Obiectivul general urmărit în lucrarea prezentă este conștientizarea importanței resurselor culturale în dezvoltarea actuală a turismului. [304360]

[anonimizat] o persoană sau un grup de persoane care se deplasează în afara locului de reședință cu scopul de a [anonimizat] a întreprinde diferite activități. [anonimizat] o perioadă mai mare de 12 luni.

[anonimizat]-o [anonimizat]: [anonimizat], rural, agroturism și turism cultural. Cel din urmă constituie fundamentul prezentei lucrări de licență.

La baza alegerii acestei teme a stat dorința de cunoaștere a unei culturi care prezintă o istorie bogată însă prea puțin valorificată. Evoluția istorică a României este determinată de popoarele ce au colonizat-o și consider că este importantă cunoașterea culturii și promovarea turistică.

Obiectivul general urmărit în lucrarea prezentă este conștientizarea importanței resurselor culturale în dezvoltarea actuală a turismului.

Lucrarea este alcătuită din 5 mari capitole care la rândul lor sunt împărțite în alte subcapitole și tratează probleme ce privesc evoluția culturală a etniei armene.

Primul capitol este intitulat „Istoria culturii armene și imprimarea în peisajul românesc” și tratează problemele culturii armene la modul general și mai apoi cum a ajuns această cultură și în România. Acest prim capitol se împarte la rândul lui în următoarele subcapitole: [anonimizat]. Factorul decisiv care a făcut ca o parte din populație să migreze și către România este Genocidul armean din 1915, subiect tratat la subcapitolul 3. Subcapitolul 4 este intitulat armenii din România pentru a-i introduce în contextual țării. [anonimizat]-au acordat-o [anonimizat] a fost pus pe localizarea armenilor în România.

Capitolul II este un capitol de analiză mai aprofundată și anume „Armenii din Moldova”, în care se tratează modul în care s-au format comunitățile de armeni din Moldova și totodată localitățile care s-au constituit a fi favorbile dezvoltării comerțului întreprins de armeni. Ultimele 2 subcapitole tratează demografia și cultura armeană materializată prin elementele de atracție turistică.

[anonimizat] „Turismul și valorile culturale ale etniei armene din Moldova”, [anonimizat], sărbătorile tradiționale și nu în ultimul personalități importante.

În capitolul IV: „Studiu de caz: Armenii din Moldova”, este realizată partea practică a lucrării. Conține 4 [anonimizat] o interpretare a rezultatelor concluzionate în urma metodei de cercetare. Capitolul se încheie cu analiza SWOT a posibilităților de dezvoltare a turismului, care are la bază resursele culturale ale etniei armene.

Ultimul capitol al lucrării conține „Propuneri de valorificare” și vizează realizarea unor trasee turistice care să scoată în evidență valorile culturale ce pot constitui atracții turistice.

CONTEXTUL ȘTIINȚIFIC

De-a lungul timpului s-au conturat diferite grupuri entice. Acestea au fost dobândite și s-au dezvoltat pe baza istoriei. Grupurile etnice și cultura se află într-o strânsă legătura, prin cultură se creează astfel peisajul cultural. Peisajul cultural este un punct de vedere geografic și este bine să cunoaștem legătura dintre cultură și geografie.

Cultura nu face referire numai la educație, literatură, muzică, aici se regăsesc și obiceiurile, tradițiile, atitudinile pe care ni le manifestăm unii față de alții, îmbrăcămintea pe care o alegem, modul în care decidem să ne construim propria casă etc. Toate acestea sunt materializate prin resurse, ele fiind singurele dovezi ale unei culturi care a fost în trecut sau care există acum. Resursele ne ajută să identificăm care este influența culturii asupra peisajelor.

Principalele activități necesare formării peisajelor geografice și identității umane sunt activitatea economică și practica culturală. Turismul are un rol important în ceea ce privește formarea culturii și peisajelor locale. În general turismul privește partea de geografie umană, geografie traditională pe care o atribuie culturii.

Ideea este că un peisaj se reține mult mai usor dacă are un nume asociat cu ceea ce descrie. Cultura are un rol important în comportamentul uman, s-au făcut cercetări până să se ajungă la această concluzie, care, consider că este adevărată. Sunt multe diferențe legate de modul de gândire al oamenilor, modul de manifestare al sentimentelor de la o cultură la alta. Prin aceasta este influențat modul în care oamenii percep și estimează lucrurile într-un mod diferit. Din acest punct pleacă și modul în care ne selectăm locurile de muncă, persoanele cu care conviețuim pentru că tocmai cultura ne relevă dreptul de a lua decizii în mod diferit unii față de ceilalți. Atunci când spui peisaj cultural însă, susții ideea ca locul transmite mult mai mult decât o simpla imagine. Te încarcă emoțional, îți transmite sentimente și trăiri, dar totodată peisajul cultural este legat și de obiceiuri, tradiții, istorie.

Cultura joacă un rol important în procesele de denumire a peisajelor. De multe ori denumirile sunt legate de caracteristici ale peisajelor pe care nu le cunosc decât cei din cultura respectivă, astfel denumirea afectează și modul de interpretare, acesta fiind diferit de la o persoană la alta, în funcție de mediul cultural din care provine. Dacă este să ne gândim la Egipt, primul lucru care ne vine în minte sunt piramidele, adică noi asociem imaginea Egiptului cu cea a piramidelor.

În Europa s-au întreprins câteva forme care au contribuit la existența unui număr cât mai mare de evenimente culturale. Un impact pozitiv și de mare importanță îl reprezintă organizarea evenimentului de Capitală cultural – europeană care este un bun exemplu pentru ceea ce înseamnă noi tendințe în domeniul turismului cultural. Titlul de CCE reprezintă un impuls în realizarea unei experiente economice, în consolidarea imaginii orașului care duce la regenerare urbană, promovarea turismului cultural și anume a consumului de turism cultural. Includerea orașelor din Moldova la titlul de capitală culturală poate determina promovarea comunității armenești.

Cunoașterea vechilor locuri prin reuniunile etnice și afinitatea culturală sunt importante pentru că ele fac legătura între trecut și prezent. Reuniunile etnice sunt cele în care turiștii călătoresc în regiunile din care provin strămoșii lor în timp ce afinitatea culturală reprezintă tendința turiștior de a călători în regiunile cu o identitate culturală comună. Migrația istorică este o componentă mai importantă decât comerțul care afectează atât dimensiunile mișcărilor exterioare cât și cele interioare.

Identitatea etnică este un concept dinamic multidimensional care se referă la identitatea cuiva, sau un sentiment de sine, ca membru al unui grup etnic. „Identitatea etnică este o caracteristică centrală definitorie a multor persoane, în special cei care sunt membri ai minorităților sau a grupurilor de statut inferior.” (Liebkind 1992, Phinney 1990). Cum am specificat și mai sus migrația a devenit o problemă tot mai mare în întreaga lume, mulțimea de grupuri etnice a crescut și în unele cazuri a generat conflicte etnice.

Situațiile în care oamenii doresc să se revolte sunt prezente peste tot, existând anumite animozități etnice datorate mai multor factori. Menținerea unei idei și explicarea acestora este probabil rezultatul conflictului, modul în care interacționează fiind mai puțin cunoscut. Grupurile etnice au motive pentru care se revoltă, acestea fiind în general legate de excluderea politică.

Conflictele au efecte negative în rândul grupurilor etnice, însă sunt și beneficii rezultate în urma interacțiunii acestora. O condiție necesară pentru obținerea rezultatului pozitiv o reprezintă asimetria dintre parteneri într-o maniera în care unu dintre ei propune cooperarea și alege partenerul, în timp ce cealaltă nu respinge niciodată oferta deoarece cooperarea are mereu beneficii. Omogenitatea și divergența populației este favorizantă, deoarece facilitează existența grupurilor etnice.

Una din componentele care alcătuiesc structura internă a individului este entitatea etnică, care este înțeleasă de noi ca apartenența la un anumit grup rasial și etnic. Identitatea etnică are propria structură psihologică, iar un indicator cheie al acesteia este limba etniei.

Pentru a vedea impactul pe care îl are cultura este necesară întocmirea unei analize ce prezintă viziunile și tendințele turismului cultural. Principalul motiv pentru care oamenii călătoresc este turismul cultural deoarece obiectivele turistice din patrimoniul turismului cultural sunt cele care fac legătura între trecut și prezent. Cei care practică acest tip de turism sunt atrași de locurile care nu sunt atât de cunoscute pe plan național, căutând locuri apreciate local.

Datorită faptului că în lucrare este analizat în principal turismul cultural bazat pe etnii, social media s-a dovedit a avea un rol important deoarece oferă informații despre comportamente și se concentrează pe interacțiunea cu consumatorii. Pentru a înțelege mai bine acest concept s-au oferit mai multe definiții, concluzionând că social media reprezintă un schimb de informații între diferiți membrii, legate de un anumit conținut. Acesta a devenit un mod în care oamenii se conectează social prin integrarea tenologiei informației și comunicării, mai mult ține și de construirea de imagini, clipuri video și audio.

Resursele culturale sunt tangibile dar și intangibile, iar legat de cele intangibile, dansul popular este o activitate ce atrage adesea mulți turiști. După un studiu amănunțit care s-a bazat pe un chestionar structurat s-a ajuns la concluzia că dansul popular este asociat cu turismul cultural. Au fost chestionați dansatori amatori și instructori profesioniști care au participat la diferite workshop-uri din mai multe zone. În urma centralizării datelor chestionarului s-a sesizat nevoia de evaluarea a valorii de piață în ceea ce privește dansurile populare. Din centralizarea datelor s-a concluzionat că trebuie reevaluate perspectivele educaționale actuale pentru a crește statutul academic de dans popular, în scopul de a păstra și promova patrimoniul cultural.

Turismul cultural poate fi asociat cu turismul rural, iar după cum bine știm turismul rural are astăzi un impact pozitiv asupra turiștilor. În legătură strânsă cu turismul cultural, cel rural a dezvoltat o serie de domenii de cercetare inclusiv efectele culturale. Comportamentul dintre comunitatea rurală și cei care practică acest tip de turism este analizată prin diferite studii, tocmai pentru a vedea care este percepția și dacă răspund pozitiv la acest tip de turism. Mișcările sociale, pentru că de aici s-a plecat, își propun să găsească organizații care să se ocupe de ceea ce înseamnă turismul local rural și să stabilească o legătură între turiști și rezidenții locali.

Colaborarea aceasta între turismul rural și cel cultural are beneficii economice asupra societății. Astfel într-un articol este analizat impactul turismului asupra veniturilor. Rezultatele finale arată că efectele sunt pozitive pentru toate grupurile de venituri. Turismul contribuie la creșterea economiei unei regiuni, oferă o sursă de venit atât pentru gospodăriile rezidente cât și pentru firmele locale. Turismul provoacă efecte pozitive prin generarea producției și forței de muncă pe care o oferă, prin creșterea salariilor și veniturilor de capital.

Valoarea turismului este dată nu numai de obiectivele turistice, ci și de armonia care se stabilește între turiști, oamenii și locurile cu care se confruntă, dar și organizațiile, întreprindererile care furnizează serviciile de turism. După cum am mai spus turismul are un rol principal în creșterea economică și dezvoltare, reprezintă o sursă de venit și totodată oferă un număr mare de locuri de muncă. Cei care primesc turiștii sunt denumiți ca fiind gazda, iar succesul turismului depinde de bunăvoința acestor comunități.

În final, pentru a avea o reușită pe termen lung trebuie să fie analizare două caracteristici cheie și anume alegerea pe termen îndepărtat dacă să investească în întărirea resurselor naturale și/sau culturale sau investiții pentru a crește gradul de calitate al produsului turistic (servicii turistice precum cazare, care sunt cerute de către turiști).

METODOLOGIA LUCRĂRII

Prin intermediul metodologiei de lucru se înțelege totalitatea metodelor folosite în elaborarea lucrării de licență. Printre cele mai importante sunt:

Metoda analizei – folosită pentru a înțelege principiul de funcționare a mediului geografic și este indispensabilă studiului. Metoda are la bază două procedee și anume procedeul inductiv și cel deductiv.

Procedeul inductiv „realizează trecerea treptată de la acumulări singulare la generalizări, abstractizări”. În lucrare acest procedeu a fost aplicat atunci când am analizat comunitățile armenești din fiecare județ al Moldovei, ajungând la comunitățile din toată România. Procesul deductiv se realizează invers celui inductiv, adică se pleacă de la ideea de general pentru ca mai apoi să se ajungă la particular. Cunoașterea factorilor generali care au determinat stabilirea armenilor în România este corelată cu motivele stabilirii în zona Moldovei.

Metoda sintezei – este într-un raport de interdependență cu metoda analizei și cu ajutorul ei s-au formulat ideile principale ce stau la baza evoluției comunității. Astfel la final au fost sintetizate câteva concluzii ce pot fi privite ca idei de bază în evoluția culturii armenilor și constituie fundamentul pentru dezvoltarea turismului.

Metoda observației – a fost folosită pe teren, unde ca puncte de analiză s-au ales câteva biserici ale armenilor pe care le au în prezent și biserici care le-au aparținut, dar acum aparțin creștinilor ortodocși. Observațiile au fost realizate pe tot parcursul temei vizând anumite aspecte ce definesc posibilitatea dezvoltării turismului în Moldova.

Metoda comparativă – se leagă de cea a observației, iar după ce s-au efectuat observațiile se compară elementele care sunt comune și elementele diferite. Astfel atunci când se vorbește de costumul tradițional armenesc, el diferă în funcție de regiune. Pentru Iași modelul este într-un fel în comparație cu Bacăul unde portul tradițional armenesc diferă, ca element comun este identificat materialul textil.

Metoda diagramelor – folosită pentru a reprezenta datele cantitative. În lucrare metoda a fost utilizată la studiul socio-demografic și interpretarea chestionarului, ajutând la expunerea unei imaginii de ansamblu a rezultatelor obținute.

Metoda cartării geografice – folosită în realizarea hărții cu repartizarea grupurilor de armeni din Moldova și pentru harta turistică. Cu ajutorul acestei metode au fost marcate pe hartă cu diferite simboluri elementele de atracție, trasee, localități etc.

CAPITOLUL I: ISTORIA CULTURII ARMENE ȘI IMPRIMAREA ÎN PEISAJUL ROMÂNESC

1.1. Termeni generali – definirea conceptului de cultură

Cultura din România este una complexă cu elemente de o varietate impresionată. Elementele acestea sunt rezultatul legăturilor create între grupurile etnice și sunt materializate în atitudinile și mentalitățile lor. Trebuie să avem capacitatea de a descoperi valorile culturale autentice până ca acestea să treacă prin procesul de aculturare.

