Obiectul Transmisiunii

1.Precizări introductive. La decesul unei presoane fizice, patrimoniul ei se transmite asupra

moștenitorilor, legali și/sau testamentari. Patrimoniul persoanei fizice este intransmisibil în timpul vieții. Patrimoniul persoanei fizice este o universalitate care cuprinde atât drepturile cât și obligațiile defunctului. Transmisiunea are ca obiect, în principiu, numai drepturile și obligațiile defunctului cu conținut patrimonial, cele nepatrimoniale fiind netransmisibile pe calea moștenirii, acestea se sting la moartea titularului acestor drepturi.

În dreptul nostru, ca și în dreptul francez, transmisiunea succesorală operează de plin drept de la data deschiderii moștenirii prin simplul efect al decesului [art. 1114 alin. (1) NCC]adăugare, chiar fără ca succesorii să știe, ca o consecință a principiului că un patrimoniu nu poate rămâne fără titular niciun moment. Succesibilii chemați la moștenire și considerați moștenitori de la data deschiderii acesteia, au însă dreptul de a renunța la acest drept, neputând fi obligați să moștenească dacă nu doresc.

Considerați continuatori ai persoanei defunctului, reprezentanți ai acestuia, succesorii universali sau cu titlu universal nu sunt doar simplii succesori la bunuri sau lichidatori ai patrimoniului succesoral, ci titulari ai drepturilor și obligați personal pentru datoriile succesorale, pe când succesorii cu titlu particular și instituiții contractuali particulari sunt simpli succesori la bunurile cu care au fost gratificați, aceștia nu sunt ținuți la plata datoriilor succesorale decât în mod excepțional, în masura în care au fost obligați la aceasta prin voința defunctului.

Așa cum am menționat anterior, drepturile personale nepatrimoniale aparținand defunctului nu sunt transmisibile pe cale succesorală, însă pot fi ocrotite și după decesul titularului în condițiile prevăzute de art. 256 NCC. Dreptul de a acționa pentru respectul vieții private se stinge la decesul persoanei vizate, singura titulară a acestui drept, fiind netransmisibil la succesori, dar aceștia din urmă pot acționa în nume propriu pentru atingerea adusă propriilor sentimente, de o manieră certă și caracterizată, dacă atingerea adusă vieții private a autorului lor le aduce un prejudiciu personal.

Deoarece transmisiunea succesorală este nu numai activă, ci și pasivă, vom prezenta în continuare atât conținutul activului succesoral cât și conținutul pasivului succesoral.

2. Cuprinsul activului succesoral. În alcătuirea patrimoniului succesoral intra, în principiu, numai drepturile patrimoniale existente la data deschiderii moștenirii. Activul succesoral cuprinde toate drepturile reale și de creanță care nu se sting prin moartea titularului lor, și anume:

– dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile;

– drepturile reale derivate din dreptul de proprietate, cum ar fi cel de superficie sau de servitude;

– drepturile reale accesorii (ipotecă,gaj);

– dreptul real de folosință sau de accesiune;

– drepturile de creanță,cum ar fi, de exemplu, de a încasa prețul unui lucru vândut de catre de cuius, de a încasa o chirie scadentă, de a obține restituirea unui împrumut făcut de către de cuius etc.;

– drepturile patrimoniale de autor;

– dreptul de a exercita acțiunile patrimoniale care s-au născut în patrimonial defunctului, cum sunt acțiunea în anulare pentru vicii de consimțământ ori acțiunea în daune contra unui terț care a împiedecat pe de cuius să încheie un anumit contract în timpul vieții.

Se transmite prin succesiune chiar dreptul la acțiunea pentru recuperarea creanțelor atașate persoanei defunctului, cum este cazul dreptului la repararea prejudiciului corporal sau moral cauzat acestuia.

