Obligatia Profesionala A Comerciantului DE Inmatriculare Si Publicitate Prin Registrul Comertului
OBLIGĂȚIA PROFESIONALĂ A COMERCIANTULUI DE ÎNMATRICULARE ȘI PUBLICITĂTE PRIN REGISTRUL COMERȚULUI
CUPRINS
Obligățiile profesionale ale comercianților
Capitolul I. Noțiuni introductive
1.1.Noțiuni generale despre obligățiile profesionale ale comercianților
1.2.Noțiunea de comerciant
1.3.Calitatea de comerciant
1.4.Condițiile de exercitare a activității comerciale, a profesiei de comerciant
Capitolul II. Publicitătea prin registrul comerțului
Secțiunea I:
A.Rolul Publicității prin registrul comerțului
B.Organizarea publicității prin registrul comerțului
1.Precizări prealabile
2.Structura organizatorică
3.Documente de publicităte
4.Caracterul publicității efectuate prin registrul comerțului
Secțiunea II:
C.Efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului
1.Obligăția comercianților privind înregistrarea în registrul comerțului
2.Înmatricularea în registrul comerțului
3.Înregistrarea mențiunilor în registrul comerțului
4.Procedura efectuării înregistrărilor în registrul comerțului
5.Controlul legalității înregistrărilor în registrul comerțului
D.Efectele înregistrărilor în registrul comerțului
Rolul de publicităte al înregistrărilor
E.Calea de atac împotriva înregistrărilor efectuate în registrul comerțului
F.Sancțiunile nerespectării obligăției privind efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului
1.Precizări prealabile
2.Amenzile civile
3.Sancțiuni penale
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
OBLIGĂȚIA PROFESIONALĂ A COMERCIANTULUI DE ÎNMATRICULARE ȘI PUBLICITĂTE PRIN REGISTRUL COMERȚULUI
Capitolul I Noțiuni introductive
1.1Noțiuni generale despre obligățiile profesionale ale comercianților
Obligătivitatea înregistrĂrii în Registrul ComerȚului
Calitatea de comerciant implică un statut juridic diferit de cel al necomercianților, cu consecințe deosebite asupra raporturilor juridice la care participă.
În interesul bunei desfășurări a activității comerciale și a protejării intereselor participanților la această activitate, legea instituie anumite obligății pentru comercianți, considerate obligății profesionale ale comercianților.
Astfel, înainte de începerea comerțului, comerciantul este obligăt să ceară înmatricularea în Registrul Comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului, să ceară înscriere în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevazută de lege.
Obligătivitatea ținerii registrelor
Orice comerciant este obligăt să țină anumite registre comerciale, în care să se consemneze toate operațiile comerciale.
Registrele obligătorii pentru comercianți sunt: registrul jurnal, registrul inventar și registrul copier (Legea contabilității).
În practica comercială sunt folosite în afără registrelor obligătorii si registre facultative cum sunt: registrul cartea mare, registrul de casă, registrul scadențar, registrul de mărfuri, registrul de facturi.
În afără acestora, S.A și S.C.A. trebuie să țină un registru al acționarilor, un registru al ședințelor și deliberărilor adunării generale, al consiliului de administrație, un registru al cenzorilor, un registru al acțiunilor, un registru al obligățiunilor (Legea nr.31/1990 modificată).
În registrul jurnal se trec analitic și cronologic, zi după zi, toate operațiunile îndeplinite de societate, încasările și plățile în legatură cu acestea, iar lună după lună sumele întrebuințate pentru cheltuieli personale ale societății, când ele sunt admise de actul constitutiv.
În registrul inventar, comerciantul va înscrie în fiecare an, toate bunurile mobile și imobile, creanțele și datoriile sale, atât cele civile cât și cele comerciale rezultate prin inventariere.
Bunurile și creanțele se evaluează după valoarea lor reală în momentul înscrierii, calculându-le după prețul lor la încheierea exercițiului anual la care se referă inventarul. Situația exactă a patrimoniului societății și realitatea beneficiilor se stabilește prin efectuarea bilanțului operațiunilor anuale și a contului de profit și pierderi.
În registru copier se trece în ordine cronologică și în întregime conținutul corespondenței trimisă de societate, cât și corespondența primită în exercițiul comerțului său.
Scrisorile, telegramele și celelalte documente de corespondență trimise și primite se pot păstra, ele putând face dovada operațiunilor comerciale și a modului cum s-au derulat acestea .
Registrul cartea mare prezintă un interes deosebit, deoarece el este indispensabil pentru ținerea contabilității în partidă dublă.
Toate operațiunile figurează de două ori în acest registru, în conturi diferite, care pot fi conturi generale când corespund diferitelor elemente ale activului și pasivului fondului de comerț ori conturi particulare, ce privesc pe furnizorii și clienții obișnuiți ai societății.
Prin conținutul său, registrul cartea mare servește ca repertoar al registrului-jurnal, dând posibilitatea comerciantului să știe dacă este debitor sau creditor în raport cu fiecare din clienții săi, fără a fi nevoie pentru a cerceta registrul-jurnal în întregime.
Registrul de casă conține în mod analitic, încasările și plățile de orice natură ale societății.
Registrele obligătorii trebuie ținute regulat în ceea ce privește forma înregistrărilor.
Legea dispune că este culpabil de bancrută frauduloasă comerciantul care a sustras sau falsificat registrele sale ori care, în registre, în scripte sau acte autentice ori private sau în bilanț, s-a dat în mod fraudulos dator al unor sume ce nu se datorau.
Registrele corect ținute pot face probă în justiție pentru actele de comerț.
Toți comercianții au obligăția să prezinte registrele organelor de control ale Ministerului de Finanțe .
Desfasurarea activității în condiții de concurența loiala
Comercianții sunt obligăți să desfașoare activitatea comercială în condițiile unei concurențe loiale .
Concurența loiala
Lupta pentru câștigarea, extinderea și conservarea clientelei se poate desfășura, între agenți care produc sau distribuie mărfuri, prestează servicii ori execută lucrări, numai în condițiile economiei de piață.
O asemenea luptă nu este de conceput decât într-un regim de libertate a comerțului.
Potrivit unei caracterizări cuprinzătoare, prin concurență comercială se înțelege lupta dusă, atât pe plan național, cât și internațional, între firme capitaliste de producție, comerciale, bancare, etc. în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piață și în consecință, a sporirii volumului de afaceri.
În conținutul noțiunii de concurență comercială regăsim componentele de bază pe care le exprimă definiția generică, reprodusă mai sus și anume: pe de o parte confruntarea dintre subiectele de drept, iar pe de altă parte o tendință comună în desfășurarea activității, constând în obținerea de beneficii.
Definiția exprimă, în plus, strategia care servește pentru obținerea de profituri cât mai mari. Ea constă în "acapararea de segmente cât mai mari largi de piață", ceea ce contribuie, în mod normal, la creșterea volumului de afaceri al subiectului de drept în cauză.
Definiția dată stabilește totodată participanții la activitatea economică. Aceștia trebuie să aibă calitatea de "firme capitaliste" de producție bancare, comerciale sau de altă natură asemănătoare.
Se subînțelege, per a contrario, că nu poate fi vorba de competiție într-o economie rigid planificată, bazătă pe monopolul de stat, pe centralism excesiv.
România a abandonat sistemul economiei comuniste după decembrie 1989, statuând prin art. 134 pet.1 din Constituția din 1991 că "economia României este economie de piață".
Art.134, pct.2 din Constituție obligă statul să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Condițiile menționate reprezintă factori de bază ai economiei de piață, care trebuie completate și cu dispozițiile art.41 din Constituție care precizează că "proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". Constituția suprimă astfel fondul unic al proprietății de stat asupra mijloacelor de producție.
Instaurarea economiei de piață în România nu ar putea fi concepută fără aceste principii juridice.
Regimul concurenței comerciale a fost instituit în România prin Legea 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale cu modificările și completările ulterioare, Legea 15/1990 cu modificările și completările ulterioare, Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități ilicite, modificată prin Legea 42/1991 și Legea 21/1996.
Concurența licită
Nici un act normativ din legislația română nu a definit concurența licită. Legea 11/1991 cu modificările și completările ulterioare cuprinde o dispoziție cu caracter general care impune comercianților obligația de a-și exercita activitatea cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite.
Cum concurența este un atribut al activității comerciale, rezultă că și ea trebuie să fie conformă bunei credințe și uzanțelor cinstite.
În raport cu aceste precizări putem defini concurența licită ca fiind forma fundamentală de concurență în cadrul căreia comportamentul competițional al agentului economic se exercită concret, cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, în domenii permise concurenței, în scopul de a asigura existența sau expansiunea comerțului său.
În literatura noastră de specialitate, buna-credință a fost definită ca starea psihologică a unui subiect de drept care implică o anumită activitate a individului sau o atitudine pur intelectuală de ignorare sau eroare, care poate fi apreciată etic și pe baza căreia, plecând de la o normă de drept, să se poată declansa efecte juridice.
S-a reținut de asemenea, în mod justificat, că buna credință este un principiu etic convertit din morală în drept, întrucât normele legale îl implică în raporturile juridice.
Pe plan moral, valorile intrinseci ale bunei credințe includ onestitatea, echivalentă cu probitatea, prudența (evitarea greșelilor), ordinea.
Pe plan juridic, valorile menționate ale bunei credințe corespund cu intenția corectă, diligența, liceitatea și abținerea de la vătămarea altuia.
Buna-credință prezintă o esență etico-juridică cu două valențe : pe de o parte loialitatea în actele juridice, iar pe de altă parte credința eronată și scuzabilă a subiectului de drept în cauză că se comportă conform legii.
În sistemul de drept actual, existența bunei credințe se prezumă, în temeiul codului civil "Buna credință se prezumă întotdeauna".
Prezumția subsistă până la răsturnarea ei prin probă contrară.
Prin opoziție cu buna credință, reaua credință poate fi înțeleasă ca sinonimă cu intenția răufăcătoare, cauzatoare de vătămarea partenerului contractual sau unei terțe persoane.
Un alt criteriu în evaluarea conduitei agenților economici îl constituie conformarea uzanțelor cinstite. O condiție similară figurează în art.10 bis al Convenției de la Paris din 1883 pentru protecția proprietății industriale, ratificată de România în 1911, care prevede următoarele:"constituie un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicelor cinstite în materie industrială și comercială".
Sfera mijloacelor și instrumentelor cinstite, pe care agenții economici le pot folosi pentru câștigarea, extinderea și păstrarea clientelei formează obiectul de studiu al altei discipline – marketingul.
Practicile competiționale cinstite includ procedee precum sporirea competitivității produselor prin îmbunătățirea calității și diminuarea prețului de cost, pregătirea logistică a mărfii oferite de piață, prin ambalare, marcare și etichetare; sondarea pieței interne și internaționale, sensibilizarea clienților potențiali prin reclamă comercială; participarea la târguri de mostre.
Standardele uzanțelor cinstite sunt supuse perfecționării continue și inovațiilor. O altă condiție necesară existenței concurenței licite o contrară.
Prin opoziție cu buna credință, reaua credință poate fi înțeleasă ca sinonimă cu intenția răufăcătoare, cauzatoare de vătămarea partenerului contractual sau unei terțe persoane.
Un alt criteriu în evaluarea conduitei agenților economici îl constituie conformarea uzanțelor cinstite. O condiție similară figurează în art.10 bis al Convenției de la Paris din 1883 pentru protecția proprietății industriale, ratificată de România în 1911, care prevede următoarele:"constituie un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicelor cinstite în materie industrială și comercială".
Sfera mijloacelor și instrumentelor cinstite, pe care agenții economici le pot folosi pentru câștigarea, extinderea și păstrarea clientelei formează obiectul de studiu al altei discipline – marketingul.
Practicile competiționale cinstite includ procedee precum sporirea competitivității produselor prin îmbunătățirea calității și diminuarea prețului de cost, pregătirea logistică a mărfii oferite de piață, prin ambalare, marcare și etichetare; sondarea pieței interne și internaționale, sensibilizarea clienților potențiali prin reclamă comercială; participarea la târguri de mostre.
Standardele uzanțelor cinstite sunt supuse perfecționării continue și inovațiilor. O altă condiție necesară existenței concurenței licite o constituie desfășurarea competiției concurențiale în domeniile permise acesteia.
Prin lege au fost incluse concurenței diferite domenii cum sunt :
Piața forței de muncă – practica a demonstrat că admiterea concurenței pe piața forței de muncă determină pe întreprinzătorii preocupați de profituri maxime să impună durate de lucru tot mai mari și salarii tot mai mici, fapt de natură a înrăutăți statutul social al angajaților și a afecta protecția socială. Ca urmare statul a intervenit și a impus reglementări obligatorii și inderogabile cu privire la : salariu minim, care nu poate face obiect al cererii și ofertei individuale fiind predeterminat prin lege; durata zilei de lucru, regimul concediului de odihnă, protecția muncii, asigurările sociale și pensionarea.
Domeniile rezervate exclusiv monopolului de stat – interdicția legală de concurență este opozabilă tuturor agenților economici și încălcarea ei constituie concurență interzisă, sancționată prin desființarea efectelor tuturor actelor și faptelor de concurență, obligarea la repararea prejudiciilor și chiar sancționarea contravine concurența interzisă, sancționată prin desființarea efectelor tuturor actelor și faptelor de concurență, obligarea la repararea prejudiciilor și chiar sancționarea contravențională și penală.
Anumite domenii pot fi închise unui comerciant și prin convenția părților. Convenția în acest sens poate fi realizată ca act independent sau ca o clauză contractuală. Ea cuprinde angajamentul explicit al uneia din părți de a nu îndeplini o activitate profesională în detrimentul celeilalte pe parti. O astfel de clauză este licită în măsura în care nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri și libertatea comerțului.
Interdicția concurenței în raporturile dintre comerciant și prepus sau alți salariați. Potrivit legii prepusul este persoana "însarcinată cu comerțul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercită, fie în alt loc.
Legea prevede că prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face operațiuni, nici a lua parte în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoțuri de natura aceleia cu care este însărcinat. În caz contrar, prepusul este responsabil de daune-interese și patronul are încă dreptul de a reține pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operațiuni.
Concurența este interzisă și în raporturile dintre societatea în nume colectiv și asociați
Nerespectarea interdicției impusă da lege atrage sancționarea asociatului culpabil prin excluderea din membrii asociați, cât și acționarea acestuia pentru acoperirea pagubelor efective și a câștigului nerealizat. Prohibiția legală privind concurența asociatului și S.N.C. poate fi înlaturată așa cum prevede Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare numai printr-un consimțământ explicit al celorlalți membri. În acest sens este necesară o hotărâre adoptată de adunarea generală a societății în cauză. Daca o obține, asociatul rival nu mai riscă, desigur, nici o sancțiune.
