O ANALIZĂ A DEFINIȚIE I PĂCATULUI ȘI A DISTINCȚIEI [614586]

R O M Â N I A
MINISTERUL EDUCA ȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIIN ȚIFICE
UNIVERSITATEA EMANUE L DIN ORADEA
FACULTATEA DE TEOLOG IE
TEOLOGIE BAPTIS TĂ PASTORALĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT DE ZI
TEOLOGIE DOGMATICĂ, SEM.II
HAMARTIOLOGIA ÎN TEOLOGIA
LUI TOMA AQUINAS

O ANALIZĂ A DEFINIȚIE I PĂCATULUI ȘI A DISTINCȚIEI
CATOLIC -TOMISTĂ A PĂCATULUI VENIAL Ș I MORTAL
Coordonator:

Prof. univ. dr. habil. Corneliu C. Simuț, PhD, ThD, DD

Student: [anonimizat], 2017

2
CUPRINS

CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 2
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 3
1. DEFINIȚIA TOMISTĂ A PĂCATULUI ………………………….. ………………………….. ………….. 4
2. PĂCATUL MORTAL ȘI VENIAL ………………………….. ………………………….. ………………….. 6
2.1. Păcatul venial ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 7
2.2. Păcatul de moarte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 8
CONCLUZIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 9
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 10

3
INTRODUCERE
Dumnezeul Atotputernic, Sfânt și Suveran a creat lumea omului într -o perfecțiune identică
cu a Sa. Totuși, aceasta imperfecțiune a durat până în Geneza, capitolul 3, parte a din Scriptură
unde e ste relatată căderea în păcat a primilor oameni creați de Dumnezeu, Adam și Eva. D e la
Geneza 3 până la Apocalipsa 22, întreaga Scriptura vorbește despre planul de mântuire a
omenirii oferit în Fiul Său, ca fiind un ica soluție de salvare de pedeapsa ofensei păcatului
adusă de fiecare om împotriva lui Dumnezeu. Una dintre doctrinele principale ale Scripturii,
care străbate atât Vechiul Testament cât și Noul Testament, este doctrina păcatului.
Este o temă de o deosebit ă importanț ă pentru teologia creștină dar este și o temă extrem de
dezbătută de -a lungul secolelor între cei mai de seamă teologi ai creștinismului. Aspecte ca și
încercarea definirii păcatului, păcatul originar sau păcatul copiilor care încă nu știu să
deosebească binele de rău au fost teme tratate și dezbătute pe larg de către teologi. Unul dintre
teologii cei mai de seamă ai creștinismului care a abordat aceste subiecte a fost și Toma
Aquinas, teolog catolic. Lucrarea sa principală Summa Theologiæ , deși neterminată, este una
dintre cele mai mari și importante opere teologice și filosofice ale Evului Mediu. Toma
abordează pe larg majoritatea subiectelor teologiei creștinismului, printre care abordează și
doctrina păcatului.
În această lucrare îmi propun s ă studiez și să punctez în mod sumar principalele idei al e lui
Toma Aquinas în ce privește două teme importante ale doctrinei păcatului: o încercare de
definire a păcatului, iar mai apoi voi încerca să analizez dualismul teologiei catolice a
doctrine i păcatului, dualism ce împarte toate păcatele în două categorii fundamentale: păcate
veniale și păcate mortale. Pentru aceasta mă voi folosi de o metodă descriptiv -analitică, pentru
a realiza descrierea doctrinei sale așa cum este prezentată în opera sa, corela tă însă cu anumite
remarci analitice pentru o mai bună înțelegere a teologiei lui Toma în ce privește aceste două
aspecte.
Lucrarea conține două capitole principale. În primul capitol este tratată definiția pe care
Toma o da păcatului, în comparație cu def iniția augustiniană care prima în acea vreme. În al
doile a capitol, voi trata distincți a teologiei catolice între păcatul venial și cel mortal. Lucrarea
se încheie cu un set de concluzii, iar mai apoi cu o bibliografie ce reflectă sursele folosite în
alcăt uirea acestei lucrări.

