Obiectivele și Specificitatea Negocierilor Comerciale Aferente Brexit

Diverse

Obiectivele și Specificitatea Negocierilor Comerciale Aferente Brexit

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== 67a9776bbac2f8e0926489091e5f019e19adb5bb_102524_1 ===

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE – BRAȘOV

SPECIALIZAREA: ECONOMIE ȘI AFACERI INTERNAȚIONALE

SINTEZA LUCRĂRII DE LICENȚĂ

Numele și prenumele:

Anul absolvirii: 2017

Titlul lucrării de licență: OBIECTIVELE ȘI SPECIFICITATEA NEGOCIERILOR COMERCIALE AFERENTE BREXIT

Conducătorul științific:

Rezumat:

Număr total de pagini: 84

Cuprinsul (doar titlul capitolelor, cu precizarea numărului de pagini pe capitol):

Introducere ( pagini)

Cap. I: ( pagini)

Cap. II: ( pagini)

Cap. III: ( pagini)

Concluzii și propuneri ( pagini)

Bibliografie ( pagini)

Anexe ( pagini)

Numărul de figuri și tabele din text:

Numărul și extensia anexelor: 9

Numărul referințelor bibliografice utilizate: 104

=== 67a9776bbac2f8e0926489091e5f019e19adb5bb_102524_2 ===

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE – BRAȘOV

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent:

Conducător științific:

Prof./Conf./Lector univ. dr./drd.

BRAȘOV

2017

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE – BRAȘOV

SPECIALIZAREA: ECONOMIE ȘI AFACERI INTERNAȚIONALE

OBIECTIVELE ȘI SPECIFICITATEA NEGOCIERILOR COMERCIALE AFERENTE BREXIT

Absolvent:

Conducător științific:

Prof./Conf./Lector univ. dr./drd.

BRAȘOV

2017

CUPRINS

CAPITOLUL 1. BREXIT – MOMENTUL DE COTITURĂ AL UNIUNII EUROPENE? ……………………………………………………………….. 4

1.1Regatul Unit al Marii Britanii – privilegii sau motiv de controverse? ………4

1.2 Contextul prefigurării Brexitului ………………………………………………7

CAPITOLUL 2. MOTIVELE CE AU DETERMINAT ORGANIZAREA REFERENDUMULUI PRIVIND IEȘIREA MARII BRITANII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ………………………………………………….11

CAPITOLUL 3. REFERENDUMUL CARE VA MODIFICA ÎNTREAGA CONFIGURAȚIE A CONSTRUCȚIEI EUROPENE ……………………..21

3.1 Cadrul juridic aferent ieșirii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană ……………………………………………………………………………23

3.2 Demararea procedurii privind ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană …………………………………………………………………24

CAPITOLUL 4. POTENȚIALELE CONSECINȚE ALE IEȘIRII REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ …………………………………………………………………………………28

4.1 Declanșarea procedurilor preliminare …………………………………………28

4.2 Brexit – controverse și incertitudini …………………………………………..30

CAPITOLUL 5. IMPACTUL IEȘIRII REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ………………………………..35

CAPITOLUL 6. ELEMENTE PRIMORDIALE ÎN CADRUL NEGOCIERILOR ULTERIOARE BREXITULUI ………………………..54

CONCLUZII …………………………………………………………………61

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………….65

ANEXE ………………………………………………………………………72

CAPITOLUL 1. BREXIT – MOMENTUL DE COTITURĂ AL UNIUNII EUROPENE?

Cu certitudine, ziua de 23 iunie 2016 reprezintă pentru istoria recentă a Europei un moment de cotitură, ce va marca în mod deosebit nu doar viitorul Uniunii Europene, ci și pe cel al relațiilor internaționale, mai ales în contextul în care Regatul Unit al Marii Britanii reprezintă o adevărată forță la nivel global.

Ca urmare a diverselor „jocuri de culise” realizate la nivel intern în cadrul Partidului Conservator din Marea Britanie, în luna iunie a anului trecut cetățenii din Regatul Unit (respectiv U.K.) s-au prezentat la urnele unui referendum al cărui principal obiectiv consta identificarea opțiunii acestora cu privire la rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană sau părăsirea spațiului comun european.

1.1Regatul Unit al Marii Britanii – privilegii sau motiv de controverse?

Este deja binecunoscut faptul că Marea Britanie a reușit să devină membră în cadrul marii Comunități Economice Europene la data de 1 ianuarie a anului 1973, moment începând din care aceasta a avut parte de o serie de beneficii, atât de natură economică, cât și de natură politică.

De-a lungul anilor, Marea Britanie s-a bucurat în care Uniunii Europene de un statut cu mult mai privilegiat, în raport cu restul statelor membre, de-a lungul timpului aceasta refuzând nu doar să fie membră în cadrul celebrei zone euro, ci și să facă parte din celebrul spațiu al circulației fără frontiere, respectiv Spațiul Schengen.

O atitudine asemănătoare se remarcă și în cursul anului 2000, când Marea Britanie a luat decizia de a excepta punerea în aplicare a Cartei Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale, motiv pentru care, la nivelul tuturor instanțelor din Regatului Unit al Marii Britanii cadrul european juridic în domeniu nu se constituie în punct de referință.

În plus, Marea Britanie s-a bucurat și de un statut diferit și în raport cu valoarea contribuțiilor aferente bugetului comunitar. Respectiv, în calitatea sa de membru în cadrul Uniunii Europene, Regatul Unit al Marii Britanii a avut contribuții variabile la bugetul acestuia, el primind diverse fonduri din partea U.E. pentru realizarea/implementarea unor programe dedicate dezvoltării economice, tot mai numeroaselor programe sociale, ca și pentru creșterea gradului competitivității, beneficiind, de-a lungul anilor, de reduceri semnificative la contribuțiile anuale datorate bugetului comunitar.

În ciuda acestor aspecte, Marea Britanie a făcut de multe ori „notă discordantă” cu restul statelor membre ale Uniunii Europene, un exemplu reprezentându-l chiar absența premierului acesteia, Gordon Brown, de la ceremonia oficială, dedicată semnării de către liderii statelor europene a Tratatului de la Lisabona, tratat ce conferea Bruxelles-ului puteri cu mult extinse. Acest tratat, considerat de unii specialiști ca fiind deosebit de controversat, s-a negociat pe parcursul mai multor luni, ulterior abandonării ideii realizării unei constituții oficiale la nivelul Uniunii Europene.

Prin intermediul Tratatului de la Lisabona, tratat cu implicații deosebite și asupra Regatului Unit al Marii Britanii, s-a reușit implementarea unor modificări importante pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, dintre care amintim doar:

Trecerea de la o unanimitate a voturilor reflectate în interiorul Consiliului de Miniștri la votul aferent unei majorități calificate în domenii diverse

Modificarea modului de calcul a majorității

Conferirea unor puteri extinse către Parlamentul European

Definirea la nivelul Parlamentului European a unei legislaturi de tip bicameral, împreună cu Consiliul de Miniștri, avându-se în vedere o procedură legislativă de tip ordinar

Conferirea, către Uniunea Europeană a unei personalități juridice consolidate

Crearea unor noi demnități, cum ar fi cea a președintelui permanent al Consiliului European, ca și a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afacerile Externe și politica de Securitate

Acordarea unei calități legale celebrei Carte a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

Un moment important în cadrul istoriei recente a Regatului Unit al Marii Britanii, ce ulterior a determinat decizia ieșirii acestuia din Uniunea Europeană, îl reprezintă victoria istorică pe care a reușit să o obțină în cursul anului 2010 Partidul Conservator, în cursul lunii mai a aceluiași an David Cameron ajungând prim-ministru (el fiind de altfel și cel mai tânăr politician ce a reușit să ocupe această funcție în Marea Britanie).

După numai câteva luni de la instaurarea în această funcție, pe fondul crizei financiare și economice deosebite ce se manifesta la nivelul întregii Uniuni Europene, căruia i s-a alăturat și fenomenul migrației ilegale, în continuă creștere, premierul David Cameron a înțeles să intre în conflict cu U.E.:

Pe tema planurilor dedicate introducerii unei taxe asupra instituțiilor financiare

Ideii restricționării sectorului financiar din zona capitalei Marii Britanii.

În acel moment, premierul Cameron le-a promis concetățenilor săi că în cel mai scurt timp Marea Britanie își va recăpăta puterea de odinioară.

1.2 Contextul prefigurării Brexitului

Cu siguranță, David Cameron va rămâne în istorie ca fiind politicianul care a reușit să determine un adevărat „cutremur” la nivelul întregului continent european, cu consecințe și efecte incomensurabile, ce se vor semnala și asupra întregii scene internaționale.

După numai doi ani de la declarația anterior menționată în cuprinsul subcapitolului anterior al prezentei lucrări de diplomă, respectiv chiar la începutul anului 2013, premierul Marii Britanii, David Cameron, face promisiuni electoratului său că, în situația în care partidul pe care el în reprezenta va reuși să obțină majoritatea în alegerile parlamentare derulate în cursul anului 2015, Guvernul pe care îl conducea urma să renegocieze totalitatea relațiilor pe care Marea Britanie le avea în derulare cu Uniunea Europeană, în paralel cu promisiunea convocării, până în cursul anului 2017, a unui referendum privind continuarea apartenenței Regatului Unit al Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Conform declarației premierului britanic de la acea vreme, declarație ce a fost evidențiată de marea majoritate a publicațiilor media de renume, David Cameron estima că ulterior negocierii unui nou acord dedicat relațiilor pe care Marea Britanie le are cu Uniunea Europeană, „vom oferi britanicilor un referendum cu o alegere simplă: rămânem în cadrul UE pe această nouă bază sau ieșim complet”.

Mai mult, premierul de atunci al Marii Britanii aprecia că „va fi un referendum pe tema apartenenței sau nu la UE. Această consultare va avea loc în prima jumătate a viitoarei legislaturi, care începe în 2015”, concluzia sa fiind că „a venit vremea ca britanicii să își spună cuvântul”,

Nu în ultimul rând, premierul David Cameron, a ținut să îi informeze pe britanici și cu privire la potențialele consecințe remarcate ulterior părăsirii de către Regatul Unit al Marii Britanii a Uniunii Europene, el declarând că există păreri conform cărora „am putea deveni ca Norvegia sau Elveția, cu un acces la piața unică, rămânând în afara UE. Dar va fi acest lucru, oare, în interesul nostru?”.