Concurența neloială
Opusă concurenței licite și loiale, concurența neloială reprezintă încălcarea obligației comerciantului de a folosi în activitățile comerciale sau industriale numai procedee oneste, corecte.
Concurența neloială a fost definită în lege ca fiind orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială.
Protecția consumatorilor
În exercitarea prerogativelor sale, statul se obligă potrivit art. 134 din Constituție să asigure libertatea comerțului și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. De asemenea trebuie sa țină seama de interesele consumatorilor, ca expresie a unor drepturi fundamentale.
În calitate de consumator, persoanele fizice au urmatoarele drepturi:
-de a fi protejate împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le pericliteze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și interesele legitime;
-de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor;
-de a avea acces la piețe care le asigură o gama variata de produse si servicii de calitate;
-de a fi despagubiti pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor folosind în acest scop mijloacele prevazute de lege;
-de a se asocia în asociatii pentru protecția consumatorului în scopul apararii intereselor lor. Asociatiile pentru protecția consumatorului trebuie sa fie consultate cu ocazia elaborarii actelor normative, standardelor sau specificatiilor care definesc caracteristicilor tehnice si calitative ale produselor si serviciilor destinate consumatorilor.
În ceea ce priveste protecția vietii, sanatatii si securitatii consumatorilor, agentilor economici le revin anumite obligătii cum sunt:
-sa puna pe piață numai produse sigure si daca actele normative prevad, acestea sa fie si/sau certificate;
-sa puna pe piață numai produse care respecta condițiile calitative permise sau declarate;
-sa opreasca livrarile si sa retraga de la beneficiari produsele la care organele abilitate de lege au constatat ca sunt periculoase sau nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise sau declarate;
-sa asigure condiții igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare în producție, transport, depozitare.
Nerespectarea drepturilor consumatorilor atrage, după caz, raspunderea civila, contraventionala sau penala.
Constatarea contraventiior si aplicarea sancțiunilor se fac de catre reprezentantii împuterniciti ai Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, precum si de catre reprezentatii împuterniciti ai altor organe ale administratiei publice, potrivit competentelor stabilite prin actele normative în vigoare.
În cazul infractiunilor prevazute de Codul penal "falsificarea de alimente sau alte produse (art. 313 C.P), înselaciune cu privire la calitatea marfurilor (art. 297 C.P.) sancțiunea se aplica de organele jurisdictionale competente.
Obligătivitatea platii impozitului pe profit
Profitul reprezintă beneficiul obtinut ca rezultat al investirii de capital.
Având natura unui venit, profitul trebuie sa fie supus impunerii, caci oricine realizeaza un venit trebuie sa contribuie proportional, de regula, cu marimea acestuia la formarea resurselor financiare publice, necesare acoperii nevoilor generale ale societatii.
Impozitul pe profit reprezintă unul din cele mai importante venituri bugetare obtinute sub forma impozitelor directe.
Subiectele de drept platitoare de impozit pe profit potrivit legii sunt :
-persoanele juridice române pentru profitul impozabil obtinut din orice suma, atât în România cât si în strainatate;
-persoanele juridice straine care desfasoara activități printr-un sediu, permanent în România, pentru impozitul aferent acestui sediu;
-persoanele fizice sau juridice straine care desfasoara activități în România în bază unui parteneriat (care nu da nastere unei alte persoane juridice) pentru toate veniturile obtinute din respectiva activitate desfasurata în România;
-asocierile dintre persoanele juridice române si persoanele fizice române care nu dau nasteri unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în România cât si în strainatate;
Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit :
-trezoreria statului pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei;
-institutiile publice pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile extrabugetare si disponibilitatile realizate si utilizate în conformitate cu legea finantelor publice;
-organizatiile de nevazatori si de invalizi;
-asociatiile persoanelor handicapate si unitatile comerciale ale acestora;
-asociatiile si fundatiile, atunci când utilizeaza cel putin 80% din veniturile obtinute din orice sursa în scopul realizarii obiectivelor pentru care au fost autorizate inclusiv pentru investitii si datorii, precum si cheltuielile de functionare;
-unitatile apartinând cultelor religioase pentru veniturile obtinute din producerea valorificarea obiectelor si produselor necesare activității de cultura potrivit legii;
-institutiile de învatamânt particulare creditate, precum si cele autorizate provizoriu, potrivit legii, pentru veniturile realizate din activitățile de învatamânt; cu conditia utilizarii pentru dotarea bazei tehnico-materiale potrivit legii învatamântului;
-asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice, pentru veniturile realizate din activitățile economice si care sunt utilizate pentru îmbunătatirea confortului si a eficientei cladirii, pentru reparatii si întretinerea imobilului.
Evaziunea fiscala si combaterea ei
Evaziunea fiscala a fost conceputa si este reglementata din necesitatea stabilirii si încasarii conforme a impozitelor, a taxelor si celorlalte venituri publice.
Faptele de sustragere de la impozit pentru impozite, taxe, contributii datorate bugetului public sunt denumite fapte de evaziune fiscala.
Legea defineste evaziunea fiscala ca fiind sustragerea prin orice mijloc, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat si fondurilor speciale extrabugetare, de catre persoanele fizice si persoanele juridice române sau straine având calitatea de contribuabili.
Combaterea evaziunii fiscale este conceputa si urmarita prin actiuni atât preventive, cât si de sanctionare.
Pentru a preveni producerea faptelor de evaziune fiscala, Legea reglementeaza o serie de obligătii pentru contribuabili, cum sunt:
-efectuarea de activități permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, poate avea loc numai în bază unei autorizatii emise de organul competent sau a unui alt temei prevazut de lege;
-obligătia de declarare, la organul fiscal, în termen de cinci zile de la înregistrarea actelor în legatura cu subunitatile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine bancile si conturile în lei si valuta în tara sau strainatate;
-obligătia de a declara organului de control bunurile sau valorile impozabile;
-obligătia de evidentiere a veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate din activități desfasurate, prin întocmirea registrelor sau a oricaror alte documente legale;
-obligătia declararii cu sinceritate a veniturilor realizate, bunurilor mobile si imobile aflate în proprietate sau detinute cu orice titlu legal, precum si alte valori care genereaza titlu de creanta fiscala;
-obligătia de plata la termen a impozitelor si taxelor datorate;
-obligătia de a permite efectuarea controlului si de a pune la dispozitia organelor de control a tuturor documentelor contabile, a evidentelor si a oricaror alte elemente materiale sau valorice solicităte.
1.2 Notiunea de comerciant
Aspectele generale
In vechiul cod comercial si in legislația actuala, notiunea de comerciant a fost analizata si definita după cum urmeaza:
Avand radacinile infipte in antichitate atunci cand s-a dezvoltat ideea dreptului de proprietate, comerțul a insotit dezvoltarea societatii omenesti. El nu a produs nici nu a consumat, singura ratiune de a exista si singura modalitate in care se manifesta rezumandu-se la legatura dintre producție si consum. Dar el cuprinde nu numai operațiunile de interpunere si circulatie a marfurilor pe care le efectueaza fabricantii, precum si executarea de lucrari si prestarea de servicii, pe care le realizeaza antreprenorii, respectiv prestatorii de servicii, sau, in general, intreprinzatorii.
Definitoriu, elementul speculativ – „animus lucri” – este cel care pune in miscare spiritul de initiativa pana la risc al comerciantului. Acolo unde lipseste acel element speculativ, nu se poate vorbi de comerț. Astfel, cumpararea unor bunuri in scop de binefacere nu poate fi considerata activitate comercială. Numai cumpararea de bunuri in scop de revanzare cu realizarea unui profit constituie comerț in inteles juridic.
De aceea, intreaga activitate comercială este consacrata de profesionistii sai ideilor de castig si de bunăstare sociala.
Nascut la randul lui din nevoile comerțului, dreptul comercial a evoluat odata cu dezvoltarea acestuia de-a lungul vremii.
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorate din savarsirea actelor juridice, faptelor si operațiunilor, considerate de lege fapte de comerț, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.
Desi dreptul nostru comercial este in principal un drept obiectiv, intemeiat pe diferite fapte din viata noastra socio-economică, considerate de lege comerciale, in realitate, privite lucrurile sub aspect cantitativ, substanta materiei comerciale o formeaza marea masa de operațiuni pe care le savarseste comerciantul.
In Romania spre deosebire de alte tari, exista o legislatie si un drept specia, Dreptul Comercial, aplicabile unei anumite categorii d persoane – comercianții, si unei categorii de fapte – faptele si actele de comerț, cuprinse in Codul comercial si legile comerciale. Avand in vedere rolul comerciantului in activitatea comercială, Codul comercial precizeaza notiunea de comerciant si reglementeaza statutul juridic al acestuia.
Conceptia Codului comercial roman privind subiectii raporturilor comerciale
Adoptat in anul 1887, Codul comercial roman a folosit ca model Codul comercial italian din anul 1882. Totusi, codul nostru comercial se inscrie pe linia vechii traditii franceze avand la bază sistemul obiectiv. Dispozițiile Codului comercial se aplica oricarei persoane care savarseste anumite fapte de comerț obiective reglementate de art.3, indiferent daca persoana care le savarseste are sau nu calitatea de comerciant.
Daca savarsirea faptelor de comerț are un caracter profesional, persoana in cauza devine comerciant (art.7 Cod com.). Odata dobandita calitatea de comerciant, toate actele si operațiunile efectuate de catre aceasta persoana sunt prezumate a fi comerciale (art. 4 C. com.). Spre deosebire de actele obiective de comerț, care sunt denumite astfel datorita naturii lor reputat comerciale, actele subiective de comerț isi revendica aceasta natura după profesiunea de comerciant a celui care le practica.
Dar savarsirea unei fapte de comerț obiective nu conduce in mod automat la dobandirea calitatii de comerciant. Aceasta concluzie este sustinuta si de alte prevederi ale Codului comercial.
Astfel, potrivit:
-art.9: "Orice persoana care, intr-un chip accidental face o operațiune de comerț, nu poate fi considerata ca comerciant; ea este insa supusa legilor si jurisdictiei comerciale pentru toate contestatiunile ce se pot indica din aceasta operațiune";
-art. 56: "Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale, afără de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților si de cazurile in care legea ar dispune altfel";
-art.893: "Chiar cand actul este comercial numai pentru una din parti, actiunile ce deriva dintr-insul sunt de competenta jurisdictiei comerciale";
-art.945: "Actiunile derivand din acte care sunt comerciale numai pentru una din parti se presupun pentru toate partile contractante in conformitate cu toate dispozitiunile legii comerciale";
In consecinta, potrivit Codului comercial roman, subiecti ai raporturilor comerciale pot fi atat comercianții cat si necomercianții, dar, in principal, activitatea comercială se realizeaza de catre comercianți.
Necomercianții participanti la raporturile comerciale, pot fi persoane fizice cat si persoane juridice (de drept privat sau de drept public). Acestea pot intra sub incidenta dreptului comercial in situatia in care participa la:
-efectuarea unui act subiectiv de comerț din categoria actelor prevazute de art. 4 C. com.;
-efectuarea unui act obiectiv de comerț din cele prevazute in art.3 Cod com.
In nici unul din aceste cazuri participantul nu va dobandi calitatea de comerciant, dar ii sunt aplicabile normele referitoare la obligătiile comerciale (cu exceptia solidaritatii codebitorilor).
Necomercianții pot participa la efectuarea unor acte de comerț daca au capacitate de exercitiu deplina, adica capacitatea juridica de a indeplini o fapta de comerț izolata.
Persoanele juridice de drept privat participante la raporturile comerciale sunt persoanele juridice civile, asociatiile si fundatiile (constituite conform Ordonantei de Guvern nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii), societatile agricole, sindicatele, partidele politice, cultele si asociatiile de culte si alte societati civile.
Obiectul acestor organizatii nu poate fi incadrat in nici una din operațiunile prevazute in Codul comercial ca acte de comerț, dar ele vor putea savarsi acte de comerț in cazurile si condițiile prevazute de lege.
Intr-o conceptie restrictiva, aceste organizatii pot:
-sa infiinteze societati comerciale, de exemplu cantine, camine, hotel, imprimerii, librarie, editura, dar numai daca este in legatura cu scopul principal al persoanei juridice;
-sa efectueze acte de comerț izolate sau accesorii, in cadrul limitat de principiul specializarii capacitatii de folosinta (art.34, Decretul nr.31/1954 care se refera atat la persoanele fizice cat si la persoanele juridice – "Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul").
Persoanele juridice de drept public participante la raporturile comerciale sunt statul, judetul si comuna.
Criteriul subiectiv are drept scop sa atribuie prin lege caracterul de act comercial acelor acte care sunt savarsite de comercianți, acte care se exercita in mod obisnuit de catre acestia din urma. .
Dreptul comercial apare in acest sistem ca un drept profesional care se aplica persoanelor care au calitatea de comercianți.
Acest sistem a stat la bază primelor reglementari legale ale comerțului si este adoptat de Codul comercial german din 1900.
In acest mod, in locul adoptarii unui drept comercial care ar putea fi aplicat comerțului, (si in mod implicit, faptelor de comerț), reglementarea care este cuprinsa in acest cod poate fi aplicabila doar acelor persoane ce au calitatea de comerciant.
Interesul practic al definirii notiunii de comerciant
Precizarea notiunii de comerciant prezinta un mare interes practic.
El este deosebit pentru ca necomercianții au un statut diferit de cel al comercianților, cu consecinte deosebite asupra raporturilor juridice la care participa.
In interesul bunei desfasurari a activității comerciale si a protejarii intereselor participantilor la aceasta activitate, legea instituie anumite obligătii pentru comercianți, considerate obligătii profesionale ale comercianților.
Acestea sunt:
-inainte de inceperea activității comerciale, trebuie sa ceara inscrierea in registrul comerțului;
-in cursul exercitarii activității trebuie sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege;
-la incetarea activității trebuie sa ceara radierea inmatricularii din registrul comerțului;
-orice comerciant are obligătia sa tina anumite registre comerciale (de contabilitate) in care sa consemneze toate operațiunile comerciale;
-comerciantul este obligăt sa desfasoare activitatea comercială in condițiile unei concurente loiale.
Pentru a asigura o certitudine asupra naturii si regimului juridic al actelor si operațiunilor savarsite de comerciant legea instituie o prezumtie de comercialitate; sunt prezumate a fi fapte de comerț si deci supuse legilor comerciale (art. 4 Cod com.)
Actele comerciale incheiate de comerciant sunt supuse unor reguli speciale, derogatorii de la regimul actelor juridice civile:
-in obligătiile comerciale, codebitorii sunt prezumati ca s-au obligăt solidar (art. 42 Cod com.);
-datoriile comerciale in bani produc dobanda de drept, din ziua cand devin exigibile (art. 43 Cod com.);
-in obligătiile comerciale, judecatorul nu poate acorda un termen de gratie (art.44 Cod com.);
-in obligătiile comerciale retractul litigios este interzis (art. 45 Cod com.);
-dovada drepturilor rezultand din actele comerciale se poate face cu orice mijloace de proba admise de lege.
