.obligatia Legala de Intretinere Dintre Parinti Si Copiii Lor Minori

Drept

.obligatia Legala de Intretinere Dintre Parinti Si Copiii Lor Minori

Byadmin ianuarie 1, 2024

1.1. Scurt istoric

Statul român acordă o atenție deosebită familiei, oferind garanții constituționale care asigură înalta principialitate pe care se clădesc raporturile ce se nasc între membrii săi.

Existența și evoluția relațiilor de familie nu poate fi concepută în afara vieții sociale. Întotdeauna, societatea a acordat un interes major problemelor vieții personale și mai ales modului cum este concepută familia.(1)

Familia, formă istorică de comunitate umană, este un fenomen complex al cărui conținut este dat de ansamblul de relații natural-biologice și sociale, de funcțiile sale de perpetuare a speciei umane, economice, pedagogic-educative și de solidaritate familială.

Funcția economică a familiei își găsește expresia în comunitatea de bunuri și în obligația legală de întreținere. În cadrul familiei pe baza muncii celor ce o compun, se asigură mijloacele de existență necesare satisfacerii nevoilor zilnice, atât pentru cei capabili de muncă, cât și pentru cei ce se află în nevoie, fie pentru că sunt minori, din cauză de boală sau bătrânețe, inapți de muncă și nu dispun de mijloace necesare traiului.

Obligația de înterținere impune celor ce le incumbă o sarcină grea și dificilă. Cei ce se află în nevoie nu pot contribui la obținerea celor necesare familiei, dimpotrivă existența lor este asigurată din câștigul celorlalți membrii ai familiei, în principal datorită sentimentelor curate și a legăturilor sufletești dintre membrii familiei, dar și prin forța coercitivă a statului.

Realizarea existenței și realizarea pregătirii în cadrul familiei este prima școală de educație. Aici se

__________________________________________________________

1. Ionel Achim, Omul și familia în Cetățean, societate, familie, Editura politică, București, 1970, pag.209

formează deprinderi, se formează modele de viață, copiii, mai ales, văzând în primele ființe întâlnite întruchiparea superlativelor existente și posibile.

Regulile de drept, înainte de a căpăta acest caracter, sunt reguli de morală. Obligația legală de întreținere are înainte de toate un fundament moral-etic.

Problema înterținerii, în general i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri. În comunitatea primitivă rezolvarea acestei probleme era dictată de condițiile vieții materiale și de multiplele și variatele raporturi ce se nășteau între oameni.

În perioada familiei pereche, grija pentru existența copiilor aparținea mamei și rudelor sale în cazul în care legătura conjugală lua sfârșit. Bărbatul care era prea leneș sau prea neîndemânatic pentru a putea contribui la proviziile comune, putea fi izgonit din familie.

Ginta ateniană își asuma obligația de “ajutor, apărare și sprijin”, iar cea romană, din timpurile mai vechi ale Romei, cunoștea obligația membrilor ei “de a se apăra și ajuta reciproc”. Înterținerea celor aflați în nevoie se realiza prin forța obiceiului.(1)

În dreptul asiro-babilonian sub imperiul codului lui Hamurabi, ca urmare a dezvoltării private, tatăl avea dreptul să facă nudurum sau donationes inter vivos în favoarea soției, fiicelor și fiilor săi, pentru o parte din averea sa, cealaltă parte putând să o cedeze în parți egale fiilor și fiicelor sale cu obligația acestora de a-i acorda pensie alimentară.(2)

Neexistând reglementări precise în dreptul roman, pater familias era stăpân absolut al membrilor familiei sale și al produsului muncii, avea puteri discreționare atât asupra persoanelor de sub autoritatea sa,

__________________________________________________________

1. Fr. Engels, op. cit., pag.103, 127, 333

2. Vladimir Hanga, Istoria generală a statului și dreptului, București 1968, pag.37

cât și asupra patrimoniului comun. Încă din vremea lui Gaius, familia id est patrimonium (moștenirea) era transmisă prin testament(1) de către șeful familiei. Cu toate că nici o dispoziție a dreptului civil roman nu o sancționa, trebuie admisă existența obligației lui pater familias de a hrăni persoanele de sub autoritatea sa.(2) În dreptul roman primitiv, dacă divorțul se pronunța contra femeii, bărbatul avea retentio propter liberas în baza căreia reținea câte o șesime din dota femeii pentru fiecare copil fără însă a putea depăși jumătate din dotă.

Obiectul întreținerii la romani consta în asigurarea hranei, îmbrăcăminții, locuinței și încălțămintei pentru creditor și cei ce după lege cădeau în sarcina lui. Creditorul întrținerii putea renunța la acesta, dar numai cu aprobarea pretorului. Copiii născuți din incest, nu aveau dreptul la întreținere.

În common law, obligația alimentară este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca o simplă obligație morală(3) care s-a transformat, cu timpul, într-o adevărată obligație civilă.

Statutele orașelor Italiei din secolele XIV-XVIII și dreptul canonic permiteau stabilirea paternității și prevedeau obligația tatălui natural de a plăti alimente pentru copii.(4)

Raportul juridic de întreținere este consacrat și în vechiul drept românesc. Codul lui Calimach consacră datoria părinților de a se îngriji de creșterea și educare copiilor; tatăl se ocupa de asigurarea hranei, iar mama de “nevătămarea trupului și a sănătății lor”. Cheltuielile de întreținere erau suportate de tatăl copiilor, iar dacă acesta nu dispunea de mijloace necesare, ele treceau în sarcina mamei,

__________________________________________________________

1. Fr. Engels, op. cit., pag.59

2. Baudry et Fourcarde

3. Raportul englez asupra obligației alimentare, 1968 de V. Zlătescu, op. cit., pag.2

4. Vladimir Hanga, op. cit., pag.221

afară numai dacă ea însăși se află în nevoie, situație în care deveneau obligați ascendenții dupa tată, și în lipsa lor cei după mamă. Dacă părinții se despărțeau și nu se înțelegeau în privința întreținerii copiilor, întreaga grija cu privire la aceștia revenea mamei. Copiii din “împreunări neiertate și nelegiuite”, pentru “iubirea de omenie”, au dreptul la alimente.(1)

În concluzie au fost destule probleme cu obligația legală de întreținere în trecut însă recunoscând familiei un rol foarte important în opera de formare a copilului ca un om de tip nou, de formare a personalității, legiuitorul a elaborat norme noi și încearcă în continuare să elaboreze altele pentru o cât mai bună reglementare privind obligația legală de întreținere.

1.2. Noțiune, fundament, sediul reglementării, reglementare în Dreptul Internațional Privat

1.2.1 Noțiunea de obligație legală de întreținere

Obligația legală de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, precum și – în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori – mijloacele pentru educare, învățătură și pregătirea lor profesională.

Acestă definiție nu este dată de Codul Familiei, acesta neconținând un asemenea text, ea fiind dată de către specialiști în Dreptul Familiei și prvește pe de-o parte, izvorul obligației și anume legea, iar pe de altă parte, conținutul și finalitatea acesteia și anume procurarea mijloacelor de trai.

__________________________________________________________________

1. Codul Calimach, paragrafele 186, 187, 207, 948

1.2.2 Fundamentul obligației legale de întreținere dintre părinți și copii

Literatura juridică occidentală admite că fundamentul obligației de întreținere dintre părinți și copiii lor minori constă în ideea de procreație și apoi în ideea de rudenie. Totuși se consideră că ideea de procreație nu poate constitui fundamentul obligației legale de întreținere, deoarece ar însemna că la majoratul copiilor relațiile de rudenie, derivate din procreație, s-ar transforma într-o simplă relație de familie și astfel obligația nu ar mai avea un caracter reciproc, ceea ce nu poate fi acceptat.

Obligația de întreținere își are fundamentul în comunitatea de proprietate. “Una din responsabilitățile comunității de proprietate între soți este întreținerea lor, educarea și întreținerea copiilor și toate celelalte obligații ale căsătoriei”.(1)

În dreptul roman se considera ca adevăratul fundament al întreținerii îl constituie solidaritatea care unește pe membrii unei familii și legătura de sânge dintre ei. Această obligație își avea izvorul în “exaffectu pietate, aequitate, caritate sanguinis”.

Această idee a solidarității familiei și legăturii de sânge ca fundament al obligației de întreținere a fost preluată de la romani, fiind acceptată în zilele noastre de majoritatea doctrinei.

Obligația de întreținere este un efect al rudeniei; legătura de rudenie constituie fundamentul obligației instituite de legiuitor intre persoanele care sunt rude între ele. Avem aici persoane care, fie descind unele din altele, fie că, fără a descinde unele din altele au un autor comun. Numai obligația instituită între aceste persoane rezidă în legătură de rudenie și poate fi întâlnită în următoarele cazuri: părinți și copii, fără a deosebi după cum aceștia din urmă

__________________________________________________________________

1. A. Derek Guthrie, opinia citată, pag.533

sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei; bunici și nepoți; străbunici și strănepoți; între frați și surori; între adoptator și adoptat care, prin adopție, devin rude.

Obligația de întreținere poate fi însă și efectul afinității. În cazurile prevăzute de art. 87, Codul Familiei, soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să continue cu întreținerea copilului, cât timp acesta este minor, dacă părinții săi firește au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie; copilul întreținut timp de 10 ani de soțul părintelui său este ținut a presta întreținerea acestuia, avem exemplu aici al caracterului reciproc ale obligației de întreținere.

Fundamentul obligației legale de întreținere poate consta în existența unor relații care, în interesul minorilor, sunt asimilate(1) sub aspectul acestei obligații, cu relațiile de familie. Avem aici cazul obligației instituite prin art. 88, Codul Familiei, potrivit căruia, cel care a luat un copil spre creștere, fără a întocmi formele legale cerute pentru adopție, are obligația să-l întrețină pe durata minorității, dacă părinții săi, firește, au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie. Aceleși considerațiuni se pot face și în cazul obligației instituite in art. 96, Codul Familiei, în sarcina moștenitorilor persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținerea fără a avea obligația legală și în favoarea acelui minor.

S-a arătat că solidaritatea dintre membrii familiei trebuie să fie privită în legătură cu relațiile dintre familie și alte grupări sociale, dintre care, în primul rând, statul, deoarece nu numai această solidaritate, ci și funcțiile ei, privite prin prisma interesului general, stau la baza dispozițiilor legale privind obligația de întreținere.(2) În acest sens, se consideră că societatea are interes nu numai ca sarcinile legate de întreținere să fie just împărțite, ci, mai

__________________________________________________________________

1. Ștefan Cocoș, op. cit., pag.231

2. Al. Lesviodax, opinie citită, pag.13

ales, să fie păstrate și întărite înclinațiile firești, deprinderile sănătoase, care fac din familie o unitate aptă să sprijine acțiunile educative mai largi. În toate relațiile de familie trăiește, există un interes social. De aceea reglementarea obligației de întreținere nu poate să ignore interesele generale ale colectivității.(1)

În concluzie, fundamentul obligației legale de întreținere îl constituie sentimentele de prietenie și afecțiune existente între membrii familiei, fiind uneori un efect al rudeniei, alteori efect al calității de soți, sau uneori relații asimilate, sub anumite aspecte, cu relațiile de familie, în cazul în care unele persoane s-ar afla în nevoie din cauza incapacității de a munci. Obligația legală de întreținere există numai între persoanele determinate de lege.

1.2.3 Sediul reglementării obligației legale de întrețmilie și astfel obligația nu ar mai avea un caracter reciproc, ceea ce nu poate fi acceptat.

Obligația de întreținere își are fundamentul în comunitatea de proprietate. “Una din responsabilitățile comunității de proprietate între soți este întreținerea lor, educarea și întreținerea copiilor și toate celelalte obligații ale căsătoriei”.(1)

În dreptul roman se considera ca adevăratul fundament al întreținerii îl constituie solidaritatea care unește pe membrii unei familii și legătura de sânge dintre ei. Această obligație își avea izvorul în “exaffectu pietate, aequitate, caritate sanguinis”.

Această idee a solidarității familiei și legăturii de sânge ca fundament al obligației de întreținere a fost preluată de la romani, fiind acceptată în zilele noastre de majoritatea doctrinei.

Obligația de întreținere este un efect al rudeniei; legătura de rudenie constituie fundamentul obligației instituite de legiuitor intre persoanele care sunt rude între ele. Avem aici persoane care, fie descind unele din altele, fie că, fără a descinde unele din altele au un autor comun. Numai obligația instituită între aceste persoane rezidă în legătură de rudenie și poate fi întâlnită în următoarele cazuri: părinți și copii, fără a deosebi după cum aceștia din urmă

__________________________________________________________________

1. A. Derek Guthrie, opinia citată, pag.533

sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei; bunici și nepoți; străbunici și strănepoți; între frați și surori; între adoptator și adoptat care, prin adopție, devin rude.

Obligația de întreținere poate fi însă și efectul afinității. În cazurile prevăzute de art. 87, Codul Familiei, soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să continue cu întreținerea copilului, cât timp acesta este minor, dacă părinții săi firește au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie; copilul întreținut timp de 10 ani de soțul părintelui său este ținut a presta întreținerea acestuia, avem exemplu aici al caracterului reciproc ale obligației de întreținere.

Fundamentul obligației legale de întreținere poate consta în existența unor relații care, în interesul minorilor, sunt asimilate(1) sub aspectul acestei obligații, cu relațiile de familie. Avem aici cazul obligației instituite prin art. 88, Codul Familiei, potrivit căruia, cel care a luat un copil spre creștere, fără a întocmi formele legale cerute pentru adopție, are obligația să-l întrețină pe durata minorității, dacă părinții săi, firește, au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie. Aceleși considerațiuni se pot face și în cazul obligației instituite in art. 96, Codul Familiei, în sarcina moștenitorilor persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținerea fără a avea obligația legală și în favoarea acelui minor.

S-a arătat că solidaritatea dintre membrii familiei trebuie să fie privită în legătură cu relațiile dintre familie și alte grupări sociale, dintre care, în primul rând, statul, deoarece nu numai această solidaritate, ci și funcțiile ei, privite prin prisma interesului general, stau la baza dispozițiilor legale privind obligația de întreținere.(2) În acest sens, se consideră că societatea are interes nu numai ca sarcinile legate de întreținere să fie just împărțite, ci, mai

__________________________________________________________________

1. Ștefan Cocoș, op. cit., pag.231

2. Al. Lesviodax, opinie citită, pag.13

ales, să fie păstrate și întărite înclinațiile firești, deprinderile sănătoase, care fac din familie o unitate aptă să sprijine acțiunile educative mai largi. În toate relațiile de familie trăiește, există un interes social. De aceea reglementarea obligației de întreținere nu poate să ignore interesele generale ale colectivității.(1)

În concluzie, fundamentul obligației legale de întreținere îl constituie sentimentele de prietenie și afecțiune existente între membrii familiei, fiind uneori un efect al rudeniei, alteori efect al calității de soți, sau uneori relații asimilate, sub anumite aspecte, cu relațiile de familie, în cazul în care unele persoane s-ar afla în nevoie din cauza incapacității de a munci. Obligația legală de întreținere există numai între persoanele determinate de lege.

1.2.3 Sediul reglementării obligației legale de întreținere a părinților față de copiii lor minori

Codul familiei reglementează această obligație în două texte:

a) art. 86, alin. 1 – “Obligația de întreținere există între soț și soție, părinți și copii …”;

b) art. 107, alin. 1 – “Copilul minor este întreținut de părinții săi”.

Se pune problema dacă ambele texte se referă la aceeași situație sau la situații diferite:

Unii autori(2) susțin că cele două texte reglementează două categorii de obligații de întreținere.

Potrivit acestora, art. 86, alin. 1, Codul Familiei, reglementează obligația de întreținere generală dintre

__________________________________________________________________

1. Obligația de întreținere îndeplinește și un rol educativ prin efectul normelor juridice asupra conștiinței (vz. I. Filipescu, Influența reglementării juridice a obligației de întreținere asupra stabilității familiei, în A.U.B., nr.1, 1972).

2. Vz. Eugen A. Barasch, Obligația de întreținere a părinților față de copilul lor minor, în J.N., nr.2, 1956, pag.207; E. A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., pag.100 și urm.; în sensul existenței unei obligații de întreținere specială a părinților față de copiii minori, distinctă de obligația de întreținere în general, Vz.: A. Ionașcu, Obligația legală de întreținere …, în studii juridice, Ed. Științifică, 1957, pag.110, V. Georgescu, Obligația de întreținere a părinților față de copiii minori.

părinți și copii, adică obligația de întreținere considerată nu ca o consecință a filiației, ci ca o consecință a rudeniei, pe când art. 107, alin. 1 din același Cod al Familiei, reglementează

obligația de întreținere specială dintre părinți și copiii lor minori, adică obligația de întreținere care constituie aspectul patrimonial al îndatoririi părinților prevăzută de art. 101, Codul Familiei de a se îngriji de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului minor.