Subliniind faptul că, în mod categoric, Marea Britanie este cu mult mai puternică decât era în acel moment percepută de Statele Unite ale Americii, de China ori de Rusia, Cameron și-a și argumentat afirmația, arătând că „suntem un actor puternic în cadrul Uniunii Europene. Este foarte important pentru capacitatea noastră ca să realizăm lucruri în întreaga lume” și evidențiind că o importanță deosebită este reprezentată de „Statelor Unite și restul prietenilor Marii Britanii din lume”, motiv pentru care „mulți ne spun foarte clar că ei doresc ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană”.

Iar ultima declarație a premierului David Cameron a fost mai mult decât concludentă: „dacă părăsim Uniunea Europeană, aceasta va fi o cale cu unic sens, Marea Britanie nemaiputându-se întoarce în U.E.”.

Ulterior acestor declarații publice ce veneau din partea unui politician cu mare priză la electorat, cărora li s-a adăugat și o campanie electorală deosebită, în ciuda unui scor relativ strâns dintre Partidul Laburist și Partidul Conservator, conservatorii au reușit, în cele din urmă, să se detașeze, David Cameron menținându-și funcția de premier al Marii Britanii, în vreme ce formațiunea politică a mai obținut, în plus, alte 24 de mandate în cadrul Camerei Deputaților, în acest fel reușind, cu un total de 331 de mandate, să dețină o majoritate detașată.

În acest context, după îndelungi discuții, în cursul lunii februarie a anului 2016, David Cameron reușește să obțină pentru țara al cărui guvern îl conducerea, din partea Uniunii Europene, un nou statut deosebit, ce, printre altele, îi oferea Regatului Unit al Marii Britanii posibilitatea activării în orice moment, pentru următorii șapte ani din acel moment (respectiv până în anul 2023) clauza dedicată limitării diverselor indemnizații sociale acordate persoanelor angajate în Marea Britanie, care proveneau din alte state ale Uniunii Europene, în situația în care erau sesizate unele presiuni deosebite la nivelul diverselor servicii publice britanice.

Ulterior acestei realizări deosebite pentru Marea Britanie, în raport cu restul statelor din Uniunea Europeană, premierul de atunci, David Cameron declara public că „Marea Britanie nu va participa niciodată la diversele planuri în vederea acordării asistenței financiare unor state aflate în zona euro”, el subliniind că „în plus, companiile britanice nu vor fi discriminate, deoarece oricum ele sunt în afara zonei euro”.

Mai mult, după ce a reușit să obțină concesii foarte importante pentru Regatul Unit al Marii Britanii, ca urmare a negocierilor purtate cu Uniunea Europeană, conservatorul premier, David Cameron, îi informa pe concetățenii săi că „Marea Britanie va fi exceptată de la procesul de aprofundare a integrării europene”.

CAPITOLUL 2. MOTIVELE CE AU DETERMINAT ORGANIZAREA REFERENDUMULUI PRIVIND IEȘIREA MARII BRITANII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

În ciuda numeroaselor avantaje pe care le-a deținut Marea Britanie de-a lungul timpului, ca urmare a statului său de membru al Uniunii Europene, dar și a avantajelor recente conferite acesteia de către U.E., urmare a negocierilor derulate de premierul David Cameron, ideea ieșirii acesteia din spațiul european a prins tot mai mult contur, motivele identificate de specialiști fiind diverse.

În topul motivelor ce pare că au stat la baza ideii părăsirii Uniunii Europene de către Regatul Unit al Marii Britanii s-a aflat fenomenul migrației, teritoriul său fiind efectiv invadat în ultimii ani de mulțimea persoanelor venite la muncă, din restul statelor membre ale Uniunii Europene.

Principala nemulțumire a britanicilor nu a fost legată, în mod deosebit, de prezența pe teritoriul britanic al cetățenilor români, ci de prezența cetățenilor polonezi, care, în ciuda prognosticărilor că numărul acestora va fi de numai 100.000, au ajuns la o cifră de aproape zece ori mai mare.

Cu toate că numărul recenților imigranți aflați pe teritoriul Marii Britanii este cu mult mai mic, comparativ cu numărul imigranților din India ori din Pakistan (ce au luat cu asalt teritoriul britanic începând cu deceniul al VII-lea al secolului trecut), totalitatea imigranților aflați în Marea Britanie a determinat serioase probleme de natură structurală, autoritățile trezindu-se în situația de a nu mai putea să gestioneze în mod corect diversele situații remarcate de-a lungul timpului.

În plus, se impune a se aminti și campania deosebită pe care unele tabloide au înțeles să o facă pe tema imigranților, articolele de presă și analizele unor specialiști în domeniu reușind să irite marea majoritate a opiniei publice (a se vedea Anexa 2).

În ultimele două decenii, fenomenul migrației în Regatul Unit al Marii Britanii a înregistrat următoarele fluctuații:

Sursa imaginii – Oliver Hawkins, Migration Statistics, BRIEFING PAPER Number SN06077, 2017, House of Commons Library

După cum se poate sesiza, estimările privind imigrația în Marea Britanie au depășit cu mult așteptările în ultimele două decenii, volumul imigranților sosiți pe teritoriul acestei țări crescând cu peste 91% (prin raportare între anul 1991 și anul 2015).

Astfel, dacă în cursul anului 1991 în Marea Britanie se aflau înregistrați un număr de 329 mii de imigranți, în anul 2015 aceștia au ajuns la valoarea de 631 mii, fenomenul migrației menținându-se în limite relativ egale, respectiv de la un număr de 285 mii de migranți în anul 1991 la 299 mii în cursul anului 2015.

Estimările specialiștilor privind fenomenul migrației în Marea Britanie s-au dovedit a fi cu mult depășite, după cum o demonstrează și următorul grafic:

Surse:http://webarchive.nationalarchives.gov.uk/20160105160709/http://www.ons.gov.uk/ons/rel/migration1/long-term-international-migration/quality-of-long-term-international-migration-estimates-from-2001-to-2011/sty-quality-of-ltim.html

Oliver Hawkins, Migration Statistics, BRIEFING PAPER Number SN06077, 2017, House of Commons Library

Specialiștii au reușit să realizeze și o reprezentare clară a adevăratului fenomen al migrației în Marea Britanie în decursul ultimului deceniu, acesta având următoarea reprezentare:

Sursa imaginii – Oliver Hawkins, Migration Statistics, BRIEFING PAPER Number SN06077, 2017, House of Commons Library

În privința motivelor care au stat la baza acestui fenomen în Marea Britanie, se remarcă următoarele:

Sursa imaginii – Oliver Hawkins, Migration Statistics, BRIEFING PAPER Number SN06077, 2017, House of Commons Library

De-a lungul ultimului deceniu, Marea Britanie le-a acordat imigranților de pe teritoriul său numeroase vize pe termen lung, motivele fiind diverse, respectiv:

Sursa capturii – https://www.gov.uk/government/statistics/immigration-statistics-october-to-december-2016

În ceea ce privesc vizele de lucru pe care Regatul Unit al Marii Britanii le-a acordat în ultimul deceniu imigranților ce au ajuns pe teritoriul său, se remarcă faptul că cea mai mare parte dintre acestea (respectiv peste 93.000) au fost reprezentate de vizele așa numite de categoria a II-a, ce sunt acordate solicitanților ce au o calificare (ca și persoanelor aflate în întreținerea acestora) și care au beneficiat de o ofertă de muncă.

A doua mare categorie a vizelor de muncă pe care Marea Britanie le-a acordat în ultimul deceniu imigranților, respectiv vizele din categoria V, a ajuns la valoarea aproximativă de 42.000, acestea fiindu-le acordate lucrărilor cu locuri de muncă temporare pe teritoriul britanic.

Poziția a treia este ocupată de deținătorii vizelor de nivelul I (fiind doar în anul 2016 acordate peste 4.500 de astfel de vize), în această categorie fiind incluși imigranții ce au calificări deosebite, valori speciale ori talente (medicină, ingineri, arte, tehnologii, etc):

Sursa capturii – https://www.gov.uk/government/statistics/immigration-statistics-october-to-december-2016

La nivelul Uniunii Europene, anterior declanșării Brexitului, fenomenul migrației înregistrat în mod oficial, poziționa Marea Britanie pe locul al doilea (cu un flux de 551.000 de persoane), pe primul loc situându-se Germania (un total de 790.000 de persoane), poziția a treia fiind ocupată de Spania (cu un număr de 264.000 de persoane), urmată la distanță scurtă de Italia, cu un volum de 248.000 de persoane,:

Sursa – Oliver Hawkins, Migration Statistics, BRIEFING PAPER Number SN06077, 2017, House of Commons Library, conform informațiilor furnizate de EUROSTAT – http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Fenomenul imigrației, considerat de specialiști a fi principalul motiv al declanșării Brexitului (acesta urmând să fie și un important punct al negocierilor ce se vor derula în următoarea perioadă între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii), analizat cu precădere în ultimii ani, după ce acesta a părut a fi scăpat de sub controlul autorităților cu competențe în domeniu, a reprezentat la începutul anului 2015, pentru Marea Britanie, conform analizelor oficiale, aproape 1/3 din totalul fenomenului migrațional de la nivelul întregului spațiu european (mai precis 32% din acesta).

Statisticile oficiale vin să ne demonstreze că din totalul imigranților ce locuiau, la data de 1 ianuarie 2015, pe întreg teritoriu al Marii Britanii, aproape un milion de persoane se aflau localizate în capitala acesteia (a se vedea ANEXA 6), restul populației imigranților fiind regăsite în S-E Marii Britanii – un număr de 368 mii de persoane, în estul Marii Britanii – 324 mii persoane, dar și în partea nord-vestică, unde trăiesc peste 252 mii de imigranți, cei mai mulți dintre aceștia reușind să își găsească locuri de muncă în diversele domenii ale producției.

Nu un interes asemănător a fost sesizat pentru restul regiunilor Regatului Unit al Marii Britanii, în Țara Galilor regăsindu-se un număr de 64.000 de imigranți, în zona nord-estică trăind peste 41.000 de imigranți, în vreme ce în zona teritoriului Irlandei sunt localizați aproape 90 de mii de imigranți (a se vedea ANEXA 6).