In cazul incetari platilor pentru datoriile sale comerciale, comerciantul poate fi supus procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului. Aceasta procedura se aplica numai comercianților cu excluderea necomercianților, chiar daca ei s-au obligăt prin acte comerciale.
Comercianții sunt supusi impozitului pe profitul pe care l-au realizat din activitatea comercială.
Comerciantul are obligătia de a publica regimul matrimonial sub care se afla casatorit pentru ca tertii sa-i poata aprecia solvabilitatea cu prilejul acordarii unor credite.
Justitia, organele financiare si alte autoritati au dreptul de control asupra activității comerciale.
Profesiunea de comerciant acorda subiectilor, persoane fizice sau juridice, unele privilegii specifice acestei profesii:
-numai comercianții se pot bucura de un sistem probatoriu privilegiat pentru dovada condițiilor legate de incheierea actelor de comerț;
-tinerea regulata de catre comerciant a registrelor comerciale poate reprezenta, in anumite condiții, o proba judiciara in favoarea comerciantului;
-comercianții sunt supusi unor jurisdictii speciale – sectiile comerciale in cadrul tribunălelor si curtilor de apel, inc1usiv la Inalta Curte de Casatie si Justitie si arbitrajul comercial desemnat prin convenția de arbitraj sau c1auza compromisorie;
-comercianții pot participa la constituirea unor Camere de Comerț si Industrie sau asociatii autonome, menite sa le promoveze si sa le apere interesele. Camerele de comerț si industrie sunt constituite si functioneaza conform Decretului-lege nr.139/1990 privind Camerele de comerț si industrie din Romania.
Definiția comerciantului
Potrivit art.7 Cod com.: „Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, avand comerțul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale”. Aceasta prevedere legala nu constituie o definitie, ci numai o enumerare de persoane care au calitatea de comerciant.
Se face deosebire intre peroanele fizice si societatile comerciale. Persoanele fizice, legiuitorul le cere sa indeplineasca anumite condiții pentru a dobandi calitatea de comerciant, pe cand societatilor comerciale le atribuie calitatea de comercianți numai prin simpla lor existenta.
In lumina dispozițiilor citate mai sus, comerciantul poate fi definit ca orice persoana – fizica sau juridica – care desfasoara activitate comercială, adica savarseste fapte de comerț cu caracter profesional. Intrucat activitatea comercială cuprinde atat activitatea de producere a marfurilor si serviciilor, cat si activitatea de circulatie (distributie) a marfurilor, notiunea de comerciant este o notiune cu sens generic, ea desemnand orice persoana fizica sau juridica – care desfasoara in mod profesional, o activitate comercială, indiferent de forma acesteia.
In reglementarea actuala
Noul Cod Civil a devenit deja legea actuală, lege aplicabilă a devenit începând cu 1 octombrie 2011, Codul Civil, cu excepțiile sale de aplicabilitate, dar cu noțiuni noi și deja viabile. Poate nu pe atât de clare pe cât ne așteptam unii dintre noi, sau poate nu atât de bine așezate, concordate cu realitatea socio-economică pe cât se așteptau alții, însă în mod cert acesta este punctul ce marchează începutul unui nou secol juridic.
Noul Cod Civil, așa cum este deja cunoscut, înlocuiește în realitate trei vechi coduri: Codul Civil de la 1864, Codul Familiei și Codul Comercial. Dar înlocuirea nu are loc brusc, ci printr-o aplicare paralelă, direcționată și expres reglementată de către Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul Civil.
Noile reglementări civile, deloc străine de ramura dreptului comercial și înainte de modificare –având în vedere că nu numai Codul Comercial a avut exclusivitate în rol de legislație de bază, ci s-a completat permanent cu dispozițiile Codului Civil de la 1864 – aduc noutăți și pe acest plan. Ca opinie personală, nu cred că schimbarea noțiunilor ar fi reprezentat problema vechilor reglementări, e cert însă că s-au operat ajustări ale denumirilor de bază, ale subiectelor principale din fostele raporturi strict comerciale, iar acum urmează să ne familiarizăm cu ele, neavând nicio importanță dacă schimbarea în sine e benefică sau mai mult încurcă.
Astfel, conform art. 3 din Noul Cod Civil:
“(1)Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.
(2)Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.
(3)Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.”
Remarcăm ușor apariția noțiunilor de “profesionist”, aceea de “întreprindere” sau aceea de “scop lucrativ”, noțiuni utilizate în limbajul uzual, dar nu neapărat legiferate. Ne vine în ajutor în explicarea lor chiar legea pentru aplicare, ce ne arată că noțiunea de “profesionist” include noțiunile de comerciant, întreprinzător, operator economic și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice ori profesionale.
Comerciantul de până acum, așa cum era el definit de Codul Comercial în art. 7 – “Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerciu, având comerciul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale.” – devine, ca noțiune definită, actualul profesionist, dar ca substanță, devine o subcategorie a acestuia. Cu alte cuvinte, redenumim vechea noțiune, dar o păstrăm ca noțiune nouă, restrânsă. Până la acest punct însă, încă s-ar mai putea realiza o conexiune logică, reala încurcătură intervine abia la momentul lecturării art. 6 din legea de aplicare a codului civil, care tranșează două aspecte ce au ca efect mai mult un amestec între vechea și noua noțiune, decât aceea de lămurire: noțiunea de comerciant ce va apărea în orice dispoziție legală aplicabilă după 1 octombrie se va considera făcută cu privire la orice persoană fizică, respectiv juridică supusă înregistrării în registrul comerțului, conform prevederilor Legii. De aici poate porni un val de comentarii cu privire la natura juridică a persoanei fizice sau juridice supuse înregistrării, și care poate fi, din interpretarea textului, subiect de drept încă înainte de înregistrarea sa. Este evident că orice persoană a cărei înregistrare a fost anulată poate fi subiect de drept, cu consecințele juridice ale anulării, întinderea și sfera de cuprindere a acestui subiect de drept în particular, prin raportare la noua definiție, va crea loc unor speculații interesante și unor interpretări diversificate. E adevărat că noțiunea de “întreprindere” excede fostei noțiuni de “fapte de comerț”, incluzând în primul rând noțiunea de “fără scop lucrativ”, astfel că e evident că cele două definiții nu se suprapun din punct de vedere substanțial, ci doar se înlocuiesc. Înlocuirea are însă loc într-o legislație adaptată deja noțiunii de comerciant, astfel că înlocuirea acestora ar putea avea efecte de interpretare în momentul identificării ariei de aplicare.
Noțiunea de comerciant devine însă complet instabilă – din punctul meu de vedere – la momentul la care alineatul 2 al aceluiași articol 6 din legea de aplicare, stabilește excepții de la definiția dată în alineatul 1, dispunând că noțiunea astfel definită nu e aplicabilă în legea privind mărcile și indicațiile geografice, în legea privind clauzele abuzive sau în Codul Consumului, ca să exemplificăm doar trei dintre actele normative scutite de noua definiție.
Astfel că noțiunea de comerciant în sine, deși redenumită cu noțiunea de “profesionist”, a fost pe de-o parte transformată în subdiviziunea propriei foste noțiuni, pe de altă parte, redefinită ca subdiviziune… probabilă, însă, în paralel cu toate aceste înțelesuri, păstrată neatinsă, acolo unde legiuitorul nu a mai putut să-i identifice sensul.
Faptele de comerț au fost doar ușor atinse ca noțiune de noile reglementări, fiind înlocuite de expresia “activități de producție, comerț sau prestări de servicii”, astfel că nu există probleme practice de aplicabilitate. Ele definesc activitatea aceluia inclus în categoria de profesionist, dar fără a o restrânge ca pe aceea de comerciant.
Înlocuirea noțiunii de comerciant cu aceea de profesionist are un deosebit interes practic, având în vedere că subiectului de drept intitulat comerciant i se aplicau o serie de dispoziții legale specifice, care completau Codul Comercial, și care continuă să fie în vigoare, stabilindu-se un regim juridic, respectiv un regim fiscal special și o modalitate diferită de abordare a incidentelor juridice.
Probabil însă că nu peste mult timp noțiunea va primi clarificări, astfel că până la acel moment nu putem decât să identificăm problemele practice pe care forma actuală a noțiunii le poate ridica.
1.3 Calitatea de comerciant
Din interpretarea actelor normative, doctrina juridica a dedus condițiile care trebuie indeplinite pentru a dobandi calitatea de comerciant:
-savarsirea de fapte de comerț (obiective) ca profesiune, in nume propriu;
Din practica jurisdictionala a rezultat ca un comerciant trebuie sa realizeze acte de comerț obiective.
Practica a decis intr-o situatie ca prin notiunea de comerciant in sensul Codului urmeaza a se intelege numai acela care face fapte de comerț avand comerțul ca o profesiune obisnuita, atunci cand este vorba de persoane fizice. O eventuala faima de comerciant care nu ar fi corespunzatoare unei situatii obiective de fapt nu ar conduce la calitatea de comerciant, intrucat aceasta calitate este dobandita numai prin „practica efectiva a comerțului ca o profesiune obisnuita”.
O alta problema care se pune este aceea daca o persoana fizica poate exercita comerțul sau printr-un interpus. Raspunsul nu a fost usor de dat, conturandu-se mai multe opinii; consideram ca un comerciant poate sa-si angajeze numele si patrimoniul in raporturile cu tertii printr-o persoana interpusa, atata timp cat raporturile dintre comerciant si persoana interpusa sunt strict delimitate printr-un act juridic, persoana interpusa aratand calitatea sa.
-inmatricularea in Registrul Comerțului;
Aceasta conditie rezulta din chiar legea potrivit caruia comercianții, inainte de inceperea comerțului, precum si alte persoane fizice sau juridice, prevazute in mod expres de lege, inainte de inceperea activității acestora, au obligătia sa ceara inmatricularea in registrul comerțului.
Inmatricularea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale in registrul comerțului si inregistrarea fiscala a acestora se fac pe bază autorizatiei emise de primaria competenta.
-cetatenia comerciantului persoana fizica. Persoanele fizice, cetateni romani sau cetateni straini, care provin din statele membre ale Uniunii Europene si din statele apartinand Spatiului Economic European, pot desfasura activități economice pe teritoriul Romaniei, in mod independent, sau pot constitui asociatii familiale.
-capacitatea persoanei fizice. Este necesar ca sa fie implinita varsta de 18 ani, in cazul persoanelor fizice ce solicită autorizarea pentru desfasurarea de activități economice in mod independent si a persoanelor fizice care au initiativa constituirii asociatiei familiale, respectiv varsta de 16 ani, in cazul membrilor asociatiei familiale;
-starea sanatatii le permite desfasurarea activității pentru care se solicită autorizatia;
-calificarea – pregatire profesională sau, după caz, experienta profesională -, necesara pentru a desfasura activitatea economică pentru care se solicită autorizatia;
-nu au fost condamnate penal prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru savarsirea de fapte sanctionate de legile financiare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscala de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal;
-indeplinesc condițiile de functionare prevazute de legislația specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului, protectiei muncii si apararii impotriva incendiilor si cerintele reglementarilor specifice protectiei consumatorului pentru activitatea desfasurata, precum si normele de calitate a produselor si serviciilor puse pe piață.
Legea nr. 300/2004 prevede procedura de autorizare, autoritatea competenta precum si posibilitatea anularii autorizatiei. In privinta inmatricularii persoanei fizice in Registrul Comerțului trebuie avute in vedere si dispozițiile Legii nr. 359/2004 care au modificat Legea nr. 300/2004.
Dovada calitatii de comerciant a unei persoane fizice se poate face prin orice mijloc de proba.
Dovada calitatii de comerciant incumba celui care o afirma, prin oricare din mijloacele de proba enumerate de lege. Simpla notorietate de comerciant privind situatia unei persoane nu este suficienta. Eventuala faima de comerciant nu confera calitatea de comerciant in spiritul legii.
Calitatea de comerciant pe care in mod eronat si-o da cineva intr-un act, cand in realitate este constatat ca nu face acte de comerț, nu-i poate da calitatea de comerciant.
-incetarea calitatii de comerciant persoana fizica poate fi efectul vointei comerciantului (incetarea voluntara a activității comerciale) sau efectul unei cauze obiective (retragerea ori expirarea autorizatiei administrative sau condamnarea penala prin care instanta a pronuntat si pedeapsa complimentara a interzicerii exercitarii profesiunii de comerciant etc.).
Comerciantul este obligăt sa ceara, la incetarea comerțului, inscrierea acestei mentiuni in Registrul comerțului.
Incompatibilitatile sunt prevazute expres de lege. Constituția prevede ca functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea unei functii de reprezentare profesională salarizate in cadrul organizatiilor cu scop comercial.
Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
Potrivit art. 84 din Constituția Romaniei („Incompatibilitati si imunitati”), in timpul mandatului, Presedintele Romaniei nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata.
Decaderea intervine in situatia in care s-au savarsit infractiuni iar in cadrul aplicarii pedepsei se aplica si pedeapsa complementara (decaderea din dreptul de exercitare a profesiei de comerciant).
Interdictiile sunt prevazute expres de lege in scopul ocrotirii unui interes general (exemplu, activitățile considerate monopol de stat – analizate in cadrul obiectului de activitate al societatii comerciale).
Obiectul de activitate al societatii comerciale. In literatura de specialitate se distinge intre obiectul actului constitutiv (contractului de societate/statutului) si obiectul de activitate al societatii comerciale. In cele ce urmeaza vom avea in vedere numai obiectul de activitate al societatii comerciale.
Obiectul societatii comerciale trebuie sa fie determinat, licit si moral (conform cu ordinea publica si bunele moravuri).
Prin obiectul de activitate se intelege ansamblul de operațiuni pe care societatea comercială urmeaza sa le indeplineasca in vederea realizarii de beneficii de catre asociati.
Obiectul contractului este un criteriu prin care se delimiteaza societatea comercială de societatea civila.
Obiectul societatii comerciale desemneaza activitățile care au fost autorizate pentru a fi realizate de catre asociati in cursul functionarii societatii.
Principiul specialitatii capacitatii de folosinta este consacrat in art. 34 din Decretul nr. 31/1954: „Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut.” Sintagma „specialitatea capacitatii de folosinta” semnifica posibilitatea persoanei juridice – a societatii comerciale – de a avea numai drepturile si obligătiile care sunt legate de realizarea obiectului sau de activitate precizat in actul constitutiv.
Potrivit Legii nr. 31/1990 modificată, societatile comerciale se constituie in vederea savarsirii de acte de comerț.
Notiunea de act de comerț este analizata in doctrina avand in vedere dispozițiile legale. Se are in vedere savarsirea de acte de comerț din categoria celor „obiective”.
