O Perspectiva Psihologica Privind Suicidul la Nivel Social cu Implicatii Profunde In Anxietatedepresie Si Credinta In Divinitate

“

O perspectivă psihologică privind suicidul la nivel social cu implicații profunde in anxietate/depresie si credința in divinitate

Introducere

CAPITOLUL I.

1. Cadrul teoretic general al fenomenului suicidal

1.1. Suicidul – Definiție. Încadrarea bio-psiho-sociala

1.2. Noțiunea de suicid in societatea contemporana

1.3. Implicări teoretice si practice ce privesc problematica suicidului

1.4. Legătura suicidologiei cu alte discipline

1.4.1.Suicidul văzut prin prisma victimologiei

1.4.2. Suicidul văzut prin prisma medicinei – factorii etiologici

1.5. Câteva noțiuni legislative privind sinuciderea

CAPITOLUL II

2. Victimă. Credință. Suicid

2.1. Sinucigașul – victimă sau agresor/autoagresor ?

2.1.1. Victimă

2.2.4. Strigătul de ajutor

2.2.4. Tipuri de suicid

2.4. Importanta credinței in problematica suicidului – implicări religioase

2.4.1. Consilierea religioasa

2.4.2. Sistemele de credințe, convingeri si valori interne

2.5. Abordarea suicidului din perspectiva principalelor scoli de psihologie

2.5.1. Perspectiva psihanalitica

2.5.2. Perspectiva cognitiv-comportamentala

2.5.3. Perspectiva experentiala

2.6.1. Cauzele traumelor majore – destabilizarea psihica si a destructurarea afectiva

2.7.3. Pierderea vitalității, a motivației, a voinței

2.8. Etica si atitudine morala in comportamentul suicidal(Echilibrul psihic in raport cu afectul)

2.10. Factorii de risc si influenta asupra pulsiunii suicidale

2.10.2. Factori biologici– supoziția ereditara

2.11. Intervenție asupra propriei vieți

2.11.1. Dezvoltarea personala

2.11.3. Asistenta specializata

2.12. Perspective asupra vieții si asupra morții

2.12.2. Explicații asupra morții si interpretarea morții

11.2.1. Angoasa de moarte

CAPITOLUL III

Metodologie – cercetări concrete

1. Obiectivele cercetării

2. Ipotezele cercetării

3. Prezentarea instrumentelor

3.1. Ascultarea empatica

3.2. Interviul

3.5. Orientarea introspectiva (Scenariul de viața)

4. Modul de administrare al probelor

4.1. Ordinea aplicării

4.2. Timpul si modul de aplicare

4.3. Inventar auxiliar

5. Prezentarea loturilor experimentale

5.1. Lot general

5.2. Lot online – site ce oferă suport online persoanelor cu tentative de suicid si impulsuri suicidale

5.3. lot utilizatori site de socializare Facebook

6. Prezentarea rezultatelor si statistica

7. Interpretarea rezultatelor

CAPITOLUL IV

Concluzii

1. Validarea setului de ipoteze

2. Sugestii pentru o noua etapa de cercetare

3. Concluzii finale

CAPITOLUL I.

1. Cadrul teoretic general al fenomenului suicidal

1.1. Suicidul – Definiție. Încadrarea psio-sociala.

La nivel universal problematica suicidului este cuprinsa in foarte multe discipline, factorii de influenta ce pot fi observați si analizați fiind prezenți in realitatea intraumana si interumana precum si in realitatea exterioara.

Etimologic, termenul de “suicid”, folosit in limba romana, provine din franțuzescul “suicidium” – de la “sui caedere” care înseamnă “a se omora” – cuvânt compus din alăturarea celor doua cuvinte “sui” (de sine) si “cidium” (omorât, ucis).

Dicționarul de Psihologie Larousse definește suicidul ca fiind “acțiunea voluntara de a-si lua viața, in mod voluntar, cel mai adesea pentru a scăpa de o situație devenita intolerabila”. Dicționar de Psihologie Larousse, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000, p.291

Acțiunea de a-si lua viața reprezintă de fapt suicidul realizat ceea ce face posibila diferențierea dintre suicid si tentativa de suicid, intenția suicidala sau comportamentul suicidal. Tentativa de sinucidere si comportamentul suicidal poate fi înțeleasa ca o acțiune de auto-rănire cu intenția de a-si lua viața.

Definițiile existente in literatura de specialitate s-au dezvoltat cuprinzând un spectru cat mai larg de situații posibile si specifice încercând astfel sa diferențieze si sa îndepărteze cazurile suicidale de cazurile accidentale care prezintă elemente comune si similitudini cu acestea dintâi.

Suicidul se exprima la nivel psihic (emiterea unor judecați specific sinucigașe, gânduri negative si gânduri cu privire la moarte), atitudinal (trăsături de personalitate agresive cu proiecții in atitudine), comportamental (comportamente tipic suicidale exprimate prin acțiuni voluntare ce cresc riscul de deces) si prin acțiunea in sine (tentativa de suicid). Toate acestea au la baza intenția suicidala, chiar daca pana la finalul vieții individului suicidul nu va fi reușit.

As ridica aici in lumina si suicidul interpretat ca o renunțare la viața si ne putem astfel îndrepta atenția si către sinuciderea sociala prin alcoolism sau izolare sociala, luând in calcul mai multe tipuri de comportament prin care o persoana se îndepărtează de ceea ce presupune viața sociala si integrare devenind astfel nefuncțională si inapta de a mai participa activ la viața alături de “dorința persoanei de a nu mai trai ziua de mâine”.

Suicidul exprimat prin comportamentul suicidal este de fapt o reacție comportamentala extrema ce are la baza dezechilibrul intre forța si semnificația stimulilor interni, respectiv externi si modalitatea de răspuns a persoanei.

Comportamentul suicidal manifest nu poate fi privit ca element singular ce implica actul suicidal, ci este necesar ca acesta sa fie însoțit de voința si intenția ferma a momentului ținând cont si de influenta factorilor declanșatori, dar si de influenta factorilor favorizanți.

Suicidul se îndreaptă si către zona patologica si psihiatrica a individului fiind prezent in mod vădit in cazurile unor afecțiuni de ordin psihiatric si patologic (boli precum: depresia, schizofrenia, tulburarea bipolara, tulburările de personalitate, dementa, alcoolismul sau dependenta de droguri).

Sinuciderea este profund si specific umana implicând un prag al conștiinței de sine exprimat printr-o acțiune intenționată. Desigur ca suicidul poate veni ca rezultanta pe un fond perfect conștient sau pe fond inconștient, persoana nerealizând la riscul acțiunii sale. Așadar, elementul intențional pune in lumina decizia conștienta de a-si suprima viața, o acțiune voita. Prin acțiunea de suicid indivizii exprima o grava perturbare a stării de conștiința si pierdere a capacitații de rezistenta. Vom trata problematica rezistentei intr-un capitol următor analizând starea psihica si afectiva a sinucigașului precum si atributele personalității sale definitorii pentru momentul sinuciderii, caci orice dificultate serioasa in afirmarea in viața, menținuta pe tot parcursul formarii unei personalități, poate genera o criza majora sau critica de epuizare, scăderea vitalității si a rezistentei la stres si incapacitatea de a întreține homeostazia si funcționalitatea fireasca a psihicului si a organismului implicit.

Putem încadra gradul de conștientă prin diferite observații si analize ale momentului, ale stării psihice si luând in calcul toate datele esențiale din momentul producerii actului suicidal si din perioada precedenta acestuia, astfel încât sa putem analiza gradul de conștientă al sinucigașului. Sunt persoane care se expun unor riscuri majore fără a avea intenție suicidala. Așadar, gradul de conștienta ne oferă posibilitatea de a analiza cazul si posibilitatea de a-l clasifica ca aparținând zonei conștiente, logice, raționale, asumate sau zonei de sănătate psihica.

Aceste constatări cuprind dominantele unor situații expresive pentru categorii diferite ce aparțin unor culturi, tradiții, relații psihopatologice si ale unor situații din traiectoria unor societăți.

Actul suicidal este considerat o forma specifica de conduita devianta ce urmărește fuga de viața si modul in care aceasta se prezintă sau este perceputa la un moment dat viața.

Scurt istoric

Concomitent cu apariția civilizației umane au apărut si înregistrările legate de suicid, acesta făcând parte din acțiunile obișnuite sau neobișnuite ale oamenilor, constituind o atitudine normala sau anormala in societate si asta sub influenta perioadelor istorice, ale normelor sociale, ținând cont de categoriile sociale, cultura si acceptarea suicidului sau blamarea lui. Toate acestea au generat contradicții de la condamnarea acestui act autoagresiv si pana la acceptarea sa ca gest demn si decizie corecta de a încheia viața. Pe tot parcursul dezvoltării societății atitudinea fata de suicid a fost determinata de concepțiile filosofice, religioase si juridice dominante in societate in diferite perioade de timp si diferite zone geografice.

Astfel, suicidul este privit extrem de diferit in funcție de societate, zona geografica si ideologiile specifice acesteia. In India, spre exemplu, existau sărbători religioase in care participanții se sinucideau frecvent ca semn al jertfei lor (brahmanism), in China suicidul era văzut ca apropiere de perfecțiune, Japonia a promovat o adevărata tehnică suicidală ce s-a conservat pana in prezent si care face parte dintr-un întreg ritual: sepukku si hara-kiri. Așa se întâmpla si la romani, in acea vreme suicidul fiind văzut ca scăpare in fata dezastrului patriei, ca metoda de salvare a onoarei. In Egipt, suicidul era folosit ca metoda de condamnare a unui demnitar, spre exemplu.

Pe de altă parte, in semn de neacceptare a actului suicidal, in Atena si Sparta erau arse corpurile sinucigașilor in semn de dezaprobare si protest. Poziția Rusiei in privința suicidului a fost una vehementa de respingere încă de la început si pana in prezent, datorită religiozității si canoanelor specific creștin-ortodoxe.

Așadar, religia este in primul RÂND cea care a dictat atitudinea oamenilor fata de aceasta acțiune voluntară si specific umană, iar acolo unde suicidul nu este acceptat, el vine ca o forma de protest chiar împotriva credinței dezrădăcinate.

In prezent, influenta religiei creștine plasează actul suicidal in sfera psihiatriei ocolind oarecum si rigidizând integrarea sa in societate ca problema sociala. Actul suicidal, dincolo de sfera psihiatrica si patologica constituie un act conștient, voluntar, așadar cu un vădit caracter rațional.

Așadar, suicidul este o problema de sănătate publica, o problemă socială gravă la nivel mondial, ea reprezentând o cauză importantă de mortalitate generală.

Suicidul, ca fenomen de devianță socio-comportamentală, constituie o problemă medico-socială complexă, rezultată din intervenția conjugată a unor factori suicidogeni individuali și socio-relaționali, precum și a unor situații conjuncturale favorizante si declanșatoare a căror cunoaștere și înțelegere științifică trebuie să stea la baza măsurilor menite să ducă la prevenirea și diminuarea treptată a acestei conduite comportamentale egolitice.

Reprezentând un obiect de studiu multidisciplinar (sociologic, psihologic, filosofic, etico-moral, religios, juridic și medico-psihiatric în special), actualmente suicidul implică o serie de probleme și aspecte de un deosebit interes teoretic și practic. Dacă aspectele și problemele teoretice sunt axate pe studiul factorilor suicidogeni, ale modalității de declanșare a suicidului și ale semnificației socio-familiale a acestui fenomen, cele practice abordează cu prioritate formele și mijloacele de psihoigienă și profilaxie ale comportamentului autolitic nu în ultimul rând acordarea asistenței medicale în urgență.

Considerat cea mai importantă enigmă a psihologiei și psihopatologiei, suicidul apare ca un “fapt cvasicotidian”, Organizația Mondială a Sănătății calculând faptul că la fiecare minut și jumătate o persoană își sfârșește viața prin suicid.

Definiție:

Conceptul de sinucidere se referă la suprimarea propriei vieți, la acțiunea de a-și lua singur viața, de a se omorî. În sens mai larg, sinucidere înseamnă orice acțiune, tendință, comportament de autoagresiune (aici incluzându-se și așa numita sinucidere cronică a toxicomanilor, alcoolicilor, a persoanelor cu anorexie mintală), iar în sens mai restrâns, sinuciderea este actul de autodistrugere globală, de religia este in primul RÂND cea care a dictat atitudinea oamenilor fata de aceasta acțiune voluntară si specific umană, iar acolo unde suicidul nu este acceptat, el vine ca o forma de protest chiar împotriva credinței dezrădăcinate.

In prezent, influenta religiei creștine plasează actul suicidal in sfera psihiatriei ocolind oarecum si rigidizând integrarea sa in societate ca problema sociala. Actul suicidal, dincolo de sfera psihiatrica si patologica constituie un act conștient, voluntar, așadar cu un vădit caracter rațional.

Așadar, suicidul este o problema de sănătate publica, o problemă socială gravă la nivel mondial, ea reprezentând o cauză importantă de mortalitate generală.

Suicidul, ca fenomen de devianță socio-comportamentală, constituie o problemă medico-socială complexă, rezultată din intervenția conjugată a unor factori suicidogeni individuali și socio-relaționali, precum și a unor situații conjuncturale favorizante si declanșatoare a căror cunoaștere și înțelegere științifică trebuie să stea la baza măsurilor menite să ducă la prevenirea și diminuarea treptată a acestei conduite comportamentale egolitice.

Reprezentând un obiect de studiu multidisciplinar (sociologic, psihologic, filosofic, etico-moral, religios, juridic și medico-psihiatric în special), actualmente suicidul implică o serie de probleme și aspecte de un deosebit interes teoretic și practic. Dacă aspectele și problemele teoretice sunt axate pe studiul factorilor suicidogeni, ale modalității de declanșare a suicidului și ale semnificației socio-familiale a acestui fenomen, cele practice abordează cu prioritate formele și mijloacele de psihoigienă și profilaxie ale comportamentului autolitic nu în ultimul rând acordarea asistenței medicale în urgență.

Considerat cea mai importantă enigmă a psihologiei și psihopatologiei, suicidul apare ca un “fapt cvasicotidian”, Organizația Mondială a Sănătății calculând faptul că la fiecare minut și jumătate o persoană își sfârșește viața prin suicid.

Definiție:

Conceptul de sinucidere se referă la suprimarea propriei vieți, la acțiunea de a-și lua singur viața, de a se omorî. În sens mai larg, sinucidere înseamnă orice acțiune, tendință, comportament de autoagresiune (aici incluzându-se și așa numita sinucidere cronică a toxicomanilor, alcoolicilor, a persoanelor cu anorexie mintală), iar în sens mai restrâns, sinuciderea este actul de autodistrugere globală, de suprimare bruscă a propriei vieți, în mod intenționat, voit, conștient și privind moartea ca pe un sfârșit total.

Sinuciderea este explicată de “ Dicționarul Sănătății” ca “ tulburarea instinctului de conservare, prin care persoana se distruge singură, alegând o metodă fizico-chimica”.

Definiția si conturarea conceptului de "sinucidere" a prezentat si mai prezintă încă controverse, pe de-o parte datorita diversității si complexității comportamentului suicidal si pe de alta parte in ceea ce privesc aspectele sau conceptele doctrinare care limitează sau extind dimensiunile acestui cadru .

Sinuciderea este un act care sfidează instinctul de conservare.

Numele acestui fenomen vine din Anglia. “Suicid” este un termen apărut in secolul al XVII-lea, iar cel care a vorbit cel dintâi despre sinucidere intr-o lucrare a sa („Religio medici”, 1642), a fost medicul și filosoful Thomas Browne: „suicide” reprezintă alăturarea cuvintelor latinești “sui” (de sine) și “caedere” (omorâre), prin urmare “omorâre de sine”.

Dacă am analiza toate definițiile sinuciderii, am observa că elementul cheie al acestora este reprezentat de hotărârea de a muri. Totuși, trebuie menționat că specialiștii sunt încă departe de a se pune de acord cu terminologia cea mai potrivită care să descrie un comportament suicidal.

1.2. Noțiunea de suicid in societatea contemporana din Romania

Termenul de “suicid” a fost utilizat in anii 1600 (1651 de Walter Charleton, daca nu chiar mai devreme, in 1642, de către Sir Thomas Browne). E.A.Sarbu, Suicidul.O analiza teologica, Ed.Ars Academica, p.24. Suicidologia însă, s-a remarcat că știința, in secolul XX. Putem defini suicidologia ca “studiu științific al fenomenului suicidal”. Antoon A.Leenaars.

Problematica suicidului este vasta, suicidul fiind tratat in foarte multe dintre domeniile științifice generându-se astfel apariția suicidologiei ca știință de sine stătătoare. Una dintre domeniile care au combătut in mod constant suicidologia este teologia, domeniu care a exprimat multe rețineri si a pus multe bariere in găsirea unui numitor comun si anume in întărirea credinței si limitarea fenomenului sinuciderii. Acest proces presupune o “înțelegere mai profunda a cauzelor acestuia si a efectelor devastatoare pe care le produce si identificarea celor mai eficiente metode si mijloace de intervenție si prevenire”.

Cauzele sinuciderii sunt bio-psiho-sociale si țin atât de structura personalității, cat si de structura si dinamica societății.

În România numărul deceselor prin sinucidere este în creștere. Cele mai frecvente modalități de sinucidere au fost spânzurarea, intoxicația voluntara, precipitarea si submersia.

– cele mai multe cazuri de sinucidere au fost înregistrate în toate județele, cu preponderenta celor din centrul tarii.

– cel mai mare număr de sinucideri a fost înregistrat la grupele de vârsta 21-30 de ani si 31- 50 de ani.

– marea majoritate a sinuciderilor s-a înregistrat în rândul bărbaților.

– procentul sinuciderilor prin ingestie medicamentoase este majoritar. În pofida masurilor de limitare a accesului la medicamente prin obligativitatea existentei unei rețete, numărul ingestiilor polimedicamentoase este în creștere.

Problema suicidului cuprinde multe zone neexploatate si cu atât mai mult in Romania unde interesul asupra acestei zone ce privește aspectul sănătății de importanta publica, a crescut in ultimii ani.

Suicidul este considerat o problema grava a sănătății publice. Astfel, suicidul intra in atenția Organizației Mondiale a Sănătății (World Health Organization – pe scurt OMS), organizație internațională care are rolul de a menține și coordona situația sănătății populațiilor pe glob.

Potrivit OMS, rata suicidului este in creștere, la fiecare 40 de secunde având loc un deces prin suicid. De asemenea, potrivit statisticilor întreprinse si publicate de OMS, rata sinuciderilor este foarte mare in rândul tinerilor si adolescenților, mass-media având un mare impact asupra acestora prin maniera de raportare a acestor sinucideri, desensibilizare sau sensibilizare pe anumite zone instabile ale percepției acestora. Adolescenții si tinerii se afla intr-o faza sensibila a dezvoltării personalității, a aflării indentitatii si a afirmării si direcției de viața.

La nivel mondial începem prin a aminti World Psychiatric Association(WPA) si Asociația Internaționala de Prevenție a Suicidului (ISAP) a cărei membra este Doina Cosman si reprezentanta in Boardurile Secțiunilor de Suicidologiei. ISAP organizează congrese anuale si, împreuna cu OMS, in fiecare an pe 10 septembrie patronează manifestările ce marchează Ziua Mondiala de Prevenție a Suicidului. Doamna Doina Cosman este profesor universitar de psihiatrie și sănătate mintală, șef al Disciplinei de Psihologie Clinică a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca și șef al Clinicii Psihiatrie III, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

In Romania, “conform Prof. Dr. Doina Cosman, in anul 2008 s-au raportat in Romania 2.802 sinucideri, dintre care 80% bărbați si 20% femei. Acest lucru înseamnă ca la fiecare 3 ore o persoana a decedat prin suicid.”

Doina Cosma este autoarea primului tratat de suicidologie intitulat “Compediu de siucidologie”, o lucrare ampla ce înglobează inclusiv trimiterile către religie prin tratarea unor pasaje din Biblie.

Organizații precum “Cry for Help” din Miercurea Ciuc, precum Liga Romana de Sănătate Mintala si Alianța Anti-Suicid, cu sediul in Cluj Napoca acționează si la noi in tara pentru a preveni tendința in creștere a intențiilor suicidale.

De asemenea, Bucureștiul dispune de un Centru de Prevenire a Tentativelor de Suicid ce aparține de Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" si care pune la dispoziție linia de urgenta Tel Verde înființata cu sprijinul Direcției Generale de Asistenta Sociala a Municipiului București. Acest centru funcționează sub egida Asociației de Suicidologiei si este condusa de doamna doctor psihiatru Elena Branaru. In completare vine si Dr. Emanuel Adrian Sarbu cu o importanta si interesant propunere de suicidologie integrativa ce pune accent clar pe consilierea pastorala si încearcă o reușita implicare a teologiei in suicidologiei. De asemenea, Emanuel Adrian Sârbu pune la dispoziția utilizatorilor online un site specializat care oferă suport suicidalilor si nu numai.

Link-ul către site este: http://suicid.wordpress.com/

Profesor doctor Doina Cosma analizează capacitatea de a emite o tentativa de sinucidere, rata a persoanelor ce prezintă o afecțiune a sanatatii mintale sau o implicare de ordin patologic, cat si a persoanelor care fac gesturi clare, acțiuni clare, coerente, de autovătămare trecând “peste anumite granițe: trece peste granița durerii, dacă este vorba de autovătămare prin tăiere sau împungere, trece peste granița fricii de moarte, trece peste granița instinctului de supraviețuire, trece peste granița iubirii și a prieteniei față de ceilalți. Deja, tentativa de sinucidere înseamnă foarte mult, din punct de vedere psihologic, pentru acea persoană.”

Totodată, profesor doctor Doina Cosma afirma ca o tentativa de sinucidere necesita a abordare foarte serioasa, fiind un act foarte grav “deoarece creează un model de comportament care intră în memoria latentă a persoanei și care poate oricând să fie reprodus din nou“

In alta ordine de idei, “conduita suicidalului este una ambivalentă: uneori vrea să se sinucidă, alteori nu mai vrea să se sinucidă și acest lucru nu înseamnă că el trișează. Pe de altă parte există gânduri de sinucidere cristalizate în conștient și gânduri de sinucidere sau tendințe, mai bine zis, și impulsuri suicidale latente, în subconștient.”

3. Implicări teoretice ce privesc problematica suicidului

Exista mai multe concepții, conform cărora "sinuciderea constituie prin ea însăși o nebunie speciala" sau ca "sinuciderea ar fi un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie, neîntâlnindu-se la subiecții cu spiritul sănătos”.

In prezent, noțiunea de suicid tinde sa fie înlocuita cu noțiunea de conduita suicidala. Aceasta din urma înglobează suicidul reușit, tentativele suicidale, ideile de sinucidere, sindromul presuicidal. Conduita suicidală presupune organizarea comportamentului în vederea acestui scop, un fel de "regie" a actului suicidal. Individul își vizitează locurile din copilărie, foștii prieteni, își scrie testamentul după care se sinucide.

Conduita presuicidală sau fazele suicidului ar cuprinde trei etape:

Suicidul este luat în considerare ca o soluție la problematica individuală. În această etapă un rol important îl au evenimentele sugestive sau agresivitatea neexteriorizată, lupta dintre forțele de autoapărare și autodistrugere. 80% dintre sinucigași își exprimă intenția înainte, fiind vorba de așa-numitul “cry for help”(Farberow și Schneideman).

Urmează o perioadă de ambivalență, în care coexistă curajul, lașitatea, perioadă caracteristică în special persoanelor care suferă de tulburări afective, fiind incapabile de a se adapta la cerințele vieții.

Persoana ia decizia definitivă, iar calmul ce apare după o perioadă de neliniște și agitație, surprinde, de obicei anturajul.

Suicidul presupune alienare socială și slăbirea legăturilor interpersonale.

Émile Durkheim definește sinuciderea: “orice caz de moarte care rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ săvârșit de victima însăși si despre care aceasta știe ce rezultat va produce”, acest lucru cuprinzând 3 elemente :

Actul este fatal

Actul este produs de victima propriei persoane

Conștiința potențialului letal al actului

Din punct de vedere psihologic si psihopatologic, suicidul reprezintă o autodistrucție specifica, o reacție comportamentala de tip antisocial ce implica factorul individual, instinctiv, dar si cauzele psihopatologice specifice: delirul, halucinațiile, ideile ipohondrice, stările obsesive-fobice, melancolia" .

Deshaies ca si Schneider , relevând rolul conștiinței și motivației considera suicidul ca un act de omor, făcut de o maniera conștienta, in care moartea devine mijloc sau final. Se conturează astfel ideea ca suicidul, ca si omorul reprezintă un act agresiv.

În accepțiunea lui Alfred Adler, sinuciderea ar fi un protest împotriva unei colaborări constructive si o fuga din fata problemelor întâmpinate din teama de eșec. Toate acestea Adler le înscrie in trei mari planuri: iubirea, societatea si profesia. Adler studiază apariția sinuciderii ca urmare a creanțelor in comunicare si instalarea sentimentului de melancolie.

Mulți specialiști au fost si sunt de acord ca singura axa explicativa, demna de luat în seama, este cea individualista, genetica si psihologica în același timp. Jean Baechler crede ca moartea voluntara nu trebuie studiata pornind de la statistici, ci pe baza cazurilor individuale, pentru ca sinuciderea este o conduita exclusiv umana si personala. Omul se sinucide din motive deopotrivă genetice si psihologice. Patrimoniul sau genetic îl înzestreaza cu o anumita agresivitate si cu o anumita capacitate de a se adapta la încercarile existentiale. Chiar mai mult, anumite situatii sunt extrem de favorabile unei rate ridicate a sinuciderii: lipsa de integrare în grup, rigoarea excesiva a codului moral, fapt ce sporeste ocaziile de a greși si de a se compromite.

Donald Baechler , artist plastic american, definește suicidul ca orice comportament care căuta si găsește soluția unei probleme existențiale prin atentare la viața.

Se propune folosirea denumirii de “suisad” in locul celei de “suicide” care însemna un sine (self) trist. Conceptul se dorește a fi mai clarificator si edificator dând atenție sensului ca cel care se sinucide dorește sa omoare tristețea si astfel sa se salveze. De aici si propunerea de introducere a conceptului de penacid. “Pena” provine din latinescul "poena” (pedeapsa sau tortura, chin). “Cide” provine din latinescul “cedere” (a doborî, a trânti la pământ). Penacid înseamnă “omorârea durerii”. Acest concept elimina noțiunea de “a dori sa mori”.

Expresia “comportament suicidal fatal” este utilizata pentru a departaja actele suicidale reușite de cele nereușite, iar sintagma “comportament suicidal nonfatal” folosita pentru actele suicidale care nu au ca rezultat moartea, deci pentru tentativele de sinucidere (aceasta expresie este curenta în S.U.A.) sau la parasinucidere, ori act destructiv deliberat (terminologie curenta în Europa).

Expresia “ideație suicidala” este folosita cu precădere in documente tehnice medicale si se refera la “a-si pune capăt zilelor într-un mod mai mult sau mai puțin intens si elaborat”. Simtamantul de baza este acela de “satul de viața”, convingerea ca viața nu mai merita trăita, dorința de a nu se mai trezi din somn. Deși aceste sentimente diferite, respectiv ideații, corespund unor grade diferite de gravitate, nu trebuie sa absolutizam afirmând ca între ele exista un continuum. Intenția de a muri nu este, în cele din urma, un criteriu obligatoriu al comportamentului suicidal nonfatal.

