O Analiza Comparativa Intre Organizarea Parlamentara din Romania Si Alte State ale Uniunii Europene

Istoria dezvoltării politice a Franței prezintă un interes deosebit deoarece în sistemul politic francez s-au perindat succesiv aproape toate formele de guvernământ, începând cu monarhia absolută, monarhia constituțională, imperiul, dar și republica parlamentară, ajungându-se în prezent la o republică semiprezidențială. Pentru istorici, dar mai ales pentru politologi, Franța este țara celor cinci republici care au marcat tot atâtea etape distincte ale evoluției în planul organizării politice.

Prima republică franceză a fost instaurată prin Constituția adoptată pe 24 iunie 1793. Victoria revoluției franceze – simbolizată prin dărâmarea Bastiliei pe 14 iulie 1789 (dată devenită zi națională a Franței) – a însemnat înlăturarea absolutismului monarhic și a pregătit instaurarea formei de guvernământ de factură republicană.

A Doua Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franța între 1848 și 1852. Președinte al statului devine Ludowic Napoleon, iar pe 2 decembrie 1852 el pune capăt regimului prezidențial printr-o lovitură de stat în stil bonapartist.

A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franța între 1870 și 1940. Instituțiile statului definite de Constituția din 1875 erau: Parlamentul bicameral, compus din Camera Deputaților, aleasă pe 4 ani, și Senatul alcătuit din senatori numiți pe viață sau recrutați prin scrutin indirect. Spre deosebire de Camera Deputaților, al cărei mandat era de 4 ani, mandatul senatorilor era de 9 ani, o reînnoire a mandatelor efectuându-se o dată la trei ani.

A Patra Republică este numele dat sistemului politic de stat republican în Franța din iunie 1944 până în octombrie 1958. Din multe puncte de vedere a reprezentat o continuare a celei de a treia republici ce a existat înaintea războiului. A păstrat aceeași caracteristică de sistem politic parlamentar instabil cu guverne incapabile să obțină sprijinul Parlamentului, în cei 12 ani de existență ai republicii existând 24 de guverne.

Cea de a Cincea Republică este un regim parlamentar în care puterea executivă colaborează cu puterea legislativă în cadrul unui sistem de separare a puterilor. Spre deosebire de regimurile prezidențiale (în genul celor din Statele Unite, Brazilia) unde cele două puteri sunt strict separate, fiecare putere dispune de un mijloc de presiune asupra celeilalte:

– Adunarea Națională poate răsturna guvernul printr-o moțiune de cenzură;

– Președintele poate dizolva Adunarea Națională.

Spre deosebire de celelalte regimuri parlamentare (în genul celor din Regatul Unit, Germania), a cincea republică funcționează optimal dacă majoritatea parlamentară și președintele sunt de aceeași parte a spectrului politic, situație în care premierul este responsabil de asemenea, în mod practic dar nu in mod legal, în fața Președintelui care îi poate cere să demisioneze.

Parlamentul este constituit din Adunarea Națională, formată din 577 deputați aleși pentru 5 ani prin sufragiu universal direct și din Senat, format actualmente din 331 senatori, număr care va crește la 341 în 2008 și la 346 în 2011. Senatorii sunt aleși pe o durată de 6 ani de către un colegiu electoral format din "marii electori" și este reînnoit cu jumătate la fiecare trei ani.

Figura 1. Sistemul politic al Republicii a 5- a.

Potrivit art. 24 din Constituția Franței, sistemul parlamentar actual al Franței este bicameral și este compus din:

"Camera superioară" , care este Senatul Franței

"Camera inferioară", care este Adunarea Națională a Franței; Adunarea este corpul proeminent.

Membrii Adunării Naționale reprezintă națiunea, iar senatorii reprezintă colectivitățile locale și pe francezii rezidenți în străinătate.

Parlamentul României este de asemenea bicameral: Senatul și Camera Deputaților, specificat în art. 61, al. (2) din Constituție, iar resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea; la fel se procedează și în cazul regulilor de organizare și funcționare, reguli ce sunt conținute în regulamentele proprii, adoptate de fiecare Cameră, existând așadar în ambele state o autonomie financiară și administrativă a Parlamentului.

În ceea ce privește reprezentativitatea minoritaților naționale, în Parlamentul României, organizațiile aparținând minorităților care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a putea fi reprezentați în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat (art. 62, al. (2), Constituția României), deci la fel ca în cazul Franței, se încearcă o cât mai veridică reprezentativitate în Parlament.

Adunarea Națională este aleasă prin vot universal, egal, direct și secret pentru un mandate de 5 ani și se compune din 577 de deputați. Pentru continuitatea activității forului reprezentativ suprem, mandatul acestuia durează până la constituirea legală a noului for legislativ, cu excepția cazului în care Președintele Republicii decretează dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate.