Obiectul de activitate va fi stabilit in faza consensuala a constituirii societatii, de catre asociati, in functie de optiunile acestora si de proiectul pe care doresc sa-l indeplineasca.
Sub aspect economic, obiectul activității unei societati comerciale se poate raporta la unul sau mai multe dintre cele trei domenii: comerț, producție si servicii.
In principiu nu exista o corelatie intre forma societatii comerciale (SRL, SA, SNC, SCS, SCA) si obiectul de activitate.
Exista anumite exceptii care au in vedere protejarea creditorilor.
Societatile bancare, de credit cooperatist, de asigurari, de leasing se constituie sub forma societatilor pe actiuni.
Unele societati sunt obligăte sa aibă un singur obiect de activitate (asigurari, leasing, audio-vizual, etc.).
Legea bancara nr. 58/1998 prevede in art. 11-14 activitățile care pot face obiectul unei societati bancare, precum si activitățile prohibite.
Operațiunile de leasing financiar vor putea fi desfasurate in mod direct incepand cu data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
Pana la aceasta data, operațiunile de leasing financiar pot fi desfasurate prin societati distincte, constituite ca filiale in acest scop.
Doctrina a mai propus ca obiectul de activitate al societatii sa fie coerent (sa nu exemplifice o gama prea mare de activități). Aceasta propunere desi interesanta si justificata din punct de vedere teoretic nu este respectata in practica intrucat prin enumerarea mai multor obiecte de activitate se evita realizarea unui act aditional.
Enumerarea activităților care pot forma obiectul de activitate al societatii comerciale.
Se poate observa ca nu exista un act normativ care sa cuprinda toate activitățile care pot constitui obiectul de activitate al unei societati comerciale.
Totusi exista anumite criterii.
-in primul rand trebuie observate activitățile care sunt interzise precum si legile speciale (care restrictioneaza alegerea obiectului de activitate in functie de forma societatii, marimea capitalului precum si impunerea unui anumit obiect de activitate – unic sau multiplu);
-in al doilea rand avem in vedere Clasificarea Activităților din Economia Nationala (CAEN) elaborata de Institutul National de Statistica;
Nu poate fi obiect al societatilor comerciale:
-activitățile care, potrivit legii penale, constituie infractiuni sau sunt contrare unor alte dispoziții legale cu caracter imperativ;
-activitățile care constituie, in condițiile stabilite de lege, monopol de stat;
Legea nr. 31/1996 privind monopolul de stat prevede in art. 2 ca este monopol de stat:
-fabricarea si comercializarea armamentului, munitiilor si explozibililor;
-producerea si comercializarea stupefiantilor si a medicamentelor care contin substante stupefiante;
-extractia, producerea si prelucrarea in scopuri industriale a metalelor pretioase si a pietrelor pretioase;
-producerea si emisiunea de marci postale si timbre fiscale;
-fabricarea si importul, in vederea comercializarii in condiții de calitate, a alcoolului si a bauturilor spirtoase distilate;
-fabricarea si importul, in vederea comercializarii in condiții de calitate, a produselor din tutun si a hartiei pentru tigarete;
-organizarea si exploatarea sistemelor de joc cu miza, directe sau disimulate;
-organizarea si exploatarea pronosticurilor sportive.
Nu constituie monopol de stat fabricarea bauturilor alcoolice in gospodariile personale pentru consum propriu. Acestea sunt numai restrictionari, intrucat asemenea activități pot constitui obiectul de activitate al unei societati comerciale pe bază de licenta. Licenta reprezintă o autorizare acordata de stat pentru o perioada determinata, in bază careia o persoana fizica sau juridica poate sa produca, sa prelucreze ori sa comercializeze, in cantitatea solicităta si de o anumita calitate, un anume produs sau serviciu, care face obiectul monopolului de stat, in schimbul unui tarif de licenta.
-fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice in alt scop decat ca medicament;
-remedii secrete (vrajitorie, ghicitorie);
-imprimarea hartilor cu caracter militar;
-fabricarea sau comercializarea de aparatura utilizata in activitatea de interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, fără avizul Ministerului de Interne sau cu incalcarea acestui aviz;
-fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc spectrul de frecvente radioelectrice, fără avizul Ministerului de resort sau cu incalcarea acestui aviz.
-activități de pilotaj pentru sectorul maritim al Dunarii de Jos.
Nu poate forma obiect de activitate al unei societati comerciale (legi speciale):
-activități fără scop lucrativ (institutii de invatamant particulare, casele de ajutor reciproc, asociatii stiintifice, asociatiile civile de asigurare mutuala etc);
-Biserica Ortodoxa Romana si celelalte culte religioase au, in exclusivitate, dreptul de producere si valorificare a obiectelor si vesmintelor de cult, precum si de tiparire a cartilor de cult, a celor teologice sau cu continut bisericesc, necesare practicarii cultului.
La constituirea societatii comerciale actul constitutiv al societatilor comerciale trebuie sa prevada obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si a activității principale.
Totusi, in practica s-a aratat ca daca in obiectul unei societati comerciale s-au prevazut si activități de import-export, nu este necesar ca in statutul societatii sa se prevada si actele juridice prin care se realizeaza aceste activități.
Controlul legalitatii obiectului de activitate va fi exercitat in prima faza (a inmatricularii) de catre judecatorul delegat; invocarea ilegalitatii sau nulitatii obiectului de activitate poate fi facuta de oricine, in orice moment la existentei societatii.
Legea prevede ca nulitatea unei societati inmatriculate in registrul comerțului poate fi declarata de tribunăl numai atunci cand obiectul de activitate al societatii este ilicit sau contrar ordinii publice.
Daca actul constitutiv nu prevede obiectul sau de activitate legea il declara nul.
Legea nu face nici o referire la o a treia conditie a obiectului – sa fie determinat.
In acest caz un rol important revine judecatorului delegat care va aprecia daca obiectul de activitate al societatii comerciale a fost determinat indeajuns. In cazul in care societatea are un obiect ilicit iar aceasta situatie nu se poate remedia (prin modificarea actului constitutiv) va intra in dizolvare si lichidare.
1.4 Condițiile de exercitare a activității comerciale, a profesiei de comerciant
Principiul libertatii comerțului
Constituția stabilește ca economia Romaniei este o economie de piață. In aceste condiții este obligăt sa asigure libertatea comerțului. De asemenea Constituția Romaniei statorniceste ca alegerea profesiei este libera (art. 48), iar exercitiul acestei libertati poate fi restrans doar in condițiile art. 49. Daca alegerea profesiei este libera, inseamna ca orice pers 434g66e oana are libertatea sa exercite o profesie comercială.
Astfel exercitiul comerțului este in principiu liber pe teritoriul Romaniei. Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaste unele limitari stabilite de lege. Legea prevede anumite condiții speciale In legatura cu capacitatea persoanelor fizice de a desfasura acte de comerț, anumite restrangeri ale exercitiului acestei libertati, incapacitati, decaderi si interdictii din dreptul de a face comerț, ca si necesitatea unor autorizatii pentru a desfasura o activitate comercială. Aceste condiții si restrangeri au drept scop sa protejeze anumite persoane de consecintele grave ale unor greseli in activitatea comercială si interesul general, prin respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri.
Capacitatea persoanei fizice
Dispozițiile Codului comercial referitoare la capacitatea persoanei fizice de a face comerț au fost abrogate, in acest caz devenind aplicabile dispozițiile Codului civil si ale legii civile.
Codul civil nu face vorbire decat despre “incapacitatile minorilor” fără a stabili care sunt persoanele care fac parte din categoria minorilor.
Pentru rezolvarea problemei se face apel la art. 8 din Decretul 31/1954 care prevede: “Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora. Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobandeste, prin aceasta, capacitatea de exercitiu.”
In coroborare cu dispozițiile Codului comercial, o persoana fizica are capacitatea de a fi comerciant daca are capacitatea deplina de exercitiu. Varsta stabilita de decretul nr.31/1954 se inscrie in conceptia Codului comercial, care stabilea tot varsta minima de 18 ani.
In privinta minorului care se casatoreste, capacitatea deplina de exercitiu dobandita nu-i permite sa devina comerciant, deoarece aceasta situatie are in vedere respectarea principiului egalitatii intre soti in timpul casatoriei.
Cerinta majoratului persoanei fizice pentru a deveni comerciant se explica prin grija legiuitorului de a o feri, pe ea si patrimoniul ei, de efectul propriei necugetari, avand in vedere insuficienta maturizare si lipsa de experienta. Masura e motivata ca actele comerciale, spre deosebire de actele civile, sunt mai complexe, aleatorii, cer multa prudenta si mare promptitudine in decizie. Nimeni nu neaga gradul de inteligenta al tinerilor si cel de instructie, numai ca acestea nu vor suplini niciodata lipsa de experienta obligătorie in comerț.
In conceptia Codului incapacitatea minorului priveste inceperea unui comerț.
Dar se pot ivi situatii juridice cand minorul poate fi titularul unui fond de comerț dobandit pa cale succesorala. Continuarea comerțului in numele minorului constituie un mijloc de ocrotire a sa, in sensul ca-i sporeste patrimoniul. Conform codului, acesta va fi continuat prin intermediul parintilor sau al tutorelui.
Continuarea comerțului se face cu autorizarea instantei, care trebuie publicata in Monitorul Oficial si inregistrata in registrul comerțului (art. 21 lit. h din Legea nr. 26/1990). Este greu de crezut, dar calitatea de comerciant o poate avea si un nou nascut care nu stie sa vorbeasca si sa mearga pentru ca legea nu distinge in privinta varstei cand el poate mosteni un comerț. Totusi, el va fi cel care va fi supus procedurii reorganizarii judiciare si falimentului.
In afără de minor, conform codului nici persoana pusa sub interdicție nu poate fi comerciant si continua comerțul. Condițiile de fond pentru punerea sub interdicție judecatoreasca rezulta din prevederile legii: “Cel care nu are discernamant pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitatii mintale, va fi pus sub interdicție”. In consecinta el nu poate incheia acte juridice, inclusiv pe cele care le reclama activitatea comercială.
In cazul dobandirii unui fond de comerț acesta va trebui sa fie supus lichidarii, fiind interzisa chiar si continuarea comerțului de catre parinte sau tutore.
Din analiza codului, persoanei careia i s-a instituit curatela, legal nu i se aduce atingerea capacitatii depline de exercitiu si, deci, aceasta are capacitatea de comerciant. Totusi, practic, exercitarea comerțului este dificil de realizat, deoarece implica asistenta permanenta a curatorului, ceea ce nu este de natura sa satisfaca exigentele profesiunii de comerciant. De aceea curatela apare ca o incapacitate de a fi comerciant.
In privinta participarii la infiintarea societatii comerciale nu au aceasta calitate minorul de 14 ani si interzisul, deoarece Codul civil prevede ca nu pot contracta incapabilii.
In cazul minorului cu capacitate de exercitiu restransa pentru a lua parte la semnarea unui contract de societate comercială e nevoie de aprobarea parintilor si incuviintarea autoritarii tutelare, deoarece bunurile lui sunt angajate in cadrul aportului la capitalul social. Minorul intre 14 – 18 ani poate fi actionar intr-o societate pe actiuni sau in comandita pe actiuni ori asociat intr-o societate cu raspundere limitata, dar nu poate fi administrator.
Incompatibilitatile, decaderile, interdictiile si autorizatiile
Activitatea comercială poate fi supusa unor restrictii obiective sau unor restrictii subiective:
-Restrictii obiective – sunt limitari prin care anumite ramuri de comerț nu pot face obiectul activității comerciale a persoanei fizice, fie in mod absolut fie cu anumite limitari (decaderile, interdictiile si autorizatiile).
-Restrictii subiective – prin care unele persoane capabile sunt excluse de la exercitiul comerțului in general, fie de la unele activități de comerț (incompatibilitatile ).
Decaderile
In scopul protejarii interesului general, dar si pentru a se asigura nestirbita onorabilitatea profesiei de comerciant, exista anumite situatii cand unele persoane pot fi decazute din dreptul de a mai exercita aceasta profesie.
Prin Legea privind protejarea populatiei impotriva activităților comerciale ilicite s-au prevazut faptele ce constituie activități comerciale ilicite, precum si sancțiunile contraventionale sau penale care se aplica pentru savarsirea acestor fapte. Totusi legea nu reglementeaza expres sancțiunea decaderii.
Nedemnitatea de a exercita profesiunea de comerciant nu poate rezulta din simplul fapt al aplicarii unei sancțiuni penale, fiind necesar ca hotararea penala sa prevada expres sancțiunea decaderii din dreptul de a exercita profesiunea de comerciant. Asa incat s-a propus ca, in absenta unor prevederi in acest sens in Lege, instanta de judecata sa dispuna decaderea din dreptul de a exercita profesiunea de comerciant ca o pedeapsa complementara.
Un lucru trebuie subliniat si, anume ca, intrucat sancțiunea decaderii din dreptul de a exercita profesiunea constituie o decadere din dreptul ce apartine unei persoane, ea nu poate interveni decat in cazurile si in condițiile prevazute de lege (art.49 din Constituția Romaniei).
Interdictiile
Unele activități sunt prohibite initiativei private. Ca motiv se pot invoca ordinea publica si bunele moravuri.
Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat a fost abrogata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.23/1999 pentru abrogarea respectivei legi. Activitățile care faceau obiectul monopolului de stat urmeaza sa fie concesionate In condițiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.
Interdictiile prevazute de Anexa 1 din Hotararea de Guvern nr. 201/1990 au fost abrogate initial prin Legea 507/12 iulie 2002, si ulterior abrogata la randul sau de Legea 300/28.06.2004.
Acestea sunt:
-activitățile care potrivit legii penale constituie infractiuni sau sunt contrare unor alte dispoziții legale cu caracter imperativ;
-activitățile care constituie, in condițiile stabilite de lege, monopol de stat (abrogata implicit);
-fabricarea ori comercializarea de droguri ori narcotice in alt scop decat ca medicament;
-remediile secrete (vrajitorie, ghicitorie);
-imprimarea hartilor cu caracter militar;
-fabricarea sau comercializarea de aparatura utilizata in activitatea de interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, fără avizul Ministerului de Interne ori cu incalcarea acestui aviz;
-activitățile de pilotaj pe sectorul maritim al Dunarii de Jos.
Incalcarea acestor dispoziții atrage nulitatea contractului de societate, nulitate absoluta, fiind vorba de dispoziții imperative ale legii.
Obiectul de activitate posibil al unei societati comerciale este cuprins in Clasificarea activităților din economia nationala – CAEN.
CAEN se aplica in toate domeniile de activitate economică si sociala si este obligătorie pentru toate organele administratiei publice centrale si locale, unitatile bugetare, agentii economici, indiferent de forma de proprietate, organizatii patronale, sindicatele, profesionale si politice, fundatii, asociatii si alte persoane fizice sau juridice (art.3).