Din păcate pentru imaginea țării noastre, România s-a „bucurat” de o atenție specială din partea autorităților britanice în analizarea și gestionarea fenomenului imigrației, după cum o demonstrează și următorul grafic dat publicității de O.N.S., Labour Force Survey, Q2 2016 :

Sursa capturii – Oliver Hawkins, Migration Statistics, BRIEFING PAPER Number SN06077, 2017, House of Commons Library, conform informațiilor regăsite în ONS, Labour Force Survey, Q2 2016

Pe locul al doilea, în așa zisul „clasament” al motivelor ce au determinat ideea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, după fenomenul imigrației, s-au poziționat tot mai numeroasele reglementări venite din partea Uniunii Europene, reglementări ce se impuneau a fi puse în aplicare pe întreg teritoriu al Regatului Unit al Marii Britanii și care nu mai erau sub nici o formă dezbătute în cadrul Parlamentului britanic, instituție ce este percepută în mod deosebit de către cetățenii acestuia.

În topul nemulțumirilor ce pot fi incluse în această categorie se remarcă:

Reglementarea Uniunii Europene privind perioada de muncă limitată la valoarea de 60 ore/săptămână

Totalitatea reglementărilor Uniunii Europene de tipul „Working Directive,,”

Nu în ultimul rând, un alt motiv care a stat la baza Brexitului l-a reprezentat latura financiară, cunoscut fiind faptul că Regatul Unit al Marii Britanii este de decenii un net contributor în cadrul bugetului comunitar, inclusiv în cazul corecțiilor financiare impuse de Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, recenta criză economică și financiară ce a dat peste cap întreg sistemul financiar internațional a reprezentat un adevărat moment de cotitură pentru britanici, mai ales după cazul fără precedent al Greciei, ce ar fi putut determina numeroase probleme la adresa tuturor statelor europene.

În situații deosebite, statele puternice financiar se pot trezi în poziția de a aloca sume importante diverselor guverne ale statelor europene ce nu reușesc să își gestioneze eficient resursele ori sistemele bancare.

De altfel, în cadrul celebrei campanii denumite „Vote Leave” s-a vehiculat suma de 350 de milioane lire sterline ce ajungeau săptămânal din Regatul Unit al Marii Britanii la Bruxelles (cu omiterea rebate-ului), bani în schimbul cărora britanicii se vedeau obligați să pună în aplicare reglementări ce le erau din ce în ce mai defavorabile.

Celebră este reglementarea Uniunii Europene privind gradul de curbare al bananelor ori al castraveților, care ulterior a fost eliminată, dar care a reușit să îi irite în mod deosebit pe cetățenii britanici.

Acestor motive ce au stat la baza declanșării Brexitului, li se mai pot adăuga și altele, dintre care enumerăm:

Tentativa federalizării europene – ce a fost în mod categoric respinsă de cetățenii Marii Britanii, adepții categorici ai descentralizării

Numeroasele bariere de natură protecționistă, ce au fost impuse unor produse ce proveneau din afara continentului european – se remarcă impactul deosebit la nivelul Commonwealth-ului

Atitudinea manifestată în raport cu Federația Rusă

Tentativa limitării extinderii Uniunii Europene – britanicii fiind înfocați susținători pentru includerea și a statelor estice

Reglementările bancare, considerate a fi neavantajoase

Lipsa de consultare cu liderii britanici, în probleme de rezonanță europene – cel mai bun exemplu fiind cel al monedei euro, etc

CAPITOLUL 3. REFERENDUMUL CARE VA MODIFICA ÎNTREAGA CONFIGURAȚIE A CONSTRUCȚIEI EUROPENE

Ulterior unei campanii deosebit de dificile și mai ales controversate, partea „Leave” a reușit să își impună votul decisiv, ale cărui repercursiuni se remarcă nu doar la nivel continental, ci și la nivel mondial, chiar și în condițiile în care rezultatele referendumului au fost unele destul de strânse, un procent de 51.9% din numărul total al cetățenilor ce s-au prezentat la urne votând în favoarea plecării Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Rezultatul acestui referendum a reușit să ia prin surprindere nu doar Uniunea Europeană, ci și pe marile state ale lumii, ulterior dovedindu-se faptul că nici una dintre părțile ce s-au implicat în mod activ în toată această „nebunie” Brexit nefiind cu adevărat pregătite pentru urmările și consecințele demersurilor lor.

Primul ministru din acea perioadă al Marii Britanii, celebrul David Cameron, cel care militase alături de britanicii din partea „Remain” și-a dat demisia la scurtă vreme de la anunțarea rezultatelor referendumului. Și nu mult după aceea s-a remarcat faptul că întreaga scenă politică a Regatului Unit a intrat în derivă, principalele partide de pe aceasta aflându-se și în acest moment într-o adevărată criză.

La nivelul Partidului Conservator s-a declanșat o luptă deosebită pentru putere, ulterior retragerii din această cursă a favoritului Boris Johnson, liderul incontestabil al campaniei denumite „Leave”.

În aceste condiții, Theresa May a reușit să se impună în fața lui Michael Gove, ultimele luni ale prezenței acesteia în centrul scenei politice reușind să determine numeroase nemulțumiri și stări tensionate la nivelul marii mase a populației britanice.

Iar în cadrul Partidului Laburist din Marea Britanie, liderul Jeremy Corbyn a reușit să piardă o moțiune de cenzură la un scor zdrobitor (respectiv 172 de voturi la doar 40 de voturi), acesta refuzând retragerea, în ciuda faptului că marea majoritate a celor ce făceau parte din „guvernul din umbră” au ales ca, în semn de protest, să își înainteze demisiile.

Evoluții interesante au fost remarcate și la nivelul Scoției, unde votul majoritar al cetățenilor a fost pentru partea „Remain”. Și chiar, pe fondul unor mișcări de stradă, s-a luat în discuție eventualitatea organizării unui alt referendum privind separarea Scoției de Marea Britanie și rămânerea acesteia în interiorul Uniunii Europene.

De asemenea, se impune a se menționa și cazul Irlandei de Nord, în cadrul căreia s-a reușit încheierea celebrului acord „Good Friday” numai cu o implicare deosebită venită din partea Uniunii Europene.

Ulterior Brexitului, la nivelul marii majorități a piețelor financiare s-a instaurat panica, acestea intrând în derivă. Puternica liră sterlină s-a depreciat masiv în raport cu dolarul american, ea reușind să atingă nivelul cel mai redus din ultimele trei decenii.

Și pentru prima oară în istorie, Regatul Unit a înregistrat o scădere a rating-ului de țară, respectiv de la AAA acesta a ajuns la AA. După o perioadă de derivă, s-a remarcat instaurarea unui aparent calm la nivelul piețelor financiare europene, dar și internaționale, ca urmare a prefigurării programului negocierilor ulterioare Brexitului.

3.1 Cadrul juridic aferent ieșirii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană

În ceea ce privește cadrul juridic dedicat ieșirii din Uniunea Europeană a Marii Britanii, acesta este reglementat de prevederile T.E.U., respectiv ale Tratatului de la Lisabona, în conținutul articolului 50.

Dreptul oricărui stat membru al Uniunii Europene de a se retrage din aceasta s-a introdus în premieră în cursul anului 2009, an în care a intrat în vigoare și Tratatul de la Lisabona prin care se modifica Tratatul dedicat Uniunii Europene, ca și Tratatul de instituirea Comunității Europene.

Ca urmare a acestei noutăți introdusă de tratatul anterior menționat, se constată încetarea aplicării tuturor tratatelor Uniunii Europene asupra statului membru ce a ales să părăsească spațiul comun european, din momentul în care intră în vigoare respectivul acord de retragere din Uniunea Europeană sau după doi ani din momentul notificării Consiliului European cu privire la intenția de retragere. Singura excepție se remarcă în situația în care, în unanimitate, Consiliul European stabilește cu respectivul stat membru ce a optat să părăsească Uniunea Europeană, prelungirea perioadei anterior precizate.

Conform prevederilor ce au fost incluse în conținutul articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, orice stat ce este membru al Uniunii Europene are posibilitatea să se retragă din aceasta, cu notificarea acestei intenții către Consiliul European, ulterior Uniunea Europeană fiind cea care va negocia și încheia cu statul respectiv un acord în conținutul căruia se vor stabili condițiile și modalitățile acestei retrageri.

Negocierea acestui acord se realizează avându-se în vedere prevederile conținute în articolul 218 (3) din Tratatul privind funcționarea U. E.

3.2 Demararea procedurii privind ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană

În acest context, în ziua de 29 martie a acestui an, guvernul Marii Britanii a decis să inițieze la nivel oficial procesul retragerii statului britanic din Uniunea Europeană, fiind activat articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, primul ministru, Theresa May, apreciind că Brexitul reprezintă singura modalitate prin care Regatul Unit are posibilitatea să-și recupereze suveranitatea în domeniile considerate a fi „cheie”, respectiv în domeniul migrației (fenomen ce în ultimul deceniu s-a manifestat în mod deosebit pe teritoriul Marii Britanii), în domeniul legislației, ca și în domeniul comercial.

În opinia Theresei May, redobândirea suveranității poate fi realizată ca urmare a părăsirii pieței unice europene, ulterior semnării acordului liberului schimb realizat cu Uniunea Europeană, autoritățile britanice părând a ignora sau pierde din atenție faptul că atât negocierea unui acord comercial, cât și ratificarea acestuia poate să se întindă pe o perioadă deosebit de mare, mai ales în contextul în care se impune ca orice parlament național ori parlament regional să își exprime în mod clar acceptul votării respectivului acord comercial sau respingerea acestuia.

Cel mai bun exemplu în acest sens este constituit de acordul încheiat între Canada și Uniunea Europeană, celebrul C.E.T.A. (Acordul Economic și Comercial Cuprinzător) a cărui negociere s-a declanșat în cursul anului 2009, ea finalizându-se abia după șapte ani, cu mențiunea că procesul ratificării acestuia se află încă în faza inițială.

În conformitate cu rezoluția pe care Parlamentul European a adoptat-o cu privire la diversele principii și condiții dedicate retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Regatul Unita va continua să rămână, până în momentul plecării oficiale, stat membru al U.E., poziție din care își menține diversele drepturi și obligații, inclusiv diversele aranjamente de natură financiară ce ar putea fi prelungite și ulterior momentului efectiv al retragerii din Uniunea Europeană.

Se impune a se menționa faptul că durata acestor aranjamente tranzitorii nu poate fi mai mare de trei ani, în vreme ce acordul dedicat viitoarei relații pe care Regatul Unit o va avea cu Uniunea Europeană se va putea încheia numai ulterior retragerii totale a acestuia din spațiul european comun.

