Obiceiuri Si Traditii Populare din Mediul Rural Implementate Intr O Vacanta Turistica, Zona Moldovei

I N T R O D U C E R E

Lucrarea de față tratează obiceiurile și tradițiile populare din mediul rural care au fost implementate într-o vacanță turistică din zona Moldovei.

Spațiul rural românesc posedă o întredeschidere genetică certă și viguroasă, care justifică dezvoltarea și promovarea turismului rural. Dintre argumentele care pot fi invocate în acest sens se detașează tradiția vie, originalitatea, forța și bogăția formelor specifice modului de viață țărănesc, simplitatea și profunzimea filozofică de viață, naturalețea și căldura sufletească a locuitorilor, gradul remarcabil de conservare a majorității componentelor, începând cu cele de habitat și până la cele culturale și spirituale.

Motivația alegerii temei acestei lucrări este dată de actualitatea acestei forme de turism relativ recent apărută pe meleagurile românești – turismul rural – și în special de perspectivele dezvoltării, în contextul promovării lui la nivel local. Am optat pentru zona etnografică a Moldovei deoarece este locul unde elementele naturii sunt proaspete și pline de imagini pe care aș dori să le vadă și alții. Consider că zona dispune de un potențial turistic de o mare complexitate și valoare turistică, recunoscute pe plan local. Poziția geografică îi conferă componentele naturale definitorii în structura peisagistică și a teritoriului, ce conturează parțial potențialul turistic al zonei. Prin aceasta sunt atrași turiștii dornici de relaxare în mijlocul naturii, în liniște și prospețime.

În cadrul capitolului 1 am descris aspectele generale ale turismului și obiceiurilor din România. Am tratat cu precădere turismul rural și cel cultural. În finalul capitolului am descris în linii mari tradițiile și obiceiurile populare

În capitolul 2 am analizat obiceiurile și tradițiile din zona Moldovei, începând cu o descriere a aceste minunate zone și continuând cu descrierea obiceiurilor de Crăciun și de Paști dar oprindu-mă și asupra altor obiceiuri. De asemenea am analizat atracția turiștilor către această zonă.

Capitolul 3 l-am alocat influenței obiceiurilor asupra turiștilor, analizând ponderea gradului de ocupare a zonei de către turiști în perioada celor două mari și importante sărbători românești (Paștele și Crăciunul), promovarea obiceiurilor și tradițiilor de către gazde (hotelieri, proprietari de pensiuni) și influența obiceiurilor moldovenești asupra turiștilor dar și în ce măsură se respectă datinile în prezent.

Lucrarea se încheie cu o concluzie a celor descrise.

Apreciez că zona Moldovei este deținătoarea unui tezaur istoric și a unui inestimabil patrimoniu etnofolcloric care atestă evoluția acestor meleaguri, dezvoltarea culturii și artei turistice.

Tind să cred că prin această lucrarea se poate face cunoscută cât de cât zona și astfel se atrage atenția asupra potențialilor turiști că un astfel de loc există și este dornic să fie vizitat.

Nu mă abțin să precizez că mi-aș dori să fac și eu parte din acei ce contribuie la dezvoltarea din punct de vedere turistic a acestei zone.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND TURISMUL ȘI OBICEIURILE ÎN ROMÂNIA

1.1. Turismul rural

1.1.1. Clarificări conceptuale privind turismul rural

Teritoriul României prezintă o mare varietate de valori culturale și istorice–arta populară, etnografia, folclorul, tradițiile, vestigiile istorice -, un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat și pitoresc. Toace acestea sunt valențe ale turismului rural românesc în mod special.

Apărute și dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco – dacilor, așezările rurale românești au păstrat și mai păstrează încă în bună măsură datinile și obiceiurile străvechi, un bogat și variat folclor, elemente originale de etnografie și artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare și dezvoltare a turismului rural.

Există numeroase modalități de delimitare conceptuală a turismului rural (considerat de multe ori similar cu agroturismul sau turismul verde), multe dintre abordări plecând de la ideea definirii unor forme de valorificare a resurselor naturale în cadrul unor ferme sau gospodării țărănești în scop turistic. Conform Organizației Mondiale a Turismului, turismul rural constituie „…o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată și condusă în spațiul rural de către populația locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural – istorice, umane) precum și dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice”.

Conform unor cadre didactice, turismul rural fie „cuprinde toate activitățile turistice desfășurate în lumea satului (mediul rural) dincolo de zonele atinse de stațiunile litorale sau montane”, fie „…o formă concentrată de destinații în spațiul rural, dispunând de o anumită structură funcțională de cazare și de alte servicii eterogene”.

Plecând de la aceste accepțiuni se poate spune despre produsul turistic rural că este rezultatul asamblării unor elemente de infrastructură, de dotare turistică (cazare, masă, alte servicii eterogene).

Turismul rural este un concept ce include toate activitățile turistice care se desfășoară în mediul rural.

Este cunoscut că produsul turistic reprezintă în esență măsura activității turistice privită ca activitate economică într-o anume dimensiune, volum, structură sau calitate, prin destinațiile sale produsul turistic putându-se constitui într-un mesaj adresat potențialilor turiști, care prin opțiunea lor dau naștere fluxurilor turistice, respectiv consumului turistic. Însă există specialiști care consideră că o excursie cu un atelaj tras de animale sau un picnic ori altă activitate derulată pe timpul unei zile într-un colț îndepărtat de provincie nu ar putea fi considerate turism rural.

Crearea unui produs turistic global implică existența următoarelor elemente :

– resursele naturale sau antropice de bază;

– alte elemente de mediu înconjurător din imediata apropiere;

– populația locală;

– posibilitățile de animație și divertisment;

– echipamentele colective de petrecere a timpului liber;

– structurile de cazare, restaurație, aparatul comercial;

– infrastructura de transport;

– imaginea;

În situația unui produs turistic global, accentul stă atât pe elementele de mediu natural, cât, mai ales, pe cele legate de mediul cultural și istoric (ritualuri, obiceiuri, derularea unei vieți liniștite, într-un mod cât mai tradițional, în condițiile unei mecanizări cât mai reduse), iar în ceea ce privește populația locului, este necesar să se realizeze contacte cât mai directe, persoanele, astfel încât turiștii să cunoască îndeaproape preocupările și activitățile specifice acelor locuri.

Procesul de creare a acestor produse turistice trebuie precedat de o analiză a pieței și de o bună cunoaștere a profilului clienților țintă vizați, clienți care ar putea fi persoane adulte, familiști, cu studii superioare, cu venituri medii și peste medie, dornici să evadeze într-un mediu liniștit, relativ izolat, în care se mai păstrează un stil tradițional de viață.

Astfel, satul turistic pentru a putea deveni produs turistic trebuie să urmărească următoarele exigențe :

– să-și dirijeze eforturile pentru atingerea obiectivelor, evitând utilizarea ineficientă a resurselor de orice natură;

– să comunice intern (cu toate persoanele interesate) și extern (cu mediul, dar mai ales cu turiștii);

– să planifice, monitorizeze și să controleze – prin intermediul comitetelor de inițiativă, filiale ale ONG-urilor – resursele umane, materiale și bănești necesare pentru ducerea la bun sfârșit a proiectului;

– să coordoneze activitatea în cadrul echipelor multidisciplinare ce cuprind oameni diferiți, profesii felurite, organizații diferite, dar cu un scop bine precizat și unic;

– să mențină permanent o imagine de ansamblu a devenirii pentru a reduce zonele de risc și a lucra eficient la detalii;

– să aprecieze ce trebuie și ce nu trebuie făcut, înainte de execuție și să implementeze un standard de calitate adecvat;

– să micșoreze costurile prin maximizarea eficienței lucrului și a alocării resurselor;

1.1.2. Forme ale turismului rural

Turismul rural este un tip de serviciu turistic în zone rurale, de cazare și servire a mesei, caracterizat printr-o ofertă de servicii localizate în mici centre rurale. Clădirile au capacitatea redusă, de obicei prezintă interes arhitectonic (tradițional sau artistic), fiind decorate într-un stil rustic, care amintește de locuințele tradiționale. Acestea acordă o atenție specială gastronomiei și de cele mai multe ori sunt conduse într-un sistem familial.

Turismul rural se desfășoară în zone naturală puternic modificate de om, în care sectorul primar este cel mai evident. Include cazare, servicii pentru servirea mesei, oferite de către agricultorii implicați în această formă de turism.

