,,O excursie de neuitat [303672]
CUPRINS
ARGUMENT
Capitolul I – Importanța și rolul artelor vizuale și abilități practice la preșcolari în perioada timpurie
1.1. Delimitări conceptuale și terminologice: arte vizuale și abilități practice
1.2. Aspecte generale asupra dezvoltării copilului preșcolar
1.3. [anonimizat]
1.4. Materiale și tehnici specifice artelor plastice la preșcolari
1.5. [anonimizat]
2.1. Delimitări conceptuale și terminologice ’’Creativitatea’’.
2.2. Metode de stimulare a [anonimizat]
3.1. Conceptul de predare integrată: definire și tipuri de activități integrate în învățământul preșcolar
3.2. Preșcolarul, [anonimizat]
4.1. Scopul și obiectivele microcercetării
4.2. Ipoteza
4.3. Lotul cercetării
4.4. Metode de cercetare
4.5. Procedura de lucru
4.6. Interpretarea rezultatelor
4.7. Concluziile microcercetării
CONCLUZII FINALE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
,,Copiii sunt creativi în mod natural
și doar așteaptă atmosfera propice
pentru a-și manifesta creativitatea’’
J.C. Gowan și G.D. [anonimizat], [anonimizat]. Fiind o clasă unde activitățile se desfășoară pe centre de activitate (ALFABETIZARE, ARTĂ, MANIPULATIVE, ȘTIINȚĂ, [anonimizat], NISIP ȘI APĂ) atunci când li se oferea libertatea de a-[anonimizat].
[anonimizat], interesele, iar acum la grupa mare se observă o [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. Ceea ce m-a [anonimizat] o [anonimizat] a crea ceea ce vor. Singura condiție este să li se pună la dispoziție materialele necesare. Am fost foarte uimită să remarc faptul că la vârsta preșcolară copiii au o imaginație și o [anonimizat], mai exact își exprimă propiile trăiri prin diverse imagini.
[anonimizat], acasă etc. [anonimizat].
[anonimizat], ci mai ales prin propria atitudine creativă ([anonimizat], [anonimizat] a originalității etc).
[anonimizat]‚ [anonimizat], iar ulterior capătă curaj și încredere în forțele proprii. Creațiile preșcolarilor sunt produse ale creativității care ne permit să aflăm multe lucruri despre ei. [anonimizat], în momentul în care sunt puși în situația realizării unui desen de tipul ,,Familia mea”, au tendința de a include în lucrare doar părintele în custodia căruia copilul se află.
Lucrarea de față este structurată în patru capitole. Primul capitol „Importanța și rolul artelor vizuale și abilități practice la preșcolari în perioada timpurie” este centrat în cinci subcapitole care cuprinde atât aspecte teoretice, cât și aspecte motivaționale pentru dezvoltarea simțului estetic.
Al doilea capitol ,,Potențialul creativ la preșcolari” este centrat în două subcapitole care cuprinde atât aspecte teoretice, cât și modalități de stimulare a creativității la preșcolari.
Al treilea capitol ,,Importanța activității integrate la preșcolari” este centrat în două subcapitole. Aici este abordat atât importanța jocului la preșcolari cât și importanța activităților integrate. Pe lângă creațiile copiilor(desen, pictură, modelaj etc), ei descoperă în același timp utilitatea și caracteristicile generale ale temei respective. Mai exact, dacă preșcolarii vor avea o memorizare, cu siguranță va da naștere si altor tipuri de activități. La o unitate tematică intitulată ,,Cine și cum planifică/organizează o activitate?”,una dintre poeziile selectate ,,Semaforul licurici’’ de Elena Dragoș, dă naștere mai multor activități: DȘ (matematică, cunoașterea mediului), DOS (activități practice), DEC (activități artistico-plastice, muzică), DPM (educație fizică).
Astfel, între activitățile practice și celelalte activități din grădiniță trebuie să existe întotdeauna o strânsă legătură. Reprezintă o împletire a conținuturilor într-o formă atractivă care conduce activitatea copilului spre cercetare, documentare și aplicarea practică a celor învățate.
Abordarea integrată a temelor oferă elevilor posibilitatea de a realiza lucrări cu un grad înalt de creativitate, capacitatea de a comunica prin artă și îmbinarea frumosului cu utilul.
Bineînțeles, al patrulea capitol cuprinde partea de microcercetare unde s-a desfășurat în cadrul grădiniței STEP BY STEP ,,Licurici”, Ploiești.
În această lucrare am evidențiat atât noțiuni teoretice despre specificul abilităților practice la preșcolari și particularitățile vârstei preșcolare precum și modul de executare a unor lucrări variate, încercând să combin frumosul cu plăcutul.
,,O lucrare artistică face mai mult decât o mie de cuvinte’’
Capitolul I
IMPORTANȚA ȘI ROLUL ARTELOR VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE LA
PREȘCOLARI ÎN PERIOADA TIMPURIE
Delimitări conceptuale și terminologice: arte vizuale și abilități practice
Artele vizuale și abilitățile practice reprezintă un rol foarte important în dezvoltarea personalității copiilor, corelându-se astfel cu toate celelalte activități manifestate în grădiniță.
Activitatea plastică constituie mijlocul cel mai larg de activare și stimulare a potențialului creativ. Culorile, formele plastice, punctele, liniile sunt mijloace de exprimare a copiilor încă de la vârsta mică. Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială și cea comportamentală. Sensibilitatea artistică se construiește pe baza afectivității, intuiției și fanteziei alături de temeinicia cunoștințelor și de spiritul critic.
Arta reprezintă relația importantă dintre om și realitate, care constă într-o sesizare a generalului în particular, un mijloc de a reflecta realitatea în plină dezvoltare. Arta exprimă întotdeauna ceva, însoțește un mesaj, comunicând sentimentele și ideile creatorului pe care ,,beneficiarul’’ de artă le receptează și le asimilează într-un mod propriu.
,,Prin artă se realizează cu măiestrie esențiala dezvoltare personală, educația civică și morală. De asemenea, tipul de gândire artistică propune cu naturalețe exerciții în primirea și înțelegerea abstractului (geometria, matematica), inițiază copilul în cunoașterea legilor ce guvernează natura (biologia, anatomia, fizica, astronomia) sau în perceperea esenței celorlalte arte (muzica, poezia, teatrul, coregrafia, cinematografia). Aceasta pentru că cele trei valori umane fundamentale – binele, adevărul și frumosul – rămân mereu împletite, copilul nedespărțindu-se de ele, oricare palier al realului l-ar traversa.’’ (M. Cosmina Dragomir, 2014, p. 7)
În centrul de activitate Artă, se realizează activități de modelaj, pictură, dactilopictură, desen. Mediul din clasă trebuie să fie organizat corespunzător, astfel încât să stârnească interesul copiilor, să aibă mobilierul necesar pentru depozitarea materialelor și nu în ultimul rând un loc pentru expunerea lucrărilor.
Centrul de activități artistice va încuraja copiii să-și dezvolte și să-și descopere creativitatea.
Materialele folosite trebuie așezate astfel încât fiecare copil să se poată folosi de ele, să nu prezinte pericol, să fie suficiente pentru toți copiii.
Ȋn acest centru se vor găsi materiale pentru desen și pictură (pensule, vase pentru apă, acuarele, carioca, bețișoare, șervețele, culori colorate, coli), pentru modelaj (plastilină, scobitori, bețe de chibrituri, planșete,) și pentru activități practice (coli colorate de diferite forme, culori și dimensiuni, hârtie glacee, carton colorat, aracet, lipici, foarfece, reviste, ziare, materiale din natură, hârtie creponată, hârtie ondulată).
Acest centru stimulează imaginația, curiozitatea, comunicarea, dezvoltarea motorie și intelectuală, încrederea în sine, spiritul de observație.
Faptul că preșcolarii vin în contact cu diverse forme și culori ale lucrurilor pe care le confecționează face ca aceștia să nu rămână doar admiratori pasivi, ci să aibă o atitudine creatoare față de frumos, solicitându-le gândirea, memoria și creativitatea.
,,Imaginația lor combină, inventează, construiește, creează lucruri noi răspunzând intereselor și nevoilor copilului de a acționa, ceea ce implică meditație, organizare; căutarea mijloacelor, a procedeelor de lucru, presupun gândire, selecție; erorile sunt sancționate prin eșec, iar noile încercări ale copilului îi cer răbdare, perseverență; reușita copilului în lucrările sale este un succes, cu atât mai prețios cu cât a fost obținut mai greu. Mândria copilului de a fi creat ceva util este un sentiment tonic, care cultivă încrederea în forțele proprii.’’ (Ministerul Educației și Învățământului, 1987, p. 40)
Trăsăturile abilităților practice au o mare legătura cu activitatea practică și cu cea intelectuală. Prin activitățile practice, copilul își formează deprinderile de a lucra cu diverse materiale și instrumente.
Lucrul manual: desenul, modelajul, pictura reprezintă pentru orice copil un mod de exprimare la fel de bogat ca și limbajul. Prin toate aceste activități copilul traduce în fapte ceea ce vede, trăiește sau își imaginează.
Majoritatea copiilor încep să deseneze în jurul vârstei de 3 ani, deoarece este vârsta formării deprinderilor și familiarizarea lor cu limbajul elementelor plastice.
Prin intermediul activității de abilități practice, copilul își formează toate deprinderile necesare, este capabil să respecte unele reguli și anume: face ordine la locul unde a lucrat, duce resturile la coșul de gunoi, se spală pe mâini după finalizarea lucrării.
Activitățile practice produc o influență plăcută asupra copiilor, având capacitatea de a aprecia calitățile lucrării după formă, culoare, mărime. La final, copilul studiază lucrarea realizată de el, o compară cu lucrările colegilor lui dar și cu modelul dat de educatoare.
Abilitățile practice asigură confecționarea unor obiecte care pot fi utilizate și pentru decorul clasei, dezvoltă interesul copiilor pentru realizarea frumosului.
Aria curriculară conține următoarele:
Modelaj (plastilină, lut, paste făinoase, cocă, ipsos);
Lucrări din hârtie:
mototolire;
îndoituri ;
decupare;
forme tăiate;
ruperea hârtiei;
împletirea benzilor de hârtie;
ORIGAMI;
TANGRAM;
Lucrări din textile:
împletirea;
tăierea și lipirea firelor;
cusături;
înfășurarea;
forfecarea;
înnodarea;
Lucrări din alte materiale:
colaj;
lucrări din polistiren;
lucrări din alte material.
Cu siguranță, între aceste materiale utilizate de către institutor și tehnicile de lucru specifice abilităților practice există o strânsă legătură.
Aspecte generale asupra dezvoltării copilului preșcolar
,,Perioada anteșcolară este perioada primilor șase/șapte ani din viața copilului, care se descrie prin cele mai puternice, durabile și productive însușiri psihice ale individualității. Este perioada unei intensive receptivități, sensibilități și flexibilități psihice divergente.
Expresia ,,cei 7 ani de acasă’’ ilustrează exact importanța acestei perioade, când se constituie fundamentele activității psihice și se prefigurează trăsături fundamentale ale personalității ce vor influența majoritatea comportamentelor viitoare.’’(C. Vasile, 2014, p. 51)
,,Reprezintă vârsta în care preșcolarul interacționează din ce în ce mai mult cu mediul social și presupune despărțirea copilului de familie și, în mod special, integrarea acestuia în colectivitate. Odata cu integrarea in colectivitate, preșcolarul își formează unele deprinderi (reguli comportamentale și morale) și cu timpul își dezvoltă independența față de familie.
La grădinița începe să-și controleze impulsivitatea și sa asculte de o autoritate (educatoarea), iar adaptarea la noul mediu implică un mare efort.
În această perioadă copilul explorează, devine din ce in ce mai preocupat de cunoașterea grădiniței și locuinței, iar memoria iconica se dezvoltă foarte mult, astfel încât își poate aminti unde se află diverse obiecte pe care adulții nu mai știu le-au pus.
La sfârșitul celui de-al treilea an de viață copilul poate utiliza aproximativ 1000 de cuvinte; la sfârșitul celui de-al patrulea an, utilizează 2000 de cuvinte; la sfârșitul celui de-al cincilea an 2500 de cuvinte se află în vocabularul său; la cinci ani, copilul utilizează propoziții complete cu structuri gramaticale, de cele mai multe ori corecte. Corectitudinea exprimării cuvintelor se îmbunătățește: de la 30% cuvinte articulate corect la 2 ani, către 90% cuvinte articulate corect la 6 ani, progresele cele mai rapide din acest punct de vedere înregistrându-se în al treilea și al patrulea an de viață.’’ (C. Vasile, 2014, p. 52-53)
Perioada preșcolară se poate împărți în trei subperioade: aceea a preșcolarului mic (3-4 ani), a preșcolarului mijlociu (4-5 ani) și a preșcolarului mare (5-6 ani). (U. Șchiopu, E. Verza, 1981, p. 100)
Perioada preșcolarului mic
Este o perioadă mai dificilă pentru copil, deoarece îi este foarte greu să se integreze în grădiniță și să se acomodeze cu alte persoane, fiind dependent de membrii familiei și mai ales de mama sa. Integrarea și acomodara la grădiniță poate dura o perioadă lungă de timp, educatoarea având un rol foarte relevant în acest sens. La grădiniță, copilul intră în contact cu mediul necunoscut, iar de aici apare și teama de necunoscut.
În această perioadă a preșcolarului mic, interesele, aptitudinile de explorare a mediului sunt într-o continuă dezvoltare. Stările preșcolarului mic sunt uimitoare ,,plânge râzând” și trece ușor de la starea de agonie la starea de extaz.