În plus, Parlamentul European a atras atenția cu privire la faptul că Marea Britanie va încălca legislația Uniunii Europene în situația în care va începe negocierea diverselor acorduri comerciale cu unele state terțe, anterior părăsirii efective a blocului comunitar.

În opinia lui Michel Barnier, desemnat negociator șef al Uniunii Europene în cazul Brexitului, succesul acestui demers fără precedent în cadrul blocului comunitar european implică consacrarea (cu precădere în faza inițială a negocierilor) obținerii acordului dedicat principiilor ieșirii Marii Britanii din U.E.

De asemenea, Barnier a ținut să evidențieze faptul că aceste propuneri nu vin să îi determine Regatului Unit diverse probleme, ci să maximizeze șansele dedicate încheierii în perioada celor doi ani a acordului bilateral între Uniunea Europeană și Marea Britanie, reciproc avantajos.

La finele lunii aprilie ale acestui an, Consiliul European a reușit să aprobe principalele linii directoare dedicate negocierilor ce urmează să se deruleze ca urmare a Brexitului, în acest fel definindu-se, la nivel general, cadrul contextual al negocierilor ce urmează să fie purtate între părți, avându-se în vedere temeiul impus de articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană.

Nu în ultimul rând, prin intermediul acestor linii directoare, se va reuși și delimitarea, la nivel general, a principiilor și a pozițiilor avute în vedere de către Uniunea Europeană pe întreaga perioadă a negocierilor derulate cu Marea Britanie.

În conformitate cu aceste linii directoare dedicate negocierilor, ce au fost aprobate de către Consiliul European, Uniunea Europeană va continua să își mențină unitatea, ea acționând în continuare precum un „întreg” în cadrul negocierilor derulate cu Marea Britanie, în acest fel încercându-se obținerea rezultatelor cât mai echitabile pentru tot ansamblul statelor membre ale sale, în absența oricăror negocieri bilaterale și separate dintre Marea Britanie și restul statelor membre.

CAPITOLUL 4. POTENȚIALELE CONSECINȚE ALE IEȘIRII REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

4.1 Declanșarea procedurilor preliminare

În data de 23 iunie a anului trecut, în Regatul Unit al Marii Britanii, ca și în Irlanda de Nord (respectiv U.K.) a fost organizat cel mai controversat referendum din ultimul deceniu, în cadrul acestuia fiind întrebați toți cetățenii britanici dacă mai vor sau nu ca U.K. să rămână un stat al Uniunii Europene.

Ulterior desfășurării acestui referendum, peste 52% din numărul total al participanților au votat pentru ieșirea Marii Britanii din spațiul european, cu mențiunea că procentul nu a fost unul uniform la nivelul tuturor statelor ce fac parte din cadrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Astfel, în Marea Britanie, procentul persoanelor care au decis ieșirea din Uniunea Europeană a fost de 53,2 %, în vreme ce în Țara Galilor, acest procent a fost de 51,7%. Cetățenii din Scoția, ca și cei din Irlanda au optat pentru menținerea în spațiul Uniunii Europene, procentele în acest caz fiind de 62% (cazul Scoției), respectiv de 55,7% (cazul Irlandei de Nord).

În ciuda faptului că marea majoritate a specialiștilor estimaseră că rezultatele acestui referendum vor fi strânse, aceste rezultate (anterior menționate) ce au fost înregistrate în entitățile ce fac parte din cadrul Regatului Unit al Marii Britanii au reușit să genereze o serie întreagă de dispute politice.

Astfel, în interiorul Irlandei de Nord s-au vehiculat diverse versiuni politice menite să contribuie la o unire a acestui stat cu Irlanda, în vreme ce în Scoția, diversele declarații ale unor importanți lideri politici au vehiculat ideea opunerii ieșirii din Uniunea Europeană a Marii Britanii, ca și cea a organizării unui alt referendum, în vederea consultării cetățenilor scoțienei cu privire la apartenența acestora sau nu la Regatul Unit al Marii Britanii.

În tot acest timp, marii lideri ai statelor occidentale au făcut diverse declarații în conținutul cărora se contura ideea rămânerii Regatului Unit al Marii Britanii în spațiul Uniunii Europene, arătând și o parte dintre efectele negative ale punerii în practică ale rezultatului referendumului.

De asemenea, a fost respinsă solicitarea Scoției privind participarea la diverse negocieri purtate cu Uniunea Europeană în contextul determinat de Brexit, rezultatele acelui referendum reușind să dea peste cap planurile mai multor state, cu toate consecințele ce au decurs din aceasta.

Procedura retragerii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost derulată conform Tratatului de la Lisabona (tratat încheiat în cursul anului 2009), momentul Brexit constituindu-se în primul astfel demers din întreaga istorie a Uniunii Europene.

4.2 Brexit – controverse și incertitudini

Demn de menționat este faptul că în prima fază, ulterior rezultatelor referendumului anterior menționat, s-a sesizat prezența unor numeroase incertitudini și neclarități privind etapele procedurii ieșirii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Astfel, în conformitate cu prevederile ce au fost incluse în cadrul conținutului articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, în eventualitatea deciziei unui stat membru al U.E. de a părăsi această uniune, se impune negocierea unui acord, în conținutul căruia sunt stabilite clar și explicit diversele condiții de retragerea statului respectiv, ca și ulterioarele relații sesizate la nivelul Uniunii Europene.

Acest acord se impunea a fi semnat nu doar de către statul membru care decisese să iasă din Uniunea Europeană, ci și de Consiliul Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile articolului 218 al Tratatului de la Lisabona, procesul ulterior al negocierilor derulate cu statul în cauză urmând să se deruleze asemănător cu restul negocierilor purtate cu alți terți.

Procedura ieșirii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană a demarat urmare a notificării oficiale a acestui stat către Consiliul Uniunii Europene, pe întreaga perioadă a retragerii efective a acestuia continuându-se respectarea diverselor tratate și a legislației Uniunii Europene, fără participarea la diversele dezbateri ori la procedeul decizional dedicat Consiliului Uniunii Europene ori al Consiliului European.

Demn de menționat este faptul că Regatul Unit al Marii Britanii era membru al Uniunii Europene încă din cursul anului 1973, retragerea acestui stat din U.E. fiind percepută ca și retragerea unei forțe colosale, U.K. fiind permanent percepută drept un important pion al Uniunii Europene.

De asemenea, se impune a se preciza și faptul că Regatul Unit al Marii Britanii este membru al Alianței Nord-Atlantice, membru permanent în cadrul Consiliului de Securitate al O.N.U., membru al Organizației Mondiale a Comerțului, membru al G 7, respectiv G 20, ca și membru în cadrul Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

În acest moment, se dovedește a fi destul de dificil de prognosticat atât viitorul Uniunii Economice (inclusiv influența asupra nivelului stabilității financiare), cât și cel al Marii Britanii, recentul Brexit fiind în ultima perioadă tot mai des comparat de către specialiști ca un adevărat „salt în gol”, fără o centură de siguranță anterior certificată.

Se remarcă faptul că votul cetățenilor de pe între teritoriul britanic s-a constituit nu neapărat ca un vot îndreptat în mod efectiv asupra Uniunii Europene, ci ca unul cu care s-a încercat taxarea fenomenului globalizării, care în ultimii ani s-a manifestat tot mai pregnant.

Cu toate acestea, în regiunile nordice ale Marii Britanii, unde dezindustrializarea a determinat serioase dificultăți în rândul marii majorități a populației, ce s-au reflectat în principal în diminuarea drastică a veniturilor și scăderea accentuată a nivelului de trai, votul aferent Brexitului este apreciat ca fiind în mod clar împotriva apartenenței statului britanic la Uniunea Europeană.

Nu același lucru se poate aprecia despre zonele marilor orașe, începând cu luxoasa capitală și terminând cu locațiile cele mai îndepărtate ale acesteia, unde votul exprimat nu s-a îndreptat neapărat împotriva Uniunii Europene, ci a efectelor determinate de aceasta la nivelul diverselor state membre.

În acest context, se impune a se menționa atenția pe care trebuie să o acorde viitoarea clasă politică a Marii Britanii strategiei ulterioare ieșirii efective din spațiul european, evidențiindu-se necesitatea unor măsuri prin intermediul cărora să se reușească realizarea unei creșteri economice adecvate și în exteriorul zonelor metropolitane globalizate.

Pe termen lung, se remarcă faptul că implementarea cu succes a diverselor politici dedicate redistribuirii avantajelor aferente globalizării este direct dependentă de acceptarea acestora de către cetățenii britanici, care în ultima perioadă au început să dea semne tot mai clare ale unui scepticism în continuă creștere.

Așa cum bine se cunoaște, proiectul globalizării a avut și continuă să aibă în vedere o îmbunătățire considerabilă a diverselor condiții de viață ale populației din diversele zone ale globului, nu doar prin intermediul fluidizării și dezvoltării constante a comerțului internațional, ci și prin diminuarea numărului potențialelor conflicte ce ar putea fi sesizate, prin încurajarea unei diversități culturale deosebit și multe altele, principala problemă constând nu în acceptarea ori respingerea acestui proiect de amploare, ci în acceptarea, ca și înțelegea modului de acțiune prin intermediul căruia se are în vedere atingerea principalelor obiective stabilite încă din faza inițială.

Se poate aprecia că recentul Brexit se constituie într-o adevărată formă a modului prin care cetățenii Marii Britanii au înțeles să protesteze împotriva grandiosului proiect al globalizării, context în care se evidențiază în mod deosebit necesitatea imperativă a analizării perspectivelor acestuia, mai ales în contextul în care, în acest moment, la cârma sa par să se poziționeze doar anumiți lideri politici (cu interese mai mult sau mai puțin evidente), ca și o serie întreagă de instituții financiar-bancare, care de asemenea vizează, în principal, propriile interese.

În ceea ce privește viitorul economic al Marii Britanii, aceasta ar putea să adere la Spațiul Economic European urmând exemplul Norvegiei, ceea ce ar putea să o ajute să reducă în mod considerabil costurile aferente acestui Brexit.

Doar că, în această situație, ea s-ar vedea nevoită să aloce în bugetul european peste 80% din sumele pe care le aloca în calitatea sa de membru al Uniunii Europene. În plus, s-ar remarca menținerea diverselor reglementări europene, cu diferența majoră că ea nu va mai avea nici un fel de cuvânt de spus în cadrul procesului de luarea deciziilor.

