O mie nouă sute optsprezece [613568]

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

8

CUPRINS

Cuvânt -înainte ………………………….. ……………………. 11
Introducere ………………………….. ………………………… 14

Capitolul I – Explorând România

Prolog • Gânduri pentru neam ………………………….. 18
Moldova Nouă – tăinuit de ape, învelit de munți …. 20
Călătorie pe hoinara Dunăre ………………………….. …. 23
La pas prin Oltenia ………………………….. ……………… 26
La pas prin Transilvania ………………………….. ……….. 30
La pas prin Moldova ………………………….. …………… 33
La pas prin Salina Turda ………………………….. ……… 36
La pas prin Arieșeni ………………………….. ……………. 38
La pas prin Viscri ………………………….. ……………….. 40
La pas prin Sighișoara ………………………….. ………….. 42
La pas prin Mamaia ………………………….. …………….. 44
La pas prin Sibiu ………………………….. ………………… 46
La pas prin Câmpulung Moldovenesc ………………… 49
La pas prin Oradea și Cluj -Napoca ……………………. 51
La pas prin Pojejena ………………………….. ……………. 54

Capitolul II – România din viitor

Prolog • Viitor cu zâmbete ………………………….. …… 61
România anului 2118 ………………………….. ………….. 63
România în vis ………………………….. …………………… 70
România ocrotită ………………………….. ………………… 73
Salvată de magie ………………………….. ………………… 76

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

9
Scurtă istorie din viitor ………………………….. ………….. 78
România. Capito lul 2118 ………………………….. ………. 80
România tehnologizată ………………………….. …………. 85
Mintea timpului ………………………….. …………………… 88
Scriso are din viitor ………………………….. ………………. 90
Suflet vechi în lumea nouă ………………………….. ……. 92
Tehnologiile viitorului ………………………….. …………. 95
România sub asaltul roboților ………………………….. .. 98
Patrie, te iubesc! ………………………….. ………………… 105
România -n drumul spre evoluție ………………………. 107
România anului 3018 ………………………….. …………. 110
Jurnal de călătorie ………………………….. ……………… 113
Printre mii de galaxii ………………………….. …………… 125

Capitolul I II – România în versuri

Dulce, dulce Românie ………………………….. ………… 143
Dorință ………………………….. ………………………….. … 144
Limba română ………………………….. …………………… 145
Gânduri de Centenar ………………………….. ………….. 146
Pe pământul strămoșesc ………………………….. ……… 148
Spune -le! ………………………….. ………………………….. 149
Iubire românească ………………………….. ……………… 150
Mândria noastră ………………………….. ………………… 152
Ei, vânzătorii de neam și țară ………………………….. . 153
România, te iubesc! ………………………….. ……………. 156
Frumoasă -i România ………………………….. ………….. 157
Loc de poveste ………………………….. ………………….. 158
Dragă Românie ………………………….. …………………. 159
Țară strămoșească ………………………….. ……………… 160
Urare ………………………….. ………………………….. …… 161
Cinste României ………………………….. ………………… 162

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

10
Jos pălăria pentru România! ………………………….. … 163
Mai presus ………………………….. ………………………… 164
Mândru că -s român ………………………….. ……………. 165
A noastră țară ………………………….. ……………………. 166
România, raiul sfânt ………………………….. ………….. 168
Româneasca -mpărăție ………………………….. ……….. 170
Unde drumul mă va duce ………………………….. …… 172
Țara mea ………………………….. ………………………….. 173
Ție-ți mulțumim! ………………………….. ………………. 174
De ziua ta ………………………….. ………………………… 175
Îmbrăcată -n ie ………………………….. ………………….. 176
Revelație ………………………….. …………………………. 177

Capitolul I V – România în culori

Prolog ………………………….. ………………………….. …. 179
Români în straie populare ………………………….. ….. 180
Ateneul Român ………………………….. ………………… 182
Poarta s ărutului ………………………….. ………………… 184
Coloana Infinitului ………………………….. ……………. 186
Transfăgărășanu ………………………….. ……………….. 188
Lupul dacic ………………………….. ………………………. 190
Decebalus Rex ………………………….. …………………. 192
Contele Dracula ………………………….. ……………….. 194
Port popular românesc ………………………….. ………. 196
Uniți sub tricolor ………………………….. ………………. 198

Încheiere ………………………….. ………………………….. 200

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

11

Cuvânt -înainte
*

Pentru întreaga istorie a țării noastre, de anul 2018 ne
vom aminti ca fiind un an important, d e mare sărbătoare.
Pentru Casa de Cultură a orașului Moldova Nouă, acest
an 2018 am reușit să -l încununăm cu o serie considerabilă de
activități, rămase sau poate chiar dispărute până și de la
capitolul de dorințe în comunitatea din Moldova Nouă. Casa de
Cultură a reușit să fie în acest an 2018 din nou activă, poate mai
activă decât a fost vreodată în istoria ei. De multe ori , cu resurse
minime, însă cu un gând sincer și deschis de a construi și de a
adăuga puncte de reper, am reușit să organizăm diverse
evenimente care au acoperit mai multe sfere culturale. Accentul
principal a fost pus pe susținerea tinerilor, încurajarea și
familiarizarea lor cu acest loc numit Casa de Cultură, prin șanse
concrete de a se afirma exact în ceea ce și -ar dori perfecționare .
De aici , au rezultat ateliere de creație, de muzică, de dans, de
pictură, diverse expoziții tematice, zile naționale și
internaționale sărbătorite inedit, serii comemorative pentru
literatură, teatru, campanii eco și alte parteneriate. Nu au lipsit
nici lansările de carte, spectacole le și concerte le. Din nou, ele
au adus pe afiș, la Moldova Nouă, nume de referință, și au reușit
să epuizeze mai mereu toate biletele de acces.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

12
Chiar dacă multe dintre aceste acțiuni enumerate au fost
dedicate sau special o rganizate treptat pentru a sărbători anul
Centenarului Marii Uniri a României , am ținut să fie adăugată
pe lista de lucruri noi, creative, și realizarea unui volum special
care să aducă în plus un omagiu și mai concret efortului,
eroismului, credinței și a mbiției înaintașilor noștri. De aici , a
apărut gândul de a realiza o antologie, un gând pe care am ales
să-l concretizăm într -un proiect și să -l numim „O mie nouă sute
optsprezece”, exact după anul în care tot un gând a pornit ca vis
și, prin atitudinea de a acționa împreună, a devenit ulterior o
realitate înfăptuită.
Antologia „O mie nouă sute optsprezece” am dorit să
însemne și o șansă pentru tinerii din Moldova Nouă, pentru
iubitorii de literatură, pentru cei care cred în puterea cuvintelor,
de a-și ved ea o operă publicată, ca prim pas într -un proces de
ambiție și perseverență. Pentru omagiul acesta, am hotărât ca
antologia să fie împărțită în patru capitole și să se poată axa pe
prezent, cuprinzând evidențierea unor locuri frumoase explorate,
gânduri sa u stări; pe viitor, printr -o șansă de a proiecta o
viziune sau o dorință a modului cum România am crede că ar
arăta sau ar trebuie să arate; pe o secțiune în versuri și pe o alta
în culori, reprezentată de câteva simboluri ale țării noastre,
alese în urma expoziției pentru Centenar, derulată în paralel cu
realizarea acestui volum.
Comunitatea din Moldova Nouă a avut și are tineri cu
potențial, care trebuie sprijiniți și încurajați în procesul
dezvoltării lor. „O mie nouă sute optsprezece” e pentru

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

13
România. Despre ei! Să -i privim cu încredere și să ne rugăm ca
timpul să -i transforme în eroii propriilor povești cusute cu ață
strălucitoare…

Director Casa de Cultură Moldova Nouă
(coordonator „O mie nouă sute optsprezece”)

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

14

Introducere
*

De ce o carte într -un context de slabă dorință pentru
lectură? Deoarece, într -o societate care crede cu mare
convingere că tinerii zilelor noastre nu au preocupări culturale,
că nu citesc, că nu știu să se exprime, că se distrează prea mult,
că sunt indifer enți la frumos, la bun , vrem să demonstrăm
contrariul: că încă există elevi extraordinari, elevi interesați de
frumusețe, de virtuți, îndrăgostiți de cărți, cuprinși de setea de
cunoaștere, de a comunica, elevi care știu să se exprime și
exprimă multe prin acțiunile lor.
În capitolele care urmează, veți face cunoștință cu elevi
de diferite vârste, mai exact cu tot ceea ce înseamnă pentru
aceștia dragostea de țară, de limbă, de popor. Fiecare dintre ei
a încercat să exprime cât mai bine acest sentiment, su b diferite
forme, prin intermediul cuvintelor sau al imaginilor.
Îmi permit să numesc această lucrare carte, pentru că
elevii, ale căror lucrări se regăsesc aici, sunt adevărați scriitori.
De la cel mai mic scriitor, de 10 ani, până la cel mai mare, de 1 8
ani, avem de învățat câte ceva extrem de important: să fim mai
îngăduitori, mai buni unii cu alții, să ne respectăm atât pe noi,
cât și țara în care locuim, că doar de noi depinde dacă viitorul
ne va găsi fericiți, mulțumiți sau nu. Împreună le vom afla

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

15
gândurile, regretele sau bucuria de a locui pe acest pământ
considerat de unii sacru.
E ultracunoscut faptul că cei mici au fost, sunt și vor fi
mereu sinceri. Acest fapt se va regăsi și aici: sinceritatea în
varianta ei pură. Unii dintre ei sunt entuzia smați de locurile
vizitate, de locul în care s -au născut sau de locul în care trăiesc,
nedorind a schimba niciun aspect al orașului prezentat, fiind
absolut perfect în viziunea lor. Alții au o altă viziune asupra
țării, asupra orașelor care o alcătuiesc, p rezentându -ne cu
tristețe cazul unor părinți plecați „pentru un trai mai bun”.
Există și o altă categorie care ne proiectează într -un
viitor tehnologizat, în care se fac descoperiri majore ce ne vor
ușura munca și traiul. În același timp, mergând tot în viitor, vom
găsi o țară neschimbată, neatinsă de roboți, androizi, mutanți
sau extratereștri.
E plăcut să intri în lumea creată de acești copii, să
observi puterea lor creatoare, să cunoști lumile, țara, orașele
plăsmuite de elevii noștri.
Cu o gândire matură sau puerilă, pragmatică sau nu,
toți au muncit în egală măsură, cu seriozitate, au scris și au
rescris pagini întregi. Talentul unora este atât de evident, încât,
atunci când citești, ai impresia că te afli în fața unei pagini a
unui mare scriitor. Sunt texte pe care le veți reciti din dorința de
a nu fi întrerupte, vrând ca viziunea lor, a copiilor, să devină
realitate cândva. Unii au cochetat mereu cu scrisul, simțindu -se
liberi prin intermediul scrisului, pe când ceilalți sunt la început
de drum.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

16
Nimic nu se compară cu entuziasmul lor atunci când
observă că sunt apreciați, că munca lor nu e în van, că cineva le
citește cu plăcere opera pentru care vor fi lăudați. Fiecare
încurajare a însemnat enorm, a dus la o lucrare mai bună, mai
atent scrisă.
Ei sunt viitorul nostru, deși nu o spun, ei știu deja, iar
pentru aceasta se străduiesc și nu vor să dezamăgească. Cu
toate că au viziuni diferite, toți și -au unit forțele, sentimentele și
talentul pentru a oferi pagini memorabile pentru istoria țării ș i a
comunității din care fac parte.
Prin urmare, noi avem obligația morală de a -i încuraja,
de a le oferi tot sprijinul nostru pentru a nu se îndepărta, pentru
a deveni adulți responsabili care iubesc istoria, țara, neamul
românesc, familia, casa.
Fără îndoială că o asemenea lucrare nu poate fi scutită
de insuficiențe sau eventuale omisiuni. Opriți -vă privirea asupra
cuvintelor frumoase, scrise cu migală, cu iubire și sinceritate de
către elevii școlii noastre. ..

Prof. L imba și literatura română – Liceul Tehnologic „Clisura
Dunării” Moldova Nouă
(coordonator „O mie nouă sute optsprezece”)

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

17

Capitolul I
*
Explorând România

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

18

Prolog
Gânduri pentru neam
*

Când eram mai mică , obișnuiam să joc cu fratele meu,
de fiecare dată când călătoream l a drum lung cu mașina, trenul
sau autobuzul, bine cunoscutul joc eu văd cu ochii mei …
Au trecut ceva ani, dar continui să -l joc încă, numai că
mijlocul de transport în comun pe care -l folosesc se numește
viață și drumul pe care călătoresc e tot în țara mea. Vorbesc
metaforic. Sau poate nu…
Eu văd cu ochii mei o țară care poate mult, o țară în care
poporul e mult mai deștept decât crede. Văd o țară cu adevărat
frumoasă, care a dat lumii oameni valoroși, care a trecut prin
războaie și a rămas în picioar e. O țară care a știut să își facă
dreptate, care are locuri de poveste, locuri cu poveste. Trebuie
doar să î ncepem să o admirăm la adevărata sa valoare. Oana
Pellea are un citat foarte frumos, actual:
„Trebuie să reîncepem să iubim România, să reinventăm
România pe care să o putem iubi și admira. Depinde de fiecare
dintre noi!”
Te sfătuiesc, drag frate român, să nu rămâi pasiv la
nevoile celui de lângă ține, să nu rămâi pasiv la nevoile țării, să

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

19
îți faci datoria de cetățean român, să fii iubitor de patr ie și
apărător de frați.
Vă sfătuiesc, iubiți români, să nu mai blestemați
întunericul, ci să aprindeți lumânări. E întuneric? Faceți voi
lumină! E dezordine? Faceți voi ordine! Se fac nedreptăți? Fiți
voi dreptatea!
Acum, când împlinești 100 de ani, Rom ânia, să te
gândești la adevăratele valori, la potențialul uriaș pe care îl ai, la
natura spectaculoasă de care te bucuri. Să nu uiți că în vremurile
grele și de restricție ai oferit eroi care au rămas în istoria
planetară.
Îți doresc acum, în prag de C entenar, să ai puterea să
devii propriul tău erou!

ANDREEA ROIBAN, 15 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

20

Moldova Nouă – tăinuit de ape,
învelit de munți
*

Micuțul orășel , ascuns de impunătoarea Dunăre, zace
în propria liniște asurzitoare de veacuri, în aș teptarea vocii ce -l
va face remarcat. Moldova Nouă, un nume ce nu spune prea
multe, tăinuiește, în splendoarea sa, povestea secolelor mitice, în
care ielele și spiritele zburdau necontenite prin imensitatea
pădurilor, zidite parcă de jur împrejurul orașulu i.
Neînțeles, neascultat, dăinuie la poalele sfârșitului
Carpaților, sărutând obraznic Dunărea, abia intrată în țară, ca un
început al tuturor sfârșiturilor. O pancartă zdruncin ată de vreme
zace de -o parte a fiecărui drum ce te ghidează în profunzimea
inimii orașului; un drum atât de rural încât te transpune în
timpurile de mult asuprite de cenușă ale istoriei române. Rulând
bucată cu bucată din realitatea datată pe hârtia întipărită în
inimile concetățenilor, Moldova Nouă pretinde a fi un oraș răpit
de timp.
Deși transfigurat la prima vedere, lăcașul de suflet al
tuturor căutătorilor de liniște și pace, acest oraș fuzionează în a
sa esență, mai mult decât pretinde. Cuprinde un amestec
armonios al etniilor, al religiilor, dar cel mai important, al
personal ităților. Zece mii de suflete vii luminează orașul cu o

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

21
energie nestingherită, pe când alte zeci de mii de suflete trecute
în neființă îi spun povestea dincolo de lumea materială. Privit de
departe, nu pare decât un alt orășel uitat de lume , care în curând
se va stinge și v a fi dat uitării. Trăind în el, cu el, simțindu -i
vitalitatea cum ne curge prin vene, realizăm că nu este doar un
alt loc așezat frumos pe hartă, ci un simbol al ființei noastre, un
refugiu pentru cei născuți și crescuți aici.
Cuprins î n sfera realității urbane, la care întreaga
Românie râvnește atât de mult, orașul iscă o crăpătură și dă
naștere unei complexe rezervații naturale, unde animale le nu
sunt apreciat e la adevărata lor valoare. V iperele cu corn sau
broscuțele țestoase Herman î și găsesc adăpost și trăiesc armonios
în conformitate cu legile nescrise ale naturii.
Din punct ul de vedere al infrastructurii, Moldova Nouă
este un oraș simplu, care preferă să tindă spre adevăratele
moravuri ale societății, contopindu -se perfect cu maie stuoasa
Mamă Natură . Asupra primăriei, centru politic și social al
orașului, veghează precum titani i patru br azi ce își poartă
crengile până în înaltul cerului neexploatat și rădăcinile până în
adâncul misterios al pământului neexplorat. Casa de Cultură este
acompaniat ă de o dramatică salcie plângătoare, care pe
acordurile evenimentelor susți nute acolo, își pleacă liniștită
frunzele. În spatele fiecărei case de pe drumul principal ce duce
către cele menționate mai sus, bătrânul râu Boșneag își poartă
încă h ohotele, ascultând tămăduitor tainele localnicilor.
Unind parcă efemerul cu eternul, un soare nehotărât,
răsare în fiecare zi din umbra multicoloră a dealurilor,

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

22
idealizându -și povestea de dragoste cu luna, pe când se lasă
absorbit, la apus, de apele min cinoase ale Dunării. Moment în
care, faleza orașului orbește parcă, oglindind trăiri de -o viață în
câteva clipe.
Mii de cuvinte nu ar fi îndeajuns pentru a descrie
micuțul orășel de pe Clisură, el fiind silit la o existență
neapreciată de lumea exterioar ă. Singur, neglijat și fără de
respect primit, orașul Moldova Nouă, a fost, este și va rămâne, o
nestemată neșlefuită, pierdută pe malurile Dunării…

AMBER ZASZLOFFY , 17 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

23

Călătorie pe hoinara Dunăre
*

Ce ați spune d e o călătorie ală turi de bătrâna Dunăre,
care și -a croit drum printre stâncile mărețe și abrupte pentru a
răzbi să cutreiere frumoas a noastră țară, România?
Hoinar a Dunăre, venind tocmai din Germania , a făcut
primii pași în țar a noastră în localitatea Baziaș. Razele lungi și
calde ale soarelui au întâmpinat -o încă de la intrarea în țară, iar
de atunci au rămas nedespărțiți, îmbrățisâ nd-o cu căldură.
Pentru a putea admira frumusețile create de Dunăre, te
invit să îți petreci ziua pescuind, relaxându -te, ascultând cânt area
apei acompaniată de cântecul păsărilor. În acest colț al țării, ziua
se încheie cu o priveliște de neuitat, care îți transmite liniștea
sufletească de care ai nevoie, iar soarele , care încearcă să se
ascundă, lasă Dună rea în grija lunii și a stelelor.
La câțiva kilometri de intrare, Dunărea ne -a dat
posibilita tea de a crea primul port din țară în localitatea Moldova
Veche. Având potențial turistic, această zonă îți poate oferi
prilejul de a admira peisajul, navigând pe Dunăre.
Fluvi ul și -a deschis brațele primind insula Ostrov, o
insulă pe ca re te poți detașa de cotidian, intrând î ntr-o oază
sălbatică care adăpostește o varietate de viețuitoare a căror liniște
este tulburată de alergatul cailor. Dacă ești pasionat de istorie , în

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

24
vizită ta pe această insulă poți descoperi legenda mormântului lui
Attila.
Legendele zone i nu se opresc pe această insulă ci, o altă
legendă privește stânca Babacaia , situată pe partea dreaptă a
fluviului , în paralel cu cetatea Ladislau. Dacă ești pasionat de
drumeții, poți urc a la Peștera Gaură cu Muscă, situată nu departe
de cetate.
Această călătorie se îmbină cu istoria, astfel pe acest
treseu se pot vizit a siturile arheologice din jurul localității
Gornea , precum și mor ile de apă de pe valea Sicheviței . De
asemenea, se poate vi zita mănăstirea Gornea . Zona este populată
de etnii, de origine sârbă și cehă, etnii care păstrează tradiția și
care doresc să o împărtășească călătorilor.
Continuâ nd călătoria pe malul Dunării se poate observ a
portul Drencova și ruinele minei Cozla. Ce tatea Tricule stă de
veghe fostului sat Sviniț a, care a fost acoperit de apele reci ale
Dunării. Mai jos, în dreptul localității Berzasca, nu poate tre ce
neobservat satul de vacanță, unde poți petrece o noapte în
căsuțele din lemn situate pe luciul apei.
Putern ica Dunăre a reușit să erodeze stâncile, dând
naștere Cazanelor Mari, Mici, zonă în care țărmurile sunt foarte
apropiate.
Un alt obiec tiv al Clisurii îl reprezintă râ ul Mr aconia,
deasupra căruia se înalță semeț chipul regelui Decebal s culptat
de mâi ni iscusite în stâncă . De asemenea , în acea zona sunt
organiz ate croaziere pe Dunăre și pe râ ul Mraconia , până la satul
de vacanț ă cu același nume. Acest loc, datorită peisajului format

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

25
din apele, munții și chipul conducătorului , le transmite turiștilor
un sentiment de dragoste față de țară și le demonstre ază că acest
colț de țară are amprenta istoriei.
În călătoria ta pe Clisura Dunării , te poți opri la una
dintre numeroasele pensiuni aflate pe malul fluviului în dreptul
comunei Eșelniț a, urmărind pașii repezi ai Dunării.
Dacă ai curiozitatea de a vedea cum este la o școală de
canotaj , te poți opri la cea din Orșova, aceasta fiind o localitate
din puținele de p e teritoriul țării care au șansa de a fi străbătute
de Dunăre. Tot aici te poți plimba pe fale ză, care, înconjurată de
ambarcațiuni, te așteaptă la bordul lor să îți prezinte peisajul.
Dragă călătorule, nu te lăsa copleșit de frumuseț iile
văzute în Clisura Dunării și continuă să explorezi minunata
noastră țară, care se află printre puținele țări c u o bogăție
naturală aparte. Odată vizitată țar a ta, poți începe să explorezi
alte țări!

NATAȘA APALAGHIE, 14 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

26

La pas prin Oltenia
*

România este o țară frumoasă, curată, primitoare , cu o
istorie deosebită. E țara î n care m -am nă scut și trăiesc. Sunt
mândră de țara mea, deoarece are cele mai frumoase bogății:
Munții Carpați, fluviul Dunărea, râurile Olt și Mureș, Câmpia
Română și multe altele.
Locul cel mai îndrăgit de mine este Modova Nouă, un
orășel situat pe malul Dunării, în județul Caraș -Severin. Pentru
mine, această zonă de vis, unică în Europa, poate chiar și în
întreaga lume, cunoscută și sub numele de Clisura Dunării, este
colțul meu de rai , de care mă leagă multe clipe frumoase.
Dunărea a legat generații la rând și sunt mândră că pășesc și eu
acum pe urmele dacilor. Satele de pe Clisura Dunării s unt locuite
de oameni deosebiți , ospitalieri, harnici și buni.
Dacă ești în căutarea unor zile odihnitoare, dacă ți -e greu
să ții pasul cu stilul de viață prea grăbit, dacă ți -e dor de liniște ,
vizitează Clisura Dunării ! Micile pensiuni apărute în ultimii ani
pe malul Dunării oferă ospitalitate și meniuri îmbietoare.
Obiectivele turistice de pe Clisura Dună rii sunt: Cazanele Mari și
Mici, care se întind pe aproape 9 km și sunt de spărțite doar de
Golful Dubova, loc unde Dunărea fierbe la propriu. Aici , apa
este forțată să treacă pr intre munți, lățimea Dunării îngustându –

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

27
se până la 180 -250 de metri. Opera de artă de pe Dunăre este
statuia lui Decebal, cea mai înaltă sculptură în stâ ncă din Europa,
având 40 de metri .
Alături se găsește Tabula Traiana – mărturie a drumurilor
romane. Un alt obiectiv care poate fi văzut pe C lisura Dunării
este stânca Babac aia, cu legendele țesute în jurul ei, peștera
Gaura cu Muscă, o peșteră care a fu rat în istorie oameni și
animale. Sunt frumuseți pe care nu le găsim niciunde în Europa,
cu oameni primitori unde , fie poți gusta un caș făcut proaspăt la
stâna din vârful muntelui sau smântâna pemilor din satele
cehești, fie te poți bucura de o dulceață d e smochine.
România nu este frumoasă doar pentru geografia sa, ci și
pentru obiceiurile, tradițiile și portul popular. Bunicii mei
locuiesc într -un sat foarte frumos din zona Olteniei, numit
Dobriceni, sat unde îmi petrec o parte din vacanțele de vară.
Pentru oamenii de acolo tradițiile și obiceiurile sunt ceva
aproape sacru. În sat există un muzeu înființat în anul 1870, în
incinta școlii cu cl asele I -VIII ,,Dumitru Popescu” , școală unde
au învățat bunicii și părinții mei. Am fost foarte emoționată
atunci când am vizitat muzeul.
Acolo există o colecție de oase de mamut, bancnote,
unelte din piatră, costume populare, cărți școlare vechi și o
pinacotecă. În cartea de impresii din muzeu, marele pictor Sabin
Bălașa a scris următoarele cuvinte:

,,Mare e ste satul în care te naști și mică este lumea pe
care o colinzi. Uriași ne apar străbunii ce se îndepărtează în

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

28
trecutul orizont din care am răsărit, purtând în inimi buna
menire a poporului nostru. Datorăm totul izvorului ”.

