Obiectivizarea Startului In Natatie In Baza Analizei Parametrilor Spatio Temporali Pentru Imbunatatirea Cursei de Sprint
MULȚUMIRI
Doresc să mulțumesc,
Domnului profesor antrenor Dan Bădescu și sportivilor săi, pentru sprijinul acordat pe tot parcursul efectuării testelor și îndrumărilor primite de-a lungul timpului.
Echipei de ingineri cu care am colaborat în cercetare, organizarea datelor culese și interpretarea problemelor de statistică.
Domnului Prof.Univ.Dr. Ionescu-Bondoc Dragoș pentru permanentul sprijin acordat pe parcursul elaborării acestei lucrări, pentru îndrumare, încredere și răbdare în colaborare. Profesorilor, colegilor, prietenilor care au avut mereu un sfat constructiv în munca mea de cercetare de-a lungul celor patru ani de studiu.
Mulțumesc pentru sprijinul permanent, logistic, material și spiritual, familiei, care a fost alături de mine în realizarea acestui obiectiv. Pasiunea pentru înot și plăcerea de a descoperi secretele meseriei de antrenor în natație, mi-a călăuzit întotdeauna pașii în cercetare.
Cuprins
Glosar
Listă de figuri
Listă de tabele
Listă de grafice
PARTEA I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI METODICĂ ASUPRA CONCEPTULUI DE ANTRENAMENT SPORTIV ÎN NATAȚIE
INTRODUCERE
Capitolul 1 Scurt istoric asupra evoluție natației
Istoria înotului la nivel international
Istoria înotului românesc
Capitolul 2 Fundamentarea teoretică asupra temei
2.1 Antrenamentul sportiv, concept teoretic, definiție și obiective
2.2 Antrenamentul sportiv privit ca un proces de instruire și educare
2.3 Psihomotricitatea vărstelor procesului de antrenament în natație
Capitolul 3 Conceptul de pregătire tehnică a startului în natație
3.1 Obiectivele și conținutul pregătirii tehnice
3.2 Calități motrice coordinative, forme de manifestare în natație
3.3 Calități condiționale biomotrice, forme de manifestare în natație
3.3.1 Antrenamentul de viteza
3.3.2 Antrenamentul de forță
3.3.3 Antrenamentul puterii și conversia forței la putere
3.4 Particularități privind structura tehnică și efortul specific la startul în natație
Capitolul 4 Aspecte biomecanice în tehnica startului în natație
4.1 Concepte teoretice privind musculația startului în natație
Capitolul 5 Monitorizarea și evaluarea în cadrul antrenamentului sportiv
5.1 Definirea conceptului de monitorizare
5.2 Particularități ale monitorizării startului în performanța natației
5.3 Evaluarea în antrenamentul sportiv de performanță
5.4 Obiectivizarea pe baza parametrilor spatio-temporali
5.5 Considerații teoretice privind procesul de antrenament planificare, periodizare
5.5.1 Periodizarea pregătirii de forță
5.5.2 Faza de transformare a forței în putere
5.5.3 Faza de dezvoltare, menținerea și compensarea forței
PARTEA a II-a
STUDIU PRELIMINAR AL METODELOR DE CERCETARE A OBIECTIVIZĂRII STARTULUI ÎN NATAȚIE PE BAZA PARAMETRILOR SPAȚIO – TEMPORALI
Capitolul 7 Demersul metodologic al studiului preliminar
7.1 Scopul studiului preliminar
7.2 Obiectivul studiului preliminar
7.3 Ipoteza studiului preliminar
7.4 Metode și tehnici de cercetare
7.5 Desfășurarea studiului preliminar
7.6 Rezultatele studiului preliminar și concluzii
PARTEA a III-a
CONTRIBUȚII PERSONALE PRIVIND OBIECTIVIZAREA STARTULUI ÎN NATAIE PE BAZA PARAMETRILOR SPAȚIO-TEMPORALI PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA CURSEI
Capitolul 8 Demersul operațional al cercetarii
8.1 Premisele fundamentale ale ipotezelor cercetării de bază
8.2 Scopul cercetării de bază și sarcinile
8.3 Obiectivele cercetării
8.4 Ipotezele cercetării
8.5 Metodologia cercetării
8.5.1 Metoda studiului literaturii de specialitate
8.5.2 Metoda observației
8.5.4 Metoda experimentală și metoda experimentală comparative
8.5.3 Metoda anchetei pe baza chestionarului
8.5.4 Metoda experimentală și metoda experimentală comparative
8.5.5 Metoda analizei video
8.5.6 Metoda analizei antropometrice
8.5.7 Metoda studiului de caz
8.5.8 Metoda statistico-matematică și grafică
8.5.9 Metoda testelor pe platforma MLD
8.6 Mijloacele și materialele de colectare a datelor
8.6.1 Program motor operational
8.7 Organizarea cercetării
8.7.1 Subiecții cercetării
8.7.2 Eșalonarea activitații cercetării și locul desfășurării
Capitolul 9 Rezultatele și analiza în cercetarea de bază
9.1 Rezultatele și analiza în cercetarea de bază, ipoteza 1
9.1.1 Interpretarea evoluției subiectului 1 în cadrul cercetării de baza
9.1.2 Interpretarea evoluției subiectului 2 în cadrul cercetării de baza
9.1.3 Interpretarea evoluției subiectului 3 în cadrul cercetării de baza
9.1.4 Interpretarea evoluției subiectului 4 în cadrul cercetării de baza
9.2 Raportarea rezultatelor parametrilor spațio-temporali obținuți din cercetare la modelul international de start
9.3 Concluzii privind verificarea ipotezei 1
9.4 Rezultatele și analiza fișelor de observație în cercetarea de bază, ipoteza 2
9.4.1 Interpretarea evoluției subiectului 1 în cadrul cercetării de baza
9.1.2 Interpretarea evoluției subiectului 2 în cadrul cercetării de baza
9.1.3 Interpretarea evoluției subiectului 3 în cadrul cercetării de baza
9.1.4 Interpretarea evoluției subiectului 4 în cadrul cercetării de baza
9.5 Concluzii privind verificarea ipotezei 2
9.6 Rezultatele și analiza în cercetarea de bază, ipoteza 3
9.6.1 Interpretarea evoluției subiectului 1 în cadrul cercetării de baza
9.6.2 Interpretarea evoluției subiectului 2 în cadrul cercetării de baza
9.6.3 Interpretarea evoluției subiectului 3 în cadrul cercetării de baza
9.6.4 Interpretarea evoluției subiectului 4 în cadrul cercetării de baza
9.6.5 Ancheta referitoare la stilurile de start
9.7 Concluzii privind verificarea ipotezei 3
Capitolul 10 Concluzii și propuneri, contribuția personală
Referințe bibliografice
Bibliografie orientativă
Glosar
Listă de figuri
Listă de tabele
Listă de grafice
Lista anexe
Imagini antice cu bazine de înot ……………………………………………..
Imagini din istoria startului …………………………………………………..
Obiectivele antrenamentului ………………………………………………….
PARTEA I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI METODICĂ ASUPRA CONCEPTULUI DE ANTRENAMENT SPORTIV ÎN NATAȚIE
Introducere
“ Apa este prietenul tău…nu trebuie să te lupți cu apa, doar să împărtășești același spirit cu ea și o să te ajute să înaintezi înotând”
Alexander Popov
Lucrarea de față reprezintă o explorare propie în lumea natației, o activitate reflexivă și captivantă îmbinând pasiunea cu știinta, cu cercetarea și cu experiența din lunga perioadă de practicare a înotului. Cei treizeci și trei de ani în care înotul mi-a modelat viața mă propulsează pe un drum al cercetării, spre descoperire și întelegere a tainelor acestui sport.
Laboratorul de cercetare a fost mereu bazinul de înot, acolo unde privești mișcarea ca profesor, o simți când o testezi cu propriile forțe , o treci prin filtrul găndirii și al amintirilor sportive și îti dai seama că multe lucruri se pot îmbunătății. De aceea cercetarea efectuată a defalcat fiecare fază, fiecare mișcare în detaliu in scopul obiectivizării tehnicii startului în natație.
S-a studiat istoricul și evoluția natației la nivel internațional și național. S-a constatat că sportivii înotatori sunt separați în clasamentul mondial al sprintului de sutimi de secundă. Fiecare sportiv își optimizează la maxim cursa, ca să urce pe podiumul de premiere sau pentru un rezultat cât mai bun în clasamentul probei. Modificările de structură ale bazinelor în care au loc competițiile, a echipamentului de înot, duc la diferențe tot mai mici între sportivi. Clasificarea depinde din ce în ce mai mult de subtilitați de abordare a probelor de sprint în special. Acest lucru presupune utilizarea și perfecționarea unor metodologii de antrenament pentru fiecare fază a cursei, respectiv pentru start, distanța cursei, întoarcere și sosire.
În probele de sprint startul are un aport semnificativ în rezultatul cursei. Dupa unii cercetători startul ajunge să influențeze probele de sprint în proporție de 26% din timpul probei pentru cursele de 25 metrii, în proporție de 10% din timpul probei pentru cursele de 50 metrii, în proporție de 5% pentru cursele de 100m [Costill & Richardson, l996, pp. XX].
Obiectivul unei curse de înot este de a parcurge distanța cerută în cel mai scurt timp, cursele fiind câștigate sau pierdute la sutimi de secundă. O cursa este compusă dintr-un număr de elemente cheie, înotul liber, startul, întoarcerile și finalul. Viteza atinsă de un înotător este cea mai mare în timpul fazei de start, de aceea este important pentru înotător să mențină viteza atinsă la desprinderea de pe bloc-start cât mai mult timp posibil, înainte de a încetini pentru ritmul de cursa [Welcher, Heinrichs și Gerige, 2008, pp. 100-113]. Deși timpul pe care înotătorul îl petrece pentru start este mai puțin decât cel din înotul liber și faza de întoarcere, un start eficient este important pentru success [Miller, Hay și Wilson, 1984, pp.213-223]. Un start eficient, în toate probele de înot, depinde de coordonarea acțiunilor de pe bloc-start și intrarea înotătorului în apă, în scopul de a influența în mod pozitiv fazele ulterioare ale startului și probei. Distanța pe care o parcurge corpul în zbor, unghiul de intrare, profunzimea realizată după intrarea în apa și viteza de intrare în apă sunt factori importanți care urmează să fie atent observați de catre antrenori și învățate corect de către sportivi. Sportivii ar trebui să ajungă la cele mai bune valori ale acestor variabile, în scopul de a îmbunătăți executarea fazelor de start în înot. Condițiile pentru un start de tip superior includ un timp de reacție rapid, putere semnificativă pentru săritură, viteză ridicată de desprindere și o scădere a forței de frânare în timpul intrării în apă [Ruschel C., Araujo, L. G., Pereira, S. M. & Roesler, H., 2007,pp.385-388]. O poziție dinamică având o rezistență scăzută în timpul alunecării pe sub apă, pentru a minimaliza pierderea vitezei orizontale, precum și o creștere a eficienței propulsive în timpul fazei de tranziție, pot contribui la un start de calitate superioară. [Schnabel și Kuchler 1998; Breed șiYoung, 2003, pp.247-250].
Analizele startului la înot ar trebui să focuseze pe poziția de pe bloc-start, pe faza zborului și faza subacvatică, care au variabilele esențiale ce urmează să fie luate în considerare pentru determinarea parametrilor de performanță ai startului la înot, mai ales în probele de sprint. Este de interes analiza situației stilurilor de start utilizate la nivel național comparativ cu modelul de start utilizat la nivel internațional. Rezultatul analizei poate promova o tendință metodică de pregatire a startului pentru competițiile internaționale la care înotul romanesc își dorește atât de mult rezultate notabile. Alinierea stilului de start național trebuie să urmarească tendințele internaționale actuale. Dupa autorii Andrew Lyttle, Nat Benjanuvatra, [2012,p.1-2], pentru a putea evolua în probele de înot la nivel internațional trebuie pregătit startul în perioada precompetițională de antrenament. S-a făcut analiza nivelului utilizării stilurilor de start în natația romaneasca într-un an preolimpic, pentru a constata gradul de eficiență a stilului de start. Preponderent în Romania, stilul de start este cel apucat (sau grab), comparativ cu cel folosit în competițiile internaționale față de care diferă foarte mult, fiind cel atletic(sau track). Prin informațiile noi pe care le prezentăm sportivilor și antrenorilor ne propunem să contribuim la creșterea eficienței pregătirii tehnice a startului în probele de sprint în natație pentru obținerea unor rezultate cât mai bune, notabile. Plecând de la informația cunoscută că la nivel internațional s-a introdus un nou tip de bloc-start de catre firma Omega, denumit OSB11, (vezi detalii la pagina 49) se presupune ca stilul de start trebuie adaptat acestei platforme care este prezentă la majoritatea competițiilor internaționale. În competițiile naționale se utilizează preponderent stilul de start grab sau apusportivii înotatori sunt separați în clasamentul mondial al sprintului de sutimi de secundă. Fiecare sportiv își optimizează la maxim cursa, ca să urce pe podiumul de premiere sau pentru un rezultat cât mai bun în clasamentul probei. Modificările de structură ale bazinelor în care au loc competițiile, a echipamentului de înot, duc la diferențe tot mai mici între sportivi. Clasificarea depinde din ce în ce mai mult de subtilitați de abordare a probelor de sprint în special. Acest lucru presupune utilizarea și perfecționarea unor metodologii de antrenament pentru fiecare fază a cursei, respectiv pentru start, distanța cursei, întoarcere și sosire.
În probele de sprint startul are un aport semnificativ în rezultatul cursei. Dupa unii cercetători startul ajunge să influențeze probele de sprint în proporție de 26% din timpul probei pentru cursele de 25 metrii, în proporție de 10% din timpul probei pentru cursele de 50 metrii, în proporție de 5% pentru cursele de 100m [Costill & Richardson, l996, pp. XX].
Obiectivul unei curse de înot este de a parcurge distanța cerută în cel mai scurt timp, cursele fiind câștigate sau pierdute la sutimi de secundă. O cursa este compusă dintr-un număr de elemente cheie, înotul liber, startul, întoarcerile și finalul. Viteza atinsă de un înotător este cea mai mare în timpul fazei de start, de aceea este important pentru înotător să mențină viteza atinsă la desprinderea de pe bloc-start cât mai mult timp posibil, înainte de a încetini pentru ritmul de cursa [Welcher, Heinrichs și Gerige, 2008, pp. 100-113]. Deși timpul pe care înotătorul îl petrece pentru start este mai puțin decât cel din înotul liber și faza de întoarcere, un start eficient este important pentru success [Miller, Hay și Wilson, 1984, pp.213-223]. Un start eficient, în toate probele de înot, depinde de coordonarea acțiunilor de pe bloc-start și intrarea înotătorului în apă, în scopul de a influența în mod pozitiv fazele ulterioare ale startului și probei. Distanța pe care o parcurge corpul în zbor, unghiul de intrare, profunzimea realizată după intrarea în apa și viteza de intrare în apă sunt factori importanți care urmează să fie atent observați de catre antrenori și învățate corect de către sportivi. Sportivii ar trebui să ajungă la cele mai bune valori ale acestor variabile, în scopul de a îmbunătăți executarea fazelor de start în înot. Condițiile pentru un start de tip superior includ un timp de reacție rapid, putere semnificativă pentru săritură, viteză ridicată de desprindere și o scădere a forței de frânare în timpul intrării în apă [Ruschel C., Araujo, L. G., Pereira, S. M. & Roesler, H., 2007,pp.385-388]. O poziție dinamică având o rezistență scăzută în timpul alunecării pe sub apă, pentru a minimaliza pierderea vitezei orizontale, precum și o creștere a eficienței propulsive în timpul fazei de tranziție, pot contribui la un start de calitate superioară. [Schnabel și Kuchler 1998; Breed șiYoung, 2003, pp.247-250].
Analizele startului la înot ar trebui să focuseze pe poziția de pe bloc-start, pe faza zborului și faza subacvatică, care au variabilele esențiale ce urmează să fie luate în considerare pentru determinarea parametrilor de performanță ai startului la înot, mai ales în probele de sprint. Este de interes analiza situației stilurilor de start utilizate la nivel național comparativ cu modelul de start utilizat la nivel internațional. Rezultatul analizei poate promova o tendință metodică de pregatire a startului pentru competițiile internaționale la care înotul romanesc își dorește atât de mult rezultate notabile. Alinierea stilului de start național trebuie să urmarească tendințele internaționale actuale. Dupa autorii Andrew Lyttle, Nat Benjanuvatra, [2012,p.1-2], pentru a putea evolua în probele de înot la nivel internațional trebuie pregătit startul în perioada precompetițională de antrenament. S-a făcut analiza nivelului utilizării stilurilor de start în natația romaneasca într-un an preolimpic, pentru a constata gradul de eficiență a stilului de start. Preponderent în Romania, stilul de start este cel apucat (sau grab), comparativ cu cel folosit în competițiile internaționale față de care diferă foarte mult, fiind cel atletic(sau track). Prin informațiile noi pe care le prezentăm sportivilor și antrenorilor ne propunem să contribuim la creșterea eficienței pregătirii tehnice a startului în probele de sprint în natație pentru obținerea unor rezultate cât mai bune, notabile. Plecând de la informația cunoscută că la nivel internațional s-a introdus un nou tip de bloc-start de catre firma Omega, denumit OSB11, (vezi detalii la pagina 49) se presupune ca stilul de start trebuie adaptat acestei platforme care este prezentă la majoritatea competițiilor internaționale. În competițiile naționale se utilizează preponderent stilul de start grab sau apucat, care nu se poate adapta la bloc-startul internațional. Modelul internațional de start este startul ateltic (sau track), cu picioarele asimetric longitudinal așezate pe bloc-start. Acest stil de start era practicat dinaintea apariției bloc-startului OSB11. Noul bloc-start prezintă o caracteristică puternică, nou patentată și revoluționează modul de start în natație, spatele platformei fiind înclinat. Înotatorul în poziția de start, cu flexia trunchiul pe membre, picioarele atletic așezate pe bloc-startul OSB11, cu piciorul din fața flectat într-un unghi de 90 °, prin împingerea în picioare își propulsează corpul înainte prin creșterea expozivă a unghiului . Piciorul din spate este sprijinit pe platforma înclinată , regrabilă pe orizontală și prin împingere propulsează corpul înspre înainte și ușor în sus în unghi ascuțit față de apă. Prin împingerea puternică în piciorul din spate desprinderea corpului și zborul în aer se face cu o viteză crescută față de bloc-startul fară spate înclinat. Zborul în aer se face cu corpul pe orizontală sub un unghi variabil, care la început este mai mare față de suprafața apei și apoi devine ascuțit la intrarea corpului în apă. Alunecarea sub apă și viteza de alunecare sunt factori deosebiți de importanți pentru start, de acești factori depinzând în mare masură eficiența întregului start. Testele fizice efectuate la cel mai înalt nivel pe înotători, au arătat că noul bloc-start OSB11 favorizează startul, acesta fiind mai rapid comparativ cu un bloc-start standard. Honda și colaboratorii [2010] au demonstrat că bloc-startul cu împingere denumit “kick”, este semnificativ mai rapid decât startul tradițional denumit “track”, producând o forță orizontală ridicată pe bloc-start, prin urmare o viteză orizontală ridicată în momentul părăsirii bloc-startului.
În capitolul de prezentare a metodologiilor de cercetare vor fi prezentate valorile exacte pentru fiecare stil de start, respectiv start apucat (grab), start asimetric (track) și start cu împingere (kick).
Toate experimentele efectuate în colaborare cu centrul de cercetare al Facultății de mecatronică al Universități Transilvania Brașov, au ca scop analiza biomecanică a diferitelor tipuri de start în natație. Sportivii testați fac parte din lotul național de seniori ai Romaniei, multiplii campioni naționali de juniori și seniori. În urma experimentelor efectuate am simțit nevoia introducerii și testării unui nou tip de bloc-start, cu sprijin posterior înclinat, similar bloc-startului international. Rezultatele obținute la testări confirmă ipoteza presupusă că un astfel de bloc-start poate îmbunatății startul în natație și tot odată rezultatul final al probelor de sprint.
Motivația alegerii temei
Argumentarea cercetării de față este dată de rezultatele slabe ale sportivilor români în probele de sprint în natație la competițiile internaționale. Obiectivizarea startului în natație este o modalitate prin care se pot obține rezultate mai bune în probele de sprint. Cunoașterea parametriilor tehnici și cinematici spațio-temporali ai startului poate duce la corectarea tehnicii startului. În acest scop se va apela la știinte interdisciplinare, biomecanică, biologie, informatică și statistică. Analizând informațiile senzorilale de la analizatorii condiționali specifici startului în natație vom determina rolul fiecăruia în execuția motorie a startului. Fiecare procedeu tehnic are parametrii preciși de spațiu, timp și efort, iar pregătirea trebuie făcută în așa fel încât ,,executanții să ajungă treptat la diferențieri spațio-temporale și de efort de mare finețe” [Dungaciu P.,1982, p.61].
Întrucât în România nu există bloc-starturi cu avânt denumite “bloc-start kick” pentru pregătirea sportivilor de înaltă performanță care participă la competiții internaționale, nu se fac antrenamente de specialitate pentru acest stil de start și se înregistrează rezultate slabe la probele de sprint în competițiile internaționale și din cauza startului. Se presupune că antrenamentul pentru acest tip de start se poate face cu succes numai de pe un bloc-start similar celui international “bloc-start kick” sau cu împingere. Toate competițiile internaționale se desfașoară pe bloc-start cu spate înclinat sau cu avânt denumit de firma Omega bloc-start OSB11. În consecință stilul de start clasic, denumit track, trebuie adaptat pentru desprinderea de pe acest tip de bloc-start, cu spate înclinat. Este nevoie de o pregatire prealabilă, pentru utilizarea acestui model nou de bloc-start. Lipsa antrenamentului, a pregătirii startului pentru acest model de start duce la utilizarea lui defectuasă în condiții competiționale, împiedicând atingerea obiectivelor de performanță în cursa înotată.
Scopul temei și sarcinile
Scopul general al acestei lucrări este obiectivizarea startului în natatie pentru îmbunătățirea rezultatelor curselor în special în probele de sprint, pe baza dezvoltării calități impulsului selectiv pe piciorul de împingere și a forței trenului inferior.
Sarcinile specifice ale cercetari constau în determinarea parametrilor spațio-temporali ai startului prin mijloace video. Vom dispune de parametrii multifactoriali obiectivi de evaluare ai comportamentului motric integral pentru fiecare subiect, având posibilitatea de a surprinde, în mod obiectiv, progresul, staționarea sau regresul randamentului performanțial. Se vor lua măsuri pentru obiectivizarea startului clasic “track”, în scopul îmbunătățirii rezultatelor curselor de sprint în natație. Starturile în diferite stiluri vor fi înregistrate cu camera video de mare viteza și vor fi analizate în concordanță cu modelele înregistrate în studiile internaționale. Obiectivizarea startului efectuat tehnic în stilul denumit “track” sau asimetric poate îmbunătății ulterior și stilul de start internațional, cu împingere, denumit start “kick”, în contextul modificării bloc-startului introdus în competițiile internaționale de fima Omega, în anul 2010.
Prin înregistrarea momentelor variabilele esențiale ale startului : – pozitia statico -dinamica inițială –distanța de zbor, -timpul de zbor, -viteza de zbor și –unghiul de intrare în apă, vom determina parametri de performanță ai startului la înot și vom analiza rezultatele eficienței tipului de start până la intrarea în apa. Prin analiza cinematică a starturilor, prelucrarea datelor obținute și compararea matematică a rezultatelor, vom ajunge la niște concluzi obiective asupra startului. Cele mai bune rezultate vor determina promovarea acelui stil de start în competițiile naționale. Prin informațiile noi pe care le prezentăm sportivilor și antrenorilor ne propunem să contribuim la creșterea eficienței pregătirii tehnice a startului în natație.
Scopul cercetării a vizat înregistrarea și analiza cinematică a startului pe cinci sportivi din lotul național al Romaniei, pentru a putea determina parametrii de start, apoi pentru ai îmbunătății și ai compara cu modelul internațional.
Obiectivul general al cercetării este focalizat pe obiectivizarea startului în natație pentru realizarea unui transfer eficient a acțiunilor motrice spre conținutul tehnic specific. Obiectivizarea startului în natație, prin mijloace video de determinare și eliminare a erorilor de start, va fi coroborat cu măsurarea parametrilor spațio-temporali ai startului. Măsurătorile calitative și cantitative vor duce împreună la un rezultat obiectiv de evaluare și monotorizare a startului în natație.
Obiectivele specifice sunt:
Studiul tehnicii de start clasic în stilul track prin mijloace video.
Determinarea parametrilor măsurabili, de start clasic în stilul track până la 5m de bloc-start.
Analiza comparativă a parametrilor spațio-temporali măsurabili cu modelul international de start în stilul track .
Determinarea erorilor de start în stilul track.
Eliminarea erorilor de start în stilul track.
Introducerea în pregătire a bloc-startului „atletic kick”, construit de noi și studiul tehnicii de start în stilul „atletic kick”, prin mijloace video de determinare a parametrilor spațio-temporali, până la 5m de bloc-start.
Eficientizarea startului clasic în stilul track prin dezvoltarea forței de împingere a membrelor inferioare la start.
Eficientizarea startului în stilul „atletic kick”, de pe bloc-startul „atletic kick”, prin adaptarea tehnicii la cerințele internațional de start actuale.
Ipotezele cercetării
Presupunem că prin analiza tehnicii startului în natație, pe baza mijloacelor video, pentru determinarea parametrilor spațio-temporali și depistarea erorilor în stilul track, până la distanta de 5m de bloc-start, vom obiectiviza tehnica de start prin eliminarea erorilor.
Presupunem că prin îmbunătățirea forței de impulsie a membrelor inferioare vom obține o putere explozivă mai mare de start (putere = Watt/kg).
Presupunem că prin propunerea introduceri bloc-startului „atletic kick”, construit de noi, în urma rezultatelor cercetării, în pregătirea startului în natație, vom obține eficientizarea tehnicii de start în stilul „atletic kick”, pentru adaptarea tehnicii la cerințele regulamentului internațional de start actual. Bloc-startul construit de noi, adaptat cu mijloace preluate din atletism, pentru aceleași condiții de lucru biomecanic cu ale startului competițional internațional “kick”, îmbunătătește parametrii de start: timp de zbor, distantă, viteză , unghi de intrare în apă, până la distanta de 5m de bloc-start.
Capitolul 1
Scurt istoric asupra evoluției natației
“ Istoria pe scurt este o analiză a trecutului cu scopul de a întelege prezentul și de a călăuzi comportamentul în viitor.”
(Sidney,2009,http://enciclopedie.ro)
1.1 Istoria înotului la nivel internațional
“ Omenirea a fost dintotdeauna fascinată de apă, cu o forță necunoscută. Existența a constrâns omul să învețe înotul.”, spune lectorul universitar Stan Elena Amelia într-o lucrare despre istoria înotului. [http://www.initiere-inot.ro/scurta-istorie-a-inotului.html, vizitat noiembrie 2012].
Înotul în aer liber, în ape naturale, a fost practicat de om ca mijloc de supraviețuire. Apoi înotul a fost practicat ca formă utilitară și ca igienă corporală. Cele mai vechi și celebre desene reprezentând oameni care înoată pot fi găsite în deșertul Kebir. Imaginile antice cu desenele despre înot pot fi vizualizate în anexa 1.
Babilonienii au basoreliefuri și asirienii au desene pe pereți care indică abilitățile de a înota ale oamenilor. Acestea au vechime estimată de aproximativ 6000 de ani. În Nagoda sunt basoreliefuri și picturi cu înotători, care datează de circa 5000 de ani.
Multe dintre desenele și picturile antice provin din ținutul care este acum Italia. Cea mai veche datează de 2600 ani, aparținând etruscilor de la Tarquinia. Un mormânt antic din Grecia înfațișeaza înotul și scufundările și acesta datează de 2500 de ani.Tucidide a remarcat activitatea în scripturile, care sunt vechi de 2400 ani. Mai există picturile murale ale casei Tepantila de la Teotihuacan aproape de Mexico City în care bărbații prezintă plonjonul în apele Tlalocan, care este bazinul ceresc al zeului Tlaloc, zeul apei.
Multe dintre civilizațiile lumii antice înotau, inclusiv egiptenii, fenicienii, perși, romani și grecii. Scăldatul a fost o tradiție în Imperiul Bizantin. Iulius Cezar, la romani, a fost renumit pentru abilitățile sale de a înota. A dovedit cu succes acest lucru la o trecere printr-un vad cu apă trecând dintr-o navă avariată la mal în siguranță, purtând cu el 300 de documente importante în brațe, păstrându-le uscate.
O legiune mică de generali, printre care Charlemagne și Louis XI, au practicat înotul și au pledat pentru practicarea lui în scopul sănătații și pentru beneficiile fizice și psihologice.
Istoria înotului este lungă, poate fi urmărită din vremurile preistorice. Biblia, Iliada și Odiseea conțin toate referiri la înot. Aceste surse datează de aproape 3000 de ani. Sigilii de lut egiptene din 4000 î.Hr. relevă practicarea înotului prin descrierea a patru înotatori care înoată crawl. Cele mai timpurii referiri la înot sunt : Ghilgameș, Iliada, Odiseea, Biblia, Beowulf și alte epopei.
Palatele antice egiptene, grecești și romane au fost adesea dotate cu piscine sau băi. Chiar și desenele descoperite în deșertul Kebir sunt legate de această perioadă de timp, iar oamenii se deplasau prin apă ca spectacol. Conform istoricilor, înotul a fost adesea folosit în luptă. Grecii au fost considerați ca înotătorii cei mai buni. Cultura indiană a promovat înotul ca mijloc de întreținere a sănătății corpului și a minții și prezintă că Buddha înainte de a se transforma în zeu a învățat să înoate.
Bazinele erau construite într-un complex cu săli de abur, masaj, camere de discuții, biblioteci, săli de masă, spații de odihnă și de plimbare. Băile au fost ridicate de Marcus Antonius în sec. II î.e.n., și erau folosite de împărați și de patricieni. În sec. IV e. n. existau până la 850 de astfel de terme gigante. Romani apreciau înotul pentru valoarea aplicativă și militară și pentru efectele igienice. Camparea militară într-o tabără, presupunea amenajarea unui loc în vederea învățării înotului pentru soldați. Ei trebuiau să dobândească cunoștințe despre înot deoarece li se cerea să parcurgă o anumită distanță complet echipați de lupta prin apă adancă.
Caracterul utilitar al înotului la greci venea prin ocupațiile oamenilor de a pescui corali, bureți și diversi pești. Este legat înotul și de navigația comercială și militară. Înotul și scufundăriile în adâncime erau preocupări zilnice indispensabile existenței. Platon a afirmat: „necesitatea de a ști să citești este asemeni celei de a ști să înoți”.
Metodica învățării înotului era similară cu cea din zilele noastre și presupunea utilizarea plutelor și a mănunchiurilor de trestie legate în jurul corpului pentru a învăta plutirea. Legile lui Licurg impuneau obligativitatea învățării înotului ca făcând parte din educația copiilor.
Epoca feudală este împarțita în două etape, una până în anul 1000 în care înotul este supus viziunii negative din partea bisericii. Înotul și igiena corporală erau considerate imorale și pierdere de timp. A doua etapă se întinde până la începutul Renașterii, când înotul începe să fie reconsiderat, dândui-se importanță. Apariția cavalerismului presupunea școli de călărie, aruncarea lăncii, scrimă și vânătoare, dar și de înot. Aceste abilități fiind considerate „virtuțile cavalerești” necesare pentru ca un nobil să dobândeasca titlul de cavaler. Se construiesc din nou băile publice și particulare care aveau apă caldă . Biserica și autoritățile interzic înotul în locurile publice. Revoluția burgheză, prin umaniști, a adus în drepturi latura educativă și socială a înotului și a exercițiilor fizice .
Evul Mediu arată că înotul a devenit distracție fiind destul de popular. Concepte și tehnici de salvare au început să se formeze de-a lungul următoarelor câteva sute de ani.
Privind înapoi în timp, istoria înotului competitiv nu a fost evidențiată până în anul 1800 în Europa. În timpul secolului al 18-lea și al 19-lea sportul a început să evolueze într-o competiție dar mai în siguranța vieții. Au apărut Asociațiile de înot și cluburi peste tot în lume. Prima dată în istorie se atestă centru de înot în China, Suedia și Germania.
Un alt punct de cotitură în istoria înotului este atunci când școlile au acceptat ca o parte naturală a vieții, o formă de înot educativ. Astfel, ei au început să învețe înotul în școli, nu doar ca un curs de siguranță pentru viață, ci ca o activitate extracurriculară.
Cu toate acestea, concursurile de înot au început să apară în jurul valorii de mijloc a anilor 1800. Anglia a fost prima care a modernizat acest sport și a inclus piscina în interiorul unui spațiu.
În 1837, Londra avea șase bazine artificiale și a găzduit competiții. Ei au început să formuleze noi stiluri de înot, pe piept și spate și mai târziu au evoluat în procedee: liber, spate, bras, fluture.
În 1896 Atena organizează Jocurile Olimpice de înot , oferind curse de 100 și 1500 de metri crawl. În timp, cursele suplimentare de liber au fost adăugate iar apoi procedeul spate, fluture și bras. Procedeul mixt a apărut mai târziu.
Asociația Mondială de înot numită Federația Internaționala de natație de amatori (FINA) a fost înființată în anul 1908. Femeile au avut permisiunea să participe la Jocurile Olimpice în anul 1912, la Stockholm. Astăzi, înotul este unul dintre sporturile cele mai competitive și cel mai vizionat de la Jocurile Olimpice. Aspectele de agrement în înot există în continuare ca o distracție populară și un sport iubit.
În1538, Nikolaus Wynmann, un profesor german de limbi, a scris prima carte de înot. Titulul lucrării “Dialog despre arta înotului” prezinta mișcările și metodele de învățare ale înotului. Sunt descrise noțiuni despre călcarea apei, săritura în picioare, plonjonul, înotul sub apă, înotul pentru salvare, iar dintre procedeele de înot sunt prezentate brasul și spatele.
Istoria înotului prezentată de lector universitar Stan Elena Amelia prezintă cronologic momentele importante astfel :
1587 – apare o lucrare asemănătoare, a profesorului englez Sir Eduard Digby în care sunt descrise jocuri în apă, sărituri, întoarceri din înot, poziții corecte de plutire și se recomandă o tehnică asemănătoare înotului „over”.
1697 – francezul Thevenot a scris o carte intitulată „Arta înotului” în care descrie și ilustrează o metodă asemănătoare brasului. Stilul de înot cu gura și nasul peste apă, permite respirația liberă. Mișcarea brațelor sub apă elimină stropirea cu apă a feței înotătorului și dă o bună stabilitate chiar în apă tulbure. Acest stil a fost folosit mai mulți ani.
1760 – apare primul ștrand public pe malurile Senei și pe rând, bazinele se înmulțesc apărând la Frankfurt, Budapesta, Paris, Londra.
1769 – Benjamin Franklin editează cartea „Cum să devii înotător îndemânatic în scurt timp” în care descrie pe lângă o nouă metodă de învățare a înotului și folosirea pentru prima dată a labelor pentru înot și a mișcărilor de târâre pe apă (crawl). Cartea este folosită în America până în jurul anilor 1850.
1797 – italianul Brenardi scrie lucrarea „Concepția completă a învățăturii înotului, bazată pe studii asupra greutății specifice a corpului omenesc”, în care redă o metodă de învățare a înotului fără obiecte ajutătoare, și sugerează plutirea verticală pentru învățarea respirației acvatice. Tot în acest an, în Enciclopedia Britanică apare noțiunea de înot, ca o asemănare cu mișcările de înot ale broaștei.
1798 – pedagogul german Guths Muths dezvoltă metoda lui Brenardi și publică „Mic îndrumar pentru învățarea înotului”. A structurat procesul de învățare bras în trei etape (acomodarea cu apa, exerciții de învățare pe uscat, exerciții în apă).
1817 – generalul prusac Ernest von Pfuel contribuie la dezvoltarea cunoștințelor despre înot prin manualul său de înot pentru soldați „Totul despre înot”, în care se prezenta învățarea înotului prin procedeul bras.
1837 – înotul sportiv își face apariția în Anglia, „patria înotului modern”. Este anul în care la Londra apare primul club de înot „Național Swimming Association” fondat de John Strachan. Brasul reprezintă procedeul de bază atât pentru probele de sprint cât și pentru probele de distanță. În Londra existau la acea dată 8 bazine de înot.
1840 – înotul a fost introdus în instituțiile de învățământ.
1858 – în Australia a avut loc primul Campionat Mondial în cursa de 100 yarzi.
1869 – se constituie prima federație de înot și se organizează primele campionate naționale ale Angliei.
1874 – apare un regulament de înot. Probele de concurs sunt: 1 milă, 100 yarzi și 500 yarzi.
1875 – englezul Matthew Webb este primul om care traversează Canalul Mânecii.
1877 – se organizează primele campionate ale Statelor Unite.
1878 – se înregistrează primul record mondial, James Moore în proba de 100 yarzi liber 1.16.5 min.
1889 – s-au desfășurat la Viena primele Campionate Europene care au inclus două probe: de 60 m și 1500 m, amândouă câștigate de austrieci.
1896 – la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne se include în program și înotul. Tot în acest an, pe 3 martie s-a înființat Asociația Înotătorilor Amatori – „Amateur Swimming Association”.
1908 – se înființează Federația Internațională de Natație pentru Amatori (F.I.N.A.), organism care reglementează desfășurarea competițiilor de înot (stabilește un regulament internațional de înot și elucidează regulile de stabilire a recordurilor).
1927 – se fondează „Liga Europeană de Natație” (L.E.N.).
1932 – se coboară pentru prima dată sub 1 minut în proba de 100 m – Johnny Weissmuller.
1951 – se construiește primul bazin acoperit din București.
În 1896 la Jocurile Olimpice ce au avut loc în Grecia, în orașul Atena, înotul a fost inclus și au existat patru probe de înot. Acestea au fost: 100 m, 100 m pentru marinari, 500 m și 1200 m sportivi. Din Ungaria, Alfred Hajos a câștigat prima medalie de aur din istoria înotului la 100 m și 1200 m cursă. Paul Neumann din Austria a câștigat proba de 500 m. Un marinar grec pe nume Ioannis Malokinis a câștigat proba de 100 m pentru marinari.
În 1900 Jocurile Olimpice au avut loc la Paris și au cuprins probele de 200 m, 1000 m și 4000 m, 200 m spate și o ștafeta de 200m.
În 1904 Jocurile Olimpice ținute la St Louis, Missouri, a avut probele de 50m, 100m, 200m , 400 de metri, 800 m și o milă (1,6 km). În istoria înotului, aceasta a fost prima dată când Jocurile Olimpice au specificat probă pentru stilul liber sau bras.
În 1908 s-a înființat Federația Internațională de natatie Amatori (FINA).
În 1912, la Jocurile Olimpice de la Stockholm, femeile înotau pentru prima oară la o competiție. Cursele pentru femeii au fost în probele 100 m liber și 100 m bras. Probele masculine au fost de 100 m, 400 m, 1500 m liber, 100 m spate, 200 m și 400 m bras și un 4 × 200 m liber ștafeta. Acestea au fost primele Jocurile Olimpice pentru înot la femei.
În anul 1922, Johnny Weissmuller a devenit prima persoana care a înotat 100 m în mai puțin de un minut. Weissmuller a continuat să câștige cinci medalii olimpice și 36 de campionate naționale, aprinzând un interes pentru înotul competițional. Weissmuller nu a pierdut nici o cursă într-o carieră de zece ani. Timpul lui de 51 de secunde la 100 liber a fost record neîntrerupt pentru următorii 17 ani. El și-a atras mai târziu la Hollywood faima ca star al filmelor numeroase cu Tarzan. Tot în 1922, prima înotatoare de sex feminin Sybil Bauer a înotat în proba de 400 m spate sub timpul câștigator al barbaților. Înotul competițional a dus acest sport în prim planul Olimpiadelor din cauza acestor evenimente record. Mark Spitz, în 1972 a doborat toate recordurile din istoria înotului. La Jocurile Olimpice de Vară din 1972 a câștigat șapte medalii de aur. Spitz a fost un înotător fenomenal, a câștigat un total de 9 medalii olimpice. El a acumulat un numar impresionant de titluri între anii 1968-1972. Spitz, la Jocurile Olimpice din 1972, a bătut toate recordurile mondiale în fiecare din cele șapte probe castigate. Înotul competițional nu a mai înregistrat asemenea rezultate de la Spitz până la Michael Phelps. Începând cu această dată, Phelps a câștigat 16 medalii olimpice. Phelps a câștigat șase medalii de aur și două medalii de bronz în 2004 la Atena. În 2008, la Olimpiada de la Beijing a câștigat opt medalii de aur. (http://www.athleticscholarships.net/history-of-swimming.htm )
1.2 Istoria înotului românesc
În Romania primele mențiuni despre înot apar în secolele XV și XVI când ostașii români campați pe langă ape desfașurau activitați de înot. Înotul era considerat ca un act de curaj pentru înfruntarea puterii apelor (Kiritescu C.,1964,p.89-92). În zonele cu ape mari ca Dunarea, Mureșul, Oltul și altele în secolele XVIII și XIX activitatea de a înota a intrat în obiectivul unor școli. Astfel la Iași, Academia Mihăileanu , avea în programa școlii înotul, eveniment consimțit în 1840, de Gheorghe Asachi. Ulterior în secolul XX au aparut activitați de organizare de competiții în Bucuresti, Timișoara, Oradea, Cluj și Arad. Înca din anul 1880, Bucureștiul a avut bazin la societatea Tirul, totodata avand și școală de înot. În 1899 la Timișoara se înglobează o ramura de înot în cadrul clubului atletic dupa cum mentionează T. Schaed în Istoricul natației din Banat. Ulterior au aparut organizații și în alte orase, Arad și Iași. Anul 1912 marchează prima competiție pe Dunare, o cursa de 13 km între Măcin și Ghecet. Acest concurs s-a considerat primul concurs de înot din România dupa Primul război mondial. Tot în 1912 apare “Comisiunea de natație” în cadrul Federației Societăților Sportive din România ( UFSR). Treptat în timp s-au construit bazine de înot la nivel național. În București în 1929 se deschide bazinul Kiseleff, actualmente ștrandul Tineretului. Prima Federație Româna de înot apare în 21 decembrie 1930, afliliată la UFSR în 1993. De aici în colo numeroase concursuri școlare și nu numai se vor desfasura de-a lungul timpului. În 1965 a avut loc primul campionat național pentru copii în Romania. Au urmat numeroase alte concursuri naționale desfașurate în cadrul Daciadei. S-au înființat numeroase cluburi sportive în marile orașe ale României unde s-au construit bazine de înot de 25 metrii sau 50 metrii, Olimpice.
În anul 1979 s-a dat în folosință bazinul Olimpic din Brașov unde activitatea de natație a avut o dezvoltare puternică. Bazinul a functionat pâna în luna august 2010, moment în care a demarat un proiect reconstrucție a bazinului Olimpic din Brașov.
În anexa 2 se detaliază imagistic istoria startului.
Literatura este plină de referințe la înot, iar primul volum substanțial care se ocupă cu înotul ca un sport a fost “Arte Natandi”, scris de Everard Digby în 1587. El a susținut că înotul este o artă în aer liber. Digby a scris despre predispoziția naturală a omului de a înota într-o apă în care și-a scufundat picioarele și fața dar corpul rămane pe linia de plutire. Oamenii se înecau deoarece își foloseau brațele și picioarele într-o "manieră dezordonată". De aceea a intervenit instruirea oamenilor pentru salvarea vieții în caz de cădere în apă. Metodologia de predare a înotului pleca de la așezarea corpului întins pe apă , pentru a pluti pur și simplu, prealabil unei inspirații profunde, dar cu calm, nu cu panică, plămânii fiind umpluți cu aer.
Înotul este o formă populară de exercițiu de care mulți oameni se bucură ca și recreere sau competiție. Un înotător de succes are o muncă grea și îndelungată, dar cu ajutorul unui antrenor sau o mai bună înțelegere a științei înotului oricine își poate îmbunătăți performanțele. Știința pentru furnizarea informațiilor despre metodologie și tehnică poate ajuta persoanele interesate în a practica înotul. Pentru a ajuta la contracararea rezistenței apei trebuie asimilată poziția corectă a corpului și tehnica de înaintare prin mișcarea brațelor și picioarelor. Costumele special concepute pentru corpul uman și a căștii de înot reduc frecarea de suprafață cu apa. Părul de pe corp poate crea rezistență ca și cel de pe cap.
Din lucrări de specialitate aflăm despre capacitatea de putere și tărie a părții superioare a corpului care sunt importante în sprinturile la înot. Într-un sprint de 25 m, 86% din capacitatea de a merge mai departe vine din putere și capacitatea de a genera energie, în conformitate cu Școala Curtin , Universitatea de Fizioterapie.
Capitolul 2
Fundamentarea teoretica și metodologică asupra temei
“Sportul este cultivarea consecventă și voluntară a efortului fizic intensiv.”
Pierre de Coubertin
2.1 Antrenamentul sportiv, concept teoretic, definiție și obiective
Antrenamentul sportiv este o noțiune fundamentală a Teoriei și Metodicii Educației Fizice și Sportului. O disciplină specializată ulterior: Teoria și Metodica Antrenamentului Sportiv completează noțiunea antrenamentului sportiv. Antrenamentul sportiv este un proces intructiv-educativ desfășurat sistematic și continuu, gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice și psihice intense, în scopul obținerii de rezultate înalte într-un anumit sport.
După Dragnea A. 2002, p.18 , antrenamentul sportiv reprezintă un „proces complex bio-psiho-pedagogic, planificat, desfășurat sistematic și continuu gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice și psihice intense, necesare obținerii performanței în competiții”
Hahn E.,1982, citându-i pe Grosser și colaboratori, 1981 și apoi 1986, spune despre antrenamentul sportiv că „este un proces complex și planificat la capătul căruia se cer atinse obiective de performanță”. Din punct de vedere medical și biologic, repetarea sistematică a exercițiilor trebuie planificată să evolueze crescător în funcție de obiectivul de adaptare funcțional și morfologic. Din punctul de vedere al teoriilor ce privesc acțiunile pedagogice, se ajunge la planificarea și orientarea unei dezvoltări complete a organismului spre un obiectiv precis. „Antrenabilitatea capacității fizice depinde de maturația funcțiilor biologice corespunzătoare” [E. Hahn,1996,p.89]
T.O. Bompa 2003,p.23, a afirmat: „Pentru mine, antrenamentul reprezintă manipularea metodelor pentru a induce adaptarea. Când adaptarea atinge niveluri înalte, la fel se întâmplă și cu performanța. Fără o creștere continuă a adaptării fizice a sportivilor perfecționările sunt imposibile.”
Weineck [1997, p.15] formulează o definiție pentru antrenamentul sportiv ca „o acțiune complexă care exercită un efect sistematic și specific asupra nivelului performanței sportive și a capacitatii optime de performanța în condiții de pregatire si competiții'.
Antrenamentul înseamnă fundamentul unui proces complex. Programul de pregatire trebuie să țină seama de caracteristicile sportului și a probei sportive. Procesul de pregătire adună informația de natură fiziologică, biochimică, psihologică, socială si metodologică. Schematic se prezinta astfel :
Figura 1: Interdisciplinaritatea teorie si metodologiei antrenamentului,după Weineck ,1997, p.15
Conținutul antrenamentului este adaptat în funcție de obiectivele antrenamentului. Exercițiile din antrenament sunt formele de baza ale procesului de pregătire pentru dezvoltarea capacității de performanță sportivă. Alegerea exercițiilor decurge în funcție de scop și eficiență dar depinde și de măsura și timpul în care se realizează pregatirea. Există exercițiile de dezvoltare cu un caracter general, exercițiile speciale și exercițiile de competiție.
Mijloacele de antrenament: însumează totalitatea mijloacelor și măsurilor care realizează procesul de pregătire. Mijloacele de antrenament pot fi : organizatorice, aparate și instalații și cinetice sau ajutătoare.
Metodele de antrenament: sunt formate din modalitatea planificată de acționare stabilită pe baza experienței acumulată în practică pentru realizarea obiectivelor propuse.
Combinarea exactă a metodelor de pregătire, mijloacelor utilizate în corelație cu efortul din antrenament, propus, definește caracterul specific al antrenamentului.
Obiectivele antrenamentului sportiv
Specialiști ai domeniului Bompa T, 2001, p.5, Ionescu Bondoc D. 2008, p.7-9; Muraru A. 2008, p.35-36 spun că pentru a-și îmbunătăți deprinderile și performanța, sportivii, sub condcerea antrenorului, trebuie să îndeplinească obiectivele generale ale pregătirii sportive.
Obiectivele antrenamentului dintr-un proces sistematic de pregătire pot aborda formarea și sau perfecționarea priceperilor, deprinderilor, calităților motrice, a dealiilor tehnico-tactice și psihologice.
Obiectivele de învățare psiho-motrice: factorii motrici de performanță, cum ar fi rezistența, forța, viteza, coordonarea și deprinderile tehnice, reprezintă elementele centrale al proceselor motrice de învățare
Obiectivele de învățare cognitive: sunt din domeniul tehnico-tactic și din cunoștințele generale de bază pentru imbunătățirea și eficientizarea procesului de pregătire
Obiectivele de învățare afective: precum voința, depășirea propriilor limite, stăpânirea de sine, tenacitatea, sunt în strânsă legătură cu factorii fizici determinanți ai performanței
Colibaba E. D.,1998, p.133, subliniază complexitatea procesului instructiv educativ specific antrenamentului sportiv și sistematizează obiectivele după cum urmează:
– criteriul comportamental : „psihice, intelectuale, afective, volitive, trăsături de caracter, de personalitate și de atitudini, capacități perceptive, psihomotrice, psihosociale, motrice ”.
– criteriul gradului de complexitate și necesarul de timp, divizat în: „finale (OF), intermediare (OI) și operaționale (OOp)”.