O altă variantă ar fi urmarea exemplului Elveției, situație în care s-ar reuși negocierea diverselor acorduri bilaterale cu spațiul european, cu precizarea că Elveția nu deține nici un fel de acord privind derularea comerțului liber cu diversele servicii, domeniu în care britanicii sunt recunoscuți ca exportatori majori.

Nu în ultimul rând, Marea Britanie are posibilitatea să își continue activitățile economice prin prisma calității de membru al O.M.C., caz în care chiar dacă își recâștigă suveranitatea totală, aceasta va înregistra un număr mai redus al relațiilor comerciale derulate constant, ceea ce va atrage după sine și o reducere semnificativă a veniturilor, în situația eliminării complete a tarifelor.

Ulterior ieșirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană, spațiul european va rămâne, cel puțin pentru o perioadă, cea mai mare și mai stabilă piață la nivel global. Și chiar dacă poate părea ușor ironic, în contextul actual, Marea Britanie va avea în Uniunea Europeană (fostul său partener), cel mai important partener comercial.

În acest moment, nimeni nu știe să precizeze care va fi soarta milioanelor de cetățeni ai Uniunii Europene ce se află pe teritoriul Marii Britanii, ca de altfel nici soarta cetățenilor britanici ce continuă să se afle pe teritoriul spațiului european.

În ceea ce privesc beneficiile economice, cu siguranță ca acestea se vor reduce considerabil în cazul Marii Britanii, cetățenii acesteia bucurându-se, în schimb, de redobândirea suveranității, aparent ușor șubrezită în trecut, ca urmare a constituirii acesteia drept stat al Uniunii Europene.

Stabilitatea economică la nivelul Uniunii Europene va continua să se susțină atâta timp cât Brexitului nu îi vor urma și alte exemple de acest gen, ca și în situația în care se va reuși menținerea unui nivel de siguranță și securitate la standarde ridicate, pentru toți cetățenii din statele sale.

O potențială amenințare ar putea veni din partea tot mai puternice și influente Federații Ruse, mai ales în contextul recentelor relații pe care liderul acesteia, Vladimir Putin, le definește cu proaspăt alesul președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

CAPITOLUL 5. IMPACTUL IEȘIRII REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Considerată de specialiști drept o adevărată putere financiară și implicit comercială, Regatului Unit al Marii Britanii se poziționează pe locul al treilea la nivelul continentului european, după Germania (pe primul loc) și Franța, care ocupă locul al doilea în domeniul puterii financiare, cu mențiunea că U.K. nu era parte a zonei euro.

Prin prisma importanței strategice, se remarcă faptul că Regatului Unit al Marii Britanii este catalogată printre cele mai mari puteri militare de la nivelul continentului european, volumul total al investițiilor din domeniul militar situându-se la o valoare procentuală de 21,5% din volumul total al investițiilor în domeniu din întreg continentul european.

Regatul Unit al Marii Britanii este un important centru financiar al lumii, el reprezentând, de asemenea și o majoră putere economică în cadrul Uniunii Europene, la bugetul căreia contribuia cu o valoare procentuală de 12.58 %, după statul german (cu o contribuție totală de 21.38 %) și statul francez (cu o contribuție procentuală la bugetul U.E. de 15.84 %).

Pe întreaga perioadă în care a deținut statutul de stat membru al Uniunii Europene, Marea Britanie s-a bucurat de anumite privilegii în raport cu valoarea totală a contribuțiilor pe care aceasta le-a avut în cadrul bugetului comunitar.

Mai precis, Regatul Unit al Marii Britanii a avut contribuții variabile la bugetul Uniunii Europene, Marea Britanie primind numeroase fonduri din partea U.E. pentru realizarea și/sau implementarea unor programe special dedicate dezvoltării economice, pentru diversele programe sociale, dar și pentru a creștere nivelul competitivității.

Mai mult, Marea Britanie a beneficiat, de-a lungul anilor, de diminuări semnificative la contribuțiile anuale pe care, conform graficelor, aceasta le datora bugetului comunitar.

Se remarcă faptul că, spre exemplificare, numai în perioada anilor 2015/2016, Marea Britanie a realizat. ca și contribuție la bugetul comunitar, suma de 13,6 miliarde lire sterline, ea primind din partea Uniunii Europene, pentru sectorul public, valoarea 2,8 miliarde lire sterline, ceea ce demonstrează că, în fapt, contribuția reală a acesteia la bugetul Uniunii Europene a fost de numai 10,8 miliarde de lire sterline:

Sursa capturii – The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017

Trebuie menționat faptul că această cuantificare a fondurilor alocate de-a lungul anilor de către Uniunea Europeană pentru Marea Britanie s-a realizat în mod diferit, în exemplul anterior prezentat remarcându-se că suma de 2.8 miliarde lire sterline vizează numai fondurile alocate spre gestionare Regatului Unit al Marii, U.E. alocând în plus și fonduri directe către diversele organizații ce funcționează în Marea Britanie, fonduri ce în ultimii ani au atins valoarea de 1.4 miliarde lire sterline.

La o simplă analiză a raporturilor dintre contribuții și alocări, se remarcă faptul că Marea Britanie a avut o contribuție netă la bugetul Uniunii Europene, în perioada anilor 2010/2014 de doar 7.1 miliarde lire sterline.

În ceea ce privește perioada 2015/2016, se remarcă faptul că cele mai multe fonduri ce au fost alocate Marii Britanii de către Uniunea Europeană au fost dedicate agriculturii, prin intermediul Fondului European de Garantare Agricolă, din care sunt achitate diversele subvenții acordate fermierilor:

Sursa capturii – The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017

La o simplă analiză se poate remarca că fondurile Uniunii Europene ce îi erau alocate, până în acest moment, Regatului Unit al Marii Britanii, pot fi delimitate astfel:

Fonduri alocate către guvernul Marii Britanii în vederea gestionării, fonduri dedicate tuturor statelor Uniunii Europene și care, în cazul de față, includeau totalitatea fondurilor structurale, ca și a fondurilor agricole

Fondurile ce sunt direct alocate Marii Britanii de Comisia Europeană, către diversele organizații existente pe teritoriul acesteia – aceste fonduri nu sunt acordate tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, conform procedurii organizațiile ce sunt interesate urmând să se adrese cu cereri de finanțare, acestea fiind acordate ulterior unor analize complexe realizate asupra cererilor venite din partea candidaților la respectivele fonduri

În ceea ce privește evoluția contribuției pe care a avut-o, în ultimii ani, Marea Britanie, la bugetul Uniunii Europene, se remarcă următoarea statistică:

Sursa capturii – The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017

De altfel, contribuția pe care a avut-o, din momentul în care a devenit membru al Uniunii Europene, și până astăzi, a înregistrat următoarea evoluție:

Sursa capturii – The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017

Statul de importantă putere financiară i-a fost conferit Regatului Unit al Marii Britanii, printre altele, și de apartenența acestuia la Uniunea Europeană, context în care s-a bucurat de numeroasele beneficii conferite de piața liberă existentă în interiorul spațiului acesteia.

Prin prisma faptului că Londra este percepută de marea majoritate a specialiștilor ca fiind un principal centru economic la nivelul întregului continent european, Brexitul va determina în perioada următoare numeroase consecințe (multe dintre acestea încă nedefinite) nu doar la nivelul întregului Regat Unit al Marii Britanii, ci și la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Având în vedere faptul că, așa cum s-a mai menționat procesul diverselor negocieri dedicate retragerii din Uniunea Europeană a Regatului Unit al Marii Britanii este unul de durată, ca de altfel și definirea și delimitarea unor noi raporturi economice ale acestui stat cu restul statelor din zona continentului european, U.K. continuă să se supună în această perioadă diverselor reglementări și legislației existente la nivelul U.E., ea făcând parte, pentru alte câteva luni, din cadrul Pieței unice europene.

Din acest considerent, diversele consecințe economice ce se vor reflecta pe termen lung, ca și tendințele de influență ale Brexitului, se vor defini mai concret abia de la anul, când diversele noi coordonate economice sesizate ca urmare a acestui eveniment deosebit vor începe să se definească și implicit manifeste.

Sursa capturii -https://www.globalcreditportal.com/ratingsdirect/renderArticle.do?articleId=1668576&SctArtId=393248&from=CM&nsl_code=LIME&sourceObjectId=9706178&sourceRevId=1&fee_ind=N&exp_date=2026070414:55:10

Pe termen scurt însă, ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană are capacitatea de a determina o anumită contractare economică la nivelul tuturor părților implicate, Standard & Poor’s estimând încă de acum un an că, urmarea Brexitului, PIB-ul Regatului Unit al Marii Britanii va înregistra în acest an o reducere aproximativă de 1,2%, reducerea continuând să se manifeste și pe parcursul anului viitor. Se impune a se aminti, în acest context, că la scurt timp din momentul anunțării rezultatului referendumului organizat în U.K. privind ieșirea sau rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii în Uniunea Europeană, lira sterlină a înregistrat o depreciere majoră, valoarea acesteia diminuându-se cu aproape 1.5 $.

Iar ulterior anunțării rezultatelor finale ale Brexitului, pe marea majoritate a piețelor financiare s-a remarcat prăbușirea monedei naționale a Regatului Unit al Marii Britanii, aceasta înregistrând o pierdere aproximativă de 10% și atingând un minim de doar 1.32 $. Chiar dacă, ulterior acestui moment, a fost înregistrat un ușor trend ascendent, lira sterlină apreciindu-se până în jurul valorii de 1.36 $, mare parte dintre populație a suferit pierderi semnificative, cei mai afectați fiind oamenii de afaceri :

Evoluția lirei sterline în perioada imediat următoare Brexitului – sursa capturii – http://www.bbc.com/news/business-36644934, preluare informații Bloomberg

În plus, ulterior comunicării rezultatelor oficiale ce au fost înregistrate cu ocazia referendumului ce s-a desfășurat în Regatul Unit al Marii Britanii la data de 23 iunie a anului trecut, cunoscuta agenție Standard & Poor’s a luat decizia de a retrograda cu o treaptă ratingul specific datoriei Uniunii Europene pe termen lung, aceasta trecând de la valoarea AA+ la valoarea AA, principala justificare a acestei decizii constând în creșterea gradului de incertitudine dedicat blocului economic al U.E.