Pictorul Sabin Bălașa s -a nă scut și a tră it în satul
Dobriceni, urmând cursurile primare și gimnaziale la această
școală. Unul dintre tab lourile sale, numit Copilăria , se găsește în
incinta acestei școli, fiind o donație din partea pictorului.
Pentru oamenii din sat, tradițiile î nseamnă o legătură cu
trecutul. Pe ulițe , sărbătorile de peste an sunt adevărate
spectacole vesele și colorate. Dansul Călușului, unul dintre cele
mai vechi ritualuri păstrate în Oltenia, este legat de sărbătoarea
Rusaliilor. Oamenii așteaptă cu bucurie călu șarii, ca pe niște zei
care bat pământul, să -l purifice, să îi vindece pe oamenii bolnavi.
Sărbătoarea Paștelui este marcată în Oltenia de obiceiuri
străvechi. În joia mare se face foc în fața casei, iar femeile aduc
în jurul lui atâtea scaune câți bărbați sunt în casă. Pe scaune sunt
așezate căni cu apă, iar deasupra se pun colăcei care se dau de
pomană. În dimineața de Paște, după ce oamenii se întorc acasă
cu lumânarea aprinsă, nu au voie să intre în casă până nu culeg
din grădină iarbă verde pe care o a șază pe scările casei.
Într-un sat apropiat de cel al bunicilor mei, numit Oboga,
sătenii încă mai păstrează meșteșugul olăritului. Familii de olari
dau viață pământului în cele mai frumoase forme, frumusețe pe
care o împărtășesc tuturor celor care le cal că pragul.
Avem o țară binecuv ântată, datorită frumuseților
naturale existente: păduri, Dunăre, munți cu creste înalte, peșteri,
cascade, obiective istorice, mănăstiri și multe altele. Toate

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

29
acestea există , sunt lângă noi, fac parte din viața noastră de z i cu
zi. Înainte de a merge să vizităm alte țări , este bi ne să vizităm
țara noastră și să ne bucurăm sufletul cu frumusețile ei.

ANDREEA ȘTEFANIA DRĂGHICI , 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

30

La pas prin Transilvania
*

Român ia ascunde o istorie fabuloasă ș i o lume de basm.
De ce să călătorești în alt ă țară, când poți să descoperi tainele
trecutului propriului popor? Să cunoști cultur a celor care au
luptat pentru că noi să trăim î ntr-o lume în care ai dreptul să fii
liber. A stfel, pășind prin locuri încărcate istor ic simți cum
renaști.
Nu cu mult timp în urmă, am călătorit in inima
României, Transilvania, ț inutul î n care castele le stau mândre și
ascund între pereții uriași secrete odată compromițătoare, fiind
martore a unor lupte fabuloase ce au contribuit direct asupra
României mode rne, oferindu -ne o unitate unică de neam și de
limbă.
Prima locație pe lis ta locurilor de neratat din România a
fost Sighișoara, locul î n care s -a născut Vlad Țepeș. Odată ajunsă
acolo , simțeam cum pătrund într -o altă lume, parcă ruptă din
trecut: drumuri pavate manual, în consecință imperfecte, s trăbat
orașul în lung ș i lat. Casele colorate dau viață peisajului pitoresc,
în timp ce turnuri uriașe împânzesc orașul. O mulțime de oameni
priveau fascinați la fru musețea locului, entuzia smați să urce î n
faimosul Turn cu Ceas pentru a savura priveliștea do minată de o
varietate de forme ș i culori, care urcă până în misterioșii munți.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

31
Centrul Sighișoarei era îmbelșugat de oameni vorbitor i de
diverse limbi aduse din colț uri ascunse ale lumii. Eram
înconjurată de chipuri necunoscute, dar nu mă simțea m a fi
printre străini.
Mergând ușo r de -a lungul cărărilor pavate î n stil
medieval, simțeam o nerăbdare de a cunoaște locul ș i istoria sa.
Astfel m -am îndreptat ș i eu spre atracția majoră a orașul ui:
Turnul cu Ceas. În drumul meu spre bine cunoscutul obiectiv
turistic am trecut pe lângă șiruri îndel ungate de tarabe cu
suveniruri ș i restaurante de mâncare tradițională ce umpleau
împrejurarea cu o aromă ispititoare. Masivul turn de apărare era
dotat cu un orologiu prevăzut cu statui din lemn, întruchipând zei
păgâni. Monumentul arhitectural nu dezamăgește prin pres tanță,
dezvăluind munca dificilă depusă pentru construirea ș i decorarea
unei astfel de clădiri. Interiorul este întregit cu scări ce conduc la
punctul maxim de înălțime de la care puteai admira frumusețea
orașului, fapt ce atrage majoritatea turiștilor.
Cum România este bine cunoscută pentru Dracula, așa
numitul conducător cu sânge rece, castelul Bran era de neratat,
următorul obiectiv p e lista de locu ri fascinante din țară. Situat î n
apropierea Brașovului, castelul a fost construit inițial drept cetate
de apărare, însă cruzimea nemăsurată a lui Vlad Țepeș i -a
conferit un prestigiu aparte, deoarece castelul a fost folosit drept
punct de p lecare î n invadarea Transilvaniei. Ce tatea colosală
cuprinde o imensă grădină exterioară ș i nenumărate camere,
având la bază un mic sat țărănesc ce prezintă așezările oam enilor
de rând din acea perioadă . Drumul spre castel era împânzit de

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

32
oameni pierduți î n magia locului. Înainte de a intra în castel
mulțimea era ghidată pe un drum lăturalnic pentru a vedea
vechile aș ezări ale slujitorilor. Casele î n stil țărănesc confereau o
atmosferă de epocă împrejurimii și mergând de -a lungul
potecil or formate de trecer ea constantă a oamenilor puteai simți
o energie contagioasă dată de entuziasmul turiștilor de a
cunoaște legenda ce a dus la formarea unei astfel de culturi.
În continuarea satului se afla o pan tă ce urca până la
imensa poartă a castelului. Interiorul în sine se prezenta sub
forma unui labirint, în timp ce liniștea de pe holurile castelului
creează o atmosferă stranie. Camerele odată locuite d e mari
figuri istorice te fac să te întrebi dacă ac eștia și -au imaginat
vreodată că astfel de străini vor merge li beri prin castel.
Obiectele din camere, acum puse la expoziție, surprind atenția
oferită detaliilor de către meșterii vremii pentru a da mediului
ambient o atmosferă plăcută.
Astfe l de locuri încântătoare se află pe întregul teritoriu
al României. Aș adar, dacă vreodată ești cuprins de dorința unei
călătorii de neuitat , nu ezita să vizitezi nenumăratele obiective
turistice din țară, că ci România nu va dezamăgi niciodată î n
privința acestui capitol !

IVANA BOJICI, 17 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

33

La pas prin Moldova
*

În vara anului trecut, am fost împreună cu familia mea
în zona Moldovei, locul natal al părinților mei, pentru a vizita
împrejurimile.
Eram pentru prima oară în acel loc de vis, extrem de
nerăbdător să cunosc tot ce ține de familia mea, de strămoșii mei.
Am întâlnit locuri fascinante, locuri unice în această lume:
mănăstirile Voroneț, Putna, Sucevița, Agapia, casa lui Ion
Creang ă și alte locuri care m -au marcat și m -au făcut mândru că
sunt român, mândru că provin din acest colț de țară.
Mama avea câte o poveste, ca de obicei, despre fiecare
loc, iar poveștile ei au trezit în mine sentimente nemaiîntâlnite,
care te fac să te simți legat de trecut și stârnesc în tine un
adevărat spirit patriotic, făcându -te mândru de ceea ce strămoșii
noștri au reușit să clădească și totodată de ceea ce noi ar trebui
să apreciem.
Moldova mai este numită Tărâmul mănăstirilo r pe bună
dreptate. Odată ajuns pe acele meleaguri, nu poți simți decât o
liniște deplină care se așterne peste întreg ținutul. Mănăstiri le din
zona Moldovei au fost ridicate de către foștii domni tori ai țării,
tocmai de aceea oamenii locului sunt atât de măreți atunci când
duc povestea mai departe.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

34
Orașul Bacău este locul natal al mamei mele și , totodată ,
un oraș plin de viață, fiind înco njurat de un peisaj care îți taie
răsuflarea, de sate frumoase și oameni harnici, credincioși , care
păstrează obiceiurile și tradițiile frumoase din bătrâni.
Împreună cu mama am mai bifat de pe lista obiectivelor
turistice care merită vizitate: orașul Tâ rgu Ocna , unde am vizitat
Salina, Castelul Roșu de la Hemeiuș, Casa memorială „George
Bacovia ”, Palatul Știrbei din Dărmănești.
Mergând pe urmele lui Ion Creangă , în Humuleșt i,
județul Neamț, am aflat lucruri noi, atât despre scriitor, cât ș i
despre istor ia satului. Casa a fost declara tă muzeu începând cu
anul 2004. Î n apropierea casei memoriale se află parcul „Ion
Creangă”, unde eu și fratele meu am putut observa personaje le
hazlii și îndrăgite din poveștile scriitorului.
Dacă tot am fost în j udețul Neam ț, am trecut si pe la
mănăstirea Văratec, despre care am aflat lu cruri utile pentru
cultura mea. D eși încerc să -mi mai amintesc ce era în jur, nu
reușesc decât să obțin o imagine a unei mănăstiri înconjurată de
multe alte biserici.
Mama mea, fiind o perso ană foarte credincio asă, a
preferat să vizităm și mănăstirea Voroneț. Aceasta era de -a
dreptul superbă ! În fiecare loc în care te uitai puteai fi surprins
de pasajele din biblie pictate pe fațada mănăstirii, fiind
completate de un albastru uimitor , care îț i duce a gândul la
albastrul cerurilor. T otul e ra minunat, parcă rupt din rai!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

35
Vreau să mai menționez că tot aici am aflat că această
culoare este unică, mănăstirea fiind cea care a dat și numele
culorii: albastru de Voroneț .
Călătoria mea a fost scurt ă, dar abia aștept să revin pe
aceste meleaguri. Ceea ce am prezentat este o imagine
fragmentară a acestei zone minunate. Recomand tuturor celor
îndrăgostiți de călătorii s ă se oprească și în Moldova, deoarece
cu siguranță nu vor regreta alegerea făcută !

MĂDĂLIN GABRIEL ZAHARIA, 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

36

La pas prin Salina Turda
*

Era vacanța de vară. Eu și familia mea am decis să
vizităm locuri din România. Unul dintre preferatele mele este
Salina Turda.
La î nceput, când am intrat in salină, am simțit un
sentiment de teamă, dar și de bucurie în același timp, deoarece
nu vizitasem un asemenea loc, sub pământ. La intrare era o
camer ă care semăna extrem de mult cu o peșteră, luminată de
niște beculețe, unde putea i avea parte de o priveliște deosebită.
Avea un balcon de unde se vedea un lac, jos de tot,
aproximativ la 200 de metri adâncime. Erau mai multe camere
care conțineau armuri și lucruri care nu se mai găsesc în zilele
noastre.
După aceea, am mers pe un po d, unde am văzut o roată
gigantic ă, într -un mic parc. Acolo erau foarte multe scări de
coborât pentru a ajunge în acel parc. Nu era nimic special la el,
doar câteva cărăușe și tobogane, desigur și acea roată.
În salină, pereții erau din sare, a fost foart e frig, chiar
dacă era vară, oamenii stăteau cu gecile pe ei.
Apoi, a urmat cea mai frumoasă priveliște din toată
salina, și anume lacul. Era de un albastru intens. Persoanele se
îngrămădeau să prindă un loc în față pentru a vedea lacul.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

37
Ne-am urcat în b arcă și într -adevăr lacul părea mult mai
frumos și mai larg, cu cât mergeam mai mult. Avea o adâncime
mare de 50 m.
După plimbarea minunată cu barca, ne -am așezat pe o
bancă, bucurându -ne de liniștea și atmosfera de acolo. Totul era
magic! A fost cea mai frumoasă experiență pe care am trăit -o,
totul era atât de curat și un aer așa proaspăt, că îți venea să nu
mai pleci de acolo. Părea un vis devenit realitate.
Cu siguranță voi mai vizita Salina Turda și vara
viitoare!

ALEXANDRA MARIA NĂSTASE , 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

38

La pas prin Arieșeni
*

România ne uimește de fiecare dată cu frumusețile ei.
Pe noi ne -a interesat foarte tare satul de vacanță Vârtop
din Arieșeni , cu munții înz estrați cu zăpadă cristalină. La poalele
munților se p uteau vedea sch iori profesioniș ti cu talentul lor
înnăscut, în timp ce pârtia de începători era plină ochi de grupuri
și grupulețe. În perioada iernii , aceste locuri sunt vizitate de o
puzderie de turiști. Din cerul albăstrui cădeau fulgi de nea parcă
desprinși dintr -o poveste. Ducându -te mai adânc spre inima
pădurii , puteai observa diferite specii de animale și păsări care
linișteau sufletul de acolo.
Râul Arieș era acoperit de un strat subțire de gheață. Pe
geamurile cabanei se formau minunatele flori de gheață.
Drumu rile înzăpezite alcătuiau o parte din acest peisaj magnific.
După lăsarea serii , becurile luminau împrejurimea. Puteai vedea
fiecare urmă lăsată de oameni și animale. Noapte a se putea vedea
luna plină care lumina întregul cer plin de stele argintii.
În spatele cabanelor , se putea admira priveliștea brazilor
care și -au schimbat rochiile verzi ca smaraldul cu cele din
dantelă albă, iar ninsoarea care a căzut toată noaptea a ascuns
orice urmă de tristețe specifică toamnei.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

39
Nu puteai să îți iei nici măcar o clipă privirea. Atmosfera
era liniștită. Te puteai arunca în zăpadă să faci îngeri. Totul era
plăcut în jur, copiii jucându -se cu bulgări și construind oameni
de zăpadă , despre care parcă spuneai că o să prindă viață.
Intrând într -un restaurant , puteai observa priveliștea și,
în același timp, toată magia iernii …

NAOMI PAULA PĂTROI, 13 ani
RAUL LUPȘAN, 13 ani
LARISA TIANA DRAGOMIR, 1 2 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

40

La pas prin Viscri
*

În România sunt o mulțime de locuri frumoas e, care
merită cu adevărat vizitate. Locul care m -a fascinat cel mai mult
este satul Viscri, din județul Brașov. Poți să mergi în Viscri și de
un milion de ori în viața asta, tot nu o să înceteze să te surprindă.
Nu îți vei astâmpăra mirarea și, de oricâte ori ai merge acolo, tot
nu o să -ți vină să crezi că poate exista atât de multă frumusețe
într-un loc parcă uitat de lume.
După vizitarea satului Viscri am rămas plăcut surprinsă
de cât de frumos și de primitor poate fi un sat atât de mic .
Imediat cum int ri în sat poți vedea localnici care stau pe băncuțe ,
în fața casei , și nu poți trece pe acolo fără să nu discuți cu
aceștia. Casele sătenilor de acolo sunt micuțe, dar în același timp
foarte primitoare și drăguțe.
Frumusețea satului este reprezentată atât de casele
localnicilor, cât și de modul în care aceștia te primesc în sat și
au dorința de a-ți arăta împrejurările. Dacă ai norocul să te prindă
și un apus acolo, vei vedea câteva cete de vaci care merg agale
către casă, dar care se opresc însă la fântâ na satului pentru a -și
potoli setea.
Priveliștea satului este una de vis și mi -aș dori să mai am
încă o ocazie să vizitez acest sătuc, deoarece după vizitarea

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

41
acestui loc, am rămas nu doar cu o amintire nemaipomenită, dar
și cu sentimentul unei bucurii i mense, că am cunoscut oameni
diferiți, oameni cărora nu le pasă de felul cum arăți, ci doar de
dorința de a -i cunoaște mai bine.
Satul Viscri este un loc conservat în medievalitate, care a
reușit să își păstreze autenticitatea de -a lungul timpului și este
unul dintre locurile puternic reprezentative ale tradiției pure
românești. Acest sătuc este ca un cadru descris în poveștile
fascinante ale lui Ion Creangă, deoarece totul pare doar un vis,
dar, de fapt , este simplă realitate. Satul adăpostește una dintre
cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești. I ntrând în ea ,
nu poți ieși decât mult mai curat sufletește, aceasta rămânându -ți
o frumoasă amintire. Până și prințul Charles s -a îndrăgostit de
această așezare și a cumpărat o proprietate aici, aducân d mereu
laude acestei mici așezări transilvăn ene, de aceea satul este
considerat un loc de poveste.
Așadar, vi zitând acest sat, pur și simplu spectaculos,
susțin că România are locuri minunate, care încă nu au fost
descoperite de cei interesați să vizite ze, dar cel mai important
lucru este că satul Viscri este cel mai potrivit loc pentru cei
interesați să viziteze și să cunoască locuri nemaipomenite și
nemaivăzute.

ANTONIA MARTINOVICI , 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

42

La pas prin Sighișoara
*

Încă d e când m -am născut , am vizitat o sumedenie de
locuri , parcă rupte din r ai, ori prin apropiere , ori prin depărtare.
În apropiere de casa în care locuiesc își face loc , între granița
dintre România și Serbia , albastra Dunăre , care sapă în munți de –
a lungul d efileului.
Mie, niciodată , nu mi -a plăcut să vizitez țări străine,
deoarece am acasă, în România , tot ce -mi trebuie: câmpii
roditoare cât vezi cu ochii, munți care ating pufoșii nori, ape de
un albastru rar, tot felul de ascunzișuri ale haiducilor, cei c are de
demult stăpâneau pădurile, trecătorile din munți, abruptele
podișuri, întunecatele peșteri, prea frumoase le maluri ale Dunării
și preacuratele maluri ale Mării Negre.
Haiducii erau justițiarii celor nedreptățiți, asigurau hrana
celor nevoiași, avea u grijă de minunatele păduri, fără de care nu
puteau trăi , și preanumeroaselor animale care dădeau suflet
pădurii și care împânzeau munții cu raritatea lor la nivel
mondial.
Încă de demult, oamenii erau simpli. Locuiau în
comunitățile în care se ajutau m ereu, indif erent de cât de grea era
problema de rezolvat, puneau mai mare preț pe caract er și nu pe
foile care în ziua de azi , la nivel mondial , pot cumpăra orice, însă

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

43
în realitate, pentru o mulțime de români, ele nu valorează mai
nimic.
În mod clar, ae rul curat nu poate lipsi, grație înverzitelor
păduri pe care orice popor străin le -ar dori. Vizitatorii, în special
străinii , vor să cunoască locurile în care parcă timpul a rămas pe
loc, locurile unice în toată lumea , cu fructele, legumele,
mașinăriile ve chi de odinioară și caracterul specific țărănesc.
Un astfel de loc al meu preferat pe care l -am vizit at este
Sighișoara. Atât orașul, cât și cetatea , m-au impresionat în cel
mai frumos fel. Orașul era cât se po ate de curat și frumos îngrijit,
înconjurat d e flori frumos colorate , în timp ce oamenii mi -au
lăsat impresia că sunt educați și politicoși. Deși lumea s-a
modernizat , am simțit că aerul medieval de acolo a rămas
același .
Din punct ul de vedere al gastronomiei, mâncarea a fost ,
de asemenea, cât se po ate de gustoasă. De sărbători, de exemplu
de Crăciun , românii sunt gazde cât se poate de bune, iubind să
petreacă sfânta sărbătoare în număr cât mai mare la căldura
focului, fiind cu sufletele deschise , dăruind cadouri unor oameni
cu care viața a fost mai puțin darnică.
Mesajul meu pentru străini este să vină în România și s -o
cunoască pe cât de bine posibil. Cu siguranță nu o să regrete!

ALEXIS CĂTĂLIN POPESCU, 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

44

La pas prin Mamaia
*

România noastră este frumoasă și merită vizit ată.
Acesta a fost gândul meu când verișoara mea mi -a prop us să
mergem în vacanța de vară în stațiunea Mamaia. Româ nia este o
țară de poveste și cred că oricine ar vrea să -i cunoască istoria ș i
frumusețile naturale pe care le poartă această minunată țară.
Ajunsă la Mamaia, am fost impresionată de locurile
fascinante pe care le deține. Deoarece vacanța la mare nu se
reduce doar la șezlongul de pe plajă, stațiunea Mamaia este
destinația ideală, oferind turiști lor o multitudine de posibilităț i de
distracție.
Dacă ești împreună cu copiii, le poți oferi o zi plin ă de
distracție, ducându -i la un parc acvatic care dispune de
numeroase atracții precum: tobogane, tuburi, jacuzzi, colaci,
plute, baldachine, piscine atât pentru adulți , copii, cât și pentru
bebeluși .
Dacă iubești plimbările de seară, poți alege zonele Perla
și Cazino , aici te vei bucura atât de grădinile special amenajate și
de fântânile arteziene, cât și de spectacole și parade tematice în
aer liber. Dacă ești tânăr și adori să te distrezi, poți a lege
cluburile de noapte ale stațiunii, care sunt renumite pentru
efervescență și eleganță. Pentru a fi pe deplin impresionat, o

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

45
plimbare cu telegondola ar fi cea mai potrivită, aceasta
permițându -ți să admiri împrejurimile de la o înălțime de 50 de
metri. Iar pentru a lua și acasă câte ceva, Satul de Vacanță este
locul unde găsiți tarabe cu suveniruri.
Eu am fost impresionată de minunățiile stațiunii și nu
numai, fiind plăcut surprinsă și de locurile pe care le -am văzut pe
tot parcursul drumului.
Așadar , recomand să fie luată la pas România de fiecare
dintre noi, pentru a învăța să ne apreciem ș i să ne prețuim mai
mult țara. D oar așa vom fi conștienți de frumusețile pe care le
deține, fiind o ț ară cu toate formele de relief. P utem alege unde
ne dorim să mergem, o țară în care avem parte de toate
anotim purile, putând să ne bucurăm atâ t de verile călduroase, cât
și de iernile geroase.
România este pentru noi un motiv de bucurie și de
mândrie!

RALUCA SPOREA, 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

46

La pas p rin Sibiu
*

În vacanța de vară a anului 2018 , am plecat la o mică
întâlnire în orașul Sibiu împreună cu prietenii mei dintr -o
organizație de voluntariat din care fac parte.
Evenimentul în sine a decurs frumos , dar ce l -a făcut cu
adevărat minunat, a f ost căldura specifică unei familii de care eu
și prietenii mei am avut parte. D a, așa am fost primiți de
locuitorii orașului Sibiu: ca o familie, o familie care era venită de
departe și c ăreia i s -au acordat numeroase privilegii , aș putea
spune. În momentu l în care am ajuns în oraș, organizatorii și
voluntarii de acolo ne -au pus pe primul loc și nu din cauza
vreunei obligații primite de mai sus , ci pur ș i simplu acesta era
stilul lor. A u vrut să ne facă să ne simțim bine veniți și pot spune
că au reușit să d ucă la capăt acest fapt. Ba mai mult, nu m -am
simțit doar bine venită, m -am simțit ca acasă, oamenii au fost atât
de sociabili și de calzi, încât am fost plăcut impresionată. Nu mă
așteptam să fim primiți în acest fel și nici să le g numeroase
prietenii cu a șa multe persoane.
O importanță deosebită la crearea acestui sentiment a
avut-o și frumosul oraș. A fost pentru prima dată când am vizitat
Sibiul și pot să spun că am rămas plăcut surprinsă de acesta.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

47
Recunosc, la început nu aveam așteptări prea mari, d ar mă bucur
că m -am înșelat !
Este imposibil să mergi în Sibiu ș i să nu îndrăgești așa
zisele case cu ochi , cum le spun eu. Da, sunt conștientă că sunt
prezente numeroase clădir i mai atrăgătoare, dar pe mine m-au
fascinat aceste căsuțe care mi se par pur și simplu irezistibile.
Acest gen de ca se le-am văzut doar în acea zonă și ar reprezenta
un motiv serios pentru care eu aș vrea să locuiesc acolo.
Un alt loc pe care l-am vizitat a fost Piața Mare , de
asemenea un loc foarte impresionant , cu numeroase clă diri
frumoase. În Piața Mare se află Turnul S fatului, din vârful căruia
poți vedea o parte din Sibiu. Aici chiar nu am cuvinte pentru a
descrie cât de frumos este orașul văzut de sus, de la o asemenea
înălțime. P oate un singur cuvânt: uluitor. A cesta este adject ivul
care descrie cel mai bine respectiva priveliște.
Nu puteam să merg în Sibiu și să nu vizitez Podul
Minciunilor, de asemenea, un alt loc minunat care trebuie
neapărat vizitat în cazul în care se ajunge în Sibiu. Modelele de
pe marginea podului mi s -au părut că se potrivesc perfect cu
împrejurimile și mai ales cu structura clădirilor, ajutând astfel la
oferirea acelui aspect pe care doar Sibiul îl are, care este specific
lui.
Ultimul loc în care am fost se numea Muzeul Satului .
Pot să spun că a fost wow! Am descoperit acolo numeroase case
bătrânești, care mai de care mai frumoase și mai diferite decât
precedentele. Peste tot în acest loc predomina liniștea și
sentimentul de siguranță, o liniște mult așteptată de cei mai mulți

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

48
dintre noi. Și nu era o liniște apăsătoare, care să te facă să vrei să
vorbești doar ca să o acoperi. Nu! Era o liniște specifică acelui
loc, ca și când a fost acolo mereu și așa va rămâne. O liniște pe
care o poți îmbrățișa cu drag și despre care poți spune că te ajută
să te relaxezi chiar și în cele mai tensionate momente.
Singurul regret pe care îl am despre această experiență
este acela că timpul nu mi -a permis să vizitez mai multe locuri
din oraș și chiar din împrejurimi. Dar cu siguranță mă voi
întoarce și nu voi l ăsa nici m ăcar un colțișor al acestui minu nat
loc să -mi scape printre degete.
Cine spune a că Româ nia nu are locuri frumoase de
vizitat , cu siguranță dacă va ajunge în S ibiu își va schimba
părerea. Și, real vorbind, nu doar î n Sibiu! N umeroase astfel de
locuri se află pe tot teritoriul acestei țări. Trebuie doar să știm să
le scoatem mai mult în evidență și să ne mândrim cu ele, dar mai
ales să le promovăm!

BIANCA CRISTEA, 17 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

49

La pas p rin Câmpulung Moldovenesc
*

Te-ai gândit vreodată la frumusețile unice pe care le
ascunde România pe meleagurile ei? Ei bine, eu am avut ocazia
să descopăr una dintre aceste fr umuseți în regiunea Bucovinei, î n
apropierea orașului Câmpulung Moldovenesc, u nde am vizitat
satul natal al părinților mei.
Nu doar zona, dar și drumul în sine are o frumusețe
aparte, natura di n jur vibrând a mister, decorată cu culori
deosebite, indiferent de anotimp sau de momentul zilei. De
asemenea, înă lțimea la care ne aflam o ferea perspectivă
dealurilor acoperite cu nori, mai ales dimineața, la răsăritul
soarelui, când razele ajută la dezvoltarea unei cromatici aparte.
Odată ajunși la destinație, satul oferă un sentiment
puternic de mândrie patriotică și de retrăire a istorie i, datorită
așezărilor de acolo, care erau construite din lemn, având un
aspect tradițional, c u modele simple, dar deosebite î n felul lor.
Structura satului era una rarefiată , casele erau la o mare
distanță unele de altele. T otuși, oamenii, având o credin ță
puternică, și -au concentrat atenția și averea asupra lăcașelor
sfinte, frumos redecorate, care te lăsau cu gura căscată prin
icoanele, crucile și decorațiile făcute manual de săteni.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

50
Persoanele cu care ne -am întâ lnit erau foarte călduroase,
primitoare, trezind în turiști un sentiment de încredere, de liniște
sufletească, lăsând u-mă cu impresia că ei îi considerau o parte
din propria familie, având spirit osp italier, tot timpul încercând
să le facă șederea mai plăcută.
La ple care am simțit un impuls car e mă împingea să
revizitez acel s at, care mi -a trezit o căldură î n suflet. Toți mi -au
zâmbit la plecare, conturându -mi astfel o experiență de neuitat în
acele câteva zile în care am stat acolo.