5. Legătura suicidologiei cu domeniul justiției

5.1. Suicidul văzut prin prisma victimologiei

Distincția intre suicid si autovătămare deliberata nu este absoluta. Exista o suprapunere importanta. Unele persoane care nu au intenția sa moara, decedează datorita efectelor unei substanțe. Alții care au intenționat sa moara sunt readuși la viat. Mai mult, numeroși pacienți au fost ambivalenți in acele momente , nesiguri daca doresc sa moara sau sa trăiască .

Evident este faptul ca autoanularea (conștientă) a existentei sta sub influenta unor factori victimologici si a unei perspective si înțelegeri subiective.

Legătura suicidologiei cu victimologia se realizează pluridimensional. Autoagresiunea cunoaște o gama variata de comportamente care culminează cu sinuciderea.

Asemănările dintre aceste doua categorii sunt foarte mari si au ca linie centrala omul, de aceasta data, intr-o noua perspectiva completa si globala: omul ca agresor si victima totodată.

Obiectul victimologiei este centrat pe tulburările psihico-fizice, excepție făcând tulburările de tip maladiv. Agresivitatea asupra celorlalți in victimologie sau asupra sinelui in suicid afectează in mod direct echilibrul dinamic, funcțional (biologic si psihologic) al victimei. Ce trece dincolo de aceste situații intra in atenția psihiatriei si psihopatologiei.

Sinuciderea raționala are la baza același mecanism de gândire si comportament, comportament conștient, gândire coerenta si neafectata.

Victimologia in analiza sa vizează situațiile in care agresorul are capacitatea de a acționa prin comportamente neafectate de boli fizice sau psihice, conștient fiind si totodată responsabil de actul agresiv întreprins. Acesta da dovada de o corecta auto-percepție, capacitate buna de relaționare sociala, de rezolvare a problemelor si de a-si conștientiza vinovata.

Victimologia prezintă metode de departajare si analizare a victimelor, metode menite sa încadreze victimele in categorii specifice prin analiza sistemului de gândire si comportamente, prin tipologia victimelor si modalitățile de inter-relaționare, prin diagnosticare, prin comparații necesare in găsirea similitudinilor situațiilor si contextului in care se produce acțiunea si prin nivelul statistic de probabilitate a repetiției actului in funcție de factorii de influenta.

Astfel, vom încerca înlocuirea victimei agresate (acțiune ce implica un agresor) cu victima care se autoagreseaza (sinucigaș) observând asemănarea dintre aceste doua poziții, cea a agresorului si cea a autoagresorului, din punct de vedere al funcționarii sistemelor cognitive, al tipologiei, al sanatatii mintale si al elementelor similare ce construiesc mediul sau contextul producerii acțiunii si din punct de vedere al factorilor de influenta ce determina acest tip de acțiune.

5.2. Suicidul văzut prin prisma medicinei

Sinucidere raționala este o forma a suicidului din care este absentează total elementul patologic.

Suicidul (în latină – suicidium, de la sui caedere – „a se omorî”) reprezintă acțiunea unei persoane de a-și cauza propria moarte.

Cele mai frecvente sentimente care stau in spatele suicidului sunt cele de disperare venite pe un fond depresiv si anxios, insolit de angoasa, așadar, in comorbiditate cu alte tulburări de acest tip. Cauzele suicidului sunt atribuit de altfel unor boli mentale ca: tulburarea bipolară, schizofrenia, alcoolismul sau dependența de droguri. Toate acestea sunt completate de stres, oboseala cronica, probleme financiare sau afective si alte probleme de ordin social stabilite in relațiile interpersonale.

Medicina face eforturi multiple in reducerea numărului de tentative de suicid si reușite ale actelor suicidale prin tratarea afecțiunilor mentale și abuzului de droguri. De cealaltă parte se afla susținerea societății care încearcă și îmbunătățirea dezvoltării economice si dezvolta norme pentru restricționarea accesului la arme de foc.

Anual se sinucid între 800,000 și un milion de oameni, aceasta fiind a zecea cauză a mortalității la nivel mondial. Procentajul este mai mare la bărbați decât la femei, bărbații prezentând o probabilitate de sinucidere de trei până la patru ori mai mare în comparație cu femeile.

Tentativele de sinucidere sunt mai des întâlnite in rândul adolescenților si tinerilor si in rândul femeilor femeilor.

Metoda utilizată cel mai des pentru sinucidere variază în funcție de țară și este parțial legată de disponibilitate. Metodele cele mai comune includ: spânzurarea, otrăvirea cu pesticide și armele de foc.

Medicina muncii ne orientează atenția către oboseala cronica, epuizare si stres pe când medicina generala înglobează cazurile de suicid asistat.

Legătura suicidului cu medicina este asemănătoare unei pânze de păianjen: niciodată nu știm care dintre ele este pânza si care reprezintă păianjenul. Sunt nenumărate căile prin care suicidul ajunge a fi tratat ca si caz medical, dar si multe sunt căile prin care medicina arunca influente majore asupra domeniului suicidologiei. Cele doua au o legătura de natura complementara si multidimensionala efectuând un schimb de natura informativa ce contribuie la evoluția uneia in funcție de cealaltă: indivizii afla noile substanțe farmacologice existente pe piața si abuzează in acest sens, invata despre rezistenta propriului organism (vezi sinucigașii din închisori care ingurgitează cantitatea optime de substanțe toxice astfel incot sa supraviețuiască tentativelor), iar medicina monitorizează si încerca sa restricționeze calea spre suicid prin tratarea tulburărilor mentale.

6. Cadrul legislativ privind sinuciderea

Despre sinucidere ca fenomen social în general

Luând in calcul caracteristicile colective ale fiecărui grup, vom constata ca fiecare dintre grupuri/societatea, au o tendința colectiva proprie care devine vizibila in tendințele/inclinațiile individuale. Aceste caracteristici au componente ca: egoismul, altruismul, anomia. Cauzele imediate ale sinuciderii sunt induse de dispoziția morală a victimei ca ecou al stării morale a societății. Tristețea sa vine din exteriorul său, dar nu dintr-un incident nefericit, ci transcende grupul social căruia suicidalul îi aparține.

Legislația sinuciderii a traversat două faze principale:

1. Ii este interzis individului să se sinucidă din proprie inițiativă, deși statul îl putea autoriza s-o facă. Actul este imoral doar când aparține în exclusivitate individului. În anumite circumstanțe, societatea deformează, acceptând să aprobe ceea ce condamnă în principiu.

2. În a doua fază, condamnarea este absolută și fără excepții. Prohibiția sinuciderii e justificată de faptul că omul se sustrage obligațiilor sale față de societate. Sinuciderea este condamnată deoarece contravine cultului pentru ființa umană pe care se bazează morala noastră.

Secolul al XIX-lea aduce o schimbare in dezbaterile privind sinuciderea, începându-se din ce in ce mai mult să se discute cauzele fenomenului, fie ele sociale, fie psihologice. Problema responsabilității individului devine secundară, omul fiind din ce in ce mai mult perceput ca manipulat de factori sociali sau psihologici, factori pe care el nu-i poate controla.

In căutarea adevărului despre sinucidere, ca și despre alte fenomene, spiritul uman a trecut de-a lungul istoriei de la certitudine la îndoială, îndoială care devine la rândul ei generatoare de noi certitudini și de iluzii.

Problema libertății fiecărui individ asupra propriei vieți este pusă și repusă in discuție sub efectul unor crize profunde. O data cu evoluția societății suicidul a fost privit si interpretat ca act de curaj si demnitate fiind astfel scos de sub incidenta legii, însa nu a putut fi învinsa mentalitatea colectiva ce contura neacceptarea acestui act si înregistrarea sa ca fiind un act care afecta supraviețuitorii (rude, familie, prieteni, comunitate).

Emile Durkheim evidenția faptul ca numărul sinuciderilor crește în fiecare an: în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea numărul de sinucideri a crescut de trei ori, de patru ori sau chiar de cinci ori, în funcție de țară. Analizând statisticile, savantul a ajuns la concluzia că principalele cauze ale sinuciderilor sunt dezorganizarea, decăderea morală, distrugerea colectivității, decăderea religiozității (ateismul). Cauzele prin care se explică de obicei sinuciderile sunt: sărăcia, gelozia, patologia psihică, beția, chinurile trupești provocate de boli, etc. Durkheim considera si constata totodată ca motivele sinuciderilor nu îsi au originile in greutățile vieții ci in “lipsa de sens a conținuturilor”, in devalorizare si inutilitate, deoarece nu pot percepe unde începe necesitatea si unde se sfarseste dorința si nici nu reușesc sa dea sens activităților lor sau existentei lor.

Carmen Furtuna ne amintește ca: “Individul nu poate face abstracție de grupul social și nu poate exista în afara unui grup social: se naște, parcurge toate fazele evoluției biologice, se instruiește, își asigură resursele materiale din activitatea pe care o desfășoară etc., în contextul unei experiențe de grup”.

Si înainte de oricine, Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin apariția in 1895 a lucrării “Psihologia mulțimilor”. Pentru a înțelege mai bine trebuie sa pornim de la definiția data de autor mulțimilor: “Mulțimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de naționalitate, profesie sau sex, indiferent de împrejurări care ii aduna împreuna”.

Așadar, omul nu poate exista in afara unui grup social. El parcurge in toate fazele evoluției sale, diferite etape sociale cu impact asupra formarii sale, asupra formarii caracterului, a personalității si, mai ales, cu impact asupra comportamentului. Omul se naște si evoluează in mediul social pe care, in aceste etape ale dezvoltării sale, îl va cunoaște raportându-se la el. Individul va trece de la vârsta copilăriei la vârsta adolescentei, la conștientizare si responsabilizare, la însușirea si respectarea normelor societății , la așteptările acesteia. In perioada de adolescenta, se încheie inteligenta generala, se consolidează structurile gândirii logice si formale, capacitatea de interpretare si predicție si spiritul critic si autocritic. Accesul la noțiunea de lege, curiozitatea orientata către explicarea raționala, cauzala a fenomenelor si relațiilor dintre ele, abordarea mai ampla si filosofica a realității, precum si apariția atitudinii critice fata de valori.

Personalitatea este cea afectata direct in suicid, caci, înainte de toate, structura interna a individului si modul sau de a percepe si mai ales de a interpreta lumea este cel ce protejează pulsiunea de viața.

Modul in care interpretezi lumea este foarte important. Este transmis fără cuvinte, prin atitudini. O data sesizata atitudinea ta, ceilalți construiesc pe baza ei, presupuneri cu privire la întreaga ta personalitate. Aici este vorba despre prima impresie. Atunci când ne place un om ne place sa îl imaginam in diferite contexte. Percepția noastră asupra vieții face parte integranta din noi. Gradul de flexibilitate spune ceva despre om. Reacțiile in fata celorlalți si reacția in fata unei intamplari neașteptate.

Valoarea umana este dimensiunea morala de cea mai larga cuprindere, intrucat aceasta identifica omul din spatele societății. Trăsături morale generice, cu caracter de universalitate, cum sunt cinstea, corectitudinea, sinceritatea, seriozitatea, modestia, cumpătarea, caritatea, altruismul conturează personalitatea, ii da individului substanța fără de care nimic din ceea ce întreprinde nu poate dura și mai ales nu poate genera garanție, încredere, reciprocitate, carisma, empatie.

“Personalitatea este rezultatul acțiunii complexe a mai multor factori : moștenirea biologica, mediul fizic, cultura, experiența de grup si experiența personala.”

Concluzii:

Suicidul este catalogat ca fiind o problema de sănătate publica, așadar legătura suicidului cu societatea este una complementara: cu cat societatea exercita o presiune mai mare asupra individului abuzând de drepturile sale morale, cu atât riscul ca individul sa se izoleze din punct de vedere social este mai mare, ceea ce creste șansele de suicid. Si viceversa: atunci când individul si acorda libertatea de a decide asupra propriei vieți prin actul suicidal, el afectează viața celorlalți cetățeni la nivel social chiar daca aceștia nu fac parte dintre apropiații săi.

CAPITOLUL II

Victima. Risc. Intervenție.

1. Sinucigașul – victima sau agresor/autoagresor in societate?

2.1.1. Victima

Conceptul de „victimă”

Cuvântul “victima” are mai multe semnificații:

1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societății, din cauza propriilor greșeli etc. 2. Persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc.). 3. (În antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima. 

2. Persoană care a nimerit într-un accident sau într-o catastrofă; jertfă. ~a unui accident de circulație. 2) fig. Persoană care suferă din cauza unor circumstanțe nefavorabile; jertfă. ~a propriilor patimi. 3) ist. Ființă sacrificată în semn de prinos unei divinități. /<fr. victime, lat. victima 

3. Animal sau om care era jertfit unei divinități. 2. Cel care suferă de o nenorocire, are o durere, o suferință etc. * Cel care suferă urmările unui accident, ale unei catastrofe. [Cf. lat. victima, fr. victime]. 

Postura victimala este reala sau este voita?

In vreme ce rolul de victima oferă anumite avantaje prin manipularea celor din jur cu interesul de a obține favoruri (de cele mai multe ori de ordin afectiv), victima reala se definește prin statut. Victimele nu își doresc aceasta postura si totuși conștientizează prezenta amenințătoare a unor persoane sau situații care își pun puternic amprenta asupra vieții si existentei lor.

Victimologia definește victima ca fiind: orice persoana umana care suferă direct sau indirect consecințele fizice, materiale sau morale ale unei acțiuni criminale.

Din punct de vedere psihologic, sinucigașul este o victima a propriilor structuri cognitive, afective si integrative care suferă direct sau indirect consecințele fizice, psihice si afective ale unei acțiuni venite din partea “agresorului”. Rolul agresorului poate fi ocupat de către societate, grupare, una sau mai multe persoane, o situație sau orice alt obiect fata de care sinucigașul nutrește un atașament sau o nevoie. Lipsa obiectului produce o nevoie de compensare.

Diferența dintre un sinucigaș si o victima din punctul de vedere al victimologiei este condiționata de faptul ca sinucigașul își asuma conștient riscul chiar si in cazul in care acesta se considera a fi o jertfa.

Reacțiile societății fata de actul suicidal si implicit fata de sinucigaș sau persoana care comite tentativa de suicid vor fi de acuzare sau de apărare(pozitive sau negative). Prima categorie va acuza sinucigașul pentru fapta sa, iar cealaltă îl va proteja incriminând “agresorul” – factorii declanșatori .

Acuzarea victimei

Ca si in cazul victimologiei, procesul de acuzare parcurge mai mulți pași:

– presupunerea ca sinucigașul are un comportament atipic si negativ, tabloul fiind pictat linii mari negre: atitudine negativa, conduita neadecvata, comportament anormal,etc.

– societatea judeca faptul ca tentativa sau actul reușit vine pe fondul stării si implicit a conduitei sinucigașului si observa neîncadrarea lor in standardele societății in ceea ce privește modul lor de gândire, atitudinile si conduita acestora. Oamenii presupun ca daca aceștia ar fi fost ca si ceilalți oameni si s-ar fi integrat adoptând un comportament “normal”, ar fi reușit sa se “sustragă” suicidului. Societatea considera ca o schimbare in modul de a gândi, de a interpreta lumea si de a acționa duce către o salvare.

Acuzarea victimei poate apărea în triplă ipostază:

a). responsabilitate personala – faptul ca sinucigașul nu este responsabil numai pentru propria viața ci si pentru viețile celorlalți care vor fi afectate in urma actului sinucigaș. Teoria pleacă de la faptul ca oamenii au un anumit grad de control asupra evenimentelor petrecute in viața lor si ca aceștia pot rezista situațiilor cu risc. Sinucigașii sunt des condamnați ca au recurs la acțiuni si atitudini care au avut consecințe negative asupra celorlalți. Așadar, postura de victima nu scuza faptele si consecințele acestora.

b). din punct de vedere psihologic – acuzarea sinucigașului rezulta in urma raportării la o lume justa, la normele morale unanim acceptate de societatea respectiva, raportării la canoanele religioase si la poziția bisericii si la suferința provocata apropiaților ramași in viața.

c). din perspectiva celor “răspunzători” de sinuciderea persoanei – exista cazuri in care cei acuzați de facilitarea suicidului (prin presiuni psihice conștiente, îngrădiri de libertate, afectare conștienta a victimei din orice punct de vedere – psihic, afectiv, moral) elimina in totalitate sentimentele, asemeni unor infractori, si stările de vinovatei, rușine, remușcare, mustrări de conștiința prin mutarea atenției asupra victimei si a deciziei si puterii asupra propriei vieți. Prin devalorizarea victimei si stigmatizarea sa considera ca actul suicidal este mai degrabă binevenit, victima făcându-si sieși un bine.

Apărarea victimei (sinucigașului)

– cazul in care apărarea oferă sinucigașului circumstanțe atenuante ce țin de momentul acțiunii, de context , de starea psihica si afectiva, etc.

– cazul in care atitudinea de apărare si protejare a persoanei cu tentativa de suicid implica acuzarea celor ce au facilitate aceasta acțiune in mod voit sau inconștient prin solicitarea sau obligarea victimei de a-si schimba modul de viața sau de a schimba ceva ce a fost împotriva voinței sinucigașului.

– cazul in care ceilalți au constrâns persoana care a recurs la tentativa de suicid sau la actul in sine, îngrădindu-i libertățile personale

– cazul solidarității persoanelor neimplicate sau a persoanelor ce fac parte din aceeași categorie(sinucigași), indiferent de motivele ce au dus la tentativa de suicid sau suicid.

Sinucigașul este victima propriei gândiri, propriilor emoții si propriilor acțiuni. Intre victima sinucigașa si victima unui agresor exista foarte multe similitudini privind atât dinspre victima către exterior cat si invers, dinspre exterior către victima.

Exista doua cazuri cu privire la sinucigașul ca victima:

-sinucigasul ca victima a mediului înconjurător, a condițiilor de trai , a presiunilor exercitate din exterior către interior

– sinucigașul in rol de victima, o victima voluntara iubitoare a zonei de confort si a manipulării celorlalți prin atitudinea victimala si amenințarea cu suicidul.

In nici unul dintre aceste doua cazuri nu avem garanția ca actul nu va fi săvârsit, factorii favorizanți externi fiind cei ce pot declanșa acțiunea sinucigașa intr-un anumit moment.

2.2.4. Strigatul de ajutor – “cry for help” (Farberow și Schneideman).

Strigatul de ajutor al sinucigașului, al persoanei care se îndreaptă spre tentativa de sinucidere mai bine spus este mascat la început de mici semnale emise cu frecventa mai redusa sau mai intense, la distante de timp scurte sau mai lungi, neexistând o regula in acest sens, însa toate aceste mesaje, subliminale sau directe, pot fi interpretate prin metoda observației: folosirea termenilor ce înlocuiesc cuvântul moarte: “să dispar”, “să nu exist”, “să nu mă fi născut”, “sa plec undeva departe”, precum si a altor precizări ca: “decât așa viața, mai bine deloc”, “simt ca nu mai pot”, “am ajuns la capăt”,etc. Ideea morții este exprimata si prin mesaje despre moarte, poezii, texte, muzica, etc. Așadar, moartea ca interpretare artistica si exprimare a creativității.

“Sinuciderea este singura moarte sigură care poate să fie prevenită.” Doina Cosma.

3. Tipuri de suicid. Clasificare si teorii.

Sinuciderea presupune parcurgerea a trei faze diferite (Dragomirescu, 1976):

Suicidatia

a). faza de incubație – apariția ideii de a termina cu totul si de a-si pune capăt zilelor. Cauzele sunt de natura psihopatologica (tulburări psihice grave, stări depresive severe, etilism cronic etc.), de natura sociala (eșec școlar, profesional, familial etc.) sau de natura psihosomatica (boli incurabile, infirmitatea fizice, malformații congenitale etc.).

Suicidatia este faza de incubație, de explorare și conturare a motivației, în timpul căreia subiectul își pune problema morții și a necesității de a muri. Ea este declanșată de una sau mai multe cauze ce duce la formarea în plan intrapsihic a unei atitudini favorabile actului suicidal. Această fază poate avea cauze patologice (tulburări psihice) sau sociale (dezadaptare socială, slăbirea sau accentuarea coeziunii grupului).

b). faza de trecere de la idee la decizie – include căutarea formelor, metodelor si procedeelor de realizare a actului propriu-zis. In aceasta faza asistam la o creștere marcata si progresiva a stării de tensiune intrapsihica, este momentul “exploziei autodistructive” când individul adopta decizia înfăptuirii suicidului.

Aceasta etapa face trecerea de la imaginile conflictuale abstracte la etapa pregătirilor succesive, concrete prin căutarea formelor si metodelor de conduita autodistructive.

În acest caz, conduita suicidală poate fi influențată și întreținută de circumstanțe psihopatologice (alcoolism, depresie, psihopatie) precum și sociogene (pierderea partenerului de viață, neînțelegeri familiale, gelozie, adulter, divorț, ratare profesională, dezertare sau urmărire penală. In cursul acestei faze asistam la o creștere marcata si progresiva a stării de tensiune intrapsihica, moment in care individual adopta “decizia” înfăptuirii suicidului.

Traumatizatia

c). faza de realizare efectiva – punerea in practica a modalităților autodistructive. Important in aceasta etapa a conduitei suicidale sunt metodele folosite si efectul lor. Traumatizatia reprezintă faza de punere în practică a modalităților autodistructive preconcepute, actul în sine de sinucidere, urmat sau nu de moarte si poate fi urmata de reușita sau nu, in acest ultim caz ea ramanand la nivelul de tentativa de suicid. Importante sunt în această etapă metodele și efectul lor.

G.Ionescu descrie mai multe instanțe ale fenomenului suicidal:

Ideea de suicid veleitara – dorința tranzitorie de autodistrugere cu proiecția teoretica a actului fora punerea sa in practica, dorința fiind generata numai de incarcatura afectiva de moment.

Șantajul cu suicidul – apare la persoanele cu o structura psihica labila sau la persoane cu un coeficient scăzut de inteligenta cu scopul de a obține mai multe drepturi, un plus de libertate. Îl întâlnim mai frecvent la femei si la adolescenți.

Tentativele suicidale – sunt sinucideri ratate din motive tehnice (mijloace de sinucidere inadecvate sau fortuite, intervenția unor persoane străine).

Tentativa suicidala implica in cele mai multe dintre cazuri o nevoie acuta de afecțiune si atenție ce se datorează respingerii, abandonului, izolării, subestimării sau lezării de către anturaj sau familie. Absolut orice tentativa de suicid trebuie tratata cu maxima atenție.

Alex Thio(1988) diferențiază trei categorii de suicid si anume:

1. Suicidul-amenințare – propune ideea ca persoanele care amenința cu suicidul au scopul de a obține favoruri, iar amenințarea fiind o cale de supraviețuire prin manipularea celorlalți. Așadar, acești indivizi vor supraviețui prin șantaj atunci când nu vor reuși sa botina ceea ce doresc. Astfel, ei folosesc forme de avertizare sau amenințare care sunt percepute de către ceilalți ori de importanta scăzuta fără sa conștientizeze pericolul, ori de importanta majora impunând un ajutor medical specializat.

2. Suicidul-tentativa – lansat de persoane ușor labile, nehotărâte, ambivalente si ambigue in intenția lor. Ca urmare, cele mai multe dintre aceste tentative se petrec in locuri sau conjuncturi in care salvarea este posibila, probabila sau chiar inevitabila. Aceștia, in general, forțează, șantajează sau se expun la situații de risc iar acțiunile lor au in componenta o nota de bravare.

Folosesc exprimări specifice ca: “nu îmi pasa daca mor sau trăiesc”, “îmi este indiferenta viața mea” “nu contează daca mor”.

3. Suicidul-reușit. Majoritatea suicidalilor care reușesc sinuciderea ca act in sine sunt cunoscuți ca având cel puțin o tentativa de sinucidere in trecut. De asemenea, cei mai mulți au comunicat intenția de a se sinucide intr-un fel sau altul, direct sau indirect, cunoscuților sau necunoscuților. Actul suicidal implica existenta (reala sau imaginara) a unei probleme care aparent nu are soluție si din care suicidarul nu poate ieși decât prin actul tragic al sinuciderii. Este o modalitate de neasumare a situației prezente.

Toate aceste semnificații ale suicidului sunt supuse analizei si explicațiilor unor doctrine filozofice, in direcție existențialista, care tind sa acrediteze ideea ca suicidul ar fi un ,,act de afirmare a propriei voințe ”, ,,un act suprem de libertate” sau ,,de manifestare a libertarii individuale”.

             In funcție de conținutul lor semnificațiile suicidului pot fi înscrise pe o axa morala la ai cârei poli întâlnim suicidul ,,altruist”( sacrificiul de sine realizat in virtutea unei convingeri morale ferme, a unui ideal înalt sau crez) si suicidul ,,egoist” – a cărui intenție si semnificație nu corespund scopurilor grupului social, intenția manifestându-se in detrimentul grupului si dezacord. La acesta extrema se înscrie si suicidul atomic pe care îl denumim socio-genetic, realizat ca urmare a pierderii statutului ori a schimbării rolului social.

             In lucrarea ,,Sinuciderea”, Durkheim  pornește de la ideea ca diferitele dintre diferitele forme de moarte, sinuciderea se deosebește, in primul RAND, prin aceea ca este produsul personal al victimei care suporta consecințele faptelor sale. Autorul considera ca singurul element explicativ este mediul social in cadrul căruia se pot identifica factorii ce alcătuiesc ceea ce Durkheim denumea curente suicidogene. Exista pentru orice grup social o tendința specifica de sinucidere,in baza căreia, daca ii evidențiem trataturile si ii determinam cauzele, putem alcătui tipuri sociale distincte de sinucidere.

Instanțe ale suicidului:

a. Ideea veleitară de suicid – dorință trecătoare de autodistrugere, doar cu proiecția teoretică a actului, fără punerea sa în practică. Această dorință este generată de dispoziția afectivă de moment

b. Șantajul cu suicidul – la persoanele cu un psihism labil sau cu un nivel de inteligență sub medie, pentru a obține anumite avantaje. Este mai frecvent la femei și la adolescenți

c. Tentativele suicidale – suiciduri ratate din mai multe motive (mijloace inadecvate, intervenții ale unor persoane străine). Tentativa poate fi repetată, existând aproximativ 18 tentative suicidale pentru fiecare act suicidal reușit, aceste tentative fiind mai frecvente la tineri și adolescenți și survenind mai frecvent pe timpul serii, spre deosebire de suicidul autentic care este realizat cu precădere matinal

d. Sindromul presuicidar – restrângerea câmpului de conștiință și a ariei de preocupări și înclinația către fantasme pe tema suicidului

e. Suicidul disimulat/travestit – disimulare a unui act suicidal, sub aspectul unui accident, aleasă de subiect pentru a nu-și culpabiliza rudele sau a le proteja de reacțiile anturajului

f. Raptusul suicidal – rezultatul unei tendințe greu reprimabile la autodistrugere, al unui impuls incontrolabil, subiectul utilizând orice mijloc pe care îl are la dispoziție

g. Suicidul cronic/parasuicidul – echivalențele suicidale (automutilările, refuzul alimentar, refuzul tratamentului, conduitele de risc, neevitarea pericolelor si a altor evenimente care periclitează existenta și “sinuciderile cronice” – alcoolismul și toxicomaniile);

h. Conduita suicidală – organizarea comportamentului în vederea acestui scop, “regie a actului suicidal” (vizitarea locurilor din copilărie, a foștilor prieteni, scrierea testamentului, urmată de suicid).

Tipuri particulare de suicid

a). Sinuciderea de abandon – reacție la un abandon real care face viața subiectului insuportabilă; categoriile de risc sunt: bătrânii, bolnavii incurabili, indivizii total abandonați pe plan afectiv.

b). Sinuciderea “samsonică” – sinucidere răzbunătoare, ascunde dorința de a pricinui o suferință altcuiva prin actul suicidal. Din punct de vedere clinic, în perioada presuicidală, pacientul este mai mult agitat, iritabil decât depresiv.

