Nuvelistica Lui Marin Preda

LUCRARE DE LICENȚĂ

NUVELISTICA LUI MARIN PREDA

Cuprins

Argument

II. Viața și opera lui Marin Preda

Universul nuvelelor

1. Nuvelele – prezentare generală

2. Tematica nuvelelor

3. Aplicația pe o nuvelă- Calul

4. Personajele

5. Nuvelele – laborator de analiză al romanului Moromeții

Concluzii

Bibliografie

I. ARGUMENT

Marin Preda (n. 5 august 1922 – d. 16 mai 1980), a fost editor, traducător, eseist și dramaturg care a scris în perioada postbelică. Prin vasta sa operă Marin Preda a rămas unul din cei mai importanți scriitori al literaturii noastre postbelice.

Perioada în care s-a afirmat autorul este o epocă plină de restricții în literatură. Partidul a controlat întreaga creație artistică și nu a încuviințat să se scrie decât un singur tip de literatură, cea în care era elogiat președintele și partidul. Marin Preda a reușit să scrie în această epocă o operă foarte valoroasă și a făcut asta cu conștiința lucrului bine făcut.

Mi-am ales să tratez în această lucrare cazul lui Marin Preda bazându-mă pe opera de început în special volumul de debut din 1948 Întâlnirea din pământuri. Acest volum de nuvele a fost editat în mai mulți ani suferind mici modificări la fiecare ediție apărută. Varianta finală a Întâlnirii din pământuri a apărut în anul 1973, până să fie publicate în volum aceste nuvele au apărut în diferite reviste: „Lumea”, „Timpul”, „Vremea”, „Evenimentul zilei”, „Vremea războiului”. De asemenea, în lucrarea mea am acordat importanță și biografie autorului deoarece viața lui a fost la fel de interesantă ca și opera. Multe din povestirile sale sunt puse în pagină pornind de la întâmplări care s-au petrecut în trecutul autorului.

Proza de debut a lui Marin Preda este una de tip realist. Cu aceste nuvele el ne prezintă o nouă viziune asupra satului și a lumii țărănești, o viziune autentică. Cum a descris naratorul lumea satului în nuvele Întâlnirea din pământuri nici un alt scriitor până la el nu a reușit să facă lucrul acesta. Nici Liviu Rebreanu, cu care a fost deseori comparat, nu a reușit să aibă o viziune atât de originală asupra universului țărănesc. Nu lipsește nimic din mediul țărănesc descris de Marin Preda, nici o latură a sensibilității umane din suflet rural nu este absentă, totul este descris cu o mare minuțiozitate. Autorul lasă faptele să vorbească de la sine, el pune obiectivitate observației și extrage semnificații.

Cu acest volum Marin Preda a avut intuiția unui nou curent literar și anume neorealismul. Scriitorul a intuit că acest curent trebuie să se nască. A renunțat să pună accent pe analiza în detaliu a personajelor și a scos în evidență modul cum sunt spuse poveștile și felul cum se petrec întâmplările. În aceste nuvele naratorul scrie cu conștiința întregului trecut.

Nuvelele din Întâlnirea din pământuri nu doar că îl face cunoscut ca scriitor pe Marin Preda, ci sunt și o sursă de inspirație pentru romanul de mai târziu Moromeții. Autorul reia în roman scene din nuvele și personaje pe care le dezvoltă și ni le prezintă într-un mod mai complex punând mai mult accent pe sentimentele și reacțiile lor. Nuvelele care au fost introduse în roman parțial sau doar mici secvențe sunt: O adunare liniștită, Desfășurarea, Întâlnirea dim pământuri, Dimineață de iarnă și Salcâmul.

Cu această lucrare vreau să scot în evidență importanța ce a avut-o în literatura română nuvelele lui Marin Preda, să vorbesc mai detaliat despre tematica acestor nuvele și cum a influențat romanul de mai târziu Moromeții.

II. VIAȚA ȘI OPERA LUI MARIN PREDA

Marin Preda s-a născut la 5 august 1922 în Silștea Gumești, în familia lui Tudor Călărașu și a murit pe data de 16 mai 1980 la vârsta de 58 de ani, fiind foarte tânăr, având o moarte suspectă. S-a născut și a trăit într-o familie numeroasă, cu o copilărie nu tocmai ușoară. Mama sa, Joița Preda, înainte de a trăi cu tatăl său Tudor Călărașu a avut doi copii, o fată din prima căsătorie și o altă fată care a avut-o cu un alt bărbat până la conviețuirea cu Tudor Călărașu plus încă trei copii făcuți cu Tudor. Marin era al cincilea copil al lui Tudor Călărașu și al patrulea al Joiței Preda, el s-a născut după Ilinca și cel mai mic care s-a născut după el era Alexandru. La nașterea lui Marin, mama sa avea 34 de ani, iar tatăl său avea 38 de ani. Toată această numeroasă familie locuia într-o casă mică cu două camere și oamenii din sat le plângeau de milă de necăjiți ce erau. Marin avea o sănătate fragilă suferea de friguri, era miop și era considerat blegul familiei și de aceea frații lui îl luau în râs și râdeau de el tot timpul.

Copilăria sa nu a fost foarte frumoasă și ușoară, a dus lipsă de multe lucruri și a fost nevoit să muncească iar aceste lucruri le aflăm din cateva scrieri ale sale Întâlnirea din pământuri, Moromeții, Viața ca o pradă „Aventura conștiinței mele a început într-o zi de iarnă când o anumită întâmplare m-a făcut să înțeleg deodată că exist. Era multă lume în casă, ființe mari așezate în cerc pe scaune mici și care se uitau la mine, fără prietenie dacă nu chiar cu ostilitate. Atunci am auzit o voce: ”Lăsați-l în pace! Na mă și pe asta”. Și cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe o sobă o pâine mare și rotundă și mi-a întins-o. Atunci mi-am dat seama că țineam strâns în brațe, tot o pâine și că asta era cauza privirilor rele îndreptate asupra mea. Pusesem mâna pe pâinea de pe masă care era a tuturor și nu mai vroiam să dau la nimeni din ea. Iar tatăl meu în loc să mi-o ia cu forța, cum furioși se pare, că vroiau ceilalți ,făcându-mă să scot răcnete, și îmi mai dăduse una: ” Ia-o mă și pe asta ”. Parcă m-am trezit dintr-un somn. M-am uitat la toți liniștit și am pus încet și cuminte pâinea din brațe pe masă. Nimeni nu mai m-a luat după aceea în seamă, au început să rupă din ea și să mănânce. Din această întâmplare ar reieși că instinctele mele de acaparare m-au dus departe în viață, ceea ce nu s-a dovedit. Totuși aventurile vieții noastre sunt ale conștiinței deși viața e adevărată nu e niciodată liberă de instincte și nu o dată e neputincioasă în fața lor, în rău, dar și în bine ”. Această întâmplare este ca o reconstituire a etapelor formării lui Marin Preda. De la un copil care era egoist și vroia totul doar pentru el, prin niște vorbe ale tatălui său a fost trezit la realitate și a realizat tot ceea ce se întâmplă în jurul său.

A fost dat la școală doar cu scopul de a învăța să se iscălească după cum a mărturisit tatăl său, după aceea să lucreze și el pământul și să aibă grijă de animale la fel ca și ceilalți frați ai săi. Este dat târziu la școală, părinții ezitând să facă acest lucru. La vârsta de 8 ani, în 1930, este înscris în clasa întâi la școala din satul natal Siliștea – Gumești. Deși nu a fost un elev bun, învățătorul a avut încredere în el și l-a trecut clasa și astfel a urmat și clasa a doua pe care a trecut-o cu greu. Toți credeau că el învață bine, dar numai el știa cum a reușit și a trecut primele două clase.

Lucrurile au început să se îndrepte pentru copilul Preda începând cu clasa a III – a când a luat premiu la școală și așa tatăl său l-a lăsat să-și continue studiile. Dovedindu-i tatălui său că este un elev silitor și că poate mai mult, acesta i-a permis să meargă la școală ma departe și să facă și clasa a IV – a. Numai el știa cât de greu îi era să învețe pentru că nu avea nici o sursă de unde să învețe, nu avea nici manuale și nici caiete. Mama sa a reușit să strângă cinci lei ca să-i dea lui Marin să-și cumpere manualul de Citire ca să aibă și el de pe ce învăța. Entuziasmat a luat banii de la mama sa și s-a dus acasă la învățătorul său ca să-i cumpere și lui manualul. Ajuns acasă la învățător a aflat cu mare tristețe că banii care îi avea nu erau suficienți pentru a putea să-și cumpere manualul. Această veste l-a afectat foarte mult, dar el nu s-a lăsat pradă amărăciunii și tristeții care i-a cuprins sufletul, ci a găsit o altă soluție ca să-i vină mai ușor la învățat. A lăsat banii învățătorului să-i cumpere un caiet ca să aibă și el pe ce lua notițe, iar cărțile le mai împrumuta de la colegi. Învățând în aceste condiții destul de grele și având rezultate bune la învățătură, nici el nu știa de ce pentru că nu se considera un elev premiant însă învățătorul său a știut să-i citească încă de la început talentul și să-l sprijine, tatăl său tot nu i-a cumpărat nici un manual. Studiind în condiții foarte grele, nefiindu-i deloc ușor, Marin Preda, nu s-a lăsat bătut ba chiar mai mult, a început să citească din ce în ce mai mult și cam tot ce îi trecea prin mână.

Gustul pentru lectură l-a descoperit de mic, citind pe islaz păscând vacile. Primele cărți citite de Marin Preda au fost Biblia și Descartes. Toți copiii au ajuns să creadă că Marin este un elev foarte bun și că el trebuie să învețe mai departe. Cu greu a reușit să-l convingă pe tatăl său să-l lase să învețe mai departe, dar cu ajutorul mamei, al învățătorului și al preotului din sat au reușit să-l convingă să-l înscrie la o școală normală din Câmpulung.

Înscrierea la școala din Câmpulung a fost un eșec deoarece Marin Preda este respins la vizita medicală pentru că avea probleme cu vederea, era prea slabă. Văzând că fiul său a fost respins, Tudor Călărașu, tatăl lui Marin, reacționează ca și Moromete când se duce cu Niculae la școală:„ În fine, ce facem? Zise el cu un glas înalt. Ce facem ?! Că acasă, așa nu ne putem întoarce. Ce-i facem?! ” După această întâmplare ei nu renunțaseră și încercase la alte școli pentru că nu au vrut să se întoarcă acasă fără ca Niculae să fie înscris la școală. Tatălui îi venise în gând să meargă să se înscrie la Miroși ” Și dacă ne ducem la Miroși? zise tata cu un glas din care înțelesei că ezitase îndelung până să-mi spună acest trist lucru”. La Miroși era o școală profesională unde învățai tâmplărie, croitorie, cizmărie, fierărie etc. Marin fusese de acord să meargă să se înscrie acolo chiar dacă în sinea lui nu-i prea convenea acest lucru. Când ajung la Miroși se duc la o librărie și acolo li se propune de acel librar, după ce ei au discutat anumite lucruri, că pentru o sumă de bani îi ajută să-l înscrie pe Marin la o școală normală. Astfel este înscris Marin la școala de la Abrud.

În 1937 începe cursurile la Abrud, aici nu se dădea examen de admitere dar se dădea examen pentru bursă la care a participat și Marin Preda. Când au adus rezultatele Marin se afla în capul listei cu nota 10 chiar și la istorie a avut nota 10 chiar dacă profesorul Mayer, care era și directorul școlii, nu dădea nimănui nota 10, lui a fost nevoit să i-o dea pentru că s-a descurcat foarte bine și a răspuns la tot ceea ce a fost întrebat. Studiile care le-a început la Abrud le-a continuat la Cristur Odorhei și după aceea la București deoarece școala de la Cristur Odorhei în urma dictatului de la Viena a fost închisă, iar elevii printre care și Marin Preda au fost mutați la o școală normală din București. Din momentul când se duce la București el rămâne singur. Tatăl său în drum către gară îi spuse băiatului că nu mai are cum să-l ajute, dar acesta parcă era cu gândul în altă parte și nu era atent la ce spunea tatăl său. Când ajunse în gară înainte de plecarea trenului, tatăl îl anunță că din acel moment el își ia mâna de pe el și că va trebui să se descurce cum poate. Acesta era momentul despărțirii de familie care a fost extrem de important în viața lui Marin Preda: „ Și într-o zi, fără să-mi spună, tata luă hotărârea să se despartă de mine. Era în septembrie . Ruptura dintre familie și Marin s-a produs acum totul se află în mâinile sale. El termină anul de studiu și în vacanță rămâne în București la fratele său Nilă, admirând orașul, străzile mai ales noaptea. Umblă pe la anticariate să-și cumpere cărți, citește pe Swift, Gogol, Dostoievski, Balzac, Tolstoi, Celine, Caragiale, Sadoveanu.

