O Viziune Generala Asupra Comertului

1. O VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA COMERȚULUI

1.1. DEFINIȚIA COMERȚULUI

“COMÉRȚ, (rar) comerțuri, s.n. Schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium” 1       

Figura 1.1 DEX 1

Comerțul reprezintă cea mai importantă latură a economiei moderne. Este un element primordial în dezvoltarea echilibrată a sistemelor sociale și economice din orice țară.

Noțiunea de comerț determină o funcție economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în condiții convenabile consumatorilor. Aceeași noțiune complexă definește profesiunea unui categorii de agenți economici care acționează în cadrul pieței, asigurând actele de schimb.           

Sub aspect juridic, comerțul, definește transferul titlurilor de proprietate asupra serviciilor și a materialelor către consumator. Prin codul commercial, ce se aplică la toate activitățile economice organizate în scop lucrativ, sunt definite ca acte de comerț, actele de producție industrială, de transport, precum și serviciile prestate între diferitele stadii de producție sau între consumator și producător.

1.2. ISTORIA COMERȚULUI

De-a lungul istoriei omenirii există consemnări despre existența comerțului. Se remarcă faptul că prezența comerțului s-a făcut simțită încă din momentul în care oamenii au început să comunice între ei.

Primii oameni, Homo Sapiens, se mulțumeau cu puține lucruri și se străduiau să-și producă tot ceea ce le era necesar. Cu timpul, nevoile au crescut și nu au mai putut fi satisfăcute decât prin schimb, creându-se adevărate curente și căutări. Curentele respective au cunoscut o amplă dezvoltare, ajungând să fie soluționate prin comerț. Produsele excedentare dintr-o familie, colectivitate au fost preluate de un întreprinzător dispus să le transporte și să intermedieze procesul de schimb într-o altă zonă sau colectivitate, unde ele erau deficitare.

*1 Sursă: Dicționar Explicativ al Limbi Române '98

Figura 1.2 Homo neanderthalensis – comerț 2

Există dovezi, în epoca de piatră, ale schimbului de obsidian și cremene. Conform altor mărturii găsite, materialele folosite pentru crearea de bijuterii au fost tranzacționate cu peste 3000 de ani i.Hr în zona Egiptului.

Există consemnări despre rute comerciale între Sumerieni (Mesopotamia) și locuitorii Văii Indusului. Populația din cele două mari orașe Mohenjo-Daro și Harappa erau mari crescători de animale, dar principalul produs transportat pe Indus spre Mesopotamia era ceramica. Aceștia erau meșteșugari îndemânatici și utilizau roata pentru a produce vase din lut.

Fenicienii erau renumiți comercianți, dar și marinari temerari ce străbăteau Marea Mediterană. Există dovezi că au ajuns până în Marea Britanie pentru a obține materie primă în obținerea bronzului. Pentru a menține și a proteja aceste rute, fenicienii au înființat colonii, noduri comerciale denumite de Greci “emporia”

Încă de la începuturile civilizației grecești până la prăbușirea imperiului roman în secolul al 5-lea, rutele comerciale s-au dezvoltat și au contribuit la introducerea în Eururopa a mirodeniilor tocmai din îndepărtata Asie, chiar China.

Figura 1.3 Rute comerciale în Imperiul Elen 3

*2 Sursă online: www.turnulluibabel.wordpress.com

*3 Sursă online: www.ancient.eu

Rutele comerciale romane au permis imperiului să înflorească. Imperiul Roman a dat naștere unor rețele de transport terestre și maritime sigure, care au permis creșterea semnificativă a cantității de mărfuri transportate fără teamă de piraterie sau de distanțele străbătute. Tot romanii sunt și cei ce au dezvoltat un complex sistem de taxe.

Schimburile care se efectuau la început direct, constituiau așa-zisul troc, bun contra bun. Pentru ca schimbul să aibă loc, produsele trebuiau să aibă o valoare sensibil egală sau să fie divizibile. Schimbul a devenit mult mai simplu când s-a trecut la folosirea unui produs intermediar, moneda. Pornind din acel moment, a început adevăratul comerț cu cele două operațiuni nedespărțite: vânzare și cumpărare.