În sprijinul acestei opinii se invocă următoarele argumente:

a) Existența a două texte arată, în succesiune lor că este vorba de două materii diferite. Art. 86, alin. 1, Codul Familiei, se află în capitolul IV, care tratează despre obligația de întreținere în general, din titlul II care reglementează rudenia, iar art. 107, alin. 1, se află în capitolul I, care tratează despre ocrotirea minorilor în special, din titlul III, care reglementează ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și altor persoane.

b) Obligația de întreținere reglementată de art. 86, alin. 1, Codul Familiei este un efect al rudeniei, pe când obligația de întreținere reglementată de art. 107, alin. 1 din același Cod este un efect special al filiației, căci cine face copilul îl întreține.

c) Obligația de întreținere specială a părinților față de copiii lor minori prezintă anumite particularități față de obligația de întreținere în general, inclusiv față de cea dintre părinți și copiii lor majori, ceea ce arată că este vorba de obigații de întreținere diferite.

Alți autori spun că cele doua texte reglementează o singură obligație.(1) Potrivit acestei opinii, în Codul

__________________________________________________________________

1. Vz. Tudor R. Popescu, Caracterul reciproc al obligației de întreținere dintre părinți și copiii minori, în L.P., nr.10, 1958, pag.15-22; idem, Dreptul Familiei. Tratat, vol. II, pag.245 și urm.; Sc. Șerbănescu, Codul familiei comentat și adnotat, București, Ediția Științifică, 1963, pag.244-245

Familiei nu este vorba de două obligații de întreținere, între părinți și copii, ci numai de o singură obligație de întreținere, care își are temeiul în dispozițiile art. 86, alin. 1, Codul Familiei, dar la care, sub un anumit aspect, se referă și dispozițiile art. 107, alin. 1 din același Cod.

În sprijinul acestei a doua păreri sunt invocate următoarele argumente:

a) Existența a două texte tratând aceeași materie nu constituie prin ea însăși un argument pentru a trage concluzia că este vorba, în realitate de două situații diferite și că fiecare din texte ar reține o altă situație. Dispozițiile art. 107, alin. 1, Codul Familiei nu au înțelesul de a arăta că ar fi vorba despre o altă obligație de întreținere decât aceea enunțată în dispozițiile art. 86, alin.1 din același Cod. Precizarea făcută de art. 107, alin. 1, Codul Familiei nu împietează cu nimic asupra faptului că obligația de întreținere dintre parinți și copiii minori își are reazemul în dispozițiile art. 86, alin. 1 din același Cod.

b) Afirmația că obligația de întreținere dintre pătinți și copiii lor majori – care își are temeiul în art. 86, alin.1, Codul Familiei – ar fi o consecință a rudeniei care este contrazisă de faptul că obligația de întreținere prevăzută de acest text nu se întemeiază întotdeauna pe rudenie.

c) Menționarea obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori, în art. 107, alin. 1, Codul Familiei se explică prin grija deosebită pe care statul nostru o acordă protecției copilului minor.

Potrivit acestei păreri, obligația de întreținere dintre parinți și copiii minori are un caracter reciproc, deci și părintele poate cere întreținerea de la copilul său minor. Și primii autori acceptă această problemă însă în temeiul unor dispoziții legale (texte) diferite.

Distincții și semnificația existenței celor două texte:(1)

a) Obligația de întreținere a părinților față de copiii _____________________________________________________________________________

1. Filipescu, op. cit., în J. N. nr.8, 1966

T. R. Popescu, vol. II, pag 247

Jean Pelissier, pag.52-53

minori își are temeiul atât în art. 86, alin. 1 din Codul Familiei, cât și în art. 107, alin.1 din același Cod. În sensul că primul text se referă și la obligația de întreținere a părinților față de copilul minor, se pot aduce următoarele argumente:

– textul prevede obligația de întreținere dintre părinți și copii, fără a deosebi între copilul minor și cel major. Așa fiind, potrivit uneia din regulile fundamentale de interpretare, trebuie să mergem, să ajungem la concluzia că se are în vedere atât copilul minor, cât și cel major.

– art. 86, alin. 3, Codul Familiei face vorbire la descendentul minor, ceea ce arată că art. 86, alin. 1 se referă și la copilul minor.

b) Obligația de întreținere a copiilor minori față de părinții lor își are temeiul în art. 86, alin. 1, Codul Familiei; art. 107, alin. 1, Codul Familiei nu-și poate găsi aplicare în privința acestei obligații de întreținere. Sub acest aspect, cu prcizările ce se vor face mai departe, textul are caracterul unilateral;

c) Obligația de întreținere a părinților față de copilul major își are temeiul în art. 86, alin. 1, Codul Familiei.

În concluzie, art. 86, alin. 1, Codul Familiei își găsește aplicare nu numai când este vorba de întreținere a părintelui față de copilul său, fie că acesta este minor, fie că

este major, în timp ce art. 107, alin. 1, Codul Familiei, cu precizările ce se vor face mai departe în cursul lucrării, își găsește aplicare numai când este vorba de obligația de întreținere față de copiii lor minori, nu și în cazul invers.

Practica judiciară menționează că pentru determinarea dreptului la întreținere al minorului trebuie coroborate regulile din art. 86, Codul Familiei cu cele ale art. 107 din același Cod.(1)

Există o singură obligație legală de întreținere, care însă cunoaște mai multe forme în funcție de calitatea

_____________________________________________________________________________

1. Colectiv, Probleme de drept din practica de casare a tribunelor regionale raportată la practica Trib. Suprem … în J. N., nr.11, 1964, pag.51

persoanelor între care legiuitorul o instituie. Toate formele

obligației legale de întreținere au un fond unic. Acest fond este dat de finalitatea obligației – de a furniza mijloace de subzistență unei persoane aflată în nevoie, de jocul variabilelor în raport de care obligația se află în stare latentă sau intră în acțiune și de unitatea de caractere juridice pentru toate formele.(1)

1.2.4 Reglementarea obligației de întreținere dintre părinți și copiii lor minori în Dreptul Internațional Privat Român

1.2.4.1 Determinarea legii aplicabile

În temeiul art. 34 din Legea nr. 105/1992 – deosebim următorele situații privind legea aplicabilă obligației de întreținere în cazul copiilor minori:

– în raporturile dintre părinți și copii – se aplică legea care cârmuiește efectele filiației:

– pentru filiația copilului din căsătorie – legea efectelor căsătoriei părinților săi (cf. art. 25)

– pentru filiația copilului din afara căsătoriei –

– legea națională a copilului sau legea mai fvorabilă acesteia (cf. art. 28)

– pentru filiația rezultată din adopție – legea națională a adoptatorului sau legea căsătoriei soților care adoptă împreună (cf. art. 31)

1.2.4.2 Domeniul de aplicare a legii

Potrivit dispozițiilor art. 35, alin. 1 din Legea 105/1992, legea aplicabilă obligației de întreținere determină în deosebi:

a) persoana creditorului și debitorului precum și ordinea de prioritate între mai mulți debitori

b) întinderea obligației de întreținere

c) modul de executare al obligației și termenele pentru satisfacerea acesteia

În alin. 2, art. 35 se prevede că pentru a se determina întinderea obligației de întreținere trebuie să se __________________________________________________________

2. Ion Dogaru, Întreținerea, drept și obligație legală, Edit. Scrisul Românesc, Craiova, 1878, pag.172 și urm.

țină seama, chiar chiar dacă legea străină aplicabilă dispune altfel, de posibilitățile materiale ale debitorului și de nevoile efective ale creditorului.

Dispoziția prevăzută, în art. 35, alin. 2 reprezintă o normă de ordine publică în dreptul internațional privat român, conform căreia, legea materială străină normal competentă va fi înlăturată de la aplicare în cazul

în care conține dispoziții contrare, în locul legii străine se va aplica legea română.(1)

1.3. Caracterele obligației legale de întreținere

1.3.1 Considerații generale legate de acestea

Obligația legală de întreținere, exprimând o creanță de tip special, are caractere juridice proprii care subliniază deosebirea netă față de celelalte obligații impuse subiectelor de drept sau asumate de asemenea subiecte. Ea urmărește în ultimă instanță, asigurarea existenței, deosebindu-se de alte obligații din dreptul comun.

S-a susținut(2) că obligația legală de întreținere este o obligație de a face, nu o obligație de a da, pentru că scopul ei este de a face pe cineva să trăiască, iar prestațiile în bani sau în natură nu sunt altceva decât mijloace prin care obligația se execută. O altă idee care a fost susținută(3) este aceea că e necesar să se facă distincție între formele de prestare a obligației de întreținere: prin plata în bani sau prin plata în natură. Banii sunt bunuri consumptibile prin înstrăinarea lor, iar plata în natură implică transferarea dreptului de proprietate de la debitor la creditor, acesta devenind noul proprietar, astfel că sub acest aspect obligația de întreținere este o obligație de a da. Predarea efectivă a

__________________________________________________________

1. N. Diaconu, Drept Internațional Privat Român, Edit. Lumina Lex, București, 2002, pag.162-163

2. Bouchet, op. cit., pag.40. Practica noastră juridică ceva mai veche s-a pronunțat în același sens. Trib. Caransebeș, hot. din 2 noiembrie 1927,în “Pandectele române”, din 1928, partea a III-a, pag.6

3. Lorant, op. cit., pag.39

sumelor de bani sau a bunurilor se realizează însă printr-o obligație de a face.

1.3.2 Enumerare:

– Caracterul legal

– Caracterul reciproc

– Caracterul personal

– Caracterul succesiv

– Caracterul divizibil

– Caracterul variabil

– Caracterul irepetativ

1.3.3 Analiza caracterelor

1.3.3.1 Caracterul legal

Obligația de intreținere este stabilită de lege și există numai între persoanele prevăzute de lege.(1) Întreținerea se datorează de către debitor creditorului numai în aceste cazuri prevăzute de lege sau se prestează în puterea unei convenții ori ca rezultat al unei obligații naturale.

Dispozițiile legale privitoare la această obligație sunt imperative, deoarece ele sunt prevăzute de lege în scop de ocrotire, și anume în scopul de a asigura existența persoanelor anume prevăzute care se află în nevoie, în incapacitatea de a munci.

Obligația de întreținere constituie o problemă de ordine publică, ceea ce poate însemna o anumită îngrădire a dreptului de dispoziție al creditorului.

Având în vedere caracterul imperativ al normelor ce reglementează instituția obligației de întreținere nu se poate renunța de către beneficiar la acest drept pentru viitor, fiindcă acestă renunțare ar fi nulă de drept, mai ales că se pote ca cel care renunță să rămână fără mijloace de existență în cazul în care s-ar afla în nevoie datorită incapacității de a muncii. Se poate însă ca, după ce dreptul de întreținere a luat naștere, titularul dreptului să nu-l valorifice în timp sau să nu ceară executarea hotărârii de acordare a întreținerii, ceea ce înseamnă că este o __________________________________________________________

1. I. P. Filipescu, op. cit., pag.495

renunțare la dreptul de întreținere pentru trecut, aceasta fiind valabilă.

Înțelegerea părinților cu privire la contribuția fiecăruia la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională necesare copilului minor este valabilă în măsura în care nu contravine drepturilor acestuia.(1) Totuși această înțelegere, în caz de divorț trbuie încuviințată de către instanță. Schimbarea ulterioară a situației materiale a părinților ori a nevoilor materiale ale copilului justifică modificarea înțelegerii sau a hotărârii.(2) Înțelegerea părinților prin care se renunță de către un părinte, de cel căruia i s-a încredințat minorul, la contribuția la întreținerea datorată de celcăruia nu i s-a încredințat copilul, produce efecte dacă este încuviințată de instanța de judecată cu ocazia divorțului și nu prejudiciază intresele minorului.

În cadrul soluționării contestațiilor împotriva hotărârii comisiei pentru ocrotirea minorilor, judecătoria(3) va avea în vedere că la plata contribuției la întreținerea minorului, față de care s-a luat măsura încredințării unei instituții de ocrotire, urmează să fie obligați ambii părinți, proporțional cu mijloacele de care dispun, chiar dacă fiind despărțiți în fapt sau divorțați, unul dintre ei a fost obligat prin hotărâre judecătorească, să plătească pensie de întreținere pentru copilul încredințat spre creștere și educare celuilalt părinte. La cererea celui interesat, judecătoria va suspenda executarea pensiei de întreținere cu începere de la data internării efective a minorului în instituția de ocrotire. Totuși art. 19 din legea nr. 3/1970 a fost abrogat.

În cazul pensiei de întreținere părintele se poate obliga să plătească o pensie mai mare decât cea prevăzută în art. 94, Codul Familiei, însă aceasta se poate întâmpla dacă nu se urmărește micșorarea pensiei de întreținere în cazul în care ar avea un alt copil.(4)

__________________________________________________________

1. Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr.2, 7 aprilie 1973, în CD 1973, pag.13

2. Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr.8, 7 aprilie 1973, în CD 1973, pag.13

3. Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr.10, 16 decembrie 1973, în CD 1973, pag.15

4. Trib. Suprem, dec. civ., nr.630, 1 iunie 1959, în CD 1959, pag.220-223

1.3.3.2 Caracterul reciproc

Acest caracter reciproc rezultă din prevederile art. 2, 86 și 107, Codul Familiei, de fapt cum spune art. 107 și anume obligația de întreținere dintre părinți și copiii lor minori nu obligația de întreținere a părinților față de copiii lor minori. Deci este clar din nota de text că se referă la un caracter reciproc.

Există și unele situații când obligația de întrținere este unilaterală, în mod special la cazurile asimilate obligației de întreținere dintre părinți și copiii lor minori și avem:

– obligația de întreținere a fostului adoptator față de fostul adoptat în art. 84, Codul Familiei.

– obligația de întreținere a soțului care a

contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț față de acel copil (art. 87, alin. 1, Codul Familiei). Totuși dacă acesta a acordat întreținere timp de 10 ani, aceasta poate deveni reciprocă în baza legii.

– obligația de întreținere a celui care a luat spre creștere un copil, fără a întocmi formele cerute pentru adopție, față de acel copil (art. 88, Codul Familiei).

– obligația de întreținere a moștenitorului persoanei obligate la întreținerea unui minor sau care, fără a avea o obligație legală, i-a acordat întreținere acelui minor (art. 96, Codul Familiei)

– obligația de întreținere a părinților față de copilul minor, dar numai în privința cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională (art. 86, alin. 1 și art. 107, alin. 1, Codul Familiei). Introducerea acțiunii în tăgăduirea paternității nu suspendă, pe timpul judecății, drepturile și obligațiile părintești ce decurg din prezumția legală de paternitate. Aceste drepturi și obligații încetează numai după ce hotărârea de admitere a acțiunii în tăgăduirea paternității a rămas definitivă.(1)

În art. 2, Codul Familiei spune că “relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin __________________________________________________________

1. Trib. Suprem, dec. civ., nr.1398, 23 octombrie 1970, în R.R.D., nr.6, 1971, pag. 153

moral și material”, așadar avem clar un caracter reciproc.

Caracterul reciproc al obligației de întreținere dintre părinți și copiii lor minori se explică numai dacă se admite că și copiii minori, dacă au mijloace, sunt ținuți a presta întreținere părinților aflați în nevoie.

Este posibil, de exemplu, ca minorul de 14 ani să fie încadrat în câmpul muncii și să obțină venituri suficiente din care ar putea acorda întreținerea părinților săi. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate să se încadreze în câmpul muncii în orice organizație, societate, fără a mai

avea nevoie de încuviințarea prealabilă a părinților sau a tutorelui ca în cazul minorului de 14 ani(1), și nici de avizul medicului. Ori de câte ori sunt îndeăplinite condițiile cerute de lege și anume: starea de nevoie provenită din incapacitatea de a muncii a părintelui și posibilitatea minorului de a presta întreținere, obligația minorului de a întreține pe părintele său intră în acțiune.

Dacă totuși părintele este decăzut din drepturile pământești după cum spune art. 109, Codul Familiei, dreptul său de a primi întreținere încetează. Acest fapt ține de interpretarea articolului și a altor texte.

1.3.3.3 Caracterul personal

Obligația de întreținere are un caracter personal, atât cu privire la debitor cât și cu privire la creditor.(2) Totuși, acțiunea în valorificare a dreptului de întreținere poate fi introdusă de către procuror conform art. 45 din Codul de Procedură Civilă.

Obligația de întreținere este incesibilă, atât activ cât și pasiv. În consecință, dispozițiile Codului Civil privitoare la cesiunea de creanță, precum și cele referitoare la novația prin schimbare de debitor, ori stipulația în favoarea unui terț sau orice alte mijloace prin care s-ar putea schimba debitorul ori creditorul acestei obligații, nu se poate aplica obligației legale de întreținere.

