O Investigatie Asupra Scandalurilor Financiare la Nivel National In Ultimii Douazeci de Ani

CUPRINS

INTRODUCERE

Lucrarea intitulată „O investigație asupra scandalurilor financiare la nivel național în ultimii douăzeci de ani” dorește sa evidențieze aspectele contabile care împreună cu politicile din domeniu existente și raționamentele profesionale reușesc să ofere valoare oricărei companii care dorește să devină competitivă.

Prezenta lucrare este structurată în două capitole, primul capitol vizează elemente de contabilitate creativă care împreună cu flexibilitatea normelor contabile pot influența imaginea fidelă a unei companii, drept urmare au fost prezentate efectele utilizării tehnicilor de contabilitate creativă asupra situațiilor financiare. De asemenea am considerat necesar exemplificarea diferențelor dintre contabilitate creativă care țin de norme atât contabile cât și etice și fraudă care generează acțiuni ce ies din sfera cadrului contabil conceptual și a principiilor etice și contabile.

În vremurile prezente impozitarea și numărul mare de taxe descurajează întreprinzătorii să-și desfășoare activitatea printr-o transparență economică, fapt ce conduce la evaziune fiscală care împreună cu contabilitatea creativă compun ingredientele perfecte pentru realizarea profitului cel mai aproape de dorința înreprinzătorilor.

Companiile mari sau debutanții în mediul de business pot desfășura activitatea într-o țară ce îndeplinește valențele unui paradis fiscal, stat ce încurajează competitivitatea economică a întreprinderilor.

Capitolul II prezintă o istorie a marilor scandaluri economice ce au zdruncinat mediul economic, politic și bancar din România. În cadrul acestui capitol evidențiem Bancorexul, bancă devalizată în ciuda activelor mari dețiunute de către aceasta, dosarul Loteria conflict economic ce a dus la pierderi uriașe Loteriei Naționale urmată de scandalul Loteria II. De asemenea au fost prezentate și antagonismele din domeniul financiar-bancar, cuprinzând falimentul Bankcoop și banca Dacia Felix.

În final s-au evidențiat acțiunile de corupție cele mai mediatizate din România, aici includem Fondul Național de Investiții și scandalul din sport respectiv, dosarul Transferurilor.

Pentru redactarea lucrării au fost utilizate publicații în domeniul contabilității, fiscalității, mass-media și sondaje ale marilor companii de contabilitate și audit din lume împreună cu experiența și cunoștințele acumulate pe parcursul formării mele profesionale.

CAPITOLUL I

CONTABILITATEA CREATIVĂ, INSTRUMENT AL EVAZIUNII FISCALE

Definirea conceptului de contabilitate creativă

Termenul de „contabilitate creativă” a fost pentru prima dată folosit de către Ian Griffiths care afirma că: „Fiecare companie își aranjează profiturile. Fiecare set de situații finaciare publicate se bazează pe conturi care au fost „gătite și prăjite la foc mic”. Cifrele care sunt prezentate de două ori pe an publicului au fost modificate pentru a masca vinovații. Este cea mai mare înșălătorie de la calul Troian până în prezent…și este perfect legal – este contabilitate creativă”.

Trotman definește contabilitatea creativă ca o tehnică ce este menită să îmbunătățească prezentarea de informații investitorilor. Pe aceeași linie, Colasse este de parere că expresia de contabilitate creativă definește „practicile de informare contabilă, adesea la limita legalității, adoptate de anumite întreprinderi care, profitând de limitele normalizării, caută să își înfrumusețeze imaginea poziției financiare și a performanțelor economice și financiare.”

În literatura americană, conceptul de contabilitate creativă este întâlnit sub o varietate de alte nume: earnings management (managementul veniturilor), impression management (a da impresia dorită de manageri asupra firmei), aggresssive accounting, income/earnings smoothing (netezirea veniturilor), profit smoothing, financial engineering (inginerie financiară) sau chiar cosmetic accounting și cooking the books.

Potrivit lui Michael Jones, contabilitatea creativă presupune folosirea flexibilitații în evaluarea și prezentarea sumelor înregistrate în conturi, astfel încât acestea să servească cât mai bine interesele terților.

Figura de mai jos schematizează traseul flexibilității în contabilitate, pornind de la cadrul legal rigid, și ajungând până la fraudă:

Figura 1.1 – Flexibilitatea în contabilitate

Sursa: Jones, M., Op. cit.

Prin urmare, dacă nu ar exista flexibilitatea, nu am mai vorbi nici despre contabilitate creativă. Dar, nu am mai avea nici o imagine fidelă asupra tranzacțiilor, ceea ce ar fi inacceptabil deoarece scopul fundamental al contabilității este să furnizeze utilizatorilor și în special investitorilor informația necesară în luarea deciziei de a cumpăra, vinde sau păstra acțiuni. Astfel, s-a format un cadru conceptual care să stabilească regulile de contabilizare menite să furnizeze o imagine fidelă utilizatorilor. Acesta este scenariul ideal, în care contabilii folosesc flexibilitatea cu care au fost „înzestrați” pentru a ajunge la imaginea fidelă. Însă, flexibilitatea în alegerea procedurilor și regulilor contabile este cea care dă posibilitatea managerilor pentru a folosi contabilitatea creativă. Dintr-un anumit punct de vedere, nu este nimic în neregulă cu acest aspect, deoarece ei nu încalcă niciuna din reguli. Cu toate acestea, contabilii se îndepărtează de la scopul de bază al contabilității, care este așa cum am mai menționat, de a furniza o imagine fidelă. Atunci când managerii încalcă prevederile cadrului conceptual, aceștia nu se mai conformează reglementărilor; practic, în aceste cazuri se poate vorbi despre fraudă, care însă reprezintă un domeniu dificil, deoarece această prezumție trebuie dovedită de către o instanță judecătorească.

Datorită faptului că situațiile financiare reprezintă mijloacele principale de comunicare a unei informații utile destinatariilor acestora despre poziția, performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale unei entități, întocmirea și prezentarea lor reprezintă preocuparea actuală a profesiei contabile internaționale.

Efectele utilizării tehnicilor de contabilitate creativă asupra informațiilor oferite de situațiile financiare

În literatura de specialitate sunt identificate numeroase efecte pe care utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă le poate avea asupra prezentării informațiilor din conturile anuale:

Modificarea valorii și structurii cheltuielilor

Normele contabile lasă o anumită marjă de manevră în cuantificarea cheltuielilor care aparțin unui exercițiu. De exemplu, pentru anumite active se indică doar numărul maxim de ani în care trebuie amortizate. O durată mai mare sau mai mică de amortizare afectează mărimea rezultatului. În mod similar pot fi analizate provizioanele și posibilitatea activării unor cheltuieli;

Modificarea valorii și structurii veniturilor

În anumite cazuri, se poate grăbi sau încetini recunoașterea veniturilor prin aplicarea principiului prudenței sau a principiului conectării cheltuielilor la venituri;

Modificarea valorii activelor

Existența unei flexibilități în ceea ce privește calculul amortizării și provizioanelor creează posibilitatea majorării sau diminuării valorii nete a activelor. De asemenea, stocurile se pot evalua prin diferite metode și, drept urmare, valoarea lor poate fi diferită, cu efecte corespunzătoare asupra contului de profit și pierdere. Modificările respective afectează mărimea activelor curente și necurente, precum și indicatorii calculați pe baza acestora;

Modificarea valorii și structurii capitalurilor proprii

Modificarea veniturilor și cheltuielilor afectează mărimea rezultatului și, în consecință, mărimea rezervelor. Se modifică, astfel, valoarea capitalurilor proprii și toate ratele calculate pe baza acestora;

Modificarea valorii datoriilor

În unele țări, normele contabile permit regularizarea anumitor datorii, precum cele legate de pensionare, pe un interval de timp. Ca urmare, o întreprindere interesată în majorarea rezultatului va proceda la repartizarea datoriei pe o perioadă maxim permisă;

Reclasificarea activelor sau datoriilor

Uneori, pot exista dubii în ceea ce privește încadrarea unui element într-o categorie sau alta. Este cazul titlurilor care, în funcție de intenția întreprinderii, trebuie înscrise în activele curente sau în activele necurente, ceea ce afectează ratele calculate pe seama acestora;

Manipularea informațiilor prezentate în anexă

Există părți în anexă în care se pot include mai multe sau mai puține informații. Lipsa unor informații relevante poate afecta deciziile utilizatorilor externi;

Cele mai folosite practici de contabilitate creativă

Practicile de contabilitate creativă au ca scop “optimizarea” rezultatelor conținute în situațiile financiare. Ingineriile contabile care se fac pentru a pune într-o lumină favorabilă poziția financiară și performanțele sunt legale făcând din utilizatorii informației contabile adevărate marionete în mâinile companiilor. Practicile creative vizează în special evaluarea stocurilor, crearea și/sau reducerea provizioanelor, capitalizarea costurilor, metodele de amortizare și reevaluările imobilizărilor corporale.

Consecințele acestor practici

Contabilitatea creativă este de fapt un impediment în calea realizării unei activități eficiente. Consecințele nu pot fi altele decât negative atât pentru cei care urmează această cale cât și pentru utilizatorii externi. Practicile de contabilitate creativă aduc pagube financiare și pierderi semnificative în toate taberele. Practica aceasta agresivă aduce mai înainte de toate prejudicii firmei inițiatoare. Companiile ce recurg la aceste practici ar trebui să fie conștiente de faptul că manevrele pe care le fac în conturi tind să treacă granița în spațiul fraudei. Este doar un mic pas către activitățile de falsificare, obținerea frauduloasă de fonduri, ilegalități fiscale, vamale și bancare. Acest “joc” scapă la un moment dat de sub control și poate avea același final dezastruos ca al corporațiilor americane gen WorldCom, Enron și Andersen.