Specialiștii în teoria comercială, analizând evoluția în timp a schimbului, subliniază faptul că începând cu secolul al XI-lea se poate vorbi de o adevărată "revoluție comercială". În aceeași perioadă, se poate vorbi de existența a două nuclee ale comerțului: cel din zona mediteraneenă și cel de la Marea Nordului. Acestea au dus la dezvoltarea între ele a unei zone comerciale ce cuprindea Anglia, Flandra, Champagne, țările de pe Rin și Mosella, dar și la apariția negustor – mercator. La început acesta era itinerant, ulterior s-a stabilizat în orașe. S-au născut astfel și s-au dezvoltat primele puncte de întâlnire dintre mărfurile din sud și cele din nord, care, ulterior, vor ceda locul iarmaroacelor, bâlciurilor și marilor târguri europene.

În secolul XII au apărut astfel, așa- zisele "practici de comerț", adevărate manuale de comerț, care enumerau și descriau mărfurile, tarifele vamale, itinerariile comerciale, stipulau reguli și consiliau negustorii.

În secolul al XVI-lea în diverse state europene apar măsuri protecționiste, comerciale. În același timp, se creează organe de control și comisii consultative ale comercianților. Aceste comisii reprezentau de fapt nașterea viitoarelor camere generale de comerț.

Prin îmbunătățirea mijloacelor de comunicare, dar și prin perfecționarea tehnicilor de realizare a bunurilor, s-au creat noi soluții de aprovizionare. Toate acestea au dat naștere manufacturilor și lansarea producției la scară mare.

Figura 1.4 Comerț –Germania, secolul XVI *4

*4 Sursă online: www. wikipedia.org

Prin diviziunea muncii se obține creșterea numărului întreprinzătorilor comerciali și, în același timp, apariția negustorii și a bancherii, noii specialiști în probleme comerciale. Prin investiții, acestia au contribuit direct la nașterea și dezvoltarea revoluției industriale.

În prima parte a secolul al XX-lea apare un fenomen de concentrare a activității comerciale prin crearea "cooperativelor de consum". Ulterior acestea, dezvoltându-se puternic, duc la apariția comerțului integrat, a marilor magazine și a întreprinderilor cu sucursale multiple.

Anii ‘50 aduc evoluția comerțului într-o "economie de consum". Producția de masă este la apogeul său. Toate acestea sprijină dezvoltarea societății pe baza unei economii de piață. În această perioadă se modifică abordarea piețelor, trecându-se de la ideea de a vinde ceea ce se fabrică la concepția potrivit căreia trebuie produs în permanență ceea ce se vinde.

Termenii uzuali utilizați în comerț au fost codificați pentru a facilita buna comunicare între partenerii comerciali de diferite naționalități și aparținând unor zone culturale total diferite. Prima codificare a avut loc în anul 1936. Aceasta a fost revizuită în anul 1953 și completată în anii 1967, 1976, 1980, 1990, 1999, 2000, 2006 și 2010. Varianta cea mai recentă datează din Sempembrie 2010 intrând în aplicare începând cu 1 Ianuarie 2010 sub titulatura de Incoterms® 2010

Figura 1.5 Logo – Incoterms® 2010 *5

INCOTERMS = INternațional COmmercial TERMS

Aceste prevederi nu sunt reguli, ci se impun voinței parților (nu au caracter obligatoriu), partenerii având libertatea să insereze în cuprinsul contractului alte dispoziții speciale.

1.3. ISTORIA COMERȚULUI NAȚIONAL

Istoria economică a României, are și ea, vechi și bogate tradiții. Epoca orânduirii comunei primitive iși face simțită influența pe teritoriul nostru din cele mai îndepărtate timpuri până la formarea statului centralizat a lui Burebista 82 I.Hr.