Micuțul de trei ani seamănă din ce in ce mai puțin cu bebelușul ambițios și iritabil. El începe să învețe cum să ai răbdare, dar suportă încă destul de greu frustrările. Are o greutate de 13-16 kg și înălțimea cu media între 90-96 kg. El a dobândit simțul echilibrului: de acum este capabil să stea într-un picior, să lovească o minge, să meargă drept de-a lungul unei linii sau chiar să meagă cu spatele. Îi place să sară în ritmul muzicii și să alunece pe tobogan. Se servește mult mai bine de mâini, ca să mânuiască creionul și pensula, dar și să poată decupa.
Comportamentele copiilor sunt diferite, astfel s-a observat existența a patru tipuri de comportament:
,,copilul se adaptează fără nici un fel de problemă”;
copilul nu plânge, dar își caută un loc, un punct strategic de unde să poată observa ceea ce se întâmplă în clasă; (dacă în clasă sunt fotografii cu părinți lipite pe pereți, atunci respectivul copil tinde să stea cât mai aproape de acestea);
copilul stă mereu în apropierea educatorului, solicitând permanent sprijin și protecție; unii dintre acești copii solicită să fie luați în brațe; în prima zi dacă plâng, ei nu vor fi refuzați, dar, ulterior, începând cu a doua zi de grădiniță, respectivii copii nu vor mai fi luați în brațe, ci antrenați în tot felul de activități;
copilul plânge permanent după părinți; părinții acestor copii vor fi prezenți în primele zile la toate activitățile desfășurate cu copiii” (C. Munteanu, E.N. Munteanu, 2009, p. 89)
Copilul devine mai puternic, dar mai neîndemânatic spre sfârșitul preșcolarității
mici.
Perioada preșcolarului mijlociu
După data echilibrată în care s-a aflat trei ani, copilul traversează din nou o perioadă dificilă, de rupere a echilibrului, în cursul căreia va avea nevoie de fermitate și totodată de siguranță. Reușește să treacă de la o extremă la alta, ori este timid, ori dimpotrivă, de nestăpânit afară și inepuizabil în casă., neobosit dar uneori foarte obositor.
Copilul de patru – cinci ani cântărește, în general, între 14,5 și 18 kg. Măsoară între 97,5 și 104 cm. Cifrele acesteia sunt medii, fetele situându-se ușor sub sau în partea de jos a intervalului, iar băieții în general deasupra. El simte nevoia să-și consume energia fizică: galopează, jucându-se de-a calul, sare, se cațără în copaci, face tumbe, se plimbă cu tricicleta, aleargă, toate acestea fiind printre activitățile lui preferate. Mâinile sunt coordonate cu mai multă precizie, poate deja să coboare singur scările alternând picioarele.
Copilul la patru – cinci ani este mai abil cu foarfecele, deoarece începe să știe să decupeze în linie dreaptă. Desenele sale încep să fie identificabile ceea ce reprezintă un progres important, figurile umane având acum cap, corp, brațe și picioare.
De asemenea, la această vârstă copilul trece printr-o serie de transformări cum ar fi: dezvoltarea limbajului (reține multe cuvinte noi datorita poveștilor, poeziilor și cântecelor spuse de educatoare) face progrese în ceea cea privește deprinderile de îmbrăcare, igienă, alimentație; este capabil să-și scrie corect numele cu majuscule și să recunoască aceste litere dacă le întâlnește în vreo carte.
Majoritatea copiilor, la această vârstă vor să atragă atenția celorlalți și pentru asta, fac tot felul de activități. În acesată perioadă, jocul este foarte important, devenind o activitate de bază, cu multe elemente manipulative care ajută copilul să reproducă secvențe din realitatea înconjurătoare.
În perioada preșcolară mijlocie, copii au răbdare să asculte povești, prezintă interes pentru cărți și fotografii, le place să deseneze, să modeleze, să se joace cu cuburi, să construiască, sunt atrași de păpuși, prind repede firul logic al desenelor animate, fac deosebiri între personaje, imită personajele favorite, acestea devenind chiar un idol pentru copii.
Perioada preșcolarului mare
Perioada preșcolară mare este mai amplă, deoarece copiii sunt deja trecuți prin două perioade unde și-au însușit anumite deprinderi.
În cadrul acestei perioade, copiii sunt mai mari, au mai multă forță, vucabularul lor este suficient de dezvoltat, sunt mai inteligenți, se rușinează în situații ușor jenante. Înțeleg în profunzime poveștile si alte conținuturi.
Activitățile de învățare devin mai ample, sunt discutate o multitudine de teme luate din mediul înconjurător (animale, flori, plante, anotimpuri, fenomene ale naturii, cosmos etc), copiii având capacitatea de a reține numeroase informații.
Este mai puțin diferit față de copilul de cinci ani, acesta continuând să câștige în maturitate și să-și dezvolte în continuare capacitățile dobândite anterior. Putem spune că stăpânește mult mai bine niște competențe pe care le capătă pe parcursul celui de-al doilea șaselea an de viață, mai ales în plan intelectual, în care copilul motivat se dovedește foarte performant. Având în vedere că fiecare copil reprezintă o individualitate, este mult mai greu să datăm apariția fiecărui comportament sau a unei anume deprinderi. Dar există totuși câteva caracteristici comune, definitorii pentru această vârstă.
Copilul cântărește între 17,2 și 22 kg și măsoară în medie între 107,5 și 116 cm. La fel ca și vârstele anterioare fetele se situează ușor sub aceste cifre și băieții deasupra lor. Preșcolarul nu mai este atras de bicicleta mică sau de tricicletă și încearcă să meargă cu o bicicletă adevărată; este capabil să abordeze și alte numeroase activități fizice, care cer un simț dezvoltat al echilibrului, ca de exemplu săritura cu coarda, mersul pe patine cu rotile, pe patine cu gheață sau skateboard. Știe să se dea în leagăn, lucru care cere un simț dezvoltat al ritmului și coordonării. Acum face diferența între mâna stângă și cea dreaptă, iar cel mai important este că știe să arate la cerere.
De asemenea, putem observa că există o creștere intensă în această perioadă a preșcolarității, dar nu trebuie să omitem că fiecare copil este unic. Așadar, este esențial să respectăm și să susținem fiecare copil în ritmul său, în transformarea sa progresivă.
Durata fiecărei activități
,,În grădinițe, durata activităților de învățare nu trebuie să depășească:
15 – 20 minute pentru grupele mici
20 – 25 minute pentru grupele mijlocii
25 – 30 minute pentru grupele mari
30 – 45 minute pentru grupele pregătitoare” (C. Munteanu, E.N. Munteanu, 2009, p. 87)
Importanța activităților artistico-plastice
Limbajul artistico-plastic este un limbaj metaforic, prin el introducem valori în viața spirituală a copiilor și le dezvoltăm, pas cu pas, entuziasmul pentru cultura artistică.
,,Prin educația artistico-plastică, se realizează o componentă a educației estetice, element important în dezvoltarea individului, a vieții sale spirituale, morale și intelectuale, în asimilarea creatoare a artei și a frumosului, cât și în formarea multilaterală a personalității.’’ (A. Glava, L. Tătaru, O. Chiș, 2014, p. 462)
Educația plastică nu este numai o disciplină de lucru, ci are efecte psiho-comportamentale esențiale, contribuind la formarea personalității, cultivând atitudini maleabile, sentimente pozitive, gustul și simțirea estetică, de aceea trebuie controlată și orientată spre folosul tuturor, nu numai pentru cei cu înclinații.
Activitățile artistico-plastice dezvoltă foarte mult imaginația. Copilul își exprima propriile trăiri, își redă imaginea într-un mod artistic sau plăcerea de a povesti în imagini.
Cu cât cunoștințele despre lume ale copilului vor fi mai bogate, cu atât desenele lui vor fi mai interesante. De aceea este bine să acordăm copilului libertatea de a-și selecta căile, mijloacele și formele de redare a propriilor impresii despre lume, în care să se reflecte emoțiile și sentimentele trăite.
Prin activităție plastice desfășurate în grădiniță se urmărește familiarizarea treptată a preșcolarului cu frumosul din realitate (natura și viața socială) și din creațiile artistice, formarea percepțiilor și sentimentelor estetice, a gustului pentru frumos, a unor deprinderi artistice.
Prin practicarea artelor plastice, copiilor li se dezvoltă spiritul de observație necesar perceperii formelor, a culorilor, a mărimii și a dispunerii în spațiu a acestora, favorizând dezvoltarea oculo-motorie și psihomotrică în intuirea modelelor și coordonarea voluntară de execuție.
Sudierea unor opere de artă, vizitarea unor muzee de artă sau crearea unor expoziții cu lucrări ale copiilor influențează pozitiv dezvoltarea intelectuală a celor mici. Desfășurarea unor activități de educație artistico-plastica implică un mare efort fizic, dar și intelectual.
Originalitatea, curiozitatea, motivația, perseverența, spiritul de observație, gândirea divergentă, formează însușirile caracteristice unor copii talentați și creativi, cu o personalitate complexă.
Capacitatea copiilor de a se exprima artistico-plastic poate fi considerată ca un prim pas spre manifestarea ființei lor, care înlesnește o comunicare vie, directă, impresionantă și personală cu viața. Dacă un copil pictează un soare, el pune ceva din sufletul său; arătându-l celorlalți, el trezește admirația și interesul lor, stabilind un dialog al imagini, al frumosului. În acest fel, copilul își individualizează sentimentele (față de soare), personalizându-le, iar pe de altă parte, realizează o comunicare cu ceilalți, bazată pe emoții, descoperiri, trăiri.
Prin activitatea artistico-plastică copiii sunt ajutați să vadă frumosul. Ei trebuie învățați să nu treacă pe lângă valorile frumosului din lumea înconjurătoare fără să le observe. Atenția lor trebuie orientată asupra unor valori cum ar fi: tradiții, folclor, aspecte ale naturii, artă. În acest fel, frumusețile observate vor trebui exprimate în temele lor de pictură, desen, modelaj etc.
Pregătirea activităților artistico-plastice se concretizează în următoarele direcții:
Studierea Curriculumului preșcolar și a Metodicii predării activităților artistico-plastice;
Întocmirea planificării anuale și semestriale;
Întocmirea proiectului de activitate;
Organizarea muncii cu întreaga grupă de copii;
Utilizarea rațională a timpului afectat fiecărei etape a activității
„Procesul educației artistico-plastice a elevilor din cadrul disciplinei Educație
artistico – plastică, are ca obiectiv general dobândirea de către elevi a unor aspecte esențiale ale cunoașterii artistice, latură importantă a cunoașterii umane, pe de o parte și dezvoltarea creativității, a acelor procese mentale care conduc omul la inovații, pe de altă parte. Acest proces educațional înscrie ca obiective principale:
a) dezvoltarea la elevi a gândirii artistico-plastice, calitate specifică gândirii creative;
b) dezvoltarea sensibilității, a gustului lor artistic și a culturii generale.
Acțiunile de realizare a acestor obiective sunt direcționate pe traseele a trei mari căi, și anume:
a) familiarizarea elevilor cu gramatica elementelor de limbaj plastic;
b) inițierea lor în problemele actului de creație;
c) contactul cu frumusețile mediului înconjurător (natură, construcții, opere de artă, creații tradiționale, etc.).” (www.regielive.ro)
Materiale și tehnici specifice artelor plastice la preșcolari
Pentru realizarea obiectelor din hârtie, materialul de bază este hârtia. Hârtia este un material accesibil oricui. Aceasta fiind ușor de prelucrat, poate avea o întrebuințare “multilaterală” în jocurile de copii și la activitățile practice de lucru manual.
Din hârtie, copiii pot realiza cu ușurință diferite jucării și obiecte utile lor. Uneori folosind doar hârtia, alteori având nevoie și de foarfece, cuțitaș, creion, lipici.
Ȋn afară de hârtia albă există o “multitudine de sorturi” de hârtie, care se găsesc în papetării sau librării.
Principalele feluri de hârtie utilizate la lecțiile de abilități practice sunt:
“Hârtia colorată lucioasă.” Se găsește în mărimi diferite. Aceasta se poate rupe și se poate tăia bine. Se cumpără din papetării sau librării.
“Hârtie de copiat mai groasă.” Este transparentă, se găsește sub formă de rolă. Se poate folosi în locul hârtiei pergament obișnuită, fiind utilă pentru copierea de modele.
“Hârtie cerată.” Este o hârtie semitransparentă, se găsește sub formă de coli și poate avea diferite culori. Aceasta se poate folosi în locul hârtiei de calc. O putem procura din papetării.
“Hârtie în coli de dimensiuni mari.” Este o hârtie tare, semitransparentă, groasă, se gasește în toate culorile. Se folosește pentru confecționarea de lampioane.
“Hârtie transparentă de împachetat.” Este subțire, o găsim în toate culorile, poate avea diferite forme cum ar fi: pătrată, dreptunghiulară și diferite mărimi. Se găsește în papetării.
“Hârtie poleită (de staniol).”Acest tip de hârtie este lucioasă, poate avea culorile: auriu, argintiu, roșu, albastru, verde. Se găsește în suluri și se poate procura din papetării sau chiar din florării.
“Hârtie creponată.” Are diferite culori și se găsește în suluri. Este o hârtie puțin pretențioasă, deoarece în contact cu apa sau uleiul se pătează. Se găsește în librării.
“Hârtie colorată.” Este o hârtie stabilă, se găsește în toate culorile, este colorată doar pe o față, este pătrată, are diverse mărimi și este asemănătoare cu cea de împachetat. Se găsește și cu imprimeuri în papetării.
“Hârtie pergament.” Este transparentă, subțire, este asemănătoare hârtiei de calc. Se poate găsi ca reziduri din birourile de arhitectură.
“Hârtie mătăsoasă.” Are aspectul unei foițe subțiri, este ușor transparentă, se găsește în toate culorile. Este pretențioasă deoarece în contact cu apa sau ulei se pătează.
