca si sã facã uz de armamentul si mijloacele din dotare, în conditiile legii.
2.4.2. Conditii si criterii de selectionare a personalului din activitatea de control fiscal
Potrivit ordinului nr. 817/14.04.1998 privind Regulamentul de organizare si functionare a Garzii financiare, angajarea personalului si avansarea în functii, grade si trepte profesionale se fac prin concurs, potrivit legii.
În vederea participarii la concursul de angajare în Garda financiara, pentru functia de comisar pot candida barbati care trebuie sã îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii :
sã fie cetatean roman, cu domiciliul stabil în Romania;
sã aiba stadiul militar satisfacut, sã fie apt pentru serviciul operativ si sã nu depaseasca virsta de 45 ani. În cazuri bine justificate, ministrul finantelor poate aproba participarea la concurs pentru angajare în functia de comisar si peste aceasta limita de virsta.
sã fie absolvent, cu diploma de liceu, a unei institutii de învatamînt superior economic sau juridic, forma lunga, cu recunoasterea vechimii în specialitate. Pot fi angajate si persoane cu pregatire medie de specialitate economicã, în limita a 20% din numarul de posturi de specialitate;
sã nu fi fost condamnat pentru savirsirea vreunei infractiuni, sã aiba un comportament demn si civilizat în societate;
sã fie declarat admis la examanul medical si la testul psihologic;
sã nu fie membru vreunui partid politic si sã nu activeze în organizati politice;
Pentru functiile destinate personalului auxiliar pot participa la concurs si femei, cu respectarea conditiilor de studii si de vechime cerute pentru fiecare functie în parte.
Candidatii care solicita încadrarea în Garda financiara vor fi supusi unei preselectii medicale si psihologice, care este eliminatorie, ce se va organiza si desfasura prin unitatile medicale specializate ale Ministerului Apararii Nationale sau ale Ministerului de Interne.
Candidati admisi la preselectie se pot înscrie la concursurile organizate potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului finantelor, prin depunerea dosarului de înscriere.
Pentru ocuparea unei functii de conducere pot participa la concurs numai comisarii care, deosebit de celelalte conditii, au o vechime minima de 2 ani în Garda financiara. Aceasta conditie nu se aplica functiei de comisar general.
Numirea comisarului general, a comisarilor generali adjuncti, a comisarilor efi sectie si a comisarilor adjuncti sefi sectie se face prin ordin al ministrului finantelor, în baza concursului organizat potrivit legii.
Metodologia de angajare, reangajare, delegare, detasare, transferare, avansare în functie, grade sau trepte profesionale, sanctionare si încetare a activitatii personalului Garzii financiare din aparatul central si din sectiile teritoriale se pot aproba prin ordin al ministrului finantelor.
La angajare, personalul Garzii financiare este obligat sã depuna juramîntul solemn prevazut de lege, care se va consemna într-un act scris, semnat de persoana în cauza si se va pastra la dosarul personal.
Personalul Garzii financiare din aparatul central, precum si comisarii sefi sectiei vor depune juramîntul solemn în fata comisarulu general.
Personalul sectiilor Garzii financiare din cadrul judetelor si al municipiului Bucuresti vor depune juramîntul solemn în fata comisarului sef sectie.
2.4.3. Rãspunderea si stimularea materiala a organelor de control fiscal
Potrivit ordinului nr. 817/14.04.1998 privind Regulamentul de organizare si functionare a Garzii financiare, personalul Garzii financiare are urmatoarele obligatii principale:
sã respecte întocmai Constitutia, legile în vigoaare si juramîntul solemn;
sã fie permanent la dispozitia serviciului;
sã încheie, cu obiectivitate si farã partinire, acte scrise asupra constatarilor facute si a rezultatelor controlului;
sã fie devotat serviciului, sã respecte ordinele date de sefii ierarhici, informînd asupra modului de îndeplinire a acestora;
sã pastreze cu strictete secretul de servici, al actiunilor de control, al informatiilor cu caracter confidential detinute ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu, si sã nu le facã publice, în afara cazului cînd îndatoririle functiei sau necesitatile justitiei impun în mod absolut contrariul;
sã nu pretinda si sã nu primeasca în nici un fel bunuri în natura sau în bani, nici sã-si creeze avantaje în legatura cu serviciul sau prin exercitarea functiei;
sã pastreze în buna stare bunurile din dotare si însemnele de legitimare;
sã respecte cerintele statutului functionarului public;
comisarilor Garzii financiare le este interzisa calitatea de asociat sau de administrator la societati comerciale;
sã efectueze, conform programarii, serviciul de permanenta la sediu, în regim militarizat (în uniforma, înarmat,cu durata de 24ore) cu drept de recuperare si odihna.
În executarea atributiilor, personalul Garzii financiare este obligat sã-si facã cunoscuta, în prealabil, calitatea, sã prezinte legitimatia de serviciu cu insigna de imputernicire. Este obligat sã aiba o conduita demna, politicoasa, civilizata fata de cetateni, ferma si intransigenta fata de cei care încalca legile tarii.
Încãlcarea oricarei obligatii de serviciu atrage aplicarea de sanctiuni disciplinare, contraventionale sau penale, dupã caz.
Garda financiara sprijina, prin mijloace si procedee de control specifice, organele de control financiar si celelalte servicii din cadrul Ministerului Finantelor, la cererea scrisa a acestora si cu acordul prealabil al comisarului sef sectie sau al comisarului general.
În situatia în care, ca urmare a controlului inopinant sau operativ al Garzii financiare, se considera necesara extinderea sau aprofundarea verificarii, vor fi informate în scris, în acest scop, organele în competenta carora intra verificarile respective.
Personalul aflat în serviciu este obligat sã execute, în termenul fizat, odinele si dispozitiile primite.
Actiunile de control în porturi, aeroporturi, puncte de control vamal, asupra mijloacelor de transport, precum si la depozite, locuri de productie sau de comercializare se pot efectua la orice ora din zi sau din noapte, iar la agentii economici controlul se poate face, de regula, în zilele cînd acestia sînt în activitate, tinînd seama de prevederile legale în vigoare.
În cazuri deosebite, comisarii Garzii financiare aflati în acttiuni de control, dacã constata abateri de la dispozitiile legale si dacã la locul constatarii nu sînt conditii pentru clarificarea faptelor si întocmirea documentelor, în acest scop pot lua masura ca faptuitorii sã fie condusi sau invitati la sediul Garzii financiare ori la cea mai apropiata sectie a acesteia, unde se vor depune si obiectele retinute.
Personalul Garzii financiare, în limitele atributiilor stabilite prin lege, colaboreaza cu alte organe specializate ale statului care au atributii în domeniul fiscal si al reglementarilor vamale, al rspectarii normelor de comert sau de protectie a populatiei pentru impiedicarea oricaror sustrageri sau eschivari de la plata impozitelor si taxelor, a activitatilor de contrabanda si a oricaror procedee interzise de lege în activitatea de comert.
Personalul Garzii financiare poate face uz de arma în caz de legitima aparare sau cînd îi este pusa în pericol viata ori integritatea corporala, impotriva celor care riposteaza sau încearca sã riposteze cu arma sau cu orice alte obiecte. Uzul de arma se face dupã somatia legala.
Plîngerile se depun la sectia Garzii financiare din care face parte agentul constatator, însotita de procesul verbal de constatare a contraventiei. Mãsurile desprinse ca urmare a controlului se comunica celor controlati în 30 zile de la terminarea controlului. Comisarul general este obligat sã solutioneze contestatiile si sã comunice rezultatele în termen de 45 zile de la primirea acestora.
În cazul în care contestatiile organelor Garzii financiare se refera la plata unor impozite si taxe, valorificarea acestora se face conform reglementarilor legale în materie fiscalã, prin directiile generale ale finantelor publice ale judetelor si municipiului Bucuresti, dupã caz. Toate aceste directii sînt competente sã asigure îndrumarea metodologica cu privire la aplicarea corecta, unitara a prevederilor legale privind impozitele si taxele în raza lor teritoriala de care trebuie sã beneficieze atit agentii economici si contribuabilii platitori, cit si organele Garzii financiare si cele ale directiilor generale ale controlului financiar de stat, în vederea aprecierii, constatarii si evaluarii în moduri diferite a obligatiilor fiscale.
3. Exercitarea controlului fiscal
3.1. Progamarea actiunilor de control. Criterii de alegere a subiectilor.
Activitatea aparatului de control financiar de stat se desfãsoarã pe baza de programe trimestriale aprobate de Consiliul de Administratie al Ministerului Economiei si Finantelor. Prin acest program program se urmareste aplicarea actelor normative în domeniile financiar-contabile, bugetar, fiscal si de preturi.
În programul trimestrial de activitate al Directiei generale a controlului financiar de stat se cuprind, cu indicarea perioadei controlului si a sferei de activitate, actiuni de control privind realizarea veniturilor statului, alocatiile si subventiile de la buget, executia bugetului de stat, preturile si tarifele, alte actiuni de control. Programul are la baza sarcinile primite de la conducerea Ministerului Economiei si Finantelor si propunerile directiilor de profil ale ministerului si ale directiilor de control din teritoriu.
Pe baza sarcinilor ce le revin din programul aprobat, directiile judetene întocmesc pe aceleasi categorii de actiuni de control propriul porgram de activitate.
Nominalizarea agentilor economici la care urmeaza sã se efectueze controlul se face avîndu-se în vedere normele legale potrivit carora într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilitatii, pentru sinceritatea bilanturilor si determinarea sumelor datorate cu orice titlu statului (prevederile art. 10 si 11 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea si functionarea controlului financiar si Garzii financiare).
Se supune controlului întreaga perioada scursa de la precedentul control de aceeasi natura si cu aceleasi obiective care , conform legii, nu s-a prescris.