Mai trebuie adaugate si alte acte normative cu caracter specific, cum sunt: Legea nr. 61/1998 – Legea minelor, Decretul nr. 221/1990 privind functionarea si atributiile Comisiei Nationale pentru Controlul Activităților nucleare etc., care vin si completeaza regimul juridic al unor anumite activități, cu indicarea modalitatilor concrete de exercitare a acestora (autorizatie, licenta).
Autorizatiile
După sistemul Codului comercial, calitatea de comerciant nu se putea dobandi decat prin exercitarea cu titlu de profesiune a faptelor de comerț obiective. Codul comercial nu conditiona dobandirea calitatii de comerciant de obtinerea unor autorizatii prealabile si nici chiar exercitiul comerțului. Au intervenit insa, ulterior, o serie de legi care au conditionat exercitiul profesiunii de comerciant de obtinerea unei autorizatii prealabile. Aceste legi nu au modificat condițiile referitoare la dobandirea calitatii de comerciant, ci au modificat principiul libertatii comerțului.
In acest sens Legea 300/2004 stabilește existenta unei autorizatii administrative pentru desfasurarea unor activități comerciale de persoane fizice in mod independent ori in cadrul unei asociatii familiale.
In privinta societatilor comerciale, Hotararea de Guvern nr. 1323/1990 stabilește anumite activități care pot face obiectul activității unei societati comerciale numai cu avizul organelor competente. Totusi exista anumite avize si autorizatii ce se cer pentru constituirea unor societati comerciale reglementate de legi speciale.
Incompatibilitatile
Activitatea comercială are, prin definitie un caracter speculativ, in sensul ca ea urmareste obtinerea unui profit. Acest caracter face ca activitatea comercială sa nu poata fi exercitata de persoanele care au anumite functii sau profesii legate de interesele generale ale societatii. Existand o incompatibilitate de interese, legea interzice persoanelor care au asemenea functii sau profesii sa exercite comerțul cu caracter profesional. Scopul urmarit prin instituirea acestor incompatibilitati este sa asigure demnitatea si prestigiul functiei sau profesiei in cauza.[5]
Asemenea incompatibilitati gasim in Constituția Romaniei (art. 123, art.131 si art. 142), in Hotararea de Guvern nr. 667/1991 privind unele masuri pentru asigurarea prestigiului functionarilor publici art. 3), in Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (art. 30 b), in Legea nr. 51/1995 (art. 12), in Legea nr. 36/1995 (art.35), in Legea nr. 74/1995 (art. 7), in Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi (art. 106), Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori (art. 10) etc.
Tratamentul juridic in cazul incompatibilitatilor este mai putin ferm decat in cazul incapacitatii. Astfel, spre deosebire de incapacitate, incompatibilitatea nu impiedica pe cel care exercita comerțul sa devina comerciant, cel in cauza avand toate obligătiile profesionale care revin comerciantului si de asemenea, putand fi declarat in stare de faliment in cazul incetarii platilor. Singura sancțiune aplicabila celui care a incalcat legea, prin care este instituita incompatibilitatea, nu este decat profesională si disciplinara, persoana in cauza urmand a fi destituita din functia ce o detine ori, după caz, sa fie exclusa din organizatia profesională din care face parte.
Capitolul II Publicitătea prin registrul comerțului
Sectiunea I:
A.Rolul publicitătii prin registrul comerțului
Registrul comerțului este un document public, asigurând publicitătea activității comercianților cu scopul protejării intereselor comercianților dar, mai cu seamă, a terțelor persoane.
Modificările care apar în cadrul operațiunilor realizate de comerciant sau cu privire la fondul de comerț în totalitate ori a elementelor componente, sunt opozabile terțelor persoane numai de la data înscrierii lor, în registrul comerțului.
Din punct de vedere organizatoric, registrul comerțului se ține de către oficiul registrului comerțului, organizat în fiecare județ și în municipiul București.
Publicitătea prin registrul comerțului este reglementată prin Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
În scopul facilitării operațiunilor legate de începerea unei activități comerciale, recent a fost adoptată Legea privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice.
Potrivit reglementării legale, comercianții sunt obligăți să se înregistreze în registrul comerțului și, totodată, să ceară înscrierea în același registru a unor mențiuni privind actele și faptele prevăzute de lege.
Înregistrările impuse de lege au drept scop să asigure, prin intermediul registrului comerțului, o evidență privind existența și activitatea comercianților.
Această evidență are un caracter strict profesional și este organizată pentru ocrotirea intereselor generale ale societății, ale terțelor persoane și intereselor comercianților înșiși.
Importanța și implicațiile economice și sociale pe care le are activitatea comercială impun instituirea unui cadru juridic corespunzător, care să asigure bună desfășurare a acestei activități.
Recunoscând libertatea comerțului, statul stabilește, în interesul societății, regulile după care se desfășoară activitatea comercială. Între aceste reguli sunt și cele referitoare la înregistrarea comercianților într-o evidență oficială, care să cuprindă datele esențiale necesare cunoașterii comercianților și a unor acte și fapte ale acestora, cu implicații pentru activitatea comercială.
Prin centralizarea acestor date, registrul comerțului constituie o bancă de date oficială privitoare la comercianți, la care poate apela orice interesat.
Pentru terțele persoane care ar dori să stabilească raporturi de afaceri cu un anumit comerciant, registrul comercial reprezintă o sursă de informații sigură asupra bonității comerciantului respectiv.
Prin înregistrarea și înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute de lege se asigură opozabilitatea acestora față de terți. Sub acest aspect, registrul comerțului reprezintă instrumentul publicității legale a activității comerciale.
Pentru comercianți, datele cuprinse în registrul comerțului pot juca un anumit rol în atragerea clientelei. Totodată, prin înregistrările operate în registrul comerțului se asigură protecția firmei comerciale, a emblemei și a altor drepturi ale comerciantului.
B.Organizarea publicitătii prin registrul comerțului
1.Precizari prealabile
Potrivit Legii Nr. 31/1990 modificată si republicata, obligătiile profesionale ale comercianților sunt:
-publicitătea prin Registrul comerțului;
-evidenta contabila a activității comerciale;
-exercitarea comerțului în limitele concurenței licite.
Publicitătea prin Registrul comerțului
În Evul mediu, consecinta a organizarii comercianților în corporatii, au aparut primele registre ale comerțului în care s-au înmatriculat comercianții.
Registrul comerțului în forma lui moderna a aparut în dreptul german în 1816, fiind reglementat de Codul comercial german.
Activitatea Registrului Comerțului este reglementata de Legea Nr. 26/1990 modificată.
Functiile publicitătii prin Registrul comerțului
Registrul comerțului are cel putin urmatoarele functii:
-aduce la cunostinta publica faptul ca în circuitul comercial a aparut un nou comerciant;
-constituie banca oficiala de date privind persoana comerciantului, obiectul de activitate si modificarile aparute în "viata" comerciantului;
-este o sursa sigura de date pentru terti, posibili parteneri de afaceri ai comerciantului, îndeosebi privind bonitatea acestora. Atragerea clientelei se asigura si prin Registrul comerțului;
-asigura opozabilitatea fata de terti a unor acte si fapte juridice comerciale;
Fata de Registrul comerțului, potrivit legii, comercianților le revin urmatoarele obligătii:
-înainte de începerea comerțului, sa se înregistreze în Registrul comerțului; aceasta obligătie revine si altor persoane fizice sau juridice, prevazute în mod expres de lege, înainte de începerea activității acestora
-la încetarea comerțului, sa ceara radierea din Registrul comerțului;
-în exercitarea comerțului sa ceara înscrierea în acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror înregistrare este prevazuta de lege privind “viata” comerciantului în (de exemplu, modificarile juridice ce au ca obiect fondul de comerț, modificari intervenite în starea civila a reprezentantului comerciantului, punerea sub interdicție sau curatela a comerciantului, hotarârea de condamnare penala a comerciantului etc.).
2.Structura organizatorica
Organizarea Registrului comerțului
Potrivit legii, Oficiile registrului comerțului se organizeaza în subordinea Oficiului National al Registrului Comerțului si functioneaza pe lânga fiecare tribunăl.
Oficiul National al Registrului comerțului se organizeaza si functioneaza în subordinea Ministerului Justitiei. Activitatea acestuia este reglementata prin ordinul ministrului justitiei nr. 2202/c/29 iulie 2003.
Oficiul National al registrului Comerțului este organizat în subordinea Ministrului Justitiei, ca institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral din venituri proprii.
Oficiile registrului comerțului de pe lânga tribunăle sunt organizate în fiecare judet, ele functioneaza în subordinea Oficiului National al Registrului Comerțului si nu au personalitate juridica.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor fizice si juridice supuse înregistrarii în registrul comerțului, în cadrul acestora functioneaza birourile de asistenta pentru comercianți, care au rolul de a asigura consultanta necesara constituirii si înregistrarii, precum si redactarea documentelor constitutive/modificatoare.
În cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lânga tribunăle au fost înfiintate prin O.U.G. nr.76/2001 Birouri unice, care functioneaza potrivit O.U.G. nr.129/2002.
Birourile unice au fost înfiintate în scopul simplificarii procedurilor de înregistrare, au rolul de a asigura obtinerea autorizatiilor de functionare ale persoanelor juridice, prin prezenta reprezentantilor delegati ai autoritatilor publice implicate în eliberarea acestora.
Comercianții cer înmatricularea la Oficiul registrului comerțului din judetul sau municipiul Bucuresti, unde-si au sediul, care în 15 zile comunica orice înmatriculare sau mentiune operata Oficiului National al Registrului comerțului.
Registrul comerțului este public.
Orice persoana interesata, pe cheltuiala ei, poate solicită copii certificate de pe înregistrarile efectuate în Registru precum si certificate constatatoare ca un anumit act sau fapt este sau nu înregistrat. Actele pot fi cerute si eliberate si prin corespondenta.
Caracterul public al Registrului comerțului asigura protecția tertilor.
Registrul comerțului este alcatuit din:
– registrul computerizat pentru înregistrarea comercianților persoane fizice si asociatii familiale cu sediul pe raza teritoriala a tribunălului.
– registrul computerizat pentru înregistrarea comercianților persoane juridice (societati comerciale înfiintate conform Legii nr.31/1990 republicata, cu modificarile ulterioare, sucursale si puncte de lucru ale acestora, societati si companii nationale, organizatii cooperatiste, regii autonome, grupuri de interes economic înfiintate potrivit Legii nr.161/2003).
– Dosare pentru fiecare comerciant cu actele depuse.
Pentru fiecare an se deschide un nou registru. Registrele se tin în sistem computerizat.
Fiecare comerciant înregistrat va purta un numar de ordine începând de la nr. 1 în fiecare an;
Norma metodologica nr. 608 din 15 aprilie 1998 elaborata de Camera de Comerț si Industrie a României si de Ministerul Justitiei, reglementeaza modul de tinere a Registrului comerțului si de efectuare a înregistrarilor.
În Registrul comerțului se fac 2 tipuri de înregistrari:
– înmatricularea comerciantului, persoana fizica, sau persoana juridica, înainte de începerea comerțului;
– înscrierea mentiunilor, adica a unor împrejurari expres prevazute de lege, ce pot sa survina în exercitarea comerțului.
3.Documente de publicităte
Cererea de inmatriculare in registrul comerțului a unui comerciant persoana fizica va cuprinde:
-numele si prenumele, domiciliul, cetatenia, data si locul nasterii, starea civila, averea si modul de evaluare a acesteia si activitatea comercială anterioara;
-firma comercială si sediul acesteia;
-obiectul comerțului, cu precizarea domeniului si a activității principale, astfel cum sunt prevazute in autorizatia pentru exercitarea comerțului;
-numarul, data si organul emitent al autorizatiei pentru exercitarea comerțului.
Cererea de inmatriculare va fi insotita de acte doveditoare ale datelor pe care le cuprinde.
Cererea de inmatriculare se intocmeste si se semneaza de comerciantul persoana fizica personal sau prin mandatar cu procura speciala si autentica incheiata la Notarul Public.
Toate datele cuprinse in cerere vor fi inregistrate de catre Oficiul Registrului Comerțului.
In ceea ce priveste specimenul de semnatura, legea prevede ca depunerea semnaturii comerciantului se va face in prezenta judecatorului delegat sau a conducatorului oficiului (după caz si reprezentantului acestuia).
In situatia in care comerciantul nu se poate prezenta personal se poate apela la un birou notarial care ii poate certifica semnatura acestuia.
Inmatricularea unei societati comerciale in registrul comerțului va cuprinde datele prevazute in incheierea de inmatriculare a judecatorului delegat.
Cererea de inmatriculare in registrul comerțului a unei societati comerciale va fi semnata cel putin de un administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia ori, in condițiile legii, de oricare asociat, iar pentru regii autonome, companii nationale, societati nationale sau organizatii cooperatiste, de catre persoanele imputernicite, potrivit legii, sa le reprezinte.
Dovedirea specimenului de semnatura a administratorilor si, după caz, a reprezentantilor societatilor comerciale, precum si a persoanelor imputernicite in condițiile legii sa reprezinte regiile autonome sau organizatiile cooperatiste se face cu respectarea prevederilor legale („Pentru dovedirea specimenului de semnatura, comerciantul va semna la oficiul registrului comerțului, in prezenta judecatorului delegat sau conducatorului oficiului ori inlocuitorul acestuia, care va certifica semnatura. In absenta comerciantului, semnatura acestuia poate fi inlocuita prin prezentarea unui specimen legalizat de notarul public.”).
In toate cazurile, cererea de inmatriculare in registrul comerțului trebuie insotita de actele doveditoare ale mentiunilor pe care le cuprinde legea.
Cererea de inmatriculare in registrul comerțului trebuie facuta in termen de 15 zile, daca legea nu prevede un alt termen.
Acest termen curge de la o data diferita, in functie de categoria comercianților.
Astfel:
-pentru comercianții persoane fizice curge de la data autorizarii;
-pentru societatile comerciale curge de la data autentificarii actului constitutiv;
-pentru regii autonome, companii nationale, societati nationale si organizatii cooperatiste, de la data actului de infiintare.
In ceea ce priveste situatia sucursalelor trebuie precizat ca obligătia inmnatricularii acestora revine comerciantului si se va efectua la oficiul registrului comerțului de la sediul fiecarei sucursale.
Cererea de inmatriculare va cuprinde elementele prevazute de lege pentru inmatricularea comerciantului cu mentionarea oficiului unde a fost inmatriculata firma sediului principal.
Cererea de înmatriculare a societatii comerciale întocmita de fondatorii, administratorii societatii sau împuternicitul acestora se depune în 15 zile de la data încheierii actului constitutiv la Oficiul Registrului comerțului în a carui raza teritoriala îsi va avea sediul viitoarea societate comercială.