“Hârtie pentru decupat.“ (șabloane). Este de fapt un carton puțin subțire care se găsește în papetării în toate culorile.
“Hârtie de calc.” Este semitransparentă, se găsește sub formă de coli de diferite dimensiuni în toate culorile. Se poate găsi și în magazinele de profil.
“Hârtie pânzată.” Este o hârtie acoperită cu pânză, se găsește în coli în diferite culori. Acest sortiment de hârtie se găsește mai greu doar în magazine de specialitate sau la legătorii.
“Hârtia decorativă.” Acest tip de hârtie poate avea diferite aspecte cum ar fi: aspect de dantelă, înflorat, personaje din povești, peisaje de iarnă etc. Are o textură de mătase. Se poate procura din papetării.
Ȋn realizarea lucrului manual, copiii folosesc și cartonul. Cartonul este puțin mai pretențios în operațiile de prelucrare decât hârtia deoarece are o textură mai groasă și este mai greu de modelat.
Deosebirea dintre hârtie și carton constă în următoarele caracteristici: rezistența, grosimea, asprimea suprafeței și chiar densitatea. Cunoscând proprietățile fiecăruia, copilul va putea să-și aleagă singur materialul cel mai potrivit.
Ca și hârtia, cartonul este și el de mai multe feluri:
“Carton subțire.” Acest tip de carton este ușor de modelat de catre copii, se găsește în toate culorile în librării sau papetării.
“Carton ondulat.” Este un sort de carton ușor de îndoit, are o structură ondulatorie pe o singură față.
“Carton-foto.”7 Este subțire, lucios pe o față, se găsește în toate culorile sub formă de coli în papetării sau magazinele foto.
Pentru realizarea diferitelor obiecte din hârtie, avem nevoie de o serie de ustensile. Cele mai folosite ustensile pentru lucrul cu hârtia și cartonul sunt:
Foarfece. Acesta trebuie să fie bine ascuțit atunci când tăiem cu el. Educatoarea are rolul de a învăța copiii cum se ține și cum se folosește. Are două inele, pe unul dintre ele introducem degetul mare al mâinii drepte, iar în celălalt inel vom introduce degetul arătător și degetul mijlociu.
Cuțitașul (cuterul). Se folosește în general la lucrări din carton. Când modelul este deja trasat cu creionul pe carton, pentru a-l decupa folosim doar varful cuterului, tragând ușor peste semn, fără să apăsăm, de mai multe ori până ce reușim să tăiem cartonul.
Lipiciul. Poate fi solid sau lichid. Are rolul de a face posibilă atașarea a două sau mai multe hârtii și de a atașa alte obiecte la produsul realizat de copii.
Culori. Acuarele. Pensule. Aceste unelte sunt folosite de copii la decorarea obiectelor. Pentru a ști cum se folosesc, educatoarea are rolul de a învăța copiii cum se combină culorile, cum se potrivesc.
Cu cât materialele și ustensilele sunt folosite mai des, copiii încep să cunoască proprietățile fiecărei ustensile, a materialului din care sunt făcute, modul în care se folosesc, ceea ce le dă posibilitatea să înțeleagă utilitatea acestora în realizarea obiectelor.
Desenul
Reprezintă la vârsta preșcolară un mod de exprimare a sentimentelor copiilor, un mediu de explorare a relațiilor, descrierea unor experiențe, împărtășirea dorințelor. Prin desen copiii se simt foarte importanți și deosebiți. Ei desoperă o altă modalitate de exprimare a ceea ce simt, ceea ce gândesc și modul de a percepe mediul înconjurător.
În general, ei nu preferă temele impuse, iar atunci când desenează exprimă o parte din propria lor personalitate. Desenele care au forme haotice, sunt în realitate fotografii ale sufletului lor. Prin forme și culori, copilul ne dezvăluie lumea sa interioară, interesele sale, orizontul său de cunoaștere, raportul său cu realitate înconjurătoare.
Există numeroase teste care se bazează pe exprimarea trăirilor prin desen:
testul omulețului – oferă informații despre nivelul intelectual al copilului și despre percepția propriei scheme corporale
testul ,,desenului liber”- permite copilului să deseneze ce vrea el, aducând informații despre lumea interioară
desenului familiei – oferă informații despre relația familiei cu copilul
Pictura
Reprezintă o activitate prin care jucându-se, copiii ne oferă posibilitatea să descoperim modul cum văd, cum percep lumea, ce i-a impresionat mai mult din multitudinea aspectelor văzute. Pentru trezirea interesului pentru pictură, trebuie să debutăm mai întâi cu exerciții de desen.
Linia – element de limbaj plastic
Linia reprezintă un element de limbaj plastic mai simplu care poate fi realizat doar cu ajutorul unei foi de hârtie și un creion, culoare sau pix.
Atunci când sunt utilizate se găsesc sub diferite forme: drepte, curbe, frânte, continue, întrerupte, intersectate, combinate etc., dar în ceea ce privește poziția lor pot fi: verticale, orizontale, oblice.
Chiar dacă noi nu le acordăm vreo semnificație anume, ci le numim uneori ,,mâzgăleli”, preșcolarii le asociază întotdeauna cu diverse obiecte.
Linia poate avea următoarele expresivități si semnificații:
Linia subțire: sugerează gingășie și emotivitate (fig. 1.1.1.)
Linia groasă: sugerează putere și energie (fig. 1.1.1.)
Linia continuă: sugerează încredere și exactitate (fig. 1.1.2.)
Linia întreruptă: sugerează nehotărâre și îndoială (fig. 1.1.2.)
Linia frântă: sugerează energie, asprime
Linia curbă: sugerează sensibilitate, gingășie, feminitate (fig. 1.1.3)
Linia orizontală: exprimă starea de pace, odihnă (fig. 1.1.4.)
Linia verticală: exprimă starea de aspirație și înălțare (fig. 1.1.4.)
Linia oblică: exprimă starea de neliniște, un echilibru nestatornic (fig. 1.1.5.)
Fig. 1.1.1. Linii subțiri și groase Fig. 1.1.2. Linii continue și întrerupte
Fig. 1.1.3. Linia curbă Fig. 1.1.4. Linii orizontale și verticale
Fig. 1.1.5. Linia oblică
Liniile pot fi utilizate în modalități specifice compoziției decorative:
repetiția – constă în repetarea unor elemente precum: linia, pătratul, cercul, motive de floră sau faună, floare stilizată (fig. 1.1.6.)
Fig. 1.1.6. Repetiția
alternanța – constă în ordinea a două forme, două poziții care se repetă, adică se pot repeta două sau trei motive decorative (fig. 1.1.7.)
Fig. 1.1.7. Alternanța
simetria – constă într-un echilibru perfect în ambele părți.
Punctul – element de limbaj plastic
Punctul reprezintă un element de limbaj plastic care poate fi realizat cu ajutorul instrumentelor de scris (pix, creion, culoare) pe suprafața suport.
În funcție de forma obținută punctul poate fi definit ca: trunghi, pătrat, cerc, semicerc, romb etc.
Efectul spațial al punctului se obține prin:
mărime – se împarte în cinci categorii: foarte mică, mică, medie, mare și foarte mare;
distanță – mai aglomerate sau mai dispersate;
strălucire – viu colorate sau grizate;
luminozitate – luminoase sau degradate;
sens – dispuse drept sau curb, orizontal sau oblic. (fig. 1.2.1.)
Fig. 1.2.1. Aglomerație de puncte
Fig. 1.2.1. Aglomerație d puncte
Punctul se obține prin diferite moduri:
pulverizarea – se realizează cu ajutorul pulverizatorului, iar stropii obținuți se prezintă sub forma unor puncte;
stropirea – se realizează cu ajutorul unor instrumente precum: stilou, pai, pensulă, periuță de dinți (fig. 1.2.2.)
Fig. 1.2.2. Stropirea cu paiul
colajul – se realizează prin ruperea hârtiei în bucăți cât mai mici (fig. 1.2.3)
Fig. 1.2.3. Colajul
amprenta – reprezintă urma obținută cu ajutorul unor instrumente precum: capătul unui creion sau vârful degetelor etc. (1.2.4.)
Fig. 1.2.4. Amprenta cu vârful degetelor
Fig. 1.2.4. Amprenta cu ajutorul frunzelor
Culoarea – element de limbaj plastic
În viața cotidiană, deosebim lucrurile între ele nu doar prin formă ci și prin culoare. Culoarea ajută omul să-și dezvolte creativitatea, dar și personalitatea lui.
Culorile se clasifică astfel: culori primare, binare de gradul I, binare de gradul II.
Culorile primare sunt următoarele: roșu, galben și albastru, iar prin amestecul lor se pot obține celelalte culori. Acestea au o semnificație și o strălucire aparte.
Culorile binare de gradul I se obțin prin amestecul a două culori binare în cantități egale. Acestea sunt următoarele: oranjul, violetul și verdele. (fig. 1.3.1.)
Oranjul se obține prin amestecul celor două culori: roșu și galben.
Violetul se obține prin amestecul celor două culori: roșu și albastru.
Verdele se obține prin amestecul celor două color: albastru și galben.
Fig. 1.3.1. Culorile binare de grdaul I
Culorile binare de gradul II se obțin prin amestecul unei culori primare cu cea binară de gradul I. Culorile binare de gradul al II-lea sunt următoarele:
Galben + oranj = galben – oranj
Roșu + oranj = roșu – oranj
Roșu + violet = roșu – violet
Albastru + violet = albastru – violet
Albastru + verde = albastru – verde
Galben + verde = galben – verde
Semnificația culorilor:
Roșu – incită și stârnește pasiuni, emoții puternice, atât positive cât și negative
– este culoare ,,fierbinte”, irită, mobilizează
– puncte sensibile: comportamentul devine agresiv
– copilul care preferă această culoare exprimă intoleranță față de obstacole
2. Galben – semnifică libertate, putere, energie
– oferă senzația de plăcere, înviorare
– puncte sensibile: preșcolarul poate deveni melancolic
– cel care preferă această culoare exprimă sensibilitate și spontaneitate
3. Verde – semnifică pace, relaxare, bună dispoziție
– oferă senzația de echilibru, încredere
– puncte sensibile: preșcolarul poate deveni inhibat
– copilul care preferă această culoare manifestă dorința de liniște interioară
4. Albastru – semnifică calmitate, concentrare și liniște
– oferă senzația de relaxare, empatie
– puncte sensibile: sentimentele pot deveni reci
– copilul care preferă această culoare devine puternic, încrezător
5. Negru – semnifică suferință, întristare, deprimare
– oferă fericire interioară
– puncte sensibile: statea preșcolarului poate duce de la o extremă la alta
– copilul care preferă această culoare exmprimă sentimentul de nemulțumire
6. Violet – semnifică tristețe, supărare, îngrijorare
– puncte sensibile: preșcolarul poate deveni melancolic
– copilul care preferă această culoare are o personalitate puternică
7. Maro – semnifică seriozitate, confort, mâhnire
– puncte sensibile: preșcolarul poate deveni nemulțumit de el datorită incapacității de a îndeplini cerințele adulților
– copilul care preferă această culoare manifestă un comportament responasbil și serios
8. Roz – semnifică bunătate, sensibilitate
– puncte sensibile: preșcolarul acceptă foarte greu eșecurile și frustrările
– copilul care preferă această culoare simte nevoia de a iubi, dar semnifică și o băgăție interioară
9. Portocaliu – semnifică curaj, fericire, optimism
– puncte sensibile: preșcolarul poate deveni naiv
– copilul care preferă această culoare este comunicativ, deschis
Culorile calde: R roșu, G galben, O oranj (fig. 1.3.2.)
– oferă senzația de căldură,
– ne duc cu gândul la soare, foc, vară
– semnifică fericire, sărbătoare, bogăție
– dau senzația de apropiere de spațiu
Fig. 1.3.2. Culorile calde
Culorile reci: V verde, A albastru, V violet (fig. 1.3.3.)
– oferă senzația de rece
– ne duc cu gândul la răcoarea pădurilor, a apelor, la iarnă
– semnifică tristețea, dar și pacea, liniștea
– dau senzația de depărtare de spațiu
Fig. 1.3.3. Culorile reci
Nonculorile: A alb și N negru (fig. 1.3.4.)
– din amestecul de alb și negru în proporții diferite se obține griul
– ajută la închiderea și deschiderea culorii
– atunci când este utilizat albul se obțin culori deschise, iar când este utilizat negrul se obțin culori închise
Fig. 1.3.4. Nonculorile
Culorile complementare – culorile diametral opuse în central cromatic.
Perechile de culori complementare sunt următoarele:
ROȘU – VERDE; GALBEN – VIOLET; ALBASTRU – ORANJ
Caracteristici:
una este primară, iar cealaltă binară
una este caldă, iar cealaltă este rece
din amestecul fizic a două componente se obține griul
împreună produc un contrast puternic
Există 7 tipuri de contraste cromatice:
Contrastul complementar
Se obține din alăturarea culorilor complementare, care se cer reciproc. Juxtapuse, își cresc forța de strălucire pănă la maxim.
Constrastul închis-deschis (clar-obscur)
Se obține prin alăturarea unor culori cu valori tonale diferite.
Contrastul de calitate
Se obține din alăturarea unor culori strălucitoare cu unele stinse. Calitatea unei culori este oferită de gradul ei de puritate.
Contrastul de cantitate
Se obține din alăturarea unor culori ce ascunde suprafețe de mărimi diferite.
Contrastul simultan și succesiv
Are la bază legea complementarității și se manifestă atunci când o culoare pură solicit fiziologic culoarea ei complementară.
Contrastul culorii în sine
Se obține prin alăturarea unor culori curate, pure.
Contrastul cald-rece
Se obține prin alăturarea culorilor calde cu cele reci.