Cultura – „totalitatea valorilor spirituale create de omenire în decursul practicii social-istorice și care reprezintă procesele realizate în cunoașterea naturii, societății și a devenirii însăși a ființei umane”, definiție dată de Angela Banciu.

Turismul cultural reprezintă ansamblul de elemente precum: arhitectura, evenimentele culturale, vestimentația tradițională, gasrtonomia tradițională, aculturația, peisajul cultural monahal, obiceiurile și mentalitățile sociale, tradițiile, monumentele și arta specifice unei culturi. Fiecare dintre aceste ele au puterea de a surprinde elementele culturii proprii românești dar și cele care au venit din exteriorul țării.

Fiecare element are o anumită particularitate după care poți recunoaște perioada în care a apărut, stilul arhitectonic specific, grupul etnic de care aparține ș.a.

Julian Huxley (biolog) prin studiile făcute a ajuns la concluzia că există trei elemente componente ale culturii precum: artefactele, sociofactele și mentifactele. Artefactele sunt elementele materiale ale unei culturi precum îmbrăcămintea, tipul de agricultură, elemente ce pot fi cuantificate. Sociofactele reprezintă legăturile care se stabilesc între grupuri și indivizi. Ultimul element dat de către Huxley este reprezentat de mentifacte. Ele nu pot fi cuantificate și fac referire la religia, limba, folclor și tradiții.

La baza fiecărei culturi stau două elemente importante: tradițiile și obiceiurile. Prin cele două se poate identifica evoluția grupului respectiv, vechimea pe care o are națiunea într-un anumit spațiu și nu în ultimul rând maniera în care acționează fiecare individ în societate.

1.2. Localizarea zonei de studiu – factorul favorabil dezvoltării comunităților

Județele pe care am ales să le prezint în lucrarea de licență, precum: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați se suprapun în cea mai mare parte peste Podișul Moldovei. Alte unități peste care se suprapun sunt: Subcarpații Moldovei și Carpații Orientali.

Podișul Moldovei a reprezentat și încă mai reprezintă o zonă favorabilă dezvoltării comunităților entice printre care și armenii. Ei s-au stabilit în zonele cu potențial comercial, zone în care au putut să-și desfășoare activitatea de comerț deoarece pentru ei comerțul reprezintă activitatea ce îi definește.

Podișul Moldovei este situate în nord-estul și în estul României, cu o suprafață ce depășește 22.200 km2. Ca limite, se întinde până la valea Moldovei în nord-vest, limită dată în raport cu Obcina Mare. Limita se desfășoară pe linia Straja-Vicov-Marginea-Solca-Cacica-Păltinoasa. Tot în partea de vest se găsește Culoarul Moldovei care în general se consideră ca făcând parte din Podișul Moldovei. De la lunca Moldovei și cea a Siretului spre vest de găsesc terase și dealuri care fac legătura cu Depresiunea Cracău. Râurile Siret și Moldova fac parte din Podișul Moldovei și nu din Subcarpați. Între Bistrița și Trotuș se află o parte din Culoarul Siretului, acesta fiind dominat de Culmea Pietricica.

În sud, podișul este limitat de Câmpia Română, iar în partea de nord și în partea de est, trece de limita impusă de râul Prut.

Limitele prezentate mai sus sunt limite impuse din punct de vedere al reliefului. Pentru a distige mai clar Podișul Moldovei am precizat și limitele generale precum: în partea de nord podișul este limitat de Prut, în est limita este impusă de Republica Moldova, în sud Câmpia Română și în vest Subcarpații Moldovei împreună cu, Culoarul Siretului.

Podișul Moldovei este împărțit în Podișul Sucevei, Câmpia Moldovei, Podișul Bârladului și nu în ultimul rând Culoarul Modova-Siret. Fiecare dintre aceste unități sunt compuse din alte subunități după cum urmează:

Podișul Sucevei este situat în nord-vest și ocupă aproximativ 25% din suprafața întregii unități. Cel mai important oraș de aici este Suceava. Subunitățile podișului sunt:

Dealurile piemontane Ciungi-Leahu – situate în partea de vest;

Podișul Fălticeni – este limitat de Dealul Ciungi, văile Suceava, Moldova și Siret;

Podișul Dragomirnei – situat între Suceava și Siret;

Culoarul Sucevei și Depresiunea Rădăuți – depresiunea se află în partea de nord-vest a podișului;

Culoarul Siretului – lungimea lui depășește 100 km;

Dealurile Botoșanului – situate în partea de est.

Câmpia Moldovei este localizată în nord-estul podișului. La bază, aceasta este un podiș dar numele de podiș este dat datorită altitudinilor, vedetației de silvostepă, folosinței pe care o are în scop agricol ș.a. Orașele cele mai importante de aici sunt Iași și Botoșani. Subunitățile câmpiei sunt:

Podișul Jijiei superioare și al Bașeului;

Podișul Jijiei inferioare și al Bahluiului.

O altă unitate a Podișului Moldovei este Podișul Bârladului situat în partea central-sudică și ocupă o suprafață de aproximativ 49% din totalul podișului. Subunitățile sunt:

Podișul Central Moldovenesc – se află în partea de nord;

Colinele Tutovei – situate între Bârlad și Siret;

Dealurile Fălciului – situate între Prut, Bârlad și culoarele Lohanului și Jiravățului;

Podișul Covurlui – situat în partea de sud-est.

Ultima unitate din cadrul podișului este Culoarul Moldova-Siret, unitate ce se desfășoară în partea de vest. Cele mai importante așezări de aici sunt Municiipiile Bacău și Roman.

Din punct de vedere turistic, Podișul Moldovei beneficiază de un potential turistic natural și antropic bogat, dar totodată și de o infrastructură corespunzătoare. Un centru turistic important este municipiul Suceava pentru că aici se găsesc ruine ale cetății medievale, monumentul lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș etc.

Podișul Moldovei dispune de un număr mare de mănăstiri printre care și cele ale armenilor, unele dintre ele fiind foarte recunoscute.

1.3. Genocidul armean

Una dintre cele mai mari tragedii ale omenirii a fost primul război mondial (1914-1918), în timpul căruia a avut loc primul Genocid Armean, considerat de literatură ca fiind prețul existenței armenilor.

Lovitura asupra armenilor a fost planificată înaintea începerii războiului de către turci care își doreau ca „…pe acest pământ să nu trăiască decât Turcul și doar Turcul să dispună fără să împartă. Jos cu elementele neturce, indiferent de originea lor!”.

Otomanii au început masacrul cu bărbații armeni din armată deoarece prin acest mod ei rămâneau fără forță militară. O altă lovitură primită din partea turcilor a fost arestarea armenilor fără a avea un motiv și în timp ce erau duși către închisoare erau uciși. Astfel au fost uciși chiar oamenii care reprezentau baza comunității adică politicieni și forța militară, această acțiune fiind fatală pentru populația rămasă.

La ordinul sultanului, armenii au fost deportați de pe pământul lor și urmau să fie executați în deșert. Musulmanilor le era strict interzis să ascundă armeni în propriile case deoarece turcii își doreau ca nici un armean să nu rămână în viață.

În anul 1915 au fost uciși foarte mulți armeni, au fost jefuiți, omorâți și la final li se incendiau casele, cartierele și satele, motivul fiind apartenența etnică. Mulți armeni mureau pe drum, în timp ce erau deportați, de foame, boală sau din cauza condițiilor climatice. Acesta era planul turcilor – moartea armenilor pe drumul spre deșerturile Arabiei, iar cei ce ce nu mureau erau întâmpinați de către arabi, în cele mai multe cazuri, într-un mod sângeros. Pe de altă parte, unii funcționari arabi nu au ascultat ordinul turclilor de a-i extermina pe armeni și astfel le-au oferit protecție.

Armenii le sunt recunoscători arabilor deoarece fără ajutorul lor pierderea ar fi fost și mai mare. De partea armenilor, atunci când au aflat despre cele întâmplate, au fost și rușii, francezii și englezii care au spus că îi vor face raspunzători de acțiunile lor.

Chiar dacă Imperiul Otoman a avut cea mai mare contribuție la Genocid, s-a constat, în urma cercetărilor că Germania este și ea răspunzătoare într-o oarecare măsură deoarece a fost înștiințată de acest eveniment și nu s-a opus.

De atunci, în fiecare an pe data de 24 aprilie se comemorează Armenocidul, considerat pagina neagră a instoriei din secolul al XX-lea.

Figura 1.2 – Exportarea armenilor

Sursa: http://media.dcnews.ro/image/201504/w670/genocidul_armean_46009400.png

1.4. Armenii din România

Instalarea armenilor în România este greu de aproximat deoarece nu există surse sigure care să ne informeze cu privire la începuturile așezărilor acestora. Armenii au avut o legătură neîntreruptă și au fost primiți întotdeauna cu ospitalitate de către români.

Primele așezări ale armenilor în România se pare că au fost la mijlocul secolului al X-lea, la Cetatea-Albă, acest lucru nefiind totuși sigur. La această concluzie au ajuns în urma descoperirii unei inscripții pe o piatră tombală în anul 967.

O altă idee despre poposirea armenilor pe pământul românesc este că aceștia au ajuns în Ardeal în perioada ducelui Gheza (972-997) și a regelui Ștefan (997-1038). Armenii făceau parte din armata lui Chagon și au fost aleși datorită vitejiei de care au dat dovadă primind astfel posturile de comandă în război. S-au alăturat kazarilor și ungurilor cucerind astfel regatul. O altă ipoteză a prezenței armenilor în Ardeal este că ei nu cunoșteau drumul Balcanilor și au fost nevoiți să emigreze forțat aici.

Armenii au fost nevoiți să emigreze forțat pentru prima dată la comanda împăraților Mauriciu și Focas. Au emigrat cei care provocau conflicte între Bizanț și Persia către țările transdanubiene unde au luptat împotriva dușmanilor Bizanțului. Cand Împăratul Focus a ocupat tronul, a emis un decret în care a ordonat ca 30 000 de cavaleri să plece din Armenia în Balcani pentru a înfrunta atacurile ce veneau dinspre Apus. Cavalerii care au fost nevoiți să plece, au luat cu ei familiile și astfel s-au pus bazele expansiunii lor spre Apus. Altă emigrare forțată, dar de data aceasta la ordinul împăratului Bazil II, a avut ca obiectiv întemeierea unei legiuni care să protejeze granitele Bizanțului împotriva Bulgariei. Evenimentele politice care au avut loc în această perioadă susțin ideea că între armeni și țările dunărene s-a manifestat o legătură constantă.

În Moldova armenii au sosit în secolul al XI-lea când s-a prăbușit orașul Ani și a fost desființată dinastia armeană a bagratizilor.

Motivele pentru care armenii au poposit pentru prima dată în spațiul românesc nu par tocmai cele reale. Se spune că ei erau pregătiți de mult timp și au căutat o țară ospitalieră în care să plece în eventualitatea unei catastrofe de care se știa încă de la începutul secolului.

Moartea regelui Gaghik I din Armenia a dus la denumirea a doi regi și anume cei doi fii ai săi, Sembat și Așot, deoarece nu au reușit să-i împace într-un alt mod. Astfel țara a fost împărțită între ei, Sembat al III-lea a luat provincia Șirag ce avea capitala Ani iar Așot al III-lea a luat provinciile extreme. După moartea celor doi frați orașul Ani a ajuns sub stăpânierea Greciei datorită unei înțelegeri pe care Sembat a făcut-o atunci când trăia. Perioada aceasta a fost dominată de marele exod al armenilor. O parte dintre ei au fost obligați să plece pentru a-și salva viața și au ales ca zone: Polonia, Moldova, Crimeea și alte țări.

În istoria Armeniei se vorbește despre o nouă emigrare, în anul 1064 (a doua emigrare) din orașul Ani către Polonia și Moldova când o invazia nouă le-a adus prejudicii și spaimă. De această dată cei care s-au ocupat de jefuirea orașului au fost persanii, iar în urma acestui jaf o mare parte din populație a părăsit țara.

Al treilea moment din istorie care coincide cu a treia emigrare, dar de această dată într-un număr mai mare și a avut loc la mijlocul secolului al XIII-lea. În anul 1239 țara a fost invadată de tătari care au distrus o mare parte din locuințe. Cei care au scăpat au plecat către Polonia, Moldova și au ajuns pe cale indirectă în România, adică dupa o perioadă petrecută în Crimeeea și în Tataristan.

Numărul Armenilor care au ajuns în mod treptat în Moldova este greu de stabilit. În timpul domniei lui Dragoș-Vodă, se amintește de existența unei colonii bine stabilite dar fără a se preciza o cifră exactă.

Primul popas al armenilor care au plecat din Ani (vechea capitală a Armeniei) a fost Crimeea iar de aici au pornit către alte zone aducând mereu ceva nou în economia și comerțul țărilor care îi acceptau. Perioada când armenii au sosit a fost supusă mai multor păreri nefiind încă una unanimă despre primele atestări ale lor în Crimeea. Motivul principal pentru care aceștia se află în Crimeea este chinul la care au fost supuși de către tătari, idee susținută de părintele Kerope Kușnerian, dar și de alții. Unii spun că au sosit aici cu mult timp înainte (de exemplu savantul rus Jurghevici), când țara lor era asaltată de împărații bizantini și de turci. O altă ipoteză care certifică existența armenilor dinainte este existența în 1316 a unor biserici armene la Caffa, una dintre ele fiind foarte veche. Despre perioada în care armenii au sosit în Crimeea vorbește și Nicolae Iorga și Gheorghe Brătianu.

După o anumită perioadă Crimeea este pusă sub stăpânirea turcilor și tătarilor, iar comunitățile de armeni din zonă au fost nevoite să migreze către Polonia și Moldova. În Moldova, Ștefan cel Mare îi colonizează în Botoșani, Suceava, Iași, Roman, Focșani. Aceste comunități au ținut legătura cu cele din Crimeea atât pentru negoț cât și din punct de vedere cultural.

Secolul al XVI-lea aduce cu el un nou val de imigranți din Asia Mică dar de această dată s-au îndreptat către Muntenia. Grupurile de armeni din Țara Românească sunt alcătuite mai recent în comparație cu cele din orașele moldovenești. În aprilie anul 1600 frații Yazigi, Abdulhalim și Deli Hasan s-au revoltat și au devastat mai multe orașe provocând astfel un nou exod al armenilor. Între anii 1602-1607 s-a petrecut din nou o emigrare în masă din cauza năvălililor persane și a unei mari secete. Secolele ce au urmat după (secolul al XVII, XVIII, XIX) au adus cu ele o serie de familii de armeni în Muntenia venite din mai multe localități din Bulgaria. Între anii 1908-1914 s-a produs o emigrare treptată din Turcia, când armenii au avut libertatea de a părăsi pământul strămoșesc. În 1992 a avut loc ultimul val de emigrare pe pământul românesc, aceștia au venit din Constantinopol și din Smirna aducând cu ei noi idei despre comerțul și industriile românești.