*5 Sursă online: www. iccwbo.org (Internațional Chamber of Commerce)

În acestă perioadă viața social-economică cunoaște o dezvoltare extrem de lentă. Economia era bazată pe vânătoare, pescuit și cules. Târziu, s-a început cultivarea pământului și domesticirea anumitor animale. Relațiile de colaborare și ajutor reciproc între membrii societății, din acea perioadă și proprietatea comună, reprezintă trăsături fundamenentale ale acestei perioade. În paleolitic se foloseau unelte simple din lemn, os sau piatră cioplită. În mezolitic apar primele ambarcațiuni primitive, scobite în trunchiul copacilor utilizând unelte din piatră cioplită. Dovezi privind apariția primelor unelte din cupru pot fi regăsite în eneolitic, adică în perioada ce marchează trecerea de la epoca pietrei la cea a metalelor. Epoca metalelor a marcat un real progres în viața socială, economică și politică prin dezvoltarea forțelor de producție. Astfel, identificăm prima semnificativă diviziune socială a muncii ce duce la împărțirea triburile în păstori și agricultori.

Odată cu apariția metalurgiei fierului, plugul cu brăzdar de fier, toporul, cleștele, ciocanul, sapa de fier, și multe alte unelte din fier, vor determina creșterea considerabilă a productivității muncii. În cursul primei vârste a fierului, grecii întemeiează pe tărâmul dobrogean, al Mării Negre, cetățile Calatis, Histria și Tomis. Sub influența acestor coloniști, geto-dacii și-au însușit multe elemente din cultura lor materială: metode profesioniste în prelucrarea uneltelor, a metalului, roata olarului, dar cel mai important, moneda. Toate progresele obținute ca urmare a acestor influențe vor conduce la o nouă diviziune socială a muncii, și anume, desprinderea meșteșugurilor într-o categorie socială aparte. Evident, la o  scară evident redusă se poate discuta de o producție de mărfuri. Dezvoltarea social-economică determină apariția proprietății private.

Figura 1.6 Dacia, provincie Romană *6

*6 Sursă online: www. wikipedia.org

Primele însemnări  cu adevărat ample despre economia pe teritoriul nostru pot fi regăsite în lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Descrierea Moldovei” scrisă în 1716.  

În această celebră monografie Dimitrie Cantemir deplânge două mari deficiențe ale comerțului exterior din Moldova. Lipsa permanentă de bani, datorită faptului că populația autohtonă nu a înțeles importanța și nu s-a angajat în practicarea comerțului exterior reprezinta una dintre probleme. Cealaltă este scurgerea în exteriorul țării a unei părți din veniturile create de populația autohtonă, datorită prețurilor necorespunzătoare la care erau achiziționate produsele locale de către negustorii străini și a transferării câștigurilor realizate de aceștia în țările lor de origine.

Dimitrie Cantemir continuă să rămână cel mai strălucit gânditor din perioada feudalismului dezvoltat, un deschizător de drumuri remarcabil al gândirii economice moderne din țara noastră și chiar din răsăritul Europei. Figura 1.7 Dimitrie Cantemir *7

În Țările Române, începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea devine evidentă dezagregarea relațiilor de producție feudale și apariția celor capitaliste. Acestea din urmă se vor accentua în ultimul sfert al acestui secol și începutul celui următor. Datorita sporirii producției meșteșugărești și manufacturiere, economia naturală a fost înlocuită cu cea de schimb.

În acceași perioadă, în țările din apusul Europei, capitalismul făcuse mari progrese. În Anglia avusese loc revoluția industrială, iar în Franța, Germania, Italia, Olanda industria mașinistă făcuse pași însemnați. Toate acestea produceau mari schimbări în structura și funcționalitatea vieții economice.

Imperiul Habsburgic, dar mai ales cel Otoman limitau noua dezvoltare economică. Acestea, prin diferite căi și mijloace militau pentru menținerea vechilor structuri feudale. Încercau să înăbușească aspirațiile naționale ale popoarelor aflate sub controlul acestora.

