Obiectul Dreptului de Proprietate Intelectuala

1.2. Obiectul dreptului de proprietate intelectuală

Dreptul proprietății intelectuale reprezintă totalitatea actelor juridice care se referă la protejarea creației intelectuale din punct de vedere științific, artistic, industrial, literar, comercial, dar și a creațiilor intelectual-industriale.

Proprietatea intelectuală este alcătuită din două componente: una din ele este proprietatea industrială, iar altă compententă se referă la drepturile de autor și cele conexe dreptului de autor.

Dreptul de proprietate industrială are, la rândul său, ca și elemente, brevetele de invenție, modelele și desenele industriale, mărcile de comerț, mărcile de fabrică, modelele de utilitate, indicațiile de proveniență sau de origine, precum și protecția concurenței neloiale.

Obiectele dreptului de proprietate industrială sunt de două feluri: creații noi (aici intră invențiile, know-how-ul, desenele și modelelee de utilitate) și semne noi (se includ mărcile, indicațiile de proveniență și denumirile de origine).

Dreptul proprietății industriale se referă la toate legile care au legătură cu apărarea creației din domeniul industrial. Posesorul acestui drept poate crea și valorifica creația sa din punct de vedere economic și, în același timp, poate opri alte persoane să se folosească de acest obiect prin crearea unei copii sau prin înstrăinarea lui către terți.

Principiile referitoare la drepturile proprității intelectuale suntr reglementate în mai multe legi fundamentale pentru acest domeniu. Convenția de la Paris (din 20 martie 1883) face, în primul rând, referire la proprietatea industrială, sub toate aspectele ei, România devenind membru cu drepturi depline abia in 1920. Convenția de la Berna (din 9 spetembrie 1886) are drept obiect protecția operelor literar-artistice, iar țara noastră a aderat la respectiva organizație abia în anul 1926.

Aceste principii sunt în număr de 4 și anume: principiul dreptului de prioritate; principiul tratamentului național, principiul independenței brevetelor; pricipiul independenței mărcilor.

Principiul dreptului de proprietate

Acest principiu are la bază ideea că cei care prezintă într-o țară care a ratificat Convenția de la Paris referitoare la protecția proprietății intelectuale, o solicitare pentru un brevet de invenție, sau moștenitorii săi dețin un astfel de brevet în România pentru invenția respectivă, se pot folosi de dreptul de proprietate timp de 12 luni de la data depunerii cererii. Respectiva premisă se regăsește și în legislația românească, mai exact în legea 64/1991 reeferitoar ela brevetele de invenție, articolele 20 și 21.

Dacă a fost depusă o cerere de brevet european ce desemnează și România ca stat, iar pentru aceasta a fost stabilită o perioadă de depozit, ea este echivalentă în țară cu un depozit național reglementar.

Persoana care solicită cererea de brevet de invenție trebuie să prezinte o notificare în care își însușește prioritatea cererii anterioare, pentru a primi prioritatea unei cererei de brevet pentru invenția în cauză.

O cerere de brevet conține întâietate pentru componentele solicitării care sunt trecute în revendicările respective; prioritățile multiple pot fi revendicate , după caz, și pentru aceeași revendicare.

Dreptul de proprietate conferă anumite avantaje persoanelor care au creat un depozit reglementar într-un stat membru al Uniunii de la Paris și doresc susținere în alte țări membre ale acestei Uniuni.

Prin acest drept de proprietate se recunoaște orice depozit care are valoarea unui depozit național reglementar creat pe baza legilor țărilor din cadrul Uniunii sau pe baza acordurilor dintre diferite state ale acestei Uniuni.

Un depozit național reglementar reprezintă în depozit necesar pentru precizarea exactă a datei de predare a solicitării într-un anumit stat, indiferent ce se poate întâmpla apoi cu acea solicitare.

Țările Uniunii vor acorda, în conformitate cu legislația lor internă, protecție temporară invențiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, precum și marcilor de fabrica sau de comert, pentru produsele care vor figura la expozitiile internationale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia dintre ele.

Persoana care solicită un astfel de brevet de invenție se poate folosi de prioritatea unei cereri de brevet depusă anterior pentru invenția în cauză, în condițiile în care prezintă și o declarație care certifică prioritatea respectivei cereri, bineînțeles dacă există și acte doveditoare.