Marin se învață destul de repede cu viața de la oraș, se acomodează foarte ușor și simțea că nu ar mai putea locui la țară, nu se mai simțea uales noaptea. Umblă pe la anticariate să-și cumpere cărți, citește pe Swift, Gogol, Dostoievski, Balzac, Tolstoi, Celine, Caragiale, Sadoveanu.

Marin se învață destul de repede cu viața de la oraș, se acomodează foarte ușor și simțea că nu ar mai putea locui la țară, nu se mai simțea un țăran. Neavând bani ca să-și continue studiile este nevoit să renunțe la școală. Chiar dacă a fost nevoit să renunțe la școală el nu s-a dat bătut și a început să citească mai mult și era tot mai pasionat de lectură. La vârsta de 19 ani avea citite un număr impresionant de cărți, pe puțin 1000 de cărți. Duce o viață destul de grea în București, ceea ce îl îndeamnă să devină cineva important în viață. Îl ambiționează și nu se lasă chiar dacă a trecut prin momente destul de grele în București.

În 1942 este angajat corector la cotidianul Timpul dar tot în același an în septembrie a părăsit redacția Timpul din motive știute numai de el. În București a întâlnit și oameni cu suflet mare care l-au sprijinit și l-au ajutat printre aceștia sunt Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu și Eugen Lovinescu. Acesta din urmă l-a ajutat să aibă o slujbă și i-a pus eticheta de mare scriitor. Citise în cenaclul Sburătorul condus de Eugen Lovinescu câteva schițe. Marele critic îl remarcă „Citisem în cenclu o bucată intitulată Calul, scrisă cu o duritate pe care ulterior am pierdut-o. Lui Lovinescu nu i-a plăcut, dar avusesem noroc să-i citesc la o altă ședință o altă nuvelă mai tradițională intitulată De capul ei, și pe care Geo Dumitrescu o reține să o publice. Lovinescu a exclamat de vreo câteva ori în timpul lecturii cu vocea lui subțire și senină. Are talent! Are talent! Într-un moment al vieții sale a avut și două slujbe la ziarul Timpul și la Institutul de statistică.

Marin Preda se afirmă și debutează în timpul celui de-al doilea război mondial (1940 – 1945). Debutează în anul 1942, fiind foarte tânăr, avea doar 20 de ani, cu schița Pârlitu'. Tot în acest an, în 1942, mai publică și alte schițe: La câmp, Salcâmul, Calul, Strigoaica, Noaptea, Coliba pe care le introduce în volumul Întâlnirea din pământuri. Aceste schițe, Calul, La câmp, demonstrează capacitatea autorului de a propune un tip nou de verbalizare a realității. Încă de la debutul său din 1942 Marin Preda are un stil cu totul diferit de cel ce a fost folosit până acum în perioada interbelică. Stilul său este consolidat, original.

În anul 1948, la numai 6 ani diferență, Marin Preda publică primul său volum intitulat Întâlnirea din pământuri.. Acest volum demonstrează că din punct de vedere formal, al modului cum sunt spuse poveștile, este cel mai original și Preda nu a mai reușit să scrie în acest stil. Volumul Întâlnirea din pământuri l-a făcut pe Preda cunoscut în lumea intelectualilor, în rândul scriitorilor. Apariția acestui volum a fost întâmpinată bine de o mare parte din omenii de cultură a vremii, dar și cu unele rezerve din partea altora.

În 1955 Marin Preda debutează ca romancier, publică primul volum din Moromeții, o capodoperă a literaturii române. Romanul a fost întâmpinat favorabil și interesul criticii literare nu a scăzut. După apariția primului volum din Moromeții Marin Preda ocupă funcții foarte importante în societate, este vicepreședinte la Uniunea scriitorilor, director al editurii Cartea Românească, pe care el a înființat-o și aici apar mai multe cărți ale epocii din care face parte și scriitorul. Deține funcția de director al editurii Cartea Românească până la moartea sa din 16 mai 1980. Până să scrie al doilea volum din Moromeții trece destul de mult timp, 12 ani. În acest timp Marin Preda scrie alte romane foarte importante și ele în literatura română, dar nici unul dintre aceste romane nu au fost scrise la fel de bine ca romanul Moromeții care a fost și este studiat și în prezent în școli.

În anul 1962 publică romanul Risipitorii la o diferență destul de mare de Moromeții I , trecuse 7 ani după ce a terminat de scris un roman și s-a apucat de altul. Acest roman Risipitorii i-a adus un nou succes chiar dacă unii l-au considerat un roman slăbuț. Risipitorii deschide seria romanelor problematice și seria romanelor despre societatea comunistă. Alte romane care îi apar sunt: Moromeții II (1967), în 1967 Marin Preda a scris și o piesă de teatru Martin Borman „Piesa nu i-a reușit, a rămas însă ideea pe care prozatorul a reluat-o în alte scrieri”, Intrusul (1968) care este romanul unui destin al omului ce trăiește o experiență tragică, Imposibila întoarcere (1971) conține 9 din cele 43 de capitole ale romanului autobiografic Viața ca o pradă grupate sub titlul Confesiuni, Marele singuratic (1972) pentru acest roman a primit premiul de proză al Uniunii Scriitorilor, Delirul (1975) un roman extraordinar având ca motiv fundamental istoria, raportul omului cu timpul cu evenimentele grave și consecințele lor, Viața ca o pradă (1977) un roman autobiografic „aventura conștiinței mele” un roman magistral ce ne prezintă viața lui Marin Preda așa cum a fost ea.

Marin Preda a fost un autodidact terminând doar un liceu în termenii actuali, a reușit să scrie foarte mult și și-a pus amprenta în literatura română prin opera sa și prin rolul care l-a avut în societate. El a susținut foarte mulți scriitori mai tineri și dintre aceștia îi amintim pe Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu etc.

Marin Preda nu a fost doar un foarte bun romancier, a fost și un bun traducător. A tradus din limba rusă și din limba franceză. Din franceză a tradus romanul lui Louis Ferdinand Celine Voyage au bout de la nuit și romanul lui Albert Camus La Peste și din rusă împreună cu Nicolae Ganea traduce romanul lui Dostoievski Demonii. A avut o încercare de a scrie poezie numai că nu prea i-a reușit. Poezia, care a scris-o se numește Întoarcerea fiului rătăcit, ea a fost publicată de Geo Dumitrescu în anul 1981 în volumul Timpul nu a mai avut răbdare.

Între anii 1954 – fost căsătorit cu poeta Aurora Cornu, femeie pe care a iubit-o foarte mult și din pricina căreia a suferit foarte mult. În anul 1959, Aurora îl părăsește și îl lasă pradă unei depresii care se transformă într-o boală psihică. După această experiență din care își revine cu greu, Preda scrie altfel are un stil de a scrie diferit de cel de până acum. Această experiență va inspira romanele Risipitorii, Intrusul și Cel mai iubit dintre pământeni.

Marin Preda se stinge din viață, la vârsta de 58 de ani, pe 16 mai 1980 în condiții foarte suspecte. A fost găsit fără răsuflare pe patul său din camera de lucru de la Casa de creație a scriitorilor de la Mogoșoaia. Lăsase în urmă o operă colosală și o noapte delirantă începută cu un pahar sau mai multe petreceri cu prietenii. Mulți scriitori și prieteni de-a lui Marin Preda au scris despre moartea sa, printre care îi menționăm pe Ion Caraion, Emil Manu și Mariana Sipoș. Aceștia au scris și o carte despre moartea lui Marin Preda. Ion Caraion a scris Câteva detalii despre uciderea lui Marin Preda în această carte afirmă că Preda a fost ucis pentru că ” devenise incomod” mai ales prin romanul Delirul care i-a creat o imagine politică pe care conducerea partidului comunist nu o putea tolera. Mariana Sipoș a făcut investigații mai insistente asupra morții lui Marin Preda, descoperind și dosarul morții sale „ Este un dosar, obișnuit ce poartă pe copertă numărul 1595 și conține 125 de file numerotate și datate între 16 mai și 14 octombrie .

Moartea lui Marin Preda e un mister pe care nu-l vom desluși niciodată. Decesul său neașteptat a contribuit într-un fel sau altul la așezarea definitivă a lui Preda între reprezentanții cei mai de seamă ai literaturii române contemporane. Dacă ar fi trăit mai mult literatura română s-ar fi îmbogățit cu siguranță și cu alte creații impresionante. Stins din viață fiind încă tânăr, în deplină forță creatoare, Marin Preda rămâne în memoria noastră prin opera sa, o operă plină de viață în care dăinuie forța spiritului. Marin Preda e fără îndoială unul din cei mai însemnați scriitori ai literaturi române postbelice. Influența sa asupra literaturii din ultimele decenii rămâne covârșitoare, abordând teme morale sau existențiale care a așezat proza românească pe un teren solid al observației psihologice.

III. UNIVERSUL NUVELELOR

1. Nuvelele – prezentare generală.

Volumul de nuvele Întâlnirea din pământuri publicat în 1948 îi aduce lui Marin Preda un mare succes și îl consacră ca un mare scriitor. Acest volum îl face cunoscut în lumea intelectualilor și încă de la început ni se prezintă un scriitor care este în posesiunea deplină a mijloacelor sale caracteristice. Puținele pagini ale acestui volum de nuvele conturau o noutate în literatura română „Volumul Întâlnirea din pământuri aduce o viziune distinct proprie asupra lumii rurale și anunță nașterea unui mare prozator.”

Marin Preda a publicat acest volum de nuvele în primul an de stalinizare totală a României. Acest volum este din punct de vedere formal, al modului cum sunt spuse poveștile cel mai original volum al său.

Proza din Întâlnirea din pământuri prin câteva texte reprezentative arată că Marin Preda are intuiția unui nou curent literar și anume neorealismul. El nu a acționat sub nici o influență externă și a inventat pe cont propriu neorealismul. A avut intuiția unei forme cultural estetice ce s-a născut în prima jumătate a secolului XX. Neorealismul trebuia să se nască iar Marin Preda a intuit asta pentru că toată literatura din perioada interbelică a fost acaparată de obsesia analizei în detaliu a reacțiilor psihologice a personajelor, iar el a renunțat la această analiză în detaliu a personajelor, el a fost mai atent la formă și a pus accent mai mare pe modul cum se petrec întâmplările și pe modul cum sunt spuse poveștile.

Neorealismul este un curent care a apărut ca o reacție polemică împotriva modernismului. Neorealismul în termeni literari și cinematografici înseamnă revenirea la realitatea cotidiană dar mai poate însemna și descentrare tematică impusă de modernismul literar. Neorealismul este un curent artistic, care a explodat în cultura occidentală după 1945. Acest curent are implicații cinematografice și reprezintă o întoarcere la social, la faptul divers, la cele comune și nu la cele individuale. S-a manifestat în special în cinematografia italiană, spaniolă, franceză a anilor 1950-1960.

Marin Preda este tânărul scriitor care de la început reușește să scrie o altfel de proză. El scrie cu conștiința întregului trecut. Cu acest volum reușește să demonstreze că este un scriitor excepțional. Modul de a vedea și de a interpreta faptele autorului în aceste nuvele este a unui străin venit de pe alte meleaguri, care ia parte cu surprindere la niște întâmplări și fapte firești în acel loc, dar pentru autor aceste fapte sunt ieșite din comun. Această viziune de detașare, de înstrăinare care se găsește în acest volum de nuvele poate fi înțeleasă ca o despărțire pe care autorul a pregătit-o pentru lumea și mediul în care trăise până atunci. O lume care îl va urmări până la sfârșitul vieții sale.

