Obiectivitatea In Presa Scrisa din Timpul Campaniei Electorale Prezidentiale din 2014

OBIECTIVITATEA ÎN PRESA SCRISĂ DIN CAMPANIA ELECTORALĂ PREZIDENȚIALĂ DIN 2014

Lucrarea de față intitulată Obiectivitatea în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014 își propune să analizeze dacă presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014 a fost obiectivă printr-o cercetare cantitativă. Scopul acestei cercetări este acela de a vedea dacă presa scrisă din timpul campaniei electorale a fost obiectivă, prin analizarea articolelor publicate și subiectelor tratate atât despre candidatul Victor Ponta cât și despre candidatul Klaus Iohannis. Lucrarea este compusă din două părți, una teoretică care prezintă literatura de specialitate studiată și o parte practică care este cercetarea în sine.

Partea teoretică cuprinde patru capitole care tratează obiectivitatea din punct de vedere general, până la legătura dintre conceptul de obiectivitate, presă și politică. În primul capitol din partea teoretică am definit conceptul de obiectivitate și am făcut o comparație între acesta și conceptul de subiectivitate, pentru a putea face diferența între aceste două noțiuni. Capitolul doi tratează obiectivitatea din punct de vedere jurnalistic, dacă în primul capitol am vorbit despre obiectivitate în general, în al doilea capitol vorbim despre obiectivitatea jurnalistică care sunt și cuvintele cheie ale acestei cercetări. Tot în cadrul acestui capitol am identificat care sunt funcțiile mass-mediei pentru a ne da seama de ce presa trebuie să fie obiectivă și care sunt factori care influențează obiectivitatea, aici vedem că sunt factori atât de natură profesională cât și de natură personală care împiedică jurnalistul să fie obiectiv. Un alt subcapitol vorbește despre deontologia mijloacelor de comunicare în masă, care pune în evidență limitările dar și drepturile unui jurnalist susținând faptul că omul de presă este persoana care are rolul de a informa publicul într-un mod obiectiv.

Capitolul 3 al acestei lucrări scoate în evidență legătura dintre genurile jurnalistice și conceptul de obiectivitate, punând accentul pe faptul că toate genurile jurnalistice de informare, trebuie să respecte obiectivitatea jurnalistică. Ultimul capitol care face parte din partea teoretică a acestei lucrări vorbește despre presa scrisă, politică și legătura dintre acestea, aici punându-se accentul pe faptul că politica și presa se influențează una pe cealaltă.

Partea practică a acestei cercetări este reprezentată de capitolul 5 în care am realizat o analiză a trei publicații: am ales două publicații naționale și o publicație locală pentru a vedea dacă acestea au fost obiective. Am făcut o cercetare cantitativă analizând 3 publicații: România Liberă, Jurnalul Național și Monitorul de Cluj cu ajutorul unei grile de analiză. Aceasta cuprinde 6 categorii, urmărind atât cantitatea de articole publicate în fiecare ziar în parte despre fiecare candidat și totodată dacă acestea au fost pro, contra sau neutre, cât și tratarea celor 3 teme commune care îi vizează pe ambii candidați punându-i pe aceștia într-o lumină pozitivă, negativă sau neutră. În total au fost analizate 96 de ediții ale celor 3 ziare pe o perioadă de aproximativ o lună și jumătate (3 octombrie – 1 noiembrie și 3 noiembrie – 15 noiembrie).

Ultima parte a lucrării o reprezintă concluziile cercetării, ca urmare a descoperirilor făcute cu ajutorul părții teoretice, care m-a ajutat să mă familiarizez cu noțiunile de bază, și a părții practice cu ajutorul căreia am ajuns la aceste concluzii. În sprijinul acestei lucrări vin cu o serie de lucrări anexate, cum ar fi grila de analiză de conținut aplicată pe fiecare ziar în parte și un interviu realizat cu Vicepreședintele Asociației Profesioniștilor din Presă – Cluj, Cosmin Puriș, despre obiectivitatea jurnalistică.

Actuala lucrare intitulată Obiectivitatea în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014 pornește de la întrebarea de cercetare Există sau nu obiectivitate în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014? Și de la ipoteza: Nu există obiectivitate în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014.

Lucrarea de față își propune să analizeze 3 ziare: 2 naționale și unul local cu scopul de a demonstra dacă presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014 a fost obiectivă. Am ales 2 ziare naționale și unul local pentru a vedea dacă conceptul de obiectivitate este respectat atât pe plan national cât și local. Cercetarea urmărește ca prin grila de analiză de conținut aplicată pe aceste ziare, să poată confirma sau infirma dacă presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014 a fost sau nu obiectivă.

Am ales să fac această cercetare deoarece obiectivitatea este foarte importantă în munca de jurnalist, iar în calitate de viitor jurnalist consider că această cercetare mă ajută atât pe mine cât și pe ceilalți pentru a vedea cât de obiectivă este presa din zilele noastre. Am ales un subiect actual, campania electorală prezidențială din 2014, deoarece este un subiect de mare interes, prin care pot demonstra dacă presa scrisă a fost sau nu obiectivă.

Analiza va urmări dacă cele 3 publicații care fac parte din eșantion, au fost obiective în ceea ce privește publicarea articolelor despre candidații la prezidențiale Victor Ponta și Klaus Iohannis în timpul campaniei electorale prezidențiale din anul 2014. Demersul impune realizarea unei baze teoretice care ajută la familiarizarea cu noțiunile de bază, aspecte care țin de definirea conceptului de obiectivitate, de trasarea unei diferențieri dintre acest concept și subiectivitate, aspecte care țin de obiectivitatea jurnalistică, și de factorii care influențează jurnalistul să nu fie obiectiv. Au fost notate și noțiuni care țin de deontologia mijloacelor de comunicare în masă, de codul deontologic care susține obiectivitatea jurnalistică. De asemenea au fost notate și aspecte care pun în evidență legătura dintre presă și politică.

Partea a doua a lucrării este cercetarea cantitativă pe care am realizat-o cu ajutorul grilei de analiză, care am aplicat-o pe conținutul celor 3 ziare din eșantion: România Liberă, Jurnalul Național și Monitorul de Cluj. Acestea nu au fost întâmplător alese ci după criterii clar stabilite, cele 3 ziare sunt generaliste, cotidiene, 2 sunt naționale și unul local, pentru a putea vedea dacă obiectivitatea jurnalistică este respectată atât pe plan national cât și local. Grila de analiză a fost aplicată pe fiecare ziar în parte, fiecare având 32 de ediții, în total au fost 96 de ediții pe parcursul campaniei electorale prezidențiale (3 octombrie – 1 noiembrie și 3 noiembrie – 15 noiembrie). Grila de analiză este instrumentul metodei de cercetare cantitative, ea a fost aplicată pe conținutul celor 3 ziare și cuprinde 6 categorii care urmăresc cantitatea de articole apărute în fiecare ziar despre fiecare candidat în parte și dacă acestea au fost pro, contra sau neutre. De asemenea grila de analiză urmărește cantitatea de articole însoțite de imaginea candidaților la prezidențiale Victor Ponta și Klaus Iohannis în fiecare ziar și dacă această imagine a fost pro, contra sau neutră față de candidat.

Prin această metodă de analiză și cu ajutorul instrumentului de analiză am reușit să ajung la concluziile acestei cercetări. Prin această lucrare am adus o contribuție și consider că această cercetare mă ajută atât pe mine în calitate de viitor jurnalist cât și pe ceilalți pentru a vedea dacă presa din zilele noastre este obiectivă sau nu.

Partea I

I Obiectivitatea

1.1 Obiectivitatea în termeni generali

Una dintre definițiile obiectivității este dată de „Dicționar de media ”unde aceasta este văzută ca „însușirea de a reda fidel realitatea faptelor, exact, așa cum s-au produs, fără falsificarea lor subiectivă sau datorită preferințelor politice sau partizane”.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă cuvântul obiectivitate, în „Dicționarul de sinonime al limbii române” întocmit de Luiza Seche și Mircea Seche cuvinte precum „imparțialitate”, „nepărtinire”, „obiectivism” sunt sinonime cu „obiectivitate”.

Richard Rorty vede obiectivitatea într-un sens aparte afirmând că există două moduri principale în care ființele încearcă să confere un sens vieții lor „Primul mod este acela de a spune povestea contribuției lor la o comunitate. Această comunitate poate fi cea istorică reală în care ei trăiesc, ori o alta, tot reală, însă îndepărată de timp sau spațiu, ori chiar una imaginară, alcătuită poate dintr-o serie de eroi și eroine selectate din istorie, din ficțiune sau din altele. Al doilea mod este acela de a se descrie pe ei înșiși ca aflându-se într-o relație nemijlocită, în sensul că nu derivă dintr-o relație între o astfel de realitate și tribul, națiunea sau grupul lor imaginar de camarazi.” Aceste două moduri de a vedea lumea, exprima în perspectiva autorului doua dorințe, prima de solidaritate și a doua de obiectivitate „ În măsura în care o persoană este în căutarea solidarității, ea nu se preocupă de relația dintre practicile comunității alese și ceva exterior acelei comunități. În măsura în care este în căutarea obiectivității, ea se distanțează de persoanele reale din jurul ei, nu considerându-se membră a unui alt grup real sau imaginar, ci atașându-se mai degrabă de ceva care poate fi descris fără referire la vreo ființă particulară”.

Îndepărtarea solidarității și găsirea obiectivității datează încă din cultura occidentală, tradiția care se axează pe căutarea adevărului, de la filozofii greci până la Iluminism. Ideea de bază a tradiției din cultura occidentală este aceea că adevărul trebuie urmărit ca și scop, pentru că aceasta este utilitatea lui, de a reda obiectiv realitatea care ne înconjoară. În perspectiva lui Richard Rorty noi suntem urmașii acestei tradiții obiectiviste.

Dacă vrem să fim obiectivi, avem un singur lucru de făcut, dupa cum spune Richard Rorty „trebuie să ieșim în afara comunității noastre suficient de mult timp pentru a o examina în lumina a ceva care o transcede, și anume, a acelui ceva pe care îl are în comun cu oricare altă comunitate umană reală sau posibilă.”

Cei care văd obiectivitatea mai presus de solidaritate, sunt numiți de Richard Rorty „realiștii –trebuie să interpreteze adevărul drept corespondență cu realitatea. Prin urmare, ei trebuie să elaboreze o metafizică care să permită o relație specială între credințe și obiecte, relație pe baza căreia să se poată face distincția între credințele adevărate și cele false. Ei trebuie de asemenea să argumenteze că există proceduri de justificare a credinței, ce sunt naturale și nu doar locale.”

1.2 Obiectivitatea și subiectivitatea

Pentru a înțelege mai bine conceptul de obiectivite și pentru a face diferența între acest concept și subiectivitate, putem face o comparație între cele doua cuvinte pentru a arăta care este sensul fiecărui cuvânt în parte. În dexul online aflăm definiția cuvântului subiectiv ca fiind „ 1. care consideră că baza a tot ce există este conștiința individuală, care neagă faptul că îndărătul senzațiilor se află în obiectele reale, independente de om. 2. Care are un caracter personal, care se petrece în conștiința cuiva, ține seamă numai de sentimentele, de pornirile și de ideile sale, părtinitor” , în comparație cu termenul obiectivitate care înseamnă „1. Care constituie o realitate îndependentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective, nepărtinitor, imporțial, obiectivist”.

Dacă obiectivitatea presupune să fim imuni la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să nu interevenim personal ci doar profesional în anumite situații, în caz contrar, subiectivitatea presupune o anumită implicare a omului, atât din punct de vedere emoțional cât și din punct de vedere personal. Din perspectiva lui Richard Rorty aceștia sunt numiți drept „pragmatiști” care „nu au nevoie de o descriere a realității dintre credințe și obiecte numită „corespondență”, nici de o descriere a abilităților cognitive ale individului uman, care să garanteze că specia noastră este capabilă să intre în aceea relație. Pentru ei, prăpastia dintre adevăr și justificare nu este ceva pe care trebuie construit un pod, prin izolarea unui tip natural și transcultural de raționalitate, care să poată fi folosit pentru a critica anumite culturi și a le lăuda pe altele.”

II Obiectivitatea în jurnalism

2.1 Definirea obiectivității

Dacă vorbim de obiectivitate în jurnalism, acesta poate fi văzută ca o valoare etică după cum spune Cristian Florin Popescu „o valoare profesională-etică a jurnalismului de informare, considerată ca fiind supremă” , ea reflectă etica jurnalistului care informează opinia publică, cum vede omul de presă realitatea și cum acesta reușeste să o reproducă pentru cititorii săi.

Monica Ghiurco în eseul publicat în cartea coordonată de Ilie Rad „Obiectivitatea în jurnalism” vorbește despre valorile esențiale ale obiectivității „Obiectivitatea are câteva valori esențiale, pe care trebuie să le regăsim în orice produs jurnalistic: independența, acuratețea relatării faptelor, probarea informațiilor, atribuirea și transparența, cu alte cuvinte conținutul informației poate fi verificat, iar la baza obiectivității trebuie să găsim nu doar în teorie, ci și în practică, adevărul. Căutarea dezinteresată a adevărului este principiul primordial al jurnalismului, cel care, în esență, separă actul jurnalistic de alte forme ale comunicării.”

Tudor Vlad în eseul său intitulat „Obiectivitate, neutralitate, imparțialitate, credibilitate: categorii deontologice ale mass-mediei actuale?” afirmă că termenul de obiectivitate este deseori înlocuit de cuvântul neutralitate „Un termen folosit alternativ este cel de neutraliate dar și acesta ridică întrebări asemănătoare: Neutralitate în raport cu ce? Neutralitate față de cine? Poate că mai potrivit ar fi să vorbim despre părtinire. Acest concept poate fi mai ușor operaționalizat și a fost utilizat în repetate rânduri în literatura de specialitate americană, pentru a efectua analize de conținut și pentru a cuantifica modul cum percepe publicul atitudinea presei față de evenimente sau actori politici, sociali sau economici.”

2.2 Funcțiile mass-mediei

Pentru a ajunge la a delimita și a arăta care este adevărata semnificație a termenului de obiectivitate, trebuie să stabilim care sunt funcțiile mass-media. După Claude-Jean Bertrand presa are șase mari funcții.

Prima funcție, supravegherea mediului înconjurător, se referă la faptul că numai presa este capabilă să semnaleze tot ce se întamplă în societate, atât lucruri bune cât și mai puțin bune. „Rolul mass-media este acela de a obține informația și de a o face să circule. Și cum informații se găsesc din abundență, mass-media au rolul să le trieze, să le ierarhizeze și să le interpreteze. Presa (scrisă și audiovizuală) este cea care indică ce anume este important și ce nu din masa evenimentelor, a proceselor, a opinilor și a personalitățiilor. Mass-media decid să popularizeze sau nu idei noi.”

A doua funcție a mass-media este prezentarea unei imagini despre lume, explică faptul că omul de rând nu are cum să cunoască tot ce se întâmplă în jurul său, iar rolul presei este acela de a prezenta o imagine asupra lumii în care el își duce existența „oferă cetățeanului informații și idei venite din alte părți. Îl ajută să dobândească o viziune globală, conferindu-i un prestigiu social sporit. Conținutul prezent în aproape orice mijloc de informare – inclusiv a celui care difuzează foiletoanele televizate – transmite cunoștințe. El adâncește cunoștința de sine a fiecăruia prezentându-i alți oameni, alte tipuri de comportament.”

A treia funcție este asociată cu transmiterea culturii, rolul mass-media fiind acela de a transmite de la o generație la alta moștenirea culturală și de a reda o viziune de ansamblu asupra trecutului, prezentului și viitorului. Pe lângă Biserică și familie, mijloacele de informare joacă un rol important în educarea omului. „Mass-media au avantajul de a însoți individul de-a lungul întregii vieți de-a lungul întregii sale vieți ( o viață destul de solitară în mijlocul maselor) și de a vorbi și despre imigranți, astăzi numeroși în majoritatea țărilor.”

A patra funcție, Ipostaza de tribună de dezbatere, se referă la faptul că oamenii pot să dezbată anumite subiecte prin intermediul mass-mediei, presa este asociată cu un canal de comunicare prin care oamenii pot să dezbate anumite probleme. „Astăzi în societatea de masă, oamenii care au aceeași origine etnică sau împărtășesc o pasiune ori o profesie comună sunt adesea răspândiți în interiorul unui megalopolis sau al unui teritoriu vast. Contactele și schimburile se realizează mai ales prin intermediul mass-media. Multiplicându-și canalele de comunicare – internet, sateliți, cablu, mass-media asigură din ce în ce mai mult o comunicare pe orizontală, cu două piste, și nu numai o comunicare de sus în jos.” Dacă ar fi să facem o comparație cu democrația primitivă, atunci „marile decizii erau luate după dezbaterile cetățenilor, organizate în angora cetăților grecești, sau cu ocazia acelor town meetings din Noua Anglie. În democrația de masă, este la fel de important să se ajungă la un consens, la o opinie publică. În lipsa unui acord, există pericolul unor confruntări violente, chiar ale unei război civil. Or, dezbaterile nu pot avea loc decât în mass-media, prin intermediul ziariștilor și al unor reprezentanți, purtători de cuvânt ai diferitelor grupuri, sau direct prin poșta cititorilor sau telefoane în direct.”

