Obiectivele pe care lucrarea și le propune sunt: [309388]
Lucrarea de disertație cu tema „Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”- promovarea școlii și a ofertei educaționale prin activități extrașcolare” [anonimizat] o [anonimizat], dar și de asigurare a [anonimizat]. [anonimizat], s-au dovedit a fi o modalitate de scădere a [anonimizat] a calității actului educațional. Cred că s-a [anonimizat]. Eu cred că toate schimbările din educație s-[anonimizat] a consolida în primul rând baza/fundația sistemului (tot ceea ce învățământul românesc a avut bun și de valoare).
Obiectivele pe care lucrarea și le propune sunt:
– identificarea rolului și locului Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” [anonimizat];
– stabilirea modului în care Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” își îndeplinește rolul de educare și formare a [anonimizat];
– elaborarea unei strategii de dezvoltare a Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” pe termen mediu (2016-2020);
– promovarea Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” și a ofertei educaționale.
Pentru atingerea lor lucrarea a fost structurată în șapte capitole astfel:
– Capitolul 1 – Introducere, [anonimizat], dar și metodologia folosită pentru realizarea studiului abordat.
– Capitolul 2 – Prezentarea Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”, aduce în fața cititorului o prezentare amplă și complexă a instituției, [anonimizat] a școlii tehnice în zonă. Urmează prezentarea instituției la momentul prezent prin resursele sale dar și încadrarea acesteia în contextul regional și local al dezvoltării societății și implicit a învățământului românesc. Capitolul se încheie cu o sinteză a activităților și realizărilor colegiului în anul școlar care tocmai s-a încheiat, care evidențiază de fapt calitatea deosebită a activității educative din cadrul instituției.
– Capitolul 3 – Analiza diagnostică (SWOT și PEST), [anonimizat], oportunitățile și amenințările momentului pentru organizația studiată. Punctele tari sunt „fundația” pe care se construiește strategia de dezvoltare a organizației, iar punctele slabe cele care necesită remedierea. [anonimizat]. O [anonimizat], [anonimizat].
– Capitolul 4 – Studiu privind percepția comunității locale asupra modului în care Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” își îndeplinește rolul de educare și formare a tinerilor, prezintă concluziile unui sondaj de opinie realizat în rândul a [anonimizat]: elevi, părinți, cadre didactice, agenți economici și funcționari publici, care sunt în legătură directă sau indirectă cu colegiul și cu activtățile care se desfășoară în cadrul școlii. Studiul este o premieră pentru școala prezentată în paginile lucrării și de aceea rezultatele acestuia mi-au adus o satisfacție deosebită, deoarece concluziile finale, arată că ipoteza care presupunea că percepția membrilor comunității locale este la un nivel favorabil Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”, acesta îndeplinindu-și în condiții optime rolul de formare și educare a tinerilor, se confirmă prin faptul că media notelor acordate școlii este de 8,436, pe o scară de la 1 la 10, mai mult, în medie, 91,288% dintre persoanele chestionate ar recomanda și altor persoane această școală.
– Capitolul 5 – Strategia Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”, prezintă viziunea, misiunea urmate de obiective, strategii și tactici de dezvoltare a Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” pe termen mediu (2016-2020). Acestea sunt completate de planul managerial pentru anul școlar 2017-2018 și de un plan de promovare a școlii și ofertei educaționale în anul școlar 2018-2019.
– Capitolul 6 – Oferta educațională a Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” pentru anul școlar 2018-2019 este una diversă și generoasă, care adaugă la profilurile și specializările claselor prevăzute în planul de școlarizare și posibilități de dezvoltare personală individualizată pentru elevi, prin oferta curriculară a curriculum-ului în dezvoltare locală dar și alternative de petrecere a timpului liber, de afirmare a creativității și talentelor tuturor elevilor, prin activități extracurriculare diverse.
– Capitolul 7 – Concluzii prezintă într-o manieră personală viziunea mea asupra lucrării realizate și explicația alegerii motto-ului. NU PENTRU ȘCOALĂ, CI PENTRU VIAȚĂ ÎNVĂȚĂM! – SENECA
Cuprins
ARGUMENT
Știm cu toții că procesul de învățământ în România este pe o pantă descendentă în ceea ce privește calitatea actului de predare-învățare, dar și de asigurare a unei educații temeinice care să asigure tânărului integrarea cu succes în viața socială și la locul de muncă după finalizarea studiilor. Schimbările dese și făcute în mare grabă, din ultimii douăzecișișapte de ani, s-au dovedit a fi o modalitate de scădere a credibilității sistemului de învățământ dar și a calității actului educațional. Cred că s-a scăpat din vedere un lucru esențial și anume că renovarea sau reparația unei case solide începe cu reparațiile la structura de rezistență și apoi cu acoperișul și finisajele. Eu cred ca toate schimbările din educație s-au făcut la nivel de finisaje, fără a consolida în primul rând baza/fundația sistemului (tot ceea ce învățământul românesc a avut bun și de valoare).
Tema aleasă pentru lucrarea de față „Strategia Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”, promovarea școlii și a ofertei educaționale” pornește de la premisa că intrarea României în Uniunea Europeană a atras după sine încercarea de afiliere a învățământului preuniversitar, profesional și tehnic, la cerințele europene, mai mult creșterea competitivității absolvenților pe piața muncii europeană.
Educația nu este un sistem în sine, ci un serviciu în folosul societății.
Fiecare copil are caracteristici, abilități și cerințe de învățare unice. De aceea, pentru ca dreptul la educație să aibă finalitate, trebuie implementate programe educaționale care să țină seama de această diversitate de caracteristici și cerințe. Avem datoria de a construi o școală deschisă, prietenoasă și democratică, fără discriminări și excluderi, o școală unde toți copiii sunt valorizați și integrați.
În contextul multicultural al societății europene, școala deține un rol esențial în formarea unor cetățeni conștienți de menirea pe care o au în viața socială și spirituală a contemporaneității.
Pentru a avea rezultate foarte bune putem spune că : „ Pentru practica didactică, modalitatea de cunoaștere este de mare însemnătate, întrucât actul învățării însemnă temeinicie, iar aceasta se sprijină pe o instruire sistematică a faptelor.’’
Participarea mea la cursurile de masterat în domeniul managementului curricular este din dorința de a-mi îmbunătăți activitatea de profesor și de ce nu, pe viitor, de manager al acestei instituții, alegerea temei lucrării de disertație este absolut firească, din punctul meu de vedere. Experiența la catedră de aproape optsprezece ani mi-au arătat că în contextul actual al dinamicii vieții sociale și tehnologiei este absolut necesar ca o unitate școlară să fie capabilă să realizeze o strategie de dezvoltare, adică să știe ce dorește și spre ce va putea să se îndrepte. De asemenea, în condițiile scăderii numărului de copii, „bătălia pentru supraviețuire” a instituțiilor de învățământ va fi tot mai acerbă. În consecință se impune dezvoltarea unor strategii de marketing educațional, pentru promovarea școlii și a ofertei educaționale, care pot contribui în mod hotărâtor la câștigarea „bătăliei” și dezvoltarea unui învățământ de calitate. Stabilirea unei misiuni a școlii, în cadrul unei concurențe tot mai mari pe piața ofertei educaționale, este absolut necesară, fiind punctul de pornire în realizarea planificării activității educative, iar stabilirea unei viziuni a școlii dovedește dorința acesteia de a promova un învățământ de calitate care să satisfacă în cele mai bune condiții cerințele elevilor și a societății civile. Atragerea unor elevi cât mai buni și mai interesați pentru o pregătire temeinică privind cariera se poate face doar prin promovarea școlii și a ofertei educaționale a acesteia.
Părinții și implicit elevii doresc în cea mai mare parte să finalizeze studii preuniversitare liceale teoretice. Pentru învățământul profesional și tehnic a cărui popularitate a scăzut foarte mult și a cărui reabilitare în cadrul societății civile este absolut necesară, se impune realizarea unei strategii de marketing coerentă și foarte bine pusă la punct, care să demonstreze că dobândirea competențelor necesare exercitării unei meserii bune se poate face doar prin acest sistem de învățământ.
Elaborarea unei stategii de dezvoltare pentru o instituție de învățământ se leagă implicit de cultura organizațională a acesteia care reprezintă – într-o definire largă – totalitatea informațiilor care vehiculează în cadrul organizației, începând de la fundamentarea acesteia și până la momentul actual, atât pe cale formală, cât și pe cale informală, întreaga experiență acumulată și transmisă membrilor săi de la intrarea acestora în organizație, până la convergerea lor cu scopurile și obiectivele pe care organizația și le-a propus și care stau la baza funcționării sale. Formal sau informal, informațiile circulă în cadrul unei organizații, contribuind la stimularea membrilor acesteia în direcția convergerii cu scopurile organizației respective. Ceea ce se vehiculează este preluat cu tilul de valori de către toți membrii, asimilat și transmis mai departe de către aceștia, cu scopul menținerii organizației în direcția atingerii obiectivelor sale de bază.
Obiectivele pe care și le propune lucrarea de față sunt:
– identificarea rolului și locului Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” ca instituție de învățământ tehnic în comunitatea locală dar și pe plan regional;
– stabilirea modului în care Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” își îndeplinește rolul de educare și formare a tinerilor în comunitate, prin realizarea unui studiu de percepție în rândul membrilor comunității;
– elaborarea unei strategii de dezvoltare a Colegiului Tehnic „Victor Ungurean” pe termen mediu (2016-2020);
– promovarea Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” și a ofertei educaționale.
Ipotezele lucrării din prisma obiectivelor propuse sunt:
– Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” are un rol și loc important în comunitatea municipiului Câmpia Turzii, prin dezvoltarea unui proces educațional de calitate, cu rezultate deosebite în ceea ce privește pregătirea elevilor pentru integrarea în viața socială;
– percepția membrilor comunității locale este la un nivel favorabil Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”, acesta îndeplinindu-și în condiții optime rolul de formare și educare a tinerilor;
– strategia de dezvoltare a Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” este una reală și coerentă, asigurând promovarea unui învățământ de calitate și la standardele cerute pe plan intern și internațional;
– promovarea școlii și a ofertei educaționale asigură realizarea în totalitate a proiectului planului de școlarizare și astfel confirmarea locului și rolului Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” ca instituție de învățământ tehnic în cadrul comunității locale.
În elaborarea lucrării se pornește de la noțiunile de management strategic și respectiv marketing educațional. Astfel „managementul strategic este un proces complex prin care se proiectează, construiesc, implementează și controlează strategiile (chiar dacă uneori este vorba de o singură strategie) dintr-o organizație pentru atingerea unui scop, în condițiile asigurării unui avantaj competitiv în raport cu alți actori existenți sau care ar putea să apară pe piață.”(1) De aceea „managementul strategic este asociat previziunii, creativității, acceptării și asumării riscului și realizării unor analize complexe, exacte și normative ale mediului intern al organizației, dar și ale celui extern."(2) Din perspectiva planificării globale, managementul strategic „permite organizației să identifice următoarele aspecte:
care sunt obiectivele sale principale;
care sunt punctele tari și cele slabe la un moment dat;
ce oportunitățile dar și ce amenințări vin din partea mediului extern;
care sunt planurile sale pe termen lung;
care sunt planurile sale pe termen scurt;
care sunt resursele disponibile pentru planurile sale;
care sunt criteriile de performanță pe care dorește să le îndeplinească;
care sunt regulile de comportare și ce principii etice trebuie să urmeze.
Planificarea globală are perspectivă asupra întregii organizații și privește viitorul din cel mai cuprinzător punct de vedere.”( 3)
Marketingul educațional este un concept relativ nou în învățământul românesc, care presupune investigarea pieței, a cererii și ofertei de educație și a mediului educațional, dimensionarea serviciilor educaționale în consens cu nevoile, preferințele, gusturile, așteptările, exigențele calitative ale beneficiarilor educației, dar și cu țintele propuse de politicile educaționale nașionale și europene. Realizarea și aplicarea strategiilor de marketing educațional duc la apariția unor „avantaje importante pentru beneficiarii educației:
– posibilitatea alegerii serviciilor educaționale de către părinți;
– diminuarea inegalității de acces;
– adaptarea școlilor la cerințele pieței muncii;
– impunerea unor standarde educaționale mai ridicate, datorită concurenței;
– cadrele didactice sunt mai motivate pentru a se integra în sistemul educațional, atât financiar cât și din punct de vedere al satisfacțiilor profesionale.”(4)
Cercetarea realizată în lucrarea de față se bazează în principal pe metoda cercetării teoretice, astfel pornește cu investigarea documentelor din arhiva Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” cu ajutorul cărora am realizat istoricul instituției de învățământ. Continuă cu studierea documentelor strategice regionale și locale ca Strategia de dezvoltare a zonei municipiului Câmpia Turzii, Planul regional de dezvoltare în învățământ (PRAI) pentru zona de nord- vest, Planul local de dezvoltare la nivelul județului Cluj (PLAI), pentru stabilirea contextului regional și local al viitoarei strategii. Studiul rapoartelor comisiilor metodice din Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” precum și a documentelor doveditoare pentru realizarea activităților (poze, reviste, proiecte, contracte de colaborare și parteneriat, programe școlare pentru curriculum în dezvoltare locală etc.) au fost baza pentru sintetizarea rezulatelor școlii în anul școlar 2016-2017. S-a recurs și la metoda cercetării empirice cantitative prin aplicarea de chestionare asupra a cinci categorii de indivizi: elevi, părinți, cadre didactice, agenți economici, funcționari publici. Astfel s-au obținut datele cantitative cu privire la percepția modului în care Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” își îndeplinește rolul de educare și formare a tinerilor în comunitatea locală. Pentru elaborarea, aplicarea și interpreterea chestionarelor s-a recurs la cercetarea teoretică, prin studierea literaturii de specialitate, sursele fiind menționate în bibliografia lucrării. Elaborarea stategiei se bazează pe cunoștințele acumulate în perioada celor doi ani de studiu în cadrul masterului de Management curricular, prin audierea cu regularitate a cursurilor și studierea cărților primite dar și a o parte din sursele bibliografice recomandate, precum și experiența acumulată în anii de când sunt profesor Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”.
Am realizat această lucrare cu scopul de a-mi perfecționa munca, dar și din dorința sinceră de a promova această școală de care mă simt legată sufletește, pentru că poate mai mult, pentru că de pe băncile fostei Școli Profesionale, tatăl meu a pornit în viață, iar peste alți câțiva ani, când a devenit „Liceul industrial metalurgic” din Câmpia Turzii soțul meu a pornit în viață, finalizându-și studiile universitare, datorită dascălilor acestei instituții de învățământ.
(1) Crișan, S. Management Strategic – Note de curs – Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2008, p.46
(2) ibidem, p. 47
(3) ibidem, p. 47-48
(4) Nicu, A. Politici educaționale pentru integrarea europeană, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2008, p.57
CAPITOLUL 2
PREZENTAREA COLEGIULUI TEHNIC „VICTOR UNGUREANU”
Figura nr.1 Clădirea Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”
2.1. Istoric
În Câmpia Transilvaniei, pe cursul inferior al râului Arieș, în depresiunea Turda – Câmpia Turzii se situează municipiul Câmpia Turzii, la o distanță de de reședința de județ, Cluj Napoca.
Figura nr.2 Aspecte din 1923 – Școala de ucenici
Învățământul tehnic în Câmpia Turzii a apărut din nevoia de forță de muncă calificată, în zonă și în special pentru Uzina “Industria Sârmei”. Datorită acestui fapt începând cu anul 1923 se pun bazele unei școli de pregătire a ucenicilor în meseriile existente pe piața muncii în acel moment: cizmar, vânzător, croitor, frizer, dulgher, mecanic, strungar. La început condițiile materiale create școlii erau modeste, orele de curs se țineau în sala de mese a unei clădiri aflate pe locul unde astăzi există poarta I a uzinei, iar cazarea ucenicilor era într-o clădire din interiorul fabricii. Instruirea practică se realiza în secțiile fabricii. Instruirea practică a viitorilor muncitori calificați se făcea de către ingineri, tehnicieni, desenatori, la materiile de specialitate și de către un inițiator pentru disciplinele: română, geografie, istorie. Funcționarea era asigurată exclusiv de “Industria Sârmei” și de aceea școala profesională a funcționat timp de patru ani ca o anexă a școlii comunale din Câmpia Turzii.
Figura nr.3 Placă comemorativă
În anul 1927, la cererea conducerii de atunci a uzinei, datorită și rezultatelor bune obținute cu ucenicii, Ministerul Instrucției, Direcția de Învățământ Profesional prin ordinul recunoscut școala ca unitate independentă.