Urme materiale ale locuirii armenilor de-a lungul timpului

Bisericile descoperite în Caffa sunt cele care au stat la baza dezvoltării comunităților de armeni din Moldova. Armenii în Moldova au venit pe două drumuri, unul este la nord de Marea Neagră între Caffa și Lemberg, iar al doilea drum este la sud de Marea Neagră: Lemberg – Dorohoi – Bârlad – Galați și Lemberg – Cetatea Albă sau Chilia. Mai târziu drumul a fost Lemberh – Moldova – Silistra – Constantinopol. Primul drum poartă denumirea de „drumul tătăresc” deoarece se întindea din Lemberg până la tătarii din Crimeea, iar cel de-al doilea „drumul moldovenesc”, deoarece trecea prin Moldova.

1.5. Comerțul – activitate ce definește cultura armeană

Pentru a desfășura o activitate comercială era necesar să ai o poziție favorabilă față de mare. Armenia nu făcea parte din aceste țări dar totuși când arabii au cucerit Mesopotamia, Persia, Siria, Armenia și celelalte țări din vecinătate, s-au creat noi drumuri și târguri comerciale către alte zone ale lumii. Armenii au profitat de această oportunitate și au luat parte la comerțul mondial. Ei sunt cei care au deschis drumul Orientului către marile orașe cu funcție comercială din Europa precum: Genova, Veneția, Livorno. Armenia Ciliciană care a luat ființă în secolul al XI-lea pe țărmul Mării Mediterane a dus la dezvoltarea însușirilor negustorești. Astfel Cilicia devine locul schimbului de mărfuri între Orient și Occident. Tratatele încheiate în acele vremuri au făcut ca noi să știm despre Cilicia că a exportat mărfuri din Persia, India și China către Europa. Exporta stofă din păr de capră, bumbac, sare armenească, aramă, fier, piatră acră, cai, măgari, vite dar mai ales blănuri și piele de bivol. De amintit sunt și exportul de grâu, vin, stafide, fân, cherestea, unt, mătase. Din Genova și Veneția se importau articole din lână și postav, condimente, arme etc. Bazinul Mării Negre era cunoscut de atunci de către toți negustorii armeni. Comerțul s-a dezvoltat când armenii au pătruns și s-au așezat în Crimeea, mai ales când au luat contact cu genovezii.

Pentru că era nevoie ca materialele expuse către comerț să fie transportate, armenii s-au folosit de caravane. Mai multe care formau caravanele, era nevoie de mai multe pentru ca transportul să fie făcut în siguranță. Ele erau trase de cai și pentru că aceștia nu puteau merge la nesfârșit erau schimbați la trecerea prin diferite localități. Deoarece era necesar ca aceste caravane să fie găzduite s-au creat astfel hanurile despre care s-a tot vorbit în istoria noastră.

Este important să cunoaștem istoria comerțului deoarece acesta stă la baza contactului dintre armeni și popoarele românești. Moldova era punctul de legătură între Apus și Orient și prezenta avantajul că se situa pe drumul negoțului, unde negustorii armeni își puteau desface mărfurile și dezvoltau relații economice și comerciale cu țările învecinate.

1.6. Localizarea armenilor – bază de studiu culturală și etnică

Figura 1.3

Sursa:https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/0a/Armenii_din_Romania_(2002).png/440px-Armenii_din_Romania_(2002).png

Armenii din România sunt prezenți într-o pondere mai mare în Muntenia, Transilvania și Moldova. În București sunt cei mai mulți armeni, urmați de Constanța și mai apoi de orașele Botoșani, Suceava, Iași, Roman, Cluj, Gherla, Dumbrăveni și în Pitești, Bacău, Galați, Brăila, Tulcea.

Deoarece comunitățile de armeni din Moldova erau mai mici decât în celălalte zone, făcea ca Moldova să prezinte o dezvoltare economică mai precară. Alexandru cel Bun a chemat negustori din Polonia și le oferea scutiri de impozite dacă se stabileau în Suceava, Siret și Cernăuți. În Suceava s-au instalat 700 de familii armene și imediat după instalarea acestora orașul a crescut din punct de vedere economic. În semn de mulțumire Alexandru cel Bun anunță printr-un hrisov dat în anul 1401 pe 30 iulie, întemeierea unui episcopat armenesc la Suceava. În hrisov spune: „Deci noi am dat episcopului Hovhanes bisericile armenești și pe popii lor. În întreaga noastră țară va avea putere asupra armenilor cu dreptul său episcopal.. I-am dat scaun la Suceava, în cetatea noastră, care dintre armeni îl veți cinsti, va fi ca și cum ați face-o pentru noi, în țara noastră a Moldovei; care nu-l va asculta, noi îl vom pedepsi cu mâna lui.” Prin aceste cuvinte se înțelege importanța pe care o acordă armenilor pentru ajutorul oferit.

În timpul domniei lui Alexandru cel Bun armenii s-au așezat în mod compact în Moldova unde au avut o mare influență asupra negoțului moldovenesc. Printr-un hrisov asemănător celui dat de Alexandru cel Bun, Ștefan voievodul Moldovei a susținut privilegiul comercial al negustorilor din Liov.

Ștefan cel Mare pentru a-și prospera capital a adresat un hrisov armenilor prin care îi invită să vină în Moldova. Le promite acestora că îi va proteja și că le va acorda privilegii comerciale. Când tătarii și turcii au invadat Crimeea, au venit în Moldova un mare număr de refugiați care au fost trimiși în Botoșani, Suceava, Iași, Focșani și Roman. Ei au fost primiți întotdeauna cu căldură în spațiul românesc și le-au fost răsplătite meritele deoarece erau importanți negustori. Li s-a oferit protecție iar cei ce încercau să-i supere erau pedepsiți.

Privilegiile oferite armenilor sosiți în Polonia erau următoarele: privilegiul de a-și păstra ritul lor, administrația lor internă, tribunalele, primarul. În Moldova privilegiile oferite acestora sunt asemănătoare cu cele din Polonia. În Suceava „ei formau o lume aparte”, aveau acolo jurisdicție religioasă. În Suceava și Botoșani aveau parte de o administrație municipală proprie alături de cea românească.

Avantajele pe care armenii le primeau în schimbul prestării serviciilor de negoț s-au dovedit a fi favorabile negoțului moldovenesc. În anul 1400 serviciile de comerț (interior și exterior) ale Moldovei erau stăpânite de armeni. În prima etapă armenii au fost mijlocitori comerciali.

În a doua etapă a dezvoltării lor din punct de vedere comercial, armenii au finanțat diferite zone din țară cu nuclee permanente pentru a susține trecerea caravanelor. Nucleele acestea au avut un rol important în formarea a 7 orașe moldovenești. Astfel în Moldova, în cele 7 orașe: Dorohoi, Botoșani, Hotin, Suceava, Iași, Vaslui, Galați s-au stabilit 3000 de familii de armeni. Cele mai populate târguri de armeni din Moldova erau: Suceava, Hotin, Dorohoi, Botosani, Iași, Vaslui, Galați, Cetatea-Albă, Siret și Roman.

Ei și-au îndeplinit rolul de negustori și în Cernăuți. La început acesta se prezenta sub forma unui târgușor și imediat după ce s-au așezat acolo armenii, acesta a devenit centru comercial.

În București, în anul 1630, stăzile erau împânzite de mărfuri costisitoare scoase la vânzare de italieni, români, greci, turci și armeni. La fel ca în celălalte zone, și aici au beneficiat de protecție din partea lui Mihai Racoviță, domnul Țării Românești la momentul acela.

Ardealul s-a bucurat și el de prezența armenilor, despre care se spune ca au emigrat din Moldova în urma războaielor turco-polone (1672 și 1683). S-au stabilit aici în orașele: Gherla Elisabetopol, Cicsipviz și Gheorgheni, orașe pe care le cunoșteau înainte de a ajunge să le locuiască. Elisabetopol (acum Dumbrăveni) a fost locuit de armeni încă din anul 1658. În acea perioadă populația de etnie armeană locuia și în localitățile: Frumoasa, Oradea, Sibiu, Bistrița, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe.

Armenii au întemeiat în anul 1700, în Transilvania, orașul Armenopolis lângă satul Gherla, pentru care au plătit 25000 de florini. S-au stabilit în acest oraș 3000 de armeni, iar proiectul a fost realizat de arhitectul Alexanian. Ei nu s-au stabilit aici odată cu constuirea orașului ci încă din anul 1672. Orașul Armenopolis împreună cu Elisabetopol au primit titlul de „orașe regale libere” și astfel armenii care erau catolici au avut dreptul să se auto-administreze, să dețină legi și tribunale proprii.

Sunt cunoscuți pentru fabricarea pielii fine de căprioară de diferite culori, în special cea roșie pentru tăbăcărit. Secretul pe care îl folosesc atunci când fabrică această piele este cunoscut doar de ei. În Gherla armenii se găseau în comunități numite bresle (breasla tăbăcarilor, neguțătorilor etc.), fiecare dintre ele având propriile reguli.

După ce și-au dedicat o bună perioadă de timp la dezvoltarea României prin intermediul comerțului, armenii au mai contribuit și la dezvoltarea industriei agricole din țară. Cei din Moldova sunt recunoscuți pentru frumoșii cai de rasă pământeantă, buni pentru călărie dar și pentru tracțiune, pe care îi exportau către Austria și Prusia. Pentru a-i putea crește ei aveau nevoie de parcele tot mai mari de pământ, le luau în arendă iar apoi le cumpărau. Așa se explică prezența moșiilor de armeni într-un număr mai mare în Bucovina, Basarabia și în Moldova de nord.

În Focșani armenii se ocupau cu prelucrarea mătăsii. Bogdan Buiucliu a cumpărat în anul 1806 moșia Caiata de lângă Focșani și dorea să planteze duzi, necesari pentru industria mătăsii. El nu a reușit deoarece Guvernul Țării Românești a refuzat să treacă totul pe numele lui pe motiv ca era un supus străin.

Pentru a reuși să se integreze și să se dezvolte tot mai mult au creat diferite instituții care să se ocupe de rezolvarea problemelor atât în cadrul comunității cât și între comunitatea armeană și administrația românească.

Elemente de cultură care îi definesc

Și-au contruit propriile biserici, unele dintre acestea fiint păstrate și astăzi precum: Sfânta Maria din Iași (1395), Sfânta Maria din Botoșani (1350), Sfânta Cruce (1521), Mănăstirea Zamca (1551) și Mănăstirea Hagigadar (1512). Întâlnim biserici și în Roman, Târgu Ocna, Focșani, Galați, Pitești, Constanța și București cu Catedrala Armeană Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (1915). În Transilvania se găsesc biserici catolice la Frumoasa, Dumbrăveni, Gheorgheni și la Gherla: biserica Sfântul Solomon (1742), Catedrala Sfânta Treime (1776).

Elementul cel mai important care atestă păstrarea identității naționale a fost limba. Cei care veneau în România vorbeau limba armeană, iar acest lucru a dus la formarea unui dialect care cuprinde mai multe cuvinte precum: cuvinte românești, polone și turco tătare, în Moldova. În Transilvania situația este diferită, aici cuvintele sunt maghiare. Dialectele s-au păstrat până la începutul secolului XX, când au dispărut, iar de atunci s-a vorbit limba popoarelor noi care veneau din Imperiul Otoman, dupa Genocidul din 1915.

Deoarece reprezentau o categorie minoritară, erau în permanență în contact cu românii, era necesar să fie învățați încă de mici să vorbească limba și astfel s-au înființat școlile amplasate în apropierea mănăstirilor. Mai târziu au apărut și școlile publice la București (1800), Botoșani (1839), Gherla (1700). Cu adaptarea religiei a fost mai ușor însă în ceea ce privește limba, au întâmpinat dificultăți deoarece au început să prefere limba română în detrimentul limbii strămoșești. Vlad Bănățeanu afirmă: „Armenii sunt datori să-și păstreze tradițiile, să fie mândri de vechimea lor ca popor și de istoria lor glorioasă. Îmi vine greu să cred în asimilarea lor. Dacă în ciuda atacurilor și persecușiilor din cursul istoriei lor zbuciumate au reușit să se mențină ca popor, înseamnă că sunt de o rară vitalitate, un popor menit să trăiască.”

În anul 1847 a apărut la Iași primul abecedar în limba armeană numit „Cheul cetirii literelor mesrobiene” sub îndrumarea lui Gheorghe Asachi. S-au tipărit diverse lucrări în limba armeană, s-a tradus și opera lui Eminescu, inclusiv Luceafărul.

„Armenii din România vorbesc limba armeană apuseană, neexistând dialecte sau alte graiuri. Armenii veniți din fostul spațiu al Uniunii Sovietice, respectiv din Armenia, vorbesc limba armeană orientală (apropiată de armeană clasică prin vocabular și gramatică), dar comunicarea dintre cele două grupuri nu este îngreunată de aceste deosebiri. În Transilvania, unde armenii sunt organizați religios în jurul Bisericii Armeano-Catolice, limba liturgică este limba maghiară, în timp ce limba armeană se folosește foarte rar și doar pentru câteva cântece, credincioșii nemaiînțelegând-o. În restul bisericilor, subordonate Bisericii Apostolice Armenești, slujbele se desfășoară în totalitate în limba armeană, făcându-se eforturi deosebite pentru pregătirea corespunzătoare a preoților din Armenia. Conform ultimului recensământ din 2000, din totalul de 1780 de persoane declarate de etnie armeană, circa 700 sunt vorbitoare active ale limbii, număr ce corespunde și cu procentul de 35-40% estimat de Uniunea Armenilor din România. În afară de aceste persoane, alte 27 de persoane de altă etnie decât cea armeană au declarat ca limbă maternă limba armeană. Recent au fost inițiate programe de revitalizare lingvistică.”

În ultimul secol presa armeană a fost foarte prezentă în România. Perioada a fost marcată de peste treizeci de ziare și perioade care a menținut constant comunitatea conectată. „Aror” („plugul”) a fost primul ziar al armenilor apărut în 1891 (la Galați). Primele publicații au apărut după anul 1887 sub coordonarea lui Kristoff Szongott (istoric). Chiar dacă în prima fază publicațiile erau în limba maghiară, ușor ușor dupa acestea au apărut publicații în limba armeană și română.