Senatul este ales prin sufragiu universal, indirect pentru un mandat de 9 ani. Aceasta înseamnă că alegătorii desemnează membrii unui colegiu electoral care, la rândul său, îi va alege pe senatori în cele 321 de circumscripții electorale. Colegiul este format din deputați, consilieri regionali, consilieri și delegați ai consiliilor municipale. Senatul are o situație cu totul specială, prin aceea că nu poate fi dizolvat; mandatul membrilor săi este de 9 ani, pe baza unei reînnoiri la fiecare trei ani; el poate bloca, însă, o propunere de revizuire constituțională, ceea ce face din el unul din garanții Constituției.

În cazul duratei mandatului Parlamentului din cele două state, exista o diferență notabilă: în Franța, Adunarea Națională este aleasă pe un mandat de 5 ani, iar Senatul pe un mandat de 9 ani, spre deosebire de Romania, unde cele două Camere sunt ambele alese pe un mandat pe 4 ani, conform art. 63 din Constituție.

Rolul Senatului poate fi rezumat la 3 funcții principale:

a) formează o contrapondere la puterea exercitată de Adunarea Națională

b) datorită mandatului de 9 ani, înlătură influențele concentrării puterii de către un președinte influent sau de către un partid, care ar dobândi o zdrobitoare majoritate parlamentară. Într-o asemenea situație Senatul ar echilibra raportul de forțe, nepermițând Adunării Naționale să adopte măsuri discreționare.

c) Contribuie la îmbunătățirea proiectelor de lege aprobate de Adunarea Națională

Cea de „a treia Cameră” a Parlamentului, cum este numită în literatura de specialitate, Consiliul Economic și Social, cuprinde 230 reprezentanți ai unor variate grupuri, sindicate, uniuni ale muncitorilor, ale fermierilor exercitând un rol consultativ pentru programe pe termen lung

Nici un membru nu poate fi urmărit, arestat, deținut sau judecat datorită opiniilor sau voturilor emise în timpul exercitării mandatului. În materie corecțională sau penală, Biroul Adunării poate accepta arestarea sau altă măsură privativă de libertate. Mandatele imperative sunt nule. Dreptul de vot este personal. Afară de cazurile când Parlamentul se reunește normal, sesiunile extraordinare sunt deschise și închise prin decretul Președintelui Republici.

Organizarea și funcționarea fiecărei Camere legislative sunt stabilite printr-un regulament interior,elaborate de acestea.Constituția prevede că regulamentele Camerelor, înainte de a fi puse în aplicare, se supun Consiliului Constituțional în vederea controlului constituționalității lor.

Fiecare Cameră își alege mecanisme colegiale de conducere, și anume: Biroul și Conferința președinților. Biroul Adunării Naționale reflectă configurația politică a acestuia potrivit grupurilor parlamentare și este format din: → 1 președinte

→ 6 vicepreședinți

→ 12 secretari

→ 3 chestori

Președintele Adunării Naționale este și președintele Biroului, ceilalți membri ai acestuia alegându-se anual în sesiunea parlamentară deschisă la 2 aprilie. Conferința președinților este formată din Președintele Camerei, vicepreședinții Biroului, președinții comisiilor permanente și ai grupurilor parlamentare, precum și raportorul general al bugetului Camerei respective. Rolul Conferinței președinților este, în principal, de a stabili ordine de zi a Camerei din perspectiva raporturilor acesteia cu Guvernul.

O altă diferență, peste care nu se poate trece, este cea referitoare la modalitatea de alegere a membrilor Camerelor Parlamentului: membrii Adunării Naționale sunt aleși prin vot universal, egal, direct și secret, iar membrii Senatului francez prin vot universal, indirect (alegătorii vor desemna un colegiu electoral care, la rândul său, îi va alege pe senatori), în timp ce, Camerele Parlamentului român sunt alese prin vot universal, direct, egal si secret, conform prevederilor din art. 4 și 5 din Legea 35/2008, respectiv fiecare alegător are dreptul la un vot pentru alegerea celor două Camere, deputații și senatorii fiind înscriși în colegii uninominale, potrivit principiului reprezentării proporționale.

Lucrările Camerelor sunt conduse de președinții acestora, în ambele state, însă Președintele Adunării Naționale este ales pentru întreaga legislatură a Camerei, iar cel al Senatului pentru un mandat de 3 ani, spre deosebire de România, unde ambii președinți sunt aleși pe întreaga legislatură a Parlamentului (art. 64, al 2, Constituția Romaniei ).

Parlamentul lucrează în sesiuni, care pot fi ordinare sau extraordinare. Inițiativa convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului aparține primului ministru sau Adunării Naționale, dar nu Senatului. Sesiunile ordinare sunt prevăzute cu date fixe chiar în Constituție art.28. Prima sesiune ordinară se deschide la 2 octombrie și durează 45 de zile, iar a doua la 2 aprilie și nu poate depăși 45 de zile. Discutarea legilor este precedată de o dezbatere în cadrul comisiilor. Acestea funcționează pe baza unor regulamente sau pe baza principiilor generale. Comisiile parlamentare pot fi de două categorii: comisii legislative și comisii de anchetă sau control.