În iulie 1931 școala a trecut sub tutela Ministerului Muncii prin Ordinul 29536, iar începând cu anul școlar 1948-1949 “Școala Profesională” trece sub îndrumarea și controlul Ministerului Metalurgiei. Până în decembrie1950, școala a funcționat în incinta întreprinderii, apoi s-a dat spre folosință clădirea actuală. La sfârșitul anului școlar 1951-1952 s-a înregistrat prima promoție masivă de muncitori calificați.
În anul 1955, școala ajunge sub tutela Ministerului Metalurgiei și Construcțiilor de Mașini până în anul 1966, an în care școala profesională se transformă în “Grup Școlar” în cadrul căruia funcționa școala profesională și școala de maiștri, cursuri de zi și seral, cu durata de pregătire de doi ani.
Anul școlar 1972-1973 aduce o nouă premieră, astfel în conformitate cu Planul de școlarizare, aprobat de Ministerul Metalurgiei, Departamentul Învățământului, s-a înființat “Liceul Industrial” cu următoarele profiluri: automatizări și acționări, utilaje în industria metalurgică, termotehnica proceselor metalurgice.
Din toamna anului 1990 școala a funcționat sub titulatura de “Grup Școlar Industrial Metalurgic“.
Actuala titulatură, aceea de “Colegiul Tehnic Victor Ungureanu” a fost aprobată de M.E.N. prin Ordinul nr. 4565 din 19.09.2000.
Poate mulți dintre cei care vor citi aceste rânduri își vor pune întrebarea „De ce Victor Ungurean?”. Deoarece a fost o personalitate complexă a vieții tehnice și culturale din Câmpia Turzii, în deceniile patru și cinci ale secolului douăzeci. Studiază în străinătate, , urmând cursurile facultății de inginerie electro-mecanică. Revenit în țară după terminarea studiilor, este angajat în 1928 la „Industria Sârmei” Cîmpia Turzii, unde va activa aproape 25 de ani, fiind pe rând: inginer, inginer șef, locțiitor subdirector și director (1944-1948). În obținut diploma de doctor în inginerie mecanică a Politehnicii din Torino. Între 1945 și fost directorul școlii, iar din 1949 intră în rândul cadrelor tehnice de din Cluj Napoca.
Unitatea noastră școlară este amplasată în nord-estul orașului, în apropierea fostei societăți comerciale „MECHEL” SA, fosta „Industria Sârmei”.
Figura nr.4 Tablou cu aspecte din istoria școlii
Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii este unica instituție de învățământ tehnic din municipiu, cu o bogată tradiție în acest domeniu și are drept scop fundamental promovarea unui învățământ modern, de calitate, bazat pe ideea unei școli incluzive, cu un colectiv de cadre didactice competent și foarte bine pregătit, permanent preocupat de îndrumarea, educarea și formarea tinerei generații pentru integrarea cu succes a acesteia într-o societate dinamică, caracterizată de evoluții spectaculoase în domeniul tehnologiei.
2.2. Populația școlară
Tabel nr.1 Efectivele de elevi în ultimii trei ani
Se obsevă din Tabel nr.1 că numărul elevilor înscriși în anul școlar 2015-2016 este în scădere, o cauză ar fi scăderea numărului populației școlare din localitate și zonă. De asemenea numărul elevilor rămași arată că pe parcursul anului școlar 2016-2017, doar 15 de elevi au părăsit școala din diverse motive, mult mai puțini în comparație cu 35 elevi în anul școlar anterior.De menționat că scăzut numărul de clase și numărul efectivelor de elevi.
Tabel nr.2 Elevi școlarizați în instituție pe niveluri de învățământ în ultimii trei ani școlari
Din Tabel nr. 2 reiese că numărul de elevi la învățământul liceal este mai mare, iar la învățământul profesional există o creștere a efectivelor de elevi începând cu anul școlar 2017-2018. La învățământul postliceal s-a păstrat numărul elevilor înscriși față de anul școlar anterior. Școlarizarea elevilor la forma de învățământ « A doua șansă », care presupune recuperarea celor depășiți de vârsta școlară, s-a făcut cu efective mai mari la învățământul secundar inferior, renunțându-se la grupele de învățământ primar .
2.3. Resursele umane
Calitatea procesului de predare-învățare, este direct influențată de politica în domeniul resurselor umane, precum și de pregătirea personalului didactic în special.
“Victor Ungureanu” numărul total de cadre didactice a scăzut de la 63 în anul școlar 2015-2016, la 59 în anul școlar 2017-2018, deorece și numărul normelor didactice a scăzut de la 84,34 la 75,89 (cu 8,45 norme). În ceea ce privește personalul didactic auxiliar, acesta a scăzut față de anul școlar anterior, respectiv de la 9,5 posturi la 8,5 posturi, respectiv de la 10 persoane la 9 persoane. Și personalul nedidactic a scăzut în 2017-2018 față de anul școlar anterior, respectiv de la 20 posturi la 18 posturi/persoane.
Tabel nr.3 Raportul cadre didactice calificate/cadre didactice necalificate în ultimii trei ani școlari
Se observă din Tabel nr. 3 că a crescut permanent în ultimii trei ani școlari numărul cadrelor didactice calificate în defavoarea celor necalificate, ceea ce denotă preocuparea conducerii unității pentru creșterea calității actului de predare-învățare.
Tabel nr.4 Situație statistică pe grade didactice în ultimii trei ani școlari
Se observă din tabel nr.4 că a scăzut numărul de cadre didactice cu gradul definitiv și gradul II, dar a crescut numărul cadrelor didactice cu gradul I, ceea ce arată preocuparea cadrelor didactice pentru propria perfecționare.
Tabel nr.5 Raportul cadre didactice titulare/cadre didactice suplinitoare în ultimii trei ani școlari
Se observă din Tabel nr.5 că a crescut constant numărul de cadre didactice titulare în defavoarea suplinitorilor ceea ce denotă creșterea stabilității în ceea ce provește încadrarea cu personal didactic, lucru benefic pentru calitatea procesului instructiv-educativ.
Directorul este conducătorul liceului pe care îl reprezintă în relațiile cu persoanele juridice și fizice, înclusiv cu administrația publică locală și este numit prin concurs, pe termen de 4 ani în conformitate cu Legea Învățământului și Legea privind administrația publică, de către Ministerul Educației Cercetării și Tineretului.
În ceea ce privește managementul, Colegiul Tehnic „Victor Ungurean” își desfășoară activitatea cu sprijinul metodologic și de specialitate al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Casa Corpului Didactic și al Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică. Organizarea instituțională care ne permite desfășurarea activității este ( Anexa nr.2, Organigramă):
Consiliu de administrație
Director : prof. Bozdog Paula Ioana
Director adjunct : prof. Monica Cherecheș
Contabil șef: ec. Crișan Maria
Secretar șef:Sîrb Anamaria Iulia
Comisia de evaluare și asigurare a calității: compusă din 7 membri
Consilier pentru proiecte și programe școlare și extrașcolare : prof. Șopterean Maria-Cristina
Responsabil aria curriculară tehnologică : prof. Iacob Sorina
Comisii metodice în număr de 9
Consiliul profesoral
Funcționarea eficientă a Consiliului de administrație, relaționarea bună cu Consiliul reprezentativ al părinților, cu Consiliul profesoral și toate celelalte departamente existente în școală precum și legătura strânsă cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj permite desfășurarea unei activități de calitate.
2.4. Resursele materiale
Actualul amplasament al Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” cuprinde: localul principal al școlii, clădirea atelierelor școală, clădirea sălii de sport, două clădiri ale fostelor internate, imobile anexe : trei camere la porțile școlii, terenuri de sport: handbal, fotbal, tenis, parcul școlii, după cum se poate vedea din Anexa lucrării unde este prezentat planul general al amplasamentului școlii.
Activitatea de instruire teoretică se desfășoară în cabinete și laboratoare dotate cu mobilier adecvat vârstei elevilor, săli spațioase și bine luminate. Fiecare disciplină de cultură generală are unul sau mai multe cabinete sau laboratoare după cum urmează: limba și literatura română- 4 cabinete, limbi moderne- 3 cabinete, matematică- 3 cabinete, fizică- 3 laboratoare, chimie- 2 laboratoare, geografie- 1cabinet, biologie-1 cabinet, istorie-2 cabinete, religie- 1 cabinet, informatică- 3 laboratoare, educație fizică- 1 sală sport, 1 teren fotbal, 1 teren handbal, socio-umane- 1 cabinet amfiteatru. Fiind un colegiu tehnic dotarea este completată de cabinetele, laboratoarele și ateliere școală pentru disciplinele tehnice corespunzătoare calificărilor pe care școala le oferă: electrotehnică și electronică- 2 cabinet, 2 laboratoare și 1 atelier școală, mecanică- 1 laborator tehnologic, 9 cabinete și 7 ateliere școală, industrie textilă- 1 cabinet și 3 ateliere școală, construcții și lucrări publice: 2 cabinete și 1 atelier, economic- 2 cabinet și 1 laborator. De asemenea în școală mai există: 1 cabinet de consiliere și orientare școlară, 1 cabinet medical, 1 sală de festivități, 1 bibliotecă, 1 paraclis, 1 muzeu etnografic.
Dotarea cabinetelor, laboratoarelor și a atelierelor școală s-a îmbunătățit începând cu anul școlar 2006-2007 prin instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor primite pentru domeniile mecanic, electric, textile și construcții, în cea de-a doua etapă a Programului PHARE « Coeziune economică și socială » care s-a derulat la noi în școală în valoare de 358.107,55 lei RON și de asemenea prin programul demarat de MECT prin care am primit fonduri pentru dotarea cabinetelor și laboratoarelor, sălii de sport, cabinetului de asistență psihopedagogică, mobilier școlar, bibliotecii cu fond de carte.Fonduri considerabile au venit și din partea Primăriei și a Consiliului Local.
2.5. Calificările oferite de școală
Școala noastră cuprinde în planul de școlarizare atât clase de liceu zi și seral cât și clase de învățământ profesional, precum și clase de școală postliceală și A doua Șansă. Pentru clasele de liceu, școala oferă calificări în cadrul filierei tehnologice, profilul tehnic, profilul serviciiși vocațional. Pentru clasele de învățământ profesional se oferă calificări în domeniile electric, electromecanic, mecanic, construcții, instalații și lucrări publice, industria textilă și pielărie, prelucrarea lemnului. Pentru școala postliceală oferim școlarizare în specializarea Asistent de gestiune. De asemenea școlarizăm adulți prin programul național „A doua șansă” – învățământ secundar inferior, cu profesionalizare și finalizarea studiilor cu un certificat de calificare nivel 1.
Calificări în domeniul industriei textile
Începând cu anul școlar 1995-1996, în cadrul Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” au apărut specializări în domeniul industriei textile, deoarece la nivel de municipiu sectorul confecțiilor textile a cunoscut o dezvoltare puternică în acea perioadă.
Cerințele pe piața muncii pentru meseria de confecționer produse textile au fost mari, calificare de nivelul II. Prin parteneriatele pe care școala noastră le are în curs de desfășurare, elevii claselor cu specializare în domeniul textilelor, au posibilitatea să viziteze, dar și să lucreze, la viitoarele lor locuri de muncă în cadrul orelor de instruire practică. Ei se pot acomoda cu munca în producție, să analizeze și să compare diferitele locuri de muncă. Viitorii angajatori vin și ei să analizeze competențele și comportamentele elevilor, fac o selecție a lor, iar celor pe care îi consideră cei mai potriviți, le fac oferte de angajare avantajoase.
Elevii se pregătesc pentru nivelul III de calificare, tehnician designer vestimentar sau tehnician în industria textilă. Baza materială pentru pregătirea elevilor este: 1 cabinet de industrie ușoară, 1 atelier școală pentru instruirea practică. Din acest an școlar, odată cu reintroducerea în sistemul de învățământ a școlii profesionale, oferim absolvenților de cls. a VIII-a interesați de a se califica într-o meserie, școlarizarea pentru calificarea de confecționer produse textile, având încheiat contract de colaborare cu firma „Jolidon”.
Figura nr.5 Atelierul de industrie textilă
Calificări în domeniul electric și electromecanic
Pe piața forței de muncă, meseriile din domeniul electric și electromecanic sunt căutate. Prin școala de arte și meserii, formăm elevii în calificările : electromecanic, electrician de întreținere și reparații în industria mică, electrician exploatare întreținere și reparații instalații electrice, tehnician electrotehnist, tehnician în instalații electrice, tehnician electromecanic. Baza materială pentru pregătirea elevilor este: 1 cabinet de electrotehnică, 2 laboratoare electrice și electronice, 1 atelier școală pentru instruirea practică.
De remarcat performanțele elevilor de la învățământul liceal în cadrul olimpiadelor tehnice la nivel județean și concursul pe meserii, obținându-se în ultimii trei ani premiile I, II, III și mențiuni la faza națională a Olimpiadei tehnice interdisciplinare în specializarea Tehnician în instalații electrice și Tehnician electrotehnist și premiul II la faza națională a Concursului profesional în meseria Electrician întreținere și reparații în industria mică.
Figura nr.6 Laboratorul de electrotehnică
Calificări în domeniul economic
Domeniul economic, profilul servicii a devenit un domeniu foarte căutat la nivelul municipiului, zonei și chiar la nivel național. Pentru desfășurarea activităților economice sunt pregătiți elevi la forma de învățământ liceu, ruta directă și postliceal. După absolvire elevii se îndreaptă spre învățământul superior sau școala postliceală. De remarcat performanțele școlare și rezultatele de la examene a elevilor ce urmează acest domeniu. De asemenea s-au obținut premiul I și premiul II la faza națională a olimpiadei tehnice interdisciplinare specializarea Tehnician în activități economice. Pentru desfășurarea activității didactice există la nivelul școlii un cabinet economic și un cabinet de informatică cu softuri speciale din acest domeniu.
Figura nr.7 Cabinet multifuncțional
Calificări în domeniul mecanic
Agenții economici prin ofertele prezentate la întocmirea planului de școlarizare, doresc școlarizarea elevilor în calificările: mecanic motoare termice, lăcătuș mecanic prestări servicii, sudor pentru nivelul II de calificare, precum și tehnician proiectant CAD, tehnician mecanic pentru întreținere și reparații, pentru nivelul III de calificare. După absolvire 50% din absolveții acestei specializări se pot angaja imediat, primind oferte de muncă avantajoase de la SC Mechel SA pentru trafilatori și AMM Internațional, Tehnofrig SA Cluj Napoca pentru sudori. Pentru desfășurarea activității didactice avem 9 cabinete de specialitate, 1 laborator tehnologic, 7 ateliere școală.
Figura nr.8 Atelier mecanic
Calificări în domeniul construcții și lucrări publice
Datorită cererii de forță de muncă în domeniul construcțiilor oferta educațională a cuprins în ultimii ani și calificări ca: lucrător instalator pentru construcții, lucrător finisor pentru construcții, instalator instalații tehnico – sanitare și de gaze, tehnician desenator pentru construcții și instalații, dar și maistru construcții civile, industriale și agricole. Pentru desfășurarea activității didactice există la nivelul școlii 2 cabinet de specialitate și 1 atelier școală, dar există și contracte de colaborare cu agenți economici pentru desfășurarea instruirii practice.
Figura nr.9 Parcul școlii
În perioada decembrie 2005–august 2007 în școală s-a derulat programul național „Accesul la educație a grupurilor dezavantajate cu focalizare pe rromi” în care au fost incluși elevii învățământului „A doua șansă”. În februarie absolvit prima generație a învățământului „A doua șansă” obținând certificatul de competențe profesionale în meseria: tinichigiu, în februarie 2007 cea de-a doua generație, iar în iunie 2008 și 2009 alte generații cu specializarea lucrător în lăcătușerie mecanică- structuri.
Tabel nr.6 Profilul și specializările claselor de liceu în ultimii trei ani școlari
Tabel nr.6 Profilul și specializările claselor de liceu în ultimii trei ani școlari
Tabel nr.7 Domeniile și calificările profesionale pentru clasele de învățământ profesional
Tabel nr.8 Domeniile și specializările claselor de învățământ tehnic postliceal în ultimii trei ani școlari
Tabel nr.9 Învățământul „A doua Șansă” în ultimii trei ani școlari
2.6. Contextul socio-economic, relațiile cu comunitatea locală și alți parteneri
Politica de acțiune a Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” poate fi elaborată doar având o viziune de ansamblul a tuturor componentelor implicate în asigurarea educației tinerilor, chiar și în mod indirect, respectiv includerea instituției în cadrul regional și al comunității locale pentru care este furnizoare de servicii educaționale.
Scăderea demografică generală atât la nivel național, regional cât și la nivelul județului va avea implicații deosebite asupra gestionării și dezvoltării resurselor umane și va necesita investiții în capitalul uman.