A cincea funcție, Promovarea consumului, face referire la faptul că mass-media reprezintă liantul dintre publicitate și consum, și anume dacă presa nu ar exista atunci comerțul produselor ar fi foarte scăzut. Scopul instituțiilor de presă „este acela de a seduce un public pentru a-l vinde publicității. În plus, ele se străduiesc să creeze un context favorabil cumpărării produselor cărora le fac reclamă. Fără mass-media, comerțul este periclitat, după cum au dovedit-o grevele prelungite ale ziarelor din marile orașe. Unii atribuie publicității un rol benefic. În opinia lor, publicitatea informează (în special prin anunțuri) și, stimulând concurența și consumul, permite apariția unor prețuri scăzute.”

A șasea funcție, Stimularea distracției, care face din mass-media un mijloc de divertisment, un mod prin care oamenii se relaxează. „Această funcție este cea mai importantă astăzi, cu atât mai mult cu cât ea se combină extrem de eficient cu celelalte. Educația este primită mai ușor când este ascunsă sub masca distracției și, pentru a seduce, chiar și informația este oferită sub forma de spectacol. În schimb, mass-media oferă foarte rar divertismentul pur, pentru a distra, ele imbină divertismentul cu o altă funcție.”

2.3 Factori care influențează obiectivitatea

Dacă vorbim de lipsa obiectivității trebuie să avem în vedere și care sunt cauzele subiectivității în jurnalism. Ilie Rad, în cartea „Obiectivitatea în jurnalism” delimitează patru factori care împiedică jurnalistul să fie obiectiv. Sunt factori care țin atât de persoana în sine, cât și factori care țin de instituția în care jurnalistul, ca angajat primește anumite reguli.

Primul factor ține de gena latină, Ilie Rad susține că nu se poate relata ceva sută la sută obiectiv din cauza acestei pasionalități inerente. Un exemplu reprezentativ pentru acest factor este dat de cazul lui Ovidiu Șimoca când a demisionat ca redactor șef la BBC România „… În 1982, în timpul conflictului Malvinelor, când Anglia era în plin război cu Argentina, BBC a intervievat un general argentinian, care spunea altceva decât comunicatele de presă oficiale de la Londra. Guvernul s-a indignat, însă BBC și-a văzut inperturbabil de treabă, oferind publicului său o relatare corectă asupra unui conflict în care lupta propria armată”

Al doilea factor care împiedică jurnalistul să fie obiectiv, este legat de politică, pasiunea noastră pentru politică. „Mircea Eliade spunea că nu cunoaște un alt popor din lume care să facă atât de multă politică, precum facem noi, românii. Iar politica presupune din start opțiuni diferite, simpatii pentru o formațiune politică sau alta.” Oricât am încerca să fim obiectivi, sunt multe lucruri care ne duc spre o mai mică sau mai mare subiectivitate în funcție de fiecare persoană în parte. Politica este una dintre cele mai importante cauze care conduc jurnaliștii spre pierderea obiectivității.

Al treilea factor este tradiția, care joacă un rol important în conceptul de obiectivitate. Dacă ar fi să ne gândim care au fost primii și cei mai de seamă gazetari, ne-am aminti de Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, care pe lângă că au fost gazetari, aceștia au fost și scriitori. În viziunea lui Ilie Rad faptele din istorie, mai ales cele de pe vremea comunismului când presa nu era altceva decât o formatoare de opinie, un mod de a schimba viziunea oamenilor, se tot repetă, iar în consecință presa are rolul de a forma, nu numai acela de a informa, astfel, aici intervine subiectivitatea.

Ultima și ce a de-a patra cauză este strâns legată de factorul economic și politic care își lasă amprenta asupra actului jurnalistic. Ilie Rad în lucrarea sa, afirmă că mai demult jurnalistul era pus pe o categorie socială similară cu cea a unui doctor sau a unui avocat, în ziua de azi dacă spui că ești jurnalist oamenii nu sunt interesați, sau mai mult aceștia te asociază cu un DJ. Jurnalismul este influențata de factorul economic, deoarece instituția din care face parte un om de presă este susținută material de o anumită companie, sau chiar de un anumit om, iar în felul acesta articolele care o să iasă din mâna jurnaliștilor nu vor fi obiective, pentru că bineînțeles nu vor defăima mâna care le dă de mâncare.

De asemenea obiectivitatea este influențată de factorul politic, de partidele politice care finanțează instituția la care jurnalistul lucrează. De cele mai multe ori instituțiile mediatice își declară apartenența la un partid politic sau la altul. Bineînțeles aici nu putem vorbi de termenul de obiectivitate, jurnalistul în cauză va fi direcționat de către patronatul instituției să nu scrie de rău partidul din care acesta face parte. Dacă stăm să analizăm toți acești factori, ne vom da seama că oricât de conștiincios ar fi jurnalistul, sunt mulți factori și cauze care ne îndeamnă să fim subiectivi.

2.4 Obiectivitatea de la începuturi până în prezent

Încă de la 1848 presa a luat parte la luptele politice care aveau ca scop modernizarea țării, obținerea de drepturi și libertăți cetățenești, secularizarea averilor, unirea celor două țări românești, deci putem vorbi despre pierderea obiectivității încă din aceste timpuri, unde presa era preocupată cu luptele care se dădeau în sfera politică.

Perioada interbelică nu arată o mare schimbare a statutului pe care îl ocupă presa. „Perioada interbelică nu a fost cu mult diferită de cea anterioară, doar că diversificarea presei atinge acum un nivel de vârf, putând oferi spectacolul grandios al unei prese bogate și variate, presă care își putea permite o oarecare „obiectivitate”, în modul în care era concepută, prin prevalarea informației în dauna militarismului politic și a patizanatului îngust, ceea ce nu excludea patima confruntărilor ideologice sau de idei, care anima epoca.”

Odată cu ocuparea țării noastre de către sovietici, presa a suferit o mare schimbare, ea fiind folosită pentru a îndelunga de la putere clasa politică, cu ajutorul unor campanii de presă dintre cele mai jalnice de până atunci, cu acuzații grave care nu puteau fi aprobate. Toate acestea au transformat articolul de presă într-un rechizitoriu judecătoresc. „ nu se poate vorbi în cazul acesta nici de reinventarea pamfletului, ci mai degrabă, de transformarea articolului de presă într-un sistem dur de măcinare a nervilor și a puterii de ripostă a adversarilor, prin apelul la invectivă, calomie și insultă.” Ajungem să vorbim de presă drept un mijloc prin care comuniștii au format opinii, au schimbat mentalități, un mijloc prin care sistemul totalitar s-a impus în țara noastră. După cum afirmă și Claude-Jean Bertrand „Într-un astefel de regim, mass-media sunt etatizate, ca și armata de altfel sau (cel mai adesea) sistemul educativ. Într-un stat totalitar, care absoarbe toate instituțiile și industriile, mass-media nu sunt decât niște rotițe într-un mecanism gigantic. Aici, conceptul de libertate a presei nu are nici o relevanță.”

Prin intermediul presei oamenii de rând înțeleg cum funcționează lumea, presa le traduce modul în care acționează instituțiile, partidele politice, tot ceea ce ține de informarea esențială a unui om, într-un cuvânt putem spune că mijloacele de comunicare în masă sunt ochii prin care oamenii văd și percep lumea care îi înconjoară. De asemenea presa trebuie să fie obictivă, fără nici un partizanat politic sau de alt fel, pentru că acesta este rolul ei, de a transpune realitatea, de a informa corect populația.

În vremea regimului totalitar comunist, presa și-a pierdut din atribuțiile ei, putem spune că și-a redus rolul, rezumându-se doar la modul de a schimba conducerea politică și de a schimba mentalități. În cartea „O introducere în presa scrisă și vorbită”, Claude-Jean Bertrand definește trei moduri în care presa a fost utilizată: „Într-un regim totalitar, statul utilizează mass-media în trei moduri. Mai întâi, acestea servesc la difuzarea instrucțiunilor date de putere – de unde centralizarea sistemului mediatic. În al doilea rând, ele trebuie să mobilizeze masele, să le determine să execute ordinele. Al treilea lucru și cel mai important este că presa trebuie să îndoctrineze masele, să inculce ideologia oficială, să construiască „omul nou”. Pe de altă parte, mass-media celebrează cultul șefului suprem printr-o necontenită psalmodiere a virtuțiilor sale. Presa este pusă în slujba unei propagande constante – în interiorul și în afara țării.”

După cum vedem nu putem vorbi despre obiectivitate în adevăratul sens al cuvântului în perioada comunistă, însă odată cu prăbușirea comunismului și cu restabilirea libertățiilor democractice, inclusiv restabilirea libertățiilor presei, devenind o presă liberă, a fost posibil ca jurnaliștii vremii să își desfășoare activitatea în condiții normale. Presa din acele vremuri a putut să renască, să devină a cincea putere în stat, și-a recăpătat ordinea statală de drept și a jucat rolul de exponent al opiniei publice. După cum bine știm în orice societatea și instituțiile ei sunt departe de a fi perfecte, astfel că și presa a fost oarecum constrânsă de presiuni politice și economice. După cum spune Gheorghe Săsărman, jurnaliștii sunt și ei oameni concreți, însă au și ei limite impuse atât de codul deontologic, de cel juritic, cât și de respectul general pentru rigoare și competență, pentru profesionalism și conștiinciozitate.

„Pe de altă parte, odată cu desfințarea cenzurii și cu înlăturarea numeroaselor tabuuri, s-au dechis pentru jurnalism câmpuri noi de investigare, iar suprimarea limbii de lemn a făcut posibilă o împrospătare și o îmbogățire a limbajului gazetăresc, spre ai conferi un plus de expresivitate și plasticitate. Setea de adevăr și de informație a unui public ținut sub obroc de decenii a făcut să explodeze interesul pentru știri și comentarii, pentru cuvântul scris și vorbit, ceea ce a dus la o proliferare fără precedent a ziarelor și revistelor, la înmulțirea posturilor de radiot și televiziune.”

Viorel Nistor în eseul „În căutarea obiectivității pierdute” afirmă că „Într-o lume în care apar milioane de surse prin intermediul internetului, consumatorii sunt copleșiți de informații și vor să li se spună ce înseamnă aceste lucruri. Cultivarea opiniei și succesul pe care aceasta l-a provocat au prilejuit analiștilor media să-și aducă aminte că obiectivitatea în jurnalism este o valoare relativă.”

Tot el face un mic rezumat despre evoluarea conceptului de obiectivitate, de la începuturil ei, până în prezent „În fapt, ea a apărut în secolul al 19-lea și a fost dictată din rațiuni de publicitate, ziarele devenind atunci mai neutre, pentru a <<supăra>> cât mai puțină lume și a atrage astfel cât mai mulți bani din reclame. În secolul 20, odată cu profesionalizarea jurnalismului, obiectivitatea a ajuns un fel de troc, urmare a înțelegerii dintre agenții de publicitate, editori și jurnaliști, primii putându-și adresa mesajele unui spectru mai larg pentru produsele lor, iar jurnaliștii prin renunțarea la opiniile lor, dobândidnd locuri de muncă mai stabile și mai bine plătite.” Chiar dacă pe piața media și-au făcut apariția televiziunea și radioul, acestea nu au schimbat lucrurile, imparțialitatea era preferată de media. „Astfel, obiectivitatea a ajuns să se consolideze, să câștige teren, devenind în cele din urmă valoare de referință pentru jurnalism și dobândind <<independență>>”

Dacă ne întrebăm ce s-a întâmplat cu această obiectivitate din acele timpuri, nu vom putea să găsim un răspuns concret, Viorel Nistor încearcă să răspundă acestei întrebări „Greu de spus când și de ce s-a produs punctul de inflecsiune. În opinia unora, publicitatea a avut din nou un rol important, prin reducerea drastică a veniturilor provenind pe această cale. Fiind mai puțini bani în bugetele de publicitate, aceștia au început să se împartă mai strâns și mai după interese, politicul având și el un cuvânt de spus aici. O altă explicație validă ar fi apariția surselor de informare alternativă, atomizarea informării, dezvoltarea comunicării și informării generate de internet. Internetul a comprimat ciclul știrilor, titlurile pot fi virate instantaneu prin smartphone sau Twitter, creând însă o nevoie la fel de mare de expertiză, de analiză și de opinie. Când știrile vin din mai multe surse, când ele diferă substanțial ca și conținut, numai o opinie credibilă mai poate face ordine și este de dorit, spun susținătorii noului jurnalism.”

2.5 Deontologia mijloacelor de comunicare

Pentru ca acest concept de obiectivitate să funcționeze, jurnaliștii trebuie să respecte codul deontologic al jurnalistului, care prezintă câteva reguli succinte care tratează obiectivitatea ca fiind factorul de bază a rezultatului jurnalistic. Jurnalistul trebuie să își desfășoare activitatea conform prevederilor prevăzute în codul deontologic.

„Corectitudinea:

5.1 Jurnalistul care distorsionează intenționat informația, care face acuzații nefondate, plagiază, folosește fără drept fotografii sau înregistrări audio-video sau defăimează săvârșește abateri profesionale de mazimă gravitate.

5.2 Jurnalistui va atribui citatele cu acuratețe. Citatele trebuie să fie exacte, iar în cazul citării parțiale, jurnalistul are obligația de a nu denatura mesajul persoanei citate.

Verificarea informațiilor:

6.1 Jurnalistul va face demersuri rezonabile pentru a verifica informațiile înainte de a le publica. Informațiile false sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate.

Rectificarea erorilor:

„7.1 jurnalistul are datoria de a corecta cu promptitudine orice eroare semnificativă apărută în materialele publicate.

7.2 Dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind îndreptățită și rezonabilă. Dreptul la replică se publică în condiții similarea cu materialul jurnalistic vizat, în cel mai scurt timp posibil. Dreptul la replică poate fi solicitat în termen de 30 de zile calendaristice de la apariția produsului jurnalistic.

Separarea faptelor de opinii:

8.1 În relatarea faptelor și a opinilor, jurnalistul va acționa cu bună credință.

8.2 Jurnalistul nu are dreptul să prezinte opinii drept fapte. Jurnalistul va face demersuri rezonabile pentru a separa faptele de opinii.

8.3 Jurnalistul trebuie să prezinte opinii pe o bază factuală.

Discriminarea:

13.1 Jurnalistul este dator să nu discrimineze și să nu instige la ură și violență. Se vor menționa rasa, naționalitatea sau apartenența la o anumită comunitate (religioasă, etnică, lingvistică, sexuală, etc) numai în cazurile în care informația este relevantă în cadrul subiectului tratat.”

Toate aceste articole care sunt preluate din Codul Deontologic al jurnalistului pun în evidență care este rolul omului de presă în societate, dar mai ales cum trebuie sa procedeze jurnalistul atunci când își ezercită activitatea. Dacă toate aceste norme s-ar respecta cu bună credință, conceptul de obiectivitate s-ar bucura de un statut privilegiat în domeniul jurnalismului. Așa cum prevede prezentul cod deontologic, omul de presă trebuie să transpună faptele la care a luat parte sau faptele care le-a primit de la sursele sale, într-un mod obiectiv, și aici vorbim de a reda exact ceea ce s-a întâmplat, fără intervenții din partea jurnalistului pentru că opiniile lui duc la lispa de obiectivitate a materialului jurnalistic. Putem asocia jurnalistul cu un binefăcător, care urmărește dreptatea, spune lucrurilor pe nume, arată realitatea așa cum este ea cititorilor săi, deci putem să spunem ca omul de media este omul care trebuie să fie echilibrat, să ia decizii corecte și coerente, și mai ales să știe când trebuie să intervină și când nu.

Dacă vorbim despre deontologia mass-medie, atunci trebuie să amintim și de limitele cu care aceasta se confruntă. Aici putem să amintim de limitele ce țin de sistemul politic, limitele de comunicare, limitele legii, limitele umane, de asemenea sunt și limite ale ofertei și ale jurnalistului.