Forma – element de limbaj plastic
Forma reprezintă proprietatea unei figuri, obiectele fiind destinse mult mai ușor de către copii.
Preșcolarii de 3-5 ani desenează formele obiectelor mai schematic, iar la 5-7 ani pot obține forme cu un aspect mai complex.
Forma poate fi atât spontană cât și eleborată. Forma spontană este obținută accidental prin diferite procedee tehnice, iar forma elaborată este bazată pe diverse sugestii naturale.
Forma reprezintă înfățișarea obiectelor, ființelor și fenomenelor din natură. Tot ce există pe pământ are o formă. Ele diferă în funcție de formă.
Exemplu: – albina și fluturele;
– norii și curcubeul;
– floarea soarelui și spicul de grâu;
– porumbelul și barza;.
– masa și scaunul
Așadar, există forme create de natură și forme create de om.
Clasificări și criterii:
După calitate și caracter
După calitate: proprietatea materiei de lemn, marmura din care rezultă forme spontane, naturale sau accidentale
După caracterul:
– structurii: forme deschise și închise
– conturului: forme rotunde, dantelate, colțuroase
– tratării suprafeței: forme plastic picturale, decorative
După diferitele ei ipostaze funcționale
Forma deschisă reprezintă forma compusă din trăsătura care nu mai revine la forma inițială;
Forma închisă reprezintă forma compusă din detalii a căror dispunere spațială tinde spre centru, spe interiorul ei;
Forma simbolică reprezintă forma în care poate fi cuprinsă o idee picturală, sculpturală;
Forma totală reprezintă forma obținută din părți organice.
Metode și tehnici de lucru
Metoda explicației
Datorită faptului că atenția voluntară și atenția distributivă a copiilor este redusă ca volum, explicația prelungită ca durată va fi ineficientă și va determina apariția fenomenului de oboseală. De aceea, este foarte important ca explicația să fie gândită anterior și să fie cât mai scurtă.
De asemenea, pentru ca noua activitate să-i motiveze și să prezinte interes, trebuie să fie însoțită de diverse materiale: planșe , modele naturale, fotografii.
Metoda conversației
Este o metodă de instruire cu ajutorul întrebărilor și răspunsurilor în scopul realizării unor sarcini și situații de învățare. În raport cu obiectivele urmărite și cu tipul de activitate în care este integrată, conversația, ca metodă, are următoarele funcții:
• euristică, de valorificare a cunoștințelor anterioare ale copiilor pe o nouă treaptă de cunoaștere (conversație de tip euristic);
• de clarificare, de aprofundare a cunoștințelor (conversația de aprofundare);
• de consolidare și sistematizare (conversația de consolidare); • de verificare sau control (conversația de verificare).
Metoda demonstrației
Această metodă se realizează cu ajutorul unor materiale intuitive pentru ilustrarea temei abordate și pentru clarificarea scopului urmărit.
Pentru ca această metodă să fie eficientă, educatoarea implică concomitent copii atât în perceperea demonstrației, cât și în aplicarea practică a celor demonstrate.
Metoda exercițiului
Este cea mai utilizată și cea mai eficientă metodă, deoarece dezvoltă capacitatea copiilor de a lucra în mod organizat și de a transpune în imagini grafice, observațiile, reduce foarte mult procesul de teorie.
Această metodă menține treaz interesul copiilor și crește spiritul de autonomie, cu atât mai mult cu cât exercițiile pot fi prezentate în diferite forme.
Metoda observației
Reprezintă metoda fundamentală de cunoaștere a copilului în grădiniță și constă în urmărirea atentă a faptelor de educație așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite, cu scopul sesizării aspectelor esențiale sau a celor diferențiate.
Este utilizată în cazurile în care cunoștințele pot fi deprinse de copii în urma cercetării unui material intuitive sau din analiza unor exemple concrete.
Metoda dialogului dirijat
Această metodă deplasează centrul de greutate de la întrebările cu caracter de orientare, la cele cu caracter de investigare, cercetare, după principiul conexiunii inverse, îndepărtând monotonia.
Educatoarea prezintă copiilor opere de artă, desene sau imagini din albume, prin care copii pot să se familiarizeze cu unele tehnici de lucru și de utilizare a acestora, în organizarea compoziției plastice. (Metode de învățământ, 2006, p. 71-140 )
Tehnici de lucru (lucrări din diverse materiale)
Tehnicile de lucru utilizate de către preșcolari în activitățile practice sunt următoarele:
tehnica prelucrării (modelajul);
tehnica lipirii prin suprapunere;
tehnica decupării după contur;
tehnica îndoirii hârtiei;
tehnica formelor tăiate;
tehnica mototolirii hârtiei;
tehnica ruperii hârtiei.
Lucrări din plastilină
TEHNICA PRELUCRĂRII: modelaj (fig. 1.4.1.)
Plastilina este un material maleabil prin frecare, ușor unsuros, care se pretează tehnicii modelajului. Datorită faptului că este unsuroasă (plastilina obișnuită, folosită de obicei în grădiniță, mai ieftină) dă o senzație neplăcută copilului care va solicita spălarea repetată a mâinilor.
Există și o altă categorie de plastilină, de calitate superioară, neunsuroasă și nelipicioasă (mai scumpă).
Fie din prima categorie, fie din a doua, ambele au calitatea de a se înmuia, fiind ușor de modelat.
Din ea se pot realiza: mâncare (fructe și legume etc), litere și cifre, diverse animale, veselă (pahare, ceșcuțe, farfurii etc), bijuterii, vehicule etc.
Fig. 1.4.1. Modelaj
Fig. 1.4.1. Modelaj
Fig. 1.4.1. Modelaj
Tehnica lipirii prin suprapunere
Această tehnică se poate aplica încă de la grupa mică. Pare o tehnică ușor de realizat, dar uneori poate crea dificultăți în ceea ce privește modul în care se lipesc șabloanele și ordinea în care se lipesc acestea deoarece în cadrul acestei tehnici, fiecare sablon decupat are locul lui în realizarea produsului finit.
Lucrări din hârtie
TEHNICA DECUPĂRII
Este cea mai ușoară formă de prelucrare a hârtiei sau a resturilor de textile lipite
pentru a-i da rezistență și pentru a se putea decupa corect după model. Se pot decupa orice fel de figuri, mai ales dacă sunt colorate, impresia artistică este alta, realizându-se și caracterul interdisciplinar al actului didactic (abilități practice – educație plastică – matematică).
Realizarea unor compoziții simple ,,Vaza cu flori” (vezi Anexa 1).
TEHNICA ÎNDOIRII HÂRTIEI
Îndoirea reprezintă o acțiune ușoară ce nu necesită utilizarea unei unelte.
La grupele copiilor de 4-5 ani și 5-6 ani, această deprindere este în etapa de
formare, demonstrarea și explicarea centrându-se pe următoarele momente:
cuprinderea corectă a hârtiei cu degetele ambelor mâini și așezarea ei pe masă
îndoirea și așezarea precisă a unei părți peste cealaltă, subliniindu-se necesitatea așezării precise a marginilor hârtiei și a colțurilor
apăsarea hârtiei pe marginea realizată prin îndoire cu vârful degetelor
Un obiect plăcut pentru copii este ,,Coiful” (vezi Anexa 2)
TEHNICA FORMELOR TĂIATE
Uneltele acestei tehnici sunt foarfeca și tiparele. Sunt recomandate foarfecele mici, cu vârfurile rotunde, pentru a împiedica accidentările, deoarece cei mici au tendița de a se juca tot timpul.
Este important a-i învăța pe preșcolari cum să utilizeze în mod corect foarfeca: deschiderea și închiderea celor două brațe ale ei, precum și obținerea poziției și mișcarea spre înainte.
La grupa copiilor de 5-6 ani se efectuează decuparea după tipar și lipirea elementelor îmbinate (figuri geometrice- cerc, trunghi, dreptunghi, pătrat) în compoziții precum ,,Trenulețul” (vezi Anexa 3).
TEHNICA MOTOTOLIRII HÂRTIEI
Este o tehnică ușor de realizat care presupune ruperea hârtiei colorate (creponată, igienică), mototolirea ei în biluțe mici.
Mototolirea hârtiei necesită multă răbdare, dar are un effect benefic asupra dezvoltării mușchilor.
După realizarea lor, sunt lipite pe planșe cu tipare ,,Inimioare” (vezi Anexa 4).
TEHNICA RUPERII HÂRTIEI
Această tehnică presupune ruperea hârtiei în bucăți mici pentru a putea fi lipite pe planșe desenate. Ajută la dezvoltarea mușchilor mici ai degetelor, dar mai ales la educarea răbdării.
Prin modul de așezare pe planșă oferă libertate dezvoltării imaginației și creativității.
După realizarea lor, sunt lipite pe planșe cu tipare ,,Zambila” (vezi Anexa 5)
,,Niciodată nu este prea devreme pentru începerea educării creativității;
Activitatea creatoare nu ar trebui să fie îndrăgită de nici un fel de restricții, limitări, critici.”
V. Lowenfeld
Capitolul II
POTENȚIALUL CREATIV LA PREȘCOLARI
2.1. Delimitări conceptuale și terminologice ,,Creativitatea’’
Există foarte multe modalități prin care este definită creativitatea. Psihologii susțin în general că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității.
Termenul ,,creativitate’’ provine din limba latină de la cuvântul creare, care înseamnă a naște, a făuri. A fost introdus în psihologie de G.W. Allport pentru a desemna o formațiune de personalitate.
,,Howard Gardner afirmă că în majoritatea societatilor umane și în cea mai mare parte din istoria omenirii, creativitatea nu era nici căutată, nici recompensată; în timp ce în societatea noastră globalizată, creativitatea este căutată, cultivată, prețuită. Vizionarul corporatist John Seely Brown remarca cu ironie că, în lumea de mâine, oamenii vor spune: “Creez, deci exist”.
În ultimii ani un numar de specialiști din știintele sociale au adoptat un punct de vedere diferit. Mai întâi, recunoaștem o varietate de eforturi creative, relativ independente. De asemenea, recunoaștem o întreagă gamă de realizari creative; și cel mai important, nu ne imaginăm că o persoană creativă într-un anumit domeniu ar fi putut să schimbe locul cu o persoană creativă dintr-un alt domeniu.
În viziunea lui Mihaly Csikszentmihaly, creativitatea este o realizare conjuncturală, fiind rolul a trei elemente autonome:
individul care stăpânește o anumită disciplină sau un domeniu al practicii și realizează constant variatiuni în acel domeniu;
domeniul cultural în care lucrează un individ, cu modelele, prescriptiile și interdictiile sale;
câmpul social – acele persoane și instituții care asigură acces la experiențe educaționale relevante, ca și la oportunități de a practică.’’ (Haward Gardner, 2007, p. 126)
A crea înseamnă: a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a genera, a produce, a fi primul care interpretează rolul și dă viață unui personaj, a compune repede, a zămisli etc.
,,Creativitatea este un concept destul de vag și oarecum imprecis. Michel și Bernardette Fustier (1988) arată că în mintea omului obișnuit creativistetatea este legată de expresii și creații artistice, de invenții tehnologice sau descoperiri științifice, de comunicare interumană, de educație, de comportamentele personale și de mișcările sociale. Ea semnifică: adaptare, imaginație, construcție, originalitate, evoluție, libertate interioară, talent literar, distanțare față de lucrurile deja existente.
A fi creativ înseamnă a vedea același lucru ca toată lumea, dar a te gândi la ceva diferit.’’ (M. Roco, 2001, p. 17)
,,Ca formațiune psihică deosebit de complex, creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri: productivitatea, utilitate, eficiență, valoare, ingeniozitatea, noutate, originalitate. Le-am consemnat în oridinea importanței lor pentru creativitate și a măsurii în care ele sunt proprii fenomenului creației. Au existat tendințe de a limita creația la productivitate, utilitate, valoare, calități care sunt necesare, dar nu si suficiente pentru delimitarea creativității. Definitorii pentru creație sunt noutatea și originalitatea.
Productivitatea se referă la numărul mare de idei, soluții, lucrări de specialitate, produse mai mult sau mai puțin material.
Utilitatea privește în special rezultatele acțiunii, care trebuie să fie folositoare, să contribuie la bunul mers al activității.
Eficiența are în vedere caracterul economic al performanței, se referă la randamentul acțiunii, la performanțele care se pot obține prin folosirea rezultatelor activității creatoare.
Valoarea produselor activității creatoare trebuie să prezinte însemnătate din punct vedere teoretic sau practic, să fie recunoscută și respectată în plan social.
Ingeniozitatea presupune eleganță și deosebită eficacitate a metodelor de rezolvare.
Noutatea se referă la distanța în timp a lucrurilor, ideilor. Există lucruri foarte noi (recent elaborate) care pot să aibă un grad redus de originalitate.
Originalitatea se apreciază prin raritatea ideilor, soluțiilor sau produselor. De obicei, sunt considerate originale rezultatele creativității care apar o singură dată într-o colectivitate, deci sunt unice.’’ (M. Roco, 2001, p. 18)
O persoană creativă se caracterizează prin originalitate și expresivitate, este inventiv, imaginativ, deschizător de drumuri. Creativitatea semnifică talent, geniu, inspirație, supradotare, imaginație, adaptare,construcție, evoluție, valoare, utilitate, eficiență, noutate.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul ,,creativitate’’ derivă din: doué=dotat (din limba franceză) și:
– gifted (dotat) = pentru copiii inteligenți; cel care posedă într-o mare măsură abilități intelectuale
– talented (talentat) = pentru copiii cu aptitudini special pentru matematică, muzică etc; talentul este văzut ca fiind o ,,aptitudine natural și care se manifestă într-o anumită direcție’’
– creative (creative) = pentru copiii creativi .