Proiectele odată adoptate de una din Camere sunt trimise celeilalte Camere.

În ceea ce privește inițiativa legislativă aceasta poate aparține Primului Ministru sau parlamentarilor, dar există unele limitări cu privire la domeniile în care pot fi întreprinse inițiative parlamentare. Astfel, inițiativa parlamentară nu se poate referi decât la acele domenii care sunt rezervate legiuitorului de către Constituție.

Controlul Parlamentului asupra Guvernului se face pe mai multe căi, asigurarea posibilității de informare fiind o condiție esențială a controlului. Astfel, trebuie menționate aici, ca și în alte parlamente întrebările și interpelările adresate Guvernului; de asemenea declarațiile asupra unor subiecte de actualitate; comisiile de anchetă înființate de Parlament, precum și controlul efectuat de parlamentari asupra înfăptuirii politicii europene.

Parlamentul francez se întrunește de drept în sesiunea ordinară, care începe în prima zi lucrătoare a lunii octombrie și se încheie în ultima zi lucrătoare a lunii iunie (art. 28 din Constituția Franței), în mod asemănător procedând și Parlamentul român (art. 66, al. 1 ). În schimb se procedează diferit când este cazul întrunirilor în sesiuni extraordinare, care în România au loc la cererea Președintelui României, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor (art. 66, al. 2), iar în cazul Franței, la cererea Primului-ministru sau a majorității membrilor Adunării Naționale (art. 29).

Atât in Franța, cât și în România, Camerele Parlamentului își aleg fiecare mecanisme colegiale de conducere (art. 64, al. 2, Constituția română). O altă asemănare, constatată în Constituția României în art. 64, al. 5, în cadrul fiecărei Camere se formează grupuri parlamentare care reflectă configurația politică a Camerei respective.

4.2. Studiu comparativ privind organizarea și funcționarea Parlamentului în Olanda si Germania

Ambele state, atat Olanda cat si Germania au jucat un rol important in economia europeana si reprezinta doua mari puteri pe plan european cat si pe plan international, avand un sistem administrativ solid si bine structurat.

Privind cele doua tari prin prisma structurii, pe care tocmai am definit-o mai sus, constatam ca Olanda este o monarhie constitutionala ereditara iar Germania un stat federal.

Olanda este o monarhie constitutionala ereditara, cu un sistem de guvernare parlamentar, conform constitutiei intrate in vigoare la 17.02.1983.

În Olanda, cu un sistem de guvernare parlamentar, se recunoaste separarea puterilor in stat si impartirea autoritatii dupa cele trei ramuri: autoritate juridica, legislativa si executiva.

Parlamentul Olandei se numeste Statul General si este format din doua camere numite simplu: Prima Camera si a doua Camera

Prima Camera – este formata din 75 de membrii alesi dintre membrii celor 12 consilii ale provinciilor

Camera a doua – reuneste 150 de membrii alesi prin vot direct pentru un mandat de 4 ani. Este considerata mai importanta in comparatie cu prima camera.

Dupa Guvern a doua Camera a Parlamentului are dreptul de a initia legi si dreptul de a le amenda. In practica 90% dintre propunerile administrative sunt initiate de catre guvern pe care le trimit ulterior celei de a doua camera a Parlamentului. Propunerile sunt dezbatute in una din cele 29 de comisii, in care parlamentarii isi desfasoara cea mai mare parte a activitatii. Aceste reuniuni sunt de obicei publice. Fiecare propunere legislativa a Guvernului este dezbatuta cu ministrul implicat direct. Comisia poate organiza o audiere publica pentru acea propunere. Ca o prima regula, procesul de vot se realizeaza prin participarea ambelor Camere. Cand o propunere este acceptata de de a doua cameraa Parlamentului, aceasta este trimisa Primei Camere pentru discutia pe comisii la acest nivel. In sesiunea plenara Prima Camera ia decizia referitoare la propunere, dar fara sa faca vreo modificare de continut deoarece legea nu-i da acest drept. Dupa aprobarea in Parlament, Monarhul confirma propunerea legislativa si o publica in Ziarul National. Se intampla frecvent ca o propunere legislativa sa devina lege dupa dezbateri destul de lungi care uneori dureaza cativa ani.

Atunci cand propunera porneste de la Statul General procedura este aproximativ asemanatoare desi nu in totdeauna Guvernul poate sa intervina in dezbaterile parlementare. In afara de rolul sau important in procesul legislativ, principala componenta a Statului General este aceea de monitorizare a Guvernului pe care o exercita in diverse forme.

Parlamentul poate interpela membrii Guvernului fie in scris fie oral, direct, poate initia cercetari parlamentare, formarea de comisii si poate propune motiuni.