Gheorghe Schwartz în cartea sa „Politica și presa” afirmă că „este esențial ca mass-media să-ți stabilească limitele. Nu este vorba numai despre un cod deontologic, ci și despre regulile proprii ale unui sistem, reguli obligatorii pentru toți cei ce vor să participe și să facă parte din structura respectivă. Sigur că, odată, considerată putere în stat, presa poate sa-și impună mai ușor spațiul de mișcare până la limitele impuse de regulile generale, dar indiferent de aceasta, jurnaliștii intră în relație și cu alți factori extrem de influenți: cu sistemul politic, cu cutumele, cu psihologia națională și cu psihologia locală, cu sistemul legislativ existent, cu propriile nevoi de independență, cu propriile limite umane ale fiecărui jurnalist în parte.”

În ceea ce privește lupta cu sistemul aici se amintește un reproș care este adresat mass-mediei „Unul dintre reproșurile ce i se aduc cel mai des activității media este că difuzează cu predilecție știrile negative, în defavoarea succeselor repurtate, atâtea câte sunt. S-a mers până acolo încât presa a fost declarată drept principala vinovată pentru imaginea maculată a țării în străinătate. De data asta n-au fost incriminați doar jurnaliștii autohtoni, dar și cei străini care au relatat despre România.”

Lupta cu propria persoană pune în dificultate jurnalistul în desfășurarea activității sale. Jurnalistul este „condiționat de cei ce controlează media și obligat să se încadreze într-o disciplină de grup, limitele sale par dictate definitiv de sistemul politic, de proprietarii direcți și indirecți ai instituției de presă unde își desfășoară activitatea, precum și de cutumele și de regulamentul autoimpus echipei. La o primă vedere, pentru jurnalist există două variante: fie să se supună acestor cerințe ce-i sînt impuse de afară, fie să accepte probabilitatea foarte mare de a fi eliminat din joc.”

III Obiectivitatea și genurile jurnalistice

Obiectivitatea este voloarea etică pe care un jurnalist trebuie să și-o asume, pe care trebuie să o respecte în materialele pe care acesta ca om de presă le creează. Însă sunt genuri jurnalistice în care obiectivitatea jurnalistului nu primează, acele genuri sunt cele de opinie, genuri opinia omului de media are un rol important.

Sorin Preda în eseul “Genurile jurnalistice: obiectivitatea și criteriul subiectivității piramidale” consideră că plasarea genurilor jurnalistice pe două axe suprapuse este grișită “mult mai productive și mai aproape de realitatea textelor jurnalistice ar fi să stabilim o altă reprezentare figurală (piramida), pornind nu de la angajare, ci de la gradul de subiectivitate oferit jurnalistului de fiecare gen în parte, chiar dacă termenul de subiectivitate ridică unele întrebări. În definitiv, care ar fi, în afara unor mărci stilistice sau argumentative, însemnele subiectivității? Prezența eu-lui? Prezența calificativelor sau a verbelor de asumare? Cum evaluăm atunci expresiile impersonale sau pe cele ironice? Credem că toate aceste întrebări își vor găsi răspunsul într-un criteriu integrator: prezența eu-lui în text!”

Tot în acest eseu amintit mai sus, Sorin Preda spune “Cum bine se știe, orice text jurnalistic pornește de la faptul brut, de la eveniment. El nu se transformă automat în informatie, decât după un laborious efort de selecție și de scriitură, chiar și așa constatăm un ciudat paradox, cara arată odată în plus cât de iluzorie este neutralitatea jurnalistică și modul obiectiv de a reflecta lumea <<Informația este esențial o afacere de limbaj, dar deseori, acest limbaj nu se arată a fii transparent lumii. Informația prezintă propria sa opacitate prin care construiește o viziune și dă sens lumii. Presa nu transmite ceea ce se petrece în realitatea socială, ci impune ceea ce construiește ea în spatiul public. Ideologia sa de a face vizibil invizibilul, de a alege tot ce este mai frapant, o apropie de obiectivele sale, dar o îndepărtează de la o reflectare fidelă a realității.”

Conceptual de obiectivitate trebuie regăsit în toate genurile jurnalistice, exceptie de la acest lucru fac editorialele, articolele de opinie și comentarile, care prin construcția lor nu respectă acest concept, fiind un articol de opinie.

3.1 Știrea, Relatarea

Cristian Florin Popescu în cartea sa intitulată ”Manual de jurnalism” definește știrea făcând o asociere cu trenurile, pentru a înțelege mai bine rolul acesteia în societate. El afirmă că ”Trenurile încep să existe, atunci când unul dintre ele deraiază”

În cartea lui Richard Keeble “ Presa scrisă O introducere critică” definește câteva reguli simple de redactare a știrilor, printre aptitudinile de bază pe care redactorii trebuie să aibă se regăsesc următoarele “un simț ascuțit al importanței știrii; atenție la detalii; păstrarea calmului sub tensiune; ritm rapid de lucru și acuratețe în muncă; abilitatea de aș-i forma o imagine de ansamblu; capacitatea de a scrie bine; cultură generală solidă; o bună cunoaștere a legislației cu privire la presa scrisă”

Relatarea în cartea lui Cristian Florin Popescu este definită ca ”gen jurnalistic specific presei tipărite. Și numai ei, se află la întretăierea mai multor drumuri care pornesc de la știre către interviu, reportaj, grand reportage, anchetă, jurnalism de interpretare.”

O altă definiție a relatării o definește drept “O prezentare pe larg a informației factuale despre un eveniment, care a avut loc sau despre consecințele respectivului eveniment. Relatarea reia la modul esențial informații despre un eveniment, dar nu este un proces verbal secundar, care înregistrează și rezumă cronologic toate detaliile, fără a opera selecții. Nu este o povestire a evenimentului, ci doar esența și importanța ei. Tipuri de evenimente care pot fi tratate prin relatare : conferințe de presă, reuniuni, ceremoni, manifestații.”

3.2 Interviul

In cartea sa Cristian Florin Popescu definește acest mod de scriere “în mod ideal, interviul este un dialog între două persoane: una pune întrebări, iar cealaltă răspunde promt, complet și coerent. În realitate însă, lucrurile sunt ceva mai complicate. Pentru că de fapt <<interviul este o comunicare în care nici unul dintre interlocutori nu deține controlul exclusiv asupra comportamentului de comunicare al celuilalt, iar unul dintre ei poate alege sa blocheze comunicare>>.”

“Interviul este specia care informează și elucidează, prin intermediul unui dialog. Rolul reporterului de interviu este să stabilească un dialog viabil, un mod de comunicare între el și cititor. Sondajul de opinie, informația și lămurirea unei situații sunt laturile principale ale interviului. Întrebările trebuie să fie scurte, clare și puse în cunoștință de cauză. Interviul are funcția principală de a exprima o atitudine, o opinie, este un mod direct de prezentare a unor idei. Întrebările depind și de informația pe care o are jurnalistul despre cel intervievat.

Interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret, sau poate fi interesant prin opinii, idei, lămurirea unei atitudini, aceasta fiind cu adevărat misiunea unui interviu.”

3.3 Reportajul

Definiția reportajului o găsim în cartea lui Cristian Florin Popescu ”Mulți jurnaliști și teoreticieni ai presei consideră că reportajul este însuși jurnalismul. Iar reporterul, adevăratul jurnalist, jurnalistul complet. Pentru că reporterul este jurnalistul aflat în punctele firbinți ale actualității, este acela care vede tot, înțelege tot, și știe cum să spună și altora ce trebuie știut de toată lumea.”

În cartea sa „Presa scrisă O introducere critică” Richard Keeble definește reportajul într-un mod aparte, specific lui „Adesea, reportajele sunt definite mai degrabă prin ceea ce nu sunt – adică știri propriu-zise – decât prin ceea ce sunt. Ele apar în toate formele și mărimile, și, teoretic, orice lucru care îți trece prin minte poate fi transformat într-un subiect de reportaj. Există mai puține reguli de scriere a acestor materiale decât în cazul știrilor, deși reportajele sunt de obicei mai lungi decât știrile, folosesc mai multe surse și recurg la mai multe informații suplimentare. Nu întotdeauna ce-i drept. Unele reportaje se bazează mai mult pe experiențele personale sau pe opiniile autorului. Ca aproape peste tot în domeniul jurnalisticii, cea mai bună metodă de a învăța să scrii reportaje este să citești și să scrii cât mai multe, încurajându-i la rândul tău pe alții să le citească și să le comenteze.”

3.4 Editorialul

În opinia lui Cristian Florin Popescu editorialul „John L. Hulteng (1973,12) consideră că <<editorialul poate fi conștiința ziarului, și într-o măsură importantă, conștiința comunității>>. In viziunea lui Reuben Maury si Karl S. Pfeiffer(1960, 95) <<poate cea mai importantă menire a editorialului este realizarea legăturii dintre fapte cu un context mai larg. Fară această legatură, jurnalistul poate fi un bun reporter, dar nu un editorialist. Faptele intră într-un editorial doar când conduc spre o concluzie logică>>”

Richard Keeble în cartea sa „Presa scrisă O introducere critică” numește editorialul articol de fond sau vocea publicației „Articolele de fond reprezintă vocea unei publicații și sunt esențiale pentru ceea ce Jeremz Tunstall (1971, p. 46) numea politica editorială, deși <<ideea că politica editorială apare sau poate să apară numai în articolele de fond, este prea naivă ca să necesite o discuție mai pe larg>> Astfel primul lucru pe care trebuie să îl cunoască orice jurnalist care visează la succes chiar înainte de a afla tema rticolului, este politica editorială a publicației respective. De vreme ce politica editorială <<se transmite prin rubricile ziarului însuși>> am putea încerca să ghicim posibila poziție adoptată de un ziar național pe orice subiect dat, care însă va fi analizată cu siguranță în cadrul conferinței editorilor.”

O altă definiție a editorialului este „Fiind cea mai importantă specie a jurnalismului de opinie, editorialul exprimă atitudinea ziarului față de realitatea politică, socială, economică etc. Coloana editorială sau pagina editorială sunt considerate, pe drept cuvânt, sufletul, coloana vertebrală a ziarului. Pentru că editorialul argumentează opinia, urmărind să-i convingă pe cititori. Poate, cea mai importantă menire a editorialului este realizarea legăturii dintre fapte cu un context mai larg. Fără această legătură, jurnalistul poate fi un bun reporter, dar nu un editorialist. Spre deosebire de reporter, editorialistul este în primul rând interesat de semnificația faptelor, mai puțin de calitatea lor de noutate. Faptele intră într-un editorial doar când conduc spre o concluzie logică. Câmpurile privilegiate ale editorialului sunt politica, socialul, economicul, educația, criminalitatea – infracționalitatea. Ceea ce nu înseamnă că există vreun subiect interzis editorialului.”

3.5 Ancheta jurnalistică

Definiția anchetei jurnalistice este dată de Cristian Florin Popescu ”Ancheta este o demonstrație, considera Michel Voirol (1992,58), în consens cu o bună parte din teoreticienii presei din Franța. Reportajul arată, ancheta demonstrează. Subiectul reportajului este spectrul unui eveniment, subiectul anchetei este o problemă.”

Dacă privim acest gen jurnalistic dintr-un mod aparte, vom vedea că „Ancheta jurnalistică sau investigația jurnalistică este un gen publicistic în care se prezintă rezultatele unei cercetări efectuate pe teren. Ancheta jurnalistică reprezintă produsul final al jurnalismului de investigație și constă, la modul simplist, într-o dezvăluire a unor fapte care afectează în mod negativ interesul public. Ancheta jurnalistică demonstrează mecanismele, caută ceea ce este subteran, câteodată ascuns, câteodată ignorat. Subiectul vine la inițiativa jurnalistului prin atitudinea sa, printr-o bună și continuă informare și prin realizarea unor conexiuni aparent fără semnificație.Subiectul trebuie să fie de interes general și să fie reprezentativ. Dacă nu atrage, nu creează premise scandaloase, nu stîrnește dorința de-a schimba lucrurile atunci nu este un subiect pentru o anchetă jurnalistică.Pentru alegerea unui subiect realizabil și adecvat pentru o anchetă jurnalistică se utilizează metoda ipotezei. Ipoteza numește câteva probleme specifice care trebuie să-și găsească răspunsul, trebuie elucidate. Metoda ipotezei cere verificarea unor supoziții și nu descoperirea unor secrete, sporește șansele de a descoperi informații secrete și facilitează gestionarea realizării subiectului. Ipoteza este un instrument reutilizabil de-a lungul carierei ce garantează că totul se va finaliza cu o anchetă și nu doar cu o simplă masă de date.”

După cum putem observa din definițiile date mai sus acestor genuri jurnalistice, editorialul și reportajul sunt cele care prin construcția lor nu pot să respecte principiul obiectivității, el fiind un articol de opinie, care presupune intervenția eu-lui, a autorului în materialul său. La fel ca și comentariul care este „ material care face parte din categoria articolelor editoriale, nu poate fi redus la o singură definiție, dincolo de faptul că reprezintă punctul de vedere al unei persoane sau al unei entități. O taxonomie practică a comentariilor include următoarele categorii, fiecare cu propria rațiune: constituirea unei comunități; avantajul comercial; consolidarea unei elite sau mesajul părtinitor; punctul de vedere advers; răspândirea neoficială a ideologiei predominante.”

IV Obiectivitatea, presa scrisă și politica

4.1 Presa scrisă- scurt istoric

„Informația tipărită periodică a apărut odată cu schimbările culturale majore vizibile deja în aproape toată Europa Occidentală în secolul al XVII-lea. Implicația acestora a constituit un accent mult mai puternic pus pe specificul locului și momentului, mai multă interacțiune în forme literare între protagoniști și narațiune și, mai presus de toate, o mai mare percepție a potențialului factorului uman în relațiile sociale. În primele sale forme, cultura tipărită periodică a încorporat lupta dintre cei care doreau să controleze fluxul de informație publică și cei care voiau să disemineze această informație, în scopuri politice sau comerciale.” Aceasta este descrierea oferită de Richar Keeble în cartea sa „Presa scrisă O introducere cristică” referitor la scurta istoriei a presei scrise.

Încă din anul 1609 au început să se răspândească buletine și foi periodice de știri în orașe europene „primul buletin de știri datat și redactat în ordinea zilelor săptămânii a fost publicat în Anglia în 1622. Ceea ce diferenția, ca scriitură, buletinul de știri de alte forme literare era accentul pus pe efemer și contemporan.”

Apariția periodicelor din această perioadă, se concentra pe a oferii surprize, lucruri noi, chiar dacă legătura cu politicul era strânsă „deși privilegia elementul politic, era totodată conceput să ofere surpriză și divertisment. Dar elementul distinctiv al acestor buletine de știri față de formele anterioare de informație era regularitatea lor, ceea ce Sommerville a numit << periodicitate>> fără de care nu s-ar fi putut dezvolta nici o industrie jurnalistică. Cu alte cuvinte, dominanța comercială a constituit intotdeauna forța conducătoare din spatele inovației în presa tipărită și acest lucru i-a determinat pe tipografi și editori să investească în ea pentru a obține profit.”

De la buletinele de știri periodice până la denumirea de ziare, a fost doar un pas „termenul de ziar a fost utilizat pentru prima dată în 1670 si, ca formă specifică de cultură tipărită, începe să-și capete propriile trăsături distincte. Odată cu Restaurația, cristalizarea istorică a clasei burgheze devine vizibilă, la fel și oglindirea cesteia în presa tipărită, oglindire numită de Habermas (1992) spațiu public. […] Totuși pe măsură ce epoca cenzurii și a controlului direct era pe sfârșite, începea una în care preferințele financiare ale miniștrilor jucau un rol din ce în ce mai important în creerea stabilității economice a unui ziar sau a altuia.”

O definiție a ziarelor este dată de Claude-Jean Bertrand în cartea sa numită „O introducere în presa scrisă și vorbită” unde ziarele „sunt periodice, tipărite de obicei pe hârtie de calitate medie și au între una și șapte apariții pe săptămână. Cotidienele apar 5 până la 7 zile pe săptămână. Ele acoperă zone diverse, fiind locale, regionale, naționale, sau chiar multinaționale. Vânzările variază în funcție de zonă. În afară de cotidienele sportive și economice, ele oferă o perspectivă generală asupra actualității. Prin tradiție, este vorba, înainte de toate, de informații politice, dar conținuturile variază în funcție de zona acoperită: ziarul dintr-un orășel se ocupă mai ales de evenimentele locale, pe când cotidianul din capitală se preocupă într-o mare măsură de afaceri naționale și internaționale.”

Organizarea ziarelor și a revistelor este comparată de Richard Keeble cu o mașinărie bine unsă „deși ziarele nu sunt asemănătoare altor produse, ele sunt rezultatul unui proces de producție. […] ziarele înseamnă idei, fler, creativitate. Ele pot influența cursul evenimentelor, pot schimba păreri, pot îndrepta rele, pot face cititorii să râdă, sau să plângă. […] Așa că acolo unde există muncă editorială, unde se nasc și se prezintă materialele care vor apărea în ziar, ceea ce se vede și ce citește cititorul, există o infrastructură substanțială care susține această activitate de bază. Ca orice altă afacere, un ziar are o structură de conducere formată din oameni care se ocupă de ea.”