(BERT, C.; – ,,Les surdué’’, în ,,Le monde d’education 1978, nr.44)
Creativitatea reprezintă în primul rând crearea noului, nu semnifică doar receptarea și consumul de nou. A fi creativ înseamnă a vedea aceleași lucruri ca toată lumea, dar a te gândi la ceva diferit.
De-a lungul timpului, creativitatea a fost a fost abordată din prisma: produsului creativ, al procesului creator, al potențialului creativ, al personalității.
Creativitatea a fost asociată cu realizarea unui produs care poate fi obținut, apreciat, studiat. Realizarea unui produs este obiectul unui proces care presupune stabilirea unui proiect, a acțiunilor și interacțiunulor necesare realizării produsului. Atât produsul cât și procesul cât și procesul definesc creativitatea. Fără proces nu ar exista posibilitatea de apariție e produsului, iar fără produs, procesul ar rămâne doar în domeniul imaginației.
,,După M. Bejat, individul înzestrat cu talent se caracterizează printr-o inteligență deosebită, o puternică impresionabilitate, o mare exigență față de sine dispunând de un puternic spirit autocritic, care-l face să fie permanent nemulțumit de ceea ce creează și să năzuiască spre perfecțiune.’’ (M. Roco, 2001, p. 13)
Funcțiile creativității determină structura tridimensională a creativității la nivel social, psihologic și pedagogic. Pe de altă parte, structura tridimensională a creativității reflectă cerințele funcționale ale creativității la nivel de produs-proces-personalitate.
Funcția socială a creativității determină modul de realizare a produsului
creator stimulând și dirijând acele comportamente ale personalității semnificative din perspectiva perfecționării raportului cognitiv, afectiv, motivațional asumat față de realitatea economică, politică, culturală etc. În această accepție, produsul creativ este cu atât mai elevat, cu cât este mai extinsă și mai profundă (re)structurarea posibilităților personalității de înțelegere a realității sociale. (Lanadu Erika, 1979, p.91)
b) Funcția psihologică a creativității determină modul de realizare a procesului creator, angajând toate resursele existente la nivelul sistemului psihic uman, cu unele accente evidente care vizează:
– inteligența, în calitate de aptitudine generală, care asigură premisa sesizării-rezolvării-inventării de probleme și de situații-problemă;
– gândirea, în calitate de proces de cunoaștere logică, proiectată multifazic, pe baza unității informațional-operațional, realizabilă în sens convergent-divergent;
– imaginația, în calitate de proces de cunoaștere logică, specializat în reproducerea noului prin (re)combinarea informațiilor dobândite anterior;
– aptitudinile speciale, în calitate de "vectori" ai acțiunii eficiente, reglatori în anumite domenii de activitate;
– atitudinile (afective, motivaționale, caracteriale), în calitate de "vectori" ai acțiunii eficiente, autoreglatori în orice domeniu de activitate.
Privite din perspectiva funcționalității lor creative toate elementele sistemului psihic uman pot evolua ca însușiri generale ale personalității creatoare implicate de-a lungul întregului proces creator.
c) Funcția pedagogică a creativității determină modul de comportare a personalității creatoare, angajată în proiectarea unor acțiuni educaționale/ didactice realizabile în condiții de transformare continuă a raporturilor subiect-obiect.
Definirea conceptului de creativitate pedagogică presupune valorificarea deplină a componentelor structural-funcționale, analizate anterior, interpretabile și realizabile în sens prioritar formativ.
Produsul creator de tip pedagogic este situat la nivelul inventivității care reflectă capacitatea educatoarelor, învățătorilor, profesorilor, de "a produce" corelații instrucționale și educaționale noi (corelația subiect-obiect dezvoltată la nivelul structurii acțiunii educaționale/didactice) în raport cu realizările anterioare.
Produsul creator de tip pedagogic angajează cel puțin nivelul inventivității, situat între creativitatea semnificativă doar în sens individual și cea relevantă (și) în plan social. La acest nivel,” nu ajung decât puțini indivizi" și anume "cei mai flexibili și mai receptivi la prelucrări simbolice pe spații largi". (Landau Erika, 1979, p. 88)
Învățământul determină creșterea numărului acestora tocmai datorită exercițiului de creativitate angajat permanent la nivelul lecției, orei de dirigenție etc, care solicită educatorului adaptarea continuă la situații noi, imprevizibile, în regim de viteză rapidă. Produsul creator reflectă complexitatea corelațiilor subiect-obiect, corelații angajate la nivelul acțiunii educaționale/didactice, prin multiplicarea corespondențelor pedagogice necesare între obiectivele pedagogice – conținuturile pedagogice – strategiile de predare-învățare-evaluare, direcționate special pentru realizarea unui învățământ prioritar formativ.
Domeniul educației dezvoltă un spațiu și un timp pedagogic deschis creativității în plan individual (creativitatea cadrului didactic, creativitatea elevului), colectiv (creativitatea colectivului didactic, creativitatea clasei de elevi, creativitatea microgrupurilor de elevi) și social (creativitatea organizației școlare, creativitatea comunității educaționale, naționale, teritoriale, locale).
Dezvoltarea creativității constă în încurajarea și stimularea copiilor de a realiza orice creație.
,,Educatoarea are un rol important în dezvoltarea creativității copiilor. Aceasta trebuie să fie deschisă, să dea libertate de exprimare copiilor prin:
– asigurarea unui mediu care să permită copiilor să exploreze și să se joace fără restricții
– acceptarea ideilor neobișnuite ale copiilor fără a le critica
– manifestarea deschiderii și bunăvoinței față de ideile copiilor
– cunoașterea faptului că dialogul și conversația sunt întotdeauna moduri bune de a întreține creativitatea.” (Ionescu M., 2000, p. 186)
Creativitatea este o capacitate proprie tuturor copiilor. Fiecare copil o deține într-o formă mai mare sau mai mică.
Metode de stimulare a creativității la preșcolari
Metode interactive și alternative
De predare
Se referă la faptul când educatorul face o demonstrație și copiii doar îl urmăresc,
iar acest lucru este nemulțumitor pentru studiu. Așadar, înseamnă că învățarea este pasivă, iar creierul nu face legături. Precum un computer care nu reține informația procesată decât dacă acționăm butonul ,,salvare’’, așa și creierul nostru trebuie să testeze informația. Dacă, copiilor nu li se oferă posibilitatea discuției, investigației, a acțiunii, atunci învățarea nu se produce.
Învățarea implică înțelegerea, iar aceasta înseamnă mai mult decât cunoașterea faptelor. Copiii construiesc cunoașterea pe baza a ceea ce deja cunosc sau cred; ei prezintă noile cunoștințe prin transformarea și raționarea conceptelor lor curente și prin completarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja.
Învățarea este mediată de mediul social în care elevii interacționează unii cu alții. Așadar, este adevărat că acela care învață trebuie să-și construiască cunoașterea prin intermediul propriei înțelegeri și că nimeni nu poate face acest lucru în locul său.
De evaluare
Metoda deține aceleași înțelesuri educaționale, reprezentând un mod
eficient de realizare a demersului inițial în vederea atingerii obiectivelor de evaluare propuse.
Adriana Stoica susține că metoda este un drum prin care educatorul ,,oferă copiilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoștințelor, de formare a diferitelor capacități testateprin utilizarea unei diversități de instrumente adecvate scopului urmărit”
Metoda de evaluare se referă la întregul demers de proiectare și realizare a actului evaluativ, de la stabilirea obiectivelor de evaluare prin care se intenționează dobândirea informațiilor necesare și relevante pentru scopurile propuse.
Instrumentul de evaluare pune în valoare atât obiectivele de evaluare, cât și demersul inițiat pentru a atinge scopul propus, producându-se chiar o schimbare a modului de abordare a practicii eveluative curente sau a celei de examen.
Cele mai relevante finalități ale evaluării procesului instructiv-educativ, în ultimul timp, se concretizează în:
cunoștințe și capacități;
atitudini (practice, sociale, științifice );
interese;
capacitatea de a face aprecieri de valoare (opinii, adaptări atitudinale și comportamentale).
,,Stimularea potențialului creativ al preșcolarului impune utilizarea unor strategii neprescrise care pun accentul pe antrenarea autentică și plenară a copilului. Formative din acest punct de vedere, sunt strategiile euristise care îl implică pe preșcolar în activitatea de descoperire , de rezolvare de probleme, de investigare a realității. La fel de importante sunt si strategiile creative care pun accent pe spontaneitate, originalitate, gândire laterală, divergentă, analogică.” (T. Tapalagă, 2009, p. 45-90)
De aici, strategiile moderne de evaluare încearcă să accentueze acea dimensiune a
acțiunii evaluative care să ofere copiilor suficiente și variate posibilități de a demonstra ceea ce știu și ceea ce pot să facă.
Pentru a se utiliza la maximum resursele inconștientului, care au rol relevant în procesul creației (apariția bruscă a unei idei, sub forma ,,iluminării”, inspirației) s-au propus metode imaginative și metode raționale.
Metoda creativă Brainstormingul
Cuvântul ,,brainstorming” provine din limba engleză de la ,,brain” care înseamnă creier și ,,storm” care înseamnă furtună, plus sufixul ,,-ing”, traducerea fiind ,,furtună în creier”.
Cantitatea generează calitatea, este un principiu al brainstormingului. Reprezintă o metodă foarte importantă și cea mai răspândită, care stimulează creativitatea copiilor. De asemenea, obiectivul urmărit de această metodă îi provoacă și îi solicită pe copii să se implice activ la numeroase activități, devind astfel mai activi, mai capabili să se concentreze în diferite grupuri creative.
Cadrul didactic nu trebuie să intervină în discuțiile participanților, el doar ascultă cu atenție. Grupul format nu trebuie să depășească 30 de copii și este de preferat să fie compus dintr-un grup par și eterogen din punct de vedere al pregătirii și al aptitudinilor.
Etapele acestei metode creative sunt următoarele:
se selectează tema și se anunță sarcina de lucru;
se pot face observații si comentarii doar pozitive privind ideile, informațiile din grup;
se alocă o mică pauză pentru ,,așezarea” ideilor transmise;
ideile transmise se reiau, iar grupul caută criterii de repartizare a lor pe categorii-simboluri, imagini care constituie posibile criterii;
pentru a discuta, evalua și critica ideile listate, grupul se distribuie în subgrupuri; la final, se aleg cele mai bune și reale idei;
pentru a fi descoperite și de ceilalți, fiecare subgrup își expune ideile în diverse moduri: imagini, cântece, propoziții, desene, cuvinte, joc de rol ;
cadrul didactic are un rol extrem de important, să stimuleze exprimarea ideilor și să nu admită intervenții inhibante.
Utilizarea acestei metode conține și avantaje, dar și dezavantaje.
Avantajele sunt următoarele:
încurajează implicarea copiilor;
extinde capacitatea de a lucra în grup;
dobândirea rapidă și ușoară a ideilor ;
practica vastă în aproape orice domeniu;
sume scăzute utile metodei.
Dezavantajele sunt următoarele:
prezintă numai soluții posibile nu și crearea efectivă
nu înlocuiește cercetarea de durată, obișnuită
unii participanți pot deveni epuizați
Tehnica 6/3/5
În doemniul creativității, acesată tehnică reprezintă un procedeu de lucru pe structura de ,,idei pe idei”, iar scopul ei este acela de a încuraja copiii să caute diverse soluții având o temă anume.
Se numește tehnica 6/3/5, deoarece presupune ca grupul de lucru să fie format din 6 membri, 3 soluții fiecare membru al grupului la o problemă dată și 5 minute reprezintă durata de lucru pentru cele 3 soluții.
Această metodă poate fi practicată chiar și de către preșcolari, numai dacă nu ne abatem de la etapele de lucru.
Etapele acestei metode sunt următoarele:
distribuirea copiilor în grupuri de câte 6 membri;
solicitarea a 3 soluții la problema oferită;
durata timpului de lucru ;
distribuirea materialului pentru activitate fiecărui membru;
după primirea sarcinii de lucru se alocă un timp de gândire, copiii vor nota pe o foaie ideile și o vor transmite ulterior colegului din dreapta pentru a prelungi ideile personale;
în activitatea propriu-zisă (unde activitatea individuală alternează cu cea de grup), copiii își notează pe foaie trei elemente ale temei în maxim 5 minute, iar apoi se schimbă de la stânga la dreapta până ajung în poziția inițială; fiecare membru al grupului când primește fișa de la colegul din stânga sa citește ideile și încearcă să-și spună punctul de vedere dar fără a se abate de la tema respectivă.
Prin intermediul acestei tehnici, cadrul didactic are în vedere ca: atunci când fișele se inversează trebuie să se respecte ordinea în funcție de regula metodei, iar la final se fac aprecieri, fiecare fișă reprezentând o subtemă a temei prezentate la începutul activității.
Câteva avantaje ale acestei metode:
stimulează spiritul de concurență;
implică copiii timizi;
toți copiii au posibilitatea să formuleze idei dar și să le exprime;
copiii analizează, compară ideile;
lucrul individual se îmbină cu cea colectivă;
dezvoltă spiritual critic, imaginația.
Metoda Philips 6/6
Reprezintă o metodă de stimulare a creativității care presupune rezolvarea temei, timp de 6 minute. A fost inițiată de către americanul J.D. Philips. Grupul poate fi format chiar și peste 30 de persoane.