Fac exeptie de la aceste prevederi actiunile de documentare, analiza si urmare a implementarii unor reglementari care se pot efectua numai dupã notificarea si obtinerea acordului agentului economic, precum si controlul reclamatiilor cu privire la existenta unor eludari ale legilor fiscale, care se efectueaza cînd este cazul.
La stabilirea duratei controlului pentru fiecare agent economic se tine seama, de asemenea, de prevederea legala dupã care durata maxima a unei actiuni de control la sediul unui agent economic este de 3 luni , indiferent de perioada supusa controlului. În cadrul acesta limita maxima la întocmirea programului de activitate sã au în vedere durata maxima, diferentiata în functie de categorii de agenti economici, de natura actiunilor de control, precum si de perioada cuprinsa în control.
Pentru evitarea controlului repetat , a depasirii duratei controlului si asigurarea cuprinderii în control a tuturor unitatilor în cadrul perioadei de prescriptie , fiecare directie teritoriala tine o evidenta stricta a actiunilor de control pe fiecare agent economic, în care scop întocmeste o fisa sau registru.În aceasta faza a societatii comerciale se înregistreaza:
obiectul controlului
numarul si data actului de control
perioada controlata
durata controlului
impozitele si taxele suplimentare stabilite prin control, inclusiv majorarile
La începutul fiecarei luni se desfãsoarã la sediul directiilor activitatile de informare si documentare a întregului aparat asupra reglementarilor financiar-contabile si fiscale, a problemelor ce apar în realizarea bugetului, precum si de pregatire a actiunilor de control pe baza tematicilor si a obiectivelor de control.
Pentru folosirea eficienta a timpului afectat controlului, agentul economic ce urmeaza sã fie controlat este avizat despre data începerii controlului pentru a lua mãsurile necesare îndeplinirii obligatiilor ce îi revin potrivit legii.
În cazul actiunilor de control inopinant , avizul de control se preda conducerii agentului economic la prima prezentare.
Conform Ordonantei nr. 70/28.08.1997 ,controlul fiscal se desfãsoarã la sediul, domiciliul sau resedinta contribuabilului sau la sediul organului fiscal, dupã caz.
Controlul fiscal se poate desfasura si în oricare alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul, acesta din urma avînd, în acest caz, obligatia asigurarii conditiilor si documentelor necesare derularii normale a actiunii de control.
Rezultatele controlului fiscal se consemneaza obiagatoriu în procese-verbale de control, note de constatare, procese-verbale de constatare a contraventiilor, note bilaterale.
3.2. Impozitele, taxele si alte obligatii de plata ale contribuabililor supuse controlului fiscal.
Reglementarea aplicarii legislatiei fiscale se refera la unele criterii de aplicare în timp si spatiu a acesteia încît sã se poata proteja si realizarea în mod eficient si în conformitate cu principiile impunerii intereselor financiare ale statului si ale colectivitatii locale.
Aplicarea în timp a legislatiei ficale este ceruta de principiul anualitatii exercitiului financiar si a bugetului de stat. Intrucit impozitele si celelalte venituri publice se percep în temeiul dispozitiilor legii de adoptare a bugetului de stat anual, si legislatia fiscalã se aplica în timp, în general, cu periodicitate anuala.
Impozitele indirecte sînt reglementate cu aplicabilitate periodica anuala, urmind ca acestea sã fie calculate, de regula anual, cu obligatia de a se plati impozitul anual, într-una sau mai multe rate, pîna la finele anului. Pentru aceste impozite organele fiscale trebuie sã-si exercite anual prerogativele pentru identificarea tuturor veniturilor si bunurilor impozabile, evaluarea lor corecta, calcularea corecta a impozitelor aferente, plata si încasarea integrala si la termenele legale a impozitelor datorate.
În desfasurarea operatiunilor specifice procedurii de percepere a impozitelor directe, practica fiscalã a evidentiat probabilitatea unor omisiuni de la declararea si identificarea veniturilor si bunurilor impozabile din motive diferite, ca de exemplu necunoasterea dispozitiilor legilor fiscale de cãtre persoanele fizice, declararea inexacta sau nedeclararea unor venituri sau bunuri impozabile, ect. Avînd în vedere aceasta probabilitate, în toate legislatiile fiscale din statele moderne si contemporane s-a reglementat aplicarea retroactiva a dispozitiilor fiscale si recuperarea impozitelor directe respective pe un anumit numer de ani anteriori celui în care s-au constatat cazurile de omisiuni de la impunere a unor venituri sau bunuri impozabile. La noi termenul de prescriptie în materie fiscalã tinde sã se generalizeze si stabilizeze la 5 ani.
Aplicarea în spatiu a legii fiscale se refera la respectarea principiului teritorialitatii impozitelor coroborat cu preocuparea evitarii dublei impuneri a veniturilor.
În cazul sustragerii de la plata obigatiei fiscale legale a unor contribuabili are loc fenomenul de evaziune fiscalã , care potrivit legii este definit ca “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de cãtre persoane fizice si persoane juridice romane sau straine, denumite în continuare contribuabili”.
Impozitele, taxele si alte obligatii de plata ale contribuabilului care sînt supuse controlului fiscal sînt:
impozitul pe profit
taxa pe valoarea adaugata
impozitul pe salarii
impozitul pe dividende
impozitul pe accize
alte impozite si taxe datorate bugetului de stat sau bugetului local.
Controlul impozitului pe profit
Dintre toate impozitele care sînt percepute la aceasta data în tara noastra, impozitul pe profit este cel mai supus evaziunii fiscale. Aceasta caracteristica este imprimata de modalitatea de calcul (existenta de scutiri, reduceri, cheltuieli deductibile, etc.), de presiunea fiscalã destul de ridicata exercitata de impozitul pe profit datorita ratei relativ ridicate de 38% în comparatie cu posibilitatile reale ale agentilor economici romani de azi si, nu în ultimul rînd, de caracterul limitat al controlului fiscal asupra acestui impozit.
Dacã initial O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit a impartit contribuabilii pentru acest impozit în mari si mici si a stabilit modalitati distincte de determinare a porfitului impozabil pentru fiecare dintre acestia, forma finala a O.G. nr. 70/1994, consfintita prin Legea nr. 73/1996 de aprobare a respectivei ordonante, renunta la departajarile amintite începînd cu ianuarie 1997. Ca atare si obiectivele de control privind impozitul pe profit vor cunoaste unele modificari.
Potrivit prevederilor art.4 din O.G. nr. 70/1994 republicata, profitul impozabil se calculeaza ca diferenta între veniturile din livrarea bunurilor mobile, a bunurilor imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate si lucrari executate, inclusiv din cistiguri din orice sursa, si cheltuieli efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an, la care se adauga cheltuielile nedeductibile.
Deci, obiectiv important de urmarit în legatura cu determinarea masei impozabile il constituie verificarea evidentierii si luarii în calcul a tuturor veniturilor realizate de agentul economic.
Din modul în care s-a legiferat determinarea profitului impozabil rezulta ca la venituri trebuiesc avute în vedere urmatoarele:
venituri din vînzarea de bunuri sau prestarea de servicii si executarea de lucrari specifice obiectului de activitate al agentului economic;
venituri din vînzarea oricaror bunuri mobile procurate de acesta cu orice destinatie;
venituri din vînzarea unor bunuri imobiliare (imobile, terenuri);
venituri din cistiguri din orice sursa.
Erori intentionate sau nu se pot produce în legatura cu oricare din sursele de venit enumerate. Controlul fiscal în functie de amploarea sã trebuie sã urmareasca dacã toate operatiunile în urma carora s-au realizat venituri de cãtre contribuabil au fost corect si în totalitate evidentiate atit în documente de evidenta primara, cit si în evidenta contabila.
Sustragerea unor venituri de la declarare este una dintre cele mai comune forme de evaziune si de multe ori greu de descoperit. Descoperirea sã presupune controale încrucisate (si la furnizor), compararea intrarilor cu iesirile, controale inopinate, verificarea modului de determinare a adaosului comercial si compararea lui cu cel al altor comercianti din acelasi domeniu si cu aproximativ aceeasi putere de cumparare, etc.
Cele mai raspîndite forme de diminuare a veniturilor de cãtre contribuabil sînt:
necuprinderea în declaratiile de impunere a veniturilor ce se realizeaza prin toate subunitatile, diminuînd astfel veniturile totale realizate;
dobîndirea si comercializarea de produse si marfuri farã documente de provenienta, cu intentia de a ascunde veniturile realizate din vînzarea acestora;
efectuarea de operatiuni comerciale fictive între societati comerciale ale aceluiasi patron sau între societati ale unor patroni diferiti aflati într-o retea de interese, farã miscarea efectiva a bunurilor, cu scopul de a transfera profitul de la o societate platitoare de impozit la o alta societate scutita sau care beneficiaza de unele facilitati fiscale;
înscrierea în documentele de livrare a nor date nereale în legatura cu cantitatea si pretul bunurilor comercializarea în vederea diminuarii scriptice a veniturilor si pe aceasta cale a bazei de impozitare;
organizarea sau conducerea de evidente contabile duble ori alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor.
Legiuitorul, sesizînd amploarea evaziunii ce se poate realiza prin nedeclararea si neevidentierea veniturilor, usurinta cu care se poate recurge la aceasta, precum si greutatea descoperirii unei astfel de evaziuni, a prevazut prin Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, în cazul dovedirii acesteia, sanctiuni penale foarte drastice.