Este o activitate economică complexă, cu o largă sferă de cuprindere care pune în evidență printr-un mecanism propriu, circulația turistică rurală.

Prin dezvoltarea serviciilor de găzduire și valorificarea produselor proprii și locale, agroturismul oferă o soluție pentru gospodăriile rurale. El este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească, pregătit și amenajat special pentru primirea de oaspeți și să ofere o serie de activități care gravitează în jurul gospodăriei țărănești spre consumul persoanelor care, pe o perioadă determinată, vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă și agrement, cure terapeutice, tranzacții sau afaceri pentru satisfacerea unui hobby, inițiere în arta meșteșugurilor tradiționale, pentru studii și documentare, precum și alte activități specifice.

Turismul rural reprezintă un sistem complex, iar elementele sale se află într-o strânsă relație de interdependență. El poate fi privit ca un sistem cibernetic deschis asupra căruia se exercită numeroase influențe din mediul extern și care la rândul lui influențează mediul extern.

Forme ale turismului în mediul rural :

• Turism rural

• Turism ecologic

• Turism sportiv și de aventură

• Agroturism

• Turism religios

• Turism cultural

În definirea agroturismului trebuie delimitat foarte strict domeniul de cuprindere în scopul evitării oricărei confuzii ce ar putea decurge din asemănările pe care agroturismul le-ar putea cu alte forme de turism general sau de turism efectuat in zonele rurale (turism rural, turism ecologic, turismul de aventură, agroturism etc.).

A. Turismul rural Este dat de acele servicii de cazare și servire a mesei, caracterizată printr-o ofertă localizată în mici centre rurale.

Clădirile au capacitate redusă și prezintă interes arhitectonic (tradițional sau artistic), fiind decorate în stil rustic care amintește de locuințele tradiționale.

Ca și caracteristici: se acordă o atenție specială gastronomiei, sunt conduse în general în sistem familial.

B. Turism ecologic, turism în natură Acești termeni sunt utilizați pentru a denumi acel tip de turism care se desfășoară în zone naturale cu valoare ecologică ridicată. În mod normal este nevoie ca turistul să aibă un interes deosebit pentru natură, estetic și peisaj.

C. Turism de aventură, turism alternativ Aceste denumiri sunt folosite pentru a ne referi la un gen de turism care utilizează zone naturale cu caracteristici concrete pentru practicarea unor sporturi riscante sau de aventură.

D. Agroturismul Necesită zone rurale modificate de om în care sectorul primar (agricultura, creșterea animalelor, activități forestiere, …) este foarte evident. Acest tip de turism include cazare, administrare de alimente și băuturi și ale servicii suplimentare oferite de un agricultor sau un țăran.

Aceste activități precum și veniturile ce se obțin presupun o dedicare totală din partea proprietarilor.

Diferența dintre Agroturism și Turism Rural:

Turismul rural: necesită spațiul rural bine păstrat, cu specificul său rustic, însă nu necesită neapărat și activități în sectorul primar.

Agroturismul: necesită în mod OBLIGATO în mod OBLIGATORIU și activități din sectorul primar.

Agroturismul și turismul rural sunt caracterizate, de multe ori, ca reprezentând unul si același concept.

În definirea particularităților formelor de turism menționate mai sus pot fi luate în considerare două criterii importante:

a) criteriul ponderii veniturilor realizate din activitatea de turism de care beneficiază comunitatea rurală sau o parte a acesteia;

b) criteriul ponderii componentelor ofertei turistice. Conform acestei clasificări, turismul rural cuprinde cultura, istoria și tradițiile existente în spațiul rural, agroturismul deține si componente specifice gospodăriei silvo-agro-zootehnice (producție și furnizare de produse specific agricole, vizitare de pivnițe, pescuit, vânătoare, echitație etc.)

Activitățile turistice bazate pe mari hoteluri, complexe sportive nu pot fi încadrate în conceptul larg de turism rural, chiar daca ele sunt desfășurate în zonele rurale.

Dimensiunea culturală, socială și economică are și un caracter pedagogic atât pentru adepții agroturismului, cât și pentru populația rurală care, în timp, își modifică în sens favorabil comportamentul, aspirațiile, precum și modul de viață și de educație.

Turismul rural în general și agroturismul sunt considerate ca fiind opțiuni promițătoare pentru viitor deoarece astfel se poate realiza o dezvoltare economică a localităților cu specific predominant agricol și silvic, cu consecințe favorabile asupra atragerii și menținerii populației în mediul rural, impulsionării activității agricole în regiunile defavorizate din punctul de vedere al resurselor naturale și dezvoltării sociale și culturale.

1.2. Turismul cultural

1.2.1. Definiții

Turismul cultural abordează cultura unei regiuni, în special valorile ei artistice. Turismul cultural include turismul în regiunile urbane, în special orașe mari, istorice și obiective culturale (muzee și teatre). Poate uneori include turismul în zonele rurale; este cazul festivalurilor în aer liber, casele memoriale ale unor scriitori sau artiști celebri, peisaje la care s-a făcut trimitere în literatură. Specialiștii sunt de părere că persoanele care practică turismul cultural cheltuiesc în medie mai mult decât turiștii „standard”.

Acești turiști pot fi interesați în probleme ce țin de domeniul religiei, filozofiei, istoriei, antropologiei etc. și doresc să ia parte la acțiunea de cunoaștere a unor evenimente trecute. Evoluțiile contemporane în diferite sfere de activitate umană și progresul în domeniile științifice, tehnologice, educaționale și sociologice sunt, de asemenea, subiecte de interes cultural pentru mulți turiști.

Turismul cultural mai poate fi definit pe de o parte din motivația accesului la obiectivele culturale precum călătorii pentru festivaluri de artă sau alte situri culturale sau evenimente, dar și trasee pentru studiu.

Într-un sens mai larg orice formă de turism poate fi definită drept turism cultural dacă reușește să satisfacă nevoia umană de bază pentru diversitate, având tendința să crească conștientizarea culturală a individului descoperind noi cunoștințe, experiențe și întâlniri. Turismul cultural oferă posibilitatea dialogului intercultural prin posibilitatea dialogului descoperirii și aprecierii diversității culturale.

Turismul și cultura au fost mereu foarte apropiate în Europa, aceasta fiind tot timpul o destinație importantă pentru cei atrași de cultura sa bogată și de moștenirile istorice. Ba mai mult, moștenirea culturală a Europei reprezintă una din cele mai vechi și mai importante moșteniri producătoare de turism.

Tendințele majore care au fost observate în ceea ce privește turismul cultural sunt :

– interacțiunea între cultură și turism își are rădăcinile în perioada de început a turismului și în prezent câștigă din ce în ce mai multă însemnătate;

– turismul cultural este un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă și dialogurile interculturale;

– moștenirea culturală este expresia identității oamenilor, a teritoriului, a istoriei, a tradițiilor și a civilizației.

Turismul cultural atrage un număr din ce în ce mai mare de turiști. În afară de creșterea susținută a cererii turistice globale, atât internă cât și internațională, care cuprinde toate tipurile de destinații, există și alți factori care explică acest trend :

– turismul modern este sofisticat, în căutare de diferite experiențe culturale

– autoritățile locale privesc turismul ca pe o sursă de venit și oportunități economice;

De vreme ce atracțiile istorice se află cu precădere în orașe, turismul cultural este în mod firesc asociat cu turismul urban. Investițiile competitive în dotările culturale și în infrastructura necesară găzduirii turiștilor din regiunile urbane au un impact direct asupra economiei și induc o îmbunătățire a nivelului de trai. Mai mult, un centru cultural urban reprezintă un factor care determină valoarea orașului care se adaugă altor factori locali (accesibilitate, climat fiscal, capital uman, stabilitate) care determină competitivitatea orașului în economia globală.

Organizarea spațială a resurselor culturale din oraș și relațiile lor cu infrastructura (hoteluri, mijloace de transport, zone comerciale) sunt importante pentru succesul strategiei de dezvoltare a turismului cultural.

Sectorul cultural al unui oraș constă în :

– caracteristicile fizice ale orașului și moștenirea culturală;

– dotările culturale în cel mai larg sens, incluzând aici evenimentele, expozițiile, instituțiile și infrastructura, cum ar fi teatrele, muzeele, galeriile, librăriile, dotările recreative și comerțul cu artă.