Frauda

Diferența dintre contabilitate creativă și fraudă constă în faptul că practicile de contabilitate creativă nu se abat de la cadrul conceptual. Cu toate că nu există o definiție exactă a fraudei, aceasta implică, de la caz la caz, încălcarea legii și violarea cadrului contabil general. Frauda poate fi comisă pe cont propriu de o persoană sau cu implicarea managementului. Cu toate acestea, nu putem să considerăm o anumită situație financiară ca fiind produsul unei fraude decât după încadrarea ei de către o instanță.

Frauda în întocmirea situațiilor financiare reprezintă o subcateogorie a fraudei în general. Au existat numeroase încercări de a estima gradul de extindere a acestui tip de fraudă, iar cel mai cuprinzător dintre acestea s-a dovedit a fi acela condus de Beasley, Carcello și Hermanson din 1999 care s-au concentrat cu precădere asupra cazurilor din SUA, Australia, Noua Zeelandă, dar și la nivel global.

În SUA, Asociația Examinatorilor de Fraudă Certificați au publicat în 1996 un raport în care s-au examinat cazuri de fraudă ce însumau aproximativ 15 miliarde de dolari de către 2608 experți în domeniu. Prin acest raport, s-a ajuns la concluzia că frauda și abuzul duc la pierderea a peste 400 miliarde de dolari anual de către instituțiile americane. Bărbații sunt responsabili de comiterea a 75% din numărul total de fraude, cele mai expuse fiind societățile de dimensiuni reduse, iar conturile cele mai denaturate de fraudă s-au dovedit a fi cele de trezorerie.

În Australia și Noua Zeelandă, KPMG a desfășurat un studiu asupra fraudei prin care s-a ajuns la concluzia că 45% din respondenți s-au confruntat în trecut cu cel puțin o fraudă, cu pierderi care totalizau 460 milioane de dolari din circa 28.000 de cazuri probate în instanță. Escrocul tipic era un bărbat în jurul vârstei de 31 de ani, care nu mai avea la activ asemenea acte de necinste, ce nu ocupa o funcție de conducere, acționând singur și fiind motivat de lăcomie, fraudând în medie aproximativ 330.000 de dolari. Cea mai des întâlnită fraudă era reprezentată de furtul obiectelor de inventar, urmărită îndeaproape de delapidarea banilor, falsificarea cecurilor și a facturilor.

La nivel global, din studiul condus de Ernst & Young a rezultat că 85% dintre fraude erau comise de către persoane din interiorul firmei. În majoritatea cazurilor, cele mai multe fraude au fost comise în regiuni mai puțin dezvoltate, cum ar fi Africa, decât în cele dezvoltate, precum Europa, iar pierderile cauzate erau în cuantumul a mai puțin de 100.000 de dolari.

Existența unui număr ridicat de opțiuni contabile oferă libertate interpretării și, implicit,  aplicării acestora în activitatea contabilă. Astfel, fără a se îndepărta de normele și exigențele contabile, este oferită posibilitatea „cosmetizării” rezultatelor.

Grafic 1.2 – Sectoare de activitate unde au fost observate cu preponderență fraude

Sursa: http://ittrends.ro/2011/09/frauda-si-criza-financiara/

Conform unui studiu KPMG în Europa Centrală și de Est, multe companii au raportat o creștere a cazurilor detectate de fraudă în 2009-2010. Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de persoane decidente din șapte țări: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia și România.

Evaziunea fiscală

Conform dicționarului juridic evaziunea fiscală se definește ca fiind sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine, denumite contribuabili. Conținuturile infracțiunilor de evaziune fiscală sunt reglementate de Legea nr. 87/1994 și infracțiuni de evaziune fiscală.

Ea poate fi săvârșită de către o persoană fără încălcarea previziunilor legale (evaziune legală) sau cu încălcarea legii (evaziune fiscală frauduloasă sau ilicită).

Evaziunea fiscală fară încălcarea legii (la adăpostul legii) permite sustragerea de la impunere a unei părți din materia impozabilă fără ca acest lucru sa fie considerat infracțiune. Sunt situații când impunerea materiei impozabile se face după criterii exterioare sau după norme medii, fapt care determină ca veniturile realizate peste medie sa scape de la impunere. Alteori, plătitorii de impozite, profitând de imperfecțiunile legii, caută să ascundă o parte din materia impozabilă de care dispun.

Dintre cazurile de evaziune fiscală legală amintim următoarele: când întreprinderile își constituie, uneori fonduri de amortizare sau de rezervă mai mari decât cele justificate economic, micșorând venitul impozabil; în SUA legea permite ca un întreprinzător să-și facă din soție și copiii săi asociați oculți, ceea ce dă dreptul ca veniturile să fie repartizate între membrii familiei, iar impunerea să se facă separat. În aceste cazuri impozitul plătit statului, în condițiile progresivității impunerii, este mai mic. Uneori, legea permite ca venitul total al soților să fie împărțit în mod egal între aceștia, indiferent de contribuția fiecăruia la obținerea lui, ceea ce duce la o diminuare a impozitului pe venit datorat statului. În unele state, o persoană fizică poate opta fie pentru impunerea rezervată veniturilor persoanelor fizice, fie pentru cea care se aplică societăților (corporațiilor). În acest mod persoana fizică are posibilitatea de a sustrage de la impunere o parte din venit, deoarece cotele de impozit care se aplică veniturilor corporațiilor sunt mai reduse – la același venit – decât cele care se aplică la impunerea veniturilor persoanelor fizice.

Companiile transnaționale pentru sustragerea de la impunere a unei părți din profit, își înființează filiale în țări unde fiscalitatea este mai redusă și organizează cu acestea relații artificiale (doar scriptice). De cele mai multe ori acest tip de relații se realizează pe teritoriul mai multor state. De exemplu, filiala din Germania a unei companii transnaționale cu sediul în SUA vinde piesele destinate fabricării unui produs în Marea Britanie, dar nu direct, ci prin intermediul unei alte filiale situată în Elveția. Vânzarea se face la un preț cât mai scăzut pentru a se plăti impozite cât mai reduse statului german. Filiala elvețiană revinde aceste piese la un preț ridicat firmei din Marea Britanie însă va plăti impozite reduse deoarece în Elveția fiscalitatea este mai redusă decât în celelalte țări menționate. În acest fel cea mai mare parte a profitului este realizat scriptic în țările în care fiscalitatea este mai redusă, ceea ce determină o sarcină fiscală minimă pe ansamblul corporației. Alături de Elveția se mai întâlnesc și alte țări pe glob numite „oaze fiscale” sau „paradisuri fiscale”, unde sunt înființate numeroase firme străine către care se dirijează profiturile realizate pe teritorile altor țări, pentru eludarea fiscului.

Evaziune fiscală frauduloasă se înfăptuiește cu încălcarea prevederilor legale, iar cei care o practică sunt pasibili de pedeapsă. Ea se poate realiza prin: întocmirea de declarații fiscale false, de documente de plăți fictive, ținerea de registre contabile nereale etc. Fraudele fiscale sunt sancționate de codul fiscal cu amendă și uneori cu închisoare. De exemplu, legislația germană face distincție între fraudă fiscală și disimularea în materie de impozite și tentativa de a aduce prejudicii impozitului. Este culpabil de fraudă fiscală cel care obține în mod fraudulos avantaje fiscale nejustificate care diminuează veniturile fiscale.

În România, prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale se definește evaziunea fiscală ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în intregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice si persoanele juridice române sau străine.

Tabel 1.1 – Venituri bugetare realizate în România

Sursa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Buletin_statistic_fiscal_4_2013.pdf

Evaziunea fiscală are o dimensiune foarte ridicată în România, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012, iar daca țara ar colecta impozitele și taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană, conform calculelor Consiliului Fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).

În ceea ce privește evaziunea la accize și „taxa pe viciu“ la alcool și țigări, conform estimărilor Consiliului Fiscal, cea mai mare contribuție la evaziune o au țigările, comerțul ilicit cu țigări situându-se în medie la circa 20% din piață în perioada 2003-2012.

În ceea ce privește alcoolul, evaziunea a fost în medie în jur de 45% din piață, cu o valoare mult mai mare la alcool etilic și produsele distilate și produse intermediare și semnificativ mai mică la bere.

Tabel 1.2 – Venituri încasate din taxa pe valoare adăugată în România

Sursa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Buletin_statistic_fiscal_4_2013.pdf

Aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată la TVA, în timp ce contribuțiile sociale generează circa 24% la evaziunea fiscală totală, în principal prin intermediul fenomenului de "muncă la negru" (salariați în economia subterană).

Sursa: concepție proprie

România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale și nefiscale), acestea reprezentând în 2012 doar 33,5% din PIB, cu 11,9 puncte procentuale din PIB mai mici decat media europeană.

De altfel, în România, ponderea veniturilor fiscale în PIB, a fost de 28,1% în anul 2012, fiind semnificativ mai mică decat în țări precum Ungaria (38,1%), Slovenia (37,8%), Republica Ceha (34,8%) și Polonia (32,4%).

Consiliul Fiscal concluzionează că este nevoie de o reformă profundă a administrării taxelor și impozitelor în România țintită în direcția creșterii gradului de colectare a taxelor este absolut necesară.

Principalele cauze ale evaziunii fiscale sunt:

Mărirea efectivă si permanentă a sarcinilor fiscale;

Insuficienta educație a contribuabilului, pe de o parte, și excesul de zel a organelor fiscale, pe de altă parte;

Lipsa unui control eficient, bine organizat, realizat de un aparat fiscal bine pregătit;

Existența unei legislații defectuoase care prin omisiunile ei permite sustragerea de la plata anumitor impozite și taxe.

În comparațiile internaționale efectuate de specialiști, eficiența unui sistem fiscal

nu se măsoară atât prin impunerea venitului fiscal, cât și prin gradul de consimțire la plata impozitelor a contribuabililor. Se constată că evaziunea fiscală este păgubitoare atât pentru stat, cât și pentru contribuabil. Prin evaziune fiscală, statul este lipsit de o parte din veniturile pe care ar trebui sa le încaseze, iar contribuabilii suportă totalul impozitelor dintr-o masă de venituri mai mică.