După scopul actului autoagresiv, suicidul poate fi :

– de șantaj (când se lașa șansa eșecului)

– agresiv (de răzbunare)

– ablativ (de sacrificiu pentru valoare)

– ordalic (ca proba a inocentei)

Pöldinger și Sonneck au elaborat o teorie conform căreia aprecierea suicidului se face în funcție de:

1. Grupele de risc (depresivi, toxicomani, persoane vârstnice, izolate, subiecții care și-au anunțat intenția, cei cu tentative în antecedente)

2. Crize, factori declanșanți, vulnerabilitate față de stres

3. Dezvoltarea suicidală

4. Sindromul presuicidar

Sinuciderea poate fi de natura :

– patologica ( survine la o persoana cu boli psihice )

– non patologica

Pentru a ști dacă sinuciderea este un act special al alienaților, trebuie determinate formele pe care le ia în alienarea mintală.

Pentru explicarea sinuciderii au fost formulate mai multe teze. Ele se deosebesc prin modul în care răspund la întrebarea: actul de autodistrugere este un fenomen ce aparține normalului sau patologicului?

Teza psihiatrică (psihologica)

– lansată de Esquirol (1772-1840 ) si elaborata si apărata de Delmas(1932) susține că suicidul este intodeauna consecința unei boli psihice, a ruperii echilibrului mintal.

In prezent, psihiatri cataloghează ca fiind relativ normale anumite acte de autodistrugere/autoagresive însă reduc sfera noțiunii de sinucidere numai la cauzele patologice (pe care le consideră sinucideri adevărate). Potrivit acestei concepții, “comportamentul” suicidal adevărat este un act în care individul își dorește “moartea pentru moarte”, un act în care dacă el poate să trăiască, își alege moartea în afara oricărei obligații etice (A.Delmas).

Din punct de vedere psihiatric putem însa constata cu certitudine prezența unor comportamente suicidale la toate categoriile de boli psihice și faptul că depresia psihică reprezintă elementul esențial psihopatologic care determină comportamentele auto-agresive.

Teza genetică (biologica) (elaborata de Ritti -1884)

Tezele genetice evidențiază si susțin ideea ca impulsurile suicidale au o cauza ereditara. Cercetările si ipotezele se invart in jurul ideii ca afecțiunile psihice cu baza ereditara sunt cele ce dau aceste impulsuri suicidale de fapt. Alții sunt de părere că nu s-a adus nici o probă sigură care să demonstreze că ereditatea are rolul dominant în actul de autodistrugere.

Teza psihanalitică

Făcând abstracție de încadrarea in patologia mintala. teza psihanalitica pune accent pe mecanismele psihologice individuale care intervin în actele suicidului. Aceasta teorie descrie auto-agresivitatea ca fiind o hetero-agresivitate transformată care trece prin cele trei faze ale sindromului presuicidar: refularea agresiunii, restrângerea relațiilor cu oamenii si fuga de real.

Astfel, potențialul agresiv nu se poate manifesta in afara persoanei, asupra unui obiect extern si romane in interior fiind îndreptata asupra propriului eu si având efect devastator.

Freud, in anul 1905 menționează ca „eul” nu se poate suprima, „ucide” pe sine, ci doar redirecționează o atitudine de ostilitate, cu privire la alții, împotriva sa. In anul 1920 revine asupra primei sale concepții sa propună teoria instinctului morții „Thanatos” care opus celei al vieții, Eros. In anumite condiții, primul ar putea deveni mai puternic decât cel din urma, individul fiind atunci tentat la autodistructie, inclusiv suicid.

Pierderea obiectului este de fapt pierderea relației cu persoana ceea ce declanșează o profunda frustrare. Omul care nu va accepta acesta pierdere internalizează obiectul indentificandu-se cu el. Ca urmare, toate resentimentele fata de acesta se întorc asupra individului însuși si determina acțiuni autodistructive.

Teza sociologică (elaborată de Durkheim)

Aceasta teza se bazează pe factorii determinanți de ordin social punctând faptul ca sinuciderea ar fi influențata numai de aceștia(rasă, stare civilă, religie, profesie, domiciliu, circumstanțe economice, etc.). Așadar, teza ocolește catalogarea suicidului ca normal sau patologic, atenuând importanta acestei trăsături si conturând puternic originea sociala. În funcție de gradul de integrare a individului în grupul social, în colectivitate, Durkheim a descris trei tipuri de sinucidere:

1. Suicidul egoist – când persoana nu este bine integrata într-un grup social (familie, religie,comunitate)

2. Suicidul altruist – există o integrare "excesivă" într-un grup, un atașament extrem al insului la grup (suicidul unuia din soți la moartea celuilalt, moartea bătrânului la o anumită vârstă)

3. Suicidul anomic – implica starea de anomie, revoltă împotriva disciplinei colective, o tulburare în balanța integrării individului în societate

In viziunea lui Emile Durkheim mai exista patru tipuri de sinucidere care reprezintă speciile cele mai importante ( clasificare făcuta de Jousset si Moreau de Tours):

1. Sinuciderea maniacă – actul suicidal se produce datorita fie halucinațiilor, fie concepțiilor delirante. Bolnavul se omoară pentru a scăpa de un pericol iminent sau de o rușine imaginară ori pentru a asculta de un ordin misterios primit „de sus”.

Aceste sinucideri se produc in momente dominate de halucinații sau in momente in care pacienții delirează. Bolnavul se sinucide pentru a scăpa de un pericol, de o rușine imaginara, sau susține ca primește ordine pentru a acționa in acest fel. Maniacii fac cunoscute motive extrem de diverse, idei si motive dintre cele mai contradictorii pe care le manevrează cu flexibilitate si a căror succesiune este extrem de rapida, precipitata. Stările se succed si se înlocuiesc cu alte stări, de multe ori contradictorii, stări ce se modifica inexplicabil si rapid.

2. Sinuciderea melancolică – se produce in faza de stare generală de extremă depresie, de tristețea fiind exagerată in acel moment sau in general. Aceasta stare îl determină pe bolnav să nu mai aprecieze in mod greșit relațiile sale cu oamenii și lucrurile din jur, si pierde interesul fata de exterior si se izolează, devine extrem de pesimist. Bolnavul este realmente chinuit de idei fixe de sinucidere, temeri si reproșuri pe care le resimte fata de sine si nota generala de neputința si tristețe. Bolnavii își pregătesc mijloacele de execuție în urmărirea țelului dovedesc o perseverență și o ingeniozitate incredibilă. Acest tip de sinucidere are un caracter cronic si este foarte tenace.

3. Sinuciderea obsesivă (anxioasa) – sinuciderea este aparent fără motiv real sau imaginar si se fixează pe ideea morții, fără a avea însa un motiv palpabil. Ideea de moarte domina pur si simplu spiritul bolnavului. Dorința de a muri devine o obsesie, in ciuda faptului ca nu exista un motiv real si suficient. Aceasta dorința este resimțita ca o nevoie instinctiva pe care nu reușește sa o domine, sa o controleze. Pacientul este conștient de absurditatea dorinței sale. In cazul in care tentativa de sinucidere eșuează, dorința va deveni mai difuza, iar pacientul poate depăși in mare parte obsesia si anxietatea scade. Calmul se instalează o data cu hotărârea bolnavului de a se sinucide.

4. Sinuciderea impulsivă sau autonomă – acest tip de sinucidere nu este justificat in mod real si nici in mod imaginar (nu se explica nici in imaginația bolnavului). Provine dintr-un impuls brusc și imediat, irezistibil. Bolnavul simte impulsul suicidal ca fiind fascinant, ca ceva ce izbucnește si devine automatism. Este asemeni unei autoexecutii.

Dintre toate tipurile de sinucideri, cel care poate fi cu greu deosebit de actul unui om sănătos este sinuciderea melancolică.

Gradul de coeziune și de sănătate mintală al colectivității este exprimat prin numărul de sinucideri al populației respective (in funcție de zona, tara,continent, așezare geografica, condiții de trai, etc.). O societate in care indicele de suicid este crescut intra pe treapta dezagregării sociale, a moralei colective slabe, a lipsei unei coeziuni necesare.

O societate în care indicele de suicid este mare este o societate care suferă, care se dezagregă și în care morala colectivă este slabă .

Tezele sintetice

Tezele sintetice devin din ce in ce mai răspândite in prezent deoarece acorda o atenție deosebita atât factorilor psihiatrici cat si celor genetici, sociologici și psihologici.

Se pot distinge trei tipuri de sinucidere:

1. Suicid fals accidental – produse din “eroare”, pseudosinuciderile

2. Suicid fals din stările contulo-demențiale – sinuciderile false “prin constrângere”

3. Suicid fals eutanasic (pentru a scăpa de durere sau de torturi), sinuciderile false “etice” (din eroism)

In accepțiunea medicala, suicidul este un fenomen complex, iar suicidologia constituie ramura medicinei legale, ramura care implica atât medicul cat si psihologul. Obiectul de studiu este suicidopatia . Aceasta este concepută ca entitate aparte compusă din trei faze enumerate mai sus.

Fenomenul comportamentului suicidal este o enigma si un paradox deoarece:

– instinctul de conservare trebuie sa anuleze pe cel de autodistrugere;

– conștiința valorizării vieții sa se opună devalorizării ei dramatice prin suicid;

-temerea conștienta de moarte este sa nu caute, cu orice preț, moartea, ci depășirea

stării de criza;

– situația care a provocat starea de criza sa devina un stimul de a înțelege aprecierea

si a dori viața sau un impuls pentru o schimbare.

Se spune că, din punct de vedere psihologic, in majoritatea cazurilor, “individul dirijează împotriva propriei persoane o agresivitate pe care nu o poate elibera împotriva celorlalți, in societățile civilizate, prin urmare, violența împotriva semenilor diminuează tendința de autodistrugere și deci de sinucidere”.

4. Suicidul în doi (suicidul dual) – poate îmbrăca mai multe aspecte:

– poate fi considerat o formă de suicid altruist. In sensul strict al cuvântului, exprimă situația în care cei doi sunt de acord să se sinucidă împreună.

– fiecare partener se poate sinucide separat.

– bolnavul reușește să își convingă partenerul/ partenera să „îl urmeze în moarte”.

5. Suicidul colectiv – presupune un grad crescut de sugestionabilitate și un inductor persuasiv, carismatic.

„Contagiunea suicidală” primește influente clare venite din convingerile religioase si culturale care postulează principii ce susțin rolul eliberator al morții. Influentele negative si sugestibilitatile mai mult sau mai puțin aberante iau proporții impresionante in cadrul unor colectivitati/familii. Cele mai multe sunt determinate de influențe religioase sau socioculturale.

Din punctul de vedere al psihopatologiei clinice, suicidul colectiv este inițiat de un pacient cu psihoză depresivă sau schizofrenie paranoidă care manifestă tendințe de degradare mentala și este considerat suicid activ. Acesta induce ideea și convingerea suicidară în rândul altor persoane care prezintă o boală psihică asemănătoare, o mare sugestibilitate sau un anumit grad de deficiență mentală. Cei cărora le-a fost indusă ideea de suicid hotărăsc în grup data și mijlocul suicidal, care cel mai frecvent este psihofarmacologic.

Sectele sunt cele ce răspândesc cel mai des in rândul populației, idei suicidale si convingeri de ordin mistic ce determina indivizii sa recurgă la sinuciderea in grup. Ca urmare a puterii mari de influenta pe care acestea o au, ele induc filosofii de viața ce reduc problemele vieții cotidiene și deformează componentele motivațional-valorice ale personalității umane. În cadrul organizațiilor de tip sectant, se știe că rolul liderului este deseori decisiv în ceea ce privește natura și amplitudinea acțiunilor sectei. Se produce apoi depersonalizarea individului si apar fenomene predominante cu valori religioase/mistice. Aderarea la secta se face prin racolaj, indivizii fiind convinși de către membrii deja existenți, sa adere la secta, iar manipularea se raspandeste contagios prin violentare a personalității cu mijloace pe cât de rafinate pe atât de pline de cruzime.

a). sinuciderea altruista – ca fiind parte a sinuciderii colective si nu numai. Acest tip de sinucidere este opus celei egoiste, iar cauza provine dintr-o individualizare excesiva. In cazul celei egoiste cauza se găsește intr-o societate exacerbata. Omul se poate sinucide si atunci când este detașat de societate, dar si atunci când e prea puternic integrat. Egoismul e o stare a eului subordonat  doar sie însuși, iar altruismul exprima contrariul acestor stări prin faptul ca eul nu-i mai aparține individului, ci conștiinței situate in afara lui. Egoismul este detașat de viața prin lipsa unui scop util fiind astfel neanimat, iar altruistul resimte din plin importanta unui scop, dar îl situează in afara vieții personale pe care o privește ca pe un obstacol in realizare lui. Integrarea exagerata a individului in societate, cu forme de dependenta totala fata de aceasta, poate genera supraevaluarea colectivului si neprețuirea propriei ființe. Astfel, individul se poate sacrifica in folosul intereselor colectivului  sau pentru percepția unor dezaprobări a stării de fapt in care se găsește  la un moment dat. Prin acesta forma de sinucidere sacrificiul suprem e considerat ca fiind o datorie fata de societate, fie o chestiune de onoare, fie un act supravalorizat, materializat.

O alta forma de sinucidere altruista (pe care o încadram la sinuciderile colective dar nu numai) este si atentatul sinucigaș-terorismul islamic.

În prezent, atentatul sinucigaș a devenit o forma de manipulare si influențare agresiva si nefasta ce deține interese politice si personale in cadrul unor societatea lipsite de apărare. Aceste acte surind prin caracterul lor inopinat, neașteptat si atroce, prin frecventa lor in creștere si prin ușurința de a fi accesibila oricui. Este un mod de manifestare publica, vizibila, cu implicații sociale grave si repercusiuni pe măsura.

Una din numeroasele forme ale terorismului este terorismul islamic. Acest tip de terorism se înscrie in categoria celor mai periculoase forme, date fiind modalitățile sale de manifestare, cu un foarte mare grad de agresivitate (autoagresivitate) si efectele distructive pe care le produce. Materializarea acestor acțiuni se soldează cu mari pagube materiale si mai grav, cu pierderi de vieți omenești, împiedicând astfel derularea vieții sociale în limitele unei normalități general acceptate.

Percepția terorismului diferă de la o comunitate la alta si impactul este resimțit conform societarii in care se manifesta. Spre exemplu, sunt societăți care consideră o grupare ca fiind teroristă, în timp ce alta o consideră luptătoare pentru libertate.

În acest caz, o grupare poate fi etichetată ca fiind teroristă de către o parte si salvatoare de către o altă parte.

Motivațiile psihologice ale terorismului derivă din insatisfacțiile personale din viața si cariera profesională a celor care se înregimentează în diversele organizații teroriste. Un astfel de individ își poate găsi rațiunea de a exista în acțiunile teroriste. Grupurile teroriste tind să proiecteze propriile lor motivații antisociale asupra celorlalți.

În același timp, grupurile teroriste atribuie oricărei persoane din afara grupului doar intenții malefice. Practic, teroriștii nici nu iau în considerare posibilitatea de a greși si nu cred că opțiunile celor din afara grupului au vreo valoare.

O altă caracteristică a teroriștilor motivați psihologic este necesitatea accentuată de a aparține unui grup. Pentru unii teroriști acceptarea într-un anumit grup este o motivație mult mai puternică decât obiectivele politice ale organizației. Astfel de indivizi își definesc propriul statut social prin noțiunea de acceptare în grup. Sub aspect psihologic, grupările animate de idei anarhiste, religioase sau naționalist-extremiste dau membrilor lor sentimentul reconfortant de familie si protecție si conferă ideii de dușman atributul de singularizare, în care se condensează tot răul din lume. Se creionează astfel tipologia fanaticului, pe care îl întâlnim adesea în postura de lider sau executant.

Necesitatea unei atitudini pozitive fată de moarte este situata pe același palier cu cel al credinței, tocmai pentru a ,,acomoda“ subiectul cu imaginea morții, prezentă într-un stil pur coranic: moartea văzută ca o prelungire a vieții eroice.

 b). sinuciderea egoista – se pornește de la prezumția ca lipsa unei presiuni de ordin religios facilitează creșterea numărului de sinucideri, egoismul fiind catalogat ca trăsătura derivata din stemul comun de credințe si practici religioase. De altfel, se vehiculează ideea ca in rândul protestantistilor se găsesc cei mai mulți suicidali tocmai din acest motiv, al lipsei presiunii religioase.

Emanuel Adrian Sârbu, teolog si psiholog, vine in ajutorul susținerii ideii de relativitate, deoarece nu putem demonstra ca evangheliștii sunt cei care ingroasa rândurile suicidalilor, cu atât mai mult aceasta religie nu indemna la suicid ci oferă “posibilitatea de a lua ei insist contact cu Scripturile, Mărturisirile de credința sunt mult mai succinte, uneori chiar schematice, comparativ cu manualele catehetice ale celorlalte culte creștine tradiționale.” De aici, putem concluziona ca religia evangheliste oferă adepților săi libertatea alegerii si libertatea exprimării si a mărturisirii credinței lor, si posibilitatea de a-si explica lumea fără ca presiunea religioasa sa destructureze modalitatea proprie de interpretare a lumii. Sinucigașul si omul in general nu este de dorit a fi presat prin reguli stricte, de orice tip ar fi ele, spre a-si proteja propria viața. Acest instinct de supraviețuire este de dorit sa vina din credința, din nucleul energiei sale, din pulsiune sa de viața si nu sa fie mascat de urmarea smerita a unor canoane care nu sa nu fie altceva decât masca sociala a respectivului individ.

Durkheim studiază si domeniul vieții societarii domestice si celor politice. Indivizii casatorii in raport cu celibatarii sau văduvii prezintă o evidenta imunitate fata de problematica suicidului si asta se datoreaza societății   familiale. Constiinta colectiva are impact major in perioadele de criza politica, atunci când cetățenii unei națiuni se unesc si conștiința lor colectiva este mult mai prezenta crescând gradul de integrare sociala.

         Sinuciderea egoista este de fapt un exces de individualizare, de detașare fata de întreg, ceea ce determina individul sa devina apatic si depresiv. Cu alte cuvinte, sinuciderea egoista este in strânsa legătura cu gradul de sociabilitate. In individualizare, influenta societarii este extrem de estompata si individul nu lașa loc contactelor sociale si influentelor acestora asupra sa devenind neintegrați si independenți. Acest proces duce la devalorizare (deoarece valorizarea are loc prin comparație si prin raportul stimul-reacție, prin feedback din partea celorlalți) si favorizează suicidul.

c). sinuciderea fatalista – acest tip de suicid este opusul celui anomic si rezulta dintr-un exces de reglementare. Limitele, in acest caz, sunt exagerate, disciplina de ordin moral oprima personalitatea si libertatea individului. Așadar, sinuciderea fatalista este provocata de incatusarea individului si limitarea sa, îngrădirea dorințelor si nevoilor sale de viitor.

In concepția lui Durkheim considera ca sinuciderea depinde de doua variabile sociale:integrarea sociala si reglarea normativa. Cele 4 tipuri sociale de sinucidere fiind atașate la stările extreme ale celor doua dimensiuni variabile (egoismul si altruismul la cele doua extreme ale integrării sociale,anomia si fatalismul la extremele reglării sociale).

           Datorita faptului ca omul își propune scopuri pe care nu le poate îndeplini apar insatisfacții pe care le resimte ca decepții profunde. Intervenind ca factor puternic de dereglare, anomia împiedica disciplinarea morala a dorințelor si nevoilor facilitând descătușarea forțelor si voințelor indivizilor de a-si exercita acțiunea dincolo de orice limita impusa de relația normala intre scop si mijloace.

            Absenta limitelor impuse, sau dimpotrivă, limitarea puternica a acestora, generează frustrări insuportabile in raport cu care voința de viața dispare. De aici si explicația pentru numărul mare de sinucideri înregistrate in perioadele de criza acuta.

Durkheim pune in valoare doua dimensiuni sociale interdependente: accentul pe constrângere ce constituie soluția reglării normative si, cea de-a doua, accentul pe consens care tinde spre o integrarea sociala cat mai buna, astfel reducându-se fatalismul si extremele reglării sociale.

             In ceea ce privește clasificarea sinuciderilor alienaților, specialiștii au considerat ca cele patru tipuri de suicid care urmează formează speciile cele mai importante.

2.10. Factorii de risc si influenta asupra pulsiunii suicidale

În geneza suicidului se desprind un sir de factori bio – psiho – sociali:

I. Factorii medicali:

Nu puteam stabili daca sinucigașii aparțin vreunei categorii de boli mintale sau un, deoarece cercetările in acest sens sunt sumare. Specialiștii nu au prea fost preocupați, în general, de clasificarea sinuciderilor alienaților. Se poate totuși considera că cele patru tipuri care urmează formează specule cele mai importante. Trăsăturile esențiale ale clasificării sunt preluate de la Jousset și Moreau de Tours.

1. Sinuciderea maniacă – Se datorează fie halucinațiilor, fie concepțiilor delirante. Bolnavul se omoară pentru a scăpa de un pericol sau de o rușine imaginară sau in urma unui „ordin” misterios primit „de sus" etc. Mania deține aceste caracteristici generale din care deriva gesturi cu un asemenea caracter si bazate pe asemenea motive. Caracteristic acestui bolnav sunt ideile, gândurile si sentimente extrem de diverse si contradictorii care se succed cu o rapiditate surprinzătoare in spiritul acestor bolnavi. Tentativele de a reveni la conștientizarea lucrurilor este rapid înlocuita cu o alta stare. Toate acestea sunt insotite de cele mai multe ori de halucinații si deliruri apărute subit determinând bolnavul sa se distrugă rapid, impulsiv. Fiind extrem de impulsiva starea care a provocat tentativa nu va mai provoca o alta încercare imediata, iar daca tentativa va fi repetata va avea un cu totul alt motiv. Este de dorit sa înțelegem ca la baza acestui sistem sta flexibilitatea si labilitatea. Totul este construit pe un teren alunecos. Motivele pot fi dintre cele mai banale din păcate.

2. Sinuciderea melancolică – vine in urma unei stări de depresie extrema, sub dominanta unei tristeți exagerate ce influențează la nivel apreciativ, evaluarea corecta a relațiilor sale cu oamenii si lucrurile din jur. „Vad negru” este cea mai potrivita sintagma pentru a descrie aceasta stare. Viața este perceputa ca fiind dureroasa si murdara, mizera. Motivele sinuciderii coincid cu aceste convingeri negative despre viața.

Deseori, se grefează pe această disperare generală halucinații și idei delirante, care împing direct la sinucidere. Doar că nu mai sunt schimbătoare, ca în cazul maniacilor, ci fixe, ca și starea generală din care derivă. Temerile care îl chinuie pe subiect, reproșurile pe care și le face, necazurile pe care le resimte sunt întotdeauna aceleași. Dacă această sinucidere este deci determinată tot de motive imaginare, se distinge totuși de forma precedentă prin caracterul său cronic. Și foarte tenace. Bolnavii din această categorie își pregătesc cu grijă mijloacele de execuție; în urmărirea țelului lor dovedesc o perseverență și uneori o ingeniozitate incredibile. Nimic nu se aseamănă mai puțin cu această comportare decât instabilitatea veșnică a maniacului. La acesta există doar accese pasagere, trecătoare, fără cauze durabile, în timp ce la celălalt este vorba de o stare constantă, legată de caracterul general al subiectului.

3. Sinuciderea obsesiva (anxioasa) – in acest tip de sinucidere existenta ideii fixe a morții domina spiritul bolnavului fără a avea vreun motiv real sau imaginar. Acesta este obsedat de ideea de a se omorî instinctiv gândirea sau raționamentul neavând putere asupra acestei nevoi resimțite. Bolnavul încearcă la început sa supraviețuiască conștientizând caracterul absurd al dorinței sale, dar opunându-se acestei dorințe devine trist si chinuit, anxios. Astfel, in momentul in care bolnavul hotaraste sa renunțe la viața, anxietatea scade si se reinstalează calmul. O singura tentativa micșorează de obicei dorința maladiva deci si șansele de a săvârși un suicid, bolnavul depășind astfel obsesia.

4. Sinuciderea impulsivă sau automată – nu este motivată mai mult decât precedenta si nu este justificată nici în realitate, nici în imaginația bolnavului. Dar spre deosebire de precedenta, dorința de suicid apare brusc, sub forma unui impuls imediat si irezistibil. Profunzimea trăirii de moment si a dorinței extreme poate duce la săvârșirea unui act de suicid reușit. Este oarecum asemănătoare sinuciderii maniacale cu diferența ca cea din urma are întotdeauna un motiv, chiar daca este derizoriu. Obiectele, situațiile si mediul înconjurător hrănesc aceste impulsuri suicidale (contactul cu un cuțit, priveliștea unei prăpastii sau a marilor inaltimi,etc.). Forța cu care bolnavii sunt controlați de aceasta idee este extrem de mare si incontrolabila, împotriva voinței sale.

Sinuciderea melancolica este cel mai greu de determinat dintre toate tipurile de suicid. Acest tip de suicidali includ in act un motiv obiectiv spre deosebire de alienații care savarsesc sinuciderea fără nici o legătura cu faptele exterioare. Ca si concluzie, nebunia nu este o condiție necesara sinuciderii. Întâlnim sinucideri politice, sinucideri care salvează alte vieți, sinucideri in numele dreptatii si al respectării drepturilor omului, etc. – sinucideri ce pleacă de la moralitate si respectarea limitelor. Si cum altfel ar avea mai mare impact decât prin incalcarea acestor limite?

Ne punem problema sinuciderii survenite in urma unor tulburări mintale constatând ponderea extrem de importanta pe care a au asupra construirii bazei suicidale. La persoanele sănătoase, efectul este același prin repetarea unei intensitatea mai mici cu aceeași influenta asupra sistemului nervos si a sinelui. Apare astfel neurastenia ca nebunie rudimentara ce predispune oarecum sau poate sa predispună la sinucidere, neurastenicii fiind parca predestinați suferinței, durerea lor rezultând din tulburarea puternica a sistemului nervos, transmisa prin intensitatea undelor nervoase. Orice impresie este pentru nevropat motiv de indispoziție, orice mișcare presupune efort. Sistemul nervos, slăbit fiind permite celor mai fini excitanți sa irite bolnavul si astfel, evenimente nesemnificative pot deveni de o însemnătate inimaginabila.

1.boli psihice: psihoze, psihopatii, schizofrenia; nevrozele cronice, depresia, episod depresiv de durata;

2.comportamentul adictiv (dependenta de droguri, alcool, jocuri de hazard etc.)

3.tulburari de personalitate

Așadar, suntem un întreg intr-un întreg, repetabil la infinit; “ perspectiva cuantica ne dezvăluie ca universul este o structura integrata de câmpuri de energie interdependente, care sunt întrețesute intr-o plasa de interacțiuni. Asta i-a încurcat mai ales pe oamenii de știința din domeniul bio-medicinii, care nu recunosc uriașa complexitate a intercomunicării dintre piesele fizice si câmpurile de energie care formează întregul.”

În studiile mai multor savanți se menționează ca cei cu tulburări de personalitate alcătuiesc o treime din subiecții care au comis suicidul.

II. Factori biologici:

1. comportamentul suicidal al rudelor, persoanelor apropiate (tata, mama, matusa etc.);

2. orientare homosexuala (relațiile sexuale dintre tineri de același gen);

3. probleme sexuale

4. gânduri suicidale, intenții, tentative.