Sunt de remarcat diferențele de structură pe medii rezidențiale pentru grupa de vârstă 0-14 ani, de unde reiese o pondere a populației de vârstă școlară mai mare în mediul rural, față de mediul urban, ceea ce însă afectează și sistemul educațional, copiii din satele izolate întâmpinând dificultăți în participarea la formele de învățământ. Aceasta va determina o reorganizare a rețelei școlare în mediul rural prin concentrarea pregătirii în școli viabile, în paralel cu rezolvarea problemelor de acces.
Reducerea populației de vârstă școlară, precum și a grupei de vârstă 15-64 ani, concomitent cu creșterea numerică continuă a populației în vârstă de peste 65 ani, arată pericolul unui deficit de forță de muncă tânără, dar și necesitatea de personal calificat pentru asistența socială și medicală, care se vor avea în vedere la planificarea ofertei educaționale.
Acest lucru determină creșterea raportului de dependență demografică, precum și creșterea nevoii de servicii sociale și asistență, alocarea unui procent mai mare din PIB pentru servicii medicale, pensii și alte facilități pentru populația de vârsta a treia.
Eficientizarea rețelei școlare va trebui să ia în considerare numărul de intrări care vor fi ținând cont de rezultatul acestei analize: spor natural negativ, populație îmbătrânită, populația viitoare preponderent feminină în anumite zone, educație multiculturală, creșterea accesului pentru grupurile etnice dezavantajate.
Evoluțiile demografice scot în evidență necesitatea implicării unităților de învățământ ca furnizori de formare continuă, pentru pregătirea grupei de vârstă de mijloc pentru cerințele de competențe și calificări cerute pe piața muncii. Vor fi luate în considerare și fenomenele de migrație externă.
5 http://www.isjcj.ro/arhiva, Planul local de acțiune pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic 2015-2020, Cluj Napoca, 2008
Bilanțul demografic a fost influențat decisiv de sporul natural negativ, dar și de soldul negativ al migrațiilor, care după avut ca direcție principală Uniunea Europeană sau continentul nord-american. Scăderea demografică accentuată de 56,9 mii persoane din ultimul deceniu a afectat cu preponderență așezările rurale situate la mare distanță de căile de comunicație și de principalele centre polarizatoare, precum și cele a căror creștere demografică a fost influențată și de volumul și calitatea fluxurilor migraționale (zona Turda Câmpia Turzii).
Eficientizarea rețelei școlare precum și necesarul de calificări cerute de viitoarea piață a muncii va trebui să ia în considerare numărul de intrări care vor fi ținând cont de rezultatul acestei analize: spor natural negativ, populație îmbătrânită, populația viitoare preponderent feminină în anumite zone, cât și un fenomen mai recent, dar cu efecte foarte mari asupra populației active din județ și în același timp din regiune, anume cel al migrației externe. Numărul viitor de clase din sistemul TVET va ține cont și de toate aceste fenomene.
22.6.2.Componenta economică la nivelul județului Cluj și a municipiului Câmpia Turzii
Clujul face parte din categoria județelor cu o economie complexă si diversificată,cu ponderi importante în economia națională,fiind – din acest punct de vedere – cel mai important centru administrativ-teritorial din nord-vestul țării.
Economia județului Cluj a avut si are la bază bogatele resurse materiale,poziția geografică avantajoasă,cu posibilități facile de comunicații pe căile feroviare,rutiere și aeriene, rezerve importante de forță de muncă de înaltă calificare și cu tradiție în numeroase domenii, capacitate deosebită de adaptare la cerințele pieței concurențiale, datorită puternicelor centre de școlarizare la toate nivelurile, cât și a celor de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică de care dispune.
În cadrul activităților industriale,locul preponderent îl ocupă industria prelucrătoare în cadrul căreia sunt reprezentate majoritatea ramurilor existente la nivel național. Este ilustrativ de menționat că peste 20,9% din populația ocupată își desfășoară activitatea în subramurile industriale.
În ultimii ani s-au dezvoltat importante activități în parcurile industriale și s-au amplificat prestările de servicii. Au cunoscut, de asemenea, o dezvoltare accentuată, începând îndeosebi cu anul 2000,construcțiile de locuințe.
În context este de relevat și existența unui bogat și variat potențial turistic, cu precădere în zona munților Apuseni, cu posibilități reale de amplificare a activităților din acest domeniu,în cadrul procesului de restructurare a economiei județului.
Creșterea economică susținută din perioada (2000-2007) și continuată în același mod în 2008 este evidențiată în evoluția produsului intern brut la nivelul județului. Creșterea în anul 2002 comparativ cu 1998 a fost de 43.031,3 miliarde. În anul 2008 PIB al Regiunii Nord – Vest a fost de 57937,1 milioane lei, iar a județului Cluj de 19984,7 milioane lei reprezentând 34,5% din total PIB pe regiune. Reducerea inflației a fost un element pozitiv, care a cunoscut de asemenea un ritm simțitor mai ales în ultimii 5 ani când s-a transformat dintr-o inflație mare (40-50% pe an) într-o inflație sub 10% totuși peste media EU și chiar a celor 10 țări proaspăt admise. Dinamica prețurilor de consum a fost influențată în principal de majorări de prețuri și tarife aplicate la servicii, scumpirea unora din materiile prime, deprecieri ale cursului valutar.
La nivel local activități economice specifice sunt: producție, construcții, comerț, prestări servicii, tâmplărie, creșterea animalelor, cultivarea plantelor, turism și transporturi.
În timp, municipiul Câmpia Turzii a devenit deosebit de atractiv pentru investitori. În prezent, un număr mare de agenți economici au ales municipiul nostru pentru a își dezvoltă afacerile. Domeniile în care activează sunt: industria metalurgică si ceramică, automatizări industriale,industria textilă, construcții civile si industriale, transporturi de mărfuri si persoane, agricultură (legumicultură, pesticide), comerț si servicii. După 1990 s-a extins considerabil libera inițiativă, s-a revitalizat potențialul tehnic si tehnologic al multor unități. Dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu firme din străinătate, sporirea investiților, îmbunătățirea managementului fac din municipiul nostru unul dintre cele mai importante centre de afaceri din această parte a țării. În prezent există 1133 de firme care dezvoltă activități economice și 385 persoane fizice autorizate.
Teritoriul administrativ al municipiului Câmpia Turzii, conform cadastru funciar 1990, măsoară o suprafața de 2378,28 ha, cu următoarele utilizări ca suprafețe agricole 1685, 79 ha, fond forestier 7,33 ha și restul de 685,16 ha alte terenuri.
După evenimentele din anul 1989, procesul de tranziție s-a resimțit si în sectorul industrial, care a trecut de la un sistem puternic centralizat la promovarea liberei inițiative. În industria metalurgică muncesc 3600 de angajați având cea mai mare pondere din zonă de ocupare a forței de muncă.
Pe o suprafață de 44 ha, este în curs de amenajare o zonă industrială, numită ZONA INDUSTRIALĂ – REIF unde vor fi date în folosință birouri pentru servicii, infrastructură si hale industriale. Investitorii interesați sunt în marea majoritate străini, care activează în domenii precum: construcții de mașini, subansamble electrice si împachetare produse cosmetice, industria produselor alimentare si servicii către populație. în anul 2002 a luat ființă Centrul Zonal de Afaceri Câmpia Turzii din care fac parte întreprinderi mici, mijlocii si întreprinzători particulari ce acoperă toate domeniile economice. Mechel Câmpia Turzii SA (fosta S.C. Industria Sârmei S.A.) aparține societăților siderurgice cu flux integrat, realizând produse lungi, sârma laminată, bare calibrate, sârme trase la rece (moi, tari si speciale), pentru utilizări diverse, electrozi si fluxuri de sudură, cabluri de tracțiune si alte produse care folosesc drept materiale sârma. Societatea comercială CHEMICAL INDEPENDENT GROUP S.A. a luat ființă în anul 1993 în orașul Câmpia Turzii fiind prima societate din țară producătoare de pesticide cu capital integral privat. Profilul de activitate al firmei este condiționarea si vânzarea pesticidelor (fungicide, erbicide, acaricide, insecticide) atât în România cât si în exterior. Încă de la înființare S.C. CIG S.A are relații de colaborare cu firme renumite pe plan mondial în domeniul pesticidelor cum ar fi: Du Pont De Nemours (SUA), Dow Agrosciences (SUA), Bayer A.G. (Germania), cu care a omologat peste 15 produse. Antrepriza de Construcții si Servicii Auxiliare are o experiența dobândită pe parcursul a peste 30 de ani de existență, îi permit abordarea oricărui gen de lucrări, indiferent de mărimea si complexitatea acestora, în domeniul construcțiilor industriale si speciale, civile, agrozootehnice, hidrotehnice, pentru transporturi si comunicații, alimentări cu apă si canalizare, pentru transportul si distribuția gazelor naturale si a lichidelor, etc. S.C. Domeniul Public Câmpia Turzii se ocupă cu întreținerea si repararea străzilor, amenajarea si întreținerea spațiilor verzi. Sectorul de Distribuție Gaze Câmpia Turzii are ca activitate de bază distribuția gazelor naturale la toate categoriile de consumatori în municipiul Câmpia Turzii si 29 localități din mediul rural. SC SLCIAS SA (SC Salubritate, Lucrări de Construcții si Instalații, Alte Servicii SA) societate pe acțiuni sub autoritatea Consiliului Local, este principalul furnizor de servicii către populație si are ca obiect de activitate: – prestarea de servicii de salubritate. S.C. COMPANIA DE APĂ ARIES S.A. a fost înființată în data de 03.01.2007, ca operator al serviciilor de apă si canalizare în zona Turda – Câmpia Turzii. Conform actului constitutiv, principalele activități ale companiei sunt: “captarea, tratarea si distribuția apei”. Stația CFR – Câmpia Turzii a fost construită în anul 1881 cu scopul transportului de călători si marfă. Circulația si manevra se execută cu tracțiune Diesel si electrică.
Transportul de călători și marfă se încadrează normelor si standardului european.
Înțelegând trăsăturile comune unei afaceri, echipa managerială, unitatea școlară, a susținut și dezvoltat spațiile disponibile, resursele materiale (echipamente, instalații, utilaje și aparatură) și resursele umane, reușind ca în anul 2000 să transforme așezământul educațional în: COLEGIU TEHNIC.
Factorul esențial în dezvoltarea economico-socială a oricărui județ îl constituie resursele umane (potențialul uman) de care dispune aceasta. Resursele de munca la nivelul județului Cluj la 1 Ianuarie 2009 erau de 459.5 mii persoane reprezentând 3,31% din totalul resurselor de muncă ale României și 26,54% din totalul resurselor de muncă aferente regiunii Nord – Vest, in creștere fata de anii 2007 si 2008.Piața muncii din județul Cluj va fi supusă noilor tendințe datorate pe de o parte modificării criteriilor de competitivitate precum și a crizei economice. Populația activă civilă la nivelul județului Cluj la 1 ianuarie 2009 este de 340.2 (mii persoane) în scădere față de aceeași perioadă a anului precedent când se situa la valoarea de 344,6 mii persoane.
Populația ocupată civilă în județul Cluj a cunoscut o creștere continuă din anul 2002 când se situa la nivelul de 298.7 mii persoane și până la nivelul anului 2008- 334,6 mii persoane, înregistrând o scădere ușoara la nivelul anului 2009, pana la 324.0 mii persoane.
Dacă în perioada 2002-2006, atât rata de activitate cât și rata de ocupare au înregistrat un trend descrescător, începând cu anul 2007 se observă o tendință de creștere în ambele cazuri . Astfel rata de activitate a crescut față de anul 2006 de la 70,7% la 75,1% in anul 2009. Rata de ocupare a crescut și ea de la 68,3% în anul 2006 la 73,2 în anul 2008.In anul 2009 se observă o scădere a ratei de ocupare, ca efect al crizei economice la 70, 5%.La nivelul județului Cluj in anul 2010 numărul salariaților era de 196.500 persoane, din care in industrie erau ocupate 51.900 persoane, in agricultura 1700, în construcții 16.100, cea mai mare parte fiind in domeniul serviciilor.
Rata șomajului în județul Cluj este în scădere continuă începând cu anul 2002 de la 10% la 2.9% în anul 2008, dar cu o creștere semnificativa in anii 2009 si 2010, având o valoare de 6,3 in 2009 si 6,9 in 2010. Aceasta scădere se datorează crizei economice, care a dus la desființarea unui număr mare de întreprinderi și societăți comerciale, precum și închiderea SC MECHEL SA. În prezent rata șomajului în municipiul nostru este aproape 0%.
Din punct de vedere al numărului de locuitori Câmpia Turzii se situează pe locul al 4-lea în topul localităților din județ și are o populație stabilă de 27.000 de locuitori. Numărul gospodăriilor: 3267; numărul locuințelor: 8772.
Populația activă din municipiul Câmpia Turzii număra, în 2007, 10.277 persoane, respectiv 3,26% din populația activă a județului Cluj. Din punct de vedere evolutiv, în perioada 1997-2003, tendința de reducere a populației active s-a manifestat atât la nivelul regiunii Nord -Vest, cât si la nivel național, însă la nivelul regiunii declinul a fost mai lent, cu ritmuri mai reduse, până în 2004 când la nivel național se înregistrează o ușoară creștere (42 mii persoane), în timp ce în regiune scăderea continuă. Cauzele care au determinat reducerea numărului populației active sunt reducerea vârstei medii de pensionare, emigrarea persoanelor tinere si creșterea numărului persoanelor care urmează o instituție de învățământ superior și implicit își prelungesc perioada de inactivitate.
Populația municipiului Câmpia Turzii este la vârsta activă în pondere de 65,5% din totalul populației. 37,11% din populația totală este ocupată, comparativ cu media județeană care este de 35,47%. Si la capitolul populație inactivă municipiul Câmpia Turzii prezintă o structură semnificativ mai favorabilă decât cea la nivel de județ. 97,6% din populația ocupată are statut de salariat, adică este dependentă de locurile de muncă create de alții. Șansele pe piața locală a muncii sunt mult reduse datorită profilului monoindustrial al economiei. Majoritatea populației ocupate (68%) lucrează în industria prelucrătoare. 4 % din populația activă este șomeră. Un fenomen îngrijorător îl reprezintă incidența șomajului în rândul tinerilor, cu o valoare de aproximativ 2 % din totalul șomerilor. Astfel la nivelul municipiului Câmpia Turzii se desprind următoarele concluzii: îmbătrânirea populației si creșterea ratei dependenței, scăderea numărului populației active si creșterea șomajului datorat proceselor de restructurare dar si a ineficienței sistemului de formare profesională care să răspundă cerințelor pieței forței de muncă, sunt fenomene care impun adoptarea de strategii în domeniul dezvoltării resurselor umane, care să sprijine reformele din acest domeniu, strategii care să acopere atât sfera educațională si a formării profesionale cât si pe cea a ocupării populației.