Revista a rezistat inițial până în anul 1907, fiind urmată de o pauză de aproximativ 8 decenii, reapărând în anul 1990 și continuând până în prezent. O altă publicație este „Nor Ghiank” (1950), revistă relatată în limba armeană. Aceasta este cea mai longevivă revistă a comunității de armeni, apărând de mai bine de 65 de ani fără întrerupere.

O revistă care există în prezent este „Ararat”, se găsește și în mediul online (http://www.araratonline.com/ ) dar totodată Ararat este și o editură care până în prezent se poate lăuda cu aproximativ 200 de titluri. Pe site și în revistă se găsesc informații, știri legate de armenii din România dar și știri despre Armenia pentru a se păstra legătura dintre armeni.

S-au dezvoltat tot mai mult, s-au extins și au ajuns să concentreze localități sau sate din diferite județe care au fost denumite cu nume armenești. În Suceava se găsește satul Armenești; în Iași: satul Armeanului sau Moara-Prefectului, localizat în comuna Ceplinița, movila Armeanului (comuna Rașcani), satul Armenii (lângă Cotnar); în Botoșani: valea Armeanului (comuna Cucoreni), dealul Armeanului (comuna Cucoreni); în Dorohoi: dealul Armeanului (comuna Hudești), lunca Armeanului (comuna Hânțești), valea Armeanului (comuna Havrîna), Fântâna Armeanului (comuna Văculești), Rediul Armeanului (comuna Hântești); în Bârlad – Armenești; în Râmnicu Sărat: satul Armeni (comuna Slobozia-Ciorăști), Odaia Armenilor (comuna Mărtinești); în Vaslui: Iazul Armenilor (comuna Lipova), Platoul Armenilor (comuna Lipova), satul Armenești (pe Șacovăț); Covurlui – Moșia Armenească (comuna Bujor); Vâlcea – Piscul Armeanului; Lăpușna – Lacul Armeanului; Hotin – valea Armeanca (satul Htinăuți); Bălți – valea Armeanca (saul Moșeni); Soroca – Armeni (cătun, la Volosti Nadușita); Caraș-Severin – Armeniș-Orményes; Alba de Jos – Armeni.

Dezvoltarea comerțului și implicit a comunităților de armeni a fost urmată și de o decădere a sa. La sfârșitul secolului al XVIII-lea grecii au încercat să le ia locul armenilor.

Localizarea, cultura și dezvoltarea armenilor este importantă, dar trebuie menționat și faptul că indiferent de locul în care se găsesc ei vor fi recunoscuți ca fiind solidari și manifestând un spirit comunitar aparte.

CAPITOLUL II: ARMENII DIN MOLDOVA

2.1. Formarea comunităților armene din Moldova

Încă nu este sigur când au sosit armenii în Moldova dar se cunoaște faptul că au fost prezenți în Ardeal înainte ca ei să ajungă în Moldova. Lucrurile acestea au fost făcute cunoscute de către cronicari maghiari care spun că a existat o colonie de armeni între anii 972-997, în timpul ducelui Gheza și între anii 907-1038 în timpul regelui Ștefan. Coloniile prezente în Ardeal nu pot fi asemănate cu cele din Moldova deoarece nu există legături între ele.

Concomitent cu venirea lor în România în mai multe etape, în același mod s-a desfășurat și venirea lor în Moldova. În anii 1060 și 1064 au avut loc primele imigrări care s-au produs după căderea și cucerirea cetății Ani. Când perșii au cucerit cetatea cei mai mulți armeni au migrat către Moldova și Polonia. Un alt moment în care armenii au fost obligați să migreze a fost atunci când a avut loc marea invazie tătaro-mongolă, în anul 1239. Asemănător situației precedente, armenii au decis să migreze către Moldova. În anul 1313 a avut loc un cutremur la cetatea Ani, cutremur care a devastat cetatea și a impus, din nou, o venire a armenilor în Moldova. Nu se știe exact dacă acest cutremur a avut loc în 1313 deoarece unii susțin acest lucru iar alții nu și aleg ca dată 1391. În anul 1342 cetatea a fost ocupată din nou de perși ceea ce a făcut ca o nouă emigrare a armenilor către Moldova, să fie posibilă. Momentele prezentate sunt răspunzătoare pentru formarea comunităților armenești din Moldova și tot ele au pus baza etniei în România.

Comunitățile lor s-au dezvoltat cu ajutorul negustorilor armeni veniți din Crimea și astfel au făcut ca aceste comunități să devină „prima burghezie a orașelor moldovenești” după cum a spus Nicolae Iorga. Armenii care erau la Siret și Suceava până să fie înființat Principatul Moldovei s-au dus către Botoșani, Iași și Roman. Drumurile nu s-au oprit aici, ei continuând până la Focșani.

Sunt considerați ca fiind piatra de temelie a dezvoltării comerțului din Moldova însă nu toți istoricii sunt de aceeași părere. Ei consideră că li s-a acordat poate, un rol prea mare în ceea ce privește viața economică a regiunii.

În anul 1401 (30 iulie), Alexandru cel Bun a dat un hrisov prin care încuviința înscăunarea unui episcop armean la Suceava.

Armenii din Moldova erau legați de Episcopia armeană din Lemberg (Lwow) care îi primea în 1365. În anul 1506 episcopatul armean din Moldova a beneficiat de autonomie având sediul la Suceava.

Alexandru cel Bun a acordat armenilor drepturi și privilegii pentru a încuraja comerțul pe care îl făceau. Pentru a susține ridicarea nivelului economic al României, Alexandru cel Bun a cerut într-un hrisov să vină armeni din Polonia. Astfel 700 de familii s-au stabilit la Suceava iar altele la Cernăuți și Siret.

Căderea Crimeei și apoi căderea Dobrogei a făcut ca populația de etnie armeană să se concentreze asupra comerțului din Moldova. Munca lor nu a fost în zadar și au reușit astfel să deschidă noi drumuri comerciale spre Europa Occidentală și Orient. S-au ocupat de exportul animalelor de povară și de carne, pielii, a cerii și au importat arme, covoare, mirodenii etc. Comerțul nu era singura lor ocupație, ei fiind și meșteșugari, agricultori. Se organizau în frății sau bresle pentru a reuși să-și păstreze interesele comune.

După ce s-au stabilit și au arătat că sunt foarte buni în ceea ce privește comerțul au urmat alte perioade de imigrări. În 1543 au venit armeni din Pera în Moldova din cauza căderii Constantinopolului. Un alt val de imigranți a avut loc când tătarii și turcii au cucerit Crimeea (1475). Ștefan cel Mare i-a primit atunci și i-a trimis la Botoșani, Suceava, Iași, Roman și Focșani. Astfel în secolul al XV-lea, în Moldova, numărul armenilor era de aproximativ 20 000.

2.2. Localitățile din Moldova în care este prezentă etnia armeană

Datele pe care le-am folosit pentru a analiza acest capitol sunt din mai multe surse iar denumirile localităților în care se găsesc predominant comunități armenești le-am preluat din harta cu Repartiția armenilor din România (Figura 1.3), o hartă din 2002, menționată la începutul capitolului.

Voi începe cu județul Suceava în care se găsesc comunități de armeni și s-a constatat că cei mai mulți armeni sunt în localitatea Brodina și în orașul Suceava. Orașul Suceava este atestat documentar din 1388, este vechea capitală a Moldovei și totodată un important centru industrial.

Armenii au ajuns în Suceava după cutremurul produs în anul 1313. Încă de când au ajuns aici au știut motivul ce i-a determinat să plece din capitala Armeniei și l-au răspândit din generație în generație și până în prezent se știe că au venit aici în urma acestui cutremur.

Sibolul trecutului armenilor în Suceava este reprezentat de mănăstirile și bisericile pe care le-au construit într-un număr destul de mare. Nu este clar când s-a constuit aici prima biserică dar informații sigure se cunosc după secolul al XV-lea. Din acest secol sunt găsite pietrele de mormânt, cea mai veche fiind din 1428 și se găsește în curtea biserii „Sf. Cruce”. Secolul următor (XVI) menționează prezența mănăstirilor „Hagigadar” și „Zamca” și a bisericilor „Sf. Cruce” și „Sf. Simeon”.

În 1608 mai apar informații despre așezările armenești, informații oferite de către Simeon Lehați care spunea că în Suceava sunt 400 de case armenești, trei biserici și două mănăstiri construite din piatră.

În județul Botoșani comunități armenești mai mari se găsesc în localitatea Broscăuți și în orașul Botoșani atestat documentar din 1493. Armenii din Botoșani nu sunt atât de cunoscuți precum cei din Suceava și Iași, dar cu toate acestea au o istorie frumoasă despre care ar trebui să se scrie mai mult.

Prima biserică armenească din Botoșani a fost construită în 1350, dar sunt multe păreri care consideră că armenii erau aici înainte de acest an. Se consideră că încă de la începutul așezării lor era nevoie de construirea unui lăcaș de cult, tocmai pentru a ne putea da seama de vechimea comunității din aceste județ.

Două biserici au fost construite aici, iar în jurul acestora se învârte toată viața armenilor. Tradițiile și obiceiurile lor împreună cu cele două biserici reprezintă munca și dovada lor precum și faptul că au rămas loiali locurilor din Botoșani.

Botoșaniul se poate compara cu Iașiul din punct de vedere al menținerii populației. În Botoșani comunitățile au continuat să existe o perioadă mai îndelungată fiind în pararel cu cele din Iași.

Județul Neamț este un alt județ din Moldova care a permis așezarea armenilor aici. Un număr mai mare de armeni se găsește în orașul Piatra Neamț și Roman.

Precum au acționat în județele prezentate anterior, au acționat și în acest loc. S-au stabilit în orașele mai mari deoarece acolo și-au putut desfășura activitățile comerciale. Pentru a avea un loc sfânt au construit la Roman o biserică care a fost distrusă și ea de către Ștefan Rareș în 1551.

În județul Iași, cea mai mare comunitate de armeni este prezentă chiar în orașul Iași. Iași-ul s-a prezentat sub forma unui târg în 1395, iar între 1564 și 1862 a primit titlul de capitală a Moldovei. Creșterea numărului de armeni este datorată în primul rând mutării scaunului domnesc la Iași de la Suceava.

Majoritatea armenilor care au venit în Moldova sunt din capitala Ani ceea ce înseamnă că sunt urmași ai clasei de nobili. I-au privit cu dispreț pe cei din alte regiuni, iar acest lucru i-a oferit la momentul respectiv orașului Iași, un motiv de a se îngâmfa. Astfel a stârnit gelozie din partea împrejurimilor.

Anul 1840 reprezintă momentul în care armenii din Moldova s-au unit și au format organizația comunităților armene din Moldova, Iași, Botoșani, Roman, Târgu-Ocna, Focșani și mai apoi Galați. Unirea acestora le-a oferit posibilitatea înființării unor școli armenești și drepturi politice și civice.

Autoritatea pe care și-a creat-o Municipiul Iași față de celălalte orașe a constituit un beneficiu pentru armeni. Ei și-au putut exprima propriile păreri și datorită acestui oraș și-au dobândit existența.

Următorul județ pe care am ales să-l analizez din regiunea Moldova, este județul Bacău. Aici armenii s-au stabilit în cea mai mare parte în orașele Bacău, Târgu Ocna, Onești și localitățile Ștefan cel Mare și Podu Turcului. Spre deosebire de județele prezentate, aici comunitățile s-au răspândit în mai multe localități.

Un alt oraș care ne încântă cu prezența comunităților armenești este Bacău. Cu toate că aceste comunități s-au stabilit cu mult timp în urmă aici, ei și-au înființat comunitatea și biserica în secolul al XIX-lea.

Județul Vaslui nu este lipsit de asemenea de prezența armenilor. Au populat orașul Bârlad, dar în trecut au locuit și în orașul Vaslui atestat documentar în secolul XIV.

Armenii sunt prezenți în județul Vrancea, mai precis în Focșani. Într-o perioadă orașul aparținea pe jumătate Moldovei iar cealaltă jumătate Munteniei. Au existat conflicte din partea armenilor din Muntenia atunci când cei din Moldova doreau să meargă la biserică. Astfel s-au decis să-și construiască propriul locaș de cult.

Ultimul județ din Moldova, în care de asemenea sunt prezente comunitățile armenești este județul Galați. Grupurile de armeni s-au fixat aici în orașul Galați.

2.3. Particularități socio-demografice

Grafic 2.1

Sursa: http://www.insse.ro

Populația totală a Moldovei a avut un trend ascendent în perioada comunistă deoarece pe de-o parte cultura și tradiția populației era orientată către conceperea și creșterea copiilor, iar pe de altă parte regimul încuraja familiile să facă mai mulți copii, metodele contraceptive fiind în anumite perioade chiar interzise. În anul 1992 populația a ajuns la nivelul maxim, ulterior cunoscând o tendintă de scădere până în anul 2011. Principalul motiv a fost libera circulație a cetățenilor români pe teritoriul Uniunii Europene, fapt care a condus tinerii să plece peste granițele țării, fiind motivați mai ales de considerente financiare. Tinerii reprezentau populația aptă de a face copii, însă plecarea acestora a adus o diminuare a ratei natalității. Scăderea populației a fost determinată și de pierderea importanței economice într-o anumită perioadă de timp. După anul 2011 populația regiunii s-a menținut până în anul 2015, în jurul a 4 100 000 de locuitori.

Graficul 2.2

Sursa: http://www.proeuropa.ro/armeni.html

Chiar dacă atestările documentare privind numărul armenilor în România pot fi și mai vechi, date oficiale apar în urma recensământului din anul 1930. Perioada coincide în primul rând cu Genocidul armean, care a adus în România familii de supraviețuitori prin portul Constanța. În al doilea rând înființarea în anul 1928 a propriei eparhii de asemenea este un alt motiv al valorii ridicate a populației. În perioada comunistă numărul armenilor a scăzut drastic, ajungând ca în anul 1992 aceasta să reprezinte mai puțin de 20% din totalul anului 1930. Cauzele care au dus la acest regres au fost închidirea școlilor (1962) și a unor clădiri care le aparțineau, nedeclararea cetățeniei oficiale (doar 1 din 4 armeni își recunoștea cetățenia) și orientarea către alte țări ale Occidentului. După 1992 comunitatea armenilor din România nu s-a modificat considerabil, având valori apropiate.