Cea mai importanta functie a Primei Camere a Parlamentului olandez este competenta de a revizui si de a controla. Aceasta inseamna ca deciziile celei de a doua Camera pot fi analizate de Prima Camera.

Pentru desfasurarea activitatii, parlamentarii sunt ajutati de 29 de comisii permanente. In principal seful celei de a Doua Camera decide numarul membriilor din fiecare comisie permanenta, actiune pentru care seful Camerei consulta Prezidiul Camerei si partidele politice.

In afara acestora se pot constitui si Comisii speciale,cum ar fi cea de determinare a nivelului cheltuielilor Guvernului, comisii pentru dezbaterea unor probleme specifice constitutionale, politice, administrative. In ultimii ani numarul lor a fost redus foarte mult de la 50 la 5 comisii speciale.

Prima Camera a Parlamentului are constituite 19 comisii pemanente si doua comisii speciale. Deciziile in legatura cu marimea si competenta acestora sunt luate urmand aceeasi procedura ca si pentru a doua Camera.

In desfasurarea activitatii, Camerele sunt sustinuta de un Secretar si echipa lui. Fiecare secretar este numit de Camera si nu poate fi membru al Statului General. El este reponsabil pentru pregatirea, redactarea deciziilor Camerei si pentru obtinerea avizelor tehnice de procedura, pentru asistarea sefilor camerelor, prezidiului si comisiilor. Fiecare comisie este asistata de un secretar sau adjunctul sau. Secretarul celei de a doua Camera nu este numai seful Biroului sau dar si cel care sustine din punct de vedere organizatoric camera, urmarind toate serviciile de secretariat, libraria parlamentara, serviciile de stenografie. In desfasurarea acestor activitati sunt implicati in total 400 angajati, pentru a doua camera, in timp ce pentru prima numarulul personalului este mai mic.

Germania este o republica federala caracterizata de o structura administrative policentrica, un sistem de cooperare la nivel federal si o puternica pozitie a Cancelarului Federal.

În general se afirmă că Parlamentul federal german se compune din Dieta federală (Bundestag) și Consiliul federal (Bundesrat), ceea ce nu este tocmei corect. Potrivit Curții Constituționale, Consiliul federal nu are calitatea propriuzisă de cameră superioară a Parlamentului, întrucât nu are caracter reprezentativ și nu exercită anumite funcții tipice pentru o cameră parlamentară.

Deci, Bundestarul ar fi o instituție care reprezintă landurile în cadrul procesului legislativ.

Rezultă că Parlamentul federal german în sens constituțional strict, este alcătuit dintr-o singură cameră reprezentând poporul în ansamblul său, anume Dieta federală. Participarea landurilor la procesul legislativ prin Consiliul federal – indispensabila statului federal, ne determină să convenim totuși că parlamentul german este bicameral inegalitar.

Dieta este compusă din 622 deputați aleși prin vot universal direct proporțional cu numărul populației în timp ce Consiliul este compus din membri ai guvernurilor landurilor, numiți și revocați de acestea.

Indiferent de numărul reprezentanților unui land prezenți la ședințele Consiliului, fiecare land dispune de un anumit număr de voturi, determinat în principiu tot de numărul populației.

Durata legislaturii este determinată de mandatul Dietelor federale, în principiu de 4 ani. Dizolvarea Dietei poate fi pronunțată de Președintele federal dar numai dacă nu reușește să aleagă un Canceral federal și dacă refuză un vot de investitură cerut de Cancelar.

Dreptul de inițiativă legislativă aparține membrilor Dietei federale, Consiliului și Guvernului federal.

Procedura legislativă cunoaște 3 variante diferite:

– procedura pentru situațiile în care acordul Consiliului este obligatoriu;

– procedura legislativă ordinară;

– procedura pentru stare de necesitate legislativă.

Atat in Olanda cat si in Germania autoritatea legislativa este exercitata de un psrlament bicameral.In sistemul administrativ olandez Parlamentul este format din Prima Camera si Camera a doua,iar in Germania Parlamentul este format din Adunarea Federala (Bundestag) si Consiliul Federal(Bundestrat)

Parlamentarii din cele doua tari sunt sprijiniti in desfasurarea activitatii lor de comisii de lucru, dar in afara acestora se pot constitui si comisii speciale cum ar fi in Olanda, cea de fundamentare a bugetului ce stabileste nivelul cheltuielilor publice angajate de guvern,comisii pentru dezbaterea problemelor specifice de constitutionalitate, de politica si administrative. In Germania propunerile supuse aprobarii Parlamentului Federal sunt studiate in detaliu de catre Comisii/Comitete Parlamentare. La nivel Federal,Comisiile Parlamentare sunt foarte puternice,iar membrii lor cerceteaza cu mare grija orice propunere si au dreptul sa amendeze sau sa le reformuleze,ori de cate ori este necesar. In plus, Comisiile Expert constituite ad-hocpot fi solicitate sa cerceteze implicatiile si sa deruleze o analiza stintifical. Exemple de Comisii Expert in Bundestag sunt cea pentru Femei si Societate si Politica Viitoare pentru Energie Nucleara.