III. Factori sociali

1.moartea sau pierderea persoanei apropiate, iubite

2. pauperizarea familiei

3. privarea de lucruri, obiecte de valoare pentru persoana data (eliberarea din funcție, privarea de libertate, închisoarea, armata, înjosirea în public, maltratarea sexuala);

4. modelul social propagat în mass– media si în grupul de referința – persoane cu influenta (lideri religioși, fani etc.).

Suicidul apare în situații de criză acută și mai ales faliment.

Sărăcirea, pierderea unui statut economic și nu sărăcia în sine favorizează suicidul.

Se vorbește despre suicidul anomic în societatea modernă, în care dezechilibrul politic, economic, religios și, nu în ultimă instanță, cel moral împing individul spre autoliză.

Anomia este un concept sociologic creat de DURKHEIM. Anomia este văzută de el cu două sensuri diferite:

a). Pe de o parte, el definește anomia ca fiind răul de care suferă o societate în ansamblul ei din lipsa regulilor morale și juridice care îi organizează economia.

b). Pe de altă parte, în lucrarea sa consacrată suicidului, el insistă asupra unui alt aspect al anomiei: relația individului cu normele societății sale și modul de interiorizare a acestora.

IV. Factori personali:

1. trăsături de caracter si stări emoționale vulnerabile (impulsiv, orgolios, egocentric, introvert, supărăcios, etc.)

2. dificultati în comunicare

Una din problemele pe care le ridica studiul sinuciderii este cea a calitatii datelor. Acestea sunt de multe ori discutabile: in multe cazuri nu se știe sigur daca a fost accident, crima sau sinucidere, totul depinzând de ancheta care se face intr-un asemenea caz. Modul in care se înregistrează toate tipurile de decese variază de la o tara la alta, ceea ce face extrem de dificila compararea ratelor naționale de sinucidere.

Sunt si cazuri in care sinuciderile sunt trecute sub tăcere pentru ca decedatul sau familia sa nu fie stigmatizați de comunitate, pentru convenientele sociale, cauze politice, pentru a putea beneficia de eventualele asigurări.

Uneori sinuciderea poate trece neobservata in cazul toxicomanilor care își administrează o supradoza, al persoanelor care mor de inaniție voluntara sau a celor care mor la câtva timp după o tentative de sinucidere.

O concluzie a OMS ( 2002) arata ca “in cea mai mare parte a tarilor nu se cunoaște cu adevărat amploarea tentativelor de sinucidere”.

Statistici

– ratele sinucideri variază de la o tara la alta.

– nivel global, ratele sinuciderii au tendința sa crească odată cu înaintarea in vârsta.

– sexul, cultura, rasa si originea etnica sunt si ele dimensiuni importante in epidemiologia sinuciderii.

– in ceea ce privește contextul cultural, se pare ca si el influențează aceasta rata, ea fiind relativ scăzuta in unele zone ale Asiei, ridicata in mai multe tari ale fostei Uniuni Sovietice si foarte ridicata in unele zone ale Americii. In Franța sunt aproximativ 12.000 de sinucideri pe an, adică mai mult de o sinucidere pe oră!!;

– abundența sinuciderilor în țările scandinave ( mai ales în Danemarca și Suedia) se încadrează foarte bine în logica lui E. Durkheim: se despart mai ușor de viață acele clase sociale care trăiesc mai liber și au mâncare suficientă. Este mult mai greu să înțelegi înclinațiile de sinucidere la popoarele ugro-finice. Ungurii, estonienii, finlandezii, udmurții și komii sunt de multă vreme adepții unor tradiții culturale diferite. Unele din aceste popoare nici nu seamănă la înfățișare între ele. Cu toate acestea, toate mențin un nivel înalt, stabil, în ce privește sinuciderile.

– prevalenta sinuciderii la rasa alba este de aproximativ doua ori superioara in raport cu rata sinuciderii observata la alte rase.

– apartenenta la același grup etnic pare sa fie si ea asociata cu ratele de sinucidere similare (de ex, rata sinuciderii este evident mai mare la populația chineza si indiana decât la cea malaeza)

V. Factori socio-economici

Statutul marital

– rata suicidului la celibatari este dublă față de rata suicidului în populația generală.

– persoanele rămase singure prezintă o rată a suicidului de patru ori mai mare.

– in rândul persoanelor văduve, riscul suicidal este de aproape 4 ori mai mare la bărbați față de femei

Suicidul în funcție de sex

– numărul deceselor prin suicid este de patru ori mai mare în cazul bărbaților decât în cel al femeilor;

– cei mai mulți sinucigași sunt bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 50 de ani;
sinuciderea constituie a treia cauză a mortalității ( prima fiind accidentele rutiere );

– studiile au evidențiat că tentativele se întâlnesc de 8-10 ori mai frecvent la tineri decât la adulți și de aproximativ 10 ori mai frecvent la tinere decât la tineri. La vârsta adultă, tentativele sunt de 5-6 ori mai frecvente la femei decât la bărbați.

Spre deosebire de suicidul propriu-zis care se întâlnește în raport de 4 la 1 (bărbați-femei), această rată înaltă a tentativelor la sexul feminin raportată la rata înaltă a suicidului reușit la sexul masculin amintește de comparația conform căreia “femeile suferă de inimă și bărbații mor de infarct”.

– din punctul de vedere al statutului social, nu există nici o clasă care să fie absolvită de fenomen: își pun capăt zilelor și săracii, și bogații;

Habitatul

– suicidul este mai frecvent în aglomerările urbane

– in ceea ce privește spațiul ales, s-a constatat că 44% din numărul actelor suicidale se realizează la domiciliu, urmând locurile publice frecventate și mai rar hotelurile și locul de muncă.

Statutul profesional

– sinuciderile sunt mai frecvente la cei fără statut profesional sau cu statut profesional nesigur. Profesia intervine în măsura în care ea implică un anumit nivel intelectual, precum și un anumit mod de viață.

– există anumite profesii cu un risc suicidal mai crescut. Medicii se înscriu în categoria profesiilor cu risc crescut. La militari rata suicidului este mai ridicată cu cel puțin 25% decât în rândul civililor.

– si acum 100 de ani rata sinuciderilor era destul de ridicata, deși nu existau nici televiziuni sau radiouri. Iar motivele pentru care oamenii își luau viața semanau izbitor de mult cu cele din timpurile noastre. Aparent, sinuciderea ar fi un rezultat legat organic de modernizarea intr-un ritm accelerat a unei societati. A tine pasul cu schimbările galopante care transforma o societate premoderna nu era ușor, mulți se prăbușeau lasandu-se purtați de diferite curente imaginare, fie deveneau radicali si opuneau rezistenta la nou, fie deveneau moderați fata de schimbare.

– intre neadaptare si șomaj, o buna parte a populației este dezorientata, manifestând frustrare, ceea ce poate duce fie la criminalitate, fie la autodistrugere.

– există diferențe culturale în privința alegerii variantelor de autoagresiune. În China domină intoxicațiile cu opiu și săruri de arsenic, în Japonia tradiționalul harakiri a fost înlocuit cu utilizarea armelor de foc, iar în Franța ordinea metodelor cel mai frecvent utilizate este: spânzurare, înec, arme de foc. Ca o tendință modernă, s-a observat în raport cu extinderea halucinogenelor că narcomania poate fi încadrată în cadrul conduitelor autodistructive pasive.

Factorii meteorologici și cosmici

– suicidul este mai frecvent primăvara și toamna, corespunzător frecvenței crescute a debutului și recăderilor în psihoze.

Factorii somatici

– riscul suicidal crește în bolile somatice precum durerea cronică, operații chirurgicale recente sau boli în fazele terminale.

Factorii ereditari

– până în urmă cu aproximativ 25 de ani, se spunea că suicidul are un caracter ereditar. Suicidul este însă o manifestare, un simptom apărut fie în cadrul unei depresii majore sau a unei psihoze. Așadar, nu suicidul este ereditar, ci boala care îl ocazionează.

– aproximativ 6% dintre sinucigași au părinți care au murit în același fel.

Etimologic, cuvântul provine din latinescul “heres” care înseamnă moștenitor.

Ereditatea ca si concept poate fi privita ca o insiruire fundamentala a materiei vii care se transmite de la o generație la alta prin codul genetic transferând mesaje specifice speciei, grupului si individului(A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). Identitatea genetica este imposibila intre descendenți si antecesori, fiecare individ fiind unic si irepetabil. Unicitatea este definitorie ființei umane si își pune amprenta asupra întregii deveniri infuentata fi dezvoltata fiind in funcție de mediul in care trăim si educația primita.

S- a constatat, in urma studiile făcute de-a lungul timpului, ca o istorie familiala cu antecedente de sinucidere marchează foarte puternic riscul ca descendenții familiei sa aibă un risc major de suicid. Părerile sunt, evident, impartite: unii considera ca anumite persoane dețin o caracteristica genetica ce predispune la suicid prin componenta sa genetica. Componenta genetica joaca un rol important in anumite comportamente si potențialitati declanșatoare atât in cazul tulburărilor de domeniul psihiatriei si psihopatologiei cat si a trăsături lor dominante însa pentru a se demonstra temeinic si metodologic acest lucru mai avem nevoie de cercetări in acest scop.

Ereditatea include un complex de elemente biologice si psihofunctionale păstrând in informația transmisa coduri genetice cu componenta fundamental definitorie pentru ființa umana si pentru individ in particular. Genele din cromozomii nucleelor celulare transporta aceste informații de la o generație la alta, iar modul acestora de organizare si integrare in sistem definește programul genetic sau potențialul ereditar. Genotipul este cel ce tine aceasta informație stocata in stare latenta, informație care este accesata in momentul interacțiunii cu mediul înconjurător si astfel apărând fenotipul ca o sinteza intre aceste influente si ereditate.

Ereditatea ca bagaj informatic constituie o premisa necesara in dezvoltarea psihica. Aceasta pe langa concepția asupra lumii si influentele factorilor de mediu (educația, cultura, dezvoltarea fizica,etc.) si dezvoltata o data cu fiecare experiența achiziționata, asigura un potențial ce inclina sau nu spre.

Suicidul în funcție de vârstă

0-10 ani.

– nu se întâlnește decât extrem de rar, iar atunci este rezultatul imitației, ținând cont și de faptul că sub vârsta de 10 ani, nu se poate vorbi de conștiința morții.

11-15 ani

– părerea psihologilor este că la această grupă de vârstă suicidul este reactiv și este foarte frecvent rezultatul unor pedepse exagerate.

16-24 ani

– după vârsta de 15 ani, raportarea suicidului crește numeric, statisticile europene declarându-l printre primele 3 cauze de deces la adolescenți, după accidente și cancer.

– adolescenții sunt supuși bombardamentelor continue din partea sferelor fizice, psihice și sociale, care pe rând implică idealuri noi efemere și tiranice și necesită forme noi de rezolvare.

– adolescenții cu risc înalt de sinucidere au de obicei legături de prietenie slab dezvoltate, au o stimă de sine redusă și au avut un eveniment stresant în ultimul an.

– unele evenimente precipitate acționează ca trigger pentru actul suicidal al unui adolescent: despărțiri, moartea unei rude apropiate, dispute familiale, eșecuri școlare.

31-40 ani.

– suicidul se datorează în special abuzului de alcool asociat depresiei.

51-60 ani.

– depresia este în prim-planul cauzelor de suicid.

Peste 60 ani.

– vârstnicii sunt mai vulnerabili la evenimentele din viață care au acum, deși nu au avut în trecut, caracteristici traumatice.

– pensionarea este, în mod obișnuit, un factor de risc pentru predispoziția persoanelor vârstnice către depresie și suicid, deoarece implică nu numai pierderea statutului social, dar și scăderea venitului obișnuit.

– in plus, pierderea ocaziilor de întâlnire mărește sentimentele de singurătate ale vârstnicilor; moartea rudelor apropiate, prietenilor sau cunotinelor face ca sentimentul terminării vieții să fie mai acut pentru ei. Teama și izolarea sunt, de asemenea, frecvent observate la persoanele vârstnice.

– tentativele de sinucidere comise de persoanele mai in vârsta sunt mai grave, atât din punct de vedere medical cat si psihologic, iar eșecul ca atare al unui astfel de demers este de cele mai multe ori rezultatul intamplarii.

Ca o recapitulare, voi prezenta mai jos factorii de risc pentru suicid:

Cei mai importanți factorii de risc pentru sinuciderea în adolescență sunt:

impulsivitatea: mai bine de 55% dintre adolescenții cu tentativă de suicid nu premeditează gestul;

depresia acută sau recentă: 80 % dintre toate sinuciderile sunt comise de persoane care au depresie. Așadar, sinuciderea reprezintă principala și cea mai gravă consecință a depresiei netratate;

dependența de diverse substanțe: abuzul de alcool, consumul de droguri;

vârsta: la copil și adolescent, ideile suicidale (care sunt prezente foarte des în cadrul depresiei) reprezintă un semnal de alarmă pentru sinucidere;

istoria familială cu antecedente de sinucidere sau violență fizică, sexuală;

pierderile semnificative în ultimii doi ani, relații tensionate, separări;

conflictele cu părinții, cu cadrele didactice, cu colegii ori prietenii;

problemele școlare de orice gen (insucces, demotivare, relații tensionate, dragoste neîmpărtășită, nivelul redus de adaptare școlară, neputința de a-și asigura studiile, plângerile, obiecțiile și frecventele invitații la ședințele clasei, cerințele exagerate ale școlii contemporane);

dificultăți sociale, materiale;

tulburări grave de alimentație (anorexia asociată adesea, la fete, cu depresia);

ideile suicidale: în timp ce întrebările privind moartea sunt o temă firească a adolescenței, dorința de a muri sau ideile de sinucidere caracterizează angajarea într-un proces patologic și sunt corelate cu gravitatea și severitatea depresiei;

tentativa de sinucidere precedentă actului final reprezintă cel mai important predictor al comportamentului suicidal fatal ulterior. Riscul este mai mare în primul an și, mai ales, în primele șase luni care urmează tentativei. Aproape 1% din persoanele care încearcă să se sinucidă mor în anul imediat următor, iar 10% sfârșesc prin a comite sinuciderea.

precedente de sinucidere a unor rude, colegi de clasă.

3. Importanta credinței in problematica suicidului – implicări religioase

2.4.1. Consilierea religioasa

Păcatul sinuciderii

Mintea și inima omenească sunt universuri tainice în care se ascund posibilități și puteri nebănuite. Uneori, datorită poverilor vieții, în ele se declanșează mișcări uriașe ale unor forțe iraționale, care-l fac pe om capabil de fapte necugetate ale căror urmări nu mai pot fi reparate.

Biserica creștina condamna categoric sinuciderea, deoarece:

a) Sinuciderea este o crima împotriva firii omului. Autoconservarea este caracteristica, specifica ființei umane, așadar, omul beneficiază de un sistem de apărare (automatism instinctiv) in fata oricărei situații care ii amenința existenta. Respectul si valorizarea sinelui si a vieții constituie baza oricărei acțiuni morale ce exclude ideea unei distrugeri intenționate.

Cu toate ca omul are un drept personal asupra vieții sale, Biserica Ortodoxa ne spune ca acest drept trebuie sa fie legat de datorii sfinte, nu e un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire raționala.

b). Sinuciderea este o crima împotriva societarii, familiei si patriei. Avem responsabilitatea si datorii fata de societatea din care facem parte, contribuind la binele nostru si al celorlalți astfel incot menținerea bunăstării sociale sa se contureze ca scop specific uman, instinctiv dar si perfect conștient. Fiecare dintre oameni poate deține puterea asupra unei familii sau a unui colectiv.

Sinucigașul, prin actul sau, se deroga de responsabilitățile sale sociale si afectează viața celor ramași in urma sa. De asemenea, acesta constituie un exemplu negativ prin neprețuirea propriei vieți, egoism si afectarea mai mult sau mai puțin intenționata a celorlalți. Așa cum societatea asigura supraviețuirea indivizilor, așa si aceștia sunt datori din punct de vedere moral cu implicarea lor in susținerea si evoluția societății . In funcție de alegerea făcuta si de modul de supraviețuire in condiții dificile, oamenii dau exemplu pozitiv sau negativ celorlalți.

Arhimandritul Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor (19 iulie 2010, Ziarul Lumina) vorbește despre sinucidere ca fiind un păcat de moarte capital:

„ Sinuciderea este o abatere gravă de la învățătura Bisericii, …[…]…este un păcat greu pentru faptul că orice stare de pocăință, orice întoarcere către Dumnezeu nu mai este posibilă din momentul săvârșirii acestuia. Acest păcat închide, pune o barieră între om și Dumnezeu, nu mai poate exista comunicare atâta vreme cât omul îi aduce ofensă directă lui Dumnezeu.”

Tot el ne da o perspectiva asupra a ceea ce simte sinucigașul: “Cei care-l săvârșesc nu mai au încredere în Dumnezeu, cad în păcatul deznădejdii, al necredinței….[…]…Sinucigașul este considerat ca și un necredincios, ca și un ateu, ca și unul care nu s-a raportat niciodată la Dumnezeu.”

Sigur ca nu excludem cazurile celor cu efectiuni psihice care recurg la suicid fără a realiza gravitatea situației in care se afla si fără a valoriza corect riscul la care se supun prin acțiunile lor.

Cei care beneficiază de slujba religioasa sunt cei care nu se aflau in deplinătatea facultăților mintale in momentul sinuciderii. Se considera ca acești alienați nu răspund pentru propriile acțiuni si nu le pot controla.

Din punct de vedere religios sinuciderea este un păcat foarte grav fiindcă cei care au recurs la acest gest s-au lepădat de credința în Isus Hristos și de nădejdea în Dumnezeu, iar necredința în deznădejde sunt păcate împotriva Duhului Sfânt, despre care Sfânta Scriptură spune că nu se vor ierta nici în veacul de acum, nici în cel ce va fi să fie ( Matei 12, 32 ).

Ca si contra-argument, pe direcția gânditorilor “lumii noi”, se afla Osho care nu susține existenta păcatului: “Dumnezeu este fericit, așa ca daca vrei sa fii in acord cu Dumnezeu, fii fericit, pentru ca de cate ori ești fericit, ești in pas cu Dumnezeu; de cate ori ești nefericit, ieși din ritmul lui Dumnezeu;. Un om nefericit nu poate sa fie un om credincios.” In ajutorul acestei idei putem aduce fundamentul credinței creștine care practica o religie a fericirii (sărbătorile sunt pozitive: se sabatoreste Învierea, Inaltarea Domnului, Nașterea, etc.).

Însa religia ortodoxa admite ceea ce susțin si celelalte religii si anume ca cel ce se sinucide păcătuiește împotriva propriului trup, punând capăt vieții sale pământești, asupra căreia nu are nici un drept, deoarece viața ne este dată de Dumnezeu și tot El hotărăște sfârșitul ei.

În anul 1949 Sfântul Sinod prin Hotărârea nr. 56, privind înmormântarea sinucigașilor a decis “Slujba înmormântării sinucigașilor să fie făcută numai de către un singur preot, și nu în locașul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârșind slujba după ritualul redus. Să nu se tragă clopotele și să nu se țină cuvântări. Celor ce s-au sinucis cu bună-știință și în integritatea facultăților mintale nu li se săvârșește nici o slujbă și sunt îngropați la marginea cimitirului, într-un loc anume destinat.”

Care este rostul consilierii si care este rostul rugăciunii ?

Rostul (rolul) consilierii e de a ajuta o persoana aflata intr-un moment de cumpăna, sa facă fata stresului și sa gândească problema cu care se confrunta din mai multe perspective. Consilierea pastorala ajuta persoanele aflate in impas, de a le aduce concentrarea si speranța, de a le trezi voința si forța interioara. Însa ambele constituie cea mai importanta dimensiune morala: imbunatatirea condiției existențiale a ființei umane.

Psihologia ii oferă psihologului atât formarea ca individ in deplinătatea sa, ce respecta deontologia profesiei, cat si abilitatile si instrumentele necesare pentru a aplica metodele, tehnicile si procedeele acesteia, având ca scop menținerea stării de bine a clientului.

Oamenii ajung atât in fata psihologului cat si in fata lui Dumnezeu in momentele de răscruce, atunci când recunosc nevoia de ajutor.

“A asista spiritual pe cineva implica o cunoaștere a sufletului omenesc. Sa o recunoaștem: tradiția spirituala a dobândit un capital de înțelepciune plecând de la relația sa cu psihicul omului. Dar cunoașterea spirituala trebuie sa fie asociata astăzi cu psihologia pentru a putea lua in considerare omul așa cum este el. Cel care, in zilele noastre, asista spiritual persoane fără cunoștințe psihologice – descoperind de exemplu prea târziu aspecte patologice, nevroze, râni interne sau fale reprezentări, poate chiar sa le angajeze pe cai fără ieșire.”

Mai spune Anselm Grun ca, “ sensul terapiei creștine este ca o persoana sa se dezvolte in imaginea originara și nealterata pe care și-a făcut-o Dumnezeu in mine despre el ”.

Însa as veni cu întrebarea: cum îl putem găsi si cunoaște pe Dumnezeu daca nu ne cunoaștem pe noi ? Daca am urma invatatura Bibliei, am spune ca Dumnezeu este in tine, in noi, in jurul nostru. A ne cunoaște pe sine înseamnă a-l cunoaște pe Dumnezeu. A-ti recunoaște greșelile, înseamnă a I le recunoaște lui Dumnezeu, a primi iertarea Lui este a te putea ierta pe tine. A se ierta pe sine presupune ca omul sa-si îngroape sentimentele lui de culpabilitate, sa-si abandoneze reproșurile pe care ai le adresează si sa se accepte ca cel care si-a asumat responsabilitatea sau ca cel care a devenit așa cum este in prezent.

Finalitatea credințelor este înțeleasa de Freud, încă din 1895, ca fiind defensiva. Credința este fondata pe dorința si este o defensa în fata angoasei. Credința devine o soluție în fata dezvoltării angoasei si aparține cu necesitate sistemului Eului conștient. Credința organizează si conferă sens si protecție în fata irupției non-sensului si haosului.

2.4.2. Sistemele de credințe, convingeri si valori interne

“Am fost incantat sa-mi dau seama ca puteam sa schimb caracteristicile vieții mele, schimbându-mi credințele.” spune Bruce Lipton in cartea “Biologia credinței”, încercând o trezire a conștiinței cu scopul de a-i da omului puterea asupra propriului corp fizic, asupra propriei gândiri si astfel, asupra propriei vieți.

”Ceea ce îmi cânta in urechi, in Gradina caraibiana a Paradisului, era armonia vieții – și nu lupta pentru viața. M-am convinsa biologia contemporana da prea putina atenție rolului important al cooperării, deoarece originile el darwini-ene subliniază natura competitiva a vieții.”

Găsirea, fixarea si urmarea credinței sufletului este una pur personala si individuala la fiecare dintre noi. Nimeni nu poate ști cu exactitate percepția celuilalt despre Dumnezeu pentru ca îl simțim atât de diferit. Majoritatea oamenilor își exprima credințele ca adepți a unei religii, însa acest lucru nu garantează sau definește exact modul individual de percepere al divinității.

Nu de puține ori alegem calea convenționala si pierdem prilejul de a ne dezvolta in îndeplinire proprie.

„ Cel care are chemare, aude chemarea vocii sale lăuntrice si e determinat de aceasta chemare ”, spune C.J. Jung.

Emile Durkheim considera ca, in general, se include in sfera religiei ceea ce este supranatural, misterios sau divin, lucru care nu este corect in accepția sa. El explica religia ca un fapt social. Oamenii au căutat o sursa de energie superioara celei de care dispune fiecare dintre ei si cu care sa poată comunica. El afirma ca religia este un sistem solidar de credințe si de practice referitoare la lucruri sacre, adică separate, interzise, credințe si practici care se unesc in aceeași comitate morala, numita Biserica, pe toți cei care adera la ea.

“ Etica religioasa pătrunde adânc in sfera ordinii sociale, dar intr-o maniera foarte diferita. Aici sunt decisive nu doar diferențele dintre obligațiile magice, rituale și religiozitate, ci mai ales atitudinea ei principiala fata de lume ”.

Apelul făcut la credința readuce sufletul la viața. Ce este sufletul? Singurul răspuns de necontestat pe care îl găsim este: viața! Așadar, psihologia indemna omul la descoperirea credinței proprii necesara pentru a percepe trăirea.

In 1799, Schleiermarcher, a arătat ca “ sentimentul religios“, element central al religiei, deriva din sentimentul comun al dependentei fata de infinit.

“Fiecare individ are legea vieții sale, înnăscuta lui, fiecare are, teoretic, posibilitatea sa urmeze, înainte de toate, aceasta lege si sa devina o personalitate, adică sa-si atingă deplinătatea“.

Când si de unde vine aceasta chemarea ?

Afirmarea de sine, idealul personalității se îndreaptă către zeitatea, către absolut, către exemple prețuite de timp îndelungat de omenire. Spune Jung, “ adevărul vocii, adevăr neconfirmat de nici o doctrina “. As îndrăzni sa întreb : avem nevoie de confirmarea științifica a existentei vocii noastre interioare ? când, de fapt, o auzim continuu, însa, de cele mai multe ori ne vorbește codat !? Mai afirma Jung :“ calea nedescoperita din noi este ca o ființa psihica, pe care filosofia chinezeasca clasica o numește Tao si o compara cu un curs de apa care si urmează impecabil cursul către telul sau. A fi Tao, înseamnă desăvârșire, deplinătate, chemare împlinita, început si sfârșit si realizare totala a sensului existențial înnăscut lucrurilor. Personalitatea e Tao.“ O descriere plina de inspirație ce ne face sa vizualizam cursul acelei ape si sa încercam senzația de împlinire.

“ Adevărata personalitate are întotdeauna chemare si crede in ea, are pistis fata de ea, ca fata de divinitate, deși, cum ar spune omul obișnuit, nu este vorba decât de simtamantul unei chemări individuale. Dar aceasta chemare acționează ca o lege divina, de la care nu poate exista abatere “.

Educația este prima realitate care contribuie la valorizarea persoanei, astfel ca, școala trebuie sa scoată tunarul din confortul familial si sa îl facă sa devina conștient de sine. Fără conștiința de sine nu va știi niciodată cine este, ce vrea in viața cu adevărat, ci va romane intr-o stare de dependenta si nu va știi decât sa imite alte comportamente, având sentimentul ca este neînțeles si reprimat.

Omul trebuie sa fie adaptat la doua lumi: cea exterioara cu familia, profesia, relațiile sociale si de iubire si cea interioara cu propriile gânduri, trăiri, zbateri si cu propria sa natura.

“Conceptele religioase si idealiste servesc in plus ca linii de ghidare pentru modelarea individului, care are nevoie de o explicație clara a vieții in lumina unei teorii sau credințe inteligibile. Religia si ideologia asigura aceasta explicație necesara dincolo de limitele rațiunii individuale. Cultura completează aspectul uman al vieții. Oamenii trăiesc prin forte instinctuale, iar cultura insista pe utilizarea „corespunzătoare a acestor forte instinctuale”.

Fiecare dintre noi avem are Dumnezeul propriu, divinul propriu. Religia este una din manifestările cele mai generale si profunde ale sufletului uman, așa cum arata si Jung in cartea „Puterea sufletului“ spunând: „religia constituie una dintre cele mai importante probleme personale“. Jung considera ca psihologul trebuie sa se limiteze la observarea fenomenului religios, abținându-se de la orice considerație metafizica sau filosofica.