Grafic 2.3

Sursa: http://colectaredate.insse.ro/phc/aggregatedData.htm

Pentru regiunea Moldova, datele disponibile reprezintă evoluția din perioada post-decembristă. Anii de referință aleși corespund cu anii recensămintelor, respectiv 1992, 2002 și 2011. În această perioadă numărul armenilor a atins valoarea maximă în anul 2002, ceilalți doi ani având valori aproximativ apropiate. Numărul populației este mic în comparație cu populația totală din Moldova. Nedeclararea cetățeniei este unul ditre motivele care duc la valorile din graficul 2.3 Valorile oficiale poziționează etnia armeană la baza minorităților din regiunea analizată.

Grafic 2.4

Sursa: http://colectaredate.insse.ro/phc/aggregatedData.htm

Grafic 2.5

Sursa: http://colectaredate.insse.ro/phc/aggregatedData.htm

În ceea ce privește structura populației pe sexe în anul 2002, numărul femeilor era mai ridicat decât cel al bărbaților în majoritatea județelor cu excepția judetelor Iași și Vrancea. În anul 2011 situația era asemanatoare, excepție făcând județele Botoșani și Neamț.

2.4. Cultura armeană

Turismul cultural reprezintă atracția poate cea mai importantă pe care o poate manifesta un popor. El se compune din evenimentele culturale, vestimentația tradițională, gastronomie, aculturație, biserici, mănăstiri, catedrale (pisajul monahal), obiceiuri, tradiții, monumente, artă și arhitectura.

În această parte am ales să analizez mai în detaliu bisericile și mănăstirile din Moldova. Suceava este locul cu cele mai frumoase mănăstiri și biserici dar și cele mai recunoscute în toată România.

Aici două mănăstiri sunt cele mai recunoscute și majoritatea celor care merg acolo nu cunosc faptul că ele aparțin armenilor. Când află ei nu sunt opriți în niciun fel să își continue drumul. Pentru a sprijini valoarea pe care o au lăcașurile de cult în Suceava am ales să prezint și două biserici.

Mănăstirea „Hagigadar” a fost întemeiată în 1512 și face parte din lista mănăstirilor renumite din Europa Orientală. O legendă spune că mănăstirea a fost construită de Donavac. El a trecut prin acel loc în timp ce mergea către Viena pentru a duce boii săi acolo și s-a adăpostit în locul actualei mănăstiri. În timpul nopții el a visat îngeri care îi cântau, iar când s-a trezit și-a dat cuvântul că va contrui acolo o mănăstire după ce își va încheia afacerile cu succes. Afacerile au fost încheiate și astfel cuvântul a fost respectat.

Figura 2.2 – Mănăstirea Hagigadar din Suceava

Sursa: http://turismreligios.ro/wp-content/uploads/2013/04/Manastirea-Hagigadar.jpg

O legendă spune că orice credincios care urcă dealul până la mănăstire, în genunchi și apoi o înconjoară de trei ori tot în genunchi, dorința i se împlinește. Este construită în stil moldovenesc, are formă dreptunghiulară, altarul se află în partea estică, turnul este octogonal și are patru ferestre înguste orintate spre cele patru puncte cardinale.

Mănăstirea este închinată „Sfânta Născătoare” dar este cunoscută sub numele de „Hagigadar”. A trecut printr-un moment greu deoarece s-a aflat sub mânia lui Ștefan Rareș (1551). Nu se cunoaște când și cum a fost renovată însă astăzi este locul unde se roagă mulți creștini. În anumite lucrări se spune că această mănăstire era de maici.

Mănăstirea „Zamca” (Sfântul Axente sau Sfântul Oxent) este cel mai vechi lăcaș de cult din Suceava și primele informații despre ea apar în anul 1415, fiind biserica episcopului Avetik. Numele de Oxent sau în română Axente era un nume prezent destul de des la armenii din Moldova. Poziția pe care o ocupă este una strategică fiind situată în partea de vest a Sucevei.

Figura 2.4 – Mănăstirea Zamca din Suceava

Sursa:http://img.inbucovina.ro/turism/obiective-religioase/manastiri/337/manastirea-zamca_6cd.jpg

Mănăstirea a fost considerată drept cetate, i s-au făcut ziduri pentru a putea fi protejată și a fost apărată o lungă perioadă de timp. Atacurile lui Constantin Vodă Cantemir au distrus o parte din ziduri și astfel au fost nevoiți să înconjoare mănăstirea cu movile.

Cea mai mare biserică armenească este „Sfânta Cruce” și primele date despre ea sunt menționate în anul 1506. La început ea a fost din lemn urmând ca în anul 1551 să fie construită din piatră. A fost și ea una dintre acele biserici căzute sub furia lui Ștefan Rareș. A fost refăcută în 1551.

O altă biserică importantă pentru Suceava este „Sfântul Simion” care se găsește și sub numele de Turnul Roșu, nume datorat culorii turnului. Istoricii spun că a fost construită în 1606 dar nu se știe sigur. Numele negustorului care a construit-o este Șima (Simeon). Pe o piatră de mormânt aflată la biserică apare și numele Donic ceea ce i-a făcut pe cei de atunci să creadă că se vorbește despre aceeași persoană.

Capela „Sfântul Harutiun” este un monument important care încă se mai află într-un cimitir. A fost construită mai recent în comparație cu celălalte biserici și mănăstiri și este importantă pentru stilul său armenesc.

„Sfânta Treime” este o biserică despre care nu se cunoaște momentul apariției și pe locul ei s-a construit poșta. A fost dărmată în totalitate la sfârșitul secolului al XVIII-lea. O legendă spune că zidurile bisericii s-au dărmat peste o femeie din familia Capri care locuia lângă biserică. Femeia ținea în brațe un copil și se plimba prin grădină când zidurile s-au dărmat și au omorât-o, copilul însă a rămas în viață.

O altă biserică este „Sfânta Născătoare”, nu este vorba despre Hagigadar, ci despre alta. A fost descoperită în centrul orașului unde ulterior a fost construită o hală de carne.

Au fost și alte biserici însă datele despre acestea lipsesc, după cum am scris și mai sus, este greu de identificat în ce perioadă a fost construită o biserică. Majoritatea datelor nu sunt sigure și rămân la nivelul de presupunere.

O primă biserică din Botoșani, construită în 1350 este „Sfânta Născătoare”. Aici a fost adusă Evanghelia scrisă în 1354 în Crimeea, care a fost primită ca un cadou pentru deschiderea bisericii. Astăzi aceasta nu se mai păstrează în biserică. În 1551 acest lăcaș de cult a fost și el ținta lui Ștefan Rareș, fiind apoi reconstruit. Interiorul bisericii păstrează inscripții din 1826, iar clopotul este din 1797.

Figura 2.7 – Biserica Sfânta Născătoare din Botoșani

Sursa: http://www.araratonline.com/programul-slujbelor-religioase-cu-ocazia-sarbatorilor-de-pasti/biserica-armeneasca-adormirea-maicii-domnului-botosani-2/

Tot biserică armeană este și „Sfânta Treime” din Botoșani construită după cea prezentată anterior și mai poartă numele de „Biserica cea Nouă” (denumire locală). Se diferențiază de biserica „Sf. Născătoare” prin faptul că ea este construită pentru clasa mai modestă a societății, pe când „Sf. Născătoare” este păstrată pentru clasa nobilă. Se numără printre bisericile cele mai vechi din țară și este în pericol de prăbușire.

În județul Neamț se află o biserică la Roman și una la Târgu Ocna (părăsită). Cea din Roman a fost construită și distrusă mai apoi în perioada în care s-au distrus mai multe biserici armenești din zonă. După distrugerea ei, armenii de aici au cumpărat o biserică din piatră de la ruși însă și aceasta a fost demolată.

Figura 2.9 – Biserica armenească din Roman

Sursă: arhiva personală

Biserica actuală din Roman a fost construită în 1864 și în anul 1981 ea a fost oferită Bisericii Ortodoxe Române.

La Târgu-Ocna armenii au construit o biserică de lemn ce poartă numele de „Sfânta Născătoare”, dar se găsesc aici și un număr de 60 de case, construite în stil tradițional de către armenii de acolo. Biserica actuală a fost construită în 1825.

Figura 2.10 – Biserica armenească din Târgu Ocna

Sursa: arhiva personală

Armenii au avut încă de la început un lăcaș de cult în Iași, pe când încă acesta nu era atestat documentar ca oraș. Astfel în 1395 s-a construit prima lor biserică, „Sfânta Născătoare” (Sfânta Maria), de unde au rămas câteva inscripții care se regăsesc acum pe actuala biserică. Date despre biserica din oraș au mai apărut în anul 1451 când a fost adusă aici o Evanghelie de la Caffa, scrisă în 1351. În 1551 a fost inclusă și ea în șirul bisericilor care au avut de suferit de pe urma lui Ștefan Rareș. Ștefan Rareș este cel care s-a împotrivit cultului armean iar din acest motiv a dorit să distrugă bisericile armene construite în Moldova. Anii renovării sunt 1732, 1803, 1929-1932, ei se cunosc datorită pietrelor rămase pe zidurile bisericii. Renovările dese care s-au făcut asupra bisericii au condus ca aceasta să își piardă stilul propriu armenesc.

Figura 2.12 – Biserica Sfânta Născătoare din Iași

Sursa: arhiva personală

O altă biserică construită la Iași a fost „Sfântul Luminător”, lăcaș construit din piatră în jurul anului 1640. Pe o inscripție găsită la biserică apare anul 1916 ceea ce poate exprima faptul că biserica a fost construită atunci, iar în 1640 să fie renovată. În 1862 biserica a suferit un incendiu în urma căruia nu a mai fost renovată. Pe locul fostei biserici a fost plănuită o școală dar ideea nu a fost finalizată.

Biserica românească „Sfântul Sava”, într-o legendă este amintită ca fiind o biserică ce aparținea armenilor. Li s-au oferit beneficii și un loc nou unde să construiască altă biserică, recompense venite din partea autoritățile de la vremea respectivă. Asfel biserica „Sf. Sava” a devenit o biserică ortodoxă. Motivul pentru care le-a fost luat lăcașul era poziția pe care o ocupa și anume, o poziție pe o stradă centrală a orașului. Românii considerau că acest beneficiu este prea mare pentru o comunitate minoritară. Legenda este susținută de mai mulți istorici deoarece se regăsesc acolo elemente care îi denotă originea armeană.

Figura 2.15 – Biserica Sfântul Sava din Iași

Sursa: arhiva personală

Lăcașul de cult din orașul Bacău a fost biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” construită cu ajutorul creștinilor. Astăzi aceasta nu mai există deoarece a fost demolată în 1977, în vremea comunismului pentru că se dorea sistematizarea centrului.

În Focșani biserica la care mergeau armenii din Muntenia se numește „Sfântul Ghevorg”, iar cea la construită pentru armenii moldoveni se numește „Sfânta Născătoare”.

Data construcției nu se știe cu exactitate, elementele care aduc câteva detalii despre anii construcției sunt o piatră de mormânt pe care este trecut anul 1780. Un alt element este o draperie pe care a primit-o biserica în anul 1757 și care acum se află la muzeul de la Erevan.

Una dintre cele mai vechi biserici armene se află în Galați, data la care a fost construită nu se știe cu exactitate dar și aceasta a fost distrusă de Ștefan Rareș. Astfel biserica de aici poartă numele de „Sfânta Născătoare”, construcția a trecut prin multe momente în care a fost renovată. Într-o perioadă materialul construcției era lemnul, urmând ca mai târziu să fie înlocuit cu piatra.

Lăcașurile prezentate anterior se găsesc și astăzi chiar dacă nu în forma de atunci dar au rămas ruine care se găsesc în locul respectiv și care atestă existența încă vie, a lor. Pe lângă acestea au existat și alte lăcașuri de cult.

În Vaslui au existat cândva numeroși armeni ce au construit un lăcaș de cult de care astăzi nu se știe nimic. Singurele dovezi sunt câteva scrieri în care apare o biserică din Vaslui care a fost construită, demolată, mai apoi construită din nou și distrusă în 1551 de Rareș.

Siretul este o altă zonă care a fost populată de coloniile armene. Aici a fost amintită existența unei biserici în anul 1507, însă și aceasta a fost demolată de către Ștefan Rareș și nu a mai fost reconstruită.

Alte biserici construite și demolate mai apoi în anul 1551 se găseau și la Hotin, Cotnari, Dorohoi, Bârlad etc. Astăzi nu se mai găsesc ruine și nici nu au fost reconstruite precum celălalte biserici.

Armenii se pricep foarte bine la cultivarea tradițiilor pentru că ele sunt imaginea culturii. Își expun aspectele din viața cotidiană în cele mai bune moduri precum artistic, ornamental dar și în sculpturi.

În pictură armenii folosesc gravurile colorate și miniaturile, picturile murale și frescele. Gravuri ale lor se găsesc astăzi la bisericile armenești din Armenia, Ierusalim, Veneția și nu în ultimul rând la bisericile din Constantinopol.

Un alt element al culturii lor este limba pe care armenii și-au păstrat-o și reprezintă una din valorile etnice ale lor.

CAPITOLUL III: TURISMUL ȘI VALORILE CULTURALE ARMENE DIN MOLDOVA

3.1. Personalități

O comunitate care a s-a dezvoltat atât de mult, a adus fără îndoială și un număr mare de personalități armenești. Figurile au marcat evoluția Moldovei și au participat la renașterea țării. Printre personalitățile importante se regăsesc: domnitorii Moldovei Garabet Ioan Potcoavă (1592) și Ioan Vodă-Armeanu (numit și Cel Cumplit – (1572-1574); prințul Moldo-Valahiei și diplomatul Manuc-bei Mirzaian; istoricul H. Dj. Siruni; Vasken I, patriarh suprem al tuturor armenilor dar și traducătorul operelor lui Mihai Eminescu. O personalitate importantă, care a marcat istoria Moldovei este și poetul, dramaturgul Gheorghe Asachi despre care se spune că ar avea rădăcini de origine armeană, a fost născut la Herța, Moldova 1788 (astăzi se găsește în Ucraina). Origine armenească se consideră că au avut-o și matematicianul Spiru Haret, născut în 15 februarie 1851 la Iași; Garabet Ibrăileanu născut la Târgu Frumos (1871) care pe lângă limba română o cunoștea și pe cea armeană. Fără dar și poate numărul lor este mai mare, armenii având reprezentanți și în domeniul jurnalismului, politicii, sportului etc.

3.2. Costume tradiționale

Portul popular este o formă importantă a culturii unui popor. Pe baza costumului tradițional se determină perioada istorică, etapele de evoluție ale etniei, dar și originalitatea pe care o are atunci când este pus în raport cu portul altor etnii.