In ambele state propunerile legislative sunt initiate de catre Guvern.In Olanda propunerile sunt discutate in Cabinet inainte ca opiniile respective sa fie transmise Consiliului de Stat. Cand Consiliul de stat formuleaza opinia sa ,membrii Guvernului pot sa faca unele comentarii in legatura cu aceasta trimitandu-le ulterionr celei de a doua Camera a Parlamentului.Propunerile sunt discutate in una din cele 29 de comisii,in care parlamentarii isi desfasoara cea mai mare parte a activitatii. In Germania principala functie a Guvernului Federal este sa pregateasca deciziile politice si legislative, in timp ce responsabilitatile administrative sunt delegate catre landuri.

Atat in Germania cat si in Olanda principala competenta a Parlamentului este aceea de a controla activitatea Guvernului. In Olanda principala atribuite a Statutului General este aceea de monitorizare a Guvernului, pe care o exercita in diferite forme:

poate numi membrii Guvernului fie in scris, fie oral, direct,

poate initia cercetari parlamentare,

initiaza formarea de comisii,

propune motiuni.

In Germania Bundestag-ul reuneste 662 membrii care reprezinta legislativul responsabil pentru alegerea Cancelarului Federal si are ca atributie principala controlul asupra activitatii Guvernului.

In Olanda ca si in Germania camerele parlamentare difera semnificativ, in ceea ce priveste rolul lor in luarea deciziilor, dar si in ceea ce priveste structura organizatorica si reprezentativitatea. In Olanda cea de a doua Camera este mai importanta din punct de vedere al rolului in gestionarea politicilor si este formata din membrii alesi direct pe baza de reprezentare proportionala. In Germania Bundestrat-ul este institutia care reuneste reprezentantii prin care landurile participa la activitatea legislativa a Federatiei iar membrii sunt alesi prin vot direct, acestia fiind membrii ai guvernelor landurilor sau delegati ai acestora.

Daca in Germania vorbim despre un parlament federal in Olanda este doar parlament la nivel de stat .

Prima Camera a Olandei este compusa din 75 de membrii, alesi indirect de catre membrii celor 12 Consilii Provinciale, pentru un mandat de 4 ani. In schimb in Germania membrii primei Camere sunt alesi pe 4 ani prin sistemul de reprezentare proportionala si majoritate simpla.

Cea de a doua Camera a Olandei este mai importanta din punct de vedere politic si este formata din 150 de membrii alesi direct pe o perioada de 4 ani pe baza de reprezentare proportionala. In schimb in Germania cea de a doua Camera contine 69 de membrii alesi de cele 16 guverne ale landurilor, fiecare avand intre 3 si 6 locuri in functie de populatie.

4.3. Studiu comparativ privind organizarea și funcționarea Parlamentului în Polonia și Finlanda

Conform Constituției Republicii Poloneze din anul 1997, Polonia este o republică parlamentară bazată pe principiul separării puterilor în stat.

Parlamentul, puterea legislativă, este împărțit în două camere – Seim (camera inferioară) cu 460 de membri, și Senatul (camera superioară) cu 100 de membri. Membri sunt alesi prin vot universal, direct, egal, secret și proporțional pentru o perioadă de 4 ani. Poate fi deputat orice cetățean polonez care are 21 de ani împliniți. Pentru a deveni senator trebuie să fi împlinit vârsta de 30 de ani. Deputatii reprezintă circumscripțiile în care au primit mandatul electoral.

Deputații aceleiași formațiuni politice creeaza grupuri parlamentare. În aceste grupuri parlamentare sunt elaborate proiectele de legi și amendamentele lor, numai marile grupuri fiind capabile să introducă noi dispoziții legislative. Deputații iau parte la ședințele dietei și au dreptul să adreseze întrebări și să-i interpeleze pe membrii consiliului de miniștri. Parlamentarii dezbat proiectele de legi în comisii permanente sau speciale, create să examineze diferite probleme privind administrația statului și viața publică. În dietă se află comisii parlamentare, iar în senat comisii senatoriale.

Parlamentul polonez îndeplinește în primul rând o funcție legislativă stabilind dreptul care se impune tuturor cetățenilor polonezi. Dieta stabilește dreptul prin votarea legilor care sunt documente de drept de cel mai înalt nivel, venind ca importanță imediat după Constituția Republicii Poloneze.