1.2.2. O serie de caracteristici ale turismului cultural

Fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o clientelă proprie care poate fi specializată într-o anumită tematică (capabilă să parcurgă distanțe impresionante pentru a surprinde încă o fațetă a pasiunii lor) sau poate fi atrasă de tot ceea ce este cultural, sau ocazională, care este de obicei majoritară și se constituie din cei care, aflați în concediu sau vacanță în scopul odihnei și recreerii, vizitează și obiectivele turistice antropice din spațiul în care se află.

O altă caracteristică a fluxurilor care participă la realizarea turismului cultural o reprezintă apartenența participanților la categorii socio – profesionale superioare sau cu un nivel de educație mediu și ridicat, elevi, studenți, intelectuali și de aceea caracterul său de masă este incert. Preponderența în alcătuirea fluxurilor turistice este populația urbană.

Practicile turistice culturale sunt și ele destul de diferite, variind de la vizitarea muzeelor și monumentelor în scopul cunoașterii efective a patrimoniului acestora, la simpla lor utilizare, ca decor al unor practici ludice (frecventarea unei cafenele sau a unui bar situat în apropierea unui obiectiv de patrimoniu, de exemplu). Există, se pare, și o diferențiere a practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice și de arhitectură, dominând net mișcările turistice culturale, bărbații preferă siturile tehnico – științifice, tradițiile și artele populare. În general există o preferință pentru siturile culturale în aer liber, ruinele atrăgând mai mulți vizitatori decât monumentele păstrate intacte.

În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult, luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogățirea ofertei turismului cultural se realizează sub presiunea a doi factori : cererea publicului, tot mai curios și exigent și atitudinea comunităților locale care doresc să obțină beneficii de pe urma activităților culturale pe care le finanțează.

1.2.3. Principalele teme ale turismului cultural și formele de manifestare turistică pe care le generează

1.3. Tradițiile și obiceiurile populare

În cadrul societății au existat întotdeauna o serie de reguli de comportament, care au avut ca scop stabilirea unor limite în ceea ce privește conduita umană. Aceste reguli de conduită, creație a societății, au fost impuse membrilor acesteia, pentru o mai bună conviețuire, sub formă de nome sociale.

Dintre toate normele sociale, obiceiul sau tradiția populară se identifică cel mai bine cu noțiunea de normă socială, datorită trăsăturilor sale inconfundabile, reprezintă creația societății, născută din dorințele și aspirațiile fiecărui popor, din durerile, necazurile și trăirile lui, din lupta dusă pentru supraviețuire, din înfrângerile și victoriile avute.

Obiceiul se poate caracteriza ca fiind o regulă de conduită care a luat naștere în cadrul unei societăți și are la bază o repetare voluntară din partea oamenilor.

Interesul oamenilor s-a îndreptat în ultimii ani spre obiceiurile folclorice. Fenomenul acesta se datorează încărcăturii valorice pe care le au obiceiurile, precum și interesului omului pentru ele. Obiceiurile sunt, fără îndoială, pitorești manifestări folclorice, mari spectacole. Ele cuprind semnificații profunde asupra omului și relațiilor lui cu natura, cu lumea înconjurătoare. Astfel obiceiurile prezintă viața socială, diverse aspecte ale rânduielii ei, ele dezvăluie toate calitățile și defectele unei națiuni datorită caracterului său conservator și datorită posibilităților de adaptare la diferite vitregii ale vremii.

În cultura românească obiceiurile, în totalitatea lor, cele pe care folcloriștii le-au numit calendaristice sau de peste an, împreună cu cele ale vieții de familie formează un sistem interrelațional, un sistem corelat cu viața omului. Sistemul este corelat la normele care organizează această viață, la regulile de conviețuire socială, la regulile după care omul își organizează, prin muncă, raporturile lui cu natura. Acest sistem de reguli asigură buna rânduire a societății.

Obiceiurile formează un mecanism activ al vieții sociale, un mecanism creator și păstrător de ordine, un mecanism creator de cultură. Prin aceasta, ele se deosebesc de celelalte categorii ale folclorului: de basme, de cântecele epice și chiar de cele lirice care vorbesc mai mult despre situațiile în care se găsește omul, despre anumite întâmplări ale vieții sociale, relatează ca texte în sensul propriu al cuvântului, pe când obiceiurile ne apar ca acte ale mecanismului social.
Dar în raport cu normele și regulile care organizează relațiile omului cu natura și relațiile interumane, intersociale, obiceiurile sunt acte de comunicare cu limbaj propriu, un limbaj activ în care, pe lângă cantitatea de informație comunicată, cantitatea de acțiune este mult mai mare decât în orice act de limbaj verbal. Ca acte de comunicare tradiționale ele au un limbaj complex pentru că la realizarea fiecărui obicei contribuie, de fapt mai multe modalități de expresie. Exprimarea verbală se îmbină cu cea muzicală și coregrafică, cu cea gestică și cu cea mimică. Ele se îmbină creând raporturi ierarhice între limbaje, nu numai în ansamblul obiceiului, ci și în diferite secvențe, în diferitele lui momente. Se îmbină pentru că obiceiurile implică acte rituale și ceremonii, acte juridice și economice, valori morale și exprimări estetice, vechi mituri și cunoștințe dobândite din experiența oamenilor sau integrate din lexicul cultural eterogen în succesiunea culturală a diferitelor epoci prin care obiceiul a trecut. Sunt mărci plasate între secvențele succesive ale vieții cotidiene, pentru a-i sublinia diferite etape, pentru a-i da ritmul necesar unei trăiri în dinamism propriu.

Obiceiul ca act de comunicare cultural stabilește, de fapt, un raport de schimb între partenerii lui, schimb de informații, de bunuri, schimb de servicii. Fiecare act de comunicare, deci și fiecare obicei, transmite un mesaj prin care se face schimbul.

În cultura tradițională comunicarea între om și natură se făcea la nivelul practicii primitive, între om și reprezentările pe care și le-a făcut despre fenomenele naturii la nivelul miturilor și riturilor. Iar pe planul social concret, raporturile de schimb se stabileau la nivelul obiceiurilor, al normelor de comportare, al ceremonialelor, între indivizii aceluiași grup social și între grupuri sociale diferite, de natură și dimensiuni variate: grupuri teritorial și etnic diferite. Limita schimburilor era determinată de puterea de înțelegere, de capacitatea de a comunica.

În cultura populară tradițională, obiceiurile formează un capitol important, fiindcă întreaga viață a omului, munca lui din timpul anului și diferitele lui ocupații, relațiile cu semenii și cu întruchipările mitologice erau întrețesute cu obiceiuri. În folclorul nostru, unele obiceiuri au păstrat până astăzi forme ample de desfășurare, în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase. Ele sunt adevărate sărbători populare bogate în cântece, dansuri, poezie și acte mimice și dramatice. La aceste sărbători contribuie toate domeniile folclorului și chiar unele domenii ale artelor populare plastice, de exemplu costumul și diferitele obiecte de recuzită.

CAPITOLUL II

OBICEIURI ȘI TRADIȚII ÎN MOLDOVA

2.1. Moldova – descriere, obiceiuri, tradiții

Așezare. Relief

– zona turistică Moldova se suprapune peste partea estică a României; cuprinde județele Botoșani, Iași, Bacău, Neamț, Vaslui, Vrancea.

– altitudinile scad de la vest spre est, dinspre zona montană din vest – ce aparține în totalitate Carpaților Orientali (vf. Ocolișu Mare, 1907 m – Munții Ceahlău; Munții Vrancei – Vf. Gogu, 1785 m) spre est, spre zona Podișului Moldovei; contactul dintre aceste două unități de relief se face prin intermediul unității subcarpatice – situată pe teritoriul județelor Neamț, Bacău, Vrancea, aparținând Subcarpaților Moldovei și părții nordice a celor de curbură. La aceste unități se adaugă culoarul Siretului, importantă axa de comunicație.

Căi de acces

– aeroport la Bacău, Iași;

– E85, București- Siret, cu deviație la dreapta, de la Mărășești spre Tecuci-Bârlad- Huși- Albița (punct de graniță); distanța București – Iași – 393 km, București – Neamț – 342 km, București – Bacău – 284 km;

– zona este traversată de magistrala feroviară București – Suceava și București – Iași. De-a lungul timpului, această zonă a fost străbătută de importante drumuri comerciale ce legau Marea Neagră de Marea Baltică.

Clima

Clima este temperat continentală, cu precipitații neuniforme, în funcție de treptele de relief; cu precipitații ce scad dinspre vest spre est; iernile sunt în general reci – în această zonă suflă crivățul ce aduce viscole și geruri puternice – iar verile călduroase.

