Obezitatea și managementul greutății – am ales tema aceasta deoarece am fost mereu interesată să [623297]
INTRODUCERE
“Obezitatea și managementul greutății” – am ales tema aceasta deoarece am fost mereu interesată să
aflu cât mai multe despre acest subiect. Mereu m-am confruntat cu kilogramele în plus și am
încercat zeci de diete minune, dar m-am convins că acestea au efect pe termen scurt și pot dăuna
foarte mult organismului nostru.. În final am înțeles că fără un echilibru în viața mea nu voi
schimba niciodată situația aceasta și mereu mă voi îngrășa și slăbi nesănătos. Pierderea
kilogramelor pe termen lung poate fi o adevărată provocare dacă nu știm să respectăm un stil de
viață sănătos și să rămanem mereu activi. Obezitatea a devenit un paradox în zilele noastre, din
păcate văd în jurul meu tot mai multe persoane supraponderale sau chiar obeze care ajung uneori
prea târziu la medic. Implicațiile sale sunt mult prea grave pentru milioane de oameni, mai ales
pentru cei care se luptă din răsputeri cu propria greutate. Acesta este un fenomen fascinant și
distrugător dacă privim din perspectiva costurilor pe care le implică, atât cele pentru sănătatea
noastră cât și cele pentru societate.
Obezitatea reprezintă cea de-a doua cauză principală a deceselor care s-ar putea preveni în SUA,
după fumat. Speranța de viață va scădea din cauza creșterii prevalenței obezității, iar în curând
aceasta ar putea provoca anual mai multe morți decât nicotina. Obezitatea constituie și un factor de
risc independent pentru afecțiunile cardiovasculare, ceea ce înseamnă că obezitatea de una singură
indiferent de alți factori precum vârsta și nivelul colesterolului sporește probabilitatea de a avea
probleme cu inima. Pacienții obezi care au deja un istoric de boli cardiovasculare prezintă un
prognostic care este, în general, comparabil sau chiar superior celui al pacienților mai slabi.
Cei trei piloni fundamentali pe baza cărora se construiește o existență armonioasă, sunt integrați
în scopul nostru, care trebuie să stabilească o atitudine pozitivă, care se reunesc într-o singură
unitate. Aceste trei componente sunt strâns asociate, care pot acționa personal garantează o viață
generoasă, care este responsabil de coordonarea acestora. Ele sunt complementare, inseparabile și
esențial pentru a avea o construcție solidă cu caracter personal și funcțional.
De dragul nostru, noi trebuie să menținem cu mare grijă să fie:
1. igiena mentală este legată de tot ceea ce gândim, auzim, vedem și, să zicem, citește … și face
discernământ cel mai bun antidot împotriva tuturor tipurilor de intoxicare psihologică.
2. igiena alimentelor se aplică nutrienți care furnizează
organism, un afluent al calității contribuției nutriționale care le oferim pentru îndeplinirea funcțiilor
lor, în cele mai bune condiții.
3. Igiena fizică se referă la mobilitatea corpului, precum și ziare, de îngrijire externă și internă pe
care le acorda pentru a păstra agil și disponibile.
Aspecte generale ale obezității și a bolilor asociate
Definiție
Obezitatea este o boală cronică care cauzează schimbări în diferite organe prin mijloace mecanice,
metabolice și efectele inflamatorii. În plus, aceasta este asociată cu o speranță de viață a scăzută.
Diagnosticul de obezitate
Pentru a determina dacă cineva este obez se utilizează indicele de masa corporala (IMC) sau
indicele lui Quetelet (din engleză Body mass index sau BMI ).
Indicele de masă corporală este egal cu greutate (kg) / înălțime (m²).
IMC Masculin IMC Feminin
Subponderal >20 >19
Masă normală 20-25 19-24
Supraponderal 26-30 25-30
Obezitate 31-40 31-40
Obezitate severă <40 <40
Pentru a diagnostica excesul de greutate și obezitatea la copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă
între 2 și 18 ani sunt folosite percentile BMI, ajustate în funcție de vârstă și sex. Este considerat
IMC normal dacă percentila este mai mare decât 5 și sub 85, dacă este egal sau mai mare de 85 și
mai mic de 95 indică excesul de greutate, și egal sau mai mare de 95 este obezitate .
Percentile < 5 Subponderal
Percentile >=5 și <85 Masă normală
Percentile >=85 și <95 Supraponderal
Percentile >= 95 Obezitate
În timp ce IMC-ul este utilizat în studiile clinice și epidemiologice, prezintă dezavantajul de a
nu diferenția masa grasa de masa musculara. Măsurarea circumferința taliei ia în considerare
distribuția de grăsime corporală, în special grăsimea intra-abdominală (țesut adipos visceral ).
Măsurarea corectă a circumferinței taliei se face la jumătatea distanței între rebordul costal și
creasta iliaca (la jumătatea distanței dintre partea de jos a coaselor și partea de sus a bazinului) .
Raporturile de șold-talie și dimensiunea taliei sunt de asemenea folosite pentru a determina prezența
obezității abdominale. Creșterea circumferinței taliei, chiar și la un pacient cu IMC normal este
asociată cu o frecvență crescută a rezistenței la insulină, dislipidemie, diabet zaharat de tip 2 (DZ2)
și boala coronariană.
CIRCUMFERINȚA ABDOMINALĂ
Femei >80
Bărbați >94
RAȚIA ENERGETICĂ
Caracteristici generale
Prin rație alimentară se înțelege cantitatea de alimente necesară în 24 de ore, prin care se
înlocuiesc pierderile suferite de organism și care îl mențin la greutate constantă, într-o stare optimă
de sănătate. Alimentele au structuri calorigene, energetice și necalorigene, dar absolut necesare
eliberării energiei și principiilor nutritive.
Rația energetică = Metabolismul Bazal + Starea de Activitate + Activitatea Dinamic
Specifică a Alimentelor + Calitatea Factorilor de Mediu + Starea fiziologică
(RE=MB+SA+ADS+CFM+SF )
Costul energetic minim de supraviețuire, este apreciat de OMS ca fiind egal cu MB x 1,2 iar pentru
timpul de veghe fără activități cât și pentru persoanele casnice, costul energetic este egal cu
MB x 1,4.
ÎN CALCULUL RAȚIEI ENERGETICE (CONSUM DE ENERGIE) INTRĂ :
1.Metabolismul bazal – reprezintă cheltuiala energetică minimă a unui organism în stare de
veghe, în condiții standardizate:
•de mediu (temperatura 16-18°C, luminozitate redusă, liniște deplină etc.);
•în repaus fizic și psihic de cel puțin ½ oră;
•determinare după 12-18 ore de la ultima masă:
•regim fără proteine de 1-2 zile;
•înlăturarea oricăror medicamente (în special a sedativelor și somniferelor);
•de vârstă;
2. Starea de activitate a organismului
În calcularea rației alimentare se adaugă un surplus de calorii peste valoarea metabolismului
bazal condiționat de activitatea desfășurată, astfel pentru activități:
•sedentare se recomandă un plus de 2-10 Cal/kgc/zi;
•fizice ușoare se recomandă un plus de 10-20 Cal/kgc/zi;
•fizice moderate se recomandă un plus de 20-30 Cal/kgc/zi;
•fizice grele se recomandă un plus de 30-40-60 Cal/kgc/zi.
Exemplificând, nivelul arderilor este condiționat de diverse activități cum ar fi:
Tipul de activitate fizică Durata în minuteCalorii consumate
Alergat 3min/km 30 640
Baschet necompetitiv 30 236
Ciclism 15km/h 30 278
Dans social activ 30 219
Drumeție-urcat pe munte 30 298
Exerciții fizice 45 298
Fotbal necompetitiv 45 446
Gimnastică 30 158
Handbal necompetitiv 30 354
Înot lejer 30 158
Mers pe jos 6 km/h 30 315
Patinaj 30 295
Sărit coarda 60
sarituri/min 30 354
Schi la vale 30 250
Tenis de masă 30 158
Tenis de câmp 30 256
Urcat scări 30 236
Vâslit moderat-intens 30 276
V olei necompetitiv 30 177
Somn 60 70
Stat pe scaun sau în
pat,citit 60 80
Grădinarit 30 177
3. Calitatea și cantitatea alimentelor ingerate. ADS (acțiunea dinamic specifică) reprezintă
cheltuiala energetică necesară pentru asimilarea unei anumite substanțe nutritive ingerate și
influențează metabolismul aproximativ 6 ore.
În general, la calcularea MB se adaugă un procent de 10% ceea ce ar reprezenta ADS (creșterea
consumului de energie observată după ingestia alimentelor).
În mare – pierderile energetice necesare procesului digestiv-metabolic sunt de:
•20-40% pentru proteine;
•6-8% pentru glucide;
•0-3% pentru lipide.
4. Factorii fizici și chimici ai mediului – complex de factori cu influență în procesul de
termoreglare, în menținerea homeotermiei. În calcul se pornește de la o temperatură de referință –
egală cu 100C, astfel rația energetică:
•crește cu 5% pentru fiecare 100C ce scad temperatura mediului exterior;
•scade cu 5% pentru fiecare 100C ce cresc temperatura mediului exterior. Altfel spus,
fiecărui grad în plus sau în minus – față de temperatura exterioară de 100C , se aplică o
corecție de – plus sau minus 0,5%. Aerul intens poluat, betonul armat din construcții
(modifică radiația telurică, creând noduri energetice suplimentare dăunătoare în timp),
rețelele de înaltă tensiune, transformatoarele, emițătoarele și alte surse artificiale de
câmpuri electromagnetice (telefoane mobile, calculatoare, TV etc.) inhibă funcțiile
epifizei, hipofizei și alte zone din creier – afectând echilibrul sistemelor energetice ale
organismului.
5. Activitatea sexuală – este mare consumator de energie în sine;
6. V orbitul – este mare consumator de energie (E);
7. Maternitatea
– în relație cu sarcina, MB este cu 10 – 30% mai mare, astfel:
•în trim.1 surplusul energetic necesar este de cca 150 Cal/zi
•în trim. 2 și 3 surplusul energetic necesar este de cca 350 Cal/zi;
Se consideră că nevoile energetice ar putea să fie reprezentate pentru:
•bărbați între 20 și 40 de ani (70 kg): 2700 Cal;
•femei între 20 și 40 de ani (60 kg): 2200 Cal;
•bărbați între 41 și 60 de ani (70 kg): 2500 Cal;
•femei între 41 și 60 de ani (60 kg): 2000 Cal.
8. Echilibrul alimentar – este cel puțin la fel de important ca și numărul de calorii consumate. De
exemplu, o persoană care consumă 1500 Cal, dar nu are o alimentație echilibrată se poate îngrășa,
în timp ce o persoană care consumă 2000 Cal își poate menține cu succes greutatea.
Cercetătorii din domeniu fac precizarea că reducerea cu 60% a cantității de alimente consumate, în
paralel cu menținerea unui echilibru între vitamine și minerale contribuie la prelungirea vieții cu
până la 40%! Același regim contribuie la reducerea riscurilor de cancer, diabet, maladii
cardiovasculare și încetinește degenerarea creierului și a sistemului nervos, provocată de
îmbătrânire.
FACTORII GENERATORI DE ENERGIE – sunt în același timp și factori consumatori de
energie
•starea psiho – emoțională: gânditul, vorbitul etc;
•alimentele calorigene: piața metabolică a organismelor animale cere o varietate de
substanțe a căror proveniență poate fi endo- și/sau exogenă. Din nefericire, prin acumularea
a tot mai multe cunoștințe privind trofinele exogene, aportul de material nutritiv a început să
fie dominat de „numărul de calorii” indispensabil acoperirii energiei cheltuite de "mașina
umană" în detrimentul calității.
Coeficientul lui Atwater redă diferența dintre energia eliberată prin arderea alimentului în bomba
calorimetrică (energia potențială) și cea eliberată prin metabolizare în organism (energia reală).
Macronutrientul calorigen Energia potențială Energia reală
1 g proteine 5,7 kcal 4,1 kcal
1 g lipide 9,3 kcal 9,3 kcal
1 g glucide 4,3 kcal 4,1 kcal
Principala rezervă energetică a organismului este reprezentată de lipidele depozitate subcutanat,
apoi cele de la nivelul măduvei osoase, cavității abdominale sau dintre fibrele musculare,
reprezentând în totalitate o rezervă energetică de aproximativ 100000 kcal.
Se consideră că cel mai echilibrat regim alimentar este cel care repartizează totalul energetic dintr-o
zi în patru mese, astfel:
•micul dejun trebuie să conțină 25-30% din alimentația zilnică;
•gustarea trebuie să conțină 15% din alimentația zilnică;
•dejunul trebuie să conțină 40-45% din alimentația zilnică;
•cina trebuie să conțină 15-20% din alimentația zilnică.
Pauza alimentară trebuie să respecte un timp de 5 ore între mesele bogate în proteine și lipide.
Fructele vor fi consumate cu 2 ore înainte de mesă și la 3 ore după mesă, apa va fi consumată cu o
oră înainte de masă și la – cel puțin o oră după masă. Masa va fi servită la 20-30 minute după efort
și cu aproximativ 3 ore înainte de efort. Când sunt estimate eforturi importante mesele trebuiesc
echilibrate în conținut căci o încărcare a sistemului digestiv nu este indicată sănătății.
Glucidele, datorită rezervelor mai mici reprezintă a două sursă de energie, mai ales în eforturile
intense și de scurtă durată (sub 2 ore). Glucoza este indispensabilă unor organe sau țesuturi vitale
cum ar fi: sistemul nervos central, sistemul nervos vegetativ, suprarenalele, cordul, masa musculară
(consumă 40-45 g/zi în efort și 20-22 g în repaus) etc. Glucidele acoperă însă numai 1/3 din
necesitățile energetice ale organismului uman. Restul de aproximativ 2/3 din nevoile energetice sunt
acoperite prin: lipoliza trigliceridelor (principala sursă energetică, în perioadele interprandiale sau în
timpul efortului fizic susținut), mai puțin prin oxidarea alcoolului și
excepțional prin metabolizarea proteinelor, care sunt economisite timp îndelungat, chiar în
condițiile unui aport insuficient.
PRINCIPIILE NUTRITIVE
PROTEINELE
Aproape 75% din substanțele solide ale organismului sunt proteine, aceste incluzând proteinele
structurale, enzime,proteinele care transportă oxigenul, proteinele musculare etc.
Proteinele sunt macromolecule alcătuite din lanțuri lungi de aminoacizi. Dintre aminoacizi, 20 sunt
prezenți în organism în cantități semnificative. Țesuturile necesită acești 20 de aminoacizi pentru a
sintetiza proteine și alți compuși azotați
Proteinele sunt macromolecule formate din lanțuri de aminoacizi legați între ei prin legături
peptidice. Aminoacizii conțin un atom de carbon central în poziția alfa, de care este atașat un grup
carboxil și altul amino, un lanț lateral care face diferența între ei și un atom de hidrogen. Dintre
aminoacizi, 20 sunt prezenți în organism, în cantități semnificative.
Cei 20 de aminoacizi au fost clasificați în:
•esențiali;
•semiesențiali;
•neesențiali.
Aminoacizii esențiali sunt cei care nu pot fi sintetizați în organism, deci ei trebuie aduși prin dietă,
spre deosebire de cei neesențiali, al căror “schelet” de atomi de carbon poate fi sintetizat de
organismele mamifere. Aminoacizii semi-esențiali pot fi sintetizați în condiții normale de
organism , dar unori ei trebuie adăugați în dietă.
Clasificarea aminoacizilor
Aminoacizi esențiali Aminoacizi semiesențiali Aminoacizi neesențiali
Leucina Histidina Alanina
Izoleucina Arginina Acidul aspartic
Lizina Cisteina Aspargina
Metionina Tirozina Acidul glutamic
Fenilalanina Glutamina
Treonina Glicina
Triptofan Prolina
Valina Serina
Clasificarea proteinelor
Haloproteine Heteroproteine
Scleroproteine:
•colagen;
•keratina;
•elastina.Fosfoproteine:
•cazeina;
•vitelina;
•fosfovitelina.
Albumine:
•ovalbumina;
•lactalbumina;
•serumalbumina.Metaloproteine:
•transferina;
•feritina;
•ceruloplasmina.
Gluteline Lipoproteine
Globuline
•amandinaGlicoproteine
Prolamine Nucleoproteine
Cromoproteine:
•hemoglobina;
•mioglobina;
•citocromi;
•carotenoproteine;
•flavoproteine.
Clasificarea proteinelor în funcție de valoarea lor biologică:
1. Proteine cu valoare biologică superioară (complete):
– conțin toți aminoacizii în cantități suficiente, cu rol important în creștere, dezvoltare și
regenerare;
– sunt proteinele de origine animală din ou, carne, lapte și derivate.
2. Proteine cu valoare biologica medie:
– conțin toți aminoacizii esențiali dar în cantități mai mici astfel încât pentru creștere și
dezvoltare sunt necesare cantități mai mari;
– sunt prezente în cereale și leguminoase uscate.
3. Proteine cu valoare biologică inferioară (incomplete):
– lipsesc unul sau mai mulți aminoacizi esențiali, iar alți aminoacizi sunt în cantități scăzute;
– ca unică sursă proteică nu pot menține creșterea și dezvoltarea optima organismului;
– colagenul este singura proteină animală incompletă (lipsit de triptofan și sărac în
metionină, izoleucină, lizină și treonină);
– proteinele vegetale sunt cu valoare biologică mică, lizina fiind un aminoacid limitativ în
proteinele din cereale (grâu, orez), respectiv metionina în proteinele din leguminoasele
uscate (fasole, linte).
RAȚII RECOMANDATE DE PROTEINE ȘI SURSE ALIMENTARE
Aportul de proteine recomandat este de:
– 3-4 g/kgc/zi pentru copii între 1-6 ani;
– 2-3 g/kgc/zi pentru cei de 7-12 ani;
– 1,2-1,5 g/kgc/zi pentru adulți.
Principalele surse de proteine de calitate superioară sunt reprezentate de carne, pește și derivatele
lor. Comparativ cu proteinele din lapte sau brânzeturi, ele conțin cantități mai mari de metionină și
lizină dar sunt mai sărace în leucină, izoleucină și valină. Bogăția în lizină le face indicate pentru
corectarea valorii biologice a proteinelor din cereale care sunt sărace în acest aminoacid, de aceea se
recomandă asocierea cărnii sau peștelui cu derivate cerealiere.
Proteinele din aponevroze, tendoane, fascii, cartilaje sunt reprezentate mai ales de colagen și
elastină care sunt proteine lipsite de triptofan și cu cantitități mici din alți aminoacizi esențiali. Au
valoare nutritivă scăzută (în preparatele din carne, cantitatea acestora nu trebuie să depășească
20%).
Legumele și fructele sunt surse sărace în proteine, cu excepția celor cu coaja tare și a celor
oleaginoase care reprezintă surse importante. Proteinele acestora au o valoare nutritivă superioară
celor din cereale, apropiindu-se de calitatea celor din alimentele de origine animală.