Etapele acestei metode sunt următoarele
se formează grupuri de câte 6 membri, iar un copil este liderul care organizează tema din cadrul grupului și un alt copil este ,,mesager” care are datoria de a deține ideile colegilor; aceștia se aleg în funcție de inteligența specifică;
urmează prezentarea temei și a sarcinii didactice pentru fiecare grup
A – fiecare din cei șase participanți recomandă un răspuns și la final ideile mai relevante sunt prezentate de către ,,mesager”
B – fiecare participant prezintă în grup o variantă care este dezbătută și se trece la altă idee
adunarea ideilor întocmite; fiecare lider al grupului prezintă ideile întocmite de membrii grupului
se dezbat în grup ideile, se propun decizii
ideile se prezintă într-un mod plăcut în funcție de relevanța lor, iar ulterior copiii aleg în grup soluția finală
în încheiere, cadrul didactic are rolul de a prezenta decizia finală
Câteva avantaje ale acestei metode:
este stimulată atât creativitatea individuală cât și cea de grup;
se realizează numeroase idei în 6 minute pe căi diferite: atât cu material concret, cât și cu fără material;
pentru realizarea obiectivelor, cadrul didactic trebuie să aibă în vedere instruirea diferențiate dar și tipul de inteligențe diferite;
copilul este implicat în grup și grupul în colectiv pentru sinteza ideilor folosind diverse moduri de desfășurare a colectivului.
Discuția Panel
Cuvântul ,,panel” provine din limba enleză care înseamnă ,,jurați”. Grupul este unul limitat, format din 5-7 persoane care dețin cunoștințele necesare în acel domeniu. Ceilalți, (aproximativ 10 persoane) sunt atenți la ceea ce se dezbate și pot interveni doar prin intermediul unor bilețele (de diferite culori, culoarea albastră reprezintă adresarea unor întrebări, albă sugestii și cea roșie reprezintă părerile personale) transmise juraților. Membrii care participă la dicuție transmit mesajele, iar aici se dezbate informația unui bilețel dar numai într-un moment potrivit. ,,Animatorul” este cel care dirijează discuția, apoi și ceilalți pot interveni. La final, animatorul analizează și face câteva aprecieri.
Metoda Delphi
Această metodă presupune consultarea reciprocă între participanți și a fost redactată de O. Helner și de colaboratorii săi din anii 1964-1965. A fost formulată pentru obținerea soluțiilor, unde creativitatea individuală se îmbină cu cea a grupurilor.
Astfel, aplicarea metodei Delphi presupune:
stabilirea temei
alcătuirea unui chestionar
completarea individuală a chestionarului
examinarea necritică a răspunsurilor
elaborarea actului didactic în funcție de răspunsurile primite
completarea aceluiași chestionar după un interval de timp pentru a face diferența cu primul chestionar
Scopul metodei presupune obținerea informațiilor despre tema respectivă și realiza elaborarea didactică în conformitate cu ele. Principul esențial al metodei reprizintă feed-back-ul de opinie, consultarea periodică a copiilor. Prin ultima fază a desfășurării metodei, se poate constata dacă tema a răspuns așteptărilor. Prin intermediul noilor sugestii actul didactic poate deveni mai bun.
La început un grup de experți elaborează un chestionar pe marginea temei și este trimis unor specialiști pentru a-l completa. Pentru a nu se influența reciproc, vor răspunde individual într-un interval de timp. Ulterior, aceste chestionare vor fi împărțite din nou acelorași persoane împreună cu răspunsurile nenominalizate ale celorlalți participanți, iar răspunsurile îndură inerente retușuri și ajustări. Când vor veni alte răspunsuri, urmează consultarea respectând aceeași modalitate. Așadar, ciclul participă la înlăturarea succesivă a ideilo care se abat de la medie, circuitul se finalizează când 50% din participanți cad de comun accord, iar tot materialul va fi prezentat comisiei de evaluare care va sintetiza soluțiile oferite.
Metoda Frisco
Metoda se bazează pe principiul Brainstormingului regizat, moderatorul atribuind fiecărui participant un rol care îi să-i ascundă o anumită dimensiune a personalității. Astfel, se obțin personajele: tradiționalistul, ponderatul, exuberantul, pesimistul, optimistul.
Etapele metodei sunt următoarele:
Analiza situației-problemă
Fixarea rolurilor
conversatoristul
exuberantul
pesimsitul
optimistul
Discuția colectivă
Conversatorul apreciază meritele soluțiilor vechi și nu acceptă îmbunătățiri
Exuberantul transmite idei care par extrem de dificile de pus în practică
Pesimistul va evidenți aspectele dăunătoare ale oricăror îmbunătățiri
Optimistul va descoperi diverse moduri de realizare a soluțiilor recomandate de exuberant
Se trag conluzii și se sistematizează ideile transmie
Câteva avantaje ale metodei:
Rolurile se pot inversa, cei care participă au posibilitatea să-și spună punctele de vedere;
inteligențele lingvistice, logice, interpersonale se devoltă;
promovează interacțiunea dintre personalitatea participanților, devenind mai activi și cu rezultate evidente.
Ioan Cerghit afirmă: ,,pedagogia modernă consideră că rutina excesivă, conservatorismul (…) aduc mari prejudicii învățământului. În fond creația, în materie de metodologie, înseamnă o ne.contenită căutare, reînnoire și îmbunătățire a condițiilor de muncă în instituțiile școlare.”
Studiul de caz
Provine din limba latină de la ,,casus” care înseamnă ,,caz”, derivat din ,,cadere”=a cădea. Studiul de caz, repezintă o cerință importantă în educație.
Această metodă presupune implicarea activă a copiilor în diferite situații, îi determină să studieze și să compare; stimulează gândirea și creativitatea lor.
Selectarea cazului
Cazurile sunt selectate din domeniile care sunt în conformitate cu nivelul de dezvoltare și cu vârsta copiilor. Copii sunt încurajați să caute soluții de rezolvare privind anumite teme.
Expunere cazului
Tema poate fi prezentată în diferite moduri: fotografii, colaje, postere, texte scrise, illustrate etc.
Dezbaterea cazului și formarea diagnosticului
Pentru obținerea cauzelor putem aborda o analiză mai amănunțită. Reprezintă o perioadă de documentare; pentru mai multe informații se poate solicita cadrul didactic.
Stabilirea variantelor de soluționare
Orice caz discutat presupune mai multe soluții pentru rezolvare. Sunt analizate variante de lucru, copiii fiind stimulați prin intermediul unor întrebări provocatoare.
Compararea variantelor de rezolvare
Copiii participă în mod direct în argumentarea și contra argumentarea soluțiilor și pot fi combinate pentru un bun succes.
Variantele de rezolvare se compară în funcție de modul de organizare (pe grupuri sau frontal).
Evaluarea
Prin evaluare, cadrul didactic analizează: viabilitatea soluției, originalitatea și calitatea soluției finale, modul de prezentare a soluțiilor, capacitatea de argumentare și contra argumentare, colaborarea în cadrul grupului, găsirea soluției optime.
Câteva avantaje ale metodei:
admite copiilor o comparare directă cu o situație reală sau creată, urmând ulterior să fie analizată din toate punctele de vedere;
sunt analizate situații ipotetice sau decizionale, care se referă la comportamentul uman;
îi învață pe copii ,,cum să învețe” și ,,cum să fie” (prevenirea comportamentului negativ);
se mărește cota calitativă a activității copiilor;
poate sensibiliza copilul la acțiune;
antrenează copilul în analiza activităților umane.
Metode de fixare, consolidare, evaluare
Turul galeriei
Această metodă presupune cooperarea copiilor ce sunt stimulați să-și spună punctele de vedere referitoare la o anumită temă. Este numită Turul galeriei, deoarece creațiile copiilor sunt expuse ca într-o galerie, prezentate de către secretarul grupului, ulterior sunt analizate de către toți copiii, indiferent cărui grup aparțin. Așadar, cu ajutorul acestei metode se produce evaluarea interactivă și profund formativă a creațiilor copiilor; se stimulează creativitatea, gândirea colectivă și individuală.
Etapele metodei sunt următoarele:
Grupul este format din patru, cinci membri, în funcție de numărul elevilor din clasă:
Cadrul didactic le prezintă tema și sarcina de lucru;
Fiecare grup va crea un produs ținând cont de tema respectivă;
Produsele sunt expuse pe pereții clasei;
Produsul realizat este prezentat în fața copiilor de căte secretarul grupului;
Analizarea tuturor lucrărilor
După turul galeriei, fiecare grup își analizează și își compară propriile produse cu celelalte. Aceștia trebuie învățați să asculte, să înțeleagă și să accepte sau să respingă ideile celorlalți; să respecte opinia celorlalți.
Câteva avantaje ale metodei:
Provoacă interesul copiilor, realizându-se interacțiuni între ei;
Stimulează efortul copilului și este relevantă pentru autoevaluare;
Deoarece lucrează în grup, devin capabili să aplice cunoștințele în moduri diferite;
Dezvoltă priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale copiilor;
Se micșorează fenomenul blocajului emoțional al creativității.
,,Când mergi pe-afară, natura nu te pune față în față pentru trei sferturi de oră numai cu flori
și în următoarele trei sferturi numai cu animale…”
(Jacobs H.H., 1989)
Capitolul III
IMPORTANȚA ACTIVITĂȚII INTEGRATE LA PREȘCOLARI
3.1. Conceptul de predare integrată: definire și tipuri de activități integrate în învățământul preșcolar
În sens larg, integrarea reprezintă acțiunea de a face să interrelaționeze diverse elemente pentru a construi un tot armonios, de nivel superior.
În sens restrâns, integrarea este procesul și rezultatul procesului prin care un element nou devine partea unui ansamblu deja existent.
,,Curriculumul integrat presupune crearea de conexiuni semnificative între teme sau competențe care sunt de regulă formate disparat, în interiorul diferitelor discipline. Aceste teme sau competențe au o puternică legătură cu viața cotidiană a copiilor și își propun, direct sau indirect, să contribuie la formarea unor valori și atitudini’’. (Lucian Ciolan)
Sinonime pentru integrare: fuziune, armonizare, încorporare, unificare, coeziune.
Argumente în favoarea abordării integrate a curriculumului au fost formulate extrem de convingător de către K. Bergstrom:
se asigură condiții optime de dezvoltare pentru toți elevii, indiferent de stilul de învățare, de tipul de inteligență predominant sau de diversele abilități;
se promovează colaborarea, atât între cadre didactie cât și între copiii;
se refelectă lumea reală care este interactivă, ceea ce duce la creșterea interesului și a motivației pentru învățare;
se evită rigiditatea și unilateralitatea în gândire, prin crearea de conexiuni între discipline;
se valorifică resursele comunității prin participarea părinților și nu numai, la proiectele derulate.
Pentru a avea succes în abordarea integrată, trebuie să ne asigurăm ca parcurgem
următorii pași:
identificăm și selectăm o temă care îi interesează pe copii;
definim rezultatele așteptate (obiective/competențe/valori/atitudini) pe care elevii le vor dobândi la finalul studierii temei;
stabilim timpul necesar studiului;
colectăm resursele utile (literatură scrisă, resurse audio-vizuale, mass-media, internet, obiecte, materiale informative/promoționale etc.);
mobilizăm persoanele – resursă;
proiectăm unitățile de învățare cu termenele necesare;
desfășurăm activitățile propuse;
realizăm evaluarea finală a temei (evaluarea se poate face prin portofolii sau prin realizarea unui proiect final).
Domeniile experiențiale sunt:
Domeniul Limbă și Comunicare
În acest domeniu, copiii își însușesc modul de exprimare orală, abilitatea de a
comunica fluent și clar cu ceilalți. Se utilizează diverse activități cum ar fi:
citire după imagini;
memorarea de cuvinte;
ascultarea de povești;
jocuri de limbă.
Domeniul Științe
În acest domeniu sunt însușite cunoștințe atât din domeniul matematic cât și
cunoștințe pentru înțelegerea naturii.
Activitățile sunt realizate sub formă de jocuri didactice (îmbină elemetele instructive-educative cu cele distractive).
Domeniul Estetic și Creativ
În cadrul acestui domeniu sunt vizate experiențele și trăirile copiilor. Prin
intermediul acestora, copiii își însușesc cunoștințe și abilități pe care le pot exprima personal la ceea ce văd, aud sau simt. Aici este inclusă muzica, activitățile artistico-plastice, drama etc.
Domeniul Om și Societate
În acest domeniu, copiii își îmbogățesc cunoștințele om, modul lui de viață, relațiile
cu oamenii din jur, relația cu obiectele și fenomenele din mediul înconjurător, din societate.
Domeniul Psiho-motric
În acest domeniu sunt vizate atât rezistența fizică, abilitățile de manipulare, de
finețe, mișcările corporale cât și cunoștințele legate de construcția omului.
Pe toată durata învățământului preșcolar, învățarea se organizează în jurul celor șase teme mari din curriculum:
Cine sunt/suntem?
Când/cum și de ce se întâmplă?
Cum este/a fost și va fi aici pe pământ?
Cine și cum planifică/organizează o activitate?
Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?
Ce și cum vreau să fiu?
Câteva tipuri de activități integrate întâlnite în aplicarea noului curriculum:
,,activitate integrată care înglobează toate activitățile din programul zilei și care se desfășoară pe parcursul întregii zile (ADP + ALA + ADE);
Tema: ,,O excursie de neuitat’’
Domenii implicate
ADP: Întâlnirea de dimineață ,,Cum protejăm pădurea și viețuitoarele acesteia?’’