__________________________________________________________

1. Ștefan Cocoș, op. cit., pag.232

2. Trib. Suprem, dec. civ., nr.379, 14 noiembrie 1952, în C.D. 1952-1954, vol.1, pag.151

Obligația de întreținere este netransmisibilă la moștenitori, atât activ cât și pasiv (art. 95, C. fam.). În conformitate cu art. 96 C. fam., pentru ocrotirea minorilor rămași fără sprijinul părinților lor, obligația de întreținere trece, pasiv, la moștenitorii debitorului obligației.

Conform art. 1147, pct. 3 Codul Civil, creanța de întreținere este exceptată de la regula compensației legale, însă o compensație judecătorească este posibilă.(1) S-a decis că nu operează compensația dacă una dintre obligații privește o pensie de întreținere datorată copilului minor, iar cealaltă restituirea unei sume de bani fostei soții de către părintele căruia i s-a încredințat copilul (art. 1143, Cod Civil)(2)

Creanța de întreținere este, în principiu, insesizabilă. Această creanță poate fi urmărită numai pentru datorii provenind din alimente, chirii sau alte creanțe privilegiate supra mobilelor. În acest caz, instanța de judecată va trebui să fixeze partea din pensia de întreținere care va fi urmărită conform art. 408, Codul de Procedură Civilă.

Obligația de întreținere nu poate face obiectul acțiunii oblice (art. 974, Codul Civil), dar creditorii celui obligat o pot folosi pentru a cere reducerea sau sistarea întreținerii, în cazuri justificate.

1.3.3.4 Caracterul succesiv

Fiind destinată nevoilor actuale ale creditorilor ei, nevoi care se reînnoiesc zi de zi, în principiu, obligația de întreținere se execută prin prestații succesive.

Întreținerea nu se poate acorda decât de la data introducerii acțiunii în justiție. Ea poate fi cerută și pentru trecut când întârzierea introducerii acțiunii este imputabilă pârâtului.

Obligația de întreținere este variabilă în ceea ce privește cuantumul, felul și modul ei de executare, în funcție de modificările ce intervin în nevoile creditorului și posibilitățile debitorului.

__________________________________________________________

1. A se vedea art.10, Decretul 31/1954

2. Trib. Suprem, dec. civ., nr.865, 28 mai 1963, în J.N., nr.12, 1963, pag.121

Întreținerea pentru copiii minori, rezultați din căsătorie, se va acorda de la data introducerii acțiunii de divorț și în cazul în care ea nu a fost cerută prin asemenea acțiune, deoarece, în această situație, instanța este obligată să rezolve problema contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 47, alin. 3, C. fam.).

În principiu, întreținerea nu poate fi acordată sub forma unei prestații unice, deoarece astfel s-ar nesocoti scopul ei prevăzut de lege de a asigura prin prestații succesive acoperirea cheltuielilor de întreținere impuse de nevoile curente.(1) Având în vedere nevoile practice, s-a decis, printr-o decizie de îndrumare(2) că părțile pot conveni ca pensia de întreținere stabilită în sarcina debitorului sub formă de prestări periodice să fie înlocuită prin depunerea anticipată a sumelor ce reprezintă prestările periodice pe tot timpul stabilit de instanță. Într-o atare situație, creditorul obligației de întreținere va fi îndreptățit să primească plata în mod periodic, la termenele stabilite, iar nu deodată sub forma unei sume globale.

S-a decis(3) și că instanța de judecată poate dispune, la cererea debitorului, ca pensie de întreținere stabilită sub formă de prestații periodice în care se datorază întreținerea, dacă este în interesul minorului, iar apărarea creditorului sau a reprzentantului său legal este un abuz de drept. Executarea întreținerii în cazul în care unul din părinții divorțați emigrează împrună cu copiii ce i-au fost încredințați spre creștere se face într-o soluție prin consemnarea din aprtea celuilalt părinte a sumei întregi datorate cu titlu de pensie de întreținere până la majoratul copiilor și în altă soluție nu este necesară consemnarea sumei, aplicându-se Convenția privind obținerea pensiei de întreținere de la New York, la care țara noastră a aderat prin Legea 26/1991.

__________________________________________________________

1. A. Ionașcu, M. Mureșan, M. N. Costin, V. Ursa, pag.204

2. Trib. Suprem, dec. de îndrumare, nr.2 din 7 aprilie 1973, în C.D. 1973, pag.12

3. Trib. Jud. Sibiu, dec. civ. nr.1234, 30 noiembrie 1974, în R.R.D., nr.9, 1975, pag.53

Termenul de prescripție pentru prestațiile succesive, cum sunt pensiile de întreținere, se calculează pentru fiecare prestație în parte (art. 12, Decretul nr 167/1958).(1)

1.3.3.5 Caracterul divizibil

Art. 97, Codul familiei face referire la cazul în care mai multe persoane sunt îndreptățite la întreținere în același timp din partea aceluiași debitor care nu-și poate îndeplini obligația față de toate. Într-o asemenea situație, instanța jusecătorească poate hotărî, în funcție de nevoile fiecăruia dintre creditori, fie că întreținerea să se presteze numai unuia dintre ei, fie să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptățite. În acest ultim caz, instanța trebuie să hotărască modul în care se va împărți întreținerea între persoanele care urmează a o primi. De drept comun, obligațiile sunt divizibile, căci solidaritatea nu se prezumă (art. 1041, C. Civ.). În ceea ce privește divizibilitatea obligației de întreținere în mod pasiv, între debitori, art. 90, alin. 1, C. fam. referindu-se la cazul în care mai multe persoane sunt obligate să întrețină aceeași persoană, prevede că acestea vor contribui la plata întreținerii proporțional cu mijloacele de care dispun. Cel îndreptățit la întreținere de la mai multe persoane poate, în temeiul principiului disponibilității, să acționeze numai pe unii debitori, fără ca instanța ori debitorul acționat să poată impune chemarea în judecată și al celorlalți obligați.(2)

De la principiul divizibilității obligației de întreținere în mod pasiv, legea prevede solidaritatea în următoarele cazuri:

a) În caz de urgență, părintele îndreptățit la întreținere poate porni acțiunea împotriva oricăruia din copiii săi, urmând ca cel care plătește să se întoarcă împotriva celorlalți

__________________________________________________________

1. Trib. Suprem, dec. civ., nr.1798, 19 noiembrie 1960, în C.D. 1960, pag.415

2. Trib. Jud. Brașov, dec. civ. nr.145, 21 februarie 1972, în R.R.D., nr.11

obligați pentru partea fiecăruia (art. 90, alin. 2, C. fam.). S-a decis(1) că, cheltuielile pe care un copil le suportă în timpul vieții părintelui său pentru întreținerea acestuia reprezintă îndeplinirea obligației legale, astfel încât prin aceasta copilul nu a devenit creditor al succesiunii tatălui său, ci eventual, potrivit art. 90, alin. 2, Codul Familiei, creditor personal al celorlalți obligați la întreținerea părintelui; de aceea el nu va putea cere să se țină seama de contribuția sa la împărțirea moștenirii și stabilirea drepturilor sale.

b) Moștenitorii persoanei obligate la întreținerea unui minor sau care, fără a avea obligația legală, i-au acordat întreținere, sunt obligați solidar față de acel minor.(art.96, alin.2, Codul Familiei).

Se consideră că obligația de întreținere a părinților față de copiii minori este o obligație in solidum, în sensul că respectivul copil are dreptul să ceară de la fiecare dintre părinți întreaga întreținere, urmând ca părinte obligat la întreaga întreținere să se întoarcă împotriva celuilalt părinte, potrivit principiului egalității dintre părinți, dintre mamă și tată.

1.3.3.6 Caracterul variabil

Acesta este un caracter esențial al obligației legale de întreținere. El este dat de starea de nevoie, provenită din incapacitatea de a muncii și posibilitatea de plată a debitorului.

Existența obligației de întreținere, cuantumul și modalitățile de executare ale acesteia sunt variate de la caz la caz, în funcție de nevoia celui îndreptățit să pretindă întreținere cât și posibilitatea celui obligat să o presteze.(2) Obligația legală de întreținere poate suporta modificări, mărindu-se ori micșorându-se, ba chiar poate ieși din acțiune și în caz că s-ar întruni condițiile legii, poate înceta.

__________________________________________________________

1. Trib. Jud. Bistrița-Năsăud, dec. civ. nr.498, 73 octombrie 1970, în R.R.D., nr.6, 1972, pag.166

2. Ștefan Cocoș, op. cit., pag.235

Obligația poate varia și în raport de alți factori, printre care: starea de sănătate, nevoile de educație, învățătură, etc.(1)

Variabilitatea obligației legale de întreținere este limitată într-un anume sens, pe de-o parte, de plafoanele maxime pe care le stabilește, iar, pe de altă parte, la limita maximă până la care bunurile debitorului pot fi urmărite pentru o astfel de creanță.

1.3.3.7 Caracterul irepetativ

Cel care a prestat întreținerea în condițiile legii, cea datorată, nu poate cere restituirea prestațiilor executate chiar dacă creditorul ulterior dobândește mijloacele cu care ar putea face față restituirii la ceea ce el a primit.

Repetițiunea a ceea ce s-a prestat nu este posibilă pentru că debitorul prin prestarea întreținerii, nu a făcut altceva decât să se achite de propria sa obligație, pe care legea i-a impus-o. Repetițiunea poate fi concepută numai în cazul în care s-au executat prestații care nu se datorează. În acest caz suntem în prezența unei plăți nedatorate. Prestațiile săvârșite în virtutea legii nu pot fi făcute din eroare. Debitorul a făcut o plată valabilă și pe măsura executării prestațiilor se consideră liberat de ceea ce a plătit.(2)

__________________________________________________________

1. R.T. Popescu, M. Stănescu, op. cit., pag.90

2. I. Dogaru, op. cit., pag.241 și urm.

2.1. Condiții în care există obligația legală de întreținere dintre părinți și copiii lor minori

2.1.1 Condiții cu privire la creditorul obligației de întreținere

2.1.2 Condiții cu privire la debitorul obligației de întreținere

2.1.1 Condiții cu privire la creditor

Potrivit dispozițiilor art.86, alin.2, Codul Familiei, “are drept la întreținere numai acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig de muncă, din cauza incapacității de muncă”. Din acest text de lege reies următoarele condiții:

a) starea de nevoie;

b) incapacitatea de a munci.

a) Starea de nevoie. Este situația în care se află o persoană care nu-și poate procura cele de trebuință traiului.(1) Se spune că se află în nevoie persoana care nu are venituri – fie dobândite prin muncă, fie produse de bunurile sale – ori alte bunuri de valuare sau ce depășesc cea ce este necesar existenței, care, eventual, ar putea fi vândute pentru a-și procura cele necesare întreținerii. Cele necesare traiului înseamnă alimente, îmbrăcăminte, locuință, medicamente și altele, fie în totalitate, fie în parte.(2)

În trecut obligația legală de întreținere avea o denumire destul de strictă și anume aceea de obligație alimentară care se referea strict la haine, hrană, locuință. Totuși uneori în trecut, noțiunii de nevoie îi erau date și sensuri sau înțelesuri mai largi, exemplul fiind art.207 din Codul Calimach, ce spunea că “dacă părinții au scăpătat, se îndatoresc fiii a se îngriji pentru cuviincioasa hrană a lor cât și pentru celelalte cuviincioase ale vieții”.

__________________________________________________________

1. I. P. Filipescu, op. cit., pag.435

2. Ștefan Cocoș, op. cit., pag.244

Practica a considerat că dacă cineva posedă o avere mobiliară neproductivă poate cere pensie, deci, cel ce se află într-o astfel de situație poate fi considerat că este în nevoie. Tot astfel s-a decis că nu poate fi considerat un mijloc de asigurare a existenței, faptul că cineva își vinde lucrurile pentru a trăi, considerându-se că această împrejurare demonstrează tocmai starea de nevoie.

Există unele aspecte ce trebuie reținute în legătură cu starea de nevoie și anume:

– conținutul acesteia se poate modifica în raport cu nivelul de trai existent.

– starea de nevoie se apreciază, uneori și în raport de modul de trai al solicitantului, avut înainte de cererea de întreținere

– starea de nevoie se determină în raport de situația concretă a persoanei respective (ex. Bolnavul care nu se poate îngriji singur ș acela care poate)

– starea de nevoie trebuie dovedită în toate cazurile, chiar și în acela care privește solicitarea de către minor a întreținerii de la părintele său.

În cazul minorului, starea de nevoie se interpretează în sens larg, deoarece el se găsește în nevoie chiar dacă nu are venituri din care să-și acopere întreținerea și dacă are bunuri care ar putea fi vândute pentru a se face față cheltuielilor legate de întreținerea lui.(1) Totuși dacă minorul are venituri îndestulătore părinții sunt exonerați de plata întreținerii. Minorul cere întreținere de la alte persoane decât părinții săi, situație în care starea de nevoie a minorului se interpretează în sensul dat de dreptul comun în materie. Art. 127, alin. 2, Codul Familiei spune că aceste “cheltuieli necesare pentru minor aflat sub tutelă și administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia, iar dacă veniturile nu sunt suficiente pentru aceasta, autoritatea tutelară va dispune vânzarea bunurilor”. Numai dacă veniturile minorului nu sunt îndestulătoare pentru asigurarea

__________________________________________________________

1. Vz. E.A. Barasch, op. cit., pag.217-218, A. Lesviodax, op. cit., pag.44

condițiilor necesare privind creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională, se poate recurge la vânzarea bunurilor, iar după ce bunurile s-au vândut și condițiile amintite mai sus n-au fost asigurate, intră în funcțiune pensia de întreținere.

S-a decis(1) că instanța poate suspenda plata pensiei de întreținere pe tot timpul cât copilul se află încredințat de celălalt părinte, pentru refacerea sănătății, la o instituție specializată de stat, unde are întreținere completă și gratuită, fără nici o contribuție din partea părinților sau a altor rude și nu se stabilește lipsa vreunei nevoi. Per a contrario, dacă școala asigură copilului echipamentul, cazarea și hrana pe timpul cât frecventează cursurile, părintele nu este absolvit de plata întreținerii, deoarece cheltuielile legate de creșterea și educarea unui copil sunt mult mai complexe și au caracter permanent.(2)

b) Incapacitatea de a munci. Descendentul, cât timp este minor are drept la întreținere fără a fi nevoit să-și dovedească incapacitatea de a munci, mai ales că până la vârsta de 16 ani, acesta este prezumat ca incapabil de a munci. Totuși, dacă minorul nu este descendentul persoanei de la care cere întreținerea, aceasta se acordă în condițiile dreptului comun, adică dacă există starea de nevoie sau incapacitatea de a munci. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, are voie să încheie singur un contract de muncă sau să devină membru într-un sindicat. În concluzie, acesta trebuie să facă dovadă că starea de nevoie se datorează incapacității de a munci pentru a putea cere întreținere. Poate exista și această condiție în cazul copilului minor.

2.1.1.1 Precizări cu privire la creditor

Se știe că creditorul obligației de întreținere este minorul fără a deosebi între cel din căsătorie și cel din afara căsătoriei. Copilul din afara căsătoriei are drept de întreținere față de părinte dacă și-a stabilit filiația.

__________________________________________________________

1. Jud. Arad, sent. civ., nr.3933, 25 octombrie 1960

2. Trib. Galați, dec. civ., nr.384, 12 mai 1972

În legislația din 1864, copilul din afara căsătoriei nu era privit la fel ca cel din căsătorie, cercetarea paternității nu era permisă, astfel că tatăl era considerat ca un străin față de copilul natural. Mai mult s-a decis(1) că este interzisă chiar recunoașterea voluntară a copiilor naturali. S-a susținut(2) chiar că obligația legală de întreținere nu există decât între copilul natural și mama sa, nu și între acesta și ascendenții săi, alții decât mama.

Această problemă a fost înlăturată prin Decretul 130 din 2 aprilie 1949, când i s-a acordat copilului natural aceeași situație legală ca și copilului legitim, din căsătorie, asimilarea operând chiar dacă tatăl a recunoscut de bună voie pe copilul natural sau paternitatea a fost stabilită în justiție. Un fapt semnificativ în art. 14 al decretului mai sus menționat spunea că s-a pus la îndemâna copilului din afara căsătoriei o acțiune în justiție pentru întreținere, ce putea fi oricând intentată în contra pretinsului tată, fără a se cere să facă dovada că filiația după tată s-a stbilit anterior. Copilul din afara căsătoriei triumfa într-o astfel de acțiune dacă dovedea prin orice mijloace de probă, că pretinsul tată a coabitat cu mama sa la epoca concepțiunii.