Seimul și Senatul aleg din cadrul lor un președinte al camerei și vicepreședinți, care formează un prezidiu. Președintele Seimului este ales ca reprezentant suprem al camerei inferioare a Parlamentului. Prerogativele sale sunt conducerea dezbaterilor camerei și reprezentarea Seimului în exterior. Ambele camere creează și comisii parlamentare – permanente, care au drept scop pregătirea proiectelor din domeniul legislației și controlului – în prezent funcționează 41 de comisii (27 în Seim și 14 în Senat). Există și comisii speciale, create cu scopul de a cerceta cazurile concrete ale camerelor, care sunt dizolvate în urma realizării activității.

Una din principalele sarcini ale dietei este votarea bugetului statului. Dieta decide asupra resurselor și cheltuielilor publice, exercitând astfel o influență nu doar asupra economiei poloneze și a securității statului, ci și asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor. Funcția de control exercitată de parlament, funcție care se manifestă prin exercitarea votului de neîncredere, prin influența asupra alcătuirii consiliului de miniștrii sau prin numirea comisiilor speciale de anchetă, este de asemenea foarte importantă. Parlamentul are dreptul să numească înalții funcționari precum: purtătorul de cuvânt al drepturilor cetățenești, președintele Camerei Supreme de Control, președintele Băncii Naționale sau membrii Consiliului Național al Radioului și Televiziunii. Coordonarea lucrărilor parlamentare este asigurata de: președinții dietei și senatului, prezidul dietei și senatului, convenția seniorilor compusă din președinții, vicepreședinții și conducătorii grupurilor parlamentare, comisiile dietei și ale senatului.

Parlamentarii pot crea cluburi parlamentare formate din cel puțin cincisprezece membri. Membrii Seimului pot de asemenea forma grupuri parlamentare, care necesită cel puțin 3 membri.

Finlanda este o republica prezidentiala conform Constitutiei adoptate la 17.07.1919, amendate in 1987 si ulterior ratificate.

Finlanda este democrație parlamentară, condusă de președinte, primul-ministru și Eduskunta, și își are sediul în Helsinki (Helsinki/Helsingfors).

Președintele Republicii Finlanda este ales prin vot direct pentru o perioadă de 6 ani de către populația cu drept de vot. Finlanda este formată din 6 provincii. Provinciile sunt divizate în 90 de districte la nivel local. Autoritatea provincială este parte constituantă a executivului în teritoriu și în consecință nu are cadre alese prin vot. Sistemul de împărțire administrativă nu s-a schimbat din anul 1634, de când a fost creat. În anul 1997 provinciile au fost reorganizate și din 12 provincii au mai rămas doar 6 mari provincii.

Puterea legislativă este exercitată de de un președinte și de un parlament, unicameral, format încă din 1906 din 200 de membrii, aleși prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani.

Membrii parlamentului aleg la rândul lor un Speaker și doi adjuncți ai acestuia .Parlamentul Finlandei este divizat în comisii. Proiectele sunt trimise Parlamentului de către Guvern sau pot fi inițiate chiar de parlamentari.

O asemănare între cele două sisteme aministrative este reprezentată de faptul că atât În Polonia cât și în Finlanda, autoritatea legislativă este exercitată de către Parlament alcătuit din parlamentari aleși prin vot direct, secret.

Din punctul meu de vedere, o deosebire importantă între cele două autorităti legislative este preprezentată de organizarea acestora și anume: Parlamentul, puterea legislativă în Polonia, este împărțit în două camere – Seim (camera inferioară) cu 460 de membri, și Senatul (camera superioară) cu 100 de membri. În Finlanda, puterea legislativă este exercitată de de un președinte și de un parlament,cunicameral, format din 200 de membrii, aleși prin vot direct, secret pentru un mandat de 4 ani de către populația cu drept de vot în vârstă de peste 18 ani.

Sistemul politic polonez spre deosebire de cel finlandez se sprijină pe pe platformele partidelor politice. De aceea în alegerile parlamentare ca și în cele ale colectivităților locale, candidații care sunt susținuți de un partid politic important au cele mai mare șanse să fie aleși. În consecință,intră în Parlament candidații care fac parte din cele mai puternice formațiuni politice.

În Finlanda, spre deosebire de alte țării, activitatea Parlamentului este controlată de Guvern și de diferite instituții publice. La rândul lor, parlamentarii pot trimite sesizări scrise membrilor Consiliului de Stat și solicită interpelării ale acestora, însă în astfel de cazuri au nevoie de susținerea a cel puțin 20 de parlamentari. Parlamentul Finlandei se constituie ca parte în acordurile internaționale care au implicații legale și financiare, dar și în soluționarea celor mai importante probleme care șin de politica externă și de apărare. În cadrul Parlamentului finlandez funcționeaza 13 comisii speciale implicate direct în dezbateri pe probleme constituționale, de legislație, de politică externă și financiar –bancare. Alături de acestea pot fi constituite Comisii Extraordinare pentru probleme în domeniul social, al educației și al apărării.