Al doilea obiectiv urmarit de controlul fiscal la verificarea impozitului pe profit il reprezinta cheltuielile. Asa cum textul de lege (O.G. nr. 70/1994) subliniaza, se au în vedere numai cheltuielile efectuate prin realizarea veniturilor înregistrate. Aceasta înseamna ca va fi exclusa de la calculul profitului impozabil orice cheltuiala care nu s-a efectuat pentru realizarea veniturilor înregistrate. Aceasta înseamna ca va fi exclusa de la calculul impozitului pe profit orice cheltuiala care nu s-a efectuat pentru realizarea veniturilor obtinute. Pentru acest fapt este necesara cercetarea tuturor conturilor de cheltuieli, examinînd piesele justificative ale acestora si extragînd, pentru a tine seama de ele la calcularea profitului impozabil, pe cele care nu s-au efectuat pentru realizarea veniturilor agentului economic, fiind exagerate sau neavînd legatura cu veniturile înregistrate.
Supradimensionarea costurilor de productie sau a cheltuielilor activitatii desfasurate, în scopul diminuarii profitului sau venitului impozabil se poate face prin:
înregistrarea în evidentele financiar-contabile a unor cheltuieli care nu sînt aferente veniturilor realizate;
mentinerea pe sold a unor cheltuieli sau diferente de pret mai mici decit cele corespunzatoare marfurilor si produselor nevîndute, existente în stoc;
includerea în costuri a unor cheltuieli de natura investitiilor si a dobinzilor bancare aferente imprumuturilor pentru investitii;
supraevaluarea cheltuielilor aferente veniturilor si a celor care sînt deductibile, cuprinderea pe costuri a unor cheltuieli ce nu privesc activitatea societatii, ci a altor societati ale aceluiasi patron unde acesta are interese;
înregistrarea pe cheltuieli a unor amenzi si penalitati pentru care nu se admite deducerea fiscalã;
includerea pe costuri sau cheltuieli a unor drepturi salariale fictive;
înregistrarea prin acte contabile sau alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale;
De mentionat ca, în masura în care cheltuielile sînt efectuate pentru realizarea venituirlor, cheltuielile care se iau în calcul la determinarea profitului impozabil se refera la ansamblul cheltuielilor incluzînd: cheltuielile de exploatare, financiare, cu bunurile imobiliare vîndute, etc.
Cheltuielile cele mai susceptibile de a cuprinde elemente ce pot sã nu fie efectuate pentru realizarea veniturilor sînt cele cuprinse în urmatoarele conturi de cheltuieli:
cheltuieli de întretinere si reparatii;
cheltuieli cu redeventele, locatii de gestiune si chirii;
cheltuieli cu studiile si cercetarile;
cheltuieli cu colaboratorii;
cheltuieli privind comisioanele si onorariile;
cheltuieli cu transportul de bunuri si de personal;
alte cheltuieli cu servicii executate de terti;
pierderi din creante;
alte cheltuieli de exploatare;
pierderi din debitori diversi;
În controlul legalitatii cheltuielilor privind calculul profitului impozabil, un moment aparte il constituie verificarea ca elementele de cheltuieli pentru care legiuitorul nu admite deducerea lor din venituri sã nu afecteze veniturile în limitele stabilite prin lege pentru aceste cheltuieli nedeductibile.
Al treilea obiectiv în verificarea impozitului pe profit il reprezinta modul în care s-a calculat si evidentiat profitul impozabil si impozitul pe profit. Potrivit ordonantei, acestea se calculeaza si evidantiaza lunar, cumulat d la începutul anului fiscal. În mod normal la determinarea impozitului pe profit, prin aplicarea cotei de 38% sau a cotelor în caz de exeptie, nu ar trebui sã apara greseli ce sã fie surprinse la controlul fiscal efectuat
la domiciliul/sediul contribuabilului.
Una din noutatile introduse prin Legea nr. 73/1996 prin care
s-a aprobat, modificat si completat O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit o reprezinta scutirea de impozit pe profit în proportie de 50% a contribuabililor care încaseaza venituri în valuta din exporturi de bunuri realizate din activitatea proprie. Aceasta reducere opereaza pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor.
Dupã verificarea corectei determinari si evidentieri a impozitului pe profit , obiectivul urmator il reprezinta verificarea respectarii termenului de plata a acestuia.
Potrivit noilor prevederi, plata impozitului pe profit se face trimestrial, pîna la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul urmator. Prin aceasta s-a asigurat alinierea prevederilor rspective privind termenul de plata la cele ale altor tari (SUA, Franta, etc). Plata trimestriala a impozitului pe profit asigura un moment de respiro mai mare agentilor economici care nu se mai vad constrînsi ca luna de luna sã facã fata presiunii indusa de plata impozitului pe profit asupra lichiditatii acestora.
Totusi, mai ales în cazul contribuabililor cu probleme acute de lichiditate, termenul trimestrial ar putea sã constituie o lovitura grea datorita impactului unei sume mai mari a impozitului pe profit, corespunzator a 3 luni, asupra lichiditatii din jurul datei scadentei acestei plati. În cazul nelpatii la data stabilita contribuabilul este obligat sã plateasca majorari de întîrziere la aceasta suma pe perioada între termenul legal si data platii efective, majorari care afecteaza lichiditatea si eficienta agentului economic.
Controlul impozitului pe profit se finalizeaza prin încheierea actului de control care trebuie sã refaca situatia fiscalã a contribuabilului în concordantã cu realitatea datelor fiscale proprii acestuia. Actul de control va cuprinde sumele stabilite în plus de organul de control, calculul majorarilor de întirziere aferente sumelor sustrase de la plata, precum si penalizarea prevazuta de art. 18 din Legea nr. 87/1994 privind evaziunea fiscalã (o suma egala cu diferentele de impozit stabilite de organele de control). De asemenea, în cazul constatarii de deficiente, organul de control este obligat de lege sã aplice sanctiuni contraventionale sau, dupã caz, sã înainteze constatarile organelor de cercetare penala
Controlul taxei pe valoarea adaugata
TVA este un impozit de consum care este incorporat în pretul de vînzare al produselor si serviciilor. Consumatorul final este, deci, cel ce suporta în realitate sarcina fiscalã respectiva. Firma are, în aceasta privinta, o pozitie intermediara:
este consumator si plateste TVA asupra cumpararilor de bunuri si servicii;
este vînzator si colecteaza TVA asupra vînzarilor de bunuri si servicii;
Firma varsa la buget TVA colectata dupã deducerea TVA aferenta cumpararilor, ceea ce corespunde, în principiu, impozitarii valorii sale adaugate astfel :
TVA asupra vînzarilor – TVA asupra cumpararilor
Prin maniera în care se percepe la buget TVA, s-a urmarit si
s-a obtinut cresterea eficacitatii în materie fiscalã. De asemenea, datorita acestei maniere ea este considerata un impozit deloc sau greu de sustras de la plata cãtre buget. Desi TVA este un impozit mai putin supus evaziunii decit alte impozite, totusi nu avem de-a face cu un impozit imbatabil în fata evaziunii .
Cu toate ca agentul economic nu suporta sarcina acestei taxe, ci numai o gestioneaza deoarece de suportat sarcina o suporta consumatorul final, înclinatia spre evaziune fiscalã în materie de TVA este determinata de tentatia insusirii unor sume deloc neglijabile (mai ales în cazul cotei de 22%), cit si de impactul acestui impozit asupra trezoreriei si lichiditatii agentilor economici.
Mecanismul esential prin care se realizeaza sustragerea unui contribuabil de la plata TVA il constituie:
majorarea fictiva a TVA deductibila prin intrari fictive de bunuri;
prin micsorarea TVA colectata ca urmare a subeveluarii valorii iesirilor de produse, marfuri si servicii.
În cadrul controlului pe linia TVA este important de a se verifica dacã operatiunile efectuate de agentul economic în sfera de aplicare a TVA au fost corect delimitate. Conform Ordonantei Guvernului nr 2/20.01.1998 privind modificarea O.G. nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adaugata cotele TVA sînt:
cota de 22% pentru operatiunile privind livrarile de bunuri, transferurile imobiliare si prestarile de servicii, din tara si din import;
cota redusa de 11% pentru:
– carne comestibila de animale si pasari domestice, inclusiv organe si maruntaie, vîndute în stare proaspata, preparate si conservate;
– peste si produse comestibile din peste, inclusiv semiconserve si conserve, exclusiv icre;
– lapte, lapte praf si produse lactate comestibile;
– uleiuri si grasimi comestibile;
– oua de pasari din specii domestice;
Cota redusa de 11% se aplica de agentii economici producatori, importatori si de cei care comercializeaza produsele de mai sus, cu exeptia agentilor economici din reteaua de alimentati publica si a celor care practica adaosul comercial de alimentatie publica.
– medicamente de uz uman si veterinar, substante farmaceutice, plante medicinale, aparatura de tehnica medicala, alte bunuri destinate exclusiv utilizarii în scopuri medicale, chirurgicale, dentare sau veterinare;
– proteze, produse ortopedice;
– animale vii din speciile: bovine, porcine, ovine si caprine;
– pasari vii din specii domestice;
– articole de îmbracaminte si încaltaminte pentru copii sub un an;
– transportul în comun urban de calatorii, inclusiv cel care parcurge si o distanta în afara urbanului;
– lucrari agricole;
– îngrasaminte chimice si minerale, insecticide;
– seminte, certificate si tratate fitosanitar, de floarea-soarelui, porumb hibrid si sfecla de zahar;
– pîine, grîu de consum si pentru seminte.
Lista produselor din import, pe pozitii tarifare, supuse cotei de 11% , se stabileste prin ordin al ministrului finantelor.