În zilele noastre, atât analiștii economici, cât și populația consideră că evaziunea fiscală este o boală a societății moderne. Se consideră că este un fenomen mult prea complex ca să fie eliminat vreodată.

Fekete et al.(2009), în studiul empiric realizat la nivelul enitităților economice listate la BVB (Bursa de Valori București), au pornit de la gruparea entităților economice în funcție de conexiunea care există între contabilitate și fiscalitate, prin prisma tendinței care se manifestă în mediul economic. Această grupare este redată în cadrul Figurii 1.2.

Figura 1.2 – Piramida mărimii entităților economice prin prisma relației fiscalitate vs. contabilitate

Sursa: Fekete et al. (2009)

Unde: BigE – big entities (entități economice mari) – cuprind atât entitățile economice private, cât și cele publice;

SME – small and medium size entities (entități economice mici și mijlocii);

μE – very small, micro-entites (entități economice foarte mici);

E(p) – măsurarea relației dintre contabilitate și fiscalitate cu ajutorul coeficientului lui Pearson.

Corelația Pearson reprezintă o tehnică statistică care măsoară și descrie gradul de asociere liniară dintre două variabile cantitative continue normal distribuite.

Din Figura 1.2, reiese faptul că o relație puternică (E(ρ) = max) între contabilitate și fiscalitate apare la nivelul de bază al piramidei (entități economice foarte mici), această relație diminuânduse pe măsura urcării spre vârful piramidei (E(ρ) = min).

Strategii de combatere a evaziunii fiscale în România

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o strategie, respectiv obictive specifice pentru perioada 2014 – 2017 în care menționează faptul că nivelurile ridicate de civism fiscal nu se bazează doar pe intervenția masivă și costisitoare a administrațiilor fiscale. Deși abordarea contribuabililor trebuie realizată în armonie cu realitatea societății românești, contribuabilii trebuie să fie favorabili conformării voluntare. ANAF luptă pentru eradicarea evaziunii fiscale, construind prin prezenta strategie, un plan pentru următorii 4 ani.

Pentru a reduce acest fenomen care afectează societatea în ansamblu, prima măsură pe care ANAF o va lua, este reorganizarea administrativă a structurilor de control operativ. Din analiza activității instituției în ultimii ani, a reieșit necesitatea pregnantă a consolidării cadrului legal privind lupta împotriva evaziunii, prin crearea unui mecanism unic de control care să înlăture paralelismele și să elimine astfel evaluarea fiscală diferită sau chiar contrară a aceleiași operațiuni economice.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală va efectua activități de control cu privire la respectarea actelor normative din domeniul fiscal în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte interzise de lege și va participa, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere și instituții specializate, la acțiuni de depistare și combatere a activităților care generează fenomene de evaziune și fraudă fiscală.

În vederea combaterii evaziunii fiscale ANAF va proceda la aplicarea principiilor de management al riscurilor. În acest scop, la nivelul ANAF va fi dezvoltată analiza de risc generalizată la nivelul întregii activități de administrare fiscală, în baza informațiilor de natură fiscală despre contribuabili.

Ca măsură de prevenire a evaziunii fiscale vor fi dezvoltate aplicațiile informatice în vederea efectuării de analize ale rezultatelor acțiunilor de inspecție fiscală inițiate ca urmare a analizei de risc, în vederea confirmării criteriilor de risc și a furnizării de informații pentru analize de risc viitoare. Totodată, vor fi perfecționate și actualizate bazele de date cu cazuri fiscale speciale identificate.

Va fi dezvoltat și implementat un program automatizat de analiză a informațiilor primite de la contribuabili pe bază declarativă, pentru a operaționaliza verificarea din birou așa cum este deja susținută în Codul de procedură fiscală. Va fi pusă în aplicare procedura de control documentar.

În domeniul TVA este necesară modificarea legislației și a procedurilor privind modul de soluționare a deconturilor de TVA cu sume negative cu opțiune de rambursare, în vederea diminuării numărului de solicitări precum și a celor soluționate cu control anticipat. Această măsură este necesară deoarece există riscul de nesoluționare în termen legal a cererilor de rambursare cu control anticipat și neefectuarea unor acțiuni de inspecție fiscală la alți contribuabili cu risc fiscal ridicat. ANAF își va orienta capacitatea de inspecție fiscală într-un procent mult mai mare către contribuabili și domenii de activitate cu risc fiscal ridicat pentru creșterea nivelului sumelor suplimentare atrase la bugetul general consolidat și a creșterii gradului de conformare voluntară.
Alte măsuri de combatere a evaziunii fiscale pe care ANAF le va implementa pe termen mediu se referă la:

Asigurarea conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari prin aplicarea de tratamente care să includă: efectuarea de verificări fiscale la contribuabilii selectați pe baza analizei de risc, identificarea veniturilor nedeclarate, dezvoltarea unor proiecte care privesc aspecte generale de neconformare fiscală, dezvoltarea comunicării cu persoane fizice cu averi/venituri mari prin asigurarea unei informări cât mai bune a acestei categorii de contribuabili în vederea înțelegerii legislației în vigoare, cât și prin alte canale de natură să încurajeze conformarea voluntară la declararea veniturilor;

Combaterea muncii la negru și a subdeclarării contribuțiilor sociale prin intensificarea controalelor în acest sens și prin creșterea gradului de colaborare dintre inspecția munci și inspecția fiscală, în vederea eficientizării activității de control;

Combaterea fraudei la TVA, în special frauda intracomunitară, prin organizarea de inspecții fiscale parțiale (la operatorii economici plătitori de accize implicați în importuri, achiziții, livrare, producție de produse accizabile, care datorează accize), ca urmare a faptelor sesizate din operațiuni operative și prin gestionarea de profile de risc specifice și efectuarea unui schimb eficient de informații de risc;

Implementarea și dezvoltarea controlului comerțului electronic;

Inițierea acțiunilor de identificare a contribuabililor care îndeplinesc toate condițiile de înregistrare ca plătitori de impozite și taxe, dar nu se înregistrează;

Întărirea controlului vamal:

dezvoltarea politicii de securitate IT;

creșterea eficienței acțiunilor echipelor mobile, prin prezența mai activă în teren și prin efectuarea controalelor în trafic;

gestionarea în continuare a activităților specifice pentru implementarea Convenției Schengen;

protejarea teritoriului vamal național și comunitar prin combaterea traficului ilicit de droguri, precursori, produse cu regim special, mărfuri contrafăcute și pirat, bunuri culturale mobile, specii sălbatice de floră și faună, metale și pietre prețioase, aliaje ale acestora, a traficului de mărfuri cu risc pentru sănătatea și siguranța consumatorului precum și prin controlul mișcării de numerar la frontiera comunitară;

creșterea gradului de monitorizare și control al producției, achiziției și importului de produse energetice, alcool și băuturi alcoolice. În acest domeniu ANAF va introduce supravegherea permanentă pe baza analizei de risc;

întărirea controalelor la frontiera externă a UE pentru a combate traficul ilicit de țigarete și alte produse din tutun prelucrat.

Creșterea eficacității sancțiunilor va duce la recuperarea mai bună a obligațiilor fiscale rezultate din fraudă și evaziune fiscală, necesitând o mai bună cooperare cu organele de cercetare și urmărire penală în așa fel încât să crească numărul de cazuri pentru care se obține o condamnare în urma sesizărilor penale înaintate de către structurile ANAF.

Paradisurile fiscale

Multe firme încearcă să beneficieze de avantajele oferite de înmatricularea offshore într-un așa zis „paradis fiscal” – în state ce practică importante scutiri de impozite și taxe si asigură confidențialitatea deplină a rezultatelor financiare și a identității acționarilor. „Offshore” înseamnă în traducere liberă „în larg” sau „dincolo de țărm”.

Astfel este cazul în: Liechtenstein, Luxemburg, Bahamas, Bermude, Insulele Cayman etc. În Liechtenstein la o populație de aproximativ 25.000 locuitori sunt înregistrate peste 40.000 de sedii de firme industriale și comerciale, deoarece orice firmă care iși stabilește sediul pe teritoriul acestui stat este exceptată de la plata impozitului pe profit.

În insulele Cayman, teritoriu situat în Marea Caraibilor, dependent de Marea Britanie, la o populație de 20.000 de locuitori sunt înregistrate 19.000 companii, 500 de bănci și 320 societăți de asigurare. Este de remarcat faptul că 20 de bănci din primele 25 de bănci din lume au filiale deschise în aceste insule datorită fiscalității scăzute de acolo.

Pentru ca un teritoriu să întrunească valențele de paradis fiscal trebuie să se caracterizeze prin:

Fiscalitatea redusă și în unele cazuri chiar nulă, firma offshore trebuind să plătească o taxă anuală fixă, în caz contrar fiind radiată;

Anonimitate și confidențialitate. Mulți dintre oamenii de afaceri doresc discreție atunci când este vorba de activitățile derulate, profiturile obținute etc. Anonimitatea se poate concretiza sub diferite forme, de la înregistrarea societății ca anonimă – cu acțiuni la purtător – până la înregistrarea offshorului pe numele unei persoane paravan mandatată special în acest sens. Majoritatea covârșitoare a deținătorilor de firme offshore consideră anonimitatea drept criteriu esențial în decizia de a deschide astfel de firme. Salariații unei firme offshore sunt obligați sub jurământ să nu divulge numele acționarilor acesteia;

Lipsa obligativității sau obligarea formală a firmelor de a depune bilanț contabil, deci de a ține evidențele contabile, cu consecințe directe asupra reducerii costurilor de operare;

Birocrația redusă, înființarea unei firme offhore făcându-se în mai puțin de 24 de ore fără a fi neapărat necesară prezența acționarului. Totodată diversificarea obiectului de activitate se poate face fără nicio restricție;

Inexistența sau limitarea controalelor și restricțiilor valutare, companiile offshore putând efectua afaceri și depozita rezervele financiare în orice monedă;

Existența unui sistem bancar puțin restricționat prin reglementări, putând astfel efectua cu rapiditate operațiuni de plată, schimb transfer etc. Faptul că firmele offshore își pot păstra rezervele financiare în orice monedă, reduce considerabl riscul valutar;

Asigurarea prin garanții guvernamentale împotriva riscului privind expropierea și naționalizarea patrimoniului.