DANIELA VOLOȘENIUC, 1 6 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

51

La pas prin Oradea și Cluj -Napoca
*

Deși poate nu știm să valorificăm frumusețile pe care le
avem în țară, ar fi indicat mă car să profităm de ele cât încă se
ascund sub ochii noștri.
Peisajele încântătoare care se întrezăresc pe meleagurile
României au încerc at să fie prezent ate de -a lungul zecilor de ani
în cadrul operelor literare, a numeroaselor poezii scrise dintr -o
inimă caldă, plină de iubire față de locurile natale.
Referindu -mă aici strict la aceste versuri ale poeziei
Testament de Tudor Arghezi, „Din bube, mucegaiuri și noroi /
Iscat -am frumu seți și prețuri noi ”, îmi zboară gândul la trecutul
zbuciumat pe care strămoșii noștri l -au avut, luptele pe care le -au
purtat pentru ca țara noastră să ajungă la aspectul de astăzi.
Cu fiecare călătorie a mea pe pământul pe care îl numesc
acasă , reușesc să mă deconectez de tehnologia care absoarbe
orice privire și să mă conectez cu tot ceea ce sunt la creație și
Creator. România este o țară mai mult dec ât binecuvântată, cu
peisaje și locuri de care alte state du c lipsă.
Româ nia are nenumă rate peisaje care îți taie respirația,
locuri spectaculoase care îi atrag atât pe români, cât și pe străini,
priveliști incredibile pentru cei care iubesc natura. Indiferent de
cât de greu ar fi să ajungem la ele, din cauza dru murilor sau a

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

52
faptului că sunt greu accesibile, din cauza timpului sau a
perioadei din an, toate aceste locuri sunt un prilej de mândrie și
de autocunoaștere pentru orice român.
Începând de la satele uitate de ochiul nostru, până la
orașe renumite peste hotare, de la Moldoveanu care ne veghează
de la 2544 de metri și până la cea mai joasă câmpie, de la Nord
la Sud si de la Est la Vest, România s -a făcut cunoscută de -a
lungul sutelor de ani prin invenții care au uimit lumea: Petrache
Poenaru (stiloul), Io an Cantacuzino (vaccinul antiholeric), Ana
Aslan sau Henri Coandă sunt doar câțiva oameni simpli care ne
fac să ne mândrim că suntem români.
Încă de când eram mică , mi-a plăcut să călătoresc. Locul
în care me rgeam era ultima mea problemă. Ceea ce mă ac apara
cu adevărat era doar ideea călătoritului în sine. Însă, odată cu
trecerea timpului a m realizat că țara în care am vă zut primul apus
de soare și în care am deschis ochii, bucurându -mă de răsă rit,
este mult mai frumoasă decâ t credeam eu.
Una dintr e zonele care mi -au bu curat copilăria a fost
Ardealul. S au ca să fiu mai exactă, orașul Oradea și
împrejurimile. Nu credeam vreodată că un oraș îți poate colora
viața, te poate face să realizezi cât de norocos ești, ca om, să
trăiești într -o astfel de țară care ascunde atâ tea taine și frumuseți.
Crescând în acea zonă, cu fiecare vară care trecea, ajungeam să
descopăr noi detalii ale peisajelor și, mai important decât atât, de
fiecare dată aflam ceva nou despre mine. Acesta este unul dintre
avantajele călăto riilor , mai ales când suntem înconjurați de cadre
și panorame cu frumuseți de nedescris.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

53
Deși am crescut într -o regiune mai puțin cunoscută a
țării, de mică mi -am dorit să fac această zonă cunoscută într -un
fel sau altul. După 17 ani de viață și multă muncă, am ajuns să –
mi împlinesc acest vis, urmând să povestesc despre următoarea
locație fascinantă a României. Clujul este un oraș cunoscut peste
granițe, datorită multitudinii de fest ivaluri pe care le găzduiește.
În cadrul festivalului de teatru, membr i și actori din țări precum
Slovenia, Israel, Bulgaria și altele, s -au bucurat de țara noastră,
fiind impresionați în special de frumusețea acestui oraș.
După 100 de ani de Români e Unită, nu pot să spun decât
că sunt foarte copleșită de meleagurile natal e, de țara care ține în
palma sa atâta istorie, zbucium, dar în același timp, atâta
splendoare și măiestrie. Nu uitați că, deși prezentul nu est e chiar
surâzător, viitorul î l putem schimb a noi, cu ajutorul lui
Dumnezeu!
Români din toată lumea, haide ți să nu pretindem că
suntem altcineva, ci oriunde am merge, să ne mândrim că am
crescut într -o țară atât de frumoasă !

MIRIAM NAOMI PĂUNOVICI, 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

54

La pas prin Pojejena
*
– text redactat în grai bănățean –

Vă spun drept, așa locuri nu am văzut ge când m -o
făcut pră min e muma . Șî pot să zâc că văzui gestule locuri
frumo asă, da’ nișiunu ca satu meu. Bun, nu numa satu meu, ca șî
sacele veșine, șî Orașu Nou, îs la fel ge frumo asă.
Prima dată să vi-l prezânt. Satu ăsta despre care
vreau să vă zâc să numeșce Pojănia șî îi, ge fapt, o comună,
situată în sud -vestul țării, ime diat lângă locul unge intră
Dunărea -n România. Sâgur tre’ să șciț unge e Baziașu . Aișia îs șî
români, șî sârbi, da’ șî două -tri familii ge unguri șî ge țâgan i.
Sâncem oameni cam puțâni, da’ gestui. Ș î sâncem h arniș i șî buni
– la suflet, zâc! Poace nu vreț să mă cregeț , da’ dacă veniț ași,
vegeț că fiecar e om îș lucră pământu șî are două -tri animale în
ogradă, ca să nu șce toată zâua – bună zâua să să ducă să -ș
cumpere ge -ale gurii. Șî nu zâc gijiaba așa…
Să vigeț cum să -nțăleg ve șinii întră ei,
cum s -ajută l a nevoie. Șî că tot vă zâc ge ve șini, vreu s ă vă
prezânt cum e la noi ge obișei. În fiecare duminică trăbă să
geschigem fereștrile, ca să arace casa frumos când treșe lumea la
bisarică, pentru că suncem oameni creg incioși șî cu frică ge

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

55
Dumn iezău. E h, șî cum avem noi cășîle apropiace, păi șciț voi
cum e s ă ai soba la drum ? La op’ șeasuri am geșceptarea, că să
dușe ori muma, ori maica, să geschidă fere ștrile șî să întâlnesc cu
câce o veși nă, șî stau la poveșci două -tri șiasuri , ge nu mă mai
satur ge gura lor, că stau fix sub ochecele meu. Șî când mă pun
să mă culc la loc, când să hotărăsc ele să să -ntorcă în casă, iasă
lumea gin bisarică, șî aud numa „bună zâua!” șî „poftă bună!” ,
șî îmi amin cesc că nu mai pot să dorm, că trăb ă să merg să mânc
cu ai mei, șî iar îmi strî c somnu .
Acuma, s ă revin la al e noașce. Măi, păi aț văzut voi
Dunărie, câmpie, geal șî munce, toa ce la un loc? Vă spun io, așa
șeva nu găsâț altungeva. Prima la mână , ne-o dat Dumn iezău
noroc ge pământuri bune, că tot omu are câce un hectar pe care
să-l samene cum î i vre sufletu , cum v -am zâs g eja. Șî nu numa
atâta, da ’ în fiecare an fașe să plouă șî să fie sășetă atâta cât trăbă
ca să rogească recolcele la timp. Cât îi primăvara ge lungă vez
cât ce țân ochii oamenii pră câmpuri cum pregăcesc pământu ca
să-l samene, șî vara ne trezâm cu satu înconjurat cât îi el numa
ge grâu șî ge cucuruz, ge fân șî ge tr ifoi. Șî ș el ma i frumos lucr u
îi să ce plimbi gintr -o parce într-alta șî să vez cum strălușeșc e
câmpu ge la auriu cucuruzului făcut , șî cum bac e soar ile în
grăginil e oaminilor. Pră mine, muma me mă luă to tă vara să șăd
cu ea pră geal, la noi în grăgină, ca să ne uităm cătră Dunăre,
prăstă câmpuri, cum apune s oarile . Șî, drept vă zâc, tare -i
mulță mesc, că așa imajine frumo asă rar v ez. Stăceam pră iarba
verge șî proaspăt dată acolo -n loc, șî ne pov esceam una cu alta
gespre tăt felu, șî ne uitam cum apune soarile geasupra nostră,

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

56
colorând șeru în portoc ală, șeva mai aprins ca focu , șî să reflecta
șî în pănușâle uscace ge cucuruz gin fața nostră. Dunăre a îș
păstra vânăt -verzui, da odată cu apunerea soari lui să sc himba șî
ea, calmându -se, șî ime diat cum să -nnopta, ieșau pescarii cu
bărșil e pră ea. Păcat că pră la sfârșâtu verii n u prea am mai avut
timp să merj em să stăm acolo, că eram toț ocupaț cu suitu
cucuruzului în pod. Pră zî, muma, cu tata, cu maica șî cu tata
moș, merjeau la cules, iar până noapcea târzâu stăceam toț să
gescărcăm re morca. M ie-mi plășea, că îmi aminceam ge când
eram mai mică șî fășeam așelașî lucru, numa că mă mai loveam
ge câce un dovlece, pră care zâlilii următore ni -l tăia maica șî ne
prăja sămânțâle ge la el. Tare mi -i dor ge dovleț î ăia, numa auzi
că acuma nu mai av em, că nu să mai fac ge la soluțîle cu care
strop esc pr -acolo.
Acuma, ge geal, șe să vă mai zâc? Vă dați sama că d –
acolo să vege șî mai frumos satu. Îs unii oameni atâta ge
norocoșî că au, ori Dunărea, ori gealu, imediat în spacel e cășî,
cum ge schid poarta.
Șî când ce duși să urși gealu, auzî cum fac omenii gălăj ie
în sat sau cum zbiară animalil e că li -i fome, auzî clopocile
vașilor or ale oilor șî caprelor care stau șî pasc, auzî cânii
șiobanilor cum latră, auzî cum bace vântu lin. Numa șe treș i ge
râu șî repege dai ge un loc numa bun, înc ins, cu umbră, un ge mai
ai norocu, dacă fași linișce, să vezî vro vețuitoare pră care n -o
vezî prea g es, că pră geal merji cu treabă ge obișei, nu să stai
gijiaba. Da șî când prinzi momentu, parcă nu -ț mai vine a pleca,
că la câtă linișc e șî stare ge bine îț oferă locurile a șelea , că ieșci

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

57
numa tu cu codru șî cu mișile insecce care șuieră pră lângă cine,
da’ n-are cum să nu -ț fie drag g e ele, când vezi că -s așa micuță șî
au fiecare grija lor, la fel ca noi. Șî c e miri cum o făcut
Dumn iezău atâcea soiurile ge copași, care mai ge care mai
frumoș șî mai geosăbiț, că nu șcii la care să ce uiț prima . Ge
obișei, maica sau tata moș, când merg pră gea l, culeg scoabe, ca
să facă picniez sau șeai, că au gust bun șî m ai sun t șî naturale șî
sănătosă .
Nu șciu câț gintră voi ajung să urșe la noi la munce, da
io am norocu că bunișii mei au acolo sus în codru o colibă, încă
ge când era tata meu fișior , pentru că acolo merj au să păzască
oile câce o să ptămână. Distanța nu -i mare, da drumul e difișil,
așa că durează cam mult. Oricum, m erită, că privelișcile îs
minunace, iar aerul ăla proaspăt șî cu rat ce încântă.
Mai întâi, trăbă să treși printr -un fel ge tuniel făcut gin
tot felu ge plance agățăto re, care arată ca intrarea într-o poviastă.
După , ajun ji să treși ge vro două ori prin râu șî pe lângă alce
câceva colibe, da apoi ieșî ge tot g in sat. A jungi la un drum
curbat. Noi îi zîșem Moara babii , că pră vre muri era a colo o
babă care avea o moară ge apă șî mășîna la ea pentru tot satu .
Imediat după, mai merji câta șî ajunji într -un codru mic,
unge vez mai mult scejari șî faji, da mai vez ge colo -colo șî câce
un cei or un alun, că șc iu că ne adușea maica alune d -ași, șî noi
ne miram că mâncăm alune girect gin copac, nu ge la tă rabă.
Vine drum u norma l, ge țară, iar apoi înșep pănțî le șî codru ges,
ge brad șî pin ș î molid. Mie -mi era frică mere u pr-acolo, că era
umezală șî întuneric, iar g e-o parce a drumului erau copașii, iar

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

58
ge șealaltă parce era prăpascia. Oricum, dacă treșeam prăstă frica
asta șî admiram priveliș cea, pu ceam observa cum codru ăsta ge
conifere să îmbin ă cu clima șî cu lumi nozitacea, șî formau un
cadru gesprins gin cărțî. Asta era ultima porțiune ge drum, că
imidiat după șe ieșai, dăgeai ge colibă. G e fapt, pâ nă să ajunji la
colibă merjeai ge -a lungu ei, vegeai grăgina cu legume, livada șî
șele două grăgini pră care trebuia să le treși ca să ajunji a casă.
Acolo erai gesprins gin tot ș e însamnă lume, că stăceai
sângur în pustietace, dar atâta g e frumos era, că nu -ț mai venea
să pleși. Coliba, normal, era totă gin lemn, cu două sobe șî cu
pridvor, pră care când ieșeai, vigeai tot șe ce înconjura. Cum
ieșeai gin colibă, ce lovea vergele viu, da șî șelălalc e culori, dace
ge florile ge lângă ea, împreună cu mirosu lor, îmbinată cu șea a
struguri lor. Chiar dacă în spacele cășî era via șea mare, bunișii
aveau câceva șpălire șî aiși, în curce, ca să le fie aprope când vor
să mănânș e. În continuare, erau strungile oilor ș î ale caprelor,
grajdu, iar pestă drum era ieșîrea că tră grăgina cu legume, șî
cătră valea în care pășceau caii șî în care ne jucam noi, că era cât
vigeai cu ochi i, șî era plină g e flori.
Tot acolo să aflau șî clăile g e fân, da ’ șî drumul pră care
pornea tata moș când merjea cu oile la râu. A doua curce
cupring ea câțva meri șî peri , șî încă un pom mare, care țînea
umbră pentru oi șî pentru capre, că acolo stăceau cât erau acasă .
În orișe caz, locurile așelea erau geosăbice, că nu c e
deranja ni ma. Erai înconjurat ge natură șî ge frumusața ei, șî ce
fășea să ce gângeș ci la șe minunăț îi a creat Dumn iezău pră
Pământu ăsta. Șî șciț ș e e p ăcat? Vremurile să schimbă, șî geja

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

59
abia mai are cin să meargă colo. Vă daț sama prăstă șinzășî, o
sută g e ani, șe va fi? Nimic ! Va g ispărea tot, iar noi nu vom mai
ave ș e să prețuim, că nu va mai sta nima să facă drumuri prin
codru șî să construia scă colibe! O să s -aleagă prafu ge tot, șî vor
rămâne doar iconile, amintirile șî poveșcile șelor care au trecut
pr-acolo. Bine ar fi să nu să întâmple la fel șî cu gealurile șî cu
câmpiile, că atunși tare rău va fi pentru toț!

DARIA OLIVIA VERDEȚ, 15 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

60

Capitolul I I
**
România din viitor

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

61

Prolog
Viitor cu zâmbete
**

România. Soare, flori, zâmbete, un colț de rai parcă
desprins din povești !
Ce poate fi mai frumos decât o lume în care totul este la
superlativ? O lume în care părinții își plimbă copiii pe alei
mărginite de flori, flori îngrijite de un roboțel simpatic care
locuiește la capătul parcului.
La marginea orașelor se văd fabricile. E frumos să vezi
oamenii zâmbind, venind de la muncă. E ușor a cum. Munca grea
a fost înlocuită de tehnologie.
Aerul este mai curat, mașinile sunt toate el ectrice și
silențioase. E mult loc acu m. Toate parcările sunt subterane, iar
tramvaiele sunt suspendate. Distanțele nu mai sunt o problemă.
Trenuri le rapide circ ulă peste tot și în trei ore poți să ajungi la
mare.
O mare atât de albastră și limpede, încât doar peștii mai
fac diferența între apă și cer. Nu se mai văd munți de gunoaie,
acum în locul lor sunt stații de reciclare. Nu se mai văd câmpii
uscate și aba ndonate, acum sunt toate verzi ș i însuflețite.
Un bătrânel se simte rău. Nu -și mai face griji.
Paramedicii ajung imediat, iar spital ele sunt toate dotate cu

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

62
aparaturi de ultimă generație. Nimeni nu mai pleacă în străinătate
la tratament. Din contră, e plin de străini care vin în România la
tratament și nu numai.
Turiști i străini sunt la tot pasul. Locurile pitorești și
ospitalitatea românilor sunt pe primul loc în lume. Soare, flori,
zâmb ete. Aceasta este România mea în viitor! O lume cu multă
tehnologie, dar o tehnologie dominată de om și nu invers. ..
Așa că, dragi români, zâmbiți și aveți încredere! Viitorul
ne surâde tuturor…

CONSUELA IVĂNUȚĂ, 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

63

România anului 2118
**

Iată-mă aici, parcă rătă cită și pierdută printre mii și mii
de gânduri, singură de aproximativ 40 de ani. Cum s -a petrecut,
ce s-a petrecut în 2078, nici eu nu mai știu cu ex actitate. Îmi
amintesc doar o ultimă privire a marii mele iubiri, pierdută și ea ,
acum , undeva prin galaxie.
Totul a încep ut prin alegerea mea prostească de a
participa la un proiect numit ceva mai mult , prin care se
presupunea că vom face teste și cercet ări despre viața de pe alte
planete… dar s -a ajuns c a noi să fim testele în sine. În primele
cinci săptămâni, nu era nici urmă de îndoială că asemenea lucru
este posibil.
Eu, împreună cu prietenul meu Josh, un tip înalt, cu
ochii născuți parcă din noapte, un suflet cald și plin de duioșie,
chiar de mai făcea el pe prostul uneori, aveam o relație ce s -a
înfiripat cam pe la începutul doctor atului, deși ambii am făcut
pasul acesta cam târziu. Eram amândoi foa rte pricepuți în ceea ce
făceam și, deși viețile no astre profesionale erau pe departe
asemănătoare, am găsit un punct comun între finanțe și
astrologie. Mereu mă surprindea faptul că putea citi în stele și -mi
descria cum va avea să fie ziua mea, chiar de uneori îl mai
înșelau pe el stelele și alinierea pla netelor. Ne -am deschis o

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

64
afacere, de pe spatele căreia am reușit să adunăm destui bănuți
cât să ne construim o casă pe placul nostru. Mai apoi , proiectele
și agențiil e noastre au evoluat, ajungând ca prin anul 2044 să
avem o agenție ce cuprindea 87% din st atele de pe întregul gl ob.
Pot spune că pentru amândoi totul a fost un parteneriat la
început, o încercare de a inventa ceva nou și, iată că am reușit să
realizăm nu doar un parteneriat grozav pe partea de afaceri, ci și
o familie.
Când construcția casei a luat sfârșit, ne -am mutat
împreună și așa am decis să ne căsătorim pe ascuns, într -un loc
uitat de lume, doar noi și doi dintre cei mai buni prieteni, pentru
a avea și martori , dar și o persoană care să efectueze ceremonia,
să ne numească soț și soție . Totul a fost de vis ! După minunat a
escapadă din Munții Bucegi, am ales să ne oficializăm relația în
mijlocul României, deoarece eu, fiind româncă pur sânge , îmi
doream foarte mult asta. Josh, deși are el un nume dubios de
englezesc, vă vine să credeți sau n u, era și el român 100%, doar
că părinții lui profesau limba engleză și s -au îndrăgostit de acest
nume, urmând desigur c a primul lor fiu să fie numit astfel.
Au apărut tot felul de leacuri și operați i pe piață, care
prelungeau durata vieții. Nu mi -era nea părat să fac asta, dar
situația m -a adus în punctul în care inima stătea să îmi cedeze.
Deși nu eram foarte înaintată în vârstă, am hotărât împreună cu
Josh să luăm amândoi leacul nemuririi, impropriu numit așa,
pentru că îți prelungea viaț a doar cu 70 de ani din momentul în
care alegeai să îl iei. Aducea într -adevăr și alte îmbunătățiri ale
corpului, cum ar fi regenerarea tenului și o mai bună elasticitate

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

65
a pieli i. Mai pe scurt, îți prelungea viaț a și te și ajut a să arăți c a
la 28, 29 de ani.
Având una d intre cele mai mari agenții din lume, eram
invitați la tot felul de congrese internaționale și eram mereu la
curent cu tot ceea ce se întâmplă. Astfel , într-o zi ni , s-a
comunicat despre acest proiect minune, ce avea în vedere
experimentarea vieților de pe alte planete. Am decis să încercăm,
de ce nu, cum spunea bunica odată „încercarea moarte n -are”.
Am fost repartizați fiecare pe câte un post. Eu făceam calcule și
exerciții în ceea ce privește resursele, comunicarea și alte date
importante, iar Josh calcu la cele mai scurte distanțe și locuri,
care puteau fi vizitate în cel mai scurt timp, chiar și imediat după
lansarea marelui proiect. Într -o zi, fără a ști cu exactitate ce se
petrece, am fost supuși unor teste, prin care ne erau puse la
încercare abilităț ile fizice și mintale. Neștiind că numărul
voluntarilor este insuficient p entru o primă lansare, care urma s ă
aibă loc peste cinci săptămâni, noi am acceptat aceste testări,
crezând că sunt făcute pentru anumite situații de urgență, pentru
precauție.
Peste exact cinci săptămâni , am fost chemați la an alize
de sânge, dar în loc de analizele acestea ni s -a administrat, nu
doar nouă, ci și altor programatori , un ser ce ne adormea pe loc.
M-am trezit într -o sala imensă, intubată la niște aparate. Eram
foarte amețită, iar în jur ul meu erau alte 99 de feț e puți n
cunoscute. Lângă mine era Josh, care era și el conectat la
aparate. S -a uitat la mine, iar cu ochii înlăcrimați mi -a spus:

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

66
– Aici, drag a mea, cred că se termină totul. Am fost
păcăliți și ademeniți în această capcană, sper că vom reuși să îi
învingem și să trecem peste asta, deși șansele sunt nule…
– Poftim?! Imposibil! Nu are ce să se sfârșească aici !
Cum e posibil ? Ce se petrece?!
Acestea au fost ultimele mele cuvinte, apoi am căzut
într-un somn adânc și nu știu ce s-a întâmplat. M -am trezit cu un
gust amar, într -un loc întunecat. Eram în drum spre Saturn, pe o
nava imensă, lipsită de culoare, sumbră . Eram îmbrăcată într -un
fel de costum galactic, iar pe gât aveam inserat un cod, care se
presupune a a fi un CIP, prin care ne erau computerizate toate
mișcările. Încerc am cu disperare să îl găsesc pe Josh, dar nici
urmă de el. Am întrebat căpitanul dacă are idee despre ce s-a
întâmplat cu el și am primit un răspuns care m -a demoralizat
total.
– Dacă nu e printre noi , draga mea, o fi rătăcit pe cealaltă
nava, spre Marte.
Mi-am spus că e imposibil, dar cu timpul m -am obișnuit
cu ideea.
După 20 ani, am ajuns pe Saturn. Aici, mare surpriză,
urme doar de praf și pulbere. Erau într -adevăr niște ruine , dar
totul arăta ca după o imensă avalanșă, c a după un război
intergalactic. Am inspectat fiecare loc ce mai părea că are urme
de viață, însă în zadar. Așadar , ne-am îmbarcat ș i am plecat
înapoi spre Pământ care, mai nou, era una din tre stațiile
galactice , având legături super rapide cu Jupiter și Luna, care au
devenit un fel de stațiuni de vacanță, dar în același timp și

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

67
corpuri cerești ajutătoare pentru numărul de locuitori prea ridicat
al planetei.
După alți 20 de ani, am aterizat din nou pe Pământ, î ntr-
un loc pust iu, unde eram așteptați, de data aceasta de mininave
zburătoare , ci nu de un autobuz, cum eram obișnuit ă până să
părăsesc atmosfera. Î nainte de a ateriza , am avut acei fluturi în
stomac, nu îmi venea să cred că sunt din nou aici, acasă. Cei
trimiși pe Marte, nu se întorseseră încă. Nu mai știam nimic de
Josh, de 40 de ani, îmi făceam tot felul de gânduri negre, iar
starea mea sufletească o simțeam parcă rătăcită, atârnând pe
marginea pră pastiei. Ne -am îmbarcat în mininave și am fost
transport ați către sediul organizației, unde urm a să declarăm tot
ce am văzut și am descoperit pe Saturn. Am predat dosarul ce
cuprindea toate informațiile, iar în timpul acesta încerca m să aflu
răspunsuri la sute de întrebări. Desigur , nu am fost lămurită cu
nimic , chiar am început să îmi pun și mai multe întrebări. După
toate acestea , am fost îmbarcați din nou în mini navetele ce
țineau locul mijloacelor de transport în comun și am fost trimiși
toți acasă.
Ajunsă în România, am rămas complet nedumerită. Țar a
ce era până să plec eu cea din ce în ce mai puți n populată și
rămasă parcă în urmă cu noutățile, e ra acum o țară super
dezvoltată. M ă cre deți sau nu, una din cele mai chic țări din
întreag a lume. Clădirile erau înalte și existau mașini zburătoare
la tot pasul. Din câte am înțeles dintr -un comunicat de presă,
acum, România este în fruntea Europei, ba chiar, au ajuns
conducătorii statelor vecine, la o înțelegere prin care, aceste

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

68
șapte țări să nu mai fie despărțite de granițe, ci să formeze
împreună un stat imens , care să ia amploare și să dețînă puterea.
Se pare că au reușit, iar, mai mult de atât, au ales și să păstreze
numele de România, deoarece era țară în jurul căreia erau așezate
toate aceste șase state. Nu mi -a venit să cred că se poate e volua
atât, în nic i 100 de ani. Bine! S unt 98, dar în doi ani s -au mai
făcut o groază de schimbări majore…
Mă întorc în prezent, lăsând la o parte cele întâmplate în
2078. Astăzi, pe 17.09.2118, încă aștept răspunsuri. Deși am
preluat activitatea agenției de una singură, încă mă întreb pe
unde o rătăci Josh. Am ales să aștept și să mă ocup mai mult de
afacere, mai ales acum că România este în continuare într -un
proces de evoluție, chiar dacă nu înțeleg unde mai este loc de
atâta evoluție. Au apărut chiar apara turi în locu l copacilor, care
au preluat în totalitate nu doar form a, ci și funcțiile acestora.
Păduri și copaci verzi se mai găsesc doar în locurile în care este
sigură creșterea și nepoluarea acestora.
Sistemul de depoluare a fost lansat chiar de aici, din țară
noastră minunată, astfel că România a câștigat și mai mult teren
și parteneri în afaceri. Animalele de companie au rămas aceleași
creaturi pufoase și drăgălașe c a odinioară, însă speciile care erau
cândva pe cale de dis pariție, acum chiar au dispărut. D e
exemplu : capra neagră, floarea -de-colț, zimbrul, chiar și o mare
parte din urșii ce bântuiau cândva tărâmurile românești, acum
abia mai sunt zăriți.
Nu credeam vreodată că România va ajunge în punc tul
acesta. O fărâmă de speranță să fi avut pentru acest tă râm

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

69
minunat. Î nsă, nu… dar, presimțirile mele au fost învinse de
evoluție . Totul zboară sau este cel puți n suspendat, România este
mult, mult mai mare și are o importanț ă mondială sesizabilă,
devenind, în tre timp, alături de America și Rusia, una din tre cele
mai mari puteri ale lumii.
Închei prin a spune că România m -a lăsat masc ă și că nu
îmi imaginăm o țară c a afară într-un in terval de timp destul de
scurt. Iubirea, dacă va întrebați, rezistă ! Aștept cu nerăbdare
clipa revederii, care va avea loc pes te câteva zile, însă până
atunci voi st a și voi admira cum din aproape nimic, tărâmurile
românești au devenit aproape totul. ..