4
1. DEFINIȚ IA TOMISTĂ A PĂ CATULUI
De-a lungul istoriei, teologii care s -au apropiat de domeniul hamartiologiei au încercat să
dea o d efiniție cât mai comprehensibilă a păcatului. Una dintre cele mai populare definiții este
cea cu care T oma își începe discuția despre definirea păcatului. Acea sta definiție afirma faptul
ca „păcatul este un cuvânt, faptă sau dorință, ce este contrară legii eterne.”1 Această definiție
poate fi întâlnită chiar și la sfântul Ieronim, însă Toma îl citează perfe ct pe Augustin.2 Toma
însă nu este întru totul de acord cu această definiție.
În articolul anterior, Toma a tratat întrebarea dacă păcatul trebuie să includă neapărat o
acțiune făcută de agentul uman sau păcat se poate numi și ceva ce nu este legat direct de o
faptă, de o acțiune. Ca răspuns acestei dileme, Toma aduce în discuție așa numitul păcat al
omiterii care, deși unii argumentează că păcatul omiterii include în el și un act al voinței
exterior său interior, Toma susține că unele dintre aceste „ acte” pot fi accidentale, nu
intenționat e (Toma dă exemplu de act accidental în cauzarea păcatului pe cineva care stă până
seara târziu și nu se mai trezește pentru a merge l a biserică a doua zi). Astfel, „ trebuie să fim
călăuziți de ceea ce este specific, nu d e ceea ce este accidental.”3 Astfel, concluzionează
Toma, păcatul omiterii poate să nu includă un act al voinței în adevăratul sens al cuvântului.
Astfel, definiția păcatului pe care o d ă Augustin nu i se pare potrivită lui Toma, aceasta
deoarece definiția lui Toma nu include fiecare păcat existent. Păcatele omiterii nu sunt
înglobate în definiția lui Augustin. Cum definește atunci Toma păca tul? Păcatul este, spune
Toma, „ nimic altceva decât o acțiune umană greșită (actum inordinatum).”4 Este umană
pentru c ă este voluntară, acest aspect fiind exact ceea ce stă la baza antropologiei lui Toma.
Este greșită pentru că n u este în conformitate cu măsura dreaptă, Toma definind măsura
dreaptă ca fiind compusă din două părți: pe de -o parte este vorba de rațiunea uman ă, iar pe de
altă parte este vorba despre o lege eternă, care, în cele din urmă, este rațiunea lui Dumnezeu.5
Atunci când o acțiune a omului se depărtează de acești doi piloni, acțiunea devine păcătoasă.
Amintind astfel definițiile de bază date de Augustin și Toma, trebuie subliniat faptul că
definiția lui Augustin are avantajul de a fi mult mai explicită decât cea a lui Toma, deși
ambele definiții includ și aspectul material dar și aspectul spiritual.6

1 Thomas Aquinas, Summa Theologica , vol. 2 (Westminster: Christian Classics, 1981), 901.
2 Kevin Vost, One-Minute Aquinas: The Doctor’s Quick Answers to Fundamental Questions (Manchester:
Sophia Institute Press, 2014), 51.
3 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:901.
4 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:901.
5 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:901.
6 Francis L. B. Cunningham, The Christian Life (Eugene: Wipf and Stock Publishers, 2010), 168.