I.2.5 Parteneriate și colaborare
a) Parteneri sociali
– Serviciul Public Local de Asistență Socială și protecția copilului al Primăriei Câmpia Turzii
– Biroul de Integrare Europeană al Primăriei Câmpia Turzii
– Poliția locală din municipiul Câmpia Turzii
– Liga Tineretului Creștin Ortodox Român – Câmpia Turzii
– ALOFM Câmpia Turzii
– Asociația Artiștilor Plastici din Câmpia Turzii
– Compartimentul Mediu și Serviciul de cultură al Primăriei Municipiului și cu celelalte școli din oraș în vederea desfășurării unor acțiuni comune legate de protecția mediului și educarea maselor în acest sens
– Universitatea Tehnică Cluj Napoca
– Colegiul Tehnic Mihai Eminescu – Toplița
– Academia Tehnică Militară
– Procter and Gamble Marketing Romania
– Asociația Turdeană a Alpiniștilor – Turda
– Asociația pentru Protecția Consumatorului
– Asociația Voluntară „ Castel Banffi „ Luncani- mediatorul școlar pe problema rromilor
– Palatul Cultural ,,Ionel Floașiu’’ Câmpia Turzii
– Fundația Română Pentru Copii, Comunitate și Familie – filiala Câmpia Turzii
– Asociația pentru promovarea incluziunii sociale (APIS) – Câmpia Turzii
– Liceul Tehnologic nr. 1 Sighișoara
– Colegiul Tehnic Aiud
– Biserica Ortodoxă Nr.2
– Grupul Școlar „Octavian Goga” Jibou
– Grupul Școlar „Alexandru Borza” Cluj Napoca
– Liceul Teoretic ,, Gheorghe Munteanu Mungoci’’ Tulcea
– Clubul de afaceri francofon
– Biroul de Informare al Parlamentului European
– Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest
b) Parteneri economici
În perioada 2011 – 2015 s-au încheiat parteneriate cu agenții economici din zonă pentru a asigura elevilor noștri, în proporție de 100% condiții optime de instruire practică. Dintre partenerii noștri sunt: COMPANIA DE APĂ ARIEȘ, S.C. „PENNY MARKET” CÂMPIA TURZII, S.C. „MARIA CONF.” CÂMPIA TURZII, S.C. „RUSDAN CONF.” CÂMPIA TURZII, SC DAGHEMANA COM, SC CB ELECTRIC SRL, SC REEA PROCONS SERV SRL, SC TEFIR IMP-EXP SRL, PF MĂRIE IOAN, SC EUROLAND EXPRESS SRL, SC MMM AUTOPARTS SRL, SC DOMENIUL PUBLIC CÂMPIA TURZII SA, CASA DE CULTURĂ IOAN FLOAȘIU, SC PROFI ROM FOOD SRL, SC ILSA COMIMPEX SRL, SC OLIMPIA BIJUTERIA SRL, SC UNIQUE FASHION AND STYLE, SC STEFDAN COMIMPEX SRL, S.C. JOLIDON IMPORT-EXPORT SRL, S.C. LUȚU MIHA CONSTRUCȚII SRL, S.C. CHINEZU SRL pentru buna desfășurare a pregătirii practice și în vederea consolidării și perfecționării competențelor profesionale ale elevilor, prevăzute de SPP – uri și dobândite în atelierele proprii.
c) Parteneri în proiecte interne și internaționale:
– Aplication form to join European Studies Programme
– e-Formare – Competențe integrate pentru societatea cunoașterii
– Tineri rromi competitivi, cu șanse egela pe piața muncii
– RO-CAELEC/71119747 al organizației Senior Experten Servise din Germania
– Working in Europe to Stop TruancyAmong Youth (WE-STAY)
– Comenius „Homo Economicus” cu parteneri din 8 țări: Belgia, Slovenia, Turcia, Finlanda, Grecia, Lituania, Spania și România
– ERASMUS+ VET- Llandrilo Menai Group- Țara Galilor( UK) , Akademie Klausenhof Germania;
I.3 ANALIZA SWOT ȘI PEST
I.3.1. Analiza SWOT s-a realizat pornind de la activitatea și realizările ultimilor ani ai instituției pentru stabilirea punctelor tari și slabe ale mediului intern și corelarea acestora cu oportunitățile și amenințările mediului extern (comunitate locală, strategii locale de dezvoltare, agenți economici etc).
ANALIZA SWOT :
Puncte tari:
Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” este singura unitate școlară în zona municipiului Câmpia Turzii și satele din jurul acestuia (Viișoara, Luna, Luncani, Triteni, Ceanu Mare, Frata, Bolduț, etc.), care oferă posibilitatea absolvenților de gimnaziu pentru continuarea studiilor în învățământul tehnic;
Pentru tinerii și adulții depășiți de vârsta școlară care nu au finalizat învățământul gimnazial oferim posibilitatea continuării studiilor (după finalizarea învățământului primar) în sistemul de învățământ „A II-a șansă”, cu obținerea unui certificat de finalizare a ciclului inferior al liceului și posibilitatea continuării studiilor prin stagii de pregătire practică pentru obținerea de calificări profesionale nivel 2 sau continuarea în ciclul superior al liceului, învățământ seral și obținerea de calificări nivel 3 și chiar 3 avansat;
Pentru absolvenții de liceu care nu au obținut diploma de bacalaureat oferim posibilitatea completării studiilor prin învățământul postliceal tehnic și de maiștri, cu obținerea certificatelor de competențe profesionale nivel 3 avansat;
Programele dezvoltate prin curriculum în dezvoltare locală sunt realizate în colaborare cu agenții economici din zonă și avizate de către CLDPS și ISJ – Cluj, venind în sprijinul elevilor pentru o mai bună cunoaștere a viitoarelor posibile locuri de muncă;
Școala are în dotare peste 120 de computere tip PC care sunt distribuite în trei laboratoare de informatică și respectiv câte unul pentru fiecare cabinet sau laborator, conectate la internet, asigurând astfel accesul elevilor și tuturor cadrelor didactice la informație;
Biblioteca școlară oferă elevilor și cadrelor didactice accesul la peste 24000 de volume din toate domeniile, de la beletristică – la tehnică, precum și bibliografia școlară obligatorie, completând astfel informația oferită prin accesul la internet sau în timpul orelor de predare învățăre și oferind o alternativă de petrecere a timpului liber pentru toți cei interesați;
Se realizează în fiecare an convenții de colaborare pentru efectuarea pregătirii practice cu agenții economici din zonă cum ar fi: COMPANIA DE APĂ ARIEȘ, S.C. „PENNY MARKET” CÂMPIA TURZII, S.C. „MARIA CONF.” CÂMPIA TURZII, S.C. „RUSDAN CONF.” CÂMPIA TURZII, SC DAGHEMANA COM, SC CB ELECTRIC SRL, SC REEA PROCONS SERV SRL, SC TEFIR IMP-EXP SRL, PF MĂRIE IOAN, SC EUROLAND EXPRESS SRL, SC MMM AUTOPARTS SRL, SC DOMENIUL PUBLIC CÂMPIA TURZII SA, CASA DE CULTURĂ IOAN FLOAȘIU, SC PROFI ROM FOOD SRL, SC ILSA COMIMPEX SRL, SC OLIMPIA BIJUTERIA SRL, SC UNIQUE FASHION AND STYLE, SC STEFDAN COMIMPEX SRL, S.C. JOLIDON IMPORT-EXPORT SRL, S.C. LUȚU MIHA CONSTRUCȚII SRL, S.C. CHINEZU SRL
Corpul profesoral al școlii este bine pregătit și cu experiență, respectiv 71,6% dintre cadrele didactice au obținut gradul didactic II sau I;
Cadrele didactice în proporție de 80% au urmat și urmează cursuri de formare continuă prin programele oferite de ISJ și CCD Cluj precum și de către instituțiile de învățământ superior, ceea ce contribuie la o mai bună relaționare a corpului profesoral cu elevii dar și cu întreaga comunitate școlară (părinți, comunitate locală, agenți economici, I.S.J.), ceilalți 20% fiind înscriși la perfecționarea prin susținerea examenelor pentru gradele didactice;
Școala pune la dispoziția elevilor săi, a părinților și implicit a cadrelor didactice un cabinet de consiliere și orientare psihopedagogică dotat conform cerințelor prevăzute de standardele de calitate, având încadrat un profesor de specialitate calificat, care poate oferi servicii corespunzătoare;
Baza materială necesară desfășurării orelor de specialitate a fost modernizată în anul 2006 prin dotările obținute din fonduri PHARE și continuată în anii 2007 și 2008 prin programul M.E.C.T.S. de modernizare pentru laboratoare, cabinete și sala de sport;
Oferta educațională a școlii este foarte diversificată cuprinzând domeniile: mecanică, electromecanică, electronică și automatizări, electric, economic, industrie textilă și pielărie, construcții, instalații și lucrări publice, încercându-se astfel o adaptare la cerințele pieței muncii;
An de an s-au obținut rezultate deosebite, numeroase premii și mențiuni, la fazele naționale și județene ale concursurilor și olimpiadelor școlare ceea ce demonstrează preocuparea școlii pentru realizarea de performanțe cu elevii;
S-au obținut rezultate bune și foarte bune la examenele de certificare a competențelor profesionale în ultimii trei ani, lucru care arată că pregătirea elevilor pentru viitoarele meserii sau pentru continuarea studiilor în învățământul universitar este preocuparea de bază a cadrelor didactice din școală;
Activitățile educative și extracurriculare desfășurate sunt diverse și în număr mare, iar în ultimii trei ani a crescut numărul de proiecte educative derulate la nivel local sau chiar interjudețean în parteneriat cu alte școli din țară, lucru care demonstrază o mobilizare permanentă pentru a oferi elevilor toate alternativele posibile de dezvoltare personală pentru viață;
Derularea pentru cel de-al doilea an a parteneriatului Comenius în cadrul proiectului european multinațional “Homo economicus” și participarea la toate întrunirile din cadrul acestuia, prezentarea cu rezultate foarte bune a elevilor și cadrelor didactice;
S-au organizat anual, în ultimii cinci ani, „Zilele Colegiului” și „Săptămâna porților deschise” în scopul popularizării școlii și a ofertei educaționale în rândul comunității școlare interesate, ceea ce a asigurat an de an realizarea planului de școlarizare în proporție de 100%.
Realizarea în fiecare an a unui program diversificat și pentru dorințele tuturor în cadrul săptămânii “Școala altfel”
Continuarea parteneriatelor realizate în anul școlar anterior cu școli similare din țară: Grupul Școlar Agricol – Sighișoara, Liceul Tehnologic “Alexandru Borza” – Cluj Napoca și cu Colegiul Tehnic din Aiud.
Încheierea unui parteneriat cu asociația Forum – Prietenie din Câmpia Turzii cer oferă oportunitatea de a populariza școala și elevii școlii peste hotare – Franța
Creșterea procentului de promovabilitate la examenul de Bacalaureat în fiecare an.
Puncte slabe
Unele cadre didactice (aproximativ 20%) păstrează metoda de predare tradițională cu accent pe teoretizare și transmitere de cunoștințe în defavoarea formării și dezvoltării la elevi a deprinderilor și competențelor;
Cadrele didactice în proporție de aproximativ 30% nu se implică în realizarea de sarcini suplimentare față de cele prevăzute în fișa postului ceea ce duce la o supraîncărcare a celorlalți, dispuși să contribuie cu toate forțele la buna desfășurare a proceselor derulate pentru realizarea educației elevilor;
Elevii, în proporție de peste 50%, au o motivație redusă pentru realizarea de performanțe școlare și profesionale lucru care se vede prin numărul mare de absențe acumulate de către aceștia la majoritatea disciplinelor de studio și care au crescut în acest an față de anul școlar anterior
Părinții a peste 50% dintre elevi sunt indiferenți la situația școlară a propriilor copii și refuză colaborarea cu cadrele didactice și cu profesorul de la cabinetul de consiliere psihopedagogică pentru realizarea educației acestora;
Ofertele de angajare oferite de către agenții economici din zonă nu se corelează de cele mai multe ori cu așteptările absolvenților, iar locurile de muncă sunt puține în comparație cu numărul absolvenților ceea ce duce la dezinteresul viitorilor absolvenți pentru informarea asupra modului de căutare a unui loc de muncă;
Parteneriatele cu agenții economici se derulează destul de greu deoarece interesul acestora în colaborarea cu școala pentru pregătirea viitoarei forțe de muncă este scăzut, lucru accentuat și de prelungirea crizei economice;
Consiliul elevilor este slab implicat în viața școlii, inițiativele acestuia fiind minore, activitățile desfășurate pornind în general din inițiativa cadrelor didactice coordonatoare și nu a elevilor;
Școala este insuficient dotată cu tehnică modernă, de ultimă generație, lipsa simțindu-se mai puternic pentru domeniile economic și construcții, instalații și lucrări publice, ceea ce limitează posibilitățile de realizare a instruirii practice în atelierele proprii și impune colaborarea cu agenții economici.
Oportunități
Dezvoltarea educării adulților prin programe de tipul „Școala părinților” pentru atragerea și implicarea acestora în educarea pentru viață a propriilor copii;
Continuarea și dezvoltarea colaborărilor cu agenții economici prin atragerea acestora în proiecte de parteneriat pentru creșterea interesului acestora față de pregătirea profesională a viitorilor angajați;
Atragerea de fonduri europene prin scrierea de proiecte pentru dezvoltarea profesională a tuturor angajaților și pentru îmbunătățirea dotărilor existente;
Continuarea și dezvoltarea parteneriatelor cu alte instituții publice, școli, ONG-uri, pentru creșterea calității educației elevilor;
Dezvoltarea în zonă a unor sectoare noi de activitate creatoare de noi locuri de muncă.
Amenințări
Reducerea populației de vârstă școlară care duce la scăderea numărului de clase și implicit a numărului de norme didactice și deci necesitatea restrângerii activității unor cadre didactice;
Lipsa unei strategii clare de dezvoltare a sectorului economic din zona municipiului Câmpia Turzii face ca oferta școlară să nu poată fi corelată suficient de bine cu necesarul de locuri de muncă de pe piață ceea ce duce la scăderea interesului elevilor pentru specializările oferite de școală și deci imposibilitatea realizării planului de școlarizare propus în următorii ani;
Criza economică și financiară prelungită a scăzut veniturile familiilor, ceea ce duce la imposibilitatea asigurării deplasării la școală a elevilor din zonele rurale adiacente Câmpiei Turzii și deci creșterea ratei absenteismului și abandonului școlar;
Degradarea spațiilor școlare datorită fondurilor insuficiente alocate pentru întreținere și reparații;
Uzura morală a echipamentelor și utilajelor din dotare, datorită evoluției tehnologice fulminante și imposibilitatea de a achiziționa noi echipamente pentru înlocuirea celor vechi.
I.3.2. Analiza PEST
Analiza PEST (analiza contextului Politic – politici educaționale, Economic, Social și Tehnologic în care funcționează unitatea școlară) s-a realizat folosind ca surse de informare Proiectul de Reformă a învățământului preuniversitar, Planificarea strategică a învățământului profesional și tehnic (TVET), informații din ziare, reviste, emisiuni TV, paginile web ale Guvernului României, Ministerului Educației și Cercetării, părinți, elevi, manageri ale unor instituții, informații privind dezvoltarea comunității locale și perspectivele de evoluție ale acesteia, PRAI, PLAI, etc.
Contextul politic – politici educaționale – segmentele politicii educaționale sunt:
– legislativ – descris prin modificarea continuă a cadrului legislativ și normativ al sistemului de învățământ și considerarea învățământului ca prioritate națională, cerință care la nivel financiar este neoperantă;
– strategii propriu-zise – descris prin existența de programe care vizează toate domeniile și nivelurile sistemului și programe aflate în desfășurare care urmăresc modernizarea sistemului, preluarea experienței internaționale și anticiparea evoluției sociale, culturale și economice a societății;
– implementarea reformei – domeniile implementării reformei sunt asigurarea punerii în practică a prevederilor legale, asigurarea gratuității serviciilor și a bazei legislative, cofinanțarea pentru salarizare, întreținerea internatelor, activităților extrașcolare, asigurarea protecției sociale a copiilor, etc.
Alte priorități ale politicii educaționale sunt: asigurarea dreptului la patrimoniul cultural și de proprietate intelectuală, organizarea învățământului în zonele defavorizate. Direcții principale ale reformei sunt: perfecționarea curriculum-ului național și corelarea cu cel european, continuarea de editare de manuale alternative.
Contextul economic
La nivel național – este descris printr-o criză economică prelungită, constituirea conjuncturală a pieței forței de muncă, cerințe de pregătire și orientarea spre obținerea unui avantaj imediat, dezvoltarea lentă a sectorului privat, productivitatea scăzută în agricultură, procentul ridicat al șomajului în rândul tinerilor și persoanelor aflate în apropierea pensiei.
La nivel local – descrierea nu diferă prea mult de nivelul național, dar se observă o schimbare prin ușoara evoluție și modificare a contextului economic, prin apariția și dezvoltarea unor ramuri ca și comerțul, prin apariția unor IMM-uri, totuși firave și cu puține perspective de mărire a capacității de producție. Rămâne ca principal agent economic S.C. MECHEL, fostul Combinat metalurgic, care absoarbe cea mai mare parte din forța de muncă, dar care după privatizare și-a redus simțitor numărul de angajați și numărul acestora este în continuă descreștere. Primăria municipiului Câmpia Turzii previzionează dezvoltarea parcului industrial, dar materializarea acestuia a fost stopată de criza economică prelungită.
Contextul social
Problemele demografice sunt reprezentate, la nivel județean (Cluj) prin scăderea natalității, ceea ce duce la scăderea populației școlare. Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” a reușit în fiecare an să realizeze în proporție de 100% planurile de școlarizare propuse, deoarece meseriile (specializările) care se învață aici sunt în concordanță cu cerințele pieței muncii din zonă, dar și de nivelul ridicat al calității activității didactice. Există probleme cauzate de slaba frecvență a elevilor navetiști (din zonele rurale adiacente municipiului), deoarece provin din familii foarte sărace, iar costurile aferente navetei sunt prea mari pentru ele. De asemenea sprijinul acordat de către părinți școlii, este unul foarte scăzut pentru peste 50% dintre familiile a căror elevi învață în școala noastră, motiv pentru care probleme de absenteism și comportamentale se întâlnesc și la o parte dintre ceilalți elevi.