Cerealele și leguminoasele uscate contribuie la asigurarea rației de proteine. Proteinele din secară
fiind mai bogate în lizină au o valoare biologica mai mare față de cele din grâu iar cele din soia sunt
mai echilibrate, ocupând o poziție intermediara între cereale și produsele animale.
DEZECHILIBRE ALE APORTULUI DE PROTEINE
Proteinele sunt o componentă fundamentală pentru funcționarea normală a celulelor și organelor.
Într-o dietă echilibrată, nu numai aportul de proteine trebuie să fie optim, ci și aportul de glucide și
lipide, astfel încât scheletul carbonic al aminoacizilor să nu fie utilizat pentru producerea de energie.
Aportul inadecvat de proteine este fie insuficient, fie exagerat.
LIPIDELE
Caracteristici generale
•denumirea lor vine din greac ă: lipos – gras;
•fac parte din componentele de bază ale alimentației umane;
•au în structură un alcool (glicerolul) combinat în diferite procente cu acizii grași sau/și
cu alte structuri bioactive;
•sunt solubile în solvenți nepolari (benzen,cloroform,eter) și insolubile în apă;
•sunt componente de bază ale alimentației umane;
•reprezintă 30% din valoarea calorică a dietei sau aproximativ 1-2 g/kgcorp/zi, furnizând
energie 9 kcal/g;
•reprezintă principala formă de depozitare materială a energiei în țesuturile vegetale și
animale;
•dau gust bun și sațietate mâncării;
Lipidele se pot clasifica în:
•simple – conțin în moleculă carbon, hidrogen, oxigen;
– sunt reprezentate de mono-, di- și trigliceride, ceride și steride;
•complexe – conțin carbon, hidrogen, oxigen, azot și fosfor;
– reprezentate de: – glicerofosfolipide (lecitine, cefaline);
– sfingolipide (sfingomieline, cerebrozide, gangliozide);
– derivații lipidici (vitaminele liposolubile A, D, E, K și colesterol)
Organismul uman :
– poate sintetiza acizi grași:
•saturați;
•acidul oleic (monosaturat).
-nu poate sintetiza acizi grași polinesaturați:
•linoleic;
•linolenic;
•arahidonic.
După sursă, se pot clasifica:
•naturale, care la rândul lor pot fi: vegetale, animale și specifice laptelui ;
•hidrogenate;
•sintetice.
După structură, se pot clasifica în :
•grăsimi neutre (trigliceride) ;
• grăsimi complexe sau lipide de constituție ( intră în structura tuturor țesuturilor).
În funcție de proprietățile lor chimice există șase categorii de grăsimi:
1. COLESTEROLUL
Este o substanță ușoară și se găsește, alături de alte lipide în:
•are structură sterolică (C27);
•sânge și în toate celulele corpului;
•este inclus în grăsimile sângelui (lipide), deși nu este o grăsime, ci un sterol;
•se găsește în principal în diferite produse alimentare de natură animală: în slănină sau
untură, în carne, mezeluri, unt, lapte și în derivatele acestuia (brânzeturi, smântână), în ouă
etc.
•sinteza are loc în ficat din acetilcoenzima A,ulterior fiind transportat în sânge.
Funcțiile colesterolului :
•element structural al membranelor celulare și al lipoproteinelor plasmatice;
•în substanța albă din encefal se găsesc cantități mari de colesterol liber
•sintetizarea mielinei, deci intră în membrana lipido-proteică, care înconjoară fibrele
nervoase;
•anumitor hormoni (estrogeni și testosteron, a celor suprarenalieni, în special a
cortizolului);
•acizilor biliari, proces ce are loc la nivelul ficatului. Aceștia intră în structura lichidului
biliar, extrem de necesar pentru digerarea grăsimilor din alimente;
•materie primă pentru sinteza calciferolului (vitamina D3).
Carența de colesterol în copilărie încetinește procesul de creștere
Cea mai mare cantitate de colesterol se găsește în sistemul nervos, urmat de ficat. O anumită
cantitate se găsește în sânge, cale prin care ajunge în țesuturi, iar aproximativ 10 procente din
întreaga cantitate se găsește în piele. Circulă într-o proteină specială cu care formează particule
proteino-colesterolice (lipoproteine) și realizează combinații cu densitate:
•mică (LDL) sau “colesterol rău ”. Aceste lipoproteine cu densitate mică transportă
colesterolul spre celule. Colesterolul LDL este cea mai importantă din punct de vedere al
corelației directe cu riscul coronarian. Se consideră că, cu cât LDL este mai mic, cu atât este
mai bine.
•mare (HDL) sau “colesterol bun ”. Această structură lipoproteică ia din sânge colesterolul
nefolosit de către celule și îl transportă înapoi în ficat, unde acesta este descompus,
neutralizat și apoi eliminat din organism, deci protejează împotriva aterosclerozei.
Când nu se păstrează un raport optim între HDL și LDL , riscul de ateroscleroză este foarte
important. Mărimea acestora este condiționată de cantitatea de colesterol pe care o conțin.
Sănătatea vaselor depinde de cantitatea colesterolului din sânge , astfel se consideră optimă o
concentrație de:
•colesterol total – până la 190mg/dl. Valorile ce depășesc acest nivel necesită aplicarea
unei diete anti-colesterolice, dar și o activitatea fizică susținută și constantă;
•LDL – (colesterolul rău) – până la 100 mg/dl. În cazul celor care au suferit un infarct
sau li s-au aplicat bypass și care au diabet, acest nivel trebuie să se situeze chiar sub 70
mg/dl;
• HDL – (colesterolul bun) – până la 40 mg/dl pentru bărbați și 50 mg/dl pentru femei,
dar dacă valorile acestuia sunt mai mari este și mai bine.
Factorii care formează, dar mai ales care dezechilibrează raportul dintre fracțiuni sunt:
alimentația, lipsa efortului fizic susținut, sedentarismul, fumatul și stressul.
Factorii care influențează nivelul colesterolului seric sunt:
– vârsta;
– greutatea;
– nivelul activității fizice;
– dieta bogată în grăsimi saturate și colesterol;
– toleranța la glucoză;
– factorii genetici;
– hormonii sexuali endogeni (absenți în perioada post-menopauză);
– steroizii exogeni (anabolici sau hormoni sexuali);
– medicamentele (beta-blocante, diuretice tiazidice);
– unele afecțiuni tiroidiene, hepatice și diabetul zaharat.
2. ACIZII GRAȘI SATURAȚI
•pot fi de origine animală și vegetală (de ex. uleiul de măsline).
•organismul are nevoie de acizi grași saturați și nesaturați în anumite cantități;
•sunt reprezentați în special de acizii: palmitic, stearic, butiric, capronic ș.a și se găsesc în
cantități mari în: unt, untura de porc, carne, peștele gras;
•dau consistența mai solidă a structurii alimentare în care se găsesc;
•au stabilitate chimică mare;
•cresc colesterolul LDL ;
Cantitatea de acizi grași saturați în unele vegetale este, de exemplu, în:
•uleiul de semințe de dovleac – 25%;
•uleiul de măsline – 10%;
•uleiul de soia – 13% .
3. ACIZII GRAȘI NESATURAȚI
Au un rol important în protecția sistemului circulator, sunt foarte bine reprezentați în alimente, și în
funcție de gradul de nesaturare sunt:
•mononesaturați: pot fi sintetizați endogen, iar exogen se întâlnesc mai ales în uleiul de
măsline, în sâmburii de struguri, nuci, porumb, soia, plantele oleaginoase (alune, migdale,
fistic etc.), ca și în grăsimea cărnii de pește, pui și porc. Sunt mai sănătoși decât cei
saturați, au în general stare lichidă la temperatura camerei și au tendința de a se solidifica
la rece.
•polinesaturați sau esențiali: sunt obținuți din șofran, pește, semințe de in, de floarea
soarelui etc. Rămân în stare lichidă și la rece. Creșterea gradului de nesaturare a
grăsimilor scade activitatea enzimelor ce activează sinteza colesterolului!
Grăsimile poli-nesaturate se împart în două categorii:
➢grăsimile omega-3 se găsesc în:
– produsele vegetale (cereale, semințe, nuci, leguminoase, legume cu frunze de culoare
verde închis, smochine etc);
– uleiurile vegetale (uleiurile din soia, in și nuci);
– pește, fructele de mare și carnea slabă . Peștii cu carne grasă (macroul, somonul, păstrăvul,
tonul, sardinele, heringii) conțin mai multi acizi grași omega-3 decât peștii cu carnea albă;
➢ grăsimile omega-6 se găsesc în primul rând în nuci, semințe și uleiuri vegetale (uleiul de
porumb, de soia și de floarea-soarelui). Grăsimile polinesaturate sunt foarte sensibile față de
radicalii liberi.
4. GRĂSIMILE DIN LAPTE
Sunt o categorie specială de lipide (smântâna și untul). Concentrația de lipide din aceste produse
poate ajunge la 30-40% în smântână și la 70-98% în unt. Sunt fin dispersate, favorizează menținerea
în suspensie și absorbția vitaminei D ca și a celorlalte vitamine liposolubile. Grăsimile din ou sunt
concentrate în gălbenuș și sunt absorbabile, ca și celelalte structuri din ou, în proporție de peste
99%.
5. GRĂSIMILE HIDROGENATE
Sunt grăsimi solide la temperatura obișnuită, preparate din uleiuri solidificate (vegetale, oleo-
margarine sau din grăsimile unor animale marine) prin adiționarea de hidrogen la dublele legături
ale acizilor grași nesaturați. Hidrogenarea este stopată când a fost atins punctul de topire dorit (de
obicei similar cu al untului), dar poate fi și mai ridicat, până la 60°C.
Adiționarea hidrogenului are loc mai întâi la acizii grași polinesaturați și apoi la acidul oleic.
În procesul hidrogenării, o parte din acizii grași nesaturați naturali se transformă în izomeri
nenaturali (acizi grași trans), cu punct de topire ridicat, ceea ce favorizează solidificarea uleiurilor.
Organismul nu-i recunoaște și digestia este perturbată în întregimea ei!
Grăsimile hidrogenate au consistență solidă și sunt folosite la fabricarea margarinei de masă
sau a grăsimilor vegetale mult mai închegate folosite pentru frăgezirea aluatului. În cantități mici,
acest tip de grăsimi există, în mod natural, în unele produse din carne și lactate.
•Avantajele industriale ale folosirii grăsimilor hidrogenate constau în: reducerea senzației de
uleios a alimentelor, chiar dacă conținutul lor este nepermis de mare;
•își mențin aspectul proaspăt pentru mai mult timp;
•prin adăugarea lor, alimentele crocante devin mai crocante și cele cremoase – mult mai
cremoase;
•cresc timpul de păstrare al preparatelor;
•costurile de producție sunt mult mai reduse, ceea ce se traduce printr-un preț mai scăzut la
raft!
Cu toate acestea cantitățile mari au efecte grav perturbatoare asupra metabolismului.
Impactul asupra sănătății este atât de mare, încât în ultimii ani, atât în Statele Unite, cât și în mai
multe state europene, producătorii sunt obligați să precizeze pe ambalaj conținutul corect în grăsimi
hidrogenate al fiecărui produs. Consumând grăsimi hidrogenate adăugăm grăsimi periculoase și
surplus caloric dietei zilnice! Se pare că cel mai afectat este sistemul cardiovascular.
6. GRĂSIMILE SINTETICE
Viața agitată și lipsa de timp au dus la apariția și înmulțirea extraordinară a unităților de alimentație
de tip
În timp ce majoritatea cazurilor de obezitate la nivelul populației sunt multifactoriale și puternic
influențate de mediul înconjurător, un set de sindroame de origine genetică sau epigenetice de
obicei sunt însoțite de obezitate. Obezitatea, care face parte din sindroamele genetice este de obicei
cu debut sever, precoce, și poate să fie însoțită de disfuncții hormonale multiple, tulburări cognitive
sau comportamentale și probleme de dezvoltare.
fast-food. Alimentul de bază în aceste unități este reprezentat de cartoful prăjit. Grăsimea naturală,
cea mai frecvent utilizată este seul de vită, atât pentru gust, dar și pentru că este foarte ieftină. Sunt
suficiente rețete care folosesc uleiul de soia, dar și o serie de uleiuri sintetice de tip Olestra sau
Simplesse (poliesteri zaharidici). Aceste grăsimi sunt sintetice și sunt din ce în ce mai contestate din
punct de vedere nutrițional pentru că:
•nu sunt recunoscute de organism;
•se elimină fără să sufere procesul de absorbție și deci de metabolizare;
•perturbă rația energetică;
•tulbură absorbția vitaminelor liposolubile etc.
Olestra este prima grăsime sintetică formată din acizi grași în care glicerina este înlocuită cu un
alcool cu 6 atomi de carbon și o dublă legătură, motiv care o face inabsorbabilă la nivel digestiv.
Aici ea se aglomerează în agregate care nu pot fi scindate de enzimele intestinale, eliminându-se ca
atare. Olestra nu are gust, miros și culoare și poate fi ameliorată cu orice tip de arome și vitamine
liposolubile. Campania contra grăsimilor are loc mai ales în SUA și Occident, restul lumii fiind mai
puțin informat, dar nu întotdeauna mai puțin afectat.
7. GRĂSIMI CU EFECTE SPECIALE
Uleiul de palmier ocupă locul 3 în topul consumului mondial de uleiuri și de grăsimi, după
grăsimile animale și uleiul din soia.
Datorită conținutului mare de grăsimi al fructelor de palmier și a productivității ridicate, prețul
uleiului de palmier se situează, de regulă, sub prețul uleiului de soia.
Uleiul de palmier și fracțiunea sa lichidă – oleina – se utilizează pe plan mondial ca ulei de gătit și
margarină, în amestecuri utilizate pentru fabricarea diverselor produse alimentare, ca și în
prepararea produselor casnice.
Avantajele speciale ale folosirii acestui tip de ulei:
•este cel mai indicat pentru prăjeli, deoarece rezistă la temperaturi de 230°C, în timp ce
uleiul de floarea soarelui rezistă doar până la 170°C;
•conținut ridicat de gliceride solide, ceea ce îi conferă consistența dorită fără a fi
necesară hidrogenarea; rezistența ridicată la oxidare și deci o bună
•rezistență la păstrare;
•textura specială necesară pentru prăjituri și produse de panificație;este ușor absorbit,
digerat și utilizat în procesele metabolice normale; este lipsit de colesterol, iar
rezultatele studiilor au arătat că o dietă bazată pe uleiul de palmier conduce la
scăderea nivelului acestuia;
•este sursă bogată în vitaminele A și E;
• un amestec de acizi grași în următoarele proporții: 44% acid oleic, 10% acid linoleic,
40% acid palmitic, 5% acid stearic. Această compoziție este similară cu cea a
țesutului adipos al persoanelor ce au o dietă obișnuită;
Uleiul de in:
•este cu adevărat un medicament, este foarte bogat în acizi grași polinesaturați;
•semințele de in conțin aceleași tipuri de acizi grași care sunt comuni uleiurilor
vegetale, dar raporturile dintre aceștia sunt favorabile sănătății. Unul dintre acizii
grași esențiali pe care-i conține este acidul alfa-linolenic, o singură linguriță de ulei
din semințe de in conținând 2,5 grame de acid;
•vindecă numeroase afecțiuni grave: de la boli cardiovasculare la lupus, gută,
constipație, fenomene inflamatorii ale pielii, mastoze chistice, reduce cantitatea de
sebum secretată de piele etc.
DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA LIPIDELOR
Digestia grăsimilor este condiționată de mai mulți factori printre care ar putea fi enumerați:
•lungimea lanțurilor, gradul lor de saturare;
•combinațiile alimentare;
•modul de preparare culinară;
•pauza digestivă;
• masticația;
• calitatea și cantitatea sucului intestinal. CUD al grăsimilor este optim la un aport de sub 150
g grăsime pe zi, capacitatea de digestie variind destul de larg (între 40-700g). În timpul
digestiei, degradarea nu este totală; se pare că numai un procent de aproximativ 25%
dintre acizii consumați sunt metabolizați.
La nivelul cavității bucale, lipidele se modifică puțin și abia la nivel gastric are loc o separare a
materialului gras de celelalte principii nutritive, proces favorizat de continuarea digestiei
amidonului, pe de o parte, și de digerarea proteinelor, pe de altă parte. Sub acțiunea unei lipaze
active la pH acid are loc, totuși, o oarecare hidroliză a trigliceridelor cu lanț scurt. Grăsimile
acționează asupra evacuării gastrice, încetinind-o. Fenomenul ar fi controlat de enterogastron,
hormon duodenal secretat sub influența grăsimilor.
Chimul gastric suferă procesul total de digestie la nivel intestinal unde au loc mai multe etape:
emulsionarea, hidroliza enzimatică, micelizarea, resintetizarea și absorbția. Bila și sucul pancreatic
au un rol foarte important în digestia lipidelor. În sânge, lipidele totale se găsesc în cantitate de circa
6-8 g‰.
ROLUL LIPIDELOR ÎN ORGANISMUL UMAN
– sunt furnizoare de energie pentru că în organism ard complet, eliberând în final H2O,
CO2 și 9,3 cal/g;
– au rol important în menținerea constanței termice;
– contribuie la ameliorarea gustului și a puterii de saturare a alimentelor sărace caloric;
– intră în structura hormonilor sexuali, suprarenalieni, dar și a colesterolului și a acizilor
biliari;
– între anumite limite se pot înlocui izoenergetic cu glucidele;
– alimentația lipsită de grăsimi și/sau glucide este total dezechilibrantă pentru organism;
– au rol mecanic protector. Întregul organism, prin intermediul pielii, este protejat prin
grăsimi contra frigului sau a traumatismelor. Sunt depozitate în special pe abdomen, șolduri și fese,
ca și în apropierea unor organe. Ficatul are o cantitate de 7% grăsimi, pe când creierul are 15%,
cantitate ce susține metabolismul foarte intens desfășurat la acest nivel;
– lipidele de constituție participă la formarea creierului și a fibrelor nervoase. Fosfolipidele,
colesterolul și acizii grași reprezintă jumătate din compoziția membranelor celulare; în plus, aceste
structuri se găsesc în organite și în lichidele ce caracterizează organismul viu;
– lipidele nesaturate au o mare mobilitate la nivelul membranelor. Gradul de nesaturare ar
reprezenta factorul principal pentru reglarea fluidității membranelor și menținerea, astfel, a unui
grad ridicat de adaptabilitate a organismului la factorii externi;
– uleiul de măsline este foarte bogat în vitamina E, este considerat medicament anti-cancer, anti-
îmbătrânire;
– influențează potențialul de membrană. În celulele vii, membranele biologice se
caracterizează prin diferențe mari de potențial. În cazul celulelor musculare și nervoase potențialul
de repaus (potențialul de repaus variază la diferite structuri, condiții metabolice, termice, de efort și,
de asemenea, este condiționat de specie) este de 55-70 mV , în timp ce potențialul membranelor
interioare ale mitocondriilor ajunge la 200 mV!
– reduc nivelul colesterolului din sânge;
– intervin în reacțiile de oxido-reducere, deci în respirația celulară;
– stimulează activitatea unor enzime;
– scad motilitatea stomacului;
– ajută la absorbția vitaminelor liposolubile;
– sunt cardio – protectoare (cele bogate în acizi grași nesaturați);
– acidul linoleic are un rol definit în prevenirea cancerului
– cele nesaturate se combină cu iodul realizând așa numitul „ număr de iod” (constantă
care ne informează despre gradul de nesaturare al lipidelor), astfel:
§ uleiul de cocos are numărul de iod cuprins între 8-10;
§ grăsimea din unt între 26-38;
§ uleiul de porumb între 115-124;
§ uleiul de in între 177-209 (este uleiul de referință pentru gradul de nesaturare).
RAȚIA DE LIPIDE
Este determinată de:
•vârstă;
•sex;
•stare fiziologică;
•climă;
•activitate fizică etc.
Necesarul trebuie evaluat atât sub raport calitativ, cât și cantitativ. Din punct de vedere
cantitativ, o rație lipidică normală trebuie să acopere 25-30% din nevoia energetică a
unui adult sănătos și activ.
Exprimată în grame, rația de lipide este de:
-0,7–1g/kg-corp/zi la adulții sedentari (20% din energia consumată de sedentari,
persoanele în vârstă, suferinzi etc);
-1,5–2g/kg-corp/zi la adolescenți și la adulții care depun o muncă fizică intensă.
Pentru o alimentație echilibrată , sunt autori care recomandă acoperirea rației energetice
lipidice prin:
•70% grăsimi animale;
•30% grăsimi vegetale sau
•1/3 acizi grași saturați + 1/3 acizi grași mononesaturați + 1/3 acizi grași
polinesaturați.
Alți cercetători sunt de părere că cele vegetale ar trebui să reprezinte 2/3 din consumul total
de lipide/zi.
O lingură (pentru supă) pe zi cu ulei bogat în acizi grași nesaturați, asigură nevoile minime pe
termen scurt și în condiții de efort modest.
Un raport corect între acestea conduce la:
•educerea inflamațiilor;
•fluidizarea sângelui și scăderea presiunii lui;
•regularizarea bătăilor inimii.
Studii epidemiologice efectuate asupra eschimoșilor au arătat că prin regimul alimentar
specific, format în cea mai mare parte din produse de pește și diverse fructe de mare, frecvența
bolilor cardiovasculare este foarte scăzută, riscul infarctului de miocard este aproximativ de 400 de
ori mai mic decât, de exemplu, la danezi, care au o alimentație cu conținut bun în pește.
Prin consumul peștelui și produselor specifice apei, aportul de acizii grași Omega 3 este de cel puțin
10 ori mai mare decât prin alimentația obișnuită.
EFECTELE CONSUMULUI NEADECV AT DE GRĂSIMI
Lipidele sunt incriminate în mecanismele de malignizare prin intervenția lor asupra:
-florei intestinale, unde sunt metabolizați acizii biliari și sterolii neutri pe care îi pot
converti în compuși cancerigeni;
-coeficientului de absorbție a vitaminelor liposolubile.
-hormonilor steroizi, a căror cantitate o crește;
-transportului unor substanțe chimice organice sau anorganice cancerogenetice.
Deficitul de acizi nesaturați de natură vegetală din rația zilnică a mamiferelor dereglează puternic
procesele metabolice:
•scade intensitatea creșterii;
•este perturbată funcția de reproducere;
•crește permeabilitatea pielii;
•scade rezistența pielii și mucoaselor la infecții;
• slăbesc funcțiile miocardului;
•crește capacitatea de agregare a trombocitelor etc.
Una dintre cele mai semnificative descoperiri făcute recent este aceea că acizii grași
influențează comportamentul. Atât adulții, dar mai ales copiii dezvoltă sindrom hiperreactiv.
Creierul conține cantități mari de acizi grași nesaturați, despre care se crede că dețin un rol vital în
modul cum sunt transmise semnalele spre restul corpului. Acizii grași au o importanță deosebită mai
ales în reglarea stărilor psihice și a comportamentului.
GLUCIDELE
Denumirea de "glucide" vine de la grecescul " glichis", cea de zaharide – din latinescul
"saccharum", amândouă însemnând "dulce". Însă nu toate glucidele sunt dulci, iar pe de altă
parte, există compuși care, deși sunt dulci, nu sunt glucide; s-a apelat așadar la formula chimică,
iar grupul acestor substanțe a primit numele de "hidrați de carbon" sau "carbohidrați". În
realitate, din punct de vedere structural, glucidele sunt compuși mult mai complecși, așa că în
1927 Comisia Internațională pentru Reforma Nomenclaturii Chimice a înlocuit denumirea de
"hidrați de carbon" cu acela de "glucide".
CARACTERISTICI GENERALE
•au ca unitate de bază glucoza (C6H12O6);
•sunt foarte răspândite – plantele sintetizează zaharurile prin fotosinteză din apă, dioxid de
carbon și lumină solară;
•reprezintă până la 5% din substanța uscată a structurilor în care se găsesc;
•sunt substanțe de bază în organizarea materiei vii;
•principala lor "sarcină" este aceea de a furniza energie, se constituie în furnizorul sau
combustibilul universal al vieții;
•secundar, joacă rol structural sau plastic;
•în lipsa totală a lor, celulele nu pot supraviețui mai mult de 20 de ore;
•sunt simple sau complexe;
•ca atare sau în combinații cu alte substanțe, intră în structura pereților celulari ai tuturor
viețuitoarelor;
•constituie o componentă principală a hranei omului și a multor animale;
• sunt ieftine;
•singurele surse concentrate de zaharuri din natură sunt constituite din miere, sfeclă și trestia
de zahăr – în antichitate acestea erau recomandate ca medicamente;
•au origine predominant vegetală, cu excepția lactozei și ribozei;
•vegetalele aduc o cantitate mare de glucide complexe și solicită mai puțin secreția
hormonală;
•cele digerabile se degradează rapid și total;
•se constituie într-un adevărat tonic pentru ficat, creier și inimă;
•în structurile naturale, glucidele sunt însoțite de vitamine și minerale. Acestea le asigură
metabolizarea completă fără a fi necesară solicitarea rezervelor organismului, cum se
întâmplă în cazul glucidelor rafinate,
•glucidele rafinate sunt bogate în carbohidrați și foarte sărace în fibre, săruri minerale și
vitamine, motiv pentru care se recomandă ca în rația alimentară ele să nu depășească 10%
din rația glucidică zilnică;
în organismul uman, glucidele, ca atare sau metabolizate, sunt prezente într-o serie de compuși care
joacă un rol structural și funcțional important: acidul glucuronic, glucozamina,
– acidul hialuronic, condroitin-sulfații, heparina, cerebrozidele,mucoproteinele, glicogenul
(principalul glucid de rezervă din ficat, mușchi și din alte țesuturi; sub formă circulantă el este
reprezentat de glucoză).
STRUCTURAL, GLUCIDELE POT FI:
1. Monozaharide – sunt digerabile, au valoare energetică de 4,1 cal/gr:
-cu patru atomi de carbon (eritroza și treoza);
-cu cinci atomi de carbon (arabinoza, xiloza, lixoza, riboza);
-cu șase atomi de carbon (glucoza, fructoza, galactoza și manoza).
Glucoza este cel mai răspândit zahăr, poate reacționa cu acizii minerali și cu grupările aminice,
dând naștere la compuși chimici fundamentali (mucopolizaharide, gangliozide etc.); este
predecesorul principal al glicogenului (rezerva principală de glucide din organism). Glicogenul este
amidonul animal, forma de rezervă sub care se depun glucidele în organism. Are în structură 12-20
de molecule de glucoză. El joacă un rol important în reglarea nivelului de zahăr din sânge.
Conținutul total de glicogen din organism este de 500 g (1/3 se localizează în ficat și 2/3 în
mușchii scheletului). Dacă glucidele nu pătrund în organism cu hrana, atunci aceste rezerve se
epuizează în timp de 12-20 de ore . În asemenea cazuri se mărește procesul de oxidare a lipidelor
(rezervele lor sunt mult mai mari față de cele ale glucidelor) și metabolismul este deturnat pe căi
neeconomice.
2. Dizaharide – sunt digerabile și nedigerabile; cele digerabile au valoare energetică:
•zaharoza (glucoză cu fructoză);
•lactoza (glucoză cu galactoză);
•maltoza și celobioza.
Zaharoza se găsește în cantități mari în sfecla și trestia de zahăr și în cantități mai mici în alte
vegetale. Este ușor solubilă în apă, se desface într-o moleculă de glucoză și una de fructoză.
Maltoza este răspândită în regnul vegetal sub formă de manani, sâmburi de nucă, drojdie de
panificație, drojdie de bere etc.) și apare în cantitate mare ca produs intermediar la hidroliza
enzimatică a amidonului și glicogenului. Prin hidroliză se descompune în două molecule de alfa-
glucoză.
Lactoza este de origine animală . Se găsește în lapte, este digerată la nivelul intestinului sub
acțiunea lactazei a cărei secreție crește după naștere și, de regulă, scade cu vârsta. În Africa și Asia
70% dintre adulți nu mai au lactază și, ca urmare, ei nu tolerează laptele. Acest aspect foarte
interesant a fost observat de către fundațiile umanitare (văruiau gardurile cu laptele praf pe care îl
primeau ca ajutor!).
Celobioza este un dizaharid format din două molecule de beta-glucoză și intră în structura celulozei.
3. Complexe – sunt digerabile, puțin digerabile și nedigerabile, au în structură lanțuri de 300–
800 molecule de glucoză. Acestea sunt reprezentate de:
•amidon;
•celuloză;
•substanțe pectice;
•glicogen.
Amidonul este un polizaharid foarte răspândit în: fructe, semințe, tulpini și rădăcini. Are în structură
două componente importante și anume amiloza și amilopectina. Amiloza se găsește în interiorul
grăuntelui de amidon, iar amilopectina constituie învelișul acestuia. Raportul dintre ele este de 1/3.
Celulozele se găsesc în structura plantelor, sunt dure, greu digerabile, au rol important în digestia
finală. Din acest grup fac parte hemicelulozele și substanțele pectice. Animalele au enzime specifice
digestiei celulozelor, pe când omul nu le mai are în procent ridicat, motiv pentru care acestea se
degradează metabolic în intestinul uman într-o cantitate de numai 20% din cea ingerată. Nu au
valoare energetică, dar au efecte biologice importante: modifică tranzitul intestinal, favorizează
formarea bolului fecal, constituie substrat pentru dezvoltarea florei de putrefacție etc. Celulozele
sunt substanțe organice foarte răspândite, ele intră în structura pereților celulelor vegetale,
reprezentând 8-10% în leguminoase și 3–15% în cereale.
Substanțele pectice sunt substanțe compuse, cu o largă răspândire în produsele vegetale:
au acțiune emolientă și sunt bine tolerate chiar și de persoanele care au sensibilități ale tractului
gastro-duodenal;
-afara acestor efecte, pectinele ajunse în intestin diluează substanțele carcinogene, scăzând astfel
riscul de îmbolnăvire;
•sunt foarte eficiente în tratamentul diareelor. Este binecunoscut efectul exercitat de
consumul de mere, morcovi și/sau banane asupra tranzitului intestinal atunci când acesta
este alterat. Rezultatele pozitive se văd în 2-4 zile, dar vindecarea completă se obține
după 3-4 săptămâni. Din păcate, foarte puțină lume procedează la un regim de această
durată, rămânând astfel frecvent mulți purtători ai diverselor bacterii sau paraziți.
Diareea este o afecțiune ce poate fi tratată numai cu morcovi cruzi sau fierți, ameliorarea
fiind evidentă după o zi, iar vindecarea după câteva săptămâni;
•pectinele dau bune rezultate în intoxicațiile cu plumb, arsen, metanol, care dau frecvent
și ulcerații la nivelul gastro-duodeno-intestinal, unde ele au efect cicatrizant;
•intervin favorabil în cazul persoanelor care lucrează cu radionuclizi;
•experiența în tratamentul arsurilor a arătat că folosirea substanțelor bogate în pectine
duce la vindecarea acestora într-un timp mult mai scurt și, aspect foarte important, fără
cicatrizări defectuoase. În acest sens, rezultatele cele mai bune au dovedit a avea
pectinele din frunzele de varză și morcovi, celelalte având rezultate mult mai reduse.
Concluzionând, se poate spune că dietele alimentare care includ cantități suficiente și constante de
substanțe pectice au atât efect profilactic, cât și curativ. Între campionii alimentelor cu concentrație
mare de pectine amintim merele, morcovii și varza.
Glicogenul este glucidul animal a cărui concentrație nu depășește, în mod normal, 1,5%.
Caracteristici principale:
•este un polizaharid compus din mai multe molecule de glucoză;
•o moleculă de glicogen muscular conține circa 6000 de unități de glucoză, iar una de
glicogen hepatic circa 100000;
•pentru organismul animal el este corespondentul amidonului din plante;
•singurele vegetale capabile să sintetizeze glicogen sunt ciupercile!
•glucoza în exces, ajunsă în sânge prin absorbție intestinală, se transformă în glicogen, reacția
fiind reversibilă;
•cea mai mare parte din glicogen se găsește în ficat și mușchi. Cel din ficat este primul
consumat atunci când scade glucoza din sânge;
•servește la înmagazinarea energiei și detoxifierea organismului;
•metabolizarea glicogenului se face cu eliberare de energie;
•pe măsură ce mușchii și alte organe consumă glucoza din sânge, aceasta se completează prin
hidroliza enzimatică a glicogenului din ficat și mușchi, sub acțiunea insulinei;
•un antrenament sever, timp de 2 ore, conduce la epuizarea rezervelor de glicogen, motiv
pentru care în maxim 2 ore după antrenament este necesar consumul alimentelor bogate în
carbohidrați, altfel sunt necesare 48 de ore pentru refacerea rezervelor, și asta numai în cazul
în care se respectă un regim alimentar normal (40-50% glucide)! Dacă se depășesc cele 2
ore, peste 50% din capacitatea mușchilor de a depozita glicogen nu va fi utilizată, deci
refacerea va fi întârziată, iar când regimul alimentar este sărac în glucide refacerea poate
dura 5 zile!
• când nu se înlocuiește zi de zi glicogenul din mușchi, apare o stare de oboseală cronică;
•trebuie redus consumul de zahăr în favoarea produselor care conțin amidon, ele aducând în
organism nutrienți necalorigeni (vitamine și minerale);
•consumând produse care conțin zahăr, se instalează frecvent, după un timp de 2-3 ore, o
senzație de letargie datorată creșterii bruște a zahărului în sânge.
SURSELE DE GLUCIDE
Pot fi:
· animale (lapte, lactate, cărnuri);
· vegetale.
Conținutul în glucide al fructelor și legumelor este variabil între niște limite care nu afectează
sănătatea, astfel se apreciază că:
· până la 5 g% conținut glucidic au: andivele, ardeii verzi, castraveții, ceapa verde, conopida,
dovleceii, loboda, ridichile, salata, spanacul, tomatele, vinetele etc;
· între 5,1-10 g% conținut glucidic au: gogoșarii, fasolea verde, guliile, mărarul, morcovul,
pătrunjelul, prazul, sfecla roșie, țelina, urzicile, varza, agrișele, căpșunile, fragii, grepfruitul,
lămâile, mandarinele, pepenii galbeni și verzi etc;
· între 10,1-15 g% conținut glucidic au: ceapa uscată, mazărea verde, păstârnacul, afinele,
ananasul, bananele, caisele, coacăzele, corcodușele, dudele, gutuile, merele, murele,
piersicile, portocalele, vișinele, zmeura etc;
· între 15,1-20 g% conținut glucidic au: alunele, arahidele, cartofii, cireșele, perele, prunele,
strugurii, iar peste 20 g% conținut glucidic au nucile.
Concentrații importante de glucide cu riscul perturbări metabolismului pot da unele alimente cum ar
fi:
1.Mierea. Câteva cuvinte despre acest miracol:
•este o substanță semilichidă, limpede, transparentă, incoloră până la brun-roșcat, dulce și
aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime;
•este o substanță complexă, naturală, care nu mai trebuie prelucrată de organismul uman,
întrucât ea a fost deja invertită de către albină;
•are efecte deosebite asupra tuturor funcțiilor fiziologiei animale;
• lingură de miere dezvoltă 65 cal, este rapid asimilată (15 min.) și nu este iritantă
pentru tubul digestiv ;
•specialiștii au estimat că pentru a obține 100 g miere sunt necesare peste un milion de
flori și munca a peste 15.000 de albine . Comparativ – ce ușor se obțin în schimb 100 g
de zahăr!
•se consideră că 45 g miere/zi acoperă nevoia de vitamine a unui adult;
•la 37°C mierea își pierde calitățile, motiv pentru care nu se pune nici în ceaiul fierbinte;
vânturată natural are cel mult 18% apă și este bogată în enzime, hormoni și alte substanțe bioactive;
§ pentru un kilogram de miere sunt necesare 4 kg de nectar. Din această cantitate mai mult
de jumătate este apă ce trebuie eliminată prin vânturare (albinele bat din aripioare până când
realizează această operație!);
§ poate fi falsificată cu multă ușurință. Pentru a fi siguri că este de calitate ar trebui, când o
cumpărăm, s-o cântărim: o sticlă de un litru cu miere (scăzând greutatea sticlei) ar trebui să
aibă în jur de 1,450 kg miere!
§ mierea cristalizează. Atunci când cristalele sunt mari, ca sarea grunjoasă, mierea nu e
falsificată, dar este insuficient maturată, are prea multă apă (și automat este mai săracă și în
enzime). Mierea bine vânturată este untoasă, are gustul și aspectul unui șerbet de bună
calitate;
§ expusă la soare, își pierde aproape 40% din proprietăți;
§ temperatura de păstrare trebuie să fie constantă și să nu depășească 40°C;
§ retopirea mierii cristalizate este o operațiune foarte gravă care duce la pierderea
majorității proprietăților biologice ale mierii (gustul poate deveni mai plăcut) deoarece
majoritatea enzimelor sunt distruse. Cea mai sigură miere este cea zaharisită și neexpusă la
soare.
Pâinea și făinoasele sunt surse importante de glucoză, eliberarea ei din acest tip de alimente
făcându-se lent, în curs de 3-5 ore, astfel că organismul are timp să-și repartizeze excesul spre mai
multe laturi metabolice. Deci este un consum glucidic de preferat față de consumul de zaharuri
simple pentru că acestea duc la eliberarea bruscă a glucozei, cu antrenarea proceselor metabolice de
transformare a excesului în grăsimi.
2.Zahărul
În „Studiul China”, cartea lui Colin Campbell, personalitate deosebită a ultimilor 40 de ani în
nutriție, găsim o serie de date cu privire la istoricul introducerii și creșterii consumului de zahăr,
date ce par incredibile, întrucât vedem că promotorii consumului cunoșteau riscurile, astfel:
– în jurul anului 1600, când jumătate din veniturile coroanei Angliei proveneau din comerțul cu
zahăr, consilierii i-au adus reginei la cunoștință date despre efectul zahărului asupra oamenilor:
(moleșeală, căderea dinților, depresii). Regina a analizat și a deliberat ferm: mergem înainte!
– 400 de ani mai târziu, OMS a făcut recomandarea de a nu se depăși 10% din rația energetică
zilnică. Sunt voci autorizate ce recomandă expres ca această cantitate să se refere la rația energetică
glucidică și nu la rația E totală! În acest context, oameni cu interese financiare au reușit să impună
pe piața americană o rație de 25% zahăr din REZ (rația energetică zilnică)!
Chimic, zahărul este un produs aproape pur, făcând parte din grupa alimentelor rezultate
prin prelucrare industrială, este lipsit de săruri minerale, fermenți și vitamine – substanțe necesare
metabolizării și asimilării lui, precum și de celuloza indispensabilă progresiei normale a chimului
prin intestin. Dintre produsele alimentare, este produsul cu cea mai mare puritate: 99,99
(plus/minus 0,05%). Zahărul trebuie considerat ceea ce este – un condiment și ar trebui folosit
doar în acest sens.
Consumul de zahăr dezvoltă mult mai rapid senzația de plăcere și, cu timpul, duce chiar la
dependență. Numărul copiilor și adulților în stare prediabetică este de 4 ori mai mare decât cel al
diabeticilor. Consumat în cantități moderate se absoarbe rapid, mărește glicemia, solicită
pancreasul. Este recomandat persoanelor care depun eforturi intense cu multă cheltuială de energie,
întrucât amână apariția oboselii. Creează o senzație agreabilă de sațietate și în același timp
stimulează secreția hormonală, intestinală și pancreatică, fiind un bun excitant al secreției de
insulină. Excesul de glucoză și fructoză care nu este utilizat imediat, este convertit în acizi grași
saturați cu lanț lung și se depun sub formă de grăsime.
Dulciurile artificiale
Nevoia de dulce și interdicția aportului glucidic au impus o serie amplă de cercetări care au
avut ca rezultat sinteza unor compuși chimici fără valoare nutritivă, dar cu gust dulce. Între
dulciurile artificiale sunt de menționat: zaharina, ciclamații de sodiu, ciclamații de calciu,
carboximetilceluloza și aspartamul . În realitate, înlocuirea zaharurilor naturale sau rafinate cu
aceste substanțe nu este fără riscuri, atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, întrucât,
acești înlocuitori păcălesc gustul, dar nu și metabolismul în întregimea lui. Ca și medicamentele,
aceștia sunt substanțe străine, pe care organismul refuză să le recunoască și în plus, dar și ciudat –
pot crea dependență ca și medicamentele (aspirina, algocalminul, excitantele, tranchilizantele etc.).
Excesul de îndulcitori va sensibiliza alte papile gustative creând în final gust amar. Pe de altă parte,
folosirea lor îndelungată face dificilă trecerea la normalitate, la folosirea zaharurilor naturale.
Ciclamatul irită mucoasa intestinală, motiv pentru care a fost interzis în unele țări.
Zaharina, în cantitate mare, este cancerigenă pentru șoareci.
Folosirea carboximetilcelulozei în:
– înghețate – le face cremoase, fără fibre de gheață;
– maioneze și creme – le dă o consistență mult mai plăcută, uniformă, dar și un aspect comercial
special. Deși este foarte larg folosită în industria alimentară, sunt suficiente voci care se opun –
datorită riscurilor evidente privind sănătatea publică cărora, din spirit economic, nu li se dau
amploarea reală.
Aspartamul, îndulcitor sintetic, a fost gândit ca o alternativă mai sănătoasă pentru diabetici. El are
în structură doi aminoacizi: acidul aspartic și fenilalanina . Destul de repede a fost acceptat și de cei
care doreau să slăbească în greutate, și chiar mai mult, a fost introdus în băuturile răcoritoare,
compoturi, gemuri, cafea solubilă, ceaiuri, fructe uscate, guma de mestecat, spume de ciocolată,
diverse sorturi de ciocolată, iaurturi, budinci etc. Astăzi sunt cunoscute peste 5000 de produse care
conțin, ca îndulcitor, aspartamul.
Cercetările au demonstrat că aspartamul induce:
-dureri de cap;
-scăderea capacității de memorare;
-pierderea părului;
-depresii, probleme de comportament;
-demență etc
DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA GLUCIDELOR
Digestia glucidelor începe în cavitatea bucală unde, sub influența amilazei salivare,
amidonul este transformat în maltoză și izomaltoză. Activitatea metabolică a ei continuă în stomac
și se finalizează în intestinul subțire sub acțiunea amilazelor pancreatice și intestinale.
RAȚIA DE GLUCIDE
Este apreciată la 5gr/kgc/zi. Necesarul de glucide variază în limite destul de strânse în
funcție de valoarea calorică a rației. În general se apreciază că glucidele trebuie să acopere la adult
50-60% din valoarea calorică a rației, pe când la copii aceasta trebuie să acopere 40-50%.
Aportul de glucide trebuie să fie în echilibru cu proteinele și lipidele.
În condiții de muncă fizică:
-moderată, raportul proteine: lipide:glucide trebuie să fie de 1:1:4;
-intensă raportul poate fi de 1:1:5. Pentru muncă intelectuală, ca și pentru persoanele vârstnice,
raportul optim este de 1:0,8:3.
EFECTELE CONSUMULUI NEADECVAT
Cantitatea redusă de glucide alimentare duce la hipoglicemie, tradusă prin semne
subiective și clinice: răcirea extremităților, parestezii periferice la nivelul buzelor și limbii, ușoare
tulburări de vorbire. Debutul se poate anunța și printr-o stare acută de foame precedată de anxietate,
tremurături, agitație, spaimă, dureri precordiale, lipsă de aer, sete.
Pe de altă parte, consumul în exces al glucidelor duce la epuizarea metabolică a pancreasului și
la diabet. Astazi, pentru fiecare diabetic există încă 4 potențial diabetici! Numărul diabeticilor a
crescut foarte mult, iar numărul copiilor diabetici este în continuă creștere. Din păcate, tratamentul
cu insulină sau neinsulinic permite păstrarea vechilor proaste obiceiuri alimentare, așa că
diabeticii sunt obezi sau devin obezi. Este demonstrat că cele mai bune rezultate se obțin când
greutatea ajunge la normal!
Sindroame genetice si obezitatea
În timp ce majoritatea cazurilor de obezitate la nivelul populației sunt multifactoriale
și puternic influențate de mediul înconjurător, un set de sindroame de origine
genetică sau epigenetice de obicei sunt însoțite de obezitate. Obezitatea, care face
parte din sindroamele genetice este de obicei cu debut sever, precoce, și poate să fie
însoțită de disfuncții hormonale multiple, tulburări cognitive sau comportamentale și
probleme de dezvoltare.
Sindromul Prader-Willi
Sindromul Prader-Willi (SPW) a fost descris pentru prima dată în 1956 la nouă pacienți
elvețieni. Caracteristicile comune definite în raportul inițial au inclus:
-mâini și picioare mici
-creștere și structură constituțională anormală (statură mică și obezitate cu debut în copilărie)
-hipotonie la naștere
-foame nesățioasă
-obezitate extremă
-handicap intelectual
Sindromul Prader-Willi este cea mai frecventa cauză a obezității sindromatice, cu o prevalență de
un caz la 25 000 de nașteri.
Sindromul Prader-Willi este un excelent exemplu de modul în care epigenetic modificări pot fi
determinativă funcționalității normale a unei gene: sindrom este produs atunci când un segment al
cromozomului 15 este pierdut în 15q11.2 locus – q12, iff cromozom afectat este patern cromozomul
15. Prin urmare, există mai multe scenarii în care acest lucru se poate întâmpla:
1. Ștergerea unui segment al cromozomului 15 patern din fiecare celula (cauza sindromului în
aproximativ 70% din cazuri).
2. Disomie uniparentală maternă – primirea a doua copii de cromozom 15 matern si nici o copie
paternă ( 25 % din cazuri).
3. Transpoziții și alte aranjamente cromozomiale care trec la 15q11.2 segment – q12 în afara
contextului său natural ( 5% din cazuri)
Criterii principale de diagnostic
– în uter: mișcări fetale reduse,poziție fetală anormală,ocazional polihidramnios (exces de lichid
amniotic);
– la naștere: naștere prin cezariană, letargie, hipotonie, dificultăți de alimentație (tonusul muscular
scăzut afectează reflexul de supt), dificultăți de respirație si hipogonadism;
– sugari: falimentul creșterii (secundar dificultăților de alimentație), retard în creștere și în
dezvoltare intelectuală, somn excesiv, strabism, scolioză (uzual nedetectată la naștere);
– copilărie: întârziere în vorbire, coordonare fizică deficitară, hiperfagie de la vârsta de 2-4 ani
(opus față de dificultățile de alimentație din perioada de sugar), creștere ponderală excesivă,
tulburări de somn, scolioză ;
– adolescență: pubertate întârziată, statură mică,obezitate, flexibilitate extremă;
– adult: infertilitate (la ambele sexe) , hipogonadism, păr pubian rar, obezitate, hipotonie,
dificultăți de învățare, dezvoltare intelectuală la limită (există și cazuri de inteligență medie),
predispoziție la diabet zaharat, flexibilitate extremă;
– aspect fizic general la adulți : rădăcina nasului proeminentă, mâini și picioare mici, cu degete
ascuțite,piele subțire, țesut adipos în exces, frunte îngustă și înaltă, tegumente si pilozitate de
culoare închisă, vergeturi, dezvoltare motorie întârziată, lipsă a dezvoltării sexuale complete.
Testele genetice indicate în cazul unei suspiciuni de sindrom Prader-Willi sunt :
-analiză cromozomială cu rezoluție înaltă (examinare la microscop) : determină regiuni
extinse de deleții, translocații sau anomalii numerice cromozomiale (cromozomi supranumerari)
-testul FISH (fluorescence in situ hybridization) un test molecular care poate evidenția orice
deleție cromozomială.
-studii de polimorfism ADN: se efectuează pentru detectarea disomiei uniparentale și
presupune recoltarea de sânge atât de la copil, cât și de la ambii părinți.
-testul de metilare a ADN-ului: are o acuratețe de 99% în confirmarea sau excluderea
sindromului Prader-Willi. Rezultatul poate indica fie un model moștenit numai de la mamă, disomie
uniparentală sau mutație de inactivare (când este vorba despre sindrom Prader-Willi), fie un model
moștenit de la tată (când este vorba despre sindrom Angelman) .
Tratamentul sindromul Prader Willi:
– pentru evitarea obezității se recomandă insituirea unei diete și a exercițiului fizic susținut;
– tratament cu hormoni de creștere ce vizează dezvoltarea hipostaturii;
– tratament cu hormoni sexuali pentru prevenirea osteoporozei si remiterea hipogonadismului;
– fizioterapie pentru dezvoltarea motorie;
– logopedie în cazul afectării vorbirii;
– tratament psihiatric pentru rezolvarea tulburărilor de comportament.
SINDROMUL X FRAGIL ( SXF )
Sindromul X fragil (SXF) este o afecțiune cauzată de un nivel scăzut de proteină FMRP (după
numele englezesc proteina fragilă X de retard mental), a cărei funcție, în ciuda numeroaselor
încercări de a o elucida, este necunoscută. Frecvența sindromului x fragil este estimată la un caz la
3600 de nașteri. Mecanismul molecular prin care este indusă absența proteinei este oarecum diferit
de ceea ce se întâmplă în alte sindroame: gena nu se pierde în deleții sau suferă o modificare a
secvenței sale. Cea ce se întâmplă este că o secvență repetitivă de lungime variabilă (VNTR-
variable number of tandem repeats) situată într-o regiune proximală a genei care reglează expresia
sa, de asemenea se extinde prea mult. Extinderea repetărilor în zona de reglementare, înaintea
genelor, conduce la metilarea excesivă a acestei regiuni, iar prin aceasta ”tăcere” gena care nu este
transcrisă în ARN mesager în ciuda prezenței.
În populația normală, numărul de CGG repetă în regiunea proximală a FMR1 variază de la 6 la 50.
Extinderea unui număr între 60 și 200 repetă CGG sunt numite premutări și deoarece acestea nu
sunt de obicei metilate, provocă transcripția crescută a acestei gene.
Premutațiile pot fi asimptomatice sau pot cauza probleme clinice complet
diferite de cele observate la sindromul X fragil, inclusiv insuficiență ovariană primară, ataxie /
tremor asociate cu sindromul X fragil (SATXF), hipotiroidism de origine autoimună sau
fibromialgie.
Expansiunile între 200 și 1000 de repetiții CGG sunt însoțite de metilare extensivă, transcriere
redusă a genei FMR1, iar tabloul clinic tipic de sindromul x fragil. În general, severitatea
fenotipului și probleme cognitive proprii sindromul x fragil sunt proporționale cu numărul de
repetări și, prin urmare, gradul de deficit de FMRP.
Sindromul apare mai frecvent și adesea mai sever la bărbați din următoarele motive: gena FMR1 se
află pe cromozomul X, unde la barbați este activ în toate celulele organismului. La femei, din
contră, fiecare celulă din corp inactivează unul dintre cei doi cromozomi X, complet aleator; astfel
încât femeile au un mozaic unde unele celule sunt inactivate de cromozomul X care are mai multă
expansiune de VNTR și alte celule inactivate de cromozomul X cu mai puțină expansiune de
VNTR. Astfel, nivelul de angajare clinic într-o femeie depinde de procentul de celule care
inactivează cromozomul X cu mai multă de expansiune și, prin urmare, au niveluri suficiente de
proteine FMRP pentru a-și îndeplini funcțiile în mod corespunzător. Un alt factor care modulează
prezentarea clinică a SXF este gradul de metilare a expansiunii CGG: persoane cu extinderile > 200
CGG, dar care este de expansiune foarte slab metilată, poate avea un aspect clinic normal, sau
numai probleme ușoare de învățare.
Tabloul clinic include deficit cognitiv variabil, dimensiuni crescute ale testiculilor, urechi mari și,
uneori, tulburari de comportament întâlnite și la copii cu autism, cum ar fi fluturatul mâinilor,
evitarea contactului vizual și deficitele sociale. Rata obezitatii la copii cu sindromul x fragil este de
aproximativ 30%, iar tratamentul său este similar cu cel al obezității din copilarie, în general. Rata
obezității la adulții cu sindromul X fragil este similară cu cea observată în populația generală.
Osteopatia ereditară Albright
Osteopatia ereditară Albright este un sindrom rar, cu o incindență de 0,8 cazuri la 100 000 de
nașteri, a fost descoperit în 1942 prin studierea unui grup de pacienți cu tulburări scheletale și
obezitate. Osteopatia ereditară Albright ilustrează importanța mecanismelor de transmitere a
semnalului intracelular în menținerea homeostaziei corpului. Acest sindrom apare ca urmare a
mutațiilor în gena GNAS1, care codifică subunitatea proteinei Gs.
Proteinele G heterotrimerice sunt proteine intracelulare, care sunt asociate cu receptorii de
membrană receptori de tip serpentină cu șapte domenii transmembranare. Diferiți hormoni se leagă
de receptorii cuplați la proteina G, și fiecare receptor este asociat cu un alt tip de proteină G, deși
există unele suprapuneri (unii receptori de hormoni diferiți sunt cuplați la același tip de proteină G).
Integritatea subunitate a proteinelor G este esențială pentru ca celulele să răspundă în mod normal,
la semnalele hormonale din mediu.
În osteopatia ereditară mutația GNAS1 cauzează o rezistența celulară la acțiunile mai multor
hormoni, in special hormonul paratiroidian (PTH), motiv pentru care acest sindrom este, de
asemenea, numit pseudohipoparatiroidism (PHP). Modelul de moștenire este autozomal dominantă
(cei afectați au o versiune a genei mutante și una normală), deoarece absența totala Gsa, așa cum s-
ar întâmpla într-un homozigot pentru mutație, este incompatibilă cu viața.
Cele trei variante mai comune ale osteopatiei ereditare diferă în funcție de prezența sau absența
semnelor clinice, și prezența sau absența rezistenței la PTH.
Astfel de variante sunt de tip :
•PHP tip Ia
•PHP tip Ib
•PHP tip II sau pseudopseudohipoparatiroidism (PPHP)
PHP tip Ia: pacienții prezintă de obicei obezitate, facies rotund, statura scurt,malformații genetice
ale degetelor, osificare ectopică și retard mintal în grade diferite. Rezultatele analizele de laborator
prezintă hipocalcemie si hiperfosfatemiei in ciuda faptului ca pacientul are nivelul ridicat de PTH și
o filtrare glomerulară normală. Acest lucru se datorează unei rezistențe la acțiunea PTH în tubul
contort proximal, deși răspunsul la PTH în tubii distali este păstrată. Motivul pentru care pacienții
au hipocalcemie în ciuda reabsorbției renale normală de calciu este rezistența la PTH în sânge, care
elimină posibilitatea de creștere a nivelului de calciu prin resorbție osoasă.
Pacienții prezintă de asemenea rezistență parțială la mai mulți hormoni care acționează prin
intermediul RAPG, cum ar fi TSH, LH și FSH. Mai puțin frecvent poate exista, de asemenea,
rezistență la gonadotrofina hormonului de eliberare (GnRH) și calcitonină.
Tipul PHP Ia este exprimat numai atunci când apare mutația la unul dintre exoni (segment de
codificare pentru proteină) de GNAS1, iar atunci cand copia mutantă a fost moștenită de la mamă;
un alt exemplu de mare importanță genomica în modularea relației dintre genotip și fenotip. S-a
găsit că în hipofiză, tiroidă și gonade, exprimarea Gs este cea mai mare parte în detrimentul alelei
materne, ceea ce poate explica acest model de moștenire.
PHP tip Ib: se caracterizează prin rezistență la PTH, dar fără caracteristicile clinice ale osteopatiei
ereditare. Aceasta este cauzată atunci când există o deleție a unui segment de aproximativ 3000 de
baze care rămân înaintea genei GNAS1. Aparent ștergerea duce la un defect în metilare a acestei
regiuni de reglementare, care împiedică exprimarea GNAS1, dar numai în anumite țesuturi care au
expresia monoalelica a acestei gene (ele exprimă numai gena conținută într-una din doi
cromozomi). Ca și în tipul PHP Ia, fenotipul (în acest caz, rezistența la PTH) se produce numai dacă
alela mutantă a fost moștenită de la mama.
PHP tip II sau PPHP : pacienții au toate semnele clinice (deși obezitatea este considerabil mai
puțin frecventă), dar nu are o rezistență tisulară la PTH. Aceasta sugerează că Gsa pot avea funcții
în metabolismul osos și reglarea energiei, cel puțin parțial independent de rolul său receptor
traductor PTH. În plus față de managementul nutrițional și activitatea fizică, tratamentul obezității
asociate cu osteopatia ereditară ar trebui să includă identificarea deficitelor hormonale prin teste de
provocare, deoarece hormonul de creștere a deficitului de terapie eficientă si hipotiroidismul, atunci
când este prezent (sensibilitatea receptorului GH și hormonul tiroidian nu sunt afectate), pot
contribui în mod semnificativ la reducerea greutății.
Sindromul Alstrom
Este o boală care aparține grupului de ciliopatii, condițiile în care cilii primar al tuturor celulelor
corpului sunt afectate. Fiecare celulă umană are un cil primar (unul și numai unul), care joacă un rol
esențial în comunicarea intracelulară, dezvoltarea și migrarea celulelor și producerea semnalelor
transformate. Acesta este motivul pentru care ciliopatiile sunt însoțite de modificări neurosenzoriale
multiple, hormonale și tulburări de dezvoltare. Alte ciliopatii sunt sindromul Bardet-Biedl,
sindromul autozomal dominant al rinichiului polichistic și amauroza congenitală a lui Leber.
Sindromul Alstrom este foarte puțin frecvent (apare aproximativ un caz la un milion de născuți-vii),
și, deși a fost descris pentru prima dată în 1959, a fost recunoscut ca o ciliopatie de mai puțin de un
deceniu. Originea sa se află în mutații ale genei ALMS1, care codifică o proteină structurată de
centrozomi, organite celulare care formeaza baza din care este priectat cilul primar.
Modelul de moștenire este sindromul autozomal recesiv si a identificat mai mult de 100 de mutatii
diferite de proteine ALMS1 la pacienții care suferă. Tipul de prezentare și severitatea tulburărilor
relaționează cu exonul în care se prezintă mutația.
Tabloul clinic al sindromului Alstrom este destul de similar cu sindromul Bardet-Biedl, și include:
•Tulburări vizuale din cauza acumulării rodopsinei în fotoreceptorii de retină (75-100%
dintre pacienți).
•Deficit neurosenzorial, de obicei, auditiv (75-100% din pacienți)
•Una sau mai multe probleme endocrine sau de reproducere, cum ar fi:
hipogonadism hipogonadotropic, sindromul ovarian polichistic / hiperandrogenism la femei,
deficit de hormon de creștere, hipotiroidism (50-75% dintre pacienți).
•Obezitatea (aproape 100% din cazuri) cu rezistență la
insulină și hipertrigliceridemie, acanthosis nigricans frecvent (semnifică apariția unor pete
de culoare închisă la nivelul pielii, dar de grosime mai mare decât cea a țesutului cutanat
fiind frecvent în zona axilară, cervicală și inghinală) și diabetul de tip 2 (75% din cazuri).
•Alte constatări prezente, dar cu o frecvență scăzută sunt malformațiile renale, pulmonare,
cardiace , hepatice și scheletice.
Ceea ce trebuie sa știm este faptul ca sindromul Alstrom nu produce niciodată sindactilie, ceea ce
permite să facem diagnosticul diferențial cu sindromul Bardet-Biedl. În practică, sindromul Alstrom
trebuie suspectat la un copil cu obezitatea precoce, diabet de tip 2 și retinopatia, dar care nu prezintă
sindactilie.
Tratamentul se limitează la administrarea componentelor individuale ale diabetului zaharat de tip 2
care este o cauză majoră de morbiditate și mortalitate. Trebuie să se indice un plan al stilului de
viață și tratament cu metformina.
Ei au raportat, de asemenea, efecte pozitive cu sinteză de peptide-1, analogi ai glucagonului
(exenatidă). Deficiența de hormon de creștere, hipotiroidism și hipogonadism sunt tratate atunci
când sunt confirmate. De asemenea, este important să se monitorizeze în mod regulat funcțiile
cardiace, renale și hepatice, deoarece eșecul organelor respective este principala cauza de deces la
acești pacienți.
SINDROMUL BARDET-BIEDL
Sindrom Bardet-Biedl (SBB) este o boală genetică cu model autozomal recesiv și de joasă
frecvență (între 1 din 15 0000 și 1 la 160 000 000 nașteri în funcție de populația studiată). SBB
aparține grupului de ciliopatii ereditare, la l ca și sindromul Alstrom, pacienții manifestă multiple
disfuncționalități în diferite materii organice sistematice.
SBB apare datorită unei mutații într-una dintre cele 14 gene (BBS 1-12, CEP sau MKS1 290)
situate în diferite locuri sau chiar pe diferiți cromozomi, dar ele au în comun codificarea proteinelor
cililor primari. Există, de asemenea, dovezi pe modele animale, care indică că proteinele BBS sunt
implicate în transportul de microtubuli în afara cililor primari. Caracteristicile cele mai frecvente la
pacienții cu SBB sunt degenerarea retinei, hipogonadism, obezitate (în 50-75% din cazuri),
disfuncție renală, retard mintal și sindactilie sau polidactilie. Unele caracteristici care ajuta la
diferențierea sindromul Alstrom de SBB sunt prezența sindactiliei sau polidactiliei, precum și
frecvența mai mică a diabetului zaharat de tip 2 și angajamentul de auz neurosenzorial la SBB. Ca și
în sindromul Alstrom, tratamentul se concentrează asupra componentelor individuale ale
sindromului. Funcția renală trebuie să primească o atenție deosebită, deoarece în SBB se
deteriorează mai repede decât în alte ciliopatii, și este o sursă majoră de morbiditate și mortalitate.
SINDROMUL BORJESON-FORSSMAN-LEHMAN
Sindromul Borjeson-Forssman-Lehman (SBFL) este rar, cu un model de moștenire X-linkată
(femeile sunt purtătoare sau pot suferi doar parțial, în schimb bărbați suferă). Sindromul a fost
descris inițial în 1962 și include mai multe anomalii de dezvoltare, care se manifestă în mod diferit
la fiecare pacient, cele mai frecvente sunt:
•Probleme de alimentare și hipotonie în primul an de viață.
•Întârzierea în dezvoltarea psihomotorie și retard mental ușor până la moderat.
•Lobii urechilor mari și groși (utile în diagnosticul diferențial).
•Ginecomastia (utilă în diagnosticul diferențial).
•Obezitate cu distribuție centrală.
•Degetele mâinilor în formă de con.
•Hipogonadism.
•La unii pacienți: epilepsie.
SBFL apare ca urmare a mutației în gena PHF6, care codifică o proteină care conține în structura lor
anumite structuri „degete de zinc“ care permite proteinelor să se leage de ADN . Cu toate acestea,
până în prezent patogeneza moleculara a SBFL nu a fost elucidat. Cu toate că, în teorie, femeile
sunt doar purtătoare și nu suferă complet de SBFL, există purtători care prezintă probleme de
învățare sau modificări morfologice, cum ar fi degetele de la picioare scurte, lobi groși de urechi sau
ochi adânci. Acest lucru ar putea fi din cauza unui fenomen de mozaicism în inactivarea
cromozomului X, în care unele celule inactivează cromozomul X sănătos și deja activ care are
mutația, ceea ce duce la un fenotip mai blând, dar prezent și ușor de recunoscut.
De secole se știe că mișcarea ne face bine, chiar dacă multă vreme nu s-au cunoscut
foarte bine care sunt motivele și explicațiile acestui fapt. Abia în ultimul deceniu s-a
reușit să se caracterizeze cu adevărat relația deosebită dintre forma fizică și sănătatea
generală prin intermediul unor teste clinice și de laborator. A fost nevoie de eforturile
mai multor cercetători din mai multe domenii științifice,dar de asemenea a fost nevoie,
de dezvoltarea multor tehnologii avansate pentru a putea analiza și înțelege ce se
întâmplă atunci când ne plimbăm, când mergem pe bicicletă, când ridicăm greutăți sau
epcând ne antrenăm pentru un semimaraton. În ultimul timp am început să ne petrecem
zilele stând jos, asta datorită tehnologiei moderne , pentru că, în prezent, aproape orice
ne trebuie este disponibil fără a face prea mult efort, ca să nu mai vorbim despre faptul
că nu mai este necesar să ne ridicăm de pe scaun. ADN-ul nostru a evoluat de-a lungul a
milioane de ani pentru a fi într-o stare bună atunci când corpul este angajat mai mult sau
mai puțin în efort fizic. În mod normal structura noastră genetică necesită activitate
fizică frecventă chiar și pentru a menține viața. Totuși, așa cum știm, doar puțini dintre
noi respectă această cerință în prezent.
Beneficiile activităților fizice regulate sunt următoarele :
– rezistență, forță și flexibilitate;
– coordonare optimă;
– aport crescut de oxigen către celule și țesuturi;
– somn sănătos și odihnitor;
– echilibru hormonal;
– o mai bună stimă de sine și stare de bine;
– tonus muscular, putere și oase sănătoase;
– secreția de endorfine, care acționează ca amelioratori naturali ai dispoziției și au efect
analgezic;
– reducerea stresului;
– poftă de mâncare ținută sub control;
– nivel mai scăzut al glicemiei și risc mai mic de diabet;
– distribuție ideală a masei corpului și menținerea greutății;
– creier sănătos – memorie îmbunătățită, risc mai mic al demenței, incidență redusă a
depresiei;
– inimă sănătoasă – risc mai mic de afecțiuni cardiace, circulație mai bună a sângelui;
– inflamație redusă și risc mai mic de boli asociate înaintării în vârstă,
– mai multă energie și productivitate crescută.
Fitness-ul și nutriția merg mână în mână. Nu există nici o modalitate prin care să poată
reuși una fără cealaltă; Prin urmare, importanța respectării ghidurilor de nutriție bune.
Aceasta va fi singura cheie pentru a slabi sau a menține greutatea corporală în limite
normale. Cei care sunt supraponderali ar putea începe să lucreze pentru a arunca câteva
kilograme după ce au simțit efectele negative ale stării lor.
Toată lumea vrea să aibă un corp capabil să facă aproape orice. Singura modalitate de a
realiza acest lucru este prin exercitarea. Activitatea fizică îmbunătățește starea de spirit
prin reducerea stresului și depresiei. Există o mulțime de beneficii pe care le puteți
obține pentru a rămâne în formă. Cu toate acestea, cel mai important lucru este să vă
dați seama că, indiferent de intensitatea antrenamentului dumneavoastră, veți vedea
doar beneficiile cu o nutriție adecvată.
Energia: Alimentele oferă organismului energie. Fără asta, nu ești diferit de o mașină
fără combustibil. S-ar putea ca organismul să fie forțat prin exercițiu, dar nu realiza
întregul său potențial. În cele mai grave cazuri, nu veți putea ridica nici măcar un deget.
Pierderea masei musculare: Aceasta este de obicei o problemă care crește odată cu
vârsta. Poate duce la dizabilități, minimizând șansele de a face ceva pentru a rămâne în
formă. Dar cu o nutriție adecvată, se poate preveni sau reduce rata la care se întâmplă
acest lucru. Acordând timp corpului să se vindece: Exercitarea distruge mușchii, ia
atunci când corpul este alimentat, acestea sunt reparate, ducând la creșterea
potențialului. Dar, fără o dietă adecvată, nu se va vedea niciunul dintre aceste beneficii.
Oboseala musculară: Deși apa nu este un nutrient, este însă un lucru pe care ar trebui
ca organismul să-l primească în cantitate suficientă, deoarece în timpul activității fizice,
o cantitate bună din aceasta este epuizată. Dacă nu este înlocuită, poate duce la oboseală
musculară.
Întârzierea menopauzei: Pentru unele femei, nutriția necorespunzătoare poate duce la
întârzierea perioadei de menopauză.
Sistem imunitar slab: deoarece nu se obțin toate substanțele nutritive necesare cu o nutriție
adecvată, imunitatea poate deveni slabă și susceptibilă la atac. Cu toate acestea, atunci când avem o
dietă bună, toate aceste probleme nu vor fi prezente. Putem să lucrăm cât dorim, fără a ne arde
rezervele de combustibil. În cele din urmă, atingerea obiectivelor de fitness va fi ușoară. Cineva
care lucrează trebuie să consume alimentele potrivite pentru a rămâne în formă, astfel trebuie să
înțelegem modul în care corpul folosește energie. La urma urmei, este ceea ce ne ține în viață. Din
știință știm clar că energia nu poate fi făcută. Deci, organismul trebuie să o obțină din altă parte, iar
această sursă este mâncarea pe care o consumăm zilnic (pâine, paste, carne, fructe etc.). Modul în
care funcționează procesul de mestecare a mâncării este prin rupere, iar acesta este în mod normal
începutul digestiei. Până când ajunge în stomac, acizii și alte enzime digera mai departe. Pentru
carbohidrați, rezultatul este un zahăr numit glucoză. Acesta este apoi absorbit în sânge. Celulele
beta, care sunt sensibile la o creștere a glucozei, apoi ordonă pancreasului să înceapă producerea de
insulină. Insulina este un hormon care spune celulelor să absoarbă glucoza din sânge, reducându-și
astfel nivelurile. Când glucoza se află în interiorul celulelor, este utilizată pentru energie sau stocată
pentru utilizare ulterioară. Deoarece nivelul zahărului a scăzut, pancreasul va reduce producția de
insulină, astfel încât nivelurile de zahăr din sânge revin la normal. Probleme cu alimentarea
produselor alimentare zaharoase Mâncând mereu alimente bogate în zahăr, forțăm organismul să
producă insulina tot timpul. Mult mai rău, aceste alimente lasă organismul să se simtă gol în doar
câteva ore, astfel încât probabil vom mânca mai mult. Cu nivelul de insulină ridicat tot timpul,
putem ajunge la o stare cunoscută ca rezistență la insulină. Acest lucru poate duce la diabet zaharat
de tip 1. Cu această condiție, corpul nu produce insulină sau nu reușește să utilizeze bine insulina
disponibilă. Prin urmare, celulele vor avea un timp dificil de absorbție a glucozei din sângele
dumneavoastră. În cele din urmă, organismul se va simți mereu slăbit. Și dacă dorim să facem un
antrenament, cu siguranță nu vom avea energie suficientă pentru asta. Când consumăm alimente
sănătoase, cele cu conținut scăzut de zahăr și bogate în fibre, putem fi scutiți de aceste probleme.
V om avea energie pentru a ne face antrenamentele și putem să rămânem în formă. În plus, deoarece
vom mânca toate substanțele nutritive necesare, imunitatea și sănătatea noastră generală se vor
îmbunătăți. Scopul acestor linii directoare este de a ne educa cu privire la necesitatea adoptării unei
alimentații bune și a rămâne activi. Trebuie să știm cum să alegem alimentele sănătoase și, în
același timp, să oprim comportamentele care ne pot distruge viața. Pentru majoritatea dintre noi,
aderarea la o singură dietă poate fi un coșmar și este de neconceput. Mâncarea acelorași lucruri
zilnic este plictisitoare. Dar nu este menită să fie așa. A rămâne sănătos nu te face sclav. Totuși,
trebuie să avem autonomie de a mânca și de a ne deplasa așa cum dorim, atâta timp cât alegerile
noastre sunt sănătoase.
Iată liniile directoare:
•Consumarea unor varietăți de alimente nutritive: ar trebui să facem un efort și să consumăm
alimente din toate grupurile. Acest lucru va elimina posibilitatea de a pierde niște substanțe
nutritive. Toate substanțele nutritive pe care sunt importante și lipsa lor poate avea
consecințe care pot pune viața în pericol.
•Evitarea zahărului: în ciuda faptului că este plăcut gustului, nu este nimic bun în consumarea
unei cantități prea mari de zahăr. Ne face să luăm în greutate și duce la alte rezultate
nedorite.
•Reducerea aportului de sare: Prea multe dintre acestea pot duce la hipertensiune arterială,
insuficiență cardiacă sau atac de cord.
•Limitarea consumului de alcool: bărbații ar trebui să se limiteze la 2 sticle de bere pe zi, în
timp ce femeile ar trebui să-l mențină la 1.
•Limita grăsimilor saturate și trans: acestea sunt nesănătoase și pot cauza sănătatea
dumneavoastră. Grasimile nesaturate sunt cele pe care ar trebui să le consumăm.
•Importanța fibrelor: Din a face să vă simțiți plini de ajutor în digestie și mai mult, fibrele
sunt un lucru pe care ar trebui să-l aveți în dietă.
•Suprafețele de contact pentru mâini, alimente și suprafețe pentru alimente: Acestea ar putea
conține germeni periculoși. Dacă este permis în corpul vostru, ați putea să vă îmbolnăviți.
•Limitarea colesterolului: Un alt lucru pe care nu-l dorim în corpul nostru este colesterolul.
Este periculos pentru sănătatea noastră. Înainte de a cumpăra mâncare, trebuie să verificăm
etichetele și, dacă conțin multe din acestea, ar trebui să stăm departe de ele.
•Controlați consumul de calorii: este ușor să mergem și să mâncăm mai mult decât avem cu
adevărat nevoie. Chiar dacă sunt alimente sănătoase pe care le zdrobiți, ar putea fi ambalate
prea multe calorii. Trebuie să mâncăm numai ceea ce credem că e suficient pentru a ne
susține. În caz contrar, vom crește numai greutatea corporală. Trebuie să ne concentrăm
asupra consumului de fructe, legume, carne slabă, lapte cu conținut scăzut de grăsimi, pește,
cereale integrale, fasole, ouă și alte alimente.
Dacă încercăm să scăpăm de câteva kilograme, va trebui să reducem aportul de calorii.
Acest lucru este posibil prin utilizarea mai multor calorii pe care le consumați. În mod
normal, ar trebui să creați un deficit de 500 de calorii zilnic. Zaharurile și alte grăsimi
nesănătoase nu ar trebui să fie prezente în dietă. Ca regulă generală, trebuie să mâncăm
mâncare adevărată. Asta înseamnă că orice lucru care a fost supus procesării grele nu
trebuie să se termine în gură. Un alt lucru de urmărit este recompensa după exercițiu. În
mod specific, nu aduceți băutură energizantă sau orice tip de mâncare la sală. Un
antrenament de 30 de minute nu are nevoie de acest lucru. V om adăuga înapoi doar caloriile
pe care tocmai le-am ars. În plus, va trebui să vă limitați gustările între mese.
•Construirea corpului: Dacă încercăm să obținem mușchi, situația este mult diferită. Deși
suntem, de asemenea, obligați să mâncăm numai alimente sănătoase, modul în care le
mâncăm va diferi față de cineva care pierde în greutate. Deoarece antrenamentele de
culturism ne distrug corpul, va trebui să mâncăm în consecință pentru a ne repara mușchii.
Este nevoie să consumăm mai multe proteine decât oricând. În plus, este posibil să avem
nevoie să mâncăm mai des.
• Sportivii: Pentru atleți este nevoie de mai multe alimente. Dar, spre deosebire de cei care
pierd greutate sau își construiesc mușchi, concentrarea nutrițională va fi diferită. Unele
sesiuni de antrenament pot dura mai mult de 90 de minute, necesitând multă energie. Dar nu
este permis să mănânci la fel de mult ca și stomacul tău. Încă veți avea nevoie să mâncați
numai ceea ce credeți că este necesar. După cum puteți vedea, ceea ce mâncăm depinde în
mare măsură de cât de activi suntem. Dacă nu suntem siguri despre ceea ce va trebui să
mâncăm, ar trebui să discutăm cu cineva cu experiență pentru a ne ajuta. Trebuie să urmărim
alegerile alimentare, dimensiunile porțiilor și efectuarea activităților fizice, astfel vom
menține o greutate sănătoasă.
NUTRIȚIA VEGANĂ
Gândirea de fitness și nutriție vegană poate părea o călătorie pe un râu, acest lucru nu este deloc
surprinzător. O dietă fără carne, lapte, ouă sau multe alte alimente nu sună atât de promițător. Pentru
culturiști sau atleți s-ar putea crede că acest lucru nu este posibil. Cu toate acestea, nutriția vegană și
fitness-ul sunt foarte fezabile. Limitarea în ceea ce privește mâncarea, este încă posibil să se obțină
toate substanțele nutritive necesare. Este adevărat că alimentele din această dietă ar putea să nu
furnizeze toate cantitățile recomandate de nutrienți, dar se pot lua suplimente pentru a le compensa.
Cu toate acestea, mulți oameni sunt sub impresia că a deveni vegetarian îi lasă imuni la pericolele
alimentelor. Dacă suntem neglijenți, am putea să consumăm o mulțime de calorii și să câștigăm în
greutate în cele din urmă. Acest lucru este valabil și în cazul în care consumăm mult zahăr. Dacă
avem, de asemenea, o mulțime de alimente procesate, trebuie să avem grijă cu ingredientele din
alimente. O etichetă care spune că produsul este sănătoasă nu înseamnă că este. Unele alimente sunt
bogate în sodiu, care este, de asemenea, foarte periculos în sine. Dacă alegem să urmăm acest
traseu, trebuie să cunoaștem câteva alimente cu substanțele nutritive de care avem nevoie:
•Proteine: Dacă nu suntem vegani, avem la dispoziție o mulțime de alimente. Dar, pentru
vegani, nu există prea mult spațiu pentru tratarea gustărilor. Unele alimente cu proteine
includ alimente din soia, nuci, semințe, cereale integrale, etc.
•Grăsimi și uleiuri: Trebuie să vă concentrați asupra consumului de uleiuri sănătoase din
măsline, canola, avocado, nuci, semințe de cânepă etc. Include broccoli, legume cu frunze
verzi, migdale, nuci de Brazilia, năut, semințe de susan etc.
•Fier: Sursele includ pepeni verzi, cereale integrale, spanac, cereale, legume verzi cu frunze
și multe altele. Alte alimente includ banane, căpșuni, ciuperci, arahide, portocale, drojdie,
melasă, morcovi, orez brun, roșii și varză.
CITIREA ETICHETELOR PRODUSELOR ALIMENTARE
O mare parte din dieta noastră este alcătuită din alimente ambalate. Dacă nu suntem dispuși să ne
începem propria fermă și să ne producem alimente proprii, trebuie să învățăm să citim etichetele
produselor alimentare, aceasta este o abilitate pe care ar trebuie să o avem. Cu aceasta, vom putea
face cele mai bune alegeri alimentare. Cei mai mulți dintre noi văd doar o serie de numere fără sens
atunci când se uită la panoul nutrițional informațional. De fapt, mulți renunță la frustrare și nu își
pierd timpul să se uite din nou la panoul nutrițional informațional. Dar dacă știați doar cum să citiți,
ați fi șocați să descoperiți că ceea ce mâncați poate să nu fie atât de sănătos. Este o cerință pentru
fiecare producător să aibă panoul pe toate produsele alimentare. Aceasta indică conținutul de
energie, proteine, grăsimi, carbohidrați, zahăr, sodiu și alți nutrienți importanți.
De obicei, există două coloane. Unul indică valori pe fiecare porție, iar celelalte indică valori pe 100
de grame. Utilizăm prima coloană atunci când găsim o serie de substanțe nutritive pe care le vom
consuma într-o singură porție. De exemplu, o sticlă de suc cu două porții va însemna că va trebui să
dubleze valorile din coloana per porție. Coloana pe 100 de grame este utilă atunci când se compară
două sau mai multe alimente. Cu aceasta, puteți spune care alimente are mai multe calorii, sodiu,
grăsimi și alți nutrienți. Dacă este o băutură în discuție, aceste informații se găsesc de obicei la
100ml. Ar trebui să urmărim aportul de grăsimi saturate și trans. Ar trebui să alegem alimentele cu
mai puțin de 2g de grăsimi saturate pe 100g. În ceea ce privește grăsimea totală, aceasta ar trebui să
fie mai mică de 10g pe 100g. Fibrele sunt importante, ele ne fac să ne simțim plini și reduc senzația
de foame. Pentru fiecare 100g, ar trebui să existe mai mult de 6g de fibre. Sodiu: Acesta este un alt
lucru pe care ar trebui să-l limitați în aport. Deci, alegeți alimente cu mai puțin de 120 mg sodiu per
100 g. Dacă panoul nutrițional arată mai mult de 600mg pe 100g, vă uitați la un aliment cu niveluri
ridicate de acest mineral. Zahăr: Este cunoscut pentru toate motivele greșite. Deci, pentru fiecare
100g, asigurați-vă că aveți mai puțin de 10g din acesta. Deoarece compararea alimentelor dintr-un
magazin poate lua timp, concentrați-vă asupra analizei a două sau trei alimente la un moment dat.
TIPURI DE ACTIVITĂȚI FIZICE
Este necesar un anumit nivel de activitate fizică pentru a rămâne în formă. Aceasta trebuie să fie
asociată cu o alimentație bună pentru a obține cele mai bune rezultate. Antrenamentele pot varia de
la mers pe jos până la ridicarea greutăților. În principal, obiectivele de fitness vor determina tipul de
exercițiu pe care îl vom face. Din cauza lipsei de cunoștințe, multe elementele importante lipsesc
care pot determina șansele unui antrenament de succes. Înainte de a începe un antrenament ar trebui
să ținem cont de câteva sfaturi. Încălzirea înainte de a începe orice exercițiu, întotdeauna trebuie să
ne încălzim. Cinci până la zece minute este tot ce ai nevoie pentru a începe. Încălzirea nu ar trebui
să fie intensă, aceasta trebuie să ne pregătească corpul pentru exercițiile pe care urmează să le
urmăm. Pentru început, joggingul, dansul, mersul pe jos și alte exerciții de intensitate redusă vor
face foarte bine. Când corpul este gata, putem trece la antrenamentul principal. Există o serie de
exerciții aerobice și anaerobe pe care le puteți face. Acestea includ săriturile, alergarea, ridicarea
greutăților, frânghiile de sărituri etc. Trebuie să urmărim cel puțin 30 de minute de exerciții de
intensitate moderată de 5 ori pe săptămână. Dacă faci antrenamente de mare intensitate, poți scăpa
cu 20 de minute pe zi. O greșeală majoră pe care mulți dintre noi este aceea că facem același
antrenament de fiecare dată. Mușchii se adaptează la exercițiu, făcându-l mai puțin eficient. Mai
mult, unii mușchi nu primesc atenția de care au nevoie. Deci, dacă ați încerca să vă construiți forță
pe tot corpul, acest lucru ar rămâne un vis. Ca soluție, trebuie să combinăm exercițiile de cardio și
anaerob în antrenamentele noastre. Un alt lucru pe care ar trebui să-l supraveghem este exercițiul
excesiv. Dacă corpul nostru prezintă dureri tot timpul și nici nu putem termina un antrenament, am
putea să ne abuzăm pe noi. Și asta nu e bine pentru noi. Stretching: Există dezacorduri cu privire la
faptul dacă trebuie să ne întindem după sau înainte de antrenament. Studiile nu au reușit să
demonstreze că întinderea înaintea unui antrenament sporește performanța. Totuși, a face acest lucru
după ce am terminat exercițiile face corpul nostru să se simtă flexibil. Timpul de exercițiu: Unii
cred în exerciții dimineața, în timp ce alții le exercită seara. Suntem cu toții diferiți și trăim vieți
diferite. Trebuie să încercăm să le facem pe amândouă și să ne hotărâm care dintre cele două
servește mai bine. Dacă suferim de vreo afecțiune care ne împiedică exercitarea, trebuie să discutăm
cu medicul nostru. Ar putea să-și dea seama de o activitate fizică potrivită condiției noastre fizice.
Un stil de viață sedentar nu ne va ajuta să ne simțim în formă.
Din când în când, mulți s-au stabilit pe un drum spre fitness doar pentru a-și da seama că se
deplasează înapoi la stiluri de viață nesănătoase. Datorită acestui fapt, ei continuă să câștige în
greutate, fiind afectați de boli și o mulțime de alte probleme. Starea pe un program de dietă sau de
fitness este mai ușor de zis decât de făcut. Mancând aceleași lucruri zilnic poate amorți mugurii
gustative și există întotdeauna scuze bune pentru a sări peste un antrenament. Din experiență, aceste
probleme sunt de obicei prezente atunci când începeți. Odată ce ați fost la el timp de un an sau mai
mult, trăirea unui stil de viață sănătos devine mai ușoară. De fapt, nu va fi nici o diferență între
periajul dinților în fiecare dimineață și plecarea în fiecare seara la antrenament. Când , este dificil să
lucrăm singuri vom găsi întotdeauna o scuză mai bună pentru a ne schimba antrenamentul într-o
altă zi. Dar, cu un prieten de antrenament, ne vom simți întotdeauna responsabili față de cineva.
Prietenul noastru ne va împinge când nu simțim că ne mișcăm.
Stabilirea obiectivelor: Având un obiectiv vom continua să ne concentrăm să facem ce este nevoie
pentru a obține rezultatele. Obiectivele noastre trebuie să fie realizabile și măsurabile. Rezultatele
înregistrării: Nu știm sau nu trecem cu privirea la câștigurile mici pe care le-am făcut este ceea ce
forțează pe mulți dintre noi să renunțe prea devreme. Dar, dacă am înregistra rezultatele vom putea
să ne uităm înapoi și să ne mândrim cu realizările noastre. O altă greșeală este că mulți încearcă să
lovească note mari de la început. Cu toate acestea, acest lucru este pur și simplu nerealist. Mușchii
nu sunt încă utilizați pentru astfel de activități. Dacă este o dietă nouă va dura ceva timp ca corpul
nostru să se obișnuiască cu noul obicei alimentar.
Varietate: Problema cu multe diete sau rutine de exerciții este că acestea sunt atât de restrictive.
Acestea ne vor spune să mâncăm numai A, B, C și D. Același lucru cu antrenamentele, așa cum ni
se va spune 1, 2 și 3. Dar acest lucru ucide distracția pe care ar trebui să o avem. Ca soluție, trebuie
să păstrăm variația alimentelor pe care le consumați și nu faceți niciodată același exercițiu de
fiecare dată. La urma urmei, știm cu toții că soiul este condimentul vieții.
Recompensa: Asta nu semnifică că trebuie să consumăm o băutură energică după ce ați terminat
antrenamentul. Mai degrabă, ar trebui să ne recompensăm prin cumpărarea de haine noi sau pantofi
pentru atingerea scopului. Trebuie să fim creativi și să ne răsplătim printr-un mod pe care îl credem
că e cel mai bun.
TRATAMENTUL NUTRIȚIONAL AL OBEZITĂȚII ȘI COMORBIDITĂȚII
Obiceiurile alimentare rele sunt reflectate în consumul ridicat de alimente rapid, 24,0 % consumă
zilnic, 22,1% ingeră gaze, 14,8% sunt consumatori de alimente ambalate și 1 din 3 oameni
mănâncă bomboane și dulciuri în fiecare zi. Având în vedere scenariul actual al obezității și a
bolilor cu care este asociat, importanța adoptării unui stil de viață sănătos în care, în plus față de
activitatea fizică și evitarea fumatului este să învățăm să mâncăm.
Generalități privind strategiile pentru tratarea obezității
Tratamentul nutrițional al obezității a fost bazat pe liniile directoare internaționale dezvoltate de
dovezi clinice și dezvoltate de către diferite țări, cu participarea experților în acțiuni de intervenție și
de prevenire propuse. În general, liniile directoare afirmă că diagnosticul ar trebui să includă nu
numai clasificarea excesului de greutate, care ar trebui să ia în considerare indicele de masă
corporală (IMC), precum si riscul de morbiditate asociat cu distribuția țesutului adipos din
organism, dar este, de asemenea, necesar să se analizeze factorii de risc absoluți și relativi, precum
și stilul de viață care favorizează dezvoltarea bolilor asociate cu obezitatea. Acestea subliniază, de
asemenea, importanța identificării altor aspecte, cum ar fi depresia și tulburarea de alimentație.
Mai multe tipuri de strategii ar trebui să fie luate în considerare pentru tratamentul adecvat al
obezității:
•Intervenția în stilul de viață, ținând cont de vârstă, sex,etnie, factorii socio-economici și
starea mentală.
•Activitatea fizică: activități integrate în viața de zi cu zi ca mersul pe jos, urcatul scărilor,
programe supravegheate de exerciții fizice
•Intervenția nutritivă: tratamentele dietetice pentru obezitate ar trebui să se bazeze pe dovezi
științifice și prescrise în mod ideal de către profesioniști în nutriție și dietetică, după o
analiză a istoricului medical și evaluarea nutrițională.
EV ALUAREA NUTRIȚIONALĂ
Această evaluare include următoarele etape.
1.Anamneza alimentară
Aceasta se face în scopul de a cunoaște contextul socio-economic, obiceiurile alimentare,
orele de masă, locurile în care se servește masa, cine pregătește mâncarea, cu cine mănâncă,
disponibilitatea aceluiași loc ca și locuință din mediul rural-urban, în plus față de alte
informații, cum ar fi preferințele și gusturile, gaze și disconfort intestinal de la unele dintre
ele, factori de risc pentru afecțiuni cum ar fi aportul ridicat de grăsimi saturate, sodiu sau
consumul de suplimente. Trebuie remarcat faptul că anamneza alimentară furnizează, de
asemenea, date utile pentru a stabili legătura epidemiologică dintre boală și alimentație și
posibilele tulburări de alimentație. Această informație este, de asemenea, utilă în proiectarea
planului de alimentare deoarece permite adaptarea la condițiile și preferințele pacientului;
Acest lucru crește aderența pacientului la plan elaborat. C unoașterea istoriei produselor
alimentare are ca obiectiv principal determinarea unor modele de mese care se potrivesc
stilului de viață al pacientului și de a contribui la îmbunătățirea controlului metabolic.
Această tehnică include două metode utilizate în paralel, pentru mai multe informații mai
aproape de realitate: memento și frecvența consumului. Prin memento, pacientul raportează
ce, când și cât de multe alimente consumă în timpul unei zile de rutină. Frecvența
consumului investighează consumul zilnic, săptămânal, sau lunar de alimente.
2.Evaluarea antropometrică și măsurarea compoziției corporale
Antropometria este utilizată pentru a satisface starea de nutriție prin măsurarea greutății și
înălțimii, care permit determinarea IMC; Deoarece nu oferă informații specifice cu privire la
cantitatea de grăsime corporală sau masa musculară se recomandă o antropometrie mai
amplă, care ia în considerare măsurători ale corpului, cum ar fi triceps, biceps, subscapular
și suprailiac, printre altele aceasta urmărește să stabilească procentul de grăsime. Pentru
aceste măsuri se utilizează adipometru. Pentru a cunoaște valoarea masei musculare a
pacientului se măsoară circumferința corporala,cum ar fi ce a brațului utilizând un
centrimetru. Se măsoară compoziția corpului cu ajutorul impedanței bioelectrice terapolară
(BIA-4) sau octapolară (BIA-8) este o metodă mai precisă, deoarece măsoară cantitatea de
grăsime, țesut slab și apa pe care o deține individul; Acest lucru permite un nosis nutrițional
mai precis un diagnostic. Deși există persoane care nu sunt supraponderale sau obeze au un
procent ridicat de grăsime corporală, important să se ia în considerare pentru factorul de risc
datele de boli cardiovasculare.
3.Diagnosticul nutrițional
Analiza evaluării nutriționale complete va stabili un diagnostic precis nutrițional, care se va
efectua în funcție de starea personală și socială a planului de tratament nutrițional
pacientului, și nu doar rezultatul IMC.
4.Prescripția planului terapeutic nutrițional (PTN) calitativ și cantitativ
Se determină greutatea sanatoasă, la care ar trebui să ajungă pacientul ținând cont de
obiectivul stabilit; această valoare este extrem de important, pentru că din ea se calculează
caloriile totale și nutrienții. Pentru a determina greutatea sănătoasă se ia IMC-ul la care
dorește să ajungă pacientul și se multiplica cu talia.
Valoarea IMC = 22.5 kg / m este luată ca referință pentru adulți tineri. La adulții în vârstă
este considerat un IMC de 24 kg / m până la 27 kg / m² este adecvată. Tipul planului de
urmat în conformitate cu clasificarea utilizată internațional pentru pescripția dietei cu o
distribuție calorică adecvată ce determinată de cantitatea de calorii si proteine per kg/corp v.
Cantitatea recomandată de grăsime nu trebuie să depășească 30%, în mod ideal, o serie de
15-20%. Dacă este necesar, luate în considerare, în funcție de starea, cantitatea unor
micronutrienți și fluide.
• După elaborarea analizei macro și micronutrienților și adaptarea recomandării prescrise de
calorii si nutrienti, luându-se în considerare anamneza se realizează meniul alimentar.
• Educație și recomandări: i se spune pacientului importanța planului nutrițional, beneficiile
metabolice oferite și predarea portiilor și a schimburilor de produse prin intermediul
modulelor de alimentare sau alte tehnici educaționale.
• Monitorizarea și controlul: obiectivele sunt definite și convenite,
respectarea acestora este monitorizată.
PTN stabilit sau dieta pentru pierderea în greutate efectuarea controlului metabolic trebuie
să fie în paralel cu realizarea activitatii fizice si modificarea stilului de viață pentru a
menține pierderea în greutate și controlul parametrilor biochimici.
5.Prescripția planului terapeutic nutrițional pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Lumea întreagă se confruntă cu o pandemie de diabet zaharat tip 2, datorată modului de viață,
îmbătrânirii populației, urbanizării, care au drept urmări modificări ale alimentației, adoptarea unui
stil de viață sedentar și dezvoltarea obezității. Predicțiile pentru anul 2025 sunt îngrijorătoare și
conform aprecierilor IDF/OMS,
prevalența DZ va atinge 9%. Îmbunătățirea metodelor de dagnostic și urmărirea mai de aproape a
populației duce la detectarea bolii mult mai repede . Cu toate acestea, există cel puțin 30% din
cazuri cu DZ
tip 2 nediagnosticat. DZ tip 2 reprezintă 80-90% din totalitatea cazurilor de diabet zaharat și este
mai frecvent întâlnit la persoanele supraponderale sau obeze. De regulă prezintă o perioadă mai
lungă
asimptomatică în care pacienții nu sunt diagnosticați. Studiile arată că la momentul
diagnosticului,majoritatea pacienților aveau una sau mai multe complicații cronice ale diabetului
zaharat.
Diabetul zaharat este asociat cu un număr mare de complicații cronice al căror rezultat final
este scăderea calității vieții și chiar mortalitate.
Diagnosticarea și tratamentul la timp reprezintă o strategie pentru scăderea acestor efecte.
Obiective de tratament în programe interdisciplinare de diabet
•scăderea în greutate moderată (5% din greutatea corporală) îmbunătățește acțiunea
insulinei care scade glucoza din ser și reduce nevoia de farmacoterapie,scade lipidele din
sânge (colesterol total, LDL și trigliceride) și crește HDL si reduce markerii serici
inflamatori. Programul de prevenire a DZ 2, de asemenea, arată că pierderea în greutate de
7% în primul an, împreună cu creșterea activității fizice (150 de minute de mers /
săptămână) scad incidența diabetului în primii 4 ani, 58% la bărbați și femei cu intoleranță la
glucoză.
• Realizarea obiectivelor educaționale în cunoașterea bolii, caracteristici și consecințe;
inducerea obiceiurilor sanatoase; prevenirea, detectarea și tratarea urgențelor; tratamentul
unor situații speciale, cum ar fi petreceri, excursii, crize și importanța igienei orale.
Planul terapeutic nutrițional individualizat și adaptat la condițiile pacientului, împărțit în
5 – 6 mese pentru a evita hipoglicemia poate îmbunătăți aderența tratamentului.
• Promovarea activității fizice crescute, deoarece îmbunătățește sensibilitatea la insulină și
controlul glicemiei prin creșterea utilizării glucozei în mușchi și ficat.
Distribuția planului terapeutic nutrițional
Caloriile sunt determinate prin formula lui Harris-Benedict într-un interval de 25 până la 30 kcal /
kg din greutatea ideală. În cazul în care anamneza este de încredere și individul asistă la controale
periodice medicale cu scopul de a pierde în greutate se poate face o restricție de 500 kcal / zi din
consumul normal.
Proteine: distribuția calorică proteică este determinată prin g / kg greutate sănătoasă, poate varia de
la 15% la 20%, cu condiția ca pacientul să nu prezinte disfuncție renală. Se recomandă creșterea
aportului de proteine vegetale și carne albă.
Grăsime: nu mai mult de 30% din valoarea calorică totală.
Aportul de colesterol pentru persoanele cu LDL> 100 mg / dl ar trebui să fie mai mic de 200 mg /zi.
Grăsimile saturate ar trebui să fie mai mici de 7%; Ingestie de acizi grași polinesaturați 10% și
monosaturați în proporție mai mare. Este de dorit să se reducă cantitatea de grăsime din alimente
pentru a menține pierderea în greutate și ajută la controlul dislipidemiei.
Trebuie să reducă consumul de alimente care contin grasimi trans, în scopul de a reduce nivelul de
colesterol LDL și creșterea colesterolului HDL.
Carbohidrați (HC): între 50 și 60% din valoarea calorică totală. De preferință, polizaharidice cu un
raport adecvat de fibre solubile și insolubile. Fibrele îmbunătățesc controlul glicemic, scad nivelul
de hiperinsulinemie și lipide. 10% din HC sunt reprezentați de monozaharide. Creșterea consumului
de vitamine și minerale din fructe și legume reprezintă un adjuvant și un puternic antioxidant. În
cazul în care pacientului îi este prescris medicamente antidiabetice orale, acesta nu trebuie să sară
peste orele de masă pentru evitarea hipoglicemiei. Dacă pacientului i se recomandă medicație cu
insulină de acțiune rapidă, în mod ideal să ia în considerare conținutul de carbohidrați (1 unitate de
insulină / 15 g HC) și este convenabil să se măsoare glicemia postprandială la 2 ore pentru a ajusta
dozele. Dacă pacientul are tratament cu insulină umană este important să se recomande o gustare
noaptea pentru a evita hipoglicemia din zori. Este important de a face un tratament în echipă cu
medicul curant pentru a ajusta cu precizie doza de insulină prin cunoașterea altor factori, în scopul
de a individualiza tratamentul, cum ar fi cunoașterea indicelui de sensibilitate pentru a ști cât de
multe grame de carbohidrați metabolizează o unitate de insulină și factorul de corecție care indică
cât de multe miligrame de glucoză poate reduce cantitatea de insulină pe care intenționează să o
aplice. Deși această metodă a fost folosită mai mult pentru diabetul zaharat de tip 1, s-a dovedit a fi
util și în diabetul zaharat de tip 2.
Tratamentul nutrițional al altor comorbidități de obezitate
Managementul nutrițional al factorilor de risc, cum ar fi hipertensiunea arteriala, dislipidemiile,
cardiopatie, nefropatie, litiază biliară, accident vascular cerebral, hiperuricemie, tumori maligne ale
colonului, rect, prostată, sân, ovare și endometru, printre altele, se realizează ținând cont de
orientările descrise mai sus, atât pentru obezitate cât și pentru diabet zaharat, dar concentrându-se
pe specificul fiecăruia pentru a ajusta macro sau micronutrienții.
Astfel, pentru hipertensiune în afară de a lua în considerare planul terapeutic nutrițional, trebuie să
fie controlat aportul de sodiu la 4 g maxim/zi. Dislipidemia trebuie tratată cu modificare
cantității de acizi grași și de a controla cantitatea de carbohidrați complecși și simpli. În nefropatii
se determină cantitatea de proteină per kg corp potrivit volumului de sânge filtrat pe minut, cel
puțin 0,8 g / kg corp. Acesta ar trebui să țină cont de deteriorarea progresivă a funcției renale, atunci
este afectată și funcția rinichilor cum ar fi : activarea vitaminei D, gluconeogeneza, echilibrul
hidroelectrolitic și echilibrul acido-bazic și producția de hormoni renină și eritopoietină . Dacă se
găsește în tratamentul de dializă de proteine crescute la 1,2-1,5 g / kg, ținând cont de deteriorarea
funcției renale se ajustează micronutrienții cum ar fi : sodiu, potasiu, fosfor, nivelurile sanguine și
restricția lichidelor se efectuează luând în considerare două volume de urină, pierderi
nesemnificative, pierderi semnificative și cantitatea de apă metabolică sau oxidarea alimentelor.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL AL OBEZITĂȚII
Bolile cronice afectează calitatea vieții. Luarea în considerare a unei intervenții chirurgicale
bariatrice pentru tratamentul bolilor metabolice legate de obiceiurile proaste în stilul de viață este o
realitate; În acest sens, rezultatele obținute până în prezent în domeniul chirurgiei sunt încurajatoare
pentru controlul obezității și a comorbidităților sale. Cu toate acestea, managementul chirurgical
poate duce la costuri ridicate pentru sistemele de sănătate publică ale unei țări, de aceea este
important să se sublinieze alte măsuri preventive, în special, pentru a evita excesul de greutate. Prin
urmare, este esențial să se pună în aplicare strategii care impiedică copiii în curs de dezvoltare către
obezitate .
În managementul chirurgical al paciențiilor obezi intervine o echipă terapeutică. Unul dintre
punctele-cheie în tratamentul acesteia este evaluarea de către grupul de specialiști asociați
chirurgiei bariatrice, forma la care trebuie să ajungă pacientul în urma intervenției chirurgicale cu
un risc mai mic și cu comorbidități controlate cele mai bune posibile. Deși este adevărat că o
intervenție chirurgicală este fundamentală pentru gestionarea eficientă a pacienților cu obezitate
morbidă, stilul de viață face ca rezultatele chirurgicale să fie de succes.
Istoria și evoluția procedurilor bariatrice
Procedurile bariatrice nu sunt noi: în 1952 chirurgul suedez V . Henriksson a efectuat primul în lume
rezecția de intestin subțire pentru controlul obezității și în aceeași decadă Kremen, Linner și Nelson
au publicat primul caz despre derivația jejuno-ileală termino-terminală. În 1963, Payne, DeWind și
Commons descriu derivația jejuno-colică care a fost urmată de malabsorbție severă ,malnutriție și
insuficiență hepatică ceea ce a dus la abandonarea acestei tehnici. Mai târziu au fost folosite
jejuno-ileostomia terminolaterală (anastomoza celor 35 cm proximali de jejun cu ileonul, a 10 cm
de la vâlvă ileo-colica ) și modificările acestei tehnici. În 1979, Scopinaro pubilcă primele rezultate
ale derivației biliopancreatice, care cu unele schimbări se realizează și în ziua de astăzi. În derivația
biliopancreatică se efectuează o gasterostomie parțial orizontal (este lăsat stomacul proximal) , se
închide butucul duodenal, se face o gastero-jejunostomie cu o ramură Roux și se unește la capătul
biliopancreatic . De această formă se obține un segment scurt al intestinului subțire unde se
amesctecă nutrienții și secrețiile biliopancreatice.
Procedurile de derivație biliopancreatică prezintă avantajul de a evita suprainfecția bacteriană cu
răspuns sistemic consecvent.
De asemenea, este posibil să observați că dezvoltarea procedurilor bariatrice au avut, încă de la
început, un fenomen de malabsorbție, pentru care doar recent au fost răspândite cu o componentă
mai restrictivă, cu obiectivul de a evita efectele secundare ale fenomenul de malabsorbtie prezent în
toate procedurile din ultima jumătate de secol.
Apariția, începând cu ultima decadă a secolului trecut, a procedurilor cu mai puține efecte
secundare a încercat să ia în evidență operația de malabsorbție clasică și variațiile în lungime. În
acest sens, se poate menționa aparența gastroplastiei descrisă de Mason în 1970, în care au fost puse
în aplicare niște suturi mecanice și rezervor gastric fără mecanism de malabsorbție, dar dezavantajul
este pierderea în greutate mai mică. În bypass-ul gastric Roux (numit bypass gastric) se lasă o
pungă gastrică (mai puțin de 30 cm), care este separată de restul stomacului și restaurează
continuitatea intestinală prin intermediul unui mâner și Roux ce cuprinde o anastomoză gastrojenală
și jejunojejunală.
La sfârșitul anilor șaptezeci și mijlocul anilor optzeci, mai multe grupuri au găsit o modalitate de a
imita rezervorul conceput de Mason fără secționarea stomacului: Kusmak a perfecționat banda care
este plasată în partea superioară a stomacului și al cărui diametru este manipulat prin injectarea de
ser fiziologic, folosind un port care este setat sub piele. Capacitatea de a gestiona diametrul interior
al inelului gastric poate preveni măsura mai mare sau mai mică, golirea bontului gastric creat
deasupra benzii. Cu toate acestea, din anul 1988, s-a practicat o procedură restrictivă, care a luat în
cele din urmă caracteristici autonome: bypass gastric. Gagner a demonstrat utilitatea de a efectua
bypass gastric și derivație biliopancreatică în doi timpi la pacienții foarte obezi (IMC> 60 kg / m²).
Deocamdată aici se realizează o descripție a istoriei diferitelor tehnici chirurgicale pentrul controlul
obezității. Un eveniment în dezvoltarea acestor tehnici a fost schimbarea procedurilor făcute cu
pacientul deschis în laparoscopie, aceasta din urmă reprezintă o procedură minim invazivă. Prima
derivație gastrică realizată prin laparoscopie a avut loc în 1994. Primul bypass gastric realizat prin
laparoscopie a avut loc în 1998. Această schimbare în abordarea chirurgiei a redus comorbiditățile
respiratorii, aceasta a permis de asemnea, o deplasare mai rapidă și în general diminuarea
complicaților postoperatorii.
În prezent, viziunea managementului chirurgical al pacienților cu obezitate morbidă este axat pe
abordări minim invazive. Implantarea prin endoscopie a unui manșon care izolează mucoasa
duodenală a conținutului alimentar ar putea fi una dintre metodele utile în managementul obezității
morbide în viitor.
Indicații pentru chirurgie bariatrică
Se indică chirurgia bariatrică la pacienții cu IMC de 40 kg/m², sau IMC în interval de 35-40kg/ m²,
asociată la cel puțin o comorbiditate ce poate fi îmbunătățită prin intervenție chirurgicală . În
genearal, chirurgia bariatrică se realizează atunci când tratamentul medical, nutrițional și
psihoterapeutic efectuat 6-12 luni, nu și-a atins scopul. Este de preferat ca decizia pentru intervenția
chirurgicală să fie luată de un grup interdisciplinar. În mod similar, pacientul ar trebui să fie
informat cu privire la beneficiile, mecanismele de acțiune și diferitele complicații ale procedurii,
precum și necesitatea unei recomandări suplimentare cu privire la exercițiile fizice și dieta
corespunzătoare după intervenție.
Util pentru tratamentul pacienților obezi este implicarea familiei în angajamentul de a evita
obiceiurile proaste în alimentație și lipsa activității fizice. Mortalitatea operatorie este de 0,1-1% și
morbiditate de 13%.
Analize medicale recomandate înainte de intervenția chirurgicală
Trebuie să se solicite glicemia, profilul lipidic, enzimele hepatice , sumarul de surină ,
hemoleucogramă, creatinină, electroliți și elecrocardiogramă; dacă pacientul este hipertensiv se
poate realiza ecografia cardiacă și testul de efort. Dacă pacientul suferă de diabet zaharat tip 2 se
solicită hemoglobina glicozilată și microalbuminurie. Măsurători specifice, în funcție de istoria
personală a bolilor endocrine sunt necesare pentru a stabili dacă acestea sunt controlate și să facă
ajustările necesare.
Trebuie să efectueze o endoscopie pe tractul digestiv superior pentru a determina prezența leziunilor
și Helicobacter pylori pentru tratamentul corespunzător înainte de intervenția chirurgicală.
Selectarea procedurii chirurgicale la pacienții cu obezitate
Trebuie subliniat faptul că chirurgul trebuie să fie instruit în vederea procedurii bariatrice minim
invazive.
Pentru a avea succes în a decide cu privire la tipul de intervenție chirurgicală ar trebui să ia în
considerare caracteristicile procedurilor bariatrice si mecanismul principal de acțiune a fiecăreia
dintre ele, și efectele secundare ale malabsorbție. Proceduri restrictive pură, manșon de tip
gastrectomie pot fi luate în considerare la pacienții tineri, deoarece acestea ajuta la controlul
greutății și pentru a preveni nevoia de gestionare a deficitului nutrițional (efecte sistematice asupra
eliberării scheletic), care au amestecat proceduri mecanisme care implică malabsorbție. Este foarte
important să se explice acestor pacienți rolul ei înșiși controlul asupra obezității. Mai mult decât
atât, în tânărul pacient, posibilitatea unei intervenții chirurgicale restrictiv pură are avantajul de a fi
capabil de a adăuga, în cazul în care pierderea în greutate adecvată, se observă mecanismul de
malabsorbție.
Acest mesaj nu ar trebui să fie transmis către pacienții, care au o atitudine de fier în a schimba
obiceiurile alimentare -de fapt, acesta este un pacient care nu este un bun candidat pentru o
procedură restrictivă pură. Un avantaj suplimentar care prezintă gastrectomia verticală în manșon
este evident, scăderea poftei alimentare, ceea ce se explică prin scăderea celulelor care produc
grelina în curbura mai mare a stomacului. În gastrectomia bypass se realizează o calibrare cu o
sondă ce variază în funcție de echipamentul chirurgical 10.7-12.7 mm.
Nu există un consens cu privire la posibilitatea de a efectua sutura manual continua pe linia
”grapeado”; Cu toate acestea, cele mai multe grupuri o realizează pentru a reduce sângerarea și
riscul de fistulă.
Acest tip de sutură este o strategie importantă pentru reducerea dimensiunii stomacului și prevenind
dilatațiile gastrice ulterioare. La pacienții care au ținut diete anterioare și au reușit să piardă în
greutate în mod semnificativ, dar această realizare nu a rezistat în timp, este foarte probabil ca o
procedură restrictivă pe verticală de tip bypass să fie un sprijin suficient pentru controlul greutății .
În caz contrar, o procedură în care să adăugați un mecanism de malabsorbție poate fi o alegere mai
bună.
Un avantaj de bypass gastric este o pierdere în greutate constantă și rapidă pentru mecanismele lor
combinate restrictive și malabsorbție . La rândul său, efectul secundar este acela că deficitul
nutrițional poate fi mai mare sau mai mic, în funcție de lungimea buclei alimentare proiectate.
Tehnica chirurgicală a anastomozei gastrojejunală este foarte importantă, deoarece în cazul în care
gura are un diametru mai mic de 1 cm poate provoca mecanism de obstrucție semnificativă și dacă
este mai mare de 1,5 cm poate întârzia limita sațietății și pierderea în greutate. La persoanele în
vârstă sunt preferate procedurile combinate restrictive și malabsorbția, în special atunci când
pacienții suferă de tulburări articulare sau probleme cardiovasculare majore de limitare a activitatii
fizice și dificultatea de a scădea în greutate, prin urmare.
Contraindicații și complicații chirurgical
Sunt contraindicatii absolute în chirurgia bariatrica psihozele, schizofrenia sau tulburări de
dependență necontrolate. Complicațiile fistulelor in gastrectomi manșon și de bypass gastric poate
avea loc din două motive principale:
•Tehnica chirurgicală slabă; în acest caz se prezintă postchirurgical imediat.
•Imprudența paciențiilor pentru aportul volumului ingerat postchirurgical imediat; fistulele
pot fi prezente postchirurgical imediat sau mai târziu.
Aceste fistule pot fi organizate și drenate în exterior sau de a genera peritonita cu riscul de a pune
viața în pericol. Altele, mai puțin frecvente, sunt fistule gastrogastrice sau la un alt segment al
intestinului, care nu compromit viața pacientului, dar pot duce la creșterea consumului de alimente
neexplicat și de a reduce pierderea in greutate. Dilatarea bontului gastric poate fi o altă complicație;
Acest lucru se întâmplă, în general, în urma unui aport mare de alimente. Pacientul trebuie să
înțeleagă motivele pentru care un butuc mic este lăsat (echivalent cu 30 cm), a cărui expansiune este
un factor de eșec în pierdere în greutate.
Urmări
Cunoașterea mecanismelor de acțiune ale chirurgiei bariatrice de către pacient facilitează
manipularea ulterioară; Astfel, de exemplu, să nu acționeze, din imprudență cu ingestia de alimente,
în primele zile după intervenția chirurgicală astfel reducând complicațiile tardive.
Obezitatea este o boală cronică și după intervenția chirurgicală trebuie să se realizeze controale
periodice pentru evaluarea pierderii în greutate și starea de sănătate generală. Aceste controale ar
trebui să includă valoarea comorbidității pentru a determina necesitatea de efectuare a unor ajustări
în medicația pe care acesta a ingerat-o. Pe lângă controlul postchirurgical mediat, este de dorit să
participe chirurgul implicat la ultimul control .
Chirurgia bariatrică permite pierderea în greutate a 10 kg în prima lună, cauzată de restricția
importantă a volumului alimentar și caracteristica de alimentație pe parcursul celor 15 zile
postoperator. Apoi pierderea în greutate variază în funcție de schimbarea de obiceiuri alimentare ale
pacientului, pe lângă tipul de chirurgie bariatrică efectuată. Este adevărat că rezultatul tratamentului
obezității morbide fără ajutorul chirurgiei este curmale, dar este, de asemenea, adevărat că acțiunea
unică de intervenție chirurgicală fără un control prin faptul că nu stilul de viață al pacientului
rezultate favorabile pe termen lung.
COMPLICAȚIILE METABOLICE ALE CHIRURGIEI OBEZITĂȚII
Nu există nici o îndoială că diferitele tehnici de chirurgie bariatrică exercită o serie de efecte
benefice asupra greutății și a altor comorbidități ale pacienților cu obezitate morbidă. Dar
mecanismele acestor efecte implică două principii care sunt: limitarea aportului și malabsorbție mai
mare sau mai mică, care poate fi responsabile pentru o serie de consecințe în cazul în care nu sunt
îndeplinite principiile dietetice care ar trebui să guverneze pacienții postoperatori.
Cu toate că au fost acceptate tehnicile restrictive pure, sau fundamentele restrictive, produc mai
puține sechele metabolice decât tehnica malabosorbției sau în mod substanțial malabsorbția, există
o experiență suficientă pentru a se asigura că ambele tipuri de tehnici poate avea ca rezultat
consecințe foarte similare, în ciuda faptul că unele dintre ele au loc mai mult cu o tehnică sau alta.
Dar trebuie să se admită că, în general, indiferent de tehnica care a fost folosită, o pierdere în
greutate mai mare are mai multe riscuri de consecințe nutriționale. Prin urmare, nu este adevărată
justificarea tehnicilor pur restrictive, care sunt însoțite de alte procentaje de greutate mare de eșec,
pe baza faptului că acestea sunt mai sigure din punct de vedere metabolic.
În mod similar trebuie să acceptăm că tehnicile mixte cu componentă restrictivă sau mai multă sau
mai puțină malabsorbție trebuie sa respecte un principiu de bază al designului-chirurgical prin care
mai mult componenta restrictivă și mai puțin componenta malabsortivă, atunci în caz contrar s-ar
alătura altă restricție sau malabsorbție ceea ce duce la consecințe grave nutriționale.
Răspunsul organismului la chirurgia bariatrică se comportă ca un sistem de subnutriție programat
din cauza limitării aportului și perioada de malabsorbție și stabilizare a greutății. Situația nutrițio-
nală postoperatorie este unică, se evidențează o creștere paradoxală a cheltuielilor energiei bazale
care poate crește pierderea în greutate și, prin urmare, consecințele nutriționale. Dar aceste
consecințe sunt condiționate de doi factori specifici pentru fiecare tip de intervenție. În tehnicile
restrictive, stabilizarea și menținerea pierderii în greutate rămân condiționate de realizarea unei
alimentații adecvate rezultate din corectarea obiceiurilor alimentare care trebuie să fie menținută
pentru viață. Mai mult decât atât, în esență tehnici malabsorbtive, stabilizarea greutății este
condiționată de dezvoltarea mecanismului de adaptare intestinală, care la fiecare pacient pare să fie
codificată genetic.
Stabilire unui principiu fundamental pentru a evita orice fel de consecințe, care este nimeni altul
decât monitorizarea adecvată și educația nutrițională postoperatorie pentru a preveni această stare
de subnutriție evoluează într-o adevarată stare de malnutriție de macro și micronutrienți, în special
în momentele de apariție a complicațiilor chirurgicale sau boli intercurente care pot agrava ingestia
sau absorbția intestinală. Din păcate, această monitorizare este adesea incorectă, atât de către
pacient, abandonând controalele sale periodice, dar și de către medicul însuși, care ignoră
consecințele care pot apărea sau efectuarea profilaxiei neadecvate.
De asemenea, nu trebuie să uităm că multe consecințe pe care le implică intervenția, au fost deja
prezente înainte de a fi. Prin urmare, este imperios necesar studiul preoperator adecvat de macro și
micronutrienți pentru a corecta, dacă este necesar, deficitele nutriționale, care de obicei sunt
asociate obezității morbide. Aceste deficite afectează de obicei metabolismul fierului, vitamina D,
acidul folic și vitamina B12.
DEFICIENȚE DE MACRONUTRIENȚI: Malnutriție energetico-proteică
Malnutriția proteică sau energetico-proteică sunt mai frecvente în tehnicile cu componenta de
malabsorbție, dar, de asemenea, pot apărea tehnici restrictive, în special în cazul în care există
vărsături sau tulburări de alimentație grave. Incidenta sa este variabila, variind între 0-17%, în
funcție de criteriile utilizate pentru evaluare.
Ele pot să apară ca urmare a unor procese supraadaugate, cum ar fi stomoza anastomotică, fistule,
sindroame de malabsorbție intestinală, tumori sau imagini însoțite de anorexie cronică, vărsături și
diaree. De asemenea, persoanele în vârstă pot fi un factor de risc independent. Odată stabilită,
frecvența de adaptare intestinală scade considerabil, iar cel mai adesea apare din cauza unei boli
intercurente.
Se poate observa apariția anemiei, hipoalbuminemia, edem, astenie și alopecie și nu este justificată
pentru 30% de malabsorbție proteină observate în studiile de absorbție. Comparația dintre absorbția
intestinală a proteinelor dietetice (73%), iar absorbția aparentă de azot relevă o pierdere medie de
azot endogen de circa 5 g / zi corespunzând la 30 g / zi de proteine, aproximativ de 5 ori valoarea
normală. Presupunând că cerințele normale sunt 40 g / zi proteine și o pierdere de 6 g / zi, cerințele
medii de proteină după derivația biliopancreatică trebuie să fie de aproximativ 90 g / zi. În multe
cazuri se manifestată subclinic și este diagnosticată în studii analitice prin apariția de
hipoproteinemie, hipoalbuminemie discretă și scăderea prealbuminei.
Patogeneza malnutriției de proteine după derivația biliopancreatică este multifactorială, deoarece
depinde de variabilele de intervenție aferente (volumul gastric, lungimea segmentelor intestinale,
capacitatea individuală de absorbție intestinală, adaptarea intestinală și gradul de pierdere a azotului
endogen) și variabilele legate de pacient (obiceiurile alimentare, capacitatea de a se adapta la noile
obiceiuri și statutul socio-economic).
Tratamentul episoadelor precoce de malnutriție proteică, atunci când există încă un exces
semnificativ, se scad drastic alimentarea cu carbohidrați și se ajustează aportul de proteine orală cu
administrare parenterală suplimentară de aminoacizi pentru a compensa pierderea de proteine
endogene. Dincontră, tratamentul formelor tardive, când greutatea corpului este normală , are ca
obiectiv eliminarea malnutriției energetico-proteică prin recuperarea stării de nutriție normale prin
nutriție parenterală cu amestecuri de azot și energie, pentru a permite restabilirea de aminoacizi,
îmbunătățirea starii anabolice și asigurarea resintezei deficitului de proteine viscerale.
Cel mai bun tratament este profilaxia cu gestionarea corespunzătoare de suplimente proteice. În
primele trei luni după intervenția chirurgicală, până când pacientul începe să tolereze un regim
alimentar variat este esențial sa fie tratat cu suplimente proteice orale. Din acest moment, dieta
trebuie sa conțină un aport zilnic adecvat de proteine între 70-90 g sau 1,2 g / kg / zi.
DEFICIENȚELE DE MICRONUTRIENȚI
Deficiențele de micronutrienți sunt comune în orice tehnică chirurgicală și ar trebui să fie
întotdeauna luate în considerare pe toată durata de viață a pacientului. Deși se admite că
consecințele schimbărilor în dietă si absorbția intestinală orală sunt cele mai frecvente cauze de
apariție este nerespectarea administrării de suplimente.
DEFICITUL DE FIER ȘI ANEMIA
Aceste deficite sunt secundare excluderii organului primar pentru absorbția fierului ( duodenul și
primele bucle ale jejunului ) ; ele sunt rare datorită deficitului de acid folic și în mod excepțional ,
deficitului de vitamina B12.
Anemia este mai frecventă la persoanele care nu pot tolera carnea roșie, cele cu pierderi de fier
cronice (femeile de vârstă fertilă sau cu metroragie, hemoroizi, deficitul de fier postchirurgical) sau
la pacienții cu obiceiuri alcoolice, fumatul sau luarea de medicamente gastro-dăunătoare .
Incidența sa este ridicată și este prezentă până la 50% dintre pacienți într-un moment de evoluție ,
dar se poate reduce cu 5% cu o suplimentare adecvată de fier.
Cea mai comună manifestare este anemia microcitară. Nu de puține ori apare pierderea parului sau
fragilitatea unghiilor. Doza orală suplimentară este necesară pentru a corecta deficitul, deși,
ocazional, unii pacienți necesită administrarea parenterală prin intoleranță la fier oral sau deficiențe
severe. Suplimentarea sa, în special în cazul în care s-a redus volumul gastric, îmbunătățită cu
vitamina C asociat într-o doză de 40 până la 65 mg. În cazul în care un deficit de fier apare în ciuda
profilaxiei adecvate, se administrează o doză suplimentară de 300 mg de sulfat feros de trei ori pe
zi.
VITAMINA B12 ȘI ACIDUL FOLIC
Absorbția vitaminei B12 poate fi afectată de manipulările tractului digestiv. Această vitamina este
eliberată de proteinele din dietă prin acțiunea acidului gastric și proteazele prezente în stomac.
Acolo se alătură proteina R sau haptocorina produsă de glandele salivare și mucoasa gastrică. Mai
târziu, în secțiunile inițiale ale intestinului, complexul B12-R este separat prin acțiunea proteazelor
pancreatice și apoi se leagă de factorul intrinsec gastric. Acest complex ajunge la nivelul ileonului
distal unde este absorbit de receptori specifici din ficat și depozitate în circuitul enterohepatic.
Lipsa ei depinde în mare măsură de tehnica chirurgicală, aportul slab de alimente de origine
animală pe care o conțin și suprainfecție bacteriană. Este rar după intervenții restrictive care
păstrează integritatea anatomică a stomacului, rar după diversiune biliopancreatică 5% și foarte
frecventă (30-70%) după bypass gastric.
Aceasta poate provoca anemie megaloblastică, trombocitopenie, leucopenie sau simptome
neurologice, în special la pacienții cu vârsta peste 65 de ani, care trebuie menținute cu concentrații
plasmatice mai mari de 400 pg / ml. Suplimentarea cu vitamina B12 de obicei parenteral, deși sa
raportat că o doză zilnică de sublingual 350 mcg poate fi suficientă în 95% dintre pacienți. Ar trebui
să înceapă tratamentul cu o doză de 250-1000 mcg / 48h una până la două săptămâni până când
hemoglobina se normalizează, atunci ar trebui să păstreze o doză de 1000 mcg/ luna.
Acidul folic, prezent în alimente sub forma de poliglutamat, este absorbit în duoden și primele bucle
ale jejunului. Cu toate acestea, excluderea acestor segmente este compensată în alte secțiuni ale
sistemului digestiv, astfel încât deficitul este foarte rar (1,3%). Ar trebui să fie monitorizat la
femeile operate cu orice tehnică și la cele care își doresc să rămână însărcinate, având în vedere
rolul său central în dezvoltarea sistemului nervos central, la pacienții alcoolici (bănuiesc în cazul în
care apare un deficit neașteptat) și la pacienții tratați cu medicamente, cum ar fi metotrexat,
triamteren sau contraceptive orale. O doză de 800-1000 mcg / zi, inclusiv orice multivitamină de
obicei este suficientă pentru profilaxie. În caz de deficit administrăm 5 mg/zi timp de 4 luni și apoi
se menține 5 mg/ săptămână.
METABOLISMUL CALCIULUI ȘI VITAMINA D
Modificări ale metabolismului calciului, parathormon și vitamina D sunt frecvente la pacienții
operați cu tehnici care exclud duodenul, și este cel mai frecvent deficit preoperator care trebuie
corectat. Deși calciul seric total rămâne de obicei, în limite normale înainte și după intervenție, nu
putem spune același lucru despre concentrațiile de parathormon și 25-OH-vitamina D.
Preoperator, între 30 și 54% dintre pacienți au scăderi evidente de 25-OH-vitamina D și între 28 și
42% creșteri ale parathormonului discrete.
După intervenție este necesară înlocuirea de calciu și vitamina D, cu administrarea de 2 g de calciu
și 1000-5000 UI de colecalciferol, dozele pot fi necesare pentru a menține normali ambii parametri.
În termen de cinci ani dupa operație, se observă, de obicei, o tendință de normalizare spontană a
parathormonului, cu toate că aproximativ 15% dintre pacienți au încă cifre ridicate privind deficitul
de vitamina D. Evoluția cifrelor postoperatorii de parathormon este puternic influențată de valorile
anterioare ale 25-OH-vitamina D și pentru finalizarea cu succes a tratamentului de substituție.
În absența de hipovitaminoză D prealabilă, între 45 și 67% dintre pacienții parathormonul crește, o
cifră care poate crește până la 81% în cazul în care nu sunt corectate anterior hipovitaminoza D.
Dacă realizarea tratamentului de substituție este corectă, majoritatea pacienților mențin nivelurile
normale de hormoni; Trebuie remarcat faptul că aproximativ 12% dintre pacienți necesită doze mai
mari periodic pentru a menține limitele normale.
VITAMINELE A ȘI E
Vitamina A, liposolubilă, se ingeră ca atare în multe alimente (lapte, carne, ouă) sau ca precursori,
carotenoide se găsesc în fructe si legume. De asemenea, deficitul poate fi văzut în primul rând în
intervențiile fundamentale malabsorbtive în cazul în care acestea au venit pentru a descrie cazuri
izolate de orbire nocturnă, xeroftalmie și hiperkeratoză. S-a observat o incidență de 69% după
derivația biliopancreatică. Din moment ce se transportă în plasmă legată de prealbumină și proteina
legată de retinol , evaluarea nivelelor plasmatice trebuie întotdeauna făcute în funcție de
concentrația de proteină.
Suplimentarea cu multivitamine este de obicei suficientă și se recomandă tratarea cazurilor numai
simptomatic cu 50 000 UI zilnic la corectarea deficitului și după menține aceeași doză de două ori
pe săptămână. Nu este recomandabil să se asocieze preparate de vitamina A și E, deoarece
megadozele uneia o inhibă pe cealaltă. Vitamina E poate fi redusă la 5% dintre pacienți, deși a fost
raportată ca cifre disparate ca 4-72%, acest lucru face suspect că nu este numai tehnica chirurgicală
responsabilă pentru aspectul lor (poate apărea cu oricare) si datorită suplimentării probabil
inadecvate.
TIAMINA
Deficitul de tiamină ar trebui să fie luat în considerare în tehnicile restrictive. Această vitamină este
obținută dintr-o mulțime de produse alimentare, dar conținutul său poate scădea prin metode de
gătit. Depozitele corporale sunt foarte mici și pot scadea rapid în funcție de aportul de zi cu zi.
Sunt pacienții cu risc de deficit de vitamina B1 cei care suferă vărsături recurente și
alcoolici. Imaginea tipică, cele descrise numeroase cazuri, Wernicke, caracterizat prin diplopie,
nistagmus, dismetrie, ataxie și confuzie mentală și semne de neuropatie periferică. Această imagine,
care pot să apară cu encefalopatie sau proces izolat, a fost numit beriberi bariatrică și afectează
predominant membrele inferioare cu cadre mixte senzitive și motori,evoluează lent sau de formă
rapidă intermitentă asemănător sindromului Guillain Barré.
Ea apare de obicei în primele câteva luni după intervenția chirurgicală, uneori, chiar și în perioada
imediat postoperatorie, deși au fost raportate și cazuri de debut tardiv. Tratamentul trebuie inițiat
imediat, IV sau IM, timp de trei zile, la doze de 100-200 mg / zi, trebuie continuat cu aceeași doză
orală. Este necesar să se înceapă tratamentul, chiar dacă există doar o suspiciune, deoarece retardul
se poate produce dacă recuperarea neurologică nu este completă. În general, dozele preparatelor
multivitaminice sunt de obicei suficiente pentru realizarea profilaxiei corespunzătoare.
ALȚI MICRONUTRIENȚI
Cu suplimentarea corespunzătoare de vitamine, care este clar că aceasta trebuie să fie mai mare
decât la o persoană normală, alte deficiențe sunt foarte rare. Dintre oligoelemente numai zincul
merită o anumită vigilență, care poate fi pe termen lung scăzut este asimptomatic la 5% dintre
pacienți, deși inițial până la 40-68% dintre pacienți pot avea deficiențe. Deficiența sa este
responsabilă, uneori, de alopecie și modificari ale cicatricilor. Suplimentarea cu 100 mg sulfat de
zinc / zi este de obicei suficientă. O problemă nerezolvată este deficitul de caroteni și licopen, de
aceea este recomandabil să se monitorizeze posibila apariție a cataractei precoce. Ocazional se
descriu ca fiind asimptomatice în primul an deficiențele de clor, cupru, fosfor, seleniu și magneziu.
Vitamina K poate fi redusă cu 50% la pacienții cu deviere biliopancreatică , deși de obicei este
asimptomatică, dacă este severă poate provoca tulburări de coagulare.
HIPOGLICEMIA
Un aspect care ar trebui să fie inclus printre consecințele metabolice ale chirurgiei bariatrice este
aceea de hipoglicemie postprandială; problemă greșit înțeleasă și tratament complex. Se poate
întâmpla cu orice tehnică, dar este mai frecventă în bypass-ul gastric. Deși incidența sa este
necunoscută, cel puțin 3-4% dintre pacienții cu bandă gastrică poate avea episoade clinice și până la
33% dintre pacienții cu bypass gastric, episoade subclinice. Hipoglicemia se manifestă de obicei
postprandial și adesea este severă. Acestea sunt caracterizate prin neuroglucopenie rapidă foarte
similară cu cea ce se produce în hipoglicemia pancreatică din cauza insulinomului.
Patogeneza nu este clară, deși a fost explicată într-un stadiu final ca un sindrom de ”depozitare”
(dumping). Aceasta este cauzată de producția crescută de insulină, secundară la o expansiune de
masă celulară a insulelor pancreatice, în unele cazuri, aceasta corespunde nesidoblastozei, care este
posibil secundară creșterea secreției de peptid-1 similar glucagon.
Ar trebui să fie suspectată la orice pacient cu episoade tipice de hipoglicemie cu valori ale glucozei
din sânge mai mici de 55 mg / dl. Ar trebui, de asemenea, confirmată prin determinarea peptidului
C, insulină și absența de sulfonilureice din plasmă. De asemenea, trebuie vazut prin tomografie
computerizată (CT), existența unui insulinom, și ar trebui să ia în considerare reducerea chirurgiei
pancreatice trebuie să se realizeze un test de regionalizare pentru a confirma localizarea sau secreția
difuză de insulină.
Tratamentul este dificil și se concentrează pe reducerea aportului de glucide absorbite rapid, ceea ce
face mesele mai mici și repetate cu sarcină osmotică scăzută, fără aport de lichide la ora mesei și
eliminarea completă a alcoolului. Tratamentul farmacologic este puțin eficace, se obțin rezultate
doar izolate cu verapamil (80 mg / 12h) și acarboză (50 mg / înainte de fiecare masă), cu octreotid
subcutanat sau diazoxid (50 mg / 12h). În cazuri extreme, poate fi încercată restabilirea continuă
pilorică sau pancreatectomie subtotală.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Obezitatea și managementul greutății – am ales tema aceasta deoarece am fost mereu interesată să [623297] (ID: 623297)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