Un alt obiectiv important în verificarea TVA il constituie controlul realitãtii tuturor întrarilor de produse, servicii, marfuri, insistindu-se mai ales pe intrarile cu valori importante.Dupã verificarea intrarilor urmeaza verificarea modului de facturare, a produselor, serviciilor si marfurilor de cãtre agentul economic verificat, în urmarirea cazurilor în care s-a recurs la înscrierea de cantitati mai mici decit cele livrate si/sau a unor preturi diminuate fata de preturile normale ale pietii, diminuîndu-se în acest mod TVA colectata, cu urmari directe în determinarea TVA de platit la buget, micsorînd-o sau chiar anulînd-o.
Existã mai multe chei de control în legaatura cu realitatea datelor privind cumpararile si vînzarile din jurnalul cumpararilor si respectiv al vînzarilor. O prima cheie vizeaza existenta concordantei dintre totalul cumpararilor înscris în jurnalul cumpararilor peste o luna si totalul rulajelor debitoare ale conturilor privind stocurile din aceeasi perioada. O alta cheie o reprezinta verificarea concordantei dintre totalul vînzarilor înscris în jurnalul de vînzari pentru o anumita perioada si rulajele debitoare sau creditoare ale conturilor de venituri din vînzari de produse, marfuri, servicii prestate si din alte activitati.
Aceste chei nu sînt nici universale, nici perfecte. Insa ele dau organului de control suficiente indicii în legatura cu corectitudinea calculelor privind TVA concretizate în completarea decontului de TVA. Pentru a stabili cu certitudine eventualele sustrageri ale agentului economic de la plata TVA este necesara sã se întreprinda verificari minutioase în legatura cu toate operatiunile de intrari si iesiri ale perioadei luate în verificare.
O importanta deosebita în controlul TVA trebuie sã fie acordata factorului generator si exigibilitatii acesteia. Plecînd de la regula generala instituita prin ordonanta ca faptul generator si exigibilitatea TVA iau nastere la data livrarii bunurilor, organul de control trebuie sã urmareasca eventualele cazuri de facturare cu întirzirere mare a livrarilor de bunuri si prestarilor de servicii. Potrivit prevederilor legale în vigoare agentii economici furnizori sînt obligati ca pentru bunurile livrate cu aviz de însotire sã emita în termen de 3 zile lucratoare de la data livrarii si sã le trimita clientilor. Orice facturare care se efectueaza în lunile urmatoare livrarii efective a bunurilor conduce la micsorarea TVA platita la bugetul de stat, ceea ce impune din partea organului de control fiscal recalcularea taxei, a majorarilor de întirziere si aplicarea prevederilor Legii nr. 87/1994 pentru combaterea eveziunii fiscale.
Alte obiective urmarite de controlul fiscal în legatura cu TVA se refera la: folosirea cotei adecvate de impozitare, stabilirea corecta a bazei de impozitare, realitatea si exactitatea datelor din decont, depunerea la timp a decontului, etc.
Controlul altor impozite si taxe
Alte impozite cu o pondere însemnata atit în volumul resurselor financiar-fiscale, cît si în cel al surselor financiare ale contribuabililor sînt:
impozitul pe salarii
impozitul pe dividende
accizele
Impozitul pe salarii
Impozitul pe salarii este perceput de cãtre stat de la salariati (persoane fizice), dar plata acestuia este asigurata de agentii economici care folosesc munca angajata. Datorita modului de percepere, prin stopaj la sursa, (retinerea si virarea la buget a impozitului pe salarii de cãtre cei care angajeaza pentru angajatii lor), în principiu nu ar trebui sã existe griji din partea administratiei în ceea ce priveste sustragerea de la plata acestui impozit. Cu toate acestea, datorita proliferarii muncii la negru sau a muncii “o parte la negru, o parte la vedere”, adica patronul stabileste prin contract sau prin conventie un salariu intentionat mai mic, iar restul il plateste farã forme legale.
Alte obiective circumscrise controlului impozitului pe salarii trebuie sã constea în verificarea tabilirii corecte a bazei de impozitare asa cum este definita prin Ordonanta nr.6/27.01.1998 privind modificarea si competarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, aplicarea corecta a cotelor de impunere, stabilirea reala a eventualelor facilitati fiscale, efectuarea corecta a calculului lunar a impozitului, retinerea si plata sã la termenul legal (a doua chenzina) la buget.
Termanul de prescriptie pentru stabilirea impozitului pe salarii este de 5 ani, termen care începe sã curga de la data constatarii si vizeaza perioada precedenta datei constatarii neretinerii la timp sau în cuantumul legal.
Impozitul pe dividende
Impozitul pe dividende este perceput de la cei care obtin cistiguri sub aceasta forma a dividendelor (partea din profitul net ce revine investitorilor-actionari si asociati proportional cu participarea lor la capitalul social al agentului economic). Si acest impozit se percepe prin retinerea la sursa si din aceasta cauza este mult mai putin “apt” de evaziune.
Controlul fiscal pe aceasta linie trebuie sã urmareasca în special urmatoarele aspecte:
stabilirea corecta si legala a profitului impozabil si a impozitului pe profit (a profitului net);
calcularea corecta a impozitului pe dividende prin aplicarea cotei de 10% (prevazuta prin O.G. nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende) asupra profitului net si platit sub forma dividendelor cãtre actionari sau asociati;
respectarea termenului mazim de plata a impozitului pe dividende (31 decembrie din anul în care s-a aprobat bilantul contabil);
În toate cazurile în care se constata diminuarea obligatiei fiscale decurgînd din impozitul pe dividende si/sau neplata acestuia în termen la buget, se încheie acte de control pentru care se stabilesc sumele corecte de plata, se calculeaza majorarile de întîrziere prevazute de lege (care nu pot depasi valoarea debitului din impozit pe dividende), se aplica sanctiunile contraventionale prevazute de Legea nr.87/1994, pentru combaterea evaziunii fiscale sau se înainteaza actul de control organelor de cercetare penala (parchetului).
Termenul înauntrul caruia se poate face stabilirea impozitului pe dividende (controlul fiscal) este si, în acet caz, de 5 ani de la data expirarii termenului maxim de plata aratat mai sus.
O varianta de evaziune fiscalã realizata pe scara larga de asociatii din societatile cu rãspundere limitata din tara noastra o constituie ridicarea de cãtre asociati în cursul anului, înainte de închiderea exercitiului fiscal, a unor ume importante reprezentînd “avans din dividende” sau pur si simplu “avans spre decontare”. În aparenta nu avem în urma acestor operatii de-a face cu o evaziune fiscalã deoarece nu este încalcata prevederea de a plati impozitul pe dividende .
O alta posibilitate de limitare a acestei evaziuni ar fi impozitarea, prin exeptie, în astfel de cazuri, la data retragerii unor sume importante din caseria agentului economic farã legatura directa cu necesitatile activitatile acestuia.
Accizele
Accizele, ca impozit special de consumatie pentru unele produse din import si din tara, sînt reglementate prin Legea nr.42/1993.
Controlul fiscal privitor la accize trebuie sã urmareasca:
dacã agentul economic verificat a realizat operatiuni cu produsele supuse accizelor, produse care se regasesc în lista anexa la Legea nr. 42/1995.
dacã baza de impozitare a fost corect stabilita conform prevederilor art.6 din lege pentru fiecare operatiune în parte.
dacã cotele folosite sînt cele legale si dacã acestea au fost corect aplicate la baza impozabila.
dacã s-a beneficiat strict în conformitate cu legea de facilitatile fiscale acordate de aceasta; se urmareste în special dacã restituirea accizelor afernte produselor finite exportate are la baza operatiuni reale si calcule corecte;
dacã au fost cazuri de produse prevazute în lista anexa la Legea nr.42/1993 returnate de la export si valorificate în tara si dacã agentul economic a calculat si varsat la bugetul de stat accizele conform prevederilor legale stabilite pentru produsele livrate de la început la intern; acelasi lucru se va urmari si în legatura cu eventualele produse scoase de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare.
dacã s-a termenul exigibilitatii accizelor prevazute la art.7 din Legea nr. 42/1993.
dacã plata la buget s-a facut lunar pîna la data de 25 a lunii urmatoare, iar pentru produsele din import la data platii taxelor vamale.
dacã decontul a fost corect întocmit si depus în termen la orgenele fiscale.
În cazul constatarii unei evaziuni organul de control are dreptul si obligatia restabilirii situatiei legale, calculînd suma corecta a accizelor, majorarile de întirziere o suma egala cu valoarea obligatiei fiscale sustrasa.
De asemenea, în functie de constatarile concrete se aplica sanctiuni contraventionale sau se înainteaza actul de control orgenelor de cercetare penala în cazurile prevazute de art.18 din Legea 42/1993.
Termenul de prescriptie pentru stabilirea accizelor si pentru exercitarea dreptului de executare silita a acestora este de 5 ani (ca si în cazul impozitului pe profit, pe dividende si TVA). În schimb termenul de prescriptie pentru constatarea contraventiilor I aplicarea amenzilor, precum si pentru dreptul de a cere executarea silita a sanctiunilor contraventionale este de 2 ani.
Caile de atac de natura administrativ-financiara ce se aplica în domeniul fiscal pentru impozitul pe profit si impozitul pe dividende sînt:
cerere de revizuire facuta în scris la organele directiei generale a finantelor publice si controlului financiar de stat, în termen de 20 zile de la data primirii înstiintarii de cãtre agentul economic;
contestatia împotriva deciziei emise de directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat la Ministerul Finantelor, tot în termen de 20 zile;
contestarea deciziei Ministerului de Finante la Curtea de apel în raza teritoriala în care isi are sediul agentul economic;
recurs impotriva hotaririi Curtii de apel la Curtea Suprema de Justitie în termen de 15 zile de la comunicare.