Fiecare comisie este formată în mod normal din 17 membrii, toți parlamentari. Parlamentul formulează 45 de propuneri de membrii iar apoi dintre aceștia se aleg membrii comisiilor. În practică, partidele colaborează și împart locurile între ele potrivit principiului reprezentării proporționale. Una dintre cele mai importante este Comisia Financiară care are misiunea de a elabora bugetul de stat. La aceasta se adauga Comisia Constituțională care are un rol special în a examina apriori constitutionalitatea legilor. Comisia Reunită reunește 45 de membrii aleși în ședință plenară și are rolul de a examina toate hotărârile după prezentarea lor în Parlament. Speaker-ul, adjuncții lui și Șeful comisiilor Parlamentare au sarcina de a planifica activitatea Parlamentului. Atât speaker-ul cât și comisiile sunt asistați în realizarea propriilor sarcini de către un Birou al Parlamentului formant din aproximativ 400 de persoane.

4.4. Studiu comparativ privind organizarea și funcționarea Parlamentului European și Parlamentul României

Parlamentul European potrivit tratatelor comunitare, este institutia compusa din reprezentantii statelor reunite in Comunitati, definitie care nu a fost modificata prin tratatul de la Maastricht. Este reglementat de articolele 137 la 144 din tratatul CE (carora le corespund articolele 20 la 25 Tratat CECA; 107 la 114 Tratat CEEA).

Sediul central al Parlamentului European se afla la Strasbourg. Acolo se tin cele 12 sedinte anuale in plen, a cate patru zile fiecare. Comisiile si fractiunile se mai pot de asemenea intruni la Bruxelles, unde de curand a avut loc si o sedinta plenara. La Luxemburg se afla sediul Secretariatului General.

Secretariatul General este condus de un secretar general si este alcatuit din 8 directii, fiecare fiind condusa de un director general, la care se adauga un Birou juridic. Directiile Generale mai apropiate sferei politice isi au sediul la Bruxelles, celelalte la Luxemburg. Aici lucreaza circa 3500 de angajati, adica peste jumatate din personal, multi dintre acestia fiind traducatori si functionari ai serviciilor administrative.

Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Incepand cu 13 iunie 2004, acesta are 732 de membri. S-a decis ca numarul maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de 4 si respectiv maxim de 99 de deputati pentru fiecare stat membru. Desemnati initial de parlamentele nationale din cadrul membrilor acestor parlamente, potrivit procedurii fixate de fiecare stat, membrii Parlamentului european sunt alesi incepand cu anul 1979 prin vot universal direct, in baza Actului pentru alegerea reprezentantilor in Parlamentul European prin vot universal direct, anexat la decizia Consiliului din 20 septembrie 1976. Alegerile trebuie sa aiba loc in cursul unei perioade unice pentru toate statele membre, insa reprezentantii nu sunt inca alesi dupa o procedura uniforma in toate statele membre.

Organele de conducere sunt presedintele si biroul acestuia si care sunt desemnati, conform articolului 140, alineatul 1, de Parlamentul european dintre membrii sai. Presedintele este cel care conduce activitatile Parlamentului, prezideaza sesiunile plenare, intrunirile Biroului (buget, chestiuni administrative, de personal, de organizare), intrunirile Conferintei Presedintilor, reprezinta Parlamentul in plan international.

Conferinta Presedintilor este formata din presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice, ea stabileste competentele si numarul membrilor comisiilor si al delegatiilor parlamentare, elaboreaza calendarul si ordinea de zi a sesiunilor plenare.

Biroul format din presedintele Parlamentului European, 14 vicepresedinti si 5 chestori are statut de observator, membrii lui sunt alesi pentru un mandat de 2,5 ani, cu posibilitate de prelungire. Biroul stabileste liniile directoare pentru functionarea interna a Parlamentului, intre care:

– bugetul Parlamentului European;

– organizarea administrativa si financiara;

– functionarea secretariatului si a sub-departamentelor sale.

Chestorii – sunt responsabili, sub instructiunile Biroului, pentru problemele administrative si financiare ale deputatilor europeni. Ei se asigura ca acestia beneficiaza de infrastructura necesara pentru a-si putea exercita mandatul.

Sistemul de grupuri politice in Parlamentul European este foarte specific si special. In loc sa urmareasca interesele nationale, deputatii europeni se reunesc in grupari supranationale, reprezentand interese comune.

Fiecare din acestea isi numeste un presedinte (sau doi co-presedinti), un birou si un secretariat. Grupurile se constituie prin remiterea unei declaratii presedintelui Parlamentului european cuprinzand denumirea grupului, semnatura membrilor sai si componenta biroului. Numarul minim al deputatilor necesar constituirii unui grup este fixat de regulament la 26 daca acesti deputati apartin unui singur stat membru, la 21 daca sunt din doua state membre, la 16 daca sunt din trei state membre si la 13 daca sunt din patru state membre sau mai multe. Deputatii europeni nu pot apartine decat unui grup politic.