Jurisdicțiile offshore sunt gazdele filalelor unor bănci de mare prestigiu, ale unor firme de consultanță recunoscute pe plan internațional și altor categorii de specialiști implicați în derularea afacerilor comerciale internaționale. Astfel, avocații, managerii, evaluatorii, auditorii, brokerii precum și acționarii trebuie să beneficieze de mijloace de comunicație și transport (telefon, internet, transporturi aeriene), de locuințe, restaurante etc., la nivelul existente în propriile țări.

Firmele multinaționale puternice și de mare notorietate precum, General Motors, Daymler Chrysler, Microsoft, Coca Cola, Pepsi Cola, Chevron au înființat filiale în paradisuri fiscale. Unele state au dezvoltat zone libere lipsite de taxe, cu intenția declarată de a atrage investiții, cum este cazul Portugaliei (Madeira).

CAPITOLUL II

SCANDALURI FINANCIARE CELEBRE DIN ROMÂNIA ÎN ULTIMII DOUĂZECI DE ANI

2.1 Prezentarea conflictelor celebre din România

Scandalurile celebre din România au existat încă din anul 1888 în domeniul politic, aici amintim de „cazul colonelului Maican”, un scandal de corupție în care au fost implicați mai mulți generali, printre care și prefectul Poliției Capitalei, generalul Radu Mihai și care a constituit (după opinia lui Constantin Argetoianu) una dintre cauzele căderii de la putere a Guvernului Ion C. Brătianu .

Tabel 2.1 – Lista scandalurilor mediatizate din România

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_scandaluri_publice_din_Rom%C3%A2nia

De asemenea și sistemul bancar românesc a cunoscut prăbușiri mediatizate datorită companiilor bancare care fie au dat faliment, fie au fuzionat ori au fost dizolvate.

În tabelul de mai jos sunt evidențiate băncile care au făcut parte din Sistemul Bancar din România.

Tabel 2.2 – Bănci care au dat faliment dupa 1989

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistemul_bancar_din_Rom%C3%A2nia

2.2 Bancorex

Bancorex a fost o bancă românească înființată în 1968 sub denumirea de „Banca Română de Comerț Exterior” (BRCE) și lichidată în 1999. A fost radiată de la Serviciul Comerțului la data de 1 octombrie 1999. Până să fie trecută pe linie moartă, Bancorex a avut șase președinți: Vasile Voloseniuc, Dan Pascariu,  Răzvan Temeșan (1992-1997), Florin Ionescu (1997-1998), Vlad Soare și Nicolae Dănilă.

Banca Română de Comerț Exterior este banca specializată, care are sarcina efectuării plăților, creditarii și executării controlului bancar valutar privind operațiile cu străinătatea, în condițiile stabilite prin dispoziții legale.

Banca Română de Comerț Exterior conform legii nr. 16 / 21 iunie 1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Băncii Române de Comerț Exterior a avut ca principale atribuții:

organizează și efectuează încasările și plățile privind operațiile de comerț exterior, prestările de servicii și orice alte operații cu străinătatea, inclusiv operațiile de schimb valutar; 

cumpară și vinde, în țară și în străinătate, valute străine, efecte de comerț emise în valută străina și în lei, precum și titluri de valoare străine, potrivit dispozițiilor legale; 

poate autoriza alte organizații socialiste să efectueze, potrivit normelor legale, operații de schimb valutar și încasări în valută străină pentru prestări de servicii, pentru vânzări de mărfuri și alte operații asemănătoare; 

primește și acordă credite, din și în străinatate, în care scop încheie convențiile corespunzătoare; 

acordă credite în valută străină întreprinderilor și organizațiilor române cu activitate economică în relațiile cu străinătatea; 

organizează și efectuează creditarea în lei a activității economice în relațiile cu străinatatea; 

administrează disponibilitățile în mijloace de plată străine; autorizează importul, exportul și transmiterea de titluri de valoare; 

încheie aranjamente bancare în aplicarea acordurilor de plăți, convențiilor de credit și a altor aranjamente financiare încheiate de Republica Socialistă România cu statele străine; încheie cu bănci și instituții financiare străine aranjamente de corespondent; 

emite efecte de comerț în favoarea unor beneficiari din străinătate și accepta efecte de comerț emise asupra sa; avalizeaza și girează efecte de comert în valută străină emise de terți; primește și emite garanții pentru angajamentele de plată în străinatate proprii sau ale terților sau în favoarea acestora; 

păstrează mijloacele bănești ale întreprinderilor și organizațiilor de comerț exterior și ale altor organizații, pentru activitatea lor privind operațiile cu străinătatea, care au conturile la Banca Româna de Comerț Exterior, și exercită controlul bancar asupra realizării veniturilor de stat și utilizării fondului de salarii, potrivit dispozițiilor legale; 

emite, în aplicarea dispozițiilor legale, cu acordul Băncii Naționale când acesta este necesar potrivit legii, instrucțiuni cu caracter obligatoriu privind efectuarea operațiilor de creditare, decontări, de casă și a altor operații bancare; 

prezintă Consiliului de Miniștri proiecte de acte normative privind domeniul sau de activitate și avizează proiecte de acte normative pe care le primește în acest scop; 

poate participa la organizațiile internaționale cu caracter financiar și bancar; poate organiza acțiuni de cooperare pe linie financiar-bancară și participă la finanțarea operațiilor de cooperare economică sub diferite forme; colaborează cu instituții de specialitate din țară și străinătate în probleme bancare specifice activității sale și editează publicații în acest domeniu; 

îndeplinește orice alte atribuții date prin dispoziții legale. 

A fost înființată în anul 1968. Conform unor informații, niciodată recunoscute oficial, printre primii săi acționari s-au numărat și anumiți reprezentanți ai mafiei italiene din anturajul lui Licio Gelli, aflați în legatură cu gruparea Propaganda Due. Timp de peste două decenii, prin intermediul BRCE s-au derulat cele mai multe operațiuni comerciale speciale efectuate de regimul comunist. După 1989 s-a aflat că majoritatea tranzacțiilor s-au derulat prin intermediul unor întreprinderi de comerț exterior în cadrul cărora erau angajați ofițeri de securitate ai Direcției de Informații Externe (DIE). Valuta provenită din OV (operațiunile valutare), dar și din comisioanele aferente acelor tranzacții era depusă în conturi secrete deschise pe numele unor ofițeri DIE. După 1990, Bancorex și-a păstrat statutul de bancă specializată în tranzacții financiare externe, fiind considerată un fel de „regină” a băncilor din România. Sloganul ei publicitar era „O bancă pentru mileniul trei”, iar, la un moment dat, toate marile afaceri din România postdecembristă s-au derulat prin conturile Bancorex.

A contribuit la înființarea unor bănci mixte cu participare românească de capital:

Banque Franco-Roumaine, înființată la Paris în 1971 împreună cu Credit Lyonnais și Banque Nationale de Paris;

Anglo-Romanian Bank Ltd., cu sediul la Londra, alături de Barclays și Manufacturers Hanover Trust;

Misr Romanian Bank, cu sediul la Cairo, împreună cu Banque Misr;

Frankfurt Bucharest Bank, împreună cu mari bănci germane;

Banca Italo Romena, împreună cu bănci italiene.

La data de 27 iunie 1999, Agenția de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) a preluat dosarele cu credite neperformante de la Bancorex, în număr de 1.022.

După 1990, mii de muncitori care au lucrat în străinătate înainte de 1989 au încercat să-și retragă banii din conturile Bancorex dar au constatat că nu mai exista niciun cent în conturi. Mai mult, nici actele contabile din Bancorex nu mai arătau exact ce sume aveau oamenii în conturi.

În perioada 1994 – 1996, Guvernul Văcăroiu a contractat diverse bunuri și servicii fictive, în valoare de cel puțin 30 milioane de dolari, iar banii au fost plătiți de Bancorex. Adrian Costea, persoană cu cetățenie franceză și română a servit ca partener de afaceri cu România în aceste acțiuni. În timpul încheierii contractelor cu România el era recunoscut ca fiind consilier extraordinar al președintelui Ion Iliescu.

Afacerea „Agroholding” – Adrian Costea a încasat de la Bacorex o sumă de 6 milioane de euro pentru care urma să livreze motorină firmei Agroholding, livrare care nu a mai avut loc, Adrian Costea fiind considerat dispărut. 

Afacerea „Albumul” – în martie 1995, la nici un an de la „dispariția” lui Costea cu 6 milioane de dolari din afacerea "Agroholding", Viorel Hrebenciuc, ca secretar general al Guvernului Văcăroiu a încheiat cu Adrian Costea un contract de editare al unui album despre România – „Eternelle et fascinannte Roumanie”. Pentru această afacere Costea a încasat 5,7 milioane de dolari pentru editarea albumului. Dosarul Albumul a fost un dosar de corupție și spălare de bani din România. În 1995, Viorel Hrebenciuc, fost secretar general al guvernului, adjunctul său, Mihai Ungheanu, și Șeful Departamentului de Informații Publice, Dan Fruntelată, au încheiat un contract cu firma franceză Groupe Saintonge Editions pentru editarea albumului „Eterna și fascinanta Românie”. Imediat după încheierea unui contract de sponsorizare cu Bancorex, firma franceză a primit în contul unei bănci străine, în avans, suma de 1,5 milioane de dolari printr-o trata scontata și avalizata. La data încheierii contractului și transmiterii tratei respective, firma franceză nu era înregistrată, motiv pentru care reprezentanții ei au fost cercetați penal de către autoritățile franceze pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor murdari. Prin încălcarea legilor, la data de 7 noiembrie 1996, când Hrebenciuc nu mai era secretar general al guvernului (demisia pe 2 septembrie) s-a semnat un act adițional de mărire a valorii contractului de către cei patru implicați în anchetă penală. Așa se face că au mai fost transmise patru trate scontate și avalizate în intervalul 7-11 noiembrie 1996 pâna la nivelul sumei de 5,78 milioane dolari, cu toate ca până la acea dată nu se tiparise nici un exemplar din cele 98.000 comandate.

