O Abordare Eficienta a Relatiilor Internationale

Conceptul de soft power a devenit cunoscut în anii 90’, mulțumita lui Joseph Nye, care a propus o nouă abordare conceptului de “conflict”, în detrimentul mijloacelor de forță și agresiune. Acest tip de acțiuni includeau metode non-invazive, precum folosirea culturii diplomatice, persuasiunii și a artei negocierii, instrumente considerate mult mai benefice, decât folosirea forței și armatei pentru elemente contra-ofensive și ofensive. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie dezvoltarea tehnicilor de “public relations” prin media, pentru a influența opinia publică, modalitate rapidă, necostisituare care are un impact benefic. Puterea soft ar putea fi privită ca o componentă a diplomației care se folosește de toate efectele globalizării, aplicând metode psihologice semnificative. O implentare a acestui concept în detrimentul “hard power”-ului a început să aibă un succes decisiv, luând în calcul factorul economic. Astfel, se poate afirma că utilizarea tehnicilor de “soft power” implică, din punct de vedere economic, mai puține resurse decât cele necesare unui conflict armat. Prin metoda soft se pot promova anumite puncte tari ale culturii unui stat, încurajând tradițiile și comerțul cu statul respectiv. Astfel, prin forța culturala, opinia publică poate fi mult mai ușor influențata, iar decidenții pot fi mai usor controlați. Modul în care moștenirea istorica a unui stat este evaluată, poate forma căi de comunicații puternice, totodată însă, poate întări conflictele deja existente.

“Soft Power” ca instrument de bază în cultura diplomatică

Existența culturii diplomatice determină noi forme și întelegeri a competiției globale. În acest fel, puterile economice și militare devin o filială a puterii soft. Pentru a maximiza mecanismul de “soft power”, dezvoltarea continuă și adaptarea la domeniul intelligence este necesară. Un stat poate consolida și întării mijloacele puterii soft prin acțiuni care includ popularizarea propriei imagine, utilizând mijloace culturale atât interne, cât și externe. Resursele culturale externe constau în organizarea de conferințe și stagii, acordarea de burse studenților străini, oferirea job-urilor cetățenilor străini, implicarea în diferite proiecte internaționale, festivale și evenimente sportive, producția de filme și programe. Resursele interne se bazează pe încurajarea culturii și politicilor din domeniul educației și pe acordarea de sprijin financiar acelor instituții care promovează imaginea statului, atrăgând investitori, colaboratori și nu în ultimul rând atragarea persoanelor interesate de dezvoltare, care să aducă valoare adăugată statului ( beneficiarul principal ).

În prezent, cultura euro-atlantică domină întreaga lume, astfel, globalizarea are un rol foarte important. Principalul promotor al “soft power”-ului la nivel regional și care are și o influență globală este Uniunea Europeană. Aceasta nu are interese în acumularea de capabilitați militare, ci interese în domeniile: economic, politic și societal. Conform unor analiști precum Michael Clarke, capabilitatea Uniunii Europene de a sprijini o abordare pașnică este limitată pe termen lung, asta deoarece strategia acesteia de promovare a interdependenței economice, instituțiilor internaționale și a perspectivei de aderare la o comunitate economică sunt greu de atins în contextul crizei actuale. Unii autori consideră că ideile promovate de Uniunea Europeana sunt principalele vinovate de criza prin care trecem. Christopher Hill consideră că avantajul Uniunii Europene asupra altor jucători este faptul că eforturile acesteia sunt îndreptate spre schimbarea mediului în sine, acesta din urmă reprezentând originea crizei. Cultura diplomatică reprezintă un punct de referință al puterii soft. La această cultura are acces o masă mare de oameni, principalul obiectiv al acesteia fiind informarea cetățeanului. Cultura diplomatică nu implică ramurile economice și politice, cel puțin nu cele vizibile, și nu are o structură combativa, ci mai degrabă una pașnică. Aceasta are o varietate de surse de informare, surse care diferă de acțiunile de propagandă venite de la o singură sursă precisă și controlată. În plus, această formă a diplomației sugerează existența unui dialog, modelabil în procesele de negociere și de adaptare la schimbare. În această privință, Parlamentul European din 12 mai 2011 a subliniat aspectele culturale ale eforturilor diplomatice de a promova drepturile omului, rezolvarea problemelor democratice și sprijinirea dezvoltării statelor membre. Astfel, rezoluția subliniază necesitatea ca toate instituțiile Uniunii Europene să recunoască mai bine valoarea culturii ca forța de toleranță si înțelegere. De asemenea, aceasta subliniază drepturile democratice fundamentale, libertatea presei, libertatea de exprimare, de căutare, de accesarea informațiilor provenite din documente digitale sau printate și cel mai important după parerea mea, privilegiul de a fi conectat și de a comunica ( online sau offline ). Toate acestea reprezintă condiții esențiale pentru exprimarea culturală, reamintind de importanța protocoalelor de cooperare culturală și valoarea lor adăugată în acordurile bilaterale privind dezvoltarea și schimbul. Așadar, cooperarea transatlantică și cooperarea cu țările europene vecine este importantă pentru promovarea intereselor și valorilor comune. Prin intermediul programelor sale, Uniunea Europeana dovedește importanța schimburilor culturale și educaționale care pot consolida societatea civilă, democrația, buna guvernare și incurajearea abilităților de dezvoltare, promova drepturile omului si forma blocuri de cooperare.