Obiectivele finale au în vizor posibilitățile maxime la care pot ajunge sportivii la sfârșitul anului sportiv sau a sezonului competițional, sau la sfârțitul carierei sportive. Obiectivele finale sunt pronosticuri, ale procesul de pregătire în evoluția performanței și constituie suma acumulărilor cantitative și calitative obtinute în timpul ce permit atingerea performanței sportive.
Obiectivele intermediare sunt finalitățile pe stadii ce duc la realizarea obiectivelor finale. Obiectivele intermediare se stabilesc pentru perioade de timp definite cum ar fi : etape de pregătire, mezociclul sau ciclurile săptămânale și microciclul. Ele au în vedere latura pregătirii și indiciile de performanță, estimează obținerea formei sportive și manifestarea performanțelor .
Obiectivele operaționale sunt finalități ale procesului instructiv educativ, realizate în cadrul lecțiilor de antrenament și cuprind comportamente cognitive, motrice, afective, estetice și sociale. Obiectivele operaționale sunt achizițiile la sfârșitul lecțiilor de antrenament ce duc la formarea personalității, la modificarea comportamentului și la integrarea sportivului în activitatea sportivă și în societate în general.
Obiectivele operaționale reprezintă fundamentul antrenamentului care susține performanța sportivă și obiectivele intermediare. Suma obiectivelor operaționale duc la susținerea obiectivelor finale măsurabile prin rezultatele la competiții și prin rezultatele sportive de maiestrie.
Toate cele trei tipuri de obiective sunt într-un raport de subordonare. Obiectivele operaționale reprezintă baza necesară în obținerea obiectivelor intermediare, care la rândul lor sunt trepte pentru atingerea obiectivelor finale.
Înșiruirea și interdependența obiectivelor dupa Colibaba E. D. 1998, p.133 este prezentată în figura urmatoare :
Figura 3: Interdependența obiectivelor, Colibaba E. D. 1998, p.133
Funcție de gradul de generalitate al obiectivelelor acestea pot fi: generale, medii și de lucru.
Obiectivele generale, care reprezintă finalitățile antrenamentului sportiv sunt noțiuni definite prin scopul marcat de cauză, direcție și efect. Acestea se realizează sistematic și etapizat, prin obiectivele intermediare sau medii. Obiectivele medii se realizează prin obiectivele de lucru sau operaționale.
În anexa 3 sunt prezentate obiectivele antrenamentului [după Ionescu Bondoc D., 2008, p.7-9].
2.2 Antrenamentul sportiv privit ca un proces de instruire-educare
“Antrenamentul sportiv, proces complex, instructiv-educativ, are nevoie de o evoluție concretă, oficială. Având la bază o planificare riguroasă, întocmită de o maniera științifică, desfășurându-se sub forma de sistem, antrenamentul trebuie verificat prin competiții.” [Hoștiuc N. 2003, p.1][ http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2003_-_24.html,vizitat iulie 2012]
Procesul instructiv – educativ al antrenamentului are două laturi organice interconctate între ele și anume instruirea și educația. Instruirea , urmărește transmiterea către subiecți a cunoștințelor de specialitate, precum și prelucrarea potențialului biologic, morfo – funcțional, dobândirea de către aceștia a tehnicii și tacticii, pregătirea lor psihologică și teoretică.
Gh. Cârstea (1999, p.1, http://www.scritube.com/timp-liber/sport/Efortul-sportiv-efortul-fizic-65895.php, vizitat dec. 2012) prezintă antrenamentul ca pe “un proces instructiv – educativ desfasurat sistematic si continuu, gradat, de adaptare a organismului uman la eforturile fizice si psihice intense, în scopul obținerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exercițiilor fizice.” Educația cuprinde totalitatea inormatiilor prin care influențează formarea și modelarea personalității sportivilor în perspectivă intelectuală, morală, afectivă și estetică. Se evidențiază în interiorul procesului instructiv – educativ orientarea și conducerea procesului de către profesori și antrenori pe baza unui sistem de pregătire fără limită în imaginația, capacitatea pedagogică și bagajul mijloacelor de realizare a înaltei performanțe.
În procesul instructiv educativ sportivi participă activ și conștient, prin următoarele etape:
– admiterea obiectivele instructiv – educative
– acceptarea propriei prestații în procesul instructiv-educativ
– respectarea normele de igienă ale efortului și odihnei
– implicarea totală la antrenamente având ca suport fondul motivației morale și materiale
– conștiientizarea sportivilor asupra antrenamentului, devenind coautorul propriei sale perfecționări și a dobândirii măiestriei. [după Dumitrescu Ghe., 2011, p. 4]
Atingerea măiestriei sportive este importantă ca fenomen al unei reacții complexe a organismului supus sarcinilor de antrenament. Antrenamentul sportiv este în strânsă legătură cu procesele de adaptare ale organismului și în toate situațiile de antrenamentul tip concurs. Adaptarea condiționată a organismului la mișcări diverse produce o schimbare , pe termen mediu sau scurt dar este reversibilă ca structură și funcționare.
În cadrul organizării și desfășurării activităților instructiv-educative din învățământ și sport, trebuie respectate următoarele principii, după Voiculescu, E., 2005, p.45:
a. principiul respectării particularităților de vârstă și individuale;
b. principiul liberei opțiuni;
c. principiul participări conștiente și active;
d. principiul intuiției (relației dintre senzorial și rațional);
e. principiul sistematizării și al continuității;
f. principiul însușirii temeinice a cunoștințelor.
Adaptarea organismului, ca dezvoltare a capacității condiționale, coordinative și tehnico-tactice și mărirea potențialului motric în cadrul adaptării pe termen lung sunt în legatură cu legile adaptării , după Dragnea A, Teodorescu Mate S., 2002, p.156-157.
Autorul Ionescu Bondoc D., 2008 p.56, spune că adaptarea organismul la efort se prezintă sub două forme, scurtă și lungă. Adaptarea de scurtă durată și instabilă, se referă la modificările marilor funcțiuni în cadrul antrenamentului sportiv și al efectuării unor exerciții susținute. Adaptarea presupune trei faze: – Prima faza : creșterea bruscă a marilor funcțiuni
-Faza a II-a : menținerea activității funcționale la un anumit nivel, o durată de timp la un nivel constant, determină așa zisa stare stabilă de efectuare a efortului;
-Faza a III-a se apare în momentul apariției oboselii, când starea stabilă este deteriorată și apar neconcordanțe între necesitățile organismului și capacitățile lui funcționale.
Adaptarea de lungă durată și stabilă, are loc pe baza eforturilor repetate cu intensități mari, creându-se condițiile unor adaptări funcționale și structurale, materializate prin hipertrofia și hiperfuncționalitatea organelor și sistemelor. Se știe că adaptările stabile, se pot menține cu eforturi mai reduse. Adaptarea de lungă durată are loc în trei etape:
– Etapa I-a, mobilizarea funcțiilor organismului prin desfășurarea procesului de antrenament ce efectuează cumulativ adaptări de scurtă durată;
– Etapa a II-a, creșterea organizată și planificată a eforturilor, etapa se obține prin hipertrofia organelor care asigură desfășurarea activității
– Etapa a III-a, adaptarea stabilă de lungă durată, care se materializează printr-o cantitate suficientă de rezerve energetice necesară desfășurării unui nivel funcțional superior. În această etapă se crează o corelare perfectă între organele de reglare și cele de execuție și se poate obține forma sportivă.
Schema funcționării antrenamentului sportiv dupa Ionescu Bondoc D.(2010,p.90), cităndu-l pe Dragnea A, Teodorescu Mate S. [2002, p. 467] este :
Figura 4: Organizarea activității sportive, Dragnea A, Teodorescu Mate S. 2002, p. 467
Odată ce un antrenor și-a însușit aceste cunoștințe despre adaptare, va trebui ca în dirijarea efortului din antrenamente, să mai cunoască următoarele:
1. Curba adaptării la efort crește accentuat la începutul procesului de pregătire, la începători, și în perioada pregătitoare din anul competițional, la avansați.
2. Pe măsură ce adaptarea atinge valori mai ridicate, curba se înscrie pe un palier orizontal de menținere, deoarece aceste valori sunt tot mai greu de obținut și cu prețul unor eforturi tot mai mari.
3. Adaptarea este condiționată de evitarea eforturilor excesive, care pot suprasolicita organismul și care nu permit refacerea.
4. Cu cât nivelul de pregătire este mai ridicat, adaptările trebuie obținute prin efort specific, marcându-se precis timpul de efort și durata odihnei și refacerii.
5. Pentru a se obține adaptările stabile este obligatorie asigurarea continuității pregătirii. Exemplul clasic este cel al dezvoltării forței: întreruperea antrenamentului de forță timp de 14 zile scade potențialul muscular cu 60%, iar după 2-3 luni indicii de forță sunt aceeași cu cei din faza de început a pregătirii.
6. Prevederea în ciclul unui an de pregătire a mai mult de 1-2 perioade de tranziție cu o durată mai mare de 2-4 săptămâni și cu efort sub 30-40 % din cel efectuat în perioada competițională, influențează negativ nivelul de adaptare.
7. Menținerea timp îndelungat a eforturilor intense, când organismul și-a asigurat starea stabilă la nivelul maxim, determină instalarea fenomenului de epuizare și oboseală cronică denumita supraantrenament.
Adaptarea la efort are loc funcție de "modificările care se produc în organism din punct de vedere fizic, psihic și fiziologic, în urma influențelor eforturilor depuse în antrenamente pentru creșterea capacității de efort" [Harre D.,1986,p.34-50].
Adaptarea la efort este condiționată de mai multe elemente cum sunt:
– calitățile native și nivelul de pregătire ai sportivilor; – asigurarea continuității pregătirii;
– efectuarea de eforturi cu tărie optimă pentru a "sparge" homeostaza și pentru a produce oboseala de adaptare; – variația orientării tăriei efortului și a caracterului acestuia;
– alternarea judicioasă de restabilire sau refacere.
Schema conducerii științifice a procesului de antrenament dupa Balin L [2003,p.283] :
Figura 5: Conducerea științifică a antrenamentului sportiv dupa Balint L., 2003, p.283
2.3 Psihomotricitatea vărstelor în pregătirea tehnică a startului în procesul de antrenament
„Baza piramidei, fundamentul oricarui program de pregătire este dată de dezvoltarea multilaterală. Când această dezvoltare atinge un nivel acceptabil, în special al dezvoltării fizice, sportivul intra în cea de-a doua fază de dezvoltare. Aceasta duce la cea mai importantă parte a carierei sportive și anume, pregatirea pentru marea performantă.” [Bompa, 2002, p.27]
Figura 14: Fazele pregatirii sportive pe termen lung [Bompa, 2002, p.27]
Abordarea pe termen lung nu exclude specializarea pregătirii. Specializarea este prezentă în toate stadiile de dezvoltare în proporții diferite. Este recomandat o pregatire generală, multilaterală, în primii ani ai dezvoltarii sportive pentru a putea construi o baza solidă de pregatire ulterioară. Astfel se evită în timpul perioadei pregătitoare specializarea prea îngustă, accidentările datorate suprasolicitării, plus se evită monotonia și rutina care la înot este frecventă. Specializarea timpurie duce la stagnarea performanțelor la vârsta junioratului. La această vârsta, se vor atinge performanțele maxime ale sportivilor, performanțe care nu vor mai putea fi repetate la seniori. Această perioadă de bază durează aproximativ 3 ani și ar trebui să se încheie aproape de instalarea pubertătii, lucru care ar facilita dezvoltarea fiziologică a organismului. În cazul înotului, selecția primară începe foarte devreme : 3-8 ani , ceea ce duce ca acest prim stadiu al antrenamentului să se încheie la maximum 10-11 ani, deci cu 3-4 ani înainte de pubertate [după Borgogno E.,1985, p.9]:
Tabel 6 : Fazele evolutive ale motricității, Borgogno E., 1985,p.9
În ideea gradării efortului, a posibilităților de acumulare și progresului în activitatea sportivă trebuie de ținut seama de fazele de dezvoltare a copiilor când se pot accentua capacitățile de coordonare, capacitățile fizice și psihice.Vârsta propice pentru dezvoltarea capacității de învățare motrică este în general între 10 și 12 ani, ea are o linie ascendentă începând cu vârsta de 7 ani și mai are un moment propice în jurul vârstei de 14-15 ani. Acesta este și unul din motivele recomandării începerii învățării și perfecționării procedeelor de înot după vârsta de 7 ani. Capacitatea de orientare în spațiu își începe dezvoltarea după vârsta de 6 ani, dar perioada de sedimentare este după vârsta de 12 ani. Capacitatea de a păstra ritmul se dezvoltă după vârsta de 6 ani dar între 9-11 ani ea va fi hotărâtoare pentru activitatea ulterioară.
Capacitatea de echilibru se dezvoltă cel mai bine în perioada 9-13 ani cu accent pe vârsta de 10-12 ani. Capacitatea de rezistență începe de la aproximativ 6 ani dar dezvoltarea acesteia este maximă între 10 și 16 ani, forța începe la 8 ani și are capacitatea maximă la copii între 12 și 16 ani, iar viteza se manifestă de la 6 ani și are o curbă maximă între 7 și 12 ani. Capacitățile cognitive afective își încep dezvoltarea între vârstele de 7 ani și 16 ani cu un moment maxim între 7 și 13 ani cu o perioadă deosebit de bună între 8 și 11 ani jumătate.
În acest context procesul de învățare-perfecționare și antrenament trebuie să țină seama de posibilitățile vârstelor și să se pună accent pe anumite faze ale acestui complex proces în concordanță cu disponibilitățile organismului copiilor.
Grosser în anul 1986, p.64, în urma cercetărilor efectuate în concordanță cu posibilitățile organismului scoate în evidență faptul că antrenamentul trebuie să cuprindă cu prudență între vârstele de 8-10 ani rezistența aerobă, viteză de reacție între 10-12 ani forță / viteză, rezistența aerobă, iar exercițiile cu forță maximă, rezistență / forță, prudent la 12-14 ani și abia după 14-16 ani se poate aborda un sistem de antrenament cu atenția îndreptată pentru favorizarea creșterii, iar după 16 ani se poate aborda antrenamentul pentru performanță.
Considerăm că cele expuse mai sus dau o explicație logică a masivei pierderi de înotători la vârstele mici 14-15 ani, care în majoritatea cazurilor au efectuat exerciții și eforturi neadecvate vârstei lor.
Cercetările specialiștilor [Martoma A.,2009, p.31] privind premisele de dezvoltare ale calităților biomotrice funcție de vărstă, în ceea ce priveste specificul startului duc la necesitatea îmbunătățirii vitezei de timpuriu. Viteza este o calitate motrica ce se optimezează asemănător cu forța și rezistența respectiv în lumina cerințelor pedagogiei sportului. Literatura de specialitate a medicinii sportive nu relevă nici un fel de date privind factorii limitativi ai vitezei. În general, se poate conchide că vitezei, în cadrul antrenamentului sportiv trebuie să i se acorde o atenție deosebită deoarece ea reprezintă o formă de mișcare de scurtă durată care, de cele mai multe ori este nevoie să se manifeste la cote maxime. Tot literatura de specialitate ne arată că, viteza maximă este atinsă de fete cam în jurul vârstei de 16 ani iar la băieți, ceva mai târziu, respectiv la vârsta pubertății sau după pubertate. Indicii importanți sunt dați de mobilitatea proceselor nervoase, elasticitate și capacitatea de întindere a fibrelor musculare, viteza de reacție, voință, procesele biochimice, precum și rezervele energetice ale organismului copilului.
Cei mai importanți factori care influențează capacitatea de performanță sunt:
Figura 2: Dezvoltarea capacității de performanță cu ajutorul obiectivelor, conținutului și metodelor de antrenament (după Weineck și Weineck, 2005, p.22-37)
Capitolul 3
Conceptul de pregătire tehnică a startului în natație
“Cea mai bună și rapida metodă de a învăta un sport este să urmarești și să imiți campionii” Jean-Claude Killy
3.1 Obiectivele și conținutul pregătirii tehnice în natație
Tehnica unei ramuri de sport cuprinde totalitatea acțiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al eficienței acestora. Ea presupune efectuarea rațională și economică a unui anumit tip de mișcări, specifice ramurilor de sport, constituite potrivit regulamentelor proprii fiecăreia, în vederea obținerii randamentului superior în activitatea competițională [Ionescu Bondoc D.,2010, p.50].
În natație ca și în alte sporturi „tehnica trebuie să favorizeze obținerea unui randament maxim” atât în cursă cât și la start [Cossor J. și Mason B., 2001, p.25-30]. Analiza tehnicii și pregătirii tehnice evidențiază elementul tehnic, procedeul tehnic și stilul. În sport se învață conducerea mișcărilor corpului propriu, în condiții variate, neobișnuite cum ar fi echilibru la startul în natație, care necesită un sistem complex de aptitudini. Învățarea tehnicii de start se desfășoară sub trei forme : -învățarea proprioceptivă, -învățarea motrică și învățarea inteligent motrică. În înot, în general, învațarea tehnicii se desfasoara sub forma învatarii motrice care are ca rezultat deprinderea în care sfârșitul unei mișcări este de fapt semnalul pentru declanșarea mișcării următoare. Ea are la bază un program mental fundamentat pe stereotipul dinamic [dupa Ionescu Bondoc D., 2010, p.52]. Tehnica nu este un tipar care reduce la același numitor instruirea tuturor sportivilor, ci un instrument de optimizare a prestației fiecărui sportiv în parte. Tehnica trebuie să fie programată și efectuată în condiții de concurs sau competiție. În conceptul contemporan exersarea în condiții analoage sau identice competiției are o pondere foarte mare, pentru a valida efectele și eficiența instruirii. Caracterul evolutiv al tehnicii este determinat de : colaborarea dintre antrenori și specialiștii altor domenii , indicii de înaltă tehnicitate și calitate ai materialelor sportive, căutările cadrelor de specialitate și ale sportivilor prin cercetare științifică [ Gagea A, 1999.p. 377]
Indicații metodice privind învățărea tehnicii sportiv [Dragnea A.,Teodorescu, Mate S. 2002, p.295]:
1. Stabilirea etapelor și a fondului pregătirii tehnice pentru începători, avansați și performanță (planificare).
2. Însușirea trainică a tehnicii va respecta particularitățile individuale ale sportivului de opțiunile personale.
3. Însușirea tehnicii să corespundă cu exigențele competenței prin folosirea de „open skills".
4 Să se stăvilească tendințele de înflorire a tehnicii prin execuții lipsite de aplicație în competiții.
5. Precizarea cu atenție a suitei de structuri de exerciții aferente învățării cât mai rapide și trainice.
6. Exersarea independentă a exercițiilor este dublată de condiții analoage concursului sau de ușurarea execuțiilor prin mijloace ajutătoare (variabilitatea factorilor perturbanți și favorizanți învățării).
7. Evaluarea periodică a pregătirii tehnice cu ajutorul unor probe și norme de control și prin analiza științifică a prestației din competiții.
Cele trei faze în perfecționarea deprinderilor tehnice [dupa Dragnea A.,Teodorescu, Mate S. 2002, p.295] sunt:
Tabel 2 : Perfectionarea deprinderilor tehnice, dupa Dragnea A.,Teodorescu, Mate S.,2002, p.295
Calităti motrice coordinative, forme de manifestare în natație
Capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor
Stabilirea legăturilor între abilitățile motrice automatizate, alergarea și săriturile, pedalatul așezat sau în picioare, sprintul după comanda "pe locuri", combinarea figurilor din gimnastica artistică, săriturile în apă sau alte sporturi tehnice implică o succesiune continuă de elemente standardizate [dupa Ionescu Bondoc, 2010, p.5-10]. În sporturile de situație, această aptitudine este esențială pentru combinarea secvențelor tehnice, cum este îmbinarea elementelor fundamentale în jocurile sportive baschet si volei. Combinarea elementelor tehnice în sporturile de luptă : judo, lupte greco-romane, box, atacul și apărarea reale sau simulate, necesită un amalgam constant de elemente fundamentale originale. Capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor include și coordonarea segmentară, îndeosebi coordonarea brațe-picioare-trunchi, ca în atletism, natație sau canotaj. În înot capacitatea de combinare și cuplare a mișcarilor este esențială în realizarea tehnicii specifice înotului. Avem de-a face cu o miscare simultana de picioare , 3-6 bătăi concomitent cu mișcarea brațelor și respirația laterală, cu mișcare a capului lateral sau înainte. Este obligatorie învățarea segmentată a tuturor mișcarilor, [Barna C.,2007,p.1] combinarea treptată a lor, conditionată de elemente ajutoare , plute, colaci, centuri sau orice susținătoare, fie în apă de mică adâncime sau și cu ajutorul partenerilor. O combinare optimă a mișcărilor se poate obține numai în urma multiplelor exersări segmentate în condiții ușurate, începând pe uscat, la marginea bazinului, apoi din deplasare orizontală pe apă și treptat în condiții de apă adâncă.
Capacitatea de orientare spațio-temporală prin modificarea poziției și mișcarea corpului în spațiu și timp, în raport cu un anumit câmp de acțiune reprezintă capacitatea de orientare. Este importantă mișcarea corpului în ansamblu în raport cu mediul exterior, dar și în raporturile dintre segmentele corpului. Se pot distinge două forme fundamentale de orientare: – în raport cu obiectele în mișcare, în condiții relativ statice – orientarea corpului în raport cu puncte de referință fixe sau mobile. În primul caz informația vizuală este cea mai importantă , initiază viteza și profunzimea mișcării care influențează mișcarea restului de corp. În al doilea caz, informația optică este integrată cu informația vestibulară și kinestezică. Capacitatea de orientare joacă un rol considerabil în jocurile sportive în care sportivul trebuie să-și adapteze continuu mișcarea la condițiile competiției, același lucru fiind valabil și în sporturile de luptă, în care câmpul de acțiune este foarte redus. În sporturile tehnico-combinative :gimnastică, patinaj artistic, orientarea spațio-temporală este foarte solicitantă, însă automatizarea reduce considerabil rolul analizatorului vizual pentru a consolida pe cel al celorlalți analizatori. În înot capacitatea de orientare spatio-temporală influentează desfașurarea actelor motrice dar nu este esentială. Probele de înot se desfasoară într-un cadru bine stabilit , pe un culoar de peste 2m și există doar pericolul coeziunii doar cu cordonul lateral sau cu un alt sportiv la antrenament. Capacitatea de orientare spațio-temporală devine foarte improtantă la întoarcerile din capătul bazinului unde analizatorul vizual și cel kinestezic stabilește momentul efectuării mișcării de rotație și schimbarea direcție de deplasare. Se întamplă de foarte multe ori să nu fie stabilită distanța optimă până la perete și întoarcerea să se facă defectuos sau deloc cu atingerea peretelui bazinului. Cunoașterea particularităților bazinului și repetarea mișcarilor de întoarcere este absolut necesară la antrenament și încălzire pentru a obține un act motric perfect de întoarcere în competiție, timpul de întorcere poate fii uneori decisiv într-un clasament final.
Capacitatea de diferențiere kinestezică prin controlul atent și diferențiat al parametrilor dinamici temporali și spațiali ai mișcării induce capacitatea de diferentiere kinestezică. Determinarea și obținerea unei capacități de diferențiere crescută duce la dozarea impulsurilor exercitate asupra solului sau a pedalelor, precum și în adaptarea la regimuri noi de tensiune, cum ar fi momentul trecerii de la urcuș la teren plat în ciclism. Relaxarea musculară voluntară poate fi considerată ca o formă de manifestare a acestei aptitudini. Capacitatea de diferențiere kinestezică intervine, în mod decisiv în toate sporturile care implică adoptarea unor posturi sau imitarea unor figuri, la fel ca și în cele care fac obiectul unei notări estetice, în măsura în care ea condiționează precizia și eleganța figurii sau a exercițiului respectiv. Rolul său este considerabil în deprinderea tehnicii și în execuția motrică a unui anumit exercițiu, ea determinând nivelul de tensiune corespunzător intensității, deplasării unghiulare și accelerării segmentelor corporale. La înotul pe diferite distanțe capacitatea de diferențiere kinestezică constă în determinarea intensității tensiunii musculare pe diferite bucăți din cursa, pe diferite intervale și pe întoarceri. La start capacitatea de diferențiere kinestezica determină un impuls rapid de trecere de la faza statică la cea de mișcare în condițiile în care întrega musculatură participă la desprinderea de pe blocstart.
Capacitatea de echilibru consta în capacitatea de a menține corpul într-o poziție echilibrată în toate actele motrice și de a reface echilibrul acestuia după deplasări și solicitări cu amplitudine mare. Este determinantă în cazul deplasărilor acrobatice, a perturbărilor și sau variațiilor de sprijin improvizate, a accelerărilor verticale neprevăzute. În natație capacitatea de echilibru este foarte importantă la start , în timpul zborului și în momentul intrării în apă . Ulterior devine importantă echilibrarea ritmică a balansului lateral al corpului determinată de mișcarea membrelor și de respirație. Avem de-a face cu un echilibru instabil în mediu acvatic , în care intervine portanța . Aceasta are valori diferențiate funcție de unghiurile segmentelor corporale și este cu atat mai bună cu cat este mai mare. În menținerea echilibrului, aptitudinile kinestezice și de forță au un rol important, care se adaugă celui al aptitudinilor vestibulare. În accelerările unghiulare, rotative și verticale, acțiunea analizatorului vestibular este predominantă, în situatia întoarcerilor din capătul bazinului în diferitele procedee și combinații.
Capacitățile de reacție se manifestă prin reacția la stimuli, prin acțiuni motrice adecvate ca răspuns la un anumit semnal, de obicei sonor. Se deosebesc forme simple : de reacție la semnale prevăzute și cunoscute prin mișcări prevăzute deja – forme complexe de reactie , în care stimulii sunt necunoscuți iar gama răspunsurilor posibile este foarte largă. Forma simplă se pretează mai puțin la antrenament decât forma complexă, care depinde considerabil de învățare și deci de experiență.
În cadrul antrenamentului la înot se vor exersa starturile la semnal sonor, de diferite tonalități și înalțimi ale unui fluier. Experienta de start de la mai multe competitii este benefică și stimulativă pentru crearea reacțiilor rapide.
Simțul ritmului sau aptitudinea de a intra cronologic în diferite ritmuri e condiționată de diferitele intervenții musculare, în raport cu spațiul și timpul. Ea ține de capacitatea de adaptare la un ritm extern. Capacitatea de a susține un ritm dorit, ca funcție tactică în cursă, poate să se modifice dar depinde de nivelul de pregatire individual .Rolul său este important în învățarea a numeroase mișcări sportive și în situațiile tactice în care este necesară variația frecvenței fără a crește costul energetic. În diferite sporturi se manifestă diferit dar în natatie ritmul este foarte important în probele de fond și semifond. Dacă în probele de viteză ritmul este mare (maxim) permanent în probele de fond și semifond au loc schimbări de ritm iar simțul ritmului devine o conditie de bază în stabilirea unui record sau plasare în clasament. În probele de 1500m liber se stabilește cu antrenorul ritmul de plecare, tactica abordată, schimbările de ritm pe parcursul probei și în final dacă toate au fost posibil de îndeplinit se obține o cursa perfectă .
Capacitatea de transformare a mișcărilor este foarte importantă la sporturile de echipă unde se folosește frecvent fentarea adversarului. La înot capacitatea de transformare a mișcărilor implică doar ritmul de respirație, frecvența membrelor și tactica abordată. Capacitatea de transformare a mișcărilor permite ca programul motric al unei acțiuni în curs, să se adapteze sau să se modifice față de transformări neprevăzute și complet neașteptate ale situației, putând chiar să necesite o întrerupere a mișcării, cum se întâmplă în cazul fentelor. Este foarte strâns legală de capacitățile de orientare și de reacție. Intervine în natație la start ca și capacitate de reactie , de orientarea zborului pe culoarul de înot și de orientarea segmentelor corpului la intrarea în apă.
Componentele psihomotrice care se manifestă la startul în natație sunt :
sensibilitatea kinestezică- se poate măsura cu kinezimetrie ( rigle gradate)
simțul echilbrului- poate fi studiat cu stiletul , platfoma oscilantă , testul Bass
simțul ritmului și al aprecierii duratelor scurte – se apreciază dupa aptitudinea de a reproduce secvențe și structuri ritmice date de experimentator
coordonarea membrelor –homolaterală sau heterolaterală , se examinează cu pantogrefe
coordonarea ochi-mană sau ochi-picior
coordonare generală, se măsoară cu proba Matorin
agilitatea sau coordonarea motrica cu mobilitatea, constă din abilitatea de a schimba rapid direcția corpului sau a membrelor
precizia și stabilitatea mișcărilor se măsoară cu stabilometre
Componente psiho-cognitive
În sistemele de educatie fizică și sportivă evoluate sunt luate în considerare , alături de obiectivele psihomotrice , obiectivele de ordin cognitiv și afectiv, atât în privința operaționalizarii lor cât și în privința evaluarii. Măsurarea în domeniul cognitiv urmărește obiectivizarea nivelului : – cunoștințelor – înțelegerii – posibilităților de aplicare a cunoștințelor – capacității de analiză – capacității de sinteză – capacității de evaluare , de judecată. Toate acestea sunt raportate la obiectivele stabilite pentru diferitele activități corporale, cum ar fi startul . Cunoașterea tehnicii startului, aplicarea tehnicii startului în condiții variate, evaluarea obiectivă a startului constitiue componente psiho-cognitive fundamentale. Aptitudinile coordinative , în calitate de reglatori ai mișcarii, au funcții în acțiunile asociate ale analizatorilor și ale sistemului nervos central și sunt dezvoltate de maturizarea sistemului de percepție.
Funcțiile coordinative sunt asigurate de diferiți analizatori prezentați în cele ce urmeaza.
Analizatorul vizual furnizează informații privind propriile mișcările si ale celorlalți. Importanța analizatorului este de a obține un model bazat pe reprezentarea vizuală din demonstrația executată anterior. Este primul dintre analizatori care formează și informează procesul de învățare. Autorul de studii Meinel consideră că analizatorul optic joacă, un rol considerabil în informațiile privitoare la mișcări. La modul general, informația cea mai clară și cea mai bine definită este cea dată de vederea centrală, numită și foveală, al cărei câmp nu depășește 3-5 grade dupa Bagnara, 1983. În înot analizatorul vizual pe langa importanța prezentata anterior în memorarea mișcării este primordial în orientarea în mediul acvatic. Există tendinta în prima etapă a învătării actului motric ca începătorii să închidă deliberat ochii din cauza imersiei capului în apă. Este total contraindicat acest lucru întrucât cu ochii închiși toate mișcările sunt executate greoi, deficitar. Se recomandă încă de la începerea învătării actului motric în natație purtarea ochelarilor de apă, păstrarea deschisă obligatorie a ochilor, pentru vizualizarea mediului în care se desfașoară actul motric. Lipsa ochelarilor de protecție la înot reduce cu peste 50% ritmul de învătare deoarece exista o preocupare normală de a te ferii de mediul acvatic la ochi în loc ca sistemul nervos sa fie focalizat total pe procesul învătării.
Analizatorul vestibular ca organ principal al echilibrului, el ne informează asupra accelerărilor corpului, îndeosebi asupra rotăriilor și asupra pozițiilor capului în raport cu corpul. Semnalele provin din deplasarea celulelor ciliate din endolimfa canalelor semicirculare și a otolitelor dispuse în vestibul, utricula și saculă. Analizatorului vestibular exercită asupra controlului motor un impuls de tip negativ, demonstrat pe sportivi și subiecții sedentari sau pe sportivii antrenați excepțional pentru echilibru , gimnaști de diferite niveluri. La cei mai bine adaptați, perturbarea este mai puțin însemnată, s-a constatat astfel că după executarea a 10 rostogoliri, ea a fost mai mică la sportivii antrenați specific. În înot analizatorul vestibular este implicat cu deosebită importantă la start , în actele motrice ce presupun o mișcare de rotație a capului în timpul respirației și la menținerea în echilibru al corpului în mediu acvatic în timpul deplasării pe longitudine. Un bun antrenament determină o bună adaptare la toate solicitările de rotatie din timpul întoarcerilor în diferitele stiluri de înot . Ca și pe uscat corpul care execută o mișcare de rostogolire la o anumita distanța de perete va avea nevoie de un aparat vestibular echilibrat adaptat la mișcarea de rotație în apă. Balansul corpului în timpul vâslirii brațelor din procedeul craul, spate și fluture solicită analizatorul vestibular , obligându-l să transmită impulsuri sistemului nervos central care să coordoneze mișcarile verticale cu cele orizontale, ca finalitate fiind deplasarea corpului în apă. Ritmul și frecvența mișcarilor membrelor imprimă un ritm de lucru al analizatorului vestibular care în condiții de concurs va fii mai mare și mult solicitat.
Analizatorul acustic este important pentru perceperea sunetelor și zgomotelor cum ar fi cele de la start sau cele provocate de mediu și de adversari. Rolul acestui analizator în reaferență sau în corectare poate fi demonstrat frecvent.
Informația acustică intervine ca un element adițional în mișcare, putând fi anulată cu ușurință – de exemplu, prin astuparea urechilor – ceea ce poate constitui un excelent stimul de antrenament. În înot analizatorul acustic este foarte important la start dar o dată ajuns în mediul acvatic se recomandă o cască de protecție a urechilor pentru evitarea infiltrării apei în urechi. Zgomotul produs de apă în timpul mișcarii corpului prin apă este un factor condițional pentru organism. Intensitatea zgomotului produs de înotatori nu dăuneaza aparatului acustic dar poate fi un reper de orientare în spațiu în mediul acvatic. Funcție de multitudinea zgomotelor din mediul acvatic ne putem orienta în spațiu în timpul deplasării în apă și se poate ferii de coliziunea cu un alt înotator sau se pot evita alte accidente.
Analizatorul kinestezic
Informațiile asupra gradului de tensiune din mușchi, o face analizatorul kinestezic și aduce posibilitatea de a regla tensiunea. El stă la baza senzațiilor motrice ale tuturor segmentelor corporale. Modul de execuție tehnică influentează tensiunea din muschi. S-a demonstrat că nu există decât o relație foarte slabă între forța absolută și precizia utilizării sale.
Specificitatea informațiilor furnizate este ridicată. S-a putut demonstra că mulți sportivi nu au o sensibilitate kinestezică dezvoltată efectiv decât în segmentele corporale solicitate de sportul pe care îl practică. Legătura între tehnică și analizatorul kinestezic este evidențiată de datele pe care Oserov le-a strâns referitor la sportivii de diferite niveluri. Faza maximă de creștere a sensibilității se situează între 10 și 12 ani, ceea ce nu exclude însă posibilități importante de ameliorare după vârsta de 13 ani . După același autor, subiecții care practică activități polivalente au niveluri de sensibilitate mai bune. Importanța determinantă a analizatorului kinestezic în cadrul mișcării ține de două puncte fundamentale:
1. Oricare alt analizator poate să activeze împreună cu el și să participe amplu la organizarea spațio-temporală a mișcării.
2. Viteza informației este mai mare decât în cazul celorlalți analizatori.
Nivelul diferențieri pare, influențata și de practicarea sportului: sportivii reacționează mai bine decât subiecții sedentari la suprimarea momentană a informației vizuale. La înot analizatorul kinestezic este influentat și de mediu diferit de desfășurare al activitații . La începători nu se percep tensiunile musculare din cauza că apa mai rece fiind decat corpul uman functionează ca un anestezic si reduce senzatiile. La avansati funcție de temperatura apei putem sa ne întâlnim cu percepții diferite ale tensiunii musculare dar efectul de anestezic al apei se menține superficial. La înotători analizatorul kinestezic se manifestă printr-o sensibilitate mai mare la diferențe mici de tehnică, coordonat cu alți analizatori fiind un important factor de orientare spațio-temporală.
Analizatorul tactil informează asupra presiunilor suferite de diferitele părți ale corpului, și este repede înlocuit de analizatorul kinestezic pentru informațiile referitoare la mișcare, dar are totuși un rol specific în anumite momente importante. În faza inițiala de pătrundere în apă la înotători analizatorul tactil percepe diferențele de temperatura și informeaza sistemul central asupra necesității adaptării termoreglării corporale. Alunecarea prin apă este diferită de cea prin aer, densitatea diferită este percepută de corp imediat ce vine în contact cu aceasta. Adaptarea înotatorilor la mediu acvatic se face rapid dar exista o sensibilitate tactila generala crescută la orice stimul extern. Ca o consecință a sensibilizării epidermei datorate contactului prelungit cu apa pot aparea aleator iritații și zone inflamate atat la nivelul fetei cât și la nivelul corpului. Acestea trebuiesc prezentate imediat unui cadru medical specializat si tratata zona întrucât agravarea poate împiedica continuarea învățării motrice a mișcărilor acvatice.
Aptitudinea de percepere a timpului este complexă. Este imposibil să se identifice un analizator senzorial al timpului comparativ cum există pentru percepțiile acustice, vizuale și motrice. Numeroși autori au atribuit mișcării un rol informativ important în perceperea timpului. Astfel, Secenov afirma că "mișcarea este reglatoare a timpului". Difertele surse senzoriale au drept rol să măsoare timpul pe baza determinantă pe care o constituie experiența. Procesele de excitație și inhibiție ar avea și ele un rol în perceperea timpului. Percepția timpului este reflectarea în creier a activității obiective, precum și a vitezei și consecvențialității fenomenelor reale. Evaluarea timpului este influențată de starea emotivă: există supraevaluare în fazele depresive și subevaluarea în perioada de euforie. Cu cât o persoană face mai multe eforturi în cursul unei mișcări, cu atât mai mult ea subevaluează timpul utilizat pentru execuția acestei mișcări. Evaluarea corectă a timpului de către sportivi este importantă și pentru controlul spațial al reacțiilor lor. S-a demonstrat (Kosov) existența unei legături strânse între tehnică și percepția timpului. Aceasta din urmă ar avea o mare valoare selectivă la sportivi. Sportivii cu unică specializare au o sensibilitate de percepție temporală mai redusă (Sukov) decât sportivii specializați în probe multiple. La înotători perceperea timpului nu se deosebeste cu nimic dar există modificări ale temperaturii corpului în timp , modificări ale țesutului epidermic care semnalizează o prelungită expunere la mediul acvatic. În timpul pregătirii la înot datorită schimbării mediului , fiind mai rece pot aparea frisoane, învinetâțiri ale buzelor în faze incipiente și se poate ajunge pana la tremurături și chiar șoc termic în unele cazuri. Este de evitat expunerea prelungita la mediul acvatic, perceperea timpului în apă nefiind condiționată decât de temperatura diferita a mediului si de efortul organismului la termoreglare pe langa efortul depus in actul motric desfasurat. În prima faza este importanta informația vizuală, urmând ca ulterior informația kinestezică să capete o importanță mai mare. Ansamblul informațiilor elaborate de analizatori care permit dezvoltarea aptitudinilor coordinative cuprinde (după Bluine ):
– capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor – capacitatea de orientare spațio-temporală
– capacitatea de diferențiere chinestezică – capacitatea de echilibru
– capacitatea de reacție motrică – capacitatea de transformare a mișcării
– simțul ritmului
În practica sportive, Florin Paraschiv spune in lucrarea Psihomotricitate și inteligență motrică în adolescență; Strategii educaționale de formare și dezvoltare, 2012, p.26] că pentru învățarea și perfecționarea tehnicii se utilizează strategii de simplificare [Meusel, 1976] care vizează reducerea suprasolicitărilor coordinative, condiționale sau senzoriale care pot apărea pe timpul execuției. Simplificările în execuție vizează [Roth, 1991, citat de Schnabel, Harre, Borde, 1998, A. Dragnea și Silvia Mate-Teodorescu, 2002]:
– scurtarea programului pe verticală (ex.: elan de trei pași la săritura în lungime);
– scurtarea programului pe orizontală (izolarea unor mișcări);
– modificarea parametrilor (materiale mai ușoare sau materiale ajutătoare);
– constanța situației (ex.: pase standardizate)
– reducerea solicitării multiple (simplificarea obiectivelor, diminuarea contactului cu adversarul).
Parcurgerea etapelor învățării tehnicii presupune raportarea permanentă a execuției la model, feed-back-ul realizându-se în trei faze: faza premotrică, faza motrică, faza postmotrică.
Învățarea tehnicii sportive nu se desfășoară linear, ascendent, ci după o curbă discontinuă,
caracterizată de unele ascendențe și platouri [I. T. Otovanesian, 1971, citat de A. Dragnea, 2002].
Specialiștii din domeniul antrenamentului sportiv apreciază că viitorul va aparține tehnicienilor și sportivilor apți să creeze noi modele, superioare celor prezente, care favorizează crearea unor structuri motrice deosebit de eficiente pentru obținerea succesului (stilul). Traseul tehnic conceput pentru aprecierea nivelului de însușire a unor acțiuni specifice jocului de handbal apreciem că este relevant pentru confirmarea ipotezelor cercetării, prin rezultatele obținute de grupa experiment
3.3 Calități condiționale biomotrice, forme de manifestare în natație
Maturizarea biologică în plan motric și experința determina nivelul de prestație prin actiunea lor asupra premiselor funcționale . Sensibilitatea la stimuli este diferită în perioade diferite, astfel unii stimuli de antrenament specifici unor capacități , provoacă progrese spectaculoase folosindu-se încărcături de lucru diferite. Capacitățile biomotrice dominante [Ionescu Bondoc D, 2008,p72] :
Figura 8: Capacităti biomotrice dupa Ionescu Bondoc D, 2008, p.72
Relațiile dintre principalele capacități biomotrice, în care este dominantă: (a) forța, (b) viteza și (c) rezistența este prezentată în figura de mai jos dupa Nicu A și Totescu A.,1973,p.76:
Figura 9: Relațiile dintre capacitățile motrice funcție de cea dominantă dupa Nicu A și Totescu
Autorii Nicu A. și Totescu A. [1973 p. 76] spun că din punct de vedere fiziologic, transferul deprinderilor se poate explica prin faptul că, la construirea unui nou sistem de mișcări, sistemul funcțional care se formează înglobează coordonări motrice existente și în funcție de modul în care acestea corespund obiectiv arhitecturii actului motric, transferul deprinderilor va fi pozitiv sau negativ, total sau parțial.Transferul pozitiv al deprinderilor se utilizează pe scară largă la învățarea acțiunilor motrice Ținându-se seama de legitățile transferului, se stabilește succesiunea învățării diferitelor acțiuni motrice în așa fel încît însușirea unora să creeze premise favorabile pentru însușirea altora. Firește că pentru aceasta există posibilități cu atât mai mari cu cât volumul și varietatea materialului didactic sunt mai mari. La stabilirea succesiunii învățării cu utilizarea legăturilor reciproce dintre deprinderi, acțiunile motrice se sistematizează pe grupe în baza asemănării structurilor, iar în cadrul grupelor se repartizează după gradul de complexitate. Și atunci, fiecare acțiune însușită poate servi ca pregătitoare pentru cea următoare. În cazul perfecționării anumitor acțiuni a căror componență motrică este relativ limitată, transferul pozitiv al unor deprinderi speciale se utilizează la elaborarea sistemului de exerciții pregătitoare. De regulă, acestea reprezintă acțiuni motrice relativ închegate,care reproduc pe cât posibil exact unele faze ale tehnicii acțiunii ce se învață. Interferența – influență negativă, când procesul nou este împiedicat de cel vechi. Apare în momentul în care deprinderile învățate sunt foarte stabilizate și automatizate. Cauzele interferenței sunt:
dezvoltare și pregătire fizică unilaterală; specializare îngustă;
nivel scăzut al aptitudinilor motrice
deprinderi greșite sau insuficient consolidate;
greșeli metodice în organizarea procesului de instruire
Antrenorul poate să expună sportivii la factori perturbatori, cum sunt zgomotul și oboseala, pentru a determina adaptarea lor la condițiile viitoare de concurs. Bompa T. [2003,p.45] prezinta eficacitatea jocului și concursului care depinde potrivit autorului, în mare măsură de dobândirea și perfecționarea celor mai eficace deprinderi puse în practică în timpul concursului. Înbunătățirea priceperilor și deprinderilor este reflectată pozitiv de eficacitatea tactică.
3.3.1Antrenamentul de viteza
Viteza maximă și acțiunile rapide în bazinul de înot și în alte sporturi, depind direct de rapiditatea reacțiilor și de puterea de contractare a mușchilor. Una din cele mai importante capacități biomotrice necesare în sport este viteza, sau capacitatea de a te mișca rapid.
Din punct de vedere mecanic, viteza se exprimă prin raportul spațiu-timp.
Termenul viteză încorporeaza trei elemente:
• timpul de reacție • frecvența de mișcare per unitate de timp • nivelul parcurgerii unei distanțe
Corelarea dintre acesti trei factiori stabileste performanta vitezei cerute de executarea a unei tehnici și în cazul startului.
Capacitatea de a fi rapid, de a reacționa rapid, depinde de reacția sportivului la începutul acțiunii, de capacitatea de a interpreta tehnica, de a reacționa într-o situatie , de exemplu la start, la o desprindere, ori de o situația dată și de puterea de a aplica forța la sol pentru a se mișca rapid. Numeroase elemente influentează dezvoltarea vitezei. Factorii speciali includ ereditatea, timpul de reacție, capacitatea sportivului de a depași rezistența externă, tehnica ,concentrarea și vointa, precum și elasticitatea musculara.
Ereditatea determina viteza, în comparație cu rezistența și anduranța, în care sportivii pot realiza ameliorări spectaculoase dupa antrenamentul adecvat fară a avea talente extraordinare. Viteza necesita mai mult talent natural. Deci mobilitatea proceselor nervoase, alternarea rapidă dintre excitație și inhibiție și capacitatea de a regulariza un model de coordonare neuromusculara pot determina o frecvență motrică superioară. În plus, intensitatea și frecvența impulsurilor nervoase reprezintă factorii determinanți în realizarea unei viteze superioare.
Proprietatea mușchilor scheletici, în special proporția dintre răsucirea rapidă (RR) și cea lenta (RL) reprezintă un factor de limitare a potențialului de mare viteza. Fibrele musculare pentru răsucirea rapidă ,RR, se contractă mai rapid decat cele pentru rasucirea lentă,RL, ceea ce constituie un mare avantaj pentru oricine vrea să fie un sportiv rapid. Capacitatea ultimă de viteză maximă depinde de cât de multe fibre RR sunt antrenate în acțiune și de cât de rapidă este viteza lor de antrenare sau rata de descarcare.
Timpul de reacție este de asemenea o calitate umana ereditară, reprezentând timpul dintre expunerea la un stimul și prima reacție musculară sau prima mișcare efectuată. Din punct de vedere psihologic, timpul de reacție are patru componente:
1) Apariția unui stimul la nivel de receptori vizual sau sonor
2) Propagarea stimulului către SNC
3) Transmiterea semnalului de la SNC pe cale nervoasa spre muschi
4) Stimularea mușchiului să se contracte și să efectueze un lucru mecanic.
Timpul de reacție atât în situații simple, cât și complexe sau în situații speciale trebuie stabilit. Reacția simplă este răspunsul conștient predeterminat la un semnal anterior cunoscut, efectuat pe neasteptate . Timpul de reacție trebuie să fie în mod clar diferențiat de timpul reflex care este un răspuns inconștient la un stimul. În mod similar, timpul de mișcare sau timpul care trece între startul și finișul unui moment este important la antrenamentul de viteza. Timpul de recție este un factor determinant în majoritatea sporturilor și sportivii îl pot ameliora printr-o pregătire adecvată. Timpul de reacție la un stimul vizual este mai scurt pentru indivizii antrenați, cu 0,15-0,20 secunde, în opoziție cu indivizii neantrenați, la care timpul este mai mare cu 0,25-0,35 secunde. Timpul de reacție la stimuli sonori este puțin mai scurt: 0,17 până la 0,27 secunde pentru sportivii neantrenați și cu 0,05 până la 0,07 pentru sportivii de clasa internațională.
De obicei, timpul de mișcare este considerat timpul care a trecut între prima mișcare evidentă a unui răspuns și terminarea acelei mișcari, între începutul și sfârșitul mișcarii unor membre. Timpul de mișcare nu este doar un reflex muscular la un stimul, ci de asemenea capacitatea mușchilor de a se contracta rapid și puternic.
Antrenamentul, atat de viteză, cât și de fortă, ameliorează masiv capacitatea mișcarii rapide a unor membre.
Viteza specifică ar putea încorpora toate componentele vitezei, cum ar fi rezistenta alactică, lactică, depinzand de specificul sportului. Metodele și exercițiile specifice trebuie să predomine la dezvoltarea vitezei specifice și la rafinarea abilitatilor înrudite, cum ar fi agilitatea și timpul de reacție. În timpul fazei competitive, intensitatea pregătirii crește prin utilizarea mai multor metode specifice de pregatire și având un numar mai ridicat de curse. Deși predomina exercițiile specifice sportului, de asemenea, este importantă pregatirea generala, relaxarea și odihna activa. Un raport corect între aceste doua grupuri de exerciții reduce tensiunea și încordarea antrenamentului. În consecintă, alternarea diverselor metode și intensități de pregătire este atat un mijloc de evitare a eventualelor probleme ridicate de pregatire, precum și o cerința metodică importantă.
Exista mai multe metode de dezvoltare a vitezei maxime, unele mai specifice decat altele.
În oricare din metode există un element comun: intensitatea stimulilor, sau a elementelor care excită și stimulează corpul și mintea, precum și sistemul neuromuscular pentru dezvoltarea vitezei maxime.
Intensitatea stimulilor sau tipul de activitate folosit în pregatirea de viteza trebuie să aibe la bază o gama variind între sub-maximal și super-maximal, dacă se bazează pe o ameliorare. Totuși o conditie prealabilă la o buna eficiență pentru marea intensitate a antrenamentului, este o bună tehnică. Fie cand se aleargă, fie la înot, în cursul antrenamentului de mare intensitate, exercițiul trebuie să fie cât mai perfect posibil. Avantajul antrenamentului cel mai corect este vizibil la antrenamentul în condiții optime, ceea ce, de obicei, se produce imediat dupa încălzire, astfel încât oboseala datorată altor tipuri de activitate să nu poată impiedica asupra dezvoltării vitezei maxime, a rapidității, schimbărilor rapide de direcție. Antrenamentul de viteză este mai eficient când urmează zilelor de odihnă, sau zilelor de pregătire de slabă intensitate.