Richard Keeble afirmă ideea conform căreia, pentru ca ziarele să funcționeze ca „o mașinărie bine unsă” fiecare ziar trebuie să aibă anumite categorii, elemente specifice. Marketingul, contabilitatea și personalul sunt importante pentru ca ziarul să funcționeze. De asemenea tiparul este un departament care ține de redactarea și tipărirea ziarelor. Iar în cele din urmă distribuția și publicitatea sunt importante pentru ca un ziar sa funcționeze bine.

În ceea ce privește profilul și interesul public al ziarelor, Richard Keeble în cartea sa „Presa scrisă O introducere critică” prezintă o scurtă istoie a presei scrise. „Ziarele și revistele își datoreaza cu adevărat apariția imperativelor economice. Primele ziare (de exemplu Daily Courant din 1702) reprezentau la începuturi un suport pentru informații comerciale destinate negustorilor și comercianților și își justificau prețurile destul de mari prin valoarea datelor care le ofereau cititorilor lor afaceriști. La fel, multe dintre primele reviste apărute s-au specializat pe domenii ca agricultura și industria manufacturieră și prezentau interes mai ales pentru cei care se ocupau de afaceri. Ziarele și revistele au devenit generale și au apărut știrile în forma pe care o cunoaștem astăzi numai după eliminarea taxei pe timbru pe publicație și după ce a crescut numărul de persoane alfabetizate ca urmare a Legii educației în 1870.”

Toate aceste evenimnte au dus la transformarea ziarelor în mari faceri, în loc să rămână subsidiare lumii afacerilor „De la începutul secolului XX, ziarele au evoluat în puternice imperii de presă conduse de <<baroni de presă>> abili și deschiși la minte […] Dar deși acești oameni dețineau o mare putere politică și economică, adesea companiile lor erau ineficiente, prost conduse, încetinite de așa-zisa <<metodă spaniolă>> costuri mari, tipărire cu mijloace proprii și distribuție scumpă.”

Pentru ca un ziar să se mențină pe piață, relația lui cu publicitatea este foarte importanta, deoarece ea este cea care ține ziarul sau revista pe piață. Richard Keeble definește care este importanța reclamelor, definind în primul rând ce înseamnă publicitate „Publicitatea se împarte în <<anunțuri de mică publicitate>> (de exemplu anunțuri de angajare, imobiliare); <<reclame>> (anunțuri distincte prin designul lor față de articole); și <<advertoriale>> (unde reclama este mascată sub formă de articol)”

După cum bine știm, publicitatea este cea care menține atât ziarele cât și televiziunea pe piață, în cartea „Presa scrisă O introducere critică” semnată de Richard Keeble afirmă că nu contează mărimea anunțurilor publicitare „anunțurile de mică publicitate, deși sunt relativ neinteresante, au constituit cea mai spectaculoasă poveste de succes din lumea publicității periodicelor. Multe ziare au creat secțiuni speciale în cadrul anunțurilor de angajare, care reflectă profilul cititorilor și sunt o sursă de venit semnificative.spe exemplu The Guardian publică suplimente speciale cu astfel de anunțuri, cuprinzând locuri de muncă în media, IT și sectorul public, iar The Sunday Times s-a specializat în anunțuri joburi de senior manager în corporații. Un aspect interesant al anunțurilor de angajări din presa cotidiană îl reprezintă republicarea anunțurilor din timpul săptămânii într-un supliment specializat pe joburi […] Acest lucru face posibile și taxele crescute pe spațiul publicitar și imaginea publicității drept serviciu adresat cititorilor.”

4.2 Politica și presa scrisă

Încă din antichitate se știe că oamenii politici au încercat să convingă poporul prin intermediul presei, Claude-Jean Bertrand în cartea sa „ O introducere în presa scrisă și vorbită” afirmă „dacă, la origine presa scrisă, radioul și televiziunea pot fi percepute ca instrumente de progres, altfel spus ca instrumente ce permit o mai bună circulație a informației în cadrul societății, suntem forțați să recunoaștem totuși că această misiune esențială a fost adesea deturnată de la obiectivele ei. Prima jumătate a secolului XX, de exemplu, este o epocă în cursul căreia mijloacele de comunicare în masă au fost deseori utilizate ca mijloace de propagandă și de manipulare a indivizilor.”

Unul dintre primii care a pus accent pe rolul pozitv al presei a fost Gabriel Tarde. Datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare și de transport, dar și succesului presei populare de mare tiraj, explică el, ideile și gusturiel se difuzează mai repede în ansamblul teritoriului național. Dacă înainte știrile nu priveau decât populațiile locale și avea nevoie de mult timp pentru a ajunge în cele patru colțuri ale Franței, astăzi ele se răspândesc mult mai ușor și antrenează o unificare a subiectelor de conversație.

Legătura dintre presă și partidele politice se vede încă de la începutul secolului XX „este o epocă privilegiată, în care descoperim legătura dintre virtuțiile persuasiunii și dominarea suporturilor tehnice de comunicare. Primul război mondial constituie, de exemplu, o ocazie pentru ca Aliații să-și pună la punct campanii de propagandă având ca scop să destabilizeze armata germană.” Un alt exemplu pe care îl putem da pentru a vedea relația dintre presă și politică este cea din timpul revoluției ruse din anul 1917 care „a dus , la rândul ei la apariția unor experți în arta manipulării folosind mijloace tehnice de informare: Lenin a știut să profite de aceste suporturi pentru a promova revoluția bolșevică.”

Gustave Le Bon este cel care cu mult timp în urmă a teoretizat principiile manipulării mulțimilor, în cartea sa „Psihologia mulțimilor” 1895 „preciza că mulțimea este prin definiție credulă și că ea are nevoie de un conducător care să o dirijeze. Conducătorul, grație carismei sale, adică puterii sale de fascinație și sugestie, sfârșește prin a face masele docile, folosindu-se de anumite mijloace de acțiune (afirmații nedovedite, repetiție, prestigiu, etc) apropiate de tehnicile de propagandă.”

Odată cu venirea la putere a lui Adolf Hitler în anul 1933 în Germania „va accentua, fără îndoială, viziunea pesimistă asupra influenței pe care o au mass-media asupra indivizilor. Toate resursele propagandei moderne, în special radioul, vor fi de acum înainte în serviciul mijloacelor de comunicare de masă. În 1933, sociologul german Serge Tchakhotine trage un semnal de alarmă în lucrarea sa <<Violul mulțimilor prin propaganda politică>>, imediat interzisă de naziști. Succesor într-o oarecare măsură, al lui Gustave Le Bon, el consideră după modelul reflexului condiționat propus de Pavlov, că mulțimea gândește din instinct. Făcând apel la impulsurile care vizează observarea individului (impulsuri agresive, impulsuri alimentare), precum și la cele care asigură conservarea speciei (impulsul sexual, impulsul matern, sau patern), propaganda nazistă creează o stare de oboseală mentală propice pentru supunerea voinței. Bazându-se în plus pe folosirea anumitor simboluri (zvastică, imnuri, sloganuri), ea provocând un veritabil viol psiholoic al indivizilor. Este o dovadă că mass-media pot avea efecte puternice asupra unei mulțimi fără apărare, în special în cazul unui regim totalitar.”

De asemenea au existat și alte studii privitoare la raportul dintre viața politică și mijloacele de comunicare de masă. Chestiunea de putere de persuasiune politică a mass-media a devenit oarecum ținta studiilor din acea vreme. Astfel că au fost întreprinse noi cercetări de către Paul Lazarsfeld și colaboratorii săi în anii 1940-1950 „au relativizat apartului radioului <<mass-media în general>> în campaniile electorale. Perioada de după război a fost arcată de o confruntare între susținătorii versiunii <<manipulatoare>> a mass-media și susținătorii interpretării <<minimaliste>> a influenței lor. Abea în anii 1960-1970 s-a deschis o nouă eră în această dispută. Utilizarea masivă a tehnicilor de marketing, a sondajelor de opinie și mai ales a televiziunii de către oamenii politici va transforma radical condițiile dialogului democratic. Părerea care predomină este că ideile politice trebuie să se înscrie obligatoriu în <<tiparul mediatic>> dacă vor să aibă vreo șansă să fie ascultate.”

Pentru a înțelege modul de comunicare politică, trebuie să ne întoarcem la originea acestui proces și să distingem diferitele niveluri ale argumentării politice, mai exact trebuie să distingem multiplele obiective și procedee de persuasiune puse în practică de oamenii politici. Așadar se pune problema să definim pe rând comunicarea politică orientată spre idealul democratic, spre propagandă și spre dezinformare. Pentru a putea delimita aceste trei domenii, trebuie să ne ducem la raporturile dintre mass-media, democrație și totalitarism care fundamentează o mare parte din cercetarea în științele comunicării. „Informația politică difuzată în cadrul unei democarții se supune în princpiu modelului de argumentare orientată, ca să reluăm terminologia folosită de Phelippe Breton și Serge Proulx în <<Explosion de la communication>>. Deoarece idealul obiectivității, al onestității și al rigorii este greu de atins, acest mod de <<persuasiune blândă>> constituie cel mai mic rău în raport cu posibilele manipulări ale mesajului mediatic. Este un mod de persuasiune care pune accentul pe anumite calități presupuse ale candidatului și îi estompează defectele sau slăbiciunile cu ajutorul arsenalului tradițional al publicității și al marketingului politic. Mass-media sunt astfel menite să sevească drept releu, oamenilor politici care, după cum se spune, și-au formatat discursul în funcție de canalul <<televiziune>>”

Tot în cartea sa Claude-Jean Bertrand „În introducere în presa scrisă și vorbită” vorbește despre termenul de propagandă referindu-se bineînțeles la legătura dintre politică și mijloacele de comunicare în masă. „În ceea ce privește propaganda, se bazează pe o argumentare manipulată, din moment ce mesajul pe care dorim să-l transmitem este deformat cu bună știință în vederea unui obiectiv precis. Tehnicile de persuasiune folosite de un om politic, de guvern, de partid, chiar de administrație pentru a schimba comportamentul publicului față de aceasta vizează utilizarea mass-media nu numai ca relee de transmisie, ci și ca instrumente de constrângere. Aceste mijloace de comunicare de masă reprezintă informația politică într-o asemenea manieră încât receptorul poate să o accepte fără discuție.” „Jean-Marie Domenach a descris foarte bine în <<La propagande politique>> (1950) caracteristicile externe și interne ale propagandei. Din punct de vedere extern, ea trebuie să se adreseze simultan individului și masei, să utilizeze toate mijloacele tehnice disponibile (presa, radio, televiziune, afișe, broșuri, cinematograf), să fie continuă și îndelungată pentru a provoca adeziunea și acțiunea receptorului. Din punct de vedere intern, ea trebuie mai ales să răspundă principiului simplificării (dușmanul unic), al îngroșării (exagerarea faptelor), și al orchestrării (repetarea mesajelor).” Greșim dacă ne gândim că această „propagandă” a avut loc doar în vremea regimurilor comuniste, totalitare. Un exemplu ar fi războiul din Golf care „a demonstrat cu prisosință că democrațiile occidentale au fost adevărate maestre în arta manipulării indivizilor. Armata americană (dar și cea franceză) a reușit să condiționeze opinia publică, prezentând trupele irakiene ca pe a patra armată a lumii, dramatizând excesiv deciziile și disimulând realitatea distrugerilor ocazionate de anumite intervenții aeriene.”

Este adevărat că frontiera dintre propagandă și dezinformare este greu de trasat, în acest caz mergem mai departe și vom vedea ce este dezinformarea și cum anume se poate identifica. „Dezinformarea se bazeză în fapt pe o argumentare deturnată, vluntar travestită și falsă. Acolo unde câteodată propaganda poate să înșele cu informații exacte, dar parțiale, dezinformarea minte sistematic cu informații deliberat inexacte. Această versiune truchiată și trucată a evenimentelor trebuie totuși să păstreze un caracter de credibilitate pentru a putea să exercite o influență asupra judecății și reacțiilor celorlalți.” Un exemplu pe care îl putem da aici este cel din timpul Revoluției din Timișoara din anul 1989. Imaginile care au fost date la televizor construiau imaginea unui masacru, când de fapt era vorba doar de o punere în scenă reluată de jurnaliștii occidentali. Putem vedea aici cum presa a dezinformat opinia publică, relatând doar ce a considerat ea că trebuie spus.

Dacă până acuma am urmărit legătura dintre politică și mass-media, în cele ce urmează vom vedea care sunt efectele generate de către mass-media asupra vieții politice. Efectele mediatizării asupra vieții politice sunt clasificate de către Claude-Jean Bertrand în trei mari categorii:

Efecte asupra guvernanților „Înainte de toate, activitatea guvernanților a suferit transformări profunde. A ști să guvernezi înseamnă acum nu doar a delibera, a decide și a acționa în funcție de factorii politici, economici și sociali obișnuiți și a-ți înscrie acțiunea în timp pentru a fundamenta ceea ce specialiștii numesc <<acte cu greutate>>, ci a avea grijă să-ți faci vizibilă la maximum acțiunea, consacrându-ți o bună parte din timp comunicării.[…] Noile constrângeri cărora li se supune omul politic de acum înainte sunt în număr de patru: mai întâi, transparența, obligația de a nu disimula, căci mass-media cer adoptarea unui limbaj ce pare sincer, instantaneitatea, necesitatea de a acționa imediat la evenimente și de a răspunde spontan fără a dispune întotdeauna de o detașare suficientă, redundanța, altfel spus datoria de a interveni prin intermediul mai multor mijloace de îndrumare asupra aceluiași subiect, în sfârșit simbolizarea, căutarea emoției pentru a dramatiza discursul cu ajutorul efectului produs de așa-zisele profeții.”

Efecte asupra guvernaților, aici autorul se referă la faptul că oadată ce publicul este supus la o varietate de subiecte legate de politică, pretențiile, așteptăriile lor vor crește. De asemenea îți vor da singuri seama ce este adevărat și ce nu, și nu vor mai da crezare tuturor știrilor apărute în mass-media.

Efectele asupra spațiului public „În măsura în care mass-media joacă rolul de filtru și au pondere în selectarea oamenilor politici capabili să intervină în dezbaterea politică, ele definesc într-o anumită măsură mizele prioritare și evenimentele demne de a reține atenția publicului.”

În cartea sa Gherghe Schwartz „Politica și presa” acesta vorbește despre un studiu despre relația dintre presă și politică, un studiu apărut în anul 1999 la Polirom, autorul fiind Peter Gross. Din punctul său de vedere acest studiu ampu postulează cel puțin două aspecte „în primul rând, că se poate întâmpla ca într-o societate (în cazul nostru, cea românească), presa să se dezvolte în mod efectiv, să-și construiască <<imperiul>> și să cucerească o anumită notorietate, devenind un <<gigant>>. Iar în al doilea rând, ca acest <<gigant>> să nu-și îndeplinască muncile pentru care a fost conceput (sau să și le îndeplinească inadecvat) și atunci el devine un <<gigant mitic>> sau un <<colos cu picioare de lut>>. A doua exprimare pare mai punctuală: uriașul cu picioare de lut se poate ușor prăbuși, în vreme ce <<gigantul mitic>> nu face decât să imite prost rolul unor titani incapabili de a-și duce până la capăt misiunile.”

În relația dintre politică și mass-media avem de-a face și cu termenul de obiectivate care este esențial pentru a delimita legătura dintre aceste două puteri din societate. În cartea sa „Politica și presa” Gheorghe Schwartz definește obiectivitatea într-un mod aparte. „Obiectivitatea nu este întotdeauna în concordanță cu orizontul de aștepare al publicului și, cu atât mai puțin concordă neaparat cu dorințele sale. Dorințele notate cu majusculă în citat reprezintă ținta urmărită. Manipularea lor constituie clasica pseudoidentificare a presei cu subiectul. Manipularea izvorâtă, de cele mai multe ori din rațiuni politice (electorale sau de justificare).”

„Dacă acceptăm obiectivitatea ca un sinonim al imparțialității, al nepărtinirii, relația dintre aceasta și eficiență se definește la fel de dificil de stabilit în parametri de eficacitate, pe cât de greu îi vine să accepte cuiva că obiectivitatea lui este identică – sau cel puțin apropiată – de realitatea brută ai cuiva. Nu este vorba numai despre <<geneza aspirațiilor>>, dar și despre educația, cultura, inteligența, ambientul, biografiei, eticiențele și eșecurile fiecărui individ în parte.”

O altă viziune asupra conceptului de obiectivitate este „ Obiectivitatea nu poate fi considerată decât developarea neutră a unei informații, dar ținând cont de comentariu, de așezarea în pagină, de cuantificarea importanței prin imagine, corp de literă și titlu, încă înainte de a se ajunge la orice explicitări, lentila este focalizată într-un anume mod.”