Principalele localități

Iași – reședința județului Iași, cel mai mare centru urban al Moldovei; atestat documentar la 1408, devine inițial curte domnească (1434), pentru ca apoi să fie reședința principală a domnitorului Alexandru Lăpușneanu, fiind capitala a Moldovei până în anul 1862, când în urma Unirii Principatelor Române capitala se stabilește la București.

Orașul de pe cele șapte coline este un oraș al culturii. Aici au trăit și au lucrat cărturari renumiți ca Dimitrie Cantemir, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. Tot la Iași au activat, în cadrul mișcării culturale Junimea Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, etc.

În 1640 domnitorul Vasile Lupu înființează Școala Vasiliana. În 1835 a luat ființă, aici, prima instituție românească de învățământ superior, urmată în 1860 de prima universitate din România.

Iașiul a fost și este pe lângă un important centru cultural al țării și un important centru religios. Cu ocazia marii sărbători a celor 2000 de ani de creștinism, orașul Iași a fost desemnat drept unul dintre cele cinci orașe (amplasate în formă de cruce pe harta Europei: Tesalonic – Grecia, Trondheim – Norvegia, Edinburgh – Marea Britanie, Praga – Cehia) destinate pelerinajului internațional.

Bacău – reședința județului Bacău, situat în apropierea Bistriței cu Siretul; atestat documentar în anul 1408, a fost sediul unei episcopii catolice încă de la 1391. În primele documente numele orașului apare sub forma Bachovien (de aici și pseudonimul sub care a devenit celebru marele poet simbolist George Bacovia care a locuit în acest oraș).

Botoșani – reședința județului Botoșani, a cărui denumire provine de la numele boierului Botaș care a trăit pe aceste meleaguri; a fost atestat documentar în 1439; orașul a fost considerat cel mai mare și mai vechi iarmaroc al Moldovei; constituie un important centru turistic, nu numai pentru zona Moldovei cât pentru întreaga țară. Aici au văzut lumina zilei importante personalități ale culturii românești: George Enescu, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, etc. Orașul a constituit reședința de vară pentru boierii moldoveni care și – au amenajat aici posibilități de distracție ce rivalizau cu capitala – Iași (teatru, filarmonica, parc).

Piatra Neamț – reședința județului Neamț; unul dintre cele mai frumoase orașe ale Moldovei, numit și Perla Moldovei; situat pe malul Bistriței constituie punct de plecare spre zona montană – Munții Ceahlău.

Vaslui – reședința județului cu același nume, situat la confluența râului Vaslui cu Bârladul; este atestat documentar în 1357. Orașul s-a dezvoltat intens devenind punct de vama în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Astăzi este un oraș industrial.

Focșani – reședința județului Vrancea; centru cultural și economic; târg în secolul al XV- lea, recunoscut prin comerțul de tranzit între Moldova și Muntenia; denumirea sa provine de la familia Focșa care deținea aici mari proprietăți de pământ în secolul XV; atestat documentar în 1482, punct de graniță între cele două țări romane până în 1859 – anul Unirii lui Cuza.

Slănic Moldova, județul Bacău – stațiune balneoclimaterică situată pe valea Slănicului (la 18 km sud-vest de Târgu-Ocna ) în Carpații Răsăriteni la 530 m altitudine. Primul izvor (Izvorul nr. 1 de azi) a fost descoperit în anul 1800 de serdarul Mihalache care vânând pe aceste meleaguri a observat că apa unui anume izvor îi calma durerile de stomac. Astăzi stațiunea, supranumită și Perla Moldovei are 20 de izvoare de ape minerale. Izvoarele sale sunt comparate cu cele de la Karlovy – Vary, Aix les Bains, Vichy. Astăzi stațiunea dispune de spații de cazare moderne și numeroase instalații pentru tratament.

Soveja – 80 de km de Focșani, stațiune climaterică. Aici puteți vizita mănăstirea Soveja, ridicată de Matei Basarab, în 1645; în 1846 a fost surghiunit aici scriitorul Alecu Russo care a descoperit, în folclorul popular, direct de la ciobani, cunoscuta baladă Miorița.

Durău – (60km nord vest de Piatra Neamț, 6 km de lacul Izvorul Muntelui), stațiune climaterică – la poalele Masivului Ceahlău; posibilități de practicare a sporturilor de iarnă și de drumeție (în Masivul Ceahlău – supranumit Olimpul Moldovei).

Atracții turistice

Palatul Culturii – Iași, clădire monumentală (1890- 1926), cu un turn cu ceas ce anunță orele cu acorduri din Hora Unirii. Adăpostește, în prezent, patru muzee: de Istorie al Moldovei, de Etnografie al Moldovei, Muzeul de Artă și Muzeul Politehnic.

Biserica Trei Ierarhi – Iași, numită de arhitectul francez Lecomte de Nouy "unul dintre cele mai interesante și curioase edificii religioase din Europa". Ctitorie a domnitorului Vasile Lupu din anul 1637. Este o construcție unică în arhitectura românească, rezultat al bogăției ornamentațiilor ce acoperă complet exteriorul.

Catedrala Mitropolitană – Iași, cel mai mare lăcaș de cult ortodox din România.

Mănăstirea Golia – Iași, (1650- 1660), în stilul Renașterii târzii; aici a fost diacon marele prozator român Ion Creangă, autorul Amintirilor din Copilărie.

Muzeul Unirii – Iași, într- o clădire în stil empire din 1806; din 1859 până în 1862 a fost reședința domnitorului Al. I. Cuza. În muzeu se pot vedea obiecte personale ce au aparținut domnitorului și exponate legate de activitatea acestuia în vederea realizării Unirii Principatelor.

Curtea Domneasca din Iași cea mai veche construcție de acest fel din Moldova; pot fi admirate și astăzi ruinele vechilor ziduri ce datează din prima jumătate a secolului al XV- lea.

Grădina Botanică din Iași, cea mai veche din țară, loc de agrement și odihnă.

Muzeul de Etnografie al Moldovei – Iași, înfățișează ocupațiile, obiceiurile și portul popular din Moldova; aici se pot vedea expuse instalații tehnice țărănești, țesături, ceramică, covoare moldovenești, port popular.

Biblioteca Centrală Mihai Eminescu – Iași, ce a avut printre directori pe poetul național Mihai Eminescu și pe istoricul B. P. Hașdeu.

Casa Dosoftei – Iași, unde s – a aflat, la sfârșitul secolului al XVII- lea tiparnița Mitropolitului Dosoftei, cel care a tipărit primele cărți din Moldova.

Teatrul Național Vasile Alecsandri – Iași, într- o clădire elegantă, una dintre cele mai frumoase din România, construită în stil baroc (1894- 1896). De acest teatru se leagă numele unor mari personalități ale culturii noastre: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu, etc.

Universitatea Al. I. Cuza – Iași, înființată de domnitorul moldovean în 1860. Centrul Universitar ieșean a dat țării numeroși savanți și oameni de cultură: A.D. Xenopol, Garabet Ibrăileanu, C.I.Parhon, etc.

Palatul domnitorului Al. I. Cuza – Ruginoasa, județul Iași, ridicat în anul 1811, refăcut în 1862. A constituit reședința de vară a domnitorului.

Ruinele Curții Domnești – Cotnari, Județul Iași, reședința temporară a unor domnitori din secolul al XV- lea. Există o legendă conform căreia, Ștefan cel Mare s – a împrietenit cu niște călugări de la Muntele Sfânt; ajuns domn, aceștia i-au dăruit 5000 de butuci din cele mai vestite vii, pe care Ștefan i-a resădit aici; centrul a devenit una dintre cele mai renumite localități viticole ale țării.

Muzeul Vasile Alecsandri – Mircești, județul Iași; aici se poate vizita casa în care s-a născut poetul și care păstrează obiecte ce au aparținut acestuia, evidențiind rolul jucat de el în timpul Revoluției de la 1848 și la lupta pentru unire.

Muzeul Județean – Botoșani, clădire monumentală de arhitectură, datând din 1913; inițial a fost sediul Prefecturii județului Botoșani. Adăpostește exponate de ceramică de Cucuteni.

Teatrul de Stat Mihai Eminescu – Botoșani, într- o clădire inaugurată în 1914 dar distrusă în timpul bombardamentelor din 1944; a fost refăcută apoi în 1958 și în anii 90; în fața teatrului se află bustul lui Mihai Eminescu.

Casa memorială Nicolae Iorga – Botoșani- casa în care a copilărit marele savant român (1871- 1940).