“Fiecare are universul sau propriu de mituri si credințe, animat de o multitudine de mesaje, idei, reprezentări sau injoncțiuni care contribuie la definirea aptitudinilor sale, a gustului pentru plăcere, pentru bunăstare, pentru tandrețe sau fericire. “

Durkheim ne vorbește despre termenul de monomanie spunând: “Monomania este o pasiune exagerată, iar în cea a reprezentărilor – o idee falsă, dar de o asemenea intensitate, încât obsedează spiritul și-i răpește orice libertate…[…]… Este suficient deci ca o mișcare ceva mai violentă a sensibilității să tulbure echilibrul mental, pentru ca monomania să apară.” 24

Ideea ca monomanii exista sau nu, nu poate fi demonstrata.

“Credința presupune o susținere economica importanta”. Eul credincios este dominat de Idealul eului care a subordonat Supraeul. În societate credința îndeplinește o funcție importanta: "Angajează comunicarea, legătura, investirea simultana de reprezentări si percepții care, în alte situații, ar fi condus la conflicte neadmise de Eu prin efectele distructive asupra rețelei coerente care leagă individul de societate."

Astfel, Idealul facilitează crearea imaginarului funerar despre care Matei Georgescu ne vorbește: “Setul de credințe, construit pe obiectele Ideal, este preluat prin socializare din cadrul populației de apartenenta, iar credința în "lumea de dincolo" se impune subiectului o data cu celelalte coordonate culturale ale grupului, aparte de experiențele pe care acestea le va fi avut.”

In acest context experiențele traumatice si dependenta copilului de adult însoțesc imaginarul funerar. Dar ce anume este imaginarul funerar? In concepția lui Matei Georgescu imaginarul funerar “reprezintă ansamblul reprezentărilor cuvintelor (asociate reprezentărilor lucrurilor) care mediază ireprezentabilul experienței morții. Cu aceste unelte putem lucra asupra seturilor de credințe prin care este interpretata “lumea de dincolo”. Imaginarul funerar, mai spune autorul cârtii “Ipostaze ale morții intr-un timp al dorinței”, “reunește, prin efect retroactiv, reprezentări ale principalelor experiențe care se pot substitui experienței morții. Imaginarul funerar este rezultatul investirii reprezentărilor determinate de evenimente de aneantizare, parasire, distrugere, pierdere, întrerupere etc., care aproximează reprezentabilul morții.”

Când vorbim despre imaginarul funerar, vorbim despre un termen care înglobează structuri ale complexului lui Oedip, legătura binoma cu mama si apoi trinoma cu ambii parinti si influenta unuia sau a altuia asupra dezvoltării copilului. Totodată imaginarul funerar este afectat de cultura societății in care persoana se dezvolta si credința care vine ca o refulare in obținerea echililibrului psihic.

6.3.1. Pierderea vitalității, a motivației, a voinței

De adăugat

7. Etica si atitudine morala in comportamentul suicidal (Echilibrul psihic in raport cu afectul)

Sunt actele de sinucidere de condamnat? De adăugat din cați pe tema religioasa.

Cumva, condamnarea actelor suicidale este o problema de etica sociala astfel incot, nu putem lasă la libera alegere acțiunile oamenilor ce afectează in mod direct viețile celor din jur. Libertatea alegerii se întinde pana acolo unde iți faci rău ție ca om sau celor din jur. Așadar, actele suicidale sunt blamate fiind încadrate ca probleme de sănătate publica.

Emil Cioran interpreta sinuciderea ca șansa unica de a scăpa de angoasa chinuitoare a vieții…

Filosoful german Paul Ludwing Landsberg susține ca sinuciderea exista totuși ca fapt moral prin diversitatea cotidiana prin care se exprima facandu-si simțita prezenta destul de puternic. Suicidul este aspru judecat de către societate fiind privit ca un act de lașitate. Paul Ludwing Landsberg extinde aceasta idee întărind argumentarea ca suicidul are mult mai multe cauze, iar stigmatizarea suicidalilor ca fiind lași vine din neștiința.

Discutând la nivelul înțelegerii libertatii personale, fiecare dintre oameni are o interpretare proprie a acesteia. Înțeleasa greșit, spune Landsberg, duce către exercitarea puterii ca omnipotenta. De aceea, limitele sunt extrem de importante atât in educația copilului cat si in conduita adultului. In acest sens, personajele literaturii de pretutindeni se sinucid pentru a dovedi libertatea alegerii. Pornind de la Otilia, Anna Karenina si pana la Kirilov care se sinucide pentru a dovedi libertatea absoluta a omului, ajungem la concluzia ca luarea propriei vieți este ultima expresie a libertarii umane, a liberului arbitru. Alegerea intre bine si rău este la indemna personajelor, deci si a oamenilor din viața reala.

Însa ideea ca actul de suicid este sarvarsit importiva naturii umane, da suicidului un caracter imoral.

De altfel, principiul homeostaziei din psihologie si genetica indeamna spre supraviețuire si menținerea instinctiva a organismului viu si in echilibru, supraviețuirea fiind parte integranta a naturii ființei umane, homeostazia fiind o manifestare a „înțelepciunii” organismului uman. Însa fiind o modalitate de reglaj si ajustare, homeostazia se afla in directa legătura cu mediul extern si implicit presupune relația de feedback. Actul suicidal este de multe ori răspuns la feedback-ul primit de la cei din jur. Pornind de la acest instinct de supraviețuire comun majoritarii, suicidul apare ca o abatere de la regula si ca o anormalitate oamenii judecând spontan actul suicidal.

Astfel, actul sinuciderii cade sub incidenta moralei fie ea înnăscuta sau convenționala. Putem aduce astfel in discuție suicidul ca manifestare acceptata in anumite culturi acesta fiind săvârșit tot din considerente morale (politica, religie, sau alte valori morale).

Am creat legi pe care nu le respectam, am creat moravuri ce ne limitează si ne țin in frâu dincolo de ceea ce ar însemna granița lor, am creat conduita pe care o ducem la extrem. Am creat o varietate de exemple pe care le-am ridicat la rang de tel, indepartandu-ne de la calea proprie orbiți fiind de a urma calea altora! Am creat tot ceea ce nu ne dorim, am creat ceea ce ne sufoca si ne ineaca răbdările prin „așa nu se face”, „așa nu este bine sau frumos”. Când, de fapt, daca ar fi posibila transparenta gândurilor noastre ne-am înfiora cu toții de realitatea lor ori am rade cu pofta. Gândurile merg întotdeauna dincolo de aceste limite ce ni le-am impus, dar întotdeauna ! Nu contest, aveam nevoie de toate acestea pentru a ne stăpâni, caci nu am fi in stare prin propria fire, prin propriul respect, prin propriul sine. Avem suflete ce nu le putem stăpâni, sălbatice si incapatanate si oricât de mult am încerca sa le dominam nu vom reuși. O alegere este intradevar intre a da frâu liber simțirilor si gândului nostru si intre a le reprima ducând o lupta continua cu noi!

Așadar, ce înseamnă un om moral? Este intradevar cel ce simte in profunzimea sa cel mai aproape de aceste legi scrise, de aceste norme si conduite unanim acceptate intr-o societate! Putem face aici o analogie cu conceptul de adevăr, considerând adevăr pur acel fapt care se aproprie cat mai mult cu putința de realitatea in sine. Dar oare asta înseamnă moral pentru societate sau pentru noi ca ființa umana? Oare nu ar fi moral sa ne recunoaștem simțămintele, dorințele, idealurile? Si nu sa le ascundem doar pentru ca acestea nu se conformează societății ?

„Lumea moderna este plina de fetișuri, de fleacuri si bagatele, de obiecte ritualizate care ne sunt prezentate ca purtătoare de puteri sau de mesaje la adresa divinității de care sunt legate. Aceste obiecte, legate de cultura de apropriere si recuperare care a devenit cultura noastră, țin mai mult de registrul lui a face decât de cel al lui a fi.”

Cuvântul poate fi folosit in afara sferei sale concrete, așa cum îl găsim in dicționarul limbii romane si anume: stare de deplina dezvoltare fizica si psihica. Un om matur nu are neapărat experiența unei vieți grele, etc., ci are acea capacitate de a gândi lucrurile rapid si eficient din mai multe perspective, dând dovada de înțelegere ( aici acționează inteligenta), empatie, voința si răbdare, capacitate de a discerne in mod corect, tact si diplomație. A fi matur înseamnă a avea un caracter format, a ști sa acceptam opiniile altora si evident a ști sa le combatem numai si numai cu argumente plauzibile si direct observabile ( sau cu informații concrete si verificabile), înseamnă a fi capabili sa ne percepem locul exact in ierarhia societății , cu alte cuvinte de a fi conștienți de nivelul nostru intelectual, de condiția si statusul nostru astfel incot sa nu cădem in penibil. A fi matur înseamnă ca știm clar ca nu ni se cuvine si ca toate relațiile care se creează cu oamenii din jurul nostru presupun un schimb corect, mijlocit de respect reciproc (daca avem cu adevărat ce respecta).

A fi matur înseamnă a trai fără sa incomodam pe altcineva, a avea o conduita buna, moralitate si respect fata de normele sociale, fata de lege si fata de drepturile oamenilor si a tuturor ființelor pana la urma.

A fi matur este, in concluzie, capacitatea de a reuși sa trăim in armonie cu noi cu ceilalți fără a le incalca intimitatea sau drepturile, fără a face vreun abuz de orice fel.

O persoana matura are preocupări care țin de ascensiunea sa atât in plan personal cat si social, la nivel intelectual, cultural si la nivelul problemelor societății , persoana pregătind astfel condițiile de trai ale generației următoare, implicându-se si aducând aportul in mod vădit la nivel social prin interesul acordat problemelor si condițiilor de trai ale tuturor cetățenilor (vezi dreptul la vot, implicări politice, școlare, dezvoltarea copiilor, sistem medical, etc.).

La momentul atingerii maturității suntem apți pentru a constitui un exemplu pentru cei din jurul nostru si a le impartasi informațiile acumulate, a-i direcționa si a-i ajuta astfel incot sa creăm o societate sănătoasa atât fizic cat si psihic.

Evident ca si un copil are capacitatea de a gândi matur, însa maturitatea nu presupune deținerea unui sistem de gândire tactic, ci este legata in mod direct de personalitate, este o trăsătura definitorie a personalității ce cuprinde un cumul de alte trăsături ce întregesc persoana.

„ Exista un sens filosofic al moralei, ce reunește conduitele regulate, faptele de viața cu semnificația lor, specifica unei societatea date.” Morala sociala nu corespunde de multe ori cu cea individuala. Ierarhizarea valorilor unui individ, standardele sale si percepția despre Bine si Rau îl duc in pragul exprimării unui comportament in conformitate sau nu cu sine si in conformitate sau nu cu societatea. Așa cum arata si U. Schiopu, aici intervine autocontrolul impetuos necesar.

O data cu limbajul va urma un al doilea important eveniment : socializarea. Putem obține orice in aceasta viața, însa nu integritatea. Ceva din noi ne îndruma in mod automat spre a fi integri. Socializarea aduce si fixează in noi norme valorice si morale. Însa cum alegem sa ne formam, oare alegem sa ne formam? Tot ceea ce ni se transmite percepem prin cunoașterea comuna ce tine de modul in care am primit informația, efectul încadrării. Apoi întâmpinam efectul falsului consens, aderând la una dintre aceste convingeri vom avea tendința de a generaliza si de a ne considera mult mai asemănători semenilor noștri decât suntem in realitate. Cunoașterea comuna este suportul cognitiv fundamental pentru comportamentul majoritarii. Suntem tentați sa luam informațiile așa cum vin fără a le verifica si fără a ne îndoi de ele de la bun început. De ce ? Din simpla comoditate, din lipsa nevoii de informare, din viziunea greșita asupra puterii informatiei…etc, etc., etc.

Legat de conceptul moralității ar fi foarte multe de spus, legat de integritate si de alegerea altora de a ne forma ca indivizi; nenumărate am putea spune, însa, oricât am analiza aceasta realitate, ea duce către o etica desăvârșita, către cucerirea Binelui ce înglobează valori ca respectul, integritatea, iubirea, o buna cunoaștere de sine si a lumii înconjurătoare. „Prin urmare, orice tip de educație are o latura afectiva si o latura instructiva – care in cazul educației morale se refera la ceea ce trebuie spus copilului (sub forma sfaturilor, exemplelor, etc.) pentru a deosebi binele de rău , pentru a cunoaște conținutul noțiunii morale.”

Iau naștere in contexte sociale virtuti recunoscute ca repere valorice ideale așa cum sunt: respectul ( respectul universal si respectul de sine) , iubirea, dăruirea , altruismul, etica, buna conduita si tot ce tine de valoarea Binelui. Vom căuta mereu ca scop final Adevărul. „Adevărul este o mișcare. Nu-l poți captura, conține, nu-i poți da expresie sau folosi pentru interesele tale. In clipa in care îl capturezi el încetează sa mai fie adevăr.” spune U.G Krishnamurti in „Mintea e un mit”, ceea ce ne aduce gândul mai aproape de faptul ca oricum am interpreta o virtute si oricât ne-am apropia de ea, oricât de mult ne-am însuși o virtute nu vom obține nicicând esența acesteia. Nicicând nu vom fi morali in esența. Aceasta morala o vom folosi mereu cu un scop, iar acest scop nu poate fi decât subiectiv si egoist. Căutând fericirea zilei de mâine, a vieții veșnice ne stabilim valori pe care le urmam cu conștiinciozitate. Dar cat anume din aceasta valoare este înnăscuta si cat anume din ea este voita? Am mai prețui continuitatea in lipsa fericirii? Ce valoare ar mai avea? Primul pas in educația morala îl constituie lămurirea valorilor morale. Al doilea pas fiind transformarea acestora in deprinderi practice, care se realizează prin practicarea lor consecventa spune Friedrich Nietzsche in lucrarea „Dincolo de Bine si de Rau”.

Societatea se vrea doar a fi o rețeta a fericirii impunând respectarea preamultor norme si principii atât incat rezultatul nu va fi decât depersonalizarea individului intr-un final cat mai apropiat!

Societatea oferă mai exact o formare a concepției despre lume si viața, punând la dispoziția individului uneltele de care aceasta dispune si pe care le-a dezvoltat de-a lungul istoriei. Unde putem găsi libertatea de a ne forma o alta concepție despre viața, despre lume, despre realitate? Poate numai in noi.

Societatea este in continua schimbare așa cum omul este in continua dezvoltare si asimilare. Prin activitate omul se adaptează condițiilor interne si externe la un nivel din ce in ce mai înalt. Activitatea este cauza si efect al dezvoltării bio-psihosociale a omului, este resimțita ca o adevărata nevoie psihica, o cerința impetuoasa a integrității ființei lui.

Legat de conceptul moralității ar fi foarte multe de spus, legat de integritate si de alegerea altora de a ne forma ca indivizi; nenumărate am putea spune, însa, oricât am analiza aceasta realitate, ea duce către o etica desăvârșita, către cucerirea Binelui ce înglobează valori ca respectul, integritatea, iubirea, o buna cunoaștere de sine si a lumii înconjurătoare.

„Prin urmare, orice tip de educație are o latura afectiva si o latura instructiva – care in cazul educației morale se refera la ceea ce trebuie spus copilului (sub forma sfaturilor, exemplelor,etc.) pentru a deosebi binele de rău , pentru a cunoaște conținutul noțiunii morale.”

De asemenea Jean Piaget dezvolta conceptul de moralitate in Teoria Invatarii Sociale.

Spre deosebire de Freud, Eriksson considera ca dezvoltarea si formarea personalității are un curs continuu. Problemele psihosociale semnificative apar de-a lungul vieții pupând o piedica majora individului, provocând unirea tuturor forțelor si implicând tot ceea ce inseama EU-ul acestuia, EGO-ul sau spre rezolvarea acestora si trecerea la un alt nivel. Pragurile ce vor fi depășite sunt împletite cu influente culturale, educaționale, tradiționale, comportamentale, spirituale…etc., astfel incot, o data soluționata problema majora a etapei de dezvoltare prin care individul trece, acesta va trece la următorul nivel cu atuurile sau dezavantajele dobândite. Dezvoltarea unei armonii, a unui echilibru intre toate aceste aspecte ce construiesc practic personalitatea individuala este o reușita totala. Individul va avea astfel o muzicalitate interioara armonioasa si corect instrumentata.

Așadar, Eriksson, spre deosebire de Freud, va pune accent pe EGO (si nu pe SUPRAEGO). Formarea unei identitati, dezvoltarea unui EGO sănătos, așa cum se exprima Eriksson, va soluționa pe viitor rezolvarea conflictelor interioare ce vor apărea pe parcursul dezvoltării sale ca individ si asupra cărora Freud era orientat.

Nu putem face analiza unui individ, nu ii putem urmări dezvoltarea decât in contextul cultural si social unic pentru fiecare dintre noi, ținând cont de particularitățile cazului.

Valoarea umana este dimensiunea morala de cea mai larga cuprindere, intricat aceasta identifica omul din spatele societății . Trăsături morale generice, cu caracter de universalitate, cum sunt cinstea, corectitudinea, sinceritatea, seriozitatea, modestia, cumpătarea, caritatea, altruismul conturează personalitatea, ii da individului substanța fără de care nimic din ceea ce întreprinde nu poate dura si mai ales nu poate genera garanție, încredere, reciprocitate, carisma, empatie.

„E mai bine sa mori pe picioarele tale decât sa travesti in genunchi ”.

2.11. Intervenție si viziune asupra propriei vieți – Evaluarea riscului de suicid

Orice medic, psiholog, pedagog trebuie sa fie capabil sa evalueze riscul suicidal. Prima cerința este de a pune întrebări cu mult tact, dar în mod direct despre actul suicidal. Persoanele care au gânduri, intenții suicidale, vor merge la dialog si se vor simți mai înțeleși si mai ușor vor mărturisi despre ele. Educarea valorilor moral – spirituale din frageda copilărie este o condiție în profilaxia suicidului.

Pacienții cu depresii severe, totuși, uneori au idei de omucidere. De asemenea, ei considera ca este un act caritabil uciderea altor oameni pentru a-i scuti de suferințe intolerabile. Astfel de idei trebuie luate în serios. Este util sa ne pună în garda persoanele

care adesea discuta despre suicid sau îi preocupa aceasta problema. Așa cum o treime dintre persoanele care au murit prin suicid au mărturisit despre intențiile sale celor apropiați înainte de săvârșirea actului. Chiar înainte de act, pot exista schimbări subtile în felul lor de a vorbi despre moarte, uneori sub forma unor aluzii indirecte care trebuie luate în serios.

Mai mulți psihiatri care au urmărit fenomenul dat la copii indica ca peste 50% dintre copii care au realizat suicidul au vorbit un timp despre acest fenomen.

Prevenirea suicidului

O puternică orientare către sens joacă un rol decisiv în prevenirea suicidului.

Nietzsche spunea ca ,,Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate îndura aproape orice”- ar putea fi un motto călăuzitor. Viața este concreta in planul sau considerat real si se bazează pe logica umana care, deși poate nu coincide cu cea a universului, este in pofida tuturor teoriilor filosofice ce vizează materialitatea lumii si palpabilitatea ei, cea mai veridica trăire de a ființei umane. Viața este certa pentru majoritatea oamenilor care intra de altfel in normalitate, iar sarcinile sale sunt reale si concrete. Modul in care evoluează viața fiecăruia dintre noi este unic si irepetabil, experiențele, trăirile si tot ceea ce reprezintă psihicul si fizicul nostru intr-un context real dezvolta anumite comportamente, reacții, manifestări de toate tipurile. Acțiunea înseamnă punerea in mișcare sistemul de interacțiune cu lumea. Avantajele acțiunii fiecărui individ tind sa fie in favoarea acestuia. Modul in care individul își accepta soarta oferă oportunitatea experienței unice , iar acesta este de dorit sa gasesca un sens al vieții fără a încerca sa se împotrivească cursului propriei vieți. Astfel, demnitatea ramane o opțiune.

Orientarea către sens ramane singura cale dreapta a vieții si șansa sigura către perioada batranetii cu dobândire a înțelepciunii. Vidul interior va fi plin de sens la finalul vieții.

Nu puține cazuri de suicid se datorează vidului existențial. Fenomene atât de răspândite precum depresia, agresivitatea și dependența nu pot fi înțelese câtă vreme nu ținem cont de vidul existențial care le provoacă. Diferitele tipuri de voința (mai bine spus dorințele nerealizate spre care tindem – voința de putere, voința de bani, voința de plăcere, etc.) mascheaza cu succes vidul existențial care cere ca tribut renunțarea la viața prin devalorizarea ei, prin nonsens si nonvaloare.

Oamenii nu înțeleg ca aflându-se la un capăt opus al contrastelor, căutând fericirea spre exemplu, au conștientizat deja nefericirea, căutând bogatia, simt sărăcia, căutând iubirea, trăiesc cu lipsa acesteia! Dar nevoia de cunoaștere nu este decât războiul din noi!

“Din punct de vedere istoric, credințele iudeo-creștine ne-au făcut sa credem ca noi suntem fapturi inteligente, care au fost create intr-un proces separat si distinct de toate celelalte plante si animale. Din aceasta perspectiva, noi ne uitam de sus la ființele mai mici, considerându-le forme de viața lipsite de inteligenta – mai ales când e vorba de organisme aflate in niveluri inferioare de evoluție.”

A te naște nu este o alegere, a trai este o inerție, iar a alege cum sa travesti este o convenție. Cum am putea alege modul de viața? Ne îndreptam încă din primii ani de formare către un singur drum, o singura direcție: cea data de educație, nivelul cultural, tradiții, nivelul de percepere si de dezvoltare, intelect si toate cele ce ne formează continuu ca „eu”, ca personalitate individuala. Se spune ca fiecare dintre noi avem un destin, iar destinul îl gândim ca fiind drumul in viața, intamplarile la care luam parte, alegerile făcute, lucruri practice ce nu țin decât sa ne definească poziția ca ființa sociala.

O mare importanta are, ce este omul in realitate, ce crede el ca este, ce dorește sa fie, ce gindeste despre alții, ce considera ca gândesc alții despre el, comportamentul sau manifestat fiind in funcție de unul sau altul dintre aceste elemente sau de modul particular de integrare si funcționare a acestora.

Viața curge, este intr-o continua mișcare, iar tu, OMUL, acționezi. Cum acționezi ? Ce este acțiunea? Acțiunea este rezultanta gândului. Acțiunea este singurul răspuns al organismului la stimulii din jur. Omul a hotărât ca întreg universul a fost creat pentru plăcerea proprie si se comporta ca atare. Atunci când nu eram conștienți de distrugerea mediului înconjurător nu luptam pentru menținerea lui, însa de când omul a devenit conștient de sine, sigura schimbare in gândirea lui este distrugerea! Omul este sortit distrugerii.

Suntem ghidați de scopul vieții, avem nevoie sa credem ca viața are un scop când nici noi si nimeni altcineva nu poate face din asta o certitudine. Trăim. Este o inerție. Trăim si atunci când alegem bine si atunci când alegem rău. Nu trăim mai nefericiți când alegem rău si nici mai fericiți când alegem bine, doar ne potolim frustrările cu aceste gânduri. Nu știm la ce ne folosește faptul de a fi morali. Doar speranța ca dincolo de viața, ceva ne va aduce starea de bine, ceva va fi mai ușor, mai bine, cineva ne va răsplăti pentru asta. Nu putem gândi dincolo de concepte, deși dincolo de viața putem intalii ceva nemaisimtit, nemaigândit. Numim “viața” starea in care ne aflam. Oare toți ne aflam in aceeași stare ? Este o stare a mintii, a gândului bazata pe realitatea proiectata. Oare putem gândi “altceva” ? Cu totul altceva decât ceea ce a fost gândit pana acum!? Ceva ce va fi compus din vreun element necunoscut, așadar…altceva, așa cum a fost la momentul ei roata. Așa cum am citit undeva, nu rețin unde, poate ca nici Isus daca ar veni, nu ne-ar mai putea uimi cu vreo minune!

2.11.3. Asistenta specializata

Absolut orice indiciu care duce individul cu gândul la suicid trebuie luat in calcul. Orice nuanța poate aparține unei idei suicidale, orice mărturisire care accentuează renunțarea la viața sau o stare generala de rău trebuie luata in calcul de către cei care o receptează. De aceea este de dorit sa fim vigilenți când auzim rostite următoarele enunțuri care sunt de fapt avertismente verbale presuicidale:

„Am decis să mă omor!” , „M-am săturat. MA opresc aici!”, „Mai bine mor.”, „Am trăit, mi-e de-ajuns.”, „Îmi urăsc viața!”, ,,Nu vreau sa vad pe nimeni! Nu am nevoie de nimeni”, ,,Singura cale de ieșire din impas – este moartea.”, ,,Nu mai pot!”, ,,Nu mă veți vedea niciodată!”, „decât așa, mai bine mort!”, „veți vedea voi după ce nu am sa mai fiu!”,etc.

Un specialist – acesta reprezentând psihiatrul si psihologul, ambii in strânsa colaborare – este necesar sa observe următoarele:

a). Frecventa, intensitatea si durata ideației suicidale:

– prezenta gândurilor suicidale

– frecventa gândurilor suicidale sau pur si simplu a gândurilor de dispariție

– durata gândurilor de moarte

– intensitatea gândurilor suicidale (pe o scara de la 1la 10 ca severitate)

– existenta unor tentative eșuate sau nu

b). Planul de suicid:

– existenta unui plan de suicid

– detalii importante (mod, loc, data) daca acest plan exista

c). Disponibilitatea mijloacelor de suicid:

– daca suicidalului ii este la indemna vreo metoda de suicid si cat de lesne are acces la aceasta

d). Controlul gândurilor de suicid:

– cat de bine reușește sa controleze gândurile de suicid (evaluarea controlului asupra gândurilor de suicid pe o scara de la 1 la 10)

e). Factori de risc:

– consumul de alcool, droguri

– practicarea unor sporturi extreme

– lucrul intr-un mediu toxic (care pune la dispoziție mijloace de suicid)

f). Motive pentru a trai sau muri:

– căutarea unei motivații de a trai

– ce anume ii determina sa continui viața, dar si ce anume i-a făcut sa depaseasca momentele precedente

g). Intenția de suicid:

– când a apărut intenția de suicid

– cauzele care îl determina sa dorească încetarea din viața

Rolul consilierii este unul extrem de important. Pentru a stabili o strânsa relație bazata pe încredere terapeut-pacient, terapeutului ii revine datoria de a organiza un plan de acțiune in care sa identifice factorii care au adus individul in pragul de suicid:

1. Factori interpersonali:

– legătura puternica cu familia

– comunicare verbala deschisa

– implicarea parentala

– rețea sociala adecvata (colegi, prieteni, adulți)

– religiozitate/spiritualitate

2. Factori individuali:

– abilitați de rezolvare a problemelor

– abilitați de rezoluție a conflictelor

– stima de sine adecvata

– abilitați generale de coping

1. Evaluarea situației de criza se face din primele momente ale contactului cu subiectul astfel:

1. Specialistul exprima interes si oferă suport emoțional:

– Te supăra ceva?

– Nu pari in opale tale astăzi…

– Se pare ca lucrurile nu sunt prea bune pentru tine…

– Observ ca ești foarte nefericit…

2. Identifica situațiile inductoare de criza:

– Hai sa vorbim despre ce se petrece cu tine…

– As vrea sa știu ce te-a tulburat…

– Ai vrea sa vorbești despre ce s-a întâmplat rău cu tine?