Cererea contine datele obligătorii prevazute în art. 7 si art. 8 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, modificată si republicata.
Cererea va fi întocmita si semnata de catre cel putin un administrator ori reprezentantul acestuia ori, în condițiile legii, de catre oricare asociat (de exemplu: la societatea în nume colectiv).
Cererea va fi însotita de:
-actul constitutiv al societatii comerciale. În cazul societatilor comerciale organizate în bază Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale cu modificarile ulterioare, precum si cele rezultate din reorganizarea regiilor autonome, în conformitate cu legislația în vigoare pot functiona numai în bază de statut, cu orice numar de asociati. Statutul se aproba, după caz, prin hotarâre a Guvernului ori prin hotarârea autoritatii administrative locale.
-dovada efectuarii varsamintelor, în condițiile actului constitutiv;
-dovada sediului declarat si a disponibilitatii firmei;
-actele privind proprietatea asupra aporturilor în natura, iar, în cazul în care printre ele figureaza si imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
-actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societatii si aprobate de asociati;
-declaratia pe propria raspundere a fondatorilor, a administratorilor si a cenzorilor ca îndeplinesc condițiile prevazute de lege (art. 35 pct. 2 Legea 31/1990).
Cererea de înregistrare, împreuna cu actele doveditoare se depun la Biroul unic, direct sau prin corespondenta, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv. Biroul unic înregistreaza definitiv societatea comercială în registrul comercianților persoane juridice pe anul în curs. Pentru fiecare an se deschide un registru.
Biroul unic în termen de 5 zile de la data înregistrarii cererii, va trimite dosarul fiecarei autoritati publice pentru obtinerea avizelor sau actelor de autorizare necesare înregistrarii si autorizarii functionarii comerciantului.
Pentru functionarea societatii comerciale sunt necesare urmatoarele autorizatii:
a) autorizatia pentru prevenirea si stingerea incendiilor(P.S.I.);
b) autorizatia sanitara;
c) autorizatia sanitara veterinara;
d) autorizatia de mediu;
e) autorizatia de functionare din punct de vedere al protectiei mediului.
4.Caracterul publicitătii efectuate prin registrul comerțului
Publicitătea prin Registrul Comerțului este reglementata de Legea 26 din 11.05.1990 publicata in M.O. nr. 121 din 11.07.1990 si republicata in M.O. nr. 49 din 4.02.1998 (modificată de Legea 12/1998 publicata in M.O. nr. 15 din 19.01.1998 si de Lege nr. 348 din 6 iulie 2001 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 381 din 12 iulie 2001).
Conform actualei reglementari comercianți au obligătia de a se inregsitra in Registrul Comerțului si de a solicită, ori de cate ori legea prevede, inscrierea de mentiuni privitoare la actele si faptele stabilite prin dispoziții legale.
Legea include in categoria comercianților societatile comerciale, regiile autonome, organizatiile cooperatiste si persoanele fizice care exercita in mod obisnuit fapte de comerț.
Prevederile actualei legi nu se refera la meseriasii si taranii care comercializeaza bunuri din propriile gospodarii.
Scopul acestor prevederi este acela de a asigura o evidenta a tuturor comercianților si a activității acestora.
Aceasta evidenta are un caracter strict profesional si este constituita pentru a proteja intereselor comercianților, tertelor persoane si a vietii economice in general.
Conform Legii 26/1990 Oficiile Registrelor Comerțului sunt organizate la nivelul fiecarei resedinte de judet si in Municipiul Bucuresti, functionand pe langa Camerele de Comerț si Industrie ale Romaniei. In ceea ce priveste judetul Ilfov acesta beneficiaza, conform Legii 348/2001, de propriul Oficiu al registrului comerțului care functioneaza pe langa Camera de Comerț si Industrie a judetului Ilfov.
Societati comerciale
Cerere de înmatriculare
Autoritatile publice competente vor trebui sa emita avizele sau actele de autorizare în termen de 15 zile.
În termen de maximum 20 de zile de la înregistrarea dosarului se elibereaza certificatul de înregistrare a societatii comerciale care cuprinde codul unic de înregistrare si anexa cu autorizatii.
Eliberarea certificatului de înregistrare si a anexei cu autorizatii da drept societatii comerciale sa-si înceapa activitatea.
Numai în cazul obiectivelor si domeniilor specifice de activitate stabilite prin Hotarâre de Guvern, pentru eliberarea autorizatiilor necesare functionarii societatii comerciale, autoritatile publice competente după ce verifica sediul social si sediile secundare declarate de societatea comercială si în care îsi desfasoara efectiv cel putin una din activitățile prevazute în actul constitutiv, hotarasc:
– societatii comerciale nu îi este necesara autorizatia respectiva, fapt ce se mentioneaza în anexa cu autorizatii anexata codului unic de înregistrare;
– societatea comercială îndeplineste condițiile pentru eliberarea autorizatiei. Autoritatile publice competente completeaza rubrica corespunzatoare din anexa cu autorizatii;
– societatea comercială nu îndeplineste condițiile pentru eliberarea autorizatiei. Biroul unic are obligătia sa comunice societatii comerciale neconformitatile constatate si actele normative ale caror prevederi nu sunt îndeplinite. În acest caz, în termen de 90 de zile de la data respingerii se poate solicită reluarea procedurii de obtinere a autorizatiei. Nerespectare acestui termen are ca efect anularea certificatului de înregistrare si radierea din oficiu a comerciantului din registrul comerțului, pe bază încheierii judecatorului delegat.
Pe timpul functionarii societatii comerciale daca nu se îndeplinesc condițiile pentru care s-au eliberat autorizatiile, autoritatile publice competente pot dispune anularea uneia sau mai multor autorizatii, facându-se mentiune în anexa cu autorizatii.
Societatea comercială are obligătia reluarii prin Biroul unic a procedurilor de obtinere a autorizatiilor care au fost anulate.
Procedura aprobarii tacite
O.U.G. nr.27/18 aprilie 2003 privind procedura aprobarii tacite reglementeaza o noua modalitate alternativa de emitere sau reînnoire a autorizatiilor de catre administratia publica.
Procedura aprobarii tacite are la bază urmatoarele obiective:
– înlatura barierele administrative în mediul de afaceri;
– responsabilizeaza autoritatile administratiei publice în vederea respectarii termenelor stabilite de lege pentru emiterea autorizatiilor;
– impulsioneaza dezvoltarea economică prin oferirea unor condiții cât mai favorabile întreprinzatorilor, implicând costuri de autorizare cât mai reduse;
– combate coruptia prin diminuarea arbitrariului în decizia administratiei;
– promoveaza calitatea serviciilor publice prin simplificarea procedurilor administrative.
Domeniul de aplicare a procedurii aprobarii tacite îl reprezintă:
– emiterea de autorizatii;
– reînnoirea autorizatiei;
– reautorizarea ca urmare a expirarii termenului de suspendare a autorizatiei sau a îndeplinirii masurilor stabilite de organele de control competente.
Procedura autorizarii tacite se aplica tuturor autorizatiilor emise de autoritatile administratiei publice cu exceptia autorizatiilor emise în urmatoarele domenii: domeniul activității nucleare, regimul armelor de foc, munitiilor si explozibililor, regimul drogurilor si precursorilor si autorizatiilor din domeniul sigurantei nationale.
Prin Hotarâre de Guvern se pot stabili si alte exceptii de la aplicarea procedurii aprobarii tacite.
Autorizatia este actul administrativ emis de autoritatile publice prin care se permite solicităntului desfasurarea unei activități, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii. Notiunea de autorizatie include si avizele, licentele, permisele, aprobarile sau alte asemenea acte administrative.
Procedura aprobarii tacite este procedura prin care autorizatia este considerata acordata daca autoritatea administratiei publice nu raspunde solicităntului în termenul prevazut de lege pentru emiterea respectivei autorizatii.
Autorizatia se considera acordata sau, după caz, reînoita daca autoritatea administratiei publice nu raspunde solicităntului în termenul prevazut de lege pentru emiterea sau reînoirea respectivei autorizatii.
Daca legea nu prevede un termen, autoritatile administratiei publice sunt obligăte sa solutioneze cererea de autorizare în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia.
Când se constata o neregularitate a documentatiei depuse autoritatea administratiei publice va notifica acest fapt solicităntului înainte de expirarea termenului prevazut de lege pentru emiterea autorizatiei.
După expirarea termenului stabilit de lege pentru emiterea autorizatiei si în lipsa unei comunicari scrise din partea autoritatii administratiei publice, solicităntul poate desfasura activitatea, presta serviciul sau exercita profesia pentru care s-a solicităt autorizarea.
Pentru obtinerea documentului oficial prin care se permite desfasurarea activității, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei, solicităntul se poate adresa autoritatii administratiei publice care îi va aduce la cunostinta existenta cazului de aprobare tacita cu privire la autorizatie.
În caz de refuz, solicităntul se poate adresa direct instantei de judecata. Solicităntul se poate adresa direct instantei judecatoresti de contencios administrativ, când autoritatea administratiei publice nu raspunde în termen, cererii de autorizare, cererea este scutita de taxe de timbru.
Instanta va solutiona cererea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
Instanta în cazul în care constata îndeplinirea condițiilor procedurii aprobarii tacite prin hotarârea pronuntata obligă autoritatea administratiei publice sa elibereze autorizatia. În caz de refuz, instanta poate obligă conducatorul autoritatii administratiei publice la plata unei amenzi judiciare reprezentând 20 % din salariul minim net pe economie pentru fiecare zi de întârziere, precum si la plata unor despagubiri pentru daunele cauzate prin întârziere.
Pentru a preveni reaua credință a solicităntului, potrivit O.U.G. 27/2003 constituie infractiunea de fals în declaratii fapta acestuia prin care invoca în fata unei autoritati sau institutii publice existenta unei autorizari ca urmare a procedurii aprobarii tacite fără sa prezinte raspunsul sau notificarea primita în cadrul procesului de autorizare.
Dovedirea specimenului de semnatura a persoanelor care reprezintă societatea comercială în raporturile cu tertii, precizate în actul constitutiv, se face potrivit art.18 alin.2 Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului, modificată.
Reprezentantii societatii comerciale sunt obligăti sa depuna la Oficiul registrului comerțului semnaturile lor, în termen de 15 zile de la data înmatricularii societatii, daca au fost numiti prin act constitutiv, iar cei alesi în timpul functionarii societatii, în termen de 15 zile de la alegere.
Verificarea legalitatii înmatricularii
Personalul oficiului registrului comerțului raspunde pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise în Registrul comerțului (art. 8 alin. 3 Legea 26/1990 privind Registrul comerțului modificată).
Cererile se înregistreaza în ordine cronologica. Referentul, în prezenta deponentului verifica cererea si actele ce o însotesc; daca este necesar, va putea solicită date sau acte în completare.
Se pot ivi trei situatii:
– cererea si actele doveditoare sunt complete. Referentul elibereaza deponentului dovada depunerii cererii continând denumirea oficiului registrului comerțului, numarul si data înregistrarii în registrul comercianților persoane juridice, data limita de eliberare a documentelor care atesta înregistrarea;
– cererea si actele doveditoare nu îndeplinesc cerintele legale si deponentul insista ca cererea sa fie înregistrata. Referentul înregistreaza cererea si întocmeste un referat cu obiectiunile sale. Dosarul se va prezenta judecatorului delegat si/sau directorului oficiului registrului comerțului. Referentul va înmâna solicităntului dovada depunerii cererii în care se va mentiona termenul de citare;
– în cerere si actele doveditoare se constata erori materiale sau omisiuni care nu afecteaza cerintele de fond ale cererii si ale actelor doveditoare. Deponentul le va îndeparta pe loc pe propria raspundere sau, după caz ele se îndeparteaza de catre referent.
Încheierea judecatorului delegat
Judecatorul delegat primeste cererea de înmatriculare si actele doveditoare de la agentul oficiului registrului comerțului.
El va putea dispune efectuarea unor expertize în contul partilor, precum si administrarea altor dovezi.
În art. 37 Legea 31/1990 se prevede obligătia judecatorului delegat ca, la înregistrarea societatii pe actiuni, în 5 zile de la înregistrarea cererii, sa numeasca experti pentru a verifica realitatea celor mentionate în cerere cu privire la aportul în natura, avantajele rezervate fondatorilor, operațiunile încheiate de fondatori în contul societatii ce se constituie, pe care le ia asupra sa. Acestia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea si modul de evaluare a fiecarui bun aportat. Raportul se depune în 15 zile la oficiul registrului comerțului si va putea fi examinat de creditorii personali ai asociatilor sau de alte persoane.
Nu pot fi experti:
– rudele sau afinii pâna la gradul al patrulea inclusiv ori sotii acelora care au constituit aporturi în natura sau ai fondatorilor;
– persoanele care primesc, sub orice forma, pentru functiile care le îndeplinesc, altele decât cea de expert, un salariu sau o remuneratie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi în natura.
În cazul în care cerintele legale sunt îndeplinite, judecatorul delegat prin încheiere, pronuntata în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinte, va autoriza constituirea societatii si va dispune înmatricularea în registrul comerțului.
Încheierea de înmatriculare va reda, după caz, mentiunile din actul constitutiv prevazute la art.7 si 8 din Legea nr.31/1990.
Înmatricularea se efectueaza în 24 de ore de la data pronuntarii încheierii judecatorului delegat prin care se autorizeaza înmatricularea societatii comerciale.
Societatea comercială este persoana juridica de la data înmatricularii în registrul comerțului.
Daca nu sunt întrunite condițiile legii, judecatorul delegat refuza înmatricularea. Încheierile judecatorului delegat privitoare la înmatriculare sunt supuse numai recursului. Termenul de recurs este de 15 zile si curge pentru parti de la data pronuntarii încheierii.
Recursul se depune si se mentioneaza în registrul comerțului unde s-a facut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerțului înainteaza recursul curtii de apel în a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul comerciantului.
În cazul admiterii recursului, decizia instantei de recurs va fi mentionata în registrul comerțului.
Încheierile judecatorului delegat se întocmesc în 3 exemplare:
– pentru comerciant;
– pentru dosarul comerciantului de la oficiul registrului comerțului;
– pentru a se comunica la Oficiul National al Registrului Comerțului.
Încheierile de înmatriculare se semneaza de catre judecatorul delegat si de referentul oficiului registrului. comerțului (art. 14, alin. 5 Norma metodologica nr. 608/1998 privind modul de tinere al registrului comerțului).
Publicitătea înmatricularii societatii comerciale
Potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionarii comercianților se disting 2 modalitati de publicităte a înmatricularii societatilor comerciale:
– din oficiu: o data cu efectuarea înmatricularii un extras din forma simplificata al încheierii judecatorului delegat se comunica:
– Directia generala a finantelor publice;
– Regia Autonoma “Monitorul Oficial” spre publicare, pe cheltuiala societatii comerciale
Extrasul în forma simplificata al încheierii vizat de judecatorul delegat cuprinde cel putin:
– numarul si data încheierii;
– datele de identificare ale comercianților, fondatorilor, administratorilor;
– denumirea, sediul, forma juridica, domeniul si activitatea comercială;
– capitalul social;
– durata de functionare;
– codul unic de înregistrare;
– numarul de înregistrare din registrul comerțului.