Contextul tehnologic
Se constată pe plan mondial o trecere de la societățile industriale la societățile informaționale în care mijloacele IT joacă un rol important în producție, servicii, educație etc. Școala trebuie să devină un loc unde elevii să poată cerceta datele existente pe Internet dar, să și creeze și să introducă noi informații în această rețea de calculatoare. În Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” accesul la tehnologia modernă a fost îmbunătățit cu echipamente primite prin programul PHARE TVET, dar acestea sunt insuficiente. Pentru a putea desfășura un proces instructiv-educativ cu adevărat modern, ar fi necesar ca toate cabinetele, atelierele, laboratoarele să fie dotate cu tehnologii și echipamente moderne, ceea ce nu se poate spune despre această instituție.
2.7. Realizările Colegiului Tehnic „Victor Ungurean” în anul școlar 2009-2010
Acest an școlar a fost unul bogat în activități și evenimente iar acest subcapitol al lucrării face o sinteză a principalelor activități și rezultate obținute de către elevi și cadre didactice deopotrivă.
Figura nr.10 Sigla Colegiului Tehnic „Victor Ungurean”
2.7.1.Oferta curriculară pentru curriculum în dezvoltare locală (C.D.L.)
Tabel nr.12 Lista C.D.L.-urilor supuse avizării ISJ și CLDPS pentru anul scolar 2017-2018
Tabel nr.13 LISTA c.d.l.-urilor supuse prelungirii avizării I.S.J. și C.L.D.P.S. pentru anul școlar 2009-2010
2.7.2. Proiecte educative derulate
Activitatea extrașcolară realizată în liceu se orientează spre varietate tematică și diverse forme de organizare.
– „Absenteismul școlar – cauze și modalități de prevenire”, avizat de I.S.J. Cluj, compus din următoarele subproiecte:
„Lectura în impas”
„Activitățile de învățare cu caracter interactiv și practic în cadrul disciplinelor tehnice – alternativă la absenteism”
„Absent- prezent”
„Valorificarea tradițiilor populare locale”
Acest proiect a avut ca obiectivul general: identificarea cauzelor variate care duc la producerea absenteismului, iar ca obiective specifice: identificarea concepțiilor cadrelor didactice privitoare la modul în care absenteismul se produce în școala noastră, identificarea atitudinilor elevilor chestionați aleator despre ceea ce îi determină pe ,,chiulangii” să plece de la ore, identificarea atitudinilor părinților prezenți la lectoratul cu părinții despre fenomenul absenteismului, identificarea cauzelor reale ale absenteismului a celor care cu un număr mare de absențe, analiza comparativă a concepțiilor acestor categorii (profesori, părinți, elevi) cu scopul de a elabora proceduri specifice de intervenție, oferirea de informații exacte membrilor acestui proiect pe palierul intervenției fiecăruia pentru a-și desfășura subproiectele pe un temei veridic, elaborarea unei strategii unitare a cărei aplicare va avea drept efect ameliorarea acestui fenomen. Eșantionul de referință asupra căruia a fost direcționat proiectul au fost elevii care la sfârșitul semestrului I din anul școlar 2008-2009 aveau peste 70 de absențe nemotivate. Nici una dintre clase nu a fost exclusă, la cele în care nu au existat elevi cu peste 70 de absențe au fost cuprinși în eșantion primii trei elevi cu cele mai multe absențe, însă doar doua clase au fost acestui criteriu. Motivul acestei alegeri a fost posibilitatea de a putea aplica la toate clasele unitar aceleași proceduri pentru ameliorarea absenteismului. Timp de cinci luni au fost aplicate 216 chestionare. După timpul scurs completării chestionarelor urma o primă ședință de consiliere cu grupul clasei care completa în acea zi. Unde semnalam necesare intervenții de natură psihopedagogică chemam elevii la intervenții ulterioare. Chestionarele au fost completate la cabinetul de asistență psihopedagogică al școlii în prezența consilierului școlar care a acordat lămuriri fiecărui elev chestionat.
Proiectul se derulează și în prezent și a avut ca efect vizibil și măsurabil în primul rând scăderea numărului de absențe/elev față de anul școlar anterior, dar în același timp și implicarea unui număr mai mare de elevi în activitățile propuse prin acest proiect (activități extracurriculare), față de anii școlari anteriori.
Figura nr.11 Aspect din subproiectul „Valorificarea tradițiilor populare locale” – Muzeul etnografic al Colegiului Tehnic „Victor Ungurean”
– „Pentru un habitat curat” – început în anul școlar anterior a continuat și în acest an școlar prin activități de colectare a hârtiei și de realizare și păstrare a curățeniei în sala de clasă;
– „Eroii neamului”, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Urca având ca rezultat un deosebit spectacol de cântece și poezie cu ocazia Zilei eroilor neamului;
– „Susține adolescența”- realizarea de emisiuni săptămânale de către elevii școlii;
– „O lume dăruită nouă”- Adevăr și legendă în cetatea Sighișoarei în colaborare cu Grupul Școlar Agricol din Sighișoara;
Figura nr.12 În cetatea Sighișoarei
-Proiectul Antidrog, înscris în CAEJ ăn 2016, 2017: „Fii independent! Nu depinde de alcool și tutun!” care cuprinde activități ca: Realizarea scurtmetrajului educativ „Alcoolul – șarpele din pahar”, organizarea expoziției „STOP alcoolului și tutunului în viața ta”, organizarea conferinței „Spune NU alcoolului și tutunului! Alege viața!” având ca parteneri de proiect: Agenția Națională Antidrog, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Cluj, Inspectoratul de Poliție al județului Cluj, SPLAS Primăria municipiului Câmpia Turzii, Palatul Cultural „Ionel Floașiu” Câmpia Turzii.
Fig.13 Parcul antidrog
Figura nr.14 Aspecte din conferința „Spune NU alcoolului și tutunului! Alege viața!”
Alte proiecte desfășurate în școală:
Festivalul Ziua Artelor înscris în CAEJ 2016- sa- bucurat de prezența și susținerea Asociației artiștilor plastici din Câmpia Turzii și a artistului plastic Cornel Vana
Fig. 15 Cornel Vana
2.7.3. Sărbătoarea anuală a școlii
„Săptămâna Colegiului ” -9-13 noiembrie marcată printr-o serie de manifestări ca:
– Sesiunea de Comunicări „Cercetează. Creează. Inovează.”, a elevilor, finalizată cu realizarea unui reviste cu toate rezumatele lucrărilor prezentate, dintre care amintim următoarele titluri: George Bacovia “Poet al derizoriului”, Mircea Cărtărescu –“Apocalipsul cotidian”, Sacru si profan, Ceaiul de la ora 5, Education in England and Wales, Secțiunea de aur, Jocul matematici, Jocul de șah, Premiile Nobel, Lumina. Sunet. Culoare, “Cu Paracelsus de la alchimie la chimie”, Geografie aplicată la înălțime în “Miniexpediția” de – Munții Trascău, Morfologia carstică din Cheile Turzii și impactul activităților antropice asupra mediului natural, Schimbari climatice in 2009, L’Ecotourism, Memorialul durerii, Între mit si realitate, Instrumentele calității. Diagrama Pareto, Istoria telefoanelor mobile.
– Continuarea proiectului educativ “Istoria intre adevar si legenda”, din cadrul parteneriatului incheiat intre Colegiul Tehnic ,,Victor Ungurean ‘‘Câmpia-Turzii si Grupul Scolar Agricol Sighisoara prin dezbaterea „Alcoolul nu te face mare”, scenetele „Tinerete fără să învețe…și viață fără carte” și „La Ioan în sezatoare” în Muzeul Etnografic al școlii, derularea proiectului „Lectura în impas”.
– Activități sportive – finalele pe școală la handbal – fete și fotbal – băieți, precum și meciul de fotbal dintre elevi și cadrele didactice.
Figura nr.16 Aspecte din activitățile organizate cu ocazia Săptămânii Colegiului
2.7.4. Reviste realizate în școală
– Revista școlii „Ecoul tinereții” având în paginile ei numeroase articole realizate de elevi și de cadrele didactice ca: Comunicarea profesor-elev, Și dacă n-aș fi fost dascăl?, Performanțele școlare cu care ne mândrim, Picături de lirism, Criza existenłială (strigătul) – coordonată existențială în lirica bacoviană, Lectura în impas, Maramureș – plai cu dor, S.O.S. natura – episodul 3, Sportul ca valoare culturală, De la planșetă, creion, liniar, echer, compas si radieră la mouse, tastatură, monitor, unitate centrală, Tehnologia de mâine aplicată azi, Minighid de practică la agentul economic, Descoperiri cu adânci implicații teoretice, Curiozități din fizică, Balul bobocilor 2009, Știați că, Să ne mai si amuzăm, Rebus – știința, bat-o vina!, Careu faunistic, Și alte anecdote.
Figura nr.17 Coperta revistei „ Ecoul tinereții”
– Revista de istorie – „Gloria mundi” ISSN 2067-306X lansată în decembrie 2009 și aparută deja cu trei numere, din cuprinsul căreia amintim articole ca: Cercul de Istorie Câmpia Turzii cinstește ,, COPILUL ÎN ISTORIE’’, Incursiune în lumea copilăriei, Copilul în antichitatea clasică romană, Jocurile , Aventurile lui Cippolino, Mădălina, fetița care a salvat literatura, Copilul, prinț și cerșitor al Istoriei, File din istoria locală, Cercul de istorie ,, CLIO’’, Recenzie de carte Sighișoara. Schassburg. Segesvar, Jocuri demult uitate, Este importanta istoria, Secolul al XIX-lea- secolul naționalităților, Mihai Eminescu – om al cetății, Aspecte și atitudini comportamentale în zona Turda și Câmpia Turzii în timpul revoluției pașoptiste, Personalitatea lui Avram Iancu, Misterele abdicarii lui Cuza, 24 ianuarie – ziua unirii la Campia Turzii, Legislatia scolara in timpul dualismului austro-ungar, File de istorie la Colegiul Tehnic “Victor Ungurean” Campia Turzii, Dragobetele. sarbatoarea dragostei la romani, Sarbatoreste romanește. dragobetele 24 februarie, Paștele. Tradiții și obiceiuri. Această revistă a obținut mențiune interjudețean al revistelor școlare – ediția a X-a organiyat de Casa Corpului Didactic “Simion Mehendinți” și I.S.J. Vrancea.
Figura nr.18 Coperta revistei „Gloria Mundi”
– suplimentul „Lada cu zestre” ISSN 2068 – 3731 din al cărei cuprins spicuim: Activități propuse în acest an școlar, Proiect educativ valorificarea tradițiilor populare locale, Proiect de conservare, Șezătoare în satul Urca, Dicționar de regionalisme, Surse bibliografice utilizate.
Figura nr.19 Coperta revistei „Lada cu zestre”
– Revista de matematica ALPHA & BETA nr. 3 din cuprinsul căreia spicuim articole ca: Calculul inversei unei matrice prin transformări elementare, Aplicații ale autocad-ului în geometria plană și în spațiu, Fractalii și aplicații în combinatorică, File din istoria matematicii, Turnurile din Hanoi, Folosirea sistemului AEL în studiul matematicii, Origami – pasiune și artă, Curiozităti de-ale matematicienilor, Istoria numărului zero, Din istoria matematicii, O memorie bunǎ datoritǎ unor strategii eficiente, Reguli de calcul, Din rugăciunile elevilor, Ciudățenie, Rebus – funcții derivate, Evaluare în educație la matematicǎ.
Figura nr.20 Coperta revistei de matematică
– Revista de religie „Alpha și Omega” din al cărui cuprins amintim următoarele titluri: Muntele Athos, Sfântul Mucenic Victor, Păcatul omenesc, Ce este adevărata credință?, Dorința, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul, Domnul mi-e aproape, Mântuirea, Crăciunul -Sărbătoarea lumii românești, Rebus, Nu știm.
Figura nr.21 Coperta revistei „Alpha și Omega”
– Revista „Talente”, ISSN 2068 – 4908, care cuprinde în paginile ei, în exclusivitate creații ale elevilor, dintre care amintim: A avea talent, Eminescu pentru eternitate, Nu pleca, Întâlnire, Reverie, Fiorul iubirii, Amintire, Chemarea ta, Copilăria mea, O lume minunată, Frumusețile toamnei, Autumn, The third daughter of the year, Golden treasure, Sentimente de toamnă, Septembrie, Frumusețea toamnei.
Figura nr.22 Coperta revistei „Talente”
2.7.5. Concursuri organizate în școală și lecții interdisciplinnare
– Concursul de poezie cu tema „Eminescu pentru eternitate”, organizat de bibiloteca școlii;
– Concursul ”Halloween Crafts” organizat de către cadrele didactice de la catedra de limbi moderne;
– Concursul “The Beauty of Autumn” desfășurat cu următoarele secțiuni : poezie (limba română), proză (limba română și engleză), abilități practice și creații video. În acest concurs s-au implicat peste 50 de elevi din toate clasele;
– Concursul Cangurul Lingvist pentru: franceză-spaniolă și engleză-germană;
– Concurs de „Cultură Generală” cu participarea elevilor de etnie rromă din 6 școli din județ;
– Concursul Internațional de matematică aplicată “Cangurul”;
– Concurs „Cea mai frumoasă declarație de dragoste” cu ocazia zilei de 24 februarie „Dragobetele- sărbătorește românește”;
– Concurs de poezie „Red Hearts” cu ocazia Zilei Sfantului Valentin;
– Concurs „Questions pour tous les champions”.
Figura nr.23 Concursul „Questions pour tous les champions”
Lecții interdisciplinare: Onoarea, valoarea supremă a cavalerului- istorie- socio-umane, Napoleon și Drepturile omului- istorie, limba franceză- socio-umane, Universul văzut de antici: istorie- socio-umane, Școala Ardeleană și valorile europene- istorie-limba română, Drepturile femeilor- istorie-socio-umane, etc
Fig.24 Lecție interdisciplinară Onoarea, valoare supremă a cavalerului
Fig.25 Lecție interdisciplinară Universul văzut de antici
2.7.6. Participarea elevilor la concursuri organizate în afara școlii
– Concursul „Călătorie în fantastic” – concurs de desen organizat de Liceul de Arte din Cluj;
– Concursul ,,Lumea ta, Afacerea ta”, cu o idee de afacere;
– Concursul de eseuri ,,Gulagul romanesc”organizat de Clubul Cultural Euphorion Dej, cu sprijinul ISJ Cluj și a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului;
– Concursul național „Unirea Principatelor Române”, Girov, județul Neamț;
– Concursul National de Origami „Cocorul” – ONEȘTI cu 19 lucrari de origami realizate de elevi;
– Proiect ,, Viața la pozitiv’’
Figura nr.26 Elevii și diplomele obținute
– Concursul National ,,Invierea Domnului’’, Iasi;
– Sesiunea de referate și comunicări științifice a elevilor, faza județeană.
– Concursul Cultură și civilizație, faza județeană;
– Concursul „Desenează-mi un drept” organizat de Uniunea Europeană;
– Concursul de eseuri organizat de Shakespeare School (București) pe tema combaterii saraciei în cadrul Zilelor Europei.
– Concursul de teatru „Alter ego” organizat , trupa da teatru Catharsis cu parodia „Cel mai mare român”
-Concurs Apa este viață inițiat de Compăania de Apă Arieș
Fig.27 Concurs Apa este viață- Bozdog a obținut Premiul cel Mare
– Concurs ,, Călător în viitor’’ orgaizat de Liceul de Arte ,, Romulus Ladea’’- Andreea Homan locul II, David Păvăloaia locul I
2.7.7. Evenimente comemorate
– Ziua Internațională a Limbilor Străine;
– Comemorarea Holocaustului sub forma unui concurs de referate realizate în Power-Point;
– Săptămâna Globala a Antreprenoriatului- a fost marcata prin doua activități cu tematica „Activitatea economica si protecția mediului” și „Afacerea mea” iar elevii participanți au avut prilejul să discute cu antreprenorul firmei Magnolia, farmacist Ileana Deac.
– Ziua Națională a României a fost marcată prin realizarea, în colaborare cu Cercul de Istorie din zona Câmpia-Turzii, unei activități pe tema « 1 Decembrie 2009 – cu fata spre trecut – 22 decembrie 1989 », desfășurată de Cultura ,,Ionel Floașiu’’ Câmpia-Turzii;
Figura nr.29 Hora Unirii
– 24 ianuarie 2010- Unirea Principatelor Romane a fost marcată prin prezentarea, al școlii, a scenetei “Moș Ioan Roată și unirea” , în cadrul unei șezători, de catre elevii cercului de istorie al școlii.