Casa memorială Mihai Eminescu – Ipotești (8 km de Botoșani), casa inițială în care s – a născut poetul a fost distrusă în 1924; ea va fi apoi ridicată din temelii în 1936, fără a se respecta planurile originale; în 1976 este demolată și această clădire pentru a se construi casa actuală ce poate fi vizitată.

Casa Antipa – Botoșani, ridicată în stil eclectic la sfârșitul secolului al XIX- lea, unde s-a născut marele biolog Grigore Antipa; astăzi este sediul Centrului Militar Botoșani.

Centrul Vechi – Botoșani, grupează clădiri cu destinație comercială datând din secolele XVII- XVIII; clădirile sunt dispuse în formă de L, cu galerii de stâlpi de lemn, balcoane și geamalâcuri susținute de console din lemn.

Biserica Uspenia – Botoșani, ctitorie a Doamnei Elena, soția voievodului Petru Rareș (1552); aici a fost botezat Mihai Eminescu.

Parcul Botoșani – amenajat în 1869, pe unde și-a purtat pașii, în ultima parte a vieții sale Mihai Eminescu.

Mănăstirea Popăuți – Botoșani, așezată în centrul orașului, cu hramul Sf. Gheorghe, patronul spiritual al municipiului; în anul 2001, biserica a aniversat 450 de ani de existență.

Casa memorială George Enescu din satul Liveni (13 km de Dorohoi – județul Botoșani, pe DN 29A apoi pe DJ298), unde la 19 august 1881, a văzut lumina zilei viitorul muzician.

Muzeul Unirii – Focșani , ce posedă documente care atestă rolul orașului ca centru al mișcării unioniste.

Obeliscul Unirii – Focșani, înfățișează 85 de personaje, cu rol în Unirea din 1859.

Ulița Mare a Unirii – Focșani, la capetele căreia se aflau punctele vamale ale celor două țări. În fostul local al vămii muntenești a lucrat o perioada și poetul Grigore Alexandrescu.

Mausoleul Eroilor – Mărășești (20 km de Focșani, pe E85) ridicat în cinstea eroilor din primul război mondial.

Odobești – 12 km de Focșani, renumit centru viticol încă de pe vremea lui Petru Rareș. În beciul domnesc din Odobești ce datează din vremea lui Ștefan cel Mare se află în prezent depozitul de vinuri vechi realizate din podgoriile locale. Alături de Panciu, Cotnari și Huși, constituie cele mai cunoscute și apreciate vinuri ale Moldovei.

Casa memorială Emil Racoviță – Emil Racoviță (42 km de Vaslui)- cel care a pus bazele speologiei.

Huși – orașul unde s-a născut domnitorul Unirii, Al. I. Cuza. Aici a existat o curte domnească pe timpul lui Ștefan cel Mare; în prezent, renumit centru viticol – Busuioaca de Bohotin și Zghihara făcând faima acestor locuri încă din epoca medievală.

Cetatea Neamțului – Târgu Neamț, ridicată de Petru I. Mușat; în prezent se pot vedea doar zidurile uriașe ce impresionează astăzi prin măreția lor și prin trecutul lor plin de glorie și legende. A rezistat timp de șase veacuri numeroaselor asedii, neputând fi distrusă niciodată.

Mănăstirea Neamțului – Vânători Neamț (10 km de Târgu Neamț) – cel mai important focar de cultură al Moldovei medievale; atestată documentar încă din 1407.

Mănăstirea Bistrița – (10 km de Piatra Neamț)- ctitorită de Alexandru cel Bun în 1402, necropolă a acestuia; aici a fost redactat primul letopiseț al Moldovei.

Mănăstirile Agapia și Văratec (32 km de Piatra Neamț), alături de Secu (75 km de Piatra Neamț) și Sihăstrie (3km de Secu) completează turul mănăstirilor medievale din Bucovina.

Casa memorială Ion Creangă – Humulești, în prezent cartier al orașului Târgu Neamț – unde a locuit marele povestitor (1837- 1889), autorul Amintirilor din copilărie; casa este un monument de arhitectură populară tipic, construită din bârne groase lustruite, cu o prispă îngustă de lut și un acoperiș de draniță.

Hanul Ancuței – pe E85, situat de- a lungul unui important drum comercial, unde drumeții veniți din toate părțile își depănau amintirile; a rămas imortalizat în scrierile lui Mihail Sadoveanu.

2.1.1. Obiceiuri de Crăciun

Spațiul moldovenesc conservă cele mai multe jocuri cu măști, tot așa cum în alte zone ale țării au supraviețuit cu precădere colindele.

În Bucovina există credința că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă. De aceea, în preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat.

În ziua de Ajun, femeile ies în livadă cu mâinile pline de aluat și ating fiecare pom spunând: : "cum sunt mâinile mele pline cu aluat, așa să fie pomii încărcați cu rod la anul".

Pregătirea mesei de Ajun începe în primele ore ale dimineții, când gospodinele coc colacii "rotunzi ca Soarele și Luna " și un colac special, numit "Creciun". Acest colac se păstrează până primăvara, pentru a fi folosit în practicile începutului de an agrar.

În dimineața Ajunului sunt preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pisat și fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borș de bureți, fasole fiartă și "sleită" etc.), care sunt așezate pe masa din "casa cea mare". Din ele se consumă seara, după trecerea preotului cu icoana. Niciun membru al familiei nu se așează la masă fără a-și face rugăciunea. Cele douăsprezece feluri de mâncare, nu sunt consumate în întregime, resturile fiind păstrate pe masa până la Bobotează. Aceste resturi sunt așezate la fereastră spre îndestularea celor morți.

Pe parcursul nopții de Ajun, cetele de flăcăi străbat ulițele, de la un capăt la altul al satului, pentru a vesti Nașterea Domnului. După rostirea colindei la fereastră, flăcăii sunt invitați în casă, sunt ospătați și răsplătiți. Sunt cazuri când, în casele cu fete, are loc o mică petrecere. Fata care urmează să se mărite este scoasă la joc fie de șeful cetei, fie de flăcăul care o simpatizează.

În ajunul Crăciunului potrivit obiceiului mai mulți copii se adună atât la orașe cât și la sate, merg de la casă la casă și cântă colinde în care sunt povestite întâmplările nașterii Mântuitorului.

„În privința datinilor și obiceiurilor care se practică în cadrul sărbătorilor de iarnă având ca axă fundamentală Crăciunul și Anul Nou este un lucru știut că spațiul moldovenesc conservă cele mai multe jocuri cu măști în special, tot așa cum în alte zone ale țării au supraviețuit cu precădere colindele sau jocuri circumscrise sau teatru folcloric circumscris mediului religios. E suficient să spunem că jocurile cu măști în special cele ce se revendică dintr-un repertoriu arhaic al riturilor funebre, de pildă, cele care fac relația cu cultul morților atât de puternic marcat la răscrucea dintre ani, atunci când se crede că pământul se deschide, spiritele se întorc pentru a mai conviețui odată cu cei rămași pe pământ, atunci când defuncții încearcă ca la abolirea timpului, nu-i așa, când anul îmbătrânește, se degradează, moare și apare un alt an nou, deci apare un nou început, aceasta recosmetizare, dacă vreți, această reluare a lumii, aceasta refacere o dorește fiecare sub cele mai bune auspicii.

Se așează un scaun la o masa încărcată cu bucate, se crede chiar că vine acolo și își ia cina împreună cu cei rămași pe pământ, sau ca rămâne să petreacă câteva clipe din lumea de dincolo și cea de aici se întâlnesc la această răscruce, la această răspântie atât de importantă dintre cei doi ani.”

2.1.2. Sărbătoarea Paștelui

Cea mai mare, și cea mai însemnată, mai sfântă și mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, este sărbătoarea Paștelui, Paștele sau Învierea Domnului, deoarece în această zi “Hristos a înviat din morți cu moarte pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”, iar pe cei vii răscumpărându-i de sub jugul păcatului strămoșesc și împăcându-i cu Dumnezeu.

De asemenea este o sărbătoare importantă pentru că ea cade întotdeauna la începutul primăverii, anotimpul cel mai frumos și mai plăcut, când toată natura învie.