Deși foarte tânăr când a scris aceste nuvele, la numai 26 ani, Marin Preda a reușit să vorbească despre lumea satului într-un mod inedit. Nemaiîntâlnită până la el este viziunea atât de originală a universului țărănesc, este o viziune diferită de cea a lui Rebreanu cu care a fost comparat de multe ori „Deosebirea față de Rebreanu e esențială. Pentru Preda țăranul este un individ complex, cu părți întunecate în ființa lui, dar și cu un spirit capabil să ajungă la contemplație. Se prefigurează, încă de pe acum, ceea ce s-ar putea numi natura moromețiană: ironică, subtilă, imaginativă, în stare de o reprezentare complexă despre lume.” Preda și-a ales de la bun început eroul operei sale omul simplu, de la țară, cu o inteligență mare, țăranul care pus în situații dificile se dovedeste mai isteț decât pare, țăranul care este de o modestie foarte mare și care din această cauză face o impresie proastă apare ca un naiv, prost, ușor de păcălit. Aceste trăsături ale țăranului lui Preda sunt înșelătoare, pe măsură ce acțiunea nuvelelor se dezvoltă ne dăm seama că țăranul face față cu demnitate problemelor și reușește într-un final să se facă respectat.

Cu acest volum Marin Preda izbutește să se impună ca un bun cunoscător al satului și al țăranului. El însuși fiu de țăran din Câmpia Dunării, reușea încă de la primele nuvele publicate să descrie universul țărănesc într-un mod cu totul inedit. În universul țărănesc descris de Preda nu lipsește nici o latură a sensibilității umane a sufletului rural. Autorul lasă faptele să vorbească de la sine, extrage semnificații morale cu implicații nebănuitoare peste realitate, toarnă obiectivitate observației, așa cum remarcă Paul Georgescu „ Viața satului fusese descrisă cu talent, cu simpatie, cu dragoste, și mari scriitori încercaseră să cunoască, să explice, să apere modul de viață țărănesc; toate acestea presupuneau însă o distanță între scriitor și muncitorul plugar, distanță care, la autorul Moromeților, dispare fiindcă lectura devine însuși modul de expresie a țăranului de la Dunăre”

Înrămate în aceeași carte, nuvelele din volumul Întâlnirea din pământuri par să spună acum mult mai multe despre esența lor și despre capacitatea intelectuală a scriitorului. Acest volum de nuvele a fost bine întâmpinat de o mare parte din oamenii de cultură a vremii, dar au fost alții care au criticat aceste nuvele.

Îmbătat de succesul care l-a avut cu aceste nuvele, autorul trebuia să se trezească din euforia succesului și să scrie mai departe la fel de bine „Cu Întâlnirea din pământuri ai nimerit pe o fază romantică încă estetică, cu toate că ai văzut cum ai fost primit. Acum faza romantică s-a încheiat. Ce ai să faci?„

Marin Preda, auzind de concursul de la Cultura Națională, trimite prin poștă manuscrisul volumului Întâlnirea din pământuri ca să participe cu el la concurs. Rezultatul concursului s-a aflat, premiul nu l-a luat Marin Preda, ci l-a primit Cella Delavrancea. Reacția lui Marin Preda a fost concludentă pentru starea de spirit în care se afla, el nu înțelegea de ce nu a câștigat concursul, nu-și dădea seama ce era greșit în volumul său până a mai recitit odată volumul: „ Mi-am recitit cu atenție volumul să văd ce e cu el. Am constatat că era neglijent redactat, că nu avea o concepție clară, că nu avea finaluri bune…”

Până să publice volumul de nuvele în 1948 scriitorul a mai lucrat la el timp de un an modificându-l, iar în 1948 predă manuscrisul în noua formulă la Editura Cartea Românească, care îi avea ca redactori pe Ion Caraion și Geo Dumitrescu, aceștia i-au primit manuscrisul cu mare entuziasm.

Din volumul de nuvele publicat în 1948 fac parte opt nuvele: În ceată, Colina, Întâlnirea din pământuri, O adunare liniștită, Calul, La câmp, Înainte de moarte și Dimineață de iarnă. Acest volum a suferit și el câteva modificări pe parcursul timpului. În același an apare ediția a doua a acestui volum, având aceleași texte.

În anul 1960 apare volumul de nuvele cu mici modificări. Volumul apare la editura Tineretului și cuprinde nuvelele: Întâlnirea din pământuri, În ceată, O adunare liniștită, Îndrazneala, Desfășurarea și Ferestre întunecate.

În anul 1966 apare volumul de nuvele Întâlnirea din pământuri. Desfășurarea la editura pentru Literatură și cuprinde nuvelele: În ceată, Colina, Întâlnirea din pământuri, O adunare liniștită, Calul, La câmp, Înainte de moarte, Amiază de vară, Desfășurarea, Ferestre întunecate, Situațiile președintelui, Aglomerări, Soldatul cel mititel, Îndrăzneala și Friguri.

La numai doi ani distanță, în 1968, apare volumul de nuvele tot la aceași editură ca și în anul 1966, Editura pentru Literatură, însă cu mici modificări. În acest volum nu mai sunt incluse nuvelele Amiază de vară și Ferestre întunecate, în rest volumul e la fel ca și cel care a fost publicat cu doi ani înainte.

În anul 1973 apare ediția definitivă a volumului Întâlnirea din pământuri la Editura Eminescu. La cele opt nuvele care existau deja în acest volum s-au mai adăugat încă șase. Acest volum este împărțit în trei părți, prima parte cuprinde nuvelele: În ceață, Colina, Întâlnirea din pământuri, O adunare liniștită, Calul, La câmp, Înainte de moarte, Amiază de vară; partea a doua cuprinde nuvelele: Albastra zare a morții, Soldatul cel mititel, Îndrăzneala, Friguri; a treia parte cuprinde nuvelele: Desfășurarea, Situațiile președintelui.

Nu doar volumul a suferit modificări odată cu trecerea timpului, ci și nuvelele au suferit modificări. Nuvela Calul a fost publicată în revista „Timpul” pe data de 4 iunie 1948, iar în volumul de nuvele a fost inclus cu modificări substanțiale „Varianta din Timpul e strict realistă, fără dimensiunea metafizică din volum. Lipsesc elementele neliniștitorului: excepționala descriere a calului bătrân, ocolul pe la casa fierarului, răsăritul soarelui, tensiunea din timpul uciderii animalului.”

Nuvela La câmp a fost publicată și ea în revista „Timpul” pe data de 22 septembrie 1942. Și această nuvelă a suferit modificări până să fie inclusă în volumul Întâlnirea din pământuri „Varianta din presă e mai săracă în expresivitate și într-un fel, mai realist descriptivă. Lipsesc: descrierea înfățișării celor doi, neliniștea cadrului, alergarea lui Stroe după fată”. Această nuvelă a suferit modificări și când a fos reluată în ediția din volumului Întâlnirea din pământuri, iar în final a fost aleasă varianta din volumul de debut.

Nuvela Colina a fost publictă în revista „Vremea Războiului” pe data de 7 martie 1943. Și această nuvelă a suferit modificări mari până să fie publicată în volumul de debut a lui Marin Preda „ Pentru varianta din volum autorul a lucrat în direcția sporirii nedeslușitului lăuntric, eliminând precizările în stare să explice ciudățeniile lui Vasile Catrina.”

Nuvela În ceată a fost publicată în revista „Lumea” pe 1 ianuarie 1948 cu titlul Ceața și având precizarea: nuvelă de Marin Preda. În volumul de debut a fost publicată cu mari modificări și titlul fiind modificat. Din Ceata cum a fost publicată în revista „Lumea” s-a modificat la În ceată în volumul de debut. Și nuvela Înainte de moarte a suferit modificări, a fost publicată în revista „Tinerețea” pe data de 21 octombrie 1945 sub titlul Doctorul, iar când a apărut în volumul de debut pe lângă modificările care le-a suferit autorul i-a schimbat și titlul. Din nuvela Doctorul cum a fost publicată în revistă a devenit în volumul de debut nuvela cu titlul Înainte de moarte.

Marin Preda și-a publicat majoritatea nuvelelor în revistele: „Timpul, Vremea, Evenimentul zilei, Lumea, Vremea războiului”. Până să ajungă la ultima ediție a volumului, Marin Preda a avut de muncit foarte mult modificând multe nuvele până să aibă varianta dorită.

Muncind foarte mult la acest volum de nuvele, și nu doar la acesta, Marin Preda a reușit să aducă în literatura română ceva nou și anume viziunea asupra țăranului „Ce aduce nou Marin Preda este țăranul caracterizat printr-o definitorie sete de experiență.”

La apariția acestui volum de nuvele, Întâlnirea din pământuri, a fost mare vâlvă, mulți au considerat aceste nuvele ca fiind de o mare duritate pentru acele timpuri. Ba mai mult chiar la acea vreme s-a auzit că volumul a fost interzis, fapt ce nu era adevărat. Acest lucru nu prea l-a afectat în mod direct pe Preda, dar îi putea compromite viitorul său ca scriitor. Frumusețea acestor nuvele constă în faptul că Marin Preda a descris o parte din viața sa, cea din copilărie și adolescență. El vorbește în aceste nuvele despre țăran și despre viața de la țară, viață pe care a cunoscut-o foarte bine. Multe din personajele sale se aseamănă între ele și multe din personaje și unele întâmplări se vor regăsi și în opera sa de după acest volum de nuvele, adică în viitoarele sale romane.

Volumul de nuvele, Întâlnirea din pământuri, nu numai că îl consacră pe autor și îl face cunoscut în lumea intelectualilor după cum am mai spus, dar îl determină să scrie mai mult decât niște scurte povestioare pentru a-și demonstra lui și altora că poate mai mult, aceste nuvele au fost doar începutul a ceea ce avea să scrie Marin Preda.

În acest volum de nuvele, Întâlnirea din pământuri, Marin Preda nu include toate povestirile scrise de el în acea perioadă pentru că celelalte se vor regăsi și în viitoarele sale romane. Scena din nuvela Salcâmul își găsește locul și în romanul Moromeții volumul I. Celelalte scrieri ale sale care rămân în afara volumului și anume: Strigoaica, Salcâmul, Noaptea, Rotila, Plecarea, Măritișul, Nepotul, Casa de-a doua oară, Întâia moarte a lui Anton Tudose sunt publicate în volumul Scrieri din tinerețe împreună cu alte povestiri care se găsesc în volumul de debut. Acest volum de nuvele ar putea fi împărțit în două:

1. cele care pregătesc romanele lui Marin Preda,

2. cele care completează romanele lui Marin Preda.

Din prima categorie fac parte nuvelele care au fost incluse în volumul de debut Întâlnirea din pământuri, iar din a doua categorie fac parte nuvelele care într-un fel sau altul completează romanele lui Preda. Aceste nuvele sunt: Desfășurarea, Ferestre întunecate și Îndrăzneala. Nuvela Desfășurarea a fost și ecranizată în anul 1954.

Marin Preda în romanul său autobiografic Viața ca o pradă recunoaște că îi place mai mult acest volum de nuvele decât celelalte opere ale sale: „Mai mult îmi plăceau povestirile mele din Întâlnirea din pământuri dure, reci, necruțătoare, peste care ochiul meu trecea cu privirea micșorată și imposibilă”.

2. Tematica nuvelelor

Vorbind despre nuvelistica lui Marin Preda, vorbim despre o bogată diversitate tematică. În nuvelele sale deși nu sunt de foarte mare întindere, Marin Preda reușește să ne uimească prin modul cum scrie aceste nuvele, el scrie cu multă originalitate. Cunoaște lumea și locurile despre care ne vorbește. El înșuși fiind fiu de țăran și crescut la țară reușește ca în paginile acestor nuvele să ne facă și nouă cunoștină cu lumea de la sat, o lume cu bune și cu rele „ Satul lui Marin Preda era satul văzut de un țăran autentic fără iluzii și fără desperare, cu luciditate comprehensivă în fața socialului ca și a psihologicului”. Toate întâmplările din nuvele se petrec în mediul rural.

În nuvelele sale Preda nu ne prezintă doar oamenii de la sat și diferitele situații în care se găsește acesta, ci ne prezintă și locul în care aceste întâmplări se petrec unde țăranii își duc zilele cu bune și cu rele.

Tematica nuvelelor lui Marin Preda își au originea în mediul rural. Nuvelistul pune țăranul în diferite situații în așa fel încât să izbutească și să reușească să înfrunte toate situațiile și problemele care apar pe parcurs„Și a fi țăran înseamnă, mai ales a fi un om inteligent și a vedea ceea ce este profund și durabil în existență”.

Eroii nuvelelor își trăiesc obsesiile sufletești cu o intensitate excepțională, iar acest lucru face din personajele lui Preda niște personaje unice, excepționale, nemaiîntâlnite în literatura română până la Marin Preda.