Caile de atac pentru TVA si accize sînt:
contestatia facuta de directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat în termen de 30 zile de la data înstiintarii agentului economic;
plîngerea impotriva deciziei emise de directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat la Ministerul Finantelor;
contestarea deciziei Ministerului de Finante la Curtea de apel în raza teritoriala în care isi are sediul agentul economic;
recurs impotriva hotaririi Curtii de apel la Curtea Suprema de Justitie în termen de 15 zile de la comunicare.
3.3. Etapele exercitarii controlului fiscal
3.3.1. Documentare asupra modului de exercitare a controlului si verificarea documentelor privind operatiunile supuse controlului
Aparatul fiscal al Ministerului Finantelor cuprinde ca o componenta de baza organele financiare teritoriale. Structura organizatorica a acestor organe cuprinde: directiile generale ale finantelor publice si controlului finaciar de stat ale judetelor si respectiv municipiului Bucuresti, circumscriptiile finaciare ale oraselor, perceptiile rurale si agentii fiscali comunali.
Aceste organe acopera prin activitatea lor întreaga suprafata a tarii si asigura atributii cu caracter fiscal în toate localitatile municipii, orase, comune. Organul fiscal teritorial care le subordoneaza pe toate celelalte este directia generala a finantelor publice si controlul financiar de stat, în componenta caruia intra si îndrumarea, ca si controlul celorlalte organe care isi desfãsoarã activitatea pe teritoriul localitatilor.
În relatiile dintre agentii economici si organele financiare se are în vedere ca acestia au obligatia legala sã calculeze singuri impozitele si taxele si sã verse la termenele de plata sumele la care sînt obligati fata de buget. Ei sînt supusi, prin urmare, unor operatiuni de impunere prealabila din partea aparatului fiscal al organelor financiare.
Controlul fiscal în aceste cazuri se realizeaza la sediul organului financiar în baza documentelor de raportare lunara trimestriala si anuala, pe care agentii economici la aceste organe. Dintre documentele de acest gen care se folosesc ca sursa de informare pentru controlul fiscal se pot enumera:
decontul privind TVA
declaratia privind impozitul pe profit pentru persoanele juridice
bilantul
contul de profit si pierdere
veniturile, cheltuielile si rezultatele financiare
cheltuielile ce se scad din veniturile încasate
impozite si taxe datorate si varsate.
Toate aceste documente sînt verificate ca forma si continut, urmarindu-se cu acest prilej, pe baza informatiilor continute de ele, si modul în care au fost achitate obigatiile fiscale de cãtre agentul economic.
Organele de control fiscal efectueaza verificari la sediul agentilor economici, folosind în acest scop informatiile din contabilitatea sintetica si analitica din alte forme de evidenta, ca si pe cele obtinute din documentele justificative atunci cînd este necesar. Pe masura ce se creeaza obligatia fiscalã, agentii economici sînt obligati sã înregistreze sumele datorate bugetului cu ajutorul contului “Decontari cu bugetul statului” si a analiticelor corespunzatoare fiecarui impozit în parte. Se folosesc si informatiile furnizate de alte conturi sintetice si analiticelor respective, cum sînt: “Venituri din activitatea de baza”, “Venituri din alte activitati”, ”Venituri financiare”, ”Cheltuieli ale activitatii de baza”, ”Profit si pierdere”, etc.
Pentru controlul TVA se folosesc si date din evidenta speciala pe care agentii economici sînt obligati sã o organizeze în legatura cu plata acestui impozit.
Farã îndoiala ca cele mai veridice informatii se pot obtine în controlul fiscal din documentele justificative, cum sînt: facturile, statele de plata, chitantele, extrasele de cont, CEC-urile, dispozitiile de plata.
Constatarile inspectorilor fiscali sînt consemnate în acte de control întocmite de acestia, în care se arata, în mod obligatoriu, obiectivele controlate, perioada în care s-a efectuat verificarea, abaterile constatate si modul de fundamentare a lor. Controlul fiscal se soldeaza de multe ori cu stabilirea unor sume ce trebuie platite în plus la buget sub forma de impozite, taxe, majorari de întirziere, amenzi contraventionale, etc. Procesele verbale de control trebuie sã precizeze în asemenea cazuri:
actul normativ în baza caruia s-a facut constatarea;
prevederea legala privind impozitele si taxele nerespectate;
sursele de informare folosite pentru determinarea exacta a sumelor de plata;
termenele în care trebuie sã fie facute varsamintele la buget.
Actele întocmite de organele fiscale au forta unor titluri executorii, ele sînt deci documente publice, motiv ce obliga ca forma si continutul lor sã fie ireprosabile, iar constatarile sã fie exprimate clar si farã echivoc pentru a nu da nastere la confuzii si interpretari eronate.
Toate aceste conditii pe care trebuie sã le îndeplineasca actele de control fiscal au importanta si în legatura cu solutionarea de cãtre directiile generale ale finantelor publice sau Ministerului finantelor, dupã caz a contestatiilor la care au dreptul agentii economici supusi controlului. Este evident ca un act de control incomplet, confuz si insuficient fundamentat, creaza conditii favorabile pentru contestarea contestatiilor si îngreuneaza solutionarea echitabila a acestora de cãtre organele în drept.
Relatiile fiscale dintre organele financiare si contribuabilii persoane fizice se realizeaza în mod diferit fata de cele cu agentii economici. Acestia sînt supusi actiunii de impunere din partea organelor financiare locale, în care scop sînt obligati sã depuna declaratii de impunere.
În vederea definitivarii impunerilor organelor de control fiscal efectueaza verificari prealabile în scopul verificarii informatiilor cuprinse în declaratiile respective, întocmesc procese verbale de impunere I comunica impunerii ramase definitive prin instiintari de plata.
Controalele aparatului fiscal sînt efectuate si ulterior la sediul contribuabililor, urmarind conditiile în care îsi desfãsoarã activitatea, veniturile reale si alte aspecte ce prezinta interes pentru asezarea bazei reale de impunere.
Pentru contribuabili, persoane fizice, este organizatã si o evidenta nominala în cuprinsul careia fiecare dintre acestia este debitat cu sumele datorate sub forma de impozite si taxe si creditati pe masura ce-si achita obligatiile fiscale.
În legatura cu controalele efectuate acestor contribuabili sînt întocmite acte de control ce trebuie sã îndeplineasca aceleasi conditii de forma si continut aratate în cazul agentilor economici. Si acesti platitori de impozite si taxe au dreptul la contestatii pe care le depun la directiile generale ale finantelor publice.
Contribuabilii persoane fizice, în cazul în care nu-si onoreaza la termen obligatiile fiscale pot fi supusi în conditiile prevazute de lege procedurii de executare silita a creantelor fiscale a carei aplicare intra în competenta aparatului fiscal al organelor financiare teritoriale.
3.3.2. Evaziunea fiscalã si posibilitatile de eliminare a acesteia
Evaziunea fiscalã se poate definii ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabila obligatiunilor stabilite prin legile fiscale.
Evaziunea fiscalã este rezultanta logica a defectelor si inaderentelor unei legislatii imperfecte si rau aimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate exesiva este.
Evaziunea fiscalã o putem întîlni sub doua forme:
evaziunea fiscalã legala
evaziunea fiscalã frauduloasa sau frauda fiscalã
Se întelege prin evaziunea fiscalã legala actiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgînd la o combinatie neprevazuta a legilor, si deci, tolerata, prin scaparea din vedere. Ea nu poate fi posibila decit datorita unei inaderente a legii si o întîlnim mai ales atunci cînd apar noi forme de întreprinderi sau noi forme de impozite.
Contribuabilii gasesc anumite mijloace si, exploatînd insuficientele legislatiei, eludeaza în mod “legal”, sustragîndu-se pe total sau în parte de la plata impozitelor. Procedînd astfel contribuabilii ramîn în limita stricta a drepturilor lor si statul nu se poate apara decit printr-o legislatie bine studiata, clara, precisa. Singurul vinovat de producera evaziunii prin astfel de mijloace este legiuitorul.
În practica faptele de evaziune fiscalã legala sînt foarte diversificate în functie de inventivitatea contribuabilului, dar cele mai frecvent folosite sînt:
practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achizitii de masini si utilaje pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe venit, masura care este menita sã stimuleze acumularea;
folosirea în anumit limite a prevederilor legale cu privire la donatii filantropice, indiferent dacã acestea au avut loc sau nu, ceea ce duce la sustragerea unei parti din veniturile realizate de la impunere;
scoaterea din venitul impozabil a unor cheltuieli de protocol, reclama si publicitate mult mai mari decit cele care rezulta din aplicarea cotelor legale asupra profitului brut realizat;
interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante facilitati pentru contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale, stiintifice si sportive;
construirea de fonduri de amortizare sau de rezerva într-un cuantum mai mare decit cel justificat din punct de vedere economic, micsorînd astfel venitul impozabil.
Evaziunea fiscalã frauduloasa sau frauda fiscalã
Prin evaziune fiscalã ilicita se întelege actiunea contri-buabilului ce violeazã o prescriptie legala cu scopul de a nu plati impozitul cuvenit.
Evaziunea fiscalã este frauduloasa cînd contribuabilul obligat sã furnizeze date în sprijinul declaratiei sale recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat.
În general este greu sã se poata determina toate formele de evaziune de acest gen. Acelea de care trebuie sã se tina seama la cercetarea contabila sînt:
înregistrarile cu scop de a micsora rezultatele;
înfiintarea de conturi posesive cu nomenclaturi fictive;
amortizmente nelegale si amortizmente la subevaluari;
rezervele latente;
nejustificarea cu documentele legale a înregistrarilor;
trecerea la cifre nereale în registrele comerciale;
erori în conturi personale a unor parti din beneficiu;
compensatiuni de conturi;
reducerea cifrei de afaceri;
mascari de parti din beneficiu prin omisiuni;
crearea de conturi pasive la care se gasesc alocate diferite rezerve;
falsificarea sau crearea unor piese si acte jutificative;
contabilizari de cheltuieli si facturi fictive;
erori de adunare, raportare, etc.