ALEXANDRA MUREȘAN, 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

70

România în vis
*

„Pentru prima oară în România, un om a fost
criogenat. Meli ssa, o adolescentă care a murit de cancer la
plămâni, la vârsta de 16 ani, a fost înghețată cu ajutorul tehnicii
criogenice, după ce mama sa a fost de acord să doneze științei
corpul fiicei ei .”
– Cine sunt? am exclamat nedumerită. Simțeam o căldură
în co rp care mă făcea să cred că am ajuns în iad.
„- Melissa, tu ești un experiment reușit, dacă se poate
spune așa. Ai fost primul om din România care a fost înghețat cu
ajutorul tehnicii criogenice, acum 100 de ani”, se auzea dintr -un
colț al laborator ului în care mă aflam.
A fost primul lucru pe care l -am auzit. Deși m -a tulburat,
am reușit să mă pun pe picioare. După ce am părăsit acel
laborator , aveam să cunosc o nouă lume. Totul era schimbat.
Orașul ? Plin de clădiri imense, iar străzile erau pline de mașinării
ciudate. Mi -a luat ceva timp până mi -am dat seama că acelea
erau, de fapt, noile mijloace de transport.
La aproape fiecare colț de stradă existau magazine care
vindeau imprimante tridimensionale. Pentru că nu le -am înțeles
rostul , am decis să intru și să înt reb la ce folosesc. Eram șocată!
Nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla în jurul meu. Nu mică

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

71
mi-a fost mirarea când am aflat că fiecare om avea o astfel de
imprimantă. Dar oare eu de ce nu am? Eu de ce nu consider
necesară o as tfel de imprimantă? Mda.. . poate pentru că eu nu
aparțin acestei lumi? Sufletul meu avea cam 116 ani, iar trupul
doar 16. Eu clar am rămas în urmă, dar nu mai există cale de
întoarcere. Trebuie să mă obișnuiesc cu noua lume.
Mă plimbam pe străzile aglome rate și eram plăcut
surprinsă să văd că oamenii încă mai merg pe jos. M -am bucurat,
gândindu -mă că îmi vor povesti despre lumea din care provin,
dar erau foarte distanți. Cu greu am reușit să aflu că răspunsurile
la întrebările mele se găsesc într -o carte scrisă de un adolescent
care își dorea ca oamenii din viitor să afle cât mai multe lucruri
despre strămoșii lor.
Un alt lucru , care m -a surprins plăcut , a fost că oamenii
încă mai citesc, până în momentu l în care am primit cartea
gratuit , care deși era s crisă de doi ani, nu a fost cumpărată de
nimeni, eu fiind primul cumpărător.
M-am oprit pe o bancă și am început să citesc. Doamne,
nu-mi venea să cred ! Cu ajutorul imprimantelor tridimensionale
oamenii își printează casele pe care le decorează după bunul
plac. Asta explică uimirea vânzătoarei când am întrebat -o la ce
folosesc acele imprimante.
Din cauza problemelor de sănătate pe care le -am avut,
am reușit să termin doar opt clase. Din totdeauna mi -am dorit să
conduc un hotel, dar pentru asta aveam nevoi e de studii. Am
căutat în carte informații despre școlile din Sibiu, orașul în care

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

72
mă aflam , și am rămas șocată când am aflat că nu există așa
ceva.
– Cum? Nu există școală? Visul oricărui elev, nu?
Tot ce trebuia să fac era să îmi printez cu ajutorul
imprimantelor tridimensionale un hotel exact așa cum visasem.
Am închis ochii și mă gândeam la toate detaliile. Deodată s -a
auzit o voce:
„- Melissa, trezește -te! Trebuie să mergi la școală!” .
Am răspuns cu greu, fiind buimacă de somn.
– Ce? Școală? Nu există așa ceva!
Când am deschis ochii am văzut -o pe mama.
– Draga mea, știu că acesta este visul oric ărui copil, dar
acest lucru e imposibil. Chiar și în 2118 există școală, la fel ca și
în 2018, 1918 … ! mi-a răspuns mama, ușor amuzată de afirmația
mea.
Am privit pe geam și am realizat că totul a fost un vis
frumos. Sunt în anul 2118, însă clădirile erau de dimensiuni
medii, străzile erau pline de mașini obișnuite și de oameni care
cel mai probabil merg la muncă, iar eu trebuie să merg la
școală …

IVANA STEFANOVICI, 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

73

România ocrotită
**

Numele meu este Ema. Acum, în anul 2118, lumea e
din ce în ce mai rea ! Oamenii merg la muncă, stau acasă. Adică
nu fac nimic. Părinții nu mai rămân cu copiii; adolescenții stau
doar în cas ă, pe holo chat , jucând tot felul de jocuri, dar nu unii
cu alții, ci virtual. Pe bătrâni îi găsești doar în aziluri. Parcurile
sunt goale. În marea aglomerație de la ora 08:00, oamenii sunt
mereu grăbiți și stresați. Nu mai vezi niciun artist pe stradă. P e
scurt, lumea a devenit un loc deprimat.
Nu înțelegeam de unde atâta tristețe, așa că am căutat în
bibliotecă și am găsit ceva despre un monstru grecesc, invizibil,
care șoptea la urechea oamenilor lucruri ca să distrugă toată
iubirea din lume. Șt iu că pare de necrezut, dar chiar auzisem o
voce care îmi spunea să las cartea jos, că sunt doar povești. Apoi
am zis:
– Doar povești! încercând să îndepărtez monstrul și chiar
am reușit.
Am plecat la cea mai bună prietenă a mea, Elly, să -i
spun ce s-a întâmplat.
– Ema, știi că sunt doar povești, nu?
– Da, da, însă ai văzut și tu în ce lume trăim! Nu era așa
acum 200 de ani! Explic -o tu altfel, omule de știință!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

74
– Să spunem că e adevărat ceea ce tocmai ai spus. Dar
cum ar putea un monstru să ne șop tească ceva la ureche și să nu -l
observăm?
Din nou , am auzit o voce care îmi spunea că Elly are
dreptate. Era clar! Monstrul a rămas pe urmele mele. Fir-ar,
trebuia să -i dau dreptate lui Elly, cu toate că nu avea dreptate !
Plecasem acasă și , din fericir e, Jason era acolo. Jason e
fratele meu mai mare și știam că e l mă va crede. Și i -am
povestit…
M-a crezut, ceea ce era destul de șocant, având în vedere
faptul că teoria mea era bazată pe o poveste. Am mers împreună
la Elly. Știam că va crede ceea ce spun, pentru că Jason crede.
– O să folosesc aparatul tatei de dete ctare a creaturilor
paranormale. Va fi amuzant!
Elly luase niște ochelari ciudați. Și -a pus ochelarii și a
început să țipe. I-am împrumutat și am văzut un monstru care s -a
apropiat d e ea.
– Ema, nu -i a bună! spuse Jason speriat.
Deodată, am ajuns într -o arenă precum cele grecești.
Monstrul a vea fața neagră, doar că de data asta îl vedeam. S -a
transformat într -un bărbat puternic, în armură, iar ochii lui te
făceau să tremuri de fric ă.
– Înarmarea! țipase bărbatul.
– Atât ne -a fost. Dacă nu îmi băg am eu nasul, Jason și
Elly nu ar mai fi fost în pericol. Eu i -am băgat în asta, eu trebuia
să îi scot. Am luat o sabie și un scut, Jason a luat o suliță, iar Elly
arcul și tolba cu săgeți. Noi trei mai jucaserăm jocuri video

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

75
împreună. Știam strategii ! Din câteva semne cu mâna, făcute de
mine, ceilalți s -au pus pe poziții. Eu ataca m din față, Elly din
lateral, iar Jason din spate. Ne -a parat toate loviturile.
– Unu la unu! am spus .
Loveam cu sabia ca și cum m -aș fi născut să fac asta.
Dar îmi para loviturile. Am înțeles care îi era punctul slab.
Defectul lui, avantajul meu. Am sărit, am întins sabia și am lovit.
S-a transformat în praf și a dispărut. Îl luasem prin surprindere.
Ne-am întors în Timișoara, în clădirile moderne, dotate
cu tehnologie de ultimă generație. Lumea și -a revenit încetul cu
încetul. Parcurile s -au umplut, azilurile s -au golit, familiile s -au
unit, iar cel mai important e că am scăpat de monstru. ..

EMANUELA MARIA CHIRICESCU , 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

76

Salvată de magie
**

Trăia odată o prințesă pe nume Bea trice. Ea locuia în
castelul plutitor din București. Avea o familie foarte faimoasă
datorită invențiilor: aparatul de teleportare , ceasul care citește
gândurile , mașini zburătoare și multe altele.
Într-o zi, Beatrice a primit o misiune să salveze
România. Cineva furase piatra magică ce ține în viață această
țară. Dar mai exista una de rezervă. Era tocmai în vârful
Templului Dragonului . Așa că și -a făcut proviziil e, a luat harta și
s-au urcat în mașina zbu rătoare. Nu era singură, ci împreună cu
Ana – prietena ei cea mai bună , Ella – zâna micuță și Max –
câinele vorbitor . România dădea deja semne că nu e bine,
oamenii au început să dispară, iar o parte din ea a deven it neagră.
Prima locație în care au ajuns a fost Dâmbovița. Acolo,
le-a dat niște arme pentru a putea supraviețui, apoi au pornit
către Munții Carpați, având drept provizii multă hrană și apă.
Merseră ce merseră cu m așina zburătoare și au găsit, în sfârși t,
Templul Dragonului. Mașina zburătoare nu mai avea baterie, iar
aparatul de teleportat se stricase. În cale le -a apărut un cal cu
aripi, care le -a sugerat să-i ducă sus la Templu, doar dacă îl ajută
să-si vindece aripa.
– Mai am aici puțin sclipici magic ! spuse Betty.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

77
– Uite, acum o să te vindeci.
Într-adevă r, sclipiciul a avut efect, așa că i -a dus sus.
Trebuiau să se grăbească, altfel România începea să-și
piardă cu loarea din ce în ce mai mult, iar oamenii să dispară.
Ajunși acolo, chiar îna inte de a pune m âna pe piatră, s-au izbit de
dragon.
– Stați calmi, am un plan! spuse Max.
– Ella, du -te și cântă -i un cântecel la ureche, să adoarmă,
cât timp eu îi distrag atenția. Tu, Betty, vei lu a piatra împreună
cu Ana.
Așa au și făc ut. Dragonul căzuse la pământ, dormind, iar
piatra magică fusese recuperată. Drept răsplată, România a
devenit mai bună, cu cond iții avantajoase , loc unde oamenii
săraci erau ajuțati, iar de bogăția ei se bucurau toți.
– Mulțumesc că m -ați salvat! spuse R omânia. Acum totul
este mai frumos și mai minunat. E u sunt o țară mai bună, plină
de culoare datorită vouă, copii!
Și astf el… România devenise una dintre cele mai
frumoase și bogate țări din lume!

ALEXANDRA MARIA NĂSTASE , 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

78

Scurt ă istorie din viitor
**

Trenul trecea greu prin gările prăfuite, ca un vierme
uriaș ce se poticnea sub greutatea miilor de oameni care se
înghesuiau să prindă un loc, în speranța unei vieți mai bune. În
urmă cu 50 de ani, d in cauza schimbărilor climatice , milioane de
oameni din India și Pakistan veniseră să înceapă o viață nouă în
România, pustiită de plecările masive ale locuitorilor autohtoni
în Occident pent ru o viață mai bună. Co nform principiului istoric
că „un teritoriu rămas liber este imediat ocup at”, locuitorii din
India și Pakistan, țări devastate de friguri groaznice și de musoni
ce se transformaseră în uragane de mare intensitate, plecaseră în
cea mai mare migrație din istoria lumii. C um țările occidentale
refuzau să primească afluxul de oameni , aceștia se opriseră în
România, unde încercau să se adapteze noilor condiții.
Prima lor problemă a fost cu populația autohtonă
îmbătrânită și ostilă, care în loc să fie înghițită de puhoiul
migrator, având în ADN -ul lor experiența milenară a marilor
năvăliri istorice, au reușit să convertească migratorii la traiul și
obiceiurile locului. Pare ciudat că oameni de religii p recum
budismul sau islamismul trecuseră în mod benevol la religia
ortodoxă. De fapt, o pseu do religie ortodoxă, care are in filtrat e
milioane de obiceiuri păgâne din vremuri ancestrale. Poveștile

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

79
locale, povestite de babe cu autoritate, au făcut ca strigoii și
vârcolacii autohtoni să fie mult mai importanți ca Allah sau
Budha. Nu bănuiseră ei că atunci , când va cânta cocoșul a treia
oară d upă miezul nopții, spirite rele se împrăștie și oamenii sunt
salvați. Au aflat că ploaia poate fi invocată de niște copii
dezbrăcați, iar Luna este sora astrului Soare.
Ahmed cumpărase un teren î n Vaslui și cultiva viț ă-de-
vie, gustând deseori din vinul l icoros, deși religia musulmană îi
interzicea acest lucru, promițându -i în schimb că se va bucura de
vin atunci când va veni la Allah. Omul cu simț practic a ales să
se bucure de licoare în timpul vieții și a hotărât să
propovăduiască și altor semeni de -ai săi binefacerile miraculoase
ale vinului. Mult mai greu a fost cu porcul considerat spurcat de
religia musulmană, dar un preot ortodox i -a sfătuit că toate
animalele sunt creația Domnului, au divinitatea în spiritul lor și
nu există animale sp urcate și ani male pure. Este su ficient să spui
o rugăciune și animalul considerat impur, devine bun în fața
Dumnezeului tău.
Într-o zi, Ahmed primi un e-mail de la un verișor ce se
stabilise în Târgu Mureș, prin care îl anunța că urmează să -i facă
o vizită la sfârșit ul săptămânii.
„- Mama lui de ungur !”, gândi Ahmed și fața i se
înnegură, fiind speriat de vizita verișorului.
Concluzia este una simplă : noii locuitori ai României
preluaseră nu doar obiceiurile autohtonilor, ci și resentimentele
istorice…
STEFAN PRAJA -DOLICI , 14 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

80

România. Capitolul 2118
**

,,Viața mea nu a fost niciodată lipsită de ele. Erau
mereu prezente. Mirosul îmbietor al coperților din piele, de pe
care parcă puteai descifra tipurile de oameni ale căror mâini
plăpânde le -au atins, îmi umple nările în fiecare moment.
Imaginile paginilor cu litere frumos împodobite, pagini care
poartă cu ele poveștile anilor și locurilor prin care au trecut, îmi
traversează mintea mereu, făcându -mă să mă gândesc care va fi
următoarea care î mi va intra în posesie. Poate au devenit o
obsesie sau poate sunt , pur și simplu , plăcerile mele nevinovate.
Ah, da… și ale tuturor oamenilor pe care îi cunosc, cel puțin ! Mă
întreb cum au ajuns să existe. Unii le numesc cărți, eu nu le pot
numi altfel d ecât portaluri către alte lumi. Și pe cine nu ar
fascina intrarea în alt univers numai prin citirea unor cuvinte,
precum o incantație?”, se gândi Ivona în timp ce sorbea din
cafeaua ei favorită, ținând în mână nu altceva decât o carte
veche, care o fascina . Negreșit, aceste gânduri treceau mereu
prin mintea fetei ce nu împlinise mai mult de 20 de primăveri.
De unde venea adicția ei și a celorlalți oameni pentru cărți?
Ne aflăm în România anului 2118, de -a dreptul diferită
de România anului 2018 , un an care parcă nici n -a existat,

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

81
precum întregul secol XXI. S -a evaporat de -a dreptul. Ne aflăm,
mai exact, în Timișoara. În noua Timișoară…
Acum, să privim lucrurile din altă perspectivă , și anume
aceea a celor care au trăit în anul 2018 , un an al tehnologiei
avansate. Cu toții ne -am fi așteptat ca peste un secol totul să
devină computerizat, fiecare mișcare să fie controlată cibernetic
și monitorizată atent. Ne -am fi așteptat ca mașinile zburătoare să
fie deja o chestiune banală, ceva la ordinea zilei. Ochelarii cu
raze X să fie noua modă, avându -i la orice pas. Nu e de mirare că
aceste fenomene au avut loc în toate colțurile Terrei, cum era de
așteptat. Un singur loc a fost ocolit de acest val al evoluției la
nivelul tehnologiei. Acest l oc este chiar iubita noastră țară,
România.
Lucrurile , pe aici, stau total diferit. Plimbându -te pe
străzile pietruite, pline de frunze arămii, simboluri ale toamnei
care deja s -a instalat cum se cuvine, observi că oamenii sunt de -a
dreptul cuf undați în cărți și ajung să se lovească unii de alții,
parcă vrăjiți de magia dintre coperțile cu acel miros specific
plăcut. Cluburile de carte împânzesc străzile, predominante fiind
în orașele mari, însuflețite de cei care vor să -și regăsească
liniștea p rintre cești din porțelan pline ochi cu ciocolată caldă sau
ceai și, bineînțeles, printre cărți. Bibliotecile sunt imense, cu
nenumărate culori, pline de rafturi până la cer , asigurând că
stocul nu se va epuiza niciodată. Străzile sunt pline cu mici cutii
ale campaniilor cu schimburi de cărți sau pur și simplu ale
oamenilor care își doresc să experimenteze genuri noi, iar aceste
cărți dispar și apar altele c am la aproxima tiv cinci minute.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

82
Băncile din parcuri sunt nelipsite de câte -o carte, pe care
te poți simți liber să o răsfoiești. Totul e atât de frumos și liniștit,
dar totuși atât de misterios…
Este o zi frumoasă de joi, călduroasă, dar totuși norii
sunt împrăștiați pe bolta cerului. Ivona este la facultate,
cufundată în cărți, o activitate care o m ai scoate din starea mai
puțin plăcută în care se află, sorbind din ceva ce pare a fi ceai. Ea
nu bea de obicei ceai, acest lucru însemnând că are să fie o zi cel
puțin interesantă…
– Vreau să scap odată de aici ! bombăni ea, cu gândul la
următoare a carte pe care o va alege azi din biblioteca pe care o
frecventează zilnic.
– În afară de cărțile de aici, nimic nu -mi surâde ! mai
spuse.
După terminarea cursurilor, Ivona merse țintă spre
bibliotecă. Locul ei retras, din colț, nu fusese l uat de nimeni, așa
că se îndreptă într -acolo, fără vreo ezitare. Trânti ghiozdanul
greu pe scaunul putred din lemn, iar ceaiul , care încă se păstrase
cald, ajunsese pe masa împânzită deja de volume le pe care
colegii de la masa ei le citeau. Merse către raf turile imense, alese
o categorie și își trecu degetele peste cotoarele cărților, alegând
una la întâmplare. De data aceasta, alese o carte polițistă, în care
protagonista era de vârsta ei. Își ocupă din nou locul și începuse
să citească. Nu veți fi șocați să aflați că a stat acolo până s -a
întunecat. Foamea o anunță că trebuie să se cam grăbească acasă,
dar dacă nu exista acest impediment, ar mai fi stat până când ar fi
fost nevoie de paznic pentru a o da afară.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

83
Când ieși din bibliotecă, stele le erau deja pretutindeni.
Felinarele erau împrăștiate peste toate trotuarele și străzile,
pentru ca oamenii să poată citi și noaptea. Când Ivona deschise
cartea ei, o picătură de ploaie căzu fix pe pagina cu numărul
șapte, rân dul șapte, pe al șaptelea cuv ânt.
– Asta are să însemne ceva… sută la sută! sp use Ivona ca
pentru ea, nedumerită însă.
Își continuă activitatea și toți oamenii făceau la fel.
Ploaia încetă brusc. Ivona își ridică pentru o clipă capul din
carte. Totul părea altfel, parcă ti mpul se oprise în loc. Oame nii
erau cu totul absorbiți de lumile din mâinile lor. „Cum s -a ajuns
aici? De ce doar noi suntem așa? De ce Româ nia n -a evoluat?”
răsunau întrebă rile în mintea Ivonei.
Deodată, se surprinse alergând cât o țineau p uterile.
Trebuia să afle. Nu mai putea continua așa. La bibliotecă se
întâlni cu paznicul, care nu o lăsa să treacă de ușa de la intrare,
pentru că era tâ rziu deja. Ea îl împinse și izbuti să treacă de el.
Fugi spre sectorul cu numărul șapte, al șaptelea r ând, la genul cu
numărul șapte. Acolo o găsi. Cum de nu o văzuse până atunci?
Era o carte prăfuită, uitată printre cărțile actuale, care erau citite
în ziua de azi. „De ce nu a luat -o nimeni? ” O aștepta pe Ivona.
O luă, o deschise, iar din ea căzu un bileț el. Îl deschise și observă
că nu era un bilețel, ci un articol dintr -un ziar. Titlul suna astfel:
„Țepeș s -a săturat să tragă oameni în țeapă, așa că a trecut la
device -uri!”
Suna amuzat, așa că Ivona chicoti, auzindu -se ecoul în
toată biblioteca. Chestia cu țepele nu era doar un mit, un act

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

84
imaginar inventat de oameni pentru a speria copiii, făptuit de un
domnitor mort de mult timp? Ei bine, conform articolului, se
pare că nu. Acesta a fost găsit, în 2021, viu, nev ătămat și în
libertate, iar la domiciliul lui s -au făcut percheziții,
descoperindu -se faptul de față. În acea perioadă , gazetele
dispăruseră, iar device -urile au fost luate și trase -n țeapă,
desigur, așa că știrea nu a luat amploare, pentru că, dacă ar fi fost
publicat acest subiect, toată lumea ar fi știut despre noua
ocupație a domnitorului, în special bunicul ei care era pasionat
de ziare, știri și lucruri de genul acesta. Oamenii ar fi făcut tot
posibil ul să readucă dispozitivele smart înapoi, însă nu aveau
niciun model existent pentru a-i ajuta. Acestea fiind spuse,
oamenii și -au găsit o nouă alinare: cărțile; dar neavând mijloace
de comunicare foarte dezvoltate pentru a face rost de device -uri
din țările vecine, civilizația a readus ce a fost demult uitat . Într-
un fel, viitorul a deve nit trecut. Ivona a rămas în bibliotecă
pentru a contempla la tot, până ce o rază de soare îi atinse vârful
nasului. Când se trezi, încă era în șoc. Își luă catrafusele și plecă
spre facultate, grăbită.
– Așadar, am aflat. Nu credeam că o să se întâm ple
niciodată!
Deși cu acestea putea schimba viitorul întregii Românii,
preferă să țină totul pentru ea. E mai bine așa. Oamenii sunt
fericiți ! Nu ar trebui să se schimbe nimic…

LARISA PERIN -CUTEAN , 14 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

85

România tehnologizată
**

Era o dimineață frumoasă . Soarele strălucea puternic ,
având un efect aproape orbitor asupra celor care încercau să -l
privească. M-am trezit cu o dispoziție foar te bună, am sărit din
patul meu , dând pătura la o parte, de parcă mă grăbeam să fac
ceva anume. Mi se părea că uit ceva, dar nu reuș eam să-mi dau
seama ce!
Am tras draperiile vișinii ale geamului imens din camera
mea, apoi l -am zărit pe Mark cu mașina lui zburătoare, albastră,
cu un model de linii albe, ușor conturate pe elicea de deasupra
capotei , zâmbindu -mi larg și făcându -mi cu mâna.
Mark era un băiat drăguț, apropiat de vârsta mea. E
managerul unei firme de cauciucuri spațiale.
După ce l -am salutat , m-am uita t la ceas și mi -am
amintit că astăz i trebuia ca eu și Marla să avem o zi ca între
prietene, deoarece i -am promis că ne vom plimba prin oraș.
Am intrat în celula de schimb, iar după c e mi -am ales
din garderoba mea o rochiță dintr -un materi al lejer și o pereche
de teniși de la Space TY , o firmă de pantofi foarte cunoscută în
spațiu, am fu git la bucătărie și am preparat o omletă cu salată și
pâine. Mâncarea era făcută sub formă de pastille masticabile.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

86
Danielle, robotul pentru curățenie, a întârziat puțin, așa
că am lăsat un bilet cu cele necesare și, tastând în grabă parola de
deschidere a liftului spatial, îmi verificam mesajele.
Am luat mașina zburătoare din parcarea uriașă, cu nave
și motoare zburătoare, apoi am plecat. Marla și Mark mă
așteptau în fața mallului. Marla mi -a spus că Mark și -a terminat
programul mai devreme , așa că l -a invitat și pe el. Prin mall am
decis să mergem cu star-geterul , o mașinărie zburătoare în care
ne puteam pune cumpărăturile.
În acea zi, generatorul gravitație i era oprit, deci a fost
cea mai galaxy -tastică idee să luăm star-geterul . Am străbătut
mallul spațial, am făcut cumpărături pentru celula mea de haine,
și în timp ce Mark comanda niște capsule de pizza , am decis să
mai iau și eu niște provizii.
Lumea din oraș e foarte activă. Deși e mijlocul
săptămânii, traficul e infernal. Peste tot erau indiviz i care
călător esc zburând , grăbiți mai tot timpul, nu reușe sc să găsească
timp măcar o clipă , să privească în j ur. Parcul era plin de copilași
care se jucau cu animăluțele lor android .
Între timp, natura se schimbase mult. După ce am ajuns
acasă, am făc ut un duș, apoi m -am așezat lângă fereastră pentru a
mă uita la stele. Afară , nu mai era nimeni, poate doar câteva
persoane care au ieșit mai târziu de la locul de muncă.
Danielle a intrat în camer ă pentru a mă anunța că a
terminat. După ce s -a dus să se reîncarce în tubul energetic, am
oprit generatoarele, mai puțin pe cel al gravitație i, am tras

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

87
draperiile și am pornit sistemul de protecție al apartamentului
meu.
Totul era acum tehnologizat. Doar asta-i România …

LAVINIA RUSU, 14 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

88

Mintea timpului
**

Astăzi vom face o călătorie prin mister ioasa mașină a
timpului numită Minte . Vă rog să țineți închiși ochii și să apăsați
butonul pe care scrie Porniți Imaginația ! Nu deschideți ochii,
căci, odată ce v -a rămas imaginația fără electricitate, când revine
curentul, nu mai prindeți aceeași frecvență de două ori.
Am ajuns. Unde? N -am idee! Însă părea familiar.
Desigur, era România, că doar nu am mers în China. Atâta că
este, ei bine, mai tehnologizată în să asemănătoare cu o pădure
tropicală. În ce sens? Într -un cuvânt, vegetație. De fapt, totul
putea fi descris prin acest cuvânt: vegetație. Peste tot împrejur.
Nu glumesc…
Pe blocuri creșteau liane, de sus până jos și în sens
invers. Pârâurile păreau făurite de mama natură, iar eu priveam
cu gura căscată un tobogan dintr -un întreg copac! Nu doar dintr –
o scândură, ci dintr -un adevărat copac! Mai puteam vedea
leagăne din liane și floare –bombă (noua denumire pentru tiri –
bombă).
Erau însă multe, mai m ulte ca frunzele din tobogan.
Întregul peisaj avea un aer de oraș pierdut , deși avea
mașini z burătoare. Părea un peisaj din Indiana Jones: Orașul
pierdut .