Figura 2.1 – Afacerea „Albumul”

Firmă neînregistrată

Contract editare album

Act adițional suplimentare contract

„Eterna și fascinanta Românie”

Trată scontată

și avalizată

Încasare 1,5

milioane de dolari

4 trate scontate și avalizate 5,78 milioane dolari

Sursa: concepție proprie

Omul de legătură în Franța a fost Adrian Costea, persoană care deținea atât cetățenie franceză cât și română. Costea este cel care a încasat banii trimiți de Bancorex.

Fostul director Bancorex, Răzvan Temeșan a fost reținut, pe 9 decembrie 1999, de Parchetul Curții Supreme de Justiție, sub acuzația de abuz în serviciu dar a fost eliberat în 10 ianuarie 2000. Alături de Temeșan au fost învinuiți și Viorel Hrebenciuc, Mihai Ungheanu și Nicolae Dan Fruntelată.

Un alt intermediar a fost Ion Cazacu de la „Star Trade”, care apare în mai multe dosare penale cu afaceri controversate, între care se află o fraudă de 18 milioane de dolari făcută Bancorex între anii 1994-1996, tot pentru importuri strategice de motorină.

O anchetă inițiată de procurorii francezi a arătat că o parte din dolarii primiți de Costea au fost virați în conturile din străinătate ale unor demnitari, pe vremea aceea ai PDSR, sau au fost folosiși pentru deplasările sau cazările acestora. Între demnitarii cu cont deschis și alimentat de Costea se afla și Iosif Boda, fost consilier prezidențial al lui Iliescu, coleg cu Costea.

Printre persoanele în conturile cărora au ajuns banii lui Costea se numără Adrian Năstase (prim-vicepreședinte PDSR), Viorel Hrebenciuc (deputat PDSR), Nicolae Văcăroiu(senator PDSR), Teodor Meleșcanu (presedinte ApR), Iosif Boda (deputat ApR), Mircea Coțea (deputat, ex-ApR, ulterior în UFD), Răzvan Temeșan (fost director Bancorex). De asemenea în perioada 1994-1996, Bancorex a acordat sponsorizări ilegale de peste 43 de miliarde de lei.

Sursa: concepție proprie

La nivelul anului 1997 deținea o rețea de 38 de sucursale, 17 agenții, o sucursală offshore la Nicosia și 2 reprezentanțe la New York și Moscova. Capitalul social se ridica la 93,17 miliarde lei. Acționarii săi erau: Fondul Proprietății de Stat (FPS) 62,266%; SIF 27,61%; societăți comerciale 8,915%; persoane fizice 1,202%.

În aprilie 1999, s-a constituit Comisia parlamentară de control a activității Bancorex, condusă de senatorul Andreiu Oprea. Intenția comisiei era de a lămuri circumstanțele în care s-a produs devalizarea băncii, de a explica metodele și de a stabili persoanele implicate. În paralel, fostul președinte al băncii, Răzvan Temeșan, era cercetat în 33 de dosare privind activitatea sa de la Bancorex.

În anul 1999, Ministrul finanțelor a alocat de la buget o sumă de aproximativ 400 de milioane de dolari (4.128 miliarde lei vechi) pentru a sprijini financiar BANCOREX, ca urmare a creditelor neperformante acordate de Răzvan Temeșan. Până în 1999, statul a acordat în total pentru BANCOREX circa 900 de milioane de dolari.

Falimentul Bancorex înseamnă 2,4 miliarde de dolari pierduți de România, aproximativ 7-8 % din PIB-ul de la acea vreme. Astăzi, după 15 ani de la faliment, statul încă încearcă să recupereze sumele pierdute.

Pe data de 30 iulie 1999 prin Ordonanța nr.39 din 29 iulie 1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A. și fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., a avut loc fuziunea Bancorex cu Banca Comercială Română (BCR).

2.3 Dosarul Loteria

Dosarul Loteria Ia fost un scandal de evaziune fiscală din România care l-a avut implicat omul de afaceri George Copos. În vara anului 2004, Loteria Națională a cumpărat un pachet de 38 de spații comerciale, indirect, de la compania Ana Electronic, societate ce aparține omului de afaceri George Copos. Tranzacția s-a realizat prin trei intermediari, două persoane fizice (Ion Matei și Nicolae Ghinea) și o firmă, Rom Tour GM Impex SRL. Cei trei intermediari au cumpărat de la George Copos la un preț foarte mic. Ei au revândut apoi Loteriei, după doar câteva săptămâni, la un preț de 10-12 ori mai mare. Ulterior George Copos a ales această metodă de a vinde cele 38 de clădiri Loteriei deoarece persoanele fizice sunt scutite de impozit în cazul tranzacțiilor imobiliare, iar cealaltă persoană juridică era o microîntreprindere, care a plătit impozitul legal specific IMM-urilor, de doar 1,5%, în loc de 25% cât ar fi trebuit să plătească Ana Electronic dacă ar fi vândut direct Loteriei.  

În concluzie, Loteria Română a plătit 5,2 milioane de euro pentru cele 38 de spații unor intermediari care au legătură directă cu George Copos. Dacă acesta ar fi vândut spațiile Loteriei direct prin firma sa, el ar fi trebuit să plătească un impozit de peste un milion de euro. După ce a vândut prin intermediari, Copos a plătit doar 1,5% din suma tranzacției, adică 78.000 de euro. Cele 38 de spații comerciale au fost obținute de Ana Electronic prin preluarea societății Fast Service Electronica SA București, preluare care a fost de asemenea contestată, făcând obiectul dosarului Loteria II.

Figura 2.2 – Dosarul „Loteria I”

Sursa: concepție proprie

Urmărirea penală a fost declanașată pe 11 ianuarie 2006 de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, sub acuzația de evaziune fiscală. Pe 6 iunie 2006, George Copos a fost trimis in judecată, alături de alte patru persoane. Cu câteva zile înainte (la 1 iunie) acesta demisionase din funcția ocupată în Guvern, de vicepremier. Ceilalți inculpați în dosar erau:

Gilio Giuzepe Roza (administrator la SC Romtour SRL) – evaziune fiscală;

Nicolae Cristea (director general la Compania Națională Loteria Română) – complicitate la evaziune fiscală;

Stelian Ioan Rațiu (administrator la firma Transilvania Internațional) – evaziune fiscală;

Gabriel Rogoveanu (agent imobiliar la firma Euroest Invest) – complicitate la evaziune fiscală.

George Copos a fost condamnat în ianuarie 2013 la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, în dosarul Loteria I, în urma unei decizii luate de magistrașii Judecătoriei Sectorului 2. De asemenea, instanța a decis ca George Copos să aibă interdicția pe o perioadă de cinci ani de a mai ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În același dosar, Roza Gilio Giuzepe, Ioan Stelian Rațiu și Nicolae Cristea (fost director al Loteriei Române) au primit câte patru ani de închisoare cu executare iar Gabriel Rogoveanu, trei ani de închisoare cu executare.

Instanța i-a obligat pe George Copos și Roza Gilio Giuzepe (ambii în solidar cu părțile responsabile civilmente SC Ana Electronic SA și SC Romtur GM Impex SRL), Nicolae Cristea și Gabriel Rogoveanu la plata către ANAF a sumei de 3.946.112 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și la plata tuturor obligațiilor fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi).

Dosarul Loteria II  reprezintă un scandal public din România, în care este implicat din nou George Copos, alături de fostul ministru al Comunicațiilor, Sorin Pantiș și Camelia Voiculescu, ce trei alături de alte zece persoane fiind acuzați de manipulare a pieței de capital, după ce o societatea repretentată de Copos a creat un prejudiciu de 600.000 de dolari Fondului Proprietății de Stat (FPS).

Metoda de contabilitate creativă a constat în realizarea mai multor creanțe fictive, în valoare de 5 miliarde de lei vechi, a companiei Ana Electronic SA, către compania Fast Service Electronica SA București. Respectivele creanțe au fost generate în baza unor documente comerciale și contabile întocmite în fals de către directorul general Fast Service Electronica SA, Maxim Ioan, Bontaș Vasile director general Ana Electronic SA și Roza Giulio-Giuzepe director economic Ana Electronic SA. În noiembrie 2000, Mihai Stolojanu, membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale București a FPS, Susanu Nicu-Romeo, expert în cadrul Sucursalei Teritoriale București a FPS și George Vodislav, membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale București a FPS, au aprobat o notă prin care creanțele fictive ale societășii Ana Electronic au fi fost transformate în acțiuni la Fast Service Electronica SA.

Având concursul fraudulos al expertului evaluator Precup Ilie, care a indicat cu intenție o valoare a acțiunilor societății diminuată de 6,8 ori, Ana Electronic a obținut, în mod fraudulos, în regim neconcurențial, discriminatoriu și netransparent rezultat din evitarea procedurii legale de licitație publică un pachet semnificativ (46,1274 %) din acțiunile Fast Service Electronica pe calea conversiei acestei creanțe în acțiuni la un raport 1,43 USD/acțiune deși valoarea de piață a unei acțiuni era de minim 9,6 USD/acțiune.

Figura 2.3 – Dosarul „Loteria II”

Sursa: concepție proprie

Acțiunea a generat un prejudiciu de 719.913 USD în dauna acționarilor Fast Service Electronica, din care circa 632.300 de dolari – pentru Fondul Proprietății de Stat, a cărui participație a fost diminuată, și o pagubă de peste 87.000 de dolari pentru ceilalți acționari ai Fast Service Electronica.

Ulterior, pentru a ascunde originea ilicită a acțiunilor Fast Service Electronica, obținute de Ana Electronic s-au derulat în perioada decembrie 2002 – decembrie 2004 operațiuni de spălare de bani (plasarea, stratificarea și, respectiv, integrarea titlurilor de participare) – operațiuni în urma cărora s-au obținut venituri ilicite în valoare totală de 237 miliarde lei vechi. Ana Electronic a preluat cele 40 de spații comerciale ale Fast Service Electronica, iar pe 38 dintre acestea le-a vândut mai târziu, indirect, către Loteria Română, într-o tranzacție contestată, care a făcut obiectul dosarului Loteria I.

2.4 Banca Dacia Felix

Banca Dacia Felix a fost prima bancă privată înființată în România după 1989, la Cluj-Napoca, în 1991. Banca Dacia Felix a fost înființată atât în scopul apărării capitalului privat românesc, cât și pentru a asigurarea fluxurilor financiare private necesare investițiilor românești. În primul rând, în agricultură, dar și în celelate sectoare economice.

În anul înființării, nu exista nici o reglementare specifică în materie, singura legislație bancară în circulație fiind cea privitoare la funcționarea Băncii Naționale. În asemenea condiții, banca s-a înființat în baza Legii nr. 31 privind societățile comerciale, Dacia Felix debutând cu un capital de 50 000 de dolari.

Cezar Adonis Mihalache în publicația sa intitulată „Renăscut din cenușa uitării” specifica faptul că modul de distrugere a Băncii Dacia Felix avea să fie aplicat ulterior și altor bănci românești, fiind vorba de: infiltrarea în conducerea băncii, sub acoperirea de acționar, a unui anumit personaj, asigurarea și crearea prin acțiunile controlate de acesta a unei scurgeri masive de capital în afara băncii (devalizarea conturilor), crearea unui conflict artificial prin intermediul „calului troian” amplasat sub eticheta de acționar în zonele de decizie ale băncii, apoi accentuarea și „defectarea” conflictului spre mass-media. Conflict care trebuia în continuu întreținut, prin toate scenariile și perdelele de fum posibile, pentru a nu se transforma într-un biet balon de săpun și pentru a face posibilă crearea unei adversități publice și mediatice masive împotriva acționarului principal. Adversitate care trecea apoi rapid din zona de „dezvăluiri mass-media” spre cea a delațiunilor în Justișie. De altfel, prima etapă a procesului de desființare a unei băncii se încheie în momentul în care acționarul principal este definitiv înlăturat. Inclusiv cu ajutorul Justiției. În cazul Băncii Dacia Felix, acționarul principal, deci „ținta” de înlăturare, era Sever Mureșan. A doua parte a procesului de dezagregare a unei bănci este rezervată ștergerii eventualelor urme rămase după încheierea primei „etape”, fiind două căi pentru a face acest lucru: fie prin declararea băncii în stare de faliment, fie prin preluarea acesteia de falși investitori și vânzarea la preț de nimic. Banca Dacia Felix a fost dezagregată prin a doua metodă, fiind „transferată” către alte identități pentru a anula și participațiile acționarului principal, SM Invest. Mai întâi a fost preluată de dubioasa grupare a „investitorului” evreu Freddy Robinson, care i-a schimbat numele în „Eurom Bank”, apoi a vândut-o.

Figura 2.4 – Metoda „Calul troian” aplicată în cadrul Băncii Dacia Felix

devalizarea conturilor

Scurgeri de capital Eliminare acționar principal

Sursa: concepție proprie

PriceWaterhouseCoopers a prezentat, în cadrul Adunării Creditorilor Băncii Dacia Felix, raportul preliminar privind cauzele care au dus la declanșarea falimentului băncii. Reprezentanții firmei lichidatoare au afirmat că principala problemă a constat în modul în care banca a putut și a vrut să facă reorganizarea judiciară. De asemenea, printre motivele care au dus la falimentul băncii a fost menționat și faptul ca au fost făcute o serie de afaceri care contravin legii bancare, dar și că acționarii au preluat controlul băncii cu încălcarea legii bancare.

Banca Dacia Felix fost preluată, prin intermediul grupului Robinson, de Eurom Bank, iar apoi de Leumi Bank 2001.

2.5 Fondul Național de Investiții

Fondul Național de Investiții (FNI), firmă înființată în 1996 de SOV Invest și a funcționat ca joc piramidal, ducând la păgubirea unui număr de aproximativ 318.000 de "investitori".

La data de 3 Iulie 1995 este înființată și înregistrată în municipiul Constanța, de către Sorin Ovidiu Vântu firma SOV INVEST SA, cu sediul social pe Bulevardul Mamaia  numărul 288. SOV INVEST specializată în administrarea fondurilor mutuale și avea ca acționar pe Sorin Ovidiu Vântu prin intermediul Societății Generală de Investiții SRL cu 80% din capital.

Figura 2.5 – Constituirea FNI

Sursa: concepție proprie

Fondul Național de Investiții (FNI) a fost constituit prin Contractul de Societate Civilă din 17 August 1995, încheiat între Societatea Generală de Investiții SRL București reprezentată de Gheorghe Negură, Fondul Proprietății Private ll Moldova din Bacău reprezentat de Ion Andrei, societatea Latina Plastic SA reprezentată de Mircea Ionescu Muscel-Ianculescu și societatea Arcasrom SA reprezentată de Mircea Costescu, fiecare parte subscriind câte 2,5 milioane de lei (ROL). Având un capital de 100 de milioane de lei (ROL) depus la Banca Agricolă SA, obiectul principal de activitate al SOV Invest a fost încă de la înființare „Administrarea Fondului Mutual”.

Funcțiile de conducere erau ocupate de:

Președinte: Ion Andrei;

Vicepreședinte: Petrescu Marian;

Vicepreședinte: Lotreanu Ștefan;

Pentru supravegherea activității FNI, societatea SOV INVEST a avut în perioada 1995-1999 contracte de verificare și certificare a raportului anual al Fondului Național de Investiții cu cenzorii externi independenți:

 Grosoiu Apostol pentru exercițiul financiar al anilor 1996-1997;

Andrei Marius pentru exercițiul financiar al anilor 1998 și 1999. 

Pe 15 septembrie 1995, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a autorizat funcționarea FNI, care avea ca obiect de activitate „mobilizarea economiilor bănești ale membrilor săi și plasarea comună a acestora, în condiții de profitabilitate superioară a plasamentelor individuale pe piața monetară și de capital românească și internațională”.

În anul 1996, Societatea Generală de Investiții (acționarul majoritar al FNI) controlată de Sorin Ovidiu Vântu și Gheorghe Negură, a primit un credit de la Bancorex în valoare de 3.007.967 de dolari. Împrumutul a fost garantat cu cinci bilete la ordin avalizate de FPP 2 Moldova (actualul SIF 2 Moldova) – instituția financiara fiind condusă atunci de Corneliu Iacobov și Ion Andrei . În anul 2006 datoria de 3 milioane de dolari figura încă ca neachitată în scriptele AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).

În 1997 Sorin Ovidiu Vântu vinde participația sa la Fondul Național de Investiții către Ioana Maria Vlas.

Grafic 2.2 – Evoluția Fondului Național de Investiții

Sursa: http://businessday.ro/09/2010/sa-ne-amintim-de-fni/

CEC garanta fondurile investite în Fondul Național de Investiții contra unei contribuții lunare în valoare de 5 miliarde de lei (ROL). În aceste împrejurări favorizante, Fondul Național de Investiții a atras un număr mare de investitori prin dobânzile mari practicate la depozite, acestea depășind de 3-4 ori media dobânzilor bancare cât și prin contractul semnat de CEC de garantare a depozitelor făcute la FNI. Prin contractul de garantare amintit, CEC se angaja ca în cazul falimentului Fondului Național de Investiții să despagubească investitorii acestuia cu suma depusă inițial.

Succesul FNI s-a datorat și celebrei campanii publicitare „Dormi liniștit, FNI veghează…”. 

În cursul lunii Aprilie 2000, apar primele semnale negative legate de întârzierile survenite în cadrul retragerii unor sume mari de bani din FNI. Imposibilitatea efectuării unor plăți la sucursala FNI din Cluj declanșează primele semne de îndoială în rândul investitorilor.

Pe toată durata sa de funcționare, FNI a raportat randamente false, determinând astfel creșterea artificială a unității de fond. Aceasta creștere artificială a facut ca valoarea oficială a activului să nu mai aibă suport real, astfel că cei care iși lichidau investițiile la FNI, erau de fapt plătiți nu din banii produși de fond (care nu existau) ci din banii aduși de noii investitori, FNI fiind de fapt un veritabil joc piramidal.

Activul fondului era supraestimat prin două metode:

prin raportarea unui număr al unităților de fond mai mic decât în realitate – oficial, în momentul prăbușirii, existau în circulație 34 de milioane de unităti de fond însă în realitate, cifra era de 74 de milioane. Acest lucru semnificând că în loc ca activul total să se împartă la 74 de milioane, s-a împărțit la 34 de milioane, astfel că valoarea unității de fond comunicată oficial, era dubla față de cea reală.

prin cumpărarea de către FNI la suprapreț a unor companii necotate. Sorin Ovidiu Vântu a vândut atât personal, cât și prin intermediari, mai multe companii Fondului Național de Investiții, prețul acestora fiind mult mai mare. În momentul în care FNI s-a prăbușit, s-a descoperit că peste 90% din bani erau investiți în companii necotate, multe dintre acestea prinse în activ la valori ireale.

La data prabușirii FNI, 24 mai 2000, existau aproximativ 318.000 de investitori dintre care aproape o treime plasându-și investițiile în ultimele 12 luni de existența a Fondului. În anul 2009, Ioana Maria Vlas a fost condamnată definitiv la 10 ani de închisoare în Dosarul FNI.

2.6 Falimentul Bancar Bankcoop

Bankcoop a fost o bancă din România. Înființată în 1990, pe scheletul fostului Centrocoop, Banca de Credit Cooperatist „Bankcoop” a fost a doua „gaură neagră” (după Bancorex) care a secătuit sistemul financiar postdecembrist din România.

Grafic 2.3 – Structură acționariat Bankcoop

Sursa: concepție proprie

În data de 28 Mai 1999 – Structura acționariatului Bankcoop – Banca Generală de Credit și Promovare SA – se prezenta astfel: aproximativ 27% din acțiuni sunt deținute de persoane fizice prin subscriere publică. Acționar majoritar al Bankcoop este George Constantin Păunescu, cu 31,49 % din acțiuni, urmat de Centrocoop cu 15,63%, și Marius George Păunescu, cu 4,5% din acțiuni. Ca asociați persoane juridice sunt înscriși: Administrația Asigurărilor de Stat cu 2,88%, Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Sibiu cu 2,084%, Uniunea Ccooperativelor din Constanța cu 1,33352%, din Dimbovița cu 1,532%, Consiliul Central al Cooperativelor de Credit cu 8,177%, Consiliul Cooperativelor de Credit din Botoșani cu 0,43%, din Dolj cu 0,83%, precum și Centrul de Calcul Electronic cu 0,11% și firma Isola Romanian Investment cu 3,429%. 

Președintele Alexandru Dinulescu a folosit banii băncii pentru a finanța societăți comerciale la care membri ai familiei sale și colegi din bancă erau acționari.

Sursa: concepție proprie

Gradul de rambursare a creditelor acordate de Bankcoop s-a înrăutațit continuu. Creditele restante și în litigiu au crescut, ca pondere în total plasamente, de la 8,02% în 1996, la 42,85% în 1997, 54,02% în 1998 si 90,33%, în 1999.

Nerambursarea împrumuturilor a condus la incapacitatea onorării obligațiilor către clienți: la sfârșitul anului 1999, erau nerestituite la scadență depozite de 1.595 miliarde lei vechi, conform raportului întocmit de lichidatori (SC PricewaterhouseCoopers Management Consultants SRL și SC Reconversie și Valorificare Active SA). Pierderile Bankcoop erau, la sfârșitul anului 1998, de 639,91 miliarde lei vechi, pentru ca la finele lui 1999 acestea să ajungă la 2.431,42 miliarde lei.

Prejudiciul total adus Bankcoop, de către conducerea sa, s-a ridicat la peste 336 miliarde lei vechi și 31 milioane de mărci germane. Au fost formulate mai multe plângeri penale, inclusiv împotriva președintelui Alexandru Dinulescu (care a și fost condamnat la 10 ani închisoare, pentru luare de mită).

Pentru despăgubirea deponenților persoane fizice la Bankcoop, Banca Națională a acordat un credit în valoare de 2.000 miliarde lei Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

În anul 1999, Bankcoop avea 200 de filiale și sucursale și aproximativ 600.000 de depunători.

Falimentul a fost provocat de credite neperformante primite chiar către acționarul principal – Alexandru Dinulescu și de faptul că la majorările de capital s-au depus sume împrumutate din credite interne, acest lucru fiind ilegal.

Începand cu 24 mai 1999, la Bankcoop, plățile și încasările s-au facut sub supravegherea BNR, o cauza fiind datorată crizei de lichidități ce a survenit ca urmare a creditelor nerambursate, ceea ce a făcut ca banca să nu mai poată onora la un moment dat cererile de retragere ale deponenților. Intrarea bancii în regim special de decontare nu însemna însă încetarea plăților.

Teoretic, deponenții puteau să-și ridice banii în ordinea cererilor și în limite prestabilite de Bankcoop, pe măsura ce banca recupera la randul ei banii de la creditori. Practic însă, lucrurile erau mult mai complicate. Zilnic se încasau, în medie, aproximativ un milion de lei vechi, sumă care nu ajungea nici pentru primul client aflat la rand", spune un funcționar al băncii. Din acest motiv, listele cu ordinea solicitărilor de restituire au devenit inutile, renunțându-se de astfel la ele, la cererea deponenților.

Acționarii Bankcoop au hotarât, în octombrie 1999, o majorare de capital de peste 50 milioane de dolari. Banca de investiții Credit Suisse First Boston a fost desemnată, de acționari, să conduca aceasta operațiune. Majorarea capitalului era în opinia guvernatorului BNR, singura soluție pentru a scoate banca în afara pericolului ridicării licenței de funcționare și a începe procedurile de faliment. Isărescu declara tranșant că aceasta va fi soarta băncii, daca acționarii nu-si vor respecta obligația asumată, dar este dispus sa arate clemența, prin acceptarea tacită a prelungirii termenului cu încă o luna. "Aceasta depinde însă de comportamentul depunătorilor", afirma guvernatorul BNR.

La mijlocul lunii noiembrie 1999, dupa eșecul tuturor încercărilor de atragere a altor investitor de bani, Banca Națională a cerut tribunalului declanșarea falimentului. La acea dată, Bankcoop avea un patrimoniu net (diferența dintre valoarea activului și totalul datoriilor) negativ de 1.650 miliarde lei vechi. Conducerea băncii refuză să accepte situația și contestă, la Curtea Constituțională, legea falimentului, dar tot ce obține este o prelungire cu 47 de zile. Dupa ce Curtea respinge acțiunea Bankcoop (la 17 ianuarie), tribunalul preia dosarul și dă câștig de cauză în favoarea BNR, spre satisfacția depunătorilor.

Declanșarea procedurii falimentului la Bankcoop a fost o veste bună pentru persoanele fizice care aveau depozite la aceasta bancă; dupa aproape un an de așteptare, ei aveau certitudinea că vor primi cel puțin o parte din banii depuși, maximum 54,76 milioane lei, cât este plafonul despăgubirii acordate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB). Pentru depunătorii la celelalte bănci comerciale vestea nu era la fel de bună, ba dimpotriva.

În februarie 2000, administratorii FGDSB au constatat faptul că toți banii Fondului nu ajungeau pentru despăgubirea nici a unei cincimi din deponenții la Bankcoop. Creditul de 2.000 de miliarde lei, pe care Banca Națională il putea acorda Fondului în asemenea situații, era un ajutor substanțial dar insuficient. Potrivit ultimelor calcule, totalul despăgubirilor la care aveau dreptul cei 600.000 de depunători persoane fizice la Bankcoop însuma aproximativ 2.700 de miliarde lei, cu 700 de miliarde lei mai mult decât estimările inițiale. Fondul de garantare era pe minus.

Bankcoop intră în faliment, Fondul de garantare constată că banii stranși nu ajungeau, creditul de la Banca Nationala era bun dar era prea puțin.

Declanșarea procedurii falimentului la Bankcoop a fost decisă de tribunal (la 8 februarie 2000), FGDSB trebuia să scoată banii pentru despăgubirea deponenților.

La mijlocul lunii februarie, Consiliul de Administrație al Fondului a trimis tuturor băncilor comerciale care intrau în schema de garantare a depozitelor o adresă prin care le anunța că, în conformitate cu prevederile legale, aveau de plătit o contribuție specială egală cu dublul contribuției anuale pentru anul 2000. în sus-menționatul comunicat scria „în urma analizei efectuate de Consiliul de Administrație al Fondului a rezultat că nivelul sumelor ce urmeaza a fi plătite drept compensații deponenților persoane fizice la Bankcoop depășeste într-o proporție însemnată resursele financiare de care Fondul dispune în prezent". Astfel, băncile care atrageau bani de la populație erau invitate să cotizeze suplimentar cu 1,6 – 3,2 % din suma totală a depozitelor persoanelor fizice, existentă în sold la 31 decembrie 1999. Conform ordonanței de guvern care reglementa funcționarea FGDSB, fiecare bancă plătea Fondului o contribuție anuală minimă de 0,8% din totalul depozitelor persoanelor fizice, însă această contribuție putea fi majorată până la 1,6% (dublul contribuției de bază), daca banca s-a angajat în politici pe care Fondul le socotea riscante și nesănatoase.

Potrivit ultimei decizii a Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, pe lângă această contribuție, băncile comerciale erau obligate să cotizeze, în plus, cu sume reprezentând dublul cotizației stabilite de Fond, pentru anul 2000. Era o decizie luată într-un caz de forță majoră. Pe de o parte, FGDSB avea nevoie de resurse suplimentare, pentru a despăgubi deponenții de la Bankcoop. Pe de alta parte, trebuia sa-și asigure resurse pentru eventualitatea apariției unui nou faliment bancar.

Conform legii, FGDSB are multiple posibilități de a se împrumuta de pe piața financiar-bancară. O primă soluție este apelarea la resursele bugetului de stat, în condițiile actuale însă, bugetul era insuficient, Ministerul Finanțelor fiind el insuși debitor pentru sistemul bancar.

O altă sursă de finanțare este Banca Națională a României, la care Fondul deja a apelat pentru despăgubirile de la Bankcoop. însă mai mulți bani de la BNR înseamna monedă nouă aruncată pe piață, cu riscuri asupra creșterii inflației. Există și posibilitatea apelării la resursele de pe piața monetară, însă costurile pe care le implica această operațiune (nivelul dobânzilor) erau mari și n-ar fi facut decât să greveze în continuare pe resursele Fondului, care ar fi aruncat într-o ciclicitate asemănătoare cu cea prin care trecea Ministerul Finanțelor: împrumuturi noi pentru rambursarea celor vechi, în aceste condiții, cea mai la îndemână este refacerea lichidităților Fondului pe seama majorării contribuțiilor băncilor comerciale. Conform legii, contribuțiile băncilor, atât cea anuală, cât și cea specială, nu se restituie.

Fondul de Garantare al Depozitelor în Sistemul Bancar a plătit până în aprilie 2000 suma de 1.530 miliarde de lei vechi la 107.783 din deponenți Bankcoop, a declarat Marin Predescu, directorul economic al Fondului. O bună parte din deponenții Bankcoop au ridicat banii de la BRD, banca prin intermediul căreia se derulează plata comepensațiilor.