Sunt de acord cu Eugen Simion care în prefața volumului de nuvele Întâlnirea din pământuri din anul 1973, împarte acest volum în trei categorii de nuvele, în funcție de tema dominantă și de viziunea asupra temei. Prima categorie este aceea a narațiunilor scrise în modul unui realism dur. A doua categorie este aceea a povestirilor în care intervine o notă fantastică, anxioasă și ultima categorie, cea de a treia, este aceea în care Marin Preda înregistrează subtilitațălie sufletului rural.

Din prima categorie, a nuvelelor scrise în modul unui realism dur, fac parte operele Calul, La câmp și Înainte de moarte. În aceste nuvele, Marin Preda a descris într-un spațiu restrâns niște întâmplări care șochează și uimesc în același timp.

În nuvela Calul, autorul nu ne dă prea multe informații la început. Un țăran pleacă dis-de-dimineață cu calul său nu știm exact unde. Pe drum el se oprește și mai stă de vorbă și cu câteva persoane. Pe parcursul nuvelei aflăm care este motivul călatoriei sale. Florea Gheorghe hotărăște să-și ucidă calul bătrân care a devenit o povară, iar în drum spre locul unde avea să-și ucidă calul, un loc al sacrificiului, vorbește cu animalul ca și cum l-ar înțelege. În această nuvelă faptele sunt prezentat concentrat, rece.

În nuvela La câmp totul este descris ca și în Calul într-un mod rece, impersonal, detașat de orice sentiment. Doi țărani, Stroe și Bâlea, fiind cu oile pe câmp, văd o fată adormită la capătul ogorului. Aceștia prind fata și o violează fără a avea sentimentul că fac ceva rău. Întâmplările sunt puse în scenă într-un mod firesc ca și cum totul s-a petrecut într-un mod normal și nu am avea nimic de obiectat. Fapta celor doi este mârșavă, iar autorul vrea să trecem cu vederea peste acest lucru și să credem că violarea unei fete nu e un lucru ieșit din comun. Autorul ne descrie această întâmplare cu o mică inocență. Preda ne pune în scenă în această nuvelă o întâmplare negativă din viața țărănească. Violul îl putem întâlni bineînțeles și în mediul urban, dar naratorul preferă să ne descrie un viol ce a avut loc în mediul rural pentru a rămâne cititorul uimit. Aici putem găsi și tema instinctelor necontrolate, doi tineri ciobani imediat ce văd o fată, întinsă pe pământ și cu piciorul gol, li se stârnesc simțurile și săvârșesc o faptă atroce fără a avea măcar un mic gest de părere de rău sau fără a avea vreo mustrare de conștiință.

Ca și în celelalte două nuvele și în nuvela Înainte de moarte faptele sunt prezentate într-un mod rece. Un țăran află de la doctor exact ziua când va muri și se manifestă într-un mod sălbatic. Deși știa că va muri, Stancu lui Stăncilă spera în sufletul său că totul va fi bine și că moartea va putea fi amânată ca și cum am amâna un fapt, o întâlnire de exemplu. Tematic această nuvelă dezvoltă o combinație a spaimei în fața trecerii timpului.

În aceste trei nuvele, Calul, La câmp, Înainte de moarte, Marin Preda ne descrie cu o detașare totală câteva fapte cumplite pe are le putem întâlni și în viața de zi cu zi. Naratorul descrie faptele și reacțiile oamenilor care răspund într-un mod diferit la anumite încercări la care sunt supuși „Temele unor narațiuni (Colina, Calul, La câmp, Înainte de moarte) par înadins alese pentru a ilustra existența unei tulburătoare mișcări a sufletului rural, care nu exclude nici o zonă a sensibilității și problematicii omenești.”

Din a doua categorie a nuvelelor, cele în care intervine o notă fantastică, fac parte nuvelele Colina și Amiază de vară. În Colina, fantasticul este dat de modificarea formei lumii reale. Vasile Catrina a visat ceva urât și se trezește zăpacit, năuc vrea să-și revină și pentru asta se spală pe față iese în ogradă și încearcă să se apuce de treabă. Mergând la câmp să vadă cum a crescut grâul Vasile are impresia că totul în jurul său se modifică. O magie rea pare să-l înconjoare făcându-l să vadă lucrurile diferit, nepotrivit. El vede păduricea care se aprinde, colina care se umflă și plesnește, apare în fața lui un moșneag care dispare imediat. Catrina își dă seama că ceva este în neregulă cu el și se miră de acest lucru pentru că nu i s-a mai întâmplat niciodată astfel de lucruri ciudate. În Amiază de vară fantasticul este mult mai bine descris ca în Colina „Singura proză fantastică a lui Marin Preda, este Amiază de vară”. Într-o caniculară zi de vară o țărancă aude mașina de cusut mergând singură, se duce își trezește vecina și o aduce să vadă cum mașina ei coase singură. Abia vocea aspră a bărbatului care a venit de la câmp strică vraja în care se află femeia.

În aceste două nuvele ne sunt prezentate niște fapte fantastice. Aceste fapte ne sunt descrise într-un mod minuțios, sumar însă fără a ieși din universul țărănesc.

Din cea de a treia categorie, unde Marin Preda înregistrează subtilitățile sufletului rural, fac parte nuvelele Întâlnirea din pământuri și O adunare liniștită.

În Întâlnirea din pământuri este prezentată tema eroticului, pregătirea pentru maturitate și trecerea de la adolescență la bărbăție. Dugu, un tânăr adolescent, o vede pe Drina goală și se îndrăgostește rapid de ea. Ca să-și înlăture un posibil dușman în cucerirea fetei, Dugu se luptă cu Achim ca un cavaler și ca în timpurile vechi, cu martori. Lupta dintre Dugu și Achim se termină cu o victorie în favoarea lui Dugu. Această victorie care îl avantajează pe Dugu îl transformă pe acesta dintr-un adolescent într-un bărbat, el își schimbă și comportamentul după această luptă, vorbește mai răstit cu părinții săi, merge altfel, calcă mai apăsat. Toate aceste fapte și transformări peste care trece Dugu sunt prinse în această nuvelă cu o mare minuțiozitate.

În O adunare liniștită se observă deja experiența naratorului. Se vede că cel care scrie este deja un mare prozator. În această nuvelă plăcerea de a povesti trece pe primul loc. Pațanghel, un fel de Ilie Moromete surprins cu prietenii săi, povestește niște întâmplări ce au avut loc în urma călătoriei la munte cu vecinul său Miai. Comentând, Pațanghel reține niște momente psihologice de o mare finețe. Povestirea în această nuvelă primează, plăcerea povestirii este mai intensă și mai puternică decât demascarea lui Miai. Pațanghel ca și Ilie Moromete adoră să vorbească și să povestească. Ca și în romanele de mai târziu, în această nuvelă întâlnim tema povestirii și a povestitorului „Tema povestitorului nu poate lua naștere decât prin descoperirea acelui simbol etico-filozofic, capabil să coaguleze artistic scenele noului timp într-o unitate. Este clar că naratorul știa mai multe decît eroul său țăran și atunci când a scris povestirile țărănești și atunci când a scris primul volum din Moromeții, dar dacă acolo tema povestitorului lipsea, absența ei cu toată nemulțumirea scriitorului nu contravenea în mod decisiv structurii etice.” În O adunare liniștită Pațanghel, naratorul povestitor, ne povestește drumul ce l-a făcut cu Miai la munte.

Această împărțire a nuvelelor, pe baza a trei categorii propusă de Eugen Simion în prafața volumului Întâlnirea din pământur,i ne ajută să ne facem o idee mai clară despre tematica nuvelelor lui Marin Preda. De ce nu a inclus și celelalte nuvele în această categorie? Celelalte nuvele Albastra zare a morții, Soldatul cel mititel, Îndrăzneala, Friguri, Desfășurarea, Situațiile președintelui, În ceată care nu sunt incluse în această categorie au teme diferite ni se vorbește despre război, despre cooperativizarea agriculturii etc. Câteva dintre aceste nuvele fac trecerea înspre roman.

Albastra zare a morții a fost publicată inițial cu titlul O oră din August. Tema predominantă în această nuvelă este războiul. Nuvela este lipsită de continuitate, dar această lipsă a continuității este a vieții însăși. În această nuvelă autorul ne povestește o scenă dintr-un război. Bateria antiaeriană de la periferia capitalei trebuie să lupte fără nici un ajutor, doar cu muniție ce avea să primească din altă parte, împotriva aviației inamice. Un ofițer terorizează soldații și este împușcat. După această întâmplare ofițerul este mutat în această baterie antiaeriană unde își găsește sfârșitul, murind în luptă. Întâmplările acestei nuvele sunt prezentate sub forma unui film care ne prezintă niște fapte autentice. După citirea acestei nuvele cititorul rămâne cu câteva fapte memorabile, unul din aceste fapte este acela când un militar aflat în permisie se duce acasă și își găsește soția moartă printre dărâmături în brațele altui bărbat, după asta el pleacă la un restaurant și acolo trei bărbați râd de el iar el îi împușcă. Scriitorul se ascunde în spatele acestor întâmplări ca un fugar „ Nuvela se compune din relatarea unor întâmplări aparent fără nici o legătură, dar a căror juxtapunere reușește să creeze atmosfera momentului. Importantă este senzația de autenticitate.”

În nuvela Soldatul cel mititel prozatorul ne vorbește tot despre război ca și în cealaltă nuvelă Albastra zare a morții numai că întâmplările sunt diferite. Vintilă Gheorghe este soldatul cel mai mic nu doar din grupa sau din plutonul său ci și din întrega companie și dorința lui de a fi recrutat este foarte mare. El forțează și aprobarea medicului maior cu o încăpățânare și mai mare decât aceea cu care vrea să fie recrutat. Vintilă Gheorghe crede că războiul sau mai bine spus serviciul militar îl va ajuta să treacă în rândul oamenilor serioși, cu capul pe umăr. Serviciul militar este pentru el o școală din care are de învățat multe lucruri și din care va ieși un om în adevăratul sens al cuvântului, un bărbat adevărat. El reușește să intre în armată și mai mult chiar demonstrează că este capabil de foarte multe lucruri chiar dacă unele aspecte fizice îl dezavantajează.

Îndrăzneala este o nuvelă în care îl avem în centru ca personaj principal pe Anton Modan care își pierduse îndrăzneala odată cu trecerea timpului. Evoluția lui Anton Modan merge înspre recuperarea îndrăznelii pierdute. Toată nuvela este o demonstrațe a creșterii încrederii în sine a personajului principal, Anton Modan. În această nuvelă ne este prezentată și atitudinea unui om cu o mare experiență de viață.

În nuvela Friguri ni se vorbește tot despre război, eroul central al acestei nuvele este Nang. Nuvela este inspirată de întâmplările din Vietnam. Ofițerul Nang își asumă faptul de a construi o bază într-o zonă acoperită și controlată de inamic. Nang este un om foarte dur, el suportă orice într-un mod cât mai firesc. El îndură condițiile dure ale războiului cu tot ceea ce îl implică. În misiunea sa, de a construi o nouă bază în apropierea inamicului, o întâlnește pe Thanh o tânără fată care este bântuită de malarie. Nu doar ea este bântuită de malarie ci și fratele și sora ei suferă de aceeași boală ca și ea. Nang o vede pe Thanh ca pe o ființă delicată, sensibilă, fragilă, o fată care are nevoie de protecție. Nang o revede pe tânăra fată după o perioadă de timp într-un spectacol pe scena Teatrului Municipal, scenă pe care fata cântă și astfel o vede Nang pe fată, cântând. În această nuvelă autorul urmărește toate etapele prin care Nang construiește baza pentru atacarea aeroportului inamic.