În privința diplomației și a cooperării culturale, rezoluția Uniunii Europene subliniază promovarea și comunicarea întregii lumi interesele statelor Uniunii și valorile pe care aceasta este constituita. Rezoluția mai subliniază necesitatea unui actor global, precum Uniunea Europeană, care să aiba o perspectivă și o responsabilitate globală. Acțiunile externe ale UE ar trebui să vizeze promovarea pacii, drepturilor omului, comerțului internațional și dezvoltarea economică globală, cât și aspectele culturale ale diplomației. Un bun început ar fi crearea de strategii eficiente pentru negocierile interculturale, punând astfel Uniunea Europeană cumva la egalitate cu terții. Pentru acest lucru ar trebui dezvoltată toleranța, întelegerea actorilor externi și cel mai important, dialogul, eliminând astfel din conflicte.

Metoda puterii soft reușește să atingă diferite paliere ale vieții, folosită pentru a urmării diferitele interese ale grupurilor, investind resurse accesibile, fara a face vreun rău sau a distruge. Abordările “soft power” pot fi introduse în domenii precum: economie ( afaceri și tehnologie ), în educație și formare, în politica externă etc.

De fapt, “soft power” este o miză socială, care folosește tehnici psihologice ( persuasiune, manipulare, negociere ), într-un context geopolitic favorabil sau ca rezultat ( potențial ) al condițiilor socio-politice rele. In condiții nefavorabile, precum crizele, puterea soft este exercitată prin tehnici de cooperare diplomatică și tentative de persuasiune a oponenților, deși, în condițiile normale ale unui stat, “soft power” apare ca un instrument al globalizării și influențează alți actori globali în favoarea acesteia. Puterea soft este arta de a-i convinge pe alții ( fie ei inamici ), să acționeze în numele cuiva, fără ca aceștia să fie forțați în vreun fel. Neasemănătoare puterii hard, această componentă a diplomației publice are numeroase beneficii: costuri mici, posibilitatea de control a riscurilor, inexistența pierderilor umane, chiar și câștiguri economice.

În contextul statelor care dobândesc popularitate prin strategii atrăgătoare, este de la sine înteles că din ce în ce mai mulți străini vor calatori și vor dezvolta diferite afaceri, investind astfel în economia statului beneficiar. “Soft power” este caracterizată de elemente precum ledearship în curs de transformare, flexibilitate în procesul de negociere, adaptabilitate în contextul posibilelor schimbări. “Soft power” poate fi considerată o parte a diplomației publice și culturale, cu elemente comune și care servește intereselor care pot fi atinse printr-o astfel de strategie diplomatică. Diplomația publică este reprezentată de transparența fața de alte societăți, în special prin comunicarea obiectivelor naționale și a valorilor, prin numeroase tehnici de informare, precum televiziune, internet, prin crearea unor emisiuni difuzate la nivel regional sau chiar global, pe teme de importanță internațională, schimburi educaționale sau pe orice alta temă ce poate avea impact în afara granițelor. Diplomația publică, înseamnă în același timp, întelegerea culturii, istoriei, psihologiei și limbajului altor națiuni, în vederea îmbunătățirii și dezvoltării unei culturi și organizații proprii. Diplomația culturală este o latură a diplomației publice și ajută la îmbunătățirea cooperării între actorii regionali și globali.