Această acțiune nu a mai fost menținută de Codul Familiei, care condiționează obținerea prin justiție a întreținerii de starea prealabilă a raporturilor de filiație față de pretinsul tată, fie prin hotărâre judecătorească, fie prin recunoaștere voluntară. Practica judiciară(3) și literatura de specialitate(4) au decis că pensia de întreținere poate fi cerută concomitent cu acțiunea pentru stabilirea filiației din afara căsătoriei. Obligația devine exigibilă din momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a

__________________________________________________________

1. Curtea de Casație, dec. nr.135/1966

2. Hamangiu, Bălănescu, Băicoianu, op. cit., vol. I, pag.556, D. Alexandrescu, op. cit., vol. I, pag.703

3. Trib. Reg. Constanța, dec. civ., nr. 168/1956

4. R.T. Popescu, op. cit., pag.339, Gh. Cucu și I. Istrate, notă la dec. civ., nr.5668/1961 a Trib. Reg. Oltenia în Justiția Noua, nr.12/1963, pag.135

stabilit paternitatea și se acordă întreținerea, iar aceasta se datorează de la data când s-a cerut.

Codul Familiei nu conține dispoziții exprese prin care să se arate ce se întâmplă în situația în care s-a cerut stabilirea paternității, dar nu și pensie de întreținere pentru copilul a cărui paternitate se tinde a se stabili.

Atunci când avem un copil din căsătorie și părinții săi se află în divorț, dacă prin acțiunea de divorț sau concomitent, nu s-a cerut obligarea la plata pensiei de întreținere pentru copii, instanțele sunt obligate a se pronunța nu numai asupra divorțului ci și asupra pensiei de întreținere.(1) În această privință diferă doar momentul decând se acordă întreținerea:

– dacă s-a cerut mai înainte de pronunțarea hotărârii asupra divorțului, întreținerea se acordă de la data de când a fost cerută;

– dacă nu s-a cerut, întreținerea se datorează de la data pronunțării hotărârii de divorț, rămasă definitivă.

Practica juridică(2), în raport cu dispozițiile art. 65, Codul Familiei a decis că soluția ce se impune în caz de divorț, poate fi extinsă și asupra cazului în care se stabilește paternitatea, fără a se solicita obligarea pârâtului la plata întreținerii. Art. 42-44, Codul Familiei, inclusiv, așa cum se arăta în art. 65 din același cod, “se aplică prin asemănare”. Pensia va începe să curgă numai de la data pronunțării hotărârii prin care se stabilește paternitatea și se dispune obligarea tatălui la plata întreținerii.(3)

Reglementarea anterioară în privința adopției, făcea vorbirea și de adopția cu efecte restrânse. În acest caz, adoptatul avea dreptul la întreținere, în primul rând, față de adoptator, apoi față de părintele firesc.

__________________________________________________________

1. Art.42, Codul Familiei

2. Trib. Suprem, dec. nr.92, 14 ianuarie 1963

3. D. Rizeanu și L. Bogdanovici, op. cit., pag.79 și urm.,în J. N.

Dacă, adoptator, era soțul părintelui firesc, adoptatul avea dreptul la întreținere față de ambele persoane, atât adoptatorul cât și părintele firesc. Însă în cazul reglementării actuale avem doar adopția cu efecte depline, în cadrul căreia adoptatul are drept de întreținere doar față de adoptator, nu și față de părintele firesc, cu care rupe orice legătură de rudenie ca efect al adopției depline.

Cu privire la introducerea acțiunii în justiție, s-a decis(1) că autoritatea tutelară are calitatea procesuală de a introduce acțiune pentru obligarea unuia dintre părinți la plata pensiei de întreținere pentru copilul aflat în îngrijirea celuilalt părinte, în cazul când acesta din urmă, din neștiință, din neglijență sau din orice alte motive, nu acționează el însuși. Autoritatea tutelară va putea să introducă acțiune și împotriva celorlalte persoane care, potrivit legii, sunt obligate să dea întreținere copilului.

2.1.2 Condiții cu privire la debitor

a) are mijloace de existență (posiblitatea de a presta întreținere);

b) să nu existe altă persoană obligată la întreținere înaintea sa.

a) Are mijloace de existență. O persoană va presta întreținerea altei peroane dacă dispune de mijloacele necesare din care să se întrețină mai întâi pe ea și apoi pe aceasta din urmă. Impunerea acestei condiții stă și într-o idee de echitate și anume “nimeni nu poate fi obligat să întrețină o altă persoană atâta timp cât el nu poate să se îngrijească de propriile nevoi”.(2) Posibilitatea de a presta întreținere se stabilește în raport de veniturile și bunurile debitorului, precum și de sarcinile și obligațiile pe care acesta le are.(3)

Pentru a stabili dacă debitorul este în stare să suporte întreținerea, instanța trebuie să stabilească

__________________________________________________________

1. Trib. Suprem, dec. nr.351/1954, A. Ionașcu, op. cit., în Studii Juridice

2. V. Zlătescu, op. cit., pag.20

3. R.T. Popescu, op. cit., vol.II, pag.208

veniturile reale ale acestuia, să aibă în vedere nevoile sale proprii, căci înaintea rudelor el își datorează întreținerea lui însuși, și să stabilească cerințele celor ce se află sub îngrijirea sa. Nevoile debitorului se vor aprecia în același mod ca și cele ale creditorului, ținându-se seama de anumite criterii cum ar fi vârsta, sexul, starea sănătății, posibilitățile reale de câștig, etc.

În cazul în care cel ce urmează să plătească întreținerea, nu are venituri ori mijloace materiale, dar este capabil de muncă, nu poate fi scutit de îndeplinirea obligației de întreținere. Prezentarea demisiei(1) de către debitorul întreținerii nu poate constitui o dovadă a incapacității de muncă, fiindcă, în principiu, în cazul în care cel ce ar urma să plătească pensie de întreținere nu are venituri, însă este capabil de muncă, nu poate fi scutit de îndeplinirea obligației, mai ales în cazul întreținerii minorului. Chiar și în cazul desfacerii contractului de muncă unei persoane tinere și capabile de muncă, obligația plății pensiei de întreținere rămâne. Debitorul obligației este îndemnat să se încadreze în muncă, avînd capacitate, pentru că astfel, dacă nu ar face acest lucru, s-ar face vinovat de infracțiunea de abandon de familie (art. 305, Codul Penal). Există și cauze temeinice de exonerare cum ar fi boala sau executarea serviciului militar și chiar și situația de șomaj. De asemenea s-a decis(2) că părintele ce nu realizează venituri, fiindcă urmează cursurile de zi ale unei facultăți, nu poate fi considerat că nu dorește plata întreținerii, și în acest fel el nu răspunde civil sau penal, pentru neplata contribuției la întreținerea copilului aflat în grija altor persoane. Totuși, dacă părintele student al învățământului la zi are alte mijloace decât veniturile din muncă, mijloace care pot fi urmărite pentru prestarea întreținerii copilului său.

__________________________________________________________

1. Ștefan Cocoș, op.cit., pag.249

2. Trib. jud. Iași, dec. civ., nr.8091, 1969

Pensia de întreținere datorată de o persoană condamnată la pedeapsa închisorii cu executare prin muncă corecțională, copilului minor, se calculează în raport de remunerația încasată de acesta de la unitatea respectivă.(1)

Pentru a se asigura pensie copilului minor de către tatăl său cu domiciliul necunoscut, practica judecătorească a decis că, necunoscându-se veniturile debitorului, pensia de întreținere urmează să se solicite după ce se va afla locul de muncă al părintelui debitor, sau se descoperă alte venituri ale acestuia.(2) S-a decis(3) însă că, în lipsa oricărei dovezi, pensia de întreținere poate fi stabilită la un anume minim.

2.1.2.1 Precizări cu privire la debitor

Debitorii obligației de întreținere sunt părinții conform art. 86, alin. 1, și art. 107, Codul Familiei. Coform art. 97, alin. 1, Codul Familiei, părinții au aceleași drepturi și îndatoriri, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, afara căsătoriei, ori adoptatori. Părintele din afara căsătoriei datorează întreținere numai dacă s-a stabilit filiația față de el.(4) Se poate cere, concomitent, prin acțiunea în stabilirea paternității și pensia de întreținere în favoarea copilului minor.(5) După cum am menționat și în cazul creditorului, pensia de întreținere devine exigibilă numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâtul este tatăl copilului. S-a decis că o convenție a părților cu privire la întreținerea copiilor, constatată prin hotărâre judecătorească, anterior intrării în

vigoare a Codului Familiei, este valabilă și după punerea

__________________________________________________________

1. A. Lesviodax, op. cit., pag.57-58

2. Justiția Noua, nr.1/1965, pag.112

3. Constantin Drexler, notă aprobativă la sent. civ. 952/27.04.1964 a Trib. pop. raion Piatra Neamț

4. Trib. Suprem, dec. civ., nr.351/1954, A. Ionașcu, op. cit. în Studii Juridice

5. D. Rizeanu, L. Bogdanovici, Despre unele particularități ale obligației de întreținere în cadrul acțiunii de stabilire a paternității copilului din afara căsătoriei în J. N., nr.10 din 1964, pag.79

în aplicare a acestuia, iar cuantumul pensiei de întreținere stabilit în aceste condiții poate fi modificat dacă împrejurările în care a fost stabilită pensia s-au schimbat.(1) Decretul 32/1954 face o singură excepție pentru pensiile de întreținere stabilite în baza art. 14 din Decretul 130/1949, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă înainte de intrarea în vigoare a Codului Familiei, care rămân în ființă, deși paternitatea copiilor din afara căsătoriei, beneficiari ai acestor pensii de întreținere, nu este stabilită așa cum cere Codul Familiei.

În cazul adopției cu efecte depline, legăturile de rudenie dintre adoptat și descendenții săi, pe de-o parte, și părinții firești și rudele acestuia, pe de altă parte, încetează, menținându-se numai impedimentul la căsătorie ce rezultă din rudenie; adoptatul intră în familia adoptatorului ca un copil firesc al acestuia din urmă. În consecință, obligația de întreținere există, în acest caz, ca și între rudele firești. Prin urmare, adoptatorul datorează întreținere adoptatului minor. Părintele firesc nu-i poate datora întreținere.(2)

Părintele decăzut din drepturile părintești nu este scutit de îndatorirea de a acorda întreținere minorului, conform art.110, Codul Familiei. Tot astfel, părintele pus sub interdicție nu este scutit de îndatorirea de a acorda întreținere minorului.(3)

2.2. Particularități cu privire la această obligație

2.2.1 Copiii ce beneficiază de un regim similar cu al descendentului minor;

2.2.2 Înțelegerile ce pot interveni între părinți referitoare la această obligație;

2.2.3 Caracterul in solidum al acestei obligații;

__________________________________________________________

1. Trib. reg. Suceava, dec. civ., nr.26, ianuarie 1964

2. Art.67, 79, 86, alin.1, 107, alin.1, Codul Familiei

3. E. A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., pag.176

2.2.4 Compensarea creației de întreținere;

2.2.5 Părintele nu poate face o renunțare valabilă la dreptul de întreținere al copilului său;

2.2.6 Obligația de întreținere dintre părinți și copii în cazul unei căsătorii putative;

2.2.7 Restituirea cheltuielilor făcute cu întreținerea unei persoane pe calea acțiunii în regres.

2.2.1 Copiii ce beneficiază de un regim similar cu al descendentului minor

Enumerare:

2.2.1.1 Obligația soțului care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț, față de acest copil;

2.2.1.2 Obligația de întreținere față de copilul luat spre creștere, fără îndeplinirea formelor cerute pentru adopție;

2.2.1.3 Obligația de întreținere ce revine moștenitorului persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care, fără a avea obligația legală, i-a dat acestuia întreținere, față de acel minor;

2.2.1.4 Minorii deveniți între timp majori și aflați în continuarea studiilor.

În dreptul nostru, obligația legală de întreținere se poate întâlni și între persoane care nu sunt legate între ele prin rudenie sau adopție. Legea creează în favoarea acestor minori, în anumite condiții, în privința obligației de întreținere, un regim asemănător cu cel al descendenților firești ori considerați astfel prin adopție.

În toate cazurile în care legea recunoaște minorilor acest regim de favoare al lor, obligația legală de întreținere, numai pe timpul minorității creditorului și este subsidiară. Caracterul subsidiar al obligației legale de întreținere este dat de împrejurarea că această obligație nu devine actuală și, deci, nu intră în acțiune decât dacă părinții creditorului minori sunt morți, dispăruți sau se află ei înșiși în nevoie.

Sediul materiei îl găsim în dispozițiile articolelor:

– art. 87, alin.1, Codul Familiei reglementează obligația de întreținere a copilului celuilalt soț;

– art. 88, Codul Familiei reglementează obligația celui care a luat un copil spre creștere fără a întocmi formele cerute pentru adopție;

– art. 96, Codul Familiei reglementează obligația moștenitorilor unei persoane de a întreține pe minorul căruia autorul i-a dat întreținere;

– Lg. 27/1966 și Lg. 3/1970.

În legătură cu acest caracter subsidiar al obligației sunt necesare unele precizări: – deși art. 87, alin. 1 și art. 88, Codul Familiei, condiționează intrarea în acțiune a obligației legale de întreținere de împrejurarea dacă părinții firești ai copilului creditor au murit, sunt dispăruți ori se află în nevoie, în literatura juridică s-a ajuns la concluzia că în aceeași situație trebuie să se afle și părinții adoptatori ai copilului creditor, pentru că dispozițiile art. 89, lit. a, părinții adoptatori sunt obligați la întreținere înaintea părinților firești. Totuși nu mai poate fi așa, deoarece adopția cu efecte restrânse nu mai există, fiind cea cu efecte depline, unde părinții adoptatori sunt considerați ca și părinții firești.

2.2.1.1 Obligația soțului care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț, față de acest copil

Potrivit art. 87, alin. 1, Codul Familiei “soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să continue a da întreținere copilului, cât timp este minor, însă numai dacă părinții săi firești au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie”.

Obligația există ca o continuare a contribuției pe care soțul a prestat-o până atunci, copilului celuilalt soț. Obligația(1) este subsidiară în sensul că soțul este obligat să continue prestarea întreținerii numai în cazul în care părinții firești ai copilului au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie. Obligația de întreținere există numai pe timpul în care copilul este minor. În momentul în care acest copil devine major, pierde dreptul de întreținere față de soțul părintelui său, chiar dacă îndeplinește condițiile generale __________________________________________________________

1. Ștefan Cocoș, op.cit., pag. 264

pentru a primi întreținere. Obligația de întreținere are un caracter imperativ, nu dispozitiv, deoarece instanța judecătorească are obligația de a pronunța o hotărâre condamnatorie, din moment ce condițiile pentru acordarea ei sunt îndeplinite.

Soțul părintelui are drept de a primi întreținere de la copilul celuilalt soț în următoarele condiții:

– soțul a întreținut copilul celuilalt soț singur, efectiv, și din mijloace propri, timp de 10 ani.(1) Perioada în care soțul a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț, nu se ia în calcul, ci numai atunci când aceasta se transformă într-o adevărată obligație de întreținere, adică o execută singur. După 10 ani, această obligație dintre soț și copilul celuilalt soț nu va mai fi unilaterală, ci va deveni reciprocă.

– soțul are dreptul de a primi întreținere de la copilul celuilalt soț, fie că are copii firești, fie că nu are asemenea copii, deoarece textul nu condiționează acest drept de inexistența copiilor firești. În cazul în care soțul respectiv are copii firești ori adoptați se pune o problemă cu privire la ordinea în care se datorează întreținerea de către acești copii firești ori adoptați și copilul celuilalt soț. Din rațiunea art. 87, alin. 2 și art. 89, lit. b, Codul Familiei rezultă că soțul trebuie să ceară întreținere de la copiii firești sau adoptați și apoi de la copilul celuilalt soț întreținut cel puțin 10 ani.(2)

2.2.1.2 Obligația de întreținere față de copilul luat spre creștere, fără îndeplinirea formelor cerute pentru adopție

Potrivit art. 88, Codul Familiei, cel care aluat un copil spre creștere, fără a întocmi formele cerute pentru adopție, are obligația să-l întrețină, cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinții firești au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie.

Obligația de întreținere(3) nu se poate prelungi peste vârsta majoratului chiar dacă, din cauza incapacității

__________________________________________________________

1. Trib. Jud. Dolj, dec. civ., nr.44, 23 ianuarie 1981

2. I. Dogaru, op. cit., pag.57

3. Ștefan Cocoș, op.cit., pag.265

de a munci, cel îndreptățit la întreținere pe timpul minorității, se află în nevoie. Explicația se găsește în faptul că legiuitorul a creat un regim de favoare creditorului numai pe timpul minorității, pentru o cât mai completă protejare a intereselor sale.

Minorul are drept la întreținere numai dacă părinții săi au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie. Prin aceasta, legiuitorul a consacrat caracterul subsidiar al obligației legale de întreținere la care este ținut cel care a luat un copil spre creștere, fără a întocmi formele cerute pentru adopție, în raport cu obligația de care sunt ținuți părinții minorului creditor.