4.3 Politica editorială a ziarelor

Dacă vorbim despre politica editorială a ziarelor, trebuie să avem în vedere proprietariatul. După anul 1989 ținta presei nu mai era reprezentată de mese ci interesul s-a dus către individul în sine. S-a început să se facă segmente de public, ceea ce noi astăzi numim public țintă, în funcție de interesele politice, de condiția socială.

În cartea sa Gheorghe Schwartz „Politica și presa” a distins două tipuri de proprietari de presă: proprietarul implicat politic și cel neimplicat politic.

În ceea ce privește proprietariatul implicat politic, după căderea comunismului din 1989, mas-media a fost liberă, nu mai trebuia să folosească limbajul de lemn. „Gabriel A. Alrond și Sidnez Verba au identificat patru categorii de partizanat al proprietarilor de presă: deschis, apatic, intens și parohial. Categorisirea este valabilă și la nivelul receptorilor și nu numai în momentele electorale. Explozia mass-media a dus la necesitatea identificării eșantioanelor de receptori. […] Lipsa profesionalismului redactorilor a dus și ea la eșecul multor publicații. Numărul acestora a crescut tot mai mult, iar jurnaliștii cu experiență nu era decât cei care au lucrat la vechiile ziare ale partidului unic. Dintre care doar cei complet compromiși au încetat să mai semneze timp de câteva luni.”

După cum bine știm presa s-a transformat dintr-un organ e propagandă al partidului unic, într-un organ al modelului liberal, însă această schimbare nu a fost ușoară. „Pentru a înțelege mai bine aceste modificări, să delimităm tipurile posibile ale implicării mass-media. Fred S. Siebert, Theodore Peterson și Willem Schramm lansează în 1956, în plină perioadă a <<războiului rece>>, conceptul clasic ale celor patru modele ale presei. Ca orice concept clasificator, și aceasta a suferit modificări succesive, rămânând încă de referință și astăzi. Cele patru teorii sunt enunțate cronologic drept: modelul autoritarist, modelul liberal, modelul comunist, și modelul serviciului public. Modelul comunist, unde se situa mass-media românească la 22 decembrie 1989, subînțelege un proprietar unic, posesor al tuturor variantelor clonate ale presei dintr-un anumit moment.”

Gheorghe Schwartz în cartea sa „Politica și presa” specifică situația mijloacelor de comunicare în masă după căderea comunismului „ Fărmițarea bruscă a colosului nu a avut drept consecință o dispariție la fel de rapidă a stereotipurilor comuniste: caracterul planificat al mass-media, tirajele fixe indiferent de conjunctură și la interesul publicului, disprețul față de rata de audiență, calendarul prestabilit al evenimentelor, al aniversărilor sau al ceremoniilor politice. În schimb, glorificarea continuă a fost repede înlocuită cu evenimente negative, delicte de tot soiul, accidente și nenorociri. Exultarea catastrofelor, alături de inversarea țintei de până atunci, au reprezentat primele modificări majore de conținut.”

Chiar dacă în acel timp se dorea ca presa să fie liberă, să se bucure de acest drept dobândit după atâta timp, ea era totuși umbrită de către politică în continuare. De reținut sunt cuvintele spuse în cartea sa de Gheorghe Schwartz „ Chiar dacă se tindea spre edificarea tipului liberal al mass-media, implicarea politică era încă mai manifestă decît o permitea <<modelul>>.”

Odată cu evaluarea mijloacelor de comunicare în masă, legătura dintre ea și politică s-a păstrat, însă mass-media cu timpul a trebuit să recurgă la metode mai subtile pentru a promova sau a susține o anumită putere politică. În cartea „Politica și presa”, autorul spune cum mass-media a început să se schimbe „Mass-media au trebuit să învețe metode mult mai rafinate de a promova o anumită linie ideologică sau interesele anumitor grupuri. Cu excepția ziarelor extremiste, adresate unui public cu o pregătire medie sau sub medie, unde înjurătura și amenințarea directă reprezintă materia primă a fiecărui articol, celelalte publicații, posturi de radio și de televiziune au învățat să ierarhizeze partizan informațiile, să omită ceea ce nu convenea unei anumite concepții sau unui interes al proprietarului, să facă <<dezvăluiri>> doar într-o anumită direcție, să interpreteze faptele după propriul interes.”

În ceea ce privește proprietarul indiferent politic, se pune problema dacă există așa ceva. „Pentru Jacques Ellul, propaganda trebuie să fie totală, continuă și durabilă. Propaganda folosește toate căile: sentimente, idei, acțiuni asupra voinței sau a nevoilor, prin conștient și prin incoștient. Omul este asaltat în viața intimă și în cea publică. Propaganda îi furnizează o informație globală a lumii și motive întemeiate de acțiune. Relațiile propagandei cu adevărul sunt ambigue. Mai întâi propaganda nu se poate realiza în afara selectării informației. Apoi pentru a reuși, ea introduce minciuna la nivelul intențiilor și interpretărilor. Tot aici însă, minciuna nu poate fi depistată, pentru că nimic nu este demonstrabil. La nivelul calificărilor faptului interpretărilor, se produce amestecul între judecata de fapt și judecata de valoare.”

Toate acestea fiind spuse putem trage concluzia că presa nu a fost și nu va fi în viitorul apropiat o presă obiectivă, iar în ceea ce privește legătura mijloacele de comunicare în masă și politica, există o legătură puternică. Politica dictează ceea ce presa trebuie să facă cunoscut la nivelul publicului, putem spune că nu s-a schimbat foarte mult situația de pe vremea comunismului, doar că presa contemporană își poate alege singură cu care partid politic are o legătură, pe care îl susține și de cine depinde.

4.4 Biasul de confirmare

În cartea sa Salomea Popoviciu „Psihologie socială O abordare contextuală a individului ca actor social” vorbește despre biasul de confirmare, explicând prima dată cum omul ca actor social gandește în funcție de anumiți factori „Actorul social nu este un observator pasiv al persoanei și scenariilor sociale, ci după cum am văzut își organizezază și clasifică mental reflexiile asupra sa și asupra celorlalți, încercând să pună în ordine multitudinea de informații categorisind și atribuind ceea ce îi atrage atenția. În acest proces subiecții sociali nu sunt meticuloși și nu efectuează un tratament precis al informației, ci din contră, indivizii tratează informația pe baza schemelor și stereotipurilor, o compară cu scenariile pe care le cunosc și o atribuie dispozițional sau situațional, în funcție de caz. Consecința că ne formăm impresii care deviază mai mult sau mai puțin de la realitate.”

Tot în cartea de față găsim și definiția bias-ului de confirmare dat de Salomea Popoviciu „Bias-ul de confirmare se referă la tendința oamenilor de a prefera, căuta și aminti informațiile care le confirmă preconcepțiile, indiferent dacă acestea sunt adevărate sau false. Această dispoziție firească este mai proeminentă în cazul atitudinilor, datorită componenței lor afective.” O altă definiție care am găsit-o pentru bias-ul de confimare este „Suntem înclinați să căutăm și să găsim dovezi care confirmă credințele sau teoriile noastre despre lume. Suntem în mod spontan atenți la ceea ce se potrivește cu credințele noastre și nu la ceea ce pare a le pune sub semnul întrebării. A funcționa sub vraja bias-ului de confimare însemnă a vedea ceea ce ai nevoie să vezi pentru a te asigura că ideile tale despre realitate sunt corecte. Înseamnă a fi atent doar la dovezile care îți sprijină credințele și a ignora contradovezile.”

Tot ea afirmă că pentru a înțelege acest concept este nevoie să-l împărțim în trei bias-uri de confirmare: profeția auto-realizatoare, perseverența convingerilor, și testarea confirmatorie a ipotezelor.

În ceea ce privește profeția auto-realizatoare, Salomea Popoviciu în cartea sa amintește de o cercetare efectuată de Robert Rosenthal și Lenore Jacobson (1968) a cărei rezultate au fost publicate în „Pygmalion in the Classroom: Teachers expectati-on and pupils’ intellectual development”. Ipoteza de la care aceștia au pornit „a fost că o convingere eronată a unui actor social cu privire la un anumit subiect poate deveni cu timpul realitate, în mod special dacă cel dintâi exercită o putere formală asupra celuilalt. Cercetătorii au transmis unor profesori de la clasele primare informația eronată că anumiți elevi se aflau la limita unui salt la dezvoltarea intelectuală. Rezultatele studiului arată că, după o perioadă de opt luni, performanțele psihometrice ale acestor elevi au cunoscut o creștere semnificativă față de grupul de control. Explicația oferită de cercetători cu privire la efectul pygmalion, este că profesorii își formează o impresie inițială asupra elevilor pe baza unor indici precum: aspecte fizice, mediul socio-economic, și performanța inițială. Apoi se comportă cu elevii conform impresiei formate, iar dacă așteptările inițiale au fost mari, le acordă mai multă atenție, îi laudă și le dau teme de casă ca să îi stimuleze, la rândul lor elevii își adaptează comportamentul la așteptări, crescând astfel șansele la scces.”

În ceea ce privește perseverența convingerilor, „Într-un studiu care analizează acest aspect, John Darley și Paget Gross (1983) au cerut unor subiecți să evalueze potențialul academic al unei eleve. Unui grup i s-a spus că eleva provine dintr -un mediu socio-economic prosper (părinți intelectuali,situație economică bună etc.), iar celuilalt grup i s-a comunicat că provine dintr-o comunitate urbană săracă, cu părinți din clasa muncitoare.

Subiecții primului grup au avut așteptări mai mari cu privire la performanțe-le școlare ale elevei decât cel de-al doilea grup. Rezultatele studiului arată că așteptări le au influențat impresiile: performanța elevei era în realitate mediocră, dar cei ce au crezut că fata provine dintr -un mediu socio-economic mai slab, au evaluat-o în termeni mai nefavorabili decât ceilalți. Aparent, deseori perceperea realității este filtrată prin efectele prejudiciare ale convingerilor (Darley & Gross, 1983).”

Iar în ceea ce privește testarea confirmatorie a ipotezelor, Salomea Popoviciu în cartea să explică foarte bine ce înseamnă acești termeni și în ce constă această testare a ipotezelor. „Observatorii sociali nu sunt recipienți pasivi ai informației; din contră, ei caută și procesează informați i le pentru a clasifica, organiza și înțelege ele-mentele percepției sociale. Studiile de psihologie socială arată că oamenii nu selectează și prelucrează informația în mod obiectiv, ci deseori caută dovezile necesare doar pentru a-și justifica convingerile. Într-un studiu care exemplifică acest bias, denumit testarea confirmatorie a ipotezelor (con- firmatory hypothesis testing ), Mark Snyder și William Swann (1978)le-au cerut unor subiecți să participe la un interviu de cunoaștere reciprocă. Fieca-re subiect primea anumite informații preliminare, arbitrare, despre introver-siunea sau extraversiunea partenerului la cercetare. Rezultatele studiului arată că subiecții au folosit informația primită inițial pentru a-Și forma o ipoteză despre personalitatea viitorului partener la cercetare, iar apoi au căutat dovezi pentru confirmarea ei.”

„Cei ce au crezut că intervievează o persoană introvertă, au ales întrebări specifice acestei categorii (e.g. “Te-ai simțit vreodată exclus dintr-un grup social?”), iar cei ce au crezut că intervievează o persoană extravertă, au ales întrebări specifice acestei categorii (e.g. “Cum dai viață unei petreceri?”). Subiecții au formulat întrebări în funcție de așteptările cu privire la partenerul pentru cercetare, iar acestea au fost involuntar confirmate, fapt ce a dus la întărirea ipotezei inițiale. Mai mult, indivizii din grupul de control, care au urmărit înregistrările interviurilor, și-au format o impresie eronată asupra personalității celor intervievați în funcție de ipoteza testată în mod confirma-toriu de subiecți.”

Am analizat ce este bias-ul de confirmare și cum anume funcționează acesta. Am ales să vorbesc despre acest termen, deoarece într-o cercetare te lovești inevitabil de acest bias, așa cum eu în lucrarea de față, mi-am pus singură întrebări referitoare la faptul dacă sunt corectă cu mine însumi. Am studiat aceste concepte pentru a mă ajuta în cercetarea de față, pentru a fii obiectivă eu cu mine însumi, și pentru ca lucrarea să fie cât se poate de corectă. Consider că odată cu lecturarea acestor termeni am avut de învățaț și de asemenea o să ma ajute în cercetarea mea pe care o să o fac în partea a doua a acestui studiu.

Partea II

V Lipsa obiectivității în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014. Analiză de conținut pe 3 ziare: România Liberă, Jurnalul Național și Monitorul de Cluj

Lucrarea de față urmărește obiectivitatea din presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014. În prima parte a lucrării am definit conceptul de obiectivitate, atât din punct de vedere general, cât și din punct de vedere jurnalistic. Am identificat care sunt funcțiile mass-mediei pentru a putea defini și înțelege ce este obiectivitatea. De asemenea am enumerat câțiva dintre factorii care influențează obiectivitatea jurnalistică, aceștia sunt atât de natură profesională, cât și de natură personală. Pentru a vedea cum a fost tratat acest concept de-a lungul timpului, am parcurs o mică istorie a obiectivității. În aceeași ordine de idei am văzut care este legătura dintre presă și politică, ce înseamnă politica editorială a ziarelor și ce este biasul de confirmare cu care fiecare cercetător în parte se întâlnește în elaborarea unei lucrări științifice.

5.1 Scopul cercetării

Scopul acestei cercetări este de a vedea dacă presa scrisă din România din timpul campaniei electorale prezidențiale din anul 2014 a fost obiectivă, tratând subiectele care i-au vizat pe candidați în egală măsură. Prin această lucrare vreau să demonstrez că obiectivitatea nu este respectată în presa scrisă din România, iar pentru a confirma acest lucru am realizat o analiză de conținut pe 3 ziare din țara noastră.

Întrebarea de cercetare de la care am pornit este următoarea:

Există sau nu obiectivitate în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014?

Ipoteza mea de cercetare este:

Nu există obiectivitate în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014.

5.2 Metodologie

Pentru a demonstra ipoteza pe care eu am lansat-o, am ales ca metodă de cercetare analiza de conținut, iar instrumentul de cercetare folosit este grila de analiză de conținut. Am ales această metodă deoarece este cea mai reprezentativă pentru această cercetare, prin intermediul acesteia pot confirma sau infirma ipoteza mea. Pentru a putea realiza analiza de conținut și pentru a putea aplica grila de analiză, mi-am definit eșantionul pe care o să lucrez.

5.2.1 Eșantion

Am ales să fac analiză de conținut pe 3 ziare din România: Jurnalul Național (ziarul a fost fondat în anul 1993 la București; este un ziar național, generalist și cotidian); România Liberă (ziarul a fost fondat în anul 1877, este un ziar național, generealist și cotidian. În anul 2010 ziarul a fost reorganizat, ziarul fiind format din două părți: prima parte acoperă evenimente de actualitate care țin de politică, economie, conține editoriale și opinii; a doua parte denumită „Viața RL” acoperă subiecte din domeniile educație, cultură, sănătate și sport) și Monitorul de Cluj (este un ziar local din Cluj-Napoca, generalist și cotidian; se găsește atât în variantă print cât și online). Acest eșantion nu a fost ales la întâmplare, mi-am stabilit câteva criterii după m-am ghidat pentru identificarea acestuia.

Primul criteriu ține de specificul ziarului, iar ziarele pe care eu le-am ales sunt 3 ziare generaliste.

Al doilea criteriu ține de acoperirea geografică a ziarului. Am ales două ziare naționale (România Liberă și Jurnalul Național) și unul local (Monitorul de Cluj) pentru a vedea cum este reflectată obiectivitatea în presa scrisă atât pe plan național cât și pe plan local.

Iar al treilea criteriu după care am făcut eșantionarea este periodicitatea acestora. Cele 3 ziare alese de mine sunt cotidiene.

Din eșantionul meu fac parte 3 ziare cotidiene, generaliste, 2 naționale și unul local. Consider că acestă eșantionare este corectă deoarece prin alegerea celor 3 ziare din România care fac parte din aceeași „sferă”, analiza mea va avea o eficiență maximă.

5.2.2 Durata

Am urmărit cele 3 ziare pe perioada campaniei electorale prezidențiale din 2014: 3 octombrie – 1 noiembrie și 3 noiembrie – 15 noiembrie.

5.2.3 Indivizi

Pentru cercetarea mea am ales să urmăresc doar articolele care îi vizează pe doi dintre candidații la prezidențiale. Am considerat că Victor Ponta și Klaus Iohannis sunt cei mai reprezentativi pentru această cercetare datorită faptului că cei doi candidați au ajuns în cel de-al doilea tur de scrutin și datorită faptului că aceștia au fost cei mai mediatizați și dezbătuți dintre cei 14 candidați la prezidențiale.