Dimensiunile evaziunii si fraudei fiscale difera de la o tara la alta în functie de legile si realitatile fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se masoara nu atit prin importanta veniturilor fiscale atrase, cit prin gradul de constituire la impozit.La noi fenomenul este mult mai intens dacã am raporta pierderile fiscului pe aceasta cale la marimea PIB al tarii noastre. Cauzele au fost legate de slabiciunile legislatiei fiscale, mãsurile de sanctionare de pîna acum nefiind în masura sã-i sperie pe cei care comit astfel de fapte, cu toate ca amenzile contraventionale au crescut simtitor.
Combaterea faptelor de evaziune fiscalã
Cauzele evaziunii fiscale sînt multiple. Este de amintit în primul rînd excesivitatea satcinilor fiscale mai cu seama pentru unele categorii de contribuabili, excesivitate care are însa drept motiv tocmai amploarea pe care o are evaziunea fiscalã. În comparatiile internationale eficienta unui sistem fiscal nu se masoara atit prin importanta venitului fiscal, cit prin gradul de consimtire la impozit.
În al doilea rînd trebuie mentionata insuficienta educatiei cetatenesti si educatiei fiscale a contribuabililor, precum si a exesului de zel al organelor fiscale predispune uneori la exagerari.
Trebuie de asemanea mentionat ca lipsa unui control bine organizat si dotat cu un personal priceput si corect duce adesea la formele cele mai mari de evaziune.
Este de remarcat faptul ca dintre toate categoriile sociale, salariatii sînt aceia care dispun de cele mai reduse posibilitati de eludare a fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza declaratiei unui tert – a întreprinzatorului. În schimb, industriasii, comerciantii, liber profesionistii beneficiaza din plin de posibilitatile de eschivare de la impozit pe care le ofera impunerea pe baza de declaratie.
În mod concret, abaterile si deficientele din activitatea agentilor economici se datoreaza urmatoarelor cauze:
posibilitatea oferita prin prevederile Legii nr. 31/1990 de a autoriza înfiintarea si functionarea de societati comerciale cu foarte multe activitati în obiectul de activitate, farã a se verifica în prealabil dotarile si conditiile reale de desfasurare a acestora în cadrul legal;
procedura necorespunzatoare de judecare a contestatiilor impotriva confiscarilor facute de Garda Financiar, în sensul ca nu este citata ca parte în proces si organul de control, situatie ce permite agentilor economici sã prezinte instantelor numai probe care le convin sau confectionate ulterior datei controlului;
lipsa unor prevederi legale si a unor sanctiuni severe pentru inexistenta documentelor de însotire a marfurilor pe tot circuitul parcurs de acestea, în vederea eliminarii posibilitatilor de producere ulterioara a unor documente justificative, în cazul oparetiunilor surprinse de organul de control;
Amploarea fenomenelor de evaziune fiscalã si cresterea diferentelor de impozite si taxe identificate se explica printr-o serie de cauze.
O prima constatare se refera la necunoasterea de cãtre agentii economici, respectiv de cãtre aparatul financiar-contabil angajat de acestia, a legislatiei fiscale, precum si la înterpretarea în defavoarea bugetului de stat a prevederilor referitoare la obligatiile fiscale pe care acestia le au fata de buget. În mod surprinzator, o serie de agenti economici nu cunosc prevederile legale fiscale actuale, motivat de faptul ca acestea nu au fost popularizate suficient prin mijloace mass-media si prin aparatul central de specialitate al Ministerului Finantelor.
De asemenea nu este de neglijat nici slaba pregatire pe probleme financiar-contabile a personalului contabil din cadrul societatilor comerciale, precum si a unei anumite parti a personalului cu atributii de control fiscal local, ceea ce înlesneste cresterea evaziunii fiscale.
O alta categorie de agenti economici înregistreaza incorect în contabilitate anumite operatiuni , astfel încit raporteaza venituri realizate si respectiv impozite datorate mult mai mici decit cele pe care le realizeaza de fapt. Ca o prima masura ce s-ar putea avea în vedere pentru raportarea în totalitate a veniturilor realizate de agenti economici ar fi aceea de a se crea pentru acestia un sistem de evidenta pe calculator din care sã rezulte miscarea în totalitate a materiilor prime, materialelor, marfurilor între agenti economici, evidenre care ar permite identificarea eventualelor documente neînregistrate în evidente si deci sustrase de la impunere.
În ceea ce priveste aplicarea legislatiei fiscale referitoare la persoanele juridice (agenti economici) se observa faptul ca Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit continea unele prevederi care, asa cum rezultau din control, nu erau suficient de clare pentru agentii economici si inspectorii fiscali. Se poate mentiona în acest sens ca o serie de agenti economici înscriu în contabilitate cheltuieli cu reclame, protocol, sponsorizare mult mai mari decit cele care rezulta din aplicarea cotelor legale asupra profitului brut realizat.
De remarcat este si faptul ca o serie de agenti economici fie din necunoastere, fie ca urmare a unei interpretari eronate a taxelor legale, nu au aplicat urmatoarele acte normative: Legea privind impozitul pe salarii, Legea nr.27/1994 privind impozitul pe cladiri, Legea nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor în alte scopuri decit productia agricola si silvica.
În actiunea de control fiscal si combaterea evaziunii fiscale si a actiunilor clandestine se recomanda organelor fiscale locale sã apeleze totodata si la urmatoarele metode:
verificarea încrucisata pe baza datelor prezentate de evidente si declaratiilor scrise date atit de furnizori, cit si de beneficiari;
extragerea de date privind materii prime, materiale, produse finite aprovizionate de la vama, persoane fizice, persoane juridice, în vederea determinarii veniturilor reale ale acestora.
Organele de control fiscal desfãsoarã cu regularitateactiunile de control si la agenti economici cu capital privat în scopul descoperirii cazurilor de evaziune fiscalã, a fraudelor fiscale si de prevenire a unor astfel de abateri, urmarindu-se, cu exigenta sporita, identificarea si atragerea integrala la buget a sumelor ce se cuvin statului din impozite si taxe.
În prezent, evaziunea fiscalã a capatat dimensiuni alarmante atit prin numarul mare al cazurilor, cit si prin sumele foarte mari care nu ajung la bugetul de stat, caruia îi apartin de fapt. Fenomenul este generat în mare masura de existenta unor prevederi legale confuze, ambigue, susceptibile nu numai de interpretari diferite, dar si contradictorii. Se apreciaza ca evaziunea fiscalã în tara noastra a crescut astfel încit duce la micsorarea cu 30% a încasarilor bugetare din impozite.
Mãsurile ce se impun a fi luate pentru combaterea evaziunii fiscale sînt:
reconsiderarea prevederilor legale în vigoare privind regimul investitiilor straine . Prin Legea nr. 35/1991 privind regimul investitiilor straine nu s-a prevazut un minim de capital în valuta ca aport din partea partii straine. Aceasta a condus la “atragerea” unor parteneri straini “ieftini” atit prin capitalul social, cit si prin activitatile desfasurate (în general nu de investitii).
în ceea ce priveste cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea diminuarii profitului impozabil, la ultimul punct se prevede “Alte cheltuieli prevazute de normele legale în vigoare”. Aceste “alte cheltuieli” nefiind nominalizate si nici prevazute în mod expres prin alte acte normative, au dat posibilitatea agentilor economici sã includa pe costuri diferite cheltuieli asupra carora se ridica obiectii de cãtre organele de control fiscal, atit sub aspectul continutului acestora, cit si din punct de vedere al marimii lor.
Se impune deci, ca printr-un act normativ, sã se facã o mominalizare a tuturor cheltuielilor care se pot include pe costuri. Astfel mentionam în acest sens: cheltuielile de transport, carburanti, întretinere, reparatii, amortizare efectuate cu autovehicolele asociatilor sau actionarilor, proprietate personala a acestora care nu sînt trecute în societate, dar folosite pentru desfasurarea activitatii din cadrul S.C.; cheltuielile aferente utilizarii unor cladiri, terenuri si altor bunuri folosite pentru societate, dar care nu sînt trecute în cadrul societatii, însa sînt proprietate a actionarilor sau asociatilor; cheltuielile de diurna, cazare, cele cu amenzile aplicate societatii comerciale.
în legatura cu cheltuielile de delegare-detasare atit la regiile autonome, S.C. cu capital de stat, cit si la cele private se constata diferente deosebit de mari de la o societate comersiala la alta. În plus la unele societati cuantumul acestor cheltuieli s-a stabilit procentual din sarariul tarifar ce revine pe zi salariatului respectiv.
s-a constatat la un numar foarte mare de societati comerciale si regii autonome ca în contractele colective de munca s-au înscris prevederi care dau posibilitatea însusirii, sub o diversitate de forme, a unor venituri farã a fi supuse impozitarii. De exemplu se acorda trimestrial “ajutoare” în natura sau în bani; în plus aceste “ajutoare” nici nu au fost cumulate cu salariile din luna respectiva pentru a fi impozitate. S-a motivat aceasta prin urmatoarele considerente:
– în contractul colectiv de munca al repectivilor agenti economici s-a prevazut acordarea unor asemenea ajutoare;
– aceste ajutoare s-au acordat în diferite scopuri, precum echipament de lucru, cu ocazia diferitelor sarbatori.