Desfășurarea este o nuvelă care are ca temă principală procesul de cooperativizarea a agriculturii „ Desfășurarea reprezenta un mod mai în spiritul adevărului de abordare a temei înscrierii în gospodăriile agricole colective”. Desfășurarea înseamnă o dezvoltare din punct de vedere a ceea ce reprezintă omul în societate, a cât de important este și câtă valoare are el în comunitate, de fapt desfășurarea înseamnă dezvoltare dar nu din punct de veder material ci din punctul de vedere al condiției sociale. Ilie Barbu este încrezător încă de dimineață, cum se trezise în acea zi, iar această bucurie o observase și soția sa Gherghina care își rupsese bluza ca să-i cârpească cămașa pentru a se putea duce îmbrăcat decent în sat ca să vadă și el cum se petrec lucrurile la înscrierea în gospodărie și bineînțeles ca să se înscrie și el. Ilie Barbu e un naiv care crede că totul se va schimba ușor fără a întâmpina vreo dificultate. El uită, nu dă importanță oamenilor aflați acum la putere, nu ia în considerare că aceștia vor face tot posibilul să pună stăpânire pe conducerea gospodăriei pentru a avea anumite beneficii și pentru a putea să-i pună în continuare pe cei săraci să le muncească pe nimica. Dându-și seama de aceste lucruri putrede care vor să se facă, Ilie se aruncă în luptă pentru a-i demasca pe bogați și a se putea înființa gospodăria. Chiar dacă se întâmpină multe dificultăți în formarea acestei gospodării, până la urmă acest lucru se întâmplă și Ilie primește și el o funcție în cadrul acestei gospodării. Ilie cu ajutorul altor oameni cum ar fi fostul său colegul Țurlea, care era secretar de stat la raionul de partid, reușește să demaște chiaburii și să se înființeze gospodăria. Conflictul nuvelei se petrece între două lumi sociale diferite cei bogați care vor să rămână la putere pentru a putea beneficia în continuare de anumite servicii și pentru a-i avea la mână pe cei mai necăjiți și cei săraci, conduși de Ilie Barbu, care s-au săturat să fie batjocora celor bogați și s-au plictisit să-și rupă oasele pentru cei mai avuți ca ei. Sătenii sunt uimiți când îl văd pe Ilie cu fața senină și așa de încrezător pentru că ei nu sunt chiar așa de încrezători în ceea ce avea să se întâmple.

Ion Bălu în cartea sa, Marin Preda, spune că nuvela Desfășurarea a fost inspirată de Marin Preda dintr-o întâmplare adevărată ce s-a petrecut undeva în Moldova, în Huși. „… acolo, la primărie am văzut o scenă: un țăran rău îmbrăcat și cu o biată pălărie în mână este strigat să vie și să semneze actul prin care adera și el la o cultură cooperatistă. Semnează și pe urmă are o clipă de derută cu tocul în aer; parcă s-ar fi abătut deodată asupra lui toate întrebările: cum trăise nu fusese bine… Prin iscălitura asta, prin care el dădea tot, o să ducă și el o altă viață. Hai, bă, ai înțepenit acolo? Tânărul om s-a ridicat brusc, s-a lovit cu genunchiul de masă și fruntea lui mare și albă ca hârtia s-a împurpurat, apoi s-a făcut de o paloare mortală. Ce descărcări afective se petreceau în el? Ce prăbușiri? Chipul i s-a lungit, s-a tras în jos, s-a dat la o parte, a mai stat printre oameni câteva minute. Nimeni nu-i adresa un cuvânt. A luat-o pe lângă garduri și s-a dus încet fără să se uite îndărăt”. Această scenă pe care autorul o descrie și în Imposibila întoarcere apare aproape identic și în nuvela Desfășurarea.

Dacă în nuvela Desfășurarea prozatorul scrie despre cum să se formeze gospodăria agricolă, în nuvela Situațiile președintelui prozatorul scrie despre problemele care apar în gospodărie. Nuvela este un mic dialog ce are loc între Băcuieț, unul dintre secretarii raionului de partid și Văcăruș, președintele gospodărie. Văzând că primește tot timpul situații neclare la raion Băcuieț face o vizită la gospodărie. Întrebat câte găini are Văcuieț răspunde plictisit, surprins de întrebarea adresată „Păi câte să avem? Atâtea câte sunt în găinărie! Alea sînt, altele nu avem”. Când i se prezintă adevărata situație în ceea ce privește numărul găinilor din gospodăria la care este președinte Văcăruș „răspunde ca Păcală, că mai mor găinile, parcă ar fi spus comentează cu maliție prozatorul se mai joacă ele au obiceiul ăsta: le place să moară”. Văcăruș nu falsifica actele pentru a fura ci din neinteres, pe el nu-l interesa mai nimic din gospodăria care o conduce. Văcăruș consideră vizita lui Băcuieț ca a unui om venit de pe alte meleaguri „ Se pare că Marin Preda a vrut să ilustreze prin Situațiile președintelui una din acele mentalități țărănești ce trebuie vindecate de o boală istorică.”

Nuvela În ceată ne prezintă viața unui om, Ilie Resteu, care a fost umilit și batjocorit în mai multe situații de săteni și în special de vărul soției sale Beleagă. Nuvela este formată dintr-un monolog pe care Ilie Resteu îl rostește. Acest monolog al lui Ilie ar putea fi împărțit în două: prima parte este reprezentată de conflictul pe care îl are Ilie la treierat. Ilie ne monologhează faptul că el lucrează pe batoză pentru a putea să-l ajute pe el și ceilalți să-și treiere grâul și să-l ducă acasă spre sfârșitul cetei. După ce el cu soția sa au stat vreo trei zile pe batoză află că șeful cetei este Beleagă și că ei nu vor mai treiera pentru că nu au căruța și cal. A doua parte a monologului ne prezintă cum Ilie o găsește pe fata soției sale, care i-a dat-o lui Beleagă pentru a avea un trai mai decent. El găsește fata pe câmp într-o stare jalnică murdară, plină de păduchi și foarte slabă. El rămâne stupefiat de răutatea care se gasește în oameni, în special în Beleagă vărul de-al doilea al soției sale. Sărac și nebăgat în seamă de nimeni, Ilie a avut mulți ani de suferit multe nedreptăți și la un moment dat nu a mai suportat și a explodat „ Am pus mâna pe furcă și am vrut să mă reped după Beleagă. Mă zăpăcisem. Voi n-ați văzut nimic, nu știați nimic. Când am ridicat furca și am izbit în caii popii, atunci eram ca și nebun. S-au ridicat cu picioarele în sus și au căzut grămadă sub oiște. Vă uitați la mine și nu înțelegeați nimic, dar vă uitați la un smintit care și-a luat câmpii… Am luat furca, am pus mâna pe un par și m-am luat după Beleagă. M-am opintit o dată și am azvârlit parul drept după el, să-l deșel. Vă uitați după el, și tăceați, și popa mai sta aici, să mai afurisească”. Lui Ilie i-a ajuns cuțitul la os și nu a mai putut suporta nedreptățile care le-a suferit de-a lungul anilor. Când a răbufnit și a spus tot ce avea pe suflet a reacționat ca un smintit.

Cu un talent excepțional Marin Preda ne ilustrează în nuvelele sale viața țăranilor puși în diverse situații și întâmplări la care autorul participă ca un fin ascultător.

În funcție de tema fiecărei nuvele, aceste opere pot fi structurate pe mai multe categorii. Despre trei categorii am vorbit un pic mai sus, sunt acelea pe care le propune Eugen Simion în prefața volumului Întâlnirea din pământuri și pe care le voi mai reaminti: prima categorie este cea în care tema predominantă este a unui realism dur Calul, La câmp, Înainte de moarte; a doua categorie este cea a nuvelelor în care intervine în povestire o notă fantastică Colina, Amiază de vară; a treia categorie este cea în care autorul înregistrează subtilitățile sufletului rural Întâlnirea din pământuri, O adunare liniștită. La această structurarea tematică făcută de Eugen Simion aș vrea să mai adaug două categorii: prima categorie este cea în care predomină tema războiului din această categorie fac parte nuvelele Albastra zare a morții, Soldatul cel mititel, Friguri și a doua categorie este cea în care predomină tema colectivizării aici vorbim despre nuvelele Desfășurarea, Situațiile președintelui. Acestă clasificare apare parțial și în cartea lui Ion Bălu, Marin Preda.

Cu un talent excepțional, Marin Preda a reușit cu acest volum de nuvele să facă ceea ce nimeni nu a mai reușit să alcătuiască până la el. Prozatorul ne-a descris universul țărănesc într-un mod cu totul inedit „ Prozatorul lasă faptele să vorbească de la sine, extrage semnificații morale cu nebănuite implicații și peste varietatea nesfârșită a realității toarnă obiectivitatea observației, într-un stil ce înclină, fără a exclude cultul aridității, spre concretizarea abstractului într-o expresie verbală adecvată”

3. Aplicație pe o nuvelă – Calul

Această povestire Calul poate fi rezumată în doar câteva fraze. Florea Gheorghe se trezește dis-de-dimineață și se duce cu calul său într-o văgăună și îl ucide. Nuvela este scrisă sub semnul naturalismului, întâmplările sunt prezentate gradat, rece.

Florea Gheorghe își scoate animalul din grajd și îl lasă sub cerul înstelat, prezintă calul universului, acesta fiind ca un fel de jertfă către univers. La începutul acestei nuvele nimeni nu știe ce are de gând Florea să facă. Pe parcursul povestirii aflăm ce se întâmplă, nu există nici un amănunt care să trădeze finalul acestei nuvele.

Florea Gheorghe se plimbă cu calul prin sat și nimeni nu știe care este motivul acestei plimbări. El prezintă calul satului ca și cum ar fi un cortegiu funerar care duce un om spre locul de veci unde va întâlni o altă lume. La fel și Florea procedează cu animalul său, îl duce pe ultimul drum și mai mult decât atât îi îndeplinește dorințele ca și unui om care aflat pe patul de moarte vrea să i se îndeplinească ultimele dorințe. Se vede că există o legătură între stăpân și cal pentru că acesta vorbește cu calul pe parcursul drumului, mai mult de atât țăranul are impresia că acesta îi răspunde iar acest lucru este subliniat chiar și în text „ În tăcerea dimineții, cei doi, stăteau unul lângă altul, liniștiți și împăcați și, după o vreme, calul oftă, zgâria unul din cele patru picioare și se pregăti parcă să rămână acolo, lângă jgheab”

În drum spre văgăună Florea se mai oprește pe la câteva case și stă de vorbă cu oamenii. Se oprește la casa fierarului unde vorbește cu soția acestuia pentru că nu-l găsește acasă pe fierar. Nu știm ce treabă are Florea cu fierarul spune doar că fierarul trebuie „să-i dea ceva”. Florea se miră că soția fierarului spune coptoave în loc de potcoave. Omul este nemulțumit că nu găsește să ia de la fierar lucrul care îi trebuie, dar cu toată nemulțumirea lui își vede de drum. Încetul cu încetul se apropie de văgăuna la care trebuie să ajungă. Această văgăună este un loc al sacrificiului, dovadă fiind piciorul de cal care se găsește acolo. Nu știm de ce Florea Gheorghe vrea să-și omoare calul probabil pentru că era prea bătrân și nu mai putea face față la treburile care se găseau în gospodărie și care animalul trebuia să le facă. Mai putem crede că Florea Gheorghe omoară calul pentru a-l scuti de suferință și de sentimentul de neputință că și așa animalul „ era un cal înalt, bătrân, cu părul încrețit pe burtă și ros de ham aproape peste toată pielea. Abia mergea și capul îi atârna în jos, bălăngănindu-se greu și încet ca o ciutură mare și hodorogită”. Din descrierea animalului vedem că el nu prea mai era de folos în gospodăria omului și de aceea țăranul hotărăște să-l ucidă, ca să-i facă un bine și să-l scutească de suferință. Nici la finalul nuvelei nu reușim să aflăm de ce omoară Florea Gheorghe calul.

Uciderea calului este săvârșită cu aceeși materie din care este alcătuit animalul. Moartea vine pe aceeași linie din care s-a născut calul. Din ce material s-a născut animalul din același material este și omorât, semn al continuității lucrurilor. Piciorul de cal reprezintă continuarea vieții calului într-o non-existență, este o anticipare a ceea ce el va deveni, o întoarcere în natură, întoarcerea la un arhetip anume la o stare primordială. Moartea este văzută în această nuvelă ca un fapt, țăranul nu este judecat pentru fapta comisă. El nu este judecat nici de autor și nici de societatea în care trăiește, mai mult chiar acest fapt este unul obișnuit, comun pentru societatea rurală dovadă este remarca ciobanului când îl vede pe Gheorghe că belește calul „ Ia uite, băăă, răzbătu' în văgăună strigătul cuiva, unu belește un cal! Cu-țu, naaa!… Na, bobica, naaa!…”.