Obligația este imperativă, în sensul că instanța este obligată să pronunțe hotărârea de condamnare, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea întreținerii.

Este exclusă posibilitatea ca această obligație să devină reciprocă, dat fiind faptul că ea subzistă numai în sarcina celui ce a luat minorul spre creștere, de unde rezultă că, aceasta este unilaterală. Fundamentul juridic al acestei obligații nu-l constituie rudenia sau afinitatea, ci relațiile care, potrivit regulilor de conviețuire socială, sunt asimilate cu cele de familie.

2.2.1.3 Obligația de întreținere ce revine moștenitorului persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care, fără a avea obligația legală, i-a dat acestuia întreținere, față de acel minor

Potrivit art. 96, Codul Familiei, minorul care nu este nici copil firesc, nici adoptat în raport cu debitorul are drept la întreținere în următoarele situații:

– cel ce era obligat a întreține un minor a murit și a lăsat bunuri;

– cel care, fără a avea obligația legală, a prestat totuși întreținerea minorului, după care a murit și a lăsat bunuri.

De la principiul menționat în art. 95, Codul Familiei, potrivit căruia, obligația de întreținere este netransmisibilă și se stinge prin moartea debitorului, s-a prevăzut posibilitatea transmiterii ei, în mod excepțional, numai la moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care, în timpul vieții i-a dat întreținere fără a avea vreo obligație legală. Moștenitorii persoanei care a avut obligația legală de întreținere față de un minor sau, fără a avea această obligație, a asigurat întreținerea lui, sunt ținuți să o presteze în continuare, dar în acest caz, întreținerea datorată nu va putea depăși valoarea bunurilor moștenite.

Pentru ca minorul să primească întreținere de la moștenitori, pe lângă cele două condiții enumerate mai sus, avem încă alte doua condiții și anume:

– întreținerea se datorează numai dacă debitorii au moștenit bunuri de la autorul lor;

– întreținerea se va datora de către aceștia, numai dacă părinții firești ai creditorului sunt morți, dispăruți ori se află în nevoie, ceea ce înseamnă că această obligație este subsidiară în raport cu obligația de care sunt ținuți părinții firești ai minorului.

Cele patru condiții sunt cerute în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele face ca obligația de întreținere să nu intre în acțiune.

În ipoteza în care sunt mai mulți moștenitori, obligația este solidară, conform dispozițiilor art. 96, Codul Familiei. Această obligație încetează la majoratul creditorului sau mai înainte, dacă valoarea prestațiilor ajunge la concurența vașorii bunurilor moștenite, mai înainte ca cel îndreptățit să fi devenit major. Această obligație revine moștenitorului universal sau cu titlu universal.

În ipoteza în care întreținerea se datorează de moștenitorii unei persoane care, fără a avea obligația legală, a acordat întreținere descendentului minor, trebuie subliniat faptul că, prin intrarea în acțiune a obligației legale de întreținere, prevăzută de art. 96, Codul Familiei, se operează o convertire a unei obligații naturale de întreținere într-o obligație legală de întreținere. Această convertire operează în puterea legii.

2.2.1.4 Situația specială a minorilor deveniți între timp majori și în continuarea studiilor

Minorul devenit între timp major care se află în curs de desăvârșire a studiilor nu poate fi considerat că se află în nevoie din cauza incapacității de a munci.

Înainte de apariția Legii 27 din 28 decembrie 1966, privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensie suplimentară, practica judecătorească nu a recunoscut dreptul la întreținere pentru copilul major aflat în continuarea studiilor, motivând că dispozițiile art. 86, 94 și 107 din Codul Familiei nu permit acest lucru.(1)

Potrivit dispozițiilor art. 31 din legea menționată mai sus, copiii până la vârsta de 16 ani sau, dacă își continuă studiile până la terminarea lor, au dreptul la pensie de urmaș în cadrul asigurărilor sociale de stat până la vârsta de 25 de ani, respectiv tot până la 25 de ani (în prezent), în cazul în care urmează studii cu o durată mai mare de 5 ani. Ulterior legii, atât practica cât și literatura de specialitate s-au împărțit în doua tabere, unele acceptând noua formă, unele nu. Totuși Tribunalul Suprem(2), în exercitarea atribuțiilor sale referitoare la uniformizarea practicii judecătorești, a statuat că “părintele este obligat să dea întreținere copilului devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora fără a depăși vârsta de 25 de ani. Pentru a beneficia de întreținere, copilul trebuie să dovedească stăruință în continuarea studiilor și obținerea unor rezultate corespunzătoare. Această obligație a părinților față de copilul devenit major și aflat în continuarea studiilor este considerată ca fiind o obligație de întreținere pe care continuă să o aibă părinții și nu o obligație specială, diferită de cea de întreținere.

Copilul devenit major și aflat în continuarea studiilor, la o școală militară(3) de la care primește efectele necesare și o soldă, în calitate de student, nu este de __________________________________________________________

1. Trib. Suprem, dec. nr.1670/1960

2. Decizia de îndrumare nr.2 a Plenului Trib. Suprem din 20 ianuarie 1971

3. A. Pricopi, op. cit., pag.140

natură să-l exonereze pe părinte de obligația firească de întreținere pentru completarea nevoilor de trai, până la terminarea studiilor și cel mai târziu până la împlinirea vârstei de 25 de ani. Împrejurarea ca un copil devenit major și aflat în continuarea studiilor, frecventează cursurile unui institut de învățământ superior particular, nu este de natură să-l exonereze pe părinte de obligația de a-i da sprijinul necesar și a-l întreține, cât timp se află în nevoie, întrucât ceea ce s-ar solicita printr-o eventuală acțiune, nu este taxa pentru frecventarea unor asemenea cursuri, ci o pensie de întreținere.

Prin Legea nr. 3 din 26 martie 1970, privind ocrotirea unor categorii de minori, s-a prevăzut prin art. 7, alin. 2, că minorii față de care s-au luat măsuri de ocrotire, au dreptul de a primi alocația de întreținere și după împlinirea vârstei de 18 ani, până la terminarea uceniciei sau studiilor.

Acțiunea introdusă de unul dintre părinți pentru obținerea unei pensii de întreținere în favoarea copilului major aflat în continuarea studiilor, va putea fi promovată numai dacă acel copil își însușește acțiunea și stă în prces personal, în calitate de reclamant.(1)

În concluzie, copilul minor devenit între timp major și aflat în continuarea studiilor, poate primi pensie de întreținere de la părinții acestuia, indiferent dacă studiază la o institușie de învățământ de stat sau privată, cu condiția să fie stăruitor în continuarea studiilor și să le termine până la vârsta de 25 de ani, altfel nu va mai beneficia de ea.

2.2.2 Înțelegerile ce pot interveni între părinți referitoare la obligația de întreținere datorată copiilor minori

Din art. 107, Codul Familiei, rezultă că, în situația în care părinții nu sunt divorțați, ei se pot înțelege cu privire la întinderea întreținerii datorată minorului, la felul și modalitățile executării acesteia, precum și la contribuția fiecăruia, înțelegerea produce efecte fără a avea nevoie de încuviințarea instanței judecătorești sau a

__________________________________________________________

1. I.C. Turianu și M. Ionescu, în Revista Româna de Drept, nr.3/1973, pag.136

altui organ de stat. Părinții se pot înțelege cu privire la contribuția fiecăruia la întreținerea copilului minor și în caz de divorț, însă, în această situație învoiala produce efecte numai dacă este încuviințată de instanța judecătorească.(1) Încuviințarea se cere în scopul:

– în interesul minorului din acea căsătorie, căci învoiala părinților este valabilă în măsura în care nu se nesocotesc drepturile acestuia;(2)

– pentru a exista posibilitatea cunoașterii tuturor împrejurărilor privind cauza de divorț, instanța urmând a verifica dacă nu cumva învoiala părinților privind contribuția fiecăruia la întreținerea copilului a intervenit pentru a determina pe un soț să accepte divorțul, deci pentru a ușura obținerea lui;

– în interesul altor persoane îndreptățite la întreținere de la soții respectivi, instanța urmând a verifica dacă nu cumva prin învoiala părinților, soților, se urmărește micșorarea pensiei cuvenite, de exemplu unui alt copil al unuia dintre aceștia.(3)

În cazul divorțului, în sensul deciziilor de îndrumare, nr. 17 din 7 iunie 1962(4) și nr. 2 din 7 aprilie 1973(5) părinții se pot învoi cu privire la contribuția datorată minorului dacă nu se nesocotesc interesele acestuia, învoiala dintre părinți putând fi și astfel încât cel căruia nu i s-a încredințat să fie scutit de contribuția sa ori să fie obligat la o contribuție mai mică, dar cu condiția ca instanța să constate că părintele căruia i s-a încredințat copilul minor pentru creștere, este în măsură să îi asigure singur condițiile materiale. În cazul divorțului, înțelegerea între părinți nu produce efecte decât dacă este încuviințată de instanța judecătorească. Schimbarea ulterioară a situației materiale a părinților sau a nevoilor minorilor, poate justifica modificarea înțelegerii sau a hotărârii referitoare la cuantumul pensiei de întreținere.

__________________________________________________________

1. Art.42, alin. ultim din Codul Familiei

2. Plenul Trib. Suprem, decizia de îndrumare, nr.17, 7 iunie 1962

3. Trib. Suprem, dec. nr.630 din 1959

4. Trib. Suprem, decizia de îndrumare, nr.17 din 1962

5. Trib. Suprem, decizia de îndrumare, nr. 2 din 1973

În principiu, persoana căreia i s-a încredințat copilul minor spre creștere și educare nu este îndreptățită să renunțe la plata pensiei de întreținere stabilite în favoarea acestuia. Numai în cazul în care toate nevoile minorului sunt satisfăcute prin proriile sale posibilități materiale, instanța este îndreptățită să încuviințeze înțelegerea părinților, potrivit căreia, întreținerea copilului va fi suportată exclusiv de acel părinte.

2.2.3 Caracterul in solidum al obligației de întreținere al părinților față de copiii lor minori

Obligația de întreținere are un caracter divizibil, atât activ cât și pasiv. Legea prevede solidaritatea pasivă în privința obligației de întreținere, în unele situații. Conform art. 1041, Codul Civil, obligația de întreținere a părinților față de copiii lor minori, nu este solidară, deoarece nu a fost prevăzută de lege. Această obligație produce însă unele efecte asemănătoare cu solidaritatea, fiind o obligație in solidum.(1) Ambii părinți,dacă s-a stabilit filiația față de ei sunt obligați în comun, la întreținere, conform art. 101 și 107, Codul Familiei, contribuind fiecare proporțional cu mijloacele sale. Contribuția interesează raportul dintre părinți, în vederea asigurării egalității dintre ei. În raportul dintre părinți și copiii minori, fiecare părinte este ținut pentru tot și poate fi urmărit pentru întreaga întreținere, rămânând apoi ca prin acțiunea în regres să ceară de la celălalt părinte partea ce îi revine în suportarea întreținerii. Însă dacă unul dintre părinți nu are mijloace materiale pentru a se acorda întreținere copilului, atuci celălalt părinte este obligat să suporte în întregime obligația de întreținere. Dacă unul dintre părinți moare, copilul rămâne în întreținerea părintelui care trăiește.

În concluzie, deși între părinții codebitori ai obligației de întreținere nu există, ca la solidaritate, reprezentare reciprocă, fiecare debitor este ținut pentru tot față de creditor.

Dacă unul dintre părinți are posibilități reduse,

__________________________________________________________

1. A. Ionașcu, op. cit., pag.139

cum am menționat mai sus (suferă un accident de muncă și s-a pensionat pentru invaliditate de gradul 2 de exemplu), celălalt părinte trebuie să se străduiască pentru ca, în compensare, să obțină venituri mai mari, spre a putea face

față trebuințelor copiilor, acest din urmă părinte fiind, în speță, tânăr, sănătos și apt de muncă.(1)

Conform art. 90, Codul Familiei, “dacă părintele are drept de întreținere de la mai mulți copii, el poate, în caz de urgență, să pornească acțiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreținerea se poate întoarce împotriva celorlalți obligați pentru partea fiecăruia”.

Obligația de întreținere nu este indivizibilă.(2) Potrivit art. 1057 din Codul Civil, indivizibilitatea poate rezulta, fie din natura obiectului care nu ar putea fi divizat, fie din voința părților, fie din lege. Nevoile minorului pot fi satisfăcute de debitori diferiți dacă ei sunt obligați în același grad.

Atât solidaritatea cât și indivizibilitatea se analizează ținându-se seama de faptul că, fiecare dintre debitorii obligației legale de întreținere este ținut de o obligație proprie, impusă de lege și motivată de circumstanțele în care se acordă.

În cazul când este vorba de obligația moștenitorilor unei persoane, care a fost obligată la întreținerea unui minor, sau care i-a acordat întreținere fără a vea obligația legală, de a continua să acorde întreținere beneficiarului până la majorat, în limitele valorii bunurilor moștenite. Dacă au rămas mai mulți moștenitori, fiecare dintre ei va putea fi acționat pentru plata întreținerii. Moștenitorul astfel acționat se va putea întoarce împotriva celorlalți moștenitori pentru a obține de la ei partea ce i se cuvine în raport de valoarea bunurilor.

Instanțele au apreciat(3) că obligația de întreținere a copiilor față de părinți, precum și a acestora față de copiii lor minori este o obligație in solidum.

__________________________________________________________

1. Trib. jud. Botoșani, dec. civ., nr.75/1981

2. D. Alexandrescu, op. cit., vol. I, pag.716

3. Trib. Suprem, dec. nr.675/1969; C. S. J., decizia nr.1812/1992

2.2.4 Compensarea creanței de întreținere

Obligația de întreținere are caracter personal, fiind inseparabil legată persoana celui însreptățit a o primi, cât și persoana celui obligat să o presteze. De aici rezultă că această creanță de întreținere este exceptată de la regula compensației legale. Art. 1147, Cod Civil, spune că, dacă una dintre cele doua datorii este declarată de lege nesesizabilă, compensația ca mod de stingere a obligațiilor nu va opera; debitorul întreținerii nu va putea opune creditorului datoria ce acesta o are față de el, întrucâtse opun dispozițiile art. 408, Codul de Procedură Civilă, care stabilesc că datoriile alimentare sunt insesizabile.

S-a decis(1) că poate fi admisă compensația judiciară între părinții divorțați în cazul în care unii copii minori sunt încredințați unui părinte, iar ceilalți, celuilalt părinte. Cu alte cuvinte, este posibilă compensația judiciară parțială a pensiilor de întreținere, datorate copiilor minori dacă aceștia au fost încredințați, unul sau mai mulți fiecăruia dintre părinți. În acest fel, pensia de întreținere datorată de tată, copilului minor încredințat mamei, se compensează prin hotărâre judecătorească, cu pensia de întreținere datorată de mamă, copilului minor încredințat tatălui. Nu poate opera compensația între obligații, de exemplu – dacă una privește o pensie de întreținere datorată copilului minor, iar cealaltă restituirea unei sume de bani fostei soții, de către părintele căruia i s-a încredințat copilul.(2)

S-a decis(3) chiar că pensia se stabilește exclusiv în sarcina unuia dintre părinți, căruia îi revine obligația cea mai mare, pensia reducându-se corespunzător cu echivalentul acelei pe care celălalt părinte o datorează pentru copilul încredințat debitorului pensiei respective, când există doi sau mai mulți copii și sunt încredințați fiecăruia dintre părinți.

__________________________________________________________

1. Trib. Suprem, dec. nr.379/1952

2. Trib. Suprem, dec. nr.865/1963

3. Trib. jud. Hunedoara, dec. civ., nr.105/1977

În cazul în care, deși copilul a fost încredințat tatălui spre creștere și educare, totuși, în fapt, el este în ăntreținerea bunicilor materni, tatăl este obligat, de la data introducerii acțiunii formulate de bunici, să le plătească o pensie de întreținere acelui copil; împrejurarea că tatăl întreține alți copii, nu poate duce la compensarea obligațiilor de întreținere.(1)

S-a mai decis(2) că dacă fiecare dintre părinți a primit în grija lui câte un copil, părintele care realizează un venit mai mare este obligat să contribuie și el la întreținerea celuilalt copil, deoarece ambii copii trebuie să beneficieze deopotrivă de posibilitățile materiale mai largi ale părintelui ce realizeză un venit mai mare și să aibă același nivel de trai.

2.2.5 Părintele nu poate face o renunțare valabilă la dreptul de întreținere al copilului său

Copilul minor, în puterea legii, este beneficiarul întreținerii datorate de părinții săi. Dreptul acestuia este independent de voința părinților, iar obligația lor intră în acțiune în momentul în care minorul se află în nevoie, indiferent de cauză.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, fiind lipsit de capacitatea de exercițiu, de regulă, își exercită dreptul la întreținere, în contra unuia dintre părinți, prin celălalt părinte, ori în contra ambilor părinți prin reprezentantul său legal.(3)

Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, poate să-și exercite singur dreptul la întreținere în condițiile art. 9 și următoarele din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.