3. Reformulează problema pentru a o clarifica:

– Înțeleg ca ceea ce te-a supărat este…

– Situația dificila pe care vrei sa o eviți este…

– Presupun cat de dureros a fost pentru tine sa…

2. Identificarea problemelor majore si a factorilor precipitanți:

– aceasta etapa are o importanta sporita deoarece terapeutul/clinicianul va ajuta persoana cu intenție sau tentativa suicidala sa descrie contextul in care a apărut criza suicidala si care a fost rațiunea acesteia, dar si sa stabilească poziția individului fata de aceasta întâmplare.

3. Managementul emoțiilor:

Pacientului ii este necesara siguranța, deci se va cultiva încrederea si considerația menite sa îl deschidă spre comunicare si sa se dezinhibe.

In cazul in care acesta nu poate comunica, in timpul terapiei, pacientul poate fi lăsat se se exprime prin intermediul altor mijloace cum ar fi: desenul, art-terapia.

Emoțiile si sentimentele pacientului au nevoia unei validări prin exprimarea înțelegerii a ceea traieste si simte ca fiind normal, de inteles si justificat.

4. Explorarea si generarea alternativelor:

Pacientii se pot afla in imposibilitatea de a concepe un plan de siguranta pentru propria viata, de aceea, specialistul, este de dorit sa formuleze un plan de siguranta impreuna cu acestia.

Clinicianul trebuie sa joace rolul de avocat in apararea intereselor bolnavului, astfel incat acesta sa beneficieze de toata atentia si ingrijireile necesare.

Relatia dintre clinician si pacient are o importanta majora in tratarea pacientului, iar comunicarea este cruciala in acest caz pentru ca ea ajuta la identificarea problemelor ce produc criza si la inlaturarea acestora, la decelerarea rapida a ceea ce nu functioneaza cum trebuie si la gasirea unor masuri prin care pacientul sa se poata redresa spre a ajunge la un echilibru.

5. Planul de siguranta:

Se pune accent pe simplitate ca totul sa fie concret iar responsabilitatile sa fie precise, bine conturate si usor de inteles. Acesta nu cuprinde activitati vagi, ci totul este ordonat pe pasi, cu precizie si o oarecare stricteze – pacientul face pasi mici dar siguri spre vindecarea sa si spre obtinerea increderii in sine.

Activitatile care se propun a fi intreprinse sunt in functie de nivelul ideatiei suicidare sau al tentativelor de suicid ale pacientului, asadar, in functie de gravitatea situatiei. Sunt cazuri in care pacientul isi suna terapeutul la anumite sore spre a-i raporta starea sa.

Sunt inlaturati factorii de risc si lucrurile care ar putea constitui un pericol pentru pacient (arme de foc, obiecte ascutite, franghii, accesul la fereastra, etc).

6. Monitorizarea si contactele de urmarire:

Au mai mare importanta in cazul copilului suicidar. Monitorizarea si urmarirea acestuia inlatura factorii de risc si se poate observa astfel si comportamentul copulului. Monitorizarea se face pe o perioada mai indelungata de timp probandu-se ramanerea in siguranta a pacientului pana cand acesta isi restabileste echilibrul emotional si devine functional.

Monitorizarea poate fi efectuata de la distanta sau chiar in contact direct uneori (in cazul in care pacientul are o varsta destul de mare si o maturitate care ii permite intelegerea si acceptarea acestui lucru).

Contractul de siguranta este o promisiune facuta de tanar de nu intreprinde nimic care sa-l raneasca sau sa-l omoare.

2.11.1. Dezvoltarea personala

De adaugat

2.11.2. Imaginea de sine

Matei Georgescu in “Ipostaze ale morții intr-un timp al dorinței”, vorbind despre Freud ne amintește de structura individual – sociala a Idealului Eului (viitoarea funcție de ideal a Supraeului): “Acest ideal are, pe lângă partea sa individuala, si una sociala, el fiind de asemenea idealul comun al unei familii, al unei categorii sociale, al unei națiuni!”

In 1922 Freud prezintă o organizare concentrica a Idealului Eului, organizare care are familia ca centru de interes,apoi depărtându-se concentric se afla idealurile societății .

Apoi, in textul din 1921 idealul Eului avea trei funcții: “auto-observarea, rolul de conștiința morala si factor hotărâtor în procesul refulării”. Ajungem astfel pana in anul 1932 in “Psihanaliza” scrisa de Freud in care: ”Supraeul este o structura care îndeplinește trei funcții: auto-observare, conștiința morala si funcția de ideal.”

“Funcția de Ideal aparține deci Supraeului” concluzionează Matei Georgescu.

De adăugat

Respectul

Cum ne formam respectul de sine si fata de ceilalți ?

Cel care vrea sa aibă satisfacția imediata a oricărei dorințe nu va putea niciodată sa construiască in el un Eu puternic. A se respecta pe sine înseamnă in mod fundamental, a-și accepta propria sa existenta si a plica normele unei conduite sănătoase începând cu sine! Aceasta singura condiție este suficienta pentru ca omul sa își schimbe atitudinea și sa facă sa se dezvolte in sine ceva. Psihologul căuta acel lucru minunat care exista in fiecare om, in regatul sau interior! A se respecta pe sine nu înseamnă a deveni inactiv, întrerupând schimburile de energie si stabilind prin pasivitate o stagnare a dezvoltării culturale, afective sau de orice alt tip. Acceptarea de sine este cu certitudine aspectul psihologic al iubirii de sine așa cum o cere Isus. Este uimitor cum Jung a reușit sa traducă, in limbaj psihologic, una dintre exigentele importante ale lui Isus.

2.12.1. Perspective asupra vieții si asupra morții

2.12.1.1. Angoasa de moarte

“Pornind din ultimul stadiu, corespunzător fazei de latenta, putem presupune ca unica direcție de dezvoltare spre angoasa de moarte este formata dintr-o mișcare de regresie formala spre tipurile anterioare de evoluție spre angoasa si în special spre angoasa sugarului, în care integritatea psihica este pusa sub semnul întrebării. Angoasa de moarte devine în acest caz un tip de angoasa de aneantizare prin care se semnalează un aflux debordant de excitație care pune limitele Eului în pericol.”

Mijlocul de exprimare al ansamblului fenomenelor empatice este trăirea. Trăirea precede orice tip de legătura. Este instinctiva, o impresie primara, intuitiva de a capta energia celuilalt si de a o interpreta spre a descoperi daca rezonam plăcut cu acesta.

Activata din exterior, ea își prelungește rădăcinile in trăirea corporala si însumează reprezentările mentale imprimate de la începuturile relațiilor. Trăirile de plăcere si de bucurie vor fi asimilate ca experiențe de baza si vor constitui baza sentimentului de siguranța si de încredere in sine, in vreme ce trăirile de neplăcere si de durere vor sapa adevărate gropi psihice a căror amintire va fi păstrata integral de corpul emoțional traumatizat.”

Putem interpreta sau privi angoasa ca pe o intensificare, ca pe o agravare a anxietății – o stare de neliniște dusa la extrem ceea ce provoacă o frica iraționala si acuta. Angoasa se mișca in cadrul anxietății generalizate fiind resimțita in plan conștient printr-o senzație pasatoare de profunda indispoziție. De multe ori individul presimte parca un pericol iminent însa nedefinit si inexplicabil, iar senzația este de profunda insecuritate. Securitatea este pentru individ o necesitate care in piramida lui Maslow ocupa cea de-a doua prioritate. Așadar, angoasa expune individul la lipsa securității proprii care poate fi exprimata la nivel neurovegetativ prin modificări emoționale puternice: palpitații, transpirații, agitație motorie, tremurături, tensiune intraoculara cu incetosarea privirii, etc.

Angoasa bulversează întreg sistemul de funcționare al individului inclusiv echilibrul personalității sale si se manifesta prin regresie atât afectiva cat si in planul gândirii. Cauzele care o provoacă pot fi diferite: un conflict interior (de exemplu, atunci când ne reprimăm agresivitatea), o activitate sexuală nesatisfăcătoare sau o pierdere în dragoste (doliu, respingerea din partea persoanei iubite), un eșec profesional etc. Asemenea cauze determină reactivarea unui vechi sentiment de abandon datorat precedentelor experiențe dureroase.

Sunt si cazuri in care angoasa este generata de fantasme si reprezentări imaginare ale unei situații conflictuale inconștiente, însa angoasa este direct legata de condiția umana, deci nu intra in sfera patologica. Stările de angoasa sunt prezente de la o vârsta frageda si se manifesta pe întreg parcursul vieții atunci când oamenii sunt nevoiți sa se adapteze unei noi situații in momente de o importanta majora. Sentimentul de insecuritate vine din incapabilitatea individului de a-si crea condiții propice de adaptare ceea ce duce intr-un final la psihoza sau la nevroza.

2.12.2. Anxietatea si anxietatea sociala

Anxietatea (neurotismul) este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate difuz. La ora actuala se vorbește despre o afectare la nivel de populație de 25% (conform datelor epidemiologice existente la acest moment) fata de depresia care afectează doar 17%. Cele mai multe dintre cazuri acuza manifestări la nivel fizic, însa adevăratele cauze sunt de natura anxioasa: anxietate generalizată, fobia socială, fobii specifice (ex. fobia de insecte, frica de spații deschise sau închise), atacul de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă și stresul post-traumatic.

Aceste stări de existate poate avea diverse cauza, cauze ce se potinscrie si in spectrul medical sau psihiatric, abuzuri de substanțe toxice (inclusiv cofeina). Anxietatea însa, este strâns legata de stresul persoanei afectate si este răspuns la incapacitatea individului de a face fata si de a elabora strategii de rezistenta la stres, incapacitatea de a descărca tensiunile emoționale cauzate de stres si incapacitatea de a elabora strategii de readaptare. Pe tot parcursul vieții, in etapele de dezvoltare parcurse, omul este supus unor restructurări de natura afectiva si emoționala/psihica in funcție de problemele specifice vârstei si perioadei respective cat si in funcție de problemele neașteptate care survin in mod inopinat in viața acestora.

Din punct de vedere medical, stările anxioase accentuate sau nu, pot fi cauzate de afecțiuni ale unor organe sau tulburări survenite din cauze biologice cum ar fi: afecțiuni ale glandei tiroidiene, afecțiuni ale colonului; sau cauze psihiatrice: atacurile de panica, depresia. La populația tantra, tulburările psihiatrice sunt o cauza frecventa de anxietate. Asemănător durerii, anxietatatea poate fi un semnal pentru individ. Acest semnal îl avertizează ca organismul este suprasolicitat.

Deși depresie afectează mai multe femei decât bărbați, suicidul cuprinde mai multe acte reușite din partea bărbaților.

Interesul pentru măsurarea anxietății este enorm datorita răspândirii ei in populația generala cat si a componentei sale diversificate si neclarităților conceptuale, a formelor clinice vag conturate. Anxietatea este un fenomen care a fost descris de mii de ani si este adânc

inradacinat in natura noastră umana.

Interesant este faptul ca deși cele doua tulburări psihice sunt greu de deosebit si sunt complementare ca factori ce afectează puternic structura psihica umana punând viața indivizilor in pericol si ajungând pana la a-I face nefuncționali sau a săvârși un act suicidal, anxietatea si depresia diferă in deținerea majoritarii in funcție de sex. Anxietatea este întâlnita cel mai des la femei (30,5%) fata de bărbați (19,2%). Deși atât anxietatea cat si depresia pot fi factori declanșatori ai actului suicidal este reprezentativ in cazul suicidului, sexul masculin. De aici, concluzionam ca cele doua tulburări pot fi asociate, la rândul lor, cu diferite co-morbiditatea. Exista o suprapunere a celor doua tulburări care dețin in proporții variate factori de ordin genetic, simptomatologici, evolutivi.

Primul efect înregistrat de existate si de depresie este suferința. Aceasta este trăsătura specifica oricărei tulburări dintre acestea doua. Distress-ul este întâlnit in depresia majora, distimie, neurastenie, tulburarea posttraumatica de stres si anxietatea generalizata.

Cel de-al doilea produs al acestor afecțiuni este frica căreia ii corespunde fobia sociala. De aceea, mai sus am vorbit despre anxietatea sociala. Frica da: tulburarea de panica, agorafobia si tulburarea obsesivcompulsiva.

Din punct de vedere cognitiv se constata o anumita specificacitate a acestor tulburări anxioase cu implicații majore in psihopatologie. Astfel, putem abține o clasificare a acestor trăsături specifice, o conceptualizare a lor si o evaluare a acestora in vederea stabilirii unui plan adecvat de tratament. Aceste specificitati sunt:

– frica de frica

– interpretarea distorsionata a simptomelor corporale

– senzitivitatea anxioasa in tulburarea de panica

– intoleranta incertitudinii

– îngrijorarea patologica in tulburarea

anxioasa generalizata

– frica de a fi evaluat negativ

– atenția spre propria persoana in cazul anxietății sociale

– credința ca nu este suficient oxigen in spatii mici din claustrofobie

– credința ca apariția anumitor evenimente poate fi influențata de propria gândire din tulburarea obsesiv-compulsiva

– interpretarea evenimentelor in tulburarea posttraumatica de stres

– intoleranta fata de incertitudine (mai mult specifica tulburării obsesive-compulsive)

Daca facem o legătura cu trăsături le caracteristice in linii mari ale suicidalilor, firește ca găsim corelații intre anxioși , depresivi si suicidali. Cei din urma reprezintă categoria prima care subordonează depresia si anxietatea ca fiind factori de influenta a celor ce fac parte dintre indivizii afectați de instanțe ale suicidului si cei ce savarsesc suicidul ca act reușit.

Intoleranta fata de incertitudine este incapacitatea de interpretare a ambiguităților produse de intamplari noi si poate neașteptate, așadar o dificultate majora in a accepta si a se adapta noilor situații. Indivizii afectați tind a avea cu orice scop, simțind nevoia acuta, de a avea o explicație pentru un anumit eveniment/situație. Acest lucru vine din nevoia de control asupra realității si de cele mai multe ori are ca rezultat nevroza.

11.2.1. Sinucigașul intre Bine si Rau – Concluzii

Exista oare bine si rău?

Fugim de egoism, suntem jigniți de egoism, însa tot ceea ce facem, facem pentru noi. Ajutam pentru a ne simți buni, generoși, avem nevoie de asta ! Trăim etic in speranța unei fericiri viitoare, in speranța ca viața ne va răsplăti, dam viața pentru a obține continuitate ori in speranța ca nu vom ramane singuri in anii batranetii. Este greu sa ne recunoaștem asta. Este modul in care ne ferim de a fi percepuți. Aruncam in văzul lumii doar generozitatea, doar amabilitățile si protocolarismele, doar zâmbetele fără de care nu am fi mai plăcuți…..

„Tu ești preocupat doar de fericirea sau de nefericirea ta, de filmul la care te uiți tu.” spune Krishnamurti.(152).

“Ansamblul componentelor pozitive si negative participa in mod activ la structurarea pesonalitatii noastre profunde si a relațiilor cu lumea si cu ceilalti” spune Jacques Salome in cartea “Curajul de a fi tu însuti”.

Aceste componente “funcționează la maxim când sunt întreținute, solicitate, reactivate, stimulate sau exacerbate de atitudinea sau componenta dominanta a celuilalt. Si funcționează la minim când sunt diminuate, atenuate sau menținute in surdina prin complementaritatea dominantei celuilalt.” Este in avantajul nostru sa acordam importanta stimulenților sau inhibitorilor trasmisi de către ceilalți.

“Este de datoria fiecăruia sa-si dezvolte o anumita responsabilitate de a-si conștientiza componenta dominanta… electiva sau preferata si, dincolo de aceasta luciditate fata de sine, sa ramina in egala măsura vigilent si atent pentru a nu se lasă antrenat de reacțiile interlocutorului cu care are de-a face când inițiază sau ne angajează intr-o relație cu acesta.”

Oamenii căuta persoane ce li se aseamănă, cu care pot impartasi aceleași păreri si gusturi.

“Omul a abandonat inteligenta naturala a corpului “ si si-a creat repere si dorințe. Repere ca: atingerea fericirii. “Pacea pe care o cauți este deja in tine, in funcționarea armonioasa a corpului” ( Krishnamurti ). Exista doar mișcarea gândului. Orice ai încerca sa faci, nu faci decât sa o inervezi, sa ii dai impulsuri.

Concluzii:

– suicidul apare ca o reacție comportamentala extrema, având la baza dezechilibrul dintre forța si semnificația stimulilor interni si externi si modalitatea de răspuns a persoanei.

– cu toata diversitatea formelor de sinucidere exista o caracteristica comuna a acestora: ele sunt săvârșite în cunoștința de cauza, victima fiind conștienta de gestul sau.

– caracterul rațional si conștient al sinuciderii face din acest fenomen o problema sociala.

– suicidul egoist este specific indivizilor slab integrați în grupul familial, religios, sau politic, dovedind lipsa coeziunii în cadrul grupului de apartenenta.

– suicidul altruist este caracteristic indivizilor excesiv integrați în grupul de apartenenta, care pun mai presus interesele colectivității fata de propriile interese.

– suicidul anomic este rezultatul dereglării mecanismelor sociale care se repercutează direct asupra numărului de morți voluntare.

– suicidul fatalist rezulta dintr-un control excesiv, dintr-o disciplina mult prea stricta, care suprima individul.

– factorii ce pot influenta suicidul sunt multipli: psihiatrici, biologici, medicali, sociali, de mediu.

– in România numărul deceselor prin sinucidere este în creștere. Cele mai frecvente modalitatea de sinucidere au fost spânzurarea, intoxicația voluntara, precipitarea si submersia.

– cele mai multe cazuri de sinucidere au fost înregistrate în toate județele, cu preponderenta celor din centrul tarii.

– cel mai mare număr de sinucideri a fost înregistrat la grupele de vârsta 21-30 de ani si 31- 50 de ani.

– marea majoritate a sinuciderilor s-a înregistrat în rândul bărbaților.

– procentul sinuciderilor prin ingestie medicamentoase este majoritar. În pofida masurilor de limitare a accesului la medicamente prin obligativitatea existentei unei rețete, numărul ingestiilor polimedicamentoase este în creștere.

– suicidul în lume înregistrează aproape un milion de oameni. Aproape 10 – 20 de milioane au tentative suicidale anual. Adevăratul număr de sinucideri este probabil mult mai mare, deoarece unele decese au fost considerate si înregistrate ca accidente, fie de mașina, fie supradoze si nu sunt recunoscute ca fiind sinucideri.

– costurile economice ale sinuciderilor și rănirilor autoprovocate sunt estimate la mai multe miliarde de dolari anual.

– in lume sinuciderea este cea de-a opta cauza de deces la bărbați si a 16-a cauza de deces la femei. Este cea de-a treia cauza de deces pentru persoane 10 – 24 de ani.

Suicidul este actul cel mai denaturat pe care îl poate săvârși ființa omenească care se caracterizează astfel:

– este asasinul moral al celui care-l făptuiește,

– este furtul cel mai infamat, pe care suicidul îl face familiei și patriei sale,

– sustragerea mișelească de la îndeplinirea tuturor datoriilor care constituie misiunea vieții,

– este în fine păcatul cel mai capital și mai de neiertat pe care-l prevede canoanele bisericești de toate riturile.

Bolile fizice sunt boli morale. Bolile psihice sunt boli afective. Bolile afective sunt boli spirituale. Cu cat aceste boli si-au întins mai adânc rădăcinile, cu atât ele vor fi mai greu de înlăturat. Rădăcinile lor pot atinge cele mai adânci credințe astfel incot, viața sa ne fie compromisa prin propria gândire si implicit acțiune.

CAPITOLUL III

Metodologie – cercetări concrete

1. Obiectivele cercetării

1. Studierea impactului societății asupra indivizilor cu risc de suicid. Importanta integrării sociale si influenta grupurilor sociale asupra indivizilor.

2. Studierea existentei unui sistem de credințe divine care sa stabilească o puternica structura morala ca ghidaj de adaptare si explicare a șesului vieții si ca mijloc de obținere a echilibrului psihic.

3. Intenția suicidala din perspectiva anxietății venite pe fondul unei slabe credințe si pe un teren destructurat al valorilor (morale) interne.

4. Analiza stării afective si psihice prin prisma tulburărilor de anxietate si depresie ca urmare a incapacității de adaptare la noile situații de viața sau la cerințele societății .

5. Stigmatizarea, din punct de vedere social si religios, a indivizilor cu idei suicidale si a indivizilor care tind sa aleagă libertatea asupra propriei vieți.

2. Ipotezele cercetării

1. Anxietatea/depresia cresc șansele de suicid.

2. Daca evenimentele de viața vin pe fondul unei slabe credințe morale/divine atunci afectează capacitatea de adaptare si măresc șansele de suicid.

3. Lipsa unui scop in viața si a unui echilibru intern psihic si afectiv favorizează impulsurile suicidale.

Ipoteze de rang mediu:

a. Cu cat individul se va simți respins de societate si marginalizat, cu atât șansele de suicid cresc.

b. Cu cat individul va trai sentimentul de a nu fi ajutat si acceptat de către semenii săi, cu atât șansele de suicid cresc.

c. Cu cat traumele vin pe un fond instabil al structurii de personalitate, pe fondul afectiv sensibil si sub influenta mediului înconjurător instabil, cu atât șansele de reușita a actului suicidal sunt mai mari.

d. Cu cat credința in divinitate este mai slaba, cu atât instabilitatea psihica si afectiva destructurează ierarhia valorilor interne morale si afectează rezistenta la trauma.

5. Prezentarea loturilor experimentale

5.1. Lot general

Lotul general de subiecți este reprezentat de utilizatori online a doua mari site-uri de socializare:

– un site renumit de socializare: www.facebook.com

– un site specializat ce oferă suport online persoanelor cu tentative de suicid si conduite suicidale

de suicid: http://suicid.wordpress.com/ – Gânduri pentru sinucigași si supraviețuitori

– numărul total al subiecților este de 140

vârsta subiecților este între 14 și peste 60 de ani

numărul subiecților este de aproximativ 70 pentru fiecare site

5.2. Loturile online

– lot utilizatori Facebook – aproximativ 70 respondenți

– lot utilizatori “Gânduri pentru sinucigași” – aproximativ 70 respondenți

Mențiune: – pentru efectuarea analizei rezultatelor s-a luat in calcul media participanților si anume 70 respondenți.

Figura de mai jos arata participarea respondenților la Chestionarul pentru determinarea nivelului de anxietate si localizarea acestora conform tarilor de pe Glob.

Figura de mai jos arata participarea respondenților la Chestionarul pentru determinarea nivelului de credința si localizarea acestora conform tarilor de pe Glob.

Figura de mai jos arata participarea respondenților la Chestionarul pentru determinarea nivelului de risc suicidal si localizarea acestora conform tarilor de pe Glob.

Pentru site-ul: www.suicied.ro graficul arata procentual respondenții care au completat chestionarele puse la dispoziție pe site si respondenții care au completat direct de pe www.kwiksurveys.com prin utilizarea unui link primit de la participanți la aceasta cercetare.

Figura de mai jos ilustrează procentele pentru Chestionarul pentru determinarea nivelului de anxietate:

Figura de mai jos ilustrează procentele pentru Chestionarul pentru determinarea nivelului de credința:

Figura de mai jos ilustrează procentele pentru Chestionarul pentru determinarea nivelului de risc suicidal:

3. Prezentarea instrumentelor

Pentru prezenta documentație s-au folosit ca instrumente de măsurare chestionarele, parte a metodei de ancheta, acestea fiind special concepute cercetării ipotezelor menționate mai sus.

Aceasta ancheta este făcuta in scop științific in încercarea de a obține un tablou complet asupra realității referitoare la factorii cu impact major asupra persoanelor cu tendințe suicidale care au săvârșit sau nu tentative de suicid.

Problemele pe care le cercetează cele trei chestionare concepute special pentru aceasta documentare/cercetare sunt:

– impactul stării de anxietate/depresie asupra apariției ideației suicidale si asupra indivizilor cu gânduri suicidale

– impactul credinței in divinitate asupra echilibrului intern si extern al individului (structura psihica sănătoasa si integrare in societate)

– riscul major de suicid

In scopul acestei cercetări asupra suicidului s-au folosit trei chestionare, după cum urmează:

1. Chestionarul de determinare a stării de anxietate/depresie.

2. Chestionarul pentru determinarea nivelului de credința in divinitate

3. Chestionarul pentru determinare a riscului suicidal

Privind suicidul ca problema sociala, cercetarea a fost descompusa in trei chestionare care sa ne arate prin analiza factoriala a rezultatelor acestora, gradul in care anumite trăsături ale individului si modul sau de a interpreta lumea au impact major asupra vieții sale si asupra deciziei de a trai, implicit a instinctului de supraviețuire.

Aceste trei categorii prezente: anxietate, credința, suicid, sunt traduse in indicatori sub forma unor itemi meniți sa detecteze prezenta/absenta unor stări si a intensității unor caracteristici. Fiecare item prezintă un indicator prelucrat, tradus si ajustat in așa fel incot sa fie valid si funcțional in procesul comunicării si inteligibil pentru cel care completează.

Cele trei chestionare au fost aplicate online pe doua site-uri de socializare după cum urmează:

– Facebook – unul dintre site-urile de socializare cu cea mai mare pondere de utilizare pana la ora actuala

– si singurul site din Romania specializat in oferirea suportului pentru indivizii cu tendințe suicidale, site înființat de Dr. Emanuel Adrian Sârbu: http://suicid.wordpress.com/

Chestionarele au fost aplicate la data de 10.04.2014, iar rezultatele au fost colectate pana la data de 14.06.2014, așadar acestea au fost completate de către utilizatori pe parcursul a doua luni. Trebuie specificat însa ca majoritatea utilizatorilor cu o pondere de aproximativ 90% au completat aceste chestionare in intervalul primei saptamani, restul de 10% completând pe parcurs.

Cele trei chestionare sunt concepute după cum urmează:

toate cele trei chestionare sunt construite având ca fundament o scala de evaluare a trăsături i măsurate, ca urmare, acestea fac parte dintr-o testare psihologica si nu servesc metodei interviului.

fiecare dintre cele trei chestionare cuprinde un index referitor la statutul economic si social al individului:

fiecare chestionar conține un număr adecvat de temi cu răspunsuri închise de tip dihotomic (chestionarul pentru determinarea anxietății/depresiei) si răspasuri nominale-politomie(chestionarul pentru determinarea riscului suicidal si chestionarul de determinare al nivelului de credința in divinitate)

fiecare răspuns este codat intr-o scara valorica menita sa determine/traducă importata acestuia pentru trăsătura studiata

pentru variantele de răspuns s-au folosit declarații pentru cazurile în care persoanele care au opinii diferite sau trăsături diferite sa poată da răspunsuri diferite

chestionarele utilizează o formulare clară și ușor de înțeles, ușor de înțeles pentru toate nivelurile de educație

se utilizeaza o gramatica si ortografie corecta precum si o punctuație adecvata

In aceste chestionare:

– nu se fac presupuneri despre respondent

– un item nu conține mai multe întrebări

In momentul afișării celor trei link-uri către chestionarele prezentului studiu, utilizatorii au fost asigurați de confidențialitatea datelor si au fost, de asemenea, asigurați ca vor ramane sub anonimat, site-ul Kwiwksurveys protejând orice mijloc prin care s-ar putea afla datele personale ale utilizatorilor(nu afișează adrese de e-mail si nici IP-uri).

Mesajul pentru utilizatori afișat pe site-ul http://suicid.wordpress.com/ a fost următorul:

“Buna ziua,

Utilizatorii acestui site sunt rugați sa participe la completarea a trei chestionare din poziția de participanți la o lucrare de cercetare psihologica. Prin participarea dumneavoastră, implicit prin completarea celor trei chestionare, va veți oferi ajutorul in studiul realizat de unul din voluntarii site-ului in vederea elaborării unor programe de intervenție si de ajutoare a persoanelor aflate in dificultate.