Unii parlamentari europeni nu apartin nici unui grup politic. Ei sunt denumiti membri neafiliati. Grupurile politice sunt vitale in functionarea Parlamentului European: ele decid ce probleme vor fi discutate in sedintele plenare, intocmesc amendamente la rapoartele ce urmeaza sa fie votate in sesiunile plenare si, inainte de plenare, ei decid ce pozitie va adopta grupul lor politic intr-o privinta sau alta. Nici unul din membri nu poate fi fortat sa voteze intr-un fel sau altul.

Pentru a pregati rapoartele pe diferite tematici pentru sesiunile plenare, deputatii europeni sunt grupati in comitete specializate. Intr-un comitet pot functiona 25-78 membri. Fiecare comitet are un presedinte, un birou si un secretariat.  Comitetele parlamentare se intalnesc o data sau de doua ori pe luna la Bruxelles. Dezbaterile lor sunt publice.

Comitetele intocmesc, revizuiesc si adopta propuneri legislative si rapoarte la propria initiativa a deputatilor. Ei iau in considerare propunerile Comisiei Europene si ale Consiliului de Ministri si, atunci cand considera necesar, stabilesc rapoarte care vor fi prezentate in sesiunea plenara.

Parlamentul poate stabili sub-comitete, comitete temporare sau comitete de investigatie, care sa trateze probleme specifice. Activitatea din comitete este coordonata de presedintii acestora .

In Parlamentul European functioneaza in prezent 20 comitete parlamentare. Delegatiile Parlamentului European interactioneaza cu parlamentele statelor care nu fac parte din Uniunea Europeana. Ele joaca un rol important in a ajuta dezvoltarea influentei Europei in plan international. Exista 35 delegatii, fiecare formata din circa 15 membri. Parlamentul European are patru tipuri de delegatii.

Parlamentul european impreuna cu Consiliul Uniunii Europene adopta legislatia europeana (directive, ordonante, decizii). Aceasta co-participare la procesul legislativ asigura legitimitatea democratica a textelor de lege adoptate. Parlamentul european nu are (inca) drept initiativ, adica nu poate inainta propriile proiecte de legi; acest lucru insa a fost prevazut in noua Constitutie a Europei.

Parlamentul European impreuna cu Consiliul sunt organele bugetare ale Uniunii Europene. Comisia Europeana intocmeste un proiect de buget. In faza de aprobare a bugetului Parlamentul si Consiliul au posibilitatea de a efectua modificari. La capitolul venituri bugetare ultimul cuvant il are Consiliul, la cel de cheltuieli il are Parlamentul.

Parlamentul are puterea de control democratic asupra Comisiei Europene. Inainte de numirea membrilor acesteia, Parlamentul analizeaza in comisiile sale competenta si integritatea comisarilor desemnati. Parlamentul poate aproba numirea membrilor comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de incredere. In afara de acestea, Parlamentul exercita un control politic prin Consiliul de Ministri si Consiliul European.

Istoria parlamentară în România începe cu anul 1831 când, în Țara Românescă, a fost adoptat un act cu caracter constituțional denumit Regulamentul organic.

Sub regimul politic instituit de Convenția de la Paris, forul legislativ a cunoscut un evident proces de modernizare, iar prin Constituția din 1866, s-au pus bazele moderne ale forului legislativ ca Reprezentanță Națională. În februarie 1938, regele Carol al II-lea, care a subminat rolul instituției parlamentare, a impus un regim de monarhie autoritară.

După 23 august 1944, Parlamentul a fost reorganizat într-un singur corp legislativ, Adunarea Deputaților, care va fi transformată, prin Constituția din 1948, în Marea Adunare Națională. Revoluția din Decembrie 1989 a deschis calea revenirii României la un regim democratic autentic, bazat pe alegeri libere și pluralism politic, pe respectarea drepturilor omului, pe separația puterilor și răspunderea guvernanților în fața organelor reprezentative

Asemănări între cele doua parlamente sunt urmatoarele:

Membrii sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat

Numărul membrilor Parlamentelor este stabilit prin lege electorală, în raport cu populația țării.

Membrii parlamentelor fac parte din grupuri parlamentare, respectiv partide politice. 

Ambele parlamente își pot constitui comisii temporare de anchetă.

Organizarea și funcționarea se stabilește prin regulamente proprii. 

Sunt conduse de către un președinte.

Ambele parlamente au putere legislativă, adopta legi organice, ordinare și constituționale, respectiv legi europene( foi de parcurs, ordonanțe, decizii).

Inceea ce priveste deosebirile între cele doua parlamente, le redam in tabelul de mai jos:

Tabelul 1. Deosebiri

Consolidarea dimensiunii parlamentare, atât la nivel național cât și la nivel european, este destinată să aducă o contribuție consistentă în legitimarea democratică a procesului politic și în luarea deciziilor.