În situația în care creditorul întreținerii este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, părintele prin care își realizează acest drept, contra celuilalt părinte, nu poate face o renunțare valabilă la dreptul minorului. În literatura

__________________________________________________________

1. Trib Caraș-Severin, dec. civ., nr.812/1981

2. Trib. Suprem, dec. nr.779/1974

3. Art.11, alin. ultim din Decretul 31/1954

juridică străină s-a susținut(1), de exemplu, că mama unui copil din afara căsătoriei, nu poate renunța valabil la dreptul de întreținere al acestui copil.

Prin art. 2, 86 și 107, Codul Familiei stabilește principiul obigației morale și materiale a părinților de a întreține pe copiii lor minori. Potrivit principiilor dreptului familiei, un părinte nu se poate sustrage de la această obligație, pe calea unei tranzacții, în cursul căsătoriei, sau cu ocazia divorțului, prejudiciind interesele minorilor, în scopul egoist de a se descărca de o sarcină legală, pentru facilitarea divorțului sau pentru alte interese proprii. Părintele nu poate renunța la dreptul copiilor de a pretinde întreținere. Această soluție se desprinde din dispozițiile art. 129, Codul Familiei, potrivit cărora sunt interzise liberalitățile în numele minorului, și din dispozițiile art. 106 și 125 din același cod, otrivit cărora, nici părintele și nici tutorele, nu au nici un drept asupra bunurilor copilului.(2)

În practica judiciară s-a întâlnit și o soluție potrivit căreia în anumite condiții, părintele poate renunța la pensia de întreținere cuvenită minorului. Astfel s-a admis că, instanța poate să ia act de învoiala părților din care mama declară că renunță la orice pensie cuvenită minorului, iar tatăl, la rândul său, renunță la dreptul său de proprietate, dobândit în timpul căsătoriei, asupra unei clădiri pe care înțelege să o transmită fiului său minor. Soluția s-a întemeiat pe dispozițiile art. 42 , alin. 4, Codul Familiei și art. 1704 și următoarele din Codul Civil. Totuși soluția este discutabilă. Obligația de întreținere se execută periodic în scopul precis de a se asigura întreținerea minorului în permanență. Este greu de presupus ca o clădire, mai ales din mediul rural, poate asigura asemenea venituri în cât din ele să se realizeze întreținerea minorului până la majorat.(3) Și totuși, de

__________________________________________________________

1. Rossel și Mentha, op. cit., vol. I, pag.491

2. Trib. Suprem, dec., nr.1154/1959

3. Camil Gall și Nicolae Hogaș, pag.180

exemplu, dacă acea clădire privește un apartament foarte bun sau o casă bună în oraș, dacă este închiriată se poate obține periodic o sumă care să asigure nevoile minorului.

Tranzacția părinților în privința obligației de întreținere față de copiii lor minori este admisă dacă are ca obiect modalitățile de prestare a întreținerii și întinderea prestațiilor, nu și în privința dispoziției supra dreptului la întreținere al copiilor minori. Luându-se act de declarația mamei că renunță la orice pensie din partea tatălui care a cedat dreptul său de proprietate asupra unui imobil, copilului minor fără vreo altă considerare, instamța greșește. Se impune ca într-o astfel de situație, instanța să analizeze dacă, pe această cale, se asigură executarea întreținerii printr-o modalitate care să convină intereselor copilului minor și de o întindere suficientă pentru acoperirea stării de nevoie a creditorului minor, potrivit posibilităților de plată ale părintelui debitor.

Consider că într-o atare situație ar fi indicat să se țină seama de posibilitățile pe care le are părintele debitor, în cazul clădirii putând fi vorba de o renunțare valabilă, dacă aceasta aduce venituri consistente minorului.

2.2.6 Obligația de întreținere dintre părinți și copii în cazul unei căsătorii putative

Copiii născuți dintr-o căsătorie putativă au fost considerați ca fiind copiii legitimi, raporturile dintre aceștia și părinții lor fiind ca și cele ce derivă dintr-o căsătorie valabilă. S-a susținut însă că soțul de rea credință nu beneficiază de pensie de întreținere de pe urma copiilor săi, rezultați dintr-o astfel de căsătorie,că deci, acest soț nu poate pretinde întrținere copiilor săi.

Potrivit art. 184, Codul Civil, căsătoria nulă producea efecte numai față de soțul de bună credință și pentru copii. S-a acceptat(1) însă că, datorită caracterului de reciprocitate al obligației de întreținere, chiar soțul de rea credință și ascendenții săi sunt în drept de a pretinde întreținere copiilor.

_________________________________________________________________________________________

1. M. Stănescu, op. cit., pag.35

Codul Familiei cuprinde dispoziții, potrivit cărora“declararea nulității căsătoriei nu are nici o urmare în prvința copiilor care își păstrează situația de copii din căsătorie”,(1) iar în ceea ce privește obligația de întreținere dintre părinți și copiii dintr-o astfel de căsătorie “se vor aplica, prin asemănare, dispozițiile prevăzute la divorț”.(2)

Cu alte cuvinte,în ceea ce privește, in general, drepturile și obligatiile dintre parinți și copii, potrivit art. 24, alin. 2, Codul Familiei, în cazul desființarii casătoriei putative, se aplică dispozițiile art. 42-44, Codul Familiei. Potrivit dispozițiilor art. 42, alin. 3 și art. 24, alin. 2, Codul Familiei, instanța judecătorească “va stabili contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere,educare și pregătire profesională a copiilor”. Dispozițiile art. 86 și următoarele din Codul Familiei, privind obligația de întreținere dintre părinți și copii,constituie reglementarea generală a acestei obligații, de la care nu se admit abateri în măsura în care dispoziții speciale ale legii le prevăd expres.

Raporturile de întreținere dintre părinți și copii, în cazul unei căsătorii putative, sunt reglementate de asemenea, de art. 86, și următorele din Codul Familiei. În consecințe, atât părintele de bună credință cât și cel de rea credință, precum și descendenții lor, în condițiile legii, pot cere întreținere de la copiii rezultați dintr-o căsătorie putativă; tot astfel, acești copii pot pretinde întreținere, încondițiile legii, atât părinților lor cât și celorlalți ascendenți.

Ideea fundamentală în această privință este că soarta copilului dintr-o căsătorie declarată nulă sau anulată nu poate fi condiționată de buna sau reaua credință apărinților, la încheierea căsătoriei. Principiile noastre fundamentale, ale dreptului român se opun la o astfel de condiționare, iar principiul ocrotirii cu precăderea intereselor minorilor ar fi cel mai grav afectat de o atare condiționare.

__________________________________________________________

1. Art.23, alin.2, Codul Familiei

2. Art.24, alin.2, Codul Familiei

2.2.7 Restituirea cheltuielilor făcute cu întreținerea unei persoane, pe calea acțiunii în regres

Situațiile reglementate în Codul Familiei sunt:

– părintele care are dreptul la întreținere de la mai mulți copii, se găsește în stare de urgență și solicită întreținerea numai la unul dinre aceștia.(1) Cel care a executat întreținerea poate cere fiecăruia dintre ceilalți frați partea sa contributivă, având în vedere că raporturile dintre creditor și debitor interesează urmărirea, iar cele dintre debitori, când există mai mulți, interesează contribuția;

– obligația de întreținere se execută numai de către una ori o parte din persoanele obligate solidar la întreținere.(2) Cel care a executat întreținerea poate cere partea contributivă celorlalți.

S-a pus problema dacă dreptul de regres nu există și în alte situații privind întreținerea. Astfel s-a decis(3) afirmativ, cu motivarea că dispozițiile art. 991, Cod Civil, potrivit cărora “stăpânul ale cărui afaceri au fost bine administrate, este dator a îndeplini obligațiile contractuale în numele său de gerant”, își găsesc aplicare și în materie de întreținere. În speță, unul dintre părinți a cerut celuilalt părinte partea sa contributivă la cheltuielile făcute cu întreținerea copiilor. În motivarea soluției se arată că prin cheltuielile necesare, în sensul art. 991, Cod Civil, trebuie să se înțeleagă nu numai pe cele făcute pentru conservarea și administrarea bunului girat, ci și cele referitoare la executarea îndatoririlor personale cu caracter patrimonial, pe care acesta trebuie să și le execute în baza unor obligații legale, cum este și obligația de întreținere a copiilor minori. Părintele care a suportat integral cheltuielile de întreținere are drept la acțiunea regres împotriva părintelui care nu și-a îndeplinit obligația de întreținere, deși i s-a încredințat copilul, dar nu a pus în executare hotărârea pronunțată în favoarea sa,

__________________________________________________________

1. Art.90, alin.2, Codul Familiei

2. Art.96, Codul Familiei

3. Trib. Suprem, dec. nr.781/1966

lăsând pe celălalt părinte să suporte integral cheltuielile de întreținere.(1)

Potrivit unei decizii(2), carcterul personal și netransmisibil, al obligației de întreținere nu exclude posibilitatea de a fi executată prin mandatar, dup cum nu exclude nici posibilitatea ca, în timpul unei împiedicări, neputințe, să o execute o altă persoană, în numele celei obligate și pentru ea, din proprie inițiativă. În oricare din aceste situații, persoana care a prestat întreținerea poate pretinde despăgubiri, fie în virtutea mandatului, expres sau tacit, fie a gestiunii de interese, după regulile stabilite de art. 991 și art. 1547 din Codul Civil.

Într-un alt caz(3), s-a decis, în situația mai multor persoane obligate prin lege la întreținere, dacă una dintre acestea a prestat singură întreținerea, ea nu are acțiune în regres, împotriva celorlalte decât în cazul în care a existat o convenție de întreținere încheiată de toate persoanele sau a intervenit o hotărâre judecătorească de obligare a tuturor celor ținuți la întreținere ori, la cererea părinților, o hotărâre de obligare numai a unuia dintre copii ca o consecință a stării de urgență. Când unul dintre cei obligați la întreținerea unei persoane a prestat singur întreținerea, se va putea întoarce în temeiul art. 90, Codul Familiei, împotriva celorlalte rude de același grad, chiar și dacă ele nu au convenit la plată și nici nu au fost obligate prin hotărâre judecătorească. Totuși în situația în care întreținerea se prestează de către persoanele neaflate cu beneficiarul în raporturi de natură a atrage în vreo ipoteză obligația legală de întreținere, s-a propus ca sumele cheltuite ar putea fi recuperate, pe calea acțiunii în regres, în măsura în care acestea au fost necesare.(1)

În foarte multe cazuri, copiii sunt întreținuți de părinții lor. Totuși, în unele situații întreținerea este

__________________________________________________________

1. Jud. Mediaș, sent. civ., nr.1300/1959

2. Trib. Suprem, dec. nr.1711/1971

3. Trib. Suprem, dec. nr.1565/1960

4. A. Lesviodax, op. cit., pg.153

prestată de către alte persoane decât părinții lor, sau de instituții de ocrotire. Întreținerea se prestează în astfel de cazuri fie în temeiul legii, fie în consecința unor înțelegeri ce intervin între părinți și persoanele care au grijă de minori. Avem astfel, cazul când copiii sunt încredințați prin hotărâre judecătorească unei alte persoane decât părintele, acesta din urmă are obligația de a restitui cheltuielile făcute cu întreținerea copiilor.

În cazul în care întreținerea este prestată ca urmare a înțelegerii intervenite cu părinții sau fără o asemenea înțelegere, trebuie deosebit dacă întreținerea s-a prestat în îndeplinirea îndatoririlor părinților, adică în numele acestora, sau în scopuri de a se face o liberalitate.(1) În cazul în care bunicii au îngrijit minorul, pe baza convenției încheiate cu părinții acestuia, convenția este civilă și trebuie verificat dacă bunicii au urmărit să facă o liberalitate sau să îngrijască copilul în schimbul echivalentului îngrijirii și întreținerii acordate.(2) Convenția dintre bunici și părinții copilului în sensul întreținerii lui este valabilă, acțiunea pentru plata sumelor datorate, potrivit convenției fiind admisibilă.(3) Dacă nu se dovedește intenția de a face o liberalitate, părinții sunt datori să restituie cheltuielile necesitate de întreținerea copiilor. În cazul în care decedează mama copiilor minori, bunicii materi crescând copiii mai mulți ani, tatăl lor dezinteresându-se total de ei, acesta poate fi obligat să plătească bunicilor materni, la cererea lor, cu titlul de despăgubire, o sumă echivalentă unei pensii de întreținere pentru copii plus alocația de stat pe care a încasat-o. Pentru situația în care copilul a fost încredințat tatălui, dar el se află în fapt în îngrijirea bunicilor materni, fiind abandonat de către părintele său, bunicii materni pot să ceară de la tatăl

__________________________________________________________

1. A. Lesviodax, op. cit., pag.154

2. Trib. București, dec. civ., nr.604/1986

3. Trib. jud. Ilfov, dec. civ., nr.535/1980

copilului echivalentul pensiei de întreținere.(1)

De asemenea, cel care ține minorul fără forme legale poate cere restituirea pensiei de întreținere de la părinții copilului, dacă s-a constatat că nu este în interesul minorului să se întoarcă la părinții săi.(2)

Art. 87, Codul Familiei, prevede că soțul care a contribuit la întrținerea copilului celuilalt soț este obligat să continue a da întreținere copilului, cât timp este minor, însă numai dacă părinții firești au murit, sunt dispăruți ori în nevoie. Pentru obligația îndeplinită, în aceste condiții soțul care nu este părinte al copilului are acțiunea regres împotriva părintelui firesc al minorului.

În mod parctic, această situație va avea loc în special când soțul din cea de-a doua căsătorie, care acordă întreținerea, se desparte în fapt sau divorțează de celălalt soț, care nu este părintele firesc al copilului în favoarea căruia se prestează întreținerea.

__________________________________________________________

1. Trib. Caraș-Severin, dec. civ., nr. 812/1981

2. Art.103, alin.2, Codul Familiei

3.1. Executarea întreținerii

3.1.1 Obiectul obligației legale de întreținere dintre părinți și minori;

3.1.2 Cuantumul întreținerii;

3.1.3 Data la care se datorează întreținerea.

3.1.1 Obiectul obligației legale de întreținere dintre părinți și minori

Normele dreptului familiei nu reglementează în mod expres obiectul obligației de întreținere, însă el este foarte bine delimitat în literatura de specialitate.

Întreținerea are ca obiect mijloacele necesare traiului ce constă în alimente, îmbracăminte, locuință, la nevoie medicamente sau tratamente pentru îngrijirea ]sănătății precum și mijloacele satisfacerii nevoilor culturale, artistice, stiințifice și de informare ale celui îndreptățit la acordarea întreținerii. În speță, în cazul obligației noastre obiectul este mai complex, căci mai conține și cheltuielile legate de educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorului.

Art. 107, Codul Familiei prevede dreptul și îndatorirea părinților de a crește copilul, arătând totodată conținutul obligației de a crește copilul:

– îngrijirea de sănătatea și dezvoltarea fizică a copilului;

– îngrijirea de educarea copilului;

– îngrijirea de învățătură și pregătire profesională a copilului.

Având în vedere acest caracter complex(1), s-a dedus consecința că dacă minorul, în temeiul unei hotărâri care a dispus în acest sens, stă la unul dintre părinți, o lună în fiecare an, în vacanță, nu înseamnă că prin aceasta au fost satisfăcute toate cerințele de întreținere ale copilului și deci părintele nu va fi îndreptățit să ceară pentru acea perioadă de o lună, sistarea pensiei de

__________________________________________________________

1. Ștefan Cocoș, op. cit., pag.262

întreținere pe care o plătește pentru copil, celuilalt părinte, caruia îi este încredințat copilul spre creștere și educare.(1) Totuși se poate cere reducerea pensiei de întreținere în această perioadă.

În cazul în care copilul beneficiază de întreținere completă în școala militară, fiind major în continuarea studiilor nevoile sale sunt mai mici în timpul anului de învățământ, obligația de întreținere a părinților urmând a fi redusă.(2)

În literatura juridică străină(3) se susținea că datoria de înzestrare era privită ca o datorie în legătură cu întreținerea; părinții erau scutiți de obligația de înzestrare, atunci când copiii aveau avere proprie și suficientă, când ei se căsătoreau fără voia și cunoștiința părinților și când zestrea era refuzată. Totuși problema pensiei de înzestrare nu prezintă nici un fel de semnificație pentru dreptul românesc, ea fiind negată chiar de legiuitorul de la 1864.