O cerere de brevet poate atesta faptul că există mai multe priorități, însă doar pentru elementele înscrise în cererile pentru care se solicită respectiva prioritate.

Prin această cerere se pot revendica mai multe priorități, așa numitele priorități multiple, însa doar pentru elementele care sunt menționate în cererea sau în cereile depuse anterior, la o dată de înregistrare ulterioară datei de expirare a termenului de prioritate, care să nu depășească două luni din momentul expirării temenului, plătindu-se o taxă, dacă există o cerere clar formulată în termenul impus de lege, iar dacă acest termen nu e respetiv, trebuie explicate cauzele care au determinat această stare.

Dacă o persoană solicită un drept de prioritate care este deja acordat pentru o altă persoană, solicitantul este obligat să depună la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) o autorizatie prin care cealaltă persoană cedează dreptul la brevet și poate revendica prioritatea cererii anterioare. Această autorizație nu poate avea un termen mai mare de 3 luni.

În cazul în care, timp de 12 luni din ziua depunerii cererii de brevet de invenție primită de la OSIM, se depune și o solicitare de brevet de invenție ulterioară de către posesorul cererii anterioare sau de urmașul său ndreptățit, în cererea ulterioară poate fi pretins un drept de proprietate pentru invenția în cauză, adică un drept de prioritate internă. Această prioritate se poate solicita la depunerea cererii ulterioare sau în cel mult două luni din momentul preinderii respectivei cereri.

Prioritatea internă, petiționată printr-o cerere anterioară, nu va fi recunoscută dacă:

cel puțin una din cererile de brevet de invenție a beneficiat de o prioritate;

în cererea anterioară au fost revendicate priorități interne și una dintre ele are ata anterioară termenului de 12 luni calculată de la data de depozit a cererii ulterioare;

actul de prioriate internă nn a fost depus în termenul prevăzut de regulamentul de aplicare al legii.

Dacă există o cerere de înregistrare a mărcii depusă corect întâia oară într-un stat semnatar al Uniunii de la Paris, se poate solicita data primului depozit printr-o cerere în care marca este înregistrată în România, doar dacă această ultimă cerere este depusă la OSIM în 6 luni de la înființarea primului depozit.

Principiul tratamentului național.

Acest principiu se regăsește în articolul 2 al Convenției de la Paris, care specifică faptul că toți membrii Uniunii Europene trebuie să aibă parte de același tratament în toate statele membre ale U.E.

„Cetățenii ficărei țări a Uniunii se bucură în toate celelalte țări ale Uniunii, în ceea ce privește protecția proprietății industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă în prezent sau le vor acorda în viitor naționalilor, aceasta fără a se prejudicia drepturile prevăzute în mod special de Convenție. În consecință, ei se vor bucura de aceeași protecție ca naționalii și de aceleași mijloace legale de apărare împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condițiilor și formalităților impuse naționalilor.”

Același principiu se regăsește și în conținutul Convenției de la Berna, la articolul nr. 5. Astfel, „în ceea ce privește operele pentru care sunt protejați, în virtutea prezentei convenții, în țările Uniunii, altele decât țara de origine a oprei, autorii beneficiază de drepturile pe care legile respective le acordă în prezent sau le vor acorda naționalilor, precum și de drepturile acordate în mod special prin convenție.”

Fiecare țară semnatară a Uniunii de la Paris are o legisație aparte în ceea ce privește protecția proprietății intelectuale, însă toată legislația trebuie să țină cont de aquis-ul comunitar.

De exemplu, Convenția de la Paris specifică faptul că protecția proprietății industriale nu poate depinde de anumite condiții de domiciliu.

„Totuși, nici o condiție cu privire la domiciliu sau la stabilirea în țară în care este cerută protecția nu poate fi pretinsă de cetățenii Uniunii Europene pentru folosirea vreunui drept de proprietate industrială.”

Țările din cadrul Uniunii pot introduce în legea lor diverse condiții legate de procedura administrativă și cea juridică, de stabilirea unei locuințe sau de numirea unui împuternicit: „Sunt în mod expres rezervate dipozițiile legislative ale fiecărei țări a Uniunii referitaore la procedura judiciară și administrativă și la competența, precum și cele cu privire la alegerea domiciliului sau la instituirea unui mandatar, care ar fi inpuse de legile privind proprietatea industrială.”