ALA: Activități pe centre de interes
ALFABETIZARE: ,,Cartea pădurii”- citire după imagini
ȘTIINȚĂ: ,,Animale din povești”
ARTĂ: ,,Peisaj de basm” – desen
ADE: DȘ: Cunoașterea pădurii ,,Vietățile pădurii”
DOS: Activitate practică ,,Farmecul pădurii” – lucrare colectivă
activitate integrată care înglobează ALA + ADE din ziua respectivă;
Tema: ,,Călătorie în țara Toamnei’’
Domenii implicate
ALA: Activități pe centre de interes
ALFABETIZARE: ,,Toamna cu al său alai” (aspecte caracteristice, fructe și legume de toamnă) – citire după imagini
ȘTIINȚĂ: ,,Ce este al toamnei?” – joc de analiză și sinteză mentală
ARTĂ: ,,Peisaj de toamnă” – desen
ADE:DȘ: Cunoașterea mediului ,,Ce știi despre…?” – joc didactic
DOS: Activitate practică ,,Amintiri din țara toamnei” – lipire
activitate care înglobează ADE dintr-o zi;
Tema: ,,În lumea poveștilor”
Domenii implicate
ADE: DLD: ,,Fata babei și fata moșneagului” – repovestire
DOS: Activitate practică ,,Șirag de mărgele pentru fata moșneagului”
Așadar, activitățile practice trebuie să fie în strânsă legătură cu celelalte activități din grădiniță pentru a participa la încurajarea potențialului creativ.
Abordarea integrată și interdisciplinară a temelor oferă elevilor posibilitatea de a realiza lucrări cu un grad înalt de creativitate, capacitatea de a comunica prin artă și îmbinarea frumosului cu utilul.
3.2. Preșcolarul, jocul și munca (Revista Învățământul Preșcolar)
Jocul este activitatea fundamentală a copilului; atunci când copilul se joacă realizează ceva, de aceea spunem că în formarea culturii spirituale a copiilor un rol relevant trebuie să-l aibă atitudinea față de muncă.
În ceea ce privește relevanța muncii, Nicolae Iorga afirmă faptul: ,,e harnic nu oricine lucrează, ci acel care lucrează cu plăcere, care nu poate fără lucru.”
În activitățile de zi cu zi ale copiilor, jocul ocupă un loc foarte important. În perioada timpurie pentru un copil aproape orice activitate reprezintă un joc. În concepția lui Edouard Claparẻde, 1936 ,,jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință să acționeze.”
,,În 1990, Asociația Internațională pentru Drepturile Copilului de a se jucaa prezentat importanța jocului în procesul educației afirmând:
jocul are un rol important pe întregul parcurs al procesului de educație;
jocul spontan dezvoltă copilul;
climatul natural, interpersonal trebuie îmbunătățit și extins pentru a încuraja jocul;
interacțiunile copil-adult în activitățile de joc sunt o componentă importantă a procesului învățării.”(Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, 2008, p. 26)
Jocul poate fi de două tipuri: liber și didactic
În desfășurarea jocului liber, copiii își aleg singuri jocurile, obiectele jocului, acesta
desfășurându-se fără intervenția adultului.
În desfășurarea jocului didactic, intervine educatoarea care alege tema jocului și scopul de a urmări atingerea obiectivelor.
,,Noul curriculum pentru educație timpurie pune accent pe jocul liber inițiat de copil sau ales de acesta dintre centrele de activitate puse la dispoziție în sala de clasă.” (Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, 2008, p. 26)
Centrele de activitate din grădiniță sunt:
Centrul de activitate Alfabetizare
În acest centru se desfășoară activități care să îmbogățească vocabularul copiilor, să
dezvolte imaginația prin povestiri; se scriu semne grafice, se învață alfabetul, poezii, se citesc imagini.
Centrul de activitate Știință
În acest centru se desfășoară și activități matematice, educație ecologică. Aici copiii
explorează mediul înconjurător, se studiază corpul uman.
Centrul de activitate Artă
În acest centru se desfășoară activități de pictură, dactilopictură, modelaj, creponat, confecții. Aici se găsesc toate materialele necesare realizării activităților, iar acestea trebuie să fie suficiente pentru toți copiii și să nu prezinte pericol. De asemenea, se dobândesc deprinderile igienice privind condițiile de muncă, abilitățile de comunicare prin limbajul artistic.
Centrul de activitate Manipulative
În acest centru preșcolarii învață să numere, să ordoneze crescător și descrescător,
să identifice numerele pare și impare, să recunoască fugurile geometrice după foarmă,
culoare, mărime, grosime, să le separe.
Centrul de activitate Construcții
Acest centru este destinat construcțiilor. Este un centru preferat în general de băieți.
Aici se realizează diverse construcții cu ajutorul cuburilor de lemn, din plastic, lego-ului;
se dezvoltă foarte mult imaginația.
Centrul de activitate Joc de Rol
Acest centru este numit ,,interpretarea micilor artiști”. Este preferat in general de
fetițe. Aici pun în practică idei noi, învață să-și comunice gândurile, sentimentele, emoțiile;
învață să-și adapteze comportamentele la contexte specifice.
Centrul de activitate Nisip și apă
În acest centru de activitate copiii desfășoară diverse experimente: de plutire și scufundare, spală materialele utilizate, pictează pe nisip și construiesc tuneluri, poduri etc.
Aici trebuie să existe o cuvă de mari dimensiuni ce poate fi umplută cu nisip si alta cu apă. Câteva dintre materialele folosite: găletușe, forme special pentru nisip, lopățele și grebluțe, pâlnii etc.
Orice copil simte nevoia de a se juca. Prin joc ei își dezvoltă capacitățile intelectuale, calitățile morale, creativitatea. În general, pentru un copil spațiul de joacă trebuie să conțină obiecte care să le stârnească curiozitatea, să prezinte interes pentru joc.
Pentru a alege un joc, copilul trebuie să aibe la dispoziție un spațiu corespunzător, timp suficient pentru joc și obiecte care să-i permită inițierea și desfășurarea jocului.
Conform lui M. Parten, copilul se implică în joc în funcție de anumite etape fiind raportate la varsta copiilor.
Între 1an și 1,5 ani, copilul nu se implică în activități (neimplicare).
Între 1,5 ani și 2,5 ani, acesta îi urmărește pe ceilalți copii cum se joacă (supraveghere).
Între 2,5 ani și 3,5 ani, copilul își selectează singur jucăriile, dar separat de ceilalți (jocul paralel).
Între 3,5 ani și 5 ani, copilul se implică în activitate împreună cu ceilalți (jocul asociativ).
Între 5 ani și 7 ani, copiii stabilesc singuri echipele, regulile jocului, se joaca siguri (jocul prin cooperare).
La vârsta preșcolară cea mai eficientă modalitate de formare a interesului față de muncă constă în îmbinarea acțiunii cu jocul și dezvoltarea dorinței de a realize diferite obiecte. Orice activitate devine plăcută și atrăgătoare atunci când se realizează prin intermediul jocului. De aceea, cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viața copilului, este de înțeles eficiența lui în procesul instructiv-educativ.
Din punctul meu de vedere, în propunerea sarcinilor, utilizarea cât mai multor jocuri, respectând particularitățile de vârstă ale copiilor, reprezintă cea mai eficientă modalitate.
După cum remarca M. Montaigne, …,,jocurile copiilor nu sunt deloc jocuri și este mai corect ca ele să fie considerate ca cea mai importantă și profundă preocupare a acestei vârste.’’
Prin joc copilul învață să trăiască împreună cu ceilalți, să acționeze și își dezvoltă funcția de comunicare. Prin intermediul jocului copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își antrenează capacitatea de a acționa creativ, își manifestă răbdarea, îndrăzneala, spontaneintatea, inventivitatea etc.
Sub influența climatului de joc, copilul învață să privească, dar și să râdă, nu numai să perceapă, dar și să înțeleagă, să gândească.
Necesitatea trecerii de la joc la muncă, reiese și din deosebirea dintre joc și muncă, afirmă Jean Chateau. Activitatea practică îmbinată cu jocul, va produce plăcere copiilor, le va stimula dorința de a atinge rezultate bune. Pentru ca această realație joc activitate să fie firească, este necesar să se respecte următoarele condiții: jocul să conțină elemente de activitate practică, iar activitatea practică să conțină elemente de joc; activitatea practică adecvată particularităților de vârstă să fie în stransă legătură cu muncile reale.
Așadar, educația preșcolarilor nu se poate opri doar la joc și în același timp nu trebuie supraapreciat nici rolul munncii. ,,Munca devine cu adevărat rodnică numai atâta timp cât putem introduce în ea elemente ludice, să-l învățăm să se joace în muncă” arată E. Claparẻde.
Capitolul IV
MICROCERCETARE
4.1. Scopul și obiectivele microcercetării
Scopul:
Scopul cercetării este de a favoriza dezvoltarea armonioasă a personalității preșcolarilor prin intermediul mai multor activități din domeniul estetic-creativ, dezvoltându-le gustul preșcolarilor pentru cunoașterea și aprecierea frumosului din artă și natură, fiind capabili să reproducă prin tehnici și abilități practice diverse teme spontane și/sau tematice.
Obiective:
În cadrul cercetării voi urmări obiectivele:
Stimularea interesului preșcolarilor pentru redarea unor teme plastice specifice artelor plastice (pictură, aplicație și desen);
Asigurarea unui cadru favorabil preșcolarilor pentru compunerea unor lucrări spontane și/sau tematice în mod original și personal de către aceștia;
Însușirea unor cunoștințe din domeniul artistico-plastic;
Formarea unor capacități și deprinderi specifice artei;
Dezvoltarea unor abilități practice specifice artelor plastice pentru elaborarea unor forme și desene spotane și/sau tematice prin intermediul unor tehnici specifice, în funcție de caracteristicile vârstei preșcolare.
4.2. Ipoteza
Dacă preșcolarii vor fi stimulați și implicați activ în cadrul mai multor activități artistico-plastice și practice, atunci își vor îmbunătăți în mod considerabil interesul față de artele plastice și abilitățile practice utilizându-le în mod original și autentic atât în activitățile instructiv-educative cât și în viața personală.
4.3. Lotul cercetării a fost alcătuit din 32 de copii de la grupa mare cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani de la Grădinița cu Program Normal și Program Prelungit ,,Licurici” din Ploiești.
4.4. Metode de cercetare pe care le-am folosit au fost grilele de observare.
Cercetarea s-a derulat timp de trei luni (martie, aprilie, mai), în cadrul semestrului al doilea al anului școlar 2016-2017.
4.5. Procedura de lucru
Am desfășurat câteva activități mai importante ce au inclus pictura, aplicația și desenul (8 Martie – pictură pe ghiveci de lut, Narcisa – aplicație, Fructele verii – pictură, 1 Iunie – desen) la Grădinița cu Program Normal și Program Prelungit ,,Licurici”. Pentru îndeplinirea sarcinii preșcolarii au avut la dispoziție materialele și instrumentele necesare: acuarele, pensule, carioci, ghivecele din lut, elementele componente narcisei, aracet, creioane colorate, fișe cu fructele respective (căpșuna și cireașa). Pe parcursul activității, împreună cu doamna educatoare am trecut pe la fiecare măsuță pentru a verifica modul de realizare al lucrării, iar acolo unde este cazul am intervenit cu explicații.
Activitățile de lucru manual din cadrul domeniului Estetic și Creativ pentru grădiniță prevăd și însușirea unor tehnici de lucru ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.
După cum am specificat în teorie, în cadrul activităților practice se pot utiliza numeroase tehnici de lucru, dar din toate am selectat pentru microcercetare tehnica elementelor de limbaj plastic.
Deoarece eram în apropierea sărbătorii ,,Ziua mamei – 8 Martie”, am ales să pictăm pe contur (diferite modele) ghiveci pentru flori.
La această activitate am verificat atât formarea unor deprinderi de lucru cât și stimularea expresivității și creativității pentru pictură, dar și a desenului.
Ca metode didactice am folosit conversația, explicația, demonstrația, expunerea și exercițiul.
Au fost necesare următoarele materiale: acuarele, pensule, ghiveci de lut.
S-au aranjat mesele la centrul artă, după care s-au distribuit marerialele necesare.
Activitatea propriu-zisă a început prin reactualizarea cunoștințelor copiilor în legătură cu evenimentele și activitățile realizate anterior cu ajutorul întrebărilor:
Ȋn ce lună suntem?
Ce sărbătoare importantă este în această lună?
În această activitate a fost implicată și o mămică. Am desenat împreună diferite modele pe ghivecele în funcție de preferințele fiecărui preșcolar.
Fig. 1.5.1.
După aceea le-am explicat modul de lucru al activității. Copiii au fost foarte și entuziasmați și nerăbdători.
Fig. 1.5.2.
Au fost anunțați că vor picta individual, iar acolo unde întâmpină dificultăți vor beneficia de ajutorul nostru.
Fig. 1.5.3.
Fig. 1.5.3.
Fig. 1.5.3.
Bineînțeles, pe parcurs au întâmpinat dificultăți iar eu împreună cu doamna educatoare am intervenit.
Fig. 1.5.4. Fig. 1.5.4.
La finalul activității se fac aprecieri asupra modului de lucru. Iată rezultatul final.
Fig. 1.5.5.
Fig. 1.5.5.
Grila de observare Nr. 1
Cea de-a doua activitate pe care am desfășurat-o împreună cu copiii a fost ,,Narcisa-aplicație”. În cadrul acestei activități am exersat tehnica lipirii prin suprapunere.
Din punctul meu de vedere, această tehnică stimulează atât atenția cât și îndemânarea. Am avut ca obiective:
perfecționarea deprinderii de lipire prin suprapunere a elementelor de dimensiuni diferite și asamblarea acestora într-o anumită ordine.
întărirea deprinderii de a lucra în mod îngrijit și de a respecta indicațiile date.
Metodele folosite au fost: explicația, exercițiul, conversația, demonstrația, expunerea.
Pentru realizarea narcisei, fiecare copil a avut de decupat câte trei flori și trei frunze.
Introducerea în activitate s-a realizat prin intermediul unei ghicitori, răspunsul corect dându-le titlul temei.
E o floare-nmiresmată
Cu-o legendă-ndelungată
De Narcis ne amintește
Și de Paști ea înflorește.