În întreg acest context, vechea coeziune ce se sesiza în spațiul european s-a transformat din factorul de notație pozitiv într-un factor neutru, în paralel remarcându-se o retrogradare a Regatului Unit al Marii Britanii de către agenția Standard & Poor’s, dar și de către agenția Fitch și Moody’s.

În același timp, diverși oficiali ai Fondului Monetar Internațional au atras atenția asupra faptului că, urmare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, se poate constata apariția diverselor disfuncționalități la nivelul pieței mondiale.

În domeniul dedicat viitoarelor relații pe care Uniunea Economică le poate dezvolta, în absența prezenței din spațiul său a Marii Britanii, acestea pot fi influențate și de legăturile cu statul canadian, urmărindu-se o menținere a tarifelor ce sunt aplicate unor produse, ca și menținerea cotelor în cazul unor produse agricole ale acestuia, fără a se percepe diverse contribuții financiare în cadrul bugetului Uniunii Europene, sens în care se are în vedere realizarea unei relații asemănătoare celei cu Norvegia, ceea ce ar putea determina nu doar menținerea accesului la Piața unică, ci și controalele vamale, ca și menținerea liberei circulații la nivelul Uniunii Europene.

În ceea ce privesc eventualele repercusiuni la nivel politic, se apreciază că cel mai mare pericol îl constituie eventualitatea ca Brexitul să se constituie într-un adevărat fenomen al contagiunii la nivelul continentului european, mai ales în contextul accentuării deosebite a euroscepticismului.

Demn de menționat este faptul că euroscepticismul, pe fondul căruia s-a manifestat Brexitul, a fost accentuat în mod considerabil și de diversele consecințe manifestate pe termen scurt și mediu de recenta criză economică și financiară, ca și modul în care marile state ale Uniunii Europene au înțeles să gestioneze, în ultimii trei ani, tot mai acuta criză a refugiaților, ce se manifestă, din păcate, la nivelul continentului european.

Unul dintre potențialele efecte ale Brexitului s-ar putea manifesta în accentuarea diverselor disfuncționalități ce sunt constatate periodic la nivelul Uniunii Europene în domeniul consacrat coeziunii, respectiv al solidarității.

În acest sens, se are în vedere și evoluțiile economice ulterioare ale Uniunii Europene (după plecarea Marii Britanii), ca și viitorul economic al Marii Britanii, care în cazul unei creșteri, pe fondul stagnării economice a Uniunii Europene, ar putea determina serioase probleme la nivelul spațiului european, în contextul anterior menționat.

Din primele evoluții constatate pe plan economic, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în cel al Marii Britanii, se remarcă probabilitatea sesizării unui trend negativ în ambele situații, acesta fiind mai accentuat în cazul economiei britanice.

Și asta, mai ales în contextul în care în ultimele decenii, ponderea relațiilor comerciale în cadrul PIB-ului Regatului Unit al Marii Britanii a înregistrat un puternic trend ascendent, după cum rezultă din chiar datele oficiale ale băncii naționale britanice:

Sursa capturii – raportul Three Centuries of Macroeconomic Data, Bank of England, June 2016

Regatul Unit al Marii Britanii a militat constant pentru liberalizarea Uniunii Europene, insistând pe crearea unei piețe unice și ulterioara aprofundare a acestuia, ca și pentru asigurarea continuă a diverselor acorduri ale liberului schimb între națiuni.

Ulterior ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, autoritățile acesteia susțin că vor continua să sprijine agenda comercială a spațiului comun din care au făcut parte vreme de mai multe decenii, în paralel urmărindu-se o creștere rapidă a schimburilor comerciale ale Regatului Unit cu diverse state ale lumii și abordarea dinamică a celor mai importante piețe de export de la nivel internațional.

Chiar dacă se apreciază că Uniunea Europeană va continua să rămână pentru Marea Britanie un partener comercial deosebit de important, în contextul Brexitului, Regatul Unit intenționează să acorde o atenție deosebită diverselor piețe din zona non-europeană.

Conform datelor oficiale, în interiorul Regatului Unit al Marii Britanii s-a înregistrat o diminuare a ponderii exporturilor de la valoarea de 54 % în cursul anului 2000 până la valoarea de 44 % în cursul anului 2015.

Mai mult, creșterea anuală a exporturilor derulate din Marea Britanie către Uniunea Europeană (ce înregistrase o valoare aproximativă de 2,5 % în deceniul 2005/2015) a determinat o anumită întârziere anuală în domeniul dedicat exporturilor globale, valoarea acesteia fiind, în perioada anterior menționată, de peste 4%:

Sursa capturii – raportul Three Centuries of Macroeconomic Data, Bank of England, June 2016

Așa după cum se poate remarca din graficul anterior, cea mai mare piață de export pentru Marea Britanie este reprezentată de Statele Unite ale Americii, cea de-a doua piață, respectiv piața germană, fiind de două ori mai redusă decât aceasta.

În ultima vreme, s-a constatat faptul că volumul relațiilor comerciale pe care Marea Britanie le are cu diversele piețe din zonele asiatice și americane au crescut considerabil, în ultimul deceniu ritmul cel mai rapid de creștere fiind înregistrat de către piețe de export:

Sursa capturii – raportul Three Centuries of Macroeconomic Data, Bank of England, June 2016

Începând cu anul 2014, Regatul Unit al Marii Britanii a început să își dezvolte relații comerciale și cu alte state din zona non-europeană, cele mai semnificative exporturi fiind semnalate cu China – procentul fiind de 17 % anual, dar și cu Coreea de Sud (cu 13% pe an), cu Brazilia – un volum de 12 % anual, ori Mexic (procentul fiind de 9% anual).

De asemenea, s-a reușit dezvoltarea relațiilor comerciale ale Regatului Unit cu diverse state aflate în curs de dezvoltare, multe dintre acestea importând diverse bunuri de la britanici, iar altele transformându-se în furnizori importanți ai Marii Britanii, în cadrul diverselor lanțuri ale aprovizionării.

Valoarea totală a raporturilor comerciale cu statele ce nu fac parte din Uniunea Europeană s-a poziționat, în cursul anului 2015, la următoarele cifre:

Importuri – 27 miliarde lire sterline

Exporturi – 19 miliarde lire sterline

Conform datelor oficiale, Marea Britanie a reușit să devină în ultimii ani o destinație deosebit de atractivă pentru investiții directe, ulterior Statelor Unite ale Americii și Chinei, ea ocupând locul al treilea ca valori dedicate Fondului de investiții, ce în cursul anului 2014 a ajuns la valoarea record de un milion lire sterline.

Și tot din rapoartele oficiale, ce au fost date publicității de către autoritățile britanice, aflăm că Regatul Unit al Marii Britanii s-a poziționat pe primul loc al investițiilor străine directe la nivelul continentului European.

Ulterior anunțării rezultatului Brexit, la finele lunii iunie a anului trecut, cu prilejul reuniunii liderilor statelor membre, dedicată discutării viitorului Uniunii Europene, s-a reușit lansarea Strategiei Globale pentru Politica Externă și de Securitate a Uniunii Europene.

De asemenea, ca urmare a Brexitului, se vor sesiza și numeroase efecte la nivelul P.E.S.C. (Politica Externă și de Securitate Comună), știut fiind faptul că Marea Britanie se constituie într-o importantă putere militară la nivelul întregului continent european, poziția sa strategică fiind una deosebită.

Și în ciuda faptului că Uniunea Europeană nu a reușit încă să dezvolte armata europeană comună, obiectiv avut în vedere încă din momentul înființării P.E.S.C., retragerea Marii Britanii din spațiul comun se va reflecta în mod direct și asupra domeniului securității și apărării.

Ignorând faptul că retragerea Marii Britanii va constitui, cu siguranță, un factor important al destabilizării securității europene, mai ales prin prisma incertitudinii dedicate viitoarelor raporturi dintre britanici și Uniunea Europeană, Brexitul se constituie într-un important motiv pentru realizarea unei adaptări a strategiei concepute la nivelul Uniunii Europene.

De asemenea, în opinia unor specialiști, ieșirea Marii Britanii din spațiul Uniunii Europene va afecta și P.S.A.C. (Politica de Securitate și Apărare Comună), care ar putea să își diminueze obiectivele strategice, ceea ce ar putea determina, în timp, o reducere majoră a diverselor capabilități militare, în paralel și cu diminuarea respectivei perspective strategice.

În opinia unor lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene, ieșirea Marii Britanii din spațiul comun european constituie un prilej deosebit pentru realizarea unor progrese în domeniul dedicat integrării europene, statele membre reușind să fie astfel mai puțin eterogene și putând să adopte cu mult mai multă ușurință unele decizii economice care, cu siguranță, nu ar fi fost pe placul Marii Britanii.

Cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie Uniunea Europeană bancară, ce se află în atenția tuturor, mai ales după declanșarea crizei euro. În ciuda diverselor progrese care au fost înregistrate în ultimii ani, procesul dedicat integrării bancare europene nu pare a se realiza într-un interval de timp redus, în acest moment sesizându-se încă numeroase probleme cum ar fi:

Inexistența unei scheme dedicate asigurării depozitelor

Titlurile de valoare non-risc, dedicate zonei euro

Tranșele de siguranță dedicate activelor suverane, etc.

Din punct de vedere economic, Marea Britanie va suferi diverse pierderi, atât pe termen scurt cât și pe termen mediu, votul britanicilor reușind să transmită electoratului din toate statele europene un mesaj vizând adevărata valoare a Uniunii Europene.

În conformitate cu estimările inițiale ale Institutului Monetar Internațional vizând evoluția produsului intern brut al Marii Britanii, acesta s-a diminuat cu 1.4 %, în viitorul apropiat estimându-se o diminuare a gradului de ocupare a forței de muncă, ca și a volumului dedicat cheltuielilor guvernamentale.

Ca urmare a acestor aspecte se va remarca o reducere considerabilă a ajutorului public acordat de Marea Britanie nu doar în domeniul agriculturii, ci și în cel al educației. Nu în ultimul rând, companiile mari ce sunt poziționate în zona metropolei britanice (precum Burberry ori Easy Jet) vor avea tendința de a se adapta contextului determinat de negocierile ulterioare, determinate de părăsirea efectivă a spațiului Uniunii Europene. Iar cu privire la aceste negocieri, în funcție de rezultatul final al acestora se va putea sesiza o descurajare a altor state de a proceda în mod similar Marii Britanii.