Tot în Convenție este specificat faptul că azilantul Uniunii poate fi și o persoană dintr-un stat nemembru al Uniunii care locuiește sau își desfășoară activitatea, de orice natură, pe întinderea unei țări membră cu drepturi depline: „Sunt asimilate cetățenilor țărilor uniunii cetățenii țărilor care nu fac parte din Uniune, care sunt domiciliați sau care au întreprinderi industriale sau comerciale reale și serioase pe teritoriul uneia din țările Uniunii.”

Cetățeni ai altor părți contractante reprezintă artiștii interpreți, realizatorii sau creatorii de fonograme conforme normelor indicate pentru a beneficia de protecția specificată în Convenția de la Roma din octombrie 1961, care oferă protecție artiștilor interpreți ori executanți și organismelor radio-TV, dar și celor care produc fonograme, dacă toat epărțile contractante din cadrul tratatului ar fi state contractante în sensul convenției.

Tratament național înseamnă, de fapt, tratamentul oferit de țara contractantă, în care este solicitată protecția, o poate oferi pentru:

artiștii interprei sau executanți, care reprezintă de fapt azilanții săi, pentru lucrările efectuate, fixate pentru prima oara sau difuzate la radio și TV pe teritoriul său;

cei care produc fonograme, care reprezintă azilanții săi, pentru fonogramele apărute pentru întâia oară pe teritoriul său;

organismelor radio-TV care au sediul socal pe teritoriul său, pentru emisiunile transmise de canalele radio-TV care emit de pe teritoriul său.

Tratamentul național este acordat în concordanță cu protecția oferită în mod expres și de limitele trecute în Convenție.

Țările contractante oferă tratament național artiștilor interpreți ori executanți dacă este respectată măcar una din următoarele prevederi:

execuția are loc în altă țară contractantă;

execuția este consemnată pe o fonogramp protejată;

execuția nefixată pe acea fonogramă este transmisă printr-o emisiune protejată.

Toate țările contractante oferă tratament național celor care produc fonograme dacă este respectată una dn prevederile:

persoana care creează fonogramele este azilant într-o altă țară contractantă;

sunetul a fost fixat pentru întâia oară într-o altă țară contractantă;

fonograma a fost prezentată pentru întâia oarăîntr-o altă țară contractantă.

Este vorba, așadar, de trei criterii deosebit de importante:

criteriul naționalității;

criteriul fixării;

criteriul publicării.

Legea românească prevede faptul că o persoană, juridică sau fizică străină, cu domiciliul sau sediul în altă țară, se prevalează de conținutul Legii nr. 64/1991, ținând cont de tratatele și convențiile internaționale referitoare al invenții, din care face parte și România.

În Convenția de la Paris este precizată ideea că toți azilanii Uniunii au parte în întregime de toate beneficiile acordate de această Convenție; aceasta reprezintă principiul tratamentului unionist.

O altă teorie de care trebuie să se țină seama este minimum de protecție:

„Dacă o țară din afara Uniunii nu protejează în mod satisfăcător operele autorilor care sunt resortanți ai uneia in țările Uniunii, aceasta dn urmă țară va putea restrânge protecția operelor ai căror autori sunt, în momentul primei publicări a acestor opere, resortanți ai celeilate țări și nu au reședința lor obișnuită într-una dintre țările Uniunii. Dacă țara primei publicări face uz de acest drept, celelalte țări ale Uniunii nu vor acorda operelor, supuse astfel unui tratament special, o protecție mai largă decât aceea care le este acordată de țara primei publicări.

Nici o restricție, stabilită în virtutea alineatului precedent, nu va putea prejudicia drepturile pe care un autor le va dobândi asupra unuei opere publicate într-una din țările Uniunii înainte de punerea în executare a acestei restricții.

Țările Uniunii care, în virtutea prezentului articol, vor restrânge protecția drepturilor autorilor, vor notifica acest fapt directorului general al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (denumit mai jos directorul general), printr-o declarație scrisă, în care vor fi arătate țările față de care protecția este restrânsă, precum și restricțiile la care sunt supuse drepturile autorilor aparținând acestor țări. Directorul general va comunica de îndată acest fapt tuturor țărilor Uniunii”.

Perioada pentru care se acordă protecția, conform Convenției de la Roma, nu poate fi mai mică de 20 de ani, pornind de la:

finele anului în care s-a realizat fixarea, pentru fonograme și execuții fixate pe acestea;

finele anului în care s-a efectuat execuția, pentru execuțiile nefixate pe fonograme;

finele anului în care s-a realizat emiterea, pentru emisiuniile radio-TV.