Începând cu secolul XIX-lea și până în anul 1914 numeroase personalități au consemnat și au contribuit important la dezvoltarea abordării economiei naționale. Intre acestia enumerez: George Barițiu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Bălcescu, Dionisie Pop Marțian, Petre Sebesanu Aurelian, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Ștefan Zeletin, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Mitiță Constantinescu și Lucrețiu Pătrășcanu.

*7 Sursă online: www. wikipedia.org

George Barițiu

Se naște pe 4 iunie 1812, Cluj;
Decedând în 2 mai 1893, Sibiu;

– întemeietorul presei românești din Transilvania;

Idei din Economia Politică, 1845;

Cestiunea tarifelor și convențiunilor comerciale în stadiul de astăzi, 1866;

Despre comerțul transilvan, 1845;

Industria și comerțul nostru, 1850;

Figura 1.8 George Barițiu *8

Mihail Kogălniceanu

Se naște pe 6 septembrie 1817, Iași

Decedând în 1 iulie 1891, Paris

– prim-ministru al României în perioada 11 octombrie 1863 – 26 ianuarie 1865,

– președinte al Academiei Române între 1887 – 1890

Figura 1.9 Mihail Kogălniceanu *8

Ion Ionescu de la Brad
Se naște pe 24 iunie 1818, Roman

Decedând în 17 decembrie 1891, Brad, Bacău

– a fost consultat de Alexandru Ioan Cuza la alcătuirea legii pentru reforma agrară,

– inspector general al agriculturii pentru toată țara (1864-1869) – aplicarea reformei agrare.

Figura 1.10 Ion Ionescu de la Bran *8

*8 Sursă online: www. wikipedia.org

Nicolae Bălcescu

Se naște pe 29 iunie 1819, București

Decedând în 29 noiembrie 1852, Palermo

Românii supt Mihai Voievod Viteazul, începând cu 1946;

Drepturile românilor către Înalta Poartă, Paris 1948;

Question économique des Principautés Danubiennes , Paris 1850. Figura 1.11 Nicolae Bălcescu*9

Dionisie Pop Marțian

Se naște în1829, Ponor, Alba

Decedând în 2 iulie 1865, München

Economia socială, București 1858;

Analelor economice – publicație, București 1860;

– primul director al Oficiului Central al Statisticii din România.

Figura 1.12 Dionisie Pop Marțian*9

Petre Sebeșanu Aurelian

Se naște pe 13 decembrie 1833, Slatina

Decedând în 24 ianuarie 1909, București

– ministru al Lucrărilor Publice (1877-1878 și 1887-1888);

– ministru al Educației (1882-1884);

– prim-ministru al României în perioada 2 decembrie 1896 – 12 aprilie 1897,

– președinte al Academiei Române în perioada 1901 – 1904 Figura 1.13 Petre Șerbanu Aurelian*9

*9 Sursă online: www. wikipedia.org

Mihai Eminescu

Se naște pe 15 ianuarie 1850, Botoșani

Decedând în 15 iunie 1889, București

– jurnalist, redactorul ziarului Timpul.

Figura 1.14 Mihai Eminescu*10

Nicolae Iorga

Se naște pe 5 iunie 1871, Botoșani

Decedând în 27 noiembrie 1940, Prahova

– prim-ministru al României în perioada 19 aprilie 1931 – 6 iunie 1932;

– a fost una dintre personalitățile ce a influențat dezvoltarea econoică a României în perioada dintre cele două războaie mondiale. Acesta a predat și la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București

Figura 1.15 Nicolae Iorga*10

După terminarea celui de al doilea război mondial, cercetările de istorie economică au continuat. Între personalitățile ce s-au facut remarcate enumeram: Academicianul Nicolae N. Constantinescu, considerat pe buna dreptate cel mai mare economist din România în a doua jumătate a secolului al XX-lea, Gheorghe. Zane, Costin Murgescu, Costin Kirițescu, Vasile Malinschi, Victor Axenciuc ș.a.

Figura 1.16 Nicolae N. Constantinescu*11

*10 Sursă online: www. wikipedia.org

*11 Sursă online: www. 100.ase.ro