În această nuvelă întâlnim un spirit neliniștit care este preocupat de ideea morții, ideea fixă a morții aparține scriitorului. Fapta săvârșită de Gheorghe este bizară și de o cruzime foarte mare, nici o persoană din lume nu ar fi de acord cu săvârșirea unui asemenea fapt, dar nimeni nu are nimic de obiectat asupra faptei comise. Dacă luăm lucrurile din punct de vedere religios, fapta săvârșită de Gheorghe este considerată un păcat în fața lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu îți dă viața și tot El trebuie să ți-o ia indiferent dacă suntem oameni sau animale.

4. Personajele din nuvelele

În nuvelele lui Marin Preda sunt tot felul de personaje, Pațanghel din nuvela O adunare liniștită adoră să povestească, este un bun povestitor; Ilie Barbu din nuvela Desfășurarea are niște manifestări necontrolate, este omul răzvrătit; Ilie Resteu din nuvela Îndrăzneala este un bărbat umil; Florea Gheorge din Calul este omul dur capabil să comită o faptă atroce la fel ca Stroe și Bâlea din La câmp doi oameni obișnuiți care își văd de treburile lor zilnice, la un moment dat au o clipă de nebunie și săvârșesc o faptă cumplită; Stancu lui Stăncilă din nuvela Înainte de moarte este și el omul dur care află ziua când va muri și că nu poate face nimic pentru ca această moarte să fie amânată, în ciuda acestei vești el continuă să spere că își va reveni și că totul va fi bine: Ilie Barbu din nuvela Desfășurarea este omul simplu care trăiește cu convingerea că lucrurile se vor schimba în bine pentru el și pentru familia lui; Dugu din Întâlnirea din pământuri este adolescentul din zilele noastre care îndrăgostindu-se recurge la niște metode mai puțin utile pentru înlăturarea dușmanului din lupta pentru cucerirea iubitei; Ilie Resteu din nuvela În ceată, este omul lipsit de speranță care a reacționat ca un smintit când nu a mai putut suporta nedreptățile ce le-a suferit de a lungul timpului; Vasile Catrina din Colina este bărbatul obișnuit care vrea să-și facă treburile zilnice, dar este cuprins de o buimăceală și nu poate să facă îndeletnicirile, este și el surprins de ceea ce se întâmplă cu el; în Amiază de vară apare femeia de la țară care se sperie de un lucru ieșit din comun mașina, de cusut merge singură; În nuvela Albastra zare a morții apare omul curajos și crud în același timp care trebuie să facă față condițiilor grele ale războiului; Vintilă Gheorghe, din nuvela Soldatul cel mititel este omul curajos care luptă cu toate armele pe care le are la îndemână pentru a ajunge la țelul dorit; în Îndrăzneala Anton Modan este bărbatul dezamăgit care și-a pierdut încrederea în el și în forțele proprii; Nang din nuvela Friguri este omul răbdător, perseverent care trebuie să ducă la sfârșit o misiune foarte grea; în Situațiile președintelui apare omul dezinteresat, mincinos și care nu este conștient de gravitatea faptelor sale. Întâlnim în nuvelistica lui Marin Preda tot tipul de personaje, de la ce săraci până la cei bogați, de la copii până la adulți, toți țărani care trebuie să suporte greutățile vieții „Indiferent de condiția lor socială și intelectuală, ele sunt mari purtătoare de conștiință, sufletește foarte active, având o bogată și intesnă viață interioaară.”

Pațanghel, eroul nuvelei O adunare liniștită, are aceeași plăcere ca și Ilie Moromete eroul romanului Moromeții, plăcerea de a povesti. Pațanghel strânge în jurul său oameni cărora le povestește călătoria și neînțelegerile ce le-a avut pe parcursul acestei călătorie cu partenerul său de drum, vecinul Miai. Pațanghel îl anunță pe Moromete și cu numele său care este porecla eroului din roman. Pațanghel le istorisește prietenilor într-o adunare ceea ce a pățit el cu vecinul lui. A plecat împreună cu Miai la munte ca să vândă porumb. Pe drum aceștia au avut câteva neînțelegeri și s-au întors acasă separat. Pațanghel povestește cu foarte mare minuțiozitate și descriind cu toate delaliile ceea ce s-a întâmplat. El cere sfaturi și de la persoanele care îl ascultă le distribuie roluri pentru a-i fi mai ușor să-i facă să înțeleagă „ Uite mă, să zicem așa, Matei, tu ești Miai, înțelegi? Acum tu, Miai, mergi cu mine la munte și, ascultă aici, să te superi tu că nu vreai să-mi dai și mie merticul tău. Știi, mă? Adică eu, Pațanghel, îți cer ție, tu Miai, să-mi dai merticul tău, și tu să te superi că nu vrei.”

Pațanghel relatează întâmplările călătoriei revenind acolo unde este nevoie, acolo unde crede el că nu au înțeles ascultătorii ceea ce el a spus „ Comentând, Pațanghel reține momente psihologice de indiscutabilă finețe, observă neașteptate filiații, dezvăluind ascultătorilor un om neștiut, o ipostază morală inedită. Foamea achizitivă a lui Miai e interpretată cu atâta detașare încât, prin revers, este recreat caracterul lui Pațanghel, faptele servind, drept punct de reper pentru lumânarea antitetică a acelorași zone sufletești.”

În toată istorisirea sa Pațanghel, refuză să tragă o concluzie, el se aseamănă cu Ilie Moromete. Ca și Ilie Moromete, Pațanghel are darul de a povesti. Amândoi eroi sunt buni povestitori, ei reușesc să adune în jurul lor oameni care să-i asculte. Ilie Moromete manifestă și o vocație, este un bun observator al sufletelor umane. Ilie știe să se facă ascultat de oameni.

Moromete este un om realist cu o inteligență ieșită din comun, este un om rațional căruia îi place să vorbească foarte mult. Moromete știe să se facă ascultat în tot felul de situații și în toate discuțiile ce le poartă. Oamenii care îl ascultă sunt foarte atenți la ceea ce spune el și la ceea ce el citește, în poiana lui Iocan. Prin magia cuvântului Moromete exercită asupra celor ce-l înconjoară fascinație.

Întors dintr-o călătorie la munte, la fel ca și Pațanghel, unde a fost cu vecinul său să vândă porumb, Ilie Moromete povestește, schimbându-și uneori tonul pentru a da o mai mare importanță faptelor, ce s-a întâmplat pe parcursul călătorie. Moromete este întâmpinat tot timpul cu simpatie , discuțiile nu încep fără el, are un cuvânt de spus mai tot timpul și asta îi asigură un prestigiu adevărat.

Pațanghel este un Ilie Moromete mai mic și el ca și Moromete are darul povestirii și știe să se facă ascultat, cele două personaje se aseamănă foarte mult. Nuvela O adunare liniștită este reluată în roman cu mici modificări, locul discuțiilor este diferit. Pațanghel povestește călătoria la el acasă servindu-și ascultătorii cu țuică iar acest lucru Moromete nu-l face.

Nu doar Pațanghel din O adunare liniștită se aseamănă cu Ilie Moromete mai sunt și alte personaje din alte nuvele care se aseamănă cu el într-un fel sau altul. Ganea lui Teican din nuvela Întâlnirea din pământuri, Ilie Barbu din Desfășurarea sunt și ei anticipări ale lui Moromete. „ Ilie Barbu face parte din personajele familiare nuvelisticii și romanelor, el este un pur, cu o sensibilitate genuină în felul lui Pațanghel, Resteu, Ilie sau Niculae Moromete, suportând mai ușor lipsurile materiale decât umilințele”.

O asemănare prea mare nu există între Ilie Barbu și Ilie Moromete. Ilie Barbu se aseamănă cu Moromete în primul rând după prenume care este același. Ilie Barbu este un om necăjit care a avut de suferit multe în viață, dar el trăiește cu speranța că odată ce gospodăria va fi înființată va avea și el un trai mai decent. Ca și Moromete, Ilie Barbu este un om corect căruia îi plac lucrurile bine făcute. Ilie Barbu se mai aseamănă cu Moromete prin modul de viață în care trăiește și prin condiția socială căruia îi aparține. Ilie Barbu se aseamănă și cu Ion al lui Miai sau Boțoghină deoarece ca și aceștia, el nu este ascultat de nimeni și trăiește cu speranța că odată înființată gospodăria ei vor avea un trai mai decent.

În nuvele mai sunt personaje care se aseamănă cu eroii din romanul Moromeții lui Marin Preda. Țugurlan, Anghelache și Matei se aseamănă cu ascultătorii lui Ilie Moromete din poiana lui Iocan. Spre deosebire de ascultătorii lui Moromete care sunt mai numeroși la număr „ Ascultătorii lui Moromete îs mai numeroși ei fac politică împreună cu Moromete. Veselia, glumele și ironia la adresa evenimentelor ne duc cu gândul la faptul că aceștia duc o viață fără griji.” Aceștia intervin în poveștile lui Moromete își dau cu părerea, vorbesc și ei despre politică, îl contrazic pe Moromete și nu sunt tot timpul de acord cu el în schimb ascultătorii lui Pațanghel, cei trei bărbați Țugurlan, Anghelache și Matei, sunt atenți la o simplă povestire și nu intervin în discuție decât prea puțin, curioși fiind îl lasă pe Pațanghel să istorisească călătoria și nu fac prea multe comentarii. Locul în care se petrec aceste discuții este diferit în romanul Moromeții adunările au loc tot timpul în poiana lui Iocan în timp ce în nuvelă adunarea are loc acasă la Pațanghel.

Țugurlan, Anghelache și Matei se mai aseamănă și cu bătrânii liberali din Moromeții volumul II.

În vecinul lui Pațanghel, Miai îl vom regăsi mai târziu în romanul Moromeții pe vecinul lui Ilie Moromete, Tudor Bălosu. Miai este vecinul avut, posesiv. Cu Miai facem cunoștință din povestirea lui Pațanghel, în nuvelă el nu are prea multe replici. Aflăm felul lui de a fi și modul cum gândește din povestirea lui Pațanghel. Autorul nu-i dă dreptul la replică lui Miai, să poată povesti și el cum stau lucrurile, să spună și el varianta lui. Spre deosebire de Miai, Tudor Bălosu, un om cu o situație financiară destul de bună, apare în mai multe scene în roman. Bălosu a fost gândit prin prisma lui Miai numa că a mai lucrat un pic autorul la câteva caracteristici și la scenele în care apare. Bălosu nu apare în roman doar în scena când a fost cu Moromete să vândă porumb la munte ci mai apare și în alte secvențe dintre care voi aduce aminte doar două, cele mai importante. Scena în care este nevoit Moromete să vândă porumbul este o scenă memorabilă care rămâne întipărită pe retina cititorului. Tudor pare să fie bucuros de necazul lui Moromete și cumpără de la acesta tot ce scoate la vânzare. Nu știm exact de ce cumpără Bălosu tot ce vinde Moromete poate din dorința de a avea tot ce acesta are sau din dorința de a-i arăta vecinului că este mai bun ca el.

O altă scenă memorabilă la care participă Bălosu este aceea în care se ceartă cu fata lui. Aici autorul ni-l prezintă ca un om lipsit de suflet pe care nu-l interesează decât banul și ce vorbește gura lumii. El nu este de acord cu căsătoria fiicei lui cu un băiat sărac, care să o facă fericită, vrea pentru fata lui un bărbat de aceași condiție socială ca și ei. Bălosu este un om care vrea ca totul să se facă după bunul său plac și când acest lucru nu se întâmplă el reacționează urât. În roman, Bălosu este prezentat împreună cu familia sa și ne arată resentimentele lui față de vecinul său Ilie Moromete.

Tudor Bălosu este gândit prin prisma lui Miai după cum am mai spus. Aceste două personaje se aseamănă foarte mult, au cam aceleași trăsături de caracter, numai că pe Miai autorul nu ne dă ocazia să-l cunoaștem la fel de bine ca pe Bălosu.

În Moromeții vom da și de Ilie Resteu. Țugurlan este gândit din prisma acestui personaj. Ilie Resteu nu se înrudește numai cu Țugurlan din romanul Moromeții ci și cu Ilie Barbu și Anton Modan din nuvelele de mari dimensiuni Desfășurarea și Îndrăzneala.