5
Totuși, intrând mai adânc în discursul despre doctrina păcatului, Toma își explică definiția
dată păcatului, el aducând în discuție ideea că păcatul este constituit de fapt din două p ărți,
două aspecte principale: „ fiecar e păcat, pentru simplul motiv că este rău constă în coruperea
sau privarea a ceva bun; în timp ce, în măsura în care este un act voluntar, păcatul constă și în
dorința unui bun aparent.”7 Există astfel o distincție între caracterul privativ și voluntar al unui
act păcătos. Poate fi afirmat astfel că, în concepția lui Toma, păcatul este o acțiune rea, pentru
că ea constă în privarea binelui dar și pentru că este contrară binelui divin.8 Discuția este dusă
însă și mai departe de acest punct.
Dat fiind primul aspect în ce privește definiția păcatului a lui Toma, și anume faptul că este
o privare de un bine, Toma ajunge la concluzia că păcatul poate fi clasificat drept o
neorânduială.9 Păcatul este clasificat drept o neorânduială pentru că, la început, Dumnezeu a
creat Universul într -o perfectă și deplină orânduială . Ceea ce a făcut păcatul atunci când a
pătruns în lume a fo st să strice iremediabil această orânduială perfectă stabilită de Dumnezeu
în creație, iar primii care au suferit efectele acestei neorânduieli au fost primii oameni, Adam
și Eva. Toma însuși afirma că „ păcatul aduce neor ânduiala în viața omului întorcând -o astfel
de la țelul ultim al ei, care se afla în Dumnezeu.”10 Aceasta neorânduială se transmite din
generație în generație.
Toma descrie astfel viața umană și lucrarea de mântuire ca fiind o călătorie. Această
călătorie are două aspecte principale. În primul rând, omul are nevoie de reve lație în ce
privește destinul să u, revelație ce atinge punctul maxim în înviere, și de har, pentru a putea
trăi acea viață care duce la îndeplinirea scopului ei. În al doilea rând, păcatul original dar și
cel personal au nevoie de lucrarea răscumpărătoare de mântuire oferită de Dumnezeu.11 Chiar
și dacă nu ar fi fost nicio cădere, omul tot ar fi avut nevoie de lucrarea de mântuire.

7 Thomas Aquinas, Summa Theologica , vol. 3 (Westminster: Christian Classics, 1981), 1684.
8 Edward Cook, The Deficient Cause of Moral Evil According to Thomas Aquinas (Washington: The Council for
Research in Values and Philosophy, 1996), 38.
9 Lincoln Rice, Healing the Racial Divide: A Catholic Racial Justice Framework Inspired by Dr. Arthur Falls
(Eugene: Wipf and Stock Publishers, 2014), 97.
10 Thomas Aquinas, Basic Writings of Saint Thomas Aquinas: Man and the Conduct of Life (f.l.: Random House,
1945), 577.
11 Thomas F. O’Meara, “Thomas Aquinas and Today’s Theology,” Theology Today 55, no. 1 (April 1, 1998): 53,
doi:10.1177/004057369805500105.

6
2. PĂCATUL MORTAL Ș I VENIAL
Una dintre doctrinele specific catolice, atunci când vine vorba despre hamartiologie, este
doctrina păcatului de moarte și a păcatului venial. Baza biblică principală pe care este așezată
această doctrină este versetul din 1 Ioan 5:17, unde este menționată o oarecare distincție între
păcate.12 Totuși, parte din această doctrină este bazată și pe învățătura marilor teologi catolici
ai istoriei creștinismului, unul dintre reprezentații de seamă fiind tocmai Toma Aquinas.
Această doctrină s -a născut din încerc area de a realiza o distincție clară între diferitele
niveluri de gravitate ale păcatului.13 Înainte de a analiza cele două tipuri de păcate în contrast,
Toma se încadrează într -o listă lungă de teologi creștini care au promovat o ierarhizar e a
păcatelor at unci când afirmă faptul că „ orice păc at care îl întoarce pe om cu faț a de la
Dumnezeu, nimicind astfel harul, cere o pedeapsă eternă.”14 Totuși, el continua afirmând
faptul că
„un păcat cere o pedeapsă eternă, atunci când cauzează o dezordine ireparabilă î n ordinea justiției
divine, el fiind exact contrariul acestei ordini. Acum , este evident faptul că în unele păcate există
într-adevăr o dezordine, dar nu în așa fel încât implică o dezordine în ce privește finalul lucru rilor,
păcătosul neavând această prea puțină sau chiar de loc intenție să prejudicieze ordinea finală.”15
Ilustrația folosită de Toma pentru acest adevăr este aceea a unui om care iubește prea mult
lucrurile vremelnice și trecătoare, totuși neavând intenția de a -L dezonora pe Dumnezeu doar
de dragul de a -L dezonora, încălcându -i în mod flagrant poruncile revelate.
Diferența principală între cele două tipuri de păcat este afectarea sau neafectarea stării de
har în care se regăsește credinciosul mântuit.16 Păcatul venial astfel este un păcat cu u n nivel
mai mic de gravitate înaintea lui Dumnezeu și care nu duce în cele din urmă la o separare
completă, finală și eternă de Dumnezeu în iadul veșnic. Relația credinciosului cu Dumnezeu
nu este nici întreruptă, nici anulată, ci este doar afectată. Pe de cealaltă parte, păcatul mortal
este extrem de grav și poate să ducă la condamnare veșnică dacă persoana care s -a făcut
vinovată de un astfel de păcat nu a fost iertată înainte de a muri. În acest caz, păcătosul este
separat complet de starea de har oferit ă de Dumnezeu.