Viu colorate și de o varietate mare, costumele tradiționale ale armenilor sunt din mătase sau bumbac și poartă denumirea de „taraz”. Diferențele care apar între costumele tradiționale sunt legate stric de regiunile istorice ale Armeniei. Diferențele se manifestă și în funcție de sexul cetățenilor, găsindu-se un tip de taraz la femei și altul la bărbați.

Prin taraz se oglindește starea socială și totodată tradițiile armenilor care sunt diferite și care s-au format așa datorită influențelor altor grupuri entice găsite în apropierea acestora. Își folosesc portul în zilele de sărbătoare, participând la evenimente și dansuri. Muzica lor tradițională este cea religioasă folosită în biserici, muzica contemporană și nu în ultimul rând muzica populară care este utilizată pentru dansuri.

În costumul armenesc se resimt influențele turcești, deoarece o perioadă armenii au fost sub dominația turcilor. Până acum 25 de ani (21 septembrie 1991) când armenii și-au căpătat independența au avut parte de influențe orientale. Astfel există o asemănare între costumele turcești și cele armenești, lumea le recunoaște. Fără îndoială costumul armean a fost influențat într-o mică măsură și de popoarele vecine, dar cu toate acestea stilul său național s-a păstrat. Multe evenimente deosebite au marcat evoluția costumelor și tradițiilor.

Culorile pe care le folosesc ei sunt în general culori puternice, precum roșu, violet, albastru închis, vișiniu. Folosesc culorile stridente deoarece le scot în evidență tradițiile culturale ale țării și istoria sa. Aceleași culori sunt folosite și la covoarele tradiționale.

Rochia este decentă și compusă din cămașă în vrac și rochie lungă de tip „arkhaluk”, care prezintă o tăietură pe piept. Materialele folosite pentru confecționarea costumelor sunt mătase, satin, brocart. Bijuterile sunt o component esențială a costumului și în general se folosesc colierele cu monede de argint, numeroase brățări și inele cu pietre prețioase și semiprețioase. Pe cap își adaugă pălării cu formă cilindrică și șaluri în unele regiuni iar în altele au fost adoptate diferite stiluri.

Bărbații armeni au o preferință pentru costumele făcute din lână și bumbac, au tricouri mătăsoase cu guler, elemente de fixare precum centurile, vestă și pantaloni largi. Elementul mai greu este o curea ce poartă denumirea de „chukha” făcută din lână.

Figura 3.2 – Costulmul tradițional femeiesc și cel bărbătesc

Sursa: http://i2.wp.com/www.thelovelyplanet.net/wp-content/uploads/2014/08/Armenian-National-Clothing.jpg

În figura 3.3 sunt prezentate costumele armenilor din diferite regiuni, din secolul al XIX-lea și secolul XX. Se observă influențe diferite de la o regiune la alta și în funcție de ocupațiile armenilor. Același curcubeu este prezent și în România, fiecare regiune adoptând un stil diferit.

Figura 3.3 – Harta costumelor tradițidionale din Armenia, pe regiuni (sec. XIX-XX)

Sursa:http://www.gegharddance.am/Armenian%20national%20costumes/costumes%20map.html

Pentru a întelege mai bine cum arată vestimentația tradițională armenească am ales să prezint costumele din Iași și Bacău.

Costumele din Iași au ca și culori componente albastru, roșu și auriu. Albastrul simbolizează libertatea culturală, libertatea teritorială pe care și-au căpătat-o, cu excepția unor zone precum Muntele Ararat care aparține Turciei și altele.

Roșul simbolizează puritatea, sângele pe care l-au vărsat armenii în timpul Genocidului. Pentru ei a fost o traumă și astfel au decis ca prin vestimentație și totodată prin dans, să amintească tuturor de eventimentele istorice care s-au petrecut. Broderia aurie poate fi privită ca o rază de Soare, speranța armenilor care niciodată nu a murit. Ei nu și-au părăsit ortodoxismul, deși au fost obligați să fie musulmani, nu au vrut, au avut speranță.

Figura 3.5 – Portul tradițional din Iași

Sursa: Ștefana Agop (reprezentantă a Uniunii Armenilor din Iași)

Figura 3.6 – Prezentarea costumului armenesc

Sursa:https://scontentwaw11.xx.fbcdn.net/v/t1.09/12039485_634829053287130_2592418062460410651_n.jpg?oh=c55788080950b10a231bfbc38d62e362&oe=57DB7C1C

În Bacău, în cadrul clădirii Uniunii Armenilor filiala Bacău sunt prezentate câteva costume expuse în sala unde se organizează evenimente culturale. Costumele sunt concepute în același stil ca cele din Iași adoptând diferite culori.

Figura 3.7 Figura 3.8 Figura 3.9

Costume armenești din Bacău

Sursa: arhiva personală

3.3. Gastronomie

Influențele mediteraneene, arăbești și rusești se resimt în bucătăria armeană. Accentul nu este pus aici pe condiment ci mai degrabă ca punct forte se consideră calitatea și prospețimea ingredientelor.

Mâncărurile tradiționale sunt: „Aganciabur”, „Lavash”, „Matzun”, „Harisa”, „Cata”, „Anușabur” etc. Aganciabur reprezintă o supă tradițională cu colțunași mici ce poartă denumirea de „urechiușe” și care sunt umpluți cu carne. O tradiție de-a lor spune că dacă bucătăreasa sau bucătarul fac 40 de colțunași atunci li se va îndeplini o dorință. Supa aceasta este pregătită în fiecare an la Suceava atunci când armenii sărbătoresc hramul Mănăstirii Hagigadar sau în alte momente importante. Harisa se aseamănă cu ciulamaua fiind preparată din grâu și din carne de pasăre. Anușabur este un alt fel de mâncare tradițională pe care armenii o prepară de anul nou și se aseamană cu coliva sau spun ei supă dulce. Pentru a reuși să prepare acest fel de mâncare ei folosesc grâu, stafide, zahăr, fructe uscate. Cata sunt turte sau pâinișoare pregătite cu unt.

Figura 3.10 – Aganciabur Figura 3.11 – Harisa

Figura 3.12 – Anușabur

Sursa: https://instagy.com/media/889294798513808428

3.4. Sărbători tradiționale

Multe din sărbătorile lor tradiționale s-au păstrat de-a lungul timpului. Treptat ei eu împrumutat din obiceiurile și tradițiile românești și astfel s-au contopit. Obiceiurile cele mai frumoase se întâlnesc de Crăciun și de Paște dar totodată au și obiceiurile laice care s-au dezvoltat diferit în zonele din Moldova, Muntenia și Transilvania și care sunt legate de exercitarea activității comerciale, meșteșugărești, datini folclorice și obiceiuri ce țin de coabitarea socială.

Crăciunul la armeni se sărbătorește pe 6 ianuarie, după datinile vechi. Ei au rămas fideli Nașterii lui Iisus și nu și-au mutat sărbătorile de Crăciun pe data de 25 decembrie. În ziua de 5 ianuarie, Ajunul Craciunului, armenii mănâncă grâu fiert cu miere, covrigi sau turte urmând ca pe 6 ianuarie să iasă din post și să deguste tradiționalele feluri de mâncare. Pe 6 ianuarie se ține slujba de Crăciun și cea de Bobotează. Pe lângă bucatele tradiționale pe care le gătesc de Crăciun, menționate în subcapitolul anterior („Aganciabur”, „Cata”, „Harisa”), tinerii merg din poartă în poartă și cântă colindul armenesc „Avedis”. De Anul Nou pregătesc tradiționalul „Anușabur” simbolizând belșug pentru anul ce urmează să vină.

La Bacău, de Crăciun s-a ținut o slujbă de sfințire a rodiilor. Rodia este simbolul armenilor și se presupune că este fructul lui Dumnezeu. Rodia ocupă de mult timp un loc sacru în mai multe religii. Ea poate simboliza picăturile de sânge pe care Mântuitorul le-a vărsat și Învierea. Semințele pot simboliza numărul mare al creștinilor.

Figura 3.13 –Slujba de sfințire a rodiilor

Sursa: Uniunea Armenilor din România filiala Bacău

Sărbătorile Pascale vin în întâmpinarea armenilor cu cântecele: „Hristos a Înviat” și „Tatăl Nostru” pe care le cântă din casă în casă cu scopul de a strange daruri și de a-i felicita pe cei cu care trăiesc împreună. Paștele este serbat în aceeași zi cu cel al românilor și tot atunci se servesc și tradiționalele pâinișoare „cata”.

Este de menționat faptul că armenii când au venit au luat din țara mama obiceiuri ce vizează o cultură puternic înrădăcinată, practic au venit cu o moștenire etnică. În trecut bărbații se ocupau cu afacerile, iar femeile îngrijeau gospodăria. Gestul de a stânge mâna între parteneri, în cazul acesta vânzătorii și cumpărătorii, se spune că aparține armenilor. Atunci când încheiau o afacere își strângeau mâna și își băteau în palmă. Acest gest a rămas ca o amintire a armenilor de pe vremea când se ocupau de întregul comerț al țării.

Legat de obiceiurile laice, regulile pe care le aveau în trecut cei care doreau să se căsătorească erau destul de stricte. Fetele se puteau mărita la 13 ani, o vârstă fragedă, nu aveau voie să primească daruri din partea nuntașilor, singurii care puteau face cadouri mirilor erau părinții. De menționat este și faprul că era stric interzisă acoperirea feței miresei. Celor care încălcau aceste reguli li se cuveneau amenzi în valoare de 3 galbeni.

Atunci când un nou suflet venea pe lume moașa îi rostea descântece care astăzi nu mai exististă, nu s-au mai folosit și astfel au fost scoase din uz. La slujba religioasă copilul era ținut în brațe de naș iar mama nu avea voie să participle la creștinarea copilului. La biserica armenească din Iași se găsește locul în care se botezau copii în trecut, astăzi nu se mai pastrează acest obicei și se botează în cristelniță.

Cel mai reprezentativ element al armenilor din prezent este dansul, prin dans ei amintesc de evenimentele istorice care le-au marcat existența iar zonele care reprezintă un conflict se răsfrâng prin dans. Pentru a contura acest tablou se adaugă și costumele tradiționale care prin cromatica lor descriu același lucru. Totodată prin dans reușesc să integreze și alte naționalități în comunitatea lor. Astfel numărul lor este greu de stabilit și „Indiferent de numărul armenilor care este în țară, niciodată nu se va ști numărul lor adevărat”. Pentru a-și putea arăta dragostea pentru dans s-au înființat ansambluri care participă la diferite manifestații, festivaluri și concursuri organizate fie de comunitățile locale fie de alte orașe la care sunt invitați pentru a-și putea exprima dragostea pe care o au față de poporul lor. Dansul tradițional al fetelor poartă numele de „Davig” sau „Tavigh”, iar cel al bărbaților de „Kochari”. Dansul tradițional al armenilor în general poartă denumirea de „Shalakho”.

CAPITOLUL IV: STUDIU DE CAZ: ARMENII ÎN MOLDOVA

4.1. Metodologia de cercetare

Metoda aleasă pentru culegerea unor serii de date este chestionarul. Este o metodă prin care subiecții se pot exprima liber, aflând astfel informații de la surse proprii despre populația de etnie armeană, în acest caz. Am ales chestionarul deoarece prin intermediul lui pot afla informații cu caracter nou, relevant pentru prezenta lucrare de licență, ce nu pot fi găsite în sursele mass-media sau chiar în cărți.

Chestionarul cuprinde două părți. În prima parte am tratat întrebările cu privire la modul de viață, obiceiurile și tradițiile armenilor (17 întrebări). O parte dintre acestea sunt închise pentru a elimina subiectivismul și pentru a putea fi contorizate cu ușurință, pe când cele deschise au fost construite cu scopul de a lăsa respondentului puterea de a-și expirma liber răspunsul. Totodată întrebările deschide au fost puse cu scopul de a afla mai multe păreri în funcție de care să pot concluziona valorile importante prin care se diferențiază comunitatea armenilor față de celălalte. A doua parte a chestionarului conține 3 întrebări legate de respondenți.

Indivizii pe care i-am chestionat sunt de etnie armeană din diferite localități din Moldova. Chestionarul a avut ca scop și perceperea opiniei armenilor cu privire la dezvoltarea unui anumit tip de turism împreună cu valorile culturale prin care s-ar putea concretiza și dezvolta tipul respectiv. Găsindu-se într-un număr destul de mic și totodată nici aceștia nu sunt tocmai ușor de găsit am ales să mă adresez pentru început Uniunii Armenilor din localități și astfel ei m-au ajutat să găsesc respondenți.

Întrebările utilizate au avut un grad de dificultate mic pentru început, urmând ca pe parcurs să se diversifice și să propună probleme de o ușoară dificultate. Toate întrebările au fost formulate pentru o mai bună înțelegere a culturii.

4.2. Formarea eșantionului reprezentativ

Pentru a putea contura o părere generală cu privire la „Turismul dezvoltat pe resursele culturale ale etniei armene din Moldova” am ales un eșanțion de 25 de persoane. Eșantionul este reprezentativ și datorită numărului redus de armeni din Moldova care a fost de 134 de persoane în 2011.

4.3. Interpretarea rezultatelor

În urma centralizării datelor obținute de la cele 25 de persoane s-au obținut următoarele valori pentru primele 17 întrebări:

Graficul 4.1

Prima întrebare din chestionar a fost formulată cu scopul de a afla modul prin care armenii consideră că le este apreciată cultura. Cei mai mulți, în proporție de 56%, au răspuns că respectarea tradițiilor este cea mai bună metodă prin care armenii sunt apreciați. Participarea la evenimente este un alt mod de prețuire a culturii lor. O mică parte din cei întrebați sunt de părere că admirarea dansurilor și muzicii tradiționale, dar și scrierile realizate de către români cu privire la etnia armeană constituie moduri prin care le este cinstită cultura. Ultima variantă de răspuns a fost preluarea activităților etniei armene de către alte etnii. La acest răspuns nu a fost înregistrat niciun respondent deoarece nu s-a observat prezența obiceiurilor la alte comunități sau dacă sunt prezente, ele se găsesc într-un cadru restrâns neputând fi cuantificate.

Graficul 4.2

A doua întrebare a fost adresată pentru a afla relația de coabitare a armenilor cu populația română. Este importantă relația pe care o minoritate o stabilește cu populația majoritară deoarece prin intermediul relației se pot stabili legături favorabile pentru o comunitate sau alta. Respondenții au spus că populația este în relații foarte bune sau bune, neexistând controverse între etnii.