Bărbații curăță și strâng toate gunoaiele, repară gardurile, aduc apa și taie lemne, junghie miei și purcei. Femeile îngrijesc prin casă, ung și văruiesc, spală albiturile, coc pasca și cozonaci, roșesc ouă, deci pregătesc toate cele necesare pentru sărbătoare. Fetele mari, precum și nevestele tinere încep a-și coase câte o cămașă nouă, precum și alte haine, atât pentru dânsele cât și pentru părinții, frații și surorile lor. Sâmbătă seara, când începe a se îngâna ziua cu noaptea, fiind cu toate pregătite pentru a doua zi, nu mai lucrează nimeni.

În partea de nord a României există un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde piscurile munților falnici dau mâna cu mândrul Soare, ce scaldă la rându-i văile largi și pline de verdeață. Nu e altul decât Bucovina. Cu o climă aspră între munți, blândă în partea de șes, cu oameni pașnici și ospitalieri, această parte a țării a fermecat pe toți acei care, fie măcar în treacăt au poposit aici. Geniul poetic al românilor, Mihai Eminescu, și el trăitor o bună perioadă de timp în Bucovina (unde a pătruns tainele cărților), a avut o slăbiciune pentru acest loc, închinându-i o poezie: La Bucovina. Nostalgia pentru locurile respective se reflectă în versurile acestuia:

“N-oi uita vreodata, dulce Bucovină,
 Geniu-ți romantic, munții în lumină,
    Văile în flori,
 Râuri resăltânde printre stânci ‘nalte,
 Apele lucinde-n dalbe diamante
    Peste câmpii-n zori.”

Febra pregătirilor Sărbătorii de Paști începe cu mult timp înainte, în timpul Postului Mare, iar una dintre cele mai vestite preocupări ale bucovinenilor este încondeiatul ouălelor ( îchistritul ouălelor în vorba celor din zonă), un obicei prezent și în alte zone ale țării, dar nicăieri adus la nivel de artă, cum se întâmplă în Bucovina. Mai ales în partea muntoasă a regiunii (Brodina, Izvoarele Sucevei, Moldovița, Sucevița, etc.) acest obicei este bine reprezentat. La Paște, pe mesele localnicilor pot fi văzute adevărate opere de artă cum este acest coș cu ouă încondeiate de la Sucevița. Inscripționarea unui astfel de ou este un lucru foarte migălos, care cere multă răbdare, pricepere și un deosebit gust. Tehnica utilizată este veche, iar pentru realizarea ei sunt necesare ceară de albine și foarte multe culori vii, care în final vor alcătui o cromatică deosebită. Ca instrument de lucru este utilizat un băț de dimensiunile unui creion, la capătul căruia este fixat cu ață un fir de păr din coadă de cal și care va sluji drept peniță. Cu ajutorul acestuia, motivele geometrice sau florale sunt desenate în straturi succesive, funcție de culori. Fiecare dintre acestea vor fi pe rând protejate cu ceară de albine pentru ca stratul anterior să nu se deterioreze.

Febra pregătirilor îi cuprinde pe toți locuitorii ținutului, laici sau clerici, deopotrivă. La Mănăstirea Sucevița, de exemplu, măicuțele se îndeletnicesc cu această activitate ca și ceilalți, punând pe coaja subțire, cu răbdare, strat după strat o parte din sufletul și dragostea lor divină. Cu cât Învierea “se simte” mai aproape, gospodinele grăbesc pregătirile pentru prima zi de Paște, zi în care toatp familia aflatp în jurul mesei îndestulate și după ce a postit cele șapte săptămâni, va gusta din bucatele pe care Domnul le-a dat cu atâta dărnicie. La loc de cinste se află patiseria casei: cozonacul, pâinea, plăcintele, tradiționala pască și bineînțeles colacul. Pregătirea acestora se face cu migală. Pasca, ca și colacul, se împletește în șase și are ca semn distinct sfânta cruce. Înainte de a fi introdusă în cuptor, coptura este unsă cu galbenuș cu ajutorul unui pămătuf din pene de gâscă. Cu siguranță, tradiționalele plăcinte « poale în brâu » nu au fost uitate. Gata rumenite, răspândind un miros îmbietor, toate stau pe vatră la răcorit, spre încântarea gospodinei și în ochii lacomi dar răbdatori ai copiilor.

Dintre aceștia unii se uită doar și jinduiesc, alții, sub ochii ocrotitori ai mamei ajută la copt sau chiar la învârtitul sarmalelor, un alt deliciu al bucătăriei tradiționale românești.

Totul decurge într-o adâncă pace sufletească, ai casei având grijă ca spre seară treburile să fie încheiate, ultimul lucru ce ramâne de făcut fiind pregătitul coșului cu care femeile se vor duce “la sfințit”. Acesta va cuprinde câte ceva din bucatele ce vor sta a doua zi pe masa familiei: cozonac, pască, ouă roșii, cârnat de casă, mere, etc. Seara, înainte de începerea Slujbei de Înviere, îmbrăcați în hainele de sărbătoare, își vor îndrepta pașii spre biserică. 

Dar iată că sosește miezul nopții. Sfânta taină a Învierii se săvârșește anunțată de îndemnul preotului : “Veniți de luați lumină!”.

Lumânarile credincioșilor se contopesc acum cu liniștea sufletească a creștinilor la auzul veștii “Hristos a-nviat!”, răspunsul venind din inimă “Adevărat ca-nviat!”. În Noaptea Sfântă la biserică se adună întreaga colectivitate creștină unde Slujba de Înviere va dura până spre dimineață când toate gospodinele vor primi binecuvântarea bucatelor din partea preotului. Abia după aceea își vor îndrepta pașii spre casă.

E prima zi de Paște și totodată Sfânta Duminică. În tihna amiezii, oul de Paște, reflexie a sufletului locuitorilor acestor locuri, fie că este de la Izvoarele Sucevei, de la Moldovița, de la Vama, reprezintă aceeași față a unei arte unice în felul ei.

2.1.3. Alte obiceiuri

Moldova se mândrește cu o bogăție de tradiții în arta populară, în special cu confecții originale și colorate, produse de olari, tâmplari, țesători, cioplitori de lemne, meșteri în prelucrarea pietrei. Una dintre cele mai vechi meserii este olăritul. În trecut oalele, ulcioarele, farfuriile, și cratițele din ceramică au fost folosite în viața de toate zilele. Arta ceramicii este de o înaltă calitate, se deosebește prin diversitatea formelor, mărimilor și prin varietatea amplă a desenelor și culorilor. Meșteșugul țesutului s-a răspândit datorită unei vechi tradiții conform căreia mireasa trebuia să ofere drept zestre covoare țesute cu mâna ei. Covorul moldovenesc este, de obicei, neted, executat din lână pură sau amestecată cu bumbac, cânepă, in, mătase, cu ornamente multicolore.

Sărbătorile sunt mereu desfășurate în “casa mare”, cea mai frumoasă odaie dintr-o casă moldovenească. Păstrând o veche tradiție, un moldovean își va împodobi “casa mare” și își va invita aici rudele, prietenii, vecinii și cunoștințele. “Casa mare” nu e doar camera de zi, este de asemenea un loc al memoriei pentru rudele din familie. Pereții sunt decorați cu fotografii ale rudelor, părinților, copiilor și nepoților, cu prosoape brodate din stofă de casă.

Nunțile azi se petrec în “casa mare”. Ceremonia modernă include tradiția veche de nuntă, când are loc închinarea în fața părinților în semn de recunoștință și respect. Cântecul, dansul și veselia continuă până la revărsatul zorilor. Dimineața oricine se poate apropia o clipă de mireasă, ținând un copil în brațe. Astfel, conform obiceiului, mireasa va fi sigură că în viitor va avea o casă plină de copii. Tânărul soț își conduce soția până în pragul casei lor. Dar înainte ca să părăsească pragul casei cuplul este împroșcat cu grăunțe – în semn de prosperitate.

O maximă moldovenească spune: “persoana care nu a construit o casă, nu a crescut un fiu, nu a săpat o fântână și nu a sădit un pom și-a trăit viața în zadar”. Iată de ce satele moldovenești sunt atât de verzi, casele sunt atât de frumoase și poți vedea fântâni de-a lungul străzilor.

Ca regulă, moldovenii sapă fântâni în stradă, în drum sau pe câmp dar nu în ogradă. Scopul este să oferi apă oricui ca să-și poată potoli setea.

2.2. Oferte de sărbători

De sărbători, în zona Moldovei, toate agențiile de turism oferă sejururi, la oferte de nerefuzat. Toate site-urile de specialitate sunt pline de oferte care mai de care atrăgătoare și foarte avantajoase pentru toate buzunarele.

Cazarea se face în hoteluri, clasificate începând de la 2 stele și până la 5 stele, dar și în pensiuni sau vile.