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

89
Apoi, am văzut -o! O casă uriașă și era numai a mea! Nu
aveam cum s -o refuz. Avea numele meu sc ris cu litere turcoaz pe
ușa de la intrare. Era mult turcoaz peste tot. Se pare că și în viitor
îmi plăcea respectiva culoare!
Am intrat temător în casă. Era fantastic! Aveam un
roboțel! Era cea mai drăguță chestiuță din univers! De fapt, cred
că anima lele mele de companie ar face o concurență serioasă.
Atât de multe și a tât de frumoase: pui de pisică (una persană și
una siameză), câinii Saint -Berna rd, Chow -Chow, Husky și un
pui de Chihuahua .
Am decis pe loc să le dau nume: Gigantus , Toffe ,
Enormus, Teddy, Stargleze și Piticus .
Pe un piedestal stătea o plant ă capcana de muște a lui
Venus . Am decis să o numesc Jupiter .
Am fugit să descopăr camera mea. Era fabuloasă ! Un
televizor uriaș cât peretele, iar peretele era enorm.
Lângă televizor erau console Nintendo 64 Wii, Wii U și
Nintendo Switch. Când eram pe punctul de a atinge prețioasele
mele, m-am trezit la realitate…
Vă rog și pe voi să -mi urmați exemplul și să-mi
răspundeți : ați vrea să trăiți în acea stă Românie?

LUKA A DRIAN MIODRAG POPOVICI, 10 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

90

Scrisoare din viitor
**

Hei! Sunt Casiana din viitor. Mă aflu în anul 2118. Îți
trimit această scrisoare pentru a -ți spune cum e România peste o
sută de ani.
Sunt sigură că ai crede că sunt tot felul de case și
blocuri uriașe. Ei bine, nu e chiar așa. Sunt case destul de mari,
colorate și majoritatea din lemn, dar și case simple din piatră.
Blocurile sunt într -adevăr mari, dar mai si mple din punct de
vedere fizic.
Capitala e tot la Bucu rești, un oraș foarte frumos .
Acolo sunt tot felul de clădiri de vizitat precum muzee, galerii de
artă și multe altele. În galeriile de artă sunt tot felul de
capodopere, de la marii artiști români din vremurile noastre până
la cei de nivel internațional.
Să îți povestesc și despre mașinile zburătoare. Mult
așteptatele vehicule s -au lansat. Este mult mai ușor de circulat și
este o experiență minunată să încerci una. Și , mai ales, este un
stil de viață mult mai sănătos. Cât despre mâncare , nu s -au
schimbat prea multe. Încă mai sunt sarmale. S -a deschis și o
firmă de mâncare românească în toată lumea. Toți laudă
mămăliga, sarmalele și ciorba noastră. Drapelul este la fel.
Compus din minunatele culori: r oșu, galben și albastru.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

91
La capitolul tehnologie s-au inventat noi telefoane
moderne, mult mai performant e și mai bune. Chiar România a
deschis o firmă de tehnologii de ultimă generație.
Școala este la fel, o instituție foarte importantă.
Fiecare școală are o sală de odihnă în care, atât elevii , cât și
profesorii , se pot relaxa înainte de începerea cursurilor.
Anual, țările concurează la Miss Education , loc în
care un reprezentant al fiecărei țări concurează pentru premiul
cel mare. Român ia a câștigat prima la matematică, informatică,
limbi străine, muzică, arte și educație fizică. Era să uit de istorie
și geografie !
În anul 2100 au apărut unele dintre cele mai mari
invenții create de om: roboții. Mie mi se par foarte pr actici.
Aceștia fac mâncare, curat și separă obiecte. Există roboți
speciali pentru fabrici și speciali pentru a învăța copiii la școală.
Aici, fiecare locuință are cel puțin un animal de
companie. Poți alege dintre câini, pisici, hamster i, papagali și
dinozauri. Da, dinozauri ! A fost găsit unul în anul 2099. Au fost
domesticiți și , în prezent , este normal să ai unul în casă. Sunt
foarte jucăuși și , în urma unor p rocese efectuate , mărimea lor
rămâne cât a unui câine de mărime medie.
Viitorul tău / prezentul meu este foarte interesant.
Când te -ai gândit că vor exista roboți și mașini zburătoare, aveai
dreptate ! Sunt lucruri noi și când le va descoperi lumea, va fi
fascinant !

CASIANA TĂNASE, 1 2 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

92

Suflet vechi în lume a nouă
**

Ziua 1, Brașov – ,,Nicăieri nu -i ca acasă”

Merg pe străzi noi. Totul e așa de schimbat acum. Nu mă
pot ghida de una singură. Mă aflu pe o bancă din centrul
Brașovului. Statui ale eroilor mă înconjoară și îmi țin companie,
timp în care restul lumii este în continu a agitație a noii ere. E
răscolitor să îți privești bunica în stare de piatră. Ăsta e cazul
meu, cel puțin ! Ea a fost una dintre eroi. Nu am nicio idee cine i –
a modelat trupul, dar trăsăturile fa ciale sunt așa bine pus e, încât,
uneori, simt că ar fi ea. Dar nu e…
Îmi scot puțin capul din nori, privesc în jur. Aceleași
clădiri medievale, dar aduse la viață cu arhitectură modernă.
Clădiri înalte și mult detaliate, de la acoperiș, la ferestre și uși.
Însă clanțe sim pliste, negre, ferestre lunguiețe și din sticlă
colorată gri. V opseaua este alta aproape la toate , în afară de o
micuță căsuță, Bijuteria Brașovului , o casă de un albastru vibrant
și trandafiri roz peste tot. Singurul lucru neatins de noua eră.
E o gură de aer proaspăt. Un deliciu de privit. Dar la cât
de puși pe treabă sunt românii, nimeni nu pare să o aprecieze. În
afară de mine, evident, care îmi liniștesc mintea admirându -i
frumusețea complexă a unor ani străini mie.
Trece o tânără prin fața mea. Piele albă, păr lung, brunet

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

93
și mătăsos, „o adevărată româncă” , cum ar spune mama. Nu
foarte înaltă, nu foarte scundă, cu trup nici prea slab, nici prea
plin. Cred că noi, românii, mereu am văzut frumusețea atât în
proporționalitate, cât și în naturalețe.

Ziua 2, Sighișoara – „Un oraș pierdut"

După un drum lung și greu, am reușit să ajung în
Sighișoara. Numai ce m -am trezit în megahotelul unde sunt
cazată, și am pornit radioul ca sunet de fundal. Un nou virus în
țară, dar nu e primul oricum. Mă ui t pe geam. Nu am cine știe ce
vedere, doar o străduță îngustă tare și spatele blocului vecin. Din
câte îmi zicea mama, Sighișoara era una dintre cele mai
frumoase locații, d atorită aspectului învechit și neatins . Păcat de
mâna omului, care a distrus orașul .
Totul e așa nou, renovat. Singurele urme sunt străzile
înguste și pavate în același stil de ani buni și puținele locuințe
vintage . Locuințe cumpărate de snobi cu gusturi rafinate. ..
Am văzut, totuși, poze cu acest oraș și pot aproba ce a
zis mama. Î ntr-adevăr, aș fi adorat să mă plimb prin el. Dar,
acum, o s ută de ani mai tâ rziu, nu e nimic special. Ce -i drept,
protestele au contribuit la distrugere. Mii de oameni într -o
singură locație au distrus tot ce aveau în cale. Țara a suferit, ce -i
drept. S -a pierdut ceva frumos, a fost o învingere dulce -amară.
Dar acea bombă lasă -n urmă radiații, presupun.

Ziua 3 – „Reflectăm”

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

94
Din nou, radioul ca sunet de fundal. Sunt înapoi la mine
acasă, în birou. Am decis că e bine să îmi notez ideile până nu le
pierd. Uneori îmi place să mă gândesc că , deși acesta este un
jurnal privat, după ce o să mor , cineva îl va găsi și va deveni o
carte care o să inspire. Evident, doar vise. Oricum, revenind…
Am o oarecare neliniște de câte ori privesc pe geam. Încă sunt în
Sighișoara. E ciudat că deși acest look e normal pentru noi, ne –
am obișnuit toți deja, ideea, fărâma de imagine a ceea ce a fost
odată, bântuie pavajul. Parcă te înfioară cumva posibilitatea altei
existențe. Și lucrarea mâinii omului îmi provoacă dezgu st. Mereu
mă întrebam la orele de istorie, de ce noi , ca români , am distrus o
țară cu atâta frumusețe. Relativ deprimant !
Mi-e dor de ce n -am apucat să văd, acum totul e așa…
fără sentiment. Țara 90% modernă, oamenii mereu puși pe
treabă.
Treabă, treabă , treabă. D e parcă suntem roboți.
… dar încă are acel aer de ospitalitate (n. r. – țara) și încă
poate să ofere acea pace interioară, dacă o cauți bine.
Beau ceai și îmi limpezesc gândirea, sunt gata de o nouă
zi!

ABIGAIL ELISABETA MARIȘESCU, 15 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

95

Tehnologiile viitorului
**

Eu văd viitorul omenirii ca o lume a tehnologiei
recreată prin roboți, noi clădiri aproape suspendate, tr ansporturi ,
locuri de muncă mai puține, datorită faptului că aparaturile,
electrocasnic ele, vor ajunge să lucreze singure, iar roboții pe care
i-am menționat, vor lucra în locul nostru.
Au trecut 100 de ani de la Marea Unire a Țărilor
Române, petrecută la Alba Iulia, fapt pentru care mă întreb ce va
fi peste încă 100 de ani? Mă gândesc la u n viitor mai bun, mai
drept și mai accesibil pentru toată lumea. După cu m spuneam,
viitorul îl văd ca o lume a tehnologiei , o lume mai ușoară și mai
frumoasă.
Sunt aproape sigură că vor apărea roboți creați ca un
ajutor de nădejde, comandându -le ce să fac ă prin telecomenzi,
senzori de mișcare, comenzi vocale, autentificare vizuală sau
chiar senzori de miros. De exemplu, printr -o telecomandă poți
avea toată casa sub control, de la cuptor și plită, la încălzire și
aer condi ționat. De asemenea, senzorii de mi șcare pot ajuta
enorm, putând fi becurile stinse când ești plecat și aprinse când
ești acolo. La fel și comenzile vocale sunt foarte folositoare,
având posibilitatea să pornești sau să oprești un electrocasnic.
Autentificarea vizuală este, din nou , de mare ajutor. U n exemplu

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

96
ar fi să deschizi ușile sau să îți hrănești animalul de companie. Și
senzorii de miros pot fi folosiți, astfel, atunci când simt un miros
neplăcut, poate exista un parfum care în respectiva situație
înlocuiește mirosul urât cu unul plăc ut.
Pe lângă roboți electrocasnici, mai sunt și cei construiți
pe baza ideii omului, având forma unei persoane, o inteligență,
precum și o voce artificială, fiind lipsiți de sensibilitate și format
din metale. Unii sunt controlați de persoane, dar alții dețin o
inteligență artificială, fiind programa t să facă doar anumite
lucruri. Am auzit de niște roboți ghizi, care se găsesc la fiecare
monument și îți vorbesc despre el.
Datorită faptului că populația planetei Pământ crește din
ce în ce mai mult, sunt convinsă că vor exista clădiri aproape
suspendate, poate chiar plutitoare, care vor fi și ele locuite, deci
vom locui și în aer, nu doar pe pământ. Î mi imaginez aceste
locuințe aeriene ca având o priveliș te superbă, cred că au în mare
parte pereți de sticl ă. Acesta este un avantaj cât de cât mare, dar
la înălțime sunt și dezavantaje precum posibilitatea spo rită de
prăbușire la dezastrele naturale, cutremure, tornad e. De
asemenea, și traseul prin care ajungi acasă este altul, pot exista
lifturi enorme sau tr ansporturile aeriene mai sunt o soluție. Prin
transporturi aeriene mă refer la mașini personale zburătoare, care
au în plus față de mașinile din zilele noastre, aripi detașabile și
pliabile, sub formă de uși și motoare ultraputernice care te țin în
aer, cu aterizarea și decolarea de rachetă . La fel și autobuzele și
tramvaiele, c are sunt l a fel ca mașinile, doar că mai încăpătoare

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

97
și se opresc în stațiile aeriene , care sunt niște platforme la care
ajungi cu un lift.
Pentru a te întreț ine ai nevoie de monede galactice ,
acestea fiind bancnotele din zilele noastre, cu care poți cumpăra
necesarul pentru a t răi și chiar mai mult. Aceste monede
galactice sunt obținute prin muncă, ceva neschimbat și care cred
că va rămâne pentru totdeauna. Cu o tehnologie avansată ,
locurile de muncă sunt altele și mai împuținate, multe meserii
fiind realizate de roboți, cum ar fi: bucătarul, doctorul de toate
specialitățile, șoferul, cei care se ocupă de curățenie și multe
altele.
Cu alte cuvinte, România în viitor, mai exact peste 100
de ani, va fi mult mai avansată decât este acum, intrând totodată
într-o eră a tehnologiei prea înaintată pentru a o prezice în
totalitate. Totuși, toate zbonurile form ează un minunat viitor al
lumii…

ARIANA LEOVEANU, 1 2 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

98

România sub asaltul roboților
**

Pleoapele mi s -au deschis dintr -odată. O lumină
puternică pătrunse prin pereții prăfuiți ai capsulei mele, prin care
nu se mai putea distinge nimic, însă eu știam că nu eram singur.
Simțeam asta ! Am început să bat la fereastră și să strig cu toată
puterea mea , însă nimeni nu a avut vreo tentativă să -mi
răspundă. În final, am lovit cu putere sticla capsulei, care s -a
spart în mii de bucăți. Un fior puternic mă cuprinse în următorul
moment. Mișcările mele erau pline de ezitare.
– Unde sunt ? am strigat, în timp ce mă ridicam cu forțele
mele proaspete, dar totuși greu de controlat. Din păcate, ecoul
meu fu singurul care îmi răspunse. Pășesc ușor către ferestrele
imense din fața mea, rămânând uimit la vederea străl ucirii
orbitoare a stelelor.
– Oh, Doamne! Nu mă aflu pe o planetă, mă aflu în
spațiu!
Bătăile inimii mele creșteau din ce în ce mai tare. M -am
întors și am văzut o mulțime de oameni, toți închiși în acele
capsule. Mă simțeam atât de singur, chiar dacă eram î nconjurat
de aproximativ 1800 de suflet e. Primul gând care mi -a venit î n
minte a fost să mă duc la căpitanul acestei nave și să aflu în cotro
e destinația. Plimbându -mă ușor prin această navă, zăresc o

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

99
domnișoară întoarsă cu spatele, al cărei păr strălucea precum
razele soarelui. Am rămas uimit! Avea corpul perfect pentru a fi
adevărat.
– Domnișoară, îmi puteți spune unde m ă aflu? Încotro ne
îndreptăm?
În următoarea secundă, ea se întoarse, iar chipul meu
rămase încremenit la cele văzute. Ochii ei străluceau din cauza
metalului din care erau fabricați. Gura ei se mișca atât de lent și
mecanic, la fel ca și restul corpului, iar acest lucru mă speria
cumplit. Ea îmi răspunsese deja la întrebare, dar eu eram prea
concentrat la mișcările ei.
– Nu v ă supărați, m ai puteți repeta ce ați spus? am
adăugat eu cu voce a tremurândă, plină de spaimă.
– Mergem către România, țara din care te -am luat acum
100 de ani, David ! Și, apropo, ne aflăm pe o navă de ultimă
generație.
– Poftim? Nu înțeleg nimic. De unde îmi știți numele? În
ce an suntem de fapt? –
– Bineînțeles că ți -l știu, ești unul dintre oamenii noștri.
Ne aflăm în anul 2118. Ce e așa greu de crezut?
Sunt șocat! Mintea mea este plină de întunecime și
tristețe. Totul îmi este neclar. Alerg către bordul navei și realize z
că aceasta nu avea niciun om, nici măcar un robot, care o
conducea. Panica mă cuprins e din ce în ce mai tare. M -am așezat
pe acea podea rece, neavând nicio idee despre ce aș putea să mai
fac. Era o liniște profundă, până când a fost tulburată de lovitura
navei cu Terra, întâmpinată de un cutremur de nedescris.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

100
Vocea acelui robot, pe care eu îl consideram femeie,
răsuna din nou în timpan ele mele. Începusem să amețesc…
– Trebuie să cobori aici ! Experimentele s -au încheia t…
– Despre ce experimente vorb… ?
Nici nu am apuca t să îmi termin propoziția, că ea deja
plecase. Încercam să mă împac cu gândul că trebuie să îmi încep
viața de la zero. Dar totuși… acești oameni vor rămâne aici
pentru tot restul vieții lor? Mă simțeam foarte ciudat, trebuia să
fac ceva în privința asta !
Deodată, gân durile mele pline de disperare au fost
tulburate de niște numere care se repetau la nesfârșit. 01 -12-
1918. 01 -12-1918. 01 -12-…
– Ce se întâmp lă?! am strigat.
Totodat ă, aceste numere trebuiau să aibă legătură cu
ceva. Ceva extrem de important. Totul începea să -mi fie mai
clar. Ceața din mintea mea se evapora. România nu s -a putut
articula temeinic, nici pe o suveranitate puternică, până când nu a
reușit, în 1918, să ad ucă cu mare noroc și Basarabia,
Transilvania cu Bucovina, Banatul, Crișana și Maramureșul la un
loc.
Acum începeam să -mi amintesc. Aceste numere nu pot
fi, acum, altceva decât un cod, cod care ar putea schimba radical
situația în care mă aflam. Mă apropii încet de panoul de control,
pe care -l zărisem imediat după ce mi -am adunat forțele pentru a
mă ridica din acel obiect, care acum îmi dădea fiori. Am deschis
panoul și am început să tastez. Degetele mele nu aveau nici
măcar destulă putere pentru a a păsa pe acele butoane neatinse de

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

101
aproape un secol. Se putea vedea clar asta. Totuși, am izbutit. M –
am întors cu spatele către panou. Înt r-o fracțiune de secundă,
locul în care mă aflam acum era precum cadrul unui film SF pe
care obișnuiam să -l văd prin 20 18. Prezentul în care trăiam eu,
vremurile de mult apuse pentru omenire. Nu mai era acela
prezentul. Trebuia să mă obișnuiesc cu asta. Capacele capsulelor
au făcut simultan un sunet pătrunzător, care aproape mi -a
deteriorat auzul. Nu mă așteptam la asta. O amenii cu trupurile
amorțite, membrele trosnind, în a căror situație m -am aflat și eu
acum o oră, dacă nu mă înșel, începeau să facă progrese.
Noțiunea timpulu i îmi lipsea de multă vreme.
– Nici măcar timpul nu mai e ce -a fost. Am 23 de ani, dar
vorbesc ca un boșorog ! am constatat eu, schițând un zâmbet,
primul din acea zi.
Miile de întrebări îmi acaparau gândurile. Nu știam
încotro să -mi concentrez atenția. Unde? Când? Cum? Nu mai
puteam face față. În următorul moment, am fost salvat de
clopoțel. O alarmă asurzitoare răsuna pe toată suprafața navei,
luminând totul într -un roșu sângeriu.
– Trebuie să plecăm cât mai repede! Urmați -mă și vă voi
face totul clar!
Toți acei 1800 de oameni au început să mă urmeze, ca o
adevărată armată. Pentru o clipă, m -am simțit invincibil. Lumea
era a mea . România, scumpa mea țară, țara din care majoritatea
oamenilor de pe -acum un secol căutau să plece într -un loc mai
bun, precum păsările migratoare care își iau zborul spre țările
calde, totuși era țara de care eu, împreună cu populația rămasă,

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

102
nu ne puteam dezlipi. O țară atât de frumoasă, însă considerată
inferioară; o țară atât de bogată, însă considerată săracă; o țară
plină de atâția oameni valoroși, însă considerată fără potențial.
Trist, drept să spun. Cu toate acestea, tot ce puteam distinge erau
zgârie -nori, obiecte zburătoare, roboți de toate formele și diverse
mașinării împrăștiate peste tot. Nici urmă de suflare de om. Atât
de mult să se fi schimba t România, acea țară mică și
neînsemnat ă pentru un ii? Am fost răpiți di n țara noastră acum
100 de ani și, din câte am înțeles, s -au făcut diferite experimente
pe noi. Din moment ce suntem încă în viață, după ce am ieșit
‘prematur’ din acele c apsule. Întrebarea mea este: De ce am fost
chiar noi aleși? Ce s untem în afa ră de niște muritori de rând?
Îi înțelegeam, erau nedumeriți. Privirile lor inspirau
frică. Erau pierduți. Deodată, privirile noastre se îndreptară în
sus, spre nava în care am călătorit noi în tot acest timp. Cu toate
că nu am avut când și de ce să ne atașăm de acel loc, parcă era
ruptă o parte din noi. Acum eram clandestini în propria țară, pe
propriile meleaguri, chiar dacă eram singurele ființe umane ,
reale , rămase în viață.
– Nu e acesta adevărul! Ne minți! Și , dacă chiar e, tu de
unde știi. A i fost și ești ca și noi! spuse unul dintre ei, apucând –
mă de încheietura mâinii.
Mâneca lui ruptă coborî până la cot, iar pe încheietura lui
erau gravate nume re, într -un font ciudat.
– Tu, vino aici!
Și așa au început să vină cătr e mine, unul câte unul, cu
ambele mâini întinse . Numerele erau pretutindeni.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

103
– De ce v -au inscripționa t mâinile? Cum ați ajuns așa?
– N-avem idee, pur și simplu, în prima zi ne -au spus c e
parte din cifru avem pe mână.
– Ce cifru?
N-am mai apu cat să primesc răspunsuri; o bombă
nucleară ne întrerupse. Am tresărit, surprinși, iar apoi am început
să ne croim drum printre dărâmăturile monumentelor naționale
ale Bucureștiului.
Tot ce vedeam în jur erau metal, lacăte și pământ. Eram
la 20 de metri sub pământ.
– Cifrul corespunde acestor lacăte. Toți se află a ici, am
ajuns unde trebuie!
– Vrei să spui că toți oamenii din țară sunt îngropa ți la 20
de metri sub pământ?
– Nu cred că ai aflat, chiar așa!
– Atunci ce ma i așteptăm, să o luăm din loc!
N-am mai zăbovit nicio clipă. I -am aliniat și am plecat în
căutarea locului unde trebuie introdus cifrul. După vreo 45 de
minute de căutare, am reușit să -l găsesc. Era mult mai ascuns
decât cel de pe navă. Fiecare î și striga numărul, în ord ine.
– A funcționa aaaat! se auzi țipătul meu de fericire,
împreună cu milioanele de strigăte ale populației.
Norii de praf erau imenși. Totul era ireal. 18 milioane de
oameni înghesuiți în Bucureștiul subteran.
– Am reușit! România e din nou România !
Toți victorioși, cu hainele sfâșiate, ne făceam loc unii
printre a lții, ghidați de lumina zilei.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

104
– Sigur suntem în țara noastră? spuse unul dintre oamenii
care n -au mai respirat aer curat de un secol.
– Poți fi sigur de asta.
Țara și -a revenit la normal, totul începea să înflorească
din nou. Orașele au fost reconstituite, monumentele au fost
reabilitate, specia umană a început să se înmulțească, iar totul a
căpătat din nou viață.
– Fii stăpân pe ti ne însuți și vei stăpâni lumea!