Graficul 4.3

Atunci când se vorbește despre un grup minoritar, administrația publică are un rol foarte mare deoarece este necesar ca drepturile fiecărui cetățean să fie respectate. Întrebarea numărul trei a fost adresată cu scopul de a afla în ce măsură administrația se implică în respectarea drepturilor acestei minorități. Răspunsurile au fost variate iar ponderea cea mai mare este ocupată de două variante precum „de mare ajutor” sau „de oarecare ajutor” ceea ce relevă faptul că serviciul administrativ se implică în relațiile de respect ale comunității. Sunt indivizi care consideră că administrația locală este de foarte mare ajutor, în general cei din Iași au răspuns acest lucru deoarece acolo se organizează un număr destul de mare de evenimente de către Uniunea Armenilor filiala Iași, evenimentele nu s-ar putea desfășura fără sprijinul local. Cea mai mică pondere este reprezentată de armenii care consideră că administrația este „de mic ajutor” în ceea ce privește respectarea drepturilor minorității.

Graficul 4.4

Scopul întrebării cu numărul patru este de a afla care sunt cele mai importante urme ale culturii. Întreabarea a oferit posibilitatea respondenților să aleagă mai multe variante și cei mai muți au ales ca ramură de bază a culturii, tradiția. Foarte aproape de acest răspuns este vestimentația tradițională și arta culiară deoarece au un costum tradițional bine stabilit și o serie de preparate tradiționale. Pentru evenimentele culturale ponderea a fost de 48%, o valoare destul de mare, ceea ce arată că armenii organizează adesea evenimente care le marchează evoluția culturală. Doar 24% au ales ca variantă arta și arhitectura, ea fiind mai puțin evidențiată în comunitățile de armeni stabilite aici. Dacă cei chestionați nu cunoșteau nici o variantă de răspuns aveau posibilitatea să aleagă secțiunea „altele”. Aici s-a întregistrat o valoare de 4% (foarte mică) ceea ce relevă faptul că populația armeană a considerat că variantele de răspuns prezentate descriu foarte bine modalitățile de manifestare ale culturii.

Următoarea întrebare este legată de cea cu numărul patru și aici respondenții au avut de răspuns cu exemple care definesc caracteristicele culturii alese la întrebarea precedentă. Astfel pentru arta culinară tradițională eșantionul a răspuns cu următoarele feluri de mâncare: Aganciabur, Lavash, Matzun, Cata, Hasan; pentru tradiție au ales colindul de Crăciun, tradițiile de Paște care în mare parte sunt asemănătoare cu cele ale românilor. O altă variantă de răspuns a fost arhitectura, iar ca exemple pentru aceasta este pictura murală interioară și cărămida roșie care are un rol însemnat în creștinism și care este apreciată pentru duritate. Pentru artă ca exemple au fost oferite pictura Dzaet, Arshile Gorky. În ceea ce privește evenimentele culturale sunt recunoscute în principal cele care vizează comemorarea: Genocidului Armean, Ziua Independenței Armeniei, Ziua Minorităților, Sărbătoarea de la Mănăstirea Hagigadar precum și organizarea spectacolelor de către Uniunea Armenilor în toată Moldova. Vestimentația tradițională este diferită în funcție de zonă și de influențe, însă un lucru este știut cu certitudine și anume că vestimentația tradițională poartă denumirea de taraz.

Scopul întrebării cu numărul șase a fost acela de a afla ce urme ale culturii cunosc armenii din localitățile pe care le-au populat. S-a dovedit că cei mai mulți au cel puțin un exemplu de urmă materială precum: cei din Botoșani au răspuns cu Biserica Armenească din Botoșani, cei din Suceava au avut mai multe răspunsuri și anume Mănăstirea Zamca, Hagigadar, Biserica Sfânta Cruce și Biserica Sfântul Simion. Alte răspunsuri au fost Biserica din Roman, din Galați, o biserică veche din Târgu Ocna. În Iași se găsește Biserica Armenească, Cimitirul Armenesc, Biserica Sf. Sava care este fostă capiște armenească, câteva case boierești și o veche cafenea locală care și astăzi aparține unui strămoș de origine armeană. În urma răspunsurilor se constată că armenii au lăsat în urmă importante vestigii culturale care pot fi valorificate din punct de vedere turistic.

Întrebarea numărul șapte are ca scop aflarea celei mai importante sărbători din localitate și a celei din Moldova dar și motivul pentru care ele sunt considerate importante. Pentru majoritatea localităților respondenții nu au avut ca exemplu o sărbătoare importantă. În Moldova cea mai importantă sărbătoare a armenilor este Hramul Sfintei Maria de la Mănăstirea Hagigadar din Suceava (15 august). Este considerată ca fiind importantă deoarece în această perioadă se merge la pelerinaj unde se adună toți armenii din România. Mănăstirea Hagigadar este recunoscută pentru Îndeplinirea dorințelor.

Graficul 4.5

Cea de-a opta întrebare a fost formulată cu scopul de a afla dacă autoritățile centrale și locale, ONG-urile sau asociațiile de armeni s-au implicat în dezvoltarea turismului din localitate. Respondenții au avut de ales între da și nu, iar mai mulți de jumătate au spus că „Da”, autoritățile se implică în dezvoltarea turismului din localitate. Cu o pondere ceva mai redusă este răspunsul negativ, neexistând o situație clar definită.

Cei care au ales „da” la întrebarea anterioară au avut ocazia să răspundă și la întrebarea numărul nouă cu exemple de asociații, ONG-uri etc. Părerile au fost împărțite, cei mai mulți spun că primăria se implică în general în dezvoltarea activităților de turism. Concomitent cu acestea sunt și Casa de Cultură a Studenților din Iași, Uniunea Elenilor și a Ucrainienilor, precum și Ateneul.

Graficul 4.6

Întrebarea numărul 10 urmărește să afle dacă populația de etnie armeană consideră că turismul poate reprezenta o alternativă a dezvoltării locale. Într-un procent foarte ridicat, respondenții consideră că turismul este o alternativă a dezvoltării locale. Restul de 8% s-au împărțit în mod egal pentru cele două răspunsuri: „nu” și „poate”. Cei care au răspuns „nu” la această întrebare, nu au fost nevoiți să răspundă la următoarea.

Graficul 4.7

În cadrul întrebării care se referă la tipul de turism ce s-ar putea dezvolta în localitate (numărul 11), cea mai mare valoare a întregistrat-o turismul religios (91,7%). Alături de acest tip, pe poziția imediat apropiată este turismul etnic urmat de cel gastronomic și dezvoltat pe evenimente. Valoarea scăzută a fost întregistrată de către turismul de odihnă, armenii considerând că cel mai important lucru este explorarea și valorificarea culturii. Este de menționat faptul că respondenții au avut posibilitatea alegerii raspunsului multiplu.

Următoarele șase întrebări au oferit posibilitatea unui răspuns direct, deoarece sunt întrebări deschise. Scopul propus pentru întrebarea numărul 12 este de a afla dacă există o legătură între tradiție și viața de familie și totodată dacă în aceeași gospodărie trăiesc mai multe generații. Răspunsurile au fost pozitive la cele mai multe persoane (21) spunând că există o legătură între viața de familie și tradiție. Tradiția este promovată de la o generație la alta și în același timp într-o gospodărie trăiesc mai multe familii. Restul armenilor sunt de altă părere și spun că nu există legătură menționând și faptul că situația este în funcție de cum aleg membrii familiei.

O altă întrebare cu rol în descoperirea culturii este întrebarea numărul 13 care urmărește să afle ce culori se folosesc la decorațiunile interioare, costumele populare și vasele ceramice. Din întrebare rezultă că armenii folosesc culori vii, puternice precum vișiniu, violet, roșu, albastru, galben, auriu. Fiecare culoare are o semnificație și transmite diferite trăiri și sentimente.

Pentru a afla ce semnificație au culorile menționate la întrebarea anterioară a fost formulată întrebarea numărul 14. Semnificația culorilor este următoarea: roșul și vișiniul semnifică pasiune, albastrul semnifică libertatea pe care armenii o au în momentul de față, violetul simbolizează credința și sacrificiul pe care ei îl fac din dorința de a-și menține cultura vie. În completarea semnificației culorilor vine și drapelul, armenii ținând seama de el deoarece le imprimă apartenența la propriul pământ.

La fel de importante precum culorile sunt și simbolurile folosite în cultura armeană (la decorațiuni,costume populare, vasele de utilitate casnică etc.). Aproape toate răspunsurile au fost – rodia, deoarece este considerată simbolul culturii armene. Pe de altă parte armenii folosesc și motive florale, vulturi, spirale și elemente geometrice.

Întrebarea numărul 16 urmărește să explice care este semnificația elementelor alese la întrebarea precedentă. Armenii au răspuns că toate elementele reprezintă libertatea de exprimare a tradiției și a propriei culturi. Rodia simbolizează fertilitatea, credința, belșugul, familia și este considerat fructul lui Iisus.

Ultima întrebare din chestionar urmărește să afle dacă valorile autentice ale armenilor în ceea ce privește căsătoriile în interiorul etniei sunt păstrate și dacă se menține mental acest obicei. Desigur, răspunsurile au fost atât pozitive cât și negative. Mai mult de jumătate din respondenți au fost de părere că nu se menține obiceiul legat de căsătorii în cadrul etiniei. „Păstrarea valorilor autentice nu ține de căsătoria în sine, ci de educația primită și de valorile dobândite în cadrul familiei. Acest obicei mai este promovat în Armenia și în comunitățile din Vest doar în anumite familii (care de cele mai multe ori provin din Armenia dar au emigrat în România)” (Respondent Iași).

Partea a II-a a chestionarului este alcătuită din 3 întrebări ce au ca scop obținerea unor informații cu privire la respondeți.

Graficul 4.8

Din analiza întrebării reiese faptul că eșantionul este format în proporție de 44% de intervievați cu vârste cuprinse între 26-45 de ani, urmați de cei cu vârste cuprinse între 46-60 de ani. Cu o valoare de 20% se regăsesc respondenții cu vârsta până în 25 de ani. Intervalul cel mai mic este ocupat de populația ce are peste 61 de ani, având un procent de 8%.

Graficul 4.9

În ceea ce privește nivelul de instruire, pe primul loc se află două răspunsuri care dețin o pondere egală din total (48%) respectiv învățământ superior și liceal. Valoarea cea mai mică este întregistrată de respondenții care au terminat ciclul de învățământ gimnazial. Din prezentul grafic se observă că respondenții armeni au în principiu studii ce depășesc minimul național (10 clase).

Graficul 4.10

Ultima întrebare face referire la ocupația pe care o au persoanele chestionate. Se observă că preponderent statutul acestora este de angajat (64%) în diverse domenii. Cu un procent egal (16%) urmează persoanele fără ocupație și alte categorii care nu se regăsesc în variantele de răspuns. Valoarea cea mai redusă este de doar 4% și reprezintă ponderea șomerilor din procentul total.

În urma analizei răspunsurilor rezultă că populația de etnie armeană din Moldova prezintă valențe culturale ce pot fi valorificate din punct de vedere turistic.

4.4. Analiza SWOT

Analiza SWOT are ca scop identificarea punctelor tari și slabe și respectiv a oportunităților și amenințărilor ce țin, în acest caz de etnia armeană și valorile culturale pe care le dețin. Concluziile au prins contur în urma analizei și studiului amănunțit asupra problemelor cu privire la comunitate. În tabelul de mai jos sunt grupate punctele identificate pentru a le putea analiza mai ușor.

CAPITOLUL V: PROPUNERE DE VALORIFICARE

5.1. Trasee culturale

Regiunea Moldovei dispune de un mare potențial turistic atât natural, cât și antropic. Prin potențial natural se înțelege totalitatea elementelor naturale (climă, relief, hidrografie, floră, faună) ce sunt sau nu valorificate din punct de vedere turistic. La baza potențialului turistic antropic stau elementele pe care omul le-a creat de la începutul existenței lui până în prezent. Prin urmare el cuprinde obiective religioase, de etnografie și folclor, vestigii arheologice și monumente de artă, instituții și evenimente cultural-artistice, obiective tehnico-economice și socio-demografice.

Atunci când se face referire la o etnie este clar că se vorbește de un patrimoniu antropic deoarece cultura respectivă și-a pus amprenta asupra reliefului creând astfel obiectivele antropice. Ele sunt urmele materiale prin care se poate înțelege apartenența la o anumită cultură, iar prin îndeplinirea unor caracteristici pot fi privite din punct de vedere turistic.

De-a lungul lucrării au fost prezentate o serie de particularități prin care s-au remarcat armenii și legat de acestea sunt și urmele materiale dar totodată și imateriale ale culturii. Când vorbim de urme materiale înțelegem ceva ce este palpabil, poate fi atins, pe când urmele imateriale sunt materializate prin tradiții, obiceiuri, mentalități.

Din moment ce există un potențial al regiunii, se poate dezvolta și un traseu turistic pus în evidență prin multitudinea obiectivelor, mai ales mănăstiri.

Cel mai adesea atunci când turiștii plănuiesc să călătorească într-o anumită zonă încearcă să-și răspundă la întrebarea „De ce?”, adică motivul pentru care ar alege varianta respectivă.

Promovarea comunității armenești nu este vizibilă în toate regiunile din Moldova, cu toate acestea ei continuă să-și manifeste dansurile tradiționale, să păstreze portul tradițional și să mențină după posibilități clădirile într-o stare scăzută de degradare.

Pentru a promova comunitatea armenească din Moldova am creat un traseu turistic, prin care doritorii pot pătrunde în interiorul culturii. În traseu am inclus mănăstirile, bisericile și alte obiective care contribuie la imaginea culturii și care se consideră ca fiind atractive pentru turiști.

Traseul începe din Suceava unde turiștii pot vizita Mănăstirea Hagigadar situată pe strada cu același nume (Strada Hagigadar), la o distanță de aproximativ 3 km de Municipiul Suceava. Mănăstirea poate fi vizitată în timpul săptămânii, joia și vinerea. Lăcașul de cult prezintă interes datorită faptului că acolo „dorințele se împlinesc”, spun localnicii, ea fiind cunoscută și sub numele de „Biserica Dorințelor”. Următorul obiectiv este tot o mănăstire din Suceava, Zamca, care se află pe strada Zamca din cadrul municipiului și este atractivă mai ales datorită zidului ce o înconjoară. Zidul a fost construit pentru apărare și a fost folosit de către polonezi pentru a se apăra în lupta cu turcii.

În Suceava se pot vizita și bisericile Sf. Cruce și Sf. Simeon. Prima biserică este cea mai mare biserică armenească, iar a doua este uimitoare din prisma turnului roșu.