Demn de menționat este faptul că o parte dintre susținătorii Brexitului afirmau că ulterior acestuia, Britanie își va menține accesul în cadrul pieței unice, în acest fel aceasta continuând să beneficieze ca urmare a liberei circulații a capitalurilor și bunurilor.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va determina o întărire a poziției Franței, mai ales după venirea la putere a noului președinte, în vreme ce, la nivelul întregii Uniuni Europene, se va constata menținerea unor provocări deosebite, dintre care amintim:

Criza determinată de datoriile deosebite ale statului grec, ca și posibila părăsirii zonei euro de către acesta

O amenințare a liberei circulații la adresa Uniunii Europene

Accentuarea fenomenului deosebit al refugiaților și al migranților, mai ales în cadrul unor state puternice, precum Germania

De asemenea, se cunoaște faptul că aproximativ 50 % din totalul importurilor, ca și al exporturilor pe care le are Marea Britanie sunt derulate la nivelul spațiului european comun, acestea reprezentând, de altfel aproximativ 15 % din totalul produsului intern brut al țării.

Apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană s-a dovedit a fi deosebit de benefică pentru acest stat, mai ales prin prisma lipsei barierelor vamale, ca și a costurilor mai reduse atât la serviciile cât și la bunurile oferite consumatorilor britanici.

Ca urmare a Brexitului, Regatul Unit al Marii Britanii va avea posibilitatea să încheie, în nume propriu, diverse acorduri separate, de natură comercială, cu state ce nu sunt membre ale Uniunii Europene (aceste acorduri nu putea fi încheiate în condițiile anterioare Brexitului), astfel acesta încercând să își recupereze parte din suveranitatea comercială la care tinde.

Pe lângă aceasta, se întrevede și posibilitatea implementării diverselor politici protecționiste în domeniul importurilor, ca și relansarea principiilor dedicate asistenței protecției sociale.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, Regatul Unit s-a bucurat nu doar de un portofoliu impresionant, ci și de o pondere deosebită a investițiilor străine directe, doar metropola londoneză reușind să gestioneze aproape un trilion de euro din totalul activelor diverselor fonduri transfrontaliere, ca și să dețină dominația la nivelul pieței valutare globale, cifra de afaceri zilnică ajungând la valoarea de aproape patru trilioane de lire sterline.

În domeniul dedicat beneficiilor economice imediate, poate să fie inclusă eliminarea contribuției anuale la bugetul aferent Uniunii Europene, care ajungă la valoarea de peste 13 bilioane de lire, aceasta primind din partea Uniunii Europene aproape cinci bilioane de lire, sumă ce reprezenta cam 7 % din totalul cheltuielilor guvernamentale anuale.

Prin prisma politică, se remarcă faptul că Brexitul va reuși să afecteze în mod deosebit relația acesteia cu puternica S.U.A., mai ales acum, când la conducerea acesteia se află controversatul Donald Trump. De asemenea, s-ar putea sesiza disfuncționalități și în cadrul relației Regatului Unit cu Alianța Nord-Atlantică.

Nu în ultimul rând, se va impune ca Marea Britanie să demareze negocierea unor noi tratate separate, nu doar cu Uniunea Europeană, ci și cu Statele Unite ale Americii, mai ales prin prisma noului acord transatlantic comercial.

În tot acest timp Germania, care a reușit să se impună nu doar în cadrul Zonei Euro, ci și în Uniunea Europeană, va continua să consolideze puterea economică, care este deja cea mai remarcabilă de la nivelul întregului spațiu comun european.

Ca urmare a strategiei adoptate de statul german vizând nu doar exporturile deosebite, ci și salarii deosebite și implicit un indice al inflației redus, există posibilitatea la nivelul Zonei Euro să se sesizeze diverse asimetrii și dezechilibre, care în timp ar putea împărți spațiul european în state debitoare, respectiv state creditoare.

Tocmai în acest context, Germania continuă să își recicleze în permanență surplusul pe care îl are la nivelul Zonei Euro, aceasta reușind să impună diverse regimuri ale austerității statelor aflate în proximitatea sa, cele mai multe probleme fiind sesizate și în cazul Greciei, al Portugaliei, al Italiei și al Spaniei.

Inclusiv puternicul stat francez se confruntă cu o serie întreagă de dificultăți în cadrul relațiilor comerciale pe care le are cu Germania, mai ales în contextul în care aceasta promovează o economie de tip supra-competitiv.

Urmare a Brexitului, se estimează că cele mai afectate vor fi statele în care Marea Britanie are expunerea cea mai mare a capitalului, respectiv Irlanda, Olanda, Cipru, Belgia, Luxemburg, Grecia și Portugalia.

Nici Franța nu va scăpa neafectată, ca de altfel și Polonia, în ciuda faptului că acestea au fost expuse capitalului britanic numai pe anumite arii restrânse. Nu în ultimul rând va fi afectat și puternicul stat german, cea mai mare lovitură fiind primită de statul polonez, în cadrul căruia s-a remarcat, în ultimii ani, o migrație deosebită a populației pe teritoriul Marii Britanii.

În acest moment, la nivelul Marii Britanii, cea mai impresionantă comunitate a minorităților este reprezentată de polonezi, peste 750 de mii de polonezi trimițând anual în Polonia aproape 1,2 bilioane de lire.

Se remarcă faptul că și Olanda are investiții directe majore în Marea Britanie, valoarea acestora apropiindu-se de suma de 200 de milioane de lire, de pe urma cărora, în urmă cu trei ani, s-a reușit câștigarea sumei de 9 bilioane de lire sterline, respectiv 1.5 % din totalul P.I.B.-ului acestui stat.

Înaintea declanșării Brexitului, fluxul comercial pe care Germania îl avea cu Regatul Unit ajunsese la valoarea de aproape 30 de bilioane de lire sterline, totalitatea exporturilor de tip manufacturier reprezentând un procent de 2,5 % din P.I.B.-ul Germaniei.

În situația în care Marea Britanie va înțelege să adopte o politică protecționistă a importurilor, Germania riscă să înregistreze pierderi uriașe, existând posibilitatea ca atât ea cât și Japonia să părăsească fabricile și uzinele din Regatul Unit, condiții în care Marea Britanie se va vedea pusă în situația de a-și reconstrui mare parte din industria auto, având ca bază viitoarele noi principii de tip protecționist.

În această situație se va remarca o delimitare clară de globalizarea economică, cu toate componentele și aspectele acesteia, ca și apariția unei noi societăți industriale, în cadrul căreia serviciile nu se vor mai constitui în pilonul prioritar al economiei.

CAPITOLUL 6. ELEMENTE PRIMORDIALE ÎN CADRUL NEGOCIERILOR ULTERIOARE BREXITULUI

Se remarcă importanța deosebită pe care o reprezintă în întreg cadrul contextual aferent Brexitului nu doar specificitatea negocierilor ulterioare, ce urmează să fie derulate între toate părțile direct implicate, ci mai ales obiectivitatea acestora.

Și nu în ultimul rând, primordial va fi conținutul acordului privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un aspect destul de dificil de abordat, mai ales având în vedere faptul că până în acest moment nici un stat european nu a părăsit Comunitatea Economică Europeană ori Uniunea Europeană.

Singurele astfel de evenimente în istoria relativ recentă a Comunității Economice Europene au fost reprezentate de cazul Algeriei (în anul 1962), urmat de cazul Groenlandei (în anul 1985).

În condițiile în care se constată faptul că nu există nici un fel de precedent relevant în acest moment deosebit al viitorului statelor europene (și nu numai), precedent ce ar putea fi folosit în demersul analizării și perceperii modului de derulare a procesului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii, un mare semn de întrebare continuă să persiste asupra felului în care ambele părți implicate direct în acest proces vor înțelege nu doar să negocieze, ci și să își facă una, alteia, concesii, astfel încât, la finalul întregului demers, să poate fi constatate avantaje reciproce, în virtutea deceniilor de colaborare anterioară.

Astfel, se impune a se acorda o atenție specială nu doar companiilor și diverselor întreprinderi pe care fie Marea Britanie le are în restul statelor Uniunii Europene, fie acestea le dețin pe teritoriul Uniunii Europene, ci și celor câteva milioane de cetățeni britanici ce locuiesc în state ale spațiului european comun.

În cursul lunii ianuarie a acestui an, O.N.S. a reușit să dea publicității, ulterior colectării diverselor date de la EUROSTAT, ca și din cadrul recensămintelor din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv a statisticilor birourilor de statistică europene, numărul cetățenilor britanici ce locuiau în anul 2011 în diverse state ale Uniunii Europene (aproximativ 900 de mii), ca și a cetățenilor ce s-au născut în Regatul Unit al Marii Britanii și care locuiau în alte state europene (aproximativ 1,2 milioane), reprezentarea la nivel de stat fiind următoarea:

Sursa capturii – https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/populationandmigration/internationalmigration/articles/whatinformationisthereonbritishmigrantslivingineurope/jan2017

Conform EUROSTAT 2011, în anul 2011, repartizarea pe grupe de vârstă, la nivel de stat al Uniunii Europene, a cetățenilor britanici a fost următoarea:

Sursa capturii – https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/populationandmigration/internationalmigration/articles/whatinformationisthereonbritishmigrantslivingineurope/jan2017

Iar conform estimărilor Organizației Națiunilor Unite, la nivelul anului 2015, numărul total al cetățenilor britanici care locuiesc în alte state ale Uniunii Europene a ajuns la valoarea de 1,22 milioane, cu reprezentarea următoare:

Sursa capturii – https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/populationandmigration/internationalmigration/articles/whatinformationisthereonbritishmigrantslivingineurope/jan2017

Se impune ca respectivele negocieri ce urmează să fie purtate între părțile direct implicate în Brexit să stabilească în mod cât mai explicit:

Care va fi viitorul statut al rezidenților din statele membre ale Uniunii Europene în Marea Britanie

Care va fi statutul, respectiv ce drepturi vor avea cetățenii Marii Britanii care locuiesc și au un loc de muncă în state ale Uniunii Europene

Se intenționează sau nu tratarea ca și migranți din afara spațiului comun european a cetățenilor Marii Britanii care locuiesc și au un loc de muncă în state ale Uniunii Europene

Care va fi viitorul migranților din state ale Uniunii Europene care în acest moment locuiesc și au un loc de muncă în Regatul Unit al Marii Britanii

La nivelul dreptului internațional există prezumția legală conform căreia în situația exercitării drepturilor incluse în cadrul Tratatului, acestea nu vor fi afectate de ulterioara renunțare la Tratat, ceea ce permite menținerea statului actual, atât în cazul persoanelor, cât și al companiilor care s-au bucurat de diversele beneficii ale Pieței Unice Europene, cu mențiunea că în acest caz pot fi sesizate numeroase modificări, determinate de o serie de factori necuantificabili în acest moment.