Extrasul în forma simplificata al încheierii judecatorului delegat poate fi transmis si în forma electronica.
– la cerere: Comerciantul, pe cheltuiala sa poate cere:
– publicarea integrala a încheierii judecatorului delegat în Monitorul Oficial al României, Partea IV-a;
– publicarea actului constitutiv, vizat de judecatorul delegat în Monitorul Oficial al României, Partea IV-a, integral sau în extras.
Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 76/2001 modificat prin O.U.G. nr. 129/2002 oficiile registrului comerțului de pe lânga tribunăle transmit pe cale electronica la Ministerul Finantelor Publice datele din cererea tip de înregistrare pentru atribuirea codului unic de înregistrare, fapt ce se realizeaza în 24 de ore. Codul unic de înregistrare atribuit se utilizeaza de toate sistemele informatice care prelucreaza date privind comerciantul, precum si de comerciant în relatiile cu tertii.
Pentru a proteja tertii, societatea este obligăta sa verifice identitatea dintre textul depus la oficiul registrului comerțului (este vorba despre actul constitutiv) si cel publicat în Monitorul Oficial al României. Eventuala neconcordanta între texte are ca efect dreptul tertului de a opune societatii oricare dintre texte (evident cel favorabil), în afără de cazul în care societatea face dovada ca ei cunosteau textul depus la oficiul registrului comerțului (art. 52 din Legea Nr. 31/1990 privind societatile comerciale, modificată si republicata).
5.Controlul legalitatii înmatricularii societatilor comerciale
Controlul legalitatii înmatricularii societatii comerciale se exercita de justitie printr-un judecator delegat.
La începutul fiecarui an judecatoresc presedintele tribunălului va delega, la oficiul registrului comerțului unul sau mai multi judecatori ai tribunălului (art. 36 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, modificată si republicata).
Regii autonome, companii nationale sau societati nationale
Înmatricularea regiei autonome a companiei nationale sau societatii nationale presupune, ca si în cazurile precedente, depunerea la Oficiul registrului comerțului a cererii de înmatriculare, care cuprinde: (art. 15 Legea 26/1990 privind Registrul comerțului, modificată).
– actul de înfiintare, denumirea, sediul si, daca este cazul, emblema acesteia;
– obiectul de activitate, cu precizarea domeniului si a activității principale;
– unitatile componente ce pot intra în relatii contractuale cu tertii, persoanele împuternicite sa le reprezinte si limitele împuternicirilor acordate;
– numele si prenumele, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia persoanelor împuternicite sa le reprezinte, precum si limitele puterilor conferite.
Regiile autonome, companiile nationale si societatile nationale se înregistreaza în registrul comerțului în termen de 15 zile de la data actului de înfiintare
În continuare, procedura de înmatriculare a comerciantului regie autonoma este cea de la societatile comerciale.
Organizatiile cooperatiste
Organizatiile cooperatiste se înregistreaza în Registrul comerțului, cu respectarea reglementarilor privind cooperatia mestesugareasca, cooperatia de consum si cooperatia de credit, în termen de 15 zile de la data actului de înfiintare.
d) Înmatricularea mentiunilor în Registrul comerțului
În "viata" comerciantului (în exercitarea comerțului) pot sa apara modificari ale datelor ce au fost consemnate în registrul comerțului. Aceste modificari sunt utile pentru viitoarea clientela.
În registrul comerțului se vor înregistra mentiuni referitoare la:
a) donatia, vânzarea, locutiunea sau garantia reala mobiliara constituita asupra fondului de comerț, precum si orice alt act prin care se aduc modificari înregistrarilor în registrul comerțului sau care face sa înceteze firma ori fondul de comerț;
b) numele si prenumele, cetatenia, codul numeric personal pentru cetatenii români, seria si numarul pasaportului pentru cetatenii straini, data si locul nasterii împuternicitului sau reprezentantului fiscal, daca este cazul;
c) brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comerț si de serviciu, denumirile de origine, indicatiile de provenienta, firma, emblema si alte semne distinctive asupra carora comerciantul are un drept;
d) hotarârea de divort a comerciantului, precum si cea de împartire a bunurilor comune pronuntate în cursul exercitarii comerțului;
e) hotarârea de punere sub interdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum si hotarârea prin care se ridica aceste masuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau de faliment, după caz, precum si înscrierea mentiunilor corespunzatoare;
g) hotarârea de condamnare a comerciantului a administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil sa exercite aceasta activitate;
h) orice modificare privitoare la actele, faptele si mentiunile înregistrate.
……………………………
C Efectuarea inregistrarilor in registrul comerțului
1.Obligătia comercianților privind inregistrarea in registrul comerțului
…………………..
2.Inmatricularea in registrul comerțului
Art. 3 din Legea 26/1990 prevede ca inmatricularea se efectueaza in temeiul unei cereri care se adreseaza oficiului registrului comerțului in judetul unde comerciantul va avea sediul.
-Înmatricularea comerciantului persoana fizica în Registrul comerțului
Prin înregistrare potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, modificată, se întelege atât înmatricularea comerciantului cât si înscrierea de mentiuni care, potrivit legii, se mentioneaza în registrul comerțului.
Potrivit art. 6-7 din Legea Nr. 26/1990, înregistrarile în registrul comerțului, se fac:
-în bază unei încheieri a judecatorului delegat, garantul respectarii legii în materia înregistrarii comerciantului în Registrul comerțului;
-pe bază unei hotarâri judecatoresti irevocabile, instanta fiind obligăta sa trimita Registrului comerțului, în termen de 15 zile, de la data când au ramas irevocabile, copii legalizate de pe hotarârile irevocabile ce se refera la acte, fapte si mentiuni a caror înregistrare o dispun conform legii;
-pe bază rezolutiei directorului oficiului registrului comerțului.
Încheierile judecatorului delegat, hotarârile judecatoresti definite si rezolutiile directorului oficiului registrului comerțului, prin care se dispune o înregistrare în registrul comerțului sunt executorii pentru personalul oficiului, acesta neavând competenta sa cenzureze elementele acestor dispoziții.
Cererea de înmatriculare se adreseaza judecatorului delegat de la Oficiul registrului comerțului sau directorului oficiului registrului comerțului de la locul unde va desfasura viitoarea activitate comercială.
Ea contine urmatoarele date (art. 13 din Legea Nr.26/90):
– numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetatenia, data si locul nasterii, starea civila si activitatea comercială anterioara;
– firma comercială si sediul acesteia;
– obiectul comerțului, cu precizarea domeniului si a activității principale, astfel cum sunt prevazute în autorizatia pentru exercitarea comerțului;
– numarul, data, organul emitent al autorizatiei pentru exercitarea comerțului.
Cererea reprezintă un formular tip, care se completeaza la toate rubricile prin dactilografiere sau de mâna, fără stersaturi sau adaugiri.
Cererea va fi facuta personal de comerciant sau de o persoana împuternicita prin procura speciala, întocmita în forma autentica.
Cererea de înmatriculare va fi însotita de acte doveditoare ale datelor pe care le cuprinde.
Comerciantul, pentru dovedirea specimenului de semnatura, semneaza la oficiul registrului comerțului, în prezenta judecatorului delegat sau a directorului oficiului (înlocuitorul acestuia) care certifica semnatura.(art.18 alin (2) Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului, modificată si republicata)
Când comerciantul se înregistreaza prin împuternicit, va prezenta un specimen de semnatura legalizat la notarul public.
Cererea se face în cel mult 15 zile de la data autorizarii.(art.17 din Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului, modificată).
În cazul în care înregistrarea se cere după expirarea termenului legal se va da curs cererii, dar va fi sesizata instanta pentru aplicarea sancțiunilor prevazute de art.44 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, modificată.
Oficiul va înscrie în registrul comerțului toate datele din cerere.
Referentul de la Oficiul Registrului comerțului verifica cererea, documentele anexate, existenta specimenului de semnatura, îndeplinirea condițiilor legale privind împuternicirea si în ipoteza ca sunt respectate prevederile legale, elibereaza deponentului dovada depunerii cererii ce contine data limita de eliberare a documentului care atesta înregistrare.
În cazul când la verificare se constata lipsa unor cerinte legale iar deponentul insista ca cererea sa fie înregistrata în forma prezentata, referentul va înregistra cererea, va întocmi referatul cu obiectiile sale si va prezenta dosarul judecatorului delegat si/sau directorului oficiului registrului comerțului.
În cazul constatarii unor erori materiale sau omisiuni, care nu afecteaza cerintele de fond ale cererii ele se îndeparteaza pe loc de catre deponent sau referent
Pentru comerciantul persoana fizica, Norma metodologica privind modul de tinere a registrului comerțului si de efectuare a înregistrarilor, nr. 608/15 aprilie 1998, prevede urmatoarele reguli specifice înmatricularii:
a) referentul oficiului registrului comerțului va verifica autorizatia pentru executarea comerțului, emisa de primarie în copie certificata de comerciant sau de referent;
b) declaratia comerciantului, pe propria raspundere, privind lipsa antecedentelor penale care îl fac nedemn pentru profesia de comerciant, precum si averea si modul de evaluare a acesteia. Evaluarea se face prin apreciere pe propria raspundere, cu enumerarea bunurilor imobile si mobile de valori importante;
c) acte privind activitatea comercială anterioara sau, în lipsa acestora, actul privind nivelul studiilor absolvite.
Încheierea judecatorului delegat
Judecatorul de la Oficiul registrului comerțului este delegat anual de presedintele Tribunălului judetean. El se numeste judecator delegat si îsi desfasoara activitatea la sediul Oficiului Registrului comerțului.
Judecatorul delegat verifica cererea si documentele anexate:
– daca sunt întrunite condițiile legii, prin încheiere, dispune înmatricularea comerciantului persoana fizica în Registrul comerțului.
Referentul oficiului registrului comerțului, în 24 de ore de la data la care încheierea de înmatriculare a comerciantului a ramas irevocabila, înregistreaza în registrul comerțului cererea comerciantului si elibereaza încheierea de înmatriculare a judecatorului delegat si certificatul de înmatriculare.
La orice înmatriculare se vor mentiona numarul si data încheierii judecatorului delegat (art. 20 din Legea Nr. 26/1990).
– daca nu sunt întrunite condițiile legii, prin încheiere, judecatorul delegat refuza înmatricularea în oficiul registrului comerțului.
În termen de 15 zile de la data pronuntarii încheierii, persoana interesata, prin recurs, poate ataca încheierea judecatorului delegat. Recursul se depune la oficiul registrului comerțului, unde se înregistreaza, si în termen de 3 zile se înainteaza Curtii de apel unde îsi are domiciliul comerciantul.
Curtea de apel prin hotarâre judecatoreasca definitiva hotaraste fie înmatricularea, fie neînmatricularea comerciantului persoana fizica.
În ambele cazuri, instantele judecatoresti sunt obligăte sa trimita oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când hotarârile au ramas irevocabile , copii legalizate de pe dispozitiv. Oficiul Registrului comerțului înmatriculeaza viitorul comerciant.
Verificarea legalitatii înmatricularii
Controlul legalitatii operațiunilor efectuate în registrul comerțului se face de catre unul dintre judecatorii tribunălului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, delegat anual de presedintele acestui tribunăl (art. 8 Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, modificată).
Judecatorul delegat va controla operațiunile registrului comerțului cel putin o data pe luna.
Controlul efectuat de judecatorul delegat nu exonereaza de raspundere personalul oficiului care conduce si executa operațiunile registrului comerțului pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise.
b) Înmatricularea comerciantului asociatie familiala in Registrul comerțului
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, modificată, asociatiile familiale care efectueaza în mod obisnuit acte de comerț au calitatea de comercianți. În aceasta calitate înainte de începerea comerțului au obligătia sa ceara înmatricularea în registrul comerțului.
Cererea de înmatriculare a unei asociatii familiale în registrul comerțului trebuie sa cuprinda:
a) numele si prenumele fiecarui asociat, codul numeric personal, domiciliul, cetatenia, locul si data nasterii, calitatea de membru al familiei, starea civila si activitatea comercială anterioara;
b) datele de identificare a persoanei care reprezintă asociatia în relatiile cu tertii precum si a membrului de familie din initiativa caruia s-a înfiintat asociatia sau împuternicitul acestuia;
c) firma comercială si sediul acesteia;
d) obiectul comerțului, cu precizarea domeniului si activității principale, astfel cum sunt prevazute în autorizatia pentru exercitarea comerțului;
e) numarul, data si organul emitent al autorizatiei pentru exercitarea comerțului.
Oficiul va înscrie în registrul comerțului toate datele din cerere, precum si codul unic de înregistrare atribuit.
Cererea de înmatriculare în registrul comerțului se face în 15 zile de la data autorizarii.
Cererea de înmatriculare se face de membrul de familie din initiativa caruia s-a înfiintat asociatia sau împuternicitul acestuia cu procura speciala si autentica.
Pentru dovedirea specimenului de semnatura reprezentatul asociatiei familiale semneaza la oficiul registrului comerțului în prezenta judecatorului delegat sau a directorului oficiului sau a înlocuitorului acestuia, care va certifica semnatura.
În absenta reprezentatului asociatiei familiale, semnatura acestuia poate fi înlocuita prin prezentarea unui specimen de semnatura legalizat de notarul public.
Cererea de înmatriculare va fi însotita de acte doveditoare. Cererea se supune aceleasi proceduri ca si în cazul comercianților persoane fizice.
c) Înmatricularea comerciantului persoana juridica în Registrul comerțului
Potrivit art.1 alin.(3) din O.U.G. nr.76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionarii comercianților, art.1 alin (2) din Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului, modificată si art.7 din C.com. societatile comerciale au calitatea de comercianți. Pentru începerea activității, societatile comerciale trebuie sa fie autorizate sa functioneze. Autorizarea functionarii comercianților înseamna obtinerea avizelor, autorizatiilor si, după caz, a acordurilor strict necesare.
În cadrul fiecarui oficiu al registrului de pe lânga tribunăl se constituie câte un Birou Unic.
Solicităntul înregistrarii si autorizarii de functionare a societatii comerciale completeaza “Cererea de înregistrare si de autorizare a functionarii” adresata judecatorului delegat, pe formular-tip al oficiului registrului comerțului, la toate rubricile, prin dactilografiere sau de mâna, fără stersaturi sau adaugiri(art.7 din Norma metodologica nr. 608/1998 privind modul de tinere a registrului comerțului si de efectuare a înregistrarilor).Cererea se întocmeste si se semneaza de oricare fondator sau administrator al societatii comerciale ori de un împuternicit special al acestora( a primit o împuternicire speciala pentru semnarea si/sau depunerea cererii la oficiul registrului comerțului).