Menționez ca participarea dumneavoastră prin completarea chestionarelor se va face strict sub anonimat, datele dumneavoastră ramanand confidențiale inclusiv pentru cel care efectuează cercetarea. Chestionarele nu conțin date personale elocvente care sa divulge identitatea dvs. si nici sa deconspire anonimatul. Așadar, identitatea dumneavoastră este perfect protejata.

Va mulțumesc!”

4. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor

1. Chestionarul pentru determinare a anxietății/depresiei.

Luând ca exemple si studiind mai multe tipuri de scale printre care: Scala Gândurilor si Credințelor Sociale (The Social Thoughts and Beliefs Scale), Scala de depresie, anxietate si stres (The Depression Anxiety Stress Scale-DASS, Inventarul Beck de Anxietate (Beck Anxiety Inventory – BAI) si alte instrumete:

a) pentru evaluarea globala a anxietății sau a severității simptomelor de anxietate, ca:

– Scala Hamilton de evaluare a anxietății (Hamilton Anxiety Rating Scale: HAM-A)

– Interviul Structurat al Scalei Hamilton de Anxietate (Structured Interview Guide for the Hamilton Anxiety Scale (SIGH-A)

– Inventarul Stare-Trasatura de Anxietate a lui Spielberg (The State-Trait Anxiety Inventory Spielberger-STAI)

– Inventarul Beck de Anxietate (Beck Anxiety Inventory)

– Scala de autoevaluare a anxietății a lui Zung (The Self-Rating Anxiety Scale Zung-SAS)

– Scala de anxietate “Mintea înaintea Emoțiilor” (Mind over Mood Anxiety Inventory –MOM-A)

– Inventarul de anxietate a lui Burns (Burns Anxiety Inventory)

– Scala de Anxietate Covi (Covi Anxiety Scale-COVI)

– Scala de depresie, anxietate si stres (The Depression Anxiety Stress Scale-DASS)

b). pentru evaluarea tulburării anxioase generalizate:

– Chestionarul Penn State de evaluare a îngrijorării (Penn State Worry Questionnaire-PSWQ)

– Chestionarul Tulburării Anxioase Generalizate – IV (Generalized Anxiety DisorderQuestionnaire-IV)

– Scala de Severitate a Tulburării Anxioase Generalizate (Generalized Anxiety Disorder Severity Scale –GADSS)

c). pentru evaluarea structurii cognitive a tulburărilor anxioase:

– Indexul senzitivitatii anxioase (The Anxiety Sensitivity Index – ASI-3)

– Scala scurta a fricii de evaluare negativa (The Brief Fear of Negative Evaluation Scale – Brief-FNE)

– Scala Gândurilor si Credințelor Sociale (The Social Thoughts and Beliefs Scale-STABS),

am dezvoltat chestionarul pentru determinare a gradului de anxietate/depresie pentru prezentul studiu.

A fost aleasa varianta amestecării itemilor specifici depresiei si anxietății deoarece ambele tulburări sunt considerate factori importanți de risc in suicid.

Am sa fac o scurta prezentare a primelor trei scale după cum urmează:

Scala Gândurilor si Credințelor Sociale (The Social Thoughts and Beliefs Scale):

– evaluează structura cognitiva

– pune accent pe fobia sociala in care simptomele cognitive sunt dominante

– pune accent pe faptul ca indivizii cu fobie sociala prezintă distorsiuni cognitive din care pornesc false interpretări ale interacțiunii cu ceilalți indivizi prin deturnarea sensurilor de acceptare sau confort intr-o interpretare negativista, inadaptare si disconfort.

– efectele sunt acelea de hipervigilenta, răspunsuri necontrolate si inconștiente supradimensionate – toate acestea întrețin hiperemotionalitatea primordiala

Scala de depresie, anxietate si stres (The Depression Anxiety Stress Scale-DASS)

– scalele de anxietate nu pot deosebi destul de bine anxietate de depresie

– din punct de vedere practic ele sa poate fi măsurate in mod distinct.

Scalele cele mai utilizate in clinicul precum scala STAI, scala Beck sau scala Hamilton nu reușesc se facă distincția clara intre anxietate si depresie, acestea conținând temi comuni celor doua categorii clinice.

– pentru a rezolva aceasta situație Lovibond si Lovibond construiesc Scala de depresie, anxietate si stres cu scopul de a discrimina anxietatea de depresie si de expresia somatica a stresului.

Inventarul Beck de Anxietate (Beck Anxiety Inventory – BAI)

– include mai multe semne somatice ale anxietății si prin analiza factoriala s-a demonstrat existenta a mai multor factori precum un factor cognitiv si altul somatic sau patru factori precum: cognitiv, vegetativ, psihomotor si panica.

– scorul total al scalei se poate întinde de la 0 la 63 iar autorii furnizează anumite scoruri prag pentru a evalua severitatea anxietății:

0-9 normal sau lipsa anxietății;

10-18 anxietate ușoara spre moderata;

19-29 anxietate moderata spre severa,

30-63 anxietate severa.

Ghidajul acestor scale a folosit in alcătuirea unui algoritm pentru evaluarea anxietății:

1. Algoritm al evaluării anxietatii:

Semnele si simptomele anxietății (cele patru module ale anxietății):

2. Determinarea felului in care semnele si simptomele anxietății se alătura si formează o ipoteza asupra diagnosticului diagnostice:

Luând ca model aceste tipuri de scale, am dezvoltat un chestionar cu 30 itemi pentru in vederea determinării nivelului de depresie. Itemii prezentului chestionar sunt construiți având ca fundament principalele manifestări ale depresiei, manifestări anxioase si, in principal, manifestări de stare care ar pune in pericol viața individului:

– sentimentul lipsei de speranța

– sentimentul inutilității

– sentiment de devalorizare

– sentiment de neputința

– gânduri pesimiste

– neliniște

– sentimentul de pustietate/golire, inutilitate

– idei suicidale

– maniferstari de anexietate cum ar fi: oboseala si scăderea energiei vitale, frici cu privire la viitor, ipohondrii, agitații, neliniști.

– manifestări fizice: insomnii

– stare de angoasa

– idei delirante: de culpabilitate si/sau de nevindecare si/sau de persecuție

– deformarea realității; "a vedea totul în negru"

– viziune alterata de lumea dominata de suspiciune, drama

– autoacuzare fatisa

– idei delirante de culpabilitate, nevindecare, hipocondrie, ruina, persecuție

– conștiința bolii: negarea unei boli psihice sau neconștientizarea stării de depresie

Acest chestionar conține 30 de itemi. Fiecărui item ii corespund doua variante de răspuns (dihotomic) exprimat prin: “Da” si “Nu” – Da= sunt de acord si Nu = nu sunt de acord.

Răspunsurile sunt formulate gradat din punct de vedere al nivelului de importanta tip scala Linkert, însa sunt amestecate pentru a evita deziderabilitatea răspunsurilor utilizatorului.

Răspunsuri închise cu variabile de tip dihotomic sunt cotate astfel:

Valoarea maxima a răspunsurilor este de 30 de puncte.

Fiecare item este construit având ca baza o trăsătura specifica anxietății/depresiei.

In faza preliminara, chestionarul a fost alcătuit din 20 itemi la care s-au mai adăugat inga 10 itemi pentru a face o încadrare mai exacta a respondenților si a contura mai bine cele patru categorii de încadrare a posibilelor răspunsuri.

Mai jos sunt prezentați itemii care alcătuiesc chestionarul pentru determinare a nivelului de anxietate/depresie:

I. Chestionar ANXIETATE/DEPRESIE

Chestionarul cuprinde itemi cu care descriu aceeași trăsătura astfel incat valabilitatea răspunsurilor respondentului sa poată fi verificata.

Răspunsurile sunt înscrise in patru categorii. Acestea sunt calculate orientativ, in funcție de punctajul obținut:

Daca totalul punctajelor obținute este de 30 puncte, atunci punctajul de 15 puncte este luat ca reper in funcție de care s-au încadrat categoriile de respondenți.

Interpretările răspunsurilor s-au făcut ținând cont punctajul obținut si de caracteristicile itemilor, astfel:

0 – 7 puncte 23%

Încetinirea ritmului vital va ridica probleme in menținerea atenției si concentrării si in îndeplinirea obiectivelor. Stările de apatie se instalează fără sa conștientizați acest lucru si va surprindeți privind contemplativ in gol si gândindu-va la tot felul de lucruri. Altfel spus “va treziți visând”, va simțiți obosit, dar nu va alertați.

Odihna si un concediu bine meritat pot face minuni in cazul dvs. Va automotivati, iar reușitele sunt doar o problema de timp pentru dvs. Ocazional sunteți indispus si aveți nevoie de timp pentru a va redobândi cheful de viața, munca sau plimbări, însa speranțele de viitor sunt mari încă visați la ele.

Calitatea vieții dvs. este buna, iar dvs. aveți toate motivele sa va bucurați de un psihic sănătos si de forța de autorealizare.

8 – 14 puncte 47%

Va urmărește gândul ca lucrurile merg din ce in ce mai prost si se întâmpla des sa fiți descurajat/a. Va face bine compania prietenilor sau cufundarea in lectura. Obosiți repede, va enervați ușor si sunteți supt de energie.

Este timpul sa va reincarcati bateriile caci va simțiți abandonat/a si sesizați ca nu mai aveți același chef de viața ca odinioară. Nu prea mai aveți chef de vorbe, petreceri si agitație sau din contra, căutați sa supliniți neajunsurile printr-o intensa consumare.

Observați ca cei din jurul dvs. se descurca mai bine si va cuprinde deseori o vaga stare de neliniște si de frica de nereușita.

O reanalizare a propriilor dorințe si o reconsolidare a obiectivelor de îndeplinit va poate aduce un plus motivațional. Nu uitați sa acordați timp somnului si ar fi bine venita o cura antistres care sa va mai detensioneze si sa va reducă starea de alerta.

15 -21 puncte 70%

Aveți o evidenta stare de neliniște. Chiar daca cei din jurul dvs. nu își dau intodeauna seama, dvs. sunteți conștient/a de frământarea interioara asidua, de apăsarea pe care o resimțiți si de tensiunea psihica data de o teama fără explicație. Sentimentul de insecuritate va domina si va faceți mai mereu griji având o teama nemotivata ca ceva rău s-ar putea întâmpla din moment in moment. Nu va mai simțiți in siguranța nicăieri.

Relațiile cu cei apropiați au de suferit din cauza irascibilității dvs., iar comunicarea este deficitara de cele mai multe ori. Preferați izolarea.

Calitatea vieții dvs. s-ar putea imbunatatiti considerabil daca încercați sa comunicați familiei si celor apropiați starea dvs. căutând apoi, împreuna, soluții care sa duca la eliberarea tensiunilor. Aveți nevoie de încurajări permanente pentru a reveni la gânduri mai bune si la o stare generala mai buna.

22 – 30 puncte 100%

Starea profunda de neliniște pe care o simțiți devine dureroasa fizic si psihic. Aveți sentimentul insecurității si nu va puteți învinge teama nejustificata. Va simțiți neputincios/a in fata unor pericole inexistente si va obosește teribil aceasta stare de alerta. Sunteți urmărit/a de imagini neplăcute ale unor evenimente negative care s-ar putea produce si care v-ar putea afecta.

Încrederea in cei din jurul dvs. a scăzut de teama de a nu fi trădat sau abandonat. Totuși aveți nevoie de protecție deoarece va simțiți in nesiguranța, dar nu va puteți bucura ca alta data de momentele petrecute cu familia / prietenii. Va simțiți din ce in ce mai gol/goala pe dinăuntru, copleșit/a de gânduri si de stări ciudate asupra cărora nu aveți control. Gândurile negre va apăsa in mod constant si va determina sa va simțiți neînțeles si sa va izolați.

Somnul dvs. este afectat, va simțiți surmenat/a, obosiți foarte repede iar randamentul dvs. la munca / școala este redus. Neliniștea si gândurile va fac irascibil/a iar relațiile cu cei din jur s-au răcit.

Schimbarea stilului de viața v-ar putea aduce liniște. Acordați mai mult timp pentru odihna si, de ce nu, consultați un specialist care sa va ofere o soluție adecvata pentru a depăși starea de disconfort.

Interpretarea rezultatelor pentru chestionarul de determinare a nivelului de anxietate in funcție de ponderea răspunsurilor afirmative si negative, pe categorii de vârsta, sex si in funcție de site-ul de pe care au completat respondenții:

Mai jos sunt prezentate câteva dintre întrebările acestui chestionar cu următoarele filtre:

1. site-ul Facebook = Facebook si site-ul: – http://suicid.wordpress.com/ = Quiz

2. vârsta

3. sex

– nu exista respondenți de sex feminin, din categoria de vârsta de peste 60 de ani, care sa fi răspuns de pe Facebook

In următoarele pagini vor fi date ca exemple reprezentările grafice pentru câteva dintre întrebările chestionarului.

Intrebarea:

2 (Q7). Sunt adesea lipsit de viata si nu ma pot bucura de compania celor din jurul meu.

– scor integral DA: – femei Facebook – 14-19 ani

– femei Quiz – 30 – 39 ani

– barbati Quiz – 40 – 49 ani

– barbati Quiz – 50 – 59 ani

– femei Quiz – 50 – 59 ani + peste 60 ani

– scor majoritar DA (90%): – femei Quiz – 20 – 29 ani

– scor majoritar NU(60%): – femei Facebook – 30 – 39 ani

– scor integral NU: – barbati Facebook – 40 – 49 ani + 50-59 + 60 ani

Intrebarea:

5 (Q10). Sunt coplesit de ganduri si inutil/a.

– scor integral DA(100%): – femei Facebook – 14-19 ani

– barbati Quiz – 20-29 ani

– femei Quiz – 30-39 ani

– femei Quiz – 50-59 ani + peste 60 ani

– scor majoritar DA(70%): – femei Quiz – 20-29 ani

– scor integral NU: – barbati Facebook – 40 – 49 ani + 50-59 + 60 ani

– se observa diferenta majora intre site-ul Facebook si Quiz – avem valori mai crescute pentru DA pe Quiz

Intrebarea:

7 (Q12). Uneori am stari ciudate, straine de mine, care ma sperie si ma fac sa simt ca nu sunt eu.

– scor integral DA(100%): – femei Facebook – 14-19 ani

– scor majoritar DA(85%): – femei Quiz – 20-29 ani +- 30-39 ani

– barbati Quiz – 30-39 ani

– scor mediu DA: – femei Facebook – 30-39 ani

– raspuns integral NU: – femeile Facebook – 20-29 ani

– femei+barbati – 50-59 si peste 60 de ani

– scor majoritar NU: – femeile Facebook – 30-39 ani

Intrebarea:

10 (Q15). Deseori ma intreb care este scopul nasterii mele.

– scor integral DA(100%): – femei Quiz – 14-19 ani

– barbate Quiz – 20-29 ani

– barbati Facebook – 50-59 ani + peste 60 ani

– femei Quiz – 50-59 ani

– scor majoritar DA: – femei + barbati Quiz – 30-39 ani

– scor integral NU: – femei Facebook – 30-39 ani

Intrebarea:

19 (Q24). Am nevoie de ceilalti ca sa ma protejeze si sa ma sprijine.

– scor integral DA: – barbati Quiz – 20-29 ani

– femei Quiz – 40-49 ani

– femei Facebook – 40-49 ani

– scor integral NU: – femei Facebook – 14-19 ani

– barbati Facebook – 40-49 ani

– barbati Quiz – 40-49 ani

– barbati Facebook – 50-59 ani

– femei Quiz – 50-59 ani

Intrebarea:

25(Q30). Mi-e teama ca intr-o zi voi avea curaj sa imi pun capat zilelor.

– scor integral DA: – barbati Quiz – 20-29 ani

– barbati Quiz –30-39 ani

– femei Quiz – 30-39 ani

– scor integral NU: – femei Facebook – 20-29 ani

– barbati Facebook – Facebook TOATE categoriile de varsta

– femei Facebook – 14-19 ani – femei Quiz – 50-5 + peste 60 ani

Interpretarea rezultatelor pentru chestionarul de determinare a nivelului de anxietate in functie de rezultatele finale:

Filtru:

1.- sex si categorie de varsta

2. categoriile in care se incadreaza respondentii

Tabel nr.1 – in functie de sex si varsta.

scor major: – femei – 14-19 ani

– femei – 20-29 ani

scor 100% – femei peste 60 ani

scor moderat – femei 30-39 ani

scor 100% – femei 50-59 ani

-barbati 50-59 ani

scor moderat – femei – 30-39 ani

scor 100% – barbati peste 60 ani

scor moderat – barbati – 30-39 ani

Concluzii:

– se observa trasaturi axioase la femeile tinere, in special la adolescente (14-19 ani).

Barbatii sunt mai putin axiosi

Tabel nr.2 – in functie de statutul sostarea civila: casatoriti si necasatoriti.

Scor 100% – barbati divortati – 30-39 ani

Scor major: – femei necasatorite – 20-29 ani

– femei necasatorite – 14-19 ani

Scor 100% – femei divortate – peste 60 ani

Scor moderat – femei divortate – 40-49 ani

– barbati casatoriti – 40-49 ani

Scor 100% – femei divortate – 50-59 ani

– barbate casatoriti – 50-59 ani

Scor moderat – femei divortate – 40-49 ani

– barbati casatoriti – 40-49 ani

Scor 100% – barbati necasatoriti – 40-49 ani

– barbati divortati – 50peste 60 ani

Scor moderat – femei divortate – 40-49 ani

– barbati casatoriti – 40-49 ani

Concluzii:

In cazul barbatilor, observam ca divortul reprezinta un eveniment de viata cu impact major asupra starii de axietate/depresi acestora (scor de 100% in favoarea anxietatii – barbatii divortati, tineri). Acestia sunt urmati de catre femeile din categoria de varsta 20-29, necasatorite).

Analizand rezultatele urmatoare, putem observa ca nu lipsa casniciei este cea care afecteaza indivizii, ci trauma provocata de un divort:

Albastru = lipsa anxietatii = Scor 100% – barbati necasatoriti – 40-49 ani

Asadar, nici varsta ceva mai inaintata nu afecteaza faptul ca indivizii nu s-au casatorit.

In cazul femeilor, insa, faptul ca nu s-au casatorit constituie un factor generator al starilor anxioase/depressive. (scor majoritar pt 20-29 ani, necasatorite).

Tabel nr.3 – in functie de ocupatie: student, angajat si somer:

Scor 100% – barbati someri – 50-59 ani

Scor major – femei angajate – 20-29 ani

Scor moderat – femei eleve/studente – 14-19 ani + 20-29 ani

Scor 100% – femei someri – peste 60 ani

Scor 100% – femei angajate – 50-59 ani

– barbati angajati – 50-59 ani

Scor major – femei angajate – 30-39 ani

Scor 100% – barbati someri – 20-29 ani

– barbati someri – 30-39 ani

– barbati someri – peste 60 ani

Scor major – femei angajate – 30-39 ani

In tabelul de mai sus este prezentat procentajul persoanelor afectate de axietate/depresie in functie de ocupatie.

Concluzii:

Desi barbatii (30-39 ani) au completat in proportie de 42,16% de pe Quiz iar femeile de 20-29 ani au atins doar 32,35%, insa acestea au obtinut un procent maxim pentru tulburare anxioasa majora.

Concluzia este aceea ce adolescentele – 8.82% – si tinerele femei angajate – 7.84% – sunt cele mai afectatea de tulburarile de anxietate si depresie.

Altfel privind lucrurile, putem concluziona ca tot femeile sunt cele care apeleaza la un site specializat in probleme de anxietate, depresie si suicid expunandu-si problemele si cautand solutii si raspunsuri pentru aceste stari resimtite.

Barbatii someri cu varsta intre 50-59 ani sunt cei mai afectati, prezentand tulburari majore de anxietate. Acestia sunt urmati de femeile angajate cu varste intre 20-29 ani.

Categoriile de varsta si analiza comparativa a tabelului nr.2 si tabelului nr.3 duc catre concluzia ca inaintea profesiei, casatoria ramane pilonul stabilizator al indivizilor.

Analizand rezultatele de mai sus observam ca oamenii inscrisi in categoriile de varsta de la 50-59 ani si cei peste 60 de ani, raman cei mai afectati din punct de vedere professional dezvoltand tulburari anxioase.

Somajul, in cazul barbatilor tineri si celor peste 60 de ani nu pare a prezenta un factor generator al starii de anxietate/depresie.

Tabelul nr.4 – in functie de site-ul utilizat pentru completarea chestionarelor:

Scor major – femei Quiz – 20-29 ani

Scor 100% – femei Facebook – 14-19 ani

– femei Quiz – peste 60 ani

Scor 100% – femei Quiz – 50-59 ani

– barbati Quiz – 50-59 ani

– barbati Facebook – 50-59 ani

Scor major – femei Facebook – 30-39 ani

Scor 100% – barbati Facebook – 40-49 ani

– barbati Facebook – peste 60 ani

Scor major – femei Facebook – 30-39 ani

– barbati Facebook – 30-39 ani

Concluzii:

Femeile de pe site-ul specializat in problem de suicide, inscrise in categoria de varsta 20-29 de ani au obtinut scoruri integral afirmative. La polul opus se afla barbatii de pe Facebook cu varste cuprinse in categoria 40-49 si peste 60 de ani.

Tot femeile din categoria de varsta 20-29 ani de pe Quiz (2,94%) au atins un prag maxim al chestionarului de determinare a nivelului de anxietate – 8,82% la categoria 22 -30 puncte = anxietate/depresie majora.

Tabelul de mai sus arata procentele obtinute de respondenti in functie de site-ul de pe care au completat

Respondentii de pe site-ul adresat sinucigasilor detin scoruri majore pentru anxietate.

II. Chestionar pentru determinarea nivelului de credinta in divinitate

Chestionarul este alcatuit din 10 itemi fiecare a cate 4 variabile de raspuns (raspunsuri inchise, nominale-politome numerotate de la a) la d). Fiecare dintre variantele de raspuns este punctata pe o scara tip Linkert de la a) la d) in functie de relevanta lor, insa raspunsurile sunt amestecate pentru ca respondentul sa nu fie influentat in vreun fel.

Chestionarul a fost imbunatatit in urma aplicarii

Mai jos este prezentat chestionarul ce contine si punctajul aferent.

2. Chestionar – CREDINTA

Pentru descrierea categoriilor in care se incadreaza respondentii in functie de punctajele obtinute s-au studiat variabilele aceluiasi punctaj, de exemplu:

0 – 7 puncte 23%

Credinta dvs este foarte puternica fara a fi neaparat un practicand impatimit. Pur si simplu echilibrul psihic–afect este armonios chiar daca ocazional sunteti deznadajduiti in momentele grele. Va reveniti repede si depasiti cu bine momentele dificile. Aveti o perspectiva completa asupra vietii, dar si multe intrebari legate de zona spirituala, intrebari la care cautati frecvent raspunsuri.

Aveti convingeri puternice si sunteti ancorat puternic in realitate. Credinta este pentru dvs o problema intima a sufletului si o simtiti ca fiind complementara pulsiunii dvs de viata. Dumnezeu este pentru dvs un invatator si uneori un salvator.

8 – 14 puncte 47%

Va intrebati daca forta dvs de a trece peste obstacolele vietii este completata de credinta sau este pura intamplare sau chiar o munca asidua pe care ati depus-o. Nu aveti incredere totala in ceea ce inseamna divinitate, iar latura spirituala este de multe ori dominata de cea materiala, palpabila, realista. Nu v-ati format inca o convingere despre ceea ce cuprinde conceptul de divinitate, iar locul dvs in ierarhia spirituala este incert. Dumnezeu este pentru dvs la fel de incert, iar forta dvs de a simti credinta este diminuata de greutatile pe care le intampinati atunci cand sunteti nevoit sa treceti singur prin perioade grele din viata. Nu stiti inca daca divinitatea este salvatoare, tovarasa, sau imbraca roba unui judecator. V-ati simtit descurajat/a in momentele in care nu ati primit ajutor, iar acest lucru va face sa va indoiti de prezenta divina.

15 -21 puncte 70%

Nu sunteti singur daca doriti sa va pastrati credinta sau pur si simplu sa credeti in existenta vreunei divinitati sau vreunei forte creatoare. Ceea ce dvs interpretati a fi credinta va pune parca la incercare si va simtiti neajutorat si uneori chiar pedepsit. Ati acumulat o furie vis-à-vis de conceptul divinitatii si ati renuntat in a mai face vreo incercare de credinta pura, nemijlocita.

Credinta dvs este in propriile forte si puneti accent pe ceea ce este palpabil. Nu v-ar displacea sa il “prindeti pe Dumnezeu de un picior” si sa il chestionati sau sa il trageti la raspundere pentru calitatea vietii dvs. Nu sunteti sigur daca Dumnezeu este un slavator sau un judecator.

22 – 30 puncte 100%

Sunteti detasat de conceptul de divinitate. Nu credeti sau nu va puneti problema credintei. Cel mult nu stiti in ce anume sa credeti. Poate va atrag mai mult teoriile stiintifice si sunt pe gustul dvs lucrurile masurabile, testabile si demonstrabile. Aveti incerdere doar in fortele proprii si nici atunci cand pierdeti controlul asupra lucrurilor nu va poate convinge credinta ca veti reusi.

Va explicati lumea intr-un mod rational si va considerati realist/a. Probabil sunteti una dintre persoanele care au “testat” credinta si neobtinand rezultate vizibile au renuntat la aceasta incercare. Dumnezeu este pentru dvs un strain. Mai mult decat atat, Dumnezeu poate nu poate fi nici macar un strain din moment “nu exista”.

Analiza si interpretarea rezultatelor pentru Chestionarul pentru determinarea nivelului de credinta in divinitate:

Vom lua ca exemplu una dintre intrebarile chestionarului cu interpretarea ei grafica in scopul analizei raspunsurilor si a unor prime impresii.

Legenda:

rosu = credinta puternica, sistem de valori interne bine structurat

verde = indoiala asupra existentei divine, persoana oscilanta

mov = credinta slab definita, furie impotriva conceptului de divinitate

albastru = fara credinta, ateu.

Intrebarea:

1. Credinta mea in divinitate (Dumnezeu, Budha, alte concepte):

rosu – predominant = credinta puternica in divinitate

verde – in pondere medie = indoiala, persoana oscilanta

mov – credinta foarte slaba = furie indreptata impotriva divinitatii – existent DOAR la barbatii Quiz si femeile Quiz – 30-39 ani

albastru – in procentaj foarte mic

Interpretarea rezultatelor pentru chestionarul de determinare a nivelului credinta in divinitate in functie de rezultatele finale:

Tabel nr. 1 – in functie de sex si varsta:

Scor major: – barbati – 30-39 ani

– barbati – 50-59 ani

Scor 100%: – femei – peste 60 ani

Scor major: – femei – 20-29 ani

– barbati – 20-29 ani

Scor major: – femei – 20-29 ani

– femei – 30-39 ani

Scor 100%: – barbati – 40-49 ani

– barbati – 40-49 ani

– barbati – 40-49 ani

Scor major: – femei – 30-39 ani

– femei – 20-29 ani

– femei – 40-49 ani

Tabelul arata procentele obtinute de respondentii chestionarului pentru credința in divinitate in functie de site-ul de pe care au completat

Concluzii:

Categoria 30-39 si 50-59, barbati, prezinta cel mai slab nivel de credinta in divinitate spre deosebire de categoria 50-59 de ani. Curios este faptul ca barbatii cu varste intre 40-49 ani aceasta au obtinut cele mai mari punctaje pentru credinta puternica care le confera o structura bine echilibrata a valorilor interne.