Se considera ca trebuie sã se aduca precizari privind orice alte sume care se pot acorda salariatilor în afara salariului cuvenit, sub ce forma si în ce conditii. Prin acordarea unor asemenea ajutoare s-au marit mult cheltuielile, diminuînd profitul si respectiv impozitul pe profit.
prin actele normative trebuie sã se reglementeze si problema avansurilor acordate asociatilor sau actionarilor din dividende în timpul anului. Se considera ca în reglementarea corespunzatoare a acestei probleme terbuie avute o serie de criterii si conditii printre care:
– acordarea avansurilor în contul dividendelor sã fie conditionata de existenta profitului la sfirsitul lunii precedente;
– acordarea dividendelor fiecarui asociat sau actionar sã fie proportionala cu aportul la capitalul social al fiecaruia;
– avansurile acordate în contul dividendelor sã nu depaseasca un anumit procent;
este cunoscut ca prin H.G. nr.26/1992 si prin Normele nr.71906/1992 privind reevaluarea unor active si pasive s-a dispus si reevaluarea mijloacelor fixe.
Impozitul pe cladiri se recalculeaza în functie de noile valori ale cladirilor rezultate în urma operatiunii de reevaluare. Unii agenti economici au respectat prevederile legale, încheînd actiunea de reevaluare la termen; începînd cu luna iulie 1992 au calculat si platit impozitul pe cladiri aferent valorii noi reevaluate a acestora. Cum valoarea cladirilor a crescut, prin reevaluare, în general de 13-14 ori cei care au fost corecti au platit un impozit pe cladiri de circa 7 ori mai mare decit în conditiile în care nu ar fi facut reevaluarea. Numerosi agenti economici nu au respectat prevederile legal. În loc sã se aplice sanctiuni s-a amînat de mai multe ori termenul de finalizare a reevaluarii.
Apreciem ca prin agentii economici cu capital de stat, printr-un act normativ, în mod obligatoriu sã se prevada recalcularea impozitului pe cladiri aferent valorii reevaluate si obligatia platii acestuia; considera ca pantru aceste sume trebuie calculate si majorari de întirziere. Neefectuarea reevaluarii sau efectuarea acesteia cu subevaluare va conduce, mai devreme sau mai tirziu, la efecte daunatoare pentru societate, dar benefice pentru unele persoane sau pentru agenti economici, atit autohtoni, dar în special pentru cei straini. Cînd ne referim la aceasta avem în vedere vînzarea anumitor bunuri din patrimoniul acetor unitati economice, vînzarea de active, participarea cu aport în natura la capitalul social, la constituirea unei societati cu agenti economici privati sau straini.
o problema foarte serioasa careia trebuie sã I se acorde o atentie deosebita este cea privind impozitul aferent sumelor cheltuite din profit pentru finantarea investitiilor.
Primul aspect care se ridica este cel în legatura cu sfera de cuprindere: reducerea se acorda pentru profitul investit în vederea finantarii investitiilor în scopul modernizarii si dezvoltarii tehnologiilor de fabricatie.
Clarificari trebuie aduse si în ceea cepriveste investitiile efectuate pentru dezvoltare, distinct de cele efectuate pentru modernizare. Dezvoltarea consta în sporirea si diversificarea continua a tehnologiilor de fabricatie.
Starea de evaziune fiscalã reprezinta un fenomen care existã într-o masura mai mare sau mai mica, în orice sistem de impozite si taxe. Desi în general, orice agent economic sau contribuabil este constient ca trebuie sã-si achite impozitele fata de stat, totusi sînt numeroase cazuri cînd se încearca si se folosesc orice mijloace posibile, active sau pasive (omisiuni) pentru a se sustrage partial sau total de la îndeplinirea obligatiilor fiscale fata de stat.
Acest fenomen al stãrii de evaziune are loc mai mult în afara impozitelor indirecte care se realizeaza în principal prin debitare si urmarire unde sînt si posibilitati mai mari de sustragere de la impunere, avînd în vedere ca în mare parte identificarea materiei impozabile se face si cu aportul contribuabililor sau agentilor economici respectivi. În cazul impozitelor indirecte care se realizeaza prin retinere si varsare si a taxelor datorate pentru servicii prestate, starea de evaziune este mult mai restrînsa dat fiind rolul mult mai mic sau inexistent al subiectului impozabil.
Fenomenul de evaziune fiscalã în Romania a luat o mare amploare odata cu liberalizarea desfãsurãrii activitatilor particulare producatoare de venituri, înfiintarea de noi societati comerciale mixte, cit si ca urmare a manifestarilor care denatureaza rolul impozitelor si taxelor, precum si al organelor de control fiscal – singurele abilitate de lege sã stabileasca, evidentieze si încaseze asemenea obligatii fata de stat.
Pe teren se vor urmari îndeaproape: respectarea obiectului de activitate prevazut în autorizatiile de functionare, conducerea corecta a evidentelor privind veniturile si cheltuielile realizate, înregistrarea tuturor veniturilor realizate, modul de dimensionare a cheltuielilor, dacã la determinarea veniturilor s-au luat în calcul preturile practicate pe piatã si declarate organului fiscal, modul de evaluare a stocurilor de materii prime, materiale si de produse finite, dacã titularul autorizatiei de functionare este ajutat în activitate de alte persoane.
Ca o concluzie generala se desprinde faptul ca actiunile de identificare si combatere a evaziunii de cãtre organele de control fiscal; au fost influentate, în primul rînd, de sustragerea voita a unor contribuabili si agenti economici incorecti de la achitarea obligatiilor fata de buget.
Deosebit de aspectele mai sus aratate, este de mentionat ca evaziunea fiscalã este favorizata si de actuala legislatie de sanctionare a contraventiilor în materia impozitelor si taxelor. Este adevarat ca prin noile acte normative referitoare la impozitul pe profit, TVA, impozitul pe salarii, impozitul pe spectacole se prevad sanctiuni contraventionare destul de severe, dar acestea nu sînt suficiente.
3.3.3. Sistematizarea constatarilor si întocmirea actelor de control
Actele de control sînt documentele în care se consemneaza constatarile rezultate din actiunea de control fiscal. Organele de control ale Ministerului Economiei si Finantelor întocmesc de regula urmatoarele documente :
proces verbal de control
proces verbal de constatare a contraventiilor
nota de constatare
nota unilaterala
nota de prezentare
Procesul verbal de control cuprinde o parte introductiva în care se mentioneaza : data încheierii, numele si prenumele organului de control, temeiul legal si delegatia în baza careia se efectueaza controlul, perioada supusa controlului cu încadrarea tematicii, perioada în care s-a desfasurat controlul, denumirea agentului economic si persoanele care o reprezinta legal.
Neregulile constatate se vor consemna în procesul verbal de constatare a contraventiilor în mod obligatoriu, cu precizarea concreta a actelor normative încalcate si cu determinarea exacta a influentelor financiare, bugetare, fiscale nefavorabile. În încheierea procesului verbal se va înscrie la fiecare abatere constatata mãsurile luate operativ în timpul controlului, cu mentiunea documentelor pe baza carora urmeaza a fi luate mãsurile, cu indicarea termenului de comunicare la Directia Generala a controlului financiar de stat.
În cazul în care din diferite motive nu se pot finaliza constatarile si nu se poate încheia actul de control, se refuza sau se tergiverseaza semnarea actelor de control, nu se depun obiectiunile la termenul stabilit, precum si atunci cînd obiectiile facute sînt de natura sã modifice total sau partial unele constatari. În acest caz seful serciului notifica agentului economic constatarile pe care le retine în urma analizei efectuate, stabilind si un termen de maxim 15 zile pîna la care agentul economic e obligat sã raspunda punct cu punct.
În cazul în care nu se constata abateri se va încheia un proces unilateral .
Nota de prezentare reprezinta un raport personal al organului de control fiscal cu concluzii si propuneri referitoare la abaterile constatate care se anexeaza la actele de control încheiate. Nota de prezentare cuprinde în principal urmatoarele:
– organele sau persoanele din afara agentului economic controlat care au dat dispozitii ce au determinat abaterile constatate;
– problemele care necesita control în continuare, facîndu-se propunerile corespunzatoare;
– mãsurile ce mai trebuie luate în continuare de agentul economic controlat si de organul care a dispus controlul;
– propuneri de aplicare a unor sanctiuni.
4. Valorificarea constatarilor, determinarea si aprecierea eficientei controlului fiscal
4.1. Valorificarea constatarilor controlului fiscal
Controlul fiscal nu se limiteaza doar la constatarea abaterilor. Controlul de constatare este urmat obligatoriu de controlul de remediere a abaterilor constatate. Controlul actioneaza pentru solutionarea operativa a problemelor, iar acolo unde sînt abuzuri, unde sînt încalcate legile, în conformitate cu prevederile legale, controlul ia mãsuri inclusiv pentru sanctionarea celor vinovati.
Finalizarea actiunilor de control fiscal, repectiv valorificarea constatarilor facute depinde de organul care a exercitat controlul si de aplicarea solutiilor corepunzatoare în functie de natura deficientelor.
Organele specializate de control fiscal au dreptul sã dispuna completarea si corectarea bilanturilor contabile si varsarea la buget a impozitelor si a altor venituri legale datorate statului, precum si suspendarea aplicarii masurilor care contravin reglementarilor fiscale. Mãsurile se iau pe baza actelor de control fiscal întocmite de organul de control fiscal si se adreseaza conducatorului agentului economic controlat. Pentru dispunerea acestor mãsuri de valorificare a constatarilor controlului, Ministerul Finantelor emite documentul “Dispozitie de înlaturare si prevenire a deficientelor constatate, respectiv de suspendare a aplicarii masurilor nelegale”.
Acest document se transmite dupã închiderea actului de control, dar nu mai tirziu de 30 zile de la data terminarii controlului la sediul agentului economic controlat. Totodata se va fixa si termenul pîna la care agentul economic este obligat sã comunice mãsurile luate.