Fondator este persoana care a semnat actul constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant în constituirea societatii.
Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de încredere, fals, uz de fals, înselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum si pentru alte infractiuni prevazute de Legea nr. 31/1990 privind Registrul comerțului, modificată.
Dovedirea specimenului de semnatura a persoanelor care întocmesc si semneaza cererea de înregistrare si/sau autorizare a functionarii societatii comerciale se face în condițiile art.18 alin.2 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului modificată si republicata.
Inmatricularea in Registrul Comerțului a comerciantului persoana fizica.
Asa cum am precizat, comercianții, inainte de inceperea comerțului, au obligătia sa ceara inmatricularea in registrul comerțului.
Comercianții cer inmatricularea la oficiul registrului comerțului din judetul sau din municipiul Bucuresti, unde isi au sediul.
Cererea de inmatriculare a unui comerciant persoana fizica in registrul comerțului va cuprinde:
-numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetatenia, data si locul nasterii, starea civila si activitatea comercială anterioara;
-firma comercială si sediul acesteia;
-obiectul comerțului, cu precizarea domeniului si a activității principale, astfel cum sunt prevazute in autorizatia pentru exercitarea comerțului;
-numarul, data si organul emitent al autorizatiei pentru exercitarea comerțului.
Cererea de inmatriculare a unei asociatii familiale in registrul comerțului trebuie sa cuprinda:
-numele si prenumele fiecaruia dintre asociati, codul numeric personal, domiciliul, cetatenia, data si locul nasterii, calitatea de membru al familiei, starea civila si activitatea comercială anterioara;
-datele de identificare a persoanei care reprezintă asociatia in relatiile cu tertii – membrul de familie din initiativa caruia s-a infiintat asociatia sau imputernicitul acestuia;
-firma comercială si sediul acesteia;
-obiectul comerțului, cu precizarea domeniului si a activității principale, astfel cum sunt prevazute in autorizatia pentru exercitarea comerțului;
-numarul, data si organul emitent al autorizatiei pentru exercitarea comerțului.
Cererea de inmatriculare va fi insotita de acte doveditoare ale datelor pe care le cuprinde.
Oficiul va inscrie in registrul comerțului toate datele din cerere, precum si, in cazul asociatiilor familiale, codul unic de inregistrare atribuit conform legii.
3. Inregistrarea mentiunilor in registrul comerțului
– comerciantul este obligăt (art. 22 Legea 26/1990privind Registrul comerțului, modificată) sa solicite înregistrarea în registrul comerțului a mentiunilor în cel mult 15 zile de la data actelor si faptelor supuse obligătiei de înregistrare;
– persoanele interesate, în cel mult 30 zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrarii;
– din oficiu, de registrul comerțului, în cel mult 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotarârii irevocabile referitoare la faptele si actele prevazute în art. 21, lit. e), f) si g).
În toate situatiile, când înregistrarea mentiunilor o pot cere persoanele interesate sau din oficiu, comerciantul nu este scutit de obligătia de a cere efectuarea lor.
e) Efectele juridice ale înregistrarilor în registrul comerțului
Înregistrarile în registrul comerțului produc urmatoarele efecte juridice:
– societatea comercială este persoana juridica de la data înmatricularii în registrul comerțului (art. 40 Legea 31/1990 privind societatile comerciale, modificată si republicata);
– înmatricularea si mentiunile sunt opozabile tertilor de la data efectuarii lor în registrul comerțului. Persoana obligăta sa ceara înregistrarea nu poate opune tertilor actele si faptele neînregistrate (exceptie – când dovedeste ca actele si faptele înregistrate erau cunoscute de terti) art. 5 Legea 26/1990 privind Registrul comerțului modificată;
– data înregistrarii în Registrul comerțului, este data la care înregistrarea a fost efectiv operata (art. 26 Legea 26/1990 privind Registrul comerțului, modificată);
– comerciantul este obligăt sa mentioneze pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife etc., numele/denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare si daca este cazul, codul numeric personal. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice.
f) Radierea înregistrarilor si mentiunilor din Registrul comerțului
Pe timpul exercitarii comerțului, uneori, comerciantul este pus în situatia sa ceara radierea înregistrarilor si mentiunilor din registrul comerțului. De exemplu, constata ca un alt comerciant îi foloseste firma, emblema etc.
Cine poate cere radierea înregistrarilor si mentiunilor din registrul comerțului?
Orice persoana fizica sau juridica prejudiciata ca efect al unei înregistrari ori printr-o mentiune în registrul comerțului are dreptul sa ceara radierea înregistrarii pagubitoare. Cerea se depune si se mentioneaza în registrul comerțului la care s-a facut înmatricularea comerciantului. În termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comerțului înainteaza cererea tribunălului în a carui raza teritoriala se afla sediul comerciantului.
Tribunălul se pronunta asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerțului si a comerciantului. Hotarârea judecatoreasca de solutionare a cererii poate fi atacata numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronuntare, pentru partile prezente, si de la comunicare, pentru partile lipsa. Oficiul registrului comerțului va efectua radierea si va publica hotarârea judecatoreasca, irevocabila în Monitorul Oficial al României, Partea IV-a, pe cheltuiala partii care a introdus cerea. În acest scop, instanta va comunica oficiului registrului comerțului hotarârea judecatoreasca, în copie legalizata, cu mentiunea ramânerii irevocabile.
………………………….
Pe parcursul exercitarii comerțului, după imnatriculare, pot interveni unele acte sau fapte privitoare la comerciant, care modifica elementele consemnate in Registrul Comerțului. Toate aceste modificari trebuie aduse la cunostinta celor interesati. In acest scop legea prevede obligătia comerciantului de a cere inscrierea in registrul comerțului a unor mentiuni privind actele si faptele intervenite in cursul exercitarii si la incetarea comerțului.
Art. 21 din legea 26/1990 stabilește categoria de acte care trebuie inregistrate:
a) „donatia, vanzare, locatiunea sau gajul fondului de comerț, precum si orice alt act prin care se aduc modificari inmatricularilor sau mentiunilor sau care face sa inceteze firma ori fondul de comerț;
b) numele, cetatenia, data si locul nasterii imputernicitului; daca dreptul de reprezentare este limitat la o anumita sucursala ori filiala, mentiunea se va face numai in registrul unde este inscrisa sucursala ori filiala. Semnatura reprezentantului va fi data in forma prevazuta de art. 18 alin. (2) si (3) („Pentru dovedirea specimenului de semnatura, comerciantul va semna la oficiul registrului comerțului, in prezenta judecatorului delegat sau conducatorului oficiului ori inlocuitorul acestuia, care va certifica semnatura. In absenta comerciantului, semnatura acestuia poate fi inlocuita prin prezentarea unui specimen legalizat de notarul public” );
c) brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comerț si de serviciu, denumirile de origine, indicatiile de provenienta, firma, emblema si alte semne distinctive asupra carora societatea comercială, regia autonoma, organizatia cooperatista sau comerciantul, persoana fizica, are un drept;
d) hotararea de divort al comerciantului, precum si cea de impartire a bunurilor comune pronuntate in cursul exercitarii comerțului;
e) hotararea de punere sub interdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum si hotararea prin care se ridica aceste masuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau de faliment, după caz, precum si inscrierea mentiunilor corespunzatoare
g) hotararea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care il fac nedemn de a exercita aceasta profesie;
h) orice modificare privitoare la actele, faptele si mentiunile inregistrate.”
Comerciantul are obligătia ca in termen de cel mult 15 zile de la data actelor si faptelor supuse acestei obligătii, sa solicite inregistrarea acestora in registrul comerțului.
Inregistrarea mentiunilor se poate face si la cererea persoanelor interesate, in termen de cel mult 30 de zile de la data cind a fost cunoscut actul sau faptul supus inregistrarii.
Faptul ca mentiunile pot fi inregistrate si la cererea altor persoane sau din oficiu nu scuteste pe comerciant de obligătia de a cere efectuarea lor.
La incetarea activității comerciale, comerciantul este obligăt sa ceara oficiului registrului comerțului radierea inmatricularii din registrul comerțului. Radierea nu poate avea loc decat in cazul incetarii activității comerciale, nu si in cazul suspendarii. Cu privire la societatile comerciale, radierea poate interveni numai după terminarea operațiunilor de lichidare a societatii.
D. Efectele inregistrarilor in registrul comerțului
Rolul de publicităte al inregistrarilor
Rolul Registrelor de Comerț este acela de a asigura publicitătea, aceasta conferind actelor si faptelor inregistrate efectul de opozabilitate fata de terti.
In ceea ce priveste societatile comerciale, inmatricularea acestora are ca efect direct dobandirea personalitatii juridice.
Toate actele si faptele inregistrate sunt prezumate a fi cunoscute de catre terti si in consecinta acestia nu pot pretinde ca nu le-au fost aduse la cunostinta. Pentru actele si faptele neinregistrate se poate face dovada ca ele sunt opozabile tertilor daca se demonstreaza ca erau cunoscute de catre acestia.
E.Calea de atac impotriva inregistrarilor efectuate in registrul comerțului
……………………………..
F.Sancțiunile nerespectarii obligătiei privind efectuarea inregistrarilor in registrul comerțului
Potrivit capitolului V, Sancțiuni, din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului modificată, în cazul neîndeplinirii obligătiilor legale privind înregistrarile în registrul comerțului se aplica urmatoarele sancțiuni:
Amenda judiciara
Comercianții persoane fizice prin încheiere pronuntata de judecatorul delegat, pot fi obligăti la plata unei amenzi judiciare de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, pentru faptul ca nu au cerut înmatricularea sau înscrierea unei mentiuni, nu au depus specimenul de semnatura sau anumite acte.
Când faptele de mai sus sunt în sarcina unei persoane juridice, amenda judiciara este de la 5.000.000 lei – 20.000.000 lei. Daca sunt mai multe persoane obligăte la îndeplinire, amenda se aplica fiecaruia dintre ele. Amenda se aplica si reprezentantilor societatii comerciale amendate. Necomunicarea de catre oficiile registrului comerțului în termen de 15 zile de la efectuare a oricarei înmatriculari sau mentiuni operate la Oficiul National al registrului Comerțului atrage sancțiunea amenzii judiciare a persoanei vinovate. Sesizarea judecatorului delegat pentru aplicarea amenzii judiciare se poate face de orice persoana interesata sau din oficiu.
Amenda contraventionala
Comerciantul care nu mentioneaza pe facturi, oferta, comenzi, tarife etc., numele/denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare etc., se sanctioneaza cu amenda de la 5.000.000 lei – 10.000.000 lei de organele de control ale Ministerului Finantelor Publice.
Sancțiune penala
Persoana care cu rea-credință, a facut declaratii inexacte în bază carora s-a operat o înmatriculare ori s-a facut o mentiune în registrul comerțului, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni – 2 ani sau cu amenda de la 1.000.000 lei – 5.000.000 lei. Prin hotarârea pronuntata, instanta va dispune si rectificarea sau radierea înmatricularii ori mentiunii inexacte.
…………………………………….
F. Sancțiunile nerespectarii obligătiilor privind efectuarea inregistrarilor in registrul comerțului?????????
……………………………
Legea 26/1990 privind Registrul Comerțului stabilește o serie de sancțiuni aplicabile comercianților care nu respecta obligătia de inregistrare. Aceste sancțiuni sunt civile sau penale, in functie de obligătia incalcata.
Amenzile civile se aplica acelor comercianți care nu au respectat termenele prevazute pentru inmatriculare sau pentru inregistrarea unei mentiuni in registru ori pentru depunerea semnaturii ori a unor acte cerute de lege.
Sancțiunile penale, care constau in pedeapsa cu inchisoarea sau cu amenda, se vor aplica acelor comercianți care, cu rea-credință, fac declaratii inexacte, in bază carora se pot opera inmatriculari ori mentiuni in registru.
BIBLIOGRAFIE
Stanciu D. Carpenaru – Drept comercial roman, Editura All, Bucuresti 1998, p. 1
[2] Romul Petru Vonica – Drept comercial, vol. I, editura Victor, Bucuresti 1997, p.12
[3] Raul Ptrescu – Drept comercial roman, Editura Oscar Print, Bucuresti 1998, p. 17
[4] Stanciu D. Carpenaru – Drept comercial roman, Editura All, Bucuresti 1998, p. 3
[5] I. L. Geogescu – Comerciantul in Revista de drept comercial, nr. 5/1995, pagina 5
[6] Romul Petru Vonica – Drept comercial, vol. I, editura Victor, Bucuresti 1997, p.11
[7] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 11
[8] loan Turcu – 'Teoria si practica dreptului comercial roman', vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998,
pagina 193-194
[9] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 116
[10] loan Turcu – 'Teoria si practica dreptului comercial roman', vol. I, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1998, pagina 192
[11] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 116
[12] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 117
[13] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 15
[14] Stanciu D. Carpenaru – 'Drept comercial roman', Editura All, Bucuresti 1998, pagina 62-63
[15] Vasile Popa, Radu I. Motia, Dumitru Adrian Craciunescu – 'Societatile comerciale, institutii ale noului drept comercial', Ed. Helicon, Timisoara, 1994, pagina
BIBLIOGRAFIE
Stanciu D. Carpenaru – Drept comercial roman, Editura All, Bucuresti 1998, p. 1
[2] Romul Petru Vonica – Drept comercial, vol. I, editura Victor, Bucuresti 1997, p.12
[3] Raul Ptrescu – Drept comercial roman, Editura Oscar Print, Bucuresti 1998, p. 17
[4] Stanciu D. Carpenaru – Drept comercial roman, Editura All, Bucuresti 1998, p. 3
[5] I. L. Geogescu – Comerciantul in Revista de drept comercial, nr. 5/1995, pagina 5
[6] Romul Petru Vonica – Drept comercial, vol. I, editura Victor, Bucuresti 1997, p.11
[7] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 11
[8] loan Turcu – 'Teoria si practica dreptului comercial roman', vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998,
pagina 193-194
[9] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 116
[10] loan Turcu – 'Teoria si practica dreptului comercial roman', vol. I, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1998, pagina 192
[11] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 116
[12] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 117
[13] Romul Petru Vonica – 'Drept comercial', vol. I, Editura Victor, Bucuresti 1997, pagina 15
[14] Stanciu D. Carpenaru – 'Drept comercial roman', Editura All, Bucuresti 1998, pagina 62-63
[15] Vasile Popa, Radu I. Motia, Dumitru Adrian Craciunescu – 'Societatile comerciale, institutii ale noului drept comercial', Ed. Helicon, Timisoara, 1994, pagina
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Obligatia Profesionala A Comerciantului DE Inmatriculare Si Publicitate Prin Registrul Comertului (ID: 128740)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.