Unele drepturi, deși au conținut patrimonial, nu se transmit pe cale succesorală întrucât se sting prin moartea titularului lor, durata lor fiind astfel limitată prin lege sau prin dispoziții contractuale. Sunt astfel de drepturi: dreptul de usufruct, de uz și de abitație, al dreptului la o rentă viageră, al dreptului de întreținere legală sau dreptului de întreținere convențională.

Drepturile personale nepatrimoniale nu se transmit prin moștenire. Există însă și anumite drepturi personale nepatrimoniale transmisibile pe cale succesorală, în mod excepțional, în cazurile și în limitele prevăzute de lege.

Pe de altă parte, există și unele drepturi care deși nu fac parte din patrimoniul defunctului la data deschiderii moștenirii, vor intra în alcătuirea activului succesoral ca urmare a reducțiunii liberalităților excesive sau prin efectul raportului donațiilor, dacă moștenitorii beneficează de rezervă succesorală, respectiv de raport. Vor mai intra în activul succesoral fructele naturale și civile produse de bunurile succesorale ulterior deschiderii moștenirii, inclusiv echivalentul bănesc al folosinței exercitate de un moștenitor aspura unui bun din masa succesorală. În condițiile economiei de piață, urmează a fi avute în vedere și fructele industriale, ținând seama însă de cheltuielile făcute și munca depusă pentru producerea lor de către unul (unii) dintre moștenitori.

Referitor la drepturile nepatrimoniale de a pretinde recunoașterea calității de autor și de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări sau atingeri, dacă prejudiciază onoarea sau reputația autorului, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe precizează că acestea se transmit ,,prin moștenire, potrivit legislației civile, pe durată nelimitată”.

3. Cuprinsul pasivului succesoral. Pasivul succesoral este format din datoriile și din sarcinile moștenirii.

Pasivul succesoral include în primul rând datoriile succesiunii, cuprinzând obligațiile născute în timpul vieții lui de cuius care îl țin pe acesta la plată la data deschiderii moștenirii, indiferent dacă izvorul acestora este contractual (exemplu: obligația de a plăti prețul unui lucru cumpărat, de a restitui un bun aflat în depozit; de a plăti o chirie etc.), delictual (exemplu: obligația de a despăgubi pe un terț pentru prejudiciul cauzat de defunct printr-o faptă ilicită), un fapt juridic licit (exemplu: obligația de a plăti cheltuielile necesare și utile de un terț ca gestor de afaceri al defunctului).

Nu reprezintă datorii ale moștenirii obligațiile stinse prin moartea celui care lasă moștenirea, [cum sunt obligațiile patrimoniale legate de o calitate personală a defunctului,(exemplu: obligația de întreținere prevăzută de lege în considerarea calității personale a defunctului prevăzută de art. 513 și următoarele din Codul Civil, în mod excepțional, în art. 518 C. civ. se prevede că ,,(1) moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere fără a avea obligația legală sunt ținuți, în măsura valorii bunurilor moștenite, să constituie întreținerea, dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreținut este minor.(2) În cazul în care sunt mai mulți moștenitori, obligația este solidară, fiecare dintre ei contribuind la întreținerea minorului proporțional cu valoarea bunurilor moștenite”); nu și obligația de întreținere asumată de către de cuius printr-un contract de întreținere] și cele născute din contracte încheiate intitu personae cum ar fi obligațiile antreprenorului [art. 1871 alin. (1) C. civ.] sau obligațiile mandatarului [art. 2030 C. civ.]. Aceste obligații nu se transmit prin moștenire, însă efectele produse în trecut sunt opozabile moștenitorilor ( de exemplu, răspunderea pentru pieirea sau sustragerea bunului predat mandatarului în vederea vânzării, răspunderea anteprenorului pentru viciile lucrării etc.).