5.2.4 Metodă

Pentru cercetarea de față am ales ca metodă de cercetare analiza de conținut, care este o metodă de cercetare cantitativă.

„Analiza conținutului este o tehnică de cercetare care are ca obiect descrierea obiectivă, sistematică și cantitativă a conținutului manifest al comunicării.” O altă definiție a analizei de conținut care se găsește în cartea lui Septimiu Chelcea este „o definiție mai acceptabilă a tehnicii analizei de conținut o întâlnim la Ole R. Holsti (1966,5): <<Analiza de conținut reprezintă acea tehnică de cercetare care permite inferențe prin identificarea sistematică și obiectivă a caracteristicilor specifice în cadrul unui text.>> Consider această definiție ca fiind mai riguroasă pentru că accentuează scopul analizei de conținut: a face inferențe.”

Cu ajutorul analizei de conținut putem vedea intenția autorului, a ziarului „așa cum remarca Roger Daval, atât clasica analiză literară cât și analiza conținutului au ca scop evidențierea intențiilor autorului, reconstituirea cadrului social prin studiul limbii și al stilului.” După identificarea metodei de cercetare, am construit instrumentrul de cercetare.

5.2.6 Instrumentul de cercetare

Ca și instrument de cercetare am folosit grila de analiză iar procedeul de construire a acesteia este următorul „conținuturile comunicării urmează a fi clasificate, introduse în rubrici sau clase (categorii) relevante pentru verificarea ipotezelor cercetării. Stabilirea sistemului de categorii decurge în mod logic din ipotezele ce trebuie testate.”

Grila de analiză construită a fost aplicată pe fiecare ziar în parte, iar în total au fost 96 de ediții, fiecare ziar cuprinzând 32 de ediții de-a lungul duratei mele de cercetare. Grila de analiză care am aplicat-o pe conținutul ziarelor, cuprinde 6 categorii. Unitatea de înregistrare este articolul, unitatea de context este tema, iar unitatea de numărare este articolul.

Prima categorie care face parte din grila de analiză urmărește cantitatea articolelor în care cei doi candidați la prezidențiale apar. Fiind o cercetare cantitativă, această categorie va numără câte articole au fost scrise despre un candidat și câte au fost scrise despre celălalt candidat în fiecare ziar. De asemenea tot la această categorie am făcut subcategorii pentru ca articolele urmărite să poată fi catalogate drept: pro, contra sau neutre.

A doua categorie din grila de analiză construită, urmărește articolele care sunt însoțite de imagini, dacă articolul de ziar are o imagine în care este ilustrat candidatul Victor Ponta sau candidatul Klaus Iohannis. Din totalul de articole care sunt însoțite de imagine am creat subcategorii, în care aceste imagini sunt catalogate ca fiind pro, contra sau neutre.

A treia categorie din grila de analiză aplicată pe conținutul fiecărui ziar în parte urmărește editorialele dintr-un ziar, totalitatea lor și totodată le cataloghează ca fiind pro, contra sau neutre după caz.

A patra categorie urmărește publicitatea electorală dintr-un ziar, dacă ziarul respectiv face publicitate electorală unuia dintre cei doi candidați la prezidențiale.

A cincea categorie din grila de analiză numără câte articole referitoare la unul sau la celălalt candidat, au fost poziționate pe prima pagină și câte articole referitoare la unul dintre candidați au fost poziționate în interiorul ziarului pe care s-a aplicat grila de analiză.

Ultima categorie din grila de analiză de conținut urmărește cum au fost tratate 3 dintre temele discutate în timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014. Urmărește dacă aceste teme tratate de fiecare ziar în parte au pus pe unul sau pe celălalt dintre candidați într-un context negativ, pozitiv sau neutru. Cele trei teme au fost alese pentru a fi urmărite după un criteriu simplu, fiecare temă aflată în discuție trebuia să îi privească pe ambii candidați aflați în lupta pentru șefia statului.

Exemple pentru catalogarea articolelor drept: pro, contra sau neutre

Deoarece criteriile sub forma pro, contra, neutre, folosite în grila mea de analiză de conținut nu sunt tocmai clare, am decis să dau câteva exemple pentru a se înțelege modul în care am catalogat articolele ca fiind pro, contra sau neutre.

La categoria articolelor pro au fost catalogate articolele care susțineau un candidat. De exemplu un articol care a fost catalogat drept pro candidatul Victor Ponta are ca și titlu „Victor Ponta: Sunt numai minciuni” iar subtitlul acestui articol sună așa „Premierul îl acuză pe Băsescu și Iohannis că vor să câștige funcția de președinte la masă verde”. Tot în interiorul acestui articol care a apărut în ziarul Jurnalul Național, sunt sustrase cuvinte pe care candidatul opoziției, Klaus Iohannis le-a rostit într-o declarație a sa „În opinia lui Iohannis, Victor Ponta <<nu poate să fie președintele României>> întrucât este <<un politician mincinos duplicitar și manevrat>>”. Aici cuvintele candidatului Klaus Iohannis au fost scoase din context și au fost folosite împotriva sa, pentru ca ziarul să fie obiectiv, declarația acestui candidat trebuie să apară în întregime, pentru a se vedea contextul în care acestea au fost spuse. Un alt exemplu pe care îl pot da aici este articolul care are ca și titlu „Anotimpul normalității începe în noiembrie” iar în dreapta acestui articol este pusă o imagine cu candidatul Klaus Iohannis care apare zâmbind. Subtitlul acestui articol este „Klaus Iohannis – din Capitală Culturală Europeană în capitala europeană a României” prin acest articol care a apărut în ziarul România Liberă putem observa susținerea candidatului Klaus Iohannis, articol care îl pune pe acesta într-o lumină bună făcând o comparație cu ceea ce a făcut acesta în calitate de primar al orașului Sibiu și ce ar putea să facă dacă va fi ales președintele statului.

Pentru categoria contra voi da câteva exemple de articole care fac parte din acestă categorie. De exemplu subtitlul unui articol din România Liberă „17 ratări ale guvernării Ponta”, articol unde se vorbește despre ratările pe care guvernul Ponta le-a dat de-a lungul guvernării sale. Un alt exemplu de articol care a fost introdus în categoria articolelor contra „Pentru a acoperi promisiunile și a respecta ținta de deficit, Guvernul ar putea tăia în 2015 investițiile și cofinanțările. Cât vor plăti românii pentru campania electorală a lui Ponta?”. Acest fragment apare în interiorul unui articol apărut în ziarul România Liberă, face atac direct la adresa candidatului Victor Ponta .

Un alt exemplu pe care l-am luat din categoria editorialelor, are titlul „Nu repetați greșeala din 90! Nu alegeți Ponta!” acest titlu apare în ziarul România Liberă și este un titlul de editorial în care se vede poziția ziarului față de acest candidat la prezidențiale. O să iau un exemplu de articol catalogat drept contra candidatului Klaus Iohannis, un articol din ziarul Jurnalul Național unde titlul este „Iohannis, boicotat de liberali” iar în interiorul articolului este vorba despre faptul că liberalii trebuiau să plătească o anumită sumă pentru campania lui Iohannis, iar unii dintre ei nu au fost de acord cu plata acestei sume. Tot în interiorul acestui articol apare declarația unei surse din PNL „Nu ne-au trimis nici măcar un afiș, un banner. Să bag eu 500-600 milioane ca organizație, iar neamțul să nu aibă nici o șansă, pentru ce?”. Folosirea acestei declarații a unei surse anonime pierde credibilitatea articolului. De asemenea în acestă declarație sunt folosite cuvinte care discriminează și pot implementa ideea că „neamțul” și anume candidatul Klaus Iohannis nu are nici o șansă să ajungă la șefia statului.

În articolul cu titlul „Cine plătește promisiunile lui Ponta?” și care are subtitlul „Promisiunile demagogice ale Premierului au intrat deja în plată și la aceasta contribuim cu toții. Monitorul îți prezintă un tablou (aproape) complet al jafului fiscal care ne supune guvernul candidatului PSD”, aici se arată poziția ziarului față de candidatul la prezidențiale Victor Ponta, acuzându-l direct. Un ultim exemplu de articol care face parte din acestă categorie, este cel din ziarul Jurnalul Național care are ca și titlu „Iohannis învins de un contribuabil” iar în interiorul articolului am identificat un fragment prin care este atacat acest candidat „Primăria lui Iohannis trimite cetățenii să își câștige drepturile oferite de lege în instanță, deschizând calea a multe procese”.

Pentru categoria articolelor neutre am ales câteva exemple reprezentative, cum ar fi articolul care are titlul „România după Traian Băsescu. Ce nu au spus prezidențiabilii în campania electorală” iar subtitlul acestui articol este „Chiar și candidații care îl critică pe Băseascu încearcă să pozeze în rolul de jucător. Însă, în campanie, prezidențiabilii au discutat foarte puțin despre teme fundamentale cum ar fi justiție, statul de drept sau politica externă”. Acest articol face referire la candidații la prezidențiale, aceștia fiind trați egal și în aceeași măsură. Un alt exemplu de articol are titlul „Cum se explică votul în bloc al Ardealului pentru Iohannis” iar subtitlul acestui articol este „Pentru prima dată Ardealul este colorat după alegeri, iar Munții Carpați par să fie granița care-i desparte pe alegătorii lui Victor Ponta din Vechiul Regat de cei ai lui Klaus Iohannis din provincia care până în 1918 a fost înglobată în Imperiul Habsburgic”.

În ceea ce privește categoria a doua din grila de analiză construită, care urmărește articolele însoțite de imagini, catalogarea celor din urmă drept imagini pro, contra sau neutre s-a făcut după următoarele exemple: la categoria imaginilor pozitive am inclus imagini în care candidații au fost surprinși zâmbind, fiind serioși, încrezători, salutând mulțimea cu zâmbetul pe buze, în mijlocul mulțimii vorbind cu oamenii.

La categoria imaginilor negative sunt incluse imagini în care candidații apar supărați, cu privirea în jos, nervoși; iar la categoria imaginilor neutre am încadrat imagini care înfățișau candidații stând serioși, având privirea fixă, fiind surprinși în timp ce vorbesc, la pupitru cu privirea fixă.

5.3 Analiza datelor

Metoda mea de cercetare este analiza de conținut, iar instrumentul de cercetare este grila de analiză de conținut. După ce am construit grila de analiză, am aplicat-o pe fiecare ziar în parte ajungând la rezultatele pe care le voi interpreta în aceasă parte a lucrării.

Interpretarea datelor obținute în urma aplicării grilei de analiză pe conținutul ziarului România Liberă:

Prima categorie care urmărește numărul de articole apărute în ziar despre un candidat sau despre celălat și catalogarea lor drept contra, pro sau neutre; aplicată pe ziarul România Liberă a rezultat că din totalul de 85 de articole în care se vorbește despre candidatul Victor Ponta, nu este nici un articol pro pentru acest candidat, 73 de articole din acest ziar sunt contra candidatului Victor Ponta, iar 12 articole îl pun într-un context negativ. În timp ce candidatul Klaus Iohannis din totalul de 30 de articole în care acesta apare, 16 dintre ele sunt pro, din categoria articolelor contra nu am găsit nici un articol, iar 14 articole sunt catalogate ca fiind neutre.

A doua categorie care urmărește articolele însoțite de imagine, din totalul de 18 articole însoțite de imaginea candidatului la prezidențiale Victor Ponta, 1 articol este pro având o imagine pozitivă; 7 articole sunt contra, fiind însoțite de o imagine negativă; iar 10 articole sunt neutre fiind însoțite de o imagine neutră. În comparație cu articolele însoțite de imaginea candidatului Klaus Iohannis care din totalul de 9 articole însoțite de imagini, 6 dintre ele sunt însoțite de o imagine pozitivă; la categoria articolelor însoțite de o imagine contra rezultatul este 0; iar la categoria imaginilor neutre am identificat 3 articole.

A treia categorie din grila de analiză aplicată pe ziarul România Liberă, urmărește numărul editorialeor din acest ziar. Din totalul de 33 de editoriale identificate în acest ziar, 31 dintre ele sunt contra candidatul Victor Ponta și 2 dintre ele sunt neutre. Pe când din totalul de 13 editoriale despre candidatul Klaus Iohannis, 11 dintre ele sunt pro susținându-l pe acest candidat și 2 editoriale sunt neutre.

A patra categorie care urmărește publicitatea electorală nu a funcționat la acest ziar, deoarece acestă publicație nu face publicitate electorală nici unui candidat care se află în lupta pentru câștigarea șefiei statului.

A cincea categorie din grila mea de analiză se referă la poziționarea articolelor, pe prima pagină sau în interiorul ziarului, articole referitoare la unul sau la celălalt candidat. Astfel 42 de articole despre candidatul la prezidențiale Victor Ponta au fost poziționate pe prima pagină și 85 de articole au fost poziționate în interiorul ziarului. Precizez că articolele care au apărut pe prima pagină și au fost reluate în interiorul ziarului au fost numărate atât la categoria celor de pe prima pagină, cât și la categoria celor din interiorul ziarului. De asemenea aici putem observa că dintre cele 42 de articole aflate pe prima pagină, majoritatea au fost negative, deoarece dacă ne uităm la categoria care clasifică articolele drept pro, contra sau neutre, vom vedea că 73 dintre articole sunt negative, de aici concluzia că majoritatea articolelor de pe prima pagină în care era vorba despre candidatul Victor Ponta, erau negative. În ceea ce privește poziționarea articolelor în care apare candidatul Klaus Iohannis, 9 dintre aceste articole sunt poziționate pe prima pagină și 30 au fost poziționate în interiorul ziarului. Deci din totaul de 30 de articole în care candidatul Klaus Iohannis apărea, 9 articole au fost poziționate pe prima pagină.

A șasea categorie din grila de analiză urmărește 3 teme care îi vizează pe cei doi candidați la președenție și de asemenea urmărește contextul pozitiv, negativ sau neutru în care au fost puși candidații prin intermediul acestor teme. Astfel articolele privind tema „votului din diasporă” l-au pus pe candidatul Victor Ponta într-un context negativ de 7 ori, în timp ce contextul pozitiv și neutru nu a fost folosit pentru această temă. Articolele care tratau tema „protestelor” l-au pus pe candidatul Victor Ponta într-un context negativ o singură dată, și tot o singură dată l-au pus și într-un context neutru. Articolele privind tema „tăierii pensiilor” l-au pus pe candidatul la prezidențiale Victor Ponta într-un context negativ de 3 ori în 3 articole în care s-a vorbit despre această temă, și o singură dată a fost pus într-un context neutru într-un articol care vorbea despre tema tăierii pensilor.

În ceea ce privește articolele care l-au pus într-un context negativ, pozitiv sau neutru pe candidatul la prezidențiale Klaus Iohannis, tratând tema „votului din diasporă” vom vedea că acest ziar nu asociază acestă temă cu candidatul în cauză, nici într-un context neutru, nici negativ și nici pozitiv. Articolele privind tema „protestelor” l-au pus pe candidatul Klaus Iohannis o singură dată într-un context neutru, celelalte categorii având rezultate 0. Iar articolele care au tratat tema „tăierii pensilor” l-au pus într-un context neutru o singură dată, și de asemnea ca și în cazul temei legată de proteste, categoriile pozitive și negative au avut ca rezultat 0. (Vezi anexa 1)

Interpretarea datelor obținute în urma aplicării grilei de analiză pe conținutul ziarului Jurnalul Național:

Prima categorie care face parte din grila de analiză pe care eu am construit-o, urmărește numărul de articole apărute din fiecare ziar în parte, numărând cantitatea articolelor în care este vorba despre Victor Ponta și cantitatea articolelor în care este vorba despre candidatul la prezidențiale Klaus Iohannis. Astfel din totalul de 37 de articole din ziarul Jurnalul Național în care se vorbește despre candidatul Victor Ponta, 26 dintre acestea sunt pro candidat, susținându-ul prin intermediul acestor articole, și 11 articole din acest ziar sunt neutre, având un subiect neutru în ceea ce îl privește pe candidatul Victor Ponta. În timp ce în cazul candidatului la prezidențiale Klaus Iohannis din totalul de 35 de articole în care acesta apare, la categoria pro nu am identificat nici un articol care l-ar susține pe acest candidat, însă la a doua categorie care urmărește articolele contra candidat am identificat un număr de 26 de articole în care acest candidat este atacat, defăimat, și de asemenea la ultima categorie care este cea neutră am identificat 9 articole despre candidatul Klaus Iohannis care îl pun într-o lumină neutră. Aici inevitabil observăm faptul că aproximativ același număr de articole s-au scris despre ambii candidați, însă dacă ne uităm la categoriile pro și contra vom vedea o mare diferență. În timp ce despre candidatul Victor Ponta s-au scris 26 de articole în favoarea lui, iar despre candidatul Klaus Iohannis s-au scris tot 26 de articole însă de această dată împotriva lui, prin acest lucru putem vedea diferența dintre articolele scrise despre un candidat în comparație cu celălalt candidat la prezidențiale.