Fig.30 150 de ani de Monarhie în România
– Săptămâna Mobilității Europene – acțiune de informare a elevilor privind necesitatea promovării mijloacelor de transport nepoluante, în colaborare cu Compartimentul de mediu al Primăriei Câmpia Turzii;
– „Eno three planting day” – un număr de circa 100 elevi au participat la ziua plantării mondiale a copacilor urmărind conștientizarea importanței protejării mediului;
– Ziua Mondială a Apelor;
– Ziua pământului;
– 8 martie Ziua internațională a femeii prin masa rotundă cu tema „Acestă femeie eternă”;
– 1 iunie Ziua internațională a copilului prin activitatea cu titlul „Copilul în istorie”;
– Ziua Europei cu tema „Desenează-mi un drept” – afiș și eseu
– 150 de ani de monarhie în România
– Sărbătoarea Crăciunului-Nașterea Domnului a fost marcata prin prezentarea scenetei “Ne scuzati ! nu-l vedem pe Iisus”
Figura nr.31 Sărbătoarea Crăciunului
2.7.8. Excursii
– Cheile Turzii – unde elevii Colegiului Tehnic ,,Victor Ungurean’’ Câmpia Turzii au prezentat din punct de vedere geografic Cheile Turzii, unui grup de circa 80 de profesori de geografie din județul Cluj și din Județul Sălaj;
– Traseul : Muzeul Etnografic din Lupșa – Roșia Montana – Detunatele – Zlatna – Alba Iulia;
– Maramureș pe traseul Borșa – Valea Izei – Sighetul Marmației – Rohia;
Figura nr.32
– Arieșeni cu curs de inițiere schi;
Figura nr.33
– Sovata – Salina Praid, cu obiectivele: Muzeul de Arta Populară Tg. Mureș, Grădina Zoologică Tg. Mureș și Lacurile sărate din zonă;
– Expediție în Zona Padiș – Munții Apuseni.
Figura nr.34 În Padiș
2.7.9. Activități sportive
– Campionatul de Handbal la nivelul colegiului;
Figura nr.35 Jocul de handbal
– Campionatul de fotbal la nivelul colegiului;
– Campionatul de tenis cu piciorul la nivelul colegiului;
– Campionatul de tenis de masă la nivelul colegiului;
Figura nr.36 Tenis de masă
– Campionatul de volei la nivelul colegiului;
Figura nr.37 Jocul de volei
– Participarea sportului școlar cu echipele de fotbal, handbal și volei băieți;
– Organizarea concursului sportiv ,,Cupa CTVU volei băieți’’, ediția a IV a cu participarea a 5 echipe din județ;
– „Ultima provocare” meci de fotbal profesori- absolvenți
2.7.10. Activități educative extrașcolare
– Realizarea expoziției intitulată ”Frumusețile toamnei” de către elevi sub coordonarea doamnelor profesoare de la catedra de textile;
– Efectuarea unei vizite la „Târgul meșteșugarilor” de către elevele de la clasele de industrie textilă;
– Organizarea “Zilelor porților deschise ale bibliotecii” ;
– Organizarea Concertului de colinde;
– Organizarea „Balului Bobocilor”;
– Vizită S.A.;
– Vizită Cluj Napoca;
– Organizarea balului „Fulgilor de nea”
– Organizarea „Săptămânii porților deschise” pentru vizitarea colegiului de către absolvenții de gimnaziu;
– Organizarea unei campanii de strângere de fonduri cu ocazia sarbătorilor de Crăciun pentru ajutorarea unor elevi proveniți din medii defavorizate;
– Organizarea unei mese rotunde cu tema „Violența fizică în școală” cu participarea unui numar de 30 elevi cu probleme de conduită școlară și cu acte de violență la activ;
– Vizionarea unor piese de teatru de Cultură „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii;
– Organizarea activității de dezbateri cu tema „American Traditions”;
– Organizarea activității cu tema „Five o’clock Tea”.
Figura nr.38 Săptămâna porților deschise
2.7.11. Consiliere psihopedagogică și de orientare în carieră
Se realizează prin intermediul cabinetului de consiliere școlară din cadrul instituției prin nactivități de consiliere individuală sau în grup în funcție de problematica cazurilor și necesitățile elevilor, părinților sau ale dascălilor. De asemenea s-au organizat ședințe de consiliere pentru orientare școlară și profesională și aplicarea testului de identificare a aptitudinilor despre orientarea în carieră unui număr de 266 de elevi la care se adaugă participarea la programul județean lansat de CJAPP ,,Alege cariera” în cadrul orelor de dirigenție, aplicarea și analiza de chestionare Holland. S-au aplicat chestionare despre violența în școală unui număr 28 de elevi cu care s-a și realizat o masă rotundă în care s-au dezbătut cauzele și efectele comportamentului violent.
S-a întocmit ,,Portofoliul de orientare în carieră ” care cuprinde materiale ajutătoare pentru cadrele didactice diriginți folosite la orele de dirigenție.
Figura nr.39 Cabinetul de consiliere psihopedagogică
Studiu privind percepția comunității locale asupra modului în care Colegiul Tehnic „Victor Ungurean” își îndeplinește rolul de educare și formare a tinerilor
Pentru ca o activitate de marketing să fie de succes există două condiții majore care trebuie îndeplinite: „Prima este cunoașterea necesităților și dorințelor consumatorilor. A doua condiție este cunoașterea impactului pe care activitatea de marketing a companiei o are asupra clienților actuali și potențiali.
Îndeplinirea acestor două condiții implică culegerea și prelucrarea datelor care se pot converti în informație utilă în procesul decizional managerial.”9 Managerii, în activitatea lor au de luat o serie de decizii importante privind dezvoltarea și viitorul organizației pe care o conduc. În luarea acestor decizii un rol important o are cercetarea de marketing care „ cu ajutorul unor concepte , metode și tehnici de investigare realizezază specificarea, măsurarea, culegerea, analiza și interpretarea informațiilor de marketing”.10
Pentru a putea realiza strategia de dezvoltare a Colegiului Tehnic „Victor Ungurean” am considerat absolut necesar să cunosc părerea membrilor comunității locale din municipiul Câmpia Turzii, asupra acestei școli și a modului în care școala își îndeplinește rolul de educare și formare a tinerilor. Pot spune că investigația realizată este o investigație menită să direcționeze activitatea instituției mai sus numite, pentru stabilirea modului în care se pot atinge obiectivele propuse.
Ca proces, cercetarea de marketing „trebuie să se desfășoare planificat, în etape, continuu, conform unor proceduri predeterminate.”11 Etapele de realizare a unei astfel de cercetări sunt prezentate în figura de mai jos.
Figura nr.34 Structura procesului de cercetare de marketing
9 Brîndașu, D.B. Cernușcă, D. Marketing, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2001, p.68
10 ibidem, p. 71
11 op. cit.
Am realizat o cercetare folosind chestionare de sondare a opiniei următoarelor categorii de indivizi: elevi, părinți, cadre didactice, agenți economici, funcționari ai Primăriei și Consiliului local.
Chestionarele pentru fiecare categorie de indivizi sunt prezentate în Anexa nr. lucrării.
Modelele statistice de interpretare a chestionarelor sunt prezentate în Anexa nr. lucrării.
În continuarea lucrării sunt prezentate concluziile desprinse din chestionarele aplicate, după cum urmează:
Chestionarul pentru elevi:
90 de chestionare aplicate, dintre care:
– 20 de către elevi de clasa a IX-a;
– 20 de către elevi de clasa a X-a;
– 25 de către elevi de clasa a XI-a;
– 25 de către elevi de clasa a XII-a;
Eșantionul de 90 de elevi reprezintă 10% din numărul total de elevi
Itemii relevanți pentru studiu sunt: 3, 5, 7, 11, 15, 17, 20
Întrebarea nr. 3:
„Care este factorul care credeți că a influențat alegerea dumneavoastră?”
Cu posibilitățile de răspuns:
a) Părinții. b) Decizia a fost a mea. c) Colegii. d) Altele ____________
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 4 elevi au ales varianta „a” (Părinții), ceea ce reprezintă 4,44% din totalul celor chestionați;
– 4 elevi au ales varianta „d” (Altele), ceea ce reprezintă 4,44% din totalul celor chestionați;
– 82 elevi au ales varianta „b” (Decizia a fost a mea), ceea ce reprezintă 91,11% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Decizia de alegere a liceului aparține în procent de 91,11% (foarte mare) elevilor.
Întrebarea nr. 5:
„Considerați că oferta prezentată de liceu înainte de admitere este una reală?”
Cu posibilitățile de răspuns:
a) Da. b) Nu. c) Nu știu.
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 9 elevi au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 10% din totalul celor chestionați;
– 9 elevi au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 10% din totalul celor chestionați;
– 72 elevi au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 80% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Obiectivitatea ofertei prezentate de liceu înaintea înscrierii elevilor este percepută în propoție de 80% de către elevi.
Întrebarea nr. 7:
„Credeți că în cadrul școlii vă sunt oferite cunoștințele necesare continuării studiilor la un nivel superior (facultate)?”
Cu posibilitățile de răspuns:
a) Da. b) Nu. c) Nu știu.
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 1 elev a ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 1,11% din totalul celor chestionați;
– 7 elevi au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 7,77% din totalul celor chestionați;
– 82 elevi au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 91,11% din totalul celor chestionați.
Concluzia: 91,11% dintre elevi consideră ca sunt suficient pregătiți în cadrul liceului pentru urmarea unui nivel superior de școlarizare.
Întrebarea nr. 11:
„Dacă ar fi să dați un calificativ general liceului dumneavoastră, care ar fi acea notă?
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 3 elevi au acordat nota 6, ceea ce reprezintă 3,33% din totalul celor chestionați;
– 15 elevi au acordat nota 7, ceea ce reprezintă 16,66% din totalul celor chestionați;
– 35 elevi au acordat nota 8, ceea ce reprezintă 38,88% din totalul celor chestionați;
– 21 elevi au acordat nota 9, ceea ce reprezintă 23,33% din totalul celor chestionați;
– 16 elevi au acordat nota 10, ceea ce reprezintă 17,77% din totalul celor chestionați;
Concluzia: Elevii au acordat calificative peste nota 6, peste 50% dintre ei notând cu cel puțin nota 8, media tuturor acestor note fiind 8,35.
Întrebarea nr. 15:
„Credeți că sistemul de notare și evaluare a cunoștințelor și abilităților dumneavoastră este unul obiectiv?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 6 elevi au ales varianta „d” (Altele), ceea ce reprezintă 6,66% din totalul celor chestionați;
– 12 elevi au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 13,33% din totalul celor chestionați;
– 13 elevi au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 14,44% din totalul celor chestionați;
– 59 elevi au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 64,44% din totalul celor chestionați;
Concluzia: În proportție de 64,44% elevii consideră că sunt evaluați și notați obiectiv.
Întrebarea nr. 17:
„Dacă ar fi să puteți alege din nou, ați avea aceeași opțiune?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele _______________________”
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 4 elevi au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 4,44% din totalul celor chestionați;
– 7 elevi au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 7,77% din totalul celor chestionați;
– 79 elevi au ales varianta „a” (Decizia a fost a mea), ceea ce reprezintă 87,77% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Un procent de 87,77% dintre elevi ar alege la fel dacă ar fi puși în situația de a se înscrie din nou la un liceu.
Întrebarea nr. 20:
„În diverse situații sociale, ați recomanda altora școala la care sunteți elev(ă)?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 1 elev a ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 1,11% din totalul celor chestionați;
– 1 elev a ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 1,11% din totalul celor chestionați;
– 88 elevi au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 97,77% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Dintre elevii liceului, în proporție de 97,77% ar recomanda liceul posibililor candidați la admitere.
Chestionarul pentru părinți:
90 de chestionare aplicate
Eșantionul de 90 de părinți reprezintă 10% din numărul total de părinți (s-a luat in calcul 1 părinte pentru fiecare elev; nu s-au aplicat 2 chestionare la o singură familie)
Itemii relevanți pentru studiu: 3, 5, 7, 11, 15, 17, 20
Întrebarea nr. 3:
„Care este factorul care credeți că a influențat alegerea copilului?
a) Noi, părinții. b) Decizia a fost a copilului. c) Colegii d) Altele _________”
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 6 părinți au ales varianta „a” (Noi, părinții), ceea ce reprezintă 6,66% din totalul celor chestionați;
– 6 părinți au ales varianta „c” (Colegii), ceea ce reprezintă 6,66% din totalul celor chestionați;
– 78 părinți au ales varianta „b” (Decizia a fost copilului), ceea ce reprezintă 86,66% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Din punctul de vedere al părinților, decizia de alegere a liceului aparține în procent de 91,11% elevilor.
Întrebarea nr. 5:
„Considerați că oferta prezentată de liceu înainte de admitere este una reală?”
Cu posibilitățile de răspuns:
a) Da. b) Nu. c) Nu știu.
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 18 părinți au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 72 părinți au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 80% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Obiectivitatea ofertei prezentate de liceu înaintea înscrierii părinților și elevilor este percepută în proporție de 80% de către părinți.
Întrebarea nr. 7:
„Credeți că în cadrul școlii, îi sunt oferite fiului (fiicei) dumneavoastră cunoștințele necesare continuării studiilor la un nivel superior (facultate)?”
Cu posibilitățile de răspuns:
a) Da. b) Nu. c) Nu știu.
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 6 părinți au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 6,66% din totalul celor chestionați;
– 84 părinți au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 93,33% din totalul celor chestionați.
Concluzia: 93,33% dintre părinți consideră ca fii(fiicele) d-lor sunt suficient pregătiți în cadrul liceului pentru urmarea unui nivel superior de școlarizare.
Întrebarea nr. 11:
„Dacă ar fi să dați un calificativ general liceului pe care îl urmează fiul (fiica) dumneavosatră, care ar fi acea notă?
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 3 părinți au acordat nota 6, ceea ce reprezintă 3,33% din totalul celor chestionați;
– 3 părinți au acordat nota 7, ceea ce reprezintă 3,33% din totalul celor chestionați;
– 18 părinți au acordat nota 8, ceea ce reprezintă 8,88% din totalul celor chestionați;
– 45 părinți au acordat nota 9, ceea ce reprezintă 50% din totalul celor chestionați;
– 15 părinți au acordat nota 10, ceea ce reprezintă 16,66% din totalul celor chestionați;
Concluzia: Părinții au acordat calificative peste nota 6, peste 50% dintre ei notând cu cel puțin nota 8, media tuturor acestor note fiind 8,66.
Întrebarea nr. 15:
„Considerați că sistemul de notare și evaluare a cunoștințelor și abilităților fiului (fiicei) dumneavoastră este unul obiectiv?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 9 părinți au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 10% din totalul celor chestionați;
– 18 părinți au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 63 părinți au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 70% din totalul celor chestionați
Concluzia: În proportție de 70% părinții consideră că sunt evaluați și notați obiectiv.
Întrebarea nr. 17:
„Credeți că dacă ar fi posibil să aleagă din nou, fiul (fiica) dumneavosatră ar avea aceeași opțiune?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele _______________________”
Din cele 90 de chestionare aplicate:
– 3 părinți au ales varianta „d” (Altele), ceea ce reprezintă 3,33% din totalul celor chestionați;
– 6 părinți au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 6,66% din totalul celor chestionați;
– 12 părinți au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 13,33% din totalul celor chestionați;
– 69 părinți au ales varianta „a” (Nu), ceea ce reprezintă 76,66% din totalul celor chestionați
Concluzia: Un procent de 76,66% dintre părinți consideră că fii(fiicele) d-lor ar alege la fel daca ar fi puși în situația de a se înscrie din nou la un liceu.
Întrebarea nr. 20:
„În diverse situații sociale, ați recomanda altora școala la care fiul (fiica) dumneavoastră este elev(ă)?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 90 de chest. aplicate:
– 3 părinți au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 3,33% din totalul celor chestionați;
– 9 părinți a ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 10% din totalul celor chestionați;
– 78 părinți au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 86,67% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Dintre părinții liceului, în proporție de 86,67% ar recomanda liceul posibililor candidați la admitere.
Chestionarul pentru profesori:
15 de chestionare aplicate, ceea ce reprezintă 21,43% din numărul total al cadrelor didactice:
Itemii relevanti pentru studiu: 3, 6, 8, 13, 17, 18, 19, 22.
Întrebarea nr. 3:
„Care este factorul principal care credeți că influențează alegerea acestei școli de către elevi ?
a) Părinții. b) Decizia este în general a elevilor. c) Colegii. d) Altele _________
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 4 profesori au ales varianta „b” (Decizia este în general a elevilor), ceea ce reprezintă 26,66% din totalul celor chestionați;
– 4 profesori au ales varianta „d” (Altele), ceea ce reprezintă 26,66% din totalul celor chestionați;
– 7 profesori au ales varianta „a” (Părinții), ceea ce reprezintă 46,66% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Decizia de alegere a liceului aparține, în opinia cadrelor didactice, în procent de 46,66% părinților elevilor.