Nici indemnizația de asigurare (suma asigurată) datorată (plătită) de asigurător terțului beneficiar al asigurării de persoane (pentru caz de moarte a celui care lasă moștenirea) nu face parte din patrimoniul succesoral, fiind formată în patrimoniul asigurătorului, iar nu al asiguratului (defunctului). Pentru stabilirea masei de calcul, în cazul asigurării de deces în favoarea unui terț beneficiar, se poate admite, cel mult, reunirea la activ a valorii primelor de asigurare plătite din patrimoniul defunctului. Dacă nu a fost desemnat un terț beneficiar și indemnizația se plătește moștenitorilor (art. 2230 C. civ.), dreptul la indemnizație va face parte din patrimoniul succesoral, ca și indemnizațiile de asigurare datorate sau plătite de societăți de asigurare în temeiul altor contracte de asigurare (decât asigurarea în caz de deces).

Chiar și plata amenzilor legal stabilite înaintea decesului lui de cuius poate fi urmărită împotriva succesorilor, principiul personalității pedepselor împiedicând doar sancționarea după data decesului celui vinovat,dar nu și executarea amenzilor legal stabilite în timpul vieții celui decedat.

Pasivul succesoral are o componență constantă și toate elementele care îi alcătuiesc conținutul sunt supuse aceluiași regin juridic. Această unitate de regim juridic nu corespunde însă unei unități de natură, după cum am menționat anterior, pasivul succesoral nu poate fi definit, ea bazându-se pe o asimilare între datoriile defunctului și sarcinile succesiunii.

Caracterul patrimonial al pasivului succesoral permite excluderea îndatoririlor extrapatrimoniale. Dar, nu există nici o îndoială că, decesul lui de cuius antrenează transmiterea către succesorii săi a anumitor drepturi extrapatrimoniale, fără a se putea stinge toate îndatoririle extrapatrimoniale pe care acesta le avea în timpul vieții, de exemplu, acțiunile pentru stabilirea filiației față de de cuius.

Problema transmisibilității pasive a acestei acțiuni este reglementată, în mod indirect, în dreptul nostru, prin dispozițiile art. 425 alin. (3) C. civ.

Conform dispozițiilor cuprinse în articolul menționat anterior ,,acțiunea în stabilirea paternității poate fi pornită și împotriva moștenitorilor pretinsului tată”. Analizând textul observăm că acesta nu reglementează și ipoteza în care rudele pretinsului tată au renunțat la succesiunea acestuia.

În practica judiciară, instanța supremă a decis că, în cazul decesului pretinsului tată, acțiunea în stabilirea paternității poate fi introdusă și împotriva rudelor acestuia, chiar dacă ele au renunțat la succesiune.

În ceea ce privește datoriile care au izvor contractual, fundamentându-se pe ideea continuării persoanei lui de cuius, dreptul nostru decide că, în principiu, datoriile contractuale sunt transmisibile pasiv, dar acest principiu al transmisibilității are însă anumite limite. Soluția este certă pentru numeroase datorii, acest principiu aplicându-se, în mod sistematic, datoriilor contractuale.

Pentru o mai buna întelegere a conținutului pasivului succesoral, în continuare vom analiza, în detaliu, aplicarea principiului transmisibilității asupra unor datorii nascute în urma încheierii unor contracte între de cuius și terțe persoane.

Obligațiile de garanție născute în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare sunt transmisibile succesorilor universali sau cu titlu universal, ai vânzătorului, întrucât acestea au un caracter patrimonial.

Cu privire la excepția de garanție, jurisprudența a stabilit că aceasta poate fi invocată și în ipoteza în care cumpărătorul îl moștenește pe vânzător, dacă tulburarea provine din partea celorlalți moștenitori căci ,, acela care are obligația de a garanta pentru evicțiune nu poate să evingă pe dobânditorul cu titlu oneros”, soluție aplicabilă inclusiv coproprietarului care îl moștenește pe vânzător. În schimb, excepția de garanție nu poate fi însă opusă succesorilor cu titlu particular ai vânzătorului, ei nefiind ținuți de obligațiile autorului lor. Această soluție poate fi generalizată la toate obligațiile contractuale ale vânzătorului.