În ceea ce privește momentul ori durata care trebuie avute în vedere pentru determinarea mijloacelor debitorului întreținerii, prin art. 19, alin. 2, din Legea 3/1970, privind ocrotirea anumitor categorii de minori, se prevede că persoanele care au obligația de a întreține pe minorii ce beneficiază de această lege, trebuie să plătescă o contribuție statului. Art. 19 din legea de mai sus a fost abrogat prin Decretul lege nr. 138/1990, astfel că nu mai există obligația de a plăti contribuția la bugetul statului. În art. 23 din legea nr. 3/1970 se precizează că dispozițiile acesteia privitoare la locția cuvenită în cazul în care minorul este încredințat unei familii sau unei persoane, la determinarea contribuției la cheltuielile necesare ocrotirii minorului, precum și la comunicarea hotărârii prin care s-a dispus încredințarea minorului, se vor aplica, și în cazurile în care această măsură este luată de instanța judecătorească, în aplicarea prevederilor, Codului Familiei.

__________________________________________________________

1. Trib. Timiș, dec. civ., nr.202/1971

2. Trib. Suprem, dec. nr.1811/1989

3. Gschnitzer, op. cit., pag.84

În decizia de îndrumare nr. 10/1972 se arată că judecătoria, soluționând contestațiile împotriva hotărârilor comisiei pentru ocrotirea minorilor, va stabili contribuția persoanelor obligate la întreținerea minorului încredințat unei instituții de ocrotire, în raport de venitul lor.

Părinții sunt însă deopotrivă obligați să îngrijească de copii și să-i crească, așa în cât veniturile unui soț urmează a fi împărțite nu numai cu celălalt soț ci și cu copiii minori.(1)

3.1.2 Cuantumul întreținerii

Cuantumul se determină potrivit cu nevoia celui care o solicită și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti conform art.94, alin. 1, Codul Familiei.

În cazul în care întreținerea este datorată de către părinți sau adoptatori, art. 94, alin. 3, Codul Familiei, stabilește un plafin maxim până la care poate fi acordată și anume:

– până la o pătrime din câștigul de muncă al debitorului, când întreținerea se datorează pentru un copil;

– până la o treime din același câștig, când întreținerea se datorează pentru doi copii;

– până la jumătate din câștigul de muncă al debitorului, când întreținerea se datorează pentru trei sau mai mulți copii.

Din acestea rezultă că:

– cotele stabilite nu sunt fixe, ci doar plafonate;

– instanța judecătorească nu poate stabili cote superioare plafonului ilegal, afară numai dacă debitorul se oferă a plăti o pensie de întreținere peste plafonul legal și prin aceasta nu se aduce atingere altor persoane îndreptățite la întreținere;

– instanța judecătorească poate, ținând seama de nevoile celui ce pretinde pensia de întreținere și mijloacele celui ce urmează a o plati, să stabilească întinderea întreținerii sub limitele maxime prevăzute de art. 94, alin. 3 din Codul Familiei.

__________________________________________________________

1. A. Lesviodax, op. cit., pag71

Pensia de întreținere acordată copilului minor nu poate fi redusă datorită faptului că debitorul, părintele a fost obligat să plătească o pensie de întreținere și părinților săi, atâta timp cât pensiile cumulate nu depășesc jumătate din venitul net realizat de debitor.(1) În stabilirea coantumului întreținerii datorate de către părinte copilului său nu se ține seama de faptul că soția debitorului are un copil dintr-o căsătorie anterioara, atâta timp cât nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 87, Codul Familiei (întreținerea datorată de soț copilului celuilalt soț), deci întreținerea se stabilește, avându-se în vedere că se datorează unui copil, nu către doi copii.(2)

S-a decis(3) în sensul după care coborârea sub coeficienții prevăzuți de art. 94, Codul Familiei, nu se poate face în mod excepțional, astfel încât dacă cel obligat la întreținere nu are alte sarcini familiale deosebite, stabilirea cuantumului pensiei de întreținere pentru copil trebuie orientată spre maximul plafonului prevăzut de textul menționat.

Dacă părintele este obligat să presteze întreținerea la mai mulți copii, instanța judecătorească va trebui să stabilească cuantumul întreținerii pentru fiecare copil în parte și durata întreținerii la care fiecare este îndreptățit. Totuși, pensia de întreținere se poate fixa într-o sumă globală atuci când nevoile copiilor sunt asemănătoare, deci în cazuri excepționale.(4) Având în vedere că în general, nevoile copiilor sunt diferite, pensia de întreținere se stabilește în mod concret pentru fiecare copil în parte.(5) Așadar, când sunt mai mulți copii îndreptățiți la întreținere, pensia se stabilește în raport de nevoile fiecăruia. În stabilirea cuantumului întreținerii

__________________________________________________________

1. Trib. Ilfov, dec. civ., nr.494/1977

2. Trib. București, dec. civ., nr.1158/1986

3. Trib. Timiș, dec. civ., nr.685/1972

4. Trib. Suprem, decizia de îndrumare, nr.16/1965

5. Trib. Suprem, dec. nr.191/1972

trebuie să se țină seama de mijloacele ambilor părinți, deoarece amândoi sunt debitorii obligației de întreținere.

Ținând totuși seama de realitățile vieții sociale, s-a decis(1) că “dacă instanța constată că părintele căruia i s-a încredințat copilul minor spre creștere și educare este în măsură să-i asigure singur condițiile materiale necesare, poate să încuviințeze învoiala dintre părinți în care cel căruia nu i s-a încredințat copilul este scutit temporar de contribuția sa, ori este obligat la o contribuție mai mică”.

În cazul în care are loc o schimbare ulterioară a situației materiale a părintelui care s-a obligat să suporte singur obligația de întreținere, va putea justifica revenirea instanței asupra hotărârii de încetare aplății datorate de celălalt părinte sau a misâcșorării acesteia.

S-a decis(2) că stabilirea cuantumului obligației de întreținere pentru copii se face fără a deosebi între copiii din căsătorie sau din afara căsătoriei. În stabilirea întinderii întreținerii se ține seama de numărul tuturor copiilor, indiferent dacă toți sau numai unul ori numai o parte dintre ei solicită pensie de întreținere.

Prvederile art. 94, alin. 1, Codul Familiei, conțin reglementarea generală a determinării cuantumului obligației de întreținere, iar alin. 3, al aceluiași articol cuprinde numai norme speciale, în legătură cu stabilirea plafonului maxim al întreținerii atunci când se execută asupra unui câștig din muncă.(3) De aceea, este posibilă ca întreținerea să fie acordată copilului, în cazul în care nevoile o cer, nu numai în funcție de câștigul din muncă al părintelui, ci și în funcție de alte surse de venituri pe care le-ar avea. În această situație, cuantumul întreținerii se stabilește peste plafonul prevăzut de art. 94, alin. 3, Codul Familiei, însă urmărirea a ceea ce depășește acest plafon se face asupra celorlalte bunuri pe care le are debitorul.

__________________________________________________________

1. Trib. Suprem, decizia de îndrumare, nr.2/1973

2. Trib. Suprem, dec. nr.1506/1971

3. A. Ionașcu, op. cit., pag.123-124, E. A. Barasch, op. cit., pag.219

La calcularea cuantumului întreținerii nu se iau în considerare decât veniturile obișnuite, nu și cele întâmplătoare, cum sunt de exemplu cele din ore suplimentare. De asemenea nu se iau în considerare indemnizațiile de deplasare, de transferare, de concediere și, în general, sumele care nu au carcter pemanent. Sporul celor încadrați care lucrează în condiții deosebite de muncă nu se include în câștigul din muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreținere.(1) De asemenea nu se includ în venitul net din muncă sumele reprezentând contreibuția la realizarea fondului necesar plății pensiei suplimentare, deoarece la stabilirea pensiei de întreținere se ține seama de venitul net din muncă al debitorului.(2)

Dispozițiile legii în materia cuantumului întreținerii și a variabilității acestuia, sunt pătrunse de un profund caracter umanist; avându-se în vedere toate circumstanțele de fapt, debitorul va presta întreținere creditorului pentru a nu-l lăsa expus lipsurilor, dar, debitorul nu va putea fi obligat la o întreținere ce ar excede posibilitățile lui de plată.

3.1.3 Data de la care se datorează întreținerea

Obligația legală de întreținere este o creanță de tip special și există independent de voința persoanelor întrecare este instituită, pentru că de anumite legături (de cele de căsătorie, de rudenie sau cele asimilate acestora din urmă), legea leagă însăși existența obligației; ea există în puterea legii, din momentul nașterii legăturilor ce constituie fundamentul ei.(1)

De drept comun, data de când se datorează întreținerea, în principiu este data cererii de chemare în judecată. Pensia de întreținere se poate acorda pentru trecut, anterior datei cererii de chemare în judecată, în cazul în care intreoducerea acțiunii în justiție a fost întârziată dintr-o cauză imputabilă pârâtului. Pensia de

__________________________________________________________

1. Trib. Suprem, decizia de îndrumare, nr.14/1963

2. Trib. Timiș, dec. civ., nr.1693/1971

3. I. Dogaru, Întreținerea, drept și obligație, op. cit.

întreținere se acordă de la data acțiunii și în cazul în care s-a fixat odată cu stabilirea paternității din afara căsătoriei.(1) S-a decis(2), de asemenea, că majorarea cuantumului pensiei de întreținere are loc pe data introducerii acțiunii în justiție afară de cazul când întârzierea introducerii acțiunii este imputabilă debitorului. Rezultă în aceste condiții că pensia de întreținere se acordă în măsura în care este cerută. S-a considerat că există o excepție de la acest principiu. În caz de divrț, instanța este obligată să se pronunțe chiar dacă aceasta nu se cere – asupra contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor. În această situație, s-a impus că pensia de întreținere este datorată de la data pronunțării hotărâri de divorț definitive.(3) Aceasta deoarece hotărârile în prmă instanță prin care se acordă pensie de întreținere sunt executorii de drept(4), căci pensia trebuie să răspundă unei nevoi urgente pentru procurarea celor necesare traiului.

Regula aceasta nu-și găsește aplicare în cazul admiterii acțiunii din afara căsătoriei, când se acordă totodată și pensie de întreținere copilului, căci pensia de întreținere devine exigibilă numai după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâtul este tatăl copilului. Când locuința copilului se stabilește la unul din părinți, prnsia de întreținere se va fixa din momentul în care s-a luat această măsură, nu de la data introducerii acțiuii, deoarece până la acea dată este presupus că ambii părinți, nedivorțați, au contribuit la întreținerea copilului.(5)

__________________________________________________________

1. Trib. Suprem, decizia de îndrumare, nr.19/1965

2. Trib. Suprem, decizia de îndrumare, nr.19/1964

3. D. Rizeanu, L. Bogdanovici, op. cit., pag.79

4. Art.278, pct.2, Codul de Procedură Civilă

5. Trib. Suprem, dec. nr.864/1972

Pensia de întreținere se acordă de la data pronunțării hotărârii rămase definitive – fiind exigibilă de la data rămânerii definitive a hotarârii – și în cazul în care se cere, prin justiție, stabilirea paternității în afara căsătoriei fără a se cere și pensia de întreținere.

În practica judiciară(1), în cazul divorțului, că nu s-a solicitat obligarea celuilalt părinte la plata pensiei de întreținere în favuarea copiilor minori, instanța se va pronunța din oficiu asupra pensiei de întreținere cu începere de la data introducerii acțiunii de divorț.

Când copilul în fapt la părintele obligat la întreținere, celălalt părinte la care a fost încredințat copilul nu poate solicita pensia de întreținere pe perioada cât copilul a fost în fapt întreținut. În principiu, întreținerea se acordă de la data cererii, stabilirea unei alte date fiind condiționată de administrarea de probe privind deacalarea momentului stării de nevoie.

În literatura juridică(2) dintr-un număr mare de țări, se vorbește de principiu in praeteritum non vivitur, cunoscut încă din evul mediu, în Franța, în formula “pentru alimente nu se plătesc restane”. S-a susținut că fundamentul acestui principiu se află într-o prezumție de renunțare. În realitate el își are fundamentul în prezumția că pe perioadele în care creditorul nu a cerut alimente, nu se află în nevoie.

Întreținerea acordată copiilor pentru o perioadă de timp anterioară pronunțării hotărârii de divorț se îmtemeiază pe dispozițiunile art. 107 din Codul Familiei(3), pe când întreținerea acordată după pronunțarea hotărârii de divorț, se întemeiază pe dispozițiile art. 42, Codul Familiei; bineînțeles în ambele cazuri cu respectarea dispozițiilor art. 86 și 89 din Codul Familiei.

Data până la care se datorează întreținerea

__________________________________________________________

1. Trib. Hunedoara, dec. civ., nr.749/1978

2. V. Zlătescu, op. cit., pag.73

3. Trib. Suprem, dec. nr.378/1955

coincide cu momentul încetării obligației legle de întreținere.(1) Durata obligației legale de întreținere este dată de intervalul de timp cuprins între data intrării ei în acțiune și data încetării ei.

3.2. Felurile și modalitățile de executare ale obligației legale dintre părinți și minori

3.2.1 Felurile de executare ale întreținerii;

3.2.2 Modalitățile de executare ale întreținerii.

3.2.1 Felurile de executare ale întreținerii

Întreținerea, având ca obiect asigurarea a tot ceea ce este necesar traiului, celui îndreptățit să o primească, cum ar fi alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente, etc., se execută, fie în natură fie prin echivalent, adică prin prestarea periodică a unei sume de bani.(2) Poate fi de asemenea stabilit un sistem mixt de executare, când obligația va fi adusă la îndeplinire parte în natură, parte în echivalent bănesc.(3)

Prin executarea în natură, se înțelege efectuarea de către debitor, sau prin grija lui, a prestațiilor care constituie obiectul întrețierii (hrană, îmbrăcăminte, locuință, îngrijire medicală). Prestațiile se pot face în cadrul traiului comun (la locuința debitorului) sau, independent de traiul comun, caz în care întreținerea în natură poate cuprinde tot ceea ce intreă obișnuit în obiectul ei, în afară de locuință. S-a admis(4) că obligația de întreținere poate fi executată și prin darea în folosință a unor bunuri, ale căror venituri să servească la întreținerea persoanei îndreptățite.

Executarea întreținerii prin echivalent bănesc se face prin plata unei sume fixe, la termenele pe care le stabilește instanța judecătorească. Plata periodică a

__________________________________________________________

1. R. T. Popescu, op. cit., pag.255

2. Codul Familiei, art.93, alin.1

3. Ștefan Cocoș, op. cit., pag.251

4. Fostul Trib. reg. Argeș, dec. nr.598/1958

întreținerii în bani nu poate fi în principal înlocuită cu plata unei sumei globale, deoarece s-ar contravenii scopului pentru care se acordă întreținerea.(1) În situația în care ar fi folosite serviciile de poștă pentru executarea acestui fel de obligație, în bani, cheltuielile de expediere se suportă de debitor și nu de către creditor.(2)

S-a decis(3) că părinții aflați în nevoie nu pot obliga copiii să asigure locuința în domiciliul lor, art. 100, Codul Familiei, nefiind aplicabil în această situație, singura posibilitate a părinților fiind de a cere prestarea pensiei de întreținere în condițiile art. 86, Codul Familiei.

Cele doua feluri prevăzute de lege nu se exclud ci se îmbină în folosul și pentru binele creditorului. În cazul în care persoana îndreptățită la întreținere primește locuință de la debitor, însă pentru celelalte nevoi ale traiului i se plătește periodic o sumă fixă, precum și în situația când persoana în nevoie locuiește în altă parte, dar i se procură hrană și îmbrăcăminte în natură, precum și mici sume de bani, ne găsim în prezența unor îmbinari ale celor doua feluri de executare a întreținerii.(4)

3.2.2 Modalitățile de executare ale întreținerii

Aceste modalități de executare sunt prin învoiala părților și prin hotărâre judecătorească.

În cazul în care modalitatea de executare este stabilită prin învoiala părților trebuie respectată condiția ca instanța să constate că aceasta corespunde nevoilor reale ale beneficiarului.

Întreținerea este o obligație cu executare succesivă, deci prestațiile se vor face la anumite intervale de timp, de regulă lunar, astfel încât să asigure satisfacerea nevoilor curente ale creditorului. Convenția părților, în sensul că pensia de întreținere stabilită sub formă de prestații periodice să fie înlocuită prin

__________________________________________________________

1. I. P. Filipescu, op. cit., pag.465

2. I. C. Vurdea, Suportarea cheltuielilor ocazionate de plata pensiei de întreținere, în R.R.D., nr.6/1971

3. Trib. Timiș, dec. civ., nr.1473/1974

4. A. Lesviodax, op. cit., pag.79

depunerea anticipată a sumelor datorate pe întreaga durată a întreținerii, este totuși admisibilă, cu precizarea că și în acest caz beneficiarul va primi prestațiile de asemenea periodic, la termenele stabilite, iar nu sub forma unei sume globale.

Învoiala părților prezintă unele avantaje, cum ar fi faptul că relațiile dintre persoane nu se agravează, rămân cele existente la data învoielii, nu va mai fi nevoie de intervenția instanței pentru rezolvarea unor probleme cu caracter intim, etc.