Întrebarea nr. 6:
„Considerați că oferta prezentată de liceu elevilor și părinților înainte de admitere este una reală?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 1 profesor au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 6,66% din totalul celor chestionați;
– 14 profesori au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 93,33% din totalul celor chestionați;
Concluzia: Obiectivitatea ofertei prezentate de liceu înaintea înscrierii elevilor este percepută în proporție de 93,33% de către profesori.
Întrebarea nr. 8:
„Credeți că în cadrul școlii le sunt oferite elevilor dumneavoastră cunoștințele necesare continuării studiilor la un nivel superior ?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 15 profesori au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 100% din totalul celor chestionați;
Concluzia: 100% dintre cadrele didactice consideră ca elevii sunt suficient pregătiți în cadrul liceului pentru urmarea unui nivel superior de școlarizare.
Întrebarea nr. 13:
„Dacă ar fi să dați un calificativ general liceului pe care unde sunteți cadru didactic, care ar fi acea notă?
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 1 profesor a acordat nota 7, ceea ce reprezintă 6,66% din totalul celor chestionați;
– 6 profesori au acordat nota 9, ceea ce reprezintă 40% din totalul celor chestionați;
– 8 profesori au acordat nota 8, ceea ce reprezintă 53,33% din totalul celor chestionați;
Concluzia: Cadrele didactice au acordat calificative peste nota 7, peste 50% dintre ei notând cu cel puțin nota 8, media tuturor acestor note fiind 8,33.
Întrebarea nr. 17:
„Considerați că – în general – sistemul de notare și evaluare a cunoștințelor și abilităților elevilor dumneavoastră este unul obiectiv?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 2 profesori au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 13,33% din totalul celor chestionați;
– 23 profesori au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 86,66% din totalul celor chestionați;
Concluzia: În proportție de 86,66% cadrele didactice consideră că elevii liceului sunt evaluați și notați obiectiv.
Întrebarea nr. 19:
„Credeți că dacă ar fi posibil să aleagă din nou, elevii dumneavoastră ar avea aceeași opțiune?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele _____________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 1 profesor a ales varianta „d” (Altele), ceea ce reprezintă 6,66% din totalul celor chestionați;
– 4 profesori au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 26,66% din totalul celor chestionați;
– 10 profesori au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 66,67% din totalul celor chestionați;
Concluzia: Un procent de 66,67% dintre cadrele didactice consideră că elevii ar alege la fel daca ar fi puși în situația de a se înscrie din nou la un liceu.
Întrebarea nr. 22:
„În diverse situații sociale, ați recomanda altora școala în cadrul căreia dumneavoastră sunteți cadru didactic?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 15 profesori au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 100% din totalul celor chestionați;
Concluzia: Dintre totalul cadrelor didactic, 100% ar recomanda liceul posibililor candidați la admitere.
Chestionarul pentru agenți economici:
25 de chestionare aplicate, ceea ce reprezintă 25% din numărul total al agenților economici din zona municipiului Câmpia Turzii.
Itemii relevanți pentru studiu: 2, 3, 4, 6, 11, 15, 17, 20.
Întrebarea nr. 2:
„Considerați că o mare parte dintre elevii care absolvesc gimnaziul la noi în municipiu optează pentru Colegiul Tehnic „Victor Ungurean”?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele __________________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 3 agenți economici au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 12% din totalul celor chestionați;
– 5 agenți economici au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 17 agenți economici au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 68% din totalul celor chestionați.
Concluzia: 68% dintre agenții economici sunt de părere că cei mai mulți dintre absolvenții de gimnaziu optează pentru liceul nostru.
Întrebarea nr. 3:
„Care este factorul principal care credeți că influențează alegerea acestei școli de către elevi ?
a) Părinții b) Decizia este în general a elevilor. c) Colegii. d) Altele ________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 2 agenți economici au ales varianta „a” (Părinții), ceea ce reprezintă 8% din totalul celor chestionați;
– 3 agenți economici au ales varianta „d” (Altele), ceea ce reprezintă 12% din totalul celor chestionați;
– 20 agenți economici au ales varianta „b” (Decizia este în general a elevilor), ceea ce reprezintă 80% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Decizia de alegere a liceului aparține, în opinia agenților economici, în procent de 80% elevilor.
Întrebarea nr. 4:
„Considerați că oferta prezentată de liceu elevilor și părinților înainte de admitere este una reală?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 2 agenți economici au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 8% din totalul celor chestionați;
– 5 agenți economici au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 18 agenți economici au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 72% din totalul celor chestionați
Concluzia: Obiectivitatea ofertei prezentate de liceu înaintea înscrierii elevilor este percepută în proporție de 72% de către agenții economici.
Întrebarea nr. 6:
„Credeți că în cadrul școlii le sunt oferite elevilor cunoștințele necesare continuării studiilor la un nivel superior ?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 5 agenți economici au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 5 agenți economici au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 15 agenți economici au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 60% din totalul celor chestionați.
Concluzia: 60% dintre agenții economici consideră ca elevii sunt suficient pregătiți în cadrul liceului pentru urmarea unui nivel superior de școlarizare.
Întrebarea nr. 11:
„Dacă ar fi să dați un calificativ general liceului pe care unde sunteți cadru didactic, care ar fi acea notă?
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 2 agenți economici a acordat nota 5, ceea ce reprezintă 8% din totalul celor chestionați;
– 3 agenți economici au acordat nota 7, ceea ce reprezintă 12% din totalul celor chestionați;
– 11 agenți economici au acordat nota 8, ceea ce reprezintă 44% din totalul celor chestionați;
– 5 agenți economici au acordat nota 9, ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 4 agenți economici au acordat nota 10, ceea ce reprezintă 16% din totalul celor chestionați;
Concluzia: Agenții economici au acordat calificative peste nota 5, peste 50% dintre ei notând cu cel puțin nota 8, media tuturor acestor note fiind 8,16.
Întrebarea nr. 15:
„Considerați că – în general – sistemul de notare și evaluare a cunoștințelor și abilităților elevilor este unul obiectiv?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 4 agenți economici a ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 16% din totalul celor chestionați;
– 9 agenți economici au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 36% din totalul celor chestionați;
– 12 agenți economici au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 48% din totalul celor chestionați.
Concluzia: În proportție de 48% agenții economici consideră că elevii liceului sunt evaluați și notați obiectiv.
Întrebarea nr. 17:
„Credeți că dacă ar fi posibil să aleagă din nou, elevii care termină liceul în cadrul Colegiului Tehnic „Victor Ungurean” ar avea aceeași opțiune?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 2 agenți economici au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 8% din totalul celor chestionați;
– 5 agenți economici au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 18 agenți economici au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 72% din totalul celor chestionați..
Concluzia: Un procent de 72% dintre agenții economici consideră că elevii ar alege la fel daca ar fi puși în situația de a se înscrie din nou la un liceu.
Întrebarea nr. 20:
În diverse situații sociale, ați recomanda altora Colegiul Tehnic „Victor Ungurean”?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 2 agenți economici au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 8% din totalul celor chestionați;
– 3 agenți economici au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 12% din totalul celor chestionați;
– 20 agenți economici au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 80% din totalul celor chestionați
Concluzia: Dintre totalul agenților economici chestionati, 80% ar recomanda liceul posibililor candidați la admitere.
Chestionarul pentru funcționari publici:
25 de chestionare aplicate, ceea ce reprezintă 25% din numărul total al funcționarilor publici
Itemii relevanti pentru studiu: 2, 3, 4, 6, 11, 15, 17, 20.
Întrebarea nr. 2:
„Considerați că o mare parte dintre elevii care absolvesc gimnaziul la noi în municipiu optează pentru Colegiul Tehnic „Victor Ungurean”?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele __________________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 3 funcționari au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 12% din totalul celor chestionați;
– 3 funcționari au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 12% din totalul celor chestionați;
– 19 funcționari au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 76% din totalul celor chestionați.
Concluzia: 76% dintre funcționarii publici sunt de părere că mulți dintre absolvenții de gimnaziu optează pentru liceul nostru.
Întrebarea nr. 3:
„Care este factorul principal care credeți că influențează alegerea acestei școli de către elevi ?
a) Părinții. b) Decizia este în general a elevilor. c) Colegii. d) Altele _________
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 2 funcționari au ales varianta „c” (Colegii), ceea ce reprezintă 8% din totalul celor chestionați;
– 3 funcționari au ales varianta „a” (Părinții), ceea ce reprezintă 12% din totalul celor chestionați;
– 20 funcționari au ales varianta „b” (Decizia este în general a elevilor), ceea ce reprezintă 80% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Decizia de alegere a liceului aparține, în opinia funcționarilor publici, în procent de 80% elevilor.
Întrebarea nr. 4:
„Considerați că oferta prezentată de liceu elevilor și părinților înainte de admitere este una reală?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 1 funcționar au ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 4% din totalul celor chestionați;
– 2 funcționari au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 12% din totalul celor chestionați;
– 22 funcționari au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 88% din totalul celor chestionați
Concluzia: Obiectivitatea ofertei prezentate de liceu înaintea înscrierii elevilor este percepută în proporție de 88% de către funcționarii publici.
Întrebarea nr. 6:
„Credeți că în cadrul școlii le sunt oferite elevilor cunoștințele necesare continuării studiilor la un nivel superior ?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 1 funcționar au ales varianta „d” (Altele), ceea ce reprezintă 8% din totalul celor chestionați;
– 24 funcționari au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 96% din totalul celor chestionați.
Concluzia: 96% dintre funcționarii publici consideră ca elevii sunt suficient pregătiți în cadrul liceului pentru urmarea unui nivel superior de școlarizare.
Întrebarea nr. 11:
„Dacă ar fi să dați un calificativ general liceului pe care unde sunteți cadru didactic, care ar fi acea notă?
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 1 funcționar a acordat nota 7, ceea ce reprezintă 4% din totalul celor chestionați;
– 13 funcționari au acordat nota 8, ceea ce reprezintă 52% din totalul celor chestionați;
– 4 funcționari au acordat nota 9, ceea ce reprezintă 16% din totalul celor chestionați;
– 7 funcționari au acordat nota 10, ceea ce reprezintă 28% din totalul celor chestionați;
Concluzia: Funcționarii publici au acordat calificative peste nota 7, peste 50% dintre ei notând cu cel puțin nota 8, media tuturor acestor note fiind 8,68.
Întrebarea nr. 15:
„Considerați că – în general – sistemul de notare și evaluare a cunoștințelor și abilităților elevilor este unul obiectiv?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 25 de chestionare aplicate:
– 1 funcționar a ales varianta „b” (Nu), ceea ce reprezintă 4% din totalul celor chestionați;
– 5 funcționari au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 20% din totalul celor chestionați;
– 20 funcționari au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 80% din totalul celor chestionați.
Concluzia: În proportție de 80% funcționarii publici consideră că elevii liceului sunt evaluați și notați obiectiv.
Întrebarea nr. 17:
„Credeți că dacă ar fi posibil să aleagă din nou, elevii care termină liceul în cadrul Colegiului Tehnic „Victor Ungurean” ar avea aceeași opțiune?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 6 funcționari au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 24% din totalul celor chestionați;
– 19 funcționari au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 76% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Un procent de 76% dintre funcționarii publici consideră că elevii ar alege la fel daca ar fi puși în situația de a se înscrie din nou la un liceu.
Întrebarea nr. 20:
În diverse situații sociale, ați recomanda altora Colegiul Tehnic „Victor Ungurean”?
a) Da. b) Nu. c) Nu știu. d) Altele ________________________”
Din cele 15 de chestionare aplicate:
– 2 funcționari au ales varianta „c” (Nu știu), ceea ce reprezintă 8% din totalul celor chestionați;
– 23 funcționari au ales varianta „a” (Da), ceea ce reprezintă 92% din totalul celor chestionați.
Concluzia: Dintre totalul funcționarilor publici, 92% ar recomanda liceul posibililor candidați la admitere.
Concluzii finale:
– Comunitatea locală (agenți economici și funcționari publici) consideră că marea majoritate a elevilor din zonă optează la finalizarea studiilor gimnaziale pentru continuarea studiilor liceale „Victor Ungurean” respectiv: 68% dintre agenții economici și 76% din funcționarii publici – în medie 72%.
– Decizia de alegere a liceului este în principal a elevului consideră 91,11% dintre elevi și respectiv părinți, 80% dintre agenții economici și funcționarii publici și doar 46,66% dintre profesori, aceștia considerând că decizia este influențată atât de părinți cât și de alți factori în egală măsură – 26,66%.
– Oferta prezentată elevilor înainte de admiterea la liceu este considerată ca fiind una reală de majoritatea respondenților așa cum rezultă din graficul prezentat în figura nr. 35.
Figura nr.35 Proporția respondenților care consideră oferta școlii reală
– În ceea ce privește pregătirea elevilor, oferită de către școală, pentru accederea la învățământul superior părerile sunt extrem de favorabile din partea majorității celor chestionați în conformitate cu procentele prezentate în graficul din figura nr. 36.
Figura nr.36 Proporția respondenților care consideră că elevii primesc cunoștințe suficiente pentru accederea în învățământul superior
– Notele acordate Colegiului Tehnic „Victor Ungurean” sunt: 8,35 din partea elevilor; 8,66 din partea părinților; 8,33 din partea cadrelor didactice; 8,16 din partea agenților economici; 8,68 din partea funcționarilor publici, rezultând astfel o medie de 8,436.
– Obiectivitatea sistemului de evaluare și notare este considerată în general bine, după cum urmează se observă din graficul prezentat în figura nr.37.
Figura nr. 37 Proporția respondenților care consideră că elevii sunt evaluați obiectiv
– Colegiul Tehnic „Victor Ungurean” este considerat o opțiune bună pentru elevi deoarece 87,77% dintre elevii școlii ar alege încă odată să urmeze cursurile oferite de școală, 76,66% dintre părinți, 66,67% dintre profesori, 72% dintre agenții economici și 76% dintre funcționarii publici consideră că elevii ar alege la fel dacă ar fi puși în situația de a se înscrie din nou la un liceu.
– De asemenea Colegiul Tehnic „Victor Ungurean” ar fi recomandat și altor persoane de marea majoritate a respondenților după cum reiese din graficul prezentat în figura nr. 38.
Figura nr. 38 Proporția respondenților care ar recomanda școala și altor persoane
Aceste concluzii demonstrază că Colegiul Tehnic „Victor Ungurean” este o unitate de învățământ care satisface în mare parte nevoile și cerințele beneficiarilor direcți și indirecți ai educației pe care o furnizează, lucru care ne obligă la o serie de măsuri și acțiuni susținute pentru viitorul apropiat și nu numai. Astfel este necesar ca oferta educațională a școlii să continue a fi corelată cu cerințele de pe piața muncii și dacă va fi cazul chiar introducerea de noi domenii de specilizare cerute de agenții economici. Pentru ridicarea calității actului educațional se impune o atenție mai mare acordată modului de transmitere a cunoștințelor către elevi și dobândirea de către aceștia a competențelor care le asigură acestora baza pentru tranziția spre învățământul superior, sau integrarea la viitorul loc de muncă. O atenție sporită trebuie acordată modului în care se face evaluarea elevilor, în principal, obiectivitatea acesteia și acordarea egalității de șanse pentru toți elevii
Strategia Colegiului Tehnic „Victor Ungurean”
VIZIUNEA ȘI MISIUNEA ȘCOLII
VIZIUNEA:
Colegiul Tehnic “Victor Ungureanu” este o instituție de învățământ cu vechi tradiții, dar care promovează un învățământ modern, de calitate, bazat pe ideea unei școli incluzive, cu un colectiv de cadre didactice competent și foarte bine pregătit, permanent preocupat de îndrumarea, educarea și formarea tinerei generații pentru integrarea cu succes a acesteia într-o societate dinamică, caracterizată de evoluții spectaculoase în domeniul tehnologiei.
MISIUNEA:
Școala asigură un cadru de pregătire generală și profesională în funcție de cerințele și oferta pieței muncii specifice zonei noastre.
Această pregătire va asigura tânărului: Mobilitate, Flexibilitate, Adaptabilitate, Baza de acces la învățământul superior sau postliceal, Integrarea în viața socială.
PROFILUL ACTUAL AL ȘCOLII
În Câmpia Transilvaniei, pe cursul inferior al râului Arieș, în depresiunea Turda – Câmpia Turzii se situează municipiul Câmpia Turzii, la o distanță de 40 km de reședința de județ, Cluj Napoca. Unitatea noastră școlară este amplasată în nord-estul orașului, în apropierea Parcului Industrial, fosta Industria Sârma..
Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii este cea mai importantă instituție de învățământ tehnologic din municipiu, cu o bogată tradiție în acest domeniu și are drept scop fundamental al întregii sale activități pregătirea generală și profesională a tinerilor și derularea programului de educație permanentă.