Conform Convenției de la Roma, protecția acordată artiștilor care execută sau interpreteazaă trebuie să acorde șansa împotrivirii la:

radiodifuzarea și comunicarea către public a execuției lor, fără consimțământul lor, în afară de cazul în care execuția folosită pentru radiodifuzare sau pentru comunicare către public este ea însăși o execuție radiodifuzată sau este făcută după o fixare;

fixarea, fără consimțământul lor, pe un suport material, a execuției lor nefixate;

reproducerea, fără consimțământul lor, a unei fixări a executiei lor:

când prima fixare a fost ea însăși făcută fără consimțământul lor;

când reproducerea este făcută cu alte scopuri decât cele pentru care ei și-au dat consimțământul;

când prima fixare a fost făcută în virtutea dispozițiilor art. 15 și a fost reprodusă în alte scopuri decât cele prevăzute prin aceste dispoziții.

Tot în respectiva Convenție sunt specificate și anumite limite referitoare la protecție, oricare stat contractant are dreptul să prevadă în legislația sa națională excepții de la protecția garantată prin prezenta convenție, în următoarele cazuri:

când este vorba de o utilizare privată;

când se folosesc fragmente scurte, cu prilejul reportajului unui eveniment de actualitate;

când este cazul unei fixări efemere, făcută de un organism de radiodifuziune prin propriile sale mijloace și pentru propriile sale emisiuni;

când folosința este făcută numai pentru învățământ sau cercetare știintifică.

Fără a prejudicia dispozițiile paragrafului de mai sus, oricare stat contractant are dreptul să prevadă în legislația sa națională, în ceea ce privește protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune, limitări de aceeași natură cu cele care sunt prevăzute în legislația respectivă, în ceea ce privește protecția dreptului de autor asupra operelor literare și artistice. Totuși nu pot fi instituite licențe obligatorii decât în măsura în care acestea sunt compatibile cu dispozițiile prezentei conventii.

Principiul independenței brevetelor

Brevetele care sunt solicitate în unele țări ale Uniunii sunt autonome față de brevetele dobândite pentru invenții similare din alte țări, care sunt sau nu membre ale acestei Uniuni.

Brevetele solicitat eîn timpul perioadei de prioritate sunt autonome și din punct de vedere al duratei lor obișnuite, cât și din punct de vedere al cauzelor de nulitate și decădere.

Acest principiu se pune în aplicare pentru toate licențele care se regăsesc în momentul întrebuințării lui.

Același principiu este valabil și pentru statele care se vor alătura Uniunii, brevetelor existente de o parte și de alta, în momentul alăturării.

Brevetele preluate cu beneficiul priorității vor avea, în unele țări din Uniune, de aceeași durată pe care o ar fi avut-o și dacă ar fi fost solicitate și obținute fără acest beneficiu.

Principiul independenței mărcilor

Condițiile în care mărcile de fabrică sau mărcile de comerț sunt întocmite și înregistrate sunt stabilite de legile din fiecare țară membră a Uniunii.

Legea prevede că nimeni nu poate refuza o marcă depusă de o persoană născută într-un stat din Uniunii intr-un alt stat din Uniune, pe motivul că respectiva marcă nu este depusă înregistrată în țara orginară.

O marcă care este înregistrată legal într-unul din statele Uniunii este de sine-stătătoare, nefiind legată de mărcile depuse de alte țări din Uniune, chiar și în statul de proveniență.

1.3. Definirea dreptului de autor

Dreptul de autor este reglementat de mai multe acte juridice, cel mai important dintre ele este Convenția de la Berna.

Uniunea a fost formată de mai multe state care au aderat pentru a apăra drepturile creatorilor de opere literar-artistice.

Așadar, scopul Convenției de la Berna este de a proteja, într-o manieră cât mai efectivă și uniformă posibilă, drepturile autorilor asupra operelor literare și artistice.

Această Convenție definește noțiunile de operă artistică și operă literară. Acestea reprezintă totalitatea creațiilor din domeniul științific, artistic și literar, indiferent cum au fost ele realizate, cum ar fi: broșurile, cărțile și alte scrieri; operele dramatice și dramatico-muzicale, coregrafice, pantomimele; conferințele, alocuțiunile; operele cinematografice și cele create printr-un procedeu cinematografic; operele de desen, pictură, arhitectură, gravură, sculptură; operele fotografice; ilustrațiile, hărțile geografice.