Mulți antrenori sunt buni la controlul stresului fiziologic, a volumului și intensității ședințelor de antrenament. Totusi, când este vorba de factorii stresanți sociali, psihologici, viața de familie, presiuni din partea colegilor, antrenorul trebuie să fie la fel de eficient.
Durata stimulilor, ca și orice altă componentă a antrenamentului, trebuie optimizată. O durată minimă este timpul necesar accelerării până la viteza maximă, care este de minimum 3-4secunde. Dacă durata stimulilor este prea scurtă și sportivul nu atinge viteza maximă, rezultatul poate fi ameliorarea fazei de accelerație, dar nu viteza optimă. Atat durata minimă, cât și cea maximă a stimulilor trebuie să fie decisă pe baza sistemelor de energie: minimul ar fi un exercițiu alactacid, iar maximul ar fi un exercițiu aerob specific și anume, 2-5 minute sau mai mult. Dacă scopul pregătirii este viteza maximă, agilitatea sau rapiditatea și activitatea trebuie terminată când apare un nivel înalt de oboseală. Nivelul ridicat al oboselii împiedică dezvoltarea vitezei maxime și a rapidității .
Antrenamentul de viteză este dintre cele mai stresante activități sportive pe care le suportă SNC și sistemul neuromuscular de aceea volumul optim trebuie să fie scăzut. Doar un volum scăzut de pregatire permite utilizarea activitaților de mare intensitate.
Volumul de antenament este în funcție de intensitatea și etapa de antrenament. În timpul etapei competitive, volumul total al exercițiilor, repetițiilor de viteză maximă poate fi între 30 și 60 de minute, în funcție de durata unui exercițiu tehnic, exercițiu tactic și de durata de odihnă alocată între diferitele repetiții. Între orice repetiții de viteză și exerciții de mare intensitate, sportivii necesită un interval de odihnă care le asigură o refacere aproape completă a energiei folosite. În timpul intervalului de odihnă sportivii trebuie să se relaxeze mental, astfel încât să fie posibilă o altă activitate de mare intensitate care necesită o forță mare de concentrare. Intervalul de odihnă facilitează o refacere optimă, timpul în care acidul lactic este parțial îndepărtat și lipsa de oxigen este înlăturată aproape complet.
Viteza de anticipare reprezintă o tactică valoroasă. Abilitatea de a anticipa și apoi de a reacționa și accelera în direcția dorită, la start de exemplu deseori poate reprezenta diferența dintre succes și eșec. Viteza de anticipare depinde foarte mult de experiența trecută, deoarece experiența înseamnă capacitatea de a identifica rapid anumite semnale. Se folosesc metodologii de antrenament când toate situațiile tactice posibile au fost repetate. Se creaza exerciții care să reproducă condițiile specifice concursului. Parametri propuși pentru creșterea vitezei pe uscat, în atletism dupa Ionescu Bondoc D., 2007,p.58, sunt :
Tabel 3: Parametri pentru creșterea vitezei pe uscat, Ionescu Bondoc D.,2007,p.58
Similar pentru creșterea vitezei în apă vor fi prezentate metodele specifice în capitolul metodologiilor de cercetare. Starturile de calitate pot fi făcute separat de antrenamentul tehnic sau tactic. Pentru îmbunătățirea unui start sau a unei părți dintr-un start sfecific înotului se vor folosii mai multe exerciții pe fond de odihnă în antrenament . Antrenamentul pentru accelerarea vitezei maxime la start cuprinte deplasari de maxim 10 metri până la 15 metri , de patru până la opt ori sau puțin mai mult, cu un interval de odihnă de trei sau patru minute.
Metodele de dezvoltare a timpului de reacție ale unui sportiv sunt :
Reacție repetată se bazează pe stârnirea unei persoane după un stimul, fie la un semnal vizual sau sonor, fie la alternarea condițiilor de efectuare a unei mișcări. Unele exemple includ starturi repetate la intervale de timp diferite între fiți gata și timpul de pornire; schimbarea direcției la semnalul antrenorului; anticiparea și reacționarea diferită la manevrele sau mișcările cunoscute ale adversarilor.
Reacția simplă se referă la un răspuns conștient predeterminat la un semnal cunoscut, dinainte efectuat, pe neașteptate, cum ar fi fluierul antrenorului sau aruncarea mingii sau a pucului în timpul unui exercițiu specific.
Reacția aleasă Acest tip de reacție este foarte caracteristica sporturilor de echipă și se referă la o situație de joc în care un jucător are câteva opțiuni, cum ar fi: un apărător trebuie să devină atacant sau unde să se așeze în ofensivă când atacă. Timpul de reacție la un semnal sonor , cum ar fi fluierul sau pistolul, este foarte mic pentru sportivi bine antrenați, față de începători unde timpul de reacție este cu 0,17 – 0,27 mai mare. Acest timp este chiar mai scurt la sportivii de clasă internațională (Bompa,Chambers, 1999,p.390).
Metoda analitică se referă la executarea unor mișcări dintr-un exercițiu sau element tehnic în condiții mai ușoare, care facilitează reacția la un semnal sau la viteza de mișcare.
De exemplu, un sportiv reacționează mai rapid la un semnal de start, dacă ridică ușor mâinile înspre față, decât picioarele. În acest fel, greutatea corpului sportivului nu este egal distribuită; de aceea, el va reacționa mai rapid cu brațele decât în condițiile standard. Pe măsură ce brațele se mișcă rapid, picioarele le urmează în același mod, pe baza unei coordonări normale dintre brațe și picioare.
Metoda sonoră sau vizuală se referă la legătura dintre timpul de reacție și abilitatea de a distinge perioade mici de timp sau micro-intervale de timp de o zecime de secundă. Se presupune că cei care pot percepe diferența de timp dintre diferite repetiții au un timpde reacție bun.Metoda de antrenament standard este repetiția, atât a semnalelor sonore, cât și vizuale, cum ar fi fluierul, bătaia din palme sau folosirea altor instrumente care pot crea un semnal.
3.3.2 Antrenamentul de forță
În majoritatea sporturilor, forța unei contracții musculare sau capacitatea unui sportiv de a manifesta forța constituie factorul determinant în efectuarea mișcarilor rapide.
În timpul antrenamentelor și meciurilor, rezistența externa la mișcarile rapide ale sportivilor este determinată de greutate, mediu,cum ar fi apa, terenul ud, zapada, vant și de adversari eventual. Pentru a înfrange aceste forțe, sportivii trebuie să-și amelioreze forța, astfel încat forța musculara mărită a contractiei musculare să-i facă capabili de creșterea accelerării și efectuarea rapidș a unui exercițiu. La antrenamentul de viteza, sportivii trebuie să adauge la dezvoltarea forței dezvoltarea rezistenței de forța, care va permite unui sportiv să efectueze acțiuni rapide și iuți, pe întreaga durată a cursei sau meciului.
Viteza, frecvența unui exercițiu, și timpul de reacție sunt adesea în funcție de tehnică. Dobandirea unei forme raționale și eficiente facilitează efectuarea rapida a unui exercițiu prin scurtarea amplitudinii acțiunii unor membre, poziționand corect centrul de greutate și folosind energia în mod eficient. În plus, capacitatea de-a efectua un exercițiu cu usurință și un grad ridicat de coordonare ca urmare a relaxarii conștiente și reflexe a mușchilor antagoniști este de asemenea importantă. Daca se urmarește să se obțină viteza maximă, glezna, șoldurile și încheietura genunchiului trebuie să fie extinse,grupurile de mușchi cu tripla extensie trebuie extinse. Extinderea deplină a genunchiului nu va fi niciodată realizată înainte ca mușchiul cvadriceps să fie foarte puternic. Acest fapt nu este doar demonstrația unei forțe superioare a piciorului, șoldurilor, ci si a unei tehnici eficiente și corecte. Numai o forma buna face ca sportivul să fie rapid. Forma este proastă atunci când forța nu o mai sustine. Un corp puternic înseamna o forma bună. La start în general, glezna și piciorul care recuperează ,cel din spate, se deplasează deasupra nivelului genunchiului piciorului care acționează.
Concentrarea și voința este reprezentata de viteza unei mișcari. Voința este determinată de mobilitatea și caracterul armonios al proceselor nervoase, frecvența impulsurilor nervoase și maniera lor precisă, precum și de o concentrare puternică. Voința și concentrarea puternică sunt factori importanți la obținerea vitezei ridicate. Așadar, înainte de orice exercițiu sau pregatire de viteză, sportivii trebuie să fie într-o stare de maxima concentrare.
Elasticitatea mușchilor și capacitatea de relaxare a mușchilor: antagonici și agonici, alternativ, este importantă la realizarea unei frecvențe ridicate a mișcarii și tehnicii corecte.
În plus, flexibilitatea încheieturilor este o componentă importantă la efectuarea mișcarilor de mare amplitudine care este esențiala în orice sport și necesită exercitii rapide.
Periodizarea calitătii biomotrice viteză depinde de caracteristicile sportului, a probei, a categoriei de greutate, de nivelul performanței și programul competitiei.
Dezvoltarea forței specifice la înot este prezentată în tabelul 4 dupa Muraru A.2008,p.52:
Tabel 4 : Dezvoltarea forței la înot dupa Muraru A., 2008,p.52
Sportivii și antrenorii utilizează cinci programe importante pentru antrenamentul de forță:
1. bodybuilding, 2. antrenamentul de înaltă intensitate, 3. haltere cu discuri,
4. antrenamentul de putere pe parcursul anului 5. periodizarea forței.
Alegerea programului antrenamentului de forță va depinde de cerințele fiziologice ale sportului respectiv. Periodizarea programului de forță este metologia de antrenament cea mai influentă. Când un sportiv își dezvoltă forța, poate să beneficieze și de un transfer pozitiv asupra vitezei și anduranței. Pentru sporturile de viteză, puterea reprezintă o sursă foarte importantă de îmbunătățire a vitezei. Un sprinter rapid este și puternic. Accelerarea, mișcarea rapidă a membrelor și frecvența mare devin posibile atunci când mușchii se contractă repede și puternic. În situații extreme, totuși, greutățile maxime pot afecta pe moment viteza – de exemplu atunci când antrenamentul de viteză este planificat după o sesiune epuizantă de antrenament de forță, cu greutăți maxime. Oboseala, atât la nivelul sistemului nervos cât și la cel al sistemului muscular, va împiedica coordonarea neurală și performanța. Antrenamentul de viteză trebuie întotdeauna executat înaintea antrenamentului de forță. De exemplu, probele de înot se desfășoară pe distanțe între 50 și 1500 metri. Proba de 50 metri are ca dominantă viteza și puterea, iar rezistența musculară devine mai importantă pe măsură ce crește distanța.
În cazul unor sporturi antrenarea vitezei se face în jurul pragului anaerob (4 m/mol de lactat sau o frecvență cardiacă de aproximativ 170 bătăi pe minut). În cel de-al doilea caz, antrenarea vitezei trebuie să se facă în jurul pragului aerob (2 până la 3 m/mol de lactat sau o frecvență cardiacă de 125 până la 140 bătăi pe minut). Axa forță-viteză, F-V, se referă în principal la sporturile de forță-viteză în care dominantă este puterea.
Rolul forței în sporturile acvatice
Pentru sporturile desfășurate în sau pe apă, cum sunt înotul, înotul sincron, polo pe apă, canotaj și caiac-canoe, corpul sau ambarcația se deplasează pe direcția de înaintare ca rezultat al aplicării forței. Forța acționează asupra apei, iar apa exercită și ea o forță egală și opusă asupra corpului sau a ambarcației, denumită forță de frânare sau rezistență la înaintare.
Când ambarcațiunea sau înotătorul se deplasează prin apă, rezistența la înaintare sau forța de frânare a apei încetinește mișcarea de înaintare sau alunecarea. Pentru a învinge forța de frânare, sportivii trebuie să dezvolte o forță egală pentru a menține viteza și o forță superioară pentru a face să crească viteza. Mărimea forței de frânare care acționează asupra unui corp care se deplasează prin apă poate fi calculată folosind următoarea ecuație data de Hay în 1993 și Bompa în 2001: FD = CDPA V2/2 , unde FD = forța de frânare, CD = coeficientul de frânare, P = densitatea lichidului, A = aria frontală expusă fluxului și V = viteza corpului în raport cu apa. Coeficienții de frânare se referă la natura și forma corpului, inclusiv orientarea lui față de curgerea apei. În combinație calitatea de viteza cu forța, determina detenta. Detenta are o importanță deosebită în săritura de la startul în natație. În combinație cu rezistența, viteza este prezentă în majoritatea probelor sportive în cadrul cărora efortul se realizează în contul unei mari datorii de oxigen. Analizând calitatea motrică viteză, ne dăm seama că apare de cele mai multe ori în combinație, în proporții diferite cu una sau mai multe calități sau forme de manifestare ale acestora. Intercondiționarea dintre calitățile motrice în efectuarea acțiunilor de mișcare este atât de variată încât fiecare calitate motrică trebuie privită și ca factor determinant care condiționează manifestarea celorlalte. Calităților motrice le sunt proprii unii parametrii prin intermediul cărora se pot determina valoarea și contribuția fiecăruia la realizarea diferitelor acțiuni motrice. Astfel, pentru determinarea valorii forței ca parametru etalon avem încărcătura, iar pentru viteză avem repeziciunea. În măsura în care acești parametrii sunt prezenți într-o acțiune motrică sau șir de acțiuni, putem evalua rolul și importanța calității sau calităților motrice. Detenta este o calitate combinată, la care iau parte viteza și forța, fiind expresia puterii musculare maxime dezvoltată în minimum de timp, puterea musculară fiind acea calitate care permite mușchiului sau lanțului muscular să producă un travaliu în mod exploziv. “Detenta este o calitate psihomotorie în regim de coordonare care favorizează prin folosirea unei anumite cantități de energie elastică un lucru mecanic exploziv, controlat într-un proces de impulsie pe sol ducând la o desprindere rapidă pe o traiectorie dată de o optimală înălțime, pe durată determinată în aer”, definiție autor Ionescu Bondoc D. Nivelul detentei depinde de numărul și viteza cu care sunt angrenate în lucru unitățile neuro-musculare. Viteza ar putea permite o selecție primară, relativ precoce, dar numărul unităților neuro-musculare este determinat de masa musculară, motiv pentru care selecția trebuie făcută în momentul când și acesta va atinge un nivel de dezvoltare corespunzător. Acest lucru nu exclude munca depusă ce vizează dezvoltarea acestei calități. La start în natație este vorba de puterea explozivă a lanțurilor musculare ale membrelor inferioare și centurii pelviene [Bondoc Ionescu D. 2007, p. 28-29].
3.3.3 Antrenamentul puterii și conversia forței la putere
Pregătirea de forță a ajuns să fie larg acceptată ca un element determinant în îmbunătățirea performanței sportive. În ziua de azi orice sportiv folosește un program sau altul de pregătire de forță. Cu toate acestea, majoritatea programelor de forță nu reușesc să transforme forța câștigată prin pregătirea MxV în forță specifică necesităților unei anumite discipline sau probe sportive,adică în putere, viteză și agilitate. Fără conversia MxV în viteză, putere și agilitate, nu se poate maximiza potențialul sportiv în scopul creșterii performanței sportive. De aceea, periodizarea forței a fost concepută în așa fel încât aceste transformări să fie realizate pe parcursul fazei de conversie, astfel încât performanța de vârf să fie atinsă în timpul desfășurării principalelor competiții. Rezultă că obiectivul principal al fazei de conversie este de a sintetiza plusurile de MxV în putere (P), viteză, agilitate sau rezistență musculară (M-E) specifice sportului considerat, în acest fel asigurându-se fundamentul fiziologic pentru progresele performanței sportive în cursul fazei competiționale. Puterea se măsoară în wați (W).
Pentru a fi rapid, sportivul trebuie să-și îmbunătățească viteza și va realiza acest lucru prin executia de repetări scurte la viteză mare. Dacă un sportiv vizează ameliorarea agilității sau rapidității, el nu trebuie decât să efectueze repetările din exercițiile de agilitate. Această teorie a antrenamentului vine în contradicție cu principiile de bază ale fiziologiei, conform cărora un anumit tip de efort determină o adaptare proporțională. Dacă același tip de efort este menținut o perioadă mai lungă de timp, sportivii trec printr-o fază de “platou”, o stagnare a progreselor sau chiar o ușoară dezantrenare care duce la o diminuare a performanței. Pentru a pune capăt acestei tendințe și a asigura îmbunătățirea constantă a puterii în scopul creșterii performanței în cursul fazei conpetiționale, este vital ca sistemul neuromuscular să fie stimulat în mod constant pentru a face să crească recrutarea fibrelor musculare FT, (fibre rapide) prin aplicarea metodelor de antrenament propuse în cadrul conceptului de periodizare a forței. Cercetările arată că vârful de putere crește mai puțin când se folosesc încărcături mai mici și cel mai mult când se folosesc încărcături mai mari. Puterea înregistrează cele mai mari creșteri când în antrenament se solicită mai mult forța, nu mai mult viteza [Aagard 1994, Enoka 2002]. Ba mai mult, vârful de putere pe care îl poate produce un mușchi depinde în mod direct de câștigurile de forță maximă [Fitts și Widrick,1996], la fel și în cazul îmbunătățirii vitezei. Viteza maximă nu poate să crească decât dacă mai întâi crește puterea. Aceste constatări validează și conferă mai multă substanță teoriei periodizării forței, permițându-ne să concluzionăm că: viteza, agilitatea / rapiditatea nu vor crește niciodată dacă nu se antrenează mai întâi MxV, convertită ulterior la putere.
Recunoscând această realitate, Bompa [2004] a propus o strategie fiziologică de maximizare a puterii, vitezei, agilității si rapidității, pe parcursul a două faze de pregătire, ambele făcând parte integrantă din periodizarea forței. Pentru obiectivele sportului, orice creștere de putere trebuie să fie rezultatul îmbunătățirii ori a vitezei, ori a forței, ori a unei combinații a celor două.Un sportiv poate să fie puternic, să aibă o masă musculară mare și totuși să nu fie capabil să-și demonstreze puterea din cauza inabilității de a-și contracta mușchii într-un timp foarte scurt. Pentru a depăși această deficiență, sportivul trebuie să se antreneze pentru putere, ceea ce va duce la îmbunătățirea randamentului său la nivelul forței. Avantajul antrenării puterii în regim de efort exploziv, de mare velocitate, este că implicit este "antrenat" și sistemul nervos. Creșterile de performanță se bazează pe modificările neurale care ajută mușchii individuali să- și dezvolte capacitatea de performanță. Acest lucru se obține prin scurtarea duratei de recrutare a unităților motorii, mai ales a fibrelorFT, și prin creșterea toleranței neuronilor motori față de frecvențele mărite de inervație. Antrenorii trebuie să planifice minimum de exerciții posibil, dar acestea trebuie să fie în strânsă legatură cu deprinderea vizată. Aceste programe trebuie să fie eficiente, cu două sau trei exerciții executate dinamic în câteva serii și cu randament maxim. Timpul și energia nu trebuie cheltuite pe nimic altceva.
Mediul antrenamentului ar trebui să reprezinte o replică aproape perfectă a mediului competițional. Cu începere din anii 1980, au fost produse de industria de fitness, în scopul creșterii vitezei, o serie de aparate sau dispozitive, bazate pe acțiunea de tracțiune. Creatorii acestor aparate au recurs la benzi denumite si corzi elastice, susținând că tracțiunea forțată a sportivului spre înainte determină stimularea sistemului neuromuscular mai mult decât o face sprintul, în mod natural; ei consideră că astfel vor reuși să îmbunătățească viteza maximă. Unele dintre aceste dispozitive, cum sunt hamurile, prezintă avantaje limitate. Benzile elastice și mai ales corzile elastice sunt folosite în antrenamentul sportiv de prin anii 1950, mai întâi în Romania, și apoi în alte țări. La sfârșitul anilor 1970, aceste aparate de antrenament simple au început să fie folosite și în SUA, ca și în alte țări.Unii promotori ai acestui aparat de antrenament îi fac publicitate susținând că benzile sau corzile elastice determină dezvoltarea puterii. Este o reprezentare eronată a folosirii lor. Când corzile elastice sunt întinse, rezistența crește. Când rezistența crește, viteza de contracție scade, dar crește solicitarea la care sunt supuse articulațiile.
Orice acțiune executată în scopul dezvoltării puterii trebuie să determine creșterea continuă a accelerației pe toată desfășurarea mișcării, cu atingerea vitezei maxime in momentul eliberării . În majoritatea sporturilor acvatice se folosesc corzile, dar numai pentru antrenarea rezistenței musculare. Un program de pregătire de acest fel poate fi organizat sub forma antrenamentului cu intervale, cu durată mare sau număr mare de repetări. Benzile sau corzile elastice pot face să crească viteza.Unii antrenori de înot au ajuns să creadă, în mod eronat, că prin folosirea corzilor elastice pot imbunătăți viteza maximă la înotători. Iată cum argumentează ei: se prinde un capăt al corzii în jurul taliei înotătorului, iar celălalt capăt este legat la marginea opusă a bazinului. Înotătorul întinde coarda la limită, iar apoi, când coarda revine la lungimea normală, el este tras spre înainte. Când coarda trage înotătorul spre inainte, el trebuie să inoate cât poate de repede. Viteza înotătorului este strict dependentă de forța loviturilor sale contra rezistenței apei. Cu cât forța aplicată contra apei este mai mare, cu atât este și viteza mai mare. Pentru a învinge rezistența apei trebuie crescută forța în mod constant. Când coarda elastică trage înotătorul spre înainte viteza nu este produsă de sportiv, ci mai degrabă de proprietățile elastice al corzii. Înotatorul nu este propulsat spre înainte de prorpia sa capacitate, ci de un element artificial. Când artificiul încetează tracțiunea, ia sfârșit și viteza înotătorului.
Puterea de start este necesară în sporturile în care este nevoie de o viteză mare pentru a acoperi o distanță dată în cel mai scurt timp posibil. Sportivii trebuie să fie capabili să genereze forța maximă la începutul unei contracții musculare pentru a crea o viteză inițială mare. Un start rapid, în natație sau dintr-o poziție joasă ca în sprint, depinde de timpul de reacție și de puterea pe care o poate exercita sportivul în acel moment. Puterea de accelerare se referă la capacitatea de a atinge o accelerație mare.
Viteza de sprint sau accelerația depinde de puterea și rapiditatea contracției musculare, care face ca brațele și picioarele să realizeze cea mai mare frecvență a fulelului, cea mai scurtă fază de contact cu solul și cea mai mare propulsie când piciorul împinge în sol la o acțiune energicăde înaintare. Capacitatea sportivilor de a accelera depinde atât de forța brațelor cît și a picioarelor.
Puterea de desprindere
Performantele sportive la start în natație sunt posibile numai dacă sportivul este capabil să execute exploziv acțiunea de desprindere. La desprindere, această energie este folosită ca sursă de stimulare a accelerației, rezultatul fiind o săritură puternică. Puterea picioarelor determină cât trebuie încovoiat trunchiul în momentul flexiei articulației. Cu cât îndoirea este mai pronunțată, cu atât este mai mare forța pe care trebuie să o dezvote extensorii piciorului. Totuși, încovoierea este necesară din punct de vedere mecanic pentru că pune mușchii în stare de întindere și le creează o distanță mai mare pentru accelerarea care culminează cu desprinderea. Pentru mai multă eficacitate, adâncimea încovoierii trebuie să fie proporțională cu puterea picioarelor.Dacă flexia este prea mare, extensia sau faza de scurtare va fi executată lent și va rezulta o săritură joasă. Se pot folosi mai multe exerciții pentru a dezvolta puterea de desprindere, printre ele fiind săriturile cu contramișcare pe unul sau ambele picioare, urmate de orice tip de exerciții pliometrice.Majoritatea exercițiilor propuse combină o săritură cu contramișcare de pe ladă, cu o serie de pași de bătaie sau salturi cu desprindere pe un picior.
Sportivilor cu experiență în antrenarea forței le va fi mai ușor să execute exercițiile propuse sau alte posibile combinații. Pentru a respecta progresia necesară în cazul sportivilor cu mai puțină experiență, atenție la alegerea înălțimii lăzii sau a băncii. Antrenarea puterii de desprindere progresează de la înalțimi mai mici la mai mari, de la acțiuni pe ambele picioare la cele pe un singur picior; de la un număr mai mic de serii și repetări la unul mai mare.
Cu 1-2 săptămâni înaintea competițiilor se reduce numărul de serii și repetări, dar se acordă atenție puterii reactive I de desprindere explozivă.
Programul de antrenament constă din 3-5 (maximum 6) serii a câte 4-6 repetări, intervalul de odihnă trebuie să fie de 3-4 minute.
3.4 Particularități privind structura tehnică și efortul specific în natație
“Deprinderile motrice sunt componente ale activității voluntare, care prin exersare ating un randament înalt pe baza perfecționării indicilor execuției (coordonare, precizie, viteză, usurință, automatizare). Mecanismul fiziologic al deprinderii constă în activitatea de asamblare a scoarței cerebrale, potrivit legilor interacțiunii celor două sisteme de semnalizare, formării reflexelor condiționate complexe (sistem -funcțional), mecanismelor de coordonare ale sistemului nervos central. Deprinderea motrică reprezintă o acțiune motrică mai mult sau mai puțin complexă, "învățată" pe baza unei îndelungi exersări și care se execută cursiv pe baza unui stereotip dinamic.” [Prescorniță A. 2006, p.35]
Deprinderile motrice reprezintă componentele esențiale și totodată specifice ale diferitelor acte motrice careîmbinate în mod armonios asigură îndeplinirea unor sarcini motrice conform principiului: “eficiență maximă prin cheltuieli energetice minime”[A.Demeter, 1981,p.9] Din punct de vedere teoretic și practic, clasificarea deprinderilor este importantă, ea realizându-se pe baza anumitor criterii: – după componentele senzoriale dominante: deprinderi perceptiv-motrice ( cognitiv-motrice); deprinderi motrice ( gest motric învățat ca programul mișcării); – după modul de conducere: deprinderi autoconduse, în care succesiunea mișcărilor este determinată de programul mental pe baza prelucrării informațiilor interne; deprinderi heteroconduse, în care succesiune mișcărilor este dată și de influențele de mediu( intențiile adversarului); – din punct de vedere sistemic: deprinderi deschise, determinate de variațiile situațiilor; deprinderi închise, realizate în situații standard; – după complexitatea situațiilor și a răspunsurilor: deprinderi elementare, automatizate complet, stereotipe ( mișcările ciclice); deprinderi complexe, parțial automatizate; – după efectorii care realizează actul motric: deprinderi fine; deprinderi intermediare; deprinderi mari; – după sensul utilizării: tehnice, care constituie baza pregătirii în majoritatea activităților umane și sportive; tactice, care cuprind înlănțuiri specifice; – după obiectivele urmărite în educația fizică școlară: deprinderi de bază: mers, alergare, săritura, aruncarea –prinderea; deprinderi aplicativ-utilitare: cățărare-escaladare, târâre, tracțiune, împingere, ridicarea –transport de greutăți; deprinderi specifice diferitelor discipline, ramuri, probe sportive;
Continutul antrenamentului sportiv cuprinde acele elemente de structura care pe baza unor legi si reguli funcționale și metodologice duce la realizarea performanței sportive.. Pregatirea fizică, tehnică, tactică, psihică, teoretică și artisticăss sunt laturi considerate drept componente ale antrenamentului sportiv. Pregătirea fizică asigură un nivel ridicat de dezvoltare a calităților motrice de bază și specifice. Pregătirea fizică specifică este orientata pe : – dezvoltarea capacității de efort specifice unei ramuri de sport ; – dezvoltarea calităților motrice combinate prioritar și diferențiat .
Pregatirea tehnica cuprinde totalitatea acțiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al eficienței acestora. Ea presupune efectuarea rațională și economică a unui anumit tip de mișcări pentru obținerea randamentului superior în activitatea competițională. Componentele tehnicii sunt : elementul tehnic, procedeul tehnic si stilul. Invatarea procedeelor tehnice necesita un complex de aptitudini. Invatarea tehnicii se face sub trei aspecte : invatare propioceptiva, invatare motrica si invatare inteligent motrica. Învatarea tehnicii startului în natație presupune o abilitate motorie coordonată de abilitați cognitive și luare de decizi mai precis o ablilitate psihomotorie.
Modalitatea de a concretiza mecanismul de funcționare al informației senzoriale este prezentată de „teoria buclei” închise [dupa Balint L.,2012,p.28]
Figura 10 : Schema buclei închise, Balint L.,2012,p.28
( 1. Balint, L. – Teoria educației fizice și sportului. Edit. Univ. Transilvania din Brașov, 2003.
2. Balint, L. – Didactica educației fizice și sportului. Edit. Univ. Transilvania din Brașov, 2003.
3. Balint, L. – Metodica educației fizice și sportive în învățământul preuniversitar.F.E. Univ. Transilvania din Brașov, 2004)
Modelul conceptual al controlului motric în bucla închisa propus de Shmidt în 1999, prezintă agentul executiv prin operațiile de luare de decizie cu etapele de identificare a stimulului, de selectare a răspunsului și de programare a răspunsului. Nivelul executiv trimite comanda la un sistem efector care initiază comenzile la nivelul măduvei spinării și apoi prin contracția mușchilor are loc mișcarea articulatiilor.
Etapele prelucrarii informatie sunt : -identificare stimului, – selectarea raspunsului, -programarea raspunsului [dupa Balint L.,2012,p.26] :
Figura 11: Prelucrarea informatiei, Balint L.,2012,p.26
Coordonarea impusă de un act motor sportiv se realizează prin funcții parțiale:
1. Execuția mișcării propriu-zise de către organele motorii. Organul de control și de reglat este musculatura scheletică, care este componenta activă a aparatului motor.
2. Programarea desfășurării mișcării, care permite achiziționarea și transmiterea informațiilor privind rezultatele momentane și finale ale actului motor.
3. Programarea desfășurării mișcării, cu prevederea anticipată a rezultatelor sale momentane și finale (anticipare).
4. Compararea informației la intrare (valoare reală), cu programul acțiunii și cu obiectivul prevăzut (valoare cerută sau nominală).
5. Procesul de Control și de reglare propriu-zis, adică transmiterea la mușchi a stimulilor de control și de reglare.
6. Memoria motrică, cea care înregistrează programul mișcării efectuate, transformările sale, și care intervine, de asemenea, prin fragmente de exerciții motrice similare înregistrate deja.
Modelul simplificat al coordonarii unui act motor dupa Ionescu Bondoc D.,2007,p. 61:
Figura 12: Coordonarea unui act motor dupa Ionescu Bondoc, 2007,p.61
Controlul motor sau controlul execuției miscarilor se face prin intermediul mecanismelor de referență , pe baza informațiilor senzoriale , variații chimice, mecanice, luminoase, selecționate în funcție de experiențele anterioare care au fost memorizate.
Învatarea motrică în natație presupune învățarea tehnicii procedeelor de înot. Ceea ce o particularizează este faptul că învățarea procedeelor de înot, a componentelor tehnice se desfășoară într-un mediu aparte, apa, care nu întotdeauna este un factor favorizant al învățării, fiind total diferit de alte medii în care se desfășoară activitatea altor ramuri sportive. Înotul tonifică musculatura și sistemul nervos, ușurează senzația de greutate a corpului, regularizează mișcările respiratorii și bătăile inimii, relaxează, combate contracțiile musculare, ceea ce face ca mișcările să nu fie dureroase, să fie realizate cu ușurință, accelerează metabolismul energetic, activează circulația venoasă, de la nivelul membrelor inferioare. Orice activitate de înot devine factor recreativ atunci când se desfășoară în apă care nu depășește nivelul pieptului. Peste acest nivel, apa poate deveni factor stresant, în primul rând prin pierderea sprijinului solid și în al doilea rând prin neadaptarea respirației la specificul respirației acvatice. În metodica învățării înotului se disting două etape de formare a deprinderilor motrice specifice:-Prima etapă, obligatorie, este etapa însușirii deprinderilor motrice, specifice menținerii și deplasării corpului uman la suprafața apei. Obiectivele tehnice ale acestei etape sunt: obișnuirea cu apa; – învățarea respirației acvatice; – învățarea plutirii pe apă, în poziție orizontală și verticală; – învățarea alunecării pe apă; – învățarea tehnicii unor procedee de înot pentru deplasarea prin apă.
-A doua etapă, neobligatorie, este etapa formării deprinderilor motrice specifice învățării tehnicilor înotului de competiție și care nu depășește etapa de diferențiere fină. Obiectivele tehnice ale acestei etape sunt: – învățarea tehnicii înotului de competiție prin procedeele craul, spate, bras și fluture, cu starturile și întoarcerile caracteristice fiecărui procedeu; – perfecționarea tehnicii înotului de competiție cu specificitatea pe care le-o acordă particularitățile de vârstă, somatice, nivelul de performanță.
În cursele de sprint, pe măsură ce crește tensiunea musculara, fibrele rapid contractile sunt folosite pentru a ajunge la putere maximă. Înotători tind să aibă mai multe fibre musculare lente la brațe, dar compoziția musculara nu pare a fi un factor decisiv în înotul competitiv.
Barbatii, de asemenea, tind să fie înotatori mai rapizi decât femeile. Acest lucru se datorează faptului că bărbații au o greutate mai mare, cu multă masă musculară comparativ cu femeile. De asemenea, femeile au mai mare masa, în procentul de grăsime al organismului, decât bărbații.
Concluzie asupra calităților psihomotice în pregătirea tehnică
Înotul de performanță este dependent de valorile de VO2max ale înotătorului. În înot, se consumă energie pentru a menține flotabilitatea, pentru a genera mișcarea orizontală prin mișcarea brațelor și picioarele și pentru a reduce rezistența la înaintare. Viteza, dimensiunea și forma tracțiunii înotătorul determina stilul personal. Frecările și valurile contribuie, de asemenea, la forțele de tracțiune. Tehnica este esențială pentru a reduce rezistența la înaintare a organismului. Înotători calificați utilizeaza mai mult din energia lor pentru a depăși forțele de tracțiune decât înotători care fac sport de agrement. De asemenea, înotatori profesioniști acopera o distanță mai mare prin frecvența brațelor și picioarelor.
Intensitatea și durata antrenamentului determină nivelul de consum energetic utilizat. În sprinturi scurte, majoritatea energiei, circa 95 %, vine de la sistemele anaerobe, în conformitate cu Curtin University. La start efortul este anaerob și se face numai cu solicitarea energiei din sistemul anaerob. Startul în natație dureaza secunde până la atingerea distanței de 15metrii când sportivul este obligat de regulament să înceapă mișcarile de brațe la nivel de plutire.
3.5 Obiectivizarea pe baza parametrilor spatio-temporaliCapitolul 4
Aspecte particulare ale biomecanicii în tehnica startului în natație
“Nu exista nici o mutare magică sau un secret care creează victoria, dar sunt o mulțime de elemente mici, care atunci când se adună împreună te pot face victorios.”
Bill Toomey
În domeniul Știintei Sportului, biomecanica este în cadrul disciplinelor, după specialiști ai domeniului [Drăgan I. 1988,p.12], legată de interdisciplinaritatea cu anatomia, fiziologia, cibernetica, antropologia, psihologia, și contribuie la îmbunătățirea tehnicii sportive.
Preocuparile privind studiul biomecanicii îsi au radacinile în antichitate, Grecia antica, începând cu Aristotel si Galen, Leonardo Da Vinci, Galileo Galilei, Isaac Newton, continuând pâna în zilele noastre, la noi în țară, primul om de stiinta care a introdus studiul miscarilor corpului a fost Fr. I Rainer [Pia Simona O.A.Haba, 2011, p.14].
“Biomecanica studiază modul cum iau naștere forțele musculare, analizându-le din punct de vedere mecanic, cum intră în relație cu forțele exterioare care acționează asupra corpului. Pornind de la aceste relații de interdependență, biomecanica exercițiilor fizice stabilește eficiența lor mecanică și indică metodele practice pentru creșterea randamentului în funcție de scopul antrenamentului fizic [www_RegieLive_ro_BIOMECANICA.zip, vizitat dec.2012]. De la studiile biomecanice se așteaptă soluții științifice, în vederea însușirii unor tehnici raționale.
Biomecanica înseamnă și analiza fizică a mișcării, aplicarea legilor fizice alemișcării la activitatea fizică a omului. In acest cadru, se va discuta despre: frecare,inerție, rezistențe, accelerație, velocitate, pârghii etc. Și de asemenea analizează implicațiile abaterilor de la aceste legi ale mișcărilor patologice [Sbenghe T., 2002, p.5].
O definiție generalizatoare pe care o acceptă majoritatea oamenilor de știinta este dată de Gowaerts, citat de autorii mai sus menționați: „biomecanica este știința care se ocupă cu studiul repercusiunilor forțelor mecanice asupra structurii funcționale a omului, în ceea ce privește arhitectura oaselor, a articulațiilor și a mușchilor, ca factori determinanti ai mișcarii".
Conform autorului Drăgan I. [1974, p.569,570] întreaga activitate motrică a sportivului se desfășoară în spațiu și în timp. Elementele spațiale se caracterizează prin modificarea coordonatelor spațiale. Ele se produc între segmentele corpului și reprezintă mișcările articulare. În activitatea sportivă sunt antrenate multe articulații, iar mișcările se produc în jurul a numeroase axe și planuri. Elementele temporale formează componentele unei mișcări precizate în timp – fazele mișcării. Precizarea caracteristicilor spațiale și temporale este absolut necesară pentru efectuarea unei analize biomecanice a mișcărilor complexe [Drăgan I.1974, p.571].
Avantajele și dezavantajele biomecanicii sportive prezentate de Vladimir VM. Zatsiorsky [2000, p.104,105] cuprind scopul și limitările paradigmelor și modelelor folosite pentru a întelege și diseca activitatea în sport. Paradigma dominantă este folosirea pe scara largă a modelelor care consideră corpul uman o mașină fizică și deci ne permite să invocăm metodele puternice ale fizicii și matematicii care au demonstrat neprețuit progresul aplicarii mecanicii în general. Asta a permis oamenilor de știință să examineze corpul uman în mișcare mult dincolo de aptitudinile celor mai pricepuți antrenori și au ajutat sportul să perfecționeze metodele de antrenament, tehnicile competitive, reabilitarea tehnologiei și echipamentului sportiv la un rang ce părea de domeniul ștințific [Pearson, C.T., McElroy, G.K., Blitvich, J.D., Subic, A. and Blanksby, B.A., 1998, p.34,49-66].
Cercetările biomecanice [Bonnar S.,2001, p.2-10] au scopul de a constata în mod obiectiv, greșelile care apar în decursul efectuării exercițiilor fizice, de a descoperi cauzele mecanice și de a prevedea consecințele în procesul însușirii mișcărilor din cadrul procesului de recuperare. Biomecanica poate indica măsurile ce se impun pentru însușirea corectă a unei tehnici, poate formula indicații metodice prețioase, poate contribui la perfecționarea tehnicilor.
Prin tehnică se înțelege, în general, totalitatea mișcărilor dintr-o ramură sportivă,
executate într-o succesiune rațională cu scopul de a realiza maximum de randament cu un
efort minim. La înot aceasta înseamnă obținerea unei înaintări cât mai rapide pe orizontală, cu
cheltuială de energie cât mai mică. Tehnica înotului are o serie de caracteristici generale și principii care dau posibilitatea obținerii scopului propus [ Pop Nicolae Horațiu,2010, p.25].
Principiile generale ale unui start reușit [Jorgić B, Puletić M, Stanković R, Okičić T, Bubanj S, Bubanj R ,201,p.31-36] sunt reprezentate de viteza crescută la start, distanța orizontală mai mare la impact, unghiul optim la intrare și alți parametri similari. Însa, evaluarea cantitativă a starturilor poate indica nu doar un aspect al performanței pe distanță mai mare , de exemplu grab start, sau al forței de reacție, ci și o eficiență mai ridicată, ca în cazul track startului care va oferi o perspectivă aprofundată asupra unor abilitați îmbunatățite de start [dupa Mitrofan Anca Ianoli, 2000, p.49].
Counsilman, J., Counsilman, B., Nomura, T., & Endo, M., 1988,pp.81-91, au demonstrat că performanța în înotul competițional este influențată de fizicul înotatorului, de forța și de rezistența factorilor musculari, însa cei mai importanți factori cheie sunt reprezentați de tehnicile de înot, aici fiind incluse și startul, întoarcerea, tehnica mișcărea mâinilor și sosirea cu atingerea peretelui. Timpul pe care un înotator îl petrece la start reprezintă între 0,8% și 26,1% din timpul total al cursei, în funcție de proba de concurs [Breed R., & Young W., 2003,p.1-2].Astfel , cu cât este mai scurtă distanța de parcurs, cu atât mai important este efectul dat de start. Multe tehnici de start sunt folosite în înotul competițional precum grab startul (apucat), track startul (asimetric) sau swing startul (balansat). Grab startul și track startul sunt printre cele mai populare tehnici folosite momentan pentru competițiile individuale. H. Galbraith, J. Scurr,C. Hencken,L. Wood, and P. Graham-Smith2, 2008, p.307-315, au facut studii privind comparația dintre cele doua starturi și au prezentat variabilelor cinematice și cinetice obtinute. Atfel tabelul ce urmează prezintă valorile înregistrate în studiu comparativ track și grab start:
Tabel 7: Comparație între grab start și track start în variabile cinematice și cinetice (GC – centru de greutate, I – înaltime, diferenta p< .05)
Variabilele cinematice sunt rezultatul variabilelor cinetice care ofera informații antrenorilor [Ross Sanders, Stephen Bonnar,2008p.48-49]. Cu toate acestea, eficiența variabilelor integrate în parametrii cinematici și cinetici pot oferi informații adiționale în ceea ce privește tehnica, însa aceasta nu a fost înca supusa studiilor. Cossor, J. și Mason, B., 2001,p.25-30, compară grab startul și track startul folosind variabile cinematice (distanta orizontala la intrare) și cinetice (maximul fortei de reactie la sol, maximul forței verticale și orizontale, indexul forta viteză și anume SSI, impulsul) dar și de a integra aceste variabile pentru estimarea eficienței startului (indexul de eficienta SSI, indexul impuls-eficientă) în cazul ambelor variante sunt încă supuse cercetărilor. Rezultatele studiului acestor variabile pot oferi înotatorului și antrenorului perspective diferite asupra avantajelor comparative ale tehnicilor de start. Prezentăm în continuare imaginile cu pozițiile detaliate la start
Poza 14: Poziția inițiala pe bloc-start sportiv Radu Marius, vicecampion național la stilul liber în probele de sprint
Aceasta este faza de reacție și preflexie a mișcărilor. Tendința este de a minimiza aceasta fază. Delimitarea fazei începe la semnalul de pornire și se încheie la începutul fazei de împingere în picioare. Parametrul măsurabil este format din durata de reacție cu preflexie: 0.50-0.60sec. Acest parametru indică timpul necesar pentru a pregăti și a începe acțiunea de împingere.
Poza 15 și 16: Faza de reacție și preflexie :
Obiectivul este de a reduce la maxim aceasta fază. Începerea fazei este de la semnalul de pornire și se încheie la începutul împingerii în picioare. Parametrul măsurabil marchează un timp de 0,50-0,60 sec. Parametrul nu indică doar reacțiea la semnal, dar și timpul petrecut pe bloc-start sau toate mișcările de pregătire înainte de a începe acțiunea de împingere. Cerințele de control ale fazei constau în luarea unei poziții eficiente. Poziția este cu capul în jos relaxat, pe marginea din fața a bloc-startului de pornire sau dacă se utilizează pozitia standard de start se încerca localizarea cu centrul de greutate în mod egal pentru ambele picioare. Corpul trebuie sa fie relaxat pentru a putea reacționa la semnalul de start cât mai repede posibil [Vilas-Boas, J.P. Cruz, M.J., Sousa, F., Conceicao, F. and Carcvalho, J.M.,2000,p.75-82]. Prima reacție este de la nivelul șoldului care se duce înainte. Trebuie evitată preflexia profundă a genunchilor.
Poza 17 și 18: Faza de împingere :
Scopul acestei faze este de a crea putere maximă de împingere. Limitarea poziției este de la momentul de începere a împingerii la momentul când picioarele părăsesc bloc-startul.
Parametrul măsurabil al fazei de împingere este de 0.20 la 0.12 sec. Se indică puterea de împingere, ca formă cu unghiuri exacte și momentul exploziv de împingere.
Viteza de deplasare a capului în timpul împingerii este de 4.2 – 5.5 m / sec. Viteza capului înainte indică faptul că nu doar împingerea cu picioarele e importantă , ci și poziția corpului care se mișcă repede înainte intrând în faza de zbor denumită faza „fly-off”. Cerințele controlului de sine constau în a transforma forțele de împingere în viteză pe direcția orizontală. Brațele trebuie să fie duse înainte, drepte, fără a fi mobile și moi, cât mai repede posibil. Capul trebuie să avanseze cu viteză mare spre înainte . Unghiul corpului la sfârșitul fazei de împinge, trebuie să fie aproape orizontală față de apă. Durata de împingere trebuie să fie cât mai scurtă .
Poza 19: Faza de zbor și unghiul de intrare în apă:
Scopul fazei din momentul in care picioarele părăsesc bloc este sa formeze din corp o forma aerodinamica de zbor. Faza se încheie în momentul când capul intra în apă.
Parametrul măsurabil este viteza de deplasare a corpului în timpul zborului: 4.25 – 6.0 m / sec.
Aceasta este principalul parametru de zbor de succes. Distanța de la desprindere și pana la intrarea capului în apă este de 2.8 la 3.50 m. Bratele sunt de obicei în continuarea trunchiului și în fată. De aceea iau contact brațele primele cu apa, apoi intră capul. Pe parcursul zborului capul este între brațe cu bărbia în piept, este blocat, fix și se pregătește de intrarea în apă. Cerințele de control constau în păstrarea șoldurilor în poziție foarte înaltă în timpul zborului. Picioarele urmează trunchiul dar sunt încordate iar înainte de intrarea în apă se duc picioarele mai sus decât trunchiul. Trebuie asigurată mișcarea de extensie de la genunchie înainte de intrarea în apă.
Se menține o viteză de zbor mare.
Poza 20 și 21 : Intrarea și alunecarea în apă :
Faza de intrare în apă are ca scop tehnic mărirea vitezei de deplasare. Când brațele și capul intră în apă, viteza este redusă de rezistența apei. Capul execută o ridicare ușoara în sus pentru orientarea mișcării corpului înspre suprafața apei.Odata ajuns în apă și trunchiul și picioarele trebuie luată o pozitie hidrodinamică. Parametrul măsurabil este viteza de deplasare a mâinilor în timpul intrării în apă : 4,8 – 5,5m / sec. Viteză de intrare trebuie să fie cât mai de mare, de ea depinzând puterea înotătorului de a continuua la viteză ridicată alunecare. Viteza de deplasare a corpului din momentul intrarii în apă este de 3.0 – 4.0m / sec. Înotătorul în forma hidrodinamică urmează să facă prima lovitură de picior. Cerințele acestei faze de control sunt păstrarea poziției capului, trunchiului și picioarelor în posiție hidrodinamică. Startul se face fără a stropi la intrarea în apă. Are loc în apă o mică mișcare de delfin în timpul introducerii piciorului. E recomandat să se evitate scufundarea picioarele prea adânc după intrarea în apă. Important este să nu se piardă viteza de deplasare imediat după intrarea în apă.
Poza 22: Începerea mișcarii de bătaie sub apă :
Scopul cel mai important al acestei faze este de a nu pierde viteza de intrare în apă.
Faza începe în momentul primei lovituri a piciorului și se încheie în momentul în care brațul începe prima mișcare.Parametrul măsurabil este viteza de deplasare în timpul loviturilor de picioare : 2,1 – 2,7 0m / sec. Eficiența mișcărilor de ondulație subacvatică și mișcările picioarelor
contribuie esențial la un start bun și eficient. Durata de alunecare cu lovituri de piciore este de: 1,2 – 3,5 sec. Dacă viteza este mare, atunci durata lucrului sub apă poate fi mai mare dar ca distantă nu are voie să depășească cei 15m de start impuși de FINA.Cerințele de control sunt acțiunea piciorarelor la intrarea în apă, care trebuie să fie cu mișcări ondulatorii si să transfere vigoarea de pe uscat în apă. În timpul loviturilor de picioare capul se ține între brațele întinse, cu privirea în jos. Contorizarea numărului optim de lovituri de picioare subacvatice depinde de viteza de deplasare în apă și este important să se facă cu amplitudine mai mică, la începutul și la sfârșit cu amplitudine mai mare. Menținerea vitezei înainte este esentială. Se utilizează numai picioare delfin pentru un start eficient. Decizia cu privire la distanța maximă parcursă sub apă după FINA este de 15m.
Poza 23 : Ieșirea la suprafață :
Scopul acestei faze este de a crește viteza de deplasare. Faza începe în momentul tracțiunii cu brațul și se încheie la finalizarea vâsliirii cu bratul, moment în care corpul ajunge la suprafața apei. Parametrul măsurabil este viteza de deplasare în timpul tractiunii și vâslirii primului braț: 1.9 – 2.3 m / sec. Parametrul indică eficiența de tragere a primului braț. Viteza de deplasare în timpul tracțiunii și vâslirii celui de al doilea braț : 1.9 – 2.3 m / sec. Cerințele de control sunt temporizarea ritmului de vâslire cu brațele și ridicarea corpului la nivelul de vâslire în cursă. Concomitent cu începutul tracțiunii de brațe încep și loviturile de picioare fluturate, astfel încât mișcarea de tracțiune cu mâna dreaptă este coordonată cu lovitura piciorului stâng și invers. Corpul trebuie să fie în direcție de deplasare spre suprafața apei la sfârșitul mișcării de tracțiune cu primul braț. Momentul de începere a tracțiuni cu al doilea braț trebuie să fie în timp eficient, exact la momentul terminarii vâslirii primului braț, nu prea târziu, pentru a evita suplimentar alunecarea în ritmul brațelor. Mișcarea brațelor peste apă se face cu cotul sus, în pozție înaltă. Este recomandat să se evitate respirația în timpul vâslirii brațelor iar trunchiul să aibe o poziționare ușor laterală. Dupa ieșirea la suprafață se începe ritmul de cursă care variază funcție de pregatirea sportivului [Lyttle, A., & Benjanuvatra, N. ,2005, p.1-2].