Se asemenea, se impune a se acorda o atenție deosebită modului în care urmează să se modifice legislația la nivelul Regatului Unit al Marii Britanii, ulterior retragerii efective a acestuia din Uniunea Europeană.

Până în momentul Brexitului, în cadrul domeniilor în care Marea Britanie și-a cedat către Uniunea Europeană suveranitatea (cel mai bun exemplu fiind cel al reglementării Pieței Unice), se remarcă faptul că legislația britanică a fost adaptată în mod constant deciziilor ce au fost luate la nivelul Uniunii Europene, cu mențiunea că numeroasele decizii legislative erau incluse în cadrul legislativ britanic îi impuneau Marii Britanii să adopte politici diverse ori să preceadă o modificare legislativă în așa fel încât să se reușească atingerea rezultatelor ce erau specificate în cadrul respectivelor decizii.

Demn de menționat este faptul că orice reglementare ce este emisă de către Uniunea Europeană se transformă, pentru toate statele membre ale acesteia, în lege, situație în care se constată faptul că ulterioarele directive ce urmează să fie adoptate prin intermediul diverselor modificări vor putea produce efecte la nivelul legislației Marii Britanii, diversele reglementări ale Uniunii Europene deținând pentru Regatul Unit al Marii Britanii impactul forței juridice doar cât aceasta mai face parte din spațiul comun european.

Ca atare, se remarcă faptul că în momentul în care Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, numeroasele legi ce au fost adoptate de parlamentul britanic în vederea punerii în aplicare a diverselor Directive ale Uniunii Europene nu vor suferi modificări în situația în care legislativul britanic nu intenționează să realizeze în mod expres acest lucru.

Cu toate acestea, dacă Marea Britanie nu mai este membru al Uniunii Europene, reglementările europene nu își mai regăsesc forța juridică anterioară,iar în condițiile în care mare parte dintre acestea acoperă, în acest moment, numeroase domenii importante (cum ar fi siguranța alimentară) se remarcă vidul legislativ britanic, în aceste domenii.

În vederea prevenirii unei astfel de situații destul de periculoase, se impune ca, anterior părăsirii efective a Uniunii Europene, Regatul Unit al Marii Britanii să aibă în vedere elaborarea și adoptarea unei legislații care să înlocuiască legislația ce acum este reglementată prin intermediul prevederilor Uniunii Europene.

Nu se poate preciza însă, cel puțin în acest moment, dacă viitoarea legislație britanică optează pentru transpunerea directă a reglementărilor legislative existente în Uniunea Europeană sau se va opta pentru implementarea unei noi politici de reglementarea tuturor aspectelor ce ar putea intra în sfera vidului legislativ.

Prin ieșirea din Uniunea Europeană se remarcă faptul că Regatul Unit al Marii Britanii nu se va mai supune celebrei Carte a Drepturilor Fundamentale ale U.E., guvernul britanic fiind cel care urmează să se pronunțe dacă drepturile economice, drepturile sociale, drepturile politice, etc, ce erau garantate tuturor cetățenilor Uniunii Europene, ca urmare a respectivei Carte, vor fi sau nu înscrise în cadrul viitoarei legislații a Marii Britanii.

Nu în ultimul rând, se impune a se avea în vedere viitoarele politici ce urmează să fie adoptate de către Regatul Unit al Marii Britanii în diversele domenii care acum se află sub sfera influenței autorității Uniunii Europene.

O importanță specială este reprezentată de politicile guvernamentale dedicate agriculturii, economiei, dar și regiunilor, aceste domenii fiind considerate a fi componentele cele mai importante în cadrul bugetului comunitar.

În contextul în care se cunoaște faptul că regiuni ușor defavorizate de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii (Țara Galilor ori Irlanda de Nord) beneficiază în acest moment de sume importante de la Uniunea Europeană, prin intermediul numeroaselor programe dedicate dezvoltării regionale, derulate de Uniunea Europeană, se remarcă că toate acestea nu vor mai fi alocate, eventuala povară financiară impunându-se a fi suplinită de către guvernul britanic.

De asemenea, urmare a Brexitului, se remarcă faptul că Regatul Unit al Marii Britanii nu va mai face parte din cadrul P.A.C. (Politica Agricolă Comună), aspect de asemenea deosebit de important, în contextul în care, în calitate de membru al Uniunii Europene, Marea Britanie primea anual sume importante sub forma subvențiilor agricole, de care beneficiau fermierii britanici și familiile acestora.

Ulterior ieșirii din Uniunea Europeană, se impune a se stabili clar și concis felul și nivelul responsabilității guvernului britanic asupra unor domenii deosebit de importante, precum:

Negocierile comerciale internaționale

Politica în domeniul concurenței

Nu în ultimul rând, se impune a se lua în calcul și costurile, deloc neglijabile, dedicate formării competențelor necesare în vederea gestionării cu eficacitate a tuturor domeniilor anterior menționate, cunoscut fiind faptul că în acest moment nu se cunoaște existența unor competențe necesare în domeniu, la nivelul Regatului Unit.

De asemenea, trebuie avută în vedere și perioada de tranziție dedicată ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu diminuarea graduală nu doar a obligațiilor acesteia, ci și a drepturilor, situație în care eventualul șoc ce ar putea fi resimțit în domeniul economic s-ar manifesta treptat, conferindu-se astfel posibilitatea adaptării companiilor și persoanelor ce au un loc de muncă pe teritoriul Marii Britanii nu doar la modificările legislative, ci și la noile reglementări în domeniu (anterior menționate), la condițiile accesului pe diversele piețe, etc.

Nu în ultimul rând, cu ocazia negocierilor purtate între părțile direct implicate în Brexit, se impune a se avea în vedere ca în conținutul respectivului acord de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană să se precizeze în mod clar:

Limitele și posibilitățile privind relațiile ulterioare ce pot fi dezvoltate între cele două părți

Condițiile în care s-ar întrezări posibilitatea continuării derulării între părți a relațiilor comerciale libere

Condițiile dedicate menținerii mobilității libere a forței de muncă dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană

Condițiile în care companiile britanice vor putea să își continue exercitarea dreptului înființării de filiale ori demarării de afaceri pe teritoriul unor state ce sunt membre ale Uniunii Europene, etc

CONCLUZII

23 iunie 2016 va rămâne, cu siguranță, un moment deosebit în istoria întregului continent european, ea marcând nu numai viitorul și stabilitatea întregii Uniunii Europene, ci și viitorul relațiilor diverse ce sunt derulate la nivelul întregi scene internaționale. Și nici David Cameron nu va fi dat repede uitării, el fiind politicianul britanic care a reușit să determine un adevărat „cutremur” la nivelul întregului continent european, cu consecințe și efecte incomensurabile, ce se vor semnala și asupra întregii scene internaționale.

Se remarcă faptul că, în ciuda numeroaselor avantaje pe care le-a deținut Marea Britanie de-a lungul timpului, ca urmare a statutului său de membru al Uniunii Europene, dar și a avantajelor recente conferite acesteia de către U.E., urmare a negocierilor pe care le-a derulat fostul premier britanic, David Cameron, ideea ieșirii acesteia din spațiul european a reușit să prindă contur și să se finalizeze în urmă cu un an.

Specialiștii estimează că în topul motivelor ce au stat la baza ideii Brexitului s-a aflat fenomenul migrației, teritoriul Marii Britanii fiind efectiv invadat în ultimii ani de mulțimea persoanelor venite la muncă, din restul statelor membre ale Uniunii Europene. Acest fenomen, ce este apreciat ca fiind și un important punct al negocierilor ce se vor derula în următoarea perioadă între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, a fost deseori analizat în ultimii ani, ulterior invaziei masive a populației din zonele de conflict, conform specialiștilor o treime din totalul fenomenului migrațional de la nivelul întregului spațiu european regăsindu-se în Marea Britanie.

În cursul lunii martie 2017, guvernul Marii Britanii a decis să inițieze la nivel oficial procesul retragerii statului britanic din Uniunea Europeană, fiind activat articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, primul ministru, Theresa May, apreciind că Brexitul reprezintă singura modalitate prin care Regatul Unit are posibilitatea să-și recupereze suveranitatea în domeniile considerate a fi „cheie”, respectiv în domeniul migrației (fenomen ce în ultimul deceniu s-a manifestat în mod deosebit pe teritoriul Marii Britanii), în domeniul legislației, ca și în domeniul comercial.

În opinia premierului britanic Theresei May, redobândirea suveranității poate fi realizată ca urmare a părăsirii pieței unice europene, ulterior semnării acordului liberului schimb realizat cu Uniunea Europeană, autoritățile britanice părând a ignora sau pierde din atenție faptul că atât negocierea unui acord comercial, cât și ratificarea acestuia poate să se întindă pe o perioadă deosebit de mare, mai ales în contextul în care se impune ca orice parlament național ori parlament regional să își exprime în mod clar acceptul votării respectivului acord comercial sau respingerea acestuia.

În conformitate cu rezoluția pe care Parlamentul European a adoptat-o cu privire la diversele principii și condiții dedicate retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Regatul Unita va continua să rămână, până în momentul plecării oficiale, stat membru al U.E., poziție din care își menține diversele drepturi și obligații, inclusiv diversele aranjamente de natură financiară ce ar putea fi prelungite și ulterior momentului efectiv al retragerii din Uniunea Europeană.

Se impune a se menționa faptul că durata acestor aranjamente tranzitorii nu poate fi mai mare de trei ani, în vreme ce acordul dedicat viitoarei relații pe care Regatul Unit o va avea cu Uniunea Europeană se va putea încheia numai ulterior retragerii totale a acestuia din spațiul european comun. Iar la finele lunii aprilie, Consiliul European a reușit să aprobe principalele linii directoare dedicate negocierilor ce urmează să se deruleze ca urmare a Brexitului, în acest fel definindu-se, la nivel general, cadrul contextual al negocierilor ce urmează să fie purtate între părți, avându-se în vedere temeiul impus de articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană.