Oana Stan2010@yahoo.com 765 Mihail Sadoveanu (1) Text

Miha Sadoveanu (1850 — 1961) doveanu cuprinde peste 100 de volume, Opera lui Mihail S n majoritate cotănitoare volume de proză: schițe povestiri, nuvele, romane. S-a încercat în teatru cu totul trecător: i s-a jucat a Iași, în 1909, piesa De zine mamei, iae în 1912 = piesa Zile vesele după război, localizare după o comedie a lui Eugéne Labiche. A tradus din iuy de Maupassant, Po Tungheniey = Powestiri minătorești (1901): vestiri alese (1907): WT . Despre natura operei de artă: Despre producerea operei de artă (1910) ș.a. Dar aceast zonă a operei, în care intră și conferințe și poezii, nu reprezintă decât o valorică, întrucât în nd parte în raport cu proza. Diferența nu este doar cantitativă, ci nici puținele poezii nu se ridică la înălțimea estetică a prozei, pie Proza însăși înregistrează Moctuații valorice, lucra firesc, în fond, a atâtea pagini și cări. Dar inegslitățle sunt compensate de unitatea de viziune, lucru necunoscut de toți ii, Perspectiva sadoveniand este conseevent conservatoare si paternalist, doar modul de reprezentare al acestor con ic de cele tei etape ale creații sale. Căci privită în diacronie, proza sadoveniană a fost împărțită în tei e a. după majoritatea părerilor, anul 1928, adică acela al apariții volumului Hamu Ancuței (pentru alți, anul 1926, când apare Tara de dincolo de A de proze superioare, de ceră urucăt din perspectiva eee ante find diferit în mente: primul prag îl repre trecerea la 0, suită fntrea negură). care maturitate. Linia despăritoare este netă doar din unghi axiologi tematică și din aceea a imaginarului unitatea se păstrează. Sadoveanu a debutat în 20 aprilie 1897 ~ sub semnătura „Mi in Pașcani”, în î se publică schița Domnigoara Mt vitulată Homo, În 1898, revista Piața cures „ziarul umoristic săptămânal” Dracu din B din Fălticeni: iar zece zile mai tirziu. 0 poczi ‘noud din București (nr. 6 din 19 apti) îi publică schița Bine crescută = reluare a schiței Domnișoara M din Făhiceni. Debutul în volum are loe în 1904, an numit de către Longa „anul Sadoveanu” ds Dureri înăbușite. Criyma lui mos Precu si romanul Șoimii. nează, în 1907, Vremuri a spectaculozitayii lui: acum îi apaz nu mai puțin de patru volume = Powstiri de bejenie și Însemmările lui Neculai Manea. Apoi: 1909 = Cântecul amintirii (în paginile acestui volum întră una dintre cele mai bune nuvele, Puia Sanis); 1912 ~ Bandelenii și «alte povestiri: 1915 ~ Neamul Șoimăreștilor: 1921 ~ Strada Lapusneanu = cronică din i 1917; 1923 = Venea o moară pe Siret. În 1924 publică, sub pseudonimul Silviu Deleanu, romanul Oameni din lună (1924). Urmează, in 1926, Dumbrava minunată si Tara de dincolo de negură (povestiri de vânătoare) Desi din 1908 Sadoveanu tăiase legăturile cu revista „Sămanătorul sămanătoristă și poporanistă se face simțită până prin 1912. Dominanta acestei etape este data de temele sociale (Satul, țăranul, trecutul istoric etc.) astfel încât până la Oameni din influența ună (1924) Sadoveanu putea fi suspectat de a fi vizal, cum s-a spus, construirea unei sociofanii, adică a unei viziunii sociologizante. O dată cu Hanu-Ancupei (1928) începe seria capodoperelor sadoveniene, in care întră Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă (1929), cane care marchează începutul unei noi etape în romanul de evocare istorică, Baltagul (1930), Nunta domnitei Ruxanda (1932), Locul unde nu s-a întâmplat nimie sau Târg moldovenese din 1890 și Creanga de aur (1933), Noptile de Sânziene; Soarele în bată sau aventurile Șahului (1934), Frații Jderi (Ucenicia lui lonu, 1935, Izvorul Alb, 1936 și Oumenii Mariei Sale, 1942), Ochi de urs $i Divamul persian (1940), Ostrovul Lupilor (1941), Povestile de la Bradu-Strimb (1943), Continuând pe linia axiologicd, am putea spune că sfârșitul celui de-al doilea război mondial constituie pentru opera lui Sadoveanu al doilea – și ultimul ~ moment de schimbare, doar că de data aceasta e vorba de o adevărată ruptură, de o despârire a autorului de el însuși, despărțire similară aceleia a lui Camil Petrescu, de pildă, si datorată aceluiași eveniment: instaurarea puterii comuniste de către sovietici. Sadoveanu, ca multi alți scriitori, plateșe tribut noii ideologii politice, acesta find prețul rămânerii sale în cireuitul public. Astel,simptomatică este conferința din 1945, Lumina vine de la răsări, publicată ca broșură, in care autorul își exprimă admirația față de schimbările social-politice din U. R. S. ., așa cum pretindea că le-a văzut în călătoria sa pe teritoriul imensului stat comunist. Totodată, în 1948 publică Pauna Mică, iar în 1949 – Mitrea Cocor, cărți prin care Sadoveanu se pliază noii ideologii realist-socialiste; Mitrea Cocor. devine, de altfel, un reper al epocii numite a „obsedantului deceniu”, find dat de câtre diriguitorii politici drept model al „noii literaturi”. Ultima carte semnificativă a lui Sadoveanu este romanul istorie Nicoară Potcoavd (1952), reluare a vechiului volum Șoimii, considera [ie inferior modelului, fle superior acestuia (părerea din urmă e mai rar întâlnită; un apărător a ei este, de exemplu, Eugen Simion). Totuși, tendința e accea de a 1 Eugen Simion, Seria români de ai, Carte Românească, Bucuresti 1976, pp. 19.23, vedea in reseriere o seddere a valențelor antice și etice in aport cu acelea din model, tc. diminuiind romanțioztatea și Paladescul, Sadoveanu deplacaza accentele: în noua vi mă. cazacii zaporojeni devin fraji de luptă ai moldoveanului Nicoară Potcoavă, iar boierimea de viță devine infama, condamnabi in calitate de clasă socială. Nefiind cu w nu poate, totuși, să ascunda temele induse politic ale lipsit de calități, acest ro ții cu poporul de la Răsărit” și ale „luptei de clasă”. Astfel, dacă începutul carierei lui Sadove: WW s-a aflat sub auspi le tezismului sămânătorist, finalul aceleiași cariere a fost mareat de tezismul proleteultist 1. Proza scună În general este vorha despre povesir. Pind în preajma primului război mondial, tânărul Sadoveanu publică nu mai puțin de 15 volume de povestiri. Ele sunt eterogene tematic și extrem de inegale valoric. După părerea lui Manolescu”, se detașează volumele Vremuri de bejenie. O istorie de demult. Cântecul amintirii, Cocostârcud albastru. După război, volumele de proză scună se răresc, făcând loc romanelor. Eugen Lovinescu remarcă faptul că „primele povesiri sunt firește, mai aproape de epica populară” Cozma Răcoare, Răzbunarea lui Nour ș.a. au subiecte de tip popular, precum și 0 concepție simplistă și energică: dragostea e văzută ca o forță elementară, iar natura participă, romantic, la dezlănțuirea pasiunilor omenești. Cum notează Lovinescu. „ervii sunt războinici ‘ofeliti, haiduci sentimental, igani poetci și amoroși, pribegi enigmatici.™* Așa cum menționează mai toți criticii, proza sadoveniană și cu precădere aceea scună, arc la bagă repetiția: nu noutatea invenției e căutată de autor, ci reluarea acelorași teme, subiecte, pa de perene e în are din e în ce ma ite și mu complee. Grange Caines e ncferă dintru inceput, în tori… sa la „o anume monotonic in subiecte”. Dur câștigul spare în primul rn! a ns iti ur apa a nfl Ca alm un exemplu: Ha Sa (in 190). O stare le demult, Chi i arcătri demult s-a sins Și Ravel reprezintă, în principiu. patru variante ale aceleiași situa de fond și ale aeluisyi persona) principal. Analiza pe roles, Saveanu naw utupta cărți iia a Ta, Minerva, Bucuresti, 198), p 91 ee Son’s tana crn eat contempurane, Mune. uree 1973. p28 3 Fugen Lovinescu, Servet 3 tara erati e Oe Culocca mara rar de ln crem păr în pre. ea Ia rea azuga. Minerva, Bucuresti, 1985, p 617 care 0 fage Manolescu pune in evidenă difrenele: primul txt € cel mai obiectiv ca voce rartv dr, poate rin acasa. și cel mai dramatic: smplitatca și aincimen pasiuni o fc pe sis un adera persons de tage; Manolescu near cd pagonist reprezintă siteloga cea mi pattie din toată opera ui Sadoveanu”, În (9 eri de dem relatarea implică o terme inte limbajul povesitrului i acela al eroilor, iar acum povesttorl € și spectator, protagonista. Anip are cam aceeași srvctră sunetească precum Haia, și aminteșe de nerceaile feminine al ui Comele. În Ochi e arzător ema au stins acelaș sabes oare in con pe Crivina peronul păstrându-și cancerul aprig, da pierzând din mare, căi apare un clement nou: disimulara. cea ce aenuează tragicul: dimensiunea teatrală dispar în discus, ‘care acum aparține unui personaj (0 baba) și care, prin ceremonia sa, estompează confitul: realitatca psiologică a persongjelor se rrefaă, iar imbajul lor se subsumează limbajului Povestitoarei. În sfărit, în Roxelana se produce același fenomen de „deplasare a tensiunii din acțiune în discurs; protagonista e mai aproape de eroina anterioară, perfida Cristina, iar miza se sChibă: în locul iubiri, apare tema stăpânii unu imperiu. Nuclecle teme ale majori povestiior sunt condiția social a oamenilor del ard, micile drame sau chiar tragedii din mediul rua, rosul apoi vânătoarea și pescuit. Cele dnt, inclusiv eroismul. după faa reiminară, romanică, seca comentată de Lovinescu, su waste acum incrincenat, în tonuri naturist, ceea ce i-a adus Tui Sadoveanu crici vehemente din partea lui H. Sanilevic, eric rămas în istoria erai române tcmai prin sacul asupra scriitorului moldovean. Sanelevci reduce texel sadoveniene la un tablou sinopic în care int aia, adulter, prostia și violența pind la criminliae. Prileanu îi va Ia apărarea hui Sadoveanu. pe două argumente principale: primul constând in ideea că se poate face un tablou Sinoptic identic al operei lui Shakespeare, Byron, Balzac, Dostoievski sau Homer: al doilea „constând in faptul că Sadoveanu a zugrivit lumea așa cum n-ar trebui să fie, deci face, indirect, ‘oper moralizatoare, arti viciile, degradarea: Noi credem însă că dacă pretul Lupașcu al de lui Agăbiceanu ne arată cum ar bu să fie pri del ar, preoții hu Sadoveana ne ara cum near tchui să fie, după cum și O sernare pier ne artă Cum wa tba să fie politica romneac, a uma un: cum ar hu să fit” Lovins iia il apărarea pe onsiderentul, ‘Sensualismul erotic și brutalitatca imaginilor» [expresia fi aparține ui M. tele. că Matea, Sea sn wpa căi, edi a Ha, Minerva, București, 199 7 toate. pot 48 Garabet Ireanu, „Morala d-ui Sadoveanu”, fn Oper, |e de Rodica Rotar i Al. Pew Minea. Bacutet 1974, p. 226 Dragomirescu — n. m. M. 1.) constituie numai materialul prim si nu concepția înstși”* Cit privește evoluția prozei scurte a lui Sadoveanu, același Lovinescu notează: „Deși în volumele următoare (Crdyma lui Mos Precu, Dureri inabusite ete.) subiectele nu mai purced din atmosfera acestei epice populare, ci din mijlocul unei lumi reale și dintr-un conflict de forțe materiale, nu putem. totuși, conchide la o evoluție de la romantism la realism întrucât, mai pe urmă, subiectele sau invalmast i, în definitiv, uate din fantezia populară sau din realitate, se incadreaza într-o fonmulă unică, pe care am putea-o de pe acum numi materialism liric.”” După cum se vede, tul între creațiile sadoveniene, indiferent de subiect sau de temă. Atmosfera, de asemenea. devine esențială pentru definirea povestirilor. Pe de altă parte se constată acumularea, într-o primă fază, a elementelor de sorginte sămănătoristă si poporanistă. Manolescu face observația că literatura de tinerețe a lui Sadoveanu face „un mare pas înapoi fa de literatura lui Negruzzi, Odobescu, Slavici sau Creangă: rezutatul e o contrafacere a literaurii autentie-populare””, implicând o ideologie sentimentală, afectarea, un pseudo-realism care înseamnă descriptivism documentar, adică o proză fără adâncime. În povestirea Perrea Sireinul, de pildă, destinul personajului ul ilustrează parti-prs-ul ideologic: explicația dată ține, cum zice același Manolescu, „de o mistăcă a retailor sociale”, pe temeiul tezei conform căreia lumea veche e sănătoasă, jar aceea nouă, reprezentată, aici de oraș si de armată, este conuptă. O categorie aparte e aceea a povestirilor fantastice. O parte provine din olelor — aici întră texte precum: Zéina lacului, Claca, Paul Boului (unde găsim reminiscențe din La harul lui Maniould al lui Caragiale), Prisaca de altădată, Povestea cu Pelrișr, az accentul cae pe sugestia de aimosteră. O altă secțiune, mai rar reprezentată e aceca a unu fantastic de substanță, care îl anticipează pe Mircea Eliade — așa cum se întâmplă, de exemplu in Merginl spre Hartă, unde efectul de fantastic Vine dintro fractură în logica realului care mel iniial pare a vea doar o conotație realistsociologizant&. Dar fantastical e mai deplin și mai consecvent urmărit în prozele mai lungi, nuvelisice sau romanest, Cum ar fi Ochi deus sau chiar Nopți de inziene. ori fragmenta, prin elementele de abulos in Frați Jderi și în Hu Ancute. Una dinte serile emarcabile de povestr ete accea pe teme care practic sunt apeopriate de Sadoveanu, sunt considerate de către ici drept temele sale fundamente: vânătoarea, pescuitul, clatoria și povestirea. De altfel, ultimele două „migrează” în perimetrul romanelor. lirismul devine li ‘9 Eugen Lovinescu, Scrieri 3. [storia lieraturiiromane contemporane. Minerva. 1973. p-30 10 idem. p 26 11 visoloe Manolescu. Sadoveam sau uapia cărți, ediția a I-a. Minerva, Bucuresti, 1993.p. 72 Avestan te tot atitea penaj simbalice: vinda, pescar c&aon și povestitonil 0 stă Ganiceritcă ar fi acoca că tema povestii le include pe ue ceietahe, fe ele Crespund, suma ea că ponesitorii Jui Sadoveanu sunt frecvent vindiori, pescari sau ciaori, fe că ile vătonei sau pescâreși, oi popasul căliloe funvorizază imeginaia și 1. Frocvent vânătoarea și pescuitul rămân pretextele unow destiguriei epice și pul, subicetul devine marginal, iar ceca ce contează este protocolul miar. îmi povaigpan fa pe silite: cu ‘rulings principală a arti sadoveniene a povestiri ese de a transforma limbajul dnt-un vehicul al epicului îni-o materie. Act ucru nu e stdin de faptul că mziestria atomul moidovean se manifestă prin variațiunie pe temă. „Tema autorului”, cum ar spune Marin Preda, ar fi în cazul ui Sadoveanu, povestirea însăși, povestinza ca act discursiv, da și ca act de interacțiune umană. Tipul de limbaj i poziția arioralui Sunt, de al, eriterile de clasificare a povestiilor sadoveniene alese de N. Manolescu. Astfel, e împarte textele in patru puri”. În primul naratorul e mut: vede fra să vorbească, adică vocea le incolor, ră penonaitte, find o instanță abstractă astfel de texte spar cu precădere în primele volume, ia o narațiune precum, aia Sanis e cu totul neprezeztativă. Al doilea ip e al povestirii la persoana ini, in care povesttorl e și erou al întâmplări, însă e dcoscbit de autor; vocea e implicată, ar logica faptelor devine o logică afextivă; aici intră Hand Bondi. Păcat boierese, Cozma Racoare. AI tile tip: povesitonal e distinct de autor. dar e numai narator, nu gi erou. Exemplu: Cadrul, Impresia de convenție din primul tip scade aici, întnucât vocea aparine unui personaj, pe de altă pat, față de tipul al doilea, crește impresia de firese find mai putin patti; martorul străin e un povestitor mai credibil decâe partcjpantul fiindcă e implicat doar ca martor, nuca actant. Ultimul tip: martonu nu mai e un simplu personaj scuar, ci insu autorul aci întră naraiunile maturității sadoveniene; formula e aseminătcare primului ip în sensul că e vorba de un ,suprapersong dar această instanță nu mai e near și. ci „mută ci implicat, mai ales la modul ionic. Eectul major, privind lucurile în evohșia lor, iza narațiunii, căci reprezentarea e înlocuită de povestire. Toaodată. iii realist dispar în fivonrea accentului pus pe limbaj care devine, cum spune Manolescu. _ substan in sine”. Acest stu specifi mu doar și nu atăt unora dintre povestiri, ci mai ales dram este acela al d i capodoperelor romanești precum Hanu Ancuei, Divanul persian, Zodia Cancerului. 12 Nicolae Manolescu op. ci. pp. 46 ~ 50 2. Romanele George Câlineseu, refuzind omologarea creațiilor sadoveniene de mari dimensiuni e fie ,subjire, fe sublimat poetic, dar întrebuințând, totus, termenii roman”, respectiv intra”, cum notează el însuși, «întrun chip cu totul , atunci când nu le consideră niște simple cronici drept „romane”, intrucit epi convențional”! clasifică aceste serie (Strada Lapusneanu si Trenul fumtomă), astfel: a) romane ale regresiunii, cu intrigă lirică (apa morților b) romane patetice, cu întrigă instinctualé (Haia Sanis): ©) romanul mișcărilor milenare, cu intrigă antropologică (Baltagul); 4) romanul nemișcării milenare, cu intrigă mitologică (Nopțile de Sânziene). Acestor categorii criticul le adaugă așa-zisele romane balzaciene în punctul de plecare, dar care „se topesc”, mai mult sau mai puțin, în eelelate tipuri, Călinescu își circumstanțiază clasificarea, numind-o „un simplu joe lu Și mai face o precizare, utilă in condițile în care introdusese o nuvelă precum Haia Sanis in seria romanescă: „Mai trebuie să adăugăm că trebuie să socotim romane unele simple nuvele intelectual, util în linii generale, incapabil să delimiteze exact indivi numai prin rapor la conținutul lor virtual.””* Clasificarea lui Călinescu poate fi, evident, completată sau chiar schimbată, căci romanele lui Sadoveanu sunt mai diverse tematic decât atât. Este omis, în mod bizar, romanul istorie, unul dintre cele mai reprezentative pentru creația lui Sadoveanu. Această specie trece, probabil, prin cea mai spectaculoasă transformare in evoluția prozei lui Sadoveanu. Căci doar Șoimii și Neamul Șoimăreștilor sunt romane istorice propriu-zise. marcate de clișeele genului (aventuri, fapte eroice, atitudinile romantice ale personajelor et.) Zocta Cancerului si Nunta Domniței Ruxanda foc trecerea spre structura epopeică a Fraților „eri sau spre aceca de basm din Nicoară Poreoavă. Ritmul epic încetinește. lasind loc atmosferei mitice, Frații Jderi este dat ca exemplu de scriere ce fine mai curând de eposul mitologie decât de narațiunea istorică. Personajele joacă roluri prestabilite, existența Moldovei lui Ștefan cel Mare apare ca deplin ritualizată, faptele domnitorului sau ale supușilor săi întră în tipare mitice (de pildă, Ștefan e comparat cu omoritorul de dragoni. ul Gheorghe. în vreme ce oastea otomană întruchipează, ca întreg, balaurul; mitul 15 George Calinescu. aria lueranuii române de a origin pună în prezea. edi a Na. revăzută și adtugith, Minerva, București, 1985, p. 629 14 Ibidem 15 Inidem omnriorului de dragoni revine. cu 0 anumită subtilitate, în Creanga de ne). Totodată, aventurile emilor pozitivi = în carul de față. ale lu Loma Jder ~ au un caracter inițiate. (Crohmdlniceanu realizează o interpretare din perspectiva srhetipală nu doar a Fratilor Jderi. ci șia Nur domnijed Ruxanda, a Zei Cancerului. a (‘rengii de ane sau a lui Nicnară Potommuă ~ dar el constath că elemente mitice. fabuloase. legendare sunt de identificat in foarte multe alte scrieri chiar dacă la un mod mai puțin ostentativ și cu o mai mică pondere: în Nopfile de Sirene. Ochi de urs. Poveșile de la Bradu-Strămb ș. a Deci romanul de facturd istorică devine, la apogeul carierei lui Sadoveanu. roman cu implicații mitice, alegorioeg sau inițatice. Latura aceasta inițiatică este prezentă și in scrieri pe care Călinescu le vede doar sub unghi antropologic. cum ar fi Balagal. Al, Paleologu evidențiază dimensiunea ezoterică a micului roman, pe care de altfel il proiectează la nivelul unei capodopere care ascunde un scenariu. din nou. mitic, numai că acum ar fi vorba despre un mit străin de meleagurile nostre. și anume mitul lui Osiris: „Povestea Vitoriei Lipan în căutarea rimasijelor lui Nechifor, risipite intro văgăună, e povestea lui [is in căutarea trupului dezmembrat al ui Osiris” Dar mai mult decit atăt. Baltagul este. dacă adună toate interpretările acordate de exegeză. un soi de palimpsest, de amalgam de formule, in ciuda simplitiii sale aparente: e un roman de dragoste. ¢ un roman detectivstic, un roman de observajie caracterologied, roman filosofie și initiate, dat fiind că, sub înfățișarea unei „monografii antropologice™, ascunde o tem simbolică precum aceea conținută de mitul lui Osiris, un mit al renașerii. După cum vedem, calificarea anumitor romane nu poate fi fcură la modul restritiv, prin incadrarea int-o singură specie sau formulă. Creanga de auz este la rindul lui un roman mitologie. isoric, de dragoste. parabolic ete. Frații Jderi, de asemenea, € cronică istorică dar și epopee irma int ș a m d Toi aa cum putem vorbi depre un cara istorie în cazul anumito mare, tt astici putem să vorbim despre un cadru provincial în ahele. Ar fi vorba de seria unor scrieri „care od lumea inst a micilor oraye unde se desfășoară, mocnit, dramele unei umanități miste, Pomp Constantines vede in Locul unde mu a inl mimic, Îsemmrte lua Net Munca, alu Magar, Pour ouă. Venea o maar pe Set. Amen dn ură ema su unele e tur socal”, Dei acl cite de părere că ocd unde mu To AI Patol, repre amis tn caea cre sine oft Mad Sadar, Cana Românească, acest 78, p 108 17 Pepin Constarseseu, Sse, 4 1970p $26 s-a mumia mimic nu € decât o arhitectură de mâna a doua in care intr ecouri din celelate componente ale seric. stora [i se pare a fi cea mai imponantă componentă a serii. Lai Cantacuzin a fost asemui ie cu Ohlomon, fie chiar Cu prințul de Salina dn Cihepar dh iar Daria = cu doamna Bovary. Toposul târgului ră orient e un deporiar al dramelo sociale ~ tul Locul urle. având. evident 0 conotație ionică =, iar tema degajată e aceea a rai Provele acest topes aparțin. după părerea lui Crohmălniceanu, prozei „de atmonfers”: În ele. esențiaă e insinuarea datelor deseripției, sugerarea lor pe nesimite tocmai pentru a crea © impresie de copleșre. Sadoveanu reconstituie replat topografia tirgului, anerimpurie i, secu ulielor Ia diferite ceasuri ale zilei; ne familarizează cu fizionomia caselor și cu amănuntele mobilierului (…) Naraiunea presupune necontenit o mișeare lirică, și Sodoveanu se dovedește iarăși un poet, de ast dată al viselor provinciale „* Dacă ar fi să anuncâm o privire transversală opere lui Sadoveanu, deci nu una care să reprezinte o simplă tipologie a speciilor de roman, atunci una dintre cele mai pertinente și mai cuprinzătoare abordări este aceea propusă de Monica Spiridon în Sadoveamu Divanul a romanelor lui Sadoveanu sun registru didactic, registrul hermeneutic, registrul rției text model. regisrl relației istorie /lteraned. Primul registra include viziunea unei eratur formative. Privită prin această prism, putem citi, spune enticul, opera lui Sadoveanu ca pe © Diduciea maya. Ucenicia atică inițierea, reprezintă un element fundamental al existenți eroilor sadovenien, fe că e vorba despre coordonata cosmică, culturală sau parentală (cea din urma presupunând pasarea pe orbita spirală a strimosilor). În general, observă Monica Spridon, e vorta despre o reevaluare a rdrinilor, a descendenți, care capătă forma unei anamneze și poate fi viz ca o extents remaytere spiritual AN doica registra implică ideea că opera ui Sadoveanu ascunde o adevrath vocație a hermeneutic, mai mul, a dexerieri mecanismelor interpretări. „Dacă Numa dormței punand ese prin excelenys Piactica magna ~ spune Monica Spridon -, Divan persion ‘var fi putut nami De interpretate. Nise ofr ci mai lar, mai apăsat mai amănunțit hd 1 amătneanu, Laura mind re cole dad riba monde, Venera screw 20, p 1 20 Manca Speen Smeu Divan inlet ule, Aton, Hace 182 psi decât oriunde, o demonstrație a modului de funcționare a mecanismului hermeneutic, a comentariului. a explicări”” Vitoria Lipan. Kesarion Breb și ați eroi sunt adevărați cititori ai semnelor. fie că sunt acelea naturale sau acelea Ihsate de om. „I-a Sadoveanu ~ continuă Monica Spiridon = dezbaterea interpretării depășește cadrul unor anumite texte, devenind un topos central, unul dintre pile de susținere ai vastului edificiu”? De interpretare se leagă, de fap. nu dos existența socială, ci și aceea naturală, și același topos leagă cu fie trainice proza aparent simplistă a contemplate’ naturii de proza complexă pe teme simbolice: „Obișnuința de a interpreta este strins legată de un anumit mod de viață și mai ales de anumite îndeletniciri: pescuitul, vânătoarea. (..) Asociată cu călătoria, vânătoarea facilitează trocerea, transgresiea, fie în timp, fie în spațiu. Hermes — de care se leagă însuși numele hermeneuticii — a fost la greci nu numai simbolul medierii si al comerțului, dar si zeul