12 John Portmann, A History of Sin: Its Evolution to Today and Bey ond (Lanham: Rowman & Littlefield, 2007),
16.
13 Richard M. Gula, Reason Informed by Faith: Foundations of Catholic Morality (New York: Paulist Press,
1989), 108.
14 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:975.
15 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:976.
16 P. De Le tter, “Venial Sin: Paradox and Illogicality,” Irish Theological Quarterly 22, no. 3 (July 1, 1955): 258,
doi:10.1177/002114005502200304.

7
Atunci când Toma face această distincție între păcatul mortal și venial, el adu ce în discuție
și conceptul de „ principiu al vieții spirituale”, care este de fapt, spune el, „ o viață în acord cu
virtutea.”17 Astfel, dacă acest principiu este încălcat, atunci el nu mai poate fi reparat prin
niciun principiu intrinsec mai înalt decât acesta, ci doar prin puterea lui Dumnezeu, pentru că
ceea ce ține de final, poate fi reparat doar la final de către Dumnezeu.18 Acesta este păcatul
mortal. Pe de al tă parte, acele păcate care nu denaturează acest principiu al spirituali tății, pot
fi reparate pentru că păcatul își poate primi achitarea ( veniam ).
2.1. PĂCATUL VENIAL
În lucrarea sa privitoare la ră ul existent în lume, Toma își reiterează definiția proprie dată
păcatului, atunci când spune că ar trebui să „considerăm faptul că păcatul constă într -o
neorânduială a sufletului, tot așa cum boala trupească constă într -o neorânduială a trupului.
Tot așa, păcatul este o boală a trupului, iar astfel, iertarea păcat ului este ceea ce este
vindecarea pentru boala trupească. Astfel, așa cum există boli trupești care se pot vindeca și
care nu se pot vindeca (pe care le numim mortale), tot așa există unele păcate ce pot fi iertate
pe care le numim veniale și sunt unele pă cate care nu pot fi iertate și pe care le numim
mortale, chiar dacă Dumnezeu Însuși ar putea să le ierte.”19 Folosindu -se de această ilustrație
din lu mea medicală, Toma își clarifică astfel motivația pentru a face această distincție.
Un păcat poate este con siderat venial („ venial” provine de la termenul latin venia , adică
iertare) dacă îndeplinește două condiții esențiale. În primul rând, un păcat se poate numi
venial dacă deja a fost iertat. În al doilea rând însă, un păcat se poate numi venial dacă nu
conține nimic din ce ar putea împiedica iertarea lui.20 El merită doar o pedeapsă temporală și
relativ scurtă. Păcatul venial nu rupe relația cu Dumnezeu, deși o alterează. El implică
nesupunere față de legea divină dată de Dumnezeu.
Din categoria păca telor ve niale fac parte minciuna , nerăbdarea, lașitatea, înjurăturile,
mândria, invidia și alte păcate care nu presupun o întoarcere cu totul de la Dumnezeu. Iertarea
în cazul păcatelor veniale se realizează prin rugăciune, post și dărnicie, dar și în purgatoriu.21
Cele care presupun însă o întoarcere completă de la Dumnezeu sunt numite, în teologia lui
Toma, păcate mortale.22