4.1 Concepte teoretice privind musculația startului în natație
La înot, contracțiile comune mai des întâlnite pot fi:
– contracții musculare fazice sau ciclice proprii tehnicii de înot
– contracții exploziv-balistice aciclice prezente la start și întoarceri
– contracții ciclice reluate în viteză, cu detentă ridicată, la intensitatea impusă de distanța de înot
Forța la copiii antepubertari este o calitate puțin perfectibilă. Forța unor grupe musculare angrenate specific prin tehnica de înot poate fi dezvoltată astfel:
– extensia picioarelor prin vâslirea la bras, cicluri nu mai lungi de 10 zile
– flexia brațului pe trunchi,ce corespund cu prinderea, apăsarea-tracțiunea vâslirii, cicluri nu mai lungi de 15 zile
– pronația brațelor ,vâslirea circulară la bras sau rotarea humerusului în umăr – adductorii coapselor în cicluri de circa 4 săptămâni. Aceste cifre pot sugera o periodizare a lecțiilor de verificare sau control la o medie de 4 săptămâni din care 3 săptămâni de încărcare, 1 saptamana de dezobosire, după care se vor putea modifica proporțiile procentuale anterioare.
Se recomandă exersarea unor mișcări cu mare amplitudine pe durate care să însume circa 30-90 sec., evident cu intensități asemănătoare celor din concurs. Pentru a doza corect durata unui exercițiu se va estima durata unei mobilizări , durata medie a unui ciclu de vâslire, valoarea găsită va fi raportată la timpul de efort, 3o-90 sec. pentru a afla numărul de repetări ce vor putea fi simulate, valori, la care se va adăuga timpul necesar de manifestare pasivă a mișcărilor sau de întregire a ciclului.
Debbie Bogert,(2005, pp.1-28) studiaza la Physiological Kinesiology Laborator și prezintă detaliat musculația implicată la startul de sus în natație.
Musculația în principalele poziții de start este prezentată în anexa 6.
Noutate în designul bloc-startului din natatie
În 2008 un nou bloc start, realizat de Omega (OSB11, Corgémont, Elvetia) a fost aprobat de organismul international de conducere în înot (FINA), pentru utilizarea în competițiile internaționale. Bloc-startul OSB11 a fost dezvoltat prin adaugarea unei plăci de împingere denumită kick, fixata la un unghi de 30 de grade față de suprafața bloc-startului și care poate fi mutată în cinci locații diferite de-a lungul platformei de start . Kick-startul este o noua tehnică de start, cu împingere, care s-a dezvoltat prin folosirea plăcii de împingere. Kick-startul este în principiu un track start modificat care permite piciorului din spate să fie ridicat de pe platformă și plasat pe placa de kick (sau de împingere). Havriluk R.,2010, Honda, K.E., Sinclair, P.J., Mason, B.R., Pease, D.L în anul 2010,p.94-96, au demonstrat că acest kick start este semnificativ mai rapid decât track startul tradițional, producând o forță orizontală ridicată pe bloc, prin urmare o viteză orizontală ridicată în momentul părăsirii bloc-startului. Trebuie, însă să fie determinată poziția optimă atunci când se folosește OSB11, inclusiv locația plăcii de kick și poziția centrului de masa al sportivului. Un singur studiu publicat pâna la acest moment a cercetat efectul asupra performanței dată de placă ațezată în diferite poziții și mișcarea greutații înotatorilor înainte de semnalul de start, Nomura T., Takeda T., Takagi H., în anul 2011,p.1-3. Studiul lor nu a luat în considerare poziția preferată de înotator în ceea ce privește placa bloc-startului.
Bloc-starul OSB11, poza 25, care reprezintă bloc-startul utilizat în mod curent în competițiile internaționale:
Poza 24 : Bloc-startul omega OSB11 din lateral și profil cu dimensiuni standardizate
Cu cât viteza la desprinderea de pe bloc-start este mai mare și distanța de zbor crescută, cu atât acestea au dus la o viteză orizontală mai mare decât media pentru start, viteză care a fost menținută de la 5m la 7,5 m, fapt ce nu a condus la nici o diferență de timp între pozițiile de la 5m și 7,5m. Kick startul s-a dovedit a fi mai rapid la desprinderea de pe platformă comparativ cu track startul. Aceste rezultate indică faptul ca înotatorii ar putea câstiga un avantaj prin folosirea plăcii înclinate de kick OSB11 și este recomandat ca antrenorii și atleții să petreacă timp adaptându-se la noul bloc și la tehnica de start, pentru a o optimiza. Sunt necesare teste ulterioare ale kick startului, cu o perioadă mai mare de antrenament și introducerea tehnicii de kick și înot pană la 15 m pentru a încadra startul complet și a observa dacă diferențele dintre cele trei tipuri de kick start, cu centru de greutate in spate, mijloc si față, se mențin dincolo de distanta de 7,5m. În timp ce acest nivel scăzut de familiarizare este comun multor înotatori care concurează cu noile bloc-starturi, este posibil ca pozițiile diferite de start să producă performanțe îmbunatațite dupa perioade extinse de antrenament. Se studiaza efectul diferitelor stiluri de start asupra performanței în cursă cu scopul de a elabora o linie metodică de predare eficientă a startului în natație.
Capitolul 6
Monitorizarea și evaluarea în cadrul antrenamentului sportiv
“Prețul succesului este munca grea, dedicarea la antrenament și determinarea, chiar dacă vom câștiga sau pierde, vom ști că am dat tot ce e mai bun din noi pentru a reusii!”
Vince Lombardi
6.1 Definirea conceptului de monitorizare sportivă în natație
Monitorizarea pregatirii sportivilor de performantă consta într-un proces de evaluare obiectivă, în timp util, a răspunsului biologic, biomecanic și psihologic al sportivului la stimulii utilizați în antrenament în scopul dirijarii stiintifice a pregătirii.
Instrumentele de monitorizare psihologica sunt : anxietate stare, trasatura, somatica, atenție, concentrare, distributivitate, comunicativitate, vigilenta, motivatie, stress [Tudor V.,2005, p.20]. Selecția sportivilor pentru înaltă performanță trece prin mai multe etape. Aceste etape mai mult sau mai puțin distincte eșalonează pregătirea sportivilor de-a lungul întregii cariere. După selecția primară la vârstele de 7-9 ani, sportivul prin natura sistemului de pregătire în care este antrenat odată cu creșterea în vârstă și cu trecerea de la un sistem școlar la altul (primar, gimnazial, liceal) participă la aceste etape ale selecției care au ca scop final, marea performanță. S-a stabilit că indiferent de dorințele unora dintre factorii care creează performanța (sportivi, antrenori, tehnicieni) sportivii se confruntă cu greutățile pe care le conferă o serie de factori:
perfecționarea tehnicii; parcurgerea probelor adecvate pentru concurs; posibilitățile școlare ale sportivilor; eșalonarea timpului liber (școală – antrenament, alte activități); gradul de antrenament acumulat; valoarea performanțelor atinse; interesul, ajutorul familiei; relațiile antrenor – sportiv; valoarea grupei de sportivi din care fac parte [Teodorescu S., 2009,p.31].
Aceșți factori influențează direct procesul de pregătire și stabilesc limitele până la care vor ajunge unii sportivi. Practic selecția secundară începe în jurul vârstei de 14-15 ani, odată cu antrenamentul sportiv de performanță. La această vârstă sportivii se hotărăsc ce vor face în continuare și pierderile cele mai mari se găsesc la acest nivel. Considerăm necesar să atragem atenția antrenorilor că nu trebuie să îndepărteze sportivii care doresc să continue pregătirea, pe baza unor criterii rigide. S-au observat multe cazuri în care sportivii care au avut o activitate insignifiantă în copilărie au ajuns înotători de valoare la maturitate. Cazul Ioan Gherghel legitimat CSM Brasov, băimarean de origini, este concludent, ca junior nu a demonstrat o valoare deosebită, în schimb după 18-19 ani a arătat o constantă creștere valorică care l-a propulsat printre cei mai buni fluturișți din lume. Selecția finală este etapa cea mai importantă a activității sportive de performanță, aceasta este ultima etapă a unui foarte bun proces și care deschide drumul către înalta performanță. Suntem nevoiți să repetăm o serie de considerente, în special acelea privind creșterea vârstei în performanța mondială. Acest lucru a dovedit că la fel ca la alte sporturi, maturitatea organismului este deosebit de importantă ca și talentul, aptitudinile deosebite ale unor sportivi. Insistăm pe această temă în ideea de a determina antrenorii să aibă o viziune de viitor atunci când hotărăsc antrenamentul de urmat pentru sportivi.
6.2 Particularități ale monitorizării startului în performanța natației
În competițiile internaționale monitorizarea startului se face computerizat, datele fiind furnizate pe site-uri specializate. Evoluția campionului național Norbert Trandafir în luna mai 2012 poate fi urmarita pe site-ul : http://swim.ee/competition/2012_debrecen/debrecen2012.html
Monitorizarea probei de 100m liber privitor la start este prezentată în imaginile următoare:
Poza 3: Lista de start Poza 4: Pozitia de start
Poza 5:Timpul de start până la intrarea în apă Poza 6: Timpul de start la 15m
Poza 7:Frecvența bratelor după start Poza 8: Rezultatul final al probei de 100m
Alt exemplu de înregistrare a starului în finala A a Campionatelor Europene 2009 :
Poza 9: Timpul de start la 15m și clasamentul Poza 10 : Ritmul de cursa dupa start
Exemplificare de la Campionatul European Budapesta 2010, start în proba de 100m liber masculin :
Poza 11: Locul de iesire după start Poza 12: Timpul de start la 15m
6.3 Evaluarea în antrenamentul sportiv de performanță
Evaluarea sub forma competiției este cea mai relevantă. Competiția este un fenomen caracteristic ființei umane, născut din dorința naturală de întrecere. De altfel întrecerea este fenomenul care stă la baza întregii ierarhizări sociale producând satisfacții sau dezamăgiri în funcție de reușită sau nereușită. Competiția este o continuare firească a antrenamentului. Ea reprezintă o sinteză a diferitelor forme de organizare specifice unei activități,care scoate în evidență, pe baza unor reguli, rezultatele obținute și ierarhizarea acestora. Competiția sportivă este o formă de organizare a întrecerii între sportivii de diferite categorii, ce are ca obiectiv compararea rezultatelor și stabilirea ierarhiilor.
Compețiția are următoarele funcții :
funcția de valorificare a capacității de performanță;
funcția de pregătire psihologică și favorizare a integrării sociale;
funcția culturală; funcția economică; funcția politică.
Scopul principal al evaluării constă în evidentierea modificărilor funcționale sub forma stărilor de adaptare, determinate de influentele antrenamentului de durată lungă, medie sau scurtă. În functie de aceste perioade ale antrenamentului, se constituie ca timpi necesari de evaluare următoarele evaluari: evaluarea de etapă, evaluarea curentă, și evaluarea operatională. Datele obtinute din tipurile de evaluare prezentate constituie baza obiectivă pentru dirijarea procesului de antrenament și în special planificarea pregătirii în următoarea perioadă de timp sau corectarea celui în curs de desfășurare. Monitorizarea in natatie este stric obiectiva asupra rezultatului probei sau subiectiva asupra tehnicii de inot. Timpii realizati in probe la diferite concursuri sunt valori calificative la marile competitii internationale.
Aprecierea integrală a disponibilităților energetice implică folosirea unei aparaturi complexe și a unui număr de parametri. Ea se aplică numai sportivilor de înaltă performanță. Precizia rezultatelor și concordanța acestora cu rezultatele de concurs, este asigurată dacă se efectuează în testare lucrul mecanic specific ramurii de sport respective [Balint L., 2003, p.311].
Figura 13: Planificarea evaluării dupa Balint L., 2003, p.311
Ca și evaluare a rezultatului unei probe în natatie există în cadrul Federației Romane de natatie si Pentatlon modern, tabele de clasificare sportivă pe categorii și pe sexe:
Tabel 5 : Norme de clasificare sportivă în bazin de 50m [FRNPM, 2014]
Înotul de performanță este determinat de o multitudine de factori. Dintre acestea, capacitatea de a îndeplini diferite sarcini tehnice. În înot se disting cel puțin trei domenii tehnice: – startul , cursa propiu zisă și intoarcerile [Hay, 1986].
O analiză din 1999 Pan Pacific , pe datele Campionatului de la Sydney, a indicat faptul că relația dintre calitatea înotului de performanță și frecventa de înot nu a fost semnificativă . Viteza medie de înot a fost corelată în mod semnificativ cu rezultatele, dar acest lucru era de așteptat.Variabila înotului, cea mai corelată cu performanta, a fost timpul de întoarcere, care a fost semnificativ importantă, în 92% din toate cursele.
Startul și întoarcerile au fost considerate ca importantă semnificativă în toate probele de înot.
Un exemplu de monitorizare și evaluare a tehnicii startului dupa SE Slawson , PP Conway b, LM Justham , 2010, p.1-5 este cel care utilizează monitorizarea cu markeri (diode,emițătoare de lumină= LED). Această duce la obținerea unei imagini în care se pot evalua toate fazele startului prin măsurători computerizate folosind programe specifice:
Poza13: Evaluarea tehnicii startului cu leduri, Slawson, 2010,p.1-5
6.4 Considerații teoretice privind procesul de antrenament planificare, periodizare
Programarea și planificarea sunt doi termeni care se definesc unul pe celălalt dupa cum spune autorul Prescorniță A. [2004 p.269]. Autorul definește acești termeni în felul următor:
– planificarea – coordonarea, organizarea și conducerea după plan a unei activități
– programarea – plan de activitate cu precizarea etapelor pentru o anumită perioadă, ordine de desfășurare a unor activități.
Antrenamentul sportiv este descris și definit ca un proces adaptiv de lungă durată [Manno, 1996,p.199; Bompa, 2001; Dragnea și colab., 2002], fapt pentru care conducerea sa nu poate fi realizată decat pe bazele prevederii științifice a ansamblurilor de obiective, decizii și mijloace. Prevederea științifica a „ceea ce intenționăm să facem și să obtinem” este rezolvată prin procesul de planificare care este încadrat în diverse strategii pe diferite perioade de timp. Procesul de planificare trebuie prevăzut ca o cale de manipulare a antrenamentului sportivului pentru atingerea celei mai înalte performanțe posibile [T. Bompa, 2002,p.141]. Exista o unitate evidentă între programarea antrenamentului sportiv, formularea în cadrul programării a obiectivelor de pregatire organico-musculară, tehnico-tactică, psihologică, artistică și inducerea formei sportive. Acest mecanism are un caracter periodic și ciclic ce rezulta din ciclicitatea care domina evoluția umană. Ciclicitatea în evoluție cuprinde : evoluție – stagnare – involuție – stagnare – evoluție și totodată limitează posibilitățile evoluției organismului uman. „Cresterea nu este nelimitată și poate ajunge în conflict cu posibilitatile funcționale ale organismului și cu sănătatea organismului' [Jakovlev, citat de Dragnea, 2002,p.355].
“Procesul de planificare este un mod de a proceda metodic, științific și este utilizat pentru a ajuta sportivii să atingă niveluri înalte de antrenament și performanță. Este instrumentul cel mai important pe care antrenorul îl are la dispoziție pentru dirijarea unui program de antrenament bine organizat. Un antrenor este eficient în măsura în care organizarea și planificarea lui sunt eficiente”, spune profesorul Bompa T, 2001. Un program de pregătire planificat și organizat elimină hazardul, abordarea lipsită de obiective care încă mai persistă în unele sporturi. Un plan bine structurat constituie un îndreptar, imprimă o direcție și conferă un scop oricărui lucru întreprins. Planificarea este arta de a utiliza știința pentru structura unui program de pregătire. În cadrul pregătirii nimic nu se întâmplă accidental, ci totul este bine “pus la cale” [Bompa T. 2001, p.125].
Instruirea programată presupune fragmentarea și ordonarea conținutului învățării în secvențe și etape scurte, cu dificultate unică susține autorul Prescorniță A. 2004, p.270.
Autorul Bompa T. [2001,p.164] consideră periodizarea ca fiind unul dintre cele mai importante concepte ale pregătirii și planificării. Termenul provine de la cuvântul perioadă , care este o porționare sau divizare a timpului în segmente mai mici, ușor de controlat, numite faze de pregătire. Periodizarea se referă la două aspecte importante :
Periodizarea planului anual, care constă în planificarea și desfășurarea unui program de pregătire și asigurarea performanței de vârf pentru principala competiție a anului.
Periodizarea calităților biomotrice, structurarea fazelor de pregătire pentru a conduce la cel mai înalt nivel de viteză, forță și rezistență.
În natație activitatea de performanță cuprinde ca în toate sporturile, etape de pregatire, precompetiționale și competiționale. Mai există etape la nivel de inițiere după care se face selecția și apoi urmează pregătirea de performanță. Inițierea sau învațarea înotului, din punct de vedere al capacității organismului de a începe activitatea organizată, începe la vârste mici 4 – 6 ani cu condiția ca obiectivul principal să fie acomodarea cu mediu, învățarea echilibrului, a orientării în apă, coordonarea mișcărilor simple și învățarea unor exerciții din tehnica procedeelor. Învățarea înotului este obligatoriu să înceapă cel mai tarziu în jurul vârstei de 7 ani, vârsta școlarizării, atunci când copilul capătă noțiuni de disciplină, se cultivă atenția, se mărește bagajul de cunoștințe teoretice și practice. Parte a selecției este selectia primara, în care copiii sunt aleși pe baza criteriilor morfofuncționale și psihice. În această fază se detașează următoarele criterii de selecție: măsurători antropometrice simple : înălțime, greutate, anvergură; se stabilesc relațiile cu familia; se fac teste simple în mediu acvatic : plutire, coordonare; se testează calități psihice: curaj, perseverență, atenție. Ulterior se trece la etapa de pregatire de performanță cu dezvoltare fizică generală și apoi specializată.
Cuantificarea criteriilor de selecție secundara și pe specializări rămâne la aprecierea coordonatorului fiecărui centru, având la bază experiența acumulată și observațiile privind activitatea individuală a sportivilor, gradul de implicare în efortul de performanță, dorința de afirmare, interesele părinților. Periodizarea în funcție de perioada competițională a calitătilor motrice [dupa Balint L.,2003,p.45] este prezentată în figura urmatoare :
Figura 6 : Periodizarea calitătilor motrice dupa Balint L.,2003,p.45
Condițiile și factorii implicați în planificarea activității competiționale si planificarea activității competiționale [dupa Ionescu Bondoc D.,2010,p.103, citându-l pe Hoștiuc N. 2003, p.1] trebuie să cuprindă:
Figura 7 : Condițiile și factorii implicați în planificarea activității competiționale dupa Hoștiuc N.,2003,p.1
În cadrul antrenamentului sportiv, strategia se evidențiază prin următoarele caracteristici:
1) se angajează în permanență pe traseul relațional: obiective instrucționale —> resurse —> conținutul programei de instruire —> metode + materiale + mijloace —> programare – planificare —> aplicare în practică —> forme organizatorice depregătire —> evaluare —> corectare prin feed-back.
2) se urmărește declanșarea și valorificarea capacităților latente, psiho-pedagogice ale învățării, adică a particularităților individuale și de vârstă, a condițiilor concrete în care se desfășoară instruirea, participarea conștientă și activă, stimularea motivației pentru pregătirea sportivă, transformarea unor motivații extrinseci în motivații intrinseci;
3) se desfașoară sau acționează pe un teren plin de obstacole și capcane; ponderea factorilor aleatori (întâmplători) poate fi diminuată dacă strategia utilizată este rațional elaborată;
4) orice strategie presupune relații omniprezente: antrenor – sportiv; antrenor – echipă, în care rolul celor trei agenți (antrenor-sportiv-echipă) are un conținut și o amplitudine diferită;
5) strategia (didactică) este, în ultimă instanță, expresia capacității profesionale a antrenorului, artei de conducere strategică a procesului de antrenament.” [Dragnea A, Teodorescu Mate S. 2002, p. 467]
Planificarea în natație [dupa Bădescu D., 2010, p.1-5] cuprinde :
Tabel 1: Planificarea în natație, dupa Bădescu D.,2010,p.1-5
Aceste valori reprezintă cuantificarea principalilor parametri pentru grupele de vârstă, reprezentând minimul valorilor pentru seniori, juniori I și este și maximul recomandat pentru copii si juniori II.
Creșterea vârstei sportivilor prezenți în competițiile oficiale trebuie să dea de gândit antrenorilor care doresc ca sportivii lor să ajungă la vârsta optimă pentru marea performanță – 20-22 ani la fete și 24-26 de ani la băieți.
În pregătirea sportivilor se folosește un plan anual triciclu, pentru că în general sportivii au planificate 3 competiții de obiectiv în lunile : decembrie (2010) – iulie (2011) – decembrie (2011). Planul anual elaborat și parcurs de antrenorul Dan Bădescu, Club Sportiv Turnu Severin, cu sportivul Marius Radu în anul 2010-2011 se află în anexa 4.
Stabilirea obiectivelor este esențială pentru oricine tinde să elaboreze linii directoare în vederea realizării elementelor fundamentale ale pregătirii, să stabilească teste și norme de respectat, să fixeze obiective de perfecționare tehnică și tactică a echipei și modalitățile de evaluare a acestora, performanța care trebuie realizată la sfârșitul sezonului. Obiectivele trebuie să reprezinte un instrument motivațional și să devină o sarcină pentru toți factorii implicați în obținerea victoriei sportive. În practică antrenamentul sportiv în natație se integreză perfect în coordonatele impuse de teoria antrenamentului sportiv dar trebuie individualizat de tehnicieni, antrenori pe profilul sportivului și al condițiilor de pregătire.
6.6.1 Periodizarea pregătirii forței
6.6.2. Faza de transformare a forței în putere
6.6.3 metode de dezvoltare, menținere si compensare a forței
PARTEA A-II-A
STUDIU PRELIMINAR AL METODELOR CECETARE A OBIECTIVZĂRII STARTULUI ÎN NATAȚIE PE BAZA PARAMETRILOR SPAȚIO-TEMPORALI PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA CURSEI DE SPRINT
cAPITOLUL 7
“Procedeele și tehnicile constituie modul particular în care este aplicată o metodă la domeniul specific al cercetării. Ele sunt modalități practice de acționare în cadrul metodei. În acest scop se folosesc tehnicile foto-cinematografice. Transcrierea, sistematizarea și prelucrarea datelor se face dupa diferite procedee grafice, statististici. Noțiunea de cercetare, de regulă, este corelată cu noțiunea de știintă, deoarece știința nu se realizează în afara cercetării. Cercetarea reprezintă una din funcțiile științei, a doua funcție fiind interpretarea. Pentru cercetare aspectele definitorii sunt investigarea realitătii concrete, în mod sistematic și pe baza observației și experimentului, urmărind descrierea și clasificarea calitativă de ordin logic, cât și înregistrarea cantitativă de ordin matematic.” (Epuran M. 2005, p.5 ) Considerăm faptul că criteriul ce stă la baza clasificării tipurilor de cercetare constă în intenționalitatea cercetării. Pornind de la acesta, majoritatea autorilor consideră trei tipuri de cercetare: – cercetarea fundamentală; – cercetarea aplicativă; – cercetarea pentru dezvoltare.
Argumentarea cercetării asupra temei este data de rezultatele slabe ale sportivilor români în probele de sprint în natație la competițiile internaționale. Se impune necesitatea îmbunătățirii startului în natație, modalitate prin care se pot obtine rezultate mai bune în probele de 50m și 100m, în special a stilului de start asimetric denumit “track”. Astfel putem îmbunătății ulterior și stilul de start internațional, cu împingere, denumit “kick”, în contextul modificării bloc-startului introdus în competițiile internaționale de fima Omega, în anul 2010. Cunoașterea parametriilor tehnici și cinematici spațio-temporali ai startului poate duce la corectarea tehnicii de start și la obiectivizarea lui . În acest scop se va apela la știinte interdisciplinare, biomecanică, biologie, informatică și statistică. Analizând informațiile senzorilale de la analizatorii condiționali specifici startului în natație vom determina rolul fiecăruia în execuția motorie a startului. Fiecare procedeu tehnic are parametrii preciși de spațiu, timp și efort, iar pregătirea trebuie făcută în așa fel încât ,,executanții să ajungă treptat la diferențieri spațio-temporale și de efort de mare finețe” (Dungaciu P.,1982, p.61).
La modul general, actualitatea temei este dată de necesitatea elaborării unei noi metodologii de start, adaptată noului bloc-start introdus în competițiile internaționale în natație în anul 2010. Linia metodică de instruire a startului în natație, la nivelul grupelor de înaltă performantă, trebuie modificată și adaptată la schimbările semnificative aduse de noul bloc-start cu avânt de pe care se pleacă în competițiile internationale actualmente. Factorul fizic și tehnic este esențial dar și factorul psihic completează profilul sprinterului în natație. În final toți factorii conduc, la obiectivizarea startului, creșterea și stabilizarea randamentul sportiv.
La modul particular, cercetarea își propune determinarea mijloacele raționale și apoi determinarea căile optime de îmbunătățire a startului clasic asimetric “track”, asigurându-se astfel cea mai bună adaptare pe noul bloc-start cu avânt, în execuția tehnică a sportivilor cuprinși în cercetare. Vom dispune de parametrii multifactoriali obiectivi de evaluare a comportamentului motric integral pentru fiecare subiect, având posibilitatea de a surprinde, în mod obiectiv, progresul, staționarea sau regresul randamentului performanțial. Se vor lua cele mai eficiente măsuri pentru obiectivizarea startului asimetric “track”, se va elabora o linie metodică de îmbunătățire a startului care va duce la otimizarea rezultatelor. Aceste rezultate vor fi înregistrate cu camera video de mare viteza și vor fi analizate în concordanță cu rezultatele înregistrate la competițiile internaționale.
7.1. Scopul studiului preliminar
În scopul obiectivizării startului în natație pe baza analizei parametrilor spațio-temporali pornim de la premisa lucrării cercetătorilor Honda K.E.;Sinclair P.J;Mason B.R;Pease DL, care susțin studiile privitoare la posibilitatea îmbunătățirii startului în lucrarea “A biomechanical comparison of elite swimmwers start performance using the traditional track start and the new kick start”. De aici rezultă premisele cercetării de evaluare asupra diferitelor stiluri de start, în vederea analizei startului din natația românească. Prin înregistrarea cu ajutorul imaginilor a tehnicii de start, vom stabilii parametrii spațio-temporali ai traiectoriei zonei anatomice, care prin prelucrarea lor statistică cu ajutorul calculatorului, vor fi un instrument de corectare a greșelilor tehnice și de eficientizare a startului, pentru obținerea randamentului optim de start, funcție de posibilitățile antropometrice și motrice individuale.
Înregistrarea momentelor variabilele esențiale ale startului : – pozitia statico -dinamica inițială –distanța de zbor, -timpul de zbor, -viteza de zbor și –unghiul de intrare în apă,vor determina parametri de performanță ai startului la înot și vor analiza rezultatele eficienței tipului de start până la intrarea în apa. Prin analiza cinematică și prelucrarea datelor, compararea matematică a rezultatelor vom ajunge la niște concluzi obiective. Cele mai bune rezultate vor determina promovarea acelui stil de start în competițiile naționale. Prin informațiile noi pe care le prezentăm sportivilor și antrenorilor ne propunem să contribuim la creșterea eficientei pregatirii tehnice a startului în natație pentru obținerea unor rezultate notabile.
Scopul general al acestui studiu este de a identifica influențele pregătirii specifice în antrenament a startului, de pe noul bloc-start, sau aparat de start, similar bloc-startului din atletism, construit de noi, denumit bloc-start “atletic kick” special pentru îmbunătățirea forței și puterii de împingere pentru piciorul de spirjin din spatele bloc-startului, în cadrul startului clasic denumit “track”. Întrucăt tehnica de start “track” este aceeași cu cea a startului cu împingere “kick” de pe bloc-startul internațional al firmei Omega, OSB11, patentat în anul 2009, se presupune că o îmbunătățire a startului clasic “track”duce la o îmbunătățire a startului “kick” implicit .
Scopul cercetării preliminare a vizat înregistrarea și analiza cinematică a startului unui sportiv, vicecampionul de sprint al româniei, Marius Radu, considerat etalon, pentru a putea determina parametrii de start și a elabora o metodologie de perfecționare a startului competițional.
Scopul final este îmbunătățirea startului competițional în stilul “track”, pe baza dezvoltării calități impulsului nervos selectiv pe piciorul de împingere.
Scopul secundar este măsurarea paramentrilor spațio-temporali ai startului în diferite stiluri de start, funcție de modelul antropometric și motric al sportivilor.
Premisele cercetarii experimentale
1. Bibliografia de specialitate ne arată că startul “kick”este mai rapid decât startul “track”. Aceasta afirmație este susținută de cercetătorii Elipot, M;Dietrich, G;Hellard, P;Houel,N, în lucrarea “A new software for swimming race analysis” în anul 2010. Cercetătorii H. Galbraith;J. Scurr;C. Hencken;L.Wood;P. Cercetătorul Graham Smith emite teoria “Biomechanical compararison of th track start and the modified one-handle track start in competitive swimming: an intervention study” prin care prezinta detaliat biomecanica startului. Honda K.E.;Sinclair P.J;Mason B.R;Pease DL, susțin studiile privitoare la posibilitatea îmbunătățirii startului “track” prin lucrarea “A biomechanical comparison of elite swimmwers start performance using the traditional track start and the new kick start”. Efectuarea unor probe de control asupra diferitelor tipuri, stiluri de start, în vederea analizei nivelului startului actual din natație genereză premisele cercetării.
2. Este cunoscut din cercetări științifice că startul “kick”este mai rapid decât startul “grab” în conditiile antrenării corespunzătoare. Aceasta se bazează pe analiza biomecanică a celor doua starturi track și grab, susținută de Vladimir B;Issuri Oleg Verbitsky în lucrarea “The kinematic analysis of the grab and track start in swimming”.
3. Antrenarea specifică startului “kick” se face numai folosind optim bloc-startul “kick”, lucru argumentat de N, Houel;A. Charliac;JL.Rey;Phellard, în lucrarea îmbunătățirea startului competițional, “How to swimmer could improuve his track start using new Olympic plot”din anul 2010.
7.2 Obiectivul studiului preliminar
Analiza și dinamica evoluției tehnicii startului prin înregistrari video pentru determinarea parametrilor măsurabili, distantă, timp, viteză, unghi de intrare în apă.
Monitorizarea obiectivă a nivelului tehnic al startuluiv la nivel național.
Îmbunătătirea startului și eliminarea erorilor pentru sportivul etalon.
Elaborarea unei metodologii noi de predare a startului track adaptat la cerințele logistice internaționale, cu ajutorul unui nou bloc-start atletic kick, care respectă biomecanica tehnici de start “kick” utilizată în competițiile internaționale.
Obiectivul cercetării este focalizat pe elaborarea unui metodologii de start pentru stilul de start asimetric sau „track”. Secundar obiectivul cercetării vizează identificarea parametrilor spațio-temporali pentru realizarea unui transfer eficient a acțiunilor motrice spre conținutul tehnic specific, în cadrul unor studii de caz, din perspectiva generală a individualizării procesului de instruire, care să îmbunătățeasca calitatea impulsului nervos selectiv pe piciorul de împingere din spatele.
În realizarea cercetării, metodele de bază care se vor utiliza sunt metoda observației sistematice, metoda experimentală, metoda analizei matematice, statistice și grafice a datelor. În cercetare, vor fi cuprinși initial un sportiv etalon, apoi 5 sportivi cu vârste între 14 și 20 ani, componenți ai lotului național de natatie.
Datelor obținute la testările inițiale și intermediare vor fi valorificate prin extinderea cercetărilor asupra mai multor sportivi, ca în final rezultatele obținute prin investigații, complexe și obiective, să devină general valabile pentru înotători de elită. În funcție de aceste rezultate vor fi elaborate obiectivele generale și operaționale, vor fi găsite soluțiile metodologice în vederea obiectivizării factorului tehnic la start. Toate aceste elemente de referință, comparate cu rezultatele obținute în competițiile internaționale, ne vor da posibilitatea ca în permanență să urmărim eficiența activității desfășurate, influențând astfel pozitiv nivelul pregătirii sportivilor pentru start.
Tinând cont de nivelul ridicat al performanțelor sportive pe plan internațional, este necesară elaborarea unei metodologii moderne de start, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, diferența de performanță în special în probele de sprint, dintre sportivii români și cei internaționali să se reducă substanțial.
Obiectivul de bază al acestui studiu este de a găsi soluții pentru a îmbunătății timpul de start mai ales în probele de sprint. Analizele startului în stilurile “grab” și “track” urmăresc poziția pe bloc-start, timpul de zborul și traiectoria dintre bloc-start și locul intrării în apă, distanța de la bloc-start și locul intrării în apă, plus viteza de zbor. Stilul de start “track’ îmbunătățeștește performanța startului clasic “grab” conform cercetătorilor. Analiza biomecanică și kinetică a startului la înot a arătat că sunt semnificative legaturi cu cursa și că în cele mai multe evenimente, indiferent de ritmul startului cursele scurte au starturi diferite de cursele lungi atât la feminin cât și la masculuin. Startul apucat în natație denumit “grab start” este astăzi utilizat în România mult mai frecvent decât startul asimetric denumit “track start”, în special la înotatorii participanți la competiții. Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000 au reprezentat leagănul startului “grab” și a adus un curent nou de start prin apucarea blocstartului cu brațele , lucru evident în finalele probelor de la Olimpiada. Între timp s-a promovat alt tip de start din anul 2009 și anume “kick”startul. Startul denumit “track” este de fapt o variantă bazală a startului “grab”, start care are un picior mai în fată decât celălalt. În cadrul startului de tip “track” au fost identificate doua variante: startul “track” cu centru de greutatea în față și startul “track” cu centrul de greutatea în spate. Recent, Welcher, R. L., Hinrichs, R. N. & George, T. R.,(2008,p. 100-113) a comparat startul “grab” cu startul track cu CG în față și startul “track” cu CG în spate și a ajuns la concluzia că nu sunt diferențe semnificative între cele 2 tehnici pentru timpul înregistrat la 5m distanță de blocstart. Obiectivul unei curse de înot este de a parcurge distanța cerută în cel mai scurt timp, cursele fiind câstigate sau pierdute la sutimi de secunda. O cursa este compusă dintr-un numar de elemente cheie, înotul liber, startul, întoarcerile și finalul. Viteza atinsă de un înotator este cea mai mare în timpul fazei de start, de aceea este important pentru înotator să mențină viteza atinsă la desprinderea de pe bloc-start cât mai mult timp posibil, înainte de a încetini pentru ritmul de cursă (Welcher, Heinrichs,&Gerige, 2008, p. 100-113)
Deși timpul pe care înotatorul îl petrece pentru start este mai puțin decât cel din înotul liber și faza de întoarcere, un start eficient este important pentru success (Miller, Hay, &Wilson, 1984, p.213–223). Un start eficient , în toate probele de înot, depinde de coordonarea acțiunilor de pe bloc-start și intrarea înotătorului în apă, în scopul de a influența în mod pozitiv fazele ulterioare ale startului și probei. Distanța pe care o parcurge corpul în zbor , unghiul de intrare, profunzimea realizată după intrarea în apă și viteza de intrare în apă sunt factori importanți care urmează să fie atent observate de antrenori și învațate corect de către sportivi, pentru a obține cele mai bune valori ale acestor variabile, în scopul de a îmbunătăți executarea fazelor de start în înot.
Considerăm că pentru un start de tip superior trebuie avut în vedere timpul de reactie, puterea săriturii, viteza de desprindere și scăderea forței de frânare în timpul intrării în apă. Alți autori consideră că o poziție dinamica având o rezistența scăzută în timpul alunecării pe sub apă, pentru a minimaliza pierderea vitezei orizontale, precum și o creștere a eficienței propulsive în timpul fazei de tranziție, pot contribui la un start de calitate superioară. (Schnabel&Kuchler 1998; Breed&Young 2003, p.247-250) . Din studii de specialitate rezultă că timpul pe care un înotator îl petrece la start reprezintă între 0,8% și 26,1% din timpul total al cursei, în funcție de competiție. ( Zatsiorsky, V., Bulgakova, N., & Chaplinsky, N. 1979, p.104,105)
Concluzionăm că un start rapid se caracterizează prin deplasarea rapidă a centrul de greutate către direcția înainte, în timp ce picioarele sunt în contact cu bloc-startul. Se cunoaște faptul că startul în înot cuprinde multiple abilități, concentrare, atenție, coordonare, proiectarea corpului înainte, imersia și acțiunile subacvatice.
7.3 Ipoteza studiului preliminar
1. Ipoteza generală presupune că introducerea unei metodologii noi de start în pregătirea sprinterilor din natația romănească, prin mijloace preluate din atletism va aduce performanțe concrete, cuantificate în timp, în special la probele de sprint.
2. Întrucât în România nu există bloc-starturi “kick” pentru pregătirea sportivilor de înaltă performanță care participă la competiții internaționale, se înregistrează rezultate mai slabe la probele de sprint. Se presupune că antrenamentul pentru acest tip de start se poate face cu succes numai de pe un bloc-start similar celui “kick”. Modelul startului adaptat atletic de noi, pentru aceleași condiți de lucru biomecanic, cu ale startului competițional internațional “kick”, îmbunătătește parametrii de start, distantă, timp, viteză, unghi de intrare în apă și duce în final la un timp de start optim, îmbunătățind parametrii startului clasic “track” și implicit “kick” din competiții.
Toate competițiile internaționale se desfașoară pe bloc-start cu spate înclinat denumit de firma Omega bloc-start OSB11sau „kick”start. În consecință stilul de start trebuie adaptat pentru desprinderea de pe acest tip de bloc-start cu spate înclinat. Este nevoie de o pregatire prealabilă, pentru utilizarea acestui model nou de bloc-start. Lipsa antrenamentului, a pregătirii startului pentru acest model de start duce la utilizarea lui defectuasă în condiții competiționale împiedicând atingerea obiectivelor de performanță.
3. Ipoteza scundară presupune că startul adaptat atletic pregătește sportivul pentru creșterea performanței atât a startului “track” cât și indirect a startului “kick” prin îmbunătățirea calității comenzii nervoase și a impulsului defalcat pe piciorul de sprijin.
4. Ipoteza preliminară presupune cunoașterea valorilor parametrilor de start, distantă, timp, viteză, unghi de intrare în apă, ai unui model de sportiv sprinter ( înotător specializat în proba de 50m și 100m liber) care este etalon pentru înotul românesc și crearea unei metodologii de obiectivizare a startului „ track.”
7.4 Metodele și tehnici de cercetare
studiul bibliografiei de specialitate
observația pedagogica
metoda experimentală comparativă
metoda analizei video
metode prelucrarii matematice a datelor
– metoda reprezentarii grafice
7.4.1 Metoda studiului literaturii de specialitate
Prin studiul literaturii de specialitate am urmărit strângerea cât mai multor informații utile , cât și colectarea păreri specialiștilor din domeniu. La nivelul teoriilor despre tehnica de start în natație am gasit o serie de articole științifice de valoare pe care le-am enumerat mai jos ca argumentare a cercetării de față.
Etapele utilizate au fost :
1. Căutarea și selectarea surselor de documentare:
– scrise, video, audio
– publicate sau de uz intern ale FRNPM
– oficiale sau particulare, de la antrenori din domeniu
2. Utilizarea surselor de documentare:
– lecturare rapidă, în diagonală, activă, explorativă
– realizarea fișelor de lectură: în acestea se notează cu precizie și rigurozitate informațiile preluate. Se notează sursele bibliografice
3. Tipuri de documente utilizate:
– documente primare: cărți, reviste periodice, lucrări colective.
– documente secundare: cataloagele cu surse bibliografice ; reviste de rezumate,
4. Internet: sience direct
5. Stocarea datelor extrase – arhivare prin elaborarea fișelor de lectură, pe hârtie sau în format electronic. Pe fișe am notat sursa bibliografică cu strictețe și ideea desprinsă.
Prezentăm în cele ce urmează câteva lucrări științifice de referintă la startul în natație:
Tabel 1 Lucrări stiințifice de referintă la startul în natație, după www.sciencedirect.com
7.4.2. Metoda observației
Pornind de la observația directă și indirectă a concursurilor de natație la nivel interjudețean și național considerăm necesară modificarea metodologiei de antrenament a startului pentru obiectivizarea lui. “Observația care decelează faptele constitue primul moment al cercetării experimentale și este urmată de stabilirea ipotezelor care ar putea exista între faptele observate și experimentarea propiu-zisă în scopul verificării ipotezelor formulate.” ( Silviu Salgau, 2007, p.11)
Etapele metodei sunt :
1. Metoda de observație sistematice a avut loc prin studierea comportamentului startului. S-a desfașuart într-un cadru natural, sala bazinului de înot. Am observat și înregistrat comportamentul așa cum se manifestă, fără influență. Metoda observației folosită în bazin are avantajul de a furniza o reprezentare exactă a unei realități și elimină artificialitatea situației de laborator. Metoda observației s-a folosit la Campionatul național de seniori desfășurat la București în iulie 2012 pe parcursul a 4 reuniuni de concurs. A dus la acumularea de date ce au suscitat ipotezele care vor fi verificate ulterior cu ajutorul altor metode. Consider că este o metodă fundamentală de achiziție de cunoștințe pentru studiul startului de sus la sprinterii români. Prin repetarea observațiilor pe parcursul reuniunilor s-a ajuns la definirea unor date normative referitoare la tehnica de start în natație. “În general observația sistematică constitue metoda de bază la care toată stiința face apel în primele faze ale dezvotării sale.” (Radu Ababei, 2001,p.34). Observația sistemică descrie exact comportamentul dar ea nu garantează eliminarea factorilor de cauzalitate. Este o metodă experimentală, care nu stabilește relația cauză-efect între evenimente dar descrie cu cea mai mare precizie un comportament si este pertinent.
Observația s-a realizeazat și prin organele de simț. C Bernard, care a pus bazele metodologiei experimetale și a spus că: “observația este o contemplare intențonată a realității obiective”. De aici reiese că observația prezintă realitatea obiectivă cu caracter de intenționalitate. Există observație întâmplătoare și stiințifică. Observația întâmplătoare se face de specialiști. Momentul observației nu se poate estima. Observația sistemică este științifică pentru ca specialiștii pot prevedea momentul declanșării fenomenului, a intervalelor de timp la care apar si pot intervene cu instrumentele observației, care sunt fisele de observație.
În observația startului la înot s-a folosit camera de filmat, mereu aceeasi. Condițiile de mediu au fost mereu aceleasi. Starea fizică și psihică a subiecților a fost mereu în limite similare. Observația s-a facut mereu de acelasi cercetător. Conditțiile de experiment s-au desfășurat pe parcursul zilei în concurs sau dupa antrenamentul principal. Condițiile materiale de observație au fost mereu aceleași. Timpul între observații a fost de 1 an de zile pentru ca experimental startului să înregistreze progrese sau regrese semnificative.
În observație, am mers personal direct, păstrand mereu aceeasi poziție lateral de observare, longitudinal pe bazin.
2. Elaborarea fișelor de observație s-a finalizat imediat dupa experiment. Ca exemplu: Fișa de observatie a rezultatelor competiționale, pentru sportivul etalon Radu Marius, vicecampion național de senoiri în probele de sprint se gasește în anexa 1.
7.4.3. Metoda experimentală comparativă
În comparație cu observația, experimentul este o metodă superioară de cercetare. El cuprinde în sine observația și o ridică pe o treaptă superioară. Crează posibilitatea analizei unor fenomene dinamice, complexe, în relații de pluricondiționare. O notă particulară a experimentului o dă caracterul său activ. Se spune că "experimentul este observația provocată". Cunoașterea experimentală folosește observația ca o condiție esențială, ca izvor al ipotezelor și ca sursă a informațiilor provenite din provocarea deliberată a faptelor. Metoda experimentală este un sistem complex de cunoastere a realitatii, caracterizat prin utilizarea rationamentului experimental, care prelucreaza atât fapte provenite din observație, cât si din experiment. Experimentul presupune o baza teoretică, reprezentată prin ipoteza conducatoare. O ipoteză neverificată în practică nu reprezintă un adevar, iar o experientă fără finalitate precisă nu are sens. În cadrul experimentului, condițiile de producere și desfășurare ale fenomenului sau procesului sunt supuse unei variații sistemice. Experimentul se caracterizează prin posibilitatea de repetare a fenomenului sau procesului în aceleași condiții, pentru verificare. Considerăm că intrepretarea experimentului comparativ între rezultatele obținute de diferitele tipui de start în natație promovează posibilitatea obținerii informațiilor relevante penru cercetare și extragerea concluziilor.
7.4.4. Metoda analizei video
Exista mai multe variante de analiză video a activității motrice. Putem amintii softul Kinovea, Vicon și Dartfish.
Software-ul Dartfish prin analizele video ajută, după părerea noastră cel mai bine, la explicarea obiectivelor și sarcinilor permitând o atentă observare a tehnicii de start. În urma analizei video se pot corecta erorile de tehnica și îmbunătății varietatea tehnicii competitive. Dartfish oferă feedback video detaliat pentru sportivi, antrenori și cercetători.
Fig. 1 Soft Dartfish varianta trail
Măsuratorile experimentului video vizează următorii parametrii :
Distanta de zbor (DZ): distanta de la bloc-start pănă când mâna înotatorului atinge apa, exprimată în metri (m).
Timpul de zbor (TZ): timpul dintre momentul parasirii blocului si primul contact al mainii cu apa, exprimat in secunde (s).
Viteza de zbor (VZ): o masuratoare indirecta, calculata din faza de distanta si de zbor, prin formula VZ=DZ/TZ.
Unghiul de intrare (UI): unghiul dintre axa oriozontala si corp. Acest unghi este cuantificat la intrarea capului (unghiul dintre axa orizontala, cap si sold), exprimat in grade.
„Caracteristicile spatiale ale mișcărilor și acțiunilor pot fi studiate pentru ele însele, ca parametri, caracteristici sau ca măsură de referintă pentru definirea altor caracteristici, cum este viteza sau detenta (înaltimea săriturii indicând foța subiectului).” (http://www.scritube.com/profesor-scoala/Metodologia-cercetări-activit81954.php, vizitat iunie 2013 )
7.4.5. Metoda statistico-matematică și grafică
Metoda statistico-matematică a presupus colectarea datelor tabelar, evidențierea pe categorii, valori antropometrice, măsurători exacte care în final ajuta la interpretarea rezultatelor. Metoda grafică este utilizată pentru descriere rezultatelor cercetării. Datele obțiunte prin diferite tipuri de investigații au fost prelucrate computerizat în Microsoft Excel .
Prezentate statistic rezultatele din cadrul unui experiment personal sunt:
1. În cadrul competiței la nivel interjudețean 4 iunie 2011, s-a evidențiat faptul că în rândul participanților , la fete, din numărul total de 74 de participante, 58 au folosit statul grab, proporțional 78,38% și doar 16 sportive au luat startul în stilul track, procent de 21,62%. La băieti dintr-un total de 83 de participanți au luat startul grab 63, proporțional 75,90% și doar 20 au luat start track în proporție de 24,10%. Per total concurs procentul startului grab este de 77,07% și start track 22,93%. Comparând rezultatele obținute cu modelul internațional unde toți sportivii iau startul adaptat bloc-startului de tip nou, start track în proportie de 99% concluzionăm că sportivii romani nu sunt pregatiți tehnic în vederea adaptării și trecerii la noul bloc-start cu spate cu avânt. Rezultatele sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel 2: Rezultatele obținute în proba de 50m liber, în concursul interjudețean
Prezentate grafic în figura 16 rezultatele obținute comparativ cu modelul internațional se prezintă astfel:
Fig.2 Dinamica rezultatelor obținute la concursul interjudețean, Brasov, 4 iunie 2011, comparativ 2 cu modelul internațional
2. Al doilea experiment cu interpretare statistică a fost facut în data de 15-19 iunie 2012. Deși stilul de start track ventral este demonstrat ușor mai rapid decât cel grab și pe modelul de bloc-start standard acest stil este aproape nefolosit de către sportivi. La nivel național în proba de 50m liber feminin s-a înregistrat un procent de 62,50% înotatoare care iau startul în stilul grab, stilul track are un procent de 37,50%. La masculin în aceeași probă de 50m liber procentul înotătorilor care iau startul în stilul grab este de 57,50% și în stilul track 42,50%. În proba de 100m liber la feminin stilul grab s-a folosit în procent de 58,33% iar stilul track în procent de 41,67%. La masculin în proba de 100m liber s-a folosit stilul grab în procent de 57,14% iar stilul track 42,86%. În proba de 200m liber feminine procentul de start grab a fost de 37,50% și stilul track 31,25%. La masculine în proba de 200m liber procentul de start grab a fost de 70,21% și stilul track 29,79%. În proba de 400m liber feminin procentul de start în stilul grab a fost de 77,27% și stilul track 22,73% iar la masculin procentul este de 75% stilul grab și 25% track. Valorile totale ale concursului din 337 de starturi în toate probele s-a luat startul grab în 60,83% iar în stilul track 36,20%.
În cadrul competiției naționale rezultatele arată astfel:
Tabel 3: Rezultatele concursului național
Rezultatele obtinute în probele de 50m,100m,200m,400m, feminin și masculin, în concursul național, prezentate grafic:
Fig.3 Dinamica rezultatelor obținute la concursul national
Am constat prin elaborarea analizei grafice cu comparația rezultatului național și al modelului internațional diferențe majore în stilul de start abordat competițional astfel :
Fig.4 Rezultate finale la competiția naționala comparativ cu modelul internațional .