Pentru această zonă, este recomandat, de asemenea, turismul rural. O formă modernă de turism în România.

Totodată, mănăstirile din nordul Moldovei, oferă de sărbători, cazare și masă pentru doritori, la prețuri minime. Alegând acest mod de turism, există avantajul că se pot vizita toate mănăstirile din Moldova, punct de atracție turistic deosebit.

2.3. Turiștii care aleg petrecerea vacanței în regiunea Moldovei

Turiștii care aleg petrecerea concediului de odihnă în zona Moldovei, sunt în majoritatea

lor persoane iubitoare de istorie, persoane cărora le face o deosebită plăcere să descopere ținuturi încărcate de istorie și cultură.

În perioada verii predomină turiștii care preferă să viziteze mănăstirile din nordul regiunii, cei care vor să descopere frumusețile locului și să viziteze cetatea unde a domnit Al. I. Cuza, unde s-au născut: marele poet Mihai Eminescu, prozatorii Vasile Alecsandri și Ion Creangă, muzicianul George Enescu, speologul Emil Racoviță și alte personalități ale României.

În perioada iernii, cei care aleg zona Moldovei ca destinație de vacanță, sunt mai ales iubitori ai muntelui și în special ai sporturilor de iarnă.

Dar din oricare categorie de turiști am face parte putem fi convinși că zona Moldovei este o zonă deosebit de frumoasă și încărcată de istorie și cultură.

CAPITOLUL III

INFLUENȚA OBICEIURILOR ASUPRA TURIȘTILOR

3.1. Ponderea gradului de ocupare a zonei de către turiști în perioada sărbătorilor de iarnă și în perioada sărbătorilor pascale

În acest an, de Paști, conform unei statistici făcute publice de către Gheorghe Fluture – Președintele Consiliului Județean Suceava, gradul de ocupare al pensiunilor turistice se prezintă astfel :

Vatra Dornei a fost ocupată în proporție de 40%, Gura Humorului 95%, Vama 90%, Câmpulung Moldovenesc 40%, Putna 85%, Sucevița 70%, Mălini 70%.

Două zone au o creștere foarte importantă față de anul trecut, este vorba de Sucevița unde s-au dublat numărul rezervărilor de Paște față de anul trecut, și Vama care crește cu 50%.

Comparativ cu anul trecut, unitățile de cazare din zonele Sucevița și Vama au înregistrat creșteri în ce privește numărul de rezervări pentru petrecerea sărbătorilor pascale, în timp ce în restul județului, gradul de ocupare al pensiunilor a rămas constant.

Cel mai mare grad de ocupare a unităților de primire turistică a fost în zona Humor, Voronețul fiind pe primul loc și ceva mai scăzut fiind zona Mănăstirea Humorului. Vama a fost un pic peste așteptări anul acesta, ținând cont de rezultatele de anii trecuți, în timp ce la multe unități de primire turistică de la Sucevița a fost o anumită stagnare sau chiar recul de Paște în ce privește numărul de turiști.

Gradul de ocupare a pensiunilor din Bucovina a fost de aproximativ 85 la sută în perioada sărbătorilor de Paște. "Gradul de ocupare a pensiunilor a fost de 85 la sută, iar la Voroneț și Putna pensiunile au avut grad de ocupare complet", a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Conform datelor prezentate de către Biroul de Turism Suceava, cel mai bine s-a situat, din punct de vedere al gradului de ocupare turistică în perioada sărbătorilor de Paște, zona Humorului. La Voroneț lucrurile au stat ceva mai bine decât la Mănăstirea Humorului unde a fost “un mic recul” sau “o mică sincopă” după cum spun cei ce s-au ocupat de programul “Paștele în Bucovina”.

În unitățile de primire a turiștilor din județul Suceava s-au cazat în perioada sărbătorilor pascale aproximativ zece mii de persoane, apreciindu-se faptul că alte zece mii de persoane au venit în zonă fiind cazați în familie sau pe la rude. Conform acelorași date de la compartimentul de turism al administrației județene, la unitățile de primire turistică de la Sucevița și de la Vama gradul de ocupare a ajuns în jur de 80 – 85%, cu precizarea că la Vama au fost cazuri în care au ajuns turiști de vineri și chiar de sâmbătă iar patronii pensiunilor fie au scurtat sejurul la un interval de trei zile ori au renunțat la anumite detalii din pachetul oferit turiștilor. De altfel, conform acelorași date situația gradului de ocupare turistică de la Vama este mai bună decât anul trecut, lucru oarecum neașteptat dat fiind situația din anii precedenți în care Vama era codașa clasamentului, în timp ce la Sucevița lucrurile nu au mers chiar atât de bine ca anul trecut. De asemenea la Vatra Dornei gradul de ocupare a fost în jur de 75% iar la Câmpulung Moldovenesc de 60 – 65%.

Pentru dezvoltarea turismului mai trebuie făcute investiții în infrastructura rutieră, iar semnalizarea monumentelor istorice și a semnalizarea turistică vor trebui îmbunătățite. De asemenea localnicii, îndeosebi cei de la sate, au purtat costume tradiționale în această perioadă și acest obicei trebuie să fie cât mai răspândit și popularizat. Pentru atragerea turiștilor așteaptă mai multe inițiative locale, și nu doar să fie aplicate cele ale conducerii județului. "Este nevoie de mai multă implicare a căminelor culturale pentru organizarea de acțiuni”.

În ceea ce privește sărbătorile de iarnă din anul trecut, mult mediatizatul program „Crăciun în Bucovina”, nu a umplut nici pe departe hotelurile și pensiunile din zonă. O arată datele statistice oficiale pentru decembrie 2010, finalizate și date publicității de Direcția Județeană de Statistică Suceava.

Astfel, conform statisticilor, în luna decembrie 2010, în Bucovina, indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune a fost de 20,1%, față de 21,7% în luna noiembrie 2010 și 15,9% în luna decembrie 2009. O creștere destul de puțin semnificativă față de sărbătorile din 2009, oricum mult mai redusă decât cifrele anunțate imediat după închiderea programului.

Statisticile mai arată că pe zone turistice, cel mai înalt nivel al indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, s-a înregistrat în structurile de primire  turistică din stațiunea balneară Vatra Dornei, 31,3% pe total structuri; în cadrul acestei zone cel mai ridicat indice de utilizare fiind înregistrat la hoteluri (39,9%), urmat de vile turistice (20,0%), hoteluri (19,7%) și pensiuni turistice (8,3%).

Un alt aspect interesant, din totalul sosirilor în structurile de primire turistică 95,6% reprezintă sosiri ale turiștilor români și doar 4,4% sosiri turiști străini.

3.2. Promovarea obiceiurilor și tradițiilor de către gazde (hotelieri și proprietari de pensiuni)

Neamul moldovenesc este bogat în tradițiile pe care le posedă. Cu ajutorul lor devenim deosebiți și unici.

Unul din cele mai importante obiceiuri este cel de a întâmpina oaspeții cu pâine coaptă în sobă, sare și un pahar de vin. În acest mod se arată tot respectul și căldura cu care sunt primiți .

Multe dintre pensiunile turistice mențin și promovează tradițiile locului și implică oaspeții în activitățile care țin de aceste tradiții.

Spre exemplu, pe 6 decembrie se sărbătorește Sfântul Nicolae, această sărbătoare deschizând ușile sărbătorilor de iarnă. Specific acestei zi, este faptul că o așteaptă cel mai mult copiii, deoarece în noaptea de Sfântul Nicolae, cei care au fost cuminți pe tot parcursul anului, și care își curăță mereu încălțămintea, găsesc în ea dulciuri sau multe alte daruri. Astfel, dacă în această sărbătoare, musafirii pensiunilor sunt familii cu copii, gazdele fac în așa fel ca micuții să găsească dimineața, în ghetuțe, multe dulciuri.

De Ignat oaspeții sunt invitați să participe la tăierea porcului și la „pomana porcului”.

De Crăciun, maturii, dar în special copiii umblă cu colindatul de la casă la casă, astfel vestind nașterea Domnului. Copiii fiind mascați corespunzător, după colind, sunt răsplătiți de către gazdă cu dulciuri sau bani. Dacă vremea permite și este zăpadă din abundență, la colindat se merge cu sania trasă de cai.

De Revelion însă, copiii umblă cu uratul, dorindu-le stăpânilor caselor un an nou fericit, prosper și cu cât mai multe realizări frumoase; recompensele pentru urările copiilor pot fi  de asemenea dulciuri. La urat se merge tot cu sania trasă de cai.