2.7 Dosarul Transferurilor

Acest caz de corupție din România a debutat în anul 2007 și s-a întins pe o perioadă de șapte ani, respectiv anul 2014.

Dosarul transferurilor este un scandal de corupție din România, prin care mai mulți șefi de cluburi de fotbal sau impresari declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, păstrând banii în interes propriu, plătind un impozit mai mic decât cel cuvenit. Toate activitățile s-ar fi făcut prin companii off-shore (paradisuri fiscale) din străinătate. Aceștia au fost acuzați că, prin intermediul unor tranzacții ilegale, în perioada 1999-2005 au produs statului un prejudiciu de 1,5 milioane de dolari și un prejudiciu de peste 10 milioane de dolari cluburilor de fotbal din Liga 1.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au suspectat-o pe Geanina Teodorovici, judecător la Tribunalul București, că ar fi primit mită pentru a da un verdict favorabil în Dosarul Transferurilor.

Sursa citată susține că procurorii aveau informații potrivit cărora Geanina Teodorovici ar fi încasat 400 de mii de euro din partea oamenilor din fotbal pentru a avea parte de un verdict favorabil la Tribunalul București.

Procurorii ar fi început o anchetă, care a fost stopată, deoarece încercările de a obține dovezi au fost inutile, limitându-se la simple declarații ale unor martori.

Pe data de 4 martie 2014 Curtea de Apel București a dat o sentință definitivă dupa aproximativ șase ani de cercetări și judecată. Persoanele implicate fiind:

George Copos – 3 ani și 8 luni cu executare

Mihai Stoica – 3 ani și 6 luni cu executare

Cristi Borcea – 6 ani și 4 luni cu executare

Ioan Becali – 6 ani și 4 luni cu executare

Victor Becali – 4 ani și 8 luni cu executare

Jean Pădureanu – 3 ani și 4 luni cu executare

Gică Popescu – 3 ani, o lună și 10 zile cu executare

Gigi Nețoiu – 3 ani și 4 luni cu executare

În ceea ce privește prejudiciul și sumele false declarate de către patronii de club se regăsesc în tabelul 2.3.

Tabel 2.3 – Transferuri anchetate

Sursa: concepție proprie pe baza datelor furnizate de http://ro.wikipedia.org/wiki/Dosarul_Transferurilor

O cercetare realizată la nivel mondial relevă că Slovenia și Croația sunt cele mai corupte țări din Uniunea Europeană, România aflându-se în topul primelor zece. Aproximativ 61% dintre românii cu funcții de conducere în companii declarând că mita și corupția sunt fenomene naționale.

Sondajul este realizat anual de compania, Ernst & Young, unde au fost intervievați 3.459 de angajați ai unor firme din 36 de țări din întreaga lume, inclusiv 20 din Uniunea Europeană. Aceștia au fost întrebați dacă oamenii de afaceri oferă mită pentru a obține contracte sau dacă mint cu privire la averile lor.

96% dintre sloveni au declarat că mita și corupția sunt larg răspândite în țara lor. Croația ocupă locul secund, cu un procent de 90.

Grecia și Slovacia sunt pe locurile imediat următoare cu 84%, urmate de Cehia (73%), Portugalia (72%), Ungaria (70%), Spania (65%), România (61%) și Italia (60%).

Primele trei economii ale UE au obținut scoruri considerabil mai bune – Franța 27%, Germania la 30%, iar Marea Britanie la 37%. Cele mai puțin corupte țări sunt cele scandinave.

CONCLUZII

În concluzie putem spune că raționamentele profesionale împreună flexibilitatea politicilor contabile determină cosmetizarea tranzacțiilor financiare determinând contabilitatea creativă.

Frauda este mereu prezentă în mediul de afaceri și financiar atât la nivel național cât și internațional. Marile cabinete de audit și contabilitate din lume au realizat diverse sondaje referitoare la fraudă prin care au demonstrat că frauda și abuzul duc la pierderea a peste 400 miliarde de dolari anual de către instituțiile americane. Bărbații sunt responsabili de comiterea a 75% din numărul total de fraude, cele mai expuse fiind societățile de dimensiuni reduse, iar conturile cele mai denaturate de fraudă s-au dovedit a fi cele de trezorerie.

În Australia și Noua Zeelandă, KPMG a desfășurat un studiu asupra fraudei prin care s-a ajuns la concluzia că 45% din respondenți s-au confruntat în trecut cu cel puțin o fraudă, cu pierderi care totalizau 460 milioane de dolari din circa 28.000 de cazuri probate în instanță.

La nivel global, din studiul condus de Ernst & Young a rezultat că 85% dintre fraude erau comise de către persoane din interiorul firmei. În majoritatea cazurilor, cele mai multe fraude au fost comise în regiuni mai puțin dezvoltate, cum ar fi Africa, decât în cele dezvoltate, precum Europa, iar pierderile cauzate erau în cuantumul a mai puțin de 100.000 de dolari.

Sectoarele de activitate în care întâlnim cu preponderență fraude, conform unui studiu realizat de compania membră big 4, KPMG îl reprezintă cel al vânzărilor urmat de cel de achiziții și gestionare de active.

Frauda generează de cele mai multe ori sustragerea de la impozitare și anume evaziune fiscală frauduloasă. În România evaziunea fiscală are o dimensiune foarte ridicată, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012, iar daca țara ar colecta impozitele și taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană, conform calculelor Consiliului Fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).

În ceea ce privește evaziunea la accize și „taxa pe viciu“ la alcool și țigări, conform estimărilor Consiliului Fiscal, cea mai mare contribuție la evaziune o au țigările, comerțul ilicit cu țigări situându-se în medie la circa 20% din piață în perioada 2003-2012.

În ceea ce privește alcoolul, evaziunea a fost în medie în jur de 45% din piață, cu o valoare mult mai mare la alcool etilic și produsele distilate și produse intermediare și semnificativ mai mică la bere.

Aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată la TVA, în timp ce contribuțiile sociale generează circa 24% la evaziunea fiscală totală, în principal prin intermediul fenomenului de "muncă la negru" (salariați în economia subterană).

Statul român prin intermediul Agenției Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o strategie, respectiv obictive specifice pentru perioada 2014 – 2017 care vizează măsuri de combatere a evaziunii fiscale pintre care enumerăm: combaterea fraudei la TVA, în special frauda intracomunitară, prin organizarea de inspecții fiscale parțiale, combaterea muncii la negru și a subdeclarării contribuțiilor sociale prin intensificarea controalelor, protejarea teritoriului vamal național și comunitar prin combaterea traficului ilicit de droguri, precursori, produse cu regim special, mărfuri contrafăcute și pirat, bunuri culturale mobile, specii sălbatice de floră și faună, metale și pietre prețioase, aliaje ale acestora, a traficului de mărfuri cu risc pentru sănătatea și siguranța consumatorului precum și prin controlul mișcării de numerar la frontiera comunitară și altele.

România a avut pierderi de active foarte mari datorită devalizării unor bănci cu capital de stat, Bancorex, Bankcoop, fraude la nivel înalt prin sustragerea de la impozitare cum ar fi Dosarul Transferurilor, practici frauduloase de obținere pachet majoritat de acțiuni aici amintim Dosarul Loteria etc.

În ceea ce privește corupția, o cercetare realizată la nivel mondial relevă că Slovenia și Croația sunt cele mai corupte țări din Uniunea Europeană, România aflându-se în topul primelor zece. Aproximativ 61% dintre românii cu funcții de conducere în companii declarând că mita și corupția sunt fenomene naționale. Grecia și Slovacia sunt pe locurile imediat următoare cu 84%, urmate de Cehia (73%), Portugalia (72%), Ungaria (70%), Spania (65%), România (61%) și Italia (60%). Primele trei economii ale UE au obținut scoruri considerabil mai bune – Franța 27%, Germania la 30%, iar Marea Britanie la 37% iar cele mai puțin corupte țări sunt cele scandinave.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Negrea: „Finanțe publice”, Editura Ex Ponto Constanța 2009;

Amat, O. și C. Gowthorpe (2004), „Creative Accounting: Nature, Incidence and Ethical Issues”, Universitat Pompeu Fabra Economics Working Paper No 749;

Cezar Adonis Mihalache: „Renăscut din cenușa uitării”, Editura Națiunea 2011;

B. Raybaud-Turrillo și R. Teller în „Comptabilite creative”, Encyclopedie de gestion, Economica, Paris, 1996;

Ernst & Young's 3th Global Fraud Survey, 2002;

Feleagă Nicolae; Malciu Liliana: „Politici și opțiuni contabile (Fair accounting versus Bad accounting)”, Editura Economică, București, 2002;

Griffith, I., „Creative Accounting”, Sidgwick & Jackson, London, 1986;

Ion Botescu: „Tehnica Operațiunilor de Comerț Exterior”, Editura Universitaria Craiova, 2011;

Jones, M., „Creative accounting, fraud and international accounting scandals”, John Wiley & Sons Ltd, Chichester, 2011;

KPMG, Fraud Survey, 2004;

Levi, Information Gathering Working Party and Doig, 1999;

Mulford, Charles; Comiskey, Eugene, The Financial Numbers Game: „Detecting Creative Accounting Practices, John Wiley and Sons”, New York, 2002;

Teză de doctorat: „Dezvoltări și aprofundări privind relația dintre contabilitate și fiscalitate”, doctorand: Dan Dacian Cuzdriorean, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca;

Trotman M., „Comptabilite britannique, mode d’emploi”, Ed. Economica, Paris, 1993.

Surse internet

1. http://businessday.ro 2. http://enciclopediaromaniei.ro

3. http://ittrends.ro 4. http://legeaz.net

5. http://ro.wikipedia.org 6. http://static.anaf.ro

7. http://www.cdep.ro 8. http://www.dcnews.ro 9. http://www.digi24.ro 10. http://www.evz.ro

11. http://www.gandul.info 12. http://www.hotnews.ro

13. http://www.monitoruljuridic.ro 14. http://www.zf.ro/

15. http://www.ziare.com 16. http://www.ziaruldeiasi.ro