A doua categorie care face parte din grila de analiză aplicată pe conținutul acestui ziar, urmărește articolele care sunt însoțite de imagini, atât imagini ale candidatului Victor Ponta, cât și imagini ale candidatului Klaus Iohannis. De asemenea aici am urmărit câte dintre aceste imagini care însoțesc articolele, pot fi catalogate drept imagini pro, contra sau neutre referitoare la un candidat și la celălalt. Astfel din totalul de 16 articole însoțite de imaginea candidatului la prezidențiale Victor Ponta, 14 dintre acestea au fost catelogate ca fiind pro candidat, aici presoana în cauză se afla zâmbind, încrezător, salutând mulțimea cu zâmbetul pe buze, în mijlocul mulțimii vorbind cu oamenii. La categoria imaginilor contra nu am identificat nici o fotografie cu acest candidat, iar în ceea ce privește categoria imaginilor neutre aici am identificat 2 articole în care candidatul Victor Ponta a apărut într-o ipostază neutră, de exemplu stând serios, având privirea fixă, fiind surprins în timp ce vorbea, la pupitru cu privirea fixă.

În ceea ce privește articolele însoțite de imaginea candidatului Klaus Iohannis, din totalul de 12 de articole care aveau atașate imagini cu acest candidat, la categoria imagini pro candidat nu am identificat nici un articol cu o asemenea imagine a candidatului, însă la categoria imaginilor contra am găsit 9 articole în care era atașată o imagine cu acest candidat. Iar la categoria articolelor însoțite de imagini neutre am identificat un număr de 3 articole în care candidatul Klaus Iohannis se afla într-o ipostază neutră.

A treia categorie din grila mea de analiză construită și aplicată pe conținutul ziarului Jurnalul Național, urmărește editorialele din acest periodic, editoriale pro, contra sau neutre referitoare la un candidat sau la celălalt. Astfel din totalul de editoriale din ziarul Jurnalul Național despre candidatul Victor Ponta în număr de 14, la categoria editoriale pro candidat am identificat 13 editoriale care îl susțin pe acest candidat, poziția ziarului față de acest candidat se ilustrează foarte bine prin numărul de editoriale pozitive față de acest candidat. La categoria editorialelor contra nu am identificat nici un editorial ca fiind contra acest candidat, iar la categoria editorialelor neutre rezultatul a fost de 1 editorial neutru, în care candidatul Victor Ponta apărea într-un context neutru. În comparație cu totalul de editoriale în care candidatul Klaus Iohannis a apărut în ziarul Jurnalul Național, în număr de 4 care toate au fost incluse în categoria editorialelor contra acestui candidat. Celelalte categorii de editoriale pro și neutre nu au funcționat la acest candidat, rezultatul fiind 0.

Categoria a patra din grila de analiză de conținut aplicată pe acest ziar urmărește publicitatea electorală din cotidian. În cazul ziarului Jurnalul Național acestă categorie din grila de analiză nu a funcționat, deoarece nu am identificat în nici o ediție a periodicului publicitate electorală a unui sau a celuilalt candidat la prezidențiale.

Categoria a cincea a urmărit poziționarea articolelor în ziar, pe prima pagină sau în interiorul ziarului. Astfel candidatul la prezidențiale Victor Ponta a apărut în ziarul Jurnalul Național de 17 ori pe prima pagină a ziarului și de 37 de ori în interiorul ziarului. Aici trebuie precizat că cele 17 articole în care era vorba despre candidatul Victor Ponta sunt incluse în cele 37 de articole care au apărut în interiorul ziarului. De asemenea aici putem observa și trage concluzia că aproximativ cele 17 articole despre candidatul Victor Ponta care au apărut pe prima pagină a ziarului, majoritatea acestora sunt pro candidat dacă facem legătura cu numărul articolelor de la prima categorie din grila de analiză unde 26 de articole au fost pro și 11 au fost neutre, articolele de natură negative nu au fost identificate. În ceea ce privește articolele despre candidatul Klaus Iohannis vedem că 14 articole care au avut ca subiect acest candidat au fost poziționate pe prima pagină și 35 de articole au fost poziționate în interiorul ziarului, cu precizarea că articolele de pe prima pagină au fost introduse și în categoria celor din interiorul ziarului. De asemenea aici putem observa faptul că la prima categorie care a urmărit articolele pro, contra sau neutre au fost 26 de articole contra și 9 neutre, iar făcând legătura cu numărul de articole apărute pe prima pagină putem constata că majoritatea au fost de natură negativă.

A șasea categorie care urmăreșete principalele teme abordate în camapania electorală prezidențială din 2014 și care îi vizează pe ambii candidați, acestea fiind: votul fin diasporă, protestele și tăierea pensiilor. De asemenea acestă categorie urmărește modul în care s-a scris despre acești candidați în concordanță cu aceste 3 teme, dacă i-a pus într-un context negativ, pozitiv sau neutru pe unul sau pe ambii candidați la prezidențiale. Astfel articolele referitoare la tema votului din diasporă, l-au pus pe candidatul Victor Ponta de 3 ori într-un context neutru, pentru celelalte categorii nu am identificat nici un articol din acest ziar. Articolele referitoare la tema votului din diasporă l-au pus și pe candidatul Klaus Iohannis de 3 ori într-un context neutru, la fel celelalte categorii nefiind ultilizate ca și în cazul candidatului Victor Ponta. Articolele referitoare la tema protestelor care îi vizează pe ambii candidați, l-au pus o singură dată pe candidatul Victor Ponta într-un context negativ, restul categoriilor nefiind utilizate; în timp ce acestă temă nu a fost deloc asociată cu candidatul Klaus Iohannis în nici unul dintre contexte. Iar articolele care au tratat tema tăierii pensiilor l-au pus pe candidatul PSD de 4 ori într-un context pozitiv și o singură dată într-un context neutru, în timp ce candidatul ACL a fost pus o dată într-un context negativ și o dată într-un context neutru. (Vezi anexa 2)

Interpretarea datelor obținute în urma aplicării grilei de analiză pe conținutul ziarului Monitorul de Cluj:

Prima categorie care face parte din grila de analiză aplicată pe acest ziar urmărește numărul de articole în care este vorba despre unul sau despre celălalt candidat, iar aceste articole sunt catalogate ca fiind pro, contra sau neutre. Astfel din totalul de 51 de articole din ziarul Monitorul de Cluj referitoare la candidatul la prezidențiale Victor Ponta, la categoria articolelor pro nu am indetificat nici un articol, la categoria articolelor contra am obținut un rezultat de 34 de articole contra candidat și 17 articole au fost poziționate în categoria articolelor neutre. În comparație cu articolele în care este vorba despre candidatul Klaus Iohannis , unde din totalul de 42 de articole, 21 dintre acestea sunt catalogare drept fiind pro candidat, la categoria articolelor contra nu am identificat nici un articol de presă, iar la categoria articolelor neutre rezultatul a fost de 21 de articole în care candidatul la prezidențiale Klaus Iohannis a fost tratat într-un mod neutru.

La a doua categorie care face parte din grila de analiză construită și aplicată pe acest ziar local, rezultatele referitoare la numărul de articole care sunt însoțite de imagini ale candidaților aflați în cauză și care sunt catalogate drept fiind imagini pro, contra sau neutre, sunt următoarele: din totalul de 10 articole însoțite de imaginea candidatului Victor Ponta, 2 dintre ele au fost catalogate ca fiind imagini contra și 8 dintre imaginile care însoțesc articolele au fost catalogate ca fiind neutre, lipsind categoria articolelor însoțite de imagini pro candidat de acestă dată. Din totalul de articole însoțite de imagini în care este ilustrat candidatul Klaus Iohannis în număr de 14, un număr de 6 dintre acestea sunt însoțite de imagini pro candidat și 8 sunt însoțite de imagini neutre. De asemenea aici lipsește categoria articolelor însoțite de imagini contra candidat.

A treia categorie urmărește numărul editorialelor dintr-un ziar și natura lor fiind create subcategorii pro, contra sau neutre. Astfel observăm că în ziarul local Monitorul de Cluj nu avem editoriale în care să se vorbească despre candidatl PSD Victor Ponta, nici într-un mod pozitiv, nici negativ și nici neutru. În comparație cu un singur editorial despre candidatul ACL Klaus Iohannis care a fost catalogat drept pro acest candidat.

A patra categorie care urmărește publicitatea electorală din acest ziar, vedem că aici acestă categorie din grila de naliză funcționează. Astfel că în acest ziar local am identificat în 4 ediții publicitatea electorală a candidatului ACL Klaus Iohannis.

A cincea categorie care urmărește poziționarea articolelor, atât pe prima pagină a acestui ziar, cât și în interiorul ziarului, vedem că din 51 de articole despre candidatul la prezidențiale Victor Ponta care au fost poziționate în interiorul ziarului, 33 dintre aceste articole au fost de asemenea poziționate și pe prima pagină a ziarului. Dacă ne uităm la prima categorie în care avem 34 de articole contra acest candidat și 17 neutre, iar pe prima pagină a acestui ziar sunt plasate 33 de articole, de aici putem trage concluzia că majoritatea articolelor de pe prima pagină au fost negative față de acest candidat. Din 42 de articole despre candidatul ACL Klaus Iohannis care au fost poziționate în interiorul ziarului Monitorul de Cluj, 16 dintre acestea au apărut și pe prima pagină a acestui ziar. Și aici putem face o legătură cu prima categorie în care s-a urmărit cantitatea articoelor pro, contra și neutre, unde au fost 21 de articole pro și 21 articole neutre. De aici putem trage concluzia că cele 16 articole de pe prima pagină a acestui ziar fie au fost pro, fie au fost neutre, însă nicidecum nu au fost contra candidatului Klaus Iohannis.

A șasea categorie care urmărește cele 3 teme care îi vizează pe ambii candidați la prezidențiale, acestea fiind: votul din diasporă, protestele și tăierea pensiilor. Această categorie din grila de analiză construită urmărește contextul în care cei doi candidați au fost puși în legătură cu aceste trei teme care le sunt comune. Astfel tema votului din diasporă l-a pus pe candidatul Victor Ponta de 3 ori într-un context negativ și o singură dată într-un context neutru. În timp ce candidatul Klaus Iohannis a fost pus în legătură cu acestă temă o dată într-un context pozitiv și o dată într-un context neutru; contextul negativ lipsind cu desăvârșire. Articolele referitoare la tema protestelor l-au pus pe candidatul Victor Ponta de 5 ori într-un context negativ; în timp ce candidatul Klaus Iohannis a fost pus de 3 ori într-un context pozitiv, iar celelalte categorii neavând nici un rezultat. Articolele care au avut ca temă tăierea pensiilor l-au pus pe candidatul PSD Victor Ponta o singură dată într-un context negativ, celelelte categotii nefuncționând în acest caz. Articolele referitoare la tema tăierii pensiilor în cazul candidatului ACL, l-au pus pe Klaus Iohannis o dată într-un context pozitiv. De asemenea celelalte categorii privind articolele referitoare la acestă temă nu au avut un rezultat. Din aceste rezultate putem vedea balanța dintre articelele scrise despre candidatul Victor Ponta și despre candidatul Klaus Iohannis, unde primul candidat a fost tratat într-un context negativ de 9 ori în cazul celor 3 teme pe care le-am urmărit, iar candidatul Klaus Iohannis a fost tratat într-un mod pozitiv de 5 ori referitor la temele urmărite. Vezi anexa 3

Grafice pentru a evidenția rezultatul aplicării grilei de analiză

Pentru a vedea rezultatele aplicării grilei de analiză pe conținutul celor 3 ziare din eșantionul meu de cercetare, am realizat grafice care compară rezultatele grilei de analiză a celor 3 ziare pentru fiecare categorie în parte. Consider că prin realizarea acestor grafice se poate observa mai ușor lipsa de obiectivitate a ziarelor din eșantionul ales de mine. Pentru prima categorie din grila de analiză aplicată pe conținutul celor 3 ziare: România Liberă, Jurnalul Național și Monitorul de Cluj, care a urmărit totalitatea de articole apărute în fiecare ziar în parte pentru fiecare candidat, iar acestea au fost catelogate ca fiind pro, contra sau neutre, următorul grafic reprezintă rezultatele obținute în urma aplicării primei categorii din grila de analiză.

Pentru a sintetiza rezultatele în urma aplicării celei de-a doua categorie din grila de analiză aplicată pe conținutul ziarelor, am realizat un grafic care ne arată câte articole din fiecare ziar în parte au fost însoțite de imaginea candidatului și câte dintre acestea au fost pro, contra sau neutre față de fiecare candidat în parte. Aceast grafic ne ajută să vedem cum au fost tratați candidații în cele 3 ziare din eșantionul meu prin intermediul fotografiei și cât de obiectivi au fost aceste ziare.

A treia categorie din grila de analiză conform căreia s-a analizat cantitatea de editoriale apărute în fiecare ziar în parte din acea perioadă poate fi rezumată într-un grafic care să ne arate cantitatea de editoriale din fiecare ziar, dar și catalogarea lor ca fiind editoriale pro, contra sau neutre.

Rezultatele celei de-a patra categorii din grila de analiză aplicată pe conținutul ziarelor, care a urmărit publicitatea electorală din fiecare ziar analizat, am rezumat-o într-un grafic unde putem vedea cu ușurință datele obținute.

A cincea categorie din grila de analiză care a analizat poziționarea articolelor: pe prima pagină și în interiorul ziarului, arată importanța cu care le-a tratat fiecare ziar în parte și bineînțeles arată obiectivitatea acestora.

Cea de-a șasea categorie din grila de analiză aplicată pe conținutul celor 3 ziare din eșantion, care urmărește tratarea celor 3 subiecte comune care îi vizează pe ambii candidați la președenția țării; rezultatele aplicării acestei categorii din grila de analiză le-am sintetizat într-un tabel care ne ajută să vedem în ce contexte au fost plasate cele 3 teme comune: votul din diasporă, protestele și tăierea pensiilor.

Concluzii

Scopul cercetării de față este acela de a demonstra că presa scrisă națională și locală nu a fost obiectivă în articolele publicate în timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014. Am pornit de la întrebarea de cercetare Există sau nu obiectivitate în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențială din 2014? și de la ipoteza Nu există obiectivitate în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014.

Obiectivul lucrării este de a arăta că mass-media care care rolul de a informa publicul, nu respectă conceptul de obiectivitate, care este o valoare prin care jurnalismul în sine se caracterizează. Articolele publicate în cele 3 ziare care fac parte din eșantionul ales de mine arată cât de obiectivă a fost presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014.

Lucrarea este compusă din două părți: o parte teoretică unde am prezentat literatura de specialitate studiată și o parte practică care este cercetarea în sine. Partea teoretică a cercetării cuprinde patru capitole, pornind de la concepte generale despre obiectivitate și ajungând la presa scrisă și politică. În primul capitol al acestei lucrări am definit conceptul de obiectivitate în general și am făcut o comparație între obiectivitate și subiectivitate pentru a putea face diferența între aceste două concepte opuse. În al doilea capitol intitulat Obiectivitatea în jurnalism am definit conceptul de obiectivitate în domeniul jurnalismului, am considerat că este important să vedem care sunt și funcțiile mass-mediei pentru a putea face o legătură între conceptul de obiectivitate și presă și mai ales pentru a înțelege de ce rolul mass-mediei se îmbină armonios cu obiectivitatea pe care fiecare instituție de presă trebuie să o dobândească. Tot în acest capitol am discutat despre factorii care influențează obiectivitatea jurnalistică, sunt factori atât de natură profesională cât și personală.

Deontologia mijloacelor de comunicare în masă este tot un subcapitol care pune în evidență limitările dar și drepturile unui jurnalist, susținând faptul că jurnalistul este persoana care are rolul de a informa publicul într-un mod obiectiv. În capitolul trei din partea teoretică a acestei cercetări am arătat care este legătura dintre genurile jurnalistice și obiectivitatea cu precizarea că acest concept își pierde din autoritate în cazul editorialelor. În ultimul capitol al părții teoretice am tratat legătura dintre presă și politică subliniind faptul că acestea sunt în strânsă legătură. De asemenea în acest capitol am pus accentul pe faptul că presa și politică nu ar putea supraviețui una fără cealaltă deoarece acestea se influențează reciproc încă de la primele apariții ale presei scrise.