Procentul de doar 36,20% a sportivilor care iau startul track comparativ cu 99% de start track la nivel internațional este un semnal de alarmă care anuntă necesitatea pregătirii startului track pentru marile competiții internaționale de la nivelul juniorilor și seniorilor. Orice competiție internațională europeană se desfașoara în bazine cu bloc-start cu avânt OSB11 și participarea la aceste competiții solicită înotatorilor romani cunoștinte de start track. Este de evitat pregătirea în ultimul moment înainte de competiție a startului track întrucat reprezintă un stres care poate duce la destabilizarea psihică a sportivului. Considerăm că atenția și concentrarea în probele de sprint se axează pe start în proporție de aproximativ 75% și de aceea trebuie perfecționat startul track în perioadele de pregătire pentru marile competiții pentru un bun rezultat. Stăpânirea tehnicii stilului de start track în probele de sprint reprezintă un avantaj semnificativ în finalizarea probelor cu succes maxim.
În anexa 2, paginile 1 și 2, sunt prezentate graficele ale evoluției sportivă la probele de sprint pentru campionul și vicecampionul României.
7. Modelul tehnic optim de start la nivel international …?
În cadrul cercetării am întreprins un studiu menit să identifice parametrii modelelor tehnicii intrenaționale. Cele mai relevante și confirmate informații referitoare la start sunt după Taketa, 2006, Blansky, 2001, Jorgic, 2010. Alti cercetători a caror teorie o considerăm important este cea a lui Koji Honda, Peter Siclair, Bruce Mason și David Pease, în articolul științific “The effect of starting position on elite swim start performance using an angle kick plate” University of Sidney, Australia,2001, p.166.
Concluzionând s-a ajuns la valorile modelului internațional urmărite comparativ, în studiul personal, conform tabelului urmator :
Tabel 4 Valorile modelului internațional de start, după Thanopoulos V., Rozi G., Okicic T, Milivoj Dopsaj, BojanJorgic, Dejan Madic, Sasa v., Milanovic Z, Spanou F., Batis E, 2012, p.43-51 ( Jurnal of Human Kinetics volume 32/2012)
Am elaborat conform valorilor din tabelul 4, reprezentarea grafică personală a valorilor spațio-temporale ale startului, pentru modelul internațional de start în natație:
Fig.5 Timpul de zbor la start Fig.6 Distanța de zbor la start
Fig.7 Viteza de zbor la start Fig.8 Unghiul de intrare
7. Modelul antropometric…. ?
Dezvoltarea fizică și nivelul de dezvoltare fizică generală în funcție de sex, grupă de vârstă cuprinde :
– Examenul antropometric care va cuprinde următoarele măsurători: – Statura (înălțimea) – Greutatea
– Înălțimea bustului – se măsoară din șezând – Lungimea membrelor inferioare – Anvergura
Pentru modelul etalon selectat pentru experimental nostru pilot datele antropometrice sunt :
Tabel 5 Fișa antropometrică sportiv Radu Marius Poza 1 Sportiv Marius Radu
În anexa 3 se afla fișa medicală cu datele antropometrice detaliate ale sportivului Marius Radu. În anexa 4 se află acordul sportivului și antrenorului Dan Bădescu de participare la experiment.
7. Modelul de antrenament…?
Pentru sporturile desfășurate în sau pe apă, cum sunt înotul, înotul sincron, polo pe apă, corpul se deplasează pe direcția de înaintare ca rezultat al aplicării forței. Forța acționează asupra apei, iar apa exercită și ea o forță egală și opusă asupra corpului, denumită forță de frânare sau rezistență la înaintare.
Când înotătorul se deplasează prin apă, rezistența la înaintare sau forța de frânare a apei încetinește mișcarea de înaintare sau alunecarea. Pentru a învinge forța de frânare, sportivii trebuie să dezvolte o forță egală pentru a menține viteza și o forță superioară pentru a face să crească viteza. Mărimea forței de frânare care acționează asupra unui corp care se deplasează prin apă poate fi calculată folosind următoarea ecuație dată de Hay în 1993 și Bompa, 2001, p.282 ( Buletin informativ 298/1998 MTS-INCS) : FD = CDPA V2/2 , unde FD = forța de frânare, CD = coeficientul de frânare, P = densitatea lichidului, A = aria frontală expusă fluxului și V = viteza corpului în raport cu apa. Coeficienții de frânare se referă la natura și forma corpului, inclusiv orientarea lui față de curgerea apei. În combinație calitatea de viteza cu forța, determina detenta. Detenta are o importanță deosebită în săritura de la startul în natație. În combinație cu rezistența, viteza este prezentă în majoritatea probelor sportive în cadrul cărora efortul se realizează în contul unei mari datorii de oxigen. Analizând calitatea motrică viteză, ne dăm seama că apare de cele mai multe ori în combinație, în proporții diferite cu una sau mai multe calități sau forme de manifestare ale acestora. Intercondiționarea dintre calitățile motrice în efectuarea acțiunilor de mișcare este atât de variată încât fiecare calitate motrică trebuie privită și ca factor determinant care condiționează manifestarea celorlalte. Calităților motrice le sunt proprii unii parametrii prin intermediul cărora se pot determina valoarea și contribuția fiecăruia la realizarea diferitelor acțiuni motrice. Astfel, pentru determinarea valorii forței ca parametru etalon avem încărcătura, iar pentru viteză avem repeziciunea.
În măsura în care acești parametrii sunt prezenți într-o acțiune motrică sau șir de acțiuni, putem evalua rolul și importanța calității sau calităților motrice. Detenta este o calitate combinată, la care iau parte viteza și forța, fiind expresia puterii musculare maxime dezvoltată în minimum de timp, puterea musculară fiind acea calitate care permite mușchiului sau lanțului muscular să producă un travaliu în mod exploziv. “Detenta este o calitate psihomotorie în regim de coordonare care favorizează prin folosirea unei anumite cantități de energie elastică un lucru mecanic exploziv, controlat într-un proces de impulsie pe sol ducând la o desprindere rapidă pe o traiectorie dată de o optimală înălțime, pe durată determinată în aer”, definiție dată de autorul Ionescu Bondoc D. Nivelul detentei depinde de numărul și viteza cu care sunt angrenate în lucru unitățile neuro-musculare. Viteza ar putea permite o selecție primară, relativ precoce, dar numărul unităților neuro-musculare este determinat de masa musculară, motiv pentru care selecția trebuie făcută în momentul când și acesta va atinge un nivel de dezvoltare corespunzător. Acest lucru nu exclude munca depusă ce vizează dezvoltarea acestei calități. La start în natație este vorba de puterea explozivă a lanțurilor musculare ale membrelor inferioare și centurii pelviene.
( Bondoc Ionescu D. 2007, p. 28-29)
Antrenamentul puterii și conversia forței la putere
Pregătirea de forță a ajuns să fie larg acceptată ca un element determinant în îmbunătățirea performanței sportive. În ziua de azi orice sportiv folosește un program sau altul de pregătire de forță. Cu toate acestea, majoritatea programelor de forță nu reușesc să transforme forța câștigată prin pregătirea MxV în forță specifică necesităților unei anumite discipline sau probe sportive,adică în putere, viteză și agilitate. Fără conversia MxV în viteză, putere și agilitate, nu se poate maximiza potențialul sportiv în scopul creșterii performanței sportive. De aceea, periodizarea forței a fost concepută în așa fel încât aceste transformări să fie realizate pe parcursul fazei de conversie, astfel încât performanța de vârf să fie atinsă în timpul desfășurării principalelor competiții. Rezultă că obiectivul principal al fazei de conversie este de a sintetiza plusurile de MxV în putere (P), viteză, agilitate sau rezistență musculară (M-E) specifice sportului considerat, în acest fel asigurându-se fundamentul fiziologic pentru progresele performanței sportive în cursul fazei competiționale. Puterea se măsoară în wați (W).
Pentru a fi rapid, sportivul trebuie să-și îmbunătățească viteza și va realiza acest lucru prin executia de repetări scurte la viteză mare. Dacă un sportiv vizează ameliorarea agilității sau rapidității, el nu trebuie decât să efectueze repetările din exercițiile de agilitate. Această teorie a antrenamentului vine în contradicție cu principiile de bază ale fiziologiei, conform cărora un anumit tip de efort determină o adaptare proporțională. Dacă același tip de efort este menținut o perioadă mai lungă de timp, sportivii trec printr-o fază de “platou”, o stagnare a progreselor sau chiar o ușoară dezantrenare care duce la o diminuare a performanței. Pentru a pune capăt acestei tendințe și a asigura îmbunătățirea constantă a puterii în scopul creșterii performanței în cursul fazei conpetiționale, este vital ca sistemul neuromuscular să fie stimulat în mod constant pentru a face să crească recrutarea fibrelor musculare FT, (fibre rapide) prin aplicarea metodelor de antrenament propuse în cadrul conceptului de periodizare a forței. Cercetările arată că vârful de putere crește mai puțin când se folosesc încărcături mai mici și cel mai mult când se folosesc încărcături mai mari. Puterea înregistrează cele mai mari creșteri când în antrenament se solicită mai mult forța, nu mai mult viteza (Aagard 1994, Enoka 2002). Vârful de putere pe care îl poate produce un mușchi depinde în mod direct de câștigurile de forță maximă (Fitts și Widrick,1996), la fel și în cazul îmbunătățirii vitezei. Viteza maximă nu poate să crească decât dacă mai întâi crește puterea. Aceste constatări validează și conferă mai multă substanță teoriei periodizării forței, permițându-ne să concluzionăm că: viteza, agilitatea / rapiditatea nu vor crește niciodată dacă nu se antrenează mai întâi MxV, convertită ulterior la putere.
Recunoscând această realitate, Bompa (2002, p.27,141) a propus o strategie fiziologică de maximizare a puterii, vitezei, agilității si rapidității, pe parcursul a două faze de pregătire, ambele făcând parte integrantă din periodizarea forței. Pentru obiectivele sportului, orice creștere de putere trebuie să fie rezultatul îmbunătățirii ori a vitezei, ori a forței, ori a unei combinații a celor două.Un sporti poate să fie puternic, să aibă o masă musculară mare și totuși să nu fie capabil să-și demonstreze puterea din cauza inabilității de a-și contracta mușchii într-un timp foarte scurt. Pentru a depăși această deficiență, sportivul trebuie să se antreneze pentru putere, ceea ce va duce la îmbunătățirea randamentului său la nivelul forței. Avantajul antrenării puterii în regim de efort exploziv, de mare velocitate, este că implicit este "antrenat" și sistemul nervos. Creșterile de performanță se bazează pe modificările neurale care ajută mușchii individuali să- și dezvolte capacitatea de performanță. Acest lucru se obține prin scurtarea duratei de recrutare a unităților motorii, mai ales a fibrelor FT, și prin creșterea toleranței neuronilor motori față de frecvențele mărite de inervație. Antrenorii trebuie să planifice minimum de exerciții posibil, dar acestea trebuie să fie în strânsă legatură cu deprinderea vizată. Aceste programe trebuie să fie eficiente, cu două sau trei exerciții executate dinamic în câteva serii și cu randament maxim. Timpul și energia nu trebuie cheltuite pe nimic altceva.
Puterea de start este necesară în sporturile în care este nevoie de o viteză mare pentru a acoperi o distanță dată în cel mai scurt timp posibil. Sportivii trebuie să fie capabili să genereze forța maximă la începutul unei contracții musculare pentru a crea o viteză inițială mare. Un start rapid, în natație sau dintr-o poziție joasă ca în sprint, depinde de timpul de reacție și de puterea pe care o poate exercita sportivul în acel moment. Puterea de accelerare se referă la capacitatea de a atinge o accelerație mare.
Viteza de sprint sau accelerația depinde de puterea și rapiditatea contracției musculare, care face ca brațele și picioarele să realizeze cea mai mare frecvență a fulelului, cea mai scurtă fază de contact cu solul și cea mai mare propulsie când piciorul împinge în sol la o acțiune energicăde înaintare. Capacitatea sportivilor de a accelera depinde atât de forța brațelor cît și a picioarelor după considerațiile noastre.
Forța este denumită drept capacitatea de a învinge o rezistență.
Calcularea puterii Putere= fortă x Distanță / Timp
Spre deosebire de startul din atletism în care impulsul este aproape alternativ, în natație impulsia este simultană, ajutând la prolusia către mediu acvatic.
Fig.9 Relația forță – putere după Manual Metodic FRNPM, 2000, p.260
Puterea de desprindere
Considerăm că performantele sportive la start în natație sunt posibile numai dacă sportivul este capabil să execute exploziv acțiunea de desprindere. La desprindere, această energie este folosită ca sursă de stimulare a accelerației, rezultatul fiind o săritură puternică. Puterea picioarelor determină cât trebuie încovoiat trunchiul în momentul flexiei articulației. Cu cât îndoirea este mai pronunțată, cu atât este mai mare forța pe care trebuie să o dezvote extensorii piciorului. Totuși, încovoierea este necesară din punct de vedere mecanic pentru că pune mușchii în stare de întindere și le creează o distanță mai mare pentru accelerarea care culminează cu desprinderea. Pentru mai multă eficacitate, adâncimea încovoierii trebuie să fie proporțională cu puterea picioarelor. Dacă flexia este prea mare, extensia sau faza de scurtare va fi executată lent și va rezulta o săritură joasă. Se pot folosi mai multe exerciții pentru a dezvolta puterea de desprindere, printre ele fiind săriturile cu contramișcare pe unul sau ambele picioare, urmate de orice tip de exerciții pliometrice. Majoritatea exercițiilor propuse combină o săritură cu contramișcare de pe ladă, cu o serie de pași de bătaie sau salturi cu desprindere pe un picior.
7.5 Aspecte particulare ale biomecanicii în tehnica startului în natație ….?
În susținerea argumetării cercetării temei prezentam aspectele particulare ale biomecanicii în tehnica startului în natație. În domeniul Știintei Sportului, biomecanica este în cadrul disciplinelor, legată de interdisciplinaritatea cu anatomia, fiziologia, cibernetica, antropologia, psihologia, și contribuie la îmbunătățirea tehnicii sportive, după cum relatează specialiștii din domeniu. (Drăgan I. 1988,p.12)
“Preocuparile privind studiul biomecanicii își au rădăcinile în antichitate, Grecia antica, începând cu Aristotel și Galen, Leonardo Da Vinci, Galileo Galilei, Isaac Newton, continuând pâna în zilele noastre, la noi în țară, primul om de știinta care a introdus studiul miscarilor corpului a fost Fr. I Rainer”. (Pia Simona O.A.Haba, 2011, p.14)
“Biomecanica studiază modul cum iau naștere forțele musculare, analizându-le din punct de vedere mecanic, cum intră în relație cu forțele exterioare care acționează asupra corpului. Pornind de la aceste relații de interdependență, biomecanica exercițiilor fizice stabilește eficiența lor mecanică și indică metodele practice pentru creșterea randamentului în funcție de scopul antrenamentului fizic. “( www_RegieLive_ro_biomecanica.zip, vizitat dec.2012). De la studiile biomecanice se așteaptă soluții științifice, în vederea însușirii unor tehnici raționale.
“Biomecanica înseamnă și analiza fizică a mișcării, aplicarea legilor fizice ale mișcării la activitatea fizică a omului. În acest cadru, se va discuta despre: frecare, inerție, rezistențe, accelerație, viteză, pârghii . Și de asemenea analizează implicațiile abaterilor de la aceste legi ale mișcărilor patologice.” (Sbenghe T., 2002, p.5)
Considerăm ca o definiție generalizatoare pe care o acceptă majoritatea oamenilor de știinta este dată de Gowaerts, citat de autorii mai sus menționați: „biomecanica este știința care se ocupă cu studiul repercusiunilor forțelor mecanice asupra structurii funcționale a omului, în ceea ce privește arhitectura oaselor, a articulațiilor și a mușchilor, ca factori determinanti ai mișcarii".
În completarea definiției conform autorului Drăgan I.,( Dragan I, 1974, p.569,570) întreaga activitate motrică a sportivului se desfășoară în spațiu și în timp. “Elementele spațiale se caracterizează prin modificarea coordonatelor spațiale. Ele se produc între segmentele corpului și reprezintă mișcările articulare. În activitatea sportivă sunt antrenate multe articulații, iar mișcările se produc în jurul a numeroase axe și planuri. Elementele temporale formează componentele unei mișcări precizate în timp – fazele mișcării. Precizarea caracteristicilor spațiale și temporale este absolut necesară pentru efectuarea unei analize biomecanice a mișcărilor complexe.” (Drăgan I.1974, p.571)
Considerăm că avantajele și dezavantajele biomecanicii sportive prezentate de Vladimir VM. Zatsiorsky (2000, p.104,105) cuprind scopul și limitările paradigmelor și modelelor folosite pentru a întelege și analiza activitatea în sport. “Paradigma dominantă este folosirea pe scara largă a modelelor care consideră corpul uman o mașină fizică și deci ne permite să invocăm metodele puternice ale fizicii și matematicii care au demonstrat progresul aplicarii mecanicii. Asta a permis oamenilor de știință să examineze corpul uman în mișcare mult dincolo de aptitudinile celor mai pricepuți antrenori și au ajutat sportul să perfecționeze metodele de antrenament, tehnicile competitive, reabilitarea tehnologiei și echipamentului sportiv la un rang ce părea de domeniul ștințific” (Pearson, C.T., McElroy, G.K., Blitvich, J.D., Subic, A. and Blanksby, B.A., 1998, p.34,49-66)
Cercetările biomecanice (Bonnar S.,2001, p.2-10) au scopul de a constata în mod obiectiv, greșelile care apar în decursul efectuării exercițiilor fizice, de a descoperi cauzele mecanice și de a prevedea consecințele în procesul însușirii mișcărilor din cadrul procesului de recuperare. Biomecanica poate indica măsurile ce se impun pentru însușirea corectă a unei tehnici, poate formula indicații metodice prețioase, poate contribui la perfecționarea tehnicilor.
“Prin tehnică se înțelege, în general, totalitatea mișcărilor dintr-o ramură sportivă,
executate într-o succesiune rațională cu scopul de a realiza maximum de randament cu un
efort minim. La înot aceasta înseamnă obținerea unei înaintări cât mai rapide pe orizontală, cu
cheltuială de energie cât mai mică. Tehnica înotului are o serie de caracteristici generale și principii care dau posibilitatea obținerii scopului propus.”( Pop Nicolae Horațiu,2010, p.25)
Principiile generale ale unui start reușit (Jorgić B, Puletić M, Stanković R, Okičić T, Bubanj S, Bubanj R ,201,p.31-36) sunt reprezentate de viteza crescută la start, distanța orizontală mai mare la impact, unghiul optim la intrare și alți parametri similari. Însa, evaluarea cantitativă a starturilor poate indica nu doar un aspect al performanței pe distanță mai mare , de exemplu grab start, sau al forței de reacție, ci și o eficiență mai ridicată, ca în cazul track startului care va oferi o perspectivă aprofundată asupra unor abilitați îmbunatățite de start.(dupa Mitrofan Anca Ianoli, 2000, p.49)
Counsilman, J., Counsilman, B., Nomura, T., & Endo, M., 1988,pp.81-91, au demonstrat că performanța în înotul competițional este influențată de fizicul înotatorului, de forța și de rezistența factorilor musculari, însa cei mai importanți factori cheie sunt reprezentați de tehnicile de înot, aici fiind incluse și startul, întoarcerea, tehnica mișcărea mâinilor și sosirea cu atingerea peretelui. “Timpul pe care un înotator îl petrece la start reprezintă între 0,8% și 26,1% din timpul total al cursei, în funcție de proba de concurs.”(Breed R., & Young W., 2003,p.1-2). Astfel , cu cât este mai scurtă distanța de parcurs, cu atât mai important este efectul dat de start. Multe tehnici de start sunt folosite în înotul competițional precum startul apucat sau “grab” startul , startul atletic sau “track” startul. “Grab” startul și “track” startul sunt printre cele mai populare tehnici folosite momentan pentru competițiile individuale. H. Galbraith, J. Scurr,C. Hencken,L. Wood, și P. Graham-Smith2, 2008, p.307-315, au facut studii privind comparația dintre cele doua starturi și au prezentat variabilelor cinematice și cinetice obținute.
Obiectivul unei curse de înot este de a parcurge distanța cerută în cel mai scurt timp, cursele fiind câstigate sau pierdute la sutimi de secundă. Viteza atinsă de un înotător este cea mai mare în timpul fazei de start, de aceea este important pentru înotător să mențină viteza atinsă la desprinderea de pe bloc-start cât mai mult timp posibil, înainte de a încetini pentru ritmul de cursă.(Welcher,Heinrichs,&Gerige, 2008,p.100-113). Deși timpul pe care înotatorul îl petrece pentru start este mai puțin decât cel din înotul liber și faza de întoarcere, un start eficient este important pentru succes.( Honda K.E., Sinclair P.J., Mason B.R., Pease D.L, 2010)
Condițiile pentru un start de tip superior includ un timp de reacție rapid, puterea de împingere la start, viteza ridicată de desprindere și o scădere a fortei de frânare în timpul intrării în apă. O pozitie dinamica având o rezistența scăzută în timpul alunecarii pe sub apă, pentru a minimaliza pierderea vitezei orizontale, precum și o creștere a eficienței propulsive în timpul fazei de tranzitie, pot contribui la un start optim. (Breed&Young 2003,p.1-2) . Un start rapid se caracterizează prin deplasarea rapidă a centrului de greutate către direcția înainte, de deplasare, în timp ce picioarele sunt în contact cu bloc-startul. Maximizarea startului are loc când forța exercitată de picioare este în direcția posteriora și cea exercitată prin mâini este contra bloc-startului, în direcția înainte și în sus. (Guimares & Hay, 1985). Diverse cercetări au fost desfașurate pe stiluri de poziție inițială a startului (Blkanskby și altii, 2002, Geladas &Nassis și altii, 2005, Welcher și alții, 2008).
Considerăm că lipsa unor performanțe la parametri superiori în marile competiții internaționale în natația româneasca a scos în evidența o serie de aspecte deficitare. Una din ele este modul în care este în prezent abordat startul de sus în natație în probele de sprint la nivel național comparativ cu cel internațional. Am semnalat o mare diferență de tehnică de start datorată logisticii bazinelor de înot. Cercetarea biomecanică a tehnicii de start îsi propune să elucideze situația actuală și să perfecționeze tehnica de start, prin îmbunătațirea eficacității acesteia. Teza își propune obiectivizarea startului în natație în baza analizei parametrilor spațio-temporali, realizarea unui model de start, care să permită obținerea unor rezultate superioare în probele de sprint și a unei metodici de start.
Înregistrarea pe film a mișcărilor de la startul în natație împreună cu prelucrarea informatică, prin metode software și aparatură computerizată, a venit în sprijinul obiectivizării, învătării și perfecționării sportive. S-a reușit să se transpună analiza biomecanica a unei acțiuni motrice complexe pe calculator determinând valorile exacte ale mișcării. La introducerea informațiilor în calculator se pot obține date necesare pentru modelul matematic al unei mișcari. În acest fel se poate suprapune schema modelului optim pe schema subiectului cercetat, apoi se extrag concluziile aferente. Se pot corecta greșelile și se poate dezvolta o metodologie de dezvoltare a grupelor musculare specifice care susțin o anumită execuție.
Vizionarea repetată, a unui cadru, din filmul startului, prin proiectarea cu viteză normală pot contribi la întelegerea unor părți din execuția globala a unui procedeu tehnic. Se poate simți ritmul mișcării de către sportiv a ceea ce vede, cu atât mai mult dacă proiecția filmului are loc în antrenament sau imediat dupa execuția mișcării și înregistrare. În cadrul pregătirii tehnice și teoretice a celor mai bune execuții ale startului, considerate etalon sau model, se poate eficientiza și compara cu propria execuție. O astfel de experiență stimulează participarea constientă a sportivului. Educat și instruit, sportivul devine propriul său evaluator, facilitându-i antrenorului procesul dirijării pregătirii.
Nevoile cercetării antrenamentului sportiv prin înregistrari video este susținut pentru găsirea soluțiilor la problemele de tehnică în sport. Astfel, pentru înot, au fost fixate pe trepied camere de fimat pe toate laturile bazinului și mai mult și sub nivelul apei, cu un mare unghi de cuprindere. Tot pentru natație au fost create camere de luat vederi prevăzute cu prisme și lentile ce permit înregistrarea simultană, pe aceeasi bandă, a imaginilor de deasupra și de sub nivelul apei simultan.
Concomitent se înregistrează timpul mișcărilor, chiar și în miimi de secundă, oferind posibilitatea analizei mișcării, în special din perspectiva dezvoltării performanțelor tehnice. “Înregistrarea electronică, succedând celei manuale și amplificând posibilitățile de analiză fie a mișcării izolate, fie a procesului de antrenament, a pătruns adânc și în metodologia pregătirii sportive. La nivel de înaltă performanță, îndeosebi cel care conține informații multiple de ordin fizic, tehnic și tactic, informația selectată și sistematizată obținută prin tehnica modernă de obiectivizare și înregistrare a mijloacelor studio-vizuale, capată un rol de prim rang în stabilirea strategiilor și tehnicilor de pregatire.” (Obiectivizarea și evaluarea antrenamentului, după http://www.scrigroup.Modelul-antrenamentului-sporti14912.php )
Analiza biomecanică și kinetică a startului la înot a aratat că sunt semnificative legaturi cu lungimea cursei, indiferent de ritmul startului, cursele scurte au starturi mai rapide decât cursele lungi, atât la feminin cât și la masculin. (Albery, Sidney & Hout-Marchand, 2006, p.3-6). Înotul prin mișcările sale locomotorii este un sport ciclic ce se desfăsoara în mediu lichid – apa. Rezistența acestui mediu lichid la progresia organismului poate crește proporțional cu viteza și cu existența unor curenți de apă contrari sensului mișcării. Efortul specific depus este condiționat de :
– greutatea corpului ; -poziția orizontală de deplasare, care prezintă aspecte diferite de mecanică și fiziologie față de cele ale poziției verticale ; – dinamica mare de activitate din cauza lipsei sprijinului solid în faza acvatică. Corpul omenesc are o densitate mai mare decât apa datorită căruia el are tendința de a se scufunda. Acest lucru este împiedicat prin miscări de plutire ale membrelor, de sus în jos.
În practica procedeele de înot și startul în competiție au o mare complexitate de mișcări. Principalele mișcări sunt : -mișcări productive; -mișcări de frănare; -mișcări de plutire. Musculatura corpului participă multilateral la mișcare. În general la membrele superioare centura scapulară și cea a articulației umărului este mai dezvoltată, în timp ce la membrele inferioare este mai dezvoltată musculatura triplei flexii și triplei extensii. În special grupele musculare care asigura progresia sunt mai dezvoltate, de exemplu la membrele superioare mușchii abductori, retroductori și adductori. La nivelul trunchiului mușchii pereților abdominali și ai șanțurilor vertebrale depun un efort deosebit. Trebuie menționați și mușchii inspiratori care asigură mișcările accelerate în condiții de presiune pe cutia toracică și cavitatea abdominală. Toate mișcările înotului sunt dinamice, componența statică a efortului este redusă. “Datorită acestui fapt în metodica antrenamentului înotătorilor trebuie să predomine metodele izotone, iar izometria se poate aplica cu prudență și numai în grupele de lanțuri musculare indicate ca fiind solicitate în special pentru mișcările de progresie” (Ifrim, Biomecanica, p.427).
La startul de sus în natatație, figura 1 (dupa Ifrim, Biomecanica, p. 423) sunt implicate mai multe grupe muscular, astfel:
Fig.10 și 11 Musculația la start în natație dupa Ifrim, Biomecanica, p.423
La cap : sternocleidomastoidian, trapez, erector spinae splenius capitis
La spate si abdomen: rectus abdominus, oblicul intern si extern, transvers, iliocostalis
La umerilor: serratus anterior, pectoralis major, deltoid anterior, supraspinatus, teres major
La brate: biceps brahial, brachialis,brachiradialis, triceps brachii, flexor carpi radialis,ulnaris, palmaris longus, extensor carpi radialis, extensor carpi ulnaris, flexor digitorum, extensor digitorum
La șold: iliopsoas, rectus femoris, sartorius, tensor fasciae latae, biceps femoris, semimebranosus, semitendinosus
La picioare: rectus femoris, vastus medialis,intremedius, biceps femoris, semimembranosus, semitendinosus
La talpă: gastrocnemuis, tibialis anterior, extensor digitorum, extensor hallucis, peroneus, soleus, tibialis posterior, flexoe digitorum, flexor hallucis
La înot, contracțiile comune mai des întâlnite pot fi:
– contracții musculare fazice sau ciclice proprii tehnicii de înot
– contracții exploziv-balistice aciclice prezente la start și întoarceri
– contracții ciclice reluate în viteză, cu detentă ridicată, la intensitatea impusă de distanța de înot
Debbie Bogert (2005, pp.1-28) studiaza la Physiological Kinesiology Laborator și prezintă detaliat musculația implicată la startul de sus în natație. Musculația în principalele poziții de start sunt prezentate în anexa 5.
Considerăm de o importanță deosebită faptul că “Variabilele cinematice sunt rezultatul variabilelor cinetice care oferă informații antrenorilor.” (Ross Sanders, Stephen Bonnar,2008p.48-49). Eficiența variabilelor integrate în parametrii cinematici și cinetici pot oferi informații adiționale în ceea ce privește tehnica, însa aceasta nu a fost înca supusa studiilor. Cossor, J. și Mason, B., 2001,p.25-30, compară “grab” startul și “track” startul folosind variabile cinematice (distanta orizontala la intrare) și cinetice (maximul fortei de reactie la sol, maximul forței verticale și orizontale, indexul forta viteză și anume SSI, impulsul) dar și de a integra aceste variabile pentru estimarea eficienței startului (indexul de eficienta SSI, indexul impuls-eficientă) în cazul ambelor variante acestea sunt încă supuse cercetărilor. Rezultatele studiului acestor variabile pot oferi înotatorului și antrenorului perspective diferite asupra avantajelor comparative ale tehnicilor de start. Prezentăm în continuare imaginile cu pozițiile detaliate la start .
Poza 2: Poziția inițială pe bloc-start, sportiv Radu Marius, vicecampion național la stilul liber, proba 100m , experiment personal iunie 2012
Aceasta este faza de reacție și preflexie a mișcărilor. Tendința este de a minimiza aceasta fază. Delimitarea fazei începe la semnalul de pornire și se încheie la începutul fazei de împingere în picioare. Parametrul măsurabil este format din durata de reacție cu preflexie: 0.50-0.60sec. Acest parametru indică timpul necesar pentru a pregăti și a începe acțiunea de împingere.
Poza 3: Faza de reacție și preflexie, sportiv Radu Marius, experiment personal iunie 2012
Obiectivul este de a reduce la maxim aceasta fază. Începerea fazei este de la semnalul de pornire și se încheie la începutul împingerii în picioare. Parametrul măsurabil marchează un timp de 0,50-0,60 sec. Parametrul nu indică doar reacțiea la semnal, dar și timpul petrecut pe bloc-start sau toate mișcările de pregătire înainte de a începe acțiunea de împingere. Cerințele de control ale fazei constau în luarea unei poziții eficiente. Poziția este cu capul în jos relaxat, pe marginea din fața a bloc-startului de pornire sau dacă se utilizează pozitia standard de start se încerca localizarea cu centrul de greutate în mod egal pentru ambele picioare. Corpul trebuie sa fie relaxat pentru a putea reacționa la semnalul de start cât mai repede posibil. (Vilas-Boas, J.P. Cruz, M.J., Sousa, F., Conceicao, F. and Carcvalho, J.M.,2000,p.75-82).Prima reacție este de la nivelul șoldului care se duce înainte. Trebuie evitată preflexia profundă a genunchilor.
Poza 4 : Faza de împingere, sportive Radu Marius, experiment personal iunie 2012
Scopul acestei faze este de a crea putere maximă de împingere. Limitarea poziției este de la momentul de începere a împingerii la momentul când picioarele părăsesc bloc-startul.
Parametrul măsurabil al fazei de împingere la nivel internațional este de 0,20 la 0,12 sec. din lucrările de specialitate prezentate mai sus. Se indică puterea de împingere, ca formă cu unghiuri exacte și momentul exploziv de împingere.
Viteza de deplasare a capului în timpul împingerii la nivel internațional este de 4,2 – 5,5 m / sec. Viteza capului înainte indică faptul că nu doar împingerea cu picioarele e importantă , ci și poziția corpului care se mișcă repede înainte intrând în faza de zbor denumită faza „fly-off”. Cerințele controlului de sine constau în a transforma forțele de împingere în viteză pe direcția orizontală. Brațele trebuie să fie duse înainte, drepte, fără a fi mobile și moi, cât mai repede posibil. Capul trebuie să avanseze cu viteză mare spre înainte . Unghiul corpului la sfârșitul fazei de împinge, trebuie să fie aproape orizontală față de apă. Durata de împingere trebuie să fie cât mai scurtă .
Poza 5 și 6: Faza de zbor și unghiul de intrare în apă, sportive Radu Marius, experiment personal iunie 2012
Scopul fazei din momentul în care picioarele părăsesc bloc este să formeze din corp o formă aerodinamică de zbor. Faza se încheie în momentul când capul intră în apă.
Parametrul măsurabil( testat la nivel internațional), este viteza de deplasare a corpului în timpul zborului: 4.25 – 6.0 m / sec.
Aceasta este principalul parametru de zbor de succes. Distanța de la desprindere și până la intrarea capului în apă la nivel internațional este de 2.8 la 3.50 m. Brațele sunt de obicei în continuarea trunchiului și în fată. De aceea iau contact brațele primele cu apa, apoi intră capul. Pe parcursul zborului capul este între brațe cu bărbia în piept, este blocat, fix și se pregătește de intrarea în apă. Cerințele de control constau în păstrarea șoldurilor în poziție foarte înaltă în timpul zborului. Picioarele urmează trunchiul dar sunt încordate iar înainte de intrarea în apă se duc picioarele mai sus decât trunchiul. Trebuie asigurată mișcarea de extensie de la genunchie înainte de intrarea în apă.
Faza de intrare în apă are ca scop tehnic mărirea vitezei de deplasare. Când brațele și capul intră în apă, viteza este redusă de rezistența apei. Capul execută o ridicare ușoara în sus pentru orientarea mișcării corpului înspre suprafața apei.Odata ajuns în apă și trunchiul și picioarele trebuie luată o pozitie hidrodinamică. Parametrul măsurabil este viteza de deplasare a mâinilor în timpul intrării în apă : 4,8 – 5,5m / sec. Viteză de intrare trebuie să fie cât mai de mare, de ea depinzând puterea înotătorului de a continuua la viteză ridicată alunecare. Viteza de deplasare a corpului din momentul intrarii în apă este de 3.0 – 4.0m / sec. Înotătorul în forma hidrodinamică urmează să facă prima lovitură de picior. Cerințele acestei faze de control sunt păstrarea poziției capului, trunchiului și picioarelor în posiție hidrodinamică. Startul se face fără a stropi la intrarea în apă. Are loc în apă o mică mișcare de delfin în timpul introducerii piciorului. E recomandat să se evitate scufundarea picioarele prea adânc după intrarea în apă. Important este să nu se piardă viteza de deplasare imediat după intrarea în apă.
Scopul cel mai important al acestei faze este de a nu pierde viteza de intrare în apă.
În zilele noastre, cu bazine aglomerate de înotători și antrenamente foarte lungi sportivii petrec foarte puțin timp pentru perfecționarea tehnicilor de start, a întoarcerilor și a sfârșitului de cursă. Timpul de start contează aproximativ 25% din timpul total la cursele de 25m, 10% din cursele de 50m și 5% în cursele de 100m.( dupa Ernest W. Maglischo, Swimming fasted, 2003, p.266). Cercetările din ultimii ani indică faptul că prin îmbunătățirea startului se pot câștiga minimum 0,10 sec. Sportivii pot să facă îmbunătățiri semnificative ale tehnicii startului, întoarcerilor și finalului de cursa, petrecând doar cateva ore pe săptămâna pentru acest lucru. Astfel cu un timp minim investit înotătorii pot să-și îmbunătățească timpul la 50m cu cel puțin 0,40 sec. Înotătorii fac startul de pe bloc-startul bazinului în probele stilului crawl, bras și fluture și pleacă din apa în stilul spate. (dupa Ernest W. Maglischo, Swimming fasted, 2003, p.270)
De asemenea s-a dovedit că înotătorii părăsesc suprafața bloc-startului cu 0,17 sec mai repede în medie ( Bowers si Cavanaough 1975). La începutul folosirii tehnicii de start “grab” înotătorii intrau în apă similar cu tehnicile startului anterior, printr-un zbor paralel cu suprafața apei “flat entry” ( vezi fig. 12 stânga) (dupa Ernest W. Maglischo, Swimming fasted, 2003, p.267), începand să dea din brațe aproape imediat ce atingeau apa. Dupa un anumit timp a fost adoptat un nou stil de intrare în apă denumit “pike start” (fig 12 dreapta) (dupa Ernest W. Maglischo, Swimming fasted, 2003, p.267). În startul “pike”, amplitudinea în timpul zborului este mai mare, traiectoria fiind aceea a unui arc de cerc. În cel mai înalt punct al traiectoriei are loc o îndoire a corpului care permite intrarea în apă la un unghi, care asigură rezistența minimă din partea apei. Un alt avantaj al startului “pike”este faptul că alunecarea sub apă se petrece la alunecare mai mare. Din cauza unghiului de intrare în apă decelerarea se produce mult mai încet. Singurul dezavantaj al acestui tip de start este faptul ca este periculos în apele de mică adâncime. Acest tip de start nu trebuie să fie folosit în bazine cu adâncime mai mica de 1,8m.
Fig. 12 Stiluri de zbor dupa Ernest W. Maglischo, Swimming fasted, 2003, p.267
O modificare recentă adusa startului “grab” este startul “track”. Principala diferență între acesta și traditionalul “grab” start este poziția inițială pe bloc-start. În startul “track” înotătorii plasează un picior aproape de spatele bloc-startului, iar cu celalalt se sprijină de muchia din fată a bloc-startului. Până în prezent doar câteva studii au comparat cele două tipuri de start. În unul din studii nu s-a constatat nici o diferență de viteza la 5yd (4,57m), 10yd (9,144m), 12,5yd (11,4m) față de punctual de plecare ( Counsilman si altii 1993, p.45). În alt studiu înotătorii părăseau bloc-startul cu o viteză semnificativă în cazul startului “track” dar pierdeau din viteză odată ce intrau în apă. În alte studii mai recente înotătorii părăseau bloc-startul semnificativ mai rapid (cu 0,07 sec) în startul “track” și își mențineau acest avantaj pe o distanță de 5 m (Welcher și George 1998, p.25).
Concluzionez cu faptul că înotătorii care folosesc “track” startul se desprin mai rapid de pe bloc-start, având o viteză de intrare în apă mai mare dar unghiul la care intră le încetinește mai repede mișcarea de alunecare sub apa. Cercetători precum Guimarea și Hay, Zatsiorsky, Bulgakova și Chaplinsky, au concluzionat că viteza de alunecare dupa intrarea în apă contează cel mai mult în diferența de timp de start între înotători.
Prezentare grafică a variabilelor startului legate de forța aplicată bloc-startului și traiectoria zborului în timpul startului sunt prezentate în urmatoarea imagine :
Fig.13 Grafica variabilelor startului, dupa Raul Arellano & echipa, A system to improve the swimming start technique using force recording, timing and kinematic analyses, Inivesidad de Granada, Spain, 2000, p.2
Studii relevante (Counsilman, 1977; Hobbie, 1980; Maglischo, 1982; Wilson & Marino, 1983) au arătat că un unghi mai ascuțit al trunchiului produce o rezistenta mai mică la intrare și apoi o îmbunătățire a performanței de start.
Un alt experiment a cercetătorilor Guohong Gu și FengJen Tsai ChenFu Huang (Catedra de Educație Fizică, Universitatea Națională din Taiwan Normal, Taipei, Taiwan si
National Lien-Ho Institutul de Tehnologie) arata graphic unghiul de intrare în apă și influenta acestuia asupra vitezei de alunecare sub apă.
Fig. 14: Unghiul de intrare în apă la start, dupa Guohong Gu și FengJen Tsai ChenFu Huang,2001, p.2
Prin analiză avansată, se remarcă faptul că cele două variabile tipice de rezistenta la apă, unghiul de atac și dimensiunea golului de intrare, a avut efecte negative asupra performanței de alunecare. Prin urmare, reducerea unghiului de atac și a golului de aer care se formează produce creșterea performanțelor de intrare în apă, în special duce la menținerea vitezei de alunecare.
Un alt studiu biomecanic tridemensional a cercatătorului Thomas Härtel și Axel Schleichardt, în lucrarea Evaluation of Start Techniques in Sports, Swimming by Dynamics Simulation , p18, descrie biomecanica startului în diferite stiluri.
Dezvoltarea performantei în înotul sportiv prezinta tendinte de reducere a timpului de competiție . Startul este o mișcare non-ciclică .
Tehnicile de start preferate în acest moment sunt diferite în ceea ce priveste poziția intială. În cazul startului “grab”, miscarea este caracterizata printr-o simetrie a picioarelor
(vezi imaginea 10 stânga) .
Datele antropometrice sunt evaluate fie raportat la masa totală, lungime și sex, bazate pe formula de regresie, fie cu o metodă de măsurare a segmentului corporal pentru lungime, lătime și circumferintă, în diferite cercetări. Modelarea este sprijinită de vizualizarea componentelor în diverse tipuri de caracteristici, aflate într-o combinație arbitrară (vezi fig.15)
Fig.15 Modelul corpului uman cu markeri corporali, dupa Hartel și Hermsdorf, The engineering of Sport 7-Vol.1, 2006, p.91
Miscarea reală a înotatorului este capturată de camerele digitale și analizată de la începutul semnalui de start până la atingerea cu mâna a suprafeței apei. Utilizând programul de măsurare și analiză “Mess2DDV” al IAT, timpul înregistrat al pozițiilor punctelor de reper sunt evaluate raportat la cadrul de referintă inerțial (Drenk si Hildebrand, 2002). Pentru calibrarea suprafeței de mișcare, sunt utilizati markeri speciali de ambient.
Fig. 16 Mișcare și markeri corporali, Hartel si Hermsdorf, The engineering of Sport 7-Vol.1, 2006, p.91
În figura 17 și 18 se arată comparația dintre înotatori de sex masculin în poziție ințiala și timpul când are loc primul contact cu apa. Primului contact cu apa are valori diferențiate cu până la 0.85 de metri. Unghiul și viteză de avânt are o diferență semnificativă. În această comparație, un înotator cu un start înainte și cu o masă corporală deplasată în spate a atins cei mai buni parametri de start și distanță de zbor.
Fig. 17 și 18 : Comparația tehnicilor de start, dupa Graumnitz și Hartel si Hermsdorf, The engineering of Sport 7-Vol.1, p.94
Mediul de simulare specific aplicației permite utilizatorului să desfașoare o analiză eficientă a diferitelor tehnici de start, fară cunoștințe specifice de modelare și simulare. Multe dintre rezultatele simulării permit o analiză cuprinzatoare a execuției startului. Metoda oferă câteva opțiuni de manipulare a condițiilor de start din înotul sportiv. Utilizatorul poate analiza cu usurință diferitele inter-relații ale parametrilor biomecani din cadrul acestei faze de start. Variații ale parametrilor inițiali ai avântului generează noi cunoștințe pentru înțelegerea factorilor dominanți. Animațiile pot fi folosite în colaborare cu înotatorul, pentru a explica legaturile cauză-efect din timpul execuției.
Analizele lui Graumnitz et al.2007, arată că ambele tehnici duc la performanțe de top în ceea ce privește startul. Mențonăm că startul “track” înainte necesită o coordonare mai mare a mișcării. Pentru accelerația orizontală și timpi scăzuti pe bloc-start, poziția inițială, bazată pe piciorul plasat în spate, este mai benefică. Efortul piciorului din spate poate fi folosit pentru a produce un impuls vertical mai ridicat și un impuls unghiular avansat. Acest proiect a fost sprijinit de Institutul Național al Științelor Sportive, din Bonn, Germania.
Biomecanica startului apucat sau „grab” …?
Locul ambelelor picioare este în fața bloc-startului, brațele în fața la lățimea umerilor, prind marginea din fată a bloc-startului, ambele picioare prind cu degetele mari marginea bloc-startului. În cazul în care starterul spune, “luati locurile”, se îndoaie picioarele din genunchi, prin relaxarea genunchilor și prinderea părții din față a bloc-startului cu ambele mâini. Se face o mișcare de tracțiune înspre fața, suficient de departe înainte și în jos, astfel încât coatele sunt îndoite și relaxate. În cazul în care soneria sau arma de plecare, fluierul sau pur și simplu cuvântul rostit start se aude, se duc brațele spre înainte transmițând deplasarea intregului corp pe traiectoria optimă și prin împingerea în picioare se obține o propulsie în sus și în exterior a corpului.
Fig.19: Startul grab, după arena.fr/le-plongeon-quelques-techniques
Atunci când poziția de pornire este cu picioarele prin degetele mari de la picioare agățe de partea din față a blocstartului și mâinile plasate aproape împreună sau separat la lățimea șoldurilor înotatorul se pregatește de un start grab. În cazul în care picioarele sunt apropiate mâinile înotatorului nu au loc între picioare și se situează în afara picioarelor. De obicei înotătorul apucă partea din față a bloc-startului cu mâinile în interiorul picioarelor. (vezi fig.19,1.a)
Greutatea corporală trebuie să fie apoi plasată pe partea din față a labei piciorului și nu pe călcâi. Capul rămâne jos până când semnalul de start este dat. ( vezi fig.19.b )
La semnalul de plecare, înotătorul trage brațele în sus în timp ce capul lui se ridică rapid fig.19.b .
Această mișcare face ca brațele să tragă înainte și înotătorul poate să execute o mișcare de extensie puternică cu picioarele în sus și înainte. Brațele continuă proiectarea înainte cu viteză iar ochii rămân fix spre înainte (vezi fig.19.c )
5.5.2. Biomecanica startului asimetric sau “ track” …?
Aceasta tehnica de start este tot mai mult utilizata deoarece permite înotătorilor sa aibe o traiectorie in aer mai buna și se potriveste mai bine pentru intrarea mai profunda in apa . Sunt în prezent, recomandari pentru utilizarea acestei tehnici în anumite specialități, cum ar fi bras sau fluture dar a fost folosit cu suceces si la craul.
Inotătorul are un picior in fata pe blocstart, degetele de la picioare se agata de blocstart, în timp ce celălalt picior este plasat în spatele blocstartului. Ambele maini se prind de partea din față a blocstartului, ( vezi fig. 20.a ). La semnalul sonor, înotătorul efectuează o tragere spre inainte cu corpul si cu ambele brațe pentru a muta centrul de greutate inainte , în timp ce capul se mentine in jos, toate miscarile în același timp ( vezi figura 20. b ). Forța de impingere a picioarelor prin extensia corpului condusa de o miscare rapida de brate spre inainte face ca saritura spre sus in inainte sa aibe loc rapid. ( vezi figura 20.c ) Startul acesta este similar cu startul din atletism cu plecare din blocstart.
Fig. 20 : Startul track, după arena.fr/le-plongeon-quelques-techniques
Recomandarile pentru un start bun sunt a se evita desprinderea în ceață de pe blocstart și desprinderea prea în sus . Atunci când se menține poziția de plecare la start, locul centrului de greutate trebuie să fie deasupra picioarelor. În prezent, unii antrenori din SUA recomandă ca centrul de greutate să fie mai sus pe piciorul din înapoi în scopul de a implica mai mult corpul în mișcarea de tragere în brațe. Brațele sunt apoi aduse printr-o mișcare circulară deasupra umerilor ca într-o miscare de rotatie a brațului spre inanite si imprimă corpului mișcarea de deplasare spre înanite.
5.5.3. Biomecanica startului cu împingere sau “kick”…?
În 2009 s-a implementat o nouă tehnică de start prin introducerea unei plăci înclinate denumite “kick” pe platforma de start. Acest nou bloc-start, conceput de firma Omega denumit OSB11, Corgemont, Elvetia, este aprobat de FINA, organismul internațional de conducere în natație și a condus la dezvoltarea tehnicii de “kick” start. “Kick”-startul este în principiu un start atletic sau “track” start modificat care permite piciorului din spate să fie ridicat de pe platformă și plasat pe placa de împingere “kick”. Placa este fixată la un unghi de 30 de grade față de suprafața bloc-startului și poate fi mutată în cinci locații diferite de-a lungul platformei de start. Omega susține că “testele efectuate pe înotatori de elită au arătat că o cursă este mai rapidă în aceste condiții, în comparație cu bloc-startul standard”, deși nu au fost oferite date pentru a susține această afirmație.