Ilie Resteu reprezintă condiția sărăciei și a exploatării extreme a țăranului. Ilie este persecutat de săteni și de Beleagă în special. El muncește din greu pentru a putea să-și ducă acasă puținul grâu care îl are și când află că nu-l ajută nimeni la treierat pentru că nu are cal și căruță își iese din pepeni și reacționează foarte urât, el nu-și mai poate stăpâni revolta „ Ilie Resteu e dur, lipsit de speranțe (mizeria nu-i îngăduie să le aibă) stăpânit de o mânie care arde mocnit, neobservată dar care, provocată poate oricând izbucni, cu o disperată impetuozitate.”

Ilie Resteu nu suportă nedreptățile, chiar dacă a îndurat foarte multe el a făcut-o de nevoie și s-a cam săturat să treacă cu vederea peste lucrurile rele. Ca și Țugurlan, Ilie reprezintă condiția sărăciei, el nu suportă ca cineva să râdă de el. Țugurlan reacționează foarte urât când oamenii îl batjocoresc și îl umilesc sare la bătaie, are un limbaj vulgar. Nu ține cont de faptul că ar putea avea de suferit de pe urma reacțiilor sale, nu se uită pe cine jignește și cu cine se poartă urât el nu ține cont de nimic atunci când cineva îl supără. Găsim în Țugurlan tipul lui Ilie Resteu numai că a suferit unele modificări psihologice. Țugurlan spre deosebire de Ilie Resteu apare în situații mai ample. Ilie Resteu ține un monolog pentru a-și exprima năduful și nemulțumirile care le are. Țugurlan reacționează urât când este participant la acțiune, când cineva îl vorbește de rău sau îl jignește. Într-o scenă din roman încearcă să se abțină să nu mai fie așa țâfnos și certăreț dar nu a putut să reziste prea mult pentru că a avut de suferit prea multe nedreptăți. Ca și Ilie Resteu după trei zile de stat la batoză reacționează ca un smintit și vorbește urât cu oamenii care erau acolo pe câmp.

În roman nu apar doar personaje masculine care au fost inspirate din nuvele ci sunt prezente și personaje feminine un exemplu este soția lui Pațanghel care o anunță pe Catrina Moromete sau pe oricare altă femeie din romanul Moromeții.

Nevasta lui Pațanghel apare foarte rar în nuvelă și când apare se lasă văzută doar pentru a domoli forța de născocire a bărbatului „ Ei , hai Tudore, n-o mai încornora și tu așa! zise nevasta lui Pațanghel”. Ca orice țărancă nevasta lui Pațanghel nu prea are de spus nici un cuvânt în fața bărbatului, acesta nici nu ia în seamă ceea ce îi spune ea. Aceasta își vede de treburile ei servește bărbatul, îl ascultă și face tot ceea ce el îi spune nu știm dacă o face cu plăcere sau nu.

Catrina Moromete este și ea, ca soția lui Pațanghel, o femeie supusă care ascultă de bărbat și se ocupă de gospodărie. Rare sunt situațiile când Catrina nu-l ascultă pe Moromete sau îl contrazice. Ea i-a crescut și copiii din prima căsătorie trei băieți Nilă, Paraschiv și Achim și el nu ține cont de asta. Catrina este o gospodină și o femeie cu frică de Dumnezeu, merge în fiecare duminică la biserică și îi îndeamnă și pe ceilalți să facă acest lucru în special pe soțul său, pe Moromete. Ea este o femeie dură care suportă foarte multe greutăți și care trăiește cu frica în sân că va fi dată afară din casă de copiii lui Moromete. Este o femeie ascultătoare care rar a încălcat cuvântul bărbatului sau a comentat în fața lui și atunci când a făcut-o a luat bătaie.

Catrina este tipul femeii de la țară pentru care gospodăria, casa și familia sunt cele mai importante. În roman, (Catrina ca și soția lui Pațanghel în nuvelă) este o prezență discretă dar de neuitat, ele fac față cu răbdare și fără a se plânge tuturor greutăților care le întâmpină. Celelalte femei din roman au aceeași structură ca soția lui Pațanghel, sunt supuse bărbatului, ascultătoare, au grijă de casă și de copii, sunt bune gospodine, muncesc foarte mult, își ascultă barbatul și rareori se răzvrătesc împotriva lui.

Marin Preda pune în scenă în nuvelele sale niște personaje unice în literatura română. Personajele din aceste povestiri sunt un model demn de urmat pentru autor atunci când scrie romanul. Implică în acest roman multe din personaje care își au rădăcina încă din nuvele. Autorul le include în roman schimbându-le numele și uneori situațiile în care apar, dezvoltându-le și prezentându-ne mai multe date despre ele.

Personajele lui Marin Preda au fost sursă de inspirație și pentru alți autori din literatura română „ Originalii lui Preda: Miai, Pațanghel, Cocoșilă, Țugurlan și atâția alții (din Întâlnirea din pământuri, din Moromeții) s-au multiplicat prodigios în proza generației următoare – la Nicolae Velea, Fănuș Neagu, D.R. Popescu dar toate personajele de această factură au o ascendență în Cănuță, cel care toată viața lui nu s-a potrivit cu lumea- un om sucit al lui Caragiale, sau în Iona al aceluiași, neprocopsitul mai cu maț decât toți, cel căruia nu-i place ceea ce place la toată lumea, chiar dacă din pricina asta încasează ghionturi”.

Personajele lui Marin Preda sunt niște eroi în adevăratul sens al cuvântului pentru literatura română.

5. Nuvelele – laborator de analiză al romanului Moromeții

Nuvelele lui Marin Preda constituie un adevărat laborator de analiză al romanului de mai târziu. În nuvelele sale Marin Preda a descris scene din viața satului, niște scene memorabile pe care nu vrea să le lase nedezvoltate și le reia cu mici modificări în romanul de mai târziu Moromeții. În roman folosește aceeși idee din nuvele numai că nu își așează în pagină gândurile identic mai modifică un pic aceste scene, personaje, stări, acțiuni, întâmplări. Un lucru sigur este că în construirea acestor secvențe de roman el folosește ideile din nuvelă.

Fiecare secvență care se reia în roman este pusă în pagină cu aceași măreție ca în povestire uneori sunt mult mai evocatoare. Dezvoltând aceste gânduri și punând mai mult accent pe ele dau romanului o notă mai bună și ne duce cu gândul și la nuvele. În roman autorul pune accent pe secvențele cele mai importante din nuvele, secvențe care l-au frapat și care i-au rămas în minte. Marin Preda a reluat aceste idei tocmai pentru a arăta că puse în valoare au o măreție și mai mare. ” Ideile sunt viața noastră! Ne facem despre noi înșine și despre lume o idee, sau un sistem de idei, și nu renunțăm la ele nici atunci când vedem că din pricina lor ni se destramă căminul, ne pierdem prietenii și, uneori, în condiții excepționale, de convulsie socială, ne pierdem chiar libertatea și viața. Compromisul cu ideile e un lucru tragic, fiindcă omul simte instinctiv că ideea aceea e chiar el, în timp ce un om, un lucru, un obiect nu e decât ceea ce a dat el în afară, o investiție dintre care cea amoroasă angajează mai mult sau mai puțin din ființa sa, ca și lumea care îl poate dezamăgi și pe care o poate disprețui suveran. Dar ideea despre sine? Asta e ceva cumplit. Eu, mă?! Face omul ducându-și mâna la piept ca pentru a-și atrage atenția asupra ființei sale, ca și când ai putea fi orb și nu l-ai vedea. Eu să fac chestia asta? Se holbează la tine cu ochii în flăcări.

Dacă această identificare a noastră cu o idee nu ne-ar duce adesea și la o neasemuită trufie, ar trebui să ne admirăm de dimineață până seara. Dar curând această identificare devine intolerabilă. Începem să pretindem că toți ceilalți să adopte ideea noastră și devenim cu atât mai agresivi cu cât ni se sugerează de ici, de colo un compromis cu alte idei, ale altor oameni. Compromis? He, he! Și cu cât suntem mai necunoscuți în profesiunea sau în cercul nostru, cu atât suntem mai vanitoși și cu conștiința de sine mai exacerbată.”

Romanul a fost pregătit de nuvelele din volumul de debut Întâlnirea din pământuri și nu numai. Găsim în roman și secvențe din nuvele ce nu au fost publicate în volumul de debut. Un exemplu este nuvela Dimineață de iarnă, prima variantă a capitolului în care conflictul dintre Ilie Moromete și cei trei băieți Paraschiv, Nilă și Achim ia amploare „Nuvela aceasta prefațează primul roman al autorului, urmărind aceiași oameni, angajați într-un conflict mai larg.”

Nuvela Salcâmul a fost inclusă în volumul de debut dar pe parcurs a fos scoasă. Scena din această nuvelă o găsim și în roman putem spune că este scena nucleu al romanului. Scena cu tăierea salcâmului face parte din capitolul al doisprezecelea al romanului și poate fi considerată miezul romanului. Aflat într-o criză de bani Moromete realizează că este nevoit să taie salcâmul ca să-l vândă pentru a mai plăti din datorii. El se trezește cu noaptea în cap și îl trezește și pe Nilă ca să-l ajute la tăierea salcâmului. Moromete taie salcâmul înainte ca să se facă ziua ca și cum s-ar feri de ochii lumii. Eroul romanului știe foarte bine să-și ascundă sentimentele pentru ca ceilalți să nu-i citească gândurile și să știe ce se petrece în sufletul său de aceea el este ironic în unele situații cu Nilă. Salcâmul era pentru întregul sat și pentru familia Moromete un simbol al trăiniciei și odată distrus acest simbol totul se năruie în jur. După ce a fost dat jos salcâmul tot satul părea mic „…acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuși arăta bicisnic. Cerul deschis și câmpia năpădeau împrejurimile.” Zgomotul ce s-a produs când a fost doborât copacul a trezit satul dintr-o amorțire în care se afla de mult timp. Salcâmul era ca o rază de protecție pentru întreg satul și după ce a fost tăiat tot satul era deschis unei primejdii.

Ca și în nuvelă, scena aceasta a fost construită cu o mare pricepre, naratorul punând accent pe toate detaliile acestei secvențe, a fost atent la reacția sătenilor, a copiilor, la felul cum arăta locul în viziunea lui după ce a fost tăiat copacul, la sunetul căderii copacului, tot a surprins Marin Preda în această scenă cu o mare dibăcie.

În volumul de debut a inclus câteva nuvele care pregătesc romanul Moromeții. Aceste nuvele au fost reluate în roman cu aceași măreție dezvoltându-le și punând accent pe mai multe detalii.

Nuvela O adunare liniștită a fost sursă pentru roman, ea apare aproape integral în roman și cu puține modificări „Rădăcini ale viitorului roman au fost găsite și în O adunare liniștită. Aici, la unul Pațanghel (în roman aceasta e doar porecla lui Moromete) se strâng oamenii pentru a afla întâmplările unui drum la munte pentru vânzarea porumbului. Situația ne aduce aminte de drumul la munte al lui Ilie Moromete alături de Tudor Bălosu. Și în O adunare liniștită călătoria nu se face de unul singur și punctul central al discuției e celălalt, unul Miai, altul decât cel din Moromeții, care se dovedește a fi moralmente altfel decât îl știau oamenii. Nu este, deci, numai situația identică ci și substanța.” În nuvelă se vorbește despre drumul făcut de Pațanghel cu vecinul său la munte pentru a vinde porumb. Ca și Pațanghel, Moromete pleacă și el la munte ca să vândă porumb cu vecinul său Tudor Bălosu. Călătoria aceasta nu a făcut-o Moromete pentru câștigul financiar, a făcut-o mai mult pentru spectacolul grandios pe care îl dezvăluie lumea în viziunea lui. Aceste două scene sunt aproape identice, în roman Marin Preda a insistat mai mult pe reacțiile personajului.

Povestind la întoarcere călătoria făcută Moromete, ca și Pațanghel, pune în scenă niște fapte extraordinare și povestește în așa fel încât captează atenția la toți cei care îi ascultă.