“Soft Power” și Informații

Conform lui Joseph Nye, “soft power” depinde foarte tare de credibilitatea statului, iar cand guvernele sunt percepute ca manipulante și informația este perceputa ca fiind de propagandă, credibilitatea statului este distrusă. Tot el consideră că într-o vreme în care informația globală reprezintă o realitate, iar lumea este reprezentată de o difuzie a puterii către actori non-statali, “soft power” va deveni un element tot mai important în strategiile de intelligence. De asemenea, pentru a fi credibil, într-un secol în care puterea se deplasează de la un actor statal la unul non-statal, prin eforturile lor de a proiecta puterea soft, guvernele vor trebui să accepte că puterea este o informație mai puțin ierarhică. Mai mult decât atât, pentru a deveni de succes într-un secol, în care puterea este proiectată de la un actor statal la unul non-statal, guvernele sunt forțate să accepte ca, într-o era a informațiilor, rețelele sociale au dobândit un rol mult mai semnificativ. Pentru a avea succes într-o lume interconectată, înseamnă să ai lideri care cred în termeni de cooptație și nu de impunere. “Soft Power” se bazează foarte mult pe informație. Felul în care este percepută conducerea spre un context de dezvoltare a metodelor și practicilor specifice acestui tip de putere. În prezent, competiția dintre state se bazează pe nivelul de informații, pentru că informația reprezintă puterea. Cu toate acestea, multe state poseda această putere, din cauza cantității uriașe de informații și accesul facil la aceasta. Rezultatul este o explozie de informații, iar acest lucru a generat un “paradox al abundenței”. Abundența informațiilor duce spre o atentie diminuată. În aceste condiții, cu cât un actor este mai concentrat pe mai multe direcții, cu atât pierderea pistei importante este mai firească. Cei cu adevarat puternici identifică informația relevantă și o separă de restul. În acest context, “soft power” reprezintă o parte a fluxlui de informații la nivel internațional, a cărei eficiența se datorează lor. Cu alte cuvinte, se creează o imagine pozitivă a statului, în conformitate cu intensitatea fluxului informațional, cu ajutorul căruia, obiectivele politice pot fi atinse mult mai ușor, fapt care atrage noi susținători. În această privința, dacă imaginea statului/organizației este mai favorabilă, gradul de siguranță este crescut, iar statul devine mai influent. Domeniul informatizării este cel mai practic și eficient instrument în abordarea puterii soft, prin care, un proces complex de diseminare a informației are loc, având rezultate imediate precum, calitatea maximă, capacitatea și viteza transmiterii mesajelor. Se poate deduce astfel că, odată cu evoluția sistemelor informaționale, rolul “soft power”-ului în polticile externe a crescut semnificativ. În acest ciclu al informațiilor, interiorizat într-o luptă pentru supremație, cea mai mare resursă informațională aparține statelor puternice sau organizațiilor regionale cu responsabilitate și influența regională sau globală. În acest fel, statele sau organizațiile mari își confirmă poziția și statutul de putere prin extinderea influenței. Acest lucru poate fi suspectat ca fiind o dorință de menținere și susținere a “colonialismului tehnologico-informațional”, care ar putea înlocui conflictele, războaiele, expansiunile religioase și financiare efectuate de acestea mai sus menționate. Aplicarea puterii soft în relațiile internaționale poate fi mai eficientă în mai multe feluri, chiar dacă rezultate ar putea apărea mai târziu. În plus, o astfel de alegere ar putea ajuta la prevenirea crizelor și conflictelor, cât și la reconstrucția și stabilitatea mediului. Chiar dacă contextul implementării puterii soft și hard este același, condițiile sunt diferite, iar rezultatele sunt mai avantajoase și cu rezultate mai bune în cazul utilizării “soft power”. Arta celor care folosesc puterea soft se bazează pe deținerea de informații și modul în care aceasta este manipulată, astfel încât să nu fie ridicate motive de îndoială sau ideea de propagandă, ci un avatanj și o soluție pentru statul care o practica.