17 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:980.
18 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:980.
19 Thomas Aquinas, On Evil (New York: Oxford University Press, 2003), 269 –270.
20 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:981.
21 Daniel L. Akin, A Theology for the Church (Nashville: B&H Publishing Group, 2014), 436.
22 Kenneth Fr. Baker, Fundamentals of Catholicism, Vol 3: Grace, The Chu rch, The Sacraments, Eschatology
(San Francisco: Ignatius Press, 2016), 43.

8
2.2. PĂCATUL DE MOARTE
Catehismul catolic include definiția dată de Toma păcatului mortal: „ atunci când voința
acționează într -un mod incompatibil cu sfârșitul ultim, atunci păcatul este mortal. Atunci când
contrazice dragostea lui Dumnezeu, ca și blasfemia sau sperjurul, sau dragostea pentru
aproape, ca și uciderea sau adulterul, atunci păcatul este unul mortal.23
Cum poate fi determinat dacă un păc at face parte din categoria celor veniale sau celor de
moarte? Răspunsul lui Toma în acest aspect este bazat pe ceea ce a stat la baza actului
păcătos: nivelul de neorânduială al păcatului și caracterul binelui de la care păcătos ul s-a
întors atunci când a săvârșit păcatului.24 Astfel, o pedeapsă veșnică urmează unei respingeri
voite a binelui final și infinit. Din nou, folosindu -se de ilustrația din lumea medicală, Toma
vorbește despre moartea care nu mai poate fi vindecată, spre deosebire de o boală a trup ului
care încă mai are șanse de a fi vindecată.
Înseamnă oare că această dist incție făcută de Toma și prezent a în teologia catolică face o
oarecare distincție între păcate comise împotriva lui Dumnezeu (mortale) și păcate comise
împotriva oamenilor (venia le)? Răspunsul lui Toma este negativ. Răspunsul lui Toma este că
în ultimă instanță, toate păcatele sunt împotriva lui Dumnezeu, deci această distincție nu este
în totalitate adevărată, ea reprezentând doar modul în care păcatul afectează pe cei din jur.25 În
concepția lui Toma, anumite circumstanțe speciale nu pot face ca un păcat venial să dev ină
unul mortal sau viceversa. „ Este, deci, imposibil ca o circumstanță să facă un păcat venial să
devină mortal, pentru că fac parte din două categorii diferite.”26
Într-un mod mai explicit, apostazia, omorul, violul, incestul, adulterul sau imoralitatea
sexuală sunt păcate considerate a fi mortale, pentru că întorc omul cu toată ființa de la
Dumnezeu spre plăcerile trupești. Doar Dumnezeu este singurul care poate iert a aceste păcate
mortale.

23 “Catechism of the Catholic Church – Sin,” accessed February 10, 2017,
http://www.vatican.va/archive/ccc_css/archive/catechism/p3s1c1a8.htm.
24 Stephen J. Pope, The Ethics of Aquin as (Washington: Georgetown University Press, 2002), 153.
25 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:983.
26 Aquinas, Summa Theologica , 1981, 2:984.