Nuvela Desfășurarea este și ea sursă de inspirație pentru roman „Înaintea Moromeților, Desfășurarea sublinia virtuțile unui excepțional creator.” Ideea cooperativizării și a timpului pierdut din nuvelă se regăsește și în romanul de mai târziu „ Desfășurarea (1952) pare azi o replică dialectică artisticește cu mult sub nivelul Moromeților, la tema timpului răbdător. Ilie Barbu pare un moromețian de dată recentă. În fond nuvela e, sub raport tipologic, o variantă a romanului, și cronologic ea se explică astfel. Sub același raport însă romanul o copleșește. De ce? Cred că, sociologic, Moromete fiind un erou complet – nu, firește, „închis!”- nuvela e neîncăpătoare totuși „desfășurării” lui. Tipologic, ea e anulată de roman. Toate reacțiile moromețiene ale lui Ilie Barbu dintr-o anume fază a lui sînt retpoite și „înghițite” de roman la un nivel artistic superior”

Dragostea care este prezentă în nuvele în special Întâlnirea din pământuri este sursă și pentru dragostea ce apare în roman. Cuplul Drina – Dugu, dragostea lor este sursă de inspirație și pentru povestea de dragoste dintre Polina și Birică. Dragostea intensă, pătimașă și plină de năbădăi este prezentă în ambele opere sub forme diferite și în contexte diferite. Cele două cupluri trec prin situații diferite până ajung să-și împlinească iubirea. În nuvelă dragostea este prezentă ca un simbol al trecerii de la adolescență spre pragul maturității și o trezire a simțurilor erotice. Iubirea dintre Dugu și Drina nu se concretizează ei trăiesc o iubire platonică.

În roman povestea de iubire dintre cei doi tineri ia amploare, dragostea lor ajunge și se concretizează, ei unindu-și destinele. Iubirea lor are de înfruntat multe obstacole, dar ei nu se lasă luptă împotriva tuturor pentru a putea fi împreună, pentru ei cel mai important este persoana cu care își vor petrece restul vieții. Polina își înfruntă părinții pentru a putea fi alături de persoana iubită.

În nuvelă Marin Preda ne descrie o dragoste din adolescență, iar în roman această dragoste este mai profundă, este o iubire între două persoane mature, cu capul pe umeri. Asemănările dintre nuvelele lui Marin Preda și romanul Moromeții nu sunt foarte numeroase. El se inspiră din nuvele doar în câteva secvențe pe care le reia și în roman „Dar nu toate nuvelele din Întâlnirea din pământuri sînt moromețiene, ceea ce indică destul de sigur că descoperirea prozatorului e rodul unei „desfășurări” complexe și ținând spre completitudine, într-un spirit animal de fervoare metodică.”

IV. CONCLUZII

Marin Preda a fost un personaj foarte important în literatura noastră, el a scris într-o perioadă nefavorabilă literaturii când totul era controlat de partid. Nuvelele sale au adus o inovație în literatura română, neorealismul. Valoarea acestor nuvele este incontestabilă. Naratorul prin aceste nuvele a reușit să vorbească despre o lume așa cum a trăit-o și cum a cunoscut-o, el însuși fiind fecior de țăran din Câmpia Dunării.

Acest volum de debut Întâlnirea din pământuri i-a adus un mare succes scriitorului și l-a introdus în sânul intelectualilor. Prin modul original în care au fost scrise aceste nuvele, autorul a demonstrat că este un scriitor de valoare. Viziunea sa asupra faptelor acestor povestiri este cea a unui străin care este venit de pe alte meleaguri și participă cu uimire la niște întâmplări normale din locul respectiv, dar pentru el aceste fapte sunt ieșite din comun.

Aceste nuvele ne prezintă țăranul român pus în diferite situații Marin Preda a fost mereu dur cu personajele sale, a recurs la analiza sistematică și la notația rece în prezentarea acestor personaje. Țăranul este prezentat de autor peste tot în mediul său de viață la câmp, la treierat, acasă, în război.

Tematica acestor nuvele este foarte diversificată. Autoul ne prezintă în forma unui realism dur câteva nuvele, în altele ne arată cum intervine o notă fantastică în viața unor oameni obișnuiți, ne prezintă subtilitățile sufletului rural, ne vorbește despre război și despre colectivizare. Toate acestea sunt puse în pagină într-un mod realist.

Volumul de debut Întâlnirea din pământuri și nu numai acest volum l-au inspirat pe Marin Preda în scrierea Moromeților. În roman a pus mai mult accent pe aceste scene și personaje dezvoltându-le, a fost mai atent la reacția și sentimentele personajelor, punând mai mult accent pe descrierea acestor scene.

Cărțile de critică pe care le-am consultat și m-au ajutat în redactarea lucrării au fost M. Ungheanu, Marin Preda – vocație și aspirație, Editura Eminescu, 1973 și Ion Bălu, Marin Preda, Editura Albatros, București, 1976. Acești autori în cărțile lor au vorbit nu doar despre opera lui Marin Preda, ci și despre viața sa.

M. Ungheanu în cartea sa vorbește despre toată opera lui Marin Preda și într-un capitol prezintă date despre volumul de nuvele Întâlnirea din pământuri. În acest capitol ne vorbește despre cum au influențat aceste nuvele romanul Moromeții. Prezintă temele și personajele nuvelelor într-un mod mai detaliat și dă exemple de nuvele și personaje care au influențat romanul.

Ion Bălu în cartea sa Marin Preda ne prezintă date despre autor și opera lui. Într-un capitol consacrat nuvelelor intitulat Redescoperirea universului rural criticul vorbește despre volumul Întâlnirea din pământuri. El împarte nuvelele în funcție de ceea ce este predominant: josnicia, erosul, fantasticul sunt teme care fac parte din nuvelele lui Marin Preda și pe care Ion Bălu ni le prezintă.

Scopul meu în această lucrare a fost să prezint câteva date despre viața și opera lui Marin Preda, viață care a fost la fel de tumultoasă ca și opera. Am vorbit despre tematica nuvelelor, despre volumul de nuvele în general, făcându-io scurtă prezentare.

Am ajuns la concluzia că viața lui Marin Preda a fost la fel de importantă ca și opera. Autorul identificându-se cu situațiile și scenele descrise în nuvele iar în personajele sale s-a regăsit foarte mult în special în Ilie Moromete. Nuvelele l-au consacrat ca scriitor și au adus o viziune nouă, originală a lumii satului în literatura română, tematica acestor nuvele este de mare profunzime și acest volum l-a inspirat pe Marin Preda în scrierea romanului Moromeții.

BIBLIOGRAFIE

OPERA

Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, Editura Cartea Românească, București, 1980.

Marin Preda, Imposibila întoarcere, Editura Cartea Românească.

Marin Preda, Întâlnirea din pământuri, Editura Eminescu, București, 2010.

Marin Preda, Moromeții, Editura Cartex Serv, București, 2001.

Marin Preda, Scrieri din tinerețe, Editura Minerva, București, 1987.

B. REFERINȚE CRITICE

Al. Protopopescu, Volumul și esența, Editura Eminescu, București, 1972, Pag. 161 – 182.

Aurel Martin, Acolade, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii 1, 1977, Pag. 138 – 149.

C. Stănescu, Cronici literare, Editura Cartea Românească, București, 1971, pag.24 – 30.

Cornel Regman, Confluențe literare, Editura pentru Literatură, 1966, pag. 78 – 87.

Emil Manu, Viața lui Marin Preda, Editura Vestala, București, 2003.

Eugen Simion, Întoarcerea autorului volumul II, Editura Minerva, București, 1993, pag.7 – 42.

Eugen Simion, Scriitori români de azi volumul II, Editura David • Litera, București, Chișinău, 1998, pag. 181 – 270.

Gabriel Dimisianu, Lecturi libere, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii 1, pag.104 – 113.

Gabriel Dimisianu, Prozatori de azi, Editura Cartea Românească, 1970, pag. 21 – 25.

Georgeta Horodincă, Studii literare, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii 1, 1978 pag. 76 – 159.

Grigore Smeu, Marin Preda o filosofie a naturii, Editura Garamond, Colecția Etos și Logos, București, Bulevardul Republicii, nr. 68.

Ioan Adam, Planetariu, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii I, pag. 135 – 145.

Ion Bălu, Marin Preda, Editura Albatros, București, 1976.

Liviu Călin, Portrete și opinii literare, Editura Albatros, 1972, pag. 156 – 165.

Liviu Leonte, Prozatori contemporani, Editura Junimea, Iași, 1984, pag. 102 – 120.

Mariana Sipoș, Dosarul Marin Preda, Editura Amarcord, Timișoara, 1999.

Marieta Popescu, Scriitori români comentați • Marin Preda, Editura Recif..

Marian Victor Buciu, 10 + 10 prozatori exemplari nominalizați la Nobel, Editura Contemporanul, 2010, pag. 199-212.

Mihai Ungheanu, Marin Preda – vocație și aspirație, Editura Eminescu, București, 1973.

Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sașu, Dicționarul scriitorilor români M- Q, Editura Albatros, București, 2001, pag. 879 – 885.

Monica Spiridon, Omul supt vremi, Editura Cartea Românească, 1993.

N. Ciobanu, Nuvela și povestirea contemporană, Editura pentru Literatură, 1967, pag. 183 – 199.

Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura 100 + 1 Gramar, București, 1999, pag. 250 – 292.

Savu Dumitru, Marin Preda între viață și moarte, Casa Editorială Odeon, București, 1992.

Theodor Codreanu, Provocarea valorilor, Editura Porto – Franco, Galați, 1997, pag. 204 – 215.

Vlad Ion, Lectura prozei, Editura Cartea Românească, 1991, pag. 143 – 148.

Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, Editura Minerva, Bucuești, 1976, pag. 154 – 157.

BIBLIOGRAFIE

OPERA

Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, Editura Cartea Românească, București, 1980.

Marin Preda, Imposibila întoarcere, Editura Cartea Românească.

Marin Preda, Întâlnirea din pământuri, Editura Eminescu, București, 2010.

Marin Preda, Moromeții, Editura Cartex Serv, București, 2001.

Marin Preda, Scrieri din tinerețe, Editura Minerva, București, 1987.

B. REFERINȚE CRITICE

Al. Protopopescu, Volumul și esența, Editura Eminescu, București, 1972, Pag. 161 – 182.

Aurel Martin, Acolade, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii 1, 1977, Pag. 138 – 149.

C. Stănescu, Cronici literare, Editura Cartea Românească, București, 1971, pag.24 – 30.

Cornel Regman, Confluențe literare, Editura pentru Literatură, 1966, pag. 78 – 87.

Emil Manu, Viața lui Marin Preda, Editura Vestala, București, 2003.

Eugen Simion, Întoarcerea autorului volumul II, Editura Minerva, București, 1993, pag.7 – 42.

Eugen Simion, Scriitori români de azi volumul II, Editura David • Litera, București, Chișinău, 1998, pag. 181 – 270.

Gabriel Dimisianu, Lecturi libere, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii 1, pag.104 – 113.

Gabriel Dimisianu, Prozatori de azi, Editura Cartea Românească, 1970, pag. 21 – 25.

Georgeta Horodincă, Studii literare, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii 1, 1978 pag. 76 – 159.

Grigore Smeu, Marin Preda o filosofie a naturii, Editura Garamond, Colecția Etos și Logos, București, Bulevardul Republicii, nr. 68.

Ioan Adam, Planetariu, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii I, pag. 135 – 145.

Ion Bălu, Marin Preda, Editura Albatros, București, 1976.

Liviu Călin, Portrete și opinii literare, Editura Albatros, 1972, pag. 156 – 165.

Liviu Leonte, Prozatori contemporani, Editura Junimea, Iași, 1984, pag. 102 – 120.

Mariana Sipoș, Dosarul Marin Preda, Editura Amarcord, Timișoara, 1999.

Marieta Popescu, Scriitori români comentați • Marin Preda, Editura Recif..

Marian Victor Buciu, 10 + 10 prozatori exemplari nominalizați la Nobel, Editura Contemporanul, 2010, pag. 199-212.

Mihai Ungheanu, Marin Preda – vocație și aspirație, Editura Eminescu, București, 1973.

Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sașu, Dicționarul scriitorilor români M- Q, Editura Albatros, București, 2001, pag. 879 – 885.

Monica Spiridon, Omul supt vremi, Editura Cartea Românească, 1993.

N. Ciobanu, Nuvela și povestirea contemporană, Editura pentru Literatură, 1967, pag. 183 – 199.

Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura 100 + 1 Gramar, București, 1999, pag. 250 – 292.

Savu Dumitru, Marin Preda între viață și moarte, Casa Editorială Odeon, București, 1992.

Theodor Codreanu, Provocarea valorilor, Editura Porto – Franco, Galați, 1997, pag. 204 – 215.

Vlad Ion, Lectura prozei, Editura Cartea Românească, 1991, pag. 143 – 148.

Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, Editura Minerva, Bucuești, 1976, pag. 154 – 157.