Jurisprudența a extins această regulă și la alte contracte: astfel succesorii locatorului sunt ținuți de obligația de garanție deoarece, potrivit art. 1820 alin.(1) Cod civil, decesul locatorului sau al locatarului nu atrage după sine încetarea contractului. Astfel moștenitorii lui de cuius sunt ținuți de obligația de garanție generată de convențiile încheiate cu autorul lor.

În cadrul conținutului pasivului succesoral intră adesea și obligațiile de neconcurență, sarcinile coproprietății sau promisiunea de porte-fort.

Doctrina a reafirmat, referitor la pactele de preferință ale căror obligații sunt transmisibile, în principiu, succesorilor acceptanți, că acestă obligație face parte din pasivul succesoral, statuând că obligația de preferință este o obligație personală.

Jurisprudența a făcut aplicarea caracterului supletiv al principiului transmisibilității obligațiilor în legătură cu obligația de neconcurență și cu pactul de preferință. Totodată s-a decis că, ,, pactul de preferință este, în principiu,transmisibil moștenitorilor părților, însă el se va stinge odată cu decesul debitorului, dacă există indicii relevante, privind existența unei intenții, chiar tacite, a părților, de a-i conferi acestei obligații un caracter strict personal”.

Există anumite limitări ale aplcării principiului transmisibilității datoriilor lui de cuius. O primă excepție este existența unei clauze contrare prin care anumite datorii ale lui de cuius sunt înlăturate din conținutul pasivului succesoral și deci nu sunt supuse aplicării principiului transmisibilității. Părțile contractante sunt îndreptățite să înlăture aplicarea acestui principiu, stipulând că obligațiile vor lua sfârșit la moartea debitorului.

În continuare vom analiza contractele încheiate intitu-personae care în mod tradițional sunt excluse din pasivul succesoral. Soluția afirmată este fundamentată pe ideea că, obligațiile personale, care au caracter intitu-personae, se sting odată cu decesul celui obligat deoarece cauza obligațiilor este legată strict de calitățile personale ale debitorului și de încadrarea ce i-a fost acordată de creditor, particularități ce nu vor fi regăsite la succesorii defunctului debitor.

Un autor fracez afirma că: ,, atunci când angajamentele unuia către celălalt se fundamentează pe motive legate de calitățile persoanelor este just ca legăturile lor să ia sfârșit la moartea acestora”.

Din categoria contractelor încheiate intitu-personae vom analiza: contractul de muncă, contractul de asigurări de daune, contractul de societate și contractul de fidejusiune.

Contractul de muncă

Potrivit art. 56 lit. a) Codul muncii, decesul salariatului constituie un caz de forță majoră care

antrenează încetarea contractului de muncă. Deci, dacă salariatul moare în curs de preaviz, angajatorul său nu este ținut să înmâneze succesorilor săi, salariul corespunzător perioadei de preaviz neexecutată. În schimb, în caz de acordare a salariilor compensatorii, în condițiile concedierilor colective, indemnizația legală arătată, rămâne datorată succesorilor, dacă faptul generator al acesteia, respectiv concedierea, a fost făcută în timpul vieții salariatului. Totodată drepturile salariale restante, calculate după decesul angajatului, se cuvin succesorilor, după cum toate obligațiile pecuniare ale salariatului,față de angajator, trec asupra succesorilor. Aceste soluții duc la o aplicare riguroasă a principiilor stabilite în materia contractelor intitu-personae: angajatorul nu mai este obligat pentru viitor, dar în schimb, el este ținut de obligațiile născute anterior decesului angajatului. Putem observa că simetria nu este respectată: decesul angajatorului nu este considerat ca un caz de forță majoră în Codul muncii și acest eveniment nu duce la încetarea contractului de muncă al angajatului. Salariatul concediat își păstrează drepturile dobândite