LARISA PERIN -CUTEAN, 14 ani
LARISA STEFÁNIA CHELARU, 1 3 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

105

Patrie, te iubesc!
**

Încă din cele mai vechi timpuri, poporul român a fost
cinstit, harnic, fruntaș, datorită strămoșilor noștri, dacii și
romani i. Prin contribuția ambelor forțe au rezultat românii. Până
în secolul al XXI -lea, starea României a fos t una foarte bună,
însă, în final, această stare s-a dizolvat din cauza comunismului.
În prezent , traiul oamenilor este decent, făcând referire la
oamen ii care nu au un statut social foarte bogat, dar totuși se
descurcă. Pe viitor, eu mi -aș dori o țară complet schimbată din
toate punctele de vedere. Dacă aș avea posibilitatea de a o face,
prima dată aș dori să îmbunătațesc traiul de zi cu zi al tuturor
oamenilor. Din cauza acestuia, majoritatea românilor pleacă în
străinătate pentru a -și câștiga existența, lăsându -și familia, țara,
toate amintirile și prietenii în urmă.
În timp, eu aș vedea România mai atrăgătoare decât în
zilele noastre. Văd o țară frum oasă, în care nu mai există visuri,
ci numai realizări, unde fiecare cetățean să știe limita sa, să fie
respectat, ajutat și important. O Românie în care decizia
poporului să fie mai importantă decât vorbele unui singur om și
în care opinia fiecăruia să fi e respectată. În viitor , nimeni nu va
mai dirija cetățenii după plac, ci va exista pace, siguranță și
iubire între semeni. Toate probleme le sociale vor dispărea . Chiar

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

106
și un copil visător va avea posibilități enorme de a realiza ceea ce
își dorește. Va fi o lume cr eată de noi, unde educația, res pectul și
prietenia vor fi principalele valori.
Lumea, în pre zent, a atins un grad imens de dezvoltare.
Acest lucru mă face să cred că , în viitor , toată tehnologia va
evolua, ajungând la invenții nemaipomenite. În viziunea mea, în
viitor vor apărea clădiri cu mii de etaje, o lume digitală și chiar o
mașină a timpului. Toată civilizația se va ajuta reciproc și va
evolua frumos. Gândindu -mă mai bine, pot spune că mie mi -ar
plăcea s ă fie o lume de basm.
Totul ar fi plin de viață, cu copii ce zburdă pe câmpii, cu
flori multicolore și frumos înmiresmate, cu fluturi și cu gâze ce
să ne ureze un ,,Bună dimineața!’’ în fiecare zi, cu noi invenții ce
ne vor face viața mai ușoară. De poluare nici să nu se mai pună
proble ma, fiindcă nu va mai exista acest termen.
Din păcate, în prezent, se întâ mplă alte lucruri, dar ,
totuși , pentru toate există o rezolvare. Putem avea o lume a
viitorului mai bună , atâta timp cât ne dăm seama cât de gravă
este situația în momentul de faț ă și încercăm să ne reparăm
greșelile încetul cu încetul.
În final, eu cred că ne putem schimba pe noi, dar putem
schimba și țara, încercând să fim mai buni și având răbdare unii
cu ceilalți.

BOGDAN ANDREI PREDA , 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

107

România -n drumul spre ev oluție
*

Europa a avansat în toți acești ani din foarte multe
puncte de vedere: cultural, politic, economic, dar odată cu ea și
țările componente. România, o țară care s -a confruntat cu multe
schimbări majore de -a lungul deceniilor, are un viitor
promiț ător, dacă noi, locuitorii, avem bunăvoința să împingem
țara către un potențial maxim .
În viitor, România are nevoie de multe resurse și , în
special, de un mod de a aborda educația și învățământul diferit.
În ceea ce privește viitorul, România va ave a parte de un
învățământ total schimbat. Școlile vor fi mult mai avansate din
punct de vedere arhitectural, clădirile școlilor având un aspect
mult mai plăcut, fiind mult mai spațioase și dotate cu echipament
tehnologic, care să -i ajute pe elevi. Totodată, și cadrele didactice
vor fi schimbate, în mare parte cu privire la atitudinea lor sau,
dacă gândim și mai departe, vor fi înlocuite cu r oboți foarte
deștepți sau chiar calculatoare foarte avansate , care vor prezenta
materiale video și , astfel, vor aborda o nouă cale de predare.
Totul în viitor este strâns legat de tehnologie și de ușurința cu
care omul poate obține informații fără intervenția sa.
De asemenea, peste decenii, lucrurile vor sta diferit și în
domeniul politic, domeniu ce aduce multe nemulțum iri, în zilele

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

108
de astăzi. Corupția, o boală grea cu care se confruntă și s -a
confruntat mereu România, va ajunge la cel mai mic nivel . Sau
aproape inexistentă…
Țara va fi guvernată de popor și de deciziile lui puse sub
forma unui vot, dat și de un om c apabil, cu studii înalte și
principii la fel de înalte, care va verifica de fiecare dată dacă
afacerea poporului este una corectă și merită aprobată. Chiar
dacă atribuțiile acestui om seamănă cu cele ale unui președinte,
în viitor, românii vor renunța trep tat la acest termen și , totodată ,
la această ideologie. Partidele nu vor mai exista și vocea
poporului va avea un impact mult mai mare asupra conducerii
țării.
Pe de altă parte, bogăția cea mai de preț a României va
rămâne natura, u n adevărat rai al b ogățiilor naturale, a l unor
priveliști nemaipomenite și a l multor colțuri de poveste precum
lanțul spectaculos de munți, Marea Neagră și chiar câmpiile
aurite. Toate aceste lucruri vor fi în viitor valorificate și turismul
va renaște. Totul va începe cu de zvoltarea stațiunilor de la malul
mării, care se vor uni și vor alcătui o singură stațiune, devenind
principala stațiune din zona Balcanică. Turismul va crește și din
punct de vedere cultural, muzeele dominând. Aceste aspecte se
nasc prin modelarea românil or, care în viitor vor înțelege și vor
pune preț pe tot ce ține d e bogățiile țării. Totodată, unul dintre
marile puncte turistice de interes va fi Clisura Dunării, situată
de-a lungul malului nordic al Dunării.
România va avea un viitor promițător, de venind un loc
unde domină pacea, unde oamenii trăiesc în liniște, unde cultura

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

109
lor este bine păstrată și individualizată. Viitorul aceste i țări
devine unul înfloritor, ce va avea la bază o cultură bine
dezvoltată, ce merită a fi pusă în valoare.

MIRUNA BIDA , 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

110

România anului 3018
*

România, cea care avea plaiurile c olorate, o istorie
nemaipomenită ș i multe alt e lucruri incredibile, a rămas și î n
anul 3018 la fel de superbă .
Roboț i? Extratereș tri? Numai SF -uri și în zilele de
astăzi. Într-adevăr , există roboț i, dar nu roboț i cu drept de
cetățean sau cu sentimente, ca să pot spune așa experimente
eșuate . Am început cu subiectul tehnologie , deoarece toată
lumea a fost convinsă că î n viitor vom fi controlați de roboți ș i
multe alte lucruri înfricoșătoare, dar iată că asta e doar o
concepție total greșită .
România a devenit o re zervație, un muzeu. Fiind aleasă
ca una dintre cele mai bogate ță ri din Europa, aceasta a fost
redenumită Străvechiul Aur Natural . Încă este locuită , dar doar
de familia regală sau de cei cărora adevăratul sânge românesc le
curge prin vene. Un adevărat muzeu interesant, plin de mister și
amintiri nemuritoare a ajuns iubita noastră Românie.
Acum ca niciodată, România este o țară atât de apreciată
de către străini. Roșul, galbenul și alba strul luminează î n toată
lumea de faimoasa zi de 1 Decem brie. Aceste culori înfășurate î n
glorie au rămas și astăzi un adevărat simbol pentru: libertare –

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

111
albastrul cerului , dreptate – galbenul ogoarelor și frăție – roșul
sângelui .
Diferitele minunății pe c are le avem în țară sau
obiective turistice au rămas intacte, deoarece acestea sunt extrem
de valoroase. Mănăstirile noastre, cu arhitecturi de osebite și
încărcate de istorie , încă aduc o mulțime de turiști. Aceste
mănăstiri pline de sentimente, veșnic triumfătoare, au rămas un
adevărat simbol al credinței și cinstirii noastre , atât față de sfinți,
cât și față de cei care în trecut au biruit ș i luptat pe plaiuril e
noastre. Multe castele și cetăți încă aduc mândrie pentru româ ni.
Învăluite î n legende și povestiri , acestea încă ne amintesc
de cei care odată au condus și ne -au asigurat o țară independentă .
Litoralul românesc a rămas la fel de uimitor, Marea Nea gră fiind
de o culoare deosebită , un albastru intens pre cum cerul unei
nopți senine de s eptembrie.
Lanțul muntos ce străbăte ț ara noastră sau munții Carpați
au răma s un adevărat cufăr al naturii. L a fel de semeți , încă
străpung plapuma de nori , creând un peisaj complet emoționant.
Bucureștiul , considerat și pe vremuri , dar și acum , una
dintre bijuteriile Europei, este renumit pentru clădiri, străzi,
monumente și p entru arhitectura lor ingenioasă și unică . Capitala
luminii și -a păstrat strălucirea, farmecul și misterul alcătuit din
nume roasele legende urbane care cutreiera străzile acestui oraș .
Casa Poporului, Arcul de Triumf, parcurile , muzeele, râ ul
Dâmbovița și multe alte embleme sa u locuri reprezentative dau
viață Bucureștiului.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

112
Nu în ultimul rând, Dunărea străbate România cu ace eași
vigoare , fiind sufletul naturii ce se scurge prin țara noastră.
Aceasta a rămas un simbol al iertării, apele ei purificâ nd
în continuare teritoriul nostru.
Tradițiile și obiceiurile sunt bine păstrate, acestea încă
fiind practicate în zilele de sărbă toare , în toate zo nele din țara
noastră. Maramureșul încă a rămas o zonă ce îți taie răsuflarea,
cu aceleași case strămoșești pline de culoare, veselie și obiceiuri
specifice acestei zone.
Nu aș putea descrie în cuvinte și fraze frumusețea țării
noastre rămasă și în ziua de astăzi. România a ajuns așa , pentru
că oamenii au fost cup rinși de speranță , credință și , de-a lungul
generaț iilor, aceștia au contribuit la salvarea și creșterea țării
noastre.
Orice s -ar întâmpla, sunt mândră că m -am născut
româncă !

ADINA MARIA TIUGAN, 15 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

113

Jurnal de călătorie
**

18.06.2118 – Urăsc alarma asta. E ca și cum mă î ntrerupe
din cele mai importante clipe ale vieții mele. Mă trezesc, am
avionul la ora 10:00. Destinația? România. Pă rinții mei mi-au
povestit mereu despre cum era România în trecut, ceea ce
probabil știu de la bunicii mei. Ultima dată când am fost acolo ?
Acum 10 ani. Nu realizam eu atât de multe pe atunci, însă de
data aceasta am bagajul pregătit pentru cele mai frumoas e
amintiri din țara despre care am auzit atâtea lucruri bune.

ZIUA 1

Destinația pe care mi -am ales -o nu este una atât de
centrală. P refer să descopăr mai mult natura și liniștea pe care
numai o locație dunăreană mi -o poate oferi. Nu am văzut
nicio dată Dunărea, decât î n poze. Pare fantasticul naturii, iar
Metropola Banato -Dunăreană pare să -mi satisfacă toate
așteptările cu care am venit atât de nerăbdă toare. Mă cazez la
hotel și îmi fixez obiectivele pe care vreau să le vizitez în
următoarele zece z ile. Aici , oamenii se axează foarte mult pe tot
ce îi înconjoară. În fața fiecărei case , exist ă un mic spațiu verde
cu flori ș i pomi fructiferi de care chiar proprietarii au grijă.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

114
Istoria locului nu este atât de palpitantă pe cât de fantastic este
acest l oc acum. Din câte mi -au povetit ai mei, înainte era un mic
orășel și alte câteva sate ce îl î nconjurau. Este uimitor cât se
poate dezvolta o zonă pe toate planurile în tr-o sută de ani.

ZIUA 2

Am luat micul dejun la restaurantul din h otel. Exact cum
m-am așteptat. A ici mâncarea este delicioasă. Astăzi vreau să
văd împrejurimile. La recepția hotelului există un ghid digital cu
obiectivele turistice și mijloacele de transport cu care poți ajunge
la fiecare. Cazații beneficiază de o mașină care să -i ducă unde
vor, însă eu prefer să închiriez o bicicletă de vizavi și să
descopăr de una singură frumusețile acestui oraș. Bine, însoțit ă
de telefon, care acum îmi e ghid. Am ajuns la muzeul Vechea
Clisură . Am stat ceva până m -am înregistrat online, dar rec unosc
că a meritat. Erau tot felul de obiecte care se foloseau înainte,
pietre prețioase găsite în aceste pământuri și povești ale statuii
lui Decebal, stânc a Baba caia, care se află chiar î n largul Dunării
și pozele însoțite de părerile turiștilor încântaț i de tot ce le oferă
aici natura, atașate pe un perete de sticlă, pe care erau liberi toți
turiștii să se însemneze. În centrul orașului , erau tot felul de
căsuțe amenajate cu obiecte tradiționale , costume populare,
suveniruri ș i multă, multă mâncare. Toat e îmbiate de aroma
florilor. Se țineau mereu astfel de târguri. Din câte am auzit,
iarna sunt cele mai frumoase: cu colinde, spectacole, locuri
amenajate pentru copii, ceaiuri calde și zâmbete din partea

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

115
tuturor. Eu am venit în perioada târgului de primăva ră și atât de
potrivită mi-a fost inițiativa, căci mie îmi plac la nebunie florile.

ZIUA 3

Mi-am început ziua la fel de entuziasmată, ca în oricare
altă vacanță. Astăzi am hotărât să mă deplasez cu metroul,
deoarece turiștii s pun că este o exper iență încântă toare. Am mai
mers cu metroul, însă acesta era mult mai diferit. O încântare,
cum ar spune alții ! Va ajunge din clipă în clipă, cel puțin așa îmi
arată ceasul digital pe care l -am primit la intrare, marcă a acestui
oraș, din câte am înțeles. C uprinde mijloacele de transport și , cel
mai important, cum te taxează ele. Am fost uimită să văd că aici
mai există unii oameni care preferă să plătească cash, însă
mijloacele de transport sunt facilitate cu opțiunea card,
binecuvântarea pentru turiști. Am ajuns la teatrul orașu lui, care
poartă numele de Teatrul Bănățean . Numele nu pare atât de
atractiv pe cât arată această imensă construcție. Cu elemente
desprinse din lumea fantastică, exteriorul aduce cu un palat adus
de pe timpuri. Încântată de ceea ce î mi vedeau ochii, eram
nerăbdătoare să pășesc înăuntru, interiorul, așa cum m -am
așteptat, tăindu -mi suflarea. Mi -am luat bilet online la o nouă
piesă de teatru. T rebuia doar să ajung la aparatul căruia i -am
inserat codul primit pe e -mail, care mi -a oferit în schimb biletu l.
Am asistat cu gura până la urechi la prestație, era o comedie. O
comedie foarte bună, așa cum nu am mai văzut de ceva timp.
Ieșind din teatru, în parcul din stânga era în desfășurare un

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

116
spectacol de -al unui artist local. Avea o voce groa znică,
recunosc, dar lângă acesta era un afiș cu locația următorului lui
spectacol, care chiar părea interesantă. Am căutat pe Google și,
ce să vezi, era un cartier caracterizat de artă stradală. Părea în
contrast cu ce m -a delectat locul acesta până acum, fiecare
aspect, deși cuprins de tehnologie, păstrându -și vechile povești
pe care le -am aflat de -a lungul copilăriei mele.

ZIUA 4

Conform celor aflate la ieșirea din teatru, astăzi vreau să
descopăr acest loc la care mi -a tot fugit gândul asear ă. Nu că aș
fi vreo pasionată de astfel de activități stradale care puteau fi
acolo, însă sunt pasionat ă de pictură și cred că acele mâ zgălituri
de pe pereți înseamnă mult mai mult decât vor artiștii să ar ate.
Mi-am luat deliciosul mic d ejun care, cu sigur anță, îmi va lipsi în
urma plecării mele , și am luat Uber-ul spre locație. Ajunsă aici,
am admirat fiecare operă de pe pereți și am fost uimită să
descopăr că toate chiar aveau sens și o structură foarte complexă.
În urma pozelor făcute cu aparatul meu, am înaintat pe o străduță
care îmi indica faptul că voi ajunge în Skate Park . Eram uimită
să văd că în zona aceasta se practicau astfel de activități la un
asemenea nivel, însă am rămas privind fascinată toate
demonstrațiile copiilor de nici zece ani. Mi -au spus că vor
participa la un concurs național care va avea loc într -o zonă mult
mai dezvoltată, în capitala acestei țări numită București . Am
auzit și eu multe despre aceasta, de fapt apare în toate sondajele

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

117
făcute pe internet cu Top locuri de vizitat , însă eu am preferat să
vin în acest loc mult mai liniștit, încă ne cuprins de nebunia din
zilele noastre. Fiind ora 19:00 am hotărât să mănânc la un
restaurant numit La Măria . Părinții mei mi -au amintit odată
despre un astfel de restaurant și despre mâncarea l ui delicioasă.
Am mâncat un preparat foarte bun , cu carne de pui și cartofi
făcuți la cuptor, alături de un sos roșu străin mie, însă
extraordinar de bun. Nu m -am putut abține și le -am cerut rețeta
sosului la final, abia după ce mi -am mâncat papanașii, din câte
îmi amintesc că se numeau. Un desert uimitor!

ZIUA 5

Un obiectiv pe care mi l -am fixat la plecarea mea spre
România a fost să călătoresc pe Dunăre. Aici se practicau foarte
des astfel de activități, la fiecare două zile plecând un vaporaș
spre țara învecinată numită Serbia. Mi -am vizitat rudele de aici
acum ceva timp și știu să vorbesc și limba locului, în zona
aceasta din România fiind foarte mulți oameni de naționalitate
sârbă. Astfel, am ajuns în port și am fost fascinată să văd că
oameni i își serveau prânzul în restaurantul subacvatic renovat de
puțin timp. Probabil de asta nu auzisem nimic de el ! M-am grăbit
să intru, însă localul era plin. Mi -am făcut o rezervare pentru
cină și mi -am continuat călătoria cu vaporul. Acesta nu numai că
era o graniță, insă ne -a plimbat si de -a lungul Clisurii, lă sându -ne
să ne delectăm cu peisajul minunat , căruia i -am făcut o mulțime
de poze cu care s -o fac geloasă pe mama. Am ajuns și peste

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

118
graniță, făcându -mi câteva cumpărături. De data aceasta , am
călăto rit în interiorul vaporului, deoarece afară se făcuse frig,
alături de un pahar de vin care mă pregătea pentru cina cea mult
așteptată. Am cinat, urmărind a pa si peștișorii care nu întârzi au
să se plimbe pe lângă pereții din sticlă, dar care m -au
înspăimân tat la început, recunosc. Am servit un delicios crap la
grătar, asezonat cu niște cartofi bine condimentați. Nu înțeleg de
ce nu se scrie despre această țară că servește cea mai bună
mâncare ! Cu siguranță că odată ajunsă acasă , voi face un articol
despre a cest fapt. Ar trebui ca toate calitățile acestei țări să fie
scoase la înaintare, cu toții fiind nevoiți să învețe de la acești
păstrători de tradiție.

ZIUA 6

În hotel este o zarvă mare . Nelămurită de ceea ce se
petrece, am sunat la recepție și m i s-a comunicat că astăzi este
ziua de naștere a proprietarei Alina. Recepționera mi -a mai spus
ca proprietarei i -ar face mare plăcere să participăm cu toții la
aniversarea care se va ține în sala de evenimente a hotelului. La
început , am fost nesigură în privința a ce voi face, însă mi -am
amintit ce rochie frumoasă mi -am achiziționat ieri și chiar voiam
să văd cum arăta o petrecere în zilele acestea în România. Din
câte mi -a pove stit bunica, pe vremea ei erau chefuri cu muzică
bună, hore și mâncare cât cup rinde, printre care se regăseau și
renumitele sarmale . Mama tot obișnuiește să facă la fiecare
aniversare sarmale, însă eu voiam să le gust aici. Am plecat în

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

119
oraș să -i cumpăr doamnei un coș cu trandafiri roșii. Aflasem de
la recepționeră că sunt preferați i ei, iar asta m -a făcut să nu mai
stau pe gânduri în privința cadoului pentru aceasta. Venind și
seara cea mare, în urma delectării pe care am avut -o cu Thomas
Hardy, m -am pregătit cum se cuvine și am coborât în sala de
evenimente. Era o atmo sferă prielni că oricărui fel de distracție.
Am felicitat -o pe properietară , care chiar nu arăta că ar fi
împlinit patruzeci de ani, iar aceasta m -a poftit la una din mesele
decorate cu fețe din mătase, împodobite cu motive roșii, pe
fiecare masă fiind așezate flori roș ii. D esigur, doamna Alina
îmbrăcată într -o splendidă rochie roșie. Nu mă informase prost
recepționera. Am învățat câteva dansuri și chiar dacă era altfel,
m-am bucurat împreună cu toți oamenii care radiau cu zâmbete
largi, emanând voia bună pe care o avea fiecare. Am ajuns în
cameră încă buimăcită de muzica și modul în care se învârteau
toți invitații, parcă într -un dans al fericirii.

ZIUA 7

Afară este o căldură infernală, iar cea mai bună veste pe
care am primit -o în această dimineață a fost excur sia pe care o
face hotelul la renumita insulă Ostrov situată pe Dunăre. Înainte
era un loc pustiu, pe care doar caii sălbatici îl mai însuflețeau,
însă acum acesta este ocupat de un imens parc acvatic, însoțit de
o plajă cu nisip fin, bărcuțe pentru plimba t pe valurile Dunării,
restaurante cu specific pescăresc, dar și locuri pentru înnoptarea
acolo. Ajunsă aici, acest loc era chiar mai mare decât părea î n

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

120
poze. După ce mi -am testat limitele pe toate invențiile acelea pe
care doar un om le poate gândi, mi -am odihnit sufletul pe o
terasă unde am sav urat o înghețată foarte bună, fă cută chiar de
oamenii de acolo. Mi -am închiriat un loc de stat pe plajă, iar în
momentul în care m -am întins și, deși auzeam în continuare
țipetele de bucurie ale copiilor și discuți ile adulților,
acompaniate de diferite instrumente muzicale de la fiecare terasă,
toate se pierdeau în adierea vântului cald și în mirosul atât de
specific al Dunării. Un loc pe cât de extravagant, pe atât de
liniștitor. Cred că am adormit ceva timp acolo, urmând să intru
în apă. Era ireal de caldă si plăcută, parcă m -aș fi aflat pe o plajă
din Thailanda, iar aici nu exagerez. Într -adevăr, nu am fost
niciodată acolo, însă sentimentul de liniște pe care îl simțeam
aici, în Dunărea din România, mă ducea exact cu gândul la toate
impresiile pe care le -am citit despre Thailanda. La finalul zilei
am cinat, stoarsă de puteri, la restaurantul de pe plajă, admirând
apusul de peste Dunăre.

ZIUA 8

În topul celor mai întreținute locații studențești se află
cămin ul din Bucu rești, alăturat universității Oxsten. Pentru faptul
că am locuit trei ani într -un cămin studențesc care s -a ridicat
peste nivelul așteptărilor mele, acesta chiar îmi stârnise
curiozitatea. Atât de renu mit, încât în timpul verii se fă ceau
vizite pentru oamenii curioși dacă merită să -și lase aici copiii.
Deși planul meu inițial nu era să părăsesc metropola frumoasă ,

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

121
care m -a găzduit timp de șase zile și mi -a oferit cele mai
frumoase trăiri, am plecat la un drum de aproximativ cinci ore cu
trenul. A fost o în cântare să trec prin toate câmpiile pline de
copaci înfloriți, deasupra tuturor apelor atât de pure si agitate,
văzând multe case încă țărănești, probabil părăsite, care se mai
țineau în câteva scânduri. Am văzut apusul de peste văi,
scăldându -mi fața cu lumina sa îmbietoare. Mă întreb oare câte
astfel de trăiri îți mai pot oferi aceste locuri, natura aceasta
absorbitantă care încununează cu adevărat România? Nu cred că
mai există pe undeva un respect atât de mare pentru natură cum
este aici. Oame nii pe cât de dezvo ltatori și puternici industrial
sunt, își aleg locurile unde să se remarce, neafectând natura așa
cum este afectată în alte locuri. Țara aceasta chiar îți dă impresia
că este condusă de minunile naturii. În călătoria mea cu trenul,
am vă zut însă și câteva familii care încă nu intraseră în
civilizație, ceea ce mi s -a părut strigător la cer. Oameni care deși,
poate, beneificiau de electricitate, îți puteai da seama că nu erau
oamenii p e care i -am întâlnit până acum î n România. După doza
de energie pe care am primit -o din partea naturii, am ajuns î n
capitală. O aglomerație copleșitoare, specifică orașelor din
America. Clădiri ireal de înalte, înconjurate numai de sticlă.
Lumini unde vedeai cu ochii, care îți călăuzeau parcă drumul
spre centru l infinit al orașului. Infinit pentru că fiecare clădire
semăna cu cealaltă, fiecare stradă, fiecare autovehicul, fiecare
om. Am înaintat spre hotelul la care îmi făcusem rezervare
online, iar priveliștea avută de pe balconul de sticlă, îmi înfățișa

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

122
Palatu l Parlamentul ui, înconjurat de luminile stradale, dar și de
cele cerești.

ZIUA 9

După ce m -am plimbat prin oraș, am făcut cumpărături
pentru toată familia și am încercat să cuprind toate frumusețile
acestui oraș într -o singură zi. S osise ora vizite i căminului. Când
am văzut clădirea care îmi era înfățișată, aș fi spus că mai
degrabă era un hotel pentru oamenii înstăriți, iar de pe atunci
începusem să înțeleg de ce e atât de renumit. Recepția era
compusă dintr -un restaurant în nuanțe foarte liniștito are de
albastru. Clădirea fiind compusă din cinci nivele, cuprindea
apartamente moderne pentru elevi, un amfiteatru, restaurante cu
specific diferit, sală de fitness, cinema, sală de karaoke, de
dansuri moderne, iar la ultimul etaj era un imens SkyBar care
înfățișa nuanțele delicate ale cerului, cu perne mari, colorate, pe
care studenții lecturau, însoțiți de o băutură naturală f ăcută la
bar. Într -adevăr, se merita să -ți lași aici copilul, iar eu începusem
să regret că nu locuiesc aici. În plus, fiecare apa rtament era
facilitat cu un fel de geam oblic, pe care puteai să stai în perfectă
siguranță și să admiri cerul. Pentru majoritatea studenților era o
și mai mare încântare cititul în astfel de circumstanțe. Am ajuns
înapoi în hotelul meu, dar înainte de ast a m-am oprit la o tejghea
care servea prăjitură cu ciocolată de casă. Nu numai că mirosea
dumnezeiesc, dar am auzit și povești de la mama mea că este cea
mai bună prajitură. Astfel, m -am așezat pe fotoliul comod de pe

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

123
balcon, înfășurată într -o plapumă moal e, și mi -am continuat
lectura romantică, savurându -mi prăjitura.