Continuând drumul se ajunge în Botoșani unde atenția este îndreaptată asupra Bisericii Sf. Născătoare (Sf. Maria) unde se află în prezent un clopot din 1797. Este cea mai veche din Europa și totodată prima biserică din piatră de aici. Se află pe strada Armeană din Botoșani alături de Biserica Sf. Treime. Cea din urmă se află într-un process de conservare.

Următoarea oprire este Municipiul Iași, despre care consider că este cel mai bun exemplu de manifestare a culturii armenilor. Ștefana Agop face parte din Uniunea Armenilor filiala Iași, iar de la ea am aflat despre dansurile tradiționale pe care le organizează în Iași și la diferite evenimente unde se adună comunitățile de armeni. Ea este membră a trupei de seniori și coordonează o grupă de junior a asamblului din Iași, Siamanto. În acest fel pe lista obiectivelor culturale poate fi inclus și un spectacol organizat de trupa Siamanto ce poate face o demonstrație de dans tradițional turiștilor. Trupa de dans din Iași organizează cel puțin câte un spectacol pe lună.

Trupa Siamanto constituie doar un element de atracție în Municipiul Iași, aici gasindu-se și două biserici. Una dintre acestea este Sf. Sava, o biserică ce nu aparține în momentul de față armenilor, dar este un element important ce descrie evoluția lor istorică, aflându-se pe strada Costache Negri nr. 44. În apropierea acesteia se găsește biserica armenească Sf. Luminător (strada Armeană) ce păstrează urme din vechiul zid și plăcuțe ce prezintă înscrieri vechi. Biserica este închisă deoarece din interiorul ei s-au furat obiecte religioase, dar cei care doresc, o pot vizita cu ușurință pentru că acolo există în permanență cineva. După vizitarea bisericilor și caselor boierești ce se află în Iași, turiștii pot servi ceva din meniul cafenelei „La Muntele Ararat”. Aceasta aparține unui strămoș de origine armeană, iar numele ei este dat de Muntele Ararat ce se află la granița dintre Turcia și Armenia.

O altă biserică inclusă în circuit este cea din Roman aflată pe strada Veronica Micle nr.13, Roman, județul Neamț.

Din Roman traseul continuă către Bacău, municipiu populat de comunitățile armenești, dar în care astăzi nu se mai găsesc multe urme ce fac referire la trecutul lor. Cu toate acestea, pentru cei care doresc, există acolo o clădire a Uniunii Armenilor filiala Bacău, unde se organizează diverse evenimente.

Ultimele orașe din Moldova incluse în traseu sunt Focșani și Galați. La Focșani se găsește Biserica Sf. Gheorghe situată pe strada Cotești nr. 22. Traseul se încheie la Galați unde se poate vizita Biserica Armenească ce reprezintă locul de adunare al comunității.

Un mare aport la promovarea culturii îl are Uniunea Armenilor care prezintă filiale în majoritatea orașelor, în cadrul cărora se organizează evenimente importante cu valențe culturale specifice armenilor. În interiorul clădirilor se găsesc expuse costume tradiționale, tablouri în care sunt ilustrate evenimente importante, echipamente tehnice folosite la difuzarea diferitelor filme etc.

Traseul se adresează în special celor care merg în pelerinaje, călătoresc cu scopul de a afla despre vechile popoare și cultura lor, dar nu numai. Pentru a vizita elementele mai sus menționate, turiștii trebuie să parcurgă 604 km (Suceava-Botoșani-Iași-Vaslui-Roman-Piatra Neamț-Bacău-Focșani-Galați). În traseu sunt incluse și alte orașe pentru cei care doresc să desfășoare activități de agreement pe lângă cele menționate.

Consider că un astfel de traseu în care sunt surprinse elementele de cultură ale armenilor poate ajuta la promovarea culturii lor. Concomitent cu desfășurarea unor astfel de trasee, se pot întreprinde și alte tipuri de trasee în care să fie incluse elemente din cultura lor.

CONCLUZII

Turismul cultural stă la baza evoluției noastre ca popor și este perceput diferit în funcție de cultura pe care o deținem, de poporul din care facem parte, de legile după care trăim.

Dat fiind volumul mare de obiective culturale, obiectivele armenilor pot influența și stimula concurența agențiilor de turism. O problemă legată de patrimoniul cultural al armenilor este că obiectivele nu sunt atât de promovate și nu pot ajunge la nivelul celor culturale cunoscute. Cu toate acestea elemente precum Mănăstirea Hagigadar sunt cunoscute pe plan național și chiar internațional. Pe plan internațional sunt promovate în rândul armenilor din țara de origine.

Armenii nu reprezintă la momentul respectiv un motiv de îngrijorare în rândul celorlalte comunități deoarece și-au creeat propriul stil de viață și păstrează relații prietenești cu acestea.

În urma analizei datelor obținute din chestionar s-a ajuns la concluzia că armenii cred în propriile valori și le consideră ca fiind potrivite pentru dezvoltarea turismului cultural, însă au nevoie de ajutorul și sprijinul autorităților.

Pentru armeni cele mai importante lucruri sunt menținerea și răspândirea tradițiilor, fapt pentru care le transmit din generație în generație. Prin toate activitățile pe care le întreprind vor să își exprime recunoștința față de suferința prin care au trecut vechile popoare.

Cele mai mari provocări cu care se confruntă minoritatea sunt menținerea obiectivelor culturale într-un stadiu cât mai scăzut de degradare, recunoașterea calităților specifice culturii și respectarea principiilor culturii, dar totodată și ajutorul autorităților locale conduce fără dar și poate la promovarea culturii din ce în ce mai mult.

Concomitent cu promovarea patrimoniului cultural prin intermediul includerii obiectivelor în cadrul unor trasee turistice, pot fi generate surse de venit atât pentru autoritatea publică locală cât și pentru entitățile ce își desfășoară activitatea.

Concluzionând, se poate afirma că turismul dezvoltat pe resursele culturale ale etniei armene din Moldova este posibil dacă se respectă elementele fundamentale ale culturii. După respectarea elementelor de bază, datoria comunității armenești este dorința de transmitere a lor, cu ajutor din partea autorităților și astfel se poate promova comunitatea.

BIBLIOGRAFIE

Angela Banciu (2003), Cultură și civilizație, București, Editura Lumina Lex

Aurel Ghiorghilaș (2011), Geografia Turismului. Metode de analiză în turism, București, Editura Universitară

Camelia Teodorescu (2009), Turism cultural, București, Editura Transversal

Dan Dimitrie (2010), Armenii orodocși din Bucovina, București, Editura Zamca

Doru Ionel (2009), Biserica și comunitatea armenească din Roman, București, Editura Zamca

Eugen Pavlescu (1939), Economia breslelor în Moldova, București, Fundația Regele Carol I

H. Dj. Siruni (1944), Armenii în viața economică a Țărilor Române, Institutul de studii și cercetări balcanice, seria istorică: nr. 3, București

H. Dj. Siruni (2012), Biserica Armeană pe pământ românesc, București, Editura Zamca

Hayazat Martikyan (2009), Biserica apostolică ortodoxă armeană, București, Editura Zamca

Marilena Moroșan (2013), Spirituality in Bucovina, Suceava, National Centre for Tourism Information and Promotion

Melinda Cândea, Tamara Simion, Elena Bogan (2012), Patrimoniul Turistic al României, București, Editura Universitară

Mihai Ielenicz, Iulian Săndulache (2008), România – Podișuri și dealuri (vol III), București, Editura Universitară

Mihai Ielenicz, Laura Comănescu (2009), Geografia fizică generală cu elemente de cosmologie, Editura Universitară București

Nikolay Hovhannisian (2012), Genocidul Armean, București, editura Ararat

Raymond Kévorkian (2015), Armenii, primul genocid al secolului al XX, Centenarul Genocidului împotriva armenilor 1915-2015

Viorica Popa, Florin Simion Egner, Școala armeană din Botoșani o existență de șapte secole, Uniunea Armenilor din România – Comunitatea armeană din Botoșani

Articole științifice: www.sciencedirect.com

Alan A. Lew (2014), „Tourism Geographies: An International Journal of Tourism Space, Place and Environment”, Introduction to Special Issue – Cultural geographies of tourism: image, identity and place, pag. 171-173

André Carrascal Incera, Melchor Fernández Fernández (2015), „Tourism Management”, Tourism and income distribution: Evidence from a developed regional economy, pag. 11-20

Benxiang Zeng, Rolf Gerritsen (2014), „Tourism Management Perspectives”, What do we know about social media in tourism?, pag. 27-36

Chaozhi Zhang, Dogan Gursoy, Zeng Deng & Jun Gao (2014), „Tourism Geographies: An International Journal of Tourism Space, Place and Environment”, Impact of culture on perceptions of landscape names, pag. 134-150

F. Sakhiyeva, S. Berdibayeva, A. Shomanbayeva, A. Kalkhojayeva (2014), „Procedia – Social and Behavioral Sciences”, Ethnic Identity as an Ethnic Identity Aggregate Value Orientations, pag. 415-419

Johan Fourie, Maria Santana-Gallego (2013), „Tourism Management”, Ethnic reunion and cultural affinity, pag. 411-420

Konstantina Efentaki, Vassilis Dimitropoulos (2015), „Procedia – Social and Behavioral Sciences”, Economic Perspectives of Intangible Cultural Activities, pag. 415-422

Laureano Castro, Miguel A. Toro (2007), „Theoretical Population Biology”, Mutual benefit cooperation and ethnic cultural diversity, pag. 392-399

Marianna Sigala, David Leslie (2006), „International cultural tourism management, implications and case”, The future of the past visions and trens for cultural tourism sector, pag. 234-240

Nancy Gard McGehee, Carol Kline, Whitney Knollenberg (2014), „Annals of Tourism Research”, Social movements and tourism – related local action, pag. 140-155

Rainer Andergassen, Guido Candela, Paolo Figini (2013), „Tourism Management”, An economic model for tourism destinations: Product sophistication and price coordination, pag. 86-98

Richard Jenkins (2015), „International Encyclopedia of the Social & Behavioral Sciences (Second Edition)”, Ethnicity: Anthropological Aspects, pag. 148-151

Richard Sharpley (2014), „Tourism Management”, Host perceptions of tourism: A review of the research, pag. 37-49

Yi-De Liu (2012), „European Planning Studies”, Cultural Events and Cultural Tourism Development: Lessons from the European Capitals of Culture, pag. 498-514

Zwernemann J., „Culture History and African Anthropology, A Century of Research in Germany and Austria”, Ethnic Identity, Psychology of

http://destinatii.liternet.ro/articol/100/Ada-Demirgian/Armenii-o-retrospectiva-romantica.html

The Beauty of Traditional Armenian Dress

http://traditionalclothingoftheworld.blogspot.ro/2012/07/armenian-traditional-clothing.html

http://www.araratonline.com/interviu-incursiune-in-dansul-armenesc-in-dialog-cu-stefana-agop/

http://www.britannica.com/place/Armenia/Administration-and-social-conditions#toc44266

http://www.hyeetch.nareg.com.au/culture/arch_p1.html

http://www.thelovelyplanet.net/traditional-dress-of-armenia-so-colorful-and-diversified/

http://www.uariasi.ro/

ANEXE

Anexa 1

Dată chestionar……………… Nr. chestionar………

CHESTIONAR

„Buna ziua! Numele meu este Cojoc Georgiana și sunt studentă la Facultatea de Geografie, secția Geografia Turismului din cadrul Universității din București și realizez lucrarea de licență cu tema „Turismul dezvoltat pe resursele culturale ale etniei armene din Moldova”. Vă rog dacă aveți amabilitatea să răspundeți la următoarele întrebări, completarea chestionarului durează aproximativ 10 minute. Nu vă solicit date de identificare și vă asigur de confidențialitatea datelor obținute. Vă mulțumesc pentru amabilitate!

Prin ce este apreciată cultura armeană în viziunea populației locale?

respectarea tradițiilor

participarea la evenimentele specifice organizate de armeni

admirarea dansurilor și muzicii tradiționale

scrierile realizate de către români cu privire la etnia armeană

preluarea activităților etniei armene de către celelalte etnii

Cum apreciați colaborarea și conviețuirea cu populația de etnie română?

Foarte bună

Bună

Satisfăcătoare

Dificilă

Foarte dificilă

Considerați că administrația publică este de ajutor în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților?

De foarte mare ajutor

De mare ajutor

De oarecare ajutor

De mic ajutor

Deloc de ajutor

Nu știu

Care considerați că sunt cele mai importante caracteristici ale culturii dumneavoastră? (răspuns multiplu)

Arta culinară Tradiția Arhitectura Arta

Everimentele culturale Vestimentația tradițională Altele

Care sunt elementele ce definesc caracteristica/caracteristicile culturii dumneavoastră (alese la întrebarea precedentă)? De exemplu dacă ați ales arta culinară puteți da exemple de mâncăruri tradiționale.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ce urme materiale ale culturii (monumente, biserici etc.) armene din localitatea dumneavoastră cunoașteți?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Care este cea mai importantă sărbatoare armeană din localitate? Dar din Moldova? De ce le considerați importante?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Autoritățile centrale și locale, ONG-urile sau asociațiile de armeni s-au implicat în dezvoltarea turismului din localitatea dumneavoastră?

Da Nu

↓

Dacă „da”, care dintre acestea?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Considerați că turismul poate reprezenta o alternativă a dezvoltării locale?

Da

Nu (dacă ați ales această variantă, nu răspundeți la întrebarea numărul 11)

Poate

Care este tipul de turism ce s-ar putea dezvolta în localiatatea dumneavoastră?

Turismul religios

Turismul etnic

Turismul gastronomic

Turismul dezvoltat pe evenimente

Turismul de odihnă

Există o legatură între tradiție și viata de familie? În aceeași gospodarie trăiesc mai multe generații?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care sunt culorile folosite în decorațiunile interioare, în costumele populare și vasele ceramince?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Ce semnificație au culorile menționate la întrebarea anterioară?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Care sunt simbolurile utilizate în cultura armeană (la decorațiuni, costume populare, vasele de utilitate casnică etc.)?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ce semnificație au simbolurile menționate la întrebarea anterioară?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Căsătoriile în interiorul etniei duc la păstrarea valorilor autentice ale armenilor? Încă se menține mental acest obicei?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

a. În ce categorie de vârstă vă includeți?

până în 25 de ani 26-45 de ani 46-60 de ani peste 61 de ani

b. Nivelul de instruire:

Învățământ superior (licență, master, doctorat, post-doctorat)

Învățământ liceal

Învățământ gimnazial

Primar

Fără școală

c. Ocupația:

Angajat

Șomer

Antreprenor

Fără ocupație

Alte categorii