De Paști tradițiile sunt mai numeroase. În ajun de Paști gazdele încondeiază ouăle, culoarea tradițională fiind roșie, mai apoi coc cozonacul, după care în noaptea învierii Domnului, membri familiei merg la sfințirea acestor bucate specifice. Iar în dimineața după sfințire, fiecare se spală pe obraji cu un ou roșu și altul alb, ceea ce simbolizează puterea și puritatea, acest ritual fiind urmat de o masă la care toată familia împreună cu oaspeții sărbătoresc împreună. Oaspeții, care doresc, pot participa la toate pregătirile specifice acestei sărbători pentru a intra cu adevărat în atmosfera lor.

 
3.3. Influența obiceiurilor moldovenești asupra turiștilor

Relația dintre turiști și gazdele lor nu este întotdeauna benefică în plan local.

Aspectele pozitive sunt date de :

– dezvoltarea și revigorarea tradițiilor culturale și religioase;

– diversificarea formelor de artizanat;

– favorizarea creșterii interesului populației locale pentru păstrarea și conservarea obiectivelor de interes turistic, naturale și culturale, care astfel pot fi valorificate;

– inițierea unor noi acțiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la mănăstiri, cu scopul satisfacerii sentimentului de sacralitate creștină, de respect față de valorile morale;

Aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariția lor se face simțită după un interval relativ mai mare de timp:

– apariția de schimbări a mentalităților, a valorilor morale sub influența turiștilor, păstrarea unor obiceiuri, datini doar pentru că sunt pe gustul turiștilor, apariția kisch-ului;

– adaptarea și copierea unor atitudini și comportamente noi, atribuite turiștilor;

– apariția unor posibile conflicte și antagonisme, atunci când turismul devine un fenomen de masă, suprasaturat, și conduce la dispariția sentimentului de mândrie față de propria cultură;â

3.4. Respectarea datinilor în prezent

De Paști, fetele au ocazia să afle cât de mult le iubesc băieții. Cum? După mărimea crengilor de brad cu care aceștia împodobesc porțile caselor unde sunt fete de udat. După ce porțile sunt decorate, în a doua și a treia zi de Paște, băieții merg la stropit și sunt răsplătiți cu ouă roșii și câte o batistă.

Încă din Vinerea Mare, tinerii din satele din Moldova se adună în grupuri și se duc în pădure după crengi. Sâmbătă dimineața, băieții împodobesc brazii cu ouă roșii și panglici colorate. La lăsarea întunericului, tinerii se strecoară în curțile fetelor de măritat și agață pe furiș brazii la poartă.

Nu sunt lăsate pe dinafară nici fetele din cele mai îndepărtate cătune. Băieții cară crengile de brad cu căruța, numai să nu rămână vreo fată nemăritată.

La fetele frumoase vin zeci de băieți care pun crenguțe la poartă. Dar nici porțile fetițelor nu rămân fără ornamente din brad. Băieții prea mici la înălțime sunt ajutați de tații lor să agațe crengile la porți.

Pentru că pândesc toată noaptea la ferestre, tinerele știu pe cine trebuie să răsplătească la stropit. Fiecare flăcău care s-a încumetat să împodobească poarta va primi ouă roșii, bani sau chiar o nevastă.

Stropitul este păstrat cu sfințenie în satele din Moldova. Potrivit tradiției, pentru ca fetele să crească frumoase, băieții trebuie să le stropească în ultima zi de Paște. Ca să fie siguri că vor fi primiți la stropit, cu două zile înainte, tinerii așează câte o creangă împodobită cu ouă roșii și panglici colorate la porțile fetelor.

Sătenii își amintesc că pe vremuri, tinerii se țineau de șotii. Bătrânele primeau și ele crengi, însă acestea erau împodobite cu știuleți uscați de porumb. Flăcăii mai îndrăzneți le aruncau bătrânelor gunoi în ogradă sau împrăștiau paie și crengi uscate prin curte. Le dădeau de lucru chiar în ziua de Paște.

De-a lungul timpului, tradiția s-a mai schimbat. Imediat ce băieții le așează pe poartă, crengile sunt luate de fete ca să nu fie furate peste noapte și puse înapoi a doua zi dimineața. După numărul de crenguțe primite, fetele din sat află cine are cea mai mare trecere la băieți.

La rândul lor, flăcăii își pregătesc sticluțele cu parfum și pungi cât mai încăpătoare pentru ouăle pe care le vor primi când se duc la udat.

După ce fetele de măritat și femeile frumoase sunt stropite să le meargă bine, vine și rândul flăcăilor să fie udați. Găleți pline cu apă, feciori uzi din cap până în picioare și multă voie bună.

Teama de pneumonie și lipsa medicamentelor compensate nu îi împiedică pe locuitorii din Moldova să păstreze obiceiurile, indiferent de vremea de afară. Doar dacă se întâmplă să fie foarte frig de Paște, băieții scapă neudați.

Fetele nemăritate purced la drum cu găleți pline cu apă și stropesc toți băieții care le ies în cale. Nu scapă neudați nici băieții care nu ies pe ulițe. Fetele intră prin curți și caută flăcăii prin toate cotloanele ca să nu rămână vreunul nestropit.

Femeile căsătorite își amintesc cu plăcere de acest obicei.

Tradiția spune că băiatul ud leoarcă nu are voie să se supere pe fata îndrăzneață, așa că nu-i de mirare că fetele prind tot mai mult curaj de la un an la altul.

Acestea sunt doar o parte dintre obiceiurile păstrate cu sfințenie de maghiarii din satele Moldovene.

Un om este o ființă cu resurse limitate de timp, de energie, de bani etc. Așa că este nevoie să-și definească prioritățile. Pentru aceasta are nevoie să – și cunoască scopurile.

Despre sărbătorile culturale, ele sunt lipsite de forță, și sunt promovate de cei ce câștigă ceva din asta.

Adevărul este că lumea tinde spre modernism.

Cu sau fără voia noastră, multe tradiții vor dispărea odată cu moartea bătrânilor. Cred că se vor păstra doar cele mai importante. Deja multe au devenit doar o amintire, sau le mai vezi doar la festivaluri.

Nimeni nu mai e interesat, din noua generație, să petreacă sărbătorile acasă sau în pensiuni agroturistice cu tradiție, ci doar în cluburi și discoteci.

Tradițiile sunt foarte frumoase dacă crezi în ele și le respecți. Modernismul excesiv duce la haos și la viață monotonă. Tradițiile și sărbătorile noastre ne definesc ca popor așa că trebuie să avem grijă ca ele să fie păstrate cât mai mult timp.

CONCLUZII

Atât în practica turistică internațională, cât și în literatura de specialitate, se constată o îndreptare a populației orașelor spre recreere către mediul rural. În același timp se remarcă faptul că formele de turism organizate în mari centre aglomerate, cu programe fixe, rigide, monotone, cu deplasări dintr-un mediu aglomerat în altul (adeseori mai aglomerat și mai trepidant) nu mai satisfac aspirațiile, motivațiile, opțiunile turiștilor, ale unei însemnate părți din rândul populației urbane, ca urmare căutarea mediului rural pentru odihnă și recreere este o tendință generală în practica mondială a turismului și în ultimii ani și în România.

Treptat însă, turismul rural a început să fie privit ca o posibilitate concretă de dezvoltare a perimetrelor rurale. Aceasta s-a dovedit a fi o șansă reala pentru zonele rurale defavorizate, dar și pentru toate regiunile rurale: valorificarea unui bogat potențial natural și cultural, descongestionarea zonelor turistice aglomerate, îmbunătățirea nivelului de trai al populației acestor perimetre, stabilizarea forței de muncă locală prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor, construcțiilor, creșterea rapidă a echipamentelor de cazare datorită cheltuielilor mici necesare dotării lor, accesul unor categorii sociale defavorizate la aceste oferte de petrecere a concediilor, etc.

BIBLIOGRAFIE

1. Buciuman, E. (1999) – Economie rurală, Ed. SSA Alba Iulia

2. Gavrilescu, D. (1998) – Economii rurale locale – dimensiuni și perspective, Ed. AGRIS, București

3. Mitrache, Șt. (2000) – Dezvoltare durabilă rurală, Ed. Planeta, București

4. Colecția revistei Asociației de Turism Montan

5. www.gurahumorului.info

6. www.tourism.info.ro

7. Fundația CYGNUS Suceava