ZIUA 10

Ultima zi am hotărât să mi -o petrec hoinărind prin țară
până la metropola mea dragă, unde aveam plecarea din aeroport.
Urmărind mijloacele de transport, am decis să fac câteva
ocolișuri și să descopăr alte minunății ale acestei țări. Singurul
aspect pe care nu mi l -am calculat a fost timpul. Da, timpul !
Dacă nu ar trebui să mă întorc la serviciu, mi -aș petrece aici
toată vara, însă, luând legătura cu superiorii mei, mi -am permi s
încă o zi de concediu. Am plecat din capitală, calculându -mi
fiecare mijloc de transport. Astfel, începând cu ora 08:00 am
vizitat Castelul Peleș, de care am rămas complet surp rinsă,
făcând poze la fiecare colțișor și achiziționând suveniruri cât
cuprind e. Am ajuns și la Cetatea Râșnov, plasată pe un deal,
demnă de imaginile din filme. Seara m -a găsit îndreptându -mă
spre Castelul Corvinilor, unde intrarea pe un pod m -a fasc inat
din prima, ziua mea închei ndu-se la un hotel din Deva. A doua
zi, dis -de-dimin eață, am vizitat Rezervația de Zimbri, unde i -am
hrănit și am aflat multe informații despre aceste creaturi
frumoase. M -am plimbat prin Parcul Național Retezat și am
admirat, din nou, supre mația naturii, călătoria mea sfâ rșindu -se
cu una dintre cele mai fr umoase cascade din lume, cascada
Bigăr.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

124
Acum, iată -mă aici, planificând o următoare călătorie
spre țara mea de suflet. ..

DIANA IVANA VLAICI , 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

125

Printre mii de galaxii
**

Bun venit în viitor! Unde? În Reși ța anului 2118, mai
exact. E incredibil cât de mult s -a schimbat acest or aș în ultimii
100 de ani. Au apă rut câteva mașini zburătoare, încă se mai
lucrează la siguranța lor, dar oricum avem mașini foarte bi ne
dezvoltate, postul Radio Reșița s-a desființat , din păcate,
deoarece au dispărut toate radiourile, în schimb avem ochelari
conectați la internet, pe care -i poți controla cu puterea m inții,
telefoanele nu mai sunt smart , sunt de -a dreptul inteligente,
ceasuri hologramă și roboți care se plimbă printre noi, toate astea
la ordinea zilei.
S-au fă cut de asemenea multe descoperiri și în lumea
științei tot cu ajutorul unui reșițean care dorește să rămână
anonim în aceste poveș ti, și anume s -au descoperit trei planete
noi: Aquatina – planeta care este alcăt uită doar din apă, Soleil –
Sun – planeta formată din foc și lumină și Terrumm – cea mai
apropiată de Pământ, având în componența ei elemente comune
Pământului, cum ar fi apă, pământ, soare și satelit propriu, însă
vegetația fiind foarte redusă, oxigenul apr oape inexistent, care pe
deasupra conține și substanță toxică numită Sulforium , încă o
enigmă pentru chimiști. În consecință, viața acolo ar fi

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

126
imposibilă, iar extratereștrii au fost scoși d in ecuație, fiind
considerați de mult doar un basm pentru copii.
„Mare pas în lumea științei: NASA a trimis pe planeta
Terrum o echipă de astronauți pentru mai multe investigații” –
Reportajul Ameliei Cornea, pentru Reșița Online.
– Ce părere ai despre asta, Anatol? zise Elian.
– Cred că nu vor găsi nimic, dar cine sunt eu s ă mă opun
marii companii NASA?
– Așa e, ești doar un detectiv. Eu tot sper că mai există
viață pe alte planete, de ce suntem așa egoiști să credem că
suntem singuri și că tot universul ne aparține?!
– Eu zic să aprofundăm cazul lui Filipp Muntean și să
lăsăm povestea asta de -o parte. S au crezi că l -au răpit
extratereștrii?
– Nu e ex clus, având în vedere că nu sunt găsite indicii la
locul în care Filipp a fost văzut ultima dată.
– Ce indicii ai vrea să g ăsești în urma unui hotel
abandonat acum vreo 80 de ani? Poate a vrut să ia o pauză, așa
cum ar trebui să facem și noi în weekend. Ce zici de parașutism?
– Nici gând!
Elian Gliga și Anatol Domnescu sunt doi dintre cei mai
buni detectivi reșițeni, dar și cei mai buni prieteni, crescând de
mici împreună și completându -se foarte bine, chiar dacă au firi
total diferite. Elian este un visător, pasionat de univers și de
paranormal, copilăros și foarte comod, având 26 de ani, pe când
Anatol este un tip realist, serios , cu o inteligență sclipitoa re, și
pasionat de sporturi extreme, având 27 de ani. Cei doi se află -n

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

127
antiteză, dar extremele se atrag, având și o foarte bună potri vire
de nume, Anatol însemnând răsărit , iar Elian soare .
– Nu pot să cred că fac asta! zise Elian.
– Suntem doar la 3000 de metri deasupra pământului.
– Doar la 3000 de metri? Îți bați joc de mine?!
– Nu o să pățești nimic, pur și simplu tragi de ața
parașutei și se va deschide, nimic mai simplu.
– Și dacă nu se deschide?
– Ai fost un prieten bun! zise Anatol râzând. La 3 sărim!
– Eu nu fac asta!
– Cine spune că poți să alegi? și îl împinge pe Elian din
elicopter, apoi sări și el.
– O să-mi plătești pentru asta, pun extratereștrii pe tine!
– Păcat că nu există!
– Anatol… aaa, cred că mergem pe o traiectorie greșit ă!
– Nu era în plan să ajungem deasupra ruinelor hotelului
Rogge.
– Ce ne facem acum? Eu ți -am zis că nu vre au să mă bag
în chestii d -astea. D in cauza ta o să murim!
– Fii atent și ține -te bine, intrăm prin acoperiș!
– Eu închid ochii, nu pot să -mi văd sfârșitul așa!
E întuneric, mirosul închis aproape că -i sufocă pe
amândoi, norii imenși de praf le îngreunează vederea, furând și
ultima licărire de lumină din hotel.
– Suntem vii? întrebă Elian.
– Așa se pare!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

128
– Aici nu e hotelul în care s e presupune că a dispărut
Filipp?
– Ba da, e chiar el!
– Dacă tot suntem aici, hai să mai căutăm indicii, ochiul
uman e mai bine dezvoltat decât cel bionic, adică roboții pentru
investigații nu sunt la fel de buni precum detectivii.
– Putem căuta ani de zile, nu o să gă sești nimic, în afară
de mese prăfuite și lifturi defecte.
Se făcuse deja târziu, era aproape miezul nopții, Elian
plecase acasă să se odihnească, iar Anatol spuse că rămâne s ă
contempleze ce tocmai s -a întâ mplat. Se așeză pe scările praf uite
și trase adânc aer în piept, își dădu seama că nu a fost cea mai
bună alegere să facă asta, de oarece aerul îmbibat cu mucegai îi
umplu plămânii până la refuz și îi provocă o tuse puternică.
Deodată, simți cum corpul începu să -i plutească în aer, își
ridicase capul și privi prin tavanul inexistent cum o lumină
străve zie orbitoare se apropia de el. D e fapt, ce nu știa Anato l era
că el se apropia de lumină .
– Sunt legat de mâini și de picioare. Mă trezi lumina
orbitoare. Îmi e frică! Ajutor! Ajutor! A jutor!
– Hei, liniștește -te!
Îmi deschid ochii și realizez că a fost un vis, sunt într -o
cameră primitoare, așezat pe un pat confortabil, mă doare puțin
capul. Nimic anormal. A h, și un extraterestru e lângă mine.
– Bună! Numele me u este Mics! Îmi pare bine să te
cunosc!
– … unde sunt? Cine ești? Ce caut aici?

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

129
-Ți-am spus, eu sunt Mics, ești în spațiu. O h, sunt atât de
încântat să te cunosc! Cum te numești?
– Anatol…
– Oh, ai un nume foarte frumos, știi că înseamnă răsărit ?
– Da… știu. Totuși ai putea să fii mai clar cu mine?
– Stai liniștit, ești la loc sigur, undeva în spațiu, dar la loc
sigur, mă bucur că nu ești prea speriat, așa cum a fost Filipp.
Trebuie să -ți fac cunoștință cu el, e un tip foarte tare de pe
Pământ ! Și cu astronauț ii, ei bine… ei sunt pedepsiți acum, au
cam călcat -o pe nervi pe regină și sunt închiși în niște celule, de
altfel foarte confortabile, primesc apă și mâncare, deci, nu le e
tocmai rău.
– Filipp? E aici?
– Da, îl cunoști?
– Să zicem.. .
Stăteam și analizam totul în jur, nu puteam crede că totul
e real, stăteam cu un extraterestru lângă mine, totuși,
extratereșt rii nu sunt așa cum ni -i imagina m noi, nu sunt fapturi
verzi cu ochii ieșiți din orbite sau prea ciudați pentru legi le
fizicii. Mics e un extraterestru destul de simpatic, e foarte alb la
ten, ochii sunt î ntr-adevăr mari, dar foarte frumoși, de un
albastru hipnotizant, îmbrăcat într -un costum care aduce a
tinichea, un fel de combinație î ntre un robot și un cavaler
medi eval.
– Te așteaptă regina în sala tronului!
– Acum, parcă aș fi într -o poveste… sala tronului,
regina .

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

130
M-a condus printr -un coridor slab luminat și foarte
simplu, uși pe ambele părți, fiecare având câte un nume pe ea.
Am încercat să des cifrez ce se afl a pe uși, dar î mi era imposibil,
poate din cauză că era m bulversat de tot ce mi se întâ mplase.
Însă una singura mi -a atras atenția, pe ea scria Filipp , am vrut să
intru acolo, dar ceva mă oprea, poate frica de regină sau teama
de situația î n care se afla el, deși nu cred că poate fi tratat prea
rău.
– Unde a dispărut omul ăsta?! Nu mă poate lăsa singur
acum când avem atâtea de făcut! Claude, știi ceva de el?
– Absolut nimic!
(Claude era un robot -servitoare, care de trei ani se afla în
posesia familiei Gliga).
– Cred că -și bate joc de mine, nu răspunde la telefon de
două zile!
– Poate e la bunica lui, știi că -i place să -și petreacă
timpul acolo când e stresat!
– Ai dreptate, o să merg azi la bunica Adora. Nu am
vizitat -o nici eu d e ceva t imp.
Am ajuns în cartierul francez, la periferia orașului, acolo
unde locuiește bunica lui Anatol, care, de altfel, este ș i bunica
mea de suflet. Deschid porțile vopsite în alb și o caut pe Adora
în curtea din fața casei. Realizez că e exact ca în copilărie,
gazonul verde bine întreținut, o mulțime de trandafiri care
răspândesc un miros specific acestei ca se și groapa cu nisip. Nici
înfățișarea casei nu s -a schimbat deloc. Continui să o caut în
curtea din spate. O găsesc în final așezată la o măsuță, cu o

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

131
ceașcă de cafea în mână și ascultând o casetă la radio, cred că e
singura din oraș, chiar din lume, care mai are un radio.
– Elian, ce bucurie să te văd. E și Anatol cu tine?
– Bunică Adora, îmi pare bine să te văd!
– Ce mai faci? Cum mai e ști?
– Păi, eu destul de bine… cred.
– Anatol cum mai e, pe unde mai umblă?
– De asta mă aflu aici, nu dau de el de două zile, mă
gândeam că poate e la dumneata, parcă a intrat î n pământ!
– Sau l -au ră pit extratereștrii …
– Poftim?!
– Ah, nimic dr agule.
– Am de gând să rămân la tine câteva zile, te -ar deranja?
Vreau să -mi mai amintesc de copilărie!
– Ce fericită sunt, în sfâ rșit nu mai sunt singură, stai
dragule cât dorești!
Ajuns în sala tronului, o lumină puternică îmi inundă
ochii și îmi prov ocă o semiorbire. Ciudate creaturi extratereștrii
ăștia. M ai întâi un hol slab luminat, iar acum parcă soarele s -a
mutat în această încăpere.
– Bun venit printre noi! Numele meu e Ayline și sunt
regina acestei planete. Planeta Terrum.
– Eu… eu sunt Ana tol și aș vrea să aflu cu ce scop am
fost adus aici.
– Hmmm, ești îndrăzneț! Probabil că știi faptul că NASA
a trimis astronauți pe această planetă, iar apoi a declarat că nu

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

132
mai există viață aici. Au mințit că aerul e contaminat, că e
imposibil de trăit aici. Vreau să cunoască lumea adevărul!
– Și pentru asta răpiți oameni, așa la întâ mplare?
– Nu la întâmplare… Ești nepotul Adorei. Ea e prietena
noastră veche, am cunoscut -o în anu l 2100, pe malul râului
Bârzava. S e plimba seară de seară cu tine și noi coboram mereu
seara pe pământ ca să pri vim stelele de pe malul râului. E a ne-a
descoperit și de atunci comunicăm prin radioul ei. De ce crezi că
nu-l aruncă încă?
– Nu, nu… asta nu se poate. E prea de tot!
– Dacă nu mă crezi o putem contacta chiar acu m!
– Știu și eu… e în vârstă, s -ar speria să afle că iubitul ei
nepot e undeva în spațiu, singur, speriat…
– Nu ești singur! zâmbi ea. Atunci am obser vat cât poate
fi de frumoasă. Pă rul negru și lung, ochii negri, pielea atât de
albă, buzele roșii ca sângel e. Purta o rochie lungă cu trenă, de
culoare verde, o femeie așa frumoasă… nu ai zice că e
extraterestru. Apoi i -am zărit tentaculele.
– Mă tot întreb de ce nu arunci radioul acesta și nu -ți
cumperi un laptop sau un televizor mai nou?
– Oh, dragul e, cu radioul acesta pot călători în spațiu și
timp, să vorbesc cu prietenii mei vechi… sun t lucruri pe care nu
le poți înț elege.
– Eu cred că înțeleg!
– Da?
– Da! Prietenii tăi vechi sunt cântăreții ăia ursu zi, bătrâni,
care au fost faimoși acum vreo sută de ani!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

133
– Ah… da, văd că înțelegi, nu știu de ce m -am îndoit de
tine.
– Bunică, ș tiu că Anatol e cel deștept dintre noi doi, dar
nici eu nu sunt tocmai prost!
– Că tot veni vorba, a mai sunat?
– Nu, niciun semn , încă.
După întâlnire a cu Ayline, am fost lăsat să revin în
camera mea ca să mă pot odihni. Nu prea am putut dormi, se
pare că Moș Ene nu trece și pe planeta asta. Am rămas cu ochii
ațintiți în tavanul v erde și am realizat mai apoi că toate lucrurile
sunt verzi. Se pare că des coperirea aceasta mi -a solicitat destul
de mult creierul , așa că am adormit în final. I -am visat p e bunica,
pe Elian, pe mama, toți erau î ngrijorați, îmi era dor de ei, de
Pământ.
În final, mă trezi o voce. Era Mics:
– Ești chemat la masă!
Am luat cina cu Ailyne, Mics și Filipp. Nu am prea
vorbit deloc, mâncarea a fost surprinzător de bună. Nu era
diferită față de mâncarea de pe Pământ. După cină, am fost
invitat la o plimbare în grădina palatului. Î ntr-adevăr, nu era prea
multă vegetație aici . Câțiva copaci ici -colo, niște flori care
semănau cu trandafirii și alte câteva tipuri de plante.
– Nu e prea fascinant pe aici!
– Așa e, vântul nu bate, nu plouă niciodată, soarele
luminează slab, totul e monoton, dar existăm, chiar și în
asemenea cond iții.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

134
– Oh, e bine, nu vă arde soarele, nu trebuie să suportați
ploaia, e perfect!
– N-aș zice, dar noi nu ave m noapte pe Terrum, e mereu
zi. Nu avem stele…
– Nu-mi place întunericul, mă tem de el sincer, chiar și la
anii aceștia!
– Ce făpturi de neî nțeles sunteți voi, oamenii!
– De ce spui asta?
– Sunteți ființe atât de indiferente. Urâți când bate vâ ntul,
dar ați da orice ca la sfâ rșitul vieții o adiere să vă mângâie
obrazul. Urâți când soarele arde dogoritor, dar în ultimele clipe
ați da orice ca măcar o rază de soare să vă lumineze întunericul.
În loc să dansați în ploaie, bolborosiți o înjură tură și deschideți
umbrelel e. Supărați pe Dumnezeu pentru vremea urâtă , dar la
final de viață ați da orice pentru o ploaie, o ploaie care să vă
spele păcate le. Vă temeți de noapte, pentru că sunteți fixați pe
întunericul ei, în loc să ridicați capul din telefoane să priviți
stelele și luna. O h, elemente de preț ale creației, cu ce scop faceți
umbră acelui pământ?
– Îți spun sincer, nu m -am gândit la asta p ână acum, ai
multă dreptate…
Sunt deja de două zile cu bunica Adora și m ă simt
fantastic. Femeia asta gă tește genial ! Dacă Anatol ar ști că
mănâncă Elian acum mâncarea noastră preferată, pe scaunul lui
preferat , sigur ar muri de ciudă. Mă întreb pe unde o umbla
derbedeul ăsta. Eu sunt îngrijorat sincer, dar nu las să se vadă,
Adora e bătrână, iar Anatol fie că vreau, fie că nu, rămâne

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

135
nepotul ei preferat, nu vreau să -mi imag inez ce e în sufletul ei.
Așa că încerc să par cât mai vesel. Azi o să joc cu ea remi, e un
joc foarte vechi, dar încă se mai joacă. Țin minte că în serile de
vară ieșeam toți trei în grădină și jucam împreună acest joc.
Acum, când stau să mă gândesc, chiar î mi lipsește Anatol.
– Gata și plăcinta, Elian ! Cât de mult vrei să -ți tai?
– O vreau pe toată!
După p limbarea din gră dină, concepția mea față de Terra
s-a schimbat ireversibil și categoric în bi ne, în foarte bine. Mi –
am dat, î ntr-adevăr, seama cât de mu lt îmi lipsește și orașul meu,
îmi e dor de Elian, să vizitez cu el muzeul locomotivelor cu abur,
pe care -l vizitam și când eram mici, doar că acum e un muzeu
adevărat , fiind acoperit cu un acoperiș și înconjurat de patru
pereți. Îmi e dor și de b unica Adora, de mama, de tata… de toți ai
mei. Oh, a ș vrea să vorbesc cu ei ! Dar stai! Ayline a zis ceva de
un radio…
– Mics! Mics!
– Da, aici sunt!
– Du-mă la Ayline!
– Care e graba?
– Nu-ți pot explica acum.
Am ajuns în sala în care era ea:
– Ailyne, vreau să vorbesc cu bunica! Ai zis că poți, nu?
– Desigur.
Și porni aparatul….

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

136
Era seara. O seară de vară. G reierii cântau, aerul era
cald, stăteam cu bunica în curte și beam amândoi ceai rece. Ne
gândeam la Anatol, ne aminteam de copilărie.
– Mai ții minte când îi era frică să meargă singur la baie?
– Daaa, îi era teamă de Babaduc . (așa îl numea pe
monstrul său imaginar)
– Și acum e curajos…
Deodată, radioul începu s ă scoată niște sunete ciudate…
niște bâzâituri . Adora se schimbă la față:
– N-a mai dat un semn de mulți ani…
– Cine, bunico?!
– Ailyine aic i!
– Ba nu, Anatol!
Din nou bâzâituri, niște cuvinte de nedeslușit. N -am mai
avut răbdare și am strigat.
– Anatol, unde ești? Vino acasă, eșt i într -un radio? Ce
faci, omule?!
Din n ou, bâz, bâz, bâz „sunt în spațiu ”.
Și s-a închis.
Ailyne m -a ajuta t să iau legătura cu Elian, aparatul
începu să pornească.
– Nu l-am mai f olosit de mult, poate fi defect…
Au început să se audă niște sunete ciudate, niște
bâzâituri, iar apoi Ayline a rostit un salut, m -am băgat ș i eu, apoi
l-am auzit pe E lian. M ă întreba disperat unde sunt, am apucat să –
i spun că sunt în spațiu și brusc aparatul se opri.
– Oh, știam eu că e defect, zise Ayline dezamă gită.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

137
– Nu e nimic, măcar știu de mine acum.
– Ce ai zice de piscină?
– Poftim?
– Ce ai zice să facem o baie-n piscină?
– Sunt de acord.
Am pornit spre piscină, am mers prima dată prin curtea
palatului, apoi într -o grădină mai frumoasă ca restul peisajului,
iar mai apoi am zărit imensa piscină:
– Vă mărturisesc că nici Pământul în toată splendoarea
lui nu are o asemenea piscină. Mi -e greu să o descriu, dar pot să
spun că e superbă, e mare, în toate sensurile, fluturi zboară
deasupra, împrejurul ei numai flori, probabil aici au fost aduse
toate florile de pe Terrum. Am mai observat lângă piscină un alt
obiect care aduce a radio.
– Ce e acesta? Alt aparat care poate lua legătura cu
Pământul sau care prin undele lui electromagnetice poate trece
prin tim p, sau poate comunica cu morții. Sau…
– E pur și simplu un radio, prostuțule, la care ascult
muzică.
– Ah, da? am întrebat eu dezamăgit de simplitatea acestui
obiect…
– Da, mereu ascult piesa mea preferata… „Între mii de
galaxii”.
Și a început să fredoneze:

„Între mii de galaxii, există un loc doar al meu,
Deși rătăcesc azi prin spațiu, știu că voi g ăsi locul meu ”.

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

138

– Mda, ciudată pies ă, îmi spusesem în gând, căci nu
doream cu niciun chip să o supăr pe Ayline. Îmi dădusem tricoul
jos și am intrat în apă. M ă bucuram, mă simțeam liber, am
aruncat o privire către ea… mă privea, mă privea cu ochii ei a tât
de negri și de limpezi, încâ t se reflectau stelele nopții în ei, chiar
dacă afară era zi.
– Nu pot să cred, bunică Adora, că în tot acest timp tu
știai d e existența lor și nu ai împărtă șit asta cu noi.
– Îmi pare atât de rău, credeam că nu mă veți cr ede.
– Știi cât m -am chinuit să -l conving pe tăntălăul de
Anatol. Ș i totul fără niciun rezultat…
– Oh, da, e f ire realistă, de mic era așa…
– Nu ți -e dor de el?
– Oh, ba da, mai ales că -n ultima vreme trecea foarte rar
pe la mine…
– Știi… era ma i mereu ocupat…
– Mă mai întreb dacă ține la mine, știi că l -am cresc ut de
mic, adică v -am crescut… dar poate a uitat că mai exist…
– Nici gând, vă iubeș te. A dică vă iubim . Nicio șansă să te
uităm, eșt i bucuria copilăriei noastre…
– Dragule, nic i nu-ți închipui câtă fericire m i-ai adus în
suflet… ce zici de niște cornulețe?
– Aș putea refuza?
– Ai putea…
– Dar nu o fac… am spus eu zâmbind fe ricit, că
pregătește cornulețe. Sunt un gurmand!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

139
Am făcut multe de când am ajuns aici pe Terrumm.
Singurul lucru pe care nu l -am făcut a fost parașutismul. Nu pot
să cred că și lui Ayline îi place.
Îmi începusem bine ziua, când mă trezesc la ușa mea cu
Ayline si Mics, echipați din cap până -n picioare…
– Ce faceți?
– Vrei să spui ce vom face, zise Mics…
– Parașutism, adaugă Ayline.
– Nu, în niciun caz nu mă va mai convinge cineva să fac
asta, de la ultimul accident , am început să -l urăsc.
– Haide, o să fie distractiv, avem toate măsurile necesare,
nu-ți face griji, pe bune!
Și… i ată-mă din nou urcat într -o navă spațială mai mică,
folosită drept elicopter, cu inima făcută ghem, deasupra unui lanț
de clădiri ruinate. Am avut un sentiment de déjà vu …
– Sari, au strigat, apoi m -au împins….
Ce a urmat după nu -mi era străin. A celași loc întunecat,
același miros închis, același praf care -mi invada plă mânii…
Am eșuat din nou…
– Anatol, Anatol, hei, mă auzi? suna în capul meu
aceasta întrebare, mă dureau toate, deschid ochii.
Prima oară zăresc ca mera de spital în care mă aflu. D eja
îmi dădusem seama că er am la Spitalul Județean din Reșița.
Îl văd pe Elian care se aplecă uimit spre mine, dar vesel
că deschid ochii…
– Elian, Elian, n -o să-ți vină să crezi! Extratereștrii chiar
există, am fost pe Terrumm, Elian, e atât de frumos acolo…

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

140
– Da, da, da ! A spus doctorul că ai suferit o lovitură
puternică la cap…
– Elian, de ce nu mă crezi?
– Prostii, Anatol, eu cred în ei, dar tu, tu nici să -i vezi nu
crezi…
Și conversaț ia noastră ar fi ajuns să se transforme în
ceartă, dacă nu ar fi intrat bunic a în salon…
– Oh, dragul meu… și mă săruta tot, ți -am z is că
parașutismul e periculos. Nu asculți niciodată!
– Dar cum am ajuns aici?
– Nu mai ții minte? zise Elian.
– Deloc…
– Cum așa?
– Păi am aterizat în ruinele hotelulu i, te-ai lovit rău la cap
și ai leșinat, ai stat în comă vreo dou ă zile, ne -am îngrijorat rău…
– Dar am vorbit cu vo i prin radio, v -am zis că sunt în
spațiu…
– Oh, dragul de tine, zise bunica Adora, chiar te -ai lovit
rău la cap. A zi la ora două te ex ternează, vei ve ni la mine și te
voi răsfăța cum o făceam când erai mic.
Stau la masă , în grădin a din spate a bunicii, e seară.
Bunica Adora pregătește un chec cu vișine, vântul adie, e o
adiere caldă, ulterior am aflat că am și piciorul rupt , așa că sunt
cu el în gips. Pe masă , am limonada mea și radioul bunicii, încă
mai cântă ce -i dictează caseta. M ă uit către cer și văd stelele,
sunt recunoscător, nu am mai continuat discuțiile despre spațiu

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

141
cu ai mei, oricum nu mă vor crede. Dacă stau acu m bine să mă
gândesc, nici eu nu mă cred…
Deodată, aud la radio o melodie cunoscut ă…

„Printre mii d e galaxii, există un loc al meu ”

… mă uit din nou spre cer și o văd, îmi face cu ochiul.
– Gata checul, imediat vă servesc!