(Narcisa)
După aceea, li s-au împărțit copiilor materialele de lucru: elementele necesare narcisei, aracet, bețișoare.
Copiii vor lucra indivudual, fiecare dintre aceștia va realiza câte o narcisă.
Înainte de explicarea modului de lucru, copiii vor răspunde la următoarele întrebări:
Care sunt elementele componente ale narcisei pe care voi le aveți pe măsuță?
Ce observați la acestea? (dimensiune, formă, culoare)
După aceea li se dau explicații referitoare la modul de desfășurare al activității.
Prima dată se dă cu aracet, apoi se aplică frunzele, florile, năstureii din interiorul narcisei și la final iarba. Li se va expune un model.
Fig. 1.6.1.
Ulterior, vor începe și ei activitatea. Vor da cu aracet pe punctele care îi ghidează în realizarea lucrării și vor aplica elementele necesare narcisei.
Fig. 1.6.2.
Fig. 1.6.2. Fig. 1.6.2.
După elementele necesare narcisei vor aplica și iarba. Iată rezultatul final.
Fig. 1.6.3.
La sfârșitul activității toți copiii au fost lăudați, aplaudați și recompensați. Educatoarea a făcut aprecieri privind respectarea ordinii fiecărui element în realizarea narcisei.
Fig. 1.6.4.
Grila de observare Nr. 2
Cea de-a treia activitate pe care am desfășurat-o împreună cu preșcolarii a fost ,,Fructele verii-pictură”
La această activitate am verificat atât formarea unor deprinderi de lucru cât și stimularea expresivității și creativității pentru pictură.
Ca metode didactice am folosit conversația, explicația, demonstrația, expunerea și exercițiul.
Au fost necesare următoarele materiale: fișe cu fructele verii, acuarele, pensule, recipiente cu apă.
S-au aranjat mesele la centrul artă, după care s-au distribuit marerialele necesare.
Activitatea propriu-zisă a început prin reactualizarea cunoștințelor copiilor în legătură cu fructele verii:
Ȋn ce lună suntem?
Care sunt fructele verii? (căpșunile, cireșele)
Înainte de inceperea activității se va explica modul de lucru, iar apoi fiecare preșcolar își va alege fișa cu fructul preferat (căpșuni sau cireșe).
Fig. 1.7.1.
Le spun copiilor să înceapă lucrul. Pe parcursul activității, trec pe la fiecare măsuță să verific modul de realizare al lucrării, iar acolo unde este cazul vom interveni cu explicații.
Fig. 1.7.2. Fig. 1.7.2.
Se fac aprecieri asupra modului în care s-a desfășurat întreaga activitate și vor fi recompensați. Copiii se vor deplasa în locul unde sunt expuse lucrările și vor aprecia lucrările celorlalți.
Fig. 1.7.3.
Grila de observare Nr. 3
Deoarece eram în apropierea sărbătorii ,,Ziua copilului – 1 Iunie”, ultima activitate pe care am desfășurat-o împreună cu preșcolarii a inclus realizarea unor desene de către aceștia.
Pentru îndeplinirea sarcinii au avut la dispoziție materialele și instrumentele necesare: coli albe, creioane, creioane colorate, creioane cerate. Având în vedere că nu li expus niciun model, fiecare copil a desenat liber.
Metodele utilizate sunt următoarele: conversația, explicația, exercițiul.
Fig. 1.8.1.
Fig. 1.8.2.
Fig. 1.8.3.
Fig. 1.8.4.
Fig. 1.8.5.
Fig. 1.8.6.
Fig. 1.8.7.
Fig. 1.8.8.
Fig. 1.8.9.
Fig. 1.8.10.
Fig. 1.8.11.
Grila de observare Nr. 3
4.6. Interpretarea rezultatelor
În urma activităților desfășurate cu preșcolarii, rezultatele obținute cu ajutorul grilei de observare le-am repartizat astfel:
4.7. Conluziile microcercetării
În această microcercetare am urmărit evoluția, implicarea și aprecierea frumosului din artă a preșcolarilor, aplicând în mod în mod original și autentic tehnicile de lucru în diverse teme spontane și/sau tematice.
În urma grilei de observare, s-a constatat că modul de explicare al cerințelor de către educatoare influențează modul de aplicare al preșcolarilor în ceea ce privesc activitățile practice pe care aceștia le desfășoară.
Microcercetarea confirmă faptul că majoritatea preșcolarilor sunt capabili să utilizeze tehnicile și instrumentele de lucru necesare, însă chiar dacă aceștia preferă mai mult activitățile spontane/ libere, consider că tot lucrările care impun o anumită temă sunt realizate cu succes.
Prin intermediul activităților pe care le-am desfășurat în microcercetare, s-a constatat și o mai bună consolidare a deprinderilor specifice artei: au lucrat îngrijit și au făcut ordine la locul respectiv, au dus resturile la coșul de gunoi, s-au spălat pe mâini, iar toate acestea confirmă ipoteza noastra.
O altă idee confirmată este faptul că, unele elemente prezente în lucrările preșcolarilor nu sunt în raport cu realitatea, însă în artă nu totul este perfect.
Așadar, chiar dacă rezultatele microcercetării au fost repartizate în funcție de nivelul fiecărui preșcolar, în viziunea lor orice lucrare realizată și mai ales cu succes, reprezintă o lucrare „perfectă”, sunt în realitate fotografii ale sufletului lor.
Am fost surprinsă, ca în microcercetarea mea să întâlnesc copii care nu aveau îndemânare, cărora le lipsea exercițiul, nu aveau încredere în propriile forțe, se mișcau într-un ritm foarte lent, nu prezentau interes pentru astfel de activități, dar după foarte mult exercițiu, și-au dat seama cât de speciale pot fi toate lucările realizate de mâinile lor.
Cu regret că nu am reușit să desfășor împreună cu preșcolarii și alte activități artistico-plastice decât cele menționate în microcercetare, consider că rezultatele au fost pe măsura așteptărilor și s-au implicat în funcție de nivelul de dezvoltare al acestora.
CONCLUZII FINALE
La vârsta perșcolarității, activitățile artistico-plastice au o relevanță deosebită, acestea reprezentând singurul mod de exprimare și de petrecere a timpului liber.
Lucrarea de față pune în evidență capacitățile uimitoare ale copilului în ceea ce privește dezvoltarea deprinderilor de a descoperi frumosul și de a simți atracție pentru acesta, dezvoltarea intelectuală, morală și psihomotorie.
Încă din primii ani de viață, copilul execută diferite forme de muncă neorganizate. În grădiniță însă, aceste forme devin special organizate. Lecțiile de abilități practice din grădiniță constituie o bună aplicare în practică a cunoștințelor însușite la alte obiecte de învățământ, de consolidare și aprofundare a acestora.
Activitatea manuală ajută copilul la îmbogățirea, consolidarea și aprofundarea cunoștințelor printr-o gamă variată de materiale, obiecte din mediul înconjurător, tehnici utilizate. Copiii creează sub îndrumarea și atenția educatoarei lucrări practice deosebite, cu ajutorul materialelor diferite și tehnicilor de lucru folosite.
Orele de educație plastică sunt foarte îndrăgite de copii, aceștia sunt atrași de tot ceea ce înseamnă culoare, formă. Atenția copiilor trebuie orientată asupra unor valori cum ar fi: tradiții, folclor, aspecte ale naturii, artă. Astfel, frumusețile observate vor trebui exprimate în temele lor de pictură, desen, modelaj etc.
La sfârșitul fiecărui an școlar, se pot observa diferențele, uitându-ne la obiectele realizate de fiecare copil.
Prin utilizarea metodelor și tehnicilor de lucru variate, ne putem da seama de evoluția copiilor, în ceea ce provește deprinderea, priceperea, îndemâmarea, concentrarea, descoperirea a ceea ce este frumos, crearea produselor și dezvoltarea creativității.
În concluzie, domeniul estetic-creativ stimulează și dezvoltă creativitatea, gustul estetic, dar și abilitățile manuale, însă noi avem datoria de a-i implica pe cei mici în cât mai multe activități practice.
BIBLIOGRAFIE
Adina Glava, Lolica Tătaru, Olga Chiș, Piramida Cunoașterii – Repere metodice în aplicarea curriculumului preșcolar, Editura Diamant, Pitești, 2014
Cristian Vasile, Elemente de psihologia dezvoltării, Editura Universității Petrol-Gaze, Ploiești, 2014
Daniela Stoicescu, Abilități practice și didactica abilităților practice, 2008
Gârboveanu Maria, Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981
Howard Gardner, Mintea umană: cinci ipostaze pentru viitor, Editura Sigma, București, 2007
Ioan Cerhit, Metode de învățământ, Polirom, Iași, 2006
Ionescu M, Demersuri creative în predare și învățare, Presa Universală Clujeană, 2000
Landau Erika, Psihologia creativității, E.D.P., 1979
Lăzărescu, L., Culoarea în artă, Editura Polirom, București, 2009
Maria Cosmina Dragomir, Arte vizuale și abilități practice – instrument de predare integrată a artelor plastice și a lucrului manual, Editura București, 2014
Maria Petricică, Maria Petre, Metodica predării activităților manuale în grădinița de copii, Editura Didactică și pedagogică, București, 1966
Mihaela Roco, Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași, 2001
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Ghid de bune practice pentru educația timpurie și copiilor între 3-6/7 ani, 2008
Ministerul Educației și Învățământului, Programa activităților instructive-educative în grădinița de copii și în cadrul organizației ,,Șoimii Patriei’’, Editura Didactică și Pedagogică, 1987
Munteanu C., Munteanu E.N., Ghid pentru învățământul preșcolar, Polirom, Iași, 2009
Pirnog, I., Ghid metodic de educatie plastică, Editura Compania, București, 2007
Preda Viorica, Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii, Editura Gheorghe-Cartu Alexandru, Craiova, 2009
Tinica Dăscălescu, Elena Fulger, Victoria Tomescu, Metodica educației plastice pentru învățământul prerimar, Editura Biblioteca, Târgoviște, 2006
ANEXE
PROIECT DIDACTIC CU TEMA ,,NARCISA”
Grupa: Mare
Denumirea activității: Activitate practică
Tema activității: ,,Narcisa”
Domeniul experiențial: Om și Societate
Mijloc de realizare: Decupare, lipire
Tipul activității: Consolidare de priceperi și deprinderi
Scopul activității:
Consolidarea deprinderilor de manipulare corectă a unor materiale de lucru;
Dezvoltarea creativității și a gustului estetic.
Obiective operaționale:
Să denumescă materialele primite;
Să enumere etapele de lucru ale lucrării;
Să utilizeze corect tehnica însușită anterior: lipire prin suprapunere;
Să demonstreze deprinderea de a lucra în mod grijit.
Metode și procedee
explicația;
conversația;
expunerea;
exercițiul;
demonstrația.
Material didactic:
lucrare model;
elementele componenete narcisei: frunze, flori, năstureii din interiorul narcisei, iarba
aracet;
bețișoare.
Forme de organizare: individual, frontal
Locul desfășurării: sala de grupă
Durata desfășurării: 25-30 minute
PROIECT DIDACTIC CU TEMA ,,FRUCTELE VERII”
Grupa: Mare
Denumirea activității: Activitate artistico-plastică
Tema activității: ,,Fructele verii – căpșuna și cireașa”
Domeniul experiențial: Estetic și Creativ
Mijloc de realizare: Pictură
Tipul activității: Consolidare de priceperi și deprinderi
Scopul activității:
Consolidarea deprinderii de a lucra cu materialele necesare: pensula și acuarela;
Stimularea expresivității și creativității pentru pictură.
Obiective operaționale:
Să lucreze curat și îngrijit;
Să respecte cerințele educatoarei;
Să ducă la bun sfârșit lucrarea;
Să aibă o poziție corectă a în timpul lucrului.
Metode și procedee
explicația;
conversația;
exercițiul;
expunerea;
demonstrația.
Material didactic:
ghicitoare;
lucrare model;
fișe cu fructele verii;
acuarele;
pensule;
recipiente cu apă.
Forme de organizare: individual, frontal
Locul desfășurării: sala de grupă
Durata desfășurării: 25-30 minute
ANEXA 1
VAZA CU FLORI
MATERIALE: carton colorat, foarfecă, aracet, planșă
TEHNICĂ DE LUCRU:
decupare pe contur
lipire
ETAPE DE LUCRU:
se decupează pe contur vaza, mâna și florile
se lipesc elementele decupate pe planșă
ANEXA 2
COIFUL
MATERIALE: hârtie colorată, albă sau ziar
TEHNICĂ DE LUCRU: îndoire
ETAPE DE LUCRU:
îndoirea hârtiei (de formă dreptunghiulară) la jumătate pe lățime
suprapunerea celor două părți mici (la jumătate), rezultând un triunghi dublu, cu prelungiri sub formă de dreptunghi
îndoirea prelungirilor prin exterior, iar colțurile prin interior
ANEXA 3
TRENULEȚUL
MATERIALE: carton colorat, foarfecă, lipici
TEHNICĂ DE LUCRU: tehnica formelor tăiate
ETAPE DE LUCRU:
să decupeze după tipar formele geometrice
se asamblează prin lipire elementele decupate
ANEXA 4
INIMIOARE
MATERIALE: hârtie creponată, lipici, șablon
TEHNICĂ DE LUCRU: mototolire, lipire
ETAPE DE LUCRU:
ruperea hârtiei creponate și formarea biluțelor prin mototolire
lipirea acestora pe șablon
ANEXA 5
ZAMBILA
MATERIALE: hârtie creponată, lipici, șablon
TEHNICĂ DE LUCRU: ruperea hârtiei, lipire
ETAPE DE LUCRU:
ruperea hârtiei creponate
lipirea bucâților rupte pe șablon
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ,,O excursie de neuitat [303672] (ID: 303672)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.