Modelul internațional de start este adaptat bloc-startului cu împingere, OSB11, promovat ca idee de firma Omega. Acesta prezintă o caracteristică puternică, nou patentată și revoluționează modul de start în natație, spatele platformei fiind înclinat. Înotatorul în poziția de start, cu flexia trunchiul pe membre, picioarele atletic așezate pe bloc-startul OSB11, cu piciorul din fata flectat într-un unghi de 90 ° își propulseaza corpul prin creșterea expozivă a unghiului. Piciorul din spate este sprijinit pe platforma înclinată, regrabilă pe orizontală și propulsează corpul înspre înainte și ușor în sus. (Jorgić B, Puletić M, Stanković R, Okičić T, Bubanj S, Bubanj R, 2010, p.31-39)
Testele fizice efectuate la cel mai înalt nivel pe înotători, au arătat că noul bloc-start OSB11 favorizează startul, acesta fiind mai rapid comparativ cu un bloc-start standard. A fost demonstart că bloc-startul “kick” mărește forța orizontală a piciorului de sprijin, permitând timpi mai rapizi pentru start și viteză orizontală mai crescută, în comparație cu “track” startul. (Slawson S., Conway P.,Justham L, 2011, p.45). Designul de proiectare utilizat are suprafețele foarte confortabile, destul de dure, suficient pentru a garanta înotătorului un sentiment de securitate totală. Lungimea platformei este extinsă la 74 cm pentru a se adapta noului stil de pornire. Concret în cm suprafața este de 74×50, iar unghiul este de 9 ° față de sol. Blocul tradițional de pornire este în cm 50x50cm sau 60x58cm, iar unghiul de 5 -6 ° față de sol. Studiile făcute de cercetătorii germani Biel, K; Fischer, S; Kibele, A, Universitatea din Kassel, 2010 pe noul bloc-start OSB11 au aratat ca performanța de plecare a fost semnificativ redusă cu 0,2 s . În plus, un timp mai scurt de start și un avânt de decolare mai mare pe orizontală au imprimat o viteza mai mare în faza de zbor. ( Vassilios T., Georgia R., Okičić T, 2012, p.43-51). Rezultatele lor indică, de asemenea, faptul că o modificare a modului de ridicare aruncată a capului în sus și înainte, în comportamentul de start, ar putea fi necesare startului track ventral pe blocul nou de pornire.
Noul bloc-start permite “kick” startului să obțină o medie pe bloc de 0,77s prin comparatie cu track startul care detine 0,88s. Aceasta a fost semnificativa, kick startul a avut timpi mai mici cu 0,03s la desprinderea de pe platforma. Breed si McElroy în anul 2000, au gasit că o diferență de 0,03s între “grab” și “track” start nu este relevantă, deoarece variația dintre starturi era ridicata (0,06s, 0,07s deviatia standard pentru grab start, respectiv track start). Studiul lor a folosit înotatori începatori, în timp ce un studio mai nou a prezentat cazul pe înotatori de elita, unde variația a fost semnificativ mai redusa decat 0,01s pentru kick start și track start. Shin și Groppel, în anul 1986, au descoperit că timpul de desprindere al track startului este semnificativ mai rapid cu 0,05 mai mare decât cel al grab startului. Aceasta evidentiază mai departe faptul că kick startul are un beneficiu asupra track startului dar și asupra celorlalte tipuri.
Bloc-starul OSB11, poza 7,8 și 9 , este prezentat ca bloc-start utilizat în mod curent în competițiile internaționale:
Poza 7, 8 și 9 : Bloc-startul omega OSB11 din lateral și profil cu dimensiuni standardizate, după http://www.swisstiming.com/Detail.559.0.html .
Cu cât viteza la desprinderea de pe bloc-start este mai mare și distanța de zbor crescută, cu atât acestea au dus la o viteză orizontală mai mare decât media pentru start, viteză care a fost menținută de la 5m la 7,5 m. “Kick” startul s-a dovedit a fi mai rapid la desprinderea de pe platformă comparativ cu track startul în studiile științifice experimentale. Aceste rezultate indică faptul ca înotatorii ar putea câstiga un avantaj prin folosirea plăcii înclinate de împingere, kick OSB11 și este recomandat ca antrenorii și atleții să petreacă timp îndelungat adaptându-se la noul bloc și la tehnica de start, pentru a o optimiza. Sunt necesare teste ulterioare ale kick startului, cu o perioadă mai mare de antrenament și introducerea tehnicii de kick și înot pană la 15 m pentru a încadra startul complet și a observa dacă diferențele dintre cele trei tipuri de kick start, cu centru de greutate în spate, mijloc și față. În timp ce acest nivel scăzut de familiarizare este comun multor înotatori care concurează cu noile bloc-starturi, este posibil ca pozițiile diferite de start să producă performanțe îmbunatațite dupa perioade extinse de antrenament. Se studiaza efectul diferitelor stiluri de start asupra performanței în cursă cu scopul de a elabora o linie metodică de predare eficientă a startului în natație.
Factorii condiționali specifici startului în natație….?
În susținerea argumentării temei de cercetare, prezentăm factorii condiționali specifici ai startului în natație întrucât controlul motor, controlul execuției mișcărilor se face prin intermediul mecanismelor de referență , pe baza informațiilor senzoriale , variații chimice, mecanice, luminoase, selecționate în funcție de experiențele anterioare care au fost memorizate conform figurii de mai jos:
Fig. 22. Model simplificat al coordonării actului motor dupa Ionescu-Bondoc citându-l pe Meincl-Schnabel (1977)
Toate aceste funcții sunt asigurate de diferiți analizatori :
Analizatorul static-dinamic (sau vestibular) este organul principal al echilibrului. El ne informează asupra accelerărilor corpului, îndeosebi asupra celor rotătorii și asupra pozițiilor capului în raport cu corpul. Semnalele provin din deplasarea celulelor ciliate din endolimfa canalelor semicirculare și a otolitelor dispuse în vestibul (utricula si sacula).
Modificarea pe care stimulul analizatorului vestibular o exercită asupra controlului motor este de tip negativ, după cum s-a demonstrat pe sportivi antrenați excepțional pentru echilibru . La start analizatorul static-dinamic ne informează asupra poziției corpului pe bloc-start, asupra limitelor suprafetei de sprijin, a direcției de deplasare și a nivelului înălțimii la care se alfă corpul.
Analizatorul vestibular ca organ principal al echilibrului, el ne informează asupra accelerărilor corpului, îndeosebi asupra rotăriilor și asupra pozițiilor capului în raport cu corpul. Semnalele provin din deplasarea celulelor ciliate din endolimfa canalelor semicirculare și a otolitelor dispuse în vestibul, utricula și saculă. Analizatorului vestibular exercită asupra controlului motor un impuls de tip negativ. Un bun antrenament determină o bună adaptare la toate solicitările de rotatie din timpul întoarcerilor în diferitele stiluri de înot. Analizatorul vizual furnizează informații privind propriile mișcările. Importanța analizatorului este de a obține un model bazat pe reprezentarea vizuală din demonstrația executată anterior. Este primul dintre analizatori care formează și informează procesul de învățare. Autorul de studii Meinel consideră că analizatorul optic joacă, un rol considerabil în informațiile privitoare la mișcări. La modul general, informația cea mai clară și cea mai bine definită este cea dată de vederea centrală, numită și foveală, al cărei câmp nu depășește 3-5 grade dupa Bagnara, 1983. În înot analizatorul vizual pe langa importanța prezentata anterior în memorarea mișcării este primordial în orientarea în mediul acvatic. Există tendinta în prima etapă a învătării actului motric ca începătorii să închidă deliberat ochii din cauza imersiei capului în apă. Este total contraindicat acest lucru întrucât cu ochii închiși toate mișcările sunt executate greoi, deficitar. Recomandăm încă de la începerea învătării actului motric în natație purtarea ochelarilor de apă, păstrarea deschisă obligatorie a ochilor, pentru vizualizarea mediului în care se desfașoară actul motric. Lipsa ochelarilor de protecție la înot reduce cu peste 50% ritmul de învătare deoarece exista o preocupare normală de a te ferii de mediul acvatic la ochi în loc ca sistemul nervos sa fie focalizat total pe procesul învătării.
Analizatorul acustic este important pentru perceperea sunetelor și zgomotelor cum ar fi cele de la start sau cele provocate de mediu și de adversari. Rolul acestui analizator în reaferență sau în corectare poate fi demonstrat frecvent.
În înot analizatorul acustic este foarte important la start dar o dată ajuns în mediul acvatic se recomandă o cască de protecție a urechilor pentru evitarea infiltrării apei în urechi. Zgomotul produs de apă în timpul mișcarii corpului prin apă este un factor condițional pentru organism. Intensitatea zgomotului produs de înotatori nu dăuneaza aparatului acustic dar poate fi un reper de orientare în spațiu în mediul acvatic. Funcție de multitudinea zgomotelor din mediul acvatic ne putem orienta în spațiu în timpul deplasării în apă și se poate ferii de coliziunea cu un alt înotator sau se pot evita alte accidente.
Analizatorul kinestezic
Informațiile asupra gradului de tensiune din mușchi, o face analizatorul kinestezic și aduce posibilitatea de a regla tensiunea. El stă la baza senzațiilor motrice ale tuturor segmentelor corporale. Modul de execuție tehnică influentează tensiunea din muschi. S-a demonstrat că nu există decât o relație foarte slabă între forța absolută și precizia utilizării sale.
Legătura între tehnică și analizatorul kinestezic este evidențiată de datele pe care Oserov le-a strâns referitor la sportivii de diferite niveluri. Faza maximă de creștere a sensibilității se situează între 10 și 12 ani, ceea ce nu exclude însă posibilități importante de ameliorare după vârsta de 13 ani. După același autor, subiecții care practică activități polivalente au niveluri de sensibilitate mai bune. Importanța determinantă a analizatorului kinestezic în cadrul mișcării ține de două puncte fundamentale:
1. Oricare alt analizator poate să activeze împreună cu el și să participe amplu la organizarea spațio-temporală a mișcării.
2. Viteza informației este mai mare decât în cazul celorlalți analizatori.
Nivelul diferențieri pare, influențata și de practicarea sportului: sportivii reacționează mai bine decât subiecții sedentari la suprimarea momentană a informației vizuale. La înot analizatorul kinestezic este influentat și de mediu diferit de desfășurare al activitații . La începători nu se percep tensiunile musculare din cauza că apa mai rece fiind decat corpul uman functionează ca un anestezic si reduce senzatiile. La avansati funcție de temperatura apei putem sa ne întâlnim cu percepții diferite ale tensiunii musculare dar efectul de anestezic al apei se menține superficial. La înotători analizatorul kinestezic se manifestă printr-o sensibilitate mai mare la diferențe mici de tehnică, coordonat cu alți analizatori fiind un important factor de orientare spațio-temporală.
Analizatorul tactil informează asupra presiunilor suferite de diferitele părți ale corpului, și este repede înlocuit de analizatorul kinestezic pentru informațiile referitoare la mișcare, dar are totuși un rol specific în anumite momente importante. În faza inițiala de pătrundere în apă la înotători analizatorul tactil percepe diferențele de temperatura și informeaza sistemul central asupra necesității adaptării termoreglării corporale. Alunecarea prin apă este diferită de cea prin aer, densitatea diferită este percepută de corp imediat ce vine în contact cu aceasta. Adaptarea înotatorilor la mediu acvatic se face rapid dar exista o sensibilitate tactila generala crescută la orice stimul extern. Ca o consecință a sensibilizării epidermei datorate contactului prelungit cu apa pot aparea aleator iritații și zone inflamate atât la nivelul feței cât și la nivelul corpului. Acestea trebuiesc prezentate imediat unui cadru medical specializat si tratata zona întrucât agravarea poate împiedica continuarea învățării motrice a mișcărilor acvatice.
Ansamblul informațiilor elaborate de analizatori care permit dezvoltarea aptitudinilor coordinative cuprinde (după Blume ):
– capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor – capacitatea de orientare spațio-temporală
– capacitatea de diferențiere chinestezică – capacitatea de echilibru
– capacitatea de reacție motrică – capacitatea de transformare a mișcării
Fig. 23 Schema clasificării aptitudinilor coordinative (cf. Blum, 1981, p.53).
Capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor
Considerăm că în execuția corectă a startului intervine capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor. Stabilirea legăturilor între abilitățile motrice automatizate, alergarea și săriturile, pedalatul așezat sau în picioare, sprintul după comanda "pe locuri", combinarea figurilor din gimnastica artistică, săriturile în apă sau alte sporturi tehnice implică o succesiune continuă de elemente standardizate (dupa Ionescu Bondoc, 2010, p.5-10). În sporturile de situație, această aptitudine este esențială pentru combinarea secvențelor tehnice, cum este îmbinarea elementelor fundamentale în jocurile sportive baschet si volei. Combinarea elementelor tehnice în sporturile de luptă : judo, lupte greco-romane, box, atacul și apărarea reale sau simulate, necesită un amalgam constant de elemente fundamentale originale. Capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor include și coordonarea segmentară, îndeosebi coordonarea brațe-picioare-trunchi, ca în atletism, natație sau canotaj. În înot capacitatea de combinare și cuplare a mișcarilor este esențială în realizarea tehnicii specifice înotului. Avem de-a face cu o miscare simultana de picioare , 3-6 bătăi concomitent cu mișcarea brațelor și respirația laterală, cu mișcare a capului lateral sau înainte. Este obligatorie învățarea segmentată a tuturor mișcarilor, (Barna C.,2007,p.1) combinarea treptată a lor, conditionată de elemente ajutoare , plute, colaci, centuri sau orice susținătoare, fie în apă de mică adâncime sau și cu ajutorul partenerilor. O combinare optimă a mișcărilor se poate obține numai în urma multiplelor exersări segmentate în condiții ușurate, începând pe uscat, la marginea bazinului, apoi din deplasare orizontală pe apă și treptat în condiții de apă adâncă.
Considerăm că în execuția corectă a startului intervine : Capacitatea de diferențiere kinestezică deorece prin controlul atent și diferențiat al parametrilor dinamici temporali și spațiali ai mișcării induce capacitatea de diferentiere kinestezică. Determinarea și obținerea unei capacități de diferențiere crescută duce la dozarea impulsurilor exercitate asupra solului sau a pedalelor, precum și în adaptarea la regimuri noi de tensiune, cum ar fi momentul trecerii de la urcuș la teren plat în ciclism. Relaxarea musculară voluntară poate fi considerată ca o formă de manifestare a acestei aptitudini. La înotul pe diferite distanțe capacitatea de diferențiere kinestezică constă în determinarea intensității tensiunii musculare pe diferite bucăți din cursa, pe diferite intervale și pe întoarceri. La start capacitatea de diferențiere kinestezica determină un impuls rapid de trecere de la faza statică la cea de mișcare în condițiile în care întrega musculatură participă la desprinderea de pe blocstart.
Considerăm că la start este importantă capacitatea de echilibru, care consta în capacitatea de a menține corpul într-o poziție echilibrată în toate actele motrice și de a reface echilibrul acestuia după deplasări și solicitări cu amplitudine mare. Este determinantă în cazul deplasărilor acrobatice, a perturbărilor și sau variațiilor de sprijin improvizate, a accelerărilor verticale neprevăzute. În natație capacitatea de echilibru este foarte importantă la start , în timpul zborului și în momentul intrării în apă . Ulterior devine importantă echilibrarea ritmică a balansului lateral al corpului determinată de mișcarea membrelor și de respirație. Avem de-a face cu un echilibru instabil în mediu acvatic , în care intervine portanța . Aceasta are valori diferențiate funcție de unghiurile segmentelor corporale și este cu atat mai bună cu cat este mai mare. În menținerea echilibrului, aptitudinile kinestezice și de forță au un rol important, care se adaugă celui al aptitudinilor vestibulare. În accelerările unghiulare, rotative și verticale, acțiunea analizatorului vestibular este predominantă, în situatia întoarcerilor din capătul bazinului în diferitele procedee și combinații.
În cadrul startului trebuie să observam și să ținem seama la sportivi de capacitatea de orientare spațio-temporală deoarece prin modificarea poziției și prin mișcarea corpului în spațiu și timp, în raport cu un anumit câmp de acțiune apar modificări semnificative ale miscării. Este importantă mișcarea corpului în ansamblu în raport cu mediul exterior, dar și în raporturile dintre segmentele corpului. Se pot distinge două forme fundamentale de orientare: – în raport cu obiectele în mișcare, în condiții relativ statice – orientarea corpului în raport cu puncte de referință fixe sau mobile. În primul caz informația vizuală este cea mai importantă , initiază viteza și profunzimea mișcării care influențează mișcarea restului de corp. În al doilea caz, informația optică este integrată cu informația vestibulară și kinestezică.
În înot capacitatea de orientare spatio-temporală influentează desfașurarea actelor motrice dar nu este esentială. Probele de înot se desfasoară într-un cadru bine stabilit , pe un culoar de peste 2m și există doar pericolul coeziunii doar cu cordonul lateral sau cu un alt sportiv la antrenament. Capacitatea de orientare spațio-temporală devine foarte improtantă la întoarcerile din capătul bazinului unde analizatorul vizual și cel kinestezic stabilește momentul efectuării mișcării de rotație și schimbarea direcție de deplasare.
Tot la start este important și simțul ritmului sau aptitudinea de a intra cronologic în diferite ritmuri. Aceasta e condiționată de diferitele intervenții musculare, în raport cu spațiul și timpul. Ea ține de capacitatea de adaptare la un ritm extern.
Un factor important la start este Capacitatea de reacție care se manifestă prin reacția la stimuli, prin acțiuni motrice adecvate ca răspuns la un anumit semnal, de obicei sonor. Se deosebesc forme simple : de reacție la semnale prevăzute și cunoscute prin mișcări prevăzute deja – forme complexe de reactie , în care stimulii sunt necunoscuți iar gama răspunsurilor posibile este foarte largă. Forma simplă se pretează mai puțin la antrenament decât forma complexă, care depinde considerabil de învățare și deci de experiență.
În cadrul antrenamentului la înot se vor exersa starturile la semnal sonor, de diferite tonalități și înalțimi ale unui fluier. Experienta de start de la mai multe competitii este benefică și stimulativă pentru crearea reacțiilor rapide.
Considerăm că la înot capacitatea de transformare a mișcărilor implică ritmul de respirație, fercvența membrelor și tactica de cursă abordată.
Capacitatea de transformare a mișcărilor permite ca programul motric al unei acțiuni în curs, să se adapteze sau să se modifice față de transformări neprevăzute și complet neașteptate ale situației, putând chiar să necesite o întrerupere a mișcării, cum se întâmplă în cazul întoarcerilor la înot la capătul bazinului. Este foarte strâns legală de capacitățile de orientare și de reacție. De asemenea intervine în natație la start ca și capacitate de reacție , de orientarea zborului pe culoar și de orientarea segmentelor corpului la intrarea în apă.
Capacitatea de transfer analogic vizează acele procese motorii care ne oferă posibilitatea rezolvării unor probleme noi pe baza similitudinii cu procesele motorii deja cunoscute. Transferul cuprinde două faze: una de învățare și una de aplicare. Transferul este un mecanism cognitiv important pe care-l utilizăm pentru generarea unor cunoștințe noi pe baza celor cunoscute. Transferul eficient al cunoștințelor tehnicii de start clasic în natație prin mijloace ajutătoare asigură însușirea rapidă o unei tehnici noi apărute.
Mecanismul de baza al procedeului tehnic
Importanța pregătirii tehnice este determinată în primul rând “prin economismul mișcării și eficacitatea acesteia. Ea este condiționată în mare măsură și de celelalte componente ale antrenamentului sportiv, în special de pregătirea fizică.” (Ionescu-Bondoc D., TAS, p.50)
Analiza tehnicii și pregătirii tehnice evidențiază următoarele componente: – elementul tehnic; – procedeul tehnic; – stilul.
“Mecanismul de bază al procedeului tehnic este format dintr-o succesiune logică de acte motrice necesare în vederea efectuării eficiente a acestuia : -elanul, -bătaia, -zborul, – aterizarea la săritură. El trebuie înțeles ca un act sau acte motrice reprezentate prin : – aspecte spațio-temporale (distanță, poziție, direcție, durată) ; sau și aspecte dinamico-energetice (forță, viteză, precizie, coordonare, echilibru).” (Ionescu-Bondoc D., TAS, p.51)
În sprijinul celor de mai sus vine afirmația lui A. Dragnea : “Indiferent de stilul de execuție, fiecărui procedeu tehnic îi sunt specifice o succesiune logica de acte motrice, care garantează efectuarea corectă a actului motric. Mecanismul de baza al mișcării dintr-un procedeu tehnic trebuie corelat cu un sistem de factori: spațiali, temporali, dinamici, energetici” . A. Dragnea prezintă schema urmatoarea pentru explicarea procedeului tehnic :
Fig. 24 Schema procedeul ethnic, după Dragnea A, Eficiența mișcării, 1996, p.89
Procedeele tehnice fundamentale sunt abilități motrice. Abilitățile motrice se construiesc pe baza aptitudinilor motrice. Nivelul inițial al aptitudinilor coordinative determină dezvoltarea abilităților motrice. Abilitățile motrice sunt constituite din acțiuni motrice integrale sau din componente care se automatizeaza prin repetare. Automatizarea eliberează constiința permitând sportivului să se concentreze asupra obiectivului acțiunii și dezvoltării capacitătii de anticipare. Învătarea corectă, în care repetarea este mijlocul de baza al tehnicii, presupune automatizarea execuției, luarea celor mai corecte decizii tactice. Rolul memoriei este determinat în învatarea motrică. După Dragnea care îl citează pe Weineck (2005, p.22,37) se menționează trei tipuri de memorie: – memoria imediată, senzorială, pe termen foarte scurt, care conservă informațiile care au disparut din câmpul perceptiv ; – memoria pe termen lung, în care amprenta se menține foarte mult, cu condiția ca ea să fie reamintită în mod repetat. Aici sunt conservate deprinderile motrice și tactice.
7.5 Desfasurarea studiului preliminar
7.5.1. Experimentul pilot
În cadrul acestui experiment au fost vizate urmatoarele etape :
Etapa 1: Periodizarea cercetării și stabilirea condițiilor de desfășurare a experimentului
Etapa 2: Stabilirea eșantioanelor
Etapa 3: Stabilirea locațiilor de desfășurare
Etapa 4: Metodologia specific cercetării, înregistrarea video a modelului etalon
Etapa 5: Mijloacele specific, analiza datelor înregistrate
Etapa 6: Elaborarea unui program metodic și utilizarea lui
Etapa 7: Observarea, analiza comparativă a rezultatelor
7.5.2. Periodizarea
Etapele de desfășurare:
Experimentul pilot 1, s-a desfășurat la Brașov, Bazinul Olimpic Brasov, în data de 20 aprilie 2013. La experiment au participat Ing. Dr. Ionel Serban din partea Institutului de cercetari, conform contractului între Centrul de Cercetare pentru Calitatea Vieții și Performanță Umană, cu sediul în Brașov, b-dul Eroilor nr.29, departamentul nr.22 de Calitate a Vieții și Performanță Umană din cadrul Institutului de Cercetare Științifică Produse High – Tech pentru Dezvoltare Durabilă, aparținând Universității Transilvania din Brașov, reprezentata de Directorul Centrului și coordonatorul Departamentului nr.19 conf.univ.dr. Carmen Barna și Departamentul D04 Sisteme Mecatronice Avansate din cadrul Institutului de Cercetare Științifică Produse High – Tech pentru Dezvoltare Durabilă, aparținând Universității Transilvania din Brașov, reprezentat de coordonatorul Departamentului D04 prof.univ.dr.ing. Luciana Cristea. A mai participat Prof. Univ. Dr. Ionescu Bondoc Dragoș și doctorand [anonimizat] (Târgoveț). Subiectul a fost Radu Marius, Vicecampion National de seniori de sprint al României. A participat la experiment și antrenorul sportivului, dl. Dan Bădescu, Clubul Sportiv Municipal Turnu-Severin. Experimentul a durat două ore, de la ora 10am la 12am.
În data de 20 aprilie 2013, s-au filmat câte 5 starturi din stilurile:
“track“ clasic, experiment 1
“atletic kick”
“dublu atletic kick”
“ atletic kick fără împingere anterioară”
“track“ clasic, experiment 2
Experimentul pilot 2, s-a desfășurat la Brașov, Bazinul Olimpic Brasov, în data de 15 iunie 2013. La experiment au participat Ing. Dr. Ionel Serban din partea Institutului de cercetari, conform contractului între Centrul de Cercetare pentru Calitatea Vieții și Performanță Umană, cu sediul în Brașov, b-dul Eroilor nr.29, departamentul nr.22 de Calitate a Vieții și Performanță Umană din cadrul Institutului de Cercetare Științifică Produse High – Tech pentru Dezvoltare Durabilă, aparținând Universității Transilvania din Brașov, reprezentata de Directorul Centrului și coordonatorul Departamentului nr.19 conf.univ.dr. Carmen Barna și Departamentul D04 Sisteme Mecatronice Avansate din cadrul Institutului de Cercetare Științifică Produse High – Tech pentru Dezvoltare Durabilă, aparținând Universității Transilvania din Brașov, reprezentat de coordonatorul Departamentului D04 prof.univ.dr.ing. Luciana Cristea. A mai participat Prof. Univ. Dr. Ionescu Bondoc Dragoș și doctorand [anonimizat] (Târgoveț). Subiectul a fost Radu Marius, Vicecampion National de seniori de sprint al României. A participat la experiment și antrenorul sportivului, dl. Dan Bădescu, Clubul Sportiv Municipal Turnu-Severin. Experimentul a durat două ore, de la ora 11am la 13am.
În data de 15 iunie 2013, s-au filmat câte 3 starturi din stilurile:
“track“ clasic, experiment 1
“atletic kick”
“dublu atletic kick”
“ atletic kick fără împingere anterioară”
“track“ clasic, experiment 2
7.5.3 Eșantioanele
În faza experimentului pilot la cercetare a participat un sportiv, etalon pentru sprintul românesc, Radu Marius, Vicecampion de Seniori al României, între anii 2009-2013.
7.5.4 Locații
Bazinul Olimpic Brașov, 20 aprilie 2013, experiment pilot 1
Bazinul Olimpic Brasov, 15 iunie 2013, experiment pilot 2
7.5.5 Metodologia specifică
Pe parcursul a 2 luni, din 21 aprilie 2013 și până în 14 iunie 2013 s-a folosit săptamanal în perioada precompetițională și competională următoarea metodologie specifică de antrenament pentru start:
Exerciții pregătitore pe uscat – Exerciții ajutătoare în apă
Exerciții de perfecționare – Exerciții de corectarea greșelilor de execuție
S-a utilizat metoda antrenamentului prin concurs și cu sprinturi :
antrenamentul startului de concurs, pe o distanță de 15 m, 5 starturi din stilul track, 5 starturi din stilul atletic kick, 5 starturi din stilul dublu atletic kick, 5 starturi din stilul atletic kick fără împingere anterioară. Durata antrenamentului specific pentru start se face de 4 ori pe săptămănă, durează 20 minute, cu plecare la 1 minut fiecare start.
efectuarea unor verificări sau participări la competiții de verificare
pregătire fizică pe uscat, pentru dezvoltarea detentei, de 4 ori pe săptămănă, în perioada precompetițională și de 2 ori pe saptămănă în competițională
Antrenamentul în tempoul de concurs simulează condițiile de întrecere, putând astfel să încurajeze unele forme de integrare a adaptărilor metabolice care nu sunt produse de alte metode de antrenament.
A înota în tempoul de concurs sau aproape de acesta pe distanțe foarte mici este aspectul cel mai important al acestui tip de antrenament, cu condiția să nu fie folosit prea des, pentru că este foarte stresant atât fiziologic cât și psihologic. Se recomandă folosirea acestuia în mod judicios în tot timpul anului, dar nu mai mult de 4 ori pe săptămână.
Considerăm de valoare informația cercetătorului Ernest Maglischo, care recomandă ca antrenamentele în tempoul de concurs pentru diferite categorii de probe, să se facă astfel:
Tabel 6 Tempoul de concurs după Ernest Maglischo,California State College, 1982, p.201
Metoda antrenamentului cu sprinturi constă în parcurgerea unor distanțe scurte 10-15-25 m, cu intensitate maximă și cu start, cu pauze mari până la revenire. Practic avem de a face cu metoda antrenamentului cu repetări și cu efort anaerob alactat.
Scopul acestei metode este de a mări nivelul de ATP-CP din mușchi, de a antrena activitatea de tură a unităților musculare și în final de a prelungi acea primă parte a cursei în care randamentul se obține pe baza elementelor energizante din rezervorul muscular ATP și CP. Ca indicații de utilizare, la începutul lecției, după încălzire, sau la sfârșitul unui antrenament cu pondere aerobă.
Se recomandă ca efectuarea sprinturilor să se facă cu plecarea de pe bloc-start cu comenzi de concurs. Pentru perfecționarea acestora este indicat să se lucreze și pe uscat, pentru dezvoltarea forței de împingere (detenta) și de asemenea pentru îmbunătățirea reacției la comenzi.
Pe parcursul a 2 luni, din 20 aprilie 2013 și până în 14 iunie 2013 s-a folosit metoda antrenamenuluit pentru detentă care se realizează prin dezvoltare a forței specifice pentru start în antrenamentele pe uscat. Dezvoltarea zonei musculare formate din extensorii și flexorii coapsei, genunchilor și soldurilor cuprnde :
Exercițiul: sărituri cu genunchi la piept presupune :
Din stând, elan din brațe si împingere energică în picioare pentru săritură cu genunchii la piept
Aterizare pe pernițele ambelor picioare, brațele coboară pe lăngă corp; imediat apoi elan din brațe și repetarea săriturii
Aterizare cu îndoirea genunchilor pentru amortizare
Exercițiul: săritură cu călcâiele la șezut presupune:
Din stând, săritură verticală cu aducerea călcâielor la șezut
Aterizare pe vârfurile picioarelor pentru amortizare
Exercițiul: rostogolire înainteși săritură verticală
Ghemuit, brațele apuc genunchi
Elan din rostogolire înapoi, rulare înainte până se ajunge în semigenoflexiune și imediat, extensie energică a picioarelor pentru săritură verticală
Aterizare și repetarea întregii succesiuni
7.5.6 Mijloacele specifice
Succesiunea mijloacelor utilizate:
Mijloace multimedia de prezentare tehnica înot start, comunicare, documentare tehnica, fișe de lucru tehnice cu imaginile logistice
Sărituri în apă de pe bloc-starturi diferite cu variate tehnici de start
Ședinte de pregatire psihologică cu specialisti pe tema concursurilor și a startului nedetaliat în acest studiu
Ședinte de refacere dupa efort cu mijoace specializate nedetaliat în acest studiu
Detalierea mijloacelor :
Mijloacele multimedia de prezentare a tehnici de înot sunt prezentate în imaginea următoare:
Fig.25 Diagrama testului de înregistare a startului la natație, după Shu-ting, Weng-tzu, 2005, ISB XXth Congres ASB 29th, Cleveland, Ohio, p.884
Înregistrarea evoluției sportivului a fost facută cu camera Nikon, Coolpix AW100, la o distanță de 5 m fată de bazin, într-un unghi de 180de grade. Analiza biomecanică spațio-temporală a fost facută cu softul Dartfish, varianta trill obținută de pe site.
Poza 10 Camera Nikon, Coolpix AW100, experiment Brașov 20 aprilie 2013
Fișele de lucru tehnice pe diferite tipuri de start conform înregistrărilor de mai jos:
Poza 11 și 12 Fișa Start Grab două imagini, sportiv Radu Marius, experiment Pitești, aprilie 2012 și București iunie 2012
Poza 13 și 14 Fișa Start Track două imagini, sportiv Radu Marius, experiment Pitești, aprilie 2012 și București iunie 2012
Poza 15 și 16 Fișa Start Atletic Kick două imagini, aprilie 2013
Poza 17 și 18 Fișă Start Atletic Dublu Kick doua imagini, aprilie 2013
Poza 19 Fișă Start Atletic Kick fără împingere anterioara, aprilie 2013
Poza 20 Fișă imagine bloc-start standard, experiment Brașov, aprilie 2013
Antrenamentul startului de concurs, pe o distanță de 15 m, 5 starturi din stilul track, 5 starturi din stilul atletic kick, 5 starturi din stilul dublu atletic kick, 5 starturi din stilul atletic kick fără împingere anterioară. Durata antrenamentului specific pentru start se face de 4 ori pe săptămănă, durează 20 minute, cu plecare la 1 minut fiecare start.
Pe uscat: Dezvoltarea detentei pentru start, a zonei musculare formate din extensorii și flexorii coapsei, genunchilor și soldurilor.
Exercițiul: sărituri cu genunchi la piept :
Din stând, elan din brațe si împingere energică în picioare pentru săritură cu genunchii la piept
Aterizare pe pernițele ambelor picioare, brațele coboară pe lăngă corp; imediat apoi elan din brațe și repetarea săriturii
Aterizare cu îndoirea genunchilor pentru amortizare
Exercițiul: săritură cu călcâiele la șezut presupune:
1. Din stând, săritură verticală cu aducerea călcâielor la șezut
2. Aterizare pe vârfurile picioarelor pentru amortizare
Exercițiul: rostogolire înainteși săritură verticală
1. Ghemuit, brațele apuc genunchi
2. Elan din rostogolire înapoi, rulare înainte până se ajunge în semigenoflexiune și imediat, extensie energică a picioarelor pentru săritură verticală
3. Aterizare si repetarea întregii succesiun
Mijloacele pregătiri psihologice cu specialisti pe tema concursurilor și a startului nu fac obiectul acestei cercetări. Mijlocele pregătirii de refacere dupa efort cu mijloace specializate nu fac obiectul acestei cercetări.
7.5.6 Materialele
Materialele folosite în cercetare aparțin Departamentuluji de cercetare D04 – „Sisteme mecatronice avasansate” al Facultatii de Mecanica din cadrul Universitatii Transilvania Brasov. În cadrul testarii inițiale, la înregistrare (pilot) s-a folosit o camera „Trouble Shooter”, s-a filmat cu 60 de cadre pe secundă, iluminare artificială cu intensitate ridicata
(pozitionata lateral față de camera), diagrama ¼ (sfert), la filmarea startului s-a folosit un obiectiv cu focale de 12 mm.
Poza 22 Markeri cu banda adezivă, experiment Brașov, iunie 2013
Camera foto digitala compact Nikon, 16 MP, senzor imagine CMOS, CCD 1/2.3 Inch,
zoom optic 5x, Zoom digital 4x, rezolutie maxima imagine 4608×3456, rezolutie video maxima 1920×1080, timp maxim de expunere 1/2000 secunde, timp minim de expunere 4 secunde, sensibilitate ISO 100 – 3200, procesor imagine Expeed C2, dimensiune ecran 3 inch, rezolutie ecran 460000 puncte, greutate 178 g. Obiectiv Nikkor 12 elemente în 10 grupuri, senzor distanta focala 5 – 25 mm (echivalent 28 – 140 mm in format 35 mm). Diafragma maxima : f/3.9 – f/4.8, ISO : 125, 200, 400, 800, 1600, 3200 (4608 x 3456), Auto (ISO 125 pana la 800), Interval fix automat (ISO 125 până la 400, 125 pana la 800). Inregistrare video Full HD 1920 x 1080 (30 fps).
Poza 23 Camera de filmat Nikon
Bloc-start atletism. Unghiul mobil de înclinație a bloc-starturilor laterale în trei trepte: 30,50, 70 grade. Se va utiliza la unghiul de înclinație al bloc-startului atletic, în valoare de 50 grade.
Poza 24 Bloc-start atletism
Bloc-start compus din bloc-start atletism fixat central pe stativul de lemn, construit la dimensiunea bloc-startului clasic de înot : lungime antero-posterioară 600mm/lațime 580mm.
Așezarea picioarelor se va face la o distanță de 400mm între picioare.
Poza 25 și 26 Bloc-start confecționat personal denumit “atletic kick”, dispozitiv pentru antrenament la startul în natație
7.5.7 Testele cercetării preliminare
Etapa experimentală, pilot 1, Brașov 20 aprilie
În data de 20 aprilie 2013 s-a desfășurat etapa experimentală, pilot 1, cu înregistrarea parametrilor startului track clasic de pe baza bloc-startul atletic kick, care are o înăltare față de bloc-startului standard de 0,5mm.
Experimentul s-a desfășurat prin executarea mai multor starturi bloc-startul atletic kick astfel :
Start clasic track, de pe bloc-start atletic kick, fără dispozitiv posterior kick de start, faza1
Start atletic kick, de pe bloc-startul atletic kick, construit personal, cu sprijinul piciorului din spate pe înăltarea oblică la unghi de 50 de grade și cu piciorul din față agațat cu degetele de marginea anterioară a bloc-startului
Start dublu atletic kick, de pe bloc-startul atletic kick, construit personal, cu sprijinul piciorului din spate pe înăltarea oblică la unghi de 50 de grade și cu piciorul din față sprijinit pe înălțarea oblică la unghi de 30 de grade
Start atletic kick, de pe bloc-startul atletic kick, construit personal, cu sprijinul piciorului din spate pe înăltarea oblică la unghi de 50 de grade și cu piciorul din față fără împingere anterioară construit personal.
Rezultatele obtinute sunt prezentate în tabelul următor :
Tabel 7 Rezultate tehnice de start obținute în etapa experimentală, pilot
Ca urmare a experimentului s-a testat în perioada 20 aprilie – 15 iunie 2013, de comun acord cu antrenorul Dan Bădescu și sportivul Radu Marius, la începutul antrenamentului o nouă metodologie de antrenament pentru start .
Antrenamentul a presupus executarea startului, în mod repetat, de pe noul bloc-start construit, denumit “atletic kick”. Metodologia constă în efectuarea startului repetat de 20 de ori, la interval de 1 minut, după următoarea succesiune :
Start track, cinci repetări
Start atletic kick, cinci repetări
Start dublu atletic kick, cinci repetări
Start atletic kick fără împingere anterioară, cinci repetări
Metodologia noua s-a exersat de 4 ori pe săptămănă, la începutul antrenamentului, pe fond de odihnă.
Concomitent s-a urmărit și înlăturarea erorilor de start prin:
– evitarea mișcările inutile
– combinarea optimă de contracție
– armonia de acțiune
– urmărirea producerii forțele de propulsie
– urmărirea unghiului de intrare în apă, implicit a forțelor de frecare/rezistență
– urmărirea transferului de forță
– menținrea echilibrul dinamic al mișcării
Etapa experimentală, pilot 2
În data de 15 iunie 2013 s-a desfășutat etapa experimentală, pilot 2.
Rezultatele obținute la experimentul, pilot 2, în comparație cu experimentul pilot 1 sunt evidențiate în tabelul următor :
Tabel 8 Rezultate comparative experiment pilot 1 și 2
Am elaborat conform valorilor din tabelul 8, reprezentarea grafică personală a valorilor spațio-temporale ale startului, pentru modelul etalon de start în natație al experimentului pilot 1 și 2 :
Fig.26 Timpul de zbor la start pe stiluri
Fig.27 Distanța de zbor la start pe stiluri
Fig.28 Viteza de zbor la start pe stiluri
Fig.29 Unghiul de intrare la start pe stiluri
Am elaborat graficul valorile de start track, comparație etapa pilot 1 și 2
Fig.30 Comparatie grafică track start experiment pilot 1 și 2
Poza 28 Start atletic kick – unghiul de intrare în apă, etapa pilot
Poza 29 Start atletic kick – Momentul desprinderii de pe blockstart, etapa pilot
Poza 30 Start kick – Momentul intrării în apă , etapa pilot
Timpul de zbor = 1.101-0.633= 0.47 s.
Viteza de zbor = 3.09/0.47= 6.5 m/s
Comparația startului atletic kick și atletic kick fără împingere anterioară în care piciorul din față nu se agăță de marginea anterioară a bloc-startului și nu are suprafață de împingere deloc ( Este blocată marginea bloc-startului cu o înălțare din lemn.)
Poza 31 Comparația startului atletic kick și atletic kick fără împingere anterioară
Se crează astfel o sensibilizare a a diferențierii împingerii pe piciorul din spate. La un nou start s-a constat îmbunătățirea calităti impulsului nervos selectiv pe piciorul de împingere din spatele și s-a obținut o împingere mai puternică evidențiată de parametrii spațio- temporali superiori.
Poza 32 Suprapunere imagini start kick și dublu kick, momentul zborului
6.2.Monitotizarea pregătirii și evaluarea tehnicii startului în natație…?
Monitorizarea pregatirii sportivilor de performantă consta într-un proces de evaluare obiectivă, în timp util, a răspunsului biologic, biomecanic și psihologic al sportivului la stimulii utilizați în antrenament în scopul dirijarii stiintifice a pregătirii.
Evaluarea componentele psihomotrice care se manifestă la startul în natație sunt :
sensibilitatea kinestezică – se poate măsura cu kinezimetrie ( rigle gradate)
simțul echilbrului- poate fi studiat cu stiletul , platfoma oscilantă , testul Bass
simțul ritmului și al aprecierii duratelor scurte – se apreciază dupa aptitudinea de a reproduce secvențe și structuri ritmice date de experimentator
coordonarea membrelor – homolaterală sau heterolaterală, se examinează cu pantogrefe
coordonarea ochi-mană sau ochi-picior
coordonare generală, se măsoară cu proba Matorin
agilitatea sau coordonarea motrica cu mobilitatea, constă din abilitatea de a schimba rapid direcția corpului sau a membrelor
precizia și stabilitatea mișcărilor se măsoară cu stabilometre
Locul și rolul evaluării în cadrul succesiunii operațiilor de dirijare a antrenamentului (după V.V. Ivanov – 1987, modificată și completată) – A.Dragnea, S. Mate Teodorescu,Teoria Sportului, ed. FEST București, 2002 :
Fig.31 Dirijarea antrenamentului sportiv prin includerea tehnicilor de evaluare, dupa A.Dragnea, S. Mate Teodorescu, 2002
Scopul principal al evaluării constă în evidențierea modificărilor funcționale sub forma stărilor de adaptare, determinate de influențele antrenamentului de durată lungă, medie sau scurtă. În funcție de aceste perioade ale antrenamentului, se constituie ca timpi necesari de evaluare următoarele evaluari: evaluarea de etapă, evaluarea curentă, și evaluarea operatională. Monitorizarea în natatie este stric obiectivă asupra rezultatului probei sau subiectivă asupra tehnicii de înot. Timpii realizati în probe la diferite concursuri naționale sunt valori calificative la marile competiții internaționale.
În înot se disting cel puțin trei domenii tehnice: – startul , cursa propiu zisă și intoarcerile (Hay, 1986). Startul și întoarcerile au fost considerate ca importantă semnificativă în toate probele de înot.
7.6 Rezultate studiului preliminar și concluzii
Rezultatele înregistrate în testele efectuate arată că folosind o noua metodologie de antrenament pentru startul track pe durata a două luni s-au obținut valori îmbunătățite ale parametrilor spațio-temporali pentru zborul în aer la start. Utilizarea în antrenament a diferitelor stiluri de start a creat o sensibilizare a proceselor nervoase centrale care pot coordona mai bine împingerea diferențiată pe picioare la start. Deși startul fără împingere anterioară este mult mai slab ca valori înregistrate, acesta crează premisele sensibilizării diferențierii împingerii în piciorul din spate, astfel încât la un nou start clasic în stilul track împingerea în piciorul din spate să fie cu o putere superioară, ducând la o creștere a parametrilor startului, ceea ce s-a presupus în ipoteza cercetării.
Modelul etalon a înregistart un progres evident la start, confirmând ipoteza cercetării astfel :
Creșterea parametrul distanței de zbor la start cu 0,20m.
Creșterea parametrul de timp la start cu 0,20 secunde.
Creșterea parametrul de viteza la start cu 0,16m/s, oferind posibilitatea continuării startului cu faza subacvatică de la premise foarte favorabile de viteză.
Creșterea parametrului care măsoară unghiul de intare în apă cu o valoare micșorată cu 0,3 grade, reducând astfel forța de frecare la intrarea în apă.
Tabel 9 Valori experiment pilot 1 și 2
Concomitent s-a urmărit și înlăturarea erorilor de start prin:
– evitarea mișcările inutile
– combinarea optimă de contracție
– armonia de acțiune
– urmărirea producerii forțele de propulsie
– urmărirea unghiului de intrare în apă, implicit a forțelor de frecare/rezistență
– urmărirea transferului de forță
– menținrea echilibrul dinamic al mișcării
Concluzii preliminare
Sintetizarea datelor analizate și prelucrate în urma oricarui experiment constatativ care s-a axat pe studiul sportivilor, a evidențiat recomandări practico-metodice de antrenament.
Utilizarea metodei de analiză video în procesul antrenamentului la discipline sportive de orice gen, în special în natație la start, trebuie să constituie un mod interactiv de lucru pe parcursul lecțiilor de antrenament și să completeze și să argumenteze științific sportivilor observațiile tehnicienilor pentru predarea modelului optimal de execuție a procedeelor tehnice specifice sportului respectiv, în cazul nostru al startului în natație.
Evaluarea sportivilor prin metoda analizei video, permite aprecierea laturii calitative a efectuării procedeelor tehnice și raportarea permanentă a acestora cu modelul ideal de execuție.
În procesul instruirii antrenamentului, componenta tehnică a sportului, este necesar să se axeze pe construirea unui traseu metodic eficient, care să elimine sau să minimalizeze instalarea greșelilor de tehnică pentru fiecare moment important al execuției procedeelor tehnice.
Pregătirea tehnică a sportivilor în cadrul planului anual de pregatire trebuie abordată din punct de vedere teoretic 21,42%, metodic 28,57% și practic 50%. (Ciorbă Constantin, Teză doctorat “Pregătirea profesională a studenților facultăților de educație fizică și sport “, p. 153 )
Progresul obținut la startul în natație, evidențiat pe parametrii de start analizati : timp, distanță, viteză și unghi de intrare în apă, în etapa pilot a experimentului 2, confirmă eficiența metodologiei de start utilizată în antrenamentul startului. Schematic modelul de antrenament propus pentru antrenarea startului în natație este astfel:
Fig.33 Schema noului model de antrenament pentru start propusă de drd. Adriana Cristina Șerban ( Târgoveț)
În concluzie s-a înregistrat o îmbunătațire a rezultatelor măsurate computerizat cu softul Dartfish, pe imaginile experimentului, pe modelul etalon, după 2 luni de antrenament specific pe bloc-startul atletic kick, experimental construit de noi, ceea ce confirmă ipoteza de la care s-a plecat, de eficientizarea a startului în natație.
Recomandări:
1. Trebuie extinsă cercetarea pe un număr mai mare de sportivi astfel încât rezultatele testării să poată fi generalizate ca validitate.
2. Recomandăm aplicarea noului model de antrenament pentru startul în natație, propus de noi, pentru un numar de 5 sportivi de elită ai natației romanești. Modelul de antrenament pentru start propus, reprezintă o succesiune logică a formelor de instruire la start și cu abordarea specială a tehnici internaționale de start în natație. Modelul propus prefigurează adaptarea rapidă a tehnicii de start național la tehnica de start internațional.
3. Recomandăm utilizarea bloc-startului atletic-kick pentru antrenamentele startului în natație, după modelul prezentat, ca o variantă provizorie de antrenament pentru startul internațional kick, pâna la introducerea bloc-starturilor OSB11, Omega, în România.
PARTEA A III A
CONTRIBUȚII PERSONALE PRIVIND OBIECTIVIZAREA STARTULUI ÎN NATAȚIE PE BAZA PARAMETRILOR SPAȚIO-TEMPORALI PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA CURSEI DE SPRINT
Capitolul 8
Demersul operațional al cercetării
8.1Premisele fundamentale ale organizării cercetării de bază
“Procedeele și tehnicile constituie modul particular în care este aplicată o metodă la domeniul specific al cercetării. Ele sunt modalități practice de acționare în cadrul metodei. În acest scop se folosesc tehnicile foto-cinematografice. Transcrierea, sistematizarea și prelucrarea datelor se face dupa diferite procedee grafice, statististici. Noțiunea de cercetare, de regulă, este corelată cu noțiunea de știintă, deoarece știința nu se realizează în afara cercetării. Cercetarea reprezintă una din funcțiile științei, a doua funcție fiind interpretarea. Pentru cercetare aspectele definitorii sunt investigarea realitătii concrete, în mod sistematic și pe baza observației și experimentului, urmărind descrierea și clasificarea calitativă de ordin logic, cât și înregistrarea cantitativă de ordin matematic.” (Epuran M. 2005, p.5 ) Considerăm faptul că criteriul ce stă la baza clasificării tipurilor de cercetare constă în intenționalitatea cercetării. Pornind de la acesta, majoritatea autorilor consideră trei tipuri de cercetare: – cercetarea fundamentală; – cercetarea aplicativă; – cercetarea pentru dezvoltare.
Argumentarea cercetării de față este dată de rezultatele slabe ale sportivilor români în probele de sprint în natație la competițiile internationale. Obiectivizarea startului în natație este o modalitate prin care se pot obține rezultate mai bune în probele de sprint. Cunoașterea parametriilor tehnici și cinematici spațio-temporali ai startului poate duce la corectarea tehnicii și la obiectivizarea startului. În acest scop se va apela la știinte interdisciplinare, biomecanică, biologie, informatică și statistică. Analizând informațiile senzorilale de la analizatorii condiționali specifici startului în natație vom determina rolul fiecăruia în execuția motorie a startului. Fiecare procedeu tehnic are parametrii preciși de spațiu, timp și efort, iar pregătirea trebuie făcută în așa fel încât ,,executanții să ajungă treptat la diferențieri spațio-temporale și de efort de mare finețe” (Dungaciu P.,1982, p.61).
Întrucât în România nu există bloc-starturi cu avânt denumite “bloc-start kick” pentru pregătirea sportivilor de înaltă performanță care participă la competiții internaționale, nu se fac antrenamente de specialitate pentru acest stil de start și se înregistrează rezultate slabe la probele de sprint în competițiile internaționale și din cauza startului. Se presupune că antrenamentul pentru acest tip de start se poate face cu succes numai de pe un bloc-start similar celui international “bloc-start kick” sau cu împingere.
Toate competițiile internaționale se desfașoară pe bloc-start cu spate înclinat sau cu avânt denumit de firma Omega bloc-start OSB11 sau „bloc-start kick”. În consecință stilul de start clasic, denumit track, trebuie adaptat pentru desprinderea de pe acest tip de bloc-start cu spate înclinat. Este nevoie de o pregatire prealabilă, pentru utilizarea acestui model nou de bloc-start. Lipsa antrenamentului, a pregătirii startului pentru acest model de start duce la utilizarea lui defectuasă în condiții competiționale, împiedicând atingerea obiectivelor de performanță.