Partea practică s-a axat pe demonstrarea faptului că presa scrisă din perioada campaniei electorale prezidențiale nu a fost obiectivă prin articolele publicate și subiectele tratate de cele 2 ziare naționale și un ziar local. Pentru a demonstra ipoteza mea de cercetare, primul pas a fost să îmi stabilesc eșantionul, durata și indivizi. Grila de analiză de conținut este instrumentul de cercetare al analizei cantitative, iar cercetarea mea fiind o analiză cantitativă am constuit o grilă de analiză pentru a putea analiza conținutul celor 3 ziare care fac parte din eșantionul ales de mine: România Liberă, Jurnalul Național și Monitorul de Cluj. Aceasta cuprinde 6 categorii, fiecare urmărind lucruri diferite prin care pot demonstra dacă un ziar a fost sau nu obiectiv. Am aplicat grila pe 3 ziare, fiecare ziar având 32 de ediții analizate, iar în total au fost 96 de ediții ale celor 3 ziare pe o perioadă de aproximativ o lună și jumătate (3 octombrie – 1 noiembrie și 3 noiembrie – 15 noiembrie).

În urma aplicării grilei de analiză pe conținutul ziarelor am obținut rezultate care susțin ipoteza mea de cercetare. Rezultatele primei categorii din grila de analiză pot concluziona faptul că publicațiile analizate nu au fost obiective, astfel că în ziarul România Liberă dintr-un total de 85 de articole în care era vorba despre candidatul Victor Ponta, 73 dintre ele erau contra candidat, 12 erau neutre și nici măcar un articol nu era pro candidat. În comparație cu articolele în care era vorba despre candidatul Klaus Iohannis, din totalul de 30 de articole, 16 dintre acestea erau pro candidat, nici un articol nu era contra acestui candidat, iar 14 articole erau neutre. Doar din aceste rezultate putem trage concluzia că presa din timpul campaniei electorale prezidențiale nu a fost obiectivă. Categoria a doua din grila de analiză care a urmărit articolele însoțite de imagine demonstrează încă o dată faptul că obiectivitatea nu a existat în aceste articole, astfel că în ziarul Jurnalul Național dintr-un total de 16 articole însoțite de imaginea candidatului Victor Ponta, 14 dintre acestea au fost pozitive, nici un articol însoțit de imaginea candidatului nu a fost negativ, iar 2 articole însoțite de imagine au fost neutre; în timp ce dintr-un total de 12 articole însoțite de imaginea candidatului la prezidențiale Klaus Iohannis nici un articol nu a avut imagini pozitive ale acestui candidat, însă au fost 9 articole în care imaginea lui a fost negativă și 3 articole în care imaginea candidatului a fost catalogată ca fiind neutră. În ceea ce privește catalogarea articolelor și a imaginilor ca fiind pro, contra sau neutre am dat exemple și am explicat cum au fost acestea catalogate la subcapitolul cu titlul instrumentul de cercetare.

Pentru a ilustra mai bine rezultatele obținute în urma aplicării grilei de analiză și pentru a vedea cât de obiective au fost ziarele în tratarea subiectelor, am construit diagrame pentru a vedea cât la sută din totalul articolelor filtrate prin grila de analiză, au fost obiective.

În urma analizei rezultatelor obținute cu ajutor grilei de analiză de conținut se poate trage concluzia că presa scrisă din perioada electorală prezidențială din 2014 nu a fost obiectivă datorită numărului mare de articole pro și contra, și prin numărul scăzut de articole neutre publicate în fiecare ziar în parte. De asemenea făcându-se o balanță prea mare între articolele publicate despre candidatul Victor Ponta și articolele publicate despre candidatul Klaus Iohannis. Pentru a-mi susține ipoteza de la care eu am pornit, am realizat și un interviu cu Vicepreședintele Asociației Profesioniștilor din Presă – Cluj, Cosmin Puriș, care consideră că „nu putem vorbi de jurnalism fără obiectivitate și fără echilibru. Ce nu se încadrează în această sferă consider că nu este vorba despre jurnalism, este doar o părere a cuiva. Ar trebui să se delimiteze ce înseamnă jurnalismul adevărat, care e rolul presei și care este diferența între opinie și păreri ale unor peroane neavizate.”

Concluzia la care eu personal am ajuns este că fiecare ziar are o înclinație politică, acest lucru se poate observa prin articolele pe care ziarul le publică, subiectele pe care acesta le tratează și mai ales prin editorialele pe care fiecare ziar și le asumă ca fiind opinia ziarului în sine și nu numai a editorului.

Cu ajutorul metodei de cercetare și cu un raționament analitic am reușit să ajung la concluzia că ipoteza pe care eu am lansat-o Nu există obiectivitate în presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014 s-a confirmat. Consider că această lucrare și-a atins scopul, acela de a demonstra că presa scrisă din timpul campaniei electorale prezidențiale din 2014 nu a fost obiectivă.

Bibliografie și siteografie

Balle, Francis (coord.), Dicționar de media, Traducere de Lucreția Vasilescu și Mihaela Constantinescu, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005.

Bertrand, Claude-Jean (coord.), O introducere în presa scrisă și vorbită, Traducere de Mirela Lazăr, Polirom, București, 2001.

Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, București, 2001.

Ghiurco, Monica, Mijloace de obiectivare a discursului jurnalistic în mediul on-line și off-line, în Ilie Rad, Obiectivitatea în jurnalism, Tritonic, București, 2012.

Keeble, Richard (coord.), Presa scrisă. O introducere critică, Traducere de Oana Dan, Polirom, Iași, 2009.

Nistor, Viorel, În căutarea obiectivității pierdute, în Ilie Rad (coord.), Obiectivitatea în jurnalism, Tritonic, București, 2012.

Popa, Mircea, Presa și „obiectivitatea” în viața Universității clujene, în perioada comunismului, în Ilie Rad (coord.), Obiectivitatea în jurnalism, Tritonic, București, 2012.

Popescu, Cristian Florin, Dicționar explicativ de jurnalism, relații publice și publicitate, Tritonic, București, 2002.

Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism, Tritonic, București, 2003.

Popoviciu, Salomea, Psihologie socială. O abordare contextuală a individului ca actor social, Editura Universității Emanuel, Oradea, 2013.

Preda, Sorin, Genurile Jurnalistice: obiectivitatea și criteriul subiectivității piramidale, în Ilie Rad (coord.), Obiectivitatea în jurnalism, Tritonic, București, 2012.

Rad, Ilie, Incursiuni în istoria presei românești, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2008.

Rorty, Richard, Obiectivitate, relativism și adevăr, Traducere de Mirela Căbulea, Editura Univers, București, 2000.

Săsăran, George, Obiectivitatea față cu impostura, în Ilie Rad (coord.), Obiectivitatea în jurnalism, Tritonic, București, 2012.

Schwartz, Gheorghe, Politica și presa, Institutul European, Iași, 2001.

Vlad, Tudor, Obiectivitate, neutralitate, imparțialitate, credibilitate, categorii deontologice ale mass-mediei actuale?, în Ilie Rad, Obiectivitatea în jurnalism, Tritonic, București, 2012.

http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2009-10-25-6353156-0-codul-deontologic-unic.pdf, (accesare: 10.02.2015, ora 16,48).

http://dexonline.ro/definitie/subiectiv, (accesare: 18.11.2014, ora 12,00).

http://dexonline.ro/definitie/obiectiv, (accesare: 18.11.2014, ora 12,10).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Genuri_jurnalistice#Relatarea, (accesare: 10.02.2015, ora: 18,12).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Genuri_jurnalistice#Realizarea_interviului, (accesare: 10.02.2015, ora: 18,28).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Editorial, (accesare: 11.02.2015, ora: 12,13).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jurnalism_investigativ , (accesare: 11.02.2015, ora: 13,59).

http://www.scoala-de-psihologie.ro/biasul-de-confirmare/, (accesare: 21.02.2015, ora: 14,48).

Bibliografie generală

Abrudan, Elena, Perspective asupra producției media, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2007.

Abrudan Elena; Ancuța Tarța, Diversitate în mass-media, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca,

2009.

Agnes, Yves, Introducere în jurnalism, traducere din limba franceză de O. Nimigean, Polirom, Iași, 2011.

Albulescu, Ion, Educația și mass media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.

Badea, Marin, Scurtă istoriei a presei românești, Editura Economică, București, 2004.

Bălașescu, Mădălina, Manual de producție de televiziune, Polirom, Iași, 2003.

Beciu, Camelia, Comunicare politică, Editura Comunicare.ro, București 2002.

Chelcea, Septimiu, Cum să redactăm în domeniul științelor socio-umane, București, 2000.

Chelcea, Septimiu; Mărgineanu, Ioan; Cauc, Ioan, Cercetarea sociologică. Metode și tehnici, Editura Destin, Deva, 1998.

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, Polirom, Iași, 2007.

Coman, Mihai, Mass-media în România postcomunistă, Polirom, Iași, 2003.

Coman, Mihai, Mass-media, mit și ritual, Polirom, Iași, 2003.

Daisa-Neșu, Nicoleta, Textul politic: limite și deschideri semiotice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2005.

Diaconu, Bogdan, Etica societății instituționalizate, Editura Curtea Veche, București, 2009.

Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997.

Drăgan, Ioan, Comunicarea, paradigme și teorii, Volumul I și II, Rao International Publishing Company, București, 2007.

Eco, Umberto, Cum se face o lucrare de licență, Traducere de George Popescu, Editura Pontica, Constanța, 2000.

Florea, Ligia Stela (coord.), Gen, text și discurs jurnalistic, Tritonic, București, 2011.

Hilhor, Constantin, Mediul internațional în secolul XX și începutul secolului XXI, Editura Comunicare.ro, 2010.

Lauterner, Jock, Cum săscrii pentru publicația unei comunități, Polirom, Iași, 2010.

Marinescu, Valentina, Introducere în teoria comunicării. Principii, modele, aplicații, Tritonic, București, 2003.

Meige, Bernard, Informație și comunicare. În căutarea logicii sociale, Polirom, Iași, 2008.

Melinescu, Nicolae, O viziune despre televiziune, Editura Apled, București, 2013.

Nițulescu, Cristian, Lexicon al greșelilor de limbă română, Editura Junior, București, 1996.

Petcu, Marian, Istoria presei române, Tritonic, București, 2002.

Preda, Sorin, Tehnici de redactare în presa scrisă, Polirom, Iași, 2006.

Preda, Sorin, Jurnalismul cultural și de opinie, Polirom, Iași, 2006.

Rad, Ilie, Stil și limbaj în mass-media din România, Polirom, Iași, 2007.

Rad, Ilie, Cum se scrie un text științific în domeniul disciplinelor umaniste, Editura Accent,

Cluj-Napoca, 2008.

Randall, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, ediția a 2 a, traducere de A. B. Ulmanu și M. Andreiescu, Polirom, Iași, 2007.

Runcan, Miruna, A patra putere, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Săftoiu, Claudiu, Jurnalismul politic, Manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-mediade către politicieni, Editura Trei, București, 2003.

Vlăduțescu, Ștefan, Informația de la teorie către știință, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002.

Anexe

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Interviu Cosmin Puriș – vicepreședinte Asociația Profesioniștilor din Presa Cluj

1. Care considerați că este cea mai importantă caracteristică a scriiturii jurnalistice?

Cel mai important lucru pentru această activitate este de a informa corect publicul larg și a oferi informații utile, pertinente, concludente pentru anumite fenomene, activități care au loc în societate și în comunitate.

2. Cum definiți obiectivitatea?

Jurnalistul prin ceea ce face el trebuie să dea dovadă de echilibru, și aici pot să îl compar pe jurnalist cu istoricul, pentru că și jurnalistul și istoricul nu trebuie să fie cetățean al țării din care face parte, nu trebuie să fie cetățean al poporului din care face parte, trebuie să fie cetățeanul lumii, adică să servească cu aceeași obiectivitate întreaga societate și să nu fie subiectiv pentru anuminte comunități și să nu fie influențat de sentimente.

3. Stiu că unul din scopurile Asociației Profesioniștilor din Presă – Cluj, este promovarea profesionalismului. Ce presupune profesionalismul jurnalistic?

Noi prin cadrul asociației vrem să impunem un anumit standard, atât în presa clujeană și nu numai, pentru că din păcate în ultima perioadă activitatea de presă s-a denaturat foarte mult. Nu mai contează așa de mult calitatea știrilor, toată lumea caută să facă știri cât de repede și nu se mai ține cont de toate reguli pentru a asigura o informație clară și obiectivă. Noi de fiecare dată când vedem astfel de derapaje, încercăm să avertizăm cu privire la pericolul care îl poate constitui astfel de manifestări pentru breaslă, pentru profesie.

4. În cadrul asociației există preocupări pentru obiectivitatea jurnalistică? Dacă da, cum anume se sancționează încălcarea ei?

Noi avem un statut pe care trebuie să îl respectăm și nu putem să intervenim în alte redacții care nu fac parte din asociația noastră, însă putem să facem public poziția noastră față de astfel de comportamente, vis a vis de colegii noștri care considerăm că încalcă o anumită conduită. Iar față de jurnaliștii care fac parte din asociația noastră sancțiunea poate merge până la excluderea din asociație. Din această cauză noi încercăm să promovăm calitatea presei și anul acesta în 2 iunie o să avem prima ediție a Galei Premilor Presei Clujene. Prin această acțiune noi vom premia 3 jurnaliști din 3 domenii: jurnalism de investigație, interviu și opinie, analiză. Cel mai bun material pe aceste teme va fi premiat cu câte 500 euro. Am constituit o comisie din 3 nume mari din presa românească: Liviu Avram, Doru Bușcu și Mihnea Măruță. Am creat o comisie independentă și obiectivă ca să nu fie suspiciuni în ceea ce privește modul de acordare al premilor. Scopul acestei gale este acela de a crește calitatea în rândul materialelor de presă, deoarece de fiecare dată când un coleg de al nostru se pregătește să scrie un material, poate se va gândi de 2 3 ori înainte să îl scrie cum să abordeze subiectul știind că poate concura la această gală a presei. Oarecum această gală are scopul de a motiva jurnalistul să scrie obiectiv și bine.

5. Din punctul dumneavoastră de vedere mai sunt obiectivi jurnaliștii din ziua de azi?

În presă cel mai important lucru ca să fi obiectiv este să respecți acele norme și reguli care asigură un echilibru. De exemplu atunci când vorbești despre un fenomen sau un scandal e bine și ar trebui să ai părerea ambelor părți implicate, prin lucrul acesta poți considera că eștiobiectiv. Însă din păcate obiectivismul e tot mai departe de presa actuală, s-a îndepărtat foarte mult pentru că au apărut televiziunile, multă presă militantă care fac jocurile unora sau altora, ale unor grupuri economice, politice. Sunt foarte puțini cei care încearcă să păstreze acel echilibru și acea imparțialitate.

6. Poate influența politica editorială obiectivitatea unei publicații?

Categoric da în ziua de azi, în anii 90 era cât de cât o calitate a presei, după revoluție încet încet, atât ziarele cât și televiziunile au început să încline către un anumit partid politic, fie de stânga, fie de dreapta, să susțină câte o persoană politică în campania electorală. Părerea mea e că, chiar dacă susțin anumite grupuri, formațiuni politice ar fi bine să culeagă informațiile și să le prezinte obiectiv, dând și părerea celorlalți candidați pe care nu îi susțin.

7. Va aduceți aminte de încălcări grave ale obiectivității jurnalistice?

Dacă luam orice site ne vine la îndemână, mai ales presa online cred că găsim sute de exemple care încalcă obiectivitatea jurnalistică. Sunt de exemplu și jurnaliști care au dosare penale, sunt mulți colegi de-ai noștri care au pierdut multe procese. Am un coleg, care nu este în asociația noastră, care a fost condamnat să plătească o sumă importantă de bani, pentru faptul că a scris despre un medic din Cluj care a făcut o operație, în urma operației pacientul a avut probleme serioase.În urma acestui proces, colegul nostru ziarist a fost obligat să plătească în jur de 5000 de euro. Instanța la sancționat că nu a tratat subiectul din punct de vedere obiectiv și că i-a adus prejudicii imaginii acelui medic.

8. Care credeți că va fi soarta obiectivității, va rămâne tot o valoare a jurnalismului sau va dispărea?

Părerea mea este că nu putem vorbi de jurnalism fără obiectivitate și fără echilibru. Ce nu se încadrează în această sferă consider că nu este vorba despre jurnalism, este doar o părere a cuiva. Ar trebui să se delimiteze ce înseamnă jurnalismul adevărat, care e rolul presei și care este diferența între opinie și păreri ale unor peroane neavizate. Ce cred eu că lipsește în România este o lege a presei unde să fie reglementat și specificat foarte bine ce e presa, cum trebuie să funcționeze, cine poate să înființeze redacții, așa cum sunt reglementate aceste lucruri și în alte țări europene cu mare tradiție.