Dacã în urma actiunii de control au rezultat sume datorate bugetului de stat, în termen de 15 zile de la sfirsitul fiecarea actiuni de control se întocmeste documentul “ Aviz de urmarire – încasare” care se transmite Directiei Finantelor Publice pentru a lua mãsurile legale de urmarire si încasare a sumelor stabilite. În acest document se mentioneaza impozitele stabilite de control varsate efectiv în timpul controlului si diferenta de încasat pe categorii: impozit pe profit, TVA, impozit pe salarii, taxe vamale, alte impozite si taze.
Copiile avizelor de urmarire – încasare se pastreaza la contabilitatea directiei de control unde dupã confruntarea cu datele din “Fisa actiunii” serveste la completarea datelor în “Registrul de încasari si varsaminte la buget”.
4.2. Stabilirea rezultatelor controlului în raport cu scopurile propuse
Compartimentele de lucru din Directia Generala a controlului financiar de stat si conducerile directiilor generale din teritoriu vor asigura ori de cite ori este necesar urmarirea la agentii economici controlati a aplicarii masurilor stabilite în timpul controlului, precum si reportarea rezultatelor controlului pe baza urmatoarelor evidente:
Fisa cu rezultatele controlului care se întocmeste în mod obligatoriu de fiecare organ de control fiscal si se anexeaza la actul de control. În fisa se vor înscrie numai acele realizãri obtinute ca efect al muncii organelor de control fiscal. Datele din fisa vor fi analizate de conducerile directiilor care vor face si aprecieri asupra activitatii si muncii desfasurate de organele de control.
Evidenta urmaririi aplicarii masurilor dispuse prin documentele de valorificare a controlului fiscal care se tine separat pentru mãsuri si separat pentru suspendari.
Evidenta cererilor, reclamatiilor, sesizarilor si propunerilor în care se vor înscrie cererile, reclamatiile, sesizarile primite direct, cit si cele primite de la Ministerul Finantelor sau alte organe pentru control. Reclamatiile, sesizarile, cererile si propunerile primite care presupun controale la sediul agentilor economici se analizeaza de conducerea directiei de control si cu respectarea prevederilor Legii privind organizarea si functionarea Garzii Financiare, vor fi programate spre control în luna sau trimestrul urmator, dupã caz, în fisa agentului economic facîndu-se mentiunea cu privire la natura actiunii defasurate.
Pentru raportarea rezultatelor controlului se întocmesc o serie de documente situatii, cum sînt:
la termenele fixate pentru trimiterea actelor de control la Directia generala a controlului financiar de stat sau în termen de 5 zile de la terminarea controlului se va trimite la Directia generala a controlului financiar de stat “ Fisa actiunii de control”
în termen de 15 zile de la încheierea trimestrului se trimite la Directia generala a controlului financiar de stat situatia privind realizarea programului de control pe trimestrul expirat.
Informarea pentru activitatea trimestriala desfasurata si raportul anual se întocmesc de cãtre Directia generala a controlului financiar de stat si se prezinta Ministerului de Finante.
4.3. Evaluarea si aprecierea eficientei controlului
Controlul fiscal este instrumentul pe care-l au la îndemîna puterile publice pentru supravegherea si determinarea, prin metode si tehnici specifice, asigurarii constituirii resurelor financiare publice, în speta a veniturilor fiscale. Controlul fiscal permite administratiei fiscale ca în termenul de precriptie sã constate si sã înlature omisiunile, subevaluarile sau erorile de impozitare.
În mod concret, controlul fiscal conduce la:
încasarea tuturor impozitelor si taxelor datorate de contribuabili la termenele si în cuantumul stabilit prevazute de lege, în functie de baza de impozitare si cotele care se aplica asupra acesteia;
depistarea impozitelor si tazelor sustrase de la plata cãtre bugetul de stat ori bugetele locale si atragerea lor de cãtre aceste bugete în functie de destinatia prevazuta prin lege sau norme;
semnalarea unor carente legislative care favorizeaza evaziunea fiscalã sau îngreuneaza incasarea la buget a veniturilor fiscale pentru a furniza fundamente pentru imbunatatiri legislative.
Pentru realizarea finalitatii controlului fiscal este necesara îndeplinirea urmatoarelor cerinte:
un cadru organizatoric care sã defineasca responsabilitatile celorcarora li se confera atributii de control fiscal, precum si sã asigure garantii de realizare a acestor atributii;
un cadru legislativ cit mai simplu, mai complet si mai elastic (în sensulpermiterii perfectionarii rapide a cadrului legislativ în vederea închiderii oricaror portite de evaziune);
o dotare tehnica care sã sprijine operativitatea si eficacitate administratiei fiscale, în general si a controlului fiscal, în special.
Controlul contribuie la cresterea civismului fiscal, la imbunatatirea întelegerii si acceptarii de cãtre contribuabil a impozitului, precum si la un comportament cit mai corect al controlorului fata de contribuabil care sã conduca la protectia drepturilor contribuabilului consfintite prin lege.
5. Concluzii si propuneri
În prezent, în tara noastra procedura de asezare, urmarire si realizare a creantelor statului este prevezuta pentru fiecare impozit sau taxa în legi speciale care se reglementeaza, completate în instructiuni, precizari date de Ministerul Finantelor. În aceste conditii diversitatea de obligatii fiscale implica si o multitudine de proceduri specifice de constatare, asezare si realizare a impozitelor si taxelor cu implicatii negative în ceea ce priveste aplicarea lor.
Cresterea alarmanta a cazurilor de încalcare a normelor financiar-fiscale prin sustragerea de la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului face necesara luarea unor mãsuri de imbunatatire a legislatiei. De exemplu:
legea 82/1991 – Legea contabilitatii – care prevede sanctiuni prea mici în ceea ce priveste tinerea la zi si înregistrarea sistematica si cronologica a tuturor operatiunilor economice ar trebui modificata prin aplicarea unor amenzi mai mari comparativ cu cele existente;
prevederea într-un act normativ a prioritatilor la plata privind obligatiile fiscale;
simplificarea metodologiei de calcula impozitului pe profit la contribuabilii mari care conduce la usurarea calculului acestui impozit, cit si la usurarea modului de verificare de cãtre organele de control a modului de stabilire si virare a acestor obligatii;
sã dezvolte la maxim etica fiscalã atit printre contribuabili, cit si printre agentii fiscali, prin ridicarea nivelului de pregatire profesionala a comisarilor, prin organizarea de testari periodice si participarea la cursuri privind implementarea legislatiei fiscale;
aplicarea procentului de impozit pe profit datorat (38%) si la alti indicatori, eventual diminuarea procentului de impozitare;
în vederea cresterii eficientei activitatii de control fiscal propun reglementarea conturarii colaborarii dintre organele vamale si directiile de impozit si taxe, în vederea depistarii rapide a destinatiei la marfurile scutite de plata taxelor vamale si de TVA de cãtre investitorii straini potrivit legii 35/1991.
Salariatii cu functii de executie din aparatul central I teritorial de control fiscal, în vederea realizarii unei cit mai bune organizari a acestuia trebuie:
sã efectueze controlul potrivit normelor legale si metodologice;
sã execute potrivit programului lunar al serviciului actiunile de control repartizate;
sã consemneze constatarile în actele de control pe baza de date si fapte exacte;
sã prezinte la termenele stabilite materialele de control întocmite si proiectele documentelor de valorificare;
sã aplice întocmai dispozitiile privind întocmirea, circuitul, plasarea si arhivarea documentelor;
sã ia sau sã propuna organelor competente mãsuri corespunzatoare pentru prevenirea abaterilor constatate;
sã discute pe parcurs cu cei controleti sau cu expertul desemnat de cãtre acestia constatarile si mãsurile propuse pentru înlaturarea neregulilor.
De asemenea se impune, în vederea depistarii si combaterii mai eficiente a evaziunii fiscale, o cit mai strînsa colaborare între Directiile generale ale controlului financiar de stat si ale Garzii Financiare. Ca urmare, în cazul în care se descopera cazuri de evaziune fiscalã este necesar sã se realizeze o conlucrare operativa cu organele de impunere ale directiilor generale ale finantelor publice. Aceasta este necesara în vederea stabilirii corecte a nivelului obligatiilor fiscale legale fie prin efectuarea în comun a verificarilor, fie prin valorificarea constatarilor organelor de control fiscal sau a Garzii Financiare de cãtre organul fiscal în evidenta caruia se afla contribuabilii sau agentii economici.
Facem acesta precizare întrucit conform legislatiei referitoare la impozite si taxe, stabilirea obligatiilor fiscale este în sarcina organelor din subordinea Directiilor Generale ale finantelor publice care conduc evidenta si baza de calcul a impozitelor cu ajutorul registrelor pentru evidentele veniturilor, din care trebuie sã rezulte obligatia fiscalã a fiecarui agent economic sau contribuabil.
Aplicarea unei politici fiscale rationale impune nu numai elaborarea unei legislatii corespunzatoare, ci si existenta unui aparat fiscal, a unui aparat de control si a unei Garzi Financiare capabile sã se opuna evaziunii fiscale si care sã se caracterizeze prin profesionalism, onestitate si demnitate, calitati care se por cistiga în activitatea de zi cu zi, dar si printr-o salarizare si stimulare care sã-i facã “ incoruptibili “ pe cei care reprezinta institutiile publice de control.
De asemenea, trebuie asprite legile referitoare la pedepsirea abuzurilor, omiterilor sau eschivarilor de la plata obligatiilor fiscale, pedepsire sub forma de amenzi, rãspundere penala si chiar ridicarea licentei de functionare a societatii respective.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Obligatii Fiscale Asezare, Urmarire Si Realizare a Creantelor Statului (ID: 131296)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.