Școala noastră cuprinde în planul de școlarizare atât clase de liceu prin învățământ de zi și seral,învățământ profesional, precum și clase de școală postliceală. Pentru clasele de liceu, școala oferă calificări în cadrul filierei tehnologice, profilul tehnic servicii în domeniile: electronică și automatizări, electric, mecanică, electromecanică, construcții, instalații și lucrări publice, industria textilă și pielărie, economic. Pentru școala postliceală oferim școlarizare în specializarea Asistent de gestiune.
În ultimii 4 ani școlari efectivele de elevi s-au redus constant datorită scăderii populației școlare pe de o parte și scăderea interesului părinților și a elevilor pentru învățământul tehnic din cauza situației economice precare și a nesiguranței locurilor de muncă..
Personalul angajat al școlii este format din: 59 de cadre didactice, 7 cadre didactice auxiliare și 14 angajați personal nedidactic. Gradul de acoperire al normelor didactice cu personal calificat a fost de 100 % în anul școlar 2017-2018.
Școala a beneficiat de fondurile Phare pentru reabilitarea clădirii școlii, dotarea cu echipamente și aparatură modernă pentru desfășurarea procesului de predare-învățare, precum și de reabilitarea clădirii atelierelor școală, încheiată în mai 2008. Prin banii alocați de MECT am reușit să înnoim cu echipamente și aparatură modernă laboratoarele de chimie, fizică și biologie, sala de sport, cabinetele școlare, cabinetul psihopedagogic și fondul de carte al bibliotecii școlare. Pe parcursul a 2 ani școlari s-a derulat proiectul Comenius „Homo Economicus” în colaborare cu alte șapte școli din: Belgia, Lituania, Slovenia, Grecia, Spania, Turcia și Finlanda. În acest an școlar se derulează primul program european ERASMUS+ VET, de care beneficiază 28 de elevi. Totodată colegiul a fost selectat să participe la programul național inițiat de BIPE și MEN, pentru a obține titlul de Școală Ambasador a Parlamentului European
Obiective, strategii, tactici
Tabelul care urmează prezintă obiectivele, strategiile și tacticile de dezvoltare ale Colegiului Tehnic „Victor Ungurean” pentru principalele domenii strategice:
Tabel nr.31 Obiective, strategii, tactici de dezvoltare pe termen mediu (2010-2014)
5.3. Planul managerial pentru anul școlar 2010-2011
Ca o concretizare a strategiei pe termen mediu prezentată în tabelul de mai sus, se prezintă în continuare Planul managerial pentru anul școlar 2018-2019:
Obiectivele propuse pentru anul școlar 2018-2019, pentru fiecare domeniu strategic sunt:
Curriculum
Proiectarea activităților manageriale la nivelul școlii, a comisiilor metodice și a clasei de elevi, pe baza unei diagnoze pertinente, specifice, realiste.
Optimizarea, monitorizarea și evaluarea calității procesului instructiv-educativ prin aplicarea corectă și creativă a noului curriculum, stimularea și experimentarea unor demersuri didactice centrate pe elev care să ducă la scăderea absenteismului și abandonului școlar.
Creșterea nivelului calitativ și a eficienței actului de predare-învățare în vederea pregătirii tinerilor pentru o societate caracterizată printr-o evoluție tehnologică rapidă și un dinamism ridicat al pieței forței de muncă.
Pregătirea și desfășurarea examenelor naționale de bacalaureat, a continuării rutei de școlarizare prin anul de completare sau ciclul superior al liceului, a examenelor de absolvire a școlii profesionale și postliceale precum și a concursurilor școlare.
Asigurarea evaluării corecte a tuturor elevilor, în conformitate cu noile reglementări
Asigurarea șanselor egale la educație pentru toți copiii precum și a celor proveniți din rândul populațiilor defavorizate, creșterea eficienței actului de orientare școlară și profesională a viitorilor absolvenți
Diminuare violenței din școală
Dezvoltarea resurselor umane
Recrutarea și încadrarea cu personal didactic calificat, sprijinirea acestora pentru dezvoltarea personală și evoluție în carieră conform cu politicile M.E.N pentru formarea resurselor umane și cu ofertele de formare continuă ale ISJ și CCD
Informarea și formarea continuă a întregului personal angajat în scopul valorificării și stimulării creativității profesionale și creșterii eficienței muncii
Finanțarea școlii și asigurarea bazei materiale
Modernizarea bazei materiale și a infrastructurii pentru asigurarea unui climat normal de desfășurare a activității instructiv-educative
Exploatarea eficientă a resurselor didactico-materiale și dezvoltarea acestora în vederea creșterii eficienței educației și a calității actului instructiv-educativ
Utilizarea eficientă a fondurilor alocate și găsirea de surse alternative de finanțare
Relația școală-comunitate
Îmbunătățirea legăturilor cu reprezentanții comunității și ai autorității locale pentru optimizarea resurselor educaționale și raționalizarea raportului cost/eficiență în cadrul serviciilor furnizate de școală; crearea unor strategii de stimulare a interesului familiilor elevilor pentru școală, implicarea acestora în viața școlii.
Popularizarea școlii în cadrul comunității locale
Tabel nr.32 Plan managerial anual pentru anul școlar 2018-2019
5.4. Planul de promovare a școlii și ofertei educaționale în anul școlar 2010-2011
În completarea planului managerial anual se prezintă, în continuare, Planul de promovare a școlii și ofertei educaționale în anul școlar 2010-2011 pentru realizarea căriua vor fi alocați de la bugetul local 2000 lei, iar restul de aproximativ 1000 lei necasari vor fi obținuți din donații/sponsorizări.
Tabel nr.33 Obiective, stategii, tactici de promovare a școlii și ofertei educaționale în anul școlar 2010-2011
La acțiunile de promovare a școlii s-au utilizat și vor fi utilizate și în anul școlar 2010-2011 o serie de materiale specifice după cum urmează: pliante, broșuri, pagina web, mapă, afișe de promovare a activităților care se desfășoară în școală, tablouri de poavazare a coridoarelor școlii, invitații personalizate la diversele activități reașizate în școală, etc.
Figura nr.39 Pagina WEB a Colegiului Tehnic”Victor Ungurean” – www.ctvuct.8k.ro
Figura nr. 40 Pliant de promovare a școlii
II.3. SUCCESELE ÎNREGISTRATE DE ȘCOALĂ ÎN ANUL ȘCOLAR TRECUT
Realizările anului școlar trecut pe domenii de activitate au fost:
CURRICULUM:
– realizarea în proporție de 100% a planului de școlarizare;
– procent de promovabilitate de 93,20%;
– procent de promovabilitate la BAC de 69,7%;
– procente de promovabilitate la examenele de certificare a competențelor profesionale: nivel 4 – 100%, nivel 5 – 100%;
– din 205 de absolvenți de liceu 58 continuă studiile în învățământul superior, 24 în învățământul postliceal, iar 54 s-au angajat;
– 26 de premii și mențiuni la fazele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare;
– 3 premiu I și 1 mențiune la fazele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare;
– continuarea cu succes a sistemului de școlarizare în forma de învățământ „A doua șansă”;
– derularea activităților celor două proiecte de orientare și consiliere profesională pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a și respectiv a IX-a și a X-a.
DOTĂRI, INVESTIȚII, REABILITARE:
În anul școlar 2014-2015 s-au realizat următoarele lucrări de reparații/renovări:
– Lucrări de reparații si reabilitare sala 44 în valoare de 26059,84 lei;
– Montare geamuri termopan sala 53 în valoare de 2564,32 lei;
– Montare ușa secretariat în valoare de 1320,60 lei;
– Montare geamuri termopan la sala de sport în valoare de 35289,10 lei;
– Lucrări de reparații zugrăveli sălile 112,113,114 și 115 în valoare de 22379,52 lei;
– Servicii de proiectare și execuție sistem supraveghere audio/video – INVESTITII în valoare de 21964,74.
RESURSE UMANE:
– un cadru didactic au obținut gradul didactic I și un alt cadru didactic a avut echivalarea doctoratului cu gradul I;
– un număr de 2 cadre didactice au promovat examenul de definitivare;
– un cadru didactic a promovat examenul de obținere a gradului didactic II;
– înscrierea pentru perfecționarea prin grade didactice a unui număr de 2 cadre didactice;
– un număr de 3 de participări la cursuri de formare continuă și perfecționare în specialitate;
– echivalarea gradelor didactice cu credite profesionale transferabile conform OM 5562 / 7.10.2011 pentru 3 cadre didactice care în anul școlar 2013/ 2014 au obținut gradul didactic I, un număr de 95 asistențe realizate de directori.
DOMENIUL FINANCIAR:
– burse elevi: 7 burse de merit, 11 burse de studiu, 40 burse de ajutor social;
– „Bani de liceu” – 44 elevi;
– Burse profesionale – 60 elevi;
– o medie de 221 elevi beneficiari ai decontului transportului pentru navetă;
– deși fondurile alocate de la bugetul local reprezintă doar aproximativ 75% din necesarul prevăzut în Proiectul de buget pentru 2015, am reușit până în prezent să desfășurăm activitatea în condiții decente fără a acumula datorii la plata utilităților.
ACTIVITĂȚI EDUCATIVE ȘI EXTRACURRICULARE:
– derularea în condiții optime a săptămânii „Școala altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun” cu o multitudine de activități ca: ateliere de lucru, excursii, proiecte, vizionare filme educative, dezbateri, jocuri, concursuri, vizite, amenajare spații verzi, activități sportive, târgul meseriilor, audiții, activități PSI, etc.
– Numeroase alte activități derulate pe perioada întregului an școlar ca: activități cultural artistice, comemorative, aniversare, ecologice, științifice, voluntariat, turistice, altele.
COLABORĂRI ȘI PARTENERIATE
– Parteneriate și colaborări cu: Serviciul Public local de Asistență socială, Asociația pentru Protecția Consumatorului, cu Poliția de Proximitate, Asociația „Prometeu” Câmpia Turzii, Asociația Voluntară „Castel Banffy”, pentru efectuarea instruirii practice de către elevi au fost încheiate un număr de 11 contracte de colaborare cu agenți economici ( CB Electric SRL, S.C. REEA PRODCONS SERV SRL, S.C. Confecții Tudor S.R.L, S.C. Compania de apă SRL, S.C. Prodim SRL, S.C. Stefdan Comimpex SRL, S.C. Tefir SRL, S.C. DAGHEMANA COM SRL, S.C. EUROLANDEXPRESS SRL, P.F.A. MĂRIE IOAN, MMM AUTOPARTS SRL) precum și un număr de 3 contracte de pregătire practică pentru clasele de învățământ profesional (S.C. JOLIDON import-export SRL, S.C. LUȚU MIHA CONSTRUCȚII SRL, S.C. CHINEZU SRL) și 2 contracte de pregătire practică pentru clasele de liceu, domeniul economic ( SC UNIQUE FASHION STYLE SRL, SC PROFI ROM FOOD);
– Parteneriate cu școli similare din țară: Grupul Școlar Agricol Sighișoara, Grupul Școlar „Alexandru Borza” din Cluj Napoca și Colegiul Tehnic Aiud.
FACILITĂȚI PENTRU ELEVI
– Cabinet medical a stat la dispoziția elevilor fiind deservit de un medic școlar și un asistent medical;
– Cabinetul de consiliere psihopedagogică este deservit de către un profesor titular de specialitate care asigură consiliere psihopedagogică pentru elevi dar și părinții acestora precum și activități de orientare și consiliere privind cariera;
– Manualele școlare sunt asigurate gratuit pentru învățământul obligatoriu în proporție de peste 85% (comenzi s-au făcut pentru toate tipurile dar nu există manuale avizate MECTS pentru toate disciplinele de studiu);
– Biblioteca școlii este dotată cu un număr de peste 29000 de volume și este la dispoziția elevilor pe tor parcursul anului școlar nu numai pentru împrumut cărți sau sala de lectură ci și cu numeroase activități extracurriculare.
II.4 OBIECTIVELE ȘI PRIORITĂȚILE REGIONALE ȘI LOCALE
Pornind de la obiectivele strategice formulate în Strategia de Dezvoltare a Resurselor Umane Transilvania de Nord, (2007-2013), educația și în special învățământul profesional și tehnic, va realiza:
Dezvoltarea educației și formării profesionale în sprijinul creșterii ocupării forței de muncă si creșterii competitivității economice.
Accentul se va pune pe:
– Educație și formare profesională inițială de calitate în sprijinul creșterii economice și ocupării;
– Educația universitară în sprijinul societății bazată pe cunoaștere;
– Capital uman competitiv în educație și cercetare.
Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii.
Accentul se va pune pe:
– Tranziția de la școală la locul de muncă;
– Motivarea și consilierea tinerilor pentru a nu părăsi sistemul educațional înainte de dobândirea unei calificări;
– Educația de tip “A doua șansă”;
– Creșterea accesului și participării la formarea profesională continuă.
Pentru Consorțiului Regional Nord-Vest:
Obiectivul general
Creșterea calității educației și formării continue prin TVET și dezvoltarea produselor educaționale pentru adulți:
Prioritățile identificate la nivelul regiunii sunt:
– Dezvoltarea capacității de management în învățământ;
– Creșterea adaptabilității ofertei educaționale la cerințele pieței muncii, prin crearea de produse educaționale noi în parteneriat;
– Dezvoltarea parteneriatului social (pentru îmbunătățirea calității în TVET);
– Îmbunătățirea serviciilor de consiliere și orientare profesională pentru elevi și adulți;
– Creșterea calității procesului educațional în TVET prin dezvoltarea profesională a resurselor umane;
– Creșterea accesului la educație pentru grupurile vulnerabile și combaterea excluziunii sociale.
Pornind de la obiectivele majore ale programului de guvernare în domeniul educației, la nivelul județului Cluj au fost identificate priorități imediate privind dezvoltarea învățământului, priorități care decurg din obiectivele majore ale programului de guvernare:
1. Dezvoltarea capacității de management în învățământul profesional și tehnic;
2. Creșterea adaptabilității ofertei educaționale la cerințele pieței muncii;
3. Dezvoltarea parteneriatului social (pentru îmbunătățirea calității în TVET );
4. Îmbunătățirea serviciilor de consiliere și orientare profesională pentru elevi și adulți;
5. Creșterea calității în procesul educațional și egalitatea de șanse în TVET;
6. Corelarea învățământului universitar cu învățământul profesional și tehnic.
II.5. REZUMAT AL ASPECTELOR PRINCIPALE CARE NECESITĂ DEZVOLTARE – PRIORITĂȚILE ȘCOLII
Prioritatea 1: Reducerea fenomenului de absenteism
Obiectiv : Scăderea numărului de absențe/elev.
Ținta: Reducerea numărului de elevi exmatriculați și rămași repetenți din cauza numărului mare de absențe nemotivate la un procent de maxim 1% din numărul de elevi rămași, până în 2020.
Măsurat prin :
Numărul elevilor exmatriculați și rămași repetenți din cauza absențelor se reduce anual cu 2%;
Numărul elevilor cu probleme de absenteism, care sunt în evidența cabinetului psiho-pedagogic, scade anual cu 2%.
Prioritatea 2: Dezvoltarea strategiei de marketing pentru oferta educațională
Obiectiv: Creșterea interesului absolvenților de gimnaziu pentru continuarea studiilor în unitatea noastră școlară.
Ținta: Realizarea planului de școlarizare în proporție de 100% în fiecare an școlar
Măsurat prin:
Numărul claselor de liceu zi propuse și realizate să fie egal;
Numărul claselor de școală profesională propuse și realizate să fie egal.
Prioritatea 3: Creșterea calității procesului instructiv-educativ
Obiectiv: Dezvoltarea metodelor didactice care facilitează învățarea centrată pe elev și a practicilor școlii incluzive, pentru ridicarea calității actului instructiv-educativ.
Ținta: Folosirea de către toate cadrele didactice a metodelor învățării centrate pe elev și a practicilor școlii incluzive – până în 2020.
Măsurat prin :
Constatările rezultate în urma asistențelor și interasistențelor realizate, întocmirea fișelor de monitorizare internă și a raportului de autoevaluare al CEAC;
Constatările rezultate în urma inspecțiilor ISJ Cluj și MEN.
Prioritate 4 : Ameliorarea rezultatelor la examenul de Bacalaureat
Obiectiv: Creșterea promovabilității la examenul de Bacalaureat.
Ținta: Atingerea procentului de promovabilitate pentru examenul de bacalaureat de 80% pentru anul 2020.
Măsurat prin:
Creșterea cu cel puțin 3% a procentului de promovabilitate la examenul de bacalaureat pentru fiecare an până în 2020
II.6. PLANUL DE ȘCOLARIZARE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Obiectivele pe care lucrarea și le propune sunt: [309388] (ID: 309388)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