Femeile tinere, din cateoriile de varsta 20-29, 30-39 si 40-49 au obtinut ponderea cea mai mare din graphic in ceea ce prioveste credinta puternica si echilibrul interior.

Un rezultat care poate frapa este cel al femeilor inscrise in categoria de peste 60 de ani care au obtinut un scor integral de 100% inscriindu-se in categoria celor ce au o credinta foarte slaba, furie indreptata impotriva divinitatii.

Categoria care demonstreaza cea mai puternica si fixata credința in divinitate este cea a respondentilor de 30-39 ani de pe Facebook – 24,51% media/categorie: femei – 7,84% si barbati – 5,88%. Asadar, site-ul de socializare Facebook ne arata ca socializarea este o sursa puternica de sustinere si unificare, de acceptare si de formare a imaginii de sine si a incerderii in sine.

Tabel nr. 2– in functie de starea civila: casatoriti si necasatoriti.

Scor major: – femei casatorite – 50-59 ani

– barbati casatoriti – 30-39 ani

– barbati necasatoriti – 30-39 ani

Scor 100%: – femei divortate – peste 60 ani

Scor 100%: – barbate divortati – 30-39 ani

– femei necasatorite – 20-29 ani

– femei casatorite – 20-29 ani

Scor 100%: – femei vaduve – 20-29 ani

– femei vaduve – 40-49 ani

– femei divortate – 40-49 ani

– barbati divortati – 40-49 ani

– barbati casatoriti – 40-49 ani

– femei divortate – 50-59 ani

– barbati divortati – peste 60 ani

Tabelul arata procentele obtinute de respondentii chestionarului pentru credința in divinitate in functie de starea civila

Cloncluzii:

Gasim diferente mari intre indivizii trecuti prin evenimente de viata traumatizante: vaduvii si divorturi, in comparative cu cei casatoriti!

Graficul, per ansamblu, este dominat de raspunsuri care inclina catre o credinta puternica ceea ce inseamna ca ponderea ateilor,celor lipsiti de credinta este foarte mica (dupa cum se poate observa).

Credinta, ramane pentru membrii societatii romanesti, un aliat puternic, iar divinitatea un camarad de nadejde care ii determina sa faca fata evenimetelor de viata la diferite varste.

Ceea ce este neasteptat insa, este faptul ca indivizii inscrisi in categoriile de varsta 50-59 si peste 60 de ani au o credinta slaba, iar in marea lor majoritate sunt personae casatorite.

Iarasi, categoria de varsta 30-39 ani reprezentata atat de femei necasatorite cat si de barbati necasatoriti are un scor majoritar de 24,51% ceea ce demonstreaza o credința puternica in divinitate: femei – 10,78% si barbati – 6,86%.

Tabel nr.3 – in functie de ocupatie: elevi/studenti, angajati si someri.

Scor major: – barbati angajati – 30-39 ani

– barbate angajati – 50-59 ani

Scor 100%: – femei somer – peste 60 ani

respondenti din categoriile: elev/student, angajat, somer = pondere mica

Scor 100%: – femei somer – 40-49 ani

– femei elev/student – 14-19 ani

– femei angajat – 20-29 ani

– femei elev/student – 20-29 ani

Scor 100%: – barbati someri – 20-29 ani

– femei elev/student – 40-49 ani

– barbati angajat – 40-49 ani

– barbati someri – 40-49 ani

– femei angajat – 50-59 ani

Concluzii:

Barbatii din categoria de varsta 30-39 si 50-59, angajati, au o pondere de 100% in raspunsurile care dovedesc o lipsa de credinta, ateism.

In contrast extreme de evident sunt multi respondent care ingroasa randurile credinciosilor, iar majoritatea acestora apartin categoriilor de elevi/student si someri. Este imbucurator faptul ca tinerii deschid un nou drum spre spiritualitate, insa si mai surprinsator este faptul ca cei mai multi dintre cei ce fac dovada unei puternice credinte si un system de valori bine inradacinat sunt indivizii clasei de varsta de 40-49 ani, mijlocul vietii, cand ar fi stabilita criza de la mijlocul vietii despre care ne vorbeste Lewinson in ciclurile/anotimpurile vietii. Se pare ca, tocmai atunci, oamenii isi dezvolta cel mai mult latura spirituala.

Tabelul nr.3 – in functie de site-ul utilizat pentru completarea chestionarelor:

Scor 100%: – barbati Quiz – 50-59 ani

Scor major: – barbati Facebook – 30-39 ani

Scor 100%: – femei Quiz – peste 60 ani

Scor 100%: – femei Facebook – 14-19 ani

– barbati Quiz – 30-39 ani

– barbati Facebook – 50-59 ani

Scor 100%: – femei Facebook – 40-49 ani

– barbati Quiz – 40-49 ani

– barbati Facebook – 20-29 ani

– barbati Facebook – 50-59 ani

– femei Quiz – 50-59 ani

– barbati Facebook – peste 60 ani

Scor major: – femei Facebook – 30-39 ani

– femei Facebook – 20-29 ani

Concluzii:

Scorurile mari pentru cei cu o credinta puternica in divinitate sunt ale respondentilor de pe Facebook ceea ce demonstreaza ca persoanele cu o viata sociala activa au credinta mai puternica decat cele cu tendinte suicidale.

Se confirma ipoteza ca barbatii sunt cei care prezinta risc major de suicide, ei obtinand si de aceasta data scorurile cele mai mari pentru categoria celor fara credinta.

III. Chestinarul pentru evaluare a riscului de SUICID

Acest chestinar urmareste aceeasi linie structurala ca a celui de mai sus, cu acelasi sistem de punctare a variabilelor.

Chestionarul este inspirat de Ariile de evaluare ale riscului suicidar (Bryan si Rudd, 2006). Itemii chestionarului urmaresc identificarea factorilor de risc pentru suicid si determinarea nivelului acestui risc. Itemii vizeaza determinarea urmatoarelor trasaturi:

– simptome depresive:

Raspunsurile sunt notate pe o scara valorica de la 0 la 3 puncte:

Rezultatele acestui test insumeaza de la 0 la 60 puncte.

Valoarea medie este de 30 puncte:

Intrebarile 8, 11, 12, 16 si 20 – aduc lamuriri – punctajul maxim este de 15 pct.

Interpretarea raspunsurilor s-a facut in functie de continutul variabilelor continute in acest chestionar si de caracteristicile acestora, dupa cum urmeaza:

– variabile notate cu 0 puncte – psihic echilibrat, optimism, imagine de sine buna, incredere, planuri de viitor.

0 – 6 puncte 10 %

Sunteti o persoana echilibrata care nu se expune pericolelor datorita calitatii extraordinare de a gestiona situatiile limita, a evalua riscurile si de a trata cu pozitivism sau cel putin cu realism riscurile majore.

Calitatea vietii este primordiala pentru dvs si luptati sa o imbunatatiti. Aveti planuri de viitor realizabile si destul de bine definite, pe care le urmariti pas cu pas.

Traiti clipele fericite cu intensitate si constient/a fiind ca merita sa va bucurati din plin alaturi de cei dragi.

Sunteti apt/ a pentru a rezolva problemele intampinate fara a va gandi sa renuntati atunci cand este prea greu. Problemele aparute reprezinta de cele mai multe ori o provocare pt dvs, la final avand satisfactia rezolvarii. Sunteti un real ajutor pentru cei din jurul dvs si constituiti un exemplu de putere si constanta.

Moartea este pentru dvs o imagine de care, daca nu fugiti, o impingeti cat mai mult spre batranete!

Riscul de a va pune in situatii limita si de a trai disperarea neputintei nu va caracterizeaza.

– variabile notate cu 1 puncte – risc moderat de suicid – fara ideatie suicidara dominanta – nivel de stres moderat spre mare; cauta solutii si rezolvari; normalitate; accepta ajutor, se ingrijeste; dependent de ajutorul si sustinerea celor din jur; cauta liniste si echilibru; are impresia ca viata nu merita traita cu atate eforturi.

7 – 24 puncte 40%

Starea dvs psihica este destul de buna si incercati sa faceti fata cat puteti de bine realitatilor dure de care va izbiti uneori. Nivelul de stres este moderat spre mare uneori, ceea ce va determina sa va bazati mult si pe cei apropiati pentru a va mentine echilibrul. Aveti nevoie de incurajari si de sustinerea familiei/prietenilor pentru a putea trece prin momentele grele. Sunteti in cautarea linistii si a echilibrului si aveti doar ocazional in minte ideea ca ar fi mai usor sa “va faceti nevazut/a” scapand astfel de toate problemele. V-ar incanta ideea ca a doua zi, la trezire, totul sa se schimbe brusc in bine deoarece va doriti rezolvari rapide pentru problemele dvs.

Sunteti o persoana interactiva si dependenta, cu o nevoie mare de afiliere si afectiune, de aceea va este teama de esec si va bazati mult pe ceea ce spun si cred si ceilalti despre o anume problema.

Starile dvs sunt ambivalente atunci cand implicarea emotionala este foarte mare si doriti la fel de mult sa va descotorositi de probleme, cat sa le si rezolvati cu brio. Uitati ca viata are si nuante de gri.

Riscul de a va pune in situatii limita si de a trai disperarea neputintei este crescut.

– variabile notate cu 2 puncte – risc major de suicid – prezenta ideatiei suicidare – intentie – o oarecare doza de agresivitate fata de ceilalti; asteapta schimbari mari insa nu intreprinde nimic; fara viziune de viitor –pesimist; lipsit de incredere, frustrat; are tendinta de a fugi de probleme; dezechilibrat, razbunator; asteapta si pretinde ajutorul celorlalti si ii invinuieste pt nereusitele sale; se simte neglijat; ameninta, semnaleaza; imagine de sine scazuta; accepta ajutor –il asteapta; neajutorat; isi doreste moartea dar fara ganduri clare de sinucidere.

25 – 42 puncte 70%

Starea dvs generala este agitata si ambivalenta: uneori sunteti tensionati si resimtiti frica vis-à-vis de viitor, alteori renuntati la orice lupta si ramaneti intr-o stare de latenta. Va doriti schimbari mari insa nu sunteti pregatiti sa intreprindeti nimic, nu va puteti mentine constanta in activitatile zilnice, obositi repede si nu va puteti concentra, iar gandurile negre va urmaresc.

Ceilalti va streseaza si nu va puteti bucura de reusitele lor, dimpotriva, chiar va enerveaza faptul ca altii se descurca si nu intelegeti cum reusesc sa isi infrumuseteze viata si sa isi creeze confort. Eforturile vi se par mari in a va mentine pe linia de plutire. Nu aveti incredere nici in dvs si nici in ceilalti si aveti nevoie de incurajari si confirmari astfel incat sa va puteti intretine imaginea de sine. Ati acumulat frustrari pe care va este greu sa le depasiti acum. Aveti impresia ca s-au strans multe probleme si ar fi mult mai usor daca ati fugi de ele sau ati renunta cumva la aceasta viata. Considerati ca cei din jurul dvs au contribuit mereu la nereusitele dvs punandu-va piedica intrun fel sau altul si v-au incetinit realizarile.

Va simtiti neglijat/a si v-ati dori ca si ceilalti sa fie in locul dvs pentru ca numai asa, credeti ca pot intelege ceea ce traiti in prezent.

Riscul de a va pune in situatii limita si de a trai disperarea neputintei este crescut si de cele mai multe ori incercati sa va faceti vizibil tocmai expunandu-va unor riscuri majore. Asteptati ajutorul celor din jur si pretentiile dvs sunt mari in comparatie cu ceea ce sunteti dispus/a sa oferiti.

Calitatea vietii dvs s-ar putea imbunatati daca ati consulta un medic care sa va recomande un tratament adecvat pentru stres si daca ati beneficia de ajutorul unui terapeut care sa va ajute sa depasiti singur problemele care va creaza neplaceri.

– variabile notate cu 3 puncte – risc major, pericol major de suicid – dorinta clara de a muri; lipsit de motivatia vietii; dominat de ideea mortii; autoinvinovatire; imposibilitatea de a gasi solutii; deprimat; tentative de suicid; nu accepta ajutor; vitalitate scazuta; constient de comportamentul sau; insomniac, latent – are idei suicidare, face planuri elaborate si are tentative de suicid.

43 – 60 puncte 100%

Starea dvs generala nu este deloc buna, iar riscul de a va provoca rau si a va expune constient pericolelor. Ati pierdut motivatia vietii, nu va puteti regasi si nu va puteti da seama cum ati ajuns in situatia de a nu va mai intelege propria gandire si propriile sentimente. Sunteti dominat de ganduri negre care revin frecvent si nu va dau pace. V-ati pierdut treptat puterea de concentrare si abilitatea de a analiza logic faptele. Nu mai gasiti solutii pentru problemele dvs; s-au adunat prea multe necunoscute si prea multe probleme nerezolvate la timp. Ideea ca doar prin renuntarea la aceasta viata se vor rezolva lucrurile va urmareste. Va sperie, dar va si tenteaza. Nu acceptati ajutorul celor din jur considerand ca de cele mai multe ori ceilalti va dau sfaturi inutile si inadecvate. Considerati ca nu au cum sa inteleaga cum ganditi si ce simtiti dvs si nu aveti incerdere in nimeni.

Aveti deseori insomnii si nu va amintiti cand v-ati odihnit cu adevarat ultima oara. Ideea de a parasi aceasta lume va intriga chiar determinandu-va sa cercetati cum anume ar fi posibil acest lucru. Va tenteaza ideea de a elabora un plan si de a va imagina chiar situatii de tot felul in mod perfect constient.

Riscul de a va pune in situatii limita si de a trai disperarea neputintei este crescut si va expuneti in mod constient unor pericole majore. Considerati ca viata nu merita traita si ca ati pierdut sansele de a mai schimba ceva in bine.

Calitatea vietii dvs s-ar putea imbunatati daca ati consulta un medic care sa va recomande un tratament adecvat pentru stres si daca ati beneficia de ajutorul unui terapeut care sa va ajute sa depasiti singur problemele care va creaza neplaceri.

Plan pentru interventia asupra subiectilor cu risc suicidar :

4. Modul de administrare al probelor

Chestionarele s-au administrat online fara timp de completare. Intervalul in care aceastea au fost disponibile online pe cele doua site-uri concomitent a fost:

07.04.2014 – 12.06.2014, deci aproximativ 2,5 luni.

Mentiune: o rata de peste 50% dintre respondenti au completat aceste chestionare in prima saptamana de la aplicare.

Interpretarea rezultatelor pentru chestionarul de determinare a nivelului risc suicidal in functie de rezultatele finale:

Tabel nr.1 – in functie de sex si varsta.

Scor major: – femei – 20-29 ani

– femei – 30-39 ani

Scor 100%: – femei – peste 60 ani

Scor major: – barbati – 20-29 ani

– femei – 20-29 ani

Scor 100%: – femei -50-59 ani

– barbati – peste 60 ani

Scor major: – barbati – 30-39 ani

– femei – 20-29 ani

– femei – 40-49 ani

Scor 100%: – barbati – 14-19 ani

– barbati – 30-39 ani

Tabelul arata procentele obtinute de respondentii chestionarului pentru suicid in in functie de varsta si sex.

Concluzii:

In functie de varsta observam, contrar asteptarilor, ca femeile din categoria de varsta 20-19 ani si 30-39 ani, au cel mai mare risc de suicide spre deosebire de polul opus la care se afla barbatii tineri.

Cel mai mare risc de suicid il prezinta femeile de 20-29 ani – 4,51% si femeile de 30-39 ani cu acelasi punctaj.

Tabel nr.2 – in functie de statutul sostarea civila: casatoriti si necasatoriti.

Scor major: – femei necasatorite – 30-39 ani

– femei casatorite – 30-39 ani

– femei necasatorite – 30-39 ani

– barbate divortati – 40-49 ani

Scor 100%: – femei divortate – peste 60 ani

Scor major: – femei necasatorite – 14-19 ani

– barbati necasatoriti – 20-29 ani

– barbati casatoriti – 40-49 ani

Scor 100%: – femei vaduve – 20-29 ani

– femei divortate – 40-49 ani

– femei vaduve – 40-49 ani

– femei divortate – 50-59 ani

– barbati divortati – peste 60 ani

– pentru aceasta categorie sunt majoritare respondentii femei, necasatorite de la 20 la 39 de ani.

Scor 100%: – barbati necasatoriti – 14-19 ani

– barbati necasatoriti – 30-39 ani

– femei necasatorite – 30-39 ani

Tabelul arata procentele obtinute de respondentii chestionarului pentru suicid in in functie de starea civila.

Concluzii:

Putem observa dominant raspunsurilor din categoria cu scorurile cuprinse intre 7 – 24 puncte = risc moderat de suicide, prezenta ideatiei suicidare. Aceasta categorie cuprinde femei vaduve si femei divortate, asadar, se demonstreaza inca o data ca divortul este un eveniment de viata traumatizant care poate ajunge sa puna viata indivizilor in pericol ca urmare a incapacitatii acestora de adaptare.

Cel mai mic risc de suicide il au barbatii si femeile necasatoriti din categoria de varsta 30-39 ani – 4,51%.

Tabel nr.3 – in functie de ocupatie: student, angajat si somer:

Scor 100%: – femei somer – 30-39 ani

– femei angajate – 20-29 ani

– barbati someri – 40-49 ani

Scor 100%: – femei somer – peste 60 ani

Scor major: – femei elev/student – 14-19 ani

– femei somer – 30-39 ani

– femei elev/student – 20-29 ani

Scor major: – femei angajate – 30-39 ani

– femei angajate – 40-49 ani

– femei elev/student – 20-29 ani

– femei angajate – 20-29 ani

Scor 100%: – femei elev/student – 14-19 ani

– femei somer – 30-39 ani

Tabelul nr.4– in functie de site-ul utilizat pentru completarea chestionarelor:

Scor major: – femei Quiz – 20-29 ani

– femei Quiz – 30-39 ani

– femei Quiz – 40-49 ani

– barbati Quiz – 40-49 ani

Scor 100%: – barbati Quiz – 20-29 ani

– barbati Quiz – 50-59 ani

– femei Quiz – peste 60 ani

Scor major: – femei Quiz – 14-19 ani

Scor 100%: – femei Facebook – 40-49 ani

– barbati Facebook – 40-49 ani

– femei Quiz – 50-59 ani

– barbati Facebook – 50-59 ani

– barbati Facebook – peste 60 ani

Scor major: – femei Facebook – 30-39 ani

Scor 100%: – barbati Facebook -14-19 ani

– barbati Facebook – 30-39 ani

– femei Facebook – 20-29 ani

Tabelul arata procentele obtinute de respondentii chestionarului pentru suicid in in functie de site-ul de pe care au completat.

Concluzii:

Femeile de 30-39 ani de pe site-ul specializat in probleme de suicid prezinta cel mai mare risc de suicid – 4,51%, urmate de femeile de 40-49 ani cu un procent de 3,76%.

CAPITOLUL IV

1. Validarea setului de ipoteze

2. Sugestii pentru o noua etapa de cercetare

3. Concluzii finale

Concluzii finale:

Bibliografie:

1. Erich Fromm, Frica de libertate

2. Paola Santagostino, Cum sa te vindeci cu o poveste

3. C.G. Jung, Despre cunoasterea lui Dumnezeu

4. C.G. Jung, Psihanaliza fenomenelor oculte

5. C.G. Jung, Tipuri psihologice

6. C.G. Jung, Puterea sufletului

7. Albert Einstein, Cum vad eu lumea

8. Dafinoiu Ion – Personalitatea. Metode de abordare clinica. Observatia si interviul – Ed. Polir

9. F. Tudose – Psihopatologie

10. Em. Durkheim – Despre sinucidere

11. ECKHART TOLLE – Puterea Prezentului – Ghid de dezvoltare spirituala

12. Eric Berne – CE SPUI DUPA BUNA ZIUA

13. Erich Fromm – Frica de libertate

14. Glender, D.G. – Tratat de psihiatrie, Oxford

15. Jacques Salome – Daca m-as asculta m-as intelege

16. MAX WEBER – SOCIOLOGIA RELIGIILOR

17. Michael Newton-2 – Destinul-sufletelor

18. Larisa Ciochina si Constantin Iftime – O viziune asupra vietii

19. Omraam Mikhael Aivanhov – OMUL SPRE VICTORIA DESTINULUI SAU

20. Paleologu, Alexandru – Despre lucrurile cu adevarat importante

21. Iolanda Mitrofan – Psihoterapia experentiala

22. Tracy Brian – Schimband gandirea iti schimbi viata

23. Gottfried Fisher si Peter Reidesser -Tratat de psihotraumatologie

24. Andrei Athanasiu -Tratat de psihologie medicala

25. Tudore Butoi, Ioana Butoi – Tratat de Psihologie Judiciara

26. M. Golu – Fundamentele psihologiei

27. Jacques Salome – Curajul de a fi tu insuti

28. Stanislav Grof – Dincolo de ratiune

29. George Ionescu – TULBURARILE PERSONALITATII – Ed. Asklepios

30. Schlessinger Laura – Greselile parintilor ii pot distruge pe copii

31. Aurelian Burcu – Managementul calitatii vietii si conditiei – Abilitatile consilierului

32. Carmen Furtuna –Sociologie Generala

33. Doina Cosma – Istoria sinuciderii

34. Andre Moreau – Ca sa traiesti mai bine in prezent impaca-te cu trecutul

35. Andree Roberti – CUM SA TE PSIHANALIZEZI DE UNUL SINGUR

36. Daniel Goleman – Inteligenta emotinala

37. Dietmar Stiemerling – 10 Abordari psihoterapeutice ale depresiei –Ed.Trei

38. Gratiela Sion -Psihologia Varstelor

39. Glenn Bland -Puterea mintii

40. Frederich bailes – Mintea poate vindeca

41. U.G. Krishnamurti – Mintea e un mit

42. Bruce H. Lipton – Biologia credintei

43. Ursula schiopu – Dictionar de Psihologie

44. Friedrich Nietzsche – Dincolo de Bine si de Rau

45. Gustave Le Bon – Psihologia multimilor

Bibliografia va fi prezentata conform regulilor de redactare, in ordine alfabetica si continand autor+titlu carte+editura(editia, traducerea)+anul publicarii.

2. Butoi, Tudorel, Dr. Iftenie, Valentin, Prof. Dr. Biroi, Alex, Butoi, Alex – (2002 )-"Sinuciderea – un paradox" , Ed. Stiintele Medicale

3. Chiles, J.A., Strosahl, K. (1995) The suicidal patient: principles of assessement, treatment, and case management, Whiley & Son, New York

3. Durkheim, Emile (1993)-“ Despre sinucidere”, Iași: Ed. Institutul European.

4. Freud S. (1920) “Dincolo de principiul plăcerii”

6. Gheorghiu Zoie, Șerban, Cosmin, Macovei, Radu, Ștefan, Mircea (2009). Gestul suicidar din perspectiva patologiei criminogene, în: Revista de criminologie, criminalistică și penologie, Nr.1.

Minois, Georges (2002). Istoria sinuciderii: societatea occidentală în fața morții voluntare, București, Ed. Humanitas.

12. Săucan, Doina, Ștefana, Liiceanu, Aurora, Micle, Ioan, Mihai (2005). Abordare psihosocială a sinuciderii ca formă particulară a violenței. Analiză documentară. București, Institutul Național de Criminologie.

Bibliografie:

1. Erich Fromm, Frica de libertate

2. Paola Santagostino, Cum sa te vindeci cu o poveste

3. C.G. Jung, Despre cunoasterea lui Dumnezeu

4. C.G. Jung, Psihanaliza fenomenelor oculte

5. C.G. Jung, Tipuri psihologice

6. C.G. Jung, Puterea sufletului

7. Albert Einstein, Cum vad eu lumea

8. Dafinoiu Ion – Personalitatea. Metode de abordare clinica. Observatia si interviul – Ed. Polir

9. F. Tudose – Psihopatologie

10. Em. Durkheim – Despre sinucidere

11. ECKHART TOLLE – Puterea Prezentului – Ghid de dezvoltare spirituala

12. Eric Berne – CE SPUI DUPA BUNA ZIUA

13. Erich Fromm – Frica de libertate

14. Glender, D.G. – Tratat de psihiatrie, Oxford

15. Jacques Salome – Daca m-as asculta m-as intelege

16. MAX WEBER – SOCIOLOGIA RELIGIILOR

17. Michael Newton-2 – Destinul-sufletelor

18. Larisa Ciochina si Constantin Iftime – O viziune asupra vietii

19. Omraam Mikhael Aivanhov – OMUL SPRE VICTORIA DESTINULUI SAU

20. Paleologu, Alexandru – Despre lucrurile cu adevarat importante

21. Iolanda Mitrofan – Psihoterapia experentiala

22. Tracy Brian – Schimband gandirea iti schimbi viata

23. Gottfried Fisher si Peter Reidesser -Tratat de psihotraumatologie

24. Andrei Athanasiu -Tratat de psihologie medicala

25. Tudore Butoi, Ioana Butoi – Tratat de Psihologie Judiciara

26. M. Golu – Fundamentele psihologiei

27. Jacques Salome – Curajul de a fi tu insuti

28. Stanislav Grof – Dincolo de ratiune

29. George Ionescu – TULBURARILE PERSONALITATII – Ed. Asklepios

30. Schlessinger Laura – Greselile parintilor ii pot distruge pe copii

31. Aurelian Burcu – Managementul calitatii vietii si conditiei – Abilitatile consilierului

32. Carmen Furtuna –Sociologie Generala

33. Doina Cosma – Istoria sinuciderii

34. Andre Moreau – Ca sa traiesti mai bine in prezent impaca-te cu trecutul

35. Andree Roberti – CUM SA TE PSIHANALIZEZI DE UNUL SINGUR

36. Daniel Goleman – Inteligenta emotinala

37. Dietmar Stiemerling – 10 Abordari psihoterapeutice ale depresiei –Ed.Trei

38. Gratiela Sion -Psihologia Varstelor

39. Glenn Bland -Puterea mintii

40. Frederich bailes – Mintea poate vindeca

41. U.G. Krishnamurti – Mintea e un mit

42. Bruce H. Lipton – Biologia credintei

43. Ursula schiopu – Dictionar de Psihologie

44. Friedrich Nietzsche – Dincolo de Bine si de Rau

45. Gustave Le Bon – Psihologia multimilor

Bibliografia va fi prezentata conform regulilor de redactare, in ordine alfabetica si continand autor+titlu carte+editura(editia, traducerea)+anul publicarii.

2. Butoi, Tudorel, Dr. Iftenie, Valentin, Prof. Dr. Biroi, Alex, Butoi, Alex – (2002 )-"Sinuciderea – un paradox" , Ed. Stiintele Medicale

3. Chiles, J.A., Strosahl, K. (1995) The suicidal patient: principles of assessement, treatment, and case management, Whiley & Son, New York

3. Durkheim, Emile (1993)-“ Despre sinucidere”, Iași: Ed. Institutul European.

4. Freud S. (1920) “Dincolo de principiul plăcerii”

6. Gheorghiu Zoie, Șerban, Cosmin, Macovei, Radu, Ștefan, Mircea (2009). Gestul suicidar din perspectiva patologiei criminogene, în: Revista de criminologie, criminalistică și penologie, Nr.1.

Minois, Georges (2002). Istoria sinuciderii: societatea occidentală în fața morții voluntare, București, Ed. Humanitas.

12. Săucan, Doina, Ștefana, Liiceanu, Aurora, Micle, Ioan, Mihai (2005). Abordare psihosocială a sinuciderii ca formă particulară a violenței. Analiză documentară. București, Institutul Național de Criminologie.