9
CONCLUZIE
Toma Aquinas a definit păcatul ca fiind o privare a dreptății și a neprihănirii originale sau,
în termenii lui, a binelui suprem. În această stare de bine suprem au fost creați primii oameni,
Adam și Eva, dar au pierdut această stare atunci când au fost amăgiți de șarpe, astfel intrând
păcatul în lume. Toma este de acord și cu definiția dată de Augustin păcatului care susținea că
păcatul este „un cuvânt, faptă sau dorință, ce este contrară legii eterne a lui Dumnezeu. ”
Totuși, Toma cizelează această definiție, aducându -i anumite adăugiri. Păcatul văzut doar ca o
privare a binelui și a neprihănirii suprem e izvoră ște dintr -o concepție despre lume și viața
mult mai pozitivă decât fusese concepția augustiniană. Păcatul se tra nsmite pe cale
reproductivă, toți oamenii sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu, iar pentru a ajunge în raiul lui
Dumnezeu, omul trebuie să facă în așa fel încât să fie iertat de păcat, modalitățile principale
propuse de doctrina catolică fiind purgatoriul ș i confesarea înaintea unui preot.
Toma a recunoscut în lucrarea sa distincția specifică teologiei catolice ce împarte păcatele
în două categorii principale: păcate veniale și păcate mortale. Ele sunt diferite și distincte între
ele în mod infinit, datorită faptului că păcatul venial merită pedepsire, pe când păcatul mortal
merită o eternă pedepsire.
Păcatele veniale au o mai mică importanț ă față de păcatele mortale pentru că ele doar
alterează relația și comuniunea pe care o are credinciosul cu Dumnezeu, pe când păcatele
mortale întrerup legătura dintre credincios și Dumnezeu, asta din cauză că păcatele mortale
presupun o întoarcere gravă, în deplină cunoștință și într -un mod deliberat de la harul
binecuvântat al lui Dumnezeu.
Astfel, Toma Aquinas, chiar și în aceste aspecte tratate în această lucrare face parte dintre
pilonii principali ai tra diției catolice, prin învățătura , teologia și filosofia sa expusă în opera sa
Summa Theologiæ , dar și unul dintre pilonii principali ai teologiei sistematice a
creștini smului.

10
BIBLIOGRAFIE
Akin, Daniel L. A Theology for the Church . Nashville: B&H Publishing Group, 2014.
Aquinas, Thomas. Basic Writings of Saint Thomas Aquinas: Man and the Conduct of Life . f.l.:
Random House, 1945.
——— . On Evil . New York: Oxford University Press, 2003.
——— . Summa Theologica . Vol. 2. 5 vols. Westminster: Christian Classics, 1981.
——— . Summa Theologica . Vol. 3. 5 vols. Westminster: Christian Classics, 1981.
Baker, Kenneth Fr. Fundamentals of Catholicism, Vol 3: Grace, The Church, The
Sacraments, Eschatology . San Francisco: Ignatius Press, 2016.
“Catechism of the Catholic Church – Sin.” Accessed February 10, 2017.
http://www.vatican.va/archive/ccc_css/archive/catechism/p3s1c1a8.htm.
Cook, Ed ward. The Deficient Cause of Moral Evil According to Thomas Aquinas .
Washington: The Council for Research in Values and Philosophy, 1996.
Cunningham, Francis L. B. The Christian Life . Eugene: Wipf and Stock Publishers, 2010.
De Letter, P. “Venial Sin: Para dox and Illogicality.” Irish Theological Quarterly 22, no. 3
(July 1, 1955): 258 –64. doi:10.1177/002114005502200304.
Gula, Richard M. Reason Informed by Faith: Foundations of Catholic Morality . New York:
Paulist Press, 1989.
O’Meara, Thomas F. “Thomas Aqui nas and Today’s Theology.” Theology Today 55, no. 1
(April 1, 1998): 46 –58. doi:10.1177/004057369805500105.
Pope, Stephen J. The Ethics of Aquinas . Washington: Georgetown University Press, 2002.
Portmann, John. A History of Sin: Its Evolution to Today and Beyond . Lanham: Rowman &
Littlefield, 2007.
Rice, Lincoln. Healing the Racial Divide: A Catholic Racial Justice Framework Inspired by
Dr. Arthur Falls . Eugene: Wipf and Stock Publishers, 2014.
Vost, Kevin. One-Minute Aquinas: The Doctor’s Quick Answers to Fundamental Questions .
Manchester: Sophia Institute Press, 2014.