Premisele cercetarii de bază
1. Bibliografia de specialitate ne arată că startul cu avânt denumit “kick”este mai rapid decât startul clasic, denumit “track”. Aceasta afirmație este susținută de cercetătorii M. Elipot, G. Dietrich, P. Hellard, N. Houel, în lucrarea “A new software for swimming race analysis” în anul 2010. K.E. Honda, P.J. Sinclair, B.R. Mason, D.L. Pease, susțin studiile privitoare la posibilitatea îmbunătățirii startului “track” prin lucrarea “A biomechanical comparison of elite swimmwers start performance using the traditional track start and the new kick start”. Efectuarea unor probe de control asupra diferitelor tipuri, stiluri de start, în vederea analizei nivelului startului actual din natație genereză premisele cercetării.
2. Este cunoscut din cercetări științifice că startul “kick” este mai rapid decât startul “grab” în conditiile antrenării corespunzătoare. Aceasta se bazează pe analiza biomecanică a celor doua starturi track și grab, susținută de B. Vladimir, Issuri Oleg Verbitsky în lucrarea “The kinematic analysis of the grab and track start in swimming”.
3. Antrenarea specifică a startului “kick” se face numai folosind optim bloc-startul “kick”, lucru argumentat de N. Houel, A. Charliac, J.L.Rey, Phellard, în lucrarea pentru îmbunătățirea startului competițional, “How to swimmer could improuve his track start using new Olympic plot”din anul 2010.
Scopul cercetarii de bază și sarcinile
Scopul general al cercetării acestei lucrări este obiectivizarea startului în natatie pentru îmbunătățirea rezultatelor curselor în special în probele de sprint, pe baza dezvoltării calități impulsului selectiv pe piciorul de împingere și a forței trenului inferior.
Sarcinile specifice ale cercetari constau în determinarea parametrilor spațio-temporali ai startului prin mijloace video. Vom dispune de parametrii multifactoriali obiectivi de evaluare ai comportamentului motric integral pentru fiecare subiect, având posibilitatea de a surprinde, în mod obiectiv, progresul, staționarea sau regresul randamentului performanțial. Se vor lua măsuri pentru obiectivizarea startului clasic “track”, care va contribuii la otimizarea rezultatelor curselor de sprint în natație. Starturile în diferite stiluri vor fi înregistrate cu camera video de mare viteza și vor fi analizate în concordanță cu modelele înregistrate în studiile internaționale. Obiectivizarea startului efectuat tehnic în stilul denumit “track” sau asimetric poate îmbunătății ulterior și stilul de start internațional, cu împingere, denumit start “kick”, în contextul modificării bloc-startului introdus în competițiile internaționale de fima Omega, în anul 2010.
Prin înregistrarea momentelor variabilele esențiale ale startului : – pozitia statico -dinamica inițială –distanța de zbor, -timpul de zbor, -viteza de zbor și –unghiul de intrare în apă, vom determina parametri de performanță ai startului la înot și vom analiza rezultatele eficienței tipului de start până la intrarea în apa. Prin analiza cinematică a starturilor, prelucrarea datelor obținute și compararea matematică a rezultatelor, vom ajunge la niște concluzi obiective asupra startului. Cele mai bune rezultate vor determina promovarea acelui stil de start în competițiile naționale. Prin informațiile noi pe care le prezentăm sportivilor și antrenorilor ne propunem să contribuim la creșterea eficienței pregătirii tehnice a startului în natație.
Scopul cercetării a vizat înregistrarea și analiza cinematică a startului pe cinci sportivi din lotul național al Romaniei, pentru a putea determina parametrii de start, apoi pentru ai îmbunătății și ai compara cu modelul internațional.
8.3 Obiectivele cercetării de bază
Obiectivul general al cercetării este focalizat pe obiectivizarea startului în natație pentru realizarea unui transfer eficient a acțiunilor motrice spre conținutul tehnic specific. Obiectivizarea startului în natație, prin mijloace video de determinare și eliminare a erorilor de start, va fi coroborat cu măsurarea parametrilor spațio-temporali ai startului. Măsurătorile calitative și cantitative vor duce împreună la un rezultat obiectiv de evaluare și monotorizare a startului în natație.
Obiectivele specifice sunt:
1. Studiul tehnicii de start clasic în stilul track prin mijloace video.
2. Determinarea parametrilor măsurabili, de start clasic în stilul track până la 5m de bloc-start.
Analiza comparativă a parametrilor spațio-temporali măsurabili cu modelul international de start în stilul track .
Determinarea erorilor de start în stilul track.
Eliminarea erorilor de start în stilul track.
Introducerea în pregătire a bloc-startului „atletic kick”, construit de noi și studiul tehnicii de start în stilul „atletic kick”, prin mijloace video de determinare a parametrilor spațio-temporali, până la 5m de bloc-start.
Eficientizarea startului clasic în stilul track prin dezvoltarea forței de împingere a membrelor inferioare la start.
Eficientizarea startului în stilul „atletic kick”, de pe bloc-startul „atletic kick”, prin adaptarea tehnicii la cerințele internațional de start actuale.
Ipotezele cercetării
1. Presupunem că prin analiza tehnicii startului în natație, pe baza mijloacelor video, pentru determinarea parametrilor spațio-temporali și depistarea erorilor în stilul track, până la distanta de 5m de bloc-start, vom obiectiviza tehnica de start prin eliminarea erorilor.
2. Presupunem că prin îmbunătățirea forței de impulsie a membrelor inferioare vom obține o putere explozivă mai mare de start (putere = Watt/kg).
3. Presupunem că prin propunerea introduceri bloc-startului „atletic kick”, construit de noi, în urma rezultatelor cercetării, în pregătirea startului în natație, vom obține eficientizarea tehnicii de start în stilul „atletic kick”, pentru adaptarea tehnicii la cerințele regulamentului internațional de start actual. Bloc-startul construit de noi, adaptat cu mijloace preluate din atletism, pentru aceleași condiții de lucru biomecanic cu ale startului competițional internațional “kick”, îmbunătătește parametrii de start: timp de zbor, distantă, viteză , unghi de intrare în apă, până la distanta de 5m de bloc-start.
8.5 Metodologia cercetarii de baza
În realizarea cercetării, metodele de bază care se vor utiliza sunt metoda observației, metoda experimentală comparativă, metoda analizei matematice, statistice și grafice a datelor, pe baza înregistrării parametrilor spațio-temporali ai startului. În cercetare, vor fi cuprinși inițial un sportiv etalon, apoi 4 sportivi de elită, cu vârste între 20 și 22 ani, componenți ai lotului național de natație.
Datele obținute la testările inițiale pe sportivul etalon, vor fi valorificate prin extinderea cercetărilor asupra celorlați sportivi de performanță, ca în final rezultatele obținute prin investigații, complexe și obiective, să devină general valabile pentru înotători de elită. Toate aceste elemente de referință, comparate cu rezultatele obținute în competițiile internaționale, ne vor da posibilitatea ca în permanență să urmărim eficiența activității desfășurate, influențând astfel pozitiv nivelul pregătirii sportivilor pentru startul în natație.
Metodologia cercetarii de baza cuprinde:
studiul bibliografiei de specialitate
metoda observației
metoda anchetei – chestionar
metoda experimentală și experimentală comparativă
metoda analizei video
metoda analizei antropometrice
metoda studiului de caz
metoda statistico-matematică și grafică
metoda testelor pe platforma MLD
8.5.1 Metoda studiului literaturii de specialitate
Prin studiul literaturii de specialitate am urmărit strângerea cât mai multor informații utile, cât și colectarea părerilor specialiștilor din domeniu. La nivelul teoriilor despre tehnica de start în natație am găsit o serie de articole științifice de valoare pe care le-am enumerat în anexa 1 ca argumentare a cercetării de față, ele reprezentând documentele primare și secundare cât și documentele publicate care stau la baza acestei cercetări.
Etapele utilizate au fost :
1. Căutarea și selectarea surselor de documentare prin cuvinte cheie:
– scrise și video
– articole științifice publicate sau de uz intern ale FRNPM
– oficiale sau particulare, de la antrenori din domeniu
2. Evaluarea și utilizarea surselor de documentare:
– lecturare rapidă, în diagonală, activă, explorativă
– realizarea fișelor de lectură: în acestea s-au notat cu precizie și rigurozitate informațiile înregistrate. S-au notat sursele bibliografice: autor, titlu, anul, editura
– conspectarea părerilor personale prin comentarii și idei personale pe fișa de conspect și redactarea unei sinteze a conținutului principalelor capitole ale surselor
3. Tipuri de documente utilizate:
– documente primare: cărți, reviste periodice, lucrări colective.
– documente secundare: cataloagele cu surse bibliografice și reviste
4. Internet: sience direct
5. Stocarea datelor extrase – arhivare prin elaborarea fișelor de lectură, pe hârtie sau în format electronic. Pe fișe am notat sursa bibliografică cu strictețe și ideea desprinsă.
Pentru stabilirea temei experimentale s-a plecat de la literatura de specialitate la nivel international care arată că avantajul oferit de “kick” start a făcut posibilă trecerea experimentelor de la 5m la 7,5m, unde s-au câștigat 0,04 s pentru ambele distanțe conform cercetatorilor francezi N. Houel, A. Charlic, J.L. Rey, P. Hellard. Această diferentă demonstreză că îmbunătățirea a fost stabilită pe bloc-start și nu a fost dezvoltată în apă în fazele ulterioare. Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor au sugerat că “track” startul este fiabil și este o alternativă eficientă a “grab” startului (startul apucat), în funcție de individ. ‘Track” startul a fost considerat echivalentul “grab” startului datorită schimbului dintre viteză la desprindere și timpul pe bloc-start (Arellano et. al, 1996). Totuși alții cercetători au descoperit că “track” startul este superior “grab” startului, atunci când se compară strict timpii de execuție (Counsilman et. al., 1988). Faptul că toți participanții au considerat “kick” startul ca fiind cel mai rapid la 5m și 7,5m, arată că acesta este superior “track” startului. Counsilman și alții au afirmat că în cazul “track” startului, impulsul maximal este sacrificat pentru un timp scăzut pe bloc-start. Forța orizontală medie a fost semnificativ mai mare pentru “kick” start față de “track” start, permitând atât un timp mai rapid de a părăsi platforma căt și viteză de desprindere mai mare. Aceasta a indicat că placa “kick” de împingere a dus la reducerea timpului pe bloc-start fără a fi sacrificat impulsul orizontal. Avantajul de a avea piciorul din spate ridicat și capabil să aplice o forță într-o direcție orizontală permite aplicarea directă a forței pentru impingerea corpului în fată, cu o viteză orizontală ridicată. Obținerea unei viteze orizontale mai mari a fost vazută ca un avantaj asupra tuturor execuțiilor de scufundare (Miller, J. A., Hay, J. G. & Wilson, B. D, 1984 ). Viteza orizontală a fost semnificativ mai mare la desprinderea de pe bloc-start, deși acesta nu a fost cazul pentru viteza medie la 5m si 7,5m, fapt care sugerează că înotatorii frânează mai mult în cazul “kick” startului (Galbraith H., J. Scurr,C. Hencken,L. Wood, and P. Graham-Smith2,2008). Acest amănunt nu ar trebui să fie surprinzator pentru că studiul efectuat a fost doar unul de scufundare și alunecare. Viteza ridicată duce la fortă de frânare ridicată. Explicația este că forța de frânare care acționează asupra corpului care se mișca printr-un fluid este proporțională cu pătratul vitezei sale (Havriluk R, 1983, 2010). În cazul unui start care permite folosirea “kick”-ului, sportivul ar putea menține mai bine o viteză ridicată. Folosirea scufundării și alunecării a permis comparația starturilor fără influența altor variabile subacvatice precum tehnica de “kick”, tranzitia către mișcarea brațelor, deși acestea limitează cercetarea. Pentru a cuprinde startul per ansamblu sunt necesare testari ulterioare ale “kick” startului cu parametrii de scufundare complețí, până la 15m, incluzând pe lângă analiza zborului, intrarea și mișcările subacvatice.
8.5.2 Metoda observației
Pornind de la observația directă vizuală a concursurilor de natație la nivel interjudețean și național, printr-un proces plurimodal activ ( explicat prin interes, atenție activă și intenție ca scop, după I Radu 1991, p.36 citat de M. Epuran, 2005, p.205) am sesizat o ipoteza latentă de a obiectiviza startul în natație, în special în probele de sprint. “Observația care decelează faptele constitue primul moment al cercetării experimentale și este urmată de stabilirea ipotezelor care ar putea exista între faptele observate și experimentarea propiu-zisă în scopul verificării ipotezelor formulate.” ( Silviu Șalgău, 2007, p.11) Înregistrarea și consemnarea celor observate la startul în natația romanească la nivel interjudețean și national în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2012 a consituit etapa de acumulare a informațiilor calitative și cantitative.
Etapele metodei observației :
1. În prima etapă s-a utilizat metoda de observație sistematică, care a avut loc prin studierea comportamentului startului la competițiile interjudețene și naționale. S-a desfașuart într-un cadru natural în sala bazinului de înot. Am observat și înregistrat comportamentul așa cum se manifestă, fără influență. Metoda observației folosită în bazin dublată de filmarea concursurilor are avantajul de a furniza o reprezentare exactă a unei realități și elimină artificialitatea situației de laborator. Metoda observației s-a folosit la Campionatul național de seniori desfășurat la București în iulie 2011 pe parcursul a 4 reuniuni de concurs. A dus la acumularea de date ce au suscitat ipotezele care vor fi verificate ulterior cu ajutorul altor metode. Consider că observația este o metodă fundamentală de achiziție de cunoștințe pentru studiul startului la sprinterii români. Prin repetarea observațiilor pe parcursul reuniunilor s-a ajuns la definirea unor date normative referitoare la tehnica de start în natație. “În general observația sistematică constitue metoda de bază la care toată stiința face apel în primele faze ale dezvotării sale.” (Radu Ababei, 2001,p.34). Observația sistemică descrie exact comportamentul dar ea nu garantează eliminarea factorilor de cauzalitate. Este o metodă experimentală, care nu stabilește relația cauză-efect între evenimente dar descrie cu cea mai mare precizie un comportament și este pertinentă. Observația s-a realizeazat și prin organele de simț. C Bernard, care a pus bazele metodologiei experimetale și a spus că: “observația este o contemplare intențonată a realității obiective”. De aici reiese că observația prezintă realitatea obiectivă cu caracter de intenționalitate. Există observație întâmplătoare și stiințifică. Observația întâmplătoare se face de specialiști. Momentul observației nu se poate estima. Observația sistemică este științifică pentru ca specialiștii pot prevedea momentul declanșării fenomenului, a intervalelor de timp la care apar și pot interveni cu instrumentele observației, care sunt fișele de observație.
În observația startului la înot s-a folosit camera de filmat, mereu aceeasi. Condițiile de mediu au fost mereu aceleasi. Starea fizică și psihică a subiecților a fost mereu în limite similare. Observația s-a facut mereu de acelasi cercetător. Conditțiile de experiment s-au desfășurat pe parcursul zilei în concurs sau în antrenamentul principal. Condițiile materiale de observație au fost mereu aceleași. Timpul între observații a fost de 1 an de zile pentru ca experimentul startului să înregistreze progrese sau regrese semnificative.
Înregistrarea fidelă, exacta a datelor s-a desfășurat în conditii identice la fiecare experiment tip observatie. În observație, am mers personal direct, păstrand mereu aceeasi poziție, laterală de observare, longitudinal pe bazin, distanta 6m de marginea bazinului, într-un unghi de 180 grade față de bazin, la distanța de 2,5m de marginea de start a bazinului, între bloc-start și stâlpul de stegulețe de la 5m al bazinului.
2. Înregistrerea observațiilor s-a realizat prin elaborarea fișelor de observație, vezi anexa 2, imediat după fiecare măsurare și experiment. Fișa de observație a rezultatelor competiționale, pentru sportivul etalon Radu Marius, pe parcursul activității sportive se gasește în anexa 3.
Datele observate și rezultatele concursului județean și national au fost publicate sub formă de articole științifice la Conferința Internațională a Tineretul în perspectiva mișcării Olimpice Brașov, România 14 – 16 februarie 2013 și conferința ICHMS ,Târgu Mureș, 27-28 aprilie 2013 denumit “Analiza stilul de start în performanța natației românești”.
“ Sarcina și scopul observației este culegerea de date concrete, a căror analiză științifică să permit generalizarea.” ( M. Epuran, 2005, p.205)
3. Observația statistică a completat și a conturat rezultatele cercetării, participând la observația curentă. Prin utilizarea observației statistice a rezultatelor cercetării s-au înlăturat posibilele greșeli de observație curentă. M. Epuran(2005, p.208) citându-l pe N. Margineanu (1968, p.33) subliniază idea că observația prin calcul statistic este tot atât de științifică precum experimental.
Indicatorii calitativi observați în cercetare dobândesc semnificații suplimentare fiind repetați în timp. Pe fișele de observație utilizate pentru analiza conținutului tehnic al startului în natație, s-a mers pe înregistrarea observațiilor specialistului în natație , antrenorul Dan Bădescu, atât la experimental inițial cât și la experimentul final. Fenomenele de tip metodic-tehnic manifestate la start au ca obiect studiul gestului motric ca experesie a nivelului de pricepere sau deprindere și ca mijloc de acționare în condițiile specifice ale activităților standardizate ale startului de natație în stilul track. Observația de tip biomecanic a fost folosită în cercetarea tehnicii, defalcată pe fazele componente ale startului: faza pregătitoare, faza de zbor, faza de intrare în apă. Sunt trei faze ale startului fiecare fază vizează câte două erori posibile, în total șase erori, observabile vizual, de “ochiul specialistului”. Fiecare Subiect care a participat la experimentul cercetării de bază, faza inițială, a avut între 2 și 3 greșeli de tehnică, descrise conform tabelului de mai jos:
Tabel 1 Evaluare tehnică a startului în natație, cercetare de bază, elaborată de drd. Adriana Șerban (Târgoveț)
Interpretarea datelor calitative duce la concluzii numai împreună cu interpretarea datelor cantitative rezultate din măsurătorile parametrilor spațio-temporali. Descrierea și analiza erorilor de start în natație în dinamica evoluției fazelor lor cu sublinierea mecanismelor de producere, atrage atenția asupra problemelor reale de start pentru fiecare sportiv, în funcție de individualitățile tehnice și antropometrice. În funcție de erorile sesizate și analizate video filmate în experimente, împreună cu sportivul, se face o pregătire personalizată în antrenamentul startului pentru eliminarea erorilor personale.
8.5.3 Metoda anchetei pe baza chestionarului
Metoda anchetei în acest studiu a presupus aflarea informațiilor de la specialiștii în domeniu despre subiectul propus și abordat, părerile personale despre tehnica de start și părerile personale despre metoda de antrenament propusă de noi pentru obiectivizarea startului în natație.
Ancheta a constat în completarea unui chestionar cu 6 întrebări în care accentul a căzut pe subiectul “ startul în natație” și pe propunerea introducerii unui aparat pentru antrenamentul startului în natație.
Tabel 2 Chestionar Start natație, elaborat de drd. Adriana Șerban (Tărgoveț)
Au răspuns solicitării un numar de 10 antrenori și 26 de sportivi. Problematica abordată prin întrebări referitoare la startul în natație caută opinia altor specialiști asupra temei. Întrebările sunt
Nume, prenume
Văsta
Sexul
Clubul
Calitatea de participant la anchetă : – sportiv sau – antrenor
În competițiile de înot utilizați startul: – grab, – track, – kick ?
După prezentarea aparatului bloc-start de antrenament “ atletic kick” ( prima impresie) ? variante răspuns: -foarte bună, -bună, -mediu, -slab
Ați folosi un astfel de aparat pentru antrenamentul startului în natație ? variante de răspuns: -da, -nu, -poate
Am folosit metoda de cercetare pe baza chestionarului pentru o problemă cu caracter tehnic și metodic în scopul înțelegerii unor factori subiectivi nedescoperiți prin metoda de cercetare a observației și experimentelor. Am descoperit informații de ordin statistic de utilizare a startului la specialiștii din domeniu, de ordin informativ asupra obișnuințelor și gradului de deschidere a specialiștilor spre nou. Metoda anchetei oferă căi spre formularea ipotezelor și pentru verificarea lor. ( M. Epuran, 2005, p.223, citându-l pe A. Moser, 1975, p. 15). Metodele de anchetă explică mecanismele de formare a curentelor de opinie, explică mentalitățile, interesele și factorii care determină o activitate fie ea chiar și motrică. Eșantionul de specialiști ales reprezentativ, conferă anchetei credibilitate despre subiectul propus. Calitatea subiecților participanți la anchetă, prin experiența lor asigură validitatea chestionarului, aceasta fiind dublată și de experiența de Maestru al Sportului în Natație al cercetătorului semnatar al cercetării. Scopul chestionarului ca instrument de cercetare, este să măsoare caracteristici comportamentale sau atitudinale ale subiectilor în raport cu startul în natație. Analiza care rezultă este cantitativă și calitativă pentru comportamentul sportivilor la startul în natație. Chestionarul prin mărturia verbală și scrisă conferă posibilitatea unei analize a informațiilor nedescoperite prin alte mijloace de cercetare. Este important ca participanți la chestionar să înțeleagă întrebările și să aibe capacitatea de a răspunde. Chestionarul asociat cu alte metode ( M. Epuran 2005, p. 225, citandu-l pe Robert et al, 1988, p.229-232) aduce plus valoare cercetării finale.
Etapele anchetei cu chestionar ( adaptată dupa M. Epuran, 2005, p.227):
Stabilirea subiectului și stabilirea scopului urmărit
Stabilirea participanților la chestionarul anchetă
Pregătirea prezentării subiectului în PowerPoint 2010 și a întrebărilor chestionarului
Efecturarea anchetei propiu-zise
Prelucrarea și analiza rezultatelor
Interpretarea rezultatelor și concluzii
Ancheta referitoare la stilurile de start
Rezultatele testului anchetă – chestionar, referitoare la stilurile de start propuse de noi, pentru pregătirea startului kick competițional sunt următoarele :
Tabel 20 Răspunsuri detaliate Anchetă Start Natație
Informații sumarizate extrase din anchetă :
Tabel 21 Rezultate centralizate Anchetă start natație, defalcate pe participanți
Centralizarea pentru analiza chestionarlui, cu interpretarea procentuală a rezultatelor:
Tabel 22 Rezultate centralizate ancheta start natație procentual
Interpretarea anchetei prin metoda chestionarului
În competițiile de înot la nivel national, startul în stilul grab este preferat în proporție de 65,38% în defavoarea stilului track cu un procent de 34,62%.
Sportivii înotători de elită chestionați au avut ocazia în proporție de 57,69% să ia startul în competiții internationale de pe bloc-startul kick și 43,31% nu au avut această ocazie.
Prezentarea materialului despre bloc-startul atletic kick, construit de noi, a fost favorabil primit cu calificativ de apreciere Foarte bine în proporție de 61,11%,, cu calificativ Bine în proporție de 33,33%, calificativ Mediu de 5,56% și calificativ Slab de 0%.
La întrebarea dacă sportivii și antrenorii sunt deschiși să folosească acest aparat pentru dezvoltarea puterii musculare în momentul startului, răspunsul a fost pozitiv cu DA în proporție de 80,56%, cu Poate în procent de 16,67% și cu răspuns Nu în procent de 2,78%.
8.5.4 Metoda experimentală și metoda experimentală comparativă
“ Cunoașterea experimentală păstrează observația ca o condiție esențială, ca izvor al ipotezelor și predicțiilor și ca sursă a informațiilor provenite din fapte” ( M. Epuran, 2005, p.246) . Prin metoda experimentală activă, în care se cercetează ipoteza obiectivizării startului am parcurs baza cercetării acestui studiu. În comparație cu observația, experimentul este o metodă superioară de cercetare. El cuprinde în sine observația și o ridică pe o treaptă superioară. Crează posibilitatea analizei unor fenomene dinamice, complexe, în relații de pluricondiționare. O notă particulară a experimentului o dă caracterul său activ. M. Epuran (2005, p.246) spune că "experimentul este observația provocată". Cunoașterea experimentală folosește observația ca o condiție esențială, ca izvor al ipotezelor și ca sursă a informațiilor provenite din provocarea deliberată a faptelor. Metoda experimentală este un sistem complex de cunoastere a realitatii, caracterizat prin utilizarea rationamentului experimental, care prelucreaza atât fapte provenite din observație, cât și din experiment. Experimentul presupune o baza teoretică, reprezentată prin ipoteza conducatoare. O ipoteză neverificată în practică nu reprezintă un adevar, iar o experientă fără finalitate precisă nu are sens. În cadrul experimentului startului în natație, condițiile de producere și desfășurare ale fenomenului sau procesului sunt supuse unei variații sistemice. Experimentul se caracterizează prin posibilitatea de repetare a fenomenului sau procesului în aceleași condiții de mediu și logistic, pentru verificare. Considerăm că intrepretarea experimentului comparativ între rezultatele obținute de diferitele tipui de start în natație promovează posibilitatea obținerii informațiilor relevante penru cercetare și extragerea concluziilor. Metoda experimentală se caracterizează prin stabilirea de relații de cauzalitate între evenimente. Prin această metodă se poate explica fenomenul studiat și se poate prezice apariția evenimentelor. Efectele unei variabile asupra fenomenului se poate determina prin metoda experimentelor. Se confirmă cu certitudine studiul din punctul de vedere al rezultatelor obiective ale experimetului.
Etapele cercetării experimentale de bază
Stabilirea temei în funcție de cerințe
Alegerea varibilelor în funcție de ipoteză
Stabilirea mediului experimentului
Stabilirea subiecților participanți la experiment
Efectuarea experimentului și măsurarea variabilelor
Înregistrarea rezultatelor și prelucrarea datelor
Analiza și concluziile cercetării
8.5.5 Metoda analizei video
Exista mai multe variante de analiză video a activității motrice. Înregistrarea mișcării startului în natație pe film se poate analiza computerizat prin diverse softuri. Putem aplica softul Kinovea, Vicon și Dartfish pentru analiza mișcărilor motrice.
Soft-ul Dartfish prin analizele video ajută, după părerea noastră cel mai bine, la explicarea obiectivelor și sarcinilor permițând o atentă observare a tehnicii de start. În urma analizei video se pot corecta erorile de tehnica și îmbunătății varietatea tehnicii competitive. Dartfish oferă feedback video detaliat pentru sportivi, antrenori și cercetători.
Poza 1 Soft Dartfish varianta trail
Măsurătorile experimentului video vizează monitorizarea și evaluarea următorilor parametrii:
Distanța de zbor: distanța de la bloc-start pănă când mâna înotatorului atinge apa, exprimată în metri (m).
Timpul de zbor: timpul dintre momentul părăsirii bloc-startului și primul contact al mâinii cu apa, exprimat în secunde (s).
Viteza de zbor : o măsuratoare indirectă, calculată în funcție de distanță și timp de zbor, prin formula V=D/T.
Unghiul de intrare în apă: unghiul dintre axa oriozontală a apei și corpil sportivului. Acest unghi este cuantificat la intrarea capului în apă (unghiul dintre axa orizontală a apei, cap și șold), exprimat în grade.
„Caracteristicile spatiale ale mișcărilor și acțiunilor pot fi studiate pentru ele însele, ca parametri, caracteristici sau ca măsură de referintă pentru definirea altor caracteristici, cum este viteza sau detenta (înaltimea săriturii indicând foța subiectului).” (M. Epuran, 2005, p. 345, http://www.scritube.com/profesor-scoala/Metodologia-cercetări-activit81954.php, vizitat iunie 2013 )
Computerizarea prin metodele și aparatura introdusă în sport și cercetarea sportivă, vine în sprijinul obiectivizării și perfecționării sportive. Așezarea analizei biomecanice sau a unei acțiuni motrice complexe de pe un film, pe calculator prin parametrii măsurabili, cu ajutorul unui soft de analiză a motricității umane, detectează parametrii biomecanici ai mișcării. Prin eliminarea erorilor sesizate se înregistrează progrese esențiale ale motricitătii sportive . La introducerea informatiilor în calculator se pot obține datele necesare pentru modelul matematic al unei mișcări. În acest fel devine posibilă suprapunerea schemei executate pe schema modelului din care se extrag învățăminte atât pentru corectarea greșelilor cât și pentru dezvoltarea grupelor musculare care pot susține o anumita execuție tehnică sportivă. (interpretată după http://www.scrigroup.com/sanatate/sport/Modelul-antrenamentului-sporti14912.php , vizitat iulie 2013)
În anexa 4 sunt prezentate 9 fișe ale înregistrărilor din timpul măsurătorilor din cadrul cercetării de bază.
8.5.6 Metoda analizei antropometrice
S-a studiat pentru fiecare subiect raportul înălțime, greutate, anverguă fiind cunoscut că acestea au importanță în dezvoltarea calităților motrice și asupra componentei tehnice, modificări ale pârghiilor, unghiurilor la startul în natație. Sportivii participanți la cercetarea de bază sunt membrii ai Clubului CSM Turnu Severin, antrenor Dan Bădescu, care au acceptat experimentarea prin implementarea programului motor.
Fisa antropometrică a subiecților cercetării de bază este prezentată în tabelul următor:
Tabel 3 Date antropometrice subiecți, cercetare de bază
Metoda studiului de caz
Metoda studiului de caz a presupus analiza mișcării la momentul startului de pe bloc-start, în condițiile unei manifestări tehnice fără erori de start. Acest studiu de caz a cuprins 4 sportivi de elită din lotul național de natație al Romaniei, cu experientă în performanță de peste 6 ani. În cadrul studiului de caz evaluativ, cercetarea observațională a permis culegerea unor informații importante asupra educarii calității motrice forță, precum și a componentelor mecanismului tehnic de start în natație.
În cercetarea de bază, s-a ales realizarea unui studiu de caz deoarece perioadele de pregătire și cele competiționale ale sportivilor participanți la experiment au coincis.
Metoda statistico-matematică și grafică
Metoda statistico-matematică a presupus colectarea datelor tabelar, evidențierea pe categorii, valori antropometrice, măsurători exacte care în final ajuta la interpretarea rezultatelor. Ea stă la baza cercetării celorlalte metode. Se poate determina modul de funcționare a activității motrice. Metoda statistică are la baza teoria matematică a posibilităților într-un experiment a datelor empirice. Statistica este indispensabilă în cercetare. Metoda grafică este utilizată pentru descriere rezultatelor cercetării. Datele obțiunte prin diferite tipuri de investigații au fost prelucrate computerizat în Microsoft Excel .
8.5.9 Metoda testelor pe platforma MLD (MLD: Muskel Leistungs Diagnose)
Pentru evaluarea forței subiecții au fost testați pe un hardware MLD-Station Evo5 și un software MLD: Muskel Leistungs Diagnose, de la SPSport, SPSportdiagnosegeräte GmbH, (www.spsport.at). S-au măsurat forțele verticale de reacție la sol cu două platforme de forță. Placă este confecționată din aluminiu solid. Pe suprafața exterioară platforma este prevăzută cu senzori. Dimensiunile plăci sunt de 400 x 600 x 80 mm și are 4 conductori de forță cvadridimensionali. Forță maximă care poate fi măsurată este de 7,5 kN. Frecvența de înregistarea a probelor pentru fiecare eșantioan este de 1.000 de Hz. Precizia de măsurare este de 0,1% din rezultatul final.
Versiunea software-ului MLD calculează puterea vertical, detenta vertical, viteza maxima și forța maximă. Software-ul colectează datele testărilor de forță de reacție la sol de la platformele de forță apoi calculează variabile. Viteza inițială a sportivului testat rebuie să fie zero pentru ca acest sistem să funcționeze.
În testul MLD se înregistrează forța izometrică maximală și forța explozivă adică detenta membrelor inferioare.
Testările pe platforma MLD, se desfășoară în două etape:
1. Testul statodinamic: care se efectuează fără încărcătură și cu încărcătură 20% din greutatea corpului.
2. Testul elastodinamic: care se efectuează fără încărcătură și apoi cu încărcătură 20% din greutatea corpului.
Testele presupun executarea de sărituri în plan vertical. Se obțin următorii parametri:
P pos-rel sau puterea explozivă de la începutul și până la sfărșitul săriturii (W/kg)
S max sau detenta verticală (cm)
V max sau viteza maximă (m/s)
Fmax sau forța maximă (N)
Cercetarea s-a desfăsurat în orașul Rîșnov, împreună cu Antrenorul federal al lotului de schi sărituri, dl. Florin Spulber, care beneficiază de aparatura din centrul de cercetare de la Râșnov, județul Brașov, prin sponsorizare de la firma OMV. La experiment au participat sportivii cuprinși în cercetarea de bază și antrenorul de ski sărituri Florin Spulber împreună cu cercetătorul austriac, Richard Schallert. Cercetarea a vizat în principal parametrii de forță la sportivii înotători.
Pe parcursul cercetării de bază, în perioada ianuarie 2013 – august 2013, s-au efectuat două testări ale subiecților pe platforma MLD în vederea determinării parametrilor forței. În cadrul fiecărui experiment cu fiecare subiect, s-au efectuat investigații pe două planuri. Evaluarea forței în regim statodinamic și în regim elastodinamic, care au constat în efectuarea de sărituri, determinându-se următorii parametri:
Puterea explozivă (W/kg)
Detenta verticală (cm)
Viteza maximă (m/s)
Forța maximă (N)
La testarea în regim statodinamic, s-au efectuat execuții fără și cu încărcătură 20% din greutatea corpului. Aceeași procedură s-a aplicat și în cadrul testării în regim elastodinamic, fără și cu încărcătură 20% din greutatea corpului.
Colectarea datelor a fost facută de cercetătorul austriac Richard Schallert, pe softul MLD, al Federației Romane de Schi sărituri. Analiza și interpretarea rezultatelor în programul Microsoft Excel 2010 a fost efectuată de autorul lucrării, drd. Adriana Târgoveț.
Mijloacele și materialele de cercetare
Materialele folosite în cercetare aparțin Departamentuluji de cercetare D04 – „Sisteme mecatronice avasansate” al Facultatii de Mecanica din cadrul Universitatii Transilvania Brasov. În cadrul testarii inițiale, la înregistrare s-a folosit o camera „Trouble Shooter”, s-a filmat cu 60 de cadre pe secundă, iluminare artificială cu intensitate ridicata (pozitionata lateral față de camera), diagrama ¼ (sfert), la filmarea startului s-a folosit un obiectiv cu focale de 12 mm.
Poza 2 Camera de filmat Trouble Shooter
Poza 3 Markeri albi cu banda adezivă
În cadrul cercetării de bază s-a folosit o camera foto digitala compact Nikon, 16 MP, senzor imagine CMOS, CCD 1/2.3 Inch, zoom optic 5x, Zoom digital 4x, rezolutie maxima imagine 4608×3456, rezolutie video maxima 1920×1080, timp maxim de expunere 1/2000 secunde, timp minim de expunere 4 secunde, sensibilitate ISO 100 – 3200, procesor imagine Expeed C2, dimensiune ecran 3 inch, rezolutie ecran 460000 puncte, greutate 178 g. Obiectiv Nikkor 12 elemente în 10 grupuri, senzor distanta focala 5 – 25 mm (echivalent 28 – 140 mm in format 35 mm). Diafragma maxima : f/3.9 – f/4.8, ISO : 125, 200, 400, 800, 1600, 3200 (4608 x 3456), Auto (ISO 125 pana la 800), Interval fix automat (ISO 125 până la 400, 125 pana la 800). Inregistrare video Full HD 1920 x 1080 (30 fps).
Poza 4 Camera de filmat Nikon
Bloc-start atletism. Unghiul mobil de înclinație a bloc-starturilor laterale în trei trepte: 30,50, 70 grade. Se va utiliza la unghiul de înclinație al bloc-startului atletic, în valoare de 30 grade similar înclinației bloc-startului kick internațional.
Poza 5 Bloc-start atletism
Bloc-startul prezentat în imaginea de mai jos este compus din bloc-startul de atletism fixat central pe stativul de lemn, construit la dimensiunea bloc-startului clasic de înot : lungime antero-posterioară 600mm/lațime 580mm.
Așezarea picioarelor se va face la o distanță aproximativă de 400mm :
Poza 6 și 7 Bloc-startul confecționat, denumit “atletic kick”, dispozitiv pentru antrenamentul startului în natație propus
Mijloacele de testare pe platforma MLD
Conținutul cercetării de bază, măsurătoarea inițială și finală, vizează monitorizarea și evaluarea următorilor parametrii:
Tabel 4 Evaluare test MLD, cercetare de bază
Poza 8 Program prelucrare date culese pe placa MLD
Poza 9 Sală Sport Rîșnov, cercetare de bază, cercetător Richard Schallert, antrenor Florin Spulber și subiectul cercetării
Poză 10 Echipamant MLD, Sala Sport Rîșnov, cercetare de bază, Subiecți
Poza 11 Imagine computerizată prelucrare date MLD, cercetare de bază
Poza 12 Sală Sport Rîșnov, cercetare de bază, cercetător Richard Schallert, antrenor Florin Spulber, subiecții cercetării
Mijloacele generale de pregătire și planul anual de pregătire sunt prezentate în anexa 5.
Antrenarea forței membrelor inferioare pentru subiecții cercetării, s-a desfășurat săptamânal în patru antrenamente pe uscat pe parcursul a șase luni, din ianuarie 2013 până în 10 august 2013.
8.6.1. Programul motor operațional
Programul motor operațional cuprinde exerciții pliometrice, de dezvoltarea a zonei musculare formate din extensorii și flexorii coapsei, genunchilor și șoldurilor:
Exercițiul A : săritură de pe loc în inălțime pentru atingerea unui obiect aflat sus:
Din stând cu picioarele depărtate la lățimea umerilor, trunchiul ușor aplecat și flexie din genunchi urmată de săritură explozivă cu brațele întinse sus în intenția de a atinge obiectul suspendat sau semnul marcat de perete sus
Revenire pe sol, aterizare cu îndoirea genunchilor pentru amortizare
Exercițiul B : sărituri pe ambele picioare
Stând depărtat la lățimea umerilor, aplecare în față, flexie din genunchi, elan cu brațele și săritură în lungime de pe loc, pe ambele picioare, cât mai departe cu putință
Imediat după atingerea solului se sare din nou. Se va folosi elanul energic al brațelor și se va încerca scurtarea la maxim a timpului de contact cu solul
Se vor executa serii de câte 3-5 sărituri consecutive apoi pauză de 1minut
Exercițul C : păsiri laterale în urcare pe o ladă de 15-30 cm
Așezat lateral de ladă cu piciorul apropiat de aceasta
Piciorul de pe ladă se împinge și se înalță corpul până ce se întinde total, piciorul îndoit suportă tot efortul
Identic se execută și cu celălalt picior
Exercițiul D : sărituri pe ladă înaltă de 15-30cm, lată de 60cm
Stând cu fața spre ladă , cu picioarele pe podea depărtate la lățimea umerilor, ușoară ghemuire și folosind elanul din brațe, săritură pe ladă cu ambele picioare
Revenire pe sol prin împingere de pe ladă, până se întind picioarele
Exercițiul E : sărituri cu genunchi la piept :
Din stând, elan din brațe si împingere energică în picioare pentru săritură cu genunchii la piept
Aterizare pe pernițele ambelor picioare, brațele coboară pe lăngă corp; imediat apoi elan din brațe și repetarea săriturii
Aterizare cu îndoirea genunchilor pentru amortizare
Exercițiul F: împingeri în picioare ( zona lucrată: extensorii genunchiului- cvadricepsi)
Din așezat, picioarele sprijinite pe placa de împingere
Se execută împingerea cu extensie totală de picioare
Revenire la poziția inițială
Exercitiul G: împingeri înapoi din picior (zona : extensorii genunchiului, mușchh fesieri)
Așezat cu spatele la aparat, talpa unui picior pusă pe placa de împingere, celălalt în sprijin pe sol, mâinile apucă spătarul scaunului
Împingere în placă spre înapoi, până la întinderea completă a lanțului muscular aparținând membrului inferior
Revenire în poziția inițială și schimbarea piciorului
Exercițiul H: flexia gambelor ( zona lucrată: extensorii genunchilor)
Culcat ventral , gleznele prinse sub ruloul capitonat al aparatului, genunchii intinși
Flexie din genunchi, gamba pe coapsă, aducerea ruloului cât mai aproape de fese
Revenire la poziția inițială
Exercițiul I : jumătate genoflexiune ( zona lucrată: extensorii genunchiului și șoldului)
Cadrul sprijinit pe umeri, mâinile apucă bara, picioarele departate la lățimea umerilor , genunchii îndoiți, spatele drept
Împingerea din genunchi până la intinderea totală a picioruluiș mișcarea este condusă cu capul și umerii
Revenire în poziția inițială
Exercițiul J : sărituri cu genoflexiuni ( zona lucrată: extensorii genunchiului si șoldului)
Stând, cu picioarele ușor departate, palmele la ceafă, coatele trase înapoi
Sărituri dese și aterizare pe vărfurile picioarelor, în genoflexiune, cu coborârea șoldurilor și ușoară îndoire a genunchilor pentru amortizare
Repetarea succesiunii
Exercițiul K : cădere în adâncime urmată de săritură în lungime de pe loc
Stând pe ladă cu picioarele depărtate la lățimea umerilor și cu vârfurile la muchie , cădere de pe ladă prin pășire și aterizare pe ambele picioare
Imediat după aterizare, contactul cu solul trebuie sa fie cât mai scurt se execută săritură în lungime de pe loc.
Această trebuie să fie cât mai lungă iar aterizarea se va face pe ambele picioare
Organizarea cercetării
Cercetarea de bază pentru ipoteza 1si 3, a fost realizată în perioada aprilie 2012 – 15 iunie 2013. Cercetarea de bază, pentru ipoteza 2, a fost realizată în perioada ianuarie 2013 – 10 august 2013. Perioada menționată a făcut obiectul studiului, cercetării, analizei, educării tehnicii și testării parametrilor spațio-temporali.
8.7.1 Subiecții cercetarii
La cercetarea de bază au fost implicați patru subiecți seniori, componenții ai lotului național de natație.
Subiecții supuși cercetării au participat la pregătire și la competiții dedicate seniorilor pe plan național și internațional. S-a optat pentru acești sportivi din următoarele considerente:
– cei patru sportivi fac parte din echipa unui singur club CSM Turnu-Severin, coordonat de antrenorul Dan Badescu, care a fost de accord să participe la experimentele cercetării
– sportivii au vârsta maturității sportive, sunt conștienți de avantajele perfecționării tehnicii de start mai ales în probele de sprint, au avut capacitatea de aplicare eficientă a mijloacelor și metodelor de dezvoltare a tehnicii de start și secundar a forței de împingere la start.
Datele personale ale sportivilor sunt confidențiale. Ei vor fi numiți pe parcursul lucrării Subiectul 1, Subiectul 2, Subiectul 3 și Subiectul 4. Alte informații legate de specialitatea din natație și proba specifică fiecărui subiect, cea mai bună clasare națională, antrenor și clubul de care aparțin sportivii sunt prezentate în tabelul urmator:
Tabel 5 Date personale sportivi, performanță realizată 2010,2012,2013
8.7.2 Eșalonarea activității cercetării și locul desfășurării
În derularea cercetării de bază, s-a urmărit evoluția subiecților pe parcursul a 16 luni , vizând factorul fizic forța și evoluția factorului tehnic la start. Antrenamentele pe bloc-startul “atletic kick”, construit de noi, s-au desfășurat pe tot parcursul cercetării. În ceea ce privește antrenamentul de forță s-au folosit metodele tradiționale de instruire dar și antrenamentul specific tehnici de start în natație: stilul clasic track și stilul nou, introdus de noi, denumit “ atletic kick “ după denumirea bloc-startului. În perioada ianuarie 2013- august 2013, antrenamentele pentru pregătire fizică s-au desfășurat conform unui program motor asemănător pregătirii atletice pe plat ținând cont că sportivii înotători în urma cercetării inițiale pe placa MLD au înregistrat rezultate foarte slabe în ceea ce privește forța –puterea de impulsie. Modelul de program motor propus în colaborare cu antrenorul și subiecții cercetării este prezentat în anexa 6.
Desfășurarea cercetării de bază se prezintă astfel:
6 aprilie 2012, localitatea Pitești, Bazinul Olimpic Pitești:
– Cercetare, măsurare inițială, cu probe de control filmate, privind pregătirea tehnică a startului în stilul clasic track, probe de control filmate, privind nivelul tehnicii de plecare în stilul nou atletic kick.
2. Ianuarie 2013 – 15 iunie 2013, localitățile : Pitești, Izvorani, București, Timișoara, Baia Mare, Bacău, Brașov, la Bazinele de înot Olimpice
– Cercetarea de bază cu întocmirea fișelor de observație, detalii tehnice de start, pentru fiecare subiect, care au fost efectuate de antrenorul Dan Bădescu sub îndrumarea drd. Adriana Șerban Târgoveț.
3. Ianuarie 2013, localitatea Râșnov, Sala de Sport Râșnov
– Testări pe platforma MLD, măsurare inițială, probă de control al nivelului forței, pentru fiecare subiect al cercetării, în cadrul cercetării de bază
4. 15 iunie 2013, localitatea Brașov, Bazinul Olimpic Brașov
– Cercetare de bază, măsurare finală, probe de control filmate, privind pregătirea tehnică a startului în stilul clasic track, probe de control filmate, privind nivelul tehnicii de plecare în stilul nou atletic kick.
5. 10 August 2013, localitatea Râșnov, Sala de Sport Râșnov
– Testări pe platforma MLD, măsurare finală, probă de control al nivelului forței, în urma aplicării programului pliometric clasic dar și cu ajutorul bloc-startului atletic atât pe plat cât și pe platforma construită de noi și aplicată pe bloc-startul bazinului, pentru fiecare subiect al cercetării, în cadrul cercetării de bază.
Calendaristic eșalonarea activității cercetarii întregului studiu este prezentată în tabelul următor:
Tabel 6 Organizarea activității cercetarii
Capitolul 9
Rezultatele și analiza în cercetarea de bază
9.1 Rezultatele și analiza în cercetarea de bază, ipoteza 1
Ipoteza unu presupune că prin analiza tehnicii startului în natație, pe baza mijloacelor video, pentru determinarea parametrilor spațio-temporali și depistarea erorilor în stilul de start track, până la 5m de bloc-start, vom obiectiviza tehnica de start prin eliminarea erorilor.
Rezultatele parametrilor spațio-temporali, în stilul de start clasic track, pentru subiecții cercetării (1,2,3,4) în cercetarea de bază, măsurarea inițială, sunt prezentate tabelar astfel:
Tabel 7 Rezultatele parametrilor spațio-temporali în stilul de start track, cercetare de bază, măsurare inițială
Sumarizarea fișele de observație tehnică la startul în natație, elaborate de antrenorul specialist Dan Bădescu împreuna cu autorul lucrării de față, măsurătoarea initială, se prezintă astfel :
Tabel 8 Fișa de observație tehnică la startul în natație, cercetare de bază, 4 subiecți, măsurare inițială ( Nota explicativă : „DA” = eroare prezentă, „NU” = lipsă eroare)
Rezultatele parametrilor spațio-temporali, în stilul de start clasic track, pentru subiecții cercetării (1,2,3,4) în cercetarea de bază, măsurarea finală sunt prezentate tabelar astfel:
Tabel 9 Rezultatele parametrilor spațio-temporali în stilul de start track, cercetare de bază, măsurare finală
Sumarizarea fișele de observație tehnică a startul în natație, elaborate de antrenorul specialist Dan Bădescu împreuna cu autorul lucrării de față, măsurătoarea finală, se prezintă astfel :
Tabel 10 Fișa de observație tehnică la startul în natație, cercetare de bază, 4 subiecți, măsurare finală ( Nota explicativă : „DA” = eroare prezentă, „NU” = lipsă eroare)
Exemplificarea înregistrărilor startului pentru subiecții cercetării sunt prezentate în anexa 6.
Performanțele sportivilor din cercetarea de bază în proba de bază, în perioada 2010-2013 prezentate tabelar sunt :
Tabel 11 Rezultatele sportivilor cercetați
Interpretarea evoluției Subiectului 1 în cadrul cercetării de baza
Parametrii spațio-temporali
Timp de zbor, start stilul track, inițial 0,34s crește la 0,36s final
Distanța de zbor, start stilul track, inițial 2,55m crște la 2,60m
Viteza de zbor, start stilul track, inițial 7,50m/s scade la 7,22m/s
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, inițial 39,50° scade la 39°
Interpretarea grafică a parametrilor spațio-temporali ai startului track, pentru Subiectului 1, în cadrul cercetării de bază este :
Fig. 1 Intrepretarea grafică a rezultatelor măsurătorilor inițiale și finale pentru startul clasic track, subiectul 1, cercetare de bază
Erori de start
Erori inițiale 3 din 6 posibile urmărite, eliminate 3 din 6 posibile în final
Prelucrarea și interpretarea datelor observate cantitativ și calitativ asupra tehnicii de start , fără codificarea lor, prin elementele de detaliu al erorilor posibile ce au fost urmărite, duc la elaborarea ilustrării grafice pentru analiza înregistrărilor, pentru Subiectul 1 conform graficului următor :
Fig. 2 Testare tehnică de start în natație, cercetare de bază, măsurare initială și finală Subiectul 1
Performanța subiectului 1 în proba de 100m bras, exprimată în secunde, prezentare grafică:
Fig. 3 Performanța subiectului 1, anul 2012-2013
Subiectului 1, în proba de 100m bras în anul 2012 avea cel mai bun rezultat 1:08:58. În urma pregătirii în perioada ianuarie 2013 iunie 2013 își îmbunătățește timpul în probă la 1:06:30. Progresul obținut este de 2,28 secunde.