Concluzii

            În mediul relațiilor internaționale, conceptul de “soft power” se asociază ușor diplomației, folosindu-se de tehnici de prevenire a conflictelor. Cu toate acestea, “soft power” poate fi de asemenea utilizată și după un conflict, atunci când strategiile sunt în procesul de reconstrucție, iar relațiile trebuie să fie unele de pace. În cazul unui inamic global, precum terorismul, rolul “soft power” este mult mai puternic în politicile de securitate și în valorile promovate de statele afectate. Astfel, eforturile comune de mobilizare devin o prioritate la nivel social și o prioritate manifestată într-o solidaritate reciprocă, prin care multi actori naționali și internaționali încearcă sa-și promoveze valorile împărtașite, interesele colective și spiritul de cooperare. O diferență majoră între conceptul de “soft power” și cel de “hard power” ( în domeniul economic ) este faptul că “soft power” se concentrează în principal pe individ,în timp ce în puterea hard, elementul principal este statul. Cu toate acestea, paradoxal, amândouă au ca beneficiar statul ( înaintea individului ), dar, spre deosebire de puterea soft, cea hard are în primul și în ultimul rând ca beneficiar statul. Cu alte cuvinte, în cazul puterii hard, interesul statului prevalează, iar obiectivele acestuia trebuie atinse, indiferent de costurile și de prejudiciu ( chiar și victime umane ) creat. În orice caz, în termini de “soft power”, valoarea cea mai importantă a statului o reprezintă individul, astfel încât acesta sa fie protejat, iar interesele acestuia sa fie urmărite.

BIBLIOGRAFIE:

BENIUC, Valentin; BENIUC, Adriana, Bazele conceptuale si teoretice ale fenomenului “soft power”, nr. 3-4 (7-8), 2007, Revista moldovenească de drept internațional si relații internaționale, Institutul de Istorie, Stat si Drept al A.S.M., preluată de pe site-ul rmdiri.md/pdf/RMDIRI,%202007,%20Nr.%203-4.pdf.

CĂPILNEAN, Sergiu, Diplomația Publică: Definiție, Schimbare, Elemente, Academia de Studii Economice, Master Geopolitică si Relații Economice Internaționale, Bucuresti, 2012, available at https://www.academia.edu /3201446/Diplomatia_Publica _-_Elemente_si_Definitie.

CLARKE, M., Future Security Threats and Challenges, Pappas S.A., S.Vanhoonacker (eds) The European Union’s Common Foreign and Security Policy: The Challenges of the Future, Maastricht, European Institute of Public Administration, 1996.

HERBERT A., Simon, “Information 101: It’s Not What You Know, It’s How YouKnow It”, Journal for Quality and Participation, July-August 1998.

HILL, Cristopher, The Actors in Europe’s Foreign Policy, London, Routledge, 1996.

JORA, Lucian, Diplomația culturală, „Enciclopedia relațiilor internaționale”, p. 101; articol preluat de pe site-ul http://revista.ispri.ro/wp-content/uploads/2012/09/97-104- Enciclopedia-Relatiilor-Internationale.pdf.

JORA, Lucian, Securitatea de tip soft, „Enciclopedia relațiilor internaționale” apud M., Clarke, Future Security Threats and Challenges, Pappas S.A., S.Vanhoonacker (eds) The European Union’s Common Foreign and Security Policy: The Challenges of the Future, Maastricht, European Institute of Public Administration, 1996; articol preluat de pe site-ul http://revista.ispri.ro/wp-content/uploads/2012/09/97-104- Enciclopedia-Relatiilor-Internationale.pdf.