în dorința de a dezvolta și de a asigura protecția drepturilor autorilor asupra operelor lor literare și artistice într-un mod cât mai eficient și uniform posibil, recunoscând necesitatea de a se institui noi reglementări internaționale și de a se clarifica interpretarea anumitor reglementări existente, în scopul găsirii unor rezolvări corespunzătoare pentru problemele ridicate de evoluția constatată în domeniile economic, social, cultural și tehnic, recunoscând că evoluția și convergența tehnicilor informației și comunicării au o incidență considerabilă asupra creației și utilizării operelor literare și artistice, subliniind importanța excepțională pe care o are protecția cu titlu de drept de autor în încurajarea creației literare și artistice, recunoscând necesitatea de a se menține un echilibru între drepturile autorilor și interesele publicului larg, în special în domeniul educației, cercetării și accesului la informații, așa cum reiese din Convenția de la Berna, părțile au ratificat Tratatul OMPI privind drepturile de autor.

Prezentul tratat constituie un aranjament special, în sensul articolului 20 din Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice, în ceea ce privește părțile contractante care sunt țări membre ale Uniunii instituite prin această convenție.

Prezentul tratat nu are nici o legătură cu alte tratate, în afara Convenției de la Berna, și se aplică fără a prejudicia drepturile și obligațiile ce rezultă din orice alt tratat.

Nici o dispoziție a prezentului tratat nu are ca efect derogarea de la obligațiile pe care părțile contractante le au unele față de altele în virtutea Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice.

În prezentul tratat, prin Convenția de la Berna se înțelege Actul de la Paris din 24 iulie 1971 al Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice.

În tratatul O.M.P.I. sunt stipulate unele prevederi referitoare la: întinderea protecției privind dreptul de autor; aplicarea art. 2-6 din Convenția de la Berna; programele pentru calculator; compilațiile de date (bazele de date); dreptul de distribuire; dreptul de închiriere; dreptul de comunicare către public; durata de protecție a operelor fotografice; limitări și excepții; obligații privind măsurile tehnice; obligații privind informația asupra regimului drepturilor; aplicarea în timp; dispoziții privind respectarea drepturilor; adunarea; biroul internațional; condiții de îndeplinit pentru a deveni parte la tratat; data la care devin efective obligațiile ce decurg din tratat; excluderea rezervelor la tratat; denunțarea tratatului; limbile tratatului; depozitarul.

Întinderea protecției privind dreptul de autor

Protecția privind dreptul de autor se întinde asupra expresiilor și nu asupra ideilor, procedeelor, metodelor de funcționare sau conceptelor matematice ca atare.

Aplicarea art. 2-6 din Convenția de la Berna

Părțile contractante aplică mutatis mutandis dispozițiile art. 2-6 din Convenția de la Berna în cadrul protecției prevăzute prin tratat.

Programele pentru calculator

Programele pentru calculator sunt protejate ca și operele literare, în sensul Convenției de la Berlin. Protecția prevăzută se aplică programelor pentru calculator, indiferent de modul sau forma de exprimare.

Compilațiile de date (bazele de date)

Compilațiile de date sau de alte elemente, indiferent de forma lor, care prin alegerea sau dispunerea conținutului constituie creații intelectuale, sunt protejate ca atare. Această protecție nu se extinde asupra datelor sau elementelor ca atare și nu prejudiciază nici un drept de autor care există asupra datelor sau elementelor conținute în compilație..

Dreptul de distribuire

 Autorii operelor literare si artistice beneficiaza de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispozitie publicului a originalului sau a exemplarelor operelor lor prin vanzare sau prin orice alt transfer de proprietate.
    Nici una dintre dispozitiile prezentului tratat nu aduce atingere libertatii pe care o au partile contractante de a determina conditiile eventuale in care epuizarea dreptului exclusiv se aplica dupa prima vanzare sau dupa alta operatiune de transfer de proprietate a originalului sau a vreunui exemplar din opera, efectuata cu autorizarea autorului.

Dreptul de închiriere

Autorii

programelor pentru calculator,

operelor cinematografice și

operelor încorporate în fonograme așa cum sunt acestea definite în legislația națională a părților contractante,

beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza închirierea comercială către public a originalului sau a exemplarelor operelor lor.