Interpretarea evoluției Subiectului 2 în cadrul cercetării de baza
Parametrii spațio-temporali
Timp de zbor, start stilul track, inițial 0,32s crește la 0,34s final
Distanța de zbor, start stilul track, inițial 2,51m crște la 2,58m
Viteza de zbor, start stilul track, inițial 7,84m/s scade la 7,59m/s
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, inițial 39,50° scade la 39°
Interpretarea grafică a parametrilor spațio-temporali ai startului track, pentru Subiectului 2, în cadrul cercetării de bază este :
Fig. 4 Intrepretarea grafică a rezultatelor măsurătorilor inițiale și finale pentru startul clasic track, subiectul 2, cercetare de bază
Erori de start
Erori inițiale 3 din 6 posibile urmărite, eliminate 3 din 6 posibile în final
Prelucrarea și interpretarea datelor observate cantitativ și calitativ asupra tehnicii de start , fără codificarea lor, prin elementele de detaliu al erorilor posibile ce au fost urmărite, duc la elaborarea ilustrării grafice pentru analiza înregistrărilor, pentru Subiectul 2 conform graficului următor :
Fig. 5 Testare tehnică de start în natație, cercetare de bază, măsurare initială și finală Subiectul 2
Performanța subiectului 2 în proba de 100m future, exprimată în secunde, prezentare grafică:
Fig. 6 Performanța subiectului 2, anul 2010-2013
Subiectului 2, în proba de 100m fluture în anul 2012 avea cel mai bun rezultat 1:06:45. În urma pregătirii în perioada ianuarie 2013 iunie 2013 își îmbunătățește timpul în probă la 1:02:60. Progresul obținut este de 3,85 secunde.
Interpretarea evoluției Subiectului 3 în cadrul cercetării de baza
Parametrii spațio-temporali
Timp de zbor, start stilul track, inițial 0,30s crește la 0,32s final
Distanța de zbor, start stilul track, inițial 2,50m crște la 2,57m
Viteza de zbor, start stilul track, inițial 8,33m/s scade la 7,79m/s
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, inițial 38,00° scade la 37,50°
Interpretarea grafică a parametrilor spațio-temporali ai startului track, pentru Subiectului 3, în cadrul cercetării de bază este :
Fig. 7 Intrepretarea grafică a rezultatelor măsurătorilor inițiale și finale pentru startul clasic track, subiectul 3, cercetare de bază
Erori de start
Erori inițiale 2 din 6 posibile urmărite, eliminate 2 din 6 posibile în final
Prelucrarea și interpretarea datelor observate cantitativ și calitativ asupra tehnicii de start , fără codificarea lor, prin elementele de detaliu al erorilor posibile ce au fost urmărite, duc la elaborarea ilustrării grafice pentru analiza înregistrărilor, pentru Subiectul 3 conform graficului următor :
Fig. 8 Testare tehnică de start în natație, cercetare de bază, măsurare initială și finală Subiectul 3
Performanța subiectului 3 în proba de 100m liber, exprimată în secunde, prezentare grafică:
Fig. 9 Performanța subiectului 3, anul 2012-2013
Subiectului 3, în proba de 100m liber în anul 2012 avea cel mai bun rezultat 0:58:32. În urma pregătirii în perioada ianuarie 2013 iunie 2013 își îmbunătățește timpul în probă la 0:56:75. Progresul obținut este de 1,57 secunde.
Interpretarea evoluției Subiectului 4 în cadrul cercetării de baza
Parametrii spațio-temporali
Timp de zbor, start stilul track, inițial 0,28s crește la 0,34s final
Distanța de zbor, start stilul track, inițial 2,48m crște la 2,57m
Viteza de zbor, start stilul track, inițial 8,86m/s scade la 7,56m/s
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, inițial 37,00° scade la 36,50°
Interpretarea grafică a parametrilor spațio-temporali ai startului track, pentru Subiectului 4, în cadrul cercetării de bază este :
Fig. 10 Intrepretarea grafică a rezultatelor măsurătorilor inițiale și finale pentru startul clasic track, subiectul 4, cercetare de bază
Erori de start
Erori inițiale 2 din 6 posibile urmărite, eliminate 2 din 6 posibile în final
Prelucrarea și interpretarea datelor observate cantitativ și calitativ asupra tehnicii de start , fără codificarea lor, prin elementele de detaliu al erorilor posibile ce au fost urmărite, duc la elaborarea ilustrării grafice pentru analiza înregistrărilor, pentru Subiectul 4 conform graficului următor :
Fig. 11 Testare tehnică de start în natație, experiment cercetare de bază, initială și finală Subiectul 4
Performanța subiectului 4 în proba de 100m liber, exprimată în secunde, prezentare grafică:
Fig. 12 Performanța subiectului 4, anul 2012-2013
Subiectului 4, în proba de 100m liber în anul 2012 avea cel mai bun rezultat 1:06:45. În urma pregătirii în perioada ianuarie 2013 iunie 2013 își îmbunătățește timpul în probă la 1:02:60. Progresul obținut este de 2,30 secunde.
9.2 Raportarea rezultatelor parametrilor spațio-temporali obținuți din cercetare la modelul international de start
În cadrul cercetării am întreprins un studiu menit să identifice diferențele între valorile parametrilor spațio-temporali ai modelului tehnic intrenațional cu cele obținute în cercetarea națională pe sportivii lotului românesc. Cele mai relevante și confirmate informații referitoare la modelul international de start sunt cele după Taketa, 2006, Blansky, 2001, Jorgic, 2010. Alți cercetători a căror teorie o considerăm importantă este cea a lui Koji Honda, Peter Siclair, Bruce Mason și David Pease, în articolul științific “The effect of starting position on elite swim start performance using an angle kick plate” University of Sidney, Australia,2010, p.166. Concluzionând s-a ajuns la valorile modelului internațional urmărite comparativ, în studiul personal, conform tabelului urmator :
Tabel 12 Valorile modelului internațional de start, după Thanopoulos V., Rozi G., Okicic T, Milivoj Dopsaj, BojanJorgic, Dejan Madic, Sasa v., Milanovic Z, Spanou F., Batis E, 2012, p.43-51 ( Jurnal of Human Kinetics volume 32/2012)
Analizând comparativ modelul internațional de start cu rezultatele din cercetarea studiului de față asupra valorilor parametrilor spațio-temporali am obtinut următoarele rezultate:
Tabel 13 Valorile comparative ale Modelului international de start cu subiecții cercetării
Reprezentate grapfic rezultatele studiului comparativ în ceea ce privește timpul de zbor :
Fig.13 Analiza comparativă a timpului de zbor al subiecților cercetării cu modelul international de start
Reprezentate grapfic rezultatele studiului comparativ în ceea ce privește distanța de zbor:
Fig.14 Analiza comparativă a distanței de zbor al subiecților cercetării cu modelul international de start
Reprezentate grapfic rezultatele studiului comparativ în ceea ce privește viteza de zbor:
Fig.15 Analiza comparativă a vitezei de zbor al subiecților cercetării cu modelul international de start
Reprezentate grapfic rezultatele studiului comparativ în ceea ce privește unghiul de intrare în apă:
Fig.16 Analiza comparativă a vitezei de zbor al subiecților cercetării cu modelul international de start
Din comparația rezultatelor cercetării pentru fiecare subiect cu modelul internațional de start se observă valori mult mai slabe ale parametrilor spațio-temporali măsurați pentru toti cei patru subiecți, astfel :
Tabel 14 Rezultatele comparației parametrilor spațio-temporali ai subiectților cercetării cu modelul internațional
Putem concluziona că sportivii cercetați au înregistrat rezultate mai slabe asupra parametrilor de start în comparație cu modelul international de start de unde reiese că sportivii au startul mai slab decât media parametrilor din cercetările international și trebuie să-și îmbunătățească startul în continuare pentru a avea o evoluție mai bună în competiții mai ales în probele de sprint.
9.3 Concluzii privind verificarea ipotezei 1 ( subiectul 1,2,3,4)
Subiectul 1 a înregistrat în etapa inițială a cercetării de bază trei erori de tehnică:
– Faza de pregătire: Pozitie de plecare Track cu CG (centrul de greutate) exagerat în fata
– Faza de execuție: Zbor exagerat plat
– Faza de finalizare a startului: Intrare în apă în unghi exagerat închis
După filmarea startului, studiul mișcărilor împreună cu antrenorul, analiza parametrilor spațio-temporali de start cu softul Dartfish, pe parcursul a 6 luni de zile, au fost eliminate toate erorile de start prin conștientizarea lor secvențială.
Parametrii spațio-temporali s-au îmbunătățit prin creșterea timpului de zbor și a distanței de zbor , prin scăderea vitezei și a unghiului de intrare în apă, ducând la scăderea forței de frecare cu apa la start astfel:
Timp de zbor, start stilul track, crește cu 0,02s
Distanța de zbor, start stilul track, crește cu 0,10m
Viteza de zbor, start stilul track, scade cu 0,13m/s
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, scade cu 0,05°
Performanța subiectului 1 în proba de bază s-a îmbunătățit cu 2,28 secunde.
Astfel se confirmă ipoteza 1 de obiectivizare a tehnicii startului în natație, prin analiză video, pe baza analizei calitative a erorilor și prin măsurarea obiectivă a parametrilor spațio-temporali pentru Subiectul 1.
Subiectul 2 a înregistrat în etapa inițială a cercetării de bază trei erori de tehnică:
– Faza de pregătire: Pozitie de plecare Track cu CG (centrul de greutate) exagerat în spate
– Faza de execuție: Zbor exagerat curbat
– Faza de finalizare a startului: Intrare în apă în unghi exagerat ascuțit
După filmarea startului, studiul mișcărilor împreună cu antrenorul, analiza parametrilor spațio-temporali de start cu softul Dartfish, pe parcursul a 6 luni de zile, au fost eliminate toate erorile de start prin conștientizarea lor secvențială.
Parametrii spațio-temporali s-au îmbunătățit prin creșterea timpului de zbor și a distanței de zbor , prin scăderea vitezei și a unghiului de intrare în apă, ducând la scăderea forței de frecare cu apa la start astfel:
Timp de zbor, start stilul track, crește cu 0,02s
Distanța de zbor, start stilul track, crește cu 0,08m
Viteza de zbor, start stilul track, scade cu 0,22m/s
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, scade cu 0,05°
Performanța subiectului 2 în proba de bază s-a îmbunătățit cu 3,85 secunde.
Astfel se confirmă ipoteza 1 de obiectivizare a tehnicii startului în natație, prin analiză video, pe baza analizei calitative a erorilor și prin măsurarea obiectivă a parametrilor spațio-temporali pentru Subiectul 2.
Subiectul 3 a înregistrat în etapa inițială a cercetării de bază două erori de tehnică:
– Faza de pregătire: NU
– Faza de execuție: Zbor exagerat curbat
– Faza de finalizare a startului: Intrare în apă ăn unghi exagerat ascuțit
După filmarea startului, studiul mișcărilor împreună cu antrenorul, analiza parametrilor spațio-temporali de start cu softul Dartfish, pe parcursul a 6 luni de zile, au fost eliminate toate erorile de start prin conștientizarea lor secvențială.
Parametrii spațio-temporali s-au îmbunătățit prin creșterea timpului de zbor și a distanței de zbor , prin scăderea vitezei și a unghiului de intrare în apă, ducând la scăderea forței de frecare cu apa la start astfel:
Timp de zbor, start stilul track, crește cu 0,03s
Distanța de zbor, start stilul track, crește cu 0,09m
Viteza de zbor, start stilul track, scade cu 0,48m/s
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, scade cu 0,05°
Performanța subiectului 3 în proba de bază s-a îmbunătățit cu 1,57 secunde.
Astfel se confirmă ipoteza 1 de obiectivizare a tehnicii startului în natație, prin analiză video, pe baza analizei calitative a erorilor și prin măsurarea obiectivă a parametrilor spațio-temporali pentru Subiectul 3.
Subiectul 4 a înregistrat în etapa inițială a cecetării de bază două erori de tehnică:
– Faza de pregătire: NU
– Faza de execuție: Zbor exagerat plat
– Faza de finalizare a startului: Intrare în apă în unghi exagerat închis
După filmarea startului, studiul mișcărilor împreună cu antrenorul, analiza parametrilor spațio-temporali de start cu softul Dartfish, pe parcursul a 6 luni de zile, au fost eliminate toate erorile de start prin conștientizarea lor secvențială.
Parametrii spațio-temporali s-au îmbunătățit prin creșterea timpului de zbor și a distanței de zbor , prin scăderea vitezei și a unghiului de intrare în apă, ducând la scăderea forței de frecare cu apa la start astfel:
Timp de zbor, start stilul track, crește cu 0,06s
Distanța de zbor, start stilul track, crește cu 0,10m
Viteza de zbor, start stilul track, scade cu 1,26m/s
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, scade cu 0,05°
Performanța subiectului 4 în proba de bază s-a îmbunătățit cu 2,30 secunde.
Astfel se confirmă ipoteza 1 de obiectivizare a tehnicii startului în natație, prin analiză video, pe baza analizei calitative a erorilor și prin măsurarea obiectivă a parametrilor spațio-temporali pentru Subiectul 4.
În concluzie ipoteza 1 a fost confirmată de cei patru subiecți ai cercetării de bază, demonstrând obiectivizarea tehnicii startului în natație, prin analiză video, pe baza analizei calitative a erorilor și prin măsurarea obiectivă a parametrilor spațio-temporali.
9.4 Rezultatele și analiza în cercetarea de bază, ipoteza 2
Ipoteza doi presupune că prin îmbunătățirea forței de impulsie a membrelor inferioare vom obține o putere explozivă mai mare de start (putere = Watt/kg).
Rezultatele testărilor MLD, cercetare de bază, măsurătoare initială , ianuarie 2013:
Tabel 15 Rezultate testare MLD, cercetare de bază, măsurare inițială
Rezultatele testărilor MLD, cercetare de bază, măsurătoare finală, august 2013:
Tabel 16 Rezultate testare MLD, cercetare de bază, măsurare finală
9.4.1 Interpretarea evoluției subiectului 1 în cadrul cercetării de baza
A. Test statodinamic
– Puterea explozivă inițială 12,80 W/kg crește la 15,17 W/kg
– Detentă verticală inițială 35,40 cm crește la 38,08 cm
– Viteza maximă inițială 2,00 m/s crește la 2,58 m/s
– Forța maximă inițială 790,30 N crește la 879,17 N
B. Test elastodinamic
– Puterea explozivă inițială 27,60 W/kg crește la 28,95 W/kg
– Detentă verticală inițială 38,12 cm crește la 40,26 cm
– Viteza maximă inițială 2,45 m/s crește la 2,98 m/s
– Forța maximă inițială 905,57 N crește la 1078,36 N
Rezultatele testelor MLD, subiect 1, exprimate grafic sunt:
Fig. 17 Rezultate test statodinamic inițial și final, cercetare de bază, Subiect 1, prezentate sub două forme grafice
Fig. 18 Rezultate test elastodinamic inițial și final, cercetare de bază, Subiect 1, prezentate sub două forme grafice
9.4.2 Interpretarea evoluției subiectului 2 în cadrul cercetării de baza
A. Test statodinamic
– Puterea explozivă inițială 17,30 W/kg crește la 19,38 W/kg
– Detentă verticală inițială 36,32 cm crește la 39,40 cm
– Viteza maxima inițială 2,54 m/s crește la 2,96 m/s
– Forța maximă inițială 1025,37 N crește la 1145,37 N
B. Test elastodinamic
– Puterea explozivă inițială 21,33 W/kg crește la 24,17 W/kg
– Detentă verticală inițial 39,35 cm crește la 41,07 cm
– Viteza maximă inițială 2,73 m/s crește la 2,91 m/s
– Forța maximă inițială 1341,57 N crește la 1503,11 N
Rezultatele testelor MLD, subiect 2, exprimate grafic sunt:
Fig. 19 Rezultate test statodinamic inițial și final, cercetare de bază, Subiect 2, prezentate sub două forme grafice
Fig. 20 Rezultate test elastodinamic inițial și final, cercetare de bază, Subiect 2, prezentate sub două forme grafice
9.4.3 Interpretarea evoluției subiectului 3 în cadrul cercetării de baza
A. Test statodinamic
– Puterea explozivă inițială 22,15 W/kg crește la 23,58 W/kg
– Detentă verticală inițial 39,37 cm crește la 42,40 cm
– Viteza maximă inițială 2,63 m/s crește la 2,96 m/s
– Forța maximă inițială 1119,12 N crește la 1209,65 N
B. Test elastodinamic
– Puterea explozivă inițială 23,10 W/kg crește la 28,87 W/kg
– Detentă verticală inițială 41,25 cm crește la 44,16 cm
– Viteza maximă inițială 2,81 m/s crește la 3,02 m/s
– Forța maximă inițială 1400,68 N crește la 1569,36 N
Rezultatele testelor MLD, subiect 3, exprimate grafic sunt:
Fig. 21 Rezultate test statodinamic inițial și final, cercetare de bază, Subiect 3, prezentate sub două forme grafice
Fig. 22 Rezultate test elastodinamic inițial și final, cercetare de bază, Subiect 3, prezentate sub două forme grafice
9.4.4 Interpretarea evoluției subiectului 4 în cadrul cercetării de baza
A. Test statodinamic
– Puterea explozivă inițială 20,75 W/kg crește la 24,31 W/kg
– Detentă verticală inițială 40,15 cm crește la 45,17 cm
– Viteza maximă inițială 2,78 m/s crește la 3,15 m/s
– Forța maximă inițială 1121,37 N crește la 1602,30 N
B. Test elastodinamic
– Puterea explozivă inițială 23,45 W/kg crește la 27,76 W/kg
– Detentă verticală inițială 43,32 cm crește la 46,15 cm
– Viteza maximă inițială 2,95 m/s crește la 3,21 m/s
– Forța maximă inițială 1490,35 N crește la 1702,51 N
Rezultatele testelor MLD, subiect 4, expreimate grafic sunt:
Fig. 23 Rezultate test statodinamic inițial și final, cercetare de bază, Subiect 4, prezentate sub două forme grafice
Fig. 24 Rezultate test elastodinamic inițial și final, cercetare de bază, Subiect 4, prezentate sub două forme grafice
9.5 Concluzii privind verificarea ipotezei 2 ( subiectul 1,2,3,4)
Subiectul 1 a înregistrat de la etapa cercetării inițiale la etapa cercetării finale :
A. Test statodinamic
– Puterea explozivă: o creștere cu 2,37 W/kg
– Detenta: o creștere cu 0,268m
– Viteza maximă: o creștere cu 0,58 m/s
– Forța maximă: o creștere cu 88,87 N
B. Test elastodinamic
– Puterea explozivă: o creștere cu 1,35 W/kg
– Detenta: o creștere cu 0,214m
– Viteza maximă: o creștere cu 0,53 m/s
– Forța maximă: o creștere cu 172,79N
Subiectul 2 a înregistrat de la etapa cercetării inițiale la etapa cercetării finale :
A. Test statodinamic
– Puterea explozivă: o creștere cu 2,08 W/kg
– Detenta: o creștere cu 0,308m
– Viteza maximă: o creștere cu 0,42 m/s
– Forța maxima: o creștere cu 120,00 N
B. Test elastodinamic
– Puterea explozivă: o creștere cu 1,84 W/kg
– Detenta: o creștere cu 0,183m
– Viteza maximă: o creștere cu 0,18 m/s
– Forța maximă: o creștere cu 161,54 N
Subiectul 3 a înregistrat de la etapa cercetării inițiale la etapa cercetării finale :
A. Test statodinamic
– Puterea explozivă: o creștere cu 1,43 W/kg
– Detenta: o creștere cu 0,305m
– Viteza maximă: o creștere cu 0,57 m/s
– Forța maximă: o creștere cu 90,53 N
B. Test elastodinamic
– Puterea explozivă: o creștere cu 2,77 W/kg
– Detenta verticală: o creștere cu 0,291m
– Viteza maximă: o creștere cu 0,21 m/s
– Forța maximă: o creștere cu 168,68 N
Subiectul 4 a înregistrat de la etapa cercetării inițiale la etapa cercetării finale :
A. Test statodinamic
– Puterea explozivă: o creștere cu 0,56 W/kg
– Detenta: o creștere cu 0,302m
– Viteza maximă: o creștere cu 0,77 m/s
– Forța maximă: o creștere cu 80,93N
B. Test elastodinamic
– Puterea explozivă: o creștere cu 4,31 W/kg
– Detenta: o creștere cu 0,283m
– Viteza maximă: o creștere cu 0,66 m/s
– Forța maximă: o creștere cu 212,16 N
Analiza creșterii parametrilor măsurați cu platform MLD prezentată tabelar este următoarea:
Tabel 17 Rezultatele analizei creșterii parametrilor MLD
Din analiza creșterii parametrilor măsurați reiese o creștere medie, a măsurătorilor Statodinamice, pentru cei patru sportivi cercetați, astfel:
Puterea explozivă creștere în medie pe cei patru sportivi cercetați cu 2,36W/kg
Detenta crește în medie pe cei patru sportivi cercetați cu 0,29m
Viteza maxima în medie pe cei patru sportivi cercetați crește cu 0,43m/s
Forța maxima crește în medie pe cei patru sportivi cercetați cu 195,08N
Din analiza creșterii parametrilor măsurați reiese o creștere medie a măsurătorilor Elastodinamice, pentru cei patru sportivi cercetați, astfel:
Puterea explozivă creștere cu 3,57W/kg
Detenta crește cu 0,30m
Viteza maxima crește cu 0,30m/s
Forța maxima crește cu 178,79N
Toți subiecții cercetării în urma programelor de antrenament pentru îmbunătățirea fortei au înregistrat creșterea puterii explozive și a detentei care influențează pozitiv puterea de împingere la start.
În concluzie ipoteza 2 a fost confirmată de cei patru subiecți ai cercetării de bază, demonstrând că prin creșterea forței de impulsie se obține o putere explozivă mai mare.
9.6 Rezultatele și analiza în cercetarea de bază, ipoteza 3
Presupunem că prin propunerea introducerea bloc-startului „atletic kick”, construit de noi, în pregătirea startului în natație, vom obține eficientizarea startului în stilul „atletic kick”, pentru adaptarea tehnicii la cerințele regulamentului internațional de start actual.
Rezultatele parametrilor spațio-temporali, în stilurile de start propuse de noi, efectuate de pe bloc-startul “atletic kick”, pentru subiecții cercetării (1,2,3,4) în cercetarea de bază,măsurarea inițială sunt prezentate tabelar astfel:
Tabel 18 Rezultate stiluri de start noi propuse de autor, cercetare de bază, măsurare inițilă
Rezultatele parametrilor spațio-temporali, în stilurile de start propuse de noi, efectuate de pe bloc-startul “ atletic kick” construit de noi, pentru subiectul 1,2,3,4, în cercetarea de bază, faza finală sunt prezentate tabelar astfel:
Tabel 19 Rezultate stiluri de start noi propuse de autor, cercetare de bază, etapa finală
Interpretarea evoluției subiectului 1 în cadrul cercetării de baza
Timpul de zbor
Timp de zbor, start stilul track, inițial 0,34s crește la 0,36s final
Timp de zbor, start stilul atletic kick, inițial 0,38s crește la 0,40s final
Timp de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 0,42s crește la 0,44s final
Timp de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 0,36s crește la 0,38s final
Grafica evoluției timpului de zbor pentru Subiectul 1 este următoarea:
Fig. 25 Rezultate timp de zbor, starturi propuse de autor, cercetare de bază, inițiale și finale, Subiect 1
Distanța de zbor
Distanță de zbor, start stilul track, inițial 2,50m crește la 2,60m final
Distanță de zbor, start stilul atletic kick, inițial 2,74m crește la 2,84m final
Distanță de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 2,99m crește la 3,23m final
Distanță de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 2,55m crește la 2,82m final
Grafica evoluției distanței de zbor pentru Subiectul 1 este următoarea:
Fig. 26 Rezultate distanță, starturi propuse de autor, cercetare de bază, inițiale și finale, , Subiect 1
Viteza de zbor
Viteza de zbor, start stilul track, inițial 7,35m/s scade la 7,22m/s final
Viteza de zbor, start stilul atletic kick, inițial 7,21m/s scade la 7,10m/s final
Viteza de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 7,12m/s crește la 7,34m/s final
Viteza de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, 7,08m/s crește la 7,42m/s final
Grafica evoluției vitezei de zbor pentru Subiectul 1 este următoarea:
Fig. 27 Rezultate viteză medie relativă, starturi propuse de autor, cercetare de bază, inițiale și finale, , Subiect 1
Unghiul de intrare în apă
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, inițial 39,50 grade scade la 39 grade final
Unghiul de intrare în apă, stilul atletic kick, inițial 39,90 grade scade la 39,50grade final
Unghiul de intrare în apă, stilul dublu atletic kick, inițial 39,30 grade scade la 39,00 grade final
Unghiul de intrare în apă, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 39,80 scade la 39,50 final
Grafica evoluției unghiului de intrare în apă, pentru Subiectul 1 este următoarea:
Fig. 28 Rezultate unghi de intrare în apă, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 1
Interpretarea evoluției subiectului 2 în cadrul cercetării de baza
Timpul de zbor
Timp de zbor, start stilul track, inițial 0,32s crește la 0,34s final
Timp de zbor, start stilul atletic kick, inițial 0,36s crește la 0,38s final
Timp de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 0,40s crește la 0,42s final
Timp de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 0,34s crește la 0,36s final
Grafica evoluției timpului de zbor pentru Subiectul 2 este următoarea:
Fig. 29 Rezultate timp de zbor, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 2
Distanța de zbor
Distanță de zbor, start stilul track, inițial 2,50m crește la 2,58m final
Distanță de zbor, start stilul atletic kick, inițial 2,73m crește la 2,82m final
Distanță de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 2,92m crește la 3,19m final
Distanță de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 2,53m crește la 2,80m final
Grafica evoluției distanței de zbor pentru Subiectul 2 este următoarea:
Fig. 30 Rezultate distanță, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 2
Viteza de zbor
Viteza de zbor, start stilul track, inițial 7,81m/s scade la 7,59m/s final
Viteza de zbor, start stilul atletic kick, inițial 7,58m/s scade la 7,42m/s final
Viteza de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 7,30m/s crește la 7,60m/s final
Viteza de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, 7,44m/s crește la 7,78m/s final
Grafica evoluției vitezei de zbor pentru Subiectul 2 este următoarea:
Fig. 31 Rezultate viteză medie relativă, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 2
Unghiul de intrare în apă
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, inițial 39,50 grade scade la 39 grade final
Unghiul de intrare în apă, stilul atletic kick, inițial 39,90 grade scade la 39,50grade final
Unghiul de intrare în apă, stilul dublu atletic kick, inițial 39,20 grade scade la 38,80 grade final
Unghiul de intrare în apă, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 39,40 scade la 39,00 final
Grafica evoluției unghiului de intrare în apă, pentru Subiectul 2 este următoarea:
Fig. 32 Rezultate unghi de intrare în apă, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 2
Interpretarea evoluției subiectului 3 în cadrul cercetării de baza
Timpul de zbor
Timp de zbor, start stilul track, inițial 0,30s crește la 0,33s final
Timp de zbor, start stilul atletic kick, inițial 0,34s crește la 0,36s final
Timp de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 0,39s crește la 0,40s final
Timp de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 0,32s crește la 0,34s final
Grafica evoluției timpului de zbor, pentru Subiectul 3 este următoarea :
Fig. 33 Rezultate timp de zbor, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 3
Distanța de zbor
Distanță de zbor, start stilul track, inițial 2,48m crește la 2,57m final
Distanță de zbor, start stilul atletic kick, inițial 2,70m crește la 2,80m final
Distanță de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 2,91m crește la 3,10m final
Distanță de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 2,51m crește la 2,76m final
Grafica evoluțieidistanței de zbor, pentru Subiectul 3 este următoarea
Fig. 34 Rezultate distanță, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 3
Viteza de zbor
Viteza de zbor, start stilul track, inițial 8,27m/s scade la 7,79m/s final
Viteza de zbor, start stilul atletic kick, inițial 7,94m/s scade la 7,78m/s final
Viteza de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 7,46m/s crește la 7,75m/s final
Viteza de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, 7,84m/s crește la 8,12m/s final
Grafica evoluției vitezei de zbor, pentru Subiectul 3 este următoarea:
Fig. 35 Rezultate viteză medie relativă, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 3
Unghiul de intrare în apă
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, inițial 38,00 grade scade la 37,50 grade final
Unghiul de intrare în apă, stilul atletic kick, inițial 39,00 grade scade la 38,50grade final
Unghiul de intrare în apă, stilul dublu atletic kick, inițial 38,00 grade scade la 37,80 grade final
Unghiul de intrare în apă, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 37,90 scade la 37,50 final
Grafica evoluției unghiului de zbor, pentru Subiectul 3 este următoarea
Fig. 36 Rezultate unghi de intrare în apă, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 3
Interpretarea evoluției subiectului 4 în cadrul cercetării de baza
Timpul de zbor
Timp de zbor, start stilul track, inițial 0,28s crește la 0,34s final
Timp de zbor, start stilul atletic kick, inițial 0,34s crește la 0,36s final
Timp de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 0,38s crește la 0,40s final
Timp de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 0,30s crește la 0,32s final
Grafica evoluției timpului de zbor, pentru Subiectul 4 este următoarea :
Fig. 37 Rezultate timp de zbor, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 4
Distanța de zbor
Distanță de zbor, start stilul track, inițial 2,47m crește la 2,57m final
Distanță de zbor, start stilul atletic kick, inițial 2,69m crește la 2,81m final
Distanță de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 2,90m crește la 3,08m final
Distanță de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 2,50m crește la 2,75m final
Grafica evoluției distanței de zbor, pentru Subiectul 4 este următoarea :
Fig. 38 Rezultate distanță, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 4
Viteza de zbor
Viteza de zbor, start stilul track, inițial 8,22m/s scade la 7,56m/s final
Viteza de zbor, start stilul atletic kick, inițial 7,91m/s scade la 7,81m/s final
Viteza de zbor, start stilul dublu atletic kick, inițial 7,63m/s crește la 7,70m/s final
Viteza de zbor, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, 8,33m/s crește la 8,59m/s final
Grafica evoluției votezei de zbor, pentru Subiectul 4 este următoarea :
Fig. 39 Rezultate viteză medie relativă, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 4
Unghiul de intrare în apă
Unghiul de intrare în apă, start stilul track, inițial 37,00 grade scade la 36,50 grade final
Unghiul de intrare în apă, stilul atletic kick, inițial 38,00 grade scade la 37,50grade final
Unghiul de intrare în apă, stilul dublu atletic kick, inițial 37,20 grade scade la 36,90 grade final
Unghiul de intrare în apă, start stilul atletic kick fără împingere anterioară, inițial 37,00 scade la 36,80 final
Grafica evoluției unghiului de zbor, pentru Subiectul 4 este următoarea :
Fig. 40 Rezultate unghi de intrare în apă, starturi propuse de autor, experimente inițiale și finale, cercetare de bază, Subiect 4
9.7 Concluzii privind verificarea ipotezei 3 ( subiectul 1,2,3,4)
Subiectul 1 a înregistrat de la etapa cercetării inițiale la etapa cercetării finale o creștere a parametrilor de timp cu 0,02s , distanță cu 0,10m , o scădere a vitezei de start în stilul track cu 0,13m/s , micșorarea unghiului de intrare în apă cu 0,50 grade, lucru care scade coeficientul de frecare al corpului cu apa și mărește eficiența startului păna la distanța de 5m de la bloc-start, confirmând ipoteza 1 de obiectivizare a startului pe baza analizei măsurătorilor spațio-temporale.
Subiectul 2 a înregistrat de la etapa cercetării inițiale la etapa cercetării finale o creștere a parametrilor de timp cu 0,02s , distanță cu 0,08m , o scădere a vitezei de start în stilul track cu 0,22m/s , micșorarea unghiului de intrare în apă cu 0,50 grade, lucru care scade coeficientul de frecare al corpului cu apa și mărește eficiența startului păna la distanța de 5m de la bloc-start, confirmând ipoteza 1 de obiectivizare a startului pe baza analizei măsurătorilor spațio-temporale.
Subiectul 3 a înregistrat de la etapa cercetării inițiale la etapa cercetării finale o creștere a parametrilor de timp cu 0,03s , distanță cu 0,09m , o scădere a vitezei de start în stilul track cu 0,48m/s , micșorarea unghiului de intrare în apă cu 0,50 grade, lucru care scade coeficientul de frecare al corpului cu apa și mărește eficiența startului păna la distanța de 5m de la bloc-start, confirmând ipoteza 1 de obiectivizare a startului pe baza analizei măsurătorilor spațio-temporale.
Subiectul 4 a înregistrat de la etapa cercetării inițiale la etapa cercetării finale o creștere a parametrilor de timp cu 0,06s , distanță cu 0,10m , o scădere a vitezei de start în stilul track cu 1,26m/s , micșorarea unghiului de intrare în apă cu 0,50 grade, lucru care scade coeficientul de frecare al corpului cu apa și mărește eficiența startului păna la distanța de 5m de la bloc-start, confirmând ipoteza 1 de obiectivizare a startului pe baza analizei măsurătorilor spațio-temporale.
Analiza diferențelor între valorile parametrilor spațio-temporali înregistrați între măsurătoarea finală și cea inițială, pentru startul clasic track și pentru startul “atletic kick” evidențiată tabelar:
Tabel 23 Rezultatele analizei diferențelor parametrilor spațio-temporali pentru startul clasic track și startul “ atletic kick”
În concluzie ipoteza 3 a fost confirmată de cei patru subiecți ai cercetării de bază, prin ceșterea în medie cu 0,2m a timpului de zbor în ambele stiluri de start, prin creșterea distanței de zbor în medie cu 0,10s în ambele stiluri de start, prin scăderea vitezei și unghiului de intrare scăzăndu-se astfel forța de frecare cu apa. Astfel se demonstreză eficientizarea startului pe baza analizei video prin îmbunătățirea parametrilor spațio-temporali măsurabil.
Capitolul 10
Concluzii și propuneri la cercetarea de bază, contribuția personală
În ceea ce privește obiectivizarea tehnicii de start pe baza mijloacelor video, cu determinarea parametrilor spațio-temporali și depistarea erorilor în stilul „track”, până la 5m de bloc-start, am obținut:
Timpul de zbor la start a crescut în medie cu 0,2s
Distanța de zbor la start a crescut în medie cu 0,09m
Viteza de zbor la start a scăzut în medie cu 0,52m/s
Unghiul de intrare în apă a scăzut în medie cu 0,50°
Eliminarea tuturor celor șase erori de start urmărite prin analiză calitativă
În ceea ce privește îmbunătățirea forței de impulsie a membrelor inferioare pentru creșterea puterii explozive am obținut:
Teste statodinamice:
Puterea explozivă creștere în medie pentru cei patru sportivi cu 2,36W/kg
Detenta crește în medie pentru cei patru sportivi cu 0,029m
Viteza maxima în medie pentru cei patru sportivi crește cu 0,43m/s
Forța maxima în medie pentru cei patru sportivi crește cu 195,08N
Teste elastodinamice
Puterea explozivă creștere în medie pentru cei patru sportivi cu 2,36W/kg
Detenta crește în medie pentru cei patru sportivi cu 0,29m
Viteza maxima în medie pentru cei patru sportivi crește cu 0,43m/s
Forța maxima în medie pentru cei patru sportivi crește cu 195,08N
În ceea ce privește propunerea de introducere a bloc-startului „atletic kick”, construit de noi, în pregătirea startului în natație, am obținut eficientizarea tehnicii de start în stilul „atletic kick”, prin îmbunătățirea parametrilor spațio-temporali astfel:
Timpul de zbor la start a crescut în medie cu 0,2m în ambele stiluri de start
Distanța de zbor la start a crescut în medie cu 0,10m în ambele stiluri de start
Viteza de zbor la start a scăzut în medie cu 0,52m/s în stilul track
Viteza de zbor la start a scăzut în medie cu 0,14m/s în stilul atletic kick
Unghiul de intrare în apă a scăzut în medie cu 0,50° în ambele stiluri de start
Recomandări :
În urma rezultatelor obținute pe baza experimentului, a sintetizării datelor analizate și prelucrate statistic și grafic, concluziile tehnico-metodice de antrenament pentru specialiști sunt:
Utilizarea metodei de analiză video în procesul antrenamentului la discipline sportive de orice gen, în special în natație la start. Metoda analizei video trebuie să constituie un mod interactiv de lucru pe parcursul lecțiilor de antrenament și să completeze și să argumenteze științific sportivilor observațiile tehnicienilor pentru predarea modelului optimal de execuție a procedeelor tehnice specifice sportului respectiv, în cazul nostru al startului în natație.
Evaluarea sportivilor prin metoda analizei video. Aceasta permite aprecierea laturii calitative a efectuării procedeelor tehnice și raportarea permanentă a acestora la modelul ideal de execuție.
Utilizarea în procesul instruirii antrenamentului, a unui traseu metodic eficient pentru componenta tehnică a sportului, care să elimine sau să minimalizeze instalarea greșelilor de tehnică pentru fiecare moment important al execuției procedeelor tehnice.
Utilizarea metodei de măsurare a parametrilor spațio-temporali prin mijloace video ca o metoda de obiectivizare a tehnicii eficientă pentru antrenamentul sportiv și analiza computerizată a datelor.
Recomandăm utilizarea noului bloc-start construit de noi “atletic kick” pentru antrenarea startului sportivilor de înaltă performanță din natație, care participă la concursurile internaționale, unde bloc-startul este cel omologat de fima Omega, denumit OSB11.
Recomandăm dezvoltarea forței de impulsie, pentru îmbunătățirea puterii explozive de start, mai ales pentru sportivii specialiști în probele de sprint.
Recomandăm eliminarea erorilor de tehnică la startul în natație pentru obiectivizarea și eficientizarea spațio-temporală concretizată în îmbunătățirea timpului de cursă, putându-se obține o clasificare mai bună, mai ales în probele de sprint.
Recomandăm orientarea focusată a sportivilor pe stilul de start track, pentru o mai bună și ușoară adaptare la stilul de start competițional international kick.
Contribuția personală constă în propunerea de introducere a bloc-startului “atletic kick” ca mijloc de pregătire a startului în natație pentru adaptarea startului la regulamentul internațional actual și îmbunătățirea tehnicii startului prin intermediul acestuia. Antrenamentul model propus de noi, pentru îmbunătățirea comenzii nervoase la start, schematic este astfel:
Fig.41 Model de antrenament pentru start propus de drd. Adriana Șerban ( Târgoveț)
Progresul obținut la startul în natație, în cercetarea de bază, evidențiat de îmbunătățirea parametriilor de start analizati computerizat cu softul Dartfish: timp, distanță, viteză și unghi de intrare în apă, confirmă eficientizarea tehnicii startului clasic track și a startului “atletic kick” propus, care se execută similar biomecanic cu startul kick din regulamentul internațional.
Esența pregătirii în acord cu antrenorul specialist și sportivii cercetați este introducerea în antrenament a bloc-startului “atletic kick” și a trei exerciții specifice pentru start :
Start stilul “atletic kick”
Start stilul „dublu atletic kick”
Start stilul „atletic kick fără agățare”
Se deschide posibilitatea unor noi căi de cercetare pentru antrenarea startului, prin îmbunătățirea comenzii nervoase la sportivi de elită care participă la competiții internationale și obținerea unor rezultate mai bune în cursă prin îmbunătățirea tehnicii de start, în special în probele de sprint.
Ca o contribuție personală fac următoarele recomandări :
Recomand folosirea în pregătirea și dezvoltarea forței-putere la nivelul membrelor inferioare, în scopul ameliorării tehnicii ( traiectorie și unghi optim de intrare în apă) a aparatului ( instalație) bloc-startului atletic pe uscat si în condiții similare competiției.
Recomand folosirea în competiții a unui bloc-start cu sprijin reglabil, din punctul de vedere al unghiului de înclinare a plăci posterioare, conform calităților individuale ale sportivilor, după cum rezultă această necesitate din datele cercetării de bază. Actualmanet bloc-startul competițional internațional este reglabil doar ca și distanță longitudinală între contactul picioarelor cu bloc-startul, iar din cercetarea efectuată rezultă necesitatea introducerii reglării pe bloc-start și a unghiului de înclinare a plăcii posterioare, ca o întămpinare a necesităților anatomo-funcționale individuale ale sportivilor. Acest lucru rezultă și din biomecanica individuală a startului la sportivi, conform caracteristicilor biologice, evidențiată de rezultatele în testările biomecanice, întrucât biomecanica este baza tehnici în sport.
Anexa 1
Poza 1 Imagini antice babiloniene cu desene despre înot
Poza 2 Imagini asiriene antice cu desene despre înot
Anexa 2
Imagini din istoria startului
Startul și intoarcerile au fost considerate semnificative în toate probele de înot. Timpul final realizat în cursa depinde semnificativ de start și intoarceri dar și de ritmul de înot în cursă.
Oamenii au intrat în apa fie prin pășire fie prin săritură. Avem imagini care ne arată tipuri de sărituri din vechime:
Les Nageurs (The Swimmers), Start din 1930
Martinet, Paris,1810-1815
Start din 1970-2008
(http://www.google.ro/imgres?q=history+swimming+starting+blocks&hl=ro&sa=X&biw=1920&bih=965&tbm=isch&prmd=imvns&tbnid=4_WFaaAoMXn2zM:&imgrefurl;http://swim.isport.com/swimming-guides/swimming-pool ; http://www.nitaenterprises.com/starting-block-379635.html)
Model bloc-start cu mâner (handel)
(http://www.antiwave.com.au/resources/2011Brochure.pdf)
Bloc-starul OSB11, poza 25, care reprezintă bloc-startul utilizat în mod curent în competițiile internaționale:
Poza 24 : Bloc-startul omega OSB11 din lateral și profil cu dimensiuni standardizate
Anexa 3
Obiectivele antrenamentului (după Ionescu Bondoc D., 2008, p.7-9):
Anexa 4
Planul anual de pregatire, sportiv Radu Marius
Antrenor Dan Badescu
PLAN ANUAL DE PREGATIRE
CICLUL I F.R.NATATIE 2010 – 2011
CLUBUL ___CSM DROBETA TURNU SEVERIN
PROFESOR : __BADESCU DANIEL
SPORTIV: RADU MARIUS
PLAN ANUAL DE PREGATIRE
CICLUL II 2010-201 F.R.NATATIE
CLUBUL CSM DROBETA TURNU SEVERIN
PROFESOR BADESCU DANIEL
SPORTIV RADU MARIUS
PLAN ANUAL DE PREGATIRE
CICLUL III 2010-2011 F.R.NATATIE
CLUBUL CSM DROBETA TURNU SEVERIN
PROFESOR BADESCU DANIEL
SPORTIV RADU MARIUS
PLAN ANUAL DE PREGATIRE, TOTAL PARAMETRI PROPUȘI
F.R.NATATIE 2010 – 2011
CLUBUL ___CSM DROBETA TURNU SEVERIN_______________________
PROFESOR : _____BADESCU DANIEL_________________
SPORTIV: ___RADU MARIUS______________________
OBIECTIVE :
CICLUL I DE PREGATIRE (toamna –iarna)
Imbunatatirea rezistentei aerobe
2 medalii la campionatele nationale de seniori si juniori –hunedoara
Imbunatatire timpului in bazin de 25 m la 100 liber -0.49.00(0.49.77)
CICLUL II DE PREGATIRE( iarna –vara )
Realizarea baremului pentru campionatele mondiale
2011 bazin 50 m 0.49.23
CICLUL III DE PREGATIRE(vara)
Participarea la campionatele mondiale
Obiectiv de timp 0.49.10
Exemplu Plan de lectie in perioada pregatitoare :
Incalzirea 1500m
Baza :
3x 800m liber, spate , liber, cu pauza 2 min
200m alunecare bras
6x 200m liber, liber, fluture, spate, liber , liber cu pauza 45 sec
200m alunecare spate dublu
12x 50m liber cu pauza 15 sec
200m picioare bras lung
Picioare: 8x 100m cu labe liber/spate
Brate : 3x 200m cu palmare si colac la piciaore
Incheiere : 200m alunecare spate dublu
Exemplu Plan de lectie in perioada precompetitionala :
Incalzire 600m
Baza :
6x 100m liber cu pauza mare 1’30
100m alunecare bras
8x 50m liber cu pauza mare 1’
100m alunecare
6x 25m liber, fluture, spate, bras, liber, liber cu start de pe blocstart
100m alunecare spate dublu
Picioare: 4x100m cu labe liber/spate
Brate : 4x100m cu palmare fara colac la picioare
Incheiere :400m alunecare procedeu la alegere
Exemplu Plan de lectie in perioada competitionala :
Incalzire : 400m
Baza :
2x 100m liber cu pauza 3 min
100m alunecare bras
4x 50m m liber cu pauza 2 min, cu start de sus la comanda acustica
100m alunecare spate
4x 25m liber cu pauza alunecare 25m 1’30 cu start de sus la comanda acustica
200m picioare spate
200m brate fara palmare alunecare delfin
Incheiere : 4x starturi cu inot 15 m liber cu frecventa maxima cu [pauza mare
Bibliografie:
[Costill & Richardson, l996] ( Biomechanics Symposia 2001 /University of San Francism “ 3D Kinematic and Kinetic analyses of two methods for grab start technique” Roozbeh Naemi, Ahmad Reza Arshi, Ali Ahadian 8 Behrooz Barjasteh' Biomedical Eng. Department. Amirkabir University of Technology, Tehran, lran'~hysicaEl ducation Dep., University o f science and Technology, Tehran, lran.)
Bibliografie:
[Costill & Richardson, l996] ( Biomechanics Symposia 2001 /University of San Francism “ 3D Kinematic and Kinetic analyses of two methods for grab start technique” Roozbeh Naemi, Ahmad Reza Arshi, Ali Ahadian 8 Behrooz Barjasteh' Biomedical Eng. Department. Amirkabir University of Technology, Tehran, lran'~hysicaEl ducation Dep., University o f science and Technology, Tehran, lran.)
Anexa 1
Poza 1 Imagini antice babiloniene cu desene despre înot
Poza 2 Imagini asiriene antice cu desene despre înot
Anexa 2
Imagini din istoria startului
Startul și intoarcerile au fost considerate semnificative în toate probele de înot. Timpul final realizat în cursa depinde semnificativ de start și intoarceri dar și de ritmul de înot în cursă.
Oamenii au intrat în apa fie prin pășire fie prin săritură. Avem imagini care ne arată tipuri de sărituri din vechime:
Les Nageurs (The Swimmers), Start din 1930
Martinet, Paris,1810-1815
Start din 1970-2008
(http://www.google.ro/imgres?q=history+swimming+starting+blocks&hl=ro&sa=X&biw=1920&bih=965&tbm=isch&prmd=imvns&tbnid=4_WFaaAoMXn2zM:&imgrefurl;http://swim.isport.com/swimming-guides/swimming-pool ; http://www.nitaenterprises.com/starting-block-379635.html)
Model bloc-start cu mâner (handel)
(http://www.antiwave.com.au/resources/2011Brochure.pdf)
Bloc-starul OSB11, poza 25, care reprezintă bloc-startul utilizat în mod curent în competițiile internaționale:
Poza 24 : Bloc-startul omega OSB11 din lateral și profil cu dimensiuni standardizate
Anexa 3
Obiectivele antrenamentului (după Ionescu Bondoc D., 2008, p.7-9):
Anexa 4
Planul anual de pregatire, sportiv Radu Marius
Antrenor Dan Badescu
PLAN ANUAL DE PREGATIRE
CICLUL I F.R.NATATIE 2010 – 2011
CLUBUL ___CSM DROBETA TURNU SEVERIN
PROFESOR : __BADESCU DANIEL
SPORTIV: RADU MARIUS
PLAN ANUAL DE PREGATIRE
CICLUL II 2010-201 F.R.NATATIE
CLUBUL CSM DROBETA TURNU SEVERIN
PROFESOR BADESCU DANIEL
SPORTIV RADU MARIUS
PLAN ANUAL DE PREGATIRE
CICLUL III 2010-2011 F.R.NATATIE
CLUBUL CSM DROBETA TURNU SEVERIN
PROFESOR BADESCU DANIEL
SPORTIV RADU MARIUS
PLAN ANUAL DE PREGATIRE, TOTAL PARAMETRI PROPUȘI
F.R.NATATIE 2010 – 2011
CLUBUL ___CSM DROBETA TURNU SEVERIN_______________________
PROFESOR : _____BADESCU DANIEL_________________
SPORTIV: ___RADU MARIUS______________________
OBIECTIVE :
CICLUL I DE PREGATIRE (toamna –iarna)
Imbunatatirea rezistentei aerobe
2 medalii la campionatele nationale de seniori si juniori –hunedoara
Imbunatatire timpului in bazin de 25 m la 100 liber -0.49.00(0.49.77)
CICLUL II DE PREGATIRE( iarna –vara )
Realizarea baremului pentru campionatele mondiale
2011 bazin 50 m 0.49.23
CICLUL III DE PREGATIRE(vara)
Participarea la campionatele mondiale
Obiectiv de timp 0.49.10
Exemplu Plan de lectie in perioada pregatitoare :
Incalzirea 1500m
Baza :
3x 800m liber, spate , liber, cu pauza 2 min
200m alunecare bras
6x 200m liber, liber, fluture, spate, liber , liber cu pauza 45 sec
200m alunecare spate dublu
12x 50m liber cu pauza 15 sec
200m picioare bras lung
Picioare: 8x 100m cu labe liber/spate
Brate : 3x 200m cu palmare si colac la piciaore
Incheiere : 200m alunecare spate dublu
Exemplu Plan de lectie in perioada precompetitionala :
Incalzire 600m
Baza :
6x 100m liber cu pauza mare 1’30
100m alunecare bras
8x 50m liber cu pauza mare 1’
100m alunecare
6x 25m liber, fluture, spate, bras, liber, liber cu start de pe blocstart
100m alunecare spate dublu
Picioare: 4x100m cu labe liber/spate
Brate : 4x100m cu palmare fara colac la picioare
Incheiere :400m alunecare procedeu la alegere
Exemplu Plan de lectie in perioada competitionala :
Incalzire : 400m
Baza :
2x 100m liber cu pauza 3 min
100m alunecare bras
4x 50m m liber cu pauza 2 min, cu start de sus la comanda acustica
100m alunecare spate
4x 25m liber cu pauza alunecare 25m 1’30 cu start de sus la comanda acustica
200m picioare spate
200m brate fara palmare alunecare delfin
Incheiere : 4x starturi cu inot 15 m liber cu frecventa maxima cu [pauza mare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Obiectivizarea Startului In Natatie In Baza Analizei Parametrilor Spatio Temporali Pentru Imbunatatirea Cursei de Sprint (ID: 122609)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.