ANDREEA ROIBAN , 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

142

Capitolul III
***
România în versuri

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

143

Dulce, dulce Românie
***

Dulce, dulce Românie
Cât de dragă -mi ești tu mie,
Cu câmpii și munți și dealuri
Și pe Dunăre cu valuri .

Și din tot ce am văzut,
Cel mai m ult, tu, mi -ai plăcut.
Ce să mai spun despre tine?
Ești frumoasă și mi -e bine.

Românie, țara mea!
Eu, cum te -aș putea uita?
Țara-n care m -am născut
Și în care am crescut.

LUCA EMANUEL ȚUNDREA, 10 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

144

Dorință
***

România, țara mea
Ești o țară minunată!
„La mulți ani! ” îți spun acum,
Să știi, cânt cu lumea toată!

Unii spun că ești poluată
Și foarte neîngrijită ,
Dar eu spun că ești frumoasă,
Tu ești țara mea iubită!

Totuși, astăzi, te -aș ruga
S-o aduci p e mama mea
Să lucreze -n țara sa
Și nu în Austria…

EDITH STIGHELBAUER , 10 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

145

Limba română
***

Limba noastră -i grai de aur,
Ce pe buze -ți-aduce miere,
Diamant ce stă -ntre stele,
Un buchet de viorele.

Limba noastră cea străveche,
Ce prin lupte fu pierdută
Și de domnitori strigată
Spre a lor armată.

Limba noastră -i ca un astru,
Ca și -un prinț pe -un cal măiastru,
Cea mai frumoasă moștenire,
Ce-o recitim cu iubire.

Limba noastră -i mult iubită,
De români ea pr ețuită
Fulg de nea precum o stea
Asta-i limba mea!

FABIAN ILIE CRENICEANU, 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

146

Gânduri de Centenar
***

Ești țara mea frumoasă,
Ești plaiul meu cu flori.
Mulți îți spun acasă,
Mulți alții -ți poartă dor.

Prea mulți ani ai pătimit,
Război și cotropire…
Un secol s -a împlinit,
De la marea ta Unire.

O sută de ani s -au scurs
Și mulți te -au vrut ruine,
Hoți, dictatori nu te -au răpus
Și n-au sfârșit prea bine.

Ești țara ce ascunde
Peisaje, bogății.
Nu mai găsesc niciunde
Așa minunății.

Aduci pe față zâmbet
Și în anul centenar

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

147
Îți urăm toți din suflet,
Românie, „La mulți ani! ”

ADRIAN MARIAN ARGHIR, 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

148

Pe pământul strămoșesc
***

Vechi palate ridicate
De strămoșii noș tri toate
Astea -s locurile -n care
Roadele ne prind culoare .

Vechi hambare părăsite
Și pământuri nemuncite
Toate or să prindă viață
Prin a bunicilor povață .

Peste tot unde privești
Falnice minuni găsești
Unde printr -un sat uitat
Cântă vioara neîncetat .

Talente și bogă ții
Aici poț i descoperi .
România se numeș te
Chiar cu forma ei de peș te!

GEORGIANA MUNTEAN, 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

149

Spune -le!
***

Prețuiește România
Unde ți -ai lăsat mândria !
Adu-ți aminte de -a ei ie
Dulce, dulce Românie !
De plaiuri ș i istorie , spune
Oriunde ai merge -n lume .
Români, oameni frumoși
Cu suflet, mărinimoși.

ANDREEA BOLOHAN, 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

150

Iubire românească
***

Românie, Românie!
Care a îmbrățișat o Mare Unire,
Tu te -ai menținut un secol întreg

De atunci, din trecut
Până acum, în prezent.
Toți te -au admirat și te admiră,

Românie, Românie!
Cu frumoasa bogăție:
Cu alaiul tău de flori

Și cu crengile vâlvoi,
Cu verde -a ta câmpie
Și cu strugurii în vie,

Cu râurile curgătoare
Și cu Dunăre a încântătoare,
Cu munții tăi Carpați,
Cei frumoși și cei înalți !

Ești a noastră

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

151
Și ne ești dragă,
Tu, iubire românească
Nu te -am da pe -o lume -ntreagă!

DARIA ELISA CÎRPEAN, 13 ani
ANDREEA ȘTEFANIA DRĂGHICI, 13 ani
ARIANA LEOVEANU, 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

152

Mândria noastră
***

România -i țara mea,
România -i iubirea mea,
România -i a mea țară,
De o frumusețe rară!

Ea este chiar mama mea,
Ea este și casa mea.
Ea este familia mea,
Ea îmi este patria!

Tatăl meu a fost ostaș,
Să lupte pentru Făgăraș.
Tatăl meu n -a fost un laș,
A luptat pentru oraș!

Dunărea -i mândria noastră
Ca și la Parâng pe coastă.
București e capitala
Ce ne și mândrește țara!

ALEX LUIS ISTUDOR , 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

153

Ei, vânzătorii de neam și țară
***

Străbunul străbunului meu
Luptat -a cu hoarde străine,
Să nu calce pământul cel sfânt
Cei care n -au gânduri de bine.

Străbunul meu își caută hotarul,
Își caută pădurile frumoase!
Și lacrimile lui fierb inți,
Săpat -au dâre nemiloase.

Se-aude plânsul celor ce -au luptat
Să fie România „DODOLOAȚĂ” !
Dar cum sunt lacomi și avari,
Ei vând și vând din pământul nostru sfânt.

Ei ne -au vândut demult la ruși!
Acum, ne vând câte puțin
La toți cei care -au vr ut să ne ocupe
Atunci, când străbunii erau de neînvins!

E bună gazdă românul
Și cheamă la masă pe -oricine!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

154
Pe orice om nevoiaș
Dar nu pe cel cu gânduri haine!

Am cântat nu prea de mult
Hai, deșteaptă -te, române!
Și să curățăm ogorul
Să fie liber poporul!

Iarba rea însă n -am smuls
Și-a rămas pe ici, pe colo
Și s-au înmulțit în ani
Multe fapte de dușmani.

Hai, deșteaptă -te, române,
Căci din nou limba română
În cuvinte mici apune
Hai să dăm mână cu mână!

Să nu -l uităm pe Ion Arion,
Venit tocmai din satul Agriș,
Acest prim martir al Unirii
Murit -a-npușcat în gara Teiuș.

Deși sunt mic, văd multe ce nu -mi plac!
Și nu-mi place cum suntem mințiți!
Mințiți că vom trăi mai bine
Dar… unde? Când? Ș i mai ales cine?!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

155

Acum, aici unde n oi eram frați
Și adunam revoltele bogate,
Iar din pământ scoteam alese bogății
Acum? Suntem cu frunțile plecate!

Cu frunțile plecate dar mâinile întinse,
Conducătorii noștri, acum, au alte griji!
Să-și facă multe -averi în țară și nu numai
Să stea a i lor urmași fără de griji!

Zilnic văd cum pădurile noastre
Tăiate sunt și duse la străini!
Și-atunci, de ce conducătorii noștri
Trec și privesc nepăsători?!

Noi ne iubim străbunii ce -au pierit
Să țină pentru noi o Românie Mare!
Și-i vom purta în suflet și în gând,
Păzind cu trupul nostru hotarul și pământul sfânt.

ALEXIS CĂTĂLIN POPESCU, 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

156

România, te iubesc!
***

România, țară mare,
Înfăptuită din trei țărișoare.
România, țară dulce,
De aici nu m -aș mai duce!
Dunărea cea albastră,
Ne străbate țara noastră.
Munți, dealuri și câmpii,
Le vedem din zori de zi.
Roșu, galben și albastru,
Tricolorul e măiastru!
Roșu, sângele înseamnă,
Ce-a fost vărsat pentru popor,
Ca azi să fim o țară de seamă,
Și la fel și -n viitor !
Galben e spicul de grâu,
Albastru e culoarea cerului,
Și-n încheiere reamintesc,
Românie, te iubesc!

CASIANA TĂNASE, 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

157

Frumoasă -i România
***

M-am îndrăgostit de -un vis,
O țară, un paradis.
Ne oferă tot ce ne -am putea dori,
Ne face pofta inimii.

Așa că , hai, prieten drag,
Să ne oprim la umbra unui fag,
Să sorbim din priviri
Un tărâm de amintiri !

Și, of, ce dor îmi e de-atunci, când
Fără niciun fel de gând
Mergem pe frumoasele câmpii ,
Printre lalele mii și mii.

Și mă îmbibam de mirosul lor.
Și admiram frumusețea florilor
Și soarele îmi amintea…
Frumoasă -i România, da!

ABIGAIL ELISABETA MARIȘESCU, 15 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

158

Loc de poveste
***

România mea
Frumoasă este ea!
Un loc de poveste,
Câmpii, dealuri și munți
Aici își doresc să ajungă mulți!

O țară bogată,
În suflet păstrată,
Cu portul românesc…
Eu, dulce Românie,
Pe tine te iubesc!

Și vreau să îți șoptesc,
De tine să îmi amintesc
Și mereu am să vorbesc
Cu mândrie -n suflet,
Că aici am învățat să trăiesc
Și cel mai impo rtant
Să știu să iubesc!

ALEXANDRA SCRIJ A, 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

159

Dragă Românie
***

Dragă Românie, sumbru ți -e viitorul,
Au plecat oamenii b uni ce și -au îndrăgit poporul…
Nu ești tu de vină, scumpă țărișoară!
Ai fost odată cea mai strălucită țară…

Din tot ce -a mai rămas, reparăm ce mai putem.
Să avem nepoții mândri, am luptat din răsputeri.
Viață și prosperitate, asta vrem noi cel mai mult!
Nu hoții și îndoieli… Noi am vrea dreptate,
Aerul ce -l respirăm să aibă miros de li bertate.

Iubita noastră țară, noi luptăm cu tine.
Recuperarea bogăției n -o lăsăm de azi pe mâine.
Am avut mândrii o mie și -unde nu s -a mai văzut
Doar aici în țara noastră plină de neprevăzut.

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?”
Cu brațele deschise mă întorc la tine,
Unde am familia să m -alinte, unde pot să visez tricolor.

DEIAN BOGDANOVICI, 14 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

160

Țară strămoșească
***

Mă uit la țara mea cea st rămoș ească
Și sper mereu să strălucească
Așa cum a fost lăsată
De daci și de romani
Ca flacăra cea vie
Aprinsă peste ani.
Cu sufletul mărit
Mă uit la a mea țară,
În veacuri neclintit -a ei mare comoară ,
Ce dăinuie cald
În sufletele noaste
Ca univers ul falnic
Înconjurat de astre.

ALEXANDRA NICOLICI, 15 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

161

Urare
***

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”
Fiii-ți să rămână aproape de glie,
Aproape de vatra noastră strămoșească,
Nu să plece -n lume, traiul să -l cerșească.

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”
Fiicile să -și crească pruncii cu mândrie,
Pieptul tău să fie o mână cerească
Pentru iubitorii de limbă românească.

ALEXANDRA IANCULOVICI, 15 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

162

Cinste României
***
Țara noastră, Români a,
Noi cu toții o iubim!
Și de când suntem pe lume,
Învățăm s -o prețuim!

România mea e mândră,
Pe cer păsările -i cântă
Glasul lor răsună -n cor,
Pe deasupra norilor!

Oriunde -am fi,
Oriunde ne -am afla ,
Pe cele trei culori preasfinte
Române, păs trează -le-n inima ta!

Noi, români adevărați,
Ne iubim țara și pe -ai noștri frați
Cinstim eroii și -ntregul neam
Acum în anul Centenar!

ROBERT PAȚACHIA , 14 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

163

Jos pălăria pentru România!
***

România? O țară frumoasă,
Chiar de une ori, cu dor, ea ne apasă. ..

Ca și -n al nostru imn
Prin noi curge sânge latin.
I-avem pe Eminescu, Minulescu ș i Arghezi,
Care ne-au învățat despre luceafăr, iubire și țară .

Ei sunt comori abstracte ,
Luminează viața,
Cum luminează soarele
Pământ ul dimineața .

Pentru ei și pentru tine
Tot cu dor și mulțumire,
Azi, î n prag de ziua ta,
Lasă -mă să -ți spun așa:
Jos pălă ria
Pentru Româ nia,
Dulce țara -mea!

ANDI APOSTOL, 14 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

164

Mai presus
***

Mai presus de iubirea de natură,
Mai presus de iubirea de bani,
Mai presus de iubirea de ani
E iubirea de țară.

Mai presus de respectul de sine ,
Mai presus de respectul de voi ,
Mai presus de respectul de soi ,
E respectul de steag, de eroi .

Mai presus de ură ri de sănă tate,
Mai pres us de urări de noroc ,
Mai presus de -așteptări ș i dreptate
E respectul, iubirea, urarea ;
De pace, de iubire, de unitate .
E îndemnul pentru noi, pentru voi
Ca popor ce -a învins mari dureri
Să rămânem uniți de poveri,
Să răbdăm, să schimbăm, să acționă m,
Să iubim și să iertă m!

IOAN CHRISTIAN ROIBAN, 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

165

Mândru că -s român
***

Românul nu piere
El face și face …
Munca de -o viață
La plug se cunoaște.

Românul s -a născut poet
Și, prin imaginație, complet !
A riscat și -a stat drept
Dorindu -și să fie perfect.

Omul ? Locul îl sfințește
Și-n tihna Domnului trăiește !
Cu fața spre cer o spun
Mândru mi -s că sunt român !

BILIANA IOVANOVICI, 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

166

A noastră țară
***

România -i țara noastră,
Patriotism, iubire, fră ție, o familie suntem noi,
Cu toții trăim sub steagul românesc
Iar, Patria Mamă, eu o iubesc.

Asta-i țara noastră,
Plină cu tradiții bătrânești,
Cu mândrie ne amintim,
Le descriem în detaliu,
Cu gânduri blânde,
Simțim și spunem..

Poți vedea Mar ea Neagră,
Poți auzi Dunărea,
Poți escalada Munții Carpați,
Și poți să te bucuri,
De toată priveliștea încântătoare,
Mireasma amețitoare
Și de zonele culturale.

Ale mele cuvinte nu sunt de ajuns…
Țara noastră, poporul nostru,

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

167
Patria noastră!
Se află aici,
Nu altundeva,
Deoarece România este și va rămâne
Veșnic țara mea.

ANDREA PULBERE, 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

168

România, raiul sfânt
***

Țară minunată, Raiul sfânt de Sus
Ne-a unit o dată, Preaiubit Iisus .
Țară fericită care ne-ai promis
Este mai slăvită decât orice vis.

Țară luminoasă, unde -n veci vom fi
Este mai frumoasă decât pot gândi .
Țară iubitoare , unde vrem să fim
Ca pe -o-mbrățișare dulce o dorim .

Țara primăverii , ce ne -aștepți în tine
Dorul revederii arde pân ă-n mine.
Pașii mi -i așteaptă -n zări nestrăbătute,
Treaptă după treaptă , să le sui mai iute.

Dulci făgăduințe, țineți -ne-ntruna
Drago stea fierbinte, așteptând cununa ,
Țineți-vă starea trează -n gând și -n fapte ,
Până la strigarea Miezului de Noapte .

Țară mult dorită, paradis nespus ,
Dă-ne-o fericită , Prea iubit Iisus!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

169
Țară minunată , fă s-o moștenim,
Fața-Ți adorată , veșnic s -o privim !

ANDREI LUCIAN CĂTA, 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

170

Româneasca -mpărăție
***

În 2018 sărbătorim
100 de ani de la Marea Unire!
Oh, românească -mpărăție,
E freamat mare, azi, aici, în poezie…
Căci, de când ne -am născut
Și până când noi vom muri,
Pe pământul românesc, sufletul ni -l vom jertfi!

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
Țara mea de glori i, țara mea de dor?”
Se-nvăța odată, se simțea mai bine
Acum, însă, astăzi, toate -s de decor…

„Mult e dulce și frumoasă
Limba ce -o vorbim,
Altă limbă -armonioasă
Ca ea, nu găsim!
Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!”
Mesaj transmis, recepționat,

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

171
Vă promit că am s -o fac!

Acum vreau să -i amintim
Pe cei ce ne -au croit un drum.
Să le transmitem că mai știm
A noastră țară s -o iubim!

Ioan Cuza, Mihai Viteazul…
Decebal, Traian, Vlad Țepeș…
Coșbuc, Hasdeu și Eminescu…
Păunescu, Văcărescu…
Mulți eroi de -a lungul vremii
Au luptat și -au apărat,
Să iubim a noastră țară
Pe noi, toți ne -au învățat!

Strămoșii noștri -au suferit
Și au luptat și s -au jertfit
Și-au apărat acest pământ
Și-au vărsat sângele cel sfânt!

Așa că -n an de Centenar, români,
Sărbătoriți și vă iubiți,
Apreciați și prețuiți
Tot ce -am primit,
Și tot ce -am moștenit!
ROBERT PAȚACHIA, 14 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

172

Unde drumul mă va duce
***

Dacă stai și -o studiezi,
Ajung i să te minunezi!
România s -o iubești
Pentru câte le găsești.

Tradiții și obiceiuri,
Românii? Tot cu milieuri,
Cu cocii pentru transport
Locul 1 la confort!

Când românii -au sărbători
Casa? Răsună din zori!
Că s-adună bucuroși
Și sunt foarte num eroși.

România, draga mea,
Te iubesc, ești țara mea!
Unde drumul mă va duce…
Port drapelul ca pe cruce!

ALEXANDRA DIMITROVICI, 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

173

Țara mea
***

Țara mea e tot ce sunt
O floare pe -acest pământ,
Ce-nflorește zi de zi
Dătător de bucurii.

Însă-mi zic: e România,
Țara sufletului meu.
Îmi aduce bucuria,
Vreau să stau aici mereu!

MIRELA ROIBAN, 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

174

Ție-ți mulțumim!
***

Țara noastră -i România,
Cu aceasta ne mândrim !
Ea ne -aduc e o speranță
Să put em să o slăvim!

Românie , țară dragă,
Cu meleaguri creștinești,
Tu ne dai roadele toate,
Cu ele ne mulțumești !

Limba ta ne este dragă,
Noi prin tine învățăm
Să fim oameni înțelepți,
S-avem minte de poeți !

Noi, aici, trăim ca frații,
Ne-ajutăm și ne iubim,
Însă tu ne -nînveți ce-i viața ,
Și tot ție-ți mulțumim!

MARIA PLOPU, 16 ani
ANTONIA MITROFAN, 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

175

De ziua ta
***

Oricât ai căuta -n lumea mare
Nu există țară -n zare
Mai frumoasă și mai vie
Decât a noastr ă, dragă, Românie!

Patimile noastre -ți sunt în față
Ia de la noi tot ce -ți face pe plac ție
Că-n dar ne -ai oferit de toate:
Bogăție, iubire și libertate.

Of, Românie, țara mea de suflet
De ziua ta îți cânt și dansez
Căci dacă n -ai fi fost tu
Aveam motiv să mă -ntristez!

ALEXANDRA BONDAR, 15 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

176

Îmbrăcată -n ie
***

Mă plimb prin vie
Îmbrăcată -n ie
Așteptând să vie
Ziua ta, a mea Româ nie!
Să te sărbă toresc
Și să-ți povestesc
Că sunt mu lți ca mine
Îmbrăcați î n ie
Ce au luptat cu vitejie, pentru tine
Țară de dor, țară frumoasă
Pe care noi , mereu, te -am numit acasă!

ALEXANDRA SCRIJ A, 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

177

Revelație
***

româncă sunt
eram aici
credeam
că știu
am deschis oc hii
din pustiu
am văzut
cum se despică
roșu
bleu
și-un strop din Soare .

ANDREEA BOLOHAN, 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

178

Capitolul I V
****
România în culo ri

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

179

Prolog
****

În paralel cu realizarea acestui volum , pentru celebrarea
Centena rului Marii Uniri, la Casa de Cultură Moldova Nouă am
dorit organizarea unei expoziții care să aibă ca temă simboluri le
țării noas tre, așa cum ele sunt considerate și văzute prin oc hii
elevilor de diferite vârste. În sprijinul ideii, p este 100 de lucrări
au ajuns la noi în decurs de o lună de zile . Aici, important de
precizat mai e faptul că această provocare lansată a trebuit dusă
la împlinire utilizând doar culorile tricolorului românesc , fie
toate, fie cel puțin una, plus evidentele alb și negru .
Ulterior, întrucât am considerat că expoziția merită
amintită într -un loc frumos, că eforturile și rezultatele copiiilor
care, culmea, nu sunt specializați profilului Arte, dar care cred în
muncă și -n pasiune, sunt demne de toate aprecieri le, am decis ca
acest c apitol să regăsească sub denumirea România în culori ,
câteva dintre lucrările lor .
Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit și,
în egală măsură, le mulțumim , pentru că , din mâna lor, au dat
viață celor trei culori falnic imprimate în sufl etul fiecărui iubitor
de țară!

Director Casa de Cultură Moldova Nouă
(coordonator „O mie nouă sute optsprezece”)

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

180

Români în straie populare
ANDRE A PULBERE, 13 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

181

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

182

Ateneul Român
STEPHAN BURTESCU, 8 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

183

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

184

Poarta sărutului
NICOLAS OANCEA, 8 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

185

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

186

Coloana Infinitului
SUZANA NOVACOVICI, 11 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

187

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

188

Transfăgărășanu
EMANUELA MARIA CHIRICESCU, 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

189

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

190

Lupul dacic
GEORGE TORAN, 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

191

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

192

Decebalus Rex
NADIN CÂLNICEAN, 12 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

193

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

194

Contele Dracula
DIANA IVANA VLAICI , 16 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

195

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

196

Port popular românesc
MIRIAM NAOMI PĂUNOVICI, 18 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

197

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

198

Uniți sub tricolor
RAISA BOTEA , 9 ani

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

199

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

200

Încheiere
*
Viitorul se clădește de azi, nu de mâine!

România… țara natală, ce inevitabil a cimentat adânc în
sufletele noastre valori culturale deosebite, care nu pot fi
regăsite în niciun alt loc străin. Fie că recunoaștem în mod
public și cu mândrie sau procesăm i deea în subconștient, același
sânge de român ne curge prin vene, ceea ce ar trebui să însemne
preocupare și devotament, nu rivalitate, manifestate în mod egal
pentru a ne ridica țara în rândurile fruntașilor europeni sau
chiar mondiali.
Încă de la o vârs tă fragedă ni se insuflă necesitatea unei
educații, ce mai apoi, de -a lungul anilor, este eclipsată de
posibilitățile din Occident și așa -zisa lor formare intelectuală și
spirituală avansată. Ca urmare, multe valori, potențial românesc
net superior, ce pre zintă aspirații considerate greu de atins în
țară, se înstrăinează încercându -și norocul pe meleagurile
străine. De aici , pleacă marea problemă în privința dezvoltării
interne, fie ea socială ori economică.
Consider că viitorul prinde contur pornind de la
acțiunile actuale, oportunități ce se ivesc pentru a da uitării
eșecurile și neajunsurile trecutului. Schimbarea nu trebuie
amânată!

O mie nouă sute optsprezece
________________________________________________

________________________________________________

201
În România pe care mi -o doresc, prăpastia dintre
generații trebuie acoperită, neglijată, idealul constând în
colaborarea celor două, îmbinându -se ulterior concepte benefice
stabilite de comun acord și firesc, puse în aplicare.
Pentru un moment, dacă românii ar gândi unitar, dacă
ar analiza imaginea de ansamblu, lăsând la o parte
individualismul, un viitor strălucit ar lua n aștere.
România trebuie să fie o mare echipă! Și potențial
există! Este un fapt cunoscut că normele societății trebuie să
evolueze în funcție de necesități, căci oamenii constrânși nu se
vor potrivi niciodată tiparului, ceea ce aduce nemulțumire și
frustr ări, fiind astfel imperioasă o cale amiabilă, armonioasă și
promițătoare de ascensiune. Din punct de vedere etic, având la
bază acest principiu, situația ar putea fi catalogată drept
prosperă și pacifistă.
Orice metode , care ne înrolează țara și cetățenii ei într –
un proces de perfecționare care se fructifică, trebuie admise și
puse în practică. Viitorul României depinde de noi, de alegerile
pe care le facem și de deciziile noastre.
Cea mai eficientă metodă de a -ți ghici viitorul este de a-l
crea…

LORENA VITAN, 16 ani

Mulțumiri
*

În procesul realizării acestei antologii aducem mulțumiri
speciale pentru impulsionarea, sprijinirea și încurajarea
elevilor în conceperea lucrărilor :

Doamnei Director a Liceului Tehnologic
„Clisura Dunării ” Moldova Nouă,
prof. Mihaela David -Izvernar

Doamne lor prof. S oica D amian și Lăcrimioara Ziman de la
Liceul Tehnologic „Clisura Dunării ” Moldova Nouă

Doamnei prof. Maria Albu de la
Liceul Teologic Baptist Reșița, secția Moldova Nouă