Învoiala părților poate interveni înainte de orice cerere în justiție, dar și în cursul procesului pentru acordarea întreținerii.

Când între părinți, în legătură cu contribuția fiecăruia la cheltuielile de creștere, educație, învățătură și pregătire profesională, necesare copilului lor minor, intervine o înțelegere, aceasta este valabilă numai în măsura în care nu sunt nesocotite drepturile copilului prin ea. În caz de divorț, o astfel de înțelegere produce efecte numai dacă a fost încuviințată de instanță. Părțile pot însă stabili o obligație convențională de întreținere independent de existența celei legale, făcând mențiunea expresă în privința calificării naturii juridice a obligației.(1)

În cazul în care întreținerea se acordă prin hotărâre judecătorească, instanța poate dispune ca obligația de întreținere să se execute fie în natură, fie sub forma unei pensii în bani, fie o parte în natură și alta în bani.(2)

În principal întreținerea se prestează sub forma unei pensii bănești, ce se va achita în rate periodice.(3) Întrucât dispozițiile art. 93 din Codul Familiei, nu se face o precizare, se consideră, că în principiu pensia de întreținere este cherabilă, creditorul fiind cel care ridică de la debitor ratele periodice, dacă debitorul nu este

__________________________________________________________

1. I. Dogaru, op. cit., pag.116

2. Art.93, Codul Familiei

3. R. T. Popescu, op. cit., I. P. Filipescu, op. cit.

încadrat în muncă, iar poprirea din oficiu sau la cerere nu ar fi posibilă. În literatura juridică franceză s-a susținut(1) de asemenea că instanța poate să dispună ca debitorul să pletească ratele la domiciliul creditorului sau în alt loc.

Executarea obligației legale de întreținere va consta, întotdeauna, dintr-o prestație pozitivă. Instanța judecătorească poate schimba în anumite condiții și modalitatea de prestare a pensiei, ținându-se seama de interesul beneficiarului cât și de posibilitățile de plată ale debitorului.(2)

3.3. Încetarea obligației legale de întreținere

3.3.1 Încetarea unei condiții generale;

3.3.2 Încetarea unei condiții speciale.

3.3.1 Încetarea uneia din condițiile generale prevăzute de lege pentru acordarea întreținerii

– încetarea stării de nevoie a creditorului obligației de întreținere (art. 86, alin. 2 și art. 94, alin. 1, Codul Familiei). Obligația de întreținere întră în acțiune în raport de nevoia creditorului, provenită din capacitatea de a muncii și de posibilitățile de plată ale debitorului. Deci în cazul în care creditorul iese din starea de nevoie datorită dobândirii capapcității de muncă sau de alte venituri care să-i asigure existența, obligația nu-și mai are justificare și încetează.

– încetarea incapacității de a muncii a creditorului obligației de întreținere, cu excepția cazului în care întreținerea este acordată descendentului minor pentru care nu se cere condiția incapacității de muncă (art. 86, alin. 2, 3 și art. 94, alin. 1, Codul Familiei, cu precizările făcute pentru minorul care a împlinit 16 ani). Obligația de întreținere încetează, deoarece nimeni nu poate trăi

__________________________________________________________

1. Baudry și Fourcarde, op. cit. vol. I, pag.237

2. I. P. Filipescu, op. cit., pag.465

nejustificat din munca altuia. În situația(1) în care incapacitateta totală de muncăse transformă în incapacitate parțială, obligația de întreținere nu încetează, dar se poate schimba cuantumul întreținerii în măsura acestei incapacități.

– mijloacele debitorului obligației de întreținere nu-i mai permit acordarea ei (art. 94, alin. 1, Codul Familiei). În această situație, încetarea obligației de întreținere va fi decisă prin hotărâre judecătorească, la cererea celui interesat (art. 94, alin. 2, Codul Familiei). Trebuie totuși menționat că în acest caz încetarea nu are caracter definitiv, ci doar pe perioada când debitorul nu mai îndeplinește condițiile acordării întreținerii. Se poate reveni asupra hotărârii dacă acesta are din nou mijloace pentru a putea fi acordată întreținerea.

– moartea debitorului sau a creditorului obligației de întreținere.

De la principiul conform căruia obligația de întreținere încetează prin moartea debitorului acesteia, există o excepție. Aceasta prevede că moștenitorul persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a acordat întreținerea fără a avea obligația legală, este ținut, în măsura valorii bunurilor moștenite, să continue întreținerea dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți ori în nevoie, însă numai pe timpul în care cel întreținut este minor.

3.3.2 Încetarea uneia din condițiile speciale prevăzute de lege pentru acordarea întreținerii

– obligația de întreținere avordată unui minor de către părinte sau adoptator încetează prin ajungerea acestuia la majorat, afară de cazul în care își continuă studiile. După ajungerea la majorat, copilul poate beneficia în continuare de întreținere, dacă se află în nevoie, din cauza incapacității de a muncii, în afara cazului de continuarea studiilor. Această obligație de întreținere poate înceta și în cazul în în care minorul se căsătorește.

__________________________________________________________

1. I. P. Filipescu, op. cit., pag.466

– obligația de întreținere a celui care a luat un copil spre creștere fără îndeplinirea formelor cerute pentru adopție, față de acel copil încetează când acesta devine major sau înainte de această dată, în cazul în care părinții firești dispăruți au reapărut ori nu mai sunt în nevoie (art. 88, alin. 1, Codul Familiei).

– obligația de întreținere a soțului care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț, față de acel copil încetează când acesta devine major sau înainte de această dată, în cazul în care părinții firești dispăruți au reapărut ori nu mai sunt în nevoie (art. 87, alin. 1, Codul Familiei).

– obligația de întreținere a fostului adoptator față de fostul adoptat încetează prin ajungerea acestuia din urmă la majorat (art. 84, Codul Familiei).

– obligația moștenitorului debitorului obligației de întreținere față de copilul minor, încetează prin ajungerea acestuia la majorat sau înainte de această dată, în cazul în care părinții firești dispăruți au reapărut ori nu mai sunt în nevoie; de asemenea, obligația de întreținere încetează prin epuizarea valorii moștenirii pentru acordarea întreținerii (art. 96, Codul Familiei).

– obligația de întreținere dintre adoptat și rudele sale firești, în cazul adopției cu efecte depline, care de altfel este singura situație de adopție conform actualei reglementări, încetează (art. 79, Codul Familiei).

– obligația de întreținere dintre adoptator și adoptat încetează odată cu desființarea sau desfacerea adopției. În aceleași cazuri, încetează aceasta între adoptat (inclusiv descendenții săi) și rudele adoptatorului la adopția cu efecte depline (art. 80-85, Codul Familiei).

– obligația de întreținere încetează în cazul în care intervine împrejurarea care schimbă ordinea în care se datorează întreținerea, astfel încât debitorul obligației are altă persoană oblgată la întreținere înaintea sa. În situația în care ca urmare a măsurii de internare a copilului minor într-o instituție de ocrotire, părintele debitor al unei pensii de întreținere în favoarea copilului, stabilită prin hotărâre judecătorească, a fost obligat, ulterior, prin hotărârea Comisiei pentru Ocrotirea Minorilor, ca împreună cu celălalt părinte să verse lunar statului o contribuție pentru întreținerea minorului internat, este în drept să ceară și să obțină încetarea plății pensiei de întreținere, deoarece pe de-o parte, cheltuielile necesare pentru ocrotirea minorilor în instituțiile de ocrotire se fac de la bugetul statului și părintele contribuie la acestea potrivit legii, iar pe de altă parte, minorul nu se mai află în îngrijirea celuilalt părinte.(1)

– obligația de întreținere încetează în cazul în care creditorul întreținerii săvârșește fapte grave împotriva debitorului obligației de întreținere, care ar atrage după sine nedemnitatea succesorală.(2)

În concluzie, avem ceva mai multe cazuri speciale de încetare a obligației legale de întreținere cu referire la anumite situații ce se pot ivi pe parcursul acordării întreținerii, dar în principal, obligația legală de întreținere în aceste cazuri dintre părinți și minori încetează atunci când minorii devin majori și nu sunt în continuarea studiilor și când atât ei cât și părinții au capacitatea de muncă.

__________________________________________________________

1. Trib. Hunedoara, dec. civ., nr.233/1972

2. Decretul 31/1954, art.1 și 3, A. Ionașcu, op. cit., pag.120

Obligația legală de întreținere dintre părinți și copiii lor minori reprezintă situația impusă de lege atât părinților cât și copiilor de a asigura unul altuia întreținere pentru cele necesare traiului; părinții trebuind să asigure minorilor mijloacele pentru creșterea, educarea, învățarea și pregătirea lor profesională. Forma corectă în care se realizează prestația ce constituie obiectul obligației legale de întreținere este pensia de întreținere.

Fundamentul acestei obligații se află în îndatorirea de sprijin moral și material pe care sunt datori să și-l acorde părinții și copii sub aspectul rudeniei și sub aspectul căsătoriei în cazul în care unul di părinți nu este tatăl sau mama copilului ci este căsătorit cu părintele acestuia și nu numai aceste două cazuri ci chiar dacă nu este rudă, în cazul în care ia copilul spre creștere fără formele legale pentru adopție.

Obligația legală dintre părinți și minori are un caracter reciproc deoarece nu numai părinții trebuie să acorde întreținere ci și copiii, dacă părinții acestora se află în imposibilitatea de a-și câștiga mijloacele de trai. Totuși acesta este un caz excepțional, în care minorul ar trebui să dispună de venituri însemnate sau să realizeze venituri din muncă înainte de majorat, pentru a putea fi obligat la întreținerea părintelui aflat în stare de nevoie și incapacitate de muncă.

În principal în cadrul familiei părinții se ocupă amândoi de chieltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copillui minor fără a exista probleme, însă în cazul divorțului se stabilește un anumit cuantum ce trebuie plătit de soțul ce nu are copilul spre creștere care poate fi mai mare dacă acesta dorește. Părinții trebuie, atât în cadrul căsătoriei, cât și după divorț, să depună toate eforturile pentru ai ajuta pe copii să mergă pe calea cea dreaptă pentru ca acești părinți să poată fi ajutați la rândul lor mai ales mai târziu când vor fi în stare de nevoie din cauza înaintării în vârstă.

În relațiile dintre părinți și copii fiecare părinte este urmărit pentru tot și poate fi urmărit pentru întreaga întreținere. Dacă unul dintre părinți a prestat întreaga întreținere în mod normal el se va întoarce împotriva celuilalt părinte printr-o acțiune în regres, dar numai pentru cota parte ce-i revine acestuia din cuantumul obligației.

Este clar menționat în lege că arinții trebuie să se ocupe amândoi de cheltuielile privind întreținerea copiilor minori, indiferent dacă conviețuiesc împreună cu copilul sau separat în urma divorțului, copilul locuind cu unul dintre ei. În caz contrar, instanța intervine și impune părintelui de rea credință să-și execute obligațiile ce îi sunt date în sarcină pentru buna creștere a copilului minor. Sunt și anumite persoane asimilate parinților și anume cei care adoptă minori, soțul părintelui firesc, cel care ia spre creștere minorul fără formele legale pentru adopție etc., care sunt, la fel, obligate să-și execute sarcinile cu privire la întreținerea minorului.

Consider că acele persoane care au dat viață unui copil sau cele care l-au luat spre creștere și-au asumat răspunderea pentru a-i crea copilului o atmosferă de familie și condițiile materiale necesare pentru ca acel copil să ajungă la rândul lui o persoană integră care va ști rostul său în viață.

Bibliografie:

Acte normative

Constituția României

Codul Familiei

Codul Civil

Codul de Procedură Civilă

Codul Calimach

Legea 27/1966

Legea 3/1970, privind ocrotirea unor categorii de minori

Legea 105/1992

Decretul 31/1954, privind persoanele fizice și persoanele juridice

Literatură juridică de specialitate

Ștefan Cocoș, Dreptul familiei, Editura Juridică, București, 2002

Ștefan Cocoș, Laura Maierean, Culegere de spețe, Editura Universul Juridic, București, 2003

Ștefan Cocoș, C. Fălcușan, Alice Crăciun, Gabi Ungureanu, Laura Maierean, Culegere de Acte normative și spețe, Editura Universul Juridic, București, 2002

Ion P. Filipescu, Tratat de Dreptul familiei, Editura All, București 1995

Ion P. Filipescu, Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Editura All, București, 1997

Ion Dogaru, Întreținerea, drept și obligație legală, Editura Scrisul românesc, Craiova 1978

Alexandru Lesviodax, Obligația legală de întreținere,Editura Științifică, București, 1971

R. T. Popescu, Tratat de Dreptul familiei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966

Ion Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975

Scarlat Șerbănescu, Codul Familiei, comentat și adnotat, Editura Științifică, București, 1963

E. A. Barasch, A. Ionașcu, P. Anca, V. Economu, I. Nestor, I. Bucăreanu, Rudenia în dreptul R.S.R., Editura Academiei, București, 1966

E. A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, Ocrotirea părintească

Adrian Pricopi, Rudenia în Dreptul Român, Editura Lumina Lex, București, 2000

A. Ionașcu, Obligația legală de întreținere în dreptul românesc, Editura Științifică, București, 1957

E. Florian,Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, București, 1997

A. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, Dreptul familiei, Editura Allbeck, București, 1999

Ionel Achim, Omul și familia în cetățean, societate, familie, Editura Politică, București, 1970

V. Zlătescu, Obligația alimentară, 1968

N. Diaconu, Drept Internațional Privat Român, Editura Lumina Lex, București, 2002

Hamangiu, Bălănescu, Băicoianu, Tratat de Drept civil român, vol. I

D. Alexandrescu, Explicațiunea teoretică și practică a Dreptului civil român, vol. I

Camil Gall și Nicolae Hogaș, Repertoriu de practică judiciară, Editura Științifică, București, 1963

Vladimir Hanga, Istoria generală a statului și dreptului, București, 1968

Literatură juridică străină

Derek Guthrie, Obligațiile alimentare, 1965

Baudry și Fourcarde, Tratat teoretic si practic de drept civil francez

Lorant, Caracterele juridice ale obligației alimentare, Paris, 1928

Jean Pellisier, Obligațiile alimentare, Paris, 1961

Friedrich Engels, Originea familiei, a proprietății private și a statului, 1957

Bouchet Raul, Caracterele particulare ale obligației alimentare

Rossel și Mentha, Manual de Drept civil elvețian

Gschnitzer, Dreptul familiei, Viena, 1963

Practică judiciară

Revista Română de Drept

Justiția Noua

Dreptul

Legalitatea Populară

Studii Juridice

Pandectele Române

=== Anexa1 ===

Planul lucrării

Capitolul 1 – Considerații generale

Scurt istoric

Noțiune, fundament, sediul reglementării și reglementarea în Dreptul Internațional Privat a obligației legale de întreținere dintre părinți și copiii lor minori

Caracterele obligației de întreținere dintre părinți și copiii lor minori

enumerarea acestora

analiză

Capitolul 2 – Condițiile în care există obligația legală de întreținere și particularități cu privire la aceasta

Condiții în care există această obligație

condiții cu privire la creditor

condiții cu privire la debitor

Particularități cu prvire la această obligație

copiii ce beneficiază de un regim similar al descendentului minor

înțelegerile ce pot interveni între părinți referitoare la obligația de întreținere datorată copiilor minori

caracterul in solidum al obligației legale de întreținere

compensarea creanței de întreținere

părintele nu poate face o renunțare valabilă la dreptul de întreținere al copilului său

obligația de întreținere dintre părinți și copii în cazul unei căsătorii putative

restituirea cheltuielilor făcute cu întreținerea unei persoane pe calea acțiunii în regres

Capitolul 3 – Executarea, feluri, modalități de executare a întreținerii și încetarea obligației legale de întreținere dintre părinți și copiii lor minori

Executarea întreținerii

obiect

cuantum

data

Felurile și modalitățile de executare a întreținerii

executarea în natură sau prin echivalent bănesc

modalitățile de executare

Încetarea obligației de întreținere

încetarea unei condiții generale

încetarea unei condiții speciale

Capitolul 4 – Concluzii privind obligația legală de întreținere dintre părinți și copiii lor minori

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: .obligatia Legala de Intretinere Dintre Parinti Si Copiii Lor Minori (ID: 125433)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

.obligatia Legala de Intretinere Dintre Parinti Si Copiii Lor Minori

Copyright Notice

. Reguli Privind Mostenirea Si Devolutiunea Succesorala Legala

Doctrina Privind Resocializarea Persoanelor Supuse Pedepsei cu Inchisoare

Activitatea cu Persoane Care Au Comis Fapte Penale

Investigarea Infractiunii de Omucidere

Criminalitate Transfrontaliera, Factor de Risc la Adresa Securitatii Nationale

Tehnici de Identificare a Persoanelor

Copyright Notice

Similar Posts